ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

CURS RECAPITULATIV

Definiţie: „Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri, acoperind consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite.”

Mod de acţiune: Asigurarea compensează financiar

efectele unui eveniment nefavorabil.

Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător, din primele plătite de persoanele sau organizaţiile care au cumpărat asigurări.

Rolul şi funcţiile asigurării

Rolul fundamental al asigurărilor:

Protejarea bunurilor şi persoanelor împotriva diferitelor riscuri, prin compensarea financiară a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc.

Funcţiuni socio-economice: Prevenirea pagubelor, care se poate realiza prin

finanţarea unor activităţi de prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe educaţionale pentru asiguraţi;

Funcţia financiară, care constă în aceea că societăţile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilităţile existente. În acest fel ele:

- participă în calitate de ofertant pe piaţa capitalului de împrumut;

- realizează plasamente de resurse în investiţii, sau pe piaţa înscrisurilor de valoare.

Economisirea este o altă funcţie a asigurărilor, mai ales a celor de viaţă, unde asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare pot beneficia de suma asigurată şi, în plus, participă la profitul obţinut din sumele investite.

Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia socială. În acest fel societăţile de asigurări degrevează şi sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă, etc.

Istoricul asigurărilor în ţara noastră

Prima etapă a început în anul 1871, când s-a înfiinţat prima

societate de asigurări şi s-a încheiat în anul 1948, când s-a introdus sistemul economiei planificate.

Etapa a doua începe în anul 1948, când, în urma actului de

naţionalizare a principalelor mijloace de producţie, societăţile de asigurare din ţara noastră au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului.

Etapa a treia Monopolul statului în domeniul asigurărilor a

durat până în anul 1990, când prin H.G. nr 1279 s-a desfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de 3 societăţi comerciale pe acţiuni:

Asigurarea Românească S.A. a preluat portofoliul:

asigurărilor facultative de viaţă asigurărilor obligatorii asigurărilor facultative de autoturisme şi a altor

asigurări.

Societatea de asigurare şi reasigurare ASTRA S.A. a preluat portofoliul asigurărilor mixte cu participare ADAS în străinătate şi cel aferent asigurărilor şi reasigurărilor externe.

Agenţia CAROM a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea şi plata despăgubirilor în cazurile de accidente produse în străinătate de către asiguraţi la societăţile din ţara noastră şi în ţară, de către asiguraţi la societăţi din străinătate.

Forţele distructive ale naturii şi accidentele - pericole permanente pentru viaţa, integritatea corporală şi bunurile

omuluiÎn categoria catastrofelor naturale

sunt incluse: inundaţiile; furtunile; seismele (cutremurele de pământ şi

seismele submarine); seceta şi incendiile provocate de

temperaturi caniculare şi care transformă vegetaţia forestieră în scrum;

frigul şi îngheţul; alte catastrofe naturale, în care intră

căderile de grindină, avalanşele de zăpadă ş.a.

În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au o legătură nemijlocită cu activitatea omului. Este vorba de: incendii şi explozii; accidente de aviaţie; accidente maritime, lacustre şi fluviale; accidente rutiere şi feroviare; accidente produse în mine şi cariere; prăbuşiri de clădiri şi de lucrări de artă; alte sinistre.

Se face distincţie între: daunele totale înregistrate în urma unei

catastrofe; daunele protejate prin măsuri speciale

(asigurare).

Forme de protecţie a oamenilor şi a bunurilor împotriva acţiunii forţelor distructive ale naturii şi a accidentelor

Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor) aleatorii, generatoare de pagube, care sunt numite riscuri, omul are la îndemână mai multe posibilităţi: evitarea sau prevenirea riscului

limitarea pagubelor provocate de riscurile produse

crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube

trecerea riscului pe seama unei societăţi de asigurări.

Tipuri de fonduri de asigurare

Societatea omenească cunoaşte forme variate de constituire şi folosire a fondurilor băneşti de care are nevoie în cazul producerii unor calamităţi naturale sau accidente.

Acestea pot îmbrăca diferite forme:

Fonduri individuale de rezervă financiară (autoprotecţie);

Fonduri constituite în mod centralizat (centralizate de rezervă);

Fonduri de asigurare propriu-zisă; Fondul de protejare a asiguraţilor; Fondul de protecţie a victimelor străzii; Fondul naţional pentru protejarea

producătorilor agricoli

a. Fonduri individuale de rezervă financiară (autoasigurarea)

Sunt create descentralizat şi independent, de către anumiţi agenţi economici sau persoane fizice

b. Fonduri de rezervă constituite în mod centralizat.

