Noțiuni de semiologie psihiatrică

FUNCTIILE PSIHICE Funcția cognitivă

Senzaţiile Percepţiile Atenţia Memoria Gândirea Imaginaţia

Funcția afectivă(afectivitatea) Funcția efectorie

Procese voliţionale Activitate

Conştiinţa

SENZAŢIILE

Act psihic elementar “monomodal” de realizare a imaginii singulare a unor însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii materiale asupra organelor de simţ.

Excitaţie Analizatori: intero-, extero-proprioceptivi Scoarţa cerebrală = senzaţie

Este instrument de reflectare nemijlocită a lumii materiale .

Senzația este premergătoare percepției și totodată, elementul constitutiv al acesteia.

PERCEPŢIILE

Procese senzoriale elementare, care se disting prin sintetism, unitate şi integritate, ele redând realitatea obiectuală în imagini de ansamblu.

Este un proces primar, desfășurându-se numai atâta timp cât se păstrează contactul cu stimulul.

Stimularea fizică este convertită în informație psihologică, stimularea senzorială fiind prelucrată și adusă în câmpul conștiinței

Multimodală – însuşiri multiple ale obiectelor lumii externe.

Psihopatologia percepției

Tulburări cantitative ale

percepției

•Hiperestezia •Hipoestezia

Tulburări cantitative ale

percepției

•Iluziile (fiziologice/patologice)•Halucinațiile (funcționale/propriu-zise/halucinoze/halucinații fiziologice)

HIPERESTEZIE: creşterea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor Surmenaj, debutul unor boli infecto-

contagioase, afecţiuni psihice, b. Basedow. Cenestopatiile: senzaţii penibile difuze, cu

sediu variabil, care apar fără o modificare organică evidenţiabilă.

HIPOESTEZIA: Stări reactive acute, isterie, oligofrenii, sch,

tulburări de conştiinţă, inducție hipnotică, tulburarea de personalitate de tip borderline

ILUZIILE Sunt tulburări calitative ale percepției care au obiect, sunt generate

de un excitant REAL Orice eroare cognitivă sau perceptivă. Mecanism:

Proiectarea imaginarului şi a inconştientului în actul perceptiv

Prelucrarea eronată a imaginilor percepute Iluzii fiziologice - constau în interpretarea eronată a unor stimuli

senzoriali existenți în cadrul percepției; sunt erori de recunoaștere a unor obiecte percepute în întregime, a unor excitanți reali - ex.: opticogeometrice, greutate, volum

Iluzii patologice – sunt percepții deformate ale unor stimuli reali de al căror caracter patologic pacientul nu își dă seama, interpretându-le în context psihotic (stări psihotice pe fond organic – sevraj/delirium tremens, intoxicația cu anumite substanțe psihoactive- LSD, hașiș, epilepsie, uneori în schizofrenii)

Deosebirea dintre iluziile fiziologice și cele patologice este aceea că în cazul primelor, persoana poate realiza și corecta imaginea falsă, în vreme ce în cazul celei de-a doua categorii, critica lipsește iar ele sunt considerate ca fiind adevărate și însoțindu-se de interpretare delirantă și de superficializarea atenției, memoriei și fenomenelor asociative.

HALUCINAŢIILE

Halucinațiile sunt percepții false fără obiect de perceput.

Halucinațiile

Halucinații propriu-zise

Halucinații fiziologice

Halucinații funcționale

Halucinoze

Halucinaţii funcţionale: percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii false. zgomotele roţilor de tren voci care îl

ameninţă percepute atât timp cât există excitantul

real

Halucinații fiziologice – apar la subiecți normali în fazele care premerg instalerea somnului – HALUCINAȚII HIPNAGOGICE și la trezire – HALUCINAȚII HIPNAPOMPICE

Halucinozele sunt halucinații a căror semnificație patologică este recunoscută de către bolnav, care adoptă o atitudine critică față de ele.

Se manifestă extrem de vivace, pacientul fiind tentat să le testeze veridicitatea.

Apar în: leziuni ale trunchiului cerebral, stări de impregnare toxică cronică ( alcool, barbiturice), boli infecțioase, ateroscleroză cerebrală avansată.

Halucinaţii propriu-zise (psihosenzoriale): Proiecţia spaţială: în spaţiul perceptiv

sau dincolo de limitele acestuia Convingerea bolnavului asupra

“realităţii” lor “Perceperea” lor prin modalităţile

senzoriale obişnuite (căi extero-, intero-, proprio-) şi pe căi senzoriale normale (h. auditive, etc.)

