Condeie Didactice Nr.2

8/11/2019 Condeie Didactice Nr.2

http://slidepdf.com/reader/full/condeie-didactice-nr2 1/83

-revistă dedicată cadrelor didactice-

Nr.2/ Noiembrie 2013

ISSN 2344 – 5246ISSN-L 2344 -5246



2

-revistă dedicată cadrelor didactice-



3

COLECTIVUL DE REDACŢIE

REFERENT ŞTIINŢIFIC:

Prof.univ.dr. Bârsilă Mircea – Universitatea de Stat din Piteşti,Facultatea de Litere

COORDONATORI:Sanda Ana-Maria – profesor de limba şi literatura română(Şcoala Gimnazială “ Mircea Nedelciu “ , Fundulea, Călăraşi)

Iordache Raluca – institutor (Şcoala Gimnazială “ Prof. Emil Negoiţă”, Miroşi, Argeş)

Vişan Ştefania – profesor pentru învăţământul primar

(Şcoala Gimnazială Surduleşti, Argeş)

*Badea Florina – profesor de matematică (Şcoala Gimnazială Vulpeşti, Argeş)

COLABORATORI:

*Dragomir Diana-Oana – profesor de limba franceză (Liceul Tehnologic Costeşti , Argeş)

*Drăguţ Violeta – profesor de istorie(Liceul Tehnologic Costeşti, Argeş)





5

Sanda Ana-Maria………………………………………………56

UN INFINIT MAI MARE SAU MAI MICBadea Florina…………………………………………………..59

ORGANIZAREA SISTEMELOR EDUCAŢIONALEROMÂNEŞTI Vişan Ştefania…………………………………………………..61

STUDIU PRIVIND EFECTELE NEGATIVE ALECALCULATORULUI ASUPRA COPIILORIordache Raluca………………………………………………..66

ABORDAREA INTEGRATĂ ÎN PREDAREA LIMBII ŞILITERATURII ROMÂNESanda Ana-Maria………………………………………………69

METODE ŞI TEHNICI INTER ACTIVE DE GRUPVişan Ştefania………………………………….………….........73

În loc de încheiere



6

Hoin ă rind printre cuvinte

Toamna a coborât din calea ş ca ei fermecat ă

brodând potecile cu frunze ruginii , poleind c ă r ă rile ş ir ă spândind pe nesim ţ ite nori plumburii ş i mi ş c ă tori. Odat ă cu ea a adus un nou num ă r al revistei noastre…o

nou ă provocare… Revista continu ă s ă fie un exemplu de rezisten ţă

cultural ă într-un peisaj tot mai s ă rac, în vremuri nutocmai favorabile din multe puncte de vedere.

Îmbog ăţi t ă cu har, munc ă asidu ă ş i dedicare,Condeie didactice este o oaz ă verde iscat ă pe întinsulcenu ş iu al unei lumi fr ă mântate , gr ă bite s ă -ş i asigure

confortul material.Cuminte ş i deschis ă , publica ţ ia, de ş i ne apar ţ ine

nou ă , cadrelor didactice, ea poate primi în paginilesale pe oricine simte c ă educa ţ ia trebuie a ş ezat ă la locde cinste…

A ş adar, v ă a ş tept ă m cu drag!

Prof. coordonator, Sanda Ana-Maria



7

VOLUNTARIATUL-METODĂ DE EDUCAŢIEINFORMALĂ

-studiu de specialitate-

Prof. Dragomir Diana- OanaLiceul Tehnologic, Costeşti, Argeş

Educaţia ca proces social fundamental de transformare aexperienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii cătregeneraţiile de copii şi tineri, are scopul de a-i pregăti pentru viaţă,

pentru integrarea lor în societate cu rezultate benefice individualeşi sociale. Educaţia urmăreşte formarea personalităţii umane la

nivelul experienţelor actuale şi de perspectivă. Activităţile extracurriculare au menirea să ofere elevilor

oportunităţi multiple de recreere, să le dezvolte spiritul decompetiţie, să le valorifice potenţialul intelectual şi aptitudinile, săle stimuleze imaginaţia, creativitatea şi iniţiativa. Aceste activităţistimulează nevoia de schimbare creând noi modalităţi de a învăţa.

Ele oferă elevilor posibilitatea să se destindă, să cunoascălucruri şi locuri noi, să-şi valorifice pasiunile şi preocupările.

Activităţile extracurriculare vin în întâmpinarea nevoii naturale acopiilor de a se dezvolta simultan atât pe plan intelectual, sportiv şiartistic, sau pur şi simplu de a aprofunda o anume materie sauanumite cunoştinţe. În organizarea activităţilor din afara şcolii aparo serie de facilităţi ca: disponibilitatea elevilor pentru activităţi îngrup, posibilitatea de cunoaştere a elevilor, încurajarea iniţiativeielevilor, formarea capacităţii de autoorganizare a unui stil de viaţăorganizat, modelarea atitudinilor favorabile integrării sociale în

spiritul valorilor contemporane: toleranţă, umanitarism, implicarecivică pentru pace, viaţă sănătoasă, mediu curat şi sănătos. Voluntariatul poate fi considerat o metodă de educaţie non-

formală sau informală, dar şi o sursă bogată de a învăţa. Elevii se pot implica în proiecte şi activităţi, pot lucra singuri sau în echipă,se pot confrunta cu diferite situaţii şi probleme. Voluntarii potdobândi noi abilităţi, cunoştinţe, atitudini, competenţe. Acest tip de



8

educaţie poate să asigure cadrul de exersare şi de cultivare adiferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, propune participanţiloractivităţi diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora,creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber şi valorificăoportunităţile of erite de internet, televiziune, mass-media.

Voluntariatul este astfel definit: activitate desfăşurată din proprie iniţiativă, de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială.( Consiliul Naţional alVoluntariatului, iunie 2002) . Pentru organizarea activităţilorextracurriculare sub formă de proiect de voluntariat trebuie să serespecte anumite etape, şi anume: durata acţiunii, loculdesfăşurării, numărul participanţilor, persoanele responsabile derealizarea acţiunii. Plecând de la aceste idei se trece la pregătirea

personalului implicat în realizarea acţiunii propriu-zise (sealcătuieşte echipa finală care pregătesc mijloacele umane,materiale, financiare, se stabilesc data şi locaţia, etapa de

popularizare a acţiunii, etc).Obiectivul principal al acţiunilor de voluntariat este

dezvoltarea creativităţii individuale şi de grup în timp scurt, îndomenii de interes pentru adolescenţi ( ecologie, sport, artă).Fiecare dintre noi se poate implica în timpul său liber în activităţiutile pentru societate, mediu sau comunitate ( strângereagunoaielor din oraşe, din păduri sau de pe plajă, împădurireaterenurilor agricole degradate, ajutorarea persoanelor în vârstă saunevoiaşe, a copiilor abandonaţi, săraci, sau aflaţi în centre de

plasament).Astfel, prin voluntariat elevii sunt sensibilizaţi de anumite

probleme sociale sau de ecologie, învaţă să protejeze natura, săaibă grijă de persoanele cu diferite dizabilităţi, îi ajută să devinămai responsabili prin implicarea în viaţa comunităţii. Voluntariatul

este o bună metodă de petrecere a timpului liber, de a socializa şide a stimula creativitatea.

Misiunea primordială a cadrelor didactice este aceea de aforma deprinderi şi atitudini, precum şi aceea de a promovaînţelegerea, prin recunoaşterea responsabilă a diversităţii nevoilorşi trăsăturilor umane. Cadrele didactice trebuie să stăpânească unrepertoriu de metode şi strategii educaţionale şi, totodată, să



9

reflecteze critic asupra activităţii lor. Responsabilităţile lor profesionale se concentrează atât asupra educării elevilor, cât şiasupra participării la activităţi diverse, care implică parteneriatulcu părinţii şi comunitatea. Astfel rolul acţiunilor de voluntariat esteşi acela că stimulează stima de sine a elevilor, motivaţia,

caracterul, responsabilitatea civică, precum şi respectul acestora pentru mediu, pentru diversitatea individuală, culturală, religioasăşi rasială.

Cadrele didactice trebuie să acţioneze în direcţia dezvoltăriicunoaşterii şi înţelegerii actuale a elevilor şi a avansării acestoraspre abilităţi, cunoştinţe, concepte şi performanţe înalte. Ele îiobservă şi îi evaluează pe elevi în timpul activităţilor din clasă. De asemenea au deprinderea de a colecta şi interpreta în

diverse moduri informaţiile şi de a evalua stadiul atins de fiecareelev în procesul de învăţare şi dezvoltare.Profesorii înţeleg şi respectă diversitatea culturală, valorică

şi cea a contextului familial al elevilor, folosesc membrii şiresursele comunităţii ca resurse de învăţare şi implică părinţii şifamilia, în dezvoltarea totală a acestora.

Bibliografie:

1.Cărăşel, A, Lazăr, V- Psihopedagogia activităţilorextracurriculare, Ed. Arves, Craiova, 2007

2.Jinga, I, Negreţ, I – Învăţarea eficientă, Ed. Editis, Bucureşti,1994.



10

EXCURSIA-ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ ŞIEFICIENTĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Institutor Iordache Raluca

Şcoala Gimnazială “Prof. Emil Negoiţă” Miroşi,Argeş

,, Există o configuraţie a sentimentului naturii la români,originală prin raportarea ei la aceeaşi realitate psihică a altor

popoare, după cum există, sub semnul aceloraşi caracteredistinctive, o viziune românească a muntelui, câmpiei, apelor, un

particular sentiment al timpului, elemente aparte ale realităţii om-natură.” ( Gh. Macarie- ,, Geografie literară”)

Prin urmare, în urma călătoriilor îţi descoperi şi recreezimultiple orizonturi spirituale. Îţi dai seama de laturile personalităţiitale şi le dezvolţi în tandem cu natura. Mulţi scriitori români aucălătorit, au observat natura şi au descris-o în operele lor literare. Îi

putem enumera pe:Gh. Macarie, M. Sadoveanu, M. Eminescu,V.Alecsanr di, Calistrat Hogaş, Geo Bogza, Dimitrie Cantemir, ş.a.

Societatea umană este în continuă dezvoltare în timp şispaţiu. Cultura unei societăţi este reflectată prin valorile pe care le

manifesta: morale, etice, estetice, economice, dar şi prin relaţiile pe care le desfaşoară fiecare om cu mediul natural în care se află.Menţinerea unui anumit echilibru al naturiii este esenţial pentrudesfăşurarea normală a vieţii.

Atitudinile si comportamentul nostru în raport cu tot ce neînconjoară se formează încă din momentul în care ne naştem.

Părinţii sunt cei care ne familiarizează cu normele şivalorile morale, acest lucru fiind continuat de educatori, învăţători

si apoi de catre profesori. Un proverb vechi zice: ,, Pomul când emic se-ndreaptă”, deci de mici rebuie să le formăm copiilor principalele noţiuni, priceperi şi deprinderi, atât in familie cât şi încadru organizat, îndrumaţi de cadrele didactice.

Dacă în şcoală suntem mai închistaţi, încorsetaţti de pereţişi reguli, activităţile extracurriculare oferă elevilor oportunităţimultiple de recreere, le valorifică potenţialul intelectual şi



11

aptitudinile, le stimulează imaginaţia, creativitatea şi iniţiativa,dezvoltându-le şi spiritul de competiţie, dar şi de echipă. Copiii dinaceastă perioadă îşi petrec prea puţin timpul în mijlocul naturii, ei

preferând să stea mai mult în faţa televizorului şi calculatorului; deaceea trebuie impulsionaţi să iasă în aer liber.

Lecţiile predate în afara clasei sunt mult mai interesante,oferind elevilor posibilitatea de a cunoaşte direct elementele desprecare învăţă, iar atunci când iau parte la un proiect se ajută între ei;asigura o coeziune a grupului care va duce la descoperirea unorlucruri noi, trăind experienţe comune. Astfel, excursiile,drumeţiile, investigaţiile , ne pot oferi posibilitattea înţelegeriifenomenelor naturii şi protejării ei, aprofundării cunoştinţelorgeografice, istorice şi culturale.

Excursia reprezintă un mijloc didactic de mare importanţăîn dezvoltarea cognitivă şi afectivă a copilului, oferind acestuia posibilitatea să observe, să cerceteze, să cunoască în mod direct omare varietate de aspecte din natură, de ordin biologic despremediul natural şi factorii de mediu. Contribuie la educarea şidezvoltarea simţului estetic, trezeşte dragoste pentru natură şirespectul pentru frumuseţile ei, stimulează curiozitatea şi spiritulde echipă al copiilor, aceştia memorând penru tot restul vieţiiaspecte ce i-au impresionat în mod plăcut.

Excursia, ca activitate extracurriculară, are multiple valenţede informare si de educare a elevilor, contribuind la adâncirea şi ,,ancorarea” în realitatea mediului natural şi social explorat direct.Conţinutul didactic al excursiilor este mai variat şi mai laboriosdecât al activităţilor din clasă, având un caracter atractiv, şcolarii

participând cu voioşie şi insufleţire la asemenea acţiuni. Oricecopil trebuie învăţat de mic să fie receptiv la nou, să vibreze în faţafrumuseţilor naturii, a lumii în copntinuă schimbare şi să aprecieze

valorile trecutului. Pentru a trezi interesul copiilor pentruasemenea acţiuni extracurriculare, excursiile sunt popularizate

prin: hărţi, ilustraţii, vederi,descrieri geografice, povestiri a unoreroi români cu care ne mândrim sau a unor scriitori cunoscuţi.

Excursia didactică are ca scop principal largireaorizontului didactic, realizând legătura intre teorie şi practică.

Acest tip de activitate anticipează intuirea, cunoaşterea



12

generală, uşurând succesul învăţării. Are avantajul de a facilitaobservarea elementelor mediului în ansamblul lor, cu interrelaţiilespecifice, uşurând deducerea cauzelor care leau generat. Este unadintre cele mai atractive, plăcute şi utile activităţi de recreere şiodihnă activă, facilitând contactul direct cu mediul, aceasta

presupunând o percepere activă a unor zone culturale istorice,culturale , religioase, a unor peisaje, acţionând direct asupraacestora. Prin aceste acţiuni, copiii dobândesc informaţii, îşiformează reprezentări, trăiesc experienţe de învăţare.

O excursie impune o mare responsabilitate pentru cel ce oorganizează. El reaminteşte permanent regulile de circulaţie, desecuritate şi de comportament ce trebuie respectate. Trebuiestabilite obiectivele vizate în funcţie de curriculum, scopul

excursiei, de prezentat itinerariul, data, ora de plecare şiechipamentul necesar. Perioada trebuie să fie corespunzătoare unei bune desfăşurări a activităţii.

Trebuie stimulată dorinţa şi curiozitatea elevilor de adescoperi noi fenomene şi elemente, dar şi dorinţa de a călători înscopu l cunoaşterii şi nu în ultimul rând, creearea unui suportinformativ- educativ. Excursia reprezintă o călătorie de cel puţin ozi, efectuată în afara localităţii de reşedinţă, cu un mijloc detransport, având ca scop recreerea, vizitarea, informareaşi studiul.Ea trebuie pregătită după un plan bine stabilit, care să parcurgă maimulte etape:

Prima etapă, de importanţă majoră, reprezintă organizareaşi pregătirea teoretică, documentarea, studierea traseului,orientarea. Trebuie cunoscut mai întâi locul, prognoza meteo

pentru perioada când se va desfăşura excursia, data plecării şisosirii, mijlocul de transport. Cadrul didactic se va documentautilizând CD-uri, diverse prezentări ale zonei respective,oferte,

hărţi, fotografii. Este foarte important să se realizeze o bunădocumentaţie bibliografică, penru că, indiferent dacă la faţa loculuieste ghid sau nu, învăţătorul este coordonatorul activităţii şi trebuiesă ofere explicaţia ştiinţifică.

