GLANDELE SALIVARE

Glandele salivare (Glandulae oris) sunt glande anexe ale cavit��ii orale, în care se vars� produsul de secre�ie - saliva. Au rol în men�inerea umidit��ii cavit��ii orale �i în fluidificarea alimentelor. Sunt absente la pe�ti, iar dintre mamifere lipsesc la majoritatea cetaceelor, sunt slab dezvoltate la pinipede, dar prezente la toate mamiferele domestice.

Glandele salivare sunt alc�tuite dintr-un �esut ro�ietic sau gri-g�lbui, granulos �i sunt organizate fie în lobuli salivari solitari, disemina�i, care vor forma glandele salivare mici, fie în lobuli salivari aglomera�i, care vor forma glandele salivare mari.

Glandele salivare aglomerate

Sunt clasificate în: glande seroase pure (glanda parotid�) �i glande mixte (glanda mandibular�, glanda sublingual�).

Glanda parotid� (Glandulae parotis) la mamiferele domestice este cea mai voluminoas� dintre glandele salivare, fiind o gland� de tip seros, care î�i vars� produsul de secre�ie prin canalul parotidian (Ductus parotideus), denumit în trecut canalul lui Stenon, care se deschide în vestibulul bucal la nivelul unei papile parotidiene situat� diferit în func�ie de specie, în dreptul arcadei premolare �i molare superioare. Glanda este plasat� ventral de pavilionul urechii, lateral vine în contact cu pielea de care este desp�r�it� printr-o fascie parotidian�. Dorsal se muleaz� pe baza pavilionului urechii, iar ventral este variabil� ca form� �i dispozi�ie în func�ie de specie. Marginea rostral� vine în contact cu ramura mandibulei �i cu marginea caudal� a mu�chiului maseter, iar marginea caudal� este în contact cu aripa atlasului �i cu mu�chii gâtului.

Vasculariza�ia glandei parotide este realizat� prin artere care provin din artera carotid� extern� sau din artera carotid� comun� (la ecvine, suine, leporide), sângele fiind apoi drenat la vena retromandibular�, v. temporal� superficial�, v. maxilar� �i v. auricular� caudal�.

Inerva�ia glandei parotid� este realizat� de nervii care provin din plexul parotidian extern dar �i de nervul auriculo-temporal. La ecvine, glanda parotid� este de culoare roz-g�lbuie, fiind mai l��it� spre cele dou� extremit��i, dorsal� �i ventral� �i mai îngust� în 1/3 mijlocie. Marginea rostral� este mai îngro�at�, marginea caudal� concav�. Marginea dorsal� se muleaz� pe baza pavilionului urechii, formând un unghi preauricular �i un unghi postauricular, ajungând ventral pân� la vena linguo-facial�. Fa�a medial� a glandei parotide vine în contact cu punga gutural�. Canalul parotidian este lung �i voluminos, se exteriorizeaz� pe la marginea rostral� a glandei, încruci�eaz� tendonul mu�chiului sternomandibular, trece medial de ramura mandibulei de-a lungul mu�chiului pterigoidian medial, plasându-se subcutanat, iar la nivelul incizurii vaselor faciale se al�tur� arterei �i venei faciale. Apoi, urc� de-a lungul marginii rostrale a mu�chiul maseter spre mu�chiul buccinator pe care-l perforeaz� pentru a se deschide în vestibulul bucal la nivelul papilei parotidiene, situat� în dreptul ultimului premolar superior.

La bovine, glanda parotid� este relativ mai pu�in dezvoltat� �i are o culoare brun-ro�ietic�. Este alungit� dorso-ventral, având extremitatea dorsal� mai mare decât cea ventral� �i care se muleaz� pe marginea caudal� a mu�chiului maseter �i pe unghiul mandibulei. Canalul parotidian trece de-a lungul marginii ventrale a ramurei mandibulei, se plaseaz� în incizura vaselor faciale �i se deschide apoi în vestibulul bucal în dreptul celui de al doilea molar superior.

La ovine �i caprine, glanda parotid� este mai dezvoltat� în compara�ie cu cea de la bovine. Extremitatea dorsal� a glandei parotide formeaz� un unghi retro-auricular, care acoper� vena auricular� caudal�. Canalul parotidian are un traiect mai scurt �i este plasat la suprafa�a mu�chiului maseter, deschizându-se apoi în vestibulul bucal în dreptul primului molar superior.