Ele se constituie, în principiu, pentru agenţii economici cu capital de stat; se formează pe baza bugetului de stat, a bugetelor locale şi din veniturile băneşti ale unor ramuri, ministere şi departamente;

Fondurile centralizate de rezervă sunt de mai multe feluri:

Rezervele de stat materiale formate din materii prime, seminţe, alimente, combustibil, utilaje, piese de schimb, etc;

Fondul de rezervă bugetară din bugetul de stat, la dispoziţia Guvernului;

Fondul de intervenţie pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturii;

Fondurile de rezervă la nivelul departamentelor şi ministerelor, din care se compensează daunele provocate agenţilor economici aflaţi în subordine, de către calamităţile naturii;

c. Fonduri de asigurare propriu-zisă. Sunt constituite din primele de asigurare

care se încasează de la asiguraţi.

d. Fondul de protejare a asiguraţilor Constituit din cota procentuală anuală de

0,5% aplicată asupra volumului de prime brute încasate de societăţile de asigurări şi reasigurări, cu excepţia asigurărilor de viaţă.

Este utilizat în cazul falimentului societăţilor de asigurări.

e. Fondul de protecţie a victimelor străzii

Constituit pe seama unei cote procentuale aplicate asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurările RCA.

Este utilizat pentru protecţia victimelor accidentelor de circulaţie, în care autorul a rămas neidentificat, autovehiculul este neasigurat sau societatea de asigurări este în faliment.

f. Fondul naţional pentru protejarea producătorilor agricoli

Este constituit din iniţiativa Ministerului Agriculturii, pentru asigurarea culturilor agricole şi a efectivelor de animale, împotriva factorilor naturali de risc.

Are mai multe surse de constituire.

Conţinutul juridic al asigurării

Toate asigurările sunt reglementate prin lege, dar în timp ce asigurările obligatorii iau naştere direct pe bază de lege, la asigurările facultative trebuie să intervină şi contractul de asigurare semnat de părţi.

Contractul de asigurare este strict bilateral şi, de regulă, nu se poate încheia cu titlu gratuit.

Din punct de vedere juridic, contractul de asigurare face parte din categoria contractelor aleatorii.

Asigurările sub aspect financiar

Asigurările sunt considerate o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar şi un activ financiar într-o economie de incertitudini.

Ca şi celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările îndeplinesc anumite funcţii:

Funcţia de repartiţie - funcţie principală a asigurărilor;

se manifestă, în primul rând, în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama primei de asigurare (contribuţiei);

se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale, şi anume: plata indemnizaţiei de asigurare

finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv

acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiei de asigurare

constituirea unor fonduri de rezervă.

Funcţia de control - funcţie complementară a asigurărilor;

urmăreşte modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare;

urmăreşte cum se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de asigurare;

urmăreşte cheltuielile de prevenire a riscurilor;

urmăreşte cheltuielile administrativ-gospodăreşti, ş.a.;

urmăreşte corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguraţilor.

ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

asigurătorul; asiguratul; contractantul; beneficiarul; terţul păgubit; brokerul de asigurare; contractul de asigurare; obiectul asigurării; riscul asigurabil; evaluarea în vederea asigurării; norma de asigurare; suma cuprinsă în asigurare; prima de asigurare; cazul asigurat; paguba sau dauna; despăgubirea de asigurare;

franşiza; fondul de asigurare; vârsta de asigurare; durata asigurării; poliţa de asigurare; reasigurarea; prima de reasigurare; coasigurarea

CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

Metodologia sistemelor de asigurare clasifică asigurările în funcţie de particularităţile pe care le prezintă.

Aceste particularităţi sunt: domeniul la care se referă; obiectul de activitate; forma juridică de realizare; riscurile cuprinse în asigurare; sfera de cuprindere în profil teritorial; felul raporturilor care se stabilesc între

părţile contractante.

1. Din punctul de vedere al domeniului la care se referă, asigurările se clasifică astfel:

asigurări de bunuri

asigurări de persoane

asigurări de răspundere civilă.

2. Din punctul de vedere al obiectului de activitate, asigurările au fost structurate pe următoarele categorii: asigurări de viaţă; asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă; asigurări de autovehicule; asigurări maritime şi de transport; asigurări de aviaţie; asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri; asigurări de răspundere civilă; asigurări de credite şi garanţii; asigurări de pierderi financiare din riscurile

asigurate; asigurări agricole.