Grad variabil de intensitate Claritate diferită Complexitate variabilă Durată (intermitente/comtinue) Rezonanţă afectivă

H. exteroceptive: Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale,

deliruri toxice şi infecţioase, depresie, sch, parafrenie, aură epileptică) Elementare(foneme) Comune Verbale

Vizuale: (surmenaj, neurastenie, af. Oftalmologice, neurologice) Elementare(fosfene) Complexe Scenice: statice (panoramice), în mişcare

(cinematografice) Autoscopice: subiectul îşi percepe vizual

propriul corp, părţi din corp, organe. “imaginea dublă”

Olfactive şi gustative:epilepsie Tactile-stari toxice

H. interoceptive: Senzaţia existenţei unei fiinţe în corp sau

a schimbării poziţiei unor organe, a obstruării sau perforării lor, transformării organismului.

H. proprioceptive: H. motorii sau kinestezice: impresii de

mişcare sau de deplasare a unor segmente sau ale corpului în întregime

Pseudohalucinațiile – halucinații psihice – nu au caracter de obiectualitate, nu se proiectează înafară, ci se petrec în interiorul corpului (ex: voci interioare, auzite cu urechile minții)

ATENŢIA

Orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene, cu scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute, cât şi delimitarea lor netă de câmpul perceptiv.

Involuntara Voluntara Postvoluntara

PSIHOPATOLOGIA ATENȚIEI

HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii, cenestopaţi, hipocondriaci, fobici, obsesionali.

HIPOPROSEXII, APROSEXII: st. confuzionale, anxietate, surmenaj, oligofrenii, demenţe, schizofrenie

MEMORIA Proces psihic al orientării

retrospective, realizat prin întipărire (fixare), păstrare (conservare) şi evocare (reactualizare). Imediata Recenta Evenimente indepartate Legea regresiunii memoriei Ribot

(primele achiziții pierdute sunt ultimele învățate)

Tulburari cantitative

HIPERMNEZIA: normal, paranoia HIPOMNEZIA: surmenaj, stări nevrotice,

oligofrenii, st. de involuţie (demeță) AMNEZIILE:

Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii

Retrograde: se întind progresiv spre trecut Lacunare

Tulburări calitative

Tulburările sintezei mnezice imediate – iluzii de memorie – subiectul nu recunoaște corect relația sa cu un anumit conținut mnestic.

falsa recunoaștere – nu recunoaște ceea ce cunoaște și crede că recunoaște ceea ce de fapt nu cunoaște – fenomene de deja vu, deja vecu, deja entendu etc (surmenaj, demențe, sdr. Korsakov, schizofrenie, stări confuzionale).

criptomnezia – pacientul își atribuie involuntar materiale mnezice (citite, auzite) – se prezintă ca un plagiat involuntar; fenomenul invers este înstrăinarea amintirilor (demențe,

paranoia)

Tulburări calitative

Tulburările rememorării trecutului – sunt falsificări retrospective ale memoriei de evocare care constau în distorsionări a unor amintiri ca urmare a filtrării lor defectuase.

confabulațiile – imposibilitatea de a deosebi realul de imaginar, el narează acțiuni posibile, dar neîntâmplate, plasându-le în realitatea sa trecută și fiind convins de veridicitatea lor.

pseudoreminescențele – pacientul aduce o acțiune reală, petrecută în trecut, în contextul prezentului

Ecmnezia – confundarea trecutului cu prezentul, care vizează întreaga existență a bolnavului

GÂNDIREA

Proces central al vieţii psihice. Activitate cognitivă complexă, mijlocită şi

generalizată prin care se distinge esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza experienţei şi a prelucrării informaţiilor.

Operaţiile gandirii : analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, concretizarea, generalizarea.

Analiza – operația de desfacere, separare mentală a fenomenelor în părțile lor componente, de diferențiere a însușirilor acestora.

Sinteza – opusă analizei, realizează asamblarea mentală a însușirilor esențiale și particulare ale obiectelor și fenomenelor într-un tot unitar.

Comparația – evidențiază asemănările și deosebirile dintre obiecte și fenomene.

Abstractizarea – desprinde anumite laturi sau însușiri ale obiectelor, făcând abstracție concomitent de celelalte însușiri.

Concretizarea – este opusul abstractizării – parcurge calea inversă de la abstract la concret, obiecte și fenomene în toată varietatea trăsăturilor sale caracteristice.

Generalizarea – ridicarea de la reflectarea unui obiect la o categorie de obiecte sau fenomene, pe baza unor elemente comune și esențiale.

