Compozitorii Epocii Renascentiste 1. Giovani Pie rluig i da Pal estrina Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a nascut în 1525 la câteva mile de Roma, în oraselul Palestrina (numele de Palestrina nu e decât porecla compozitorului, pe atunci, artistii de seama erau adesea numiti dupa orasul în ca re se nascusera ). În 1 537, la vârsta de 12 an i, el fig ura p rintre cântaretii uneia din bisericile romane. În anul 1551, conducea corul catedralei Sf. Petru din Roma. Aceasta avansare rapida a lui Palestrina se explica, poate, prin faptul ca noul papa – Iuliu III – fusese, înainte de numirea sa, cardinal la Palestrina si-l cunostea probabil pe Giovanni înca de atunci ca pe un muzician remarcabil. În anul 1555, Palestrina a devenit cantor al Capelei Sixtine, dar nu pentru multa vreme, deoarece a fost concediat pentru ca era casatorit, lucru care nu era admis ca un cantor papal sa fie casatorit. Alungat din capela papala, Palestrina este angajat sa conduca activitatea muzicala la alte biserici din Roma, iar din anul 1571 si pâna în 1594, anul mortii sale, a condus din nou corul catedralei Sf. Petru. A compus în vastă majoritate muzică sacră, în sp ecial co mpo zi ii corale ț pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete i imnuri. ș Stilul lui Palestrin a a corect at excesele tehnicii imita iei care au du s uneor i ț la impo sibilitatea în elege rii textului în inter pret are. ț Tehn ica contrapunct ă a lui Palestrina a stat la baza sistematiz ării ulterioare a contrapunctului renascentist
Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a nascut în 1525 la câteva mile deRoma, în oraselul Palestrina (numele de Palestrina nu e decât porecla
compozitorului, pe atunci, artistii de seama erau adesea numiti dupa orasul
în care se nascusera). În 1537, la vârsta de 12 ani, el figura printrecântaretii uneia din bisericile romane. În anul 1551, conducea corul
catedralei Sf. Petru din Roma. Aceasta avansare rapida a lui Palestrina seexplica, poate, prin faptul ca noul papa – Iuliu III – fusese, înainte de
numirea sa, cardinal la Palestrina si-l cunostea probabil pe Giovanni înca deatunci ca pe un muzician remarcabil. În anul 1555, Palestrina a devenitcantor al Capelei Sixtine, dar nu pentru multa vreme, deoarece a fost
concediat pentru ca era casatorit, lucru care nu era admis ca un cantorpapal sa fie casatorit.
Alungat din capela papala, Palestrina este angajat sa conduca activitateamuzicala la alte biserici din Roma, iar din anul 1571 si pâna în 1594, anul
mortii sale, a condus din nou corul catedralei Sf. Petru.
A compus în vastă majoritate muzică sacră, în special compozi ii coraleț pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete i imnuri.ș
Stilul lui Palestrina a corectat excesele tehnicii imita iei care au dus uneoriț la imposibilitatea în elegerii textului în interpretare.ț
Tehnica contrapunctă a lui Palestrina a stat la baza sistematizării ulterioare a
Mostenirea artistica a lui Palestrina este formata exclusiv din lucrari vocalepolifonice – mai multe zeci de misse, sute de motete, madrigaluri religioasesi laice, executate a cappella, adica de cor fara acompaniament de orga sau
alt instrument muzical.
2.Orlande de Lassus
Orlande de Lassus sa nascut in Mons si-a inceput cariera ca un
baiat de cor.Cu certitudine se stie ca prin 1544 el a intrat in serviciullui Ferrante Gonzaga, vicerege de Sicilia.
O escala in Mantua a permis lui Lassus de a asimila predominanteinfluente italiene.Lassus a stat mai putin de un an in Sicilia dupa carea plecat la Milano unde a ramas pana in 1540. El a folosit de multe ori
o forma italiana a numelui sau, Orlando di Lasso.
