A n u l I X . N r . 1 0 — 1 1 . O c t o m v r i e — N o é m v r í e .
C u l t u r a C r e ş t i n ă 9
a p a r e l u n a r .
A B O N A M E N T U L : ji
P E AN 4 0 LEI. !
P E Ş E A S E LUNI . . . 2 0 LEI. \
Redacţia şi Administraţia:
Blaj (Transilvania).
Comitetul de editură si redaciie. D r . l o a n B ă l a n , Dr. G e o r g e B o b , l o a n B o r o ş , Dr . N i -c o l a e B r î n z e u , Dr . A l e x a n d r u C i p l e a , Dr . l o a n C o l t o r , D r . E l i e D ă i a n u , Dr . l o a n F e r e n ţ , Dr . A n t o n G a b o r , D r . l o a n G e o r g e s c u , D r . V i c t o r M a c a v e i u , D r . T i t M a l a i u , D r . D u m i t r u M a n u , D r I s i d o r M a r c u , Dr. l o a n M a r i e n e s c u ( M a g y a r ) , D r . G h e o r g h e M i c u l a ş , D r . A l e x a n d r u N i c o l e s c u , Dr . Z e n o v i e P â c l i ş a n u , D r . Gr i -g o r i e P o p , - S e p t i m i u P o p a , Dr . I a c o b R a d u , Ş t e f a n R o ş i a n u , D r . A l e x a n d r u R u s u , D r . l o a n S â m p ă l e a n u ,
A n u l IX . O c t o m v r i e — N o e m v r i e 1920. N r . 1 0 — l i :
CULTURA CREŞTINĂ revis tă luna ră
Redacţia si Admini- Abonamentul : i, Redactor responzabil : straiia: ; Pe an . . . 40 lei. ^ Dr.VictorMacaVCÎU
B a j (Transilvania). J: • Pe şase l un i . 20 lei. :: B L A J .
Actualităţi.
Legături le d iplomat ice cu Vat icanul s u b rapor t juridic.
Sub un titlu a s emănă to r , d is t insul profesor de drep t in t e rna ţ iona l la universi tatea- v in Dijon, Georges Scelle, scrie în revista „L'Europe nouvelle" un ar t icol mai lung, din care n o - • tăm şi noi uneie lucruri mai impor t an t e , fiindcă şi s ta tu l n o stru a luat legătur i le d ip lomat ice cu sfântul scaun al Romei celei vechi, n u m i n d un minis t ru r ep rezen ta t al sau pe lângă sf. Scaun , p r ecum şi aces ta ş i -a t r imis mai zilele t recu te n u n ţiul său apos to l ic la Bucureş t i , în p e r s o a n a Sf. Sale , F r a n c e s c o Marmaggi .
în t reagă p resa noas t r ă , fără deoseb i r e de cu loa re pol i t ică • — cu excep ţ ia doar a câ to rva foi p r o n u n ţ a t confes ionale — a r emarca t , sub diferite a spec te , i m p o r t a n ţ a luării a ce s to r l e gătur i d ip lomat ice .
Profesorul delà Dijon t rac tează ches t i uaea rapor tu r i lo r diplontaf ice ale s ta te lor cu Vat icanu l , s u b punc tu l de vedere juridic in te rna ţ iona l ş i ' d e aceea scr isul său n i -se pa re des tu l in te resan t , pen t ru ca îi r e l evăm şi noi. pen t ru ceti torii noş t r i . *
Pornim delà cons t a t a r ea , zice Georges Scel le , că exis tă o pu te re , care are ia baza o forţă re l ig ioasă şi morală , ind i s cutabi lă , cu o organizaţ ie admirabi lă , care-i pe rmi t e să influin-ţeze a s u p r a mil ioanelor de c redinc ioş i , apar ţ ină tor i tu tu ror n a ţ iuni lor şi t u tu ro r raseior , şi care, în u rmăr i r ea scopur i lor sa le sp i r i tua le , a r ecu r s t o tdeauna , în cursu l is toriei , la 1 mij loace poli t ice, fie că a făcut a l ianţă cu puter i le lumeşt i , fie că li-s'a
put împotrivă. Din momentul ce t'a constatat existenţa acestei puteri politice internaţional», nu mai eşti liber de a nu trage, din punct de vedere juridic, toate consecinţe le necesare. Orice organism politic, internaţional, e membrul societăţii internaţionale; relaţiunile diplomatice cu el se impun ca şi cu oricare membru al societăţii internaţionale, pentrucă recunoaşterea «ţaţelor şi a altor persoane juridice nu e arbitrara, ci obligatoare.
înţelegem bine obiecţ iunea: Biserica nu e stat, sau cel puţin astăzi nu mai este, iar persoane internaţionale nu sunt decât statele.
Obiecţiunea aceasta n'are nici o valoare. Ea are Ia bază un echivoc. Biserica nu e un stai, e adevărat, nici n'a fost nici odată. Biserica a avut state, dar ea nu s'a identificat nici când cu ele; altfel, cum ar fi tolerat celealalte state amestecul micului stat papal în afacerile lor interne. Alături de domina-ţiunea temporală a regelui-papă, a existat totdeauna domina-ţiunea universală asupra tuturor creştinilor de pe pământ a păstorului suprem al bisericii. Dacă am voi să facem o com-
, paraţiune intre situaţia aceasta şi alta din domeniul dreptului internaţional, am zice că tntre biserică şi statul papal de pe vremuri a existat „uniune personală", nu o uniune reală. Astăzi nu mai este stat pontifical, dar este şi astăzi, cum va fi tn toate timpurile, o biserică catolică, o entitate, o persoană internaţională. • y
In dreptul internaţional, naţiunile şi statele n'au personalitate, decât având din necesitate raporturi internaţionale, necesitate recunoscută de toţi şi consacrată prin obiceiu. Astfel e şi cu biserica;^ sau mai bine zis, cu bisericile. Ele incarnează interese eminamente internaţionale, morale fără îndoială, nu materiale, dar ce impoartă? Aceste interese colect ive puternice aparţin unei comunităţi, care cuprinde în sine pe supuşii mai multor state, tocmai fiindcă «.talele laicizându-se au
# negl i jat într'adins interesele religioase ale cetăţenilor lor. Aceste interese sunt baza reală a personalităţii juridice a bisericii, iar vitalitatea ei au probat-o istoria şi faptele, a căror legi tK mitate a recunoscut-o consentimentul diferitelor state.
O situaţiune internaţională analogă, dar cu mult mai modestă, are biserica grecească (răsăriteană). Alte instituţii internaţionale, cum e comisia dunăreană, uniunile etc. au vieajă juridică, internaţională, distinctă, prin aceea că reprezintă interese spe -
NF 1 0 — 1 1 . C U L T L ' K A O R K S T I N A PAG. 2 2 9
ciale ale comunităţii internaţionale. In timpul de faţă se creiază o altă personalitate internaţională, .s inguri capabilă să dispute odată universalitatea şi prestigiul bisericii catolice, aceasta e societatea naţiunilor. Ea încă reprezintă un interes comun tuturor popoarelor: interesul justiţiei şi al păcii internaţionale. Şi ea trebuie să aibă, dacă vrea să trăiască şi muncească, o influenţă morală şi mijloace de acţiune pol i t ic i . Care stat poate să refuze în viitor recunoaşterea acestei societăţi şi neces i tate* de a lua legături cu ea? Nici o stăpânire nu poate s i mai ignoreze aceste „realităţi", ori să refuze negociarea cu aceste „forţe". Nici o persoană internaţională nu poate ignori din punct de vedere juridic o altă persoană internaţională, f i r i ca să atingă organizaţia generală a raporturilor internaţionale fără ca să împiedece progresul dreptului internaţional, adecă fără ca să nu iasă ea tnsaş, într'o măsură oarecare, din societatea internaţională.
Ruperea legăturilor diplomatice, răsboiul însuş, sunt uneori mijloace legitime de presiune şi de luptă, dar nu se poate, face din ele o metodă, cu atât mai puţin o atitudine stabilă, fără de a produce jigniri g rave în organismul juridic.
Din punct de vedere juridic, încheie savantul profesor, reluarea legăturilor diplomatice cu Vaticanul nu e numai n e cesară, oi obligatoare.
_ Jurisprudenful loan.
P a g i n i d e filozofie.
E x i s t e n ţ a lui D u m n e z e u în faţa filozofiei m o d e r n e .
(no
T e o r i a P r a g m a t i s m u l u i r e l i g i o s .
Teoria sociologică a religiunii numai societatea o recunoaşte de fiinţă reală superioară omului. Iar psihologia religioasă neagă existinţa unei fiinţe, la care s'ar referi fenomenele religioase. Ambele explicări discreditează religiunea, şi totuş, îi recunosc influinţa binefăcătoare, asupra desfăşurării vieţii sociale. Recunoaşterea efectelor salutare ale religiunii a servit ca îndemn, pentru a recurge Ia altă explicare a fenomenelor rel igioasi . încercarea aceasta a luat-o asupra sa fi'ozolia anglo-s a x o n i , cu teoria: pragmatismului religios. Aci aflăm tendin-
ţe le ca rac te r i s t i ce ale aces tu i popor , şi a n u m e : empirismul şi utilitarismul. Făur i to ru l pr inc ip iu lu i P R A G M A T I S T A lost fi'c zotiW amer ican Carol Pe i rce , a ' c ă r u i principii n - A d •• ivour.i apoi i scus i tu l p s iho log William James, în ca r t ea sa î>.«tU::i;;:à: ' .P i g-m a t i s m " . Confort / aces te i teorii , A R I K O I E Î E d* c u dinţa ui< sunt a l t ceva , decâ t nişt no rme de ac . isiffe: ide % îos'ţc* d ina mice» a căror valoare a târnă de;« lu-SIIIOL.'.:, ce s ; T . í in t.îaie
'să p roducă . Pre ţu l , va loarea , sub l imi ta tea v> ei U 'u ;;au în vă-, ţă tur i a tâ rnă delà efe :tei<* practice, C E cm« ÎN Í T A I O a ie p r o duce, î n t r eg rostul ce-; poa t e avu a idea w OB'«;«;*•. í ? reduce la u rmăr i le sale p r a c t i c a E h .u- . ie ra t , «.à in a o , A A C C A T Î A se-identif ică n o ţ i u n e a au. varului .cu- aceea A utUit.-ţii. sau mai b ine zis, se s u p r i m ă neţ . •••ea adevărului şi I - S E M B . - t i t u . - a< eea a uti l i tăţi i .
D a c ă apl icăm ac teorii ia p rob l ema exis tenţe i lui Dumnezeu , e învedera t , a; nici nu ne putem gândi sä dovedim pr in r a ţ ionamen t , exis t , I ;a iui Dumnezeu , P r a g m a t i s m u l ad mite , ca d o g m e : posi t iv:smui lui Comte şi crii:cisiiu:i lui Kant . De al tă pa r t e , avem în an tea noas t r ă fenomenele i d i g i c a s e , ce p r e s u p u n cred in ţa în Dumnezeu ') şi o - o a r e c a r e comun ica re a fiinţei noas t r e cu El. P iagmat i ş t i i , ţ inând cont de aces t fapt
i n c o n t e s t a b i l , îl examinează în toa te man i i e s t a t iun i . e sale, şi cau tă să afle, ce influinţă are e! a s u p r a vieţii noas t r e , vo-esc să vadă ce folos p rac t i c ne aduce , ca astfei S Ă S E p ronun ţe a s u p r a valorii ideilor rel igioase. Făcând anal iza fenomenelor re l igioase, ei r ecunosc , cà re l igiunea p o s e d ă o ap t i tud ine minuna tă , de a face să c rească în mod uimitor ac t iv i ta tea o m e - • n e a s c ă pe care o înal ţă şi o î n d r e a p t ă spre bine, cu al te C U - N vinte, s imţul re l igios împă r t ă şe ş t e vieţii omeneş t i o însuş i re a t r ăgă toa re , îi î m p r u m u t ă un fel de en tuz iasm liric, un eroism Înf lăcăra t , un spir i t de jertfă, ori alte s imţemin te a l t ru is te .
') J ames e de părerea, că reliiriunea mi presupune iii mod necesar existenţa unei fiinţe supreme. Dovadă c budhismul ateu şi idealismul mistic a lui Emerson.
Michelet (Dieu et l'agnosticisme contemporain, p. HO 85) dovedeşte,, că aserţiunea aceasta este falsă. Notele COMUNE aie siuiţtmontului religios-ca: entuziasmul, devoţiunea, încrederea, frici, nu se pot explica, decât în. -raport cu o Fiinţă personala, i n D U M N E Z E U concret. Budbismul áteu nu e religiune, ci e o concepţie niec-u'i/.;că. B U D B I S M U L ca religiune, la p'oporul . de rând,''e iun politeism ordinar. - Astfel şi la Emerson. Când. specuia-ţiunile lui filozofice iau caracterul religios, ee pare, că admite existenta unui Dumnezeu real
Mai mult, spir i tu l rel igios face să se nască în noi o anumită s iguran ţă , ind i spensab i lă pent ru menţ inerea echi l ibrului psihic şi ne dă o pace lăunt r ică , ce formează baza îudestul i r i i şi astfel a fericirii. Şi astfel, în v i r tu tea pr incipiului , că valoarea unei credinţe nu cons is tă în faptul , că c o r e s p u n d e unei realităţi t r anscenden ta l e , ci în b u n ă t a t e a resul ta telor , ce le produce, pragmat iş t i i r e cunosc legi t imi ta tea şi i m p o r t a n ţ a religiunii . P r a g m a t i s m u l rel igios se reduce, deci , la aceea , că admi te valoarea p rac t i că a religiunii , dar t rece cu vede rea adevăru l metafizic. Aici se vede clar modul de gândi re pozit ivist , pcn t rucă se s tud iază numai fenomenele şi legile lor, l ăsând Ia o pa r t e ceeace t rece pes te exper ien ţă .
In e x p u n e r e a a c e a s t a a teori i lor p r s g m a t i s t e , James vine în cont raz icere cu s ine însuş . S c r u t â n d or ig inea fenomenelor re l ig ioase , a recurs la h ipoteza subconştiinţei şi c o n s t r â n s de de legea inexorabi lă a logicei, es te silit să admită, că spiritul nostru se află în l egă tu ră cu o fiinţă vagă suprasens ib i l ă . E adevăra t , că ex i s t en ţa acelei fiinţe — precum zice — n'o poa te dovedi ştiinţifice, da r inima şi cu deoseb i r e „o voce lăuntrică" îl î ndeamnă , să aşeze des t inul vieţii sa le în manile fiinţei n e c u n o s c u t e ! — E măre ţ spec taco l s b u c i u m a r e a nobilă a aces tu i a d â n c cuge tă to r şi ne dovedeş t e clar, ce e în s t a re să p r o d u c ă prejudiţiul filozofic — empi r i smul — chiar şi la oameni i de b u n ă in t en ţ iune ! Preferă să se închine „necunoscu tu lu i " , decâ t să p r i m e a s c ă învă ţă tu ra c l a ră şi sublimă a filozofiei neamulu i omenesc , a celei t rad i ţ iona le . Nu-s i dă seama , că lumea reală are o cons' trucţie ' cu mult mai bogată şi mai complexă , decâ t aceea, pe care unii voesc să o s i r ingă în cadrele unor legi, de ei făurite. Nu-şi a c o m o d e a z ă modul de gând i r e real i tăţ i i , ci voesc să reformeze realitatea, conform modului lor de gând i r e şi pricepere a lucrurilor şi a raporturilor ex i s ten te în t re ele!
T e o r i a i m a n e n ţ e i .
O ş'coală de curând născu t ă , ş i -a p r o p u s , să deslege, în mod definitiv şi a m ă s u r a t cer in ţe lor filosofje de azi, problema originei religiunei şi aceea a exis tentei lui D u m n e z e u . Următorii aceste i scoale îşi n u m e s c teori i le lor: filozofie nouă sau filozofia imanenţei, din motivul , că neagă orice al tă cunoştinţa, afară de aceea, ce se desprindă din activitatea noastră subiect iv i .
Pig. 2 3 2 . C U L I T U K A C R E Ş T I N A NR. 1 0 - 1 1 .
Pentru aceştia, datele, elementele cunoştinţei le formează e s -clusiv natura lăuntrică a eului nostru. Mânecând din acest isvor nesecat, îşi compun întregul sistem filozofic ş i -1 aplică fn toate ramurile. Reprezentantul principal al unei specii a filozofiei imanenţei — căci sunt mai multe variaţii — este Henríc Bergson, profesor la institutul „College de France". Iar Edoardo Le Roy a aplicat esplicit sistemul filozofiei imanenţei la problema existenţei lui Dumnezeu. Le Roy încearcă înainte de toate să arete lipsa de temei a argumentelor filozofiei tradiţionale, referitoare la existenţa lui Dumnezeu. După Le Roy, inconvenientele mai bătătoare la ochi ale argumentării antice sunt acelea provenienţe din noţiunea mişcării.
