1) Simbolismul

Perioada veche:Umanismul:

Umanismul este o miscare social-culturala care s-a dezvoltat in perioada Renasterii (sec XIV-XVI).

Renasterea este perioada din istoria omenirii caracterizata printr-o dezvoltare sincrona, fara precedent a stiintei, artelor si a civilizatiei in general.

Termenul de Umanism are doua sensuri:-unul mai lung: dragoste fata de oameni.-altul mai restrans: dragoste fata de valorile antichitatii greco-romane.Miscarea umanista cumuleaza ambele sensuri. Umanismul a aparut in Italia (Florenta) de unde s-a raspandit in intreaga Europa.

Caracteristici:

-increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea omului;-increderea in ratiune;-promovarea omului universal;-armonia dintre om si natura;-admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;-in centrulpreocuparilor umanistilor se afla omul;

Umanismul Romanesc

Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de tarziu (sec XVII) odata cu aparitia primilor carturari cunoscatori ai culturii antichitatii, a limbilor latina, greaca si slavona.

Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin in operele lor idei fundamentale ale culturii romanesti: - originea latina a poporului si a limbii romane; - continuitatea existentei acestui popor pe teritoriul romanesc;- unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti;- rolul civilizator al tipariturilor;- forta educativa a istoriei;- credinta in adevar si documente;- dorinta de a salva oamenii de ignoranta? CRONICILE:Denumirea vine de la latinescul "Chronica" care inseamna istorie pe ani. Cronicile sunt lucrari istoriografice care prezinta evenimente istorice intr-o ordine cronologica. Ele au fost scrise in limba slavona si aici descoperim primele incercari de realizare a unei literaturi originale romanesti.

-Reprezentanti:

Moldova:Grigore Ureche ("Letopisetul tarii Moldovei de la origini pana la a doua domnie a lui Aron Voda 1359")Miron Costin ("Letopisetul tarii Moldovei de la Aron Voda incoace" pana la domnia lui Dabija Voda)Ion Neculce (Letopisetul tarii Moldovei de la domnia lui Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat 1743")

Muntenia:Cronica Balenilor (ANONIMa)Letopisetul Cantacuzinesc (ANONIMa)Radu GreceanuRadu Popescu

1. Grigore Ureche:

Manuscrisul autograf al Letopisetului lui Grigore Ureche s-a pierdut si de aceea multa vreme cronica a fost atribuita lui Nestor Ureche, tatal lui Grigore. Astazi este in afara de orice indoiala ca Letopisetul apartine lui Grigore Ureche asa cum stabilise in 1852 Mihail Kogalniceanu. "Letopisetul tarii Moldovei" scris de Grigore Ureche in ultimii ani ai vietii este o opera determinata. Ea incepe cu anul intemeierii Moldovei (1359) "cand s-au descalecat tara" si se opreste in anul 1594 "cand au venit Loboda cu oaste cazaceasca si au gonit pe Aron Voda de-n scaun si au ars Targul Iasi." Este necesar sa precizam ca au existat trei copisti ai Letopisetului (Simion Dascalul, Nisail Calugarul, Axinte Uricarul) care au considerat necesar, in momentul in care au copiat, sa completeze cronica cu ceea ce i-a scapat cronicarului sau n-a stiut.

Interpretarile lui Simion Dascalul sunt lipsite de simt critic si au fost semnalate in mare parte si de cronicarii urmatori care le-au combatut.

Grigore Ureche nu este interesat numai de cantitatea stirilor, ci si de calitatea lor. El nu scrie numai pentru a informa, ci si pentru a educa, pentru a oferi un indreptar de viata: "sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie invatatura". Istoria este necesara "ca sa nu se inece a toate tarile anii trecuti", este o datorie patriotica obligatorie pentru orice popor care vrea sa paseasca pe o prima treapta a culturii. Grigore Ureche este primul cronicar care simte nevoia de a respecta adevarul fortelor consemnate "ca sa nu ma aflu scriitoriu de cuvinte desarte, ci de dreptate".

Cronica oglindeste oranduirea feudala din prima jumatate a sec XVII al marii boierimi.

- Cronicarul condamna sistemul de guvernare bazat pe autoritatea domneasca considerand ca domnitorul nu poate avea drept de viata si de moarte asupra supusilor sai; idealul statal al lui Ureche este regatul albinelor intemeiat pe armonia dintre matca si lucratoare.- Preconizeaza pentru Moldova o carmuire dupa pravila, adica dupa legea scrisa "pe Moldova este acest obiceiu de pier far-de munca, far-de judecata, far-de leac de vina.".- Cronicarul manifesta o ura neimpacata impotriva cotropitorilor otomani "groaza tuturor vecinilor de prin-prejur" .- invatatura limbii latine a inlesnit lui Ureche cunoasterea originii romane a poporului nostru; aduce argumente lexicale in sprijinul romanitatii, dar recunoaste ca in limba noastra s-au "amestecat" si cuvinte ale vecinilor "macar ca de la rami ne tragem"- Vorbeste in chip surprinzator pentru intaia data despre unitatea neamului si originea sa comuna "rumanii cati se afla locuitori in tara Ungureasca si la Ardeal si la Mara Moresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Rami se trag".- Letopisetul debuteaza cu legenda intemeierii Moldovei, urmeaza apoi mai mult de 46 de ani din istoria Moldovei care sunt doar insirati ca intr-un pomelnic deoarece izvoarele au fost insuficiente.- Domnia lui stefan cel Mare se bucura de cel mai mare spatiu in cronica; lui Ureche ii revine meritul de a fi fost primul biograf al marelui domnitor realizand si un portret moral al acestuia.- Evenimentele consemnate, figurile domnitorilor au reprezentat surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu; descoperim in cronica portrete, tablouri, mici caracterizari, schite de nuvele care reprezinta inceputurile unei literaturi romane originale.

2. Miron Costin:

Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic "Viata Lumii" a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din "Ecleziast" : "vanitas vanitatum et omnia vanitas"(desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire care se poate rupe oricand, mari personalitati ale lumii sunt supuse si ele mortii asadar concluzia este una filosofica: "existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul suprem al omului".

a) De Neamul Moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor

A fost scrisa de Miron Costin in ultimii anin ai vietii sale dupa multa ezitare si numai cand cronicarul a considerat ca detine suficienta informatie pentru argumentarea sa. intreaga opera exprima sentimente de inalt patriotism. Exista la inceputul operei o predoslovie prin care autorul justifica scrierea acestei opere: "inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc si cati sunt si in tarile unguresti cu acest nume, romani si pana astazi, de unde sunt si din ce semintie, de cand si cum au descalecat aceste parti de pamant a scrie, multa vreme la cumpana au statut sufletul nostru". De Neamul Moldovenilor este o opera polemica care intentioneaza sa puna la punct unii impostori cum a fost Simion Dascalul care a denigrat poporul roman. Miron Costin spune ca: "nici este saga a scrie ocara viacinica unui neam. Cand ocarasc intr-o zi pe cineva este greu a rabda; dara in veaci."

Aceasta opera chiar daca are in cuprinsul ei unele inexactitati, este de remarcat pentru informatiile si argumentele aduse in sprijinul ideii romanitatii poporului roman.

b) Letopisetul tarii Moldovei de la Aron Voda incoace

Este scris in jurul varstei de 40 de ani in scopuri informative "sa nu se uite lucrurile si cursul tarii" si educative "sa hie de invatatura ce este bine si ce este rau si de ce sa se fereasca si ce va urma".

Ca si la Grigore Ureche, in cronica lui Miron Costin, apar conceptele clasei boieresti si el e convins ca nu domnitorul trebuie sa conduca, ci si boierimea, iar cei mai mici trebuie sa se teama de cei mari. Cronicarul manifesteaza interes pentru toate aspectele vietii sociale, ura latirea puterii turcesti si lacomia Imperiului Otoman: "pantecele turcilor fara fund".

Valoarea literara a cronicii lui Costin o intrece pe cea a lui Ureche; Costin este un memorialist atent asupra vietii si asupra oamenilor, scriitor in adevaratul sens al cuvantului, prozator, zugrav de moravuri si caractere. Ultima parte a cronicii are desfasurarea epica a unui roman: exista descrieri, tablouri pitoresti care infatiseaza armata (cea poloneza, infanteria moldoveneasca) ca in romanele istorice.

Autorul pare a se implica in evenimente pentru ca unele dintre ele s-au petrecut in timpul vietii sale. Datorita acestui fapt, atentia fata de eroi si intamplari este sporita.

in explicarea victorii lor militare s-au infrangerilor, Miron Costin nu introduce factori divini, totusi crede in semne dumnezaiesti si interpreteaza calamitati naturale ca pe niste "pedepse ceresti"(interesanta este prin viziunea apocaliptica descrierea unei invazii de lacuste). Miron Costin are intuitie psihologica si tendinta de a filozofa pe marginea faptelor, reuseste astfel sa realizeze caracterizari, naratiuni umoristice etc.

Fiind intr-o oarecare masura si filosof, cronicarul face un fel de teorie a cunoasterii vorbind despre cele cinci simturi si oprindu-se asupra importantei vazului. Influenta limbii vorbite este mai mica in opera lui Miron Costin, el fiind un cronicar cult intalnim totusi cateva expresii si proverbe populare:-"lupul parul schimba, iar nu hirea".-"cum zice muldoveanul, nu sunt in toate zilele pastile".-"ca acela ce invata, sa apuca de sabie cu mana goala".

Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane

Istoriografia in limba romana s-a dezvoltat incepand cu sfarsitul sec XVI odata cu ridicarea noii boierimi si aparitia primilor carturari; un rol important l-a avut raspandirea umanismului.

1) Contributia la dezvoltarea istoriei:- au pus bazele istoriografiei romanesti (bazandu-se pe document si adevar);- transmit informatii pretioase cu privire la istoria medievala (domnii & evenimente);- informatii in legatura cu etnogeneza romanilor (originea latina a limbii si a poporului roman, unitatea romanilor si continuitatea existentei pe acest teritoriu.);Grigore Ureche este cel dintai care vorbeste despre originea romanilor "si toti de la rami se trag.".Miron Costin prin lucrarea sa "De Neamul Moldovenilor" continua ideile lui Ureche in legatura cu etnogeneza romanilor aducand argumente stintifice.- contribuie in mod esential la formarea constiintei nationale;- scopul scrierilor nu este numai unul informativ, ci si unul educativ.

2) Contributia in domeniul limbii:

- in cronici exista primele dovezi ale limbii romane in diferite perioade ale evolutiei;- oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare intr-un mijloc de transmitere a culturii. Grigore Ureche se bazeaza pe limba vorbita, stilul sobru.Miron Costin se afla sub influenta limbii latine.Ion Neculce: limba folosita tn operele lui este imaginea scrisa a limbii vorbite in prima jumatate a sec XVIII -lea (stilul oral).

3) Contributia in domeniul literaturii:

- cronicile reprezinta primele incercari ale unei literaturi romanesti originale.

