Cap 1. Prezentarea creanţelor fiscale

1.1 Definiţie

Creanţele fiscale reprezintă drepturile patrimoniale ce rezulă din raporturile de

drept material fiscal constând în:

creanţe fiscale principale: dreptul la perceperea impozitelor, taxelor,

contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului

general consolidat, dreptul la rambursarea TVA , dreptul la restituirea

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri

ale bugetului general consolidat

creanţe fiscale accesorii: dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor

de întârziere

Obligaţiile fiscale ce rezultă din raporturile de drept material fiscal constau în:

obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau , după caz,

impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general

consolidat;

obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale

impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general

consolidat;

obligatia de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuţiile şi

alte sume datorate bugetului general consolidat

obligatia de a plati dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului

general consolidat

obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile

şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se

realizează prin stopaj la sursă

orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau

juridice, în aplicarea legilor fiscale

Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care se

constituie baza de impunere care le generează.

1.2 Titlul de creanţă fiscală

Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului

general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în

legătură cu:

înregistrarea fiscală;

declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor

contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte sume datorate bugetelor

publice (ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale) se pot stabili, fie prin

declaraţie fiscală întocmită şi depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere

emisă de către organul fiscal.

a)Declaraţia fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu,

la organele fiscale, de către persoanele stabilite prin lege şi care conţine, în principiu, o

declarare a obligaţiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deţinere decurg

obligaţii fiscale, ale subiectului de la care emană declaraţia.

Pentru întocmirea declaraţiei fiscale contribuabilul completează un

formular pus la dispoziţie gratuit de către organul fiscal, care trebuie să fie corect,

complet şi de bună credinţă , care se depune la registratura organului fiscal , prin poştă

sau prin mijloace electronice . În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze

cuantumul obligaţiei fiscale,dacă acest lucru este prevăzut de lege.

Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care :

a fost efectuată plata obligaţiei fiscale ;

obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată ;

organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală;

pentru obligaţia fiscală nu rezultă ,în perioada de raportare ,sume de

plată ,dar există obligaţia declarativă conform legii.

Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la

stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere .Acest lucru nu

se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea

contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.

b) Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul

competent şi care cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului,

desemnat prin acel document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă

pentru această categorie de acte.

În plus aceasta trebuie să cuprindă şi următoarele :

tipul de impozit, taxă , contribuţie sau altă sumă datorată bugetelor

publice ;

baza de impunere ;

cuantumul impozitului datorat de către contribuabil pentru fiecare

perioadă impozabilă;

Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei

creanţe fiscale , iar în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale , pe baza ei se

porneşte executarea silită. Pe baza şi cu ajutorul datelor cuprinse în deciziile de

impunere se întocmesc registrele de evidenţă a contribuabililor denumite „ roluri

fiscale”.

Conţinutul fundamental al raportului de drept financiar public îl constituie

obligaţia stabilită unilateral de către stat în sarcina contribuabililor ( persoane fizice sau

juridice ) de a plăti o anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul unuia din

bugetele publice.

Izvorul obligaţiei bugetare este întotdeauna legea sau actul normativ cu

valoare de lege care instituie şi reglementează un venit al bugetului de stat.

Obligaţia concretă de plată se naşte dintr-un act care se numeşte generic titlu de creanţă.

Beneficiarul obligaţiei financiar-fiscale este statul, reprezentat prin organele fiscale create

în cadrul administraţiei de stat.

Legiuitorul prin Codul de procedură fiscală reglementează titlul de creanţă

fiscală pe care îl defineşte ca fiind actul prin care se stabileşte şi se individualizează

creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potivit

legii .

Titlurile de creanţă nu se referă doar la obligaţiile fiscale (impozite şi taxe), acestea

putând să conţină şi alte categorii de obligaţii de natură pecuniară ( amenzi sau alte

venituri nefiscale) .

Prin O.G. nr. 11/1996 , titlul de creanţă bugetară a fost stabilit de către

legiuitor ca fiind actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată

privind creanţele bugetare , întocmit de către organele de specialitate , sau de persoane

împuternicite , potrivit legii .

Analizând cele două definiţii date titlurilor de creanţă , în opinia specialiştilor aceştia

consideră că , vechea terminologie de „titlu de creanţă bugetară” era mai corectă decât

cea de „titlu de creanţă fiscală „ utilizat în legislaţia în vigoare.