La suine, glanda parotid� este cea mai dezvoltat� în seria mamiferelor domestice, are culoare gri-rozie sau g�lbuie, cu extremitatea dorsal� îngust� �i rotunjit�, iar extremitatea ventral� foarte l�rgit�, glanda parotid� având un aspect triunghiular. Marginea ventral� a glandei parotide ajunge rostral pân� la incizura vaselor faciale, iar caudal pân� aproape de intrarea pieptului. Canalul parotidian are un traiect medio-ventral de-a lungul mandibulei �i se deschide la nivelul unei papile parotidiene situat� în dreptul ultimului premolar superior.

La carnivore, glanda parotid� este redus�, de culoare brun-ro�ietic� �i plasat� la baza urechii, având aspectul literei "V". Canalul parotidian se desprinde din marginea rostral� a glandei, aproape de unghiul ventral �i se plaseaz� la suprafa�a mu�chiului maseter pentru a se deschide în vestibulul bucal la nivelul papilei parotidiene, situat� în dreptul m�selei carnasiere superioare. Pe traiect, canalul parotidian poate fi înso�it de glande parotide accesorii mici.

La leporide, glanda parotid� este l��it� �i de culoare alb-g�lbuie, având marginea dorsal� l��it� �i mulat� pe baza urechii, acoperind regiunea temporo-mandibular�. Canalul parotidian trece peste mu�chiul maseter �i se deschide în dreptul ultimului molar superior. Glanda mandibular� (Glandula mandibularis) denumit� în trecut glanda submaxilar�, este o gland� mixt�, sero-mucoas�, plasat� medio-caudal de ramura mandibulei, lateral de regiunea hioidian� �i faringian�. Are aspect diferit în func�ie de specie �i prezint� o fa�� lateral� situat� în raport cu mu�chiul parotido-auricular, cu vena retromandibular� �i cu mu�chiul pterigoidian medial �i o fa�� medial� plasat� pe fe�ele laterale ale laringelui �i faringelui �i care vine în contact cu fa�a lateral� a mu�chiului milohioidian. Canalul glandei mandibulare (Ductus mandibularis), denumit în trecut canalul lui Wharton, are un traseu rostral, trece printre mu�chii milohioidian, hioglos �i stiloglos, pe fa�a medial� a glandei sublinguale pentru a se deschide împreun� cu canalul glandei sublinguale monostomatice (la speciile la care exist�) pe plan�eul cavit��ii orale, aproape de frâul limbii, la nivelul carunculei sublinguale.

Glandele salivare profunde la cal (dup� Barone, 1984)

Glanda sublingual� (Glandula sublingualis) este o gland� mixt�,

predominant mucoas� �i plasat� în mucoasa recesului sublingual lateral. Nu este o gland� unic� ci este alc�tuit� din mai mul�i lobi care ar putea fi

considera�i glande distincte. Astfel, lobii caudali vor constitui glanda sublingual� monostomatic� (Gl. sublingualis monostomatica), în care canalele excretoare vor conflua formând un canal unic, satelit al canalului mandibular, canalul sublingual principal (Ductus sublingualis major), numit în trecut canalul lui

Bartholin. Por�iunea rostral� formeaz� glanda sublingual� polistomatic� (Gl. sublingualis polystomatica) care î�i dreneaz� secre�ia în cavitatea oral� prin mai multe canale sublinguale accesorii (Ductus sublingualis minor), denumite în trecut canalele lui Rivinius.

La ecvine, glanda mandibular� este alungit� �i plasat� medial de ramura mandibulei, cu fa�a lateral� în contact cu mu�chiul pterigoidian medial, cu fa�a medial� orientat� spre faringe �i laringe, iar caudal se întinde pân� la tendonul mu�chiului sternomandibular. Canalul mandibular se deschide la nivelul vârfului carunculei sublinguale.

Glanda sublingual� polistomatic� se întinde din dreptul primului sau a celui de-al doilea premolar inferior pân� la nivelul simfizei mandibulare. Canalele sublinguale polistomatice sunt în num�r de 15-20, flexuoase �i se deschid pe creasta sublingual� printr-un tubercul mic.

