+ All Categories
Home > Documents > COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de...

COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de...

Date post: 02-Sep-2019
Category:
Upload: others
View: 66 times
Download: 5 times
Share this document with a friend
108
COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI Curs în tehnologie IFR
Transcript
Page 1: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA

VOLEI

Curs în tehnologie IFR

Page 2: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012

http://www.edituraromaniademaine.ro/

Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

din Învăţământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Volei /Curs în tehnologie IFR/autori: Cojocaru Adin-Marian, Cojocaru Marilena – Bucureşti,

Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012

ISBN 978-973-163-892-8

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice mijloace tehnice,

este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

Page 3: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

COJOCARU ADIN-MARIAN

COJOCARU MARILENA

VOLEI – Curs în tehnologie IFR –

Realizatori curs în tehnologie IFR

Conf univ. dr. Adin-Marian COJOCARU Lector univ.dr. Marilena COJOCARU

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2012

Page 4: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant
Page 5: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

5

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………. 7

Unitatea de învăţare 1

SCURT ISTORIC 1.1. Introducere.....................................................................................................................… 9 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare..........................................................…. 9 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................…. 10

1.3.1 Apariţia şi dezvoltarea jocului de volei.......................................................….. 10 1.3.2. Caracteristicile jocului de volei....................................................................…. 18

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare......................................................................... 20

Unitatea de învăţare 2

NOŢIUNI DE BAZĂ ALE REGULAMENTULUI

2.1. Introducere......................................................................................................................…. 24 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.............................................................…. 25 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................… 26

2.3.1. Suprafaţa de joc....................................................................................................... 26 2.3.2. Liniile terenului.................................................................................................….. 27 2.3.3. Zone...................................................................................................................….. 28 2.3.4. Fileul şi accesoriile sale.....................................................................................…. 29 2.3.5. Mingea..............................................................................................................….. 31 2.3.6. Echipa ................................................................................................................…. 32 2.3.7. Echipamentul........................................................................................................… 33 2.3.8. Formaţia de joc...................................................................................................…. 35 2.3.9. Poziţiile în teren...................................................................................................… 36

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................…. 37

Unitatea de învăţare 3

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI

3.1. Introducere.........................................................................................................................… 42 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................… 43 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare...........................................................................................… 43

3.3.1. Definiţie...................................................................................................................… 43 3.3.2. Generalităţi............................................................................................................….. 44 3.3.3. Sistematizare.........................................................................................................….. 45

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.........................................................................… 49

Page 6: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

6

Unitatea de învăţare 4

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL

4.1. Introducere.........................................................................................................................… 53 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................… 53 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................…. 54

4.3.1. Serviciul de jos din faţă........................................................................................…... 54 4.3.2. Serviciul de sus......................................................................................................…. 57 4.3.3. Serviciul de sus din săritură.....................................................................................… 59

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................…. 61

Unitatea de învăţare 5

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – RIDICAREA

5.1. Introducere......................................................................................................................…... 64 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................…. 64 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare........................................................................................…... 65

5.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol..............................................................................…. 65 5.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol ..............................................................................…. 67 5.3.3. Ridicarea din săritură.............................................................................................….. 69

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare..........................................................................… 71

Unitatea de învăţare 6

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – LOVITURA DE ATAC

6.1. Introducere.........................................................................................................................… 74 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................…. 75 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare...........................................................................................… 75

6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept sau pe direcţia elanului......................................….. 76 6.3.2. Lovitura de atac pe alte direcţii.............................................................................….. 80 6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performanţe......................................................…… 81

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare.....................................................................…… 83

Unitatea de învăţare 7

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN APĂRARE

7.1. Introducere......................................................................................................................…... 88 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare............................................................…… 88 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare......................................................................................……. 89

7.3.1. Preluarea din serviciu.......................................................................................……... 89 7.3.2. Preluarea din atac..............................................................................................……... 92 7.3.3. Blocajul...............................................................................................................……. 94 7.3.4. Plonjonul...........................................................................................................……... 98

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare....................................................................……. 104

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare................................................................….. 107

Page 7: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

7

INTRODUCERE În evoluţia sa, jocul de volei a înregistrat preocupări constante şi majore de sporire a

randamentului jucătorilor, atât prin îmbogăţirea conţinutului de acţiuni din bagajul tehnico-tactic, cât şi prin eficientizarea execuţiei procedeelor, apelându-se la toate oportunităţile şi cuceririle ştiinţelor conexe: biomecanică, fizică, geometrie, informatică. În acest context, cursul încearcă să realizeze îmbunătăţirea arsenalului de informaţii şi tehnici didactice, din care să poată selecta pe acelea care oferă cele mai sigure şanse de realizare a obiectivelor, în condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea.

În învăţământul superior de Educaţie Fizică şi Sport, voleiul este o disciplină fundamentală cuprinsă în planul de învăţământ, cu un rol deosebit în însuşirea cunoştinţelor practice de specialitate.

Obiectivele cursului Cursul de Volei 1 doreşte să completeze cunoştinţele viitorului profesor cu un set de

noţiuni teoretice, care să fie transformate în abilităţi practice. Asimilarea noţiunilor practice de bază şi metodologice, de aplicare a elementelor şi procedeelor tehnice de către studenţi are o importanţă deosebită, având în vedere că voleiul este o disciplină de bază în şcoală, cu o activitate practică a elevilor şi, de asemenea, este una dintre probele olimpice

Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant la disciplina volei, dar şi de a pregăti viitori elevi în practicarea şi înţelegerea acestei discipline.

Iniţierea/fixarea deprinderilor specifice jocului de volei (acţiunile de bază) şi însuşirea tacticii de joc specifice modelului I de joc (al începătorului) reprezintă primii paşi în iniţierea studentului în jocul de volei.

Competenţe conferite

Cursul dezvoltă următoarele aptitudini, competenţe: 1. Calitatea de a pregăti echipe reprezentative la nivelul şcolii, în competiţiile şcolare. 2. Capacitatea de a pregăti elevi la nivelul ciclului primar şi gimnazial. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de un manual scris, pentru studiul individual al studenţilor, precum şi

de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audiovizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.

Page 8: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

8

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. Scurt istoric (2 ore) Unitatea de învăţare 2. Noţiuni de bază ale regulamentului jocului de volei (2 ore) Unitatea de învăţare 3. Tehnica jocului de volei (2 ore) Unitatea de învăţare 4. Tehnica jocului de volei în atac – serviciul (2 ore) Unitatea de învăţare 5. Tehnica jocului de volei în atac – ridicarea (2 ore) Unitatea de învăţare 6. Tehnica jocului de volei în atac – lovitura de atac (2 ore) Unitatea de învăţare 7. Tehnica jocului de volei în apărare (2 ore) Teme de control (TC)

1. Studiu asupra învăţării voleiului sub forma de joc, la începători. 2. Contribuţii la dezvoltarea jocului de volei în zonele rurale. 3. Optimizarea dezvoltării calităţilor motrice la copiii care practică jocul de volei la

gimnaziu. 4. Locul voleiului în aria curriculară.

Bibliografie obligatorie

• Cojocaru A., Ioniţă M., – Volei – caiet de lucrări pracrice, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2005. • Cojocaru, A., Cojocaru, M., Volei – teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti, 2009. • Drăgan A., – Volei – noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2000. • Mureşan A., Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.

Metoda de evaluare

Examenul final constă în examinarea. Nota finală se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului, conform cu precizările din Programa analitică şi din Calendarul Disciplinei.

Page 9: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

9

Unitatea de învăţare 1

SCURT ISTORIC

Cuprins

1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia şi dezvoltarea jocului de volei 1.3.2. Caracteristicile jocului de volei

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

Putem nota origini ale voleiului încă în secolul XVI, când în Anglia se practica un joc ce implica voleibalarea unui „balon”, probabil o băşică de piele, contactul realizându-se cu braţul protejat de o brăţară de lemn.

O notiţă din 1625 menţionează un joc Windblowne Balones, în care balonul era lovit „dintr-o parte în alta, „uneori cu mâna, uneori cu piciorul” (Oxford English Dictionary).

Acelaşi tip de balon era folosit pentru „foot-ball” în teren deschis.

Lăsând aceste surse nesigure şi, după părerea noastră, puţin forţate, specialiştii domenliului recunosc că voleiul face parte dintre sporturile inventate la sfârşitul secolului XIX, alături de baschet şi de prima versiune a fotbalului american

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare

cunoaşterea modului apariţia jocului de volei; cunoaşterea răspândirii jocului de volei; cunoaşterea palmaresului internaţional al voleiului

românesc; cunoaşterea caracteristicilor jocului de volei.

Page 10: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

10

Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii se vor familiariza cu o terminologie specifică

activităţii de predare; – asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor

specifice voleiului; – dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere

calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor; – deprinderea cu o profesie de top sau executivă ce

presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi un sistem de relaţii intra şi interorganizaţional;

– conştientizarea studentului în ce priveşte faptul că se pregăteşte pentru o profesie, o meserie;

– dezvoltarea unor abilitaţi de a conduce oameni, a gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului;

– arta de a te descurca într-un context nou, dat de baza materială a scolii, care diferă de la una la alta;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare;

– dezvoltarea unor abilităţi de adaptare a activităţii în funcţie de nevoile şi dorinţele elevilor.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Apariţia şi dezvoltarea jocului de volei

William G. Morgan (1870-1942), tânăr instructor (25 de ani) pentru educaţie fizică la Colegiul de Administrarea Afacerilor (Bussiness Administration) din Holyoke, Massachusetts, SUA a decis – în anul 1895 – să găsească o modalitate de exerciţiu fizic prin care studenţii săi să facă un oarecare efort dar fără a transpira (!).

Tânărul Morgan şi-a terminat studiile la Springfield College de la YMCA (Young Men’s Christian Association –

Page 11: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

11

Asociaţia Tinerilor Creştini), unde l-a întâlnit pe James Naismith, care în 1891 inventase jocul de baschet. După absolvire, Morgan şi-a petrecut primul an la YMCA Auburn (Maine), iar apoi în timpul verii din 1895 s-a mutat la YMCA Holyoke (Massachusetts), unde a devenit Director de Educaţie Fizică.

Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm şi clasele sale au crescut ca număr, dar şi-a dat seama că avea nevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru a avea un program variat. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar să realizeze o alternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu mai erau foarte tineri şi ceruseră acest lucru.

La acea dată, Morgan nu cunoştea un joc similar cu voleiul, din care să se inspire. Descriind primele sale experimente el spunea: „În căutarea unui joc adecvat, m-am orientat la început spre tenis, dar pentru acesta era nevoie de rachete, mingii, fileu şi alte echipamente, aşa că a fost eliminat, dar ideea fileului mi s-a părut una bună”.

A început prin a amesteca elemente din baschet, baseball, tenis şi handbal (versiunea americană ce implică lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a apărut din dorinţa domnului Morgan de a crea un joc nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri prea puţin doritori de practicare a unui sport care să implice contact fizic. Noul joc ce se dorea o activitate recreaţională uşoară a fost denumit mintonette, cuvânt inexistent în dicţionare, deşi are o rezonanţă franceză.

Morgan a împrumutat fileul de la tenis şi l-a ridicat la înălţimea de 6 picioare şi 6 inchi (1,98 cm, peste înălţimea unui bărbat de statură medie), pe un teren de badminton. Folosind iniţial o minge de tenis lovită cu palma apoi camera unei vechi mingi de baschet, jocul se desfăşura prin venirea la rând a jucătorilor – ca la baseball. Scopul jocului era ca mingea să atingă podeaua echipei adverse şi evitarea ca adversarul să reuşească acelaşi lucru. Nu exista limite în ceea ce priveşte numărul de jucători şi a atingerilor mingii.

După exemplul baseball-ului Morgan hotărăşte ca meciul să dureze 9 „innings” (veniri la rând pentru punerea mingii în joc prin serviciu – 2 succesive pentru fiecare jucător), echipa putând avea între 2 şi 25 de jucători. Câştigătorii erau cei care acumulau mai multe puncte după cele 9… să le zicem rotaţii – deşi termenul va desemna mult mai târziu ceea ce înţelegem noi astăzi prin folosirea lui. Exista şi dribling, precursorul ridicării, prin care un jucător putea să se deplaseze prin teren până în apropierea fileului, păstrând mingea în aer prin loviri succesive.

Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul Springfield a remarcat că jucătorii păreau să voleibaleze mingea

Page 12: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

12

de o parte şi de cealaltă a fileului şi a propus schimbarea numelui în volley-ball, de la o posibilă descrierea a scopului jocului „to volley the ball back and forth over the net”. Halstead a motivat propunerea şi prin faptul că în lumea sportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea puţin atenţia. Astfel, pe 7 iulie 1896 se joacă primul meci de volley-ball, pe terenul colegiului Springfield, între echipa pompierilor oraşului şi cea a funcţionarilor primăriei şi în faţa a 29 de directori pentru educaţie fizică din diferite părţi ale SUA . În acelaşi an, la comanda lui Morgan, firma A.G. Spalding & Brothers produce prima minge specială pentru noul joc. Ca o remarcă privind intuiţia inventatorului, dimensiunile, greutatea şi materialul din care era fabricată această primă minge diferă foarte puţin de cele contemporane.

În anul 1900, W. E. Day modifică pentru prima dată

regulile de desfăşurare a jocului, care sunt acceptate şi publicate de Young Man Christian Association (YMCA): fileul a fost înălţat la 7 picioare şi 6 inci (2,28) iar meciul era câştigat de echipa care aduna prima 21 de puncte – un set. În acelaşi an Canada este prima ţara străină care adoptă voleiul.

În mod ironic, în primele două decade ale secolului XX, voleiul câştigă foarte mult teren mai ales în afara SUA, graţie activităţilor promovate de misiunile organizaţiilor YMCA şi prin intermediului personalului cantonat în diferite baze militare.

În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofiţer al armatei americane, Augusto York, ia parte la cea de-a doua intervenţie militară a SUA în insulele Caraibe, iar doi ani mai târziu, în 1908 un absolvent al colegiului Springfield, Hyozo Omori demonstrează noul joc pe terenul YMCA din Tokyo.

În 1911 voleiul ajunge oficial în China, mulţumită lui Max Exner şi J. Howard Crokner şi în Filipine unde a fost importat de Elwood Brown, director al YMCA Manila.

Anul 1912 poate fi desemnat anul primei competiţii

Page 13: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

13

internaţionale: jocurile Estului Îndepărtat (actualele Jocuri Panasiatice) care s-au desfăşurat la Manila, unde echipele (Chian, Japonia şi Filipine) erau formate din 16 jucători. De fapt în Filipine a înflorit cu adevărat noul joc: până în 1914 existau 5000 de terenuri dedicate în curţile instituţiilor de învăţământ şi pe spaţiile pentru petrecerea timpului liber.

