Date post: | 20-Feb-2016 |
Category: |
Documents |
Upload: | larisa-cristina-berbece |
View: | 93 times |
Download: | 1 times |
AB= boala inflamatorie cronica a cailor respiratorii inferioare
Inflamatia = cauza hiperreactivitatii bronsice ( HRB)
HRB = cauza episoadelor de wheezing, dispnee si tuse
ASTMUL BRONŞIC LA SUGAR ŞI COPILUL MIC
Asocierea unor atacuri repetate de obstrucţie a căilor respiratorii, ca manifestare a unei hiperreactivităţi bronşice (la infecţiile virale, expunerea la alergeni, efort) la un copil cu istoric sau dovezi de atopie/alergie, duce la suspiciunea de astm bronşic încă din primul an de viaţă.
LA ACEASTĂ VÂRSTĂ SIMPTOMELE ASTMATICE :
- wheezing,- tuse, - sindrom de insuficienţă respiratorie pot evolua intermitent (uşor sau sever), sau se pot exprima ca perioade de wheezing câteva zile/săptămână, astmul bronşic persistent fiind suspicionat după 3 luni de observaţie clinică.
CRITERIILE PENTRU DIAGNOSTICUL ASTMULUI BRONŞIC LA SUGAR ŞI COPILUL MIC SUNT URMĂTOARELE :
Criterii majore:- Spitalizare pentru o formă gravă de bronşiolită
acută sau wheezing;- Trei sau mai multe episoade de wheezing în cadrul
infecţiilor respiratorii inferioare în ultimele 6 luni;- Istoric de astm bronşic la unul din părinţi;- Eczema atopică;- Demonstrarea sensibilizării la aeroalergeni
Criterii minore:- Rinoree în absenţa contextului de infecţie
respiratorie superioară;- Wheezing în absenţa contextului de infecţie
respiratorie;- Eozinofilie peste 5%;- Alergie alimentară;- Sex masculin.
Se apreciază riscul pentru wheezing persistent/astm bronşic dacă există unul din primele 2 criterii majore plus alt criteriu major sau două criterii minore.
Astmul bronşic la sugar şi copilul mic trebuie diferenţiat de wheezingul tranzitoriu precoce (60% din cazurile cu vârsta sub 3 ani), care debutează în primele 6 luni de viaţă, este determinat de alterări structurale şi funcţionale pulmonare, nu asociază istoric familial şi/sau personal de atopie, eozinofilele serice şi titrul IgE totale sunt normale.
Wheezingul recurent nonatopic (20%) afectează copii cu vârsta de 2 luni-10 ani, fiind determinat de alterarea congenitală sau dobândită a tonusului bronşic: bronşiolită virală (wheezing recurent postbronşiolitic), fumat matern în timpul sarcinii (căi aeriene de calibru mic la făt), prematuri ventilaţi mecanic, supraponderali .
Cel mai frecvent este wheezingul recurent postbronşiolitic care urmează infecţiei cu VRS, rinovirus, adenovirus etc.
În anul 2008 ghidul PRACTALL (Consensus report on the management of asthma în children) subliniază importanţa identificării fenotipului astmului bronşic la sugar şi copilul preşcolar pentru tratament:
Dacă între perioadele simptomatice copilul este sănătos şi răcelile reprezintă cel mai frecvent factor declanşator, diagnosticul pozitiv este de astm bronşic indus viral.
Dacă între perioadele simptomatice copilul nu este sănătos (prezintă tuse, rinoree, wheezing, etc) se diferenţiază astmul bronşic indus de efort, dacă exerciţiul fizic (activitatea) este factorul precipitant sau astm bronşic indus de alergeni, dacă bolnavul prezintă sensibilizare la alergeni relevantă clinic.
În funcţie de elementele clinico-anamnestice se efectuează o baterie de investigaţii pentru departajarea wheezing-ului recurent tipic de cel atipic:
- radiografie pulmonară, - IDR cu 2U PPD,- imunograma serică, - dozări de IgE serice totale şi specifice,- tranzit baritat eso-gastro-duodenal sau pH-metrie esofagiană inferioară, - testul transpiraţiei, - lavaj bronho-alveolar,- CT-scan toracic, - bronhoscopie, bronhografie, - biopsie de mucoasă bronşică.
