Curs Autocad 2002

5/9/2018 Curs Autocad 2002 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-autocad-2002 1/175

1

IONUŢ LAMBRESCU

DESENARE

ASISTATÃ DE CALCULATOR

Editura Universitãţii din Ploieşti- 2003 -



2

CUPRINS

CONVENŢII...........................................................................................................................6

1 PARTEA ÎNTÂI – PREZENTARE GENERALĂ .....................................................7 1.1 AUTOCAD – PREZENTARE GENERALĂ 7

1.2 MEDIUL DE LUCRU AUTOCAD: SISTEM DE COORDONATE GENERAL, UNITĂŢI DE DESENARE 9

1.3 LANSARE COMENZI, OPŢIUNI 10

1.3.1 Lansarea comenzilor din zona de comenzi 10

1.3.2 Lansarea de comenzi din meniu 11

1.3.3 Lansarea de comenzi folosind butoanele de pe barele de instrumente 12

1.4 SISTEME DE COORDONATE (CARTEZIAN, POLAR , COORDONATE RELATIVE) 12

1.5 CONTROLUL PRIMAR AL PROCESULUI DE DESENARE (SNAP, GRID, ORTHO) 14

1.5.1

Modurile Snap şi Grid 14

1.5.2 Modul Ortho 17

1.6 MODURI OSNAP 17

1.7 PROCEDEE DE SELECŢIE 22

1.8 „GRIP-URI” 25

1.9 VIZUALIZAREA DESENELOR (ZOOM, PAN, AERIAL VIEW) 26

1.9.1 Focaliz ă rile (zoom) 26

1.9.2 Panoramă rile (pan) 28

1.9.3 Vedere aeriană (aerial view) 29

TEST DE AUTOEVALUARE 1.........................................................................................31

2 PARTEA A DOUA – PRIMITIVE GRAFICE.........................................................33

2.1 PUNCTUL, ENTITĂŢI RECTILINII 33

2.1.1 Punctul (point)

2.1.2 Segmentul de dreapt ă (line) 35

2.1.3 Dreapta (xline)

2.1.4 Semidreapta (ray) 36

2.1.5 Multilinia (mline) 36

2.1.6 Polilinia (pline)

2.1.7 Poligonul (polygon) 2.1.8 Dreptunghiul (rectang)

2.2 E NTITĂŢI CURBILINII 44

2.2.1 Cercul (circle) 44

2.2.2 Arcul de cerc (arc)

2.2.3 Elipsa şi arcul de elipsă (ellipse) 48 2.2.3.1 Elipsa 48



3

2.2.3.2 Arcul de elipsă 48 2.2.4 Curbe spline (spline) 50

2.3 TEXT ÎN DESENE AUTOCAD 53

2.3.1 Textul (text, dtext, mtext) 53

TEST DE AUTOEVALUARE 2 ........................................................................................ .57

3 PARTEA A TREIA - LAYERE..................................................................................59

3.1 LAYERE 59

3.1.1 Crearea unui layer 60

3.1.2 Ata şarea atributului de culoare 62

3.1.3 Ata şarea atributului de tip de linie 63

3.1.4 Ata şarea atributului de grosime de linie 65

3.1.5 Controlul vizibilit ăţ ii layerelor 67

3.1.6 Blocarea layerelor

3.2 DESPRE CULOARE, TIP DE LINIE SI GROSIME DE LINIE 69 3.2.1 Culoare 69

3.2.2 Tip de linie 71

3.2.3 Grosime de linie 73

3.2.4 Modificarea atributelor de culoare, tip şi grosime de linie 73

TEST DE AUTOEVALUARE 3 ........................................................................................ .75

4 PARTEA A PATRA – OPERAŢII DE EDITARE...................................................77

4.1 ERASE (ŞTERGERE) 77

4.2 COPY (COPIERE) 78 4.3 MOVE (MUTARE) 79

4.4 FILLET (RACORDARE) 80

4.5 CHAMFER (TEŞIRE) 84

4.6 R OTATE (ROTIRE) 86

4.7 TRIM (DECUPARE) 87

4.8 EXTEND (EXTINDERE) 89

4.9 BREAK (ÎNTRERUPERE) 92

4.10 LENGTHEN (PRELUNGIRE) 94

4.11 ARRAY (REŢEA DE OBIECTE) 96

4.12 SCALE (SCALARE) 100

4.13 OFFSET 102

4.14 STRETCH (DEFORMARE ELASTICĂ) 104

4.15 EXPLODE (EXPLODARE ENTITĂŢI) 105

4.16 PROPERTIES (MODIFICARE PROPRIETĂŢI) 106

4.17 OBJECT (OBIECT) 109



4

4.18 MATCH PROPERTIES (COPIERE PROPRIETĂŢI) 109

TEST DE AUTOEVALUARE 4.......................................................................................112

5 PARTEA A CINCEA – BLOCURI, HAŞURARE, COTARE.............................115

5.1 BLOCURI 115

5.1.1 Generalit ăţ i 115

5.1.2 Crearea de blocuri 116

5.1.3 Inserarea de blocuri

5.1.4 Crearea de desene bloc, sau a bibliotecilor de blocuri (wblock) 119

5.1.5 Crearea de biblioteci de blocuri 120

5.1.6 Modificarea blocurilor 120

5.1.7 Controlul atributelor de culoare, tip şi grosime de linie 121

5.1.8 Ş tergerea blocurilor 122

5.1.9 Atribute de bloc

5.1.10 Definirea de atribute 5.1.11 Inserarea de blocuri cu atribute 125

5.1.12 Controlul vizibilit ăţ ii atributelor 127

5.1.13 Editarea atributelor

5.1.14 Extragerea atributelor

5.2 GRUPURI DE OBIECTE 131

5.3 HAŞURAREA 135


5.3.2 Stabilirea şablonului de ha şur ă 136

5.3.3 Definirea domeniului de ha şurare 138 5.3.4 Elemente avansate de tehnica ha şur ă rii 140

5.4 COTAREA 142


5.4.2 Elementele componente ale unei cote 143

5.4.3 Caracterul asociativ al cotelor 144

5.4.4 Tipuri de cote 145

5.4.5 Tehnici de lucru 148

5.4.6 Cotarea rapid ă 151

5.4.7 Stiluri de cotare 154

5.4.8 Modificarea cotelor 158 5.4.9 Reasocierea cotelor

TEST DE AUTOEVALUARE 5.......................................................................................162



5

6 APLICAŢII ........................................................................................ .........................164

6.1 TEMA 1 164

6.2 TEMA 2 165

6.3 TEMA 3 166

6.4 TEMA 4 167

6.5 TEMA 5 168

6.6 TEMA 6 169

6.7 TEMA 7 170

6.8 TEMA 8 171

6.9 TEMA 9 172

6.10 TEMA 10 173

REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE ...............................................174

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................175



6

Convenţii

Pe parcursul lucrării se vor folosi o serie de convenţii de scriere, explicate mai jos:

În secvenţele de lucru, redate între două linii orizontale, prompterele AutoCAD sunt scrise cu

caracter Courier New 10 puncte, bold . Intervenţiile utilizatorului sunt scrise cu caracter

Amano 12 puncte, iar explicaţiile suplimentare sunt scrise cu caracter Tahoma italic 10

puncte , aşa cum se poate vedea şi în exemplul de mai jos:

Command : _ dimlinear ↵

Specify first extension line origin or <select object> : culegere punct 1, folosind

modul OSNAP Endpoint ;

Caracterul ↵ simbolizează apăsarea tastei ENTER ;

Simbolul indică efectuarea unui „clic” cu butonul stâng al mouse-ului;

Simbolul indică efectuarea unui „clic” cu butonul drept al mouse-ului;

Pictograma (însoţită de textul Explica ţ ii suplimentare la clas ă ), indică faptul că textul

din lucrare va fi completat cu exemplificări suplimentare în cadrul unor lucrări practice;

Apariţia celor trei puncte pe o linie de comandă [în exemple] simbolizează continuarea secvenţei

pe linia următoare.



7

1 Partea întâi – Prezentare generală

OBIECTIVE

Aceast ă sec ţ iune urm ă re ş te s ă familiarizeze cititorul cu urm ă toarele

subiecte:

o prezentare general ă a produsului AutoCAD

editorul grafic AutoCAD

sistem de coordonate general

unit ăţ i de desenare

modalit ăţ i de lansare a comenzilor

sisteme de coordonate (altele decât cel general)

controlul primar al procesului de desenare

„gripuri”

moduri OSNAP

procedee de selec ţ ie

Diversitatea largă a aplicaţiilor grafice asistate şi a graficii interactive (de la simpla desenare

automată, proiectarea şi fabricarea asistată de calculator, prelucrarea imaginilor şi sinteza lor până lateledetecţie) a condus la elaborarea unui mare număr de produse care oferă beneficiarului o gamă

întinsă de facilităţi dintr-un domeniu anume al graficii interactive (produse specializate), pentru care

se realizează permanent prin succesiune de variante, noi facilităţi, versatilitate, compatibilitate,

posibilitatea folosirii în sisteme deschise, portabilitate etc.

Unele din cele mai răspândite sisteme grafice sunt cele din domeniul ingineriei asistate de

calculator (CAE), proiectării asistate (CAD) şi fabricării asistate (CAM). Dintre acestea, între care există

o largă zonă comună de procedee (mai ales cele de modelare geometrică), sistemul CAD oferă

facilităţi pentru crearea interactivă de modele geometrice ale ansamblelor şi subansamblelor ce se

proiectează, referitoare în special la desenul tehnic (vederi, secţiuni, haşuri, cotări automate, scalări,colorări, reprezentări în perspectivă şi în spaţiu) şi la calculele inginereşti (de dimensionare, de

rezistenţa materialelor, consum de materiale etc.).

Dintre multele sisteme CAD, unul de mare eficienţă - care în prezent este mult utilizat şi în

ţara noastră - este sistemul AutoCAD, ce face obiectul acestei prezentări.

În cele ce urmează se va încerca realizarea unei succinte prezentări a pachetului standard

AutoCAD, în aşa fel încât cititorul să fie pus la curent cu principalele facilităţi (în special din domeniul

1.1 AutoCAD – prezentare generală



8

2D) ale produsului AutoCAD. Precizăm că expozeul ce va urma este departe de a fi exhaustiv. De altfel

nici nu ar fi ca într-o lucrare de iniţiere în grafica interactivă să fie cuprinse şi elementele de detalii

(să spunem doar că documentaţia AutoCAD standard cuprinde aproape 1.000 de pagini!). În plus, nici

nu se urmăreşte extinderea expunerii deoarece scopul este acela de a facilita celor interesaţi un prim

contact cu un produs CAD foarte răspândit (aşa cum este AutoCAD-ul). Adev ă ratele performan ţ e în

domeniu nu vor putea fi atinse decât prin mult ă munc ă ş i permanent exerci ţ iu .

Desigur, AutoCAD-ul nu este singurul produs CAD de pe piaţă (şi nici cel mai puternic!);

suntem însă siguri că un utilizator exersat bine în AutoCad va putea face uşor trecerea la orice alt

produs din domeniul CAD -CAM -CAE. Recomandăm deci cititorilor ca această carte să constituie doar

prima treaptă a scării pe care cei interesanţi să se specializeze în grafica asistată vor trebui să o urce

cât mai sus.

AutoCAD este un produs "software" destinat a realiza desenarea asistată de calculator

("computer aided drafting"). Prin facilităţile pe care le oferă, prin concepţia deschisă a produsului ca şi

prin marea varietate a programelor de aplicaţie cu care intră în relaţie, AutoCAD poate să constituie

nucleul unui "software" de proiectare asistată de calculator (PAC-CAD). Prin utilizarea limbajelor de

programare AutoLISP, Visual LISP, C, AutoCAD devine un sistem elastic şi deschis cu posibilităţi

foarte largi de dezvoltare (definirea de noi comenzi AutoCAD, scrierea de programe de desenare etc.).

Prima lansare pe piaţă - a pachetului AutoCAD a avut loc în luna decembrie a anului 1982. În

momentul actual este disponibilă pe piaţa românească versiunea AutoCAD 2002 (versiunea 16).

Pentru ultima [versiune], cerinţele minime hardware sunt prezentate în Tabelul 1-1. În principiu

acestea sunt în funcţie de versiunea AutoCAD.

Tabelul 1-1. Cerin ţ e hardware

Sistem de operare Windows NT, 98, Millennium, 2000Procesor Pentium 233 – minim

Pentium 450 – recomandat (sau echivalente)

Memorie RAM 64 MB128 MB recomandat

Video 800 x 600 cu 256 de culoriHardDisk 200 MB pentru instalare

Spaţiu Swap 64 MBFişiere partajate 20 MBFişiere sistem 64 MB (75 MB recomandat)

Alte cerinţe Browser Microsoft Internet Explorer 5.0, NetscapeNavigator 4.5 sau mai nou, Internet Explorer 5.5 este

instalat cu AutoCAD



9

În figura 1-1 este prezentată fereastra în care rulează AutoCAD, versiunea 2002. Structura acesteia

este evident modificabilă (ca a oricărei aplicaţii Windows) şi sunt uşor identificabile zonele „clasice” ale

unei ferestre.

Fig. 1-1

Elementele specifice sunt:

cursorul care se poate deplasa pe spaţiul vizibil de desenare;

zona de comenzi, de unde se pot lansa, la prompter Command acţiuni AutoCAD;

zona (bar) de stare unde, printre altele, în partea stângă se pot citi coordonatele cursorului;

simbolul sistemului general de axe.

Sistemul general de axe, abia amintit, este un sistem cartezian drept, care în condiţii implicite are

axele OX şi OY în planul desenului, cu orientările din figura 1-1.

Coordonatele cursorului – afişate în bara de stare – sunt exprimate în raport cu acest sistem, iar

valorile se numesc în context AutoCAD, unităţi de desenare (UD).

Unitatea de desenare nu corespunde unei anumite lungimi exprimabile în mm, cm, m, sau orice altă

unitate de măsură pentru lungime. Într-un anumit context, UD pot fi mm, în altul km. Ceea ce

1.2 Mediul de lucru Autocad: sistem de coordonate general,

unităţi de desenare



10

contează este ca utilizatorul să fie consecvent când asociază mintal, o anumită unitate de măsură

pentru lungime unităţii de desenare.

Pentru desenele inginereşti, se va „gândi” UD ca fiind mm, f ără ca această asociere să fie obligatorie.

Se mai face precizarea că pe ecran mărimea unei UD nu este fixă (constantă), ci depinde de

factorul de mărire (zoom) cu care este vizualizat desenul sau o zonă a acestuia.

Apelând numai la dispozitivele „clasice” de lucru (tastatură, mouse), există trei modalităţi de lansare a

comenzilor. O a patra metodă face apel la aşa-numita tabletă digitizoare, un dispozitiv periferic

specific aplicaţiilor de tip CAD (Comuter Aided Design).

Cele trei modalităţi de lansare a comenzilor vor fi prezentate în ordinea cronologică a introducerii lor în

mediul de lucru AutoCAD.

Orice comandă se lansează prin scrierea în zona de comenzi (vezi figura1-1), imediat după prompterul

Command:(şi numai astfel!), a numelui comenzii, sau a prescurtării acestui nume (dacă ea există –

deşi trebuie f ăcută precizarea că se pot defini prescurtări pentru orice comandă, sau chiar se pot

redefini prescurtări deja existente).

Pentru majoritatea covârşitoare a comenzilor, lansarea înseamnă declanşarea unui dialog între

utilizator şi AutoCAD, dialog materializat prin prompterele de răspuns furnizate de sistem, respectiv

răspunsurile pe care utilizatorul le dă la rândul său.

Pentru exemplificare, mai jos este redată o comandă simplă, de desenare a unui arc de cerc prinprecizarea punctului de început, a celeilalte extremităţi şi respectiv a direcţiei la care „pleacă” arcul

tangent.

Se face precizarea că numerotarea rândurilor nu face parte din procedura de lansare de comenzi şi

are exclusiv rolul de a descrie procesul de generare de comenzi.

Exemplu

1. Command: arc ↵

2. Specify start point of arc or [Center]: 4,6 ↵ 3. Specify second point of arc or [Center/End]: e ↵ 4. Specify end point of arc: 10,24 ↵

5. Specify center point of arc or [Angle/Direction/Radius]:d ↵ 6. Specify tangent direction for the start point of arc:45 ↵

În Tabelul 1-2, se face o detaliere a celor 6 etape.

1.3 Lansare comenzi, opţiuni

1.3.1 Lansarea comenzilor din zona de comenzi



11

Tabelul1- 2. Etape ale comenzii arc

1 Se lansează comanda cu numele întreg „arc” 2 Se specifică coordonatele x şi y ale punctului de început al arcului – 4,6

3Se specifică faptul că se doreşte continuarea comenzii pe „calea” cepresupune precizarea extremităţii finale a arcului (End)

4 Se specifică coordonatele punctului de sfârşit al arcului – 10,24

5 Se specifică faptul că se doreşte continuarea comenzii pe „calea” cepresupune precizarea direcţiei la care arcul pleacă tangent

6Direcţia se poate preciza fie ca în exemplu, prin scrierea valorii unui unghi(măsurată faţă de sensul pozitiv al axei OX) – în cazul nostru 450 , fieinteractiv, aşa cum se va vedea mai târziu

Rezultatul acestei secvenţe este prezentat mai jos în figura 1-2.

Fig. 1-2

În structura prompterelor unor comenzi apare aşa-numita opţiune implicită. Aceasta se prezintă sub

forma unei valori, sau şir de caractere între semnele „<” şi „>”. Selectarea acestei opţiuni se face prin

apăsarea tastei Enter. Un astfel de exemplu se poate vedea mai jos (linia a patra a secvenţei):

Command: polygon ↵ Enter number of sides <4>: 5 ↵

Specify center of polygon or [Edge]: 100,100 ↵ Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about circle] <I>:↵

Specify radius of circle: 24↵

Se va exemplifica pe exact aceeaşi comandă. În cazul acesta, se va accesa meniul Draw ⇒ Arc ⇒

Start, End, Direction, ca în figura 1-3.

1.3.2 Lansarea de comenzi din meniu



12

Fig. 1-3Chiar dacă s-a lansat comanda dintr-un meniu, este obligatorie urmărirea zonei de comenzi, pentru că

tot aici sunt trimise prompterele AutoCAD şi/sau sunt furnizate răspunsurile utilizatorului. Chiar în

exemplul de mai sus, coordonatele celor două puncte (începutul şi sfârşitul arcului) se pot preciza tot

în zona de comenzi, exact aşa cum s-a f ăcut în cazul în care s-a folosit prima metodă de lansare a

comenzilor.

Lansarea aceleiaşi comenzi se face prin utilizarea butonului , de pe bara de instrumente Draw

(situată în partea stângă a editorului AutoCAD – vezi figura 1-1).

În rest, se vor urmări prompterele din zona de comenzi, la care se va răspunde exact aşa cum s-a

f ăcut şi până acum.

Pictograma din imaginea de mai jos (vizibilă şi în figura 1-1), indică orientarea (şi uneori poziţia)

sistemului general de axe. Este vorba de un sistem cartezian drept, care iniţial are

planul XOY coincident cu planul zonei de desenare (această stare se poate modifica).

Precizarea de puncte într-un desen, fie că este vorba de puncte propriu-zise, fie că

este vorba de puncte ca elemente de construcţie pentru orice primitivă grafică, se

1.3.3 Lansarea de comenzi folosind butoanele de pe barele de instrumente

1.4 Sisteme de coordonate (cartezian, polar, coordonate

relative)



13

raportează la sistemul de axe curent (sau activ).

În afara sistemului cartezian, se mai pot utiliza în AutoCAD sistemul [de coordonate] polar (pentru

reprezentări 2D), sistemul cilindric şi respectiv cel sferic (pentru reprezentări 3D).

Având în vedere aria de cuprindere a prezentei lucrări, nu vor fi abordate decât sistemele de

coordonate (axe) general cartezian şi polar.

Precizarea de puncte se poate face în principiu în două moduri: utilizând coordonatele absolute,

respectiv pe cele relative.

Pentru înţelegerea modului de lucru, se vor utiliza următoarele exemple:

- Exemplul 1. Construirea unui segment folosind coordonate absolute

Să se construiască un segment care uneşte punctul de coordonate 4,5 cu cel de coordonate 20,24,

prin utilizarea coordonatelor absolute.

Secvenţa de comenzi este următoarea:

Command: line ↵

Specify first point: 4,5 ↵ Specify next point or [Undo]: 20,24 ↵ Specify next point or [Undo]: ↵

- Exemplul 2. Construirea unui segment folosind coordonate relative

Să se construiască acelaşi segment dar utilizând coordonate relative carteziene.

Secvenţa de comenzi este următoarea:

Command: line ↵ Specify first point: 4,5 ↵ Specify next point or [Undo]: @16,19 ↵ Specify next point or [Undo]: ↵

Caracterul @ indică utilizarea de coordonate relative. În cazul de faţă, secvenţa @16,19 se poate citi

astfel : „punctul se găseşte la 16 UD pe sensul pozitiv al axei OX şi 19 UD pe sensul pozitiv al axei

OY”. Raportarea se face la ultimul punct construit, deci aici e vorba de punctul 4,5.

- Exemplul 3. Construirea unui segment folosind coordonate polare

Să se construiască acelaşi segment dar utilizând coordonate polare.Succesiunea de comenzi este următoarea:

Command: line ↵ Specify first point: 4,5 ↵ Specify next point or [Undo]: @24.84<55.44 ↵



14

Specify next point or [Undo]: ↵

Secvenţa @24.84<55.44 se citeşte astfel: „Punctul se găseşte la distanţa de 24,84 UD de cel

precedent, pe o direcţie ce face 55,440 cu sensul pozitiv al axei OX”. De men ţionat că

84,241916 22=+ şi 44,55)

1619arctan( = .

Este evident că de fapt coordonatele polare sunt tot o formă de coordonate relative.

În toate cele trei exemple din § 1.4 punctele au fost „culese” prin precizarea „în clar” a coordonatelor.Nu este singura posibilitate. Punctele mai pot fi culese şi prin utilizarea cursorului. Acesta se

deplasează pe spaţiul afişat, iar atunci când se doreşte precizarea unui punct – în contextul unei

comenzi care presupune aşa ceva - aceasta se poate face printr-un simplu clic stânga cu mouse-ul. Se

va culege punctul din dreptul cursorului. Coordonatele cursorului pot fi citite în zona de stare, aşa cum

se poate vedea în figura 1-4.

Fig. 1-4

În principiu deplasarea cursorului este cvasi-continuă, în sensul că se poate culege orice punct,

teoretic la nivelul de precizie al rezoluţiei monitorului (ceea ce practic este greu şi ar presupune o

mare măiestrie în utilizarea mouse-ului).

1.5 Controlul primar al procesului de desenare (SNAP, GRID,

ORTHO)

1.5.1 Modurile Snap şi Grid



15

Uneori este de dorit să se „îmblânzească” cursorul, în sensul de a i se permite deplasarea în cuante

(salturi) de o anumită mărime. Acest mod de lucru se numeşte modul SNAP (în engleză to snap

înseamnă – printre altele - a se deplasa, a acţiona rapid şi exact).

Activarea modului snap se poate face printr-un simplu clic stânga pe butonul SNAP de pe bara de

stare, aşa cum se poate vedea în figura 1-5.

Odată modul SNAP activat (buton apăsat), cursorul se deplasează în cuante, astfel că nu mai este

posibilă culegerea oricărui punct de pe zona de desenare.

Fig. 1-5

Un clic dreapta pe butonul SNAP, va determina deschiderea unei ferestre ca în figura 1-6.

