Cuprins
Proiectul de cooperare și partenerii ................................................................................. 3
Introducere: Importanța raselor autohtone în satul românesc ....................................... 6
Metodologia și sursa datelor.............................................................................................. 9
Rasele autohtone din România ....................................................................................... 10
Descrierea rasele autohtone .......................................................................................... 20
Rasa autohtonă locală: Oaia cu cap negru de Teleorman .............................................. 32
Resursele și actorii locali din teritoriile GAL ................................................................... 42
Cazuri de bune practici în Uniunea Europeană ............................................................. 52
2
COORDONATOR
Asociația Grupul de Acțiune Locală „Câmpia Burnazului”
Contact: comuna Peretu, județul Teleorman, 0724503906,
[email protected], responsabil de proiect — Dumitrescu Gabriel
PARTENER
Asociația Grupul de Acțiune Locală „Vedea-Gavanu-Burdea”
Contact: comuna Ghimpețeni, județul Olt, 0742081418,
[email protected] , responsabil de proiect — Ciobanu Constantin
PARTENER
Asociația Grupul de Acțiune Locală „De la Sâi la Călmățui”
Contact: comuna Călmățuiu, județul Teleorman, 0766339213,
[email protected], responsabil de proiect — Barbu Elena
Proiectul de cooperare
Partenerii
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea de acţiuni de cooperare interteritorială în vederea
susţinerii sectorului animal de rase autohtone din punct de vedere al exploatării, procesării, comercializării şi
păstrării identităţii teritoriului.
Valoare adăugată a proiectului de cooperare reiese din susţinerea identităţii teritoriale prin conservarea
raselor autohtone. Acţiunile de cooperare aduc valoare adăugată prin schimburi de cunoştinţe, idei, practici,
tehnici şi pot fi un punct forte în conservarea patrimoniului natural al zonelor rurale. Produsele care provin de
rase autohtone sunt în fiecare zi mai apreciate pe pieţele naţionale şi internaţionale. Prin intermediul unui
proiect de cooperare, teritoriile GAL-urilor implicate în proiect vor fi mai deschise spre asimilarea şi difuzarea
de cunoştinţe în sectorul raselor autohtone. Acest lucru va conduce la creşterea competitivităţii sectorului din
punct de vedere productiv şi comercial. Mai mult decât atât, proiectul reprezintă primul pas în susţinerea
identităţii teritoriale prin crearea ulterioră a unei mărci de origine certificată.
Pentru GAL-urile participante în cadrul proiectului de cooperare, colaborarea realizată dincolo de
graniţele propriului teritoriu va reprezenta un mod de a avea acces la informaţii şi idei noi, de a învăţa de la
alte regiuni pentru a stimula şi sprijini inovaţia, pentru dobândirea de competenţe şi noi mijloace de furnizare
a informaţiei şi pentru derularea de acţiuni comune concrete.
3
Interviuri cu responsabilii de proiect din partea Grupurilor de Acțiune Locală
De ce un proiect de cooperare pe tema conservării raselor autohtone?
Gabriel Dumitrescu (Grupul de Acțiune Locală Câmpia Burnazului): Deoarece în zona unde îşi desfăşoară
activitatea cele 3 GAL-uri participante se crește o rasă autohtonă de oi, rasă omologată la nivel naţional, care
are nevoie de o mult mai bună popularizare şi conştientizare în rândul populaţiei. În acest fel persoanele
interesate au avut ocazia să afle şi pe alte căi despre existenţa acestei rase de oi, să împărtăşească din
experienţa celor care deja se ocupă de creşterea oii cu cap negru. Conservarea raselor autohtone, pe de o
parte ajută crescătorii deoarece potenţialul rasei autohtone este unul foarte mare în cadrul speciei, și altă
parte contribuie la păstrarea unui element de identitate zonală, rasa formându-se şi dezvoltându-se în acest
areal. În acest fel, prin activitatea Grupurilor de Acțiune Locală, se contribuie la conservarea a ceva ce este
specific zonei în care îşi desfăşoară activitatea, la formarea oamenilor în spiritul păstrării şi respectării valorilor
locale și la dezvoltarea zonei prin popularizarea acestei rase. Odată crescut numărul crescătorilor de oi din
acesta rasă (ştiindu-se că la nivel naţional ea a câştigat foarte mulţi adepţi), se contribuie la dezvoltarea
potenţialului economic al zonei, zona devenind un bazin de unde crescătorii din ţara se vor alimenta.
Constantin Ciobanu (Grupul de Acțiune Locală Vedea Găvanu Burdea): Având în vedere că zootehnia
Românească este aproape inexistentă şi rasele de animale autohtone de asemenea, ne-am gândit că un
asemenea proiect poate veni în sprijinul crescătorilor de animale şi al celor de ovine în special, arătându-le şi
demonstrând în acelaşi timp, calitatea superioară a produselor romaneşti, rezistenţa acestora la condiţiile
climatice din ţara noastră precum şi rezistenţa la boli.
Elena Barbu (Grupul de Acțiune Locală De la Sâi la Călmățui): Motivele sunt multiple: mulți dintre fermierii
locali încearcă să-i copieze pe cei europeni, însă acest sector local încă nu este atât de „industrializat” precum
în alte State Membre. Astfel, crescătorii locali nu pot asimila cu succes încă toate cazurile de bune practici cu
care aceștia intră în contact, într-un mod sau altul, și nu pot avea creșteri spectaculoase în ceea ce privește
mărimea turmelor de oi folosind alte rase decât cele locale. De aceea militez pentru valorificarea rasei noastre
autohtone deoarece și-a dovedit de-a lungul timpului utilitatea și capacitatea productivă, în climatul ecologic
și tradițional al satului românesc.
Ce a însemnat pentru GAL-ul pe care îl reprezentaţi implicarea în acest proiect de cooperare?
Gabriel Dumitrescu: Pentru Grupul de Acțiune Locală pe care îl reprezint implicarea în acest proiect a
însemnat acumularea de experienţă suplimentară, ocaziile în care am cooperat cu ceilalţi colegi fiind un plus în
activitatea noastră. Am descoperit probleme cu care se confruntă oamenii din altă zonă şi am reuşit în acelaşi
timp să găsim soluţii la o parte dintre acestea. Am descoperit alte mentalităţi, dar şi moduri diferite de
abordare, fiecare zonă având specificul ei. Implicarea în acest proiect a însemnat o mai bună popularizare a
activităţii GAL Câmpia Burnazului, o întărire a relaţiilor dintre partenerii GAL, angajaţii GAL şi populaţia pe care
GAL-ul practic o deserveşte prin activitatea sa.
Constantin Ciobanu: Implicarea în acest proiect pentru noi şi pentru partenerii GAL a însemnat cunoaşterea şi
recunoaşterea calităţii produselor romaneşti şi a oii cu capul negru de Teleorman, produse care sunt net
superioare fata de cele aduse din diverse puncte ale lumii.
4
Elena Barbu: Implicarea în acest proiect a însemnat pentru Grupul de Acțiune Locală De la Sâi la Călmățui o
apropriere tot mai mare de oamenii din teritoriu pe care dorim să-i ajutăm prin eforturile noastre. În cazul de
față a fost vorba de oamenii implicați în zootehnia locală și cei care depun eforturi pentru conservarea rasei.
Ce beneficii aduce acest proiect localnicilor din teritoriul GAL pe care îl reprezentaţi?
Gabriel Dumitrescu: Acest proiect aduce reale beneficii localnicilor din teritoriul GAL Câmpia Burnazului, zona
fiind una preponderent agricolă şi cu potenţial ridicat pentru creşterea oilor. Rasa de oi care face obiectul
proiectului de cooperare s-a format pe teritoriul GAL Câmpia Burnazuluişi este o rasă care se pretează foarte
bine la zona noastră, este o rasă foarte eficientă care dă o producţie crescută atât de carne cât şi de lapte. Prin
promovarea şi popularizarea acestei rase de oi atât în vederea creşterii ei cât mai ales a conservării, adică
păstrarea caracterelor de rasă care au fost stabilizate, oamenii au ocazia să desfăşoare o activitate care să le
ofere independenţa financiară cât şi un grad ridicat de prosperitate dacă numărul capetelor de animale este
unul suficient de mare.
Constantin Ciobanu: Spuneam şi recunoaşterea calităţii produselor oii carabase cu capul negru de Teleorman.
Greutatea superioară a acestora, cantitatea de lapte mult mai mare și adaptarea în totalitate la condiţiile de
clima din ţara noastră.
Elena Barbu: Proiectul a avut o abordare integratoare iar beneficiile sunt atât de ordin economic, comercial
dar și din punct de vedere al formării profesionale a persoanelor direct implicate în acest sector economic atât
de important pentru dezvoltarea spațiului rural. Spre exemplu, crescătorii de ovine au conștientientizat în
cadrul cursurilor prevăzute în cadrul proiectului faptul că o structură asociativă, în care aceștia să colaboreze
activ și într-un ansamblu modern, le poate aduce o serie semnificativă de avantaje pe piața reală, acolo unde
aceștia se confruntă cu numeroase bariere.
Cum s-a desfăşurat colaborarea cu partenerii din momentul începerii proiectului?
Gabriel Dumitrescu: Colaborarea cu partenerii noştrii a fost una foarte bună, a ajutat la întărirea relaţiilor de
colegialitate, la cunoaşterea cât mai bună a zonei în care cu toţii activăm. Ne-am completat reciproc şi ne-am
dezvoltat capacităţile de comunicare prin realizarea în comun a diverselor activităţi pe care le-a presupus
proiectul nostru comun de cooperare. Plusul de cunoştinţe şi sporirea abilitaţilor de comunicare şi conlucrare
ne vor fi de un real folos pe parcursul activităţii noastre viitoare.
Constantin Ciobanu: Colaborarea a început prin schimburi directe între crescători de ovine din cele 3 GAL-uri.
Schimburi de experienţa benefice şi cu promisiuni (şi interes deosebit) de creştere şi extindere şi în teritoriul
GAL Vedea Gavanu Burdea a oii carabașe cu capul negru de Teleorman.
Elena Barbu: Colaborarea este unul dintre pilonii pe care axa LEADER s-a sprijinit de-a lungul timpului și așa
trebuie să fie și în viitor, pentru a asigura un efect de sinergie nu numai între autoritățile publice, instituțiile
europene și oamenii care beneficiază de proiectele depuse, dar și pentru angajații care lucrează neîncetat
pentru funcționarea cât mai eficientă a Grupurilor de Acțiune Locală. Tocmai în acest climat și cu aceste idei
am pornit la drum împreuna cu partenerii noștrii. Prin urmare, consider ca această colaborare a fost una
foarte fructuoasă și benefică, nu numai pentru crescătorii din regiune, dar pentru tot sectorul zootehnic
românesc, deoarece am dorit să aratăm că se poate!
5
Secolul 21 aparţine industriei genetice şi implicit industriei genetice animale. Câteva companii
transnaţionale domină piaţa pentru taurine, porcine, păsări, îşi revendică numeroase patente, investind sume
mari de bani în cercetare (laboratoare, echipamente şi specialişti). Industria genetică animală utilizează un
număr restrâns de rase de animale, cu performanţe economice ridicate, de exemplu la taurine rasele Holstein,
Brown Swiss şi Jersey, la porcine Marele alb, Landrace, Duroc, Pietrain şi Hampshire şi pot invada pieţele cu
produse animaliere cu preţuri mici, dar de calitate foarte slabă.
În ultima vreme cerinţele consumatorilor s-au diversificat din punct de vedere economic. România
poate să devină competitivă doar prin calitate, prin valorificarea nişelor de piaţă, aceasta însemnând
dezvoltarea fermelor organice sau ecologice, produsele românești de acest gen fiind apreciate la Nürnberg, în
cadrul Târgului de produse bio de anul acesta.
Pentru existența fermelor organice și pentru obținerea produselor de calitate este nevoie însă și de
materie primă. Aici intervine rolul raselor locale, care desigur din punct de vedere economic şi al
productivităţii sunt întrecute de alte rase din import. Dar aceste rase au gene care le conferă anumite calități
pe care rasele ameliorate nu le au.
Rasele locale trebuie păstrate, sigur, în efective mici. Aceste rase aproape în totalitate sunt proprietatea
Importanța raselor autohtone în satul românesc
6
unor oameni cu posibilități materiale foarte modeste, care au înțeles că sunt cel mai bine adaptate la condițiile
de mediu și exploatare din România, nepretențioase la hrană și rezistente la boli. Acești oameni nu-și permit
însă să plătească tratamente veterinare scumpe. Ei sunt gardienii păstrării acestor rase, iar condiţia modestă a
fost în favoarea acestei păstrări. Există o legătură puternică încă, în regiunile montane sau de deal, unde
comunitățile umane s-au păstrat destul de omogene, între oameni și rasele pe care le-au creat, le-au
moştenit. Distrugerea raselor locale înseamnă un dispreț față de munca înaintaşilor noștri care le-au creat și
față de generațiile viitoare care nu vor beneficia de ele.
În expoziții și târguri de agricultură se prezintă așa-numite “produse tradiționale” care de cele mai multe
ori nu respectă rețetele vechi, tradiţional fiind doar fumul. Nu multă lume cunoaște faptul că în 1908 la Sibiu
se stabilea un mezelar italian care prepara pentru prima dată un salam de durată, cunoscut mai târziu sub
numele de „Salam de iarnă“ sau „Salam de Sibiu“. Rețeta pentru acest salam era din carne de porc, rasa
Mangalița „abdomen de rândunică“ și carne de măgar. Cercetările făcute asupra compoziției cărnii și grăsimii
la cele trei rase transilvănene de Mangalița (fiecare varietate de culoare conform testelor ADN sunt rase
diferite) au demonstrat conținutul ridicat de LDL colesterol sau „colesterol pozitiv“, raportul între acizii grași
saturați și cei nesaturați fiind diferit față de alte rase de porcine. Carnea de culoare roșu intens, stratul de
grăsime gros și de culoare albă (care se poate prepara prin afumare rezultând un produs cu durată lungă de
valabilitate) recomandă Mangalița pentru mezeluri de calitate.
În Banat, până în 1989, străinii care veneau cumpărau Șuncă de Banat, slănină afumată și cârnați de
Arad, apreciind calitatea, aroma și savoarea acestora. Aceste produse se obțin de la rasele de porcine mixte,
cu stratul mai gros de grăsime: Bazna, Alb de Banat, Porcul Șvăbesc, Negru de Strei. Exemplare din aceste
porcine se găsesc încă pe valea Mureșului, între Arad și Deva sau între Arad și Otlaca.
Creșterea gâștelor reprezintă o altă caracteristică pentru România. Din lider european până în 1990 la
exportul produselor de gâscă, astăzi această piață este dominată de alte țări (Polonia, Lituania). În piețele din
Arad, până la mijlocul deceniului 7 al secolului 20, se vindeau la tarabe gâște sacrificate sau produse din carne
de gâscă, multe după rețete astăzi dispărute („gât de gâscă umplut“).
Produsele din lapte după „rețete tradiționale“ prezintă variabilitate mare în ceea ce privește calitatea.
Brânza Liptauer (Liptauer este numele unei paste roz de uns pe paine, făcută din brânză de vaci sau un
amestec de 1/3 brânză de burduf / brânză de vaci) este practic dispărută din zona Aradului. Sunt foarte puțini
proprietari de oi care cunosc rețetele de fabricare a brânzeturilor sau modul corect de păstrare a acestora. Pe
„drumul laptelui“ din zona Sebeș-Alba s-a încercat înființarea unei firme pentru achiziționarea brânzeturilor de
la proprietari de animale din zonă pentru a fi comercializate apoi în hipermarketuri. S-a renunțat la aceasta,
motivul principal fiind acela că acești proprietari nu au reușit să mențină constant aceeași calitate a
7
produselor.
