CURS 12

TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE

Ca şi în celelalte jocuri sportive, echipa care nu are mingea se găseşte în apărare. Dintre caracteristicile jocului în apărare, subliniem în primul rând faptul că jucătorii au de acoperit o suprafaţa de teren foarte mare în comparaţie cu posibilităţile lor. Ca să facă faţă, ei trebuie să anticipeze acţiunea pe care doresc să o întreprindă. Pe baza cunoştinţelor teoretice, a studiului adversarului a gândirii tactice creatoare, jucătorii apreciază unde va veni mingea. Un joc bun în apărare înseamnă creşterea posibilităţilor de trec cu uşurinţă în atac, în vederea concretizării superiorităţii prin obţinerea unui punct. În jocul de volei se întâlnesc situaţii specifice, trecerea din atac în apărare (si invers) fiind atât de rapidă, încât cere o participare continuă la fiecare fază. Ca urmare, se impune tuturor componenţilor echipei să fie astfel pregătiţi, încât să poată face faţă corespunzător în toate cele 6 zone de pe teren, indiferent de situaţie.

Apărarea se întâlneşte în joc în două situaţii: la primirea serviciului şi în faţa combinaţiilor tactice în atac. Pentru primul moment echipa îşi organizează o aşezare corespunzătoare pe teren, în funcţie de execuţia serviciului advers, precum şi de ceea ce intenţionează să facă în atac. În a două situaţie sunt necesare mai multe măsuri de organizare şi coordonare a acţiunilor tuturor jucătorilor, încadrate într-un sistem de joc.

Indiferent de sistemul tactic utilizat, pe teren trebuie să se asigure cea mai bună apărare, adică să se realizeze acoperirea eficace a suprafeţei de joc, printr-un plasament, blocaj, şi dublaj corespunzător care să permită şi trecerea cu uşurinţă în atac. Aceasta presupune ca sistemul de apărare fixat să fie elastic, pentru a face faţă şi situaţiilor neprevăzute.

Pentru realizarea unui joc cu posibilităţi rapide de adaptare în apărare considerăm că trebuie avute în vedere următoarele:

Asigurarea unui blocaj cât mai eficient; Mobilitate mare în zonele de apărare; Un libero bun cu: experienţă de joc, arsenal tehnic bogat, viteză de

acţiune, gândire operativă, anticiparea acţiunilor, combativitate; Un jucător de centru de (blocaj) să posede un foarte bun blocaj la mingile

atacate din pase scurte, înalte, şi „în urcare”, să contribuie decisiv la blocarea acţiunilor din pase înalte;

Echipa să fie capabilă să treacă cu uşurinţă de la un sistem de apărare la altul;

Să aibă posibilitatea aplicării unui sistem diferit de apărări pe fiecare linie;

Posibilitatea aplicării alternative a unor sisteme diferite de apărare în aceeaşi aşezare.

În vederea adoptării oportune a unei măsuri sau schimbări în timpul jocului, un rol important îi revine căpitanului de echipă sau ridicătorului coordonator.

Tactica jocului de apărare se fixează în funcţie de sarcinile stabilite pentru fiecare linie şi fiecare component al echipei. Jucătorii din linia întâi au sarcina de a opri mingea atacată de adversar execuţ6nd blocajul în 1,2 sau 3 jucători. În situaţia când nu se execută blocajul ei trebuie să se retragă plasându-se pentru a acoperi cât mai bine terenul .

Jucătorii din linia a II- a realizează jocul de apărare propriu-zis, participând la preluarea mingilor atacate de adversar, care au atins sau care au trecut pe lângă blocaj, efectuând acţiuni de plasament şi dublajul blocajului, căutând ca prin precizia preluării mingii să pună cât mai rapid posibil, echipa proprie în situaţie de atac.

În concluzie putem spune că tactica colectivă în jocul de apărare , presupune: Sistemele de apărare să se folosească alternativ (pe culoare, sau C2 retras)

de la un set la altul , sau de la o linie la altă linie de pe fileu; Organizarea blocajului colectiv, în special în zonele 2 şi 3 unde sunt

atacurile cele mai frecvente, dar să nu neglijăm nici atacurile adversarilor din zona 2 şi din linia aII-a.

În cadrul sistemelor de apărare trebuie mărită responsabilitatea individuală a fiecărui jucător care, în funcţie de blocajul coechipierilor, să-şi apere cât mai bine zona proprie;

Responsabilităţile libero-ului şi rolul său tactic, atât la preluarea din serviciu cât şi la dinamizarea apărării, este important şi de aceea sportivul specializat pe acest post trebuie ales cu mult discernământ;

Intr-ajutorarea, dublajul permanent al atacanţilor şi al jucătorilor la blocaj, trebuie să fie foarte active şi cu o mare mobilitate în apărare – de multe ori „la sacrificiu”.

În jocul de apărare se folosesc în mod deosebit trei sisteme de bază: Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat; Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras; Sistemul de apărare „pe culoare”.

Tactica colectivă în apărare în cadrul sistemului cu jucătorul din zona 6 avansat

Este cel mai vechi sistem de apărare şi are o largă aplicare şi în prezent deoarece rezolvă cu eficientă sarcinile defensive. De obicei este folosit de echipele de începători şi avansaţi iar în performanţă de echipele feminine atunci când ridicătorul coordonator se află în linia a II-a.

Aşezarea iniţială a sistemului este ca la toate sistemele de apărare cu diferenţierea clară că jucătorul din zona 6 este avansat cu 2-3 m în mijlocul terenului.

