U.S.A.M.V BUCURESTI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZARE T.P.P.A

COMUNA BREBU-

JUDETUL PRAHOVA

Grupa 4102

Autorii:

1.Fort Maria Isabela

2.Ivan Anda Gianina

3.Ratcu Liviu Adrian

4.Zecheru Daniela Andreea

Capitolul I : Prezentare Comuna Brebu-Judetul Prahova

Figura Nr.1. Harta Comunei Brebu

Localizare geografică

Din punct de vedere geografic comuna Brebu, aflată în judeţul Prahova este localizată în

zona central- nordică a judeţului având ca vecinătăţi, conform planului de încadrare în zonă,

urmatoarele comune :

• Nord– comuna Valea Doftanei

• Est- comunele Bertea, Aluniş, Cosminele

• Sud- comuna Telega

• Vest – Municipiul Câmpina, Şotrile

Din punct de vedere administrativ comuna Brebu este format din localităţile :

• Brebu Manastirei

• Brebu Megieşesc

• Pietriceaua

• Podu Cheii.

Originea denumirii comunei si satelor

Supozitia cea mai acceptata in legatura cu originea denumirii comunei este aceea ca vine de la BREB ( Castor) rozator care traia odinioara in tara noastra si care a trait pana acum 80-90 ani si in Brebu, lucru confirnmat de batranii satului si de istorici, printe care si Nicolae Iorga, care nu exclude insa ipoteza unui stramos care a intemeiat satul care mai tarziu i-a preluat numele.

A doua supozitie este aceea ca numele vine de la florile brebenel (Corydalis mashalliana si solida) sau de la breaban (Dentaria glandulosa). Inante de popularea lui, pe platoul Brebean existau probabil multi brebenei ( Marele Dictionar Geografic al Romaniei).

O a treia supozitie este aceea ca omul care a intemeiat localitatea s-ar fi numit Brebu.

Denumirile de Brebu Manastirii si Brebu Megiesesc au aparut dupa procesul de la 1654, cand Constantin Serban a impartit longitudinal satul in doua , o parte a manastirii si o alta vecina ( megiesa). Prima parte mai era denumita si “Malul Lupului”, deoarece este dezvoltat pe malul acestei ape, iar a doua “Silistea” respectiv loc de sat sau loc necultivat, plantat cu pomi si care este plasata pe malul Doftanei (partea sudica nu era pana acum 100 ani locuita). 

Satul Podul Cheii poarta denumirea locului pe care se gaseste – podul de deasupra Cheii Brebului, iar satul Pietriceau si-a luat numele de la dealul pe care se gaseste.

Principalele unităţi de relief

Limita teritoriului administrativ al comunei este reprezentată de râul Doftana în partea de

vest, apoi de Valea Păltinoasa la nord – vest, după care limita urmareşte culmea deluroasă ce

trece prin vârful Barbeş la nord până în plaiul Bertei.

În continuare, la vest limita traversează o serie de văi torenţiale de la obârşia văii Aluniş

până în dreptul vârfului Brebu, după care urmareşte culmea deluroasă principală ce trece prin

vârful Telega.Din punct de vedere morfologic, teritoriul comunei se situează în zona

dealurilor subcarpatice la limită cu zona muntoasă a masivului Ciucaş.

Relieful este dispus în trei trepte ce se succed de la nord spre sud pe o diferenţă de

nivele de 670 m.Aceste trepte sunt :

• zona muntoasă şi a subcarpaţilor interni;

• zona de terasă superioară de pe partea stangă a râului Doftana;

• zona de terasă joasă a aceluiaşi râu.

Zona muntoasă şi a subcarpaţilor interni este reprezentată prin partea de sud a masivului

Ciucaş şi Subcarpaţii interni cuprinşi între râul Prahova şi Buzau şi este constituită dintr-o

succesiune de dealuri şi depresiuni, generate de eroziunea diferenţiată şi dispuse în lungul

văilor principale.Prezintă un relief variat de culmi deluroase sau muntoase cu pante variabile.

Cele mai mari înălţimi sunt în zona muntoasă cu valori de aproape 1000 m ( varful Barbeş –

1012,4 m).

Terasa superioară-partea stangă a râului Doftana ar aspectul unui platou înalt separat de

către văile secundare ( Valea Rea şi Valea Purcaru ) în trei zone dintre care două foarte mici

pe care se dezvoltă satele Podu Cheii şi o parte a satului Brebu Mânăstirei în comparaţie cu

cea de-a treia pe care se dezvoltă restul satelor din comuna Brebu .Terasa are o lungime de 7

km şi lăţimea maximă de circa 1500 m; lăţimea terasei se micşorează treptat către sud.