Fig. 1-6

Acţionarea câmpului Settings… va determina deschiderea unei casete de dialog ca cea din

figura 1-7.



16

Fig. 1-7

Din secţiunea Snap and Grid, se pot controla proprietăţile reţelei SNAP (paşii de deplasare pe axa

OX, respectiv OY – în figură valorile de 10 UD).

Tot de aici se poate roti reţeaua SNAP în jurul unui punct cu coordonatele Xbase şi Ybase, cu un

unghi Angle. Efectul va fi cel sugerat în figura 1-8.

Fig. 1-8

Se observă cum firele reticulare ce materializează cursorul sunt înclinate faţă de axa OX cu un anumit

unghi (600 pentru cazul figurii 1-8).



17

Secţiunea GRID a casetei de dialog serveşte la desenarea pe spaţiul de desenare a unei reţele de

puncte, ce nu fac parte din desen (nu vor apărea la plotare) şi care au exclusiv un rol de orientare în

desen. În figura 1-8 se pot vedea punctele reţelei GRID.

Secţiunea Snap Type & Style este utilă în cazul în care se doreşte desenarea axonometrică

(Isometric Snap).

Explica ţ ii suplimentare la clas ă

Modul ORTHO odată activat, va determina deplasarea cursorului numai pe direcţii paralele cu reţeaua

SNAP. Dacă reţeaua SNAP nu este rotită, modul ORTHO presupune deplasarea numai după direcţii

paralele cu axele OX şi respectiv OY. Dacă reţeaua SNAP este rotită, atunci modul ORTHO î şischimbă semnificaţia.

Activarea modului ORTHO se face printr-un simplu clic stânga pe butonul ORTHO de pe bara de

stare, ca în figura 1-9.

Modul ORTHO activat se va folosi pentru trasare de direcţii paralele sau perpendiculare.

Fig. 1-9

În cursul operaţiilor de desenare şi/sau editare este de foarte multe ori util să se poată „accesa”

puncte speciale ale primitivelor grafice. Aceste puncte pot fi extremităţi de segmente, mijloace de arce

sau segmente, intersecţii ale unor primitive 2D, puncte de inserare pentru anumite entităţi (text,blocuri), etc. Accesarea precisă (riguros precisă şi nu în limitele preciziei vizuale) şi rapidă a unor astfel

de puncte (dar şi altele ce vor fi prezentate ulterior) se face cu ajutorul aşa-numitelor moduri OSNAP

(de la Object Snap, prin analogie cu modurile SNAP).

Modurile OSNAP setate se activează printr-un simplu clic stânga pe butonul OSNAP de pe bara de

stare (vezi figura 1-10).

1.5.2 Modul Ortho

1.6 Moduri OSNAP



18

Fig. 1-10Controlul de detaliu al modurilor OSNAP se face prin executarea unui clic dreapta pe acelaşi buton

OSNAP. Acţionarea câmpului Settings… (vezi figura 1-11) va determina deschiderea casetei de

dialog din figura 1-12.

Fig. 1-11

Cu ajutorul secţiunii Object Snap se pot activa permanent unul sau mai multe moduri OSNAP (în

figura 1-12, sunt activate modurile Endpoint şi Midpoint - extremitate şi mijloc de segment sau

arc).

Pe figură mai apar şi alte moduri OSNAP (Parallel, Perpendicular, Tangent etc). Pentru modul de

utilizare a acestor moduri OSNAP, se vor face precizări la lucrările practice.

Fig. 1-12


Activarea permanentă a unui sau unor moduri OSNAP este numai una din modalităţile de folosire a

acestei facilităţi (aşa-zisa utilizare explicită a modurilor OSNAP).



19

O altă manieră de folosire a modurilor OSNAP este aşa-numita utilizare implicită [a modurilor

OSNAP].

Această manieră de lucru are avantajul major de a evita confuziile atunci când sunt active simultan

mai multe moduri OSNAP şi pe zone restrânse mai multe puncte ar putea fi accesate. În aceste

situaţii modurile OSNAP activate explicit sunt chiar deranjante.

Activarea modurilor OSNAP implicit se face în unul din următoarele moduri:

Prin utilizarea barei de instrumente Object Snap (Meniul View ⇒ Toolbars…) – vezi figura 1-

13;

Prin apăsarea butonului SHIFT şi executarea unui clic dreapta oriunde pe zona de desenare – vezi

figura 1-14;

Prin scrierea în zona de comenzi, în cursul executării unei comenzi de desenare sau editare, ca

răspuns la prompterele AutoCAD a denumirilor prescurtate ale modului OSNAP dorit – vezi figura 1-15

şi textul însoţitor.

Fig. 1-13

Fig. 1-14

Fig. 1-15



20

Pornind de la un triunghi oarecare (vezi figura 1-15), să se traseze două mediane (1-2 şi 3-4), apoi să

se deseneze segmentul care pleacă din intersecţia acestora (a medianelor) şi este tangent la cerc, prin

utilizarea modurilor OSNAP activate implicit şi cu scrierea prescurtărilor de moduri în zona de

comenzi.

Secvenţa de instrucţiuni ce realizează construcţia este următoarea:

Command : line ↵

LINE Specify first point: end ↵

of

Se aduce cursorul în apropierea punctului 1, pân ă când centrat pe

punct apare simbolul . În acel moment se face clic stânga.

Specify next point or [Undo]: mid ↵

of



Specify next point or [Undo]: ↵ Se termin ă comanda line Command : line ↵ LINE Specify first point: end ↵

of



Specify next point or [Undo]: mid ↵

of



Specify next point or [Undo]: ↵ Se termin ă comanda line Command : line ↵ LINE Specify first point: int ↵

of



Specify next point or [Undo]: tan ↵

To



Specify next point or [Undo]: ↵ Se termin ă comanda line



21


Temă

1. Să se deseneze, folosind modurile SNAP, ORTHO şi OSNAP conturul poligonal reprezentat cu linie groasă, din figura de mai jos.

Cotele sunt date în UD. Ordinea în care se va desena este deja

indicată prin numerotarea punctelor. Punctul 1 va avea coordonatele

(200,40). NU se va desena decât conturul poligonal figurat cu linie

groasă, nu şi cotele, cerculeţele care marchează punctele sau

numerele acestora din urmă.

Indicaţii:

Pentru segmentele 1-6, 6-7, 7-8, 8-9, 9-10, se va roti reţeaua SNAP

cu unghiul precizat de punctele 1 şi 5 (se va folosi modul OSNAP

Endpoint. Pentru acest traseu se va lucra cu ORTHO activat.

2. Să se deseneze folosind modurile OSNAP un triunghi oarecare,

înălţimile, medianele şi bisectoarele sale.



22

Una din operaţiile cel mai des executate în cazul desenării în AutoCAD este selecţia.

Toate operaţiile de editare (modificare), presupun o fază de selecţie, care poate să premeargă sau să urmeze comenzii de editare propriu-zise. În general selecţia urmează (este de fapt declanşată de)

operaţia de editare.

În Autocad există mai multe procedee de selecţie. Iată-le:

Selecţia individuală

Selecţia individuală multiplă

Selecţia de tip „window”

Selecţia de tip „crossing window”

Selecţia de tip „window polygon”

Selecţia de tip „crossing polygon”

Selecţia de tip „fence”

Selecţia de tip „last”

Selecţia de tip „previous”

Selecţie totală

Selecţiile sunt declanşate de orice operaţie de editare, sau de comanda specifică Select.

O secvenţă de lucru care include un proces de selecţie poate arăta astfel:

Command :erase

↵

Select objects: w ↵

Specify first corner: ↵ Specify opposite corner: ↵

Secvenţa de mai sus include un proces de selecţie de tip window, în cadrul comenzii de ştergere de

entităţi (erase) şi presupune selectarea cu mouse-ul a două puncte pe ecran care definesc o fereastră

dreptunghiulară de selecţie.

În figurile următoare (1-16…1-21) sunt prezentate câteva procedee de selecţie. Un obiect odată

selectat î şi schimbă aspectul (este desenat cu linie întreruptă).

1.7 Procedee de selecţie



23

Fig. 1-16 - Selec ţ ie individual ă (unic ă sau multipl ă ) – se va selecta numai cercul

Fig. 1-17 - Selec ţ ie de tip window – se vor selecta numai obiectele situate riguros în interiorul ferestrei

Fig. 1-18 - Selec ţ ie de tip crossing window – se vor selecta toate obiectele ce apar în imagine



24

Fig. 1-19 - Selec ţ ie de tip window polygon – nu se va selecta dreptunghiul

Fig. 1-20 - Selec ţ ie de tip crossing polygon – se vor selecta toate obiectele

Cifrele de la 1 la 6 din figura 1-20 indică ordinea de culegere a punctelor şi este aceeaşi pentru figura

1-19.

Fig. 1-21 - Selec ţ ie de tip fence – se vor selecta toate obiectele intersectate de conturul 1-2-3



25

Explica ţ ii suplimentare la clas ă referitoare la celelalte procedee de selec ţ ie amintite,

precum ş i despre posibilit ăţ ile de deselectare. Se va aborda la clas ă ş i problema select ă rilor implicite

de tip window ş i crossing window.

Traducerea cuvântului din limba engleză „grip” ce se potriveşte cel mai bine contextului AutoCAd ar fi

„mâner”. Cu ajutorul gripurilor (termenul a fost acceptat în jargonul AutoCAd-iştilor ca atare) se pot

„agăţa” primitivele grafice folosind ca reper puncte speciale ale acestora, cum ar fi extremităţi de

segmente, centre de cerc sau arc de cerc, mijloace de segmente sau de arce, în scopul executării

rapide a unor operaţii de tip rotire, simetrizare, deplasare, scalare, copiere.

Grip-urile devin vizibile când obiectul sau obiectele sunt selectate, dar nu în cadrul unei anumitecomenzi de editare. De fapt grip-urile apar când selecţia precede o anumită operaţie [de editare].

În funcţie de tipul de obiect selectat, vor apărea grip-uri în anumite puncte speciale ale acelei entităţi.

Un nou clic stânga pe un anumit grip, va determina selectarea acestuia.

În figura 1-22 sunt prezentate câteva obiecte şi grip-urile asociate.

Fig. 1-22

După selectarea unui grip, apăsarea tastei spaţiu va determina defilarea prin zona de comenzi a

rândurilor de mai jos. Tasta spaţiu s-a simbolizat cu caracterul .

** STRETCH **

Specify stretch point or [Base point/Copy/Undo/eXit]:

** MOVE **

Specify move point or [Base point/Copy/Undo/eXit]:

** ROTATE **

Specify rotation angle or [Base point/Copy/Undo/Reference/eXit]:

** SCALE **

Specify scale factor or [Base point/Copy/Undo/Reference/eXit]:

1.8 „Grip-uri”



26

** MIRROR **

Specify second point or [Base point/Copy/Undo/eXit]:↵

Dispariţia grip-urilor se poate obţine prin apăsarea de două ori a tastei ESC.

Modul de operare în această situaţie va fi descris la clasă.


Una din primele nemulţumiri pe care le exprimă proiectanţii la planşetă atunci când trec la AutoCAD,

este legată de faptul că date fiind dimensiunile reduse ale monitorului (chiar 24” abia „încap” un

format A3 la scara 1:1), se pierde vederea de ansamblu a unui desen de mari dimensiuni.

Operarea cu AutoCAD (sau orice alt soft de acest tip), presupune o permanentă succesiune de

focalizări pe detalii (pentru a putea lucra efectiv) şi vederi generale (pentru a avea o imagine globală a

desenului, a alinierilor între proiecţii, etc). Deşi la început poate părea greoi, cu timpul acest mod de

lucru devine natural.

Pentru a stabili zona dreptunghiulară din desen vizibilă în spaţiul de afişare al ferestrei AutoCAD, se

foloseşte comanda zoom cu opţiunile sale.

Apelarea comenzii zoom se poate face cu ajutorul unuia din butoanele ce pot fi regăsite pe bara de

instrumente Standard – vezi figura 1-23.

1.9 Vizualizarea desenelor (zoom, pan, aerial view)

1.9.1 Focalizările (zoom)



27

Fig. 1-23

- zoom window

- zoom dinamic

- zoom cu scalare

- zoom centrat

- mărire

- micşorare

- zoom general

- zoom extindere maximă

- zoom în timp real

Comenzi de tip zoom se pot lansa şi din meniul View ⇒ Zoom – vezi figura 1-24, sau se poate lansa

pur şi simplu comanda zoom la prompter Command .

Orice metodă s-ar folosi, în zona de comenzi se va dezvolta un dialog de tipul celui ce urmează:

Command: zoom ↵ Specify corner of window, enter a scale factor (nX or nXP), or

[All/Center/Dynamic/Extents/Previous/Scale/Window] <real time>:

Fig. 1-24

Modurile de operare cu opţiuni ale comenzii zoom se vor detalia la laborator.




28

Dacă toate elementele unui desen nu „încap” în limitele spaţiului de afişare, este evident că tot ce iese

în afara acestui spaţiu [de afişare] nu este vizibil.

În figura 1-25 s-a încercat simularea unei asemenea situaţii, cu observaţia că aici fereastra AutoCAD a

fost considerată transparentă, astfel că se pot vedea complet cercul, segmentul şi dreptunghiul. Înrealitate, sunt vizibile numai acele părţi din cerc, segment şi dreptunghi care se încadrează în spaţiul

de afişare. Comanda de panoramare permite „deplasarea” întregului desen în spatele ferestrei de

vizualizare, ceea ce conduce la aducerea în zona vizibilă a unor zone din desen nevăzute la un

moment dat.

Fig. 1-25

Panoramarea se face cu ajutorul butonului , sau al meniului View ⇒ Pan, aşa cum se poate

vedea în figura 1-26. Fireşte există şi posibilitatea lansării din zona de comenzi.

Fig. 1-26

1.9.2 Panoramările (pan)



29

Modul de operare al comenzii pan se va detalia la laborator.


Această facilitate permite urmărirea simultană a ansamblului desenului şi a unei zone de detaliu. Acest

lucru este posibil prin deschiderea unei ferestre suplimentare în care este surprins întregul desen. Mai

mult, folosind această fereastră se poate „naviga” în desen alegând interactiv zona de detaliu ce se va

prezenta în fereastra de lucru AutoCAD.

Declanşarea vederii aeriene se poate face cu ajutorul câmpului View ⇒ Aerial View, aşa cum sepoate vedea în figura 1-27.

Fig. 1-27

Efectul va fi cel din figura 1-28. Se poate observa apariţia unei ferestre suplimentare (dreapta jos).

1.9.3 Vedere aeriană (aerial view)



30

Fig. 1-28

Dreptunghiul trasat cu linie groasă în fereastra Aerial View marchează zona din desen vizibilă în

fereastra AutoCAD. Modificarea poziţiei şi/sau dimensiunilor acestui dreptunghi poate conduce la

situaţii de tipul celei din figura 1-29.

Fig. 1-29

Modul de operare Aerial View va fi descris pe larg în cadrul orelor de activităţi practice.




31

Test de autoevaluare 1

1. Cu ce unitate de măsură este asociată automat unitatea de desenare:

a. milimetrul

b. ţolul

c. nici una

2. Ce reprezintă notaţia @3,4?

a. o coordonată absolută b. o coordonată relativă

c. distanţa dintre două segmente de dreaptă

3. Alegerea unei opţiuni de continuare a unei comenzi se face prin:

a. tastarea numelui opţiunii dorite

b. tastarea majusculei (majusculelor) din componenţa numelui comenzii

c. tastarea primei litere din componenţa numelui comenzii

4. Ce legătură există între reţelele SNAP şi GRID?

a. niciuna

b. reţeaua GRID permite vizualizarea reţelei SNAP

c. reţeaua GRID se poate activa numai dacă reţeaua SNAP a fost deja activată

5. Este influenţat modul ORTHO de rotirea reţelei SNAP?

a. nu

b. da, direcţiile ORTHO se rotesc şi ele

c. da, numai dacă modul SNAP este activ



32

6. Cu ce mod OSNAP se poate selecta punctul din imaginea următoare, aflat în prelungirea laturii

orizontale superioare a dreptunghiului?

a. modul Horizontal

b. modul Extension

c. modul Paralel

7. Care este diferenţa dintre modul de selecţie LAST şi PREVIOUS?

a. niciuna

b. LAST determină selecţia ultimului obiect desenat, iar PREVIOUS pe cea a obiectelor dincomponenţa ultimului set de selecţie

c. PREVIOUS nu este un mod de selecţie

8. Gripurile pot fi folosite la:

a. deplasarea, rotirea, scalarea, simetrizarea de obiecte

b. deplasarea, rotirea, scalarea, simetrizarea şi selecţia de obiecte

c. deplasarea, rotirea, scalarea, simetrizarea, selecţia şi focalizarea de obiecte

9. Se poate focaliza cu ajutorul comenzii ZOOM pe un obiect ce nu se află în zona vizibilă a desenului?

a. nu

b. da, prin obţiunea ZOOM DYNAMIC

c. da, numai dacă cel puţin o porţiune din obiect este vizibilă

10. Vederea aeriană (AERIAL VIEW) permite:

a. vizualizarea întregului desen

b. vizualizarea obiectelor 3D

c. vizualizarea atât a întregului desen cât şi a unei zone restrânse a acestuia



33

2 Partea a doua – Primitive grafice

OBIECTIVE

Aceast ă sec ţ iune urm ă re ş te s ă familiarizeze cititorul cu procedeele de

desenare a primitivelor grafice 2D.

Acestea sunt: punctul, segmentul, cercul, arcul de cerc, elipsa, arcul de

elips ă , dreptunghiul, poligonul, dreapta, semidreapta, polilinia, curbele

spline, textul, liniile multiple.

Pentru desenarea primitivelor grafice 2D, se pot folosi meniul Draw, sau bara de instrumente cu

acelaşi nume – vezi figura 2-1. Fireşte, este posibilă şi lansarea comenzilor de desenare din zona de

comenzi. Se mai face menţiunea că bara de instrumente DRAW poate apărea şi altfel dispusă în

fereastra AutoCAD (ca poziţie şi dimensiune).

Fig. 2-1

În figura 2-2 (a., b. şi c) sunt sugerate cele 3 modalităţi de lansare a comenzii de desenare de

punct(e).

2.1 Punctul, entităţi rectilinii

2.1.1 Punctul (point)



34

a.

Fig. 2-2

b.

Pentru cazul folosirii meniului Draw, Single Point, respectiv Multiple Point, vor determina

respectiv, desenarea unui singur punct, sau a unei succesiuni de puncte. În principiu pentru

desenarea unui punct sunt necesare coordonatele acestuia, sau se poate utiliza metoda interactivă,

executarea unui clic pe spaţiul de desenare.

Modul de vizualizare a punctelor este controlat cu ajutorul câmpului Format ⇒ Point Style… (vezi

figura 2-3).

a.

Fig. 2-3

b.

Din figura 2-3.b rezultă clar că se poate alege una din cele 20 de moduri de reprezentare a unui

punct, precum şi dimensiunea simbolului ales, dimensiune precizată în valori absolute (UD), sau ca

procent din dimensiunea (exprimată în UD) verticală a zonei vizibile de desenare.



35

În figura 2-4 sunt prezentate cele trei metode de lansare a comenzii de desenare de segmente de

dreaptă (line). Se poate observa că pentru desenarea unui segment de dreaptă sunt necesare

coordonatele a două puncte, sau se execută „culegerea” cu mouse-ul a două puncte pe spaţiul vizibil

de desenare. Comanda poate continua până când se apasă de două ori la rând tasta Enter. Chiardacă se construieşte un contur poligonal cu comanda line, fiecare segment este o entitate de sine

stătătoare.

a.

b.

Command: line ↵ Specify first point: 20,30 ↵

Specify next point or [Undo]: 40,70 ↵ Specify next point or [Undo]: ↵

c.

Fig. 2-4

În figura 2-5 sunt trecute în revistă cele trei metode de lansare a comenzii de desenare de drepte

( xline). Este vorba de o entitate de tip liniar nemărginită în ambele sensuri. Rolul unei astfel de

entităţi este de a permite alinieri (între proiecţii), sau de a construi verticale ( Ver), orizontale (Hor),

drepte înclinate cu un anumit unghi ( Angle), bisectoare (Bisect) sau drepte aflate la o anumită distanţă de un anumit obiect de tip liniar (Offset).

b.

Command: xline ↵ Specify a point or Hor/Ver/Ang/Bisect/Offset]:.......

a.Fig. 2-5

c.


2.1.2 Segmentul de dreaptă (line)

2.1.3 Dreapta (xline)



36

În figura 2-6 apar [doar] cele două metode de lansare a comenzii de desenare de semidrepte (ray),

adică o entitate ce porneşte dintr-un punct (start point) şi trecând printr-un al doilea (through

point) defineşte o semidreaptă (deci nesfârşită în sensul definit de cele două puncte).Dacă la al doilea prompter Specify through point se specifică un al treilea punct, se

construieşte o a doua semidreaptă definită de primul punct (start point) şi de cel de-al treilea,

ş.a.m.d, rezultând o reţea de raze ce converg în aşa-numitul start point.

Command: ray ↵

Specify start point: 20,40 ↵

Specify through point: ↵

Specify through point: ↵

a.

Fig. 2-6

b.


Figura 2-7 face referire la cele trei modalităţi de lansare a comenzii de desenare de multilinii.

Multilinia este de fapt o entitate complexă, în componenţa căreia intră mai multe segmente paralele.

Implicit este vorba despre două astfel de segmente (o aplicaţie ar fi deci desenarea de elemente de

zidărie de exemplu), dar este posibil să se creeze multilinii cu o structură oricât de complexă, care să

conţină mai multe trasee paralele, eventual trasate cu diferite tipuri de linie (asupra acestei no ţiuni se

va reveni cu detalii ulterior), cu diferite culori sau grosimi de linie (şi asupra acestui aspect se va

reveni) şi cu diverse modalităţi de începere şi/sau terminare a multiliniei.

2.1.4 Semidreapta (ray)

2.1.5 Multilinia (mline)



37

a.

b.

Command: mline

↵

Current settings: Justification = Top, Scale = 20.00, Style =

STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: j ↵

Enter justification type [Top/Zero/Bottom] <top>:

Current settings: Justification = Top, Scale = 20.00, Style =

STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: s ↵

Enter mline scale <20.00>: ↵

Current settings: Justification = Top, Scale = 20.00, Style =STANDARD

Specify start point or [Justification/Scale/STyle]: 20,40 ↵

Specify next point: 50,60 ↵

Specify next point or [Undo]: ↵

c.

Fig. 2-7

În figura 2-8 se dau explicaţii [vizuale] despre semnificaţiile opţiunilor de aliniere ( justification) a

multiliniilor faţă de punctele precizate (culese).



38

Fig. 2-8

Opţiunea Scale (scară) defineşte un factor [de scalare] care înmulţeşte valorile distanţelor dintre

liniile ce formează multilinia. Aceste elemente sunt atribute ale aşa-numitelor stiluri de multilinie. Un

stil [de multilinie] se defineşte cu ajutorul câmpului Format ⇒ Multilinie Style… (vezi figura 2-9).

Un stil odată definit, poate fi folosit pentru desenarea unei multilinii cu ajutorul opţiunii STyle din

prompterul comenzii mline.

Fig. 2-9

Acţionarea câmpului Format ⇒ Multilinie Style… conduce la caseta de dialog din figura 2-10 a., b

şi c. În rezumat, cu ajutorul casetelor de dialog Multiline Style, Element Properties şi Multiline

Properties, se definesc, se încarcă sau se redenumesc noi stiluri de multilinii (Multiline Style), se

setează numărul de linii din componenţa multiliniei, distanţele dintre acestea, culoarea şi tipul de liniecu care vor fi desenate (Element Properties) şi se stabileşte modul de închidere al multiliniilor,

precum şi umplerea sau nu cu culoare (Multiline Properties).