În privinţa naturii juridice a titlurilor de creanţă fiscală , în literatura juridică de

specialitate , s-au conturat două mari opinii :

- conform doctrinei de drept financiar , se susţine că titlul de creanţă

fiscală , este un act de impunere şi are natura juridică a unui act

unilateral de drept financiar public ;

- conform doctrinei de drept administrativ , se susţine că titlul de creanţă

este un act administrativ ;

Ţinând cont de legătura dintre dreptul administrativ şi dreptul finanţelor publice şi având

în vedere faptul că titlul de creanţă fiscală se bucură de o mare parte din caracteristicile

actelor de drept administrativ, consider că titlul de creanţă fiscală are natura juridică:

a unui act administrativ în privinţa formei, deoarece manifestarea unilaterală

de voinţă are loc în cadrul activităţii executive, de organizare a executării

legii şi de executare în concret a acesteia, provenind de la persoane

calificate, în sensul de organe ale statului specializate în activitatea

financiară sau de alte persoane împuternicite potrivit legii;

a unui act de drept al finanţelor publice, chiar de drept fiscal, în privinţa

conţinutului.

Astfel rezultă că titlurile de creanţă fiscală au o natură juridică mixtă de act

administrativ-fiscal .

Titlurile de creanţă fiscală pot fi clasificate după mai multe criterii.

A. După scopul urmărit, putem distinge:

titluri de creanţă explicite, întocmite exclusiv în acest scop;

titluri de creanţă implicite, adică acte care implicit sunt şi titluri de

creanţă fiscală, chiar dacă au fost întocmite în alte scop;

B. După relaţia ce se poate stabili cu alte categorii de acte juridice există:

titluri de creanţe fiscale principale;

titluri de creanţe fiscale complementare

Cele mai importante titluri de creanţă sunt :

decizia de impunere emisă de către organele fiscale competente ;

declaraţia fiscală , angajamentul de plată sau documentul întocmit de

către plătitor ;

decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată

pentru creanţele fiscale accesorii , reprezentând dobânzi şi penalităţi de

întârziere ;

decalaraţia vamală ;

documentul prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia

vamală, inclusiv accesoriile acesteia ;

procesul verbal de constatare şi sancţionare contravenţională ;

ordonanţa procurorului , încheierea sau dispozitivul instanţei

judecătoreşti , pentru amenzile , cheltuielile judiciare sau alte obligaţii

fiscale .

1.3 Creditorii şi debitorii

În raporturile de drept material fiscal,creditorii sunt persoanele titulare a unor

drepturi de creanţă fiscală.

Debitorii sunt acele persoane care au obligaţia corelativă de plată a drepturilor de creanţă

fiscală.

În cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în

condiţiile legii, următorii:

moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

cel care preia, în tot sau în parte,drepturile si obligaţiiledebitorului supus

divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, dupa caz;

persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile

legale referitoare la faliment;

persoana care îşi atribuie obligaţia de plată a debitorului, printr-un

angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu

asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;

alte persoane , în condiţiile legii.

Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului,

conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite,

taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de

obligaţii fiscale este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii,

pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale

persoanei juridice

În cazul obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar

cu acesta:

persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării

insolvabilităţii, cu re-credinţă dobândesc in orifce mod active de la

debitorii care işi provoacă astfel insolvabilitatea;

administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au

provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea

sau ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi

imobile proprietatea acesteia.

Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent

dacă ,direct sau indirect,controlează ,este controlată, sau se află sub control comun cu

debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită

cel puţin una din următoarele condiţii:

dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active

corporale dela debitor ,iar valoarea contabilă a acestor active

reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor

activelor corporale ale dobânditorului;

are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/ sau cu

furnizorii ,alţii decât cei de utilităţi,care,în proporţie de cel puţin

jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul,

are raporturi de muncă sau civilede prestări serviciicu cel puţin

jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului

Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în

condiţiile dreptului comun.

Creanţele principale sau accesorii privind drepturile de rambursare sau de restituire pot fi

cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.Cesiunea produce efecte faţă de organul

fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.

Desfiinţare cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu

este opozabilă organului fiscal.

1.4 Creanţele fiscale principale

Creanţele fiscale principale reprezintă, după cum reiese din definiţia dată anterior,drepturi

patrimoniale care se referă la perceperea impozitelor ,taxelor,şi a contribuţiilor.

a).Impozitul reprezintă un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului,fără

echivalent, cu titlu definitiv , şi fără destinsţie strict precizată ,datorat conform

dispoziţiilor legale de persoane fizice şi juridice în virtutea veniturilor obţinute,averilor

deţinute sau cheltuielilor efectuate.