Tratamentul astmului bronşic indus viral (fără istoric de atopie):primul atac = treapta 1: bronhodilatatoare de scurtă
acţiune (beta2 agonişti) timp de 3-4 zile;al doilea atac = treapta 2: corticoterapie orală (Medrol) 5
zile şi beta2 agonişti timp de 3-4 zile;al treilea atac = treapta 3: beta2 agonişti şi corticoterapie
orală (Medrol) 5 zile, urmată de corticoterapie inhalatorie doze medii (budesonide, fluticasone dipropionat) pe babyhaler (spacer) ± montelukast sodic timp de 3 luni.
Tratamentul astmului bronşic alergic (cu istoric de atopie):primul atac: beta2 agonişti timp de 3-4 zile şi corticoterapie
orală (Medrol) 5 zile;al doilea atac: beta2 agonişti timp de 3-4 zile, corticoterapie
orală (Medrol) timp de 5 zile, urmată de corticoterapie inhalatorie doze medii ± inhibitori de leucotriene timp de 3 luni.
al treilea atac: beta2 agonişti timp de 3-4 zile, corticoterapie orală (Medrol) 5 zile, urmată de corticoterapie inhalatorie doze medii/mari + bronhodilatatoare de lungă durată (salmeterol) şi inhibitori de leucotriene timp de 3 luni.
ASTMUL BRONŞIC LA COPILUL CU VÂRSTA PESTE 5 ANI
se defineşte ca o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii inferioare, apărută la copiii cu hiperreactivitate bronşică înnăscută, manifestată prin dispnee expiratorie şi wheezing, sensibile la medicaţia bronhodilatatoare.La copilul şcolar astmul bronşic este cea mai frecventă boală cronică.
Factorii de risc pentru astm bronşic: Factorii predispozanţi sunt:- predispoziţia genetică- atopia- hiperreactivitatea bronşică- sexulFactorii de mediu sunt:- Factori care influenţează apariţia astmului bronşic la indivizii
predispuşi genetic- Factori “trigger” (declanşatori) care precipită exacerbările şi/sau
favorizează persistenţa simptomelor
Factorii predispozanţi:Predispoziţia genetică este confirmată de
existenţa unui control genetic al răspunsului imun, localizat la nivelul cromosomului 6.
Atopia este definită ca particularitatea unor indivizi, genetic determinata, de a dezvolta răspunsuri imune mediate de IgE la alergeni comuni de mediu, asociate cu niveluri crescute de IgE serice, cu răspunsuri antigen-IgE specifice şi cu teste cutanate pozitive
Hiperreactivitatea bronşică reprezintă răspunsul bronhoobstructiv exagerat la o varietate de stimuli fizici, chimici şi infecţioşi, care la indivizii normali pot determina cel mult un răspuns bronhoconstrictor minim; eozinofilele sunt principalele celule responsabile pentru această stare.
Sexul masculin este mai frecvent afectat deoarece băieţii au calibrul bronhiilor mai redus, tonusul musculaturii netede bronşice mai crescut şi nivele serice crescute de IgE totale, dar la pubertate astmul bronşic este mai frecvent la fete.
Factorii de mediu :Factorii care influenţează apariţia astmului bronşic la
indivizii predispuşi genetic sunt: alergenii de casă (praf), alergenii de mediu (polen, mucegai, epitelii animale), factori ocupaţionali, fumatul pasiv şi activ, alimentaţia, medicamentele, poluanţii atmosferici, infecţiile respiratorii bacteriene şi virale, infecţiile parazitare, statusul socio-economic, obezitatea.
Factorii “trigger” (declanşatori) care precipită exacerbările şi/sau favorizează persistenţa simptomelor sunt: alergenii de casă sau din mediu, poluanţii din casă sau din mediu, infecţiile respiratorii, efortul fizic şi hiperventilaţia, alimentele, medicamentele, aditivii şi coloranţii alimentari, fumul de ţigară, emoţiile, stresul.