In 1551, a fost facut Lassus maestru de cor la Sfantul Ioan din Laterandin Roma, dar a ramas doar pana in 1553, fiind urmat de Palestrina.
Lassus a revenit la Mons, in 1554, primeste instintare ca parintii luierau bolnavi, dar la sosirea lui i-a gasit morti. In 1555,apare prima
carte Lassus "de madrigale si o colectie de diverse lucrari seculare aaparut simultan in Anvers si Venetia.
In 1557, ducele german Albrecht V la angajat pe Lassus ca si cantaretla curtea din Munchen.Statutul lui Lassus a avansat la Kapellmeister in
1561.
Pozitia sa i-a permis sa faca calatorii . Lassus a facut calatoriifrecvente la Venetia, unde sa intalnit si imprietenit cu Gabrielis .
Lassus in acesti ani, reiese el a fost rugat sa furnizeze muzica pentruo mare varietate de evenimente de la curtea ducelui Albrecht. In
acest timp el a fost stabilit ca cel mai popular compozitor din Europa,si in 1574 el a fost facut Cavaler al Spur de Aur de catre Papa Grigore
al XIII-lea.
In 1579, ducele Albrecht V a murit, si extravaganta indelungata de lacurte a ramas in seama succesorului sau, ducele Wilhelm, cu putine
posibilitati acesta a facut reduceri drastice in bugetul de divertisment.Aceasta a avut un efect direct si negativ asupra averi lui Lassus , darcu toate acestea el a refuzat o oferta in 1580 sa se mute la Curtea din
Dresda.
Pana la sfarsitul anului 1580, numarul de piese noi compuse deLassusau inceput sa scada. In lunile inainte de moartea sa, Lassus a reusit saaduca la viata marea sa capodopera , Lagrime di San Pietro, in sine, o
insumare de cele mai inalte forme de arta Renasterii muzicale.
El a murit la varsta de aproximativ 62, si in 1604 fii lui au publicat oeditie a operelor sale colectate dreptul Magnus musicum opus. Acest
lucru a fost folosit ca baza pentru prima editie moderna a muziciiLassus , publicat la Leipzig intre 1894 si 1926.
3.Claudio Monteverdi
Raspandirea noului stil „rappresentativo” la alte curti italiene, a inceput cu
reprezentarea operei „Orfeo” de Claudio Monteverdi, la Mantua in 1607.
Libretul, de Alessandro Striggio, foloseste aceeasi poveste ca si „Euridice” a lui
Rinuccini, largita si cu un final diferit, mai apropiata de mit. Muzica lui „Orfeu”
imbratiseaza de departe un vocabular afectiv mai larg decat „Euridice”.
Claudio Monteverdi (1567-1643) este primul mare nume in istoria operei. El adat noului gen dramatico-muzical o stralucire si totodata o profunzime care cu greu
a putut fi depasita. „Orfeu” este unica printre operele de atunci prin impunerea
formei muzicale pe elementele neorganizate ale poeziei, un rezultat al inclinarii lui
Monteverdi catre simetrie si formalizare. Diferenta dintre el si membrii Cameratei
lui Bardi este ca florentinii s-au dovedit in primul rand teoreticieni decisi sa-si
croiasca un drum nou, iar Claudio Monteverdi a fost cel dintai artist de geniu
care a mers pe acest drum, largindu-l, infrumusetandu-l, deschizandu-i noi
perspective. El s-a dovedit a fi in primul rand muzician si nu s-a complacut intr-oimitatie a trecutului oricat de glorios a fost acesta. Imaginatia, inspiratia si
inclinatia sa catre tensiunea dramatismului isi cautau elementul de expresie cel
mai potrivit, iar madrigalul polifonic pe care il stapanea i se parea insuficient
pentru a reda tumultul unui conflict puternic.
