LILIANA CRĂCIUN

ECONOMIE: sinteze, studii de caz, aplicaţii practice

Bucureşti, 2009

2

Editura Ars Academica Str. Gramont, nr. 29, sector 4, Bucureşt i Telefon: 0314 251 945, fax: 0314 251 652 e-mail: office@arsacademica.ro www.arsacademica.ro © Copyright Editura Ars Academica Editura acreditata CNCSIS CIP

3

CUPRINS PREFAŢĂ ...................................................................................................................... 5 CAPITO LUL I. FUNDAMENTE TEORETICE ....................................................... 7

1. Nevoile şi resursele. Activitatea economică ................................................. 7 2. Economia: forme de organizare; unităţile ..................................................... 9 3. Economia de piaţă. Proprietatea şi formele sale ......................................... 12 4. Teoria consumatorului. Utilitatea economică ............................................. 15 5. Teoria producătorului .................................................................................. 17 6. Piaţa – preţ – preţ de echilibru .................................................................... 27 7. Concurenţa. Concurenţa perfectă – concurenţa imperfectă ........................ 30 8. Externalităţi. Bunuri publice ....................................................................... 33 9. Profitul ........................................................................................................ 38

10. Indicatori macroeconomici. Venit – consum – investiţii ............................ 41 11. Eficienţa şi echilibrul economic .................................................................. 44 12. Piaţa monetară ............................................................................................. 45 13. Piaţa capitalurilor ........................................................................................ 52 14. Piaţa forţei de muncă. Salariul .................................................................... 54 15. Şomajul ........................................................................................................ 57 16. Inflaţia ......................................................................................................... 59 17. Fluctuaţiile activităţii economice ................................................................ 64 18. Statul şi economia ....................................................................................... 65 19. Piaţa mondială ............................................................................................. 67 20. Piaţa schimburilor valutare .......................................................................... 70 21. Probleme globale ale economiei mondiale .................................................. 72

CAPITO LUL II. TEORIA JOCURILOR ................................................................ 74

1. Scurt istoric al teoriei jocurilor ..................................................................... 74 2. Conceptul de joc ........................................................................................... 76 3. Dilema prizonierului. Jocul localizării ........................................................ 79 4. Echilibrul Nash ............................................................................................ 82 5. Jocuri Keynessiene ....................................................................................... 84 6. Jocuri Evoluţioniste ...................................................................................... 86 7. Jocuri Dinamice ............................................................................................ 87 8. Provocările jocurilor în teoria şi practica microeconomică .......................... 88 9. Cuvinte cheie ................................................................................................ 92

CAPITO LUL III. APLICAŢII PRACTICE ............................................................ 93 Setul I ................................................................................................................ 93 Setul II ............................................................................................................. 126 Setul III ............................................................................................................ 140 Comentarii ....................................................................................................... 143 Teste ................................................................................................................ 147 Teste de autoevaluare ...................................................................................... 179

4

5

PREFAŢĂ

Principalul scop al acestei cărţi este de a stabili conceptele fundamentale şi limbajul teoriei economice la un nivel potrivit pentru a înţelege afacerile curente şi pentru a citi din literatura economică .

Economia tratează probleme fundamentale, adesea şi pe cele între viaţă sau moarte. De aceea economia este importantă. Provocarea se află în misterele ei: nu ştim când următoarea recesiune sau expansiune are loc; nu ştim dacă o viitoare scutire a taxei va ajuta la creşterea economică; nu ştim ce noi tehnologii pot să fie utilizate si care să fie omise. Şi, din păcate, nu ştim cum să învingem sărăcia, foamea, infracţiunea şi alte ilegalităţi din realitatea economică. Dar economia reprezintă ramura ştiinţei sociale care se ocupă cu aceste probleme şi este cea care este pregătită să ne ajute să rezolvăm aceste probleme.

Economia conţine informaţii privind întelegerea activităţilor guvernamentale,

dezvoltarea afacerilor şi comportamentul consumatorului atât în ţară cât şi în străinătate. Conţine de asemenea detalii importante pentru a putea lua decizii în domeniul profesional şi financiar din propria viaţă. Pentru o afacere, economia are acelaşi rol ca peştele pentru ocean. Afacerea se desfăşoară şi se extinde în mediul înconjurător: cu cât ştii mai mult despre aceasta, cu atât veţi fi mai bine pregătit pentru funcţia de manager, analist, economist.

Economia are 2 ramuri principale: macroeconomia si microeconomia. Macroeconomia este aceea la care oamenii se gândesc atunci când aud cuvântul

“economie”. Macroeconomie – “macro” înseamnă pe scară largă – pune accentul pe studiul întregului sistem economic. “Macro” ( cum adesea este numită de către economişti ) se axează şi pe vaste sectoare ale activităţtii economice, cum ar fi venitul şi producţia în economie. În cele din urmă macroeconomia studiază relaţia care se stabileşte între diferitele sectoare ale economiei.

Microeconomia, cum indică şi numele, studiaza situaţii şi mici evenimente teoretice şi

practice din economie. Microeconomia se axează pe entităţi economice individuale, cum ar fi o singură afacere sau gospodărirea casei, sau pe activităţi sau fenomene economice specifice (de ex: angajări sau preţuri, dinamica pieţei şi salariul).

În consecinţă economia a făcut dintotdeauna obiectul preocupărilor omeneşti, pentru că

oamenii se confruntă, la fel ca şi celelalte vieţuitoare, cu problema supravieţuirii. Omul a fost însă mai norocos, pentru că a fost înzestrat cu aptitudini în primul rând intelectuale, nu numai fizice, caracteristice altor vieţuitoare. Tocmai pentru că are capacitatea de a gândi, omul are nenumărate dorinţe, pentru îndeplinirea cărora resursele pe care i le oferă natura şi societatea vor fi întotdeauna insuficiente. Economia studiază tocmai comportamentul oamenilor în activitatea de producere, distribuţie şi consum a bunurilor şi serviciilor într-o lume a resurselor rare.

La ce îi foloseşte cuiva să ştie economie? Cum a apărut această ştiinţă? Cu ce se ocupă

ea? Ce metode de investigare utilizează? Iată câteva întrebări la care economia poate să răspundă.

6

7

CAPITOLUL I

FUNDAMENTE TEORETICE

1. NEVOILE ŞI RESURSELE. ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Ce ştim despre...

1. Ca fiinţă bio-psiho-socio-culturală, omul îşi construieşte propria viaţă şi îşi făureşte personalitatea în cadrul activităţii umane. Aceasta cuprinde mai multe forme: politică, economică, artistică, morală, sportivă etc. Cea mai importantă este activitatea economică. Ea determină existenţa dar şi dezvoltarea societăţii. Prin activitatea economică omul transformă natura, intervine activ în mediul natural dar, totodată, creează un mediu nou, socio-uman, în afara căruia el nu mai poate exista. Deci, omul are atât o deterrminare biologico-naturală (ca specie) dar şi una socio-umană, ca membru al societăţii. Transformând natura prin acest gen de activitate el acţionează de fapt asupra resurselor din care obţine bunurile necesare existenţei lui. Totodată el creează mijloacele necesare realizării acestui scop, adică uneltele. Cu ajutorul maşini1or şi uneltelor din ce în ce mai sofisticate omul a reuşit să transfere asupra maşinii mai întâi efortul fizic, prin mecanizare, apoi prin automatizare şi mai târziu, efortul intelectual prin cibernetizare şi informatizare.

Dar acest lucru nu înseamnă că omul cu nevoile lui de consum, reprezintă o existenţă derivată şi că producţia este prioritară, că ea există în sine. Producţia este subordonată consumului; omul a început să producă din nevoia de a-şi acoperi nevoile, deci de a consuma. El a fost mai întâi consumator şi apoi producător. Fără producţie, acoperirea nevoilor de consum ale omului ar fi astăzi de neînţeles, pus în faţa cerinţei de a-şi procura singur cele necesare traiului, şi asta cu un efort cât mai mic, omul a trebuit să aleagă, să opteze pentru o folosire a resurselor care să-i dea un grad tot mai mare de satisfacţie şi în acelaşi timp să folosească aceeaşi resursă pentru satisfacerea unor nevoi diverse. Asta înseamnă folosirea alternativă a resurselor. Exemplu: omul foloseşte aceeaşi resursă, petrolul, şi pentru iluminat (acolo unde oamenii nu au curent electric), dar şi ca materie primă, în industria chimică modernă pentru fire şi fibre sintetice, mase plastice, ori drept combustibil pentru maşini folosit sub formă de benzină. Alegerea şi folosirea alternativă a resurselor rare se face prin activitatea economică.

Activitatea economică reflectă comportamentele şi deciziilor oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice rare în vederea satisfacerii nevoilor. Cu alte cuvinte activitatea economică reprezintă ceea ce fac unităţile economice pentru a susţine oferta de bunuri şi utilităţi economice în vederea satisfacerii nevoilor.

2. Nevoile reprezintă ansamblul preferinţelor, aşteptărilor, dorinţelor oamenilor fără satisfacerea cărora aceştia nu ar putea exista ca oameni. Ele sunt resimţite ca lipsuri şi se satisfac prin consumul de bunuri şi servicii.

Omul are o multitudine de nevoi, care se constituie într-un sistem dinamic şi nelimitat. Astfel, el are: nevoi individuale – biologico-materiale, dar şi nevoi sociale, are nevoi elementare dar şi nevoi superioare, elevate. Nevoile sunt condiţionate obiectiv (de gradul

8

de dezvoltare a societăţii; de ceea ce aceasta îi pune la dispoziţie individului). Caracterul obiectiv al nevoilor rezidă din faptul că ele sunt resimţite de oameni ca venind din afara lor, din circumstanţe exterioare lor, din condiţiile de existenţă. Exemplu: nevoile englezului sunt mai mari decât ale somalezului deoarece Anglia este mai dezvoltată decât Somalia. Nevoile au şi o determinare subiectivă deoarece ele decurg din dorinţele, aspiraţiile fiecărui individ. Deşi trăim toţi în epoca tranzistoarelor, a televiziunii, a calculatoarelor etc, nu toţi resimţim acut nevoia de a le poseda sau folosi. Pe măsură ce societatea evoluează sistemul nevoilor devine mai complex. NU CONFUNDA!

Nevoile (trebuinţe sau cerinţe) cu Cererea. Aceasta din urmă reprezint ă exprimarea pe piaţă a trebuinţelor. O multitudine de trebuinţe se satisfac în afara pieţei prin producerea bunurilor ş i serviciilor de către consumatorul însuş i (autoconsum) deci nu prin cerere.

3. În activitatea economică un rol esenţial îl au resursele economice. Resursele reprezintă ansamblul elementelor folosite la producerea bunurilor economice în vederea satisfacerii nevoilor. NU CONFUNDA!

Bunurile cu Resursele. Un bun economic reprezintă un produs al unei activităţi economice, un rezultat, în vreme ce resursele reprezintă suportul acelei activităţi. Ele reprezintă “intrări” în procesul de producţie.

Resursele pot fi clasificate astfel: I. resurse primare care cuprind: a) resursele umane (limitate la populaţia activă a societăţii); b) resursele naturale (care cuprind: aerul, pământul cu reţeaua hidrografică, bogăţiile

solului şi subsolului ca zăcăminte de minereuri, cărbuni, ţiţei, gaz metan precum şi terenuri cultivate, păduri, etc)

II. resurse derivate – reprezintă resursele produse şi acumulate în timp şi folosite ulterior în activitatea economică. Ele se formează pe baza resurselor primare şi constituie acea parte a capitalului în sens larg incluzând: maşini, unelte dar şi resurse informaţionale, baze de date, bănci de date gestionate cu calculatorul, brevete, colecţii documentare etc. precum şi informaţiile deţinute de subiecţii umani.

Acoperirea nevoilor nelimitate cu resurse limitate pune acut problema raţionalităţii în gestionarea acestora. Asta înseamnă că societatea trebuie să optimizeze raportul eforturi (cheltuieli) – efecte (rezultate) ceea ce înseamnă eficienţă. Eficienţa reprezintă obiectivul activităţii economice. NU CONFUNDA!

Obiectul activităţii economice (care este raportul resurse-nevoi) cu Obiectivul activităţii economice (care reprezintă maximizarea efectelor utile prin minimizarea consumului de resurse – adică eficienţă). Experienţa transformării naturii în procesul activităţii economice a pus în faţa omului nevoia unor evaluări corecte, a stabilirii unor interdependenţe între fenomenele economice, precum şi nevoia previzionării evoluţiei lor în timp sub incidenţa unor factori sau a altora. Omul a simţit, deci, nevoia cuantificării eforturilor lui, a raportării cheltuielilor la rezultate, a avut nevoie să hotărască, "cât", "cum" şi "ce" să facă adică, să ia decizii. De aceea el a avut nevoie de idei, teorii corecte, veridice asupra vieţii economice. Aşa a apărut ştiinţa economică.

9

4. Ş tiinţa economică reprezintă ansamblul noţiunilor şi ideilor, teoriilor şi doctrinelor care studiază comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor limitate în scopul satisfacerii nevoilor nelimitate.

NU CONFUNDA!

Ş tiinţa economică definită mai sus cu Economia care reprezintă ansamblul activităţilor economice private în interdependenţa lor şi care se desfăşoară într-un cadru naţional statal.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Activităţile: politică, culturală, sportive etc, sunt activităţi economice? Activităţile enunţate se deosebesc de activitatea economică. Ele au un specific al lor,

altul decât cel economic, dar orice activitate neeconomică are un aspect economic atunci când realizarea acelei activităţi antrenează direct sau indirect mijloace materiale. Exemplu: pregătirea sportivilor, care face obiectul activităţii sportive, implică costuri cu echipamentul, cu sălile şi terenurile de antrenamente etc.

2. Putem considera că politica economică este acelaşi lucru cu economia politică? Nu, deoarece economia politică este ştiinţa. Termenul a fost introdus de Antoine de

Monchrestien, în 1615, în lucrarea "Tratat de economie politică dedicat regelui şi reginei". Economia politică este o ştiinţă, deci, un ansamblu de idei, teorii, doctrine privind activitatea economică. Politica economică este o acţiune conştientă a puterii publice prin care se stabilesc obiectivele economice şi sociale ale statului pe o anumită perioadă de timp.

3. Mai este valabilă sintagma "resursele sunt limitate"? Da. Este adevărat că societatea a creat resurse noi. Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii s-au

realizat: mase plastice, fire şi fibre sintetice, îngrăşăminte chimice, maşini sofisticate, linii automatizate de producţie, dar acestea sunt insuficiente în raport cu nevoile care cresc şi se diversifică în continuu o dată cu dezvoltarea societăţii.

4. Este corectă aserţiunea "animalele muncesc"? Nu, deoarece munca este o activitate conştientă, specific umană, prin care

societatea transformă natura, creându-şi mijloacele necesare pentru aceasta şi anticipând rezultatele. Animalele preiau efortul fizic al omului, dar sub îndrumarea acestuia.

2. ECONOMIA: FORME DE ORGANIZARE Unităţile economice şi actele economice

Ce ştim despre...

1. Bunurile economice sunt acele bunuri pe care le putem obţine doar cu un anumit efort. Efortul poate îmbrăca forma unei sume de bani, a timpului cheltuit sau a altor bunuri economice. De exemplu, când ne pregătim ceva de mâncare, ceea ce obţinem este un bun economic, deoarece am cheltuit timp şi ingrediente. Pentru că procurarea lor ocazionează un efort, spunem despre bunurile economice că sunt rare. Spre deosebire de

10

ele, bunurile libere sunt aparent nelimitate, în sensul că oricine poate avea acces la ele în mod gratuit.

Mărfurile sunt bunuri economice destinate vânzării - cumpărării. Relaţia dintre bunurile economice şi mărfuri este o relaţie de la întreg la parte.

2. Economia naturală este economia centrată pe autoconsum; acoperirea nevoilor în această economie se face cu bunuri economice obţinute din activitatea proprie. De exemplu, există şi astăzi sate în România unde ţăranii îşi acoperă nevoia de hrană cu produse din propria gospodărie.

3. Economia de schimb este centrată pe vânzare - cumpărare, adică pe schimb. Activităţile care generează bunuri destinate schimbului poartă numele de acti vităţi lucrative.

4. Condiţiile apariţiei economiei de schimb sunt: diviziunea muncii şi autonomia producătorilor. Diviziunea muncii are drept consecinţe: specializarea unit ăţilor economice, creşterea interdependenţelor dintre acestea datorită schimbului reciproc de produse şi creşterea eficienţei economice de ansamblu. Diviziunea muncii se poate realiz a pe meserii, activităţi ş i în profil teritorial. Avantajele diviziunii muncii sunt: creşterea eficienţei muncii şi faptul că permit e utilizarea maş inilor. Dezavantajele sunt: creşterea riscului de şomaj, incapacitatea lucrătorului de a realiza un produs complet şi monotonia muncii. Autonomia exprimă libera initiat ivă a producătorilor şi dreptul lor de a-şi ceda produsele numai în schimbul unor bunuri echivalente.

5. Economiile contemporane sunt preponderent economii de schimb. Cea mai importantă diferenţă dintre ele derivă din gradul neuniform de satisfacere a trebuinţelor.

6. Orice economie naţională cuprinde în principal trei elemente: unităţile economice, bunurile economice şi actele economice. Unităţile economice sunt grupate în funcţie de activitatea lor de bază în: societăţi nefinanciare, instituţii financiare şi de asigurare, administraţii publice şi private, menaje şi restul lumii (exteriorul). Exemple din fiecare gen de unitate economică sunt, în ordine: fabrica de pâine, B.C.R., Omnias ig, Primăria, Crucea Roşie Internaţională, o familie oarecare, firma Moody's cu care guvernul român are un contract oarecare. Actele economice se mai numesc şi operaţiuni economice şi cuprind: operaţiuni asupra bunurilor (de producţie, de consum şi de schimb extern), operaţiuni de repartiţie şi operaţiuni financiare. Exemple ar fi, în ordinea enumerată: fabricarea unui calculator, cumpărarea sa şi exportul/ importul său; plata salariilor într-o instituţie şi contractarea unui credit.

7. Fluxurile economice reale (de bunuri şi servicii) şi monetare (de venituri şi cheltuieli) exprimă totalitatea relaţiilor dintre unităţile economice. Totalitatea fluxurilor economice formează circuitul economic.

8. Economiile moderne sunt acele economii în care gradul de satisfacere a trebuinţelor este cel mai ridicat (ţările dezvoltate), adică economiile care au un nivel al P.I.B./locuitor, net superior celorlalte ţări. De exemplu: S.U.A., Japonia, Ţările U.E. s.a.

9. Cele mai importante trăsături ale economiilor moderne, de piaţă sunt :

proprietatea privată dominant ă, eficienţă ridicată, intervenţia în general indirectă a statului în economie.

11

10. Economiile moderne nu sunt un model perfect, ci se confruntă şi ele cu o serie de probleme cum ar fi: poluarea, şomajul, asistenţă medicală pentru săraci, sărăcia ş.a.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Prin ce se deosebeşte economia de schimb de economia naturală? Principalele diferenţe dintre cele două forme de economie sunt: - în economia de schimb bunurile economice circulă în principal sub formă de mărfuri,

pe când în economia naturală ele sunt destinate autoconsumului; - activităţile economice sunt în majoritatea lor activităţi lucrative; - în economia de schimb fiecare unitate economică se specializează în ceea ce consi-

deră că este cel mai avantajos pentru ea să producă, pe când în economia naturală fiecare unitate economică produce de toate;

- în economia de schimb fiecare unitate economică produce mai mult decât are nevoie pentru a avea ce să ofere la schimb, pe când în cea naturală unităţile economice produc atât cât au nevoie;

- eficienţa economică este mai ridicată în economia de schimb, datorită speciali-zării.

2. În ce constă diversitatea economiei? Economiile contemporane diferă între ele în primul rând prin gradul de satisfacere a

trebuinţelor. De exemplu, China este o ţară foarte mare, cu un număr impresionant de locuitori. Însă producţia de bunuri şi servicii a acestei ţări pe cap de locuitor este mult inferioară Olandei sau S.U.A. De aceea, nu se poate afirma despre China că este o ţară dezvoltată.

Alături de această deosebire fundamentală se pot adăuga: un anumit raport între economia naturală şi economia de schimb, un anumit nivel al producţiei naţionale, forme particulare de implicare a statului în economie, un anumit raport între formele de proprietate ş.a.

3. De ce o carte pe care o primesc cadou nu este bun liber pentru mine? Pentru că la ea nu are oricine acces în mod gratuit. Persoana care ţi-a făcut-o cadou a

cheltuit ceva pentru cartea respectivă. Bunurile libere sunt un dar al naturii care nu ocazionează cheltuieli nimănui.

4. Ce deosebire există între repartizarea şi redistribuirea veniturilor? Ambele operaţiuni sunt operaţiuni de repartiţie. Repartizarea veniturilor se referă însă

la distribuirea veniturilor către posesorii factorilor de producţie care au contribuit la realizarea lor, în funcţie de cât a contribuit fiecare. Astfel, salariatul primeşte salariul, patronul primeşte profitul, banca primeşte dobanda ş.a.m.d. Redistribuirea veniturilor se realizează de către stat, fără ca cei care beneficiază de veniturile redistribuite să furnizeze ceva în schimb statului. De exemplu, plata de către stat a indemnizaţiei de şomaj şomerilor.

5. Ce înseamnă că bunurile economice sunt bunuri rare? Înseamnă că ele se obţin cu un efort şi sunt întotdeauna insuficiente în raport cu

nevoile. În nici un caz nu înseamnă că nu se găsesc pe piaţă. De exemplu, pâinea există din belşug pe piaţă, dar este un bun rar pentru că trebuie să plătim un preţ pentru a avea acces la ea. Raritatea este o trăsătură comună a tuturor tipurilor de economie.

12

6. De ce diviziunea muncii are ca limite dimensiunea pieţei, natura muncii şi libertatea comerţului?

Dimensiunea pieţei exprimă capacitatea sa de absorbţie. Altfel spus, cât se poate vinde pe acea piaţă ţinând seama de numărul existent şi potenţial de consumatori. Dacă doriţi să produceţi bijuterii pentru pisici în România, iar piaţa este deja prea plină, nu vă veţi putea specializa în această activitate.

Natura muncii exprimă faptul că nu orice tip de muncă este divizibil. De exemplu, un savant specializat în fizică, trebuie să ştie şi matematică, chimie s.a. Munca sa este doar parţial divizibilă (documentarea poate să i-o realizeze de exemplu, în parte, altcineva).

Libertatea comerţului este o limită a diviziunii muncii, deoarece dacă este mai eficient să imporţi o marfă, nu are sens să te specializezi în producerea sa.

3. ECONOMIA DE PlAŢĂ Proprietatea şi formele sale

Ce ştim despre...

1. Economia de piaţă este acelaşi mod de organizare şi funcţionare a economiei în care unităţile economice răspund la întrebările fundamentale: ce, cât, cum şi pentru cine să producă, în funcţie de informaţiile furnizate de piaţă.

2. Cele mai importante trăsături ale economiilor de piaţă contemporane sunt: - proprietate privată dominantă; - activitatea economică are în centrul său piaţa; - este o economie concurenţială; - scopul firmelor este maximizarea profitului, iar al consumatorilor maximizarea utilităţii, a satisfacţiei; - preţurile sunt libere; - cadrul instituţional necesar funcţionării economiei este asigurat de către stat, iar regimul politic este democraţia.

3. Proprietatea reprezintă o relaţie între oameni, un contract social, cu privire la bunurile şi serviciile existente în societate sau obţinute din activitatea economică. Relaţia de proprietate presupune două elemente: obiectul proprietăţii, reprezentat de bunuri, şi subiectul proprietăţii, reprezentat de unităţile economice. Dreptul de proprietate cuprinde patru atribute, şi anume: dreptul de dispoziţie, dreptul de posesiune, dreptul de utilizare şi dreptul de uzufruct.

4. Formele proprietăţii sunt: proprietate privată, proprietate publică şi proprietate mixtă. Proprietatea privată poate fi individuală ş i asociativă. Un exemplu de proprietat e individuală este firma "Anca" proprietatea lui Vasile Ion; dacă Vas ile utilizeaz ă doar munca sa şi a familiei în această firmă, vorbim de proprietate individuală mică, iar dacă utilizează şi salariaţi, în funcţie de numărul acestora şi de alte variabile prevăzute de lege, vorbim de proprietate individuală mijlocie ş i mare. Un exemplu de proprietat e asociativă este banca B.R.D. Propritatea mixtă se formează prin asocierea proprietăţii publice cu cea privată.

13

5. Orice ţară se caracterizează prin existenţa tuturor formelor de proprietate, astfel spus prin pluralismul formelor de proprietate. Cum o economie liberă se caracterizează prin concurenţă, acest proces elimină activităţile nerentabile, la baza cărora se află o anumită formă de proprietate. De aceea, spunem că formele de proprietate se află în concurenţă, iar ponderea fiecăreia în totalul proprietăţii dintr-o ţară depinde în primul rând de eficienţa economică pe care o are.

6. Libera iniţiativă exprimă dreptul unităţilor economice de a-şi exercita liber atributele proprietăţii. Legile juridice, adoptate democratic de forul legislativ al unei ţări, stabilesc limitele şi coordonatele liberei iniţiative.

7. Manifestarea liberei iniţiative este favorizată de o proprietate privată dominantă. Ea este inhibată de structurile monopoliste şi mai ales de monopolul public atotcuprinzător.

8. Libera iniţiativă conduce la concurenţă între unităţile economice, proces prin care agenţii economici ineficienţi sunt eliminaţi de pe piaţă. În consecinţă eficienţa economiei în ansamblul său creşte, iar activitatea economică se restructurează după criteriul eficienţei.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Cine poate fi subiect al proprietăţii şi în ce constă rolul acestuia? Subiect al proprietăţii poate fi orice unitate economică, începând cu individul şi

terminând cu societăţile comerciale şi administraţiile. Cea mai importantă atribuţie a subiecţilor proprietăţii este adoptarea deciziilor cu privire la acţiunile lor şi bunurile care formează obiectul proprietăţii. Astfel, proprietarul este cel care îşi alege partenerii de afaceri, care decide dezvoltarea sau respingerea activităţii, vânzarea bunurilor care-i aparţin sau împrumutarea lor etc. De subiectul proprietăţii depinde în mod hotărâtor succesul unei afaceri sau falimentul.

2. Cum se explică necesitatea şi posibilitatea pluralismului formelor de proprietate în economia de piaţă?

Eficienţa oricărei activităţi economice derivă din competiţie, la fel cum eficienţa fiecăruia dintre noi este strâns legată de confruntarea cu cei asemenea nouă. Concurenţa este cea care validează deciziile unora şi determină falimentul altora, astfel încât pe ansamblul economiei să se ajungă la o alocare optimă a resurselor. În absenţa concurenţei, oricine şi-ar realiza cu uşurinţă interesele şi nu ar mai fi interesat de promovarea unor măsuri de creştere a eficienţei (cum ar fi căutarea şi aplicarea de noi tehnologii, creşterea calităţii produselor ş.a.). Probabil că fără concurenţă nu am mai fi avut astăzi nici calculatoare şi nici măcar energie electrică. Concurenţa se dezvoltă doar în condiţiile unui pluralism al formelor de proprietate, pluralism în cadrul căruia fiecare îşi urmăreşte propriile interese. Necesitatea pluralismului derivă tocmai din faptul că face posibilă concurenţa. Monopolul, altfel spus proprietarul unic, elimină concurenţa.

Cât priveşte posibilitatea pluralismului formelor de proprietate, ea depinde de garantarea libertăţii indivizilor. Cel mai mare grad de libertate a oamenilor de a opta pentru o anumită formă a proprietăţii este asigurat de societăţile democratice. Tocmai de aceea, pluralismul într-o economie de piaţă este posibil. Spre deosebire de economiile de piaţă, economiile centralizate se caracterizează printr-un monopol atotcuprinzător al statului în economie care sufocă libera iniţiativă a indivizilor.

14

3. Ce înţelegem prin "mână invizibilă"? Expresia de "mână invizibilă" a fost "inventată" de către Adam Smith, reprezentant al

şcolii economice clasice, ca un răspuns lapidar la întrebarea: Cum este posibil ca o societate în care fiecare îşi urmăreşte doar interesele personale, adesea divergenţe, să nu se destrame? Smith concluzionează că acest lucru este posibil datorită concurenţei, a legilor pieţei. Gândirea sa este foarte simplă: să presupunem că pe piaţa cafelei, vânzătorii urmăresc să obţină un profit cât mai mare, iar cumpărătorii vor să plătească un preţ cât mai mic. Dacă unul dintre vânzători cere un preţ exagerat, iar ceilalţi nu fac la fel ca el, acel vânzător îşi pierde clientela şi riscă să dispară de pe piaţă. De ce atunci vânzătorii nu se înţeleg între ei? Pentru că întotdeauna se va găsi unul suficient de egoist, care în dorinţa de a "fura" cumpărătorii, va încălca înţelegerea. Chiar dacă nimeni nu trişează pe piaţa cafelei, iar vânzătorii reuşesc să impună un preţ ridicat pentru cafea, alţi comercianţi vor întrevedea în producţia de cafea o investiţie foarte rentabilă, îşi vor reorienta capitalul spre acest produs şi vor determina reducerea preţului. Această reorientare liberă a capitalului către cele mai rentabile afaceri este foarte importantă. Astfel, dacă societatea doreşte mai multă cafea şi mai puţin ceai, ceaiul se va vinde mai prost pe piaţă decât cafeaua. În consecinţă, întreprinzătorii se vor orienta spre cafea, unde obtin un profit mai mare. Se ajunge astfel exact la ceea ce îşi doreşte societatea: mai multă cafea şi mai puţin ceai. În plus, pentru că pe piaţa cafelei există acum mai multe firme, profiturile lor vor scădea, concomitent cu creşterea profiturilor pe piaţa ceaiului. Se ajunge astfel la o egalizare a câştigurilor pe toate pieţele, în funcţie de eficienţa în alocarea resurselor. În consecinţă, putem afirma că economia se "autoreglează" prin mecanismul preţurilor şi al concurenţei.

4. Ce deosebire există între dreptul de posesiune şi dreptul de dispoziţie? Posesiunea exprimă dreptul de a poseda bunuri, iar dispoziţia dreptul de a decide

"soarta" bunurilor care fac obiectul proprietăţii. Astfel, dacă sunteţi proprietarul unui diamant de valoare, exercitaţi dreptul de posesiune atunci când îl aveţi asupra dumneavoastră (de exemplu, dacă diamantul este montat într-o broşă, aveţi posesiunea când purtaţi acea broşă). Dacă depuneţi diamantul într-un seif la o mare bancă, cedaţi acelei bănci posesiunea, dar rămâneţi proprietarul diamantului.

Dispoziţia exprimă dreptul dumneavoastră de a lua decizii în toate ipostazele referitoare la obiectul proprietăţii. În exemplul cu diamantul, exercitaţi dispoziţia atunci când aprobaţi expunerea diamantului într-un muzeu sau când hotărâţi cărei bănci să-i încredinţaţi diamantul spre păstrare. Dispoziţia aparţine doar proprietarului. Cedarea dreptului de dispoziţie altei persoane atrage după sine pierderea proprietăţii. Cedarea dispoziţiei se poate face prin vânzare, donaţie ş.a.

Mai simplu: dacă spuneţi unui prieten: "păstrează-mi masina la tine în curte până mă întorc din vacanţă" îi cedaţi posesiunea, dar rămâneţi proprietar. Dacă însă îi spuneţi: "ia maşina mea şi fă ce vrei cu ea, pentru că mie nu-mi mai place" îi cedaţi dispoziţia şi pierdeţi proprietatea (desigur că va trebui ca afirmaţia să îmbrace forma unui contract scris).

5. În economiile centralizate există proprietate privată? DA. Şi în economiile centralizate oamenii deţin în propritate case sau autoturisme.

Mai mult, există în aceste economii aici proprietari, cum ar fi ţăranii care îşi vând produsele în pieţe. Dar proprietatea privată deţine o pondere neglijabilă în totalul proprietăţii.

6. Sunt economiile centralizate predominant economii de schimb? DA. În economiile centralizate la fel ca în economiile concurenţiale, bunurile economice

circulă predominant sub formă de mărfuri. De exemplu, în China, ţara cu economie centralizată, oamenii îşi acoperă nevoile cu bunuri economice achiziţionate prin vânzare-cumpărare.

15

4. TEORIA CONSUMATORULUI Utilitatea economică

Ce ştim despre...

1. Noţiunea de utilitate cunoaşte în economie două accepţiuni: utilitate în sens general,

sau intrinsecă şi utilitate economică. Utilitatea intrinsecă exprimă capacitatea unui bun de a satisface o nevoie datorită proprietăţilor sale. De exemplu, toţi suntem de acord cu afirmaţia că o umbrelă ne apără de ploaie. Utilitatea intrinsecă a umbrelei, dată de caracteristicile sale (este realizată dintr-un material impermeabil, are o anumită formă ş.a.) este capacitatea de a ne apără de ploaie. Ea este aceeaşi pentru toată lumea: Anca, Andreea, Marius etc. şi nu depinde de ceea ce credem noi despre acea umbrelă. De aceea spunem că utilitatea intrinsecă are caracter obiectiv: nu depinde de aprecierile subiective ale indivizilor.

Utilitatea economică, spre deosebire de cea intrinsecă, are caracter predominant subiectiv. Motivul? Ea exprimă capacitatea unui bun economic de a satisface nevoia unui consumator dat, cu gusturi şi preferinţe specifice. De exemplu, dacă umbrela despre care am vorbit are culoarea roşie, iar dumneavoastră nu vă place această culoare, nu o veţi cumpăra, ceea ce înseamnă că pentru dumneavoastră ea nu are utilitate economică, ci are doar utilitate intrinsecă. Utilitatea economică este diferită de la un consumator la altul. Mai mult, ea diferă pentru fiecare unitate suplimentar consumată dintr-un bun. Dacă în exemplul cu umbrela, aveaţi acasă circa cinci umbrele, chiar dacă cea roşie vă plăcea, nu aţi fi cumpărat-o pentru că nu aveaţi nevoie de ea. Aceasta înseamnă că cea de-a şasea umbrelă avea pentru dumneavoastră utilitate zero. NU CONFUNDA!

Utilitatea intrinsecă cu Utilitatea economică; utilitatea intrinsecă este obiectivă, dată de proprietăţile bunului, pe când cea economică este preponderent subiectivă, dată de aprecierea consumatorului.

2. Utilitatea totală (UT) exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic. Utilitatea marginală (UM) este satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi dintr-un bun. Putem scrie că: UM = ΔUT / ΔX, în care X este bunul economic consumat. Pe măsură ce se consumă neîntrerupt dintr-un bun, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu o raţie descrescătoare reprezentată de utilitatea marginală. Ca să inteIegeti de ce, să luăm următorul exemplu: veniţi de la şcoală la prânz şi vă este îngrozitor de foame, dar nu aveţi la dispoziţie decât friptura la grătar. Mâncaţi prima bucată de friptură, fără de care simţeaţi că veţi leşina de foame şi pe care o apreciaţi ca vitală, dar încă nu v-aţi săturat, o mâncaţi şi pe a doua, dar parcă aţi mai mânca; la a treia bucata vă săturaţi, ceea ce înseamnă că aţi atins punctul de saţietate. Desigur că vă simţiţi mai bine după trei fripturi; sătul, decât după prima care abia vă domolise foamea, ceea ce înseamnă că utilitatea totală a crescut cu fiecare friptură consumată. Dar ea a crescut din ce în ce mai încet pentru că nevoia nu mai era la fel de intensă, adică fiecare bucată a avut o utilitate marginală din ce în ce mai mică. Relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi utilitatea sa marginală poartă numele de legea utilităţii marginale descrescătoare.

3. Un consumator raţional este acela care consumă cea mai bună combinaţie de bunuri

pe care şi-o poate permite. Prin cea mai bună combinaţie de bunuri înţelegem satisfacţie maximă pe care o obţine consumatorul, deci trebuie să respectăm condiţia: UMx/ Px = UMy/ Py,

16

în care UMx şi UMy reprezintă utilităţile marginale, iar Px şi Py sunt preţurile celor două bunuri. Relaţia exprimă dorinţa consumatorului de a maximiza satisfacţia pentru fiecare unitate monetară cheltuită.

A-şi permite pentru un consumator înseamnă a se încadra în venitul pe care îl are, ceea ce înseamnă că vom scrie: V = xPx + yPy, în care x şi y sunt cantităţile consumate din bunurile X şi Y, iar V este venitul consumatorului.

Pentru o mai bună înţelegere a alegerii consumatorului raţional să luăm şi un exemplu. Să presupunem că Ileana are un venit săptămânal de 150.000 lei, pe care doreşte să-l cheltuiască pe cafea şi prăjituri. Preţul unei cafele este de 5.000 lei, iar cel al unei prăjituri de 25.000 lei. Utilitatea totală şi utilitatea marginală se prezintă astfel:

Număr UT UM Număr UT UM cafele cafea cafea prăjituri prăjituri prăjituri

1 60 60 ,1 400 400 2 115 55 2 750 350 3 165 50 3 1050 300 4 210 45 4 1300 250 5 250 40 5 1500 200 6 285 35 6 1650 150 7 315 30 - - -

Am calculat utilitatea marginală ca un raport între sporul utilităţii totale şi sporul cantităţii consumate. De exemplu, pentru cea de-a doua unitate de cafea utilitatea marginală este: UM = (115 - 60)/(2 - 1) = 55.

Pentru a determina cantităţile consumate de Ileana din cele două bunuri, vom pune condiţiile de maximizare a utilităţii şi de încadrare în venitul disponibil de 150.000 lei:

UMx/Px = UMy/ Py

V= xPx+ yPy, ceea ce înseamnă că:

UM cafea/5.000 = UM prăjituri/25.000 şi 150.000 = 5.000x + 25.000y, în care x şi y reprezintă cantitatea consumată de cafea,

respectiv de prăjituri. Transformând cele două ecuaţii obţinem: UM cafea/UM prăjituri=1/5 şi 30 = x + 5y. Verificând în tabel, observăm că utilitatea

margi-nală a cafelei este de cinci ori mai mică decât cea a prăjiturilor pentru cinci cafele şi cinci prăjituri.

Dacă x = y = 5, în ecuaţia venitului vom avea: 30 = 5 + 25, ceea ce înseamnă că Ileana va consuma săptămânal cinci cafele şi cinci prăjituri.

O rezolvare intuitivă a acestei probleme se poate realiza determinând raportul dintre UM şi preţ pentru cele două bunuri sub forma următorului tabel:

U nităţi co ns um ate

1 2 3 4 5 6 7

UMx/Px 12 11 10 9 8 7 6 UMy/Py 16 14 12 10 8 6 -

Prima cafea aduce o satisfacţie de 12 la o unitate monetară cheltuită, pe când prima

prăjitură aduce 16, ceea ce înseamnă că va fi preferată prăjitura. De asemenea a doua şi a

17

treia prăjitură aduc satisfacţia de 14, respectiv 12 la un leu cheltuit, mai mult decât prima cafea (12). A patra prăjitură aduce însă o satisfacţie de 10, mai mică decât satisfacţia succesivă a primelor trei cafele. Ileana s-ar putea opri la 3 cafele şi 4 prăjituri, caz în care ar cheltui 15.000 + 100.000 = 115.000 lei. Dar cum ea doreşte să cheltuiască 150.000 lei va consuma cinci unităţi din fiecare bun, cantităţi la care raportul utilităţilor marginale se egalizează cu raportul preţurilor.

Întrebări frecvente pe această temă 1. Poate fi utilitatea marginală negativă? Da, atunci când bunul consumat ne provoacă o insatisfacţie. De exemplu, vă doare

capul şi luaţi o aspirină, dar durerea nu va trece complet. Din acest motiv mai luaţi o aspirină şi aveţi surpriză neplăcută că începe să vă doară stomacul. Aceasta înseamnă că cea de-a doua aspirină a avut utilitate marginală negativă. Desigur, atunci când utilitatea marginală este negativă, utilitatea totală scade. Există şi bunuri cu utilitate totală negativă: de exemplu, poluarea.

2. Cum diferă utilitatea în funcţie de împrejurări? Să revenim la exemplul cu umbrela. Spuneam că dacă aveţi acasă cinci umbrele nu o

mai cumpăraţi pe a şasea, deoarece nu aveţi nevoie de ea. În schimb, dacă trebuie să ajungeţi urgent la o întâlnire, dar plouă torenţial şi v-aţi uitat umbrela acasă, veţi cumpăra cea de-a şasea umbrelă şi, mai mult decât atât, aceasta va avea o utilitate foarte mare.

3. Bunurile economice al căror consum este interzis, cum ar fi drogurile, au

utilitate economică? Desigur. Consumatorii de droguri cumpăra aceste bunuri pentru că apreciază

satisfacţia pe care o resimt de pe urma consumului lor. 4. Consumatorul este subordonat principiului raţionalităţii economice? DA. La fel ca orice agent economic, consumatorul încearcă să maximizeze raportul

dintre venituri şi cheltuieli, indiferent de forma pe care o îmbracă acestea. Astfel, dacă primiţi cadou de ziua dumneavoastră de la părinţi un milion de lei, veţi încerca să consumaţi cât mai mult cu putinţă cu aceşti bani, ceea ce înseamnă că gândiţi raţional.

5. TEORIA PRODUCĂTORULUI

5.1 FACTORII DE PRODUCŢIE

Ce ştim despre...

1. Factorii de producţie: - reprezintă ansamblul elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii; - se află în interdependenţă cu resursele; - în cadrul economiei se află în proprietatea agenţilor economici care îi utilizează; - orice factor de producţie are:

• determinări cantitative; • determinări calitative;

18

2. Munca: - reprezintă o activitate conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul, îşi construieşte mijloace adecvate pentru atingerea scopului propus; - este factor activ şi determinant; - presupune: efort fizic, intelectual şi experienţă;

3. Informaţia: - reprezintă suma cunoştinţelor veridice, însuşite şi folosite, este un element fundamental pentru:

- desfăşurarea muncii; - influenţarea celorlalţi factori de producţie.

4. Natura:

- cadrul în care omul trăieşte, se transformă şi există.

5. Capitalul: - ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării;

a. Capitalul fix: - este format din: clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, tehnica electronică de calcul, licenţe după invenţii; - participă la mai multe cicluri de producţie; - este înlocuit după mai mulţi ani de folosire. NU CONFUNDA!

Capitalul fix cu terenul; terenul face parte din factorul de producţie natura (pământ). - se consumă treptat, uzându-se: - uzura – expresia consumării treptate a capitalului fix; - uzura fizică – deprecierea treptată a caracteristicilor lui funcţionale datorată:

- folosirii: - acţiunii agenţilor naturali;

- uzura morală – se datorează progresului tehnic şi condiţiilor pieţei ce asigură maşini, utilaje noi: mai ieftine şi/sau cu performanţe tehnico economice superioare.

b. Capitalul circulant: - este format din materii prime, materiale, seminţe, combustibil, energie, apa; - participă la un singur ciclu de producţie; - se consumă sau se transformă radical într-un ciclu de producţie fiind necesară înlocuirea lor într-un nou ciclu de producţie.

6. Progresul factorilor de producţie: - reprezintă un şir de realizări ce poate fi pus în evidenţă prin surprinderea tendinţelor fundamentale de schimbare manifestate pe termen lung; are două forme majore:

• un aspect cantitativ; • un aspect calitativ, impus de caracterul limitat al resurselor şi, implicit, al factorilor

de producţie. Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce sunt factorii de producţie?

- precizaţi categoriile de factori de producţie; - definiţi munca;

19

- explicaţi relaţia dintre factorii de producţie şi resurse; - argumentaţi sensul în care munca se constituie ca factor activ şi determinant al activităţii economice; - definiţi natura; - precizaţi conţinutul informaţiei; - clasificarea capitalului (vezi «Ce ştim despre ...»).

2. De ce creşterea cantităţii consumate reprezintă un progres al factorilor de producţie?

Pentru că pe măsură ce creşte cantitatea consumată din factorii de producţie sunt acoperite noi nevoi. De cele mai multe ori creşterea consumului de factori de producţie este însoţită de creşterea mai rapidă a numărului nevoilor acoperite, ceea ce înseamnă că eficienţa economică creşte.

5.2. PROGRESUL TEHNIC

Ce ştim despre...

1. Progresul tehnic: - reprezintă totalitatea realizărilor prin care o întreprindere devine mai eficientă; - capacitatea progresului tehnic de a potenţa posibilitatea economiei constă în:

a. creşterea volumului producţiei cu acelaşi consum de factori; b. reducerea consumului factorilor de producţie pe unitatea de produs;

- promovarea progresului tehnic este reglată economic; - progresul tehnic este obţinut printr-un proces de inovare.

2. Inovarea: - este denumită şi cercetare ştiinţifică deoarece prin natura ei implică ştiinţa;

3. Inovaţia: - este ideea, proiectul sau realizarea care prin aplicare determină creşterea eficienţei; NU CONFUNDA!

Inovarea cu Inovaţia; inovarea este activitatea care generează inovaţiile. Inovaţia este idea, proiectul, noutatea care poate fi aplicată în tehnică şi tehnologia

de producţie sau în gestiunea unei unităţi economice în condiţii de eficienţă. Tendinţele care marchează pe termen lung cercetarea ştiinţifică sunt: a. de accelerare; b. de creştere a cheltuielilor; Influenţele majore ale scumpirii cercetării sunt: a. eliminarea celor care nu pot să facă faţă creşterii cheltuielilor; b. iniţierea unor cooperări între agenţii economici, firme cu scopul de a face faţă creşterii

cheltuielilor. Efectele acestor influenţe sunt: a. concentrarea cercetării la firmele mari şi în ţările dezvoltate; b. implicarea statului ca susţinător financiar important al cercetării. Inovaţia transformă progresul tehnic generat de activitatea de cercetare ştiinţifică în

progres economic.

20

4. Progresul tehnic şi societatea - introducerea progresului tehnic impune eforturi de adaptare legate de:

a. perfecţionarea şi înlocuirea unor echipamente; b. reorganizarea muncii şi producţiei; c. recalificarea unei părţi a populaţiei ocupate urmare a reorientării profesionale;

- progresul tehnic inspiră teamă, nesiguranţa, îngrijorare pentru cei care nu reuşesc adaptarea la schimbări şi opoziţie, rezistenţa la unele efecte negative ale progresului tehnic de exemplu, poluarea.

Întrebări frecvente pe această temă

1. O realizare ştiinţifică neaplicată este progres tehnic? Nu. Nu orice realizare este progres tehnic, ci doar acele realizări care prin aplicare

conduc la creşterea eficienţei economice.

2. De ce progresul tehnic generează teama de moarte? Pentru că uneori progresul tehnic se concretizează în realizări care, fie afectează

mediul natural, prin poluare, fie constituie un pericol pentru omenire. De exemplu, primele industrii care au avut la bază descoperirea maşinii cu abur a lui J. Watt, au fost extrem de poluante. Producerea energiei nucleare este un pericol constant pentru regiunile în care sunt plasate centralele nucleare (vezi accidentul de la Cernobâl).

3. Cum creează progresul tehnic locuri de muncă ? Prin faptul că în activitatea de cercetare ştiinţifică sunt implicaţi din ce în ce mai

mulţi oameni. În plus, aplicarea noilor inovaţii presupune muncă, este adevărat mai bine calificată.

Este adevărat, însă, ca pe termen scurt progresul tehnic conduce la creşterea şomajului (şomaj tehnologic), motiv pentru care statul se implică în economie pentru a asigura protecţia celor afectaţi negativ de acest proces.

5.3. COSTURILE DE PRODUCŢIE

Ce ştim despre...

1. Producţia de bunuri şi servicii destinate pieţei poate fi obţinută prin combinări diverse ale factorilor de producţie; de exemplu, putem să producem o tonă de grâu utilizând un hectar de teren şi şase muncitori, sau utilizând o jumătate de hectar de teren, şase muncitori şi 10 kg de îngrăşăminte. Alegerea unei combinaţii date a factorilor din paleta existentă depinde de: - natura activităţii; evident factorii de producţie se combină altfel în agricultură, faţă de construcţii sau învăţământ. - nevoile de bunuri şi servicii; dacă nevoile sunt în creştere pe piaţă, producătorul va încerca să obţină cât mai mult din resursele pe care le are, pe când dacă nevoile stagnează sau scad, el va urmări să consume cât mai puţin pentru ceea ce piaţa îi permite să vândă; - condiţiile tehnice de producţie (nivelul tehnologiilor folosite); - abilitatea întreprinzătorului, capacitatea sa de a se adapta la condiţiile pieţei.

21

2. Substituirea factorilor de producţie exprimă înlocuirea unei anumite cantităţi dintr-un factor de producţie cu o cantitate dată din altul, astfel încât eficienţa să rămână aceeaşi sau chiar să crească. Ea se studiază cu ajutorul a doi indicatori: rata marginală de substituţie şi productivitatea marginală.

Rata marginală de substituţie exprimă cantitatea dintr-un factor de producţie (ΔX) necesară pentru a substitui re ducerea cu o unitate a altui factor (ΔY), astfel încât producţia să nu se modifice: RmS = ΔX/(-ΔY). De exemplu, dacă produceam 100 de pâini cu trei muncitori şi două maş ini, iar o maş ină nu mai funcţionează la un moment dat, RmS arată de câţi muncitori avem nevoie pentru a o înlocui, astfel încât să obţinem aceeaşi producţie. Dacă vom angaja în plus doi muncitori, Rms va fi: RmS = +2muncitori/[-(-1)] maşina = 2.

Producti vitatea marginală exprimă modificarea producţiei (ΔQ) antrenată de modificarea cu o unitate a factorului de producţie (ΔX) considerat a se afla la originea sa: WmgX= ΔQ/ΔX. Dacă vom scrie şi productivitatea marginală a factorului de producţie Y ca fiind: WmgY = ΔQ/ ΔY, rezultă cu uşurinţă că rata marginală de substituţie este:

RmS = ΔX/(-ΔY) = WmgY/WmgX, deci raportul dintre productivitatea marginală a factorului substituit şi productivitatea marginală a factorului ce îl substituie.

3. Costul producţiei include toate cheltuielile cu factorii de producţie realizate de firma

pentru obţinerea unei anumite producţii destinată pieţei. Cum fiecare factor de producţie se consumă diferit, consumul se va include diferit şi în costuri. Astfel, consumul de capital fix se include în costuri sub forma amortizării, care reprezintă partea din cheltuielile cu achiziţionarea capitalului fix inclusă în costul producţiei. Consumul de capital circulant se include integral în costuri; consumul de capital circulant pe unitate de produs se numeşte consum specific sau tehnologic. Consumul factorului muncă şi consumul factorului natură se includ în costuri prin ceea ce plăteşte întreprinzătorul pentru a le utiliza. De obicei, cheltuielile cu munca apar sub forma salariilor, iar cele cu pământul sub forma chiriei sau arendei. Singurele consumuri de factori de producţie ce pot fi exprimate în unităţi fizice sunt cele de capital circulant (bucăţi, kilograme ş.a.) şi de muncă (ore-munca, zile-munca ş.a.).

4. În funcţie de dependenţa de producţie, costurile de producţie se împart, pe termen scurt, în: costuri fixe (CF), independenţe de producţie, şi costuri variabile (CV), dependenţe de producţie. În funcţie de natura cheltuielilor, costurile se împart în costuri materiale (Cmat) şi costuri salariale (Cs). Toate aceste categorii pot fi determinate şi pe unitate de produs, sub forma costurilor medii: cost fix mediu (CFM = CF/Q), cost variabil mediu (CVM = CV/Q), cost salarial mediu (CsM = Cs/Q) şi cost material mediu (CmatM = Cmat/Q). Putem scrie aşadar:

• CT=CF+CV; • CTM = CFM + CVM; • CT = Cmat + Cs; • CTM = CmatM + CsM. Costurile materiale la rândul lor includ cheltuielile cu capitalul circulant, amortizarea

şi, după caz, alte cheltuieli materiale (chirii, dobânzi ş.a.) Costul marginal (Cmg) exprimă modificarea costurilor totale (ΔCT) antrenată de

modificarea cu o unitate a producţiei (ΔQ): Cmg= ΔCT/ ΔQ. Profitul (Pr) este diferenţa dintre veniturile (VT) şi cheltuielile firmel: Pr = VT - CT,

în care veniturile se pot calcula: VT = PxQ, în care P este preţul. Rezultă că profitul mediu va fi: PrM = P - CTM. De aceea, limita maximă până la care poate coborî preţul fără ca

firma să înregistreze pierderi este costul mediu.

22

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce relaţie există între costurile medii şi costul marginal? Relaţia dintre aceste variabile este pusă în evidenţă de următorul grafic:

Costuri Cost total mediu Cost marginal Cost variabil mediu Q

Din grafic puteţi observa că:

- atunci când Cmg<CTM, pentru orice creştere a producţiei CTM scade; - atunci când Cmg>CTM, pentru orice creştere a producţiei CTM creşte; - atunci când Cmg=CTM, CTM este minim şi constant; - relaţia dintre Cmg şi CTM se poate aplica şi relaţiei costului marginal cu CVM.

Intuitiv, este normal ca atunci când fiecare unitate vândută ocazionează firmei cheltuieli din ce în ce mai mici, CTM să scadă, deoarece adună sume din ce în ce mai mici, iar atunci când fiecare unitate antrenează cheltuieli din ce în ce mai mari, CTM să crească.

2. Este posibilă reducerea costurilor variabile atunci când producţia creşte? În mod normal nu, deoarece costurile variabile depind de producţie. Ele cresc când

producţia creşte şi scad o dată cu producţia. Ceea ce diferă este nu sensul modificării, ci amploarea acesteia. Altfel spus, costurile variabile se pot modifica mai lent, mai repede sau în acelaşi ritm cu producţia. Drept consecinţă, costurile variabile medii sunt cele care pot evolua în sens invers cu modificarea producţiei.

3. Costul fix şi capitalul fix reprezintă acelaşi lucru? NU. Atenţie. Nu confundati costul cu capitalul. Costul exprimă cheltuielile cu toţi

factorii de producţie, iar capitalul este unul dintre factorii de producţie utilizaţi. În costurile fixe includem şi costurile salariale fixe, iar din capitalul fix includem doar partea consumată, sub forma amortizării. În costul variabil includem tot capitalul circulant dar şi costurile salariale variabile.

4. Ce diferenţă este între capitalul utilizat (folosit) şi capitalul consumat? O mare diferenţă. Astfel, capitalul utilizat este format din partea neamortizată (Kfn)

din capitalul fix plus capitalul circulant (Kc):

Ku =Kfn +Kc

Dacă firma se află în primul an de funcţionare, capitalul fix este nou şi putem scrie: Ku = Kf + Kc, în care Kf este capitalul fix.

Capitalul consumat (Kcons) este format din amortizare (A) şi capital circulant, adică: Kcons = A + Kc.

23

5. De ce creşterea mai rapidă a productivităţii muncii faţă de salarii determină reducerea costului total mediu?

Productivitatea muncii exprimă veniturile medii pe care un salariat le aduce firmei. De exemplu, dacă productivitatea muncii este de 100 000 de lei pe salariat şi ora de muncă, salariatul aduce firmei 100 000 la fiecare oră lucrată. Dacă firma plăteşte acestui angajat 60 000 de lei/oră cheltuielile cu salariile vor fi de 60 000/100 000=0,6 lei la fiecare leu câştigat din vânzarea producţiei. Să presupunem acum că productivitatea muncii creşte cu 20%, ceea ce înseamnă că salariatul produce acum 120 000de lei într-o oră. Datorită acestei creşteri, firma îi măreşte salariul la 69 000 de lei/oră, deci cu 15%. Costurile salariale ale firmei vor fi de 69 000/120 000=0,575 lei pentru fiecare leu câştigat din vânzarea producţiei, deci cu 0,025 lei mai mult pentru fiecare leu câştigat. Iată cum creşterea mai rapidă a productivităţii muncii faţă de salarii (de 1,2 ori faţă de 1,15 ori) a determinat reducerea costurilor medii.

6. Consumul specific este un indicator al eficienţei economice? Da, deoasece se exprimă sub forma unui raport între cheltuieli (capitalul circulant) şi

rezultate (producţia obţinută): csp = Kc/Q. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât eficienţa economică a unei firme este mai mare.

5.4. PRODUCTIVITATEA

Ce ştim despre...

1. Scopul producătorului este obţinerea profitului. Nici o firmă nu dispune de resurse nelimitate, fapt care îl determină pe producător să urmărească atent consumul de factori de producţie utilizaţi. El va mări volumul factorilor de producţie numai dacă va creşte producţia raportată la efort.

Producti vitatea reprezintă expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de producţie, randamentul lor. NU CONFUNDA!

Producţia cu Productivitatea Producţia (Q) reprezintă ansamblul rezultatelor obţinute din activitatea economică

desfăşurată; bunuri economice apte să satisfacă o nevoie. Productivitatea exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie prin consumarea

cărora a fost obţinută producţia. Ea reprezintă un raport cantitativ între volumul producţiei şi unul sau mai mulţi factori de producţie folosiţi:

în care: W = productivitate; Q = producţie; Fi = factorii de producţie folosiţi.

2. Formele productivităţii: a) productivitate parţială care se calculează pentru fiecare segment de factor: muncă,

natură şi capital; exprimă productivitatea unui factor aflat la originea producţiei ceilalţi rămânând neschimbaţi:

24

în care: W reprezintă productivitatea muncii şi se obţine raportând producţia (Q) la numărul de lucrători (L).

reprezintă productivitatea capitalului şi se obţine raportând producţia (Q) la capital (K).

reprezintă productivitatea pământului şi se obţine raportând producţia la suprafaţă de pământ utilizată (m2, ha, ar).

b) producti vitatea globală exprimă eficienţa agregată a factorilor de producţie utilizaţi în obţinerea bunului sau serviciului respectiv. Se calculează:

şi reprezintă productivitatea medie globală; se determină ca raport între rezultatul total obţinut şi factorii de producţie utilizaţi.

Dinamica productivităţii se exprimă prin indicele productivităţii (Iw) calculat ca raport procentual dintre productivitatea din perioada curentă (W1) şi productivitatea din perioada de bază (Wo) respectiv:

Fiecare formă de productivitate, respectiv parţială sau globală, se determină ca

productivitate medie şi productivitate marginală. Productivitatea medie se calculează cu ajutorul formulelor enunţate mai sus.

Productivitatea marginală exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a unuia, mai multor sau a tuturor factorilor de producţie utilizaţi. Asta înseamnă că modificarea cu o unitate a unui factor conduce la o modificare proporţională a efectelor.

3. Formule folosite pentru productivitatea marginală:

reprezintă productivitatea marginală a muncii şi exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă implicată. Se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor obţinute (ΔQ) şi variaţia cantităţii de muncă utilizată (ΔL).

reprezintă productivitatea marginală a capitalului, exprimă eficienţa ultimei unităţi de capital tehnic şi se determină ca raport între variaţia absolută a rezultatelor (ΔQ) şi variaţia absolută a capitalului folosit (ΔK).

25

În ceea ce priveşte productivitatea capitalului trebuie spus că acesta este un indicator al eficienţei investiţiilor şi deci, a capacităţii acestora de a produce profit.

reprezintă productivitatea ultimei unităţi de teren atrase în activitatea economică şi se determină ca raport între variaţia absolută a producţiei (ΔQ ) şi variaţia absolută a suprafeţei de teren (ΔP).

exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi factorii de producţie utilizaţi şi exprimă variaţia absolută a rezultatelor (ΔQ ) raportată la variaţia absolută agregată a tuturor factorilor de producţie (ΔL + ΔK + ΔP).

Productivitatea marginală are o importanţă deosebită de care producătorul ţine seama în calculele de eficienţa pe care le face. Exemplu: el nu va angaja în plus un lucrător decât dacă producţia realizată de acesta acoperă cheltuielile; costul marginal de factor (costul ultimului lucrător angajat, a ultimei maşini atrase în activitate etc.) să fie acoperit de venitul marginal al factorului.

Nivelul convenabil este, deci, atunci când:

VMP=CMF în care VMP = venit marginal al produsului, iar CMF = costul marginal al factorului utilizat.

4. Creşterea productivităţii muncii la nivelul firmei asigură: * creşterea eficienţei; * reducerea costului total mediu (CTM); * creşterea competitivităţii firmei; * creşterea capacităţii de a face faţă concurenţei; * creează posibilitatea ca posesorii factorilor de producţie să obţină venituri mai mari în condiţiile în care bunurile produse sunt vândute la aceleaşi preţuri sau chiar mai mici decât ale concurenţilor.

Creşterea productivităţii la nivelul economiei asigură următoarele: * se produce mai multă bogăţie cu acelaşi consum de factori; * se atenuează tensiunea nevoi-resurse, nevoile fiind satisfăcute printr-o producţie mai mare; * creşte competitivitatea produselor naţionale la export; * creşte bunăstarea populaţiei; * se reduce timpul de muncă, crescând timpul liber al populaţiei, timp folosit pentru instruire, dezvoltare culturală, recalificare, împlinirea personalităţii.

5. O importanţă deosebită o are dinamica şi nivelul producti vităţii muncii. Mai întâi trebuie ştiut că ea este influenţată de următorii factori: a. calitatea factorilor de producţie utilizaţi; b. calitatea organizării şi conducerii activităţii economice; c. cointeresarea economică a posesorilor factorilor de producţie; d. condiţiile naturale; e. factori psihosociali.

26

Apoi, trebuie ştiut că atunci când productivitatea muncii creşte, acest lucru determină scăderea costurilor de producţie pe de o parte, prin faptul că o parte din che1tuieli nu cresc proporţional cu producţia sau rămân fixe, iar pe de altă parte, pentru că se reduc cheltuielile materiale pe unitate de produs (scade amortizarea etc.).

Dar, pentru că productivitatea muncii să fie însoţită de reducerea costurilor este necesară respectarea următoarelor condiţii: productivitatea muncii să crească mai repede decât creşte salariul, altfel vor creşte costurile şi efectele de antrenare pe care le produce această creştere: creşterea preţurilor şi alimentarea fenomenului inflaţionist.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Coeficientul capitalului este acelaşi lucru cu consumul? Nu. Coeficientul de capital reprezintă un raport între capitalul utilizat şi rezultatele

obţinute conform formulei:

El permite cunoaşterea faptului că pentru 1 Leu de mărfuri a trebuit să se folosească

x Lei de capital (maşini, clădiri, materii prime etc.). Consumul mai cuprinde pe lângă consumul de capital şi consumul altor factori: munca, pământ.

2. Ce ne arată coeficientul marginal al capitalului (K')? K' este raportul dintre creşterea stocului de capital într-o anumită perioadă de timp

(ΔK) şi creşterea rezultatelor producţiei în acelaşi interval de timp (ΔQ).

El ne arată necesarul de capital suplimentar pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de producţie.

3. Ce relaţie există între productivitate şi coeficientul mediu al capitalului? După cum rezultă şi din formule productivitatea este inversul coeficientului mediu al

capitalului:

=

4. Există vreo legătură între productivitatea muncii şi venitul naţional? Da. La nivelul economiei naţionale cel mai expresiv indicator, al productivităţii

muncii se determină ca raport între venitul naţional şi numărul celor ocupaţi conform raportului:

în care: WN reprezintă productivitat ea muncii la nivel naţional, VN reprezintă venitul naţional, iar L numărul de lucrători. Acest indicator exprimă produsul naţional sau venitul naţional ce revine în medie pe un lucrător ocupat şi se foloseşte în statisticile internaţionale pentru caracterizarea nivelului de dezvoltare economico-socială.

27

5. Există vreo legătură între productivitate şi inflaţie? Da. Dacă evaluăm productivitatea muncii în valoare atunci avem raportul:

Aceasta presupune că preţurile produselor să reprezinte în mod real valoarea lor.

Dacă preţul mărfurilor se dublează (datorită inflaţiei) productivitatea în volum rămâne constantă (Q = K), dar productivitatea în valoare se va multiplica cu 2 fără ca producţia să se fi schimbat în mod real.

Dacă productivitatea scade din diferite motive ca: scumpirea factorilor, sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor şi serviciilor etc., la o masă monetară existentă pe piaţă scăderea producţiei faţă de masa monetară determină fenomenul inflaţionist întrucât pe unitate de producţie revin mai multe unităţi monetare, puterea de cumpărare a monedei scăzând.

6. PIAŢA - PREŢ - PREŢ DE ECHILIBRU

Ce ştim despre... 1. Piaţa: o sumă de acţiuni pe care cumpărătorii şi vânzătorii le realizează prin

schimbul de bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară acesta. Formele pieţei sunt: târguri, hale publice, reţele de magazine şi supermagazine,

expoziţii cu vânzare, case de comenzi.

2. Cererea reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorii doresc şi pot să o cumpere în funcţie de preţul acelui bun pe o perioadă de timp determinată. NU CONFUNDA!

Cererea cu Cantitatea cerută; cererea este o relaţie între cantitatea cerută dintr-un bun şi preţul acelui bun; grafic ea se prezintă sub următoarea formă:

P

A Q’ Q Cantitatea ceruta est e Q' pe acest grafic

Legea cererii exprimă relaţia inversă între preţ şi cantitatea cerută: când preţul creşte,

cantitatea cerută scade şi invers. Cererea se modifică în timp; factorii economici cei mai importanţi care modifica

cererea sunt: a. preţul; b. venitul agenţilor economici.

28

Elasticitatea cererii reprezintă modificarea cererii în funcţie de factorii ce o determină. Coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ (Ec/p) se determină conform relaţiei:

Ec/p = (-ΔQ/Q0) / (ΔP/P0)

- dacă Ec/p> 1 cererea de bunuri este elastică; - dacă Ec/p= 1 cererea de bunuri este cu elasticitate unitară; - dacă Ec/p < 1 cererea de bunuri este inelastică; - dacă Ec/p = 0 cererea este perfect inelastică; - dacă Ec/p = +∞ cererea este perfect elastică.

Coeficientul de elasticitate în funcţie de venit (Ec/v):

Ec/v = (ΔQ/Q0) / (ΔV/V0) Bunurile economice se grupează în funcţie de relaţia dintre cerere şi venit astfel: a. bunuri normale: cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie

(Ec/v > 0); de exemplu: autoturismele, îmbrăcămintea, distracţiile ş.a.; b. bunuri inferioare: cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite

(Ec/v < 0); de exemplu: pâinea, fasolea, cartofii ş.a.

3. Oferta reprezintă cantit atea dintr-un anumit bun economic pe care producătorii doresc şi pot să o vândă în funcţie de preţ pe parcursul unei perioade de timp determinate.

NU CONFUNDA!

Ofertă cu Cantitatea oferită; oferta este o relaţie între diferite cantităţi corespunzătoare diferitelor niveluri ale preţului. Grafic, ea se reprezintă astfel:

P

A Q’ Q Cantitatea oferită care corespunde punctului A este Q'.

Legea ofertei susţine că între cantitatea oferită şi preţ există o relaţie pozitivă: când

preţul creşte, creşte şi cantitatea oferită şi invers. Elasticitatea ofertei reprezintă modificarea mărimii ofertei unui bun economic ca

urmare a acţiunii factorilor care o influenţează. Coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de schimbarea preţului (Eo/p) se

determină astfel:

Eo/p =(ΔQ/Q0) / (ΔP/P0) În funcţie de valorile acestui coeficient vom avea:

- dacă Eo/p > 1 oferta de bunuri este elastică; - dacă Eo/p = 1 oferta de bunuri este cu elasticitate unitară;

29

- dacă Eo/p < 1 oferta de bunuri este inelastica; - dacă Eo/p = 0 oferta este perfect inelastica; - dacă Eo/p = + ∞ oferta este perfect elastică.

4. Preţul şi echilibrul pieţei Preţul reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic

de la cumpărătorul acestuia. Preţul de echilibru este acel preţ la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă.

