CRESTINUL IN SCOALA SI IN SOCIETATE

Prof . Radu Adriana ElenaScoala Gimnaziala ,, Ionel Teodoreanu”

Crestinul (elevul) in scoala

 - Copiii nu trebuie încurajaţi numai în reuşita la învăţătură, ne spun Sfinţii, ci în primul rând în bună purtare şi în dreaptă credinţă.

Mintea şcolarilor trebuie formată în aşa fel încât să nu piardă

încredinţarea că prima noastră datorie este de a plăcea lui

Dumnezeu şi că învăţătura e după aceea. În acest sens, avem exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi: au fost daţi de

părinţi la cele mai înalte şcoli şi Academii ale timpului lor, dar în

primul rând s-au adâncit în cercetarea Sfintei Scripturi, însoţind

aceasta cu rugăciunea, postul, participarea la slujbele Bisericii,

smerenia, ascultarea de părinţi şi de duhovnic.

Scopul vieții noastre este să-L cunoaștem pe Dumnezeu: ,,Să te cunoscă pe Tine singurul, adevaratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”(Ioan 17,3) Religia nu ar trebui privită în şcoală ca o materie secundară şi neglijabilă, pentru că este ştiinţa mântuirii. Este dureros să vedem un mare progres în cunoaşterea tehnică, fizică etc., şi un regres în cunoaşterea şi apropierea de Dumnezeu. După cum un judecător învaţă legile pentru a-şi exercita meseria sau un agricultor învaţă procedeele de a lucra pământul pentru acelaşi lucru, creştinul trebuie să înveţe tot ce ţine de calitatea lui de creştin. Învăţătura obişnuită se face pentru a avea mai târziu o meserie, pentru a câştiga bani şi, de multe ori, pentru a obţine onoruri de la oameni. Aceste lucruri, în afară de onoruri, sunt necesare pe pământ, dar sunt trecătoare. Avem nevoie de o învăţătură veşnică, pentru o viaţă veşnică. Aceasta înseamnă că o primă datorie a elevului este să înveţe, dar într-o ordine firească: pentru viaţa veşnică şi pentru viaţa trecătoare. (după Sfântul Teofan Zăvorâtul)

La şcoală, copilul vine în contact cu profesorii şi cu colegii. Faţă de fiecare are îndatoriri

diferite: faţă de profesori - ascultare, respect, dragoste, învăţarea lecţiilor, realizarea temelor, aprecierea înţelepciunii lor, iar faţă de colegi -

prietenie, într-ajutorare. Copilul poate fi un exemplu pentru colegi: fie bun, fie rău. Vom

analiza comportamentul elevilor care au probleme în colectivul şcolar cu trei păcate

capitale: -mândria,- lăcomia,

- invidiapentru că acestea sunt cel mai des întâlnite,

din păcate, de la vârste fragede.

Copilul mândru poate fi observat la şcoală după mai multe manifestări:

a. Dacă îi place să se fălească pentru că are haine frumoase, la modă, scumpe, faţă de cei care nu au.

Unul ca acesta să îşi amintească de faptul că Iisus S-a născut în iesle şi a fost îmbrăcat în scutece sărace. Trebuie stiut insa ca nu e mândrie să te îmbraci cu

lucruri decente, curate, îngrijite. b. Dacă dispreţuieşte pe colegii mai săraci decât el sau pe ai căror părinţi au o meserie mai puţin importantă decât a părinţilor lui. Acesta să se gândească la faptul

că ocrotitorul lui Iisus, Iosif, era un simplu tâmplar. Deci elevul ar trebui să respecte şi să se

împrietenească în mod egal atat cu colegii bogaţi cat şi cu cei săraci.

c. Dacă se laudă cu calităţile pe care le are sau doar îşi închipuie că le are (că e silitor, că e fruntaş la

învăţătură etc.). Este bine să aibă asemenea calităţi, dar nu pentru a se lăuda cu ele. Mântuitorul Hristos ne

spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima" (Matei XI, 29).

Un alt caz frecvent este copilul lacom la şcoală: este vorba de lăcomia după averi, despre copilul care crede că trăieşte pentru a obţine bani. Un

asemenea elev va fi zgârcit cu colegii săi, chiar dacă are bunuri de prisos.