Simptomatologia clinică a astmului bronşic poate fi sistematizată în:- Semne şi simptome clinice sugestive pentru
astm bronşic- Manifestări clinice specifice astmului bronşic: - Criza de astm bronşic - Starea de rău astmatic - Starea intercritică
Simptomele clinice sugestive pentru astm bronşic: se caracterizează prin dispariţia sub terapie bronhodilatatoare, apariţia sau agravarea în context infecţios şi absenţa corelaţiei între severitatea exacerbărilor şi severitatea bolii. Principalele simptome clinice întâlnite sunt variabile la diferite vârste, astfel: - polipneea este severă la sugar şi moderată la copilul mare, până la bradipnee în
formele severe;- dispneea expiratorie, uneori mixtă, paroxistică sau permanentă, poate lipsi în
astmul tusiv;- ralurile sibilante ± wheezing sunt prezente în exacerbări, dar pot lipsi dacă
obstrucţia bronşică este uşoară sau foarte severă – situaţie în care devin perceptibile după introducerea tratamentului bronhodilatator;
- tusea este adesea asociată dispneei şi wheezingului şi apare rar ca simptom unic, este obositoare, chinuitoare, survine în crize şi cu expectoraţie în cantitate mică având aspectul de “albuş de ou”;
A.Manifestări clinice specifice astmului bronşic
1. Exacerbarea astmului bronşic (criza de astm bronşic) reprezintă un paroxism de dispnee expiratorie reversibilă şi sensibilă la bronho-dilatatoare.
Criza de astm bronşic poate fi:Uşoară caracterizată prin dispnee
expiratorie de efort sau în poziţia culcat, polipnee uşoară, tiraj intercostal inferior şi subcostal, wheezing discret, puls<100 bătăi/minut, SpO2>95% fără oxigen şi PEF>80% (flux expirator maxim de vârf).
Medie când dispneea apare la efortul de a vorbi, sau în poziţia culcat, polipneea este crescută, vorbirea sacadată, tirajul intercostal generalizat, wheezingul este important, pulsul>120 bătăi/minut, SpO 2=91-95% fără oxigen, PEF=60-80%.
Severă când dispneea este prezentă la repaus sau în şezut sau la efortul de a vorbi, polipnee peste 40 respiraţii/minut (copil mare) sau peste 60 respiraţii/minut la sugar, tirajul intercostal este generalizat, wheezingul este şi în expir şi în inspir, pulsul este peste 120 bătăi/minut, SpO2<91% fără oxigen şi PEF<60%.
Stop respirator iminent când dispneea asociază bradipnee cu balans toraco-abdominal, bradicardie, epuizare şi suferinţă neurologică de la stare confuzională, convulsii şi comă.
2. Starea de rău astmatic (Status astmaticus) se defineşte ca un paroxism de dispnee expiratorie severă clinic de durată prelungită peste 6-8 ore care nu răspunde la terapia bronhodilatatoare administrată per os.
Simptomatologia clinică specifică acestei urgenţe pediatrice se caracterizează prin:- dispnee expiratorie cu bradipnee şi expir “gemut” sau “icnit”;- tiraj intercostal generalizat;- bătăi ale aripilor nazale care pot dispărea prin epuizare;- cianoză generalizată;- bradicardie;- balans toraco-abdominal;- diminuarea stării de conştienţă;- linişte ascultatorie.
3. Starea intercritică reprezintă perioada dintre crize când copilul este complet asimpto matic sau prezintă o simptomatologie uşoară (tuse nocturnă şi/ sau matinală); în formele severe de boală, starea intercritică se caracterizează prin obstrucţie reziduală care evoluează spre insuficienţă respiratorie cronică.
În perioada intercritică se va efectua diagnosticul gradului de severitate a astmului după Global Initiative for Asthma (GINA). Astfel, astmul bronşic prezintă 4 trepte de severitate:
Treapta I (Step1) este astmul bronşic intermitent definit prin prezenţa simptomelor diurne <1/săptămână, a simptomelor nocturne ≤2/lună, variabilitate PEF<20% şi FEV1≥80% (volumul expirator maxim în prima secundă – VEMS).
Treapta II (Step 2) este astmul bronşic persistent uşor definit prin prezenţa simptomelor diurne>1/săptămână, dar mai puţin de 1/zi, a simptomelor nocturne>2/lună, variabilitate PEF = 20-30% şi FEV1≥80%.