Impozitele pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii astfel:

1.Dupaă forma şi fond se particularizează :

-impozitele directe:se stabilesc nominal in sarcina unor persoana fizice si/sau juridice ,in

functie de veniturile sau averea acestea acestora ,percerpandu-se direct de la subiectul

pasiv la anumite termene expres stabilite

-impozitele indirecte:nu se stabilesc nominal ,se percep cu ocazia vanzarii unor bunuri

sau prestarii de servicii si sunt varsate de catre producatorii comercianti sau prestatorii de

servicii,consumatorii finali fiind suportatorii acestora

2.După modul de aşezare se individualizează:

-impozitele reale sau obiective : se satabilesc cu precadere în legatura cu detinerea unor

obiecte materiale-terenuri,cladiri.magazine,autovehicule-dar facandu-se abstractie de

situatia personala a subiectului impozitului

-impozitele personale sau subiective:se aseaza asupra veniturilor sau averii ,avandu-se in

vedere si situatia personala a subiectului

3.Dupa obiectul impozabil se desprind:

-impozitele pe avere

-impozitele pe venit

-impozitele pe consum

4.Dupa tehnica de impunere se disting:

-impozitele in suma fixa

-impozitele proportionale

- impozitele progresive

-impozitele regresive

-impozitele degresive

5.Dupa scopul urmarit de autoritatile publice in practicarea acestora se particularizeaza:

-impozitele financiare:se instituie in vederea obtinerii de venituri necesare acoperirii

cheltuielilor publice

-impozitele de ordine :se practica in vederea limltarii sau incurajarii unor anumite

activitati economico-sociale

6.Dupa frecventa de colectare se individualizeaza :

-impozitele permanente sau ordinare :se percep de catre stat cu regularitate

-impozitele incidentale sau extraordinare se percep o singura data si se instituie in situatii

exceptionale ,cade pilda :calamitati naturale,crize interne grave sau razboi

7.Dupa nivelul autoritatii publice care le administreaza se grupeaza:

-in statele de tip federal:impozite federale,statale,locale

-in statele de tip unitar:impozite centrale,locale

-in uniunile statale:impozite unionale ,impozite statale

8.Dupa repartizarea sarcinii fiscale pe contribuabil se desprind:

-impozite de repartitie :se stabilesc prin calcularea necesaruluitotal de venituri financiare

ale statului reprezentand impozite ,suma care mai apoi este repartizata pe fiecare

contribuabil in parte

-impozite pe cotitate: se stabilesc prin calcularea debitului fiscal pe fiecare contribuabil in

parte,respectandu-se totodata principiile de echitate fiscala.

b)Taxa reprezintă un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului,cu

echivalent,titlu definitive şi destinaţie specială datorat conform dispoziţiilor legalede

către persoane fizice şi juridice în schimbul unuiserviciu public instituţional.

Taxele pot fi clasificate astfel:

1.După natura serviciului prestat se diferenţiază:

a.Taxele judiciare care reprezintă taxele datorate statului în vederea exercitării de acesta a

funcţiei juridice ,îmbrăcând forma judecătorească sau forma notarială :

-taxele judecatoreşti;

-taxele notariale.

b.Taxele administrative relevă taxele plătite organismelor de stat în schimbul furnizării

unor servicii cu caracter administrative,autentificarea unor documente ,dar şi eliberarea

unor acte .

c.Taxele industriale ilustrează taxele achitate autorităţii de stat de către diverşi subiecţi

economici în vederea derulării oficiale a unor activităţii de prodicţie,comercializare sau

prestare de servicii.

d.Taxele ecologice semnifică taxele datorate de subiecţii care exploatează bunuri

ambientale (apa, aer, sol) şi provoacă serioase alterări respectivelor elemente ,punând în

pericol mediul ecologic.

2.După modalitatea de încasare se particularizează :

-taxele în numerar: ilustrează transferurile de valoare reprezentând plata cuantumului

unei taxe efectuate în mod direct către autorităţile de stat în numerar sau prin operaţiuni

de virament bancar.