Se încearcă, pe cât posibil, alegerea celei maireprezentative zone. Se specifică obiectivele principale, dar nu seignoră nici un aspect care ar putea consolida cunoştinţele



13

dobândite anterior. Se va asigura transportul, locul unde se vadesfăşura masa, se va stabili traseul şi se va ţine o evidenţă anumărului de participanţi. Se stabilesc punctele de aplicaţie

practică şi acţiunile specifice fiecătei opriri. După ce suntclarificate datele, cadrul didactic prezintă oferta copiilor şi

părinţilor. Se pot repartiza sarcini copiilor, cât şi părinţilorînsoţitori. Se analizează costul excursiei şi se întocmeşte dosarulcu actele şi aprobările necesare.

A doua etapă constă în desfăşurarea propriu-zisă aexcursiei, culegerea datelor şi cercetarea la faţa locului. Excursiile

pot studia: un fenomen geologic (peşteră, salină, carieră de piatră),un aspect geografic (lac, baraj natural, munte), elemente deetnografie (datini, obiceiuri, port), aspecte din viata culturală şi

r eligioasă (o biserică, un monument,), aspecte din viaţa socio-economică(o fabrică, o fermă), aspecte ale trecutului istoric(cetăţi,ruine) cât şi case memoriale a unor scriitori literari sau a altor

personalităţi. Paşii făcuţi în zone geografice diferite de cea în caretrăiesc îmbogăţesc cunoaşterea şi aprofundează explicaţiile primiteanterior de copii. Poţi vedea mai bine comportamentul liber alcopiilor şi te poţi apropia de ei mai mult.

A treia etapă este reprezentată de trierea, selecţia, prelucrarea materialului cules şi valorificarea rezultatelor. Dupăsfârşitul excursiei informaţiile se păstrează, se ordoneazăevenimentele, se sortează sarcinile de lucru, se compară anumiteaspecte, se conştientizează anumite trăiri ale participanţilor, seemit concluzii şi se fac apreciri.

Se reconstituie traseul pas cu pas, în funcţie de obiective.Se cumulează materialele culese de fiecare grup si se analizează înansamblu. Se revăd notiţele şi se completeză cu ajutorulîntrebărilor. Se ordonează eşantioanele după ce s-au clasificat. Se

pot ordona şi fotografiile şi se vizionează inregistrările. Pe harta fizică, care a însoţit excursia, se marchează traseul

cu o bandă colorată şi punctele de lucru de pe parcursul excursieicu steluţe; obiectivele principale (în funcţie de scopul urmărit)atinse pot fi ilustrate cu fotografii reprezentative. Materialul cules

poate fi valorificat prin realizarea unor panouri informative sau panouri cu fotografii de grup ale elevilor.



14

Acestea din urmă au un scop educativ şi ilustrativ, de popularizare a acţiunii pentru trezirea interesului copiilor spre acunoaşte ţăra în care se află. Nu trebuie uitat că orice excursieconstituie şi un mijloc important de călire a organismului şi a deunitate a colectivului.

Datele culese în urma acestor excursii sunt valorificate latoate activităţile la care se pretează, consolidându-se informaţiile,care le vor înbogăţi cultura lor generală. Îmbogăţirea, consolidareaşi valorificarea cunoştinţelor la diverse discipline de studiu,

precum: româna, ştiinţa, geografia sau istoria, se pot realiza atât intimpul activităţilor de învăţare, cât şi printr -o împletire armonioasăa temelor din curriculum cu excursii adecvate.

În concluzie, putem afirma, că pe teren, în comparaţie cu

sala de clasă, conţinutul informativ al lecţiei are o arie mai vastă decuprindere a elementelor adiacente care definesc categoria denoţiuni propusă în studiu. Pe tot parcursul excursiei trebuie făcute

popasuri de observaţie asupra unor anumite aspecte. Experienţa dobândită se poate materializa în compuneri

libere cu titlul: ,, În excursie”, descriind ce i-a impresionat maimult, sau prin lucrări artistico-plastice în care sunt combinateculorile, redându-se aspectul real al mediului observat direct.Această acţiune extracurriculară atinge următoarele aspecte:contactul direct cu elementul real din mediul natural, fiind uncâştig pe plan formativ şi informativ; colaborarea activă dintrecadrul didactic şi părinţi, benefeciarul fiind copilul.

Trezindu-le interesul pentru natură şi dragostea pentru totce-i românesc, putem aprinde o scânteie a sentimentului de stimăfaţă de sine, ceea ce-i un început bun în educaţie.

Bibliografie :

1.Macarie Gheorghe, ,, Geografie literară”, ed. Albatros,Bucureşti, 1980; ,, Prietenii naturii” – Enciclopedie practică a copiilor, ed. I.Creangă, Bucureşti, 1983



15

2.Ionescu M., Radu I., ,, Didactica modernă”, ediţia a II-a,revizuită, ed. Dacia, Cluj Napoca, 2004

ARGEŞENII ŞI DRAGOSTEA DE PATRIE (Războiul de independenţă)


Prof. Drăguţ Violeta Liceul Tehnologic Costeşti, Argeş

R ăzboiul de Independență al României este numele folositîn istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite laRăzboiul ruso-turc din 1877 – 1878.

Osman Paşa a оrganizat apărarea și a respins două asalturirusești cauzând multe pierderi trupelor ruse. În acest moment,ambele părți erau aproximativ egale în termeni de număr desoldați, iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri.

R usia nu mai avea alte trupe la dispoziție pe care să letrimită într -un nou asalt al Plevnei, așa că armatele țarului au

asediat fortăreața și au cerut României să trimită întăriri. În scurttimp, armata română mobilizată a trecut Dunărea pe la Zimnicea, aavansat pe culoarul eliberat de ruși și s-a alăturat asediului.

La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate careasedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I alRomâniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov și degeneralul român Alexandru Cernat. Rușii și românii au dus luptegrele pentru a captura redutele din jurul Plevnei.

În timpului războiului de independenţă români argeşeni şi audovedit spiritul de sacrificiu şi dragostea e patrie. Judeţul Argeş afost principala zonă de aprovizionare a Armatei Române, s-auconstruit cuptoare de pâine care livrau zilnic 30.000 de pâini pe zi

pentru front, depozitele de grâu erau la Piteşti şi la Stolnici. Princontribuţia areşenilor s-au organizat spitalele de campanie dinPiteşti, Câmpulung şi Stolnici. S-au înfiinţat ,, Comitetul instituit



16

în Argeş pentru ajutorul Armatei Române şi cumpărarea armelor”,,,Comitetul damelor din Piteşti”care sprijineau frontul românesc.

Frontul a fost sprijinit şi de către medicul Carol Davilacăsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleştilor, deci originara dinJudeţul Argeş, acesta în calitate de inspector general al Serviciului

sanitar al armatei a organizat ambulanţe şi spitale de campanie pecâmpul de luptă. În satul Stroieşti- Costeşti cetăţeni au donat bani pentru ambulanţele frontului. Argeşenii au luptat în Regimentul 4Dorobanţi Argeş, în Regimentul 2 Călăraşi Vîlcea şi în Batalionul4 Vânători Piteşti. Primul regiment luptat la Smârdan, Rahova,Sabri, Paşachioi, Nazâr, Mahalaş şi Vitbol.

Al doilea regiment a luptata la Rahova, unde la 7 noiembrie1977, s- au remarcat în luptă, dar au cazut pe front maiorul

Dimitrie Gurescu şi locotenentul Pavel Bordeanu, împreună cu alţi34 de soldaţi argeşeni. La 30 august/11 septembrie 1877, armata română participă

la cel de al treilea atac asupra Plevnei, după o luptă sângeroasă, cugrele pierderi, cucerind reduta Griviţa I, apoi, peste o săptămână,ducând alte două bătălii sângeroase pentru cucerirea reduteiGriviţa II, unde trupele turceşti opun o rezistenţă înverşunată. La data de 30 august 1877sergentul Stan Gheorghe din Broşteni-Costeşti, soldatul Grigore Ion din Prahova şi de caporalul NicaVasile din Ploieşti au capturat cel mai important steag otoman dela Reduta Griviţa.II.

Au căzut de-a lungul bătăliilor numeroşi eroi, jertfă desânge a armatei romane trimiţând la cei peste 10.000 de morţi şirăniţi. La jertfă de sânge pe câmpurile de luptă se adauga imenselesacrificii ale populaţiei civile din toate provinciile româneşti – care şi-au adus contribuţia la susţinerea materială a războiului, cuadevărat acesta fiind, aşa cum adesea s-a scris, un război al

întregului popor roman, dând expresie unei năzuinţe seculare.Prin participarea la acest război, practic, românii au reuşit

să-şi după la îndeplinire principalul deziderat de dupărecunoaşterea unirii celor două Principate de către Marile Puteri şianume obţinerea independenţei.



17

Recunoaşterea independenţei statului român, a dirijatatenţia românilor spre următorul vis care se va realiza la 1918 princonstituirea României Mari.

Ofiţerii Regimentului 4 Dorobanţi la 1 februarie 1877.

Bibliografie:

1. Mite Kremnitz; Sidney Whitman, Reminiscences of the King of Roumania, Editura Harper & Brothers 1899, pp. 274-275

2. Ibidem, pp. 2753. Lord Kinross, The Ottoman Centuries, 1977, pp. 522,4. Constantin Alexandrescu, Ion Anton, Ion Băcanu, Ilie

Bădălan, Ion Ciobanu, Gheorghe Costache, Gheorghe Diaconu,Ion Dicu, Stan Florea, Silviu Ilie, Alexandra Ionescu, GheorgheIosifescu, Valeriu Manu, Teodor Mavrodin, Vasile Novac, IonPostolache, Iulian Rizea, Radu Stancu, Judeţele Patriei- Argeş-

Monografie, Editura Sport- Turism, Bucureşti, 1980. p 48. 5. Monitorul Oficial al României, nr. 235, 19 (31)

octombrie 1877, pag 6005, Apud - N. Leonăghescu- Năndraşu,



18

Stroeşti- Argeş. Documente şi mărturii, Scrisul Românesc,Craiova, 1981,p.175

6.Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman,Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997, p. 241

7. Constantin Alexandrescu, Ion Anton, Ion Băcanu, Ilie

Bădălan, Ion Ciobanu, Gheorghe Costache, Gheorghe Diaconu,Ion Dicu, Stan Florea, Silviu Ilie, Alexandra Ionescu, GheorgheIosifescu, Valeriu Manu, Teodor Mavrodin, Vasile Novac, IonPostolache, Iulian Rizea, Radu Stancu,op.cit., p 49.

8. Nicolae Isar, Istoria moderna a romanilor 1774/1784-1918, Editura Universitara, Bucuresti, 2006, p. 314.

9.Iulian Boţoghină, Daniela Manaloiu, Nineta Nicolae,Lt.col.ing. Marius Olteanu, Leontin Stoica, Mihai Şoitariu, Doina

Talaşman. Istoricul Regimentului 4 Argeş 1877 -1946 , p.295.

ŞIRURI RECURENTE


Prof. Badea Florina IulianaŞcoala Gimnazială Vulpești

Şirul de numere reale este o funcție definită pe multimea ℕ sau

o multime finită A inclusă în ℕ și ia valori reale. El se poate descrie prin mai multe forme :

*printr-o regulă de calcul =

*prin mai multe reguli de calcul:

= ,

printr-o relatie de recurență:



19

Un șir se numește recurent dacă este definit de o relație de

forma cutermeni cunoscuți. În acest caz k ℕ se numește ordinul relațieide recurență.

RECURENȚA DE ORDIN I

Un șir definit prin relația ℕ* , a,b ℝ fixate si dat se numește șir recurent definit printr -o recurențăliniară de ordin întâi.

Vom scrie mai multe relații:

.

.

adică relații pe care le vom multiplica de la relația (2) la relațiacu : și apoi se vor aduna membru cu

membru:

Vom obține:

Vom reduce termenii asemenea din cei doi membri ai relațieiobținute si se deduce



20

adică:

iar pentru , avem :

Cazuri particulare:

pentru , devine o progresie aritmetică pentru , devine o progresie geometrică

Convergența șirurilor recurente de ordinul întâi sestabilește prin mijloacele învățate până în acest moment cu ajutorul

teoriei. Teorema principală T. Weierstrass va fi folosită pentru acerceta monotonia și marginea șirului. Principiul inducțieimatematice va fi folosit pentru a determina monotonia șimărginirea.

Partea interesantă a șirurilor recurente este că pentru aobserva comportamentul unor astfel de șiruri – convergența saudivergența – se presupune șirul convergent și se trece la limita înrelația de recurență, determinând în acest mod limita finită sauinfinită.

Studiați convergența șiruluisi găsiți forma termenului

general.

.

.

.



21

sunt (n-1) relații

Cele relații s-au amplificat cu

începând de la relația (2) până la relația

Din care:

Deci sau .

Vom avea:

Studiem monotonia sirului :

Avem presupunem ca Adevărat

și demonstrăm , darsi .

Deci din presupunerea făcută.

Așadar adevărat => adevărat Şiruleste descrescător.

Vom avea , din monotonie și primultermen.

Studiem mărginirea șirului: vom demonstra că .Se verifică

Presupunem Adevărat și demonstrăm căVom avea:

deoarece se știe că .Așadar, .





23

str âns cu munca şi se va repartiza mai echitabil pe parcursulvieţii.”

Problematica lumii contemporane este prezentă în noiletipuri de educaţii sau „noile educaţii”. Aceste „noi educaţii”corespund unor trebuinţe socio-pedagogice. În programele

UNESCO figurează 11 exemple de „noi educaţii” între care:educaţia relativă la mediu, educaţia pentru comunicare şi pentrumass-media, educaţia în materie de preocupare pentru o nouăordine economică internaţională, educaţia pentru schimbare şidezvoltare, educaţia nutriţională, educaţia economică şi casnicămodernă, educaţia pentru timpul liber, educaţia interculturală,educaţia pentru pace, educaţia pentru democraţie şi toleranţă.

DEMOCRAŢIA ŞI TOLERANŢA TOLERANŢA

1. Definiţie Toleranţa înseamnă cunoaşterea, recunoaşterea şi

acceptarea modului de a fi al persoanelor şi grupurilor. Aceasta presupune alegerea deliberată de a nu interzice, a nu împiedica, anu interveni în comportamentul unei persoane sau al unui grupchiar dacă noi dezaprobăm aceea purtare şi avem şi cunoştinţe şi

puterea de a interzice sau împiedica.

2. Manifestări ale toleranţei -la nivelul indivizilor : toleranţa cere să acceptăm

diferenţele individuale, oricât de diferite ar fi de valorile noastre. -la nivelul instituţiilor şi a relaţiilor noast re cu acestea:* presupune să-i ascultăm pe cei care au opinii diferite şi

să analizăm cu obiectivitate argumentele acestora; * să nu considerăm că cei care au opinii diferite sunt

duşmanii noştri; *să ne susţinem propriile opinii cu argumente solide; *să acceptăm că, uneori, opiniile noastre pot fi greşite; *să acceptăm că, uneori, opiniile celorlalţi pot fi

valoroase.



24

-la nivelul societăţilor: la nivelul comunităţii mondiale,într-o lume a interdependenţelor, inter şi multiculturalitateareprezintă o condiţie esenţială a manifestării toleranţei.

3.Caracteristicile toleranţei

*respectul diversităţii şi alterităţii *respectul libertăţii de alegere *solidaritatea*dialogul*responsabilitatea

Responsabilitatea individuală şi implicarea civicăsunt trăsături care se dezvoltă când există condiţii prielnice;

de pildă, într -o democraţie există condiţii pentru a împărţireciproc sarcinile la nivelul unui grup, sarcini care conduc laobţinerea binelui public, a ordinii, precum şi a independenţei

personale. Responsabilitatea individuală implică existenţaunei sensibilităţi faţă de nevoile şi problemele grupului. O

persoană cu simţ de responsabilitate personală atrage atenţiagrupului asupra situaţiilor care funcţionează în detrimentulgrupului. Persoana respectivă poate să propună o serie deschimbări ale metodelor de acţiune ale grupului, pentru

binele acestuia.

Responsabilitatea individuală mai înseamnăobedienţa conştientă şi voluntară faţă de toate măsurile pecare grupul le ia în scopul de a încerca să-şi rezolve

problemele. Aceasta nu înseamnă supunerea pasivă faţă decerinţele grupului, pur şi simplu pentru a nu-ţi atrageneplăceri din partea acestuia; este un act voluntar, susţinut

de dorinţa de a ajuta promovarea intereselor grupului.