Se observă faptul că jucătorii din zonele 2 şi 4 sunt mai apropiaţi de tuşele laterale, iar jucătorii din zonele 1 şi 5 sunt mai apropiaţi de axa longitudinală a terenului. Dublarea atacului şi a blocajului se face permanent cu jucătorul din zona 6.

Avantajele sistemului cu jucătorul din zona 6 avansat: Jucătorul 6 (C2) asigură un dublaj bun; Jucătorii au sarcini bine precizate, fie în apărare în linia a II-a, fie numai

de asigurare a blocajului; Favorizează acoperirea jucătorilor mai puţin pregătiţi in apărare (se trimit

la dublaj); Necesită mai puţină mişcare în teren; Este util dacă echipa posedă un blocaj colectiv înalt şi foarte omogen; Uşurează construcţia atacului în faza a II-a.

Dezavantajele sistemului cu jucătorul din zona 6 avansat: Se adaptează mai greu tacticii cu un jucător la blocaj sau fără blocaj; La un joc în viteză al adversarului, diagonalele intermediare (pe5-6 m) nu

sunt acoperite de apărători; Nu este eficace la atacurile de la distanţă de plasă; Acoperă bine numai prime treime a terenului restul rămânând să fie

apărată de obicei de doar doi jucători; Este vulnerabil la mingile plasate între linii .

Tactica colectivă în apărare în cadrul sistemului cu jucătorul din zona 6 retras

Sistemul defensiv cu jucătorul din zona 6 retras este unul dintre cele mai des folosite dintre sistemele de apărare. El îşi găseşte realitatea atât la echipele de cadeţi cât şi la cele de performanţă. Caracteristica sistemului este aceea că jucătorul din zona 6 (care de obicei este înlocuit de libero) este ultimul apărător, plasarea lui fiind aproape de linia de fund a terenului.

Sistemul defensiv cu jucătorul din zona 6 retras este foarte elastic şi are mai multe variante atât în ceea ce priveşte deplasările jucătorilor în linia I cât şi în linia a II-a.

În linia I (la plasă) jucătorul care nu participă la blocaj se poate retrage până la linia de 3 m sau efectuează dublajul.

În linia a II-a jucătorul din zona 6 poate rămâne în zona lui sau poate acoperi locul lăsat liber de jucătorii 5 sau 1 care avansează spre linia de 3 m.

Avantajele sistemului cu C2 retras: În cazul unui singur jucător la blocaj, ceea ce se întâmplă frecvent la un

joc combinativ, jucătorii din linia I pot singuri să apere zonele libere de lângă plasă şi astfel rămân 3 apărători în lini a II-a;

Poziţia ridicătorului la intrare în acest sistem este favorabilă deoarece are tot terenul în fată şi implicit o orientare mai bună;

Dacă extrema din linia I care nu sare la blocaj se retrage pe linia de 3 m în zona lui atunci se beneficiază de 4 apărători (în afară de 2 la blocaj);

Prin regulile sistemului, culoarul rămâne liber, dar acesta este acoperit de 2 jucători, extrema (5 sau 1) şi jucătorul din zona 6.

Dezavantajele sistemului cu C2 retras: Rămâne o mare porţiune neacoperită în centrul terenului; Extrema din linia I care nu participă la blocaj are un drum lung de parcurs

pentru dublarea acestuia; Ridicătorul, cu toate că are avantajul de a avea o privire de ansamblu

asupra întregului teren, are şi el de parcurs o distanţă destul de mare atunci când trebuie să construiască atacul, venind din apărare;

Un alt avantaj este acela că jucătorul din zona 6 are o zonă prea mare de acoperit – dar prin introducerea libero-ului problema este oarecum rezolvată.

Tactica colectivă în apărare în cadrul sistemului defensive “pe culoare”

Sistemul defensiv „pe culoare” se foloseşte împotriva unui joc combinativ al adversarului, atunci când, majoritatea mingilor atacate ajung în teren la 6-7 m de plasă. De aceea fiecare jucător din linia a II-a asigura aproximativ 3 m din lăţimea terenului pe care încearcă să o acopere (să nu cadă mingea).

Poziţia iniţială a jucătorului din linia I la serviciul propriu (teren A) este mai grupată tocmai pentru a contracara jocul combinativ. În terenul B se observă liniile punctate (trasate convenţional, ele neexistând în realitate pe teren) care delimitează imaginar porţiunea de teren pe care trebuie să o apere fiecare jucător.

Acest sistem de apărare este folosit mai ales de echipele masculine . experimentate, şi asigură o bună mobilitate pe teren, o formă de acţiune precizată exact, o responsabilitate clară pentru fiecare jucător din cele două linii. Un rol foarte important în

sistemul de apărare pe culoare îl are autodublajul care trebuie să asigure spatele blocajului pe o distanţă de 2-3m.

Avantajele sistemului de apărare „pe culoare” Sunt în permanenţă 3 jucători în linia a II-a; Lasă independenţa jucătorilor; respectarea regulilor de apărare (în cadrul

sistemului) se lasă la latitudinea jucătorilor (la cei foarte experimentaţi); Acoperă treimea de teren cea mai solicitată de atacanţii echipei cu joc în

viteză şi combinativ; „sistemul” acoperă mai bine terenul când la blocaj este un singur jucător.

Dezavantajele sistemului de apărare „pe culoare”: Poate fi folosit numai de echipele experimentate, cu jucători mobili , cu

iniţiativă, inteligenţi care se orientează în funcţie de blocaj şi stilul atacanţilor;

La pasele înalte cu atac mai lent pe fundul terenului, adversarul poate surprinde apărare, prea avansată;

Trebuie să existenţa în componenţa echipelor un libero foarte bun.