Home >Documents >CRE¢¾TEREA DEPENDEN£â€EI ALIAN£â€EI DE STRUCTURA DE...

CRE¢¾TEREA DEPENDEN£â€EI ALIAN£â€EI DE STRUCTURA DE...

Date post:01-Jan-2020
Category:
View:2 times
Download:0 times
Share this document with a friend
Transcript:
  • Gândirea militară

    românească

    numărul 3/2018 126

    ADAPTAREA STRUCTURII DE COMANDÃ A NATO

    CREªTEREA DEPENDENÞEI ALIANÞEI DE STRUCTURA DE FORÞE A STATELOR MEMBRE

    Colonel (r.) dr. Crăişor-Constantin IONIŢĂ Membru al Consiliului Director al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (AORR)

    şi reprezentant al AORR la Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor în Rezervă (CIOR); expert internaţional-asociat la Institutul polonez Central-European

    de Cercetare şi Analiză Strategică (CIRSA)

    Criza ucraineană din 2014 poate fi considerată un moment crucial pentru securitatea Alianţei Nord-Atlantice, dar şi o oportunitate importantă pentru NATO de a-şi stabili strategia pentru anii următori. Această criză demonstrează, încă o dată, că, într-o lume aflată în continuă schimbare, NATO trebuie să se adapteze în mod continuu pentru a fi o Alianţă mai agilă, receptivă şi inovatoare, protejând în acelaşi timp toţi membrii săi împotriva oricăror riscuri şi ameninţări.

    O măsură adaptivă se referă la asigurarea faptului că structura de comandă a NATO (NATO Command Structure – NCS) trebuie să rămână robustă şi agilă, pentru a putea conduce eficient toate elementele de putere aliate care să contracareze provocările pe care Alianţa le-ar întâlni în întregul spectru de misiuni. În acest sens, Summit-ul de la Varşovia din 2016 a stabilit, ca sarcină, necesitatea de a fi efectuată o evaluare funcţională a structurii actuale de comandă şi control, având în vedere ca factor principal de revizuire atât mediul de securitate schimbat şi în continuă evoluţie, precum şi cerinţele generale crescute.

    Cuvinte cheie: adaptarea NCS, modernizarea Alianţei, structura de comandă a NATO, SHAPE, categorii de forţe.

  • Adaptarea structurii de comandă a NATO – creşterea dependenţei Alianţei de structura de forţe a statelor membre –

    OPINII127

    Una dintre măsurile privind

    modernizarea Alianţei,

    aprobate de şefii de state şi

    de guverne la Summit-ul NATO

    de la Varşovia, din 2016, a

    reprezentat-o analizarea

    rolului şi locului structurii

    actuale de comandă aliate

    şi adaptarea acesteia pentru

    a deveni robustă, agilă şi

    corespunzătoare scopului propus.

    Introducere După încheierea Războiului Rece, structura de comandă a NATO a

    fost redusă permanent şi modificată substanţial. Atunci, NATO avea mai mult de 20.000 de posturi în structura sa de comandă, în 33 de comandamente diferite. În structura actuală, numărul posturilor a fost redus la mai puţin de 7.000 de funcţii, distribuite în doar şapte comandamente operaţionale. Astfel, structura de comandă a devenit mult mai suplă şi simplă decât înainte, reflectând percepţia că tensiunile iniţiale s-au diminuat. Doar că acum, când Europa se confruntă cu un mediu de securitate mult mai provocator, NATO trebuie să-şi intensifice eforturile, făcând mai mult atât pentru apărarea colectivă a continentului, cât şi pentru securitatea comună mondială, prin proiectarea stabilităţii şi combaterea terorismului. Astfel, este necesar să-şi adapteze permanent structura de comandă şi să dezvolte noi capacităţi funcţionale în cadrul acesteia, pentru a aborda, spre exemplu, ameninţările cibernetice.

    Se poate afirma, fără tăgadă, că, în mai puţin de 10 ani de la Summit-ul NATO de la Lisabona, din 2010, actualul context strategic de securitate s-a modificat substanţial faţă de perioada în care Alianţa a decis să facă ultima schimbare în structura sa de comandă (NATO Command Structure – NCS) şi de când a fost aprobat actualul Concept strategic aliat.

    Aceste schimbări au fost necesare ca răspuns la cele mai recente evoluţii pe scena internaţională: reapariţia Federaţiei Ruse ca actor global şi tendinţa acesteia de a controla Europa; sporirea instabilităţii în Africa şi Orientul Mijlociu; o nouă faţă a terorismului internaţional; fenomenul migraţionist din Africa şi Asia către Europa; radicalizarea unei părţi a populaţiilor europene până la extremism; reapariţia urii între popoare; populismul politicienilor europeni; „războiul politico-civil” din SUA sau redefinirea Uniunii Europene prin conceptul „Europa cu două viteze”.