39

Fig. 2-10

În figura 2-11 apare un traseu desenat cu un tip de multilinie, altul decât cel standard.

Fig. 2-11

Multilinia este formată din 4 trasee, dintre care unul este desenat cu linie întreruptă.

O altă problemă care poate să apară în cazul multiliniilor este comportarea acestora la intersectareacu alte multilinii sau chiar la autointersectare.

Procesul poate fi controlat (după desenarea multiliniilor) cu ajutorul comenzii mledit (sau a câmpului

Modify⇒ Object⇒ Multiline…) –vezi figura 2-12.



40

a.

Fig. 2-12

b.

Cu ajutorul casetei de dialog Multiline Edit Tools, se pot controla intersecţiile [de multilinii] sau se

pot introduce noi noduri (vertex-uri), sau încă, se pot realiza întreruperi în traseele multiliniei

(inserarea unei ferestre într-un element de zidărie de exemplu).

Elemente de detaliu privind modul de lucru cu multilinii se vor da la activităţile aplicative.

În figura 2-13 se poate vedea cum, folosind zona din caseta de dialog Multiline Edit Tools,

se poate controla intersecţia a două multilinii.

Fig. 2-13


Este o entitate complexă, în componenţa căreia pot intra segmente de dreaptă şi arc de cerc, ambele

putând primi atribut de grosime de linie, ba chiar de grosime variabilă.

2.1.6 Polilinia (pline)



41

Desenarea unei polilinii se poate face folosind câmpul Draw⇒ Polyline, bara de instrumente Draw,

sau zona de comenzi, aşa cum se poate vedea în figura 2-14.

a.

b.

Command : pline ↵

Specify start point: 20,20 ↵

Current line-width is 0.0000

Specify next point or [Arc/Halfwidth/Length/Undo/Width]: 40,60 ↵

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: a↵

Specify endpoint of arc or

[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Secondpt/Undo/Width]: r↵

Specify radius of arc: 24↵

Specify endpoint of arc or [Angle]: a↵

Specify included angle: 90 ↵

Specify direction of chord for arc <63>: 45 ↵

Specify endpoint of arc or

[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Secondpt/Undo/Width] :↵

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: 100,120 ↵

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: w ↵

Specify starting width <0.0000>: 2↵

Specify ending width <2.0000>: 4↵

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: ↵

Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: ↵

c.

Fig. 2-14

În figura 2-15 se poate vedea rezultatul secvenţei din figura 2-14.c. Este vorba despre o polilinie ce

conţine un arc de cerc cu raza 24, cu deschiderea de 900, a cărui coardă subîntinsă face cu axa x

unghiul de 450. După cum se poate vedea tot din figura 2-14.c, dar şi din figura 2-15, ultimul

segment are grosime variabilă (2 UD la început şi 4 UD la sfârşit).



42

Fig. 2-15

Polilinia este o entitate care permite multiple opţiuni de editare, aşa cum se va vedea mai târziu.


Este tot o entitate complexă formată din segmente de dreaptă (este de fapt o polilinie închisă).

Rezultatul este un poligon regulat, cu un număr de laturi cuprins între 3 (triunghiul echilateral) şi 1024

(practic un cerc). Poligoanele se pot construi în principiu prin înscriere în, sau circumscriere la un cerc

căruia i se precizează centrul şi raza, fie prin precizarea unei laturi (opţiunea Edge).

În figura 2-16 sunt prezentate cele trei metode de lansare a comenzii de desenare de poligoane,

varianta c. producând un poligon cu 5 laturi, cu centrul în punctul de coordonate 100,100 şi înscris

într-un cerc de rază 24 UD.

2.1.7 Poligonul (polygon)



43

a.

b.

Command : polygon ↵

Enter number of sides <4>: 5 ↵ Specify center of polygon or [Edge]: 100,100 ↵

Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about

circle] <I>:↵

Specify radius of circle: 24↵

c.

Fig. 2-16

Este tot o entitate complexă, de tip polilinie. Desenarea unui dreptunghi se poate face lansând

comanda într-unul din cele 3 modalităţi, aşa cum se poate vedea în figura 2-17.

De precizat că dreptunghiurile pot fi desenate direct cu colţurile racordate (Fillet), sau teşite

(Chamfer). De altfel în figura 2-17.c., se construieşte un dreptunghi cu colţurile racordate cu raza 10

UD.

Se mai face precizarea că dreptunghiurile se pot desena cu linie a cărei grosime este precizată de

utilizator prin intermediul opţiunii Width.

Opţiunile Elevation şi Thickness pot da atribute 3D dreptunghiurilor obţinute.


2.1.8

Dreptunghiul (rectang)



44

a.

b.

Command : rectang ↵ Specify first corner point or

[Chamfer/Elevation/Fillet/Thickness/Width]: f ↵ Specify fillet radius for rectangles <0.0000>: 10 ↵

Specify first corner point or …

[Chamfer/Elevation/Fillet/Thickness/Width]: 20,20 ↵

Specify other corner point or [Dimensions]: 60,100 ↵ c.

Fig. 2-17

Cele trei modalităţi de lansare a comenzii de desenare de cercuri apar în figura 2-18.

Există 6 metode de a genera un cerc (vezi figura 2-18 a.) :

prin precizarea centrului şi a razei – Center, Radius;

prin precizarea centrului şi a diametrului Center, Diameter;

prin precizarea a două puncte diametral opuse – 2 Points;

prin precizarea a trei puncte necoliniare – 3 Points;

prin precizarea a două obiecte la care cercul va fi tangent şi a razei- Tan, Tan Radius;prin precizarea a trei obiecte la care cercul va fi tangent – Tan, Tan, Tan.

În figura 2-18 c este redată secvenţa cu ajutorul căreia se desenează un cerc de rază 30UD şi tangent

la două segmente de dreaptă – vezi figura 2-19.

2.2

Entităţi curbilinii

2.2.1 Cercul (circle)



45

a.

b.

Command : c ↵

CIRCLE Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan

radius)]:

t ↵

Specify point on object for first tangent of circle: selec ţ ie linia

1- vezi figura 2-19

Specify point on object for second tangent of circle: selec ţ ie linia

2 - vezi figura 2-19

Specify radius of circle: 30 ↵

c.

Fig. 2-18

Fig. 2-19



46

În figura 2-20 sunt prezentate modalităţile de lansare a comenzii de desenare de arce de cerc. Se

poate observa (figura 2-20 a.) că există 11 procedee de a desena arce de cerc, dar o analiză atentă

pune în evidenţă că unele procedee diferă numai prin ordinea în care sunt precizate elementele

geometrice (3 la număr) necesare generării unui arc de cerc.

a.

b.Command: arc ↵ Specify start point of arc or [Center]: 20,20 ↵

Specify second point of arc or [Center/End]: c ↵ Specify center point of arc: 40,30 ↵

Specify end point of arc or [Angle/chord Length]: a ↵

Specify included angle: 100 ↵

c.

Fig. 2-20

Secvenţa din figura 2-20.c. permite desenarea unui arc de cerc prin precizarea punctului de start

(20,20), a centrului (40,30) şi a unghiului la centru subîntins. Se recomandă testarea exemplului şi

urmărirea sensului de desenare a arcului.

În figura 21 se prezintă 10 modalităţi de desenare de arce de cerc (mai puţin modalitatea

Continue). Se recomandă încercarea de a le realiza pe toate.

2.2.2 Arcul de cerc (arc)



47

Fig. 2-21

Cifrele 1, 2 şi 3 indică ordinea de culegere de puncte.



48

2.2.3.1 Elipsa

Declanşarea comenzii de desenare a elipsei se realizează aşa cum se poate vedea în figura 2-22.

a.

b.

Command : ellipse ↵

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: 20,20 ↵ Specify other endpoint of axis: 80,40 ↵ Specify distance to other axis or [Rotation]: 20 ↵ c.

Fig. 2-22

În principiu o elipsă se poate desena prin:

precizarea extremităţilor unei axe şi a uneia din extremităţile celeilalte;

precizarea extremităţilor unei axe şi a unui unghi de rotire al cercului al cărui diametru este chiar

axa deja definită (rotirea se face în jurul diametrului şi este urmată de proiecţia cercului rotit pe planul

de lucru – cu un unghi cuprins între 00 şi 89,40);

precizarea centrului elipsei (mijlocului unei axe) şi a extremităţilor celor două semiaxe;

precizarea centrului elipsei (mijlocului unei axe), a extremităţii uneia din axe şi a unui unghi de

rotire.

Opţiunea din figura 2-22 c. descrie desenarea unei elipse prin precizarea unei axe (definită de

punctele de coordonate 20,20 şi 80,40) şi a lungimii celeilalte semiaxe (20 UD).

2.2.3.2 Arcul de elipsă

Se desenează folosind una din metodele prezentate în figura 2-23.

2.2.3 Elipsa şi arcul de elipsă (ellipse)



49

a.

b.

Command : ellipse ↵

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: a↵ Specify axis endpoint of elliptical arc or [Center]: c↵

Specify center of elliptical arc: 200,150 ↵ Specify endpoint of axis: 320,150 ↵ Specify distance to other axis or [Rotation]: 200,190 ↵ Specify start angle or [Parameter]: 45 ↵ Specify end angle or [Parameter/Included angle]: 120 ↵

c.

Fig. 2-23

Se poate observa că desenarea unui arc de elipsă presupune într-o primă fază „producerea” unei

elipse, după care mai este necesară precizarea unghiului sau parametrului care controlează începutul

arcului şi a unghiului (sau parametrului) care controlează sfârşitul arcului. Se mai poate preciza şi

unghiul (sau parametrul) inclus.

În cazul în care se optează pentru folosirea parametrului în locul unghiului, trebuie ştiut că se

foloseşte ecuaţia vectorială a elipsei:

)sin()cos()( ubuacu p ⋅+⋅+= ,



50

unde u este parametrul (care variază între 0 şi 3600), c simbolizează centrul elipsei, iar a şi b sunt cele

două semiaxe.

Mai jos este reprodusă secvenţa prin care se produce arcul de elipsă din figura 2-24. Singura diferenţă

faţă de cazul din figura 2-23 este că se utilizează un parametru şi nu un unghi (deşi valorile sunt

aceleaşi).

Command: ellipse↵

Specify axis endpoint of ellipse or [Arc/Center]: a↵

Specify axis endpoint of elliptical arc or [Center]: c↵ Specify center of elliptical arc: 200,150 ↵ Specify endpoint of axis: 320,150 ↵ Specify distance to other axis or [Rotation]: 200,190 ↵

Specify start angle or [Parameter]: p↵

Specify start parameter or [Angle]: 45 ↵

Specify end parameter or [Angle/Included angle]: 120 ↵

Fig. 2-24

Curbele de acest tip (pentru care termenul a fost preluat f ără nici un fel de adaptare şi în limba

română), fac parte din categoria aşa-numitelor curbe de „formă liberă” (free form curves). Curbele

spline construite de AutoCAD sunt „trasee” ce jalonează un set de puncte în limitele unei distanţe(numită şi toleranţă). În figura 2-25 este reprezentată cu linie continuă, o succesiune de arce de

curbă spline pentru care toleranţa aleasă este 0 şi pornind de la aceleaşi puncte s-a trasat cu linie

întreruptă o succesiune de arce de curbă spline pentru care toleranţa aleasă a fost de 10 UD.

2.2.4 Curbe spline (spline)



51

Fig. 2-25

Se poate observa că deşi toleranţa este diferită de zero pentru unul din trasee, primul şi ultimul punctsunt „atinse” de arcele de curbă. Aceasta pentru că s-a optat pentru o succesiune de arce de curbă

spline „relaxată”, când direcţia tangentei la arcul de început şi cel de sfârşit sunt stabilite la valorile

implicite. Comanda spline permite însă şi un control al direcţiilor tangentelor la primul şi ultimul arc

de curbă spline.

Desenarea unei succesiuni de arce de curbe spline se face folosind cele 3 metode de lansare a

comenzii prezentate în figura 2-26.

Figura 2-26 c. surprinde construcţia unei succesiuni de arce de curbă spline pentru care se fixează

direcţiile tangentelor la primul şi ultimul arc la 300, respectiv 450. Pentru a se putea reconstitui

exemplul se recomandă desenarea celor 6 puncte (nu este obligatorie obţinerea unei identităţi cuimaginea), urmată de activarea modului osnap NODE şi de lansarea comenzii spline.

a.

b.



52

Command : spline ↵

Specify first point or [Object]: selec ţ ie punct 1

Specify next point: selec ţ ie punct 2

Specify next point or [Close/Fit tolerance] <start tangent>:

selec ţ ie punct 3


selec ţ ie punct 4


selec ţ ie punct 5


selec ţ ie punct 6

Specify next point or [Close/Fit tolerance] <start tangent>:↵

Specify start tangent: 30 ↵

Specify end tangent: 45 ↵ c.

Fig. 2-26

În figura 2-27 apare cu linie întreruptă succesiunea de arce de curbă spline şi sunt individualizate şi

cotate tangentele la primul şi ultimul arc. Cu linie continuă este reprezentată curba spline „relaxată”,

ceea ce corespunde unor unghiuri de 00 pentru cele două tangente.

Fig. 2-27



53

De multe ori este necesară inserarea în desenele produse cu AutoCAD-ul a unor secvenţe de text(indicaţii tehnologice, comentarii etc). Acest lucru este posibil cu ajutorul comenzilor text, dtext sau

mtext.

Există două tipuri de secvenţe de text: text linie şi text paragraf . Pentru primul tip se vor folosi

comenzile text sau dtext (care diferă foarte puţin între ele), iar pentru al doilea tip, se va folosi

comanda mtext (de la multiline text ).

Scrierea se face folosind una din metodele descrise în figura 2-28.

a.

b.

Command: dtext ↵ Current text style: "Standard" Text height: 2.5000 ↵ Specify start point of text or [Justify/Style]: s ↵ Enter style name or [?] <Standard>:↵

Current text style: "Standard" Text height: 2.5000 ↵ Specify start point of text or [Justify/Style]: j ↵

Enter an option [Align/Fit/Center/Middle/Right/TL/TC/TR/ML/MC/BL/BC/BR]: a ↵

Specify first endpoint of text baseline: precizare punct 1

Specify second endpoint of text baseline: precizare punct 2

Enter text: Text introdus in desen ↵

Enter text: ↵

2.3 Text în desene Autocad

2.3.1 Textul (text, dtext, mtext)



54

c.

Fig. 2-28

Rezultatul secvenţei din figura 2-28.c este prezentat în figura 2-29.

Fig. 2-29

Câmpul Draw ⇒ Text ⇒ Single Line Text corespunde comenzii dtext. Comanda text se

întrebuinţează mai rar. Diferenţele dintre text şi dtext vor fi explicitate în cadrul activităţiloraplicative. Tot atunci vor fi date explicaţii legate de opţiunile comenzii dtext aşa cum apar ele în

figura 2-28 c.


În cazul în care este necesară inserarea unui volum mai mare de text, sau când este mai comod ca un

text deja scris să fie preluat în AutoCAD, se va folosi comanda mtext (Multiline Text). În

paragrafele ce urmează vor fi date explicaţii suplimentare legate de această comandă.

Inserarea unui paragraf de text se face cu ajutorul comenzii mtext. Aceasta poate fi lansată din zona

de comenzi, cu ajutorul câmpului Draw ⇒ Text ⇒ Multiline Text…, sau utilizând butonul de

pe bara de instrumente Draw.

Primul lucru care trebuie f ăcut, odată lansată comanda, este precizarea unei ferestre dreptunghiulare

care delimitează (cel puţin pe lăţime), zona ocupată de text – vezi figura 2-30.

Fig. 2-30



55

După aceasta, prin utilizarea casetei de dialog Multiline Text Editor, se poate face scrierea şi se

pot controla atribute ale textului cum ar fi:

Setul de caractere folosit;

Dimensiunea caracterelor (exprimată tot în UD);

Stilul caracterelor (aldin, italic, subliniat);

Culoarea scrisului;

Opţiuni de aliniere sau rotire a paragrafului (textului);

Spaţierea rândurilor de text.

Se poate decide chiar preluarea unui text deja existent (în format ASCII) (butonul Import Text…).

Sunt disponibile şi facilităţi de căutare şi înlocuire de caractere (Find/Replace).

În figura 2-31 (a. – d.) sunt reproduse secţiunile casetei de dialog Multiline Text Editor.

a.

b.

c.



56

d.

Fig. 2-31




57


1. Este posibil să se controleze modul de reprezentare a entităţii PUNCT (POINT):

a. nu

b. da, prin intermediul câmpului FORMAT ⇒ THICKNESS

c. da, prin intermediul câmpului FORMAT ⇒ POINT STYLE

2. Entitatea segment de dreaptă (LINE) poate avea atribut de grosime?

a. nu

b. dac. da, dacă se lucrează pe LAYERE

3. Entitatea MULTILINIE (MULTILINE) poate avea atribut de grosime?

a. da

b. nu

c. da, dar el referă la segmentele componente

4. Pentru desenarea bisectoarei unui unghi, se recomandă folosirea entităţii:

a. RAY

b. XLINE

c. LINE

5. POLILINIA (PLINE) are în componenţă numai segmente de dreaptă?

a. da

b. nu, poate conţine şi arce de cerc şi de curbe SPLINE

c. nu, poate conţine şi arce de cerc

6. Care este numărul minim de laturi pe care le poate avea figura desenată cu comanda POLYGON?

a. 4

b. 3

c. 5



58

7. Opţiunea TAN, TAN, RAD, permite desenarea de cercuri prin precizarea:

a. centrului, a două puncte de tangenţă şi a razei

b. a două segmente la care cercul va fi tangent şi a razei

c. a două entităţi plane la care cercul va fi tangent şi a razei

8. Ce reprezintă LENGTH care apare ca opţiune în desenarea de arce de cerc?

a. lungimea arcului de cerc

b. lungimea coardei sub-întinse de arcul de cerc

c. mărimea razei arcului de cerc

9. Ce semnifică opţiunea Fit tolerance din prompterul comenzii SPLINE?

a. distanţa minimă dintre două puncte ale curbei [spline]

b. distanţa dintre punctele culese şi traseul curbei

c. distanţa dintre punctele prin care se reprezintă curba [spline]

10. Se poate scrie pe mai multe rânduri într-un desen Autocad?

a. da, numai cu comanda MTEXT

b. nu

c. da, cu comenzile DTEXT sau MTEXT



59

3 Partea a treia - Layere

OBIECTIVE

Aceast ă sec ţ iune introduce no ţ iunea extrem de important ă de layer . În

strâns ă leg ă tur ă cu aceasta, se trateaz ă problema atributelor de

culoare , tip de linie ş i grosime de linie , insistându-se asupra

modalit ăţ ilor de asociere a acestor propriet ăţ i de primitivele grafice.

Layerele (layer=strat) sunt folosite de majoritatea produselor soft de desenare/proiectare asistată de

calculator. În esenţă lucrul pe layere permite „distribuirea” elementelor desenului pe straturi

transparente şi perfect aliniate (asimilaţi-le cu folii de celuloid pe care se desenează şi apoi sunt

aşezate într-o stivă). Acest mod de lucru este ilustrat de figura 3-1.

Fig. 3-1

Avantajele lucrului pe layere sunt mari şi vor fi înţelese la adevărata lor valoare pe măsură ce un

utilizator va deveni tot mai experimentat în utilizarea AutoCAD.

3.1 Layere



60

Layerele pot fi create, f ăcute curente (deşi un desen poate cuprinde un număr practic nelimitat de

layere, numai unul este curent, numai pe unul se desenează la un moment dat), şterse, redenumite,

pot fi f ăcute (temporar) invizibile (în sensul că obiectele desenate pe ele pot fi f ăcute invizibile) şi mai

ales li se pot ataşa proprietăţi de tip culoare, tip şi grosime de linie.

Mai sunt de reţinut următoarele:

Un obiect aparţine la un moment dat unui singur layer;

Orice obiect aparţine unui layer;

Un obiect poate fi „mutat” de pe un layer pe altul;

Între toate layerele, unul este special. El se numeşte „0” şi nu poate fi şters sau redenumit. Toate

celelalte layere pot fi redenumite şi şterse (numai dacă nu conţin nici un obiect).

În figura 3-2 sunt prezentate cele trei metode de a lansa comanda care permite (printre altele) şi

crearea unui nou layer.

a.

b.

Command : layer ↵

c.

Fig. 3-2

Indiferent de metoda folosită, se va ajunge la caseta de dialog din figura 3-3. Aceasta permite

crearea, ştergerea, redenumirea de layere, setarea layer-ului curent, precum şi ataşarea atributelor de

culoare, tip şi grosime de linie la oricare din layerele existente.

3.1.1 Crearea unui layer



61

Fig. 3-3

Layerelor li se pot asocia şi aşa numitele stiluri de plotare (Plot Style) - plotare=imprimarea

desenului pe un suport de tip hârtie, calc, celuloid etc. Tot layerele pot fi selectiv excluse de laprocesul de plotare (butonul Plot).

Butoanele Save state… şi Restore State…, permit salvarea, respectiv restaurarea unei stări

momentane a setărilor pentru toate layerele din desen. Caseta de dialog Save Layer States (vezi

figura 3-4), permite atribuirea unui nume stării salvate, precum şi selectarea atributelor de layer care

vor fi salvate.

Fig. 3-4

Butonul Named layer filters permite definirea unor filtre la afişarea numelor de layere în fereastrade lucru a casetei de dialog Layer Properties Manager. Aceste filtre merită să fie definite numai

atunci când într-un desen există foarte multe layere şi afişarea tuturor ar îngreuna lucrul.




62

Redenumirea, ştergerea, ascunderea/reafişarea, „îngheţarea/dezgheţarea” unui layer, precum şi

definirea de filtre pentru afişarea numelor de layere vor fi exemplificate în cadrul lucrărilor aplicative.

Se atrage de la bun început atenţia asupra faptului că atributul de culoare se poate ataşa la nivel de

layer, de bloc (se va aborda mai târziu această noţiune) şi de entitate. Cât priveşte ataşareaatributului de culoare la nivel de layer, se va proceda în succesiunea descrisă de figura 3-5 a. şi b.

a.

b.

Fig. 3-5

3.1.2 Ataşarea atributului de culoare



63

În contextul AutoCAD, tipul de linie nu se referă şi la atributul de grosime, ci exclusiv la caracterul

continuu sau de tip linie întreruptă, sau linie punct (cu eventuale variaţii în ceea ce priveşte lungimile

segmentelor şi spaţiilor dintre puncte şi/sau segmente).

În figura 3-6 a. – e. este surprinsă succesiunea de acţiuni ce trebuie realizate pentru a atribui layer-ului axe tipul de linie ACAD ISO04 W 100.

a.

b.

c.

3.1.3 Ataşarea atributului de tip de linie



64

d.

e.

Fig. 3-6

Se observă că atribuirea unui tip de linie nu se face în general direct, ci poate presupune existenţa

fazei de încărcare „load” a unuia sau mai multor tipuri de linie (vezi figurile 3-6 b. şi 3-6 c.).

Încărcarea înseamnă „citirea” informaţiei despre unul sau mai multe tipuri de linie dintr-un fişier text

care trebuie să aibă o anumită structură internă şi obligatoriu extensia *.lin .În figura 3-7 este prezentat un extras dintr-un asemenea fişier.

;; AutoCAD Linetype Definition file;; Version 2.0;; Copyright 1991, 1992, 1993, 1994, 1996 by Autodesk, Inc.;;*BORDER,Border __ __ . __ __ . __ __ . __ __ . __ __ .

