MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ŞCOALA POSTLICEALĂ "INTELLECTUM"

GALAŢI

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII

PROFESIONALE

Titlul lucrarii: CONSTIPAȚIA

Domeniul: Sănătate şi asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist

Îndrumător: Absolvent:

As.TOMA CORNELIA Elev OLARU VIORICA

2015

1

CUPRINS

MOTIVAȚIA…………………………………………………………………………..PAG.

I.CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE A COLONULUI……………………………………….PAG.

II.CAPITOLUL II

NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE………………………………………………………….PAG.

III.CAPITOLUL III

SEMIOLOGIA COLONULUI………………………………………………………..PAG.

IV.CAPITOLUL IV

CONSTIPAȚIA……………………………………………………………………..…PAG.

V.CAPITOLUL V

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU CONSTIPAȚIE……………………………………………………………………PAG.

-ÎNGRIJIRI GENERALE…………………………………………………………….PAG.

-ÎNGRIJIRI SPECIFICE……………………………………………………………...PAG.

-PREZENTAREA CAZURILOR

-CAZUL I………………………………………………………………………PAG.

-CAZUL II…………………………………………………………………..PAG.

-CAZUL III…………………………………………………………………..PAG.

-CONCLUZII………………………………………………………………………….PAG.

-BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………PAG.

-ANEXE……………………………………………………………………………….PAG.

2

MOTIVAȚIA

Eliminarea, reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa substanțele nefolositoare,

vătămătoare, rezultate din metabolism.

Am ales lucrarea de diploma cu tema 'Constipatia' în dorința de a aprofunda cunoștințele pe

parcursul efectuării stagiilor de practică și la sala de demonstrație.

Constipația este un sindrom caracterizat prin eliminarea la interval de 2-3 zile a unui scaun, de

obicei de volum redus și consistență crescută, ca urmare a încetinirii tranzitului intestinal.

Doresc ca prin cunoștințele aprofundate și realizarea acestei lucrări să știu să educ preventiv

persoanele și după externare .

Pentru documentare am consultat o bibliografie mai amplă, am făcut uz de cunoștințele acumulate

la orele de nursing, la sala de demonstrație și în timpul practicii. Este bine ca oamenii să

cunoască cât mai multe despre corpul lor, de unele boli care apar datorită unor greșeli sau proaste

obiceiuri alimentare, pentru a-i ajuta să aibă o viață sănătoasă cât mai mult timp cu putință.

3

Educația sanitară are un rol de o importanță covârșitoare pentru oameni.

CAPITOLUL I . NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A

COLONULUI

I.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE A COLONULUI

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la nivelul

canalului anal, dar această definție morfofuncțională trebuie să includă apendicele și valvula

Bauhin.

Lungimea intestinului gros variaza între 100 - 150 cm, cu o medie de 130 - 1350, creșterea în

lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor segmente separate.

Aceste alungiri pot fi congenitale sau câștigate de-a lungul vieții, ducând la dificultăți în

investigația radiologică atat în plenitudine cât și în dublu contrast astfel sigmoidul și transversul

au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 - 17 cm, iar descendentul 14 - 20 cm.Calibrul

intestinului gros prezintă o scadere progresivă începand de la cec spre sigmoid cu aproximativ 5

cm la cec și 2,5 cm la sigmoid, dar în mod normal sau condiții patologice, există modificări de

calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăți în investigarea colonului și mai ales în

punerea diagnosticului.

4

Cecul

Are forma de sac închis în interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent, pe peretele

postero-intern la unirea dintre cec și ascendent se află joncțiunea ileocecală prevazută cu un

sfincter, numită valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se afla inserția apendicelui

vermicular.

Cecul poate fi învelit în întregime de către peritoneu, situație intraperitoneală sau poate fi

acoperit numai pe fața anterioară, situație cand cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea

cecul este considerat una dintre cele mai mobile părți ale colonului alături de transvers și

sigmoid.

Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă, dar poate fi situat și în alt lombar, prerenal

sau jos în micul bazin. Ca aspect exterior, el prezintă trei benzi musculare înguste care își au

punctul de plecare la nivelul inserției apendicelui și însoțesc colonul pe toata întinderea lui.

Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern și extern.Aceste

benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.

Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărțit în două:

5

-         fundul cecal;

-         corpul cecului.

Configurația interioară:

În interior la nivelul cecului și întregului colon se găsesc:

-         pliurile submucoase sau falciforme create de bandeletele longitudinale și apar ca niște

despărțituri dispuse transversal față de axul intestinului și constituie adevărate diafragme

incomplete.

-         logile haustrale care sunt corespunzătoare boselurilor de pe suprafața organului.

Colonul ascendent

Este situat între inserția valvulei ileocecale și a unghiului hepatic. Este situat retroperitoneal

și prin intermediul fasciei lui Toldt vine în contact cu pătratul lombelor și polul inferior al

rinichiului drept.În afară, interior și anterior, colonul ascendent vine în contact cu ansele

intestinale. Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porțiuni ale colonului. Configurația

exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete musculare formează boselurile iar

în interior ele determină formarea pliurilor falciforme și a cavităților haustrale.

Unghiul hepatic al colonului

Face trecerea între colonul ascendent și transvers, este situat în hipocondrul drept și lasă o

amprentă marcată pe fața interioară a ficatului. Este un segment semifix, iar posterior se

învecinează cu rinichiul și porțiunea a doua a duodenului ,iar anterior vine în contact cu ficatul

care îl acoperă.

Colonul transvers

Este partea cea mai mobilă a colonului, posedă un mezocolon cu marginea anterioară inserată

pe colon, iar cea posterioară fixă, este inserată de la dreapta spre stânga pe porțiunea inferioară a

6

rinichiului, de partea a doua a duodenului, corpul pancreasului și partea superioară a rinichiului

stang.

Acest mezocolon la extremitate, dă naștere la două formațiuni peritoneale și anume

ligamentul frenocolic drept și ligamentul frenocolic stâng care fixează cele două unghiuri colice

la peritoneul parietal. Ligamentul gastrocolic îl solidarizează de stomac. Configurația interioară

și exterioară este asemănătoare cu cea de la cec și colonul ascendant, cu singura deosebire că

borelurile și haustrele diminuă ca volum.

Unghiul splenic al colonului

Este predominent ascuțit, este situat aproape în plan anteroposterior fiind așezat adânc în

hipocondrul stâng, se învecinează cu splina deasupra, cu marginea exterioară a rinichiului stâng

intern și înainte cu marea curbură.

Colonul descendent

Este situat profund retroperitoneal alipit de ansele intestinului subțire, se întinde de la unghiul

splenic până la o limită de demarcație convențională corespunzătoare crestei iliace stângi. Este

segmentul cel mai strâmb al colonului și dispune de o musculatură puternică.

Colonul sigmoid

7

Alături de cec și transvers este una dintre cele mai mobile porțiuni a colonului, iar prima

porțiune are o dispunere fixă ca a descendentului.

Prezintă un mezocolon sigmoidal care are o inserție colică de două ori dând inflecțiuni

sigmoidului, asemeni literei S.

Se găsește în fosa iliacă stângă, iar porțiunea pelvină vine în raport cu vezica și rectul.

La nivelul sigmoidului există numai bandelete musculare longitudinale și atunci el prezintă

două serii de boseluri diminuate ca volum în raport cu restul segmentului colonului. La nivelul

sigmoidului se reduc de asemenea numarul și volumul haustrelor interne.

Rectul și canalul anal

Rectul se întinde de la locul de terminare a colonului sigmoid până la linia anorectală care

este circulară și desparte zona mucoasă de zona cutanată a rectului.

Lungimea rectului este 11 - 15 cm, iar diametrul transversal de 2,5 - 3 cm, în timpul umplerii

cu bariu se pot dubla diametrele și apare fuziform dilatat în porțiunea mijlocie și îngustat la

nivelul joncțiunii rectosigmoidiene și la nivelul porțiunii perirenale.

În sens sagital, rectul descrie o curbură superioară cu concavitatea anterioară și o curbură

inferioară cu concavitatea posterioară, iar în sens frontal o curbură inferioară cu concavitatea

spre dreapta. Posterior, vine în contact cu sacrul și coccisul, fețele laterale sunt tapetate de

peritoneu, iar anterior vine în contact cu organele genitale la femeie, prin fundul de sac al lui

Douglas, iar la bărbat este separet de vezica urinară tot prin același fund de sac.

8

Porțiunea perineală vine în raport cu fosa isteorectală și uretra la barbat și vaginul la femei.

Rectul nu mai prezintă bandeletele musculare lipsind astfel boselurile și haustrele. Canalul anal

are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia anorectală și inferior de linia

anoperineală.

Structura intestinului gros

Intestinul gros prezintă aceleași straturi ca și intestinul subțire, mucoasă, submucoasă și

musculoasă.

Mucoasa

Este mai groasă, lipită de valvule conivențe, vilozități și plăci Pyer. Epiteliul este format din

celulele cilindrice, celulele calciforme , corionul este tesut conjunctiv dens, conține elemente

limfoide și glande Lieberkuhn.

Musculatura mucoasei conține două straturi de fibre netede, unul interior circular și al doilea

la exterior, longitudinal, iar mucoasa canalului anal este de două tipuri, tip cilindric situat

deasupra liniei anorectale și de tip malpinghian, situat sub linia anorectală ce face trecerea între

mucoasa cilindrică și planul cutanat.

Submucoasa

Este formată din țesut conjunctiv, prezintă plexuri vasculare, capilare, limfatice și plexuri

nervoase.

Musculoasa

Prezintă un strat interior de fibre circulare și exterior un strat de fibre longitudinale care sunt

concentrate în bandelete circulare sau tenii între care se găsesc pliurile semilunare sau falciforme

(boselurile).

9

Canalul anal prezintă o musculatură deosebită -sfincterul intern care este compus din fibre

musculare striate ce prezintă un fascicol profund, gros și mult mai superficial subcutanat. Mai

prezintă și mușchiul ridicător anal care întărește sfincterul extern.

Vascularizația intestinului gros

Partea dreaptă a colonului este vascularizată prin ramuri ale arterei ileo-ceco-colice, artera

colică dreapta și cea mijlocie.

Partea stângă este vascularizată prin artera mezenterică superioară care dă ramuri, artera

colică superioară stângă și artera inferioară stângă ce dă ramuri sigmoidiene și rectale superioare.

Sistemul venos al colonului este asigurat de către venele mezenterice superioare și inferioare,

care urmează traiectul arterei mezenterice.

Sistemul limfatic

Își are originea în stratul mucos, submucos, zona intravasculară și rețeaua vasculară. Aceste

rețele se aduna în ganglionii paracolici, iar vasele limfatice rezultate se varsă în ganglionii

mezenterici superiori și inferiori.

10

Vascularizația rectului

Este asigurată de arterele rectale sau hemoroidale superioare mijlocii și inferioare, iar

vascularizația venoasă a rectului își are originea într-un plex venos din stratul submucos, care va

da naștere venelor rectale sau hemoroidale care se varsă atât în interiorul venei porte cât și în

interiorul venei cave inferioare.

Vasele limfatice își au originea în plexul mucos și submucos formând pediculi care urmează

traiectul venelor.

Inervația colonului este predominant vegetativă, provenind din simpatic și parasimpatic.

Colonul drept primește fibre simpatice din ganglionii colici și mezenterici superiori și fibre

parasimpatice din nervii vagi. Colonul stâng primește fibre simpatice din plexul mezenteric

superior și fibre parasimpatice din nervii splahnici pelvini. În pereții intestinului gros se gasește

plexul micuteris Auerbach și plexul submucos Maissner. Inervația rectală provine din ramurile

colaterale ale plexului rușinos și ale plexului sacrococcigian.

I.2 NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE RECTOCOLICĂ CU SEMNIFICAȚIE

11

DEOSEBITĂ PENTRU INVESTIGAȚIA RADIOLOGICĂ

Funcția intestinului gros este determinată de constituirea bolului fecal, stocarea acestuia și în

fine, evacuarea materiilor fecale . In acest scop, colonul drept îndeplinește rolul de constituire a

bolului fecal, prin absorbție și reduce a volumului, pe când colonul stâng are rol de stocare și

evacuare.

Funcția motorie a intestinului gros

1. Motricitatea intestinului gros.

Este funcția principală care asigură constituirea, stocarea și formarea bolului fecal.