Tulb. de ritm şi coerenţă: Accelerarea ritmului ideativ:

Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă, localizare în timp şi spaţiu, contraste facile)

Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi a ideilor; au atitudine critică): st. de mare tensiune nervoasă, oboseală, intoxicaţie uşoară cu cofeină, alcool, sch.,

Tahipsihie Incoerenţa gândirii

Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea psihică, fading mental, baraj ideativ

Anideaţie (idioţie, demenţă severă)

Tulb. de conţinut: Ideea dominantă (reversibilă, sfera

normalului) Ideea obsedantă (străină, contradictorie

personalităţii individului, îi recunoaşte caracterul parazitar, luptă pt. a o înlătura)

OBSESIA: Obsesii ideative Amintiri şi reprezentările obsesive Obsesii fobice – teama nejustificată, pe care nu

o poate alunga, în ciuda faptului că evită situaţia respectivă.

Obsesii impulsive – compulsiune, ritualuri

Frica de: spatii deschise si aglomerate – agorafobia, locuri înalte – hipsofobia, locuri înguste – claustrofobia. obiecte: ascuţite – aihmofobia, de tren, vapor,

apă – hidrofobia mulţime – antropofobie singurătate – monofobia boală – nosofobia societate – petofobia. ereutofobia a nu se murdări – misofobia moarte – tanatofobia animale – zoofobia a mânca - sitiofobia

Idee prevalentă: Poziţie dominantă în câmpul conştiinţei Neconcordantă cu realitatea şi cu

semnificaţie aberantă Orientează şi diferenţiază cursul gândirii Celelalte ideii o sprijină, nu se opun ei. Concordantă cu personalitatea

individului Tendinţa la dezvoltare şi înglobare a

evenimentelor şi persoanelor din jur, potenţialitate delirantă.

St. postonirice, epilepsie, alcoolism, PMD, st. predelirante.

Idee deliranta: O judecată eronată care stăpâneşte, domină

conştiinţa bolnavului şi-i modifică comportamentul în sens patologic.

Este impenetrabilă la contraargumente şi inabordabilă prin confruntare, în ciuda contradicţiilor cu realitatea.

Este incompatibilă cu existenţa unei atitudini critice, este lipsit de capaciatea de a-i sesiza în mod conştient esenţa patologică.

Delir sistematizat: caută să impună ideiile sale realităţii, le trăieşte cu o nestrămutată convingere.

Nesistematizat: coerenţa şi stringenţa aparent logice nu sunt aşa de puternice: slab structurat, instabil, polimorf, variabil ca tematică, fără tendinţa a se impune realităţii.

Idei delirante: Expansive:

De mărire şi bogăţie De invenţie De reformă Filiaţie Mistice

Depresive: Persecuţie Revendicare Gelozie Relaţie Autoacuzare Hipocondriace Transformare şi posesiune negaţie

Mixte: Influenţă Metafizice

IMAGINAŢIA

Proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în scopul făuririi unor noi imagini şi idei.

Scăzută: ologofrenii, demenţe, st. de inhibiţie, nevroze, depresii, psihastenii.

Exaltarea imag. Intoxicaţii uşoare, st. de excitaţie, delir cronic, sch.

Mitomania: Organizarea romanească a trăirii Alibiul existenţial Supraestimarea Conduita de teamă

Clasificare Imaginaţia reproductivă – procesele

imaginaţiei se desfăşoară în direcţia reconstituirii unor evenimente sau fenomene

Imaginaţia anticipativă – în direcţia producerii unor imagini şi combinaţii noi

Activitatea de creaţie – când imaginaţia anticipativă se desfăşoară conştient în direcţia realizării unui scop, este susţinută de o puternică motivaţie, iar produsele realizate sunt caracterizate de un mare grad de originalitate şi valoare socială.

Existenţa unei imaginaţii creative şi corelarea ei cu diferiţi factori definesc o caracteristică globală de personalitate- creativitatea

Factorii creativităţii:- factori personali- factori sociali de microgrup:

- sistemul cognitiv: gândire, experienţă cognitivă, informaţii

- motivaţia- factori volitivi: perseverenţa, curajul

confruntării, tenacitatea- aptitudinile- atitudinile- factori sociali de microgrup

AFECTIVITATEA Procesele afective reflectă relaţia dintre

subiect şi obiect, dintre subiect şi situaţiile/împrejurările de viaţă ale acestuia, prezente, evocate sau proiectate.

Formele afectivităţii sunt stări, relaţii, comportamente ce reflectă raportul dintre motive şi condiţiile obiective sau imaginare.

Clasificare

Afectele sunt procese psihice primare, simple – mânia, groaza, frica, spaima. Sunt de scurtă durată, puternice, foarte intense,

violente cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă, cu manifestări deosebit de vii în comportament.