La rumeg�toare, glanda mandibular� este foarte dezvoltat�, putând fi sistematizat� în doi lobi, lobul rostral mai mare �i lobul caudal mai mic, care vine în contact cu glanda parotid�. Canalul mandibular rezult� din dou� ramuri ce provin din lobii rostral �i caudal, care vor conflua în dreptul pântecelui rostral al mu�chiului digastric, deschizându-se pe fa�a ventral� a carunculei sublinguale. Sunt prezente atât glanda sublingual� monostomatic� cât �i glanda sublingual� polistomatic�. Canalul glandei sublinguale monostomatice înso�e�te canalul glandei mandibulare pentru a se deschide pe marginea carunculei sublinguale. Canalele glandelor sublinguale polistomatice se deschid pe plan�eul sublingual de-a lungul crestei sublinguale.

La suine, glanda mandibular� este mai redus� decât glanda parotid� �i are culoare roz. Este format� din doi lobi, lobul rostral mai mic �i dispus între mu�chiul pterigoidian medial, limfonodurile mandibulare �i lobul caudal, rotund sau oval situat la fa�a profund� a parotidei. Canalul mandibular se deschide la nivelul carunculei sublinguale. Glanda sublingual� monostomatic� este situat� caudal, iar glanda sublingual� polistomatic� rostral. Canalul glandei monostomatice acompaniaz� canalul glandei mandibulare pentru a se deschide pe caruncula sublingual�. Canalele glandei polistomatice se vars� în cavitatea oral� fie direct fie prin intermediul canalului glandei sublinguale monostomatice.

La carnivore, glanda mandibular� este voluminoas�, aplatizat� sau ovoid�, plasat� ventral de glanda parotid� �i caudal de procesul angular al mandibulei, putând fi palpat� transcutanat în vecin�tatea faringelui. Canalul glandei mandibulare se deschide în comun cu canalul glandei sublinguale monostomatice la nivelul carunculei sublinguale. Sunt prezente ambele tipuri de glande sublinguale, cea polistomatic� este plasat� rostral de cea monostomatic�. Glanda polistomatic� este mai pu�in dezvoltat� �i uneori este absent� la feline. Canalele glandelor polistomatice se deschid la nivelul crestelor sublinguale.

La leporide, glanda submandibular� este compact� �i ovoid�, plasat� rostral de unghiul mandibulei �i de unghiul ventral al parotidei de care nu este acoperit� decât par�ial. Canalul glandei mandibulare se deschide pe plan�eul sublingual la nivelul carunculei sublinguale. Glanda sublingual� se reduce numai la por�iunea polistomatic�, alc�tuit� din lobi eliptici �i care î�i vars� secre�ia prin

canalele accesorii ce se deschid în recesul sublingual la nivelul crestelor sublinguale.

Glandele salivare difuze

Glandele salivare diseminate sunt sistematizate dup� caracterul func�ional în: glande mucoase pure (glande bucale dorsale �i labiale), glande mixte (glande labiale, glande bucale, glande linguale), glande seroase pure (glande bucale ventrale �i glande labiale la ecvine �i bovine).

Glandele labiale (Gl. labialis) sunt plasate sub mucoasa buzelor, glandele palatine (Gll. palatinae) sunt localizate sub mucoasa fe�ei orale a palatului moale, glandele linguale (Gl. linguales) se g�sesc pe marginile �i în submucoasa limbii.

Glandele bucale (Gl. bucales) sunt sistematizate în: gl. bucale dorsale, gl. bucale intermediare �i gl. bucale ventrale.

Glandele bucale dorsale (Gll. bucales dorsales) sunt plasate în mucoasa vestibulului bucal, de la unghiurile orale pân� la mu�chiul maseter, dispuse de-a lungul arterei labiale superioare �i a por�iunii bucale a mu�chiului buccinator.

Glandele bucale intermediare (Gll. bucales intermediae) sunt prezente numai la rumeg�toare �i se g�sesc plasate de-a lungul arterei labiale inferioare.

