COPITA• La cabaline sprijinul membrelor pe sol se realizează prin

intermediul copitelor.• Fiecare copită prezintă la exterior un înveliş de protecţie, numit

cutia de corn, care adăposteşte la interior părţile vii ale copitei, reprezentate de ţesut viu, oase, ligamente, vase sanguine, nervi, etc.

• Cutia de corn este compusă din: perete, talpă şi furcuţă, elemente care sunt strâns legate între ele.

• Peretele se întinde de la marginea coroanei (marginea de sus), unde se observă un fel de şănţuleţ presărat cu numeroase găurele, până la marginea de sprijin a copitei (marginea de jos).

• Partea din faţă a peretelui se numeşte frunte, iar părţile laterale se numesc sferturi.

• Peretele este mai înclinat în frunte, mai puţin înclinat în sferturi şi aproape drept spre călcâie.

COPITA

Cutia de corn Părţile vii

perete talpa furcuţa Parţi tari Părţi moi

osul copitei;osul navicular;osul coroanei.

ligamente;tendoane;

furcuţa ce carne;membrana cheratogenă;

ţesut podofilos;vase şi nervi

• Copita: 1- regiunea coronară; 2 - marginea superioară; 3, 4 - peretele; 5 - călcâiele; 6 - fruntea peretelui; 7-marginea de sprijin.

• De asemenea, este mai înalt şi mai gros în regiunea frunţii şi se îngustează şi se subţiază treptat spre sferturi şi călcâie, fiind ,totodată, mai gros la copitele membrelor anteriore şi mai subţire la copitele celor posterioare.

• Astfel, la nivelul frunţii, la copitele membrelor anterioare, grosimea peretelui este aproximativ de 13 mm, iar la cele posterioare de circa 11 mm.

• La nivelul călcâielor, grosimea peretelui este de aproximativ 7 - 8 mm, puţin mai mare la călcâiul din interior decât la cel din exterior.

• În dreptul călcâielor, capetele peretelui, mult îngustate, se îndoaie, formând două capete ascuţite, numite bare sau propte, ce se continuă înăuntru, pe talpa copitei.

• Faţa externă a peretelui este boltită şi prezintă un luciul datorită unei pojghiţe de corn foarte subţire, numită periopla, ce are rolul de a păstra umezeala cornului.

• Faţa internă a peretelui este scobită şi prevăzută cu o mulţime de foiţe de corn albe, moi şi elastice, numite foiţe cheratofiloase.

• Peretele copitei este cu atât mai bun, cu cât este mai neted, mai gros, mai lucios, negru şi potrivit de înclinat.

• Talpa şi furcuţa sunt două părţi distincte, ce formează suprafaţa cu care calul calcă pe pământ.

• Talpa are rolul de a apăra părţile vii din interiorul cutiei de corn şi din acest motiv trebuie protejată la curăţirea copitei.

• Este în formă de semilună, are o structură cornoasă, de circa 1 cm grosime şi umple golul cuprins între marginea de sprijin a peretelui, bare şi furcuţă, formând podeaua cutiei de corn.

• Faţa internă a tălpii este puţin boltită şi prezintă o mulţime de găurele.

• Faţa externă este scobită şi nu vine în contact cu pământul când calul merge pe locuri netede.

• Marginea tălpii se uneşte cu marginea de sprijin a peretelui, formând linia albă (cornul în această regiune este de culoare albă şi se observă ca o dungă îngustă).

• Pe linia albă se bat caielele în timpul potcovitului calului.• Furcuţa de corn este partea cutiei de corn cuprinsă între bare

şi talpă, care acoperă furcuţa de ţesut viu (furcuţa de carne) din interiorul cutiei de corn şi are rolul de a reduce şi amortiza zdruncinăturile pe care piciorul le suportă în timpul mersului.

• Talpa şi furcuţa: • 1 - peretele copitei; • 2 - talpa; • 3 - furcuţa; • 4 - vârful furcuţei; • 5 - braţul furcuţei; • 6 - şanţul mijlociu; • 7 - şanţurile laterale; • 8 - linia albă; • 9 – barele.

• Furcuţa este alcătuită dintr-un ţesut moale, elastic şi rezistent, cu o grosime de circa 1 cm.

• Pe faţa de jos a furcuţei, la mijlocul ei şi spre înapoi se observă, un şanţ care la copitele sănătoase este mai dezvoltat, numit şanţul mijlociu, care împarte furcuţa în două braţe (braţele furcuţei).