Popularitatea noului joc poate fi dedusă din faptul că în anul 1914 George Fisher, secretar al oficiului pentru război al YMCA (YMCA War Office) include volleyball-ul în programele recreaţionale şi educaţionale ale forţelor armate americane. Din acelaşi an datează prima menţionare a unui joc desfăşurat pe plajă, meciul demonstrativ desfăşurat în Uruguay.

Din anul 1915 numărul jucătorilor din teren devine variabil, între 2 şi 6 pentru fiecare echipă. S-a intodus timpul de joc şi se decide echipa care a pierdut în primul meci să aibă dreptul de a servi prima în meciul următor.

Voleiul ajunge în Europa pe plajele Normandy şi Britanny odată cu soldaţii americani participanţi la primul război mondial. Popularitatea lui creşte rapid, în special în ţările estice unde climatul rece făcea sporturile de întrecere foarte atractive pentru ambele sexe. În Africa jocul ajunge tot în timpul primului război mondial, prima ţară care-l îmbrăţişează fiind Egiptul.

Aproximativ în aceeaşi perioadă ia naştere voleiul pe

plaja (beach volleyball) la Outrigger Canoe Club în Hawai: George David Centre plasează un fileul pe plaja Waikiki şi astfel se dispută primul meci.

Gentileţea noului joc dispare în anul 1916 când în Filipine apare un stil ofensiv de pasare a mingi pe o traiectorie înaltă pentru a fi trimisă către terenul advers de către un alt jucător: ridicarea şi lovitura de atac. În Statele Unite ale Americii, Asociaţia Naţională a Colegiilor Sportive (NCAA – National Collegiate Athletic Association) decide introducerea

Page 14: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

14

voleiului în programele universitar sportive. Anul 1917 este un an de cuceriri pentru tânărul joc:

Italia (jucat pentru prima oară la baza americană aeriană Porto Corsini – pe locul unde astăzi se află palatul sporturilor din Ravenna), India şi Rusia (în oraşele de pe Volga, Gorky, Kazan, Khabarovsk şi chiar Vladivostok). Un an mai târziu numărul de jucători în teren este fixat la 6 pentru fiecare echipă şi în Japonia se desfăşoară primul campionat al liceelor.

Din 1918 voleiul devine program în taberele militare ale mai multor ţări şi se editează primul manual (Athletic Handbook) destinat responsabililor cu activităţile sportive şi recreaţionale ale armatelor terestre şi ale marinei americane. Generalul Pershing, responsabilul forţelor americane din străinătate a hotărât editarea, distribuirea manualului şi asigurarea materialelor. Mai mult de 16 000 de mingii de volei sunt distribuite trupelor americane de peste hotare şi se estimează că în perioada 1918-1919 aproximativ 1 500 000 de soldaţi au jucat volei.

Interesant este faptul că în 1919 regula privind numărul

de jucători aflaţi simultan în teren la o echipă este modificată local, în China fiecare formaţie având 12 componenţi. Din 1914, jocul de volei, pătrunde şi pe continentul european astfel: 1914 – Anglia, 1917 – Franţa, 1918 – Italia, 1919 – Cehoslovacia, 1920 – URSS, Ţările Baltice, Polonia şi România, 1924 – Spania şi Yugoslavia etcZ

De-a lungul timpului, jocul a avut o evoluţie frumoasă şi datorită preocupărilor specialiştilor, care au dorit să se stabilească anumite reguli, care să-l dinamizeze. Unele dintre reguli ar fi: apariţia schimbării jucătorilor pentru a executa serviciul (rotaţie) în anul 1912, fixarea înălţimii plasei (fileului) la 2,43 m pentru bărbaţi şi terminarea setului la 15 puncte (1917), alcătuirea echipei din 6 jucători (1918), introducerea liniei de centru (1921), limitarea jocului în terenul propriu la 3 lovituri (1923).

Din anul 1920 jocul se desfăşoară pe un teren de 30x90

Page 15: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

15

feets (9x18m) şi se permite lovirea mingii cu orice parte a corpului de deasupra centurii. O inovaţie majoră cu implicaţii în dezvoltarea jocului a fost limitarea la 3 a numărului de lovituri permise unei echipe.

Anul 1922 este anul apariţiei primei federaţii naţionale, cea cehă, repede urmată de cea bulgară, iar în SUA se dispută primul Campionat Naţional YMCA– menţionându-se faptul că au fost admise numai echipele complete. Anul următor pe 28 iulie se menţionează primul meci oficial în Rusia, la Moscova, desfăşurat între echipele masculine ale Înaltului colegiu de Artă şi Teatru (Vhutemas) şi Şcoala Tehnică Statală de Cinema (GTK).

În 1929 are loc prima competiţie internaţională în Europa (Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şi Franţa.

În 1935 la JO de la Berlin se face următorul pas pentru înfiinţarea federaţiei internaţionale de volei.

În anul 1942, moare William G. Morgan la vârsta de

68 de ani. Pe piatra sa de mormânt scrie simplu „Inventatorul voleiului”.

În anul 1947 sunt îndeplinite condiţiile politico-sociale pentru crearea unei federaţii internaţionale din membrii fondatori făcând parte şi România, alături de Franţa, Cehoslovacia, Polonia, Egipt, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai şi Iugoslavia. Principalele îndatoriri ale noului for au fost standardizarea regulilor de joc şi organizarea competiţiilor internaţionale. Chiar un an mai târziu regulile au fost rescrise pentru a ajuta interpretarea lor. Congresul a ales preşedinte FIVB în persoana francezului Paul Libaud şi a unificat regulile de joc.Asupra unui paragraf s-au purtat mai multe discuţii dar până la urmă s-a ajuns la o interpretare clară: fiecare jucător trebuie să se afle în spaţiul său de joc înainte ca serviciul să fie executat de un jucător al

Page 16: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

16

echipei adverse. De asemenea, s-a eliminat posibilitatea ca o echipă să puncteze pe serviciul adversarului şi s-a stabilit că mingea lovită simultan de doi jucători să fie considerată o singură lovitură pentru echipa lor.

1948 este anul în care are loc primul contact al FIVB cu Comitetul Olimpic Internaţional pentru includerea jocului de volei în programul olimpic. Abia în 1957, cu prilejul celei de-a 53-a sesiune a CIO, la turneul demonstrativ ce a avut loc la Sofia, jocul de volei a fost inclus în programul jocurilor olimpice din 1964 de la Tokio.

Congresul din 1953, organizat în România a adus îmbunătăţiri substanţiale regulilor şi s-a dat mare avantaj atacului, ceea ce a dus la creşterea spectaculozităţii şi fanteziei. Acest lucru a dus la modificări în timp a unor reguli care să întărească apărarea, şi anume: jucătorul care efectuează blocaj şi este atins de minge, poate interveni din nou în cadrul celor trei lovituri (1962), iar în 1964 s-a permis introducerea mâinilor peste fileu la blocaj, transformând blocajul într-o acţiune ofensivă, agresivă. În 1974 s-a mai introdus încă o lovitură la blocaj (4 lovituri) în cazul când mingea rămâne în terenul blocajului etc.

Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul pătrunde pe teritoriul românesc, introdus ce soldaţii americani.

În 1921 se desfăşoară primul campionat şcolar cu participarea echipelor liceelor Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Şincai şi Şcolii Superioare de Comerţ.

Anul 1931 reprezintă înfiinţarea Federaţiei Române de Baschet şi Volei. Acum are loc primul campionat cu echipe din Muntenia, iar un an mai târziu are loc şi un campionat feminin, dar cu echipe tot dintr-o anumită zonă a ţării.

În 1949 se desfăşoară primul Campionat naţional masculin şi la un an 1950 şi unul feminin.

Primul Campionat naţional organizat sub formă de divizie are loc în 1954, iar în anul 1955 se înfiinţează Campionatul naţional de juniori. Tot în acest an (1955), România organizează pentru prima dată o competiţie internaţională (C.E.), unde România se clasează pe locul 2 M şi 4 F.

În 1958 se constituie ca organ juridic Federaţia Română de Volei.

Page 17: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

17

Palmares internaţional

Competiţia Anul – Locul Loc ocupat J.O. 1964 Tokio M – loc 4

1972 Munchen M – loc 5 1980 Moscova M – loc 3

C.M. 1949 Cehoslovacia M – loc 4 1952 URSS M – loc 4 1956 Franţa M – 2 1960 Brazilia M – loc 3 1962 URSS M – loc 3 1966 Cehoslovacia M – loc 2 1970 Bulgaria M – loc 7 1974 Mexic M – 6 1978 Italia M – 13 1982 Argentina M – 13 1994 Brazilia F – 13-16 200� Germania F – 13-16

C.E. 1949 Cehoslovacia F – 4 1950 Bulgaria M – loc 5 1951 Franţa M – loc 4 1955 România M – loc 2 1958 Cehoslovacia M – loc 2 1963 România M – loc 1 1971 Milano M – loc 3 1979 Franţa M – loc 7 1981 Bulgaria M – loc 5 1983 R.D.Germană M – loc 8 1985 Olanda M – loc 8 1987 Belgia M – loc 10

Page 18: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

18

F – loc 8 1989 R.F.Germană F – loc 4

1991 Italia F – loc 6 1993 Cehia F – lo� 12 1995 Grecia M – loc 12 1997 Olanda

1997 Cehia M – loc 11 F– loc 12

1999 Italia F – loc 6 2001 Bulgaria F – loc 7 2003 Turcia F – loc 8 2005 Croaţia F – loc 12 2011 – Serbia F – loc 13 În încheierea acestei incursiuni în istoria jocului de

volei, trebuie să remarcăm popularitatea şi evoluţia spectaculoasă a acestuia: la olimpiada de la Sydney, în anul 2000, s-a clasat pe locul 5 în topul totalului orelor de difuzare media, fiind depăşit de baschet cu numai 3 ore.

1.3.2. Caracteristicile jocului de volei

Voleiul este un joc sportiv în care cele două echipe au posibilitatea de a acţiona cu mâna liberă asupra mingii, sub formă de lovire sau respingere, fără a fi împiedicaţi de către adversari în timpul desfăşurării fazei.

Voleiul este un joc sportiv practicat de mai mulţi sportivi ( în număr de 6), reuniţi într-o echipă, ceea ce-i conferă caracterul de joc colectiv şi care prin acţiuni individuale şi colective urmăresc câştigarea punctului şi a serviciului sau câştigarea punctului prin păstrarea serviciului.

Echipele sunt despărţite de fileu, iar în teren fiecare jucător, după terminarea unei faze de joc, schimbă zonele într-o rotaţie specifică (în sensul acelor de ceasornic) şi strictă, impusă prin regulament, ceea ce a dus la formarea unor jucători compleţi şi complecşi, cu o pregătire multilaterală specifică atacului şi apărării.

Page 19: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

19

Plecând de la descrierea voleiului de la începuturile sale to volley the ball back and forth over the net, găsim o altă caracteristică, respingerea mingii, neexistând momentul de ţinere a mingii. Deci în volei timpul de reacţie este scurt, la fel momentul de gândire şi de răspuns. Acest lucru duce la o îndemânare deosebită, datorită faptului că jucătorii trebuie să transmită mingea precis partenerului de joc. Toate acestea pe un suport de deprinderi motrice de bază, manifestate într-o combinaţie specifică, datorate faptului că deplasările sunt scurte, cu multe schimbări de direcţie şi efectuate într-un spaţiu restrâns, fără a reţine mingea şi transmiţând-o prin respingere.

Manifestarea îndemânării în cadrul mijloacelor tehnico-tactice, trebuie să se facă cu o anumită viteză ce trebuie să aibă la bază forţă şi rezistenţă.

O altă caracteristică a jocului de volei este faptul că în organizarea jocului într-un teren nu sunt permise mai mult de trei lovituri a mingii sau patru lovituri (când mingea atinge blocajul, jucătorii echipei respective mai au dreptul la încă trei lovituri), faţă de alte jocuri unde trecerea din atac în apărare este condiţionată de timp.

Voleiul se joacă pe puncte şi seturi, iar învingătoarea setului este aceea care a acumulat prima 25 de puncte sau diferenţă de 2 puncte ( 26-24 etc.) în primele IV seturi iar în setul V, 15 puncte sau diferenţă de 2 puncte şi apoi câştigătoarea meciului este aceea care şi-a trecut în cont trei seturi câştigate.

Punctele se realizează în sistemul TIE-BREAK, fiecare acţiune câştigată constituie un punct.

Astfel, durata unui joc variază între 50 – 120 min. Rezumând cele prezentate, principalele caracteristici

generale al jocului de volei ar fi: 1. Accesibilitatea este reprezentată prin număr redus de

reguli, de elemente şi procedee tehnice, tactice; se poate practica la orice vârstă; cere un echipament sumar şi puţin costisitor; necesită instalaţii puţine (2 stâlpi, un fileu ); o minge.

2. Variabilitatea la efort – jucătorii necesită o pregătire multilaterală datorită numărului mare sărituri, prin deplasări rapide şi scurte, prin procedee acrobatice efectuate pentru recuperarea mingilor în apărare.

3. Obligativitatea rotaţiei. 4. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi

trebuie trimisă peste fileu prin maxim trei lovituri sau patru în anumite condiţii prevăzute de regulament.

Page 20: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

20

1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Tânărul Morgan şi-a terminat studiile la Springfield College de la YMCA (Young Men’s Christian Association – Asociaţia Tinerilor Creştini), unde l-a întâlnit pe James Naismith, care în 1891 inventase jocul de baschet.

Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm şi clasele sale au crescut ca număr, dar şi-a dat seama că avea nevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru a avea un program variat. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar să realizeze o alternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu mai erau foarte tineri şi ceruseră acest lucru.

A început prin a amesteca elemente din baschet, baseball, tenis şi handbal (versiunea americană ce implică lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a apărut din dorinţa domnului Morgan de a crea un joc nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri prea puţin doritori de practicare a unui sport care să implice contact fizic. Noul joc ce se dorea o activitate recreaţională uşoară a fost denumit mintonette, cuvânt inexistent în dicţionare, deşi are o rezonanţă franceză.

Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul Springfield a remarcat că jucătorii păreau să voleibaleze mingea de o parte şi de cealaltă a fileului şi a propus schimbarea numelui în volley-ball, de la o posibilă descrierea a scopului jocului „to volley the ball back and forth over the net”. Halstead a motivat propunerea şi prin faptul că în lumea sportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea puţin atenţia.