Grigore Ureche:Primul portret al lui stefan cel Mare.Portrete, tablouri, schite de nuvele.

Miron Costin:Primul poet ("Viata Luminii" poem filosofic si "Stihurile de descalecatul tarii" aflate la inceputul letopisetului).Memorialist, zugrav de moravuri si caracterePovestiri (descrierea unei invazii de lacuste)

Ion Neculce:Realizeaza o opera personala bazata pe evenimente traite de el insusi sau auzite.Creeaza personaje de fictiune.Este uneori impersonal ca un adevarat scriitor.Detine arta povestirii & cea a portretului (cei 14 domnitori).Realizeaza tablouri de epoca.Este prezent hazul & ironia.Relateaza intamplari anecdotice.

CONCLUZII:

-Cronicarii realizeaza prin operele lor un act de cultura.-Ofera surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu.-Au contribuit la dezvoltarea istoriografiei limbii si literaturii.-Au format constiinta nationala.

Iluminismul:

Iluminismul, intre literatura si politica

Iluminismul s-a manifestat cu intarziere in cultura romana din cauza dominatiei straine si feudalismului autohton. Acest curent literar a putut fi observat indeosebi in Transilvania, unde burghezia era mai dezvoltata, fiind initial strict legat de interesele nationale.

Aici, Scoala Ardeleana, miscarea intelectualitatii din Transilvania, a luat nastere ca urmare a excluderii romanilor de la viata social-politica conform actului "Unio trium nationum" (1437).

In acest context, Iluminismul poate fi considerat mai degraba un demers politic, sintetizat in memoriul din 1791, "Supplex libellus valachorum Transsilvaniae", trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte ce formau Imperiului Habsburgic.

Inspirandu-se din ideile Iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au militat pentru egalitate si libertate, pentru suveranitatea a poporului, in baza ideii de drept national si de contract social.

Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este reprezentata de operele istorice si filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Toate aceste patru personalitati, savanti de talie europeana si poligloti, au facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si Viena.Scoala Ardeleana. Directii fundamentale:

-Directie socio-culturala. Este in stransa legatura cu motorul miscarii iluministe europene, aceea de emancipare a oamenilor prin cultura si educatie. Cu aceasta ocazie, are loc dezvoltarea si organizarea invatamantului in limba romana. Gheorghe Sincai, ca director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli. Este momentul primelor manuale scolare tiparite, a cartilor de popularizare stiintifica, a calendarelor si cartilor populare.

-Directie erudita. Cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai importante sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul romanilor in Dachia" de Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil Micu si Gheorghe Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul de la Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.

Aceste initiative au pornit de la ideea restabilirii adevarului despre originea romanilor prin aducerea de argumente istorice, filologice si demografice privind caracterul latin al limbii si poporului roman, continuitatea si unitatea sa etnica. Astfel s-au pus bazele lingvisticii romanesti prin fixarea normelor gramaticale ale limbii, imbogatirea vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.

Mostenirile lasate de reprezentantii Scolii Ardelene au contribuit semnificativ la formarea limbii romane, la recunoasterea originilor si a drepturilor, insa nu pot fi considerate opere literare, cum nici autorii, ilustri filologi si istorici, nu pot fi numiti scriitori. Ceea ce nu le putem nega insa este marele merit de a fi creat un mediu propice literaturii.

Asadar, startul unei literaturi autohtone fascinante a avut loc multumita Scolii Ardelene si a coincis cu momentul in care Ion Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a creat "Tiganiada", o epopee eroicomica, prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane.

Pasoptismul si Dacia Literara:

Inceputurile literaturii romane moderne se situaz in cel deal doilea patrar al sec. XIX-lea, limitele politice conventionale ale perioadei fiind, pe de o parte, miscarea condusa de Tudor Vladimirescu 1821 sau tratatul de pace de la Adrianopol 1829 si pe de alta parte Unirea principatelor 1859.

Civilizaia i cultura din rile romne ncep s se orienteze spre Occident. Cauze:

-criza Imp Otoman;

-trezirea contiinei naionale, ntr-un context mai larg, European.

Etapa cuprins ntre 1830 1860, n mijlocul creia s-a declanat Revoluia de la 1848 (ampl micare popular de emnancipare social i naional) este cunoscut n literatura romn sub denumirea de perioada paoptist.

Funcia lit nu mai rmne dect aceea de a rspndi cultura, incluznd acum noi valene: transmiterea emoiilor estetice, trezirea sentimentului naional, educatia moral, mesianismul social.

Punerea n acord cu evoluia lit europene se manifest prin faptul c operele scriitorilor paoptiti vor fi create n spiritual esteticii romantice, adic n spiritual curentului lit dominant n Europa acelei vremi.

Scriitorii paoptiti provin, de obicei, din clasele de sus. Educai n Apus, influenai de ideile Apusului, vorbind i scriind franuzete, tineri i plini de lan, paoptitii ncearc, pt prima dat la noi, o sincronizare cu Europa Occidental, chiar dac la nceput este una mimetic. Ei sunt grbii s ard etapele, s rspund cerinelor timpului, fiind deopotriv scriitori, istorici i oameni politici.

Gustul este comun, toi sunt romantici, iar Parisul devine polul intelectualitii romneti. Temele, motivele sau conceptele literare cultivate n Frana ajung rapid la mod i n Principate.

Chiar dac romantismul este cur lit dominant, n paralel cu el se manifest tendine clasice, preromantice i realiste.

Literatura paoptist se inspir din:

- trecutl istoric;

- frumuseile rii;

- folclor;

- descrierea realitilor sociale;

- satirizarea viciilor ornduirii feudale.

Printre scriitorii paoptiti, menionm: Costache Negruzzi, Vasile Crlova, Ion Heliade Rdulescu, Andrei Mureanu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri etc.

Un rol foarte important l are revista Dacia Literar 1840 (doar trei numere), nfiinat la Iai de Mihail Koglniceanu, revist n care s-au afirmat primii notri scriitori moderni.

n primul numr al revistei, M. Koglniceanu public articolul Introducie n care prezint principalele idei care stau la baza acestei reviste:

-conbaterea imitaiei i a traducerilor mediocre;

-interesul pentru o lieratur naional prin stimularea scrierilor originale;

-operele s se inspire din istoria rii, din frumuseile ei, din folclor;

-realizarea unei limbi unitare;

-afirmarea unei critici litarare obiective (vom critica cartea, iar nu persoana);

-scriitorii sunt datori s contribuie prin operele lor la mplinirea idealului tuturor romnilor : Unirea Principatelor.

Tot n primul numr al acestei reviste este publicat prima nuvel istoric din literatura romn, Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi.

Vasile Alexandri: Malul Siretului (pastel):

"Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica

Si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica.

Raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur

Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur.

Eu ma duc in faptul zilei, ma asez pe malu-i verde

Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde,

Cum se schimba-n valurele pe prundisul lunecos,

Cum adoarme la bulboace, sapand malul nasipos.

Cand o salcie pletoasa lin pe balta se coboara, Cand o mreana salta-n aer dupa-o viespe sprintioara, Cand salbaticele rate se abat din zborul lor, Batand apa-ntunecata de un nour trecator.

Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale. Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald."

Elaborate in cea mai mare parte in anii 1868-1869 si publicate in revista junimista "Convorbiri literare", "Pastelurile" constituie punctul culminant al creatiei lui Vasile Alecsandri si cel mai stralucit moment liric al literaturii romane inainte de Eminescu. Pastelurile lui Alecsandri amintesc de Thomson prin "poezia anotimpurilor", deosebindu-se de romantici prin aceea ca succesiunea anotimpurilor nu simbolizeaza trecerea ireversibila a timpului, ci dimpotriva, creatia lui exprima sentimentul stenic (care fortifica, da putere; intaritor - n.n.) al eternei regenerari a naturii. Cromatica este specifica acestor creatii lirice, culorile fiind alese sugestiv in functie de anotimpul descris.

Poezia "Malul Siretului", publicata in "Convorbiri literare" la 1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creatie reprezentativa pentru intreg ciclul, atat prin tehnica artistica, cat si prin atmosfera emotionala.

Titlul ilustreaza locul mirific ce 1-a inspirat pe Alecsandri in aceasta poezie, malul raului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atat de dragi poetului, mosia de la Mircesti. Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia "Malul Siretului" este structurata in patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trasatura tipica pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat in mod deosebit de mai multi exegeti literari, se particularizeaza prin doua aspecte inedite: lirismul evidentiat de prezenta persoanei intai, auctoriale - in strofele a doua si a treia - si nota meditativa a poeziei din ultima strofa.

Strofa intai descrie acel moment incert al diminetii devreme, cand ziua se ingana cu noaptea, intreaga natura pare adormita, iar deasupra luncii Siretului plutesc "aburii usor ai noptii", ce par "fantasme" plutind peste intreaga natura, comparatia provocand o puternica stare emotionala. Imaginea motorie a cetii care "se despica" printre ramurile copacilor, este insotita de imaginea vizuala a raului personificat, care "se-ncovoaie" pe sub arborii din lunca. Comparatia "ca un balaur" este de factura mitologica, asemenea metaforei "misca solzii lui de aur", care sugereaza curgerea lenta a valurilor unduitoare ale raului. Epitetul cromatic "de aur" accentueaza lumina stralucitoare a diminetii, care se reflecta in undele Siretului.

Strofa a doua introduce persoana intai singular, vocea auctoriala, prin care poetul isi exprima incantarea pentru peisajul de basm al diminetii. Asezat pe "malu-i verde", poetul priveste fascinat curgerea continua a Siretului, care "la cotiri se perde" si ale carui ape somnoroase sapa "malul nasipos". Atractia pe care peisajul o exercita asupra poetului este exprimata prin ver.be la persoana I singular, "ma duc", "ma asez", "privesc", iar tabloul este dominat de imagini motorii, "apa curge", "se schimba-n valurele". Epitetul cromatic "malu-i verde" sugereaza un anotimp calduros, iar alte epitete descriptive, contribuie la crearea emotiei pentru frumusetea peisajului: "prundisul lunecos", "malul nasipos". Raul Siret este personificat si in aceasta strofa, deoarece "adoarme la bulboace".

Strofa a treia incepe cu imaginea delicata a salciei pletoase care se apleaca deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat de un peste care "salta-n aer dupa-o viespe sprintioara" si de ratele salbatice care "se abat din zborul lor" si se asaza pe undele primitoare. De remarcat in aceasta strofa sunt epitetele care evidentiaza detaliile peisajului: "salcie pletoasa", "viespe sprintioara", "apa-ntunecata", "nour-trecator". Epitetul in inversiune "salbaticele rate" accentueaza ideea peisajului unic prin specificul pasarilor care poposesc "din zborul lor" in aceste locuri feerice, iar metafora "un nour trecator", sugereaza stolul de rate care intuneca temporar albia raului.

