+ All Categories
Home > Documents > Comuna Saulesti

Comuna Saulesti

Date post: 04-Jul-2015
Category:
Upload: adrian-ady
View: 517 times
Download: 7 times
Share this document with a friend
24
Comuna Saulesti 1 STATUTUL ADMINISTRATIV Comună 2 AŞEZAREA GEOGRAFICĂ Central-sudică judeţului Gorj 3 POPULAŢIA SUPRAFAŢA COMPONENŢA 2625 locuitori 5573 ha 4 sate 4 ÎNVĂŢĂMÂNT unităţi de învăţământ 7, din care: - grădiniţe 3; - şcoli 4 – elevi 312, cadre didactice 19 5 ECONOMIE - industrie agenţi economici pentru agricultură şi panificaţie –2 număr de salariaţi 143 - agricultură Suprafaţa agricolă 2337 ha din care: 1483 ha arabil, 671 ha păşuni, 49 ha fâneţe, 97 ha vii,37 ha livezi. Sector zootehnic mediu dezvoltat Număr de utilaje: 14 tractoare, 9 semănători, 2 cultivatoare, 1 combină. - servicii societăţi comerciale pentru activităţi comerciale 6 CULTURA - bibliotecă comunală –1 , cu 5300 volume şi 425 cititori - cămine culturale –3 - biserici pentru cult ortodox –4 7 SĂNĂTATE - dispensar medical –1
Transcript
Page 1: Comuna Saulesti

Comuna Saulesti

1 STATUTUL ADMINISTRATIV

Comună

2 AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Central-sudică judeţului Gorj

3 POPULAŢIA

SUPRAFAŢA

COMPONENŢA

2625 locuitori

5573 ha

4 sate4 ÎNVĂŢĂMÂNT unităţi de învăţământ 7, din care:

- grădiniţe 3;

- şcoli 4 – elevi 312, cadre didactice 195 ECONOMIE  

- industrie agenţi economici pentru agricultură şi panificaţie –2 număr de salariaţi 143

- agricultură Suprafaţa agricolă 2337 ha din care: 1483 ha arabil, 671 ha păşuni, 49 ha fâneţe, 97 ha vii,37 ha livezi.

Sector  zootehnic mediu dezvoltat

Număr de utilaje: 14 tractoare, 9 semănători, 2 cultivatoare, 1 combină.

- servicii societăţi comerciale pentru activităţi comerciale 6 CULTURA - bibliotecă comunală –1 , cu 5300 volume şi 425

cititori

- cămine culturale –3

- biserici pentru cult ortodox –4 7 SĂNĂTATE - dispensar medical –1

- medic –1

- asistente –2 8 TURISM  9 PROIECTE DE

DEZVOLTARE A

ZONEI

Alimentare cu apă

Înfiinţarea distribuţiei de gaze

Construirea şcolii generale în Dolceşti

Page 2: Comuna Saulesti

Modernizarea drumurilor comunale

Construirea unui cămin cultural10 PRIMĂRIA

- adresa

- telefon

 

 

Comuna Săuleşti

0253 / 472 126

Poziţionare geografică: Comuna Săuleşti este situată în partea central-sudică a judeţului Gorj, la 27 km distanţă de Filiaşi şi 20 km distanţă de Târgu Carbunesti;

Componenţa: Săuleşti - centru administrativ; Bibeşti, Dolceşti şi Purcaru;

Căi de acces: DJ 661;

Societăţi comerciale: în comuna Sauleşti functionează 2 societăţicomerciale - S.C. AGROMEC S.A Bibeşti – în domeniul serviciilor pentru

Page 3: Comuna Saulesti

mecanizare, chimizare agricola şi protectie fitosanitara şi in domeniulcomerţului cu ridicata al zaharului, ciocolatei şi al produselor zaharoase S.C.POLISEUM S.A

Locul fosilifer Săuleşti, din Comuna Săuleşti, este declarat rezervaţie naturală din anul 1982

Judeţ: Gorj Oraş: Bibeşti Adresa: COM. SAULEŞTI BIBEŞTI Cod Postal: 217416 Telefon: 025347211 Fax: - S.C. AGROMEC S.A Bibeşti a luat fiinţă în anul 1991, fiind înregistrată în data de 28 Noiembrie 1992, sub nr Registrului Comerţului J18/345/1991 şi având ca cod unic de identificare RO 2181876.

Ultima Înregistrare la ANAF: 17 Februarie 2010 Prelucrarea ultimelor informaţii depuse la ANAF 17 Februarie 2010 Agent comercial înregistrat ca plătitor de impozit pe profit înregistrat la data de

01-01-2003 Firmă plătitoare de tva începând cu data de 01-12-2004 Plata contribuţiei de asigurări sociale plătite începând cu data de 31-01-2004 Plata contribuţiei de asigurări pentru şomaj plătite începând cu data de 31-01-

2004 Plata contribuţiei angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor

sociale începând cu data de 01-01-2007 Plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate începând cu data de 31-01-2004 Plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice

01-01-2007 Plata pentru impozitul pe venitul din salarii asimilate salariilor începând cu data

de 01-01-2003 Număr mediu de salariaţi pentru anul 2008 : 8 angajaţi

Cifra de faceri: 167,033 Lei Profitul net: 143 Lei Pierdere net: 0 Lei Profit brut: 476 Lei Pierdere brut: 0 Lei Salariaţi: 8 angajaţi Tipul de activitate, conform clasificării CAEN din :Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală Pierderea neta: 0 Lei Datorii Total: 30,067 Lei Cheltuieli totale: 199,452 Lei

Page 4: Comuna Saulesti

Venituri totale: 199,928 Lei Active imobilizate TOTAL: 48,332 Lei Active circulante TOTAL: 99,520 Lei Stocuri: 26,469 Lei Disponibilităţi băneşti / Casa şi conturi la bănci: 0 Lei Creanţe: 32,649 Lei Cheltuieli în avans 0 Lei Venituri în avans 3,768 Lei Capitaluri: 114,017 Lei Patrimoniul regiei: 0 Lei Patrimoniul public: 0 Lei Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli: 0 Lei Capital social subscris şi vărsat: 90,000 Lei

SATELE GORJULUI DE ASTĂZI

În documentele noastre istorice cele mai vechi sate ale Gorjului apar încă din secolul al XIV. Satele s-au îngrămădit în partea de nord a judeţului la munte cu depresiuni, cu dealuri şi în lungul văilor apelor, unde natura le-a oferit condiţiile necesare vieţii. Au o aşezare tipică şi au format o caracteristică a ţării noastre. În ceste regiuni, îndeosebi cea depresionară şi deluroasă, populaţia era mai densă decât la şes. Numai după fondarea statului Ţara Românească s-au dezvoltat şi regiunile de câmpie.