3. Din punctul de vedere al formei juridice: asigurări prin efectul legii – obligatorii

asigurări facultative - contractuale

4. După riscurile cuprinse în asigurare, se clasifică astfel: asigurarea împotriva riscurilor

determinate de unele fenomene speciale (incendiu, explozie, mişcări seismice)

asigurarea împotriva fenomenelor naturale (grindină, furtună, ploi torenţiale, inundaţii, trăsnet), care sunt specifice asigurării culturilor agricole, rodul viilor şi al pomilor;

asigurarea împotriva bolilor, epizotiilor şi accidentelor, practicate în cazul animalelor;

asigurarea împotriva avariilor şi a unor riscuri specifice pentru mijloacele de transport;

asigurarea împotriva evenimentelor ce pot apărea în viaţa oamenilor, cum ar fi: boli, accidente, pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă;

asigurarea pentru cazurile de răspundere civilă, care se referă la prejudicii cauzate unor terţe persoane, prin accidente de muncă, accidente de autovehicule etc.

5. După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările se grupează în:

asigurări interne, în care părţile contractante au domiciliul în aceeaşi ţară, iar riscurile se pot produce pe acelaşi teritoriu

asigurări externe, atunci când părţile contractante nu sunt în acelaşi teritoriu sau obiectul (riscul asigurat) se va afla şi se va produce pe teritoriul altei ţări.

6. După felul raporturilor care se stabilesc între părţile contractante asigurările se grupează în:

asigurări directe prevăzute prin contractul de asigurare, sau sub efectul legii;

asigurări indirecte (reasigurări), care se caracterizează prin raportul care există între două societăţi de asigurare, din care una are calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurator.

ASIGURĂRILE DE BUNURI

Asigurarea de bunuri acoperă o gamă largă de riscuri a căror producere poate determina mari pagube materiale.

Gama de riscuri cuprinde de la incendiu (primul risc pentru care s-a oferit protecţie) până la cele mai variate evenimente: Catastrofe naturale; Catastrofe tehnice; Catastrofe ecologice; Furt, jaf, greve, revolte.

În categoria de bunuri (property) sunt incluse: Clădiri; Platforme petroliere; Parcuri de distracţii; Porturi; Aeroporturi; Maşini, utilaje, echipamente; Instalaţii, echipamente electronice; Opere de artă; Bani, valori; Animale, etc.

Condiţiile de asigurare sunt diferite în funcţie de riscurile acoperite.

Politica de subscriere aparţine asigurătorilor şi se bazează pe: - date statistice; - selectarea riscurilor; - pierderile posibile; - teritorialitate; - frecvenţa apariţiei; - gradul de expunere la risc; - posibilele acumulări de daune.

Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.

Asigurări facultative de bunuri pot încheia persoanele fizice şi cele juridice cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în România.

Bunurile şi riscurile care pot fi asigurate, precum şi situaţiile în care se acordă despăgubiri sunt prevăzute în condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare.

Despăgubirea datorată de asigurător nu poate depăşi valoarea bunului în momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în condiţiile de asigurare.

Cuantumul pagubei se stabileşte în funcţie de amploarea pagubei, de faptul dacă paguba este totală sau parţială.

Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului acestora pentru cazurile produse de

incendiu si alte calamităţi

Obiectul asigurării: clădirile şi alte construcţii care servesc

drept locuinţe, birouri, magazine, restaurante, bufete, depozite de mărfuri, ateliere, teatre, cinematografe, cluburi, muzee, expoziţii, dependinţe etc.

clădirile în curs de construcţie, împrejmuirile ş.a.;

maşinile, utilajele, instalaţiile, motoarele, uneltele, inventarul gospodăresc şi alte mijloace fixe;

obiectele de inventar mărfurile, materiile prime şi auxiliare; materialele, semifabricatele, etc.

Riscuri cuprinse în asigurare incendiu; trăsnet; explozie (chiar dacă aceste două din

urmă riscuri nu au fost urmate de incendiu);

ploaie torenţială (inclusiv efectele indirecte ale acestea);

grindină; inundaţie; furtună; uragan; cutremur de pământ; prăbuşire sau alunecare de teren; greutatea stratului de zăpadă sau de

gheaţă; avalanşe de zăpadă; căderea pe clădiri sau alte construcţii, a

unor corpuri.