A,.5,-.25,.5,-.25,0,-.25*BORDER2,Border (.5x) __.__.__.__.__.__.__.__.__.__.__.

A,.25,-.125,.25,-.125,0,-.125*BORDERX2,Border (2x) ____ ____ . ____ ____ . ___

A,1.0,-.5,1.0,-.5,0,-.5*CENTER,Center ____ _ ____ _ ____ _ ____ _ ____ _ ____ A,1.25,-.25,.25,-.25*CENTER2,Center (.5x) ___ _ ___ _ ___ _ ___ _ ___ _ ___

A,.75,-.125,.125,-.125*CENTERX2,Center (2x) ________ __ ________ __ _____

A,2.5,-.5,.5,-.5

Fig. 3-7



65

Se face precizarea că utilizatorul poate adăuga noi definiţii de tipuri de linie la fişierele *.lin existente

(copiate la instalarea AutoCAD), dar poate să şi creeze noi fişiere *.lin , dacă respectă structura internă

impusă.

În fişierele de tip *.lin, pentru fiecare tip de linie se rezervă două rânduri, unul pentru descriere

(primul) şi altul pentru definirea propriu-zisă a tipului de linie.


Grosimile de linie se măsoară în AutoCAD direct în mm, ceea ce reprezintă o abatere de la regula

folosirii unităţilor de desenare.

Succesiunea operaţiilor necesare ataşării de un layer a unei anumite grosimi de linie este redată în

figura 3-8.

a.

b.

3.1.4 Ataşarea atributului de grosime de linie



66

c.

Fig. 3-8

Se mai face precizarea că deşi se stabileşte o anumită grosime de linie, acest atribut (de grosime) se

va vedea numai dacă se parcurg etapele următoare:

1. Format⇒ Lineweight…. (vezi figura 3-9)

Fig. 3-9

2. În caseta de dialog Lineweight Settings (vezi figura 3-10), se „bifează” caseta Display

Lineweight.

Tot cu ajutorul casetei din figura 3-10 se poate stabili unitatea de măsură folosită pentru exprimareagrosimii de linie (Units for Listing), sau se poate aplica un factor de scalare la reprezentarea

exclusiv pe display a grosimilor de line ( Adjust Display Scale).

Se va reveni asupra acestei casete de dialog atunci când se va aborda problema modalităţilor şi

tehnicilor de atribuire a grosimii de linie.



67

Fig. 3-10

Layerele pot fi f ăcute „invizibile”, ceea ce înseamnă de fapt că toate obiectele aparţinătoare de acelelayere vor fi temporar eliminate din desen (putând fi oricând reafişate). Aducerea unui layer din starea

de vizibil „on ” în cea de invizibil „off ” se face aşa cum este sugerat în figura 3-11 a şi b.

a.

b.

Fig. 3-11

Stările „on ” sau „off ” sunt asemănătoare cu „freeze ” (a îngheţa) sau „thaw ” (a dezgheţa). Obiectele de

pe layerele îngheţate devin invizibile şi reapar la dezgheţarea layerelor. Există totuşi o diferenţă.

Desenele cu layere îngheţate se vor regenera mai repede decât cele cu layere „off”. Aceasta pentru că

3.1.5 Controlul vizibilităţii layerelor



68

la regenerare obiectele de pe layerele îngheţate sunt complet ignorate, în vreme ce obiectele de pe

layerele „off” deşi nu sunt vizibile sunt luate în considerare pentru operaţiile de regenerare.


Îngheţarea sau dezgheţarea layerelor se face aşa cum este sugerat în figura 3-12 a şi b.

a.

b.

Fig. 3-12

Blocarea layerelor va face imposibile operaţiile de editare asupra obiectelor de pe layerele respective.

Este deci o formă de protecţie împotriva modificărilor accidentale. Blocarea unui layer se face aşa cum

este indicat în figura 3-13 a şi b.

3.1.6 Blocarea layerelor



69

a.

b.

Fig. 3-13

În AutoCAD, atributele de culoare, tip şi grosime de linie se pot stabili la nivel de layer (vezi § 3.1),

dar şi la nivel de obiect. Mai există şi posibilitatea de atribuire a aceloraşi atribute la nivel de bloc, dar

acest aspect va fi prezentat atunci când se va introduce noţiunea de bloc.

Atunci când culoarea, grosimea sau tipul de linie sunt atribuite la nivel de layer, toate obiectele

aparţinând unui layer preiau automat aceste proprietăţi, iar dacă la nivel de layer se produce vreo

modificare în privinţa culorii, tipului sau grosimii de linie, aceasta va fi resimţită imediat de toate

obiectele ce nu-şi au propriile atribute de culoare, tip şi grosime de linie.

În paragrafele următoare se vor detalia aspecte legate de modul de atribuire a celor trei proprietăţi

menţionate: culoare, tip de linie şi grosime de linie.

Stabilirea modului de atribuire a culorii se face prin utilizarea uneia din metodele prezentate în figura

3-14.

3.2 Despre culoare, tip de linie şi grosime de linie

3.2.1 Culoare



70

a.

b.

Command : color ↵ c.

Fig. 3-14

Dacă se utilizează bara de instrumente (figura 3-14 a) se fixează direct modul de atribuire: ByLayer,

ByBlock sau individual – prin precizarea unei anumite culori.

Dacă se foloseşte meniul Format sau se lucrează din zona de comenzi, se ajunge la caseta de dialog

Select Color, redată în figura 3-15.

Fig. 3-15

Cu ajutorul ei se poate stabili modul de atribuire (ByLayer, ByBlock sau individual) şi se poate alege

culoarea (dacă se optează pentru ultima manieră de atribuire).




71

Stabilirea modului de atribuire a tipului de linie se face prin utilizarea uneia din metodele prezentate în

figura 3-16.

a.

b.

Command : linetype ↵

c.

Fig. 3-16

Modul de operare este principial identic cu cel deja prezentat în cazul atributului de culoare.

Deosebirea ce apare este legată de posibilitatea de a trece prin etapa de încărcare („load”) a unuianumit tip de linie. Mecanismul de încărcare a fost descris în § 3.1.3.

Dacă se foloseşte metoda descrisă în figurile 3-16 a. sau 3-16 c., sau dacă se foloseşte câmpul

Other… (vezi figura 3-16 b.) se ajunge la caseta de dialog din figura 3-17, cu ajutorul căreia se

poate face direct o atribuire de tip de linie sau se pot încărca noi tipuri de linie (butonul Load).

Semnificaţiile celorlalte butoane sau liste sunt uşor de dedus.

3.2.2 Tip de linie



72

Fig. 3-17


În cazul tuturor tipurilor de linie, altele decât cea continuă (continuous), există posibilitatea apariţiei

unor confuzii de reprezentare. Astfel, linii despre care se ştie că nu sunt continue pot apărea la un

moment dat pe desen ca şi cum ar fi [continue]. Aceasta pentru că în cazul liniilor necontinue,

dimensiunile segmentelor sau întreruperilor se exprimă în unităţi de desenare. Este deci posibil ca

zona vizibilă din desen să acopere sute sau chiar mii de UD, caz în care 0,5 UD, cât poate să fie un

spaţiu dintr-o linie necontinuă, să nu mai fie vizibil (dacă se execută una sau mai multe focalizări -

„zoom” - e posibil ca linia să apară aşa cum este în realitate. Corectarea unor asemenea imperfecţiuni

de reprezentare se poate face prin folosirea comenzii ltscale – vezi secvenţa de mai jos.

Command: ltscale ↵ Enter new linetype scale factor <1.0000>: 2 ↵

Factorul de scalare se aplică numai spaţiilor şi segmentelor de linie, nu şi dimensiunilor obiectuluipentru desenarea căruia s-a folosit acel tip de linie.




73

Stabilirea modului de atribuire a grosimii de linie se face prin utilizarea uneia din metodele prezentate

în figura 3-18.

a. b.

Command: lineweight ↵ c.

Fig. 3-18

Dacă se foloseşte una din metodele descrise în figura 3-18 a. sau c., se va ajunge la caseta de dialog

Lineweight Settings, prezentată în § 3.1.4, figura 3-10.


Orice obiect dintr-un desen are ataşate atributele de culoare, tip de linie şi grosime de linie, fie la nivel

de layer, fie individual. Dacă se doreşte modificarea culorii, tipului sau grosimii de linie, există, în

funcţie de modul de ataşare a acestor atribute, următoarele posibilităţi:

Dacă atributul este ataşat la nivel de layer, se modifică proprietatea respectivă aferentă layerului

pe care se găseşte obiectul respectiv. Acest lucru se face utilizând procedurile descrise în § 3.1.2 –3.1.4.

Dacă atributul este ataşat individual, se va folosi procedeul descris mai jos.

Se selectează obiectul, sau obiectele pentru care se doreşte modificarea unuia din atributele

menţionate;

Se utilizează câmpul Modify⇒ Properties. Se va deschide caseta de dialog din figura 3-19.

3.2.3 Grosime de linie

3.2.4 Modificarea atributelor de culoare, tip şi grosime de linie



74

Cu ajutorul ei, se pot modifica stările atributelor de tip culoare, tip de linie, grosime de linie, dar şi

factor de scalare pentru linie (atunci când vizualizarea

obiectelor desenate cu linie necontinuă nu se face corect).

În figura 3-19, câmpurile din caseta de dialog Properties

implicate au fost evidenţiate cu ajutorul fundalului de culoare gri.

Se mai face precizarea că atunci când se alege varianta

ByLayer, automat obiectul sau obiectele selectate î şi pierd

atributele ataşate individual şi preiau proprietăţile

corespunzătoare ale layerului pe care se găsesc. Cu ajutorul

câmpului Layer, se poate modifica layerul de care aparţine

obiectul selectat. După terminarea modificărilor, caseta de

dialog Properties, se închide folosind butonul .

Se mai face precizarea că ori de câte ori se desenează un

obiect, trebuie observată starea barei de instrumente Object

Properties, prezentată în figura 3-20.

Atunci când la un moment dat într-una din casetele de editare de

pe bara de instrumente apare cuvântul ByLayer, toate

obiectele desenate începând cu acel moment vor avea

atributul respectiv setat (ataşat) la nivel de layer. Dacă dimpotrivă, într-una din casetele de editare de

pe bara de instrumente apare numele unei culori, unui tip de linie, sau o valoare numerică (ce

reprezintă o grosime de linie), obiectele desenate începând cu acel moment vor avea atributul

respectiv setat (ataşat) la individual.

Fig. 3-20


Fig. 3-19



75


1. Este posibil ca o primitivă grafică să nu aparţină unui LAYER?

a. nu

b. da, dacă nu s-a creat nici un layer înainte de desenarea primitivei

c. da, dacă s-au şters toate layerele

2. Dacă unui LAYER i s-a atribuit o anumită culoare, entităţile aparţinând acestui LAYER pot avea la un

moment dat altă culoare [decât cea a layerului]?a. nu

b. da, dacă au fost create înainte de definirea layerului

c. da, dacă atributul de culoare este setat individual

3. Care este diferenţa între a face un layer OFF şi a îl face FREEZE?

a. nici o diferenţă

b. un layer f ăcut OFF nu poate fi şters

c. entităţile de pe layerele OFF sunt regenerate, entităţile de pe layerele FREEZE nu

4. Ce operaţii nu se pot face asupra layerului „0”?

a. layerul „0” nu poate fi redenumit sau şters

b. layerul „0” nu poate fi f ăcut OFF sau FREEZE

c. layerul „0” nu poate fi regenerat

5. Utilizarea unui tip de linie predefinit, presupune parcurgerea următoarelor etape:

a. crearea tipului de linie şi setarea lui ca tip curent

b. încărcarea tipului de linie şi setarea lui ca tip curentc. setarea lui ca tip curent

6. Grosimea unui tip de linie se exprimă în:

a. mm



76

b. pixeli

c. unităţi de desenare

7. Dacă atributul de tip de linie a fost fixat pentru o anumită entitate la nivel de layer, este posibilă

schimbarea acestei setăria. da, numai dacă desenul nu a fost încă salvat

b. nu

c. da, cu ajutorul câmpului Modify⇒ Properties

8. Blocarea layerelor face imposibile următoarele operaţii:

a. îngheţarea sau trecerea unui layer în starea OFF

b. ştergerea sau modificarea obiectelor de pe acel layer

c. modificarea culorii sau tipului de linie ataşate layerului

9. Căte layere se pot crea într-un desen Autocad?

a. 50

b. 100

c. nu există nici o limită

10. Comanda LTSCALE realizează:

a. modificarea lungimii unui segment desenat cu comanda LINE

b. scalarea unui tip de linie pentru a asigura reprezentarea corectă a spaţiilorc. modificarea grosimii tipului de linie



77

4 Partea a patra – Operaţii de editare

OBIECTIVE

Aceast ă sec ţ iune prezint ă opera ţ iile (comenzile) de editare (modificare)

specifice mediului de desenare AutoCAD.

Acestea sunt: Erase, Copy, Mirror, Offset, Array, Move,

Rotate, Scale, Stretch, Lengthen, Trim, Extend,

Break, Chamfer, Fillet, Explode

Vor fi totodat ă trecute în revist ă comenzile de control din grupele

Properties ş i Object

Ştergerea este cea mai simplă operaţie de editare. Comanda se poate lansa folosind una din metodele

prezentate în figura 4-1.

a.

b.

Command : erase ↵

Select objects:

c.

Fig. 4-1

4.1 Erase (ştergere)



78

Lansarea comenzii de ştergere va produce invariabil un prompter de tip Select objects (vezi

figura 4-1 c), adică va declanşa un proces de selecţie.

Se face precizarea că este posibilă întâi selecţia şi abia apoi lansarea comenzii de ştergere.


Copierea este o comandă de editare ce produce noi entităţi, copie (sau copii în cazul copierilor

multiple) ale unor obiecte sursă. Operaţia de copiere presupune parcurgerea următoarelor etape:selectarea obiectului (obiectelor) sursă;

precizarea vectorului de translaţie (acesta determină poziţia copiei sau copiilor).

În figura 4-2 sunt prezentate modalităţile de lansare a comenzii de copiere. În figura 4-2 c. este

redată secvenţa de copiere a unui cerc cu raza 20UD şi centrul în punctul de coordonate (200,200) –

(vezi figura 4-3).

a.

b.

Command: copy ↵ Select objects: 1 found – se selecteaz ă cercul cu centrul în punctul

(200,200)

4.2 Copy (copiere)



79

Select objects: ↵

Specify base point or displacement, or [Multiple]: _cen of

S-a folosit modul OSNAP center pentru a selecta ca prim punct al vectorului de

transla ţ ie centrul cercului „surs ă ”.

Specify second point of displacement or <use first point as

displacement>: 260,180 ↵

c.

Fig. 4-2

Dacă se apasă tasta ENTER la prompterul Specify second point coordonatele punctului

precizat ca răspuns la Specify base point or displacement, or [Multiple]: sunt

interpretate ca deplasări relative.

Fig. 4-3


Comanda Move este extrem de asemănătoare cu Copy, cu deosebirea că nu se mai creează noi

entităţi (obiectul sursă este „mutat” într-o nouă poziţie, deplasarea precizându-se ca în cazul comenzii

Copy). Se mai face precizarea că pentru comanda Move nu există opţiunea de tip Multiple ca în

cazul lui Copy.

În figura 4-4 sunt prezentate modalităţile de lansare în execuţie a comenzii Move.

4.3 Move (mutare)



80

a.

b.

Command: move ↵ Select objects: 1 found (s-a selectat un obiect surs ă )

Select objects: ↵

Specify base point or displacement: 200,200 ↵

Specify second point of displacement or <use first point as

displacement>: 240,200 ↵

c.

Fig. 4-4

Comanda Fillet realizează racordarea entităţilor liniare sau circulare (cercuri, arce de cerc), cu sau

f ără decuparea (Trim/No trim) porţiunilor de entităţi aflate „dincolo” de arcul de racordare (vezi

figura 4-6).În figura 4-5 sunt prezentate cele trei metode de lansare a comenzii de racordare.

4.4 Fillet (racordare)



81

a.

b.

Command: fillet ↵ Current settings: Mode = TRIM, Radius = 20.0000 ↵

Select first object or [Polyline/Radius/Trim]: r ↵ Specify fillet radius <20.0000>: 10 ↵ fixare valoare raz ă de racordare

Select first object or [Polyline/Radius/Trim]: selec ţ ie obiect 1

Select second object: selec ţ ie obiect 2 c.

Fig. 4-5

În figura 4-6 se exemplifică operaţia de racordare pentru două segmente care se intersectează

(stânga), respectiv două care nu se intersectează (dreapta) – figura 4-6 a.

În figura 4-6 b., respectiv 4-6 c. se poate vedea rezultatul racordării cu decupare (TRIM) şi f ără

decupare (No trim).

a.



82

b.

c.

Fig. 4-6

Se mai face precizarea că zona în care sunt selectate obiectele ce se vor racorda influen ţează

rezultatul operaţiei [de racordare]. Pentru clarificare se recomandă urmărirea figurii 4-7, în care s-au

indicat şi zonele în care s-a realizat selecţia obiectelor. Racordările s-au f ăcut în sistem Trim.

Se atrage atenţia că dacă racordarea se aplică unui obiect de tip polilinie, atunci se va realiza

racordarea tuturor vârfurilor poliliniei, f ără să mai fie nevoie să se selecteze în mod explicit două câte

două segmentele componente.



83

Fig. 4-7

În figura 4-8 se poate vedea cum influenţează zona de selecţie modul în care sunt racordate entităţi

de tip cerc (cercurile au raze de circa 50 UD, iar raza de racordare este de 10 UD).

Fig. 4-8



84

Teşirea se poate face în AutoCAD folosind metoda celor două distanţe (Distance), sau a unghiului şi

a unei distanţe ( Angle). Ca şi în cazul racordării, se poate face sau nu decupare (Trim/No trim).În figura 4-9 sunt prezentate cele trei metode de lansare a comenzii de teşire. Exemplul din figura 4-

9 c. foloseşte metoda celor două distanţe. În figura 4-10 b., se prezintă rezultatul aplicării secvenţei

din figura 4-9 c., cu decupare, iar în figura 4-10 c., f ără decupare. Se atrage atenţia că în cazul

folosirii metodei celor două distanţe, acestea se aplică obiectelor selectate pentru teşire după

mecanismul: primul obiect – prima distanţă, al doilea obiect – a doua distanţă. Segmentele din figura

4-10 au lungimea de 100 UD.

a.

b.

Command: chamfer ↵ (TRIM mode) Current chamfer Dist1 = 4.0000, Dist2 = 6.0000

Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]: d ↵ Specify first chamfer distance <4.0000>: 20 ↵

Specify second chamfer distance <20.0000>: 40 ↵ Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]:

selec ţ ie primul obiect

Select second line: selec ţ ie al doilea obiect

c.

Fig. 4-9

4.5 Chamfer (teşire)



85

Fig. 4-10

În figura 4-11 se prezintă rezultatul secvenţei de mai jos, în care s-a folosit metoda distanţei şi

unghiului pentru teşire. Pornind de la aceleaşi două segmente de 100 UD, s-a realizat o teşire la un

unghi de 600 şi cu o distanţă (purtată pe primul obiect) de 30 UD.

Command: chamfer ↵ (NOTRIM mode) Current chamfer Dist1 = 20.0000, Dist2 = 40.0000

Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]: a↵ Specify chamfer length on the first line <20.0000>: 30 ↵ Specify chamfer angle from the first line <0>: 60 ↵

Select first line or [Polyline/Distance/Angle/Trim/Method]:

selec ţ ie primul obiect

Select second line: selec ţ ie al doilea obiect

Fig. 4-11



86

Comanda Rotate permite rotirea obiectelor selectate în jurul unei axe perpendiculare pe planul lor

(există şi o comandă ce poate realiza rotiri în spaţiu). Cele trei modalităţi de lansare a comenzii suntprezentate în figura 4-12.

a.

b.

Command: rotate ↵

Current positive angle in UCS: ANGDIR=counterclockwise ANGBASE=0

Select objects: se selecteaz ă dreptunghiul

Select objects: ↵

Specify base point: se selecteaz ă punctul 1 (se va folosi OSNAP Endpoint )

Specify rotation angle or [Reference]: r ↵ Specify the reference angle <0>: se selecteaz ă înc ă odat ă punctul 1

Specify second point: se selecteaz ă punctul 2

Specify the new angle: 85 ↵

c.

Fig. 4-12

În figura 4-12 c. este prezentată secvenţa ce realizează rotirea faţă de un unghi de referinţă.

Obiectul care va fi rotit este prezentat în figura 4-13 a. Rezultatul final este vizibil în figura 4-13 b.

4.6 Rotate (rotire)



87

Rotirea cu unghi de referinţă realizează de fapt rotirea cu o diferenţă

, între unghiul de referinţă

(determinat în exemplul nostru prin selectarea punctelor 1 şi 2) şi cel final (în cazul de faţă 850).

Utilizatorul nici nu trebuie să ştie cu ce unghi se face de fapt rotirea.

a. b.

Fig. 4-13

Se face precizarea că rotirile se fac în sensul implicit de măsurare şi desenare de arce şi unghiuri.

Acest sens este cel trigonometric. Schimbarea acestei setări se face cu ajutorul comenzii Format ⇒

Units… .


Comanda Trim realizează decuparea unor porţiuni din obiectele selectate, rolul de muchii tăietoare

fiind jucat de alte primitive grafice 2D. Comanda presupune deci o selecţie în două etape. Într-o primă

fază se selectează obiectele muchii tăietoare, în cea de a doua se selectează obiectele decupate. Se

face precizarea că zona în care se face selecţia pentru această categorie de obiecte determină partea

ce se va elimina prin decupare (vezi figura 4-15).

În figura 4-14 sunt prezentate cele trei modalităţi de lansare a comenzii de decupare. Secvenţa din

figura 4-14 c. trebuie urmărită împreună cu figura 4-15.

Comanda Trim este una din cele mai folosite comenzi de editare.

4.7 Trim (decupare)



88

a. b.

Command: trim ↵ Current settings: Projection=UCS, Edge=None

Select cutting edges ...

Select objects: 1 found se selecteaz ă cercul în punctul 1

Select objects: ↵ aten ţ ie la acest ENTER . El marcheaz ă încheierea etapei de selec ţ ie a obiectelor

„muchii t ă ietoare”

Select object to trim or shift-select to extend or [Project/Edge/Undo]: se

selecteaz ă segmentul inferior în punctul 2

Select object to trim or shift-select to extend or [Project/Edge/Undo]: se

selecteaz ă segmentul inferior în punctul 3

Select object to trim or shift-select to extend or [Project/Edge/Undo]: ↵ c.

Fig. 4-14

Rezultatele aplicării secvenţei din figura 4-14 c. pot fi analizate în figura 4-15.

a. b.

Fig. 4-15



89

Comanda Trim mai poate funcţiona şi astfel: dacă la apariţia primului prompter Select Objects se

tastează ENTER , se va sări peste selecţia obiectelor muchii tăietoare, acestea urmând să fie stabilite

de AutoCAD (se vor alege cele mai apropiate obiecte ce pot fi muchii tăietoare pentru primitivele ce se

vor selecta în faza a doua a comenzii). Se recomandă utilizarea acestei metode pentru obiectele din

figura 4-15.

Comanda Extend realizează prelungirea entităţilor de tip liniar (line, polyline, arc etc) până când

acestea întâlnesc alte entităţi cu rolul de limită a prelungirii.

În figura 4-16 sunt prezentate cele trei metode de lansare a comenzii de prelungire (Extend).

a.

b.