Ultima strofa confirma ideea ca acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, ci si un peisaj al sufletului. Atitudinea poetului este meditativa, sugerand cu discretie ideea ca gandurile lui sunt atrase hipnotic de valurile miscatoare, prin metafora curgerii Siretului: "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale". Poetul se detaseaza, parca, de natura inconjuratoare, contempland incremenit de admiratie lunca ce "clocoteste" si privind fascinat "o soparla de smarald" care, personificata, se uita curioasa la el: "Cata tinta, lung la mine, parasind nasipul cald".

Pastelul "Malul Siretului" se constituie intr-un adevarat spectacol al naturii, care provoaca eului liric trairi profunde de admiratie, de incantare, duse pana la extaz.

Cu "Pastelurile", Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizari a talentului sau. Clasicismul acestor creatii lirice se manifesta nu numai in viziunea poetului asupra naturii, cu se exprima si pe taramul expresiei.

Costrache Negruzzi: Alexandru Lapusneanul (nuvela istorica)

Nuvela istoric este opera epic n proz care are drept personaje figuri atestate istoric sau prezint evenimente care se refer la un moment din trecut. Prima nuvel istoric din literatura romn este Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi, aprut n 1840 n primul numr al revistei Dacia literar, ca rspuns la ndemnul acesteia de a folosi trecutul naional ca surs de inspiraie.

Trsturi ale nuvelei istorice :

-are o construcie de factur clasic, respectnd momentele subiectului literar ;

-este inspirat din trecutul istoric ;

-urmrete o gradare a tensiunii generate de intrig, ceea ce o apropie de structurarea textului dramatic (cele patru capitole ale nuvelei seamn cu patru acte ale unei drame) ;

-conflictele sunt mai ales exterioare, opunnd personaje cu interese diferite ;

-aciunile se desfoar cronologic, locul i timpul sunt precizate ;

-timpul i spaiul sunt limitate, dar mult mai ample dect n schi ;

-protagonistul (personajul inspirat din istorie) ocup locul central al operei ;

-culoarea de epoc este creat prin descrieri de vestimentaie, interioare ale locuinelor, utilizarea limbii specifice epocii descrise (n cazul de fa utilizarea arhaismelor) ;

-naratorul este omiscient, naraiunea se face la persoana a III-a, perspectiva narativ fiind obiectiv .

Nuvela istoric Alexandru Lpuneanul a aprut n anul 1840 n primul numr din revistaDacia literar, iar apoi a fost inclus n anul 1857 n singurul volum al autorului intitulatPcatele tinereelor. Volumul este alctuit din patru pri, fiecare dintre ele ilustrnd o numit dimensiune literar. Prima parte, Amintiri din junee conine cinci proze cu subiecte de actualitate pentru perioada paoptist, a doua, Fragmente istorice prezint evenimente din trecutul i prezentul istoric al rii (include i nuvela Alexandru Lpuneanul). Urmtoarele dou pri, intitulate Neghin i plmid i Negru pe alb. Scrisori de la un prieten cuprind prelucrri dramatice, respectiv, lucrri de factur jurnalistic, memorialistic i eseistic. Nuvela este scris sub ideologia paoptist, respectnd ideile impuse de Mihail Koglniceanu n articolul Introducie, care cerea autorilor s promoveze o literatur original cu teme inspirate din istoria naional i folclorul naional.

Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche, Letopiseul rii Moldovei, din care autorul preia anumite scene, fapte i replici: venirea lui Lpuneanul la a doua domnie, ntlnirea cu boierii trimii de Toma, uciderea celor 47 de boieri, arderea cetilor Moldovei, clugrirea i uciderea prin otrvire a domnitorului. O alt surs important de inspiraie este Letopiseul rii Moldovei de Miron Costin de unde prelucreaz, pentru episodul omorrii lui Mooc din nuvel, scena uciderii unui boier n timpul domniei lui Alexandru Ilia. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lpuneanul (1564-1569), prezentnd lupta pentru impunerea autoritii domneti n Moldova secolului al XVI-lea. Autorul nu transcrie evenimentele ca n cronicile istorice ci le modific n funcie de propria sa viziune, influenat de romantismul paoptist. Autorul modific realitatea istoric, dar aciunea nuvelei se pstreaz n limitele verosimilului. Personajul lui Negruzzi nu se aseamn pn la confundare cu personalitatea real, istoric a lui Alexandru Lpuneanul. Personajul ilustreaz un tip uman, este un personaj de factur romantic, prin intermediul cruia autorul i exprim propria sa viziune artistic.

Nuvela are ca tem evocarea artistic a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, i anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lpuneanul i consecinele deinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

Nuvela este structurat n patru capitole, fiecare avnd un moto sugestiv pentru coninutul acestora: Dac voi nu m vrei, eu v vreu..., Ai s dai sam, doamn!..., Capul lui Mooc vrem!..., De m voi scula, pre muli am s popesc i eu.... Naratorul este omniscient, naraiunea se realizeaz la persoana a III-a, perspectiva asupra evenimentelor fiind obiectiv. Naraiunea se desfoar linear, cronologic, prin nlnuirea secvenelor narative i a episoadelor. Dei nuvela este o specie care aparine genului epic, se remarc n acest caz caracterul dramatic oferit de rolul capitolelor n ansamblul textului (seamn cu actele unei piese de teatru), de realizarea scenic a secvenelor narative, de utilizarea predominant a dialogului i de minima intrevenia a naratorului.

Motoul din primul capitolDac voi nu m vrei, eu v vreu... subliniaz ntreaga ur i tenacitate a lui Alexandru Lpuneanul, care mai fusese o dat pe tronul rii, dar fiind trdat de boieri, a fost nevoit s prseasc ara. Scena dintre viitorul domnitor i boierii trimii de Toma prefigureaz conflictul principal al nuvelei, acela dintre Lpuneanul i boieri. Un rol important l va avea vornicul Mooc, boier viclean care i vnduse pe toi domnitorii care au ocupat tronul Moldovei n ultimii ani. Comportamentul este pus n eviden de gesturile sale, dar i de atitudinea domnitorului: Eu te iert ns, c-ai ndrznit a crede c iar m vei putea nela, i i fgduiesc c sabia mea nu se va mnji de sngele tru; te voi crua, cci mi eti folositor, ca s m uurezi de blstemurile norodului. Sunt ali trntori, de care trebuie curit stupul. Mooc i srut mna asemenea cnelui care, n loc s muce, linge mna care-l bate. El era mulmit de fgduina ce ctigase; tia c Alexandru-vod a s aib nevoie de un intrigant precum era el. Din punct de vedere al construciei textuale, aceste cuvinte trimit deja la finalul capitolului al treilea, cnd Mooc va plti cu viaa pentru a-l uura pe vod deblstemurile norodului. De asemenea, prin propoziia Sunt ali trntori, de care trebuie curit stupul. anticip violena din capitolul urmtor.

Al doilea capitol prezint planurile de distrugere a boierimii puse la cale de domnitor. Motoul se refer la leacul de fric pe care Lpuneanul l promite soiei sale, Ruxanda.

Abia n al treilea capitol personajul atinge plenitudinea personalitii sale. Disimularea, diplomaia ating punctul culminant i ele se vor combina cu plcerea estetic a contemplrii cruzimii. Leacul de fric al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de patruzeci i apte de capete pe care acesta o relizeaz dup ce ucide boierii. n acest capitol care are ca moto replica poporului: Capul lui Mooc vrem!... se explic i promisiunea pe care Lpuneanul i-a fcut-o la nceput vornicului: nu a murit de mna domnitorului deoarece acesta a dorit nc de la nceput s-l sacrifice ca ap ispitor. De asemenea, n finalul acestui capitol se mai face o promisiune, care va fi ndeplinit la sfritul nuvelei. Boierii care scap de la masacru, Spancioc i Stoici fac o promisiune pe malul Nistrului: Spunei celui ce v-au trimis, strig ctre ei Spancioc, c ne vom vedea pn-a nu muri!.

n ultimul capitol este prezentat sfritul lui Alexandru Lpuneanul. Acesta se mut mpreun cu familia la Hotin pentru a-i supraveghea mai de aproape pe Spancioc i Stroici care edeau la Cameni, ateptnd i pndind vreme. Doamna d sam i, mpins de ceilali, i otrvete soul care moare sub privirile neierttoare ale lui Spancioc i Stroici, spre a mplini promisiunea de pe apa Nistrului.

PERSONAJUL PRINCIPAL: ALEXANDRU LPUNEANUL Alexandru Lpuneanul este personajul principal al nuvelei, este un personaj romantic, excepional, care acioneaz n situaii excepionale, cum ar fi scena uciderii boierilor, a pedespsirii lui Mooc i a morii domnitorului. ntruchipeaz tipul domnitorului tiran i crud, care conduce ara ntr-un mod absolutist, fr a ine cont de prerile boierilor. Personajul este construit din contraste i n antitez cu celelalte personaje, are o psihologie complex, cu caliti i defecte puternice.

Destinul personajului este urmrit cu ajutorul celor patru replici plasate n fruntea capitolelor i avnd rol de moto. Alexandru Lpuneanul dorete s impun autoritatea domneasc prin orice mijloace. Afirmaia din ultimul capitol Eu nu sunt clugr, sunt domn! reflect faptul c i nfrunt destinul chiar i atunci cnd este pus n faa limitelor omeneti, cum ar fi boala sau moartea.

Personajul nu evolueaz pe parcursul nuvelei, trsturile sale principale fiind prezentate nc de la nceput: este hotrt, crud, inteligent, prefcut, bun cunosctor al psihologiei umane, abil politic. Este caracterizat direct, de ctre narator, de ctre celelalte personaje i chiar de el nsui, i indirect prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relaii cu alte personaje.

Naratorul realizeaz n mod directportretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentaiei specifice vremii: Purta coroana Paleologilor, i peste dulama polonez de catifea stacoie, avea cabania turceasc. De asemenea, nregistreaz gesturile i mimica personajului prin notaii scurte: Spun c n minitul acela el era foarte galben la fa i c racla sfntului ar fi tresrit, Rspunse Lpuneanul cu snge rece. Caracterizarea realizat de alte personajeeste succint: mitropolitul Teofan spune despre domnitor: Crud i cumplit este omul acesta, n timp ce Spancioc l numete tiran: sngele cel pngrit al unui tiran ca tine.

Caracterizarea indirect se realizeaz prin faptele care evideniaz cruzimea (trstura esenial a personajului), dar i dorina lui de a distruge influena boierilor

Hotrrea de a avea puterea domneasc reiese nc de la nceputul nuvelei, din episodul n care primete solia boierilor. La ncercarea acestora de a-l face s renune la tronul Moldovei, Alexandru Lpuneanul rspunde astfel: Dac voi nu m vrei, eu v vreau, rspunse Lpuneanul, a crui ochi scnteiar ca un fulger, i dac voi nu m iubii, eu v iubesc pre voi i voi merge ori cu voia, ori fr voia voastr. S m ntorc? Mai degrab-i va ntoarce Dunrea cursul ndrpt. Hotrrea este pus n practic prin guvernarea cu ajutorul terorii, deoarece domnitorul reuete s contracareze posibilele ncercri de revolt a boierilor, activitate care culmineaz cu uciderea celor 47 de boieri. Nu i va pierde aceast hotrre itrie decaracter nici n clipa morii, cnd revine asupra deciziei de a se clugri i amenin pe cei din jur: M-ai popit voi, dar de m voi ndrepta, pre muli am s popesc i eu!