-taxele de timbru: relevă transferurile de valoare reprezentând plata unei taxe,realizate

prin cumpararea ,aplicarea şi anularea de timbre mobile.

c) Contribuţia reprezintă reprezintă un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia

statului,fără echivalent, cu titlu definitive şi cu destinaţie strict precizată, datorat conform

dispoziţiilor legalede către persoana fizice şi juridice în vederea acoperirii unor

cheltuielipublice de interes comunitar sau de natură socială.

Contribuţiile se structurează în două mari categorii în funcţie de obiectivul urmărit prin

introducerea acestora:

-contribuţii speciale sau nonasigurative, vizează prelevările de putere de cumparare pe

care statul le efectuează de la subiecţii ce beneficiază în particular şi în mod nemijlocit de

o utilitate publică,generate de furnizarea unui serviciu cu arie de cuprindere generală.

-contribuţii generale sau sociale,reprezintă transferuri de putere de cumparare la

dispoziţia statului cu caracter asigurativ şi mutual,datorate conform dispozitiilor legale de

către persoanele fizice şi juridice în vederea acoperirii unor cheltuieli publice de natură

socială (pensii,ajutoare,indemnizaţii,servicii sanitare etc.).

1.4 Creanţele fiscale accesorii

Creanţele fiscale accesorii reprezintă dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de

întârziere .

1.Majorările de întârziere

Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începand cu ziua

imediat următoare termenului de scadenţaă şi până la data stingerii sumei datorate,

inclusiv.

Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor

sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de intârziere se datorează începând

cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi

până la data stingerii acesteia inclusiv.

În anumite cazuri se datorează majorări de întărziere după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data

întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii pretului în rate,

majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de

distribuire a avansului. Pentru suma ramasă de plată, majorările de întârziere sunt

datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general

consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile,

până la data trecerii în evidenţa separată..

Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe

venitul global, se datorează majorări de întârziere după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere, majorările de întârziere pentru plăţile anticipate

stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii

debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate în anul de impunere se calculează

începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic

decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, majorările de întârziere se recalculează,

începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în

raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face

regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.

Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

În cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, nedecontarea de către unităţile bancare

a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data

debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor

respective şi atrage pentru acesta majorări de întârziere după termenul de 3 zile.

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, majorările de întârziere se datorează

până la data stingerii inclusiv, astfel:

a) pentru compensarile la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a

cererii de compensare;

b) pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operaţiei de

compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare

întocmite de către organul competent;

c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a

sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de

restituire.

Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se

datorează majorări de întârziere.

2.Dobânzile

În cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la

dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut . Acordarea dobânzilor astfel

acumulate se face la cererea contribuabililor.

Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de codul fiscal şi se

suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele

solicitate de plătitori.

Capitolul 2: Modalităţi de stingere a creanţelor fiscale

2.1. Stingerea creanţelor fiscale prin plată

Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al

altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.

Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit,

taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi şi

majorări de orice fel, în următoarea ordine:

- sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligaţiilor fiscale, pentru

care s-au acordat eşalonări şi/sau amânări de plată, precum şi dobânzile datorate

pe perioada eşalonării şi/sau amânării;

- obligaţii fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum şi

accesoriile acestora în ordinea vechimii;

- obligaţiile fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului

precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

- dobânzi, majorări de întârziere şi alte penalităţi aferente obligaţiilor către bugetul

statului;

- obligaţii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.

Debitorii vor efectua plata impozitelor, tazelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate

bugetului general consolidate, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru

Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată

pentru obligaţiile pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se

datorează majorări de întârziere. Acestea devin venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa

principală. Nu se datorează majorări pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice

fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli judiciare, cheltuieli de

executare silită, sumele care reprezintă echivalentul în lei al bunurilor, sumele confiscate,

precum şi sumele confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. Aceste majorări se

stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei

si finanţelor. Ele se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat

următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Nivelul de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi şi poate fi modificat prin legile

bugetare anuale.

În cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, nedecontarea de către unităţile

bancar a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de

la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a

sumelor respective şi atrage pentru acesta, majorări de întârziere după termenul de 3 zile.

Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare,

precum şi a majorărilor de întârziere, plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii

bancare respective.

Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe

fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.

În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea în

cadrul fiecărui buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă sumă reprezentând

creanţă fiscală, se face, mai întâi, pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, şi,

apoi pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile datorate.

Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor

fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:

- în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de

persoanele abilitate de organul fiscal;

- în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei înscrisă pe mandatul

poştal;

- în cazul plăţilor efectuate prin decontarea bancară, data este dovedită prin extrasul

de cont al contribuabilului;

- în cazul în care obligaţiile fiscale se sting prin anularea timbrelor fiscale mobile,

data este cea care a fost înregistrată la organul competent a documentului sau a

actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii .

Pentru creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi

unităţile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor

din documentele de plată întocmite de acestaşi va considera valabilă plata de la momentul

efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu

condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui cont bugetar.Procedura de

îndreptare a erorilor va fi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

- pentru obligaţiile fiscale principale, în funcţie de scadenţă;

- pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente,

precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, în funcţie de data comunicării;

- pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil, în funcţie

de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificate.

2.2. Stingerea creanţelor fiscale prin compensare

Compensarea reprezintă o formă de stingere a creanţelor bugetului de stat cu creanţele

debitorului, reprezentând sume de restituit de la bugetul general, până la concurenţa celei

mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi cea

de debitor.

Compensarea se face de către autoritatea competentă, la cererea debitorului sau din

oficiu, la data constatării sumelor virate în plus sau de restituit de la bugetul de stat.

Aceasta se va efectua cu obligaţii la bugetul de stat datorate aceluiaşi creditor bugetar de

stat, indiferent de natura lor.

Compensarea se efectuează astfel :

- cu obligaţii la bugetul de stat cu termene de plată în anul curent, expirate;

- cu obligaţii la bugetul de stat reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte

venituri ale bugetului de stat datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a

anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

- cu obligaţii la bugetul de stat cu termene de plată viitoare, numai la cererea

plătitorului;

- cu dobânzi, majorări de întârziere şi alte penalităţi aferente obligaţiilor la bugetul

de stat.

Compensarea se face de către organul fiscal competent la cererea debitorului sau

înainte de restituirea sau rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Organul fiscal

poate efectua compensarea din oficiu sau ori de câte ori constată existenţa unor creanţe

reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoare adăugată fără

opţiune de rambursare.

2.3. Stingerea creanţelor fiscale prin restituire

Se restituie debitorului următoarele sume, la cerere:

- cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;

- cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

- cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente

potrivit legii;

- cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;

- cele de rambursat de la bugetul de stat;

- cele rămase după efectuarea distribuirii;

- cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

- cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin propire,

după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea

executării silite.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma care

reprezintă obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la

concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată urmând a fi restituită

debitorului. În cazul în care suma de restituit sau de rambursat este mai mică decât

obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa

sumei de rambursat sau de restituit.

În cazul în care sumele în valută confiscate sunt restituite, atunci restituirea se

realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro,

comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a

hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.

Majorările de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel :

- pentru compensările la cerere, data stingerii creanţelor fiscale este data depunerii

la organul competent a cererii de compensare ;

- pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operaţiei de

compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de

compensare întocmite de către organul competent ;

- pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de rambursare sau restituire

a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este cea a depunerii cererii de restituire

sau rambursare .

Dacă în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că

suma care urmează să fie compensată este mai mică decât cea cuprinsă în cerere,

majorările de întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de la data înregistrării

cererii de compensare.

Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele

normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută

în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a

acestuia, aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

2.4. Stingerea creanţelor fiscale prin înlesniri la plată

În cazul în care contribuabilii au o cerere temeinic justificată, organul fiscal competent

poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, înlesniri la plată, atât înaintea începerii

executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, în condiţiile legii.

Autorităţile administraţiei publice locale competente, pot acorda pentru obligaţiile

bugetare restante pe care le administrează, la cererea temeinic justificată a debitorilor,

persoane fizice sau juridice, următoarele înlesniri la plată :

- amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la

bugetul local ;

- eşalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor, chiriilor, redevenţelor şi a

altor obligaţii la bugetul local ;

- amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de majorări de întârziere, cu

excepţia majorărilor de întârziere care sunt datorate pe perioada de amânare;

- scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii;

- eşalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de

întârziere datorate pe perioada de eşalonare.

În vederea acordării înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor

constituirea de garanţii.

Această procedură, cea de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanţele bugetare

locale, se stabileşte prin acte normative speciale.

Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de

către persoanele fizice, garanţia este :

- în cazul eşalonărilor la plată , o sumă egală cu două rate medii din eşalonare,

reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate şi majorări de întârziere

calculate ;

- în cazul amânărilor la plată, o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea

debitelor amânate şi majorărilor de întârziere calculate şi numărul de luni

aprobate pentru amânare la plată .

Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de

către persoanele juridice, garanţia este de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru

care s-a acordat înlesnirea.

Înştiinţarea de plată în calitate de act premergător executării silite se transmite

debitorului prin care i se notifică suma datorată, în cazul în care nu şi-a plătit obligaţiile

la bugetul local, sau acestea nu au fost stinse în alt mod. În termen de 15 zile de la data

comunicării înştiinţării de plată, debitorul urmează să îşi plătească obligaţiile restante sau

să facă dovada stingerii acestora.

Garanţiile se pot constitui, în condiţiile legii, prin :

- scrisoare de garanţie bancară ;

- consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului ;

- gaj asupra unor bunuri mobile ;

- ipotecă asupra unor bunuri imobile din ţară ;

- fidejusiune.

Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru :

- suspendarea executării silite ;

- ridicarea măsurilor asigurătorii ;

- asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată ;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Măsurile asigurătorii se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă,

de organele fiscale competente. Acestea se dispun de către creditorii fiscali, prin

reprezentanţii legali sau împuterniciţi ai acestora, înaintea începerii proceduriide

executare silită, atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau

să îşi ascundă ori să îşi risipească averea/patrimoniul.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către

conducătorul organului fiscal competent.

Creditorul fiscal, prin reprezentantul său legal, poate dispune, prin procedură

administrativă, în temeiul unei dispoziţii motivate, propirea asigurătorie asupra

veniturilor şi/sau sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea

debitorului. Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa

fiscală, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de debitor în

proprietate comună cu terţe persoane.

Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate, cu

acordul organului de executare, de către debitor, sumele obţinute consemnându-se la

dispoziţia organului de executare.

În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, unul din

exemplarele procesului verbal întocmit de către organul de executare se comunică pentru

înscrierea la Biroul de carte funciară. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora

care, după înscriere vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de

dispoziţie care intervin ulterior înscrierii sunt lovite de nulitate absolută.

Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele de executare, cât şi de instanţele

judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii,

rămân valabile pe toată durata executării silite, fără alte formalităţi. Odată cu

individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, măsurile asigurătorii se

transformă în măsuri executorii, în cazul neplăţii.

Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel

interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile legale.

Aceste măsuri asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent.

Ele se ridică prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele

pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei, după caz.

2.5. Stingerea creanţelor fiscale prin prescripţie

Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale este

de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Acest termen se aplică şi creanţelor provenite din amenzi contravenţionale.

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se

prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat

naştere dreptul la compensare sau restituire.

Termenul de prescripţie se suspendă în următoarele cazuri:

- când suspendarea executării este prevăzută de lege sau este dispusă de instanţa

judecătorească ori de alt organ competent, potrivit legii;

- în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a

dreptului la acţiune;

- pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate, potrivit legii;

- atunci când debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la procedura executării

silite;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Termenul de prescripţie este întrerupt:

- în condiţiile prevăzute de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a

dreptului la acţiune;

- pe data îndeplinirii unui act de executare silită, în cursul acestei proceduri;

- pe data îndeplinirii de către debitor a unui act voluntar de plată a obligaţiei

prevăzute în titlul executoriu sau a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei, înainte

de începerea procedurii de executare silită sau în cursul acesteia;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

2.6. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

În situaţia în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate,

organele fiscale competente vor întreprinde acţiuni de executare silită pentru stingerea

acestora.

Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor bugetare înscrise în titlul

executoriu, inclusiv al dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi altor penalităţi ori alte

sume, datorate sau acordate potrivit legii, precum şi a cheltuielilor de executare.

Cel care este competent pentru efectuarea procedurii de executare silită este organul

de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, ale debitorului.

Coordonarea întregii executări revine organului de executare în a cărui rază teritorială îşi

are domiciliul fiscal debitorul, sau organului de executare competent, desemnat, după

caz.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a

debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în

măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile determină dobândirea de către creditorul fiscal

a dreptului de gaj, iar sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile îi conferă acestuia

dreptul de gaj. În cazul în care executarea silită se face prin propire, aplicarea măsurii de

executare silită se face de către organul de executare coordonator.

