Constant In Noica - Mathesis Sau Bucuriile Simple

8/6/2019 Constant In Noica - Mathesis Sau Bucuriile Simple

http://slidepdf.com/reader/full/constant-in-noica-mathesis-sau-bucuriile-simple 1/59

Constantin Noica , MATHESIS SAU BUCURIILE SIMPLE, Humanitas, 1992



CONSTANTIN NOICA se na te la 12/25 iulie 1909 la Vitåne ti (Teleorman). Esteş ş

elev la liceele bucure tene „Dimitrie Cantemir“ i „Spiru Haret“ş ş — în a cårui revistå,

„Vlåstarul“, debuteazå în 1927. Între 1928 i 1931 urmeazå cursurile Facultåş ii de

Litere i Filozofie din Bucure ti; ulterior, va face un an de specializare în Fran a (1938–39).ş ş ţ În perioada1932–34 lucreazå ca bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei; devine (în

1932) membru al asocia iei „Criterion“; din 1933 î i începe îndelungata colaborare la revistaţ ş

„Vremea“. În 1934 este premiat pentru prima sa carte, Mathesis sau bucuriile simple. Î i dåş

doctoratul în filozofie la Universitatea din Bucure ti în 1940, cu tezaş Schi å pentru istoria ţ

lui cum e cu putin å ceva nou ţ . În anii 1940–41 e referent pentru filozofie la Institutului

român-german de la Berlin; reîntors în arå, editeazå împreunå cu C. Floru i Mirceaţ ş

Vulcånescu patru din cursurile lui Nae Ionescu i anuarul „Izvoare de filozofie“ (1942–43).ş

Între 1949 i 1958 are domiciliu for at la Cîmpulungş ţ -Muscel, iar din decembrie 1958 pînå în

august 1964 e de inut politic. Începînd din 1965 este cercetåtor principal la Centrul deţ

Logicå al Academiei, de unde se va pensiona în 1975. Î i petrece ultimii 12 ani ai vie ii laş ţ

Påltini (Sibiu), devenind un veritabil mentor spiritual al tinerei genera ii de intelectualiş ţ

români. Moare la 4 decembrie 1987 la Sibiu. Este înmormîntat la Schitul din apropierea

Påltini ului.ş

TITLURI importante (enumerate în ordinea apari iei primei edi ii):ţ ţ

Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la

Descartes, Leibniz i Kant ş (1936), Schi å pentru istoria lui cum e cu putin å ceva nou ţ ţ

(1940), Douå introduceri i o trecere spre idealism ş (1943), Douåzeci i apte trepte ale ş ş

realului (1969), Rostirea filozoficå româneascå (1970), Crea ie i frumos în rostirea ţ ş

româneascå (1973), Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii române ti ş (1975),

Despår irea de Goethe ţ (1976), Sentimentul românesc al fiin ei ţ (1978), ªase maladii ale

spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (1980), Devenirea întru fiin å ţ (1981),

Scrisori despre logica lui Hermes (1986).



C O N S T A N T I N N O I C A

MA T HE S IS

S A U B U C U R I I L E S I M P L E

Edi ia a douaţ

HUMANITAS

BUCUREªTI, 1992



Colec iaţ ϕ

•Marile cår i mici ale gîndirii universale•ţ

Coperta colec iei: Ioana Dragomirescu Mardareţ

Prima edi ie a cår ii de fa å a apårut la Funda ia pentru literaturå i artå „Regele Carolţ ţ ţ ţ ş

I“ (Bucure ti, 1934), în seria „Operele premiate ale scriitorilor tineri needita i“.ş ţ

Edi ia a doua:ţ

© HUMANITAS, 1992

ISBN 973-28-0321-5



Prefa åţ

De ce ne place så spunem lucruri pe jumåtate adevårate? Må gîndesc la toate actele de

eroism, la marile agonii i victorii din planurile diferite ale vie ii, i am impresia cå le vådş ţ ş

decurgînd dintr-o nesiguran å, dintrţ -o ovåialå, dintrş -o jumåtate de adevår. E ceva care nu ne

inspirå nici måcar nouå încredere, la începutul lucrurilor; un ra ionament pe careţ -l sim imţ

gre it sau o hotårîre pe careş -o vedem bine cå nu e cea bunå.

ªi pe urmå, fårå så tii cum, ceva obscur i fårå formå vine iş ş ş - i îmbracå nesiguran a,ţ ţ

prefåcînd din centrul acela de nelini te i pendulare un sîmbure de misticå i adevår. E deş ş ş

multe ori inexplicabil felul cum devin oamenii apologe i, tråind i patetizînd pentruţ ş

jumåtå ile lor de adevår. Sau, poate, au dreptate?ţ

Nu. Cum ar putea så aibå? Dar ne place tuturor så mimåm stårile suflete ti ale omuluiş

închipuit de noi cå spune adevåruri. Îi furåm gesticula ia i retorica, îmbolnåvinduţ ş -ne de

frigurile unei sinceritå i îndoielnice. De multe ori ne låsåm prin i, uitînd cå nu avemţ ş

dreptate. Dar cîteodatå nu uitåm…

Autorul acestor rînduri n-a pierdut din vedere faptul cå nu are întotdeauna dreptate. Ar

fi vroit så aibå — i iş -a fost ciudå. A cåzut în exces, a cåu tat excesul, ca o u urare. Dar sîntş

atît de multe excese împrejurul nostru, formele de via å, toate, par a fi atît de nefire ti dinţ ş

punctul de vedere al adevårului — încît aceastå încercare nefireascå de aci poate fi i eaş

iertatå.

De altfel, cineva spunea odatå: „Oricine, råtåcit într-o pådure, urmåre te cu neostenitåş

energie o direc ie oarecare, descoperå un drum nou.“ţ E o invita ie la exces. Cåci nu e vorbaţ de drumuri noi, poate. Dar e vorba de treceri, de vie uiri, de drumuri, pur i simplu,ţ ş — într-o

lume în care desigur nimeni nu tie prea mare lucru.ş



I

Despre culturile de tip geometric

Este aståzi un lucru bine asigurat în tiin å faptul cå, din punct de vedere al formei, totş ţ

universul, ca i ori ice parte a lui, pot fi înglobate întrş ş -o expresie de forma f ( x, y, z). Ba un

om de tiin å contemporan se gîndea chiar la posibilitatea de a scrie ecua ia unei statui, aş ţ ţ

statuii lui Venus din Milo, de pildå. Negre it, ar fi o ecua ie lungå i foarte probabil cå ar fiş ţ ş

respingåtoare ca aspect. Atîtea cifre, într-o frumuse e simplå i directå ca statuia aceea! Darţ ş

ce importå lucrul acesta? Ar fi o ecua ie, nu este a a? Ar fi o nouå frumuse e,ţ ş ţ cealaltå

frumuse e a Venusei din Milo. Vom învå a vreodatå så o vedem i pe ea?ţ ţ ş

ªi totu i întreaga culturå, pe care o avem în s patel e nostru, nu face decît så ne ducåş

spre aceas tå în elegere a realitå ii, spre aceastå nouå frumuse e a ei. Constatînd cå oriceţ ţ ţ

parte a lumii, ca i lumea toatå, sînt tiute, ne apar in în propriu, se pot scrie prin calcululş ş ţ

nostru — cultura aceasta europeanå, sau greacå, sau cum i se va mai zice, pare a fi dovedittot ce vroia så dovedeascå i a fi sfîr it cu propriile ei întrebåri. Cultura noastrå a råspunsş ş

astfel la întrebårile pe care i leş -a pus, d escoperind totdeodatå noua frumuse e, cea formalå,ţ

cea linearå, de adevår matematic, pe care o cåuta în lucruri. De acum înainte råmîn numai

anumite calcule de fåcut…

Bineîn eles, trebuie adåugat ceva aci, pentru sinceritatea discu iei: nu se poate pune înţ ţ

formulå nici un lucru decît dupå ce se va fi oprit mi carea. Apele nu se pot scrie decît cîndş au înghe at.ţ Viul nu poate fi atins — cel pu in pe cåile pe care sţ -a angajat de la început

cultura noastrå, prin problemele cårora le-a cåutat o solu ie. Dar în afarå de obiectivulţ

acesta, de a surprinde viul, obiectiv pe care cultura nu i lş -a propus, ea este pe cale så le

atingå pe toate celelalte pentru care cu adevårat i în mod explicit sş -a stråduit ea. În cultura

noastrå se gåsesc, sau sînt indicii cå se vor gåsi, într-o fericitå zi tiin ificå, råspunsuri laş ţ

toate întrebårile bine puse. Dacå cineva vrea råspunsuri la alte întrebåri, trebuie så le caute

într-altå parte.



Vrem så spunem, cu alte cuvinte, cå, în ansamblul ei, sau måcar într-una din orientårile

ei precumpånitoare, cultura noastrå ni se pare de un anumit tip, care se cere mai bine låmurit

de cum a fost pînå acum. În bunå parte, cartea aceasta vrea så-l realizeze pe planul vie iiţ

interioare. Dar tipul nostru de culturå suferå i o discu ie tiin ificå, pe care ar trebui odatå såş ţ ş ţ o întreprindem.

Fårå îndoialå cå nici un tip de culturå nu stå singur i nu se realizeazå pe cont propriu.ş

Astfel, tipul de culturå pe care vrem så-l descriem aci a convie uit cu un alt tip, sau elementeţ

de ale lor au stat întotdeauna împreunå i sş -au jenat reciproc. Întrebårile unuia s-au trecut

asupra celuilalt i multe cugete, obosite de atîta neîn elegere, au cåzut în scepticism, pur iş ţ ş

simplu pentru cå n-au tiut la ce por i så batå.ş ţ

Afirma ia pe care o înaintåm este: în bunå parte totu iţ ş cultura noastrå e de tip

matematic i tipul acesta se opune culturii deş tip istoric.

Ni se pare, a adar, cå surprindem acest dualism: geometrieş — istorie, a cårui polemicå,

transpuså pe planul culturii, e opozi ia celor douå tipuri de culturå.ţ

Propriu vorbind, nu se în elege aci în mod necesar con inutul geometriei, ci e vorbaţ ţ

numai de anumite caractere ale ei. E vorba de atmosfera ei. Cultura noastrå pare cå nu se

poate realiza pînå la capåt decît în aceastå atmosferå. Cåci geometria nu e numai desfå urareş

silogisticå pe baza cîtorva principii. Ea e i: idee de ordine, un anumit stil, imanen å i oş ţ ş

serie întreagå de probleme, de care va trebui pînå la capåt så dåm socotealå. Iar cultura

noastrå pare a crede în cîteva din aceste lucru ri.

Nu e vorba deci nici un moment de con inutul propriuţ -zis al geometriei, de teoremele,

problemele i desfå urårile ei în timp logic. De aceea i spunem deseori geometrie, în loc deş ş ş

matematici: pentru cå geometria e tiin å elementarå, în primul rînd, i aci nu e vorba decîtş ţ ş

de elemente, de anumite elemente care stau la baza dialecticii spiritului; i pentru cå, în alş

doilea rînd, termenul de geometrie a calificat întotdeauna i alte lucruri decît lucrulş

matematic (esprit de géometrie, opus lui esprit de finesse; sau, de pildå, afirma ia lui Platonţ

cå „Dumnezeu geometrizeazå“). A fost întotdeauna pu inå poezie, ceva lirism, altceva decîtţ

simplå tiin å sub rubrica: geometrie.ş ţ

Cultura noastrå este a adar de tip geometricş — pe deasupra materialului ei, alcåtuit din

crea ii spirituale de diferite ordineţ —, în justificårile i în elesurile ei. Bineîn eles cå acestş ţ ţ



con inut cultural poate fi matematic, i e preferabil, pînå la un punct, så capete un aspectţ ş

matematic. N-a vroit o coalå filozoficå, a a cum era cea a pozitivismului francez, såş ş

matematizeze toate tiin ele? Totu i n u aspectul decide de lucruri. Existå ceva mai adînc iş ţ ş ş

mai necesar, care face ca toate valorile culturii noastre så încapå într-o singurå familie. E,poate, un destin i în culturi, iar destinul culturii noastre ar putea fi acesta de a geometriza.ş

Am vroi så spunem cå, într-un anumit în eles, crea iile noastre în ordinea spiritului ducţ ţ

numai la geometrie, de i geometria nu este întotdeauna simplå geometrie. Cåci e vorba deş

spiritul lucrurilor pe care le întreprindem. ªi de aceea e poate cazul så spunem: spiritul rector

e geometric.

ªi e foarte adevårat cå avem dreptul så discutåm în culturå mai mult decît: care e suma

unghiurilor unui triunghi… Dar orice vom întreprinde, cu oricîte libertå i am fi înzestra i,ţ ţ

vom sta întruna sub semnul pur al geometriei. Destinul nostru e de a desena figuri regulate.

Ceea ce caracterizeazå de la prima vedere o culturå de tip geometric este idealul ei:

tiin a universalå,ş ţ Mathesis universalis.

ªi toatå cultura noastrå, cåtre ce tinde ea decît cåtre o expresie finalå simplå, cåtre un

sistem care så dea socotealå de tot ce se întîmplå în univers, eventual cåtre o formulå

atoatecuprinzåtoare?

Idealul culturii noastre e unifica ia. Un Platon, un Descartes, un Leibniz, un Husserl oţ

vor în mod explicit. Dar ce disciplinå particularå, care efort tiin ific sus inut i con tient deş ţ ţ ş ş

sine nu se laså dominat de aceea i pornire unificatoare? Toatå cultura noastrå pare cå suferåş

dupå nostalgia unului. Ståruie ceva din spiritul monoteist i în culturå.ş

E demn de observat cu acest prilej cå monoteismul, sub forma lui definitivå, n-a fost

totu i atins atîta vreme cît omul a privit în afarå, spre lume; ci ochii au trebuit så se întoarcåş

înåuntru, pentru a cåpåta de acolo revela ia pe care natura exterioarå nu vroia så leţ -o dea. ªi

astfel s-a putut spune cå fapta cea mare a cre tinismului a fost de a înlocuiş

Dumnezeul-naturå prin Dumnezeu-spirit i raportul de transcenden å prin cel de imanen å.ş ţ ţ

Cultura noastrå pare så nu fi fåcut într-alt fel. ªi era firesc så fie a a, cåci ordineaş

religioaså e solidarå cu ordinea culturalå în genere. Posedatå de idealul ei de ordine strictå,

cultura l-a cåutat multå vreme în lume, pentru a-l gåsi, la urmå, în om însu i. Nu natura eş



ordine, nu lumile astronomice sînt marile acorduri matematice, dar spiritul e ordine i elş

ritmeazå realitå ile pe care le ia în considera ie.ţ ţ

Dacå o Mathesis universalis poate fi înfåptuitå, elementele ei trebuie så zacå în noi

în ine, în primul rînd, i så fie universal omene ti, în al doilea rînd. Grupate i constituite,ş ş ş ş aceste serii de elemente stau sub douå discipline vaste: logica i matematica. Acestea sîntş

idealul nostru de ordine; pe ele am vroi så le inseråm în lume, pentru a o face mai clarå iş

mai umanå; pentru ele alergåm, pentru aceste bunuri, care de fapt ne stau la îndemînå,

alergåm în spa ii, peste sute de mii de ani luminå.ţ

S-a întîmplat, în istoria gîndirii omene ti, un proces care nu poate fi prea bine urmårit,ş

întîi pentru cå se asociazå cu tot felul de alte orientåri i idealuri umane, apoi pentru cå nuş

lucreazå la suprafa å, ci în adîncul istoriei; dar care proces se desprinde ca uniculţ

responsabil, con tient de sine, în istoria culturii: gînditorii, anume, au început såş - i deaş

seama cå tiin a e aş ţ omului, cultura e a sa, legile universului i geometriile acestuia sînt toateş

ale sale.

Dacå experien a religioaså a omului a dezgropat din el toate rezervele de spiritualitate,ţ

experien a sa tiin ificå iţ ş ţ -a scos la ivealå toate rezervele de culturalitate.