La crescătorii de taurine numărul celor care cunosc cum se prepară brânzeturi de calitate este și mai
mic. Aceste rețete de preparare a diferitelor produse au fost transmise din generație în generație, mai ales pe
cale orală. Orientarea copiilor crescătorilor de animale spre alte meserii a rupt această comunicare. Unele
rețete reprezintă un bun al unei comunități rurale, greșeala fiind aceea că aceste rețete nu au fost patentate.
În concluzie pentru produse de calitate este nevoie de rețete verificate de-a lungul vremii și de materie
primă, furnizate în mod deosebit de rasele locale.
Una dintre căile de menținere a acestor rase este nișa de market. Prin dispariția raselor locale se pierde
identitatea comunităților care le-au creat. Pierderea unei rase nu înseamnă doar dispariția unei zestre
genetice valoroase, ci și a unei civilizații. Păstrarea unor mâncăruri, a unui ritual de servire a acestora în timpul
sărbătorilor sau la mesele de duminică constituie un mijloc de menținere a legăturii membrilor unei
comunități rurale. Aceste mâncăruri au la bază însă produse obținute de la rasele locale de animale domestice,
lucru demonstrat prin studiul relației om-animal-mediu, adică printr-o nouă știință introdusă în România, și
anume etnozootehnia. Aceasta îmbină ceva arhaic „etno“ cu ceva modern, zootehnie; reunește elementele de
comparație, reflexie și informații utile celor interesati de istoria și viitorul animalelor domestice. Termenul de
etnozootehnie este de proveniență franceză, de unde a fost preluat și introdus apoi în România de către
Asociația Transilvanian Rare Breeds.
Păstrarea raselor locale este importantă pentru asigurarea securității alimentare a populației României.
Legat de schimbările climatice, nu se cunoaște ce provocări pot apărea în viitor. Probabil specia taurină este
cea mai expusă la acestea; din acest motiv rasele care astăzi nu sunt apreciate economic în viitor pot
reprezenta o alternativă eficientă. În acest sens, în țările asiatice de exemplu s-a cerut pentru import un
număr mare de taurine, Bălțată Românească de exemplu. De asemenea, sunt cerute carcase de porc sau
hibrizi vii care să aibă un strat mai gros de slănină.
Menținerea raselor locale, a identității comunităților rurale, diminuarea sărăciei rurale și creșterea
competitivității economice a acestora se realizează și prin dezvoltarea industriei manufacturiere, însă la noi
prea ușor s-a renunțat la prelucrarea lânii sau a produselor lactate.
În fiecare comunitate ar trebui să existe cel puțin o unitate de prelucrare a produselor din zonă. Pentru
comercializarea acestora ar mai trebui înființat un lanț de magazine, după exemplul Aldi sau Lidl, în care se
vând mai ales produse manufacturiere din diferite comunități rurale ale Germaniei și Austriei.
8
Metodologia și sursa datelor
Metodologia de realizare a acestei publicații s-a bazat pe trei componente majore:
1. Sondaj de opinie aplicate la nivelul crescătorilor din cele trei teritorii ale Grupurilor de Acțiune Locală.
Informațiile ce au reieșit s-au concentrat pe situația specifică a valorificării rasei autohtone prin prisma a
trei nivele de cercetare: educația și nevoia de formare a crescătorilor, activitatea de producție și
comercializarea produselor derivate. Populaţia ţintă a fost reprezentată de 45 de persoanele ocupate în
activitatea de creștere a ovinelor din rasa autohtonă dar și a persoane din domeniile conexe (procesatori
sau distribuitori).
2. Interviuri cu personalități care contribuie la conservarea și valorificarea raselor autohtone (cercetători și
specialiști în domeniul zootehnic și genetica animalelor);
3. Studiu bibliografic privind importanța și totodată specificacitatea raselor autohtone din România, cu
precădere asupra rasei autohtone locale, de pe teritoriului celor trei Grupuri de Acțiune Locale: Oaia cu
Capul Negru de Teleorman. Sunt incluse ca surse bibliografice următoarele:
Constantin N., Cotruţ M., Şonea C., Fiziologia animalelor
domestice, Editura Coral Sanivet, Bucureşti, 1998;
Dinescu S., Hrănirea animalelor în ferme mici şi mijlocii, Editura
Ceres, 1996;
Dronca D., Ameliorarea genetică a populaţiilor de animale,
Editura Mirton, Timişoara, 2007;
Georgescu G. Monografia rasei Bălţată românească, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2001;
Oroian T., Dronca D., Valori genetice şi selecţia la animale,
Editura Mirton, Timişoara, 2005;
Pascal C., Creşterea ovinelor şi caprinelor, Editura PIM, Iaşi,
2007;
Pipernea N., Îmbunătăţirea structurii genetice a populaţiilor de
animale, Editura Ceres, Bucureşti, 1979;
Taftă V., Vintilă V., Zamfirescu S., Producţia, ameliorarea şi
reproducţia ovinelor, Editura Ceres, Bucureşti, 1997;
Matiuți M., Reconsiderarea raselor locale româneşti, articol
publicat în www.lumeasatului.ro la data de 16 decembrie
2013;
Bouleanu E., Superoaia viitorului vine din Teleorman. Povestea
mioarei albe cu cap negru: cântăreşte 100 de kilograme şi dă
un litru de lapte pe zi, articol publicat în www.adevarul.ro la
data de 8 februarie 2015;
Resurse electronice și surse foto
www.agrinet.ro
www.agro-tv.ro
www.agrofm.ro
www.agrointel.ro
www.animalzoo.ro
www.bovinedecarne.ucoz.net
European Network for Rural
D e v e l o p m e n t
(enrd.ec.europa.eu)
www.gazetadeagricultura.info
http://histologie.ro/
www.icdcocpalas.ro)
www.industriacarnii.ro
www.revista-ferma.ro
www.StiriAgricole.ro
www.wikipedia.com
www.zoo.ro
9
Rasele de animale autohtone, vechi, au avantajul că posedă o structură genetică specială, dobândită prin
selecţie naturală, care le asigură o extraordinară adaptabilitate la condiţiile mediului, manifestată prin
capacitate de reproducere, rezistenţă la îmbolnăviri şi valorificarea resurselor vegetale locale, fiind net
superioare raselor moderne, din punct de vedere al adaptibilităţii. Din aceste motive ele sunt considerate un
valoros rezervor de resurse genetice, necesar pentru susţinerea evoluţiei continue a populaţiilor de animale
domestice. Deşi aceste rase sunt foarte adaptabile zonelor unde au evoluat, producţia acestora de foarte
puţine ori reuşeşte să aibă un procent ridicat de rentabilitate. Acest lucru a dus la reducerea efectivelor din
aceste rase pănă la dispariţia unora dintre ele.
Acestea sunt cauzele pentru care lumea ştiinţifică responsabilă a iniţiat măsuri drastice pentru protejarea
biodiversităţii lumii vii, sălbatică sau domestică, existentă pe mapamond.
În ultimii ani şi România şi-a însuşit regulile cu privire la protejarea şi prezervarea biodiversităţii speciilor
de plante şi de animale de interes agricol şi zootehnic.
Conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor genetice animale a reprezentat obiectul Convenţiei
Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro din anul 1992 şi unul dintre principalele obiective ale
Planului de acţiune mondială al FAO şi ale Tratatului Internaţional privind resursele fitogenetice pentru
alimentaţie şi agricultură .
Rasele autohtone din România
10
Conservarea resurselor genetice a fost ştiinţific acceptată şi oarecum aplicată în Romănia din anii 1960,
însă în acest moment ea a căpătat suport legislativ, fiind de-a lungul vremii afectată de decizii arbitrare, de
competenţă cel putin discutabilă: un depozit de 4000 doze material seminal făcut în anul 1963 la ultima fermă
de elita pentru rasa Sură de Stepa a fost lichidat în anii 1970; genoteca avicolă cu un număr de 94 de rase şi
varietăţi, organizată în 1969 la Moşneni-Constanţa a fost lichidată în anul 1990. Ca urmare, prin Legea nr.
137/2006 s-a reglementat structura şi modalităţile de protejare a patrimoniului genetic, identificat de către
specialişti de renume, pe teritoriul ţării noastre.
În zootehnie, grija pentru protejarea şi conservarea raselor aflate în pericol de dispariţie i-a fost atribuită
Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, care are rol important pentru protecţia,
dezvoltarea cantitativă şi ameliorarea calitativă a patrimoniului genetic din zootehnie, atât la nivel naţional cât
şi în profil teritorial, sub aspectul calităţii zootehnice.
Pentru acordarea sprijinului tehnic şi economico-financiar, diversificat şi diferenţiat pe specii de animale,
pentru a se realiza consecvent şi eficient o protecţie reală şi o dezvoltare susţinută a patrimoniului genetic
naţional din zootehnie adaptate managementului de piaţă şi corelate cu cerinţele impuse de legislaţia
internaţionala, Agenţia Nationala pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Prof.Dr.G.K.Constantinescu
colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu Asociaţiile crescătorilor de animale.
Rasele protejate prin lege sunt următoarele: Sura de Stepă pentru taurine, Valaha cu coarne în Tirbuşon-
Raţca şi Karacul de Botoşani pentru ovine, rasele Albă de Banat şi Carpatină pentru caprine, Mangaliţa şi Bazna
pentru suine, rasa Gât Golaş de Transilvania pentru galinacee, rasele Bronzata şi Alb Mare cu piept larg pentru
curci, rasele Pekin, Leşească, Campbell şi Alergătoare indiană pentr raţe, rasele Toulouse, Emden, Chineza albă
şi Castanie pentru gâşte, Vulpea argintie şi Nurca pentru animale de blană, Apis melifera carpatica pentru
albine, iar la crap, Frăsinet, Ineu, Ropsa şi Crapul ornamental japonez pentru peşti.
Posibile cauze ale dispariţiei raselor autohtone
Geneticienii zootehnişti sunt cu toţii de acord că toate rasele protejate prin lege sunt în mod real în
pericol de dispariţie. Cauza cea mai frecventă este infecunditatea cauzată de faptul că, numărul de familii din
care sunt constitute fiind prea mic, nu se pot evita împerecherile între rude. Pericolul ca rasele autohtone să
dispară nu are drept cauză numai structura necorespunzătoare de familii, ci şi încrucişările de transformare
sau de absorbţie în alte rase mai performante, pe care le fac crescătorii cu scopul, desigur, de a-şi spori
veniturile.
Două rase de porci românești, Bazna și Mangalița, sunt tot mai căutate la export, după ce europenii au
descoperit că au carnea la fel de sănătoasă ca a somonilor, fără toxine și cu puțin colesterol. Însă nu fermierii
11
români sunt cei care s-au îmbogățit din comerțul cu acești porci. În timp ce Ungaria exportă carne de zeci de
milioane de euro, în România aceste rase valoroase au ajuns în pragul dispariției.
Nucleele de Mangalita si Bazna, păstrate mult timp la Staţiunea Experimentală Agricolă Turda, astăzi se
regăsesc în efective mici la diferiţi deținători. Pe lângă importanţa lor pentru conservarea naturii, argumentată
de Conventia de la Rio de Janeiro (1992), rasele au şi o importanţă cultural istorică: acestea atestă prezenţa
românilor pe vaste spaţii din această zonă a Europei şi concură la clarificarea unor probleme controversate
(cazul rasei Valahe cu coarne în tirbuşon şi al rasei Ţurcane, aflată aproape în tot arealul montan al Europei).
Managementul resurselor genetice animale in România
Managementul resurselor genetice animale are o importanţă deosebită în promovarea, păstrarea şi
folosirea raselor autohtone, în strânsă legatură cu modelele de dezvoltare şi practicile tradiţionale de
exploatare.
Diversitatea biologică şi genetică în agricultură constituie un factor indispensabil pentru dezvoltarea
producţiei agricole şi a zonelor rurale. În consecinţă, trebuie luate măsurile necesare pentru a asigura
conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor acestei diversităţi.
Legislaţia în domeniul conservării raselor este formată din :
O.U.G 194/2005 privind finanţarea de la bugetul de stat a unor măsuri pentru conservarea şi utilizarea
resurselor genetice animale în stare critică , în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile;
Legea nr.137/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenţă a Guvernului nr.194/2005
Ordinul 555/2006 privind aprobarea criteriilor de eligibilitate şi a modalităţilor de plată a programelor de
conservare şi utilizare;
Beneficiazǎ de sprijin financiar de la bugetul de stat deţinatorii de animale, care au întocmit programe
de conservare pentru populaţiile în stare critică, în pericol de dispariţie sau vulnerabile, cu respectarea
următoarelor condiţii:
existenţa unui sistem de evidenţă primară;
verificarea criteriilor privind circuitul reproducǎtorilor – organizarea populaţiilor în minim 12 familii de
tatǎ, fiecare familie fiind formatǎ dintr-un mascul şi un numǎr corespunzǎtor de femele;
verificarea criteriilor privind numǎrul minim de animale pe crescǎtor (populaţii în stare criticǎ, în pericol
de dispariţie, vulnerabile);
verificarea respectǎrii obligaţiilor beneficiarului ;
12
sǎ deţinǎ numǎrul de animale conform programului de conservare întocmit;
sǎ menţinǎ numǎrul de animale pentru care primeşte sprijin financiar în anul respectiv;
sǎ utilizeze creşterea efectivelor in rasǎ curatǎ;
sǎ ia masuri privind creşterea numarului de animale, la peste 5000 de capete, astfel încît sǎ devină
populaţii active cu program de ameliorare, în intervalul de 5 ani pentru care s-a încheiat contractul de
finanţare;
sǎ completeze la zi evidenţele primare stabilite de deţinătorul registrului genealogic al rasei şi al
documentelor primare în cazul altor specii.
Diversitatea genetică în ceea ce priveşte rasele autohtone din România este asigurată în cea mai mare
parte de populaţiile aflate în colecţiile de rase ale crescătorilor particulari şi de genofondul speciilor din
institute de cercetare sau staţiuni experimentale. Spre exemplu , responsabilă pentru conservarea celor 39 de
rase de păsări (din genotecă) este Federaţia Asociaţiilor Crescătorilor de păsări de curte şi animale mici în rasă
pură din România, care cuprinde 19 asociaţii ale crescătorilor particulari, iar pentru singura rasă autohtonă de
galinacee: Gât Golaş de Transilvania s-a constituit Asociaţia Crescătorilor de Păsări din rasa Gât Golaş de
Transilvania.
Cunoscându-se faptul că unele rase au fost create şi stabilizate cu mii de ani în urmă în mod natural şi
apoi ameliorate de către om, nu se poate ignora importanţa cultural-istorică a acestor rase.
Metodologia de conservare a resurselor genetice este elaborată de către instituţiile specializate şi
implementată de către asociaţiile crescătorilor conform legislaţiei în vigoare. În perioada 2000-2005
patrimoniul genetic a fost susținut financiar prin subvenţii acordate de către Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale prin prisma Programelor de Ameliorare coordonate de către Agenţia Naţională pentru
Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie “Prof. Dr. G. K. Constantinescu”.
Din anul 2006 au fost întocmite programe de conservare şi utilizare pentru fiecare populaţie, conform
legislaţiei în vigoare, aprobate de către Agenţia Naţionala pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie şi
monitorizate de Direcţia pentru Protecţia Resurselor Genetice Animale din cadrul său.
Rezerva de gene existentă la crescătorii particulari sub forma unor populaţii crescute în rasă pură
reprezintă o alternativă de resurse genetice valoroase, bine adaptate al condiţiile de mediu şi poate contribui
la diversificarea populaţiilor existente, la un anumit moment.
De-a lungul timpului biodiversitatea raselor locale s-a diminuat datorită numărului redus de rase care
au corespuns cerinţelor zoo-economice, astăzi aflându-se în programele de conservare şi utilizare a acestora
un număr de 56 de rase de găini, 7 rase de curci, 4 rase de raţe şi 4 rase de gâste. Menţinerea unor populaţii
13
ca rezervă de gene a impus adoptarea unor măsuri de finanţare de la bugetul statului cu privire la conservarea
şi utilizarea resurselor genetice animale în stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile .
Prin conservarea raselor din speciile restrânse numeric se constituie o sursă de gene ce ar putea ajuta la
rezolvarea unor aspecte, cum ar fi:
asigurarea unei baze de progres continuu în creşterea productivităţii raselor;
refacerea vitalităţii liniilor selectionate şi refacerea rezistenţei la boli;
evitarea deteriorării efectivelor din cauza apariţiei de homozigoti purtători ai unor gene recesive
dăunătoare, rezultat care poate aparea în starea de homozigoţie a procesului dispersiv;
posibilitatea utilizării în viitor a unor gene care la acest moment nu prezintă interes;
importanţa valorii cultural-istorice.
Creşterea animalelor din rase locale în pericol de abandon se face în România în sistem semiintensiv și/
sau în sistem extensiv. Sistemul extensiv de creștere se practică în gospodăria familială în care se cresc
animale pentru consum propriu și numai o cantitate redusă de produse se valorifică pe piața organizată.
Animalele sunt crescute în adăposturi simple, fără dotare tehnică deosebită și cu practicarea furajării la
pășune sau, la unele specii, în mare măsură, cu resturi menajere, la care se adaugă tărâțe, porumb, orz, ovăz,
rădăcinoase, bostănoase, cartofi, lucernă, masă verde. În acest sistem performanțele zootehnice nu sunt
deosebite, producția având un pronunțat caracter sezonier, mai ales pentru acoperirea consumului propriu.
În introducere, spuneţi-ne vă rog care a fost activitatea Dvs. de-a lungul carierii.
Teodor Crișan: De la terminarea facultăţii am fost cercetător la staţiunea de cercetări zootehnice 5 ani, unde
am avut nişte proiecte coordonate de Institutul de Cercetări Zootehnice din Bucureşti, axate în special pe
alimentaţia şi reproducţia la taurine şi ovine. După aceea am fost transferat la Ministerul Agriculturii după 5
ani, unde am lucrat pentru organizarea controlului oficial şi selecţia la taurine în special. Primele activităţi au
fost să numerotez animalele și să le introduc în registrul genealogic. După aceea am lucrat ca specialist în
agricultură detaşat agricol pe lângă Ambasada din Copenhaga şi Stockholm, unde am petrecut 2 ani şi jumate.
Acolo am studiat modul de organizare al creşterii animalelor (a selecţiei în special) şi modul de organizare a
asociaţilor respective. După aceea m-am întors în ţară şi am fost Şef de Serviciu la Centrul Republican de
Proces Selecţie (Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G. K.
Interviu cu Ing. Dr. Teodor Crișan privind conservarea fondului genetic al României, rasele autohtone și structura de organizare a fermelor românești
14
Constantinescu" actuală) unde am fost coordonator pe problemă creşterii oilor şi a selecţiei raselor, până la
pensionare.
Aţi menţionat de ţările nordice. Diferă mult structura de organizare faţă de ţara noastră?
Teodor Crișan: Da. În general, structura agricolă din ţările nordice şi ţările de jos, poate şi Germania este dată
de fermele unitare sau non-divizibile ca urmare a unor decrete foarte vechi care au dat stabilitate şi au furni-
zat o sursă de dezvoltare a unităţilor dar şi de continuitate în producţie. Există ferme de 200-250 de ani care
au fost trecute de la tată la fiu. Ce am studiat în mod în special a fost modul de organizare a asociaţilor
primare. Cum s-au născut primele organizaţii şi asociaţii. De exemplu, în Danemarca prima asociaţie a
producătorilor de lapte ce a avut ca scop transportarea către lăptarii. Membrii asociaţiei mergeau în fiecare zi
prin rotaţie. Aşa a fost prima asociaţie de colaborare în zootehnie. În ţară, coordonând activitatea de
producţie şi ameliorare la ovine, am pus bazele unei solide organizări ale acesteia, în sensul că am prelucrat
tot sistemul de apreciere a valorii la lână în formatul decimal, şi nu cum era vechiul sistemul german, care
indicau anumite valori (de tip AA, BB, etc.) dar care erau foarte greu de prelucrat mecanic.
Practic, aţi schimbat metodologia de clasificare a valorii într-un mod mult mai facil de prelucrat.
Teodor Crișan: Da, a durat aproximativ 2 ani şi acest sistem complex a reprezentat şi teza mea de doctorat.
Acest sistem presupunea un program complex de ameliorare. Fiecare ovină avea datele ei personale şi
producţia aferenta (pentru fiecare produs derivat în practică).
Ce impact a avut acest model şi cum a influenţat acest nou model de clasificare a ovinelor producţia efectivă?
Teodor Crișan: Acest model elaborat a fost preluat inclusiv în ţările din CAER (în special Polonia şi Ungaria).
Cunoscând toate fermele mari şi lucrând cu ele, am cunoscut foarte bine toate populaţiile de ovine din ţară,
aceasta fiind una din preocupările serviciului: identificarea şi arătarea valorii fiecăreia după o metodologie
unică şi comparabilă. Astfel, am avut rezultate bune. La sfârşitul activităţii a venit Preşedintele Academiei
Agricole din Bulgaria în vizită şi mi-a spus: „Am citit multe, dar nu am putut să cred că se pot face atât de multe
într-o viaţă de om!”. De atunci multe s-au transformat, inclusiv politica agrară. Pe atunci se cerea foartă multă
lâna fină pentru industrie. Producţia de lână fină a crescut cu peste jumate din producţia totală. Reforma
socială, economică şi politică a dus la prăpădirea multor populaţii de ovine. Au mai rămas în diferite locuri
câteva turme întregi în sistemul privat. Problema a fost faptul că nu a existat încredere în populaţiile şi rasele
de animale autohtone. Ele au caractere specifice: sunt rustice, rezistente, nepretenţioase dar mai slab calitativ
în producţia de lapte, lână şi carne. Şi atunci, au avut loc multe tentative de ameliorare. S-au adus diferite rase
15
pentru ameliorare. Toate au fost făcute însă de oameni cu proprietăţi mari, cu putere economică.
De ce sunt importante rasele autohtone?
Teodor Crișan: Rasa noastră noastră locală de ovine a fost Ţurcana, rasă rezistentă, nepretenţioasa, adaptată
foarte bine la condiţiile naturale, foarte aptă pentru drumuri lungi şi transhumanță dar şi pentru iernat. S-a
încercat ameliorarea acestei rase după cerinţele Fabricii de Textile de la Braşov. Atunci pe Valea Prahovei şi
Ţara Bârsei s-a introdus rasa Țigaie pentru metisare, pentru încrucişare. Şi astfel, s-a dezvoltat în zona aceea
de-a cursul a 60-70 de ani numai rasa Țigaie. Astfel, din cauza cererii pentru această rasă, oamenii s-au
adaptat. S-a încercat introducerea anumitor rase din Anglia sau Franţa, dar acestea au specificul lor de
producţie unilaterală (de carne în general, cu lâna scurtă), nespecifică locului. Acestea nu au rezistat la noi din
cauza climei. Acolo clima este umedă şi rece, dar este uniforma tot timpul anului. La noi, clima continentală,
cu variații mari de temperatură, a condus la prăpădirea raselor importate. Eu personal am ales şi am adus din
Australia jumătate de milion de oi, care însă nu au lăsat nicio urmă de ameliorare în ţară. Astfel s-a revenit la
rasele autohtone: ţurcana şi țigaia. S-au mai adus şi alte rase de oi, mai puţin cunoscute, dar nici ele nu au
lăsat urme din cauza sistemului diferit de exploatare. În România, proprietarii naţionali de turme de oi nu
dispun de păşunile necesare. Există numai păşunile comunale, iar dacă un crescător deţine o turmă de 200 de
oi, el primeşte o parcelă pentru numai 50 de oi, spre deosebire de alte ţări, unde crescători beneficiază de
terenuri şi păşuni speciale pentru creşterea ovinelor. Astfel, rămân şi se adaptează numai oile rezistente care
au tăinuit secole în aceste condiţii.
Consideraţi că ar trebui ca crescătorii să mizeze în continuare pe rasele autohtone?
Teodor Crișan: În general da, ar trebui să se mizeze pe rasele autohtone. Se pot face şi îmbunătăţiri prin
încrucişări între rase, dar foarte bine organizate. Spre exemplu, de Institutul de Cercetări de la Palas. Acesta ar
avea un rol foarte important dacă ar avea bază şi ar putea să livreze reproducători. Însă se zbate între viaţă şi
moarte, deoarece nu are fonduri deşi au creat nişte rase foarte bune pentru lapte şi carne. În prezent, din câte
văd eu sau intuiesc mai bine zis, vor rezista rasele care se vor putea mulge, producătoare bune de lapte. Asta
deoarece suntem consumatori ai acestui produs, nu doar noi, dar şi alţii. Problema este ca în prezent nu este o
gândire, un plan, o viziune pentru dezvoltarea. Anumiţi crescători aduc oi şi berbeci din afară turmei, dar care
nu se adaptează deoarece nu sunt aceleaşi condiţii. Aceştia realizează cheltuieli mari, dar în 2-3 ani nu se aleg
cu nimic.
Din punct de vedere cronologic, cum s-au dezvoltat aceste rase autohtone?
16
Teodor Crișan: În anii 60 s-a dezvoltat rasa Karakul, rasă de pielicele. Acestea erau foarte timid dezvoltate, dar
între timp s-a ajuns la o calitate bună. Am văzut această rasă incipientă în anii 1970 în zona Teleormanului şi
am început să organizăm ceva. Astfel, s-a conturat într-o populaţie locală foarte bună şi foarte apreciată,
adaptată condiţiilor din zonă. Are o producţie mare de lapte, ce o ajuta inclusiv la creşterea mieilor, deoarece
îi dezvolta foarte rapid, precoce, iar ei pot intra la reproducţie la 9-10 luni. Până la urmă, s-a conturat această
rasă. Crescătorii au văzut acest lucru bun deşi ei nu cred nimic până nu se conving cu ochii lor. O parte din
aceştia au ascultat ce ar trebui să facă, dar alţii au fost mai nărăvaşi şi au introdus în turme anumite rase
asemănătoare mai mari. Aceasta a fost „boala necunoscătorului”, să fie animalul mare. Dar nu neapărat ce e
mare e şi productiv, deoarece consuma foarte multe resurse pentru întreţinerea animalului. De asemenea, în
anii 1970 s-a mai conturat o rasă locală. Un merinos de deal, din zona Sălaj, Satu Mare, Baia Mare. În dealurile
respective nu mergea merinosul precoce sau merinosul german, pentru că era o umiditate mai mare. În anul
1957 a fost o hotărâre de guvern ce a mărit preţul la lâna de merinos. Un kilogram de lână de merinos era de
64 de lei, iar un salariu de CFR-ist era în jur de 310 lei. Datorită politicii de susţinere în 5 ani de zile s-a
schimbat populaţia de ovine şi a apărut această populaţie de deal. Situaţia economică şi stimularea producţiei
a fost un factor determinant. Acum predomina în general rasa ţurcana şi zona cu rasa tigaie, o rasă mai puţin
dezvoltată, cu o lană semifină dar acceptabilă.
De Oaia cu Cap Negru de Teleorman, cunoscută ca şi Carabasa, ce ne puteţi spune?
Teodor Crișan: Aceasta este oaia de Teleorman, generic spus, deoarece aici s-a format. Este o populaţie din
zonă pe care am observat-o în anii 65-70, atunci când s-au făcut primele observaţii. Treptat am studiat-o
profund şi am scos în evidenţă turmele particulare şi i-am îndrumat pe oameni ce să facă. Am măsurat-o, am
cântărit-o şi i-am făcut controlul organizat al producţiei şi reproducţiei şi s-a conturat această rasă în zonă.
Aceasta oaie de Teleorman nu face drumuri lungi, ea merge până la marginea satului, la păşune şi este o oaie
de casă, fiind crescută de cioban. El ştie fiecare miel şi este crescută de familie. În prezent, da, s-a consolidat.
Are o populaţie destul de numeroasă şi destul de uniformă, dar mai trebuie lucrat.
Fondul genetic, se poate deteriora în timp din cauza metisărilor efectuate neorganizate, fără o bază ştiinţifică?
Teodor Crișan: Acum ştiţi cum e, la populaţiile mari, cum e rasa Ţurcana sau Merinos în Dobrogea sau în Banat,
o intervenţie cu câţiva berbeci nu influenţează aşa de mult fondul genetic. Schimbă anumite caractere dar
acestea se corectează cu următoarea generaţie. În schimb, când se face metisare continuă, când se face o
absorbţie a unei rase cu alta rase, atunci este mai complicat. La Centrul Republican, pentru a fi siguri de
calitatea producţiei se lua şi se cântărea producţia de lână la fiecare animal. Se lua probe de lână, se duceau la
17
laborator unde aveam aparatura de măsurat la
nivel de microni lungimea şi grosimea firului,
analizam randamentul lânii (cât rămâne lana
curată). După aceea se făcea testarea berbecilor,
testând loturi de produşi din fiecare berbec. Pentru
a verifica corectitudinea datelor, luăm sângele
produşilor din lotul de testare pentru a vedea
exactitatea lucrării. De acolo am găsit fondul
genetic al raselor. La rasa ţurcana, fondul genetic
era de 96%, ceea ce înseamnă că există o foarte
mare stabilitate în toată populaţia. La merinos, care
a trecut prin mai multe metisări, acesta era la abia
62%. Rasa Palas, care a fost una din cele mai
lucrate rase, a avut fondul genetic 52%. Deci fondul
genetic al raselor se schimbă odată cu gradul de
ameliorare sau gradul de închidere al reproducţiei.
Dacă se constată că fondul genetic are însuşiri că
rezistenţa, acomodare şi aclimatizare, acesta
trebuie să fie păstrat şi consolidat. Şi oaia de
Teleorman a fost un fond genetic creat ad-hoc, cine
ştie când şi cum. Noi am făcut o asociaţie de crescători, cu oi toate la fel, pentru a consolida acest fond
genetic. Sigur că aceste fonduri genetice locale trebuie păstrate. Spre exemplu, în Banat exista o rasă de oi cu
coarne sub formă de tirbuşon, Rațca îi spune, o rasă locală, din zona Reșiței, foarte rezistentă, ce nu se
îmbolnăveşte de bruceloză. Populaţii mai mici nu mai există ca urmare a colectivizării. Au fost cumpărate
turme întregi şi s-au uniformizat multe dintre ele.
O ultimă întrebare, credeţi că se poate schimba structura de producţie şi mentalitatea crescătorilor? Consideraţi
că ar fi un prim-pas asocierea dintre producători, precum în exemplul dat din Danemarca?
Teodor Crișan: Da, se poate face, dar numai dacă este interes economic. Dacă se vor dezvolta anumite cerinţe
pentru o anumită producţie în timp, atunci fermelor se vor consolida.
Rasa Rațca din zona Banatului (sursă foto: www.histologie.ro
Fermă zootehnică din localitatea Nicolae Titulescu (GAL
Vedea Găvanu Burdea), (sursă foto: www.histologie.ro
18
Creşterea oilor a reprezentat o îndeletnicire a poporului român încă de la începuturile istoriei sale.
Creşterea ovinelor pentru producţia de carne poate deveni unul dintre sectoarele importante ale agriculturii
din României.
Genofondul valoros al acestei specii cu o bună adaptabilitate la condiţiile naturale locale, specialiştii
competenţi în acest domeniu, tehnologiile specifice performante şi bogata experienţă profesională oferă
posibilitatea de redresare numerică rapidă a ovinelor.
Consevarea rasele de ovine autohtone şi creşterea lor în raport cu condiţiile naturale şi economice
existente şi cu tradiţia acestei activităţi, are ca motor principal activitatea de ameliorare, în direcţia
îmbunătăţirii calităţii producţiilor de carne şi lapte, evitându-se totodată dispariţia unora dintre ele, cu rol
determinant în evoluţia genetică a efectivelor. Chiar dacă România nu este una dintre ţările mari
consumatoare de carne, putem deveni producători şi exportatori pentru ţările din Europa, acesta fiind un
motiv în plus pentru dezvoltarea fermelor de ovine. Rasele locale de oi pot fi clasificate după fineţea lânii
astfel: rase cu lâna fină (Merinos de Palas; Merinos Transilvanean; Spanica); rase cu lâna semifină (Ţigaie); rase
cu lâna semigroasă (Stogosha; Oaia cap negru de Teleorman) şi rase cu lâna groasă (Ţurcana).