Voinei neabtute i se asociaz i alte trsturi. Abilitatea n ceea ce privete relaiile umane, diplomaia, cunoaterea psihologiei umane, sunt caliti ale conductorului, dar n acest caz sunt folosite pentru consolidarea puterii absolute, nu pentru o crmuire corect a rii. Cunoscnd oamenii, le face promisiuni care i linitesc, dar care ascund de fapt un plan de rzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Mooc: i fgduiesc c sabia mea nu se va mnji n sngele tu; te voi crua, cci mi eti trebuitor, ca s m mai uurezi de blstemurile norodului l linitete pe boierul intrigant, care se crede util domnitorului i care crede c a reuit s reintre n graiile acestuia. Planul de rzbunare al lui Lpuneanul este ns crud deoarece l pred pe Mooc mulimii care l sfie: Du-te de mori pentru binele moiei dumitale, cum ziceai nsui cnd mi spuneai c nu m vrea, nici m iubete ara. Sunt bucuros c-i rspltete ara pentru slijba ce mi-ai fcut, vnzndu-mi oastea lui Anton Sechele, i mai pe urm lsndu-m i trecnd de partea Tomii. Sacrificndu-l pe boier, se rzbun pentru trdarea acestuia i manipuleaz mulimea revoltat, de a crui putere este contient:Proti, dar muli. n acest episod d dovad de stpnire de sine i de snge rece O alt promisiune pe care o respect este oferirea unui leac de fric doamnei Ruxanda, care l rugase s nu mai verse snge nevinovat. Alctuirea piramidei din capetele boierilor i oferirea acesteia drept lecie pentru soie, pune n eviden sadismul domnitorului. El se stpnete n momentul n care Ruxanda ncearc s-l conving s renune la crime i are impresia c dorete s se amestece n conducerea rii, dar nu iart atitudinea ei i se rzbun prin acest leac de fric: - Muiere nesocotit! strig Lpuneanul srind drept n picioare, i mna lui, prin deprindere, se rzm pe junghiul din cingtoarea sa; dar ndat stpnindu-se se plec, i rdicnd de Ruxanda de jos [...]. i fgduiesc c de poimine nu vei mai vedea, rspunse Alexandru-Vod; i mne i voi da un leac de fric.

Deine arta disimulrii i regizeaz cu inteligen invitaia la ospul de mpcare cu boierii, care este de fapt o curs. Inteligent, alege ca loc al discursului su biserica, pentru a le sugera boierilor c s-a cit i c dorete o mai bun nelegere cu acetia: Boieri dumneavostr! S trim de acum n pace, iubindu-ne ca nite frai, pentru c aceasta este una din cele zece porunci: S iubeti pe aproapele tu ca nsui pre tine, i s ne iertm unii pe alii, pentru c suntem muritori, rugndu-ne Domnului nostru Isus Hristos i face cruce s ne ierte nou grealele, precum iertm i noi greiilor notri. De asemenea, are o inteligen diabolic, reuind s manipuleze boierii sau poporul i s-i pun n aplicare planurile.

Cruzimea este o nsuire obinuit n aceast perioad istoric dominat de lupta pentru putere (tot de cruzime dau dovad i Spancioc i Stroici care asist la moartea domnitorului), dar n cazul lui Lpuneanul este exagerat, are manifestri excepionale, de unde i ncadrarea personajului n tipologia romantic. Domnitorul asist rznd la mcelul boierilor: Ct pentru Lpuneanul, el luas pre Mooc de mn i se trses lng o fereastr deschis, de unde privea mcelria ce ncepuse. El rdea; iar Mooc, silindu-se a rde ca s plac stpnului, simea prul zburlindu-i-se pe cap i dinii si clnnind. Dup uciderea celor 47 de boieri i promite doamnei Ruxanda c nu va mai ucide, dar nscocete schingiuri ca s nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneti. n final d dovad din nou de cruzime cnd amenin s-i ucid propriul fiu pe care l crede un uzurpator al puterii sale. Uciderea lui prin otrvire este singura cale de a-l opri s mai fac ru, dar n acelai timp este o pedeaps pentru cruzimea sa.

Replicile personajului sunt memorabile, dou dintre ele fiind transformate de autor n moto-uri ale capitolelor I i IV. Rspunsul dat boierilor: Dac voi nu m vrei, eu v vreau [...] i dac voi nu m iubii, eu v iubesc pre voi i voi merge ori cu voia, ori fr voia voastr., a devenit o emblem a personajului care se autodefinete prin voina de nenfrnt. Ameninarea din final: De m voi scula, pre muli am s popesc i eu... red aluziv dorina de rzbunare a celui czut.

Fora excepional a personajului domin relaiile cu celelalte personaje. Pentru a se rzbuna, pune n aplicaie cte un plan, n funcie de gravitatea vinii: pe boieri i mcelrete, e Mooc l d mulimii, doamnei Ruxanda i d un leac de fric. Pentru aceast cruzime este n final pedepsit de cei care asist la mortea sa. Spancioc i Stroici nu vor s i curme suferina ci dimpotriv l las s se chinuie: nva a muri, tu care tiai numai a omor.

Relaia cu doamna Ruxanda este construit pe principiul romantic al antitezei angelic demonic. Diversitatea atitudinilor fa de soia lui reflect falsitatea, disimularea. Se cstorise cu ea ca s atrag inimile norodului n care via nc pomenirea lui Rare. Nu o respect nici pentru originea ei nobil, nici pentru c i este soie i mam a copiilor si, iar Ruxanda ar fi voit s-l iubeasc, dac ar fi aflat n el ct de puin simire omeneasc. Gesturile, mimica i cuvintele rostite de Lpuneanul n capitolul al II-lea, n scena discuiei cu doamna Ruxanda, evideniazipocrizia lui n relaia so soie. Mai nti i srut mna, apoi se posomorete, reacioneaz impulsiv la rugmintea ei, dar se stpnete i i promite un leac de fric. n capitolul urmtor, dup ce se rzbun pe boieri i pe Mooc, nu o iart pentru ndrzneala ei i i ine promisiunea de a o vindeca de fric. Se bucur cu cruzime de spaima doamnei care leinase la vederea piramidei de capete, afirmnd: - Femeia tot femeie, zise Lpuneanul zmbind; n loc s se bucure, ea se sparie. n ultimul capitol insistenele boierilor i ameninarea lui Lpuneanul c i va ucide copilul, o determin s-i otrveasc soul.

Alexandru Lpuneanul este un personaj romantic i prin urmare excepional datorit cruzimii sale exagerate, aciunilor sale spectaculoase, replicilor sale.

Junimea si Convorbiri literare:

Este o grupare cultural nfiinat la Iai, n 1863, iniiat de tineri intelectuali: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Jacob Negruzzi, avnd mentor (ef) pe Titu Maiorescu.

Pentru a promova ideile Junimii, se nfiineaz la Iai revista Convorbiri literare.

n prima etap, activitatea se desfoar la Iai. Mihai Eminescu i public n paginile revistei operele sale de maturitate., dar i Creang sau Slavici.

n a doua etap, revista este mutat la Bucureti. Va avea un caracter polemic, cu preocupri universitare.

Obiective:-rspndirea spiritului critic;

-ncurajarea literaturii naionale;

-crearea i impunerea valorilor naionale;

-educarea oamenilor prin preleciuni populare;

-unificarea limbii romne literare.

Junimea si Convorbiri literareI.Constituirea Societatii JunimeaSocietatea Junimea a fost infiintata la Iasii,in iarna anului 1864,din initiativaa unor tineri carturari(Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi),colegi de generatie,stransi in jurul lui Titu Maiorescu,la putin timp de la intoarcerea lor de la studii din strainatate.Primele intalniri au avut loc cu prilejul unorprelectiuni populare(conferinte pe teme literare,arta,religie,drept,morala,educatie,invatamant),tinute la Universitatea din Iasi,pentru educarea publicului roman,pe care Titu Maiorescu le initiase la 9 februarie 1864.

II.Programul Societatii JunimeaJunimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara romaneasca,prin care se produce in cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate.Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe etape.

1.Cea dintai,etapa ieseana,este cuprinsa anii 1863,anul intemeierii,si 1874,anul in care T.Maiorescu se muta la Bucuresti.

In anul 1864,Societatea Junimea adopta un program prin care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea culturala:

-orientarea literaturii spre specificul national:

-promovarea specificitatiii esteticului;sustinerea principiului de autonomie a artei(arta pentru arta);promovarea valorii estetice

-organizarea,la Iasi, a unei serii de prelegeri publice(prelectiuni populare);

-orgganizarea,cu regularitate,in casa lui Vasile Pogor,a unor lecturi din opere autohtone,productii originale ale junimistilor,urmate de discutii;

-achizitionarea unei tipografii,cu ajutorul careia sa se tipareasca manuale scolare,carti de stiinta si literatura si,mai ales,editii stintifice,cu note explicative si index,ale tuturor cronicilor si istoriografilor romani;

-abordarea problemelor limbii si ale ortograiei,combatand tendinta latinizanta de promovare a ortografiei etimologice;

-alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone,de la poetii Vacaresti pana la Vasile Alecsandri.

-Societatea Junimea discuta si o multitudine de probleme filozofice,juridice si sociale,polemizand cu multi dintre contemporani.Societatea isi creeaza puternice adversitati,deoarece contemporanii dezaprobau tendinta membrilor societatii de a pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de a le critica foarte sever.Din aceste polemici se naste un program general al Junimii,constand in cmbaterea directiei de astazi din cultura romanasi afirmarea necesitatii unei directii noi,adica a unor schimbari profunde in toate planurile culturii;combaterea formelor fara fond,respingerea elemtelor de impostura si artificialitate rezultate din procesul de import grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale.

2.A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre anii 1874-1885.Dupa mutarea lui T.Maiorescu la Bucuresti,sedintele Junimii se tin la Iasi,cat si la Bucuresti,in locuinta ui T.Maiorescu.In 1885,societatea se muta in capitala,o data cu plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.

In aceasta etapa,principala activitate a Junimii a fost lectura operelor originale.Atractia exercitata de cenaclul junimist era atat de mare,incat veneau sa citeasca multi dintre scriitorii de valoare ai vremii.Astfel,Alecsandri citeste Fantana Blanduziei,Despot-Voda si Ovidiu,Caragiale O noapte furtunoasa,Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile sale ntume,iar Al.Macedonski este prezent cu poemul Noapte de decemvrie.

Alaturi de literati,la sedintele Societatii Junimea au participat numerosi lingvisti,istorici,savanti din diferite domenii,discutand problemele majore ale culturii si stiintei.

Prin intreaga ei activitate,Societatea Junimea a fost considerata cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta societate culturala din istoria literaturii romane.