Cultura e omeneascå; e adevårul nostru, e ordinea dupå chipul i asemånarea noastrå.ş

Nu înseamnå, de aci, cå adevårul e relativ la con tiin a omeneascå i constituie, ca atare, oş ţ ş

degradare a vreunui adevår absolut. Dar adevårul pur i simplu nu are sens în afarå deş

con tiin a noastrå. ªtiin a i cultura nu sînt dincolo de noi. Orice sş ţ ţ ş -ar face, un anumit

antropologism ne dominå toate crea iile. A vorbi deci de o relativizare a culturii înseamnå aţ

o considera pe aceasta drept altceva decît este. Cultura nu e decît omul însu i.ş

De aceea Kant a putut afirma, într-o zi, un lucru care då socotealå pentru toatå cultura

noastrå: „ªtiin ele nu sţ -au constituit, scria el, decît în clipa cînd au devenit con tiente cåş

ra iunea nu aflå de la lucruri decît ceea ce pune ea în ele.“ţ

„Ra iunea nu aflå de la lucruri decît ceea ce pune ea în ele“… A adar spiritul se cautåţ ş

pe sine în lucruri. Spiritul are o activitate proprie, pe care ne-o reveleazå lumea. Cåci lumea

nu este — nu este pentru noi, nu existå pentru tiin å i pentru culturåş ţ ş — dacå nu este i înş

spirit. Lumea nu are nici un în eles, pentru noi, fårå con tiin å.ţ ş ţ



Dar, întreba cineva, dacå e adevårat cå lumea nu se constituie decît prin con tiin å,ş ţ

atunci ce era cînd nu exista nici o con tiin å? Ce era în lipsa oamenilor?ş ţ

Ce era atunci? Nu era tiin å, atîta tot. Dacå e adevårat cå exista lum ea? Dar existen aş ţ ţ

nu are nici un în eles în afarå de tiin å. Existen a e o presupozi ie a calculelor noastre, oţ ş ţ ţ ţ ipotezå datå în problemele pe care le discutåm. A, existen a mai are un în eles: de prezen å.ţ ţ ţ

Dar cine så spunå cå lumea era prezentå atunci cînd nu existau oameni; din moment ce,

tocmai, nu existau oameni? Cine så ne vorbeascå de o prezen å, dacå nimeni nu era prezent?ţ

Atunci, spiritul se cautå pe sine în lucruri. Ar putea pårea surprinzåtor faptul cå se

cautå altundeva decît în el; dar nu e nevoie så credem cå lucrurile sînt atît de depårtate de

spirit. Spiritul se cautå în lucruri, a a cum se cautå întrş -o figurå geometricå, pe care el singur

iş -o construie te, pentru aş - i explicita propriul såu silogism, demonstra ia pe care vrea så oş ţ

dea teoremei sale. Spiritul se cautå în lucruri numai pentru atît: pentru a se explicita. Natura

e un pretext. „Natura, scria un om de tiin å contemporan, pune spiritul la încercare. Elş ţ

råspunde, constituind matematicile.“

Cum poate da valori omul acestui univers imens? Toate lumile astronomice, distan eleţ

în fa a cårora sîntem atît de miciţ — cum putem så credem cå ele nu se in decît prinţ

semnifica iile date de spiritul nostru? La care sţ -a putut råspunde cå universul legal, universul

acesta articulat, de i imens, e încå o construc ie a min ii noastre. Atunci nu e decît firesc caş ţ ţ

omul så-i dea valori.

Eu, pårintele lucrurilor… Cum de nu s-a våzut ce mult spirit geometric este în tendin aţ

aceasta constructivistå a culturii noastre!

Pînå acum, cultura noastrå se dovedise a fi de tip geometric prin aceea cå nåzuia spre

ordine: Mathesis. Acum ea se dovede te de tip geometric i prin aceea cå e constructivå, nuş ş

simplu interpretativå sau descriptivå.

Cultura noastrå introduce un primat al „fåcutului“ asupra datului. Oamenii de tiin åş ţ

s-au întrebat, de pildå, ce cunoa tem noi asupra exis ten ei lucrurilor? Noi nu luåm înş ţ

considera ie decît mi carea lorţ ş — aråta într-o zi filozoful Hermann Cohen —, i mi carea nuş ş

e a lucrurilor, ci e o categorie a min ii noastre. În loc så consideråm lucrurile, consideråmţ

mi cårile, pe care, de fapt, tot spiritul nostru leş -a pus în lucruri. Cåci mi careaş — cea

tiin ificåş ţ — noi nu o sim im, ci o gîndim: o gîndim punînd în ea deplasåri infinit de mici, oţ



gîndim gra ie metodei infinitezimale. Prin metoda infinitezimalå spiritul reface, în planulţ

tiin ei, toatå mi carea i deci toatå natura. Natura din tiin å nuş ţ ş ş ş ţ este, a adar. Natura se face,ş

o construie te intelectul, calculul.ş

Cu toate acestea, în mod curent se afirmå cå lumea e datå. Ce înseamnå înså dat, întiin å? Dat, råspundea acela i Hermann Cohen, reprezintå ceea ce îmi pun eu pentru aş ţ ş

construi o temå. Datul e o metodå de lucru. Îmi dau anumite lucruri, anumite ipoteze, i prinş

ele pot så fac lumea. Cåci lumea, lumea din tiin å, este o lume fåcutå. Dacå ipotezele meleş ţ

n-au reu it bine, dårîm lumea i ridic alta în loc. Nu opereazå în felul acesta toatå tiin aş ş ş ţ

contemporanå? ªi nu este, atunci, „fåcutul“ unul din caracterele dominante ale culturii

noastre?

În sfîr it, alåturi de ideea de ordine i de efortul constructiv, cultura noastrå închide înş ş

ea un ultim în eles geometric: imanen a.ţ ţ

Este un fapt caracteristic lucrului geometric acela cå el nu transcende. Dacå- i dai unţ

triunghi i consideri asupra lui o problemå, nu te gînde ti nici o clipå la o existen åş ş ţ

exterioarå oarecare i la vreo depå ire posibilå a cadrelor pe care i leş ş ţ -ai impus. Faptul

geometric nu face intelectul så iaså din sine. Nu-l sile te så accepte ceva stråin de sine.ş

Într-un anumit sens, toatå geometria e în noi i niciodatå nu iese din noi, oricîte desene peş

hîrtie am face.

La fel, faptul cultural în genere tinde så råmînå închis ve nic întrş -un cerc: în con tiin å.ş ţ

Existå o anumitå orientare cåtre subiect, care poate fi urmåritå în tot planul culturii,

peste toatå întinderea lui. Tendin a aceasta este înså clarå în filozofie. Astfel, sţ -a constatat de

o bunå bucatå de vreme cå, în locul lucrurilor din afarå, filozofia a început så cerceteze

intelectul i, în locul naturii, tiin a asupra naturii. ªi sş ş ţ -a spus, pe drept cuvînt, cå obiectul

filozofiei este mai pu in lumea decît tiin ele. Filozofia pare, mai mult decît orice, oţ ş ţ

orientare cåtre subiect, cåtre ceea ce se petrece acolo, înåuntru. Dar tot înåuntru se realizeazå

i celelalte fenomene de culturå. De la Kant încoace, mai ales, subiectivitatea a devenit chiarş

teatrul de opera ii al tuturor activitå ilor spirituale. Nu numai tiin a e în con tiin å, darţ ţ ş ţ ş ţ

moralitatea i arta sînt i ele în con tiin å; iar cultura întreagå nu se ine decît datoritå unitå iiş ş ş ţ ţ ţ

pe care o då „con tiin a de culturå“.ş ţ





posesiune efectivå. Culturile de tip geometric au legi, au cîte o Mathesis sau tind cåtre una,

au construc ii grandioase i fac necontenit altele noi; dar nu au, în schimb, nici o realitate,ţ ş

nici un fel de concret, altul decît concretul palid construit de spirit, pus de spirit, pentru

înalta glorie a spiritului.Geometriilor pe care i le då con tiin a nu li se opune decît istoria care se då singurå.ş ş ţ

Cultura de tip geometric face parte din ordinea spiritului, cea de tip istoric face parte din

ordinea naturii.

Dar ce sens are atunci o culturå de tip istoric? Spuneam cå e o culturå în care primeazå

destinul. Ea e deci o culturå oarbå. Plinå de prezen e, e adevårat. Dar a tråi nemijlocit printreţ

prezen e, a te confunda cu ele, a fiin a o datå cu eleţ ţ — înseamnå a renun a la omenie, sau a oţ

depå i.ş

A tråi ca om al unei culturi de tip istoric înseamnå, poate, a tråi ca arborii, ca påsårile

sau — cine tie?ş — ca îngerii. E altå via å, în planul culturii vorbind, decît via a omului. Eţ ţ

mai pu in, sau mult prea mult. Cultura de tip istoric e biologicå sau, atunci, e angelicå.ţ

Religia ne-a fågåduit perspectiva cea de a doua. Istorismul vrea så ne reîntoarcå la

perspectivele biologiei?

Dar — ni se råspunde la aceastå observa ieţ — nu e simplå biologie. E o biologie

transfiguratå cea care ni se propune.

Biologie transfiguratå? Ni se pare cå tot respect fa å de biologie se ascunde în dosulţ

acestei transfiguråri. Iar cultura s-a nåscut din nesocotirea biologiei, dintr-un exces fa å deţ

ea. Cel pu in jumåtate din cultura noastrå, tot ce e geometrie i geometric în ea, stå dincoloţ ş

de biologie.

Cultura pare a se fi nåscut între douå båtåi de puls ale vie ii; întrţ -o pauzå. De unde nu

rezultå cå, în mod necesar, cultura nu mai este via å. Cultura e încå via åţ ţ — i anume ceeaş

ce are mai generos via a în ea, anume excesul. E nepotrivit så se spunå: culturå i via å.ţ ş ţ

Cultura cre te din excesul vie ii asupra ei înse i, deci prelunge te via a.ş ţ ş ş ţ

Existå anumite exemple, în istoria culturii, care ar trebui afi ate peste tot, ca så se tieş ş

adevårata origine a lucrurilor. Astfel, pilda lui Pascal ar trebui så ne fie ve nic prezentå. Peş

Pascal îl dureau din ii, i biograful spune cå suferin a lui era îngrozitoare. Ce putea så facå?ţ ş ţ

Putea så strige, ca noi to i, putea så dea curs suferin ei sale fizice. Dar el a preferat så facåţ ţ



altceva: geometrie. În orele acelea cînd durerea îl exaspera, el desena figuri regulate i, înş

dezordinea suferin ei lui, gîndea lucruri regulate.ţ

Cîtå umanå demnitate nu era în gestul lui… E necesar cîteodatå så ui i via a. Sîntţ ţ

anumite împrejuråri cînd trebuie så te depå e ti pe tine prin culturå. Så teş ş înstråinezi princulturå. Så pui distan e înlåuntrul tåu. Nu face aceasta, cultura?ţ

Cî i oameni, de pildå, nu sţ -au „pierdut“ în tiin å? ªiş ţ -au låsat deoparte tot ce au purtat

pînå atunci cu ei, toatå zestrea lor de bucurii sau povara lor de dezastre. Coeficientul nostru

personal, sau sistemul obscur de lucruri mici care ne dau nebunia noastrå localå, tonul acesta

moral specific, coloritul nostru — ce frumos s-au ters toate dintrş -o datå sub pata mare iş

omogenå a tiin ei.ş ţ

Am reu it astfel trecerea de la local la universal, saltul sufletesc de la locul unic laş

locul comun. „Marile locuri comune ale spiritului.“ Toatå cultura, cu teoremele ei de

geometrie, cu legile ei naturale, cu febra ei esteticå i înnobilarea religioaså, ce sînt lucrurileş

acestea decît locuri comune pentru toate structurile individuale, întîlnirile cu sine ale

spiritului divizat în lume?

Ne întîlnim to i întrţ -o pia å mare, parcå. Fiecare a avut ceva de uitat i, cu cît a reu itţ ş ş

så uite mai bine ce a låsat în urma lui, cu atît a reu it så se apropie mai bine de ceilal i. Înş ţ

acest sens, ar trebui så ni se parå întotdeauna ceva nebunesc în tendin a de a ne istoriciza, deţ

a ne divide. Så ne dividem, întru ce? E nebunesc så nu vrem a vedea cå lucrurile i noiş

în ine sîntem mai mult sau mai pu in aceia i. Så ne dividem, poate, numai în micile noastreş ţ ş

singularitå i de fiecare zi. Dar nu a sim it nimeni cîtå trivialitate este aci? Cum, noi sîntemţ ţ

noi în ine pentru cå avem anumite rezonan e particulare, emotivitatea asta, boala asta car eş ţ

ne face o ameni råi i mic i la s uflet; numai pe ntru atît? ªi cînd este Pascal el însu i: cînd îlş ş

dor din ii sau cînd face geometrie?ţ

Noi sîntem, poate, spirit. Sîntem capacitate universal emotivå; noi, diviza i în lume, a aţ ş

cum ståm, sîntem totu i ritmuri. Så låsåm ritmurile så ne solidarizeze. Dacå avem ceva deş

a teptat de la culturå, e så ne scape de ru inea de a sta în afarå de ritmuri.ş ş

Dar de ce så se creadå cå a tråi ritmic înseamnå a nu tråi din plin? De ce via a så nuţ

poatå fi tråitå efectiv i cu întregurile ei, printre marile locuri comune ale spiritului? Ce ideeş

surprinzåtoare aceasta — cå, dacå nu mai e trivialå, via a nu mai este. Via a este, întreagå,ţ ţ



pe toate planurile pe care o punem în joc. Ea nu poate fi par ialå, dar se poate lepåda deţ

anumite con inuturi deţ hic et nunc.

ªi totu i existå un fel de convingeri oficiale dupå care, dacå nu e tråitå cu toateş

con inuturile ei imediate, via a trebuie så fie neapårat par ialå. A a ni se spune, de pildå, cåţ ţ ţ ş oamenii întreprind anumite ac iuni culturale nu din tot plinul lor sufletesc, ci cu anumiteţ

dispozi ii, numai. Se spune: oamenii fac tiin å pentru adevår, atîta tot. Restul vie ii lor,ţ ş ţ ţ

atunci cînd fac tiin å, e mort.ş ţ

Dar nu e deloc a a! Oamenii nu cred atît de mult în abstrac iuni cum se spuneş ţ

cîteodatå. Ei fac tiin å ca så uite o dragoste, pentru cå îi dor din ii, pentru cå îi încîntå cîte oş ţ ţ

metodå de lucru. Dacå adevårul e o metodå de lucru, atunci a face tiin å pentru adevår areş ţ

un sens, cåci facem tiin å din toatå inima: putem iubi o metodå i putem crede în ea. Dacåş ţ ş

adevårul e ordine, punere sistematicå de probleme i reu itåş ş — atunci încå are un sens så ne

gîndim la adevår. Dar a a, simplå abstrac iune? E necesar så promovåm abstrac iunile,ş ţ ţ

bineîn eles. Dar cine crede cå abstrac iunea e seacå de sim iri, cå tiin a e anemie i cå, înţ ţ ţ ş ţ ş

laboratoarele ei, cultura se face „la rece“, acela n-a învå at nimic din rosturile culturii.ţ

Pentru cå, din impruden å, oamenii tiin ei i ai culturii iţ ş ţ ş ş -au fåcut un titlu de noble eţ

din aceastå aparen å de calm i uscåciuneţ ş — de aceea au reu it så dezguste atî ia oameni, cuş ţ

privire la culturå, i såş -i facå så creadå cå a promova cultura înseamnå a pierde din via å.ţ

Sau, cu alte cuvinte: pentru cå oamenii care au practicat cultura de tip geometric au abuzat

de formalismul lor, de aceea cultura de tip istoric s-a fåcut întotdeauna necesarå.

Dar a promova formele nu înseamnå a ucide via a. Nu trebuie crezu i oamenii deţ ţ

tiin å cînd spun cå sînt calmi i netulbura i. Nu trebuie crezut Pascal cînd spune cåş ţ ş ţ

exerci iul lucrurilor pure îi calmeazå durerile. E altå nelini te lini tea sa aparentå, atîta tot. Eţ ş ş

o deplasare, e transla ia de la biologie i dramele ei la formalism i dramele formale.ţ ş ş

Strigåtul devine cîntec i dezechilibrul dans.ş

Cine a spus cå pierde prin aceasta via a? Afirma ia nu are nici un sens. Cum så pierziţ ţ

via a? Ea poate fi uitatå, astaţ -i altceva. O uit i må pierd în forme, în formele care nu måş

devitalizeazå totu i, ci må vitalizeazå pe alt plan. Nu sînt mul umit cu c on inutul vie ii.ş ţ ţ ţ

Nu-mi convine, pur i simplu , ceea ce se întîmplå i de aceea caut alt con inut, chiar dacå elş ş ţ

va fi un con inut de forme. Cåci ce pot så gåsesc altceva în mine decît forme? Cine,ţ



renun înd la lume, a putut så punå o altå lume în loc, o lume efectivå, de prezen e, i nu unaţ ţ ş

de fantome?

În definitiv, toatå polemica dintre cultura de tip geometric i cea de tip istoric la acela iş ş

lucru se reduce. Såturat de prezen e, de actualitate, de con inutul imediat al vie ii lui, omulţ ţ ţ iş -a încercat norocul în inactual i a început elaborarea formelor. În locul tråirilor a pusş

creårile. Dar nu înseamnå cå s-a sinucis prin aceasta. E adevårat cå geometrul, în general, e

ceva mai palid la fa å decît omul din pådure. Dar de via a aceasta era vorba? De via aţ ţ ţ

elementarå a esuturilor?ţ

Nu s-a gîndit nimeni så refuze via a dintrţ -o „pudoare metafizicå“. Ceea ce înså a pårut

întotdeauna evident a fost faptul cå ata area exclusivå de via å nş ţ -a dus la nici un în eles nou.ţ

Con inutul imediat al vie ii nu intereseazå, pur i simplu pentru cå nu eţ ţ ş problematic.