Command: extend ↵ Current settings: Projection=UCS, Edge=None

Select boundary edges ...

Select objects: 1 found se selecteaz ă cercul în punctul 1

Select objects: 1 found, 2 total se selecteaz ă segmentul A (în punctul 2) Select objects: ↵ încheierea procesului de selec ţ ie a entit ăţ ilor limit ă pentru

prelungiri

Select object to extend or shift-select to trim or

[Project/Edge/Undo]: se selecteaz ă segmentul B în punctul 3



4.8 Extend (extindere)



90


[Project/Edge/Undo]: se selecteaz ă segmentul C în punctul 5




[Project/Edge/Undo]: ↵ încheierea procesului de selec ţ ie a entit ăţ ilor de

prelungit

c.

Fig. 4-16

Secvenţa din figura 4-16 c se va asocia cu figura 4-17.

Fig. 4-17

Şi în cazul comenzii Extend este posibilă eliminarea selecţiei explicite a obiectelor „limită a

extinderilor”, prin apăsarea tastei ENTER , după un mecanism identic cu cel prezentat anterior în cazul

comenzii Trim.


În secvenţa din figura 4-16 c., apar în cadrul prompterului de lucru al comenzii şi opţiunile

Projection şi respectiv Edge.



91

Prima se utilizează în cazul în care se doreşte prelungirea unei entităţi până la intersecţia cu proiecţia

unei entităţi limită pe planul XOY al sistemului de coordonate curent sau pe un plan perpendicular pe

vectorul de vizualizare.

A doua opţiune se foloseşte pentru a realiza extinderea unei entităţi până intersectează prelungirea

unui obiect limită.

Pentru exemplificare se recomandă urmarea secvenţei din figura 4-18 a. şi corelarea acesteia cu

figurile 4-18 b. şi 4-18 c.

Se observă cum segmentul oblic este prelungit până la intersecţia cu prelungirea celui vertical.

Command: extend ↵ Current settings: Projection=UCS, Edge=None

Select boundary edges ...

Select objects: 1 found se selecteaz ă obiectul limit ă (în punctul 1)

Select objects:↵

se încheie selec ţ ia obiectelor limit ă Select object to extend or shift-select to trim or [Project/Edge/Undo]: e ↵

se alege op ţ iunea Edge

Enter an implied edge extension mode [Extend/No extend] <No extend>: e ↵ se

alege op ţ iunea Extend

Select object to extend or shift-select to trim or [Project/Edge/Undo]: se

selecteaz ă segmentul oblic (în punctul 2)

Select object to extend or shift-select to trim or [Project/Edge/Undo]: ↵ se

încheie selec ţ ia ş i comanda

a.

b.



92

c.

Fig. 4-18

Comanda Break realizează fie decuparea (eliminarea) unei porţiuni dintr-o entitate 2D, fie întreruperea continuităţii unei entităţi 2D. Decuparea nu se face ca în cazul comenzii Trim cu ajutorul

altor obiecte (muchii tăietoare), ci prin precizarea a două puncte [de] pe entitatea din care se va

realiza decuparea. Întreruperea continuităţii este un caz particular de decupare, când cele două

puncte coincid. Nu se pot realiza întreruperi de continuitate la cercuri.

În figura 4-19 sunt prezentate cele trei modalităţi de lansare a comenzii Break .

Figura 4-19 c. reproduce o secvenţă de întrerupere (Break ) ce trebuie parcursă prin coroborarea cu

figura 4-20.

a.

b.

Command: break ↵ Select object:se selecteaz ă cercul în punctul 1 Specify second break point or [First point]: se „culege” punctul 2

c.

Fig. 4-19

4.9 Break (întrerupere)



93

Se poate observa că în exemplul descris de figura 4-19 c., punctul în care a fost selectat cercul a fost

automat considerat şi primul punct al întreruperii. Dacă se dorea ca punctul în care a fost selectat

cercul să nu fie luat în considerare, ar fi trebuit ca secvenţa de lucru să fi fost următoarea:

Command: break ↵

Select object: selectare cerc

Specify second break point or [First point]: f ↵ Specify first break point: culegere punct 1

Specify second break point: culegere punct 2

a. b.

Fig. 4-20

Pentru a realiza ruperea continuităţii unei entităţi se recomandă urmărirea figurilor 4-21.a. şi 4-21.b.

Command: break ↵ Select object: se selecteaz ă segmentul

Specify second break point or [First point]: f ↵ Specify first break point: se “culege” punctul 1

Specify second break point: @ ↵ a.



94

b.

Fig. 4-21

Se mai face precizarea că atunci când se culeg punctele ce delimitează întreruperile, nu este necesar

ca acestea să se găsească riguros pe obiectele ce vor suferi efectul comenzii Break (vezi – cu atenţie

- figurile 20 a. şi 21 b.).

Pentru realizarea ruperii continuităţii se recomandă lansarea comenzii Break cu ajutorul butonului. În figura 4-21 b. prezenţa „grip-urilor” a fost dorită pentru a se evidenţia efectul comenzii

Break .


Comanda Lengthen realizează prelungirea unei entităţi de tip liniar sau arc de cerc. Spre deosebire

de comanda Extend, care folosea alte obiecte ca limită a extinderii, comanda Lengthen realizează

prelungirea după un alt mecanism, descris în paragrafele şi figurile următoare.

În figura 4-22 sunt prezentate cele trei modalităţi de lansare în execuţie a comenzii Lengthen.

a.

b.

4.10 Lengthen (prelungire)



95

Command: lengthen ↵

Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]: selectare segment

Current length: 100.0000 precizarea lungimii curente a obiectului

Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]: de ↵

Enter delta length or [Angle] <20.0000>: 40 ↵

precizare alungire în valoare absolut ă Select an object to change or [Undo]: selectare segment în punctul 1 (figura 4-23)

Select an object to change or [Undo]: ↵

c.

Fig. 4-22

Figura 4-23 prezintă efectul secvenţei din figura 4-22 c.

Fig. 4-23

Prelungirea lungimii unui segment (sau arc de cerc) se poate face într-una din modalităţile:

precizarea alungirii în valoarea absolută (lungime sau unghi) – Delta

precizarea alungirii în procente (de lungime sau de unghi) – Percent

precizarea noii lungimi totale a obiectului - Total

precizarea dinamică a alungirii – Dynamic

În exemplul din figura 4-22 c., s-a folosit prima modalitate.


Secvenţa următoare realizează prelungirea unui arc de cerc (de fapt a unui semicerc), cu centrul în

punctul de coordonate (200,200) şi de rază 60UD, folosind metoda alungirii în valoare absolută (DElta), cu precizarea nu a „suplimentului” de lungime de arc, ci a suplimentului de unghi la centru.

Command: lengthen↵ Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]:selectare arc de cerc

Current length: 188.4956, included angle: 180 informa ţ ii despre entitate



96

Select an object or [DElta/Percent/Total/DYnamic]: de↵ Enter delta length or [Angle] <40.0000>: a↵ se opteaz ă pentru unghi ş i nu pentru lungime

Enter delta angle <0>: 30 ↵

Select an object to change or [Undo]: selectare arc în punctul 1

Select an object to change or [Undo]: ↵

Efectul secvenţei de mai sus poate fi analizat în figura 4-24.

a. b.

Fig. 4-24

Comanda Array generează reţele polare sau rectangulare de obiecte. În cazul reţelelor rectangulare,

obiectele sursă sunt copiate într-o structură de tip matricial (organizată pe linii şi pe coloane), în

vreme ce în cazul reţelei polare, obiectele sursă se dispun pe un arc de cerc.

În figura 4-25, sunt prezentate două exemple de reţele de obiecte.

4.11 Array (reţea de obiecte)



97

a.

b.

Fig. 4-25

În figura 4-26 sunt prezentate cele 3 metode de lansare a comenzii de generare de reţele de obiecte.

a.

b.

Command: array ↵

c.

Fig. 4-26



98

Indiferent de modul de lansare a comenzii, se ajunge la o casetă de dialog care în funcţie de tipul de

reţea (rectangulară sau polară), va avea structura din figura 4-27, respectiv 4-28.

Fig. 4-27

Fig. 4-28



99

În cazul reţelelor rectangulare, se prescriu următoarele elemente:

numărul de rânduri ale reţelei – Rows

numărul de coloane ale reţelei – Columns

distanţa dintre rânduri – Row offset

distanţa dintre coloane – Column offset

unghiul [de înclinare] a reţelei – Angle of array

În exemplul din figura 4-25 a., distanţa dintre coloane este de 36UD, distanţa dintre rânduri este de

24UD, numărul de rânduri este de 4, iar numărul de coloane este tot 4. Unghiul de înclinare a reţelei

este de 0o.

Distanţele dintre linii şi coloane, se pot preciza şi interactiv, separat sau împreună, sub forma aşa

numitei unit cell. Şi unghiul de înclinare se poate preciza interactiv prin utilizarea butoanelor ce

conţin simbolul .


În cazul reţelelor polare (vezi figura 4-28), se prescriu următoarele elemente:

centrul reţelei polare – Center point

metoda de generare – Method (vezi imaginea de mai jos)

În funcţie de metoda aleasă se prescriu:

numărul de obiecte - Total number of items

unghiul pe care se vor desf ăşura copiile – Angle to fill

unghiul dintre obiecte – Angle between items

dacă obiectele sursă se vor roti la copiere – Rotate items as copied

Cât priveşte metoda de generare a reţelei, se poate opta pentru una dintre următoarele abordări:

precizarea numărului de obiecte şi a unghiului pe care acestea se distribuie, astfel pasul unghiular

rezultă – Total number of items & Angle to fill;

precizarea numărului de obiecte şi a pasului unghiular, astfel unghiul pe care se distribuie reţeaua

rezultă - Total number of items & Angle between items;

precizarea unghiului pe care se distribuie reţeaua şi a pasului unghiular, astfel numărul de obiecte

ale reţelei rezultă – Angle to fill & Angle between items.



100

Tot în cazul reţelelor polare se mai pune problema stabilirii punctului de referinţă (Base point) – vezi

figura 4-28, partea inferioară a casetei de dialog. Punctul de referinţă este acela care se va afla pe

arcul (imaginar) pe care se distribuie reţeaua. Pentru fiecare tip de obiect sursă există un punct de

referinţă implicit (vezi Tabelul 4-1, în care pentru obiecte s-a păstrat denumirea din limba engleză).

Dacă se doreşte precizarea altui punct de referinţă, se elimină bifa de la Set to object’s default şi

se alege un alt punct fie interactiv (butonul ), fie prin precizarea coordonatelor acestuia, dacă sunt

cunoscute.

Tabelul 4-1. Puncte de referin ţă implicite

Tip de obiectPunct de referinţă

implicit

Arc, circle, ellipse Centrul obiectului

Polygon, rectangle Primul colţ

Line, polyline, 3D polyline, ray, spline Punctul de început

Block, paragraph text, single-line text Punctul de inserare

Construction lines Mijlocul

În exemplul din figura 4-25 b., s-au folosit setările din figura 4-29.

Fig. 4-29

Comanda Scale realizează scalarea faţă de un punct fix (aşa-numitul Base point) a oricărei primitive

grafice. Scalarea se poate face prin precizarea explicită a unui factor [de scalare], fie prin utilizarea

unei dimensiuni de referinţă (printr-un mecanism asemănător celui de la rotirea cu unghi de referinţă).

În afară de cele două procedee mai sus amintite, mai este posibilă şi scalarea dinamică. Această din

urmă metodă deşi extrem de rapidă nu este precisă, în sensul că este mai greu de apreciat factorul

4.12 Scale (scalare)



101

efectiv de scalare. Prin combinarea cu modurile OSNAP sau prin utilizarea coordonatelor relative sau

polare, scalarea dinamică se poate totuşi folosi cu bune rezultate.

În figura 4-30 sunt prezentate cele trei metode de lansare în execuţie a comenzii de scalare.

Secvenţa din figura 4-30 c. produce efectele prezentate în figura 4-31.

a.

b.

Command: scale↵ Select objects: selectare dreptunghi

Select objects: ↵

Specify base point:culegere punct 1

Specify scale factor or [Reference]: r ↵ Specify reference length <1>:culegere punct 2

Specify second point: culegere punct 3 (coincident cu 1)

Specify new length: culegere punct 4

c.

Fig. 4-30

Dimensiunile iniţiale ale dreptunghiului sunt 40 x 20 UD, iar prin aplicarea scalării cu dimensiune de

referinţă, se va obţine un dreptunghi a cărui latură mare este egală cu diagonala dreptunghiului iniţial.

Dreptunghiul înainte de scalare este reprezentat cu linie mai groasă. Punctul fix al operaţiei de scalare(faţă de care se construieşte obiectul scalat), este colţul din stânga sus al dreptunghiului (punctul 1

sau 3).



102

Fig. 4-31

În figura 4-32 se sugerează cum se poate realiza o scalare interactivă (dinamică).

Fig. 4-32

Comanda Offset realizează copii asemenea cu un obiect original, aflate faţă de acesta la o distanţă

precizată, sau trecând printr-un anumit punct. Pentru a funcţiona corespunzător, comanda Offset se

aplică unor obiecte de tip polilinie.În figura 4-33 sunt prezentate un obiect original (de tip polilinie) şi 2 copii „offset” ale acestuia, una

în exteriorul şi cealaltă în interiorul originalului.

4.13 Offset



103

a. b.

Fig. 4-33

În figura 34 sunt prezentate cele trei metode de lansare în execuţie a comenzii Offset.

a.

b.

Command: offset ↵ Specify offset distance or [Through] <54.0000>: 4↵

Select object to offset or <exit>:selectare obiect original (de tip polilinie) Specify point on side to offset: culegere punct de o parte a obiectului original

Select object to offset or <exit>: reselectare obiect original Specify point on side to offset: culegere punct de o parte a obiectului original

Select object to offset or <exit>:↵

c.

Fig. 4-34

Secvenţa din figura 4-34.c., este cea folosită la realizarea copiilor offset din figura 4-33.b.



104

Comanda Stretch (to stretch = a întinde, a extinde) realizează deformarea [elastică] parţială a

obiectului selectat. Comanda prezintă ca particularitate faptul că se selectează numai o porţiune dinobiectul asupra căruia se va interveni cu comanda Stretch. Selecţia se face numai cu procedee de tip

crossing (window sau polygon). Porţiunea obiectului asupra căruia se intervine ce rămâne în afara

ferestrei de selecţie nu se modifică în nici un fel (formă, dimensiuni, poziţie).

Comanda se foloseşte pentru realizarea de „ajustări” ale unor obiecte complexe, în general proiecţii

(vederi sau secţiuni) deja executate (terminate).

În figura 4-35 sunt prezentate cele trei modalităţi de lansare a comenzii Stretch.

a.

b.

Command: stretch ↵ Select objects to stretch by crossing-window or crossing-polygon...

Select objects: Specify opposite corner: 9 found - se culeg punctele 1 ş i 2 (figura

4-36 b.)

Select objects: ↵ terminare selec ţ ie

Specify base point or displacement: _endp of – c ulegere cu ajutorul modului OSNAP Endpoint a punctului 3 (figura 4-36 b.)

Specify second point of displacement or <use first point as displacement>:

@10,0 ↵ - precizare deplasare

c.

Fig. 4-35

4.14 Stretch (deformare elastică)



105

În figura 4-35 c., este reprodusă secvenţa de aplicare a comenzii Stretch obiectelor din figura 4-36

a.

Se doreşte reducerea lungimii butucului de 30 UD cu 10 UD. Pentru aceasta se va selecta (cu

procedeul crossing window porţiunea de butuc – vezi figura 4-36 b.), după care se precizează

reducerea de dimensiune printr-o deplasare în coordonate relative. Punctul de bază este punctul 3 din

figura 4-36 b.

Secvenţa completă de lucru este reprodusă în figura 4-35 c.

a. b. c.

Fig. 4-36

Comanda Explode „dezmembrează” entităţile complexe în entităţile simple care le compun. Pot suferi

efectul comenzii Explode următoarele primitive grafice 2D:

poliliniile;

dreptunghiurile;poligoanele;

haşurile;

cotele;

textele de tip Multiline Text;

Multiliniile;

Blocurile.

4.15 Explode (explodare entităţi)



106

După explodarea unei entităţi complexe, aceasta î şi încetează existenţa şi este înlocuită de entităţile

simple ce o compuneau.

O entitate odată explodată, NU mai poate fi ref ăcută – nu există o comandă de anulare selectivă a

explodării.

În figura 4-37 sunt prezentate cele trei metode de lansare în execuţie a comenzii Explode.

a. b.

Command: explode ↵ Select objects: selectare obiecte

c.

Fig. 4-37

Comanda Properties permite modificarea proprietăţilor geometrice sau a atributelor de aspect

(culoare, tip şi grosime de linie), precum şi a altor caracteristici cum ar fi apartenenţa la un anumit

layer, pentru obiectul sau obiectele selectate. Comanda pune la dispoziţie şi un filtru de selecţie ce

uşurează foarte mult trierea obiectelor în cazul desenelor complexe.

În figura 4-38 sunt prezentate cele două modalităţi de lansare în execuţie a comenzii Properties.

4.16 Properties (modificare proprietăţi)



107

a.

Fig. 4-38

Command : properties ↵

b.

Se va ajunge la caseta de dialog Properties, prezentată în figura 4-39. Cele două secţiuni conţin

aceleaşi elemente (unele modificabile, altele doar vizibile – read only ), dar aranjate diferit, în ordine

alfabetică sau pe categorii.

Modificarea unei setări se face astfel:

Se punctează cu mouse-ul (clic stânga) zona editabilă a câmpului de interes;

Se deschide lista derulabilă cu ajutorul butonului specific ce apare ca urmare a executării primului

„clic” – vezi figura 4-39 b.

a. b.

Fig. 4-39



108

În partea din dreapta sus, caseta de dialog Properties conţine un grup de trei butoane. Ele servesc

următoarelor scopuri:

- deschide caseta de dialog Quick Select (figura 4-40 a.), cu ajutorul căreia se pot defini

filtre de selecţie. În cazul figurii 4-40 a., filtrul de selecţie definit va determina numai selectarea

entităţilor de tip cerc (circle), de culoare roşie. Obiectele selectate pot fi incluse într-un set nou deselecţie curent (Include in new selection set), pot fi eliminate din acesta (Exclude from new

selection set), sau pot fi adăugate setului de selecţie curent ( Append to current selection set);

- declanşează procedura de selecţie;

- comută între selecţie selecţie unică şi selecţie aditivă (în cazul selecţiei unice selectarea unei

noi entităţi determină automat deselectarea celei anterioare, deci nu poate fi la un moment

dat selectată decât o entitate, în vreme ce în cazul selecţiei aditive, selectarea unei noi entităţi

o va adăuga la setul de selecţie curent).

a.

b.

Fig. 4-40




109

Câmpul Modify ⇒ Object permite editarea unor entităţi complexe de tipul poliniilor, haşurilor,

curbelor spline, multiliniilor, textului, blocurilor sau atributelor de bloc.Modul de utilizare a comenzii este extrem de simplu. Se alege tipul de obiect asupra căruia se doreşte

a se interveni, iar la prompterul Select objects se selectează un obiect anume (fireşte de tipul

precizat anterior). În funcţie de selecţie, comanda va continua într-un anumit fel, fie prin lansarea

unor promptere, fie prin deschiderea unor casete de dialog.

În figura 4-41 este prezentat conţinutul sub-meniului Modify⇒ Object.

Fig. 4-41

Comanda Match properties permite copierea de proprietăţi (culoare, tip, grosime de linie, factor de

scalare linie etc) de la un obiect sursă, spre unul sau mai multe obiecte ţintă.În figura 4-42 sunt prezentate cele trei metode de lansare în execuţie a comenzii matchprop, cu

precizarea că în cazul lansării din linia de comandă, se mai poate folosi şi denumirea alternativă

painter.

Secvenţa descrisă în figura 4-42 c. include şi apelul la caseta Properties Settings, care permite

selectarea proprietăţilor de copiat. În cazul în care nu se face apel la ea, se vor copia toate

proprietăţile (ce apar în casetă).

4.17 Object (obiect)

4.18 Match properties (copiere proprietăţi)



110

a. b.

Command: matchprop ↵

Select source object: selectare obiect surs ă

Current active settings: Color Layer Ltype Ltscale Lineweight Thickness

PlotStyle Text Dim Hatch

Select destination object(s) or [Settings]: s ↵

Din caseta de dalog Properties Settings (figura 4-43) se stabilesc propriet ăţ ile de copiat Current active settings: Color Layer Ltype Ltscale Lineweight Thickness

PlotStyle Text Dim Hatch

Select destination object(s) or [Settings]: selectare obiecte ţ int ă

Select destination object(s) or [Settings]: ↵ încheiere selec ţ ie obiecte ţ int ă c.

Fig. 4-42



111

În faza a doua a comenzii (de selectare a obiectelor ţintă), pointerul de mouse î şi schimbă aspectul şi

se transformă în:

Fig. 4-43



112


1. Ce se întâmplă – în cazul comenzii COPY - dacă se apasă tasta ENTER ca răspuns la prompterul

Specify second point ?

a. se întrerupe comanda

b. coordonatele punctului precizat ca răspuns la Specify base point or displacement,

or [Multiple]: sunt interpretate ca deplasări relative

c. se execută o copiere multiplă

2. Ce semnifică opţiunea MULTIPLE în cazul comenzii MOVE?

a. exact ce semnifică în cazul comenzii COPY

b. o astfel de opţiune nu există pentru comanda MOVE

c. transformarea comenzii MOVE în comanda COPY

3. Se pot racorda (cu comanda FILLET) două segmente coplanare care nu se intersectează?

a. nu

b. da, dacă se realizează în prealabil intersectarea lor cu comanda EXTENDc. da

4. Ce înseamnă rotirea cu un unghi de referinţă?

a. rotirea cu un unghi raportat la sistemul general de axe

b. rotirea cu o diferenţă între unghiul de referinţă şi cel final

c. rotirea cu un unghi complementar celui precizat

5. O entitate de tip text poate fi utilizată ca muchie tăietoare pentru comanda TRIM?a. da, dacă textul a fost generat cu comanda TEXT

b. nu

c. da, dacă textul este situat în acelaşi plan cu elementul de decupat

6. Utilizând comanda EXTEND, se poate face prelungirea entităţii 2 folosind entitatea 1 ca limită? (vezi

figura de mai jos)



113

a. da

b. nu

c. da, dacă entitatea 1 se selectează în zona sa superioară

7. Se poate realiza „întreruperea” unui cerc într-un singur punct cu ajutorul comenzii BREAK?

a. da

b. nu

c. da, dacă cercul a fost realizat ca arc cu deschiderea de 360o

8. În cazul aplicării comenzii LENGTHEN unui arc de cerc, se poate preciza alungirea absolută în:

a. unităţi de lungime

b. unităţi de unghi

c. unităţi de lungime sau unităţi de unghi

9. Scalarea (realizată cu ajutorul comenzii SCALE) se poate face:

a. prin precizarea explicită a unui factor [de scalare] sau prin utilizarea unei dimensiuni de referinţă

b. prin precizarea explicită a unui factor [de scalare]

c. prin utilizarea unei dimensiuni de referinţă, urmată de precizarea factorului de scalare

10. Ce efect are explodarea (realizată cu ajutorul comenzii EXPLODE) a unui text realizat cu comandaMTEXT?

a. explodarea la nivel de caracter

b. explodarea la nivel de linie de text

c. explodarea la nivel de segmente şi arce ce compun caracterele

11. Se poate exercita efectul comenzii OFFSET unui contur deschis?



114

a. nu

b. da

c. da, numai dacă e vorba de o polilinie



115

5 Partea a cincea – Blocuri, haşurare, cotare

OBIECTIVE

Aceast ă sec ţ iune prezint ă no ţ iunile de bloc ş i grup [de

obiecte].