Filozofia veche admite concepţiurfea statică a mişcării. Presupune adecă, că realitatea e compusă din substanţe imobile, cărora se ataşează, întâmplător, mişcarea. „To fieri" — a deveni — se defineşte ca o transformaţiune, ca o trecere delà un termin la altul, delà o formă la alta, dar cele două forme, cei doi termini sunt consideraţi în mod static, aşa, că mişcarea apare numai ca o substituire logică dintr'o stare în altă stare, deci în transformaţiune se nesocoteşte însaş trecerea, schimbarea, deşi aceasta e elementul esenţial al mişcării. Principiile ce explică mişcarea se reduc: la o materie sau substrat, la o formă ce i - se ataşează, U o cauză motoră şi un scop. Numai imobilitate! Cu un C U V Â N T , se trece cu vederea în mişcare însaş mişcarea, mobilitatea, continuitatea dinamică. Dar cu concepte sau realităţi imob le nu se va putea ajunge nici când la mişcare. Din contră, dacă se ia de punct de mânecare mobilitatea, putem, pnn abstracţiune, să ajungem la ori şi câte poziţiuni imobile. Filozofia modernă purcede, deci, în înţeles contrar cu senzul comun.
Ea consideră mişcarea de o realitate fundamentală, în vreme ce imobilitatea e realitate de a doua mână , derivată. Dacă se admite teoria aceasta, e evident, că argumentul fundat pe mişcare, referitor la existenţa lui Dumnezeu, nu are nici un înţeles, căci dacă lucrurile sunt mişcare — e de prisos s i cerci, de unde au primit-o.
Imanentiştii au făurit o nouă metafizica, o pricepere a realităţii, opusă cu totul filozofiei antice. Este ideologia lui Bergson. Conform acesteia, singurul mijloc legitim, prin care putem afla realitatea, este intuiţiunea, activitatea spontană a spiritului. Intuiţiunea trebuie să devină isvorul unic şi ade-
văra t al filozofiei. Prin ap l i ca rea aces tu i mijloc, noi a jungem la cunoş t in ţa , că baza , e s e n ţ a lucrur i lor nu E a l tceva , d e c â t un p roces cont inuu „de a fi". Acest p roces „de a fi" e s t e de ordin vital Ş I conş t ien t . Real i ta tea fundamen ta l ă e prin u rmare un < I V Ü « Í sau U N curent vital, o conştiinţa universală. Acest C U R E N T S E desvoa l tă în d iverse direcţ iuni — de aici vine var ie ta tea u imi toare a lucrur i lor — prin o ne în t r e rup tă mişca re de a s c e n s i u n e . Acest cu ren t vital dă câte oda tă de o b s t a c o l e , şi a tunci scade Ş I S E rezolvă în pas iv i t a te , şi astfel se formează mater ia . ' Insă curentu l fiind vital si c rea tor , nu se d i învins , ci câ j t igândj i -ş i iară E N E R G I A de a s c e n s i u n e , t r ecând prin pas iv i t a t ea mater ie i , dă naş t e r e o rgan ismulu i , ins t inc tu lu i , in te l igenţei .
P r e c u m se vede, aici e vorbă d e s p r e un ' m o n i s m idealist ic. Le Roy a A D O P T A T a cea s t a N O U Ă metaf iz ică la p r o b l e m a exis ten ţe i LUI Dumnezeu . De aceea pre t inde , să se s t a b i l e a s c ă oda tă , că la Dumnezeu , A D E C Ă la dovedi rea exis tenţe i lui, nu p u t e m ajunge P R I N r a ţ i onamen t d i s c u r s i v — delà efect la cauză, delà mişca re la motor — C I , că a f i rmat iunea exis tente i sa le e imanen tă gândire i noas t r e , cu ALTE cuvin te , se af irmă ex i s t en ţa lui D u m n e z e u numai prin faptul şi în actul gând i re i î n sa ş , în ţe legând S U B „gând i re" , î n t r eagă v iea ţa sp i r i tua lă . Astfel a r g u m e n t u l va fi — exper ien ţă , ac ţ iune , vieaţă , şi nu o d ia lec t ică d i scurs ivă .
Real i ta tea un iversa lă , con t inuă Le Roy, e p rogres , es te " nizuinţă S P R E perfecţ iune. Ex i s t en ţa î n sa ş e o ne în t r e rup t ă sforţare pen t ru rea l izarea unui p rog res a scenden t . Acest re zul ta t al sforţării ex is tenţe i e numi t : realitate morală, spir i t din spir i tul nos t ru , care din fire E S T E i reduct ib i l la vre-o a l t ă formă a reali tăţ i i şi a ceas t a rea l i ta te mora lă formează e sen ţa exis tenţe i . R e c u n o a ş t e r e a aceste i reali tăţi mora le cons t i tue r e cunoaş t e r e a exis tenţe i lui D u m n e z e u . Numai în aces t senz să p o a t e şi t r e b u e să se zică, că exis tă D u m n e z e u şi că el e real .
Dar, acel D u m n e z e u ce exis tă numa i întru cât af i rmăm ex i s ten ţa reali tăţ i i morale , es te el o rea l i ta te t r a n s c e n d e n t a l ă , d is t insă D E N O I ? Aceas t a în t r eba re , care se naş te , în chip necesar , din CELE e spuse , a p r evăzu t -o şi Le Roy, ce rcând să ne dee r ă s p u n s .
Cele D O U Ă concep ţ iun j , — zice — D u m n e z e u i m a n e n t şi D u m n e z e u t r anscenden t , privi te d in t r 'un punc t de vedere
PAG. 2 3 4 . C U L T U R A C R E Ş T I N A NR. 1 0 - 1 1 .
static, sun t ambele false. Noi nu sun tem naturi finite si în-chise , ci v iea ţa noas t r ă est« o c rea ţ iune ne în t r e rup tă ; a s e menea e şi lumea. Chiar pen t ru aceas ta , „ imanen ţa" şi „ t r an s c e n d e n ţ ă " nu sun t două concepţ i i cont radic tor i i , ci ele co r e s p u n d la două momen te d i s t inc te ale dura te i şi a n u m e , imanen ţa c o r e s p u n d e la c e e a c e a devenit, ia ră t r an scenden ţ a , la ceeace va deveni. Dacă noi zicem, că D u m n e z e u e imanent , în ţe legem ceeace el de fapt a deveni t , ceeace este în noi sau în lume, dar pen t ru noi şi pen t ru lume mai r ămâne încă to t d e a u n a o posibi l i ta te infinită, de a deveni, un infinit, ce va fi c r ea ţ iune propr iu zisă şi nu numai o s implă desvol ta re . Din aces t din urmă punct de vedere , Dumnezreu a p a r e şi es te de fapt t r an scenden t .
De aici reiese clar, că î n v ă ţ ă t u r a lui Le Roy este un pan t e i sm dinamic , clădit pe bază ideal is t ică. In ul t ima a n a liză, Dumnezeu nu e a l tceva, decâ t rea l i t a tea noas t ră fundamenta lă . Şi a c e a s t a e consec in ţa inesorabi lă a mon i smulu i ideal is t ic al lui Bergson. — P a g u b ă n e s p u s de mare , că un om dota t cu un pu te rn ic spir i t de pă t runde re şi cu un a d â n c s imţ moral şi multă s ince r i t a t e şi bunăvoin ţă , ea Le Roy, a căzut în teoriile nebu loase al is teţului şi e legantulu i scri i tor Be rgson !
Le Roy, in nevinovăţ ia sa, c redea că, prin ap l icarea t e o riilor lui Bergson la p rob lema exis tenţe i lui Dumnezeu şi la or ig inea rel igiunei, va pu tea să t r ezească din to ropea la indi ferenţei pe intelectual i i Franţe i şi să-i î ndup lece la o vieaţă mai ideală. î n t r ep r inde rea lui a fost g r e ş i t ă !
Altă formă a „f i lozof ie i i m a n e n ţ e i " .
Filozofia lui Bergson şi alui Le Roy are mul te părţ i c o m u n e cu ideal ismul hegel ian, şi se poa te reduce la d o u ă p u n e i e fundamenta l i , anume , la imanen ţa lui Dumnezeu în noi, în senzul expl icat , şi la cons t a t a r ea exis tenţe i lui Dumnezeu , cu ajutorul intuiţiei . Doc t r ina imanen ţe i formează baza şi a a l tor concepţ iuni f i losofico-rel igioase.
Aceste principii le p r imesc ca punc t de m â n e c a r e Augus t Sabat ier , Réville şi alţii, mânaţ i de dorul d e - a conci l ia v iea ţa re l ig ioasă a creş t in ismului cu agnos t i c i smul ') gândi re i moderne. ,
') Agnosticism vine delà cuvântul grecesc M ; ' r ( 7 ( j r w c = n e c u n o ş t i b i l adecă „filozoiia necunoscutului". Cuvântul a fost introdus în filozofie de Huxley şi populariiat de Spencer. *
Nr. J O - l i ^ . CU J/TU KA CK ESTIN A Pag. 235.,
De aceea, ei r e sp ing conceptu l ant ic d o g m a t i c al r e l n giunei , ca pe un ce fundat pe» o metafizica falsă, s imbol ică , rnetafazică şi, prin u rmare , t recătoare , s eh imbăc ioasă . Pen t ru ei rei igia e vieaţă şi exper ien ţa , D u m n e z e u e simţit şi nu dedus , aşa, că cine nu'l s imte î n . i n i m a sa, nu îl va afla nici când în afară de eul său. A în t rupa pe Dumnezeu sub or ice formă fenomenică , e supe r s t i ţ i une , idololatr ie. De aceea , pen t ru e i , "Dumnezeu e o fiinţă universa lă , e un ee divin i m a n e n t în noi. Sun t adevăra ţ i pan te işti. De a l tcum — spun ei — rel i -g iunea accep tează toate doeir inele spi r i tual is te , până la p a n te ism. T o a t e sunt de-o potr ivă a d e v ă r a t e şi false, cons t ru i t e pe da te le is torice, geograf ice , ş t i inţ ; f ice şi metafizice ale unei anumi te epoce şi se rvesc de a c o p e r e m â n t provizoriu pent ru p ie ta te , de a p ă r a r e m o m e n t a n ă , ocas iona lă , pen t ru vieaţa re l ig ioasă .
P r i m e s c cu toţii cr i t ica ce au fâcut-o Kant şi S p e n c e r a s u p r a raţ iunei , crit ică, ce ajunge la rezul ta tul , că totul e sub iec t iv şi s imbol ic în domeniu l cunoşt in ţe i .
Ei spun , că nu pot primi a r g u m e n t a r e a exis tenţe i lui Dumnezeu , a filozofiei t rad i ţ iona le , din motivul, că ea se ba zează pe concep ţ iunea ar i s to te l ică d e s p r e mişcare , causa l i t a te , con t ingen ţă şi scop, cari toa te sunt adevă ra t e „idola t r i b u s ' ) " • Dacă d e m o n s t r a r e a exis tenţe i lui D u m n e z e u ar a tâ rna de coucep ţ iun i le aces t e , a tunci filozofia critică m o d e r n ă de fapt ar desch ide drumul sp re a te i sm. Chiar de aceea , ei recurg la conş t i in ţa act ivă, la dorul intim al sufletului omenesc , şi, siliţi de aces te principii imanente , afirmă şi r ecunosc exis t in ţa lui Dumnezeu . Astfel omul scoa te , din propria sa fiinţă sp i r i tua lă , dovada exis tenţe i unei real i tăţ i supe r ioa re , a cărei p rezen ţă în noi o s imte unul fiecare. La aceşt ia se pot aplica cuvintele lui Bossue t : pent ru ei toţi şi toa te sunt Dumnezeu , afară de î n suş D u m n e z e u !
^ E cunoscut, că Bacon numea idol (Îuî<.)Ânj>=chip dese r t ) prejudiţiul sau aparinţa falsă, ce este pricina croarei. Astfel el distinse: idola tribus, prejudicii inerente întregului neam omenesc, ce provin din înşelarea simţurilor şi a îantaziei, aşa e nizuinţa de-a antropomorfiza'; idola specus, orori, ce provin din defecte intrinseci individului; idola fori, erori, ce provin din rolaţiutiilc sociale şi din imperfecţiunile limbajului omenesc, aşa sunt: cuvintele ecvivoce şi sofismele; idola theatri, erorile, ce provin din în\ ăţăturite diferitelor şcoli filozofice.
FÀG. 2 3 6 , C U L T U R A C R E Ş T I N A . NR. 1 0 - 1 1
M e t o d a „ imanenţe i" .
Nu trebuie confundată fijbzofia imanenţei cu metoda imanenţei. Unii bărbaţi, incontestabil dotaţi cu alese calităţi intelectuale şi de-o vieaţă morală ireproşabilă — ca Mauriţiu Blondei, profesor la universitatea din Aix, şi P. Laberthonniëre — fără ca să admită doctrina filozofiei imanentei, se folosesc de ea, ca de mijloc, spre a convinge pe „omul modern" despre necesitatea existenţei unei Fiinţe Supreme şi despre raporturile, adecă datorinţele, ce se nasc din cunoaşterea acestei relaţiuni. Ei văd, că omenimea este îmbibată de principiile Kanţiane,"— de cari poate nici ei nu sunt cu totul străini este stăpânită' de subiectivism şi că se opune cu înverşunare să primească orice obligaţiune, ce ar veni „din afară". Cu alte cuvinte, pentru omul gândirei noui, nu există nice un adevăr, nice o prescripţiune admisibilă, ce nu ar fi, în ceva formă, autonomă şi autohtonă, adică imanentă. Drept ce, ei se fo losesc de argumentaţiune „ad hominem". Punându-se pe baza doctrinei filozofiei imanenţei, voes-c să arete, din însaş lipsa şi exigenţa sufletului omenesc, existenţa lui D u m nezeu şi puterea obligatoare a religiunei pentru om. Dacă pe Dumnezeu îl pretinde activitatea noastră spirituală conştientă, atunci imanentistii vor fi siliţi să recunoască existenta Lui. Şi dacă acest Dumnezeu, pretins de activitatea noastră spirituală, se va prezenta ca un ce diferit de eul nostru, ca un ce, care se adauge fiinţei noastre, atunci se va dovedi şi trans-cendentalitatea Lui. Scopul lor este deci ca, anume, prin metoda imanenţei, să se facă vădită l ipsa de temei, absurditatea filozofiei imanenţei, csre, precum văzurăm, nu recunoaşte altă realitate, afară de fenomenele vieţii noastre sufleteşti.
Spre dovedirea acestei teze e îndreptată cartea iui Blondei, intitulată: „L' Action". In cuvinte de o uimitoare frum-seţă, arată Blondei, că lipsurile incoercibile ale omului pretind în mod neîndoelnic existenţa unei fiinţe mai grandioase, superioară omului. Nizuinţele noastre după Adevărul, Binele, Frumosul infinit şi insuficienţa mijloacelor de cari dispunem pentru ajungerea lor, dovedesc, că natura noastră, lăsată de sine, nu e în stare de echilibru şi că are "lipsă de un ajutor „din afară", mai mare decât dânsa, cu alte cuvinte, aceste nizuinţe cer cu insistenţă un ajutor transcendental.
Fără să voim a ne exprima judecata asupra valorii tacticei întreprinse de apologfştii noui ai creştinismului, — cum
doresc să se preteze —, e uşor de observat analogia şi punctele de contact între metodul imanenţei şi între doctrina sau filozofia imanenţei, cum am văzut-o espusă de Le Roy. Şi la rBlondel, ca şi la Le Roy, pe Dumnezeu, -în ultima analiză, îl aflăm în însaş intuiţiunea imediată a esperienţei morale şi e l i g ioase , în tendinţa spre bine şi spre progresul moral.
Am zis, că între cele două concepţii e uşor de observat o anumită analogie. De fapt există între ele o deosebire fundamentală. Pentru Le Roy, Dumnezeu nu e altceva, decât însaş realitatea, ce evoluează şi care formează fondul fiinţei noastre şi numai în acel senz e transcendent, că nu a ajuns la ultima etapă a desvoltării sale, ci tinde necontenit spre ea. Restul, ce trebuie ajuns încă în evoluare, este, pentru Le Roy, transcendenţa lui Dumnezeu.
Blondei, din contră, e de convingerea, că chiar prin exa minarea minuţioasă, prin analiza spiritului nostru, ieşim afară din cadrele doctrinei imanenţei. Pentru el, Dumnezeu e peste şi afară de simţurile noastre, e transcendent, pentrucă e Fiinţa, ce suplineşte, delà care vine tot ce ne l ipseşte. Dumnezeu, pentru Blondei, este fiinţa absolută, neapropiată şi necuprinsă, a cărei existenţă omul o poate cunoaşte cu ajutorul minţii, asemenea şi dependenţa şi datorinţele sale faţă de El.
Metoda adoperată de Blondei se numeşte uneori şi pragmatism, din pricina, că pentru el criteriul adevărului îl formează: acţiunea, lucrarea. Insă este o diferinţă esenţială între metodul imanenţei şi între pragmatismul lui Peirce .şi James.
La Blondei, exigenţei activităţii spiritului nostru îi corespunde existenţa reală a unei Fiinţe transcendentale: Dumnezeu. Pentru James, af rmaţiunea, că există Dumnezeu, are înţelesul, că idea existenţei lui Dumnezeu înfluinţează în mod folositor activitatea noastră.
Directivele date de Blondei, cu privire la existenţa lui Dumnezeu, le aflăm la cardinalul englez E. Newman, la g e nialul Brunetière şi la filozoful englez Lord Balfour.