Treapta III (Step 3) este astmul bronşic persistent moderat definit prin prezenţa simptomelor diurne zilnic, prezenţa simptomelor nocturne >1/săptămână, variabilitatea PEF>30% şi FEV1=60-80%.
Treapta IV (Step 4) este astmul bronşic persistent sever definit prin prezenţa simptomelor diurne continuu, cu limitarea activităţilor fizice, prezenţa simptomelor nocturne frecvent, variabilitate PEF>30% şi FEV1≤60%.
DIAGNOSTICUL POZITIV DE ASTM BRONŞIC ESTE SUSŢINUT DE:
Anamneză în care există wheezing recurent cu dispnee expiratorie, tuse cronică, exacerbări sezoniere sau de efort, antecedente personale patologice de atopie prin existenţa altor comorbidităţi alergice (eczemă atopică, rinită alergică, sinuzită, polipoză nazală, alergie alimentară şi/sau medicamentoasă), antecedente familiale de atopie sau infecţii respiratorii afebrile cu o durată mai mare de 10 zile.
Examen fizic al aparatului respirator cu tiraj intercostal inferior şi subcostal, hipersonoritate la percuţie, bătăi ale aripilor nasului, polipnee/bradipnee, cianoză localizată/generalizată, raluri sibilante şi subcrepitante bilaterale/linişte ascultatorie.
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Investigaţii ale funcţiei respiratorii pentru:diagnosticul pozitiv de astm bronşic “probabil”
când spirometria evidenţiază VEMS scăzut, VEMS/CV scăzut, MEF50 scăzut (la copilul mic este necesară pletismografia), testul la efort standardizat şase minute agravează obstrucţia bronşică şi testul la bronhodilataţie (cu ventolin) ameliorează obstrucţia bronşică cu cel puţin 15% la 15-20 minute;
Explorarea alergologică cuprinde:- testarea cutanată;- dozarea IgE serice totale;- dozarea IgE serice specifice.Alte investigaţii:- hemoleucotrombograma în care se deceleză eozinofilie;- examenul sputei pentru examen citologic (eozinofile) şi
culturi;- radiografia toracică care confirmă emfizemul pulmonar
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIALimpune excluderea bronşiolitei acute, refluxului gastro-esofagian, aspiraţiei de corp străin, cardiopatiilor congenitale, fibrozei chistice de pancreas, deficitelor imune primare sau secundare, deficitului de alfa-1 antitripsină, compresiunilor mediastinale, sindromului cililor imobili, bronşiolitei obliterante, bronşiectaziilor şi pneumoniilor cronice.
Tratamentul astmului bronşic pediatric impune o serie de măsuri nemedicamentoase şi medicamentoase. Astfel:Diagnosticul gradului de severitate a boliiÎnlăturarea factorilor comuni de risc în astm, cum
ar fi: praful de casă, fumul de ţigară, animale cu blană, gândaci de bucătărie, polenuri şi mucegai, medicamente (betablocante, antiinflamatoare nesteroidiene).
Medicaţia de criză poate fi administrată la domiciliul copilului în atacurile uşoare, în camera de gardă a spitalului/Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) în atacurile medii şi în terapie intensivă pediatrie în atacurile severe.
La domiciliul copilului se administrează terapie bronhodilatatoare cu salbutamol (1 puff=100μg, sirop 5ml=2mg, cp=2mg). Dacă se administrează pe cale inhalatorie/nebulizare se vor administra 2 puffuri la 20 minute interval în prima oră, sau per os 0,2 mg/kg/zi în 4 doze şi se apreciază răspunsul la tratament (eventual măsurare PEF cu peak-flow-metter):răspuns bun (PEF>80%): se continuă terapia bronhodilatatoare de
scurtă acţiune 2 zile şi se prezintă la medic pentru examen medical;răspuns mediocru (PEF=60-80%): la terapia bronhodilatatoare de
scurtă acţiune se adaugă glucocorticosteroizi (medrol) şi se prezintă la medic cât mai repede posibil;
răspuns absent/agravat: se solicită ambulanţa şi se internează de urgenţă.