Sunt abordate aspecte legate de crearea ş i inserarea de

blocuri, atribute de bloc , sau definirea de grupuri de

obiecte ş i modul cum este afectat procesul de selec ţ ie când

se opereaz ă cu grupuri.

Comenzile prezentate sunt: block, insert, wblock, group .

Tot în aceast ă sec ţ iune sunt introduse ş i no ţ iuni legate de

comenzile de ha ş urare ş i cotare .

În cazul cotelor se abordeaz ă ş i no ţ iunea de stil de cotare.

Un bloc este compus din obiecte ce pot fi situate pe layere diferite, sau cu proprietăţi de culoare, tip

sau grosime de linie diferite. Odată un bloc creat, nu mai pot fi accesate individual obiectele ce îl

compun.

Blocurile sunt extrem de utile ori de câte ori unele obiecte apar de mai multe ori într-un desen, cuorientări sau chiar dimensiuni diferite. Exemple de astfel de obiecte ar putea fi şuruburile, niturile, alte

organe de maşini standardizate, componente electronice, electrice sau hidraulice schematizate, chiar

subansambluri de diverse complexităţi.

Lucrul cu blocuri presupune parcurgerea a două etape:

crearea blocului – se face o singură dată

inserarea blocului – se face de mai multe ori

Un bloc inserat se numeşte „instanţă de bloc”, deşi în mod abuziv, se foloseşte tot denumirea de bloc.

Diferenţa este de substanţă şi mai jos se vor da explicaţiile minime necesare.

Fiecare desen are în structura sa internă (transparentă pentru utilizator) o „zonă” numită „tabela dedefiniţii de blocuri”. Aici sunt stocate toate informaţiile asociate cu blocurile create. În momentul în

care un bloc este inserat în desen, nu se copiază din tabela de definiţii de blocuri toate informaţiile, ci

numai cele specifice fiecărei inserări: coordonatele punctului de inserare, factorii de scalare şi unghiul

de rotire. Informaţiile despre geometria obiectelor ce compun blocul nu sunt copiate (o altă consecinţă

este că o eventuală modificare a morfologiei blocului se va reflecta automat în toate inserările deja

existente sau viitoare ale blocului). De aici rezultă şi unul din avantajele utilizării blocurilor: economia

5.1 Blocuri

5.1.1 Generalităţi



116

de spaţiu de stocare, căci dimensiunea fişierelor se reduce tocmai datorită acestui mecanism de

eliminare de redundanţe.

Obiectele din componenţa unui bloc pot să reţină atributele originale de culoare, tip sau grosime de

linie, sau le pot dobândi pe cele ale layerului pe care se face inserarea blocului ce le conţine.

Crearea de blocuri se face prin utilizarea uneia din cele trei metode prezentate în figura 5-1.

a.

b.

Command : block ↵

c.

Fig. 5-1

Indiferent care din ele va fi folosită, se va ajunge la caseta de dialog din figura 5-2.

Cu ajutorul acestei casete de dialog se pot realiza următoarele:

stabili numele blocului în curs de creare – zona Name;

selecta obiectele ce vor compune blocul, precum şi modul de tratare a obiectelor folosite la

crearea blocului, după definirea acestuia - zona Objects. De menţionat că pentru selecţie se poate

folosi şi caseta Quick Select.

5.1.2 Crearea de blocuri



117

Fig. 5-2

stabili punctul de bază – zona Base point;

asocia definiţiei de bloc o pictogramă – zona Preview icon;

stabili unităţile de măsură ce vor fi folosite la inserarea blocului cu ajutorul aplicaţiei AutoCAd

DesignCenter (meniul Tools) – zona Insert units;

include în definiţia de bloc a unui text descriptiv – zona Description;

lega un hyperlink de definiţia de bloc – zona Hyperlink ;

Se impun următoarele precizări:

Aşa_numitul „punct de bază”, este utilizat ca [punct] de referinţă pentru poziţionarea [ulterioară] a

blocului la inserare. În cursul acestei operaţii, se va solicita precizarea unui „punct de inserare” (se va

reveni într-unul din paragrafele următoare). Punctul de bază se va alinia (suprapune) cu (peste)

punctul de inserare.

Definirea unui bloc - cu comanda Block - este stocată NUMAI în desenul în care se realizează. Pentru

a utiliza un bloc şi în alte desene se va recurge fie la comanda Wblock , fie la definirea aşa-numitelor

biblioteci de blocuri. Asupra acestor aspecte se va reveni în paragrafe următoare.


Este a doua fază a operării cu blocuri. Un bloc poate fi inserat ori de câte ori este nevoie dar este

creat o singură dată. Ştergerea unei instanţe de bloc (a unui bloc inserat), nu afectează definiţia

blocului (cea memorată în „tabela de definiţii de blocuri”).

5.1.3 Inserarea de blocuri



118

Inserarea se face cu ajutorul comenzii Insert, lansată prin folosirea uneia din metodele prezentate în

figura 5-3.

a.

b.

Command: insert ↵

c.

Fig. 5-3

Indiferent ce cale se alege, se ajunge la caseta de dialog din figura 5-4.

Fig. 5-4



119

Cu ajutorul ei se precizează numele blocului de inserat (Name) şi se pot stabili interactiv (Specify

On-screen) sau prin completarea câmpurilor de editare ale casetei de dialog, punctul de inserare

(Insertion point), factorii de scalare (Scale), respectiv unghiul de rotire (Rotation).

Butonul Browse se foloseşte pentru inserarea de desene cu „regim” de bloc. Astfel de desene au fost

obţinute cu ajutorul comenzii Wblock , sau sunt pur şi simplu desene obişnuite. Asupra ambelor

aspecte se va reveni în paragrafe următoare.


Aşa cum s-a mai spus, un bloc odată creat cu ajutorul comenzii Block , este disponibil NUMAI în

desenul în care a fost creat. Pentru a îl face disponibil şi în alte desene, el trebuie transformat într-un

„desen-bloc”, adică un desen de sine stătător care conţine blocul în cauză. Acest lucru se realizează cuajutorul comenzii Wblock (de la Write Block). Se menţionează că această comandă operează cu un

singur bloc odată.

Comanda Wblock se lansează numai în linie de comandă, cu o secvenţă de forma:

Command : wblock ↵

Efectul va fi deschiderea casetei de dialog prezentată în figura 5-5.

Cu ajutorul ei se vor stabili următoarele:

ce se va „scrie” în fişierul desen ce se va crea – câmpul Source. Se poate opta pentru:scrierea unui bloc (şi numai a unuia) – Block - caz în care se va utiliza lista derulabilă unde vor

apărea numai blocurile create sau inserate în desenul curent;

scrierea tuturor obiectelor din desenul curent – Entire drawing – situaţie în care nu este necesar

un proces de selecţie;

scrierea unor obiecte selectate – Objects;

În cel de-al doilea caz, punctul de bază va fi în mod implicit originea sistemului general de

axe al desenului curent. Acest lucru se poate schimba cu ajutorul comenzii Draw ⇒

Block ⇒ Base.

În cazul al treilea Objects, punctul de inserare se va preciza în secţiunea Base point.atunci când este cazul (opţiunea Objects) din zonele Base point, respectiv Objects, se va

stabili punctul de bază, respectiv se vor selecta obiectele ce vor fi „scrise” în fişierul desen creat de

comanda Wblock .

numele fişierului în care se va salva blocul, obiectele sau întregul desen – File Name;

poziţia în arborele director a fişierului ce se va crea – Location;

unităţile de măsură ce vor fi utilizate la scalarea desenului la inserare – Insert units.

5.1.4 Crearea de desene bloc, sau a bibliotecilor de blocuri (wblock)



120

Fig. 5-5

Observaţie: Deşi nu este obligatoriu, se recomandă ca numele fişierului în care se salvează un bloc

(File name), să fie identic cu numele blocului. Altminteri pot apărea confuzii în cazul unui mediu real

de lucru, unde se operează cu un număr mare de blocuri şi fişiere.

Se poate face prin parcurgerea următoarelor etape:

1. deschiderea unui desen nou;

2. crearea în acest desen a blocurilor ce vor compune biblioteca; acestea se vor crea cu opţiunea

Delete activă în zona Objects;

3. salvarea şi închiderea desenului;

4. deschiderea unui desen în care se doreşte inserarea de blocuri din bibliotecă;

5. inserarea desenului-bibliotecă folosind comanda Insert;

6. folosirea aplicaţiei AutoCAD DesignCenter, sau pur şi simplu a comenzii Insert pentru a insera

oricare din blocurile conţinute în fişierul bibliotecă.


Un bloc odată creat poate fi modificat doar prin recrearea sa, adică prin parcurgerea completă a

secvenţei de creare a unui bloc şi menţionarea vechiului nume, ceea ce va genera un mesaj de

avertizare de tipul celui de mai jos; se va răspunde cu Yes, moment în care vechiul bloc va fi înlocuit

5.1.5 Crearea de biblioteci de blocuri

5.1.6 Modificarea blocurilor



121

de noul bloc. Toate instanţele de bloc ale blocului redefinit se vor modifica automat reflectând ultima

definiţie [a blocului].

La inserarea unui bloc, culoarea, tipul şi grosimea de linie ale obiectelor ce îl formează pot păstra

setările originale, indiferent de cele curente din desenul „gazdă”. Pot fi însă create şi blocuri ale căror

obiecte să preia setările de culoare, tip şi grosime de linie corespunzătoare setărilor curente pentru

aceste atribute. Astfel de blocuri se vor numi variabile, spre deosebire de cele fixe, care menţin

valorile originale ale celor trei atribute.

Există trei posibilităţi de abordare a problemei modului în care blocurile păstrează sau nu atributele de

culoare, tip şi grosime de linie.

Obiectele ce compun blocul NU actualizează cele trei atribute pentru a le aduce în conformitate cu

setările curente. Astfel de blocuri se numesc fixe. Ele pot fi create prin setarea atributelor de

culoare, tip şi grosime de linie în mod individual pentru fiecare obiect. Deci NU se folosesc

setările de tip BYLAYER sau BYBLOCK.

Obiectele din componenţa blocului preiau atributele de culoare, tip şi grosime de linie de la layerul

pe care se inserează blocul. Astfel de blocuri se mai numesc şi variabile. Pentru a crea astfel

de layere, este necesar ca obiectele ce vor compune blocul să se găsească pe layerul „0”, iar

atributele de culoare, tip şi grosime de linie să fie setate la crearea lor (a obiectelor), la nivel

de layer (BYLAYER).

Obiectele ce compun blocul preiau setările de culoare, tip şi grosime de linie curente, stabilite

individual şi NU la nivel de layer. Dacă aceste atribute nu au fost setate individual vor fi

preluate setările de la nivel de layer. Astfel de blocuri se numesc mixte şi pentru crearea lor,

înainte de crearea obiectelor ce vor compune blocul, atributele de culoare, tip şi grosime delinie se vor seta la nivel de bloc (BYBLOCK).

Cele de mai sus pot fi sintetizate în Tabelul 5-1:

5.1.7 Controlul atributelor de culoare, tip şi grosime de linie



122

Tabelul 5-1. Blocuri variabile, fixe ş i mixte

Dacă doriţi ca obiectele blocului să:Creaţi aceste

obiecte pe layereleCreaţi obiectele cuaceste proprietăţi

Reţină proprietăţile iniţialePe oricare dar NU pe 0(zero)

Individual şi NUBYBLOCK sau BYLAYER

Să moştenească proprietăţile de la layerul curent 0 (zero) BYLAYER

Să moştenească întâi proprietăţile individuale şiabia apoi pe cele ale layerului curent

Pe oricare BYBLOCK

Definiţiile de blocuri neutilizate (deci blocurile neinserate), pot fi eliminate (reducându-se astfel

dimensiunea fişierului desen), cu ajutorul comenzii Purge. Comanda, care deschide caseta de dialog

din figura 5-6 este folosită şi pentru eliminarea altor categorii de obiecte neutilizate dintr-un desen

(stiluri de cotare, layere, tipuri de linii etc – vezi figura 5-6).

Fig. 5-6

În componenţa blocurilor, în afara obiectelor grafice AutoCAD (linii, arce, haşuri, cote etc), mai pot

intra şi aşa-numitele „atribute”. Acestea sunt în esenţă obiecte de tip text, care se comportă într-un fel

5.1.8 Ştergerea blocurilor

5.1.9 Atribute de bloc



123

„special” permiţând ataşarea de blocuri de informaţie negrafică. Aceasta pentru că atributele fiind de

fapt obiecte de tip text, pot „purta” informaţii suplimentare referitoare la blocuri.

Pentru un bloc ce reprezintă o componentă electronică, atributele pot reţine informaţii despre preţ,

caracteristicile tehnice, furnizor, cod etc.

Pentru un bloc ce reprezintă o componentă mecanică, atributele pot reţine informaţii despre

materialul piesei, tratamentul termic, greutate, număr desen, furnizor, culoare etc.

Definirea propriu-zisă a atributelor se face în cursul procesului de construire a blocului ce le va

conţine. În această etapă se defineşte numele (sau tag-ul atributului; tag=etichetă în limba engleză),

acest nume reprezentând „partea fixă” a atributului. La fiecare inserare a blocului ce conţine atributul

respectiv, se d ă valoare atributului (dacă nu este vorba despre un atribut constant, care primeşte atât

numele cât şi valoarea în cursul procesului de construire a blocului). Deci un atribut ataşat de un bloc,

va primi atâtea valori, câte inserări ale blocului respectiv se produc.

Odată definite, atributele pot fi extrase din desenul gazdă în fişiere text (ASCII), fişiere ce pot fi

ulterior „transferate” în aplicaţii de tip foaie de calcul sau bază de date, unde pot fi prelucrate în

vederea obţinerii de liste (de materiale, de furnizori, de preţuri etc).

Sintetizând, se poate spune că lucrul cu atribute se înscrie într-o succesiune de operaţii (faze),

descrise de schema din figura 5-7.

Fig. 5-7

Inserare Bloc

Atribuire

valoare

atribut

Definire bloc

Definire attribute:- Nume (tag)- Prompt

- Valoare implicită - Caracteristici text- Poziţie în bloc- Mod:

-Invizibil-Constant-Cu verificare-Presetat

Extragere atribute

Prelucrare fişiere de extragere



124

Se atrage atenţia că ultima fază (Prelucrarea fişierelor de extragere) se realizează în afara mediului

AutoCAD.

Definirea de atribute se realizează cu ajutorul comenzii Attdef , ce poate fi lansată într-una din celedouă modalităţi prezentate în figura 5-8.

a.

Command : attdef ↵

b.

Fig. 5-8

Efectul va fi deschiderea casetei de dialog din figura 5-9. Cu ajutorul ei se pot stabili elementele

constitutive ale unui atribut (etichetă, prompt, valoare implicită etc).

5.1.10 Definirea de atribute



125

Fig. 5-9

În figura 5-9, s-a pornit de la un exemplu simplu: Se defineşte un atribut numit Pre ţ , care va fi

ataşat unui bloc (ce va fi definit după încheierea „construirii” atributului numit Pre ţ ). Blocul reprezintă

un post de lucru într-un birou (dreptunghiul este masa de lucru, iar cercul scaunul). Blocul se va putea

numi Birou .

Atributul numit Pre ţ este de tip Verify (cu verificare suplimentară a valorii la inserare), punctul de

poziţionare (inserare) este figurat în desen (colţul din stânga jos al dreptunghiului de încadrare a

textului etichetei atributului). Dimensiunile textului de scriere a atributului sunt de 5 UD, cu aliniere

stânga. Prompterul de lucru este „Se va da preţul în lei”, iar valoarea implicită este de 1800000 lei (se

estimează că cele mai multe mese vor costa 1800000 lei).După definirea atributului se construieşte blocul numit Birou . Acesta va trebui să includă ŞI eticheta

atributului Pre ţ .

Este posibilă ataşarea de un bloc a mai multor atribute. Acest lucru se realizează prin includerea în

setul de obiecte ce vor forma blocul a etichetelor tuturor atributelor ce se doresc a fi incluse în bloc.

În cadrul lucrărilor aplicative se vor clarifica noţiunile de atribut invizibil , presetat , de tip verify , sau a

celui constant .


Odată creat un bloc cu atribute, se poate trece la inserarea acestuia. La fiecare inserare, se vor da

valori atributelor variabile (care nu sunt constante sau presetate). Pentru fiecare atribut (în ordinea

inversă definirii), se vor folosi prompterele declarate în faza de creare a atributelor. În funcţie de

modul atributului, valoarea va fi vizibilă sau nu.

5.1.11 Inserarea de blocuri cu atribute



126

Se menţionează că precizarea unui prompter şi a unei valori implicite nu sunt obligatorii, dar mai ales

în cazul prompterului, sunt indicate.

Pentru blocul Birou s-au definit trei atribute: Pre ţ , Culoare, Furnizor.

Caracteristicile acestora sunt prezentate în tabelul 5-2.

Tabelul 5-2. Valori ale atributelor

Nume atribut (TAG)

Mod atribut Valoare implicit ă

Prompt

Pre ţ Verify 1800000 Se va da pre ţ ul în lei Culoare Maro Se va preciza culoarea blatului Furnizor Invizibil Se va preciza furnizorul de mobilier

La inserare, valorile atributelor sunt cele ce rezultă din figura 5-10 a. şi b.

a.

Specify insertion point or [Scale/X/Y/Z/Rotate/PScale/PX/PY/PZ/PRotate]:↵

Enter attribute values

Se va preciza culoarea blatului <Maro>:↵

Se va da pretul in lei <1800000>: 2000000 ↵

Se va preciza furnizorul de mobilier: ELVILA↵

Verify attribute values

Se va da pretul in lei <2000000>:↵

b.

Fig. 5-10

Se poate observa că pentru Preţ nu s-a acceptat valoarea implicită de 1800000, dar pentru Culoare, a

fost admisă valoarea implicită (Maro). În cazul atributului Preţ, pentru că el a fost de tip verify, a mai



127

fost generat un prompter de validare, unde valoarea implicită este cea precizată la primul prompter.

Se mai poate observa că atributul furnizor fiind de tip Invizibil, nu apare în componenţa instanţei de

bloc.

Controlul vizibilităţii atributelor, indiferent de modul ales (Invizibil sau nu), se realizează cu ajutorulcomenzii Attdisp, ce poate fi lansată în execuţie folosind una din metodele descrise în figura 5-11.

Semnificaţiile celor trei variante sunt:

Normal: atributele „se văd” în conformitate cu modul stabilit la definire

On: Se văd toate atributele, inclusiv cele invizibile

Off : Nu se vede nici un atribut

a.

Command: attdisp ↵

Enter attribute visibility setting [Normal/ON/OFF] <Normal>:↵

b.

Fig. 5-11

Chiar după inserarea atributelor, este posibilă modificarea (editarea) valorii acestora, sau chiar a unor

atribute de aspect (poziţie în cadrul blocului, proprietăţi text). Editarea se poate face individual (printr-

5.1.12 Controlul vizibilităţii atributelor

5.1.13 Editarea atributelor



128

un proces de selecţie de atribute de modificat), sau global, caz în care pentru alegerea atributelor se

vor folosi filtre de selecţie.

Declanşarea procesului de editare de atribute se face cu ajutorul comenzii Attedit, ce poate fi lansată

folosind unul din procedeele prezentate în figura 5-12.

Modul de derulare a acţiunii de editare e diferit pentru fiecare din variantele de lucru aleasă.

Se propune ca temă de lucru în cadrul lucrărilor aplicative editarea de atribute folosind pe rând, toate

cele patru moduri de lansare a comenzii.

a.

Command: attedit ↵ Select block reference:↵

b.

Fig. 5-12


Extragerea atributelor se poate face în fişiere text (ASCII), de trei tipuri:

SDF – Space Delimited File (Fişier cu delimitare prin spaţiu)

CDF – Comma Delimited File (Fişier cu delimitare prin virgulă)

DXF – Format Extract File

5.1.14 Extragerea atributelor



129

Diferenţele dintre cele trei tipuri de fişiere constau în modul cum este „aşezată” în pagină informaţia

extrasă, mai precis în modul cum sunt separate câmpurile (valorile atributelor) pe liniile (înregistrările)

fişierelor de extragere (fiecare înregistrare corespunde unei instanţe de bloc cu atribute din desen).

Formatul DXF nu este recomandat pentru extragere de atribute întrucât fişierul de extragere este

excesiv de complicat.

Comanda ce realizează extragerea atributelor este Attext şi poate fi lansată numai în linie de

comandă, aşa cum se poate vedea în figura 5-13.

Command: attext ↵

Fig. 5-13

Efectul va fi deschiderea casetei de editare din figura 5-14.

Fig. 5-14

În cazul extragerii de atribute în fişiere CDF sau SDF, este necesară „construirea” unui fişier ş ablon

(sau template ), anterior operaţiei de extragere (şi deci „apariţiei” fişierului de extragere). Rolul

fişierului şablon este de a stabili structura fişierului de extragere. Prin structură înţelegând atât

formatul de scriere a datelor cât şi ordinea de dispunere a acestora în înregistrări (pe rândurile

fişierului de extragere), sau chiar stabilirea datelor ce vor fi extrase.

Fişierul şablon se creează cu orice editor de text ASCII (Notepad de exemplu) şi are extensia *.txt .

Pentru exemplificare se va considera cazul blocului cu atribute descris în § 5.1.11 (Inserarea de blocuri

cu atribute). Blocul Birou se va insera de 5 ori, valorile atributelor fiind cele din tabelul următor.

Se va opta pentru extragerea atributelor într-un fişier CDF. Se va crea astfel un fişier şablon numit

extragere.txt, a cărui structură este prezentată după tabelul cu valorile atributelor de bloc.



130

Valorile atributelor pentru cele 5 instan ţ e de bloc

Instanţa de bloc Atribut 1 2 3 4 5

Culoare Maro Alb Maro Maro Roşu

Pre ţ 1800000 2000000 2200000 1900000 1500000

Furnizor Elvila Formafit MagnaHolding Formafit Formafit

Structura fişierului şablon este:

bl:name c 012 000 bl:layer c 031 000 Culoare c 010 000 Pret n 012 002 Furnizor c 012 000

Semnificaţiile notaţiilor sunt următoarele:

datele de pe prima coloană indică ce se va extrage în fişier. Aici pot apărea numele atributelor cese vor extrage, sau secvenţe de forma bl:name , sau bl:layer , care vor avea ca efect extragerea şi a

numelui şi layerului pe care se găsesc blocurile de care sunt legate atributele menţionate pentru

extragere;

Litera c sau n de pe a doua coloană stabileşte tipul de dată în care se va face extragerea: c =

caracter, n = numeric;

Primii trei digiţi semnifică lungimea câmpului în care se va realiza extragerea şi au semnificaţie

atât pentru datele numerice cât şi pentru cele de tip caracter. Ultimii trei digiţi au semnificaţie numai

pentru datele de tip numeric şi reprezintă numărul de zecimale cu care se va face scrierea.