Grupurile pot manifesta o responsabilitate colectivă cu păstrarea responsabilităţii individuale a fiecărui membrual grupului. Ca alternativă, caracterul colectiv alresponsabilităţilor de ordin moral poate conduce laindividualizarea responsabilităţii morale. Aceasta înseamnă



25

că, dacă fiecare dintre noi este cel mai bun judecător şi promotor al propriilor interese, atunci cea mai bună metodăde a ajunge la o răspundere distribuită în grup pentru binelegrupului este de a-i delega fiecăruia responsabilitatea pentru

propriul bine.

4. Manifestări ale intoleranţei în raport cu: *rasa*credinţele religioase *opţiuni politice *sex opus sau diferite practici sexualeManifestările intoleranţei pot duce la: încălcarea libertăţii

şi demnităţii persoanei, privarea de libertate, marginalizarea,

persecuţia sau chiar suprimarea fizică. Intoleranţa este sinonimăcu discriminarea. În România după 1989 se fac eforturi pentruconstruirea unei societăţi democratice. In acest scop statul român aconceput mai multe principii de diminuare a discriminării pe careîncearcă să le implementeze în societatea românească. Acesteasunt:

- politica şanselor egale, chiar şi prin legislaţie; -reprezentativitatea în organismele de decizie;-tratamentul egal al persoanelor, respectând diversitatea

şi diferenţierea individuală; -monitorizarea permanentă din partea societăţii civile. 5. Pentru a deveni tolerant, trebuie să parcurgeţi

următoarele etape:

să aflaţi care este „povestea” altei persoane, rugând-osă vă spună câte ceva despre sine;

să ascultaţi fără să emiteţi judecăţi; să puneţi întrebări ca să vă asiguraţi că aţi înţeles

bine, să vă comparaţi convingerile cu cele aleceluilalt;

să identificaţi similitudinile şi diferenţele dintr e

sistemul dumneavoastră de convingeri şi cel al altuia;

să evaluaţi diferenţele;





27

- pluralism politic

- respectarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor

- conducerea majorităţii şi protecţia minorităţilor.

3. Tipuri de democraţie:

a) democraţia direct ă este un sistem de guvernare în caredeciziile de interes public se iau în mod nemijlocit de către

populaţie. A fost specific Atenei antice în secolul V î. Hr.Astăzi nu se mai foloseşte.

b) democraţia indirectă sau reprezentativă este un sistem deguvernare în care deciziile de interes public sunt luate de cătrereprezentanţii aleşi de cetăţeni, prin vot universal.

4. Valorile democraţiei:

* libertatea

*dreptatea

*egalitatea

Educaţia pentru democraţie ar putea fi înţeleasă ca:

o reacţie la atacurile împotriva valorilordemocraţiei din partea extremismului politiccaracterizat prin xenofobie, rasism, antisemitism,violenţă;

o preocupare pentru viaţa interioară a individului;în contextul dezinteresului manifestat de numeroşiadolescenţi în raport cu evenimentele politice şiistorice, educaţia pentru democraţie ar putea



28

conduce la formarea conştiinţei solidarităţii istoriceşi la înţelegerea relaţiei esenţiale dintre destinulindividual şi contextul social-politic;

o cale pentru deyvoltarea societaţii democratice prin

încurajarea reflecţiei critice şi admiterea punctelor devedere diferite, învăţarea unor strategii de rezolvarenonviolentă a conflictelor.

Bibliografie:

1. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi

grade didactice (B. Balan, Ş. Boncu, C. Creţu, C. Cucoş, I.Dafinoiu, L. Iacob, C. Moise, M. Momanu, A. Neculau, T. Rudică;Polirom, Iaşi, 2005);

2. Psihologie şcolară (A. Cosmovici, L. Iacob; Polirom,Iaşi, 2005

REZUMATAstăzi în planul educaţional al fiecărei ţări cu un sistem de

conducere democratic se urmăreşte o mai bună organizare acurriculum-ului. În acest context toleranţa şi democraţia sunt douănoţiuni absolut indispensabile, care se coroborează în permanenţă,

punând în valoare noi valenţe educaţionale. Noile educaţii = noi tipuri de conţinuturi De ce este necesară abordarea noilor educaţii? Se consideră că trebuie să se cultive libertatea persoanei ca

principala valoare a democraţiei, formarea şi dezvoltareaatitudinilor de solidaritate, de cooperare in cadrulcolectivităţii.

Şcoala este datoare să contribuie, cu mi jloace specifice, la

reconstrucţia autentică a spiritului comunitar, laolaltă culibertatea individuală.

Echilibrul unei societăţi depinde foarte mult de echilibrul

dintre libertatea individului şi solidaritate, ca opţiune pentru



29

participarea comună la viaţa grupurilor şi comunităţilor dincare face parte.

De imbogăţirea conţinutului educaţiei cu “noile educatţi”trebuie să fim convinşi in formarea celor care, in viitor, vordetermina capacitatea unei societăţi de a-şi asuma

responsabilităţi, de a-şi formula opţiunile şi de a se dezvoltain spiritul: TOLERANŢEI

EVITĂRII CONFLICTELOR

PROMOVĂRII IDEII DE PACE

ROLUL ADOLESCENTULUI ÎN SOCIETATE

Prof. Sanda Ana-Maria

Şcoala Gimnazială “Mircea Nedelciu” Fundulea, Călăraşi

Fiecare adolescent este un caz concret, distinct şi trebuietratat ca atare. El are maniera sa proprie de a creşte şi de a se

dezvolta şi nu poate fi cu adevărat ajutat să- şi depăşească

dificultăţile personale decât dacă se ajunge la cunoaşterea

modului său individual de a evolua. În această perioadă un rol

important îl are sentimentul de auto- stimă, aspiraţiile sale,

convingerea că va putea accede fără piedici la rolurile de prestigiu din societate. Din cauza lipsei acestor convingeri apar

personalităţi morale distorsionate, labile aflate în conflict latent

cu normele şi valorile societăţii.

Adolescenţa este o etapă de dezvoltare psihosocială mai puţin tulbure decât cea anterioară, tânărul orientându-se pe de o



30

parte spre problemele lumii sociale exterioare, iar de cealaltă parterealizează o incursiune în propriul psihic, pentru a-şi forma oimagine a sinelui.

Adolescentul este copilul-adult ce caută senzaţii şi emoţii puternice. El încearcă sã depăşeascã limitele pe care adulţii le

impun, adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor, căciideea e să trăieşti cât mai diferit şi mai presus de ceilalţi.Experienţa proprie este dovada ceea mai puternică şi maiconvingătoare, care ţine loc de întrebările fãrã răspuns la careadulţii, în general, nu se sinchisesc să caute soluţii.

Părinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuzăsă-i asculte şi ce-i mai important să-i înţeleagă.

Simpatia şi admiraţia capătă forme şi trăsături

asemănătoarea cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentruadolescenţi, căci el presupune dăruire, apropiere şi împărtăşire adorinţelor, visurilor. Prietenii adevăraţi sunt condiţia necesară “împlinirii” unui adolescent.

Viciile cum sunt dr ogurile sau băutura, huliganismul şidezordinea, sunt “principii” de bază în astfel de grupuri. Începutuleste pus pretextual pe seama curiozităţii. Pasul următor estedependenţa.

La început, nevoia de independenţă îi face pe tineri să se îndepărteze de familie şi să devinã foarte ataşaţi de prieteni.Aceastã atitudine duce de multe ori la conflicte între părinţi şicopii, precum şi la un comportament provocator şi sfidator aladolescentului. Părinţii şi familia însă trebuie sã rămânã încontinuare un sprijin emoţional şi un refugiu pentru copil. Maitârziu, adolescentul se maturizeză şi relaţiile cu familia redevinstrânse şi, de data aceasta, capătă o trăsătură de maturitate.

Omul a fost creat pentru a convieţui într -o comunitate,

alături de alţi oameni şi în acest scop el este indiscutabil legat şiafectat de relaţiile ce se stabilesc între cei deopotrivã cu el.Socieatea în care acesta îşi desfãşoarã activitatea îi oferã sau mai

bine zis trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare a personalităţii cât şi aprecierea muncii pe care o face, bineînţeles,într-un scop benefic.



31

Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spaţiul în care vieţuim, ea trebuie sã exprime dorinţa noastră de a progresa şi de a urca pe scara umanitãţii. Cei ce vor asiguramai departe continuitatea efortului şi a gândirii umane suntadolescenţii de azi, oamenii de mâine.

Relaţiile cu cei din jurul lor sunt în mare parte rezultate aleeducaţiei însuşite în copilărie şi nu depind foarte mult, aşa cum secrede, de calitatea de adolescent. Este drept cã tinerii suntimpulsivi şi uşor influenţabili, dar valoarea lor constă în puterea dea diferenţia binele de rău şi de a se corecta atunci când au greşit;acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii moraleinsuflate de familie.

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi

considerată cea mai importantă dintre relaţiile care se pot forma, îngeneral, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivăşi indestructibilă, ea ar tr ebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternicălegatură posibilă între oameni.

Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşităşi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre

părinţi şi copiii lor. Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de

mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Estefoarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, deasemenea, să înţeleagă poziţia în care se află şi care sunt condiţiilece trebuie îndeplinite şi limitele ce nu trebuie depăşite.

Este drept că tinerii sunt impulsivi şi uşor influenţabili, darvaloarea lor constă în puterea de a diferenţia binele de rău şi de ase corecta atunci când au greşit; acest lucru este posibil doar încontextul unei bune educaţii morale insuflate de familie.

Pãrinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuză

să-i asculte, şi, ce-i mai important, să-i înţeleagă. Frica de acomunica cu cei cărora le datorează viaţa poate fi în egală măsurăatribuită şi tinerilor . La prima confruntare de opinii, legăturile cufamilia tind să se răceascã şi să se distanţeze, ca mai târziu sã deafrâu liber unor emoţii şi dorinţe faţă de nişte oameni mai mult saumai puţin interesaţi sã valorifice frustrarea lor.



32

Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o liniedreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului subimperiul atâtor tentaţii sau să ştii sa spui NU influenţelor negativeale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi careţi-ar putea provoca mari probleme. Aici intervine părintele, care

trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va vegheamenţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu estevorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabăde o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şimuncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să sefacă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie deîncredere în el însuşi, de încrederea părinţilor în resursele sale şi,mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.

Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme, şi, de aceea, este bine ca într -o familie fiecare membrusă facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte, şi să arateînţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, maiales faţă de părinţi.

Adolescenţa este perioada când se fac cele mai multe prietenii. Adesea prietenii sunt aleşi întâmplător. Relaţiile cuaceştia sunt intense şi profunde. Simpatia şi admiraţia capãtãforme şi trãsãturi asemănătoare cu ale dragostei, sentiment foartestimulator pentru adolescenţi, cãci el presupune dãruire, apropiereşi împărtăşire a dorinţelor, visurilor. Prietenii adevăraţi suntcondiţia necesarã “împlinirii” unui adolescent. Scopul lor e să-şiîmpărtăşeascã unul altuia experienţele şi să găseascã un echilibru

permanent în cel în care are încredere şi speranţă că va găsirăspunsul la întrebările ce-l frământă.

Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediulfamilial s pre grupul de prieteni, însă în acelaşi timp, el caută acel

mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult,modelându-şi conduita în funcţie de modelele parentale; este copilşi adult în acelaşi timp … şi trăieşte aceasta contradicţie, nu edeloc uşor ... Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de ladiferite persoane.

Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţiefoarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii.



33

Adolescenţa, deşi este o perioadã tulbure şi plinã defrământãri, reprezintã vârsta inteligenţei nonconformiste, a mariisincerităţi. Imaginaţia, puterea de creaţie şi perspicacitatea atingforme maxime. Idealurile de viaţă şi pregătirea profesionalã începsă capete contur şi dispar în mod evident pasiunile vechi din

copilărie, şi, de ce nu, chiar interesul pentru şcoală. Problema orientării profesionale se pune diferit în funcţiede capacităţile intelectuale ale tânărului şi de dorinţa profilării peun anumit domeniu de activitate.

Din punct de vedere psihologic. adolescentul traverseazămai multe etape ale indentificării personalităţii şicomportamentului.

Prin cristalizarea vieţii interioare şi a constiinţei proprii

identităţi, prin tendinţe de interiorizare şi introspecţie, analiza şiautoanaliza, prin instalarea conştiinţei maturizării şi a aspiraţiilorde a fi adult, prin dorinţa de a fi independent şi autonom,adolescentul işi formează personalitatea devenind un individresponsabil cu capacităţi de autocontrol şi stăpânire de sine.

Odată cu perioada adolescenţei se termină şi prima mareetapă a vieţii omului, etapă de creştere şi de formare a

personalităţii şi conduitei. O etapă de mare sensibilitate morală, o perioadă de romantism şi spontaneietate, de poezie. Frământări,iluzii, nelinişti ... adolescenţi …

Bibliografie:

1.Banciu D., Rădulescu S., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială, Ed. Lumina Lex,Bucureşti, 2002

2.Banciu D.,Rădulescu S.,Voicu M., Adolescenţii şi familia

(Socializare morală şi integrare socială), Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1987

3.Rădulescu S. – Sociologia problemelor sociale ale vârstelor , Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1993



34

ION I.C. BRAĂTIANU (1864-1927)


Prof. Drăguţ Violeta Liceul Tehnologic Costeşti, Argeş

Personalitate dominantă a vieţii politice româneşti în primele decenii ale secolului XX, s-a născut în localitatea Florica(judeţul Argeş), la 20 august 1864. A fost al treilea copil alliderului politic liberal Ion C. Bratianu (fondator al Partidului

National Liberal, prim-ministru) şi al Piei Brătianu (Pleşoianu).

A absolvit Şcoala de Poduri şi Şosele din Paris in 1889,activand în anii următori ca inginer la Căile Ferate Române. A

participat ca inginer la construcţia podului peste Dunăre de laCernavodă. A intrat în viaţa politică după moartea tatălui, în

perioada în care P.N.L. era condus de D. A. Sturdza.În 1909 a preluat conducerea Partidului Naţional Liberal,

funcţie deţinută până la moarte.În acelaşi an obţine şi postul de prim-ministru.

Cariera sa politică a debutat cu alegerea în funcţia dedeputat de Târgu-Jiu, în 1895, şi a continuat cu deţinerea unor

portofolii ministeriale: Ministru al Lucrărilor Publice între 1897 şi1899, respectiv între 1901 şi 1902, Ministru de Externe (1902-1904), ministru de interne (1907-1908) în total 8 mandate,Ministru de Interne cu 6 mandate, Ministru de Război: 4 ianuarie1914 - 15 august 1916, 19 ianuarie - 25 martie 1922, Preşedinte alConsiliului de Miniştri: 27 decembrie 1908 - 4 martie 1909,4

martie 1909 - 28 decembrie 1910, 4 ianuarie 1914 - 11 decembrie1916, 11 decembrie 1916 - 26 ianuarie 1918, 29 noiembrie 1918 -12 septembrie 1919, 19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926, 22 iunie -24 noiembrie 1927.

Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp dedouă decenii, Ion I. C. Brătianu a fost una din cele mai complexeşi controversate personalităţi ale istoriei naţionale. A proape toţi,



35

cei care au comentat acest subiect sunt de acord că avea o vocaţienativă de conducător. A moştenit un nume pe care a ştiut să-lonoreze şi să-l înalţe. Crescut pentru a face politică, de profesieinginer, Ion I. C. Brătianu aplica ingineria în politică.

La 26 ianuarie/8 februarie 1918, în condiţiile ultimatum-

ului Puterilor Centrale adresat Romaniei de a accepta un tratat de pace, Ion I.C. Bratianu a demisionat din fruntea guvernului - Înurma Consiliului de Miniştri ţinut în faţa regelui, guvernul şi a datdemisia. Se vorbeşte despre un cabinet Averescu! Comediacontinuă. Să- şi asume altcineva responsabilităţile semnării păcii .