Glandele bucale ventrale (Gll. bucales ventrales) se extind de la unghiurile orale spre mu�chiul maseter, ventral de artera labial� inferioar�, iar cele plasate sub mu�chiul maseter formeaz� a�a numitele glande molare (Gll. molares).

La leporide, glandele salivare ventrale se aglomereaz� spre unghiul oral formând un conglomerat salivar.

La canide �i leporide, glandele salivare dorsale vor forma prin aglomerarea lor glanda zigomatic� (Gl. zygomatica), plasat� medio-rostral de arcada zigomatic� �i care se deschide în vestibulul oral, caudal de papila parotidian� în dreptul primului molar superior prin canalul glandei zigomatice, denumit în trecut conductul lui Nück.

Glandele salivare la canide (dup� Barone, 1984)

Glandele salivare la porc (dup� Barone, 1984)

FARINGELE

Faringele (Pharynx) este un conduct musculo-membranos larg, comun aparatului respirator �i aparatului digestiv �i care debuteaz� la nivelul coanelor �i a istmului gâtlejului pentru a se continua caudal cu esofagul.

Cavitatea faringian� (Cavum pharyngis) este delimitat� dorsal de un plafon, ventral de plan�eul faringelui �i lateral de doi pere�i.

Fa�a ventral� sau plan�eul faringelui este format� din palatul moale, r�d�cina limbii, intrarea laringelui, organe care nu sunt proprii faringelui.

Fa�a dorsal� sau plafonul faringelui este concav, str�b�tut median de rafeul faringian (Raphe pharyngis) �i care sprijin� baza craniului. La limita dintre plafonul �i pere�ii laterali ai faringelui sunt situate trompele auditive (Tuba auditiva), cunoscute în trecut sub denumirea de trompele lui Eustache.

Fe�ele laterale ale faringelui sunt convexe �i reprezentate de mu�chi. Extremitatea rostral� a faringelui se inser� pe baza craniului �i în jurul

choanelor, pe fascia buco-faringian� �i marginea rostral� a ramurei mandibulei. Extremitatea caudal� se continu� cu esofagul f�r� o delimitare exterioar�

net�. Cavitatea faringian� este dispus� pe dou� etaje: etajul dorsal care

constituie nazofaringele �i etajul ventral care formeaz� orofaringele. Nazofaringele sau por�iunea nazal� a faringelui (Pars nasalis) comunic� cu

cavit��ile nazale prin intermediul coanelor. La baza craniului se formeaz� fornixul faringian (Fornix pharyngis), care la rumeg�toare �i suine este divizat de un sept faringian (Septum pharyngis). Caudo-dorsal în mucoasa fornixului se g�se�te tonsila faringian� (Tonsilla pharyngea), denumit� în trecut amigdala lui Luschka, excep�ie f�când rumeg�toarele �i suinele la care tonsila faringian� se afl� plasat� pe septul faringian.

Caudal, la nivelul septului faringian, dorsal de esofag se g�se�te la suine diverticulul faringian (Diverticulum pharyngeum), iar la ungulate este situat recesul faringian (Recessus pharyngeus), de forma unei ni�e, plasat în unghiul dorsal al nazofaringelui, considerat vestigiul canalului faringo-hipofizar la embrion.

Orificiul faringian al tubei auditive (Ostium pharyngeum tubae auditivae) este protejat de o clapet� mucoas�, ca un pliu �i sus�inut de un cartilaj, formând torul tubar (Torus tubaris). Mucoasa orificiului tubei auditive este înc�rcat� de un ansamblu de limfonoduri care vor forma tonsila tubar� (Tonsilla tubaria).

Orofaringele sau por�iunea oral� a faringelui (Pars oralis) este divizat� într-o por�iune rostro-ventral�, gâtlejul (Fauceus), care comunic� cu cavitatea oral� propriu-zis� prin orificiul faringian �i o por�iune caudal� numit orofaringele propriu-zis. În pere�ii laterali ai orofaringelui, între arcurile palato-glose �i palato-faringiene se afl� o depresiune, mai mult sau mai pu�in profund� în func�ie de specie, fosa tonsilar� (Fossa tonsillaris) care ad�poste�te o forma�iune limfoid� important�, tonsila palatin� (Tonsilla palatina).