La 1845 Nicolae Bălcescu observă că „munţii erau mai populaţi şi tot locuitorul a trebuit să-şi aibă moşia sa. Acum însă cei mai mulţi moşneni se află în munţi. Câmpia, din apărarea năvălirii barbarilor pe alocuri rămăsese pustie”1. La munte a fost aşadar o aşezare masivă a satelor de moşneni, cât şi în regiunea păduroasă de dealuri. În aşezarea lui omul a căutat un adăpost de vânturi, inundaţii, invazii, ape mari şi mici şi apă de băut.

Statistica moşnenilor arată că, încă de la începutul veacului nostru, majoritatea satelor moşnenilor erau aşezate pe o zonă lungă şi strâmtă de la apus la răsărit în

1 Nicolae Bălcescu, Opere, vol. I, 1952, pag. 137

Page 5: Comuna Saulesti

Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Prahova, Buzău. Gorjul avea 63% de sate moşneneşti, cel mai mare procent din Ţara Românească2.

Localizarea geografică a satelor a influenţat nu numai mărimea, forma, structura, ci şi profilul economiei acestora. La munte, pământul, deşi mai puţin roditor, e prielnic însă creşterii vitelor, pomiculturii, exploatării forestiere; în depresiune e prielnic cerealelor şi creşterii vitelor. La deal predomină pomicultura şi viticultura, iar la şes cerealele, legumele şi zarzavaturile.

Viaţa economică fiind destul de închegată, densitatea populaţiei a crescut treptat, încât de la secol la secol s-au produs salturi cantitative. Satele de pe văile apelor au alcătuit din vechime o unitate economică dar şi militară.

Aşezarea acestora de-a lungul apelor, într-o sigură linie, lungă de kilometri întregi, fără ramnificaţii în stânga şi în dreapta, constituie un profil specific al judeţului Gorj. Străinul, în drumul său, uneori nu ştie când trece dintr-un sat în altul.

În secolul al XVI-lea, în locul Săuleştilor de astăzi este cunoscut satul Purcarii, acest sat datează până în jurul anului 1840, când îşi ia numele de Săuleşti, după familia boierească Săulescu3.

Principalele ocupaţii O parte din locuitorii din satul Dolceşti lucrează în Tg-Jiu şi Tg-Cărbuneşti.Locuitorii din satul Purcaru lucrează în Tg-Jiu, Tg-Cărbuneşti, Ţicleni şi

Turburea.Comuna Săuleşti înregistra în anul 1999 un număr de 115 salariaţi, din care în

agricultură lucrau 20, în industrie 18, în construcţii 8, în comerţ 10, in transporturi, poştă, comunicaţii 12, în administraţia publică 7, în învăţământ 23 şi sănătate 7.

Modul de folosire a terenurilor în anul 1999 era următorul agricol 2337 (arabil 1615 ha, livezi şi pepiniere pomicole 37 ha, vii şi pepiniere viticole 97 ha, păşuni 539 ha, fâneţe 49 ha, păduri 2709 ha etc.Cultura cerealelor

Puţinele râşniţe de mână şi anumite unelte casnice descoperite dovedesc că agricultura şi creşterea vitelor, în cadrul gospodăriei agricole, au ocupat locul primordial în economia populaţiei Gorjului, din timpurile cele mai vechi, ocupaţii caracteristice vieţii sedentare.

Epoca bronzului, care durează până în 1200 î.e.n., merită să scoatem în evidenţă bogatul depozit de seceri şi topoare din bronz descoperite la Drăguţeşti.

Încă din secolul XIII, diploma cavalerilor Ioaniţi din 1237 vorbeşte de mori, deci de cereale, de fâneţe şi păşuni pentru vite. Cerealele care se cultivau atât în satele libere de moşneni, cât şi în cele de pe domeniile feudale, sunt: grâul, orzul, secara, ovăzul, sorgul şi meiul. Din mei se făcea mălaiul şi mămăliga, care poate să fi fost hrana naţională a românilor încă din vremea strămoşilor noştri daci. In

2 Petre Poni, Statistica răzeşilor, 1921, pag. 6-73 Alex. Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, pag. XVIII, XX

Page 6: Comuna Saulesti

săpăturile aşezărilor dacice din România s-au găsit numeroase vase cu grăunţe, în care predomină cele de mei4. Ca plante furajere cultivate sunt cunoscute trifoiul, dughia sau mohorul, costreia etc., iar dintre cele care serveau industriei casnice sunt inul şi cânepa.

Prin actul din 8 octombrie 1385, Dan I, dăruia anual mânăstirii Tismana 400 de găleţi de grâu din dijma domnească a judeţului Jaleş5. Prin acest document ni se dă o imagine clară asupra răspândirii culturii grâului, precum şi a cantităţii recoltelor la sfârşitul secolului al XVI-lea. Totodată, reiese că producţia anuală de grâu a judeţului Jaleş era de cel puţin 4000 de găleţi, sau aproximativ 3600 hl. Tinând seama că judeţul Jaleş era numai o parte din judeţul Gorj de astăzi, şi că cele 4000 de găleţi reprezintă recolta minimă a satelor libere din judeţ şi cum tehninica agricola era înapoiată, se deduce că cultura grâului în această epocă avea o răspândire largă6. Totuşi, în epoca la care ne referim, spaţiul agricol pentru cultivarea cerealelor era mult mai restrâns faţă de cel de astăzi. Polpulaţia era mult mai rară, iar terenurile în mare parte, erau acoperite de pădurile până în vatra satului. Treptat au început defrişările.