În anul 1900, W. E. Day modifică pentru prima dată regulile de desfăşurare a jocului. În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofiţer al armatei americane, Augusto York, ia

parte la cea de-a doua intervenţie militară a SUA în insulele Caraibe. Popularitatea noului joc poate fi dedusă din faptul că în anul 1914 George Fisher,

secretar al oficiului pentru război al YMCA (YMCA War Office) include volleyball-ul în programele recreaţionale şi educaţionale ale forţelor armate americane.

Anul 1922 este anul apariţiei primei federaţii naţionale, cea cehă, repede urmată de cea bulgară, iar în SUA se dispută primul Campionat Naţional YMCA– menţionându-se faptul că au fost admise numai echipele complete. În 1929 are loc prima competiţie internaţională în Europa (Anglia), competiţie la care participă Polonia, S.U.A. şi Franţa.

În anul 1947 sunt îndeplinite condiţiile politico-sociale pentru crearea unei federaţii internaţionale din membrii fondatori făcând parte şi România, alături de Franţa, Cehoslovacia, Polonia, Egipt, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai şi Iugoslavia.

Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul pătrunde pe teritoriul românesc, introdus ce soldaţii americani.

În 1921 se desfăşoară primul campionat şcolar cu participarea echipelor liceelor Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Şincai şi Şcolii Superioare de Comerţ.

Page 21: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

21

Anul 1931 reprezintă înfiinţarea Federaţiei Române de Baschet şi Volei. Acum are loc primul campionat cu echipe din Muntenia, iar un an mai târziu are loc şi un campionat feminin, dar cu echipe tot dintr-o anumită zonă a ţării.

Rezumând principalele caracteristici generale al jocului de volei putem enumera: 1. Accesibilitatea este reprezentată prin număr redus de reguli, de elemente şi

procedee tehnice, tactice; se poate practica la orice vârstă; cere un echipament sumar şi puţin costisitor; necesită instalaţii puţine ( 2 stâlpi, un fileu ); o minge.

2. Variabilitatea la efort – jucătorii necesită o pregătire multilaterală datorită numărului mare sărituri, prin deplasări rapide şi scurte, prin procedee acrobatice efectuate pentru recuperarea mingilor în apărare.

3. Obligativitatea rotaţiei. 4. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu prin

maxim trei lovituri sau patru în anumite condiţii prevăzute de regulament. Concepte şi termeni de reţinut Joc; istoric; palmares. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Cine a inventat jocul de volei? 2. Care a fost scopul apariţiei jocului de volei? 3. Când a apărut voleiul în ţara noastră? 4. Care sunt caracteristicile jocului de volei?

Page 22: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

22

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Când a fost notificată apariţia unui joc asemănător voleiului?

a) 1895; b) 1625; c) 1931.

2. Morgan a împrumutat fileul de la tenis şi l-a ridicat la înălţimea de: a) 7 picioare şi 6 inchi; b) 6 picioare şi 6 inchi; c) 8 picioare şi 8 inchi.

3. Cine a denumit prima data jocul volleyball? a) W.E. Day; b) W. Morgan;: c) A. T. Halstead.

4. Când apare voleiul în România?

a) 1911; b) 1920; c) 1931.

5. Care este caracteristica cea mai importantă a jocului de volei?

a) Rotaţia în teren; b) Respiungerea mingii; c) Accesibilitatea.

6. Care sunt pricipalele caracteristici ale jocului de volei?

a) Acccesibilitatea, variabilitatea la efort, rotaţia în teren, împiedicarea căderii migii în terenul propriu;

b) Organizarea celor trei lovituri în teren, acccesibilitatea, variabilitatea la efort, rotaţia în teren;

c) Rotaţia în teren, respingerea mingii, acccesibilitatea, variabilitatea la efort.

Page 23: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

23

Bibliografie obligatorie

1. Bâc, O., (1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005) – Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti. 4. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 5. Drăgan, A.(2000) – Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 6. Mureşan, A (2008) – Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. 7. www.fivb.org

Page 24: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

24

Unitatea de învăţare 2

NOŢIUNI DE BAZĂ ALE REGULAMENTULUI

Cuprins

2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Suprafaţa de joc 2.3.2. Liniile terenului 2.3.3. Zone 2.3.4. Fileul şi accesoriile sale 2.3.5. Mingea 2.3.6. Echipa 2.3.7. Echipamentul 2.3.8. Formaţia de joc 2.3.9. Poziţiile în teren

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere

Voleiul este unul dintre cele mai populare sporturi, atâtdin punct de vedere competitiv cât şi recreaţional. Este rapid,senzaţional, cu acţiuni explozive. Voleiul este alcătuit din maimulte elemente suprapuse, a căror complementaritate îl fac unicprintre celelalte sporturi:

Serviciul Pasare ( ridicare) Rotaţia

Puterea săriturii Acţiune explozivă

Atacul Jocul de echipă Terenuri Apărare despărţite În ultimii ani FIVB (Federaţia Internaţională de Volei) a

făcut mari eforturi să adapteze jocul unui public modern. Textul

Page 25: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

25

acestor reguli a fost realizat pentru un public divers: jucători,antrenori, arbitri, observatori sau comentatori pentruurmătoarele motive:

înţelegerea regulilor permite un joc mai bun, în

acest fel antrenorii putând crea tactici şi structuri mai buneale echipei în apărare, permiţând jucătorilor să-si arateadevărata valoare;

înţelegerea relaţiilor dintre reguli permite oficialilorsă ia decizii corecte.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii deînvăţare

Obiectivele unităţii de învăţare cunoaşterea suprafeţei de joc; cunoaşterea dimensiunilor zonelor; cunoaşterea fileului şi accesoriilor sale; cunoaşterea poziţiilor în teren.

Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii se vor familiariza cu o terminologie specifică

activităţii de predare; – asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor

specifice voleiului; – dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere

calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor; – deprinderea cu o profesie de top sau executivă ce

presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi unsistem de relaţii intra şi interorganizaţional;

– conştientizarea studentului în ce priveşte faptul că sepregăteşte pentru o profesie, o meserie;

– dezvoltarea unor abilitaţi de a conduce oameni, agestiona resurse, având drept scop realizarea în comun aobiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului;

– arta de a te descurca într-un context nou, dat de bazamaterială a scolii, care diferă de la una la alta;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere,planificare, control şi evaluare;

– dezvoltarea unor abilităţi de adaptare a activităţii înfuncţie de nevoile şi dorinţele elevilor.

Page 26: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

26

Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Reguli privind jocul de volei

Voleiul se desfăşoară pe baza unui regulament al joculuiaprobat de Federaţia Internaţională de Volei (FIVB), la careaderă toate Federaţiile Naţionale.

2.3.1 Suprafaţa de joc

Suprafaţa de joc include terenul de joc şi zona liberă. Eatrebuie să fie dreptunghiulara şi simetrică.

Suprafaţa de joc este volumul de deasupra suprafeţei dejoc, unde se realizează toate acţiunile tehnico-tactice alejocului.

Dimensiuni Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m,

înconjurat de o zonă liberă având o lăţime de minimum 3 m petoate laturile.

Spaţiul de joc liber este spaţiul situat deasupra suprafeţeide joc si trebuie să fie liber de orice obstacol. Spaţiul de jocliber trebuie să aibă o înălţime de minimum 7 m de la suprafaţade joc.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, zonaliberă trebuie să măsoare minimum 5 m de la liniile laterale şiminimum 8 m de la liniile de fund. Spaţiul de joc liber trebuiesă măsoare minimum 12 m de la suprafaţa de joc.

Page 27: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

27

Suprafaţa de joc Suprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu

trebuie să prezinte vreun pericol de rănire pentru jucători. Este interzis să se joace pe suprafeţe cu asperităţi sau alunecoase.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, se vor autoriza numai suprafeţele din lemn sau sintetice. Orice suprafaţă trebuie să fie în prealabil omologată de FIVB.

În sală, suprafaţa terenului de joc trebuie să aibă o culoare deschisă.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, liniile trebuie să aibă culoarea albă. Terenul de joc şi zona liberă trebuie să aibă obligatoriu alte culori, diferite între ele.

Pentru terenurile în aer liber este autorizată o pantă de scurgere a apei de 5 mm pe metru. Liniile terenului constituite dinmateriale solide sunt interzise.

În prezent voleiul se joacă în exclusivitate în săli. Există însă competiţii, în care se poate juca pe nisip, volei pe nisip(beach volleyball) sau pe iarbă (park volleyball), dar acestea suntsporturi derivate voleiului.

A fost o perioadă cuprinsă între anii 1950-1980, când s-a dezvoltat voleiul în aer liber. Se desfăşurau competiţii la toate nivelurile pe zgură.

2.3.2. Liniile terenului

Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o

culoare deschisă şi diferită de culoarea solului şi de a oricăror alte linii trasate.

Liniile de delimitare sunt liniile laterale şi cele două linii de fund, care delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale cât şi liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc.

Linia de centru este axa liniei de centru, care împarteterenul de joc în două terenuri egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Totusi întreaga lăţime a liniei de centru este considerată ca aparţinând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru seîntinde pe sub fileu între liniile laterale.

Linia de atac – în fiecare teren există o linie de atac, a cărei margine dinspre linia de fund este trasată la 3 m faţă de axa liniei de centru, marcând astfel zona de atac.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, linia de atac este prelungită dincolo de liniile laterale cu cinci linii scurtede 15 cm lungime şi 5 cm lăţime, trasate la 20 cm una faţă de cealaltă, pe o lungime totală de 1,75

În sală, liniile terenului sunt marcate cu vopsea, iar pezgură sunt trasate cu var sau ipsos. Foarte important este faptul că este interzisă marcarea lor cu materiale solide (lemn, metal,cărămidă etc), pentru a evita accidentările.

Page 28: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

28

2.3.3. Zone

Zona de atac În fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu,

delimitată de axa liniei de centru şi de marginea dinspre linia defund a liniei de atac.

Zona de atac este considerată ca fiind prelungită dincolo de liniile laterale până la capătul zonei libere.

Zona de serviciu Zona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele

liniei de fund (linia de fund nu este inclusă în zona de serviciu). Zona este delimitată lateral prin două linii scurte, fiecare

având 15 cm lungime, trasate la 20 cm în spatele liniei de fund şi în prelungirea liniilor laterale. Aceste două linii scurte sunt incluse în lăţimea zonei de serviciu.

În adâncime, zona de serviciu se întinde până la limita zonei libere

Zona de înlocuiri Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea ambelor

linii de atac până la masa scorerului. Zona de încălzire Pentru competiţiile modiale şi oficiale ale FIVB, zonele de

încălzire, măsurând aproximativ 3 x 3 m, sunt situate în ambele colţuri ale suprafeţei de joc, lateral faţă de băncile de rezerve, în afara zonei libere.

Zona de pedeapsă O zonă de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 şi este

echipată cu două scaune, este localizată în aria de control (definită în diagrame) dincolo de prelungirea liniei de fund. Ea poate fidelimitată cu o linie roşie de 5 cm lăţime. Fiecare teren are câte o zonă de pedeapsă.

Page 29: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

29

2.3.4. Fileul şi accesoriile sale

Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de

centru. Marginea sa superioară trebuie să fie plasată la înălţimeade 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei.

Înălţimea fileului este măsurată la centrul terenului de joc. Cele două extremităţi ale fileului (deasupra liniilor laterale)trebuie să fie exact la aceeaşi înălţime şi nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 cm înălţimea oficială.

Fileul măsoară 1 m pe lăţime şi 9,50 m până la 10 m în lungime (cu 25 până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El este alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecţionate din sfoară de culoare neagră.

La marginea superioară, o bandă din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte a fileului pe o lăţime de 7 cm, este cusută pe toată

Page 30: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

30

lungimea sa. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea înălţimii fileului întins.

Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentruprinderea fileului de stâlpi şi menţinerea marginii sale superioareîntinsă.

La partea inferioară a fileului este o alta bandă orizontală, de 5 cm laţime, similară cu banda superioară, prin care trece osfoară. Această sfoară croşetează de-a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi şi menţinerea întinsă a părţii inferioare a fileului.

Benzi laterale Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupra

fiecărei linii laterale. Ele măsoară 5 cm pe lăţime şi 1 m în lungime şi sunt

considerate ca făcând parte din fileu. Antene Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime

şi 10 mm în diametru. Ea este confecţionată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar.

Câte o antenă este prinsă la marginea exterioară a fiecărei benzi laterale. Antenele sunt plasate in opoziţie de o parte si de alta a fileului.

Page 31: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

31

Partea superioară a antenei depăşeşte fileul cu 80 cm şi este marcată cu benzi de 10 cm, vopsite în culori contrastante, depreferinţă alb şi roşu.

Antenele sunt considerate ca făcând parte din fileu şi delimitează lateral spaţiul de trecere.

Stâlpii Stâlpii de susţinere a fileului trebuie plasaţi la o distanţă de

0,50 m până la cel mult 1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, stâlpii trebuie plasaţi la 1 m depărtare de liniile laterale.

Stâlpii trebuie să fie rotunzi şi netezi şi să fie fixaţi la sol. Fixarea stâlpilor cu ajutorul cablurilor este interzisă. Toate amenajările care prezintă un pericol sau care incomodează trebuie să fie eliminate.

Echipament complementar Tot echipamentul complementar este impus prin

reglementările emise de FIVB. Acest echipament adiţional esta format din: băncile pentru echipe, masa scorerului, scaunul primului arbitru, instrumentul pentru măsurarea înălţimii fileului, manometrul pentru verificarea presiunii mingilor

pentru meci, o pompă, un suport pentru 5 mingi de joc, tabela manuală de scor, plăcuţe numerotate de la 1-18 pentru înlocuiri, 6 teuri pentru şters podeaua (de 1 m lăţime) 8 şervete pentru ştergători rapizi.

2.3.5. Mingea

Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de

piele sau piele sintetică prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material asemănător.

Mingea poate avea o singură culoare deschisă sau o combinaţie de culori.

Materialul sintetic şi combinaţia de culori a mingilor folosite în competiţiile oficiale trebuie să fie conform standardelor FIVB.

Circumferinţa sa trebuie să fie cuprinsă între 65 şi 67 cm şi greutatea între 260 şi 280 g.

Page 32: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

32

Presiunea interioară trebuie să fie de la 0,300 până la 0,325

kg/cm2 (4,26 până la 4,61 psi), ( 294,3 până la 318,82 mbar sau hPa).

Toate mingile utilizate într-un meci trebuie să aibă aceleaşi caracteristici de circumferinţă, greutate, presiune, model, culoareetc.

În competiţiile oficiale ale FIVB – mondiale, europene, ca şi în competiţiile naţionale trebuie să se joace cu mingi aprobate de FIVB sau cu alte tipuri de mingi, dacă există o înţelegere prealabilă cu FIVB.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB trebuie să fie utilizate trei mingi. În acest caz, şase culegători de mingi vor fi plasaţi astfel: câte unul în dreptul fiecărui colţ al zonei libere şi câte unul în spatele fiecărui arbitru.

