llustragii: Marius Ciuc

Corecturi: Zeca lulia

@ Editura Steaua Nordului. Toate drepturile rezervate.

CIP a Bibliotecii Nationale a Rominiei,DON,IACKColg Alb f lack London; trad.: Anca Disciliuc.

. a7-a. - Bucure;ti : Steaua Nordului, 2015

lsBN 978-6A6-511-44-A. Disciliuc, Anca (trad.)21.111(73)-31=135.1

fack London

ColtAlb

CAPITOLUL 13LegimAntulCAPITOLU L 1 f ......r'.........r..r..r..,.r..,rt... rrrrrrr.rrrrrr,1 42FoameteaPARTEA i lV'N rr...rr..r........r....r.................... 1 53CAPITOTUL 1 .r4......................................... 1 53Dugmanul Rasei SaleCAPITOIU L 1 6..r...................r................................ 1 65Zeul Nebun

191

Cuprins

PARTEA 1..........CAPITOLUT 1

Drumul CirniicAPtTOtUL 2........LupoaicaCAPITOLUT 3Urletul foameipACf gA I I .......................................... ............43cAPrrotuL 4........Lupta Colgilor

15

30

CAPITOLUT 6Puiul CenugiuCAPITOLUL 7

cAPTTOLUL 9...........Fiuritorii Focului

94

CAPITOLUI 1O

CaptivitateaCAPITOLUL 11

ProscrisulCAPITOLUL 12Calea Zeilor

CAPITOLUL 17Dominagia UriiCAPITOLUL 18

................. ......;.17 6

43 Moartea Ameningitoare183

198CAPITOLUL 19

67

NeimblAnzitulCAPITOtU L 20.......................................................205invigitorul iubiriiPA RTEA I V-iI.......................... 221

73 cAPlTOtUL2l .......221Calea cea lungicAP1TOtUL22............................................,..........229

Jinutul din sudCAPITOLVL23Mogia zeuluicAPrTOLUL24...... 250Chemarea raseicAPITOtUL 25 ................................................... ...259Lupul adormit119

125

268 269

PARTEA I

CAPITOLUL 1

Drumul Cirnii

idurea de molid, intunecati gi cenugie, incremenise

pe malurile inghegate. Copacii fuseseri despuiagi

de vegmintul alb de gheagi, gi pireau si se aplece

unul citre celilalt, negri gi ameninqitori, in lumina palidi a

asfingitului. O ticere nemirginiti domnea peste acelginut, care

nu pirea decAt o pustietate nesfirgiti, f6riviat6, incremeniti,

insingurati gi rece, ce nu mai starnea nici micar un sentiment

de tristege. Te ispitea parci si r|zi, dar era un ris care pirea mai

infioritor decAt orice tristege, un rAs trist, ca zAmbetul sfinxu-

lui, un ris rece ca gheaga, in care diinuia ceva din indArjirea

celor trainice. Era silbiticia din Nord, cu inima ca de gheagi.

Dar viagi era totuti, o viagi sfiditoare, undeva departe in

acest ginut. in josul apei inghegate trigea din greu un atelaj de

cAi n i-l upi. Blana lor zburl iti pri nsese promoro aci, iar risufl area

le inghega in aer de cum le iegea din guri, in pufiituri de aburi,

agternAndu-li-se apoi pe blani in cristale de gheagi. Legagi cu

hamuri gi gleauri de piele, cAinii trigeau dupi ei o sanie. Sania

nu avea tilpici. Era ficuti din scoargi groasi de mesteacin, cu

fundul aproape pe zipadi. Virful ii era adus in sus gi risucitca un sul, ca si impingi sub sanie zipada afAnati ce se ridica

dinainte ca un val. Pe sanie era legati bine o ladi lungi 9i

ingusti. Mai erau gi alte - pituri, o secure, un ibric pentru cafea

gi o tigaie - insi lada lungi giingusti ocupa aproaPe tot locul.

inaintea cAinilor pigea cu greu un birbat cu rachete mari

in picioare. in urma saniei, mergea un altul. in lada de pe sanie

statea un al treilea birbat, pentru care truda se sfArgise, un om

pe care silbiticia il doborAse, ca si nu se mai poate migca sau

lupta vreodati. Prin natura sa, silbiticia nu iubegte migcarea.

Pentru ea, viaga insigi e o insulti, cici viaga inseamni migcare;

gi silbiticia nizuiegte intotdeauna si distrugi migcarea. Ea

ingheagi apa pentru a o opri si alerge spre mare; alungi seva

din arbori gi-i face si inghege pini-n miduvi; insi cel mai

brutal gi mai grozav este ci silbiticia il hiituiegte gi-l doboaripe om - omul, fiinga cea mai nelinigtiti, mereu rizvriltitirimpotriva zicalei potrivit cireia migcarea trebuie si duci pinila urmi la nemigcare.