2. Mișcările de segmentare

Apar la distanțe regulate, ca expresie a contracțiilor mușchiului circular și sunt staționare,

realizând doar deplasari ale conținutului intestinal pe distanțe mici, în ambele direcții, favorizând

reabsorbția hidrosalină.

3. Mișcările peristaltice

Sunt lente, mai putin frecvente și mai atipice, realizând contracții în valuri și favorizând

transportul conținutului colic pe distanțe mici.

4. Mișcările antiperistaltice

Sunt rare, predominând la nivelul cecului.

5. Mișcările în masă

Apar de două, patru ori pe zi, după micul dejun sau sub impulsul unor emoții sau stresuri, sunt

specifice colonului și interesează contracția a peste 2 cm de colon.

Tipuri variate de activitate motorie ale colonului

1. Cecul

12

Prezintă o activitate antiperistaltică în cicluri, imediat ce primește conținutul ileal. In condiții

fiziologice, aceste mișcări nu produc reflex în ileon și au scopul de a favoriza brasajul reabsorbției

hidrice și saline.

2.Colonul proximal

Prezintă mișcări de segmentare, ritmice, asimetrice, staționare, mișcări de transport care sunt

rare. Se înregistrează și funcții de stocare, metabolism, bacteriene și absorbție.

3.Colonul distal

Prezintă o intensă activitate motorie sub forma mișcărilor de segmentare, nu atât în scopul de

reabsorbție, ci cât mai mult de continență. Propulsia se face datorită mișcărilor de transport

inițiate în colonul proximal.

4.Rectul

Prezintă în porțiunea superioară, contracții care au ca scop să întârzie trecerea conținutului

colic în rect. In general, funcția colonului sigmoid și a rectului este de continență și în foarte mică

măsură de reabsorbție. Timpul de tranzit al colonului arată că, în toate segmentele colonului, se

produc toate tipurile de activitate motorie menționate. Factorii de care depinde timpul de tranzit

sunt:

-ingestia alimentelor,

-volumul și constituția alimentelor,

-activitatea fizică,

-factorii psihoemoționali.

Funcțiile de digestie și absorbție a colonului

Colonul nu este adaptat pentru un proces important de digestie sau activitate de absorbție.

Totuși sub acțiunea enzimelor bacteriene continuă degradarea unor reziduuri, glucide neabsorbite

13

în insuficiențe pancreatice, deconjugarea sărurilor iliace neabsorbite în intestinul subțire, etc.

Flora microbiană a colonului are și o proprietate de sinteză: permite absorbția unor substanțe

medicamentoase.

1.Funcția secretorie a colonului se referă la mucus care are multiple roluri:

-adunarea particolelor și formarea bolului fecal;

-protecția mucoasei față de agenți chimici și fizici;

-lubrefiant pentru deplasarea conținutului colic.

2.Funcția de absorbție

Predominantă în colonul proximal se exercită asupra apei și a electroliților (Na, K, Cl, etc.),

datorită acestei proprietăți , în colonul proximal are loc o intensă activitate de absorbție hidrică și

salinică cu scopul de a modifica progresiv consistența conținutului colic și transformării acestuia

în materii fecale.

CAPITOLUL II. SEMIOLOGIA INTESTINULUI

Simptomele funcționale sunt reprezentate de dureri, tulburări ale tranzitului, cu modificări ale

scaunului și tulburări în emisia gazelor.

Durerile intestinale sunt frecvente, însă nu obligatorii. De multe ori durerile au caracterul

unor crampe, torsiuni sau sfâșieri și sunt numite colici intestinale. Apar de obicei spontan și, spre

deosebire de durerile peritoneale, nu se exacerbează la presiune. Pe de altă parte, sunt însoțite de

fenomene care indică originea lor: diaree, constipație, meteorism, ghiorăituri. Alteori, durerile pot

fi vagi sau să aibă grade de intensitate variabilă - de la simplă jenă, până la colica.

Tenesmele constau într-o senzație imperioasă de defecare, însoțită de arsură și tensiune

dureroasă la nivelul rectului. Sunt caracteristice bolilor recto-sigmoidiene sau proceselor

inflamatorii care interesează regiunea perirectala.

Caracterul scaunelor trebuie analizat cu mare atenție: număr, frecvență, orar, volum,

14

consistentă, miros. La fel vom urmări caracterul gazelor: rare, frecvente, inodore, fetide. Se vor

nota cu mare atenție dejecțiile anormale: dacă există mucus, sânge, puroi, dacă se însoțesc de

tenesme sau de crampe.

Constipația este un sindrom caracterizat printr-o eliminare întârziată a scaunelor, la 2 - 3

zile și mai mult după ingerarea prânzului respectiv. Scaunele sunt de obicei dure și în cantitate

mică. În caz de constipație, bolnavul poate să nu aibă nici un simptom sau să prezinte o serie de

tulburări: cefalee, indispoziție, astenie, inapetenta. De multe ori constipația este de natură

funcțională (constipație habituală), dar poate avea și cauze organice: cancer, stenoza, megacolon,

afecțiuni pelviene, boli gastro-intestinale, boli endocrine. Există și constipații provocate de unele

medicamente.

Diareea este un sindrom manifestat printr-un tranzit intestinal accelerat, elimi-nandu-se

într-o zi mai multe scaune moi sau lichide. Când numărul scaunelor este foarte mare apar tulburări

importante prin pierderea de apă și de electroliți. Diareea se însoțește de multe ori de colici

intestinale.

Tulburările emisiei de gaze sunt manifestate fie printr-o mare frecventta, fie prin

eliminarea lor rară sau chiar suprimată. Când eliminarea gazelor este foarte frecvență, vorbim de

flatulenta, iar acumularea lor în intestin produce meteorism. Eliminarea gazelor - complet

suprimată, odată cu oprirea evacuării scaunelor, este un fenomen de semnificație gravă și se

întâlnește în ocluzia intestinală.

Inspecția generală poate arăta o toleranță bună a afecțiunii sau, dimpotrivă, o alterare a stării

generale. Se vor cerceta constituția pacientului, faciesul, culoarea tegumentelor, starea țesutului

adipos subcutanat, temperatura, aspectul limbii. Se va proceda apoi la inspecția abdomenului,

urmărindu-se volumul, formă, aspectul, precum și faptul dacă se observă mișcări peristaltice ale

intestinului.

Palparea va depista sensibilitatea abdominală, punctele dureroase (duodenal, apendicular,

sigmoidian, mezenteric) și se va executa superficial și profund. Se cercetează dacă este palpabil

intestinul gros (coarda colică), precum și existența maselor ganglionare. Palparea va fi completată

cu tactul rectal, care poate evidenția prezența unui scaun dur, a hemoroizilor sau a unei

formațiuni tumorale.

15

Examene complementare. Examenul coprologic are o importanță covârșitoare pentru

diagnosticul tulburărilor de ordin digestiv. Examinarea materiilor fecale se face din punctele de

vedere: macroscopic, microscopic, chimic, bacteriologic, parazitologic, precum și din acela al

vitezei tranzitului intestinal.

Examenul se face din scaunul obișnuit al bolnavului, însă pentru a căpăta informații exacte

asupra digestiei este necesar ca acesta să fie precedat de un regim alimentar de probă. În acest

scop se folosește regimul Schmidt-Strass-burger, care se dă timp de 3 zile, bolnavul ingerând

obligatoriu, în fiecare zi, 250 g carne de vită, fiartă sau friptă, 50 - 80 g Unt și 400 g făinoase

(pâine, macaroane, cartofi); în plus, se mai pot lua supe, ceaiuri, cafea, un ou, evitând alimentele

bogate în celuloză. Pentru examen vom folosi scaunele eliminate în zilele a III-a și a IV-a.

Viteza tranzitului intestinal se afla cu ajutorul testului cu 1 g carmin. Se dau două casete a

0,50 g carmin și se urmărește momentul apariției scaunului colorat în roșu. În mod normal

tranzitul se face în 24 de ore. Scaunul normal trebuie să fie format, brun, în cantitate medie de 150

- 120 g/zi, cu reacție chimică neutră sau ușor alcalină. La examenul microscopic apar fibre

musculare parțial digerate, fără striații și având capete rotunjite; scaunul conține o cantitate

moderată de celuloză și amidonul trebuie să fie bine digerat.                                                             

Examenul macroscopic cercetează cantitatea, consistentă, formă, culoarea, mirosul și

prezența elementelor patologice: mucus, puroi, sânge, paraziți.

Sângele de culoare roșie, care preceda sau urmează scaunul fără să se amestece cu el, are

originea rectală (hemoroizi, rectite, polipi, cancere). Sângele roșu ames tecat cu fecale provine din

porțiunea colon transvers - sigmoid. Când sângerarea are o cauză superioară (de la colonul

ascendent în sus), apare melena. Pentru sângerările în cantități mai mici se cercetează prezenta

sângelui prin reacții chimice: Adler, Weber, Gregersen. Rezultatul pozitiv are valoare numai dacă

materiile fecale nu conțin sange-de altă origine (hemoroizi, epistaxis, gingivoragii) și dacă în

alimentație nu a existat fier care să dea reacții pozitive. În acest scop, bolnavul va urma un regim

fără carne, organe, verdețuri, linte (preferabil un regim lactat-fainos) timp de 3 zile, după care se

va face examenul de laborator pentru hemoragii oculte în materii fecale.

16

Puroiul este găsit în scaun în afecțiunile organice ale segmentului terminal: rectosigmoidite,

rectocolita ulceroasă, cancer sau în cazul deschiderii unui abces în intestin (de origine perigenitala

la femei, apendiculara).

Examenul chimic poate decela modificări ale reacției: reacție intens alcalina, în putrefacția

exagerată; reacție acidă, în fermentația amilolitica foarte pronunțată.

Examenul microscopic poate arăta cum au fost digerate grăsimile, fibrele musculare, țesutul

conjunctiv, amidonul, celuloză.

Examenul bacteriologic se face cu ajutorul coproculturilor și poate pune în evidență

prezenta diferitelor bacterii.

Examenul radiologie al intestinului se face cu ajutorul sulfatului de bariu. Pentru intestinul

subțire se practică metoda Pansdorf, cu prânz baritat fracționat în cantități mici și cu examinări

repetate în faza de umplere, de semievacuare și de evacuare.

Pentru examenul radiologie al intestinului gros sunt preferate irigoscopia și irigo-grafia prin

clismă și bariu, după ce s-a făcut o clismă evacuatoare.

Rectosigmoidoscopia este o metodă foarte utilă, care permite explorarea rectului și a

sigmoidului până la 30 - 35 cm depărtare de orificiul anal. Se folosește rectoscopul, aparat care

permite și efectuarea unor biopsii. Bolnavul va fi pregătit pentru examen prin evacuarea

intestinului cu ajutorul laxativelor și al clismei. Examinarea cu rectoscopul va fi neapărat

precedată de tactul rectal. Rectosigmoi- doscopi.a aduce date foarte prețioase în diagnosticul

rectocolitelor, al cancerului , rectal și sigmoidian, al polipilor, stenozelor, hemoroizilor interni, al

fisurilor etc.

17

Capitolul III. CONSTIPAȚIA

Definiția constipației

Constipația este una dintre cele mai frecvente tulburări, care apare la un număr mare de

pacienți, în special la vârstnici.

Constipația este definită ca eliminarea mult prea lentă a scaunului (defecației cu dificultate sau

cantități sistematic insuficiente).

Pentru majoritatea populației, imposibilitatea de a elimina scaunul pentru mai mult de 24 de ore,

este considerată constipație.

Cauzele constipației

Constipația este cauzată de tulburări în formarea scaunului și în tranzitul bolului. Cauzele

principale sunt tulburări ale motilității bolului, slăbirea reflexului de defecație, modificări în

structura intestinului sau ale organelor învecinate, care pot modifica transferul conținutului

bolului către rect.

Tulburările în motilitatea intestinului, care duc la constipație, pot avea la rândul mai multe

cauze. Cea mai comună include : dieta, stilul de viață și diferiți factori de stres. Aceștia tulbura

așa numitul sistem nervos vegetativ, responsabil pentru funcționarea organelor interne. Acest

lucru este influențat de mai multe situații psihologice dificile : conflicte, depresii, anxietate, orar

neregulat de muncă și odihnă, dieta nesănătoasă și altele.

18

Reflexele cu origine în diferite organe (stomacul și sistemul biliar) sunt printre factorii care

contribuie la dezvoltarea constipației bazată pe mecanism nervos.