Recolta grâului nu era însă întotdeauna îndestulătoare şi de aceea se obişnuiau rezerve de grâu îngropate în pământ. De la cronicarul burgund Jean de Wawrin, care a descris expediţia crucială întreprinsă de burgunzi de Dunăre, contra turcilor, în 1445, aflăm că « în această ţară (Ţara Românească) obişnuiesc să facă gropi mari ca cisternele, în care aruncă grâu, ovăz şi alte grâne, şi apoi acopărgropile cu pietre mari în aşa chip încât, chiar dacă plouă, pământul deasupra gropilor nu e udat »7. Aceste gropi « de bucate », cunm sunt numite – adevărate hambare subterane – au fost folosite din preistorie până la începutul secolului nostru8.

Arderea şi lustruirea gropilor « de bucate » nu era regulă şi nu era caracteristică unei epoci ; acestea se făceau atunci când terenul era friabil sau umed9.

În 1838 autorităţile au cerut cultivatorilor de grâu să nu mai păstreze grâul în gropi, ci să-şi construiască hambare, pentru a înlătura mirosul de pământ, ceea ce îi scădea preţul de piaţa internă şi externă10.

Uneltele de muncă sunt : plugul, târnăcopul, hârleţul, securea, sapa, săpăliga, coasa şi securea, iar ca vite de muncă sunt folosiţi : boi, vacile, bivolii şi caii. In secolul XVI cultura cerealelor ia o extindere,

4 Istoria României, vol. II (1962), pag. 2845 Documente B, XVIII-XV, pag. 326 Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1962, pag. 2857 Jean de Wawrin, La campagne de croissée sur le Danube (1445) (extrait des „Anciennes cronique d’Angleterre”, nouvelle edition par N. Iorga, Paris, 1927, pag. 65-66)8 Corneliu N. Mateeescu; Silviu Comănescu, Studiul geometric şi arheologic al gropilor „de bucate” (SCIV – 3/1972), pag. 359 Tudor Pamfile, Agricultura la români, Bucureşti, 1913, pag. 21710 Istoria României, vol. III, 1964, pag. 951

Page 7: Comuna Saulesti

deoarece boierii şi mânăstirile căutau să realizeze cantităţi sporite spre a le exporta11. La sfârşitul secolului al XVII-lea, pe timpul Şerban Cantacuzino, se introduce porumbul. Nefiind cerut de turci, cultura acestei plante s-a extins foarte repede în toată ţara12.

Cultura cerealelor este una dintre principalele ocupaţii înregistrate la nivelul satului Bibeşti. De asemenea, agricultura este o ocupaţie de seamă a satelor Dolceşti şi Purcaru.

Creşterea vitelorStrâns legată de agricultură în evul mediu era creşterea vitelor, una din marile

bogăţii ale judeţului nostru. Caii, boii, oile, porcii erau numeroşi şi se puteau exporta în special pe Valea Jiului. Consemnăm că din dările datorate de toate satele domniei, este vama oilor şi vama porcilor (animale prolifice), niciodată însă a vitelor şi a cailor. Probabil că aceasta se datora sistemului fiscal al vremii. Vitele şi cai erau uneltele („fraţii”) de muncă ale ţăranului şi era nedrept să fie lipsit de astfel de instrumente. Calul era şi pentru muncă dar şi pentru oaste13. Anumite sate aveau poruncă de la domnie ca „nici cai de olac să nu li se ia”14. Produsele animaliere din judeţul Jaleş: „10 burdufe de brânză, 10 caşcavale, 10 pături şi 10 postavuri pentru încălţăminte” sunt dăruite anual mânăstirii Tismana de către Dan I prin hrisovul din 3 octombrie 138515.

În secolele trecute cu cât mergem mai departe cu atât vedem că preţul pământului de hrană erau foarte redus şi aceasta pentru faptul că erau puţini locuitori.

La 28 Maiǔ 1613, Vlad din Purcari (azi Săuleşti) cumpără un loc sub Halîngă cu câţiva colţi de pânză şi 40 aspri şi o vie de la Popa Ioil cu o vacă cu lapte.

Vânzarea cailor, porcilor îngrăşaţi cu ghindă, a vitelor, oilor şi produselor lor aduceau un venit necesar întreţinerii gospodăriilor ţărăneşti, iar feudalilor venituri importante.

Creşterea vitelor aveau în secolele XIV-XVII o mai mare importanţă decât agricultura.

Oamenii semănau numai pentru nevoile lor, în schimb pot înjuga la plug până la 12 boi16.

În judeţul Gorj, până la introducerea maşinilor da arat, plugul era tras de la 2 la 8 boi.

Relevăm că oile, porcii, vitele mari şi caii erau până în secolul XVII mijloc de schimb. La 27 noiembrie 1487, Ştefan din Leleşti cumpără moşie pe doi cai buni17, iar în 1502 Radu şi Petru cumpără satul Rădoi pe 70 de oi, un cal şi doi boi18 .

Creşterea vitelor, întotdeauna a constituit un rol dintre cele mai importante în economia populaţiei şi a statului.

11 Ibidem, vol II, pag. 82712 Ibidem, vol III, pag. 35913 P.P.Panaitescu, op. cit., p. 8814 Documente B, XVI, vol. V, pag. 299 15 Ibidem, XIII-XV, vol V, pag. 3216 V. Costăchel; P.P. Panaitescu; A. Cazacu, op.cit., pag. 1717 Documente B, XIII-XV, pag. 18918 Ibidem, XVI, vol IV, pag. 376

Page 8: Comuna Saulesti

Creşterea animalelor face parte dintre ocupaţiile principale ale locuitorilor satelor Bibeşti, Dolceşti şi Purcaru.