Alinierile în cadrul fişierului şablon s-au f ăcut cu tasta TAB şi au exclusiv o funcţie de lizibilitate.Fişierul CDF rezultant va fi:

'birou','0','Maro', 1800000.00,'ELVILA' 'birou','0','Alb', 2000000.00,'Formafit' 'birou','0','Maro', 2200000.00,'Magna Holdin' 'birou','0','Maro', 1900000.00,'Formafit' 'birou','0','Rosu', 1500000.00,'Formafit'

Fişierul SDF rezultant va fi:

birou 0 Maro 1800000.00ELVILA birou 0 Alb 2000000.00Formafit

birou 0 Maro 2200000.00Magna Holdin birou 0 Maro 1900000.00Formafit birou 0 Rosu 1500000.00Formafit

Atât pentru cazul CDF, cât şi pentru SDF, în zona de comenzi va apărea mesajul de mai jos:

** Field overflow in record 3 5 records in extract file.



131

Observaţii:

Se remarcă faptul că în cazul fişierelor de extragere CDF, valorile de tip şir de caractere se

încadrează între apostrofuri;

La fişierele de extragere de tip SDF, datele sunt aliniate respectându-se lungimea câmpului

specificată prin intermediul grupului de 6 digiţi;

Pentru atributul Furnizor , s-a specificat o lungime neacoperitoare, astfel că în cazul furnizorului

Magna Holding s-a realizat trunchierea la lungimea de 12 caractere;

Se vor reţine următoarele observaţii:

Câte rânduri sunt în fişierul şablon, atâtea câmpuri (coloane) vor fi în fişierul de extragere;

Fişierul de extragere va conţine atâtea rânduri, câte blocuri ce conţin atributele de extras se

găsesc în desen (sau câte au fost selectate cu ajutorul butonului Select Objects (vezi figura 5-14).

Ca şi blocurile, grupurile sunt colecţii de obiecte. Spre deosebire de blocuri, în cazul cărora obiectele

componente î şi pierd individualitatea, în cazul grupurilor fiecare obiect î şi păstrează propria identitate.

Rolul grupurilor este exclusiv de a permite selecţia simultană a tuturor obiectelor grupului, dar

utilizatorul are libertatea de a decide să acceseze şi individual obiectele [din componenţa grupului].

Grupurile pot avea un nume (dar există şi posibilitatea de a crea grupuri „anonime”, adică f ără un

nume). Există posibilitatea de a adăuga noi membri la un grup, de a elimina membri, de a redenumi

un grup sau la limită de a-l desfiinţa (ceea nu înseamnă ştergerea obiectelor componente ci doar

eliminarea legăturii dintre acestea).Crearea de grupuri [de obiecte] se face cu ajutorul comenzii

Group care se poate lansa numai din zona de comenzi (nu există câmp de meniu sau buton pe vreo

bară de instrumente). Lansarea comenzii va conduce la caseta de dialog din figura 5-15, unde apar

două grupuri, numite CERCURI şi RESTUL.

Fig. 5-15

5.2 Grupuri de obiecte



132

În figura 5-16, este reprodus desenul ale cărui obiecte au fost considerate pentru crearea celor două

grupuri. În primul sunt incluse toate cercurile din desen (în număr de două), iar in al doilea [grup],

sunt incluse toate celelalte obiecte.

Pentru fiecare grup au fost precizate numele său (Group Name), s-a furnizat (poate lipsi) un text

descriptiv (Description), s-a optat pentru caracterul grupului, selectabil sau nu (Selectable). Dacă

un grup este selectabil, selecţia unui obiect din componenţa sa va antrena selecţia întregului grup. În

caz contrar, poate fi selectat fiecare obiect individual.

Dacă nu se doreşte atribuirea unui nume unui grup, se va opta pentru caracterul său „anonim”

(Unnamed). În acest caz, AutoCAD atribuie de fapt automat denumiri grupurilor, folosind o schemă

de forma *An , unde n este o valoare numerică.

Fig. 5-16

Un obiect poate aparţine simultan mai multor grupuri.

Concret, pentru crearea unui grup se parcurg următorii paşi:

În linia de comandă se tastează group şi se apasă ENTER;

În caseta de dialog se introduc numele grupului, eventual textul descriptiv;

Se apasă butonul New;

Se selectează obiectele din desen ce se vor include în grup;

Se apasă ENTER şi se revine în caseta de dialog Object Grouping;

Se apasă OK .



133

Celelalte butoane sau controale ale casetei de dialog au următoarele semnificaţii:

Group Name – Afişează lista numelor de grupuri create. Dacă zona Include unnamed este bifată

vor fi afişate şi numele grupurilor „anonime”;

Group Identification

Group Name – Aici se atribuie nume grupurilor. Numele pot avea maxim 31 de

caractere, ce pot include şi cifre sau semnele $, - sau _, dar NU spaţii. Automat se

realizează convertirea numelor în majuscule;

Description – Aici se poate scrie un text descriptiv, ce va ajuta la identificarea

ulterioară a grupului. Textul descriptiv nu este obligatoriu;

Find Name – Apăsarea acestui buton va produce închiderea casetei de dialog Object

Grouping şi declanşarea unui proces de selecţie. Pentru obiectul selectat se va afişa

într-o casetă de dialog ca cea din figura 5-17 numele grupului (grupurilor) de care

aparţine.

Fig. 5-17Highlight – Apăsarea acestui buton (activ numai când din lista Group Name a fost

selectat numele unui grup) va determina închiderea casetei de dialog Object

Grouping şi evidenţierea în desen a obiectelor aparţinătoare grupului al cărui nume a

fost selectat [în Group Name];

Include unnamed – Bifarea acestui control va determina afişarea în Group Name şi a

numelor grupurilor anonime;

Create group

New – Acest buton se apasă numai după ce s-au completat zonele Group Name şi

eventual Description . După apăsare se va declanşa un proces de selecţie în cursulcăruia se vor alege obiectele ce vor face parte din noul grup;

Selectable – Cu ajutorul acestui control se stabileşte dacă grupul creat va fi selectabil

sau nu.

Unnamed – O bif ă aici indică faptul că noul grup va fi anonim. Ca o consecinţă, zona

Group Identification ⇒ Group Name nu mai este accesibilă;



134

Change Group

Remove – Permite eliminarea de obiecte din grupul selectat (din zona Group Name);

Add – Permite adăugarea de obiecte la grupul selectat (din zona Group Name);

Rename – Redenumeşte grupul al cărui nume este selectat în zona Group

Identification ⇒ Group Name ;

Re-Order – Modifică ordinea obiectelor în cadrul unui grup. Această facilitate este utilă

în cazul în care modelul creat cu AutoCAD va fi folosit la definirea traiectoriilor sculelor

aşchietoare. Modificarea ordinii presupune specificarea poziţiei curente a unui obiect,

a noii poziţii şi a numărului de obiecte ce vor fi afectate de schimbare. Pentru aceasta

se va folosi caseta de dialog din figura 5-18.

Fig. 5-18


Descriptio n – Permite modificarea textului descriptiv asociat grupului selectat [în zona

Group Identification ⇒ Group Name ];

Explode – Desfiinţează grupul selectat. Obiectele componente nu suferă nici o

modificare;

Selectable – Schimbă caracterul selectabil (sau nu) al grupului selectat. Starea unui

grup (din punctul de vedere al selectabilităţii) este permanent afişată în zona Group

Name (vezi figura 5-15).



135

Procesul de haşurare este declanşat în AutoCAD de comanda bhatch, ce poate fi lansată într-unul dincele trei moduri descrise de figura 5-19.

a.

b.

Command :

bhatch ↵

c.

Fig. 5-19

Haşurarea propriu-zisă presupune parcurgerea următoarelor etape:

Stabilirea şablonului de haşurare;

Stabilirea domeniului de haşurat.

Se mai face precizarea că principial haşura este un obiect de tip bloc (elementele componente fiind

liniile de haşurare). Ca atare haşurile pot suferi efectul comenzii Explode. În AutoCAD, haşurile sunt

în mod implicit asociative, adică sunt legate de domeniul de haşurare, în sensul că modificareadimensiunii sau formei acestuia, antrenează actualizarea haşurii (cu condiţia să fie respectată o

anumită tehnică de lucru).

După lansarea comenzii de haşurare, folosind unul din procedeele descrise în figura 5-19, se ajunge

la caseta de dialog Boundary Hatch, prezentată în figura 5-20.

5.3 Haşurarea




136

Fig. 5-20

Modul de utilizare a acestei casete de dialog va fi detaliat în paragrafele ce urmează.

Se face prin intermediul controalelor secţiunii Quick a casetei de dialog. Acestea au următoarele

funcţii:Type - stabileşte tipul de şablon: predefinit (Predefined), definit de utilizator (User defined)

sau personalizat (Custom) – vezi figura 5-21

Fig. 5-21

Şabloanele predefinite sunt livrate odată cu AutoCAD-ul sub forma unor fişiere text cu extensia

*.pat (e vorba de fişierele acad.pat şi acadiso.pat ). Dacă se optează pentru această categorie de

şabloane de haşură, cu ajutorul controalelor câmpului Pattern, se alege unul din şabloanele de

haşură disponibile într-unul din fişierele *.pat menţionate.

Şabloanele de tip User defined, sunt desenate cu tipul curent de linie din desen şi parametrii ce

pot fi ajustaţi sunt înclinarea liniilor, respectiv distanţa dintre ele. Şablonul de tip User defined

5.3.2 Stabilirea şablonului de haşură



137

corespunde haşurii înclinate uzuale, folosită pentru secţiunile prin materialele metalice în desenul

tehnic.

Şabloanele de tip Custom, vor fi alese din fişiere *.pat - altele decât acad.pat şi acadiso.pat -

create de utilizator.

Pattern – permite alegerea efectivă a unui şablon de haşură. Acesta poate fi ales după nume din

lista derulabilă aferentă, sau prin utilizarea butonului , care va determina deschiderea casetei

de dialog Hatch Pattern Palette, prezentată în figura 5-22.

Fig. 5-22

• Custom pattern – afişează în lista derulabilă adiacentă numele şabloanelor de tip custom

existente. Controlul este activ numai dacă s-a optat pentru tipul de şablon Custom în zona Type;

• Angle – permite stabilirea unghiului de înclinare a şablonului de haşură;

• Scale – stabileşte factorul de scalare aplicat şablonului de haşură (pentru a se evita haşuri prea

rare sau prea dese);

• Relativ to paper space – realizează scalarea haşurii relativ la unităţile spa ţ iului hârtie . Noţiunea

de spaţiu hârtie este legată de faza de tipărire a desenelor;

• Spacing – controlează desimea haşurii prin setarea distanţei dintre liniile acesteia. Controlul este

activ numai când s-a optat pentru un şablon de tip User defined . Valoarea precizată reprezintă

unităţi de desenare;

• ISO pen width – realizează ajustarea scării unui şablon predefinit în funcţie de grosimea

creionului de desenare (la ploterele moderne noţiunea de creion trebuie înţeleasă la modul

figurat). Controlul este activ numai dacă tipul de şablon este Predefined şi se utilizează clasa de

şabloane ISO;

• Double – pentru haşurile de tip User defined , opţiunea double va determina haşurarea în dublu

sens (încrucişată) – aşa cum se reprezintă în secţiunea cauciucul.



138

În afara secţiunii Quick a casetei de dialog Boundary Hatch, se găseşte zona Composition (vezi

figura 5-23). Cu ajutorul ei se stabileşte caracterul asociativ, sau neasociativ al haşurii.


Fig. 5-23

Se face utilizând fie metoda „culegerii” de puncte (Pick Points), fie metoda selecţiei de obiecte

(Select Objects). Cele două metode corespund butoanelor omonime prezentate în figura 5-24.

Fig. 5-24

Metoda selec ţ iei de obiecte este recomandată în situaţiile în care obiectul selectat defineşte un contur

închis. În figura 5-25 sunt prezentate câteva situaţii (a. b. şi c.) în care se recomandă utilizarea

acestei metode, dar şi una în care nu (d.).

Fig. 5-25

5.3.3 Definirea domeniului de haşurare



139

În cazul c., domeniul este format de 4 segmente de dreaptă şi este riguros închis, ceea ce nu se mai

întâmplă în cazul d., unde cele 4 segmente nu mai formează un domeniu închis. Efectul este o haşură

defectuoasă. Pentru acest din urmă caz, se recomandă fie folosirea metodei culegerii de puncte, fie se

întrerup (break ) segmentele verticale în punctele de intersecţie cu orizontala inferioară.

Metoda culegerii de puncte constă în culegerea de puncte în interiorul unui domeniu riguros închis.

Se recomandă ca punctele să fie culese în apropierea graniţei conturului. Metoda prezintă şi marele

avantaj că atunci când este cazul detectează şi „insulele” în domeniul de haşurat. Pentru

exemplificare se recomandă urmărirea figurii 5-26. Simbolul indică punctul cules pentru definirea

domeniului de haşurare.

Fig. 5-26

Se poate observa cum haşura a ocolit cele trei „insule”.

Metoda culegerii de puncte va fi folosită cu mai mare frecvenţă decât cea a selecţiei de obiecte.

După culegerea punctului şi revenirea în caseta de dialog Boundary Hatch, se poate observa că

butonul Remove Islands , inactiv în prima fază, este acum accesibil. Apăsarea lui va produce închiderea

temporară a casetei de dialog şi revenirea în desen unde se declanşează un proces de selecţie a



140

obiectelor ce definesc insule pe care utilizatorul vrea ca haşurarea să le ignore. Astfel pentru exemplul

din figura 5-26, dacă în cursul procesului de eliminare de insule se selectează dreptunghiul (interior),

rezultatul haşurării va fi cel din figura 5-27.

Fig. 5-27

Se mai fac următoarele precizări:

Butonul View Selections, închide temporar caseta de dialog Boundary Hatch şi evidenţiază în

desen frontiera domeniului de haşurare. Această opţiune nu este disponibilă atâta vreme cât nu s-a

definit un domeniu de haşurare;

Butonul Inherit Properties, permite preluarea caracteristicilor de la un şablon de haşurare

[sursă] deja existent (obţinut în cursul unei operaţii de haşurare anterioară) şi aplicarea lor la

domeniul definit în cursul curentei operaţii de haşurare. După apăsarea butonului Inherit

Properties se selectează haşura sursă, după care se culege punctul interior pentru definirea noului

domeniu [de haşurare].


Pentru realizarea unor setări mai nuanţate ce vor afecta operaţiile de haşurare, se poate recurge la

secţiunea Advanced a casetei de dialog Boundary Hatch, prezentată în figura 5-28.

5.3.4 Elemente avansate de tehnica haşurării



141

Fig. 5-28

Semnificaţiile controalelor secţiunii Advanced, sunt detaliate mai jos.

Island detection style – Stabileşte modul (stilul) de detecţie a insulelor. Imaginile din conţinutul

casetei de dialog sunt elocvente pentru a ilustra acest aspect;

Object type – Stabileşte dacă să se reţină (Retain boundaries ), sau nu frontiera domeniul de

haşurare ca entitate de sine stătătoare (şi care va putea fi utilizată independent de haşură sau de

obiectele ce au definit domeniul de haşurare. Dacă se reţine, frontiera poate deveni o polilinie sau oregiune . În figura 5-29 se exemplifică o astfel de situaţie.

Fig. 5-29



142

După ce s-a realizat haşurarea şi după ce au fost şterse (folosind comanda erase) cercul (1), cele

două dreptunghiuri (2 şi 3), precum şi haşura (4), pe desen rămâne ca polilinie, conturul domeniului

de haşurare.

Tehnica aceasta se va folosi cel mai frecvent în cadrul comenzii bpoly (boundary polyline).


• Boundary set – Specifică setul de obiecte pe care AutoCAD le analizează pentru definirea

domeniului de haşurare folosind numai metoda culegerii de puncte. Implicit, AutoCAD analizează

toate obiectele vizibile în fereastra curentă, dar prin redefinirea setului de obiecte considerate, se

pot elimina din proces anumite obiecte, f ără a se utiliza tehnica ascunderii acestora sau metoda

de eliminare de insule. Mai ales pentru desenele de mari dimensiuni (ce conţin multe obiecte),

crearea unor seturi de obiecte considerate de procesul de definire a domeniului de haşurare poateaccelera operaţia de detecţie a frontierei.

• Island detection method – Specifică metoda de detectare de insule. Varianta Flood nu detectează

insule, în vreme ce Ray casting , permite detecţia de insule.

Cotarea în AutoCAD realizează pe de o parte înscrierea pe desen a cotelor (cu toate elementele

componente ale acestora; linii ajutătoare, linii de cotă, valorile cotelor), iar pe de alta, măsurarea

elementelor geometrice cotate.

Pe lângă cotarea propriu-zisă, mai sunt disponibile următoarele facilităţi:

Definirea de stiluri de cotare. Acestea sunt caracteristici de formatare (aspect) ale cotelor ce pot fi

reţinute (sub un nume) şi activate sau aplicate unor cote;

Posibilitatea de a modifica din punct de vedere al aspectului sau chiar al valorii cotele deja înscrise

pe desen;

Cotarea rapidă (Quick Dimension), utilizată pentru cotarea simultană a mai multor obiecte;

Mai trebuie precizat că AutoCAD poate măsura (cota) obiecte, sau poate folosi ca repere puncte (între

care se face cotarea).

În figura 5-30 sunt ilustrate ambele situaţii.

Pentru cotarea cercului a fost suficientă selectarea sa, în vreme ce pentru cota orizontală de 60 UD a

fost necesară selectarea punctelor 1 şi 2 (evident utilizând modurile OSNAP center şi endpoint .)

5.4 Cotarea




143

Fig. 5-30

În figura 5-31 sunt prezentate principalele elemente componente ale unei cote. Valorile în limba

engleză (în paranteze şi cu caractere cursive) au fost indicate pentru că ele sunt cele care apar în

prompterele, casetele de dialog şi secţiunile HELP.

Fig. 5-31

Este posibil ca la valoarea cotei să se mai adauge şi alte elemente cum ar fi toleranţe, simboluri de

abateri de formă şi poziţie, valori alternative (exprimate în alte unităţi de măsură). Este de asemenea

posibil ca în locul săgeţilor de la extremităţile liniei de cotă să fie folosite alte simboluri.

5.4.2 Elementele componente ale unei cote



144

Asociativitatea cotelor defineşte relaţia dintre cota propriu-zisă şi elementele geometrice măsurate [de

cota respectivă]. Din acest punct de vedere, în AutoCAD cotele pot fi:

• Asociative – Aceste cote î şi modifică poziţia, orientarea şi valoarea atunci când elementele

geometrice cu care sunt asociate sunt modificate;• Neasociative – Aceste cote nu î şi modifică poziţia, orientarea şi valoarea atunci când elementele

geometrice cu care sunt asociate sunt modificate;

• Explodate – Cotele explodate nu mai definesc un obiect complex (un bloc), astfel că se poate avea

acces separat la fiecare element component al cotei. Fireşte astfel de cote sunt asociative.

Se poate stabili caracterul unei cote (din punctul de vedere al asociativităţii), folosind una din

metodele următoare:

• Selectarea cotei şi utilizarea casetei Modify ⇒ Properties ;

• Utilizarea comenzii LIST.Nu se pot defini cote asociative relative la obiecte de tip Multiline. De asemenea asociativitatea nu

este menţinută în cazul în care cota foloseşte ca reper un bloc redefinit.

Cotele create cu comanda QDIM nu sunt asociative, dar pot fi asociate individual cu ajutorul comenzii

DIMREASSOCIATE.

În figura 5-32 este prezentat un exemplu care ilustrează caracterul asociativ al cotelor. Se porneşte

de la un dreptunghi cu lungimea de 60 UD, căruia i se aplică comanda STRETCH şi este „întins” cu 10

UD pe orizontală. Secvenţa de lucru este cea de mai jos.

Command : stretch ↵

Select objects to stretch by crossing-window or crossing-polygon...

Select objects: culegere punct 1 Specify opposite corner: culegere punct 2 2 found

Select objects: ↵ terminarea selec ţ iei de obiecte ce vor suferi STRETCH

Specify base point or displacement: culegere punct 3

Specify second point of displacement or <use first point as displacement> :

@10,0

5.4.3 Caracterul asociativ al cotelor



145

Fig. 5-32

După terminarea comenzii STRETCH, dreptunghiul iniţial şi cota aferentă vor arăta ca în figura 5-33.

Fig. 5-33

În principiu există două mari categorii de cote în AutoCAD:

Cote liniareCote unghiulare

Primele cotează lungimi sau distanţe, iar elementele de referinţă pentru cote sunt fie obiecte, fie

puncte. Cotele unghiulare sunt destinate exclusiv cotărilor de unghiuri sau arce şi la rândul lor pot

avea ca element de referinţă obiecte (de tip arc), sau puncte (cu ajutorul cărora se definesc

unghiurile. O mai amănunţită clasificare a cotelor este prezentată în Tabelul 5-3:

5.4.4 Tipuri de cote



146

Tabelul 5-3 . Tipuri de cote

Tip de cotă SubtipuriFigura

exempluCote orizontaleCote verticaleCote aliniate ( Aligned dimensions )

Cote rotite (Rotated dimensions )Cote cu linii ajutătoare oblice (Dimensions with oblique extension lines )

Fig. 5-34

Cote în lanţ (Continued dimensions )Cote tehnologice (Baseline dimensions )

Fig. 5-35

Cote de tip „leader” (Leader dimension ) Fig. 5-36Raze

Cote de tip radialDiametre

Fig. 5-37

Cote liniare

Cote în coordonate (Ordinate dimensions ) Fig. 5-38Cote de arceCote de unghiuri cu precizare de laturi

Coteunghiulare

Cote de unghiuri cu precizare de puncteFig. 5-39

Fig. 5-34



147

Fig. 5-35

Fig. 5-36

Fig. 5-37



148

Fig. 5-38

Cotele de tip „datum ” măsoară coordonatele unor puncte (numitefeatures şi selectate cu ajutorulmodurilor OSNAP), faţă desistemul de axe curent (şi nu faţă de alte puncte sau obiecte cum se

întâmplă cu cotele obişnuite

Fig. 5-39

Comenzile de cotare pot fi lansate fie din meniul Dimension, fie cu ajutorul barei de instrumente

Dimension, sau chiar din zona de comenzi. Probabil că cea mai frecvent utilizată metodă va fi cea

care face apel la bara de instrumente Dimension. Meniul, bara de instrumente şi numele comenzilor

corespunzătoare câmpurilor din meniul Dimension sunt prezentate în figura 5-40. În cele ceurmează se va insista asupra barei de instrumente Dimension. Se mai face precizarea că o creştere a

vitezei şi preciziei operaţiilor de cotare se pot obţine prin activarea explicită a modului osnap

ENDPOINT şi eventual CENTER şi MIDPOINT.

5.4.5 Tehnici de lucru



149

a.

-qdim -dimlinear -dimaligned -dimordinate -dimradius -dimdiameter -dimangular

-dimbaseline -dimcontinue -qleader -tolerance -dimcenter -dimedit -dimedit -dimstyle -dimoverride -dimstyle -dimreassociate

b.

c.

Fig. 5-40

Cotarea propriu-zisă presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Lansarea comenzii de cotare;2. Proces de selecţie. În funcţie de context, se vor selecta obiecte (segmente, arce, cercuri), sau

puncte (care pot fi entităţi de tip point , sau puncte culese cu ajutorul modurilor osnap: extremităţide segment sau arce, centre de cerc, mijloace de segmente sau arce etc).

3. Modificare sau completare înscriere valoare cotă – această etapă poate lipsi, caz în care se va înscrie pe desen valoarea măsurată a cotei, cu setările implicite de poziţie şi formatare;

4. Precizarea poziţiei cotei (a liniei de cotă şi implicit a valorii cotei).



150

Exemplu de cotare liniară:

Se consideră dreptunghiul din figura 5-41, pentru care se cotează dimensiunea orizontală (lungimea

dreptunghiului).