Mingile de joc vor fi puse la dispoziţia arbitrilor de către organizatori. Al doilea arbitru le va verifica, după care împreună cu primul arbitru validează trei mingi de joc şi două de rezervă. Dacă pe parcursul jocului, o minge devine necorespunzătoare, al doilea arbitru are obligaţia de a verifica şi de a o elimina, introducând în joc o minge de rezervă.

Există o excepţie şi anume, că în cazul sălilor mai mici, arbitul unu poate decide să se joace cu o singură minge şi cu una de rezervă.

Mingile de joc se verifică şi se aleg de către arbitri, înainte de încălzirea oficială a echipelor, care este de 6-10 min la fileu (despre încălzire voi reveni în capitolele următoare), moment în care mingile de joc alese nu mai pot fi folosite la încălzire.

2.3.6. Echipa

Componenţa echipelor O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un

antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) şi un medic.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, medicul trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB.

Unul dintre jucători (altul decat Libero-ul) este căpitanul echipei şi el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj.

Numărul de 12 jucători înscrişi în foaia de arbitraj include şi jucătorul libero, iar acesta se înscrie şi în rubrica specială din foaia de arbitraj, cu condiţia ca el să fie menţionat ca atare în

Page 33: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

33

primul fluturaş prezentat de antrenor, arbitrului doi, înainteaprimului set.

Numai jucătorii înregistraţi pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren şi să participe la meci. După ce căpitanul şi antrenorul au semnat foaia de arbitraj, componenţa echipei nu mai poate fi modificată.

În foaia de arbitraj se înscriu numai jucătorii care au dreprt de joc, adică cu legitimaţii valabile şi vizita medicală făcută cu cel puţin 6 luni înainte.

Locul participanţilor Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie asezaţi pe

banca pentru rezerve a echipei lor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul şi ceilalţi membri ai echipei trebuie să stea pe bancă, dar pot să o părăsească pentru un timp.

Băncile pentru rezerve sunt situate de o parte şi de alta a mesei scorerului, în afara zonei libere.

Numai membrilor echipei le este permis să stea pe bancă în timpul meciului şi să participe la încălzirea la fileu.

Jucătorii care nu sunt în joc se pot încălzi fără mingi astfel: în timpul jocului, în zona de încălzire; în cursul timpilor de odihnă şi a timpilor tehnici şi în zona

liberă situată în spatele propriului teren de joc; în timpul pauzei dintre seturi jucătorii pot utiliza mingile

(dar nu cele de joc) pentru încălzire în zona lor liberă.

2.3.7. Echipamentul

Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de sport

Culoarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor întregii echipe trebuie să fie uniforme (cu excepţia Libero-ului). Echipamentul trebuie să fie curat.

Pantofii trebuie să fie fără tocuri, uşori şi flexibili, cu tălpi din cauciuc sau din piele.

Pentru competiţiile de seniori mondiale şi oficiale ale FIVB, este interzisă utilizarea pantofilor de sport cu tălpi care lasă urme negre pe podea. Tricourile şi şorturile vor fi conform standardelor omologate ale FIVB.

Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până la 18.

Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului şi al spatelui. Culoarea şi strălucirea numerelor trebuie să fie în contrast net cu cele ale tricourilor .

Numerele trebuie să măsoare cel puţin 15 cm în înălţime pe piept şi 20 cm pe spate. Lăţimea benzii care formează cifra trebuie să fie de cel puţin 2 cm.

Page 34: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

34

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB,

numerele jucătorilor trebuie să fie înscrise şi pe piciorul drept al şortului. Numerele trebuie să aibă o înălţime cuprinsă între 4 şi 6 cm iar lăţimea benzii care formează cifra trebuie să fie de minimum 1 cm.

Căpitanul echipei este identificat graţie unei barete de 8 x 2 cm, plasată pe tricou sub numărul de pe piept.

Este interzisă purtarea de echipament care nu are numereregulamentare sau de culoare diferită de cea a altor jucători, (cu excepţia Libero-ului).

Page 35: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

35

Schimbări de echipament Primul arbitru poate să autorizeze unul sau mai mulţi

jucători: să joace desculţ sau desculţi (la competiţiile mondiale şi

oficiale ale FIVB este interzis ca sportivii să joace desculţi);

să-şi schimbe între seturi sau după înlocuire tricourile

umezite sau deteriorate cu condiţia ca noile tricouri să aibă aceleaşi culori, model şi numere; să joace în treninguri pe timp rece, cu condiţia ca acestea

să aibă aceeaşi culoare şi acelaşi model pentru toată echipa, (cu excepţia Libero-ului) şi să fie numerotate de la 1-18.

Jucătorilor le este interzis să poate obiecte, care pot să provoace accidentări sau să ofere un avantaj artificial jucătorului. De asemenea, jucătorii pot să poarte ochelari sau lentile decontact pe propria răspundere.

Arbitri au obligaţia de a cere jucătorilor să scoată temporar, pe perioada jocului, obiectele interzise, care pot conduce laaccidentări.

Ca exemplu, unui jucător i se cere să dea jos de pe deget un inel sau să-l bandajeze, iar alt exemplu ar fi un jucător care poartă proteză. Dacă se consideră că nu prezintă nici un risc, el poate juca. Dar acelaşi lucru nu se poate realiza în cazul unui jucător care poartă un aparat gipsat.

2.3.8. Formaţia de joc

Trebuie să fie permanent şase jucători în joc pentru fiecare

echipă. Formaţia de start a echipei indică ordinea la rotaţie a

jucătorilor pe teren. Această ordine trebuie menţinută pe toată durata setului.

Înainte de începutul fiecărui set, antrenorul trebuie să prezinte formaţia de start a echipei sale pe o fişă de poziţie. Această fişă, corect completată şi semnată, este înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului.

Jucătorii care nu fac parte din formaţia de start sunt jucători de rezervă în acel set (cu excepţia Libero-ului).

După ce fişa de poziţie a fost înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului, nici o modificare a formaţiei nu mai poate fi autorizată fără o înlocuire regulamentară.

Page 36: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

36

2.3.9. Poziţiile în teren

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorul propriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu), potrivit cu ordinea la rotaţie.

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorul propriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu), potrivit cu ordinea la rotaţie:

− cei trei jucători plasaţi de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia întâi şi ocupă poziţiile 4(în faţă – stânga), 3(în faţă – centru) şi 2(în faţă – dreapta);

− ceilalţi trei sunt jucători din linia a doua şi ocupă poziţiile 5(în spate – stânga), 6(în spate – centru) şi 1(în spate –dreapta).

Fiecare jucător din linia a doua trebuie să fie plasat mai departe de fileu decât corespondentul său din linia întâi.

Poziţiile jucătorilor sunt determinate şi controlate prin poziţiile picioarelor lor în contact cu solul, după cum urmează:

− fiecare jucător din linia întâi trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai aproape de linia de centru decâtpicioarele jucătorului din linia a doua corespondent;

− fiecare jucător din partea dreaptă (stângă) trebuie să aibă cel puţin o parte a piciorului mai aproape de linialaterală din dreapta (stânga) decât picioarelejucătorului din centrul liniei sale;

− după ce mingea a fost servită, jucătorii pot să se deplaseze şi să ocupe orice poziţie în propriul lor teren de joc şi în zona liberă;

Page 37: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

37

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2 Voleiul se desfăşoară pe baza unui regulament al jocului aprobat de Federaţia

Internaţională de Volei (FIVB), la care aderă toate Federaţiile Naţionale. Suprafaţa de joc include terenul de joc şi zona liberă. Ea trebuie să fie dreptunghiulara

şi simetrică. Suprafaţa de joc este volumul de deasupra suprafeţei de joc, unde se realizează toate

acţiunile tehnico-tactice ale jocului.

Page 38: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

38

Terenul de joc este un dreptunghi măsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zonă liberă având o lăţime de minimum 3 m pe toate laturile.

Suprafaţa trebuie să fie plană, orizontală şi uniformă. Ea nu trebuie să prezinte vreun pericol de rănire pentru jucători. Este interzis să se joace pe suprafeţe cu asperităţi sau alunecoase.

Pentru competiţiile mondiale şi oficiale ale FIVB, se vor autoriza numai suprafeţele din lemn sau sintetice. Orice suprafaţă trebuie să fie în prealabil omologată de FIVB.

Toate liniile au o lăţime de 5 cm. Liniile trebuie să aibă o culoare deschisă şi diferită de culoarea solului şi de a oricăror alte linii trasate.

Liniile de delimitare sunt liniile laterale şi cele două linii de fund, care delimitează terenul de joc. Atât liniile laterale cât şi liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc.

Linia de centru este axa liniei de centru, care împarte terenul de joc în două terenuri egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Totuşi întreaga lăţime a liniei de centru este consideratî ca aparţinând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se întinde pe sub fileu între liniile laterale.

Linia de atac – în fiecare teren există o linie de atac, a cărei margine dinspre linia de fund este trasată la 3 m faţă de axa liniei de centru, marcând astfel zona de atac.

Zona de atac În fiecare teren, zona de atac este prima zonă de lângă fileu, delimitată de axa liniei de

centru şi de marginea dinspre linia de fund a liniei de atac. Zona de serviciu Zona de serviciu este zona de 9 m lăţime situată în spatele liniei de fund (linia de fund

nu este inclusă în zona de serviciu). Zona de înlocuiri Zona de înlocuiri este delimitată de prelungirea ambelor linii de atac până la masa

scorerului. Zona de pedeapsă O zonă de pedeapsă, care măsoară aproximativ 1 x 1 şi este echipată cu două scaune. Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de centru. Marginea sa superioară

trebuie să fie plasată la înălţimea de 2,43 m pentru bărbaţi şi 2,24 pentru femei. Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupra fiecărei linii laterale. Antena este o tijă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime şi 10 mm în diametru. Ea

este confecţionată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar. Stâlpii de susţinere a fileului trebuie plasaţi la o distanţă de 0,50 m până la cel mult

1,00 m de fiecare linie laterală. Ei au o înălţime de 2,55 m şi este de preferat să fie reglabili. Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică

prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material asemănător. O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor secund,

un preparator fizic (maseur) şi un medic. Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie aşezaţi pe banca pentru rezerve a echipei

lor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul şi ceilalţi membri ai echipei trebuie să stea pe bancă, dar pot să o părăsească pentru un timp.

Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un şort, şosete şi pantofi de sport Culoarea şi designul tricourilor, şorturilor şi şosetelor întregii echipe trebuie să fie

uniforme (cu excepţia Libero-ului). Echipamentul trebuie să fie curat. Formaţia de start a echipei indică ordinea la rotaţie a jucătorilor pe teren. Această

ordine trebuie menţinută pe toată durata setului.

Page 39: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

39

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă trebuie să fie plasată în interiorul propriului său teren de joc (cu excepţia jucătorului la serviciu), potrivit cu ordinea la rotaţie.

Concepte şi termeni de reţinut Regulament; joc: volei; spaţiul de joc

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Prezentaţi caracteristicile zonelor din terenul de volei? 2. Care sunt caracteristicile suprafeţei de joc? 3. Ce caracteristici trebuie să îndeplinească mingea de joc? 4. Specificaţi cum se realizează rotaţia în teren? 5. Care sunt caracteristicile fileului? 6. Ce reprezintă formaţia de joc? 7. Prezentaţi zonele specifice suprafeţei de joc? 8. Care este componenţa echipei ?

Page 40: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

40

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Componentele suprafeţei de joc sunt: a) Terenul de joc; b) Terenul de joc şi zona liberă; c) Spaţiul de joc.

2. Liniile terenului au dimensiunea de: a) 7 cm; b) 10 cm; c) 5 cm.

3. Linia de atac este prelungită în lateral de:

a) 4 linii scurte; b) 5 linii scurte; c) 3 linii scurte.

4. Fileul măsoară următoarele dimensiuni:

a) 1 m lăţime şi 9 m lungime; b) 1 m lăţime şi 10 m lungime c) 1m lăţime şi 9,50-10 m lungime.

5. Benzile fileului sunt:

a) Banda superioară şi cea inferioară; b) Banda laterală; c) Banda superioară, banda inferioară şi cele 2 benzi laterale.

6. Tricourile în jocul de volei sunt numerotate de la: a) 1 la 18; b) 1 la 22; c) 1 la 99.

7. Care sunt zonele specifice din interiorul terenului de joc? a) Zonele 2, 3, 4 situate lângă fileu, iar zonele 5, 6,1, în linia a II-a; b) Zonele 1, 2, 3, aşezate la fileu, iar celelalte în linia a II-a;

Page 41: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

41

Bibliografie obligatorie 1. Cojocaru, A., Ioniţă, M., Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2006. 2. Drăgan, A., Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000. 3. Drăgan, A., Cojocaru, A., Regulamentul jocului de volei cu comentarii, Editura Yes,

Bucureşti, 2003. 4. Mureşan, A., Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008. 5. Federaţia Română de Volei (2005), Regulamentul oficial al jocului de volei.

Page 42: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

42

Unitatea de învăţare 3

TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI

Cuprins

3.1. Introducere 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Definiţie 3.3.2. Generalităţi 3.3.3. Sistematizare

3.3. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

3.1. Introducere

Tehnica reprezintă ansamblul de procedee specifice ca formă şi conţinut folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerinţele de joc competiţional (Leon Teodorescu).

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei „reprezintă totalitatea acţiunilor motrice, aciclice, bazate pe percepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corect şi raţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent de perfecţionare şi creativitate, ajungând astăzi la posibilitatea ca mingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucător sau antrenor, să rezolve mai eficient o situaţie de joc apărută, datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, în ansamblu, şi în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putem pune pe seama dorinţei individului de a se autodepăşi

Plecând de la succesiunea fazelor( structuri) de joc, deci de la alternanţa structurilor jocului, putem vorbi de o sistematizarea a elementelor şi procedeelor tehnice.

Pentru că jocul se raportează la mereu la cele două compartimente ale jocului, şi anume atacul şi apărarea, vom face o sistematizare a tehnicii jocului de volei în funcţie de cele două compartimente, care alternează mereu.

Page 43: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

43

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare: cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocul de volei; cunoaşterea sistematizării tehnicii;

Competenţele unităţii de învăţare:

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire ale tehnicii;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;

– deprinderea cu o profesie de top sau executivă ce presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi, abilităţi şi un sistem de relaţii intra şi interorganizaţional;

– dezvoltarea unor abilitaţi de a conduce oameni, a gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare;

Timpul alocat unităţii: 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Definiţie

Tehnica sportivă reprezintă un sistem special de mişcări care se execută simultan sau succesiv, dirijate în scopul organizării raţionale a modificărilor de forţe interne şi externe, a. î. să permită atingerea performanţelor superioare. (Ditrich Hare şi colectivul).

Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate raţional şi economic, în vederea obţinerii unui randament maxim în competiţii (Adrian Dragnea).

Page 44: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

44

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei „reprezintă totalitatea acţiunilor motrice, aciclice, bazate pe percepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corect şi raţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

3.3.2. Generalităţi

Voleiul se desfăşoară în condiţiile existenţei a două

echipe, prin efectuarea de acţiuni motrice individuale şi colective, care prin alternanţa lor (acţiuni motrice individual şi colective) realizate de jucători, constituie conţinutul voleiului.

Prin specificul său, jocul de volei nu permite prinderea mingii ci numai respingerea sau lovirea ei. Acţiunea asupra mingii se face aşa cum spuneam, prin lovirea mingii cu o traiectorie precisă, la un punct fix, contactul fiind foarte scurt, de ordinul fracţiunilor de secundă.

Mingea, datorită regulamentului, nu poate fi jucată în terenul propriu decât printr-o atingere succesivă de către jucătorii unei echipe de maximum 3 sau 4 ori, ceea ce duce la o însuşire mai dificilă a tehnicii.

În jocul de volei, tehnica este baza, fundamentul, fără de care nu putem realiza tactica.

Acţiunile motrice care trebuie însuşite sunt mai puţin naturale faţă de alte jocuri sportive şi ca atare se însuşesc mai greu.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent de perfecţionare şi creativitate, ajungând astăzi la posibilitatea ca mingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucător sau antrenor, să rezolve mai eficient o situaţie de joc apărută, datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, în ansamblu, şi în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putem pune pe seama dorinţei individului de a se autodepăşi.

Creativitatea jucătorului a dus la feluri diferite de a finaliza o acţiune de joc, ceea ce a mărit numărul procedeelor tehnice. Odată cu acest lucru au apărut stiluri, care reprezintă modul original al unui jucător în a finaliza.

Cu cât tehnica a devenit mai bine stăpânită de jucători, cu atât posibilitatea abordării acţiunilor tactice mai complexe şi eficiente, a crescut.

Faptul că jocul de volei se desfăşoară pe un teren redus (81 m2 ), între două echipe despărţite de un fileu şi prin regulament au anumite restricţii, duce la obligativitatea jucătorului de a-şi perfecţiona continuu tehnica până la perfecţionare, pentru a controla permanent mingea, în orice situaţie, care are ca finalitate punctul, setul şi jocul.

Page 45: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

45

3.3.3. Sistematizare

În volei există o serie de acţiuni individuale şi colective,

diferenţiate între ele, fiecare realizându-se printr-un şir de procedee tehnice, care de fapt reprezintă moduri diferite de lovire a mingii, în diverse faze( structuri) ale jocului.

Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizată pe elemente specifice atacului şi apărării, dar şi pe elemente comune sau mixte atacului şi apărării. Elementele tehnice, arată lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lor sunt procedeele tehnice (serviciul de jos din faţă, de sus din faţă etc.).

Vom prezenta astfel elementele şi procedeele tehnice specifice atacului şi apărării cât şi cele mixte sau comune atacului şi apărării.

I. Elementele specifice atacului sau acţiuni individuale de atac, prin care se realizează transmiterea mingii peste fileu astfel încât să nu-i permită adversarului să joace mingea, cu scopul de a câştiga punctul. Acestea sunt:

– Serviciul; – Ridicarea mingii; – Lovitura de atac. I. Serviciul

În funcţie de contactul picioarelor cu solul, putem vorbi despre:

− serviciu de pe sol; − serviciu din săritură.

După locul unde este plasat punctul de lovire a mingii, în comparaţie cu planul umerilor executantului, serviciul poate fi:

− serviciu de jos;

− serviciu de sus În funcţie de plasarea liniei umerilor faţă de minge şi fileu

avem: − serviciu din faţă; − serviciu din lateral.

În funcţie de traiectoria mingii, avem:

− serviciu de sus planat (plutitor); − serviciu în forţă.

În afara acestora mai există şi alte acţiuni de serviciu: − serviciu prin rotarea braţului.

Page 46: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

46

II. Ridicarea mingii

Ridicarea înainte de pe sol, avem:

− lungă – cu traiectorie înaltă şi întinsă; − scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare.

Ridicare peste cap de pe sol, avem:

− lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă; − scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare.

Ridicare din săritură, avem: − lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă (înainte şi

peste cap); − scurtă înainte şi peste cap – cu traiectorie înaltă,

întinsă şi în urcare. Ridicare laterală de pe sol, avem:

− lungă, cu traiectorie înaltă şi întinsă; − scurtă – cu traiectorie înaltă, întinsă şi în urcare.

III. Lovitura de atac

Lovitura de atac pe direcţia elanului (procedeu drept). Lovitura de atac pe alte direcţii:

− întors din articulaţia umărului (peste umăr); − întors prin răsucirea trunchiului.

Lovitura de atac prin rotarea braţului. Elemente specifice apărării sau acţiuni individuale şi colective de apărare, prin care se urmăreşte, fie respingerea mingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare din atac, preluare din serviciul advers sau blocaj (propriu sau advers) , crearea condiţiilor optime de construcţie a unui atac a echipei proprii. Acestea sunt:

− Preluarea;

Page 47: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

47

− Blocajul;

− Plonjonul;

− Autodublajul.

I. Preluarea Preluarea din serviciu, avem:

− cu două mâini de sus;

− cu două mâini de jos. Preluarea din lovitură de atac:

− cu două mâini de sus; − cu două mâini de jos; − cu o mână de jos

Preluare din plasă − cu două mâini de sus; − cu două mâini de jos;

− cu o mână de jos. II. Blocajul

individual; în grup – de doi jucători sau de trei jucători.

Page 48: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

48

III. Plonjonul Plonjonul lateral:

− cu rulare pe spate; − cu rostogolire peste umăr.

Plonjonul pe spate:

− cu rulare; − cu rostogolire înapoi.

Plonjonul înainte.

IV. Autodublajul cu lovire de sus cu două mâini; cu lovire de jos cu două mâini; cu lovire de jos cu o mână.

III. Elemente comune atacului şi apărării sau acţiuni fără minge. Acestea sunt:

− poziţii; − deplasarea în teren.

3. Procedee comune atacului şi apărării: Poziţii:

− poziţia înaltă (serviciul de sus, blocaj etc); − poziţia medie (ridicarea, serviciul de jos etc); − poziţia joasă (preluarea din serviciu şi atac).

Deplasări:

− mers; − alergare; − pas adăugat, încrucişat; − fandare; − săritură.

Page 49: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

49

3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3 Tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport,

efectuate raţional şi economic, în vederea obţinerii unui randament maxim în competiţii (Adrian Dragnea).

Am putea concluziona că tehnica jocului de volei „reprezintă totalitatea acţiunilor motrice, aciclice, bazate pe percepţii spaţio-temporale specifice acestui joc, însuşite corect şi raţional în vederea obţinerii unor rezultate cu eficienţă maximă în competiţii”.

Tehnica voleiului este într-un proces permanent de perfecţionare şi creativitate, ajungând astăzi la posibilitatea ca mingea să fie trimisă de către jucător acolo unde doreşte.

La evoluţia tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare jucător sau antrenor, să rezolve mai eficient o situaţie de joc apărută, datorită luptei permanente dintre atac şi apărare, în ansamblu, şi în special dintre atacant şi apărător. Toate acestea la putem pune pe seama dorinţei individului de a se autodepăşi.

Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizată pe elemente specifice atacului şi apărării, dar şi pe elemente comune sau mixte atacului şi apărării. Elementele tehnice, arată lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lor sunt procedeele tehnice (serviciul de jos din faţă, de sus din faţă etc.).

Elementele specifice atacului sau acţiuni individuale de atac, prin care se realizează transmiterea mingii peste fileu astfel încât să nu-i permită adversarului să joace mingea, cu scopul de a câştiga punctul. Acestea sunt

− serviciul; − ridicarea mingii; − lovitura de atac.

Elemente specifice apărării sau acţiuni individuale şi colective de apărare, prin care se urmăreşte, fie respingerea mingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare din atac, preluare din serviciul advers sau blocaj (propriu sau advers) , crearea condiţiilor optime de construcţie a unui atac a echipei proprii. Acestea sunt:

− preluarea; − blocajul; − plonjonul; − autodublajul.

Page 50: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

50

Elemente comune atacului şi apărării sau acţiuni fără minge. Acestea sunt:

− poziţii; − deplasarea în teren

Concepte şi termeni de reţinut Tehnică; sistematizare.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Ce este tehnica de volei? 2. Ce se înţelege prin sistematizarea tehnicii? 3. Care sunt elementele şi procedeele tehnice specifice atacului? 4. Care sunt elementele şi procedeele tehnice specifice apărării?

5. Ce reprezintă tehnica după Leon Teodorescu? 6. Ce reprezintă tehnica după Adrian Dragnea? 7. Ce reprezintă tehnica de volei? 8. Care este sistematizarea serviciului? 9. Care este sistematizarea preluării? 10. Care este sistematizarea plonjonului?

11. Care este sistematizarea autodublajului?

Page 51: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

51

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Elementele specifice atacului sunt: a) Serviciul, preluarea din serviciu, ridicarea si atacul; b) Serviciul, ridicarea şi lovitura de atac; c) Atacul, blocajul si apărarea.

2. Elementele specifice apărării sunt:

a) Preluarea, blocajul, plonjonul, autodublajul; b) Blocajul, preluarea, ridicarea, atacul; c) Serviciul, preluarea, ridicarea, atacul.

3. Poziţiile fundamentale în jocul de volei sunt: a) Poziţiile înalte şi joase; b) Poziţii doar joase; c) Poziţii înalte, medii şi joase.

Page 52: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

52

Bibliografia obligatorie

1. Bâc, O., (1999) – Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005) – Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti. 4. Cojocaru, A., Ioniţă, M. (2008) – Volei aprofundare, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 5. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 6. Drăgan, A.(2000) – Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 7. Mureşan, A (2008) – Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Page 53: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

53

Unitatea de învăţare 4

TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL

Cuprins

4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul de învăţare

4.3.1. Serviciul de jos din faţă 4.3.2. Serviciul de sus 4.3.3. Serviciul de sus din săritură

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

4.1. Introducere

Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel încât să fie preluată greu de adversar, lucru care presupune un serviciu precis planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi unul mobilizator pentru cea care îl efectuează.

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:

cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului

de volei; cunoaşterea mecanismului de bază al procedeelor

tehnice; cunoaşterea aspectului dominant al fiecărui procedeu

tehnic învăţat.

Page 54: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

54

Competenţele unităţii de învăţare

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire ale tehnicii specifice serviciului;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;

– dezvoltarea unor abilitaţi de a conduce oameni, a gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educaţiei fizice şi sportului;

– dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare;

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Serviciul este un element tehnic, deosebit de important, pentru că reprezintă punerea mingii în joc de către un jucător, cu scopul de a câştiga un punct sau de a pune în dificultate echipa adversă, astfel încât să nu se poată organiza uşor în atac.

Din punct de vedere al regulamentului de joc, serviciul este actul lansării mingii în joc de către jucătorul din spate-dreapta din poziţia 1, plasat în zona de serviciu.

Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel încât să fie preluată greu de adversar, lucru care presupune un serviciu precis planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi unul mobilizator pentru cea care îl efectuează.

După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii faţă de planul umerilor jucătorului de la serviciu, serviciul poate fi de jos şi de sus; în funcţie de planul liniei umerilor faţă de plasă, din faţă şi din lateral; în funcţie de contactul cu solul, de pe sol şi din săritură.

4.3.1. Serviciul de jos din faţă

Se numeşte astfel pentru că mingea este lovită de jos şi din

faţa executantului, cu scopul de a o transmite peste plasă (fileu), în terenul advers.

Page 55: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

55

Este procedeul tehnic uşor de însuşit, care se foloseşte la începători şi în special la fete. El este uşor atât ca execuţie cât şi ca preluare. Ca execuţie, pentru că la vârstele începătorilor (10 –11 ani), ei nu au încă forţa necesară executării a serviciului de sus. Iar din punct de vedere al preluării este uşor pentru ca mingea vine cu o traiectorie înaltă, timp necesar ca jucătorii să se deplaseze la minge şi să realizeze preluare fie cu două mâini de sus fie cu două mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai multe în joc

Fiecare procedeu tehnic are la bază un mecanism de bază, ce conţine mai multe componente: momentul iniţial sau poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţie finală.

Poziţia iniţială Jucătorul este orientat cu faţa către terenul advers, cu

picioarele uşor depărtate cam la lăţimea umerilor şi decalate, piciorul opus cu care se loveşte mingea este mai în faţă. Picioarele sunt semiflexate la nivelul articulaţiei genunchilor, greutatea repartizată pe ambele picioare sau uşor pe piciorul din faţă. Trunchiul uşor aplecat spre înainte, linia umerilor paralelă cu fileul. Mingea este ţinută în mâna opusă braţului cu care se loveşte, îndoită din cot, la nivelul şoldului de partea braţului de lovire. Braţul de lovire atârnă relaxat pe lângă şold.

Execuţia propriu-zisă Mâna ce susţine mingea, execută o uşoară lansare, aruncare

(10-20 cm) sau o retragere a acesteia de sub minge, odată cu balansarea braţului îndemânatec, de lovire spre înapoi şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate. Urmează o pendulare dinspre înapoi spre înainte, pe timpul coborârii mingii, iar piciorul din spate, printr-o impulsie în sol, trece greutatea corpului în faţă, odată cu lovirea mingii. Mingea se loveşte pe calota inferioară, cu podul palmei, degetele fiind întinse şi apropiate, braţul fiind blocat, încordat din articulaţia pumnului şi cotului, după care

Page 56: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

56

piciorul din spate realizează, dacă este cazul, o păşire spre înainte.

Poziţia finală După execuţie, jucătorul este în poziţie înaltă, urmăreşte

traiectoria mingii, după care se deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de apărare.

Greşeli de execuţie – picioarele sunt pe aceeaşi linie la poziţia iniţială, sau

piciorul din faţă este de aceeaşi parte cu braţul care va lovi mingea;

– ţinerea mingii prea aproape sau prea depărtat de corp; – aruncarea mingii prea înalt, lateral sau înainte; – lovirea mingii din palmă, fără aruncare, lansare sau cu

degetele, antebraţul; – pendularea braţului lovitor în plan lateral.

Serviciul de jos din lateral Aceasta este o variantă serviciului de jos, în care execuţia

se face din lateral.