Aplicarea reformei agrare din 1864După revoluţia de la 1848, până la 1864, ţărănimea a dus puternice lupte cu

caracter social. Potrivit relatărilor cârmuirii judeţului Gorj, proprietarii aveau teama ca, fiind în ajunul zilei, „când fiecare ca român aşteaptă îmbunătăţirea soartei sale”, să nu-i găsească o eventuală reformă cu un număr prea mare de clăcaşi pe moşii şi să fie nevoiţi să le cedeze o suprafaţă mai întinsă de moşii19.

Reforma agrară din 1864 era aşteptată de toate clasele sociale, fiecare vizând realizarea intereselor sale. Ştiindu-se stăpânul unei bucăţi de pământ şi că nu mai este la cheremul boierului sau arendaşului acestuia, ţăranul a căpătat o conştiinţă a demnităţii şi a puterii sale20.

Întinderea suprafeţei de pământ, ce trebuia repartizată ţăranilor, a fost în funcţie de numărul vitelor. Legiuitorii aveau în vedere asigurarea muncii agricole.

Moşnenii cu pământ puţin sau fără pământ nu au fost împroprietăriţi. În judeţul Gorj, unde n-a fost pământ suficient, spre a se îndeplini cotele legale, s-a repartizat, evident, mai puţin. Este cunoscut însă faptul că o serie de greutăţi şi imperfecţiuni au apărut în aplicarea legii. N-a existat un regulament care să prevadă modalităţile de aplicare în genere, precum şi în cazurile speciale sau controversate, care de altfel s-au ivit pe teren şi au dat naştere la abuzuri sau nedreptăţi.

Reforma agrară din 1864 s-a aplicat în comunele judeţului Gorj. De exemplu, în satul Bibeşti – Sterpoaia, proprietari I.Bibescu ş.a. au fost împroprietăriţi 75 de ţărani; iar în comuna Săuleşti, proprietar Scarlat şi Mihalache Săulescu ş.a. au fost împroprietăriţi 88 de ţărani.

După materialul documentar situaţia generală a judeţului Gorj, pe categoriile de împroprietăriţi, este următoarea: fruntaşi – 578, mijlocaşi – 4838, pălmaşi – 4648, cu loc de casă şi grădină – 2328, total general – 12 54021.

Moşneni săraci, nebucurându-se de legea 1864, au continuat să muncească pe moşiile proprietarilor supuşi dijmelor şi corvoadelor. În ceea ce priveşte împroprietărirea însurăţeilor, şi aceasta reprezintă tot un fel de vânzare a anumitor părţi din moşiile statului, care au la bază reforma agrară din 1864, aplicată însă mai târziu. La propunerea lui M. Kogălniceanu, printr-un jurnal al Consiliului de miniştri, din 7 octombrie 1864, se hotăra ca toţi sătenii aflaţi „sub steaguri” (despre care legea rurală nu făcuse nici o menţiune) să fie împroprietăriţi cei care făcuseră clacă înainte de a pleca în armată, să primească pământ ca orice clăcaş, iar ceilalţi, care nu fuseseră la încorporare, „să se socotească în rândul spornicilor (însurăţeilor) şi să li se dea locuri pe moşiile statului, potrivit articolului VI din legea rurală”22.

După războiul de independenţă naţională, o dată cu însurăţeii, cum sunt numiţi în actele vremii, au fost împroprietăriţi şi ţăranii care s-au eliberat din armată, în conformitate cu jurnalul din 7 octombrie 1864.

19 Arhivele Statului Bucureşti M.A.I. Devizia Rurală Comunală dos. 695/1857, f. 1039 (c. 11)20 C.C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Bucureşti, 1966, pag. 28621 V. Cărăbiş, Aplicarea reformei agrare din 1864 în judeţul Gorj, „Revista de istorie”, tom. 29, nr. 2-1976, pag. 233-23922 Acte şi legiuiri, Seria I, vol. II/941

Page 9: Comuna Saulesti

Pomicultura

În cadrul ocupaţiei agricole se numără şi cultura pomilor roditori ca: pruni, meri, peri, nuci, cireşi, vişini, caişi, gutui etc. coşurile cu fructe erau dare cuvenită domniei de la toate satele23. Pomicultura s-a dezvoltat mai ales în regiunea deluroasă a judeţului, unde pământul este mai prielnic, decât culturii cerealiere. Dintre pomii fructiferi nucii sunt cunoscuţi documentar încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. La 3 octombrie 1385, Dan I dăruieşte mânăstirii Tismana, „nucii copaci toţi” de la Dăbăceşti (Runcu) de pe Jaleş, din judeţul Jaleş24.

Livezile de pomi roditori au fost o bogăţie a satelor de deal. Cazanele de fiert rachiu şi ţuică apar însă târziu. La 1626, între cei 12 megieşi din satul Frânceşti este menţionat şi Stan Răchiar25. Locuitorii din regiunea de deal şi munte a Gorjului, şi-au procurat cereale din regiunea de şes prin schimb în natură oferind ţuică, fructe, producţia agricolă fiindu-le insuficientă. Când cerealele le erau suficiente, comercializau ţuica prin vânzare la cârciumi, restaurante şi la diverşi locuitori amatori, de astfel de băutură alcoolică.

Pomicultura sau creşterea pomilor fructiferi este una dintre ocupaţiile locuitorilor satului Bibeşti şi Săuleşti.

COMUNA SAULESTIComuna Săuleşti este formată din patru sate: Săuleşti, reşedinţă,

Bibeşti, Dolceşti şi Purcaru.În 1878 comuna se compunea din satele Săuleşti, Purcaru,

Săseni, Scoica şi Dolceşti. Ulterior satul Scoica a trecut la comuna Andreeşti, astăzi Vladimir. Până în 1968 comuna Săuleşti, cuprindea satele: Săuleşti, Bibeşti, Dolceşti, Pluşcu, Purcaru, Rotăreşti, Săseni, Siliştea şi Turciţi.