Descrierea rasele autohtone din România
Sectorul ovinelor
20
Rasa Merinos de Palas
A fost creată în cadrul Institutului de Cercetare
Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi
Caprinelor Palas, Constanţa, fiind omologată ca rasă
în anul 1960. În urma perfecţionării, Merinosul de
Palas a devenit o rasă mixtă, de lână fină şi carne, cu
precocitate ridicată. Poate fi considerată cea mai
perfecţionată rasă de oi din România fiind
competitivă pe plan internaţional cu rase de tip
merinos şi poate fi folosită la ameliorarea
producţiilor raselor locale.
Rasa Merinos Transilvănean
S-a format în zona de vest a țării, fiind foarte
numerosă în județe precum: Arad, Bihor, Satu-
Mare şi Sălaj.
Merinosul Transilvănean s-a format în secolul
trecut, din Ţurcana, Ţigaie şi metişi din Câmpia de
Vest a ţării, încrucişată cu berbeci din rasele
Merinos Rambouillet şi Negretti, apoi cu Merinosul
Precoce şi Merinosul unguresc de pieptene. S-a
conturat ca o rasă proprie în primele decenii ale
secolului trecut. Datorită numărului mare de rase
care au participat la formarea lui şi datorită
condiţiilor diferite de întreţinere şi alimentaţie, s-au
diferenţiat două tipuri: tipul mare, crescut în zona de
câmpie şi tipul mic sau de coline, crescut în zona de
coline.
Berbecul din rasa Merinosul de Palas (sursă foto:
histologie.ro)
Oile din rasa Merinosul de Palas (sursă foto: histologie.ro)
Merinosul Transilvănean (sursă foto: David Monniaux, wikipedia.com)
21
Rasa Spancă
Este un produs de încrucişare dintre berbeci
din rasa Merinos cu Ţigaie, proces întâlnit în zonele
de interferenţă a celor două rase după introducerea
raselor Merinos în ţara noastră, care a continuat
intens prin acţiunea de merinozare după anul
1950. Efectivele de oi spancă reprezintă populaţii
neconsolidate ereditar. Spanca este raspândită în
sud–estul ţării, în Dobrogea, estul Munteniei, sudul
Moldovei, în Banat şi în Transilvania.
Având în vedere rezistenţa, adaptabilitatea şi
însuşirile morfo-productive, Spanca prezintă o mai
mare importanţă economica faţă de Țigaie. De
asemenea, are o capacitate pronunţată de
combinabilitate cu Merinosul şi rasele de carne, în
vederea creării de tipuri, precum şi în scop
industrial.
Rasa Ţigaie
S-a format în sud-estul Mării Caspice, prin
domesticirea speciei sălbatice Arkar (Ovis vignei
arcar). În prezent se găseşte în efective mari în ţările
din Europa centrală şi de răsarit (Polonia, Iugoslavia,
Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, România,
Republica Moldova şi sudul Ucrainei). La noi în ţară,
până în anul 1950, rasa Țigaie se creştea în efective
mari în sudul Moldovei şi în Dobrogea. În urma
dezvoltării industriei textile a crescut cerinţa de lână
semifină şi ca urmare a început acţiunea de
"ţigaizare" a oilor Ţurcane în toate zonele de şes,
depresionare, colinare şi chiar de deal.
Miel din rasa Spancă (sursă foto: industriacarnii.ro)
Oi și miei din Rasa țigaie (sursă foto: www.agrofm.ro)
Oi și berbeci din Rasa țigaie, varietatea ruginie
(sursă foto: www.histologie.ro)
22
Pe parcursul unei perioade îndelungate, în strânsă legătură cu posibilitățile de furajare, climă şi în
interesul crescătorilor, s-au format două ecotipuri: Ţigaia de șes şi colină, care este mai masiv, mai precoce şi
cu producţia de lână mai mare, dar mai puţin rezistentă la ploi reci şi Ţigaia de munte, mai puţin dezvoltată, cu
lâna mai groasă , rezistentă la condiţiile de climă montane.
Are capacitate remarcabilă de aclimatizare. Oile Ţigaie sunt mai puțin rezistente la frig, ploi reci şi
pododermatite, în comparaţie cu cele din rasa Ţurcană, dar sunt mai bine adaptate la climatul cald şi secetos
şi ca urmare, se cresc mai bine în zona de ses, depresionară şi colinară. În functie de culoarea cojocului de lâna
şi a jarului, există patru varietăţi de culoare: bucălaie, ruginie, belă şi neagră.
Rasa Ţigaie de Ruşeţu
A fost creată la SCPCO Ruşeţu, judeţul
Buzău, în perioada anilor 1962-1985 prin
încrucişarea oilor Ţigaie cu berbeci Corriedale şi
Romney Marsh, urmată de izolare reproductivă şi
selecţie în direcţia sporirii producţiilor de lână
semifină şi carne. A fost omologată ca rasă în 1988.
Rasa Ţigaie de Ruşeţu a fost folosită la
ameliorarea producţiilor de lână, carne şi lapte la
efectivele de ovine Ţigaie crescute în zona de
influenţă a staţiunii.
Rasa Karakul de Botoşani
A fost creată la SCPCO Popăuţi, judeţul
Botoşani, în perioada anilor 1948-1988 prin
încrucişarea oilor Ţurcană neagră şi Ţurcană
brumărie cu berbeci Karakul negru şi Karakul
brumăriu proveniţi din import (Germania şi URSS).
A fost omologată ca rasă în anul 1988. Paralel cu
ameliorarea liniilor clasice de culoare (neagră şi
brumărie) în ultimii ani au fost create noi linii de
culoare – sur, roz, maro şi alb. Rasa este
competitivă pe plan internaţional.
Rasa țigaie de Rușețu (sursă foto: www.icdcocpalas.ro)
Karakul de Botoșani, varietatea neagră
(sursă foto: www.histologie.ro)
23
Rasa Ţurcană
Forma sălbatică din care derivă rasa Ţurcană nu este cunoscută cu precizie. Mulţi cercetatori care au
studiat originea animalelor domestice susţin că Ţurcana ar deriva din Ovis vignei arkar, însă când şi unde a fost
domesticită, precum şi modul de raspândire nu sunt cunoscute cu certitudine. Marele cercetător în domeniul
creşterii ovinelor, N.,Teodoreanu, citat de V. Tafta (1983 şi 1996) şi C. Pascal (1997 şi 1998), susţinea că oaia
Ţurcană a fost domesticită în ţinutul Munţilor Carpaţi încă din perioadele preistorice de unde s-a raspândit
prin transhumanţă și în alte zone. Studiile efectuate de către R. Balevsca şi A. Petrov (1972), evidenţiază faptul
că oaia Ţurcană este cea mai veche rasă de ovine. A apărut iniţial în regiunea Kirt din zona Mării Egee, de unde
s-a extins treptat în toată Peninsula Balcanică şi de aici pe teritoriul actual al ţării noastre apoi şi în alte zone
de est, nord şi vest faţă de România. Este o rasă rustică şi rezistentă, face parte din tipul morfoproductiv mixt,
fiind exploatată, în funcţie de varietate, pentru producţiile de lână grosieră de covoare, lapte, pielicele şi
carne. Rasa Ţurcană, prezintă trei varietăţi de culoare: albă, neagră, brumărie.
Exploatarea oilor se face deopotrivă în cele trei direcţii şi în principal, în funcţie de interesele locale,
pentru lână-carne-lapte sau lapte-carne-lână. Până în anul 1990, având o importanţă mai mult locală,
preocupările de selecţie şi de ameliorare a ovinelor aparţinând acestei rase au fost aproape nule. Dupa anul
2000 apar primele oi din aceasta rasă care au fost incluse în controlul oficial al producţiei, iar în 2002 Pascal C.
desfăşoară o activitate de cercetare în vederea evidenţierii elementelor caracteristice populaţiei de Ţurcană
albă crescute în sectorul privat din zona submontană a Moldovei.
Aria geografică actuală a oilor ţurcane şi a tipurilor derivate din ea este întinsă, cuprinzând România,
sudul Ucrainei şi Moldovei (Tuska) sub denumirea de oaie Valahă sau Valachian Zeckel, Grecia, Albania,
Iugoslavia, Croaţia, Bosnia şi Hertegovina, Slovenia, Cehia, Slovacia şi Polonia. În România se găsesc cele mai
numeroase şi valoroase oi țurcane, localizate în special în zonele depresionare montane dar şi în zonele de
deal şi chiar de șes.
Miei și țurcana (sursă foto: StiriAgricole.ro)
24
Oaia Cap negru de Teleorman
A fost omologată ca rasă în anul 2010, de către autoritatea naţională în domeniu, Agenţia Națională
pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. Este o populaţie locală cu caracteristici specifice diferite faţă
de restul raselor de ovine din ţară. Rasa s-a format în condiţii naturale ale ecosistemului din zona Teleorman,
prin selecţie în direcţia producţiei de lapte-carne, lână, prin dirijarea împerecherilor pentru consolidarea
caracterelor morfo-fiziologice, urmată de izolare reproductivă.
De-a lungul Dunării sunt populaţii de ovine asemănătoare, prin conformaţie, exterior şi producţie, în
Bulgaria şi Serbia, dar până în prezent nu s-au găsit documente sau indicii că au origine comună sau
influenţare reciprocă.
Rasa s-a dezvoltat prin selecţie naturală şi preferinţa crescătorilor pentru tipul de produs. Selecţia
dirijată şi controlată de ORSA Teleorman şi sub îndrumarea Ing. Crisan Teodor de la CRRSA Bucureşti, a început
în anii 70. Au fost cuprinse în controlul oficial efective reprezentative în unităţi şi turme ale crescătorilor. În
prezent este rasă recunoscută şi prezintă mare interes pentru ameliorarea turmelor din alte judeţe din ţară,
fiind un important centru de producere şi difuzare a berbecilor de reproducţie.
Această rasă se caracterizează printr-o mare capacitate ereditară de transmitere a caracterelor la
descendenţi, precum şi de predominanţă în cazul încrucişărilor, exprimată chiar de la prima generaţie. Are o
bună adaptabilitate la condiţii diferite de climă şi mediu. Toate aceste caractere sunt demonstrate şi prin
lucrările de cercetare efectuate în judeţ, de institute de cercetare şi teze de doctorat.
In prezent, Oaia cap negru de Teleorman contribuie la accelerarea şi ameliorarea genetică a efectivelor
de ovine din judeţ şi din ţară, este precoce cu folosire la reproducţie mai devreme, are o eficienţă economică
mare faţă de alte rase, fiind solicitată de crescători din toata țara. Prin difuzarea de reproducători de mare
valoare biologică a contribuit la îmbunătăţirea efectivelor existente, rasa fiind bine adaptată la condiţiile de
climă ale României, rezistentă la boli și având o capacitate mare de adaptare.
Oaia și berbecul cu Cap Negru de Teleorman la fermă și în timpul pășunatului (sursă foto: arhiva proprie)
25
Ee posesoare a unor calităţi remarcabile:
rusticitate, longevitate, adaptabilitate, rezistenţă
deosebită la intemperii şi boli, precum şi
caracteristici productive: lapte gras şi carne de
calitate. Se impune ca genofondul acesteia sa fie
conservat prin creşterea, înmulţirea, ameliorarea ei
ca populaţie redusă, izolată reproductiv, scoasă de
sub influenţa şi acţiunea factorilor care pot modifica
frecvenţa genelor astfel încât acestea să rămână
neschimbate.
Populaţiile de bovine din evul mediu din
România reprezintă tipurile care au stat la bază
constituirii rasei Sură de stepă. Această rasă
primitivă ocupă aproape întreaga suprafaţă a ţării cu
excepţia regiunii carpatice, unde probabil era
răspândită o altă vită primitivă, de talie mai mică –
cea de munte, numită şi Mocăniţa. De altfel chiar
Dimitrie Cantemir pomenea în Descrierea
Moldovei de boii mici de la munte şi de „cirezile mari
cu boii frumoşi zdraveni” de la şes.
Laptele de la Sura de Stepă este calitativ
superior altor rase prin lipsa infecţiei cu leucotice şi
TBC, iar masculii care nu interesează pentru prăsilă
pot deveni boi de muncă foarte apreciaţi, atât în
gospodăriile populaţiei cât şi ale fermelor.
Rasa Sura de stepa constituie un material
biologic valoros datorită adaptabilităţii, rezistenţei şi
capacităţii combinative în încrucişarea cu alte rase,
în special cu rasa Brună de Maramureș.
Sectorul taurinelor
Sura de stepă
Sura de stepă (sursă foto: bovinedecarne.ucoz.net)
Sura de stepă (sursă foto: www.histologie.ro)
Sura de stepă în timpul unei expoziții
(sursă foto: http://www.sulletraccedellepodoliche.it)
26
S-a format în nord-estul ţării, în Transilvania şi Banat în urma unui îndelung proces de încrucişare tip
„absorţie", început în anul 1860 și practicat între vaci din rasa Sură de stepă şi tauri din suprarasa Simmental
de diferite provenienţe.
Are o dezvoltare corporală mare (femelele au talia de circa 133-135 cm şi greutatea de circa 600 kg),
conformaţia mai puţin armonioasă, capul mare, gâtul de lungime medie, bine îmbrăcat în musculatură,
trunchiul relativ lung, larg şi adânc, abdomen amplu, uger globulos cu structura bună şi mameloane corecte,
membre puternice. Pielea este groasă, densă şi uniformă, iar părul este des şi lung. Culoarea este bălţată alb
cu galben, de diferite nuanţe (de la gălbui pâna la roşu deschis), având întotdeauna capul şi extremităţile
membrelor de la genunchi și jaret în jos de culoare albă.
Rasa Bălţata Românească are o constituţie robustă, temperament liniştit, precocitate mediocră
realizând prima fătare la vârsta de aproximativ 33 luni şi un interval între fătări de 440 de zile.
Producţia de lapte variază în funcţie de condiţiile de exploatare fiind în medie între 3500-4000 kg/
lactaţie, cu 3,8 % grăsime. Manifestă precocitate, aptitudini pentru mulsul mecanic şi economicitate mai puţin
bune, viteza de muls de 1,1 kg/min și un consum de cca. 1,2 UN/kg lapte). Producţia de carne este foarte bună
datorită aptitudinilor deosebite ale rasei materializate prin: pretabilitate foarte bună la sistemul intensiv de
îngrăşare, greutate corporală mare, precocitate bună, spor foarte bun de creştere, conversie bună a furajelor,
economicitate bună şi indici cantitativi şi calitativi deosebiţi ai cărnii. Astfel, tăuraşii, îngrăşaţi intensiv, au un
spor de creştere de peste 1200 g/cap/zi (realizând peste 550 kg la sacrificare - 16 luni), cu un consum specific
de 7 UN/kg spor şi un randament la sacrificare de 53-58 %. Carnea în carcasa are o pondere de peste 65%,
raportul carne-oase este de 4,2/1, iar carnea are însuşiri tehnologice şi organoleptice bune.
Bălţata românească
Bălțata românească (surse foto: http://www.animalzoo.ro și www.zoo.ro)
27
Este o rasă de găini cu un aspect deosebit, chiar ciudat,
care îşi are originea în Transilvania, România. A fost pentru
prima oară prezentată la o expoziţie internaţionala la Viena, în
anul 1875. Gât Golaş de Transilvania este o rasă de găini ce nu
poate fi ignorată. Iniţial s-a considerat că această rasă de găini s-
a obţinut prin încrucişarea dintre o găină şi un curcan, lucru care
este imposibil. Cercetările ulterioare au dovedit că gâtul gol al
acestei rase se datorează unei mutaţii genetice. Gât Golaş de
Transilvania a trezit interesul oamenilor datorită calităţilor
multiple pe care aceasta le are oferind ouă şi carne de bună
calitate.