Sumele asigurate se stabilesc, în funcţie de cererea asiguratului, după cum urmează: separat pentru fiecare clădire sau altă

construcţie (depozite, ateliere etc.); pentru mijloacele fixe (altele decât clădiri

şi alte construcţii) şi elemente materiale ale mijloacelor circulante se stabilesc:

global pentru toate bunurile aflate în clădiri şi care fac parte din aceeaşi grupă prevăzută în tariful de prime;

separat pentru fiecare bun sau pentru unele bunuri aflate în clădiri

Primele datorate de asiguraţi la asigurarea facultativă a clădirilor şi a conţinutului acestora, sunt diferenţiate astfel:

pe tipuri de localităţii, adică municipii şi oraşe, inclusiv localităţile componente ale acestora, şi respectiv comune;

pe grupuri de bunuri, adică în funcţie de felul bunurilor cuprinse în grupă.

Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor

fizice

O astfel de asigurare include, într-o singură poliţă:

o asigurare de bunuri; o asigurare de persoane, alta decât de

viaţă; o asigurare de răspundere civilă legală,

pentru unul şi acelaşi asigurat, precum şi pentru persoanele cu care locuieşte şi gospodăreşte împreună.

Asigurarea de bunuri

Obiectul asigurat Această asigurare se referă la următoarele

categorii de bunuri aparţinând persoanelor fizice: mobilier şi obiecte casnice; produse agricole, viticole, pomicole,

animaliere şi alimente; unelte agricole, viticole, pomicole, şi pentru

deservire zootehnică, stupi de albine, mijloace de transport cu tracţiune animală, motociclete şi biciclete, harnaşamente, combustibili;

produse din lemn; furaje.

Despăgubirea Se acordă despăgubiri în caz de

pagube produse de: incendiu, trăsnet, explozie, ploaie

torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheaţă, avalanşe de zăpadă;

carbonizarea ori topirea bunurilor; avarii accidentale produse la instalaţiile

de gaze, apă, canal sau încălzire centrală;

dărâmare, demontare sau mutare în alt loc a clădirilor sau a altor construcţii, în care se aflau bunurile asigurate;

pierderea sau dispariţia bunurilor asigurate, cauzată direct de riscurile asigurate;

infiltrarea apei provenite dintr-o inundaţie produsă într-un apartament învecinat, situat la acelaşi etaj sau la un etaj superior;

furt prin efracţie; bunurile casabile din sticlă.

Suma asigurată se stabileşte global pentru toate bunurile,

potrivit cererii asiguratului, fără să depăşească valoarea bunurilor respective.

Asigurarea de invaliditate permanentă şi de deces

În asigurarea pentru cazurile de invaliditate permanentă şi de deces sunt cuprinşi asiguratul şi soţia (soţul) acestuia, precum şi părinţii şi copiii acestora, dacă locuiesc împreună cu asiguratul.

Sumele asigurate se plătesc în cazurile în care invaliditatea permanentă, şi/sau decesul au fost produse de către evenimente subite, fără voinţa asiguratului, la domiciliul acestuia.

Asigurarea de răspundere civilă

La asigurarea de răspundere civilă, pentru pagube produse la domiciliul asiguratului, se acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul şi soţia (soţul) acestuia, sunt obligaţi să le plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspund în baza legii: proprietarului imobilului în care se află

bunurile asigurate, pentru pagubele datorate în calitate de locatar, produse de incendiu sau explozie;

terţilor, pentru accidentarea persoanelor şi avarierea bunurilor, la domiciliul asiguratului.

Suma asigurată la asigurarea de răspundere civilă este egală cu suma asigurată pentru bunurile din gospodărie, înscrisă în contractul de asigurare, fără a putea depăşi un anumit plafon stabilit de asigurător.

ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Riscurile cuprinse în asigurare, caracteristicile şi clasificarea

asigurărilor de persoane Obiectul asigurărilor de persoane îl

constituie garantarea plăţii unei sume de bani de către asigurător, în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a asiguratului, şi anume: vătămarea corporală; îmbolnăvirea; decesul; supravieţuirea acestuia.

Caracteristici ale asigurărilor de persoane

Suma asigurată se stabileşte forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi de posibilităţile sale.

Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi eveniment (complex de evenimente) şi pentru sume diferite, fără să fie împiedicat de lege sau de asigurător să facă acest lucru.

