Consumul durabil al apei

potabile

Cuprins

2

Cap. I Lantul de furnizare al apei potabile

1.1 Definitie, clasificare, evolutie si caracteristici

1.2 Ciclul de viata al apei potabile

1.2.1Procesul tehnologic de tratare a apelor potabile

1.2.2 Etape. Caracteristici

1.2.3 Impacturi semnificativeale apei asupra stării de sănătate a

populaţiei

Cap. II Modele de consum

2.1 Piata

2.2 Partile interesate

2.3 Comportamentul consumatorului

2.4 Marketing

Cap. III Strategii pentru imbunatatirea consumului

3.1 Productie

3.2 Consum

3.3 Post - consum

Cap. IV Concluzii

Bibliografie

3

Cap. I Lantul de furnizare al apei potabile

1.1DefinitieApa potabilă este apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:

orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea

hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată

prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;

toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,

procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului

uman.

În Româniaapa potabilă este definită şi reglementată prin Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 -

privind calitatea apei potabile, completată şi modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.

La nivelul Uniunii Europene, apa potabilă este reglementată prin Directiva 98/83/CE

privind calitatea apei destinate consumului uman.

(http://ro.wikipedia.org)

Clasificare Apa joaca un rol important in activitatea social-economica, constituind un

elementindispensabil pentru inceperea si dezvoltarea oricarei activitati.

Rezervele de apa dulce, destul de reduse si limitate, se micsoreazaan de an datorita poluarii

apelor naturale, prin deversarea in ele a unor ape reziduale neepuratesau insuficient epurate.

acrescut simtitor numarul poluantilor, ceea ce impune metodede epurare mai avansate, mai

scumpe decat cele clasice, devenite nesatisfacatoare.

Protectia calitatii apelor a devenit nu numai o masura de salubritate, ci si un

mijlocde crestere a gradului de reutilizare a apelor, deoarece cresterea cotei de

utilizare aapelor depinde calitatile fizico-chimice si bacteriologice ale acestora.Din punct de

vedere al raspandirii apei in natura, putem stabili urmatoarele categoriide ape: apa meteorica, ape

subterane si ape de suprafata.

Apa meteorica- provine prin evaporarea apelor de la suprafata pamantului si

condensarea lor in paturile superioare ale atmosferei, sub forma de ploi si zapada. Cutoate ca apa

meteorica este cea mai pura, in drum spre pamant ea absoarbe, pe langaoxigen, dioxid de carbon,

hidrogen sulfurat, oxizi de azot si de sulf si compusi organicidin atmosfera oraselor industriale.

4

De asemenea, apa meteorica mai poate contine si oserie de suspensii antrenate de

atmosfera, ca: polen de plante, bacterii, argila, siliceetc.

Apa subterana- provine din infiltrarea apelor meteorice prin straturile permeabile

alepamantului, acumulandu-se in bazine sau rauri subterane.

Compozitia apei subteraneeste foarte variata, fiind legata de compozitia rocilor minerale prin

care a trecut.Apele subterane se clasifica dupa mai multe criterii:

a) dupa gradul de mineralizare;

b) dupa compozitia chimica;

c) dupa pozitia stratului de apa;

Apele de izvor se incadreaza in categoria apelor subterane, intrucat iesirea lor

lasuprafata se datoreaza unor conditii geologice locale. Aceste ape de izvor

prezintacalitati pe deplin satisfacatoare pentru o apa potabila, dar sunt in cantitati

insuficientepentru alimentarea centrelor urbane. Apa de izvor contine dizolvate

saruri mineralepana la 1 g/L, compozitia ei variind in functie de natura straturilor subterane

strabatute.Apele de izvor cu un continut mai mare de saruri dizolvate, din care nu

lipsesc niciacidul carbonic, se numesc ape minerale.Apele minerale constituie un mijloc de

tratament pentru diverse afectiuni interne.

Apele de suprafata- sun t a l c a tu i t e d in a pe l e r au r i l o r , f l uv i i l o r ,

l a c u r i l o r , ma r i l o r s i oceanelor. Compozitia apelor de suprafata se caracterizeaza printr-o

mare diversitate,depinzand de anotimp, de natura solului, conditiile climatice etc.

O categorie distincta de ape de suprafata sunt cele in stare solida. Mari suprafete depe pamant

sunt acoperite sezonier sau permanent de zapada sau gheata. Gheataacopera temporar suprafata

multor rauri si lacurisi mari in zone de coasta, dar si in modpermanent suprafete din muntii

inalti (ghetari alpini) sau din zone polare, formandghetari continentali (de exemplu

calota de gheata antarctica sau groenlandiana) saubanch i ze l a sup ra f a t a m ar i l o r

po l a r e (banch iz a a r c t i c a , c e l e d in j u ru l con t i nen tu l u i antarctic) din care se

desprind aisbergurice se topesc lent si uneori sunt duse inderiva de curentii marini pana in zone

calde.

Din multitudinea de ape naturale, omul a intervenit asupra unora care le

denumimmod i f i ca t e an t rop i c (de ob i ce i r a u r i c a r e au fo s t r egu l a r i za t e ) s i

ch i a r a c r ea t e l ape statatoare sau curgatoare artificiale, cum sunt lacurile numite curent de

acumulare saurespectiv canalele. (http://www.greenagenda.org)

5

EvolutieApa dulce, elementul cel mai important al vieţii pe Terra, şi sursă vitală a progresului şi

dezvoltării umane, a devenit o problemă a lumii contemporane. Semne ale unei crize a resurselor

de apă dulce au fost constatate odată cu deceniul 1981-1990, prin iniţierea Deceniului

internaţional al apei potabile, program demarat la iniţiativa Naţiunilor Unite.

Criza resurselor de apă potabilă, este mai mult decât evidentă dacă ţinem cont şi de faptul că,

deşi 72% din suprafaţa Terrei este acoperită de apă, mai mult de 97% este însă apă sărată.

Estimările specialiştilor de la Woods Hole Oceanographic Institution – WHOI, Massachusetts

SUA, prezintă faptul că acum pe Terra există aproximativ 1.332 miliarde de kilometrii cubi de

apă. Apa dulce, captivă în gheţari, reprezintă 70% din această estimare şi mai puţin de 1% din

apa dulce de pe planetă este accesibilă.

În acelaşi timp mai mult de o treime din populaţia globului, trăieşte în ţări în care apa dulce

reprezintă o adevărată problemă.

Evoluţia consumului de apă dulce confirmă evoluţia umană, astfel dacă la începutul secolului

trecut consumul mediu era de doar 240 metrii cubi pe întreaga perioadă a vieţii unui individ, în

ultimii ani s-a ajuns la un consum aproape triplu, conform standardelor moderne de viaţă. Criza

resurselor de apă este determinată de anumiţi factori, printre care putem menţiona explozia

demografică, procesul rapid de urbanizare care a condus la mari aglomerări populaţionale, dar

mai ales de necesarul crescut de apă dulce din industrie şi agricultură.

Cu certitudine, cauza principală, care a determinat curba ascendentă a necesităţilor şi

consumului de apă actual, o constituie progresul tehnic, astfel încât industria şi agricultura înghit

cea mai mare parte din consumul de apă pe glob. În timp ce ţările bogate pot folosi în general

fără restricţii resursele de apă, în alte ţări resursele de apă sunt insuficiente.

Într-un alt raport internaţional, problema apei la nivelul Terrei este privită nu din punct de

vedere al cantităţii existente pe glob, ci conform distribuţiei şi gestionării ei. Cel mai recent

raport în domeniu a fost prezentat în septembrie 2011, în cadrul celui de-al XIV-lea Congres

Internaţional al Apei de la Pernambuco, Brazilia.

Îmbunătăţirea distribuţiei apei la nivelul Terrei va avea un impact semnificativ şi asupra

producţiei de hrană pentru populaţie, deoarece apa dulce nu este distribuită astfel încât să asigure

necesarul de hrană al planetei. În următoarea perioadă se doreşte şi folosirea eficientă a apei de

ploaie, care, la nivel mondial, reprezentă 4% din totalul cantităţii de apă de pe Terra. Se

6

estimează că deficitul de apă şi distribuţia ei va afecta cel puţin jumătate din populaţia globului,

începând cu anul 2030. Astfel, criza apei, poate determina şi conflicte majore în rândul

populaţiilor afectate.

Conflicte pentru apă sunt cunoscute de-a lungul istoriei dezvoltării civilizaţiei. Una din

primele consemnări este de acum peste 6.000 de ani cu privire la războiul pentru apă dintre

oraşele mesopotamiene Lagaş şi Umma. De actualitate este şi raportul recent al serviciului

National Intelligence din SUA, privind securitatea apei, care a fost solicitat de secretarul de stat

Hillary Clinton. Conform acestui raport, apa dulce poate deveni un motiv de război mai puţin

obişnuit, care poate apărea în Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi Africa de Nord. În opinia

experţilor americani, apa va deveni în viitor o posibilă armă de război sau o ameninţare teroristă.

Pe fondul unor secete succesive în mai mulţi ani la rând, cumulate cu inundaţii catastrofale,

şi lipsa apei potabile, aceste aspecte pot conduce la instabilităţi şi conflicte la nivel global în

următoarele decenii, în ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă şi cu o explozie

demografică, dar şi cu efecte serioase care duc la schimbări climatice majore.