Poziţia iniţială Jucătorul stă lateral faţă de fileu, cu mâna care susţine

mingea spre fileu. Picioarele sunt mai depărtate faţă de lăţimea umerilor şi uşor flexate din articulaţii, iar talpa piciorului dinspre fileu mai avansată. Mingea este susţinută la nivelul bazinului de mâna neîndemânatecă, îndoită din cot, iar mâna care va lovi mingea sprijină lateral mingea.

Execuţia propriu-zisă Se realizează a trecere a greutăţii corpului pe piciorul din

spate odată cu retragerea mâinii lovitoare, în lateral şi spre înapoi întinsă din articulaţia cotului. Mingea se aruncă oblic spre fileu, ceea ce coincide cu răsucirea trunchiului cu faţa spre fileu şi cu acţiunea mâinii care loveşte mingea dinapoi spre înainte şi de jos în sus, odată cu trecerea greutăţii în faţă pe piciorul care a păşit. Mingea este lovită cu podul palmei, cu articulaţia pumnului încordată şi articulaţia cotului în extensie.

Page 57: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

57

Poziţia finală După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, după care

se deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de apărare următoare.

Greşeli de execuţie: – picioarele sunt aşezate invers faţă de fileu, cel din spate

este mai în faţă; – mingea se aruncă prea jos, prea înapoi; – nu se realizează răsucirea trunchiului; – se loveşte mingea cu antebraţul sau cu pumnul.

4.3.2. Serviciul de sus

Serviciul de sus din faţă planat sau plutitor Serviciul de sus din faţă este foarte utilizat atât de jucătorii

începători cât şi de cei avansaţi. Accentul cade pe traiectoria care se imprimă mingii, şi care trebuie să fie cât mai schimbătoare şi să pună în dificultate pe cei care execută preluarea.

Poziţia iniţială Executantul este orientat cu faţa către

teren picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea, greutatea este repartizată in mod egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept cu privirea orientată spre terenul advers.

Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatec, îndoit de la nivelul articulaţiei cotului, în faţa executantului, la nivelul pieptului, iar braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau poate sprijini mingea.

Execuţia propriu-zisă Mingea se aruncă în sus circa 1 metru, astfel, dacă o lăsăm

să cadă pe lângă corp, să cadă în faţa piciorului din spate. Braţul care susţine şi aruncă mingea se ridică oblic în sus spre înainte,

trunchiul intră într-o extensie, realizându-se şi trecerea greutăţii

Page 58: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

58

pe piciorul din spate iar braţul lovitor, îndoit din articulaţia cotului, se duce înapoia capului. Se realizează şi o răsucire a trunchiului de partea braţului lovitor. Acesta revine din extensie cu o mişcare dinapoi spre înainte sus şi loveşte mingea în punctul cel mai înalt al fazei ascendente de zbor a mingii.

Mingea se loveşte cu podul palmei, astfel articulaţia pumnului să fie blocată în extensie pe tot parcursul execuţiei. Printr-o lovire scurtă într-un punct situat cât mai aproape de axul median al mingii, se imprimă un zbor planat cu o traiectorie oscilantă, greu previzibilă datorită faptului că în faţa mingii există un strat de aer pe care aceasta îl ocoleşte neregulat, în toate direcţiile.

Poziţia finală După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, care

trebuie să se îndrepte spre terenul advers. Greşeli de execuţie: – poziţie prea joasă a braţului cu mingea; – mingea este aruncată prea sus prea jos; – în timpul lovirii mingii, articulaţia pumnului relaxată; – pendularea prin lateral a braţului lovitor – flexia articulaţiei pumnului după lovire.

Serviciul de sus din faţă în forţă Este denumit astfel pentru că mingea lovită din faţa celui

care execută, de la o înălţime care depăşeşte nivelul capului şi cu o forţă suficient de mare ca să pună în dificultate preluarea adversarului.

Poziţia iniţială Executantul este orientat cu faţa către teren picioarele sunt

uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea, greutatea este repartizată in mod egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept cu privirea orientată spre terenul advers.

Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatec, îndoit de la nivelul articulaţiei cotului, în faţa executantului, la nivelul pieptului, iar braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau poate sprijini mingea.

Execuţia propriu-zisă Execuţia acestui procedeu este efectuat de pe loc sau cu o

uşoară păşire. Mingea este aruncată cu mâna neîndemânatecă sau cu ambele mâini deasupra capului şi uşor în faţă, la o înălţime mai mare pentru a permite extensia trunchiului, odată cu ducerea braţului de lovire în sus şi-n înapoi ceea ce duce şi la trecerea greutăţii pe piciorul din spate. Când mingea este aruncată la înălţimea adecvată, braţul care a aruncat-o începe să coboare, trunchiul revine din extensie prin acţiunea musculaturii

Page 59: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

59

abdominale greutatea trece pe piciorul din faţă datorate flexiei trunchiului, cu ridicarea centrului de greutate a corpului şi întinderea completă a braţului la nivelul capului.

Lovirea mingii se face cu palma, în punctul maxim, cu

braţul perfect întins la nivelul articulaţiei cotului. Mingea este lovită cu toată palma dinapoi (printr-o flexie dorsală) spre înainte (printr-o flexie palmară), ceea ce realizează o rotaţie a mingii spre înainte. Viteza de execuţie imprimă mingii forţă de lovire.

Poziţia finală După lovire, flexia continuă datorate inerţiei şi este oprită

printr-o păşire, mingea este privită cu până în terenul advers, după care executantul se deplasează în teren, pentru a intra în dispozitivul de apărare.

Greşeli de execuţie:

– mingea este aruncată prea jos şi nu se poate realiza extensia necesară, care să de-a forţă mingii; – mingea este aruncată prea în faţă sau prea în spate; – palma nu acoperă mingea în momentul lovirii.

4.3.3. Serviciul de sus din săritură

Este considerat cel mai modern procedeu tehnic, dar nu este

la îndemâna tuturor sportivilor. El este apanajul sportivilor de performanţă şi mare performanţă.

El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distanţă. Diferenţa constă în faptul ca nu există minge ridicată ci o autoaruncare.

Poziţia iniţială Jucătorul este orientat spre fileu, în spatele liniei de fund a

terenului la o distanţă de 2-3m, astfel încât bătaia să se realizeze în apropierea liniei de fund, iar lovitura să se realizeze deasupra terenului de joc propriu.

Picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă

Page 60: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

60

este cel opus braţului care loveşte. Piciorul avansat este în funcţie de numărul paşilor de elan (1 -2-3 paşi). Mingea este ţinută în mâna braţului lovitor, îndemânatec.

Execuţia propriu-zisă Mingea este aruncată deasupra suprafeţei terenului, se

execută elanul de 2-3 paşi, bătaia pe ambele picioare, înapoia liniei de fund, urmată de săritură spre minge. În timpul efectuării elanului şi săriturii, executantul trebuie să urmărească o săritură cât mai înaltă şi coordonarea acesteia cu traiectoria mingii din aruncare. Elanul se execută din 2-3 paşi, penultimul fiind mai lung şi la care, talpa ia contact cu solul pe călcâi, celălalt picior aducându-se lângă primul, concomitent cu elanul de braţe dinspre înapoi spre înainte sus. Membrele sunt flexate pe toată lungimea elanului, iar după bătaie are loc desprinderea de pe sol concomitent cu ducerea braţelor în sus. Trunchiul intră într-o extensie, braţul de lovire este ridicat şi mai în spate, ceea ce dă corpului un aspect de arc întins, după care urmează o flexie energică printr-o contracţie a musculaturii abdominale, toracelui şi mâinii. Mingea este lovită în punctul maxim al săriturii, deasupra axului central al mingii, cu mână întinsă şi palma în flexie.

Poziţia finală Aterizarea se face elastic în interiorul terenului, după care

executantul îşi reia sarcinile de joc următoare. Greşeli de execuţie

– distanţă prea mare faţă de linia de fund; – lipsa sincronizării între aruncarea mingii, săritură şi lovitură; – aruncarea mingii prea în interiorul terenului; – punct prea jos de lovire, ceea ce duce la o traiectorie joasă a mingii spre fileu; – aterizare dezechilibrată ce duce la accidentări.

Page 61: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

61

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4 Serviciul este un element tehnic, deosebit de important, pentru că reprezintă punerea

mingii în joc de către un jucător, cu scopul de a câştiga un punct sau de a pune în dificultate echipa adversă, astfel încât să nu se poată organiza uşor în atac.

După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii faţă de planul umerilor jucătorului de la servici, serviciul poate fi de jos şi de sus; în funcţie de planul liniei umerilor faţă de plasă, din faţă şi din lateral; în funcţie de contactul cu solul, de pe sol şi din săritură.

Serviciul de jos din faţă se numeşte astfel pentru că mingea este lovită de jos şi din faţa executantului, cu scopul de a o transmite peste plasă (fileu), în terenul advers.

Este procedeul tehnic uşor de însuşit, care se foloseşte la începători şi în special la fete. El este uşor atât ca execuţie cât şi ca preluare. Ca execuţie, pentru că la vârstele începătorilor (10 –11 ani), ei nu au încă forţa necesară executării a serviciului de sus. Iar din punct de vedere al preluării este uşor pentru ca mingea vine cu o traiectorie înaltă, timp necesar ca jucătorii să se deplaseze la minge şi să realizeze preluare fie cu două mâini de sus fie cu două mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai multe în joc.

Serviciul de jos din lateral este o variantă serviciului de jos, în care execuţia se face din lateral.

Serviciul de sus din faţă este foarte utilizat atât de jucătorii începători cât şi de cei avansaţi. Accentul cade pe traiectoria care se imprimă mingii, şi care trebuie să fie cât mai schimbătoare şi să pună în dificultate pe cei care execută preluarea.

Serviciul de sus din faţă în forţă, este denumit astfel pentru că mingea lovită din faţa celui care execută, de la o înălţime care depăşeşte nivelul capului şi cu o forţă suficient de mare ca să pună în dificultate preluarea adversarului.

Serviciul de sus din săritură Este considerat cel mai modern procedeu tehnic, dar nu este la îndemâna tuturor sportivilor. El este apanajul sportivilor de performanţă şi mare performanţă. El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distanţă.

Concepte şi termeni de reţinut

Tehnică; serviciu de jos din faţă; serviciul de jos din lateral; serviciul de sus din faţă; serviciul de sus din săritură.

Page 62: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

62

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce este serviciul? 2. Ce este serviciul de jos din faţă? 3. Ce se înţelege prin mecanismul de bază? 4. Care sunt componentele mecanismului de bază ale serviciului din săritură?

5. Ce reprezintă serviciul din punct de vedere al regulamentului de joc?

Teste de evaluare/autoevaluare

La poziţia iniţială a serviciului, aşezarea picioarelor este: a) În faţă cu piciorul de aceeaşi parte a mâinii care va servi; b) În faţă cu piciorul opus mâinii cu care se va servi; c) Picioarele sunt pe aceeaşi linie.

1. Contactul cu mingea la serviciul de jos din faţă se face cu:

a) Pumnul; b) Podul palmei; c) Cu antebraţul.

2. După realizarea serviciului, jucătorul va trebui să facă:

a) Aşteaptă să vadă ce se întâmplă în terenul advers; b) Intră în teren şi participă la următoarele acţiuni de joc; c) Se deplasează după minge.

Page 63: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

63

3. Lansarea mingii la serviciul de sus din faţă se realizează: a) Uşor în spate; b) Deasupra capului: c) În faţă.

4. Contactul cu mingea în calota superioară se face la:

a) Serviciul de sus din faţă planat; b) La serviciul de jos din faţă; c) La serviciul de sus din faţă în forţă.

Bibliografie obligatorie

1. Bâc, O., (1999), Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005), Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 4. Drăgan, A.(2000), Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. 5. Mureşan, A (2008), Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Page 64: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

64

Unitatea de învăţare 5

TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – RIDICAREA

Cuprins

5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol 5.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol 5.3.3. Ridicarea înainte din săritură

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere

Ridicarea reprezintă acţiunea de joc prin care se urmăreşte transmiterea mingii, către un atacant, cu scopul de a finaliza combinaţiile în atac ale echipei proprii.

Ridicarea mingii este de fapt a doua lovire a mingii în cadrul organizării celor trei lovituri din cadrul echipei şi este cea mai importantă acţiune individuală, pentru că de ea depinde finalizarea unei acţiuni de atac. Ea este procedeul cel mai frecvent folosit în cadrul jocului.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare:

Obiectivele unităţii de învăţare

cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului de volei; cunoaşterea mecanismului de bază al procedeelor tehnice; cunoaşterea aspectului dominant al fiecărui procedeu tehnic

învăţat.

Page 65: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

65

Competenţele unităţii de învăţare:

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire ale tehnicii specifice ridicării;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în faţa elevilor;

– dezvoltarea dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol

Ea este denumită astfel pentru că transmiterea mingii către un atacant, se realizează spre înainte, iar acesta în momentul execuţiei se găseşte cu picioarele pe sol.

Ridicarea mingii este de fapt a doua lovire a mingii în cadrul organizării celor trei lovituri din cadrul echipei şi este cea mai importantă acţiune individuală, pentru că de ea depinde finalizarea unei acţiuni de atac. Ea este procedeul cel mai frecvent folosit în cadrul jocului.

Mecanismul de bază are aceleaşi componente, şi anume: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală. În cazul acestui element tehnic, ridicarea, trebuie să ţinem cont de faptul că pentru realizarea lui avem nevoie de alte două acţiuni premergătoare, şi anume poziţia de aşteptare şi deplasarea.

Poziţia de aşteptare poate fi diferită, în funcţie de acţiunea premergătoare ridicării (preluare din servici, din atac, blocaj, dublarea atacului sau blocajului etc.), deci poate fi înaltă, medie sau joasă.

Deplasarea la minge poate fi impusă de intrarea din linia a II-a a ridicătorului, sau de o preluare mai puţin precisă a echipei proprii. Deplasarea trebuie realizată printr-un start rapid, bazată pe anticipaţie a traiectoriei mingii, urmată de o deplasare rapidă la minge astfel ca ridicătorul să ajungă la locul întâlnirii, înaintea mingii şi într-o poziţie stabilă.

Page 66: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

66

Poziţia iniţială

Executantul se găseşte într-o poziţie echilibrată, cu picioarele depărtate la lăţimea umerilor şi decalate, cu tălpile paralele orientate spre în faţă, membrele inferioare într-o uşoară flexie din toate trei articulaţiile sale (tripla flexie), trunchiul drept uşor aplecat spre înainte. Braţele sunt îndoite din cot, depărtate de trunchi şi ridicate cu articulaţia pumnului la nivelul frunţii. Degetele ambelor mâini sunt deschise, cu policele orientate spre frunte, palmele sunt într-o flexie dorsală şi formează astfel o cupă de mărimea unei mingi. Cupa este alcătuită din degetele celor două mâini, astfel: policele şi degetele arătătoare formează un triunghi de susţinere şi cu scopul ca mingea să nu scape în jos, iar celelalte degete înfăşoară mingea de-o parte şi de alta.