Aşa cum ii spune numele, Gât Golaș de Transilvania are
gâtul, gușa și pieptul fără pene. Smocul de pene de pe gât sau
gușa indică faptul că aceasta nu este o rasă pură. Culoarea
penajului este negru, alb, roșiatic sau barat. Trunchiul este oblic,
capul mic, iar pielea de pe corp este alba. La temperaturi
ridicate, aceasta devine roșie. Gaina Gât Golaș de
Transilvania este foarte rezistenta la temperaturi ridicate, un
aspect important și apreciat de crescători.
Sectorul galinacealor
Gât golaş de Transilvania
În scopul protejării, utilizării şi păstrării biodiversităţii genofondului avicol naţional, orientarea
ameliorării este corelată direct cu exploatarea şi diversitatea producţiilor realizate, ale celor 56 de rase de
găini, structurate pe linii pure şi genoteca. Rezerva de gene existentă la crescătorii particulari sub forma unor
populaţii crescute în rasă curată, inventariata în număr total de 7.236 capete, reprezintă o alternativă de
resurse genetice valoroase, ce pot contribui la diversificarea populaţiilor existente în ferme, luându-se în
consideraţie evitarea creşterii consangvinizării, prin asigurarea unei mărimi de efective corespunzătoare.
Se observa o creştere numerică a numărului de păsări la crescătorii particulari, deoarece în România a existat
şi există o anumită tradiţie, ca hobby sau din raţiuni practice, în ceea ce priveşte conservarea raselor de
animale, vizibilă în special la găini.
Cocoșul și găinile Gât golaş de Transilvania (sursă foto: www.zoo.ro)
28
Sectorul caprinelor
Caprinele pot contribui în măsură apreciabilă la acoperirea deficitului de proteine în hrana populaţiei
datorită numărului lor şi capacităţii de înmulţire rapidă, potenţialului productiv superior şi cheltuielilor reduse
de investiţie, întreţinere şi comercializare a produselor, comparativ cu cerinţele altor specii.
Creşterea caprinelor prezintă o mare importanţă socio-culturală, fiind specia care s-a format şi selectat
în zona arcului subcarpatic şi zonele de cîmpie din sud-estul ţării. Este un animal puţin pretenţios care s-a
adaptat în toate zonele ţării, fiind rezistentă la temperaturi extreme. Capra este un animal cultural reflectat în
folclorul românesc şi prezentă în obiceiurile prilejuite de sărbătorile de iarnă şi pascale, sursa de inspiraţie a
meşterilor populari, fiind stilizat reprezentată în tapiserii rustice, fotele costumelor populare sau pe obiectele
de ceramică.
Această rasă de capre s-a format în zona
Banatului prin încrucişarea caprelor din rasa Carpatina cu
rasa Saanen şi Nobila Germana, pentru a mări
productivitatea acestora. Capra Albă de Banat produce
mai mult lapte şi mai mulţi iezi decât Carpatina, cu toate
că este mai puţin răspândită. Capra Albă de Banat este
crescută pentru producţia de carne şi lapte, precum şi
pentru producţia de păr şi puf.
Această rasă de capră este rezistentă şi are o
speranţă de viaţă mare, este des întâlnită în zona
Banatului dar şi în alte zone precum Bihor, Maramures,
Brasov, în zonele de câmpie din judeţele Ialomiţa şi
Constanţa. Este o capră puternică şi adaptată perfect
condiţiilor climaterice locale.
Datorită prolificităţii mari, caprele albe de Banat
aduc pe lume şi câte trei-patru iezi. Din acest motiv,
cantitatea de lapte produsă este ridicată. În condiţii bune
de hrănire şi întreţinere a caprelor, producţia de lapte
ajunge la 800 litri.
Capra albă de Banat
Caprele și iezii din rasa Albă de Banat
(sursă foto: histologie.ro și www.photobucket.com)
29
Sectorul suinelor
Diversificarea genetică s-a redus foarte rapid în condiţiile procesului de ameliorare, în care un număr
redus de rase s-au evidenţiat şi corespund sub aspectul indicilor tehnico-economici şi calitativi. Pentru
menţinerea unor populaţii de porcine autohtone ca stoc genetic s-au întocmit programe de conservare şi de
utilizare pentru rasele Mangaliţa şi Bazna.
Nucleele acestor rase cu efective reduse numeric şi care reprezintă rezerva de gene se află la dispoziţia
cercetării ştiinţifice pentru eventuale noi creaţii biologice.
Este o rasă de porci rudimentară, larg raspândită în Transilvania şi Ungaria în urmă cu un secol. Astăzi,
«porcul cu păr creţ», aşa cum mai este denumit, renaşte din propria cenuşă, fiind protagonistul unei poveşti
de succes din agricultură spusă pe viu de fermierii maghiari, dar şi de cei transilvăneni.
Această rasă s-a născut în Ungaria habsgurgică, pe la începutul secolului al XIX-lea, prin încrucişarea
porcilor locali din rasele Bakonyi şi Szalontai cu mistreţi. Noul porc, cu păr mare, creţ şi aspru a cucerit pe
toată lumea şi a devenit preferatul nobilimii datorita cărnii sale marmorate şi deodebit de bună la gust. Până la
sfârşitul secolului amintit, Mangaliţa era cel mai crescut porc din centrul Europei, fapt ce a continuat până la
mijlocul secolului XX.
Carnea de porc Mangaliţa este foarte căutată în restaurantele din întreaga lume, deşi este cu 50% mai
scumpă decât cea obisnuită de porc. Şi pe bună dreptate: este mai sănătoasă, mai gustoasă, conţine mai
puţină apă, deci nu scade atât de mult după pregătirea termică şi este mai moale, datorită grăsimii care se
găseşte printre fibrele musculare. Porcul de Mangaliţa oferă şi o cantitate mare de untură, mai mult decât
oricare alta rasă, care este cremoasă şi puternic aromată. Specialiştii culinari afirmă că Mangaliţa aduce mai
mult a carne de mistret decăt de porc de fermă.
Mangalița
Suinele din rasa mangalița (sursă foto: www.agrointel.ro)
30
S-a format în urma unor încrucișări nedirijate între scroafe de rasă Mangalița și vieri de rasă Berk,
începând din anul 1872, în localitatea Bazna, din Transilvania, utilizându-se și consangvinitatea. Produșii
rezultați, având însușiri productive superioare rasei Mangalița, au fost apreciați de crescători, astfel că
populația hibridă s-a răspândit în scurt timp în jurul orașelor Mediaș, Sighișoara, Sibiu și Făgăraș, datorită
precocității și prolificității superioare față de rasa maternă, locală. În anul 1885 și apoi după anul 1900 s-au
făcut importuri de reproducători Berk din Anglia, care au fost utilizați în scopul ameliorării și omogenizării rasei
Bazna, în curs de formare și consolidare. Au mai fost utilizate episodic, pentru infuzie, rasele
Yorkshire și Sattelschwein. În ultimii 30 de ani s-a ameliorat prin utilizarea rasei Wessex.
Rasa Bazna a fost recunoscută oficial ca rasă de sine stătătoare în anul 1948, după care s-au înființat
câteva nuclee de selecție. La scurt timp după formare, porcinele Bazna s-au răspândit în jurul orașelor Mediaș,
Sibiu și Făgăraș, având calități superioare raselor Mangalița și Stocli; după cel de-al doilea război mondial rasa
Bazna s-a răspândit, ca și rasa de porci Negru de Strei, și în alte zone din Transilvania (județele Cluj, Alba,
Hunedoara, Mureș, Harghita și altele), cu precădere în zonele de deal și munte, precum și în Banat, odată cu
unele mișcări ale populației în această zonă.
Perspectivele rasei sunt limitate, fiind depășite de perspectivele altor rase de carne, care au însușiri
productive superioare. Se va crește în continuare în zonele în care s-a crescut și până în prezent și unde este
apreciat de localnici din cauza rezistenței și a calității cărnii și slăninii, care este fermă. Se va menține, de
asemenea, pentru rezerva de gene.
Rasa Bazna este adaptată la condițiile naturale de creștere din aria sa de răspândire. Este puțin
pretențioasă la condițiile de întreținere și valorifică bine cele mai variate surse de hrană: pășune, rădăcinoase,
cartofi, porumb, resturi menajere etc. Animalele sunt rezistente, putând fi crescute în sistem extensiv și
semiintensiv.
Bazna
Suinele din rasa bazna (sursă foto: www.porci-bazna.ro)
31
Oaia cu cap negru de Teleorman se poate
considera ca facând parte din categoria oilor semigrele,
recomandate în special pentru zona de câmpie și mai
puțin în cea colinară. De aceea, această rasă este una
care s-a adaptat și s-a dezvoltat în special in zona de sud
a țării. Mai exact în zona județului Teleorman, regiune cu
o tradiție importantă în creșterea ovinelor, fapt reflectat
și de stema județului, încă de la inființarea din secolul
18.
Având în vedere cerinţele în creştere a producţiei de carne şi lapte de ovine atât pe piaţa internă cât şi
la export, actualmente, când sectorul ovin se găseşte într-un declin numeric şi calitativ se impune valorificarea
maximă a metodelor şi tehnologiilor de creştere, ameliorare şi exploatare a tuturor raselor de ovine la nivel
local, în condiţii de rentabilitate economică. Sub acest raport, o importanţă deosebită trebuie acordată rasei
de ovine "Oaia cap negru de Teleorman", a cărei aptitudini de adaptabilitate şi nivel productiv sunt
Rasa autohtonă locală: Oaia cu cap negru de Teleorman
Stema județului Teleorman în perioada socialistă (stânga) și
cea actuală (dreapta) (sursă foto: wikipedia.com)
32
competitive chiar în condiţii de întreţinere obişnuite, extensive faţă de rasele dominante, Tigaie şi Ţurcană,
crescute preponderent în România. De asemenea, capacitatea lactogenă, precocitatea și prolificitatea sunt
superioare, la care se mai adaugă şi cea de transmitere fidelă a caracterelor productive la descendenţă.
Formarea și istoricul rasei "Oaia cap negru de Teleorman"
1912 - Crescătorul Anghel Capră câstigă o medalie
pentru ovinele din turma proprie
1945 - începe procesul de merinorizare
1975 - studiu oficial al populației de ovine din
Teleorman
1990 - acțiuni specifice de selecție dirijate la
nivelul a 217 capete aparținând unui număr de 6
crescători
1993 - incepe difuzarea de reproducători cu
certificate de origine
1997 - este prezentată prima lucrare privind rasa,
la Congresul Inginerilor Zootehniști din România
1998 - rasa este prezentată la Simpozionul
Internațional de la Budapesta și incepând de
atunci participă an la rând la Agralimex
1999 - sunt efectuate studii de cercetare de către
Institutul de Cercetare de la Balotești
2001 - intrarea în Patrimoniul Genetic și
acordarea primelor subvenții
2002 - proiect finanțat de Banca Mondială pentru
ameliorarea rasei
2003 - rasa este prezentă la an de an la târgul
INDAGRA
2004 - este sustinuță o teză de doctorat pe
această rasa
2006 - rasa intră în Programul de conservare și
utilizare a resurselor genetice
2010 - rasa este omologată de către Agentia
Nationala pentru Ameliorare si Reproductie în
Zootehnie
Până a atinge înaltele standarde productive, oaia
cu cap negru a trecut printr-un întreg proces de
selecţie. Conform cercetarilor, rasa a fost selectata și
dezvoltată de o serie de crescatori de oi din zona
Teleorman, deoarece această rasă de oi se adaptează
cel mai bine la condițiile de șes.
Există surse credibile care menţionează că baza
de pornire a oilor „Carabase” ar fi oile Ţurcane locale,
şi mai cu seamă oile Ţigăi, aduse în sudul ţării din zona
Banatului. Prin transhumanţă, această populaţie de oi
a venit în contact, în nordul Mării Negre, cu oile Ţigăi,
pe coasta Dalmaţiei, cu oile din rasa Bergamasca, iar la
sud de Dunăre, cu oile Ţigăi cu jarul de culoare închisă,
din zona Plevnei. Meritul incontestabil, în apariţia
acestei noi rase este al unor crescători de oi din
Teleorman, dintr-o zonă agro-ecologică cu accente mai
degrabă agricole decât pastorale, care au îngrijit şi au
selectat cu pasiune aceste exemplare, rezultând o
populaţie de oi masive, bine adaptate la condiţiile din
sudul ţării. A rezultat o rasă competitivă, cu producţie
mixtă, adaptabilă la şes, dar nu şi la munte. Cele mai
reprezentative nuclee ale acestei rase sunt în judeţul
Teleorman. De aici au fost achiziţionaţi berbeci şi oi,
care au ajuns, mai întâi în toate judeţele din sudul ţării,
apoi şi în judetele Iaşi, Vrancea, Covasna, Sibiu,
Hunedoara, Timiş şi Arad. În zonele de şes şi în cele
colinare s-au adaptat bine, dar în zonele cu dealuri
33
Oaia cu Cap Negru de Teleorman pe islazurile din jurul localității Peretu (sursă foto: arhiva proprie)
înalte şi în cele montane s-au aclimatizat mai greu, rezultatele fiind nesatisfăcătoare.
Ovinele din rasa "Oaia cap negru de Teleorman" au fost create şi dezvoltate în timp, de către crescători
după însuşiri diverse, uneori ca hobby, pentru culoare, masivitate, forma capului, urechilor, cozii, însă treptat
au prelevat însuşirile productive. Este de menţionat că turmele din rasa "Oaia cap negru de Teleorman" sunt în
prezent, în marea majoritate „turme familiare" de 50-100 capete, crescute şi exploatate de ciobani şi membrii
familiei, acestia cunoscând în detaliu fiecare ovină iar pe parcursul exploatării, toată experienţa fiind transmisă
în familie.
În zonă a existat şi există o concurenţă între crescători pentru a avea cele mai frumoase şi productive
oi. În acelaşi timp crescătorii au fost receptivi şi au procurat material de reproducţie - berbeci şi mioare - de la
cele mai bune turme. Scopul este de a avea turmă frumoasă, oi mari cu însuşiri de exterior specific, cu
producţii mari de lapte şi carne. Din această cauză preţul materialului de reproducţie a fost foarte ridicat fiind
de 2 până la 4 ori mai mare decât la oile vândute în târg.
Oricât de uniform este efectivul din rasa "Oaia cap negru de Teleorman", totuşi în unele turme sunt
exemplare cu o mică particularitate: o steluţă albă în frunte, brezate sau pintenoage, o formă a capului, a
urechilor şi lungimea cozii sau codalbe, ce reprezintă o mândrie a crescătorului.
În formarea şi dezvoltarea ovinelor din rasa "Oaia cap negru de Teleorman" au contribuit şi condiţiile
naturale, zonă cu teren fertil, bază furajeră îndestulătoare şi de calitate, precum şi o piaţă de desfacere
34
asigurată prin apropiere de unele oraşe locale şi de Bucureşti, mai ales pentru mieii foarte timpurii.
În prezent crescătorii sunt foarte interesaţi în cooperarea cu specialiştii pentru amelioararea rasei.
Participă conştienţi la efectuarea controlului producţiei şi sunt mândri să participe la expoziţii organizate la
nivel local sau la nivel naţional. Astfel, de la un interes profesional al unor crescători pentru a creşte oi
deosebite cu producţii ridicate şi un anume aspect exterior, în prezent s-a transformat în scop colectiv a unui
număr mare de crescători pentru dezvoltarea şi perfecţionarea oilor din rasa "Oaia cap negru de Teleorman",
răspândite în localităţi din judeţ cât şi în alte judeţe.