Totugi, inaintea gi in urma saniei, neinfricagi gi hotirigi,pigeau cu greu cei doi birbagi care nu fuseseri inci ripugi.igi acoperiseri corpurile cu blinuri gi piei moi. Cenele, obrajiigi buzele le erau atat de incircate de cristalele risuflirii loringhegate, ci abia li se mai deslugea chipul. Ai fi spus ci suntnigte migti fantomatice, ciocli dintr-o lume a duhurilor; la

inmormintarea unei stafii. insi nu erau decAt nigte oameni

care rizbiteau prin tinutul acela pustiu, amigitor gi ticut, nigte

biegi aventurieri, pornigi intr-o aventuri uriagi, luptAndu-se

cu forga unei lumi indepirtate, striini gi incremeniti precum

vizduhul adAnc.

inaintau in ticere, crugandu-ti suflarea pentru efortultrupurilor. Peste tot domnea ticerea care ii apisa ca oprezenge palpabili. Le apisa creierii, cum apasi adAncurileasupra trupului scafandrului. ii strivea sub greutateaintinderii nesfArgite gi a unui destin implacabil. ii strivea pAniin cele mai tainice ascunziguri ale sufletului storcAnd din ei

ca sucul din boabele de struguri, toate pasiunile gi exaltirileplismuite gi nemirginita pretuire de sine a omului, pini

in ciipa in care au realizat ci sunt nigte biegi muritori, nigte

atomi, nigte fire de praf ce se migci cu prea pugine viclenie

sau ingelepciune in virtejul marilor elemente gi forge ale firii.

Trecu o ori, apoi inci una. Lumina palidi a zilei scurte,

II u

*rd

#'th

tiri soare, incepuse si se destrame cAnd, deodati, se inilgi in

vizduhul incremenit un urlet slab gi indepirtat. Urletul crescu

in intensitate, pAni ce ajunse la cea mai inalti note, unde

stirui vibrAnd incordat, apoi se stinse incet. S-ar fi putut crede

ci e vreun suflet riticit care se tanguie, daca nu s-ar fi simgit

in el o silbiticie tristi gi o pofti mistuitoare. Birbatul din fagiintoarse capul gi privirea lui o intAlni pe cea a celui din urmi.Apoi, pe deasupra lizii lungi gi inguste, amAndoi diduri din

cap cu subinteles.

Un nou urlet se inilgi, stripungAnd ticerea ca o suligi

ascugite. De data aceast4 cei doi oameniigi diduri seama de unde

se auzea; venea din urmi, de undeva de pe intinderea de ziryadipe care o traversaseri. Un al treilea urlet, ce pirea un rispuns, se

auzi tot din spate, dar din stanga celui de-al doilea urlet.

- Ne-au luat urma, Bill, spuse birbatuldin fagi.

Glasul ii risuna rigugit gi parci dintr-o alti lume, ficAndeforturi mari si vorbeasci.

- E pugini carne, ?i rispunse tovarigul siu. N-am mai

vizut urme de iepure de mult.Dupi aceea nu mai scoaseri o vorbi, degi rimaseri cu

urechile ciulite la urletele de vAnitoare ce se iniltau neincetatin spatele lor.

La ciderea nopgii vAriri ciinii intr-un higig de molid de

pe malul apei gi-gi ridicari tabira. Sicriul atezat lAngi foc ilfoloseau atdt ca scaun cAt gi ca masi. Ciinii-lupi, inghesuiticeva mai departe de foc, mirAiau gi se inciierau intre ei, dar nuprea se aritau dornici si se afunde in bezni.

- Henry, mi se pare ci stau mai aproape de tabiri ca de

obicei, observi Bill.

Henry, care stetea aplecat deasupra focului, potrivindibricul de cafea cu o bucati de gheagi, clitini din cap. Dar

nu se gribi si vorbeasci pAni ce nu-gi lui locul pe sicriu gi nu

incepu si minAnce.

- $tiu eimai bine unde sunt laadipost. Maibine siinfulecedecAt si fie infulecagi. CAinii igtia sunt foarte inteligengi.

Bill didu din cap.

- Eh, nu ttiu ce si mai zic.

Tovarigul siu il privi mirat.

- Nu te-am mai auzit pAni acum si pui la ?ndoiali

degtepticiunea lor.