Executarea silită se poate suspenda în următoarele cazuri:

- când suspendarea a fost dispusă de către instanţa de judecată sau de reprezentantul

legal al creditorului;

- începând cu data comunicării aprobării înlesnirii la plată;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită se întrerupe astfel:

- la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită încetează in următoarele cazuri:

- dacă s-au stins integral creanţele bugetului prevăzute în titluri executorii, inclusiv

dobânzile, penalităţile de orice fel, cheltuielile de executare, precum şi orice alte

sume stabilite în sarcina debitorului;

- dacă a fost desfiinţat titlul executoriu;

- în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită poate fi de mai multe feluri:

- executarea silită prin poprire;

- executarea silită a bunurilor mobile;

- executarea silită a bunurilor imobile.

Împotriva oricărui act de executare silită se pot face contestaţii în termen de 15 zile de

la momentul luării la cunoştinţă la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul

organului de executare.

2.7. Stingerea creanţelor fiscale prin anulare

În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin

poştă sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul

organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate

de comunicare a somaţiei prin poştă sunt suportate de către organul fiscal.

Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici da

10 lei, se anulează.

Anual, prin hotărârea Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi

anulate.

2.8. Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Creanţele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenţa

acestora în cazul în care debitorul se găseşte în stare de insolvabilitate, astfel:

- debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;

- debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;

- debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut ori în alte locuri

unde există indicii că a avut avere ;

- când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite

neachitate;

- când, potrivit legii, debitorul, persoană juridică, îşi încetează existenţa şi au rămas

neachitate obligaţii bugetare.

Cap. III Aspecte internaţionale privind modul de recuperare a creanţelor fiscale

În acest capitol este prezentată procedura de asistenţă reciprocă dintre autorităţile fiscale

competente din statele membre UE pentru recuperarea creanţelor fiscale.

3.1 Sfera de aplicarea

Prevederile se aplică tuturor creanţelor aferente:

a) restituţiilor, intervenţiilor şi altor masuri care fac parte din sistemul de finantare

integrala sau parţială a Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA), şi a

Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), inclusiv sumelor

datorate în cadrul acestor acţiuni;

b) contribuţiilor, cotizaţiilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a

pieţelor din sectorul zahărului;

c) drepturilor de import reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent

prevăzute la importul de mărfuri, precum şi taxele la import prevăzute în cadrul politicii

agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care

rezultă din transformarea produselor agricole;

d) drepturilor de export reprezentând taxele vamale şi taxele cu efect echivalent prevăzute

la exportul de mărfuri, precum şi taxele la export prevăzute în cadrul politicii agricole

comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din

transformarea produselor agricole;

e) taxei pe valoarea adaugată;

f) accizelor pentru: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse

intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice şi energie electrică;

g) impozitelor pe venit şi pe capital, astfel cum sunt definite în Codul fiscal;

h) taxelor pe primele de asigurare ;

i) dobanzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative şi

cheltuielilor privind creanţele, cu excepţia oricărei sancţiuni penale prevăzute de

legislaţia în vigoare în statul membru în care îşi are sediul autoritatea solicitată.

3.2 Asistenţa pentru recuperarea în România a creanţelor stabilite

prin titluri de creanţă emise într-un alt stat membru

Autorităţile din România au obligaţia de a furniza ,la cerearea autorităţii competente

dintr-un alt stat membru ,denumită autoritate solicitantă,informaţii utile pentru

recuperarea unei creanţe.

Informaţiile sunt transmise pe măsură ce sunt ce sunt obţinute ,iar în cazul în care nu au

fost obţinute se va informa autoritatea solicitantă cu privire la aceasta şi la motivele care

au determinat această situaţie.

La cererea autorităţii solicitante, autoritatea competentă din Romania procedează, potrivit

dispozitiilor privind executarea creanţelor fiscale , la recuperarea creanţelor care fac

obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum şi la ducerea la

îndeplinire, după caz, a măsurilor asiguratorii.

În accepţiunea actului normativ,titlul transmis de solicitantă,anexat la cererea de

recuperare,reprezintă titlu executoriu.

Autorităţile române au obligaţia finalizării formalităţilor de emitere şi transmitere a

titlului executoriu în termen de 3 luni de la data confirmării de primire a cererii de

recuperare.

Dacă se depăşeşte termenul de 3 luni ,autoritatea competentă din România informează

autoritatea solicitantă asupra motivelor care au determinat depăşirea ,in cel mai scurt timp

şi, în orice caz în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.

Debitorul datorează majorări de întârziere ,începând cu ziua următoare datei comunicării

titlului executoriu către debitor şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Recuperarea creanţei se face în moneda naţională a României.Întregul cuantum al

creanţei recuperate se transferă, în monedă naţională ,autorităţii solicitante în luna

următoare datei la care s- a realizat recuperarea.

Un aspect important se referă la posibilitatea pentru autoritatea competentă din

România ,de a refuza acordarea asistenţei la recuperare ,ori de câte ori executatrea silită

ar implica venituri şi bunuri care, potrivit legii în vigoare ,sunt exceptate de la executarea

silită.

Documentele şi informaţiile comunicate autorităţii competente din România pentru

punerea în aplicare a prezentului capitol nu pot fi comunicate de către aceasta decât:

a) persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de asistenţă;

b) persoanelor şi autorităţilor însărcinate cu recuperarea creanţelor, numai în scopul

recuperării;

c) autorităţilor judiciare sesizate în legătură cu cazurile referitoare la recuperarea

creanţelor.

Cheltuielile pentru acordarea în România a asistenţei privind furnizarea de informaţii sau

comunicarea prevazute se suportă de autoritatea competentă din România.

Cheltuielile efectuate de autoritatea competentă din România ca urmare a primirii unei

cereri de recuperare a creanţei sau de măsuri asiguratorii sunt în sarcina debitorului.

3.3 Asistenţa pentru recuperarea într-un stat membru

a creanţelor stabilite prin titluri de creanăţ emise în România

În vederea recuperării într-un alt stat membru a unei creanţe stabilite printr-un titlu de

creanţă emis în România, autorităţile competente vor solicita, în legătură cu o persoană

fizică sau juridică dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile pentru recuperarea

acestei creanţe, de la autoritatea competentă a statului membru, denumită autoritate

solicitată. Solicitarea priveşte atât debitorul, cât şi oricare altă persoană din acel stat

membru, care este obligată la plata creanţei sau care deţine bunuri aparţinând debitorului

ori persoanei obligate la plată.În cererea de informaţii se indică numele, adresa şi orice

alta informaţie.

Autorităţile din România au posibilitatea dea retrage în orice moment cererea de

informaţii pe care au transmis-o autorităţii solicitate.Decizia de retragere se comunică în

scris autorităţii solicitate.

În scopul recuperării unei creanţe, precum şi în scopul comunicării oricărui act emis în

România privind o creanţă , inclusiv a deciziilor judiciare, în legătură cu o persoană fizică

sau juridică căreia, potrivit legii, trebuie să i se comunice aceste acte, autorităţile române

vor transmite autorităţii solicitate o cerere de comunicare, însoţită de documentele pentru

a căror comunicare se solicită asistenţă. Cererea şi documentele anexate se transmit în

dublu exemplar.

Cererea va cuprinde numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării

destinatarului, deţinutş de autoritatea competentă din România, natura şi obiectul actului

sau deciziei care urmează să fie comunicată şi, dacă este cazul, numele şi adresa

debitorului şi creanţa menţionată în act sau în decizie, precum şi alte informaţii utile.

În scopul recuperării într-un alt stat membru, a unei creanţe stabilite în

România,autorităţile române adresează autorităţii solicitate o cerere de recuperare sau de

ducere la îndeplinire a unor măsuri asiguratorii ,însoţită de exemplarul original sau de o

copie certificată a titlului care permite executatrea ,emis în România, şi, după caz, de

exemplarul original sau de o copie certificată conformă a altor documente necesare

pentru recuperarea sau privind instituirea măsurilor asiguratorii.

În cazul în care nu a fost posibilă recuperarea integrală sau parţială a creanţei ori

ducerea la îndeplinire a unor măsuri asiguratorii, ţinând seama de informaţiile comunicate

de autoritatea solicitată, autoritatea competentă din România îi poate cere acesteia să

redeschidă procedura de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri

asiguratorii. Cererea se face în scris, în termen de două luni de la primirea comunicării

privind rezultatul procedurii.

Cererile de asistenţă întocmite , inclusiv titlul executoriu şi celelalte documente anexate,

vor fi însoţite de traducerea în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului

membru în care se află autoritatea solicitată ori într-o altă limbă convenită cu autoritatea

solicitată.

Cheltuielile pentru acordarea asistenţei privind furnizarea de informaţii sau comunicarea

se suportă de autoritatea solicitată.

Cheltuielile efectuate de autoritatea solicitată ca urmare a primirii unei cereri de

recuperare a creanţei sau de măsuri asiguratorii, transmisă de autoritatea competentă din

România, sunt în sarcina debitorului, urmând ca autoritatea solicitată să le recupereze de

la acesta.