• La locul de unire cu barele şi talpa, furcuţa prezintă alte două şanţuri, denumite şanţurile laterale, câte unul de fiecare parte a braţelor.

• Capetele dinapoi ale furcuţei se prezintă sub forma unor ridicături rotunde, numite bulbucăturile copitei.

• Calităţile cornului. • Cornul copitei prezintă unele proprietăţi care trebuie cunoscute

de podotehnist.• Duritatea cornului este mai mare la cel de la suprafaţa copitei

decât la cel din profunzime.

• În raport de duritate se disting două feluri de corn: tare şi moale.

• În general, cornul tare este fin şi de bună calitate. • Peretele şi talpa sunt constituite dintr-un corn tare, iar furcuţa,

din corn moale.• Elasticitatea este o condiţie principală a unui corn bun. • Cornul trebuie sa fie elastic şi flexibil, pentru a nu strivi părţile

vii.• Culoarea cornului depinde de culoarea pielii din regiunea care

produce cornul. • În general este cenuşiu-deschis, cenuşiu-închis sau gălbui.• Cornul cenuşiu-închis este de bună calitate, pe când cel gălbui,

fără culoare este sfărâmicios, de proastă calitate.• Cornul este compus în cea mai mare parte dintr-o substanţă ce

conţine mult sulf, denumită cheratină.• Perioada de creştere a cornului. • Cornul unghiei, din orice regiune, creşte în mod permanent,

durând toată viaţa animalului. • Cornul creşte de la coroană către marginea de sprijin a unghiei.

• Perioada de creştere, necesară reînnoirii totale a cutiei de corn se numeşte perioada de reînnoire sau de creştere a cutiei de corn.

• În general viteza de creştere variază în raport cu alimentaţia, vârsta, sexul şi felul muncii animalului.

• Pentru cal se consideră că reînnoirea peretelui se face între 8—12 luni, în timp ce talpa şi furcuţa se reînnoiesc după circa 2 luni.

• Creşterea cornului copitei la cal este favorizată de mersul despotcovit, ungerea regulată a cornului cu unsoare bună de copite, curăţarea şi reînnoirea potcoavelor la timp, cât şi prin mişcare multă pe terenuri moi.

• În general, cornul de la o copită potcovita creşte mai greu. • În medie, cornul copitei creşte cu 8 mm pe lună. • Încetinirea în creştere a cornului este determinată de lipsa de

mişcare, de potcovit, de folosirea cailor pe terenuri tari, de lipsa de igienă a copitei etc.

• PĂRŢILE VII ALE COPITEI, protejate de cutia de corn, se împart în: părţi tari şi părţi moi.

• Părţile tari formează scheletul copitei, compus din osul copitei (falanga a treia), osul navicular (osul suveică) şi osul coroanei (jumătatea inferioară a falangei a doua), care sunt legate între ele prin ligamente formând împreună încheietura sau articulaţia copitei.

• Părţile moi cuprind ligamentele, tendoanele, furcuţa de ţesut viu (furcuţa de carne), membrana cheratogenă, vasele de sânge şi nervii copitei.

• Ligamentele sunt formaţiuni subţiri de ţesut, de culoare alb-cenuşie, care leagă osul coroanei de osul copitei şi de osul navicular, formând articulaţia copitei.

• Pentru ca oasele să se poată mişca între ele, suprafeţele acestora sunt acoperite de o foiţă de culoare gălbuie numită sinovială, ce produce un lichid - sinovie.

• Tendoanele sunt părţile cu care se termină muşchii piciorului.• Unul din ele aparţine muşchiului care întinde piciorul

(extensor) şi se prinde pe faţa anterioară a osului copitei, iar altul aparţine muşchiului care îndoaie piciorul (flexor) şi se prinde pe faţa posterioară a osului copitei.

• Furcuţa de ţesut viu (furcuţa de carne) este un fel de pernuţă elastică, acoperită de furcuţa de corn a copitei fiind împărţită printr-un şanţ mijlociu în două braţe.

• Se găseşte aşezată între cele două cartilaje ale copitei, cu care este unită.

• Cartilajele copitei, numite şi fibrocartilajele complementare, sunt situate de o parte şi de alta a osului copitei de care sunt prinse.

• Cartilajele copitei împreună cu furcuţa de ţesut viu formează aparatul de amortizare al copitei, aparat care reduce efectul loviturilor şi zdruncinăturilor din timpul mersului, mai ales pe terenuri tari.

• Membrana cheratogenă sau învelitoarea de ţesut viu, foarte bogată în vase de sânge, acoperă părţile moi închise în cutia de corn (se poate observa destul de bine, după ce se îndepărtează cutia de corn prin fierbere sau smulgere).