Arborele din fa a mea, durerea din mine, spuza cerului înstelat, toate acestea sîntţ

indiscutabile. Ceea ce a vrea e så pot discuta ceva, så må pot îmbogå i cu un în eles nou.ş ţ ţ

Moartea e o prezen å? Bine. Atunci så tåcem i sţ ş -o a teptåm. Dar, dacå e i o problemå,ş ş

atunci nu o putem pune decît în termeni de problemå: în termenii tiin elor naturale, deş ţ

pildå, sau s-o cercetåm în filozofia culturii i în folclor. Restul e indiscutabil.ş

Iatå de ce, în locul acestor lucruri indiscutabile, cî iva au încercat så punå în joc lucruriţ

oscilatorii, fantome între care så po i alege i indiferen e pentru care så po i opta. Iar singuråţ ş ţ ţ

cultura de tip geometric a putut crea un material de discu ie indiferent. De aceea dialectica eiţ

nu se sfîr e te niciodatå. Ea nu merge cu necesitate cåtre nimic, cåci în locul necesitå ilorş ş ţ

interioare ale duratei istorice, a pus libertå ile fårå duratå ale eternitå ii geometrice.ţ ţ

De aceea, în locul con inutului imediat al vie ii, pe care cultura de tip geometric îlţ ţ

respinge de la început ca neproblematic, ea iş -a creat singurå materialul ei de discu ie,ţ

problematic, incert, dar dezinteresat. ªi l-a creat, cum? Ex nihilo? Nu. Ci dintr-un adînc de

via å ne tiutå; din voin a neîntreruptå a omului de a se depå i.ţ ş ţ ş

De aceea ar trebui odatå protestat împotriva unei categorii de oameni care,

închinîndu-se biologie i imediate, se cred singurii de inåtori de via å.ţ ţ

Hotårît, nu. Nu ace tia sînt singurii de inåtori de via å. Via a pe care o de in ei, deş ţ ţ ţ ţ

altfel, e joaså i trivialå. Acestei vie i, întrş ţ -adevår, vroim så-i punem un capåt. Dar råmîne

via a cealaltå, via aţ ţ omului. ªi aceasta se petrece dincoace, printre scheme.



Iatå un singur exemplu: omul moral al lui Kant.

Omul acesta nu tråie te? Omul acesta nş -are dramå, nu suferå, nu rîde, nu moare? ªi, cu

toate astea, el pare multora atît de absurd.

Cum — ni se spune —, un om care nu tråie te prin instincte, care nu då curs liberş pornirilor sale… Un om care tråie te prin imperative. Ce absurd! Ce absurd så încorporeziş

maxime i reguli, în loc så încorporezi nervi i patimi. Ce absurd så te formalizezi. Såş ş

renun i la toate mobilurile imediate ale vie ii i så crezi în „binele suveran“. Så fii lege, så fiiţ ţ ş

schemå….

Da, så fii schemå. De ce nu? Cultura noastrå, omenia noastrå a a ne vrea: schematiza i,ş ţ

formaliza i, geometriza i.ţ ţ

E o insanitate, se va spune. Dar toatå cultura noastrå e insanitate, atunci. Se gînde teş

cineva la barbarie sau reîntoarcere la naturå? Bine. Dar atunci fi i ţ , nu spune i; muri i, nuţ ţ

declama i. De ce ne fura i felul nostru de a pune problemele, metodele noastre de expunere,ţ ţ

ars probandi a noastrå — pentru a dovedi lucruri care nu mai trebuiau dovedite?

Dar, orice s-ar spune despre omul moral al lui Kant, chiar dacå nici un om în istorie n-a

fost a a programatic cum îl voia elş — acesta e totu i omul reprezentativ al culturii noastre, iş ş

via a lui e adevåratul nostru destin.ţ

Cu un adaos, înså. Omul trebuie formalizat nu numai pe plan mo ral. Ci revolu ia luiţ

Kant trebu ie generalizatå. Kant, reprezentantul legitim al culturii de tip geometric,

Immanuel Kant, idealistul i formalistul, trebuie dus mai departe, mai departe pe planulş

vie ii, pînå la exces.ţ

Iatå care ar putea fi, pînå la un punct, justificarea paginilor de via å interioarå careţ

urmeazå. Ele cautå noul exces, noua absurditate, omeneasca noastrå absurditate cu putin å.ţ

Ele descriu o via å interioarå adevåratå, o via å care rimeazå cu premisele culturii noastre.ţ ţ

Dar ele sînt doar sugestia tråirilor geometrice, retorica exterioarå a noilor geometrii. Cåci,

altfel, cum s-ar putea descrie dintr-o datå universul întreg de acte pure pe care îl viseazå

cultura noastrå, cum s-ar putea descrie, în cîteva pagini numai, miracolul omului care se

întîlne te cu soarta sa?ş

Paginile acestea sugereazå, numai. O singurå preten iune au: så facå uneori pe ceilal iţ ţ

så surîdå. Dacå nu vor face pe nimeni så surîdå, atunci au fost scrise degeaba. Cåci avem



convingerea aceasta cå ad evåratul sens al culturii noas tre — despre care ar vroi så fie vorba

aci — i ade vårata soartå a omului trebuie så fie ridicole. Omul moral al lui Kant e ridicol.ş

Omul general formalizat trebuie så fie i el ridicol. E cea mai înaltå în elegere a vie iiş ţ ţ

istorice, poate, så sim i tot ridicolul ei, tot ridicolul culturii, så te sim i tu însu i ridicol, tu,ţ ţ ţ care încerci så te faci, care trebuie så încerci singur facerea ta — cînd tot restul este.

Alåturi de noi, în lume, sînt lucruri multe, însufle ite i neînsufle ite. Ele nu våd i nuţ ş ţ ş

în eleg. Dar dacå întrţ -o zi ar în elege, cu siguran å ar rîde pu in de noi. Iar dincolo de lumeţ ţ ţ

stå un zeu vesel, care în elege cu adevårat lucrurile i rîde cu adevårat.ţ ş



II

Despre bucuriile simple

Så fii o datå sau så fii de mai multe ori? Ceea ce este aståzi så nu mai fie niciodatå, sau

så fie încå o datå, încå de douå ori? Ziua de azi i cu ziua de mîine så fie ceva i altceva, sauş ş

så fie unu i unu, unu plus unu?ş

Vreau så întreb: så fii în istorie sau så fii în adevår?

Ceea ce e tragic, în întrebårile acestea, e cå pun probleme vii, probleme de comportare

zilnicå. Un om plin de con tiin a istoricitå ii e un om care se risipe te, care tråie te de azi peş ţ ţ ş ş

mîine, a a cum au tråit to i oamenii de azi pe mîine. Ceş ţ -i paså cå via a sa nu dovede teţ ş

nimic? Nici o via å nţ -a dovedit nimic. Så tråim frenetic via a noastrå, cåci nţ -avem de dat

socotealå nimånui.

ªi må gîndesc la ceilal i oameni, la cei cî iva care sţ ţ -au trudit så facå din via a lor oţ

dovadå i un adevår; care iş ş -au tråit-o lini tit, fårå exasperåri, o datå azi, încå o datå mîine,ş de atîtea ori în acela i loc, de cîte ori leş -a fost cu seninå putin å…ţ

Adevår? Nimeni nu se gînde te propriuş -zis la adevår. Un anumit adevår existå i înş

istorie. Dar este vorba de ceea ce are, mai ales, adevårul i nu are, mai ales, istoria: de ideeaş

de ordine. E vorba så adunåm via a aceasta din toate pår ileţ ţ — disiecta membra — i sş -o

supunem unor ritmuri ma ri, unor jocuri stricte. E vorba så facem ceva cu via a, i så nţ ş -o

låsåm pe ea så se facå singurå.ªtiu cå via a e bogatå. E chiar mai mult decît îmi trebuie. A putea tråi atît de bine cuţ ş

mai pu in… Gîndurile acestea pornesc dintrţ -o necesitate de „mai pu in“. Miţ -a venit în minte

så întreb i pe ceilal i: lor cîtå via å le trebuie? Dar întrebårile nu folosesc la nimic.ş ţ ţ

E surprinzåtor i totu i explicabil faptul cå oamenii nu tiu cum så se poarte în fa aş ş ş ţ

bogå iei. A i observat cå bolnavii, oamenii såraci, oamenii cu via å pu inå i posibilitå iţ ţ ţ ţ ş ţ

pu ine de via å în ei tiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor i tiu în ceţ ţ ş ş ş



Dumnezeu så creadå. Pe cînd oamenii boga i în via å, oamenii sånåto i, oamenii puterniciţ ţ ş

întîrzie în bunurile lor i nu mai dau nimic. Crea ia, sensul, ideea sînt ale omului sårac.ş ţ

Så nu te pierzi în fa a bogå iilor vie ii. Så nu te la i fåcut. Så nu crezi cå istoria esteţ ţ ţ ş

singura realitate i så te la i nåscut, tråit, asasinat, în consecin å. Ar trebui så încercåm,ş ş ţ odatå, o rezisten å împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vie ii joase. Poate cå nu eţ ţ

atît vorba de ales între istorie i adevår, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie i ordine,ş ş

între istorie i geometrie.ş

Via a e b ogatå, bine. Tocmai de aceea voi cåu ta sţ -o simplific. De ce så apropii ideile

de via å, så le multiplic la infinit, så le calitativizez, så fac din ele lucruri colorate localţ — iş

så nu fac ceastålaltå revolu ie: så apropii via a de idee, sţ ţ -o modific pe ea în sensul ideii?

Simplificå via a. Ia din ea bucå i mari, concentråri, toturiţ ţ — i opereazå cu ele. Ce aiş

nevoie de rest? Nimeni nu spune cå nu existå un rest în afarå de idee. Dar, cu sau fårå el,

în elesul lumii este acela i. Rezistå. Cînd vine via a peste tine, fii gata pregåtit cu schemele.ţ ş ţ

N-o låsa niciodatå så te acopere. Ai întotdeauna cu ce så ie i la suprafa å: ideile.ş ţ

Ideile… Cum se cumin esc acum lucrurile. Cum se simplificå deodatå toate. Pierdusemţ

din vedere simplitate a lucrurilor din cauza imagina i ei. Imagina iaţ ţ — trista facultate de a

renun a la un univers care e simplu.ţ

Ar trebui scris încå o datå un imn pentru idei. Pentru ideile de peste tot, pentru idei, în

care via a se poate reface complet, mai bine chiar decît în rosturile imediate. Pentru ideileţ

triste i vesele, anemice i atletice, gratuite i eficiente, spontane sau necesare; pentru ideiş ş ş —

i pentru toate geometriile care se pot face cu ele.ş

Så arunci ideile în via å ca ni te poli magnetici, care så grupeze în jurul lor tot ce a fostţ ş

disident pînå acum. Så distribui ideile ca centre de omotetie, grupînd într-o aceea i ordineş

realitå ile de acela i fel. Så fie fascicule luminoase peste tot. Så fie fî ii de realitate, nu unaţ ş ş

singurå, imenså, monstruoaså, prodigios de incalculabilå. Så calculezi…

E adevårat cå, la prima vedere, såråcesc realitatea procedînd în felul acesta. E adevårat

cå råmîne un rest, cå prima mea ac iune e de a pierde ceva, de a cåuta „mai pu in“. Dar, înţ ţ

locul lumii reale pe care o pierd, îmi apar toate lumile posibile. În locul bucuriei de a vie uiţ

via a aceasta, am bucuria de a vie ui toate vie ile careţ ţ ţ nu au fost . Pentru a fi påråsit o singurå



realitate, primesc toate realitå ile cu putin å. Cine vrea så tråiascå o singurå datå, nţ ţ -are decît

s-o facå. Existå totu i un mijloc de a tråi de mai multe ori.ş

ªi, pe urmå, cît dureazå lucrurile acestea „vii“? Cîteva clipe sau o zi. Mîine va fi

altceva. Fructul pe care l-a i mîncat azi nuţ -l ve i mai mînca niciodatå. Ve i mînca un altul.ţ ţ Din acela i pom? Nu, dintrş -altul, cåci i pomul tråie te. Aci vå stå gre eala: a i vroitş ş ş ţ

unicitate, dar a i uitat så cere i i eternitate. La voi lucrurile se consumå, ard, mor. Dar, înţ ţ ş

schimb, ce idee a murit de la facerea lumii încoace?

Nici una. Ideile, aceste „eternitå i care umblå printre oameni“. Cine vorbea a a? Lumeaţ ş

nu poate måsura eternitatea, cåci singura ei måsurå este via a, care e prea scurtå. La ea nu eţ

de gåsit nimic rezistent, nimic fix. Iatå, universul ideilor e fix i incoruptibil. În planul luiş

nimic nu se altereazå.

Istoria e numai altera ie. Toate marile acte, marile bucurii, marile întîmplåri, toate seţ

altereazå local. Totul este aci i nu este dincolo. Dincoac e i dincolo de Pirinei. C um seş ş

mai pot în ele ge oamenii între ei? Îmi închipui cå numai prin aproxima ii, niciodatå prinţ ţ

acoperirea unui moment dintr-o via å sufleteascå cu un moment dintrţ -alta, niciodatå printr-o

verita bilå coinciden å. Acea disciplinå sclavå istoriei, filozofia culturii, a aråtat îndeajuns cåţ

nimic în epoci sau indivizi nu coincide, ci toate apropierile care se pot face între ei se

datoresc unor coresponden e vagi de vîrstå. Ducînd mai departe sistemul acesta de a daţ

vîrstå lucrurilor, am putea spune cå existå i o vîrstå a zilei. Iatå, de pildå, am acum vîrstaş

foamei de azi; dacå o are i vecinul meu, ne în elegem. Dacå nu, el nu va afla nimic din ceş ţ

se petrece în mine.

Cum ne putem în elege, atunci? Eu nu pot vedea cum place al tcuiva un lucru, îmiţ

amintesc doar cum mi-a plåcut mie. În eleg a adar ceva local, al såu, prin altceva local, alţ ş

meu. Am coincis, atunci, noi doi? Dar cum? Tot ce tiu e cå altul a avut o bucurie care fåceaş

aluzie la o bucurie de a mea. Altceva? ªi asta poate fi coinciden å, intersec ie de vie iţ ţ ţ

suflete ti, comunica ie?ş ţ

Pentru cå oamenii nu mai pot comunica, pentru cå î i închipuie cå sînt prea mult înş

istorie, pentru cå acordå prea multe drepturi vie ii ira ionale, individualului, lui „o datå“,ţ ţ

nebuniei lor — de aceea propun aceastå seninå, aceastå deliberatå închinare cåtre o

Mathesis universalis a sufletescului. Cå tiin ele de azi nu iş ţ ş -au gåsit încå „ tiin a lorş ţ



universalå“, unitatea lor, solidaritatea lor cu celelalte i cu ele înseleş — asta nu înseamnå

prea mult. Via a, care de atîtea ori a întrecut tiin a, î i poate gåsi oţ ş ţ ş Mathesis a ei. Så

renun e, doar, la formele ei joase i så înceapå exerci iul actelor pure. Så încorporeze ideile.ţ ş ţ

Så facå din ele limbajul universal, posibilitatea oamenilor de a se în elege unii cu al ii, de aţ ţ coincide unii cu al ii, între ei i, to i împreunå, cu eternitatea. În locul bucuriilor regionale såţ ş ţ

instauråm bucuriile generale, mai simple i mai vaste. În locul spiritului istoric, în careş

primeazå destinul, durata specificå i moartea, så aducem spiritul matematic, în careş

primeazå crea ia liberå, generalitatea i ve nicia. În locul nåscutului så punemţ ş ş fåcutul.

„Cåci tu e ti mîntuirea noastrå, idee fåcutå iar nu nåscutå, care teş -ai pogorît dintre

ceruri, printre oameni, i teş -ai fåcut via å.“ţ

*

Acum a tept så cadå peste lucruri noaptea. A fost o zi atît de luminoaså i vedeam totş ş

îngrozitor de bine, a a cå nş -am mai în eles nimic.ţ

Prea multe sînt culorile. Incalculabile, formele. Monstruos, respingåtor, påianjenul cu

atîtea picioare — Påmîntul.

A tept noaptea. Ea vine încet, cu „lini tea ei tiin ificå“, peste lucruri. ªterge culorile,ş ş ş ţ

reduce formele, påstreazå doar raporturile mari, adevårurile de contur ale realitå ii.ţ

Noapte atoatesimplificatoare!… Acum pot så în eleg. Acumţ våd , pentru cå e întuneric.