În 1968 satele Rotăreşti, Siliştea şi Turciţi au fost înglobate la satul Săuleşti, iar satele Pluşcu şi Săseni la satul Bibeşti.

Relieful este alcătuit din dealurile Vulparului şi Corbului, Draghiceştilor şi piscurile Blanelor, Pozârca, Corbuleţului, Negoiţei, Brustanului, Cătunelor etc. şi lunca Gilortului cu afluentul Purcăroaia.

Satul SăuleştiSăuleşti, sat reşedinţă comuna cu acelaşi nume, aşezat pe valea

pârâului Purcăroaia.

Satul BibeştiRadu Şerban, la 30 mai 1610, confirmă lui Vlad din Bibeşti moşie în acelaşi sat26.

Satul Bibeşti e leagănul familiei Bibeştilor mari proprietari în judeţul Gorj. În 1716, Ion Bibescu, fratele lui Barbu Bibescu, a semnat, ca boier de Gorj, memorialul celor 66 de boieri olteni, întuniţi la Tg-Jiu, către prinţul Eugeniu de Savoia, prin care cereau anexarea

23 C.C. Giurescu, Organizaţia financiară, pag. 2124 Documente B, XVIII-XV, pag. 8925 V. Costăchel; P.P. Panaitescu; A. Cazacu, op. cit., pag. 4426 Documente B, XVII, vol. I, pag. 498

Page 10: Comuna Saulesti

Olteniei la Austria. Marele vornic Dimitrie Bibescu vel Vornic şi fiul său Ştefan zugrăveşte în 1824 biserica din Ştăneşti şi se află printre sfetnicii lui Grigore Ghica-Vodă – Dumitru Bibescu; alături de alţi boieri, adresează domnului ţării, la 27 decembrie 1827, un protest contra restabilirii egumenilor greci în mânăstirile româneşti27. Din aceiaşi mare familie fac parte cei doi fraţi domnitori: Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbey, ultimul fiind înfiat de unchiul său (de pe mamă) vornicul Ştirbey, de la care şi-a luat numele.

În biserica de la Stăneşti nu se mai văd portretele Obedenilor ctitorii fondatori, ci ale familiei Bibescu, pe care o găsim proprietară în Stăneşti către finele secolului al XVIII-lea.

La stânga intrării:-Jupân Dimitrie Bibescu-Ecaterina Bibescu -Un copil, Iancu

-La dreapta intrării:-Jupân Ştefan Bibescu, ţinând Biserica cu Dimitrie Bibescu-Maria Bibescu

Pe peretele dinspre Miază-noapte:-Safta Ştirbei-Barbu Ştirbei28

-Gheorghe Bibescu29

-Coconul Dincă Roşianu-Io Gligorie VoevodPe peretele dinspre Miază-zi:-Jupân Ştefan Bibescu -Eufrosina-Copiii: Nicolae, MariaSub aceste chipuri ctitoreşti se mai văd şi altele ale ispravnicilor şi arendaşilor

moşiei precum şi al protopopului Andrei Skevofilax.Satul Bibeşti este unul dintre satele care aparţin de comuna Săuleşti, aşezat în

lunca Gilortului. Până în 1968 a fost reşedinţă de comună, formată din Bibeşti, Poienile şi Sterpoaia. În 1968 satele Poienile şi Sterpoaia au fost trecute de comuna Aninoasa, iar satul Bibeşti la comuna Săuleşti.

Numele de Bibeşti este menţionat într-un hrisov la 30 mai 1610, când Radu Vodă Şerban confirmă lui Vlad moşia Bibeşti, unde erau ca proprietari fraţii Bibeşti. Satul mai este atestat în unele documente din anii 1613, 1646 şi 1694.distanţa faţă de centrul comunei Şăuleşti este de 3 Km.

Istoricul familiei ctitor BibescuPe la anul 1610 cunoaştem pe Vlad din Bibeşti. La 30 Maiǔ 1610 (7118) Radu

Vodă Şerban confirmă lui Vlad din Bibeşti moşie în Bibeşti:

27 Alex. Ştefulescu, op.cit,, pag. 193-19428 Domn între anii 1849 – 1856.29 Domn între anii 1842 – 1848.

Page 11: Comuna Saulesti

„Dă Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele lui Vladul din Bibeşti şi cu fiii săi câţi Dumnezeu îi va dărui, pentru ca să-i fie lui moşie în Bibeşti, însă două locuri din lunca Deşului pentru că le-a cumpărat de la Ciolca … şi un loc … de la Pătru fiul popii Toma … un loc de la diaconul Vlad şi de la Stroe alt loc .. un loc din lunca Bibeştilor de la Radul al Gruşei … alt loc … de la Oprea … de la Stroe … patru locuri de la fiii lui Petru … un loc lângă siliştea Bibeştilor de la preoteasa popei Toma.”30

În anul 1622 se vede că Vlăduţul de mai sus era nepot al lui Radu şi Hamza Paşti din Jupâneşti şi avea un fiu anume Udrea Postelnicul31: … când a fost cursul anilor 7130 (1622) Radul împreună cu fiii săi şi cu frate-său Hamza s-au sculat şi au vândut toate părţile lor de moşie din Jupâneşti nepotului său Vlăduţ tatăl lui Udrea Postelnicul.

Tot pe Vlăduţ din Bibeşti sau Vlad Bibescul îl găsim în Jupâneşti: La 8 Ianuarie 1613 (7121) Radu Vodă Mihnea confirmă lui Vlăduţul din Bibeşti stăpânire peste două părţi din satul Jupâneşti cu rumâni cu tot, cumpărătură de la Radul şi Dragotă Paşti şi de la Hamza fratele acestuia.

La 26 aprilie 1646 (7154) Matei Vodă confirmă lui Udrea Postelnicul din Bibeşti stăpânire peste două părţi din satul Jupâneşti cu rumâni cu tot, cumpărătură de la tatăl său Vlăduţul precum şi peste partea lui Arcă: - pentru ca să-i fie moşie în Jupâneşti, însă partea lui Radul Paşti şi a fratelui său Hamza..