• Are culoare roşietică şi este continuarea pielii de deasupra cutiei de corn, care ajunsă în dreptul copitei suferă modificări structurale (partea ei superficială, de deasupra, devine cutia de corn, iar partea profundă, de dedesubt, se prelungeşte în jos şi formează membrana cheratogenă).

• 1 — cutia de corn; 2 — membrana cheratogenă;• 3 — bureletul principal; 4 — pielea cu păr .

• Membrana cheratogenă se îmbină foarte strâns cu peretele cutiei de corn printr-o mulţime de foiţe subţiri, aşezate ca foile unei cărţi, care se numesc foiţe podofiloase şi formează ţesutul podofilos.

• La marginea de sus a copitei, membrana cheratogenă se îngroaşă formând bureletul perioplic (matca perioplei), sub care se află o altă îngroşare care formează bureletul principal (matca peretelui).

• Membrana cheratogenă se prinde prin foiţele podofiloase cu foiţele cherafiloase dinăuntrul cutiei de corn, realizând astfel o îmbucătură foarte puternică.

• Vasele de sânge asigură hrănirea părţilor vii ale copitei. • Arterele se ramifică în vase mai mici, care pătrund în toate

părţile vii. • Sângele din artere, după ce a lăsat hrana la părţile vii, este

preluat de venule, care sunt foarte numeroase, realizând în copită o adevărată reţea fină.

• Prin unirea acestor venule iau naştere venele copitei.• Nervii copitei, ca şi vasele de sânge, se ramifică în toate

părţile vii, cu excepţia cutiei de corn.

• Înfăţişarea unei copite sănătoase. • Privită din faţă o copită sănătoasă trebuie să aibă coroana

dreaptă, cu cele două sferturi de aceeaşi înălţime.• Privită din profil, înălţimea călcâielor la copita anterioară trebuie

să fie cât o treime din înălţimea peretelui frunţii.• Înălţimea călcâielor la copitele posterioare trebuie să fie

jumătate din înălţimea peretelui din frunte.• Peretele unei copite sănătoase trebuie să fie în linie dreaptă, de

la coroană până la marginea de sprijin. • Faţa peretelui trebuie să fie perfect netedă, lucioasă, fără

ridicături sau adâncituri.• Talpa sănătoasă este destul de groasă, bine dezvoltată, uşor

scobită, fără crăpături şi fără a prezenta pete roşietice sau negricioase în timpul curăţatului.

• Furcuţa trebuie să fie bine dezvoltată, groasă, cu un corn fără crăpături, cu şanţurile largi şi uscate.

• Călcâiele trebuie să fie bine dezvoltate, de aceeaşi înălţime şi la aceeaşi depărtare de şanţul mijlociu al furcuţei.

• Barele trebuie să fie în linie dreaptă de la călcâi până la vârful furcuţei, fără a o sugruma.

• Fibrocartilajele complementare trebuie să fie cât mai elastice şi nedureroase la presiunea cu degetele.

• Culoarea cornului trebuie să fie, în general, negricioasă sau cenuşie.

• Copitele anterioare au fruntea rotundă, iar copitele posterioare au fruntea ascuţită.

• Peretele este ceva mai drept la copitele anterioare decât la cele posterioare.

• Grosimea peretelui la copitele anterioare se micşorează de la frunte către călcâie mai mult decât la copitele posterioare.

• Talpa este mai găvănată la copitele posterioare.• Călcâiele la copitele posterioare sunt mai înalte şi mai

depărtate decât la cele anterioare.• Furcuţa la copitele posterioare este ceva mai groasă şi mai

lungă decât la cele anterioare.

• a — copita normală anterioară; b — copita normală posterioară

• MECANISMUL FUNCŢIONAL AL COPITEI• Modul de aşezare a diferitelor părţi componente dau copitei

posibilitatea de a suporta în bune condiţii greutatea corpului şi de a reduce efectul şocului sau zdruncinăturilor pe care le suportă piciorul în timpul mersului, acţionând ca un adevărat “amortizor”.

• Acest rol de micşorare sau de reducere a efectului şocului, uneori destul de accentuat în timpul mersului animalului, revine mai ales furcuţei de ţesut viu şi fibrocartriajelor complementare.

• În timpul cât piciorul se găseşte în sprijin, furcuţa de corn suportă presiunea corpului, care se transmite la furcuţa de ţesut viu (cuzinetul plantar), care, fiind elastică, se lăţeşte mult şi împinge în afară cele două fibrocartilaje, care, la rândul lor împing şi îndepărtează totodată călcâiele.