III. Trasaturile junimismului

-cultura,fenomenul primind,in ansamblu,numele de spirit junimist.Sintetizate de Tudor Vianu,trasaturile caracteristice ale acestui spirit au fost umatoarele:

1)Inclinatia spre filozofie.Intelectualii foarte cultivati,toti junimistii au fost oamei cu o pregatire filozofica,la curent cu evolutia stiintei sia literaturii.

2)Spiritul oratoric.Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generatiei anterioare,care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice.Cuvantarle junimistilor se caracterizeaza printr-un sever control al expresiei.Ei creeaza un nou stil oratoric ,caracterizat prin rigurozitate si laconism.

3)Clasicismul.Junimistii au incurajat promovarea literaturii clasice,intelegand prin aceasta atat literatura ce apartinea curentulu clasic propriu-zis,cat si operele contemporane ce intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice.

4)Ironia.Junimistii cultivau umorul si ironia.Ei aveau convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai,cu ajutorul ironiei,prejudecatile si ideile gresite.Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a fostbetia de cuvinte.

5)Spiritul critic.Junimistii au fost partizanii spiritului critic in cultura,adica ai acelei atitudini care nu admite nimic decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice.In studiul intitulat In contra directiei de astazi in cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca,de la 1821 incoace,dezvoltarea tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizatii europene a unor forme(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde fondului,adica spiritului traditional,felului de viata de la noi.Observatia maioresciana a devenit celebra sub numeleforme fara fond.

IV.Titu Maiorescu

Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa parerea lui Tudor Vianu,un remarcabil politician.Maiorescu incepe studiile la Craiova,le continua la Brasov si,datorita unei burse a Episcopiei Blajului,la Viena(1851-1858).Absolvent pe locul intai,urmeaza ursurile Facultatii de Filozofie din Berlin,continuate cu studii in litere si in drept la Paris(1860-1861).Intors in tara,devine rector al Universitatii din Iasi(1863),unde activeaza pana la 1874.Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri literare(1867).

Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din lieratura romana:epoca junimista.Odata Constituita Societatea Junimea,criticul avea sa fie mentorul acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea problemelor literare,lingvistice,filozofice sau istorice si un discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit multilateral,Titu Maiorescu a scris mai multe studii care se clasifica astfel:

i.Studii de critica a culturii-din prima etapa a activitatii Societatii Junimea

In contra directiei de azi in cultura romana(1868) in care se formuleaza combaterea formelor fara fond.

ii.Studii de estetica-O cercetare critica asupra poezie iromane de la 1867(din prima etapa)-un mic tratat de poetica(poetica=teoria poeziei)in care criticul isi propune sa raspunda la intrebarea ce este poezia.Acest studiu este impartit in doua parti:prima este Conditiunea materiala a poeziei care se refera la forma poeziei,iar a doua este Conditiunea ideala a poeziei care este dedicata continutului(fondului de sentimente pe care trebuie sa-l transmita poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte lirica).

-Comediile d-lui Caragiale(1885-din a doua etapa)-un studiu in care il apara pe Caragiale de acuzatia de imoralitate,criticul dezbate doua probleme esentiale din punct de vedere estetic:

-raportul arta-realitate-faptul ca arta e datoare sa reflecte realitatea asa cum e=mimesis

-problema moralitatii in arta si a efectului de chatarsis pe care-l urmareste opera artistica prin contemplare.

iii. Studii de literatura aplicata=critica literara-Directia noua in poezia si proza romana(1872)

-In laturi!(1886)

-Poeti si critici(1886)-studiu dedicat lui Alecsandri la sfarsitul activitatii sale literare

-Eminescu si poeziile lui(1889)

La acestea se mai adauga recenzii si rapoarte academice dedicate lui Octavian Goga,Mihail Sadoveanu,Ioan Bratescu-Voinesti.

iv.Studii de limba(probleme de vocabular si ortografie)in care combate scrierea cu alfabet chirilic,scrierea etimologizanta si abuzul de neologisme.

-Limba romana in jurnalele din Austria(1868)

-Betia de cuvinte(1873)

-Neologismele(1881)

n societate Titu Maiorescu era un mentor,lansnd i susinnd nume care s-au nscris n istoria literaturii .

n ceea ce privete problemele limbii,Maiorescu a nchegat un sistem ortografic raio-

nal prezentat n "Despre scrierea limbei romne",articol n care criticul lupt mpotriva publicitilor ardeleni i bucovineni,continuitori ai tradiiilor latinizate.O alt problem lansat de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fr fond".Zoe Dumitrescu Buulenga consider c aceast teorie are un "dublu ti".Teoria se referea la ideea c :instituiile mprumutate din alte pri,din alte culturi,nu pot dinui ca forme,"nu pot tri dect dac cresc din rdcini autohtone".

n privina folclorului criticul junist vede n folclor temelia pe care se poate nla o cultur durabil,plin de specific naional.ncepnd cu Titu Maiorescu critica literar capt rigoare,dei uneori ea era prea aspr("Intr cine vrea,rmne cine poate"),

prea judectoreasc ,dar a fost necesar "ntr-un moment de cretere al litraturii".

n calitate de critic,Titu Maiorescu a fixat terminologia de specialitate n critic i estetic;analizele pe care le-a fcut operelor lui Eminescu,Caragiale,Sadoveanu,Goga vor fi exacte i pertinente(adevrate),dar n teoriile generale estetice el va rmne ntr-un trm depit,acela al "artei pentru art". Tudor Vianuatrage atenia asupra justeii judecilor lui Maiorescu i asupra nuanelor pe care criticul tia s le pun n caracterizarea unor autori att de diferii ca valuare.

Ct despre "O cercetare critic asupra poeziei de la 1867" :"Poezia,ca toate artele este chemat s exprime frumosul spre deosebire de tiin care se ocup de adevr."

Ideea:deosebirea ntre art i tiin,rolul poeziei i al tiinei.

n concepia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este ntotdeauna un simmnt sau o pasiune i niciodat o cugetare exclusiv intelectual".

Ideea:ideea din poezie este reprezentat de sentimente.

"Limba este materia prim a literaturii,aa cum piatra sau bronzul pentru sculptur,

culorile pentru pictur,sunetele pentru muzic".

Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu exist cuvinte poetice i nepoetice.Unele trezesc imagini sensibile,altele nu.