Riscul ca apa potabilă să fie un motiv de război, în următorii 10 ani, este minim, chiar dacă

aceasta creează tensiuni în interiorul unor state, cât şi între ţări şi ameninţă perturbarea pieţelor

de produse alimentare naţionale şi globale. După anul 2022, raportul previzionează că utilizarea

apei va deveni o armă de război sau un instrument de terorism, în special în Asia de Sud,

Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Brazilia, Rusia, Canada, Indonezia, China si Columbia sunt ţările care deţin 50% din totalul

rezervelor de apă dulce de pe glob. La această oră, China este cel mai mare investitor, la nivel

global, în protejarea surselor naturale de apă, investind sume considerabile pentru protejarea

zonelor care asigură resursele de apă naturală. Un fapt periculos este şi deversarea în apele de

suprafaţă a unor produşi toxici ai activităţilor industriale, fapt care conduce la deteriorare

ecosistemelor acţionând nefast asupra florei şi faunei din zonele afectate.

Apele contaminate conţin în prezent, de ordinul sutelor de mii de substanţe chimice unele

fiind chiar nocive vieţii. Afectarea sănătăţii populaţiilor provine din patologia hidrică, dar şi

indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, şi este provocată şi indusă de lipsa

apei dulci. În acelaşi timp, afacerile cu apă dulce devin din ce în ce mai rentabile. Fie prin

îmbutelierea ei din apa provenită din topirea gheţarilor, din zona Alaska, fie prin aducerea unor

iceberguri în zonele calde ale planetei pentru a asigura necesarul de apă dulce, soluţii sunt

destule la ora actuală.

7

Oferta de apă potabilă îmbuteliată provenind din topirea unor gheţari din Canada sau

Groenlanda variază de la câţiva zeci de dolari şi până la mii de dolari per sticlă, fiind o afacere

profitabilă, pe fondul consumului unora, de fapt un moft al bogaţilor planetei. Previziunile

actuale consideră că populaţia creşte şi consumul de apă se dublează la fiecare 20 de ani. Şi

analizele ONU sunt alarmante, acestea arătând că, până în 2040, cererea de apă va depăşi cu 30%

cantitatea disponibilă.

Potrivit unui alt raport ONU, 1,1 miliarde de oameni nu au acces durabil la resurse de apă

potabilă la nivel mondial. Cum previziunile specialiştilor sunt pentru o populaţie de peste 9,5

miliarde de oameni la nivelul anului 2050, provocarea determinată de necesarul şi distribuţia apei

pe glob este departe de a fi rezolvată. Problema actuală nu este una de resurse, ci o problemă de

distribuţie şi de gestionare eficientă a apei la nivel global.

Concluzia este certă şi anume dezvoltarea societăţii umane în general depinde şi este

condiţionată de prezenţa resurselor de apă dulce.

(http://romanian.ruvr.ru )

CaracteristiciCalitatea apeipotabile se determină funcţie de caracteristicile organoleptice, fizice, chimice,

biologice şi bacteriologice.

Caracteristici organoleptice:

Mirosul -se datorează substanţelor organice în descompunere sau microorganismelor vii

(alge, protozoare, etc), precum şi prezenţei unor substanţe chimice provenite din ape uzate

industriale (fenoli, crezoli, etc).

Gustul -se datorează diferitelor tipuri de substanţe dizolvate care se găsesc în cantităţi mai

mari în apă: sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar (sulaft de magneziu sau clorură de

magneziu), dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon), acru (bicromat sau clorură de

fier).

Caracteristici fizice:

Turbiditatea - depinde de materiile din apă aflate în diferite stări de dispersie şi de natura

lor.

Culoarea – se datorează prezenţei în apă a unor substanţe dizolvate (oxizi ferici, compuşi

de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.)

Temperatura - variază funcţie de provenienţa apei (subterană sau de suprafaţă) şi de

anotimp.

8

Conductibilitatea electrică - este proprietatea apei de a permite trecerea curentului

electric.

Radioactivitatea - este proprietatea apei de a emite radiaţii permanente α, β sau γ.

Caracteristici chimice:

Reziduul fix- reprezintă totalitatea substanţelor solide minerale şi organice aflate în apă

şi se obţine prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizeazăevaporarea completă.

Reacţia apei- poate fi acidă, (pH< 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcţie de

conţinutul de săruri dizolvate în apă.

Duritatea apei- se datorează sărurilor de calciu şi de magneziu aflate în soluţie. Aceste

săruri pot fi sub forma de carbonaţi, de cloruri, de sulfaţi, de azotaţi, de fosfaţi sau de silicaţi.

Substanţele organice- provin din resturi de plante şi animale. Ele pot fi oxidate complet

şi se exprimă în miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.

Caracteristici bacteriologice - sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de

vedere al igienei apei, bacteriile se pot împărţi în următoarele categorii importante:

Bacterii banale, fără influenţă asupra organismului.

Bacili coli, care în proporţie mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare,

aceştia însoţesc bacilul febrei tifoide.

Bacterii saprofite, care dau indicaţii asupra contaminării cu dejecţii animale şi

semnalează bacilul febrei tifoide.

Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului. Bacteriile care produc boli

hidrice sunt: bacteria febrei tifoide şi bacilul dizenteriei.

(http://ro.wikipedia.org )

1.2 Ciclul de viata al apei potabile

9

1.2.1Procesul tehnologic de tratare a apelor potabileApa potabila trebuie să prezinte un anumit grad de puritate, să fie limpede, incolora şi

fără miros.

Utilizarea diferitelor procese este dependenta de diferiti parametri (pH, turbiditate,

alcalinitate, duritate si compusi organici din apa bruta).

Principalele procese folosite in statiile de tratare a apei pentru tratarea apei potabile sau

curate sunt:

1. Tratamentul primar ( treapta de gratare, trapta de site separator de ulei de suprafata).

Acest tratament se foloseste pentru indepartarea produselor grosiere care pot sa interfereze in

etapele ulterioare de tratare.

2. Preoxidarea fizica (aerare) sau chimica (O3, Cl, Cl2O2). A cesta se foloseste pentru

eliminarea gazelor in exces (CO2, H2S), dar si pentru oxidarea materiilor organice (cu Fe2+ sau

Mn2+);

3. Coagularea, flocularea- este oetapa primara pentru a asigura succesul fazelor de

separare solid-lichid;

4. Flotatia reprezinta separarea lichid-solid cu bule de aer si injectie de reativi;

5. Decantarea reprezinta separarea solid-lichid prin sedimentare;

6. Filtrarea reprezinta separarea solid-lichid prin filtrare siconsta in trecerea unui amestec

solid-lichid printr-un material poros care retine solidele si permite trecerea prin el a lichidului;

7. Tratamente suplimentare - indepartarea excesului de materii organice perin adsorbtie

pe carbune activ sau O3;8. Dezinfectia prin care se inlatura micro-organismele patogene din apa cu ajutorul O3, UV,

Cl2O2;

9. Tratamente speciale:

Indepartarea fierului- oxidarea Fe2+ prin aerare (scaderea CO2);

Indepartarea manganului – oxidarea Mn2+ prin aerare;

Decabonatarea – scade duritatea ape (exces de calciu);

Neutralizarea apelor agresive (bogate in CO2, sarace in carbonati);

Filtrarea prin membrane (micro-filtrare, ultra-filtrare, osmoza inversa).

(http://novainstal.ro )

10

1.1 Schema tehnologica de tratare a apei potabile

(http://www.gopixpic.com)

1.2.2 Etape. CaracteristiciStaţiile de tratare a apei au structuri destul de diferite în funcţie de dimensiuni,

complexitate, tehnologii folosite etc.

De asemenea există şi mini-staţii de tratare sau chiar dispozitive individuale.Totuşi,

etapele de tratare sunt de cele mai multe ori aceleaşi şi principiile la fel.

Apa se prizează de regulă din lacuri de acumulare, mai rar din râuri, din zonă de protecţie

sanitară. Faptul că priza de apă nu e la suprafaţă şi că există grătare face ca de regulă la staţia de

tratare, numită uzină de apă, să nu ajungă corpuri plutitoare sau solide mari. Ideal este ca înainte

de tratare să o preepurezi prin trecerea printr-o porţiune de sol, fapt practicat în multe ţări, unde

apa prizată se injectează în sol superficial şi la mică distanţă se extrage şi se introduce deja

prepurificată în staţia de tratare propriu-zisă.

Iată pe scurt etapele la care este supusă apa brută în continuare pentru a deveni apă

potabilă:

• Sitarea- este pima etapa a prepararii apei. In statia de site apa trece succesiv prin site cu

ochiuri mari apoi mici şi ulterior prin microsite, îndepărtandu-se corpurile plutitoare, peşti,

plancton şi alte suspensii grosiere.

11

• Sedimentarea- se produce în decantoare, care pot fi liniare sau circulare. Aici apa

stationeaza un anumit timp,in care suspensiile se depun gravitational pe fundul decantorului, de

unde sunt îndepărtate periodic.

Pentru că nu toate substanţele particulate se depun sau ar dura prea mult, procesul este

amplificat prin floculare şi coagulare. Înacest scop se introduc în apă reactivi cum sunt sulfatul

de aluminiu, sulfatul sau clorura de fier, varul etc. Astfel particulele încărcate electric sunt legate

şi se formează agregate mai mari, neutre electric, care precipită.

• Filtrarea- este următoarea etapă, care se derulează în staţia de filtre. Există mai multe

tipuri de filtre, care folosesc nisip respectiv cărbune activ. Cele mai răspândite sunt filtru lent

(englez) şi filtrul rapid (american).

Sunt de fapt bazine cu nisip pe care apa le parcurge de sus în jos, gravitaţional, ieşind

limpede. Filtrele se spală periodic pentru a îndepărta masa de impurităţi reţinute. La "filtrul

rapid" procesul de filtrare este mecanic, dar la ,,filtrul lent” este de faptun proces mecanico-

biologic deoarece în principal la suprafaţa filtrului se formează un strat colonizat cu alge, bacterii

şi protozoare, care contribuie activ la reţinerea impurităţilor prin mecanisme chimice, enzimatice

şibacterivore.