• În timpul îndepărtării călcâielor, sângele încărcat cu substanţe nutritive ajunge prin vasele de sânge la copită, fiind distribuit la toate părţile vii.

• Când animalul ridică piciorul, furcuţa de ţesut viu revine la forma ei obişnuită, fibro-cartilajele complementare se retrag, călcâiele se apropie, iar sângele încărcat cu substanţe nefolositoare este împins din copită în afară.

• Această mişcare de îndepărtare şi de revenire a călcâielor, poartă denumirea de jocul călcâielor sau mecanismul funcţional al copitei.

• Prin acest mecanism, efectul şocului şi zdruncinăturilor pe care le resimte piciorul este mult micşorat, astfel încât părţile vii ale copitei nu se resimt în timpul mersului calului.

• Copitele sănătoase şi despotcovite au un joc al călcâielor netulburat şi destul de accentuat.

• Prin potcovit, mecanismul funcţional al copitei este mai atenuat (încetinit) şi se observă la faţa de sus a ramurilor potcoavei sub forma unui şănţuleţ lucitor (absenţa acestui şănţuleţ indică lipsa mecanismului funcţional al copitei).

• Un bun podotehnist va avea grijă ca prin curăţirea unghiei să nu contribuie la micşorarea elasticităţii aparatului de amortizare, care asigură mecanismul funcţional al copitei.

• El va menaja furcuţa de corn şi nu va ridica decât aşchiile de corn putred de la suprafaţă.

• De asemenea, va avea grijă ca potcoava să fie prinsă în caiele numai cu jumătatea ei dinainte, astfel ca jocul călcâielor să se poată face în bune condiţiuni.

• Mecanismul funcţional al copitei prezintă importanţă pentru că influenţează în mod favorabil circulaţia sângelui în copită, asigură hrana părţilor vii ale acesteia, o apăra de şocurile mari şi zdruncinăturile din timpul mersului şi înlesneşte mişcarea piciorului întreg.

• ÎNGRIJIREA COPITELOR, atât la tineret, cât şi la caii adulţi, prezintă o mare importanţă.

• Numai o îngrijire corectă şi la timp poate preveni apariţia unor boli localizate în diferite regiuni ale copitei, boli care scot pentru un timp oarecare animalele din serviciu.

• Pentru efectuarea curăţitului copitelor, podotehnistul trebuie să dispună de următoarele scule strict necesare:

• Cleşte pentru tăiat unghia este confecţionat din oţel, cu braţele lungi de 30 —35 cm şi cu gura lată.

• Buzele cleştelui trebuie să fie tăioase (ascuţite) şi să nu se unească între ele în timpul închiderii pentru a se produce tocirea lor rapidă.

• El ajută la tăiatul cornului crescut în exces.

• Reneta sau rişca, compusă dintr-un mâner uşor arcuit şi o lamă cu marginea tăioasă şi cu extremitatea liberă îndoită şi mai îngustă decât restul lamei, serveşte la curăţirea tălpii şi la scurtarea şi netezirea marginii de sprijin a peretelui.

• Cuţitoaia, compusă dintr-un mâner îndoit în formă de „S" şi o lamă cu vârful ascuţit, ajută la ridicarea cornului din talpă şi la tăierea muchiei de sprijin a peretelui.

• Raşpelul este un fel de pilă din oţel, de 40—50 cm lungime, care serveşte la netezirea marginii de sprijin a peretelui .

• În general curăţirea unghiilor se face în grajd dacă acesta prezintă o bună luminozitate.

• În asemenea cazuri podotehnistul, împreună cu ajutoarele trec de la un animal la altul, pentru curăţirea unghiilor, fără ca animalele să fie mutate de la locul lor.

• Atât podotehnistul, cât şi ajutoarele lui nu vor brutaliza animalele, ci se vor apropia de ele cu blândeţe în vederea unei bune stăpâniri (contenţii).

• În general, podotehnistul are nevoie de două ajutoare, unul pentru contenţia capului şi altul pentru contenţia picioarelor.

• Scule pentru curăţat unghia:• cleşte pentru tăiat unghia; raşpel; renetă (rişca); cuţitoaia;

• La mânji şi tineret îngrijirea copitelor este foarte importantă, pentru a se preveni unele boli ale copitelor, care se termină cu strâmbarea piciorului întreg, dacă operaţia nu se face la timp.

• Cea mai bună măsură la această vârstă este mişcarea lor în libertate, pe pajişti, pământ ţelinos şi moale.