Titu Maiorescu: O cercetare critica asupra poeziei romane de la 18671. Acest studiu pune bazele esteticii literare. 2. Aici, Titu Maiorescu defineste poezia ca idee manifestata in forma sensibila. 3. Cele doua conditii ale existentei operei artistice sunt: continutul si forma. 4. Continutul trebuie sa fie alert, tensionat si uimitor. 5. Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte concretizatoare si pe figuri de stil sugestive. Tema Studiul abordeaza principiile artei, pornind de la stadiul la care ajunsese literatura autohtona in 1867. Subiectul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza asupra literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase. El defineste arta literara ca idee manifestata in forma sensibila si face distinctia intre stiinta (care exprima adevarul) si arta (chemata sa exprime frumosul). Maiorescu stabileste doua conditiuni ale artei: conditiunea ideala, prin care intelege continutul, si conditiunea materiala, prin care denumeste forma artistica. Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic, tensionat si cu deznodamant bine construit, iar forma operei ar trebui sa se intemeieze pe cuvinte simple, care exprima imagini unanim stiute, dar si pe un stil elaborat (din care sa nu lipseasca epitetul ornant, metafora, comparatia). Comentariul Considerat o scriere de referinta pentru estetica romaneasca, studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 are in intentie formarea unui spirit critic intemeiat pe un sistem viabil de valori. De aceea, investigatia estetica se bazeaza pe exemple extrase din scrieri majore (cum ar fi cele shakespeariene), dar si din productiile de duzina ale epocii. Maiorescu critica mediocritatea prin aprecieri si judecati estetice fulgeratoare pentru ca, dupa cum remarca un exeget al operei sale, are in intentie sa compromita nulitatile literare1, opace la analiza metodica. Adevarul este ca Maiorescu are inclinatie spre catalogari definitive si structurari clare, ceea ce si da studiilor sale prestanta dincolo de epoca sa. El impune pentru prima data un sistem de valori, aducand exemple din productiuni adevarat poetice apartinand unor nume de referinta din literatura universala (Homer, Horatiu, Shakespeare), dar si unor scriitori romani deveniti modele pentru scriitorii epocii junimiste: Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu. Dar acest studiu poate fi considerat si primul tratat despre poezie din cultura noastra. Maiorescu expune mai intai deosebirile dintre arta si stiinta, explicand, in mare, ca stiinta se ocupa de adevar, in timp ce poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, respectiv prima informeaza (cuprinde idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in materie sensibila). Aceasta definitie a artei poetice, formulata hegelian, lamureste esenta artei de a transmite intr-un mod subtil idei; convertirea lor intr-o materie artistica constituie proba capitala pe care trebuie s-o treaca un creator. Si dizertatia asupra materialului brut din care ia nastere poezia este de interes. Trimiterile eseistice la celelalte arte, ca si simplitatea explicatiei readuc in memoria cititorului studiile clasice, pe care este intemeiata cultura maioresciana. Dupa ce stabileste ca materialul poeziei este cuvantul, Maiorescu se opreste asupra celor doua laturi ale creatiei: forma si continutul, numind forma conditiune materiala, iar continutul conditiune ideala. Rostul poeziei este de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditorului. De aceea ideea artistica este in legatura cu sentimente autentice, caci, spune el, tocmai simtamintele si pasiunile sunt actele de sine statatoare in viata omeneasca; ele au o nastere si o terminare pronuntata, au inceput simtit si o catastrofa hotarata si sunt doar obiecte prezentabile sub forma limitata a sensibilitatii. Cu alte cuvinte, sentimentul insusi se deruleaza pe schema generala a oricarui fenomen de la incipitul derutant, la apogeul catastrofic si apoi la starea eliberatoare, pe care o aduce orice final. Dar emotia artistica pe care o traieste fiinta sub imperiul artei isi are originea in forta cuvintelor. Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste reguli concrete. Astfel, conditiunea materiala se realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa concretizeze obiectul artistic. In opinia lui, cuvantul particularizeaza imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia cititorului in masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat limbii, ceea ce face ca neologismele sa nu fie preferate ca material al poeziei. Pe langa aceasta, arta literaturii are nevoie de exprimari figurate, de arhitecturi elaborate retoric. Intre figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze cuvantul prin sugestii multiple. Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe cata vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de sens. Tot astfel, folosirea metaforei, a personificarii imbogatesc si diversifica fantezia receptorului. Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o comparatie trebuie sa fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila. Prin aceste procedee, poetul trebuie sa creeze imagini plastice, conform principiului horatian (ut pictura poesis), iar sugestiile create de aceste imagini au rolul de a aduce in mintea cititorului sentimente si idei, adica un continut. In ceea ce priveste conditiunea ideala (continutul), esteticianul face precizarea ca ideea poetica este totdeauna un simtamant sau o pasiune. In viziunea lui exista trei semne caracteristice ale afectelor, iar acestea sunt totdeodata cele trei calitati ideale ale poeziei. Respectiv, atat in opera de fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment, este nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu deznodamant bine construit. Dintr-o perspectiva psihologica, obiectul artistic poate fi comparat cu incipitul obsesional, caci, spune el, lucrurile gandite iau dimensiuni crescande, iar, sub impresia unei pasiuni, toate ideile momentului apar in proportiuni gigantice si sub colori neobisnuite. Dar desfasurarea sentimentului artistic are nevoie de tensiune si dezvoltare alerta: O mai mare repejune a miscarii ideilor. Observarea aceasta o poate face oricine. Exemplul cel mai lamurit dintre toate ni-l prezinta spaima, cu prodigioasa suma de idei ce ne pot strabate mintea in momentele ei. Alunecarea spre catastrofa, spre deznodamant, intretine curiozitatea cititorului. Maiorescu are vocatie didactica si stie sa explice cu claritate, fara sa coboare nivelul informatiilor, si de aceea si este capabil sa intemeieze un sistem. Estetica sa nu da doar retete de creatie in legatura cu forma si fondul, ci impune o metoda, o atitudine riguroasa si critica intr-un moment in care literatura noastra moderna isi cladea temelia. Referinte critice Prin natura ei formala si abstracta, preferinta lui a mers totusi spre logica, cu care s-a putut orienta in celelalte domenii ale culturii. Abstractiunile filozofice au luat, astfel, o forma elementara; cultura generala lumineaza si clarifica, pe cand cea exclusiv speciala luneca repede la pedanterie. Claritatea in expunere, sobrietatea, logica argumentarii, echilibrul contin in ele insele virtuti tonice si retin prin simpla lor desfasurare, indiferent de subiectul in care se incorporeaza. (Eugen Lovinescu Titu Maiorescu, Bucuresti, Fundatia pentru Literatura si Arta, 1940, vol. II, p. 424) Lumea fictiunilor ideale il ridica pe cititor deasupra intereselor cotidiene, egoiste si il determina sa se uite pe sine ca individ. Pentru a ajunge acest scop, artistul trebuie sa fie de o sinceritate desavarsita si sa ocoleasca imitatia. Aceasta din urma, era de parere Maiorescu, este un principiu destructiv, cu atat mai primejdios cu cat duce la neglijarea individualitatii nationale a poporului din care face parte artistul. Specia literara cea mai apta de a releva specificul national i se pare a fi romanul, indrumat de el spre un realism popular prin care sa se fixeze asupra unor personaje din lumea rurala. In ceea ce priveste poezia, Maiorescu a considerat ca esenta ei se afla in stabilirea unui raport intre lumea materiala si cea intelectuala. Un rol esential ii revine imaginii, care constituie materialul poetic propriu-zis, in timp ce cuvintele nu ar fi decat un vehicul, de o importanta hotaratoare, intrucat fara ele poezia nu poate exista. (Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, Ed. Academiei, 1979, p. 543) Pentru Maiorescu, arta, poezia nu trebuie sa reproduca fotografic realitatea. Arta pleaca de la realitate, dar o reprezinta intr-un mod propriu, creator. Poezia, ca si alte arte (muzica, sculptura, pictura, dansul), este prin natura ei o imitatie (mimesis), spunea Aristotel in Poetica sa, dar nu in sensul unei imitatii mecanice a realitatii posibile (dupa criteriul verosimilului), in care universalul joaca un rol esential. Intamplarile istoriei, de pilda, sunt cazuri particulare, poezia, imitandu-le, merge la generalitate. (Mihai Dragan Lecturi posibile, Iasi, Ed. Junimea, 1978, p. 54) Maiorescu mai adaugase ca ideea sau obiectul, adica continutul, nu poate fi o cugetare exclusiv intelectuala, ceea ce inseamna ca domeniul intelectului nu este exclus din domeniul poeziei, ba el este chiar implicat, de vreme ce este vorba despre adevar. Mai tarziu va gasi expresia cea mai potrivita: continutul poeziei este o idee emoionala.Ova spune in studiul Eminescu i poeziile lui: caci nu ideea rece, ci ideea emoionala face pe poet. Si cu acesta se precizeaza problema adevarului in poezie: adevarata poezie, adica poezia de valoare, exprima in forma concreta idei adanc gandite si adanc simtite, in stare sa emotioneze si, prin aceasta, sa inalte. In fond, aceasta este ceea ce mai tarziu se va numi autenticitate. Eul poetului sa vibreze cu intensitate si sinceritate, ideea sa fie traita in toate adancimile sufletului, pentru a-i da caldura care sa invaluie pe cititor sau ascultator. (Liviu Rusu Studiu introductiv la editia T. Maiorescu Din Critice, Bucuresti, Ed. Tineretului, 1967, p. 18)Ion Creanga: Povestea lui Harap-Alb (basmul cult)

FANTASTICUL Fantasticul este o categorie estetic, definit n raport cu realul i imaginarul, plasndu-se ntre acestea i producnd o ezitare de ncadrare a evenimentului n natural sau supranatural.

Tzvetan Todorov, n lucrarea sa Introducere n literatura fantastic spunea c fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoate dect legile naturale pus fa n fa cu un eveniment n aparen supranatural.

Fantasticul propriu-zis presupune faptul c personajul i cititorul, aflai n faa unui fenomen necunoscut, ezit a-i da o explicaie natural sau supranatural, ceea ce determin un sentiment de spaim sau nelinite. Orice opiune pentru o soluie sau alta, pentru natural sau supranatural, nseamn ptrunderea ntr-un gen nvecinat: fabulosul sau straniul.

Fabulosul sau miraculosul presupune acceptarea supranaturalului. Cititorul tie c se afl ntr-o lume imaginar n care totul este posibil. Ex.: basmele, literatura S.F.

Straniul apare n operele ale cror ntmplri aparent neverosimile, ieite din comun i nspimnttoare au explicaii raionale. Ex.: romanele poliiste.

BASMUL Basmul este o specie n proz a genului epic n cuprinsul creia se povestesc ntmplri miraculoase, puse pe sema unor personaje sau fore supranaturale. Finalul basmului aduce totdeauna victoria binelui asupra rului. Dup originea lor, basmele pot fi populare sau culte.

Basmul cult a copiat modelul popular, imitnd relaia de comunicare dintre povestitor i asculttori, dar textul este scris i definitiv stabilit, avnd un autor ce poate fi identificat.

Basmul popular i cel cult au o serie de elemente comune, dar i unele care le difereniaz. Este comun evoluia narativ, care se poate reduce la o schem, conform creia n situaia iniial se manifest o lips. n Povestea lui Harap-Alb lipsa iniial se manifest n lumea spre care se ndreapt eroul, pentru c mpratul Verde, fratele tatlui su, este btrn i are numai fiice, neavnd pe cine s lase la domnie. Lipsa iniial este nlturat prin aciunea lui Harap-Alb care pleac la drum pentru a reface echilibrul.

Basmul popular combin aciuni caracteristice al cror numr este limitat i printre care se numr: plecarea de acas, punerea la cale a probelor, dezvluirea vicleugului, nunta etc. Asemena aciuni apar i n basmele culte. n Povestea lui Harap-Alb, eroul este supus mai multor probe pentru a-i duce la capt misiunea. Aciunea basmului urmeaz o linie ascendent, astfel nct de cele mai multe ori, nceputul se afl n opoziie cu sfritul, eroul fcnd un salt de la o poziie social umil la una nalt. Chiar dac basmul are intrig i o anume tensiune narativ, nu se poate considera c urmeaz momentele clasice ale subiectului literar, aa cum se ntmpl n operele culte, de fapt fiind marcate foarte clar doar situaia iniial i cea final. n cltoria sa, protagonistul ntlnete adversari, dar iajutoare (fiine, animale, obiecte), ca n orice basm popular. n afar de aceste dou categorii, pot aprea i donatorii sau furnizorii, personaje ntlnite ntmpltor i care i druiesc eroului un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie (de exemplu, criasa albinelor). Eroul poate avea trsturi omeneti, cum este cazul lui Harap-Alb, dar i puteri supranaturale.

ntre povestitor i asculttori, exist o convenie artistic, mprumutat i de basul cult: totul este posibil, naraiunea are un caracter fabulos. Personajele i aciunile sunt ieite din comun, timpul i spaiul sunt imaginare. ntmplrile se petrec cndva, odat, atunci i undeva, ntr-o mprie. Reperele temporale i spaiale sunt vagi, imaginare, redate la modul general.

n lumea basmului se intr i se iese prin formule specifice, a cror funcie este de a avertiza asupra caracterului fabulos al povestirii. Exist trei tipuri de formule n basm:iniiale, mediane i finale. Formulele iniiale pregtesc auditoriul pentru ideea c ceea ce se va nara este rodul imaginaiei. Formulele mediane au rolul de a menine legtura cu auditoriul, de a-i atrage atenia. Formulele finale sugereaz c totul a fost o nscocire, producnd ieirea din timpul i spaiul fabulos. Cele dou planuri, real i fabulos, se ntreptrund n basmul cult deoarece fantasticul este tratat n mod realist.

n basmul popular, fantasticul este antropomorfizat, personajele fabuloase, supranaturale, se comport n general ca oamenii comuni, ns umanizarea lor este convenional, fr particulariti psihice, sociale, naionale etc. n literatura cult, fantasticul este adaptat estetic. Aceast particularitate se numete localizarea fantasticului. Prin detalii realiste, lumea fabuloas coboar ntr-un plan de existen care poate fi localizat geografic i istoric. Personajele, de la Harap-Alb, la mpratul Ro i la cei cinci nezdrvani, se comport ca nite rani i vorbesc n graiul moldovenesc.

POVESTEA LUI HARAP-ALB Povestea lui Harap-Alb a fost publicat n revista Convorbiri literare n 1 august 1877. Conform clasificrii fcute de Jean Boutiere, aparine grupului basmelor fantastice, alturi deSoacra cu trei nurori, Fata babei i fata moneagului, Ft-Frumos, fiul iepei i Povestea porcului. Meritul lui Ion Creang este c a scos basmul din circuitul folcloric i l-a introdus n literatura cult. Toate povetile autorului sunt de fapt creaii culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descris de el n Povestea lui Harap-Alb este una rneasc, personajul principal nu are trsturi supranaturale. Totui se respect schema narativ a basmului popular.

Basmul poate fi interpretat i ca un un bildungsroman, roman iniiatic. Structura compoziional are ca element constitutiv cltoria pe care o ntreprinde Harap-Alb, care devine un act iniiatic n vederea formrii eroului pentru via.

Tema basmului, mprumutat din basmul popular, este triumful binelui asuprarului. De asemenea, se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea mezinului, cltoria, supunerea prin vicleug, probele, demascarea rufctorului, pedeapsa acestuia i cstoria.