Oxidarea- este un procedeu suplimentar de îndepărtare a substanţelor poluante,care nu se

aplică la orice staţie de tratare. Oxidarea se face cu reactivi precum ozon, clor sau Cl2O. Ozonul

distruge clorfenolii şi alte substanţe ce afectează gustul apei.

Clormetanii pot fi descompuşi cu ultraviolete plus apă oxigenată. Cl2O reuşeşte săoxideze şi

ce nu poate oxida clorul şi ozonul. Eficienţa oxidării este redusă dacă suntprezenţi acizi humici

în apă. Pentru o oxidare eficientă trebuie ştiut ce poluanţi sunt în apă. În cele de suprafaţă este

greu, pentru că sunt mulţi şi se tot modifică. Oxidarea îndepărtează mulţi compuşi nedoriţi, dar

poate genera alţii, cum sunt cetonele, aciziicarboxilici etc.

Adsorbţia- este o metodă folosită la unele staţii şi se face pe oxid de aluminiu, perăşini

adsorbante sau pe cărbune activ (impropriu numită filtrare pe cărbune activ).

Stabilizarea apei cuprinde procedee destinate prevenirii modificărilor apei întrepreparare şi

utilizarea de către consumator, şi anume evitării corodării conductelor sauprecipitării/

depunerilor în conducte. Ideal contra corodării este să se depună un fin stratde carbonat de calciu

sau magneziu pe interior, dar asta depinde practic mult de pH,oxigen, bicarbonat etc.

Dezacidifierea- se aplică apelor acide, pentru a nu fi corozive. Se face prin

aeraremecanică sau adăugare de reactiv sau trecere peste substanţe alcaline. Deferizarea

12

sademanganizarea se face în scopul îndepărtării acestor metale, care pot precipita înconducte sau

crea probleme la consumatori. Prin introducere de oxigen, Fe2+ setransformă în hidroxid de fier

3+ puţin solubil. Asemănător se face şi demanganizarea,care este stânjenită însă puternic dacă

sunt prezenţi în apă mult amoniu, clor sausubstanţe organice. Există şi metode biologice de

deferizare şi demanganizare, la care sefolosesc bacterii.

Dedurizare / decarbonatare- duritatea apei este carbonatică (dată de carbonaţiide calciu

şi magneziu) şi necarbonatică (dată de sulfaţii, azotaţii şi clorurile de calciu şimagneziu). Apa

dură nu e favorabilă sănătăţii dar nici multor folosinţe practice(spălat, gătit, instalaţii de apă

caldă etc.). De aceea, pentru potabilizare apa nu sededurizează decât în cazuri excepţionale. Se

face însă pentru folosinţe tehnice specifice,cum sunt încălzirea centrală, dializa renală etc.

Distingem dedurizarea propriu-zisă, la carese extrage calciul şi magneziul cu schimbători de

ioni care cedează în schimb ioni desodiu si hidrogen, sau decarbonatarea, prin care se elimină

ionul bicarbonat, prinschimbător de ioni sau precipitare.

Dezinfecţia- apei se practică la apele de suprafaţă. Scopul estedistrugerea agenţilor

patogeni - bacterii, virusuri şi paraziţi, incluzând chistele. Dezinfecţiaapei poate avea efecte

nedorite prin persistenţa în apa potabilă a unor substanţe folositela tratarea ei sau subproduşi ai

acestora, cum sunt clorfenolii, haloacetonitrilii sautrihalometanii (în cazul clorinării) respectiv

aldehidele, fenolii şi acizii carboxilici (în cazulozonizării). De aceea metoda trebuie aleasă şi în

funcţie de poluanţii prezenţi. Sunt maimulte posibilităţi de dezinfecţie, dintre care prezentăm cele

mai utilizate:

1. Clorinare gazoasă indirectă- cu clor gazos care se transformă întâi în soluţie.Asigură şi

oxidarea diverselor substanţe organice şi anorganice. Dezavantajul major estecă se formează

compuşi secundari toxici (de exemplu trihalometani cum sunt cloroformul),incriminaţi inclusiv

pentru posibil efect cancerigen. O soluţie de evitare a formării lor esteprealabila tratare cu

ultraviolete şi ozon, procedeu controversat deoarece şi ozonul dăproduşi secundari nedoriţi. Apa

ce se supune clorinării trebuie să fie curată în rest, altfelcea mai mare parte din clor se consumă

în alte reacţii decât cele vizate, de distrugere amicrobilor.

Un alt efect nedorit este cel al formării clorfenolilor, care afectează grav gustulchiar la

concentraţii infime de 1:20.000.000. În apă trebuie să mai rămână o cantitate declor rezidual care

să anihileze microbii ce mai impurifică apa pe parcurs pe reţea până laconsumator, dar nu în

exces deoarece alterează apa organoleptic şi e şi dăunător sănătăţii.

(www.greenagenda.org)

13

Captare apa bruta

Sitare Sedimentare Filtrare

Oxidare Adsorbtie Dezacidifiere Dedurizare

Dezinfectie Pompare apa tratata catre consumatori

1.2 Schema ciclului de viata al apei potabile

1.2.3 Impacturi semnificative ale apei asupra

stării de sănătate a populaţieiApa poate avea o mare influenţă asupra stării de sănătate a organismului uman. Sunt

teorii care afirmă chiar că succesul civilizaţiei moderne nu se trage în principal din revoluţia

industrială ci mai mult din redescoperirea igienei.

Pe primul plan al acţiunii apei asupra sănătăţii omului stă patologia hidrică infecţioasă.

Ea este astăzi un concept firesc, dar a fost acceptat public târziu şi nu uşor. Patologia hidrică

infecţioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii este

statistic în creştere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor

boli virale şi parazitare, care stau tot mai mult în atenţia specialiştilor. Bolile cu transmitere

hidrică continuă să facă în lume zilnic peste 25.000 de victime.

Principala cale de transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate

prin apă), dar este posibilă infectarea şi prin spălare şi îmbăiere (leptospiroză, schistostomiază,

tularemie) şi prin inhalare (aerosoli cu Legionella). Principalele boli cu transmitere (predominant

sau posibil ) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli parazitare.

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea ţărilor, iar germenii sunt tot mai

rezistenţi la dezinfectante. Scăderea imunităţii populaţiei, în principal prin îmbunătăţirea

14

generală a igienei, a produs o creştere a susceptibilităţii la boli hidrice. Se preconizează că

securitatea microbiologică a apei va fi o mare problemă a secolului viitor.

Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot

supravieţui în apele de suprafaţă timp îndelungat.În ţările dezvoltate, gastroenteritele de etiologie

virală tind să le surclaseze, ca frecvenţă, pe cele bacteriene. Incriminate sunt în principal

rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile şi astrovirusurile.

Se estimează că epidemiile virale cauzate de apă contaminată sunt subevaluate: O

epidemie virală cu transmisie hidrică este rar recunoscută, din cauză că mulţi oameni au

imunitate, procentul de infecţii clinic manifeste este redus, acelaşi virus poate da tablouri clinice

diferite iar două virusuri diferite pot produce simptomatologie identică.

Carenţa de iod poate produce distrofia endemică tireopată (guşa endemică). Apa este o� �

sursă relativ minoră de iod (majoritatea provenind din alimente) dar carenţa este indusă nu doar

de cantitatea insuficientă ingerată, ci şi de interferarea absorbţiei iodului de către cantităţile prea

ridicate de Ca, F sau Mn.

Carenţa de fluor( caracterizând majoritatea surselor de apă din România) favorizează

caria dentară, explicând parţial marea ei incidenţă la noi în ţară. Fluorul poate contracara şi

efectele methemoglobinizante ale nitraţilor. Exces de fluor există în mai multe zone (din cauze

naturale sau artificiale - poluare) şi provoacă fluoroză, iar la doze mari osteoscleroză şi

osteofluoroză anchilozantă. Fluorizarea apei este foarte controversată. Se practica în diverse ţări

ca Elveţia, USA etc.Majoritatea ţărilor au renunţat şi chiar au interzis-o.

Duritatea apei afectează negativ procesul de spălare (inclusiv a corpului uman), dar

influenţează pozitiv patologia cardiovasculară, apa dură fiind considerată factor protector. Studii

mai recente consideră că nu duritatea în sine este benefică, ci calciul (Ca) şi magneziul (Mg), ai

căror compuşi sunt factorul major determinat al durităţii.

Studii clinice indică un efect favorabil al calciului (Ca), magneziului (Mg), cromului

(Cr), vanadiului (Vn), manganului (Mn) şi zincului (Zn), în schimb sodiul (Na), cuprul (Cu)

şi cobaltul (Co) sunt incriminaţi pentru efecte defavorabile.

Dintre toxicele vehiculate prin apă, o parte au origine naturală, dar majoritatea provin din

poluarea acviferelor.

Nitraţii (NO3-) pot constitui o problemă majoră, concentraţia lor în apa potabilă peste

limitele admise fiind frecventă la noi în ţară. În legume, nitraţii sunt puternic concentraţi.

Azotaţii sunt propriu-zis nocivi numai la concentraţii foarte mari, ce rareori sunt atinse în apă.

15

Nitriţii (NO2-) rezultă din nitraţi fie înaintea consumului (reducere în fântâni etc.) fie în

lumenul tubului digestiv, în cazul migrării, în diverse împrejurări, spre stomac şi intestinul

subţire a elementelor reducătoare din biocenoza intestinală.

Arsenul (As) a fost semnalat în apă în concentraţii uneori semnificativ peste normele admise.