Terasa joasă-a fost identificată în partea stangă a râului Doftana cu o lăţime maximă de

circa 250 m în zona industrială imediat amonte de confluenţa cu pârâul Lupa şi aval de lacul

de acumulare din apropierea confluenţei cu Valea Rea. În rest terasa are lăţimi mici şi este

invadată de depozitele provenite de la alunecările de teren şi prăbuşirile de versant.( Lungu A.

Corneliu,m 2008: Cartea comunei Brebu- Prahova)

Figura Nr.2. Harta fizico-geografică a comunei Brebu

Aspecte geo-structurale.

Zonele de terasă superioară sunt reprezentate prin depozite aluvionare ce aparţin

nivelului mediu al pleistocenului superior şi sunt constituite din depozite groase de 5 – 14 m

de pietrişuri cu bolovaniş şi nisip acoperite de depozite deluvial – proluviale cu grosimi de

0,5 – 3 m.Zona de terasă joasa este constituită din depozite aluvionare ( pietriş, bolovaniş,

nisip) cu grosimi de 1,0–1,5 m.

Din punct de vedere tectonic, de la nord la sud se disting următoarele unităţi:

• Zone interne cutate mai ales în timpul cretacicului ;

• Zone externe cutate în cursul Neogenului ;

• Cuverturi post – tectonice antrenate în structuri sinclinale majore ;

Zona de nord a teritoriului comunei ce corespunde satului Pietriceaua şi drumului de

acces este intens fragmentată de liniile de sariaj, întrerupte de falii transversale pe structura şi

mici falii verticale.

Soluri, categorii de folosinţă a terenurilor, gradul de împădurire.

Zona comunei Brebu este  formată la suprafaţă  din roci moi: argile, marne, luturi şi

nisipuri alternante cu marne şi gresii, conglomerate.

Solurile sunt din Clasa argiluvisoluri (soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice şi

soluri brune acide, luvisoluri albice) Clasa cambisoluri : (soluri brune acide) Clasa solurilor

hidromorfe (soluri negre clinohidromorfe) Soluri neevoluate : (soluri aluviale de luncă,

regosol).

Fatorul litologic are un rol esenţial în individualizarea tipurilor de sol. În Subcarpaţi

domină rocile sedimentare neconsolidate sau slab consolidate care influenţează formarea

solurilor prin compoziţia lor granulometrică, mineralogical şi chimică. Pe marne se formează

cel mai adesea pseudorendzinele.

Solurile brune luvice (clasa argiluvisoluri) au cea mai mare răspândire, ele constituind

fondul pedologic în majoritatea dealurilor subcarpatice sub pădurile de foioase cu sau fără fag

în compoziţia lor.

Cea mai mare parte a comunei este acoperitã cu vegetaţie forestieră şi pajişti secundare

instalate pe locul fostelor păduri.Zonal pe altitudine, regiunea este inclusă în etajul nemoral al

pădurilor de foioase cu : etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica),etajul pădurilor de stejar

(între aceste două etaje se distinge un subetaj de amestec, stejar cu fag) dintre speciile

lemnoase mai amintim: Stejar ( Quercus robur ), Gorun ( Quercus petraea), Frasin ( Fraxinus

excelsior ), Ulm de câmp ( Ulmus procera ), Jugastru (Acer campestris ).

Caracteristici climatice, regimul precipitaţiilor.

Datorită aşezării comunei Brebu, clima este una temperat-continentală. Cea mai rece

lună este ianuarie, cu o medie de -1,90° Celsius , iar luna cea mai caldă este iulie, cu o medie

de 19,6°C.Temperatura medie anuală este de 9,30°C, lucru ce scoate în evidentă caracterul

temperat-continental al climei.

Umiditatea relativă a aerului este mai mică vara (62-72%) şi maximă iarna (76-80%).

Evoluţia aproximativ uniformă a umiditaţii aerului se datorează poziţiei apropiate de zonele

înalte din jur şi vegetaţiei bogate chiar dacă uneori pot avea loc influenţe asupra valorilor de

umiditate datorită răcirilor radiative din nopţile senine sau ca urmare a apariţiei fenomenului

de inversiune termică.Numărul mediu de zile cu cer senin este cuprins între 8,1 zile în

februarie şi 15,6 zile în august, înregistrând un total anual mediu de 129,3 zile.

Precipitaţiile atmosferice prezintă un anumit grad de variabilitate şi se înscriu în intervalul

800-1200mm/an. Datorită orientării şi a dispunerii dealurilor şi a principalilor versanţi

muntoşi din apropiere, circulaţia predominantă a aerului se face pe direcţia N-NV canalizată

preponderent pe direcţia Văii Doftana.

Reţeaua hidrografică, caracteristicile albiei.

Reţeaua hidrografică de pe teritoriul comunei Brebu aparţine sistemului hidrografic al

Ialomiţei prin afluentul său, râul Prahova, ce primeşte ca afluenţi principali pe partea stangă a

zonei studiate, râul Doftana şi râul Teleajen.