- Henry, spuse celilalt, mestecindu-gi incet fasolea, ai

observat ce tare s-au inciierat cAnd le-am dat de mincare?

- S-au bitut pe ea mai mult ca de obicei, recunoscu

Henry.

- Henry, cAgi ciini sunt?

- Ei bine, Henry... Bill se oprio clipi pentru a da mai multiinsemnitate vorbelor sale. Dupi cum !i-am spus, Henry, avem

gase cAini. Am scos din sac tase petti gi am dat fiecirui cAine

cAte unul, un cAine a rimas firi pegte.

- Ai numirat gregit.

- Avem gase ciini, o lui celilalt de la caplt, calm. Am scos

tase petti. Ureche-Tiiati a rimas firi pegte. Dupi aia m-am

dus la sac gi i-am dat gi lui un pette.

- Avem numai gase cAini, repet; Henry.

- Henry, continue Bill, nu vreau si spun ci togi erau cAini,

dar gapte au primit pette.

Henry se opri din mAncat, gi aruncAnd o privire pe

deasupra focului, numiri ciinii.

- Acum sunt doar gase, spuse el.

- L-am vizut pe celilalt rupAnd-o la fugi prin zilpadi,rosti Bill nepisitor. Am vizut tapte.

Henry il privi compitimitor gi spuse:

- Of de s-ar termina odati drumul ista!

- Ce vrei si spui cu asta? intrebi Bill.

- Vreau si spun ci incircitura pe care o ducem cu noi igi

cam zdruncini nervii qi ci ai inceput si ai vedenii.

- 5i gtii ci m-am gindit gi la asta, rispunse Bill cu un aer

grav. Aga ci, in momentul cind l-am vizut ci o tulegte prin

zipadl,m-am uitat mai bine gi i-am vizut urmele. Dupi aceea

am numirat ciinii gi erau tot tase. Urmele mai sunt 9i acum pe

zApadl. Vrei si le vezi? Hai si gi le arit!Henry nu rispunse, ci mesteci mai departe, in ticere,

pAni ce igi termini mAncarea, apoi incheie cu o ceagci de

cafea. Se gterse la guri cu dosul palmei gi zise:

- Tu crezi ci... un urlet tAnguitor gi silbatic, venind din

intuneric, il intrerupse. Se opri si-l asculte, apoiigi incheie fraza

cu un semn in direcgia de unde venea urletul - o fi vreunul din

ei?

Bill didu din cap.

- Al naibii sd fie daci nu e chiar aga. Doar ai vizut 9i tu ce

zarviau ficut cAinii!

Urlet dupi urlet, gi altele care le rispundeau, tecerea se

transformi intr-o hirmilaie firi margini. De pretutindeni se

auzeau urlete, iar cAinii se ghemuiau inspiimintagi unul intr-

altul gi atat de aproape de foc, incAt dogoarea aproape ci le

pArlea pirul. Bill mai arunci nigte lemne pe foq apoiigi aprinse

pipa.

- Mi se pare ci gi-e cam frici, spuse Henry.

- Henry, Bill trase gAnditor din pipi gi dupi un ristimpcontinui, Henry, mi gAndeam...7iu ci ista e cu mult mai

fericit decAt o si fim noi vreodati!/icind asta, arete cu degetul citre cel de-al treilea, din

l.rrl,r 1lt, (:lrc ('rilu alezati.

*dffi,%

h

lrlr

*\

&,

.4*,.t't' rf"tt"t-- CAnd o si murim noi, Henry, mare noroc daci vom

avea destui bolovani peste cadavrele noastre, ca si ne apere

de cAini.

- Dar noi nu avem familie, bani gi alte alea ca ista, adiugiHenry. Nu ne permitem noi si ne duci cineva atita cale ca sine ingroape.

3f:*-**+r

L'*%*--

lrfu

b

10 11

- Ce nu pricep eu, Henry, este ce cauti unul ca ista, care

cu sigurangi ci era o persoani importanti la el acasi, care n-a

trebuit vreodati si-gi bati capul ce si minAnce sau cu ce sise inveleasctr,aici,la capitul pimAntului, prin locuri uitate de

Dumnezeu, uite, asta nu pricep eu.

- Ar fi triit pini la adAnci bitrinegi daci stitea la el

acasi, incuviingi Henry.

Bill vru si continue, dar se rizgAndi. in schimb ariticu degetul spre zidul de intuneric care-i inconjura din toate

pirgile. Nu se distingea nicio formi in bezna adAnci, ci doar

o pereche de ochi care striluceau ca nigte cirbuni incingi.

Henry mai ariti cu capul citre o a doua gi o a treia pereche.