• Datorită efectului binefăcător al mişcării, pe măsură ce cornul copitei creşte, se şi toceşte.

• Se poate spune că cel mai bun potcovar pentru tineret este mersul mult, pe pământ uscat.

• Mânjii nu vor fi ţinuţi însă prea mult timp pe păşuni, mai ales umede, pentru a preveni apariţia unor forme anormale ale copitei.

• Podotehnistul va examina lunar copitele mânjilor, va curăţa aşchierile de corn şi va netezi cu raşpelul fruntea peretelui şi călcâiele.

• Când constată o tocire neregulată a cutiei de corn, va interveni imediat pentru a readuce copita la forma ei normală, sănătoasă.

• Dacă piciorul, de pildă, începe să fie scâlciat în afară, el va scurta peretele din afară al copitei (repetând acest lucru de câte ori este nevoie, va aduce copita la forma ei normală).

• Dacă mânjii sunt crescuţi mai mult în grajd, tocirea cutiei de corn aproape că nu se produce şi, ca urmare, copita devine prea înaltă, călcâiele se îndoaie sugrumând furcuţa, ajungându-se în final la încleştarea (încastelura) copitei.

• Pentru a îndepărta acest inconvenient, podotehnistul va curăţa fruntea peretelui din doua în două luni şi va tăia părţile îndoite ale barelor şi călcâielor, după care va netezi marginea de sprijin cu raşpelul.

• Când mânjii sau caii tineri au copite strâmte, podotehnistul va scurta peretele mai ales în frunte, va curăţa talpa, după care animalele vor fi ţinute, până la remediere, pe pământ moale.

• La caii tineri ţinuţi la păşune, copitele se examinează înainte de a fi trimişi la păşune, în timpul păşunatului şi înainte de a intra în stabulaţie.

• Pentru menţinerea unor copite sănătoase, în condiţii de stabulaţie, se recomandă curăţarea lor în mod periodic, spălarea şi ungerea cutiei de corn.

• Ungerea copitelor după spălare este necesară pentru a împiedica evaporarea umezelii din cornul copitei.

• Aplicarea unsorii cu o bucată de postav sau cu o pensulă, pe copita nespălată şi necurăţată este dăunătoare, deoarece murdăria amestecată cu grăsimea din pomadă formează o coajă sub care copita devine uneori moale şi sfărâmicioasă.

• În general, tineretul cabalin va trebui potcovit cât mai târziu, deoarece potcovirea stânjeneşte dezvoltarea normală a copitei.

• La caii de muncă, îngrijirea copitelor trebuie să fie permanent în atenţia podotehnistului.

• O copită sănătoasă, pentru a-şi păstra funcţionalitatea şi a menţine animalul apt de muncă, are nevoie de o bună îngrijire, în primul rând din partea unui podotehnist.

• Înainte de intrarea în grajd, cailor veniţi de la muncă li se vor curăţa copitele de murdărie şi se vor spăla.

• Cu ajutorul unui instrument numit „chiurcă” sau cu o lopăţică mică de lemn se vor desfunda şanţurile furcuţei şi se va şterge cu cârpa sau cu un şomoiog de paie toată murdăria de pe peretele şi talpa copitei.

• După ce s-a curăţat de murdărie, copita se spală cu apă cu ajutorul unei perii sau burete.

• Prin spălare zilnică, copitele capătă umezeala necesară, cornul lor se îndoaie cu uşurinţă, devine elastic aşa că mersul animalului se face în bune condiţiuni.

• Pentru a împiedica uscarea, copita va fi unsă imediat după spălare cu unsoare de copite.

• Unsorile de copite sunt felurite, dar cu cât o unsoare este mai simplă, cu atât este mai bună.

• O unsoare bună este cea formată din gudron vegetal (se deosebeşte de cel mineral prin aceea că are o culoare mai deschisă, este vâscos şi cu reflexe verzui) şi untură de porc sau seu de oaie, în părţi egale.

• Niciodată nu se vor întrebuinţa la ungerea copitelor gudroane minerale, unsoare de harnaşament sau de căruţă.

• O copită este bine întreţinută atunci când după ungere se întrezăreşte culoarea naturală a cornului.

• Pentru păstrarea sănătăţii copitei animalul trebuie să se mişte cât mai mult, asigurându-se astfel o bună circulaţie a sângelui.

• Lipsa de mişcare a cailor face ca unghia să crească peste măsură şi, de aceea, o dată pe lună, marginea de sprijin trebuie curăţată şi rotunjită cu raşpelul.