În camera de gardă a spitalului/UPU se va administra oxigenoterapie cu menţinerea SpO2≥95%, la care se asociază terapie bronhodilatatoare de scurtă acţiune (salbutamol) în nebulizare o doză la 20 minute, timp de o oră + glucocorticosteroizi intravenos (hidrocortizon hemisuccinat 10-15 mg/kg/24 ore, dexametazonă 0,2-0,5 mg/kg/24 ore, etc.) ± anticolinergic.
În terapie intensivă se va continua oxigenoterapia, cu menţinerea SpO2≥95%, la care se asociază salbutamol în nebulizare şi glucocorticoizi intravenos. Dacă dispneea persistă se administrează miofilin 4-6 mg/kg/doză, maxim 15 mg/kg/24 ore, în 4 doze. Dacă semnele de insuficienţă respiratorie acută persistă, sau se agravează se va efectua intubaţie orotraheală, urmată de ventilaţie asistată.
KINETOTERAPIA
RELAXAREA.
poate reprezenta, la unii astmatici, o reală terapie pentru prevenirea şi oprirea crizelor paroxistice, diminuând nevoia de simpatomimetice, deoarece se ştie că hiperreactivitatea emoţională este un stimul pentru bronhospasm, dispnee şi tuse;
S-au descris 2 tipuri metodologice de relaxare: A. Relaxarea "extrinsecă", în care rezolvarea stării de tensiune este mediată de un factor extern pacientului, ceea ce creează o stare de dependenţă a acestuia de factorul extern. În această categorie intră: - Masajul sedativ, miorelaxant; - Aparatura relaxatoare ( masa sau fotoliul vibrant etc.); Dezavantajul acestor metode este poziţia pasivă pe care o are pacientul faţă de terapia de relaxare, ceea ce şi face să nu se producă de fapt o adevărată relaxare.
B. Relaxarea "intrinsecă" este astăzi considerată ca singura capabilă să inducă o adevărată relaxare. Subiectul îşi execută el însuşi relaxarea, este autonom, chiar dacă un instructor îi dirijează şedinţele de relaxare până la învăţarea tehnicilor respective. Numai prin acest gen de relaxare se asigură acea inhibiţie reciprocă, psihic - muşchi
O tehnica de relaxare intrinseca este cea introdusa de Edmund Jacobson şi care are la bază relaxarea progresivă pe baza principiului de identificare kinestezică a stării de tensiune (contracţie) musculară, în antiteză cu cea a lipsei de contracţie (relaxare). Se vor executa deci, după o anumită tehnică contracţii - decontracţii la nivelul diverselor grupe musculare. Contracţia trebuie să aibă forţa 3 din "testingul"-ul muscular, adică doar atât cât segmentul respectiv este ridicat antigravitaţional. Această ridicare trebuie făcută de pacient sub imaginea "că de-abia o poate executa".
Posturarea Observând bolnavii cu astm bronsic, se
constată că, intuitiv, unii dintre aceştia adoptă în anumite momente mai dificile (criză de dispnee, chinte de tuse) unele poziţii particulare ale trunchiului şi chiar ale întregului corp, poziţii care le uşurează starea de disconfort respirator.
POSTU
RILE RELAXANTE ŞI
FACILITATO
ARE ALE RESPIRAŢI
EI
Posturile
de rela
xare
se ex
ecută
fie în pat
-
în poziţe
de dec
ubit late
ral, fi
e pe u
n scau
n
- în poz
iţie şe
zândă.
Se va e
vita p
oziţia
de
decubit d
orsal,
care
poate dec
lanşa
crize
de astm
bronşic
.
-în
decubit l
ateral
. Pac
ientul m
enţin
e
spate
le cif
ozat,
genunch
ii sem
iflectaţ
i şi
anteb
raţele
încru
cişate
la piep
t.
în poziţie
şezâ
ndă. Pac
ientul m
enţin
e trunch
iul în
antefl
exie
şi sp
rijin an
terior
pe pern
e; gen
unchii
flectaţ
i,
plantel
e pe s
ol, braţ
ele aj
ută sp
rijinul a
nterior
.
postură
facilit
atoare
pentru
bolnav
ul disp
neic afl
at în
criză
este
cea î
n care
pacien
tul se a
flă în orto
statis
m,
cu sp
atele
spriji
nit de u
n plan dur, c
oloan
a uşo
r
cifoza
tă, tr
unchiul în
antefl
exie,
umerii re
laxaţi
,
membrel
e superi
oare
atârnân
d în fa
ţa co
rpului,
genunch
ii uşo
r flec
taţi.