Un cerc de ochi sclipitori inconjurase tabira. Din cAnd in cAnd,

o pereche de ochi se migca sau dispirea, ca si reapari o clipimaitArziu.

Nelinigtea ciinilor se accentuase, gi cupringi de spaimi,

niviliri spre foc, tArAndu-se gi ghemuindu-se la picioarele

birbagilor. in invilmigeala aceea, unul dintre ciini nimeri

peste foc qi incepu si cheliliie de durere gi de teami, in tirnp

ce mirosul de pir pArlit se rispindea in aer. Larma ficu o clipica cercul de ochi si se invirti nelinigtit gi chiar si se retragipufin, insi imediat ce ciinii se linigtiri, se ipropiari din nou.

- Henry, ce ghinion si riminem firi munigie tocmai

acum!

Bill iqi sfirgi pipa gi-gi ajuti tovarigul si agtearni culcugul

de blani gi piturile peste crengile de molid pe care le intinseseri

pe zipadi inainte de cini.Henry mormii ceva gi incepu si-gi dezlege mocasinii..

- CAte cartute ziceai ci mai avem? intrebi el.

- Trei, se auzi rispunsul - dar tare ag fi vrut si fie trei sute.

Le-ag fi aritat eu atunci, lua-i-ar naiba!

Ridici pumnul ameningitor spre ochii strilucitori, apoi igi

puse cu griji mocasinii in faga focului.

- De s-ar mai inmuia gerul ista, continua el. Sunt 50"F

sub zero de doui siptimini. Ce bine ar fi fost si nu fi pornit incilitoria asta, Henry. Nu-mi mai place deloc. Nu mi simt eu in

apele mele. Ag vrea si se sfArgeasci odati drumul ista, si stimamAndoi in Fortul Mccurry, jucind cirgi in faga focului. Asta

a$ vrea eu.

Henry mai mormii ceva gi se vAri in culcug. Nu agipi bine,

ci-l treziglasul tovarigului siu.

- Henry, asculti aici, cind a venit ila gi-a luat un pegte, de

ce n-au sirit cAinii pe el? Asta mi frimAnti pe mine.

- Te frimAngi prea mult, Bill, rispunse Henry, somnoros.

Nu erai aga altidati. Taci acum gi culci-te, gi ai si vezi ci mAine

dimineagi o si te simgi mai bine. Cred ci te doare stomacul, de

aia te friminti atata.

Cei doi tovarigi dormeau unul lAngi altul, risuffAnd din

greu, in acelagi culcug; focul se stingea treptat gi ochii strilucitoristrAngeau cercul in j urul taberei. De teami, cAin ii se ingrimidiseriunul intr-altul gi din cAnd in cind mAriiau ameningitor la vreo

pereche de ochi care se apropia. La un moment dat se ticu atAta

larmi, incAt Bill se trezi. legi din culcug cu atengie, ca si nu-i strice

somnul tovarigului siu, ;i mai puse lemne pe foc. lmediat ce

flicirile se inilgari cercul de ochi se trase inapoi. Mai aruncio privire spre cAinii ghemuigi. Se freci la ochi gi se uiti la ei mai

atent. Apoi se strecuri din nou sub pituri.

- Henry, incepu el. Hei, Henry!

Trezindu-se din somn Henry intrebi bombinind:

- Ce maie acum?

- Nimic, veni rispunsul, numai ci i-am numirat gi iar

sunt tapte.

12 13

Henry primi aceasti noutate printr'un mormiit care se

transformi in sforiiali gi adormi la loc.

Dimineaga, Henry se trezi primul gi il trase afari dinculcug gi pe tovarigul siu. Degi era gase dimineaga, mai erau

inci trei ceasuri pAni si se faci zi; in intuneric, Henry incepu sipregiteasci micul dejun, in timp ce Bill impiturea atternutulgi pregitea sania de plecare.

- Asculti Henry, incepu el brusc, cAgi cAini ziceai ciavem?

- $ase.

- Cregit, rosti Bill cu un aer triumfitor.

- Sunt iar gapte? intrebi Henry.

- Nu, cinci; unu a tters-o.- La naiba! strigi Henry minios, lisAnd gititul gi venind

si numere ciinii.

- Ai dreptate, Bill, spuse el. Grasul a tters-o.- $i a zbughit-o la sinitoasa. Nici nu l-am putut vedea

din pricina fumului.

- N-are nicio gansi, incheie Henry. Lau inghigit de viu.

Pun pariu ci inci cheliliia cnnd le aluneca pe gAt!

- Ciinele ista a fost intotdeauna nebun, zise Bill.