As este mai toxic în formă trivalentă decât în stare pentavalentă şi în compuşi anorganici decât în

formă organică. În forma metalică e puţin toxic.

Seleniul (Se) este prezent uneori în concentraţii crescute în anumite surse de apă. Este

element esenţial pentru om. Deficitul afectează sănătatea. În doze excesive produce afecţiuni

dermatologice.

Aluminiul (Al) în cantitate crescută este toxic pentru sistemul nervos central Rolul şi

metabolismul lui nu este complet cunoscut. În mod normal e puţin solubil, dar la pH foarte acid

sau alcalin solubilitatea creşte puternic.

Cianurile (CN-) sunt săruri ale acidului cianhidric. ŞI acidul şi sărurile sale (cianurile , mai

ales cele de sodiu, potasiu...) sunt deosebit de toxice pentru om şi animale. Acţiunea este acută,

prin blocarea respiraţiei la nivel biochimic, celular.

O atenţie mărită se caută să se acorde poluanţilor cu efect carcinogenetic, cum sunt

benzenul, substanţele poliaromatice HAP (de exemplu benzpirenii), clorura de vinil, derivaţii

polihalogenaţi, deoarece sunt potenţial periculoase la orice doză, efectul carcinogenetic neavând

prag, iar sursele de contaminare a apei sunt multiple, inclusiv endogene (sinteză de către

organisme acvatice).

Detergenţii sunt foarte persistenţi, afectează proprietăţile organoleptice, produc spumare

(îngreunând oxigenarea, prelucrarea apei) şi, deşi nu sunt toxici în sine, favorizează mult

absorbţia toxicelor prin mucoase, perturbând în plus oxigenarea apei, autoepurarea şi

posibilităţile de prelucrare în scop de potabilizare

Contaminarea radioactivă a apei este de luat în seamă în principal prin expunerea internă

pe care o produce din cauza absorbţiei şi fixării în organism a radionuclizilor. Apa poate conţine

uraniu (U), prezent în numeroase minereuri, zăcămintele fiind însoţite de Radon (Rn). Acest gaz

nobil poate fi prezent şi el în apa contaminată radioactiv şi se degajă uşor, putând fi contaminant

prin inhalare când apa respectivă se foloseşte la duş, pentru vaporizatoare şi umidificatoare.

Radiul (Ra) ajunge în unele ape minerale la concentraţii foarte mari, dar apare şi în surse

obişnuite radionuclizilor.

(www.greenagenda.org)

16

Cap. II Modele de consum

2.1 PiataScurt istoric

Oamenii au fost permanent în căutarea unei ape bune, vindecătoare, iar izvoarele sfinte

sunt cunoscute în toate colţurile şi culturile lumii. Colonizatorii romani au fost cei care au pus

bazele primelor staţiuni termale din Europa (Italia, Franţa, Belgia, Germania, România etc.) şi tot

ei au fost cei care au transportat apele minerale miraculoase în amfore de lut, în tot imperiul.

Până în secolul al XX-lea, consumul de apă îmbuteliată a fost în exclusivitate apanajul

aristocraţiei şi burgheziei. Aceştia obişnuiau să facă anual cure cu apă mineral în staţiuni de

prestigiu precum Vichy (Franţa), Spa (Belgia), Ferrarelle (Italia) sau Apollinaris (Germania), iar

pentru continuarea tratamentului comandau trimiterea apei nobile la domiciliu. Apa era

transportată în vase de ceramică, împachetate cu grijă în paie şi trimise cât mai rapid posibil către

beneficiari, pentru a nu-şi pierde proprietăţile şi calităţile terapeutice.

Dezvoltarea comerţului cu apă îmbuteliată, în special minerală, a cunoscut o puternică

înflorire în secolele XIX şi XX, când acest produs devine din ce în ce mai accesibil păturilor

largi de consumatori.

Adevărata explozie a comerţului cu apă îmbuteliată a avut loc, însă, odată cu

descoperirea recipientelor din plastic. Costurile de producţie, dar mai ales cele de transport, au

scăzut considerabil, lucru reflectat în reducerea preţului de vânzare şi creşterea consumului.

Prima butelie de PVC a fost lansată de Vittel în 1968, dar ea nu permitea decât îmbutelierea

apelor minerale plate. Odată cu patentarea în 1973 a buteliei PET (polietilenă tereftalată) de către

inginerul american Nathaniel Wyeth, a fost posibilă şi îmbutelierea apelor minerale

carbogazoase.

Începând cu anii ’70, comerţul cu ape îmbuteliate a cunoscut o creştere exponenţială. În

anul 2009, la nivel mondial, se ajunge la 195 miliarde litri, din care apele de masă şi cele de

izvor reprezintă majoritatea. Europa rămâne însă ataşată tradiţiei de a bea ape minerale naturale.

Din totalul de 58 de miliarde litri de apă îmbuteliată în acelaşi an, peste 40 de miliarde (cca.

70%) revin apelor minerale naturale.

În România, atât bogăţia şi diversitatea mare de resurse naturale, cât şi poziţia sa

geografică, au făcut din România una dintre ţările cu o tradiţie îndelungată în utilizarea apelor

minerale. La fel ca pretutindeni în Europa, primele exploatări de ape minerale datează de pe

17

vremea romanilor. Numeroase vestigii atestă existenţa unor importante construcţii balneare în

care se utilizau ape termale, la Herculane, Geoagiu şi Călan.

Prima instalaţie de îmbuteliere este pusă în funcţiune în anul 1806 la Borsec, de către

Anton Zimmenthausen, consilier municipal la Viena. Cu timpul, activitatea de îmbuteliere şi de

comercializare a apelor minerale ia o puternică amploare în special în Transilvania şi se extinde

apoi şi peste munţi.

În prezent, acest sector industrial prezintă o structură solidă, este stabil, concurenţial şi

modernizat la nivel european, în ciuda faptului că în mare majoritate, este reprezentat de

investiţii ale capitalului autohton.

(FERU,A. Ghidul apelor minerale naturale), (www.apeleminerale.ro)

Generalităţi

Nevoia de apă este variată atât pentru nivel individual, cât şi pentru nevoile comunităţii.

De multe ori consumul de apă nu acoperă nevoile, de aceea se impune protejarea resurselor de

apă dulce, dar şi căutarea unor resurse noi.

Ministerul Sanatatii –supravegheaza sanitar (autorizare sanitara si autorizare temporara

pe perioada derogarii (Art. 9 din Legea nr. 311/2004), inspectie sanitara) si controleaza

monitorizarea calitatii apei efectuata de catre producator si/sau distribuitor (Art. 7 din Legea nr.

311/2004). De asemenea, MS controleaza calitatea apei folosite in industria alimentara de catre

producator, calitatea apei imbuteliate ; avizeaza sanitar, conform Ordinului ministrului sanatatii

si familiei nr. 117/2002, produsele si materialele in contact cu apa asigura monitorizarea de

audit, informarea si raportarea catre Comisia Europeana.

Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor - asigura protectia apei de profunzime si a

apei de suprafata, a resurselor de apa si monitorizarea apei la sursa.

Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - asigura centralizarea planurilor

de conformare pentru apa folosita in industria alimentara, din surse proprii.

Ministerul Administratiei si Internelor - centralizeaza planurile de conformare si

monitorizeaza si controleaza implementarea acestora.

(www.ms.ro.)

Distributia apei potabile

Vechimea retelelor de distributie (in anumite zone peste 90 de ani) reprezinta un factor

important de afectare a calitatii apei distribuite prin: accidente frecvente, pierderi importante de

apa si contaminare ulterioara a apei. In conditiile frecventelor intreruperi in distributia apei starea

18

retelelor de distributie conduc la modificarea calitatii organoleptice si fizico-chimice a apei; cei

mai afectati parametri sunt culoarea, gustul, mirosul, turbiditatea, parametrii

microbiologici.depasind frecvent valorile admise.

La elaborarea planurilor de masuri, trebuie tinut cont de faptul ca reteaua de distributie

pentru apa potabila este veche de peste 50-100 de ani in multe localitati din Romania; o mare

parte din aductiunile si reteaua de distributie sunt realizate din materialele necorespunzatoare

(azbociment si plumb), 30% din conducte fiind din fonta, nu exista sistem modern de curatare si

de spalare a lor. Retelele de distributie sunt deteriorate semnificativ, ceea ce conduce la

modificarea organoleptica a calitatii apei distribuite.

Apa potabila este contaminata cu produsi de coroziune si impuritati rezultate din

frecventele accidente care apar in retelele de distributie. Distributia apei este frecvent

intermitenta, in multe din localitati constituind un alt factor de deteriorare a calitatii apei, inclusiv

a parametrilor microbiologici.

(www.cdep.ro)

Distributia apei prin retele interioare

Pentru indeplinirea cerintelor privind concentratia plumbului de 10 µg/l fata de 50µg/l

in prezent, in apa potabila la robinetul consumatorului (cel mai tarziu, 15 ani calendaristici dupa

intrarea in vigoare a Directivei) va fi necesara schimbarea instalatiilor interioare de catre

proprietarii cladirilor a caror instalatii interioare contin componente care elibereaza plumb.

Apă potabilă - apă care poate fi consumată de om, direct sau indirect, timp îndelungat

fără a-i prejudicia sănătatea. Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman (orice

tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru

alte scopuri casnice, indiferent de originea ei). Apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată, să

fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot

constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană.

Alimentare cu apă potabilă - activitate de asigurare a necesităţilor de apă potabilă ale

persoanelor fizice şi juridice.

Consumator de  apă potabilă - persoană fizică sau  juridică ce utilizează apă potabilă

pentru satisfacerea necesităţilor (fiziologice, menajere, tehnologice).