Ca urmare considerăm că scopul fiecărui crescător - urmărit de peste 100 de ani - de a obţine oaie
mare, frumoasă şi productivă, a fost atins şi în prezent s-a transformat în scop colectiv, crescătorii fiind
organizaţi în asociaţie profesională cu acţiuni individuale în scop comun. Iar calităţile rasei au fost observate de
specialiştii din teritoriu şi crescătorii din ţară care au cumpărat şi au populat ferme cu sute de exemplare de
din rasa „Oaia cap negru de Teleorman" provenite din această zonă.
În prezent, exemplarul reprezintă marca judeţului Teleorman de cinci ani, iar rasa a fost omologată la
iniţiativa ing. Ruxandra Joiţoiu, preşedinte Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman.
Exista însă și unele problemele care se cer a fi rezolvate în vederea dezvoltarii şi amelioararii rasei
"Oaia cap negru de Teleorman", semnalate de doamna ing. Ruxandra Joițoiu. Pentru remedierea acestor
deficiențe, tot doamna Joițoiu propune soluţii şi indica elementele care ar contribui la diferenţierea rasei "Oaia
cap negru de Teleorman" de populaţiile existente sau cunoscute.
Probleme
Creşterea şi dezvoltarea în rasă curată,
reproducerea „în sine" pentru consolidarea şi
uniformizarea caracterelor;
Cuprinderea în controlul oficial al producţiei -
un număr mai mare de turme şi efective;
Conducerea riguroasă a registrului de fermă şi a
registrului genealogic;
Educarea şi stimularea crescătorilor de elită
în dezvoltarea individuală a turmelor prin
însuşiri specifice, ca mândrie profesională şi
scop de diversitate genetică în cadrul rasei.
Soluții
Indentificare a plus variantelor şi izolarea
pe bază de control individual a greutăţii
corporale, laptelui, indicatorii principali de
reproducţie (fecunditate, prolificitate);
Alegerea şi potrivirea perechilor în vederea
consolidării şi evidenţierii caracterelor
respective;
Recurgerea la împerecheri omogene şi
heterogene;
Revenirea la tehnica şi aplicarea
însămânţărilor artificiale.
Problemele actuale și soluțiile propuse pentru ameliorarea continua a rasei
35
Oaia cap negru nu se încadrează deloc în tiparele unei oi obişnuite. Forma corpului este asemănătoare
cu cea a ovinelor exploatate pentru lapte. Când se nasc, mieii sunt negri. Odată ce înaintează în vârstă, capul şi
membrele rămân negre, restul trunchiului se deschide la culoare, iar dimensiunile depăşesc standardele
obişnuite. Ovinele sunt crescute în general în rasa curată, sunt izolate reproductiv şi supuse în mod frecvent la
împerecheri omogene pentru consolidarea genetică a însuşirilor de lapte, carne, prolificitate şi aspectului
fenotipic dorit (profilul capului berbecat, urechile mari şi atârnând, cravata, linia spinării dreaptă, crupa lungă
şi largă, coada lungă, aplomburi corecte, jarul negru şi lâna albă).
Exteriorul "Oii cap negru de Teleorman" indică un tip morfoproductiv mixt, de lapte-carne, lână, cu un
bun echilibru fiziologic cu forme suficient de largi şi adânci, osatură puternică, conformaţie corporală destul de
corectă şi armonioasă. Prin dimesiunile corporale, este o oaie masivă, corpul lung, talie înaltă şi greutate mare.
Dezvoltarea şi conformaţia corporală sunt importante caractere de rasă, dar şi indicatoare în general a tipului
productiv.
Oaia are corpul alungit, de maxim 92 de centimetri și o înălțime de aproximativ 85 centimetri. Este
astfel o oaie de dimensiuni mai mari decât oile obișnuite. Are pieptul larg, iar parul de pe față și de pe membre
este negru.
Berbecii adulți au în medie aproximativ 90-115 kg; oile au 60-80 kg; mieii cântaresc 4,5-6 kg la fătare, la
3 luni ajung la 25-30 kg, iar la 8-9 luni ating 40-50 kg. Sporul mediu zilnic la miei în perioada de alaptare se
situeaza între 250 si 350 g/zi, în funcție de condițiile de întreținere; mieii se pot da la monta la vârsta de 8-9
luni.
Prezenterea succintă a caracterelor de rasă
Berbecul și oaia cu Cap Negru de Teleorman (sursă foto: arhiva proprie)
36
Exemplarele de ovine cu capul negru prezintă anumite caractere exterioare, productive şi reproductive,
diferite de celelalte rase de ovine românesti şi europene. Elemente care diferenţiază această rasă de celelalte
sunt urmatoarele:
conformaţie şi dezvoltare corporală;
aptitudini productive;
participă la sporirea producţiei de lapte și carne, având o precocitate şi prolificitate ridicată;
rasa locală cu un ecotip separat care transmite cu fidelitate în descendenţă caracterele
morfoproductive.
Oaia cu cap negru este considerată o rasă performantă, fiind recunoscută pentru producția de carne,
lapte și pentru sporul de reproducție. Conform studiilor zootehnice, populaţia de oi cu capul negru de
Teleorman a fost semnificativ mai productivă în ceea ce priveşte sezonul mai lung de montă, natalitatea,
sporul mediu zilnic, greutatea la adulţi şi producţia de lapte, comparativ cu celelalte rase autohtone (Ţurcană,
Ţigaie şi Merinos de Palas).
Din punct de vedere productiv este o rasa mixta creata pentru lapte și carne în proporție de 50% lapte,
40% carne, 5% lâna şi 5% reproducție.
Populaţia de oi cap negru din Teleorman realizează o producţie de lapte mai mare, datorată selecţiei
Caracteristicile productive ale rasei, principalele produse derivate și comparație cu alte rase naționale autohtone
Lâna care acoperă corpul este de culoare albă, cu fibre negre. Este rară, semifină pe spate și în partea
superioară a trunchiului; de regula, semigroasă pe flanc, pe abdomen și pe membrul posterior; pe partea
anterioara a gâtului, majoritatea oilor au o cravată specifică (dungă) din fibre pigmentate.
Mieii se nasc negri sau fumurii închis şi până la vârsta de 6-7 luni lâna se deschide la culoare devenind
albă, jarul care acoperă capul şi membrele se păstrează negru până la vârsta de adult, rămânând însă şi un
număr diferit de fibre colorate în cojoc până la prima tundere. Prezintă particularitatea unei cravate negre de
jar la extremitatea anterioară a gâtului. Urechile sunt lungi şi blegi, profilul nasului berbecat, în general fără
coarne, este mai slab îmbrăcată cu lână pe cap şi abdomen şi are o coadă lungă în general până sub jaret.
Sistemul de creştere aplicat este cel tradiţional, cu perioada de păşunat desfăşurată din momentul
topirii zăpezii până la căderea ei, apoi întreţinerea în stabulatie, în perioada păşunatului, se folosesc păşunile
naturale, mirişti, porumbişti şi alte păşuni ocazionale, iar în perioada iernatului, hrana de bază o constituie
fânul de leguminoase şi graminee, fân de deal şi de baltă, vreji de mazăre, fasole sau soia, coceni de porumb.
In funcţie de fazele fiziologice la oi şi la miei, se administrează concentrate (60% porumb boabe şi 40% orz
boabe, şroturi, gozuri).
37
susţinute (150-180 lapte/lactaţie sau chiar mai mare, daca luăm în calcul şi variantele cu peste 200 litri).
Producţia de lapte în medie este de 148 kg, cu o proporţie de plus variante de 35%, care depăşesc valoarea de
200 kg lapte/ lactaţie, maximă fiind de 350 kg în 263 de zile. Producţia de lapte fiind ridicată, tineretul se
dezvoltă viguros, având spor mediu în greutate de 290 grame/zi la masculi şi 274 grame/zi la femele. De
asemenea, formatul corporal este specific ovinelor exploatate pentru lapte: capul îngust; trunchiul alungit (82-
92 cm, fata de 63-65 cm la Turcana); înaltime mare la greaban (68-85 cm, fata de 55-65 cm la Turcana);
largime buna a pieptului (20-24 cm) ; largime buna a crupei (24-30 cm).
Rasa se caracterizează prin precocitate şi prolificitate mare. Precocitatea este exprimată prin greutatea
medie la naştere de 5,8 kg la masculi şi 5,1 kg la femele, iar la 60 zile greutatea este de 22,8 kg la masculi şi
21,4 kg la femele. La exemplarele adulte, greutatea este în medie la femele de 60 kg şi la masculi de 95 kg.
Potenţialul de reproducere al rasei cu cap negru de Teleorman este remarcabil:
perioada de montă este lungă, de 8-9 luni, faţă de numai 4-5 luni la Ţurcană, iar dintr-un efectiv de o sută de
oi matcă, 95 de animale vor făta, iar 40-50% din acestea pot avea chiar şi doi miei, pe care îi cresc până la
înţărcare. Se pretează bine, ca şi oile Merinos, la monte de primăvară (aprilie-mai) şi fătări de toamna, pentru
a produce miei de lapte în luna decembrie.
Miei au fost denumiti popular ¨super-miei¨ deoarece depăşesc cu mult dimensiunile obişnuite și prezintă
la nastere o greutate de 5-6 kg, iar intr-un an pot ajunge la 100 kg. Specialiștii spun că secretul mărimii
neobișnuite a mieilor din rasa Carabașa de Teleorman constă în proprietățile laptelui cu care sunt hrăniți.
Calitățile carnii de miel nu sunt doar de ordin cantitativ ci și calitativ, deoarece are un gust superior cărnurilor
provenite de la alte rase autothtone și totodata nu prezintă mirosul specific al cărnii de miel.
Lâna care acoperă corpul este de culoare albă, cu fibre negre. Este rară, semifină pe spate și semigroasă
pe abdomen. Producţia de lână semifină poate atinge între 3 şi chiar 5 kilograme. Aceasta este singurul tip de
produs derivat de la Oaia cu Cap Negru de Teleorman ce se menține inferior în comparație cu celelalte rasele
autohtone. Nu trebuie totuși uitat că, datorită considerentelor de ordin economic, producția de lână a
ovinelor se clasează pe ultimul loc prin prisma eficienței economice.
Oi Berbeci
Greutate corporală (kg)
Lână Lapte (litri) Profilicitate (%) Greutate
corporală (kg)
Țigaie 43,7 2,6 39,7 115 69,2
Țurcana 45,7 2,9 65,9 115 71
Oaia cu cap negru 60 3 148 140 95
Sursă date: Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman
38
Interviu cu doamna Ing. Dr. Ruxandra Joițoiu, președintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman privind Oaia cu Cap Negru de Teleorman
Care a fost stimulentul de a lupta pentru omologarea acestei rase şi cum de aţi ajuns să vă dedicaţi cariera
pentru selecţia şi înmulţirea acestor ovine?
Ruxandra Joițoiu: Am vrut să demonstrez că se poate face genetică în toate condiţiile, indiferent de situaţii. În
luna octombrie 1975 când am venit pe bătături la Mavrodin, la socrii mei, aceştia mulgeau oile. Aici la noi
cresc karakul şi ţurcana, iar eu am crescut odată cu ele. Mi-am dorit să fac selecţie ca la carte şi mi-am
îndeplinit visul. Am avut făcut selecţie pentru taurine, pentru ovine şi pentru porcine. Am deţinut locul 1 pe
ţară cu porcinele. În 1975 am lucrat la selecţie într-o fermă de vaci. În ferma tot ce am învăţat am aplicat în
omologarea acestei rase. Iar din 1978 am venit direct la selecţie la Oficiul Judeţean unde am lucrat la oaia, cu
porcul şi cu vaca, unde am avut ferme de elită la toate cele trei specii. La oaie, după Revoluţie, am căutat să
identific în teren turmele şi abia acolo unde am avut acces am început să lucrez. Am început cu o localitatea cu
6 crescători şi de acolo în alte localităţi şi astfel am extins controlul oficial. Acum avem control oficial şi în
judeţele unde am livrat animalele la reproducţie: Ialomiţa și Călăraşi. Prima dată am livrat exemplare la Buzău,
la staţiunea de cercetare de la Palas, la Iaşi. Acum există ferma de selecţie la Iaşi, Galaţi şi Brăila şi se tot
extind. Iar lucrările acestora sunt dirijate de noi, prin Registrul Genealogic. Asta este satisfacţia mea, că am
omologat această rasă şi că am demonstrat că se poate face genetică, pe care o fac şi alte ţări. Chiar dacă
condiţiile sunt mai precare la noi.
Doamna Ruxandra Joițoiu în timpul unei vizite pe teren la o fermă din județul Olt (sursă foto: arhivă proprie)
39
Şi finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltării a fost şi este la fel de precară bănuiesc.
Ruxandra Joițoiu: Aşa este, nimeni nu ne-a finanţat, nimeni nu ne-a stimulat în activitatea noastră.
Care consideraţi că sunt cele mai mari probleme cu care se confrunta în acest moment crescătorii de ovine de
pe raza judeţelor Teleorman, Giurgiu sau Olt?
Ruxandra Joițoiu: În toată ţara este la fel. Există mari probleme. Noi ne-am străduit ca crescătorii care
îndeplinesc condiţiile tehnice din controlul oficial să primească subvenţii. Însă prin Ordinul nr. 619/2015 au
apărut anumite prevederi şi condiţii care sunt în defavoarea crescătorilor. Am avut nenumărate întâlniri cu cei
de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca să găsim soluţii care să fie în favoarea crescătorilor.
În ce constă activitatea de control oficial?
Ruxandra Joițoiu: Individual se ia fiecare animal şi se urmăreşte caracteristicile acestuia, producţia de lapte şi
calitatea lânii. Dacă mulsul începe la 5 dimineaţa, noi trebuie să plecăm la 4 pentru a ajunge în timp util la
procesul mulsului şi la 5 fix să începem programul de control, deoarece animalul are anumite nevoi fiziologice
şi nu vrem ca acesta să fie stresat.
Consideraţi că asocierea dintre crescătorii de ovine sau promovarea acestei rase ar rezulta în beneficii
economice mai mari pentru crescători?
Ruxandra Joițoiu: Da, fiind toţi în control oficial şi în asociaţie, pot participa la expoziţii. Făcând expoziţie, deja
se pun în valoarea animalele. Astfel, au livrat spre reproducţie animalele. Dacă în piaţa o oaie este 650 de lei,
noi am vândut cu 115 de lei mielul de 2-3 luni. Aici se observă cum valoarea biologică măreşte eficienta
economică.
Şi faptul aceşti crescători sunt înregistraţi în Asociaţia Dvs., acţionează ca o marcă proprie care inspiră încredere
în piaţă.
Ruxandra Joițoiu: Exact. Este ca o garanţie pentru consumatorul final. Dumnealor vă pot spune că este o carne
foarte bună ce nu are acel gust clasic de oaie. De asemenea, noi ca asociaţia pentru a aduce un ajutor
suplimentar crescătorilor, am înfiinţat un SRL pentru a putea aduce medicamente, furaje şi absolut tot ce
aceştia aveau nevoie. Noi ca asociaţie, încercam să depistăm cele mai valoroase exemplare ca să facem nuclee
de elită, şi în acelaşi timp, încercam să livrăm în alte judeţe această rasă. Decât să aducem alte râse din alte
ţări, care nu ştim dacă se aclimatizează la noi, oaia cu capul negru ştim sigur că corespunde parametrilor
naturali.
40
Există anumite elemente naturale care facilitează creşterea ovinelor şi valorificarea produselor în zona
Teleorman, Olt sau Giurgiu?
Ruxandra Joițoiu: Exista, dar trebuie ca forurile tutelare să vină în sprijinul crescătorilor de ovine şi să asigure
păşuni pentru turmele acestora. În rest clima corespunde parametrilor necesari, iar această rasă s-a
aclimatizat.
Ca o concluzie, de ce un crescător ar dori să crească Oaia cu Cap Negru de Teleorman comparativ cu alte rase?