La producerea riscului, asiguratul sau beneficiarul asigurării poate să încaseze drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii, deoarece aici nu mai este vorba de daună ca la bunuri.

Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu suferă restricţiile la care este supusă asigurarea de bunuri.

Clasificarea asigurărilor de persoaneAsigurările de persoane se pot clasifica în funcţie de: riscul asigurat;

scopul asigurării;

forma pe care acestea o îmbracă.

În funcţie de riscul asigurat, asigurările de persoane pot fi: asigurări de supravieţuire;

asigurări de deces; asigurări mixte de viaţă;

asigurări de accidente; asigurări de boală; alte forme.

După scopul asigurării există: asigurări de viaţă pe timp limitat;

asigurări de viaţă pe timp nelimitat;

asigurări mixte de viaţă cu capitalizare;

asigurări de pensii.

După forma de reglementare juridică sunt: asigurări de viaţă;

asigurări de accidente.

În România, asigurările de persoane sunt facultative şi se încheie pe baze contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu condiţiile stabilite de societăţile de asigurări, autorizate să efectueze asemenea operaţiuni.

La asigurările de viaţă care cuprind riscul de deces din orice cauze, persoanele bolnave nu sunt primite în asigurare.

La asigurările de viaţă, o dată cu completarea şi semnarea declaraţiei de asigurare, persoana care doreşte să se asigure trebuie să achite o sumă (denumită anticipaţie), egală cu valoarea primei rate de primă, plus taxa de poliţă.

Suma asigurată se plăteşte asiguratului, beneficiarului desemnat sau moştenitorilor, după caz, dacă primele sunt achitate la zi ori nu s-a

depăşit termenul de păsuire.

Societăţile de asigurări din ţara noastră practică următoarele tipuri de asigurări de persoane: asigurări mixte de viaţă; asigurări de accidente; asigurări de economie şi invaliditate

permanentă din accident; asigurări viagere de deces; asigurare cu termen fix; asigurare de rentă pe timp limitat; alte tipuri de asigurări individuale şi de

grup.

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Prin acest tip de asigurare se acoperă prejudiciul produs de asigurat (care poate fi persoană fizică sau juridică) unor terţe persoane.

Spre deosebire de asigurările de bunuri şi de persoane, pe lângă asigurător şi asigurat mai intervine şi o a treia persoană – terţul păgubit.

Prin condiţiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă prezintă anumite particularităţi:

Obiectul acestui tip de asigurări îl reprezintă tocmai prejudiciul produs de către asigurat unor terţe persoane;

Culpa asiguratului este una din condiţiile de bază care se cere a fi îndeplinită;

În calitate de beneficiari pot apărea numai terţe persoane, necunoscute în momentul încheierii asigurării;

Suma asigurată rămâne la acelaşi nivel pe toată durata asigurării, adică, la fiecare producere a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au avut loc pe perioada de valabilitate a asigurării;

Deci pot apărea situaţii când asigurătorul plăteşte despăgubiri al căror total – pe întreaga durată a asigurării – întrece cuantumul sumei asigurate.

Dacă asiguratul însuşi este victima accidentului (sau acesta afectează bunurile sale), el nu are dreptul de a încasa ceva de la asigurător, în cadrul asigurărilor de răspundere civilă.

Prin faptul că prin plata primelor de asigurare, asiguratul este scutit dinainte de obligaţia achitării unor despăgubiri, cuvenite unor terţe persoane păgubite, şi al căror volum nu se cunoaşte, asigurările de răspundere civilă sunt considerate cele mai importante dintre toate genurile de asigurări.

Asigurările de răspundere civilă pot fi grupate după mai multe criterii:

după modul de reglementare din punct de vedere juridic asigurări obligatorii asigurări facultative

după obiectul lor se pot grupa în: asigurări izvorâte din deţinerea şi

utilizarea mijloacelor de transport asigurări de răspundere civilă legală sau

generală.

după sfera de cuprindere în profil teritorial (după locul în care se afla obiectul asigurării sau în care se produce riscul): asigurări interne de răspundere civilă; asigurări externe de răspundere civilă.

ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO

(RCA)

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă se practică numai de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

În această asigurare sunt cuprinşi toţi deţinătorii (persoane fizice şi juridice) de autovehicule, înmatriculate şi folosite în România.

Sunt obligate să se asigure şi persoanele străine, posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul ţării noastre, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare, valabile şi în România.