Urmåresc contururi, sfîr esc conturul formelor abia schi ate, operez în spa iul omogen iş ţ ţ ş

aproape negru, rotunjesc solidele prea ascu ite; tiu, încep så tiu, vag, ters, estompat, atîtaţ ş ş ş

cît îmi trebuie. Sim urile se libereazå de obsesii, nici o culoare nu mai e insistentå, nici unţ

ipåt prea asurzitor. Spiritul e liber i dialectica lui poate începe.ţ ş

Sus, pe cerul lui Platon, pe cerul acela despre care el spunea cå a fost cel mai mare

profesor de calcul al omenirii — stelele au început så se noteze una cîte una, ca ni te puncteş

luate la întîmplare în geometria întunericului…



III

Despre istorie

Se pare cå originea geometriei e legatå de unul din evenimentele pe care istoria le-a

proslåvit cel mai mult: revårsårile Nilului. Egiptul, un dar al Nilului… Dar dacå i geometriaş

ar fi un dar al apelor sale, de cîte ori mai mult atunci n-ar trebui så fie glorificat Nilul. ªi cum

ar trebui uitat darul celålalt, primul, darul de apå såracå: Egiptul! Cåci ce a mai råmas pentru

noi din cultura aceea, din stilul ei, din în elesurile ei de via å? Ce mai este în noi Egipt? Dar,ţ ţ

în schimb, ce nu mai este în noi geometrie?

Geometria, un dar al Nilului… Cåci Nilul — ni se spune — se revårsa peste cîmpurile

vechilor egip ieni, acoperea hotarele, fåcea una tot locul, iar oamenii nu mai tiau bine,ţ ş

atunci cînd se retrågeau apele, cît loc le mai apar ine lor i cît vecinului. ªi atunci au începutţ ş

så måsoare i så deseneze. A a sş ş -a nåscut, poate, adevårul linear, actul pur, ideea.Dacå geometria s-a nåscut într-alt fel i nu atît de accidental, cu atît mai bine. Dar,ş

adevår sau simplå legendå, versiunea aceasta asupra originii geometriei e capabilå så ofere o

semnifica ie nea teptatå pentru destinul omului.ţ ş

Trebuia så vinå Nilul, så teargå toate urmele, toate hotarele oamenilor; trebuia såş

alunge toatå istoria materiei dimprejur, ca så poatå apårea ideea.

E atît de greu så gînde ti via a, så o ridici pînå la planul adevårului? Nu. Trebuie doarş ţ så cure i terenul vie ii tale. Så la i apele så se reverse peste tine, peste toate momenteleţ ţ ş

neorganizate ale vie ii tale, peste toatå istoria ta. Geometriaţ — adicå sistemul, adicå via aţ

ordonatå, lucidå — vine pe urmå, ca refluxul. Geometria e råspunsul meu cåtre ape.

Trebuie, atunci, så învå åm uitarea. Omul care nu tie så uite nu poate fi lucidţ ş

niciodatå. Drama omului contemporan ni se pare cå nu e alta decît aceasta: nu tie så uite.ş

Nu abandoneazå nimic. Nu aruncå în urmå nimic. Vrea så poarte tot în bra ele lui, toateţ



påcatele lui i ale lumii. A a lş ş -a învå at istoria, spiritul istoric, maladia istoricå. Aceasta aţ

fost morala ei: fiecare så caute omul într-altå parte, cînd îl avea în el.

De aceea trebuie så sfîr im, întrş -un fel, cu istoria. Nimeni nu se define te mai bineş

decît prin atitudinea pe care o ia fa å de ea. De aci încep toate: din voin a de a te îngropa înţ ţ lume sau voin a de aţ -i întoarce spatele.

Cînd încep så consider mai atent istoria, mi se pare, nu tiu cum, cå o am înåuntru, înş

mine, i cå ea circulåş de la stînga la dreapta. Desigur pentru cå o citesc, pentru cå o gåsesc

în cår i, i foile citite råmîn toate la stînga. Cînd sfîr e ti o carte, toatå cartea, cu întregţ ş ş ş

con inutul ei, a råmas la stînga. E supåråtor, poate, dar a a este. Am nevoie de un sens unic,ţ ş

pentru cå a a cere istoria. Sensul unic trebuie så fie psihologice te ceva pentru mine: este,ş ş

atunci, sensul de la stînga la dreapta.

A adar, cînd ne întoarcem ochii înåuntru i privim secolul al XVIIIş ş -lea, nu facem, cel

pu in în primul moment, decît såţ -l vedem mai la stînga secolului al XIX-lea . Cå acesta din

urmå rezultå, iese, se desface din cel dintîi? Dar cum? A a cum se desface un adevår dinş

altul? Dar acestea nu au loc în spa iu i nici nu au „sens“. În timp ce istoria se petrece întrţ ş -un

anumit spa iu închis i are un sens unic. Exact sensul de la stînga la dreapta. Crede cinevaţ ş

mai mult? Ce e mai mult, asta vine pe urmå. ªi vine dupå legile adevårului, acela i peste tot,ş

în istorie ca i în geometrie.ş

Platon vine mai la stînga lui Aristotel, niciodatå mai la dreapta. Cauzele unui råzboi

vin mai la stînga lui, niciodatå altfel. Aci stå toatå ireversibilitatea istoriei. Faptul unic, acel

„o singurå datå“ s-ar putea så nu fie decît atîta tot. Sensul de la stînga la dreapta, aceasta e

extraordinara lec ie pe care neţ -o då istoria. Restul? Restul îl gåse ti în orice alt cîmp deş

cercetåri.

A, istoria! Cum så n-o uråsc, cum så n-o refuz cu toatå sim irea regulatå care mai e înţ

mine! Istoria aceasta neregulatå. Istoria asimetricå; fapta aceasta care atîrnå mai mult la

stînga decît la dreapta; care o ia într-o parte, dezechilibratå. Aceastå non-geometrie…

De ce atrage atît de mult pe oameni perspectiva istoricå? Ce are faptul istoric încît så

fie atît de convingåtor?

Am aråtat cå unicitatea lui e iluzorie. Cå e viu, suplu, fluent? Så încercåm atunci så

aråtåm cå nu e nici viu, nici suplu i nici fluent.ş



Existå în tiin å un anumit principiu, numit principiul solidificårii. Dacå avem o func ieş ţ ţ

care depinde de mai multe variabile, putem particulariza unele dintre variabile, dîndu-le

valori anumite, solidificîndu-le adicå, i cercetînd apoi varia ia func iei. În urmå seş ţ ţ

libereazå, rînd pe rînd, fiecare din elementele solidificate i se ob ine astfel varia ia func ieiş ţ ţ ţ prin raport cu toate variabilele sale.

Confrunta i acum faptul istoric, despre care se spune cå e viu, suplu, fluent, cuţ

principiul acesta al solidificårii. Este viu faptul istoric? Este el abundent i bogat în valori?ş

Dimpotrivå, el reprezintå una singurå dintre toate valorile posibile; e moartea egalå iş

omogenå a tuturor vie ilor posibile.ţ

Este el måcar suplu? Dimpotrivå, cel mai pu in dintre toate. Cum poate fi suplu i cîtţ ş

poate fi de suplu, din moment ce se mi cå întrş -un spa iu închis, din moment ce destinul lui eţ

de a fi într-un anumit timp i loc?ş

Fluent? Într-un anumit sens, faptul acesta e fluent, e curgåtor; dar curge ca un metal

topit, ca o lavå care se va împietri cîndva, pentru cå a fost creatå sub zodia solidificårii.

Curgerea istoriei e curgerea grea, curgerea joaså.

M-am întrebat întotdeauna de ce så admit, pentru explicarea istoriei, o fatalitate oarbå

i nu un Dumnezeu geometru. Cåci ståruie te, parcå, în toatå istoria, un fel de calcul, o vaståş ş

aplica ie a principiului solidificårii. Istoria apare ca solidificarea pe care un spirit operatorţ

iş -a impus-o, pentru cå nu vedea, dintr-o datå, varia ia unei func ii depinzînd de mai multeţ ţ

variabile. Istoria e, atunci, o valoare particularå, luatå la întîmplare, un „de exemplu“ al lui

Dumnezeu. V-a i gîndit vreodatå cå noi to i, cu istoria no astrå întreagå în spate, sţ ţ -ar putea

så nu fim altceva decît un „de exemplu“?

Atunci, de ce atîtea titluri de expresivitate acordate is toriei? Istor ia e un lucru

întîmplat, deci un singur sens, un moment fixat. Nu gåsim în istorie decît solide. Pentru a fi

vie, suplå, fluentå, istoria ar trebui liberatå, în în elesul principiului solidificårii, de toateţ

valorile care i s-au dat. Ar trebui, cu alte cuvinte, så procedåm tocmai pe dos de cum se

procedeazå de obicei: så renun åm la universul nostru solidificat i så în elegem lumile careţ ş ţ

sînt prin lumile care nu sînt; så gîndim lumile actuale prin lumile posibile. Istoria va fi

atunci întîmplare a unui fapt viu i nu faptul viu însu i.ş ş



Iatå o serie de argumente pentru care procesul istoriei nu ar trebui considerat închis.

Ne-am gråbit cu to ii så abdicåm în fa a ei. ªtiin a sţ ţ ţ -a umilit, declarînd cå participå la

relativismul istoric; filozofia culturii a declarat istoria singura competentå så dea socotealå

de sistemele noastre de via å; iar omul contemporan pare a fi cî tigat în istorie o nouåţ ş dimensiune a existen ei sale, chiar.ţ

S-a ajuns atît de departe, încît omul nu numai cå se simte solidar cu istoria, dar are

con tiin a clarå cå el face istorie, cå gestul lui are perspectivå, cå ceea ce face aståzi dureazåş ţ

i modificå realitatea. Numai cå existå o întrebare, un fel de întrebare de a lui Pilatş — cel

care nu tia ce este adevårulş —, o întrebare în fa a cåreia istorismul nţ -ar trebui så reziste.

Într-adevår, fie în în elesul cå o con tiin å omeneascå se simte tråind întrţ ş ţ -o culturå

oarecare, deci într-o perioadå de istorie oarecare, fie în în elesul cå o altå con tiin å, maiţ ş ţ

orgolioaså, una de om politic, så-i spunem, socote te cå gra ie sie se scrie o paginå deş ţ

istorie — întreb area: care est e anume adevårul istoric? poate fi decisivå.

Care este adevårul istoric? În plinå actualitate, se petrec o serie de fapte care se vor

prelungi, constituind ca atare istoria; pe de altå parte înså se petrec i o serie de fapteş

episodice, fapte care nu vor rezista scurgerii timpului i care nu vor avea nici un fel deş

filia ie. Dar nu putem vedea ce deosebe teţ ş aståzi un fapt care se va prelungi de un fapt care

va da într-o linie moartå; un fapt care va fi istoric, de altul care nu va fi. Cåci faptul care are

calitatea de a fi istoric nu e nicidecum de un rang deosebit, ierarhice te distinct de celelalteş

fapte. Via a este egalå peste tot. Dintre douå fapte vii, nu e deloc adevårat cå cel mai sonorţ

sau cel cu aparen å mai bogatå are mai multe anse de reu itå istoricå. Toate apele curg laţ ş ş

început. Undeva, mai jos, unele din ele se vor opri într-o cotiturå a malului i ele vor fi apeleş

moarte. Altele vor curge neîncetat, i ele vor fi apele vii. Apele vii i apele moarte aleş ş

istoriei, cine le poate deosebi aståzi, cînd încå toate lucrurile curg? Care sînt faptele care se

vor prelungi, care sînt faptele intrate pe filonul adevårat al curgerii? ªi care este, atunci,

adevårul istoric de aståzi, din moment ce toate lucrurile sînt adevårate acum i numai cîtevaş

vor fi adevårate mîine?

Nu tim ce este „adevårat“ acum. Dar crede i cå tim mai mult ce a fost adevåratş ţ ş

altådatå? Sau, i mai bine, crede i cå tim cele ce sş ţ ş -au întîmplat altådatå? Cåci adevår iş

întîmplare nu înseamnå acela i lucru.ş



Sînt convins cå dacå nu putem face lucid istoria, o putem måcar desface, bucatå cu

bucatå, ca pe un ceas stricat, ale cårui piese så le punem pe urmå într-o mai bunå ordine.

(Dar mi se pare cå a a se i face, de cele mai multe ori.)ş ş

De ce n-ar conveni oamenii, istorici sau simpli tiutori ai unui fapt, så facå oş conspira ie a tåcerii împotrivåţ -i? Nu spunem så mintå, dar spunem så tacå. Så ascundå faptul

acela, så-l elimine, ca i cum nş -ar fi fost. Presupune i cå ar fi un råzboi, de pildå, cevaţ

crucial în existen a unor popoare. Peste cincizeci de ani nu sţ -ar mai ti nimic. ªi atunci, våş

întreb, crede i cå sţ -ar sim i aci unţ gol? Crede i cå istoricii din vremurile acelea nţ -ar arunca

pun i sau nţ -ar umple, cu ce material ar gåsi ei, pråpastia? Ar face întocmai cum procedase

Cellini cu statuia lui Perseu, goalå pe dinåuntru, în care vîrîse tot felul de materiale, numai

ca så inå. Crede i cå viziunea istoricilor sţ ţ -ar ine mai pu in? A, de cîte ori ar putea fi maiţ ţ

frumoaså decît asta, de cîte ori mai justå istoria lor fåcutå a a!ş

Istoria aceasta, o repet, este unul singur dintre toate sistemele posibile, una singurå

dintre toate lumile posibile. ªi atunci de ce så refuzåm discu ia lumilor posibile i så oţ ş

discutåm mai ales pe aceasta, care nu e mai bunå, care nu se ine mai bine decît altele i careţ ş

nu e decît mai întîmplatå?

Oameni buni, matematica n-ar fi fost cu putin å dacå neţ -am fi mul umit så numåråmţ

miile de pietre, sutele de mii care sînt pe påmînt, i nu neş - am fi gîndit så numåråm infinit de

multele care nu sînt.

De aceea istoria ni se pare nu numai ne tiin ificå, d ar i irelevantå pentru om. Cåciş ţ ş

istoria aceasta nu este istoria o mului, nu este istoria oameni lor, nu este nici „gîndul lui

Dumnezeu pe påmîntul oamenilor“. Nu reprezintå pe nimeni i nimic. E o fabulå care ar fiş

putut så nu fie inventatå.

Iar istoria care nu este — ea e, mai ales, istoria omului.

Lepåda iţ -vå de istorie. N-a i învå at nimic de la ea, nu ti i prin ea decît cîteva legendeţ ţ ş ţ

în plus, mai proaste decît ale poe ilor. Uita i. Adormi i. Practica i somnul acela particular deţ ţ ţ ţ

care vorbea Leibniz, somn prin raport la cîte un lucru, uitare specialå a lui. Dar practica iţ

mai ales somnul general, somnul care omite tot. Toatå lumea trebuie påråsitå, toate actele

oprite, cåci fiecare act e o eroare i drumul care te duce la adevår este: imposibilitatea de aş

face ceva, imposibilitatea de a crede, voi i opera.ş



Så oprim orice mi care, så omitem tot, så ne dormim somnul generalş — i pe urmå såş

visåm. Poate, ca egip ienii din legendå, så visåm despre formele pure.ţ



IV

Despre imposibilitatea de a face orice

A adar så întorc lumii spatele. De ce så nu încerc? Am våzut atî ia oameni care auş ţ

intrat în lume i sş -au pierdut acolo.

Imposibilitatea de a face orice.

Nu v-a fost niciodatå fricå? N-a i avut niciodatå o fricå, a a, fårå con inut, o fricåţ ş ţ

formalå, fricå de tot, groazå de a încerca cel mai mic lucru? Nu întinde mîna. Nu få pasul

acesta. Nu te du, så nu te duci acolo! Va fi råu. Ce? Nu tiu. Va fi råu, atîta î i spun.ş ţ

Nu e vorba de cea mai micå supersti ie, în definitiv. Nu o fac din obscurantism ci,ţ

dimpotrivå, dintr-un exces de luciditate. Am stat i mş -am gîndit bine: ce se poate face? ªi am

våzut cå nu se poate face nimic. Am cîntårit prea mult în balan a mea i acumţ ş — nu tiu ceş

are — nu mai atîrnå nici într-o parte, nici într-alta.

Am råmas suspendat deasupra acestei gropi mari: via a. Dar de ce sunå atît de retoricţ lucrurile pe care le rostesc acum? Cåci nu må gîndesc la nimic retoric. Nu e vorba de Via aţ

aceea cu majusculå, ci de lucrurile care au loc zilnic, de aceea ce se întîmplå, de materialul

neinterpretat al vie ii comune. Så fie adevårat cå via a de toate zilele este atît de u orţ ţ ş

posibilå?