Emoţiile – se caracterizează prin durată scurtă, intensitate, cu desfăşurare tumultoasă sau calmă, cu orientare bine determinată; au caracter situativ şi sunt active.

Dispoziţia – stare afectivă difuză, de intensitate medie, durată variabilă. Dacă se prelungeşte se poate transforma în trăsături de caracter, creează un fond general: optimist sau pesimist.

Sentimentele: sunt trăiri afective intense, de lungă durată, au mare grad de stabilitate şi generalitate -> atitudini afective

Intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea faţă de cunoaştere

Estetice: reflectarea frumosului în viaţă, natură, societate

Morale: reflectă atitudinea pozitivă sau negativă faţă de propriile acţiuni sau ale altora, responsabilitatea, datoria.

Pasiunile:

se deosebesc de sentimente prin intesitatea trăirii afective, gradul de stabilitate şi forţa de angajare a personalităţilor.

mobilizează întregul comportament către acţiune

Psihopatologia afectivității ( tulburări cantitative - distimiile) Hipertimia negativa

Depresia este o trăire intensă a unei dureri morale , a inutilității, devalorizării, pe fondul unei dispoziții deprimate, ideație lentă, inhibiție psiho-motorie sau neliniște anxioasă.

Anxietatea este teama fără obiect, irațională, difuză.

Psihopatologia afectivității ( tulburări cantitative - distimiile)

Hipertimia pozitivă

Hipomania – dispoziție expansivă, mai puțin intensă decât euforia, apărând în sindromul hipomaniacal și în debutul sindromului maniacal, se caracterizează prin dezinhibiție și siguranță de sine.

Euforia – apare în sindromul maniacal – dispoziție extrem de expansivă

Psihopatologia afectivității ( tulburări cantitative - distimiile)

Hipotimiile

Detașarea – distanțare în relațiile interpersonale

Anhedonia – incapacitatea de a resimți plăcere

Apatia – lipsa interesului față de sine și față de ambianță

Psihopatologia afectivității ( tulburări cantitative - distimiile)

Labilitatea afectivă - variații afective între polul pozitiv și cel negativ

Disforia – iterferența irascibilității cu tristețea, dispoziție neplăcută (intercritic în epilepsie, consum de droguri, TCC, tulburări ale personalității etc)

Psihopatologia afectivității ( tulburări calitative)

Paratimia – reacții afective inadecvate față de situații sau evenimente (schizofrenie).

Inversiunea afectivă – sentimente negative, aberante față de persoane apropiate (schizofrenie).

Ambivalența afectivă – coexistența unor stări afective opuse calitativ, față de aceeași persoană sau situație (schizofrenie).

Instincte

- reflexe înnăscute complexe Alimentar – tulburări ale instinctului alimentar -

bulimie, polifagie, anorexia De apărare – tulburări ale instinctului de apărare –

automutilarea, tentativele suicidare sau exagerarea nevoii de autoconservare (ipohondrie)

Sexual - tulburari ale instinctului sexual:nimfomania, masturbare, pedofilie, gerontofilie, incest, homosexualitate, zoofilie, fetisism, pigmalionism,transsexualitate,sadomasochism exhibitionism

VOINŢA

Procesul care orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop, în mod deliberat ales şi pentru obţinerea căruia elaborează operaţiuni şi activităţi de depăşire a unor rezistenţe ce aparţin condiţiei subiective şi de mediu relaţional

Stare subiectivă de trecere conştientă de la o idee sau raţionament la o activitate sau la inhibiţia unei activităţi.

Secvenţele unui act de voinţă

Formularea scopului Disputa motivelor Adoptarea hotărârii Îndeplinirea acţiunii Angajarea în acţiune

Voinţa pe tot parcursul dezvoltării personalităţii se manifestă prin:

activitate şi conduite motorii

Tulburari cantitative

Hiperbulia-toxicomanie, TOC, paranoia(selectiv, unidirectional)

Hipobulia Abulia – catatonie, depresii severe

Tulburări calitative

Parabulia – implicarea voliționașă determinată de anumite dorințe, pulsiuni sau acte paralele, parazite (schizofrenie).

Impulsivitatea – lipsa capacității frenatorii, dezechilibru dintre tendința impulsivă și controlul voluntar.