„Mai fericit este a da decât a lua" (Faptele Apostolilor XX, 35).

În sfârşit, aducem în discuţie copilul invidios la şcoală. Invidia se manifestă în

diferite moduri:a. Dacă un copil zâmbeşte răutăcios atunci

când un coleg e pedepsit pentru ceva anume (ba face şi haz).

b. Dacă un elev pârăşte pe alţii, fie pentru ceva real, fie în mod mincinos. Dovedeşte invidie, pentru că arată astfel că se bucură

şi chiar voieşte răul altuia. Invidia este o prostie, pentru că nu aduce

invidiosului niciun câştig, ci doar rău, otrăvindu-i viaţa cu răutatea ei. Diavolul din invidie a ispitit pe Adam şi pe Eva.

 

Îndatoririle unui elev nu se rezumă doar la a învăţa si a se purta frumos cu ceilalţi, ci mai e nevoie ca el să se roage

pentru colegii şi profesorii lui, când îşi face rugăciunile zilnice. Rugăciunea e o slujire în orice împrejurare.

Căutăm în jurul nostru colegi care să ne încălzească sufletele cu bunătatea şi înţelepciunea lor. Să începem această căutare prin a fi noi înşine acei colegi minunaţi. Poate că ne-am săturat şi noi de agresivitate, minciună, răutate, şi dorim linişte şi spor. Să le manifestăm noi mai întâi, căci ele se vor înmulţi în mod minunat. Există şi alte probleme ale elevului la şcoală. Toate pot fi rezolvate prin dragostea lui Hristos. Slujirea şi misiunea faţă de colegi

este:

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"; (Ioan XIII, 35).

 

Creștinul (elevul) în societate

 - După Hristos, s-a schimbat în primul rând statutul căsătoriei şi al femeii. Căsătoria a devenit Sfântă

Taină, iar femeia egala bărbatului. Sclavia s-a desfiinţat treptat, oamenii au fost învăţaţi că sunt fraţi şi fii ai aceluiaşi Dumnezeu, Care nu este un tiran, ci un Părinte iubitor. S-a început construirea spitalelor,

orfelinatelor, azilelor, ca semn al milei faţă de neputincioşi. Iar omul a primit darul de a putea ajunge

Sfânt, fiu al lui Dumnezeu şi cetăţean al Împărăţiei cerurilor.

Iată deci că orice creştin are o misiune sfântă în societatea în care trăieşte: de a o lumina cu

bunătatea, cu cinstea, cu înţelepciunea lui: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să

slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei V, 16).

Biserica însăşi ne arată care sunt datoriile cetăţeneşti ale creştinului:

a. Patriotismul - înseamnă dragostea şi devotamentul faţă de patria şi poporul din care facem parte.

b. Supunerea şi ascultarea faţă de cârmuitorii statului şi de legile statului: „Tot sufletul să se supună înaltelor

stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt

rânduite." (Romani XIII, 1 - 2)c. Munca conştiincioasă - în cadrul meseriei pentru care

fiecare se pregăteşte în viaţă, inclusiv plătirea impozitelor faţă de stat. „Daţi tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vamă; celui cu teama,

teamă; celui cu cinstea, cinste" (Romani XIII, 7). d. Rugăciuni pentru sănătatea cârmuitorilor, pentru

înflorirea ţării şi ferirea ei de duşmanie. Apărarea ţării, chiar cu preţul vieţii, în timp de război

- Biserica are îngăduinţă numai pentru războiul de apărare a ţării, rugându-se la slujbe pentru ostaşii care apără ţara şi

pentru cei căzuţi în apărarea ei. Orice război de cotropire nu e însă de la Dumnezeu.

Întrebări şi discuţii:

     Care este misiunea unui elev şi slujirea sa faţă de colegii săi?

Dar faţă de profesori?

     Ce schimbări a adus creştinismul în societatea omenească?

     Care sunt datoriile creştinului faţă de societate?

     Ce trebuie să facă un creştin pentru a respecta fiecare dintre aceste îndatoriri?