Din cele espuse reiesă limpede, care este atitudinea gândirei moderne faţă de religiune în general şi faţă de existenţa personală a lui Dumnezeu, adecă faţă de problema ce ne preocupă de prezent.
E evident, că se observă o anumită ameliorare, faţă de spiritul materialist predominant până cătră sfârşitul veacului al XIX.
Aspira ţ iuni şi ideal i tăţ i noui s'au îns t ăpân i t în i n i m i l e ' ^ s b u c i u m a t e ale cugetători lor , dar nu se poate nega, ca modul - • de -a resolvi ches t iun i le i m p o r t a n t e ale credinţei omeneş t i e ' cu totul diferent de acela , al filozofiei vechi t r ad i ţ iona le !
Se i m p u n e acum în t r eba rea , că oare r euş i -va noua ideologie , să facă să a m u ţ e a s c ă genu ina gândi re antică, cu formele ei r igide, cu logica ei de fier.
Vom cerca , în cele u r m ă t o a r e , să r ă s p u n d e m aceste i g rave în t rebăr i .
Dr. Augustin Tatar .
Pagini de istorie.
Is tor ia ca tol ic ismului în Moldova . . E p o c a teu tonă .
(in.)
XI. D e s c ă l e c a r e a pr ime lor co loni i c a t o l i c e în M o l d o v a .
La t rece rea cavaler i lor teutoni în M u n t e n i a . ş i Moldova, Români i din aces te părţi nu erau uniţi cu sfântul Scaun . Aşa de mor ţ i ş ţ ineau la legea lor, încâ t nici călugării t eu toni , nici domin ican i i nu i-au pu tu t convert i la re l ig iunea ca to l ică ; ba mai mult , ei a t răgeau la legea lor şi pe catolicii unguri şi saş i , cari, ven ind în Ardea!, „se făceau un s ingur popor cu cu aceşt i Valahi" , cum ne as igură o sc r i soare p a p a l ă din 14 Nov. 1234 ' ) , a s u p r a căreia vom reveni. Astfel s tând lucrurile, se i m p u n e delà s ine p rob lema originii catol icismului în Moldova.
Nu se poa te t ăgădu i că formarea primelor colonii ca to lice In Moldova prez in tă unele g reu tă ţ i . Pe de o pa t t e e s 'gur că Secuii erau stabiliţi în cunoscu te l e lor „ s c a u n e " înainte de c h e m a r e a cavaler i lor teutoni în Ţ a r a Bârsei ( 1 2 1 1 ) . Ei s tă teau s u b jur i sd ic ţ ia b i se r i cească a ep iscopulu i Trans i lvan ie i , cum reiese , în t re altele, din faptul că episcopul Quilelm al Transilvaniei îşi rezervă dijmele Secuilor , cari ar emigra în ţara
*) Idem ibid. 132, Nr 1 0 5 : e unul din dooumentele cele mai importante pentru noi.
cavaler i lor t eu ton i . ' ) Na este abso lu t exclus, ca aceşt i Secui, pe cari îi vedem t r ecând în Ţa ra Bârse i , să fi t r ecu t şi în va lea Tro tuşu lu i , pe eoas ta c a r p a t i n i mai a p ă r a t ă de incur s iu nile Cumani lo r , şi aceas ta î ncă - îna in t e de veni rea călugăr i lor teu toni . Pe de al tă par te , e c u n o s c u t că Saşii s'au stabi l i t în Ardea! s u b Géza al II-1 ea (1141—1161), p r imind delà aces ta mai multe privilegii, d in t re cari re levăm pe unul , conf i rmat mai pe u rmă şi de Andreiu al 11-Iea, privilegiu meni t să ajute r ă spând i r ea Saş i lor prin ţară şi să încurajeze negoţul î n t r e pr ins de comercianţ i i lor. Neguţă tor i i lor, a n u m e , aveau d rum lib.er în toată ţara , fără a fi supuş i la vamă sau al te t axe . 2 ) Pe lângă negoţ, harnicii lucrători se mai îndele tnic iau cu ex p loa ta rea minelor , numi te în vechime „ b ă i " 3 ) de a c e e a îi şi , vedem a ş e z â n d u - s e în Ardeal la a s e m e n e a „băi" . Nu es te nici aici abso lu t exclus ca Saşi i , d u p a c e s'au stabi l i t în diferite-cen t re din Ardea), să fi t recut munţ i i , spre a în temeia colonii de n e a m u l lor şi d incoace de b râu!"Carpa ţ i lo r , şi a n u m e încă îna in te de t r ece rea Teuton i lo r în a c e s t e păr ţ i . Astfel dl Iorga b ă n u e ş t e că „încă de pe la 1200, Saşii veniseră din Ardea l " în Moldova de nord , mai scut i tă de incurs iuni le Cumani lo r . „Ispiti ţ i de bogăţi i le în metale ale aces tu i unghiu dintre Car-paţi şi apa Moldovei , ei se aşezară , în temeind şi un oraş , care ae numi Baia Moldovei sau Baia de lângă apa Moldove i" . 4 ) Cum vom vedea şi noi in alt ioc, o d e s c ă l e c a r e a Saş i lor Ia Baia Moldovei încă îna in te de ven i rea cavaler i lor t eu ton i , nu e l ipsită de probabi l i t a te .
Pe baza documentelor însă, cele dintâi colonii catolice în Moldova se . c o n s t a t ă în epoca t eu tonă (1211 — 1225), a ş a că t rebu ie să c o n c l u d e m , în cazul coloni i lor ex i s t en te deja, că ele au fost în tă r i t e prin cont ingente nouă venite s u b ocro t i rea cavaler i lor t eu ton i ; iar dacă n'au exis ta t , ele au fost înfi inţate tot sub ocro t i rea ordinului cava le resc al Teu ton i lo r . D u p ă d o cumente le pr iv i toare la is tor ia aces tu i ordin, întâia cobor î re
') Hurmuzaki-Densuşienu, Documente 1 1, p. 64: quod si Ungarotg vel Siculos ad dictam terram transira contigerit, nobis et eeclesiae nostrae in decimis teneantur respondere .
*i Idem ;bid p. 85, Nr. 62: mercatores eorum ubicumqu « voluerin in regno noslro sine t r ibuto-vadant et rcvertantur.
") Vezi articolul „Baie" în Dicţionarul limbii române, care se pu -bli ă acum de Acad. Rom.
*) N. Iorga, Istoria Românilor 8 (Bucureşti 1919) 72.
cunoscută a catolicilor pe povârnişul de dincoace al Carpaţilor trebuie să cadă între 1211 şi 1222, dupăcum se poate deduce din diploma lui Andreiu al Il-lea datată din 1222, prin care confirmă şi măreşte dania făcută Teutonilor la 1211. Sub ocrotirea vitejilor cavaleri, colonii de Saşi, Unguri şi Secui se sta1-biliau, fn acest răstimp, dincoace de Carpaţi, în Muntenia şi Moldova, unde Teutonii înalţă cetăţi şi oraşe de piatră. Asemenea emigrări nu erau, din mai multe motive, pe placul regelui, care şi opreşte în diploma din 1222, emigrările ulterioare în teritoriul ordinului, hotărînd ca acesta să fie mulţămit cu .oameni i cari acum locuesc în aceea ţară"; 1 ) „oaspeţii ţării noastre", precum şi „oamenii noştrj", zice regele, nu mai au voie să treacă în ţara cavalerilor. E lămurit însă că prin „hos-pites terrae nostrae" se înţeleg Saşii, iar prin „homines noştri", Ungurii şi S e c u i i 2 ) : „Ungari vel Siculi", cum îi numia episcopul Transilvaniei . 3 )
Emigrările însă n'airîncetat. Cavalerii nu s'au. ţinut de condiţiunile diplomei dfn 1222, socot indu-se , mai ales dincoace de Carpaţi, independenţi de regele Ungariei; astfel coloniile catolice vu crescut şi s'au întărit mai departe până Ia 1225, când Andreiu al 11-lea alungă pe Cavalerii teutoni, tocmai pentrucă nu se ţineau de condiţiunile diplomei. De fapt, arhi-preotul pus de sfântul Scaun, prin ordinul dat la 12 lan. 1223,*) p-este ţara Teutonilor, avea şi dincoace de munţi popor catolic sub jurisdicţia sa; şi dincoace de Carpaţi, în Ţara Transalpină,' e vorba de „popor s i l l e r " , care depinde în cele spirituale de arhipr«otul din Ţara Bârsei.')
') Hurmuzaki-Densuşianu, Documente I I , p. 75: homines quoque nune ter ram inhabitantes praedictam ad eorundem fratrum servititim et domus eorum utilitatem sine requisitione liberos dimisimus. ita ut si aliqui de caetero de nostris hominibus sive hospit ibus terrae nostrae pertinentibus ad ipsos transmigraverint, s t a t im . . . expeliant.
3) Aceasta-i unica adevărată interpretare a acelor cuvinte, cum se poa te convinge orişicine, cetind diplomele regale din acea epocă.
*) Idem ibid, p . 64: Ungari vel Siculi. *) Hurmuzaki-Densuşianu, Documente I 1, p. 80 81, Nr. 58. 6) Hurmuzaki-Densuşk.L-", Documente I 1, p. 88, Nr. 65 scrisoarea
papii cătră arhipreotul „din Ţara Bârsei şi Ţara Transalpina" : Archipres-bi tero terrae Boze et ultra montes nivium. Gerentes de clero et populo ter rae Borze et ultra montes nivium.. curam et soUicitudinem specialem... Vezi şi Nr. 66: archipresbitero et clero ac populo terrae Boze et ultra montes nivium.
S R . 1 0 - L I . ^ Í í 2 ] E M J Í ^ ^ a 1 v l M A _ ^ ^ J PAG. 2 4 1 .
Din ceie zise pu tem conclude şi la na ţ iona l i t a t ea coloniilor catol ice înfi inţate în Moldova ; e vorba doar de „hosp i t e s t e r r ae n o s t r a e " , iar aceş t i a sunt Saş i i ; e vorba , apoi , de „ h o -mines noş t r i " , iar aceş t i a nu pot fi decâ t Unguri i şi Secui i . Din faptul că la „Castrum m u n i t i s s i t n u m " o pa r t e din Cumani i năvăl i tor i pr imiseră c red in ţa ca to l ică î m p r e u n a cu soţiile şi copiii lor , ' ) c redem că nu se poa te încă conc lude la o colonie catol ică de na ţ iona l i t a t e cumana în» Moldova. Cât desp re R o mâni, ei nu numai că nu erau catol ici , da r a t răgeau şi pe Saşîi şi Unguri i catolici la legea lor r ă să r i t e ană neun i t ă , cum ne informează o sc r i soare a papi i Gr igor ie al IX-lea din 14 Nov. 1234, s c r i soa re care confirmă tot ce am s p u s până a i c i 2 ) d e spre na ţ iona l i t a t ea pr imelor colonii ca to l ice în Moldova.
D o c u m e n t e l e ne permi t să vorbim şi despre clerul catol ic din Moldova în epoca t eu tonă . In Ţ a r a Bârsei , călugări i t eu toni s'au îngrijit ca popula ţ ia catol ică să aibă preoţ i suficienţi . La 1223 era „un n u m ă r destul de mare de preo ţ i " , aşa că papa t rebuia să le deà un a rh ip reo t sau decan , până când n u măru l credincioş i lor va fi aşa de mare, ca Pontif icele R o m a n să-i poa tă p rovedeà cu un ep i scop . 3 ) Preoţi i aceş t ia nu a p a r ţ ineau nici unui ordin re l ig ios : nu ord inulu i t eu ton , căci ei rămân în Ţ a r a Bârsei şi după a lungarea aces tu i ord in*) ; nu ordinului domin ican , căci aces ta abià se s tabi l ià a tunci la Alba-Regală , cum vom ară ta cu alt pr i le j ; nu ordinului franc iscan , căci aces ta n'a în t ra t în Ungar ia decâ t la 1228 5 ) , iar în Moldova m u l t ' mai târziu; nu ord inulu i cistercit , căci aces ta ab ia la 1240 pr imeş te biser ic i le cari au apar ţ inu t oda t ă cavaler i lor t eu ton i ' 1 ) ; despre bened ic t in i şi p remons t ra t enz i nici nu poa te fi vorba ; aite ordine nu exis tau a tunci în Ungar ia . 7 ) Preoţi i din Ţ a r a Bârsei apa r ţ ineau clerului secular . După a lun garea Teufoni lor , ei, în frunte cu a rh ip reo tu l lor, au în t ra t în conflict cu ep iscopul T rans i lvan ie i , care voià să -ş i ex t indă ju -
l) Idem ibid, p. 118, 122, 123. ! ) Idem ibid., p. 132 •>) Idem ibid., p. 80, Nr. 58. *) Idem ibid., p . 136, Nr. 107 şi p, 136, Nr. 108. 3) Dr. Nik. Pfeiffer, Die ungarische Dominikanerorden»provinz • Zürich
1913) 7. Dovada e luată din Chronica anonyma fratrum minorum Oer-maniae. ed. Carey, Analecta Franciscana 1 (Quaracchi 1885) 288.
") Hurmuzaki-Densuşianu, op. cit., p. 184, Nr. 141. ' ) Dr. Nik. Pfeiffer, op. cit., p. 6 - 7 .
r i sd ic ţ ia şi a sup ra lor. Cu aces t prilej n i -s 'au păs t r a t şi numele acelora cari la 1235 mai erau în v iea ţă : „Leo de D u b u c h a i
Gotfr idus de Aqua Cal ida , Nico laus de Cormosbach , C o n râd u s de Venet i is , B e r n a r d u s ' de Debran , H e r m a n n u s et Ger l acus , s a c e r d o t e s de S ă r e a m " . 1 )
To t preoţi secular i erau şi păstori i sufleteşti din Ţa ra T r a n s a l p i n ă , supuş i aceh i iaş a rh ipreo t sau decan din Ţ a r a Bârse i . Unguri i şi Saşii din Moldova în t re ţ ineau pe preoţi i lor. Astfel la înfi inţarea episcopie i cumane (1227) se aflau aici „capel lani et s ace rdo t e s " , şi mulţi d intre Ungurii şi Saşii bo gaţi aveau „ius p a t r o n a t u s " ; unii laici se a m e s t e c a u în a s e m e n e a chip în afacerile b iser iceş t i , încâ t Robert de Str igoniu, înfi inţătorul episcopie i c u m a n e , a t rebui t să ia măsyr i împotr iva lor. 2 )
Încheiam aces te mici noti ţe d e s p r e preoţii din Ţara Bârsei şi din ţara „de d i n c o a c e de munţ i" , relevând faptul că la începutul catolicismului în Moldova stă clerul secular.
XII. L o c a l i t ă ţ i l e din M o l d o v a o c u p a t e d e c e l e dintâi co lon i i c a t o l i c e .
Dacă e vo rba să s tabi l im, în cari a n u m e localităţi d;n Moldova s'au aşeza t p r imele colonii catol ice, p roblema devine mai grea, din lipsa documen te lo r di recte . Avem totuş des tu le indicii , pen t ru a ne pu tea forma o j u d e c a t ă în temeia tă .
Mai întâiu, pare s igur că co lonizarea vechiului ţinut al Trotusului cu Ungur i din Secu ime t rebuie să cadă în epoca ex -panziuni i t eu tone în par tea de d incoace a Carpa ţ i lo r (1211 —25). In t r 'adevăr , toponimia acestui ţ inu t pare a ară ta până la s iguran ţă că povârn işu l m o l d o v e n e s c al Carpa ţ i lo r a fost colonizat de Secui îna in te de venirea Români lor , cel puţ in. in masse mai mari , în acele părţ i . A i g u m e n t u l der ivat din aceas tă topon imie a ţ inutului a fost e x p u s mai pe larg de dl Radu Rosett i în Analele Academiei Române.") Vom at inge pe scur t t e m e i u l ' a r -gumen tu lu i e x p u s de dl Roset t i .
1 ) Hurmuzakl-Densuşianu, Documente I 1 , p. 1 3 8 , Vezi şi p . 136 7 , Nr. 1 0 7 : „Decanus et gacerdotes de terra Burze".
2) La 1 2 3 4 , papa scrie cătră episcopul Cumanilor: „Strigoniensis Archiepiscopus, tunc in provincia Cumanorum apostolicac sedis legátus . . . pe rpe tuo statuit observări , quod nulii laico, patronis exceptio, in ecclesiis tuae d iocts is praesentare liceat capel lanos, et sacerdotes quartam hábeant decimarum".