     Distribuitor  - persoană juridică, intermediară între  furnizor şi consumator, care livrează

apă potabilă în bază de contract, încheiat cu furnizorul şi consumatorul.

19

Fiabilitate a sistemului de alimentare cu apă potabilă - capacitate a sistemului de a

asigura funcţionarea unui regim de distribuţie a apei potabile corespunzător normelor de consum

şi normelor de calitate, stabilite pentru apa potabilă.

     Furnizor de apă potabilă  - agent economic care furnizează  în  mod centralizat apă

potabilă consumatorului.

     Norme de consum al apei  potabile  -  cantitate de apă potabilă calculată, necesară unui

om  în 24 de ore pentru satisfacerea necesităţilor lui fiziologice şi menajere în condiţii de

funcţionare normală a sistemului de aprovizionare cu apă şi în condiţii excepţionale.

     Norme sanitaro-igienice (de calitate) ale apei potabile - parametrii fizico-chimici,

microbiologici şi organoleptici cărora trebuie să le corespundă apa potabilă astfel încît consumul

ei să nu pericliteze sănătatea;  parametrii  sînt stabiliţi în regulile şi normele  sanitare, aprobate de

Guvern.

     Sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă - ansamblu de construcţii, instalaţii,

acţiuni şi operaţiuni (procedee) prin care apa captată dintr-o sursă naturală este tratată,

transportată, înmagazinată şi distribuită consumatorului cu o presiune stabilă, conform normelor

de cantitate şi calitate în vigoare.

 Sistem necentralizat de alimentare cu apă potabilă - instalaţii şi construcţii (fîntînă,

izvor, sondă de foraj (fîntînă arteziană) cu/sau fără instalaţii de tratare etc.) de captare şi

potabilizare a apei fără distribuţie la locul de consum.

     Sistem autonom de alimentare  cu  apă potabilă  -  instalaţii  şi construcţii de captare şi

potabilizare a apei cu/sau fără distribuţie la locul de consum, aflate în folosinţă individuală sau

colectivă.

     Sursă de alimentare cu apă potabilă - resursă naturală de apă  care corespunde normelor

de calitate stabilite şi care se utilizează (sau poate fi utilizată) pentru captarea apei în sistemele de

alimentare cu apă potabilă.

     Zonă de protecţie sanitară - teritoriu unic, care include sursa  de apă, construcţiile şi

instalaţiile de alimentare cu  apă, cu regim special de activitate şi de protecţie a apelor.

(www.cdep.ro)

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din

anul 1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a

crescut de patru ori: pentru irigaţii, pentru generarea de curent electric, pentru industrie şi

minerit, pentru animale domestice, pentru uz comercial, etc.

20

Peste tot în jurul nostru se vorbeşte despre importanţa apei pentru organism: la televizor,

unde se repetă încontinuu îndemnul “Consumaţi cel puţin doi litri de apă pe zi”, în

recomandările medicilor, în revistele pentru femei, în dietele celebrităţilor.

Fără hrană, omul ar putea supravieţui circa 50 de zile, cu condiţia consumului de apă în

răstimp. Fără apă însă nu ar supravieţui nici măcar o săptămînă. Dar orice apă poate fi

consumată? Poate fi consumată ea nelimitat? Apa este sursa vieţii, dar totuşi unii oameni se

îmbolnăvesc folosind-o zilnic. 

Producătorii de ape din lumea întreagă au încercat să ofere populaţiei o calitate cît mai

înaltă a apei potabile, adăugînd şi eliminînd elemente chimice, unele favorabile organismului

uman, altele dăunătoare. Producerea apelor însă nu este atît de simplă. Această sursă a vieţii trece

prin mai multe metode de prelucrare pînă a ajunge pe masa noastră. Unele ape trec printr-o

tratare şi condiţionare suplimentară cu cele mai moderne metode. Impurităţile mecanice sînt

separate, este redusă duritatea apei pînă la valorile recomandate, este sterilizată de micropoluări

biologice şi organice, este redusă mineralizarea totală a apei pînă la valorile optime pentru o apă

potabilă sau minerală (după caz), este purificată prin una din cele mai eficiente şi inofensive

metode şi o îmbogăţeşte cu oxigen.

Pe mesele majorităţii populaţiei se află, din ce în ce mai des, apă îmbuteliată, fie

minerală, fie potabilă. Mulţi o consumă pentru că au conştientizat că are calităţi mai bune decît

cea din fîntîni, izvoare sau robinete, alţii o consumă pentru că aşa fac mulţi, neştiind însă care

sînt proprietăţile sale.

(www.ziare.com;)

Structura pieţei

În scopul analizei diferitelor tipuri de apă minerală naturală îmbuteliată, au fost selectate

două criterii importante, şi anume: 1) mineralizaţia totală şi

2) conţinutul şi originea CO2.

Apariția Pieței Comune, a adus după sine necesitatea existenței unei legislații europene

unitare. Astfel, în anul 1980, apare Directiva 777/80/EEC, implementată în legislația românească

prin HG. 1020/2005. Acestea statuează diferenţa dintre „apele medicinale” și “apele minerale

naturale”.

De-a lungul timpului, in tara noastra s-au facut o multime de analize sau studii care au

avut ca scop informarea oamenilor despre calitatea apei minerale plate sau carbogazoase pe care

o consuma zilnic.

21

Scandalurile apelor minerale plate sau carbogazoase contaminate au facut, in fiecare an,

inconjurul tarii.

Conform unei analize recente privind calitatea apelor minerale din Romania realizata de

Wall-Street.ro, se pare ca izvoarele de ape minerale din tara noastra sunt mult mai sanatoase

decat marea majoritate a celor existente in Europa. Romania este una dintre cele mai cunoscute

tari din lume la capitolul izvoarelor apelor minerale naturale. Studiile de specialitate realizate pe

piata de apa minerala naturala din Romania, arata ca tara noastra detine mai mult de jumatate

din rezervele de apa minerala ale Europei, mai exact 60%.

(www.ms.ro.)

Consumatorii de ape minerale trebuie sa tina cont, de mai multi factori importanti atunci

cand o cumpara, cum ar fi:

cantitatea de reziduu sec. Reziduu sec este un compus chimic important la care

consumatorii de apa trebuie sa fie foarte atenti. Cantitatea de reziduu inseamna cantitatea

de pulbere minerala care ramane dupa fierberea apei la 180°C, iar cu cat este mai mare

aceasta valoare, cu atat apa respectiva e mai bogata in saruri si minerale. De regula, o apa

buna trebuie sa contina sub 500mg/l de reziduu sec, pentru ca daca sunt depasite cele 500

mg/l creste considerabil riscul unor complicatii care genereaza litiaza renala / biliara.

Insa, chiar daca clientii consuma o apa cu o cantitate mare de reziduu sec, dar in cantitati

normale, nu sunt expusi unui risc de a dezvolta complicatii sau probleme. Cantitatea de

reziduu sec este afisata pe etichetele apelor plate sau carbogazoase.

concentratia de calciu. Apele minerale plate sau carbogazoase care au o cantitate ridicata

de calciu (peste 100mg/l) nu sunt recomandate persoanelor care au afectiuni ale rinichilor

sau bilei.

concentratia de sodiu. Persoanele hipertensive si cele cu afectiuni cardiovasculare

trebuie sa fie foarte atente la consumul de sodiu. Recomandarea medicilor este sa

consume ape minerale cu un continut de sodiu de sub 20mg/l.

concentratia de magneziu. Studiile arata ca o apa plata sau carbogazoasa cu o

concentratie cat mai mare de magneziu este sanatoasa, pentru ca echlibreaza nivelul

metabolic al organismului. Nivelul de magneziu maxim pe care un adult trebuie sa il

consume zilnic nu trebuie insa sa depaseasca 400mg/l.

cantitatea de nitrati. Oricat de pure ar fi, apele contin nitrati. Acestea sunt substante

toxice, iar cand ajung in stomac se transforma in nitriti, iar acestia, la randul lor, se

22

tansforma in nitrozamine, care sunt cancerigene. Nitritii au rolul de a bloca hemoglobina,

care nu mai transporta oxigenul la celule si tesuturi. Cantitatea de nitrati existenta in apa

nu trebuie sa fie mai mare de 50 mg/l.

Alte pericole ascunse ar fi legate de imbutelierea necorespunzatoare a apelor sau de

faptul ca nu toate apele imbuteliate sunt minerale (adica nu sunt exploatate din zacaminte ci din

apropierea acestora de la adancimi mai mici, putand fi astfel contaminate si infiltrate cu deseuri),

desi sunt etichetate ca fiind apa de masa, apa de izvor sau apa de baut.

Pentru a fi siguri de calitatea apei, izvorul trebuie mai întâi captat corespunzător şi

monitorizat pe o perioadă de câteva sezoane. Apa de izvor poate proveni din una sau mai multe

surse subterane, dar condiţiile de calitate impuse nu sunt atât de stricte ca în cazul apei minerale

naturale. Dacă utilizarea apelor minerale datează de pe vremea romanilor, cea a „apelor de

izvor” este de dată mai recentă, şi anume după cel de-al II-lea război mondial. Apele de izvor nu

se exportă decât în cazuri rare şi, în general, nu beneficiază decât de o distribuţie regională,

reprezentând un segment important al pieţei mai ales în Franţa, Spania şi Italia.

Termenul de „apă de izvor” este strict definit şi reglementat doar în Uniunea Europeană,

unde reprezintă cca. 20% din comerţul cu apă îmbuteliată.

Spre deosebire de apa minerală naturală sau de apa de izvor, apa de masă este o apă

obișnuită, ce poate proveni atât din surse subterane, cât și de suprafață, care nu trebuie

menționate obligatoriu pe etichetă și care suferă o tratare prealabilă procesului de îmbuteliere.