Primele de asigurare sunt stabilite diferenţiat, în funcţie de: Felul autovehiculului

Persoane fizice sau persoane juridice;

Locul înmatriculării (în ţară sau în străinătate)

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

LEGALĂ Este facultativă şi compensează

prejudiciile provocate de asigurat terţelor persoane.

Această asigurare se referă la alte prejudicii decât cele produse prin accidente de autovehicule.

Poate fi contractată de primării, unităţi economice, instituţii publice, organizaţii obşteşti, agenţi privaţi, persoane fizice care au sediul sau domiciliul în România.

Asigurarea cuprinde şi prejudiciile produse de persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit prevederilor legii.

Asigurarea poate fi contractată pentru diferite activităţi economice desfăşurate de întreprinderi industriale, de construcţii, prestări servicii, etc.

În asigurare sunt cuprinse numai riscurile care se produc pe teritoriul României.

REASIGURĂRILE Reasigurările au apărut dintr-o necesitate

obiectivă, şi anume din existenţa unor riscuri foarte mari, care pot genera la rândul lor daune extrem de mari.

Societăţile de asigurări, care nu au capacitate financiară suficient de mare, nu pot suporta aceste daune numai pe contul lor, putând ajunge la faliment.

Reasigurările oferă capacitatea necesară asigurătorului direct, pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.

Reasigurarea este operaţiunea financiară prin care are loc divizarea, egalizarea răspunderilor între mai multe societăţi de asigurări-reasigurări, dispersate geografic.

Prin reasigurare se urmăreşte menţinerea unui echilibru financiar între primele de asigurare încasate şi despăgubirile (sumele asigurate) datorate.

Reasigurarea constă practic în cedarea de către asigurător, unor alte societăţi de asigurări (de reasigurări), a unei părţi din riscul preluat, care depăşeşte reţinerea (capacitatea) proprie.

După caracterul lor, în practica internaţională, contractele de reasigurare pot fi: obligatorii facultative mixte.

După modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, contractele de reasigurare se clasifică astfel:

Contracte de reasigurare proporţională: cotă-parte; excedent de sumă asigurată; proporţională mixtă; pe bază de pool.

Contracte de reasigurare neproporţională: excedent de daună; oprire de daună.

PROPORŢIONALĂ

NEPROPORŢIONALĂ

Proporţională

mixtă

Pe bază depool

Excedent de sumă asigurată

Excedent de

daună

REASIGURARE

Cotă parteOprire de

daună

Acoperire a sinistrelor

majore

Reasigurările proporţionale constau în aceea că răspunderile ce revin reasiguratului şi reasigurătorului se stabilesc sub forma unui raport, a unei proporţii faţă de suma totală asigurată.

Proporţional cu partea preluată de fiecare din suma asigurată se repartizează şi: primele de reasigurare eventualele daune care se produc.

a) Reasigurarea cotă-parte se caracterizează prin aceea că participarea reasiguratului se stabileşte într-o cotă fixă din suma asigurată, prevăzută în contractul de asigurare, iar reasigurătorul preia o parte din aceasta sumă, tot sub forma unei cote procentuale fixe.

Presupunând că reasiguratul reţine o cotă de 40% din suma asigurată, iar diferenţa de 60% o cedează în reasigurare, reasigurătorii preiau fiecare în parte câte o anumită cotă procentuală din riscurile prevăzute în contractul de reasigurare.

Reasigurarea cotă-parte se practică mai ales de către societăţile de asigurări nou înfiinţate, care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, să reţină sume importante şi nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic, care să poată utiliza forme de asigurare mai eficiente.

b) Reasigurarea de excedent de sumă asigurată este o variantă a reasigurării proporţionale, caracterizându-se prin aceea că reasiguratul stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită plin de conservare şi tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică excedentul, până la limita maximă a sumei asigurate, îl cedează reasigurătorului (reasigurătorilor).

Din punct de vedere valoric, plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri, al aceleiaşi categorii de risc, de la un obiect asigurat la altul.

Prin urmare, societatea cedentă reasigură numai acele sume pe care nu doreşte să le menţină pe contul său.

Reasigurarea excedent de suma asigurată se aplică, de regulă, la asigurările de bunuri (clădiri, construcţii şi echipamente industriale, maşini, produse, mărfuri etc), deoarece suma asigurată poate fi determinată cu exactitate, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarii, cutremur etc).

c) Reasigurarea proporţională mixtă (cotă-parte şi excedent de sumă asigurată) este o variantă de realizare a reasigurării proporţionale care apare ca o îmbinare între reasigurarea cotă-parte şi reasigurarea excedent de suma asigurată.