Conforma�ia interioar� a faringelui la cal (dup� Barone, 1984)

Ostiul intrafaringian (Ostium intrapharyngeum) este delimitat de peretele dorsal al faringelui, de marginea liber� a palatului moale �i de arcurile palato-faringiene. Ventro-rostral de epiglot� se remarc� valecula epiglotic� (Vallecula epiglotica), o depresiune redus�, la jonc�iunea dintre baza epiglotei �i r�d�cina limbii, delimitat� bilateral de pliul gloso-epiglotic lateral (Plica glossoepiglottica lateralis), iar median este traversat� de pliul gloso-epiglotic median (Plica

glosso-epiglottica mediana). Bilateral, valecula epiglotic� se continu� cu câte un reces piriform (Recessus piriformis) care înconjoar� coroana laringelui.

Faringele este suspendat de baza craniului prin fascia faringo-bazilar� (Fascia pharyngobasilaris), numit� în trecut aponevroza faringian� �i ac�ionat de 6 mu�chi constrictori �i o pereche de mu�chi dilatatori.

Mu�chii constrictori sunt: mu�chiul palato-faringian, mu�chiul pterigo-faringian, mu�chiul stilo-faringian rostral, mu�chiul hio-faringian, mu�chiul tireo-faringian �i mu�chiul crico-faringian.

Mu�chiul palato-faringian (M. palatopharyngeus) are originea pe palatul moale �i termina�ia pe peretele lateral al faringelui. Este comun faringelui �i palatului moale.

Mu�chiul pterigo-faringian (M. pterigopharyngeus) este sub�ire, lat �i trapezoidal, având originea pe osul pterigoid �i termina�ia pe rafeul faringian prin por�iunea sa rostral� �i pe peretele lateral al faringelui prin por�iunea sa ventral�.

Mu�chiul stilo-faringian rostral (M. stylopharyngeus rostralis), constant la rumeg�toare �i inconstant la celelalte specii, are forma unei benzi înguste, cu originea pe jum�tatea distal� a stilohioidului, iar termina�ia pe rafeul median

Mu�chiul hio-faringian (M. hyopharyngeus) are aspectul unei benzi musculare, cu originea pe ceratohiod �i tireohiod, iar termina�ia pe rafeul median.

Mu�chiul tiro-faringian (M. thyropharyngeus) î�i are originea pe linia oblic� de pe lama cartilajului tiroid al laringelui �i termina�ia pe rafeul faringian.

Mu�chiul crico-faringian (M. cricopharyngeus) are originea pe arcul cartilajului cricoid al laringelui �i termina�ia pe rafeul faringian.

Mu�chiul stilo-faringian caudal (M. stylopharyngeus caudalis) face parte din categoria mu�chilor dilatatori, fiind de forma unui fascicul muscular mic �i aplatizat, cu originea pe jum�tatea proximal� a stilohioidului �i termina�ia pe peretele lateral al faringelui.

Arterele care vascularizeaz� faringele provin fie din artera carotid� comun�, fie din artera faringian� ascendent� care provine din artera tiroidian� cranial�.

Venele faringiene sunt în general satelite ale arterelor. Inerva�ia faringelui este realizat� de un plex faringian format din nervi care

provin din perechile IX �i X de nervi cranieni (glosofaringian �i vag).

Forma�iunile limfatice ale cavit��ii orale �i faringelui

Tonsilele (Tonsilae) sunt forma�iuni limfatice anexe ale mucoasei faringiene, cu o activitate limfopetic� �i antimicrobian� cunoscut�. Se cunosc �i sub denumirea de amigdale �i formeaz� la nivelul faringelui arcul tonsilar faringian.

Structural, tonsilele sunt alc�tuite din aglomer�ri de limfocite dispuse printre macrofage, circumscrise �i delimitate de o capsul� conjunctiv�.

Sec�iune sagital� a capului la câine (dup� Barone, 1984)

Tonsila lingual� (Tonsilla lingualis) în general impar�, este plasat� pe r�d�cina limbii, fiind format� din foliculi tonsilari la ecvine, bovine, suine.

Tonsila palatin� (Tonsilla palatina) este situat� în fosa tonsilar�, delimitat� de arcul palato-glos �i arcul palato-faringian. Lipse�te la suine, în schimb la carnivore este bine eviden�iat�.