Opera „Orfeu” a fost comandata de Ducele de Mantua, Vincenzo Gonzaga, la a
carui curte Monteverdi lucra ca „maestro di cappella” . Reprezentarea operei,
la 24 februarie 1607, in sala Academiei Iubitorilor de Arte Frumoase ( Accademia
degli Invaghiti) din Mantua poate fi considerata ca prima izbanda totala a
teatrului liric care inscrie in paginile istoriei lui cea dintai capodopera.
Libretul nu era lipsit de conventionalismele epocii. Nu lipsesc nici dansurile
pastorale, nici interventia „supranaturala” a lui Apollo care in final il duce pe Orfeu
in Olimp, nici scenele campenesti cu nimfe si pastori. Ceea ce aduce nou
Monteverdi este expresivitatea directa. Toate resursele pe care i le putea oferi
experienta sa de contrapunctist au fost imbinate genial cu noul stil recitativ al
florentinilor ceea ce a dus la ridicarea rangului operei de la simpla povestiremuzicala pastorala la rangul de adevarata drama.
In timp ce in „Euridice” Peri incredinta din cand in cand doar cateva masuri
instrumentelor, „Orfeo” cuprinde nu mai putin de paisprezece piese orchestrale
independente, intitulate „sinfonie” in care farmecul pastoral se imbina cu expresia
dramatica. Datorita cunostintelor sale, Monteverdi este primul compozitor de opera
care stie sa foloseasca contrastele si combinatiile timbrale ale diferitelor
instrumente pentru a reda un anumit efect dramatic. Stilul introdus de Monteverdi
in opera a ramas cunoscut sub numele de „concitato” (animat), care traduce in
muzica si sentimentele de incordare, de neliniste si framantare, care lipseau din
creatiile inaintasilor.
A doua opera a lui Monteverdi pentru Mantua a fost „L’Arianna” reprezentata la
28 mai 1608. Libretul este scris de Rinuccini. Din aceasta opera s-a pastrat doarscena a VI-a, scena din care face parte acel „lamento” (tanguire) al eroinei
parasita de iubitul ei necredincios.
Dupa moartea ducelui Vincenzo Gonzaga in 1612, Monteverdi obtine, datorita
faimei sale deja raspandita in toata Italia, functia muzicala cea mai dorita, aceea
de maestru de cor si dirijor la catedrala San Marco din Venetia. In aceasta perioada
compune, pe langa muzica bisericeasca, „Peleus si Thetis” (1616), „Amorul
Dianei si al lui Endimione” (1618), „Andromeda” (1620), „Falsa pastorita Licori” (1627), „Rapirea Prosperinei” (1630), „Biruinta lui
Amor” (1627) si „Adone” (1639). Partiturile celor mai multe dintre piese sunt
pierdute. S-a pastrat insa capodopera maturitatii creatoare a lui Monteverdi, opera
„Il Nerone ossia L’Incoronazione di Popeea” (Nero sau Incoronarea
Popeei) reprezentata in 1642, pe scena teatrului „SS Giovanni e Paolo” din
Venetia. Compusa la saptezeci si cinci de ani, ea a fost asemuita in istoria operei,
cu triumful creator de la sfarsitul vietii unui alt mare compozitor italian de mai
tarziu, cu „Falstaff” al lui Giuseppe Verdi.
„L’Incoronazione di Popeea” (Incoronarea Popeei) se deosebeste
fundamental de operele anterioare: in locul eroilor mitologiei sau imaginari, ea
aduce pe scena personaje cunoscute din istorie si, prin aceasta, creeaza un model
de opera istorica, model ce va deveni traditional secole de-a randul. Acesta este
aportul cel mai insemnat pe care Monteverdi il aduce in dezvoltarea teatrului
muzical, pe care l-a slujit cu toate resursele geniului sau.
<Sub haina mitologica a libretelor, muzica lui Monteverdi nedezvaluie adevarul vietii. Iar invatatura sa a concretizat-o el insusi
in putine cuvinte „Arianna ne emotioneaza pentru ca e femeie, si
de asemenea Orfeu pentru ca e Om!” >.