Ruxandra Joițoiu: În primul rând, ştim că se pot valorifica mieii în orice perioadă a anului şi se poate observa
un avantaj şi în producţia de lapte, respectiv brânză. Prin faptul că se livrează foarte mult pentru reproducţie,
demonstrează valoarea biologică a acestei rase şi beneficiile pentru crescători. Noi ne-am propus ca asociaţie
să venim în sprijinul lor pentru a găsi pieţe unde să livreze lâna. Lâna este semifină, nu groasă. Ca dovadă că
este o lană foarte bună, la Expoziţia de la Viena din 1972 s-au obţinut locul 3 pentru această lână.
Există așadar avantaje certe pentru creşterea acestei rase.
Ruxandra Joițoiu: Da, aşa este. Eram la un moment dat la o expoziţie şi o doamnă mi-a spus: „Oaia aceasta
întotdeauna a scos omul din necaz!”
Doamna Ruxandra Joițoiu și un șef de exploatație al unei ferme din județul Olt (sursă foto: arhivă proprie)
41
Resursele și actorii locali din teritoriile GAL
42
În cele ce urmează sunt prezentate principalele resurse naturale de pe raza teritoriile Grupurilor de
Acțiune Locală, dar și o analiză cantitativă și calitativă a sectorul zootehnic privită din punctul de vedere al
crescătorilor de ovine.
Unul din obiectivele proiectului de cooperare a fost de a permite crescătorilor locali să învețe noi
moduri de gestiune a raselor autohtone, de a găsi noi moduri de valorificare a produselor derivate și de a
păstra identitatea rasei și produselor locale prin tehnici tradiționale și ecologice. Însă pentru a găsi cele mai
bune soluții a fost necesară o diagnoză a sectorului în care crescătorii de ovine își desfăsoară activitatea, în
vederea formulării obiective a principalelor probleme în ceea ce privește creșterea efectivelor și totodată a
principalelor bariere cu care se confruntă aceștia în calea valorificării produselor finale. Proiectul contribuie la
cunoașterea situației actuale a raselor autohtone în cele trei teritorii vizate, la identificarea punctelor slabe, a
amenințărilor, a punctelor tari și a oportunitatilor din acest sector, precum și la identificarea și satisfacerea
nevoilor de formare pe teme specifice păstoritului și creșterii animalelor.
În concordanță cu cele mentionate anterior, prin intermediul proiectului s-au urmărit activități care să
ajute la dinamizarea teritoriului în vederea conștientizării potențialului și resurselor autohtone din teritoriu și
valorificarea acestora în scopuri productive, comerciale și de păstrare a specificului local.
Unul din cei mai importanți actori locali care
acționează pe raza celor trei teritorii GAL este Asociaţia
Crescătorilor de Ovine si Caprine Teleorman (A.C.O.C.).
Asociația s-a format în anul 2001, cu sprijinul
celor 114 membrii fondatori, organizați ca asociație
profesională non-proift. Până la sfârșitul anului 2004,
Asociația număra un număr de 1296 de membrii ce
totalizează în total 164861 de capete de ovine
(107241) și caprine (57620). Dintre acestea, 4030 de oi
se află în Programul de Conservare sș Utilizare a
Resurselor Genetice Animale, iar în anul 2014, 29 de turme, ce totalizau 2988 de oi au primit ajutoare de
minimis pentru conservarea rasei locale în pericol de abandon.
Rasa de oaie Cap negru de Teleorman nu ar fi existat dacă o echipă de specialişti dedicaţi şi muncitori nu
ar fi lucrat ani în şir la omologarea acestei rase speciale, specifică judeţului Teleorman. În spatele oii ”Cap
negru de Teleorman” se regăsesc ani întregi de muncă, răbdare şi o echipă competentă care a derulat un
amplu proces de selecţie. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman Ruxandra Joiţoiu
este cea care a avut iniţiativa de omologare a speciei.
A constatat că oile din Teleorman au un specific aparte faţă de restul oilor din ţară. Echipa ei a selectat
fiecare animal, l-a monitorizat, i-a urmărit evoluţia şi mai apoi le-a explicat crescătorilor de ce este important
ca procesul de reproducere să se desfăşoare monitorizat, după un plan stabilit. ”Am reuşit să îi mobilizăm pe
crescători să accepte lucrările de selecţie. Am început prin a urmări activitatea de reproducţie. Am oprit
reproducători de valoare. Mereu am spus că dacă din 20 de berbeci reţineţi unul înseamnă că ăsta e un prim
pas, fiind reproducătorul care îşi pune amprenta asupra descendenţilor. Ca să putem într-adevăr să punem în
valoare tot ce există a trebuit dirijată selecţia la fiecare crescător în parte”, spune Ruxandra Joiţoiu,
preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Teleorman
Pentru a selecta cei mai buni berbeci pentru reproducere în aşa fel încât să se obţină specia deosebită
de oaie, în lipsa unei ferme de specialitate , zootehniştii au lucrat direct cu crescătorii şi acest lucru nu s-a
dovedit o muncă uşoră. ”Am vrut să demonstrăm că se poate şi în condiţii de gospodăre proprie. E muncă
titanică să duci o muncă de lămurire cu fiecare în parte. Una e să lucrezi într-o fermă cu 2000 de capete şi în
două trei generaţii să faci ce iţi propui şi una e să duci muncă de lămurire cu ce intră în curtea lor”.
Asociații de crescători
Asociaţia Crescătorilor de Ovine si Caprine
Teleorman a fost acreditată în Romania pentru:
conducerea „Registrului Genealogic”
pentru rasa de ovine „Cap negru de
Teleorman”
efectuarea controlui oficial al productivității
pentru rasa „Cap negru de Teleorman”
responsabilă pentru „Programul de
Conservare si Utilizare a Resurselor
Genetice Animale”
43
Sectorul zootehnic din cadrul celor trei teritorii ale
Grupurilor de Acțiune Locală este reprezentat în special de
creşterea păsărilor, porcinelor și ovinelor, fiind favorizat
de o bază furajeră semnificativă.
Creşterea și valorificarea ovinelor este o activitate
tradiţională în cadrul celor trei teritorii. Creșterea ovinelor
în zonă a fost facilitată în special de elementele naturale
precum păşunile şi fâneţele, care prin valoarea nutritivă şi
prin arealul de răspândire, deţin un loc important în
asigurarea bazei furajere pentru creşterea animalelor. Cu
atât mai mult în cazul ovinelor. De asemenea, condiţiile
naturale ale localităţilor din cadrul teritoriului GAL, cum ar
fi relieful, clima şi solul au influenţat existenta unui număr
sporit de ovine. Cu un număr total de 48090 de capete de
ovine, aceste efective reprezintă 30% din baza zootehnică
a celor trei teritorii GAL (exceptând păsările, famillile de
albine și iepurii de casă). Aproximativ 88% din aceste ovine
fac parte din categoria oilor fătătoare și a mioarelor
montate, ce asigură reproducerea anuală efectivelor și
producția de lapte.
Cele mai mari efective din cele trei teritorii, se
regăsesc în localitățile din GAL Vedea Găvanu Burdea
(aproximativ 58% din efectivele totale), urmate de cele din
GAL De la Sâi la Călmățui (24%).
Totodată, conform datelor Institutului Național de
Statistică, cele mai mari efective de ovine se regăsesc în
turme de 50-99 (31%) și 100-199 de capete (26%). Din
punct de vedere al acestui indicator, tot în cadrul
teritoriului GAL Vedea Găvanu Burdea, se regăsesc și cele
mai mari turme.
Efectivele de ovine din teritoriile Grupurilor de Acțiune partenere
Sursă date: INS, Recensământul General Agricol 2010
44
Sursă date: INS, Recensământul General Agricol 2010
Analiza SWOT a sectorului zootehnic din cadrul celor trei teritorii
Puncte tari
Ocupație tradițională locală
Existența unei baze furajere importante
Condiții naturale prielnice creșterii ovinelor (clima, relieful, solul și apele)
Utilizarea practicilor tradiționale și nepoluantă ce constituie un avantaj pe piața bunurilor ecologice
Puncte slabe
Lipsa integrării în marile lanțuri comerciale și capacitatea limitată de valorificare pe piaţă în piețele agro-alimentare a produselor locale
Lipsa asocierii dintre producătorii zootehnici
Lipsa sau precaritatea capitalului tehnic disponibil ce nu permit procesarea eficientă a produselor derivate
Aglomerarea pășunilor cauzată de creșterea numărului de ovine
Populația îmbătrânită ce activează în sectorul creșterii animalelor
Lipsa centrelor de formare profesională în zonă
Prețurile mici oferite de intermediarii de produse derivate finale (brânză, lapte, lână, pielicele)
Oportunități
Absorția fondurile nerambursabile destinate dezvoltării fermelor și subvențiile oferite
Creșterea producției prin ameliorarea efectivelor de ovine pentru producţiile de carne prin folosirea însămânţărilor artificiale şi a berbecilor amelioratori pentru producţia de carne
Stimularea organizării de asociaţii în vederea creşterii tineretului ovin pentru îngrăşare în vederea asigurării cu carne a pieţii interne şi externe
Creşterea consumului intern de carne de oaie pe cap de locuitor
Campanii de promovare a produselor către regiunile globului unde se consuma în mod tradiţional carnea de oaie (în principal ţărilor arabe)
Amenințări
Perioadele de secetă ce afectează sursele de apă pentr ferme și turme
Tendințele demografice negative
Importul de produselor ce ar putea fi produse intern
Metisarea necontrolată a raselor ce afectează fondul genetic
45
Activitatea de producție
Crescătorii de oi cu capul negru de Teleorman dețin turme ce variază de la 25 la 250 de capete de oi
cu capul negru de Teleorman. Numărul mediu de capete din turmele din teritoriile GAL-urilor este
de 92,8 (GAL Vedea Găvanu Burdea — 95,3; GAL De la Sâi la Călmățui — 63,9; GAL Câmpia
Burnazului — 121,2).
80% dintre aceștia utilizează metode tradiționale de pășunat și creștere a ovinelor specifice zonei
iar 18% metode tradiționale combinate cu măsuri inovative preluate din alte regiuni.
75% dintre crescătorii de ovine consideră ca eficiența economică a fermelor cu producție
animaliere și valoarea produselor de ovine poate crește în viitor.
87% dintre crescătorii de ovine nu colaborează cu unități de procesare a cărnii, laptelui sau lânii. Cei
mai numeroși crescători care apelează la unități de procesare își desfăsoară activitatea în teritoriul
GAL Câmpia Burnazului (aproximativ 33% din persoanele intervievate). Un motiv pentru care
majoritatea crescătorilor provin din acest teritoriu este datorat faptului că se află cel mai aproape
de orașul Alexandria, acolo unde se localizează unitatea de procesare SC Cicalex SA, ce oferă servicii
de abatorizare porc, vită, cal, oaie, tranşare şi industrializare conserve, semiconserve sau mezeluri.
Comercializarea și valorificare a produselor derivate
În proporție de 50%, crescătorii își cresc ovinelor în vederea valorificării cărnii (în mare parte mieii
de Paște). Următoarele tipuri de produse derivate din această activitate este recoltarea laptelui
(36%) și producția de brânză (13%). Numai 1% din respondenți valorifică lâna.
Conform percepției respondenților, cererea pentru carne de miel este cea mai ridicată (47%), în
special în perioada Sărbătorilor de Paște (martie-aprilie), urmată de cererea pentru brânza (23%) și
laptele de oaie (21%).
64% dintre respondenți consideră necesară înregistrarea produselor rezultate din valorificarea
produselor derivate printr-o marcă proprie/locală.
60% dintre crescătorii de ovine consideră că prețul de vânzare nu variază în funcție de rasa de
ovine, însă 67& consideră că prețul (pe kilogram) și cantitatea vandută variază în funcție de vârsta
ovinelor.
Prețul mediu practicat de către crescătorii de ovine variază într-o anumită măsura în funcție de
perioada anuală și de teritoriul din care s-au vândut produsele.
Sondaj de opinie în rândul crescătorilor de Oi cu Capul Negru de Teleorman. Sectorul ovinelor din teritoriile GAL în cifre
46
La întrebarea cu răspuns multiplu ”Cum valorificați producția de carne, lapte sau lână?”, 68,8%
dintre crescători au răspuns că își vând producția anuală în mare măsusă către intermediari (31 din
45 din respondenți); 55,5% dintre producători o valorifică în târgurile săptămânale locale sau în
piețele din orașele din apropriere (București, Slatina, Alexandria sau Roșiorii de Vede) (25 din 45);
31% dintre crescători utilizează producția în vederea autoconsumului (14 din 45) iar numai 22%
dintre răspunsurile crescătorilor a fost ”procesarea produsele și vânzarea acestora (10 din 45). Nicio
fermă de pe teritoriile GAL-urilor nu este integrată într-un lanț de comercial.
La întrebarea cu răspuns multiplu ”Care considerați că sunt principalele probleme din punct de
vedere comercial al activității dvs.?”, 73,3% dintre crescători au reclamat lipsa piețelor de desfacere
a produselor; prețurile mici oferite de intermediari (51,1%) și cele din piețele agroalimentare
(24,4%). Lipsa cererii de produse (8,9%), concurența majoră sau prețurile fluctuante în funcție de
perioada anului au fost cele mai puțin reclamate probleme de către crescători (11,1%). Răspunsurile
în ceea ce privește problemele resimțite de producatorii locali din fiecare teritoriu GAL au fost
relativ similare, ceea ce indică un anumit grad de omogenitate dat atât de proximitatea teritorială
cât și de sectorul comun de activitate.
Educația și formarea profesională a crescătorilor
In proporție de 49%, respondenții au o pregatire profesională secundară (liceu), 33% primară iar
restul de 18% terțiară.
84% din respondenți consideră necesară activitatea de formare profesională suplimentară în
domeniul pășunatului și valorificării produselor derivate din cresterea ovinelor.
Principalele dificultați resimțite de crescători în ceea ce privește accesul la pregătire și formare
profesională sunt lipsa timpului disponibil (38%) pentru aceste activități, lipsa resurselor financiare
(33%), lipsa cursurilor/sesiunilor de formare profesională organizate în proximitatea (25%).
De asemenea, la întrebarea ”Există în aproprierea dumneavoastră centre de formare profesională în
domeniul pășunatului și valorificării produselor derivate?”, 98% dintre respondenți au răspuns
negativ.
Prețul mediu practicat de crescătorii locali în funcție de perioada anuală pentru produsele derivate
Iarna Primăvara Vara Toamna
Branza de oaie (lei / kilogram) 11,71 11,28 11,75 11,69
Carnea de miel / ovine neprocesata (pret per kilogram) - 11,88 - -
Carnea de miel / ovine procesata (pret per kilogram) - 19,95 - 15
Carnea de miel / ovine neprocesata (pret per cap) - 144,2 - -
Lana (lei / kilogram) 2,25 3,33 4 3
Lapte (lei / litru) 1,83 1,83 1,81 1,71
47
Cum ai ajuns să fi crescător de ovine?
Aurel Almăjanu: A fost o moştenire de familie. Am preluat fermă de la tatăl meu.
Care consideraţi că sunt cele mai mari probleme pe care le confruntaţi în acest moment?
Aurel Almăjanu: Principala problemă este terenul. Este prea puţin iar animalele prea multe. De asemenea, o
altă problemă este desfacerea produselor. Dar principala rămâne lipsa păşunilor.
Devin din ce în ce mai mici păşunilor sau au crescut numărul efectivelor?
Aurel Almăjanu: Crescătorii sunt din ce în mai mulţi, turmele sunt mai numeroase dar terenul a rămas acelaşi,
ceea ce creează o încărcătură prea mare pentru resursele naturale.
Care sunt principalele problemele din punct de vedere comercial? Reuşiţi să vă desfaceţi produsele într-o
manieră satisfăcătoare?
Aurel Almăjanu: Nu prea ajungem în piaţă sau dacă ajungem, o facem foarte greu, pentru că nu suntem
susţinuţi din punct de vedere legislativ să ajungem acolo. În general vindem prin intermediari şi se vând
Interviu cu Almăjanu Aurel, crescător de oi cu Cap Negru de Teleorman, privind activitatea fermei și problema desfacerii produselor derivate
Aurel Almăjanu și turma sa pe islaz (sursă foto: arhivă proprie)
48
produsele en-gros şi prea puţin en-detail.