- Dar orlcit de nebun o fi un cXine, s-o tuleasci aga la

moarte siguri! Arunci o privire scrutetoare citre ceilalgi ciini,surprinzAndu-le trisiturile fieciruia. Pariu ci niciunul dintreigtia n-ar face aga ceva.

- Nici cu bAta nu-i pogi urni de lingi foc incuviingi Bill.

intotdeauna am crezut ci Crasului ii lipsegte o doagi.lati epitaful unui cAine mort pe o pArtie de la miazinoapte

- insi cigi algi cAini gi oameni deopotrivi n-au avut parte nici

micar de unul ca acesta.

CAPITOLUL 2

Lupoaica

dati terminat micul dejun, cei doi birbagi igi legari

pe sanie echipamentul modest, stinseri focul gi o

porniri prin intuneric. in aceeagi clipi incepuri si se

audi urlete de o jale silbatici, ce se chemau gi-gi rispundeau

in intunericul rece. Conversagia inceti. Pe la noui se luminide ziui. La vremea prAnzului, cerul deveni rogiatic spre sud,

marcind linia pe care rotunjimea pimAntului o pune intre

nord gi sud. Dar culoarea rogiatici se estompi repede. Lumina

cenugie mai ginu pini la trei, cAnd pili gi ea, iar giulgiul noptii

arctice invilui tinutul singuratic gi ticut.Pe misuri ce se lisa intunericul, urletele silbatice

care veneau din dreapta, din stAnga gi din urmi se auzeau

tot mai aproape - atat de aproape incit seminari groaza

printre cAinii ce trigeau din greu la sanie, stirnind panici innenumirate rlnduri.

Dupi un astfel de moment de panici, Bill, care reugise

impreuni cu Henry si inhame din nou cAinii, zise:

- Mai bine gi-ar ciuta prada prin alte pirgi gi s-ar duce o

dati, si ne lase in pace!

- Adevirul e ci au darul de-a cilca omul pe nervi teribil!

intiri Henry.

Dupi aceea nu mai vorbiri nimic pini nu-gi ridicaritabira.

Henry stetea aplecat deasupra oalei cu fasole care didea

in clocot gi din cind in cind arunca iniuntru bucigi de gheagi;

L4 I5

ffeseri cind auzi o lovituri, insogiti de un strigit al lui Bill gi

de un cheliliit ascutit de durere ce venea dinspre cAini.

Henry tresiri gi se ridici la timp pentru a mai vedea o

formi estompate care dispirea peste zipezl la adipostulintunericului. il ziri apoi pe Bill in mijlocul ciinilor; cu un aer

deopotr,ivi triumfitor gi abitut, ginind intr-o mini o bAtizdravlnl, iar in cealalti coada gi inci o bucati de somon

uscat la soare.

- A ingficat jumetate, spuse Bill, dar gi eu i-am ars una. ilauzicum cheliliie?

- Cum arita? intrebi Henry.

- Nu l-am putut vedea. Dar avea patru picioare, bot, pirgi arita ca orice ciine.

- O fi vreun lup domesticit..

- Al naibii de domesticit, lup sau ce-o fi el, daci vine aici

chiar la timpul mesei gi ia o bucati de pegtel

in noaptea aceea, dupi ce-gi terminari cina gi se agezari

pe lada lunguiagi trigind din pipi, cercul de ochi scAnteietori

se strinse in jurul lor mai mult ca de obicei.

- Ce bine ar fi si se ia dupi vreo turmi de elani sau altvinat qi si se care de-aici, si ne lase in pace, zise Bill.

Henry mormii ceva pe un ton nu prea prietenos, apoi

timp de aproape un sfert de ori rimaseri ticugi, Henry privind

la foc, iar Bill la cercul de ochi care striluceau in intuneric,

dincolo de ffacira focului.

- Tare at vrea si fim acum la Mccurry, incepu el din nou.

- Mai termini o dati cu doringele gi viicirelile astea!

izbucni Henry, mAnios. Nu gi-e bine la stomac. Asta-i problema

ta. la o linguri de bicarbonat ci ai si te indulcegti gi ai si fii un

tovarig mai plicut!

w{**]It

Dimineaga, Henry fu tezit de injuriturile furioase

care iegeau din gura lui Bill. Se sprijini intr'un cot gi ?gi vizutovarigul printre cAini, in apropierea focului atatat, cu bragele

ridicate ameningitor gi cu faga schimonositi de furie.

- Hei!strigi Henry. Ce mai e acum?

(.*

ttY--"\

\***F

,l#

f/,

t6 17