Finalităţile pot fi definite ca un concept pedagogic ce desemnează produsele demersurilor educaţionale pe diferetele lor trepte de derulare: ciclu şcolar generic, cicluri şcolare, ani şcolari, discipline pe ani şcolari cu integrare în cicluri şcolare etc.

Parametrii calitativi ai acestor produse sunt exprimaţi de standardele educaţionale.

Obiectivele educaţionale reprezintă un concept pedagogic corelat procesului educaţional, cu rol de direcţionare, trasare a drumului către finalităţi.

Din perspectiva construcţiei unui curriculum formularea obiectivelor se realizează în mai multe etape (Niculescu, 2003, pp.48-49):

- stabilirea finalităţilor generale în raport cu idealul educaţional, în termeni de competenţe; Aceste finalităţi pot fi de nivel maxim de generalitate (obiective educaţionale generale) sau exprimate în competenţe psihosociale şi profesionale, detaliate în standarde psihosociale şi profesionale şi particularizate în standarde ocupaţionale.

Finalităţile procesului de învăţământ

- formularea finalităţilor de referinţă (intermediare) ale procesului educaţional corespunzătoare unei arii curriculare la nivel de ciclu şcolar, exprimate în competenţe ce vor fi formate la elevi pe coordonatele: cognitivă, afectiv-atitudinală şi psihomotorie. Competenţele vor fi structurate pe standarde de formare (sau educaţionale).

- formularea finalităţilor punctuale ale situaţiilor de învăţare concrete, formate ca standarde instrucţionale pe domeniile cognitiv, afectiv-atitudinal şi psihomotor;

- elaborarea obiectivelor operaţionale care sunt componente operaţionale ale obiectivelor de învăţare, sunt măsurabile şi se elaborează în procesul didactic, la nivelul fiecărei lecţii. Ele se află în relaţie cu obiectivele de referinţă, conţinutul unităţii didactice, specificul clasei de elevi, particularităţile momentului şi locului în care se desfăşoară activitatea didactică, natura materialului didactic disponibil.

- obiectivele cadru şi de referinţă fac parte din categoria obiectivelor intermediare între cele de maximă generalitate şi cele formulate în raport cu activitatea didactică la nivelul fiecărei unităţi didactice.

Finalităţile educaţiei prezintă un grad mare de diferenţiere. În literatura de specialitate întâlnim o mare diversitate tipologică a acestora. Propunem prezentarea finalităţilor educaţiei pe trei niveluri în funcţie de gradul de generalitate.

Nivelul superior este cel mai abstract, reprezentat de idealul şi scopurile educaţiei.

Idealul educaţional este finalitatea de maximă generalitate a educaţiei care exprimă modelul sau tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice, pe care educaţia urmăreşte să-l formeze în procesul desfăşurării ei.

Prin intermediul idealului educaţional, societatea îşi proiectează aspiraţiile în legătură cu calităţile fundamentale ale membrilor săi. Idealul educaţional are trei dimensiuni:

- dimensiunea socială vizează tendinţa generală de dezvoltare a acelei societăţi, cu trăsăturile definitorii pe care le prezintă. Fiecare societate evoluează în concordanţă cu anumite legităţi interne, care îi imprimă un sens, o tendinţă, fapt ce trebuie anticipat şi respectat de educaţie;

- dimensiunea psihologică se referă la tipul de personalitate pe care societatea îl solicită, respectiv la configuraţia fundamentală de trăsături necesare pentru toţi sau majoritatea membrilor acelei societăţi. În formularea aspiraţiilor societăţii nu se poate face abstracţie de cerinţele şi aspiraţiile individuale ale omului;

- dimensiunea pedagogică se referă la posibilitatea acţiunii educaţionale de a transpune în practică acest ideal.

(Exemplu: Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative).

Organizarea pe niveluri a finalităţilor educaţiei

Scopurile educaţiei sunt determinate de idealul educativ, deci de condiţiile social-istorice pe fondul cărora se realizează acţiunea. Scopurile subordonează o serie de obiective, vizând finalităţi pe termen mai lung sau mai scurt. Dacă idealul educaţional vizează finalitatea educaţiei în ansamblul său, scopurile se referă la finalitatea unui complex de acţiuni educaţionale determinate. În timp ce idealul este specific unei perioade istorice şi unui tip de societate, scopurile educative sunt variate în funcţie de diversitatea acţiunilor educative concrete.