Râul Teleajen îşi adună o parte din ape prin râul Slănic şi pârâul Vărbilău din afluenţi

ce au obarşia în partea de nord – est a comunei Brebu, satul Pietriceaua.

Râul Doftana constituie limita vestică a comunei Brebu cu comuna Şotrile şi oraşul

Câmpina.Prezintă un curs amenajat prin barajul de la Paltinu şi un mic baraj situat parţial pe

teritoriul comunei Brebu.Datorită acestor amenajări se constată adânciri ale cursului şi

eroziuni ale malurilor în aval de baraj şi pragul de fund din dreptul satului Brebu.

Din partea de nord – vest a teritoriului comunei Brebu, râul Doftana primeşte puţini

afluenţi, dintre care cel mai important este Valea Rea, ce prezintă debit permanent, o reţea

deasă de torenţi şi un puternic caracter eroziv.Ceilalţi afluenţi ( Valea Grecilor, Valea

Tocilelor ) au un curs dependent de precipitaţii, dar caracter eroziv puternic în timpul

viiturilor datorită pantei mari a talvegului.La nord Valea Păltinoasa alimentează lacul de

acumulare din zona.

La limita de sud a comunei, Doftana primeste apa pârâului Lupa ce are un curs

permanent şi o reţea deasă de torenţi şi afluenţi cu apă permanentă. Cei mai importanti

afluenţi sunt: Valea Purcaru, Valea Socilor, Valea Zglâmboaca şi Valea Morăroasa.

Valea Purcaru prezintă un curs permanent, o albie cu versanţi în formă de V, caracter eroziv

puternic şi din acest motiv la confluenţa cu Valea Lupa a fost distrus podul din zonă.În partea

de nord – est, teritoriul satului Pietriceaua este ocupat de obarşia văii Aluniş care prezintă de

asemenea o reţea deasă de văi şi torenţi.

În zona centrală a satului Brebu, s-a format un lac cu o suprafaţa de circa 2,7 ha

alimentat de apele din precipitaţii, din stratul acvifer freatic şi din structura subterană prin

capetele de strat şi linia tectonică existentă.

Cursuri necadastrate ( torenţi )

Apele provenind din munţi au săpat văi adânci. Se constată o scurgere cu valori foarte

ridicate în lunile aprilie, mai şi iunie, consecinţă a topirii masive a zăpezilor şi a ploilor bogate

din perioada respectivă. Volumul scurgerii este scăzut în lunile septembrie-octombrie, ca

urmare a perioadei secetoase din timpul verii şi în timpul lunilor de iarnă, când zăpada

persistă vreme îndelungată. Transportul maxim de aluviuni în suspensie are loc şi el

concomitent cu creşterea apelor din lunile aprilie-iunie.

Apele subterane

Apele subterane din cuprinsul teritoriului comunei Brebu depind de gradul de

permeabilitate, de grosimea şi de extinderea stratelor geologice în care sunt cantonate.În zona

de nord se remarcă o buna circulaţie a apelor subterane prin goluri şi fisuri în formaţiunile

geologice constituite din calcare, conglomerate şi gresii şi aparitia lor sub formă de izvoare,

chiar şi în apropierea culmilor deluroase.Prezenta structurilor sinclinale favorizează

acumularea unei rezerve de apă.

În zona de apariţie a bresciei sării, în dreptul satului Brebu Manastirei, pe malul râului

Lupa apare un izvor sărat cu debit important care a fost folosit la începutul sec. XX pentru

tratamentul balnear.

Nivelul hidrostatic pe zona de terasă superioară se situează la adâncimi de circa 4,00m în

partea de sud şi 15 m în partea de nord.La Podu Cheii, nivelul hidrostatic se situează la

adâncimi de 7 – 10 m.Acest acvifer se manifestă pe zonele de versant sub forma de izvoare cu

debite de pana la 1l/sec.

Apele freatice.

Apele freatice se găsesc la adâncimi mici, fiind cantonate în depozitele de versant, la

baza pietrişurilor şi nisipurilor de terase, în conurile de dejecţie. Au o circulaţie rapidă şi se

află sub directa influenţă a condiţiilor climatice ( îndeosebi de regimul precipitaţiilor ) ceea ce

le atribuie debite variate în timp. Sunt potabile fiind folosite dominant în alimentarea

populaţiei şi uneori în diverse activităţi economice.

Infrastructură tehnică, categorii de lucrări situate pe teritoriul analizat.

Teritoriul pe care îl ocupă comuna Brebu ca unitate administrativ teritorială are o

suprafaţă de 58.72 km2, pe raza cărora se află următoarele sate: Brebu Mânăstiresc, Brebu

Megieşesc, Pietriceaua şi Podu Cheii.