La 25 Septembrie 1694 (7203) Mihaiu şi Dumitraşco Bibescu, fiii lui Tudor Bibescu perd judecata ce au avut înaintea lui Brâncoveanu-Vodă la conacele domneşti din Brâncoveni şi Hurez cu nişte rumâni din Jupâneşti şi Petreşti, cari nu recunoşteau starea lor de rumânie.

La 30 decembre 7233 (1724) Anuţa Bibescu cu consimţământul fiului său Constantin Bibescu vinde vătafului Vlăduţul Crăznaru şi alţii, verii ei, partea de moşie din Jupâneşti a fiului său Constantin cu 25 taleri.

La 1 N-bre 1732 (7241) Ion Bibescu cu soţia sa Călina şi cu fiii lor vând partea lor de moşie din Jupâneşti cumnatului lor Preda Hurezanul, Portar.

La 26 1746 (7254) Dumitraşco Bibescul şi fratele său Constantin Bibescu se învoiesc cu verii lor Mihaiu şi Dumitraşco Crăsnarul pentru părţile lor de moşie din Jupâneşti.

La 9 Maiǔ 1757 (7165) D. Bibescu vinde vărului său Mihaiu Crăsnariu fost mare Clucer partea sa de moşie din Jupâneşti.

La 5 August 1459 Aniţa Şitoianu şi Safta sora, fratele lui Dumitraşco Bibescu vând verilor lor Gheorghe Crăsnariu fost comis Ioniţă Paharnicul etc. fiii lui Mihai Crăsnarul şi verilor acestora sandul, Radul şi Drăghici partea lor de moşie din Jupâneşti cu 50 taleri.

La 1795 găsim pe Maria Bibescu proprietară şi în Stăneşti.Bibeştii apar aşadar ca mari proprietari în Gorj de pe la 1610 în Bibeşti, 1613 în

Jupâneşti şi în 1795 în Stăneşti. Pe la 1716 Ion Bibescu, fratele lui Barbu Bibescu din care se trag toţi Bibeştii

cunoscuţi32 a semnat ca boier din Gorj memoriul celor 66 boieri întruniţi la Târgu-Jiului către prinţul Eugeniu de Savoia prin care cereau anexarea Olteniei la Austria.

30 Alex. Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, Tipografia N.D. Miloşescu, Furnisorul Curţii Regale, 1904;retipărită la Imprimăria „Oltenia” B-dul Mareşal Ion Antonescu nr. 102, Craiova, 1996, pag. 190.31 Crisovul lui Matei Vodă din 26 aprilie 1646 (7154)32 Tabloul genealogic al casei Basarabă-Brâncoveanu-Bibescu în Domnia lui Bibescu-Vodă T.I. de Principele G. Bibescu.

Page 12: Comuna Saulesti

La 1772 s-a născut marele Vornic Dimitrie Bibescu care a zugrăvit din 1824 biserica din Stăneşti. Dânsul se află printre sfetnicii Domnitorului Grigorie Ghica şi numele se găseşte între ale boierilor cari adresează Prinţului Domnitor Protestarea din 27 decembrie 1827 în contra restabilirei egumenilor greci în mânăstirile româneşti. El moare la începutul lui N-bre 1831.

Pe la 1804 s-a născut prinţul Gh. Bibescu care după mamă să trăgea din familia Văcărescu. Mama sa Catinca Văcărescu era strănepoată a Domniţei Safta Brâncoveanu33.

În Stăneşti s-a născut la 1832 prinţul N. Bibescu deputat al Gorjului în 188634.La 1834 s-a născut în Bucureşti prinţul Gh. Gh. Bibescu.

Satul DolceştiSatul Dolceşti, aparţine de comuna Săuleşti şi este aşezat în lunca Gilortului. Până

în anul 1968 a aparţinut comunei Musculeşti care s-a desfiinţat. În jurul Musculeştilor de astăzi în actele vechi apar satele Dolceşti, Hubari, Purcarii şi Sărăcineşti. Din aceste sate, treptat, cu începutul secolului al XIX-lea, dispare numele de Sărăcineştilor şi apare în schimb satul Musculeşti, după numele familiei Moscu, veche proprietară în Sărăcineşti. Familia lui Constantin Moscu a ridicat biserica din Musculeşti la 1818 şi tot aici a construit o culă păstrată până la sfârşitul secolului XIX-lea.

Distanţa până la centrul de comună este de 3 km.

Satul PurcaruSatul Purcaru, este aşezat pe valea pârâul Purcăroaia. Documentele din secolul al

XVI-lea şi XVII-lea amintesc satul Brăteşti, numit mai târziu Purcaru.

PopulaţiaComuna Săuleşti avea o populaţie de 2703 locuitori în anul 1912, 2933 în anul

1977, 2670 locuitori în anul 1992 şi 2620 la data de 1 ianuarie 2001 din care femei 1287.Densitatea populaţiei în comuna Săuleşti este de 30 – 80 locuitori/km2.Satul Săuleşti, sat reşedinţă al comunei cu acelaşi nume, înregistra în anul 1912 o

populaţie de 1163 locuitori, în anul 1977 o populaţie de 1316 locuitori şi în anul 1992 o populaţie de 1220 locuitori.

La nivelul satului Bibeşti, populaţia în anul 1912 este de 763 de locuitori, în anul 1977 de 890 de locuitori, iar în 1992 de 692 de locuitori.

Satul Dolceşti, un alt sat component al comunei Săuleşti, avea o populaţie de 344 de locuitori în anul 1912, 379 de locuitori în anul 1977 şi 385 de locuitori în anul 1992.

Satul Purcaru avea o populaţie de 433 de locuitori în anul 1912, 370 de locuitori în anul 1977 şi 373 de locuitori în anul 1992.