O istorie cuprinzatoare a dezvoltarii muzicii „rappresentativa” in prima jumatate a
secolului al XVII-lea era deja scrisa. Productii ale spectacolelor de opera erau
sporadice si episodice urmand drumuri diferite in concordanta cu caracterul si
traditiile curtilor si oraselor. La Florenta opera a jucat un rol relativ mic in cursul
constant al spectacolelor cu muzica ( balli, intermedi, mascheratas,
S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist înorchestra Domului San Marco, i a Camillei Calicchio.ș
Îmbrăți ând de timpuriu calea preo iei, Antonio Vivaldi a fost supranumit iș șț Il Prete Rosso (Preotul Ro uș ), datorită culorii părului său (mo tenit de la tatș ăl
său). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referin eț documentare certe, a ajuns la Vene ia în prima jumț ătate a anului 1665 .
Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor i murise la Brescia, probabil înș 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest ora fie cu pu in înainte,ș ț fie după moartea so ului ei i era inso itț ș ț ă de cei doi fii ai lor, Agostino ([n
vârstă de 21 de ani) iș Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea sădevină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a
primit tonsura la 15 ani i a fost hirotonit preot la vârsta 25 ani.ș
Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il PreteRosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din
1703, iar din acel moment a putut să se consacre compozi iei iț ș învă ăț mântului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la
Ospedale della Pietà (a ezș ământ rezervat orfanelor i fiicelor ilegitimeș abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi
ani la Mantova, între 1718 i 1720), Vivaldi avea sș ă rămână fidel acesteifunc ii pânț ă în 1740.
În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult cavirtuoz i compozitor la Roma, în 1722 i 1724, unde a cântat în fa a Papei;ș ș ț probabil la Dresda i în Darmstadt; cu siguranș ță la Amsterdam, unde a fostpublicată cea mai importantă parte a crea iei sale; la Floren a, Praga i laț ț ș Viena, unde a murit, uitat de prieteni i rude. Laș Ospedale della Pietà, a
instruit i dirijat orchestra de fete a Institu iei (devenitș ț ă celebră în întreagaEuropă) i sș ă compună intens pentru concertele publice pe care a ezș ământul
Acestor ocupa ii, deja solicitante pentru un om care se plângea f ț ără încetarede sănătatea sa ubredș ă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate deimpresar i de compozitor de opere, domenii în care a cș ăpătat o autoritate
suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace, concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se
pare că de-a lungul întregii vie i, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat înț afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (du manii luiș
aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legatură cu atrac ia lui afi atț ș ă
față de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altelefață de o mezzo-soprană pe nume Anna Girò, fiică a unui peruchier francez
numit Giraud i pentru care a scris un mare numș ăr de pagini vocale; după ces-au cunoscut, Anna Girò a fost primadonă în aproape toate operele lui
Vivaldi).
Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului oglorie interna ionalț ă incontestabilă f ără precedent în istoria muzicii. Mul iț
călători care treceau prin Vene ia cț ăutau să-l vadă i sș ă-l asculte pe "Preotulro u"ș , de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz ,
epistolarul De Brosses i pânș ă la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei.Există numeroase i pre ioase mș ț ărturii asupra ceea ce reprezenta via aț
muzicală vene iana i asupra efectului electrizant al interpretț ș ării i crea iilorș ț lui Vivaldi.
Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:
• Ferdinand al III-lea al Toscanei ( L'Estro armonico, 1711);
• Contele Morzin ( Il Cimento dell'armonia e dell'invenzione, 1725, culegere con inândț Anotimpurile);
• Carol al VI-lea de Habsburg ( La Cetra, 1728)
Culegeri tipărite i copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreagaș
Europă până în jurul anului 1750 i se tie că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach a avutș ș
pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau a transcris un mare număr
dintre ele (cea mai cunoscută i mai interesantă dintre aceste transcrip ii fiind aceea aș ț
Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) în Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065),
asigurând astfel, fără să fi inten ionat, supravie uirea lucrărilor modelului săuț ț
Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750,
Leipzig) a fost un compozitor german i organist din perioada baroc,considerat in mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii.Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectual, stpanirea
mijloacelor tehnice i expresive, pentru frumuseea artistic.
S-a nscut la Eisenach (Germania) in 1685 dintr-o familie de muzicieniprofesioniti. Tatl su, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, avandsarcina de a organiza activitatea muzical cu caracter profan a oraului, dar i
funcia de organist al bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lämmerhirt, a muritde timpuriu, urmat curand dup aceea de tatl su, cand Johann Sebastian
Rmas orfan, plec la fratele su mai mare, Johann Christoph Bach, care eraorganist la Ohrdurf. Aici a inceput s execute primele motive muzicale la org,
dovedind o inclinaie deosebit pentru acest instrument. Dorina de a seperfeciona l-a fcut s viziteze pe cei mai cunoscui organiti din acel timp, caGeorg Böhm, Dietrich Buxtehude i Johann Adam Reinken. In 1703 obine
primul post de organist in orelul Arnstadt; datorit virtuozitii lui dejaevidente, a fost angajat intr-o poziie mai bun ca organist in Mühlhausen.
Unele din primele compoziii ale lui Bach dateaz din aceast epoc, probabil icelebra Toccata i Fuga in Re minor BWV565.
In 1708, Bach obine postul de organist de curte i maestru de concerte lacurtea ducelui de Weimar. In aceast funcie avea obligaia de a compune nu
numai muzic pentru org, dar i compoziii pentru ansambluri orchestrale,bucurandu-se de protecia i prietenia ducelui Johann Ernst, el insui
compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatearepertoriului de fugi in timpul activitii sale in Weimar.
Din aceast perioad dateaz celebra compziie Clavecinul bine temperat, careinclude 48 preludii i fugi, cate dou pentru fiecare gam major i minor, o
lucrare monumental nu numai prin folosirea magistral a contrapunctului, dari pentru faptul de a fi explorat pentru prima dat intreaga gam tonal i
multitudinea intervalelor muzicale.
Din cauza deteriorrii raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit sprseasc Weimarul in 1717, transferandu-se la curtea prinului Leopold deAnhalt-Cöthen. In acest timp, compune cele 6 Concerte brandenburgice,
precum i Suitele pentru violoncel solo, Sonatele i Partitele pentru vioar solo isuitele orchestrale.
In 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor i director muzical labiserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a predamuzica elevilor de la coala de canto, pe de alt parte, s furnizeze compoziiimuzicale celor dou biserici principale din Lipsca, compunand cate o cantat
in fiecare sptman, inspirate din lecturile biblice duminicale.
Pentru zilele festive, Bach a compus cantate i oratorii de o deosebitfrumusee, ca Pasiunea dup Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat
pentru Crciun .a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructulcolaborrii cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezint compoziii aa ziseerudite, ca cele patru volume de exerciii pentru clavecin, partitele pentru
pian, Variaiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian .a.
Johann Sebastian Bach s-a cstorit in 1707 cu Maria Barbara, cu care a avut 7copii, din care 4 au supravieuit bolilor copilriei. Dup moartea primei lui soii,
Bach s-a recstorit in 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tanr sopran, cu care- dei cu 17 ani mai tanr ca el - a avut o lung csnicie fericit. Impreun au avut13 copii. Toi fiii lui Bach au artat o deosebit dotare pentru muzic, muli dintre
ei devenind muzicieni consacrai, ca Wilhelm Friedemann Bach, JohannGottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann ChristianBach i Carl Philipp Emanuel Bach.