Tulburările endocrine (cele care interesează glanda tiroidă, suprarenalele și altele), care pot

fie slabi, fie stimula influența hormonilor asupra intestinului, duc de asemenea la constipație.

Tulburările fluxului sanguin, în vasele intestinale, datorate aterosclerozei și altor tulburări

vasculare, afectează de asemenea peristaltismul intestinal și pot duce la constipație.

Activitatea fizică redusă inhiba motilitatea intestinală și cauzează constipație, în special la

vârstnici.

Medicamentele administrate pacienților sunt un factor independent, de mare influență

asupra mișcărilor intestinale : unele pot cauza constipație, în special administrate pe termen lung.

Aceasta se referă în special la atropina și la medicamentele cu activitate similară, diferite

narcotice, unele spasmolitice, bicarbonatul de sodiu. Medicamentele psihotrope (tranchilizantele,

diureticele, componentele de fier și hidroxidul de aluminiu, pot de asemenea determina

constipație.

Trezirea târziu, grabă dimineața, activitatea în ture neregulate, modificări în stilul de viață

și munca obișnuită, pot contribui de asemenea la constipație. Necesitatea defecației este inhibată

de condițiile neigienice din toalete și uneori de rușine și altele.

Constipația poate fi, de asemenea tulburată de tulburări organice ale intestinului, care duc la

îngustarea lumenului.

Clasificarea constipației

Constipația poate să fie :

1.      Simptomatica.

2.      Primitivă.

1.      Constipația simptomatică

O întâlnim în nenumărate afecțiuni în cadrul cărora ocupa un loc mai mult sau mai puțin întins.

a) Obstacole mecanice pe intestinul gros dau fenomene de obstrucție, din tabloul căreia face parte

și constipația.

19

b) inflamațiile abdominale sunt aproape întotdeauna însoțite de constipație. Astfel : colecistitele,

afecțiuni genitale feminine, veziculitele etc. produc constipație fie prin compresie mecanică,

reflex sau prin intermediul temperaturii.

c) afecțiunile sistemului nervos, central (tulburări psihice) sau periferic (hemiplegii nevrite) sunt

însoțite de constipații.

d) în stările de denutriție și cașexie putem avea și constipații. Aceasta este dată de lipsa alimentelor

în intestine, care sunt cel mai important excitant al peretelui intestinal și de comprimarea

țesuturilor și în special a mușchilor abdominali.

e) în afecțiunile tubului digestiv întâlnim constipația destul de des.

f) afecțiuni cardio-renale cu stază abdominală precum și cirozele cu sindrom de hipertensiune

totală, dau de cele mai multe ori constipație.

g) paraziții intestinali dau constipație sau alternative de constipație și diaree.

h) intoxicații cronice opiu saturnism, tabagism sunt cauze de constipație.

i) în afecțiunile glandelor cu secreție internă întâlnim destul de des constipația.

2.      Constipația primitivă numită și constipație obișnuită, este considerată în general, de natură

funcțională.

a)      ereditatea se pare că joacă un rol important faptul că apare mai ales la femei și după vârsta de

20 ani ;

b)      viciile alimentare sunt cauze destul de dese ale constipației. Regimurile prea sărace în

celuloză cu puține lichide, regimurile de subnutriție (făinos sau numai cu carne și lapte), pâinea

prea albă sau din contră, alimentația prea abundență cu supraîncărcarea intestinului gros de

materii fecale, sunt la originea celor mai multe cazuri de constipații.

c)      ocupațiile sedentare, nerespectarea obișnuită a orei de defecație, lipsa de mișcări corporale,

preocupările psihice, necazurile, pot fi invocate de asemeni drept cauze ale constipației.

d)      atonia musculaturii la bătrâni și la femeile ce au avut multe sarcini, slăbirea mușchilor

perineali, pot fi cauza constipației obișnuite.

Simptomele constipației

20

Constipaţia se manifestă prin: senzaţie de plenitudine abdominală, greţuri, vărsături alimentare,

diminuarea apetitului, eructaţii, pirozis, flatulenţă. Scaune la 2-4 zile,  (uneori cu masă lichidă -

falsă diaree datorită dezvoltării în exces a florei de fermentaţie), senzaţie de disconfort, balonare,

dureri în abdomen, în cazuri mai grave se poate forma un fecalom greu de eliminat, apar

simptome toxice (intoxicaţie cecală) etc.

       Constipaţia prelungită poate duce la megacolon.

       Pentru persoanele în vârstă, constipaţia acută sau subacută reclamă investigaţii suplimentare

pentru depistarea unei eventuale leziuni colonice obstructive. Lipsa activităţii zilnice fizice poate

conduce la constipaţie.

       La copii constipaţia se manifestă prin scaune dure, cauzată cel mai adesea de lipsa fibrelor

vegetale.

       Constipaţia cronică poate cauza infecţii urinare şi instala enurezisul (urinare în pat).

       Constipaţia uşoară se tratează prin creşterea cantităţii de fibre în dietă şi asigurarea unei

hidratări eficiente. Aşezarea pe toaletă timp de 5-10 minute după masă ajută la relaxarea tractului

digestiv şi formarea unei obişnuinţe de defecare.

       Dacă constipaţia nu se rezolvă prin dietă se recurge la medicamente pentru creşterea

peristaltismului colonic şi scăderea consistenţei scaunului. Pentru constipaţia severă se va apela

la clismă.

Forme clinice

După cum am văzut la patogenie, deosebim trei forme clinice de constipație:

         Diskinezia sau stază pelvi-rectala ;

         Constipația dreaptă sau stază ceco-ascendenta ;

         Constipația stânga sau hipochinetica.

Complicațiile constipației

Pe termen lung, în constipație pot apărea diverse complicații:

În constipație pot apărea inflamații ale intestinului gros. Scaunele foarte tari, cu consistenta

pietroasă, caracteristice pentru constipație, pot exercita presiune și pot provoca ulcerații la

nivelul intestinului.

21

În cazuri extreme, în constipație pot apărea obstrucții intestinale complete, care necesită

intervenții chirurgicale.

Diferite afecțiuni ale anusului și ale rectului (cele mai frecvente sunt hemoroizii și fisurile

anale) apar de asemenea în constipație.

Cancerul de colon (relația dintre obstrucția cronică și cancer a fost definită de numeroase

studii) este favorizat de constipație.

În constipație, acumularea de fecale în intestin duce la creșterea concentrațiilor substanțelor

toxice cu originea în intestine.

Alte complicații posibile la persoanele care suferă de constipație cronică sunt colita, rectita,

diverticuloza, hemoroizii sau fisurile regiunii anale, coborârea planșeului perineal, dilatarea

sfincterului anal, prolapsul rectal (căderea rectului spre exterior) și rectocelul (o herniere a

rectului spre organele învecinate).

Diagnosticul

De cele mai multe ori diagnosticul de constipație nu pune probleme deosebite el impunându-se

evident. Într-adevăr din anamneza se afla că pacientul are scaune la 2-3 zile, de obicei în

cantitate mică și dură. Aceste cazuri necesită ca, în afară de anamneza, diagnosticul de

constipație să fie completat prin examen coprologic și un studiu al tranzitului intestinal (tranzit

baritat). Diagnosticul de simptom trebuie făcut în special la indivizii anxioși, preocupați și

obsedați de evacuările lor intestinale, ca și la persoanele cu un regim alimentar defectuos.

Falsă diaree este în fond singura problemă diagnostica a constipației. Diagnosticul acesta se face

pe caracterul heterogen al scaunului – porțiuni dure, sciabile, în mijlocul unei evacuări lichide.

Scaunul de falsă diaree apare de obicei după 2, 3 zile de constipație ; staza materiilor în colonul

distal determina o iritație locală cu răspuns secretol – care duce la o redisolutie a scaunului – și

motor în sensul unui peristaltism violent, dureros, cu evacuare bruscă. Rareori în scaunul de falsă

diaree se mai observă și mucus în cantitate crescută. În cazul acestei false diaree omogene,

diagnosticul nu este posibil decât prin examene complementare : studiul coprologic (care arata o

hiperdigestie) și tranzitul intestinal.

Studiul tranzitului intestinal se poate face :

22

- administrând la o anumită oră, preferabil la masa de prânz, un cașet de carmin și se urmărește

apariția colorației caracteristice în scaun, care în mod normal se produce aproximativ la 24 ore ;

- examenul radiologic prin prânz baritat, care în plus permite urmărirea tranzitului în diferite

segmente ale colonului, permițând precizarea așa numitelor constipații segmentale.

Constipația cronică obișnuită « constipația – boala » va trebui deosebită de « constipația –

simptom » în cursul unei afecțiuni digestive sau extradigestive.

Constipația obișnuită rezulta dintr-o tulburare funcțională care duce la întârzierea tranzitului și la

evacuarea insuficientă a intestinului gros. Din punct de vedere clinic aceasta afecțiune se poate

manifesta doar prin tulburarea evacuării colonului, constipația compensată sau la aceasta se

adăuga o serie de fenomene patologice locale și generale, constipația decompensată.

Constipația obișnuită are în special la femei și datează de cele mai multe ori din copilărie. Perfect

tolerată mult timp, uneori zeci de ani ea nu este în conștiința bolnavei decât prin faptul că are un

scaun la 2 -3 zile și în cantitate insuficientă, obținut după un efort de defecare. Din cauza

scaunului dur, nu rareori atenția este atrasă de complicațiile locale : dureri la defecație,

hemoroizi, fisură anală. Toate aceste tulburări dispar odată cu evacuarea materiilor fecale și a

gazelor. După un timp variabil, constipația cronică obișnuită devine din ce în ce mai prost

tolerată.

La examenul obiectiv se constată un miros rău al gurii, limba saburală, abdomen balonat, colonul

se palpează uneori plin cu materii fecale. Palparea unui fecalom poate crea confuzia cu o

formațiune tumorală, care însă dispare după clismă.

23

Examenul coprologic are rolul de a afirma diagnosticul de constipație, precizând o falsă diaree,

de a aduce informații în diagnosticul diferențial al constipației simptomatice, cât și rolul de a

descoperi eventualele elemente inflamatoare, expresie a unei colite, complicație a constipației

cronice.

Anamneza va pune în evidență eventualele greșeli de regim alimentar. Persoanele a căror

alimentație este săracă în resturi nedigerabile – provenite mai ales din zarzavaturi, fructe, pâine

neagră – sunt predispuse la constipație cronică, în special când acest regim se prelungește pe

perioade îndelungate. Tot prin anamneza se pot scoate în evidență reținerile repetate de la

defecație, atât de frecvente în condițiile vieții moderne, acestea ducând cu timpul la ștergerea

reflexului de defecație.

O formă clinica deosebită a constipației cronice o constituie diskezia sau constipația proctogena.

Constipația din diskezie este în general bine tolerată, după o perioadă mai îndelungată bolnavii

având doar o senzație de distensie, care rareori merge până la durere în pelvis. Ca o

particularitate se notează reacții ale organelor de vecinătate : tulburări de micțiune, congestii

uteroanexiale sau prostatice : de asemenea, episoade hemoroidale acute, fisuri anale etc. Un

examen prețios îl constituie și determinarea sensibilității la presiune a mucoasei rectale.

Diagnosticul etiologic se face prin tact rectal, ca și prin rectesigmoidoscopie și radiologic, care

vor preciza tulburări în redresarea unghiului recto-sigmoidian determinate de o ginecopatie sau o

cauză sigmoidiana. Diskezia funcțională va fi luată în considerare numai după eliminarea unei

cauze organice ano-rectale sau neurologice.

Constipația simptomatică se poate întâlni, fie în cadrul unei afecțiuni digestive sau generale cu

un tablou clinic bine caracterizat, în care tulburarea de tranzit apare pe planul al doilea, fie în

cadrul unui tablou clinic dominat de constipație, celelalte semne trebuind să fie căutate.

Afecțiunile sau stările care duc la o slăbire a musculaturii abdominale cum sunt slăbirea

accentuată, obezitatea, emfizemul pulmonar însoțesc constipația.

Constipația din boala ulceroasă este citată clasic printre simptomele acestei boli.

Administrarea îndelungată a unor medicamente, ca : Beladona și derivatele sale, opiacee,

pansamente gastrice, bismuth, fier, determina constipația care va trebui combătuta din vreme.

24

Într-un număr de cazuri constipația este primul simptom care apare și care domina tabloul clinic.