Sînt unele experien e curioase, care ar trebui så ne dea de gîndit. Sau, mai degrabå,ţ

gîndind ne dåm seama ce curioase sînt unele din experien ele noastre. Iatå, de pildå,ţ întîlne ti un om pe care lş -ai mai întîlnit o datå. Rîndul trecut a pårut cå se sim ise bine înţ

tovårå ia ta. Dar ceş -l fåcuse så se simtå a a? Î i aminte ti perfect de bine tot ce iş ţ ş -ai spus iş

tot ce ai fåcut atunci. Care dintre lucrurile acelea, lipsite azi de orice relief, a fost decisiv?

Care anume i-a plåcut? Cel pu in, de cînd încolo începuse så se simtå bine?ţ

Trebuie cå se petrece, cu via a sufleteascå, ceva asemånåtor cu apele care se coloreazåţ

dintr-o datå. E ceva care cade în apå, stå pu in acolo i pe urmå, a a, fårå nici un traseuţ ş ş





printre cele mai grele cu putin å. Cåci „fac“ o mie de lucruri: a putea så spun cå gîndesc, cåţ ş

sînt bine, cå gîndesc ceva, cå gîndesc altceva, cå am fost pe stradå, cå nu fac nimic.

Ce så spun? Care e lucrul pe care trebuie så-l spun celui care må întreabå? ªi nu numai

atît. Care e lucrul pe care trebuie så i-l spun lui, acum? ªi mai mult: ce trebuie så-i spun lui,acum, despre mine? A adar ar trebui så respect mai multe serii de adevåruri:ş a) adevårul

lucrului, så aleg, adicå, un lucru dintre cele o mie pe care le-am fåcut realmente; b) så aleg

adevårat pentru cel care må întreabå, adicå så aleg unul dintre lucrurile acelea care privesc

raporturile mele cu el; c) så aleg un lucru adevårat pentru clipa de fa å, pentru ceea ce seţ

întîmplå acum între el i mine;ş d) så fie totu i un lucru al meu.ş

ªi crede i cå astea sînt singurele adevåruri de respectat? Atunci ce såţ -i råspund? Må

cuprinde o panicå, panica mea formalå…

Ce pot så fac? Am o poftå grozavå cîteodatå så fiu imediat productiv, direct eficient: så

fac un scaun, un vas de påmînt, så ascut un lemn. Dar, altå datå, nu am poftå decît så

calculez, adicå så nu fac nimic. Între aceste douå posibilitå i de via å, singurele sincere, miţ ţ

se pare cå ar trebui, noi to i ace tia, så alegem.ţ ş

Trebuiesc dezaproba i totu i oamenii care nu fac nimic dinainte, fårå calcul. Calculul eţ ş

singura noastrå virtute. Simt precis cå to i oamenii mari au fost calculatori mari i nţ ş -au

fåcut, ca atare, nimic. Nu-mi cere i exemple, cåci ar trebui så le gåsesc în istorie, i istoriaţ ş

spune tocmai ceea ce au fåcut oamenii, nu ceea ce nu au fåcut ei.

Voi da totu i de exemplu pe Dumnezeu, inteligen a supremå, calculatorul cel mare,ş ţ

care nu a mai fåcut nimic de o bunå bucatå de vreme.

Så vorbim atunci despre diversele imposibilitå i.ţ

Så luåm, de pildå, imposibilitatea de a face bine. Cåci ce pot face pentru vecinul meu?

Îi pot da o bucatå de pîine. Asta e tot? A vrea såş -i spun cå via a e frumoaså, cå nu trebuie såţ

se sinucidå, cå i al ii au suferit, tot a a ca el, dar la urmå, aci sau în împårå ia cerurilor, auş ţ ş ţ

fost mul umi i. Încep såţ ţ -i povestesc despre un tînår care iubea o fatå nespus de frumoaså iş

care era iubit de ea. ªi tinerii nu puteau fi ferici i, cåci via a le punea tot felul de piedici. Darţ ţ

omul care tie så înfrunte greutå ile trece prin toate i tinerii au învins toate i la urmå au fostş ţ ş ş

ferici i.ţ



Vecinul meu ascultå, a a cum a ascultat fiecare din noi aceea i ridicolå poveste, dinş ş

atîtea guri, din atîtea suflete. Må uit la el. E ceva curios, ceva nea teptat. De ce nş -are el

capacitatea de a în elege, de a realiza bucuriile din povestea mea, i în elege atît de bineţ ş ţ

suferin ele de acolo? De ce toate bucuriile altor oameni nu sînt i ale noastre i de ce, înţ ş ş schimb, suferin ele lor sînt atît de mult ale noastre?ţ

Dacå eroul unei cår i fumeazå o igarå bunå, eu nu simt nimic. Dar dacå rabdå deţ ţ

foame, må doare, må doare îngrozitor, oricît a fi eu de såtul. Fiindcå îmi dau seama cå aciş

stå o suferin å omeneascå. O în eleg perfect, îi tiu perspectivele, tiu cîtå mizerie închide înţ ţ ş ş

ea. Ba îmi vine så spun chiar cå eu, såtulul, sufår mai mult decît flåmîndul de aievea. Cel de

acolo suferå de o singurå foame, cea a lui, pe cînd eu sufår împreunå cu to i cei care au fostţ

înfometa i vreodatå, sufår cu tot ce e suferin å pe påmînt.ţ ţ

De ce durerea altora se echivaleazå, dacå nu chiar se amplificå în noi, în timp ce

bucuria lor e nerealizabilå pentru noi? Ce-mi paså de fericirea altora? Må i doare, îmi då unş

gust amar în gurå. Dar cum så nu-mi pese de suferin a altora? E în mine. Stå aci, gata såţ

î neascå. Må pînde te, pe mine ca i pe ceilal i.ţ ş ş ş ţ

Vroiam så fac bine. Dar dacå a fi tiut cît råu îi fac vecinului meu, nu iş ş -a mai fi spusş

nimic. Fårå så tiu, lş -am învå at acum mai multe despre via å. Iţ ţ -am deschis ochii asupra unor

noi primejdii. Dar i-am dat vreo bucurie nouå, vreun con inut nou de fericire? Nimic.ţ

Bucuriile nu se înva å; le tim cu to ii de la început. Ceea ce nu tim de la început e cå sîntţ ş ţ ş

atîtea dureri, atîtea dezastre în lumea aceasta pe care noi o credeam mai bunå.

Binele nu se poate face. Cine vrea, så povesteascå înainte întîmplårile sale de dragoste,

întîmplårile cu finaluri fericite. Dar orice fericire vine prea tîrziu în cår i; altfel cartea nţ -ar

putea fi scriså, cåci nu se poate începe cu fericire, nu se poate cålåtori în via å cu fericire, nuţ

se poate decît sfîr i cu fericire. A a cå fericirea trebuie så vinå prea tîrziu în cår i. Pînå la eaş ş ţ

a fost o suferin å, i eu mţ ş -am råtåcit în suferin a aceasta i nţ ş -am mai tiut cum så ies laş

capåt.

Dar ce så vorbim despre imposibilitatea de a face binele, cînd sînt atîtea alte

imposibilitå i evidente. Iatå, imposibilitatea aceasta vulgarå, de i pare plinå de rezonan eţ ş ţ

metafizice: imposibilitatea de a adåuga ceva la crea iune.ţ



Cum am putea adåuga ceva? ªi totu i oamenii cred cå pot întregi natura. De pildå, auş

ideea aceasta fixå cå pot „ajuta natura“. Vede i, ni se spune, un om este bolnav i tiin a îlţ ş ş ţ

vindecå. Nu înseamnå un adevårat ajutor care se då naturii în cazul de fa å? Natura eţ

imperfectå: ne creeazå bolnavi, sau susceptibili de a fi bolnavi. Iar omul, prin tiin å, oş ţ perfec ioneazå; vindecå bolile, måre te longevitatea i întrege te astfel opera naturii.ţ ş ş ş

Dar atunci så întrebåm un lucru: de ce sîntem bolnavi? Cineva råspundea, poate nu

tocmai fårå dreptate, cå sîntem bolnavi fiindcå ne-am depårtat de naturå. „Omul este cea mai

bolnåvicioaså dintre fiin e, fiindcå sţ -a îndepårtat cel mai mult de instincte“, scria gînditorul

acela. În acest caz înså bolile nu sînt atît de mult ale naturii, cît sînt ale noastre, întrucît nu

mai sîntem naturå. Iar a te vindeca nu înseamnå a ajuta natura, ci a te întoarce la ea, dar pe

cale artificialå.

Pe cale artificialå, asta e ceva grav. Închipui iţ -vå cå trupul nostru nu mai poate fi

„naturå“ decît pe cale artificialå. Închipui iţ -vå, cum au mai aråtat i al ii, cå nu mai putem fiş ţ

sånåto i decît cu preparatele tiin ei noastre. Dar nu ajungem acolo? Din moment ceş ş ţ

vindecåm în felul acesta bolile, nu e firesc så ne creåm aceastå nouå naturå?

E absurd, poate, dar må gîndesc cå, de fiecare om care tråie te, a a cum tråim noi azi,ş ş

cu tiin a noastrå glorioaså, de fiecare om sånåtos de azi e un om pe moarte, în viitor. Måş ţ

gîndesc cå, într-o zi, oamenii nu vor mai putea umbla fårå cîrje, de orice fel ar fi ele. ªi

aceasta pentru cå noi, cei de aståzi, n-am vrut så ne sacrificåm, så murim dacå natura vroia,

så scåpåm cu via å dacå natura vroiaţ — în orice caz s- o låsåm så- i vadå singurå de treabå.ş

Ci am „ajutat-o“.

E absurd, dar acesta mi se pare totu i påcatul originar: nu tiin a, cum spune teologia,ş ş ţ

dar tiin a care nu mai e dezinteresatå.ş ţ

Adam a vrut så tråiascå prea mult. Nu s-a mul umit så tie ceva, ci a vrut så opereze cuţ ş

tiin a lui. Dar nu vede i nici acum cå nu se poate face nimic? Dacå faci pentru individ,ş ţ ţ

moare spe a. Dacå faci pentru ziua de azi, compromi i ziua de mîine. Atîta tot înseamnå aţ ţ

„ajuta natura“. Ar trebui så renun åm i la prejudecata aceasta.ţ ş

Cînd må gîndesc la numårul mare de lucruri prejudecate care compun via a noastråţ

zilnicå, nu må mir cå oamenii sînt atît de activi. Îi våd cum tråiesc, iau decizii, pleacå, se

întorc. Ce le paså dacå lucrurile nu råspund nici unei chemåri efective?



Am impresia, cîteodatå, cå vor så umple un gol. Ce gol? Nu tiu. E totu i ceva careş ş

trebuie umplut i atunci punem acolo tot ce se întîmplå în lume. Cînd sş -a fåcut o gråmadå

mai mare, chestiunea începe så se numeascå : istorie. Istoria ne totalizeazå. Ca i cumş

deciziile, absurditå ile, evadårile, plictiselile, nop ile i zilele noastre sţ ţ ş -ar putea totaliza…Cînd må gîndesc, iarå i, cît de pu in se poate face în lume, må îngr ozesc cå sş ţ -a fåcut

atît de mu lt. Aceea i istorie e cea care a azå în a a fel faptele unele lîngå altele, încît ele såş ş ş

parå legate. Dar, dacå am cerceta lucrurile fårå interesul de a dovedi ceva prin ele, am putea

vedea într-o zi ce oceane de fapte inutile, de fapte lene e, au fost în lume. Toatå lenea lumiiş

ni s-a ascuns.

Astfel, cî i oameni nţ -au plecat, în toate timpurile, în lume? S-au d us så vadå ceva nou.

Dar ceau våzut? Alte ora e, alte peisaje, alte lucruriş — dar era ceva nou în ele? Se schimbå

doar propor iile, cresc, se stilizeazå, converg întrţ -alt fel efectele. Lucrurile devin mai

puternice i mai actuale. Darş — noi? Toatå lumea aceasta, cu ora ele, cu macaralele i cuş ş

dramele ei, o tiam de la început. O purtam cu mine. Nş -a scris nimeni note de drum sincere.

N-a vrut så recunoascå nimeni cå s-a påcålit. Ar fi trebuit så scrie atunci: Ora ul acesta?ş

turnurile lui? ªtiam. Morala din ara aceea? ªtiam. ªtiam totul. Dacå ar fi ceva nou, nţ -a maiş

în elege. Dacå în eleg, ce mai e nou?ţ ţ

Îmi dau seama cå lucrurile sunå ridicol. ªi cu toate acestea, ele nu sînt decît excesive.

Cåci existå noutå i imediate, surprize, realitå i pe care nici nu le bånuiaiţ ţ — e adevårat. Dar,

într-un anumit plan al adevårului, este o imposibilitate ca ceva nou så existe.

ªtiu cå lumea crede îndeob te altfel. Så råmînå, atunci, cel care crede altfel, cu lucrurileş

sale noi. La sfîr itul lumii ne vom întîlni cu to ii, i fiecare va spune atunci ce a våzut.ş ţ ş

Påstrez pentru acum ultima imposibilitate, care închide în ea imposibilitatea înså i aş

vie ii asociate. Vreau så spun: imposibilitatea dialogului. Nu tiu bine dacå oamenii pot såţ ş

vorbeascå între ei, dar tiu sigur cå ei nu se pot auzi vorbind. Dialogul nu poate fi în eles. Nuş ţ

se poate în elege o pieså de teatru, cu atît mai pu in se poate ea scrie; nu se poate gîndi via aţ ţ ţ

scenicå; via a înså i nu se ine pe plan logic. Dacå pui doi oameni så vorbeascå, o datå sim iţ ş ţ ţ

împreunå cu unul, o datå e ti celålalt. Cînd e ti unul, celålalt stå. Cînd treci la acesta, trebuieş ş

så-l ui i pe primul. Dacå revii la primul, al doilea este oprit iarå i. De cîte ori? De o mie deţ ş



ori. N-ai så po i fi niciodatå amîndoi, amîndoi deodatå. Dacå via a e teatru, dialog, ea nu areţ ţ

sens i eu nş -o în eleg.ţ

Poate e simfonie? Dar nu în eleg nici simfonia. O datå sînt vioarå, o datå sînt pian. Nuţ

tiu bine ce se în elege prin muzicå.ş ţ

Dar nu-i absurd? Oamenii cîntå, oamenii î i vorbesc, oamenii „ajutå natura“, facş

binele, se decid, se în eleg, tråiesc, fac. De ce så må opun la facerea de fiecare zi a lumii?ţ

De ce? Pentru cå trebuia odatå så se vorbeascå despre desfacerea ei.

Vreau så aråt, numai, cå a dormit prea mult în noi virtutea de a întrerupe via a, de aţ

pauza via a. Vreau så aråt cå noi putem rezista crea iei, cå putem fi du manii ei, du manii luiţ ţ ş ş

Dumnezeu.

Oameni buni, de ce så nu încercåm? Poate cå Dumnezeu ne-a fåcut înadins a a, såş -l

du månim. Poate avea nevoie så echilibreze lumea, care ar fi fost prea bunå fårå de råutateaş

noastrå. Poate i-a fost fricå så n-o ia lumea prea repede la vale, i atunci neş -a fåcut pe noi, ca

s-o mai încetinim pu in. Sau poate, de unde ti i?ţ ş ţ — poate el singur a avut nevoie de

du mani, ca så se ie ve nic treaz.ş ţ ş

De ce så nu încercåm? De ce så påråsim ceea ce avem mai o menesc în noi, pentru a

tråi în schi mb ca arborii între arborii pådurilor, ca apele între vînturile cerului?

Omul e singura fiin å care poate såţ stea. Toate curg, omul poate så nu curgå. Aceasta e

demnitatea lui, aceasta e omenia lui. De ce vre i så iţ -o lua i?ţ

Omul poate så stea. Poate så opreascå, pu in, båtåile vie ii i så încerce în råstimpulţ ţ ş

acesta altceva decît via a. Sînt cîteva jocuri de jucat, de ce nu vre i så ståm pu in pe loc?ţ ţ ţ

…Am întors lumii spatele. Am våzut cå ea e imposibilå i acum stau.ş

Ce våd cînd stau? Våd cå toate lucrurile care fugeau spre mine cînd fugeam eu spre ele

nu se mai în irå, nu se mai numårå, se împietresc. Våd un solid mare, o lume fixå, ståtåtoare.ş

Våd unul.



V

Despre Dumnezeu

Fie, de pildå:

2ab X 3a.

Efectuînd acest produs, ob inem:ţ

6a2b.