Handel s-a născut la 23 februarie 1685 în ora ul Halle/Saxonia (Germania),ș unde a luat i primele lec ii de muzicș ț ă de la Friedrich Wilhelm Zachow. În
vârstă de 17 ani, în 1702, este deja organist în Halle, un an mai târziu esteangajat ca violonist i "Maestro al Cembalo" în orchestra Operei dinș Hamburg condusă de Reinhard Keiser. Aici realizează în 1705 prima sa
operă, "Almira" pe un libret de Feustking, cu care atrage aten ia publicului.ț În primăvara anului 1707 pleacă în Italia i rș ămâne timp de doi ani înFloren a i Roma, studiind cu compozitorii italieni Arcangelo Corelli,ț ș
Alessandro i Domenico Scarlati i cu Augustino Scarlati. În Italia compuneș ș opere, oratorii i un mare numș ăr de cantate religioase, însu indu- i stilul iș ș ș mijloacele muzicii italiene . În 1709 are loc cu mult succes premiera opereisale "Agrippina" (pe un text de Vincenzo Grimani) la Vene ia. Alternan aț ț parodiei ironice cu stări de emo ie profundț ă, trecerile de la comic la intrigi
rafinate, oferite de libretul avut la dispozi ie, sunt transpuse cu deosebitț ămăestrie în spiritul operei vene iene.ț
În primăvara anului 1710, Haendel revine în Germania pentru a preluapostul de Kapellmeister la curtea prin ului de Hanovra, dar deja cț ătresfâr itul anului pleacș ă la Londra, unde ob ine succes cu opera feericț ă
"Rinaldo" la Haymarket Theatre. Rămâne definitiv în Anglia în calitate decompozitor i muzician al cur ii regale. Din anul 1713 prime te o pensieș șț
anuală din partea casei regale britanice, iar în 1727 Haendel devinecetățean britanic. Este propriul său impresar la concurență cu al iț
compozitori de operă din Anglia, ca Giovanni Bononcini i Nicola Porpora. Peș lângă activitatea sa operistică, compune sub patronajul ducelui de Chandosoratoriul "Esther" i unsprezece motete pentru soli ti, cor i orchestrș ș ș ă (1717-1720). În 1719 prime te însș ărcinarea să pună bazele unui teatru de operă laLondra, "The Royal Academy of Music", pentru care compune nu mai pu inț
de 14 opere. Aici înregistrează i marile sale succese cu opereleș "Radamisto" (1720), "Giulio Cesare in Egitto" (1724), "Tamerlano" (1724) iș
"Rodelinda" (1725), care îl fac celebru în toată Europa.
Între timp, interesul publicului londonez pentru opera în stil italian începe să
scadă, opera regală înregistrează pierderi financiare i este nevoitș ă să- iș închidă por ile. Haendel încearcț ă să- i reprezinte noile compozi ii (ș ț "Ezio" -1732, "Ariodante" - 1735 iș "Alcina" - 1735) într-un teatru mai mic, dar se
îmbolnăve te i proiectul e ueazș ș ș ă
Haendel se orientează spre compozi ia de oratorii pe teme laice i spreț ș muzica instrumentală, în tradi ia muzicii engleze a lui Henry Purcell.ț
Astfel dă la iveală oratoriile "Athalia" (1733) iș "Saul" (1739) i compuneș concerte pentru orgă i orchestrș ă (1736), precum i cele 12ș Concerti
grossi opus 6 (1739). În 1742 realizează celebrul oratoriu "Messiah",executat în premieră la Dublin, rămas exemplar în acest gen până astăzi(Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute i mai desș
executate bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt:"Israel în Egipt" (1739), "Samson" (1743), "Iuda Maccabeul" (1747) iș
"Solomon" (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în1748, Haendel compune bucata "Foc de artificii" care, împreună cu
"Muzica apelor" compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron aregelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la
compozi ia oratoriuluiț "Jephta" (1751), Haendel î i pierde vederea. Moareș la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri în