Din datele oficiale ale recensamântului din anul 2002 se specifică că în comuna Brebu

se află un număr de 2712 gospodării care înglobează un număr de 7719 locuitori. Datele au

fost preluate de la Institutul Naţional de Statistică şi corespund rensământului populaţiei din

2002.

Alimentarea cu apă se asigură în prezent în sistem centralizat în satul Brebu (Brebu

Mânăstiresc şi Brebu Megieşesc) şi în satul Podul Cheii. Lipseşte echiparea cu apă potabilă în

sistem centralizat în Pietriceaua , dar este în curs de realizare.Lipseşte echiparea cu canalizare

menajeră pentru satele Podul Cheii şi Pietriceaua; este asigurată parţial în satul Brebu şi s-a

executat prima etapa a staţiei de epurare cu locaţia în satul Brebu , în platforma industrială.

Reţeaua de căi de comunicaţii şi transport.

Pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale Brebu se găsesc:drumul judeţean DJ

214 ;drumurile comunale DC 3 si DC 4 ; reţeaua feroviară nu este prezentă pe teritoriul

comunei Brebu.

Capitolul II: Resursele agroturistice si folclor

2.1 Resursele agroturistice naturale

Lacul Brebu

Se găseşte în centrul comunei, în spatele Mânăstirii şi al fostului palat domnesc, ridicate de

Matei Basarab la 1654, palat în care astăzi se găseste Muzeul de artă. Lacul a apărut prin

scufundare, probabil după 1644 şi este cuibărit într-o depresiune format prin dizolvarea

gipsului, cum susţin geologii sau poate a sării.

Figura Nr.3. Lacul Brebu

Izvorul Băile Brebu

Izvorul de apă minerală numit şi "La Saramură", care a alimentat stabilimentul balnear Brebu,

este plasat sub Plaiu Tranzilor, ce coboară din culmea Pietricelei, pe partea stangă a Lupei, în

dreptul varsării Vâlcelei Purcarului. Astăzi Izvorul este aproape în Vadul Lupei. Apa izvorului

este sarată şi uşor alcalină, sulfuroasă, cabogazoasă şi sulfatată.

Cheile Brebului

Cheia Brebului este un monument al naturii sub forma unei deschideri trapezoidale tăiată de

Doftana într-o stâncă de conglomerate. Acest monument al naturii a fost şi este un punct de

atracţie turistică pe care Sava Henţia l-a pictat acum 100 de ani.

Figura Nr.4. Cheile Brebu

2.2 Resursele agroturistice antropice

Complexul arhitectural de la Brebu

Deşi neconsiderată ca atare, localitatea Brebu, prin mediul natural înconjurător, prin

poziţia laterală faţă de calea ferată şi faţă de centrele poluante ca şi prin climatul blând este o

veritabilă staţiune climaterică, asemănătoare cu Breaza. Ea a constituit un loc de adăpost

pentru Matei Basarab care în condiţiile politice ale epocii sale se simţea aici mai în siguranţă.

Se afla în apropierea Transilvaniei aliate, de care îl despărţeau numai 60 km de drum şi Pasul

Predeluş care i-ar fi înlesnit trecerea Carpaţilor.În aceste condiţii a luat naştere „Complexul

arhitectural de la Brebu”, conceput ca loc de repaus al domnitorului, dar şi ca fortificaţie. El

este alcătuit din casele domnesti, biserica, zidul de incintă şi turnul clopotniţă. Lucrările se

pare că au debutat prin construcţia caselor domneşti şi a zidului de apărare, înălţarea bisericii

începând cu primăvara lui 1641 şi încheindu-se în vara lui 1650. În orice caz întregul

ansamblu arhitectural este terminat abia în 1690, în vremea lui Constantin Brâncoveanu

(1688-1714).

Clopotniţa

Este o construcţie masivă din cărămida aparentă, de o execuţie ireproşabilă, formată din

patru nivele, totalizând înălţimea de 27 m. Primul nivel, cu latura de 8,50 m, formează baza

clopotniţei în care este tăiat un gol cu partea superioară în arc de cerc, care marchează locul de

acces în mănăstire. Nivele 2-4, de formă octogonală şi de înălţimi variabile, reprezintă, în

aceeaşi succesiune, o cameră de apărare, camera clopotelor (şi de alarmă) şi camera de

observare. În exterior, plastica faţadelor se realizează în patru registre de dimensiuni diferite,

cu decoraţiuni în arcade. Proporţia nivelelor, echilibrul perfect între goluri ţi suprafeţe pline,

bogăţia şi varietatea motivelor de decoraţie exterioară, execuţia desăvârşită a lucrării fac din

clopotniţa de la Brebu unul dintre remarcabilele monumente din secolul al XVII-lea.

Biserica Matei Basarab

Construcţia bisericii a fost începută la 27 iunie 1650 în timpul domniei lui Matei Basarab

(1632-1654) şi continuată de Constantin Brâncoveanu din anul 1660, după cum se

menţionează în pisania aşezată în biserică, pe zidul ce desparte naosul de pronaos.