Tonsila v�lului palatin (Tonsilla veli palatini) este plasat� în mucoasa oral� a palatului moale. Bine eviden�iat� la suine �i ecvine, rudimentar� la celelalte specii.

Tonsila faringian� (Tonsilla pharyngea) este prezent� în mucoasa fornixului faringian la ecvine �i carnivore, iar la bovine �i suine în mucoasa septului faringian.

Tonsila tubar� (Tonsilla tubaria) este plasat� în jurul ostiului faringian al trompei auditive. Lipse�te doar la carnivore.

Tonsila paraepiglotic� (Tonsilla paraepiglottica) este întâlnit� la ovine, caprine, suine �i feline, fiind situat� în mucoasa de la baza epiglotei.

ESOFAGUL

Esofagul (Oesophagus) este un conduct musculo-membranos, de lungime �i calibru variabil în func�ie de specie �i care face leg�tura între faringe �i stomac, în care se deschide la nivelul cardiei. Reprezint� por�iunea ini�ial� a canalului alimentar, având rol în transportul alimentelor la stomac �i în regurgitare.

Esofagul are originea dorsal de laringe, continuându-se apoi ventro-caudal, fiind plasat dorsal de trahee în regiunea cranial� a gâtului, pentru a se devia la stânga traheei în regiunea caudal� a gâtului. Str�bate împreun� cu traheea apertura cranial� a toracelui �i p�trunde în cavitatea toracic�, prin mediastinul cranial, unde se plaseaz� din nou dorsal de trahee, trece dorsal peste baza cordului, traverseaz� mediastinul mijlociu �i mediastinul caudal pentru a se plasa la stânga aortei pe care o înso�e�te pân� la diafragm�, pe care o traverseaz� pe la nivelul ostiului esofagian al diafragmei �i ajunge în cavitatea abdominal� unde dup� un traiect foarte scurt se deschide în stomac prin orificiul cardia.

Din punct de vedere topografic, esofagul este divizat în trei p�r�i inegale: cervical�, toracic� �i abdominal�.

Por�iunea cervical� (Pars cervicalis) începe dorsal de laringe �i se întinde pân� la apertura cranial� a toracelui. La extremitatea sa cranial�, esofagul este situat dorsal de trahee �i în contact lateral cu mu�chiul lungul capului, iar ventral cu cartilajul cricoid al laringelui. În treimea caudal� a gâtului deviaz� la stânga de trahee, venind în contact cu artera carotid� comun� stâng�, cu cordonul vagosimpatic, cu nervul laringian recurent. În aceast� regiune esofagul poate fi palpat transcutanat.

Por�iunea toracic� (Pars thoracica) poate subdivizat� în patru segmente: segmentul ini�ial care începe la nivelul aperturii craniale a toracelui, venind lateral în contact cu traheea �i cu ganglionul cervico-toracic; segmentul secund, traverseaz� mediastinul cranial, este plasat median pe fa�a dorsal� a traheei �i este înso�it la dreapta de canalul toracic; segmentul ter�, traverseaz� mediastinul mijlociu, dorsal de baza cordului, este plasat la dreapta arcului aortic �i numai la ecvine, carnivore �i leporide este încruci�at de vena azigos la dreapta. Ultimul segment este cel care corespunde mediastinului caudal, plasat pe fa�a medial� a pl�mânilor �i este înso�it dorsal �i ventral de trunchiurile nervilor vagi �i de artera bronho-esofagian�.

Por�iunea abdominal� (Pars abdominalis) este cea mai scurt�. Începe la nivelul ostiului esofagian al diafragmei, care este situat între pilierii median stâng �i drept, traverseaz� amprenta esofagian� a ficatului, pentru a se termina în stomac la nivelul cardiei.

Esofagul este alc�tuit din adventice, musculoas�, submucoas� �i mucoas�. Adventicea consolideaz� esofagul de organele din jur, fiind mai lax� în

por�iunea cervical�, se dubleaz� în por�iunea toracic� realizând o tunic� seroas� incomplet�, care devine apoi complet� în por�iunea abdominal�.