Ea poate avea ca origine un izvor sau un foraj, dar și ape de suprafață (râuri, lacuri) sau poate

proveni pur și simplu din rețeaua de apă potabilă, ori din apa de mare desalinizată.

Dacă „apa minerală naturală” este considerată un produs alimentar și, cu mici

excepții, poate fi consumată fără restricții, „apa (minerală) medicinală” îmbuteliată este

considerată medicament. Consumul ei se face sub strictă supraveghere medicală, iar

comercializarea ei se realizează în general prin farmacii sau în clinici de specialitate.

(www.ondrill.ro)

Producţie, consum şi ambalaje

În ultimii 20 de ani, industria de îmbuteliere a cunoscut o dezvoltare dinamică, plecând

de la o producţie de 210 milioane litri in 1990 şi atingând un maxim istoric de cca. 1.350

milioane litri în 2008. Criza economică a afectat şi acest sector, situaţie reflectată în ultimii 3 ani

printr-o contracţie totală a pieţei, de 20%.

23

Cele mai importante surse de apa minerala din tara noastra se gasesc la: Govora, Baile

Tusnad, Borsa, Borsec, Covasna, Calimanesti-Caciulata, Slanic-Moldova, Herculane, Moneasa,

Biborteni, Sangeorz-Bai, Lacu-Sarat, Amara, Zacamantul Casin, Statiunea Ziziu.

In Romania exista 26 de companii producatoare si imbuteliatoare de apa minerala. La

nivelul anului 2012, s-au comercializat in jur de un miliard de litri de apa, dintre acestea 70% au

fost reprezentate de apele minerale carbogazoase, iar restul de 30% de apele minerale plate.

Cele mai comercializate ape din Romania au fost reprezentate de grupul Romaqua

(38%), Dorna-Apemin (14%), Perla Harghitei (13%), Rio-Bucovina (12%) si European Drinks

(6%). Potrivit APEMIN, cele cinci companii de ape minerale din Romania reprezinta

aproximativ 80% din piata totala de apa din tara noastra. Restul de 20% sunt exploatate de

aproximativ 20 de companii mici, care produc pe plan local. Pe langa acestea, mai exista si

producatorii care comercializeaza „apa de baut”.

Ca urmare a unui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi

producătorii de ape îmbuteliate din Rornania, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de

mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpără din

magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.

S-a propus următorul standard:

Pentru apele cu conţinut redus de minerale, ape plate, un capac de culoare albă;

Pentru apele cu un conţinut mediu de minerale, ape de izvor, un capac de culoare

albastră;

Pentru apele minerale carbogazoase naturale un capac de culoare verde;

Pentru apele minerale îmbogăţite sau forţe, ape minerale medicinale, un capac de culoare

mov.

Unele companii din România care îmbuteliază ape plate şi minerale s-au aliniat deja la

noile norme de standardizare propuse de cercetătorii clujeni, iar culorile capacelor pot ajuta

consumatorii să aleagă în cunoştinţă de cauză apa pe care o cumpăra din rafturile magazinelor.

În România respecta aceste standarde de calitate: Borsec apă plată, Carpatina Forte şi

Light, Roua Munţilor carbogazoasa şi plată, Dorna plată, Perla Harghitei minerală, Zizin, Sport

Calipso apă plată, Lipova naturală, Vera Aqua, Evian, Vittel şi Perrier.

În acelaşi timp, este foarte important să informăm consumatorii asupra acestui studiu şi

să-i ajutăm să bea apă sănătoasă, calitativ superioară şi să aleagă din rafturile magazinelor în

cunoştinţă de cauză. (www.ondrill.ro)

24

2.2 Partile interesate Producatori si distribuitori de apa potabila

Cerintele Directivei vor trebui realizate de cei care produc si distribuie apa potabila in

sistem public, de catre proprietarii de instalatii individuale, de catre producatorii de apa

imbuteliata sau folosita in industria alimentara. Acestea vor fi sustinute prin efortul bugetului de

stat, bugetul local, dar si prin asistenta financiara in cadrul programelor : ISPA, SAPARD,

PHARE, programe ale Bancii Mondiale sau parteneriate public-privat, etc.

Principalul act normativ prin care se legiferează exploatarea şi comercializarea apelor

minerale naturale în România este HG nr. 1020/2005, completată şi modificată prin HG nr.

532/2010. La acestea se adaugă pachetul legislativ specific autorităţilor cu rol de reglementare şi

control în domeniu, precum Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), Autoritatea

Naţională Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), Ministerul Sănătăţii,

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (A.N.P.C.) și Ministerul Mediului.

Legislaţia românească referitoare la apele minerale naturale este în totalitate aliniată la

Directivele UE. Lista oficială a apelor minerale naturale recunoscute în România este publicată

anual, prin Ordin al preşedintelui A.N.R.M. Peste 75% din zăcămintele de apă minerală naturală

destinată îmbutelierii din România sunt administrate de către Societatea Naţională a Apelor

Minerale, înfiinţată prin HG nr. 786/1997.

În tabelul alăturat, sunt prezentate sintetic principalele acte normative şi standarde

interne şi internaţionale care reglementează domeniul apelor minerale naturale, al apelor de izvor

şi al apelor de masă.

Ape îmbuteliate

Reglementări legislative (standarde)

România UE InternaţionalApă minerală naturală HG nr.1020/2005

HG nr. 532/2010

SR nr. 4450/1997

Legea minelor nr.85/2003

Dir. 2009/54/EC

Dir. 2003/40/EC

Reg. SI 225/2007

Codex Stan 108/1981

Apă de izvor HG nr. 1020/2005

HG nr. 532/2010

Legea 458/2002

Dir. 2009/54/EC

Dir. 2003/40/EC

Reg. SI 225/2007

Dir. 98/83/EC

Apă de masă Ordin MS 341/2007

Legea nr. 458/2002

Reg. SI 225/2007 Codex Stan 227/2001

25

Legea nr. 311/2004

HG nr. 974/2004

1.3. Acte normative şi standarde interne şi internaţionale

Conform HG 1020/2005 și a Directivei Europene 2009/54/EC, este interzisă vânzarea

sub orice formă a unei mărci autohtone de apă minerală naturală, fără obținerea în prealabil a

acordului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), care să certifice că sunt

îndeplinite în totalitate, criteriile de exploatare și comercializare. Pe teritoriul României pot fi

comercializate sub denumirea de ape minerale naturale numai apele recunoscute de A.N.R.M.

sau de autoritatea competent dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Consumatorii de apa din sistemele publice, fantanile publice sau de apa imbuteliata

Cerintele Directivei si ale noii legislatii nu vor putea fi indeplinite fara sprijinul

populatiei. De aceea este necesar sa se asigure corect si concret informatia populatiei pentru a

putea fi implicata in monitorizarea calitatii apei potabile, in protectia resurselor de apa, a

sistemelor de aprovizionare cu apa si mai ales in schimbarea instalatiilor interioare.

Sistemele de alimentare cu apă potabilă pot fi  proprietate a statului, a autorităţilor

administraţiei publice locale (proprietate municipală) sau a persoanelor juridice şi fizice.

Principalele sisteme de alimentare cu apă potabilă  sunt  cele centralizate, aflate în proprietatea

statului. Dacă nu există sisteme centralizate, alimentarea cu apă potabilă se efectuează prin

sisteme necentralizate şi/sau autonome.

Consumul mediu zilnic de apă potabilă pentru uz casnic anul trecut a fost de 127,7

litri/locuitor în municipii şi oraşe, cu o creştere de 2,8 litri/locuitor, respectiv 2,2 % faţă de anul

2012, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Care este diferenţa dintre apa de la robinet şi apa îmbuteliată?

Despre apa îmbuteliată: Sute de miliarde de sticle din plastic sunt utilizate anual pentru

ambalarea apei. Aceste imense cantităţi de PET-uri devin repede deşeuri şi numai 16% sunt

reciclate. Restul de 84% poluează natura, fiind atât de puţin biodegradabile încât dispar abia

după sute de ani. Pentru producerea şi comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă 3

litri de petrol. Cercetătorii estimează că extinderea acestui mod de comercializare a apei ar

provoca un veritabil dezastru în viitorul deceniu.

Despre apa rece de la robinet: Începând de la râu şi până la robinetul dumneavoastră,

trecând prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată. Parametrii principali ai apei

26

sunt analizaţi permanent printr-o serie de analizoare şi completaţi de probe prelevate din reţea şi

analizate în laborator.

În România, apa destinată consumului uman este obţinută din surse de apă de suprafaţă

(90-92% ) şi subterană, iar sistemul de distribuţie apă potabilă acoperă aproximativ 65% din

consumul populaţiei, din care 97% este direcţionată către populaţia urbană.

La inceputul anului 2011 functionau pe teritoriul Romaniei 42 de operatori regionali

care presteaza servicii de producere si distributie de apa potabila in 1011 localitati. Procedeele de

tratare aplicate în România pentru obţinerea apei potabile din surse naturale sunt, în general,

metode clasice: micrositare, coagulare – floculare cu sulfat de aluminiu, decantare – filtrare,

sedimentare şi dezinfecţie cu clor.

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si

Strategiilor din Romania – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din

Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori

neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si

indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor

– membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

2.3 Comportamentul consumatorului Consumatorii se tem cel mai mult de cantitatea de clor gasita in apa de la robinet,

nestiind insa ca si apa minerala naturala necarbogazoasa din comert este tratata cu aceeasi

substanta si ca, de fapt, clorul se descompune in prezenta luminii. Acest lucru a fost demonstrat

de chimisti, care sustin ca „sub influenta luminii, apa de clor se descompune, degajând oxigen.