Cauza, boala de bază, declanșatoare a sindromului rămâne pe planul al doilea. Tulburarea de

tranzit poate apărea mult înaintea oricărei manifestări generale sau chiar locale la examenul fizic.

Tumorile abdominale paracolice pot duce la constipație, fie prin reflex inhibitor al motilității

intestinului gros, fie prin compresiune. De cele mai multe ori aceste tumori țin de organele

genitale : cancer sau fibrom uterin, cancer de prostată care sunt descoperite de tactul vaginal,

respectiv rectal.

Stenozele intestinale, în special cele tuberculoase, pot sta la baza unor constipații tenace.

Tratamentele cu streptomicina care duc la vindecarea rapidă a leziunilor tuberculoase intestinale,

cu formarea de cicatrice retractile, au făcut că numărul acestora să fie ceva mai mare în ultimii

ani.

La examenul radiologic al tubului digestiv urmărirea tranzitului barital va trebui să se facă la

intervale apropiate pentru a sesiza locul obstacolului.

TRATAMENT

Constipația simptomatică impune în primul rând un tratament al bolii cauzale. În unele boli

purgativele sunt periculoase (apendicitele, strangulările intestinale, febră tifoidă etc). Alteori

purgativele sunt un bun ajutor al tratamentului bolii ce produce constipația. La copii unele stări

febrile pot fi scurtate printr-un pergativ.

Constipația obișnuită ,vom căuta să modificăm starea funcțională a intestinului gros prin :

a)      Igieno- dietetic regim alimentar ;

b)      tratament cu agenți fizici, fizioterapic ;

c)      tratament medicamentos ;

d)      tratament chirurgical ;

e)      tratament hidro-mineral ;

f)        psihoterapie.

25

Tratamentul igieno-dietetic

Regimul alimentar bine conceput este de multe ori suficient pentru a modifica starea de

constipație. Am văzut la capitolul alimentație că din punct de vedere al acțiunii asupra tranzitului

asupra intestinului gros, alimentele se împart în constipante și laxative.

În constipația colonului stâng regimul va cuprinde alimente cu multe resturi celulozice că : pâine

neagră, mămăligă, legume verzi, iaurt din ziua a doua, cartofi, untdelemn și în salate, multe

fructe, carne puțină.

În diskinezia rectala vom da alimente bogate în celuloză.

Tratamentul prin agenți chimici , fizioterapic :

a) masajul abdominal va fi făcut de un terapeut experimentat. El trebuie prelungit 4 – 6 săptămâni

și fiecare ședință va dura 10-20 minute, nu vom recomanda masaj în formele dureroase decât în

formele atone. Va fi început din fosa iliacă dreapta pe traiectul colonului și în direcția normală de

evacuare.

b) hidroterapia este întrebuințata în toate formele de constipație.

c) electroterapia o vom folosi în aplicațiuni de curenți galvanici și faradici.

d) clismele produc contracții intestinale în mod reflex prin distensia rectului și asimoidului.

Tratament medicamentos : supozitoare cu glicerina și ulei de parafină, dulcolax papaverina

suprima spasmul fibrelor musculare netede, magneziu și potasiu,Vit. B12,Vit. A

Tratamentul chirurgical este inevitabil în stările generatoare de constipații rebele la orice

tratament conservator, de exemplu ocluzie intestinală, perforații ale tubului digestiv, peritonite,

apendicită ori colecistita supurația, tumori, neoplasme, aderente, stenoze foarte strânse și în orice

caz de obstacol mecanic în tranzitul intestinal.

26

CAPITOLUL IV. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

CU CONSTIPAȚIE

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ ÎN SATISFACEREA CELOR 14 NEVOI

FUNDAMENTALE

1. NEVOIA DE A RESPIRA;

2. NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA;

3. NEVOIA DE A ELIMINA;

4. NEVOIA DE A SE MIŞCA, A PĂSTRA O BUNĂ POSTURĂ;

5. NEVOIA DE A DORMI, A SE ODIHNI;

6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA;

7. NEVOIA DE A-ŞI MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE

NORMALE;

8. NEVOIA A FI CURAT, A-ŞI PROTEJA TEGUMENTELE;

27

9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE;

10. NEVOIA A COMUNICA;

11. NEVOIA DE A ACŢIONA DUPĂ CREDINŢELE SALE ŞI VALORILE SALE;

12. NEVOIA DE A SE REALIZA;

13. NEVOIA DE A SE RECREEA;

14. NEVOIA DE A ÎNVĂŢA.

A.ÎNGRIJIRI GENERALE

1.Asigurarea condițiilor de spitalizareScopul spitalizării e vindecarea bolnavilor, de aceea trebuie create condiții care cresc capacitatea

de vindecare a organismului, forța de apărare și scoaterea bolnavului de sub eventualele influențe

nocive ale mediului în care trăiește. Saloanele trebuie să fie luminoase, bine aerisite, fără curenți

de aer. Temperatura salonului trebuie să fie de 18-20 ºC. Aerul trebuie să fie umidificat.

Asistenta își va petrece timpul în care nu are sarcini concrete de îngrijire printre bolnavi ; discută

cu ei încercând să le câștige încrederea și să stabilească o relație de comunicare cu bolnavii.

Această apropiere de bolnav o va ajuta la îndeplinirea sarcinilor de îngrijire, încurajând bolnavul

și înlăturând anexietatea pe care bolnavul o are.

2.Asigurarea condițiilor igienice a pacienților internați

Pregătirea patului și a accesoriilor lui

28

În condițiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav spațiul în care își petrece

majoritatea timpului și i se asigură îngrijirea. Accesoriile patului sunt : salteaua, 1-2 perne,

pătura, cearceaful, două fețe de pernă, mușama, aleza sau traversă.Atât patul cât și accesoriile lui

se vor păstra în condiții de curățenie.

Schimbarea lenjeriei de patMaterialele necesare pentru schimbarea lenjeriei de pat sunt : cearceaful de pătura, fețe de pernă,

cearceaf de pat, aleza, mușama, sac de rufe murdare.

3. Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientuluiPrin igiena bolnavului se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în scopul întreținerii

curățeniei, mucoaselor, tegumentelor și fanerelor, ceea ce reprezintă, în fond, și o modalitate de

apărare a organismului împotriva bolilor.

Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientuluiÎn efectuarea toaletei se va ține cont de anumite reguli și condiții :- ferestrele și ușile încăperii să fie închise.- temperature încăperii să fie de circa 18-20 ºC.- toaleta se face înainte de masă și nu după ce bolnavul a mâncat.- se evita baia prelungită și prea obositoare.- protejarea lenjeriei de pat ( dacă toaleta bolnavului se efectuează la pat ).Păstrarea tegumentelor și a mucoaselor într-o stare se asepsie e o condiție importantă în asigurarea

unei stării de bine și ea trebuie respectată.

4. Observarea poziției pacientului în patPoziția bolnavului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci și gradul de severitate a

îmbolnăvirii. Astfel dacă într-o îmbolnăvire ușoară bolnavul rămâne activ, într-una gravă

întâlnim poziție pasivă ( musculatură fără tonicitate, absența mișcărilor active ). Expresia feței

poate traduce unele stări ca : anexitate, durere, anorexie, deprimare.

Ea se manifestă în funcție de starea generală a bolnavului, și de aceea, expresia feței trebuie

urmărită permanent.

5.Captarea eliminărilor

29

Se va servi bolnavul cu bazinet ori de câte ori este nevoie.Asistenta va urmări numărul

scaunelor,consistentă,aspectul macroscopic.Constipația va fi combătută cu ajutorul clismelor sau

a laxativelor .

6.Supravegherea funcțiilor vitale

În îngrijirea bolnavului, asistenta medicală este obligată să-l supravegheze pentru a culege toate

datele privind starea generală și evoluția bolii acestuia, comunicând medicului tot ce a observat

la bolnav în cursul zilei sau nopții.

Astfel, asistenta va urmări: comportamentul bolnavului (faciesul), starea psihică, reactivitatea

generală (somnul), funcțiile vitale și vegetative ale organismului apariția unor manifestări

patologice.

Se vor măsura zilnic: pulsul, respirația, temperatura, tensiunea arterială și se va nota în F.O. sub

formă de grafic.

7.Alimentația bolnavului

O problemă importantă în îngrijirea bolnavului este alimentația. Alimentația bolnavului trebuie să

respecte următoarele principii:

-inlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului

  -asigurarea aportului de vitamine și săruri minerale necesare metabolismului normal;

-prevenirea unei evoluții nefavorabile în bolile latente, transformarea bolilor acute în cronice.

-respectarea unui orar regulat al meselor.

8.Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Administrarea medicamentelor se face cu punctualitate,deorece întârzierile pot provoca pacientului emoții

inutile.Tratamentul medicamentos se administrează la pat și se face numai la indicația medicului.

Tratamentul constipaţiei cu purgative sau ceaiuri laxative nu este de dorit deoarece folosirea

acestora pe termen lung agravează constipaţia prin "lenevirea" colonului. E necesar crearea

reflexului de scaun (defecaţie) la oră fixă (fie dimineaţa după micul dejun, fie seară după cină),

evitând grabă şi în condiţii de maximă concentrare, eventual recurgând la folosirea pe termen

scurt a supozitoarelor cu glicerină.Deasemenea,pacientului i se vor administra lichide pe cale

bucală sau parenterala.

9.Recoltarea de probe biologice pentru examene de laborator

30

După examenul clinic al bolnavului și formarea unui diagnostic prezumtiv, este necesar să se

precizeze diagnosticul pozitiv.

Acest lucru nu este posibil, întotdeauna numai pe baza examenului clinic ce necesită și o serie de

explorări paraclinice și de laborator.

În acest sens, pe F.O. medicul înregistrează investigațiile ce trebuie făcute bolnavilor și le

eșalonează în raport de urgență și importanța lor în precizarea diagnosticului.

B.INGRIJIRI SPECIFICE

1.Puncția venoasă

Definiție

Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de

puncție.

Scop

- Explorator 

- recoltarea sângelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,hematologice,

sreologice și bacteriologice

- Terapeutic

- administrarea unor medicamente sub forma injecției și a perfuziei intravenoase

- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale

- executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui

- sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune arterială

31

Locul punctiei- venele de la pliul cotului(cefalica și bazilica),în locul unde se formează un "M"

prin anastomozarea lor

- venele antebrațului

- venele de pe fata dorsală a mâinii

- venele subclaviculare

- venele femurale

- venele maleolare interne

- venele jugularei și epicraniene (de regulă se execută la sugar și copil mic)

Locul de execuție a puncției venoase

Pregătirea puncției

Materiale necesare

- pentru protecție se folosește o pernă elastică pentru sprijinirea brațului, mușama și aleza

- pentru a dezinfecta locul unde va fi executată puncția se folosește alcool medicinal și tampoane.

- se utilizează ace de 25-300 mm,diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (în fuctie de scop),

- seringi de capacitate, pense, mănuși chirurgicale.

Toate aceste materiale sunt de unică folosință.

Pregătirea pacientului

- Pacientul se așează într-o poziție confortabilă atât pentru el cât și pentru cel care execută

puncția (în decubit dorsal).

- Se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulația de

întoarcere la nivelul brațului,

- Brațul pacientului se așază pe pernița și mușama în abducție și extensie maximă, se

dezinfectează tegumentele și se aplică garoul la distanță de 7-8 cm deasupra locului unde se va

32

executa puncția, strângându-l astefel încât să oprească circulația venoasă fără a comprima artera.

- Este recomdat că pacientul să strângă pumnul, venele devenind astfel devind turgescente.

pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei 

pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului: 

se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută

puncţia (decubit dorsal) 

se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de

întoarcere la nivelul braţului 

se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă 

se dezinfectează tegumentele 

se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l astfel încât să

oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera 

se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente

Execuția puncției

- Asistentul medical îmbraca mănușile sterile și se așează vizavi de bolnav.

- Se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară

compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine.Se fixează seringă, gradațiile fiind în

sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între police și restul degetelor.

- Se pătrunde acul traversând, în ordine tegumentul - în direcție oblică,unghiul să fie de 30 de

grade, apoi peretele venos - învingandu-se o rezistență elastică până când acul înaintează în gol.

- În lumenul venei, se schimbă direcția acului 1-2 cm, și se controlează pătrunderea acului în

vena prin aspirație cu seringa.

- Se continua tehnică în funcție de scopul puncției venoase - precum injectarea medicamentelor,

recoltarea sângelui sau perfuzie.