Aciunea se desfoar linear, succesiunea secvenelor narative i a episoadelor se relizeaz prin nlnuire. Incipitul stabilete timpul i spaiul n care se desfoar aciunea, dar acestea nu au coordonate reale ci vagi, imaginare: Amu cic era odat ntr-o ar un crai care avea trei feciori. i craiul acela mai avea un frate mai mare, care era mprat ntr-o alt ar mai deprtat. [...] ara n care mprea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pmntului, i criia istuilalt, la alt margine. [...] i cine apuca a se duce pe atunci ntr-o parte a lumii, adeseori dus rmnea pn la moarte. Reperele spaiale sugereaz dificultatea aventurii eroului, care trebuie s cltoreasc de la un capt al lumii la cellalt, simboliznd trecerea de la imaturitate la maturitate. Incipitul, reprezentat de fapt de o formul compoziional specific basmului, se afl n strns legtur cu formula final: i a inut veselia ani ntregi, i acum mai ine nc. Cine se duce acolo bea i mnnc. Iar pe la noi, cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit i rabd. Cele dou formule marcheaz intrarea i ieirea din fabulos. Dei sunt specifice lumii fantastice a basmului, cele dou convenii suport transformrile autorului: formula iniial este atribuit altcuiva prin adverbul cic, iar cea final conine o reflecie asupra realitii sociale, care nu apare n basmul popular. Formulele mediane realizeaz trecerea de la o secven narativ la alta, meninnd interesul cititorului: i merg ei o zi, i merg dou, i merg patruzeci i nou, Dumnezeu s ne ie, ca cuvntul din poveste, nainte mult mai este.

Momentele subiectului corespund aciunilor realizate de erou. Situaia iniial n care este prezentat eroul i curtea craiului reprezint expoziiunea, primirea scrisorii de la mpratul Verde, hotrrea fiului mai mic de a-i ncerca i el norocul i ntlnirea cu Spnul constituie intriga, probelele pe care le trece Harap-Alb mpreun cu prietenii si alctuiescdesfurarea aciunii, punctul culminant const n demascarea Spnului i recunoaterea meritelor adevratului motenitor, iar prin deznodmnt se reface echilibrul iniial i are loc rsplata eroului prin motenirea tronului i cstoria cu fata mpratului Ro.

Dei Ion Creang pornete de la modelul popular i pstreaz teme i motive specifice basmului tradiional, el complic situaia, eroul trebuie s parcurg mai multe probe dect Ft-Frumos i nu are puteri supranaturale. De asemenea, dumanii n legtur cu care este avertizat de tat nu sunt din alt lume (spre deosebire de basmele populare n care eroii se lupt cu zmeii) ci sunt oameni nsemnai, renumii pentru viclenia i rutatea lor: s te fereti de omul ro, iar mai ales de omul spn, ct i putea, s n-ai de-a face cu dnii c sunt foarte ugubei.

Avnd un caracter de bildungsroman, Povestea lui Harap-Alb urmrete n primul rnd evoluia eroului. n funcie de ipostazele n care se afl eroul, este structurat schema narativ a operei. n prima ipostaz eroul este doar mezinul, fiul craiului care se pregtete de drumul care va echivala cu maturizarea i iniierea lui. n a doua ipostaz, el i schimb statutul, decade, devenind sluga Spnului i cptnd numele de Harap-Alb, nedemn pentru condiia lui real. Aceast ipostaz reprezint de fapt procesul de maturizare n care fiul de crai trebuie s-i dovedeasc trsturile chiar i sub forma unei condiii umile. n a treia etap maturizarea se produce, fiul de crai i dovedete calitile de conductor pe care le-a dobndit n procesul de iniiere i devine mprat.

Scrisoarea primit de la mpratul Verde, care are nevoie de motenitori deoarece are numai fete (motivul mpratului fr urmai) este elementul care declaneaz situaia iniial i determin plecarea celui mai demn dintre fiii craiului (motivul superioritiimezinului) n cltorie. Aceast cltorie trebuie pregtit, nu se poate realiza la ntmplare. Pentru c s-a artat milostiv cu btrna ceretoare care era de fapt Sfnta Duminic, eroul primete de la ea sfaturi care l vor ajuta s-i ndeplineasc misiunea. Pentru a izbndi el trebuie s ia calul, hainele i armele tatlui su, realizndu-se astfel un transfer de caliti de la tat la fiu. La fel ca i printele lui, fiul de crai trebuie s treac prin diferite primejdii pentru a dovedi c este capabil s conduc o mprie. Motivul animalului nzdrvan din basmele populare se regsete i aici: calul nu este un animal oarecare, el are puteri supranaturale, vorbete i poate zbura, iar ademenirea lui nu se poate realiza dect cu o tav de jratic:Pe urm umple o tav cu jratic, se duce cu dnsa la herghelie i o pune jos ntre cai. i atunci numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o rpciug de cal grebnos, dupuros i slab de-i numrai coastele; i venind de-a dreptul la tav, apuc o gur de jratic. [...] i atunci calul odat zboar cu dnsul pn la nouri i apoi se las n jos ca o sgeat. Dup aceea zboar nc o dat pn la lun i iar se las n jos mai iute dect fulgerul.

Prima prob la care este supus eroul este nfrngerea ursului (a tatlui deghizat n urs) care se afl sub podul ce desparte mpria de lumea necunoscut. Este o prob menit s-i testeze vitejia, brbia i curajul. Podul simbolizeaz ntotdeauna o trecere de la o lume la alta, de la cunoscut la necunoscut, sau de la imaturitate la maturitate. Mezinul trece aceast prob cu ajutorul calului nzdrvan care d nval asupra ursului.

Trecerea podului este urmat de rtcirea n pdurea-labirint, un alt element simbolic care este esenial n procesul de maturizare. Pentru c este nc imatur, ncalc sfaturile date de tatl su i la a treia apariie a Spnului se las pclit de acesta i l angajeaz ca slug pentru a-l cluzi n acest trm neprimitor. Momentul ntlnirii cu Spnul declaneaz conflictul principal i exterior al basmului, care i va gsi rezolvarea doar n final. Dnd dovad de naivitate, se las pclit i accept s coboare n fntn pentru a se rcori. Aceast coborre echivaleaz cu o coborre simbolic n infern care reprezint nceputul iniierii spirituale, unde va fi condus de Spn. Coborrea i ofer eroului nu numai un alt nume, dar i o alt identitate. Schimbarea identitii reale cu cea aparente se observ din semnificaia numelui pe care l primete de la Spn: Harap-Alb (harap nseamn rob igan). Personajul negativ capt i el o nou identitate, aceea de fiu de crai. Jurmntul pe care l face eroul n fntn are dublu rol: subliniaz faptul c Harap-Alb este un om de onoare care i va ine cuvntul dat, deci ajut la caracterizarea personajului, dar anticip i finalul basmului deoarece el include i condiia eliberrii de jurmnt: Dac mai vrei s mai vezi soarele cu ochii i mai calci pe iarb verde, atunci jur-mi-te pe ascuiul paloului tu c mi-i da ascultare i supunere ntru toate, [...] i atta vreme s ai a m sluji, pn i muri i iar i nvia.

Pentru a se putea continua procesul de iniiere, Harap-Alb este supus de ctre Spn la trei probe: aducerea slilor din Grdina Ursului, aducerea pielii cu pietre preioase a cerbului i aducerea fetei mpratului Ro pentru cstoria Spnului. Mijloacele prin care trece probele in de miraculos, iar adjuvanii au puteri supranaturale.

Primele dou probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care l sftuiete cum s procedeze i i d obiecte magice care s-l ajute n misiunea sa. Pentru nfrngerea ursului i d o licoare cu somnoroas pe care o toarn n fntna ursului provocndu-i un somn adnc. n plus, pentru a-l pcli se servete i de pielea de urs druit la plecare de tatl su. Pentru a-i duce la capt a doua sarcin, Sfnta Duminic i druiete alte obiecte magice, i anume obrzarul i sabia lui Statu-Palm-Barb-Cot. Prima prob i solicit curajul, dar a doua i capacitatea de a mnui sabia , stpnirea de sine i respectarea jurmntului n faa ispitei pe care o reprezint pietrele preioase.

A treia prob, cea mai complex dintre toate, presupune un alt set de probe i necesit mai multe ajutoare. Drumul spre mpratul Ro i va aduce lui Harap-Alb o serie de prieteni cu puteri supranaturale fr ajutorul crora nu ar fi posibil ndeplinirea misiunii. n aceast etap se contureaz adevratele caliti ale eroului care l vor conduce spre tronul mpratului Verde. Primii adjuvani ai si vor criasa furnicilor i ciasa albinelor. Trecnd peste un pod el vede o nunt de furnici pe care decide s o lase s treac pentru a nu pune n pericol viaa acestora. Dnd dovad de buntate, este rspltit de criasa acestora care i ofer o arip cu puteri magice: cnd i avea vrodat nevoie de mine, s dai foc aripii, i atunci eu mpreun cu tot neamul meu avem s-i venim n ajutor. Aceeai rsplat o primete i de la criasa albinelor pentru c fiindu-i mil de albinele pe care le ntlnete le construiete un stup: pentru c eti aa de bun i te-ai ostenit s ne faci adpost, vreu s-i fac i eu un bine n viaa mea: na-i aripa asta, i cnd i avea vrodat nevoie de mine, aprinde-o, i eu ndat am s-i viu ntru ajutor.

Tot prin buntate i toleran fa de alte fiine i ctig drept prieteni devotai pe cei cinci nzdrvani: Geril, Flmnzil, Setil, Ochil i Psri-Li-Lungil. Aceste cinci personaje se integreaz perfect n lumea basmului. i ei au trsturi umane: Geril este odihanie de om, Flmnzil o namil de om, Setil o nanie de om, Ochil o schimonositur de om, iar Psri-Li-Lungil e o pocitanie de om, dar fantasticul n cazul lor se produce prin exagerarea unei trsturi pn la limita absurdului. Descrierile lor sunt pitoreti i subliniaz mai ales talentul autorului de a realiza descrieri inedite care se mbin cu umorul. Descrierea lui Geril este mai mult dect elocvent n acest sens: omul acela era ceva de spriet: avea nite urechi clpuge i nite buzoaie groase i deblzate. i cnd sufla cu dnsele, cea de deasupra se resfrngea n sus peste scfrlia capului, iar cea de desupt atrna n jos, de-i acoperea pntecele. i ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groas de o palm. Nu era chip s te aproprii de dnsul, c aa tremura de tare, de parc-l zghihuia dracul.