Învăţământul Satul Săuleşti este dotat cu o grădiniţă cu 27 de copii şi o şcoală cu învăţământ

primar şi gimnazial cu 154 elevi.În satul Bibeşti se găseşte o grădiniţă cu program normal cu 25 de copii şi o

şcoală primară, cu clase de la I până la a IV, cu 48 de elevi. Copiii din clasele V-VIII învaţă în satul Săuleşti la o distanţă de 3 km.

33 Pr. G. Bibescu, Domnia lui Bibescu Vodă T. I pag. 3334 Prinţul N. Bibescu a declarat aceasta oral în Tg-Jiu.

Page 13: Comuna Saulesti

Şi satul Dolceşti are o grădiniţă, care înregistra un număr de 23 de copii, între anii 2000-2001 şi o şcoală cu învăţământ primar cu 35 de elevi. De asemenea, ca şi în satul Bibeşti, copiii din clasele V-VIII învaţă în satul Săuleşti.

Satul Purcaru, sat ce aparţine de comuna Săuleşti, este dotat doar cu o şcoală primară care între anii 2000-2001 avea un număr de 16 elevi. Ca şi în celelalte sate elevii din clasele V-VIII învaţă în satul Săuleşti, la 6 kg distanţă.

ReligiaBiserica din Satul Săuleşti, monument de arhitectură, a fost zidită în

anul 1828. În cimitirul satului Bibeşti este o biserică, care datează de la începutul sec. XVIII-

lea, construită din bârne de lemn, bine închegate, care au sculptat un brâu răsucit.

TransporturileSatul Bibeşti are legături prin staţia Bibeşti cu calea ferată Filiaşi – Tg-Jiu.Satul Săuleşti are legătură cu calea ferată Filiaşi - Tg-Jiu, prin

staţia Bibeşti, la 3 km distanţă.De asemenea, satul Dolceşti, are legătură cu linia ferată Filiaşi - Tg-Jiu, prin staţia

Musculeşti.Transporturile în satul Purcaru se realizează numai pe căi rutiere, deoarece nu are

legătură directă cu calea ferată. Distanţa până la centrul comunei fiind de 6 km.

Clima este temperat-continentală, cu o mare varietate de nuanţe, ca urmare a poziţiei geografice, a circulaţiei atmosferice şi a componentelor de relief.

Pădurea Săuleşti este situată la Vest de satul cu acelaşi nume şi se întinde pe 134 ha. Predominant în această pădure este stejarul35.

Pădurea Bibeştilor se află la est de satul Bibeşti, cu o suprafaţă de 165 ha. Valea Purcarului colectează valea Jidovinei, Cordesei, Şintoaiea şi Purcărelului;

curge printre dealurile Cioaca Înaltă, Via lui Bădoi, Lăzăreştilor şi Piscul Faţa Babei. Această vale trece prin satele Purcaru şi Săuleşti şi se varsă în Gilort, în apropierea satului Scoica din comuna Vladimir.

Valea Purcărelului cu obârşia în D. Pozârca curge prin Culmea Rogozei, piscurile Cătunului, Blanelor, Corbuleţului şi D. Cornu Seciului. În ea ajung văile Brustanului, Corbuleţului, Albeanului, ogaşelor Pozârca Mare şi Ogaşu Negoiţei. Ajunge la valea Purcarului.

In Postul marePrima săptămână din Postul Mare este numită în Gorj şi Săptămâna Mare. Zilele erau toate de sărbătoare şi aveau menirea pregătirii pentru ciclul pascal prin restricţii, care respectate asigurau binele personal şi al casei.

35 Dicţionar geografic al jud. Gorj – societatea de geografie din România – filiala Gorj; Institutul de Geografie al Academiei Române, Tg-Jiu, 2002, pag. 208.

Page 14: Comuna Saulesti

Joia din Săptămâna Mare este cunoscută în tradiţie sub numele de Joia Iepelor. în această zi nu se lucra în casă (lucru femeiesc) şi mai ales nu se torcea să nu te împărezi când sari gardul sau să nu cadă caii în pari.

La Săuleşti se credea că aceluia care lucra în această zi îi cădea părul.

Sărbătoarea se prăznuieşte în ultima duminică din Păresimi. La romani se sărbătorea Floralia, în cinstea zeiţei Flora, protectoarea florilor, dar creştinătatea a impus Floriile în amintirea întâmpinării cu ramuri de salcie, finic şi palmier a Domnului Iisus Hristos la intrarea sa în Ierusalim, după învierea lui Lazăr.

Românii cinstesc Floriile cu ramuri de salcie înmugurită. Ele sunt simbolul vegetaţiei reînviată primăvara. Salcia este cinstită în această ultimă duminică dinaintea răstignirii Mântuitorului fiindcă atunci când Fecioara Măria a vrut să treacă un râu, o salcie s-a aplecat peste ape, ca ea să poată trece. Atunci Maica Domnului a binecuvântat-o să nu ajungă niciodată cărbune, să fie mereu plecată peste ape şi sfântă de Florii.

Şi în Gorj rămurelele de salcie sfinţită erau aduse acasă şi după ce se atingeau cu ele toţi ai casei, precum şi vitele, erau puse la icoană ori la grindă, să fie ferită gospodăria de rele, ori să fie folosite în caz de îmbolnăviri: mâţişorii erau înghiţiţi vindecând durerile de stomac iar crenguţele petrecute peste brâu se credea că alină durerile de spate.

Ramurile de salcie sfinţite erau puse în grădini şi livezi, ca să le ferească de stihiile naturii, dar în special de grindină.

în judeţ, aşa cum rezultă din notările scriitorului Alex.Odobescu, oamenii luau ramuri de salcie din crâng, la ieşirea de la slujba de Florii, fiindcă se considera că în această zi salcia este sfinţită (fapt asemănător cu apa la Bobotează). La Broşteni femeile urmăreau ca ramurile de salcie să fie fără crăci, căci, dacă aveau încrengături fără soţ era semn rău. Tot la Broşteni, conform consemnărilor lui Alex.Odobescu, ramurile de salcie erau puse în coarnele vacilor şi la găleata pentru muls. Se credea că astfel nu va putea fi luat prin vrăji sporul laptelui.

