Comportamentul Comportamentul agresivagresiv

Comportamentul agresiv face parte din viaţa noastră, dar se manifestă diferit la fiecare dintre noi. La copii, el poate fi privit din două perspective. Poate fi considerat un ansamblu de reacţii la situaţiile pe care copilul le percepe ca stresante sau frustrante. De exemplu: refuzul părinţilor la o cerinţă a copilului, o ceartă cu alţi copii pentru posesia unei jucării  pot determina descărcări de agresivitate prin gesturi, vorbe urâte, lovituri sau chiar crize de furie.Din alt punct de vedere, comportamentul agresiv al copilului poate fi considerat un mod de afirmare a personalităţii, dar mai ales o modalitate privilegiată de comunicare a propriilor exigenţe faţă de ceea ce îl înconjoară. De exemplu, când un copil plânge insistent, până la urmă reuşeşte să obţină  de la părinţii lui ceea ce doreşte.

Încă de la vârste foarte mici, agresivitatea este observabilă, dar educaţia controlului impulsurilor distructive începe cu adevărat când copiii intră în al treilea an de viaţă, la vârsta lui "nu" şi a crizelor de opoziţie (încăpăţânare) sau de furie. Greşesc părinţii care intervin în manieră foarte represivă ţipând sau pedepsind (când copilul este suficient de mic pentru a nu şti încă să-şi exercite autocontrolul), dar şi aceia care sunt prea permisivi sau chiar indiferenţi lăsându-şi copilul la dispoziţia impulsurilor sale agresive.În primul rând, trebuie încurajată comunicarea, explicându-i-se micuţului, efectele negative ale acţiunilor sale agresive. Acest lucru trebuie să se întâmple de fiecare dată când vă surprindeţi copilul lovind alţi copii.

• Situaţii care pot declanşa agresivitatea copiluluiCazurile frecvent întâlnite sunt acelea de opoziţie, de comportament ceva mai obraznic. Copilul are mai multă energie, poate fi chiar şi răsfăţat, iar dacă mediul în care trăieşte este extrem de tolerant, asta poate duce la agresivitate. Stresul vieţii de adult se răsfrânge şi asupra copilului. Chiar dacă avem un comportament exemplar faţă de cel mic, chiar dacă suntem părinţi minunaţi, dar în cadrul familiei există situaţii tensionate, atunci copilul în mod sigur va fi afectat. Adulţii sunt uneori nervoşi, stresaţi. Indicat este să nu supunem copilul la situaţii de acest gen, pentru că au efecte negative serioase asupra dezvoltării lor psihice.

• Comportamentul agresiv poate ca şi cauză o schimbare importantă în familie: naşterea unui alt copil, decesul cuiva drag. Neglijarea sau abuzul pot fi de asemanea factori declanşatori ai comportamentului agresiv. În ultimii ani mass-media este tot mai prezentă în viaţa copiilor nostri, expunerea la filme, videoclipuri şi jocuri cu conţinut violent fiind determinantă în alegerea unui stil de viaţă agresiv. Un program aglomerat care suprasolicită copilul şi îl oboseşte, un grup de prieteni (anturajul) cu comportament predelincvent sunt alţi factori determinanţi.

Intr-un mediu familial în care certurile sunt frecvente, violenţa copilului devine “normală”, adică explicabilă. Copilul face ceea ce vede acasă şi acesta este modelul care i se oferă. El deschide ochii şi învaţă să trăiască într-un mediu agresiv şi, evident, şi el se va comporta la fel în continuare.Divorţul părinţilor reprezintă una dintre situaţiile dramatice pe care copilul le poate trăi. Întrucât rata divorţurilor este din ce în ce mai mare, foarte mulţi copii provin din familii dezorganizate. Modalitatea prin care adulţii gestionează şi depăsesc perioada de divorţ se răsfrânge asupra copilului. Într-o familie în care mariajul este caracterizat prin certuri, tensiuni, insatisfacţie reciprocă, criticism, ostilitate şi lipsa de căldură, copiii au o probabilitate mult mai mare să dezvolte tulburări psihice.

Dacă observăm la micuţ un comportament deosebit de agresiv, care persistă mai mult de şase luni şi care nu este justificat în niciun fel de ceea ce se întâmplă în mediul lui social sau familial, atunci e cazul să ne adresăm unui specialist.