Despre Marea Unire I. C. Brătianu spunea : Fraţi mei, pregătiţi-vă pentu ora cea mare şi sfăntă,caci nu mai estedeparte.....Nu credeţi că naţionalitatea se poate dezvolta subt

suflare streină........Nu, fraţilor, făcând pe mortul, nu vom reânvianaţionalitatea noastră.În noiembrie 1918, când statul naţional unitar român era

înfă ptuit (prin unirea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cuRomânia), Ion I.C. Bratianu a revenit în fruntea guvernului pe carel-a condus până în septembrie 1919.

Ion I. C. Brătianu se adresa astfel parlamentarilor, îndecembrie 1919: “Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor careeste mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie săaibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care eltrebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs.,nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”. În acelaşi timp, s-a aflat în fruntea delegaţi Româiei la tratativelede pace de la Paris din 1919-1920.

Din 22 ianuarie 1922 - 27 martie1926 şi 22 iunie - 24noiembrie 1927 România a fost condusă de un guvern liberal înfrunte cu I..C. Bratianu, aceasta perioadă s- a numit decada

bratienistă Perioada 1922-1927 a fost caracterizată prin iniţiative politice

de mare însemnătate: aplicarea devizei liberale prin noi înşine; asigurarea progresului rapid al Româei, în industrie şi finanţe; iarîn plan politic, solemna încoronare de la Alba-Iulia, în 1922 a luiFerdinand I şi a sotiei sale, Maria, ca regi ai Romaniei Mari;



36

adoptarea Constitutiei din 1923,toate au consolidat Marea Unire şicadrul democratic al statului roman.

Un factor important al dominaţiei politice a lui Ion I.C.Brătianu a fost influenţa pe care o exercita asupra regeluiFerdinand, mai ales prin Barbu Ştirbei şi regina Maria.

Regele Ferdinand I a fost puternic influenţat în deciziile sale defruntaşul liberal, pe care îl considera „zodia bună a României”, iar pentru acest lucru şi-a atras de la opozanţi renumele de „regeneîncoronat.”

Ion I.C. Brătianu a fost acuzat ca doreşte să înlăture de lasuccesiunea domniei un principe energic, Nicolae Iorga comentândevenimentele astfel: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ciunul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea

de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şiabsolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”. Trecerea anilor, dobândirea experienţei de conducere,

războiul din 1916-1918 şi făurirea Marii Uniri i-a conferit un mare prestigiu regelui Ferdinand, dar acesta n-a făcut efortul de a ieşide sub tutela lui Ion I.C. Brătianu şi de a promova o politică

proprie. Era convins că Brătianu era “zodia bună“ a României şi caatare a mers “pe mâna” lui. Alexandru Averescu i se părea rigid şiafişa un aer de superioritate (era eroul necontestat de la Mărăşti),Ion Mihalache nu-i inspira încredere, suspectându-l de gândurirevoluţionare, Alexandru Marghiloman rămăsese fără partid. La unmoment dat, prin 1919-1920, simpatia lui Ferdinand se îndreptasespre Iuliu Maniu, dar spiritul opoziţionist al acestuia i-a displăcut,iar refuzul preşedintelui Partidului Naţional de a participa la actulîncoronării de la Alba Iulia (octombrie 1922) l-a mâhnit adânc şi l-a “scos de la inimă” pe fruntaşul ardelean.

La 27 martie 1926 Ionel Brătianu îşi depune mandatul,

precizând că PNL părăseşte guvernul cu conştiinţa senină adatoriei împlinite. Referitor la acest fapt, acelaşi Nicolae Iorganota: Astfel Ion Brătianu se retrase, după ce mersese unde vroise

şi întărise astfel declaraţia sa mândră că Partidul Liberal, adicăel, stăpânul absolut al acestui partid, vine la putere şi pleacă de la

putere când îi place.



37

În data de 24 noiembrie 1927, joia, la ora 06:45, Ion I. C.Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal a încetat dinviaţă, la vârsta de 63 de ani.

Opinia publică era şocată, nimeni îşi putuse închipui acestdeces subit al celui mai puternic om din stat. A fost înmormântat la

Florica, judeţul Argeş, alături de tatăl său. Moartea sa a determinatşi reacţia ziarului de opoziţie „Dreptatea”: „S -a stins încă unuldintre cei care au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a realizăriicelui mai mare ideal românesc: întregirea nemului.”

Bibilografie:

1.Ioan Scurtu , Ion I. C. Brătianu, Editura Museion,Bucureşti, 1992.p.25-352. Ibidem., p. 99-1013. Ibidem., p. 101-1024. Henri-Mathias Berthelot , Memorii şi corespondenţă

1916-1919, Bucureşti,Editura Militară, 2012, p.316-3175.Culegere , Gândirea social- politică despre Unire, Ed.

Politică, Bucureşti, 1966,p. 64 6. I. G. Duca , Portrete şi amintiri, Bucureşti, Editura

Cartea Românească, 1932, pp. 26-277. Nicolae Iorga , O viaţă de om. Aşa cum a fost, Bucureşti,

Editura Minerva, 1972, p.6258. Ioan Scurtu, Regele Ferdinand , Bucureşti, Editura

Garamond, 1995, p, 133- 1389. Nicolae Iorga , Istoria Românilor , vol. X, pp.452-45310. Nicolae Iorga , O viaţă de om. Aşa cum a fost,

Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p.625

METODE INTERACTIVE



38

Prof. Badea Florina IulianaŞcoala Gimnaziala Vulpeşti

Metoda Starbursting (Explozia stelara)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = aexploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară

brainstormingului. Începe din centrul conceptului şi se împrăştie înafară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare.

Cum se procedează: Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai

multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îlconstituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când? Listade întrebări iniţiale poate genera altele, neaşteptate, care cer şi omai mare concentrare. Cine? Ce? Unde?Când? De ce?

Scopul metodei este de a obţine cât mai multe întrebări şiastfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate destimulare a creativităţii individuale şi de grup. Organizată în grup,

starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimuleazăcrearea de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltăconstrucţia de idei pe idei.

ETAPE:1. Propunerea unei probleme;2. Colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale; La nivelulgrupului se pot stabili rolurile: de lider, de secretar (având sarcinade a consemna datele).

3. Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multeîntrebări şi cât mai diverse. 4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup. Comunicarea ideilorde către liderul grupului. Au loc discuţii, completări, comentarii.5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea munciiîn echipă. Aprecierea travaliului în grup, a modului de organizare amuncii de către lider şi a valorii ideilor emise.



39

Facultativ, se poate proceda şi la elaborarea de răspunsuri launele dintre întrebări.

Metoda starbursting este uşor de aplicat oricărei vârste şiunei palete largi de domenii. Nu este costisitoare şi nici nu necesită

explicaţii amănunţite. Participanţii se prind repede în joc, acestafiind pe de o parte o modalitate de relaxare şi, pe de altă parte, osursă de noi descoperiri.

Tehnica 6 / 3 / 5

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideilenoi însă se scriu pe foile de hărtie care circulă între participanţi, şi

de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting. Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există: − 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtiecâte− 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de − 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecaregrup)

Etapele metodei 6/3/5:

I. Împărţirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecar e. II. Formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru. Elevii/studenţii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărţită întrei coloane.

III. Desfăşurarea activităţii în grup. În acestă etapă are loc o îmbinare a activităţii individuale cu ceacolectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi,

are de notat pe o foaie, 3 soluţii în tabelul cu 3 coloane, într -untimp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spredreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit f oaiacolegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să lemodifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le,îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.

IV. Analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune.



40

Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciazărezultatele.

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele: oferă elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se

exprima; similar brainstorming-ului, stimululează construcţia de „idei peidei”; încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri,îmbinând munca individuală cu cea de echipă; are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipăcât şi procesele psihice superioare (gândirea cu operaţiile ei:analiza ideilor emise de ceilalţi, comparaţia, sinteza, generalizarea

şi abstrac-tizarea; dezvoltă imaginaţia,creativitatea, calităţileatenţiei etc); Dezavantajele rezultă din constrângerea participanţilor de

a răspunde într -un timp fix. Deasemenea, pot exista fenomene decontagiune negativă între răspunsuri.

PORTOFOLIUL ŞCOLAR– MIJLOC DE EVALUARECENTRAT PE COMPETENŢE

Prof. înv. primar Vişan Stefania Scoala Gimnazială Nr.1 Surduleşti

Cadrul de referinţă European pentru competenţe cheie pe parcursul întregii prezintă contextul globalizării şi necesitatea unuiset de competenţe care să permită fiecărui cetăţean să se adaptezeîn mod flexibil la o lume extrem de dinamică.

În tim p ce globalizarea continuă să confrunte Uniunea Europeană cu noi provocări, fiecare cetăţean va avea nevoie de un



41

registru amplu de competenţe cheie care să-i asigure adaptarea flexibilă la o lume în rapidă schimbare şi profundă interconectare.(Official Journal of the EU, 30.12.2006, L 394/13). In această

perspectivă, cele 8 competenţe cheie recomandate de cătreParlamentul European nu sunt privite în izolare ci ca un construct

complex cu multiple relaţionări şi întrepătrunderi, consonante cusocietatea interconectată din care cetăţeanul european face parte.Toate competenţele cheie sunt în mod egal importante,

pentru că fiecare dintre ele poate contribui la o viaţă de succes în societatea cunoaşterii. Multe dintre aceste competenţe seîntrepătrund şi conectează : aspecte considerate esenţiale într -unanumit domeniu sprijină dezvoltarea competenţei dintr -un altdomeniu. (Official Journal of the EU, 30.12.2006, L 394/13-14)

Competentele cheie sunt achiziţii ale învăţării care permitadaptarea flexibilă şi rapidă a absolventului, permiţându-i sa(re)înveţe un domeniu în cazul în care pe piaţa muncii existăaceasta solicitare. Dacă în trecut era suficient scris – citit -socotitul ca bază a învăţării, acum aceste fundamente nu mai suntsuficiente, căci ritmul dezvoltării sociale, noile tehnologii,economia globalizată (inclusiv situaţia de criza economică)implică dobândirea şi aprofundarea unor abilităţi care pana mai ieriinteresau doar specialistul unui domeniu. Azi aceste achiziţiitrebuie sa fie învăţate la nivel de masa de către absolvenţi – atât

pentru asigurarea progresului unei societăţi dinamice, dar si pentru prosperitatea personala (inclusiv materială, dar nu numai!). Competentele cheie sunt combinaţii de cunoştinţe,

deprinderi si atitudini adecvate contextului. In literatura despecialitate, până la apariţia cadrului european exista un consensdupă care competentele sunt achiziţii cognitive, atitudinile nefiindimplicate în acelaşi complex de rezultatele ale învăţării. Spre

exemplu – vecinul de sus mă inundă, căci are probabil o ţeavaspartă pe undeva. Am tot interesul sa-si remedieze defecţiunea si i-l recomand pe nea Petrică, un instalator competent. Iată cum îl

prezint: ştie meserie – o sa estimeze unde e problema si nu va faceţăndări tot zidul în căutarea spărturii, va recomanda o soluţietehnica bună şi rezonabila ca preţ, va explica riscuri si avantaje



42

pentru alte variante, va cumpăra tot ceea ce e necesar. Se va apucade treaba f ără amânări. Si ce e mai important – e punctual, ordonatsi curat, nu fumează si nu te bate la cap. Aşadar, din acest punct devedere pragmatic, competenta meseriaşului include şi atitudini. Competentele cheie se suprapun şi se intersectează –

aspecte esenţiale dintr-un domeniu sprijină achiziţia siaprofundarea unor aspecte din alt domeniu. Practic elementelecomponente pot fi reconfigurate in mozaic in cadrul proiectăriiinstruirii astfel încât o achiziţie de comunicare de exemplu să seadâncească prin intermediul folosirii sale in mediul digital. Copiiiau învăţat sa citească – Deci, le putem da să citească o bandadesenată pe ecranul calculatorului pe care sa o deplaseze singuri

pe măsura ce avansează în lectura. Ii va amuza şi motiva – pentru

că le place sa lucreze la calculator) şi în acelaşi timp vor exersa siaprofunda competenta de lectur ă . Competentele cheie sunt traversate de un număr de teme

care se aplica transversal in cadrul de referinţă: gândire critică,creativitate, rezolvare de probleme, evaluarea riscului, luareadeciziilor, managementul constructiv al emoţiilor. Acestedimensiuni se regăsesc deci la nivelul fiecărei competenţe cheie sirolul lor este să apropie şi mai mult competentele cheie – învăţareaşi transferarea lor – de viaţa cotidiana si de achiziţiile de învăţarenon-formală. Ca o modalitate eficientă de evaluare a competenţelor cheie

putem să folosim portofoliul şcolar. Mai jos vom încerca sămotivăm o astfel de alegere.

Probleme generalePortofoliul este o colecţie de lucrări având drept scop să

demonstreze eforturile elevului, progresul şi realizările sale într -unanumit domeniu. Această metodă complementară de evaluare afost inspirată de portofoliile artiştilor plastici, fotografi lor,manechinelor, arhitecţilor etc., în care aceştia îşi înregistreazărealizările spre a le arăta celor interesaţi să le cunoască realizările.Portofoliul şcolar este deci o colecţie de materiale cu un anumitspecific vizând, de exemplu, demonstrarea abilităţii de a scrie



43

eseuri ştiinţifice sau literare, metode de realizare a experimenteloretc.

Portofoliile trebuie păstrate în locuri accesibile, pentru a ficompletate. Valoarea portofoliului constă în posibilitatea datăelevului, în primul rând, de a-şi urmări şi evalua progresul în

învăţare, asumându-şi totodată şi responsabilitatea actuluiînvăţării. Direcţii generale de utilizare a portofoliului I n iţierea activităţii

Realizarea portofoliului cere timp şi dorinţă de a exploradiferite alternative, până la găsirea strategiei optime. De aceea, laînceput este vital să se negocieze cu elevii modalitatea de„asamblare” a acestuia, pentru a-i motiva în alcătuirea lui.

Ce este un portofoli u?Un dosar, un clasor, o cutie, un biblioraft – orice obiect deîndosariere, care poate fi dezvoltat ulterior şi care poate fi păstratconvenabil. Fiecare portofoliu trebuie marcat cu numele elevului şiclasa din care face parte. Eventual, i se poate atribui un elementdistinctiv, spre a fi mai uşor recunoscut, mai ales de elevii mici.Ce fel de lucrări intră în portofoliu?

Conţinutul portofoliului depinde în foarte mare măsură despecificul obiectului de învăţământ, de aria tematică, de scopul

pentru care a fost constituit (progres, recuperare, abilităţi para-şcolare). Portofoliul se referă mai ales la partea scrisă produsă deelev, dar poate cuprinde şi alte elemente (fotografi i, colaje) cucondiţia ca acestea să fi e realizate direct de elev. Este bine să fi edelimitate clar principiile şi scopul selectării materialelor, astfel ca

portofoliul să nu devină un „sertar de resturi şi gunoaie”, căcimaterialele adunate vor face la un moment dat obiectul unei

evaluări! Câte elemente va conţine portofoliul?

Pentru raţiuni practice, numărul pieselor din portofoliutrebuie stabilit cu aproximaţie de la început. Este greu să evaluezi

portofolii cu număr diferit de piese, după cum este la fel de greu săidentifici progresul realizat de elev pornind de la un portofoliu cu



44

un număr redus de piese. Pe de altă parte, un portofoliu amplu nuînseamnă neapărat un progres însemnat. Când ataşăm piese noi în portofoliu?

Elevii trebuie să aibă acces facil la portofolii pentru a le putea completa, actualiza şi consulta, în vederea autoinstruirii.

Uneori, profesorul în colaborare cu elevul, poate reorganiza portofoliul. Revizuirea portofoliului împreună cu elevii esteimportantă pentru particularizarea activităţii de recuperare. Cine are acces la portofoli u?

Evident, elevii ar trebui să aibă acces tot timpul. Profesorular trebui să-l poată vedea, cu sau fără prezenţa elevilor, acesta fiindun element asupra căruia se va negocia de la început. Părinţii artrebui să poată vedea portofoliul din când în când, în acest fel

deschizându-se calea spre implicarea familiei înce?, cât? şi cum? învaţă copilul lor. Dar pentru păstrareaautenticităţii portofoliului, el ar trebui păstrat la şcoală ca părinţiisă nu fie tentaţi să-l „îmbunătăţească”.