    Mai mult, mediul de securitate internaţional este alterat de dezvoltarea rapidă şi creşterea proliferării noilor tehnologii inclusiv în mediul militar (de la UAV-uri la reţelele sociale), precum şi de accesul

  • Crăişor-Constantin IONIŢĂ

    GâNdIrea mIlItarĂ

    rOmâNeasCĂ

    Numărul 3/2018 128

    În perioada 1994-1997, ca urmare a dezvoltării noilor programe de cooperare cu foştii adversari din Europa şi Orientul Mijlociu, precum Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace – PfP) şi Dialogul Mediteranean (Meditaranean Dialogue – MD), structurile militare de comandă ale Alianţei s-au redus de la 64 la 20, căpătând un pronunţat caracter regional.

    uşor al oricărui actor statal sau nestatal la dezvoltările ştiinţei şi tehnicii moderne.

    Toate aceste noi schimbări ale contextului strategic subliniază necesitatea adaptării organizaţiilor de securitate internaţionale şi regionale, precum şi a statelor membre ale acestora, pentru a face faţă multitudinii de riscuri şi ameninţări care evoluează permanent. Această adaptare include şi abilitatea Alianţei Nord-Atlantice de a răspunde prin abordări strategice diferite şi folosind noi tipuri de capabilităţi.

    Una dintre măsurile privind modernizarea Alianţei, aprobate de şefii de state şi de guverne la Summit-ul NATO de la Varşovia, din 2016, a reprezentat-o analizarea rolului şi locului structurii actuale de comandă aliate şi adaptarea acesteia pentru a deveni robustă, agilă şi corespunzătoare scopului propus. NATO are nevoie, pentru viitor, de o structură de comandă care să sprijine cerinţele Alianţei de a conduce, în mod efectiv, toate cele trei misiuni de bază stabilite: apărare colectivă, managementul crizelor şi securitate prin cooperare1.

    Istoricul modificărilor structurii de comandă şi de forţe ale NATO după terminarea Războiului Rece Nu este prima dată când Alianţa îşi adaptează structura de comandă

    pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor concrete la adresa securităţii comune şi a-şi îndeplini misiunile stabilite. După destrămarea Uniunii Sovietice şi dezintegrarea Tratatului de la Varşovia, au avut loc cinci mari schimbări în structura militară de comandă aliată, una dintre acestea incluzând şi reforma conducerii politico-militare a NATO.

    Astfel, în perioada 1994-1997, ca urmare a dezvoltării noilor programe de cooperare cu foştii adversari din Europa şi Orientul Mijlociu, precum Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace – PfP) şi Dialogul Mediteranean (Meditaranean Dialogue – MD), structurile militare de comandă ale Alianţei s-au redus de la 64 la 20, căpătând un pronunţat caracter regional.

    Deciziile luate la Summit-ul NATO de la Praga, din 2002, au continuat reducerea acestor comandamente, considerat un obiectiv major al transformării Alianţei Nord-Atlantice. Astfel, în perioada 2002-2003, numărul acestora a ajuns la un total de 11, plus şase centre

    1 „NATO Chiefs of Defence inaugural meeting in new NATO Headquarters focuses on Deterrence and Defence, Modernisation and Projecting Stability”, https://www.nato.int/cps/en/natohq/ news_154736.htm?selectedLocale=en, 16 mai 2018, accesat la 25 iunie 2018.

  • Adaptarea structurii de comandă a NATO – creşterea dependenţei Alianţei de structura de forţe a statelor membre –

    OPINII129

    Summit-ul NATO aniversar de la

    Strassbourg- Kiel, din 2009,

    a adoptat implementarea

    unei noi structuri de comandă

    aliate, redusă şi îmbunătăţită,

    care să asigure realizarea

    nivelului de ambiţie al

    Alianţei Nord-Atlantice.

    de conducere a aviaţiei (Combined Air Operations Centre – CAOC), în cadrul cărora a fost experimentat, la nivel operativ, conceptul de comandament întrunit şi multinaţional dislocabil temporar (terestru), denumit CJTF HQ (Combined Joint Task Force Headquarters), pentru conducerea operaţiilor întrunite în teatrele de operaţii aflate în afara zonei de responsabilitate a Comandantului Suprem Aliat pentru Europa (Supreme Allied Commander for Europe – SACEUR).

    La Summit-ul de la Riga, din 2006, s-au elaborat noi decizii politico-militare care au modificat optica de comandă şi control a operaţiilor conduse de către NATO şi au dus la apariţia de noi politici şi strategii – Directiva politică generală (Comprehensive Political Guidance – CPG) şi Directiva Ministerială 2006 (Ministerial Guidance 06) –, prin care s-a stabilit şi noul nivel de ambiţie aliat. Ca urmare, în perioada 2006-2009, comandamentele militare aliate existente s-au transformat din structuri de tip „J” – Joint (întrunit) în structuri integrate funcţionale, iar numărul CAOC-urilor s-a redus la patru (din care două statice şi două dislocabile)2.

    Ca urmare a crizei economice la nivel mondial, Summit-ul NATO aniversar de la Strassbourg-Kiel, din 2009, a adoptat implementarea unei noi structuri de comandă aliate, redusă şi îmbunătăţită, care să asigure realizarea nive

Embed Size (px)
Recommended