Datorita oxigenului format, apa de clor are actiune de decolorare si de sterilizare, deoarece

distruge microorganismele.

Care sunt preferintele consumatorilor de la noi comparativ cu cei din tari dezvoltate

(filtrare apa, apa de retea sau apa imbuteliata)?

Un studiu detaliat care sa ne spuna care sunt preferintele romanilor in privinta

consumului de apa de robinet, apa imbuteliata si apa filtrata, nu am gasit pana acum. Am gasit

informatii ca in 2011 consumul de apa minerala era de 1,2 miliarde litri, ceea ce ar insemna cca.

55 l pe cap de locuitor/an. Si asta in crestere cu 3% fata de 2010. Ceva mai la vest, in Marea

Britanie, consumul era de 36 l/pers/an in 2007. Deci putem spune ca stam bine si ca depasim cu

mult consumul englezilor (asta daca statisticile sunt bune). Acelas studiu ne mai spune ca, dupa o

27

tendinta puternica de crestere a consumului de apa minerala in UK, aceasta s-a mai diminuat

datorita imbunatatirii calitatii apei de la robinet si a unei puternice campanii media impotriva

apei minerale (cu argumente bazate pe diferenta mare de cost si si diferenta mica de calitate).

Un alt studiu, de data asta foarte detaliat pe tema noastra, l-am gasit in Canada. In urma

unui interviu telefonic in regiunea Waterloo s-au obtinut urmatoarele: 51% dintre respondenti

beau exclusiv apa de la robinet si 34% beau exclusiv apa imbuteliata si un procent de 14,5%

consuma ambele tipuri de apa. Interesant este ca cei care consuma de la robinet beau 1,45l/zi fata

de 1,39l cat consuma cei cu consum mixt. Ceea ce confirma faptul ca cei care beau apa

imbuteliata consuma mai putina apa deoarece isi ajusteaza consumul dupa stocul pe care-l au.

Acest comportament, pe termen lung, duce la un consum mai mic de apa si in consecinta o

hidratare mai slaba. Spre deosebire de cei care folosesc apa de la retea (filtrata sau nefiltrata),

care de fiecare data cand au nevoie isi pot umple un pahar.

O alta tendinta interesanta, descoperita de cercetatorii Canadieni: cu cat este mai mare

gradul de educatie cu atat este mai mare si consumul de apa. Circa 45% din gospodarii au

raportat ca filtreaza apa cu filtre de apa bazate pe carbon activ. Si circa 5% folosesc sisteme de

filtrare mai complicate care includ lampi cu ultraviolete, osmoza inversa, ozonare sau distilare

(probabil aici este vorba de cei care au ca sursa forajul). Tot in Canada, de data aceasta alt studiu

concluzioneaza ca oamenii iau in considerare doar factorul gust cand aleg tipul de apa.

Bazat pe datele care le avem despre Romania si estimarea ca un consum mediu de 1,3l

apa imbuteliata pe zi ar fi realist. Cu un calcul simplu ajungem la concluzia ca procentul celor

care ar consuma apa minerala ar putea fi de max. 11%, ceea ce este foarte putin comparartiv cu

Canada.

Referitor la utilizarea filtrelor de apa in gospodariile romanesti nu avem date. Putem

insa sa ducem mai departe calculul de mai sus, sa ne hazardam si sa spunem ca daca consumul

de apa imbuteliata este asa de mic in Romania (comparativ cu Canada) atunci utilizarea filtrelor

de apa in gospodarii este si mai mica. Daca mai tinem cont ca filtrele de apa si sistemele de

purificare a apei reprezinta o tehnologie relativ noua pentru noi, putem estima ca un procent intre

5% si 10% dintre gospodariile tarii folosesc filtre de apa.

Asigurarea unei rezerve constante de apă curată pentru public nu reprezintă o sarcină

uşoară. Reţeaua de apă trebuie să ia în considerare mulţi factori, inclusiv populaţia şi

dimensiunea gospodăriei, modificările caracteristicilor fizice ale suprafeţei terestre,

comportamentul consumatorilor, cererile din sectorul economic (cum ar fi activităţile turistice),

28

compoziţia chimică a apei şi logistica pentru stocarea şi transportul apei. Aceasta trebuie de

asemenea să ţină seama de provocările cauzate de schimbările climatice care pot include

inundaţii neaşteptate, valuri de căldură şi perioade de deficit al apei. Pentru a preveni situaţiile de

criză cauzate de apă în zonele urbane trebuie să gestionăm eficient resursele de apă în fiecare

etapă: de la furnizarea apei curate până la diversele sale utilizări de către consumatori. Aceasta ar

putea implica reducerea consumului, precum şi descoperirea unor noi modalităţi de colectare şi

utilizare a apei. Gestionarea resurselor de apă trebuie de asemenea integrată mai bine în

gestionarea zonelor urbane, ţinând seama în acelaşi timp de caracteristicile mediului local.

Utilizarea mai viabilă din punct de vedere ecologic a apelor necesită nu numai punerea

în aplicare a unor măsuri precum cele conturate mai sus, ci şi creşterea gradului de sensibilizare a

consumatorului cu privire la aspectele de raţionalizare a apei.

Informarea consumatorilor casnici de apă, a întreprinderilor şi turiştilor se poate realiza

prin diverse mijloace, inclusiv prin site-uri internet, programe educaţionale în şcoli, broşuri

realizate de autorităţile locale şi prin mass-media. Etichetarea ecologică a aparatelor

electrocasnice şi certificarea ecologică a hotelurilor, de exemplu, pot avea de asemenea un rol

important în creşterea gradului de sensibilizare prin sprijinirea consumatorilor în luarea unor

decizii informate cu privire la utilizarea eficientă şi raţionalizarea apei.

(www.rowater.ro;)

2.4 Marketing Marketingul a transformat apa dintr-o resursă la îndemâna tuturor într-o piaţă de zeci de

miliarde. În ultimii 40 de ani industria apei îmbuteliate s-a transformat dintr-o idee de afacere pe

care puţini o luau în serios într-o industrie ce valorează miliarde de euro. Produsul în sine rămâne

simplu, însă modul în care consumatorii se raportează la el s-a schimbat fundamental. Valoarea

reală a produsului este concentrată în branding şi marketing. 

Apa îmbuteliată este cel mai relevant exemplu al modului în care funcţionează

economia mondială în zilele noastre. Într-o anumită măsură cumpărăm libertatea de a alege.

Aceasta este singura explicaţie pentru achiziţia unui produs pe care l-am putea obţine şi gratis.

Totuşi, prin puterea marketingului şi a publicităţii, apa îmbuteliată a devenit una dintre poveştile

de succes ale industriei alimentare şi a băuturilor. Având în vedere că apa este o resursă

fundamentală pentru viaţă şi dat fiind faptul că este atât de abundentă pentru unii şi o resursă atât

de rară pentru alţii, acest produs a devenit emblematic în industria alimentară.

29

Industria apei îmbuteliate a fost lansată de către brandul Perrier, marcă ce poate fi

considerată ca fiind unul dintre marile triumfuri ale industriei publicităţii, reuşind să cristalizeze

un brand care a definit o întreagă generaţie. În spatele campaniei derulate între 1979 şi 1994 au

stat Richard Wheatley şi agenţia de publicitate Leo Burnett.

Inovaţia câştigătoare - PET-ul - Această relaţie a dat naştere apariţiei sticlelor PET,

evoluţie care poate fi considerată a fi cea mai importantă inovaţie din istoria acestei industrii. Cu

toate că vocile ecologiste înfierează acum utilizarea PET-urilor, la începutul anilor '90 această

invenţie a fost într-adevăr o revoluţie.

Apa îmbuteliată în România - Consumul de apă îmbuteliată s-a dezvoltat puternic în

ultimii doi ani, crescând cu peste 20 de litri pe cap de locuitor. Apele minerale se numără printre

puţinele segmente din piaţa FMCG (bunuri de larg consum) încă dominate de companii cu

capital românesc, cele mai mari fiind Romaqua (Borsec) şi European Drinks (Izvorul Minunilor).

Singura multinaţională care şi-a făcut loc în clasamentul celor mai mari cinci imbuteliatori de

apă minerală este Coca-Cola Hellenic. Cea mai consumată băutură din Romania este berea,

urmată de apa îmbuteliată şi sucurile carbogazoase, potrivit unui studiu realizat de compania de

consultanţă A.T. Kearney la nivelul lui 2008.

Comercializarea apelor minerale naturale necarbogazoase a devenit o afacere cu un

câstig mai mare decât cel obtinut prin rafinarea si vânzarea benzinei, pentru care se percep

accize. Cei care extrag apa din asa-numitele „surse de sanatate”, o imbuteliaza si obtin profit din

comercializarea ei, suporta costuri de aproximativ 10 bani per litru, in timp ce o vând cu un pret

de 1-2 lei pentru aceeasi cantitate. Persoanele implicate in afacerile cu apa plata ne „vând”

sanatate doar prin reclame, menite sa influenteze comportamentul social. Românii sunt, practic,

mintiti de acesti comercianti prin spoturi difuzate excesiv pe canalele TV, prin care se promite

„sanatate” in forma pura. In acelasi timp, cetatenii gatesc cu apa de la robinet, crezând ca, prin

fierbere, scapa de orice substanta ce ar putea provoca afectiuni, nestiind insa ca, de exemplu,

clorul – cel de care se tem toti – se evapora, natural, la temperatura camerei, nu prin fierbere.