Am gåsit a adar rezultatul. Putem pleca mai departe. Dar de ce så plecåm mai departe?ş

Graba noastrå în toate este cu desåvîr ire necriticå. Ar trebui så vedem dacå nu e ceva deş

cî tigat i din întîrzieri.ş ş

Mai întîi, så cercetåm mai cu grijå cum am ajuns la acest rezultat. Am avut de înmul itţ

douå expresii algebrice simple, douå monoame. Deschid un tratat gros de algebrå i citesc:ş

„Ca så înmul im douå monoame, înmul im coeficien ii, scriem o datå fiecare literå i îi dåmţ ţ ţ ş

de exponent suma exponen ilor ce a avut ea în monoamele date.“ţ

E adevårat cå, dacå urmez pas cu pas regula, ajung la rezultatul de mai sus. Dar regulaaceasta nu pare mul umitoare.ţ

„Ca så înmul im douå monoame, înmul im coeficien ii…“ Numai coeficien ii? Restulţ ţ ţ ţ

nu se înmul e te, se scrie întrţ ş -un fel anumit, numai? Regula aceasta pare într-adevår mai

mult un fel de a scrie rezultatul decît de a opera. ªi noi am vroi så tim, în primul rînd, cumş

operåm.

E iarå i adevårat cå, de multe ori, în algebrå a opera se reduce la a scrie. Cåci, de pildå,ş a efectua înmul irea dintreţ a iş b înseamnå a scrie ab. Dar, dacå n-am fåcut decît så scriem,

atunci nu s-a întîmplat propriu-zis nimic. Scriu aXb sau ab, cu con tiin a cå nş ţ -am fåcut

nimic efectiv.

Atunci, cînd se opereazå cu adevårat? Matematicile au un råspuns sigur la aceastå

întrebare: cînd e vorba de cantitå i de acela i fel. Iatå, 2 i 3 sînt de acela i fel, fac parte dinţ ş ş ş

aceea i familie restrînså, familia aritmeticå, i anume din seria obi nuitå a numerelorş ş ş

aritmetice. A înmul i pe 2 cu 3 nu este un simplu fel de a scrie, ci un adevårat fel de a opera,ţ



cåci ob inem 6. La fel, a înmul i peţ ţ a cu a nu înseamnå a scrie un a alåturi de celålalt, ci a

calcula, în adevår, ob inîndţ a la puterea a doua. Bineîn eles cå cineva ar putea så spunå:ţ a2 e

un fel de a scrie aXa. Dar face o metaforå, nu spune un adevår riguros. Cåci pentru a ob ineţ

a2 am fåcut un adevårat calcul: am adunat 1+1, exponen ii fiecåruiţ a, ca så ob in exponentulţ lui a2. Deci am fåcut ceva, am calculat, n-am scris pur i simplu, nş -am suprimat doar un

semn.

De unde rezultå cå nu se opereazå efectiv decît cu elemente de acela i fel, din aceea iş ş

familie.

A adar pentru a ob ine efectiv, nu literal, -6aş ţ 2b, am înmul it elementele de acela i felţ ş

din expresiile: -2ab i 3ş a. Am înmul it, mai întîi, semnul: minus, al coeficientului primeiţ

expresii, înmul it cu plus, de la coeficientul celei de a doua, a dat, dupå regula semnelor,ţ

minus; 2 înmul it cu 3 a dat, dupå tabla înmul irii, 6;ţ ţ a din prima expresie înmul it cuţ a din a

doua, fåcînd parte din aceea i familie algebricå a luiş a, a dat, conform regulii de înmul ire aţ

puterilor aceleia i cîtimi, rezultatul deş a2. La rîndul såu, b din prima expresie…

Da, ce face b?

Så nu ne gråbim. În tratatul meu cel gros de algebrå, autorul se gråbea så spunå: b

råmîne neschimbat. Dar ce sens are så råmînå neschimbat?

Noi sîntem acum în plinå opera ie. Expresiileţ -2ab i 3ş a sînt în mi care. Am våzut cå,ş

pentru ca ele så fie în mi care, elementele lor trebuie så fie în mi care. În expresiaş ş -2ab,

minus se mi cå, 2 se mi cå,ş ş a se mi cå. Prin ce miracol så råmînåş b neschimbat? Cum se

poate ca totul så se deplaseze prin deplasarea pår ilor i o parte totu i så nu se deplaseze?ţ ş ş

Cum se poate ca toatå expresia -2ab så sufere o dilata ie, fårå ca un element al ei så seţ

dilate?

Cå, atunci cînd scriem rezultatul, b se scrie ca i cum nu sş -ar fi mi cat, asta e altceva.ş

Dar cu adevårat nu s-a întîmplat nimic cu el?

Så judecåm. Elementul b se gåse te în expresiaş -2ab i lipse te în expresia 3ş ş a; cel pu inţ

nu se gåse te acolo sub o formå explicitå. Nu sş -ar putea totu i så existe ceva din familia luiş

b în expresia 32a? Ar fi necesar, în orice caz, cåci altfel b s-ar condamna la imobilitate i arş

fi inoperant, în timp ce noi operåm totu i cu el. Aceste fiin e vii care sînt expresiileş ţ

algebrice, mi cåtoare, schimbåtoare, cre atoare, cum pot ele purta un os mort în fiin a lor?ş ţ



Ni se pare, atunci, cå 3a trebuie så con inå un fel deţ b în el. Iar acest b trebuie så fie de

a a naturå, încît înmul it cuş ţ b, din expresia -2ab, så dea tot b. A adar trebuie så fie un factorş

de efect nul.

Dar cine cunoa te alt factor de efect nul, în universul algebric, decîtş unu? Unu esteatunci un fel de b care se gåse te în 3ş a. Ca så ob inemţ -6a2b din produsul lui -2ab cu 3a,

trebuie så recunoa tem cå 3ş a, în mod explicit, se scrie 3a1, în care 1 este un fel de b. Altfel

nu operåm complet. Altfel scriem numai.

Atunci unu este un fel de a fi al lui b. E din familia acestuia. ªi lucrul este mai clar dacå

îl verific printr-o împår ire oarecare. De pildå,ţ a bb

a: = •1

. Iatå-l, sus, felul acela al lui b. Da,

unu este un fel de a fi al lui b.Dar nu este unu, în aceea i måsurå, un fel de a fi al luiş a? Nu este el, de asemenea, un

fel de a fi al lui x? ªi nu este el un fel de a fi al tuturor lucrurilor algebrice?

De unde: unu este felul de a fi al tuturor lucrurilor algebrice, atunci cînd ele nu sînt .

Aceasta este presupozi ia algebrei. Altfel ea nu opereazå, ci doar noteazå, scrie.ţ

A adar, pentru a fi posibilå algebra adevåratå, cea operatorie, trebuie consemnat faptulş

cå fiecare cantitate algebricå este prezentå în tot locul. Acolo unde se gåse te o singuråş

cantitate, ea le trage dupå sine pe toate celelalte. De pildå, a nu stå singur: el duce dupå sine

o infinitate de unuri, fiecare însemnînd cîte un lucru algebric particular. Deci a ar trebui så

se scrie:

a1111111…

Fiecare lucru poartå cu sine toatå lumea.

În sensul ace sta, nu facem doar så scriem, atun ci cînd înmul im peţ a cu b. Cåci b e în

a iş a e în b. Avem: a1X1b. A a cå, la drept vorbind, algebra nu scrie niciodatå, ci opereazåş

întotdeauna.

Cum? Prin unu. Dacå n-ar fi unu, cîteodatå lucrurile ar trebui så stea pe loc. Crede

cineva cå într-o opera ie poate så stea un singur lucru, måcar, pe loc? Nimic nu stå, totul seţ

mi cå prin unu.ş

Dacå un lucru nu este, unu este încå i cu el toatå lumea. Nimic nu dispare, totul seş

întoarce la unu. El este a, el e b i tot elş z. El este alfa i omega. O lume întreagå e în el,ş

toatå lumea cantitå ilor e în el. Cåci toate sînt în unu, i unu este peste tot.ţ ş



E neîncetat nou, cåci este cînd din familia lui a, cînd din familia lui b, cînd dintr-a lui z.

ªi e totu i acela i. Unule nou, unule mereu acela i, unule din ce în ce mai mare dar mereuş ş ş

egal cu tine însu iţ — cum nu te-au adorat mai mult geometrii pînå acum?

Fårå el calculul n-ar fi fost cu putin å. Ce în eles ar avea lumea i cantitå ile, dacå nţ ţ ş ţ -arexista un unu care så le punå în mi care, pentru ca apoi tot el så le adune pe toate la un loc?ş

Ar trebui så ne oprim cu to ii din calculele noastre gråbite i så cîntåm. Så cîntåmţ ş

pentru gloria unului, marelui, nemi catului. Toate curg, el nu curge. Toate încep, el era.ş

Toate sfîr esc, el va fi.ş

Cîteodatå se ascunde ochilor. Dar nu e departe. Fiecare calcul pe el îl con ine. Fiecareţ

numåråtoare pe el îl numårå.

Lucrurile nu sînt ele însele decît datoritå sie : aX1=a. Dacå n-ar fi el, a n-ar mai fi a.

Toatå lumea s-ar altera. Cåci toate sînt în el.

Seamånå cu suferin a lui Osiris risipit în lume, care vrea så se reîntregeascå. Pareţ

strigåtul lui Dionysos, care- i cheamå pår ile plutind pe ape.ş ţ

Nu spun cå e Dumnezeu. Ce ar cåuta Dumnezeu în: -2abX3a? Dar seamånå cu el.

Spun cå, dacå Dumnezeu este, el nu poate fi într-alt fel.

Nu, unu nu este Dumnezeu. Dar este felul lui de a fi. Într-alt fel nu în eleg lumea. Cåciţ

a a este fåcut gîndul meu, atîta luminå stå în mine.ş

Dacå ceilal i îl în eleg cu inima pe Dumnezeu, cu atît mai bine. Ferici i cei ce potţ ţ ţ

vedea dintr-o datå lucrurile, ferici i cei care le våd din treacåt, din mers. Eu trebuie så måţ

opresc pentru a vedea ceva.

De altfel, mi se pare cå i vedem alte lucruri. Ceilal i cunosc existen a lui Dumnezeu,ş ţ ţ

au o prezen å, un suflu, în goana lor cåtre el. Vocile lor låuntrice sînt dovezi pentru cevaţ

care este.

Aci, în schimb, nu e nici o dovadå. N-am înmul it peţ a cu b ca så aråt cå Dumnezeu

existå. Ci am înmul it peţ a cu b ca så aråt cå, dacå Dumnezeu ar exista, el ar trebui så fie

a a.ş

Adicå, så fie a a cum îl pun eu. Cînd miş -am fåcut algebra mea, l- am pus întîi pe unu.

Nu cred în algebra mea; nu spun cå e adevåratå. Dar, dacå ea are vreun în eles, atunciţ unu

este singurul ei dåtåtor de în eles.ţ





VI

Despre omul care nu este

Cîteodatå nu numai Dumnezeu, dar toate lucrurile îmi par ca i cum ş ar fi. La ce bun

mai mult? Dacå pot så tråiesc bine între fantome alerte, de ce så må îngrop între realitå i deţ

plumb?

ºine i minte povestea celor trei zîne? O nåscocise un poetţ 1, într-o zi.

Era odatå un om care povestea frumos. Seara, cînd se întorceau oamenii de la muncå,

to i se adunau împrejurul lui, i el le povestea. Ce ai våzut azi?ţ ş — îl întrebau ei. Am våzut

acolo, în pådure, un mo neag care cînta din fluier; i toate vietå ile pådurii se adunaseråş ş ţ

împrejurul lui i jucau. ªi ce ai mai våzut? Jos, la malul apei, am våzut trei zîne careş - iş

despletiserå pårul i care iş ş -l pieptenau în oglinda apei… Dar, într-o zi, omul care povestea aauzit cu adevårat cîntecul mo neagului, a våzut jocul vietå ilor pådurii i, mai la vale ceva, aş ţ ş

întîlnit trei zîne care- i jucau pårul în oglinda apei. ªi, în seara aceea, cînd oamenii îi ceruråş

så le spunå ce våzuse, el le-a råspuns: „N-am våzut nimic.“

Cine a våzut ceva i nş -a orbit? Cine tie cu adevårat un lucru i mai poate såş ş -l spunå?

Cine a întîlnit adevårul, un adevår oarecare, i nş -a fost strivit de el?

O, ce bine cå Dumnezeu nu existå cu necesitate. Toate cîntecele lumii, toatå închinareaei s-ar opri atunci. Dumnezeu ar fi un munte care så stea în fa a noastrå. Uite muntele!ţ — ar

spune cî iva dintre noi. ªi pe urmå am tåcea.ţ

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Må apaså, må înåbu å, må acoperå. Eş

o lume fårå scåpare. Nu se poate tråi decît cu lumea care ar putea fi. ªi atunci tråie ti ca iş ş

cum lumea aceasta ar fi cu adevårat, ca i cum ai iubiş -o i ai fi iubit de ea, ca i cum sş ş -ar

întîmpla ceva în ea.

1E vorba de Oscar Wilde . (N. ed.)



Ne jucåm. Nu trebuie så se întîmple nimic cu adevårat. Så ne jucåm numai. Cine nu

tie så se joace, acela nuş - i tråie te omenia.ş ş

Într-un anumit sens, nu vreau så spun decît cå via a nu trebuie efectuatå pînå la capåt.ţ

O putem tråi în virtualitate; de ce s-o actualizåm? Ea se poate începe, numai; de ce s-o iş sfîr im? Lucrurile care se sfîr esc, te sfîr esc i pe tine. Dacå te predai lorş ş ş ş — cînd au încetat

ele de a mai fi, încetezi i tu de a mai fi.ş

Nu e nevoie så vezi trei zîne pe malul apei. E destul så începi så le vezi, så po i, så po iţ ţ

suflete te så le vezi. Pe urmå, întorci capul i fugi cît po i de repede. Dacå deschizi ochiiş ş ţ

mari iş -i a inte ti acolo, dacå întinzi mîna så apuci, atunci, în loc så prinzi ceva, te prinzi tuţ ş

singur.

Toate lucrurile întîmplate, actualizate sînt apåsårile vie ii tale. Via a trebuie så nu seţ ţ

întîmple ca så ai cîteva libertå i în ea. Cînd faci ceva, te la i fåcut o datå cu ac iunea ta. Celţ ş ţ

mai mic lucru e o piatrå pe care iţ -o legi de gît. Cînd o arunci, apoi, ea te trage dupå ea i a aş ş

te risipesc pietrele astea toate pe drumurile astea toate.

Am impresia cå oamenii nu sînt decît ceea ce spun sau fac. Sîntem sco i din noi iş ş

proiecta i altundeva, cu fiecare gest pe careţ -l întreprindem. E un salt, sînt mii de salturi care

ne constituie a a cum sîntem. Sårim o datå cu fiecare gest. (Cartea asta e i ea un salt, tiu:ş ş ş

un salt în necunoscutul lucid.)

De aceea nu sîntem, în lume, decît ceea ce se întîmplå så fim. Un prieten, o dragoste,

cår ile, luna de ieriţ -noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastrå

risipire. Fiecare om este dezordinea sa.

Cum så ne påstråm? Asta ar trebui tiut.ş

Må gîndesc cîteodatå la solu ia pe care neţ -o oferå ata area de marile probleme.ş

Prezen a lor nu te consumå niciodatå. Sînt atît de vaste, încît te ui i pe tine, în ele. Febra taţ ţ

dureroaså de pînå a tunci, sau febra ta plåcutå, dureroaså încå , cedeazå. Marile probleme se

discutå cu patimile înåbu ite.ş

Nimic nu te angajeazå în ele. Moartea vecinului tåu te doare. Moartea cosmicå are ceva

grandios, în fa a cåruia fiin a ta înceteazå de a mai avea orice veleitate. Iatå, atunci, cå pot såţ ţ

må påstrez. Iatå un mijloc de a ne cantona în virtualitate. Cine nu vrea så se risipeascå, cine



nu vrea så se lase aruncat în toate pår ile, de toate vînturileţ — så se ascundå sub marile

probleme.

E locul så transcriu aci aceastå observa ie ridicolå: dacå suflå vîntul mai cu putere, teţ

mi cå din loc. Dar mi carea grandioaså a påmîntului te laså în pace. Nimeni nş ş -a cåzut josdin cauza rota iei påmîntuluiţ — a constatat odatå un om neserios.