Cutremurele din 1790 şi mai ales cel din 1802 au avariat-o succesiv. Clădirea bisericii, cu

plan treflat, se compune dintr-un pronaos despărţit în două compartimente de suprafeţe

inegale prin trei arcade cu două registre de goluri suprapuse, sprijinite de doi stâlpi octogonali,

ceea ce constituie un element original al construcţiei. Naosul prezintă abside laterale

poligonale în exterior şi circulare în interior, absida altarului având aceeaşi formă ca cele

laterale. Acoperişul bisericii susţine trei turle: cea principală cu 12 laturi deasupra naosului şi

două mai mici, hexagonale, peste partea estică a pronaosului.

Figura Nr.5. Biserica Matei Basarab și Clopotnița

Casa Domnească

În incinta mânăstirii, ctitorul a ridicat, odată cu celelalte elemente ale complexului, case

încăpătoare de locuit în timpul verii - când voievodul se deplasa în această regiune - care au

fost construite odată cu cetatea, turnul şi biserica. Casa domnească are forma unui dreptunghi

cu faţada de 40 m lungime, pe o profunzime de 16 m cu ziduri groase special construite pentru

a rezista unui asediu al cetăţii. Dinspre lac, construcţia are 5 mari încăperi ce comunică între

ele, având la capăt o sală mare cu ieşiri în curtea interioară, pe un larg pridvor cu patru arcade

la faţada interioară a clădirii. Sub încăperea de la intrarea din curte, o uşă dublă de stejar

masiv duce la marile pivniţe ale acestei construcţii. Sistemul folosit la construcţia "caselor

domneşti" este acelaşi ca şi la biserică, turnul clopotnită şi zidul de incintă: piatră şi caramidă.

Intrarea în incinta întregului complex arhitectural se face pe sub clopotniţă, care a avut şi rolul

de post de observaţie şi mijloc de apărare.

Figura Nr.6. Casa Domnească

2.3 Etnografie si folclor-Portul popular

La femei costumul popular este alcătuit din ie, cusută cu arnici, fluturi, mărgele

pânzică la gât. Ia este crăpată la piept la femeile care alaptează şi necrăpată la fete tinere.

Fusta este din pânză de casă, cusută la poale cu râuri. Peste ea , hatracul, pus în aşa fel încât să

se vadă numai râurile de la fustă, hatrac făcut din lână neagră. Fata are doua poale cusute în

râuri. Peste hatrac se pune şorţul din pânză ţesută în casă, fiecare având cusute motive unice,

făcute, născocite, unele mai frumoase decât altele cu care femeile din acest sat se mândresc şi

se fălesc.La brâu, femeile îşi pun bete ţesute în potcoave. În picioare ciorapi de lână de oaie

împletiţi şi opinci făcute din piele de vacă cu nojiţe din par de capră ce se leagă în cruciş. Pe

cap basmale din lână cu motive florale.

La bărbaţi avem cămaşa ţesută cu chiotori, alticioară, ciucuri şi şnururi, cusută cu râuri,

fusta cu ajur şi flori, cioareci (pantaloni) făcuţi din 4 părţi cusute dintr-o singură bucată din

zeghe de lână.În picioare poartă opinci, acum mai nou bocanci, şosete de lână şi brâu ţesut în

furculiţă, tot de mână. Pe cap poarta căciulă din lână.

Capitolul III- Problemele ecologice din zona

Nr.7. Harta de hazard la alunecări de teren comuna Brebu

3.1 Eroziunea

Evoluţia în spaţiu şi timp a ecosistemelor naturale a fost una extrem de defavorabilă.

Dacă la sfârşitul secolului XVIII ecosistemele naturale reprezentate îndeosebi prin populaţiile

şi comunităţile forestiere acopereau peste 70% din teritoriul României, la începutul secolului

XXI acest procent s-a redus la circa 24%.

Ce se află astăzi în acest imens spaţiu creat de dispariţia ecosistemelor naturale?

Conform lui Whita Ker (1953) citat de Berca Mihai, în anul 2006, s-a trecut de la nivelul de

„natură foarte echilibrată” la paradigma „natură flux discontinuu”, adică insule de ecosisteme

naturale din ce în ce mai degradate, care pe zi ce trece îşi pierd funcţiile naturale sub influenţa

fără precedent a omului.

Omul este astăzi un element „exogen naturii” şi nu poate (deocamdată) să

provoace decât dezechilibre. Dezechilibrele în spaţiul românesc sunt atât de numeroase şi

profunde încât nu se mai poate vorbi deloc de „rolul naturii în conservarea biotopului”. (Berca

M.,2008 : Probleme de ecologia solului.)