POSTURAREA PENTRU REALIZAREA DRENAJULUI BRONŞIC
Pacienţii care expectorează au nevoie de această metodă terapeutică, în scopul evacuării secreţiilor bronşice. În acest caz, programul kinetic va fi individual .
Metoda are la bază principiile gravitaţiei şi al curgerii fluidelor datorită gradientului de înălţime. Eficacitatea drenajului creşte prin asocierea acestei tehnici cu trei factori:
- modularea fluxului aerian prin căile respiratorii în funcţie de fazele respiraţiei; - exercitarea unei presiuni externe pe torace în timpul expirului, care va creşte fluxul expirator - executarea de vibraţii sau tapotaj toracic.
Drenajul postural se execută obligatoriu dimineaţa, a jeune, însă în funcţie de necesităţi se poate executa de mai multe ori pe zi; cu 10 15 minute înainte de şedinţa de posturare se recomandă administrarea unui aerosol bronhodilatator. O şedinţă de drenaj bronşic se întinde pe o perioadă de maxim 45 minute; durata unei poziţionări este de 5 -10 minute.
Ca reguli generale se respectă următoarele indicaţii: - zonele cele mai încărcate se drenează primele;- la încheierea unei poziţionări, pacientul respiră profund, cu
accent pe expir, şi tuşeşte de câteva ori, expectorând întrun recipient pe care trebuie săl aibă în permanenţă la dispoziţie;
- după fiecare poziţionare, timp de aproximativ 1 minut, kinetoterapeutul va executa deasupra segmentului de drenat vibraţii (când sputa este fluidă) sau tapotări
CELE MAI UTIL
IZATE PO
ZIŢII ADOPTA
TE DE PACIENT
PENTRU REALIZ
AREA DRENAJULUI BRONŞIC SUNT:
pentru
lobii s
uperiori
- reg
iunea an
terioa
ră: pac
ientul a
şeza
t, cu tr
unchiul ri
dicat la
verti
cală,
în sp
rijin pe p
erne;
-re
giunea p
osteri
oară:
pacien
tul în pozi
ţie şe
zândă,
uşoară
antefl
exie a
toracelui
superi
or pe
o pern
ă. (fig
ura a,b
)
pentru lo
bii inferio
ri
-regiunea anterio
ară : pacie
ntul în decu
bit dorsa
l,
capul e
ste m
enţin
ut pe p
at fără pernă ; s
e
plasează
două perne s
ub şolduri,
astfel în
cât c
apul să fie cu
30 cm su
b nivelul ş
oldurilor.
-regiunea p
osterio
ară : p
acien
tul în dec
ubit ven
tral, f
runtea
se sp
rijină p
e mâini; s
e plase
ază două p
erne s
ub şolduri,
astfe
l încâ
t capul s
ă fie cu 30 c
m sub nive
lul şolduril
or.
pacien
tul în dec
ubit late
ral, c
u 3 perne
sub şo
ld (drep
t şi, r
espec
tiv, s
tâng),
astfe
l încâ
t dife
renţa
de nive
l între
regiunea
şoldului ş
i regiunea
capului
să fie d
e 50 cm
.
REEDUCAREA RESPIRATORIE .OBIECTIVE Se apreciază că obiectivele reeducării respiratorii sunt
următoarele: 1. Să crească volumele de aer mobilizabile, pentru întreg
plămânul sau numai în anumite regiuni pulmonare. 2. Să scadă travaliul ventilator fie prin scăderea
rezistenţelor dinamice la flux, fie prin creşterea complianţei toracice, fie prin ambele,
3. Să tonifice musculatura respiratorie. 4. Să controleze şi să coordoneze ritmul respirator.
a. Dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare presupune reeducarea inspirului şi expirului.
Inspiru
l pe n
as ră
mâne form
a cea
mai fi
ziolog
ică a
respira
ţiei; s
e soli
cită p
acien
tului sa
inspire
pe nas
, lin, p
relung (im
itând m
irosir
ea unei
flori), î
ntrucâ
t exe
cutarea f
orţată
determină bron
hospas
mul. Insp
irul m
obiliz
ează d
iafragmul, f
apt e
viden
t şi d
e bombarea
abdom
enului.