Această reasigurare se caracterizează prin aceea ca reasiguratul subscrie în reasigurare riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o anumită cotă, iar restul îl cedează în cadrul secţiunii cotă-parte.

Partea care depăşeşte limita răspunderii pentru participarea pe bază de cotă-parte se reasigură în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată.

Reasigurarea proporţională mixtă îi avantajează pe reasiguratorii care participă la secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca şi cel al reasiguratului, şi îi dezavantajează pe reasiguratorii participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată.

Datorită neajunsurilor pe care le prezintă reasigurarea mixtă este mai puţin utilizată pe piaţa internaţională a reasigurărilor.

d) Reasigurarea pe bază de pool Această formă de reasigurare se întâlneşte

pe diferite pieţe de reasigurări.

Mai multe societăţi de asigurări convin să creeze o uniune, un pool de reasigurare în vederea acoperirii unor riscuri deosebite, sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare.

Pool-urile se constituie prin participarea cu capital a mai multor societăţi luând astfel naştere o societate (entitate) de sine stătătoare, care are ca obiect de activitate reasigurarea unei anumite părţi din riscurile subscrise de aceste companii.

Dacă membrii poolului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare, diferenţa se plasează în afara poolului.

Un pool poate avea ca activitate reasigurarea unor anumite riscuri specifice sau a anumitor afaceri dintr-o categorie determinată (de exemplu, incendiu, asigurări de aviaţie, asigurări de viaţă, diferite catastrofe naturale etc).

Reasigurările neproporţionale Reasigurările neproporţionale sunt acelea în

care lipseşte orice relaţie directă atât între volumul primelor încasate de societatea de asigurări directe şi cel cedat reasiguratorului, cât şi între mărimea daunelor totale suportate de reasigurat şi mărimea despăgubirilor plătite de reasigurator.

Reasigurarea neproporţională se practică pentru incendii, explozii, aviaţie, catastrofe naturale (uragan, furtună, cutremur, ciclon etc.) accidente etc.

Avantajul deosebit al reasigurării neproporţionale îl constituie costurile foarte mici de administrare, reclamă un volum de muncă mai mic, iar gestionarea contractului este foarte uşoară.

La reasigurările neproporţionale, repartizarea răspunderii între reasigurat şi reasiguratori se face în funcţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza unui raport proporţional faţă de suma asigurată.

Reasigurările neproporţionale au două variante, şi anume: reasigurarea excedent de

daună reasigurarea oprire de daună.

a) Reasigurarea excedent de daună constă în aceea că răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, la un anumit plafon (nivel) denumit prioritate, franşiză sau prag, iar răspunderea reasiguratorilor vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea.

Mărimea priorităţii depinde de capacitatea financiară a reasiguratului de a compensa singur o parte mai mică sau mai mare din daunele înregistrate, de structura şi volumul portofoliului său.

Reasigurarea excedent de daună se foloseşte cu deosebire în cazul în care în urma producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube foarte mari (catastrofe naturale, accidente mari, cutremure de mari proporţii şi intensitate, răspunderea armatorului pentru deversarea ţiţeiului în mare, accident grav la o centrală atomoelectrică etc).

b) Reasigurarea oprire de daună - se caracterizează prin aceea că reasiguratul îşi asumă răspunderea de a acoperi, din daunele produse în cursul anului, o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel.

Reasigurarea oprire de daună, este puţin folosită în practică, ea completând alte forme de reasigurare.

Reasigurarea oprire de daună este avantajoasă pentru reasigurat, deoarece îi facilitează obţinerea unor rezultate favorabile prin „oprire de daună" la un anumit nivel.

Mecanismul reasigurării

Pa Pr Pr’

Asigură- Reasigu-

C.A. tor Reasi- C.R. tor Retro- C.R’.

gurat Oparte din cedent O parte din

Desp. despăgubire despăgubire

Pa – primă de asigurare; C.A.- contractul de asigurare;

Pr – primă de reasigurare; C.R.- contractul de reasigurare;

Pr’- primă de retrocedare; C.R’.-contractul de retrocedare;

Asigurat (persoană fizică sau juridică)

Retro- cesionar