Din aceste motive solul, apa, aerul, principalele elemente ale biotopului

segmentului de biosferă românesc sunt la rândul lor extrem de degradate, supuse unor procese

grave de eroziune şi poluare care au mărit şi continuă să mărească semnificativ riscul de viaţă,

riscul de a trăi într-o ţară ca România, considerată cu peste 50 de ani în urmă o ţară cu risc

foarte mic pentru viaţa populaţiilor şi comunităţilor umane. Putem afirma, pe baza calculelor

noastre, că într-o perioadă de 100 de ani suprafaţa agricolă a României a crescut de 2,6 ori,

dar de tot atâtea ori a scăzut suprafaţa ecosistemelor naturale.

Ultimii 20 de ani s-au remarcat şi printr-o abandonare fără precedent a

agroecosistemelor, şi prin urmare o creştere alarmantă a suprafeţelor abandonate care, datorită

acţiunilor antropice nefaste ca şi a modificărilor semnificative în zona climatică nu pot reveni

la o stare naturală entropic redusă, constituind un material natural ideal pentru creşterea

riscurilor adresate biotopului ţării.

Fenomenele de bază declanşate aproape instantaneu în perimetrul geografic şi biologic

românesc au constat în eroziuni profunde (vezi foto nr.8), alunecări de teren, inundaţii

catastrofale, reducerea siguranţei producţiei de alimente şi a vieţii omului.

Observaţiile noastre, colaborate cu cele ale altor cercetători din Europa au arătat că

distrugerea naturii a început cu degradarea biosului şi în special a speciilor de plante ce deţin

rădăcini care, ancorate în sol îl capacitează, îl fixează şi îl feresc de deplasări neconvenabile.

Dispariţia plantelor care deţin asemenea însuşiri a condus la dispariţia rădăcinilor care fixau şi

susţineau solul. Consecinţele au fost repede văzute.

Figura Nr.8. Eroziune parte mijlocie a păşunii pe partea stângă a râului Lupa

Eroziunea (vezi figura nr.8) poate fi definită ca un proces fizic ce se petrece la

suprafaţa solului sau în profunzimea lui prin care mase importante de sol sunt transportate fie

de apă,fie de vânt ,la distanţe uneori de mii de kilometri.

Plecarea stratului fertil de la suprafaţa solului este o pierdere inegalabilă şi adeseori

ireversibilă atât pentru propietari cât şi pentru comuna.

Dezvoltarea eroziunii pe arealele colaterale ale pârâului Lupa este strâns legată de

distrugerea pădurilor (Figura Nr.9) şi distrugerea ecosistemelor naturale.Necesitatea

reconstrucţiei ecologice a arealelor, distruse prin tăierea pădurilor şi arboretelor pentru lemn şi

pentru obţinerea de păşuni este extrem de necesară şi urgentă.

Figura Nr.9. Eroziune avansată în zona Pădurii Moruroasa.

Investigaţiile în zonă au demonstrat că local este bine aclimatizată specia de cătină albă

(Hippophae rhamnoides),iar suprafeţele ocupate cu această planta nu sunt afectate de eroziune şi

alunecări.

În această zonă eroziunile de profunzime de pe dealurile care delimitează comuna dar

şi cele care susţin geologic şi patrimonial comuna sunt extrem de grave şi ameninţă pentru

început locuinţele din apropierea râpelor , muşcând sistematic din platou (vezi Figura

10,11,12,13,14,15

Figura Nr.10.Eroziune stil ravenă pe malul râului Lupa cu transportarea solului în firul apei şi

culmătarea râului

Figura Nr.11.Alunecare de teren avansată cu punerea în pericol a cartierului de la intarea în

Brebu

F

igura Nr. 12.Eroziunea de-a lungul Doftanei pune în pericol platoul pe care este aşezată

comuna Brebu

Figura Nr. 13.Eroziunea muşcă sistematic din platou acolo unde nu este protejat

Figura Nr.14.Eroziunea inclusiv în masivul împădurit din comuna Brebu

Figura Nr.15.Eroziune cu alunecări de teren în dreapta râului Lupa

3.2 Catina(Hippophae rhamnoides)

Structura solului poate crea , atunci când se prezintă în varianta ei arhitecturală

optimă, acel raport între componentele solului care să ofere stare optimă , căutată şi pe care ne- o

dorim în areale.

Nevoia de intervenţie şi reconstrucţie este cu atât mai mare cu cât fenomenul de

defrişare a dealurilor, mai ales din stânga Lupei, dar şi din stânga Doftanei, par să continue

nestingherite.

Prin inventarierea ecologică a zonei, s-a descoperit că în diversitatea locală există

mai multe varietăţi ale speciei de cătină (Hippophae rhamnoides). Există numeroase lucrări

care descriu în detaliu această specie.