Execuţia propriu-zisă Se realizează prin întinderea articulaţiilor membrelor

inferioare, care se transmite ca o undă braţelor prin extensia lor, spre înainte sus, încheindu-se prin eliberarea mingii printr-o flexie palmară din articulaţia pumnului.

La contactul cu mingea, policele şi degetele arătătoare sprijină mingea, iar celelalte degete asigură traiectoria mingii.

Pentru realizarea unei execuţii fără rotaţia mingii în aer,

este necesară o bună coordonare nervoasă, care să realizeze lovirea simultană a mingii cu ambele mâini şi uniform.

Page 67: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

67

Poziţia finală După lovirea mingii, executantul are

trunchiul înclinat spre înainte şi întins şi urmăreşte traiectoria mingii, după care se deplasează într-o poziţie specifică următoarei acţiuni.

Greşeli de execuţie – nu se anticipează traiectoriei mingii, care duce la o

deplasare lentă la minge; – lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigidă a

mingii; – punct de lovire a mingii sub nivelului frunţii; – împingerea inegală asupra mingii; – deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii.

5.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol

Este denumită astfel pentru transmiterea mingii se

realizează la un jucător spre înapoi, în spatele său, pe deasupra capului, cu picioarele pe sol în momentul execuţiei.

Se foloseşte în special cu scop tactic, acela de a deruta blocajul advers, ceea ce-i conferă ridicătorului posibilitatea folosirii lungimii fileului în atac.

Poziţia iniţială Nu diferă faţă de procedeul anterior, ridicarea înainte numai

cu câteva excepţii: oprirea din deplasare se face mai mult sub minge, într-o poziţie mai joasă, cupa se realizează puţin deasupra frunţii spre vertex (creştet), poziţia trunchiului este verticală, cu linia umerilor perpendiculară pe traiectoria pasării.

Execuţia propriu-zisă Îşi menţine caracteristicile de la

procedeul anterior, cu diferenţa că mişcarea de extensie a tuturor articulaţiilor se menţine, dar trunchiul realizează o extensie accentuată împreună cu cea a capului, odată cu lovirea mingii, prin împingerea bazinului spre în faţă şi prin extensia şi retroducţia braţelor. Extensia articulaţiei pumnului imprimă mingii o traiectorie cu direcţia spre în sus la începutul mişcării şi spre înapoi după aceea.

Page 68: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

68

Poziţia finală Braţele se vor extinde oblic spre înapoi, capul mult în

extensie şi urmărind mingea, realizând transmiterea mingii, după care are loc o întoarcere cu faţa spre direcţia pasării şi deplasarea către dublarea atacantului.

Greşeli de execuţie – nu se anticipează traiectoriei mingii, care duce la o

deplasare lentă la minge; – lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigidă a

mingii; – punct de lovire a mingii sub nivelului frunţii; – nu re realizează extensia accentuată a trunchiului odată

cu împingerea bazinului în faţă; – capul nu este în extensie în timpul transmiterii mingii şi

nu urmăreşte mingea; – braţele însoţesc mingea cu o mişcare de rotaţie din

umeri, din faţă spre înapoi.

Ridicarea laterală Se realizează mai rar în timpul jocului şi este denumită

astfel pentru că transmiterea mingii către un atacant se realizează în lateral, cu o parte a corpului către acel atacant.

Această ridicare apare în momentul în care fie ridicătorul nu are a altă variantă de ridicare, fie preluarea a fost prea spre fileu, chiar în fileu şi pentru a evita atingerea acestuia printr-o întoarcere, executantul este cu faţa la fileu şi pasează în lateral.

Lovirea mingii se face cu o parte a corpului mai aproape de cel spre care se pasează sau se ridică. Execuţia se bazează pe lovirea mingii prin înclinarea laterală a trunchiului, însoţită de întinderea braţelor lateral în sus, inegal, braţul dinspre locul pasării este mai puţin întins, faţă de celălalt care se întinde complet.

Page 69: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

69

5.3.3. Ridicarea înainte din săritură

Ridicarea înainte din săritură spre înainte Este un procedeu specific sportivilor de performanţă. El se

realizează printr-o săritură urmată de transmiterea mingii spre înainte printr-o ridicare.

Este un procedeu diferit pentru că picioarele trebuie să realizeze o cât mai bună săritură, echilibrată, iar braţele să realizeze .pasarea, ridicarea.

Poziţia iniţială Se realizează printr-o deplasare (elanul

poate fi deplasare), oprirea deplasării şi apoi efectuarea săriturii pe verticală, dacă este cazul are loc întoarcerea trunchiului spre direcţia pasării, ridicarea braţelor îndoite la nivelul coatelor.

Execuţia propriu-zisă

Braţele execută o acţiune energică de întindere a lor, la contactul cu mingea, spre înainte sus. Contactul cu mingea este identic ca la ridicarea spre înainte de pe sol, dar punctul de lovire a mingii este mai înalt. Ridicarea se realizează în momentul maxim al săriturii sau

Page 70: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

70

momentul maxim al săriturii sau în urcare.

Poziţia finală Urmărirea traiectoriei mingii, aterizarea echilibrată, printr-o

amortizare realizată de îndoirea genunchilor şi intrarea într-o nouă acţiune.

Greşeli de execuţie – lovirea mingii în cădere; – săritură tardivă la minge; – îndoirea insuficientă a braţelor.

Ridicarea peste cap din săritură Denumită astfel pentru că traiectoria mingii este spre

înapoia executantului, realizată printr-o săritură. Poziţia iniţială Idem cu cea anterioară Execuţia propriu-zisă Contactul se realizează în punctul maxim al săriturii, braţele

se întind de la nivelul coatelor pe o direcţie de în sus şi înapoi, trunchiul intră în extensie.

Poziţia finală Presupune o aterizarea echilibrată urmată de o întoarcere

spre direcţia pasării, pentru participarea la următoarea acţiune ( de dublare a atacului).

Greşeli de execuţie – lovirea mingii în cădere; – săritură tardivă la minge; – îndoirea insuficientă a braţelor; – linia umerilor nu este perpendiculară pe direcţia pasării.

Page 71: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

71

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 5

Ridicarea reprezintă acţiunea de joc prin care se urmăreşte transmiterea mingii, către un atacant, cu scopul de a finaliza combinaţiile în atac ale echipei proprii.

Mecanismul de bază are aceleaşi componente, şi anume: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală. În cazul acestui element tehnic, ridicarea, trebuie să ţinem cont de faptul că pentru realizarea lui avem nevoie de alte două acţiuni premergătoare, şi anume poziţia de aşteptare şi deplasarea.

Ridicarea peste cap de pe sol este denumită astfel pentru transmiterea mingii se realizează la un jucător spre înapoi, în spatele său, pe deasupra capului, cu picioarele pe sol în momentul execuţiei.

Se foloseşte în special cu scop tactic, acela de a deruta blocajul advers, ceea ce-i conferă ridicătorului posibilitatea folosirii lungimii fileului în atac.

Ridicarea laterală se realizează mai rar în timpul jocului şi este denumită astfel pentru că transmiterea mingii către un atacant se realizează în lateral, cu o parte a corpului către acel atacant.

Ridicarea din săritură este un procedeu specific sportivilor de performanţă. El se realizează printr-o săritură urmată de transmiterea mingii spre înainte printr-o ridicare.

Este un procedeu diferit pentru că picioarele trebuie să realizeze o cât mai bună săritură, echilibrată, iar braţele să realizeze pasarea, ridicarea.

Concepte şi termeni de reţinut

Tehnică; ridicarea spre înainte de pe sol; ridicarea spre înapoi de pe sol; ridicarea

înainte din săritură.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce este ridicarea? 2. Ce este ridicarea spre înainte de pe sol? 3. Ce se înţelege prin ridicarea din săritură peste cap? 4. Ce se înţelege prin mecanismul de bază? 5. Care sunt componentele mecanismului de bază ale ridicării din lateral?

6. Care sunt elementele premergătoare ridicării? 7. Descrieţi poziţia iniţială a ridicării spre înainte! 8. Descrieţi execuţia propriu-zisă a ridicării spre înainte!

9. Care sunt greşelile de execuţie la ridicarea spre înainte?

Page 72: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

72

10. Descrieţi poziţia iniţială a ridicării spre înapoi! 11. Descrieţi execuţia propriu-zisă a ridicării spre înapoi! 12. Care sunt greşelile de execuţie ale ridicării peste cap?

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Ridicarea în cadrul celor trei lovituri reprezintă:

a) Lovitura a treia; b) Lovitura întâi; c) Lovitura a doua.

2. Mecanismul de bază al ridicării este format din: a) Poziţia iniţială şi execuţia propriu-zisă; b) Poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală; c) Poziţia fundamentală, execuţia propriu-zisă şi execuţia finală.

3. Ridicare peste cap se foloseşte pentru:

a) Pentru că aşezarea în teren ne obligă să o folosim; b) Un scop tactic; c) A avea mai multe opţiuni de atac.

Page 73: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

73

Bibliografie obligatorie

1. Bâc, O., (1999), Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005), Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 4. Drăgan, A.(2000), Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 5. Mureşan, A (2008), Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Page 74: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

74

Unitatea de învăţare 6

TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – LOVITURA DE ATAC

Cuprins

6.1. Introducere 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept 6.3.2. Lovitura de atac pe alte direcţii 6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performanţe

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

6.1. Introducere Lovitura de atac este o acţiune ce concretizează efortul

întregii echipe în faza de construcţie a atacului, are în vedere trimiterea mingii în terenul adversarului prin lovirea cu o mână, executată în urma unei sărituri, ce aduce trăgătorul la contactul cu mingea, deasupra nivelului superior al plasei.

Prin lovitura de atac se încearcă obţinerea de către o echipă a unui punct.

Ea constă în trimiterea mingiei în terenul advers prin lovirea mingei cu o mână, peste plasă, în terenul adversarului (efectuând în prealabil o săritură), în aşa fel încât acesta să nu o mai poată prelua.

Ea este acţiunea care în jocul competiţional evidenţiază forţa echipelor în finalizarea atacului. Execuţia loviturii de atac se bazează pe pregătirea fizică, care pe fond de forţă-viteză, domină execuţia ei.

Urmărirea mingiei ridicate, a plasei, a blocajului şi a jucătorilor adverşi, constituie tot atâtea repere pe care jucătorul aflat în atac trebuie să le vadă şi să ţină seama de ele, în execuţia fiecărui atac în parte. Cuprinderea acestor repere pe baza cărora se execută lovitura de atac, nu este posibilă fără o vedere periferică şi acuitate vizuală, educate specific.

Page 75: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

75

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului de volei. cunoaşterea mecanismului de bază al loviturii de atac procedeu

drept. cunoaşterea mecanismului de bază al loviturii de atac procedeu

întors. cunoaşterea aspectului dominant al fiecărui procedeu tehnic

învăţat.

Competenţele unităţii de învăţare: – asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de

instruire; – dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere

calitatea de bun demonstrant în execuţia loviturii de atac în faţa elevilor;

– dezvoltarea dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare;

Timpul alocat unităţii: 2 ore

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Lovitura de atac Lovitura de atac constă în trimiterea mingii peste fileu din

săritură, în terenul advers, prin lovirea mingii cu o mână, astfel încât contactul cu mingea să se realizeze deasupra nivelului benzii superioare a fileului.

Ea reprezintă concretizarea efortului întregii echipe în faza de atac şi are ca scop câştigarea punctului pentru echipa proprie.

Lovitura de atac depinde de mai mulţi factori cum ar fi ridicarea, dar nu procedeul în sine ci traiectoria imprimată mingii de ridicător în cazul unor combinaţii (înaltă, întinsă, scurtă, în

Page 76: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

76

urcare etc.), blocajul advers, scorul, distanţa faţa de fileu etc. Toţi aceşti factori cer anumite calităţi unui trăgător, cum ar fi: calităţi motrice deosebite ( viteză de reacţie şi de execuţie, forţă – viteză, îndemânare, coordonare), stăpânirea tuturor procedeelor tehnice de atac, vedere periferică, acuitate vizuală, stăpânirea emoţiilor, capacitate de analiză şi decizie rapidă.

Procedeele de lovire a mingii pot fi diferite, pe direcţia elanului sau pe alte direcţii (cu răsucirea trunchiului după săritură sau din braţ) şi prin rotarea braţului. 6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept sau pe direcţia elanului

Se denumeşte astfel pentru că direcţia elanului de atac, corespunde cu direcţia transmiterii mingii după lovirea ei.

Mecanismul de bază are mai multe componente specifice loviturii de atac şi anume: elanul, bătaia, săritura, lovirea mingii, aterizarea şi intrarea într-o nouă acţiune.

Elanul Înainte de elan, jucătorul trebuie să ştie unde este mingea,

cum sunt aşezaţi adversarii în teren şi să anticipeze mişcările ridicătorului.

Elanul este acţiunea de acumulare a unei viteze de pe orizontală şi transformarea ei printr-o desprindere pe verticală.

Elanul se realizează prin efectuarea a 2-3 paşi, în funcţie de zona de unde se realizează lovitura de atac. Dacă jucătorul efectuează lovitura de atac din zonele 2 sau 4, atunci elanul este format din 2-3 paşi sau mai mulţi, în funcţie de acţiunea premergătoare (preluare) atacului. Dacă se efectuează lovitura de atac din zona centrală, Z3, elanul poate fi formai şi din 1-2 paşi sau 3.

Primul pas este mai mic, este un pas pregătitor, efectuat de piciorul opus braţului lovitor, penultimul pas este mai lung, îngenuncheat, târşit, cu scopul de a frâna deplasarea pe orizontală, iar cel de-al treilea pas se duce lângă penultimul, depăşindu-l cu o jumătate de talpă.

Odată cu penultimul pas, se realizează şi elanul de braţe, prin ducerea lor mult spre înapoi.

Elanul se face perpendicular pe fileu, pentru ca executantul să poată beneficia de vederea periferică asupra întregului teren, având şi posibilitatea de a juca mingea cu orice mână.

Page 77: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

77

Elanul are un ritm accelerat şi un tempo al paşilor, care duc la realizarea unei sărituri mai înalte.