In această zi urzicile culese puse la uscat erau folosite la ceaiuri pentru tot felul de boli. Se zicea că la Florii se mărită urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat.

In majoritatea satelor judeţului se credea că în această zi nu era bine să te speli pe cap fiindcă îţi înfloreşte (încărunţeşte) părul.

Meteorologia populară susţine că aşa cum e vremea în ziua de Florii, va fi şi la Paşte.

De Florii se fac hramuri şi bâlciuri în localităţi din comunele: Crasna, Săuleşti, Logreşti, Bengeşti şi Stăneşti.

 

Page 15: Comuna Saulesti

Săptămâna Patimilor

Este săptămâna dinaintea Pastelor, în care nu se râde, nu se joacă, nu se petrece, nu se bea băutură, nu se mănâncă de dulce, nici prăjit. Lumea trebuie să fie tristă în această săptămână şi cu gândul la cele întâmplate Domnului lisus Hristos.

La Frasinu se credea că nu era bine în săptămâna patimilor să-ţi faci rană din care să curgă sânge. Se spunea că dacă cineva moare în săptămâna dinaintea Pastelor, va ajunge în ceruri (rai).

Prima zi din săptămână este sărbătorită mai ales pentru cultul morţilor, dar şi din considerente de bilanţ gospodăresc înainte de marea sărbătoare.

Cultul pentru morţii casei predomina manifestările din ziua de Joi Mari. Se credea că în noaptea spre joi se deschide cerul iar spiritele morţilor reveneau să petreacă Pastele cu ai lor. în foarte multe dintre localităţile judeţului în noaptea premergătoare, dar şi în dimineaţa zilei de joi, gospodarii aprindeau focuri din plante magice (boji, alun), adunate cândva numai de persoane pure (copii, fete mari, femei iertate). în jurul focului erau puse scaune să stea morţii, să se odihnească şi să se încălzească şi o masă pe care se aşeza o cană cu apă din care să bea morţii şi să se spele.

La Săuleşti erau lăsate pe masă şi lumânări aprinse.

In satele Gorjului, după prohod oamenii se retrag la crucile morţilor din cimitir unde aprind lumânări şi "se cântă" (bocesc) pe morţi în credinţa că acest bocet este auzit de morţi.

Pastele şi îndeosebi ÎNVIEREA, e cea mai mare dintre sărbători.

Spre a arăta solemnitatea actului învierii, fiecare va avea o lumină aprinsă până acasă, unde era stinsă în grindă, afumând-o în semnul crucii.

Această lumânare era aprinsă la timp de primejdie iar cu ea se afumau vitele bolnave.

PASCA e cea mai însemnată coptură. Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce a zis învăţăceilor: "până acum aţi mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turte sau azime. De acum veţi mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi pasci".

Pasca fiind coptura cea mai însemnată, trebuie să se facă din pâinea cea mai aleasă, iar pâinea cea mai aleasă este grâul, fiindcă el e cinstea mesei. Găocile ouălor care s-au întrebuinţat în facerea Pastelor, se aruncă pe o apă curgătoare ca peste vară să nu ia uliul găinile. Făina ce se presară pe lopata cu care se bagă Pastele în cuptor se strânge şi se presară peste răsaduri.

Page 16: Comuna Saulesti

La Săuleşti şi la Urdari masa de Paşte era continuată la cârciumă, unde se făceau petreceri (chefuri) mari.

Magia Crăciunului Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului , prilej de bucuri, pace şi linişte. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Este sărbătoarea în care, poate ne implicăm cel mai mult: având casele cu fel şi fel de beculeţe şi instalaţi, brăduţi cu globuleţe multicolore, cântarea colindelor şi pregătirea în aşteptarea lui Moş Crăciun.       Magia sărbătorii Crăciunului începe în Ajun, când cu mic cu mare, ne strângem într-un loc anume şi plecăm în colindeţi, din casă în casă. „Ne daţi ori nu ne daţi” sau „ Cine nu dă colindeţe” reprezintă strigături ale mersului în colindeţe. Din poartă în poartă se merge şi   fiecare   colindător va primi: colindeţi, gogoşi calde, covrigi, nuci, mere.   Fiecare colindător le adună în trăistuţa sa.     Seara, grupuri de colindători sosesc cu Steaua şi cântă cântece specifice de stea.     Bunica îmi spunea că prin cântecele lor, colindătorii vor să reamintească de corul îngeresc auzit deasupra staulului din Betleem, în noaptea   Naşterii Mântuitorului.

Apărută oficial ca instituţie în a doua parte a secolului al XIX-lea, instituţia Revizoratului se poate revendica încă de la anul 1838. Astfel, după apariţia Eforiei Şcolilor Naţionale, Regulamentul şcolilor publice prevedea, după anul 1833, înfiinţarea în reşedinţa fiecărui judeţ  a câte unui comitet de inspecţie alcătuit din câte doi membri ai sfatului orăşenesc şi ocârmuitorul judeţului. În 1838 apăreau subrevizorii de plase ale căror atribuţii, exercitate până atunci de către profesorii şcolilor normale, erau stabilite prin dispoziţii ale Eforiei Şcoalelor, şi se refereau la: vizitarea lunară a şcolilor de plasă, verificarea catagrafiilor întocmite de învăţători, mobilizarea acestora la cursurile de vară şi starea materială a şcolilor.

Toţi învăţătorii cu atribuţii de control trebuiau să aibă gradul I. Prin  anii 1930 ei erau numiţi în urma unui concurs, care consta dintr-o lucrare scrisă, un colocviu, o lecţie practică şi o conferinţă. În urma concursului ţinut la Bucureşti în anul 1931 au reuşit şi câţiva dascăli din Gorj: N. D. Diaconescu (licenţiat în filosofie, învăţător la şcoala din Săuleşti)


Recommended