- În caz de sângerare, se prelungește acul de puncție cu un tub din polietilena care se introduce în

vasul colector, garoul rămânând legat de braț

- După executarea puncției se îndepărtează stază venoasă prin desfacerea garoului și a pumnului.

- Se aplică tamponul îmbibat în soluție  dezinfectanta la locul de pătrundere a acului și se retrage

brusc acul din venă.

- Se comprimă locul puncției timp de 10 3 minute, brațul fiind în poziție verticală.

33

Accidente

În timpul puncției pot apărea câteva efecte adverse sau se pot declanșa accidente

- Hematom (infiltrarea sângelui în țesutul perivenos).Asistentul trebuie să intrevina și să retragă

acul, apoi să comprime locul puncției timp 1-3 minute

- Străpungerea venei (perforarea peretului opus).Se retrage acul în lumenul venei

- Amețeli, paloare, lipotimie

2.Recoltarea materiilor fecale pentru examenele de laboratorScopul/indicaţii - depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni;

- diagnosticarea bolilor infecţioase şi grastrointestinale;

- diagnosticarea parazitozelor intestinale;

- evaluarea eficacitătii tratamentului.

Modalităţi de recoltare -prelevarea din scaunul emis spontan;

-prelevarea spontană.

Tipuri de examene -examen coproparazitologic;

-examen bacteriologic (coprocultură);

Pregătirea pacientului – reguli generale

- se anunţă pacientul se explică scopul şi modul de derulare a procedurii;

- pentru copil se informează familia;

- se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea;

- se atenţionează pacientul să nu amesteste scaunul cu urina;

-  se informează pacientul în legătură cu regimul alimentar, durata acestuia dacă este necesar postul, dacă

trebuie sa ia purgativ;

- se instruieşte pacientul să-şi facă toaleta perianală.

Materiale necesarePentru toate tipurile de recoltare se pregatesc urmatoarele materiale:

- coprocultor steril;

- prosop de hârtie/hârtie igienică;

- ploscă;

- mănuşi de unică folosință.

34

a) Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologicRecoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de purgative uleioase sau

laxative pe baza de cărbune.

Pregătirea pacientului şi recoltarea - se întruieşte pacientul să-şi spele mâinile;

- se explică pacientul necesitatea folosirii mânuşilor;

- este intruit să elimine în ploscă sau într-un recipient curat (de exemplu oliţă la domiciliu);

-  recoltează cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente (circa 5gr) din diferite zone suspecte (mucozităţi,

produse nedigerate);

- se intoduce linguriţa coprocultorului în colector şi se închide;

- se îndepărtează mănuşile;

- se spală mâinile;

- se etichetează recipientul cu numele pacientului data, ora recoltării, examenul cerut;

- se trimite la laborator în maxim 4 ore de la recoltare;

- daca nu este posibil se pastrează la +4 grade celsius şi se trimite la laborator în maxim 24ore.

b) Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură (examen bacteriologic)Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care prelevarea trebuie făcută cât

mai aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament antimicrobian.

Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.

Prelevarea din scaun emis spontan - se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii fecale este frecventă;

-  se recomandă pacientului să folosească pentru defecare containere de unică utilizare din material plastic sau

carton care pot fi decontaminate sau îndepărtate cu uşurinţă după folosire;

- în lipsa acestora se foloseste un vas de metal dezinfectat prin fierbere;

- pacientul este instruit să nu urineze în vasul în care a defectat;

- se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod deosebit prelevarea fâcandu-se din

porțiuni lichide mucoase sau sarghinolente dacă există;

- cantitatea recoltată este 3-5 cm3;

- se recomandă în infecţii la purtătorii de shigella sau sallmonela: prelevarea se poate face cu sonda Nelaton sau

cu tampoane adecvate.

3.Tehnica măsurării şi notării tensiunii arteriale

35

TENSIUNEA ARTERIALĂ: - reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra

pereților   arteriale.Tensiunea scade de la centru spre periferie.

-     Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie asupra inimii şi

rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.

Elemente de evaluat:

          -Tensiunea arterială sistolică (cea maximă)

          -Tensiunea arterială diastolică ( cea minimă).

Materiale necesare:

          -Aparat pt măsurarea tensiunii arteriale: cel cu mercur, cel cu manometru, oscilometru

PACHON

          -Stetoscop biauricular

          -Tampon de vată

          -Alcool

          -Creion sau pix cu mină roşie.

Metodă de determinare:

          -Palpatorie şi auscultatorie.

Intervenţiile asistentei pentru metoda auscultatorie:

          -Pregătirea psihică a pacientului.

          -Asigurarea repaosului psihic şi fizic timp de 15 minute

          -Spălarea pe mâini

          -Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în extensie).

          -Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei.

          -Se introduc olivele stetoscopului în urechi.

         -Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia

zgomotelor pulsative.

36

          -Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se percepe

primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime.

          -Se reţine valoarea indicată de coloană de mercur sau a manometrului pentru a fi consemnată.

          -Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.

         -Se reţine valoarea indicată de coloană de mercur sau de acul manometrului. În momentul în

care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.

          -Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie.

Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de mercur. Se unesc

liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte documente medicale

se înregistrează cifric.

          -Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrană de alcool.

Pentru metoda palpatorie:

          -Determinarea se face prin palparea arterei radiale.

          -Nu se foloseşte stetoscopul

          -Etapele sunt identice, urmărim pulsul.

          -Dezavantajul: obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.

 

4.Tehnica măsurării şi notării pulsului

Pulsul  reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi este

sincronă cu sistola ventriculară.

Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi amplitudine. Locurile

unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan

osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.

Materiale necesare:

37

          -Ceas cu secundar

          -Creion sau pix cu mină roşie.

Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului.

          -Pregătirea pshihică a pacientului:

          -Asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute.

          -Se spală pe mâini

          -Reperarea arterei

          -Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei.

          -Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.

         -Numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut.

          -Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare

linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea

anterioară cu o linie pentru obţinerea curbei.

         -Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului.

5.Tehnica măsurării şi notării respiraţiei Definiție - A respira reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător,

necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din

arderile celulare.

Are ca scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite complicaţii:

         - Tipul respiraţei

         - Amplitudinea miscărilor respiratorii

        - Ritmul şi frecvenţa.

Materiale necesare:

         - Ceas cu secundar

         - Foaie de observaţie

          -Creion sau pix de culoare verde

38

Intervenţiile asistentei:

          -Aşezăm pacientul în decubit dorsal (pe spate) şi nu-i explicăm tehnica ce urmează s-o

efectuăm.

          -Plasăm mâna cu faţa palmară pe torace şi numărăm inspiraţiile timp de un minut: ritmul,

aplitudinea. Se notează cu pix verde. Cum se notează pe foaia de temperatură: valoarea este

înscrisă pe fiecare linie orizontală.

Frecvența respirației

- reprezintă numărul de respirații pe minut

- este influențată de vârstă și sex

6.Tehnica măsurării şi notării temperaturii Temperatura corporală - se definește ca fiind echilibrul între procesele de termogeneza

(producerea de căldură de către organism) și termoliza (cedarea de către organism , înspre

mediul înconjurător a excesului de căldură).

Febra = Hipertermia = Pirexie = creșterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru vârsta, sex

și status hormonal.

Subfebrilitate - temperatura peste 37,5 - 37,8oC.

Febra - temperatura centrală peste 38 grade Celsius.

Hiperpirexie -T > 39oC.

Scop

evaluarea funcției de termoreglare și termogenezaLocuri de măsurare

- cavităţi semiînchise:

axila, plica inghinală, cavitatea bucală;- cavităţi închise:

rect,

39

vagin. Materiale necesare:

termometru maximal,electronic,auricular casoleta cu tampoane de vată şi comprese sterile, recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %), tăviţa renală, flacon cu alcool medicinal, ceas, foaie de observaţie, pix de culoare albastră , carnețel individual. Intervențiile asistentei

- pregătirea materialelor lângă pacient

- pregătirea psihică a pacientului

- spălarea pe mâini

- se șterge cu o compresă cu alcool, se scutură

pentru măsurarea în axila- se așază pacientul în DD sau în poziție șezând

- se ridică brațul pacientului

- se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului

- se așează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele

- se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui

- dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul va fi menținut în această poziție de

către asistentă

- termometrul se menține timp de 10 min-pentru termometrul maximal

- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad mai

joasă decât cea centrală

pentru măsurarea în cavitatea bucală

40

- se introduice termometrul în cavitatea bucală, sub limba sau pe latura externă a arcadei dentare

- pacientul este rugat să închidă gura și să respire pe nas

- se menține termometrul timp de 5 min

- măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicata la: copii, pacienți agitați, la cei cu

afecțiuni în cavitatea bucală;

- pacientul nu va consuma lichide reci sau calde și nici nu va fuma cu cel puțin 10 min înainte de

determinarea temperaturii

pentru măsurarea rectală- se lubrefiaza termometrul

- se așează pacientul în DL, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea

- se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de rotație și înaintare

- termometrul va fi ținut cu mâna tot timpul măsurării

- se menține termometrul 3 min

- copiii mici sunt așezați în DD, cu picioarele ridicate sau în DV

- temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5 grade

- măsurarea temperaturii în rect este contraindicata la pacienții agitați și la cei cu afecțiuni rectale

Se notează valoarea obținută pe foaia de temperatura:

- notarea unui punct pe verticală, corespunzător datei și timpului zilei, socotind, pentru fiecare linie

orizontală a foii, 2 diviziuni de grad

- se unește valoarea prezenta cu cea anterioară pentru obținerea curbei termice

- temperatura  prezintă oscilații patologice: hipotermie , hipertermie

7.Administrarea medicamentelor Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilități ale asistentei. Pentru a

asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă și corectă, asistenta trebuie să fie

familiarizată cu indicațiile, dozările și efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul

41

trebuie interogat înaintea fiecărei administari despre eventualele reacții alergice din trecut la

substanța respective.  

Asistenta trebuie să aibă cunoștințele și abilitățile de a minimiza anxietatea pacientului și de

maximize eficienta medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)

Căile de administare a medicamentelor:

Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:

· calea de administare mucodermică: administrare oculară, vaginala, nazală, auriculară,

transdermală (prin absorbție), orofaringeal (inhalații)

· calea de administare enterală: absorbția medicamentelor prin tractul gastrointestinal

· calea de administrare parenterală: injecții sau perfuzii intradermale, subcutanate, intramusculare,

intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale

· cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul

sondei endotraheale

· cale de administare epidurala: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide)

printr-un cateter introdus peridural

· calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente în spațiul pleural.

Calea de administare a medicamentului determina efectele acestuia. De exemplu,

medicamentele administrate intravenos acționează instant deoarece intra imediat în circulația

sangvină. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenous pentru a determina un răspuns

imediat și constant.

Prevenirea erorilor în admnistarea medicației:

Înaintea administrării oricărei medicații aceasta trebuie comparată cu medicația prescrisă de medic

din foaia de observație.

Se va verifica mental regula celor cinci "p”:

42

· pacientul potrivit

· medicamentul potrivit

· doza potrivită

· calea de administare potrivită

· timpul (oră) de administare potrivit.

Intodeauna se va verifica și data expirării fiecărui medicament pe care îl vom administra.

Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul pacientuli, apariția

efectelor adverse, trebuie notificate corect și eligibil în planul de îngrijire cu semnătură

asistentei. 

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Deoarece medicamentele cu cale de administrare orală sunt cele mai lipsite de risc, mai ieftine şi mai

convenabile ca mod de administrare, o mare parte din tratamentele medicamentoase se adminstrează pe

această cale.

Astfel, pe această cale se pot administra tratamente sub formă de: tablete, capsule, siropuri, elixiruri,

suspensii, uleuri, granule etc. Unele necesită preparare specifică înainte de adminstrare: uleiurile,

suspensiile, granulele.

De cele mai multe ori, medicaţia orală este prescrisă în doze mai mare decât echivalentul său parenteral,

deoarece, după absorbţia în tractul gastrointestinal, o parte din medicaţie este distrusă de ficat şi eliminată

înainte de a intra în circulaţia sistemică.

Dozele medicamentoase orale normale pentru un adult pot fi periculoase pentru un vârstnic sau copil.

Tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienţilor inconştienţi, celor care prezintă vărsături, cât şi

celor care din diverse motive nu pot înghiţi.