Cobor indu -ne , sub poalele Carpaţ i ior , din nordul Moldovei spre sud, din judeţul Suceava şi Neamţ prin judeţul Bacău până în judeţul P i tna , ş i . c e r c e t â n d numirile date de ţăranii români rnuniiior cari alcătumu vechiul hotar între Moh dova şi Ungaria, vom ajunge la niş te concluzi i , pe cât de băt ă toa re la ochi, pe atât de in t e re san te , pent ru p rob lema a cărei resolv i re o cău tăm. . .Numirile în t rebu in ţa te de ţăranii români din judeţul Suceava şi Neamţul , p-entru a d e s e m n a munţii cari a l c ă t u e s c 2 ) hotarul dintre Moldova şi Ungaria, sunt aproape exclusiv r o m â n e ş t i " ' ' p e n t r u multe din aces te numiri, Ungurii n'au t raducer i în l imba lor, ci în t rebu in ţează cuvinte le româneşt i , cum reiese din topon imia lor oficială; astfel Dealul-Verde e redat prin Djálul-Verde, iar Drăgo iasa prin Dragojásza . „Insă, cont inuă dis t insul istoric, înda tă ce ajungem la ho ta ru l vechiului ţ inut al T r o t u ş u l u i , găs im a p r o a p e numai numiri ungureş t i , şi aces te numir i sunt în t rebu in ţa te şi de Români , cari pentru cele mai multe, nu. posedă t raducer i româneş t i " . 4 ) Aşa avem: Tai haos = T á r h a v a s , A ldamaş = Aidamás , Apahaoş = Apa-Havas , C h e r e b i c = Kerek-Bük, Ş o l i n t a r = Sólyom-tár, Muierii ş — Magyaros , Nemi ra -Mare = N a g y - N e m e r e 5 ) , Nemira-Alică = Kis -Nemcre , Miches — Mikes , Şandru -Mic = Kis-Sándor, S a u d r u - M a r e = Nagy-Sándor , Cheşch ieşu l = Kecskés , Hálósul = Ha las , ş. a. Dacă însă ne coborîm de aici în judeţul Putna , numir i le muntikor delà hotaru l vechiu redevin în mare majori ta te româneş t i . Afară de aceas ta , dl Roset t i mai semnalează că „asemenea numiri ungureş t i nu se mărg inesc la munţii de pe gran i ţa , ci găsim în t reaga în t indere a fostului ţinut al Trotuşului p r e s ă r a t ă cu n u m e r o a s e numiri ungureşti . . . Caracterist ic este că în localităţi unde astăzi nu. mai sunt Unguri de loc, cum spre exemplu în c o m u n a Mănăs t i r ea -Caş inu lu i , găsim, pe lângă apa Caş inului (Kászon) , pârae le Ca la său l , Haloşul-Mic şi Ha ioşu l -Mare , munţii Calasăul. Hsioşu' l-Mic şi Haloşul-Mare. In c o m u n a Căiuţul , colonia u n g u r e a s c ă din P ra l ea a fost a d u s ă la începutu l veacu lu i al XIX, iar pârae le Căiuţul-Mic şi C ă i u ţ u l - M a r e (Köucz — Pie t ros ) poa r t ă aces te denumiri
! ) D ! RESETTI SCRIÀ LA 1 9 0 5 .
V IDERA IBID. p. 2 4 9 .
§ , I D E M IBID. pag. 2 5 0
° ) CUVÂNTUL N E M E R E ÎN DIALECTUL SECUESC E echivalent cu vântul de nord. VEZI DR. BALLAGI MÓR, MAGYAR és NÉMET SZÓTÁR 5 (.Budapest 1 8 9 0 )
ín documentele veacului XVII." 1) Pe baza acestor fapte, dl Rosetti conclude: „Această toponimie, în mare parte ungară, nu poate fi atribuită decât faptului că localităţile în chestiune àu primit numirile lor delà Unguri, şi că Românii, venind pe ele după Unguri, l e -au găsit botezate ungureşte. Multe dih vechile numiri ungureşti au fost, fără îndoială, înlocuite prin altele remâneşti , dar un număr destul de însemnat s'a păstrat până astăzi. Mi-se pare mai mult decât probabil că înainte, de descălecare, ceeace mai târziu s'a numit ţinutul Trotusului era locuit, cel puţin în mare parte, de Unguri". 2) \
Pe când Ungurii ce veniau din Secuimea Ardealului în Moldova se aşezau în mare parte la poalele Carpaţilor în frumoasa vale a Trotusului, botezând ungureşte localităţile ocupate de dânşii: colonii numeroase de Saşi se lăsau pe malu--rile Moldovei superioare, concentrându-se tot mai mult într'un punct, din care va răsări încurând un frumos oraş găsesc, un puternic centru catolic şi cea dintâiu capitală a Moldovei: Baia. Oraşul ridicat de Saşi pe malul stâng al râului Moldova, ş i-a împrumutat delà acesta numele german şi latin. E de mare însemnătate să cunoaştem diferitele numiri date pe vremuri oraşului Baia, căci pe această cercetare se întemeiază localizarea episcopiei catolice din „Civitas Moldaviensis", de care ne vom ocupa în decursul istoriei noastre. înainte însă de a trece ia cercetarea numirilor vechi şi a originii oraşului Baia, să continuăm cu înşirarea celorlalte localităţi catolice înfiinţate în Moldova de Saşii diq Ardeal, amestecaţi ici-colo cu Unguri.
Pe malul drept al Moldovei , nu departe de Baia, înspre Cornul Luncii, se află localitatea Sasca, a. cărei origine se cunoaşte de .pe numele ei, pe care-1 întâlnim în vechile noastre documente slavone. 3 ) Credem, cu C. Auner, 4 ) că avem a face cu o fundaţie săsească din epoca despre care verbitn. Tot fundaţie săsească din aceea epocă trebuie să fie şi Neamţul, unde cavalerii teutoni ridicaseră formidabila cetate care poartă pânâ astăzi numele de Teuton sau Neamţ, şi de unde, după toate probabilităţile, cavalerii ordinului teuton administrau co loniile din Moldova superioară, făcându-le posibilă, prin ocrotirea lor, o desvoltare paşnică şi înfloritoare. Cetatea apăra
») Id, ibid. p. 251. • *) Idem ibid. p. cit. s ) Spre pildă, Haşdeu, Arhiva I 1, p. 102. «) C. Auner, Episcopia de Baia, în Revista Catolică IV 0915) 8 9 - 90.
totodată şi pe Saşii delà Bistriţa şi Rodna din Ardeal. Să se noteze apoi toponimia acestui ţinut: Muntele-Neamţu, râul Neamţu, părâul Nemţişor. Târgu-Neamţu, Cetatea-Neamţu, încă^ o localitate Neamţu, judeţul Neamţu. Şi Bandini observă că Târgu'-Neamţu, era în vechime un puternic centru săsesc : „Hoc oppidum olim soli Saxones incolebant, qui authoritate simul et pecunia multum valebant; quinque templa eo tempore hic floruisse commémorant". 1 ) Se pare că şi Piatra e o fundaţie catolică din aceea epocă, dar de origine ungurească, fiind lo cuită în vechime numai de Unguri şi purtând numele de Kracsonkö, care „olim erat mere Ungaricum", după mărturia lui Bandini. 8 ) Cotnarii, după tradiţia locală, conservată de acelaş Bandini, au fost întemeiaţi în timpul celui dintâiu voe-vodat moldovenesc , pe când acesta mai atârna de coroana Ungariei. 3 ) Cetatea Crăciuna din munţii Vrancei, cu ruine de veche cetate şi cu nume ce ne aminteşte Cruceburg-uril.e cavalerilor teutoni, trebuie să fie şi ea o fundaţie din aceea vreme a ordinului teuton. 4 ) Pe acolo, pe râul Milcov, a trebuit să se ridice oraşul dispărut la năvălirea Tătarilor, Milcovia, Civitas Milcoviensis , Ci vitas de Mylco al documentelor latineşti, reşedinţa întâiului episcopat catolic între Români, distrusă de Tătari la 1241. Existenţa oraşului Milcovia fiind dovedită prin documentele vremii, rămâne numai chestia localizării acestui oraş. „Probabilitatea cea mai satisfăcătoare e, că acest oraş să fie identic cu Crăciuna pe Milcov, în munţii Vrancei, un nume care aminteşte „Kreuzburg*-urile din timpul cavalerilor teutoni. Mai întâiu era o simplă cetăţuie, iar când Teodorich (episcopul Cumanilor) îşi fixă acolo reşedinţa, ea va fi fost- ridicată la rangul unui oraş, sub numele de Milcovia, p« cum era obiceiul curiei romane/') In popor însă a rămas numele de Kreuzburg, de unde cu timpul s'a transformat în Crăciuna". 6) ,
l ) Codex Bandinus,, ed. V. A. Urechiă, extras din Anal. Acad. Rom. Ser. II, tom. XVI, Mem. sect- ist. (Bucureşti 1895). p. 66, Nr. 2.
s ) Idem ibid., p. 61, Nr. 1. a ) Idem ibid, p. 78: „cum a^tiquitu* haec provincia regi Ungariae
esset tributaria". 4i D. Onciul, Originile principatelor române (Bucureşti 1899) 93. s j Documente 1 2, p. 160. ") C. Auner, Episcopia Milcoviei, în Revista Catolică I (1912) 544.
Acestea-s pr imele şi pr incipale le localităţi catol ice în Moldova. Să ne în toarcem acum la Baia, cel mai pu te rn ic şi cel mai înfloritor centru catolic în Moldova super ioară .
Dr. loan Fercnj .
Chest iuni de liturgică şi ritual.
Apostolul şi Evangelia. După îndrumarea Jitu'rgierelor s lavoneş t i , preotul ín li
turgia comună nu ocupă lecui în scaunul de sus , pen t rucă , cum zice Liturgierul din Ch iev : „Să se ştie, că nu se cade ca preotul de rând să meargă la scaunul de sus, ori să şadă in el, ci să s tea la pa r t ea de miazăzi a scaunului de sus , fiind acel scaun numa i pentru e p i s c o p " ; to toda tă nici rugăc iunea scaunului de s u s : „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul puterilor, mântueşte poporul tău..." nu se află în l i turgierele s lavoneş t i , 1 ) La rugăciunea scaunului de sus şi la cele două b inecuvân tă r i ce urmează, es te o diverginţă î s t re liturgierul g recesc şi et i s la-vonesc. După cel g recesc , b i n e c u v â n t a r e a „Bine este cuvântat, celte vine intru numele Domnului" se refereşte la preot, ca re merge la s caunu l de sus , pe când, după cel s lavonesc , se refereşte la Hr is tos , închipui t pe masa p r ö s c o m e d i e i , . care C re să vină la jertfă pe altar. Li turgierul din Târgoviş te delà 1713 scrie: „De aceea zice Diaconul cătră P reo t : Po runceş t e Stă-, pâne! Şi merge la proscomeăie. Şi mergând şi Preotu l z ice : Blagoslovit e care le vine întru nume le Domnulu i " . De aci a rămas da t ina la noi, că la b inecuvân ta rea cea dintâiu se face semnul crucii spre p roscomedie , iar la a doua, în dreptul fundului altarului, spre scaunu l de sus .
Prin s caunul de su* se reprez in tă mărirea lui I sus Hriî-tos. Hristos e Regele p romis prin profeţiile ce S E cântă în Anti-foane, şi a cărui intrare în lume se înch ipueş te prin intratul cu Evangelia şi se p r e a m ă r e ş t e prin imnul int re i tsfântului ; p reo tu l , şezând în scaun , reprezintă pe H i i î r s întru puterea.
. şi mărirea sa, ceeace ne -o a ra tă şi cuvintele b inecuvântăr i i scaunului de s u s : „Bine eşti cuvântat pe scaunul muririi împărăţiei tale..." _ _ *
După o altă exp l ica re , prin scaunu l de sus se reprezintă Preacurata Vergurâ, a s u p r a căreia s'a odihni t Hr i s tos prin în t rupa re şi care se n u m e ş t e de mul teor i , de căt ră greci „tronul cheruvimic" a lui Hris tos . 1 )
Şezând arhiereul ori preotul în scaun , ori dacă este şi diacon, se zice „Să luăm aminte, apoi Pace tuturor, înţelepciune, Să luăm aminte!" cu în t re ruper i le celui ce ce teş te Apostolul . „Să luăm aminte" e o p rovocare la r ecu legerea minţii , sp re a a scu l t a în ţe lepc iunea d u m n e z e i a s c ă . „Pace tuturor" es te formată din salutul lui Hr i s tos , cu care a în t impina t pe Apostolii săi d u p ă înviere . Înţelesul e. ca şi cum ar zice p reo tu l , ca să verse Dumnezeu darul său în inimile n o a s t r e , să putem ascu l t a cuvintele lui cu aceea d r agos t e , ca şi Apostol i i , pe cari i-a saluta t Hr is tos cu aces t cuvânt . Se zice „Pace tuturor" şi nu „vouă', pen t rucă , cum expl ică sf. loan Gură de Aur, ce folos este, de a aveà pace numai cu unii şi nu*cu toţ i . 2 ) La î nce putul cetirii Apostolului se t ămâ iază sfânta masă jur împrejur , p ro scomed ia şi p reo tu l , nu şi biser ica, adecă poporu l , ceeace nefiind prescr i s nici unde , ca da t ină se poa te omite uşor, pen t ru anumi te consideraţiuni.' 1 )
Cet i rea Apostolului îna in tea Evangel ie i , îşi are exp l i ca rea în exemplu l lui Hr is tos , care t o t d e a u n a pe Apostol i i-a t r imis î na in t ea sa : la cetirea Apostolului deja se şt ie că înda tă soseş t e şi Hr is tos , închipui t prin Evangel ic . In o rd ine se pune mai î na inte, fiindcă este mai inferior în d igni ta te , ca adecă din cele infer ioare să ne pregă t im minţ i le sp re a s c u l t a r e a şi Î n ţ e l e gerea celor supe r ioa re . 4 )
Ce se ţ ine de bucăţi le — per icope — ce se ce tesc din Apostol , sun t anumi t e no rme şi cu pr ivire la ele. Pen t ru să r
b ă t o r i l e cele mai mari sunt pe r i cope a n u m e rândui te , ca l>se referesc ia î n semnarea sărbă tor i i . Sun t în Aposto l pe r i cope şi pentru zilele sfinţilor de rând", pen t ru mai toa te zilele anu lu i . Aces te însă numai în acel caz se ce tesc , dacă cu ia reva sfânt în locul acela are cult deoseb i t (p. ex. Hramul) . De regulă se ce teş ie Apostolul zilei ori al Duminec i i şi n u m a i în s ă r b ă t o rile mai mari ale Sfinţilor, Apostolul să rbă tor i i . La caz, când concade D u m i n e c a cu vre-o s ă r b ă t o a r e , r ă s p u n s u l la în t rebarea ,
') Haximilian de Saxonia, op. cit. II, 225. a) i^zabó, p. 180, după Dimitrerskij. 3J Tipic, Blaj 1914, p. 91, nr. 3. *) Szabó, op. c p. 181.
care anume pe r i copa să se ce tească , e ' g r e u , din motivul, că se dau mai mul te Îndrumăr i . După ediţ i i le r o m a n e se ce te sc a m â n d o u ă per icopele , şi a Dumineci i şi a să rbă tor i i : mai întâiu a zilei de s ă rbă toa re şi apoi a Duminec i i ; care p rocedură se urmează şi la pe r i cope le Evangel ie i . Se ce te sc însă una după alta, fără a indica pe r i copa a doua , ca să apară de tina cetire. P. e. p e r i copa sărbă tor i i ar fi din ep. că t ră T imote iu , carea se indică specia l , iar a Duminec i i , din ep. cătră Cor inteni , carea urmează în ş irul s ăp t ămân i lo r . Tipicul Cons tan t inopo l i t an p e r mite însă numai un Apostol şi una Evangel ie , ori numai a Duminecii ori numai a sărbător i i , ori, în sfârşit, Apostolul săr bătorii şi Evangel ia Dumineci i , ori în tors . 1 )
Cetirei Apostolului îi p r emerge proch imenul , care este o In t roduce re la apos to l , luat din diferite locuri ale psalmilor ori uneor i (la s ă r b ă t o r i t P r eacu ra t e i ) din T e s t a m e n t u l Nou. Etimologia cuvântu lu i este : xQoy.eiţtai = îna in te pun. Dacă se ce tesc mai mul te per icope , a tunci şi p roch imene l e lor se ce tesc la î ncepu t . Ce e d rep t , van< ta tea p roch imene lor nu e p rea mare . căci, cum e a DuminecHor , d u p ă s i s t emul oc to ihulu i , tot la a 8-a D u m i n e c ă se cântă ace l a ş p roch imen .
După sfârşi tul cetirii Apostolului se cân tă Aleluia şi psalmul lui David, un stih din psa lm, care se indică în Apos to ler . In cele mai multe locuri se cântă numai Aleluia, ori nici aceea , lucru care es te supă ră to r şi se pract ise ază numai din c o m o ditate. T ip i cu l Cons t an t i nopo l i t an p resc r ie , ca Aleluia să se cânte de trei or i ; se vede dar , că s t a to reş t e regula omiteri i psalmului. 2 ) Cuvân tu l Aleluia, având or ig inea evreească , cu înţelesul „ l ăuda ţ i pe Domnu l " , a re pu t e re de s ine e x p r i m ă -toare , nu se t r aduce în al tă l imbă, ci se foloseşte în forma sa originală, d u p ă cum obse rvă Card . B o n a : ,,E de î n semna t , că* cu mult mai mare p u t e r e are cuvântu l Aleluia la Evrei , ca şi „ L ă u d a t e D o m i n u m " la latini, . . . C u v â n t u l aces ta înge resc îu-tr 'adeVăr u n e ş t e toa te neamur i l e şi l imbile lumii într 'un chor, asemenea aceluia , ce îl vor const i tu i în v ieata vi i toare. Se cântă de trei ori Aleluia, pent ru a î n s e m n a , că aşa se cinSteşte unul D u m n e z e u în T re ime , p recum se c ins teş te T r e i m e a în unitate, n e a m e s t e c â n d feţele, nici s e p a r â n d s u b s t a n ţ a " . 3 )
') Maximilian II, 226 -227 , 2 2 8 - 2 4 3 . •) Maximilian II, 243. 3 ) Szabó 180.
