Limbajul semnelor sau al gesturilor

Prof. LIANA CIUCHINĂ

LIMBAJUL SEMNELOR

• În ultimele decenii, despre comunicarea nonverbală s-a scris mult, studiile dedicate acestui tip de comunicare, ne conduce spre concluzia conform căreia nu există reţete de interpretare general valabile, care să ataşeze

întotdeauna semnificaţii corecte.• Ilustrative în acest sens, sunt diferenţele

interculturale de interpretare, spre ex. mişcarea sau clătinarea capului în sus şi în jos, semnifică

acordul, înţelegerea şi încurajarea aproape pretutindeni în lume, cu excepţia unor zone din

Balcani unde semnifică contrariul.

GesturilePrimele studii de kinetică, ce are ca obiect de studiu ansamblul semnelor comportamentale emise în mod

natural sau cultural, au fost dictate de necesitatea investigării şi decodificării mişcărilor vizibile ale

corpului (chei kinezice) care pot transmite mesaje cu potenţial de a influenţa comunicarea.

Un mesaj nonverbal poate fi direct decodificat – mâna întinsă semnifică „stop” sau indirect – jocul cu

cheile semnifică nervozitate.Kinezica este o ştiinţă recentă şi nu dispune de

formule magice care să decodifice limbajul trupului într-o manieră precisă şi riguroasă.

• Registrul gesticii cuprinde mişcările trupului întreg, ale mâinilor şi degetelor, ale picioarelor, umerilor, gâtului şi capului, ca şi felul cuiva de a acţiona mai apăsat sau mai uşor, mai rapid sau mai lent, atunci când deschide o uşă, salută, stinge ţigara, strânge mâna, culege o scamă şi etc.

• Gesturile transmit un mesaj, substituindu-se cuvintelor. Anumite gesturi sunt „codate”, atribuirea de semnificaţii este direct dependentă de situaţie.

• Gesturile exprimă şi acompaniază stările interioare:

• - completez cu alte elemente relevante ale limbajului

gesturilor: strângerea pumnilor – denotă ostilitate şi mânie, sau depinzând de context,

determinare, solidaritate, stres.• Braţele deschise – sinceritate,

acceptare, mâna la gură – surpriză şi acoperirea gurii cu mâna – ascunderea a ceva,

nervozitate• - capul sprijinit în palmă

semnifică plictiseală, dimpotrivă, palma (degetele)

pe obraz, arată interes extrem.

• Descifrarea limbajului nonverbal şi adaptarea acestuia la situaţie sunt dificile în cazul întâlnirilor interculturale.

• Studiile consacrate comunicării interculturale susţin că interpretarea limbajului nonverbal al partenerului de

comunicare devine cu atât mai dificilă cu cât, dincolo de diversitatea mişcărilor corpului, culturi diferite atribuie

semnificaţii diferite, chiar contrare.• De ex. dacă în SUA poziţia „tolănit” este uzuală, în Germania şi în mare parte din Europa aceeaşi poziţie

denotă obrăznicie şi proaste maniere;• În Hawai, poziţia cu mâinile la spate sau în sold este

interpretată ca marcă a lipsei de educaţie;• Corpul este orientat direct în lumea arabă, postură care

în lumea chineză, creează disconfort partenerului;• În lumea arabă, poziţia „picior peste picior” este

dezonorantă ptr. orice femeie.

Expresia feţei

• În mod uzual, ochii şi partea de jos a feţei sunt cel mai intens privite zone în timpul comunicării: partea de sus a feţei (sprâncene, frunte), este asociată cu variabila cognitivă, zona medie (ochi, pleoape) cu viaţa emoţională, iar partea inferioară (nas, obraji, gură, bărbie) cu forţa instinctelor.

• Expresivitatea sau nonexpresivitatea feţei este dată de:• - mimică, însemnând încruntare, preocupare, mânie sau frustrare,

ridicarea sprâncenelor – mirare, surpriză; încreţirea nasului – neplăcere; nările mărite – mânie sau, în alt context, excitare senzuală; strângerea buzelor – nesiguranţă, ezitare sau refuz.

• - zâmbet – în funcţie de caracteristici şi de moment, zâmbetul poate exprima plăcere, bucurie, satisfacţie, ptomiiune, cinism sau jenă.

• - privirea – contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia etc.; poate fi directă, senzuală, expresivă, tristă, veselă, suspicioasă încrezătoare.