Materiale necesare:

-medicaţia prescrisă

-recipient pentru medicamente

-pahar apă sau suc pentru copii

Administrare:

43

-se verifică cu atenţie medicaţia prescrisă de medic şi se compară cu cea primită de la farmacie

-se spală măinile

-se verifică data expirării medicamentelor

-se confirmă identitatea pacientului

-se verifică starea pacientului (conştientă) şi semnele vitale. O schimbare în starea acestuia poate justifica

schimbarea sau anularea medicaţiei (de exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient

care prezintă hipotensiune)

-se administrează medicaţia împreună cu apa sau alt lichid adecvat

-siropurile nu se administrează cu apa pentru a nu le diminua efectul

-dacă este necesar, se vor sfărâma tabletele pentru a facilita înghiţirea lor

-se va sta lângă pacient până când acesta va înghiţi medicamentul şi dacă este nevoie, se va verifica

deschizându-i gura.

-Se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim 1 oră

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INTRARECTAL

Medicamentele care se administrează intrarectal pot fi supozitoarele şi unguentele.

Supozitoarele sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori sub formă de con, constituite pe bază de

unt de cacao sau glicerină. Se administrează pentru a stimula peristaltismul intestinal şi defecaţia, sau

pentru a reduce durerea şi iritaţiile locale. De asemenea, ele conţin antitermice. Se topesc la temperatura

corpului şi sunt absorbite lent.

Deoarece inserţia de supozitoare intrarectal stimulează nervul vag, această procedură este contraindicată la

pacienţii cu aritmii. De asemenea, este contraindicată la pacienţii care au suferit recent intervenţii

chirurgicale recente în zona rectului sau prostatei.

Materiale necesare:

-supozitoarele rectale sau tubul de unguent cu un aplicator special

-mănuşi

44

-lubrefiant

-comprese

Pregătirea echipamentului:

-supozitoarele se vor păstra la frigider până în momentul administrării, deoarece ele se topesc la

temperatura camerei şi se înmoaie, fiind dificil de introdus

Administrare:

-se verifică medicaţia prescrisă de medic, ca să corespundă cu cea ridicată de la farmacie

-se verifică data de expirare a medicamentelor

-se spală mâinile

-se confirmă identitatea pacientului

-se explică procedura

-se asigură intimitate

Administrarea supozitoarelor:

-pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul flectat (Poziţia

Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră

-se pun mănuşile, se scoate supozitorul şi se lubrefiază cu un lubrefiant pe bază de apă

-se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul

-se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce anxietatea şi

disconfortul în timpul inserţiei

-folosind indexul de la cealaltă mână se va introduce supozitorul aproximativ 7 cm până trece de sfincterul

anal intern

-se indică pacientului să stea în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult supozitorul( de exemplu, un

supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei trebuie ţinut cel puţin 20 de minute pentru a-şi face

efectul)

-dacă este cazul se presează pe anus cu comprese până când urgenţa de defecaţie trece.

45

Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:

-se pun mănuşile

-pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a aplica unguentul

-pentru adminstrare intrarectală se ataşează aplicatorul la tub şi se lubrefiază

-pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul flectat (Poziţia

Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră

-se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul

-se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce anxietatea şi

disconfortul în timpul inserţiei

-se introduce cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic

-se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul

-se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent

-se detaşează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi pacient)

8.  CLISMELE (Spălătura intestinală)  Clima evacuatorie

Scop/indicaţii: - pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi cardiologice;

- pregătirea pentru intervenţii chirurgicale;

- evacuarea conţinutului rectal în caz de constipaţie.

Materiale necesare - de protecţie:

- paravan;

- muşama;

- aleză;

- învelitoare;

46

- mănuşi de unică folosinţă;

- pentru clismă:

- irigator, tub de cauciuc lung de 1,5-2 m;

- canulă rectală sterilă;

- pară de cauciuc pentru sugar;

- tăviţă renală;

- ploscă;

- apă caldă (35-37°) 500-1000 ml pentru adulţi, 150 ml pentru copii, 50-60 ml pentru sugari;

- stativ pentru irigator;

- materiale pentru creşterea efectului purgativ: sare (1 linguriţă la 1 l de apă), ulei de ricin (4

linguri la 1 l apă), glicerină (40 gr. la 500 ml apă), săpun (1 linguriţă rasă la 1 l apă);

- vaselină pentru lubrifierea canulei;

- comprese sterile.

Pregătirea pacientului - se anunţă pacientul;

- se explică derularea procedurii;

- se asigură pacientul de respectarea pudorii;

- se alege poziţia în funcţie de starea generală:

- decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate şi coapsele depărtate;

- decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept flectat;

- genupectorală

- se izolează patul cu un paravan;

- se protejează cu aleză şi muşama.

Efectuarea proceduriiEste în funcţie de tipul de clismă:

- clismă evacuatorie simplă;

- clisma înaltă;

- clisma prin sifonaj;

-clismă uleioasă;

47

-clisma purgativă.

a) Clisma evacuatorie simplă - se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul (la nevoie se aplică o pensă);

- se verifică temperatura apei;

- se umple irigatorul;

- se deschide robinetul şi se elimină aerul după care se închide din nou;

- se lubrifiază canula cu vaselină folosind comprese de tifon;

- se fixează irigatorul pe stativ;

- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi;

- se îndepărtează fesele pacientului şi se introduce canula prin anus în rect cu vârful orientat

spre partea anterioară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului);

- se introduce canula 10-12 cm în lumenul rectului;

- se deschide robinetul sau pensa si se ridica irigatorul la aproximativ 50 cm pentru a favoriza

scurgerea lichidului;

- se vorbeşte cu pacientul şi este rugat să inspire adânc, să se relaxeze şi să reţină soluţia 10-15

minute;

- dacă pacientul acuză durere se coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului;

- se închide robinetul înainte de terminarea lichidului (pentru a nu pătrunde aer);

- se îndepărtează canula şi se pune în tăviţa renală;

- se schimbă poziţia pacientului în de decubit lateral drept, decubit dorsal pentru ca apoi să

pătrundă mai profund;

- se captează scaunul în ploscă sau se elimină la toaletă.

b) Clisma înaltă - se efectuează la fel ca şi clisma simplă;

- se înlocuieşte canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon la o

profunzime de 30-40 cm;

- irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a creşte presiunea apei;

- temperatura apei este mai scăzută (15-16°C) pentru a creşte efectul purgativ.

c) Clisma prin sifonaj - se efectuează pentru îndepărtarea, exudatelor, puroiului de pe suprafaţa mucoaselor;

- canula este înlocuită cu o sondă de 35-40 cm lungime cu diametru de 1,5 cm prevăzută cu

48

orificii;

- irigatorul se înlocuieşte cu o pâlnie de 1,5 l;

- se pensează tubul de cauciuc lângă canulă;

- se lubrifiază canula (sonda) şi se introduce prin mişcări de rotaţie până în colonul sigmoid;

- se ridică pâlnia la înălţimea de 1 m şi se dă drumul apei;

- se realizează sifonajul de 5-6 ori până se elimină apă curată.

d) Clisma uleioasă - se folosesc aproximativ 200 ml ulei încălzit la 37°C care se introduce lent, în 15-20 minute;

- se menţine uleiul în rect 6-12 ore;

- se execută seara, eliminarea se face dimineaţa;

- se foloseşte în constipaţii cronice, fecalom;

- se protejează lenjeria de pat, existând posibilitatea eliminării necontrolate a scaunului.

e) Clisma purgativă - efectul se bazează pe crearea unui mediu hiperton, atrage apa din ţesuturi şi formează un

scaun lichid uşor de eliminat;

- se foloseşte o soluţie concentrată (250 ml apă cu 2 linguri MgSO4);

Îngrijirea pacientului după procedură - se face toaleta regiunii duale pentru a îndeparta vaselina;

- se așeaza pacientul comod;

-se învelește pacientul;

-se aerisește salonul;

Incidente, accidente:  În efectuarea unei clisme pot apărea o serie de incidente şi accidente care pot ţine atât de

substanţa introdusă, cât şi de tehnica şi materialele folosite:

- teneseme rectale, datorită introducerii bruşte a unei cantităţi mari de lichid, a unei soluţii

hipertone ce irită mucoasa sau a unei soluţii reci

- dureri abdominale produse de introducerea unei cantităţi prea mari de lichid în colon sau la o

temperatură mult scăzută faţă de cea a corpului

- sângerări produse prin efracţii ale mucoasei anale

- perforaţii ale peretelui rectal 

49

9.PERFUZIA INTRAVENOASĂ Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

 Scop:

-hidratarea şi mineralizarea organismului;

-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;

-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;

-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterală.

-alimentarea pe cale parenterală

 Pregătirea materialelor

- tava medicală

- trusa pentru perfuzat

-solutii prescrisă

- garou

- tăvița renală;

- stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;

- 1 - 2 seringi

- o pernă mușama;

- o pensă hemostatică;

- comprese sterile;

- antiseptic pentru tegument

- romplast;

- foarfece;

 Pregătirea echipamentului:

-se verifica data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul și tipul soluțiilor

-se verifica aspectul lor( să nu fie tulburi, precipitate etc)

-se agată soluția în stativ

-se înlătura  capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat porțiunea unde

va fi introdus perfuzorul

- se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă acest lucru este

indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă

50

- se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul său de nimic

pentru a-l păstra steril

- se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până se umple jumătate

- se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăvița până când nu

mai este nici o bulă de aer

- dacă soluția este în flacon de sticlă va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru că ea să curgă.

Dacă este în pungă de plastic nu este nevoie.

- se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează perfuzorul la

ac/branula

- se etichetează flaconul de soluție cu data și ora administrării

Pregătirea psihică și fizică a bolnavului

-I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.

-Se așează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebrațul în extensie și

pronație.

Efectuarea perfuziei

-spalarea pe mâini cu apă și săpun,mănuși

-se examinează calitatea venelor.

-se aplica garoul de cauciuc la nivelul brațului.

-se aseptzeaza plica cotului cu alcool.

-se cere bolnavului să închidă pumnul

-se efectuează puncția venei alese.

-se verifică poziția acului în venă

-se îndepărtează garoul și se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.

-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă și se reglează viteza de

scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcție de necesitate.

51

-se fixează cu leucoplast amboul acului și porțiunea tubului învecinat acestuia, de piele

bolnavului

-se supraveghează permanent starea bolnavului și funcționarea aparatului.

Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercita o persiune asupra venei puncționate

cu un tampon îmbibat în soluție dezinfectantă și printr-o mișcare bruscă, în direcția axului

vasului, se extrage axul din venă.

Se dezinfectează locul puncției , se aplică un pansament steril și se fixează cu romplast.

Îngrijirea bolnavului după tehnică

-Se așează bolnavul confortabil în patul său.

-Se administrează bolnavului lichide călduțe ( dacă este permis).

-Se supraveghează bolnavul.

 Reorganizarea locului de muncă

-se notează în foaia de observație dată, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

Incidente-accidente:

-hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut:

tuse, expectorație, polipnee, creșterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe

complet, se injectează cardiotonice.

-embolie pulmonara prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin: eliminarea

aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea completă a

flaconului

-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea și apariția de frisoane.

-coagularea sângelui pe ac sau canula-se previne prin introducerea pe lumen a soluției de

heparină

-revarsarea lichidului perivenos-flebita-durere,crește temperatura tegumentului,eritem de-a

lungul venei-se anunța medicul

-lichidul nu se scurge deși acul este în: vene se verifică poziția acului,se mobilizează puțin,se

verifică presiunea lichidului.

10.PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU INVESTIGAȚII RADIOLOGICE

a.Colonoscopia: examenul vizual direct al colonului, cu ajutorul unui colonoscop flexibil; se

vizualizează colonul sigmoid, descendent, transvers şi ascendent până la cec.

52

Colonoscopul : tub din fibre optice flexibile, lung de 135-185 cm; el se poate adapta şi la camera

video, cu urmărirea imaginilor obţinute pe un ecran TV.

Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare

- muşama, aleză, comprese mici sterile, casoletă cu câmpuri sterile, mănuşi de cauciuc, pensă de

biopsie, recipiente pentru prelevări histologice, colonoscop cu sursă de lumina şi sistem de aspiraţie,

vaselină, silicon pentru lubrifiere, recipient cu apă pentru curăţirea colonoscopului după utilizare;

recipiente cu substanţe pentru dezinfecţia aparatului (glutaraldehidă, CIDEX, alcool 90º)

- medicamente pentru sedarea pacientului

Pregătirea psihică şi fizică a pacientului

- se explică pacientului necesitatea investigaţiei

- este încurajat şi se informează pacientul despre tehnica utilizată, durata investigaţiei, efectele

neplăcute (senzaţia de presiune, durere)

- se explică scopul pregătirii fizice, în vederea golirii şi curăţirii complete a colonului de materii

fecale şi mucus, care ar împiedica examinarea

Pregătirea fizică:

- trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte două clisme evacuatoare simple,

înalte, la interval de o oră, cu câte doi litri apă călduţă; ultima clismă se face în dimineaţa

examinării, cu 3-4 ore înainte

- în prima şi în a 2-a seară de pregătire, se administrează un purgativ

- în cele trei zile de pregătire, pacientul va ingera doar lichide

- la nevoie, i se pot administra lichide prin perfuzie i.v., în scopul combaterii sau prevenirii

deshidratării - seara, înaintea examinării, se dă un somnifer

- în dimineaţa examinării, i se administrează 1 fiola diazepam ş i scobutil, cu 30-60 de minute

înaintea începerii colonoscopiei

Participarea la colonoscopie

- sunt necesare două asistente:

- asistenta I linişteste pacientul, îl solicită să coopereze şi, pe cât posibil, să se relaxeze

(informarea anterioară îl face mai cooperant şi mai tolerant faţă de efectele neplăcute ale

tehnicii)

- urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului

53

- îl aşează în decubit lateral stâng, cu genunchii flectaţi, şi este acoperit cu un câmp steril,

prevăzut cu un orificiu central (în timpul examinării, la solicitarea medicului, poziţia

pacientului poate fi schimbată dintr-un decubit în altul, pe măsură ce sonda înaintează)

- asistenta II verifică colonoscopul, asigurându-se că este adaptat corect la sursa de lumină şi că are

insuflaţia şi aspiraţia bună

- lubrifiază vârful tubului (colonoscopului) cu vaselină şi îl introduce, încet, în anus

- asistenta va avea grijă să nu ajungă vaselină pe lentilă, fapt care ar împiedica vizibilitatea;

- pe măsură ce medicul are vizibilitatea traiectului lumenului colonic stâng, asistenta, la

solicitarea acestuia, avansează tubul încet, în lumenul colonului;

- în acest timp, asistenta I se ocupă de pacient, supraveghindu-l şi explicându-i cum să

coopereze.

Îngrijirea pacientului după tehnică - se efectuează toaleta regiunii anale, imediat după

îndepărtarea tubului, îndepărtându-se mucozităţile şi resturile substanţei lubrifiante

- se transportă pacientul la salon, la patul său

Pregătirea produselor pentru laborator - dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se

pregătesc materialele pentru laborator (se completează buletinul de recoltare cu datele de

identitate ale pacientului şi examenul cerut) şi se transportă imediat la laborator.

Reorganizarea locului de muncă - se curăţă mecanic colonoscopul, se spală bine şi se

pregăteşte pentru sterilizare.

- deoarece unele piese ale colonoscopului nu pot fi sterilizate la autoclav, în cutia aparatului se

păstrează permanent 10-15 tablete de formol

- piesele care nu se pot steriliza, le dezinfectăm cu Glutaraldehidă sau CIDEX şi alcool de 90° .

Incidente şi accidente: sângerare, dureri abdominale violente, care opresc investigaţia, perforaţie,

tahicardie, stop cardiac reflex.

Contraindicaţii: în operaţii abdominale recente, în cursul diverticulitei acute sau al colitelor

ulcerative, herniilor ombilicale, în ascite masive sau la persoane confuze necooperante.

b.Examinarea radiologică a colonului cu bariu

54

Opacifierea se face:

- pe cale bucală (descendentă) după examinarea segmentelor superioare (stomac, intestin)sau

după administrarea unei doze de substanţă de contrast cu 8-10 ore înainte de examen;

- pe cale ascendentă prin administrarea substanţei de contrast prin clisma baritată la serviciul de

radiologie.

Pregătirea materialelor - materiale pentru clisma, sonda Strauss;

- substanţă de contrast din care se pregăteşte suspensia (300-500 gr BaSO4/1000-1500ml apă uşor

încalzită sau 200 gr BaSO4 + bolus alba 300gr/ 1000ml apă caldă).

Pregătirea pacientului - este anunţat cu 2-3 zile înainte, explicându-i importanţa respectării regimului alimentar de

crutare (neexcitant, nefermentiscibil, neflatulent) format din: brânză de vaci, smântână, ouă

fierte, carne slabă fiartă, orez fiert, paine uscată;

- cu o zi înainte se administrează regim semilichid, consumă un pahar de lichid pe oră fară

lactate;

- în ziua examenului pacientul nu manancă, nu bea, nu fumează;

- în cursul după-amiezii se face o clismă evacuatoare şi apoi se administrează două linguri de ulei

de ricin. În conformitate cu protocolul unităţii se poate proceda şi altfel.

Participarea asistentului medical la procedură- cu respectarea normelor impuse la serviciul de radiologie, clisma se face pe masa de examen,

suspensia fiind introdusă lent pentru a reduce senzaţia de defecaţie;

- se închide rectul cu sonda Strauss;

- se efectuează examen radioscopic (irigoscopie) sau radiografic(irigografie) punându-se în

evidenţă modificari anatomice (polipi, dolicocolon, tumori).

c. RectosigmoidoscopiaRectosigmoidoscopia este endoscopia porţiunii inferioare a intestinului gros.

Scop/indicaţii: - vizualizarea de hemoroizii, polipi intestinali, colită ulceroasă, boala Crohn, sindromul colonului

iritabil;

55

- recoltarea unor fragmente pentru biopsii.

Materiale necesare - rectosigmoidoscopul;

- vaselină sterilă;

- tampoane de vată;

- mănuşi sterile;

- câmp steril cu orificiu central;

- soluţie saturată de MgSO4;

- mediu de cultură pentru examene bacteriologice;

- pensă pentru biopsie;

- pensă anatomică;

- flacon cu formol pentru fragmentul de biopsie.

Pregătirea pacientului - pacientul consumă un regim alimentar fără reziduri: se evită legumele (conţin fibre şi cresc

deşeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată, sosuri;

- se face clisma evacuatorie înaltă;

- cu 2-3 ore înaintea examenului se face o nouă clismă înaltă sau prin sifonaj pentru a îndepărta

complet resturile de materii fecale şi exudatele patologice;

Participarea asistentului medical la procedură - se dezbracă regiunea inferioară a corpului;

- se aşează pacientul în poziţie genupectorală cu uşoară lordoză a regiunii lombare;

- se acoperă pacientul cu un câmp steril cu deschidere centrală în zona anusului;

- se unge tubul rectoscopului cu vaselină;

- se oferă medicului mănuşi sterile pentru a efectua un tuseu rectal, apoi se oferă alte mănuşi

sterile pentru a manevra rectoscopul;

- medicul introduce rectroscopul după ce a fost lubrifiat;

- se insuflă aer dacă medicul solicită;

- se pregătesc tampoane cu sulfat de magneziu şi se oferă medicului şi dacă le solicită în vederea

combaterii spasmelor din zonele examinate;

- dacă este nevoie, resturile de materii fecale sunt îndepărtate cu tampoane uscate;

- se preiau produsele recoltate şi se pregătesc pentru a fi trimise la laborator.

56

Îngrijirea pacientului după procedură - se face toaleta regiunii anale;

- se îndepărtează mucozitățile și resturile de substanță lubrifiantă;

- dacă s-a efectuat biopsie, este posibil să se observe o ușoară sângerare;

- se anunță medicul în caz de sângerare, febră sau durere mare.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA CAZURILOR

CAZUL NR. 1

Unitatea sanitară: Spitalul Județean Sf.Apostol AndreiJudeț:GALAȚISecția: Chirurgie 1

57

CULEGEREA DATELORNume: P Prenume: C. Sex : MVârsta : 52 aniNaționalitatea :românData internării: 15.03.2015Data externării: 19.03.2015Situația familială: necăsătorit.Domiciliul: Localitate GalațiOcupația: salariat.Motivul internării: burelete hemoroidale, procidențe ulcerate sângerânde, dureri anorectale, constipație.Istoricul bolii: debut insidios cu dureri anorectale și apariția unor burelete hemoroidale care

în timp au devenit ulcerate.

Diagnostic la internare: hemoroizi sângerânzi.

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:       neagă boli infecto-contagioase: TBC

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:       fără importanță.

ANTECEDENTE PERSONALE, FIZIOLOGICE ȘI PATOLOGICE:      neagă alte afecțiuni.

INFORMAȚII FIZICE Greutate: 80 kgÎnălțime: 1.65 mAspectul și culoarea tegumentelor: normale.Aspectul gurii: normală.Aspectul buzelor: normal colorate.Aspectul ochilor: încercănați.Aspectul nasului: normal.Aspectul dinților: îngrijiți.Aspectul limbii: normal.Probleme vizuale: nu prezintă.

58

Probleme auditive: nu prezintă.Semne particulare: nu are.Aspectul și culoarea tegumentelor: normală.Sistem muscular: normoton, normochinetic.Sistem ganglionar: nepalpabil.Sistem osteo-articular: clinic normal.Aparat respirator: torace simetric normal conformat.R=17r/min.Aparat cardiovascular: AV 84 / `, T.A. 120/80mmHgAparat digestiv: abdomen suplu nedureros, dureri anorectale.Bureletele hemoroidale, procidențele ulcerate sângerânde la ora 11 și 7 în poziție genu-pectorala.Aparat uro-genital: rinichi nepalpabili, micțiuni fiziologice.Sistem nervos, endocrin, organe de simț: normale.Semne particulare : nu prezintă.Aspectul și culoarea tegumentelor: normale.Mobilitatea articulațiilor: mobile.Alimentația : deficit alimentar.Apetit: prezent.Număr mese: 2-3 pe zi.Alimente preferate: carne și preparate din carne, pizzaLichide preferate: Coca – Cola,Pepsi, berea.Alte probleme: alimente pe care nu le poate consuma: nu are.Regim hidric: (hidric, hipocaloric, hipoglucidic, hiperproteic) servește masa singur.Scaun: wc; aspect: păstos, omogen, 1 la 3 zile=constipație.Urina : wc; aspect clar, transparent, culoare galben deschis, miros caracteristic, nr. 6-7 pe zi.Obișnuințe de igienă individualăSe spală și se piaptănă singur. Se îmbrăca și se dezbraca singur.Se spala pe dinți singur.Își realizează toaleta singur.Obișnuințe privind odihnăProbleme privind somnul: nu are.Activitatea fizică: nu are pe durata spitalizării.Preocupări: cititul.

59

Informații medicaleAlergii: nu prezintă.Tratamentul actual: algocalmin , fenobarbital ,Proctalog , Detralex:, Perfuzie cu soluție

Ringer . Glucoza 10%.

DIAGNOSTICE DE NURSING

1. Alterarea funcției de eliminare a scaunului cauzată de alimentația neadecvată manifestată

prin absența scaunului de mai multe zile, dificultate în a defeca, scaune tari și rare.

2. Sentiment de tensiune și de inconfort resimțit de pacient cauzat de durere și de neadaptare la

rolul de pacient manifestat prin agitație, neliniște, insomnie, nervozitate.

3. Alterarea modului de somn cauzată de durere manifestată prin treziri frecvente, timpurii,

somn agitat.

4. Alterarea tegumentelor și a mucoaselor datorită procesului inflamator cauzat de lipsa de

cunoaștere a îngrijirilor preventive și curative a leziunilor pielii manifestate prin hemoroizi,

fisuri anale, roșeață, ulcerație.

5. Alterarea stării de nutriție cauzată de lipsa cunoaștere a nevoilor de hidratare a organismului ,

singurătate manifestată prin consumarea de alimente și băuturi interzise,omisiuni ale meselor,

mese neechilibrate.

6. Alterarea confortului, din cauza durerii manifestată prin incapacitatea de a îndeplini

pe deplin o activitate .

CAZUL NR. 2Unitatea sanitară: Spitalului Județean Sf.Apostol AndreiJudețul :GALAȚISecția: Chirurgie Salon: 5

CULEGEREA DATELOR

Nume: N.Prenume:MSex:M.