După cetirea Apostolului se ceteşte Evangelia, ceeace este slujba diaconului,«în sărbătorile cele mari însă o cetesc şi episcopi i . 1 )
Evangelia însamnă - veste, bună, veste îmbucurătoare, pentrucă vesteşte cele mai mari bunuri, cele cereşti şi spirituale şi e partea culminantă a liturgiei catechumenilor. Sf. Augustin spune: „Gura lui Hristos este Evangelia. El e în cer, dar a vorbi pe pământ nu încetează". 2 )
După sfârşitul Evangeliei se dă mărire lui Dumnezeu, se cade anume ca pentru dumnezeiasca învăţătură să mulţămim lui Dumnezeu. Preotul zice rugăciunea -cXTirevc ixi-aiac, rugăciunea stăruitoare ^Doamne Dumnezeul nostru, primeşte delà servii tăi această rugăciunea stăruitoare...." şi se zic aceste ectenii stăruitoare pentru Episcop, pentru Rege, pentru toţi preoţii şi monachii, creştinii vii şi morţi, ectenii cari se numesc şi duplicate, a cărora raţiune ne-o spune Cabasilas: „Cari rugăciuni au să fie după Evangelie, de nu pentru aceia, cari păzesc Evangelia şi cari au urmat bunătatea lui Hristos, care prin Evangelie se arată". 3)
Cu ectenia „Rugaţi-vă cei chemaţi Domnului" şi cu rugăciunea asupra chemaţilor, a catechumenilor, cari se pregătesc spre botez şi mântuire, — şi care parte se numeşte dimiterea catechumenilor, — se încheie .partea întâia a sf. Liturgii, liturgia catechumenilor, şi se începe liturgia credincioşilor, la care nu po tas i s tà decât numai cei botezaţi. Provocarea „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi!" astăzi, când nu mai sunt catechumeni, îşi are ţotuş rostul său, anume, ca credincioşii să se examineze, să se socotească, la auzul acestor cuvinte, că oare n'au rămas prin .laşitatea lor în starea sufletească a catechumenilor şi oare nu ar merita scoaterea din biserică după dreptate. Simeon din Tessa lonica zice, că partea aceasta a Liturgiei închipueşte sfârşitul lumii: „Dupăce va fi vestită Evangelia în toată lumea, va veni sfârşitul. Şi va trimite îngerii săi şi va scoate pe cei răi dintre cei buni, — zice Scriptura. Aceasta o face şi b iserica, când provoacă să iasă catechumenii , şi să rămână numai credincioşi i". 4 )
Liturgia catechumenilor constă din motive instructive prin ecteniile, cântările, cetirile şi acţiunile sale. Liturgia este
l ) Maximilian II, 243. 2 ) Lermo 85, nr. 1. ') Szabó 183. ") Goar, 188.
jertfa Legii Nouă, l i turgia ca t echumen i lo r însă tocmai prin na tura sa d idac t ică se a s e a m ă n ă cu Tes t amen tu l Vechiu, având ca li turgia credincioş i lor să ţie locul Tes t amen tu lu i Nou. Numai la liturgia c redinc ioş i lor sc săvâ r şeş te Jertfa Legii Nouă inst i tui tă prin moa r t ea lui Hr is tos şi de care nu au par te , decât numai credincioş i i Legii Nouă.
losif SângcorgcanU.
î n s e m n ă r i .
M e m i n i s s e j u v a b i t ! Pr in t r ' ace l „ f a t a l d e s t i n al i s t o r i e i * — vorba Dl ui D. Onciul —, pr in t r 'o vi t regă dezvoltare a împrejurăr i lor , de carea nu a fost vinovat , neamul r o m â n e s c , aşeza t aci la porţ i le Răsăr i tu lu i ca o sent inelă a neamur i lo r apusene , în ere ştiu at cu t ruda miss iona r i io r Apusului , s'a rupt, sub rapor tu i religioa, de centrul c reş t inătăţii apusene , de scaunul b i se r icesc care s ingur a în t rupat , . în decursul veacur i lor , ideea religiei u n i v e r s a l e — c a t o l i c e " .
Abia o par te a acestui neam r o m â n e s c a reluat — d u p ă a tâ tea veacur i — la 1700, legătura cu vechea Romă, desch i zând astfel, o punte de comun ica re , la început , re l igioasă, pe încetul însă, şi cul tural na ţ ională , între Apus şi Răsări t , pe sama î n t r e g u l u i neam r o m â n e s c .
Ca oameni muri tor i ce sun tem, nu pu tem avea p re ten ţ i a să cunoaş t em, aci pe pământ , gândul Provediuţe i dumnezeeş t i în a cea s t a desvol ta re a ' is toriei poporului r o m â n e s c . — Iu orice caz, concep ţ ia c reş t ină a is toriei , de sp re un Dumnezeu T Â R -muitoru-1. des t ine lo r omenimiî , ne împ iedecă să af irmăm că rupe rea de Roma şi, la al tă vreme, re încopcierea legătur i lor cu a c e e a ş Romă, nu vor fi avut în mintea celui P r e a î n a l t un s c o p ' o a r e c a r e pozit iv! Noi oameni i pu tem c u n o a ş t e drumul pe .care am mers , pu tem, cunoaş t e factorii istorici , s c h i m b ă - , cioşi şi t recă tor i , ai even imente lor t recute , put ' m să ne facem o j udeca t ă a s u p r a lor, pu tem face — prognos t i cu r i a s u p r a • vi i torului , dar nu pu tem cunoaş t e viitorul însuş , cu toate tai- . nele lui, nu p u t e m cunoaş t e deplin toa te sfaturi le şi intenţ i i le lui Dumnezeu!
Spre idealul c reş t ină tă ţ i i , ideal expr ima t în cuvintele întemeie torulu i Hristos, despre unirea tuturor fiilor risipiţi ai Iui Dumnezeu întru „o turmă şi un păstor", duc multe că
Intr 'o vreme, în t impul Legii vechi , D u m n e z e u înch isese în t ru nec red in ţă toată lumea, afară de un s ingur neam, cel ales, al lui lsrail, ca pe toţi s'ă-l miluească: Conclus i t enim D'eus omnia in inc redu l i t a te : üt omnium miserea iur . „O, adâncu l bogăţ ie i , şi al în ţe lepc iun i i şi al ştiinţii lui D u m n e z e u . Cât sunt de necup r in se judecă ţ i le lui şi. neu rma te căile lui! Că cine au cunoscut gândul Domnului, sau cine s'au făcut lui sfetnic?" exc lamă Apostolul (Rom. 11, 32—34).
Şi, de aceea mi-se pare, că tot celce lucrează , cu bună credin ţă , la p rogresu l cunoşfi inţei rel igioase, şi la progresu l vieţii c reş t ineş t i , îşi va avea par tea sa la r ea l i za rea acelui ideal . P a r t e a si R Ă S D L A T A sa !
Sub aces t punc t de vedere , orice p r o p a g a n d a re l ig ioasă cá rea se face, nu cu armele adevărulu i , nu cu pu te rea cuvân tului convingător , carea are în vedere numai interese materiale ori de prestigiu omenesc, fără de a aduce şi un a p o r t s u f l e t e s c , ori ce rcând să împiedece apor tu l re l ig ios -mora l -cul tural al al tora, pen t ru ' progresul genera l al omenimî i ori pen t ru cel spec ia ! a l .unui popor , a ceea p r o p a g a n d a re l ig ioasă nu are îndrep tă ţ i re de ex i s t en ţă !
Cam aces te gândur i îmi veniră în minte, ce t ind art icolul „Spirit ardelenesc" al DIui N. Iorga, din „Neamul românesc" Nr. 2 3 7 - 9 2 0 .
Vorbind desp re rolul celor 2 biserici româneş t i din Ardeal , delà înăl ţ imea minţii sale geniale , Dl Iorga dă un nou ' r ă s p u n s , de o p r e g n a n ţ ă lap idară , ace lora , cari cred că îşi pot pe rmi te să s p u n ă astăzi , că b i se r ica unită şi-a isprăvi t rolul şi c h e m a r e a sa şi cari — în consec in ţă — pr int r 'o p r o p a g a n d ă nedemnă , cearcă să s u b s a p e înc rede rea de care a c e a s t a b i se rică s'a bucu ra t în mijlocul c red inc ioş i lor săi şi în mijlocul lumii româneş t i .
lată cuvintele Dlui N. Iorga: . . . . .La noi, cu p l ac id i t a t ea formelor îndep l in i te intr 'o or todoxie fără concurent , -religia, care mai mult decât orice poa te expr ima zilnic adâncur i le sufletului uman, a ajuns — ceeace cunoaş t em. Acolo (în Ardeal!) au fost doue forme religioase şi din lupta lor, t o tdeauna s p o r nică, din a c e a s t a paşnică emulaţ ie , au ieşit Biserici vii. Vii pent ru ele şi vii pen t ru poporul care le sus ţ ine . Iar, în nece s i ta tea de a câşt ; gâ şi p ă s t i a aces t popor , fiecare a eăuta t să fie mai a p r o a p e de el si să 1 s e rvească mai b i n e " .
Concluzia observaţiilor ce le face Dl Iorga şi asupra altor doue momente caracteristice „Spiritului ardelenesc" (tradiţia democratică a politicei, tradiţia religioasă şi tradiţia culturală a Ardealului) este următoarea:'
„Aceste lucruri mari şi de mare folos s'au făcut într'a miie de ani. A le risipi de dragul unei închipuiri uşoare într'o minte necoaptă politiceşte, ar fi o împuţinare a noastră, cum a fost risipitoarea lichidare de suflet tradiţional din 1848.
„Şi aceasta trebuie împiedecat cu orice preţ! Atâta — Dl N. Iorga! Aproape, în aceeaş vreme, îmi căzu în mâni Nr. 7—8 al
„Convorbirilor Ştiinţifice" a Dlui G. T o d i c a. „Cetind cărţile nouă" — în special: „ I s t o r i a desrobirii
religioase a Românilor din Ardeal în secolul XVIII" scrisă de Dl Silviu Dragomir, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, apărută la Sibiiu, Dl G. Todică, care nu poate fi învinuit de . nici o preocupare confesională, are următoarele reflcxiuni, d e o l o g i c a i m p e r t u r b a b i l ă , pe cari ne face o plăcere să le reproducem, in extenso:
„Oricât ar fi de captivantă scrierea dlui Dragomir şi altele, ce eventual vor urmà — din parte neunită şi unită — trecutul nu-1 mai putem învinui, căci el nu se poate face n e -fâcut. întrebarea e: dacă unirea a avut roade fericite, sau nefericite pentru no i?
„In ştiinţele exacte, de multeori se demonstrează adevărul şi corectitatea unei teze pe cale „indirectă".
„Astfel şi în cazul de faţă, ne putem pune altă întrebare: „Prin ce am fi mai fericiţi, cu cât am fi mai aproape de raiu, dacă Âtanasie şi protopopii lui nu ar fi primit unirea în 170O?"
„Se va răspunde: Nu am fi avut atâtea certe şi frământări.. .
* „— Dar nu am fi aflat nici calea spre Roma. . . Cale luminătoare şi folositoare, nu numai în secolul XVIII, ci mai vârtos în secolul XX.
„Fără unire nu am fi avut pe Inochentie Micu şi şcoli le din Blaj. Nu am fi avut hărnicia întrupată în Samuil Micu, hărnicie neîntrecută la Români, decât în zilele noastre, de un N. Iorga. Nu am fi avut pe iscusiţii Şincai şi Petru Maior, nici pe eruditul codificator al limbei române Tim. Cipariu. Nu am fi avut pleiada de benedictini ai şcolii latiniste, nici pe Bariţiu, Bunea, Raţiu şi alţii nenumăraţi.
„Dacă „prin oameni mari se d is t inge o . n a ţ i u n e " — atunci nu pu tem acuza t recutul şi cu a tâ t mai puţin prezentul , din cauza aces tu i t recut . Mai degrabă să, mulţărnim Proved in ţe i divine sau proniei cereşt i , câ a luminat mintea ace lor p r o t o popi , car i au iscăli t actul urfirii din 1700, l i terele de i n a u g u rare a unei epoce de regenera re a neamulu i nos t ru pe aces te plaiur i . Nu am deveni t mai răi români , î n c h i n â n d u - n e „sfintei T r e i m e " şi nu „sfintei t ro i ţe" , ori r e c u n o s c â n d de cap al b i sericii pe P a p a delà Roma în locul pape i delà Neva, de t r is tă p o m e n i r e . Nu vom ajunge mai d e g r a b ă în raiu, soco t indu -ne „pravos lavn ic i " , decâ t admi ţ ând „pu rga to ru l " cură ţ i to r de p ă cate , ca d repcred inc ioş i i ca tol ic i . In s c h i m b , chiar şi în anii teribil i prin cari am trecut, n i -s 'a a r ă t a t mai folosi toare un i rea cu popoa re l e lat ine ale apusu lu i , decâ t cu cele p ravos lavn ice ale răsăr i tului . Logica cea mai e l ementa ră ne-ar şopti deci să cul t ivăm pe toa te căile cul tura le legă tura cu Roma şi cu apusul , necum să de t e s t ăm t recutu l pen t ru pr imele îndemnur i sp re lumina a p u s u l u i .
S o c i o l o g i a şi T o r n a d e A q u i n o ! In „ P a t r i a " din Cluj, Nr. 244, un profesor un ivers i t a r ad re sează o epis to lă de sch i să căt ră un coleg al său, îa care îl s fâ tueş te să se dedice cu t r up şi suflet r ă spând i r i i s tudiului Sociologiei , fiind aces t r am al ş t i inţei ceva exotic prin meleagur i le Ardealului , pe u n d e „n'a venit decât sociologia lui Torna de Aquino, a câtorva ce-libi din Blaj, răsfăţaţi într'o „Unire", pe care oamenii serioşi nu o controlau".
Intâiu de toa te î n t r e b ă m : Dl profesor este sau nu, d in t re oameni i se r ioş i? Dacă a ceti t „Uni rea" — nu este ser ios , dacă n » a ce t i t -o , cum vine să se p r o n u n ţ e a s u p r a sociologiei celor câ torva celibi din Blaj, „răsfăţaţ i î a t r 'o „Uni re" pe care oamen i i serioşi nu o c o n t r o l a u ?
Şi dacă to tuş se p r o n u n ţ ă . . . aci ne vine în minte — Mirea, Ca le idoscopul vol. II, p. 27:
„Cum nu-1 în t r eabă nimeni ce-i p lace , ori nu-i p lace , „Cum cred că-i mai s impa t i c şi ' n t e re san t , când tace , „Tot astfel şi a c u m a , d u p ă ' p ă r e r e a mea (Dl profesor) „a mai p i e rdu t oda tă prilejul de a tăcea!"
Şi acu revenim la soc io log ia lui Torna de Aquino. Menirea socioiogiei este a indica modal i tă ţ i le , prin cari to ta l i t a t ea oamen i lo r să se poată bucu ra de o oa reca re b u n ă s t a r e m a ter ia lă şi a stabili în mod echi tabi l rapor tur i le î m p r u m u ta te a tâ t între s i sgu ra ţ i e i , cât şl între diferitele c lase socia le . O concep ţ iune a d e v ă r a t ă însă a p rob leme i sociale - - obiec tu l p r inc ipa l al sociologiei — pre t inde să se iee în socot in ţă s e r ioasă şi obiect ivă cauzele , ee au dat naş te re detes tabi le i d i sor -dine socia le ce b â n t u e as tăzi . Şi prin faptul aces ta — adecă prin da to r in ţa ce se i m p u n e de a s tudia cauzele relelor s o ciale — sociologia devine o ches t iune de ordin etic şi rel igios, Şi aevea, ac tuală d i sord ine socia lă s'a n ă s c u t din pr ic ina , că economia poli t ică şi ac t iv i ta tea economică a naţ iuni lor a p u r c e s la s tab i l i rea da to r in ţe lo r î m p r u m u t a t e d int re cetăţeni şi ce tă ţeni, p recum şi dintre cetăţeni şi s tat , din principii morale greşite. Neajunsur i l e ac tua le nu se vor pu teà de lâ turà , decât numai prin r e c u n o a ş t e r e a şi o b s e r v a r e a s t r ic tă a datorinţelor sociale. impuse de morala creştină. T r e b u i e convinş i oameni i , că şi în ac t iv i t a tea economică ex is tă o lege morală i m p u s ă de D u m n e z e u .