Portofoliul este o bună sursă de informaţii şi pentru alţi profesori; de exemplu, examinarea portofoliului la o limbă modernă de către profesorul de limbăromână (sau invers) poate dezvălui elemente de interes asupraconţinutului ca şi abilităţilor elevului în domeniul limbă şicomunicare.Unde se ţin portofoliile?

Păstrarea acasă nu este cea mai bună soluţie, căci s-ar puteaca elevul să nu-l aibă la îndemână exact atunci când îi este necesarsau să fi e tentat să înlocuiască unele piese cu altele,„cosmetizate”. Este recomandabilă să fi e păstrate la şcoală, într -ozonă uşor accesibilă atât elevului cât şi profesorului: cabinet,laborator, un spaţiu din bibliotecă.

Uti l izarea interac tivă a portofoliului Diseminarea rezultatelor obţinute şi a progresului realizat

stimulează plăcerea de a învăţa şi facilitează elevilor asumarearesponsabilităţii în propria instruire. Iată câteva sugestii deutilizare în mod interactiv a portof oliului, încât să ducă ladezvoltarea responsabilităţii elevului faţă de propria instruire:





46

evaluare tuturor elevilor. De exemplu, în cazul unui elevdezordonat, vom aprecia ordinea şi rigoarea cu care au fostselectate piesele; în cazul unui elev care se limitează de obicei lalitera manualului, putem aprecia piesele care reflectă efortul deinvestigare, de aprofundare, de studiu individual ş.a.m.d.

Totuşi, un salt evident între primele şi ultimele piese în ceeace priveşte calitatea materialului trebuie să fi e un criteriu comun,iar elevii trebuie încurajaţi să urmărească ei înşişi acest criteriu.Vor deveni astfel conştienţi de progresul realizat, va creşterespectul de sine şi încrederea în propriile forţe.

Deşi evaluarea prin intermediul portofoliului este mai puţinriguroasă decât cea realizată prin metodele tradiţionale, ea are

marele avantaj că o personalizează, oferind totodată informaţiivariate pe baza cărora profesorului îşi poate întemeia o judecatăcompletă asupra performanţelor elevului.

Bibliografie:

Constantin Cocoş, Teoria şi metodologia evaluării, EdituraPolirom, Bucureşti, 2008

Manolescu, M., Evaluarea şcolară. Metode, tehnici,instrumente, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005

Meyer, G., De ce şi cum evaluăm, Editura Polirom, Iaşi,2000

Neacşu, I., Stoica, A. (coord.), Ghid general de evaluare şiexaminare, Editura Aramis, Bucureşti, 1996

Oprea Crenguţa, Metode alternative de evaluare, în:

Învăţământul primar, Nr. 2-4/ 2002

Petty, Geoff, Profesorul azi. Metode moderne de predare,Editura Atelier Didactic, 2007

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREACREATIVITĂŢII ELEVILOR



47


Institutor Iordache RalucaŞcoala Gimnazială „Prof. Emil Negoiţă”, Miroşi, Argeş

,,Gândirea există ca gândire umană numai prin

creativitate" -Immanuel Kant

Creativitatea constituie una dintre problemele majore alecontemporaneităţii, devenind un ,,concept central” în psihologie.

Unii psihologi formuleaza definţtii reducţioniste, prinasimilarea creativităţii cu alte fenomene psihice (capacităţi,aptitudini, rezolvare de probleme, inteligenţă, etc.).

Conceptul de creativitate îşi are originea în cuvantul latin”creare” care inseamna zămislire, făurire, naştere.

Într-o accepţiune foarte largă creativitatea constituie unfenomen general uman, forma cea mai înalta a activităţii omeneşti.

Din perspectiva specific psihologică, creativitatea apare în

patru acceptiuni importante: ca produs; ca proces; cadisponibilitate, potenţialitate general umana, ca o capacitate siabilitate creativă ca dimensiune complexă de personalitate.

Ce este creativitatea?După Bontas şi Nicola, creativitatea - este o capacitate

(proprietate, dimensiune) complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, înîmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de

valoare şi eficienţă ştiinţifică şi social-utilă, ca rezultat alinfluenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a posibilităţilor (şi calităţilor) persoanei şi a condiţiilor ambientaleale mediului socio-cultural. Ea poate fi considerată şi ca aptitudine,dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii, modelenoi,originale.



48

Creativitatea face posibilă crearea de produse reale sau purmintale, constitund un progres în planul social. Componenţa

principală a creativităţii o constituie imaginaţia. Dar creaţia devaloare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţă de a realiza cevanou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi, nu se obţine cu usurinţă, o

alta componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroaseîncercări şi verificări.

Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţacreativităţii sunt: noutatea şi originalitatea, flexibilitatea, fluenţa,sensibilitatea senzorială, ingeniozitatea, expresivitatea. În afara defaptul că este o capacitate şi aptitudine a personalităţii, aintelectului, este în acelasi timp, un proces şi un produs.

Cum încurajăm creativitatea copiilor? - prin asigurarea unui mediu care permite copilului să exploreze şisă se joace fără restrângeri exagerate;- prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare aideilor lui astfel încât să se potrivescă cu cele ale adulţilor; - prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judecamodul divergent în care acesta rezolvă o problemă; - folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în

special a problemelor ce apar în viaţa de zi cu zi; - alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor

posibilităţilor, pentru trecerea de la ideile obişnuite la idei maioriginale;- încurajând procesul, iar nu scopul.

La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ- participative ( brainstorming-ul, cubul, metoda pălăriilor

ganditoare), îşi găsesc locul cu maximă eficienţă , jocuriledidactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip deactivitate dominantă în care este integrat copilul în perioada

preşcolară, şi activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocuriledidactice sunt metode active care solicită integral personalitateacopilului.



49

Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şidezvoltare a creativităţii se argumentează prin capacităţile deantrenare în joc a factorilor intelectuali şi non intelectualievidenţiaţi în cercetările de până acum.

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie

la modificarea creatoare a deprinderilor şi cunoştinţelorachiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace deevidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode de stimulare a

potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tipşcolar, manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care

pregăteşte şi anticipează creaţiile pe diferite coordonate.

A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect.Principiul aplicat în jocurile educative şi didactice este acela altransferului de energie. Un interes care nu poate exercita încă decâto acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului esteînlocuit cu un interes imediat şi puternic.

În procesul de cultivare a limbajului în şcoli este necesar săse folosească exerciţii speciale pentru dezvoltarea creativităţiiver bale la şcolari.

Cu candoarea şi delicateţea specifice vârstei şcolare, copiiiau o preferinţă pentru diminutive, pe care le întâlnesc şi le folosescîn vorbirea curentă, în relaţiile cu cei din jur, în poeziile şicântecele lor. De aceea le-am pus la dispoziţie material didacticsugestiv şi folosind procedee ca jocul didactic şi exerciţiul joc, i-am stimulat ,,să alinte cuvintele",făcând apel la sufixelediminutivale, procedeu foarte utilizat în îmbogăţirea limbiiromâne :băieţel, copăcel, bucheţel, fluieraş, băieţaş.

Şcolarilor din clasele I-II nu le putem explica noţiunea de

,,familie de cuvinte", dar le putem spune că aşa cum fiecare dintrenoi face parte dintr-o familie,care se aseamănă la înfăţişare, laobiceiuri, într-o familie lexicală cuvintele sunt înrudite prin formalor, dar şi sub aspectul înţelesului. De exemplu, dacă analizămcuvintele :a juca, jucăuş, jucător, joc, nejucăuş observăm că :seaseamănă între ele sub aspectul formei şi al sunetelor,se înrudescîntre ele din punct de vedere al înţelesului. Introducerea cuvintelor



50

în contexte adecvate asigură fixarea sensului acestora şi pătrunderea lor în vocabularul activ al şcolarilor.

Jocurile :,,Galaxia cuvintelor", ,,Găseşte cuvântul potrivit"au ca obiective stimularea creativităţii şcolarilor prin aprofundareasensului şi semnificaţiilor unor cuvinte, care denumesc obiecte sau

acţiuni în raporturi de omonimie, integrarea lor în contexteadecvate.Vom prezenta în continuare câteva exemple de jocuri

didactice care vizează dezvoltarea creativităţii elevilor din ciclul primar:

A) “Ştafeta povestirii” – dintr-un coşuleţ în care suntamestecate diferite bileţele fiecare elev va extrage un cartonaş pecare se află scris un număr. Cel care are numărul 1 începe să

creeze o povestire pe care o va într erupe după câteva fraze, ultimulcuvânt fiind “şi”, “atunci” sau “când”. Povestirea este continuatăde copilul care are numărul 2 şi aşa mai departe. Toţi copiii dinclasă au ocazia să creeze, să-şi imagineze continuarea acţiunii,

punându-şi astfel în valoare potenţialul creator. Se poate sugeracopiilor să orienteze povestirea spre o anumită latură: comică sautristă, fantastică sau realistă etc.

B) Jocurile de combinare – sunt deosebit de distractive şide eficiente pentru dezvoltarea independenţei şi originalităţiigândirii elevilor. De exemplu, combinarea unui personaj dintr-olectură cu un alt personaj dintr -o altă lectură, combinarea maimultor poveşti într -una singură, combinarea unor cuvinte pentru aobţine o poveste, combinarea unor propoziţii aparent fără nici olegătură în aşa fel încât să formeze un text etc.

C) “Ghiceşte urmarea” – constă în audierea unei poveşticare este întreruptă la un moment dat de clinchetul unui clopoţel.Copiii trebuie să-şi imagineze întâmplările, continuând povestea.Acest joc, pe lângă faptul că dezvoltă imaginaţia elevilor,activizează şi gândirea acestora, îi oferă supleţe şi mobilitate,dezvoltă atenţia şi perspicacitatea. De asemenea este eficient înformarea deprinderilor elevilor de a asculta.

D) Jocul cuvintelor magice – este un joc care îi pune peelevi în diferite situaţii de a descoperi şi a crea propriile adevăruri.



51

Cuvintele magice provoacă gândirea critică, interesul pentrurezolvarea problemelor, iamginaţia, cinstea şi responsabilitatea,elemente ce trebuie să devină esenţa educaţiei pentru elevii noştri.Aceştia vor fi aşezaţi în cerc sau în semicerc, jos, pe covoraş, sau

pe scaune. În centru se află o cutie cu cartonaşe, pe fiecare

cartonaş fiind scris un cuvânt: hărnicie, ajutor, respect, credinţăetc. Elevul ia din cutie câte un cartonaş, îl citeşte, se gândeştecâteva momente, apoi începe să discute despre sensul cuvântului,despre ceea ce îi sugerează. Este un joc care stimulează gândirea,creativitatea verbală, răspunzând şi nevoii elevului de a-şiexteriorize observaţiile, gândurile, sentimentele în mod liber, fărăcomplexe sau teama de a greşi, anulându-se timiditatea.

E) Interviu cu un personaj – este un joc deosebit de agreat

de elevi. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o povestire. Se poartă o discuţie imaginară, în care se combinăelemente din poveste cu elemente din realitate.

F) “Steaua enigmelor” – în mijlocul unei stele se află scristitlul unui capitol sau al unei unităţi de învăţare. În vârful fiecăruicolţ de stea sunt scrise, cu o culoare, modalităţile de realizare şiobiectivele unităţii de învăţare. Cu altă culoare sunt scrise sarcini,întrebări pentru fiecare problemă pusă în discuţie. Elevii formeazăcinci grupe, fiecare grupă alegându-şi un colţ de stea, cu sarcinacare i se potriveşte şi la care cred că vor putea răspunde cât maielaborat sau cât mai original.

G )” Cine ştie cuvinte noi”?- Se împart elevii în grupe ,după bănci . Se împarte şi tabla cu cretă colorată . Învăţătorul

pronunţă un sunet corespunzător unei litere , cerând elevilor să segândească şi să spună cuvinte care încep cu sunetul dat . Se cermereu cuvinte noi , frumoase , alese Elevul care-l spune trebuiesă şi îl explice – cu ajutorul învăţătorului – şi primeşte câte un

punct pe tablă . Câştigă rândul de bănci cu mai multe puncte . Şi la orele de matematică pot fi organizate diverse jocuri.

Matematica este mult mai bine asimilată de către elevi dacă sefoloseşte jocul didactic atât în predarea cunoştinţelor dar , mai



52

ales, în orele de consolidare. Vom da exemplu de câteva jocurididactice.

1. Care număr „s-a rătăcit”? Scopul: Intuirea ideii de şir al numerelor naturale. Sarcina didactică: Să descopere numărul care nu respectă

regula şirului. Material didactic:Fişe cu şiruri numerice pentru fiecareelev.243, 234, 432, 456, 324, 423, 342101, 202, 303, 404, 536, 505, 606, 707, 808.

Desfăşurarea jocului: Fiecare elev va primi fişa cu cele două şiruri de numere

după o anumită regulă. Elevii trebuie să descopere regula şi

numărul care nu respectă acea regulă. Elevul care termină primulşi corect este declarat câştigător. 2. Cine ştie câştigă – pe echipe

Scopul: Consolidarea deprinderilor de scriere şi citire anumerelor formate din sute, zeci şi unităţi.

Sarcina didactică: Să formeze cât mai multe numere de 3cifre folosind etichetele date.

Material didactic: Etichete cu cifre diferite şi ordine pentru fiecare echipă.

Desfăşurarea jocului:Jocul se va desfăşura pe echipe. Se stabilesc trei echipe.

Fiecare echipă va primi etichetele şi va forma cât mai multenumere în timpul indicat de învăţător.

La final, fiecare echipă îşi va prezenta numerele, iar echipacare a reuşit să formeze cât mai multe numere va fi declaratăcâştigătoare.

Jocurile didactice care ne-au permis o reuşită abordare

interdisciplinară şi pe care le-am folosit la clasă cu succes fac partedin categoria metodelor active de predare-învăţare şi sunt jocurilede rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi,fenomene etc., iar, prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieţiisociale pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaţioneze întreei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectivşi motric-emoţional, iar interacţiunile dintre participanţi dezvoltă



53

autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor şiachiziţiilor. Jocul de rol evidenţiază modul corect sau incorect decomportare în anumite situaţii şi reprezintă o metodă eficientă deformare rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şicomportamentelor .

De asemenea, jocul de rol oferă oportunităţi pentruvalidarea unor comportamente sau pentru sancţionarea altora şi pentru exersarea lucrului în echipă şi a colaborării.

Învăţătorul are un rol deosebit de important în utilizarea jocului de rol. El proiectează scenariul, implicând în aceastăactivitate şi elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiraţiile,aptitudinile şi preferinţele fiecărui participant, organizeazăactivităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută de lucru pentru

a-i stimula pe interpreţi şi a evita blocajele emoţionale în preluareaşi interpretarea rolurilor, conduce modul de desfăşurare al joculuide rol. Un astfel de joc solicită din partea cadrului didactic, pelângă aptitudini pedagogice speciale, aptitudini regizorale şiactoriceşti.

Procesul literar (joc de rol cu caracter general) este odezbatere, de pe poziţii extreme: acuzare - apărare, a unor aspecte

problematice dintr-o operă literară, folosind elemente de procedurăşi de limbaj specifice universului administrativ-juridic. El se poaterealiza, fie pe baza unei dramatizări elaborate de un profesionist alcondeiului şi atunci punerea în scenă se face după toate regulilemontării unui spectacol de teatru, fie pe baza unor alocuţiunigândite şi redactate de cei ce urmează să le rostească. Aceştia voremite opinii personale cu privire la personajele incriminate,izvorâte din contactul direct cu opera literară, iar procedura

juridică va fi ajustată după necesitate şi posibilităţi. În urma studierii lecturii “Ursul păcălit de vulpe” de Ion

Creangă, în cadrul disciplinei opţionale ,,Literatură pentru copii,''la clasa a doua, se poate realiza un proces literar având cainculpată pe vulpe şi ca acuzator pe urs. Procesul se poatedesfasura pe baza alocuţiunilor gândite şi redactate de elevii careurmeaza să le rostească, sub supravegherea şi îndrumareaînvăţătorului. Aceste alocuţiuni trebuie pregatite din timp, precumşi unele ,,probe edificatoare'' constând în desene care să



54

zugrăvească faptele săvârşite de inculpată sau întâmplăr ile princare a trecut acuzatorul.