Expiru
l se e
xecu
tă de o
bicei to
t pe
nas, în
să, la
bolnav
ul astm
atic s
e
solic
ită ex
piraţia
orală
, pen
tru a
diminua r
ezist
enţa
la flux d
in timpul
expiru
lui. Se s
olicită
oacie
ntului să
expire
pe gură,
cu buze
le str
ânse
(ca
pentru
fluierat)
sau să
expire
pronunţân
d: “f”,
“h”,
“s”,
“pf”;
acea
stă te
hnică, n
umită “r
espira
ţia cu
buzele
strân
se” (
pursed lip
s
breat
hing) cree
ază o
presiune
reglab
ilă la
ieşir
ea ae
rului în
atmos
feră,
împied
icând as
tfel c
olapsu
l
bronhic
expira
tor.
Reeducarea respiraţiei abdominale presupune învăţarea respiraţiei abdominale corecte. Descrierea tehnicii: pacientul se află în decubit dorsal cu capul în anteflexie prin sprijin pe pernă cu genunchii flectaţi, pentru relaxarea musculaturii abdominale; mişcările respiratorii se vor efectua sub control manual; inspirul va fi însoţit de antepulsia abdomenului, expirul de retropulsia abdomenului. După ce se va obţine o respiraţie abdominală corectă, se vor asocia mişcărilor abdominale cele ale toracelui inferior, realizând astfel cel mai corect model respirator, cel al respiraţiei abdominotoracale inferioare.
Reeducarea respiraţiei costale are la bază conştientizarea mişcărilor toracale ce se realizează prin producerea de către kinetoterapeut a unor contrarezistenţe pentru mişcările costale, astfel forţând muşchii să lucreze la o tensiune crescută, mult mai uşor de sesizat de către pacient. Descrierea tehnicii: mâinile kinetoterapeutului se plasează pe zona dorită, cu degetele dea lungul coastelor; se solicită expirul complet timp în care mâinile kinetoterapeutului execută o presiune pe peretele costal, ce creşte pe măsură ce se apropie sfârşitul expirului (este faza de punere în tensiune a musculaturii respective); inspirul va găsi în zona antrenată o contrarezistenţă creată de mâinile kinetoterapeutului, ceea ce va necesita o creştere a tensiunii musculaturii inspiratorii interesate pentru realizarea fazei de inspir; în continuare, presiunea exercitată va slăbi treptat, pe măsură ce se termină inspirul, în aşa fel încât, în final, toracele să fie liber de orice presiune. Regiunile toracice pe care se execută tehnica cu contrarezistenţă sunt: a. regiunea costală inferioară, b. regiunea costală mijlocie şi c. regiunea costală superioară.
Regiunile
torac
ice pe c
are se
exec
ută
tehnica
cu co
ntrarez
istenţă
sunt:
a.
regiunea
costa
lă infer
ioară,
b. regiunea
costa
lă mijlo
cie
c.reg
iunea co
stală
superi
oaraă.
ANTRENAMENTUL LA EFORT DOZAT
Antrenamentul la efort al asmaticului este preconizată ca metodă de neînlocuit în recuperarea acestor bolnavi .Majoritatea asmaticilor au o capacitate de efort redusă deoarece o bună parte din ei declansează crize de efort ,iar alţi pierd această capacitate perioadele de acutizare a fenomenelor sau îsi elimină treptat efortul de teama eventualelor crize de dispnee . În timpul ședinţele de antrenament se va lucra cu un efort care să nu depășească 60-70% din intensitatea la care apare criza de dispnee .
Se recomandă ca sedinţa de antrenament să înceapă cu o încalzire generală ,în care efortul este ușor ,la o capacitate de 60% din capacitatea totală de efort crescandu-se treptat .
În timpul antrenamentului la efort se vor urmări urmatorii parametrii:
apariţia sau creșterea dispneei apariţia unei starii de disconfort apariţia sau creșterea unei respiraţii zgomotoase apariţia tahipneei creșterea ritmului cardiac sau aritmie apariţia unor dureri toracice de tip constrictiv
(gheara) sau presiune în zona sternului