Criza socială de as tăz i e rezul ta tu l teorii lor false d e s p r e or ig inea şi na tu ra d rep tu lu i , pr in u rmare numai a tunci va înceta , când se va efeptui o re formă reală şi p rac t ică — conform pr inc ip i i lor moralei c re ş t ine — în vieaţa jur id ică a p o poarelor . P a n ă ce se va vest i d-e pe ca tedre le un ivers i t a re , că n u m a i arunci faci n e d r e p t a t e deap roape lu i , dacă - i vatemi d r e p turile" r e c u n o s c u t e de s tat , şi că nu sun t alte d rep tur i , decâ t cele emana te sau cel puţ in r e c u n o s c u t e de s tat , până a tunci ne înce ta t va du ra s ta rea p r e c a r ă socială de azi. Criza socia lă de astăzi e deci rezuItalul teoriei false desp re or ig inea şi ţ inta s ta tu lui . P â n ă ce se va vesti de pe ca tedre le un ivers i ta re , că s ta tu l nu e o ins t i tu ţ iune voită de Dumnezeu , ci îşi are or ig inea din un con t rac t liber al oameni lor , şi că s ta tul a s a t i s făcut menire i sa le prin g a r a n t a r e a s iguran ţe i pe r sona le şi a;
protecţ i i !nei jur id ice , fără a se îngriji de sa t i s facerea c>rinţe!or morale ale indiviz ; lor , până, a tunci va bân tu i criza soc ia lă .
. Criza socia lă m o d e r n ă e, în sfârşit, rezul ta tu l concepţiilor g reş i te desp re lume, despre v iea ţă , d e s p r e om, d e s p r e , soc ie t a t ea o m e n e a s c ă , despre dreptur i le şi da tor in ţe le o a m e nilor, a familiei, a s tatului şi a Biserici i .
Hotărî t , în resolv i rea p rob l eme lo r a t inse t rebuie să se ţ ină cont de p rogrese le legit ime făcute în decursul veacuri lor , p recum şi de sch imbăr i le economice necesa re , da r to tuş ade văra ta reformă socială consis tă în încerca rea de a reda s o cietăţi i forma ei na tura lă , r e c o n d u c â n d u - o la principi i le , ce i-au dat vieată .
Iată cum a înţeles sf. Torna de Aquino, că t rebu ie p r o p u s ă socio logia şi cred, că a expl ica t şi desvo l t a t pr incipi i , ce sunt în s ta re să sat isfacă chiar şi pe dl profesor, dacă ş i -ar lua — între nenumăra t e l e sale p reocupăr i — os tenea la să vadă ce a spus Torna de Aquino! — De al tcum, Torna de Aquino es te un geniu căruia i-au a d u s elogii b ă r b a ţ i d is t inş i ai t u tu ro r naţ iuni lor . Deci a-1 r idicul iza, e cel p u ţ i n . . . mare î nd răznea l ă !
Iar desp re „celibii din Bla j" — să nu vorbim de .astă da t ă ! Credem, că toată lumea serioasă ş t ie, cum aceşti oameni s i-au făcut t o t d e a u n a datorinfa atât fată de stint a, cât si fată de neamul lor. — Trăind în să răc ie şi în în tunerec , toată bogăţia şi toată lumina şi-au dat-o neamului lo/. Şi bun e Dumnezeu , vor con t inuă a face ace la s lucru si pe viitor!
. Tel lus.
* C r o n i c ă .
C Ă T R Â A B O N A Ţ I I N O Ş T R I ! Adresăm stăruitoare ru-gare pentru achitarea abonamentului, resp. a restanţelor la abonament Circulaţia poştei est' destul de normală, ca abonaţii noştri să-i poată încredinţa sumele ce ne da tor esc.
* I N S P E C T O R A T { J E N E R « ! A L C U L T E L O R ca tol ice , r e fo rmate
şi nec reş t ine din Român ia -mare s'a înfiinţat în c a d r e l e Mir.i-s te r iu lu i Cultelor , având atr ibuţ ia de a fi consi l ierul min is t ru lu i în tó at* ces t iun i l e de î n d r u m a r e a cu l te lor şi în toa te ches t iunile de pol i t ică bise i ceascà .
Inst i tuirea aces tu i inspec tora t , a l ă t u r ea cu cel al b i se r ic i i o r todoxe , co re spunde , întru a d e v ă r , unei neces i tă ţ i rea le , ţ i -
nându^se samă*că avem în ţară atâtea culte: catol ici ,ortodoxi , luterani (confesiunea augustană), reformaţi-evangelici , unitari (soeiniani), anabaptişti, israeliţi, rhahometani, şi — aconfes io-nali, ai căror adepţi aparţin şi ei atâtor naţionalităţi!
Titular al acestui inspectorat a fost numit, prin decret» regal, Dl Dr. Zenovie Pâclişanu. — Cetitorii noştri cucose prea bine pe Dl Pâcl işanu, unul dintre cei mai vechi şi mai" as-sidui colaboratori ai revistei noastre, în timpul din urmă, chiar redacto iu l ei şi al „Unirii". Credem că, în noua slujba, D-sa, cu priceperea şi competenţa, cu stăruinţa şi puterea de muncă, de cari dispune, va putea aduce celea mai preţioase servicii , nu numai bisericii noastre, ci ţării întregi, lucrând pentru îndrumarea corectă a raporturilor dintre diferitele culte Şi dintre stat. — Pro principum imperio et quiete gerttur, quidquid pro e c c l e s i a e salute laboratur, scria Papa Gregoriu al XVI-lea! (vm.)
* I a c h e s t i u n e a r e m u n e r ă r i i c u t e h e ţ i l o r d e l à ş c o
l i l e p r i m a r e , găsim în Buletinul Oficial al Ministrului de Instrucţie, Secretariatul General. Cluj, o Ordonanţă cu Nr. 13368—1920 secţia VI. având următoarele dispoziţii pentru catehizarea e levi lor de toate confesiunile din şcol i le primare ale statului, din comunele rurale şi urbane (oraşe cu consi l iu):
In comunele rurale, în şcol i le primare ale statului, elevii tuturor confesiunilor vor fi instruaţi în studiul religiunii fără nici o plată sau remuneraţie deosebită. Aceasta pentru motivu-1, că elevii fac parte din rândul credincioşi lor parohului^ care are obligaţiunea pastorală de a se îngriji în primul rând de educaţia lor rel igioasă. Iar statul acordând preoţilor congrua şi toate sporurile de l e t f ă este în drept să aştepte aces t con-traserviciu, fără a aştepta remuneraţie speciala. Dacă însă parohia numără mulţi credincioşi , şi parohia are capelan sau mai mulţi preoţi, provedarea catehizaţiei se va repartiza între toţ/ proporţional, conform capacităţii cateheţilor. In comunele fără preoţi, autoritatatea bisericească va lua contact cu autorităţile şcolare , ca învăţătorii să poată fi angajaţi de cateheţi.
In comunele urbane (oraşe cu consiliu), pentru catehizarea e levi lor pâiaà la un număr de 30 elevi , nu se va dà nici o remuneraţie. F iecare confesiune se va îngriji de catehizaţie, fie prin preot, fie prin învăţător. Peste numărul de 30 e levi catehetul va fi remunerat, după fiecare oră, lunar eu 30 Lei,
plătite de organele statului,.prin dire ţiunea şcol i i . Dacă însă numărul e levi lor de o confesiune atinge suma de 120 şi parohia urbană nu are paroh, iar numărul orelor de catehizaţie atinge cifra 18 la săptămână, se sistemisează un po^t de profesor catehet, după normele privitoare la profesorii de religiune delà şcol i le secundare. In oraşe , unde l ipsesc preoţii de confesiunea respectivă, cari .sunt şi cateheţi, provederea rel i-giunii cade în sarcina învăţătorilor, însă numai în urma autorizaţiei, ce o ya primi delà autoritatea bisericească respect iv i .
( X . )
* Din v leaţa şl act iv i tatea biseric i lor noastre .
Date şi amănunte stat ist ice . Credincioşi programului nostru, ne place să urmărim
manifestările de vieaţă ale bisericelor noastre, aşa cum ni-se prezintă ele, în diferite rapoarte, dări de seamă publicate în gazete, ori în procese le verbale ale s inoadelor lor etc .
O facem, cu atât mai bucuros, cu cât avem impresia, că în mijlocul desechilibriului sufletesc al lumii de după marele răsboju, bisericele reprezintă parecă punctele de odihnă şi de concentrare, — asemenea unor oaze ale pustiului — în mijlocul nestabil ităţi i ce o vedem în jurul nostru. Şi o' facem bucuros şi pentru convingerea ce o avem, că problema religioasă — vrând-nevrând — preocupă şi va preocupa veşnic sufletele omeneşti .
De data asta avem înaintea noastră: I. Actele Consistorialul plenar al diecezei Lugojului,
ţinut în 12—13 August — publicate în „Sionnl românesc" nr. 18—21 — de unde spicuim următoarele amănunte şi in-formaţiuni, cari credem că vor interesa pe cetitorii r r ş u i .
Au participat, sub prezidiul episcopului diecezan, la acest s inod: membr i i Ven. Capitul, vicariu! f o i í r c n al Haţegului, asesori i consistorial i numiţi ad honores, purtătorii ofici i lor protopopeşti şi câte un preot delegat din fiecare protopopiat, în total 40 persoane.
In cuvântul de deschidere, episcopul diecez n arată mai tntâiu starea institutelor de educaţie a diecezei . Noul edificiu seminarial, în care la^nceput erau adăpostiţi 45 c l e r i c , din cauza lipsei actua'e de clerici — căci tinerilor noştri li-s'au deschis atâtea cariere in România întregită —, a putut fi închiriat pe sama unei şeol i normale de fete a Statului. T i -
nei i i primiţi la teologie au fost t r imişi la Seminariul din Blaj. Convieţui diecesan — intermit pen t ru t inei i i delà şco l i l e s e r cunda re — va fi de sch i s in toamna aceas t a . Şcoala normală de fete a diecezei, desch isă la 1 9 1 4 şi sus ţ inu tă cu multe jertfe din par tea ep iscopulu i d iecezan şi c a r e a avut m e r i t u í de a fi fo-t prima şcoală normală de fete românească in fosta Ungar ie , încetând per ico lu l d e s n a ţ o n a l i z a i ; i şi ne mai pu tându-se cont inua cu je r t fe le enorme , ce erau r e c l a m a t e de s a s ţ i n e r e a ei, a fost ceda t ă Sta tu lu i .
Şi alte chest iuni au fost a t inse în cuvân tu l de d e s c h i d e r e : a lipsei de preoţi 1 1 8 p reoţ i au ieşit d in sei viciu! d iecezei ) , chestiunea şcolii de cântăreţi bisericeşti, reuniunile de
fainei, „Asociaţ ia preoţ i lor a d o r a t o r i " e ie . — In cad ru î aces tu i cuvânt , ep iscopul t ace declaraţia de donaţiune a sumei de 1200,000 cor., câş t iga te din v â n z a r e a dominmh. i său delà Găvojdia, întregind aceas t a sumă cu alte valori şi contri-buiri din pai ten sa la suma totală D E 2 . C 0 0 . G 0 U coi . , cu car i do tează „fondul disponibil al d iecezei Lugojului" . ( Intr 'un n u m ă r an te r io r al rev is te i n o a s t r e , am re l eva t şi noi ges tu l aces ta de mărinimie , al ep i scopu lu i delà L U G R J ! ) . *
D ntre hotăririle Consis tor iu lu i p l ena r r e l evam: votarea statutelor ,,Po.idului diecezan" a căi ui mei . i re E S T E . „în pr imul r ând : t i nde rea a ju toa re lo r la z direa C E b iser ic i , şcoli , case pa roh ia le în parohi i le mizere şi l ipsi te de r e s u r s e ma te r i a l e . Apoi VA se rv i după putinţă LA ame l io ra rea benef ic i i lor canto-rali şi ale c r a i n i c i l o r in parohi i nes i s t emiza te şi ch ia r şi pentru a ju to ra rea p r e o ţ i l o r începător i şi a ce lo r zeloşi în păs to r i r ea suf le te loi"
Izvoare le D E venit a le aces tu i fond sunt oa r eca r i capi ta le aduna te până acum, cam 1
2 milion c o r o a n e , şi anumite p r o -een te F 5 % ) după s t a r ea ac t ivă a casse lo r b i se r i ceş t i , ş c o l a r e şi fundaţ ionale pe a 1 9 2 0 , iar cu a. 1 9 2 0 începând , până Ia_ 1 . 9 2 9 , câ te 1 0 % după a. .gmentul anual al a c e s t o r fonduri —, apoi co lec te anuale în parohi i , donaţ iuni etc . ' E p i s c o p u l d i e cezan a dăru i t şi aces tu i fond su,na de 1 0 0 , 0 0 0 cor., p r o t o p o p u l ; Oravi ţe i Silviu P o ş i a r 2 0 . 0 0 0 C O R . şi p reotu l Silviu Popa din Cârneş t i D E a semenea 1 0 , 0 0 0 cor .
S'a mai ho t ă r i t s tudiul Î N F I I N Ţ Ă R I I unei societăţ i anonime d iecezane pent ru fabricarea de lumini şi un atel ier pent ru odăjdii bisericeşti.
S'a promulgat apoi Regulamentul pentru examenele prosinodali, potrivit unei hotărîri a sinodului diecezan din 20—22 Maiu 1919. Cetitorii găsesc mai jos amănunte despre acest examen.
S'a d i scuta te i chestiunea retribuţiei preoţilor. Episcopul dă desluşiri asupra dificultăţilor, c u c a r i este împreunată chestiunea regularii salareior preoţeşti, arltând că deşi episcopatul întreg, cum şi dieceza Lugojului în special , şi-au făcut deja reprezentaţiile la guvern, principiul de a se regula de odată "cu ale bisericii greca-or ientale şi diversele situaţii în oari se află diferitele biserici gr.-or. din România întregită au împiedecat aranjarea definitivă a lucrului.
Sinodul primeşte ideea redactării unui memoriu în cauză: „din s inoadele protopopeşti, în conţe legere cu diecezele celelalte".
Statul personal al diecezei Lugojului pe anul 1920 îl gă i im publicat în nr. 15 al „Stonului românesc", organul oficial al diecezei . k.tă datele:
Episcopul diecezan este: P. S. S. Păr. Dr. Valeriu T. ' Frenţiu. Vicar general: II. S-t loan Boroş , prepozitul capitular. Capitlul catedra!: Prepozitul şi alţi 3 canonici (2 staluri vacante!) Sfântul Scaun episcopesc, al căruia preşedinte este episcopul, numără ca membri, pe lângă capitulări, pe vi-cariul Htiegului , protopopii actuali, 14 membri din celalalt Cler al diecezei, 5 membri din arhidieçeza Blajului şi 2 din dieceza Orăzii mari.
Dicasteri,i!e d n gretniul episcopiei sunt: Cassa Centrală^ Cancelaria diecezană, Tribunalul matrimonial, comisiunea examenului prosinodal şi exaotoratul diecezan.
In privinţa administrativă, Dieceza este împărţită în 5 Decanate: al catedralei, al Timişoarei, al Oraviţti, al Hunedoarei şi al Haţegului, având în frunte câte un canonic. Decanatele sunt împărţite în 15 protopopiate şi un vicariat foraneu, al Haţegul ni. Scaune protopopeşti vacante: 3; Parohii sunt de toate 174, dintre can 32 vacante, adecă l'ăiă de paroh sau administratei' loca!. 18 parohii au devenit vacante prin faptul, că preoţii au trecut ia alte sei vicii (profesori etc.) în ne ul stat românesc. — Posturi de învăţători sunt 73, dintre cari 36 vacante. — Tonte pMoh'üe Mint astăzi pe teritoriul României, afară de Battonya, c j r e a rămas la Ungaria, iar Jancahida şi Marcoveţ in teritoriul Iugoslaviei . Tot aşa Lăţunaşul, care după
hotărîrea comisiei de delimitare a frontierei ar trebui să apar* ţină României.
II. Avem, în locul al doilea, inaintea noastră „Darea de samă despre activitatea Consistoridui ortodox din dieceza nou înfiinţată a Clujului, făcută de preşedintele Consistorului din Cluj, Păr. arhimandrit .Nicula Ivan.
Iată, în rezumat, şi aceasta dare de samă. Consistorul din Cluj şi-a început activitatea la 1 ; 14 Oc-
tomvrie 1919, având recunoaşterea din partea Consiliului Dirigent.
In cestiuni de organizare: s'a fácut arondarea cercurilor electorale (20 preoţeşti şi 40 mireneşti) şi s'au efectuat alegerile pentru sinodul diecezan; colecta întreprinsă de pres i d e n t s Consistorului a adus 750,000 cor., din care bani, cu 670,000 cor. s'a cumpărat o casă în Cluj, pentru reşedinţa, Consistoriului; colecta pentru zidirea unei Catedrale în Cluj, tn curgere încă, a adus 140,000 lei; s'a obţinut delà oraş un loc de zidire pentru Catedrală în parcul Cuza-Vodă; aju-
' toare de stat s'au obţinut pentru centrul consistorial, pe lunile Ian.—Sept. 1920 total 118.317 lei, adause pentru preoţi pe aselaá re;stimp: 1,740 493 lei, 32 bani, pentru administratorii parohiilor vacante 41.653 lei pentru preoţii deficienţi şi vădii-' vele preoţilor 113 200 lei; din fondul arhidiecezan s'a primit partea pensionarilor, ce se ţin de Consistoriul Clujan. Nu s'au putut încă obţinea ajutoarele cerute pentru preoţii ;»nga-y*\i ca învăţători şt nici pentru învăţătorii toleraţi.