Pentru desfăşurarea procesului literar, elevii sunt dispuşi în bănci după modelul unei săli de judecată. Două jucării mari de pluş, reprezentând ursul şi vulpea, sunt aşezate în băncile rezervate

acuzatorului şi acuzatei. Un "aprod" anunţă intrarea preşedinteluicompletului de judecată: "Onorată asistenţă, Preşedintele!"Asistenţa se ridică în picioare pentru a-l saluta. Preşedintele -învăţătorul implicat direct în jocul de rol - pune în temă auditoriulcu cazul ce va fi judecat: vulpea este acuzată că a săvârşitnumeroase abateri de la regulile de bună purtare, pricinuindvătămări corporale altui personaj, ursul.

Se procedează, în continuare, la audierea martorilor

acuzării şi ai apărării, alternativ. Aceştia îşi prezintă depoziţiile şile susţin prin desene care o surprind pe inculpată în flagrant delict,sau în ipostaze favorabile cazului judecat. Are loc un dialog cucaracter polemic, în care martorii acuzării o învinuiesc pe vulpe căeste prefăcută, hoaţă, lacomă, egoistă, prezentând desene ce osurprind prefăcându-se moartă , furând peşte, ducând peştele lavizuină , păcălind ursul şi râzând de el atunci când îl vede fărăcoadă. Martorii apărării spun despre vulpe că este isteaţă, demnăde laudă, harnică şi prevăzătoare, precum şi veselă din fire şi

prezintă "probe" cu vulpea cărând din greu sacul cu peşte, gătindu-şi singură mâncarea, râzând de ursul cu privire de prostănac,victimă a propriei credulităţi.

Urmează pauza de deliberare, care, pentru activizareaîntregii asistenţe, este folosită pentru efectuarea unui sondaj deopinie de către un elev pregătit în prealabil, precum şi intonareaunui cântec dedicat celor două personaje, cântec ce redă, în liniimari, acţiunea poveştii şi caracterizarea personajelor.

Se prezintă rezultatele sondajului de opinie, apoi intră dinnou Preşedintele. El punctează greşelile făcute de vulpe, dar şicalităţile ei şi dă sentinţa. Pentru greşelile săvârşite, vulpea estecondamnată să stea ea însăşi, în noaptea geroasă ce se anunţa, cucoada în baltă şi să prindă peşte. În timpul "pescuitului", vulpii i secere să reflecteze asupra proverbelor: "Pentru ca să mănânci peşte,trebuie să intri în apă" şi "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".





56

Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când se termină. Ştim doar că netrezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos

era şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce. Decâte ori nu ne amintim de ce făceam acum 20 de ani şi nu neamuzăm? Între copilăria generaţiilor din anii '80 şi cea de acumexistă cu siguranţă o diferenţă sesizabilă. Este şi firesc, având învedere că lumea este într-o continuă evoluţie. Copiii de azi suntevoluaţi, sunt în ton cu tehnologia, dar nu şi esenţa copilăriei, careeste jocul, visul, libertatea, lipsa grijilor, lucruri care predispun maimult la creativitate şi formarea unei gândiri autonome.

Copilăria trăită cu visuri şi bucurii bazate pe jucării simple,uneori din sărăcie, în care ne puteam lupta cu zmeul cel rău şi credeam că suntem amici cu Harap-Alb şi cu Ileana Cosânzeananu era oare mai frumoasă decât copilăria celor de azi, petrecută

printre amici virtuali, focuri pe calculator şi desene animate cumonştri şi personaje science-fiction? Cu siguranţă, suntemsubiectivi, dar ceva adevăr trebuie să fie la mijloc.

Copiii de astăzi trăiesc destul de diferit faţă de cum am trăitnoi acum 20 de ani. Dacă mă gândesc la copilăria mea, nu pot sănu-mi amintesc de verile pe care le petreceam la bunica, la ţară. Şiacum îmi amintesc când plecam de acasă şi tata umplea maşina cuun teanc uriaş de cărţi, "ca să ai ce să faci toată vara". Să nu văimaginaţi că nu strâmbam din nas, căci eu aveam cu totul alte

planuri pentru vacanţa de vară. Însă în după-amiezele acelea toridece credeţi că făceam? Citeam. "Colţ Alb", "La Medeleni","Cireşarii", "Prinţ şi cerşetor", "Coliba unchiului Tom" şi alte cărţi

potrivite cu vârsta de atunci. Era mult până puneam mâna pe prima

carte. Apoi, nu mă lăsam până n-o terminam şi treceam la totvraful adus cu mine. Erau şi cărţi care nu-mi plăceau, normal, daraveam obiceiul de a le termina pentru că mă rodea curiozitatea săştiu cum se terminau, spre deosebire de filme, care, dacă nu-mi

plăceau de la început, le abandonam imediat. Am crescut cu poveţele părinţilor şi bunicilor, într -o lume în care nu existau jocurile pe calculator, dar pierdeam ore în şir jucând "Raţele şi



57

vânătorii", "Nouă cărămizi", "Flori, fete sau băieţi..." şi câte şi maicâte jocuri, care ne trimiteau seara la culcare fără să ne mai dorimsă mai mâncăm.

Nu aveam role, nici telefon mobil, pe atunci erau oricum puţine familii cu telefon fix. În schimb, aveam respect deosebit

pentru învăţători şi profesori. Credeam în Moş Crăciun, până princlasa a II-a, când "un binevoitor" mi-a spulberat visul. Sigur, ceidin generaţia mea îşi amintesc de guma Turbo şi cât de fericiţieram când o desfăceam şi găseam în ea o surpriză cu "maşină dinaia străină", şi pe care o dădeam la schimb pentru maşina altuicopil. Ce vremuri...

Bineînţeles, cei care au acum 17 ani se amuză pe baza celorscrise până acum. Ei, da, poate că nu am dispus noi de mari

posibilităţi, dar eram fericiţi cu ce aveam, mai ales că nu ştiamcum este să fie altfel. Calculatorul, prietenul copiilor de astăzi

Sunt sigură că şi copiii de azi sunt fericiţi cu ceea ce au,sunt şi ei lipsiţi de griji, au părinţi care le împlinesc dorinţele, înmăsura posibilităţilor. Însă lucrurile s-au schimbat foarte mult faţăde anii '80-'90. Dacă atunci ne bucuram de o ciocolată chinezească,o portocală sau o banană, acum copiii le au la dispoziţie oricând,nu ştiu cât le mai preţuiesc. Însă ceea ce cu toţii observăm estefaptul că destul de mulţi copii ai zilelor noastre îşi trăiesc copilăriaîn spaţii închise, limitate, aproape tot timpul în faţa calculatorului.Chiar şi cei mai mici au adresă de messenger şi corespondeazăinstant cu amici din toată ţara sau chiar din lumea întreagă. Decând computerul a intrat în fiecare casă, ei şi-au găsit alte

preocupări. Sunt extrem de interesaţi de jocuri de ultimă generaţie,despre care rămâi uimit ce denumiri au: "A Perfect Wedding Kiss"(Sărutul de nuntă perfect), "Shopping With a Friend" (La

cumpărărturi cu un/o prieten/ă) sau altele asemenea, care le-au luatlocul celor în aer liber şi pline de entuziasm.

Copilăria din ziua de azi, deşi este trăită într -o lume a progresului tehnic, duce la un lucru mai puţin sănătos, îi face pecopii mai introvertiţi, legaţi artificial de lumi paralele cu cea reală,de calculator şi de tot felul de reţele de socializare. Este mult maiuşor acum să-şi facă prieteni virtuali, în dauna prieteniilor



58

adevărate, ceea ce este păcat, deoarece acele prietenii care se leagăîn copilărie, la vremea jocului, pot rămâne pe toată viaţa. Informaţii de pe net în loc de cărţi

Spre deosebire de generaţia care a copilărit în comunism -fie şi în ultimii ani ai acelei perioade -, cei mici de azi au acces la

tot felul de filme şi emisiuni unde limbajul lasă de dorit şi cu sceneexplicite de sex. Sigur că părinţii trebuie să aibă grijă, dar cine estesigur că nu trag şi copiii cu ochiul la asemenea scene? Acestea auadesea influenţe negative asupra celor mici, bineînţeles nu atuturor, dar din nefericire o paletă tot mai largă de copii esteinfluenţată. Drept urmare, ei împrumută de acolo un limbajnepotrivit sau imită un anumit comportament neadecvat pentruvârsta lor. Cu alte cuvinte, ei se lasă influenţaţi de tot ceea ce se

petrece în lumea adulţilor şi se maturizează mult mai devremedecât ar fi cazul.Un alt adevăr este acela că cei mici de acum nu mai citesc

aşa mult cum citeam noi. Câţi dintre ei mai ştiu de basmele luiPetre Ispirescu sau ale lui Hans Christian Andersen? Din păcate,tot mai puţini. Sunt mult mai preocupaţi de informaţiile pe care legăsesc pe net şi cred că le sunt de ajuns pentru a-şi forma o culturăgenerală. Însă nu este adevărat. Cu cât ai acces la mai multeinformaţii (fără să citeşti din cărţi), cu atât nu ştii ce să alegi şi să-ţidai seama ce este mai potrivit pentru tine.

Formarea unui om se face din copilărie, de aceea estefoarte important să citim, căci lectura ne aşază pe făgaşul bun,valabil pentru o viaţă de om. Deşi copilăria de ieri nu era unafoarte bogată, ne aducea multă bucurie prin lucrurile simple careexistau. Totul se preţuia altfel. Nu zic că cei mici de acum suntnefericiţi ori că nu se bucură de copilărie, însă o preocupare maimare pentru cărţile specifice vârstei lor, pentru joaca în aer liber cu

imaginţia care dezvolta personalitatea fiecăruia, în detrimentulcomputerului, ar fi mult mai potrivite pentru vârsta lor şi mult maieducative.

Există pericolul ca generaţia crescută în reţele virtuale de prietenie şi joc artificial să creadă că e normal ca toată lumea săaibă acelaşi punct de vedere, să fie totul tras la un indigo prin carenu se distinge personalitatea nimănui în mod distinct.



59

UN INFINIT MAI MARE SAU MAI MIC

Prof. Badea Florina Iuliana,Şcoala Gimnazială Vulpești

Infinitul! O noțiune greu de definit. În general ne referim laun infinit mare, adică una sau mai multe mărimi mai mari decatorice mărime pe care ne-o putem închipui. Există și un infinit mic,deci o mărime mai mică decât orice mărime mică pe care ne-o

putem închipui. Deși cele două noțiuni, infinitul mare și cel mic,sunt strâns legate între ele, iar studierea lor paralelă ar duce la omai ușoară întelegere a matematicii, sistemul școlar preuniversitar

nu include entitatea infinit mic. În mod curios, majoritatea profesorilor de matematică nici nu cunosc, sau nu-si mai amintesc,despre această entitate, poate necesară înțelegerii nu numai acapitolului analiză matematică (diferentială). În ultimele claseliceale se învață despre diferențiale fără a specifica esența ei deinfinit mic. Rar se lucrează cu simbolul infinitului mare dar cu dx,care sunt infiniți mici se lucreaza curent.

Infinitul mare este studiat asociat unui termen,

cardinalitatea, reprezentând numărul de membrii ale unei mulțimicare tinde spre infinit. Mulțimea numerelor naturale în integritateaei are, teoretic, o limită. Cel mai mare număr pe care ni-l putemînchipui, notat de antici simbolul (alef, prima literă a alfabetuluiEbraic). Mulțimea numerelor naturale, conținând toate numerelede la 1 la B0 are B0 membri si este numărabilă căci însuccesiune normală putem număra membru cu membru pe toatăîntinderea sa.

Este evident că cele două mulțimi au același număr determeni deci ambele au aceeași cardinalitate. Totuși par discutabiliultimii membrii ai celei de a doua mulțimi. Există sau nu existănumere mai mari ca ?

Cantor a stabilit că cele două mulțimi de mai sus aucardinalitate egală, deși a doua este o submulțime a primei. Este șinormal deoarece primul termen din a doua mulțime este egal cu al



60

10-celea din prima, al doilea cu al 20-celea si așa mai departe. Cualte cuvinte există numere mai mari decât cel mai mare pe care ni-l

putem închipui. La urma urmei si 10* este un număr mai maredecât cel mai mare închipuibil, respectând definirea.

Avem astfel în fața un infinit mai mare decât infinitul. Pare

un paradox, dar este o realitate demonstrată. Puterile lui x dau înfiecare caz un infinit de putere mai mare, toate intrând îndenumirea generală de infinit nenumărabil sau de putereacontinuului.

Diferența între 2 infinit-uri de puteri succesive este atât demare încât orice infinit inferior poate fi neglijat față de infinitulimediat superior . Cu atât mai mult față de un infinit în general decardinalitate mai mare.

Consecință: un polinom în care variabila independentă tindespre infinit poate fi înlocuit la limită cu primul său termen (putereacea mai mare a lui x) care-l reprezintă integral, toți ceilalți termenifiind neglijabili. Am văzut că poate există un infinit mult mai maredecât infinitul. Există chiar o infinitate de infinități.

ORGANIZAREA SISTEMELOR EDUCAŢIONALE

ROMÂNEŞTI


Prof. înv. primar Vişan StefaniaŞcoala Gimnazială Nr 1 Surduleşti

Învăţământul şi educaţia au reprezentat o preocupare a

autorităţilor statului din toate timpurile în spaţiul românesc şi înlume. Domnitorii au înfiinţat şcoli pentru a avea funcţionari pentruaparatul de stat. Cu timpul au fost aduşi profesori particulari străini

pentru urmaşii la tron şi pentru fiii de boieri. În epoca modernă seobişnuia aducerea dascălilor particulari din Occident, în special dinFranţa, înainte de a fi trimişi copiii direct la sursa “iluminării”.



61

Învăţământul de mase începe o dată cu crearea RomânieiModerne, după unirea realizată de Alexandru Ioan Cuza. Prinsistemul de învăţământ erau urmărite două scopuri, definite de N.Iorga astfel: primul scop era “pregătirea omului complet, care sănu se încurce în viaţă, ci s-o înţeleagă şi s-o domine şi s-o

sporească, iar al doilea scop, pregătirea omului nobil, bun, energic,drept, luptător, dar milos.” Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii era prezent în primul

guvern al României din 22 ianuarie 1862. Legea instrucţiunii publice adoptată în decembrie 1864 prevedea învăţământul primarde patru clase obligatoriu şi gratuit (doar în Belgia mai exista laacea vreme). Era urmat de ciclul secundar de şapte ani şi de celsuperior de trei ani. În acelaşi an a luat fiinţă Universitatea din

Bucureşti, cea din Iaşi existând din 1860. În puţinele şcoliînfiinţate la început autorităţile se confruntă cu un număr mare dedoritori să înveţe carte, unii depăşiţi de vârstă. Astfel se ia deciziaînfiinţării şcolilor pentru adulţi, în armată, penitenciare şi în alteinstituţii.

Constituţia din 1866 adoptată după instaurarea monarhieiconstituţionale şi a domnitorului Carol I prevedea la art.23:„învăţătura primară va fi obligatorie pentru tinerii români

pretutindeni unde se vor afla instituite şcoale primare”; deasemenea se mai prevedea: „se vor înfiinţa treptat şcoalele primareîn toate comunele României”. Procesul a fost anevoios, chiar şi laoraşe şcolile funcţionau cu clase simultane, iniţial în localuriînchiriate şi improvizate improprii. În mediul rural şcolile nu erafrecventate de toţi copiii, mentalitatea părinţilor şi participarea lamuncile câmpului, jucând un rol important pentru această situaţie.

Adesea nici cadrele didactice nu se ridicau la un nivel înalt,figurile unora dintre ei fiind zugrăvite în câteva opere literare.