Preţul de echilibru: - este determinat de piaţă; - este o variabilă independentă de deciziile unilaterale ale firmelor şi consumatorilor, pe o piaţă perfect concurenţială; - depinde de costurile de producţie şi de venitul consumatorilor astfel:

* când costurile cresc, oferta scade şi preţul creşte; * când veniturile cresc, cererea creşte şi preţul creşte;

- depinde de intervenţia statului care poate fi: * directă, prin fixarea unui număr redus de preţuri; * indirectă, prin stimularea cererii şi ofertei. Modificarea cererii şi ofertei în funcţie de preţ se realizează pe aceeaşi curbă a cererii,

respectiv ofertei. Modificarea cererii şi ofertei în funcţie de a1ţi factori decât preţul (cost, venit ş.a.) conduce la deplasarea curbelor cererii, respectiv ofertei. Pentru simplificare, vom considera că, atât cererea, cât şi oferta se prezintă sub forma unor drepte. Creşterea, respectiv descreşterea cererii şi ofertei se prezintă astfel:

P O1 O0 O2 P C2 C0 P’ C1 Q1 Q0 Q2 Q Q1 Q0 Q2 Q

În graficul anterior, creşterile cererii, respectiv ofertei sunt reprezentate de dreptele C2, respectiv O2. Reducerile sunt reprezentate prin dreptele C1, respectiv O1. De exemplu, dacă scad costurile de producţie, la acelaşi preţ, producătorii vor oferi mai mult, astfel că oferta creşte la O2, iar cantitatea cerută creşte de la Q0 la Q2. Alt exemplu: dacă veniturile consumatorilor cresc, la acelaşi preţ ei vor dori să consume mai mult, deci cererea creşte la C2, iar cantitatea cerută creste de la Q0 la Q2.

Întrebări frecvente pe această temă 1. Ce înseamnă că "regulatorul pieţei este concurenţa"? Prin această sintagmă înţelegem că funcţionarea pieţei şi alocarea de către piaţă a

resurselor au loc prin intermediul concurenţei. Concurenţa este cea care impune creşterea eficienţei în alocarea resurselor şi determină eliminarea firmelor nerentabile de pe piaţă. De

30

altfel, regulile funcţionării pieţei sunt totodată regulile concurenţei, iar tipurile şi formele de piaţă sunt determinate, aşa cum veţi vedea în capitolul următor, de formele concurenţei.

2. De ce coeficientul de elasticitate al cererii la preţ are semnul minus în faţă ? Pentru că între cantitatea cerută şi preţ există o relaţie negativă, inversă. Când preţul scade,

cantitatea cerută creşte, deoarece creşte puterea de cumpărare a consumatorilor şi, în plus, există tendinţa că populaţia să înlocuiască în consum bunurile mai scumpe cu cele mai ieftine.

Coeficientul de elasticitate se poate determina şi fără acest semn (minus), dar atunci, pentru formele de elasticitate se va lua valoarea sa în modul.

3. Dacă cererea creşte şi oferta scade, de ce preţul de echilibru creşte ? Creşterea preţului este firească, deoarece bunul este mai rar pe piaţă (oferta a scăzut),

dar în acelaşi timp el este tot mai dorit de consumatori. Dar la această întrebare putem răspunde şi grafic. În următorul grafic am reprezentat creşterea cererii şi reducerea ofertei:

P P1 O1

O0

C1 P0 C0

Q Observaţi cum creşte preţul de la P0 la P1

7. CONCURENŢA

Ce ştim despre... 1. Cum se manifestă concurenţa?

- implică participarea agenţilor economici în funcţie de interesele pe care le au; producătorii urmăresc maximizarea profitului, iar consumatorii maximizarea satisfacţiei; - determină cantitatea, calitatea şi preţul bunurilor economice.

2. Concurenţa perfectă se caracterizează prin: - un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori (atomicitatea cererii şi a ofertei); - omogenitatea produselor (produsele sunt identice); - transparenţa perfectă (toţi participanţii la piaţă cunosc situaţia acesteia perfect; altfel spus pe piaţă există certitudine perfectă); - intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă; firmele intră pe piaţă când costul unitar depăşeşte preţul pieţei şi ies în situaţia inversă; - perfectă mobilitate a factorilor de producţie (firmele găsesc în orice moment factorii de producţie de care au nevoie); - asigură cumpărătorului o libertate de alegere foarte mare.

3. Concurenţa imperfectă se caracterizează prin absenţa uneia sau mai multora dintre

elementele concurenţei perfecte. Formele pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: piaţa cu concurenţă monopolistică, piaţa cu concurenţă de oligopol, piaţa de monopol, piaţa de monopson şi oligopsonul.

31

Concurenţa monopolistică se abate de la cea perfectă printr-o singură caracteristică: produsele nu mai sunt omogene, ci sunt diferenţiate (diferă prin marcă, ambalaj, calitate, formă ş.a.). NU CONFUNDA!

Concurenţa monopolistică şi Piaţa monopolistică Monopolul prezintă dintre toate trăsăturile concurenţei perfecte două: atomicitatea

cererii şi omogenitatea produselor. Cele mai importante caracteristici ale monopolului sunt: - elimină concurenţa, deoarece pe piaţă există un singur producător; - producătorul are capacitatea de a influenţa piaţa; - preţul este mai ridicat decât pe celelalte pieţe, iar gradul de satisfacţie al consumatorului este cel mai scăzut; - în multe ţări statul intervine prin legi antitrust, care împiedică formarea monopolurilor şi /sau diminuează puterea acestora pe piaţă.

Oligopolul este piaţa pe care acţionează câţiva producători, care oferă bunuri economice unui număr foarte mare de consumatori. El se aseamănă cu concurenţa perfectă prin atomicitatea cererii. Dar se deosebeşte de aceasta prin: - lipsa de omogenitate a produselor (rareori pe această piaţă produsele sunt omogene; de exemplu, piata oţelului); - capacitatea producătorilor de a influenţa piaţa, prin preţ şi cantitate; - preţuri mai mari; - nu există libertate la intrarea firmelor pe piaţă; - nu există perfectă mobilitate a factorilor de producţie; - firmele sunt interdependenţe, în sensul că ele trebuie să ţină seama de deciziile celorlalte în stabilirea propriilor strategii.

Monopsonul este piaţa caracterizată printr-un singur cumpărător (de exemplu, statul în producţia de armament). Pe această piaţă, cumpărătorul are capacitatea de a influenţa cantitatea tranzacţionată şi preţul pieţei.

Oligopsonul este piaţa caracterizată prin puţini cumpărători şi mulţi producători; desigur, producătorii pot influenţa piaţa.

4. Strategii concurenţiale: a) strategia efortului concentrat exprimă efortul unui producător de a obţine

supremaţia în vânzarea unui produs: - unei clientele selecţionate; - într-o anumită regiune.

b) strategia elitei exprimă efortul unui producător de a oferi pe piaţă un produs de excepţie care să înlăture prin calitatea sa orice alt concurent.

c) strategia costurilor (strategia japoneză) exprimă efortul unui producător de a se impune pe piaţă prin practicarea unor preţuri mici ce au la bază costuri mici.

Întrebări frecvente pe această temă 1. Ce deosebire există între monopol şi monopson? Între cele două forme de piaţă există mari deosebiri. Astfel:

- pe o piaţa de monopson cumpărătorul influenţează piaţa pe când pe cea de monopol puterea economică aparţine producătorului;

32

- în monopson nu există atomicitatea cererii, dar există atomicitatea ofertei; în monopol există atomicitatea cererii, dar nu există atomicitatea ofertei.

2. De ce, chiar pe o piaţă monopolistică, vânzătorii pot exercita influenţe

individuale asupra preţului? Este adevărat că pe o piaţa monopolistică există mulţi vânzători şi mulţi consumatori,

dar nu trebuie să desprindeţi de aici concluzia că un singur producător de pe piaţă nu o poate influenţa. Pe această piaţă produsele sunt diferenţiate, motiv pentru care, pe termen scurt, o firmă se poate bucura de o poziţie asemănătoare chiar celei de monopol. De exemplu, să spunem că piaţa ciocolatei ar fi concurenţă monopolistică. O firmă vine cu o ciocolată cu un ambalaj cu fir de mărţişor, tocmai de 1 martie, la care alte firme nu s-au gândit şi pe termen foarte scurt atrage cea mai mare parte a clientelei, deci are putere economică. Pe termen lung, cum intrarea este liberă pe piaţă, alte firme vor realiza produse asemănătoare şi avantajul firmei noastre dispare.

3. De ce în condiţiile concurenţei imperfecte curba cererii nu poate fi perfect elastică?

Mai întâi să vedem care este semnificaţia unei cereri perfect elastice. Ea ar arăta cam aşa:

P P0 Cererea perfect elastică Q

Semnificaţia acestei cereri este că la nivelul preţului Po, fixat pe piaţă în mod liber, prin confruntarea cererii cu oferta, firma care reuşeşte să intre pe piaţă (deci care are un CTM mai mic decât Po) îşi va vinde toată producţia. Observaţi că fiecare unitate este vândută la acelaşi preţ, Po; putem afirma că venitul fiecărei unităţi vândute este Po; acest venit poartă numele de venit marginal. Cunoaşteţi că fiecare unitate produsă şi vândută antrenează un cost suplimentar numit cost marginal. Pentru ca profitul firmei să fie maxim (doar asta urmăreşte orice firmă, nu-i aşa?) trebuie ca venitul marginal (VM) să fie egal cu costul marginal (CM). De ce ? Pentru că profitul total este suma profiturilor marginale. Când profitul marginal (egal cu VM - CM) este zero, profitul total este maxim.

În concurenţă perfectă, deoarece cererea este perfect elastică, VM = P, deci pentru ca profitul să fie maxim vom avea:

VM = P = CM. De ce nu se întâmplă aşa în concurenţă imperfectă? De ce nu este cererea perfect

elastică? O bună explicaţie ne ofera lipsa de omogenitate a produselor. Pentru că produsele sunt diferenţiate, consumatorului X nu-i este indiferent dacă va cumpăra de la firma Y sau de la Z. De exemplu, nu vă este indiferent dacă mâncaţi ciocolată Milka sau Poiana. De aceea, cantitatea cerută la nivelul unei firme depinde de preţul practicat de aceasta. Dacă Poiana creşte foarte mult preţurile, vom cumpăra Milka, deci cantitatea de Poiana vândută va scădea. Prin urmare cererea de ciocolată Poiana va avea pantă negativă, conform legii cererii; ea nu va fi perfect elastică, ci va avea o elasticitate oarecare.

33

8. EXTERNALITĂŢI. BUNURI PUBLICE

Ce ştim despre:

Bunurile publice V-aţi obişnuit să beneficiaţi de bunurile publice fără să vă daţi seama. Când vă

plimbaţi prin parc beneficiaţi de un bun public. La fel când veniţi la şcoală sau când mergeţi la spital să vă faceţi o injecţie pentru că v-a muşcat un câine. Ce sunt bunurile publice? Din exemple v-aţi dat seama că sunt acele bunuri la care toată lumea are acces după nevoie. Ele se caracterizează prin două trăsături:

– nonexcluziunea, care exprimă faptul că cei care nu plătesc sunt greu de exclus de la consumul acestor bunuri. De exemplu, să nu-i lăsăm pe cei care nu plătesc impozitele să se plimbe prin parcul Cişmigiu.

– nonrivalitatea, care exprimă faptul că, dacă cineva consumă respectivul bun, acel bun poate fi consumat în continuare şi de către alte persoane. De exemplu dacă dumneavoastră vă plimbaţi prin parcul Cişmigiu, şi alte persoane o pot face.

Cu siguranţă vor exista persoane care vor beneficia de bunurile publice, dar nu vor plăti

pentru ele. De aceea, cererea pentru astfel de bunuri este greu de cunoscut şi se poate întâmpla ca producerea lor să antreneze costuri mai mari decât veniturile, chiar dacă beneficiile pe ansamblul societăţii sunt mai mari decât costurile. Teoria economică oferă un instrument de luare a deciziilor referitoare la bunurile publice numit analiza cost-beneficiu.

Principiul raţionalităţii utilizării resurselor ne spune că orice decizie de majorare a resurselor sectorului public implică atât un venit, cât şi un cost. Venitul este dat de surplusul de satisfacţie adus de o cantitate mai mare de bunuri publice. Costul este pierderea de utilitate generată de reducerea producţiei de bunuri private. Dacă guvernul măreşte producţia anumitor bunuri publice în detrimentul altora, atunci cantitatea de bunuri private nu se modifică, dar tot se pierde utilitatea bunurilor la care s-a renunţat. De unde va lua guvernul resurse? Din sectorul public sau din cel privat? El trebuie să utilizeze resurse suplimentare din sectorul privat numai dacă venitul suplimentar antrenat de sporul de bunuri publice este mai mare decât costul suplimentar antrenat de reducerea producţiei de bunuri private. Mai apare însă o problemă, ce poate fi rezolvată cu ajutorul analizei cost-beneficiu, şi anume: cât trebuie luat din resursele private?

Să presupunem că într-o iarnă obişnuită resursele financiare antrenate de deszăpezire şi veniturile aferente acesteia s-ar prezenta astfel:

Analiza cost-beneficiu

Plan de deszăpezire Cost anual

(USD)

Cost marginal

(USD)

Venit anual (USD)

Venit marginal

(USD)

Venit net (USD)

Lipsa deszăpezirii 0 – 0 – 0 Deszăpezirea drumurilor principale

40.000 40.000 60.000 60.000 20.000

Deszăpezirea drumurilor mediu circulate

100.000 70.000 130.000 70.000 30.000

Deszăpezirea tuturor drumurilor 180.000 80.000 190.000 60.000 10.000

34

Am considerat că lipsa deszăpezirii nu ocazionează nici o cheltuială şi nu aduce nici un venit. Desigur că în realitate venitul este negativ şi este dat de pierderile antrenat e de creşterea cheltuielilor cu asistenţa medicală, de scoaterea din activitatea productivă a celor accidentaţi etc. Se poate observa că pentru primărie este optim să se limiteze cu deszăpezirea la drumurile de importanţă medie, deoarece venitul marginal este egal cu costul marginal, iar venitul net este maxim. Analiza cost-beneficiu a răspuns aşadar afirmativ la întrebarea: trebuie alocate resurse pentru deszăpezire? şi în plus a evidenţiat cât trebuie alocat.

Se poate observa că a face economii la bugetul public, fie el central sau local, nu înseamnă reducerea cheltuielilor, ci alocarea optimă a resurselor statului.

Externalităţile Externalităţile exprimă un cost sau un venit ce revine unei terţe părţi, aflată în

exteriorul pieţei. De exemplu, dacă bolnavii de gripă consumă medicamente, cei sănătoşi nu se mai îmbolnăvesc. Acesta este un exemplu de externalitate pozitivă. Dimpotrivă, o externalitate negativă este poluarea, pe care unii o produc şi toţi o suportă.

Externalităţile negative Ele apar atunci când costul producerii unui bun suportat de o firmă este mai mic decât

cel real, deoarece o parte din acest cost este suportat de către societate. În aceste condiţii, costul marginal al firmei este mai mic decât costul marginal total antrenat de producerea unui bun.

Externalităţile pozitive Ele apar în situaţia în care venitul marginal total este mai mare decât venitul marginal al

firmei. Cu alte cuvinte, societatea beneficiază de anumite avantaje fără să le plătească. De exemplu, dacă profesorul de economie face vaccinul antigripal, el nu se mai îmbolnăveşte de gripă, dar nu mai îmbolnăveşte nici studenţii. Studenţii beneficiază de un avantaj pentru care nu au plătit nimic.

În această situaţie vom avea o producţie mai mică decât cea dorită de societate şi din nou o alocare ineficientă a resurselor. Venitul firmei Vf este mai mic decât cel social Vs, iar preţul primit de aceasta este mai mic decât preţul “social”.

Economiştii au căutat să rezolve problema externalităţilor, fie cu ajutorul guvernelor, fie fără acest ajutor.

Teorema lui Coase susţine că există situaţii în care externalităţile pot fi rezolvate fără intervenţie publică, şi anume atunci când:

– drepturile de proprietate sunt clar definite; – numărul persoanelor implicate este mic; – costurile de negociere sunt neglijabile. Singurul rol al guvernului trebuie să fie în această situaţie încurajarea negocierilor

între păr ţile afectate. Prin negociere păr ţile pot ajunge la o soluţie unanim acceptabilă. Din păcate, de cele mai multe ori externalităţile implică un număr mare de oameni şi drepturile de proprietate sunt neclare, aşa că soluţia lui Coase nu se poate aplica. De cele mai multe ori este nevoie de intervenţia guvernamentală. Aceasta poate fi indirectă, prin regulamente, legi şi taxe, sau directă, prin control direct.

35

Astfel, prin lege, statul poate garanta proprietatea şi permite celor afectaţi de externalităţile negative să-şi recupereze pierderile, cu condiţia ca proprietarii şi cei care le-au încălcat drepturile să fie clar cunoscuţi, lucru care nu este valabil pentru bunurile publice, ca aerul.

Prin taxe specifice, costul firmelor ajunge să includă pierderile sociale, astfel încât firmele vor reduce producţia, sau vor creşte cheltuielile cu cercetarea în vederea descoperirii unor produse asemănătoare, dar nepoluante sau a unor tehnologii nepoluante.

Controlul guvernamental direct se referă la legi care să limiteze anumite activităţi, cum ar fi o limită maximă admisă pentru un poluant în apă. Acest control face ca firmele să adopte măsuri de reducere a poluării care implică automat costuri suplimentare şi o producţie mai mică. În ceea ce priveşte externalităţile pozitive, intervenţia guvernamentală poate îmbrăca forma unor subvenţii acordate producătorilor sau/şi consumatorilor. În cazul în care bunurile sunt extrem de utile societăţii, ele pot fi transformate în bunuri publice.

O cale relativ nouă de limitare a externalităţilor negative este piaţa drepturilor asupra externalităţilor. Pentru început ea a fost concepută pentru poluare. Pentru a crea o astfel de piaţă, este nevoie ca o agenţie de control al poluării să stabilească limitele maxime admise pentru un anumit poluant. De exemplu, să presupunem că limita maximă de poluare a Dunării cu metale toxice în România este de 5t/an. Se pot defini 5 drepturi de poluare, fiecare a 1t/an, care să fie supuse vânzării pe piaţă. În funcţie de cerere se va forma preţul acestor drepturi de poluare, astfel:

Piaţa drepturilor asupra externalităţilor

Oferta este perfect inelastică, egală cu 5t, astfel că, prin confruntarea ei cu cererea

pieţei a rezultat un preţ de echilibru de 1 mil. USD/t. Avantajele acestei pieţe ar fi că se reduc costurile sociale şi cresc costurile private. În

plus, firmele pot considera că, pe termen mediu, este mai puţin costisitor să dezvolte tehnologii nepoluante decât să cumpere drepturi de poluare. Nu în ultimul rând, piaţa arată cât este dispusă să plătească o firmă pentru a polua o zonă la un anumit nivel, iar suma plătită pentru poluare este mai precisă decât o eventuală taxă.

Imperfecţiunea informaţiei Pe o piaţă reală producătorii şi consumatorii nu sunt neapărat informaţi corect şi în

mod egal cu privire la situaţia pieţei. Imperfecţiunea informaţiei se referă la ofertanţi sau la consumatori.

În ceea ce-i priveşte pe ofertanţi, ei pot să omită anumite informaţii cu privire la produsele pe care le oferă. De exemplu, să presupunem că pe piaţa telefoniei mobile ar apărea o firmă cu produse ieftine, dar cu radiaţii puternice şi ar omite să informeze consumatorul cu privire la acest aspect. În această situaţie trebuie ca statul să intervină prin legi care să pedepsească un astfel de comportament. Sau imaginaţi-vă că ar veni un strungar să vă predea fiscalitate, pretinzând că oricine se pricepe la aşa ceva. Consumatorii la rândul lor pot cumpăra pe credit de la o firmă, ştiind foarte bine că urmează să-şi părăsească locul de muncă şi să intre în încetare de plăţi. Sau pot cumpăra cea mai bună asigurare pentru autoturism, apoi să însceneze un furt perfect sau să-şi lovească intenţionat maşina în zona care oricum ar fi trebuit revopsită. Exemplele anterioare sunt sintetizate de două concepte economice: selecţia adversă şi hazardul moral.

Selecţia adversă Selecţia adversă apare atunci când obiectul unui contract prezintă o caracteristică

necunoscută de una dintre părţi, dar cunoscută celeilalte. Primul care a atras atenţia asupra

36

acestui fenomen a fost laureatul premiului Nobel G. Akerlof, în articolul “The Market for Lemons: Quality Uncertainty and the Market Mechanism”, publicat în The Quaterly Journal of Economics în 1970. Articolul se referă la piaţa autoturismelor second-hand, termenul de “lemons” desemnând autoturismele de proastă calitate.

Pe piaţa studiată de Akerlof vânzătorii şi cumpărătorii dispun de informaţii diferite cu privire la maşinile scoase la vânzare. Astfel, în timp ce proprietarii cunosc calitatea maşinilor lor, cumpărătorii nu ştiu dacă nu cumva vor cumpăra un autoturism de proastă calitate. Toţi participanţii potenţiali la schimb ştiu că pe piaţa second-hand există atât autoturisme de proastă calitate, cât şi autoturisme bune şi pot aproxima ponderea autoturismelor de bună calitate în total. Dacă informaţia ar fi simetrică, fiecare autoturism s-ar vinde exact la preţul pe care îl merită şi piaţa ar funcţiona asemănător concurenţei perfecte. Informaţia asimetrică ridică următoarea problemă: cumpărătorul potenţial ştie că poate cumpăra un hârb cu preţul unei maşini bune, astfel că refuză să plătească acest preţ, speriat fiind de înşelăciune. Vânzătorul unei maşini bune nu acceptă pe ea preţul unui hârb şi nu o vinde cu acest preţ. În consecinţă, maşinile bune sunt alungate de pe piaţă şi nu pot fi vândute, iar piaţa nu funcţionează.

Cauza eşecului acestei pieţe este externalitatea negativă generată de vânzătorii de autoturisme de proastă calitate asupra vânzătorilor de autoturisme de bună calitate (concretizată în faptul că punerea în vânzare a unui vehicul de proastă calitate reduce preţul mediu al autoturismelor de pe piaţă). Dacă pe piaţă există prea multe produse de proastă calitate, va fi dificil pentru produsele de bună calitate să fie vândute. Putem extinde exemplul la produsele româneşti: pentru că de zeci de ani se spunea că produsele româneşti sunt de proastă calitate, producătorii români care realizează produse bune au dificultăţi în a-şi vinde marfa, sau o vând la un preţ mai mic decât cel al produselor străine de calitate mai slabă.

Realitatea pe piaţa autoturismelor second-hand e alta: piaţa funcţionează foarte bine, chiar dacă apar şi înşelătorii. Care ar fi explicaţia? Se poate observa că cei care suportă o pierdere în cazul antiselecţiei sunt cei care doresc să vândă bunuri de bună calitate (o maşină bună sau un risc bun). Este firesc ca aceşti indivizi să fie dispuşi să suporte un cost pentru a-şi semnala calitatea, în condiţiile în care acest cost este mai mic decât pierderea suportată în absenţa lui. De exemplu, vânzătorii de autoturisme de bună calitate pot oferi o garanţie cumpărătorilor, lucru pe care ceilalţi vânzători nu-l pot face.

Teoria semnalului susţine că persoanele care vând bunuri de calitate sunt dispuse să suporte costul unui semnal, dar pentru a fi utile, semnalele trebuie să fie credibile pentru partea neinformată. Aceasta înseamnă că agenţii care vând bunuri de proastă calitate nu trebuie să fie interesaţi să trimită un semnal fals. Pe această linie a raţionamentului, înseamnă că semnalele trebuie să fie ieftine pentru vânzătorii de calitate bună şi scumpe pentru ceilalţi.

Selecţia adversă devine mult mai complexă pe piaţa asigurărilor, unde companiile de asigurări nu pot cunoaşte profilul fiecărui asigurat şi unde contractele sunt mult mai diversificate decât cele de vânzare-cumpărare. De obicei, contractul de asigurare prevede două preţuri: o primă de asigurare şi o indemnizaţie pe care asiguratorul o plăteşte dacă riscul se materializează. De cele mai multe ori, societăţile de asigurări practică o franşiză pe care asiguratul trebuie să o plătească dacă riscul se materializează şi care reduce valoarea indemnizaţiei. De exemplu, în cazul societăţii Interamerican Group se plăteau în 2001 următoarele franşize: 50 USD la orice avarie asigurată, sau 2% din valoarea asigurată în caz de furt parţial şi 5% în caz de furt total.

Asiguraţii pot fi împărţiţi în două categorii: asiguraţi cu risc ridicat şi asiguraţi cu risc scăzut, fiecare consumator de asigurări cunoscându-şi profilul. În absenţa franşizei, asiguratorii vor dori să propună un contract la o primă de asigurare care să acopere riscul mediu, ceea ce înseamnă că asiguraţii cu risc mic vor trebui să suporte o primă mai mare (avem de-a face cu o externalitate). Aceşti potenţiali asiguraţi nu vor mai dori să cumpere contracte de asigurare, ceea ce înseamnă că numai cei cu risc mare se vor asigura.

37

Franşiza permite asiguratorilor să separe agenţii între ei în funcţie de gradul de risc. Societăţile de asigurare pot propune două tipuri de contracte: un contract cu primă mică şi franşiză mare pentru cei cu risc scăzut şi un contract cu primă mare şi franşiză scăzută pentru cei cu risc ridicat. Alegând unul dintre cele două contracte, agenţii îşi vor face cunoscut tipul în care se încadrează.

Se poate observa că scoaterea la suprafaţă a informaţiei este costisitoare, întrucât agenţii cu risc scăzut nu pot beneficia de soluţia care le-ar fi stat la dispoziţie dacă informaţia era simetrică: franşiză zero şi primă de risc mică.

Analizând selecţia adversă pe piaţa asigurărilor de sănătate, Hal Varian (2006) afirmă că satisfacţia agenţilor poate fi mărită şi prin intervenţia statului. Acesta poate introduce obligativitatea asigurărilor de sănătate, ceea ce va permite firmelor de asigurare să practice o primă unică aferentă riscului mediu al asiguraţilor. Asiguraţii cu risc scăzut vor plăti în acest fel o primă mai mică decât cea pe care ar fi plătit-o dacă societăţile de asigurare stabileau prima în funcţie de asiguraţii cu risc crescut. În schimb, asiguraţii cu risc crescut vor beneficia de un contract foarte avantajos, ceea ce înseamnă că de fapt tot asiguraţii “buni” suportă costurile asimetriei informaţiei. Un efect asemănător îl are introducerea asigurării medicale în pachetul de avantaje oferit de firme angajaţilor; acest lucru permite reducerea primei de asigurare, întrucât toţi angajaţii sunt asiguraţi.

Selecţia adversă apare în situaţiile în care una dintre părţi nu cunoaşte calitatea bunului oferit spre vânzare de cealaltă parte; în acest caz economiştii obişnuiesc să vorbească de “bun de tip ascuns” referindu-se la bunul tranzacţionat. Antiselecţia antrenează întotdeauna un cost suplimentar pentru cei de bună credinţă, mecanismul concurenţial nemaiavând capacitatea de a conduce la un optim în sensul lui Pareto.

Hazardul moral

Conceptul de hazard moral a apărut în domeniul asigurărilor şi descria la început situaţiile în care una dintre părţile unui contract, după încheierea contractului, acţionează în interes propriu şi în detrimentul partenerului.

De exemplu, o persoană care a încheiat o as igurare împotriva focului îş i dă foc locuinţei, int enţionat sau din neglijenţă, ş i declară că locuinţa a ars independent de voinţa sa. În ultimii ani conceptul de hazard moral s-a îmbogăţit cu un nou sens: el acoperă şi situaţiile în care par tea neinformată poate observa acţiunea agentului, dar nu poate verifica dacă es te acţiunea potr ivită.

De exemplu, să spunem că mergeţi cu autoturismul la mecanic. Mecanicul poate afirma că aveţi cutia de viteze integral defectă şi atunci va acţiona conform diagnosticului şi vă va schimba cutia de viteze. Soluţia corespunde perfect diagnosticului, dar este posibil ca dumneavoastră să fi avut nevoie doar de schimbarea pinioanelor.

În situaţiile de hazard moral partea neinformată trebuie să găsească mecanismele prin care să incite partea informată să adopte o decizie optimă din punctul de vedere al celui neinformat. Mecanismele incitative utilizabile în situaţii de hazard moral sunt studiate cu ajutorul modelelor Principal-Agent. Problema Principal-Agent este o componentă a teoriei incitaţiilor, care studiază mijloacele prin care pot fi stimulaţi agenţii care dispun de anumite informaţii private să scoată la iveală aceste informaţii.

O relaţie Principal-Agent, numită şi relaţie de agenţie (instituţională, de organizaţie), există ori de câte ori bunăstarea unei persoane depinde de acţiunile întreprinse de o altă persoană. Agentul este persoana care acţionează, iar Principalul este persoana afectată. Relaţia are multiple exemplificări în practică: de exemplu, un spital este afectat de modul în care medicii îşi fac datoria, iar aceştia pot acţiona în interesul lor, şi nu al spitalului, îngrijind preferenţial pacienţii. Într-o firmă, există o relaţie de agenţie între manager şi proprietar:

38

managerul îşi poate urmări interesele proprii (este Agent), chiar cu preţul unui profit mai mic, ceea ce-l afectează negativ pe proprietar, interesat de dividende (Principalul).

Problemele pe care şi le propune spre rezolvare teoria Principal-Agent sunt: – să explice modul în care informaţia incompletă şi monitorizarea costisitoare afectea-

ză acţiunile agenţilor; – să construiască mecanisme prin care agenţii să fie stimulaţi să acţioneze în interesul

principalului. Aceste probleme sunt rezolvate în general în funcţie de cazul studiat şi nu prin

generalizare. De exemplu, să luăm cazul unui medic care pune un diagnostic, iar pacientul nu este în

stare să evalueze dacă diagnosticul este cel corect. Agentul dispune de un avantaj informaţional (deţine o informaţie ascunsă), deoarece el observă diagnosticul corect (necunoscut principalului) după ce a semnat contractul şi înainte de a decide nivelul efortului. Soluţia este ca principalul să propună agentului un contract care să prevadă o plată W dependentă de rezultat şi de mesajul trimis de agent: W(R,M), în care M reprezintă mesajul. Principalul are interesul de a determina agentul să scoată la iveală informaţia pe care o deţine (în exemplul nostru, să pună diagnosticul corect). Procedeul care permite principalului să determine agentul să arate informaţia pe care o deţine este simplu dar costisitor şi poartă numele de principiul de revelaţie. El constă în faptul că principalul trebuie să ofere agentului aceeaşi sumă pe care acesta ar primi-o dacă ar minţi, ori de câte ori agentul este tentat să mintă. Atunci când principalul încheie contractul cu agentul, el ştie că pentru anumite situaţii agentul este tentat să mintă. De aceea, el îi va propune agentului o sumă maximă pe care acesta ar obţine-o dacă ar minţi, ceea ce va face ca agentul să spună adevărul. Aceasta înseamnă că remuneraţia este independentă de mesaj, dar revelarea informaţiei este costisitoare pentru principal.

În rezolvarea situaţiilor de antiselecţie sau de hazard moral am avut întotdeauna în vedere preţul atunci când am discutat despre soluţiile optimizatoare. În realitate principalul dispune de o gamă mult mai variată de clauze contractuale. În cazul selecţiei adverse, partea neinformată poate propune (şi chiar propune în practică) o paletă largă de contracte care să acopere cât mai multe tipuri de potenţiali asiguraţi. În cazul hazardului moral, principalul poate investi în mecanisme de control a agentului, poate stabili plata unui agent în funcţie de rezultatele altuia (pentru a beneficia de roadele competiţiei dintre agenţi) sau poate propune agentului colaborarea pe termen lung. Indiferent de soluţia aleasă, contractele dintre principal şi agent vor fi întotdeauna incomplete, iar agentul va beneficia de un avantaj informaţional care se va traduce printr-o rentă informaţională.

9. PROFITUL Ce ştim despre…. 1. Profitul reprezintă avantajul realizat sub formă bănească din exercitarea unei

activităţi. Masa profitului (Pr) se determină ca diferenţă între încasările firmei (CA) şi cheltuielile sale (CT): Pr = CA - CT. Profitul mediu (PrM) este profitul pe unitate de produs şi se determină ca diferenţă între preţul de vânzare al produsului (P) şi costul unitar (CTM): PrM = Pr / Q =P-CTM.

Rata profitului (Pr’) se poate determina sub trei forme: • în raport cu cifra de afaceri, ca un raport între masa profitului şi încasări: Pr’ = Pr/ CA;

dacă firma produce bunuri nediferenţiate această rată mai poate fi determinată astfel: Pr’ = PrM/P

39

• în raport cu costul producţiei, ca un raport între profit şi costul total: Pr’= Pr/CT; dacă produsele sunt omogene (nediferenţiate), această rată devine: Pr’= PrM/CTM, cunoscută şi sub numele de rata rentabilităţii;

• în raport cu capitalul utilizat (K), ca un raport între profit şi capitalul utilizat: P’r = Pr / K. Capitalul utilizat este identic cu capitalul total al firmei, dacă firma se află în primul an de funcţionare, deci vom scrie: K = Kf + Kc, în care Kf este capitalul fix, iar Kc este capitalul circulant. Dacă firma nu se află în primul an de funcţionare, în capitalul utilizat inc1udem în întregime doar capitalul circulant, în timp ce din capitalul fix inc1udem numai partea încă neamortizată:

K = Kc + Valoarea neamortizată din Kf. 2. Funcţiile profitului sunt: - constituie motivaţia activităţii, stimulează întreprinzătorii să-şi asume riscul unei

activităţi şi să adopte măsuri de eficientizare a activităţii economice; - este dovada ş i măsura utilităţii unei activit ăţi; pentru că produsele unei firme să

se vândă ele trebuie să fie cons iderate ut ile de către consumatori; în plus, consumatorii vor fi dispuşi să plăt ească cu atât mai mult pe un bun, cu cât consideră că utilitat ea acestuia este mai mare.

- exprimă sintetic rezultatele firmei şi implicit forţa sa competitivă în raport cu celelalte firme de pe piaţă;

- este compatibil cu raţionalitatea social economică, fie şi numai datorită faptului că din impozitul pe profit sunt finanţate alte domenii utile societăţi, dar care nu urmăresc profitul (sănătate, cultură ş.a.);

3. Formele profitului sunt: - profitul normal, este acela considerat suficient de o firmă pentru a-şi continua

activitatea; în acest profit vom include: salariul întreprinzătorului, chiria pentru c1ădirile proprii, dobânda la capitalul propriu investit în firmă, rentă pentru terenul propriu pe care funcţionează firma şi o primă pentru asumarea riscului. Cu alte cuvinte, profitul normal include toate acele venituri pe care întreprinzătorul le-ar fi obţinut în mod independent şi pe care le-a sacrificat în favoarea unei activităţi pe cont propriu. Desigur, acest profit are o importantă componentă subiectivă, pentru că depinde de aprecierea întreprinzătorului;

- supraprofitul este partea din profit care depăşeşte profitul normal; el este obţinut în primul rând de firmele aflate în concurenţă imperfectă;

- profitul legitim, este cel cuvenit firmei ca factor de producţie pentru contribuţia sa la activitatea economică (astfel, firma oferă locuri de muncă, oferă bunuri pe piaţă, aduce venituri statului prin impozite ş.a., iar prin aceste fapte contribuie la dezvoltarea generală a ţării);

- profitul nelegitim (venit necâştigat), obţinut de firmă fără a contribui în nici un fel la activitatea economică (de exemplu, firma poate profita de inflaţie şi poate mări preţurile fără justificare în costuri);

- profit brut şi profit net; profitul net este partea din profit rămasă firmei după plata impozitului pe profit; ea poate fi utilizată pentru autofinanţare (creşterea stocului de capital, investiţii) şi pentru consumul întreprinzătorului. Profitul net se mai numeşte şi admis.

4. Funcţia de producţie poate fi reprezentată simplu astfel: Q = f (K,N,L), si exprimă dependenţa producţiei obţinute de factorii de producţie capital (K), natură (N) şi muncă (L) consumaţi. Funcţia arată în acelaşi timp că profitul întreprinzătorului depinde de cheltuielile sale cu factorii de producţie. Cu cât întreprinzătorul repartizează o cotă mai mare din cifra de

40

afaceri celorlalţi factori de producţie, cu atât profitul său va fi mai mic. Alături de preţurile factorilor de producţie, alţi factori de care depinde profitul firmei sunt:

- costul de producţie; cu cât acesta este mai mare, profitul este mai mic; - cifra de afaceri cu care profitul este direct proporţional; - preţul; cu cât este mai mare, şi profitul este mai mare ponderea produselor de calitate

superioară în structură producţiei; profitul este cu atât mai mare cu cât ponderea este mai mare;

- volumul producţiei cu care profitul este direct proporţional; - viteza de rotaţie a capitalului; cu cât numărul de rotaţii ale capitalului este mai mare,

iar durata unei rotaţii mai mică, cu atât profitul este mai mare. Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce semnificaţii se acordă indicatorilor pentru mărimea şi dinamica ratei

profitului? Indicatorii care exprimă evoluţia ratei profitului (cum sunt indicele ratei profitului şi

modificarea absolută şi relativă a acesteia) scot în evidenţă evoluţia eficienţei economice a unei firme. Aţi observat desigur că rata profitului se determină ca un raport între rezultate şi cheltuieli, ceea ce înseamnă că este un indicator al eficienţei. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât eficienţa este mai ridicată şi implicit, capacitatea concurenţială a firmei este mai mare. Cum orice firmă urmăreşte să obţină o rată a profitului cât mai mare, sectoarele de activitate neprofitabile vor fi abandonate ceea ce conduce la o realocare a resurselor economice în favoarea domeniilor cu cea mai mare eficienţă. Rezultă că evoluţia ratei profitului are o influenţă hotărâtoare asupra alocării resurselor şi asupra dezvoltării economice.

2. Ce înseamnă că "întreprinzătorul face firmă"? Afirmaţia arată că existenţa şi profitabilitatea firmei depinde de priceperea

întreprinzătorului. Conducătorul firmei decide ce, cum, cât şi pentru cine să producă în funcţie de informaţiile fumizate de piaţă. De interpretarea corectă a acestor informaţii ş i de corectitudinea deciziilor întreprinzătorului depinde evoluţia firmei. Deciziile greşit e pot conduce o firmă la faliment. Dar activitatea unei firme depinde şi de mediul de afaceri în care firma îşi desfăşoară activitat ea; de aceea H.Guitton afirmă că existenţa profitului “se explică printr-o legătură între activitatea întreprinzătorului şi mediul în care ea se exercita”.

3. Cum influenţează durata de rotaţie a capitalului profitul unei firme? Cu cât durata este mai mare, profitul este mai mic. Să luăm exemplul a două firme A

şi B, care produc nave de pescuit. Să presupunem că firma A realizează o navă la doi ani, iar firma B o navă pe an. Durata unei rotaţii a capitalului la firma A este de o rotaţie la doi ani, echivalentă cu o viteză de rotaţie (V) de V=1/2 pe an. Firma B are o durată de rotaţie de un an şi o viteză de V= 1 rotaţie pe an. Aceasta înseamnă că firma A realizează profit o dată la doi ani, pe când B obţine profit o dată pe an. Toţi ceilalţi factori fimd consideraţi aceeaşi, este evident că A va avea un profit mai mic decât B.

4. Când este profitul unei firme maxim? Profitul unei firme este maxim atunci cand venitul marginal este egal cu costul

marginal, deci profitul marginal este zero. Profitul marginal este profitul ultimei unităţi vândute şi se determină ca diferenţă între venitul marginal ş i costul marginal. Venitul

41

marginal este venitul suplimentar obţinut de o firmă prin creşterea cu o unitate a producţiei vândute. Altfel spus, este venitul ultimei unităţi vândute. Aşa cum utilitatea totală era suma utilităţilor marginale, la fel profitul total este suma profiturilor marginale. Când profitul marginal este zero, profitul total este maxim şi constant. Dar pentru ca profitul marginal (Prm) să fie zero trebuie ca venitul marginal (Vm) să fie egal cu costul marginal (CM): Vm = CM. În condiţiile concurenţei perfecte, firma nu poate influenţa preţul pieţei, preţ care se formează liber, pe baza cererii şi ofertei. Firma intră pe piaţă atunci când preţul pieţei este superior costului său unitar şi îş i vinde întreaga producţie la acest preţ al pieţei. Rezultă că fiecare unitate vândută suplimentar aduce firmei un venit suplimentar egal cu preţul său, preţ notat P. Pentru ca profitul firmei să fie maxim ea trebuie să realiz eze un nivel al producţiei, Q, pentru care acest venit suplimentar (marginal) este egal cu costul marginal. În concurenţa per fectă , pentru ca profitul să fie maxim condiţia este: P = CM.

5. Ce relaţie există între profitul normal şi supraprofit? Profitul normal poate fi mai mare, mai mic sau egal cu supraprofitul. Aceasta

deoarece supraprofitul, numit şi profit de monopol, este partea din profit care depăşeşte profitul normal. Să luăm exemplul unei firme care încasează din vânzarea producţiei 100 mil. lei pe lună ş i realizează cheltuieli cu factorii de producţie de 60 mil. lei pe lună. Să mai presupunem că întreprinzătorul contribuie la activitatea firmei doar cu muncă proprie pentru care apreciază că merită 10 mil. lei pe lună şi cu un capital care depus la bancă i-ar adduce o dobânda de 5 mil. lei pe lună. Profitul total al firmei va fi de Pr = 100 - 60 = 40 mil. lei. Profitul normal este: 10 + 5 = 15 mil. lei. Supraprofitul va fi de 40 - 15 = 25 mil. lei şi este în acest caz mai mare decât profitul normal.

10. INDICATORII MACROECONOMICI

Venitul, consumul şi investiţiile

Ce ştim despre… 1. Indicatorii macroeconomici exprimă cantitativ rezultatele activităţii economice

dintr-o ţară. Indicatorii interni se referă la teritoriul naţional, iar cei naţionali se referă la unităţile economice naţionale. Indicatorii bruţi includ consumul de capital fix, pe când cei neţi nu includ acest consum.

2. Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor finale,

create de unităţile economice de pe teritoriul unei ţări în decursul unei perioade de timp determinate, de regulă un an. Se determină ca diferenţă între produsul global brut (PGB) ş i consumul intermediar (Ci). PGB exprimă valoric totalitatea bunurilor ş i serviciilor creat e într-o ţară în decurs de un an. Consumul intermediar Ci exprimă valoarea bunurilor ş i serviciilor create şi destinate producerii altor bunuri şi servicii, altele decât cele destinat e înlocuirii capitalului uzat. De exemplu, să presupunem că producţia naţională de pâine se vinde cu 100 mil. lei anual şi ocazionează consum de faină, apă ş i alte ingrediente în valoare de 70 mil. lei. Contribuţia producţiei de pâine la PGB este de 100 mil. lei, consumul intermediar este de 70 mil. lei, iar contribuţia la PIB este de 30 mil. lei.

O altă modalitate de determinare a PIB, numită metoda cheltuielilor, este: PIB = C + G + Ib + En, în care prin C am notat consumul menajelor, prin G consumul guvernamental,

42

prin Ib investiţia brută şi prin En exportul net. Investiţia brută cuprinde investiţia netă (In) şi investiţia de înlocuire (Ii): Ib=In+Ii. Investiţia netă se referă la creşterea stocului de capital, iar investiţia de înlocuire, egală cu capitalul fix consumat, este destinată înlocuirii capitalului uzat. Din punct de vedere al împărţirii capitalului în fix şi circulant, investiţia brută include formarea brută de capital fix (FBCF) şi variaţia stocurilor de capital circulant şi produse finite (ΔSTOC). Exportul net se calculează ca diferenţă între valoarea exporturilor (EXP) şi cea a importurilor (IMP): En = EXP - IMP.

3. Produsul naţional brut se determină adăugând la PIB soldul valorilor adăugate brute cu străinătatea (SVABs): PNB = PIB + SVABs. SVABs este diferenţa dintre producţia finală realizată de unităţile economice naţionale peste graniţa şi producţia finală realizată de unităţile economice străine pe teritoriul ţării.

Produsul intern net şi produsul naţional net se obţin scăzând din valoarea brută consumul de capital fix:

PIN = PIB-Ii şi PNN = PNB - Ii

4. Venitul naţional este PNN. El se poate determin în preţurile pieţei (VNpp) şi preţurile factorilor de producţie (VNpf). VNpf se determină astfel:

VNpf = VNpp – Ti + Sv

in care prin Ti am notat taxele indirecte, iar prin Sv subvenţiile.Taxele indirecte sunt acele obligaţii fiscale plătite de consumatorii finali (cum ar fi T VA, accizele pe cafea sau tutun ş,.a) Subvenţiile sunt în general sume plătite firmelor pentru a vinde la preţuri inferioare costurilor. Determinat în preţurile factorilor, venitul naţional exprimă de fapt totalitatea veniturilor factorilor de producţie naţionali, adică îl putem scrie ca:

VNpf = salarii + dobânzii + profituri + rente + alte venituri.

5. Venitul rezultat din orice activitate economică (V) se împarte în consum (C) şi eeonomii (S). Consumul este partea din venit utilizată pentru cumpărarea de bunuri şi servicii necesare acoperirii nevoilor. Înclinaţia marginală spre consum arată cu cât creşte consumul la o creştere cu o unitate a venitului şi se determină ca un raport între sporul consumului şi sporul venitului: c' = ΔC/ΔV. Rata consumului arată ponderea consulmului în venit şi se determină ca un raport între consum şi venit: c = C/V

6. Economiile sunt partea neconsumată din venit. Înclinaţia marginală spre economii arată cu cât cresc economiile la o creştere cu o unitate a venitului şi se determină ca un raport între sporul economiilor şi venit: s = ΔS/ΔV. Rata economiilor exprimă ponderea economiilor în totalul venitului: s* = S /V.

Cum orice sumă economisită se transformă în investiţii, putem scrie că: V = C + I, iar economiile sunt egale cu investiţiile nete (I) la nivelul unei ţări. Multiplicatorul investiţiilor arată cu cât creşte venitul la o creştere cu o unitate a investiţiilor şi se determină ca un raport între sporul venitului şi sporul investiţiilor: k = ΔV/ΔI. Având în vedere c' şi s, multiplicatorul mai poate fi scris: k =1/1- c' şi k=1/s.

7. Conform legii psihologice fundamentale formulate de J.M. Keynes, atunci când venitul creşte, consumul creşte mai încet decât venitul, iar economiile cresc mai repede, ceea ce poate fi scris astfel: Is> Iv> Ic, în care prin Is, Iv şi Ic am notat indicii economiilor,

43

venitului şi consumului. Aceeasi lege spune că atunci când venitul scade, consumul scade mai încet, iar economiile scad mai repede, ceea ce înseamnă că: Is< Iv< Ic.

Întrebări frecvente pe această temă 1. Cum influenţează rata dobânzii investiţiile? Rata dobânzii şi volumul investiţiilor se află într-un raport invers proporţional. Astfel,

dacă rata dobânzii creşte, un individ este mai degrabă tentat să depună banii la bancă decât să-l investească într-o firmă, ceea ce înseamnă că investiţiile scad. Pe de altă parte, rata dobânzii este costul împrumutului din care pot fi finanţate investiţiile. Dacă creşte rata dobânzii, finanţarea investiţiilor devine mai costisitoare, iar investiţiile scad.

Foarte important este raportul dintre rata dobânzii şi profitului generat de o investiţie. Atâta timp cât rata profitului este mai mare decât rata dobânzii, investiţia rămâne mai profitabilă decât un depozit bancar şi ea va fi realizată. Dacă rata profitului este mai mică decât rata dobânzii, investiţia nu va fi realizată.

2. Cum este influenţat consumul de raportul dintre bunurile prezente şi bunurile viitoare?

Bunurile prezente sunt acelea pe care le putem consuma în prezent cu venitul pe care îl avem. Bunurile viitoare sunt cele care le-am putea consuma în viitor cu partea economisită din venit. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, cu o sumă economisit ă în prezent putem cumpăra mai puţine bunuri şi servicii în viitor. Din acest motiv, creşte consumul prezent. Altfel spus, dacă se anticipează o creştere a preţuri1or în viitor consumul prezent creşte.

În schimb, o creştere a ratei dobânzii face ca o sumă economisită în prezent să poată cumpăra mai mult în viitor ceea ce înseamnă că determină reducerea consumului prezent.

3. Cum este influenţat consumul de modificarea aşteptărilor cu pri vire la raportul dintre venitul actual şi venitul viitor?

În cazul în care individul anticipează o creştere a venitului în viitor, el va consuma mai mult în prezent. Dacă dimpotrivă anticipează o reducere a venitului, el consumă mai puţin, pentru a face faţă acestei reduceri viitoare.

4. De ce dacă într-o ţară se economiseşte foarte mult se poate ajunge la o criză de supraproducţie?

Aşa cum am învăţat, venitul se împarte în consum şi economii. Dacă economiile sunt prea mari, se consumă mai puţin. Economiile se transformă în mod necesar în investiţii. Investiţiile la rândul lor conduc la o producţie mai mare de bunuri şi servicii. Dar dacă scade consumul, o parte din sporul producţiei nu se vinde, cresc stocurile şi vom avea supraproducţie. În mod normal firmele îş i vor restrânge activitatea ş i vom asista la ceea ce Keynes a numit paradoxul economis irii: creşterea economiilor conduce la reducerea venitului.

5. Este posibil ca nivelul consumului să depăşească nivelul venitului? Da, dacă venitul este insuficient pentru a acoperi nevoile elementare. Astfel, dacă

venitul unei persoane scade suficient de mult pentru a nu mai acoperi aceste nevoi, consumul nu mai poate să scadă. Diferenţa dintre consum şi venit va fi acoperită din economii, din ajutoare sociale sau din alte surse.

44

11. EFICIENŢA ŞI ECHILIBRUL ECONOMIC

Ce ştim despre…

1. Eficienţa economică se exprimă sub forma unui raport între veniturile ş i cheltuielile unei activităţi economice sau între cheltuieli ş i venituri. În, primul caz, vom scrie că eficienţa economică (Ee): Ee = Venituri /Cheltuieli, raport numit şi randamentul factorilor de producţie. Cu cât raportul este mai mare, firma este mai eficientă. Al doilea raport exprimă consumul de factori de producţie pe unitate de venit şi se scrie: Ee = Cheltuieli /Venituri. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât firma este mai eficientă. Orice indicator economic determină un raport între eforturile depuse într-o activitate ş i rezultatele obţinut e este o formă a eficienţei (de exemplu, rentabilitatea, productivitatea, costurile medii, consumul specific ş.a.).

2. Dacă o firmă este ineficientă, ea ajunge la faliment situaţie în care veniturile firmei

sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile. Pragul minim de rentabilitate este nivel al producţiei pentru care veniturile sunt egale cu cheltuielile: VT = CT, în care prin VT am notat veniturile firme prin CT costul total. Cum VT = PxQ, iar CT = CTMxQ, pragul minim de rentabilitate se poate scrie şi P = CTM.

3. Echilibrul economic exprimă acea situaţie de pe piaţa bunurilor ş i serviciilor, monet ară, a capitalurilor, a muncii şi piaţa naţională în ansamblul său, caracterizată prin egalitatea cererii cu oferta sau prin diferenţe dintre cerere şi ofert ă normale, lipsite de consecinţe negative asupra economiei. La nivelul economiei naţionale, echilibrul se stabileşte atunci când cererea globală este egală cu oferta globală. CG = OG, cererea globaIa (CG) este formată din cerere de bunuri de consum (C), de investiţii (I) şi din exporturi (E), iar oferta globală (OG) cuprinde ceea ce se produce în ţară (PIB) şi importuri (H). La echilibru vom avea: CG = OG, , C + I + E = PIB + H. Cum PIB se transformă în venituri pentru cei care l-au creat, iar aceste venituri se împart în consum ş i economii (S), putem scrie ca: C + I + E = C + S + H, de rezultă că: I + E = S + H sau S - I = E - H. Pe piaţa monetară cererea de monedă exprimată de volumul valoric al tranzacţiilor trebuie să fie egală cu oferta de monedă: PY=MV, în care P este nivelul mediu al preţurilor, Y este volumul tranzacţiilor, M este masa monetară, iar V este vitez a de rotaţie a banilor. Pe piaţa muncii vom avea o egalitate între cererea de muncă ş i ofert a de muncă.

4. Echilibrul economic este o situaţie care se realizează doar că tendinţa, sau în linii generale; nu există în practică echilibru perfect, ci doar stări apropiate echilibrului. Situaţiile reale sunt cele de dezechilibru. Pe piaţa bunurilor şi serviciilor dezechilibrul îmbracă două forme: presiunea şi absorbţia. Presiunea este situaţia în care cererea este mai mică decât oferta, motiv pentru care concurenţa dintre ofertanţi este puternică. Ea avantajează cumpărătorii. De asemenea, presiunea este o situaţie favorabilă economiei naţionale, deoarece pentru a face faţă concurenţei, firmele adoptă măsuri de creştere a eficienţei economice, cum ar fi introducerea progresului tehnic, îmbunătăţirea calităţii, reducerea costurilor ş.a.

Absorbţia este situaţia în care cererea este mai mare decât oferta, iar concurenţa apare între cumpărători. Ea avantajează vânzătorii, care îşi maximizează profiturile fără eforturi deosebite de creştere a eficienţei.

45

Dezechilibrul pe piaţa monetară îmbracă forma inflaţiei, dacă oferta de moneda este mai mare decât cererea, sau deflaţiei în situaţia inversă.

Pe piaţa muncii, dezechilibrul caracterizat printr-o cerere de muncă inferioară ofertei poartă numele de şomaj.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Există sau nu echilibru în dezvoltarea unei economii? Echilibrul perfect, teoretic nu există şi de cele mai multe ori nu ar fi de dorit. Imaginaţi-vă

o piaţă a bunurilor în echilibru teoretic: acea piaţă s-ar goli continuu de mărfuri, pe măsură ce aceste mărfuri sunt aduse pe piaţă. Sau să ne imaginăm piaţa muncii în echilibru: în absenţa unui şomaj minim, salariaţii ar putea exercita influenţe în direcţia creşterii salariilor. Economia nu se află în echilibru, teoretic niciodată, poate, doar din întâmplare.

2. De ce absorbţia stimulează atât risipa, cât şi economiile? Absorbţia stimulează risipa, deoarece producătorii nu sunt stimulaţi în nici un fel în

direcţia reducerii consumurilor pe unitate de produs. Ei îşi pot maximiza profitul fără nici un fel de efort în acest sens.

Referitor la economii, piaţa goală de mărfuri face producătorii să-şi dorească să mărească producţia. Acest lucru nu este posibil decât prin investiţii, care sunt finanţate din economii. Dacă firmele doresc să producă mai mult, ele trebuie să economisească mai mult. Pe de altă parte, din perspectiva consumatorilor, vom vorbi de nişte economii forţate în sensul că economiile se formează datorită faptului că bunurile pentru consum sunt insuficiente (consumatorii nu au pe ce să cheltuiască banii).

3. De ce în condiţii de presiune diferenţa dintre capacităţile de producţie şi producţia efectivă generează risipa?

În condiţii de presiune, o parte din producţia firmei nu se vinde. În consecinţă, firma este nevoită ca pe termen scurt să reducă volumul producţiei. De aceea, vor rămâne capacităţi de producţie neutilizate, sau "risipite" (doar o parte a resurselor este utilizată).

12. PIAŢA MONETARĂ

Ce ştim despre ...

1. Trocul reprezintă schimbul unor bunuri economice pe alte bunuri echivalente ca

valoare. De exemplu, schimbăm o găină pe zece pâini. În limbajul contemporan, trocul poartă denumirea de barter.

2. Banii au apărut din nevoia oamenilor de a uşura şi simplifica schimbul reciproc de produse. Banii sunt o marfă care îndeplineşte următoarele funcţii: - sunt un etalon al valorii; astfel, la fel cum spunem că o bucat ă de stofă are cinci metri ş i ne raportăm la metru ca etalon, tot aşa afirmăm că o cămaşă valorează 50 de dolari, raportându-ne la dolar ca etalon; prin această funcţie banii ne permit să evaluăm cheltuielile şi rezult atele unei activităţi şi să comparăm bunuri diferite ca valoare;

46

- mijloc de schimb; de exemplu, atunci când cumpăraţi mere de la piaţă, cedaţi banii în schimbul lor, bani pe care vânzătorul îi poate folosi pentru a cumpăra alte bunuri; - mijloc de plată; în această calitate banii ajută la stingerea obligaţiilor, cum ar fi obligaţia de a plăti impozite; - mijloc de rezervă; în general, oamenii îşi păstrează economiile în forma monetară; - bani universali, funcţie îndeplinită de monedele liber convertibile (dolarul, marca ş.a.).

Diferitele forme de bani au fost grupate în funcţie de lichiditatea lor, de la cele cu lichiditatea cea mai mare către cele cu lichiditatea cea mai mică, în mai multe agregate monetare care, împreună, exprimă cantitativ oferta de monedă din economie. Astfel, s-au constituit agregatele monetare simbolizate cu M 1, M 2, M3 şi L.

M0 (baza monetară) cuprinde numerarul în circulaţie împreună cu disponibilităţile la băncile comerciale în contul curent la banca centrală.

M1 (lichiditatea primară) este format din M 0, la care se adaugă depozitele la vedere operabile prin cecuri şi conturi curente.

M2 (lichiditatea secundară) este format din M 1, la care se adaugă depozitele la termen deţinute la băncile comerciale şi economiile populaţiei.

M3 cuprinde M 2, la care se adaugă devizele, titlurile tranzacţionate pe piaţa monetară emise de băncile comerciale, certificatele de depuneri emise de băncile şi societăţile financiare şi deţinute de societăţile economice nefinanciare etc.

L, pe lângă M 3, mai cuprinde titluri emise pe termen mediu şi lung negociabile şi care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plată, respectiv în lichidităţi.

Componenţa agregatelor monetare diferă de la o ţară la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare a pieţei financiare, de gradul de inovaţie în materie de active financiare al fiecărei pieţe. În România, masa monetară este formată din trei agregate: M 1, M 2 şi M 3.

3. Masa monetară, adică suma de bani existentă în economie la un moment dat şi aparţinând unităţilor economice, îmbracă două forme: numerar şi monedă scripturală. Numerarul cuprinde bancnotele şi monedă metalică, iar moneda scripturală îmbracă o mare varietate de forme: cecuri, carduri, conturi de economii ş.a.

4. Cei mai importanţi factori de care depinde masa monetară (M) sunt: preţul (P), cantitatea de bunuri supuse tranzacţiilor (Y) şi viteza de rotaţie a banilor (V). Viteza de rotaţie a banilor exprimă numărul mediu de operaţiuni de schimb şi de plată mijlocite de o unitate monetară într-o perioadă de timp determinată. De exemplu, dacă într-un an, cu acelaşi dolar cineva cumpăra pâine de la brutar, brutarul cumpără făină de la morar, iar morarul cumpără grâu de la ţăran, iar acestea sunt singurele operaţiuni realizate cu dolarul respectiv; numărul tranzacţiilor mijlocite de dolar este 3, deci V=3, iar durata de rotaţie este 4 luni (12/3). Dependenţa masei monetare de factorii enumeraţi a dat naştere ecuaţiei cantitative a banilor: M = PY/V.

5. Pute rea de cumpărare re prezintă cantitatea de bunuri şi servi cii ce se poate procura cu o unitate monetară; se mai numeşte valoarea banilor. Pentru o unitat e monet ară se calculează: PCB=1/P, iar pentru masa monetara PCM=M/P. Ea depinde de starea economiei naţionale, de cadrul juridic al ţării şi de încrederea populaţiei în moneda naţională.

6. Stabilitatea puterii de cumpărare a monedei naţionale depinde de bănci şi în primul rând de banca centrală, sau de emisiune. În general, banca centrală emite monedă pentru: acoperirea deficitului bugetar, satisfacerea cererii de monedă generată de creşterea cantităţii

47

de bunuri şi servicii şi pentru a oferi monedă naţională în schimbul monedei străine. Emisiunea de monedă fără acoperire în bunuri economice conduce la inflaţie (vezi capitolul 19). În situaţiile inverse celor menţionate anterior se retrage monedă din circulaţie.

7. Convertibilitatea exprimă însuşirea legală a unei monede de a fi preschimbată pe alte monede la un anumit preţ, numit curs de schimb, care se formează în funcţie de situaţia pieţei. Convertibilitatea poate fi limitată sau deplină. De exemplu, moneda noastră are o convertibilitate limitată intern, deoarece ea este convertibilă doar pe teritoriul României. În schimb dolarul american este liber convertibil, neexistând nici o restricţie în calea convertirii sale în alte monede.

NU CONFUNDA!

Convertibilitatea cu Cursul de schimb; convertibilitatea este capacitatea monedei de a se schimba pe altă monedă, pe când cursul de schimb este preţul monedei naţionale în monedă străină.

8. Principalii factori de care depinde cursul de schimb sunt: - raportul cerere/ofertă de diferiţi bani naţionali de pe piaţă; de exemplu, dacă cererea de lei creşte, leul devine mai rar în raport cu valuta şi cursul său creşte (în loc de 1 leu = 1/26.500$ vom avea 1 leu = 25.000$); - puterea de cumpărare a monedelor supuse schimbului; spus foarte simplu, dacă în S.U.A. cu un dolar cumperi un hamburger, în România acelaşi hamburger ar trebui să poată fi cumpărat cu 27.000 de lei; - starea comerţului exterior; un comerţ exterior eficient înseamnă încasări în valută şi valută abundentă pe piaţa internă, deci o monedă naţională puternică în raport cu valuta; - inflaţia din diferite ţări; cum cursul de schimb este un preţ, el creşte o dată cu celelalt e preţuri, motiv pentru care valoarea monedei naţionale scade; de exemplu dacă în România preţurile vor creşte în 2001 cu 30% ş i preţul dolarului ar trebui să crească cu acelaş i procent. Pe de altă parte, dacă în S.U.A. preţurile cresc cu 2% ş i preţul leului ar trebui să crească cu 2%. Dacă s-a pornit la 1.01.2001 de la un curs de 1$=26.000 lei, la 1.01.2002 cursul ar trebui să fie: 1$=(26.000x l,3)/l,02, în care 1,3 este indicele preţurilor din România, iar 1,02 indicele preţurilor din S.U.A.

Întrebări frecvente pe această temă

1. Ce înseamnă că banii sunt lichiditate prin excelenţă? Gradul de lichiditate exprimă rapiditat ea şi costurile cu care un bun se transformă

în alte bunuri economice. Banii au cel mai înalt grad de lichiditate pentru că sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi costuri minime pentru deţinătorii lor. Altfel spus, transformaţi cu uşurinţă 5000 de lei într-o pâine, fără să riscaţi să fiţi refuzat de brutar, sau să pierdeţi ceva. În schimb, dacă plătiţi pâinea cu un cec bancar, nu riscaţi nimic, dar plătiţi suplimentar comis ionul băncii.

2. Ce deosebire există între mijloc de schimb şi mijloc de plată? Delimitarea dintre cele două funcţii ale banilor este adesea greu de realizat; de

altfel numeroase lucrări consideră că nu există nici o diferenţă între cele două funcţii. În general, vom considera că banii îndeplinesc funcţia de mijloc de schimb când mijlocesc vânzarea-cumpărarea imediată.

48

Cele mai frecvente s ituaţii în care banii sunt mijloc de plată sunt: - sunt cedaţi fără a primi ceva în schimbul lor; de exemplu, se plătesc impozitele; - servesc la stingerea unor obligaţii: de exemplu, aţi pierdut cartea unui coleg şi i-o plătiţi pentru a vă achita de obligaţia de a i-o retuma; -se plătesc salariile; pentru că cei care muncesc în firme sunt oamenii, plata salariilor apare ca o stingere (lichidare) a obligaţiilor firmei către angajaţii săi; desigur însă că ea poate fi privită şi ca o cumpărare de către firmă a factorului de producţie muncă; - se restituie creditele; atunci când ne împrumutăm de la bancă pentru a ne cumpăra o maşină, suntem obligaţi ca, în timp, să restituim băncii creditul, iar această obligaţie este stinsă (dispare) prin plata sumelor de bani reprezentând creditul contractat.

3. Cum influenţează încrederea populaţiei în moneda naţională puterea de cumpărare a banilor?

Dacă populaţia este convinsă că moneda naţională îşi va păstra valoarea relativ stabilă, ea va utiliza respectiva monedă pentru tranzacţii, pentru economisire şi ca etalon al valorii. În schimb, dacă populaţia anticipează scăderea valorii banilor, ea va "fugi" de moneda naţională. Aceasta înseamnă că va încerca să transforme imediat încasările în moneda naţională în bunuri cu valoare stabilă, cum ar fi monedele altor ţări, aurul sau alte bunuri. Datorită acestui comportament al oamenilor, moneda naţională va deveni "abundentă" în comparaţie cu alte bunuri, ceea ce îi va reduce valoarea. Fenomenul este evident în cazul cursului de schimb al valutelor. Astfel, dacă românii nu mai au încredere în leu, ei încearcă să-şi păstreze economiile sub formă de valută şi chiar să schimbe între ei bunuri prin intermediul valutei. În consecinţă ei cer mai multă valută pe piaţă, să spunem dolari, şi concomitent oferă mai mulţi lei. Pentru că majoritatea doreşte dolari şi oferă lei, cursul leului scade ceea ce echivalează cu reducerea puterii de cumpărare a leului.

4. De ce crearea unor rezerve importante de valută este o condiţie pentru trecerea la convertibilitate?

Pentru că această rezervă permite economiei să răspundă constant la cererea de monedă străină a unităţilor economice care deţin moneda naţională. Cum cererea de valută provine în primul rând de la importatori, rezerva de valută minimă s-a estimat a fi cea care acoperă 5 - 7 luni de importuri. Dacă, de exemplu, în urma unei recesiuni mondiale severe, exporturile României din care se încasează valută s-ar reduce foarte mult, rezerva de valută ar permite achitarea obligaţiilor externe care decurg din importuri sau din împrumuturi. În absenţa acestei rezerve, s-ar produce cel puţin un fenomen economic nefast pentru economie: valuta ar deveni foarte rară pe piaţă, cursul său ar creşte extrem de mult, iar moneda naţională s-ar "prăbuşi". În plus, rezerva valutară poate fi utilizată de către banca centrală pentru a menţine un curs relativ constant al monedei naţionale, prin mecanismul cererii şi ofertei pe piaţa valutară. Dacă moneda naţională scade prea mult, banca centrală poate interveni prin creşterea ofertei de valută, iar dacă moneda creşte prea mult, banca centrală poate să cumpere valută de pe piaţă, mărindu-şi în acest fel rezerva valutară.

Ce ştim depre... 1. Cererea de monedă provine de la agenţii economici care prin natura activităţii lor

sunt în situaţia de a cheltui mai mult decât resursele de care dispun şi trebuie să facă împrumuturi. Aceşti agenţi economici pot fi: - întreprinderile, pentru finanţarea activităţii economice; - trezoreria sau tezaurul, pentru finanţarea deficitului bugetar;

49

- băncile, alte instituţii financiare care au nevoie de credite; - populaţia, pentru finanţarea proiectelor.

2. Oferta de monedă provine de la agenţii economici care dispun de resurse

monetare temporar disponibile. Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă din economie creată de sistemul bancar şi este generată în sistemul financiar de banca centrală, băncile comerciale, fondurile mutuale etc. Vom discuta în continuare de principalii actori ai acestei pieţe: banca centrală şi băncile comerciale.

Rolul băncii centrale pe piaţa monetară Banca centrală are o denumire diferită de la o ţară la alta, iar în cazul României

aceasta se numeşte Banca Naţională a României. O bancă centrală este acea bancă ce emite monedă şi face politica monetară la nivelul unei economii naţionale. Pentru a-şi desfăşura bine activitatea, la baza funcţionării ei stă întotdeauna o lege. Funcţionarea ei este reglementată prin Legea nr. 101/1998 astfel: – Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită monedă pe teritoriul României; – Banca Naţională a României este “banca băncilor”, care le autorizează să funcţioneze pe teritoriul României, le reglementează şi le supraveghează activitatea; – Banca Naţională a României este casier general şi bancher al statului, participă la procesul execuţiei bugetului de stat şi ţine evidenţa contului curent al Trezoreriei Statului; – elaborează politica monetară a statului, care cuprinde: creditul, operaţiunile de piaţă, volumul şi structura masei monetare, nivelul dobânzilor, cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu alte valute, situaţia balanţei externe a ţării; – stabileşte politica valutară şi gestionează rezervele internaţionale ale ţării (aur, valută, drepturi speciale de tragere); – supraveghează şi reglementează sistemul de plăţi al ţării.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, Banca Naţională a României trebuie să conlucreze strâns cu celelalte instituţii legislative sau executive ale statului şi nu în ultimul rând cu băncile comerciale, cu agenţii economici şi populaţia.

O bancă centrală poate avea diverse strategii de politică monetară: Ţintirea agregatelor monetare Ţintirea cursului de schimb Ţintirea directă a inflaţiei Ţintirea agregatelor monetare se referă la controlarea nivelului de creştere al

agregatelor monetare pentru a se reduce excesul de lichiditate din economie ce poate duce la o creştere a ratei inflaţiei. Banca centrală alege un agregat monetar ca ţintă şi stabileşte un nivel al creşterii acestuia sau a unei benzi de fluctuaţie intervenind pe piaţă ori de câte ori se depăşesc aceste condiţii. Agregatul monetar ales reprezintă o ţintă intermediară de politică monetară, ţinta finală fiind stabilitatea preţurilor.

Ţintirea cursului de schimb reprezintă strategia băncii centrale de a asigura

stabilitatea cursului de schimb nominal faţă de una sau mai multe valute ancoră a unui partener comercial important cu o rată a inflaţiei mai scăzută. Prin această metodă poate scădea şi inflaţia în ţara în care se adoptă această strategie. Această strategie are o varietate de forme: curs de schimb fix, curs de schimb ajustabil conform unei traiectorii prestabilite, curs de schimb cu bandă orizontală sau ajustabilă.

Una dintre ele este stabilirea unui curs de schimb nominal fix în raport cu una sau un coş de valute străine, banca centrală angajându-se să intervină pe piaţă pentru a menţine

50

cursul de schimb la nivelul stabilit. Cursurile de schimb în acest caz nu sunt constante, ci variază între anumite limite în jurul unei parităţi stabilite (bandă de fluctuaţie). Pentru a menţine cursul de schimb, banca centrală intervine pe piaţă cu ajutorul instrumentelor sale: rata dobânzii şi intervenţii directe pe piaţa valutară. Pentru a putea susţine această strategie, înainte de a o adopta, banca centrală trebuie să deţină rezerve internaţionale mari pentru a putea interveni pe piaţa valutară într-un timp foarte scurt.

O altă metodă de ţintire a cursului de schimb este aceea ce presupune modificarea cursului de schimb nominal fixat iniţial ţinându-se cont de evoluţiile inflaţiei, fără ca această modificare să depăşească nivelul atins de inflaţie (crowling peg). Ţintirea cursului de schimb este o strategie prin care se creşte încrederea în banca centrală, însă aceasta îşi pierde din autonomia de adoptare a măsurilor de politică monetară, fiind nevoită să urmeze măsurile de politică monetară adoptate de ţara monedei ancoră.

Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă stabilirea unei ţinte a ratei inflaţiei ce poate

fluctua în intervalul de toleranţă de ± 1% - 1,5% pentru o anumită perioadă de timp (2 ani) şi care are ca obiectiv central stabilitatea preţurilor. Ca şi condiţii iniţiale de trecere la ţintirea inflaţiei putem aminti: rata inflaţiei trebuie să aibă o singură cifră, banca centrală a ajuns la un mod bun de previzionare a nivelului inflaţiei, sectorul financiar este stabil şi solid iar ţinta de inflaţie se stabileşte împreună cu guvernul. În ceea ce priveşte cursul de schimb, acesta este lăsat să floteze liber pe piaţă, fiind rezultatul întâlnirii cererii de valută cu oferta de valută, însă această flotare nu este o flotare „pură”, banca centrală intervenind pe piaţă în anumite momente. Un astfel de curs stimulează acţiunile speculative ce pot pune presiuni asupra balanţei de plăţi. Riscul datorat eventualei instabilităţi poate duce la creşterea costurilor de acoperire ce pot genera un impact inflaţionist. Ţintirea directă a inflaţiei presupune un bun mix de politici la nivelul economiei naţionale, un mare grad de independenţă al băncii centrale, un grad ridicat de transparenţă, cât şi asumarea răspunderii băncii centrale pentru eventualele eşecuri în atingerea ţintelor de inflaţie.

Banca centrală controlează cantitatea de bani disponibilă în economie (oferta de bani). Totalitatea deciziilor băncii centrale privind oferta de bani reprezintă politica monetară.

Banca centrală poate controla oferta de monedă cu ajutorul următoarelor instrumente: rescontare, politica de open market, rata rezerelor obligatorii, intervenţiile pe piaţa monetară interbancară etc.

(a) Rescontarea. Reprezintă operaţiunea prin care banca centrală creează monedă. Banca Centrală primeşte de la băncile comerciale hârtii de valoare care au fost scontate de către acestea. Pentru a înţelege mai bine acest mecanism vom lua următorul exemplu: firma “abc”, deţine o cambie în valoare de 500 lei pe o durată de 6 luni. După trei luni se adresează unei bănci comerciale, în vederea scontării, la o rată a scontului de 10%. Valoarea scontului o putem calcula astfel:

S = (V·T·P)/(12) sau (360), unde: S = scontul; V = valoarea nominală a titlului de credit; T = timpul de la scontare până a scadenţă exprimat în luni sau în zile; P = rata scontului.

În cazul nostru S = (5·102·3·0,1)/12 =12,5 lei Firma “abc” primeşte de la banca comercială 487,5 lei (500 – 12,5). Banca comercială la rândul său se hotărăşte să resconteze titlul la Banca Centrală, la o

valoare mai mică decât scontul de 10 lei. Câştigul Băncii Comerciale este de 2,5 lei. Moneda pe care a creat-o Banca Centrală din această operaţiune este de 487,5 + 2,5 = 490 lei. La scadenţă Banca Centrală va încasa pe titlul rescontat valoarea sa nominală de 500 lei.

51

(b) Operaţiunile de open market. Pe open market acţionează numai intermediarii financiari – bănci, societăţi de asigurare – care deţin titluri ce pot fi cumpărate sau vândute de către banca centrală. Dacă Banca Centrală cumpără titluri, masa monetară va creşte; în situaţia inversă, în care ea vinde titluri, masa monetară va scădea.

Operaţiunile de open market reprezintă operaţiunile realizate de către banca centrală pentru a regla masa monetară. Open market implică următoarele tipuri de operaţiuni:

operaţiuni principale de refinanţare – sunt cele mai importante pe piaţa de open market şi au un rol extrem de important în stabilirea nivelului lichidităţii din economie cât şi în stabilirea nivelului ratei de dobândă. Au o perioadă de derulare de o săptămână cu o scadenţă de două săptămâni.

operaţiuni de refinanţare pe termn lung – oferă lichidităţi sistemului bancar şi au o perioadă de scadenţă de trei luni.

operaţiuni de reglaj fin – sunt destinate absorbţiei sau furnizării de lichidităţi în sistem. Sunt folosite pentru a atenua efectele fluctuaţiilor de pe piaţă asupra ratei dobânzii. Operaţiunile de reglaj pot îmbrăca forma: cumpărări/vânzări reversibile repo/reverse repo, operaţiuni de swap valutar, emiterea de certificate de depozite şi atragerea de depozite. Cumpărările/vânzările reversibile repo/reverse repo sunt cesiuni de creanţe pe bază contractuală prin care instituţia ce cedează creanţa se angajează să o reprimească iar instituţia cesionară se angajează să retrocedeze aceleaşi titluri. Preţul la care se face răscumpărarea este alcătuit din preţul de vânzare şi dobânda datorată la scadenţa aferentă sumei luată cu împrumut. Valoarea de piaţă a titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor repo şi reverse repo trebuie să fie mai mare sau egală cu valoarea de răscumpărare a acestora. Operaţiunile de swap valutar sunt operaţiuni de schimbare a unui instrument financiar cu altul. Emiterea de certificate de depozite este o operaţiune prin care se ajunge la o scădere a masei monetare şi implicit a presiunilor inflaţioniste. La fel şi operaţiunea de atragere de depozite.

operaţiuni structurale – asigură lichiditate din sistem prin tranzacţii directe pe piaţă şi sunt asemănătoare cu cele de reglaj fin.

Atât operaţiunile de reglaj fin cât şi cele structurale nu sunt standardizate. Diferenţa dintre rescontare şi open market este cauzată de rata dobânzii: la rescontare

rata dobânzii este fixă, în timp ce în open market ea se formează prin confruntarea cererii cu oferta.

(c) Rezervele obligatorii. Banca centrală foloseşte rezervele minime obligatorii pentru a controla masa monetară. Cu cât RMO este mai mare, cu atât valoarea creditelor acordate în sistem va fi mai mică iar masa monetară nu va mai creşte. Este valabilă şi relaţia inversă. Rezervele reprezintă un procent din depozitele băncilor comerciale care trebuie păstrat din motive de siguranţă la Banca Centrală.

Un alt motiv care stă la baza constituirii acestor rezerve este legat de reglarea plăţilor între băncile comerciale. Astfel, să presupunem că un client al băncii A primeşte un cec de la un client al băncii B. Acesta va depune cecul său la banca A, unde îşi are contul. Banca A va credita contul clientului său şi va depune cecul primit la Banca Centrală. Aceasta la rândul său va credita contul de rezerve al băncii A şi va debita contul de rezerve al băncii B. Sterilizarea reprezintă setul de măsuri întreprinse de banca centrală pentru a neutraliza impactul pe care îl exercită asupra lichidităţii din sistemul bancar intervenţiile sale pe piaţa valutară. În cazul în care pe piaţă există o creştere a masei monetare datorită intrărilor de valută, se pot adopta măsuri restrictive care pot stopa creaţia monetară sau se pot lua măsuri directe asupra creditării.

(d) Piaţa monetară interbancară se defineşte ca fiind o piaţă în care se efectuează operaţiuni de atragere şi plasare de depozite la vedere şi la termen în monedă naţională. Ratele dobânzilor se determină liber în funcţie de raportul cerere/ ofertă de monedă. Banca Naţională

52

a României publică zilnic un nivel de referinţă al ratei dobânzii. În funcţie de acest nivel al dobânzii, băncile comerciale stabilesc o rată medie a dobânzii pentru depozitele atrase (ROBID) şi pentru depozitele plasate (ROBOR). ROBID reprezintă rata medie a dobânzii la depozite atrase pe piaţa interbancară. Rata dobânzii acordată de o bancă pentru depozitele constituite la ea este mai mică decât ROBID, diferenţa însemnând profit.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la depozite plasate (credite acordate) pe piaţa interbancară. O bancă percepe o rată mai mare decât ROBOR, diferenţa fiind destinată acoperirii costurilor.

3. De ce rata dobânzii se formează pe o piaţa de oligopol şi oligopson ? Pentru că principalii operatori pe piaţa monetară sunt băncile (ele sunt principalii ofertanţi

şi principalii consumatori pentru că ele intermediază de fapt între cerere şi ofertă). Băncile de pe piaţă sunt în număr suficient de mic pentru ca deciziile lor să fie interdependente.

13. PIAŢA CAPITALURILOR Ce ştim depre...

1. Acţiunea este un titlu de valoare pe termen lung cu următoarele particularităţi:

- poartă însemne speciale: numele firmei emitente, valoarea nominală, seria, data emiterii; - atestă dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi din/capitalul firmei care a emis-o; - dă dreptul deţinătorului la o parte din profitul firmei, numită dividend, venit variabil, care depinde de rezultatele financiare ale firmei; - drepturile şi riscurile acţionarului sunt proporţionale cu numărul acţiunilor pe care le deţine; - acţiunile pot fi vândute, lăsate moştenire sau donate.

2. Obligaţiunea: • titlul de valoare ce atestă contractarea unui împrumut pe termen lung; • emitenţii de obligaţiuni (numiţi obligatari) se obligă să înapoieze împrumutul şi să

plătească o dobândă anuală fixă (cuponul obligatiunii) => se mai numesc şi titluri de valoare cu venit fix;

• emitenţi pot fi: statul, întreprinderile publice, băncile, administraţiile locale şi în cazuri de excepţie întreprinderile private;

• deţinătorii de obligaţiuni au calitatea de creditor faţă de emitent.

3. Atât acţiunile, cât şi obligaţiunile pot fi nominative, dacă au înscrise pe ele numele proprietarului sau la purtător, în caz contrar.

4. Formele pieţei financiare sunt: a) piaţa financiară primară:

- pe aceasta se realizează tranzacţii cu titluri nou emise; - principalii operatori sunt băncile, care se ocupă de plasarea titlurilor şi primesc în schimb un comision; - titlurile se tranzacţionează la valoarea nominală, înscrisă pe titlu (este un preţ ferm); - rareori obligaţiunile se vând sub valoarea nominală (subpari), asigurându-se în acest fel un venit suplimentar cumpărătorului (alături de dobândă) deoarece răscumpărarea obligaţiunii are loc la valoarea nominală (al-pari).

53

b) piaţa financiară secundară: - realizează tranzacţii cu titluri emise anterior; - se prezintă în principal sub forma bursei de valori, dar poate cunoaşte şi alte forme (de exemplu,. în România, RASDAQ este piaţa secundară a titlurilor necotate la bursa); - principalii operatori la bursă sunt agenţii de schimb (jobberi, case de curtaj ş.a.); - bursa este organizată ca societate pe acţiuni, privată, condusă de consiliul Bursei, dar este controlată de autoritatea publică, care veghează asupra respectării reglementărilor legale; - principala problemă a bursei este formarea cursului (a preţului) titlurilor de valoare, curs care depinde în principal de cererea şi oferta de titluri. Alţi factori care influenţează cursul sunt: veniturile anterioare şi viitoare aduse de titlu, rata dobânzii, rata inflaţiei, con junctură economică internă şi internaţională.

5. Operaţiunile la bursa de valori pot fi: a) la vedere, când schimbul titlurilor pe bani se efectuează în momentul efectuării

tranzacţiei, sau în cel mult 2 zile lucrătoare de la semnarea contractului, la cursul existent; b) la termen, când exista un decalaj în timp între momentul încheierii tranzacţiei ş i

momentul execut ării contractului. Caracterul speculativ al acestor operaţiuni decurge din modificarea nivelului cursului la data scadenţei în raport cu data încheierii tranzacţiei astfel: - vânzătorul câştigă atunci când mizează pe scăderea cursului titlurilor (speculator "a la baisse"), deoarece atunci când vinde titlurile el nu le are ş i speră să le cumpere mai ieftin la scadenţă; - cumpărătorul câştigă când mizează pe creşterea cursului titlurilor până la data scadenţei (speculator "a la hausse"), deoarece el speră ca la scadenţă să cumpere titlurile mai ieftin de la vânzător, apoi să le vândă mai scump, la preţul existent pe piaţă la momentul respectiv.

6. Rolul bursei de valori constă în: • transformarea în termen scurt a capitalului real în capital bănesc şi invers; • transferarea unor capitaluri individuale dintr-o întreprindere în alta sau dintr-o ţară în

alta; • realizarea procesului de concentrare a puterii economice; • manifestarea ei ca barometru al stării economice. Întrebări frecvente pe această temă 1. De ce operaţiunile la termen sunt speculative? Pentru că aceste operaţiuni nu au acoperire, adică cel care vinde nu are titlurile în

momentul încheierii tranzacţiei şi, în general, cel care cumpără nu are toţi banii ci numai o sumă privită ca o garanţie.

Atenţie! Aceste operaţiuni sunt legale şi nu se concretizează în înşelarea cumpărătorului de către vânzător sau invers. Ambii agenţi economici îşi asumă în mod conştient riscul de a pierde, prin intuirea greşită a evoluţiei cursului.

2. De ce bursa sustrage sume de bani activităţii reale («bani fierbinţi»)? Pentru că ea utilizează sume mari de bani doar în scopuri speculative. Cu alte cuvinte,

banii antrenaţi în operaţiunile speculative sunt sustraşi activităţii economice reale, investiţiilor în mijloace de producţie.

54

3. De ce bursa favorizează procesul de concentrare a capitalului ? Pentru că, dacă o firmă doreşte să preia controlul altei firme, are posibilitatea să

cumpere de pe piaţa financiară acţiunile firmei respective. În acest fel, prin preluarea controlului, se formează pe piaţa unui bun mari firme (capitalul se concentrează în câteva mări firme).

4. Cum influenţează rata dobânzii cursul titlurilor ? Atunci când deţinem o sumă de bani pe care nu dorim să o consumăm, avem mai

multe posibilităţi: să depunem banii la bancă, să cumpărăm titluri financiare, să-i schimbăm în valută etc. Vom cumpăra titluri financiare numai dacă sperăm să obţinem mai mult de pe urma lor decât dobanda bancară. Dacă rata dobânzii creşte, suntem mai tentaţi să depunem banii la bancă, deci nu mai cumpărăm titluri, ceea ce antrenează o reducere a cererii de titluri şi, implicit a cursului titlurilor. Deci, între rata dobânzii ş i cursul titlurilor financiare relaţia este negativă. De altfel, cursul minim de ofertă al unei obligaţiuni (C) se calculează: C = D/d', în care D este cuponul obligaţiunii, iar d' este rat a dobânzii.

14. PlAŢA FORŢEI DE MUNCĂ

Salariul

Ce ştim despre... 1. Piaţa muncii este piaţa pe care se întâlnesc cererea cu oferta de muncă şi pe care se

formează preţul muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată din economie într-o anumită perioadă de timp; ea se măsoară prin numărul locurilor de muncă, indiferent dacă acestea sunt sau nu ocupate.

Oferta de muncă exprimă munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale. Oferta de muncă se măsoară prin populaţia aptă de muncă a unei ţări, indiferent dacă lucrează sau nu, din care se scad: - femeile casnice; - studenţii; - militarii în termen; - cei care nu doresc să se angajeze, pentru că au resurse pentru existenţă sau/şi deoarece au alte preocupări. NU CONFUNDA!

Oferta de muncă şi Oferta de locuri de muncă; oferta de muncă este dată de populaţia aptă de muncă, indiferent dacă lucrează sau nu, pe când oferta de locuri de muncă este sinonimă cu cererea de muncă.

NU CONFUNDA!

Cererea de muncă şi Cererea de locuri de muncă; cererea de muncă este numărul locurilor de muncă din economie care se satisfac prin remunerare salarială, pe când cererea de locuri de muncă este oferta de muncă.

2. Cererea şi oferta de muncă au următoarele particularităţi:

sunt mărimi dinamice, se modifică în timp;

55

reflectă relaţiile între dezvoltarea economico-socială ca sursă a cererii şi populaţie ca sursa a ofertei;

pe termen scurt sunt invariabile, deoarece pentru ca cererea să crească trebuie realizate investiţii (care cer timp), iar pentru ca oferta să crească trebuie ca generaţiile de oameni să ajungă la vârsta de muncă;

forţa de muncă are o mobilitate redusă (motiv pentru care, uneori, în aceeaşi ţară există zone cu şomaj ridicat şi zone în care factorul de producţie muncă este insuficient);

oferta de muncă are caracter rigid (pe măsură ce salariul creşte, timpul de muncă oferit de angajat creşte şi el, dar mai încet) şi este perisabil (dacă o persoană nu lucrează o perioadă îndelungată, îşi pierde din aptitudini şi din îndemânare; de exemplu, chiar şi dumneavoastră, după o vacanţă, aveţi nevoie de timp pentru a învăţa cu acelaşi randament ca înainte de vacanţă);

pentru că factorul muncă este oferit de oameni, oferta de muncă nu se formează neapărat pe principii de piaţă (de exemplu, dacă vă place istoria, chiar dacă ştiţi că pe piaţa muncii nu este nevoie de istorici, veţi urma această facultate);

cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci sunt formate din segmente puţin concurenţiale sau chiar neconcurentiale. Piaţa forţei de muncă poate fi privită:

- la nivel macroeconomic, unde se formează cadrul general al funcţionării sale, se formează principiile care stau la baza stabilirii salariilor şi se conturează o anumită tendinţă a salariilor (în general, de creştere);

- la nivel microeconomic, unde se încheie efectiv contractele de muncă şi se deter-mină mărimea şi dinamica salariului.

3. Salariul este suma de bani primită de posesorul muncii pentru contribuţia sa la

desfăşurarea activităţii economice. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere: a) al realizării activităţii economice, bazată pe combinarea factorilor de producţie ==> salariul este un cost, o componentă a costului producţiei; b) al finalizării activităţii economice în bunuri care aduc un venit prin vânzarea lor pe piaţă ==> venit care se împarte între participanţii la realizarea lui, inclusiv factorul muncă.

4. Salariul este sub incidenţa a două procese: • diferenţierea, stabilirea diferită a salariului pentru diferiţi lucrători în funcţie de anumite criterii, dintre care cel mai important este eficienţă, productivitatea muncii; • apropierea - egalizarea salariilor, niciodată perfectă, care exprimă tendinţa salariilor de a se apropia, dacă şi eficienţa muncii angajaţilor devine asemănătoare.

5. Formele salariului sunt: a) Salariul nominal (SN) care reprezintă suma de bani primită de un salariat pentru muncă

prestată. b) Salariul real (SR), care exprimă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi

cumpărată cu salariu nominal; este, altfel spus, puterea de cumpărare a salariului nominal; el se determină ca un raport între salariul real şi nivelul mediu al preţurilor bunurilor de consum (P): SR = SN/ P.

c) Salariul colectiv se acordă salariaţilor unei firme pentru participarea la beneficiul obţinut de firmă; îmbracă forma unei sume de bani sau a unor avantaje (de exemplu, angajaţii SNCFR beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată).

56

d) Salariul social este suma acordată de societate unor salariaţi care se confruntă cu probleme deosebite: şomaj, boli profesionale, accidente de muncă ş.a.

6. Factorii care influenţează mărimea salariului sunt: a) Factori direcţi

- productivitatea muncii; - cheltuielile salariatului şi familiei sale pentru acoperirea nevoilor.

Pentru că factorii de mai sus cresc în timp, şi salariul are o tendinţă generală de creştere.

b) Factori indirecţi: - gradul de organizare în sindicate; - capacitatea sindicatelor şi a angajaţilor de a dialoga cu organizaţiile patronale şi cu statul şi de a-şi impune revendicările; - migraţia internaţională a for ţei de muncă; - legislaţia cu privire la mişcarea grevistă.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce salariul este o componentă a preţului unui bun economic? Pentru că salariul, din perspectiva firmei, este un cost, o componentă a costurilor

salariale. Această cheltuială, firmă o recuperează din veniturile încasate din vanzarea produselor, deci include, sub forma costurilor salariale medii, salariul în preţul produselor sale.

2. De ce se spune că cererea şi oferta de muncă au caracter derivat ? Pentru că ele derivă din cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Astfel, nici o firmă nu

angajează lucratori numai din dorinţa de a reduce şomajul şi a-i ajuta pe aceştia să trăiască mai bine. Scopul pentru care o firmă creşte numărul de lucrători este creşterea producţiei, pentru maximizarea profitului. Firma creşte producţia numai atunci când estimează că aceasta se va vinde, deci când cererea pentru bunurile realizate de ea şi oferite pe piaţă creşte (o cerere care poate să crească este o cerere elastică). Deci cererea de muncă decurge direct din cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Pe de altă parte, oamenii nu muncesc, în general, de dragul de a munci sau pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Ei se oferă să presteze o muncă salarială tocmai pentru a putea să cumpere bunurile economice necesare acoperirii nevoilor.

3. De ce creşterea mai accentuată a salariilor în, raport cu creşterea productivităţii muncii determină creşterea costurilor salariale medii?

Costurile salariale medii sunt costurile salariale pe unitate de produs . Productivitatea muncii exprimă producţia raportată la numărul de angajaţi. Dacă creşterea salariilor depăşeşte creşterea productivităţii muncii, înseamnă că indicele salariului real (Isr) este mai mare decât indicele productivităţii muncii (Iwl). Dar Iwl =IQ/IL şi este mai mic decât Isr. Dacă numărul lucrătorilor este constant, IL este egal cu 1 sau 100% şi se poate afirma că Isr>IQ deci salariul real creşte mai repede decât producţia, ceea ce înseamnă că la o unitate de produs revin mai multe cheltuieli salariale, deci cresc costurile salariale medii.

57

15. ŞOMAJUL

Ce ştim despre

1. Şomajul descrie acea situaţie de pe piaţa muncii caracterizată prin utilizarea

parţială, incompletă, a resurselor de muncă. Potrivit Biroului Internaţional al Muncii este şomer acea persoană care: - are mai mult de 15 ani; - este apt de muncă; - nu munceşte - caută un loc de muncă; - este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată.

2. Nivelul şomajului se poate determina absolut, prin numărul de şomeri, şi relativ, prin

rata şomajului. Numărul şomerilor (Ş) se determină scăzând din populaţia aptă de muncă a unei ţări (PA) populaţia ocupată (PO) şi persoanele apte, dar care nu doresc un loc de muncă (PN): Ş = PA - (PO + PN). Printre cei care nu doresc un loc de muncă se numără femeile casnice, elevii, bolnavii, inapţi temporar ş.a. Populaţia aptă se determină că diferenţă între populatia totală (PT) şi populaţia inaptă de muncă (PINA): PA = PT-PINA. Rata şomajului se poate determina ca un raport între numărul şomerilor şi populaţia aptă de muncă sau ca un raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată: Rş = Ş /PA sau Rş = Ş /PO. Populaţia inaptă de muncă include copii, bătrânii şi populatia handicapată. Alături de rata şomajului, indicatorii relativi ai ocupării mai cuprind: - gradul de ocupare, numit şi rata de activitate, determinat ca un raport între populaţia ocupată şi populaţia activă disponibilă: Ra = PO/PA; - gradul de neocupare calculat ca un raport între populaţia aptă neocupată (PNO) şi populatia aptă: Rno = PNO/PA. În populaţia neocupată, dar aptă, vom include şomerii şi persoanele care nu doresc să lucreze. - rata apţilor de muncă, determinată ca un raport între populaţia aptă şi populatia totală: Rap = PA/PT; - rata inapţilor, determinată ca un raport între populaţia inaptă şi populaţia totală: Rinap = PINA/PT.

3. Formele şomajului sunt: - şomaj total, care descrie situaţia în care se află o persoană care şi-a pierdut locul de

muncă şi a încetat să lucreze - şomaj parţial, care descrie situaţia în care se află o persoană care lucrează mai

puţine ore, dar primeşte şi un salariu mai mic. - şomaj ciclic, cauzat de conjuncturi economice nefavorabile (criză economică şi

recesiune); - şomaj tehnologic, datorat restrângerii locurilor de muncă în urma promovării noilor

tehnologii. - şomaj structural datorat modificării structurii economiei pe ramuri şi apariţiei unei

neconcordanţe între structura cererii de muncă şi cea a ofertei de muncă. Astfel, să spunem că firmele doresc informaticieni, dar economia abundă în oferta de electricieni. Consecinţa? Electricienii sunt şomeri, dar pe piaţa informaticienilor lipseşte forţa de muncă;

- şomaj involuntar, datorat dezechilibrului de pe piaţa muncii, a unei cereri de muncă inferioare ofertei;

58

- şomaj voluntar, care cuprinde persoanele care doresc să se angajeze, dar la un nivel mai mare al salariului decât cel existent pe piaţa muncii. De exemplu, dacă o casnică decide să se angajeze, ea trebuie să plătească pe cineva pentru a avea grijă de copii şi de casă. Prin urmare, ea se va angaja numai dacă saiariul este mai mare decât aceste cheltuieli plus celelalte avantaje la care renun ţă dacă nu mai stă acasă.

4. Cea mai importantă măsură de protecţie a şomerilor pe termen scurt, este

garantarea unui venit minim, numit indemnizaţie de şomaj. Mărimea indemnizaţiei se stabileşte la un astfel de nivel încât să stimuleze reintegrarea şomerilor în viaţa activă.

5. Măsurile de diminuare a somajului care au în vedere direct pe şomeri sunt: - cursuri de pregătire, calificare a şomerilor; - facilităţi acordate de stat firmelor care creează locuri de muncă şi care angajează

şomeri; - crearea de locuri de muncă în sectorul public, dacă este eficient acest lucru; - aplicarea unor forme noi de angajare: pe timp parţial, cu orar atipic, pe durată scurtă,

pe operaţiuni ş.a.; - stimularea investiţiilor, mai ales în domeniul protecţiei mediului.

6. Măsurile de diminuare a şomajului referitoare la populaţia ocupată sunt: - cursuri de pregătire profesională continuă - împărţirea timpului de muncă, astfel încât acesta să ajungă pentru mai multe

persoane; - reducerea duratei vieţii active; - repatrierea emigranţilor; - garantarea prin contractele de muncă a locurilor de muncă. 7. Măsurile care au în vedere ameliorarea condiţiilor celor afectaţi de şomaj sunt: - creşterea indemnizaţiei de somaj; - creşterea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj; - asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară. Întrebări frecvente pe această temă

1. Cei care au înregistrate cereri la agenţiile de plasare a forţei de muncă sunt

şomeri? Dar cei care au un loc de muncă, dar se află în căutarea altuia mai bun? Cu privire la prima întrebare, persoanele respective sunt şomeri doar dacă nu au un loc

de muncă. Tocmai de aceea a evalua şomajul după numărul celor care solicită un loc de muncă agenţiilor de plasament este incorect. Cei care au un loc de muncă, dar doresc altul mai bun, nu sunt şomeri ci se includ în populaţia ocupată sau efectiv activă.

2. De ce un şomaj cât mai mic evită irosirea forţei de muncă? Pentru că munca este şi ea o resursă şomerii sunt resurse de muncă neutilizate, deci

irosite. Acest lucru este şi mai evident dacă avem în vedere timpul de muncă pe care aceşti oameni l-ar putea furniza societăţii şi care se pierde definitiv prin şomaj. Cu cât şomajul este mai mic, cu atât resursele de muncă sunt mai bine utilizate şi economia produce mai mult deci acoperă mai multe nevoi.

59

3. Cum contribuie creşterea exporturilor la diminuarea şomajului? Exporturile echivalează cu o cerere externă pentru produsele naţionale, rezultate din

producţia internă de bunuri economice. Creşterea exporturilor este aşadar o creştere a cererii, care stimulează producţia firmelor interne. Pentru a putea produce mai mult aceste firme sunt obligate să facă investiţii şi să angajeze personal suplimentar, ceea ce antrenează reducerea şomajului.

4. Este posibil ca prin creşterea productivităţii muncii şomajul să scadă? Desigur. Este adevărat că prin creşterea productivităţii muncii oamenii produc mai

mult într-un timp mai scurt, ceea ce înseamnă că scade timpul de muncă pe ansamblul economiei naţionale. Dar nu trebuie să deducem de aici că şomajul creşte. Creşterea productivităţii la acelaşi nivel al salariilor echivalează cu îmbunătăţirea raportului dintre productivitatea muncii şi salarii. Spus simplu, lucrătorul aduce firmei din ce în ce mai mult, dar primeşte acelaşi salariu sau un salariu mărit, dar cu un procent mai mic decât cel al creşterii productivităţii. În consecinţă, firma câştigă tot mai mult cu fiecare nou lucrător angajat, motiv pentru care este stimulată să angajeze mai mulţi oameni. Astfel, şomajul scade.

5. Ce dezechilibre economice exprimă şomajul? Privit ca dezechilibru, şomajul exprimă în primul rând, neconcordanţa dintre cererea

de muncă, prea mică, şi oferta de muncă, prea mare. Deci, el reflectă dezechilibrul de pe piaţa muncii caracterizat printr-un exces de ofertă de muncă. De obicei însă, insuficienţa locurilor de muncă provine din insuficienţa investiţiilor. Cum acolo unde nu sunt investiţii, nu vom avea nici producţie, şomajul exprimă şi un dezechilibru de pe piaţa bunurilor şi serviciilor caracterizat printr-o ofertă de bunuri economice mai mică decât cererea (absorbţie).

16. INFLAŢIA

Ce ştim despre... 1. Inflaţia este un dezechilibru economic caracterizat prin creşterea generalizată

a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Creşterea generalizată a preţurilor se evidenţiază cu ajutorul a doi indicatori: indicele general al preţurilor şi indicele preţurilor bunurilor de consum. Pentru primul indice se au în vedere toate bunurile produse de economia naţională, pe când pentru cel de-al doilea se iau în calcul doar preţurile bunurilor de consum.

Relaţiile cu ajutorul cărora putem determina cei doi indici sunt: a) Ip= (P1 / P0)x100, în care P1 şi P0 sunt preţurile bunului etalon în perioada curentă, de calcul, T1 respectiv perioadă iniţială, To; b) Ip= (ΣP1iQ1i/ ΣP0iQ1i)x 100, în care Q1i reprezintă cantitatea din bunul i din perioada curentă, T1; c) Ip=Σ(P1i / P0i)x pi, în care pi reprezintă ponderea bunului i în totalul cheltuielilor de consum.

Reducerea puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază cu ajutorul indicelui puterii de cumpărare a banilor calculat astfel:

IPC = IM/IP, în care prin IPC am notat indicele puterii de cumpărare a banilor, prin IM indicele masei monetare, iar prin IP indicele preţurilor.

Pentru a înţelege cum se determină concret indicatorii enumeraţi mai sus, citiţi problemele rezolvate din anexă.

60

2. Din punct de vedere al cauzelor care dec1anşează şi alimentează procesul inflaţionist, distingem două forme ale inflaţiei: inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă. La baza inflaţiei prin cerere se află creşterea mai rapidă a masei monetare, deci a cererii, în comparaţie cu oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă. Inflatia prin cerere se datorează aşadar unui exces de cerere pe piaţa bunurilor şi serviciilor, adică cererea nesatisfăcută. Excesul de masă monetară provine în principal din:

- acoperirea deficitului bugetar prin emisiune monetară; - emisiunea de monedă de către banca centrală şi creşterea în acest fel a ofertei de

monedă cu scopul dec1arat de a reduce rata dobânzii şi a stimula în acest fel investiţiile; - creşterea cheltuielilor publice finanţate prin emisiune monetară pentru a crea locuri

de muncă şi a reduce somaju1. Inflaţia prin ofertă apare datorită reducerii ofertei pe piaţa bunurilor şi serviciilor sub

nivelul cererii. Cele mai importante cauze care conduc la reducerea ofertei sunt: - creşterea mai rapidă a salariilor faţă de creşterea productivităţii muncii; - creşterea bruscă a preţului anumitor materii prime, cum ar fi petrolul. Cele două forme de inflaţie, combinate, dau naştere spiralei inflaţioniste, care,

sintetic, arată astfel:

=> cresc costurile => scade oferta Cresc salariile => creşte cererea Cresc preţurile

3. Relaţia dintre elasticitatea ofertei şi inflaţie este următoarea: - dacă oferta este elastică, inflaţia nu apare sau, dacă există, scade. Motivul? Cantitatea

de bunuri şi servicii crest mai repede decât cresc preţurile, ceea ce înseamnă că la o unitate monetară revin din ce în ce mai multe bunuri şi service,deci puterea de cumpărare creşte;

- dacă oferta este inelastica, atunci cantitatea de bunuri servicii creşte mai încet decât preţurile, iar puterea de cumpărare scade => inflaţie.

4. Relaţia dintre elasticitatea cererii şi inflaţie poate fi sintetizată în felul următor: - cerere elastică înseamnă că dacă preţul creşte, cantitatea cerută scade mai mult decât

preţul şi antrenează o reducere a veniturilor producătorilor. Prin urmare, producătorii nu îşi permit să crească preţul, iar inflaţia nu apare sau scade.

- cerere inelastică înseamnă o reducere mai mică a cantităţii cerute comparativ cu creşterea preţului, ceea ce antrenează creşterea veniturilor producătorilor. Prin urmare apare inflaţia sau se accentuează.

5. Cea mai importantă măsură de protecţie a populaţiei faţă de inflaţie este indexarea. Prin indexare înţelegem creşterea veniturilor populaţiei cu un anumit procent din rata inflaţiei.

6. Măsurile antiinflaţioniste urmăresc reducerea masei monetare şi creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Reducerea masei monetare se realizează prin:

- echilibrarea bugetului de stat; - creşterea ratei dobânzii; - creşterea ratei rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale la banca centrală; - echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi; - îngheţarea preţurilor, inclusiv a salariilor. Creşterea ofertei de bunuri şi servicii se realizează prin: - refacerea raportului dintre creşterea productivităţii muncii şi salarii;

61

- reducerea ratei dobânzii pentru stimularea investiţiilor; - adaptarea structurii ofertei la structura cererii; - înnoirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii produselor.

Întrebări frecvente pe această temă 1. Este posibil să reducem şomajul prin creşterea inflaţiei? DA. Pe termen scurt, statul poate să crească cheltuielile publice şi să finanţeze

deficitul bugetar prin emisiune monetară, deci inflaţie. Creşterea cheltuielilor publice are în vedere fie creşterea investiţiilor publice şi crearea directă de noi locuri de muncă în sectorul public, fie stimularea producţiei firmelor private şi crearea de noi locuri de muncă în sectorul privat. După cum constataţi, creşterea inflaţiei poate determina o reducere a şomajului pe termen scurt. Este ceea ce se încearcă în economia românească prin creşterea cheltuielilor statului român pentru modernizarea infrastructurii.

2. De ce inflaţia "dezorganizează" economia? Pentru că măreşte incertitudinea mediului de afaceri naţional. Dincolo de un anumit

nivel al ratei inflaţiei, este foarte greu, dacă nu imposibil, de previzionat evoluţia viitoare a preţurilor factorilor de producţie şi a bunurilor de consum. În aceste condiţii, elaborarea planului de afaceri şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din acesta de către firme este mult îngreunată. În acelaşi timp, redactarea şi respectarea contractelor economice se realizează cu dificultate. Pe de altă parte, firmele suportă cel puţin două categorii suplimentare de cheltuieli în condiţii de inflaţie, şi anume:

- costuri de informare, deoarece inflaţia alterează statisticile naţionale; - costuri suplimentare de negociere a preţurilor ş i în primul rând a salariilor,

deoarece salariile se negociază mult mai frecvent decât într-o economie în care preţuri1e sunt stabile.

Ca să vă imaginaţi cât de dificilă este conducerea unei afaceri în condiţii de inflaţie, încercaţi să amortizati în zece ani un utilaj pe care astăzi cheltuiţi 100 milioane de lei, în condiţiile unei rate medii anuale a inflaţiei necunoscută.

3. Accentuează inflaţia speculaţiile valutare? DA. Cursul de schimb este şi el un preţ: preţul monedei naţionale exprimat prin alte

monede. Ca orice preţ, el creşte în inflaţie şi, cum rata inflaţiei nu poate fi cunoscută cu exactitate, la fel şi mărimea cursului de schimb este incertă. Fiecare entitate economică apreciază în felul său cursul de schimb: ceea ce antrenează o creştere a speculaţiilor asupra monedei afectate de inflaţie.

4. Cum afectează inflaţia soldul balanţei comerciale? În general prin intermediul cursului de schimb. După cum ştiţi, balanţa comercială

înregistrează încasările din exporturi şi cheltuielile pentru importuri ale unei ţări. Inflaţia conduce la devalorizarea monedei naţionale faţă de alte monede. De exemplu, un dolar nu va mai fi 27.000 lei, ci 30.000. În aceste condiţii, o marfă care era vândută de o firmă românească pe piaţa externă cu un dolar poate fi acum vândută cu 27.000/30.000=0,9 dolari. Pentru 0,9 dolari firma obţine în ţara aceeaşi sumă pe care anterior o obţinea pentru un dolar. Dacă preţul pe piaţa externă scade, creşte cererea pentru produsele naţionale în exterior, ceea ce antrenează o creştere a exporturilor. În plus, exporturile sunt stimulate şi de faptul că firmele naţionale obţin mai multă monedă naţională în schimbul valutei încasată la export.

62

Fenomenul pe care vi l-am descris până acum poate fi sesizat cu uşurinţă pe exemplul României în anul 2000. Devalorizarea accentuată a monedei naţionale, peste rata inflaţiei de cca. 41 %, a condus la depăşirea de către exporturile româneşti a nivelului maxim pe care se estima că ar avea capacitatea de a-l crea ţara noastră: 10 mld. de dolari.

Pe de altă parte, devalorizarea monedei scumpeşte importurile deoarece importatorii platesc marfa achiziţionată din exterior cu o valută din ce în ce mai scumpă. În consecinţă, importurile sunt descurajate.

Creşterea exporturilor şi reducerea importurilor, în inflaţie, conduce la reducerea, chiar eliminarea, deficitului balanţei comerciale.

5. De ce o balanţă de plăţi deficitară accentuează inflaţia? Balanţa de plăţi înregistrează totalitatea încasărilor şi plăţilor unui stat în relaţiile sale

cu străinătatea. Dacă balanţa este deficitară, încasările în valută sunt mai mici decât plăţile, eeea ce înseamnă că intrările de valută în ţară sunt mai mici decât ieşirile. Pe piaţa valutară internă valuta este din ce în ce mai rară, cu alte cuvinte oferta de valută scade. Dacă cererea nu se modifică, reducerea ofertei antrenează creşterea preţului valutei şi devalorizarea monedei naţionale. Cum în condiţii de inflaţie multe preţuri au ca ancoră, ca punct de referinţă, cursul de schimb, creşterea preţului valutei se propagă în preţurile tuturor produselor naţionale şi determină o creştere generalizată a preţurilor. În plus, creşterea tuturor preţurilor este determinată şi de scumpirea importurilor, mai ales a importurilor de materii prime.

6. Cum este posibil ca reducerea ratei dobânzii să conducă la reducerea inflaţiei? Este adevărat că reducerea ratei dobânzii antrenează o creştere a masei monetare

din economie, ceea ce pare a fi în contradicţie cu obiectivul de diminuare a inflaţiei. Dar reducerea ratei dobânzii stimulează investiţiile, care la rândul lor se concretizează într-o ofertă mai mare de bunuri economice pe piaţă. Dacă ofert a de bunuri creşte mai repede decât masa monetară, atunci inflaţia scade. Tocmai de aeeea lupta împotriva inflaţiei presupune aplicarea unui "pachet" de măsuri care combinate să contribuie la corectarea acestui dezechilibru.

Anexă

PROBLEME REZO LVATE

1. Ţara "Lumea Nouă" se caracterizează printr-o creştere a producţiei globale, naţionale, în perioada To - T1 cu 10%, în condiţiile creşterii cu 5% a populaţiei efectiv active. Datorită inflaţiei din respectiva ţară, prin negocieri între sindicate şi organizaţiile patronale se ajunge la o creştere cu 10% a salariului mediu pe economie. Se cere:

a) Cu cât a crescut productivitatea muncii în ţara "Lumea Nouă"? b) Ce influenţă va avea indexarea salariilor asupra inflaţiei?

Rezolvare:

a) Creşterea productivităţii muncii se determină cu ajutorul următoarei relaţii: IWL=IQ /IL, în care prin IWL am notat indicele productivităţii muncii, prin IQ indicele producţiei naţionale ş i prin IL indicele numărului de lucrători. Indicele producţiei este IQ = 110%, cel al numărului de lucrători IL = 105%. Indicele productivităţii muncii va fi:

IWL = 110% /105% = 104,76%, ceea ce înseamnă că productivitatea muncii a crescut cu 4,76%.

63

b) Observaţi că salariile cresc cu 10%, pe când productivitatea creşte doar cu 4,76%. Creşterea mai rapidă a salariilor faţă de productivitate se va traduce printr-o creştere a cererii mai rapidă decât cea a ofertei de bunuri de pe piaţă, deci la apariţia sau accentuarea inflaţiei.

2. O economie naţională produce doar patru categorii de bunuri economice: A, B, C şi D. Evoluţia preţurilor şi a producţiei naţionale în perioada To - T1 se prezintă astfel:

Produse Po (u.m.) P1 (u.m.) Qo (buc.) Q1 (buc.)

A 100 140 1000 1200 B 200 250 500 600 C 250 400 2000 2200 D 350 500 100 120

Determinaţi indicele general al preţurilor şi rata inflaţiei. Dacă salariile nominale cresc

în aceeaşi perioadă cu 10%, ce evoluţie cunoaşte salariul real?

Rezolvare: Se utilizează următoarea formulă:

Ip= (ΣP1iQ1i/ ΣP0iQ1i)x 100 Ip=(140 x 1200 + 250 x 600 + 400 x 2200 + 500 x 120) / (100 x 1200 + 200 x 600 + 250 x 2200 + 350 x 120) x 100 = 151 %. În aceste condiţii rata inflaţiei va fi de 51 %.

Cum indicele salariului nominal este de 110%, înseamnă că dinamica salariului real va fi: ISR = ISN /IP, deci:

ISR = 110% /151 % = 72,85%, ceea ce înseamnă că salariul real a scăzut cu 27,15%. 3. În consumul populaţiei din ţara "Schimbarea" intră doar trei categorii de bunuri:

A, B şi C. Ponderea fiecărui bun în consum şi evoluţia preţurilor din această ţară în perioada To - T1 se prezintă astfel:

Bun P0 (u.m.) P1 (u.m.) Ponderea in consum (%)

A 1000 1500 40 B 2000 3200 25 C 2500 3000 35

Determinaţi rata inflaţiei.

Rezolvare:

Se va utiliza următoarea formulă:

Ip=Σ(P1i / P0i)x pi Ip=( 1500/1000) x 40 + (3200/2000) x 25 + (3000/2500) x 35 = 142%, ceea ce înseamnă că rata inflaţiei este de 42%.

64

17. FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII ECONOMICE

Ce ştim despre... 1. Fluctuaţiile activităţii economice pot fi: sezoniere, întâmplătoare sau ciclice.

Ciclicitatea caracterizează acea formă de mişcare a activităţii economice dintr-o ţară în care se succed alternativ perioadele de expansiune cu cele de contracţie. Cauza principală a fluctuaţiilor ciclice este evoluţia eficienţei factorilor de producţie, eficientă care cunoaşte perioade de creştere şi perioade de stagnare şi regres.

2. Ciclul economic este perioada dintre două crize (contracţii) economice. El

cunoaşte două faze: expans iunea ş i recesiunea. Cele mai importante caracteristici ale expansiunii sunt: - la începutul său creditele sunt ieftine (dobânzile sunt mici), iar procesul investiţional este intens; - cresc: producţia, gradul de ocupare, profiturile şi celelalte venituri; - cresc cursurile titlurilor de valoare; - creşte venitul naţional.

Recesiunea cuprinde criza economică şi depresiunea. Caracteristicile acestor faze sunt: - creşte incertitudinea plasamentelor; - se restrânge creditul şi scad investiţiile; - scad vânzările şi profiturile, ca şi celelalte venituri; - cresc şomajul şi numărul falimentelor; - cresc tensiunile inflaţioniste; - se reduce venitul naţional.

Trecerea de la expansiune la recesiune se face prin criză, care este un fenomen economic violent, pe când trecerea de la recesiune la expansiune se face lent. Economia iese treptat din recesiune în principal prin măsurile de modernizare tehnologică adoptate de firme. Creşterea cererii de mijloace de producţie antrenează o creştere a gradului de ocupare în ramurile care produc mijloace de producţie. În consecinţă, veniturile populaţiei încep să crească şi antrenează o creştere a cererii de bunuri de consum, este stimulată producţia de astfel de bunuri, iar economia se relansează.

3. Fiecare cic1u economic este unic; dacă în expans iune fenomenele economice pozitive sunt dominante, reces iunea are şi ea câteva efecte pozitive; astfel, recesiunea contribuie la înnoirea şi modernizarea factorilor de producţie naţionali la restabilirea unor echilibre.

4. Politicile anticiclice cuprind trei componente: politica monetară şi de credit, politica cheltuielilor publice şi politica fiscală. Politica monetară utilizează ca instrumente: rata dobânzii, masa monetară şi creditul. În expansiune rata dobânzii creşte, se restricţionează creditul şi se controlează strict creşterea masei monetare. Scopul este frânarea cererii şi a investiţiilor. Desigur că în recesiune măsurile se inversează.

Politica cheltuielilor publice presupune majorarea cheltuielilor publice în faza de recesiune pentru a stimula cererea şi investiţiile. Statul realizează investiţii publice şi achiziţii de stat pentru a stimula producţia.

65

Politica fiscală presupune o majorare a fiscalităţii în expansiune şi o diminuare a acesteia în recesiune pentru a frâna, respectiv stimula cererea de bunuri de consum şi investiţiile. Politica cheltuielilor publice şi politica fiscală formează politica bugetară.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce în faza de expansiune rata dobânzii cunoaşte o tendinţă normală de creştere?

În expansiune, profiturile sunt ridicate, astfel că unităţile economice sunt atrase mai degrabă de investiţiile în mijloace de producţie decât de depozitele bancare. În plus, cum rata profitului este mai mare decât rata dobânzii, firmele ape1eaza la credite pentru finanţarea investiţiilor. În. consecinţă, creşte cererea de monedă, ceea ce atrage după sine o creştere a ratei dobânzii care nu este altceva decât preţul creditului.

Un alt factor care poate determina creşterea ratei dobânzii este creşterea generalizată a preţurilor. Ea se datorează faptului că veniturile pe ansamblul economiei cresc şi antrenează o creştere a cererii de bunuri şi servicii pe piaţă, care mai departe conduce la creşterea preţurilor. Rata dobânzii, care este un preţ, creşte şi ea cel puţin până la nive1ul la care să acopere rata inflaţiei.

2. Ce se urmăreşte prin politicile anticriză? Aceste politici urmăresc atenuarea undelor cic1ului economic. Astfel, pe termen lung,

PIB al oricărei ţări cunoaşte o tendinţă generală de creştere, dar creşterea nu este continuă, ci întreruptă de perioade de stagnare şi regres. Prin politicile anticiclice se urmăreşte ca expansiunile să fie mai puţin viguroase, iar recesiunile mai puţin severe.

3. De ce "orice fluctuaţie a investiţiilor care nu este compensată de o modificare

corespunzătoare a înclinaţiei spre consum va duce la o fluctuaţie a gradului de ocupare"?

Prin fluctuaţie înţelegem creşterea sau descreşterea variabilelor menţionate. Să presupunem că datorită stagnării sau diminuării eficienţei factorilor de producţie, rata profitului pe ansamblul unei economii scade. Consecinţa? Investiţiile sunt mai puţin rentabile, ceea ce antrenează o reducere a înclinaţiei spre investiţii a unităţilor economice. Dacă această reducere nu este compensată de creşterea înclinaţiei spre consum, cererea pe ansamblul economiei scade. Explicaţia reducerii cererii este simplă, dacă ne amintim că cererea globală cuprinde consumul, investiţiile şi exportul. Dacă investiţiile scad, iar toate celelalte variabile nu se modifică, evident cererea scade. La aceeaşi ofertă, cererea este mai mică, ceea ce conduce la creşterea stocurilor şi obligă firmele să-şi restrângă producţia. Restrângerea producţiei va fi însoţită de creşterea şomajului, deci de reducerea gradului de ocupare.

18. STATUL ŞI ECONOMIA

Ce ştim despre... 1. Statul este unitatea economică pe care o încadrăm în categoria "administraţii

publice". Intervenţia statului în economie se realizează în principal la nivel macroeconomic, dar şi la nivel microeconomic.

66

La nivel macroeconomic, statul: - aplică măsuri de prevenire sau corectare a unor dezechilibre economice; - este principalul realizator al protecţiei sociale; - se implică în alocarea resurselor economice naţionale în scopul creşterii eficienţei economice de ansamblu; - este responsabil al elaborării şi executării bugetului public; - asigură cadrul juridic de desfăşurare a activităţii economice; - mediază conflictele de muncă; - este titular unic de monedă.

La nivel microeconomic, statul: - gestionează proprietatea publică; - fixează unele preţuri (puţine); - fixează salariul minim pe economie.

2. Intervenţia statului în economie este limitată de:

- raporturile de interese dintre cei pro şi cei contra implicării statului; - libera iniţiativă a unităţilor economice; - autonomia administraţiei publice locale şi centrale.

3. Bugetul de stat reflectă formarea veniturilor statului şi cheltuirea acestora, pe capitole de venituri şi cheltuieli şi se stabileşte anticipat pe un an. Cele mai importante venituri ale statului sunt: impozitele pe venituri (care deţin cea mai mare pondere în totalul veniturilor), cotizaţiile la asigurările sociale şi veniturile firmelor publice. Cheltuielile statului sunt destinate în principal: asigurărilor sociale (care au cea mai mare pondere), apărării, învăţământului, sănătăţii, funcţionării administraţiei şi afacerilor. Bugetul poate fi:

- echilibrat, dacă veniturile sunt egale cu cheltuielile; un astfel de buget nu afectează economia (are efect neutru)

- excedentar, dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile excedentul poate fi util pe termen scurt (de exemplu, permite diminuarea inflaţiei) dar dacă este mare şi de durată are efecte negative întrucât lasă nefolosite o parte din resursele statului;

- deficitar, dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile; în acest caz, deficitul se acoperă prin împrumuturi interne şi externe sau/şi prin emisiune monetară (emisiune care conduce în general la inflaţie). Totalitatea împrumuturilor destinate acoperirii deficitului bugetar formează datoria publică. Pe. termen scurt, deficitul bugetar poate stimula creşterea economică (aşa cum am văzut în lecţia precedentă, prin politica cheltuielilor publice); pe termen lung, el are efecte negative (în primul rând inflaţia)

4. În stabilirea impozitelor, statul urmăreşte atingerea unui prag optim de impozitare, care pe de o parte să stimuleze activitatea unităţilor economice, iar pe de altă parte să asigure suficiente venituri bugetare.

5. Programarea economică este activitatea de elaborare a unor programe care vizează economia naţională în ansamblul său. Scopul acestor programe este conturarea unor coordonate ale dezvoltării economice sau rezolvarea unor probleme generale ca: inflaţia, şomajul, crizele economice, ameliorarea eficienţei economice ş.a. Prin programare statul: - elaborează recomandări pentru unităţile economice; - îşi constituie resursele pentru aplicarea programului; - alocă resursele pentru destinaţiile prevăzute în program.

67

Întrebări frecvente pe această temă 1. Cum se determină gradul de îndatorare al statului? Gradul de îndatorare

(Grd) se determină cu ajutorul relaţiei: Grd = datoria publică/PNB În locul PNB se poate lua în calcul, după caz, PIB. 2. De ce implicarea statului în economie are şi caracter subiectiv? Caracterul subiectiv al implicării statului derivă din faptul că statul nu reprezintă ceva

abstract, ci este o unitate economică reprezentată de funcţionarii publici. Aceşti funcţionari au concepţii proprii cu privire la implicarea statului, adesea subiective, chiar dacă se formează pe baza realităţii economice. În plus, celelalte unităţi economice reacţionează în felul lor la măsurile adoptate de stat, ceea ce aduce un supliment de subiectivism.

3. Ce deosebire există între programare, planificare şi prognozare? Programarea este orientativă, în timp ce planificarea (specifică eeonomiilor

centralizate) este obligatorie. Cât priveşte programarea şi prognozarea, ele desemnează aproximativ acelaşi lucru: elaborarea unor programe generale de dezvoltare. Diferenţa ţine cel mult de orizontul de timp: programarea se realizează pe termen scurt şi mediu, pe când prognozarea are în vedere dezvoltarea pe termen lung.

4. Care este rolul impozitelor în economie? Rolul impozitelor poate fi privit din mai puncte de vedere. Astfel, dacă plecăm de la

constatarea că impozitele sunt principalele venituri ale statului, este evident rolul acestora de finanţare a sectorului public: apărare, sănătate, învăţământ ş.a.

Pe de altă parte, impozitele sunt instrumente prin care statul poate influenţa alocarea resurselor în societate, dezvoltarea economică şi structura economiei naţionale. Aşa cum am învăţat, prin reducerea impozitelor în recesiune sunt stimulate consumul şi investiţiile, creându-se premise pentru ieşirea din criză. Prin creşterea generală a impozitelor se frânează creşterea eeonomica. De asemenea, aplicarea unor impozite diferenţiate modifică alocarea resurselor în economie şi chiar structură economiei. De exemplu, dacă statul doreşte să stimuleze să spunem industria IT, reduce sau elimină impozitele pe profit în acest domeniu. La fel acţionează dacă doreşte să stimuleze dezvoltarea unor regiuni geografice (ceea ce la noi întâlniţi sub denumirea de zone defavorizate).

Intervenţia statului prin politica fiscală (impozite) se realizează cu scopul declarat de a corecta dezechilibrele economice, de a mări eficienţa în alocarea resurselor şi a impulsiona în acest fel dezvoltarea economică.

19. PIAŢA MONDIALĂ

Ce ştim despre... 1. Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale privite în inter-

dependenţa legăturilor economice dintre ele. Piaţa mondială reprezintă ansamblul relaţiilor de schimb dintre unităţi economice din ţări diferite ce se stabilesc pe baza cererii şi ofertei.

2. Formele pieţei mondiale sunt: a) comerţul internaţional, care include exportul şi importul de bunuri şi servicii;

această piaţă deţine cea mai mare pondere în piaţa mondială;

68

b) piaţa internaţională a capitalului, care include plasamentele de capital în străinătate: investiţii directe, de portofoliu (titluri de valoare), credite externe; este piaţa care cunoaşte în ultimii ani cea mai accentuată creştere;

c) piaţa muncii, care se referă la migraţia internaţională a forţei de muncă; d) piaţa mondială a produselor ce încorporează un nivel înalt de cunoştinţe

ştiinţifice; e) piaţa schimburilor valutare, care include operaţiunile cu monedele diferitelor ţări. 3. Comerţul internaţional cuprinde ansamblul tranzacţiilor de export şi de import; el

se reflectă în balanţa comercială. Balanţa comercială a unei ţări cuprinde valoarea totală şi pe grupe de mărfuri şi ţări a

exportului şi importului. Ea poate fi: - echilibrată, când exportul şi importul au aceeaşi valoare (exportul net este zero); - excedentară, dacă valoarea exportului depăşeşte valoarea importului; ea este un obiectiv pentru ţările care doresc să-şi declare moneda convertibilă şi pentru ţările care au datorii externe; - deficitară, dacă valoarea exportului este mai mică decât valoarea importului; deficitul se acoperă din credite externe şi din rezerva valutară.

Balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi. Balanţa de plăţi reflectă toate tranzacţiile unui stat cu exteriorul (comerţ, plasamente de capital, transferuri gratuite ş.a.). Ea poate fi: - echilibrată, dacă încasările şi plăţile externe sunt egale; - excedentară, dacă încasările sunt mai mari decât plăţile; - deficitară, în caz contrar şi indică o activitate externă nefavorabilă.

4. Comerţul internaţional cunoaşte în perioada contemporană următoarele tendinţe: - creşterea mai accentuată decât cea a P.I.B. mondial; - schimburi în structura mărfurilor tranzacţionate în favoarea mărfurilor industriale cu grad inalt de prelucrare; - creşterea ponderii ţărilor dezvoltate în comerţul internaţional; - instituţionalizarea comerţului internaţional, crearea unor instituţii cu vocaţie mondială care să faciliteze acest comerţ (cum este Organizaţia Mondială a Comerţului, prescurtat O.M.C.).

5. Taxele vamale reprezintă impozitele percepute asupra mărfurilor care fac obiectul comerţului internaţional, mai ales asupra importurilor. Ele mai sunt numite şi bariere tarifare la importuri (la fel ca şi accizele), alături de care se mai folosesc şi bariere netarifare, cum ar fi: plafoane cantitative (de exemplu, se importă maximum 10.000 t de carne de pui din Ungaria), exigenţe de calitate, de protecţie a mediului şi a sănătăţii (de exemplu, boala «vacii nebune» din U.E. a condus la interzicerea de către statul român a importurilor de carne de vacă din U.E.). Ţările între care mărfurile circulă în mod liber formează uniunea vamală (de exemplu, U.E. este o astfel de uniune).

6. Indicatorii de măsurare a eficienţei comerţului exterior sunt: a) Cursul de revenire brut la export exprimă cheltuiala internă cu care se obţine o

unitate valutară în exterior: Cre = (Pi + Cc) / Pv,

în care: Cre este cursul de revenire la export, Pi preţul intern al mărfii exportate, Cc cheltuielile de circulaţie până la frontieră şi Pv preţul extern în valută încasat din vânzarea mărfii.

69

Observaţi că acest curs este un raport de eficienţă între CHELTUIELI ş i REZULTATE, deci trebuie să fie cât mai mic; măcar mai mic decât cursul de schimb, altfel operaţiunea nu este eficientă (dacă, de exemplu, din exterior am obţine un dolar pentru 30.000 de lei, în timp ce pe piaţa valutară obţinem acelaş i dolar pentru 27.000 de lei, de ce să ne mai asumăm ricul unui export? Ca să pierdem 3000 de lei la dolar?).

b) Cursul de revenire la import (Cri) exprimă cant itatea de monedă naţională ce se obţine prin vânzarea pe piaţa internă a mărfii importate cu o unitat e valutară. Se determină ca un raport între preţul mărfii importate pe piaţa internă (P i) din care se scad taxele de import (Ti) şi preţul mărfii în exterior (Pv):

Cri = (Pi - T i) / Pv .

Observaţi că acest raport de eficienţă apare sub forma REZULTATE/CHELTUIELI,

deci trebuie să fie cât mai mare, măcar mai mare decât cursul de schimb pentru ca operaţiunea să fie eficientă.

c) Profitul pe o unitate valutară rulată în comerţul exterior se poate determina că diferenţa între cursul de revenire la import şi cursul de revenire la export.

Pe ansamblul economiei naţionale, eficienţa comerţului ext erior se apreciază prin prisma contribuţiei sale la creşterea P.I.B. şi a venitului naţional (amintiţi-vă din capitolul 16 că exportul net este o componentă a tuturor indicatorilor macroconomici).

Între bări frecvente pe această temă

1. De ce partici parea fiecărei ţări la relaţiile internaionale este o condiţie a

dezvoltării economice şi a creşterii standardului de viaţă ? Motivele sunt numeroase. Astfel, prin intermediul comeţului internaţional, statele

cumpără factori de producţie şi bunuri de consum pe care nu le-ar fi putut produce în ţară sau de care ţara nu dispune (resurse naturale), sau bunuri pentru care în ţară cheltuielile de producţie ar fi fost mai mari. Pe de altă parte, prin relaţiile externe, o ţară beneficiază de o piaţă de desfacere nai mare decât cea naţională. Producând mai mult, firmele realizeaz ă economii de scară (la cheltuielile de dezvoltate), iar eficienţa economică creşte.

Accentuarea concurenţei, ca urmare a concurenţei externe este şi ea un factor de progres pentru că obligă firmele la a adopta măsuri pentru mărirea eficienţei economice.

În plus, prin plasamentele de capital ext erne, o ţară poate beneficia de mai mult e investiţii decât i-ar permite economis irea internă, deci de o creştere economică mai accentuată. Pentru ţările cu surplus de capital, relaţiile externe oferă plasamente mai avant ajoase.

Nu în ultimul rând, participarea la piaţa mondială implică şi participarea la schimbul mondial de informaţii şi realiz ări tehnologice remarcabile, ceea ce conduce la difuzarea progresului tehnic in intreaga economie mondială, deci la creşterea mondială.

2. Ce deosebire există între balanţa comercială şi balanţa de plăţi? Între cele două balanţe există o relaţie de la parte la întreg. Balanţa comercială

reflectă doar exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe când balanţa de plăţi reflect ă toate relaţiile economice internaţionale.

70

3. De ce devalorizarea monedei naţionale are un efect stimulativ imediat asupra exporturilor?

Pentru că la o unitate valutară revin mai multe unităţi monetare naţionale. Prin urmare se relaxeaza restricţia ca Cre să fie mai mic decât cursul de schimb, în plus, exporturile devin mai ieftine pe piaţa mondială, ceea ce conduce la o creştere a cererii de produse naţionale pe piaţa mondială şi la creşterea exporturilor (pentru mai multe explicaţii, vezi capitolul 19).

4. De ce simpozioanele ştiinţifice internaţionale nu sunt o componentă a pieţei

mondiale? Pentru că nu presupun un schimb marfar de idei, pe baza cererii şi ofertei, ci reprezintă

un schimb reciproc de idei şi concepţii ştiinţifice. 5. De ce trebuie protejate în comerţul internaţional acele mărfuri pentru care

productivitatea muncii este mai mare decât media naţională? Aceasta este concepţia lui Mihail Manoilescu despre comerţul internaţional (În

lucrarea «Forţele naţionale productive şi comerţul exterior»). Autorul lucrării consideră că trebuie protejate de concurenţă externă numai acele domenii rentabile, de mare productivitate a muncii, domenii în care ţara ar putea să dobândească un avantaj comparativ, faţă de celelalte ţări. Domeniile în care productivitatea muncii este mai mare decât media naţională sunt domeniile cele mai eficiente ale unui stat, iar statul trebuie să încurajeze, chiar prin protecţie, dezvoltarea lor. În schimb, cele care au o productivitate sub media naţională nu trebuie încurajate, ci lăsate să se confrunte cu concurenţa externă, care fie le va face mai eficiente, fie le va elimina de pe piaţă.

20. PIAŢA SCHIMBURILOR VALUTARE

Ce ştim despre… 1. Pe piaţa schimburilor valutare se tranzacţionează monede ce aparţin diferitelor

ţări. Operaţiile de pe piaţă a schimburilor valutare se fac prin intermediul băncilor. Sumele de bani folosite reprezintă, în principal, depozitele bancare aparţinând unităţilor economice: firme, instituţii, persoane fizice. Participanţii la piaţa valutară fie au nevoie de valută sau monedă naţională pentru finanţarea activităţii, fie au intenţii speculative şi de protecţie faţă de riscul valutar.

2. Cursul pe piaţa schimburilor valutare se formează liber, prin confruntarea cererii cu

oferta. Diferenţa dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare pentru o monedă naţională revine băncii sub formă de comision.

3. Operaţiile realizate pe piaţa schimburilor valutare pot fi la vedere şi la termen.

Schimburile la vedere se finalizează în cel mult două zile lucrătoare de la încheierea contractului la cursul existent în momentul semnării contractului. Operaţiunile la termen sunt schimburi valutare care se contractează la cursul existent în momentul semnării contractului,dar care se finalizează la o dată ulterioară, numită scadenţă, fixată prin contract. Principalul scop al operaţiunilor la termen pe piaţa valutară este protecţia în faţa fluctuaţiei cursului de schimb; alături de acest scop, alte motivaţii pot fi cele speculative şi nevoia de plasare a capitalului disponibil în străinătate.

71

NU CONFUNDA! Operaţiunile la termen pe piaţa valutară cu Operaţiunile la termen pe piaţa

financiară; chiar dacă asemănarea este mare din punct de vedere al mecanismului, există cel puţin două aspecte complet diferite: unul ca pe piaţa financiară se tranzacţionează titluri de valoare, iar pe cea valutară monede şi altul că scopul principal pe piaţa financiară este cel speculative, iar pe cea valutară protecţia la risc.

4. Cursul la termen este mai ridicat decât cel la vedere din două motive:

- perspectiva de a creşte sau se a se seduce raportul de schimb dintre două monede (nscul mal mare); - dobânda practicată pe piaţa monetară, dobânda care sste un venit alternativ celui ce ar putea fi obtmut pe piaţa valutară.

5. Moneda naţională a României, leul, este o monedă, cu convertibilitate limitată

intern şi la operaţiuni de cont curent. Aceasta înseamnă că moneda noastră este convertibilă doar pe teritoriul ţării noastre şi numai pentru operaţiuni de comerţ exterior şi de transfer de venituri peste graniţă (de exemplu, transferul profitului din România în S.U.A., sau transferul salariului din Israel în România). Leul este doar parţial convertibil pentru operaţiuni de capital, cum ar fi, de exemplu, construirea unei fabrici în Rusia.

6. Rolul B.N .R. este supravegherea şi reglementarea funcţionării pieţei valutare din

România, ca şi stabilirea cursului oficial. Cursul oficial este o medie ponderată, calculată pe baza tranzacţiilor care au loc zilnic pe piaţa interbancară.

7. Băncile: - afişează propriile cursuri de vânzare şi cumpărare, formate pe baza cererii şi

ofertei liber exprimate la nivelul băncii, dar în stabilirea cărora se are în vedere, orientativ, şi cursul oficial;

- pot executa operaţiuni la vedere şi la termen pe cont propriu sau în contul clienţilor; - se pot refinanţa, dacă nu au suficiente resurse pentru a onora cererile clienţilor.

8. Clienţii: - pot reţine integral încasările din export; - trebuie să justifice, cu o documentaţie adecvată, ordinele de cumpărare; sumele

cumpărate pot fi folosite doar în scopul în care au fost cumpărate; dacă nu au fost folosite, ele trebuie revândute în maximum 7 zile de la expirarea termenelor din documentaţia prezentată;

- nu sunt obligaţi să justifice ordinele de vânzare. Întrebări frecvente pe această temă 1. De ce rata dobânzii este «arma esenţială a politicii monetare de reglare a

cursului de schimb» ? Cea mai simplă explicaţie a acestei afirmaţii, care aparţine lui Lionel Stoleriu,

porneşte de la observaţia că dobânda este un venit alternativ celui ce ar putea fi obţinut pe piaţa valutară de o persoană care are disponibilităţi băneşti cu alte cuvinte, dacă să spunem în acest moment aţi avea 100 mil. de lei aţi putea fie să-i transformaţi în valută, în speranţa creşterii cursului in viitor, şi să câştigaţi din creşterea respectivă, fie să-i depuneţi la bancă şi să încasaţi dobândă. Evident, veţi opta pentru acel plasament care speraţi să vă

72

aducă cel mal mare venit. Dacă rata dobânzii creşte, sunteţi mai tentaţi să depuneţi banii la bancă: scade cererea de valută ş i se îmbunătăţeşte cursul monedei naţionale. De la acest comportament pleacă banca centrală în stabilirea politicii monetare. Astfel, dacă moneda naţională pierde prea repede din valoare, banca centrală creşte rata dobânzii la creditele de refinanţare ale băncilor comerciale şi determină o creştere a ratei dobânzii în economie. Această creştere, atrage disponibilităţile în monedă naţională în bănci şi reduce cererea de valut ă, deci pres iunea asupra cursului de schimb al monedei naţionale. Mai mult, atraşi de dobândă bancară, unii agenţi economici îşi convertesc valuta în monedă naţională pe care să o depună la bancă; are loc creşterea ofertei de valută care din nou acţionează pozitiv asupra cursului monedei naţionale.

2. Persoanele fizice sunt subiecţi ai pieţei valutare? Nu, tranzacţii1e pe piaţa valutară se realizează prin intermediul băncilor sau prin

intermediarii autorizaţi de banca centrală. 3. De ce în România trebuie justificate ordinele de cumpărare de valută? Pentru că din documentaţia justificatoare rezultă dacă valuta respectivă va fi folosită

pentru operaţii de cont curent, singurele operaţii pentru care moneda noastră este convertibilă. De asemenea, dacă suma este solicitată pentru o operaţiune de capital, documentaţia include aprobarea B.N.R. pentru acea operaţiune.

4. Dacă avem în vedere doar rata inflaţiei, cum putem determina evoluţia cursului de schimb?

Foarte simplu. Să presupunem că pornim de la un curs de schimb: ldolar = 27.000 lei şi ca raţa inflaţiei în România în 2001 este de 30%, iar în S.U.A. este de 2%. Cursul de schimb este preţul unei monede exprimat prin altă monedă. Dacă în România preţurile cresc cu 30%, înseamnă că şi preţul dolarului, care este şi el o marfă, trebuie să crească cu 30%. Pe de altă parte, dacă în S.U.A. preţurile cresc cu 2%, şi preţul leului, care este o marfă pentru S.U.A., ar trebui să crească cu 2%. În concluzie, dolarul creşte de 1,3 ori şi scade de 1,02 ori, deci în 2002 vom avea: 1 dolar = (27.000 x l,3)/ 1,02, deci 1 dolar = 34.412 lei.

21. PROBLEMELE GLOBALE ALE ECONOMIEI MONDIALE

Ce ştim despre ...

1. Problemele globale ale omenirii sunt acelea fără rezolvarea cărora nu sunt posibile progresul şi bunăstarea mondială, cum ar fi: înarmarea, criza alimentară şi subdezvoltarea, poluarea, inflaţia şi crizele economice ş.a. Globalizarea acestor economii decurge din unicitatea economiei mondiale şi din interdependenţele dintre statele lumii (de exemplu, nu putem împiedica un poluant să treacă din Bulgaria în România, astfe1 că ambele ţări trebuie să rezolve problema; alt exemplu: criza economică din Rusia din 1998 a afectat toate ţările lumii şi cu atât mai mult ţările ex-comuniste).

2. Criza alimentară exprimă lipsă acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei

globului. Cei mai importanţi factori care frânează creşterea producţiei alimentare pe locuitor în ţările sărace sunt:

73

lipsa unor păşuni permanente în zonele secetoase; pierderea unor suprafeţe agricole tot mai mari în favoarea construcţiilor sau datorită

eroziunii; creşterea mai rapidă a populaţiei faţă de creşterea producţiei agricole; randamente agricole scăzute; disponibilul redus de apă dulce; alocarea de resurse insuficiente creşterii producţiei alimentare.

Pentru rezolvarea crizei alimentare, ţările dezvoltate acordă asistenţă celor sărace în vederea creşterii randamentelor agricole ale acestora.

3. Poluarea este o stare negativă a relaţiei dintre mediul natural şi mediul creat de om, caracterizată prin deprecierea ciclurilor normale de viaţă bigeochimică, ca urmare a acţiunii unor factori poluanţi. Principalele forme de poluare sunt:

- poluarea complexă, chimică, termică şi radioactivă generată de consumul crescând de energie al omenirii; cum cca. 97% din producţia de energie provine din combustibili fosili, prin arderea acestora în atmosferă se degajă o cantitate mare de CO2. Acumularea de gaze în straturile superioare ale atmosferei a condus la efectul de seră care se concretizează în încălzirea planetei şi afectează echilibrul ecologic.

- poluarea radioactivă derivă din reziduurile radioactive eliminate în mediu şi din pericolul unui conflict nuclear;

- poluarea cu fluorocarburi clorurate, care conduce la erodarea stratului de ozon; - poluarea cu metale toxice: plumbul şi mercurul. 4. Gravitatea poluării decurge în plus din următoarele: faptul că nu se cunoaşte limita

superioară a poluării, dincolo de care dezechilibrul ecologic ar fi ireversibil; faptul că există un decalaj, adesea important, între momentul evacuării poluantului şi momentul manifestării efectelor sale negative;

Întrebări frecvente pe această temă 1. De ce criza financiară dintr-un stat, de exemplu România, este o problemă

globală a omenirii? Pentru că efectele acestei crize se propagă în întreaga economie mondială. De

exemplu, dacă la un moment dat, România nu ar mai putea să-şi plătească exporturile şi datoria externă din cauza prăbuşirii sistemului bancar propriu, ar fi afectaţi toţi cei care aveau relaţii cu ţara noastră. În plus, toate ţările din regiune ar fi afectate de criză prin creşterea riscului de afaceri regional. Pentru rezolvarea crizei, resursele României ar fi insuficiente şi ar fi nevoie de asistenţă ţărilor dezvoltate şi a instituţiilor financiare internaţionale.

2. De ce tranziţia este o problemă globală a economiei? Procesul tranziţiei la economia de piaţă a ţărilor excomuniste ridică în faţa comunităţii

internaţionale probleme fără precedent istoric (de exemplu, rate ale inflaţiei de peste 100% însoţite de şomaj ridicat sau privatizarea). Pentru rezolvarea acestor probleme resursele interne sunt insuficiente şi este nevoie de asistenţă externă. În plus, tranziţia în curs de desfăşurare modifică fundamental relaţiile economice şi politice dintre state, generând chiar probleme politice, de genul crizei din Kosovo.

74

CAPITOLUL II

TEORIA JOCURILOR

1. SCURT ISTORIC AL TEORIEI JOCURILOR

Teoria jocurilor studiază comportamentul uman în situaţii conflictuale, în care raţiunea se opune raţiunii, fiecare din părţile implicate având putere de analiză şi posibilitatea de a lua decizii în scopul atingerii propriului obiectiv. Ea marchează semnificaţia ipotezei de raţionalitate atunci când satisfacţia individului este în mod direct afectată de deciziile celorlalţi agenţi şi defineşte soluţii pentru diferite situaţii conflictuale.

Teoria jocurilor reprezintă o metodă de cercetare a situaţiilor de interacţiune strategică, în care agenţii economici sunt conştienţi de interdependenţa ce există între ei iar fiecare va adopta propriile decizii ţinând cont de comportamentele celorlalţi1.

Apariţia teoriei jocurilor este istoriceşte legată de anul 1944 când matematicianul John von Neumann şi economistul Oskar Morgenstern publică celebra lucrare: Theory of Games and Economic Behaviour, ce a constituit primul model matematic care includea omul ca fiinţă raţională. Deşi teoria jocurilor este relativ recentă, teoria economică menţionează şi alte studii care au explicat într-o manieră izolată această problematică.

Astfel, Augustin Cournot studia în anul 1838 funcţionarea pieţelor oligopoliste în care fiecare firmă acţionează ştiind că volumul sau de producţie inf1uenteaza preţul pieţei. El definea echilibru ca o situaţie în care fiecare firmă alege producţia care sa-i maximizeze profitul dar ţinând cont de producţia anunţată de celelalte firme, demonstrând că un astfel de echilibru conduce la un preţ superior productivităţii marginale.

În anul 1833, J.Bertrand studia funcţionarea pieţelor oligopolistice în care firmele ale caror randarnente sunt constante produc acelaşi bun fiecare determinând preţul de vânzare. Rezultatul enunţat dr. Bertrand este cunoscut sub numele de paradoxul Bertrand: daca în situaţia de echilibrul fiecare firmă alege preţul care să-i maximizeze profitul considerând date preţurile propuse de celelalte firme atunci preţul de echilibru este egal cu costul marginal. Dacă o firmă fixeaza un preţ superior costului marginal şi realizeaza un profit pozitiv atunci o alta firmă poate atrage de partea ei întreaga clientelă propunând un preţ mai mic. În consecinta punctul de echilibru va corespunde unui preţ egal cu costul marginal.

În anul 1934 Stackelberg arată că anumite firme pot avea un rol de leader şi sunt capabile să impună preţul celorlalte firme. Firma leader, că firmă barometru, cunoaşte cel mai bine starea pieţei şi dispune de mijloacele necesare pentru a-şi domina adversarii. Ea nu este neapărat cea mai puternică dar este cea mai bine informată şi organizată. Firma leader poate sa obţina supraprofit atât pe perioadă scurtă cât şi pe perioadă lungă, fapt ce o apropie de situaţia de monopol. Dar ea nu controlează întreaga piaţă, profitul suplimentar încasat este mai redus decât el crede că ar putea fi obţinut de monopol.

Se pune întrebarea următoare: Care din comportamentele de mai sus ar trebui urmată? Pentru a răspunde la această întrebare era nevoie de o teorie care să reprezinte interacţiunile dintre firme. Aceasta este marele aport al teoriei jocurilor. Ea permite elaborarea unui cadru

1 Cahuc P.- La nouvelle microeconomie- Ed La Decouverte, Paris, 1998, pag. 14

75

analitic de analiză a situaţiilor în care deciziile unui agent pot afecta câştigurile celorlalţi agenţi.

Teoria jocurilor se ocupă cu studiul situaţiilor conflictuale a caror structura matematică se aseamana cu cea a jocurilor strategice ca şah, bridge etc. nu însă şi a jocurilor de noroc în care domina în mod exclusiv hazardul ca de exemplu jocul de ruletă. În jocurile la care participadoi sau mai mulţi concurenţi jucând între ei în anumite combinaţii (asocieri, alianţe etc.), un jucator reprezintă o unitate de decizie autonomă (care nu este neapărat o persoana fizică ci poate fi o firmă, un stat, o asociaţie de orice fel etc.) ce urmăreşte în mod conştient un anumit scop. Mai mult, acestor jucatori li se atribuie caracteristică de raţionalitate.

Teoria jocurilor studiază modul de luare a deciziilor raţionale de către indivizi în situaţii interactive atunci când rezultatele acţiunii lor depind în mod direct de acţiunile celorlalţi. În acest tip de situaţie, în care coordonarea acţiunilor individuale este reglată în ultima instanţă de concurenta, fiecare agent economic (denumit jucator în termenii teoriei jocurilor) trebuie sa prevada care vor fi acţiunile celorlalţi agenţi şi apoi să-şi optimizeze în funcţie de rezultatele obţinute propriul comportament.

Teoria jocurilor studiază modalitatea în care indivizii raţionali acţionează situaţiiie conflictuale. Ea marcheaza semnificaţia ipotezei de raţionalitate atunci când satisfacţia individului este în mod direct afectata de deciziile celorlalţi agenţi şi defineşte soluţii pentru diferite situaţii conflictuale. Din acest motiv cunoaşterea instrumentelor de analiză ale acestei teorii este azi indispensabilă, teoria jocurilor constituind o veritabilă matrice a teoriei economice contemporane. Primele situaţii conflictuale au fost analizate cu ajutorul matematicii în secolul al XVII—lea şi au avut ca obiect jocurile de noroc. Aceste analize, realizate de matematicieni celebri cum sunt Pascal, Fermat, Jaques şi Daniel Bernoulli, nu au condus însă la fundamentarea teoriei jocurilor ci mai mult la calculul probabilităţilor.

Deşi iniţial teoria jocurilor a fost concepută pentru a răspunde unei curiozităţi a matematicii, la originea ei aflându-se dorinţa de a găs i o soluţie t eoret ică la problemele, puse în condiţii de incertitudine, a jocurilor de noroc, nimic nu ar fi predispus atunci această branşă a matematicii la o înt âlnire cu economia. În cele ce urmează vom prezenta câteva din etapele dezvoltarii istorice ale acestei teorii ale cărei rădăcini sunt puternic ancorate adânc în istorie.

În prezent, teoria jocurilor face obiectul unor cercetări de marcă, atrăgând de partea ei economişti şi matematicieni de prestigiu. Eric Masakin de la Harvard şi Jean Tirole de la MIT au demonstrat că teoria curbei cererii îndoite a lui Paul Sweezy poate fi considerată ca rezultatul unui joc, în care dacă fiecare firmă ar determina un preţ al pieţei la rândul lor celelalte firme ar accepta acest preţ. Modelul lui Eric Mâşkin şi Jean Tirole rezolvă pnoblemele pe care le ridică teoria lui Paul Sweezy. Modelul permite previzionarea unei curbe a cererii definită prin două formule analitice în punctul comun, ceea ce corespunde unui preţ optimal şi unui nivel optimal al producţiei unui monopol.

Evoluţia principalelor concepte utilizate în teoria jocurilor şi care au fost dezvoltate de-a lungul timpului poate fi reprezentată schematic pnintr-un arbore de evoluţie al teoriei jocurilor.

Sintetizând cele prezentate mai sus, de la începutul secolul al XX-lea în evoluţia teoriei jocurilor s-au identificat trei etape de evo1uţie2 :

1) Perioada care a început din anii ‘20 şi care a durat până la sfârşitul celui de-al

doilea război mondial. În această perioada s-au elaborat jocurile strategice şi extensiuni ale

2 Kreps D. M.- Theorie des jeux et modelisation economique- Ed. Dunod, Paris, 1999, pag. 16

76

lor, jocurile de tactică militară, în special cele cu sumă nulă. Accentul cade pe cercetările strategice care servesc în mod optimal în scopul desemnării solutillor posibile ale acestor jocuri;

2) Perioada care începe odată cu apariţia lucrării lui John von Neumann şi Oskar

Morgenstern “Theory of Games and Economic Behaviour” (1944) şi care ţine pană la sfârşitul anilor ‘70. Preocuparea este centrata pe teoria jocurilor cooperative care acordă un mare interes coaliţiilor ce pot astfel să se formeze între indivizii raţionali cu scopul de a-şi maximiza câştigurile lor;

3) Perioada în care ne situăm, în prezent, în care un loc central este acordat atât

jocurilor non-cooperative cu echilibrul Nash considerat ca soluţie privilegiată cât şi jocurilor dinamice.

Cercetările şi rezultatele din teoria jocurilor au sedus practic majoritatea sectoarelor

de analiza economică. Microeconomia, economia asigurărilor, economia financiară precum şi o parte din economia internaţională, reprezintă domenii noi de aplicare a teoriei jocurilor. În prezent, teoria jocurilor ocupa un loc în teoria şi practica economică, fiind în prezent un principal instrument de analiză al noii microeconomii.

2. CONCEPTUL DE JOC

Teoria jocurilor analizează modul de adoptare a deciziilor în situaţii de competiţie în care acţionează mai mulţi agenţi raţionali, fiecare urmărind un anumit scop, independenţi în alegerea deciziilor proprii dar dependenţi prin rezultate. Această situaţie este formalizată în conceptul matematic de joc.

În teoria jocurilor, un joc, descrie o situaţie în care interacţionează indivizi ale căror interese sunt adesea opuse. Astfel, prin joc se înţelege o situaţie în care acţionează o mulţime de N= {1,2...n} elemente naţionale denumite jucători, care în mod succesiv şi independent, într-o ordine şi în condiţii specificate printr-un ansamblu de reguli, aleg câte o decizie dintr-o mulţime dată de alternative strategice.

Pentru teoria jocurilor, o situaţie poate fi considerată ca un joc dacă ea comportă următoarele elemente:

- o listă de indivizi, denumiţi jucători; - un ansamblu de alegeri posibile, denumite strategii, pentru fiecare jucator; - rezultatele asociate fiecărei alegeri a jucătorilor denumite soluţiile jocului. Un joc este caracterizat prin reguli care stipulează ordinea în care jucătorii intervin în

joc, atunci când jocul este format din mai multe runde. Regulile jocului precizează pentru fiecare situaţie recompensă (câştigul) pe care o primeşte fiecare jucător, ce depinde de întreaga desfăşurare a jocului, deci de ansamblul acţiunilor tuturor jucătorilor. Jucătorii sunt capabili să analizeze acţiunile lor şi acţionează în scopul obţinerii unui câştig cât mai mare posibil. Regulile de joc sunt definite în mod implicit în momentul în care lista de jucători este stabilită şi mulţimea alegerilor este precisă.

Jocul este compus dintr-un şir de mutări sau acţiuni succesive (runde de joc) efectuate de doi sau mai mulţi jucători sau parteneri. De cele mai multe ori interesele jucătorilor sunt diferite sau chiar contradictorii. Orice acţiune a uneia dintre părţi depinde de modul de acţiune a celorlalţi jucători, un şir de mutări realizate de către fiecare jucător, constituie o partidă, iar

77

fiecărei partide i se ataşează o anumită valoare, reprezentând câştigul partidei pentru fiecare jucător.

În teoria jocurilor, derularea jocurilor se realizează pornind de la câteva ipoteze de bază.

Prima ipoteză se referă la faptul că fiecare jucător căuta să-şi maximizeze câştigurile sale. Din acest motiv informaţia de care dispun jucătorii în momentul alegerii este esenţială. Teoreticienii teoriei jocurilor adoptă în acest sens o poziţie radicala: pentru a izola problema interacţiunii alegerilor individuale, ei presupun la început ca jucatorii poseda o informaţie completă: fiecare jucător cunoaşte totul despre el şi despre ceilalţi jucatori şi în special valoarea câştigului pentru fiecare rezultat posibil al jocului.

O a doua ipoteză este cea a cunoştinţelor (informaţiilor) comune. Fiecare jucător ştie că ceilalţi cauta sa maximizeze câştigurile lor dar ştie deasemenea că ceilalţi cunosc faptul că el este informat şi tot aşa mai departe. În situaţia în care informaţia este completă, singura incertitudine la care trebuie să facă faţă un jucator este aceea de a raspunde la întrebarea: ce vor face ceilalţi jucatori? Incertitudinea este endogena, pentru că ea provine în mod exclusiv din deciziile jucătorilor.

Deciziile jucătorilor depind de ceea ce cred ei că vor face, iar aceste decizii pot lua forme foarte diverse, adesea imprevizibile. La originea acestei probleme stă faptul ca interesele jucătorilor sunt în general contradictorii: adică cea mai bună soluţie pentru unul nu este neapărat cea mai bună soluţie pentru celălalt jucător.Cunoştinţele jucătorilor despre adversari pot să fie complete (fiecare jucător cunoaşte rezultatele tututor mutărilor precedente efectuate de fiecare partener, precum şi mulţimea variantelor pe care le pot utiliza ceilalţi) sau incomplete.

Din acest moltiv, în general, se adoptă o atitudine prudentă care constă în a analiza dacă printre alegerile posibile ale jucătorilor şi rezultatele corespondente exista una a căror proprietăţi sunt posibil de aplicat într-un mod. Aceste proprietăţi servesc deci la a caracteriza ceea ce numim conceptul de soluţie.

Martin Shubik3 arată ca o teorie poate fi considerată ca având două părţi: o parte descriptivă şi una aferenta soluţiei. Partea descriptivă conţine reprezentarea jucătorilor şi a preferinţelor acestora, regulile şi posibilităţile strategice, rezultatele şi câştigurile. Cealaltă parte, aferenta soluţiei, conţine rezultatul final al activităţilor motivate, raţionale ale jucătorilor. Combinaţiile de strategii ale jucătorilor, care venifică anumite proprietăţi sunt definite prin conceptul de soluţie a jocului.Dacă vom considera jocul doar după coordonatele sale logice, făcând abstracţie de contextul social în care se plasează de regulă vom constata o analogie cu situaţiile echivoce obişnuite. Jucătorii corespund agenţilor economici, regulile de joc corespund constrângerilor instituţionale, cu câştiguri exprimate în utilităţi sau profituri.4

Rezultatul jocului (denumit câştig sau utilitate) nu are întotdeauna o expresie cantitativă, el poate fi exprimat şi valoric. Se pot utiliza sisteme de valori care să permită exprimarea rezultatului printr-un număr. Matricea de câştiguri (matricea plăţilor) permite o reprezentare completă a jocului. Ea realizează o descriere a jocului precizând numărul de jucători, strategiile pe care le au ei la dispoziţie şi câştigurile în funcţie de combinaţiile strategice.

Jocurile matriciale experimentale sunt puse în aplicare fără o comunicare cu exteriorul. Există posibilitatea ca jucătorii să nu-i cunoască pe concurentiii lor, singura informaţie pe care ei o primesc fiind una de ordin numeric. Există însă posibilitatea ca jucători să cunoască identitatea concurenţilor. Din acest motiv este necesară realizarea unei distincţi importante, în construcţia modelelor de joc formalizate, cu privire la fluxurile de informaţii, a 3 Shubik M.-Strategie et structure des marches-Ed Dumond, Paris, 1964, pag. 65 4 Mallinvaud E.- Leçons de theorie microeconomique-Ed Dunod, Paris, 1999, pag 148

78

elementelor de reglare a jocului său a factorului exterior structurii formale. Mutările jucătorilor pot să fie libere (alegerea conştientă a unei mutări dintre toate mutările posibile într-o situaţie dată sau întâmplătoare (alegerea mutărilor cu un mecanism aleator). Strategia este o descriere completă a comportamentului jucătorului în fiecare circumstanţă posibilă. Într-un joc cu doi parteneri cu suma nulă, câştigul unui jucător este egal cu pierderea celuilalt, suma câştigurilor este egală cu zero, iar dacă se cunoaşte strategia pură a fiecărui jucător se poate prezice rezultatul jocului.

Jocul se derulează sub forma normiala atunci când întregul şir de decizii care trebuie să fie luate în decursul jocului se reduce la o singură decizie şi anume alegerea unei strategii. Din punct de vedere practic, jocul se joacă sub forma cxtinsă ceea ce înseamnă că mutările se realizează pe rând la fiecare moment al jocului, în funcţie de situaţie.

Teoria jocurilor strategice urmăreşte stabilirea unor baze ştiinţifice pentru decizie. Caracteristic, pentru acest gen de probleme este faptul că decidentul, în alegerea pe care o face, trebuie să ţină seama nu numai de condiţiile în care se desfăşoară un proces şi să aleagă soluţia cea mai bună, ci trebuie să ţină seama şi de deciziile pe care le ia adversarul şi de voinţa acestuia.

O strategie este un plan de deciz ii care defineşte mulţimea de decizii pe care jucătorul trebuie să o ia. În sens larg prin strategie se înţelege arta de a folosi cu îndemânare toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului. Din punct de vedere al teoriei jocurilor, prin strategie se înţelege totalitatea regulilor care permit alegerea unei decizii dintr-o mulţime de decizii pe care un jucător le are la dispoziţie. Ea reprezintă un procedeu care fixează pentru fiecare jucător modul în care poate face alegerea. Într-un joc static în care fiecare jucător nu ia decât o decizie, o strategie va cuprinde deci o decizie unică.

Teoria jocurilor operează cu conceptele de strategie pură ca şi cea de strategie mixtă (sau ponderată). Un şir bine definit de mutări efectuate de către un jucător (câte o mutare bine precizată în fiecare moment al partidei) deci o variantă de mutări succesive adoptată de un jucător se numeşte strategie pură a jucatorulul respectiv. Din punct de vedere intuitiv, o strategie pură a unui jucător este un plan de acţiune care precizează ce decizie trebuie aleasă la fiecare din mutările sale în funcţie de starea în care se afla jocul.

O strategie aleatoare a unui jucător este un sistem complet de probabilităţi (o repartiţie aleatoare) ataşate strategiilor pure ale jucătorului respectiv. Evident o strategie pură este un caz particular de strategie aleatoare definită de un sistem de probabilităţi, toate nule, cu excepţia probabilităţii corespunzătoare respectivei strategii pure care este egală cu unu. Prin urmare, se asociază fiecărei strategii pure a unui jucător o probabilitate astfel încât suma tuturor acestor probabilităţi sa fie egală cu unu. Se obţine astfel o strategie aleatoare sau mixtă a jucătorului respectiv. Strategia aleatoare reprezintă o selecţionare a unei strategii pure cu ajutorul unui procedeu aleator oarecare.

O strategie mixtă este cel mai bun răspuns la o acţiune oarecare dacă şi numai dacă fiecare din strategii reprezintă cel mai bun răspuns la această acţiune. Un jucător care optează pentru utilizarea unei strategii mixte va fi indiferent pentru toate strategiile pure la care strategiile mixte atribuie o probabilitate posibilă. O strategie este strict dorninată dacă există o altă strategie care poate aduce câştiguri superioare oricare ar fi strategiile alese de către ceilalţi jucători. Dacă aceste câştiguri sunt superioare sau egale, atunci strategia este denumită ca fiind slabă sau dominată.

Din contră, o strategie este dominată dacă ea permite obţinerea de câştiguri superioare oricăror altor strategii, indiferent de strategiile alese de ceilalţi jucători. Deoarece matricea de câştiguri exprimă relaţia între combinaţiile de strategii şi câştiguri, reprezentarea unui joc printr-o matrice de câştiguri este calificată ca fiind forma strategică a unui joc. Ea este

79

utilizată pentru a cerceta modul de acţiune al jucătorilor care doresc să obţină câştiguri maxime.

Schema unui joc strategic cuprinde mulţimea acţiunilor posibile pe care jucătorii le efectuează pe rând de un număr finit de ori, cu respectarea unor reguli cunoscute în prealabil şi care, în vederea stabilirii unui câştig trebuie să cuprindă neapărat repartiţia de valori între ei. Astfel, dacă pentru realizarea unui joc unul din adversari are la dispoziţie ,,m” alternative, iar partidă se încheie printr-o alegere, se spune că jucătorul are la dispoziţie, ,,m” strategii pure. În general dacă un jucător are de ales unul din numerele mulţimii {1, 2, ...,m} se spune că deţine ,,m” strategii pure; alegerea fiecăruia dintre aceste numere constituie o strategie pură.

Jucătorii urmăresc aplicarea unor strategii care sa-le aducă maximul de avantaje, cu alte cuvinte ei caută o strategie optimă. În jocurile strategice, prin câştigul realizat la sfârşitul unei partide se înţelege rezultatul confruntării a doua strategi pure alese de jucători. Deoarece adversarii nu urmăresc realizarea aceluiaşi eveniment, obiectivele lor sunt diferite ceea ce conduce la câştiguri diferite. Pentru determinarea câştigului, trebuie cunoscut rezultatul confruntării strategiilor pure a celor doi jucători. Astfel, o operaţie obligatorie, prealabilă determinării câştigului o reprezintă stabilirea strategiilor pure de care dispune fiecare jucător. De asemenea, trebuie cunoscută repartiţia câştigului, adică plată ce ar trebui făcută de unii jucători în favoarea altora în urma confruntării fiecărei perechi de strategii pure.

Pentru orice categorie de jocuri cu doi parteneri, câştigul face legătura între mulţimea strategiilor pure ale unui jucător şi mulţimea strategiilor pure ale adversarului său. Câştigul este exprimat printr-o funcţie de câştig, denumită şi nucleul jocului, care trebuie cunoscută de toţi jucătorii, odată cu celelalte reguli ale jocului. Nucleul unui joc este un concept care desemnează mulţimea de alocaţii a resurselor, astfel că nu exista o coaliţie intre jucători care să le permită creşterea câştigurilor în alt mod decât cel obţinut în cadrul nucleului. Nucleul jocului admite existenţa de coaliţii intre jucători iar mulţimea repartiţiilor care satisface condiţiile nucleului trebuie admisă ca soluţie a jocului doar dacă ea este nevidă. (vezi anexa 1.3.)

3. DILEMA PRIZIONIERULUI. JOCUL LOCALIZĂRII

În jocurile de duopol, strategiiLe posibile pe care cele două firme pot să le urmeze se referă: fie la înţelegerea pentru a împărţi profitul; fie există posibilitatea de a trişa în raport cu ceea ce au convenit iniţial, lucru ce ar permite firmei care trişează să obţină profituri substanţiale în detrimentul partenerului său. O astfel de structură este asemănătoare cu cea a jocului denumit dilema prizonierului. În situaţia de echilibru, cele două firme pot trişa sau din contră, dacă cele două firme respectă termenii înţelegerii, vor vinde la acelaşi preţ, producând acelaşi volum şi vor obţine acelaşi profit, ca un monopolist.

Dacă jocul de duopol se repetă la infinit, atunci există posibilitatea ca unul din cei doi jucători să-l pedepsească pe celalat dacă trişează. Astfel, într- un joc de duopol repetat la infinit, adoptarea de către fiecare jucător a strategiei lovitură pentru lovitură ar determină cele două firme să se conformeze înţelegerii iniţiale. În strategia lovitură pentru lovitură, dacă unul din cei doi jucători trişează, celălalt reacţionează în perioada următoare trişând la rândul lui. Această strategie conduce Ia un echilibru non-cooperativ, fiecare din cei doi jucători alegând în mod raţional să coopereze, deoarece celălalt ştie că el la rândul lui va aplica o pedeapsă celui care trişează. Incertitudinea, rezultată din condiţiile reale ale pieţei, poate în acelaşi timp să aibă ca efect în timp deteriorarea situaţiei de echilibru.

80

Teoreticienii jocului cu aplicaţii în economie au arătat că războaiele de preţuri pot fi considerate rezultatul unui joc de duopol repetat. Astfel, producătorii se conformează acordurilor încheiate până când fluctuaţiile cererii determina scăderea preţului sub o anumită Iimita.

Firmele reacţionează ca şi când aceasta scădere de preţ ar fi rezultatul unei defecţiuni din partea firmelor concurente. Ele trebuie să acţioneze în acest mod pentru că firmele lor rivale să creadă în continuare ca asupra lor planează posibilitatea de a fi pedepsite în caz de trişare.

Astfel, menţinerea credibilităţii arnenintarilor este esenţială în susţinerea, pe termen lung, a acordul încheiat intre firme. Pe astfel de pieţe pot interveni cicluri ale războaielor de preţ, care se pot finaliza cu eliminarea de pe piaţă a concurenţilor mai slabi.

Soluţiile jocurilor de duopol pot fi redate prin cele de ţip: Edgeworth, von Neumann-Morgenstern şi cea de tip Nash.

Pornind de la exemplu clasic al jocului denumit dilema prizonierului (formulat de W. Tucker), se poate realiza o analiză situaţiei de oligopol în termenii teoriei jocurilor. Astfel, pornind de la situaţia de duopol (piaţa este dominată doar de doi producători: A şi B, denumiţi jucători în termenii teoriei jocurilor), în matricea de rezultate (vezi fig.3.4) sunt înscrise profiturile realizate de firma A şi de firma B în funcţie de strategia adoptată: o producţie mai mare sau mai scăzută.

Productia firmei A ridicată scăzută

ridicată (5,5) (0,10) Producţia firmei B scăzută (10,0) (7,7)

Fig. 3.4 – Matricea de rezultate

Din matricea de rezultate (vezi fig.3.4.) se pot identifica patru situaţii strategice

posibile: - agresiune reciprocă: ambele firme (A şi B) optează pentru o producţie ridicată,

obţinând un profit identic şi egal cu 5. - cartel sau ,, înţelegere “: ambele firme se înţeleg pentru a reduce, în mod simultan

producţia lor, obţinând un profit identic şi egal cu 7. - atac reuşit de firma ,,A “: firma A deţine o funcţie de producţie mai puternică decât

firma B. Astfel, firma A realizează un profit maximum egal cu 10, prin preluarea unei cote de piaţă importante de Ia firma B. În acest caz, profiturile firmei B vor fi nule.

- atac reuşit de firma ,,B” : situaţie simetrică cu cea precedentă. De această dată, firma B realizează un profit maxim egal cu 10, iar profiturile firmei A se vor anula.

La fel ca în jocul dilema prizonierului, se poate verifica faptul că strategia optimă a fiecărui jucător conduce la o decizie care nu este una optimă din punct de vedere colectiv. Astfel, dacă producţia firmei B este scăzută, strat egia optimă a firmei A o reprezintă producţia ridicată (câştigând 10 în loc de 7); dacă producţia lui B este mai ridicată, atunci firma A trebuie să practice la rândul ei strategia unei producţii ridicate, câştigând un profit egal cu 5 în loc de un profit nul. Astfel, pentru firmă A strategia producţie nidicată este o strategie dominantă, ea fiind optimă oricare ar fi decizia luată de firma B. Un raţionament simetric poate demonstra că firma B poate să adopte la rândul ei strategia producţie ridicată. În această situaţie ambele firme A şi B aleg o producţie ridicată şi un profit egal cu 5, deşi ar putea să realizeze fiecare un profit egal cu 7, dacă ambele ar adopta strategia de reducere a producţiei.

81

În concluzie, acest exemplu simplu ilustrează posibilitatea de a încheia contracte menite în a limita efectele concurenţei. Când încheierea unor astfel de contracte este imposibilă sau prea costisitoare pentru a fi realizată, atunci echilibrul oligopolului oscilează în permanenţă între tendinţa unei concurente în exces pentru a invada piaţa şi cea a unei înţelegeri implicite pentru a limita efectele nocive ale concurenţei asupra profiturilor. Pentru o firmă, adoptarea unei strategii optime depinde de strategia care va fi adoptată de către ceilalţi concurenţi, astfel că deciziile adoptate de concurenţi pot să întreţină reacţii în lanţ, care nu converg în mod necesar spre un echilibru stabil al pieţei.

Teoria interdependenţei localizărilor se bazează pe ipotezele privind implicaţiile spaţiale ale oligopolurilor fără înţelegeri între participanţi. H. Hotelling a analizat modelul de localizare pentru doi vânzători, aflaţi în situaţia de duopol, ai unui produs omogen, în condiţiile în care cumpărătorii acelui produs sunt uniform distribuiţi pe piaţa liniara şi limitată.

Presupunând că fiecare client va cumpăra o unitate de produs şi va suporta costurile de transport, relocalizarea producţiei poate fi considerată instantanee, pentru că nu irnplica nici un fel de costuri.

Cel mai cunoscut exemplu pentru ilustrarea situaţiei enunţate anterior este analiza localizării a doi vânzători de îngheţată pe o plajă – văzută ca o piaţă liniară şi limitată – de lungime finită pentru un număr finit de turişti, presupunând că fiecare consumator va cumpăra îngheţata de la cel rnai apropiat vânzător. Vom rnai presupune că cei doi vânzători comercializează îngheţata de acelaşi tip, trebuind să aleagă preţul, cantitatea ce va fi vândută şi localizarea lor pe plajă. Pentru consumatori, distanţa ce urmează a fi parcursă reprezintă un element esenţial în alegerea firmei de la care el doreşte să-şi facă cumpărăturile (de exemplu, el va compara costuriIe deplasării cu preţurile propuse de alţi ofertanţi). Distanţele relative ale diferiţilor ofertanţi constituie indicatori nurnerici de substituire a bunurilor. Fiecare firma dispune astfel de o anumită ,,zona de atracţie’’ – formată din cumpărătorii care se situează în vecinătatea ei – a cărei dimensiune depinde de costurile de deplasare ale consumatorilor dar şi de preţurile pe care le propun ofertanţii.

Într-un model de tip linear (vezi fig.3.5), în care două firme A şi B oferă produsele lor unor consumatori repartizaţi în mod uniform pe o ,,plaja” ale cărei limite extreme sunt notate cu M şi N, existenţa unui preţ de echilibru depinde de mobilitatea firmelor A şi B şi de costul deplasării pentru consumatori (în ultimă instanţă de gradul de substituibilitate al bunurilor).

Fig. 3.5. - Repartizarea clienţilor într-o zonă de atracţie

Turiştii, potenţiali consumatori de îngheţată sunt repartizaţi în mod uniform pentru fiecare

vânzător, costul unitar al îngheţatei este constant şi egal cu ,,c”. Nu există nici o restricţie de capacitate. Fiecare turist doreşte să cumpere mai multă îngheţată dacă aceasta are un preţ de cumpărare mai mic decât: P euro.Astfel, produsele, care sunt bunuri identice, sunt diferenţiate pe orizontală de către cei doi comercianţi de îngheţată care nu se situează exact în acelaşi loc, deoarece turiştii prefera să cumpere, pentru acelaşi preţ, îngheţata de Ia punctul de vânzare cel rnai apropiat.

82

De exemplu, tipurile de îngheţată sunt reprezentate de un spectru larg de culori şi gusturi. Pentru vânzători, este mai puţin costisitor să modifice preţul afişat decât să-şi schimbe locul de vânzare.

Putem reprezenta deciziile de localizare şi determinare a preţului şi volumului de vânzare printr-un joc derulat în două etape. Dacă vânzătorii sunt situaţi în puncte diferite, turiştii trebuie să compare costurile totale de achiziţie. Fiecare vânzător este în faţa unei dileme: fie să fixeze un preţ ridicat, fie să fixeze un preţ mai scăzut pentru a câştiga o parte mai importantă din piaţă. Preţurile de echilibru, dacă există, depind de localizarea celor doi vânzători, deoarece clientela cea mai apropiată de fiecare vânzător este gata să plătească un preţ mai ridicat decât să parcurgă o distanţă mare între cei doi vânzători.

Diferenţierea produsului poate duce la posibilitatea de a crea în mod artificial o putere de monopol. De exemplu, dacă preţurile sunt doar proporţionale cu distanţa parcursă; nu există o situaţie de echilibru atunci când vânzătorii sunt prea aproape unii faţă de alţii. Dacă aceste costuri sunt proporţionale cu pătratul distanţei parcurse, atunci un echilibru exista indiferent de localizarea vânzătorilor. Soluţia pe care o propune Hotelling este formulată sub forma unui joc de duopol, aflat sub ipoteza că fiecare din cei doi vânzători sesizeaze reacţiile rivalului sau Ia o schimbare a localizării sale.

În prima etapă a jocului, vânzătorii aleg în mod noncooperativ localizarea lor astfel încât să-şi rnaximizeze profiturile, ştiind că preţul de echilibru în a doua etapă va fi stabilit în funcţie de localizările alese. Fiecare vânzător este confruntat cu o dilemă: dacă el se diferenţiază (prin distanţa faţă de concurentul său), atunci el pierde cota sa de piaţă.

Pentru o înţelegere rnai bună, vom simplifica problema presupunând că preţul este stabilit de vânzători. Aşa cum arată Hotteling, iniţial vânzătorii se afla în puncte diferite pe plajă, dar dacă unul din vânzători va presupune că rivalul său nu va reacţiona la o schimbare a localizării sale se mută mai în stânga acestuia. Dar, în rândul său, vânzătorul concurent se va muta şi el către acesta, astfel că în situaţia de echilibrul, vânzătorii aleg aceeaşi localizare spaţială, se vor găsi spate în spate, În mijlocul plajei (considerată centrul pieţei).Situaţi în acest punct, centrul plajei, nici unul dintre cei doi nu are interesul să părăsească această localizare spaţială, deoarece s-ar pierde jumătate din clientela sa.

Se poate concluziona că problemele de localizare în cazul de duopol tind spre o localizare concentrată în centrul pieţei, cu condiţia că cererea să fie complet inelastică. În general, alegerile de diferenţiere şi de preţ nu sunt optime. Diferenţierea întreţine preţuri mai ridicate decât cele ce ar putea fi obţinute în cadrul concurenţei perfecte, localizarea aleasa de către firme nu se realizează în scopul de a reduce suma costurilor de transport ale turiştilor.

Astfel, concurenţa intre vânzătorii care pot produce bunuri diferenţiate reprezintă un mod de alocare al resurselor ineficient după criteriul lui Pareto. Ea este ineficace dintr-un dublu punct de vedere: pentru comparatorii care ar prefera un alt sistem de preţ decât cel al vânzătorilor localizaţi în mod diferit; pentru vânzătorii care ar avea interesul să formeze o înţelegere după fixarea preţului minimal P pe care cumpărătorii sunt gata să-l plătească.

4. ECHILIBRUL NASH

Dilema prizonierului are o soluţie unică pentru ca ambii jucători au aceeaş i strategie dominanta. Când sunt adăugate mai multe opţiuni şansele ca toate persoanele să aibă aceeaş i strategie dominantă devin mai puţin probabile. John Nash sugera soluţia următoare care functionează adesea. Dacă un set de strategii cu însuşirea conform căreia nici un jucător nu poate beneficia din schimbarea strategiei sale, în timp ce ceilalţi jucatori îşi menţin strategiile neschimbate; acest set de strategii constituie un echilibru Nash.

83

Pentru a sublinia importanţa acestui concept, oricând vedem oameni cooperând în acelaş i fel pe o perioadă de timp indelungat ă, inferând că strategiile lor reflectă un echilibru Nash, este plauzibilă. De aceea pentru că oamenii continuă să facă lucrurile în acelaşi fel când schimbarea nu rentează.

Echilibrul Nash este autoconsolidant. Dacă fiecare jucător aşteaptă din partea celorlalţi sa aleagă echilibrul Nash, atunci fiecare jucator va alege echilibrul Nash. Comportamentul prevăzut se potriveşte cu comportarnentul de fapt. Astfel, echlibrul Nash este compatibil cu aşteptările raţionale.

Să presupunem că sunt disponibile trei nivele de cooperare (fară, pe jumătate, pe

deplin) pentru Bob şi Alice cu urmatoarele remuneraţii (în mii de $): Remuneraţia lui Bob Nivele de cooperare ale lui Alice Remuneraţia lui Alice Fără pe jumătate totală Nivele de cooperare fără ale lui Bob pe jumtate totală

În acest joc, nu există nici o strategic dominantă. Să luăm în considerare cazul lui

Alice. Dacă Bob nu coopereaza, Alice o duce mai bine necooperând. Dacă Bob coopereaza pe jumătate, Alice o duce mai bine necooperând. Totuşi când Bob cooperează pe deplin Alice o duce mai bine cooperând pe jumătate. Astfel, nici o alegere de una singură nu-i va aduce lui Alice profit, independent de ce alege Bob. În mod similar, nici Bob nu are o strategic dominantă.

Jocul chiar are un echilibru Nash. Pentru a găsi un echilibru Nash (este posibil să existe mai mult decât unul), pornim cu orice pereche de alegeri şi vedem dacă ambii jucători o duc mai rău dacă unul sau celălalt acţionează separat (presupunând că celălalt nu se schimbă). De exemplu, să presupunem că atât Alice, cât şi Bob cooperează pe deplin. Lui Alice îi este mai bine cooperând doar pe jumatate. Aşadar, acesta nu este un echilibru Nash. Să considerăm o cooperare pe jumătate din partea amândurora. Lui Alice îi este mai bine necooperând. După epuizarea tuturor combinaţiilor, nu ne mai rămâne nici una dintre cooperări. Alice o duce mai rău cooperând mai mult, presupunând că Bob nu cooperează deloc. În mod similar, Bob o duce mai rău acţionând diferit, presupunând că Alice continuă să fie necooperantă. Deci, colţul din stânga sus reprezintă un echilibru Nash. Nici unul dintre ei nu va coopera.

Problemă: Oamenii pot conduce maşini mari sau maşini mici. Să presupunem că oamenilor le pasă numai de costurile unui accident şi că aceste costuri sunt direct proporţionale cu greutatea combinată a maşinilor implicate. Accidente intre maşini au loc la întâmplare. Când toţi conduc maşini mici, costurile comune ale coliziunii sunt mai scăzute (sunt aceleaşi pentru ambele maşini). Totuşi când o maşină mai mare izbeşte o maşină mai mică, aproape toate costurile accidentului sunt asociate maşinii mai mici.

Schema costurilor este după cum urmează:

Costurile accidentului pentru maşina B Maşina A Costurie accidentului pentru maşina A mică mare

Maşina B mică mare

15.15 30.10 10.30 25.25

84

a. Care este soluţia cooperantă pentru acest joc? b. Care va fi trategia dominanta pentru toţi jucatorii? Soluţia: a. Aceasta este o altă vers iune a dilemei prizonierului. Soluţia cooperantă este ca

fiecare să conducă o maşină mică, determinând costurile accidentului ca fiind cele mai mici.

b. Strategia dominantă pentru toate persoanele este sá conducă o maşină mare. Dacă cealaltă persoana conduce o maşină mică, atunci să conduci o maşină mare este de asemenea cel mai bine (scăzând costurile accidentului de la 30 în cazul unei maşini mici la 25). Dacă cealaltă persoană conduce o maşină mică, atunci sa conduci o maşină mare este cel mai bine (scăzând costurile accidentului de la 15 în cazul unei maşini mici la 10). Toata lumea va conduce o maşină mare.

5. JOCURI KEYNESSIENE

Să presupunem că mai mulţi jucători într-o economie folosesc următorul joc : Retributia lui Bob Alice Retributia lui Alice Alegerea X Alegerea Y Bob Alegerea X Alegerea Y

20.20 0.0 0.0 30.30

Cu mulţi jucători, echilibrul Nash va fi că vor alege cu toţii X sau vor alege cu toţii Y.

Din moment ce Y este mai productiv (producând un total de 60.000$) este alegerea preferată. Dacă ar exista doar doi jucatori, ar fi alegerea comună. Totuşi cu mai mulţi jucători, nu este cazul. Să presupunem că jucătorii ar trebui sa aleagă între x şi y înainte să fie cunoscută productivitatea lor şi ar fi ales cu toţii x. Brusc, devine cunoscut că y este mai productiv. Dacă doar un jucator alege y, ei vor fi neproductivi. Rezultatul ar putea fi acela că coordonarea dintre mai mulţi jucători conduce la o alegere mai puţin decât optimă. Aranjând pentru toţi sa-şi schimbe opţiunea (în special dacă câştigurile schimbării sunt disproportionale) este prea costisitor. Acest tip de problemă de coordonare arată de ce anumite standarde tehnice pot deveni dominante atunci când într-un anumit sens, nu sunt cele mai bune. Principalul exemplu dat de obicei este tastatura QWERTY (literele venind de la cele din colţul stângă sus al tastaturii). Tastatura QWERTY a fost proiectată în secolul 19 cu caracterele alese să-i uşureze celui care scrie menţinerea tastelor fără să se comprime. QWERTY devine tastatură standard folosită de toată lumea. August Dvorakd a proiectat o nouă tastatura în 1930 care, fiind corectata, a permis oamenilor să dactilografieze mai repede şi a fost mai uşor de învăţat. Potrivit povestei lui QWERTY obişnuită, tastatura Dvorak nu a fost adaptată pentru că ar cere coordonarea industriei dactilografierii (de exemplu, revazând cursurile de dactilografiere, producând noi tastaturi şi aşa mai departe). Tehnologia veche find depăşită este numită dependenta de traiectorie. Dependenţa de traiectorie se întâmplă când, odată inceputa o anumită traiectorie, o economie devine inchisa într-o tehnologie inferioara. Din pacate, pentru susţinătorii dependenţei de traiectorie, povestea QWERTY s-a dovedit a fi falsa (tastatura QWERTY este la fel de rapidă ca oricare alta). Totuşi trebuie sa aduca un exemplu major al dependenţei de traiectorie.

Acest mod de gândire face parte din noile economii Keynesiene, care aşeaza ideile Keynesiene într-un chenar al aşteptărilor raţionale. Ţelul este de a explica de ce există asemenea prăbuşiri persistente în economie cum este Marea Depresiune. Ideea de bază este că

85

există multiple echilibre, ca economia ar putea aluneca într-un echilibru inferior, şi că prin dependenţă de traiectorie, ar putea fi blocate aici.

Pentru a ilustra un joc care conduce la o scădere bruscă, să presupunem că toţi jucătorii sunt salariaţi şi pot să aleagă să investească în tehnologia X sau în tehnologia Y. Tehnologia X cere o investiţie scăzută în capital şi în instruirea muncitorilor. Tehnologia Y cere o investiţie mare în capital şi în instruirea muncitorilor. Tehnologia Y, dacă este folosită, în mare rnasură, are cel mai mare profit. Piedica în folosirea tehnologiei Y este ca Y este mai costisitoare de folosit când muncitorii neinstruiţi suficient sunt imediat disponibili pe piaţa muncii. Să presupunem că 40 de procente din forţa de muncă trebuie să fie instruită la nivel înalt pentru că Y să fie cea mai profitabilă tehnologie. Aceasta conduce la două posibile echilibre. Dacă mai puţin de 40 de procente ale forţei de muncă sunt antrenate conform lui Y, atunci X este tehnologia mai profitabilă şi toată lurnea o va folosi pe X. Dacă mai mult de 40 de procente ale forţei de rnuncă sunt antrenate conform lui Y, atunci Y este tehnologia mai profitabilă şi toată lurnea o va folosi pe Y. Rezultatul este un joc de coordonare că cele de mai înainte în care fiecare selectează X sau Y.

Acest exemplu poate fi folosit pentru a explica expansiunile şi recesiunile economice. Să presupunem că toţi folosesc pe X. Apoi, tehnologia Y este descoperită. Piaţa anticipează că fiecare îşi va schimba tehnologia cu Y şi investitorii cheltuiesc în schimbare, anticipând (raţional) efectul pozitiv. Economia creşte, piaţa financiară se dezvoltă şi productivitatea creşte. La acest punct, poate datorită noii informaţii, piaţa ajunge să creadă că cele 40 de procente magice nu vor fi realizate. Aşadar, toată lumea se opreşte din a investi şi pragul de 40% nu este atins. Brusc, firmele care au investit în Y dau faliment, muncitorii bine instruiţi se trezesc fără slujbe şi economia intră în regres. Aceasta este o versiune a poveştii expansiunii şi recesiunii post-Walrasiana. Majoritatea modelelor Walrasiene au trăsături comune: (1) investiţiile creează exteriorizări care fac alte firme mai profitabile (aici creând o ofertă de muncitori pregăti (2) un anumit nivel critic al investiţiei largi în economic trebuie să fie obţinut pentru că ea să fie profitabilă pentru firme individuale. (3) aşteptările în ceea ce priveşte atingerea nivelului critic afectează nivelul activităţii economice.

În dilema prizonierului era greu ca oamenii să comunice şi să negocieze. Ce s-ar întâmpla dacă oamenilor le-ar fi uşor să comunice şi să negocieze. Rezultatul este descris de ceea ce se numeşte strategia dominantă. Înainte de a înţelege ce este strategia dominantă, trebuie să descriem comportamentul unei coaliţii care ne conduce spre ea. O coaliţie este un grup de jucători care sunt de acord să-şi coordoneze strategiile. Ceea ce primeşte fiecare membru al coaliţiei se numeşte alocare. Orice alocare se numeşte a fi Pareto eficienţa când singura cale de a face o persoană să câştige mai bine, este de a face pe altcineva să câştige mai prost. Pentru a ilustra acest lucru, să presupunem că singurul lucru pe care îl fac coaliţiile este să aloce bani. Să presupunem că, coaliţia A se străduieşte să aducă 10 membri şi coaliţia B cauta aceiaşi membri (ne gândim la coaliţi ca fiind cluburi şi oamenii pot adera într-un singur club). Mai întâi, coaliţia cu cei mai mulţi bani va domina în mod evident (asta înseamnă că va obţine cei 10 rnembri). Dacă A are de alocat doar 1000$ şi B are 1200$, atunci B poate oferi fiecărei persoane orice oferea şi A (ceea ce se va ridica la cel mult 1000$) plus ceva în plus. În al doilea rând, dacă mai multe coaliţii sunt în competiţie pentru atragerea de membri, ele vor fi nevoite să cheltuie toţi banii pe care îi au. Dacă B şi C au de cheltuială câte 1200$, dar B cheltuie doar 1200$, atunci C poate oferi mai mult decât B. După tot ce s-a spus şi s-a făcut coaliţia dominantă rămasă va fi cea care are mai mulţi bani, care vor fi alocaţi membrilor în întregime. Ea va fi Pareto eficienţă din moment ce, dacă un membru este făcut să câştige mai bine, un altul o va duce mai rău. Strategia dominantă a unui joc este formată din toate alocările nedominante. Nici o persoană sau grup nu pot deveni mai înstăriţi abandonând o coaliţie. Asta înseamnă, după cum am văzut, că dacă un membru este făcut să câştige mai

86

bine, un altul o va duce mai rău. Selectarea strategiilor dominante de către toţi jucătorii poate conduce la o situaţie suboptimala – în sens Pareto.

Am văzut că piaţa în concurenţă liberă îşi maximalizează beneficiile nete. Ce s-ar întâmpla dacă n-ar exista piata. Cum ar fi dacă, cineva este pe internet şi poate comunica cu oricine altcineva despre tot ce vor. Ei pot forma coaliţii pentru a cumpăra şi vinde bunuri. Va avea loc această afacere de comerţ. E la acelaşi preţ care ar fi rezultat de pe o piaţă liberă? Răspunsul este da. Motivele sunt următoarele:

1. Coaliţiile care domină vor fi cele cu cei mai mulţi bani alocaţi, cum am văzut mai sus. În cazul pieţelor, acest lucru corespunde beneficiului net maxim: suma surplusurilor producătorului şi consumatorului la nivelul de producţiei al unei pieţe libere.

2. Cu concurenţă (mai mulţi jucători), coaliţiile se vor forma şi reforma până când persoane similare prirnesc aceeaşi alocare. Acest lucru înseamnă că toţi cumpărătorii vor primi acelaşi preţ. Dacă un cumpărător primeşte un preţ mai mare, acest cumpărător poate merge la alţi vânzători şi să negocieze un preţ mai mic. Acest lucru va continua până când toţi cumpărătorii vor plăti acelasi preţ. În acel fel, tuturor vânzătorilor li se va plăti acelaşi preţ;

3. Preţul va egala preţul pieţei acolo unde curba cererii intersectează curba ofertei.

6. JOCURI EVOLUŢIONISTE

Până acum, jucătorii au fost inteligenţi şi raţionali şi au învăţat economia bine. Să presupunem, în schimb că jucătorii încep să ia decizii la întâmplare, îşi observă rezultatele, şi învăţând, adoptă reguli simple empirice de joc. Pentru a ilustra rezultatele, să lăsăm jucătorii sa se întâlnească la întâmplare să joace jocul urmator şi să lasam pe fiecare sa aleagă dând cu banul daca să coopereze sau nu:

Remuneratia jucatorului B A Remuneratia jucatorului A Necooperant cooperant B necooperant cooperant

15.15 30.10 10.30 25.25

Cu mai mulţi jucatori, sorţii vor decide că jumătate dintre ei sa fie cooperanţi, iar

cealaltă jumatate necooperanţi. o patrime va fi în perechi în care amândoi sunt cooperanţi, o pătrime în perechi unde nici unul nu cooperează, şi o jumatate în perechi în care numai unul cooperează. Dintre cei care au ales să coopereze, jumatate se vor întâlni cu cooperanţi, jumătate cu necooperanţi Asfel, dintre cei care cooperează 50% vor produce 25$ şi 50% vor produce 10$. Dintre cei care au ales să nu coopereze, 50% vor produce 15$ şi 50% vor produce 30$. Să presupunem că oamenii folosesc următoarea regulă empirică: îmi voi continua strategia actuala dacă produc media sau mai mult, altfel irni voi schimba opţiunea. Media per persoană este de 20$ (1/4* 10$) + (1/4* 15$) + (1/4*25$) + (1/4*3 0$). Tn schimbul urrnător, jurnatate dintre cei necooperanţi vor alege cooperarea şi jumătate dintre cei cooperanţi vor alege necooperarea. Decalajul de bază rămâne neschimbat şi jocul va continua tot aşa la nesfârşit.

Acurn să presupunem că oamenii se întâlnesc la întâmplare prima dată, dar dacă vor, pot continua cu partenerul actual folosind aceeaşi strategie (de exernplu, dacă un muncitor cinstit găseşte un angajator cinstit el va rămâne la slujba actuală). Rezultatul va fi ca după prima rundă, perechile cooperante vor ramâne cuplate şi celelalte se vor împerechea la întâmplare Cei din perechile necooperante din prima runda, vor alege acum sa fie ambii cooperanţi. Cei din perechile mixte, vor alege acum să fie ambii necooperanţi Astfel, avern

87

aceleaşi perechi jumătate - jumătate ca mai înainte. Din nou un sfert din acest grup va deveni permanent cooperant. Din moment ce jocul continuă perechile cinstite vor domina şi toate persoanele vor ajunge eventual într-o pereche onestă.

Acesta este un exemplu de joc evoluţionist. Oamenii nu pornesc la drum ca fiind oneşti sau necinstiţi, dar invata. Pentru că onestitatea este răsplătită, oamenii învaţă sa fie oneşti pe măsură cc jocul evo1uează.

Problemă: Să presupunem că în jocul de mai sus, perechile cooperante se despart după un număr de runde determinat aleatoriu (similar cu fluctuaţia normalá de pe piaţa locurilor de muncă). Vor continua să fie cooperanţi? Soluţie: Nu. Să presupunem că fiecare este cooperant, mai puţin tu. Ai putea sa-ţi înşeli (nu să cooperezi cu) partenerul tau de mult timp chiar înainte de sfârşit şi astfel să obţii mai mult. Acest lucru ar cauza despărtirea perechii, dar atunci ai fi cuplat cu alţi cooperanţi şi i-ai înşela şi pe ei. Aşadar a fi necooperant va renta cel puţin pentru unii oameni. Într-un mod similar, un escroc o duce mai bine când toată lumea este cinstita.

Teoria jocului evoluţionist şi-a primit numele pentru ca a fost aplicata în evoluţie. De ce, de exemplu, majoritatea anirnalelor prădătoare coopereaza cu alţi mernbrii ai haiteia În mod evident, animalele nu citesc cărţi despre teoria jocului pentru a- dezvolt a strategiile. Deja, vor învăţa anumite comportamente care se dovedesc a fi productive. Cel mai probabil, cooperarea rezidă în mai multă mâncare, căci o haită de animale este mai probabil să omoare o haită mai mare cu o probabilitate mai scăzută a daunelor. Simpla regula empirică – aceasta înseamnă mai multă mâncare pentru mine – ar deterrnina animalele să coopereze.

7. JOCURI DINAMICE

Abordarea dinamică a realităţii economice are în vedere modificarea parametrilor, a variabilelor care concură la desfăşurarea vieţii economice şi sociale. Studiul dinamic complet arată că în economie schimbările structurale şi oscilaţiile sunt regula şi nu excepţia, iar stările staţionare devin în general instabile când anumiţi parametrii variază. Astfel, economia poate evolua către cicluri economice sau către situaţii de haos economic. Din acest motiv s-a impus studiul dinamic în locul teoriilor clasice (studiul static) al echilibrelor economice, bazate în mare măsură pe modele economice constând din ecuaţii algebrice. Cheia pentru supravieţuire în cazul jocurilor economice o constituie capacitatea firmelor (denumite jucători în termenii teoriei jocurilor) de a-şi adapta strategiile la mediul aflat în permanenţă schimbare. Astfel, este necesară o anticipare corecta a evenimentelor viitoare, simulată cu ajutorul jocurilor de supravieţuire economică .

Analiza cross-impact, previz iunea cerere-hazard, precum şi scenarii multiple sunt numai câteva din metodologiile de realizare a previziunilor cu caracter economic. În ultimii ani aceste previziuni se realizează cu ajutorul unor programe implementate pe calculator şi module de decizie. Procesele cu caracter economic se studiaz ă în timp discret (an, lună, trimestru, semestru, decadă, săptămână, zi, oră) sau prin introducerea unei unităţi de simulare, dinamica acestor procese fiind descrisă prin modele discrete constând în ecuaţii cu diferenţe finite, sisteme de ecuaţii cu diferenţe finite sau ecuaţii recurente. Modelele microeconomice constituie nuclee din care se compun modelele macroeconomice, deoarece estimarea parametrilor, pentru acestea din urmă, depind de caracteristicile microeconomice. Dacă modelele prevăd o evoluţie caracterizată de o anumită ciclicitate, atunci confirmarea acestora are loc numai dacă în sistem nu s-au produs mutaţii structurale, cum ar fi o intervenţie puternică din partea statului care

88

modifică întregul mecanism de reacţii ale s istemului. Situaţia jocurilor non-cooperative dinamice de ,,n” jucători se poate analiza cu ajutorul a patru modele:

a. modelul cu preţ ca parametru (modelul punctului de interes general) ; b.modelul Cournot de ,,n’’ persoane (strategia de producţie); c.modelul Bertrand de ,,n’ persoane (strategia de preţ) ; d.jocurile strategice de preţ şi cantităţi de ,,n” persoane.. Pornind de la ipoteza că pe piaţa acţionează doar două firme, cazul duopolului,

economistul francez A. Cournot a anticipat conceptul de echilibru Nash (denumit ulterior echilibrul Cournot - Nash). În modelul de tip Cournot fiecare din cei doi producători aleg producţia fără să ţină cont de alegerea celuilalt. Preţul pentru care bunurile sunt vândute este determinat pornind de la cerere şi se ajustează până când oferta este egală cu cererea. Oferta totală este o însumare a celor două cantităţi produse: q = qa + q2. Preţul la care vor fi vândute bunurile va fi egal cu: P = M -qa — q2.

Dacă rnodelăm acest caz sub forma unui joc, atunci cele două firme devin, în termenii teoriei jocurilor, jucătorul 1 şi respectiv jucătorul 2. Jocul se derulează sub forma unor mutări simultane în care fiecare jucător alege un număr qi în intervalul [O, M ]. Părţile jucătorilor pentru acest joc sunt ident ificate cu ajutorul profiturilor pe care aceştia le obţin. Astfel, funcţiile de plată sunt: aa (qa ,q2) = (P-c)qa= (M-c-qa-q2)qa şi respective a2 (qa, q2) = (P- c)q2 = (M- c — qa — q2)q2.

Jocul este infinit dacă mulţimea de strategii a fiecărui jucător este infinită. Acest tip de joc nu este dificil de analizat dacă utilizăm calculul diferenţial. În situaţia de faţă se poate identifica un singur echilibru Nash de formă: (qa,q2). Pentru a găsi cel mai bun răspuns la alegerea q2 a jucătorului 2 este suficient ca jucătorul 1 să anuleze derivată funcţiei sale de profit:

8. PROVOCĂRILE JOCURILOR ÎN TEORIA ŞI PRACTICA MICROECONOMICĂ

Preocupată de problema cuantificării economice şi de exprimarea cât mai riguroasă a relaţiilor dintre ele, scoala marginalistă din cadrul gândirii economice a adus contribuţii la îmbogăţirea instrumentului analitic în acest domeniu şi a îmbogăţit considerabil problematica ştiinţei microeconomice, imprimându-i o pronunţată nota de modernitate.

Importanţa cunoaşterii mecanismelor pieţei, a relaţiilor dintre preţ şi celelalte variabile economice, este în general recunoscută atât la nivel microeconomic cât şi la nivel macroeconomic. Agentul economic (denumit jucător în termenii teoriei jocurilor) fie că este vânzător, fie că este producător trebuie să îşi definească un comportament şi să-şi formuleze strategiile de acţiune viitoare.

Modelele economice şi practica modelării economico-matematice au constituit un excelent instrurnent pentru studierea jocurilor cu caracter economic, stimulând cercetarea în acest domeniu. În ultimul deceniu o serie de metode de modelare din teoria matematica dar şi economică au fost utilizate pentru a studia evoluţia unor parametrii de stare din domeniul social- economic. Astfel, clasa de sisteme intens studiate în dinamica economică sunt cele care modelează ciclul de afaceri,. modelele de creştere economică precum şi modelele de care studiază jocul preţurilor într-o perspectivă dinamică.

În ultimul deceniu s-au evidenţiat şi evoluţii cvasiperiodice în cadrul modelelor economice precum şi comportament haotic. Astfel, s-a răsturnat concepţia dominantă în

89

ştiinţa economică şi anume că echilibrele economice sunt stabile şi în absenţa şocurilor externe, economia tinde spre o stare staţionară.

În calitate de instrument modern de lucru în economie, teoria jocurilorpoate fi utilizata în analizarea inegalităţii schimburilor derulate intre agenţi, schimburi care sunt în mod inevitabil, supuse costurilor de tranzacţie. Astfel, teoria jocurilor pune la dispoziţia agenţilor economici un set de strategii posibile (scenarii de joc) pentru simularea diferitelor structuri de piaţă şi mai ales pentru formularea şi adoptarea deciziilor care sa conducă spre cel mai bun rezultat posibil.

Teoria jocurilor redă, prin generosul său instrumentar, o grilă de analiză pentru identificarea cauzelor inerente tranzacţii de pe piaţă. Ea îşi bazează postulatele pe analiza legăturilor de interdependentă strategică ale agenţilor economici. Din acest motiv analiza microeconomică, din perspectiva teoriei jocurilor este orientată spre rezolvarea conflictelor cauzate de problemele de redistribuire. Teoria jocurilor alături de economia informaţiei sunt instrumentele de lucru ale noii microeconomii.

Pornind de la ipoteză de raţionalitate, ţinând cont de infomaţia de care dispun agenţii economici (denumiţi jucători în termenii teoriei jocurilor) precum şi de constrângerile impuse prin regulile de joc, intrumentarul oferit de teoria jocurilor în economie este unul generos şi extrem de util. Din acest instrumental fac parte modelele de interacţiune a agenţilor raţionali. Acestea sunt modele de joc ale căror aplicaţii se regăsesc în domeniul economic, în general şi cel microeconomic în special.

Teoria jocurilor demonstrează că deciziile individuale ale agenţilor economici egoişti sunt de cele mai multe ori incompatibile cu interesul general iar în absenţa comunicării indivizii realizează de cele mai multe ori alegeri ineficiente.

Pornind de la realitatea că domeniile de aplicare ale teoriei jocurilor sunt foarte diferite şi eterogene, acoperind practic o gamă extrem de vastă, am considerat oportună consacrarea unui capitol special Pentru a prezenta principalele domenii în care conceptele din teoria jocurilor sunt utilizate în contexte foarte diferite dar care au un punct comun dat de principiul raţionalităţii.

Teoria jocurilor utilizează instrumente eficiente de lucru care permit rezolvarea unor probleme importante din practica economică în general, iar în particular în practică de preţuri.

Din acest motiv, pe de o parte, teoria jocurilor este un instrument matematic, în totalitate axiomatic, iar paradoxurile descoperite de teoreticienii teoriei jocurilor se referă la consecinţele rezultate din aplicarea principiului raţionalităţii, pe de altă parte există rezerve în ceea ce priveşte credinţele legate de majoritatea conceptelor de soluţii şi în special cele legate de echilibrul Nash.

Deşi la prima vedere sunt preferate rezultatele de tip cooperativ în care fiecare agent economic încearcă să determine soluţia jocului invocând credinţele jucătorilor, abordarea prin prisma jocurilor cooperative nu prezintă un interes prea mare deoarece jucătorii nu primesc nici o sancţiune în cazul nerespectării acordurilor. Aşa cum s-a arătat, în realitate analiza microeconomică, în termenii teoriei jocurilor, acordă importanţă echilibrelor necooperative de tip Nash deoarece din punct de vedere non-cooperativ lucrurile stau cu totul altfel, încheierea acordurilor este asigurata de respectarea acestora pentru că jucătorii sunt direct interesaţi în acest scop.

Alegerile raţionale, ce vizează obţinerea unui câştig maximal, depind în mod esenţial de cadrul în care ele se exercită (regulile de joc) şi de informaţia de care dispun jucătorii.O atenţie deosebită a fost acordată problemei coordonării deciziilor individuale adoptate într-un mediu profund non- cooperativ, la care s-a adăugat studiul problemei asimetriei informaţiei legată, la rândul ei, de problema riscului moral şi al antiselecţiei.

90

De-a lungul celor patru capitole ale cărţii am încercat sa răspundem la o serie de întrebări de genul: de ce teoria jocurilor ar trebui preferată altor instrumente de studiere a microeconomiei? Este această teorie mai eficace decât altele? Ce rol poate sa joace teoria jocurilor în microeconomică etc. Argumentele pe care le-am adus în carte, ca răspuns la aceste întrebări, au reliefat importanţa pe care o are utilizarea teoriei jocurilor în economie şi mai ales capacitatea ei de a identifica situaţiile conflictuale şi de a formula strategii pentru rezolvarea lor. Din acest motiv, considerăm că:

- teoria jocurilor este un instrument eficace şi modern de analiza economică, utilizarea conceptelor cu care ea opereaza permite o mai bună înţelegere şi explicare a fenomenelor economice;

- este adevarat că teoria jocurilor face apel la modele matematice, de multe ori extrem de complexe, denumite în mod formal jocuri, pentru care însă propune un limbaj clar şi precis de exprimare a ideilor şi mai ales permite testarea acestora.

Se pot identifica două caracteristici esenţiale ale teoriei jocurilor: un domeniu de investigare extrem de vast (numeroase situaţii care ţin sau nu de ştiinţă economică pot fi studiate cu ajutorul teoriei jocurilor) pe de o parte iar pe de altă parte utilizarea unui set de reguli extrem de riguroase, fiind bine codificate şi extrem de precise.

Deşi teoria jocurilor este axata în principal pe studierea deciziilor raţionale ale unui agent economic, în viata reala, intervin şi elemente surpriză pentru care aceasta propune modalităţi de identificare a celor mai bune decizii (sau al celui mai bun răspuns) ţinând cont de preferinţele şi de informaţiile de care dispun agenţii economici.Din această perspectivă considerăm că teoria jocurilor a provocat o reconstrucţie importantă a microeconomiei, denumită în literatura de specialitate noua microeconomie. Aceasta reconstrucţie este realizată pornind de la principiul interdependenţei strategice care este bazat la rândul său pe două aspecte esenţiale:

a. asimetria informaţiei identificată cu ajutorul jocurilor de informare incompletă. O serie de concepte curn ar fi: selecţie adversă, risc, incitaţii, modelul principal-agent etc. fiind reprezentative pentru astfel de jocuri;

b. strategiile de cooperare şi de parteneriat rezultat al negocierii preţurilor prin care se concretizează acţiunile actorilor economici ce acceptă sau refuză să coopereze.

Considerăm utilizarea teoriei jocurilor asigură decidenţilor posibilitatea de a simula mai bine diferitele situaţii de interacţiune strategică pornind de la cele mai simplificate modele de joc şi pâna la cele mai complexe. Din această perspectivă este importantă construcţia acestor modele cât mai apropiată de realitatea economică, propunând formulări simple care să fie uşor reţinute de către decidenţi, utilizând un bagaj tehnic minim (funcţii lineare, matrice de plăţi, distribuţii de probabilitate uniforme etc).

Analizarea problemelor legate de informare, a celor de natură conflictuală permite o înţelegere rnai bună a complexităţii mecanismelor de pe piaţa reală. De exemplu pe piaţa muncii negocierile colective pe baza modelului Principal-Agent sunt utile pentru identificarea originii şomajului involuntar, pentru a evalua eficacitatea politicilor de ocupare etc. La fel, în economia publică noua microeconomie face posibilă, cu ajutorul teoriei jocurilor, elaborarea unor principii eficiente de alocare. Aceste principii permit definirea sistemelor de producere a bunurilor publice, împărţirea puterii etc.

În dorneniul financiar teoria jocurilor permite ameliorarea funcţionarii economiei şi compararea eficacităţii diferitelor modalităţi de finanţare şi de organizare a pieţei financiare etc.

Articularea elementelor noi aduse de noua microeconomie a dat naştere la începutul anilor ‘80 unui curent denumit noua macroeconomie keynesiană. Utilizarea instrumentelor furnizate de noua microeconomie a permis studierea modelelor macroeconomice de echilibru general pornind de la interacţiunile dintre pieţele concurenţiale imperfecte.

91

Un astfel de demers, al cărui scop este de a explica dezechilibrele macroeconomice pornind de la comportamentele individuale, s-a realizat prin integrarea aporturilor teoriei jocurilor şi ale economiei informaţiei. Teoria jocurilor permite evaluarea consecinţelor, a limitelor de coordonare şi a problemelor informaţionale inerente diferitelor tranzacţii cu privire la şomaj, la instabilitatea inflaţiei, la creştere economică etc. În macroeconomia modernă echilibrul macroeconomic este un echilibru al deciziilor strategice şi nu unul de forţe singulare.

Amploarea dezechilibrelor macroeconomice depinde de poziţiile strategice ale agenţilor economici şi de credinţele lor în evenimentele viitoare. Aplicarea conceptelor utilizate de noua microeconomie modifică în mod fundamental concepţia de echilibru macroeconomic şi permite reintegrarea rolului instituţiilor şi al credinţelor în explicarea instabilităţii la nivel macroeconomic.

Este adevărat că teoria jocurilor prezintă o serie de avantaje dar ea ridică şi o serie de probleme pentru teoria şi practica economică în general şi cea de preţuri în particular. Astfel, deşi nu a modificat principiul de raţionalitate, ci 1-a dezvoltat apelând la situaţii strategice şi informaţionale complexe, acest tip de demers a ridicat însă i o serie de probleme cum ar fi:

1. ipoteză de comportament raţional este de cele mai multe ori insuficienta pentru a previziona un rezultat unic în interacţiunile strategice;

2. teoria jocurilor este focalizată pe identificarca şi definirea conceptelor de echilibru, din acest punct de vedere ea nu explică modalitatea în care jucatorii Îşi aleg strategia lor de echilibru.

Explicarea formării echilibrelor, pornind doar de la ipoteză de comportament raţional, prin eliminarea strategiilor strict dominante, de exemplu, din diferitele modele ridica serioase probleme legate de existenţa unor soluţii multiple. Din multitudinea punctelor de echilibru, decidenţii îşi aleg pe acelea care corespund cât mai bine după un anumit criteriu, preferinţelor pe care ei le au.

Dimpotriva existenţa unor puncte de echilibru multiple apare ca un avantaj important în cazul jocurilor dinamice. Din acest rnotiv este necesară ajustarea acestor soluţii prin referirea la acţiunile trecute comune ale jucătorilor (istoria jocului) pentru a putea estima corect alegerile lor în viitor. Mai mult, situaţiile de interacţiune strategică conduc în mod frecvent la situaţii strategice complexe a căror soluţionare este dificil de realizat. Astfel, ipoteza rationalităţii din teoria jocurilor nu permite întotdeauna cea mai bună predicţie asupra alegerilor strategice.

Există o serie de motive care explică interesul pentru aplicarea teoriei jocurilor non-cooperative în economie. Unul dintre acestea se refera la faptul că ea reprezintă un mijioc de modelare a interacţiunilor dinamice într-un cadru concurenţial. Dar teoria jocurilor noncooperative ridică însă şi o serie de probleme dintre care menţionăm:

1. în ce context analiza în termenii echilibrului este valabilă? Dacă ea nu este valabilă atunci cum poate fi ea inlocuită?

2. atunci când ea este valabilă şi dacă exista mai multe echilibre pe care le vom selecta în finală În ce mod vor reacţiona jucătorii care sunt în situaţii contrare celui de echilibru?

3. cum trebuie interpretate interacţiunile concurenţiale atunci când regulile date sunt extrem de riguroase.

Chiar dacă aceste limite restricţionează aria de utilizarea a teoriei jocurilor, domeniul de investigare poate fi cu siguranţă extins. În acest context, în ultimele două decenii au fost analizate jocurile dinamice de tip rent-seeking. Un studiu sistematic al existenţei punctelor de echilibru pentru aceste tipuri de jocuri a fost efectuat de catre Okuguchi K. şi Szidarovszky F. care au arătat că aceste jocuri sunt echivalente cu oligopolul de tip Cournot. Extensia dinamică a acestor jocuri precum şi aplicarea lor pentru oligopolul cu firma leader, a

92

determinat o serie de provocari în acest domeniu. Astfel, printre cercetările recente în domeniu se înscriu şi cele care se referă la construirea unui model de duopol în care deciziile celor doi jucători sunt luate la momentul t i t- z, unde /// reprezintă un timp retardat (de întârziere), ///----. Acest model reflecta, într-o perspectivă nouă, analiza jocurilor în microcroeconomie.

Rezultatele obţinute în domeniu reflecta existenţa unor stări de echilibru stabile şi a unor stări de echilibru în vecinătatea cărora comportamentul jucătorilor şi preţurile au un caracter ciclic. Aceste stări depind de parametrul r, dinamica fiind descrisa de un sistem de ecuaţii diferenţiale cu timp întârziat.

Analiza jocurilor de tip dinamic se face prin utilizarea unor metode specifice din teoria bifurcaţiilor şi cea a catastrofelor. Această direcţie de cercetare pentru microeconomie constituie un domeniu nou care poate fi extins, în literatura de specialitate existând un număr extrem de redus de lucrari.

În concluzie, teoria jocurilor dispune de un limbaj riguros şi suficient de suplu redând în prezent o serie de explicaţii fenomenelor din economia reală. Prin utilizarea teoriei jocurilor drept cadru de referinţă în reprezentarea comportamentelor agenţilor economici, s-a deschis calea unui domeniu generos de investigare. Problema microeconomiei nu mai este de a studia funcţionarea pieţelor perfect concurenţionale ci de a analiza modalitatile în care agenţii îşi pot coordona deciziile în configuraţii dinamice într-un mediu competitiv afectat de risc şi incertitudine.

Apelarea teoriei jocurilor nu poate fi deci angajată într-un mod singular. Evoluţiile înregistrate, în domeniul teoriei jocurilor pe de o parte dar şi în practică de microeconomica pe de altă parte, conduc la formularea concluziei că relaţia dintre teoria jocurilor şi ştiinţa microeconomică deschide calea unui domeniu de cercetare care poate fi cu siguranţă extins.

9. CUVINTE CHEIE:

Strategie dominantă = o strategie mai buna pentru un jucător decât orice altă strategie în raport cu ce fac ceilalţi participanţi la joc.

Teoria jocului = studiul asupra rnodului în care se comportă unii în situaţii în care acţiunile unuia afectează reacţiile celorlalţi.

Echilibru Nash = o situaţie în care persoanele interacţionând între ele, aleg cea mai bună strategie având în vedere strategiile date, pe care toate celelalte persoane au ales-o.

Dependenţa de traiectorie = când odată ce a pornit de-a lungul unei anumite traiectorii, o economie rămâne blocată la o tehnologie existentă, chiar dacă există căi mai bune de a face lucrurile.

93

CAPITOLUL III APLICAŢII PRACTICE

SETUL I

1. Când consumul intermediar creşte mai mult decât PGB: a) eficienţa economiei naţionale creşte; b) ponderea PIB în PGB creste; c) eficienţa economiei naţionale scade; d) consumul intermediar este egal cu PIB; e) ponderea PIB în PCB nu se modifică. 2. Când producţia creşte mai incet decat costul variabil total, costul fix mediu: a) creşte; b) nu se modifică; c) este mai mare decât CVM; d) scade; e) este egal eu CVM. 3. În T1 faţă de To, CV cresc de 2,7 ori, iar producţia obţinută este cu 170% mai

mare. Costul marginal este: a) egal cu CVM din T1 b) l,7CVo; c) 1,7CTo; d) egal cu CTM; e) egal cu CVMo. 4. Dacă productivitatea muncii creşte, care indicator din cei de mai jos se reduce: a) producţia pe salariat; b) timpul pe unitatea de produs; c) producţia pe unitatea de timp; d) producţia pe capitalul fix; e) producţia pe capitalul circulant. 5. Costurile variabile includ în întregime: a) consumul de capital; b) costurile salariale; c) cheltuielile cu materii prime; d) combustibilul pentru fabricaţie; e) combustibilul pentru încălzit; A=a+b+c B=c+d C=b+c+d D=b+c+d+e. 6. Posesorul muncii salariate este remunerat în raport cu: a) cantitatea muncii b) calitatea muncii c) vârsta sa; d) eficienţa activităţii sale; A=a+b+c B=d C=a+b+d D=a+b+c+d 7. Reprezintă un pret şi se supune legii cererii si ofertei: a) cursul acţiunilor; b) dobânda;

94

c) salariul d) cursul de schimb valutar; e) suma de bani plătită pentru un bun economic; A=a+b+c B=d+e C=a+b+c+d+e D= a+c+d+e 8. Care dintre afirmaţii este falsă: a) factorii de producţie sunt componentă a resurselor; b) orice bun economic este marfă c) sfera mărfurilor este mai mică decât sfera bunurilor economice; d) un bun liber poate fi şi un bun economic. 9. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false: 1) când creşte durata unei rotaţii a capitalului într-o anumită perioadă de timp, masa

profitului creşte; 2) diminuarea sensibilă a şomajului se realizează prin investiţii pentru crearea de noi

locuri de muncă;, 3) PIB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PNB; 4) orice creştere a indicelui general al preţurilor trebuie interpretată neapărat ca fiind

de natură inflaţionistă. A=1+4 B=2+3 C=1+2+4 D=2+3+4. 10. Într-o economie de piaţă: a) cererea şi nevoia pentru un bun economic dat sunt egale; b) cererea şi nevoia sunt diferite, fără legătură între ele; c) cererea pentru un bun economic este, în mod normal, mai mică decât nevoia pentru

bunul respectiv; d) cererea pentru un bun economic este, în mod normal mai mare decât nevoia pentru

bunul respectiv; e) cererea este fluidă, iar nevoia este rigidă. 11. La o cifră de afaceri de 500 milioane de lei, rata profitului calculată la cost

este de 10%. Pentru ca rata profitului la cifra de afaceri să fie tot de 10% (în condiţiile aceleeaşi cifre de afaceri), masa profitului:

a) devine 46 milioane de lei; b) creşte cu 4,55 milioane de lei; c) scade cu 20,5 milioane de lei; d) scade cu 12,65 milioane de lei; e) creşte cu 16,25 milioane de lei. 12. La un produs global brut de 10.000 miliarde de lei şi la un consum de capital

fix egal cu 4.000 miliarde de lei, consumul intermediar este: a) egal cu 4.000 miliarde lei; b) egal cu 6.000 miliarde lei; c) mai mic de 6.000 miliarde lei; d) mai mare de 6.000 miliarde lei; e) egal cu 2.000 miliarde lei. 13. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată de 25%, puterea de cumpărare

a monedei: a) creşte cu 25%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 33,3%; d) scade cu 18,7% e) creşte cu 19,3%

95

14. În To producţia este de 200 tone; în T1 costul total este de 8 milioane lei, producţia se reduce cu 10%, iar costul variabil evoluează proporţional cu producţia, devenind 5,4 milioane de lei. Costul variabil mediu, costul fix, costul total în To au următoarele niveluri:

a) 30.000 lei; 2,4 milioane; 8,4 milioane; b) 25.000; 2,5 milioane; 7,5 milioane; c) 30.000; 2,6 milioane; 8,6 milioane; d) 25.000; 2,7 milioane; 7,7 milioane; e) 30.000; 2,8 milioane; 8,8 milioane. 15. La o producţie de 11 bucăţi, costul total este de 1.000 mii lei. Când producţia

este de 13 bucăţi, costul total este de 1280 mii lei, iar costul marginal este de 100 mii lei. Costul marginal al celei de-a 12-a bucăţi este, în mii lei:

a) 140; b) 180; c) 90; d) 100; e) 50. 16. În T0, rata profitului în raport de cost a fost de 5%. Dacă în T1 costul

creşte cu 50%, iar rata profitului (în raport de cost) creşte cu 5 puncte procentuale, atunci profitul:

a) rămâne constant; b) se dublează; c) creşte cu 55%; d) creşte cu 45%; e) creşte cu 200%. 17. Se cunosc următoarele informaţii cu privire la piaţa bunurilor dintr-o ţară:

rata consumului este de 80%, valoarea bunurilor produse în ţară este de 1 mil. u.m. lnvestitiile nete sunt de 300.000 u.m., exporturile de 400.000 u.m., importurile de 390.000 u.m. Pe baza acestor informaţii rezultă că piaţa bunurilor se caracterizează prin:

a) echilibru; b) dezechilibru de presiune de 110.000 u.m.; c) dezechilibru de absorbţie de 110.000 u.m.; d) absorbţie pe termen lung, presiune pe termen scurt; e) presiune pe termen lung; absorbtie pe termen scurt. 18. Când depunerile în sistemul bancar sporesc cu 100 mld. u.m., creditele ce pot

fi acordate suplimentar de către bănci în monedă scripturală sunt: a) mai mici de 100 mld. u.m.; b) mai mari de 100 mld. u.m.; c) egale cu sportul depozitelor bancare (100 mld. u.m.). 19. 0 bancă comercială dispune de un capital de 200 mld. lei, din care 90% a fost

atras de la deponenţi. Rata dobânzii încasată de bancă de la debitori este de 1,5 ori mai mare decât rata dobânzii plătite deponenţilor. Ce rate ale dobânzilor practică banca la depozitele primite, precum şi la creditele acordate (200 mld. lei), dacă obţine un profit de 10 mld. lei şi are cheltuieli de funcţionare de 2 mld. lei?

a) 10%; 15%; b) 12%; 18%; c) 12,5%; 10%; d) 12%; 15%; e) nici un răspuns nu este corect.

96

20. Valoarea totală a bunurilor create într-o ţară este de 100 mld. u.m. (în preţul factorilor), din care 20 mld. u.m. sunt folosite sub forma de capital circulant pentru producţia altor bunuri în respectivul an. Capitalul fix folosit în economie este de 80 mld. u.m., durata medie de funcţionare fiind de 8 ani. Agenţii economici străini au produs în această economie bunuri finale de 9 mld. u.m., iar agenţii economici naţionali au produs în alte ţări bunuri evaluate la 7 mld. u.m. Rezultă că PIB şi PNN au reprezentat (în mld. u.m.):

a) 80; 60; b) 50; 40; c) 60; 58; d) 80; 68; e) 40; 34. 21. Care dintre următorii indicatori exprimă raţionalitatea activităţii economice: a) consumul specific; b) costul total; c) valoarea producţiei; d) puterea de cumpărare a banilor; e) viteza de rotaţie a banilor. 22. Un întreprinzător cheltuieşte lunar pentru: chirie 500 u.m.; salariile personalului

administrativ 1700 u.m.; amortizare 1000 u.m. După ce a început producţia constată că la fiecare bucată nou fabricată cheltuielile s-au ridicat la: 5000, 6600, 8000, 8500, 8950, 9800, 12.000, 15.000 u.m. La a câta bucată costul marginal începe să depăşească costul unitar?

a) a şasea; b) a şaptea; c) a opta. 23. Investiţiile nete în economie au drept consecinţă: a) sporirea ofertei de bunuri materiale şi servicii; b) înlocuirea echipamentului uzat fizic; c) diversificarea producţiei şi reducerea calităţii bunurilor; d) reducerea locurilor de muncă; e) creşterea competitivităţii şi reducerea eficienţei exporturilor. 24. În condiţiile în care nu se iau în calcul relaţiile economice externe, economiile

şi investiţiile sunt în mod necesar mărimi egale: a) la nivelul sectorului afacerilor; b) la nivelul ramurilor economice; c) la nivelul unei ţări; d) la nivelul fiecărei întreprinderi; e) toate alternativele sunt corecte. 25. Spre deosebire de profit, salariul este: a) întotdeauna mai mare; b) un venit impozabil; c) descrescător; d) un cost pentru posesorul forţei de muncă; e) un venit ce se cuvine factorului muncă. 26. Prin politicile anticiclice de inspiraţie keynesiană, aplicate în condiţii de

recesiune, se recomandă creşterea: a) excedentului bugetar; b) ratei dobânzii;

97

c) rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale; d) cheltuielilor publice destinate achiziţiilor de stat; e) fiscalităţii. 27. Din oferta de muncă nu fac parte: a) persoanele în vârstă de muncă şi apte de muncă; b) funcţionarii publici; c) cadrele didactice; d) şomerii; e) elevii şi studenţii. 28. Comparativ cu CTM, consumul specific este: a) mai mare; b) mai mic; c) egal; d) după caz, poate fi egal, mai mare, mai rnic; e) incompatibil, pentru că se exprimă în unităţi de măsură diferite. 29. Reglarea volumului masei monetare în circulaţie este o problemă foarte

importantă deoarece trebuie să asigure: a) reducerea fiscalităţii; b) extinderea afacerilor fără inflaţie; c) sporirea productivităţii muncii; d) reducerea duratei unei rotaţii a capitalului folosit; e) creşterea consumului şi reducerea economiilor populaţiei. 30. Realizarea unei balanţe comerciale excedentare este un obiectiv pentru ţările

care: 1. au datorii externe; 2. au o productivitate mare; 3. se pregătesc să treacă la convertibilitatea monedei; 4. au o pondere mare a serviciilor în cadrul economiei naţionale; 5. sunt în măsură să se integreze în Uniunea Europeană; 6. au cursul de revenire la export în scadere. Răspunsul corect este:

a) (1,2,3); b) (1,3,6); c) (1,3); d) (5,6); e) (4,5). 31. Un criteriu totalizator al eficienţei comerţului exterior al unei ţări este: a) sporirea mai rapidă a PGB faţă de PIB; b) sporirea PNN; c) ridicarea calificării forţei de muncă d) creşterea salariilor nominale; e) menţinerea sub control a inflaţiei.

32. În condiţiile creşterii cererii de muncă şi scăderii ofertei de muncă, are loc: a) înrăutăţirea ocupării forţei de muncă; b) diminuarea şomajului; c) creşterea ratei dobânzii; d) diminuarea masei monetare în circulaţie; e) absorbţia pe piaţa bunurilor. 33. Dezvoltarea extensivă, spre deosebire de cea intensivă, se caracterizează,

respectiv este generată de: a) creşterea mai rapidă a PIB în raport de cea a PGB; b) creşterea mai lentă a PIB faţă de sporirea consumului intermediar;

98

c) creşterea mai puternică a PIB faţă de cea a populaţiei; d) economisirea generală a resurselor; e) creşterea PIB îndeosebi pe seama măririi cantităţii factorilor. 34. Când producti vitatea medie globală creşte, cantitatea de factori de

producţie utilizaţi fiind constantă, se reduc: 1. CTM si CVM; 2. CFM şi costul salarial pe produs; 3. salariul, profitul ş i rentă încasate de posesorii factorilor de producţie; 4.CTM şi productivitatea globală marginală; 5. utilitatea marginală şi înclinaţia marginală spre consum; 6. consumul specific ş i muncă pe unitatea de produs. Alegeţi varianta corect ă:

a) (1,2,3); b) (3,4,5); c) (1,2,6); d) (3,4); e) (4,5,6). 35. Piaţa de oligopol se deosebeşte de piaţă de oligopson prin: a) atomicitatea cererii; b) un singur cumpărător; c) un singur vânzător; d) omogenitatea produselor; e) câţiva cumpărători. 36. Acceptarea banilor în tranzacţii în condiţii de risc minim şi cu cheltuieli

reduse pentru deţinătorii lor este apreciată ca: a) măsură certă a activităţii economice; b) lichiditate prin excelenţă a banilor; c) valută forte; d) simbol al avuţiei; e) o convertibilitate externă. 37. O societate comercială realizează un curs de revenire la export de 6000u.m./DM,

iar la operaţiunea de import un curs de 7500 u.m./DM. Cursul de schimb este de 7000 u.m./DM. Exportând grâu de 72 mil. u.m. şi importând calculatoare, realizează:

a) profit de 6 mil. u.m.; b) 7,2 mil. u.m. pierderi; c) profit de 18 mil. u.m.; d) pierderi 9 mil. u.m.; e) nu poate fi determinată soluţia. 38. Într-o economie în To numerarul a fost de 4000 mld. u.m., iar moneda

scripturală reprezintă 80% din masa monetară. Când jumătate din numerar se transformă în depozite bancare suplimentare, ponderea monedei scripturale în ansamblul masei monetare:

a) rămâne neschimbată; b) devine 85%; c) creşte cu 12,5%; d) creşte cu 25%; e) creşte cu 10%. 39. Dacă încasările săptămânale din vânzarea unui bun cresc cu 40%, iar preţul

creşte cu mai mult de 40%, cererea în raport de preţ este: a) elastică; b) inelastică;

99

c) de elasticitate unitară; d) atât elastică, cât şi inelastică; e) toate variantele a)-d) sunt false. 40. În perioada curentă, venitul (V1) este de 1000 mld. şi creşte cu 25% faţă de

venitul din perioadă anterioară (Vo). Înclinaţia marginală spre consum este de 0,9 , iar rata consumului în perioada curentă este 80%. Sporul economiilor în perioada curentă faţă de cea de bază, sporul viitor de venit ca, urmare a sporirii investiţiilor nete (identic cu sporul economiilor) reprezintă (în mld. u.m.):

a) 10; 100; b) 15; 150; c) 20; 175; d) 50; 500; e), 20; 200. 41. O obligaţiune cu o valoare nominală de 20.000 u.m. aduce un venit fix anual

de 1400 u.m., la o rată a dobânzii de 7%. Dacă rata dobânzii creşte cu un punct procentual, cursul obligaţiunii evoluează astfel:

a) creşte cu 12,5%; b) creşte cu 25%; c) scade cu 12,5%; d) scade cu 12,000 u.m.; e) nu se modifică. 42. Dimensiunile populaţiei efectiv active sau ocupate depind de: a) salariul nominal; b) salariul colectiv; c) populaţia totală, rata apţilor de muncă şi rata de activitate; d) rata inflaţiei; e) rata şomajului. 43. Operaţiunile la termen pe piaţa valutară au ca scop principal: a) stimularea exporturilor; b) stimularea importurilor; c) asigurarea faţă de riscul deprecierii monetare; d) asigurarea faţă de riscul aprecierii monetare; e) ieftinirea importurilor. 44. Când productivitatea muncii (calculată în funcţie de numărul de salariaţi) are

o dinamică inferioară dinamicii producţiei, iar salariul mediu pe salariat este constant, cheltuielile salariale totale:

a) cresc; b) scad; c) nu se modifică; d) sunt egale cu costurile variabile; e) sunt inferioare costurilor materiale. 45. Dependenţa cererii faţă de preţ se exprimă prin relaţia: C = 150 - 5Px (în care

Px este preţul pieţei). Când preţul creşte de la 7 la 9 u.m., coeficientul de elasticitate a cererii în raport de pret şi tipul de elasticitate reprezintă:

a) 23 / 7; elastică; b) 7/23; inelastică; c) 1; unitară; d) 11/40; inelastică; e) 40/11; elastică.

100

46. Inflaţia avantajează debitorii datorită: a) scăderii valorii banilor; b) creşterii riscurilor pe piaţa valutară; c) sporirii masei monetare; d) reducerii ratei şomajului; e) măsurilor de protecţie socială întreprinse de guvern. 47. Condiţia determinantă pentru ca un speculator de titluri mobiliare să câştige

este: a) să cumpere cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni; b) să vânda cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni; c) să cumpere mai ieftin şi să vândă mai scump, indiferent dacă întâi vinde şi apoi

cumpără sau invers; d) să vândă şi să cumpere cât mai multe hârtii de valoare la acelaşi curs; e) să acţioneze numai pe piaţa la termen. 48. Când producti vitatea marginală a factorului substituit este mai mică decât

producti vitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata marginală de substituţie este:

a) > 1; b) < 1; c) = 1; d) = 0; e) negativă. 49. Accesul la bunurile economice este reglat în economia de piaţă de către: a) stat; b) mărimea veniturilor; c) cerere; d) preţ; e) mărimea economiilor. 50. Dacă multiplicatorul investiţilor este patru, înseamnă că: a) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,75 unităţi; b) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,25 unităţi; c) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 4 unităţi; d) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu 2 unităţi; e) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu o unitate. 51. Importul, deşi îşi are originea în necesităţile de producţie şi de consum, este

determinat în principal ca volum şi structură de: a) cursul de schimb; b) evoluţia preţurilor; c) inflaţie; d) posibilităţile oferite de export; e) împrumuturile externe; 52. Câştigul unei bănci este de 4 ori mai mare decât cheltuielile de funcţionare.

Suma atrasă de la deponenţi şi acordată sub forma de credite pe an este de 20 mil. u.m. Diferenţa dintre rata dobânzii la credite şi la depuneri este de 5 puncte procentuale. Profitul şi cheltuielile de funcţionare ale băncii sunt:

a) 1 mil. u.m. şi 3 mil. u.m.; b) 750.000 u.m. şi 250.000 u.m.; c) 3 mil. u.m. şi 1 mil. u.m.;

101

d) 800.000 u.m. şi 200.000 u.m.; e) 600.000 u.m. şi 400.000 u.m. 53. La o SRL, amortizarea este de 4 ori mai mică decât celelalte cheltuieli

materiale. Dacă salariile reprezintă 1/2 din costul total, atunci amortizarea: a) este 1/10 din CT; b) este 2/8 din CT; c) este 1/8 din CT; d) este 100.000 lei; e) este 200.000 lei. 54. Costul marginal este cu 25 % mai mare decât costul mediu din ciclul anterior.

Costurile fixe reprezintă 25% din CTo şi 20% din CT1. Cunoscând că producţia ciclului anterior a fost de 10.000 de bucăţi, iar costurile variabile au fost de 2,25 mil. u.m., rezultă că nivelul costului marginal şi variaţia producţiei reprezintă:

a) 1000; 12.000; b) 475; 2000; c) 375; 2000; d) 225; 800; e) 700; 12.000. 55. Salariile şi profitul la o firmă sunt egale şi se ridică împreună la 9 mil.

dolari. Ponderea celorlalte cheltuieli de producţie (cele materiale) în totalul încasărilor firmei este de 55%. Încasările şi rata profitului calculată la cifra de afaceri au mărimile:

a) 15 mil. şi 12,5%; b) 20,5mil. şi 20,5%; c) 20 mil. şi 22,5%; d) 25 mil. şi 23,5%; e) 18 mil. şi 16,5%. 56. O societate comercială A, cu un capital de 4 mil. u.m., obţine un profit de

300.000 u.m. la fiecare 3 luni cât durează o rotaţie. Fondatorii societăţii B doresc să ştie ce capital ar trebui să aibă societatea lor pentru a obţine un profit egal cu cel al societăţii A, în condiţiile în care, în domeniul lor de activitate, pot efectua numai o rotaţie pe an. Capitalul societăţii B ar trebui să fie:

a) 11 mil. u.m.; b) 10 mil. u.m.; c) 12 mil. u.în.; d) 14 mil. u.m.; e) 16 mil. u.m. 57. Producţia unui agent economic creşte în T1 cu 100% faţă de To, în condiţiile

în care numărul de lucrători sporeşte pe acelaşi interval cu 25%. Salariul nominal în To este de 500.000 lei. Cunoscând, că sporirea salariului nominal reprezintă 75% din creşterea productivităţii muncii, salariul nominal în T1 va fi:

a) 700.000 u.m.; b) 875.000 u.m.; c) 725.000 u.m.; d) 625.000 u.m.; e) nedeterminabil.

102

58. Balanţa comercială a unei ţări: 1. include balanţă de plăţi; 2. este inclusă în balanţa de plăţi; 3. poate fi excedetară, în timp ce balanţa de plăţi este deficitară; 4. poate fi deficitară, în timp ce balanţa de plăţi este excedentară; 5. nu are nici o legătură cu balanţă de plăţi. Răspunsul corect este:

a) (1,3,5); b) (1,2,3,4); c) (2,3,4); d) (1,3,4); e) (5). 59. Incidenţa inflaţiei importate va fi cu atât mai mare cu cât: a) elasticitatea cererii pentru bunurile importate va fi mai mare; b) ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor cerute va fi mai mică; c) inflaţia interna este mai mare; d) elasticitatea cererii în raport de preţurile bunurilor importate va fi mai mică; e) nici unul din răspunsurile de mai sus nu este corect. 60. Forţa de muncă este singurul factor de producţie variabil. Dependenţa producti-

vităţii marginale a muncii faţă de cantitatea de forţă de muncă utilizată se prezintă astfel:

Nr. lucrători (L) Producti vitate marginală a muncii

1 10 2 15 5 13 10 10

Când sunt utilizaţi 10 lucrători, producţia totală şi productivitatea medie a muncii sunt: a) 100; 10; b) 114; 11,4; c) 64; 6,4; d) 48; 4,8; e) nu se pot calcula. 61. În economia de piaţă, bursa asigură: a) creşterea ratei dobânzii în economie; b) transferarea operativă a capitalurilor individuale de la o firmă la alta; c) cresterea nivelului de trai; d) reducerea rolului economic al statului; e) îmbunătăţirea cursului de schimb al monedei naţionale. 62. În faza de recesiune a ciclului economic se recomandă: a) reducerea investiţiilor; b) reducerea ratei dobânzii şi a fiscalităţii; c) reducerea duratei zilei de lucru; d) creşterea ratei dobânzii şi a fiscalităţii; e) creşterea exporturilor şi reducerea indemnizaţiei de şomaj. 63. Dacă pentru diferite niveluri de producţie se cunosc costurile fixe şi costurile

variabile globale se pot determina: a) productivitatea muncii; b) productivitatea capitalului; c) costul marginal;

103

d) profitul unitar; e) utilitatea marginală. 64. Când numărul personalului ocupat creşte, producţia totală creşte dacă: 1. Productivitatea marginală a muncii creşte; 2. Productivitatea marginală a muncii scade; 3. Productivitatea marginală a muncii rămâne constantă; 4. Productivitatea marginală a muncii devine negativă; 5. Productivitatea marginală a muncii devine zero. Alegeţi varianta corectă: a) (1,2,3); b) (1,2,3,5); c) (1,3); d) (1,3,5); e) (1,2,3,4,5). 65. Când preţul de vânzare al unui bun creşte (cantitatea vândută constantă)

profitul total creşte dacă: 1. Costul unitar este constant; 2. Costul unitar scade; 3. Costul unitar creşte strict proporţional cu creşterea preţului; 4. Cursul de schimb al monedei se îmbunătăţeşte; 5. Statul mareşte fiscalitatea (taxarea) asupra consumului; Alegeţi varianta corectă: a) 1,2,3,4,5; b) 1,3,5; c) 1,2,3,4; d) 1,2,3; e) 1,2. 66. La o societate comercială dependenţa costului total faţă de volumul producţiei

se prezintă astfel: Q (buc.) 0 1 2 3 4 5 6 CT (u.m.) 100 180 240 340 400 450 530 Când producţia este de 4 bucăţi costul fix, costul variabil, costul variabil mediu şi

costul marginal au nivelurile (în ordine): a) 200; 240; 48; 70; b) 100; 300; 75; 60; c) 100; 370; 74; 70; d) 100; 930; 93; 70; e) 0; 285; 56,25; 70. 67. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este: a) minimă; b) zero; c) maximă; d) pozitivă dar descrescătoare; e) egală cu unu. 68. Menţinerea unui grad scăzut de satisfacere a cererii interne un timp

îndelungat, are ca efect: 1. mărirea salariului real; 2. o dezvoltare economică intensivă; 3. frânarea exporturilor; 4. creşterea datoriei externe; 5. creşterea importurilor. Alegeţi altemativa corectă: a) (3,4,5); b) (2,3,4,5); c) (1,2,4); d) (1,2,3); e) (1,2,3,4). 69. Se cunosc următoarele date: costurile fixe reprezintă 3/8 din costurile totale,

iar costurile totale sunt cu 20% mai mici decât incasările. Ş tiind că producţia vândută este de 100.000 buc. şi că preţul unitar este de 2 mil. lei, costurile variabile sunt:

a) 160 miliarde u.m.; b) 83,3 miliarde u.m.;

104

c) 100 miliarde u.m.; d) 180 miliarde u.m.; e) 60 miliarde u.m.

70. Rata consumului are o tendinţă de reducere atunci când: a) venitul scade; b) venitul rămâne constant; c) rata economiilor scade; d) creşte costul total global; e) venitul creşte. 71. Se află în relaţie invers proporţională: a) salariul real şi salariul nominal; b) masa monetară şi preţurile; c) cursul de schimb valutar şi oferta de valută; d) productivitatea muncii şi durata muncii; e) puterea de cumpărare a monedei şi salariul real. 72. La aceleaşi resurse folosite, creşterea consumurilor medii de producţie

determină: a) creşterea ofertei; b) reducerea ofertei; c) atenuarea inflaţiei; d) reducerea utilităţii marginale; e) presiunea pe piaţa bunurilor.

73. Identificaţi afirmaţia falsă: a) pieţele ce compun piaţa mondială sunt interdependente; b) statul se implică in comerţul internaţional; c) balanţa de plăţi este componentă a balanţei comerciale; d) deficitul cronic al balanţei de plăţi indică o situaţie economică precară; e) balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi. 74. Următoarele măsuri anticriză favorizează şi reducerea şomajului: a) creşterea cheltuielilor publice; b) creşterea fiscalităţii; c) creşterea ratei dobânzii; d) frânarea investiţiilor; e) reducerea cheltuielilor publice. 75. Absorbţia ca dezechilibru pe piaţa bunurilor se caracterizează prin: a) concurenţa puternică între vânzători; b) preocuparea deosebită pentru îmbunătăţirea calităţii; c) posibilitatea cumpărătorilor de a alege; d) o ofertă mai mare decât cererea; e) concurenţa puternică intre cumpărători.

76. Consumul capitalului fix se înregistrează: a) numai în expresie .fizică; b) numai în expresie valorică; c) atât în expresie fizică cât şi valorică; d) sub formă de consum specific; e) în calitate de costuri variabile.

105

77. La fixarea nivelului normal al costurilor trebuie să se ia în considerare: a) volumul capitalului fix; b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă din acel domeniu; c) numărul de salariaţi; d) uzura morală a capitalului fix; e) costul cel mai ridicat realizat de întreprindere în perioadă anterioară. 78. Odată cu creşterea cantităţii consumate dintr-un anumit bun economic

utilitatea economică: a) individuală creşte, totală descreşte; b) individuală descreşte, totală descreşte; c) individuală descreşte, totală creşte; d) individuală este constantă; totală creşte; e) individuală descreşte, totală nu se modifică. 79. Balanţa comercială excedentară demonstrează că ţara respectivă: a) exportă o cantitate de bunuri egală cu cea importată; b) importă o cantitate de bunuri mai mare decât cea exportată; c) obţine un surplus de venituri în valută; d) înregistrează un deficit de valută din operaţiile de import -export. 80. În modelul ideal al economiei de piaţă rolul "mâinii invizibile", care

direcţionează opţiunile economice ale fiecăruia, este îndeplinit de către: a) mecanismul pieţei şi intervenţia statului; b) mecanismul preţurilor şi concurenţei; c) mecanismul pieţei şi al concurenţei; d) mecanismul reclamei şi al subvenţiilor; e) toate cele de mai sus nu sunt adevărate. 81. Între factorii care influenţează invers proporţional masa profitului se numără: a) preţul bunului; b) numărul de rotaţii ale capitalului folosit; c) costul unitar; d) calitatea bunurilor; e) utilitatea totală. 82. În condiţiile în care salariul real creşte mai încet decât cresc preţurile

bunurilor de consum, salariul nominal: a) creşte mai repede decât preţurile; b) creşte mai încet decât preţurile; c) creşte mai încet decât salariul real; d) creşte în acelaşi ritm cu preţurile; e) nu se modifică. 83. Cursul de schimb dintre două monede convertibile depinde de: a) calitatea materialului din care sunt confecţionate; b) raportul dintre mărimea şi forţa economică ale celor două ţări care au emis

monedele respective; c) raportul dintre cererea şi oferta de bani naţionali şi dintre puterea de cumpărare a

celor două monede; d) hotărârile autorităţilor statale; e) raportul dintre volumul de bunuri din cele două ţări. 84. Piaţa cu situaţie de monopol presupune: a) atomicitatea cererii şi ofertei; b) atomicitatea ofertei;

106

c) întărirea liberei concurenţe; d) atomicitatea cererii; e) o bună satisfacere a cererii. 85. Din oferta de muncă nu fac parte: a) cei apţi de muncă; b) funcţionarii publici; c) cadrele didactice din învăţământul particular; d) şomerii; e) studenţii. 86. Cursul titlurilor fiduciare pe piaţa secundară depinde de numeroşi factori

economici şi extraeconomici, decisiv fiind în ultimă instanţă: a) rata dobânzii; b) raportul dintre cererea şi oferta de titluri; c) inflaţia; d) numărul societăţilor pe acţiuni; e) productivitatea marginală. 87. Gradul de rentabilitate al unităţilor economice se exprimă (măsoară) prin: a) volumul încasărilor pe o perioadă dată; b) suma profitului + costul; c) preţul de vânzare al producţiei - salariile plătite + impozitele achitate; d) raportul dintre cifra de afaceri şi numărul de salariaţi; e) rata profitului; 88. Întâlnirea cererii, exprimată de câţiva cumpărători, cu oferta, exprimată de o

infinitate de vânzători reflectă: a) piaţa monopolistică; b) piaţa de oligopson; c) piaţa de oligopol; d) piaţa de monopol; e) piaţa cu concurenţă perfectă. 89. În momentul To volumul economiilor este de 200 mld. u.m. iar rata

consumului este de 75% în momentul T1 volumul economiilor este de 300 mld u.m. iar rata consumului este de 70%.

Înclinaţia marginală spre consum în perioada To –T1 este: a) 1/4; b) 1/3; c) 1/5; d) 1/6; e) 1/2. 90. La o sporire a salariului real cu 20% şi la o creştere a preţurilor de consum

cu 20%, salariul nominal: a) creşte cu 144%; b) creşte cu 44%; c) creşte cu 24,4%; d) se reduce cu 44%; e) se reduce cu 84,5%. 91. Venitul adus de o obligaţiune este de 10.000 u.m. la o rată a dobânzii de 10%.

Dacă rata dobânzii creşte cu 25% cursul obligaţiunii în T1 faţă de To: a) creşte cu 20.000 u.m.; b) scade cu 20.000 u.m.;

107

c) scade cu 12.500 u.m.; d) creşte cu 12.500 u.m.; e) informaţiile sunt insuficiente, nu permit determinarea modificării absolute a

cursu1ui ob1igaţiunilor. 92. 0 societate comercială contractează un împrumut de 100 mil. u.m. pe 5 ani pe

principiul dobânzii simple cu o rată a dobânzii de 30% rambursabil în 5 tranşe anuale egale. Dobânda pe care o va achita băncii în cel de-al doilea an este:

a) 30 mil.; b) 20 mil.; c) 15 mil.; d) 24 mil.; e) 10 mil. 93. Acţionează în direcţia creşterii preţului de echilibru: a) diminuarea preţurilor pe piaţa factorilor de producţie; b) scăderea preţu1ui unitar al factorilor de producţie şi creşterea consumului specific

(fizic); c) găsirea de către producători a unor modalităti de a produce mai ieftin; d) creşterea veniturilor cumpărători1or; e) scăderea concomitentă şi propoţională a cererii şi ofertei. 94. Pe piaţa schimburilor valutare cursul operaţiunilor la termen este în general: a) mai mic decât cursul1a vedere; b) mai ridicat decât cursul1a vedere; c) identic cu cel la vedere; d) mai dinamic decât cursu1 la vedere; e) mai ridicat decât cursu1 la vedere deoarece numai el este afectat de inflaţie. 95. Inflaţia afectează negativ: a) exportu1 şi importul; b) veniturile tuturor agenţilor economici; c) economiile şi pe agenţii economici cu venituri mici şi fixe; d) pe speculatorii de valută; e) pe debitori. 96. Când producţia este zero nu are valoare zero: 1. costul mediu variabil; 2. costul fix; 3. costul marginal; 4. costul total; 5. productivitatea marginală a muncii. Alegeţi varianta corectă: a) (1,2,3); b) (2,3,4); c) (3,4,5); d) (2,4); e) (1,3). 97. La o cifră de afaceri de 100 mil. u.m. şi o rată a profitului calculată la cifra de

afaceri (CA) de 10% pentru că rata profitului să devină 15% în condiţiile păstrării cifrei de afaceri, costurile de producţie:

a) scad cu 10 mil.; b) scad cu 20 mil.; c) cresc cu 15 mil.; d) cresc cu 0,5 mil.; e) scad cu 5 mil.

108

98. Viteza de rotaţie a capitalului se poate exprima: a) numai prin durata unei rotaţii; b) numai ca număr de rotaţii pe o durată determinată de timp; c) prin masa anuală a profitului d) prin cantitatea de produse obţinute în decursul unei perioade; e) atât prin durata unei rotaţii, cât şi ca număr de rotaţii. 99. Cantitatea de bani naţionali în circulaţie creşte atunci când: a) afacerile sunt în regres; b) creşte excedentul bugetar; c) creşte volumul de bunuri economice pe piaţă; d) agenţii economici solicit schimbarea monedei naţionale în valută; e) intrările de valută sunt mai mici decât ieşirile de valută.

RĂSPUNSURI

1. Răspuns corect c. Consumul intermediar este efortul făcut de o economie naţională pentru obţinerea PGB-ului, exprimat sub forma bunurilor consumate. Creşterea mai rapidă a consumului intermediar în raport cu PGB echivalează cu creşterea ponderii acestuia în PGB,deci cu o creştere a raportului consum intermediar/PGB. In consecinţă, eficienţa economică scade.

2. Răspuns corect d. Costul fix mediu se determină ca un raport între costul fix si producţie: CF/Q. Cum costul fix este acelaşi indiferent de producţie, creşterea producţiei antrenează reducerea CFM. În această situaţie raportul dintre dinamica producţiei şi cea a costului variabil este lipsită de relevanţă. Este bine de ştiut, însă, că dacă producţia creşte mai încet decât costul variabil, costul variabil mediu scade, deci şi costul total mediu scade.

3. Răspuns corect e. Costul marginal este costul ultimei unităţi produse si se determină ca raport între sporul costurilor variabile si sporul producţiei: CM = (CV1-CV0)/(Q1-Q0). Cum costurile variabile cresc de 2,7 ori, putem scrie că:CV1 = 2,7CV0. Producţia creşte cu 170% se scrie: Q1=(270/100)Q0. În consecinţă: CM = (2,7CV0-CV0)/(2,7Q0-Q0) = CV0/Q0=CVM 0.

4. Răspuns corect b. Când productivitatea muncii creşte, creşte producţia obţinută pe fiecare salariat, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp de muncă salariaţii vor produce mai mult. În consecinţă, scade timpul de muncă pe unitate de produs.

5. Răspuns corect B. Costurile variabile includ în întregime numai cheltuielile cu materii prime şi cu combustibilul pentru fabricaţie, adică acele cheltuieli care depind de producţie. Consumul de capital include şi consumul de capital fix, care este componentă a costurilor fixe; de asemenea, combustibilul pentru încălzit nu depinde de producţie, deci este un cost fix. Costurile salariale pot fi şi ele fixe şi variabile, deci numai o parte se includ în costurile variabile.

6. Răspuns corect C. Munca este remunerată în funcţie de cantitatea, calitatea şi eficienţa muncii. După cum cunoaşteţi, salariul depinde hotărâtor de productivitatea muncii. Vârsta nu este un criteriu în stabilirea salariului (de exemplu, dacă o femeie casnică se angajează la vârsta de 40 de ani, ea nu va primi un salariu mai mare decât o tânără de 20 de ani cu o ocupaţie echivalentă numai datorită vârstei).

7. Răspuns corect C. Cursul acţiunilor este preţul acestora pe piaţa financiară. Dobânda este preţul creditului, salariul este preţul muncii, iar cursul de schimb este preţul

109

monedei nationale în monedă străină. Suma de bani plătită pentru un bun economic este preţul acelui bun.

8. Răspuns corect b. Nu orice bun economic este marfă. De exemplu, atunci când vă pregătiţi singuri o omletă, acea omletă va ocazionează un efort, ea este un bun economic. Dar omleta este folosită pentru autoconsum, deci nu intră în tranzactii şi nu este marfă. Sfera bunurilor economice este mai largă evident decât sfera mărfurilor.

9. Răspuns corect A. Când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie a acestuia scade şi masa profitului scade. De exemplu, dacă durata creşte de la 2 luni la 3 luni: firma va obţine producţie, respectiv profit de 4 ori pe an în loc de 6 ori , deci profitul anual va fi mai mic. Referitor la varianta 4, nu orice creştere a preţurilor este inflaţionistă, ci numai una generalizată. Chiar şi în condiţiile unei creşteri generalizate a preţurilor, vorbim de inflaţie numai atunci când apare concomitent şi reducerea puterii de cumpărare a banilor.

10. Răspuns corect c. Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun economic pe care un consumator doreşte şi poate să o cumpere în decursul unei perioade în funcţie de preţ. De exemplu, nimeni nu ne împiedică să ne dorim un computer din ultima generaţie, dar dacă venitul nu ni-l permite, dorinţa noastră nu se va manifesta ca cerere pe piaţă. Cererea este aşadar mai mică decât nevoia de bunuri economice.

11. Cunoaştem următoarele date: CA=500 mil., constantă; Pr'=10% la cost în T0; Pr'=10% la cifra de afaceri (CA) în T1. Trebuie să calculăm sporul absolut al profitului: ΔPr=Pr1-Pr0. Rata profitului la cost se determină: Pr' =(Pr/CT)100, de unde rezultă că în To

avem: 10=(Pr0/CT0)x100, ceea ce înseamnă că Pr0=0,l CT0. Dar cifra de afaceri este suma costului şi a profitului total: CA=Pr+CT. Înlocuim şi rezult ă că CA=l,lCT0, de unde CT0=500 mil./1,1=454,54 mil. Profitul este diferenţa dintre cifra de afaceri ş i CT: Pr0=500 mil. - 454,54 mil. , adică Pr0 = 45,45 mil. Profitul în T1 îl determinăm din rata profitului la cifra de afaceri din T1, astfel: 10=(Pr1/CA) 100, de unde Pr1=0,1, CA=50 mil. Sporul profitului va fi: ΔPr=Pr1-Pr0, deci ΔPr =4,55 mil. , ceea ce înseamnă că răspunsul corect este b.

12. Cunoaştem următoarele date: PGB=10.000 mld.; CCF=4000 mld. Trebuie să găsim informaţii cu privire la consumul intermediar. Atenţie! Nu

confundaţi consumul intermediar cu consumul de capitai fix. Consumul intermediar cuprinde bunurile consumate pentru producerea altor bunuri (în general, capitalul circulant), iar consumul capitalului fix se referă la capitalul consumat şi amortizat în perioada de calcul. Cunoaştem că PGB=PIB+Ci, iar PIB=PIN+CCF. Din aceste relaţii rezultă că PGB=PIN+CCF+Ci, adică 10.000=PIN+Ci+4000, de unde rezultă că Ci este mai mic de 6000 mld., deci răspunsul corect este c.

13. Cunoaştem următoarele date: Ip=75%. Trebuie să aflăm indicele puterii de cumpărare. Atenţie! Dacă preţurile scad cu 25% aceasta nu înseamnă că puterea de cumpărare creşte cu 25%, deoarece în cazul preţurilor cei 25% se aplică pe nivelul mediu al preţului (P), pe când în cazul puterii de cumpărare cei 25% se aplică pe puterea de cumpărare (Pc); evident 25 %P≠25%Pc. În cazul nostru, indicele puterii de cumpărare, Ipc=l/Ip, de unde rezultă că acesta va fi Ipc=1/0,75=1,33, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare creşte cu 33%, deci răspunsul corect este c.

110

14. Cunoaştem următoarele date: Qo=200t; CT1=8 mil.; Q1=0,9Qo=180t; CV1 =5,4 mil.; ICV=IQ=90%. Trebuie să calculăm: CVM 0, CF0 şi CT0. Din ICV=IQ=90% rezultă că CV1=0,9CV0, de unde CV0=5,4 mil./0,9, deci CV0=6 mil.;

CVM 0=CV0/Q0=6 mi1./l200t, adică CVM 0=30.000 lei/t. CFo=CF1=CT1-CV1, deci CF=2,6 mil.lei. CT0=CF +CVo, deci CTo=8,6 mil. lei. Răspuns corect c. 15. Problema se rezolvă mai uşor dacă aşezăm datele într-un tabel de forma:

Q 11 12 13 CT(mii) 1000 ?(1180) 1280 CM(mii) - ? 100

Costul marginal este costul ultimei unităţi produse, deci: CM = [CT(13) - CT(12)]/(13 - 12) = 100.000, de unde rezultă că: CT(12) = CT(13) - 100.000 = 1180 mii. Costul marginal al celei de-a douăsprezecea unităţi este: CM = (1180 - 1000)/(12 - 11) = 180 mii lei. Răspunsul corect este b. 16. Cunoaştem următoarele date: Pr' 0 = 15% la cost în T0; CT1 = 1,5CT0; Pr'1 = 15%+5% = 20% la cost în T1 Atenţie! Nu confundaţi formularea creşte cu 5% cu afirmaţia creşte cu cinci

puncte procentuale. Dacă rata profitului ar fi crescut cu 5%, am fi scris Pr'1= 1,05Pr'0= 15,75%. Dar creşte cu cinci puncte procentuale înseamnă: Pr’1: = Pr' 0+5%= 20%; Trebuie să determinăm modificarea relativă a profitului. Pentru a determina indicele profitului, scriem cele două rate ale profitului astfel: Pr'0= Pr0 / CT0= 15/100, de unde Pr0= 0,15CT0 şi Pr'1= Pr1 /CT1 = 20/100. Dar CT1 = 1,5CTo, deci Pr'1= Pr1/ 1,5CTo= 0,2. De aici rezultă că Pr1= 0,3CT0. Indicele profitului va fi: Pr1/ Pr0 = 0,3CT0/ 0,15CT0= 2 sau 200%. În concluzie, profitul creşte de două ori, deci se dublează: Răspunsul corect este b.

17. Cunoaştem următoarele date: c=80%=C/V; În cazul nostru venitul este PIN. Valoarea bunurilor realizate în ţară

(PIN)=1 mil. de lei; In=300.000; EXP=400.000; IMP=390.000. Trebuie să decidem dacă pe piaţă există presiune sau absorbtie. În consecinţă trebuie

să determinăm cererea agregată şi oferta agregată şi să le comparăm între ele. După cum ştiţi, cererea globală este: CG=C+In+EXP iar oferta globală este OG=PIN+IMP;

Calculând vom avea: CG=0,8 mil. + 300.000 + 400.000 =1,5 mil.; OG=1 mil.+390.000= 1,390 mil. Observaţi că cererea este mai mare decât oferta cu 110.000, ceea ce înseamnă că pe

piaţă există absorbţie în valoare de 110.000; Răspunsul corect este c.

111

18. Cunoaştem că depozitele în sistemul bancar cresc cu 100 mld. de lei. Aşa cum cunoaşteţi din lecţia "Piaţa monetară", băncile comerciale au capacitatea de a crea monedă prin acordarea de credite. Metaforic vorbind, un credit nou acordat devine sursă de noi credite, deoarece cel puţin o parte din el se întoarce la bancă. Băncile comerciale sunt singurele instituţii care au capacitatea legală de a acorda credite peste valoarea depozitelor constituite. De exemplu, dacă în această ţară băncile sunt obligate să păstreze o rezervă la banca centrală de 30%, ele vor putea acorda credite de 70 mld. din cele 100 mld. nou constituite. Să presupunem că firma X primeşte acest credit şi plăteşte un utilaj achiziţionat de la firma Y. Firma Y depune cele 70 mld. la bancă, iar acum în sistemul bancar apar 100 + 70 = 170 de miliarde din care 30%=51 mld. se păstrează în rezervă, iar restul de 119 mld. se acordă sub formă de credite ş.a.m.d. Evident, creditele acordate suplimentar sunt mai mari de 100 mld. u.m. Răspuns corect b.

19. Cunoaştem următoarele date: K= 200 mld.; Ka = 0,9K = 180 mld.; d'i = 1,5d'p; Prb = 10 mld.; Cf=2mld. Trebuie să determinăm rata dobânzii plătite (d'p) şi rata dobânzii încasate (d'i) de

bancă. Cunoaştem următoarea formulă: Cib = Prb + Cf= Di -Dp. Rezultă că: 12 mld.=Di - Dp. Dar dobânda încasată de bancă este Di = C x d'i. Pe de

altă parte, banca plăteşte dobânda doar pentru capitalul atras de deponenţi, deci dobânda plătită va fi: Dp=Ka x d’p.Să înlocuim: 12mld. = 200mld. x d'i - 180 mld. x d'p. Cum d'i = 1,5d'p, vom avea:

12 mld.=200 mld. x 1,5d'p-180mld. x d'p = 120mld. x d'p. Rezultă că rata dobânzii plătite va fi d'p = 10%, iar rata dobânzii încasate: d'i = 15%. Răspunsul corect este a.

20. Cunoaştem următoarele date: PGB = 100 mld. lei; Ci = 20 mld. lei; Kf = 80 mld. lei, amortizabil în 8 ani; SVABs = 7 mld. - 9 mld. = - 2 mld. lei; Trebuie să calculăm PIB şi PNN. Din formula PIB=PGB-Ci, rezultă cu uşurinţă PIB=80mld. Aşa cum ştim,

PNB=PIB+SVABs=80-2=78 mld. lei. Pentru a determina PNN trebuie să aflăm consumul de capital fix, conform relaţiei:

CCF=Kf/t=80 mld./8 ani=10mld./an. PNN=PNB-CCF, deci PNN=68 mld. lei; răspuns corect d.

21. Răspuns corect a. Raţionalitatea exprimă eficienţa cu care sunt utilizate resursele şi se determină ca un raport între cheltuieli şi rezultate sau între rezultate şi cheltuieli. Consumul specific se calculează ca un raport între consumul de capital circulant (cheltuială) şi producţia obţinută (rezultat), deci este un indicator al eficienţei economice. Costul total reflectă doar cheltuielile, iar încasările doar rezultatele, deci sunt insuficiente în mod independent pentru a aprecia raţionalitatea. Puterea de cumpărare şi viteza de rotaţie nu sunt legate în mod direct de raţionalitatea economică.

112

22. Să rezolvăm problema cu ajutorul următorului tabel:

Q 0 1 2 3 4 5 6 7 8 CT 3200 5000 6600 8000 8500 8950 9800 12000 15000

CTM - 5000 3300 2666 2125 1790 1633 1714 1875 CM - 1800 1600 1400 500 450 850 2200 3000

Din tabel se observă că CM începe să depăşească CTM de la cea de-a şaptea unitate

produsă. De altfel era suficient să calculăm numai CTM pentru a ne da seama de acest lucru. De ce? Pentru că, după cum ştiţi, când CM este mai mare decât CTM, pentru orice creştere a producţiei CTM creşte. Iar CTM începe să crească de la cea de-a şaptea unitate produs; Răspuns: b.

23. Răspuns corect a. Investiţiile nete se concretizează în creşterea capacităţilor de producţie şi, în consecinţă, în creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Înlocuirea echipamentului uzat nu se finanţează din investiţiile nete, ci din amortizare. Amortizarea este procesul prin care se recuperează sumele cheltuite cu achiziţionarea capitalului fix, urmând ca aceste sume să fie utilizate pestru înlocuirea capitalului uzat. În ceea ce priveşte celelalte variante, este evident că investiţiile conduc la creşterea numărului de locuri de muncă şi la creşterea eficienţei economice şi a calităţii bunurilor.

24. Răspuns corect c. Dacă nu se iau în calcul relaţiile economice externe, economia naţională apare ca un sistem izolat, fără legături cu alte ţări. În aceste condiţii, ea nu va mai avea acces la surse externe de finanţare a investiţiilor (credite externe şi investiţii directe ş.a.). Singura sursă de finanţare a investtiţiilor este dată de economiile din interiorul ţării. La nivelul economiei naţionale, economiile şi investiţiile vor fi egale. În schimb, la nivelul ramurilor sau unităţilor economice acest lucru nu este neapărat valabil. Aceasta deoarece între unităţile economice şi ramurile economice (sectoarele economice) pot exista legături reciproce de finanţare. De exemplu, o firmă are nevoie de bani pentru investiţii şi acoperă această nevoie cu un credit bancar şi nu cu economiile proprii.

25. Răspuns corect e. Salariul este suma de bani primită de factorul muncă pentru contribuţia sa la activitatea economică. Pentru posesorul forţei de muncă, salariul este un venit şi nu un cost. Salariul se poate afla în orice raport de mărime (mai mare,. egal, mai mic) cu profitul şi este, la fel ca profitul, un venit impozabil. El creşte sau descreşte în funcţie de numeroşi factori (ca şi profitul) ş i în primul rând de productivitatea muncii.

26. Răspuns corect d. În recesiune, se recomandă creşterea cheltuielilor publice, atât pentru achiziţii de stat, cât şi pentru investiţii. Prin achiziţii publice, statul stimulează firmele să producă; pentru a mări producţia firmele realizează investiţii şi creează noi locuri de muncă, ceea ce determină o creştere a cererii, atât pe piaţa bunurilor de producţie, cât şi pe piaţa bunurilor de consum. Producţia suplimentară creată şi vândută fumizează venituri, care la rândul lor conduc la creşterea consumului şi investiţiilor ş.a.m.d., astfel încât, treptat, economia depăşeşte recesiunea. Observaţi că varianta a este cvasiopusă variantei d, deci incorectă. Creşterea ratei dobânzii nu este recomandată deoarece frânează investiţiile. Creşterea ratei rezervelor obligatorii antrenează o reducere a ofertei monetare a băncilor şi, implicit, prin mecanismul cererii şi ofertei, o creştere a ratei dobânzii şi o restrângere a masei monetare care nu sunt recomandate în recesiune. Creşterea fiscalităţii lasă mai puţini bani unităţilor economice pentru consum şi investiţii, deci nu se recomandă în recesiune.

27. Răspuns corect e. Oferta de muncă este munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale. Elevii şi studenţii fără a muncii contra unui salariu, au deja o ocupaţie: studiază. Ei nu se oferă decât ocazional să lucreze, motiv pentru care nu sunt consideraţi ofertă de muncă; şomerii în schimb reprezintă ofertă de muncă nesatisfăcută (fortă

113

de muncă neutilizată). Celelalte categorii menţionate sunt ofertă de muncă efectiv activă (funcţionarii şi cadrele didactice) sau potenţială (populaţia aptă).

28. Răspuns a; comparativ cu CTM, consumul specific este mai mic. Consumul specific este consumul de capital circulant pe unitate de produs în expresie fizică (bucăţi) sau valorică (u.m.). CTM include totalitatea consumurilor cu factorii de producţie, inclusiv capitalul circulant, pe unitate de produs, în expresie valorică, deci este mai mare decât consumul specific. Relaţia dintre cele două variabile se observă cu usurinţă din modul lor de determinare:

- consumul specific: csp=Kc / Q şi - CTM=(Kc+A+Cs+alte costuri)/Q, în care am notat cu Kc capitalul circulant, cu A

amortizarea, cu Cs costurile salariale şi cu Q producţia. 29. Răspuns corect b. În reglarea masei monetare, băncile şi mai ales banca centrală

urmăresc menţinerea unui raport echilibrat între masa monetară şi cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Altfel spus, se urmăreşte stabilitatea puterii de cumpărare a banilor şi prevenirea apariţiei inflaţiei. Deşi există multiple legături între politica monetară şi politica fiscală, reglarea masei monetare nu urmăreşte reducerea fiscalităţii; reducerea fiscalităţii nu este un scop în sine, ci un mijloc de stimulare a creşterii economice. Creşterea productivităţii muncii şi reducerea duratei de rotaţie a capitalului depind de deciziile firmelor şi nu de deciziile băncilor. Cât priveşte creşterea consumului şi reducerea economiilor, acestea nu reprezintă obiective ale politicii economice; obiectivul este creşterea venitului care antrenează, atât o creştere a consumului, cât şi o creştere a economiilor.

30. Răspuns corect c. Balanţa comercială excedentară apare în cazul în care exporturile sunt mai mari decât importurile. În aceasta situaţie, intrările de valută în ţară din comerţul exterior depăşesc ieşirile, ceea ce inseamnă că economia naţională în ansamblul său dispune de mai multă valută. Această monedă liber convertibilă poate fi utilizată, parţial, pentru acoperirea obligaţiilor de plată ce decurg din datoria ext ernă (dobânzi şi tranşe de împrumut). De asemenea, datorită faptului că pe piată există o cantitate mai mare de monedă străină, se întăreşte moneda naţională (creşte oferta de valut ă la aceeaşi cerere, deci creşte cursul monedei naţionale). De aceea, excedentul balanţei comerciale este binevenit pentru o ţară care se pregăteşte să-ş i declare moneda convertibilă. Suplimentul de valută de pe piaţă poate fi cumpărat şi eventual utilizat de către banca centrală pentru a sus ţine moneda naţională devenită convertibilă. Celelalt e răspunsuri nu au nici o legătură cu întrebarea.

31. Răspuns corect b. Cunoaşteţi deja că putem determina PNN astfel: PNN=C+In+G+En, în care C este consumul familiilor, In investiţia netă, G consumul public şi En exportul net.

Se observa ca o creştere a exportului net (export minus import) conduce la o creştere a venitului naţional. Dealtfel, creşterea exportului net poate fi interpretată ca un transfer de venituri din străinătate în ţară. Reducerea exportului net echivalează cu un transfer de venituri peste graniţă, deci cu reducerea veniturilor interne.

În varianta a, dacă PGB creşte mai repede decât PIB, evident eficienţa economică scade, pentru că o unitate PIB se obţine cu un efort mai mare.

Controlul inflaţiei nu depinde numai de eficienţa comerţului exterior. Este adevărat ca o monedă puternică rezultată dintr-un comerţ eficient, conduce la diminuarea inflaţiei dar există şi alte căi de acţiune în acest scop.

Celelalte două variante nu au nici o legătură cu întrebarea. 32. Răspuns corect b. Cererea de muncă se exprimii prin numărul locurilor de muncă,

iar oferta de muncă prin populaţia aptă de muncă. Dacă numărul locurilor de muncă creşte, iar populaţia aptă scade, se îmbunătăţeşte gradul de ocupare, deci scade şomajul.

114

Despre rata dobânzii şi masa monetără este greu de făcut o afirmaţie, deoarece cele două variabile depind şi de acţiunile instituţiilor financiare.

Cum creşte numărul locurilor de muncă, înseamnă că şi producţia creşte, deci nu putem afirma dacă pe piaţa bunurilor există presiune sau absorbţie.

33. Răspuns corect e. Dezvoltarea extensivă se face preponderent prin creşterea cantităţii consumate din factorii de producţie; eficienţa economică în acest caz poate cunoaşte orice evoluţie. În variantele a şi c, eficienţa creşte, în b scade, dar nu putem afirma nimic cu privire la tipul de dezvoltare. Cum creşterea cantităţii consumate este opusă economisirii generale (consum mai mic) a resurselor, nici răspunsul d nu este corect.

34. Răspuns corect c. Când productivitatea globală creşte cu acelaşi consum de factori, potrivit relaţiei: W=Q/(L+N+K), în care Q este producţia, L cantitatea de muncă cheltuită, N factorul naturii consumat şi K capitalul consumat, înseamnă că producţia creşte, deoarece L, K şi N sunt constante. În consecinţă:

- CTM=CT/Q scade pentru că CT este constant; - CVM=CV/Q scade şi el; - CFM=CF /Q şi CsM=Cs /Q scad, deoarece numărătorul este constant, iar Q creşte; - csp=Kc / Q scade munca cheltuită pe produs = Cs / Q scade. 35. Răspuns corect a. Oligopolul este piaţa pe care actionează câţiva producători, dar

pe care consumatorii sunt numeroşi, deci există atomicitatea cererii. În schimb, pe o piaţă de oligopson sunt mulţi producătorii dar puţini consumatori. Răspunsul e, câţiva cumpărători nu este corect, deoarece ni se cere să precizăm ce caracterizează oligopolul şi nu caracterizează oligopsonul. Celelalte trei trăsături (omogenitate, un singur vânzător şi un singur cumpărător) nu sunt întâlnite pe nici una dintre pieţe.

36. Răspuns corect b. Gradul de lichiditate exprimă rapiditatea şi costurile cu care un bun se transformă în alte bunuri economice. Banii au cel mai înalt grad de lichiditate pentru că sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi costuri minime pentru deţinătorii lor. De exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi un televizor cu 20 mil. de lei numerar, primiţi fără nici un fel de costuri suplimentare televizorul în schimbul banilor. Oriunde pe teritoriul României puteţi schimba leii în orice altă marfă ceea ce înseamnă că ei sunt "lichiditate prin excelenţă".

37. Cunoaştem următoarele date: Cre=6000 u.m./DM (curs de revenire la export); Cri=7500 u.m./DM (curs de revenire la import); Csch=7000 u.m./DM (curs de schimb); Piexp=72 mil. lei (preţ intern la export). Trebuie să determinăm profitul operaţiunii de comerţ exterior. Stim că Cre=Piexp/Peexp, deci vom avea 6000=72 mil. Lei/Peexp, de unde

Peexp=12.000 DM. Cu aceşti bani s-a realizat importul deci: Cri=Piimp/Peimp şi vom avea 7500=Piimp/12.000 DM, de unde rezultă că Piimp=90

mil. de lei. Prin urmare, această firmă a cheltuit în operaţiunea de comerţ exterior 72 mil. de lei şi

a obţinut 90 mil. de iei, deci a realizat un profit de 18 mil. de lei. Răspunsul corect este c. La acest rezultat putem ajunge şi altfel: să observăm că această firmă câştigă pentru

fiecare marcă obţinută din export (7000 - 6000) = 1000 lei, iar pentru fiecare marcă cheltuită la import (7500 - 7000) =

500 lei. În total, ea câştigă la fiecare marcă (7500 - 6000) = 1500 de lei = (1000 + 500). La 12.000 de mărci va câştiga 12.000 x 1.500 = 18.000.000 lei.

38. Cunoaştem următoarele date: Nro=4000 (numerarul în To); Mso = 80%M (moneda scripturală în To);

115

2000 u.m. se transformă în monedă scripturală, deci: ΔMs = 2000 şi Nrl=2000 (numerarul în T1). Trebuie să aflăm ponderea monedei scripturale în totalul masei monetare în T1. Cum M=Nr+Ms, rezultă că M=0,8M+4000, de unde M=20.000 u.m. Ms0=0,8x20.000=16.000 u.m.; Ms1=Ms0+2000 =18.000 u.m.; Ponderea monedei scripturale în masa monetară în T1 va fi: Ms1 / M=18.000/20.000=90%. Modificarea relativă a ponderii masei monetare în T1 faţă de To este: (90% - 80%)/80%=12,5%. Deci ponderea creşte cu 12,5% sau cu 10 punct e

procentuale. Răspunsul este "c" şi nu "e" cum aţi fi tentaţi să alegeţi. 39. Stim că: Încasările producătorilor cresc cu 40%; Preţurile cresc cu peste 40%. Trebuie să determinăm tipul de elasticitate a cererii la preţ. Nu avem nimic de calculat.

După cum ştim, dacă: - cererea este elastică şi preţul creşte, încasările scad pentru că scade cantitatea cerută

mai mult decât creşte preţul; - cererea este inelastică şi preţul creşte, încasările cresc datorită faptului că reducerea

cantităţii cerute este inferioară creşterii preţului. Concluzia? Cererea este inelastică. Răspuns corect b. 40. Cunoaştem următoarele date: V1=1000 u.m.; V1=1,25V0; c'=0,9; c1=80%. Trebuie să determinăm ΔS şi ΔV. Începem prin a calcula V0= V1 / 1,25 = 800 u.m. Cum c' = 0,9, înseamnă că s = 0,1 şi k= 10. Sporul economiilor este: ΔS=0,1xΔV, deci ΔS = 20 u.m. Sporul venitului este Δ V=

kΔS= 200u.m. Răspunsul corect este e. 41. Cunoaştem următoarele date: D=1400 u.m.; Co=20.000 u.m. şi reprezintă valoarea nominală; D'o=7%; D' 1=7%+ 1 %=8%. Trebuie să determinăm modificarea procentuală a cursului acestei obligaţiuni. Vom

utiliza relaţia: C=D / D', în care C este cursul obligaţiunii, D este venitul fix sau cuponul obligaţiunii, iar D' rata dobânzii.

Vom avea C1=1400 / 0,08=17.500 u.m. Indicele cursului obligaţiunii va fi: Ic = (17.500/20.000) x 100 = 87,5%, ceea ce echivalează cu o reducere a cursului cu

12,5% (87,5%-100%). Răspunsul corect este c. 42. Răspuns corect c. Rata apţilor se determină ca un raport între populaţia aptă de

muncă şi cea totală şi arată cât din populaţia totală este aptă de muncă. Prin urmare, arătă cât din populaţia totală este oferta de munca potenţială (poate lucra). Rata de activitate arată cât din populaţia aptă lucrează efectiv, determinându-se ca un raport între populaţia ocupată (efectiv activă) şi populaţia aptă de muncă. În concluzie, din cei trei indicatori menţionaţi la varianta c putem determina populaţia ocupată. Salariul nominal este important în stabilirea echilibrului pe piaţa muncii (dar mai important este cel real), însă numai cunoaşterea nivelului sau nu ne oferă nici o informaţie despre populaţia ocupată. Rata inflaţiei permite cunoaşterea evoluţiei preţurilor şi a puterii de cumpărare, dar nu oferă informaţii despre piaţa muncii. Rata

116

şomajului exprimă cât din populaţia aptă de muncă nu are un loc de muncă; se determină prin raportarea numărului de şomeri la populaţia aptă de muncă. Ea nu oferă nici un fel de informaţii despre dimensiunea populaţiei ocupate (este un indicator relativ şi nu unul absolut).

43. Răspuns corect c. Prin operaţiile la termen pe piaţa valutară se urmăreşte protecţia în faţa deprecierii monetare care ar scumpi importurile şi le-ar face ineficiente. De exemplu, să presupunem că aveţi o firmă importatoare de şampanie din Franţa şi că importaţi lunar 100 de sticle de şampanie a 150 FF bucata. Vindeţi aceste sticle în ţară cu un milion de lei bucata. Aceasta înseamnă că realizaţi un curs de revenire la import de 1.000.000/150 lei/FF, adică 6666,66 lei la un franc cheltuit. Dacă în ţară cursul de schimb este de 4000 de lei/FF, înseamnă că aveţi un câştig faţă de cursul de schimb de 2666,66 lei / FF. Aveti posibilitatea să cumpăraţi francii la vedere, cu 4000 de lei/FF şi să achitaţi imediat importul, în avans, adică înainte de a încasa ceva pe şampanie în ţară. Dar dacă aveţi ca termen de plată pentru import două luni, trebuie să-l plătiţi efectiv peste 2 luni; nu ar fi raţional să vă imobilizaţi banii plătind importul imediat. Dacă aveţi francii, îi puteţi păstra în cont 2 luni, după care faceţi plata. Dacă nu îi aveţi, puteţi aştepta 2 luni, după care îi cumpăraţi la vedere şi plătiţi importul. Dar dacă peste 2 luni cursul francului creşte, eficienţa importului va fi mai mică, ba chiar puteţi avea pierderi. De exemplu, dacă peste 2 luni francul este 7000 de lei, pierdeţi (6666,66-7000)= -333,341ei / FF. De aceea, veţi cumpăra francii la termen, cu scadenţă 2 luni, pentru un curs să spunem de 4500 de lei, caz în care rămâneţi eficient. Aprecierea monedei ieftineşte importurile şi le face mai eficiente, deci varianta d nu este corectă. Celelalte variante nu pot constitui un scop al operaţiunilor la termen.

44. Răspuns corect a. Dacă dinamica productivităţii este inferioară dinamicii producţiei, atunci dacă producţia creşte, productivitatea creşte mai încet; având în vedere că productivitatea muncii este raportul între producţie şi numărul de lucrători (Q/L), înseamnă că ceea ce frânează creşterea productivităţii este creşterea numărului de lucrători, de unde rezultă că L creşte. Cum salariul mediu pe salariat este constant, înseamnă că vor creşte şi costurile salariale totale, pentru că Cs=SNxL, unde Cs sunt costurile salariale totale, iar L numărul de lucrători.

45. Cunoaştem următoarele date: C=150-5Px; Po=7 şi P1=9; Trebuie să determinăm elasticitatea cererii la preţ: Ec/p. Vom utiliza relaţia: Ec/p=(-ΔQ / ΔP) x (P0 / Q0). Din ecuaţia din enunţ se determină Qo şi Q1 astfel: Qo=150 - 35=115 şi Q1=150 - 45=105. Elasticitatea va fi: Ec/p=[(115 -105)/(9 -7)]x(7/115), deci Ec/p=7/23. Cum coeficientul este subunitar, înseamnă că cererea este inelastică. Răspuns b. 46. Răspuns corect a. Reducerea valorii banilor face ca debitorii să restituie

creditorilor o sumă cu o putere de cumpărare mai mică. De exemplu, dacă la 31.12.2000 aţi împrumutat de la un prieten 100.000 de lei, iar în ianuarie 2001 rata inflaţiei a fost de 3,7%, veţi restitui prietenului la 1.02.2001 cei 100.000 dar ei nu mai valorează decât 100.000/1,037=96.432 lei, ceea ce înseamnă că aţi câştigat 3568 de lei, din cauza reducerii puterii de cumpărare a leului. Desigur debitorii câştigă atâta timp cât contractele de credit nu cuprind prevederi care să permită creşterea ratei dobânzii în pas cu inflaţia.

47. Răspuns corect c. Un speculator la bursa de valori câştigă din diferenţa dintre cursul la care vinde şi cel la care cumpără. Astfel, vânzătorul vinde titluri pe care nu le are, la un curs să spunem C0. Dacă la scadenţă cursul scade, el va cumpăra titlurile cu un C1 mai mic decât C0 şi le va vinde cumpărătorului cu C1, deci câştigă diferenţa C1-C0. Cumpărătorul

117

cumpără cu C1 şi speră să crească cursul. Dacă C1 este mai mare decât C0, el cumpără de la vânzător mai ieftin, cu C0, după care poate revinde titlurile la vedere cu C1 deci câştigă diferenţa.

48. Răspuns corect b. Rata marginală de substituţie exprimă cantitatea necesară dintr-un factor de producţie pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel încât producţia să nu se modifice (de exemplu, de câţi muncitori avem nevoie dacă ni se strică o maşină, astfel încât producţia să fie aceeaşi). Ea se determină astfel: RmS=Δx / -Δy=Wmy/Wmx, în care x şi y sunt cei doi factori. În relaţie, x este factorul care substituie şi y este factorul substituit. În problemă Wmy< Wmx, deci rata marginală de substituţie este mai mică decât 1.

49. Răspuns corect d. Economia de piaţă este preponderent o economie de schimb, în care bunurile economice circulă sub formă de mărfuri. Pentru a avea acces la un bun, trebuie să oferim ceva în schimbul său, ceva care într-o economie monetară înseamnă o sumă de bani; acea sumă de bani este preţul bunului.

50. Răspuns corect a. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 4, înseamnă că: k=ΔV/ΔI=4. Dar Δ V=ΔC+ΔI, deci 4ΔI=ΔC+ΔI de unde ΔC=3ΔI. Noi avem nevoie de o relaţie între ΔC şi ΔV, aşa că vom scrie: ΔC/ΔV=3ΔI/4ΔI=3/4. În concluzie, dacă venitul creşte cu o unitate (ΔV=l), consumul creşte cu 3/4=0,75 unităţi.

51. Răspuns corect d. Exporturile sunt cele prin care o ţară obţine valută necesară finanţării importurilor. De aceea, importurile sunt dimensionate în primul rând în funcţie de posibilităţile oferite de export. Desigur că importurile depind şi de cursul de schimb, de inflaţie şi de împrumuturile externe. De asemenea, ele depind şi de cererea de bunuri de import de pe piaţă. Aşa cum cunoaşteţi, dacă moneda se apreciază (pentru că scad preţurile de exemplu) sunt stimulate importurile, dar ele nu pot creşte, cel puţin pe o perioadă lungă, mai mult decât încasările din export. Împrumuturile externe permit finanţarea pe termen scurt a importurilor şi depăşirea valorii exporturilor de către importuri. Dar ele creează obligaţii de plată viitoare şi nevoia unei balanţe comerciale excedentare în viitor, din care să se acopere împrumuturile prezente; deci din nou importurile nu pot depăşi la nesfârşit exporturile.

52. Cunoaştem următoarele date: Cîb=4Cf (în care Cîb este câştigul bancar, iar Cf cheltuielile de funcţionare); Ka=C=20 mil. u.m. (în care Ka este capitalul atras şi C volumul creditelor); D'î-D'p=5%. Trebuie să aflăm profitul băncii şi cheltuielile sale de funcţionare. Vom utiliza

următoarele formule: Cîb=Prb+Cf=Dî-Dp, în care Prb este profitul băncii, iar Dî si Dp sunt ratele dobânzilor practicate de bancă. Prelucrând vom avea: Cîb=CxD’î – CxD’p=C(D’î – D’p)=20 mil.u.m.x 5/100=1 mil.u.m.Dar Cîb=Prb+Cf=4Cf de unde rezultă că: Cf=250.000u.m. şi Prb=750.000 u.m.

Răspuns corect: b 53. Cunoaştem următoarele date: A=1/4 Ccmat ( în care A este amortizarea si Ccmat sunt celelalte cheltuieli materiale); Cs=1/2CT; Trebuie sa găsim o relaţie între A şi CT. Vom scrie că: CT=Cmat+Cs=A+Acmat+Cs=5A+1/2CT. Rezultă că amortizarea va

fi: A= 1/10CT Răspuns corect: a 54. Cunoaştem următoarele date: CM=1,25CTM0; CF=0,25CT0=0,2CT1 Q0=10.000 buc. CV0=2,25 mil. de lei

118

Trebuie să determinăm CM si ΔQ. Dacă CT0=CV0+CF şi CF=0,25CT0, înseamnă că CV0=0,75CT0. Calculăm CT0=2,25

mil./0,75mil.lei=3 mil. lei u.m. Costul fix va fi: CF=0,25x3 mil.=0,75 mil.lei; Costul total in T1 este CT1=CF/0,2=3,75 mil.lei Costul marginal este: CM=1,25CTM 0, dar CTM 0=3 mil./10.000, ceea ce înseamnă că

CM=375 lei. Dar CM=ΔCT/ΔQ, de unde ΔQ=ΔCT/CM. Cum ΔCT=CT1-CT0=0,75 mil., înseamnă ca ΔQ=2000. Răspuns corect:c 55. Cunoaştem următoarele date: Cs=Pr ( în care Cs sunt costuri salariale şi Pr profit total); Cs+Pr=9 mil.u.m Cmat/CA=0,55 ( în care Cmat sunt cheltuieli materiale şi CA încasările). Trebuie sa determinăm CA si Pr’ la cifra de afaceri. Vom utiliza pentru început relaţia CA=Cmat+Cs+Pr, de unde rezultă: CA=0,55CA + 9 mil.u.m.,deci CA=20mil.u.m; Profitul este Pr=9 mil.u.m./2=4,5 mil; Rata profitului la cifra de afaceri va fi: Pr’=(4,5/20)x100, Pr’=22,5%. Răspunsul corect este c. 56. Cunoaştem următoarele date: KA=4 mil.u.m. (KA este capitalul firmei A); PrA=300.000/3 luni (PrA este profitul

firmei A obţinut la o rotaţie); PrB=1.200.000/an; Capitalul firmei B efectuează o rotaţie pe an. Trebuie să vedem de ce capital are nevoie B pentru a obţine PrB. Folosim regula de trei simplă: Dacă la 4 mil...............................................................................................300.000

profit x.............................................................................................. 1.200.000 profit Rezultă că X=(1.200.000x4)/300.000=16 mil.u.m. Răspuns corect e. 57. Cunoaştem următoarele date: Ql=2Qo; L1=1,25Lo; SNo=500.000; %ΔSN=0,75%Δ WL. Trebuie să calculăm SN1

Conform relaţiei WL=Q/L, vom avea: WL1=Ql/L1=2Q0/1,25Lo; WL1=1,6 WL0, de unde creşterea productivităţii muncii este: %ΔWL=(1,6-1)xl00=60%.

Creşterea salariului nominal va fi: %ΔSN=0,75%ΔWL=0,75x60%=45%, deci salariul nominal creşte cu 45%. Aceasta înseamnă că SN1=1,45SN0, deci SN1=725.000 u.m ..

Răspuns corect c. 58. Răspuns corect c. Balanţa comercială este acea componentă a balanţei de plăţi

care reflectă exporturile ş i importurile unei ţări. Balanţa de plăţi înregistrează totalitatea plăţilor şi încasărilor din relaţiile unei ţări cu străinătatea. De aceea, este posibil ca una dintre balanţe să fie deficitară, iar cealaltă excedentară. De exemplu, când exporturile sunt mai mici decât importurile, balanţa comercială este deficitară. Dar este posibil ca în ţară să intre capital străin sub forma investiţiilor din capital care să compenseze deficitul balanţei comerciale, astfel încât balanţa de plăţi să fie excedentară.

119

59. Răspuns corect d. Dacă cererea pentru bunurile de import este inelastică, la o creştere a preţurilor acestor bunuri cantitatea cerută scade mai puţin decât creşte preţul; în consecinţă, veniturile importatorilor, care se calculează ca un produs între preţ şi cantitatea vândută, vor creşte. De aceea, este avantajos pentru importatori să reacţioneze la creşterea preţurilor externe prin creşterea preţurilor pe piaţa internă; inflaţia se va accentua. De asemenea, creşterea preţurilor externe va fi resimţită cu atât mai mult pe piaţa internă, cu cât ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor de pe piaţă este mare; deci varianta b nu este corectă.

60. Potrivit datelor din tabel şi relaţiei de calcul a productivităţii marginale: Wm=ΔQ/ΔL, putem scrie: l0=[Q(1)-Q(0)]/(1-0), de unde Q(1) = 10;

15=[Q(2)-Q(1)]/(2-1), de unde Q(2)=25; 13=[Q(5)-Q(2)]/(5-2), de unde Q(5)=64; 10=[Q(10)-Q(5)]/(10-5), de unde Q(l0) = 114. Deci când se utilizează 10 lucrători

producţia totală este Q= 114, iar producvitatea medie este WL10 = 114/10=11,4. Răspunsul corect este b. 61. Răspuns corect: b, deoarece reprezintă însăşi una atribuţiile bursei, prin care

acesta îşi justifică existenţa; a) incorect – rata dobânzii se stabileşte pe piaţa monetară şi nu la bursă; c) incorect – creşterea nivelului de trai se asigură în primul rând de către dezvoltarea

economiei, de creşterea productivităţii; d) incorect – deşi în economia de piaţă rolul statului a scăzut simţitor, în ceea ce

priveşte piaţa capitalurilor deoarece pe această piaţă circulă valori foarte mari sub forma hârtiilor de valoare, dar care reprezintă valori reale, există riscul lansării unor hârtii fără acoperire ceea ce ar avea consecinţe foarte grave.Pentru a evita acest lucru, s-a constituit, la noi, Comisia Naţională de Evaluare a Bunurilor Mobiliare, în 1994. Ea are ca atribuţii chiar aprobarea funcţionării bursei de valori şi controlează activitatea ei.

e) incorect – cursul de schimb al monedei este dat de mai mulţi factori printre care cel mai important este raportul dintre cererea şi oferta de diferiţi bani naţionali alături de puterea de cumpărare a monedei.

62. Varianta corectă: b) – aplicând impozite pe venit şi taxe pe consum mai mici, rămân mai multe venituri la îndemâna agenţilor economici încurajând consumul (deci cererea) şi investiţiile - condiţii indispensabile relansării economiei, depăşirii fazei de recesiune;

a) incorectă – reducerea investiţiilor micşorează oferta-economia scade; c) incorectă – durata zilei de lucru scăzând, producţia deci oferta scad, nivelul de

dezvoltare al economiei scade; d) incorectă – este inversul lui b cu consecinţele aferente; e) incorectă – ambele determină scăderea cererii interne cu influenţă negativă asupra

nivelului de trai şi al economiei. 63. Varianta corectă: c – întrucât, costul marginal este de fapt suma costurilor

variabile. Sporul de producţie pe care-l desemnează costul marginal îl reprezintă de fapt sporul de cost variabil – fixele rămân aceleaşi (constante);

a)+b) incorecte – productivitatea desemnând raportul dintre producţie şi consumul factorului de producţie implicat, deci nu costul, ci eficienţa folosirii factorilor;

d) incorectă – profitul reprezintă diferenţa dintre preţul la piaţă al produsului şi costul global (costul fix+costul variabil);

e) incorectă – satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea ultimei doze din bunul X şi nu preţul plătit pentru a obţine cu atât mai puţin costul care este cheltuiala producătorului.

120

64. Varianta corectă 1, deoarece toate 3 variantele sunt corecte, veţi spune cum aşa din moment ce variantele 1 şi 2 se exclud ? Dar analizaţi! Productivitatea se exprimă producţie (Q). Productivitatea este rodnicia muncii, este o rezultantă totală a productivităţii. Productivitatea marginală a muncii este productivitatea ultimilor muncitori angajaţi. Chiar dacă ei produc la fel, mai puţin, sau tot atât decât ceilalţi, producţia creşte cu numărul de produse realizate de ei;

d) incorectă, deoarece productivitatea devine negativă, scade producţia; e) incorectă, productivitatea marginală zero, înseamnă că lucrătorii nou angajaţi nu au

produs deci producţia ramâne constantă. 65. Varianta corectă: d) (1,2,3). Ştim că profitul evoluează direct proporţional cu preţul, deci, dacă costul este constant

deşi cantitatea vândută este aceeaşi, preţul crescând, creşte profitul. Varianta 4 incorectă deoarece cursul de schimb se realizează pe piaţa valutară şi este

determinat de raportul cere ofertă şi puterea de cumpărare a celor 2 oferte. Varianta 5 incorectă, profitul îl obţine producătorul, taxarea pe consum o plăteşte

populaţia. 66. Varianta corectă: b - Dacă ştiţi că la o producţie Q, costul total 100 reprezintă

costul fix totul este foarte simplu. Cost variabil la o producţie 0 nu există pentru că nu există producţie. La 4 buc. CT=400 deci 100 CF şi 300 cost variabil. Costul marginal mediu se află împărţind costurile variabile CV la producţia obţinută. Costul marginal se află scăzând din costul total al producţiei curente, costul total al producţiei anterioare de 3 bucăţi deci 400-340=60 iar CVM=CV/Q= 300/4=75.

Răspuns corect: 100, 300, 75, 60. 67. Varianta corectă c). Utilitatea totală este satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea tuturor

unităţilor unei mulţimi de bunuri, ori dacă, utilitatea marginală (suplimentară) este zero, consumatorul are o satisfacţie totală maximă o doză suplimentară nemaifiind agreată, nu mai reprezintă pentru el nimic. Din acest punct de vedere este evident de ce variantele a) şi b) sunt incorecte.

Varianta d) - incorectă (reprezintă utilitatea totală şi nu marginală). Variantă e) - incorectă. UT = 1 înseamnă că utilitatea marginală nu poate fi egală cu 0, ci cu 1. 68. Varianta corectă: a, întrucât din cauza excesului de cerere căreia oferta nu-i face

faţă, cresc importurile, în defavoarea exportului care este frânat, şi în consecinţă scăzând mijloacele de plată pentru import creşte datoria externă.

Varianta b, incorectă întrucât cuprinde varianta 2 care duce la creşterea satisfacerii cererii.

Variantele c, d, e incorecte, cuprind factori contradictorii cerinţei formulate de grilă. 69. Rezolvare: Mai întâi, aflăm volumul încasărilor sau cifra de afaceri. 1) CA. = 2 mil. x 100.000 buc. = 200 miliarde u.m. 2) Aflăm apoi CT despre care ştim că reprezintă 80% din CA., deoarece ni se spune că

sunt cu 20% mai mici decât încasările (care reprezintă 100%)= 160 miliarde; CT=CF+CV; Spunându-ni-se că, costurile fixe reprezintă 3/8 din costurile totale (160 miliarde),

rezultă că, costurile variabile sunt egale cu 5/8, din costurile totale => C.F.. 20 mil x 3 = 60 miliarde;

Răspuns corect: c), întrucât 5/8 x 160 miliarde = 100 miliarde.

121

70. Răspunsul corect: e) conform legii psihologice a înclinaţiei marginale spre consum formulată de J.M. Keynes, atunci când creşte venitul, consumul creşte şi el dar nu cu atât cu cât creşte venitul, ΔV>ΔC sau, ΔC<ΔV, asta înseamnă, ΔC/ΔV este pozitiv dar subunitar, deci consumul care nu se reduce în mărime absolută scade doar ca pondere într-un venit mai mare.

Cum V=C+S adică, consum+economii, rezultă că într-un venit crescut ponderea (rata) consumului scăzând, va creşte cea a economiilor, deci varianta c este incorectă.

Varianta d incorectă; consumul este funcţie de venit, costul pentru întreaga producţie este dependent de cantitatea produs obţinută Q şi de costul unitar.

71. Varianta corectă: a) – conform definiţiei, productivitatea muncii este rodnicia, eficienţa, muncii utilizate.

Cu cât durata necesară producerii unui bun va fi mai mică cu atât se vor produce mai multe bunuri, deci productivitatea va fi mai mare şi invers.

Varianta a) incorectă – cu cât salariul nominal este mai mare se pot cumpăra mai multe bunuri (evident funcţie de preţ). Salariul real este invers proporţional cu preţul Sr=Sn/Ip.

Varianta b) incorectă – creşterea preţurilor duce la creşterea masei monetare - direct proporţional.

Variantă e) incorectă – cu cât creşte puterea de cumpărare a monedei cu atât creşte salariul real – conform definiţiei puterea de cumpărare a monedei = cantitatea de bunuri şi servicii cumpărate cu o unitate monetară. Salariul real este puterea de cumpărare a salariului nominal.

72. Varianta corectă b) – este evident că la un volum constant de producţie, creşte cantitatea de resurse folosite pentru fiecare bun produs. Aceasta duce la scăderea cantităţii de produse oferite Q<Fi şi evident contrazice varianta a, care e incorectă;

Varianta c) incorectă, întrucât inflaţia nu se atenuează ci creşte datorită faptului că la o masă monetară (M) existentă pe piaţă va corespunde o ofertă mai mică, vor exista mai mulţi pe unitate de efect-util inflaţia se agravează prin creşterea costurilor.

Varianta d) incorectă – vizează consumul şi nu producţia Variantă e) incorectă – scade oferta, creşte cererea, creşte absorbţia pieţei şi nu

presiunea. Aceasta creşte când oferta > cererea. 73. Varianta corectă (adică incorectă) este c) – balanţa comecială este componentă

esenţială a balanţei de plăţi întrucât cea comercială se referă numai la exportul şi importul de mărfuri în vreme ce balanţa de plăţi reprezintă încasările şi plăţile privind: balanţa serviciilor (comerţul invizibil), balanţa mişcărilor de capital, a rezervelor valutare etc.

Varianta a) este incorectă (corectă) – între pieţele ce compun piaţa mondială se stabilesc numeroase interdependenţe – fiecare piaţă naţională este o parte a pieţei mondiale.

Varianta b) incorectă (corectă) – statul se implică în comerţul internaţional, atât în calitate de agent economic, cât şi prin legis laţia economico-financiară pe care o elaborează.

Varianta d) incorectă (corectă) – deficitul balanţei de plăţi este consecinţa unei activităţi economice externe ineficiente. Ea înseamnă în fapt reducerea încasărilor în valută, lipsa lichidităţilor valutare la import şi o depreciere a situaţiei economice.

e) este corectă (incorectă) conform argumentelor de la c). 74. Varianta corectă a) – prin majorarea cheltuielilor publice efectuată de la bugetul

de stat - chiar printr-o emisiune monetară suplimentară, se măreşte cererea globală, ceea ce incită la mărirea ofertei. Pentru a mări oferta, producătorii fac angajări suplimentare de forţă de muncă, ceea ce reduce şomajul.

122

Varianta b) este incorectă deoarece creşterea fiscalităţii reduce cererea din cauza taxelor mari şi a unui venit mai mic, acest lucru influenţând oferta, întreprinzătorii îşi reduc activitatea şi concediază forţa de muncă agravând şomajul.

Varianta c) incorectă – în cazul creşterii ratei dobânzii, deci a preţului creditului şi al frânării investiţiilor, când producătorii procedează într-o manieră similară variantei b.

Varianta e) incorectă – reducerea cheltuielilor publice acţionează în acelaşi sens, dar prin venitul cumpărătorilor care scade şi de data aceasta ofertă este nesatisfăcută, producătorii, reacţionând în concecinţă prin restrângere de activitate - concedieri şi creşterea şomajului.

75. Varianta corectă e) – atât absorbţia, cât şi presiunea sunt stări de dezechilibru a economiei care afectează în proporţii diferite cumpărătorii şi vânzătorii. Când piaţa se caracterizează prin absorbţie vânzătorii produc oricât şi oricum, cererea fiind mai mare decât oferta - în aceste condiţii vânzătorii îşi selectează cumpărătorii. Concurenţa se manifestă puternic între cumpărători

Variantele a, b, c, d incorecte, caracterizează starea opusă şi anume presiunea. 76. Varianta corectă b) deoarece consumul de capital fix nu se poate evalua fizic

ţinând cont de faptul că el cuprinde hale, depozite şi echipamente de producţie (utilaje, maşini, unelte, agregate, instalaţii etc.) nu putem preciza cât s-a consumat din ele fizic prin utilizare.

Variantele a) şi c) sunt incorecte întrucât conţin consumul fizic, care nu se poate evalua. Varianta d) este incorectă, intrucât consumul specific, se referă la consumul de capital circulant şi nu fix.

Variantă e) este incorectă deoarece consumul de capital fix este reflectat de costul fix şi nu de cel variabil.

77. Varianta corectă b) – competitivitatea unei întreprinderi este dată de eficienţa ei, adică de productivitate şi rentabilitate alături de o înaltă calitate a produsului. Cu cât costurile obţinute de firmă sunt mai mici, iar pe piaţă preţul produselor este mai mare, el se înscrie sub preţul de echilibru, ceea ce îi asigură un profit cert, deci va trebui să se raporteze la costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă din domeniu.

Varianta d) incorectă: unitatea economică nu trebuie să folosească un capital fix uzat moral, întrucât va obţine costuri mai mari ceea ce nu este avantajos; pe piaţă se confruntă cu firme case au preţuri mai mici datorate nivelului tehnic performant al capitalului fix utilizat.

Varianta e) incorectă producătorul nu trebuie să se raporteze la costul cel mai mare, ci la cel mai mic pentru a reduce consumurile de factori de producţie utilizaţi acolo unde este posibil.

78. Varianta corectă c). Fiecare nouă doză consumată satisface o nevoie mai puţin acută, în scădere, dar utilitatea totală creşte, cu o rată descrescătoare. Prin prisma acestei explicaţii variantele a, b, d, e sunt incorecte.

79. Varianta corectă c) – balanţa excedentară se obţine când este determinată de comerţul exterior ale eficienţei adică balanţa comercială nivelul comerţului exterior şi a productivităţii muncii sociale reflectat în gradul de competitivitate a mărfurilor şi serviciilor pe piaţa mondială - ţara respectivă are un cost în monedă naţională mai mic pentru fiecare unitate valutară obţinută. Acesta reprezintă cursul de revenire la export care trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cursul de schimb.

Varianta d) este incorectă şi evident contradictorie lui c. Variantele a şi b sunt incorecte v nu cantitatea de bunuri exportate sau importate

interesează în primul rând ci cursurile de revenire faţă de cursul de schimb. 80. Varianta corectă b) – Michel Didier în lucrarea sa "Economia şi Regulile jocului"

arată că mecanismul preţurilor şi concurenţa joacă rolul mâinii invizibile, care direcţionează

123

opţiunile economice ale fiecăruia. Spre deosebire de economia de tip comandat, socialist, unde dominaţia statului asigură desfăşurarea activităţii economice, în economia de piaţă, bazată mai ales pe proprietatea privată şi unde raportul cerere-ofertă stabileşte: ce, cum, cât şi când să se producă, preţul devine instrumentul principal alături de concurenţă şi are rolul de mână invizibilă care armonizează cele 2 paliere ale pieţei.

Preţul reflectă utilitatea bunului şi va orienta piaţa spre ceea ce trebuie produs, iar concurenţa va determina nivelul acestuia prin eficienţa pe care o determină.

81. Varianta corectă c) – profitul fiind parte a preţului Pr = P - CTM cu cât costul este mai mic profitul este mai mare şi invers.

Variantele a) + b) sunt incorecte, întrucât profitul şi preţul cresc direct proporţional; numărul de rotaţii care înseamnă viteza de rotaţie influenţează, de asemenea, direct proporţional profitul.

Varianta d) incore ctă – profitul nu este determinat direct de calitat e:. Există bunuri de o calitate mai joasă, dar care fiind de o primă neces itate se cer, vânzătorii realizând profit.

Varianta e) incorectă – profitul creşte direct proporţional cu ut ilitatea; profitul fiind dovada utilităţii unei activităţi economice iar mărimea lui măsura acestei utilităţi.

82. Varianta corectă a) – Salariul real şi preţul sunt invers proporţionale. Salariul real şi cel nominal evoluează în acelaşi sens dar nu obligatoriu în acelaşi ritm. Dacă avem un câştig în salariul real, dar mai mic decât preţul, atunci obligatoriu salariul nominal trebuie să crească mai repede decât preţul, pentru a compensa consecinţele creşterii preţurilor asupra salariului real.

Variantele b), c) incorecte – accentuează decalajele. Varianta d) incorectă – se menţine salariul la acelaşi nivel. Variantă e) incorectă v dacă salariul nominal nu se modifică şi preţurile bunurilor de

consum cresc, atunci salariul real scade. 83. Varianta corectă c) – cursul de schimb este un preţ care se formează, că preţul

oricărui bun prin raportul cerere-ofertă dar fiind vorba de bani pe lângă aceasta mai contează şi puterea de cumpărare a acestora.

Varianta a) incorectă. Varianta b) incorectă – Franţa este mai mică decât India, dar are o monedă a cărei

putere este mai mare decât moneda Indiei. Varianta d) incorectă – nu statul indică valoarea reală a monedei naţionale ci puterea

economiei, eficienţa ei. Varianta e) incorectă – într-o ţară se poate produce foarte mult cantitativ ca în China,

de exemplu, dar nu la fel de eficient ca în Anglia şi deci moneda are o putere de cumpărare mai mică.

84. Varianta corectă d) – monopolul este formă a pieţei imperfecte în care oferta pentru un anumit produs este concentrată în puterea unui singur producător care controlează piaţa şi preţul, deci b) este incorectă, ca şi c).

Varianta a) incorectă – caracterizează piaţa monopolistică. Varianta e) incorectă deoarece preţul de monopol fiind ridicat, iar veniturile

consumatorilor limitate, nu poate exista o bună satisfacere a cererii. Mai mult, monopolul, nu numai că nu întăreşte concurenţa dar o şi exclude, stricând mecanismul pieţei.

85. Varianta corectă e) – condiţia pentru ca o muncă să devină ofertă este ca ea să fie plătită, retribuită. Din acest motiv, studenţii care prestează munci utile dar gratuite nu intră în ofertă.

Variantele a), b), c) incorecte întrucât categoriile enumerate fac parte din oferta de muncă pentru că sunt retribuite.

124

Varianta d) incorectă – pe perioada lipsei totale de activitate şomerul nu face parte din ofertă.

86. Varianta corectă b) – piaţa secundară o constituie bursa a cărei problemă fundamentală este formarea cursului ca o consecinţă a raportului dintre cererea şi oferta de titluri. Dacă oferta de titluri creşte, scade preţul, dacă cererea de titluri creşte, creşte preţul.

Varianta a) incorectă – vizează piaţa monetară; Variante incorecte c), d), e) nu influenţează direct cursul, ele sunt consecinţa unor

indicatori care influenţează indirect prin efectele de antrenare. 87. Varianta corectă e) rata profitului este un raport procentual între profit şi costul

total. Varianta a) incorectă = ea reprezintă cifra de afaceri; Varianta b) incorectă = ea reprezintă preţul; Variantele c) şi d) sunt incorecte. 88. Varianta corectă b) – piaţa de oligopson este caracterizată prin: câţiva

cumpărători şi atomicitatea ofertei; cumpărătorii influenţează preţul. Varianta a) incorectă – este o piaţă în care există atomicitatea cererii şi atomicitatea

ofertei, agenţi economici mulţi cu putere economică mică. Varianta c) incorectă – presupune câţiva vânzători şi mulţi cumpărători (atomicitatea

cererii). Varianta d) incorectă – un singur vânzător, o mulţime de cumpărători (atomicitatea

cererii). Varianta e) incorectă – reprezintă o piaţă ideală, teoretică, caracterizată prin mai

multe trăsături printre care şi atomicitatea cererii şi a ofertei. 89. Rezolvare: Ştim că V = C + S; Calculăm mai întâi cât înseamnă din venit rata economiilor în valoare absolută în To şi T1:

T0 T1

Economii 200 300 Rată consum 75% 70% Rată economii 25% 30% Consum 600 700 Venit 800 1000

Înclinaţia marginală spre consum c'=ΔC/ΔV=(C1-C0)/(V1 - V0)=(700-600)/( 1000-800)= 100/200=1/2 sau dacă C0/V0 =

0,25 => S0/V0 = 0,75 => 200/Vo = 0,75=> Vo= 800; dacă C1/V1= 0,70 = S1/V1 = 0,30; 300/V1 = 0,3; V1= 1000; ΔS = 100; ΔV = 200; s = ΔS/ΔV = 100/200 = 1/2; c' = l-s = 1/2; Răspuns corect 1/2. 90. Rezolvare: Aplicăm formula de calcul Isr = Isn / Ip x 100. În T0 100% = 100% / 100% în T1 salariul real şi preţurile cresc cu 20 de procente.

Aflăm salariul normal 120%=X/120% =>X= 120% x 120% = 144%. Scădem valoarea salariului nominal din To, valoarea salariului nominal din T1 pentru a

afla creşterea: 144%- 100%= =44%. Răspuns corect = 44%.

125

91. Rezolvare: Venitul fix al obligaţiunii este dobânda la acţiunea respectivă: În T0 = curs 0= venit fix / d’0=>C0=100.000/10%=100.000. În T1=d’1=d’0+25% d’0=12,5% pentru a putea calcula C1 trebuie să calculăm cât

reprezintă rata dobânzii; C1=venit fix/d’1=80.000; Calculăm diferenţa de curs=C1-C0=-20.000; Răspuns b = cursul scade cu 20.000 92. Rezolvare: Deoarece creditul se restituie în rate egale în cei 5 ani, asta înseamnă, Credit: 5 ani =

20.000 u.m., care reprezintă creditul anual; la care se plăteşte dobânda de 30% care rămâne constantă pe perioada celor 5 ani. Dobânda în mărime absolută se va micşora, întrucât o rată de 30% în anul al doilea se plăteşte la un credit de 80 mil. care au rămas de plătit din creditul iniţial din care s-au scăzut tranşa primului an adică 20 mil.

Situaţia se prezintă astfel:

Anul Tranşe Credit Rata dobânzii Dobânda 1 20 mil. 100 30% 30 mil. 2 20 mil. 80 30% 24 mil.

Conform formulei dobânzii simple C = D x d'; Răspuns corect = 24 mil. 93. Varianta corectă d) = preţul de echilibru se formează prin jocul cererii şi al

ofertei şi reflectă condiţiile economice recunoscute ca normale şi raţionale pentru cel mai mare volum al producţiei şi consumului unui bun. Dacă condiţiile de dezvoltare ale economiei permit creşterea veniturilor cumpărătorilor preţul de echilibru se stabileşte la un nivel mai înalt. De asemenea, dacă producătorii găsesc posibilităţi de a produce mai ieftin, preţul de echilibru se va diminua.

Variantele a), b), c), e) incorecte. 94. Varianta corectă b) – deoarece 1) există perspectiva de a creşte sau scade raportul

de schimb existent între diferite monede datorate inflaţiei şi 2) datorită dobânzii practicate pe piaţa monetară. Suma rămâne disponibilă până la livrare, timp în care poate fi împrumutată pe termen scurt pe piaţa monetară aducând dobândă.

Variantele a, c, d, e incorecte. 95. Varianta corectă c) = deoarece ei nu pot compensa pierderile provocate de

creşterea preţurilor. De asemenea, economiile cad pradă inflaţiei pentru că puterea de cumpărare a banilor scade şi deci resursele băneşti se reduc relativ (nu în mod absolut ca masă bănească ci ca putere de cumpărare);

Variantele d) şi e) incorecte – sunt avantajaţi de inflaţie; Varianta b) incorectă pentru că include variantele d şi c. 96. Varianta corectă d) (2,4) chiar dacă nu a început productia (în care apare

obligatoriu costul variabil), întreprinzătorul începe investiţia cu fondul fix, care evident reprezintă şi costul total în acel moment.

Celelalte variante incorecte = ele apar când apare producţia, deci costul variabil. 97. Rezolvare: 1. Aflăm mai întâi cât este profitul în T0 la o rată de 10% din cifra de

afaceri care este 100 mil., deci profitul este 10 milioane. Ro = 10% = > R0 = profit / cost total x 100. Dacă CA0 = 100 mil - 10 mil. profit = 90 mil. care reprezintă CT. Aflăm CT în condiţiile unei noi rate a profitului de 15%, deci 15 mil.

126

CT1 = 100.000 CA - 15 mil. profit = 85 mil. R1 = 15% = > cost = 85 mil; ΔCT= 90 - 85 = - 5 mil.; Răspuns corect c. 98. Varianta corectă e) indiferent de mărimea prin care o exprimăm trebuie ţinut cont

că între durată şi numărul de rotaţii (viteze) este o relaţie invers proporţională. Astfel, profitul este mai mare când numărul de rotaţii a capitalului, este mai mare deci viteza este mai mare; durata unei rotaţii fiind mai mică şi invers.

Variantele a) şi b) incorecte - sunt restrictive. Varianta d) incorectă – măsoară Q = producţia; Varianta c) incorectă – exprimă eficienţa folosirii capitalului. 99. Varianta corectă c) – între volumul de bunuri s i cantit atea de bani naţionali în

circulaţie trebuie să existe un echilibru perfect pentru a nu genera inflaţia ( dacă sunt bani mai mulţi) sau blocaje financiare care duc la blocaje economice ş i consecinţe nedorit e pentru economie. Atunci când creşte volumul bunurilor (Q), trebuie să crească cantitatea de bani pentru a evita blocajele financiare cu consecinţele lor nedorite asupra pieţei bunurilor.

Celelalte variante sunt incorecte. 100. Varianta corectă b) = prin creditele pe care le acordă (prin rata dobânzii care

este preţul creditului), ele acţionează atât prin constrângerea masei scriptural cât si pentru crearea unei cantităţi suplimentare de bani scripturali.

Celelalte variante sunt incorecte.

SETUL II

1. În condiţiile în care venitul creşte, următoarele afirmaţii sunt corecte: a) rata consumului creşte; b) consumul scade; c) consumul nu se modifică; d) rata consumului scade; e) creşterea economiilor este egală cu creşterea consumului.

2. Consumatorul raţional obţine maximum de utilitate în condiţiile venitului disponibil dat, atunci când: a) cererea depăşeşte oferta;

b) preţurile bunurilor achiziţionate sunt proporţionale cu utilităţile lor totale; c) raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor achiziţionate este identic cu

raportul dintre preţurile lor unitare; d) utilitatea marginală este maximă; e) utilitatea totală este crescătoare. 3. În anumite situaţii, guvernele intervin indirect asupra preţului prin: a) fixarea nivelului anumitor preţuri; b) stabilirea unor niveluri maxime sau minime ale diferitelor preţuri;

c) stimularea şi reducerea cererii şi ofertei; d) mărirea şi micşorarea cursului de revenire la import; e) "îngheţarea" preţurilor o anumită perioadă de timp.

127

4. Când creşte ponderea consumului intermediar în valoarea produsului global brut:

a) creşte eficienţa de ansamblu a economiei; b) scade eficienţa de ansamblu a economiei; c) eficienţa de ansamblu a economiei rămâne neschimbată; d) creşte exportul net; e) amortizarea capitalului fix creşte.

5. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este: a) minimă; b) zero; c) maximă; d) pozitivă, dar descrescătoare e) egală eu unu. 6. În condiţiile unei oferte (cereri) inelastice la preţ, modificarea acestuia din

urmă determină o modificare a cantităţii oferite: a) în aceeaşi propoţie; b) într-o proporţie mai mică; c) într-o proporţie mai mare; (celelalte două variante diferă de la un an la altul, dar sunt incorecte). 7. Masa profitului este invers proportională cu: a) preţul de vânzare; b) costul unitar; c) numărul de rotaţii ale capitalului folosit· d) viteza de rotalie a capitalului; e) ponderea produselor cu profit ridicat. 8. Reglarea economică a progresului tehnic o face piaţa prin: a) creşterea rolului statului în finanţarea cercetării ştiinţifice; b) menţinerea monopolului asupra cercetării ştiinţifice. c) concurenţa şi comercializarea rezultatelor; d) propagarea şi generalizarea progresului tehnic în mai multe unităţi economice; e) cooperarea între agenţii economici. 9. Dintre măsurile netarifare aplicate importurilor se practică: a) taxe vamale; b) exigenţe privind poluarea; c) impozite indirecte; d) impozite directe; e) taxa pe valoarea adăugată. 10. Împărţirea capitalului în fix şi circulant are la bază: a) mobilitatea spaţială; b) gradul de rentabilitate; c) productivitatea diferitelor componente ale acestuia; d) categoriile de costuri pe care le genereaz ă, respectiv partea care genereaz ă

costuri fixe reprezintă capital fix, iar partea care generează costuri variabile reprezint ă capital circulant;

e) modul cum participă la activitatea economică, cum se consumă şi cum se înlocuiesc elementele acestui capital.

11. Costul marginal este egal cu: a) costul total mediu; b) costul variabil mediu;

128

c) costul fix mediu; d) cheltuielile variabile pe care le generează creşterea producţiei cu o unitate; e) toate variantele de mai sus sunt false. 12. Atunci când salariul real şi preţurile bunurilor de consum cresc, salariul

nominal: a) creşte mai puţin decât salariul real; b) scade; c) creşte mai mult decât preţurile bunurilor de consum; d) nu se modifică; e) creşte mai puţin decât preţurile bunurilor de consum. 13. Indexarea salariilor şi pensiilor este o măsură: a) de protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare; b) de creştere economică intensivă; c) de diminuare a veniturilor; d) de natură să mărească puterea de cumpărare a banilor; e) de economisire a resurselor. 14. La o dobândă plătită de 100.000 u.m. pe trei luni corespunzător unei rate

anuale a dobânzii de 20%, creditul obţinut este de: a) 1 mil.; b) 2 mil.; c) 10 mil.; d) 8 mil.; e) 16 mil. 15. Factorul decisiv pentru formarea cursului titlurilor este: a) productivitatea marginală; b) numărul societăţilor pe acţiuni; c) raportul dintre cererea şi oferta de titluri; d) rata dobânzii; e) inflaţia. 16. Realizarea unei balanţe comerciale excedentare este un obiectiv imperativ

pentru acele ţări care înregistrează: a) o rată mare a inflaţiei; b) o rată mare a şomajului; c) datorii externe şi se pregătesc să treacă la convertibilitatea monedei; d) deficit bugetar; e) o balanţă de plăţi excedentară. 17. Viteza de rotaţie a capitalului se poate exprima: a) numai prin durata unei rotaţii; b) numai ca număr de rotaţii pe o durată determinată de timp; . c) prin masa anuală a profitului; d) prin cantitatea de produse obţinute în decursul unei perioade; e) atât prin durata unei rotaţii, cât şi ca număr de rotaţii. 18. Cea mai amplă implicare a statului ca agent economic, în condiţiile economiei

de piaţă, se realizează prin: a) proprietatea statului asupra unor bunuri de capital fix; b) programare economică; c) intervenţia în comerţul exterior; d) formarea şi cheltuirea resurselor sale financiare e) combaterea poluării.

129

19. Volumul economiilor constituie rezultatul comportamentului colectiv al: a) întreprinzătorilor individuali; b) băncilor; c) agenţilor economici publici şi privaţi; d) consumatorului individual; e) administraţiilor private şi publice. 20. La o sporire a salariului real cu 10% şi la o creştere a preţurilor bunurilor de

consum cu 20%, salariul nominal: a) creşte cu 32%; b) creşte cu 132%; c) scade cu 18,5%; d) scade cu 118,5%; e) nu se modifică. 21. Criza alimentară înseamnă: a) lipsă acută de alimente în anumite ţări; b) scăderea producţiei alimentare în cele mai multe ţări; c) lipsă acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei globului; d) creşterea mai lentă a producţiei alimentare faţă de nevoi; e) lipsa acută de alimente în ţările slab dezvoltate. 22. Toate hârtiile de valoare sub formă de acţiuni şi obligaţiuni pot fi revândute

numai: a) pe piaţa primară; b) în perioada de boom economic; c) emitentului; d) la un curs superior valorii nominale; e) pe piaţa secundară. 23. Are caracter funcţional şi de finalitate: a) activitatea umană în general; b) doar activitatea economică; c) activitatea de producţie în general; d) numai activitatea din care rezultă profit; e) orice activitate din care rezultă bunuri materiale. 24. Piaţa cu situaţie de monopol presupune: a) atomicitatea cererii şi ofertei; b) atomicitatea ofertei; c) întărirea liberei concurenţe; d) atomicitatea cererii; e) o bună satisfacere a cererii. 25. Dintre măsurile antiinflaţioniste de diminuare şi control a inflaţiei fac parte: a) acordarea de compensaţii de către stat; b) stimularea creditului de consum; c) indexarea veniturilor populaţiei; d) echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe; e) subvenţionarea preţurilor unor produse. 26. În faza de recesiune economică, guvernele încurajează: a) creşterea fiscalităţii; b) investiţiile; c) sporirea ratei dobânzii;

130

d) excedentul bugetar; e) importurile. 27. Un criteriu totalizator al eficienţei comerţului exterior poate fi considerat: a) nivelul cursului de revenire la export şi raportul său faţă de cursul de schimb; b) nivelul cursului de revenire la import şi raportul său faţă de cursul de schimb; c) raportul dintre cursul de revenire la export şi cel de revenire la import; d) starea balanţei comerciale; e) aportul său la creşterea PNN. 28. Dependenţa costului total faţă de volumul producţiei la o firmă se prezintă astfel: Q (buc.)0123456 CT (u.m.) 100 190 270 340 400 470 550 Când producţia este 5, CF, CV, CFM, CVM, CTM şi CM sunt: a) 200 240 40 48 88 70; b) 100 370 20 74 94 70; c) 100 930 10 93 103 70; d) 100 90 20 18 38 80; e) nu se pot calcula cele cerute. 29. Când, pe termen scurt, costul variabil total creşte mai repede decât producţia,

costul fix mediu: a) creste; b) scade; e) nu se modifică; d) este egal cu costul variabil mediu; e) este egal cu costul marginal. 30. În cazul absorbţiei, povara nesiguranţei este suportat de: a) vânzători; b) cumpărători; c) bănci; d) guvern; e) firmele comerciale. 31. Se dau următoarele date:

Producţia (Q) buc.

Costul total (CT) u.m.

Costul marginal (CM)

11 1000 - 13 1280 100

Costul marginal al celei de-a 12-a unităţi de produs este: a) 140; b) 90; c) 180; d) 100; e) 70. 32. În evoluţia ciclică a economiilor, rolul determinant revine: a) nivelului dezvoltării economice; b) politicilor economice ale guvernelor; c) modului specific de evoluţie al eficienţei utilizării factorilor de producţie; d) unor evenimente sociale şi politice neaşteptate; e) raportului dintre inflaţie şi şomaj.

131

33. Când diferenţa dintre costul fix mediu curent şi cel al perioadei de bază este 2, iar diferenţa dintre costul variabil mediu curent şi cel al perioadei de bază este 8, atunci costul total mediu (CTM), costul marginal (CM) şi producţia (Q) evoluează astfel:

a) creşte, creşte, creşte; b) creşte, scade, creşte; c) creşte, creşte, scade; d) scade, creşte, scade; e) scade, scade, creşte. 34. La un împrumut de 100 mil. u.m., contractat pe cinci ani cu o rată anuală a

dobânzii de 20%, împrumut rambursabil în tranşe egale anuale şi în regim de dobândă simplă, dobânda încasată de creditor în cel de-al patrulea an a fost de:

a) 8 mil. u.m.; b) 12 mil. u.m.; c) 20 mil. u.m.; d) 48 mil. u.m.; e) 24 mil. u.m. 35. În economia de piaţă, raporturile dintre oameni în activitatea economică sunt

raporturi: a) impuse de guvern; b) de subordonare administrativă; c) determinate de volumul resurselor utilizate; d) ce generează egalitatea veniturilor; e) de interese. 36. Consumul capitalului fix se evidenţiază în mărimea producţiei astfel: a) în expresie fizică; b) în expresie valorică; c) în expresie fizică şi valorică; d) sub formă de consum specific; e) în unităţi de timp de muncă. 37. În economie resursele sunt limitate în sensul că: a) sporesc mai repede decât nevoile; b) nu se regenerează; c) sunt insuficiente în raport cu nevoile; d) nu se recuperează; e) sunt produse numai în funcţie de necesităţi. 38. La o producţie de zero bucăţi: a) CT=CF; b) CT=CV; c) CF mai mic decât CV; d) CF=0; e) CF=CV. 39. Pentru trecerea la convertibilitatea monedei naţionale, una dintre premisele

necesare este: a) atingerea unui nivel înalt de dezvoltare economică; b) crearea unor rezerve importante de valută, care să asigure necesităţile de import

pentru o perioadă de 5-7 luni; c) scăderea vitezei de rotaţie a banilor; d) acoperirea cu aur a banilor în circulaţie; e) să nu existe datorie externă.

132

40. În cadrul operaţiunilor bursiere la termen, cumpărătorul nu câştigă atunci când cursul titlurilor:

a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) este mai mic decât rata dobânzii; e) se formează în mod liber.

RĂSPUNSURI

1. Răspuns corect d. Conform legii psihologice fundamentale, formulată de J.M.Keynes, când venitul creşte, consumul creşte mai încet decât creşte venitul, iar economiile cresc mai rapid. Cunoaştem că rata consumului (e) se determină ca un raport între consum şi venit. Dacă venitul creşte, indicele venitului (Iv) este superior indicelui consumului (IC). În consecinţă, indicele ratei consumului (Ic) egal cu raportul dintre indicele consumului şi cel al venitului, este subunitar: Ic=IC /Iv<l, ceea ce înseamnă că rata consumului scade. În mod evident, conform acţiunii aceleiaşi legi, toate celelalte variante de răspuns sunt greşite.

2. Răspuns corect c. Un consumator obţine maximum de satisfacţie atunci când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor este egal cu raportul dintre preţurile lor unitare, ceea ce revine la a scrie, pentru un consumator care consumă doar două bunuri x şi y: Umx/Umy=Px/Py. Pentru a înţelege de ce, să scriem acest raport sub următoarea formă: Umx/Px=Umy/Py. Raportul Umx/Px exprimă satisfacţia resimţită de consumator la o unitate monetară cheltuită cu bunul x. De exemplu, dacă Umx=10 utili, iar Px=2 u.m., avem Umx/Px=10/2=5 utili la o unitate monetară cheltuită. Asemănător, Umy/Py exprimă satisfacţia consumatorului la o unitate monetară cheltuită cu bunul y. Satisfacţia totală va fi maximă atunci când o unitate nonetară cheltuită pe x aduce tot atâta mulţumire cât o unitate nonetară cheltuită pe y. Atât timp cât o unitate monetară cheltuită pe x aduce o satisfacţie mai mare decât o unitate monetară cheltuită pe y, consumatorul va consuma mai mult din x. Consumul din x va creşte, iar utilitatea marginală se va reduce (conform legii utilităţii marginale descrescătoare) până când satisfacţia pe unitate monetară va fi aceeaşi pentru x şi y.

3. Răspuns corect c. Guvernele pot interveni asupra preţului de echilibru în mod direct sau indirect. Intervenţia directă se concretizează în preţurile administrate, care pot fi minime (mai mari decât preţul de echilibru) sau maxime (mai mici decât preţul de echilibru) şi care, desigur, nu mai sunt libere. Îngheţarea preţurilor este şi ea o intervenţie directă, deoarece guvemul fixează preţurile la nivelul înregistrat într-o perioadă dată. Rezultă că răspunsurile a, b şi e nu sunt corecte. Intervenţia indirectă a statului se realizează prin stimularea cererii şi ofertei. De exemplu, dacă guvernul doreşte un preţ mai mic pentru pâine pe piaţă, acordă facilităţi investitorilor în rubricile de pâine, astfel încât, prin creşterea numărului de producători, să crească oferta şi să scadă preţul.

4. Răspuns corect b. Cunoaştem că PGB=PIB+Ci, în care prin Ci am notat consumul intermediar. Când ponderea Ci în PGB creşte, înseamnă că raportul Ci/PGB creşte. Consumul intermediar exprimă consumul de bunuri şi servicii pentru a obţine alte bunuri şi servicii. Dacă Ci/PGB creşte înseamnă că o unitate PGB este obţinută cu un efort din ce în ce mai mare. Deci creşte consumul pe unitate de rezultat, ceea ce înseamnă că eficienţa economică scade. Reducerea eficienţei economice este evidenţiată şi de reducerea ponderii PIB în PGB, concomitentă cu creşterea ponderii consumului intermediar (pentru că Ci/PGB+PIB/PGB=1). Raportul PIB/PGB este un raport de tip effect/efort asemănător întrucâtva raportului dintre

133

profit şi cifra de afaceri la nivelul firmei (Pr/CA). Cu cât acest raport este mai mic, cu atât eficienţa economică este mai mică.

5. Răspuns corect c. Conform legii utilităţii marginale descrescătoare, pe măsură ce se consumă tot mai mult dintr-un bun, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu o raţie descrescătoare, reprezentată de utilitatea marginală (utilitatea totală este suma utilităţilor marginale). Utilitatea marginală este zero atunci când consumatorul a atins punctul de saţietate şi nu mai are nevoie de nici o unitate suplimentară dintr-un bun. În acest punct, utilitatea totală care a adunat continuu valori pozitive şi descrescătoare este maximă. Dacă un consumator continuă să consume din bunul respectiv, deşi nu mai are nevoie de el, şi dacă orice unitate nou consumată are utilitate marginală zero, utilitatea totală este constantă pentru că adună cu fiecare unitate nou consumată "zero" utilitate marginală. Dacă o unitate suplimentar consumată dincolo de punctul de saţietate provoacă o insatisfacţie consumatorului, acea unitate are utilitate marginală negativă şi determină reducerea utilităţii totale. De exemplu, să spunem că vă doare capul şi luaţi o aspirină. Rezultatul? Durerea va trece, dar nu complet (utilitatea totală nu este maximă). În consecinţă mai luaţi o aspirină, iar durerea va trece complet (utilitate totală maximă). Să spunem că de teamă că durerea să nu reapară rapid luaţi şi a treia aspirină. Consecinţa? Începe să vă doară stomacul. Cea de a treia aspirină a avut utilitate marginală negativă, pentru că v-a produs o insatisfacţie, astfel că acum veţi fi mai puţin mulţumiţi (aveţi o nouă durere), deci utilitatea totală scade.

6. Răspuns corect b. Dacă cererea sau oferta sunt nelastice, coeficientul de elasticitate la preţ este subunitar: Ec/p<l. Coeficientul de elasticitate a cererii la preţ arată cu cât se modifică, procentual cantitatea cerută la o modificare cu un procent a preţului. Dacă cererea (oferta) este inelastică, la o modificare cu un procent a preţului cantitatea cerută se modifică cu mai puţin de un procent; modificarea cantităţii este inferioară modificării preţului. Diferenţa dintre cerere şi ofertă se referă la sensul modificării: în cazul cererii, la modificarea cu 1% a preţului, cantitatea cerută se modifică în sens invers decât preţul cu mai putin de 1%. Pentru ofertă, la o modificare cu 1 % a preţului, cantitatea oferită se modifică în acelaşi sens cu preţul, dar cu mai puţin de 1 %.

7. Răspuns corect b. Preţul de vânzare al unui produs este suma dintre CTM şi profitul unitar. Cu cât CTM este mai mare cu atât profitul este mai mic, deci între cele două variabile există un raport invers proporţional. Cum Pr=P-CTM, evident răpunsul a nu este corect.

Profitul este direct proporţional cu viteza de rotaţie a capitalului, adică cu numărul de rotaţii realizate de capital într-o anumită perioadă de timp (şi care ne arată de câte ori a obţinut firma producţie şi profit în acea perioadă). Deci răspunsurile c şi d nu sunt corecte. De asemenea e nu este corect, pentru că, cu cât ponderea bunurilor cu profit ridicat este mai mare, şi profitul va fi mai mare.

8. Raspunss corect c. Reglarea economică a progresului tehnic se referă la promovarea acelor soluţii tehnice care se dovedesc a fi cele mai eficiente; desigur aceasta presupune eliminarea firmelor nerentabile din acest domeniu. Acest lucru se produce la piaţă, loc unde diferite soluţii tehnice care pot contribui la creşterea eficienţei activităţii economice intră în concurenţa, fiind alese cele potenţial a fi cele mai bune. De asemenea, prin vânzarea inovaţiilor pe piaţă unităţile care le-au produs îşi acoperă cheltuielile sau nu reuşesc s-o facă, în acest ultim caz fiind eliminate.

9. Răspuns corect b. Măsurile net arifare aplicate importurilor inc1ud alte măsuri decât cele tarifare, adică decât taxele, fie vamale sau accize (toate sunt taxe indirecte).

10. Răspuns corect e. Criteriul de delimitare este modul în care participă la activitatea economică (la un ciclu de producţie sau la mai multe, se consumă (dintr-o dată sau treptat) şi se înlocuiesc (după fiecare ciclu sau după mai multe cicluri de producţie).

134

Atenţie! Nu confundaţi capitalul cu costul. Costul fix nu este acelaşi lucru cu capitalul fix şi nici costul variabil cu capitalul circulant. Răspunsul d nu este un criteriu de c1asificare a capitalului. Celelalte răspunsuri sunt, evident, incorecte.

11. Răspuns corect d. Costul marginal exprimă sporul costului total generat de creşterea cu o unitate a producţiei, altfel spus costul suplimentar generat de creşterea producţiei cu o unitate: ΔCT/ΔQ. Dar ΔCT=ΔCF+ΔCV. Cum Δ CF este zero, pentru că CF nu depinde de producţie, ΔCT=ΔCV. Deci costul marginal este costul variabil suplimentar antrenat de creşterea cu o unitate a producţiei.

12. Răspuns corect c. Salariul real (SR) este raportul dintre salariul nominal (SN) şi nivelul mediu al preţurilor (P): SR=SN/P. Când preţurile cresc, pentru ca salariul real să crească, trebuie că dinamica salariului nominal să depăşească dinamica preţurilor.

13. Răspuns corect a. Indexarea salariilor exprimă creşterea acestora din cauz a creşterii preţurilor, a inflaţiei. În principiu, indexarea salariilor se face într-un procent mai mic decât rata inflaţiei. Practica economică demonstrează că indexarea salariilor conduce de cele mai multe ori la creşterea preţurilor (datorită creşterii masei monetare) şi nu la reducerea lor. Indexarea poate fi privită ca o măsură antiinflaţionistă propriu-zisă dacă determină statul să renunţe la finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară (din cauza indexării, deci creşterii dobânzilor la datoria publică). Cum de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa, putem concluziona că indexarea este în primul rând o măsură de protecţie a populaţiei.

14. Răspuns corect b. Cunoaştem următoarele date: dobânda plătită (Dp) este de 100.000 pentru trei luni, în condiţiile unei rate a dobânzii anuale (d') de 20%. Conform formulei de deterrninare a dobânzii: D=C x d' x n va rezultă că: 100.000=C x 0,2 x (3/12), de unde C = 2.000.000 u.m.

15. Răspuns corect c. Cursul titlurilor de valoare se mai numeşte preţul lor şi se formează în primul rând pe baza raportului dintre cererea şi oferta de titluri (la fel cum se formează un preţ de echilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor). Productivitatea marginală a factorilor de producţie este importantă pentru eficienţa unei firme, şi eventual, dacă acea firmă este cotată la bursă, pentru cursul titlurilor emise de ea. Dar influenţa productivităţii acţionează astfel: productivitate mare înseamnă eficienţă mare, profit ridicat, titluri atractive, deci cerere mare şi curs mare. Observaţi cum productivitatea acţionează tot prin intermediul mecanismului cererii şi ofertei, deci răspunsul a este incorect. Rata şomajului ar putea influenţa cursul titlurilor astfel: şomaj mare, putere de cumpărare mică, cerere mică de titluri; influenţa este tot prin cerere, aşa că răspunsul b este incorect. Rata inflaţiei influenţează titlurile tot prin cerere şi ofertă. Astfel, o inflaţie mare face ca mediul de afaceri să devină mai incert, riscul să fie mai mare, deci cererea de titluri mai mică; răspunsul e este incorect. Rata dobânzii arată venitul alternativ pe care l-am obţine dacă ne-am depune banii la bancă şi nu i-am investi în titluri de valoare. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât mai mică este tentaţia de a cumpăra titluri de valoare, deci cererea de titluri va fi mai mică. Pe de altă parte, oferta va creşte pentru că o parte din deţinătorii de titluri vor dori să le preschimbe în bani, pentru a depune banii în bănci. Prin urmare şi rata dobânzii acţionează tot prin cerere şi oferta, astfel că răspunsul d este incorect.

16. Răspuns corect c. Balanţa comercială excedentară exprimă faptul că o ţară încasează din exporturi mai mult decât cheltuieşte pentru importuri. Valuta care rămâne la dispoziţia ţării, peste valoarea importurilor, poate fi utilizată pentru acoperirea datoriei externe. De asemenea, ea poate fi utilizată, prin intervenţii pe piaţa valutară, pentru a menţine un curs stabil al monedei naţionale, în cazul în care se trece la convertibilitate.

17. Răspuns corect e. Viteza de rotaţie a capitalului exprimă numărul de rotaţii realizate de capital într-o anumită perioadă de timp. Dacă ştim durata unei rotaţii, putem

135

determina fără dificultate şi viteza de rotaţie. De exemplu, dacă durata de rotaţie este 3 luni, viteza de rotaţie va fi: 12/3=4 rotaţii pe an.

Atentie! Profitul este direct proporţional cu viteza de rotaţie exprimată ca număr de rotaţii, şi invers proporţional cu durata de rotaţie.

18. Răspuns corect d. Statul are la dispoziţie numeroase instrumente prin care să influenţeze evoluţia economiei naţionale. Printre acestea se numără: bugetul de stat (bugetul central şi bugetele locale), programarea economică, rata dobânzii ş.a. Dintre aceste instrumente, bugetul public este cel mai important, pentru că el reflectă formarea si cheltuirea resurselor financiare ale statului. Bugetul este de fapt cel care evidenţiază politicile monetară, bugetară şi de protecţie socială aplicate de stat. De aceea, putem aprecia că cea mai largă implicare a statului în economie se face prin formarea şi utilizarea resurselor sale financiare, reflectate de bugetul de stat. De exemplu, impozitele, care reprezintă principalele venituri ale statului, sunt obligatorii pentru unităţile economice. Pe de altă parte, statul este obligat să aloce o parte din venituri pentru finanţarea învăţământului. Faţă de impozite, programarea economică are doar caracter orientativ, unităţile economice putând să acţioneze aşa cum se doreşte prin programe sau aşa cum cred ele de cuviinţă (potrivit intereselor lor).

19. Răspuns corect d. Venitul ajuns la nivelul unei unităţi economice se transformă în consum şi economii. Consumatorii economisesc o parte din venit în vederea obţinerii unor venituri suplimentare cu care să finanţeze un consum viitor. Economiile menajelor pot fi privite din această perspectivă ca o sacrificare a consumului prezent în favoarea unui consum viitor. Întreprinzătorii sunt cei care realizează investiţii, adică cei care cumpără bunuri şi servicii (maşini, echipamente ş.a.) pentru activitatea economică şi pentru a obţine profit. Aceste "cumpărături" ale întreprinzătorilor sunt finanţate din economii, motiv pentru care afirmăm că economiile sunt egale cu investiţiile la nivelul unei ţări.

20. Răspuns corect a. Indicele salariului real este 110%, iar indicele preţurilor este 120%. Indicele salariului nominal este produsul lor: 1,1 x 1,2 x 100 = 132%, ceea ce înseamnă că salariul nominal creşte cu 32%.

21. Răspuns corect c. Una dintre problemele globale ale omenirii este criz a alimentară, care exprimă lipsa acută de alimente pentru o mare parte a populaţiei globului.

Atentie! Lipsa acută de alimente este intâlnită într-adevăr în ţările subdezvoltate, dar nu ea este criteriul după care clasificăm ţările în dezvoltate şi subdezvoltate; nu în toate ţările subdezvoltate se manifestă criza alimentară (răspunsul e nu este corect). Nici varianta a nu este corectă, deoarece criza alimentară nu este un fenomen izolat care apare în câteva ţări, ci unul de mare amploare, care cuprinde o mare parte a populaţiei planetei. Variantele b şi d nu sunt corecte, deoarece producţia alimentară mondială este în creştere datorită modernizărilor tehnologice şi creşterii productivităţii în agricultură, dar creşterea se manifestă mai ales în ţările dezvoltate.

22. Răspuns corect e. Hârtiile de valoare se revând pe piaţa financiară secundară, la un curs format liber, pe baza cererii şi ofertei, curs ce poate fi mai mare, mai mic sau egal cu valoarea nominală. Rezultă că răspunsurile a şi d nu sunt corecte. Hârtiile de valoare nu se revând neapărat emitentului lor ci oricărei persoane fizice sau juridice care doreşte să le cumpere, deci răspunsul c nu este corect. Perioada ciclului economic nu are nici o legătură cu întrebarea, deci b nu este corect.

23. Răspuns corect a. Caracter funcţional şi de finalitate al unei activităţi, înseamnă că prin acea activitate se urmăreşte un anumit scop, iar acţiunile se desfăşoară în funcţie de scopul respectiv. În orice facem urmărim un scop, scop în funcţie de care acţionăm. De exemplu, când ne pregătim pentru examenul de admitere, scopul imediat este să fim admişi, iar scopul mai îndepărtat este realizarea profesională. Dar activitatea de învăţare nu este una în principal economică, ci este o activitate umană pur şi simplu. Evident, celelalte raspunsuri sunt incorecte.

136

24. Răspuns corect d. Monopolul este piaţa caracterizată printr-un singur ofertant al unui produs (deci lipseşte atomicitatea ofertei) şi mulţi cumpărători (există atomicitatea cererii). Monopolul elimină libera concurenţă; preţul practicat de monopol este mai mare decât preţul practicat în alte forme de concurenţă (monopolistică, oligopol ş.a.). În consecinţă, în monopol satisfacerea cererii nu este la fel de bună ca pe celelalte pieţe. Rezultă că toate celelalte variante de răspuns sunt incorecte.

25. Răspuns corect d. Prin echilibrarea bugetului de stat se elimină cea mai importantă cauză a inflaţiei: deficitul bugetar, pe care statul îl acoperea prin emisiune monetară.

Atentie! Echilibrarea bugetului de stat nu este acelaşi lucru cu acoperirea sa prin emisiune monetară. Diferenţa este asemănătoare cu felul în care am rezolva problema unei găuri într-o pătură. Putem să punem un petic (deci să emitem monedă) sau să ţesem gaura (să eliminăm deficitul). Reducerea sau eliminarea deficitului se face prin creşterea veniturilor statului şi reducerea cheltuielilor, sau, şi mai bine, prin creşterea mai rapidă a veniturilor faţă de cheltuieli. Celelalte variante de răspuns determină creşterea masei monetare. Astfel, acordarea de compensaţii de către stat (a) conduce la creşterea veniturilor populaţiei, deci a masei monetare. La fel, extinderea creditului de consum (b), deoarece se creează în acest fel putere de cumpărare (prin intermediul creditului) şi creşte cererea pe piaţă. Ori noi ştim că inflaţia reprezintă în ultimă instanţă o cerere de bunuri nesatisfăcută. Despre indexare am discutat puţin mai sus, deci nu mai revenim. Subvenţionarea preţurilor unor produse măreşte cheltuielile statului (afectează negativ deficitul bugetar) şi stimulează consumul (deoarece permite firmelor să vândă pe piaţă la un preţ inferior CTM-ului), deci răspunsul e nu este eorect.

26. Răspuns corect b. Recesiunea este o stare negativă a economiei naţionale, caracterizată de reducerea PIB şi scăderea nivelului de trai general. De aceea, guvernul trebuie să intervină pentru a ajuta economia să depăşească această fază, iar intervenţia este orientată mai ales către stimularea investiţiilor. Scopul urmărit este ca investiţiile, prin efectul lor de antrenare (multiplicatorul investiţiilor) să conducă la creşterea veniturilor în economie şi la creşterea gradului de ocupare. Pentru a stimula investiţiile se poate acţiona prin reducerea ratei dobânzii reducerea fiscalităţii sau creşterea cheltuielilor publice. Deci variantele a, b şi d nu sunt corecte. Creşterea importurilor nu este o soluţie decât dacă se importă bunuri pentru producţie. Altfel, dacă importăm bunuri de consum, ele sunt o alternativă la bunurile indigene şi frânează dezvoltarea productiei naţionale. Pe de altă parte, importurile pentru consum "consumă" valuta de care dispune ţara fără a crea alta în loc şi creează presiuni în sensul devalorizării monedei naţionale, devalorizare care poate conduce la inflaţie şi la agravarea recesiunii. Prin urmare variantă e nu este corectă.

27. Răspuns corect e. Produsul naţional net, egal în preţurile factorilor cu venitul naţional, este suma consumului naţional final, a investiţiilor naţionale şi a exportului net (export-import). Cu cât exportul net este mai mare, cu atât PNN va fi mai mare. Dar comerţul exterior contribuie la creşterea PNN şi prin efectul de antrenare asupra producţiei interne. Astfel, exportul net reprezintă un venit net transferat dinspre exterior către economia naţională; acest venit se va transfonna în economii şi investiţii, deci măreşte capacitatea investiţională a ţării şi, prin efectul de multiplicare (k), venitul naţional. Cursurile de revenire sunt o modalitate de a aprecia eficienţa comerţului exterior al unei firme, şi nu a întregii economii naţionale.

28. Răspuns corect: b. Cunoaştem că:

Q (buc.) 0 1 2 3 4 5 6 CT (u.m.) 100 190 270 340 400 470 550

137

Costul fix nu depinde de producţie, deci el trebuie suportat chiar şi atunci când firma nu produce; putem scrie că CF=CT(Q=0). În problema noastră, CF=100.

Când producţia este de 5 buc., costul total este 470 u.m.,deci costul variabil va fi: CV=470-100=370 .

Costul fix mediu este: CFM=100/5=20 u.m. Costul variabil mediu este:CVM=370/5=74 Costul marginal va fi: CM=ΔCT/ΔQ=( 470-400)/(5-4)=70. Costul total mediu este: CTM=CVM+CFM=94. 29. Răspuns corect b. Costul fix mediu se determină: CFM=CF/Q. Cum CF este

independent de producţie, el rămâne constant atunci când producţia creşte; în consecinţă CFM se va reduce.

30. Răspuns corect b. Absorb ţia este un dezechilibru de pe piaţa bunurilor ş i serviciilor caracterizat de faptul că cererea este inferioară ofertei. În consecinţă, consumatorii au dificultăţi în a-şi găsi bunurile necesare acoperirii trebuinţelor (concurenţa între cumpărători pentru bunurile producătorilor este viz ibilă pe piaţă prin aşa-numitele "cozi"). Consumatorii riscă să nu găsească bunurile de care au nevoie. În schimb, vânzătorii îşi realizează fără mari dificultăţi obiectivul de maximizare a profitului, deci riscul afacerii pentru ei este foarte mic.

31. Răspuns corect c. Să reluăm tabelul:

Producţia (Q) buc. Costul total (CT) u.m.

Costul marginal (CM)

11 1000 - 13 1280 100

Costul marginal este costul ultimei unităţi produse, ceea ce înseamnă că putem

scrie: 100 = CT(13) - CT(12), de unde rezultă CT(l2)=1180.

Costul marginal pentru Q = 12 este: CM( 12 )= 1180-1000= 180. 32. Răspuns corect c. La baza fluctuaţiilor cic1ice ale activităţii economice se

află, aşa cum afirmă ş i Keynes, evoluţia eficienţei utilizării factorilor de producţie. Astfel, există perioade în care eficienţa acestora creşte şi determină expansiunea economiei (cum s-a întâmplat cu economia mondială odată cu descoperirea calculatoarelor) ş i perioade în care eficienţa stagnează sau scade ş i conduce la criz ă şi reces iune. Nivelul dezvoltării economice este mai degrabă rezultat decât cauză a fluctuaţiilor cic1ice (răspunsul a este incorect). Politicile economice urmăresc atenuarea undelor ciclului economic şi corectarea dezechilibrelor, dar nu determină fluctuaţii ciclice, deci b este incorect. Evoluţiile neaşteptate determină fluctuaţii înt âmplătoare, nu ciclice, deci d este incorect. Răspunsul e nu are legătură cu întrebarea.

33. Răspuns corect c. Dacă diferenţa CFM 1-CFM 0 =2, este pozitivă, înseamnă că CFM creşte. Dar CFM se determină: CFM = CF/Q. Costul fix este independent de producţie, deci evoluţia costului fix mediu depinde numai de evoluţia producţiei. Cum CFM creşte, inseamnă că, la acelaşi CF, producţia scade. Costul total mediu se determină: CTM = CVM + CFM. Variaţia CTM este: ΔCTM = ΔCVM+ΔCFM=2+8=10, deci CTM creşte. Când CTM creşte, conform graficului de la lecţia şapte, costul marginal creşte ş i el. Dealtfel, CTM nu poate creşte decât dacă CT adună valori din ce în ce mai mari (deci CM este din ce în ce mai mare).

138

34. Răspuns corect a. Vom rezolva problema cu ajutorul următorului tabel: Anul Creditul

(mil. u.m.) Valoarea

restituită (mil. u.m.)

Valoarea rămsă de restituit (mil. u.m.)

Dobânda (mil. u.m.)

Suma anuală de

plată (mil. u.m.)

1 100 20 100 20 40 2 100 20 80 16 36 3 100 20 60 12 32 4 100 20 40 8 28 5 100 20 20 4 24

Valoarea restituită anual mai poartă numele de amortizarea creditului şi se determină

ca un raport între valoarea creditului şi numărul de ani: 100/5=20 mil. u.m./an. Valoarea rămasă se determină că diferenţă între valoarea creditului şi suma restituită până în momentul determinării (100-20, apoi 80-20 ş.a.m.d.). Dobânda este suma de bani pe care debitorul o plăteşte creditorului pentru suma de bani pe care o utilizează. În primul an, debitorul utilizează 100 mil. u.m. ai creditorului, deci va plăti dobânda pentru 100 mil. u.m.: D1=100x0,2=20 mil. u.m. În cel de-al doilea an, debitorul utilizează doar 80 mil. u.m. ale creditorului, pentru că 20 mil. u.m. a rambursat deja. El va plăti dobânda doar pentru 80 mil.um.: D=80x0,2=16 mil.u.m. ş.a.m.d. Dobânda plătită în al patrulea an va fi, conform tabelului, de 8 mil. u.m.

35. Răspuns corect e. În activitat ea economică oamenii urmăresc realizarea cât mai bună a propriilor interese, care pentru producători înseamnă maximizarea profitului, iar pentru consumatori maximizarea satisfacţiei, a utilităţii totale rezultate din consumul de bunuri economice. Pentru realizarea intereselor sale (interese care nu sunt altceva decât nevoi conştientizate şi transformate în scopuri ale acţiunii fiecăruia), indivizii sunt liberi să acţioneze aşa cum cred de cuviinţă, conform pricipiului liberei iniţiative. Prin urmare, relaţiile dintre oameni nu sunt impuse de puterea publică, fie ca guvern sau administraţii locale, ceea ce înseamnă că variantele a ş i b sunt incorecte. Nu trebuie să înţelegeţi din asta că oamenii pot încălca legile ţării pentru realizarea intereselor lor. Legile reprezint ă limite stabilite democratic, de către Parlament, ale liberei iniţiative, astfel încât, în urmărirea intereselor lor, indivizii să nu lezeze libera iniţiativă a celorlalti. Manifestarea liberei iniţiative conduce la o distribuire inegală a veniturilor în societate, în funcţie de eficienţa fiecăruia, deci varianta d este incorectă. Varianta c este evident incorectă, deoarece raporturile între oameni depind de scopul urmărit (de interese) şi nu de cât e resurse au aceştia la dispoziţie. Cu s iguranţă cunoaşteţi exemplul lui Bill Gates, care a construit un imperiu din nimic (dar cu multă inteligenţă).

36. Răspuns corect b. Consumul de capital fix se exprimă numai valoric, deoarece capitalul fix participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuieşte după mai mulţi ani de utilizare. Cum ar fi să spunem că am consumat o zecime de maşină de cusut pentru a fabrica o rochie! Vom spune că uzura maşinii, pentru o rochie este de x lei şi trebuie inclusă în costuri sub forma amortizării pentru a fi recuperată.

37. Răspuns corect c. Resursele sunt limitate pentru că sunt insuficiente în raport cu nevoile, adică niciodată omenirea sau individul nu vor dispune de toate resursele pe care le-ar dori.

Atenţie! Aceasta nu înseamnă că resursele scad. Pe măsură ce societatea se dezvoltă, evoluează, se descoperă noi resurse (cum s-a întâmplat în secolul abia trecut cu computerele).

139

Dar nevoile pe care le avem ţin de imaginea noastră, deci este imposibil ca creşterea resurselor să egaleze creşterea nevoilor. Varianta a este evident incorectă.

De asemenea, incorecte sunt b şi d, dacă ne gândim că există resurse regenerabile (apa, pământul sau aerul) sau recuperabile (hârtia, materialele plastice ş.a). Răspunsul e este şi el incorect, pentru că există si resurse primare, care nu rezultă din activitatea economică (de exemplu, potenţialul demografic); în plus, firmele nu produc în funcţie de nevoi, ci în funcţie de maximizarea profitului.

38. Răspuns corect a. Când o firmă nu produce, deci Q=0, ea trebuie să suporte costurile fixe, independente de producţie. Pe de altă parte, costurile variabile, care depind de producţie sunt zero. De aceea, costul total este egal cu cel fix. Celelalte variante, ca o consecinţă a ceea ce am afirmat mai înainte, nu sunt corecte.

39. Răspuns corect b. Rezerva de valută de 5-7 luni de importuri, administrată de regulă de către banca centrală are mai multe funcţii. Ne vom opri doar la câteva (cele mai uşor de înţeles). Astfel, dacă se trece la convertibilitate, moneda naţională poate fi transformată în monedă străină, iar suma rezultată să fie plasată peste graniţă. Această operaţiune echivalează cu o ieşire de valută din ţară. Dacă din diferite motive (cum ar fi un război regional, o criză financiară internă sau o recesiune mondială violentă) firmele îşi pierd încrederea într-o ţară, ele îşi vor transfera întregul câştig, sub formă de valută în străinătate, inclusiv valuta câştigată din exporturi. În consecinţă, economia naţională nu va mai avea cu ce să acopere valoarea importurilor şi va utiliza rezerva valutară, dacă aceasta există. Prin urmare, rezerva este o garanţie care arată că economia nu va trece printr-o criză de lichiditate (lipsa temporară de valută pentru achitarea obligaţiilor externe). O altă funcţie a rezervei valutare este că aceasta permite băncii centrale să intervină pe piaţa valutară şi să asigure un curs stabil pentru moneda naţională. De exemplu, dacă încasările în valută ale unei ţări scad brusc din cauza unei recesiuni regionale (scad exporturile), scade oferta de valută pe piaţa internă, iar moneda naţională va tinde să se deprecieze accentuat. Pentru a evita o depreciere abruptă, banca centrală poate să intervină şi să vândă valuta pe piaţă. În acest fel creşte oferta de valută, iar cursul monedei naţionale se stabilizează .

Răspunsul a este incorect, pentru că nu trebuie să fii neapărat o ţară dezvoltată pentru a avea monedă convertibilă. Convertibilitatea nu este un apanaj al ţărilor dezvoltate, ci este un mijloc prin care orice ţară îşi fluidizează (simplifică, facilitează) tranzacţiile externe. Este adevărat, însă, că sunt puţine ţările care dispun de condiţii economice suficient de solide pentru a avea monede liber convertibile.

Atenţie! Nu confundaţi convertibilitatea (care poate fi limitată) cu libera convertibilitate (nelimitată).

Răspunsul c nu are legătură cu întrebarea. Cât priveşte acoperirea în aur a monedelor, acest tip de convertibilitate nu se mai

practică din 1971, pentru că banii au devenit un simbol, iar încrederea în ei nu mai depinde de cantitatea de metale preţioase pe care o conţin ce de forţa economiilor care i-au emis (d nu este corect).

Răspunsul e nu este corect, pentru că datoria externă nu împiedică o ţară să-ş i declare monedă convertibilă. Ba chiar convertibilitatea uşurează acoperirea obligaţiilor ce decurg din această datorie. Nu mărimea datoriei este importantă, ci capacitatea ţării de a încasa suficientă valută pentru a o acoperi. Deci important este nu ca o ţară să nu aibă datorie externă, ci că datoria externă să fie la un nivel care să nu aducă ţara într-o situaţie economică precară.

40. Răspuns corect a. Cumpărătorul pierde atunci când cursul titlurilor scade. Explicaţia este simplă: când cumpără titlurile la termen, cumpărătorul nu trebuie să achit e pe loc contravaloarea lor, ci la scadenţă. El speră ca până la scadenţă cursul să crească,

140

urmând să le cumpere mai ieftin de la vânzător (la cursul prevăzut în contract) şi apoi să le revândă. Dacă la scadenţă cursul este mai mic, el este obligat să plătească vânzătorului cursul prevăzut în contract (mai mare), deci pierde diferenţa dintre cursul din contract ş i cursul la scadenţă.

SETUL III

1. Ş tiinţa economică reprezintă ansamblul de idei şi teorii corecte în legătură cu: a) utilizarea eficientă a resurselor rare în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate; b) legile şi măsurile economico- financiare elaborate de guvern; c) mecanismul susţinerii preţurilor administrate de catre stat; d) măsuri concrete de utilizare corectă a masei monetare; e) măsuri pentru protecţia mediului ambiant.

2. Evaziunea fiscală determină: a) o diminuare a PIB şi o scădere a încasărilor fiscale; b) dezvoltarea agenţilor economici care fac evaziune mai mult decât a celor care nu fac evaziune; c) creşterea eficienţei folosirii factorilor de producţie; d) o cale de împlinire a personalităţii; e) ridicarea calităţii bunurilor economice produse.

3. Plasamentul financiar nu se realizează: a) prin depozite de bani la unităţi bancare aducătoare de dobânzi; b) prin cumpărarea la bursa a hârtiilor de valoare, în vederea obţinerii de câştig prin speculaţii bursiere; c) prin producţia de bunuri capital, prin construirea de uzine, drumuri etc.; d) decât în ideea obţinerii unui venit mai mare în viitor; e) perceperea dobânzii de către debitor de la posesorul disponibilităţilor băneşti.

4. Calitatea unui bun economic sau serviciu: a) reprezintă ansamblul însuşirilor unui bun sau serviciu care-i conferă acestuia capacitatea de a satisface anumite nevoi; b) nu serveşte la compararea bunurilor; c) este dată de preţul său datorat costurilor; d) are caracter stabil pentru a oferi siguranţă; e) presupune numai caracteristici economice.

5. Între profit şi utilitate economică există relaţia: a) de la parte la întreg; . b) de la întreg la parte; c) de substituibilitate; d) de complementaritate; e) de cauzalitate.

6. Legea lui Gossen explică: a) înclinaţia marginală spre consum b) multiplicatorul investiţiilor; c) relaţia cost-profit; d) relaţia cost mediu - cost marginal; e) relaţia dintre cantitatea consumată şi utilitatea individulă.

141

7. Durata rotaţiei capitalului evoluează în acelaşi sens cu: a) productivitatea; b) viteza de rotatie; c) utilitatea bunului produs; d) costul unitar; e) înclinaţia marginală spre consum.

8. Preponderenţa proprietăţii private într-o economie nu determină: a) Libertatea de acţiune a agentului economic; b) egalizarea veniturilor în societate; c) concurenţa între diferiţi agenţi economici d) motivaţie pentru mai bună gospodărire a resurselor proprii; e) grija pentru calitatea bunurilor şi serviciilor produse.

9. Poluarea, starea negativă a relaţiei dintre mediul natural şi mediul creat de om este definită cel mai bine ca: a) resurse ajunse la locul nepotrivit sau risipa de resurse şi factori de degradare a vieţii; b) stare negativă, de degradare a ciclurilor normale de viaţă bio-geo-chimică ca urmare a acţiunii unor factori poluanţi; c) creşterea efectului de seră (încălzirea atmosferei ca urmare a activităţii umane prin care se adună miliarde de tone de bioxid de carbon şi alte gaze în straturile inferioare ale atmosferei; d) intoxicarea apei, aerului şi solului cu metale toxice rezultate din crematorii, procese industriale, pesticide agricole etc.; e) stare inevitabilă la care a ajuns omenirea datorită folosirii progresului tehnic.

10. În faza de boom economic prelungit: a) se majorează rata dobânzii şi se impun restricţii suplimentare la credite; b) se reduce rata dobânzii şi sporeşte volumul creditelor; c) se majorează cheltuielile publice - de la bugetul de stat; d) se reduce fiscalitatea; e) se stimulează creşterea masei monetare prin emisiune monetară.

11. Şomajul voluntar este determinat de: a) nivelul salariului de pe piaţa muncii; b) întreruperea activităţii unei firme din lipsă de comenzi; c) de imposibilitatea de a găsi un loc de muncă acceptând deliberat salariul curent adică salariul acceptat de cei care lucrează; d) de înlocuire a vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi precum şi de fuziune a unor firme care prin aceasta restrâng locurile de muncă; e)de progresele tehnico-economice deosebite, de criza energetică, sau importante fenomene social-politice.

12. Analiza structurii consumului cu ajutorul bugetelor de familie arată că: a) ponderea consumului de bunuri alimentare a crescut; b) ponderea consumului de bunuri alimentare a scăzut; c) ponderea cheltuielilor de confort personal a scăzut; d) ponderea cheltuielilor pentru servicii a scăzut; e) ponderea cheltuielilor pentru ridicarea nivelului cultural a scăzut.

13. Coeficientul marginal al capitalului se determină prin formula de calcul: a) K/Q; b) Q/K; c) ΔQ/Q; d) ΔK/ΔQ; e) ΔQ/ΔL

142

14. Renta funciară reprezintă un venit pentru: a) mecanizator; b) manager; c) bancher; d) arendaş; e) proprietarul funciar.

15. Nu caracterizează economia de piaţă: a) preponderenţa proprietăţii private şi libertatea de acţiune a agenţilor economici; b) eficienţa de ansamblu ridicată; c) promovarea largă a progresului tehnic; d) fluxurile economice; e) decizia obligatorie, a organelor puterii administrative pentru orice firmă.

16. Banca "X" acordă un credit unui agent economic care doreşte să-şi extindă activitatea în valoare de 300 milioane cu o rată a dobânzii de 20% şi cu un termen de rambursare de 5 ani în rate egale. Să se determine suma plătită de agentul economic la sfârşitul celui de-al V-lea an precum şi dobânda plătită pentru creditul împrumutat pentru întreaga perioadă. a) 72 mil. şi 12 mil.; b) 60 mil. şi 12 mil.; c) 72 mil. şi 180 mil; d) 12 mil. şi 300 mil.; e) 300 mil. şi 300 mil.

17. O întreprindere de confecţii produce 60 de bunuri economice în primul an de activitate cu un cost total de 78 milioane u.m., iar în al doilea an sporeşte producţia cu 150% având un cost total de 126 milioane u.m. Să se calculeze, costurile medii şi costul marginal. Comentaţi decizia întreprinderii de a mări sau nu producţia considerând că la piaţă acest produs se vinde cu 2 milioane u.m. a) decizia este bună pentru că firma poate mări producţia până când costul marginal este egal cu costul mediu; b) decizia nu este bună pentru că profitul scade; c) decizia nu este bună pentru că creşte costul marginal; d) decizia ar fi bună dacă preţul ar creşte la 2,5 mil. u.m.; e) nici un răspuns nu este corect.

18. Populaţia ocupată a unei ţări este de 9 milioane persoane şi reprezintă 80% din totalul populaţiei apte de muncă. Să se determine numărul populaţiei apte de muncă. a) 11.250.000; b) 11.000.000; c) 7.200.000; d) 45.000.000; e) 16.000.000.

19. Salariaţii unei firme au primit în anul 1999 salariul de 250.000 u.m. de persoană; în anul 2000 indicele preţurilor a crescut cu 15% faţă de 1999. Ce salariu trebuie să negocieze cu patronul firmei pentru a nu-şi modifica salariul real? a) 287.500; b) 575.000; c) 475.000; d) 350.000; e) 450.000.

143

20. Un cumpărător tranzacţionează la bursă 30 de acţiuni cu preţul de 700.000 u.m. Preţul creşte până la scadenţă la 850.000 o.m. Agentul economic a pierdut sau a câştigat? Cât anume? a) a câştigat 150.000 u.m.; b) a câştigat 4.500.000 u.m.; c) a pierdut 150.000 u.m.; d) a pierdut 4.500.000 u.m.; e) a pierdut 150.000 u.m. şi a câştigat 4.500.000 u.m. Răspunsuri:

1.a; 2.a; 3. e; 4. a; 5.e; 6.e; 7.d; 8.b; 9.b; l0.a; l1.a; 12.b 13.d; 14.e; 15.e; 16.c; 17. a; 18.a; 19.a; 20.b.

COMENTARII

1. Răspuns corect: "a" – conform definiţiei ştiinţei economice. Răspunsurile "b" şi d" – incorecte – fac parte din politica economică prin care

puterea publică aleasă în mod democratic, reglementează viaţa economică din ţară. Răspuns "c" incorect – este tot un act al puterii publice. Preţurile administrate sunt

fixate autoritar de către stat sau convenţional (prin acorduri între stat şi organizaţii profesionale) şi prin care el intervine direct în stimularea sau reducerea cererii şi ofertei. Este o problemă de practică economică şi nu a ştiinţei economice.

Răspuns "e" incorect – este tot o problemă de practică economică. 2. Răspuns corect "a" – Evaziunea fiscală este sustragerea de la plata impozitelor şi a

taxelor din partea agenţilor economici, ceea ce duce evident la scăderea încasărilor fiscale, şi în consecinţă a PIB; ştim că acesta cuprinde expresia în bani a producţiei de bunuri şi servicii finale create de agenţii economici în decursul unei perioade. Preţul acestor bunuri cuprinde şi impozitele pe produs, deci prin neplata impozitului PIB-ul este afectat negativ.

Răspunsul "b" incorect – gradul de dezvoltare a unei firme este dată de cifra de afaceri (nu de evaziune), care la rândul ei este determinată de eficienţă, de productivitate şi volumul producţiei.

Răspunsul "c" incorect – reprezintă creşterea productivităţii (W). Răspunsul "d" incorect – presupune satisfacerea unor nevoi superioare, elevate. Răspunsul "e" este evident incorect. 3. Răspuns corect (pentru întrebare) "e" – Debitorul este agentul economic dator,

cel care împrumuta o sumă de bani tocmai pentru că nu are disponibilităţi băneşti. Dobânda este percepută de către creditor.

Răspunsurile "a", "b" incorecte – ele sunt modalităţi reale de plasament, căi prin care se face acesta.

Răspunsul "d" incorect – reprezintă scopul real al plasamentelor. 4. Răspuns corect "a" – este chiar definiţia calităţii. Răspuns "b" incorect – serveşte la compararea bunurilor din punct de vedere

funcţional (randament, fiabilitate), economic (consumuri specifice, cheltuieli de exploatare, cheltuieli de întreţinere), estetic (grad de finisare, cromatică), ergonomic (securitate de utilizare) şi ecologic (forme, durată, grad de poluare).

Răspunsul "c" evident incorect. Răspunsul "d" incorect – calitatea este dinamică, în sensul că se perfecţionează

mereu.

144

Răspunsul "e" incorect – nu presupune numai caracteristici economice aşa cum rezultă din comentariul de la răspunsul "b".

5. Răspuns corect "e" – profitul măsoară efectul actului de vânzare a unei utilităţi, iar mărirea lui măsoară intensitatea utilităţii. Dacă un bun este util se vinde şi deci, se obţine profit. Cu cât este mai mare utilitatea lui, bunul economic se va vinde în cantităţi mai mari şi se va mări masa profitului; pe de altă parte dorind să obţină profit, vânzătorul va alege să producă bunurile şi serviciile care au utilitate economică. Prin urmare din cauză că bunurile au utilitate economică se vând şi se poate obţine astfel profitul.

Răspunsurile "a", "b" incorecte – vizează sfera de cuprindere a unor categorii economice de acelaşi tip.

Răspunsurile "c", "d" sunt evident incorecte – nu se pot substitui sau completa deoarece desemnează categorii economice dorite.

6. Răspuns corect "e" – stabileşte relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi utilitatea individuală. Fiecare unitate (doză) folosită dintr-un bun economic satisface o nevoie mai mică, în scădere, până la saturare, dacă respective plăcere este satisfăcută în mod continuu şi neîntrerupt.

Răspunsurile “a”, “b”, “c” , “d” incorecte – întrucât reflectă concepte care vizează alte fenomene economice.

7. Răspuns corect "d" – durata unei rotaţii reprezintă perioada de timp necesară pentru circulaţia capitalului. Se determină prin împărţirea numărului de zile din perioada dată la numărul de rotaţii. d = T / nr. rotaţii. Ea este inversul vitezei de rotaţie ceea ce face evident incorect răspunsul "b".

Răspunsul "a" incorect – productivitatea evoluează invers proporţional cu durata unei rotaţii.

Răspunsurile "c" şi "e" incorecte - vizează consumatorul şi nu producătorul. 8. Răspuns corect "b" – pentru o economie bazată preponderent pe proprietatea

privată veniturile vor fi inegal distribuite pe criteriul eficienţei activităţii economice a fiecăruia. Eficienţa este modul în care sunt puse în valoare trăsăturile de personalitate ale agenţilor economici care diferă între ei sub aspectul calităţilor manageriale, al abilităţii dar şi sub aspectul tenacităţii, disciplinei, capacităţii de risc, preocupării, voinţei, spiritului de economie etc. Este normal ca venitul să fie inegal repartizat în funcţie de aportul fiecăruia la activitatea depusă.

Răspunsul "a" incorect – dimpotrivă, tocmai proprietatea particulară determină libertatea de acţiune a agenţilor economici, fiecare luând decizii privind propria activitate. Dacă societatea nu le-ar aparţine nu ar putea să ia decizii.

Răspunsul "c" incorect – fiind mai mulţi agenţi economici proprietari şi fiecare dorind să-şi atingă propriul interes economic se stimulează concurenţă şi nu se estompează.

Răspunsurile "d", "e" incorecte – agentul economic va fi mai interesat în activitatea care-i aparţine, va fi mai atent cu gospodărirea resurselor proprii şi cu calitatea bunurilor produse deoarece prin vânzarea lor obţine profitul care reprezintă scopul propriei activităţi.

9. Răspunsul corect "b" – deoarece poluarea se produce ca urmare a introducerii în mediu a reziduurilor consumului productiv şi al celui neproductiv precum şi a efectelor ecologice naturale.

Răspunsurile "b", "c", "d", "e" sunt şi ele corecte, dar întrebarea cere selectarea unui singur răspuns ca fiind cel mai satisfăcător.

10. Răspuns corect "a" – majorând rata dobânzii şi impunând restricţii la acordarea de credite se frânează cererea de bunuri de consum şi investiţiile datorită faptului că asupra agenţilor economici rămân mai puţini bani. Astfel se determină o dezvoltare ponderată a activităţii economice care nu trebuie să atingă punctul în care să se producă o criză de

145

supraproducţie mai gravă şi mai păguboasă decât cea de subproducţie întrucât determină risipa de resurse.

Răspunsurile "b", "c", "d", "e" incorecte – ele reprezintă instrumente folosite în perioada de recesiune pentru relansare economică.

11. Răspuns corect "a" v este propriu celor care decid în mod deliberat să înceteze să lucreze fie pentru că apreciază că salariul este prea mic şi preferă timp liber să-şi însuşească o nouă meserie, fie pentru că sunt în căutarea unui loc de muncă mai bine remunerată.

Răspunsul "b" incorect v reprezintă şomajul tehnic. Răspunsul "c" incorect v reprezintă şomajul involuntar. Răspunsul "d" incorect – reprezintă şomajul tehnologic. Răspunsul "e" incorect – reprezintă şomajul structural. 12. Răspuns corect "b" – Pe fondul îmbunătăţirii calităţii şi a creşterii valorii

nutritive alimentelor ponderea cheltuielilor pentru consum de bunuri alimentare a scăzut. Pe de altă parte ştim că tendinţa salariului pe termen lung este să crească. Într-un venit mai mare creşterea ponderii sau scăderea ponderii consumului nu înseamnă că valoarea absolută a consumului în venit s-a modificat. De exemplu, dacă într-un venit (salariu) de 1.000.000 u.m. ponderea cheltuielilor alimentare este de 70% ea reprezintă în valoare absolută 700.000 u.m. Într-un venit (salariu) de 3.000.000 u.m. masa (valoarea absolută) de 700.000 u.m. reprezintă 23,3%.

Răspuns "a" incorect – contrazice pe "b". Răspunsurile "c", "d", "e" incorecte – creşte consumul acestora. 13. Răspuns corect "d" – ΔK /ΔQ – coeficientul marginal al capitalului reprezintă

raportul dintre creşterea de capital într-o anumită perioadă de timp (ΔK) şi creşterea rezultatelor producţiei (ΔQ) în acelaşi interval de timp. El este inversul productivităţii marginale a capitalului. Pe măsura introducerii progresului tehnic, în special a maşinilor şi utilajelor perfecţionate, chiar a roboţilor, coeficientul capital-producţie are o tendinţă de creştere. Costul înzestrării unui loc de muncă este tot mai mare.

Răspunsul "a" incorect – exprimă coeficientul mediu al capitalului. Răspunsul "b" incorect – exprimă productivitatea medie a capitalului. Răspunsul "c" incorect – exprimă variaţia producţiei. Răspunsul "e" incorect – exprimă productivitatea marginală a muncii. 14. Răspuns corect "e" – renta reprezintă venitul însuşit de proprietarul pământului

atras în activitatea economică. Dacă pământul nu este atras în procesul de producţie nu aduce rentă, similar cu orice alt factor de producţie care nefiind folosit nu aduce venit. Renta funciară se mai numeşte "venitul pământului" şi reprezintă prima formă de rentă cunoscută. în sens uzual renta este un venit relativ stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (teren, clădiri, construcţii, resurse de apă, etc) sau mobiliar (hârtii de valoare).

Răspunsurile "a" şi "b" incorecte – forma de venit pe care ei şi-l însuşesc fiind salariul.

Răspunsul "c" incorect – bancherul primeşte dobândă la credit şi nu rentă funciară. Răspunsul "d" incorect – arendaşul este cel care plăteşte posesorului pământului o

sumă de bani numită arendă. 15. Răspuns corect "e" – aceasta este o trăsătură a economiei comandate, socialiste,

care nu evolua pe baza mecanismului pieţei dat de relaţia cerere-oferta şi preţul de echilibru ci printr-o legislaţie hotărâtă de stat şi a cărei respectare era obligatorie.

Răspunsurile "a", "b", "c" incorecte – sunt trăsături ce caracterizează economia de piaţă răspunsurile "b" şi "c" fiind consecinţe ale lui "a".

Răspunsul "d" incorect – nu este o trăsătură specifică economiei de piaţă ci comună tuturor formelor îmbrăcate de economia de schimb. Ea cuprinde mişcări de resurse economice,

146

disponibilităţi băneşti etc., între agenţii economici în calitate departicipanti la tranzacţiile economice.

Fluxurile economice reale cuprind intrări de resurse economice (factori de producţie) şi ieşiri de produse (bunuri materiale şi servicii). Fluxurile monetare sunt alcătuite din venituri şi cheltuieli băneşti şi sunt complementare fluxurilor economice fără de care acestea din urmă n-ar putea exista.

16. Rezolvare: Analiza pe baza întocmirii unui tabel va simplifica calculele. Mai întâi ştim că agentul

economic restituie rate scadente egale, deci împărţim creditul la numărul de ani pentru care este împrumutată suma şi aflăm rata scadentă anuală astfel:

Rata scadentă anuală = 300.000.000 u.m.: 5 ani = 60.000.000 u.m., apoi calculăm dobânda de 20% pentru fiecare an la un credit, care se micşorează mereu cu fiecare rată anuală plătită:

Anul Credit nerambursat Dobânda anuală D = Cxd’

Suma anuală de plată rata scadentă+dobânda

1 300.000.000 60.000.000 120.000.000 2 240.000.000 48.000.000 108.000.000 3 180.000.000 36.000.000 96.000.000 4 120.000.000 24.000.000 84.000.000 5 60.000.000 12.000.000 72.000.000

La sfârşitul celui de-al V-lea an va plăti suma de 72.000.000 u.m. aferentă ultimei rate

scadente de 60.000.000 plus 12.000.000 dobânda. D totală = Dl+D2+D3+D4+Ds = 60.000.000 + 48.000.000 + 36.000.000 + 24.000.000

+ 12.000.000 = 180.000.000. Răspuns corect: dobânda la credit pentru întreaga perioadă:180.000.000. Suma plătită la sfârşitul celui de-al V-lea an: 72.000.000. 17. Rezolvare: a) În anul I CTM = CTo / Qo = 78.000.000 u.m. / 60 buc. = 1.300.000 u.m./buc. Q1 a crescut cu 150% deci Q1 = 150%Qo = 90 buc. În anul II CTM = CT1 / Q1= 126.000.000 um. / 90 buc = 1.400.000 u.m./buc. Cmg = ΔCT /ΔQ = (126.000.000 - 78.000.000) / (90 – 60) = 48.000.000 / 30 buc =

1.600.000 u.m. Întrucât preţul la piaţă este de 2.000.000 u.m. şi P = CT + Pr (unde P = preţ, CT = cost, Pr = profit) agentul economic câştigă un profit de 400.000 u.m. / buc.

b) Agentul economic îşi poate mări producţia până în punctul în care: Cmg = CTM 18. Rezolvare: Populaţia ocupată reprezintă 80% din totalul populaţiei apte de muncă care este de

9.000.000. Populaţia ocupată = populaţia aptă de muncă - populaţia care nu lucrează (şomeri). Întrucât populaţia aptă de muncă reprezintă 80% din totalul populaţiei ocupate.

Populaţia aptă de muncă=9.000.000 / 80% x 100 = 11.250.000 persoane. 19. Rezolvare: Sr = Sn / Ip. Din această formulă deducem salariul nominal: Sn = Sr x Ip = 2.500.00 x 115/100 = 287.500 u.m. Răspuns corect: salariul nominal trebuie să crească cu 37.500 astfel încât salariul real

să nu se modifice. 20. Rezolvare: Cumpărătorul a mizat pe creşterea preţului şi a mizat bine întrucât acesta a crescut de

la 700.00 la 850.000 pe acţiune, deci el a câştigat: 30 acţiuni x 150.000 u.m. = 4.500.000 Observaţie: Toate celelalte teste propuse ca o verificare finală în vederea admiterii se

vor rezolva după acest model.

147

TESTUL NR. 2

1. Nevoia de muzică este: a) elementară; b) complexă; c) biologic; d) primară; e) derivată.

2. Castraveţii pe care îi consumă grădinarul, obţinuţi din munca proprie, reprezintă:

a) bun marfar; b) bun liber; c) bun economic; d) capital; e) factori de producţie d) mijloc de rezervă; e) simbol al avuţiei; 3. Firma X SRL, proprietatea Vasilescu Ion, fuzionează cu firma Y SRL,

proprietatea lui Andrei Bucurencu. Firma care ia naştere prin fuziune reprezintă o formă a proprietăţii:

a) private; b) publice; c) mixte; d) şi private şi publice; e) cooperatiste, publice. 4. Raritatea resurselor caracterizează : a) economiile modern; b) economiile centralizate; c) economiile in tranziţie; d) economiile de schimb; e) toate formele de economie. 5. Când restituiţi un împrumut contractat pentru achiziţionarea unui aparta-

ment, banii îndeplinesc funcţia de: a) mijloc de schimb, pentru că au fost cedaţi în schimbul apartamentului; b) mijloc de plată, pentru că servesc la stingerea unei obligaţii; c) mijloc de măsurare a activităţii economice; d) mijloc de rezervă; e) simbol al avuţiei; 6. Terenul pe care se află casa în care locuiţi face parte din categoria: a) factorului de producţie capital; b) factorului de producţie munca; c) factorului de producţie natura; d) resurselor derivate; e) resurselor primare. 7. Pe termen scurt, amortizarea face parte din categoria costurilor: a) fixe; b) variabile; c) marginale;

148

d) salariale; e) de distribuţie. 8. Când costurile variabile cresc în acelaşi ritm cu producţia, costul variabil total: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este egal cu costul total; e) este egal cu costul fix.

9. Productivitatea muncii pentru o firmă care produce bunuri omogene se poate determina:

a) doar în unităţi fizice; b) doar în unităţi valorice; c) atât în unităţi fizice, cât şi valorice; d) doar în unităţi natural-conventionale; e) doar ca productivitate marginală. 10. Când cererea creşte şi oferta scade, preţul bunului: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) creşte sau scade; e) creşte, scade sau nu se modifică. 11. Incidenţa inflaţiei importate este cu atât mai mică, cu cât: a) cantitatea cerută scade mai puţin decât creşte preţul; b) cantitatea cerută scade mai mult decât creşte preţul; c) cantitatea cerută scade în acelaşi ritm cu creşterea preţului; d) cantitatea cerută creşte mai puţin decât creşte preţul; e) cantitatea oferită creşte mai rapid decât creşte preţul. 12. Nu caracterizează oligopsonul: a) influenţa cumpărătorilor asupra preţului; b) atomicitatea ofertei; c) atomicitatea cererii; d) câţiva cumpărători pe piaţă; e) atât a, cât şi d sunt corecte. 13. Când depunerile în sistemul bancar cresc cu 200 mld. de lei, creditele ce pot fi

acordate suplimentar de bănci în monedă scripturală: a) sunt mai mari de 200 mld. de lei; b) sunt mai mici de 200 mld. de lei; c) sunt egale cu 200 mld. de lei; d) sunt mai mici de 200 mld. de lei cu o sumă egală cu rezerva obligatorie a băncii

comerciale; e) nici un răspuns nu este corect. 14. Se află într-un raport direct proporţional: a) cursul de schimb şi rata dobânzii; b) rata dobânzii şi cursul de schimb; c) rata dobânzii şi investiţiile; d) cursul de schimb şi importurile; e) cursul de schimb şi exporturile.

149

15. Cererea globală de pe piaţa bunurilor şi serviciilor dintr-o ţară creşte când: a) scad importurile şi exporturile; b) scad exporturile; c) cresc importurile; d) cresc exporturile; e) scade deficitul bugetar, prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor. 16. La o creştere cu 25 % a preţului merelor pe piaţă, oferta de mere creşte cu

10%. Coeficientul de elasticitate al ofertei la preţ: a) este 0,25; b) este 25; c) este 10/25; d) este 25/10; e) nu se poate calcula. 17. Rata profitului la cifra de afaceri este 50%. Atunci: a) profitul reprezintă 50% din costul total b) profitul este egal cu costul total; c) costul total este egal cu cifra de afaceri c) profitul este egal cu cifra de afaceri d) informaţia este insuficientă pentru a determina raportul dintre profit şi costul total. 18. Investiţiile cresc în perioada To – T1 cu 25%, ajungând la 500 mil. u.m.;

dacă în aceeaşi perioadă sporul venitului a fost de 400 u.m., multiplicatorul investiţiilor este:

a) 3,2; . b) 4; e) 1/3,2; d) 1/4; e) 1,25.

19. Profitul bancar reprezintă trei sferturi din câştigul unei bănci, iar cheltuielile de funcţionare ale băncii sunt egale cu un sfert din dobânda plătită deponenţilor. Dacă firma a atras de la deponenţi 10 miliarde de lei, pentru care plăteşte acestora o dobândă de 40% determinaţi profitul bancar şi dobânda încasată de bancă :

a) 3 mld. de lei şi 8 mld. de lei; b) 3 mld. de lei şi 4 mld. de lei; c) 3 mld. de lei şi 1 mld. de lei; d) 8 mld de lei şi 16,33 mld de lei ; e) 4 mld. de lei şi 5,33 mld. de lei:; 20. La o creştere cu 10% a ratei dobânzii, cursul unei obligaţiuni al cărei cupon

este de 5000 u.m. ajunge la 20.000 u.m. Determinaţi rata iniţială a dobânzii: a) 27,77%; b) 25%; c) 4,4% d) 22,72%; e) 20%. Răspunsuri: l.b; 2.e; 3.a; 4.e; 5.b; 6.e; 7.a; 8.a; 9.e; 10.a;11.b; 12.c; 13.a; 14.d; 15.d; 16.c; 17.b;

18.b; 19.a; 20.d.

150

TESTUL NR. 4

1. Care dintre următoarele afirmaţii este adevarată: a) Ştiinta economică studiază activităţile prin care oamenii alocă resursele pentru a-şi

acoperi trebuinţele; b) Ştiinta economică are doar valoare teoretică, deoareee nu ne învaţă cum să câştigăm

efectiv bani; c) Legile economice nu oferă nici o informaţie despre consecinţele economice posibile

ale deciziilor consumatorilor; d) Raţionalitatea economică însemnă realizarea intereselor tuturor participanţilor la

activitatea eonomică; e) Toate afirmaţiile sunt adevărate. 2. Care dintre următoarele elemente caracterizează economia de piaţă: a) scopul producţiei este autoconsumul; b) intervenţia statului în economie prin planificare economică; e) principala formă de concurenţă este cea monopolistică; f) statul nu intervine în economie; g) proprietatea privată este dominantă în structura proprietăţii. 3. Partea din venitul familiilor care nu este consumată poartă numele de: a) econormii; b) investiţii; c) salarii; c) transferuri; d) impozite indireete. 4) Dacă pe piaţa valutară cererea de lei creşte, iar oferta de valută creşte şi ea,

cursul leului (puterea sa de cumparare): a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) creşte sau scade; e) creşte, scade sau nu se modifică. 5. Care dintre următoarele elemente nu reprezintă o investiţie: a) creşterea stocurilor de materii prime ale producătorilor de autoturisme dintr-o ţară; b) achiziţionarea de către o firmă de acţiuni ale B.R.D. de la Bursa de Valori Bucureşti; c) construirea de către o firmă a unor locuinţe în vederea închirierii lor; d) achiziţionarea de către o firmă a unui nou utilaj; e) nici un răspuns nu este corect. 6. Care dintre următoarele elemente este o fază a ciclului economic: a) inflaţia; b) şomajul; c) recesiunea; d) scăderea sezonieră a producţiei; e) creşterea întâmplătoare a veniturilor în agricultură. 7. Angajatul unei rafinării, care îşi pierde locul de muncă datorită creşterii

preţului petrolului pe piaţa mondială, care a determinat închiderea multor rafinării din ţara sa, reprezintă şomajul:

a) ciclic; b) voluntar;

151

c) involuntar; d) tehnologic; e) parţial. 8. Când costul mediu este constant el este egal cu: a) costul variabil mediu; b) costul marginal; c) costul fix mediu; d) costurile materiale medii; e) costul fix. 9. Un monopol nu se caracterizează prin: a) atomicitatea cererii; b) este cea mai eficientă formă de concurenţă; c) elimină concurenţa liberă; d) preţuri mai mari decât în concurenţă monopolistică; e) capacitatea firmei de a influenţa preţul pieţei. 10. Care dintre următoarele elemente pot constitui bariere la intrarea pe piaţă a

noilor firme: a) taxele vamale protecţioniste; b) economiile la cheltuielile de dezvoltare realizate de firmele care operează deja pe

piaţă; c) controlul exclusiv asupra unor resurse naturale; d) controlul exclusiv asupra unei inovaţii; e) toate răspunsurile sunt corecte; 11. Care dintre următoarele elemente determină creşterea cererii de titluri de

valoare pe piaţa financiară: a) creşterea ratei dobânzii; b) reducerea ratei dobânzii; c) creşterea riscului mediului de afaceri naţional; d) iminenţa unei crize mondiale; e) reducerea masei monetare. 12. Poluarea generată de creşterea consumului de energie pe Terra se manifestă

prin: a) efectul de seră; b) erodarea stratului de ozon; c) poluare cu metale toxice; d) creşterea intervalului de timp dintre eliminarea poluantului în atmosferă şi

manifestarea efectelor sale negative; e) colaborarea tot mai strânsă între statele lumii pentru eliminarea consumului de

energie termică şi radioactivă. 13. Dacă datoria externă a unei ţări este mare, este de dorit ca: a) să se elimine importurile; b) balanţă de plăţi să fie deficitară; c) balanţa comercială să fie excedentară; d) cursul de revenire la export să fie mai mare decât cursul de schimb; e) cursul de revenire la import să fie mai mic decât cursul de schimb. 14. Autonomia administraţiilor publice locale reprezintă: a) o formă de manifestare a proprietăţii private; b) o formă de manifestare a proprietăţii mixte;

152

c) o limită pentru intervenţia statului în economie; d) o limită pentru manifestarea liberei iniţiative; e) o disfuncţionalitate a economiei de piaţă. 15. Reprezintă o măsură de protecţie a populaţiei împotriva inflaţiei: a) creşterea ratei dobânzii la creditele bancare; b) reducerea masei monetare; c) adaptarea structurii ofertei la structura cererii de pe piaţă; d) limitarea creditelor de consum; e) indexarea dobânzilor. 16. La o creştere cu 10% a preţului unui bun, cantitatea cerută din bunul

respectiv scade cu 15%, iar cantitatea oferită creşte cu 5%. Cererea şi oferta sunt: a) elastice; b) inelastice; c) cu elasticitate unitară; d) cererea este elastică, iar oferta este inelastică; e) nu se poate preciza forma de elasticitate la preţ pentru cerere şi ofertă. 17. În momentul To, producţia unei firme era de 100 buc., iar costurile variabile

antrenate de această producţie se ridicau la 100 mil. de lei. În T1, costurile variabile cresc cu 25%, direct proporţional cu producţia, iar costurile fixe reprezintă 20% din costul total. Determinaţi costurile fixe şi costul marginal:

a) 31,25 mil. lei; 1 mil. lei; b) 156,25 mil. lei; 1 mil.lei; c) 25 mil. lei; 31,25 mil. lei; d) 100 mil. lei; 20 mil. lei; e) 35,21 mil. lei; 3 mil. lei. 18. La un credit de 250 mil. de lei, pentru nouă luni, debitorul a plătit o dobândă

totală de 120 mil. lei. Rata dobânzii a fost de: a) 64%; b) 46%; c) 48%; d) 84%; e) 156,25%. 19. La un produs global brut de 25.000 mid. !ei, consumul intermediar a fost de

10.000 mld. lei. Consumul capitalului fix a fost: a) 15.000 mld. lei; b) 10.000 mld. lei; c) mai mic de 15.000 mld. lei; d) mai mare de 15.000 mld. lei; e) mai mic decât investiţia de înlocuire. 20. Dacă preţurile cunosc o creştere generalizată de 25%, puterea de cumpărare: a) creşte cu 25%; b) scade cu 25%; c) scade cu 20%; d) scade cu 33,33%; e) creşte cu 33,33%.

Răspunsuri: 1 a, 2.e, 3.a, 4.a, 5.b, 6.c, 7.a, 8.b, 9.b, 10.e, 11.b, 12.a; 13.c, 14.c,15.e, 16.d; 17.a;

18.a; 19.c; 20.c.

153

TESTUL NR. 5

1. Dacă încasările din vânzarea cărţilor cresc cu 10%, ca urmare a majorării cu 15% a preţului cererea pentru cărţi este:

a) elastică; b) unitară; c) inelastică; d) perfect elastică; e) perfect inelastică. 2. Criteriile împărţirii capitalului în fix şi circulant sunt: a) forma materială; b) durata de existenţă fizică; c) mobilitatea; d) modul în care îşi transmite valoarea asupra bunurilor produse; e) modul în care îşi transmite valoarea asupra bunurilor produse şi se înlocuieşte; 3. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte? a) salariul este plată pentru risc; b) salariul este venit; c) salariul este componenta costului; d) salariul este plată pentru muncă; e) salariul reprezintă banii economisiţi; A.a,b,c,d,e; B b,c,d; C.a,b,c.d; D.c,e; E. a,e. 4. Ce raport trebuie să existe între rata dobânzii şi rata profitului pentru a nu

afecta volumul investiţiilor? a) de egalitate; b) să fie mai mare; c) să fie mai mic; d) a+b; e) a,b,c. 5. Ce se întâmplă cu cursul titlurilor de valoare pe piaţa financiară secundară

dacă rata dobânzii pe piaţă creşte? a) creşte; b) scade; c) nu este influenţat; d) a+b; e) nici un răspuns corect. 6. Profitul de monopol este rezultatul: a) deţinerii unui monopol natural; b) aplicării unor tehnologii performante; c) practicării preturilor-inalte de monopol; d) evaziunii fiscale; e)încâlcirii legilor concurenţei loiale. A. a+c; Ra,b,c; C. d,e; D. a,c,d.e; E. a,b,c,d,e. 7. Care din funcţiile banilor face posibilă acumularea şi păstrarea valorilor în

timp? a) funcţia de măsurare şi evaluare; b) funcţia de mijloc de schimb; c) funcţia de mijloc de plată;

154

d) funcţia de mijloc de rezervă; e) a,b,c,d. 8. Obligaţiunea, spre deosebire de acţiuni, este: a) un titlu de valoare cu venit variabil; b) un titlu de valoare cu venit fix; c) un titlu de proprietate; d) un titlu de credit pe termen lung; e) b+d. 9. Intervenţia statului în economie vizează: a) limitarea acţiunii agenţilor economici; b) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei; c) creşterea ocupării forţei de muncă; d) protecţia mediului natural; e) emisiune de acţiuni; A. b; B a,b,d; C. a,c,e; D. b,d; E. b,c,d. 10. Într-o economie de piaţă, rolul economic al statului poate fi evidenţiat: a) numai la nivelul economiei naţionale; b) numai la nivelul agentului economic; c) atât la nivelul economiei naţionale cât şi la nivelul agentului economic; d) prin comportamentul raţional al agenţilor economici; e) nici un răspuns corect. 11. Care din următoarele variante sunt corecte cu privire la deosebirea dintre

produsul intern brut şi produsul intern net: a) PIN este mai mare decât PIB; b) PIB este mai mare decât PIN; c) PIB cuprinde şi deprecierea capitalului fix; d) b+c; e) a+b+c. 12. În anul 2000, produsul naţional net a fost de 360 mid $, măsurat în preţul pieţei.

Preţurile au crescut cu 20% în 2000. Atunci, PNN în anul 2000 măsurat în preţuri constante, va fi:

a) 300 mild.$; b) 432 mild.$; c) 288 mild.$; d) 360 mild.$; e) 320 mild.$. 13. Persoanele şomere care şi-au pierdut locul de muncă ca urmare a puternicei

concurenţe din străinătate, pot fi considerate că fac parte din: a) şomajul structural; b) şomajul tehnologic; c) şomajul ciclic; d) a+b; e) a+b+c. 14. Care este rolul pe care îl joacă aurul, în cadrul sistemului monetar

internaţional? a) sistemul se bazează pe etalonul aur, valutele forte având o valoare fixă stabilită în

raport de aur; b) este utilizat ca activ cu rol de stabilizare; c) aurul garantează valoarea fiecărei monede şi, prin urmare, întregul sistem;

155

d) nu are un rol semnificativ; e) nici un răspuns corect. 15. O societate comercială dispune de un capital tehnic de 400 mld. u.m. din care

60% constă din capital fix. Dacă acest capital are o durată de funcţionare de 8 ani, capitalul fix consumat anual va fi de:

a) 240 mld. u.m.; b) 160 mld. u.m.; c) 30 mld. u.m.; d) 50 mld. u.m.; e) 40 mld. u.m .. 16. Când preţurile bunurilor de consum cresc cu 5%, iar salariul real creşte cu

10%, salariul nominal: a) creşte cu 15,5%; b) scade cu 15,5%; c) nu se modifică; d) creşte mai încet decât preţurile; e) nici un răspuns corect. 17. În capitalul fix al unei firme industriale nu intră: a) clădirile secţiilor de producţie; b) maşinile şi utilajele; c) suprafaţa de teren pe care se găseşte firma; d) magaziile şi depozitele; e) clădirile administraţiei firmei. 18. Diviziunea muncii are la bază: a) libera iniţiativă şi proprietatea privată; b) specializarea agenţilor economici; c) proprietatea publică; d) proprietatea mixtă; e) nici un răspuns corect. 19. Investiţia brută este 8.000, consumul de capital fix 4.000, venitul este de

12.000. Să se calculeze investiţia netă. a) 4.000; b) 20.000; c) 2.000; d) 15.000; e) 8.000; 20. Firma în care lucrează 4 salariaţi obţine într-o anumită perioadă de timp o

producţie de 500 de bucăţi dintr-un anumit bun. În perioada următoare ea dublează producţia pe baza angajării a încă 4 salariaţi. Precizaţi cum se modifică productivitatea muncii.

a) creşte cu 25%; b) se dublează; c) scade eu 50%; c) nu se modifică; d) nici un răspuns corect.

Răspunsuri corecte: 1.c; 2.e; 3.B; 4.c; 5.b; 6.A; 7.d; 8.e; 9.E; 10.c; 11.d;12.a;13.a; 14.d; 15.c; 16.a; 17.c;

18.b; 19.a; 20.d.

156

TESTUL NR. 6 1. Sunt dezavantaje ale diviziunii muncii: a) cresterea riscului de a fi şomer; b) faptul ea permite utilizarea maşinilor; c) cresterea productivităţii muncii; c) creşterea eficienţei economice; d) interdependenţele generate între agenţii economici. 2. Persoanele apte de muncă, dar care nu doresc să lucreze fac parte din rândul: a) şomerilor oficiali; b) şomerilor involuntari; c) populaţiei inactive; d) diasporei; e) populaţiei inapte. 3. Activităţile lucrative sunt cele care: a) generează bunuri economice; b) generează bunuri destinate schimbului; e) generează probleme globale pentru omenire; d) constituie economia subterană; e) sunt integral automatizate. 4. Puterea de cumpărare a banilor şi cursul de schimb al monedei naţionale se

află în raport: a) direct proporţional; b) invers proporţional; c) de indiferenţă; d) de la parte la întreg; e) de la întreg la parte. 5. Afirmaţia "Bănii sunt sângele care irigă economia" aparţine lui: a) Samuelson; b) Keynes; c) Lionel Stoleriu; d) M. Manoileseu; e) J.K. Galbraith. 6. Ca regulă generală, în ţările sărace singurul finanţator al inovării este: a) statul; b) societăţile străine multinaţionale; c) Fondul Monetar Internaţional; d) Banca Mondială; e) Uniunea Europeană. 7. Când producţia creşte în acelaşi ritm cu costul total, costul variabil mediu: a) creşte; b) scade; c) nu i se poate preciza evoluţia; d) nu depinde de producţie; e) are o evoluţie dependenţă de costurile de distribuţie. 8. Sunt căi de reducere a costurilor unitare: a) creşterea produetiei; b) reducerea eheltuielilor cu reclama;

157

c) reducerea producţiei; d) redueerea productivităţii; e) creşterea numărului de angajaţi. 9. Producti vitatea muncii se poate exprima ca: a) sporul de producţie obţinut prin creşterea cu o unitate a factorului muncă atras şi

consumat în activitatea economică; b) producţie pe unitate de factor muncă consumat; c) producţia pe oră lucrată; d) producţia anuală a unui lucrător; e) toate răspunsurile sunt corecte.

10. Utilitatea intrinsecă a unui bun este dată de: a) nevoia eonsumatorului; b) proprietăţile bunului; c) intensitatea nevoii eonsumatorului; d) aprecierea subiectivă a consumatorului; e) cantitatea consumată dintr-un bun. 11. Când cererea creşte şi oferta nu se modifică, preţul de echilibru: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) scade, dacă şi numărul consumatorilor scade; e) nu i se poate preciza evoluţia. 12. Când costul de producţie unitar al unei firme creşte, oferta firmei: a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) nu i se poate preciza evoluţia; e) va fi destinată exportului. 13. Preţul de echilibru depinde de: a) veniturile consumatorilor; b) costul producţiei; c) preferinţele consumatorilor; d) numărul de consumatori; e) toate răspunsurile sunt corecte. 14. Piaţa cu concurenţă perfectă şi monopolul se aseamănă prin: a) atomicitatea cererii; b) atomicitatea ofertei; c) intrarea liberă pe piaţă; d) transparenţă; e) absenţa implicării statului pe astfel de pieţe.

15. în concurenţă monopolistică nu există: a) preţ de echilibru; b) oferta elastică; c) omogenitatea produselor; d) oferta inelastică; e) intrare liberă pe piaţă.

158

16.O producţie de 6 piese a ocazionat un consum global de factori de 4.000 lei, din care 400 a reprezentat consumul suplimentar de factori pentru obţinerea celei de-a 6-a piese. Costurile totale fixe ale primei piese fiind de 800 de lei, atunci costurile variabile totale ale celor 5 piese au fost de:

a) 3.200; b) 3.600; c) 2.800; d) 3.400; e) 3.000. 17.O firmă a obţinut un profit anual de 500 mil. la un cost fix de 200 mil. un cost

variabil mediu de 250.000 şi un preţ de 500.000. Producţia care a asigurat acest profit a fost de:

a) 1.500 buc.; b) 1.000 buc.; c) 1.700 buc.; d) 2.800 buc.; e) 700 buc. 18. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde de lei şi la o

viteză de rotaţie a banilor de 10 volumul valoric al tranzacţiilor a fost de: a) 3000 miliarde lei; b) 300.000 miliarde lei; c) 270.000 miliarde lei; d) 2700 miliarde lei; e) nu se poate determina. 19. O întreprindere cu 100 de salariaţi şi 50 de utilaje realizează o producţie

zilnică de 50 milioane u.m. în 8 ore. Cum se modifică productivitatea muncii dacă, prin intrarea în funcţiune a 5 utilaje mai performanţe, producţia sporeşte cu 50%, iar numărul salariaţilor creşte cu 10%?

a) creşte, dar nu se poate preciza cu cât; b) creşte cu 25%; c) creşte cu 12,5%; d) creşte cu 36,36%; e) nici un răspuns nu este corect. 20.Un agent economic vinde altuia 500 de acţiuni cu valoare nominal de

20.000DM. La scadenţă cursul este de 23.000DM. Cine câştigă şi cât? a) cumpărătorul, 1000DM b) vânzătorul, 1.000DM; c) cumparatorul,500.000DM; d) cumpărătorul, 1.500.000DM; e) vânzătorul, 1.500.000DM. Răspunsuri: la; 2c; 3b; 4a; 5a; 6a; 7a; 8b; 9e; l0b; 11.a; 12a; 13e; 14a; 15c; 16e; 17d; 18b; 19d;20e.

159

TESTUL NR. 7

1. Sunt bunuri finale: 1) mijloacele de transport 2) pantofii 3) petrolul 4) benzină fără plumb 5) minereul de aur. Sunt corecte:

a) 1,2,4; b) 3,5; c) 1,5; d) 4; e) 2. 2. Sunt bunuri marfare: 1) manualele şcolare 2) aurul 3) acţiunile 4) aerul 5)

drogurile. Sunt corecte: a) 1,2,3,5; b) 1,2,3; c) 1,2,3,4,5; d) 2,3; e) 2,3,5. 3. Resursele naturale pot fi: 1) epuizabile 2) recuperabile 3) regenerabile 4)

sociale 5) elementare. Sunt corecte: a) 1,2,3; b) 4,5; c) 1,2; d) 1; e) 3. 4. Diviziunea muncii nu generează: 1) raporturi de· interese între agenţii

economici 2) creşterea eficienţei economice 3) adâncirea specializării muncii 4) autonomia producătorilor 5) interdependenţe între unităţile economice. Sunt corecte:

a) 1,2,3,5; b) 4; c) 4,5; d) 1; e) nici un răspuns nu este corect. 5. Economiile moderne sunt în majoritate :1) economii de schimb 2) economii

de piaţă 3) economii de comandă 4) economii marfare 5) e conomii naturale. Sunt corecte:

a) 2; b) 5; c) 1,2,4; d) 3; e) 1,2,4,5. 6. Creşterea productivităţii muncii determină: 1) creşterea bogăţiei naţionale 2)

creşterea timpului liber de care dispune populaţia ţării 3) creşterea gradului de satisfacere a trebuinţelor pe plan naţional 4) atenuarea tensiunii nevoi-resurse 5) creşterea inflatiei, deoarece la o productivitate mai mare, salariile sunt mai mari. Sunt corecte:

a) 1,2,3,4; b) 1,3; c) 1,2,3,4,5; d) 1,2,3; e) 1,4.

160

7. Dacă agenţii economici anticipează un climat favorabil afacerilor în viitorul apropiat, iar oferta monetară nu se modifică, în mod normal: 1) rata dobânzii creşte 2) rata dobânzii scade 3) cererea de credite creşte 4) cererea de credite scade 5) scad rezervele obligatorii ale băncilor. Sunt corecte:

a) 2,4; b) 1,3; c) 1,3,5; d) 1,4; e) 1,4,5. 8. O firmă de monopol se deosebeşte de una de oligopol prin: 1) atomicitatea

cererii 2) atomicitatea ofertei 3) omogenitatea produsului 4) preţuri mai mari 5) preţuri mai mici. Sunt corecte:

a) 2,3,4; b) 3,4; c) 4; d) 5; e) 1,5. 9. Sunt produse la care oferta creste când preţul creşte: 1) untul 2) fructele 3)

mobilă 4) petrolul 5) cafeaua. Sunt corecte: a) 4; b) 5; c) 1; d) 2; e) 1,2,3,4,5. 10. Care dintre următoarele măsuri antiinflaţioniste combat şomajul: 1) reducerea

deficitului bugetar 2) creşterea ratei dobânzii 3) echilibrarea balanţei de plăţi 4) introducerea produselor noi şi dezvoltarea producţiei 5) Limitarea creditului de consum. Sunt corecte:

a) 1,2,4; b) 5; c) 3,5; d) 2,5; e) 4. 11. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde lei şi la o viteză

de rotaţie a banilor de 10, volumul valoric al tranzacţiilor a fost de: a) 3000 miliarde lei; . b) 300.000 miliarde lei; c) 270.000 miliarde lei; d) 2700 miliarde lei; e) nu se poate determina. 12. Cererea de manuale de economie în 1998 a fost de 10 mii de bucăţi. în 1999,

preţul manualului creşte cu 100%, iar veniturile cumpărătorilor cu 50%. Dacă elasticitatea cererii la preţ este 0,5, iar la venit 0,25, cantitatea cerută în 1999 este:

a) 6,25 mii; b) 16,25 mii; c) 3,75 mii; d) 5 mii; e) nedeterminată.

161

13. Salariul nominal creşte de 2 ori, iar preţurile cresc cu 150%. Salariul real: a) nu se modifică; b) creşte cu 20%; c) scade cu 20%; d) creşte de 0,8 od; e) scade, dar nu se poate preciza cu cât, deoarece guvemul poate decide indexarea sa. 14. O bancă dispune de un capital propriu de 150 miliarde de lei şi de un capital

atras de la deponenţi de 100 miliarde de lei. Rata dobânzii încasate de bancă, de 100%, este cu 25% mai mare decât rata dobânzii plătite. Determinaţi rata profitului bancar la capitalul propriu, daci cheltuielile anuale de funcţionare sunt de 20 miliarde de lei, iar capitalul este rulat integral pe parcursul unui an:

a) 113,3%; b) 100%; c) 13,3%; d) 20%; e) 60%. 15. O firmă producătoare de covoare se caracterizează printr-un cost fix de

150 miliarde de lei şi printr-un cost variabil de 750 miliarde la o producţie de 10000 de bucăţi. Dacă producţia creşte cu 50%, costurile varia bile cresc de 1,25 ori mai încet decât producţia. Cu cât se modifică profitul unitar, dacă preţul rămâne neschimbat?

a) creşte eu 5 milioane lei; b) creşte eu 20 milioane lei; c) scade cu 5 milioane lei; d) scade cu 20 milioane lei; e) nu se modifică. 16. Într-un ciclu de producţie de patru luni, se produc 1000 de perechi de pantofi, de

pe urma cărora firma producătoare încasează 400 milioane de lei. Cum se modifică încasările anuale ale firmei, dacă viteza de rotaţie a capitalului se dublează, iar preţul nu se modifică?

a) se dublează; b) cresc cu 100%; c) scad la jumătate; d) a şi b sunt corecte; e) nici un răspuns nu este corect. 17. Statul român emite obligaţiuni cu valoarea nominală un milion de lei, la o

rată a dobânzii de 80%. Dacă rata dobânzii scade la 60%, cuponul obligatiunii: a) scade cu 200.000 lei; b) creşte cu 200.000 lei; c) rămâne neschimbat; d) scade la 600.000 lei; e) a şi d sunt corecte. 18. Cunoaşteţi următoarele date cu privire la o economie naţională: eonsumul

menajelor 70% din P.I.B., investiţia brută 15% din P.I.B., consumul public 10% P.I.B., iar exportul net 10 miliarde de dolari. Determinaţi investiţia de înlocuire, ştiind că ea reprezintă 10% din investiţia brută:

a) 3 miliarde de dolari; b) 30 miliarde de dolari; c) 25 miliarde de dolari;

162

d) 0,3 miliarde de dolari; e) nu se poate calcula. 19. La o populaţie activă disponibilă de 15 milioane de persoane, 80% reprezintă

populaţie ocupată, iar 5% persoane care nu doresc să lucreze, deoarece au alte surse de venit. Numărul şomerilor este de:

a) 2,25 milioane; b) 0,75 milioane; c) 3 milioane; d) 3,75 milioane; e) 6,25 milioane. 20. Cursul de revenire la export este de 7000 de lei pe dolar, iar la import de 20.000

de lei pe dolar. Dsc.a veniturils încasate în urma importului sunt de 100 milioane de lei, iar taxele vamale reprezintă 10% din aceste venituri, profitul operaţiunii de comerţ exterior este de:

a) 58,5 milioane lei; . b) 4500 de dolari; c) 60 milioane lei; d) 90 milioane lei; e) 31,5 milioane lei.

Răspunsuri:

1a; 2a; 3a; 4b; 5e; 6a; 7b; 8b; ge; 10e; lib; 12a; 13c; 14b; 15b; 16d; 17e; 18a; 19a; 20a.

TESTUL NR. 8 1. Cursul de schimb reprezintă: a) numărul de unităţi monetare străine ce se primesc în schimbul unei unităţi monetare

naţionale; b)numărul de unităţi monetare naţionale ce se primesc în schimbul unei unităţi

monetare străine; c) cantitatea de bunuri şi servicii ce revine la o unitate monetară naţională; d) convertibilitatea banilor; e) capacitatea unei monede de a fi preschimbată în mod liber în alte monede. 2. Canada şi-a declarat moneda convertibilă în anul: a) 1969; b) 1952; c) 1961; d) 1968; e) 1947. 3. Factorii de producţie: a) se referă la bani; b) constituie o parte a resurselor; c) se identifică cu resursele; d) sunt fizici şi derivaţi; e) sunt efort fizic şi intelectual.

163

4. Pentru ca eficienţa economică să crească, în condiţiile creşterii consumului de factori de producţie, între consumul de resurse (C) şi rezultatele obţinute (R) trebuie să existe următorul raport:

a) Ic>IR; b) Ic<IR; c) ΔC>ΔR; d) ΔC<ΔR; e) ΔC/C>ΔR/R. 5. Inovaţia reprezintă: a) realizarea prin care o economie devine mai eficientă; b) rezultatul activităţii de cercetare ştiinţifică; c) cuvântul care desemnează activitatea de cercetare ştiinţifică; d) o cale de desfăşurare a concurenţei neloiale; e) un proces finanţat în exclusivitate de către stat. 6. Consecinţele accelerării cercetării stiinfifice asupra firmelor pot imbraca

următoarea formă: a) accelerarea uzurii morale; b) accelerarea uzurii fizice; c) creşterea competitivităţii; d) a şi c; e) a,b şi c: 7. Pământul ca factor de producţie este: 1) limitat 2)regenerabil 3) restrictiv

pentru activitatea economică 4) e bine să fie utilizat intensiv 5) derivat. Sunt corecte: a) 1,2,3,4; b) 1,3; c) 1,2,3,4,5; d) 1,2,3; e) 1,2. 8. Reprezintă un preţ şi se supun legii cererii şi ofertei: 1) nevoile 2) salariul 3)

masa monetară 4) rata dobânzii 5) profitul. Sunt corecte: a) 1,2,3,4,5; b) 2,4; c) 1,3,5; d) 1,5; e) 2,3. 9. O producţie de 6 piese a ocazionat un consum global de factori de 4.000 lei, din

care 400 a reprezentat consumul suplimentar de factori pentru obţinerea celei de-a 6-a piese. Costurile totale fixe ale primei piese fiind de 800 de lei, atunci costurile varia bile totale ale celor 5 piese au fost de:

a) 3.200; b) 3.600; c) 2.800; d) 3.400; e) 3.000. 10. 0 firmă a obţinut un profit anual de 500 mil. la un cost fix de 200 mil. un cost

variabil mediu de 250.000 şi un preţ de 500.000. Producţia care a asigurat acest profit a fost de:

a) 1.500 buc.; b) 1.000 buc.;

164

c) 1.700 buc.; d) 2.800 buc;; e) 700 buc. 11. La o masă monetară necesară în tranzacţii de 30.000 miliarde de lei şi la o

viteză de rotaţie a banilor de 10, volumul valoric al tranzacţiilor a fost de: a) 3000 miliarde lei; b) 300.000 miliarde lei; c) 270.000 miliarde lei; d) 2700 miliarde lei; e) nu se poate determina. 12. Care dintre elementele mentionaţe reprezintă factori care frânează creşterea

producţiei alimentare pe locuitor în ţările slab dezvoltate: a) absenţa democraţiei; b) democraţia rău înţeleasă; c) administrarea preţurilor produselor agricole de către stat; d) randamentele agricole scăzute; e) toţi factorii enumeraţi. 13. Competitivitatea scăzută a produselor româneşti are un impact negativ

asupra: a) soldului balanţei comerciale; b) participării României la piaţa mondială; c) soldului balanţei de plăţi; d) creşterii P.I.B.; e) toate răspunsurile sunt corecte. 14. Firma Bianca S .R.L. exporta petrol în Moldova şi realizează un curs de

revenire la export de 15.000 de lei/dolar şi importă cu banii obţinuţi software, la un curs de revenire la import de 25.000 de lei/dolar. Este activitatea de export import a firmei eficientă dacă cursul de schimb este 1 dolar = 20.000 de lei?

a) da, deoarece realizează un profit de 10.000 de lei/dolar; b) nu, deoarece realizează o pierdere de 10.000. de lei/dolar; c) nu, deoarece Moldova este recunoscută ca fiind rău platnic pe plan internaţional; d) nu, deoarece cursul de revenire la import este mai mare decât cursul de schimb,

astfel încât singură operaţiune eficienţa este cea de export; e) nu, deoarece cursul de revenire la export este mai mic decât cursul de schimb,

singura operaţiune eficientă fiind importul. 15. Orice corectiv esenţial adus relaţiei dintre sistemul planificat şi sistemul pieţei

trebuie să înceapă cu: a) egalizarea puterii celor două sectoare ale economiei, spune Galbraith; b) descentralizarea, spune Keynes; c) liberalizarea preţurilor, spune Samuelson; d) regândirea rolului statului, spune Didier; e) reforma monetară, spune Becker. 16. Sunt măsuri de diminuare şi control a inflaţiei ce vizează masa monetară: a) indexarea salariilor bugetarilor; b) creşterea dobânzii plătite pentru economiile populaţiei în bănci; c) acordarea de compensaţii pensionarilor; d) creşterea ratei dobânzii creditelor acordate de bănci; e) subvenţionarea preţurilor.

165

17. Rata inflaţiei scade de la 5% în luna ianuarie, la 3% în luna februarie. Atunci, se poate afirma că:

a) preţurile au scăzut; b) puterea de cumpărare a unei unităţi monetare a crescut; c) preţurile au crescut; d) creşterea preţurilor s-a accelerat; e) managementul macroeconomic este neadecvat. 18. Sunt un exemplu de instituţii financiare: a) băncile; b) casele de economii; c) societăţile de asigurare; d) casele de pensii; e) toate instituţiile menţionate. 19. O elasticitate a cererii la preţ egală cu doi arată că: a) la o creştere cu 1 % a preţului, cantitatea cerută scade cu 2%; b) la o creştere cu 1 % a preţului, cantitatea cerută creşte cu 2%; c) la o creştere cu 2% a preţului, cantitatea cerută scade cu 1%; d) cererea este inelastică la preţ; e) bunul este inferior. 20. Intre utilitatea intrinsecă şi cea economică există următoarea relaţie: a) orice bun destinat schimbului are utilitate intrinsecă, dar nu are neapărat şi utilitate

economică; b) orice bun destinat schimbului are întotdeauna utilitate economică, dar nu are

neapărat şi utilitate intrinsecă; c) orice bun destinat schimbului are întotdeauna atât utilitate intrinsecă, cât şi

economică; d) utilitatea economică este aceeaşi pentru toţi consumatorii, în timp ce cea intrinsecă

diferă de la un consumator la altul; e) atât utilitatea economică, cât şi cea intrinsecă diferă de la un consumator la altul şi,

chiar pentru acelaşi consumator, de la un moment de timp la altul.

Răspunsuri: 1.a.;2.b; 3.b; 4.b; 5.a; 6.d; 7.a; 8.b; 9.c; l0.d; l1.b; 12.d; 13.e; 14.a. 15a; 16d; 17e; 18e;

19a; 20a.

TESTUL NR. 9

1. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: a) nivelul de viaţă într-o economie de piaţă este invers proporţional cu numărul de

locuitori; b) spre deosebire de factorul muncă, pământul nu ocazionează nici o cheltuială

întreprinzătorului; c) pentru ca munca să fie o resursă originară, ea trebuie să satisfacă imediat şi direct o

trebuinţă; d) constituie capital totalitatea bunurilor economice produse şi utilizate pentru

realizarea altor bunuri şi servicii; e) descoperirea de noi resurse naturale duce la abandonarea celor aflate deja în

exploatare.

166

2. Care dintre următoarele variabile nu afectează cererea pentru un bun economic: a) preţul bunului; b) condiţiile tehnice de producţie; c) preferinţele consumatorilor; d) preţul bunurilor asemănătoare; e) venitul consumatorilor. 3. Când o persoană posedă o obligaţiune emisă de o firmă, aceasta îi dă dreptul

numai la: a) o parte din capitalul firmei; b) o parte din profit; c) dobândă; d) a participa la conducerea firmei; e) a participa la definitivarea strategiilor firmei pe termen lung. 4. Puterea pe piaţă de care se bucură firmele oligopoliste provine din: a) diferenţierea produsului; b) numărul mic de ofertanţi; c) numărul mic de cumpărători; d) preţuri avantajoase pentru consumatori; e) utilitate mare a bunurilor oferite. 5. Care dintre următoarele afirmaţii nu este adevărată: a) în condiţiile concurenţei perfecte resursele sunt alocate mai eficient decât în cazul

celorlalte tipuri de piaţă; b) în concurenţa perfectă pretul este determinat de piaţă; c) în economia de piaţă accesul la diferite bunuri economice oferite pe piaţa este reglat

prin preţ; d) mecanismul concurenţei este cel care reglează piaţa; e) în economia de piaţă statul nu intervine în reglementarea activităţii economice. 6. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă: a) rata dobânzii mare stimulează economiile; b) rata dobânzii serveşte la selecţionarea proiectelor de investiţii cele mai rentabile; c) o firmă va realiza o investiţie numai dacă rata profitului este mai mare decât rata

dobânzii; d) cererea de credite este direct proporţională cu rata dobânzii; e) rata dobânzii mică favorizează investiţiile. 7. Diferenţa dintre PNB şi PNN se datorează: a) veniturilor firmelor naţionale din străinătate; b) obligaţiilor fiscale plătite de consumatori; c) deprecierii capitalului; d) importului; e) exportului net. 8. Care dintre următoarele elemente nu este componentă a PIB: a) cheltuielile publice; b) exportul net; c) consumul privat; d) investiţia brută; e) consumul intermediar. 9. O bancnotă de 100.000 de lei este: a) monedă metalică; b) monedă seripturală;

167

c) monedă numerar; d) monedă de cont; e) depozit la vedere. 10. Care dintre următoarele afirmaţii nu este corectă: a) salariile pot creşte semnificativ fară a genera neapărat inflaţie; b) creşterea masei monetare fără acoperire în bunuri şi servicii exercită presiuni

inflaţioniste; c) inflaţia se caracterizează printr-o creştere generalizată a preţurilor; d) indexarea salariilor atenuează intensitatea procesului inflaţionist; e) inflaţia poate avea şi efecte pozitive. 11. Ciclul economic reprezintă: a) perioada de la începutul unei contracţii a activităţii economice şi până la începutul

contracţiei următoare; b) totalitatea fluxurilor dintre agenţii economici dintr-o economie naţională; c) totalitatea tranzacţiilor cu bunuri şi servicii din economia mondială; d) totalitatea fluxurilor existente între agenţii economici naţionali; e) b şi d sunt corecte. 12. Care dintre următoarele mijloace sau scopuri de politică economică pot fi

considerate şi instrumente de politică economică: a) ocuparea deplină; b) cursul de schinib; c) impozitele; d) b şi c sunt corecte; e) a, b şi c sunt corecte. 13. Care dintre următoarele elemente se înscrie în balanţa comercială: a) investiţiile directe de capital în străinătate; b) împrumuturile internaţionale; c) importul de mărfuri; d) exportul de capital; e) veniturile muncitorilor străini din străinătate. 14. Dacă leul se depreciază faţă de dolar, produsele din S .U.A. vor fi: a) mai ieftine pentru importatorii români; b) mai ieftine pentru americani; c) mai scumpe pentru importatorii români; d) inexistente pe piaţa românească; e) mai puţin competitive faţă de cele româneşti. 15. În T0-T1 investiţiile nete cresc cu 500%, iar venitul de ,6 ori. Dacă în întreaga

perioadă rata consumului a fost de 0,75, multiplicatorul investiţiilor este: a) 1; b) 4; c) 0,75; d) 15/4; e) 100/75. 16. Programarea economică urmăreşte: a) ridicarea competitivităţii; b) combaterea inflaţiei; c) rezolvarea unor probleme mai dificile care au apărut; d) înlăturarea efectelor negative ale poluării; e) toate răspunsurile sunt corecte.

168

17. Implicarea statului în funcţionarea economiei de piaţă se face prin: a) planificare; b) balanţa comercială; c) dirijarea pieţei; d) medierea unor conflicte de muncă; e) limitarea creşterii salariilor datorată creşterii productivităţii muncii. 18. Operaţiile la termen pe piaţa schimburilor valutare au ca scop: a) sustragerea unor importante sume de bani din economia reală; b) sporirea în viitor a numărului de firme care acţionează pe această piaţă; c) asigurarea împotriva riscurilor generate de modificarea cursurilor titlurilor de

valoare; d) plasarea capitalului disponibil în străinătate; e) modificarea cursului de schimb. 19. Globalizarea problemelor omenirii decurge din: a) faptul că economia mondială nu este unică; b) interdependenţele care există între state în cadrul economiei mondiale; c) nivelul de dezvoltare al ţărilor; d) structura economică a ţărilor; e) mărimea ţărior. 20. Nu va determina deplasarea curbei cererii de cafea: a) reducerea preţu1ui la ness; b) reducerea preţului la ceai; c) creşterea preţului cafeei; d) creşterea pretu1ui la ceai; e) creşterea preţului la zahăr şi alţi îndulcitori.

Răspunsuri: 1d; 2b; 3c; 4b; 5e; 6d; 7c; 8e; 9c; lOd; 11a; 12d; 13c; 14.c; 15b; 16e; 17d; 18d; 19b;

20c.

TESTUL NR. 10

1. Profitul se deosebeşte de salariu prin faptul că: a) este mai mare; b) este mai mic; c) se obţine pe o piaţă de oligopol, pe când salariul se obţine pe orice piaţă cu

concurenţă imperfectă; d) este rezultatul unor negocieri individuale sau colective; e) poate fi şi negativ. 2. Libera concurenţă este limitată atunci când:1) pe piaţă există mulţi producători

si mulţi vânzători, dar produsele sunt diferenţiate, 2) pe piaţă există mulţi producători şi mulţi vânzători, dar produsele nu sunt diferenţiate, 3) pe piaţă există un singur cumpărător 4) pe piaţă există un singur vânzător 5) preţurile nu sunt libere. Sunt corecte:

a) 1, 2,3,4,5; b)1,3,4,5; c) 3,4,5; d) 3,4; e) 2.

169

3. Creşterea ratei medii a dobânzii din economie poate fi consecinţa: a) creşterii inflaţiei; b) creşterii cereriii de credite; c) reducerii ofertei de credite; d) creşterii mai rapide a cererii de credite comparative cu oferta; e) toate răspunsurile sunt corecte. 4. Are dreptul la vot în adunarea generală a acţionarilor:

a) deţinătorul de acţiuni; b) doar deţinătorul de acţiuni nominative; c) numai deţinătorul de acţiuni la purtător; d) obligatarul; e) statul. 5. Diferentierea salariilor, chiar pentru munci asemănătoare: a)este anormală; b)este firească, dacă are la bază aceleaşi condiţii de muncă; c)este firească, dacă salariaţii au aceleasi aptitudini; d)este firească, dacă salariaţii au niveluri de pregătire diferite; e)este rezultatul exploatării salariaţilor in capitalismul sălbatic al secolului XIX-lea. 6. Pentru contribuţia sa la activitatea economică, întreprinzătorul proprietar al

unei firme primeşte: a)salariul; b)profit; c)cifra de afaceri; d)a si b; e)a, b si c. 7. Recompensa pe care se aşteaptă să o primească întreprinzătorul pentru

acceptarea riscului de a derula o afacere este o componentă a: a)profitului normal; b)salariului; c)venitului nelegitim; d)dobânzii percepute de banca de la care întreprinzătorul a imprumutat bani; e)costului variabil. 8. Ca să determinati numărul şomerilor dintr-o ţară aveţi nevoie de: a)gradul de ocupare si populaţia ocupată; b)rata somajului si populaţia aptă; c)rata somajului si populaţia totală; d)gradul de neocupare si populaţia aptă; e)gradul de neocupare si populaţia inaptă. 9. Ca să determinaţi rata inflaţiei aveti nevoie de: a)rata dobânzii si perioada medie de timp pe care se acordă credite într-o economie; b)evoluţia cursului de schimb între două momente de timp diferite; c)evoluţia preţului combustibililor între două momente de timp diferite; d)indicele general al preţurilor e)indicele masei monetare. 10. În condiţii de inflaţie, cei mai avantajaţi sunt: a) creditorii; b)debitorii care au prevăzut în contractele de credit clauze de indexare a dobânzii; c)debitorii care nu au prevăzut în contractele de credit clauze de indexare a dobânzii;

170

d)deţinătorii de active cu venituri fixe; e)funcţionarii publici. 11. Producti vitatea medie a muncii in t0 a fost de 500 de autoturisme asamblate

pe lucrător, iar salariul unui lucrător era de 1 mil lei, În t1, datorită inflaţiei, preţul unui autoturism creşte cu 25%. Producţia şi numărul salariaţilor la nivelul firmei nu se modifică, totuşi firma decide o creştere a salariului la 1,2 mil. lei pe lucrător. Este justificată creşterea salariilor?

a)nu, deoarece în acest ritm firma va ajunge să dea faliment; b)nu, deoarece productivitatea muncii nu a crescut; c)da, deoarece în expresie valorică creşte mai repede decât salariul; d)nu, deoarece productivitatea în expresie valorică creşte mai încet decât salariul; e)da, deoarece inflaţia in economie s-a accentuat. 12. La o creste re a preţu rilor cu 55% si a salariului nominal cu 5 %, salariul

real: a)creşte cu 5%; b)scade cu 50%; c)scade cu 32,3%; d)creşte cu 32,3%; e)scade cu 23,2%. 13. Cunoaşteţi următoarele informaţii cu privire la o firmă:

Cantitatea produsă Preţ Cost total Venit total

1 100 150 2 100 200 3 100 220 4 100 250

Pragul minim de rentabilitate este: a) Q = 2; b) Q = 1; c) Q = 3; d) Q =4; e) nu se poate determina. 14.B.R.D. acordă firmei X un cre dit pe trei luni cu rata dobânzii 75%.

B.C.R. acordă fi rmei Y un cre dit egal ca mărime, pe şase luni, cu rata dobânzii 80%. în aceste con diţii:

a)dobânda lunară totală încasată de B.R.D. este mai mare decât cea încasată de B.C.R.; b)dobânda lunară încasată de RR.D. reprezintă 93,75% din cea încasată de B.C.R.; c)dobânda lunară încasată de B.R.D. reprezintă 46,8% din cea încasată de B.C.R.; d)dobânda încasată de B.C.R. este 93,75% din cea încasată de B.R.D.; e)dobânda încasată de B.C.R. este 46,8% din cea încasată de B.R.D. 15.Deşi riscul aferent titlului de valoare A este mai mare de cat cel al titlului

B, la bu rsa de valori exista o cere re mai mare pentru A decât pentru B. Acest fapt poate avea dre pt cauză:

a)randamentul mai mare al titlului A; b)randamentul mai mare al titlului B; c)faptul că A este "lichiditate prin excelenţă”; d)comportamentului iraţional al agentilor economici; e)faptului ca o mare parte din operaţiunile la bursa de valori sunt speculative.

171

16. C ostul total me diu mini m al unei fi rme monopoliste este de 100 dolari pe bu cată , la o produ cţie de 50.000 de bucăţi, iar costul variabil este de 4.000.000 dolari. De terminaţi costul margin al, al ultimei unităţi produse .

a) nu se poate determina; b) 100 dolari/bucată; c) 80 dolari/bucată; d) 20 dolari/bucată; e) 50 dolari/bucată. 17.În casările unei firme din transportul de marfă in exterior se ri dică la 1

ml d. de lei/lună. Rata profi tului fi rmei la costu ri es te de 25%, i ar costul fix es te de 100 mil. de lei/lun a. Dete rmin aţi cos tul variabil.

a)nu se poate determina, deoarece nu cunoaştem preţul extern în valută; b)nu se poate determina, deoarece nu cunoaştem preţul de vânzare ; c)500 mil. lei/lună; d)600 mil. lei/lună; e)700 mil. lei/lună. 18.În con diţiile în care masa monetară creşte cu 10% i ar preţul e cu 5%: a)puterea de cumpărare pe ansamblul economiei creşte cu 7,5%; b)puterea de cumpărare a unei unitati monetare scade cu 4,76%; c)puterea de cumpărare a masei monetare creşte, dar nu se poate preciza cu cât; d)puterea de cumpărare a unei unitati monetare scade, dar nu se poate preciza cu cât; e)puterea de cumpărare pe ansamblul economiei nu se modifică. 19.Pentru acope rirea defi citului buge tar, statul a con tractat 100 mil. de

dolari cre dit de la băn cile care fun cţi onează pe teritoriul ţării, 50 mil. de dolari cre dit de la Ban ca Mon di ală si a emis titluri de stat, integral achiziţion ate de populaţie, de 25 mil. dolari. in aceste con diţii, datoria pu blică a crescut cu:

a)100 mil. dolari; b)175 mil. dolari; c)25 mil. dolari; d)125 mil. dolari; e)nu se poate determina, deoarece nu se cunoaste cursul .de schimb. 20.La un ve nit de 1,5 mil. lei/locuitor, se economisesc 150.000, iar res tul se

con sumă. La u n venit de 2.000.000/locuitor, se consu mă 1,7 mil., iar restul se economisesc. În clinaţia margin ală spre consu m este :

a)70% b)30% c)10% d)90% e)nu se poat e determina

Raspun su ri:

Ie; 2c; 3e; 4a; 5d; 6b; 7a; 8b; 9d; lOc; He; 12c; 13a; 14c; 15a; 16b; 17e; 18b; 19b; 20a.

172

TESTUL NR. 11

1. Cunoştinţele pe care vi le însuşiţi studiind economia fac parte din categoria resurselor:

a) primare; b) regenerabile; c) derivate; d) materiale; e) parţial recuperabile. 2. Firma Cola-Cola, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, face

parte din următoarea categorie de unităţi economice: a) administraţii publice; b) administraţii private; c) societăţi comerciale nefinanciare; d) restul lumii; e) menaje. 3) În economiile de piaţă moderne intervenţia statului se face prin: a) planificare; b) programare; c) bugetul public; d) atât prin programare, cât şi prin bugetul public; e) prin planificare, programare şi prin formarea şi cheltuirea resurselor sale financiare. 4. Care dintre următoarele elemente nu este o consecinţă a liberei iniţiative: a) elimină incompetenţa; b) conduce la creşterea eficienţei economice; c) conduce la o distribuire inegală a veniturilor în societate; d) determină o alocare mai bună a resurselor în economie; e) conduce la creşterea rigidităţii economiei naţionale. 5. În absenţa banilor, schimbul îmbracă forma de: a) autoconsum; b) troc; c) metale preţioase; d) economie naturală; e) marfă. 6. Populaţia aptă de muncă a unei ţări reprezintă: a) factorul de producţie muncă; b) resursa primară; c) resursa derivată; d) capital uman; e) resursa neregenerabilă. 7.Cand costul variabil creşte mai repede decât creşte producţia, costul marginal: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este mai mic decat CVM; e) este egal cu CVM. 8.Nu reprezintă consecinţe ale creşterii productivităţii: a) atenuarea tensiunii resurse-nevoi; b) creşterea competitivităţii firmelor naţionale;

173

c) creşterea bogaţiei nationale; d) îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plaţi; e) accentuarea recesiunii. 9. Dacă datorită consumului unei prăjituri vi se face rău, atunci: a) utilitatea marginală a prăjiturii este negativă; b) utilitatea totală a prăjiturilor pe care le-ati consumat este negativă; c) utilitatea intrinsecă a prăjiturii este pozitivă; d) raportul utilităţilor marginale ale bunurilor consumate diferă de raportul preţurilor

acestor bunuri; e) raportul utilităţilor marginale ale bunurilor consumate este egal cu raportul

preţurilor acestor bunuri.

10. Cand cererea creşte mai repede decât oferta: a) cantitatea tranzacţionată pe piaţă(Q) creşte şi preţul scade (P); b) Q scade şi P creşte; c) Q creşte şi P creşte; d) Q scade şi P scade; e) Q creşte şi P nu se modifică. 11. Monopolul se deosebeşte de oligopol prin: a) atomicitatea ofertei; b) atomicitatea cererii; c) numărul mic de producători; d) numărul mic de consumatori; e) elimină concurenţa 12. Când rata dobânzii creşte: a) se amplifică operaţiunile de refinanţare; b) se amplifică operaţiunile speculative valutare; c) creşte masa monetară din economie; d) cresc investiţiile; e) creşte oferta de credite. 13. Piata financiară primară se deosebeşte de piaţa financiară secundară prin: a) principalii operatori pe această piaţă sunt băncile; b) cursul se formează liber, pe baza cererii si ofertei; c) este domeniul de acţiune al brokerilor; d) obligaţiunile se pot vinde peste valoare nominală;

14. Alocaţiile care se plătesc elevilor de liceu reprezintă: a) salariul nominal; b) salariul social; c) salariul colectiv, deoarece se acordă tuturor elevilor; d) salariul real; e) o investiţie publică. 15. Când scade ponderea produselor cu profit ridicat în totalul cifrei de afaceri a

unei firme, profitul: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) creşte, dacă creşte concomitent ponderea produselor cu profit scăzut; e) scade sau creşte în funcţie de deciziile întreprinzătorului.

174

TESTUL NR. 12 1. Care dintre următoarele resurse sunt derivate: a) potenţialul demografic; b) munca; c) natura; d) informaţia; e) pământul. 2. Unităţile economice a căror funcţie principală este consumul sunt: a) administraţiile publice; b) societăţile comerciale; c) menajele; d) băncile; e) unităţile economice ineficiente. 3. Reprezintă forme ale banilor: a) moneda metalică; b) moneda divizionară; c) cardurile electronice; d) atât a, cât şi b; e) a, b şi c 4. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: a) resursele sunt factori de producţie; b) pe măsură ce resursele se consumă în activitatea economică, ele scad continuu şi

omenirea are din ce în ce mai puţine resurse; c) pe măsură ce o parte din resurse se consumă sub forma factorilor de producţie,

omenirea descoperă noi resurse; d) munca este un factor de producţie derivat; e) capitalul este un factor de producţie primar. 5. Între costul fix de producţie, pe termen scurt, există următoarea relaţie: a) producţia nu depinde de capitalul fix; b) costul fix nu depinde de producţie; c) când producţia creşte, costul fix creşte; d) când producţia scade, costul fix mediu scade; e) când producţia creşte, costul fix mediu creşte. 6. Când salariile reale cresc mai repede decât productivitatea muncii, iar

preţurile cresc, salariul nominal: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) creşte mai încet decât productivitatea muncii; e) nu i se poate preciza evoluţia. 7. Utilitatea marginală este în mod normal: a) pozitivă şi crescătoare; b) pozitivă şi descrescătoare c) negativă şi descrescătoare; d) negativă şi crescătoare; e) independent de aprecierea consumatorului.

175

8. Oligopolul se deosebeşte de oligopson prin: a) transparenţă perfectă; b) atomicitatea cererii c) lipsa de omogenitate a produselor; d) perfecta mobilitate a factorilor de producţie; e) atomicitatea ofertei. 9. În funcţie de modul în care este implicat patrimoniul debitorului, operaţiile de

pe piaţa monetară se clasifică în : a) cu garanţie si fără garanţie; b) pe termen scurt şi pe termen lung; c) de finaţare si de refinanţare; d) pentru o zi, pentru 2-90 zile şi pentru mai mult de 90 de zile, până la 18 luni; e) cu garanţii imobiliare şi cu garanţii mobiliare. 10. Faţă de PIB, PGB include şi : a) consumul de capital fix; b) consumul intermediar; c) consumul menajelor; d) consumul administraţiilor; e) investiţia brută. 11. Absorbţia reprezintă: a) un dezechilibru pe piaţa monetară, caracterizat printr-o cerere de monedă mai mare

decât oferta; b) un dezechilibru pe piaţa muncii, caracterizat printr-o cerere de muncă mai mare

decât oferta; c) un dezechilibru pe piaţa monetară, caracterizat printr-o cerere de monedă mai mică

decât oferta; d) un dezechilibru pe piaţa muncii, caracterizat printr-o cerere de muncă mai mică

decât oferta e) un dezechilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor, caracterizat printr-o cerere de

bunuri şi servicii mai mare decat oferta. 12, Rata dobânzii este un preţ care se formează pe o piaţă de tip: a) monopol; b) oligopol; c) concurenţă monopolistică; d) concurenţă perfectă, deoarece piaţa monetară este acea piaţă care se apropie cel mai

mult de concurenţa perfectă e) monopson 13. Perioadele de recesiune economică sunt cauza principală a următoarei forme

de şomaj: a) voluntar; b) involuntar; c) ciclic; d) tehnologic; e) structural. 14. Măsurile de diminuare a inflaţiei ce vizează masa monetară sunt: a) imposibil de aplicat, deoarece conduc la reducerea nivelului de trai; b) avantajoase pentru debitori;

176

c) creşterea ratei dobanzii; d) reducerea ratei rezervelor obligatorii; e) favorizarea schimbului sub forma trocului. 15. De ce leul românesc se caracterizează printr-o convertibilitate limitată

intern: a) pentru că este convertibil doar în scopul plăţii unor datorii externe; b) pentru că este convertibil doar pe teritoriul ţării noastre; c) pentru că este convertibil doar pentru operaţiuni de cont curent; d) pentru că ordinele de cumpărare de valută trebuie justificate; e) pentru că valuta care nu este folosită în scopul declarat la cumpărare, trebuie

revândută pe piaţa valutară. 16. Raportul dintre costurile materiale şi cifra de afaceri al unei firme este de

2/5. ştiind că această firmă se caracterizează printr-un profit de 100 mil. de lei, care reprezintă 1/6 din cifra de afaceri, determinaţi ponderea costurilor salariale în costul total.

a) 52%; b) 43,33%; c) 40%; d) 20%; e) 41,66%. 17. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 2, la o creştere a consumului cu o

unitate, venitul: a) creşte cu 2 unităţi; b) scade cu 2 uniăţi; c) creşte cu 1/2 unităţi; d) scade cu 1/2 unităţi e) nu se modifică. 18.La un preţ de 250 u.m., cantitatea cerută din bunul x este de 500 buc. Cât

devine cantitatea cerută, dacă preţul creste cu 10%, stiind că unui procent în modificarea preţului îi corespund 1,2 procente în modificarea cantităţii cerute?

a) 470; b) 530; c) 440; d) 560; e) 380. 19.La o populaţie ocupată de 6 mil. de locuitori, rata somajului (calculată la

populaţia aptă) este de 11,3%. ştiind că în economie există 500.000 de persoane apte de muncă, dar care nu doresc să lucreze, determinaţi numărul şomerilor.

a) Cca. 734.500; b) Cca. 828.000; c) Cca. 678.000; d) Cca.621.500; e) Cca.500.000. 20. La un curs de revenire la export de 29.000 de lei/dolar şi la o cheltuială pentru

export de 1 mid. de lei, la care s-au adăugat 290 mil. de lei cheltuieli de circulaţie până la frontieră, valuta încasată din export a fost:

a)44482 dolari; b)24482 dolari;

177

c)37,41 mld. de lei; d)20,59 mld. de lei; e)nu se poate determina, întrucât nu cunoaştem cursul de schimb.

Raspunsuri: 1d; 2e; 3e; 4e; 5b; 6a; 7b; 8b; 9a; l0b; l1e; 12b; 13c 14c ;15b; 16a; 17a; 18e; 19b;20a.

TESTUL NR. 12 1. Pluralismul formelor de proprietate conduce la concurenţa dintre ele. Care

sunt formele prin care se realizează concurenţa? a) imbunatatirea calitatii; b) creşterea volumului producţiei; c) promovarea progresului tehnic; d) reducerea cheltuielilor; e) toate răspunsurile sunt corecte. 2. Când costurile variabile scad mai încet decât producţia, rezultând o modificare

a CVM egală cu cea a CFM, CTM: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este egal cu CVM; e) este 0. 3. Când productivitatea medie a muncii scade, producti vitatea marginală: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) este oscilantă; e) este egală cu productivitatea medie. 4. Delimitarea diferitelor forme de luptă concurenţială se face pe baza criteriilor: a) numărul vânzătorilor şi cumpărătorilor; b) gradul de omogenitate al mărfurilor; c) dimensiunea si puterea economic a unităţilor economice; d) gradul de transparenţă a pieţei; e) toate răspunsurile sunt corecte. 5. Profitul suplimentar este: a) egal cu profitul normal; b) mai mare decât profitul nelegitim; c) mai mic decât profitul nelegitim; d) obţinut de orice firmă rentabilă ce beneficiază de anumite avantaje decurgând din

situaţia de concurenţă imperfectă; e) de ieşire dintr-o fază de criză 6.Re du cerea deficitului bugetar re prezintă o măsură: a)antiinflaţionistă; b)de diminuare a somajului; c)de stimulare a investiţiilor;

178

d) de stimulare a consumului e) de ieşire dintr-o fază de criză. 7. S unt măsu ri de prote cţie socială in Romania: a) garantarea unui venit minim pentru şomeri; . b) gratuităţile acordate pensionarilor; c) cursurile de recalificare; d)orientarea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă; e) toate măsurile enumerate mai sus. 8. Dacă elasticitatea ce rerii unui bu n în raport cu preţul său este -1, pentru

o creştere a cantităţii cerute cu 15% va tre bui ca preţul: a) să crească cu 1 %; b) să scadă cu 1%; c) să crească cu 15%; d) să scadă cu 15%; e) să scadă cu 1/15%. 9. Expresia raţion alităţii acti vităţii econ omice constă în: a) realizarea funcţiei de maximizare a efectelor utile prin minimizarea consumului de

resurse; b) maximizarea efectelor utile prin maximizarea consumului de resurse; c) minimizarea efectelor utile prin folosirea resurselor existente; d) sporirea consumului si producţiei unor bunuri; e) calitatea relaţiilor dintre participanţii la viaţa economică. 10. Ş tiinţa economică are ca rezultat: a) administrarea mai eficientă a resurselor limitate; b) realizarea unor bunuri moderne; c) creşterea şi diversificarea trebuinţelor; d) noi descoperiri tehnico-economice. 11. Fie: P=120.000, CFM=30.000, C VM=70.000. Cu cât trebuie redus CFM,

dacă C VM nu se modifică, pentru ca profitul să crească cu 10%? a) cu 10,6%; b) cu 6,6%; c) cu 22 de lei; d) cu 10 lei; e) nici un răspuns nu este corect. 12.In di cele produ cti vităţii unui factor de produ cţie este 200%, iar in di cele

produ cţiei 320%. Ce· modifi care a cu noscut factorul de produ cţie i mplicat? a) a crescut cu 60%; b) a scăzut cu 120%; c) a crescut eu 120%; d) a scăzut cu 60%; e) nici un răspuns nu este corect. 13. Cu ponul unei obligatiuni este de 12.000 u.m. atun ci cân d rata dobânzii

este de 10%. C ât de vine cursul obligaţiunii, dacă rata dobânzii creşte cu 50%? a) 80.000 u.m.; b) 1800 u.m.; c) 20.000 u.m.; d) 30.000 u.m.; e) 50.000 u.m.

179

14. S unt constrânge ri ale partici pării eficiente a României la comerţul internaţional:

a) productivitatea mare a ţărilor dezvoltate; b) acordul semnat cu Uniunea Europeană; c) caracterul energo-intensiv al industriei naţionale; d) clauza "naţiunii celei mai favorizate" acordate de S.U.A.; e) toate elementele menţionate. 15. Costu rile sociale si costurile de produ ctie se află în următorul raport: a) costurile sociale includ costurile de producţie; b) costurile de producţie includ costurile sociale;

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. INTRODUCERE IN ECONOMIE

I. TESTE GRILĂ 1. Sunt nevoi elementare: a) Nevoia de hrană; b) nevoia de realizare profesională; c) nevoia de odihnă 2. Bunurile economice se deosebesc esenţial de bunurile libere prin faptul că : a) Au o dinamică superioară dinamicii nevoilor; b) sunt insuficiente în raport cu nevoile; c) sunt proprietate publică. 3. Andrei are de ales între a urma timp de un an cursuri post-liceale şi a se angaja ca salariat în următoarele societăţi: firma A, care îi oferă un salariu lunar de 3 milioane lei şi firma B care îi oferă lunar un salariu de 5 milioane de lei. Costul de oportunitate al unei luni de studii post-liceale este: a) 3 milioane lei; b) 5 milioane lei; c) 8 milioane lei II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F) : 1. Nevoile au caracter limitat, întrucât nu le putem satisface pe toate; 2. Dezvoltarea ştiinţei ş i tehnicii va permite în viitor depăşirea caracterului limitat al resurselor. 3. Bunurile libere sunt o parte a resurselor. 4. Accesul la bunurile economice se face întotdeauna prin preţ. 5. Un bun este economic, dacă se tranzacţionează pe piaţă. III. ASOCIAŢI CONCEPTULUI DIN COLOANA A, CARACTERIZAREA CORECTĂ DIN COLOANA B

Coloana A Coloana B 1.Bunuri libere a)Bunuri oferite gratuit de către natură, la care avem

acces după nevoi. 2.Bunuri marfare b)Bunuri insuficiente în raport cu nevoile. 3.Bunuri economice c)Bunuri economice, care circulă în economie prin

vânzare-cumpărare. 4.Costul de oportunitate d)Alternativa de alocare a resurselor sacrificată în

favoarea alternativei alese. e)Cea mai bună alternativă de alocare a resurselor

sacrificată în favoarea alternativei alese.

180

IV. PROBLEMĂ Un producător are de ales între a produce pâine sau covrigi. Posibilităţile de producţie se prezintă astfel:

Determinaţi costul de oportunitate a covrigilor în fiecare varintă. Răspunsuri:

I. 1.a,c; 2.b; 3.b; II. 1 F, 2 F, 3 A,4 F,5 F; III. 1.a,2.c,3.b,4.e; IV. 1/5; 2/5; 4/5

AUTO EVALUARE

2. SISTEMUL ECONOMIC ROMÂNESC I. TESTE GRILĂ 1. Dacă resursele în economie sunt alocate în principal prin mecanismul pieţei, această economie este: a) Planificată; b) centralizată; c) de piaţă. 2. Când vindeţi casa în care locuiţi, pierdeţi: a) posesiunea ; b)utilizarea; c) proprietatea. 3. LADO, organizaţie neguvernamentală de luptă împotriva drogurilor din România, reprezintă un exemplu de: a) Societate comercială privată, nefinanciară; b) administraţie privată; c) instituţie de asigurare. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Proprietatea privată dominată este o trăsătură a economiei de piaţă. 2. În economia de piaţă statul nu intervine în activitatea economică. 3. În economiile planificate nu se utilizează banii. 4. Proprietatea mixtă este însumarea proprietăţilor private şi proprietăţilor publice la nivel naţional. 5. Libera iniţiativă este numai o caracteristică a producătorilor. III. ANALIZĂ DE TEXT „Nu de la bunăvoinţa măcelarului, a berarului sau a brutarului aşteptăm să ne vină pe masă mâncarea şi băutura – spune Smith – ci de la urmărirea de către ei a propriilor interese. Nu ne adresăm omeniei din ei, ci egoismului lor şi nu le vorbim niciodată de necesităţile noastre, ci de avantajele lor.”

R.L. Heibroner, Filozofii lucrurilor pământeşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pag 59

Cerinţe: a) La ce concepte teoretice face referire acest text? b) Definiţi conceptele identificate la punctul a.

Varianta A B C D Paine (buc)

100 90 70 30

Covrigi (buc)

0 50 100 150

181

IV. ASOCIAŢI CONCEPTULUI DIN COLOANA A, DEFINIŢIA CORECTĂ DIN COLOANA B A B

1.Proprietate privată 2. Proprietate publică 3. Libera iniţiativă

a) Aparţine unei asociaţii între unităţi private şi stat b) Aparţine unităţilor economice individuale c) Exprimă dreptul individului de a desfăşura orice activitate

economică. d) Exprimă dreptul individului de a desfăşura orice activitate

economică, cu condiţia respectării legilor juridice. e) Aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Răspunsuri:

I. 1c, 2c, 3b; II. 1A, 2F, 3F, 4F, 5F; IV. 1b, 2e, 3d.

AUTO EVALUARE 3. CONSUMATORUL

I. TESTE GRILĂ 1. Când utilitatea marginală este pozitivă, utilitatea totală: a) Creşte; b) scade; c) nu se modifică. 2. Autoturismul şi combustibilul cu care acesta funcţionează reprezintă un exemplu de bunuri a) Complementare; b) substituibile; c) cu care aduc satisfacţie maximă cumpărătorului 3. În cazul în care decideţi să vă cumpăraţi o pereche de pantofi sau o pereche de sandale, cele două bunuri sunt : a) Sustituibile; b) complementare; c) fără utilitate economică. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Utilitatea economică nu depinde de perioada în care este consumat un anumit bun. 2. Utilitatea economică depinde de cantitatea dintr-un bun consumată. 3. Utilitatea totală este descrescătoare 4. Utilitatea totală este suma utilităţilor marginale 5. Bugetele de familie se determină prin însumarea bugetelor individuale. III. PROBLEME: 1. Ioana consumă succesiv patru mandarine, a căror utilitate marginala se prezintă astfel:

Cantitate consumată 1 2 3 4 Utilitate marginală 100 70 40 0

Utilitate totală Se cer: a) Să se completeze tabelul; b) Să se explice ce relaţie există între utilitatea totală şi utilitatea marginală. 2. Tiberiu obţine săptămânal de la părinţi 100.000 de lei bani de buzunar. De trei ori pe săptămână distribuie pizza, activitate în urma căreia încasează 300.000 de lei, în zilele în care

182

merge la şcoală, îşi cumpără pateuri în valoare de 10.000 de lei şi suc în valoare de 20.000 lei. Întocmiţi bugetul individual al lui Tiberiu şi arătaţi ce tip de buget este. Răspunsuri:

I. 1a, 2a, 3a; II. 1A, 2A, 3F, 4A, 5F; III. 1.UT: 100, 170, 210, 210. Se observă că UT creşte atâta timp cât utilitatea

marginala este pozitivă, Când utilitatea marginala este 0, cea totală este maximă şi constantă. 2. Venituri 400.000 lei, cheltuieli: 150.000 lei. Bugetul este excedentar (excredentul

este de 250.000 lei).

AUTO EVALUARE

4. FACTORI DE PRODUCŢIE I. TESTE GRILĂ 1.Care din următoarele exemple intră în categoria factorilor de producţie (FP) ? : a) elevii; b) apa de izvor; c) tractoarele, oţelul şi cheresteaua. 2. Este o trăsătură a muncii ca factor de producţie: a) este un factor derivat din natură şi capital; b) conferă naturii calitatea de factor de producţie; c) astăzi, are un rol secundar faţă de capital. 3. Nu este o pierdere pentru firmă, uzura: a) fizică, datorită folosirii efective a utilajelor; b) morală, cauzată de progresul tehnic; c) fizică, datorită acţiunii factorilor naturali. II. PROBLEME: 1. KF = 50 mil lei şi se amortizează în 5 ani. RA este de: a) 10 % b) 20%; c) 50%. 2. KF + KCi = 180 mil lei, iar KF = 1,5 KCi. Valoarea KF şi KCi exprimată în lei este de : a) 72 mil lei şi 108 mil lei; b) 100 mil lei şi 80 mile lei; c) 108 mil lei şi 72 mil lei. 3. KT = 200 mil lei, din care 25% reprezintă materii prime, materiale etc. Valoarea capitalului care se uzează treptat este de: a) 175 mil lei; b) 150 mil lei; c) 50 mil.lei. III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE. 1. Animalele dintr-o gospodărie agricolă muncesc. 2. Capitalul total consumat are o valoare mai mică decât KT utilizat. 3. Materiile prime, materialele se consumă în mai multe cicluri de producţie. IV. COMPLETAŢI SPAŢIILE LIBERE ALE REBUSULUI PE BAZA URMĂTOARELOR AFIRMAŢII: 1. Cel mai important factor natural de producţie; 2. Termen sinonim cu cel de depreciere a KF ; 3. Grupa de FP din care fac parte munca şi natura. 4. Componentă a KT care se consuma într-un ciclu de producţie; 5. I se spune generic pământ.

1 M 2 U 3 N 4 C

5 A

183

Răspunsuri: I. 1c, 2b, 3a; II. 1b, 2c, 3b; III. 1F, 2A, 3F; IV 1 pământul, 2.uzură, 3.originar,

4.circulant, 5. Natura

AUTO EVALUARE 5 . COSTUL PRODUCŢIEI

I. TESTE GRILĂ 1. Sunt costuri variabile, cheltuielile cu: a) amortizarea capitalului fix; b) energia; c) salariile directe 2. Dacă volumul producţiei creşte, CMF : a)scade; b) rămâne constant; c) creşte 3. Nu este o cale de reducere a costurilor: a) reducerea rebuturilor; b) sporirerea stocurilor materiale; c) economisirea cheltuielilor de dezvoltare. II PROBLEME 1. Profitul este de 90.000 u.m. şi reprezintă 20 % din preţ. Costul şi preţul sunt de: a) 450.000 u.m. şi 350.000 u.m; b) 360.000 u.m. şi 460.000 u.m. c) 360.000 u.m. şi 450.000 u.m. 2. Se cunosc indicatorii: CT=500 u.m.; CV= 200 u.m şi Cm=350 u.m. De câte ori sunt mai mari costurile fixe CF decât cele salariale CS? a) de 1.5 ori; b) de 2 ori; c) de 3 ori. 3. Q1= 50, iar CMF1 =200. Ştiind că producţia a crescut de două ori faţă de perioadă anterioară să se calculeze CMF0: a) 400; b) 40; c) 10. III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE: 1. Toate costurile materiale sunt cheltuieli fixe 2. Combinarea FP are două laturi ( economică şi tehnică ) 3. O funcţie principală a întreprinzătorului este combinarea şi subtituirea FP. IV. ASOCIAŢI CORECT TERMENII DIN COLOANA A CU INFORMAŢIILE DIN COLOANA B

A B

1. costuri materiale fixe a) se exprimă în unităţi fizice şi valorice 2. consumul FP, pământ b) se calculează ca raport între costul total şi producţie 3. consumul capitalului circulant c) se exprima, de regulă, în unităţi valorice. 4. costul mediu total d) cheltuielile cu amortizarea, încălzitul şi iluminatul firmei

V. COMPLETAŢI SPATIIE LIBERE ALE REBUSULUI PE BAZA URMARTOARELOR AFIRMAŢII: 1. Denumire a unei lături a combinării F.P. care reflectă sporirea eficienţei economice 2. Diferenţa dintre preţ şi cost. 3. Proces pe care se bazează combinarea F.P.

184

4. I se spune şi cost mediu. 1 C 2 O

3 S 4 T

Răspunsuri:

I. 1c, 2a, 3b, II 1c, 2b, 3a; III. 1F. 2A, 3A; IV. 1d, 2c, 3a, 4b, V. 1 economică, 2 profit, 3 substituire, 4.unitar

AUTO EVALUARE 6. PRODUCTIVITATEA

I. TESTE GRILĂ 1. Formele productivităţii parţiale sunt : a) productivitatea muncii; b) productivitatea pământului; c) productivitatea capitalului; d) a, b, c. 2. Sporirea productivităţii muncii nu determină: a) sporirea salariului; b) creşterea timpului de muncă; c) sporirea profitului 3. Creşterea productivităţii muncii se realizează prin: a) perfecţionarea pregătirii profesionale; b) sporirea numărului de lucrători; c) creşterea numărului de utilaje II. PROBLEME 1. WM0 = 6 bucăţi/muncitor, producţia sporeşte de 2.5 ori, iar numărul de lucrători de 1.5 ori. Wmg(M) este de : a)2, b) 16, c) 18 2. O producţie de 1000 piese realizate de 10 muncitori se vând la un preţ 5 u.m. WM în unităţi valorice şi fizice este de ? a) 500 şi 100, b) 100 şi 500, c) 1000 şi 5000 3. Dacă Q a sporit cu 50%, iar L cu 20% care este creşterea relativă a productivităţii muncii? a) 125%; b) 25%; c) 2.5% III. NOTAŢI CU A ENUNŢURILE ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE 1. Productivitatea poate creşte şi când producţia nu este de calitate. 2. Între productivitate şi cost există o relaţie invers proporţională. 3. Calea principală de sporire a WM este sporirea salariilior. IV. COMPLETAŢI SPAŢIILE LIBERE CU TERMENII CORESPUNZĂTORI: 1. Sporirea productivităţii este o formă esenţială de exprimare a ................................................

2. .......................................................................... este calea principală de sporire a WM

3. La nivelul firmei, creşterea WM determină reducerea ............................................................ Răspunsuri:

I. 1d(a, b, c); 2b, 3a; II. 1c, 2b, 3b; III. 1F, 2A, 3F; IV. 1 eficienţei economiei, 2 progresul ştiintifico-tehnic, 3 costurilor

185

AUTO EVALUARE 7. PROFITUL

I. TESTE GRILĂ 1. Profitul este: a) recompensa pentru risc; b) venitul factorului de producţie capital; c) un venit legitim obţinut de orice firmă. 2. Când profitul creşte mai repede decât cresc costurile de producţie, rata profitului la cost: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică. 3. Rata profitului la cifra de afaceri este de 50%. Atunci: a) profitul reprezintă 50% din costul total; b) profitul este egal cu costul total; b) profitul este egal cu costul total; c) costul total este egal cu cifra de afaceri. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT SAU FALS 1. Profitul este un venit care nu se impozitează 2. Profitul normal este un cost de oportunitate. 3. Când rata profitului creşte, volumul producţiei firmei creşte. 4. Profitul depinde de abilitatea întreprinzătorului. 5. La acelaşi grad de risc asumat, firmele obţin niveluri diferite de profit. III. ASOCIAŢI VARIABILEI DIN COLOANA A RELAŢIA CORECTĂ DIN COLOANA B

COLOANA A COLOANA B 1. Rata profitului la cost a) Rpr/CT= Pr/CT x 100 2. Profitul net b) Rpr/CT= CT/Pr x 100 3. Rata profitului la capital c) Rpr/K = Pr/K x 100 d) Rpr/K= Pr/CA x 100 e) Pr net= PrB - Imppr

f) Prnet= CT-CA VI. PROBLEMĂ Cunoasteti urmatoarele informatii cu privire la o firma

Cantitate produsă Preţ Cost total Venit total

1 100 150 2 100 200 3 100 220 4 100 250

Completaţi tabelul şi determinaţi pragul minim de reantabilitate. Răspunsuri:

I. 1a, b, 2a, 3b; II. 1F, 2A, 3F, 4A,5A. III.1a, 2e, 3c, IV. 1 venitul total:100, 200, 300, 400, pragul de rentabilitate, la care CA=CT, este Q+2 bucăţi

186

AUTO EVALUARE 8. PIAŢA

I. TESTE GRILĂ 1. Cantitatea cerută sporeşte întotdeauna când: a) cresc trebuinţele umane; b) scade preţul; c) creşte oferta 2. Legea generală a ofertei reflectă: a) sporirea ofertei când creşte cererea; b) scăderea cererii când preţul creşte; c) creşterea ofertei dacă sporeşte preţul. 3. Când cererea se modifica într-o proporţie mai mică decât variaţia preţului , ea este : a) elastică; b) inelatica; c) unitară

II. NOTAŢI CU A ENUNŢURI ADEVĂRATE ŞI CU F ENUNŢURILE FALSE: 1. Piaţa este apreciată întotdeauna că spaţiu fizico-geografic şi economic. 2. Dacă oferta scade, preţul scade. 3. Când costul unitar scade, oferta creşte dacă preţul nu se modifică.

III. ASOCIAŢI CORECT TERMENII DIN COLOANA A CU INFORMAŢIILE DIN COLOANA B.

A B 1. Elasticitatea cererii a)Trăsătura definitorie a economiei de piaţă 2. Preţul b) Bunuri economice care fac obiectul schimbului pe piaţă. 3. Concurenţa c) Sensibilitatea cererii sub influenta preţului 4. Mărfuri d) Se formează ca rezultat al confruntării

IV. COMPLETAŢI SPAŢIILE LIBERE ALE REBUSULUI PE BAZA URMĂTOARELOR AFIRMAŢII: 1. Agentul economic care iniţiază, organizează şi conduce o afacere. 2. Tip de preţuri care se formează la piaţă prin confruntarea cererii cu oferta 3. Tip de ofertă care se modifică mai încet decât variaţia preţului. 4. O variabilă a pieţei economiilor moderne dezvoltate. 5. Condiţie a cererii care o influenţează direct proporţional. 6. Trăsătură a mărfurilor, factor int ern pieţei care ţine de cerere şi influenţează formarea preţului. 1 P

2 R 3 E 4 Ţ 5 U

6 L Răspunsuri:

I. 1b, 2c, 3b, II 1F, 2F, 3A, III 1c, 2d, 3a, 4b, IV. 1. întreprinzătorul, 2. libere, 3. inelastică, 4. concurenţa, 5. venitul, 6. utilitatea

187

AUTO EVALUARE 9. CONCURENŢA

I. TESTE GRILĂ 1. Care dintre următoarele elemente nu reprezintă o consecinţă favorabilă a concurenţei în economia de piaţă; a) creşterea calităţii produselor, întrucât este însoţită de creşterea preţului; b) promovarea de către firme a progresului tehnic; c) reducerea eficienţei economice a economiei în ansamblul său 2. Când pe piaţă există un număr restrâns de producători care oferă o mare diversitate de bunuri, concurenţa îmbraca următoarea formă: a) monopol; b) oligopol; c) concurenţa monopolistică 3. Firna Renault-Dacia este în economia României un exemplu de: a) monopol; b) oligopol; c) monopson. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT SAU FALS 1. Atomicitatiae ofertei este o trăsătură a concurenţei monopolistice. 2. Atomicitatea cererii nu carcaterizează monopolul. 3. Pe piaţa de oligopol nu există diferenţierea produselor. 4. În condiţii de monopol, produsele sunt omogene. III. PROBLEMĂ 1. Pe piaţa autoturismelor din ţara „Dezvoltată” există numai trei firme producătoare de automobile, A, B, C. Costurile celor trei firme se prezintă astfel:

Costuri ( mii u.m.) Firma A Firma B Firma C

Materii prime 100 150 200 Combustibil 20 30 50 Amortizari 10 10 15 salarii 150 250 300

Ştiind că producţia firmei A este de 100 autoturisme, cea a firmei B este de 200

autoturisme, iar a firmei C este de 226 de autoturisme, se cere: a) Precizaţi forma de concurenţă: b) Dacă preţul de vânzare al autoturismelor este acelaşi pentru toate firmele, care este cea mai eficientă firmă? c) Precizaţi forma de concurenţă, dacă preţul autoturismelor pe piaţă se stabileşte la 2200 u.m. iar costurile firmelor nu se modifică. Răspunsuri:

I. 1c, 2a, 3a; II. 1A, 2F, 3F, 4A; III. A) oligopol, b) firma B; c) monopol

188

AUTO EVALUARE 10. PIAŢA MUNCII

I. TESTE GRILĂ 1. Când preţurile cresc mai repede decât salariul nominal, salariul real: a)creşte, b)scade, c) nu se modifică. 2. Creşterea fiscalităţii pe salarii, neînsoţită de creşterea salariilor brute, determină: a) reducerea salariului net; b) creşterea salariului net; c) creşterea salariului real. 3. Dacă cererea de muncă scade şi oferta de muncă creşte, salariul pe piaţa muncii înregistrează următoarea evoluţie: a) creşte; b) scade; c) nu se modifică. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Cererea de muncă se exprimă prin numărul locurilor de muncă libere din economie. 2. Oferta de muncă se află în relaţie directă cu salariul real 3. Când cererea de muncă creşte, iar oferta de muncă nu se modifică, salariul creşte. 4. Când productivitatea muncii creşte, cererea de muncă scade. 5. Statul nu intervine pe piaţa muncii. III. PROBLEME 1. Vasilescu primeşte lunar un salariu brut de 10 milioane lei, ştiind că impozitul pe salariu este de 35%, determinaţi salariul net. Ce evoluţie va avea salariul net, dacă impozitul pe salariu scade la 25 %? Dar dacă impozitul creşte la 40%? 2. În anul 2003, salariul minim pe economie a fost de 2,5 milioane lei. Dacă în anul 2004 preţurile cresc în medie cu 5%, iar salariul nominal creşte cu 5%, cu cât se modifică salariul real? IV. SĂ SE COMPLETEZE TABELUL:

Situaţia pe piaţa muncii Evoluţia salariului

Creşte productivitatea muncii Creşte Salariaţii se organizează într-un sindicat puternic

Scade cererea de muncă, iar oferta nu se modifică

Creşte cererea pentru bunurile şi serviciile oferite de firme şi scade populaţia aptă de muncă

Răspunsuri:

I. 1b, 2a, 3b; II. 1F, 2A, 3A, 4F, 5F; III. 1 Sn = 6,5 mil lei, Sn1 = 6,5 mil lei, Sn2 = 6 mil lei; 2. SR scade cu 4,54%; IV. Creşte, scade, creşte

189

AUTO EVALUARE 11. BANII. PIAŢA MONETARĂ

I. TESTE GRILĂ 1. Când rata dobânzii creşte, cererea de credite: a) creşte, b) scade, c) nu se modifică. 2) Rata dobânzii reprezintă: a) un preţ; b)un cost pentru creditor; c) un venit pentru debitor. 3) Cardul reprezintă: a) moneda scipturală; b) moneda numerar; c) monedă metalică II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT ( A) SAU FALS ( F): 1, Dacă rata dobânzii creşte, se scumpesc creditele. 2. Persoana care se îndatorează devine debitor 3. Pentru creditor, dobânda este un preţ pentru folosirea banilor. 4. Cecul nu este o formă a banilor. III. ASOCIAŢI VARIABILEI DIN COLOANA A, FORMULA CORECTĂ DIN COLOANA B:

Coloana A Coloana B 1) dobânda simplă a) D= C x d’ x n 2) dobânda compusă b) D = SF - C 3) masa monetară c) PY/V d) C(1+d’)n e) VP/Y

IV. PROBLEMĂ 1. O persoană depunde la BCR suma de 10 milione de lei, pe 24 de luni, cu rata dobânzii de 25%. Se cere: a) Ce sumă retrage acestă persoană de la bancă după doi ani, dacă se capitalizează dobânda? b) Cât este dobânda încasată de deponent? Răspunsuri:

I. 1b, 2a, 3a; II. 1A, 2A, 3F, 4F, 5A; III. 1a, 2b, 3c, IV. A) 15.625mil lei, b) 5.625 mil lei

AUTO EVALUARE 12. PIAŢA FINANCIARĂ

I. TESTE GRILĂ 1. Acţiunile se deosebesc de obligaţiuni prin faptul că: a) reprezintă împrumuturi; b) sunt titluri de proprietate; c) trebuie răscumpărate de către emitent la scadenţă 2. Când cursul titlurilor scade, într-o operaţiune la termen, castigă: a) creditorul ; b) cumpărătorul ; c) vânzătorul 3. Când o persoană poseda o obligaţiune emisă de o firmă, aceasta îi dă dreptul numai la: a) o parte din capitalul firmei; b) o parte din profit; c) dobândă

190

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Banii sunt hârtii de valoare 2. Acţiunile sunt împrumuturi pe termen lung 3. Obligaţiunile sunt titluri de proprietate. 4. Venitul acţiunii se numeşte divident. 5. Venitul obligatiunii se numeşte dobândă. III. PROBLEME: 1. O obligaţiune aduce deţinătorului sau un venit fix de 20.000 u.m. Calculaţi preţul obligatiunii pe piaţa finaciară în condiţiile în care rata dobânzii este de 20 %. 2. Doi brokeri A, vânzător şi B, cumpărător, încheie un contract la termen pentru 1000 de acţiuni la un curs de 100 de euro/acţiune. La scadenţă cursul este de 90 de euro/ acţiune. Cine câştigă şi cât? 3. O obligaţiune cu valoare nominală de 100.000 de lei şi cu 60% venit anual garantat la emisiune, a fost cumpărat la preţul de 50.000 lei. Determinaţi rata dobânzii. IV COMPLETAŢI TABELUL:

Situaţia pe piaţa financiară Modificarea cursului titlului Creşte cererea de titluri de valoare Creşte rata dobanzii Se imbunatăţeşte starea economiei naţionale

Răspunsuri:

I. 1b, 2c, 3c; II. 1A, 2F, 3F, 4A, 5A; III. 1C + 100.000 euro; 2. Câştigă A, 10.000 euro; 3.d’=120 %; IV. Creşte, scade, creşte

AUTO EVALUARE 13. INFLAŢIA

I. TESTE GRILĂ 1. Reprezintă efecte ale inflaţiei: a) reducerea masei monetare în economie; b) creşterea vitezei de circulaţie a banilor; c) creşterea mai rapidă a veniturilor reale, faţă de creşterea veniturilor nominale. 2. Când rata inflaţiei scade, dar rămâne pozitivă, preţurile: a) cresc, b) scad, c) nu se modifică. 3. Creşterea cheltuielilor cu achiziţionarea factorilor de producţie determină următoarea formă de inflaţie: a) inflaţie prin cerere; b) inflaţie prin ofertă; c) inflaţie monetară. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Printre cauzele inflaţiei se numără scăderea excesivă a creditului de consum. 2. Inflaţia avantajează debitorii datorită scăderii valorii banilor. 3. Inflaţia dezavantajează creditorii datorită creşterii ratei dobânzii. 4. Când indicele preţurilor bunurilor de consum creşte, rata inflaţiei scade.

191

III. PROBLEME: 1. Dacă în intervalul t1 faţă de t0, preţurile au crescut de trei ori, iar în t2 faţă de t1 de două ori, determinaţi rata inflaţiei în perioada t2 faţă de t0. 2. În anul 2001, preţurile au crescut în România cu 40%, iar salariul minim pe economie s-a indexat cu 80% din creşterea preţurilor. Ştiind că la începutul anului salariul minim a fost de 1 mil lei, determinaţi valoarea acestuia la sfârşitul anului. IV. ACTIVITATE PRACTICĂ Pentru a înţelege inflaţia prin cerere, vă propunem un joc. Pentru a-l juca, aveţi nevoie de 30.000 lei pentru fiecare jucător şi de două creioane. În prima fază, distribuiţi fiecărui jucător 10.000 de lei puneţi-i să liciteze pentru primul creion. Ce preţ obţineţi? În a doua fază distribuiţi aceloraşi colegi câte 20.000 de lei şi puneţi-i să liciteze din nou. Ce s-a întâmplat? De ce a crescut preţul? Analizaţi această simulare prin comparaţie cu economia reală. V. STUDIU DE CAZ. Analizaţi, pe exemplul României, cauzele şi formele inflaţiei. Răspunsuri:

Î. 1 b, 2a, 3b; ÎI. 1F, 2A, 3F, 4F; III 1Ri=50%; 2. SN=1.320.000

AUTO EVALUARE 14. ŞOMAJUL

I. TESTE GRILĂ 1.Şomajul determinat de perioada de timp necesară unei persoane pentru a găsi un loc de muncă, poartă numele de: a) şomajul tehnic; b) şomaj frictional; c) şomaj involuntar 2. Când cererea de muncă creşte şi ofertă de muncă nu se modifică, şomajul: a) creşte b) scade c) nu se modifică 3. Şomajul structural poate fi determinat de: a) substuirea muncii prin capital; b) modificarea structurii economiei pe ramuri; c) lipsa de comenzi la nivelul firmei. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. Şomajul este un fenomen specific economiilor în tranziţie la economia de piaţă. 2. Indemnizaţia de şomaj în România este mai mică decât salariul mediu minim pe ţara. 3. Statul nu intervine direct pentru reducerea şomajului. 4. Şomajul tehnologic se datorează modernizarilior echipamentelor şi înlocuirii muncii cu capital. III. PROBLEME: 1. Populaţia totală a unei ţări este de 22 milioane de locuitori, din care populaţia ocupată reprezintă 50%. Cunoscând că 5 milioane de locuitori nu au vârsta legală pentru a munci, un

192

milion sunt în vârstă de muncă, dar inapţi, iar 2 mil nu doresc să lucreze şi nu cauta în mod activ un loc de muncă, determinaţi numărul şomerilor. 2. Populaţia totală a unei ţări este de 30 milioane locuitori, din care populaţia activa disponibilă reprezintă 70%. Ştiind că persoanele în vârstă şi apte de muncă, disponibile pentru a mânci şi care caută un loc de muncă în mod activ reprezintă 2 milioane de persoane, să se determine rata şomajului. IV, COMPLETAŢI URMĂTOARELE FRAZE: 1. Şomajul este un fenomen economic manifestat pe piaţă ................................................

caracterizat printr-o utilizare parţială a ........................................ de muncă.

2. Şomajul ............................................. este datorat perioadelor de recesiune economică, în

care afacerile se restrâng şi ..................................................... numărul locurilor de muncă.

3. Şomajul ..................................... este datorat succesiunii anotimpurilor.

4. Cea mai importantă măsură de protecţie a şomerilor este …………………………………...

Răspunsuri:

I. 1b, 2b, 3b; II 1F, 2A, 3F, 4A, III. S= 3 mil; Rs= 9,52%; IV 1.muncii, ofertei; 2 ciclic, scade; 3. Sezonier; 4. Indemnizaţia de şomaj

AUTO EVALUARE

15. PIAŢA MONDIALĂ I. TESTE GRILĂ 1. Cursul de revenire la export desemnează: a) cheltuia internă care se realizează pentru a obţine o unitate valutară; b) câştigul din realizarea unei operaţiuni de import; c) câştigul din realizarea unei operaţiuni de export; d) eficienta activităţii de import-export. 2. Când cererea de euro pe piaţa valutară din România creşte, iar oferta nu se modifică, euro: a) se apreciază; b) se depreciază; c) nu îşi modifica valoarea, întrucât aceasta este stabilită de Banca Naţională a României. 3. Prin participarea la comerţul internaţional, firmele private urmăresc în principal: a) câştigarea pieţei externe; b) profitul; c) obţinerea de valută din exterior. II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F): 1. O ţara poate să nu participe la piaţa mondială. 2. Participarea unei ţări la comerţul internaţional conduce la creşterea productivităţii interne. 3. Comerţul internaţional generează la nivelul economiei naţionale numai efecte pozitive. 4. Participarea unei ţări la comerţul internaţional poate determina reducerea cererii interne de muncă. 5. Convertabilitatea monedei noastre naţionale este limitată.

193

III. ASOCIAŢI VARIABILELOR DIN COLOANA A FORMULA CORESPONDENTA DIN COLOANA B:

Coloana A Coloana B

1. curs de revenire la export a) Cri= Pij – T1/Pvi 2. curs de revenire la import b)Pr= Cr- Cre 3. profit pe unitate valutara c)Cre = Pie/Pve d) Pr= Cre- Cri

IV. PROBLEMA Firma ZOOP SRL exportă petrol în Moldova şi realizează un curs de revenire la export de 15.000 de lei/dolar şi importa cu banii obţinuţi software, la un curs de revenire la import de 35.000 lei/dolar. Este activitatea de export – import a fimei mai eficientă dacă cursul de schimb este de 1 dolar = 30.000 de lei? Răspunsuri:

I 1a, 2a,3b; II. 1F, 2A, 3F, 4A, 5A; III. 1c, 2a, 3b. IV. 1 da , pentru că profitul este de 20.000 lei pe dolar.