In. chestiuni bisericeşti, s'au întregit 19. parohii, rămânând vacante încă 51 parohii; s'au instituit 18 cateheţi la diferite şcoli şi s'a înfiinţat o paiohie nouă, in Huedin, recunoscută de stat. „La concursul pentru parohiile vacante nu se prezintă nimeni, iar la cele mai bune se- fac tulburări în popor, provocate de 2 - 3 concurenţi". — Consistoriul a conlucrat efect iv la înft nţarea Societăţii femeilor ortodoxe, filiala Cluj, cu al căreia c o n c u r s material (80.000 lei) a început restaurarea vechei biserici, întroducându-se până acum lumina electrică. Lucrările se fac cu ajutoriul şefului de geniu delà Corpul VI de Armată. — „Foaia bisericească" a diecezei a apărut în 5 numeri, dar din pricina p iedec i lo t de natura tehnică şi materială să fac încercări pentru înfiinţarea unei t ipografii proprii, cât de modeste, chiar în Cluj; în chest iune* cvincvenal i i lor preoţeşti s'a cerut o lichidare mai echitabilă,
d a r c e r e r e a s'a lovi t de greu tă ţ i „din p r i c i n a n u m ă r u l u i p r e a m a r e de formal i tă ţ i , ce le mai mul te fără fost* , ce s'au ce ru t din pa r t ea Minis ter iu lui Cul te lor .
Chestiuni şcolare. Din 355 comune b i se r i ce ş t i m a t e r e cu filialele împreună , avem 249, ca i i susţ in 240 şcoli confes ionale . In afară de aceas ta exis tă în ce le 355 c o m u n e 9 şcoli cu c a r a c t e r gr . cat., p r e c u m şi 77 şcol i de s tat şi alt soi, i a r 9 sunt afiliate.
Cele 240 şcoli confesionale au 254 postur i de învă ţă to r i în t re car i 4 î n v ă ţ ă t o a r e . In anul ş c o l a r 1919—20 au funcţ ionat r egu la t 208 şcol i , înche iând anul ş c o l a r cu e x a m e n e în regnla . 46 pos tu r i învă ţă to reş t i în 38 comune n'au^ funcţ ionat de Ioc. In 18 comune din cele 38 sunt şcol i de s tat . E lev i i au c e r c e t a t aces te şco l i . Rămân p r i n ui m a r e 20 de c o m u a e b i se r iceş t i , car i nu s'au putut împăr tăş i de nici un fel de ins t ruc ţ ie şco la ră .
Posturi de învăţători sunt in total 254. Au funcţ ionat în total 208 învăţă tor i şi anume 198 definitivi, 54 p reo t ' , 26 p rov izor i i şi 20 to lera ţ i . Din t re aceşt i 100 supl ini tor i , 42 au diplomă de învă ţă to r , 39 sunt curs iş t i , învă ţă to r i pens iona ţ i , sau elevi de pedagog ie , i a r 19 nu au nici un fel de p r e g ă t i r e spec ia lă .
Edificii şcolare proprii sunt 202 cu 268 î n c ă p e r i de învă ţământ . Dint re aces tea 15 edificii n e c o r e s p u n z ă t o a r e . P e n t ru a putea r egu la ins t ruc ţ i a ş c o l a r ă în aces t ea , p r e c u m şi în ce le 20, car i n 'au nici un fel de şcoa lă , a r fi l ipsă de 35 edificii ş c o l a r e .
Un fapt p r e a puţin mu l ţumi to r es te c e r c e t a r e a s labă a şcoli i d in par tea e levi lor . E l ev i obl igaţ i la şcoală sunt de là 6—12 ani 25675, delà 12—15 ani 10023, în to ta l 35798. Au ce r ce t a t ş a o a l a o r t o d o x ă în tota l 10313 e levi , şcol i s t r ă i n e 4631 în to ta l 14953. Au r ă m a s dec i fără ins t ruc ţ ie ş c o l a r ă 10722 elevi , d in t re cei de 6—12 ani .
Pen t ru anul ş co la r c u r e n t sunt 108 învă ţă tor i definitivi, 26 p rov izo r i i şi toleraţ i , şi 54 preoţ i . Sunt deci 52 şcol i , c a r i n 'au începu t încă ins t ruc ţ ia ş c o l a r ă . N u m i r e a învă ţă to r i lo r es te în c u r g e r e şi s'au luat d ispozi ţ i i ca p re tu t inden i , unde nu se g ă s e s c p e r s o a n e po t r iv i t e , preoţ i i să ia asiapia lo r ins t ruc ţ ia şco la ră . v
In ce p r iveş t e c e r c e t a r e * şcol i i , da te le mai r e c e n t e î n d r e p tă ţesc la spe ran ţa , că aceas tă anomal i e va d i s p ă r e a , dacă vor
t r e ce v r e m u r i l e tu lbur i de azi. Ceeace se poa te cons t a t a şi din faptul, că pe când în 1918 — 9 au r ămas peste 20 mii elevi fără şcoa lă , în anul 1919 — 20 n u m ă r u l aces ta s'a • r edus la 10 mii.
Cu p r iv i r e la salariile învăţători/or, cont r ibuţ ia b i se r ici i în 10 t rac te ale Diecezei se u rcă ia 47.775 lei, fondul ş c o l a r eparct i ia l con t r ibue cu 4287 lei, s ta tu l cu 276683 lei, i a r al te i zvoară cu 4261 lei. Din t r ac t e l e Cluj şi Ce ta tea de p ia t ră încă nu sunt date prec ise , şi a şa sumele aces tea nu sdnt comple te ; p ropo r ţ i a lor însă r ă m â n e tot cam aceeaş i .
In chestia catehisaţiei s 'au luat- disposi ţ i i în în ţe lesul o rdonan ţ e i Nr. 13368 a Minis ter iului de Culte, ca toţi preoţ i i să -ca teh izeze la şcol i le de s ta t şi . s t ră ine din paroh ia lor.
„Ce p r iveş te atitudinea învăţătorilor faţă de biserică, r a p o a r t e l e p ro topop i lo r cons t a t ă , că unii d in t r e ei sunt indiferenţ i , ca şi în t r ecu t , da r mai a les învă ţă tor i i de sui t negl i j ează cu totul c e r c e t a r e a biserici i cu' e levi i .
„In gene ra l se poa te consta ta , că deşi g reu tă ţ i le sunt mar i şi multe , totuşi viaţa şco la ră , potr ivi t împre ju ră r i lo r de as tăz i , dă cu încetul s emne de r e c u l e g e r e şi îndrep ta re . "
In p a r t e a desp re chestiile epitropeşti (cassa , exac to ra t , dă r i de cult , taxe etc.) găs im amin t i re despre demersu r i l e făcu te ea să se câş t ige pe sama biser ic i i o r t o d o x e edificiul bisericii romano-catolice aflătoare în corpul universităţii.
Aces ta este rezumatu l „Dării de s e a m ă " despre, ac t iv i ta tea Cons i s to r iu lu i din d ieceza o r todoxă a Clujului .
Am dor i să vedem atari dări de seamă şi despre situaţia-ce lo r l a l t e d ieceze româneş t i . (m.)
* D i n r e g u l a m e n t u l p e n t r u e x a m e n u l p r o s i n o d a l
i n t r o d u s I u d i e c e z a L u g o j u l u i , p romulga t in Consis to-r iu l p l e n a r din 12—13 Aug. al ace le i d i t c e s c , spicuim u r m ă toa re le dispoziţ i i , a c ă r o r c u n o a ş t e r e c redem, că in t e re sează şi pe cet i tori i noş t r i .
§ 1—2. Obligaţi la depune rea aces tu i examen sunt toţi membr i i c lerului diecezei , car i la datul s inodului d i e c e z a n ' ţ inut la 20—22 Maiu 1919, nu împl iniseră încă 3 ani d e ser viciu, iar pen t ru vi i tor — în genera l vorb ind — toţi preoţi i fără oseb i re . T impu l împl inir i i obl igamentului aces tu ia es te anul al 6- lea de la h i ro ton i r e .
Scopul examenului p ros inoda l se de te rmină , în §§. 3 ci 4 p r e c u m u r m e a z ă :
„Scopul .general şi r emot al examenulu i p ros inoda l este pe r f ec ţ i ona rea con t inua a c l e iu lu i din păs to r i rea hufk te lo r în şti inţa sac ră , pe r f ec ţ iona re i m p u s ă de d rep tu l comun şi de Conci l iu l nos t ru P rov inc ia ! 1. Tit l . Vii . Cap. I, p e n t r u - c a miniştr i i a l ta ru lu i să poa tă aduce tot mai multă roadă în viia Domnulu i . >
„Scopul imediat şi p rox im a! examenulu i s 'nodal este o b s e r v a r e a dreptăţ i i d is t r ibut ive la con fe r i r ea parohi i lor vacante , mai r e m a r c a n t e ca benefici i , şi ca la corepk-ni rea a c e s to r a în calea c o n c u r s u l u i publ ic să fie luaţi în c o n s i d e r a r e a c e i r e cu ren ţ i , car i a) au e x a m e n u l s inoda l , b) şi în t re aceş t ia aceia car i au cualificaţie mai bună din examenu l s inodal c) pen t ru -ca în vi i tor c ineva să poată fi p r o m o v a t de pa roh se r e c e r e examenul s inodal d) la parohi i le de sub pa t rona t pot candida , în genera l vorbind, numai .p reo ţ i aprobaţ i în examenu l s inodal .
Comisiunea de examinare (§§ 5 si 6) o formează ep i scopul or i vicar iul iui ca pres iden t , membri i capi t iu lui ca tedra l şi alţi şase membri i o rd ina r i , cu prefer in ţă din c le iu l de afara, — E x a m e n u l se face mai în tâ iu p r iv i to r la însuşir i le candi da tu lu i : etatea, condui ta , p r u d e n ţ a pas to ra l ă şi a le r e c e r i n ţ e specia le pent ru beneficiul vacant {examenulpractic § 8). I a r examenul ştienţific >§ 17—ÎS) se ex t inde in gene ra l a s u p r a :
1. Dogmat ice i gene ra l e şi specia le . 2. Teo log ie i mora le . 3. Is tor ie i , d r e p t u l u i c anon i c şi ma t r imonia l . 4. Exegeze i sf. S c r i p t u r i . 5. Teo log ie i pas to ra le şi a ca tehe t ice i . 6. Ritului şi t ipicului b i s e r i ce sc . E x a m e n s c r i p t u r i s t i c se va face din o ra to r i a s a c r ă şi
ca teheză , având a se preda şt ve rba l ce lea conc ip ia t e în sc r i s . Ceia la l ţ i paragraf] , p recum şi un r egu l amen t special , p r e
l u c r a t de comis iunea de e x a m i n a t e , c a r e încă nu este ga ta , c u p r i n d amănun te l e ! I M . )
C O N F E R E N Ţ E L E „ L I I E I I E U R O P E N E " au început şi se ţin sub auspici i le Societă ţ i i R o m â n e de Filosofie, delà 4 Noemvr ie Ia 30 D e c e m v r i e 1920, în fiecare Jo i , în sala „ F u n d a ţ ; u n e t U n i v e r s i t a r e C a r o l I."
Numele conferenţiarilor şi subiectele ce se vor trata sunt următoarele:
C' Rădulescu-Motru—Y'. W. Nie tsche: Filosofia violenţei. Dr. loanifescu—Romain Rollend: Un apologist a! <vieţii. 5 . Serbescu—l. Ulianov-Lenin: Utopia în acţiune. Mircea 71 D/uaara —H. Bergson; Filosofia intuiţiei. Nie. C. Ionescu— Walther Rathenau: Idealismul practic. Alice Poinescur-Her. Cohen: Un Platon modern. Em Bucuţa—Siovani Papini: Un dărâmător de idoli. M. Antóniádé—William James : Pragmatismul. V. Bărbat—R. Eucken: O religie a Spiritului.
Neştiind încă în ce direcţie şi cu ce concepţie se vor ţinea conferinţele amintite, în merit nu ne putem pronunţa. La tot cazul e îmbucurător faptul, că se începe un curent menit să atragă atenţiunea oamenilor cufundaţi în materie asupra idealităţilor mai înalte. Nevoia acestui curent de trezire din toropeala vieţii pur materialistice, cu deosebire la noi, s'a simţit de mult şi, acum de prezent, doar ca niciodată, chestia e mai arzătoare.
Problemele, cari privesc natura lucrurilor şi rostul vieţii si modul ei de concepere totdeauna au agitat minţile oamenilor. Aceste probleme în decursul veacu i i lor au avut diversă importanţă şi au primit diterite soluţiuni. A urmări pas de pas pe filosofi în speculaţiunile lor şi peste tot a notă începutul şi desfăşurarea diverselor s isteme, e lucrul cel mai demn şi mai folositor pentru mintea omenească.
Ne place a crede, că domnii conferenţiari, ţinând cont de condiţia şi aspiraţiunile auditorilor — între cari sigur cei mai mulţi vor ß tinerii universitari — vor sti să arete şi să reliefeze părţile ace le din diferitele s i s teme, ce sunt în c o n s o nanţă cu exigenţele genuine ale spiritului omenesc şi-i vor abate delà aberaţiunile la cari s'au lăsat conduşi unii din menţionaţii filosofi — s p r e ex. N i e t z s c h e — sfidând cu multă îndrâsneală simţemântul intim a firii noastre în ordinul moral şi în raporturile noastre socia le . îşi vor dà seama, că filosofia trebuie să fie clenodiul comun al omenimii, în care atât individul cât şi societatea să-şi afle echilibrul psihic atât de necesar pentru câştigarea îndestulirii si mulţămirii pos ibi le în această vieaţă.
iTellus.) *
B u r s e p e n t r u t e o l o g i o r t o d o x i — t n A n g l i a . Cetim în-gazetele de zi, că Mitropolitul Primat din Bucureşti publică concurs la 10 burse à 12,000 lei pentru teologi cari vor să - ş i
completeze studiile teologice la vre-o facultate de teologie din — Anglia.
Ne întrebăm, ce rost are acest lucru ? Se ştie doar primejdia ce a adus-o chiar pentru orto
doxie cultivarea teologi lor ortodoxi în Anglia, pe vremea lui Cyrill Lucaris ori pe a lui Mitrofan Critopulos, care încă a fost e l ev al universităţii din Oxford, iar mai târzior al facultăţilor protestante din Wittenberg, Tubinga, Altdorf ete. Au trebuit să se adune săboarele, delà Ierusalim la 1672 sub patriarhul Dositeiu, cel delà Iaşi (1642), ca cu truda mai ales a lui Petru Moghila, elevul Sorbonnei din Paris, să se restabilească şi fixeze „confesiunea ortodoxă".
De ce aceste burse nu se dau pentru Franţa, d. p., când se şt ie , că deosebirile confesionale între catolici şi ortodoxi Bunt neasemănat mai mici, decât între protestanţi şi ortodoxi?
Ori doară facultăţile, catol ice de sigur, ale Franţei spre carea ne mână toate simpatiile şi interesele bine pricepute ale ţării noastre, sunt institute de convertire? ori, nu pot avea pretenţia de a face şt i inţă ,obiect ivă, facultăţile teologice ale acele i Franţe, care ne dă chiar in zilele noastre cea mai eclatantă dovadă a recrudescenţi i sale rel igioase, constatate de toată lumea, chiar şi la noi în ţară, de toţi cei ce au avut contact cu ofiţerii şi soldaţii francezi ai diverselor missiuni, începând cu missiunea marelui nostru prietin Berthelot?
Căpeteniile bisericei ortodßxe nu au cunoştinţă încă despre acel „Institut Oriental" întemeiat la Roma, acum doi ani, cu menirea de a se studia tocmai lucrurile ce ating Biser ica orientală; istoria ei, teologia, dreptul, liturghiile ei, în special concepţ ia teologică a Părinţilor biserici i răsăritene din primele şepte săboare ecumenice, etc.?
Noi suntem de credinţă, că pentru delăturarea prejudici i lor şi a punctelor de neînţelegere dintre confesiunile creştine, în special dintre catolici şi ortodoxi, mai de folos va fi pentru tinerii noştri clerici ortodoxi să meargă la acest institut oriental, de cât în Anglia, de unde vor reveni cu un -plus al acelor prejudecăţi, dacă nu chiar, aducând cu sine spiritul de unire cu biserica r.nglicauă al lui Cyrill Lucaris.
Vorba unui confrate: „Că ce va fi de biata ortodoxie cu s s t f e l de p r e o ţ i în v i i t o r : este treaba — profesorilor din Anglia!" (vm.)