Consumatorii de apa minerala naturala necarbogazoasa din comert sunt manipulati prin

reclame mincinoase. In loc de sanatatea promisa, românii primesc o apa seaca, mult mai

daunatoare decât cea de la robinet. Publicitatea excesiva determina, pentru o familie, costuri

lunare de aproximativ 300 de lei, fata de 75 de bani, cât ar plati pentru aceeasi cantitate de apa,

luata din retelele publice. Etichetele de pe recipientele din plastic nu corespund cu realitatea si

ascund cantitatile de substante cu factori de risc pentru sanatate. (www.petreanu.ro)

30

ZIUA News a analizat cât de „sanatoase” sunt apele minerale naturale necarbogazoase

din comert, comparativ cu apa de la robinet. Concluzia este una alarmanta: toti comerciantii de

apa plata ii mint pe români, cu stirea autoritatilor (care câstiga bani din taxe), manipuleaza prin

reclame si vând apa seaca, la un pret fabulos. De exemplu, pentru o familie cu trei membri,

costurile lunare pentru cumpararea din comert a apei plate depasesc 300 de lei – calculând cinci

litri pe zi, adica 150 de litri lunar -, in timp ce un metru cub de apa de la robinet, adica 1.000 de

litri, costa aproximativ 5 lei. Practic, toti comerciantii inregistreaza un câstig de 1.000 de ori mai

mare fata de costul unui litru de apa luat din reteaua publica. Pe etichetele recipientelor din

plastic nu se regasesc toate informatiile care ar trebui citite de cumparatorii pe care ii intereseaza

sanatatea lor. Graba cotidiana, fuga prin magazine si cumpararea produselor pe care le retinem

din spoturile publicitare, fara sa verificam informatiile care ne sunt servite, ajuta producatorii sa-

si sporeasca veniturile. ZIUA News nu si-a propus o campanie de denigrare a comerciantilor de

apa plata, ci trage un semnal de alarma. Concluziile anchetei jurnalistice, care ii priveste pe toti

cei implicati in comertul cu apa minerala naturala necarbogazoasa: apa din magazine este o apa

chioara, depozitata in recipiente de plastic, care pot provoca malformatii si chiar cancer, iar

etichetele ascund informatii esentiale pentru sanatatea oamenilor.

Apa curgatoare din izvoarele de unde comerciantii sustin ca o procura devine, in drumul

ei catre casele românilor, apa statuta. Practic, apa vie se transforma in apa moarta, care nu mai

prezinta proprietatile initiale. Filtrarea acesteia inseamna, de fapt, folosirea mai multor „site” de

marimi diferite (micro si nanometrice) care, pe cât devin mai mici pentru a retine impuritatile, pe

atât lasa sa se piarda mineralele. Tot procedeul poate fi imaginat ca o pâlnie, prin care, la

inceput, trece apa sanatoasa, dar, la final, se obtine apa seaca, „moarta” din punct de vedere

biologic, pastrata cu saptamânile sau chiar cu lunile in recipientele din plastic extrem de

periculoase, care, la rândul lor, schimba proprietatile apei. In schimb, datorita consumului mare,

permanent al apei de la robinet, aceasta este, practic, curgatoare, fara a se putea invechi pâna

ajunge sa fie consumata. Numai prin acest fapt, aceasta devine mai sanatoasa decât apa

imbuteliata. Cât despre adaosul de clor, acesta este cu mult mai mic decat cel continut in sarea

(clorura de sodiu) pe care o consumam frecvent la masa. In plus, clorul nu este stabil in apa, ci se

evapora. Clorul dintr-un litru de apa de la robinet „iese” daca apa este lasata intr-un vas timp de

o ora.

Exista foarte multe firme care isi desfasoara activitatea in sectorul apelor plate care

recunosc, pe etichete, ca o procura din retelele publice, fara sa dea insa mai multe informatii.

31

Procedeul de filtrare la care aceste companii sustin ca apeleaza poate fi facut de fiecare

consumator, la costuri de sute de ori mai mici. Comercializarea apelor minerale naturale

necarbogazoase atrage venituri de 1.000 de ori mai mari fata de cheltuielile celor implicati in

aceste afaceri. Un singur transport presupune 24 de tone de apa, vânduta ulterior cu 1-2 lei per

litru, cu un cost infim pentru transportul unui litru de apa.

Verdicitatea informatiilor prezentate pe etichetele ambalajelor nu este contestata de cei

mai multi dintre români, intrucât costul unei analize de laborator este de aproximativ 250 de lei

pentru o singura proba. Cel mai simplu este sa acordam incredere spoturilor publicitare sau sa

cumparam apa produsa de firmele proprii ale lanturilor de magazine, fara sa analizam riscurile la

care ne supunem. In acelasi timp, companiile care distribuie apa prin retelele publice prezinta,

lunar, consumatorilor, un buletin de analize.

Etichete mincinoase

Manipulati prin spoturile publicitare folosite in exces de comerciantii de apa plata,

românii nu mai verifica etichetele produselor pe care le cumpara din magazine, iar, de cele mai

multe ori, inscrisurile nu corespund cu realitatea. Legea 458/2002, consolidata in 2011, prezinta

limitele minime si maxime admise ale compusilor chimici care se regasesc in ape. Printre cele

mai importante informatii pe care consumatorii ar trebui sa le verifice sunt reziduul sec, PH-ul,

turbiditatea, nitratii si nitritii. Multe companii vând apa minerala naturala necarbogazoasa care

prezinta substante cu factori de risc asupra sanatatii aflate la limitele maxime admise sau chiar

depasindu-le.

Consumatorii care acorda o incredere deosebita companiilor care comercializeaza apa

minerala naturala necarbogazosasa datorita faptului ca acestea folosesc filtre pentru impuritati,

pot face acelasi lucru acasa, la un cost mult mai mic. Prin filtrele de uz casnic, atasate la robinet,

apa este din nou curatata de compusii care sunt considerati a fi periculosi.

Toti cei implicati in afacerile cu apa potabila folosesc clorul pentru ca apa sa reziste,

lucru recunoscut si pe etichetele de pe recipientele din plastic. Analizele de laborator ale apei de

la robinet au demonstrat ca volumul de clor este mult mai mic fata de valorile maxime admise.

Un alt argument al specialistilor care ne indeamna sa nu ne temem de clorul din apa de la robinet

este acela ca, prin consumul zilnic de sare (clorura de sodiu – sare minerala, cristalina, fiind

formata din natriu, un metal alcalin, si clor, un element halogen), românii ingereaza mai mult

clor decât cel prezent in apa de la robinet. In acelasi timp, pâna acum nu s-au inregistrat, in tara

noastra, cazuri de imbolnavire din cauza substantelor din apa care curge la robinet, insa, in ceea

32

ce priveste apele din comert, au fost nenumarate cazuri de dizenterie, cauzata de tulpini precum

Campylobacter, Salmonella, sau Shigella.

Afacere pentru stat - Autoritatile din România nu sunt straine de modul in care apele

minerale naturale necarbogazoase sunt luate din surse, imbuteliate, transportate si vândute. Insa

tot acest „drum” parcurs de bidoanele cu apa plata reprezinta sursa de venit pentru stat. Practic,

extractia, imbutelierea, transportul si vânzarea sunt operatiuni purtatoare de TVA, care se varsa

in bugetul statului. Din acest motiv, spoturile publicitare prin care se manipuleaza

comportamentul consumatorului curg pe banda rulanta, insa nu vedem nicio masura, cel putin

preventiva, din partea autoritatilor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

efectueaza controale tematice si in urma sesizarilor venite din partea cetatenilor, aplica amenzi in

cazul neregulilor, insa valoarea acestora este mult prea mica in comparatie cu tot câstigul obtinut

prin vânzarea unei ape seci, la un pret deloc de neglijat.

Apa expirata, in comert - La solicitarea ZIUAnews, reprezentantii Autoritatii Nationale

pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au precizat ca, in urma ultimului control tematic care a

avut loc in perioada iulie-august 2012, din 657 de operatori economici de apa minerale verificati,

la 357 s-au constatat abateri. „393.000 de litri din cantitatea controlata nu respecta prevederile

legale in vigoare privind protectia consumatorilor” – se arata in raspunsul dat de ANPC. S-a

constatat ca recipientele cu apa erau depozitate in conditii improprii sau erau expirate, aveau

inscrisuri incorecte, inexacte sau de natura sa creeze confuzii – etichetare incorecta - altele aveau

trecute doua surse sau surse incorecte, nu erau recunoscute de autoritatea competenta sau chiar

nu aveau inscris termenul de valabilitate. De la inceputul acestui an si pâna acum, ANPC a primit

14 reclamatii privind apa din comert, principalele aspecte semnalate fiind: apa cu impuritati,

calitatea neconforma a apei minerale, depuneri pe sticla de apa sau miros necorespunzator de

vechi, statut sau diluat.

Plasticul poate provoca malformatii - Studiile specialistilor in chimie au aratat ca, prin

consumul produselor depozitate in recipiente din plastic, oamenii sunt expusi la o serie de

substante chimice care pot determina aparitia malformatiilor congenitale, aparitia cancerului –

prin tulburari endocrine – toxicitate directa, suprimarea sistemului imunitar si probleme de

dezvoltare a copiilor. Compusul chimic numit „dioxina” se gaseşte in foliile si ambalajele de

plastic si poate duce la aparitia malformatiilor congenitale si a cancerului. Dioxina este eliberata

si poate migra in alimente, in cazul in care este incalzita la temperaturi inalte, pe care le intâlnim

in zilele calduroase de vara. In sustinerea acestor afirmatii, venim cu urmatorul exemplu: la

33

intâlnirile care au loc la nivel inalt, de exemplu, cancelarul german Angela Merkel nu consuma

apa din recipiente de plastic, ci numai pe cea depozitata in carafe din sticla.

(m.ziuanews.ro)