Musculoasa esofagului reprezint� continuarea musculoasei faringelui, fiind alc�tuit� din fibre circulare �i longitudinale. În por�iunea cervical� �i în por�iunea toracal� la nivelul mediastinului cranial �i mijlociu, fibrele musculare sunt striate, iar în mediastinul caudal �i în por�iunea abdominal� fibrele musculare sunt netede.

Esofagul este ata�at de cartilajul cricoid printr-un tendon crico-esofagian (Tendo cricoesophageus), scurt �i cu originea pe creasta median� dorsal� a lamei cartilajului cricoid, iar termina�ia pe fa�a ventral� a esofagului.

Mu�chiul esofagian longitudinal dorsal (M. oesophageus logitudinalis dorsalis) este prezent doar la ecvine �i rumeg�toare �i are originea dorsal de faringe, pentru a se plasa dorsal de esofag.

Mu�chiul esofagian longitudinal ventral (M. oesophageus logitudinalis ventralis) este redus, având originea pe tendonul crico-esofagian.

Mu�chiul esofagian longitudinal lateral (M. oesophageus logitudinalis lateralis) este cel mai important dintre mu�chii esofagului, având originea pe cricoid �i pe tendonul crico-faringian, iar termina�ia pe fa�a ventral� a esofagului.

Mu�chiul bronho-esofagian (M. bronchoesophageus) este format din fibre musculare variabile în func�ie de specie ce se desprind din stratul longitudinal �i se termin� pe trahee �i bronhii.

Mu�chiul pleuro-esofagian (M. pleuroesophageus), întâlnit numai la canide, se desprinde din stratul longitudinal �i se termin� pe pleura mediastinal�.

Submucoasa esofagului este alc�tuit� din �esut conjunctiv abundent prev�zut cu numeroase fibre elastice �i con�ine glande esofagiene de tip mucos ce permit glisarea mucoasei pe musculoas�, aspect important în degluti�ie.

Mucoasa formeaz� pliuri longitudinale care dispar în momentul distensiei organului.

Arterele care vascularizeaz� esofagul sunt multiple �i provin, pentru por�iunea cervical� din artera carotid� comun�, pentru por�iunea toracic� din artera subclavicular� �i artera bronhoesofagian�, iar pentru por�iunea abdominal� provin din artera gastric�.

Venele esofagului formeaz� un plex submucos �i un plex superficial, care vor transporta sângele de la por�iunea cervical� la venele jugulare sau la afluen�ii venei cave craniale din por�iunea toracic� a esofagului.

Inerva�ia organului se realizeaz� prin filete nervoase ce provin din nervul vag.

La ecvine, esofagul are lungime �i calibru diferit în func�ie de individ. Lungimea sa ajunge pân� la 150 cm, iar calibrul pân� la 3 cm în repaus �i 6 cm în distensie. Pe traiect, lumenul esofagului se îngusteaz� la origine �i termina�ie.

La rumeg�toare, esofagul a o lungime de aproximativ 90 cm la bovine �i 75 cm la ovine �i caprine, calibrul de 5-6 cm în por�iunea cervical� �i mediastinal� cranial�, care apoi cre�te progresiv pân� la 9 cm în por�iunea mediastinal� caudal�. În mediastinul caudal esofagul vine în contact cu limfonodurile mediastinale caudale, care în diferite st�ri inflamatorii comprim� esofagul, generând obstruc�ii ale tranzitului esofagian.

La suine, esofagul este relativ scurt, m�soar� aproximativ 35-45 cm, în func�ie de individ �i ras� �i un calibru aproape uniform pe toat� lungimea sa.

Canidele au esofagul lung �i foarte dilatabil, m�surând în jur de 30 cm lungime �i 2-3 cm în diametru. În distensie calibrul esofagului se poate tripla. Esofagul are peretele mai gros în regiunea cervical�, se sub�iaz� în regiunea toracic� �i se îngroa�� din nou în por�iunea abdominal�.

La feline, esofagul este asem�n�tor cu cel de la canide, dar mai scurt, pân� la 15 cm, cu un calibru care se va îngusta la nivelul trecerii prin ostiul esofagian al diafragmei. La leporide, esofagul este relativ lung în raport cu specia, având lungimea de 12-14 cm �i un calibru de 1 cm în segmentul cervical �i care se îngusteaz� în segmentul toracal.