Fig. 5-41

Secvenţa de lucru este cea de mai jos. Comanda _dimlinear a fost lansată cu ajutorul butonului

Command : _ dimlinear ↵

Specify first extension line origin or <select object> : culegere punct 1, folosind

modul OSNAP Endpoint ;

Specify second extension line origin: culegere punct 2 folosind modul OSNAP

Endpoint ;

Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: t ↵

Enter dimension text <100> : circa <> mm – inserare prefix ş i sufix la cot ă ; Specify dimension line location or

[Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: culegere punct 3

Dimension text = 100 ↵

În exemplul de mai sus, valoarea măsurată a cotei este de 100 UD. Prin utilizarea opţiunii Text, a fost

posibilă inserarea unui prefix („circa”) şi a unui sufix („mm”), cu acceptarea valorii măsurate (100 UD).

După cum se va detalia în cadrul activităţilor aplicative, sunt posibile şi alte variante de completare sau

chiar înlocuire a valorii măsurate a unei cote.


Sub formă de activităţi asistate, se vor cota tehnologic (Baseline ) şi în lanţ (Continuous ), elementele

grafice din figura 5-42.



151

Cotarea rapidă (QDIM - ) creează simultan mai multe cote şi este utilă mai ales pentru cotarea în

serie, tehnologică sau în lanţ, sau pentru cotarea de cercuri sau arce de cerc. Comanda QDIM va

„furniza” un prompter destul de complex, prezentat mai jos, ale cărui componente sunt exemplificate

în figurile 5-42, 5-43 (vezi notaţiile ce urmează figurilor).

Command : qdim ↵

Select geometry to dimension: Specify opposite corner: 2 found

Select geometry to dimension: 1 found, 3 total

Select geometry to dimension:

Specify dimension line position, or Continuous/ Staggered/ Baseline/

Ordinate/ Radius/Diameter/datumPoint/Edit]<Ordinate>:

Opţiunile Continuous , Staggered , Radius , Diameter şi Baseline sunt ilustrate în figurile 5-42 şi 5-43.

Pentru figurile 5-42, 5-43, au fost selectate în prima fază a comenzii, dreptunghiul exterior şi cele

două cercuri.

Opţiunea Ordinate permite cotarea obiectelor selectate în coordonate, considerând ca reper implicit

originea sistemului de axe curent. În figura 5-44 se poate vedea o cotare de acest tip.

a. b.Fig. 5-42

a. b.

Fig. 5-43

5.4.6 Cotarea rapidă



152

Cotele înscrise pe desenul din figura 5-44, reprezintă coordonatele măsurate pe axa OY a sistemului

de axe curent. Pentru cotare au fost selectate atât conturul poligonal exterior, cât şi cercul şi

dreptunghiul interioare. Se observă că sunt cotate poziţiile vârfurilor dreptunghiurilor, respectiv centrul

cercului.

Fig. 5-44

Opţiunile datumPoint şi Edit, permit modificarea punctului reper pentru operaţiile de cotare

(datumPoint), respectiv eliminarea sau adăugarea de noi puncte ce vor fi cotate (Edit). Pentru

exemplificarea utilizării opţiunii Edit (pentru adăugarea unui nou punct), se recomandă urmărirea

figurii 5-45.

În exemplu s-a optat pentru includerea în lanţul de cote a unui nou punct, situat la mijlocul laturiiinferioare a dreptunghiului. Se va realiza o cotare in lanţ.

Command : _ qdim ↵

Select geometry to dimension: 1 found selectare a cercurilor

Select geometry to dimension: 1 found, 2 total ş i a

dreptunghiului

Select geometry to dimension: 1 found , 3 total

Select geometry to dimension: ↵

Specify dimension line position, or

[Continuous/Staggered/Baseline/Ordinate/Radius/Diameter/datumPoint/Edit]<Co

ntinuous> :e↵ alegerea op ţ iunii Edit

Indicate dimension point to remove, or [Add/eXit] <eXit> :a↵ alegerea op ţ iunii de

ad ă ugare de punct[e]



153

Indicate dimension point to add, or [Remove/eXit] <eXit> : selectare cu modul

Midpoint a mijlocului laturii inferioare a dreptunghiului

One dimension point added .

Indicate dimension point to add, or [Remove/eXit] <eXit>:↵ Specify dimension line position, or


ntinuous> :c↵ alegerea cot ă rii în lan ţ



ntinuous> : pozi ţ ionarea pe vertical ă a cotelor prin culegere de punct

a. b.

Fig. 5-45

Se vor compara figurile 5-45 b. şi 5-42 a.

În cazul cotărilor în coordonate, aşa după cum s-a menţionat deja, reperul îl constituie axele OX şi OY

ale sistemului de coordonate curent. În figura 5-44 valorile cotelor reprezintă distanţele de lapunctele cotate până la axa OY a sistemului de axe curent. Dacă se doreşte modificarea acestui reper,

se va utiliza opţiunea datumPoint, aşa după cum se poate vedea în secvenţa următoare precum şi în

figura 5-46.

Command : _ qdim ↵

Select geometry to dimension: Specify opposite corner:4 found selec ţ ie obiecte

Select geometry to dimension: contur exterior

Specify dimension line position, or cerc ş i dreptunghi

[Continuous/Staggered/Baseline/Ordinate/Radius/Diameter/datumPoint/Edit]<Continuous>:p ↵

alegerea op ţ iunii datumPoint

Select new datum point: selectare punct 1 cu modul osnap Endpoint


[Continuous/Staggered/Baseline/Ordinate/Radius/Diameter/datumPoint/Edit]<Continuous>:o ↵

alegere cotare în coordonate ( Ordinate )



154


[Continuous/Staggered/Baseline/Ordinate/Radius/Diameter/datumPoint/Edit]<Ordinate>:

precizare pozi ţ ie linii de cot ă

Rezultatul secvenţei de mai sus se regăseşte în figura 5-46, care se va compara cu figura 5-44.

Fig. 5-46


Aspectul cotelor poate fi modificat în AutoCAD. Acest lucru se poate face individual, sau prin

intermediul aşa-numitelor stiluri de cotare. Utilizarea acestora asigură pe lângă menţinerea unui

aspect unitar al desenelor (din punctul de vederea al aspectului cotelor), dar şi importante economii

de timp în modificarea şi controlul aspectului cotelor.

Cu ajutorul stilurilor pot fi controlate următoarele atribute ale unei cote:

Liniile ajutătoare, liniile de cotă, săgeţile ataşate liniilor de cotă, marcatorii de centre;

Poziţia şi dimensiunile valorilor cotelor în relaţie cu liniile de cotă ca şi orientarea textului [valorii]

cotei; Aspectul şi conţinutul valorii cotei.

Într-un desen pot exista mai multe stiluri de cotare, dar numai unul poate fi activ (curent) la un

moment dat (din acest punct de vedere similitudinea cu layer-ele este perfectă). Orice cotă nou creată

preia caracteristicile de formatare dar şi de conţinut ale stilului curent în momentul creării cotei. Dacă

ulterior un stil suferă modificări, toate cotele create pe baza acelui stil se vor modifica în mod

automat.

5.4.7 Stiluri de cotare



155

Stilurile se pot aplica global, deci tuturor tipurilor de cote, sau pe subtipuri de cote (cote liniare,

radiale, în coordonate, de tip rază sau diametru etc).

Un stil odată creat poate fi modificat şi la limită eliminat din desen cu ajutorul comenzii Purge.

Crearea sau modificarea unui stil se poate face cu ajutorul comenzii Dimstyle, ce se poate lansa din

zona de comenzi, din meniul Dimension ⇒ Style…, sau cu ajutorul butonului . Efectul va fideschiderea casetei de dialog Dimension Style Manager, prezentată în figura 5-47.

Funcţiile celor 5 butoane din zona verticală dreapta a casetei sunt următoarele:

Set Current – Setează un stil [de cotare] din lista Styles ca stil curent;

New… - Declanşează procedura de creare a unui stil nou. Se va deschide caseta de dialog

Create New Dimension Style, prezentată în figura 5-48.

Cu ajutorul acestei casete de dialog se atribuie un nume noului stil, se stabileşte pe ce stil anterior se

bazează (va prelua de la acesta toate atributele), precum şi tipul de cote cărora li se va aplica stilul

toate ( All dimensions), sau unul din subtipurile menţionate deja.

Fig. 5-47

Apăsarea butonului Continue, va conduce la o casetă de dialog de tip Modify, cu ajutorul căreia

se vor stabili caracteristicile noului stil.



156

Fig. 5-48

Modify… - Declanşează procedura de modificare a unui stil. Acest lucru se face cu ajutorul

casetei de dialog Modify Dimension Style, prezentată în figura 5-49. Cu ajutorul ei se pot controla

la nivel de detaliu toate elementele componente ale unei cote:

Linii şi săgeţi (Lines and Arrows);

Valoarea cotei (Text);

Poziţia elementelor componente ale cotei (Fit);Formatul de scriere a valorilor primare ale cotelor (Primary Units);

Formatul de scriere a valorilor unităţilor alternative ( Alternate Units);

Prezenţa şi formatul toleranţelor în componenţa unei cote (Tolerances).

Elementele de tehnică de lucru vor fi abordate în cadrul lucrărilor aplicative.

Fig. 5-49

• Override… - Permite stabilirea unor atribute de cotare temporare, legate de un anumit stil, dar

care nu afectează stilul respectiv. Aceste atribute sunt valabile doar atâta timp cât stilul de care



157

sunt legate este curent. De altfel butonul Override nu e disponibil decât atunci când din lista

Styles este selectat stilul curent. Apăsarea butonului Override va determina deschiderea unei

casete de dialog de tip Modify, cu ajutorul căreia se vor defini atributele setate temporar. Odată

apăsat butonul Override, lista Styles va arăta ca în figura 5-50.

Fig. 5-50

Setările de tip Override sunt valabile până la prima schimbare a stilului de cotare curent.

• Compare… - Permite compararea a două stiluri de cotare, cu evidenţierea diferenţelor

în cadrul unei casete de dialog ca cea din figura 5-51.

Fig. 5-51




158

Odată o cotă înscrisă pe desen, sunt posibile modificări ale acesteia, atât din punctul de vedere al

aspectului, cât şi al valorii.

Modificările cotelor existente se fac cu ajutorul butoanelor:

- Dimension Edit (Modificare cotă) – Comanda permite modificarea următoarelor elemente ale

unei cote:

• Unghiul de rotire cu care este scrisă valoarea cotei – opţiunea Rotate

Pentru exemplificare se va urmări secvenţa de mai jos şi figura 5-52.

Command : _ dimedit ↵

Enter type of dimension editing [Home/New/Rotate/Oblique] <Home> : r ↵ alegere

op ţ iune Rotate

Specify angle for dimension text: 45 ↵ precizarea unghiului de rotire Select objects: 1 found selec ţ ie cot ă

Select objects: ↵

Fig. 5-52

Valoarea cotei – opţiunea New. Modificarea valorii poate să însemne schimbarea ei (de exemplu

înlocuirea valorii măsurate cu un simbol literal), fie completarea cu un prefix şi/sau sufix. Acest din

urmă caz este descris de secvenţa de mai jos, rezultatul fiind prezentat în figura 5-53.

Command: dimedit ↵ Enter type of dimension editing [Home/New/Rotate/Oblique] <Home>: n ↵ alegere

op ţ iunea New

Select objects: Specify opposite corner: 1 found selec ţ ie cot ă

Select objects: ↵

În exemplu s-au adăugat prefixul , respectiv sufixul .

5.4.8 Modificarea cotelor



159

Fig. 5-53

Aducerea valorii cotei la poziţia sa iniţială (fireşte dacă s-a produs o modificare a acesteia) –

opţiunea Home. Se face precizarea că modificarea poziţiei cotei dar şi doar a valorii sale se pot realiza

folosind grip-urile adecvate (vezi figura 5-54 a., b. şi c.). Se poate observa că în cazul grip-urilor

pentru modificarea poziţiei punctelor de referinţă ale cotei, are loc automat şi actualizarea valorii coteila noua poziţie a punctului de referinţă.

a. b.

c.

Fig. 5-54



160

Modificarea poziţiei (orientării) liniilor ajutătoare ale unei cote, prin desenarea acestora înclinate

cu un anumit unghi faţă de orizontală – opţiunea Oblique. Un exemplu de cotă de acest tip se poate

vedea în figura 5-34.

- Dimension Text Edit (Modificare poziţie cotă) – Comanda permite poziţionarea valorii unei

cote aliniată stânga (Left), dreapta (Right), centrat (Center) faţă de linia de cotă. Opţiunile Home şi Angle au exact aceleaşi semnificaţii ca în cazul comenzii precedente. Secvenţa de lucru şi

prompterul aferent sunt prezentate mai jos.

Command : dimtedit ↵

Select dimension: selectare cot ă

Specify new location for dimension text or Left/Right/Center/Home/Angle]:

- Dimension Update (Actualizare cotă) – Actualizează cotele selectate la setările stilului curent

(în condiţiile în care s-au putut face şi modificări locale).

Aşa cum s-a menţionat, cotele au un caracter asociativ. Acesta se poate însă pierde în cursul lucrului.

Refacerea legăturii între o cotă şi punctele de referinţă ce au determinat-o se face cu ajutorul

comenzii dimreassociate (disponibilă şi în meniul Dimension).

Pentru exemplificare să urmărim figura 5-55, care descrie o situaţie la care se poate ajunge prin

deplasarea dreptunghiului spre dreapta (acest lucru se poate face de exemplu prin utilizarea grip-

urilor în sistem Move – se va utiliza unul din grip-urile de pe latura superioară, pentru a nu muta

astfel şi cota).

Fig. 5-55 Fig. 5-56

Analiza secvenţei de mai jos, coroborată cu a figurii 5-56, va permite înţelegerea modului cum

acţionează comanda dimreassociate.

5.4.9 Reasocierea cotelor



161

Command: dimreassociate ↵ Select dimensions to reassociate ... selec ţ ie cota

Select objects: 1 found

Select objects:↵

Specify first extension line origin or [Select object] <next>: culegere punct 1 Specify second extension line origin <next>: culegere punct



162


1. Informaţia despre un bloc creat se salvează în:

a. desenul curent

b. toate desenele care folosesc acelaşi TEMPLATE ca şi desenul curent

c. memoria RAM a calculatorului

2. Este posibilă inserarea de blocuri cu factori de scalare diferiţi după axele OX, OY sau OZ?

a. da

b. nu

c. da, dacă blocurile nu conţin entităţi curbilinii

3. Când se inserează un bloc, se creează:

a. o copie a definiţiei de bloc

b. o referinţă de bloc

c. un nou bloc

4. Ce este un atribut de bloc?

a. o entitate de tip text, care se comportă ca o variabilă, caracterizată de un nume şi de o valoare

b. o proprietate a blocului definită la fiecare inserare a acestuia

c. o proprietate ataşata blocului la fiecare inserare a acestuia

5. Un atribut setat ca invizibil poate fi f ăcut vizibil?

a. da, prin redefinire

b. nu

c. da, cu ajutorului câmpului VIEW⇒ ATTRIBUTE DISPLAY ⇒ ON



163

6. Extragerea atributelor se face în fişiere de tip:

a. CDF, SDF sau DXF

b. TXT, DAT, ATR

c. CDF, TXT, PRN

7. Un şablon de haşură odată explodat, poate fi ref ăcut?

a. nu

b. da

c. da, dar numai dacă imediat după explodare se anulează ultima operaţie

8. Ce înseamnă că haşura are caracter asociativ?

a. că se ajustează la schimbarea domeniului [de haşurare]

b. că face corp comun cu domeniul de haşurare

c. că se şterge odată cu ştergerea entităţilor ce formează domeniul de haşurare

9. Caracterul asociativ al unei cote se traduce în:

a. modificarea obiectului cotat la modificarea valorii cotei

b. modificarea cotei la modificarea obiectului cotat

c. ambele

10. Ce permite opţiunea OVERRIDE în cadrul stilurilor de cotare

a. anularea setărilor legate de una numit stil [de cotare]b. stabilirea unor atribute de cotare temporare, legate de un anumit stil, dar care nu afectează

stilul respectiv

c. definirea unui nou stil [de cotare] pe baza unui alt stil deja existent



164

6 Aplicaţii

S ă se realizeze desenele de mai jos, ţ inând cont de indica ţ iile oferite. Se va realiza ş i cotarea pentru a

se face astfel ş i verificarea corectitudinii reprezent ă rilor. Construc ţ iile ajut ă toare sunt figurate cu linie

de culoare gri. Pentru a pune mai bine în eviden ţă elementele grafice, s-a folosit (în special pentru

arce de cerc) o nuan ţă de gri.

Indicaţii :

- Se va construi în prima fază segmentul AB (cu lungimea de circa 100 UD ;

- La distanţa de 70 UD de punctul A se poate construi o linie de construc ţie ( xline) înclinată

faţă de direcţia orizontală cu 300 ;

- Se determină punctul C (centrul cercului cu raza de 25UD) şi se construieşte cercul ;

- Se desenează cercul cu raza de 100 UD utilizând metoda (Tan Tan Rad) ; Cercul va fi

tangent la cercul cu raza de 25UD şi la latura superioară a unghiului de 300 ;

- Figura se finisează cu ajutorul comenzii trim.

6.1 Tema 1



165

Indicaţii :

- Se desenează cercurile cu diametrul de 20 UD şi respectiv raza de 30 UD;

- Se obţine punctul A, situat la distanta de 65 UD, pe orizontală, de centrul cercurilor deja

desenate ;

- Cu centrul în A se desenează un cerc cu raza de 40 Ud şi unul cu raza de 50 UD (egale cu ale

arcelor ce trebuie desenate) ;

- Cu centrul în centrul cercurilor de diametru 20 şi rază de 15 UD, se construiesc două cercuri

cu razele de 55 (40+15), respectiv 35 (50-15). La intersecţiile cu cercurile cu centrul în A, se

vor obţine punctele B şi C, centrele arcelor cu razele de 40, respectiv 50 UD ;- Se construiesc cercurile cu razele de 40 şi 50 UD, cu centre în punctele B, respectiv C;

- Figura este finisată cu ajutorul comenzii trim.

6.2 Tema 2



166

Indicaţii :

- Se construiesc cercurile cu diametrele de 20, respectiv 38 UD ;

- Se construieşte cercul cu raza de 30 UD, cu centrul în punctul A, situat pe verticală la distanţa

de 96 UD de centrul cercurile cu diametrele de 20 şi 38 UD;

- Prin punctul A se duce o linie de construcţie ( xline), înclinată cu 1050

(90+15) faţă deorizontală ;

- Se desenează o linie de construcţie ( xline), la distanţa 30 UD (raza cercului cu centrul în A)

de linia de construcţie anterior construită ;

- Se desenează un cerc cu raza de 50 UD cu centrul în punctul B, situat pe verticală la distanţa

de 50 UD de quadrantul superior al cercului cu centrul în A;

- Figura se finisează cu comanda trim.

6.3 Tema 3



167

Indicaţii:

- Se construiesc cercurile cu diametrele de 40 UD, raza de 40 UD, respectiv diametrul 20 UD şi

raza 20 UD, cu centrele în punctele A şi B, puncte situate la distanţa de 82 UD unul de altul

(măsurată pe orizontală);

- Se construiesc cu opţiunea Tan Tan Rad, cercurile cu razele de 20 UD, respectiv 90 UD,

tangente interior, respectiv exterior cercurilor cu razele de 40 UD şi 20 UD, cu centrele în

punctele A şi B;

- Se construieşte cu opţiunea Start End Radius, un arc ce pleacă din punctul B, ajunge în A şi

are raza de 50 UD;

- Se construiesc copii offset ale acestui arc, la distanţa de 4 UD, deasupra şi dedesupt;


6.4 Tema 4



168

Indicaţii:

- Se construiesc cercurile concentrice cu R18, ∅ 48, R50 şi R 62 UD;

- Se desenează o linie de construcţie (2) ce trece prin centrul cercurilor şi face 300 cu

orizontala;

- Se construieşte simetrica 1, faţă de o verticală ce trece prin centrul cercurilor, a liniei de

construcţie 2 de la punctul anterior,;

- Se construiesc copiile offset (3 şi 4) ale liniilor 1 şi 2;


6.5 Tema 5



169

Indicaţii:

- Se construiesc cercurile cu centrul în punctul A şi cu diametrele de 40 UD şi 80 UD;

- Se desenează cercul 1, cu raza 16 UD şi centrul situat pe verticală la distanţa de 80 UD de

punctul A;

- Se generează o reţea rectangulară cu 3 linii şi o coloană şi distanţa dintre rânduri de 14 UD.

Se obţin astfel cercurile 2 şi 3;

- Se construiesc prin quadranţii de laterali ai cercului 1 două verticale;

- Se desenează un segment ce porneşte din A şi care face cu verticala un unghi de 800. La

intersecţia acestui segment cu cercul de rază 80 UD se va găsi centrul cercului 4 cu raza 6

UD;

- Se desenează cercul cu raza 16 UD, concentric cu cercul 1. Ca mai sus se construiesc

segmentele paralele cu segmentul 5;

- Se construieşte segmentul 6 care trece prin A şi face cu segmentul 5 unghiul de 1450;

6.6 Tema 6



170

- Laturile 7 şi 8 se generează sub formă de copii offset ale segmentului 6;

- Finisarea desenului se face în principal cu comanda trim.

Temele ce urmeaz ă vor fi realizate f ă r ă nici o indica ţ ie

6.7 Tema 7



171

6.8 Tema 8



172

6.9 Tema 9



173

6.10 Tema 10



174

Rezultatele testelor de autoevaluare

Test de autoevaluare 1 Test de autoevaluare 2 Test de autoevaluare 3

1 c 1 c 1 a

2 b 2 b 2 c

3 b 3 c 3 c

4 a 4 b 4 a

5 b 5 c 5 b

6 b 6 b 6 c

7 b 7 c 7 c

8 c 8 b 8 b

9 b 9 b 9 c

10 c 10 c 10 b

Test de autoevaluare 4 Test de autoevaluare 5

1 b 1 a

2 a 2 a

3 c 3 b

4 b 4 a

5 b 5 a

6 c 6 a

7 b 7 c

8 c 8 a

9 a 9 b

10 b 10 b

11 c



175

Bibliografie

- Baltac V., Calculatoare Electronice, Grafic ă ş i Prelucrarea Imaginilor , Editura Tehnică,

Bucureşti, 1985

- Dumitrescu I., Lambrescu I., Dumitraşcu L., Dumitrescu A., Grafica Interactiv ă -ini ţ iere ,

Editura Universităţii Ploieşti, Ploieşti, 1993

- Foley J. D., Van Dam A., Fundamentals of Interactiv Computer Graphics , Addison Wesley,

1984

- Husein Ghe., Tudose M., Desen Tehnic , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973

- Ingham P., Drafting with Autocad , Butterworth Heinemann, Oxford, 1991

- McMahon C., Browne J., CADCAM From Principles to Practice , Addison Wesley, 1993

- Lambrescu I., Duşmănescu D., Rezolvarea Problemelor Inginere ş ti cu Calculatorul – Mathcad ,

Editura Universităţii Petrol Gaze din Ploieşti, 2001

- Mortenson, M., Geometric Modelling , John Wiley & Sons, New York, 1985

- Pârv B., Dezvoltarea Rapid ă a Aplica ţ iilor cu Visual Basic , Edditura Gil, 2003

- Tănăsescu A., Constantinescu R., Marinescu I., Busuioc L., Grafic ă Asistat ă – Programme

Fortran pentru Reprezent ă ri Grafice (vol 1., 2.), Editura Tehnică, Bucureşti, 1989

- * * * Documenta ţ ie Autocad 2002

- * * * Documenta ţ ie Autodesk Mechanical Desktop V6

- * * * Documenta ţ ie Autodesk Mechanical V2004

Date post:	07-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	michael-tanase
View:	765 times
Download:	7 times

Curs Autocad 2002

Documents