Spiru Haret, ministru al instrucţiunii publice a Românieiîntre anii 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1910, a reorganizatînvăţământul primar, secundar si universitar. Pe lângă activitateade legiferare şi organizare a învăţământului, a dus în special oacţiune de ridicare a conştiinţei profesionale a învăţătorilor şi

profesorilor, de ameliorare a condiţiei lor morale şi materiale. Aclădit aproape 2000 de localuri de şcoli, a înfiinţat 1700 de posturi





63

fiind repetenţi. Statisticile din perioada interbelică arată cănumărul copiilor de la ţară care continuau studiile la oraş, dupăînvăţământul de patru ani din satul natal, era foarte mic, de 1%.

Unii părinţi mai înstăriţi menţinea obiceiul de a-şi educaacasă copilul cu profesori particulari, aşa cum se făcea în perioada

în care nu existau prea multe instituţii de învăţământ. Aproapefiecare liceu avea 5-6 elevi care susţineau examenul deBacalaureat după ce au învăţat acasă, cu profesori particulari.Examenul era cel care atesta cunoştinţele, şi nu liceul urmat. Tot laliceele de stat sau la Universitate susţineau Bacalaureatul şi cei dinliceele particulare. Liceele de prestigiu aveau profesori cudoctorate, care predau şi la universitate, în consecinţă exigenţeleerau mari. Taxele de şcolarizare erau de asemenea mari.

Bacalaureatul era cu adevărat un examen de maturitate susţinut înfaţa unei comisii, în aceeaşi zi la mai multe discipline.Structura anului şcolar era de 40 până la 42 de săptămâni,

cu 20-24 ore de “ lecţiuni” pe săptămână. La gimnaziu erau prevăzute 28 de ore săptămânal, iar la liceu 30 de ore. Ca şi învăţământ superior, la începutul secolului al XX- lea,existau: două universităţi, două conservatoare, două şcoli de artefrumoase, o şcoală de farmacişti şi Şcoala de Drumuri şi Poduri,viitoarea Şcoală Politehnică. Instaurarea regimului comunist a adus transformări majore, dar nu

benefice în domeniul învăţământului. Legile în domeniu au urmatreglementările constituţionale si prevedeau că scopulînvăţământului era ,,traducerea în viaţă a programului partidului defăurire a noii societăţi”.

În 1948 s-a urmat modelul sovietic în organizareasistemului de învăţământ şi au fost eliminate “elementelenesănătoase”, atât din rândul profesorilor, cât şi al studenţilor,

eliminată religia ca materie de studiu, schimbat sistemul de notare,introduce disciplinele ideologice şi limba rusă ca obiect de studiu,modificat conţinutul unor discipline din considerente politice.

Adoptarea căii naţionale de către regimul comunist s-aobservant şi în educaţie. De remarcat sunt investiţiile făcute îneducaţie la sfârşitul anilor 1960 şi în anii 1970, datorită creşteriidemografice şi a populaţiei şcolare.



64

Partidul Comunist Român s-a implicat în procesul educaţional princrearea de organizaţii în interiorul grădiniţelor şi şcolilor: şoimii

patriei, pionierii, uteciştii.) Învăţământul era organizat astfel: clasele I-IV

clasele V-VIIItreapta I- cls. IX-Xtreapta a II-a cls.XI-XII

Se susţineau examene de admitere în treapta I şi a II – a.S-a acordat de asemenea o importanţă crescută învăţămâtuluitehnic menit să formeze specialişti pentru sectorul industrialdezvoltat cu predilecţie.Au fost şi alte realizări, printre care: alfabetizarea în masă,

educaţia în limba minorităţilor. Însă sistemul îngrădeşte accesul lastudii superioare prin faptul că 75% dintre cei admişi trebuiau săfie fii de muncitori, ţărani şi activişti de partid şi doar 25%reveneau celorlalte categorii sociale.

Exista manualul unic, se învăţa 6 zile pe săptămână, iaranul şcolar începea cu câteva săptămâni de practică agricolă. Eleviistudiau învăţământul politic, erau ore de pregătire a tineretului

pentru apărarea patriei şi concursuri specifice (Cântarea României,Daciada etc.). Era obligatorie afişarea protretului tovarăşului

Nicolae Ceauşescu pe peretele din faţa clasei. Elevii erau evaluaţi prin note, era examen unic de admitere la liceu, iar repartiţiacadrelor didactice se făcea pe baza buletinului de identitate.Cadrele didactice se perfecţionau prin cursuri de reciclare o dată la5 ani.

O criză se poate observa către sfârşitul regimului şi îndomeniul educaţiei, tradusă prin scăderea calităţii şi ambiguitateaspecializărilor. O motivaţie a performanţei individuale în educaţie

era dată de poziţia socială importantă ce o puteau obţine cei careurmau o şcoală superioară.

Începând cu 1990 Ministerul Educaţiei a făcut mai multeschimbări în încercarea de a adapta învăţământul la noile realităţieconomico-sociale. Legea din 1995 a fost urmată de schimbareatuturor programelor şcolare anterioare anului 1989 (1992-1994),elaborarea noului Curriculum Naţional aplicat la clasele I-IX,



65

introducerea manualelor alternative pentru ciclul primar, gimnazialşi liceal. Se introduc disciplinele opţionale, se modifică planulcadru, apar şcolile particulare pe toate nivelele.

A fost înlocuită împărţirea anului şcolar pe trimestre cucea pe semestre. Evaluarea prin note în învăţământul primar a fost

înlocuită cu evaluarea prin descriptori de performanţă(calificative). De asemenea a început descentralizarea sistemuluide învăţământ prin trecerea unităţilor de învăţământ în subordineaautorităţilor locale.

Prevederile legii au fost aplicate în sensul organizării caforme de evaluare naţională a examenului de Capacitate (devenitulterior Teste Naţionale şi apoi Evaluare Naţională) şi aexamenului de Bacalaureat (1999). Pentru alinierea la normele

europene şi eliminarea subiectivismului s-au introdus standardenaţionale de evaluare, criterii de notare şi s-a adoptat legea privindasigurarea calităţii în educaţie.Se instituie sistemul de evaluare instituţională a şcolilor şi liceelor.

Admiterea în învăţământul liceal se face computerizat. Seîncepe informatizarea şcolilor prin dotarea cu calculatoare. Mobilitatea cadrelor didactice pe posturi se realizează cu maimultă uşurinţă, apar sindicatele în învăţământ. Perfecţionareacadrelor didactice se realizează prin cursuri de formare continuă pesistemul creditelor.

Astăzi suntem încă sub efectele legii recent adoptate, care prevede clasa pregătitoare la şcoală de la şase ani, aduce clasa anoua la gimnaziu şi încearcă să reformeze din temelii învăţământulromânesc.

Bibliografie:

* Cerghit, I – Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă ,Bucureşti, Editura Didacticăşi Pedagogică, 1983; * Udrea, Traian, Aspecte privind dezvoltarea învăţământului din

România în perioada interbelică, Editura Academiei, Bucureşti,1990.



66

STUDIU PRIVIND EFECTELE NEGATIVE

ALE CALCULATORULUI ASUPRA COPIILOR


Institutor: Iordache Raluca

Şcoala Gimnazială „ Prof. Emil Negoiţă” Miroşi, Argeş

În lumea occidentală, cercetătorii din domeniul educaţiei

au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionăriitv, calculatorului au cele mai slabe rezultate şcolare, cel mairedus interes faţă de şcoală, cu alte cuvinte, insuccesul şcolar estedirect proporţional cu timpul alocat vizionarii tv şi utilizăriiicalculatorului.Deasemenea, calculatorul poate determina apariţiaa diferite boli. Astfel, copiii pot sta ore întregi în faţacalculatorului, uitând de sine, făcând prea puţine pauze. Aceastăactivitate prelungită poate crea probleme oculare prin focalizarea

atenţiei asupra unui singur punct şi prin efort îndelungat.

Calculatorul, ca şi televizorul, indiferent de utilizareasa,constituie un important factor de stres pentru creierul uman. Pe

parcursul folosirii computerului,ecranul acestuia, ca şi cel altelevizorului, inhibă activitatea emisferei stângi, a cortexului

prefrontal şi slăbeşte comunicarea interemisferică realizată prin puntea corpului calos. În schimb, favorizează deschiderea porţilorsubconştientului şi înscrierea cu putere a imaginilor transmise înadâncurile acestuia.

În cazul computerului, analiza trebuie particularizată înfuncţie de modul în care este utilizat. De exemplu, nu acelaşi lucrueste să citeşti un text pe ecran cu a uita de sine, lăsându-te absorbitîn spaţiul virtual al jocurilor video. Fenomenele descrise anterior

pot avea o intensitate mai mică decât în cazul televizorului atunci



67

când calculatorul este folosit, spre exemplu, pentru tehnoredactaresau pot fi mult mai proeminente când sunt apelate jocurile videosau anumite locaţii pe internet. De fapt, factorii agravanţi suntschimbarea rapidă a cadrelor şi suscitarea cu putere a emoţiilor şiinstinctelor.

În mod obişnuit, un copil stă în faţa calculatorului între unaşi trei ore pe zi, ocupat cu diverse activităţi: teme pentru şcoala,discuţii on-line cu prietenii sau jocuri. Iar părinţii îşi încurajeazăcopiii să stea la computer chiar de la vârste mici - 2-3 ani.În urma cercetărilor desfăşurate în ultimii ani, nu mai rămâne nicio îndoială: vizionarea tv şi calculatorul dăunează dezvoltării şifuncţionării creierului uman.

Experimentele realizate demonstrează că fiecare oră

petrecută zilnic în faţa televizorului şi a calculatorului în perioadade vârstă 1-3 ani creşte cu 28% probabilitatea apariţiei problemelorde atenţie în perioada de vârstă 1-7 ani. Iată nişte date statistice valabile in Statele Unite ale Americii, underata de folosire a calculatorului personal a atins nişte cifreimpresionante: 1. 90% din copiii cu vârstă şcolară au acces la computer acasă orila şcoală. 2. 54 de milioane de copii americani au acces la un computer, fieacasă, fie in instituţiile de învăţământ.

Aceste informaţii sunt importante în primul rând pentru căele oferă date despre utilizarea masivă a computerului în rândulcelor mici. De aceea, mulţi pediatri avertizează asupra riscului demiopie timpurie în rândurile copiilor. Atunci când fac acesteafirmaţii, ei se bazează pe o serie de studii care au demonstrat căstatul la computer poate avea un impact negativ asupra vederiicopiilor. Iată o parte dintre concluziile cercetărilor:

1. Între 25% si 30% dintre copii au nevoie de ochelari de corecţie avederii din cauza calculatorului, arată un studiu efectuat la Catedrade Optometrie Berkley din cadrul Universităţii California; 2. Procentul copiilor de clasa întâi care sufera de miopie s-a măritde la 12,1% în 1995 la 20,4%, potrivit Departamentului pentruSănătate din Taiwan;



68

3. Un studiu similar, efectuat în Singapore, a arătat că în doar treiani, procentul de copii cu miopie la vârste de 7-9 ani s-a dublat,ajungând la 34%. Statul la computer pentru ore întregi are un efectnegativ asupra vederii celui mic, pentru că această activitateforţează muşchii oculari şi necesită o concentrare mai mare decât

oricare alta. Acum douăzeci de ani copiii se jucau în mare parte în aerliber, iar vederea la distanţă era pentru ei mai importantă. Astăzi,din cauza privitului constant în ecranul computerului, copiii au

probleme de vedere care nu erau cunoscute acum câţiva ani.Părinţii trebuie să ia în calcul toate aceste probleme cauzate decomputer. Calculatorul necesită nişte abilităţi motorii foartespecializate, pe care ochii tineri încă nu le-au dezvoltat. Abia

atunci când sistemul vizual este complet matur poate suporta mai bine stresul implicat de calculator.Mulţi pediatri cred că "lumea interioară" este cea care

provoacă miopia la copii, nu ereditatea. Activitatea la computereste periculoasă dacă nu este supravegheată de părinţi sau dacăeste efectuată cu lipsă de moderaţie. O problemă importantă cevizează sănătatea publică este "sindromul privitului la computer",ce afectează în special copiii, care nu au capacitatea ocularăsuficient dezvoltată pentru a putea lucra la computer.

Calculatorul, televizorul, jocurile video fură somnultuturor. Cu mic, cu mare suntem tentaţi să stăm până la ore târziidin noapte pentru a naviga pe Internet sau pentru a urmăriemisiunile preferate. Potrivit unor psihiatri francezi s-a ajuns chiarla aşa-numita fobie de somn. Tot mai mulţi oameni consideră ca adormi şapte-opt ore pe noapte înseamnă a irosi timp, aşa că semulţumesc doar cu patru-cinci. Ceea ce nu este suficient pentrurefacerea organismului, mai ales în cazul tinerilor, care au nevoie

de opt-nouă ore de somn. Studiile arată că majoritatea tinerilor pierd, în medie, două-trei ore de somn pe noapte din cauzacalculatorului, televizorului, jocurilor video. Pe lângă atracţiaexercitată de acestea, mai există un factor ce fură somnul: luminaecranului, în special cea a ecranului calculatorului. Această lumină

blochează secreţia de melatonina, hormonul somnului şi împiedicăadormirea. De asemenea, 30-40 % dintre cei care stau mult timp cu





70

societate, fără însă a cădea în cealaltă extremă de a vedea educaţiadrept unic legată de aceste ultime componente. Raportul Comisieiclasifică cele patru tipuri fundamentale de învăţare ca piloni aicunoaşterii, care pot sta la baza unui curriculum modern, a învăţasă ştii, a învăţa să faci, a învăţa regulile supravieţuirii, a învăţa să

fii. Premisele de la care pornesc obiectivele educaţiei clarifică problema abordării intergrate.

Astfel, o disciplină de studiu trebuie să se axeze peformarea competenţelor, conform primului principiu de mai sus iarobiectivele sale să se orienteze înspre instrumente. Contactul

personal, diversificarea situaţiilor de învăţare vor conduce la o mai bună înţelegere a propriilor valori, la interiorizarea lor. Nu în

ultimul rând, se oferă puncte de referinţă intelectuale alături de odezvoltare armonioasă a personalităţii. În ceea ce priveşte domeniul predării la limba şi literatura

română, integrarea se realizează între cele trei compartimente careîn mod tradiţional erau predate (şi evaluate) separat. În viziuneacomunicativă, achiziţiile din domeniul limbii sunt importante și

pentru domeniul comunicării, pentru că ele oferă elevuluicunoaşterea legilor de combinare şi selecţie a elementelor deconstrucţie a comunicării. Comunicarea este nu doar un domeniude conţinuturi, în care elevii învaţă cum se realizează un monolog,un dialog, o dezbatere, un eseu etc., ci şi un mijloc de învăţare,folosit de toate disciplinele şcolare (aceştia aplică, deci, strategiileînvăţate în domeniul comunicării nu doar pentru a discuta un textsau pentru a înţelege anumite probleme de limbă, ci în orice altădisciplină pe care o studiază în şcoală).

De altfel, aşa cum observă A. Pamfil (2006: 21)„complexitatea şi deschiderea modelului comunicativ, dar mai ales

gradul de adecvare la imperativele societăţii contemporane justifică preluarea şi integrarea lui în spaţiul reformei curriculareromâneşti.” Tiparul structurant prezentat de A. Pamfil prezintăformarea competenţei de comunicare prin predarea integrată acelor patru capacităţi generale şi a celor trei categorii deconţinuturi. Capacităţile generale vizează comprehensiunea şi

producerea de text scris şi oral şi conduc spre obiectivele-cadru, în



71

timp ce conţinuturile sunt strucurate pe câteva domenii: a) lectura, b) practica raţională şi funcţională a limbii şi c) elemente deconstrucţia comunicării – compuse, la rândul lor, din subdomenii.Totuşi, ceea ce scoate în evidenţă acest model, este faptul că el

presupune conturarea şi cizelarea celor patru capacităţi generale

prin asimilarea unor cunoştinţe metalingvistice şi prin aplicarea lorîn cadrul unor activităţi de comunicare globală. A. Pamfil (2006) prezintă câteva posibile coordonate, care după cum se va vedea, searticulează perfect pe principiile enunţate de alţi autori ca J.Harmer sau J. Richards.