Toate însă descriu, în detaliu, partea aeriană şi binefacerile medicamentoase ale

plantei, în timp ce relaţiile plantei cu solul, efectele benefice ale sistemului radicular în

susţinerea şi stabilizarea solului sunt neglijate. (Prorocu A.A. , 2006 - Cercetări privind

importanţa cătinei albe (Hippophae rhamnoides) pentru protecţia mediului şi ca resursă în

economia sănătăţii umane)

Reconstrucţia biologică în cazul de faţă îşi propune stabilizarea solurilor din

perimetrul comunei Brebu, aşezată la est de oraşul Câmpina, pe un platou delimitat pe partea

stânga de râului Lupa.

Figura Nr.16.Radacina de cătină care fereşte solul de eroziune şi degradare (foto Berca M.)

Cercetările agroecologice efectuate de-a lungul platoului Brebu, pe dealurile şi

râpele colaterale pârâului Lupa au scos în evidenţă un grad avansat de risc de eroziune (Figura

Nr.15) şi alunecări de teren, care pun în pericol însăşi existenţa platoului şi a comunei Brebu,

amplasată pe acest platou.

Figura Nr.17. Arhitectura rădăcinii de Hippophae rhamnoides

Trebuie să remarcăm că lipsa datelor în literatură se datoreşte dificultăţii cu care

rădăcinile plantei se lasă investigate.În partea superioară 20-30 cm a solului planta drajonează

puternic şi formează drajoni groşi care la maturitate ajung la peste 2-3 cm grosime. Din aceşti

drajoni principali pornesc apoi rădăcini din ce în ce mai fine, care au un rol deosebit în fixarea

solului.O modelare a dezvoltării rădăcinilor cătinei este prezentată în figura nr.19. Tot de aici

reiese şi dinamica dezvoltării acestora.

În anul 1 rădăcina ca dimensiune este mică şi nu contează în menţinerea solului.

Începând cu anul 2 de viaţă al plantelor rezultate din butaşi rădăcina începe să crească, şi cel

puţin pe adâncimea de 1 metru dacă solul permite, caroiază bine şi foarte bine solul ajungând la

dezvoltare completă în anul 6.

Din anul 3 – 4, mugurii de pe drajoni formează noi plante ce se dezvoltă continuu,

extinzând aria de protecţie (prin colonizare) a solului, prin ocuparea lui sistematică de către

drajonii şi rădăcinile plantei. Fixarea azotului cauzat de simbioza cu actinomicetele Frankia,

nodulii care se formează fiind denumiţi actinoxiroze iar cantitatea de azot fixat poate depăşi

anual 150 kg/ha, cantitate extrem de mare, contribuie la creşterea rapidă a biodiversităţii

ecosistemului.

Figura Nr. 18 Evoluţia sistemului radicular la cătină (Hippophae rhamnoides)

Figura Nr. 19. Rădăcini drajonante ale unei plante de cătină. Drajonii sunt de aceeaşi grosime sau chiar mai groşi decât tulpina.

Figura. 20 – Model lenticular de dezvoltare a cătinei

3.3.Modelarea reconstrucţiei pornind de la cătină

EtapaI

EtapaII

EtapaIII

EtapaIV

EtapaV

Etapa VI

Etapa VII

Capitolul IV: Concluzii

Teritoriul pe care îl ocupă comuna Brebu ca unitate administrativ teritorială are o

suprafaţă de 58.72 km2, pe raza cărora se află următoarele sate: Brebu Mânăstiresc,

Brebu Megieşesc, Pietriceaua şi Podu Cheii.

Din datele oficiale ale recensamântului din anul 2002 se specifică că în comuna Brebu

se află un număr de 2712 gospodării care înglobează un număr de 7719 locuitori..

Datorită aşezării comunei Brebu, clima este una temperat-continentală. Cea mai rece

lună este ianuarie, cu o medie de -1,90° Celsius , iar luna cea mai caldă este iulie, cu o

medie de 19,6°C.Temperatura medie anuală este de 9,30°C, lucru ce scoate în evidentă

caracterul temperat-continental al climei.

Conform lui Whita Ker (1953) citat de Berca Mihai, în anul 2006, s-a trecut de la nivelul de „natură foarte echilibrată” la paradigma „natură flux discontinuu”, adică insule de ecosisteme naturale din ce în ce mai degradate, care pe zi ce trece îşi pierd funcţiile naturale sub influenţa fără precedent a omului.

Zona comunei Brebu este  formată la suprafaţă  din roci moi: argile, marne, luturi şi

nisipuri alternante cu marne şi gresii, conglomerate.