Pentru a stabili diagnosticul, este suficient ca micuţul să prezinte simultan patru din cele opt simptome: 1. adesea îşi iese din fire,2. adesea se ceartă cu adulţii,3. adesea refuză sau sfidează regulile stabilite de părinţi,4. adesea îi sâcâie pe ceilalţi,5. adesea îi învinovăţeşte pe ceilalţi pentru greşelile lui,6. se supără şi se înfurie cu uşurinţă pe ceilalţi,7. este furios şi neliniştit aproape tot timpul,8. este nemulţumit tot timpul.Părinţii au un motiv de îngrijorare în cazul în care comportamentul de acest gen este frecvent şi mai grav decât la ceilalţi copii de vârsta micuţului lor.

Ce e de făcut?Exemplul personal. Metoda cea mai eficientă prin care putem educa copilul să scape de obiceiurile rele este aceea a exemplului personal: tata sau mama nu scuipă, nu muşcă, nu îşi bat prietenii. Micuţul trebuie să înţeleagă faptul că violenţa nu este bună, nu este acceptată social.

• Răbdare şi înţelegere. Părinţii ar trebui să încerce să pătrundă în lumea copilului şi să înţeleagă ce se întâmplă cu el, pentru că nu toate manifestările care par anormale ţin de patologie, iar singurul remediu bun pentru tulburările copilului este mediul familial şi capacitatea de înţelegere a părinţilor. Este esenţial să nu răspundem la agresivitate cu agresivitate, ci prin exemplul personal, cu blândete şi stăpânire de sine.

• Coerenţa. Foarte mulţi specialişti sunt de părere că nu metodele de recompensă şi de pedeapsă sunt eficiente pe termen lung, ci atitudinea coerentă şi fermă a părintelui. Este deosebit de important ca întreaga familie să aibă acelaşi mod de educare a copilului. Dacă mama spune “nu”, tata trebuie să fie şi el de acord cu mama. În caz contrar, nu mai există coerenţă, iar micuţul va învăţa să speculeze orice comportament al părinţilor.

• Ajutorul specialistului. Consilierea psihologică şi psihoterapia poate fi de un real folos, deoarece în cadrul acesteia părinţii învaţă cum să faciliteze copilului un comportament nou, mai puţin agresiv, iar copilul este abordat ca şi individualitate. Copilul învaţă, prin modalităţi specifice vârstei (mai ales prin terapia prin joc) să îşi transforme impulsurile agresive în acţiuni controlate şi să înţeleagă impactul negativ pe care îl are asupra celorlalţi.

Cum acţionăm?Este de preferat ca imediat după ce a lovit să-i spuneţi că l-aţi observat, şi că din acest motiv părăsiţi locul de joacă exact în acel moment. Îi explicaţi că de câte ori va proceda în acest mod, se va întâmpla acelaşi lucru: părăsirea locului de joacă. Este important să observaţi micuţul când are o conduită pozitivă şi apoi să-l lăudaţi pentru acest lucru, evidenţiind faptul că este agreabil tuturor în acele momente: adulţilor, dar mai ales copiilor care se află în preajma lui. Toate abordările părinţilor trebuie să fie realizate cu mult calm şi răbdare. Progresele se vor obţine treptat, cu condiţia ca părinţii să fie consecvenţi în atitudinea faţă de copil.

• Este important:Să stabilim reguli clare de comportament, pe care copilul să le cunoascăa, împreună cu consecinţele încălcării lor.Să identificam cauzele agresivităţii şi să evitam motivele de criză. La copiii mici, atenţia poate fi distrasă relativ uşor, prin arătarea unei jucării preferate, atragerea într-un joc nou sau prin luare în brate şi mângâierea lui. La copiii mai mari dă rezultate bune intervenţia fermă, dar calmă a adultului, împreună cu oferirea unor alternative atrăgătoare (dar, atenţie, să nu reprezinte, de fapt, mituirea copilului!).Să învătăm şi să exersăm împreună cu copilul modalităţi civilizate de obţinere a lucrurilor dorite.Să lăudăm şi să încurajăm jocurile de cooperare cu alţi copii şi toate situaţiile în care copilul se comportă calm, politicos şi generos.Să evităm etichetările, de genul “copil rău”, “copil neascultător”, “copil nepoliticos”. Este o greşeală foarte mare să punem semnul egal între personalitatea unui copil (adică, ceea ce este el) şi comportamentul sau (cea ce face copilul).

• Bibliografie• Mihaele Ionescu şi colaboratorii, Educaţia în

familie• Gabriela Marin, Comportamentul agresiv • http://www.copilul.ro/• http://www.itsybitsy.ro/

Material de lucru realizat în cadrul  proiectului "Promovarea sănătăţii mintale a copiilor şi tinerilor din mediul rural" finanţat prin Programul PHARE - Suport pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi dezinstituţionalizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală de către psiholog Buneru Elena şi psiholog Vlad Liliana