O primă caracteristică se referă la accentuarea roluluiinteractiv al limbajului, exersarea tuturor funcţiilor lui în contextevariate şi semnificante. În al doilea rând, configurarea unor

strategii didactice active, ce urmăresc utilizarea limbii în contextdevine un element important. A treia coordonată se referă laabordarea literaturii ca orizont divers, în care au locul texte dintrecele mai eterogene, incluzând pe cele nonliterare. O ultimăcoordonată a unei didactici comunicative este reprezentată destructurarea unor parcursuri didactice explicite şi coerente, în careelevul este anunţat de la începutul activităţii didactice care estefinalizarea ei. O ultimă contribuţie este aceea adusă de CatherineEvans Davies într-un articol intitulat Developing awareness ofcrosscultural pragmatics (publicat în Multilingua 2004: 207-231).Autoarea propune organizarea parcursului didactic în jurulactivităţilor de comunicare ca discursuri şi mai puţin ca acte devorbre separate, încurajarea educaţilor de a căuta propriile modeleşi o anumită distanţă critică.

La nivelul sistemului de învăţământ, finalităţile generaleactuale relevă preocuparea pentru formarea intelectuală(teoretizare, conceptualizare, abstractizare) şi, totodată, pentru

formarea abilităţilor şi competenţelor practice şi pentru promovarea multidisciplinarităţii, a interdisciplinarităţii şi atransdisciplinarităţii, în vederea asigurării caracterului operaţionalşi funcţional al achiziţiilor. Elevii sunt îndrumaţi să identificesinguri nevoile educaţionale şi să acţioneze conştient s preatingerea acestora. Bocoş (2008: 98) arată: „cuprinzând sisteme devalori identificate şi vehiculate la nivelul societăţii, acestea



72

[obiectivele] oferă sistemului educativ linii directoare, îi asigurăacestuia coerenţa şi dau sens acţiunii educative.”

Importanţa teleologiei este subliniată de autor prin legăturacare se face între această acţiune şi demersurile care îi succed –

proiectarea didactică propriu-zisă: „A acţiona în plan educaţional

înseamnă a delibera asupra traiectului de parcurs, a tinde către unscop în condiţii date, înseamnă a identifica şi a adecva mijloacelecele mai bune pentru atingerea scopului şi a introduce în realitateaeducaţională o serie de variabile şi factori care (auto)regleazăacţiunea înspre finalităţile propuse, în fond, finalităţile educaţieiating demnitatea de valori practice (praxiologie), întrucât vizeazăeficientizarea acţiunii şi sunt consecinţe ale intenţionalităţiiumane” (Cucoş 1996: 42)

Practic, toate acestea se pot concretiza în oferirea decompetenţele specifice, cum ar fi: cunoaşterea şi utilizarearegulilor care asigură organizarea a unui text, folosirea limbii încontext, stăpânirea operaţiilor care presupun anticiparea unuimesaj şi reglarea adecvată a răspunsului într -un text scenic,reliefarea capacităţilor de exploatare a creativităţii verbale etc.

Bibliografie:

1.Bocoş, M (2008) Didactica disciplinelor pedagogice. Un cadruconstructivist . Editura Paralela 45, Piteşti 2.Cucoş, C (1996) Pedagogie. Polirom, Iaşi. 3.Davies, C.E. Developing awareness of crosscultural pragmaticsîn Multilingua 23, 2004, pag. 207-2314.Delors, J. (coord.) (2000) Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolulal XXI-lea. Polirom, Iaşi

5.Pamfil, A. (2006) Limba şi literatura română în gimnaziu.Structuri didactice deschise. Piteşti, Editura Paralela 45.

METODE ŞI TEHNICI INTERACTIVE DE GRUP





74

cererea / întrebarea, interogarea, competenţele - deprinderile personale şi învăţarea continuă. Plasând elevul în centru acesteinoi paradigme a instruirii, se întrevede o schimbare de accent îneducaţie de la conţinut (content-based learning) la contextulînvăţării (context based learning).

Metodologia diversificată, îmbinarea dintre activităţile decooperare, de învăţare în grup, cu activităţile de muncăindependentă reprezintă o cerinţă primordială în educaţia

postmodernistă. Specific metodelor interactive de grup este faptulcă ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor,dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi curezultate evidente.

Aceste metode interactive de grup se pot clasifica după

funcţia lor didactică, în metode de predare - învăţare interactivă -metoda predării / învăţării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar); metoda Jigsaw (Mozaicul); citirea cuprinzătoare;cascada (Cascade); metoda învăţării pe grupe mici – STAD(Student Teams Achievement Division); metoda turnirurilor întreechipe – TGT (Teams/Games/Tournaments); metoda schimbării

perechii (Share-Pair Circles); metoda piramidei; învăţareadramatizată. Metodele de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şide verificare cuprind harta cognitivă sau harta conceptuală(Cognitive map, Conceptual map), matricele, lanţurile cognitive,fishbone maps (scheletul de peşte), diagrama cauzelor şi aefectului, pânza de păianjăn ( Spider map – Webs), tehnica floriide nufăr (Lotus Blossom Technique), metoda R.A.I. , cartonaşeleluminoase. Cele mai cunoscute şi mai folosite metode sunt cele de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii –

brainstorming; starbursting (Explozia stelară); metoda Pălăriilorgânditoare (Thinking hats – Edward de Bono); caruselul; multi-

voting; masa rotundă; interviul de grup; studiul de caz; incidentulcritic; Phillips 6/6; tehnica 6/3/5; controversa creativă; fishbowl(tehnica acvariului); tehnica focus grup; patru colţuri (Fourcorners); metoda Frisco; sinectica; buzz-groups; metoda Delphi.

Prin metoda predării/învăţării reciproce elevii sunt puşi însituaţia de a fi ei înşişi profesori şi de a explica colegilorrezolvarea unei probleme. Astfel copiii sunt împărţiţi pe grupe de



75

câte patru, în care fiecare are un rol bine definit: unul esterezumator – cel care face un scurt rezumat al textului citit, unuleste întrebătorul grupului – cel care pune întrebări clarificatoare(unde se petrece acţiunea, de ce personajul a reacţionat aşa, cesentimente îl stăpâneau pe..., ce înseamnă...), altul este

clarificatorul – el trebuie să aibă o viziune de ansamblu şi săîncerce să răspundă întrebărilor grupului, iar cel de-al patruleacopil este prezicătorul – cel care îşi va imagina, în colaborare însăcu ceilalţi care va fi cursul evenimentelor. Metoda este foarte

potrivită pentru studierea textelor literare sau ştiinţifice. Eleviiaceleiaşi grupe vor colabora în înţelegerea textului şi rezolvareasarcinilor de lucru, urmând ca frontal să se concluzioneze soluţiile.

Grupele pot avea texte diferite pe aceeaşi temă, sau pot

avea fragmente ale aceluiaşi text. Ei pot lucra pe fişe diferite,urmând ca în completarea lor să existe o strânsă colaborare, sau pot lucra pe o singură fisă, pe care fiecare să aibă o sarcină precisă.

Avantajele acestei medote de lucru sunt indiscutabile:stimulează şi motivează, ajută elevii în învăţarea metodelor şitehnicilor de lucru cu textul, tehnici de muncă intelectuală pe carele poate folosi apoi şi în mod independent, dezvoltă capacitatea deexpr imare, atenţia, gândirea cu operaţiile ei şi capacitatea deascultare activă, stimulează capacitatea de concentrare asupratextului de citit şi priceperea de a de a selecţiona esenţialul.

Jigsaw (în engleză jigsaw puzzle înseamnă mozaic) sau“metoda grupurilor interdependente” este o strategie bazată peînvăţarea în echipă (team-learning). Fiecare elev are o sarcină destudiu în care trebuie să devină expert . El are în acelaşi timp şiresponsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţicolegi. Metoda presupune o pregătire temeinică a materialului datspre studiu elevilor. Educatorul propune o temă de studiu pe care o

împarte în patru sub-teme. Pentru fiecare temă în parte educatorultrebuie să dea un titlul, sau pentru fiecare să pună o întrebare.

Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studiumateriale necesare fiecărei sub-teme, pentru care va alcătui şi oschemă. La sfârşit elevii îşi comunică ce au învăţat depre sub-temarespectivă. Aranjarea în clasă a grupurilor trebuie însă să fie câtmai aerisită, astfel încât grupurile să nu se deranjeze între ele.



76

Obiectul de studiu poate constitui şi o temă pentru acasă, urmândca în momentul constituirii mozaicului fiecare “expert” să-şi aducă

propria contribuţie.Este foarte important să educă imaginaţia copiilor pentru că

a fi un om imaginative înseamnă să te poţi adapta în situaţii

diverse. O metodă dodactică de educare a imaginaţiei copiluluieste “metoda pălăriilor gânditoare” . aceasta este o tehnicăinteractivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care se

bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu,galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriileşi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine.

Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce

gândesc, dar să fie în accord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul: pălăria albă este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv, pălăria roşie dăfrâu liber sentimentelor, oferă o perspectivă emoţională asupraevenimentelor. Pălăria neagră este perspective gândirii negativiste,

pesimiste, pălăria galbenă este simbolul gândirii pozitive şiconstructive, al optimismului. Cel ce stă sub pălăria verde trebuiesă fie creativ. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie.

Cere un efort de creaţie. Pălăria albastră este dirijorulorchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălărieialbastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentreazăinformaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principaleşi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedererespectarea regulilor. Acest nou tip de metodă de predare – învaţare este un joc în sine. Copiii se impart în şase grupe – pentruşase pălării. Ei pot juca şi câte şase într -o singură grupă. Împăţireaelevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei

metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iarcele şase pălării să fie frumos colorate, să- i atragă pe elevi.



77

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda),este o metodă nouă de dezvoltare a creativităţii, similară

brainstormingului. Scopul metodei este de a obţine cât mai multeîntrebări şi astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o

modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup.Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului

colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei. Modul de procedure este simplu.se scrie problema a cărei soluţie trebuie“descoperită” pe o foaie, apoi se înşiră cât mai multe întrebări care

au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele detipul ce?, când?, cum?, de ce? – unele întrebări ducând la altele dince în ce mai complexe care necesită o concentrare tot mai mare.

Brainstorming -ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna decreiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi cerezultă din discuţiile purtate între mai mulţi participanţi, în cadrulcăreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor

Pălăria albă Pălăriaroşie

ălăriaalbenă

Pălărianeagră

Pălăriaalbastră

Pălăriaverde

Ceinformaţiiavem?Ce

informaţiilipsesc?Ceinformaţiiam vrea săavem?Cum putemobţine

informaţiile?

Punându-mi pălăriaroşie, uitecum

privesc eulucrurile…Sentimentulmeu e că…

Nu-mi place felulcum s-a

procedat.

Pe ce se bazezăacesteidei?

Care suntavantajele?

pe ce drumo luăm?dacăncepem

aşa…sigur vom

ajunge larezultatul

bun!

Care sunterorile?Ce neîmpiedică?

La ce riscurine expunem?

Ne permiteregulamentul?

Putem sărezumăm?Care eurmătorul

pas?Care suntideile

principale?Să nu

pierdemtimpul şi săne

concentrămasupra…,nucredeţi?

Şansasuccesuluiestedacă…

Cum poate fialtfelatacată

problema?Putemface astaşi în alt

mod?Găsim şi oaltăexplicaţie?



78

discuţii se soldează cu alegerea celei mai bune soluţii de rezolvarea situaţiei dezbătute. Calea de obţinere a acestor soluţii este aceea astimulării creativităţii în cadrul grupului, într -o atmosferă lipsită decritică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării.Specific acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două

momente: unul de producere a ideilor şi apoi momentul evaluăriiacestora (faza aprecierilor critice). La clasele mici posibilele teme pentru o asemenea dezbatere de grup sunt legate de crearea dereguli şi obţinerea de soluţii cu aplicabilitate largă, valabile întregiiclase: întocmirea regulamentului de ordine interioară al clasei, alşcolii, obţinerea de calificative mai bune la anumite discipline,aranjarea sălii de clasă.

Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la

bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în modcooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporareaactivităţii fiecărui membru al colectivului într -un demers colectivmai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei

probleme date. Această metodă are mai multe faze: fazaintroductivă – învăţătorul enunţă problema, faza lucruluiindividual – fiecare elev lucrează individual timp de 5 minute lasoluţionarea problemei, faza lucrului în perechi – elevii se consultăcu colegul de bancă, sunt notate toate soluţiile apărute, fazareuniunii în grupuri mai mari – elevii de consultă asupra soluţiilorîn grupuri alcătuite dintr -un număr egal de perechi, faza raportăriisoluţiilor în colectiv şi faza decizională. Ca şi celelalte metode carese bazează pe lucrul în perechi şi în colectiv, metoda piramidei areavantajele stimulării învăţării prin cooperare, al sporirii încrederiiîn forţele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi îngrupuri mici şi apoi în colectiv. Dezavantajele înregistrate sunt deordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care şi cât de

însemnată a fost contribuţia fiecărui participant. Aceste sunt numai câteva dintre metodele interactive de

lucru în echipă. Fiecare dintre ele înregistrează avantaje şidezavantaje, important fiind însă momentul ales pentrudesfăşurarea lor. Pedagogul este acela care are puterea decizionalăşi capacitatea de a alege ceea ce ştie că se poate desfăşura în

propriul colectiv de elevi. Important este însă ca dascălul să fie



79

acela care mereu va căuta soluţii la problemele instructiv – educative ce apar.

În teoria şi practica didactică contemporană, problematicainstuirii interactive cunoaşte abordări ştiinţifice noi, complexe,inter disciplinare, susţinute de argumente ce susţin participarea

activă şi reflexivă a elevilor în procesele învăţării şi evaluării. Ea“reprezintă un tip superior de instruire, care se bazează peactivizarea subiecţilor instruirii, pe implicarea şi participarea loractivă şi deplină în procesul propriei formări, precum şi peinstaurarea de interacţiuni, schimburi intelectuale şi verbale,schimburi de idei, confruntare de opinii, argumente.

Bibliografie:

1. Ionescu, M., 1982, Clasic şi modern în organizarea lecţiei, Ed.Dacia, Cluj-Napoca;2. Ionescu, M., 1982, Lecţia între proiect şi realizare, Ed. Dacia,Cluj-Napoca;3. Jinga, I., Negreţ, I., 1999, Învăţarea eficientă, Ed. Aldiri,Bucureşti;4. Neacşu, I., 1990, Instruire şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;



80

În loc de încheiere…

Celor ce îşi vor aşterne gânduri le înpagini le revistei noastre ori care vor prefera alte

provocări, alte metode de înălţare, nu pot decâtsă le urez să îşi deschidă larg aripile şi săabsoarbă orice formă de cunoaştere…să încercesă se integreze în permanenţă unei tradiţii

multiseculare, spre a fi, în spirit goethean „maimult decât o umbră trecătoare pe acest pământ”.



81

Autorii sunt responsabili de afirmaţiile şi concluziile cuprinse înarticolele sau studii le de special i tate publ icate.

Este indicat a nu fi trimise spre publicare articole publicate anterior sau articole propuse altor publicaţii.

Dacă aveţi un articol şi doriţi să îl publicaţi în aceastărevistă, vă rugăm să trimiteţi articolul pe adresa de email:

[email protected]

Toţi cei care doresc să trimită articole pentru a fi publicate în revistă, sunt rugaţi să respecte câteva reguli

minimale de formatare:

- lucrarea va fi scri să în Microsoft Word ,Format A5,Times New Roman, orientare: tip portret;

- titlul lucrării va fi scris cu majuscule (Times New Roman,12 Bold), centrat;

- numele şi instituţia vor fi scrise un rând mai jos, aliniat ladreapta (Times New Roman¸ 10 Bold);

- la două rânduri începe scrierea textului (Times New Roman, 12, distanţa dintre rânduri 1 , cu diacritice); - bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în

ordinea următoare: numele şi prenumele autorului, titlul lucrării(scris italic), editura, oraşul, anul apariţiei.

Orice articol pentru a fi publicat trebuie să conţină în modobligatoriu referinţe bibliografice.

Transmiteţi materialul în format .doc



82



Date post:	03-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	catalin-i-alina
View:	222 times
Download:	0 times

Condeie Didactice Nr.2

Documents