Cea mai mare parte a comunei este acoperitã cu vegetaţie forestieră şi pajişti

secundare instalate pe locul fostelor păduri.Zonal pe altitudine, regiunea este inclusă în

etajul memoral al pădurilor de foioase cu : etajul pădurilor de fag (Fagus

silvatica),etajul pădurilor de stejar (între aceste două etaje se distinge un subetaj de

amestec, stejar cu fag) dintre speciile lemnoase mai amintim: Stejar ( Quercus robur ),

Gorun ( Quercus petraea), Frasin ( Fraxinus excelsior ), Ulm de câmp ( Ulmus

procera ), Jugastru (Acer campestris ).

Fenomenele de bază declanşate aproape instantaneu în perimetrul geografic şi biologic românesc au constat în eroziuni profunde (vezi foto nr.8), alunecări de teren, inundaţii catastrofale, reducerea siguranţei producţiei de alimente şi a vieţii omului.

Zona colaterală „platoului” Brebu este extrem de afectată de eroziuni de profunzime şi

alunecări de teren. Ea necesită măsuri urgente de reconstrucţie şi stabilizare.

Utilizarea cătinei (Hippophae rhamnoides), plantă adaptată zonei, poate constitui cel mai

potrivit mijloc de reconstrucţie ecologică a suprafeţelor afectate.

Cătina, plantă dioică creşte repede, are o arhitectură radiculară potrivită pentru fixarea

solului pentru că drajonează extrem de abundent iar în al şaselea an de viaţă reuşeşte să

fixeze împreună cu familia de drajoni o cantitate de 7 m3 de sol adânc de 1 metru, adică 7

m2 de suprafaţă.

Cantitatea de sol care se pierde prin eroziune şi alunecări în zona Brebu variază de la 60-

70 m3/ha la pante mici de 10-15%, şi ajunge la peste 5000 to/ha la pante de peste 32%,

sau la masive şi periculoase alunecări de teren la pante de peste 35%.

Plantarea a cel mult 1400 plante de cătină pe hectar afectat aduce în maximum 6 ani

refacerea unui ecosistem protector format din populaţii de cătină, dar şi alte specii

naturale arborete precum cornul, alunul, măceşul, porumbacul sau diverse ierburi anuale

şi perene, atrase de conţinutul ridicat de azot pe care îl lasă în sol cătina prin simbioza ei

cu specia actinomicete din genul Frankia.

Colonizarea spaţiului plantat se definitivează în cel mult 6 ani, o plantă putând crea

rădăcini drajonante în lungime subterană de până la 20 m şi diametre de cel puţin aceeaşi

mărime cu a tulpinii terestre.

Protecţia arealelor degradate devine completă şi în plus se obţin din pseudobacele de

cătină valori farmaceutice şi alimentare care pot ajunge în funcţie de gradul de

valorificare până la 200.000 USD/ha (10 – 15 to fructe şi 1 – 1,5 to ulei).

Prin refacerea pe pantele de eroziune superficială şi adâncă a unor ecosisteme pe bază de

cătină (Hippophae rhamnoides), stabilitatea pantelor este asigurată 100%.

Fenomenul de refacere a ecosistemului este rapid, datorită fixării în sol a unei cantităţi

importante de azot care invită alte specii arboricole sau erbaceae la dezvoltarea unei

comunităţi stabile.

Bibliografie

1. Berca M., D. Ene, Cristina Sturzu C., 2007 : Cercetări privind relaţiile dintre rădăcinile

plantei de cătină (Hippophae rhamnoides) şi reţinerea solului pe pantele din Brebu, Prahova.

Analele Facultăţii de Agricultură, Bucuresti..

2. Berca M., 2006: Planificarea de mediu şi gestiunea resurselor naturale, Editura Ceres,

Bucureşti.

3. Berca M.,2008 : Probleme de ecologia solului, Editura Ceres, Bucureşti.

4. Lungu A. Corneliu,m 2008: Cartea comunei Brebu- Prahova. Editura Anamarol,Bucureşti.

5. Primaria comunei Brebu

6. Prorocu A.A. , 2006 - Cercetări privind importanţa cătinei albe (Hippophae rhamnoides)

pentru protecţia mediului şi ca resursă în economia sănătăţii umane

CUPRINS

Capitolul I-Prezentarea Comune Brebu-Judetul Prahova

1.1 Scurt istoric1.2 Principalele unitati de relief si aspect geo-structurale1.3 Solul, categorii de folosinta a terenurilor, gradul de impadurire1.4 Caracteristici climatic1.5 Reteaua hidrografica:Cursuri necadastrate, apele subterane si freatice1.6 Infrastructura tehnica si reteaua de cai de comunicatii si transport

Capitolul II-Resurse agroturistice si folclor

2.1 Resurse agroturistice naturale

2.2 Resurse agroturistice antropice

2.3 Etnografie si folclor-Portul popular

Capitolul III-Problemele ecologice din zona

3.1 Eroziunea

3.2 Catina(Hippophae rhamnoides)

3.3 Modelarea reconstructiei pornind de la catina

Capitolul IV- Concluzii

Bibliografie