La curtea mpratului Ro Harap-Alb este supus unor noi probe pe care le trece datorit puterii supranaturale a ajutoarelor sale. mpratul Ro, vestit pentru buntatea lui nepomenit i milostivirea lui cea neauzit, le ofer gzduire ntr-o cas de aram, prob de care grupul de prieteni trece datorit lui Geril. Proba focului const n nnoptarea n aceast cas menit s le aduc pieirea, sub care se afl un foc din 24 de stnjeni de lemne. Geril rcete casa i astfel scap cu via. Proba mncrii i a buturii nu este mai prejos dect prima: peitorii trebuie s consume 12 harabale cu pine, 12 ialovie fripte i 12 bui pline cu vin din cel hrnit. Proba va fi dus la ndeplinire de ctre Flmnzil i Setil. Urmeaz alegerea macului de nisip care se realizeaz cu ajutorul furnicilor. Pzirea fetei mpratului transformat n pasre este a patra prob, care pune la ncercare att ndemnarea lui Ochil care o vede cnd se ascund dup lun, ct i ndemnarea lui Psri-Li-Lungil care se ntinde i o prinde. Urmtoarea prob este specific basmului popular i const n ghicitul fetei dintre trei femei identice, i va fi rezolvat cu ajutorul albinelor. Fata de mprat impune o ultim prob: calul lui Harap-Alb i turturica ei trebuie s aduc trei smicele de mr dulce i ap vie i ap moart, de unde se bat munii n capete. Calul obine obiectele magice prin vicleug, furndu-le de la turturic i astfel fata mpratului Ro este obligat s-l nsoeasc pe Harap-Alb la curtea mpratului Verde. Aceast cltorie reprezint o nou prob pentru erou, deoarece trebuie s-i respecte jurmntul fa de Spn dei se ndrgostete de fat. El nu i mrturisete reala sa identitate, dar fiind o farmazoan cumplit i avnd puteri magice, ea tie care este adevrul.

Punctul culminant al basmului const n demascarea de ctre fata mpratului Ro a Spnului i restabilirea adevrului. Dar, conform jurmntului, Harap-Alb trebuie mai nti s moar i apoi s nvie pentru a se elibera de cuvntul dat. Spnul l acuz c i-a nclcat jurmntul i i taie capul. n felul acesta l dezleag de jurmnt, semn c iniierea este ncheiat, iar rolul Spnului ia sfrit. Doar n momentul n care iniierea se ncheie Spnul este pedepsit. Calul este cel care face dreptate i distruge forele rului: i odat mi i-l nfc cu dinii de cap, zboar cu dnsul n naltul ceriului i apoi dndu-i drumul de acolo, se face spnul pn jos praf i pulbere. Decapitarea lui Harap-Alb este una simbolic, avnd un rol purificator i simbolizeaz iniierea lui total. Este nviat de fata mpratului Ro cu ajutorul smicelelor de mr i a apei vii i a apei moarte, care sunt de asemenea obiecte magice: l nconjur de trei ori cu cele trei smicele de mr dulce, toarn ap moart s steie sngele i s se prind pielea, apoi l stropete cu ap vie i atunci Harap-Alb ndat nvie. eroul i recapt statul social i adevrata identitate, d dovad c s-a maturizat i primete drept recompens mpria i pe fata mpratului Ro. Nunta i obinerea statutului de mprat confirm maturizarea acestuia. Deznodmntul const n rsplat pe care o primete eroul, dar i n faptul c se restabilete echilibrul din lumea basmului prin gsirea unui motenitor pentru mpratul Verde.

PERSONAJUL HARAP-ALB Harap-Alb este personajul principal al basmului. Este caracterizat att cu ajutorulmijloacelor directe (portretul fcut de narator i de alte personaje), ct i indirecte(caracterizarea prin propriile aciuni, nume).

Harap-Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creang. El nu are trsturi supranaturale, puterea lui st n gndul lui bun. La fel ca i alte personaje din povetile autorului, Harap-Alb e omenos i milostiv.

nc de la nceputul basmului, fiul cel mic al Craiului i va dovedi calitile de erou, fiind singurul dintre cei trei frai care este afectat de dojana tatlui i mhnit de faptul c reprezint un motiv de ruine pentru acesta. Apoi se observ trsturile lui fundamentale,mila i buntatea, care l ajut s-i fac ajutoare ce l vor sprijini n cltoria sa, cum ar fi Sfnta Duminic i calul nzdrvan. n acelai timp, este i iute la mnie deoarece se cam repede la ceretoarea din grdin, netiind c este Sfnta Duminic, i lovete calul care i se pare rpciugos. Dup ce trece de capcana pe care i-o ntinde tatl i care era menit s-i probeze vitejia, eroul pleac n cltoria sa iniiatic. Dnd dovad de naivitate, dar i delips de experien de via, fiul craiului nu ascult sfaturile date de tat la plecare i se las pclit de Spn. Neasculttor cu tatl, se dovedete ns supus n relaia cu Spnul, din al crui cuvnt nu iese.

Personajul este caracterizat i prin opoziia cu personajul negativ, simbol al forei rului. Nici Spnul nu are trsturi miraculoase, dar el reprezint omul ru, maleficul, inumanul. El reuete s-l pcleasc pe erou datorit vicleniei i astfel are loc o schimbare de statut: Spnul devine fiul de crai, iar acesta se transform n sluga primului. Prima etap a formri personajului este coborrea n fntn, care echivaleaz cu o coborre ad inferos, un botez n urma cruia fiul craiului primete un nou nume, Harap-Alb, i o nou identitate, de slug a Spnului. De asemenea, Spnul are rolul unui iniiator, este un ru necesar, fr de care nu s-ar fi putut realiza iniierea eroului pozitiv.

Probele la care este supus sunt menite a-l pregti ca viitor conductor, motenitor al tronului unchiului su, dar i n vederea cstoriei.

Harap-Alb devine un erou exemplar nu prin nsuiri miraculoase aa cum se ntmpl de obicei n basme, ci prin trsturile sale profund umane. Buntatea i mila de care d dovad nc de la nceput l situeaz n rndul personajelor care reprezint forele binelui. Pentru ca iniierea eroului s fie total, el trebuie s primeasc din nou botezul morii i al nvierii. n final, el dobndete un set de valori morale care n viziunea autorului sunt necesare unui mprat: mila, buntatea, generozitatea, prietenia, respectarea jurmntului, curajul.

ARTA NARAIUNII, UMORUL, LIMBA I STILUL

Ion Creang este un povestitor prin excelen cu un stil propriu i inconfundabil. Prin urmare, povetile sale nu mai pot fi repovestite fr pierderi i nici nu ar putea circula n variante, ca n folclor. Ele trebuie citite ca orice oper cult.

n toate povetile sale, Creang respect ntocmai schema universal a basmului i nu inventeaz motive sau teme inedite. Originalitatea autorului st n conceperea scrierii sale ca un mic roman de aventuri, cu multe detalii specifice care nuaneaz micrile, gesturile i strile sufleteti ale personajelor. n felul acesta personajele i aciunile capt individualitate, devin de neconfundat. Regresiunea de la fantastic la real are aceeai funcie de umanizare, dnd un contur realist subiectului de basm. Umorul face ca fabulosul s coboare pe pmnt, s fie umanizat, dar asta nu echivaleaz cu o degradare a acestuia.

Naraiunea, dei se face la persoana a III-a, nu are un caracter obiectiv, deoarece naratorul omniscient intervine prin comentarii i reflecii, astfel crendu-se acea legtur afectiv dintre el i cititor. Spre deosebire de basmul popular, unde predomin naraiunea, basmul cult presupune mbinarea naraiunii cu dialogul i descrierea.

Modul de a povesti al lui Creang se caracterizeaz prin: ritmul rapid al povestiriicare rezult din eliminarea explicaiilor generale, a digresiunilor, a descrierilor etc.,individualizarea aciunilor i a personajelor prin amnunte care particularizeaz i prindramatizarea aciunii prin dialog. La Creang, dialogul are funcie dubl, ca n teatru: prin el se dezvolt aciunea i se caracterizeaz personajele, care triesc i se individualizeaz prin limbaj.

O alt particularitate a povetilor lui Creang este plcerea cu care sunt spuse. Se creeaz o legtur ntre narator i cititor care capt accente afective. Exprimarea afectiveste marcat de prezena interjeciilor, a exclamaiilor, a dativului etic. Aceast exprimare afectiv ofer i caracterul oral al basmului deoarece frazele lui Creang las impresia de spunere. Oralitatea rezult i din prezena expresiilor onomatopeice, a verbelor imitative i a interjeciilor. Impresia de zicere este dat i de expresiile narative tipice (i odat, i atunci, n sfrit, i apoi, dup aceea), a ntrebrilor i exclamrilor (Ei, apoi ag v pare?, ce-mi pas mie?, hai!hai!).

Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi: exprimarea mucalit(asocierea surprinztoare a unor cuvinte: s triasc trei zile cu cea de-alaltieri), ironia(Doar unu-i mpratul Ro, vestit prin meleagurile aceste pentru buntatea lui cea nepomenit i milostivirea lui cea auzit.), poreclele i apelativele caricaturale (apul cel ro, farfasii, Buzil), zeflemisirea (Tare-mi eti drag!... Te-a vr n sn, dar nu ncapi de urechi...),diminutive cu valoare augmentativ (buzioare, buturic), caracterizri pitoreti(descrierea celor cinci nzdrvani), scene comice (cearta dintre Geril i ceilali n casa de aram), citate cu expresii i vorbe de duh (D-i cu cinstea, s pear ruinea.).

n ceea ce privete limbajul, Creang folosete limba popular: termeni regionali, expresii, exprimarea locuional, erudiia paremiologic (frecvena proverbelor, a zictorilor introduse n text prin expresia vorba ceea). Totui el nu copiaz limba rneasc, ci o recreeaz, devenind astfel o marc a stilului su.

Romantismul:

In literatura romana se pot identifica trei etape: preromantismul romantismul si postromantismul. Romantismul a fost precedat de o formula literara de tranzitie de la iluminism spre romantism, numita preromantism, reprezentat de Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu, Vasilt Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori cunoscuti si sub numele de pasoptisti. Romantismul romanesc a fost reprezentat in mod stralucit dt Mihai Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic european incheind, asadar, romantismul universal. Postromantismul s-a manifestat prin imbinarea elementelor romantice cu trasaturi simboliste sau samanatoriste, perioada in care se inscriu Al. Macedonski, Octavian Goga, st.O.Iosif, Barbu Stefanesci Delavrancea. Caracteristicile romantismuluiIntroducerea unor noi categorii estetice: uratul, grotescul fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul, precum si a unor specii literare inedite: drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica;-Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare minimalizand ratiunea si luciditatea;-Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si din trecutu istoric, pe care il considera opus realitatii contemporane, de care era dezamagiti, fiind preocupati de reflectarea in opere a specificului nations (culoarea locala);-Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (miti oniric), intr-un cadru natural nocturn;-Contemplarea naturii se concretizeaza prin descriere peisajelor sau a momentelor anotimpurilor in pasteluri si prin reflect asupra gravelor probleme ale universului in meditatii,-Acorda importanta deosebita sentimentelor omenesti, ca predilectie iubirii, trairile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;-In genul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a fanteziei debordante;-Construirea eroilor exceptionali, care actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum si portretizarea omului de geniu si conditia nefericitii a acestuia in lume; personajele romantice nu sunt dominate de ratiune, ci de imaginatie si de sentimente;-Preocupar