60

Data nașterii: 25.02.1961Vârsta: 46 aniNaționalitate: romanăData internării: 18.04.2015

Data externării: 24.04.2015

Situația familială: căsătorit, 2 copii

Domiciliul: Galați

Ocupația: muncitor

Motivele internării: Pacientul ajunge la spital, de urgență în dată de 18.04.2015, la ora 10, cu

stare de șoc, paloare, facies anxios, durere puternică în epigastru, tulburări de tranzit intestinal,

cu greață și vărsătura.

Istoricul bolii: Boala debutează în plină sănătate aparentă. În urmă cu o seară domnul N.M.

servește o masă bogată și mult alcool. Spre seară starea generală se alterează, apar dureri

insuportabile în etajul superior al abdomenului cu iradiere în umărul stâng, greață și vărsături

masive. Spre dimineață apar transpirații reci, paloare, oligurie și se instalează starea de șoc.

Diagnostic la internare: Pancreatita acută.

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

Ø neagă boli infecto-contagioase: lues și TBC

Ø nu prezintă alergii medicale, alimentare sau cu alergeni.

ANTECEDENTE HEREDO - COLATERALE:

Mama-se numește N.O.,are 71 ani, este casnică, cunoscută cu ulcer duodenal, H.T.A.; a

avut 2 sarcini și 3 avorturi;

Tatal-se numește N.I., are 78 ani, este fost pensionar, cunoscut cu H.T.A., alcoolism

cronic și tulburări de comportament.

Frate – fără importanță

ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE:

61

Ø la 14 ani a suferit o fractură deschisă de humerus drept, în urma căreia a rămas cu

o cicatrice chirurgicală de 18 cm.

INFORMAȚII FIZICE:

Greutate: 85 Kg

Înălțime:1,78 m

Aspectul și culoarea tegumentelor: marmorate

Aspectul gurii: buze cianotice

Aspectul limbii: normal colorată

Aspectul nasului: normal

Aspectul ochilor: încercănați, verzi

Aspectul dinților: dentiție completă

Aspectul părului: scurt îngrijit

Probleme vizuale: nu prezintă

Probleme auditive: nu prezintă

Semne particulare: nu prezintă

Aspectul și culoarea tegumentelor: marmorate

Sistem musculo-adipos: slab reprezentat

Sistem ganglionar: nepalpabil

Sistem osteo-articular: integru

Aparat respirator: torace normal conformat, R=17r/min.,sonoritate pulmonară normală,

murmur vezicular prezent;

Aparat cardio-vascular : cord în limite normale, zgomote cardiace ritmice,

TA=160/60mmHg, P=63p/min.

Aparat digestiv : abdomen meteorizat, difuz, sensibil la palpare, cu tranzit intestinal încetinit,

un scaun la 2-3 zile; tulburări dispeptice, pancreas mărit de volum;

Aparat urogenital: oligurie, loje renale libere nedureroase.

62

Semne particulare: cicatrice la brațul drept

Aspectul și culoarea tegumentelor: normală

Mobilitate articulara: bună

Percepție senzorială: prezenta

Stare emoțională:anxietate

Obișnuințe în legătură cu igiena:

Bolnavul este curat și îngrijit ,igiena individuală efectuând-o singur în fiecare dimineață.

Obișnuințe în legătură cu alimentația:

Pacientul mănâncă mult, mai ales alimente cu un aport caloric excesiv.

Nu se hidratează suficient, în schimb consuma băuturi alcoolice zilnic.

Obișnuințe în legătură cu eliminările:

Scaun: WC ; are un tranzit intestinal încetinit cu scaune la 2-3 zile

abundente, păstoase galbene -albicioase

Urina: WC ; oligurie

Obișnuințe privind odihnă:

Pacientul este agitat și anxios. Prezintă insomnie și doarme pe noapte doar 3-4 ore.

INFORMAȚII MEDICALE:

Analize sânge:

Leucocite =12000/mm

Amilazemie = 75 U.W

Calcemie = 8,3 mg%

Lipazemie = 23U.I.

Uree = 0,67 mg

TGO = 31U.I.

TGP = 40 U.I

63

Colesterol = 235/100ml

fosfataza alcalină= 6U.B.

bilirubina = 0,6mg%

glicemie =1,05 G%

creatinina = 0,82mg%

hemoglobina = 12,2g%

VSH = 40mm/oră

ionograma=Na,K,Că,Mg,Cl,Fe,

Examenul urinei:

- amilazurie = 92UW

- albumina absenta

- epitelii plate

- leucocite, hematii rare

- numeros urât de Na

DIAGNOSTICE DE NURSING

1. Alterarea eliminării din cauza afecțiunilor inflamatorii manifestate prin efort pentru a

vomă, vărsături alimentare,apoase paloare,durere.

2. Deshidratarea și alterarea tranzitului intestinal din cauza :vărsăturii manifestată

prin:facies tras, ochi încercănați, sete, tegumente uscate, oligurie,hidratare

necorespunzătoare.

3. Alterarea integrității tegumentelor și mucoaselor din cauza șocului pancreatic

manifestată prin paloare, transpirații reci, tremurături, extremități marmorate, plaga

operatorie

4. Imobilitate din cauza durerii manifestată prin mișcare deficitară, tranzit intestinal

încetinit, balonare meteorism abdominal.

64

5. Anxietate din cauza intervenției chirurgicale manifestată prin refuz de a comunica,

neliniște, agitație.

6. Alterarea modului de somn din cauza fricii de intervenția chirurgicală, manifestată prin

oboseala, agitație ,nervozitate.

7. Risc de complicații după intervenția chirurgicală manifestată prin apariția unui proces

infecțios, scăderea imunității, anemie, recidive.

CAZUL NR. 3

Unitatea sanitară : Spitalului Județean Sf.Apostol Andrei

Secția : CHIRURGIE I

Salonul 6

CULEGEREA DATELOR Nume : A.

Prenume : S.

Vârsta : 50 ani

Naționalitatea : romană

Data internării : 18.05.2015

Data externării : 23.05.2015

Situația familială: căsătorită, doi copii

Domiciliul: Galați

Ocupația : pensionara

Motivele internării : Pacienta se internează cu constipație apărută în urmă cu o lună, alternând

cu scaune diareice, vărsături, deshidratare, durere cu caracter colicativ, insomnie, febră.

Istoricul bolii: Pacienta afirma că în urmă cu o lună a avut constipație alternând cu diaree, a

scăzut treptat forța fizică, ceea ce a determinat-o pe pacienta să se prezinte la medic pentru

65

diferite investigații și tratamente. De cinci zile prezintă constipație, vărsături alimentare și

groaznice dureri abdominale.

Diagnostic la internare: sindrom subocluziv

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

      menarha 14 ani

      nașteri 2, avorturi 4

      neagă boli infecto-contagioase: TBC

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:

      neagă TBC în familie

INFORMAȚII FIZICE

Greutate: 70 kg

Înălțime: 1.58 m

Aspectul și culoarea tegumentelor: ușor palide

Aspectul gurii: normală

Aspectul buzelor: subțiri

Aspectul ochilor: încercănați

Aspectul nasului: normal

Aspectul dinților: nu prezintă proteză

Aspectul limbii: normal

Probleme vizuale: nu prezintă

Probleme auditive: nu prezintă

Semne particulare: nu prezintă

Aspectul și culoarea tegumentelor: ușor palidă

Sistem musculo-adipos: normal reprezentat

Sistem ganglionar: nepalpabil

66

Sistem osteo-articular: integru, prezintă amețeli

Aparat respirator: torace normal conformat, murmur vezicular prezent, temperatura 38◦ C,

respirația 22 r/min

Aparat cardio-vascular: cord în limite normale, zgomote cardiace ritmice, T.A.=130/70mm

Hg, P=84b/min

Aparat digestiv: abdomen dureros la palpare. Tranzit intestinal modificat, ficat și splina în

limite normale

Aparat uro-genital: loje renale libere, micțiuni spontane fiziologice

Sistem nervos: echilibrată și orientată temporo-spatial

Semne particulare: nu prezintă

Aspectul și culoarea tegumentelor: ușor palide

Mobilitatea articulațiilor: mobile nedureroase

Alimentația: obișnuită

Apetit: scăzut, inapetenta

Număr de mese: 2 – 3 pe zi

Alimente preferate: legume, cartofi prăjiți, salate, supe.

Lichide preferate: ceaiuri și sucuri.

Alte probleme: alimente pe care nu le poate consuma: nu are

Regim hidric(hipocaloric, hipoglucidic, hiperprotidic) servește masa singură

Scaun: wc aspect păstos, omogen, 1 la 4 zile=constipație

Urina: wc; aspect clar, transparent, culoare galben deschis, miros caracteristic, nr. 6 – 7/zi.

Probleme privind somnul: prezintă insomnie. În spital i se administrează diazepam dar nu

utilizează în mod obișnuit sedative.

Activitate fizică: se plimba, nu are pe durata spitalizării.

Preocupări: activități casnice

Alergii: nu prezintă la medicamente, alimente, animale.

67

Tratamente prescrise înaintea spitalizării: este înțeles și urmat.

Tratamentul actual: este prescris în F. O. și este urmat și înțeles.A urmat tratament cu :

Emetiral, P.E.V. cu glucoză. soluție Ringer 500, vitamina B6, vitamina C, Algocalmin, Ca

gluconic

DIAGNOSTICE DE NURSING

1. Alterarea tranzitului intestinal cauzată de anxietate, hidratare neadecvată, modificarea

integrității cailor digestive manifestată prin scaune dure, balonări, crampe abdominale.

Evacuarea prin cavitatea bucală a conținutului stomacal datorită anxietății, stresului,

dezechilibrului electrolitic, proces inflamator manifestat prin regurgitații, vărsături alimentare.

2. Alterarea modului de somn datorită durerii, stresului, epuizării, anxietății manifestată prin

dificultatea de a dormi, somn agitat, treziri frecvente.

3. Alterarea posturii și a stării de confort datorită durerilor manifestat prin facies crispat,

gemete,poziție antalgică.

4. Alterarea tegumentelor datorită procesului inflamator manifestată prin tegumente și mucoase

palide, plaga operatorie.

CONCLUZII FINALE

68

Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare,

vatamatoarem rezultate din metabolism.

Organismul trebuie deasemenea să se debaraseze de deșeurile rezultate în urma digestiei (fibre

celulozice, pigmenți biliari, celule descuamate de la nivelul tubului digestiv) și alte substanțe

nefolositoare trebuie eliminate.

Constipația este un sindrom, ce se definește ca o tulburare a defecației. Evacuarea intestinală

diferă de la o persoană la alta de la 3 scaune pe zi la un scaun la 3 zile, variind în funcție de

vârstă, cantitatea și felul alimentației, de starea fizică și psihică.

O bună digestie este urmată de evacuarea regulată și completă a intestinului. Starea altor organe

și modul în care ele funcționează se reflectă și asupra tubului digestiv, iar o tulburare a acestora

poate determina tulburări ale funcțiilor tubului digestiv, manifestate între altele prin rărirea

evacuării intestinale. O perturbare a funcțiilor intestinului poate influența la rândul său funcțiile

altor organe, ceea ce are răsunet, în cele din urmă asupra stării generale.

BIBLIOGRAFIA

69

1 GHID DE NURSING, Editia V, Editura Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti 2001-

LUCRETIA TITIRCA;

2 TEHNICI DE EVALUARE SI INGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENTI MEDICALI -

NURSING - LUCRETIA TITIRCA - Editura Viata Medicala Romaneasca, Noiembrie 2000;

3 TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI – Editia IV, Dr. CAROL MOZES, Bucuresti, 1978;

4 INGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENTULUI DE CATRE ASISTENTELE

MEDICALE, LUCRETIA TITIRCA - Editura Viata Medicala Romaneasca, Editia IV 2004;

5 MEDICINA INTERNA – Editura ALL, Bucuresti, 1996 CORNELIU BORUNDEL

6 SEMIOLOGIE MEDICALA – Editura Medicala, Bucuresti 2002, Ion I. Brukner

7 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI – Editura Corint, Bucuresti 1997, Roxana Maria Albu

8 FIZIOPATOLOGIE – MANUAL PENTRU SCOLI SANITARE POSTLICEALE, Bucuresti

1995, T. Negru, M. G. Serban

9 DIAGNOSTIC CLINIC – Editura Medicala, Bucuresti, 1994, C.C. Dimitriu

10 TEHNICI SPECIALE DE INGRIJIRE A BOLNAVLOR - Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1983

70