C a r d i n a l u l M e r c i e r , p r imatu l Belgiei , a fost subiectul , unei conference, c a r e a ţ inut o Lacour-Gayet la Inst i tutul F ran ţe i . Pe când r e g e l e Alber t , c u m â n a lu i*de oameni ' înar- ' maţi , apă ra col ţ i şorul d e ţară , ce nu a junsese încă sub călcâiul ! inamicu lu i , Card ina lu l apă ra ţara acasă , în faţa duşmanului» - \ Von der Goetz , von Bi s s ing şi von F a l k t n h a u s t r , cari s 'au ~* p e r â n d a t ca guverna to r i ge rman i , n'au fost în s t a re să c la t ine pe aces t p r i n c i p e al b iser ic i i delà d i agos t ea lui de neam. F ie ca r e a s u p r i r e n o u ă din pa r t ea duşmanu lu i p rovoca o n< uă ieş i re pe t e ren a card ina lu l ui ţ cure a ducea aminte Belg ieni lor , -că s i n g u r a autor i ta te legi . imă pent ru ei e r e g e l e Alber t şi guve rnu l de p e lângă e l ; duşmanu lu i nu i-se cade a s c u l t a r e , ci r e spec t (de frică) ş i ab ţ ine re de a-1 supără . Toţi Belgieni i , . F lamanz i ori Wal loni , t r ebu ie să fie buni pa t r io ţ i , „căci nu e .,• creş t in desăvârş i t celce n u e pa t r io t desăvâ r ş i t " , cum spunea aşa de frumos ce rcu la ra lu i : „Pa t r io t i sme et e n d u r a n c e . "
Card ina lu l a avut foarte m u l t e mizerii de i n d u r a t ; él / dor ià să fie depo r t a t ş i închis , ş i e r a aşa de mâhni t , când vadea , că preoţ i i lui cei mai .buni E.rau prigoniţ i în locul dân- . sa lu i . Orioât d e brutal i au fost German i i , de pe r soana lui însă nu s 'au a t ins ; la u rmă de tot. când au fost izgoni ţ i , -au venit chiar să - i e x p r i m e admiraţ ia , şi pent ru el pe r sona l ş i pent ru poporu l belgian! Academic ianu l Bovtroux c a r a c t e r i s e a z ă bine pe Merc ie r : „ î n a r m a t numai C U c ins tea lui, cu cură ţen ia inimii şi cu d t M g o s t e a evanghel ică , a şt iut să î n g e n u n c h e z e forţa". (îb.)'
M o n i a r h i e p i s c o p a l P a r i s u l u i . Cardinalul Amettt, al c ă r u i pa t r io t i sm il laudă aşa d e f rumos fostul p r e ş e d i n t e a l R e p u b b c e i , Raymond Po incaré , a r ă t ând , cât de bine s'au fost înfrăţit în sufletul lui c red in ţa catol ică cu d r a g o s t e a de neam, s'a s t ins . Activitatea lui a fost ap rec i a t ă câ t se poate mai e logios chiar şi de oameni i , ca r i fiind în afară de sferele" b iser iceş t i , văd totuş influenţa c o v â r ş i t o a r e , ce o exerc i tă un h a r n i c s lug i to r al Domnului a sup ra poporu lu i .
In locu l dânsului , sfântul Pă r in t e (căc i concorda tu l nu e î ncă t e rmina t ) a numit pe ca rd ina lu l Dubois, fostul a r h i e p i s c o p al Rouen-ul t i i , locul de c h i n u r i al F e c i o a r e i Ioana d ' A I C . Om de o fineţă ra ră , în aceeas vi eme un ene rg ic a p ă r ă t o r a l d rep t u r i l o r b s e r i c i i şi un învă ţă tor , c a r e îndrăzneş te să ind C E in c o n c r e t c e e a c e trebuie c reş t inul să facă şi de ce t rebu ie să se ferească . Ca to l i c m a r e ş i f rancez bun, Ca rd ina lu l Dubo i s
a fost însărc ina t cu o de l ica tă misiune- în Orient , în ca re a reu.şit foarte bine. in p r imăva ra aces tu i an, t r e c â n d din Orient s p r e Roma, a fost oaspe le Regelui Nos t ru vre -o câ teva zi le , eu ca r e ocazie am putut să-1 c u n o a ş t e m şi noi şi să ne convingem d e s p r e d ragos tea , ce ne-o poar tă .
F r a n ţ a a câş t iga t un cap b i s e r i c e s c de m a r e va loa re . R o m â n i a .şi b iser ica r o m â n e a s c a uni tă se b u c u r ă de aceas tă p romoţ ie a d is t insului lor priet in, ub.)
.V.
P r e o ţ i i m i l i t a r i f r a n c e z i au fost forţa de rez is tenţă a a rma te i în v remea răsboiu lu i . La întreba»ca dr-prtatului Ba-zire , minis t ru de răsbo iu a comunica t pa r l amemuiu i o s ta t i s t ică , din c i r e se poa te v e d e a pu r t a r ea c leru lu i francez. Preoţi catolici au fost mobil izaţ i 555, au muri t pe câmpul de onoa re 68, au fost deco ra ţ i cu Leg iunea de onoa re 131. — Păstori protestanţi au fost mobi l iza ţ i 112, morţ i pe câmpu l de onoa re 6, decora ţ i cu l eg iunea de onoa re 10. — Rabini ovrei mobil izaţ i au fost 33, morţi pe câmpu l de luptă 3, decora ţ i cu l eg iunea de o n o a r e 2.
Număru l — r e l a t i v — foarte m a r e al p ă s t o r i l o r şi al rabin i lo r se expl ica din modul l iberal de p r o c e d a r e al g u v e r nului f rancez , c a r e a voit să dea fiecărui so lda t posibi l i ta tea de a fi îngri j i t de p ropr iu l său p ă r i n t e sufletesc. Aşa s e expl ică n u m ă r u l de 112 păs to r i la soldaţ i i ieşiţ i din un milion de p r o tes tanţ i , ca r i , în căzni cel mai bun, nu a u putut dà mai mu l t de 100,000 de soldaţ i , încâ t unui păs to r — în te rmin mediu — îl veniau cam 800 c red inc ioş i în a rma ta mebi l iza tă .
P r o p o r ţ i a mor ţ i l o r pe c â m p u l de onoa re şi a c e l o r d e c o raţi e în favorul ca to l ic i lo r . (íb.)
a '
M a r e ş a l F o c i i ş i m ă r t n r i o i r e a c r e d i n ţ e i . Se ştie că Ioana d 'Arc a fost a r să pe r u g de Englezi . Cu ocazia canonizăr i i ei. ca exp ia r c , Londonezi i i-au clădi t un monumen t . Mi r e şa iu l Foch, v iz i tându-1, a stat în faţa lui mai mul tă v r e m e , şi , pe c â n i poporu l cap i ta le i b r i t an ice făcea mareşa lu lu i v ic t o r i o s ce le mai d is t inse ova ţ i i , el depunea omagi i umile la p i c i o a r e l e ' e r o i n e i de o d i n i o a r ă . — Cu o al tă ocaz ie , Foch era în Londra , şi ascu l ta l i turgia pontificală în ca ted ra la din W e s t m i n s t e r , l ă s ă n d u - s e să fie pr imi t cu so lemni ta te de C a r dinalul B o u r n e şi dus în apropierea altarului, ca toată lumea
să vadă mărturisirea credinţei lui catol ice. Aceasta o făcea Foch, fiind oaspele Regelui anglican, când zeci de mii de oameni, în majoritatea lor necatolici , aşteptau să iasă între ei, ca să-1 ovaţioneze.
Ai noştri ar putea să înveţe multe delà Foch. (ib.)
D i n t ra i s ta c u p o v e ţ e .
Cărbuni d e c ă d e l n i ţ ă . Fum rău înghit preoţii noştri nu numai delà lumânările rău făcute, ci şi delà cădelniţă. Acest fum murdăreşte şi prăpădeşte odăjdiile, şi face stricăciuni mari picturii păreţilor. Crâsnicul este ocupat necontenit cu cădelniţa, de abia poate face ceva rugăciuni în tot decursul slujbei; şi, cu toate acestea, cui nu i-s'a întâmplat să nu aibă foc în cădelniţă, tocmai când trebuie, şi să cădească biserica numai de formă?
Înainte de răsboiu ne puteam aproviziona eu cărbuni •nume pregătiţi, pe cari îi aprindeai cu un chibrit, şi nu le mai purtai nici o grije. Azi, tăiate fiind legăturile cu străinătatea, suntem siliţi să ne pregătim noi înşine acest obiect, ca să nu sufere pagubă biserica şi sănătatea noastră. Am văzut un fel de cărbune, din coceni de cucuruz, arşi tn cuptor, apoi puşi în cădelniţă, cari fac cevaş mai binişor serviciu, decât cărbunii, ce-i vedem tn toate cădelniţele noastre. Am găsit însă într'un jurnal francez o recetă, pe care am fă-cut-o mai de multe ori şi de carea am rămas foarte satisfăcut.
Din viţele de vie, ce s'au tăiat toamna, pui un braţ bun la o parte, ca să se usuce. Apoi, fără să le amesteci cu altceva, pc acestea singure le arzi, până sunt numai jăratic. Le îngropi apoi în pământ, ca să se facă la fel cu cărbunii de lemn. Când crezi, că s'au răcit bine, scoţi cărbunii, îi pisezi foarte mărunt si-i treci şr in o sită. „Făina" o amesteci apoi cu puţin gumi arabic fluid, în care mai pui de 2 ori atâta apă, şi o frămânţi bine. „Aluatul" astfel obţinut îl presezi bine în nişte cutii — goale — de cremă. In lipsa acestora, faci cu mâinile nişte „pâinişoare", cu diametru de ca. 7 cm. şi aproape de 2 cm., le întinzi pe o scândură, ca să se usuce bine, ceeace reclamă 3 - 4 săptămâni, uscaţi bine, îi aprinzi cu o lumânare şi mişti de vre-o câteva ori cădelniţa, până ce vezi c i a în-
ceput să se aprinzi . O jumătate din „pâinişoari" ajunge la utrenie şi liturghie.
Pregătirea nu e grea, şi o poate învăţa crâsnicul, ori copii delà şcoală. E puţină osteneală, Car obţii un cărbune, care nu afumă biserica, nu strică odăjdiile, nu-ţi atacă plămânii, şi — bietul crăşnic are şi el ceva din sf. slujbă, (ib )
* N u v i n d e ţ i c a p e t e l e d e l u m â n ă r i ! Un kgr. de luminări
de ,ceară" (?) proastă e optzeci de leii Pe sate va fi şi mai scump, şi se va găsi cu greu. In loc de o marfă scumpă fi proastă, preotul ar putea avea luminări bune şi frumoase din capetele, ce le vinde la boştinari şi din ceara, ce ar cumpăra-o din sat. Consistorul plenar ţinut în August Ia Lugoj a hotărît înfiinţarea unei fabrici de luminări. In toate orăşelele noastre ar trebui să avem fahrici de lumânări pentru biserică. Cunosc o parohie, care are azi 60 kgr. de lumânări, în mărimile de cari are nevoie, şi o costă kg-ul 5 lei! Bine înţeles, aceasta e răsplata lumânărarului, care le-a pregătit dîn capetele adunate, (ib.)
Cărţi, reviste, ziare»
Emil D. Măcelariu, F I *A d e s â n g e . Dm carnetul unui preot militar Ciuj, »Consinzcana* 1920. Pitţui 12 lei.
Un volum cu 112 pagini de impresii, »după notiţe însemnate in carnet», şi care se ceteşte uşor şi cu plăcere, — proza şi câte-va încercări în poezie.
Episoade din marele răsboiu, unele tragice, destul de bine scrise, ca d. p. »Fratii de cruce* ori »Razbunarea«, altele duioase, ca »O înmormântare*, »Basarabia«, »Şi pe pământ pace...« ori »Traian Pepici«, altele hazlii, ca păţaniile lui >Niculae Roştaş*, la urmă, foarte bine: »Muite şi mărunte*, — începând cu ijeneralul, oare vorbeue româneşte: »Künd kőpötat ménazsi, mő« (»când ai căpătat menajia măi* — după ortografia şi pronunţ» inaicată in dcţionarul editat la 1917 de Divizia reg. ung. nr. 38!), ori, cu ofiţerul de grad foarte înalt, care la inspecţie întreabă pe preotul regimentului, că ce profesiune are »în tivilie«, şi se miră când aude, că este »tot preot!*; ori cu soldatul, care în timpul bombardamentului na se retrage, după comandă, în adipostul Fuchsloch-ului. ci rămâne în baraca expusă, iar luat la întrebări răspunde caporalului, că cfeoarece îl doare piciorul, pe doue zile e scutit »de orice serviciu*, etc. e t c , tot atâtea
ins tan tanee p r inse in puţ ine cuvinte şi cu verva, — totul în tot pu r t ând ' un t imbru de sănă ta te sufletească şi de dragos te cătră soldatul román , pe care Păr. Maceiariu m-l prezintă a s a cum este el: milos şi faţă de d u ş m a n , c redincios mai marilor, ţ inându-se şi în faţa morţii de pozne şi de ghiduşi i !
Dintre cele .câte-va încercări poe t ice , învrîstate pr in t re bucăţ i le scrise în proză, se remarcă »La râui Vaviionului psalm 136«, apo i : »Văzut-ai? ... în« genul lui Mmulescu. — încă oda tă : volumul se citeşte uşor şi cu p lăcere! (x.).
*
Au apăru t »Lumina femeii" revistă lunară, d i r ec toa ră : S m d a I. Mateiu, Cluj. Sumarul nrultii 2: Sanda 1. Mateiu, Surori le noastre . S. Mehedinţi , Femin i sm s impat ic . Al. G u r a , Böske nagysám. Livia Hulea, Sonet. Prof. I. Gane, Puericultura. Leliţa Sanda , Pagina fetelor. I. LupaŞ, Anastasia Gojdu. Dr. C. Stanca, Rolul femeii în natură . D i n cartea înţelepciunii e terne . Activitatea feminină. Cronica Modei. Opinia publică şi revista noastră . De-aîe casei. Cronica culturală-feminină. Informaţiuni . Ştiri delà Redacţ ie .
P o s t a R e d a c ţ i e i .
D. R. în S. — Cele ce le scrie »Telegraful Roman« in legătură cu Nunţiatura delà Bucureşti, nu ne surprind. Mai dc grabă ne-ar fi suprins — contrariul! - Nu avem alt răspuns, decât şirele ce le găsim în ^Renaşterea Română» nr. 512: »Ateii uşuratici, mateiialiştii din tipul Iiomais, revoluţionarii de carneval şi toţi superficialii, cari nu recunosc realitatea politicei externe, pot micşora, în eclipsa ori ignoranţa lor, infiuinţa sfântului Scaun în relaţiunile dintre naţiuni* • Vezi de altfel şi primul nostru din numărul de faţă!
Dr. C- în B. Iţî înţelegem nedumerirea . Decât, lucrul nu stă aşa, precum, printr'un mic lapsus calami, s'a scris în »Unirea«. Toţi trei au fost aleşi din partea Capitlului Bobb-ian la olaltă cu I. P. S. Sa Mitropolitul. Primii doi- trebuiau, în aceeaş vreme, înaintaţi în promoţia graduală şi astfel promoţia lor a venit înaintea Majestăţii Sale Regelui, care a şi dat confirmaţiunea preaînaltă votului Capitular şi propunerii I. P. Sale Mitropolitului! Ultimul canonic din fundaţia Bobbiană se alege şi constitue, ca atare totdeauna, jure pleno, prin Mitropolitul împreună cu Cüpitlul, iar promoţiile se propun de cătră Mitropolit spre confirmare preaînaită.
Dr. G. in S. Cum vezi nici de data. asta nu se poate face! Recenzentul aşteaptă nrul cu »mortü. noştri* — pe care aci încă nu 1-a văzut nime, nici la librărie, nici la particulari. — Dar fii sigur, că — quod- di-ffertur, non aufertur!
Blaj. .Tipografia Seminarului teologic, greco-catolic. Cenzurat: Dr. Traian Denghel, primpretor.
A. P. Rebrişoara. Atât Dvoasträ, eât ţi tatăl Dvoastre datoriţi P E am>î 1 9 2 0 câte 4 0 Lei. Numerii ceruţi nu-i avem la îndemână, poate ii V O M găsi mai târziu. •
/ M. Urican. Deipre publicaţia ce întrebaţi, N ' avem nici NOI cunoştinţă.
Rev. Dr. I. Bălan Bucureşti. Pentru donaţia de 1 0 0 lei, făcută «Culturii Creştine» din prilejul instalării de canonic — mulţumiri speciale!
B o u r d a l o u e , S. I t r a d u s e din originalul f r a n c e z d e
Dr. Ataflirii lobii c a n o n i c m i t r o p o l i t a n .
B l a j , 1 9 2 0 . N u m e l e m a r e l u i p r e * d i c ă t o r f r a n c e z , p r e * c u m s i n u m e l e t r a d u *
9 <) è 9 (!) (!) (!) (!) (!) 9 (!) (!) 9 9 9
9
• c ă t o r u l u i , c a r e ş i p â n ă (j) B a c u m ş i * a c u c e r i t u n (!)
l o c d e f r u n t e i n l i t e * , ( j ) j j r a t u r a n o a s t r ă b i s e r i * Q
g | c e a ş c ă , s u n t d e s t u l ă _ _ _ _ _ _ _ g a r a n t ă p e n t r u s u c c e *
s u l a c e s t e i n o u e o p e r e . ^
O r e c o m a n d ă m o u c ă l d u r ă t u t u - (!) r o r , d a r m a i a l e s p r e o t i m i i . (!)
(!) 9
S e p o a t e p r o c u r a d e l à
Ş L i b r ă r i a S é m i n . t eo l . din B la j . <j> (!) P r e ţ u l : 1 8 L e i . ^ (*&in.£±£\ « T ^ i ^ ^ ^ JC* /" X-Ti——-T—-i\ %»» w w \ 7 \ 7 vJT" v y X T X y i y v 7 N 7 V 7 V 7 v /