Marile probleme sau, atunci, micile aventuri. Dacå vrei ca via a så nu te oboseascå iţ ş

så nu te doarå niciodatå, dacå vrei s-o ocole ti, ca så fii liber, ca så fii tuş — pierde-te în

marile probleme sau cheltuie teş -te în micile aventuri. Cåci ele te costå atît de pu in…ţ

Micile aventuri sînt mai ales actele gratuite. Gratuitatea e printre singurele valori de

via å suportabile, realizabile fårå durere, practicabile fårå consuma ie efectivå. Actul gratuitţ ţ

e actul, pur i simplu, cåruia nuş -i lipse te decît încrederea ta. Activezi ca i cum ai ob ineş ş ţ

ceva, dar tii bine cå nş -ai så ob ii nimic. ªi, de aceea, de i gestul tåu e la fel de ferm, de iţ ş ş

cheltuiala exterioarå e aceea i, efectiv totu i nu te cheltuie ti cu nimic.ş ş ş

Pentru cå e o valoare care nu consumå, gratuitatea ar trebui practicatå pe o scarå

întinså. Existå, de pildå, un fel de sinucidere inutilå, sinuciderea în care nu pui nici un

dezastru, nici o panicå, o sinucidere în care aproape cå nici nu mori. Corpul cade, dar

sufletul a råmas netulburat, cu con tiin a inutilitå ii lucrurilor în el. Nimeni nu sş ţ ţ -a sinucis

pentru cå printr-un punct dat nu se poate duce decît o singurå perpendicularå la o dreaptå

datå. Påcat.

Dar crea ia inutilå? Tot ceea ce e bun, odihnitor, senin, lucid, în artå, a fost creat a a.ţ ş

Oamenii care, depå ind categoria gratuitå ii, vor så spunå neapårat ceva, så dovedeascåş ţ

ceva — oamenii aceia sînt tri ti i råi.ş ş

Aventura inutilå. Excesul inutil. M-am gîndit într-o zi la o vijelioaså revolu ie popularåţ

împotriva legii gravita iei. Nţ -ar fi frumos? Am ie i cu to ii pe stradå, cu placarde mari peş ţ

care så stea scris: „Jos mecanica lui Newton!“ sau „Nu mai vrem så atîrnåm!“. ªi lumea ar

ie i la balcoane, emo ionatå. Sş ţ -ar vårsa poate i sînge. Dar, spune iş ţ -mi: cine s-ar cheltui în

toatå afacerea aceasta? To i am pleca intac i de acoloţ ţ — chiar dacå am sfîr i pe tårgi.ş

Dar de ce så ie im intac i, de ce så ne påstråm?ş ţ — va întreba cineva. Atunci, de ce så

ne cheltuim? Ce sens are så dåruim cele ce avem în noi, mai degrabå decît så le påstråm cu

pruden å?ţ



E un stil nou de via å, un stil cu totul nou cînd tråie ti a a, prudent. Cu pu inå strategie,ţ ş ş ţ

via a poate fi transfiguratå. Am putea sţ -o tråim pe un plan mai vast, pe un plan universal —

cine tie? Dacå lumea nu este, nu se întîmplå, dacå nu se efectueazå în cazuri particulare, înş

ac iuni particulare, atunci începi så prinzi anumite rosturi ma ri i calme ale vie ii.ţ ş ţ

N-ar trebui întotdeauna så tim cine sînt oamenii dimprejurul nostru. Dacå iş -am låsa

fårå nici un nume i fårå nici o fi å, atunci am avea un sentiment de vagå universalitate înş ş

raporturile noastre cu ei. Existå ceva de fiin å în genere în noi, un vast i nobil an o nimat,ţ ş

care constituie demnitatea noastrå de a fi. Dar lucrurile acestea le pierdem atît de u or dinş

vedere. Ne aruncåm în via å, ne adîncim pînå la gît în fapte particulare i uitåm, în schimbulţ ş

unui destin provizoriu, destinul nostru cel vast.

Cînd vrem så regåsim universalul pierdut, activåm încå, în loc så siståm. Procedåm a aş

cum fåceau cålugårii aceia tibetani care ineau femei pe lîngå mînåstirile lor i î i închipuiauţ ş ş

cå, în actul posesiunii, iau contact cu eternitatea, regåsind spe a.ţ

Dar spe a nu trebuie cåutatå în altå parte i nu e regåsitå niciodatå. Spe å e ti, spe åţ ş ţ ş ţ

sîntem cu to ii. Dacå era sincer, gîndul acela al cålugårilor tibetani care nåzuiau spreţ

eternitate era un gînd frumos. Dar atunci cînd nu gåse ti eternitatea în tine, nş -o mai gåse tiş

nicåieri. Cum î i poate da gustul eternitå ii un lucru care dureazå, un lucru care sfîr e te?ţ ţ ş ş

ªi, în genere: orice act sfîr e te, nonş ş -actul nu sfîr e te niciodatå. Cine nu tieş ş ş

adevårurile astea nu trebuie så tråiascå printre oameni.

Dar stilul cel nou de via åţ — pe care îl gîndesc paginile acestea — nu-l realizezi

interzicîndu- i cu desåvîr ire actul, nefåcînd nimic, adicå. Nu spun imediat så ståm întruţ ş

totul, de i sus in cå nu trebuie så activåm deosebit. Între a sta i a activa existå un termenş ţ ş

mediu: a tråi lucrurile ca i cum ş le-ai practica.

Ar trebui încercatå reabilitarea lui „ca i cum“. În „ca i cum“, la fel ca în actulş ş

gratuit — care e tot un fel de ca i cum ş —, activezi, dar nu te cheltuie ti. Toate mi cårile seş ş

fac, dar înåuntrul tåu stai pe loc. Trebuie så fii întotdeauna disponibil pentru comentariul

unor acte pe care totu i nu leş - ai fåcut. Cåci fericirea nu poate fi decît comentatå. Cine

încearcå actualizarea ei, acela iş -o furå singur.

Cea mai mare în elepciune nu stå în act, ci în comentariul actului. Paradisul nu esteţ

pierdut, cum spun poe ii i oamenii Bisericii, i nici nu poate fi gåsit vreodatå. Problemaţ ş ş



fericirii, de aci sau de dincolo, este poate o problemå prost puså. Nu se poate decît vorbi

despre ea ca i cum ş ar fi fost, sau ca i cum va fi, sau ca i cum este.ş ş

Ce infimå i ce elementarå ar fi feri cirea dragostei, de pildå, dacå am fi lipsi i de toateş ţ

comentariile asupra ei. Ceea ce ne-o face frumoaså nu sînt actele, actele acelea simple,directe, ale firii. Sînt toate cåile noastre indirecte, toate romanele, toate perifrazele noastre,

întreg sistemul acesta specific omenesc de a se lipsi de concret, de a vorbi despre ceva, fårå

ceva. Via a nţ -ar trebui tråitå decît alåturi de ea înså i.ş

De altmintrelea, o astfel de via å este aproape cu neputin å: iţ ţ -ar trebui prea mult umor

cuiva ca s-o tråiascå. „Så vorbe ti despre ceva, fårå ceva.“ Hotårît, e vorba despre biografiaş

unui om care nu este!



VII

Despre singuråtate

În cîteva rînduri, fiecare om se opre te i contemplå. Vezi, î i spune singur,ş ş ş asta e via aţ

mea. Atîta tot?

Am tråit fiecare dintre noi cîteva zile fericite, cu ståri de corp plåcute, cu soare iş

naturå. Mica noastrå luciditate ne-a apårut deodatå. E ti fericit? Da. ªi nu mai vrei nimic?ş

Atunci asta e limita superioarå a fericirii? Dincolo, mai departe, alt undeva nimic?

Nu, am gre it drumul. Nu sînt acestea cåile vie ii. Soarele care urcå i coboarå, poftaş ţ ş

care cere i se satisface, senza ia care începe i obose te, bucuria care strigå i deodatåş ţ ş ş ş

tace — nu lucrurile astea care se consumå rezolvå via a noastrå, dacå via a noastrå trebuie såţ ţ

aibå vreun în eles.ţ

Ci lucrurile care n u se consumå, care nu sfîr e sc niciodatå; lucrurile acelea careş dureazå cît dreptele paralele de mult. Adevårurile care îmi preexistå i må laså în urmå;ş

ideea care nu obose te niciodatå; bucuria careş stå. Eternitatea. Cåci lucrurile acestea nu

încep de nicåieri i au fost de totdeauna.ş

Dacå cineva cautå plåceri care så semene cu fericirea, aci le-ar putea afla. În acest sens,

poate, spunea un poet într-o zi cå „geometrii sînt ferici i, deoarece crea iile lor dureazå“. Darţ ţ

fericirea de fapt nu prive te decît lucrurile care sînt azi i nu mai sînt mîine. Bucuriileş ş durabile depå esc întotdeauna astfel de întrebåri.ş

Atunci, toatå truda noastrå trebuie så ducå la eliminarea materialului care este azi i nuş

este mî ine. A privi lucrurile sub specie durationis în seamnå a te råtåci singur în duratå.

Via a noastrå trebuie semnificatå cu lucruri care så nu dureze.ţ

Bucuria care stå. Ce just fixeazå verbul „stå“, a a scurt i categoric cum este, toatåş ş

ac iunea de a te bucura! „Bucuria care stå“ e formula potrivitå a eternitå ii noastre.ţ ţ



Dar care sînt bucuriile ståtåtoare? Ele se aflå la îndemîna oricui. De pildå, un triunghi

oarecare. Nu stå el? Nici nu cre te, nici nu scade, nici nu sş -a nåscut i, iarå i, nu va muri. Nuş ş

e nici un progres în el i nici o prefacere. Progresul i prefacerea sînt valori istorice, nuş ş

logice.Atunci, contemplînd triunghiul ståtåtor, omul poate deveni i el fiin å ståtåtoare. Dinş ţ

punctul de vedere al ideii în general, omul — am mai spus-o — este singura fiin å care poateţ

så stea. Iatå, în acest caz, de ce biografia n-are sens, de ce istoria este alåturi de realitatea

spiritualå: pentru cå ea e în planul duratei, i nu al adevårului.ş

Så spunem din nou cå nu e vorba de cine tie ce adevår astronomic, ci de adevårulş

nostru omenesc. Omene te vorbind, noi putem tråi în eternitate. Noi tråim chiar în eternitate.ş

E cea mai inexplicabilå nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia în biologie i deci de aş

cåuta cu voin å singura durere careţ nu le este datå: aceea de a fi muritori. Cåci nu sîntem

muritori, e clar. Dar sîntem ni te zei pro ti, ni te nemuritori care neş ş ş -am uitat destinul. Cît de

inutil încercåm så ne sinucidem!

*

Vorbind despre stele, Nietzsche, poetul, scria versul acesta: Nur ein Gebot gilt dir: sei

rein2, care vroia så rezume morala stelelor. Dar de ce så fie vorba numai despre stele, nu iş

despre oameni?

Este un lucru curios cå oamenii nu vor så tie unde e puritatea lor,ş de cînd încep ei så

fie puri. Dar ti i de cînd? De la singuråtate înainte.ş ţ

Må gîndesc iarå i la acel Pascal, care a dat atîtea lec ii de omenie lumii. Faptele sîntş ţ

tiute, dar så le povestim încå o datå, så le povesteascå to i de nenumårate ori.ş ţ

Lui Pascal i se interzice studiul geometriei. Tatål såu — care vrea ca tînårul Blaise, în

vîrstå fragedå încå, så se cultive sistematic, asimilînd întîi literatura latinå i greacåş — este

acela care deschide lui Pascal drumul cåtre crea ia liberå. Tînårul e curios så afle ce seţ

ascunde în domeniul acel a care-i e interzis. Pune întruna întrebåri, iar tatål såu nu-i

råspunde decît cå geometria este studiul figurilor regulate. Blaise Pascal råmîne singur, cu

defini ia aceasta, în odaia lui de lucru. Începe så deseneze figuri regulate, pe jos. Le boteazåţ

a a cum se întîmplå, nume te cerculş ş un rond i opereazå, pe cont propriu, mai departe.ş

2 „Doar o poruncå pentru tine: fii pur“ — germ. (N. ed.)



Cînd, peste cîtåva vreme, tatål såu îl surprinde, Pascal refåcuse geometria euclidianå

pînå la propozi iunea treizeci i ceva, încercînd så dovedeascå teorema cå suma unghiurilorţ ş

unui triunghi este egalå cu douå unghiuri drepte.

Toatå lumea tie exemplul acesta i tuturor ne place såş ş -l repetåm. De ce înså nu sescoate adevårata semnifica ie din el?ţ

Cåci, în definitiv, cine este Blaise Pascal operînd? E spiritul, e spiritul universal, e

Adam; e omul singur .

Iatå, în fiecare din noi stå un Adam care a teaptå så fie iarå i singur. Nu trebuie så vinåş ş

lucrurile spre noi, peste noi, cåci lucrurile adevårate sînt înåuntru. Lumile toate sînt

geometriile care a teaptå, nedesfå urate, în spiritul nostru. De ce totu i se desfå oarå ele atîtş ş ş ş

de greu? Poate pentru cå nu sîntem to i Pascal. Dar, mai ales, pentru cå lumea nu vrea så neţ

lase singuri.

Ne-am învå at, a a, så ne fie fricå de singuråtate. Toatå educa ia noastrå e fåcutå dinţ ş ţ

aceea i groazå de singuråtate. Sîntem crescu i pentru a tråi între oameni, i am putea tråi atîtş ţ ş

de bine singuri… Cadrele sociale, coala, legile, prejudecå ileş ţ — toate ne încarcereazå

spiritul. Vor så ne facå gregari. Se cheltuiesc så perfecteze ceea ce avem mai prost în noi sau

ceea ce, poate, nu avem deloc.

Numai Mîntuitorul a tiut cå destinul nostru era de a fi singuriş — i de aceea mîntuireaş

lui vine prin con tiin å, i nu prin turmå.ş ţ ş

Ne e fricå de singuråtate. Cînd råmînem singuri, luåm o carte, sau scriem o carte, sau

fluieråm. De ce så ne fie fricå? Poate de la singuråtate înco lo începem noi în ine.ş

E sentimentul cel mai caracteristic al omului contemporan necesitatea aceasta de a se

popula. Am crezut i eu cå trebuie så tråim printre fantome, dar nş -am propus niciodatå

fantomele imagina iei, ci fantomele stricte ale spiritului. Uita iţ ţ -vå la fiecare om care råmîne

aståzi singur, vede i panica de care este deodatå cuprins i apoi dezordinea în care cade,ţ ş

dezordine peste care ståpîne te, reginå, imagina ia confuzå.ş ţ

Påcatul fa å de omenia noastrå, care ar fi trebuit så fie omenie prin exces de luciditate,ţ

se dovede te a fi aståzi exces de imagina ie. Nimeni, desigur, nu are dreptul så condamneş ţ

arta i nobilele ei func iuni; dar abuzul acesta de fic iuni i de fantastic, chinuirea spirituluiş ţ ţ ş

cu balauri i cu to i mon trii apocalipsului nş ţ ş -au servit, poate, la nimic. Ne-ar servi de infinit



mai multe ori singuråtatea i ie irea din turmå. Valoarea cea mai înaltå de care am avut parteş ş

în turmå a fost spiritul cinematografic, vizionar i fic ionalist. Între atîtea imagini, omulş ţ

devine i el o imagine, i se îneacå.ş ş

Så concediem o datå toatå aceastå lume dezgu ståtoare i miriapodicå. Trebuie såş întoarcem hotårît spatele celorlal i. Trebuie så ne påråsim i pe noi, så ne lepådåm de toatåţ ş

falsa bogå ie a vie ii noastre imaginative i de con inuturile noastre tulburåtoare. Aci e oţ ţ ş ţ

pisicå moartå: via a mea.ţ

Decantare, perfectå decantare chimicå. Limpezirea generalå a apelor. Abandonarea

tuturor con inuturilor. Ceea ce î i va råmîne de spus cînd nu vei mai avea nimic, aceea esteţ ţ

al tåu.

Ale tale dintru ale tale — i numai din ele.ş

Singuråtate i geometrie. Nu e un titlu frumos? Pentru ce? Nu tiu. Poate un titluş ş

pentru via a omului pe påmînt.ţ

Singuråtate i geometrie. Ar trebui så spun numai singuråtate. Cåci ce face altcevaş

omul singur, ce face altceva Pascal, decît geometrie? Sau poate ar trebui så spun numai

geometrie. Cåci unde se nasc formele, de unde încep elaborårile pure ale spiritului, dacå nu

din pustiurile sufletului, din nop ile sale omogene i albe?ţ ş

Dar trebuie så spunem împreunå: geometrie i ş singuråtate, pentru cå abia a a, cînd sîntş

puse împreunå, oamenii pot în elege ceva din sensul lor aparte.ţ

Singuråtate, geometrie i eternitate. Existå o dialecticå a spiritului pe care nimeni nş -o

poate înfrînge, cåreia nimeni nu-i va pune capåt niciodatå. De aci, din aceastå linie a

spiritului se desfac drumurile adevåratei vie i. Bucuriile ei sînt bucuriile simple, bucuriileţ

formale, acte pure. Regatul ve nic al vie ii noastre spirituale nu se întîlne te decît în zoneleş ţ ş

singuråtå ii, noaptea, cînd încep så joace ielele.ţ

…ªi abia acum în eleg de ce spunea Platon cå Dumnezeu geometrizeazå. Cåciţ

Divinitatea e singurå, nu-i a a? Prin excelen å singurå. ªi ce poate face fiin a singurå,ş ţ ţ

inteligen a singurå, purå, decît geometrie?ţ

Nu din fricå. Lui Dumnezeu nu-i e fricå de singuråtate, ca nouå. Nici din necesitate.