• Într-o situaţie de comunicare faţă în faţă, schimbul de priviri dintre interlocutori ocupă aproximativ 30 până la 60 la sută din timp. „Privirea vine direct din om cu forţa şi precizia unui glonţ”, spune Ortega y Gasset (1957). Ochiul, cu pleoapa şi oribita sa, cu irisul şi pupila, sunt asemenea „unui teatru întreg cu scenă şi actori”.

• Fiecare privire ne indică starea de spirit a interlocutorului şi intenţia sa de a comunica.

• Privirea traduce gândurile, emoţiile şi conferă viaţă mesajelor.

• Modul în care privim şi suntem priviţi corelează cu nevoia de aprobare, acceptare, încredere şi prietenie.

• Prin privirea pe care o adresăm interlocutorului, îi confirmăm prezenţa şi importanţa pe care i-o atribuim.

• - în situaţii de comunicare faţă in faţă, participanţii privesc 50-80 la sută din timp

• - privirea directă poate traduce onestitate şi intimitate, dar în funcţie de context, comunică ameninţare

• - o privire insistentă şi continuă, deranjează;• - o privire care evită privirea celuilalt trădează timiditate sau rea-

voinţă• - realizarea schimbului intermitent şi scurt al privirilor indică lipsa de

prietenie.• - mişcarea ochilor în jos – tristeţe, modestie, timiditate sau

ascunderea unor emoţii• - privirea într-o parte sau lipsa privirii, poate denota lipsa de interes,

absenţa, iar evitarea privirii, semnifică ascunderea sentimentelor, lipsă de confort sau vinovăţie.

• De asemenea, pupilele dilatate indică emoţii puternice, acestea se lărgesc, în general, la vederea a ceva plăcut şi se micşorează ca manifestare a neplăcerii

• - clipirea frecventă denotă anxietate.

Diferenţe culturale

• În Japonia, de ex. copii sunt învăţaţi să îşi privească interlocutorul în zona mărului lui Adam sau a nodului cravatei, o privire directă fiind apreciată ca semn al lipsei de educaţie

• În lumea asiatică şi arabă, femeilor nu le este permis să privească în ochii bărbatului; din respect, bărbaţii procedează similar

• Persoanele de culoare iniţiază contacte vizuale numeroase când vorbesc, cei albi, când ascultă.

Privirea asociată gesturilor şi mimicii, constituie un limbaj în sine1. simpatie, 2. refuz, 3. proastă dispoziţie, 4. teamă, 5. şiretenie,

6. meditare, 7. bătaie de joc, 8. denigrare

1. Bag mâna în foc, 2. Poţi pleca oricând, 3. S-ar putea să o încasezi, 4. Asta nu este posibil, vă jur!, 5. Îţi jur, 6. Nu,

asta nu va ţine!

Privirea şi contactul vizual• Glumind doar pe jumătate, Allan Pease (1995,), ne avertizează că „o

femeie poate arunca o privire ucigaşă unui bărbat, comunicând acest mesaj fără să deschidă gura”.

• Când vorbim cu o persoană care ne place o ptivim cu nesaţ în ochi peste 70 la sută din dismpul discuţiei. Dacă-i suntem osticili, evităm involuntar contactul vizual. Uneori, privirile se încrucişează scânteind ca nişte săbii.

• Contactul vizual hotărât este o expresie a interesului şi, de regulă, doi partneri care rezistă fiecare privirilor celuilalt, se respectă reciproc.

• Contactul vizual creează un început de intimitate. Acest lucru rămâne valabil şi în comunicarea cu animalele. Dacă reuşim să prindem contactul vizual deschis şi hotărât cu o fiară care ne ameninţă, ea devine mai puţin agresivă şi periculoasă.

• Când o persoană sau ceea ce spune ea nu se interesează, mutăm involuntar privirea în altă parte. Privirea insistentă, cu pupilele dilatate, semnalează dorinţa de intimitate, interes pentru ceva anume.

• Adesea, privirea insistentă este aşteptată, chiar dorită.• În concluzie, ochii nu comunică izolat de restul corpului.• În diverse combinaţii cu mişcarea pleoapelor, a sprâncenelor şi a

mâinilor, ochii spun incomparabil mai mult decât gura care rosteşte cuvintele.

Bibliografie

• Ştefan Prutianu - Antrenamentul abilităţilor de comunicare

• Irena Chiru – Comunicare interpersonală• Milton Cameron – Arta de a-l asculta pe celălalt

– Secretele unei comunicări reuşite• Mariana Popa – Comunicarea – aspecte

generale şi particulare