Nivelul intermediar traduce scopurile educaţionale în termeni educaţionali specifici, dar cu o largă arie de cuprindere. Obiectivele intermediare sunt o parte mai restrânsă a obiectivelor generale, scopurilor şi se definesc în termeni de capacităţi sau de operaţii mentale. Obiectivele curriculare sau specifice sunt caracteristice diferitelor arii curriculare. În formularea acestora se corelează două componente: una indică domeniul de conţinut: informaţii, reguli, algoritmi de calcul; cealaltă indică procesele psihice sau modul de abordare a conţinuturilor de către copil.

- Obiectivele cadru sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu. (Exemplu: Receptarea mesajelor transmise oral sau scris în diferite situaţii de comunicare).

- Obiectivele de referinţă (competenţe specifice) specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu la altul. (Exemplu: Identificarea ideilor principale dintr-un mesaj oral complex).

Nivelul operaţional

- Obiectivele operaţionale exprimă finalităţile unei activităţi didactice sub forma unor comportamente observabile şi măsurabile la elevi. (Exemplu: să identifice caracteristicile stilului beletristic.)

Operaţionalizarea reprezintă o strategie de analiză a finalităţilor procesului de învăţământ, realizată de cadrul didactic prin intermediul a două acţiuni complementare, care vizează eficientizarea activităţii de predare-învăţare-evaluare: deducerea obiectivelor concrete din obiectivele generale şi specifice, incluse în programele de învăţământ; formularea obiectivelor concrete, ca sarcini didactice pe care trebuie să le îndeplinească elevul în timpul activităţii.

Esenţial pentru operaţionalizare este faptul că se precizează ceea ce va face elevul, performanţa sau competenţa de care va fi capabil acesta după parcurgerea unei secvenţe de instruire. Cadrele didactice trebuie să proiecteze foarte riguros condiţiile de exersare şi de manifestare a comportamentelor preconizate la elevi.

În literatura de specialitate întâlnim mai multe tehnici de operaţionalizare a obiectivelor. Tehnica lui R.F. Mager presupune precizarea a trei parametri în formularea unui obiectiv operaţional:

- specificarea comportamentului final (performanţa);

- precizarea condiţiilor în care elevii urmează să demonstreze că au dobândit performanţa;

- precizarea criteriilor de evaluare.

Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale

Cerinţele care trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaţionale sunt:

- obiectivul să se refere la activitatea de învăţare a elevilor şi nu la activitatea profesorului;

- obiectivul să descrie comportamente observabile la elevi;

- obiectivul să fie formulat în termeni expliciţi, care să vizeze o singură operaţie sau acţiune;

- obiectivele să fie variate, depăşind nivelul simplei reproduceri de informaţii;

- să se evite un număr mare de obiective pentru o lecţie;

- în cazul în care sarcinile de învăţare vizează creativitatea, atitudinile sau convingerile elevilor, posibilitatea de operaţionalizare se diminuează şi se recomandă ca obiectivul să constea mai mult într-o descriere a condiţiilor, fără a preciza exact comportamentul elevului.

În formularea şi ordonarea obiectivelor educaţionale problema pedagogică importantă este de a specifica domeniile schimbărilor provocate în personalitatea elevului. Taxonomiile, ca abordări sistematice clasificatoare, s-au impus în special datorită cercetărilor publicate de B. Bloom şi colaboratorii săi. După domeniul activităţii psihice implicate, obiectivele se clasifică pe trei niveluri:

Cognitive (vizează asimilarea de cunoştinţe şi formarea unor capacităţi şi deprinderi intelectuale);

Afective (se referă la formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor);

Psihomotorii (vizează operaţiile manuale, deprinderile motrice).