Raptusul – creștere extremă a impulsivității – impuls brusc, paroxistic, subiectul poate comite acte violente grave

Activitatea Hiperkinezia Agitatie psihomotorie

Stari confuzive demente, oligofrenie Manie, depresie Schizofrenie Epilepsie Psihopatie Stari reactive

Hipokinezia Akinezia

baraj./fadding motor Ticuri –miscari cu caracter intempestiv, repetitiv,

rapid

Stupoarea-imobilitate completa Depresie severa Schizofrenie Sdr. Catatonic

Aspectul exterior - dezordine vestimentara

- rafinament exagerat, bizarerii, excentricitati

- travestitism - cisvestitism

Privirea Mimica fetei

Hipermimie, hipomimie, amimie Paramimii -experii mimice neconcordante cu starile afective-

parakinezii

Ecomimia Manierisme -pervertire actiuni comportamentale si gesturi simple

Bizarerii –pierderea trasaturilor logice si inteligibile ale gesturilor

Stereotipii –repetarea uneia si aceleiasi manifestari De atitudine De miscare

Semiologia constiintei Constiinta: reprezinta cea mai inalta forma

de reflectare a realitatii obiective. Plan fiziologic: functia acelor reg. corticale

in stare de functionare optima Plan psihologic: procesul de reflectare a

propriului eu si a lumii inconjuratoare STAREA DE CONSTIIENTA: exprima atat

capacitatea si claritatea reflectarii, cat si intelegerea realitatii obiective in momentul respectiv.

Tulburări ale stării de conștiință – predominant cantitative

Obtuzia – diminuarea fluidității și a gradului de alertă a funcțiilor de cunoaștere

Perplexitatea – detașare, indiferență față de realitate Torpoarea – somnolență, hipokinezie, ușoară dezorientare Obnubilarea – dezorientare, reactivitate scăzută Stuporul – perturbare profundă a percepției, suspendarea

activității motorii, rupere de mediu Coma – stare de apsihism cu menținerea funcțiilor

vegetative

Tulburări ale stării de conștiință – predominant calitative

Deliriumul – stare confuzională acută și tranzitorie, diminuarea clarității conștiinței, dezorientare, fenomene psihoproductive

Starea oneiroidă – reflectarea realității cu trăiri ca de vis, realitatea obiectivă este estompată

Tulb. ale comunicării verbale

TULB. LIMBAJ ORAL: DISLOGII:

De formă: hiperactivitatea verbală, logoree, verbigeraţie, hipoactivitatea verbală, mutism mutitatea, musitaţia, mutacism, afemia etc

DISFAZII: tulb. legate de leziuni cerebrale:afazii

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea și/sau înțelegerea limbajului vorbit sau scris în absența oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni cerebrale dobândite.

Afazia Broca (afazie motorie sau expresivă) este prototipul tulburărilor afazice cu debit verbal redus, în timp ce înțelegerea limbajului este puțin compromisă.

Caracteristici:- vocabular redus la câteva cuvinte sau silabe, bolnavul adoptă un stil

telegrafic;- parafazii fonematice sau "dezintegrare fonetică" (producerea unor

cuvinte cu foneme incorecte);- deficiențe gramaticale, mai ales de sintaxă (agramatism);- debit verbal

încetinit, laborios;- pronunția (articularea) cuvintelor defectuoasă;- "melodia verbală"

(prozodia) săracă;- înțelegerea vorbirii este puțin sau de loc afectată- comunicarea este redusă în primul rând datorită incapacității de

expresie.- dificultăți în exprimarea scrisă- pacientul este de cele mai multe ori conștient de deficitul său

Afazia Wernicke (afazie senzorială sau receptivă), caracterizată prin tulburări accentuate ale înțelegerii limbajului și printr-o producție verbală fluentă, normală din punct de vedere fonetic, dar profund alterată semantic, de neînțeles pentru interlocutor.

Caracteristici:- lipsă de înțelegere a limbajului, în cazuri grave până la "surditate

verbală";- vorbirea cu debit normal, uneori chiar excesiv de abundent și accelerat;- producția verbală lipsită de înțeles, prin parafazii semantice ("salată de

cuvinte"), - incapacitate de a înțelege limbajul scris (alexie);- pacientul este de cele mai multe ori inconștient de defectul său și are o

dispoziție afectivă disforică

Afazia globală este forma cea mai severă de afazie. Leziunile cerebrale întinse, cuprinzând atât zonele

anterioare (Broca), cât și cele posterioare (Wernicke) ale limbajului.

Provoacă o pierdere totală a capacității de vorbire și de înțelegere a limbajului, precum și pierderea abilității de a scrie și de a citi.

Acești pacienți păstrează un rudiment de limbaj automat, în special sub forma exclamaților emoționale.

DISLALII: De sunet: R, S, Z, J. Silabe Cuvinte Balbism clonic: vorbirea repetată,

sacadată: Balbism tonic: rezistenţă puternică la

pronunţarea unei silabe. Balbism tonico-clonic.