Din punct de vedere al preţurilor, cam în măsură diferă preţurile pe care le primiţi en-gros de la intermediari,
faţă de cele en-detail pe care le primiţi în pieţele agro-alimentare?
Aurel Almăjanu: Concret?
De exemplu la carnea procesată de miel.
Aurel Almăjanu: Nu vindem carnea procesată de miel. Neavând abatoare mielul se vinde doar în viu. Se poate
observa diferenţa la brânză. Spre exemplu, între a vinde în piaţă la 15-20 de lei şi la un preţ de 8-9 către
intermediari este o diferenţă foarte mare. Mai mult de jumătate.
Cine sunt principalii actori de pe lanţul de producţie? Există procesatori în zonă?
Aurel Almăjanu: Există un singur abator în Alexandria, însă care nu primeşte efectivele mici. Acesta este
nefuncţionabil pentru micii crescători, iar aceştia nu au o producţie constantă şi destul de mare pentru a avea
acces la această facilitate.
Există cumva în zonă, posibilitatea să se creeze condiţiile asocierii între producătorii?
Aurel Almăjanu: Există posibilitatea, însă numai să meargă. Există o asociere, însă nu şi în practică pentru
producţie sau procesare. Nu există o colaborare productivă, ci una mai degrabă forţată care se fructifica mai
mult în ceea ce priveşte hârtiile pe care trebuie să le completăm.
Care sunt pentru tine ca producător avantajele creşterii oi cu cap negru, comparativ cu alte rase? De ce ai ales să
te axezi pe această rasă?
Aurel Almăjanu: În primul rând pentru calităţile ei lactogene: laptele de calitate. De asemenea mieii se nasc
(odată la 5 luni) şi cresc foarte rapid. Cred că acestea sunt principalele avantaje. Principala noastră sursa de
venit din creşterea oilor sunt mieii, dar şi lana mai puţin. Dar în special pe asta mergem.
Dacă aţi primi o ofertă de a exporta, sau dacă ai avea certitudinea unor preţuri atât de volatile, aţi creşte
producţia? Presupunând că un investitor ar spune că doreşte să cumpere odată la 6 luni produse en-gros.
Aurel Almăjanu: Dacă am avea aceasta posibilitatea, împreună cu un contract, sigur că da! Dar este o
problemă cu desfacerea aceasta. Produci dar nu ştii dacă poţi să vinzi şi la ce preţ. Incertitudinea asta ne
afectează. Nu ştii dacă vei vinde la 5 lei, la 9 lei. Vedem pe moment.
49
Crezi că prin investiţii din anumite fonduri, cum ar fi cele din PNDR sau din alte măsuri de finanţare, crezi că ai
putea să creşti capacitatea productivă?
Aurel Almăjanu: Sigur că da, ar fi benefice aceste fonduri. Ne străduim. Cu cât faci mai multe investiţii, cu atât
eşti mai productiv. Dar rămâne problema desfacerii producţiei.
Interviu cu George Brânzea, specialist in zootehnie, privind eficiența economică a fermelor cu producție animalieră
Având în vedere vasta Dvs. experienţă practică şi teoretică în domeniul zootehnic şi în aria dezvoltării rurale, ne
puteţi spune care sunt principalele modalităţi prin care fermele axate în special pe producţia zootehnică se pot
dezvolta?
George Brânzea: Depinde de mărimea acestor ferme. Dacă fermele mari se afla într-o „stare de echilibru”,
fermele mici şi mijlocii fac eforturi susţinute pentru a se menţine pe piaţă şi pentru a se dezvolta. Dezvoltarea
acestora trebuie să se facă în raport cu cerinţele pieţei. Una dintre posibilităţile de dezvoltare ar putea fi
orientarea către anumite segmente de consumatori, cu venituri peste medie, care prefera produse, de înaltă
calitate, înalt prelucrate, ce pot fi obţinute cu precădere în aceste ferme. O altă posibilitate pentru dezvoltarea
acestor ferme este piaţa „produselor tradiţionale” care sunt din ce în ce mai apreciate şi căutate în ultima
vreme. O a treia posibilitate prin care se poate face dezvoltarea fermelor este producţia ecologică, dar aceasta
presupune respectarea cu stricteţe a anumitor reguli şi presupune costuri care nu se pot recupera imediat, iar
în cazul fermelor mici şi mijlocii aceasta poate reprezenta un impediment.
Mărimea acestor ferme constituie un avantaj sau un dezavantaj? O fermă mică poate fi considerate robustă şi
flexibilă în ceea ce priveşte îndeplinirii cererii de pe piaţă? Sau tocmai faptul că acestea sunt prea mici nu ajung
să-şi valorifice produsele pe piaţă?
George Brânzea: În general afacerile mici şi mijlocii se pot caracteriza prin flexibilitate şi adaptabilitate,
principiu care se poate aplica şi în cazul fermelor, fapt ce constituie un avantaj. Deşi produsul final poate să
răspundă destul de repede cerinţelor consumatorului, de foarte multe ori producătorul şi consumatorul nu se
întâlnesc „la piaţa”, fie din lipsă acestui cadru organizat, fie din cauza apariţiei uneia sau mai multor verigi, în
lanţul producător-consumator-intermediari. Alteori producătorul mic/mijlociu are de-a face cu consumatori
slab informaţi, sau dezinformaţi în ceea ce priveşte produsele existente pe piaţă, consumatorul alegând
produsele care fie au o calitate mai slabă dar sunt intens promovate fie au un preţ atractiv.
50
Având în vedere cele de mai sus, există posibilitatea la ora actuală ca producătorii să-şi valorifica marfa în aşa
numitele „lanţuri scurte de aprovizionare”, aşa cum este tendinţa în Uniunea Europeană?
George Brânzea: Din punct de vedere teoretic această posibilitate există, practic mai sunt multe de făcut.
Producătorii trebuie să valorifice această posibilitate de dezvoltare (valorificare a produselor) să se informeze
şi să investească în această direcţie, consumatorii trebuie să fie informaţi şi deschişi către această, iar cadrul
legislativ trebuie să fie stabil, favorabil, accesibil.
Consideraţi că pe lanţul de “producţie – procesare – distribuţie – consum” există o anumită „verigă-lipsa”? Şi
dacă există, care ar fi soluţia remedierii acesteia sau acestora?
George Brânzea: Depinde, în acest lanţ există verigi care fie sunt lipsa, fie nu le leagă bine pe celelalte două,
adică nu funcţionează aşa cum trebuie. Nu cred că există o soluţie miraculoasă care să facă funcţional acest
lanţ, iar analiza, în cazul produselor agricole trebuie făcută pentru fiecare produs în parte, sau pentru fiecare
categorie de produse. Un cadru legislativ stabil, favorabil, accesibil şi în special clar, fără interpretări, poate fi
punctul de început pentru revizuirea funcţionarii acestui lanţ.
George Brânzea în timpul unei prezentări privind conservarea raselor autohtone și valorificarea produselor derivate
(sursă foto: arhivă proprie)
51
Sumar: Forgione este una dintre puținele ferme care mai produc brânză de oaie tradițională "Carmasciano".
Sprijinul FEADR pentru dezvoltarea agro-turismului a permis fermei să îşi valorifice produsele și să-și diversifice
veniturile.
Context: "Carmasciano" este o brânză tradițională locală al cărui nume provine de la un mic cătun din Rocca
San Felice (un sat situat în provincia Avellino). Este o brânză tradițională produsă din laptele unei rase de ovine
pe cale de dispariţie, numită "Laticauda". Particularitatea acestui tip de brânză este gustul uşor sulfuros
datorită prezenței unui izvor de apă termală în zonă, izvor numit "Mefite". Ferma "Forgione" este una dintre
puținele ferme care mai produc încă brânză "Carmasciano" utilizând procesul tradițional de fabricare a
brânzei.
Obiective: Obiectivul proiectului a fost de a diversifica veniturile fermei prin dezvoltarea activităților
agroturistice. Proiectul a urmărit să creeze o nouă sursă de venit și o modalitate de a spori oportunitățile de
piață pentru brânza "Carmasciano" produsă de fermă. De asemenea, agro-turismul contribuie la creșterea
Cazuri de bune practici in Uniunea Europeană
O nouă afacere în agro-turism sprijină producția de brânză de oaie tradițională
52
gradului de conștientizare cu privire la calitatea și specificul brânzei în
rândul noilor clienți și consumatori.
Activităţi principale: Cu sprijinul Măsurii 311, ferma "Forgione" a realizat o
investiție pentru a restaura o clădire veche și pentru o adapta pentru
prestarea de servicii turistice. De asemenea, proiectul a sprijinit
modernizarea spațiilor exterioare ale fermei pentru activități de agrement.
Rezultate şi beneficii: Proiectul a avut ca şi rezultate crearea a nouă camere
de oaspeţi, un spaţiu restaurant cu o capacitate de 38 de persoane şi o
bucătărie. Demararea activității agroturistice a condus la crearea de noi
locuri de muncă pentru membrii gospodăriei agricole. Cei doi fii ai familiei
au început să se implice activ în activitățile de agro-turism. Noile activități
ale fermei au înlesnit promovarea și valorificarea produselor fermei,
rezultând noi surse de venit prin vânzare directă.
Învăţăminte: Diversificarea nu numai că a creat noi oportunități de
dezvoltare pentru fermă, ba mai mult, a adus beneficii şi pentru teritoriul
înconjurător. Prin aceasta investiție, ferma a devenit un sit pentru
conservarea unei tradiții şi a unui produs locale foarte vechi (brânză
"Carmasciano"). În acest fel, pe lângă beneficiul direct pentru familia de
fermieri, proiectul a avut efecte multiplicatoare pe un teritoriu rural mai
larg. În acest sens, investiția a produs bunuri publice și private.
Pe scurt:
Ţara: Avellino, Italia
Tipul beneficiarului final:
fermieri individuali
Data de început:
05.08.2009
Data finalizării: 08.03.2011
Tema: Calitatea vieţii şi
diversificare economică;
Diversificarea economică
rurală;
Măsura: 311. Diversificarea
în activități non-agricole
Costul total al proiectului:
255.000 Euro
Website-ul proiectului:
www.agriturismoforgione.it
Persoană de contact:
Carmela Forgione
E-mail:
Telefon: +39 827 215107
Limba utilizată: italiană
Ferma agroturistică Forgione și brânză de oaie tradițională "Carmasciano” (sursă foto: enrd.ec.europa.eu)
53
Sumar: Acest proiect generator de venituri oferă asistență unui profesor
universitar și agricultor part-time din Somogy să crească specii rare de
ovine (inclusiv mufloni) în moduri ecologice.
Context: Beneficiarul a primit sprijin pentru agromediu în cadrul
"inițiativei de management a pășunilor", care are ca scop încurajarea
producătorilor agricoli să adopte metode agricole și de producție care
sunt compatibile cu utilizarea durabilă a mediului, peisajului și a
resurselor naturale și cu păstrarea resurselor genetice.
Obiective: Scopul proiectului este de a contribui la utilizarea durabilă a
terenurilor agricole şi în special dezvoltarea practicilor de gestionare
durabilă a pășunilor, în scopul de a conserva resursele naturale locale.
Activități principale: Fermierul utilizează tehnici ecologice în activitatea de creştere a oilor. În plus, el produce
carne ecologică de înaltă calitate, datorită unor tehnici speciale de creștere în aer liber. Mai mult,
producătorul servește o nișă de piață, el nu vinde produsele sale în cele mai populare perioade pentru
consumul de carne de miel (cum ar fi Paștele sau Crăciunul), ci adaptează perioada de gestație și fătare unor
circumstanțe naturale.
Rezultate și beneficii: Sprijinul primit completează celelalte venituri ale agricultorului. Activitățile agricultorului
avea beneficii directe pentru mediul, deoarece acestea contribuie la diversitatea și protecția patrimoniului
natural local. Diversitatea este realizat prin reproducerea speciilor (mai ales oi) cu un efectiv în scădere
(precum şi specii rare cum ar fi muflonii). Protecția mediului se realizează prin utilizarea de tehnici ecologice în
aer liber, care respecta condițiile naturale locale.
Învăţăminte: Ferma de Artur Horn și a familiei sale este un foarte bun exemplu de creștere a animalelor,
ţinând seama pe deplin de diversitatea și condițiile ecologice ale zonei. Fema demonstrează cum producătorii
locali pot creşte animalele în cadrul fermei într-un mod ecologic și durabil şi în acelaşi timp inovativ şi creativ.
Reproducţia ovinelor în aer liber, într-o manieră prietenoasă cu mediul înconjurător
Pe scurt:
Regiunea: Somogy, Ungaria
Tipul beneficiarului final:
fermieri individuali
Costul total al proiectului:
18.600 Euro
Data de început: 01.01.2009
Tema: Gestionarea durabilă a
resurselor şi a mediului;
utilizarea durabilă a
terenurilor agricole;
Măsura: 214. Plăti de
agromediu
54
Sumar: A fost lansată o campanie amplă pentru sprijinirea fermele de
ovine, îmbunătățirea imaginii păstorilor și promovarea mieilor din Pădurea
Palatinate. Sectorul agricol al ovinelor este parte integrantă a gestionării
durabile și protecției peisajului natural pe cale de dispariție.
Context: Peisajul atractiv și recreațional din Pădurea Palatinate este
principalul capital acestei regiuni periferice și slab dezvoltate. Aceasta are
potențialul de a atrage vizitatori și de a stimula dezvoltarea de facilități
turistice. O parte importantă a acestui patrimoniu natural este pășunatul
oilor, care, în ultimii ani s-a confruntat cu o scădere de popularitate. În
plus, creșterea oilor a devenit mai puțin profitabilă din cauza creșterii
concurenței din partea furnizorilor globali.
Obiective: Proiectul a dorit să promoveze pășunatul ovinelor și să mențină
locurile de muncă din acest sector. Un alt scop a fost de a crește cererea
regională de carne de miel și îmbunătățirea imaginii păstorilor din
rezervația biosferei, contribuind astfel la protecția naturii și menținerea peisajului natural tradițional.
Activități principale: Proiectul a cuprins o gamă largă de activități de conştientizare și activități de promovare,
cum ar fi: "Săptămâna culinară a mielului", în care restaurantele au oferit feluri de mâncare bazate pe mielul
din regiune; expoziții de călătorii și un festival, care au promovat importanța profesiei de păstor; mai multe
inițiative educaționale, cum ar fi excursii, prelegeri și cursuri de pășunat oi.
Rezultate și beneficii: Proiectul s-a bucurat de un interes notabil din partea actorilor locali care s-au implicat cu
entuziasm în punerea sa în aplicare. Aceasta a contribuit în mod semnificativ la creșterea gradului de
conștientizare în rândul populației din regiune și la crearea unui brand recunoscut – Mielul din Pădurea
Palatinate.
Învăţăminte: Proiectul a fost un succes datorită implicării a numeroși actorii și a colaborării dintre aceștia. De
asemenea, acțiunile individuale au fost, de asemenea, planificate și realizate într-un mod participativ, cu toți
partenerii.
Campanie pentru creșterea ovinelor în Pădurea Palatinate
Pe scurt:
R e g i u n e a : P ă d u r e a
Palatinate, Rheinland-Pfalz ,
Germania
Tipul beneficiarului final:
fermieri individuali, Grup de
Acțiune Locală
Costul total al proiectului:
9.897 Euro
Data de început: 28.04.2010
Data finalizării: 28.09.2011
Măsura: 413 Calitatea vieții/
diversificare economiei
rurale, Implementarea
măsurii LEADER
Website-ul proiectului:
www.pfaelzerwald.de
55
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Axa LEADER Măsura 421 — Implementarea proiectelor de cooperare
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene. Se distribuie gratuit.
Material elaborat în cadrul proiectului „Conservarea raselor autohtone prin acțiuni
comune de cooperare interteritorială cu scopul valorificării acestora ca o importantă resursă în teritoriu”.