Prezentăm în tabelul de mai jos clasificarea obiectivelor educaţionale pe cele trei domenii, precum şi categoriile taxonomice specifice fiecărui domeniu:

Taxonomia obiectivelor educaţionale

Taxonomia obiectivelor educaţionaleDomeniul psihomotor

1. Percepere

2. Dispoziţie

3. Reacţie dirijată

4. Automatism

5.Reacţie complexă

Domeniul cognitiv 1.Achiziţia cunoştinţelor

2. Comprehensiune

3. Aplicare

4. Analiză

5. Sinteză

6. Evaluare

Domeniul afectiv 1. Receptare

2. Reacţie

3. Valorizare

4. Organizare

5. Caracterizare

Pentru domeniul cognitiv, criteriul principal de organizare îl reprezintă ordonarea obiectivelor de la simplu la complex, astfel:

Achiziţia cunoştinţelor vizează cunoaşterea terminologiei, a datelor factuale, a definiţiilor, teoriilor. Se cere redare, reproducere, recunoaştere.

Comprehensiunea presupune reformulare, rezumare, interpretare.

Aplicarea vizează utilizarea cunoştinţelor pentru a rezolva situaţii noi.

Analiza presupune descompunerea unui material în părţi, relevarea relaţiilor dintre componente.

Sinteza echivalează cu capacităţile de ordin creativ, materializându-se în producerea unei lucrări personale (compunere), în elaborarea unui plan de acţiune etc.

Evaluarea implică formularea judecăţilor de valoare în legătură cu o anumită problemă, pe criterii de coerenţă, rigoare, eficienţă etc.

Domeniul cognitiv

EXEMPLE

Cunoaştere: să definească, să identifice, să enumere, să recunoască;

Comprehensiune: să explice, să exemplifice, să distingă, să spună cu cuvinte proprii;

Aplicare: să aplice, să stabilească legături, să demonstreze, să descopere, să folosească;

Analiză: să clasifice, să aleagă, să compare, să observe;

Sinteză: să compună, să rezume, să creeze, să planifice, să formuleze o concluzie;

Evaluare: să aprecieze, să decidă, să argumenteze.

Domeniul cognitiv:

Domeniul afectiv adoptă drept criteriu de clasificare interiorizarea unei norme sau valori:

Receptarea presupune conştientizarea de către elev a prezenţei unor valori, norme, exigenţe şi acordarea atenţiei.

Reacţia presupune răspunsul voluntar la aceste valori (elevul le caută şi simte satisfacţie în raport cu ele).

Valorizarea implică preţuirea şi preferinţa elevului pentru valori, acceptarea acestora.

Organizarea implică ierarhizarea valorilor în sistem şi stabilirea valorilor dominante.

Caracterizarea se referă la faptul că sistemul de valori constituit exprimă personalitatea elevului.

Domeniul afectiv

EXEMPLE

Receptare: să asculte, să diferenţieze, să combine;

Reacţie: să discute, să practice, să joace, să se conformeze;

Valorizare: să accepte, să renunţe, să nege, să dezbată;

Organizare: să organizeze, să armonizeze, să ajute;

Caracterizare: să schimbe, să revizuiască, să aprecieze critic.

Domeniul afectiv:

Domeniul psihomotor utilizează ca principiu ierarhic de ordonare gradul de stăpânire a unei deprinderi pentru a îndeplini o activitate motorie:Perceperea este actul preparator pentru o deprindere motorie şi se bazează pe stimulare şi descifrare senzorială.Dispoziţia se referă la starea de pregătire pentru a putea efectua un act motor (cunoaşterea ordinii operaţiilor, a instrumentelor necesare).Reacţia dirijată are în vedere executarea componentelor din care se constituie o deprindere.Automatismul reprezintă deprinderea finalizată, exersată în mod repetat.Reacţia complexă implică deprinderile eficiente, în contexte diferite.Prezentăm în continuare câteva exemple de verbe ce pot fi utilizate pentru a formula obiectivele operaţionale corespunzătoare celor trei domenii şi nivelurilor taxonomice:

Domeniul psihomotor

EXEMPLE

Percepere: să observe, să recunoască, să urmărească;

Dispoziţie: să dorească, să insiste, să manifeste interes;

Reacţie dirijată: să execute, să aplice, să răspundă;

Automatism: să execute, să repete, să exerseze;

Reacţie complexă: să execute corect, fără efort.

Domeniul psihomotor: