Date post: | 22-Oct-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | eldrinfein |
View: | 359 times |
Download: | 1 times |
Cozonac pufos cu nuca si cacaoEvaluare utilizator: / 93
Cel mai slab Cel mai bun
Scris de Pokhas
Marţi, 28 Decembrie 2010 00:51
Cu reteta asta de cozonac pufos cu nuca si cacao, mor cu ea de gat, clar. Am mai facut cozonac , in diferite forme,
dar acum e practic prima oara cand are forma clasica de cozonac, iar cozonacu' asta a fost apreciat de la prima felie
pana la ultima firimitura, a fost foarte, foarte bun. Da, il laud si ma laud, am cu ce ma, am cu ce , in momentu' asta
pentru mine e cozonacu' ideal , in fara de gust si pufosenie, mai are o calitate, daca este pastrat in punga de hartie,
va fi la fel ca-n prima zi chiar si dupa 5 zile.
Reteta preluata de pe blogu' Gabrielei Cara ( multumesc mult ! )
1 kg faina pentru cozonaci
50 gr drojdie proaspata
300 gr zahar
4 pliculete zahar vanilat
500 ml lapte 3,5 % grasime
100 gr ulei
100 gr unt moale
5 galbenusuri
1 lingurita rasa de sare
esente ( io am folosit coaja rasa de portocale si lamaie, dr Oetker, Finesse)
Evaluare vote com_content 181
http://pokhas.com
- faina se cerne de 3 ori ( nu sariti etapa asta, e foarte importanta)
- laptele se incalzeste pe foc impreuna cu zaharu´ tos si cel vanilat . Atentie, laptele sa nu fie fierbinte !
- drojdia se dizolva in cateva linguri din laptele incalzit, se pune in castron peste faina cernuta si se presara putin din
faina deasupra
- si se lasa la loc cald pana se crapa faina deasupra la maia
- se freaca galbenusurile cu sarea, coaja de lamaie si portocala
- cam asa
- galbenusurile se pun peste maiaua si faina din castron, se adauga si restul de lapte
- se baga lingura de lemn in functiune
- si acu urmeaza partea cea mai palpitanta, framantatul . Mainile se ung cu amestecul de unt moale si ulei si
se-ncepe framantatu´. La mine s-a lipit de maini ca la balamuc , dar n-am pus faina, mi-a fost mai greu dar n-am
cedat nici fizic, nici nervos, desi trebuie framantat cel putin 30 de minute ( stiu, si io m-am speriat prima data cand am
auzit, dar chiar n-a fost greu)
- aluatu´ se ia la omor , se stranguleaza, se incovrigheaza, il luam la pumni, la palme, nu-l lasam deloc in pace timp
de juma de ora. Tot timpul ne ajutam de uleiul cu unt din castron si ne ungem mainile, nu-l turnam in aluat
- dupa juma de ora de luat la tranta cu el, l-am aruncat cu sete in castron ca sa scot aerul din el, din aluat, nu din
castron . Se acopera si se lasa la loc cald sa creasca, 1 ora jumate
- intre timp ne ocupam de umplutura , fiecare face cum o vrea, cu stafide, rahat, nuci, alea alea. Io prefer varianta de
mai jos
400 gr miez nuca
5 albusuri
5 linguri zahar
3 linguri cacao
- nuca se macina mai marunt, cam asa
- albusurile se bat spuma cu zaharul, peste ele se pun nucile si cacaoa
- se amesteca totul cu o lingura, se da deoparte
- revenim la aluat, aici dupa 1 ora jumate
- se imparte in 2 parti egale
- care se impart mai departe in cate 2 bucati
- se ia fiecare bila de aluat, se intinde pe masa unsa cu ulei, si se pune peste ea din umplutura de cacao si nuci
- apoi se ruleaza, se procedeaza la fel cu toate, apoi se iau cate 2 rulouri si se rasucesc intre ele. Se pun in forme
tapetate cu hartie de copt pe care o ungem cu unt, se ung cozonacii cu galbenus amestecat cu putin lapte, se
presara zahar peste ei
- se lasa la loc cald ( sau in cuptorul incins la 40 grade) pana aproape isi dubleaza volumul
- se coc la 180 grade cam 40-45 minute (probati cu paiul de matura, scobitoarea, etc), primele 20 minute nu se
deschide usa la cuptor, dupa 35 minute recomand sa-i acoperiti cu o folie de aluminiu pentru a nu se parli prea tare
- se scot cu tot cu hartie din forme si se lasa pe gratare la racit
- o sectiune la lumina zilei
M-am indragostit de reteta asta de cozonac, are tot ce-mi place mie, ca gust, pufosenie, i-am facut si umplutura mea
preferata de nuci si cacao, si nu se intepeneste dupa o zi, ca alti cozonaci, din contra, deci nu mai stati, nu mai
reflectati, puneti mana de prestati , si cuvantul mi-ascultati, ia mai manati mai flacai, hai, hai ! ( final apoteotic in
trosnete de bice)