Pentru Dumnezeu nu existå necesitate.

Ci din voin a de a tråi, întrţ - un fel, ve nicia din åuntrul lui.ş



VIII

Despre problema totului i a pår ilorş ţ

Cînd treceam pe lîngå casa aceea care se dårîma, fumegînd de praf, i din care nu maiş

råmåsese întreg decît golul unei u iş — mi-am adus aminte de problema totului i a pår ilor,ş ţ

de întrebarea glorioaså a lui Leibniz: poate casa fugi printr-o u å?ş — pe care nu reu eaş

nimeni s-o înlåture. Iar casa, care nu mai era un tot, fugea acum, bucatå cu bucatå, prin u aş

care nu mai era o parte, în timp ce lucråtorii dårîmau, senini, cîteva ziduri i un început deş

problemå.

De ce ståruie totu i problema?ş

Sînt oameni care cred cå problemele stau în ziduri i, dacå acestea din urmå se dårîmå,ş

acoperå sub ele i problemele. Sînt al ii care cred cå solu ia zidurilor hotårå te de solu iaş ţ ţ ş ţ

problemelor i, dacå o caså nu poate fugi printrş -o u å, atunci problema totului i a pår ilorş ş ţ

este sfîr itå. Nu mai vorbim despre cei care cred cå problemele nici nu existå, ci doarş zidurile.

E o specialå încåpå înare a oamenilor aceasta de a se ata a de duratå i lucruri durabile.ţ ş ş

Li se pare cå totul e prefacere, pieire, chiar problemele i semnifica iile lucrurilor. În loc såş ţ

tråiascå ei via a fårå de sfîr it a semnifica iilor, le pun pe acestea din urmå så tråiascå, såţ ş ţ

încorporeze durata omeneascå. De cele mai multe ori nu gîndim; dar întotdeauna cînd

gîndim, legåm gîndul de noi în ine, de al ii i de lucruri.ş ţ ş

Nici måcar cuvîntul, logosul, faptul pur al ideii, nu stå pentru noi dincolo de lucruri.

A a, de pildå, oamenii nu gîndesc niciodatå cuvintele. Ei nu tiuş ş sensul lor i nu le våd,ş

poate, implica iile. Ei nu tiu nici måcar filologie, acest regresţ ş ad finitum, care e totu i unş

regres, al lucrurilor cuvîntate. De cele mai multe ori cuvintele noastre, ca i lucrurile noastre,ş

nu au nici un regres. De aceea ne-am gîndit într-o zi cå oamenii ar trebui så cînte în loc så

vorbeascå. Cel pu in în felul acesta via a ar fi mai directå, mai spontanå i mai nemijlocitţ ţ ş

vie.



Dar nu v-a durut niciodatå via a? Nţ -a i sim it cum se încheagå ceva înåuntru, cum seţ ţ

întrege te în trup o semnifica ie i cere så iaså la luminå? Cåci, întrş ţ ş -o zi, toate lucrurile

acestea disparate, tråirile, cår ile citite, emo iile regionale sau generale, triste ile sauţ ţ ţ

neîn elegerile, toate se organizeazå întrţ -o b ucatå, simfonic. Ce a fost mai obsc ur i maiş inexplicabil în noi prinde deodatå via å, în eles i unitate. E adevårul care a stat ascuns înţ ţ ş

lucruri, care a suferit de spargerea lor, care s-a cåutat pe sine i sş -a reîntregit. E adevårul din

noi care se adunå.

De aceea via a ar trebui så ne doarå cîteodatå. Nici nu tim cît adevår avem în noi iţ ş ş

unde e. Dar într-o zi sim im o durere undeva, în piept, i atun ci abia în elegem de ce spuneaţ ş ţ

misticul acela cå simte pe Dumnezeu în pieptul lui.

Am observat ceva curios: nu e nevoie så ai dreptate pentru a putea tråi. Dar,

dimpotrivå, ar trebui så nu putem tråi în ziua în care nu avem dreptate! Erorile logice ar

trebui så ne dea råuri fizice; exerci iul gre it al ideii ar trebui så pågubeas cå vie ii noastre.ţ ş ţ

Nu e admisibil så fim a a nesim itori fa å de desfå urarea silogismelor i de eficien a lorş ţ ţ ş ş ţ

logicå. Ideea înså i, cea justå chiar, ar trebui så fie suferin å, pasiune adînc resim itå de fiin aş ţ ţ ţ

trupului nostru.

De altfel facem necontenit impruden a aceasta de a gîndi mai departe decîtţ

sensibilitatea noastrå; sau, i mai bine, de a nu urmåri cu sensibilitatea parcursurile înalte aleş

gîndului. Ne desfacem în pår i i trimitem o parte, înzestratå cu antene subtile, så inspectezeţ ş

regiunile depårtate ale universului logic, în timp ce via a din noi curge pe albia ei. De ce såţ

nu fim întregi peste tot? Sînt unele dezvoltåri nefire ti în fiin a noastrå, atît de nefire ti încîtş ţ ş

au fåcut din noi o dizarmonie. De pildå, noi tim, cunoa tem mintal mult mai multe lucruriş ş

decît ni s-au întîmplat afectiv. Iatå un lucru care ar trebui så ne punå pe gînduri.

Mi se pare, cîteodatå, cå nu sîntem noi oamenii adevåra i. Sîntem un fel de schi å, oţ ţ

încercare pentru umanitatea care ar fi trebuit så fie sau care va fi, poate, vreodatå. Cel care

ne-a fåcut s-a gîndit la altå umanitate i a pus pînå i în inimile noastre nostalgia altor formeş ş

de via å, mai reu ite decît cele de azi. E bine så ne amintim cå nu sîntem decît drumul cåtreţ ş

altceva.



Dar s-ar putea na te din noi o altå umanitate? Nş -am gre it noi prea mult, prea adînc?ş

Cine tie, poate cå tot mai e ceva bun în noi. Ar trebui, numai, cåutat cu îngrijire, iar ochiulş

care privegheazå ar trebui så tie cum så recunoascå.ş

E odihnitor så consta i cå, în dese rînduri, oamenii sţ -au gîndit la altå umanitate, la alteforme universale de via å. Sînt oameni care au propus chiar crearea unei umanitå iţ ţ

artificiale, a unei umanitå i absurde, poate, numai din gîndul acesta legitim al înnoirii.ţ

Montaigne propunea, într-o zi, så se creeze sate în care oamenii så vorbeascå latine te. Nuş

avea dreptate s-o cearå? Respectåm prea mult omul, facem prea pu ine experien e cu el i deţ ţ ş

aceea nu ajungem la nici un rezultat nou de atîtea secole. Gîndi iţ -vå cå, între timp, s-au

realizat cîteva rase noi de animale. Onoarea de a fi om este ea atît de inatacabilå?

Am închipuit, de pildå, o plajå cu nisip fin, cu soare i copii jucînduş -se întru geometrie.

Jocurile lor ar fi jocuri regulate, jocuri de måsurå i ordine, simetrie i lege. Poate ar a ezaş ş ş

pietricelele în numår determinat, cu o formå determinatå, care så råspundå unor adînci

în elesuri aritmetice, i ar cåuta astfel, ca Eurytos pitagoreicul, numårul constitutiv al caluluiţ ş

i al celorlalte vie uitoare. Privind peste întinsul mårii inutile, ar sim i zilnic prezen aş ţ ţ ţ

problemei totului i a pår ilor, i dezbaterea ei ar fi dezbaterea lor låuntricå. De ce så nu fieş ţ ş

cu putin å o astfel de via å, în care sensibilitatea i imagina ia iţ ţ ş ţ ş -ar lua drept aliment

schemele spiritului i, pe de altå parte, spiritul sş -ar servi necontenit de interesele i fervoareaş

imagina iei?ţ

Ce tip nou de umanitate ar ie i din aceastå via å excesivå! Ceea ce pentru noi aståziş ţ

este adevår greu dobîndit, problemå tulburåtoare i deseori neîn eleaså, pentru oameniiş ţ

tipului nou ar fi adevår imediat manevrabil, tot atît de imediat ca un reflex. Penibila noastrå

adîncire în desfå urårile adevårului ar fi pentru ei joc u or i spontaneitate. Problemele sş ş ş -ar

na te de la sine, ar exista pe toate cåile i în toate spiritele. Ele ar constitui via a de toateş ş ţ

zilele a oamenilor. Nu meritå odatå oamenii o astfel de via å zilnicå? ªi tîrziu, murind,ţ

oamenii aceia îmbåtrîni i în scheme i aventuri pure ar contempla încå marea întinså iţ ş ş

inutilå, prin care vor fi deprins, în sfîr it, lumina care zace în problema totului i a pår ilor.ş ş ţ

Så nu spune i cå a promova formele, a încorpora ideile, a gîndi i a vie ui geometric nuţ ş ţ

înseamnå tråire. E cu putin å i o astfel de tråire. E pasiune i febrå i aci. Emo iaţ ş ş ş ţ

îndeletnicirilor stricte suspendå provizoriu exerci iul vital, pentru aţ -l relua apoi pe alt plan



de existen å, mai curat, mai uman. Iar dacå exerci iul formelor pare a sfîr i la calm iţ ţ ş ş

netulburare, så ti i cå acestea sînt numai mascå, a a cum era mascå fa a lini titå a zeuluiş ţ ş ţ ş

mårii din antichitate, a a cum e aparen å suprafa a netedå a mårii agitate în adîncuri.ş ţ ţ

E absurd så se creadå cå vie uirea în forme nu este încå vie uire. Cå, lipsitå deţ ţ caracterul ira ional, de ceea ce e tulburåtor i insesizabil în ea, via a nuţ ş ţ este. Formele pot f i

foarte bine în elese dre pt con inuturi de via å, dupå cum, pe alt plan, formele au putut fiţ ţ ţ

în elese drept con inuturi de cunoa tere. Aståzi ne este îngåduit så gîndim felul nostru de aţ ţ ş

gîndi, så cunoa tem felul nostru de a cunoa te, så reflectåm, întorcînduş ş -ne privirile î

nåuntru, as up ra intelectului însu i, asupra propriului nostru intelect. De ce gîndirea så seş

poatå råsfrînge asupra ei, i via a så nu se råsfrîngå i ea înåuntru?ş ţ ş

Am tråit prea mult în afarå, înrîuri i de lucruri stråine nouå. Lucrurile din afarå neţ

cheamå în toate pår ile i ne amågesc. Sînt prea multe, i fiin a noastrå este una. Ar trebui såţ ş ş ţ

le mai împu inåm, sau måcar så nu ascultåm de chemarea lor, pentru a nu vedea cît sînt deţ

multe. Entia non sunt multiplicanda.ütatul complet, din W. Occam, este: Entia non sunt

multiplicanda praeter necessitatem, adicå: „Cele ce sînt nu trebuie sporite dincolo de

necesitate.“ (N. ed.)>

Singurul lucru de încercat, în aceastå monadologicå lume, este så punem ferestre peste

tot. Så punem ferestre nu pentru a privi în lucruri, cåci a a neş -am depårta i mai mult de noiş

în ine; ci pentru a face lucrurile så ne vadå.ş

Sîntem noi, peste tot, i nicåieri nu trebuie så gåsim altceva decît propria noastråş

substan å. Så nu ne mai „pierdem în lume“. Så ne strîngem bine împrejurul în elesurilorţ ţ

noastre, så le încorporåm i så facem din ele hrana zilnicå a vie ii noastre låuntrice.ş ţ

ªi a a precum, privitor la totul organic, durerea pår ii este obsesia totuluiş ţ — a a så fie iş ş

la noi exerci iul ideii: o obsesie a întregului, o posesiune organicå, totalizatoare. Cåci de ceţ

mîna mea stîngå så tie de durerea piciorului meu dreptş — i coapsele mele så nu tie nimicş ş

despre voluptatea ideii de compunere a formelor?



IX

Despre påcat

M-am gîndit multå vreme cum am putea face ca ideile noastre så devinå stårile noastre

de corp. Dar numai misticii cunosc tainele corpului i imnurile prin care såş -l însufle eascå.ţ

Ei singuri tiu såş - i treacå voin a în sînge. Cum a vroi så le fur arta lor de a påtimi!ş ţ ş

Mi-ar fi plåcut så îmbolnåvesc realitatea cu idei — i atunci cel dintîi suferind a fi fostş ş

eu însumi. De ce nu este întotdeauna adevårul o emo ie sau o patimå?ţ

Poate pentru cå sînt prea multe re ineri în corpul nostru. Adevårul nu poate încå tulburaţ

via a, pentru cå via a e sålbaticå; nu ascultå de nimeni. Neţ ţ -ar trebui o pregåtire biologicå

anumitå, ar trebui poate schimbat totul, de jos în sus, ca så putem face corpul så råspundå la

toate chemårile gîndului.

Între timp, via a tulburå adevårul. Tot ceea ce se referå la întîmplårile propriuţ -zise de

via å e nesigur i ne tiin ific. Un gînditor spunea odatå: dacå morala nţ ş ş ţ -ar privi pasiunileomene ti i via a noastrå sufleteascå în genere, atunci ea ar putea fi tot atît de riguroaså iş ş ţ ş

sigurå ca oricare tiin å deductivå. ªi adåuga: „iar dacå geometria sş ţ -ar opune atît de mult

patimilor noastre pe cît o face morala, atunci am contesta-o i violaş -o i pe ea tot atît deş

mult“.

Cå adevårul e incert din cauza vie ii i via a, la rîndul ei, nu poate deveni certå prinţ ş ţ

adevår — iatå un lucru pe care niciodatå nu-l regretåm îndeajuns.E comun tuturor oamenilor cu adîncå via å interioarå idealul de a face spiritul såţ

påtrundå în carne. E una din constantele voin ei de a fi om aceasta de a voi så daiţ

semnifica ii materiei brute din tine. ªi întrţ -adevår, dacå spiritul nu reu e te så påtrundå înş ş

carne, dacå voin a mea liberå nu se poate insera în biologie, dacå absurditå ile i exceseleţ ţ ş

omului nu pot deveni ereditate — atunci lucrurile nu servesc la nimic.

Cåci la ce servesc lucrurile? La ce servesc arborii din fa a noastrå i întinsurile i apele,ţ ş ş

atîta vreme cît nu le organizåm? Ele sînt tot atîtea obstacole pentru noi, sînt zidurile grele iş





datå via a purå pe care o vroisem. Ie imţ ş — pentru a cådea astfel în påcat. E un påcat lucid,

voluntar, calculat, dar este o ie ire din legile jocului nostru, deci e încå påcat. Cåci påcatul eş

activitate, e non-geometrie.

…Dar acum s-a sfîr it. Trebuie så te pleci. Trebuie så refaci via a cu desåvîr ire, de laş ţ ş biologie în sus. Trebuie så pui calculul tåu cît mai adînc în detrimentul firii, a a ca nimic dinş

omul care se va na te så nu mai fie re inere.ş ţ

Tu ai avut prea multe re ineriţ — e adevårat. De aceea via a ta nţ -a fost cu putin å. Darţ

celålalt va fi liber, cåci va gåsi peste tot — în porniri, în instincte, în fire — armonii. A aş

te-a fi vroit pe tine. Dar elaborårile tale erau prea tîrzii. Veneau dupå ce biologia î i sfîr iseş ş ş

conspira ia.ţ

Nu e nimic, acum începi din nou. ªi iatå istoria care se reface, neobosita istorie a

sensului unic…



Notå

Prezenta edi ie reproduce edi ia princeps din 1934 în limitele modificårilor de rutinåţ ţ

(actualizarea ortografiei, unificåri de lexic, eliminarea unor evidente gre eli de tipar etc.).ş

S-au adåugat totodatå titlurile de capitole, care în edi ia princeps apåreau numai în Cuprins.ţ

Editura



Cuprins

Prefa å / 5ţ

I Despre culturile de tip geometric / 7

II Despre bucuriile simple / 29

III Despre istorie / 36

IV Despre imposibilitatea de a face orice / 45

V Despre Dumnezeu / 58

VI Despre omul care nu este / 66

VII Despre singuråtate / 74

VIII Despre problema totului i a pår ilor / 81ş ţ

IX Despre påcat / 88

Nota editurii / 93



Apårut 1992

Culegere i paginare pe calculator: ADISAN S.R.L.ş

Imprimat la ROMCART S.A.

Bucure ti, Româniaş

Conversie în format Winword 2.0 IBM-PC:

Ioan-Lucian MUNTEAN ([email protected]).

Date post:	07-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	mihaicde
View:	234 times
Download:	2 times

Constant In Noica - Mathesis Sau Bucuriile Simple

Documents