Bătaia Se face pe ambele picioare simultan sau succesiv şi este

specifică jocului de volei Voleiul modern a adus şi bătaia pe un picior, dar se foloseşte numai la sportivii de performanţă, şi numai după însuşirea desprinderii de pe două picioare.

Contactul cu solul se face pe călcâi, pentru a transforma viteza acumulată pe orizontală din pasul sau paşii executaţi anterior, într-una ascensională, pe verticală prin rularea tălpii piciorului.

Membrele inferioare sunt flexate din cele trei articulaţii ale sale. Laba piciorului împreună cu gamba formează un unghi de

Page 78: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

78

80o-82o, gamba cu coapsa formează un unghi de 100o-120o, coapsa cu trunchiul 90o-92o. Braţele se găsesc înapoia trunchiului întinse.

Săritura Prin extinderea energică a musculaturii triplei extensii a

membrelor inferioare, împreună cu elanul energic al braţelor, se realizează o desprindere pe verticală, în apropierea mingii, în punctul cel mai înalt al săriturii. Mingea trebuie să fie în faţa executantului şi deasupra sa.

Desprinderea se face în funcţie de traiectoria şi de viteza de deplasare a mingii. Imediat după desprindere, braţele continuă elanul spre înainte sus împreună cu trunchiul. Corpul executantului este echilibrat în timpul săriturii, cu linia umerilor paralelă cu direcţia de transmitere a mingii. Trunchiul se află în extensie, braţele se ridică până deasupra capului, de unde braţul lovitor îşi continuă drumul spre înapoia capului, flexat din articulaţia cotului., cu palma orientată spre minge.

Page 79: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

79

Lovirea mingii Se face în punctul cel mai înalt al săriturii, prin mişcarea de

revenire din extensie a trunchiului, a braţului lovitor, care se întinde de la nivelul cotului şi prin coborârea celuilalt braţ. Lovirea mingii se face cu toată palma, printr-o flexie palmară energică, executată deasupra liniei mediane, pe calota superioară. Această mişcare imprimă mingii o traiectorie descendentă accentuată, datorită vitezei şi forţei de lovire a braţului, de deasupra planului fileului spre terenul advers.

Aterizarea După lovire braţul continuă mişcarea de coborâre pe lângă

fileu, braţul neîndemânatec îl precede, iar corpul completează mişcarea printr-o flexie.

Aterizarea se face pe ambele picioare, elastic, datorită amortizării realizată prin cedarea tuturor articulaţiile membrelor inferioare, iar privirea urmăreşte mingea

Page 80: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

80

Acţiunea de după lovire După aterizare, executantul se deplasează pentru a participa la următoarea acţiune de joc. Greşeli de execuţie; – nesincronizare între elan traiectoria mingii; – lipsa elanului de braţe; – braţul neîndemânatec nu participă la elan, ceea ce duce la un dezechilibru al trunchiului şi coborârea punctului de lovire al mingii; – nesincronizarea elanului de picioare; – lipsa de coordonare între săritură şi lovirea mingii; – lovirea mingii cu altă parte a braţului;

- nu există flexia palmară, care acoperă mingea; - aterizare dezechilibrată.

6.3.2. Lovitura de atac pe alte direcţii

Este denumită astfel pentru că direcţia transmiterii mingii este diferită de direcţia elanului de atac.

El este folosit pentru evitarea blocajului advers, care de obicei este făcut pe direcţia elanului atacantului.

Page 81: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

81

Acest procedeu are două variante şi anume lovitura de atac întors prin răsucirea trunchiului şi lovitura de atac întors din braţ.

El se realizează din zonele 3 şi 2 pentru dreptaci şi din zonele 3 şi 4 pentru stângaci.

Lovitura de atac întors are aceleaşi componente ale

mecanismului de bază şi succesiunea realizării la elan, bătaie, lovirea mingii. Locul de bătaie, pentru acest procedeu, se va depăşi cu cca. 50 cm locul unde este ridicată mingea. Acest lucru face ca în timpul săriturii, executantul să facă o întoarcere, răsucire, de circa 90o, în direcţia opusă efectuării elanului. Întoarcerea se realizează în aer şi face ca executantul să ajungă cu linia umerilor paralelă cu direcţia elanului şi aproape perpendiculară faţă de minge.

Restul componentelor, lovirea mingii, aterizarea sunt la fel ca la lovitura de atac pe direcţia elanului.

Lovitura de atac pe alte direcţii, din braţ, este specifică

jucătorilor avansaţi, şi păstrează caracteristicile loviturii de atac procedeu drept, excepţie face drumul braţului la lovirea în punctul maxim. Lovirea se face printr-o mişcare de coborâre oblică spre umărul opus. Mingea va avea imprimată o traiectorie în sensul mişcării braţului, adică lateral, pe lângă trunchi şi prin faţa sa.

Forţa de lovire în acest procedeu este mai scăzută, datorită amplitudinii mai mici a mişcării, dar eficienţa se păstrează.

Greşeli de execuţie – bătaia în dreptul mingii; – întoarcerea efectuată simultan cu bătaia; – lipsa angrenării braţelor şi trunchiului pentru întoarcere; – întoarcere mai mare de 90o, ce duce la pierderea

controlului mingii; – aterizarea cu spatele în plasă.

6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performanţe

Le-am denumit aşa pentru că disputa la fileu între atacant şi jucătorul de la blocaj are nevoie uneori de acţiuni înşelătoare, pentru ca atacantul să-şi creeze un avantaj.

Lovitura de atac din ridicare scurtă, care este folosită aşa

cum spuneam în jocul avansaţilor şi are în vedere surprinderea blocajului, prin traiectoria ridicării, rapiditatea elanului şi implicit a lovirii mingii. Ea este realizată de jucătorii de centru (Z3).

Modalităţile de realizare sunt identice ca la cele prezentate anterior, însă necesită un grad de dificultate prin alegerea momentului şi lungimii elanului şi coordonarea acestuia cu ridicarea efectuată special pentru acesta. Elanul este scurt de 1-2

Page 82: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

82

paşi, iar declanşarea lui se face când mingea a ajuns la ridicător. Desprinderea are loc după realizarea ridicării, iar punctul de contact cu mingea este deasupra fileului, la o înălţime de aproximativ 1-1.5m.

Lovitura de atac din ridicare în urcare, specifică tot

jucătorului de centru de la fileu, ca un răspuns la acţiunile energiile ale blocajului advers. El se realizează cu mare viteză, având ca scop surprinderea adversarului nepregătit, sau dezorganizat.

Realizarea lui constă într-o desprindere energică a atacantului înainte ca mingea să fie în mâinile ridicătorului. Atacantul se află în punctul maxim al săriturii, cu braţul întins, iar ridicătorul îi transmite mingea direct spre braţul întins. Lovirea mingii se realizează printr-o biciuire energica şi rapidă, de deasupra nivelului superior al fileului.

Lovitura de atac din ridicare întinsă, respectă

caracteristicile loviturii de atac în urcare, anume că atacantul anticipează traiectoria preluării, după care execută un elan scurt de 1-2 paşi, care se realizează în timpul zborului final al mingii spre ridicător. Desprinderea se realizează imediat după ridicare în cazul distanţelor de 2-3 m (pentru jucătorii de centru) sau puţin după aceasta, în cazul distanţelor mai lungi (pentru jucătorii extremă).

Greşeli de execuţie: - Lipsa de sincrinizare cu acţiunile ridicătorului; - Întârzierea momentului începerii elanului; - Bătaia se efectuează prea departe sau prea aproape de

locul ridicării; - Punct de lovire a mingii prea jos; - Blocare insuficientă a elanului, ceea ce duce la o săritură

în lungime.

Lovitura de atac din linia a II-a este o apariţie mai nou, recentă în bagajul de acţiuni ale jucătorilor, ca o necesitate de a echilibra sau depăşi adversarul de la blocaj.

Mecanismul de bază este identic cu al oricărei lovituri de atac, singurul lucru care îl deosebeşte este locul de bătaie, care este în spatele liniei de atac, ceea ce reprezintă că el este folosit de jucătorii din linia a II-a.

El este o lovitură de atac, în care bătaia, conform regulamentului, se efectuează în afara spaţiului de atac, iar lovirea mingii în urma săriturii pe o traiectorie înaltă şi în lungime, se face în spaţiul de atac.

Aterizarea echilibrată se face tot în zona de atac.

Page 83: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

83

Greşeli de execuţie: - Lipsa de comunicare cu ridicătorul, care îl surprinde

nepregătit; - Aprecierea incorectă a locului bătăii; - Punct de lovire a mingii prea jos; Lovitura de atac cu dublă bătaie în faţa ridicătorului, care

se execută din ridicare cu traiectorie scurtă. Atacantul efectuează elanul ca la lovitura de atac în urcare, dar se întârzie desprinderea, cu scopul declanşării acţiunii de blocaj a adversarului, urmată de o flexie mai accentuată a picioarelor şi o săritură în înălţime de pe loc. Mingea este lovită pe direcţia elanului, fără a avea un blocaj în faţă. Aterizarea se face echilibrat în condiţii uşoare.

Lovitura de atac cu dublă bătaie, în faţa şi la spatele

ridicătorului, care se deosebeşte de cea descrisă anterior, prin faptul că prima bătaie se realizează în faţa ridicătorului, care declanşează acţiunea blocajului advers, urmată de o săritură laterală. Atacantul ajunge în spatele ridicătorului, unde primeşte mingea şi cu ajutorul celei de-a doua bătăi, face săritura şi lovirea mingii, urmată de aterizare.

Lovitura de atac cu bătaie pe un picior, apărută mai târziu,

ca şi cea din linia a II-a, este utilizată în special în jocul feminin. Este soluţia de finalizare a unei ridicări, ce solicită

deplasarea pe o distanţă de 2-3m a atacantului şi constă într-o săritură efectuată cu bătaie pe un picior, continuată de lovirea mingii într-o poziţie dezechilibrată, urmată de o aterizare echilibrată.

Ea este folosită când deplasarea jucătorului este paralelă sau oblică faţă de plasă.

6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 6 Lovitura de atac constă în trimiterea mingii peste fileu din săritură, în terenul advers,

prin lovirea mingii cu o mână, astfel încât contactul cu mingea să se realizeze deasupra nivelului benzii superioare a fileului.

Ea reprezintă concretizarea efortului întregii echipe în faza de atac şi are ca scop câştigarea punctului pentru echipa proprie.

Page 84: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

84

Creşterea eficienţei atacului este determinată de înlăturarea adversarilor de la blocaj,

ceea ce presupune ca lovitura de atac să fie variată şi mai ales executată în viteză, pentru a nu permite adversarului sărituri succesive la blocaj.

Unul dintre cele mai importante elemente mobile la volei este săritura, în unele cazuri săritura cu elan. Jucătorul de volei trebuie să ajungă cât mai sus cu una sau ambele mâini, ca să poată lovi sau plasa mingea pe o anumită direcţie. Cu aceasta însă, sarcina sa nu este încheiată. Voleibalistul trebuie de îndată ce aterizează să fie capabil să reintre în joc.

La analiza săriturii, la volei, va fi necesar a se observa elanul, bătaia, zborul, lovirea mingii şi aterizarea.

Încă înainte de a lua startul pentru elan, jucătorul trebuie să ştie unde este mingea, cum sunt aşezaţi adversarii în teren şi la blocaj, anticiparea unei eventuale pase.

Elanul se face perpendicular pe fileu, jucătorul având în acest caz o vedere periferică foarte bună asupra întregului teren de joc şi posibilitatea de a ataca sau plasa mingea în terenul advers cu orice mână.

„Bătaia” la volei se execută cu unul sau ambele picioare. Depinde de calităţile individuale ale fiecărui jucător de a se decide la una dintre ele. „Bătaia” se execută nu numai cu acţiunea piciorului sau picioarelor, ci şi cu ajutorul braţelor, care sunt aruncate în sus.

La urcare şi în timpul plutiri, jucătorul trebuie să aibă o poziţie de echilibru a corpului, care îi va uşura contactul cu mingea.

Ambele braţe se ridică în sus sau cel puţin braţul care va efectua lovitura, în timp ce celălalt, îndoit mai mult sau mai puţin, se ridică pentru a echilibra mişcarea. În momentul lovirii, braţul trebuie să fie pe cât posibil încordat din cot, deoarece prin aceasta se asigură ridicarea lui cât mai sus, iar contactul cu mingea se va face printr-o flexie bruscă a corpului înainte sau imediat cu „ explozia” braţului.

Este bine ca jucătorul să poată urmări cu privirea, în timpul urcării, nu numai mingea, ci să şi reuşească să vadă în acelaşi timp poziţia jucătorilor în terenul adverşi mai ales cum este organizat blocajul.

Înălţimea săriturii depinde de calitatea anatomo-fiziologică a fibrei musculare şi de masa musculară. Dacă un jucător le are pe amândouă, atunci el poate executa un număr mare de sărituri.

Progresele realizate astăzi în jocul modern de volei, mai ales în ceea ce priveşte blocajul cu 2 sau 3 jucători, dublaţi de restul jucătorilor, a creat pentru trăgător o problemă dificilă.

După direcţia zborului mingii se cunosc următoarele feluri de atac: pe drept; pe diagonală; întors; cu vârf de blocaj; între blocaj şi plasă; din blocaj afară; plasat.

După locul unde se efectuează atacul se remarcă următoarele zone: din linia întâi ( din zonele 2, 3, 4 şi între zone ) şi din linia a doua. Lovitura de atac trebuie să fie variată şi executată rapid, din pase rapide, în urcare şi la întâlnire, executată pe toată lungimea fileului, pe toate direcţiile şi cu punct maxim în lovirea mingiei pentru a deveni eficientă. Trăgătorul nu este un simplu executant mecanic al loviturii de atac, ci un jucător care, pe lângă o perfecţionare a tuturor procedeelor de atac, trebuie să dovedească şi o gândire tactică deosebită. El este ultimul jucător al unei echipe, care trimite mingea peste plasă, şi de modul cum acţionează el va depinde câştigarea punctului pentru echipa sa, rolul execuţiei loviturii de atac căpătând o deosebită importanţă în procesul de pregătire.

Page 85: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

85

Concepte şi termeni de reţinut Săritura; elanul; „bătaia”; moduri de atac; zone de atac.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce este lovitura de atac? 2. Ce este lovitura de atac pe direcţia elanului? 3. Ce se înţelege prin lovitura de atac procedeu întors? 4. Care sunt componentele mecanismului de bază al loviturii de atac?

5. În ce constă lovitura de atac? 6. Descrieţi elanul loviturii de atac! 7. Descrieţi acţiunea de săritură şi lovitura mingii! 8. Enumeraţi greşelile de execuţie la lovitura de atac procedeu drept!

Page 86: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

86

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Lovitura de atac în cadrul celor trei lovituri, reprezintă:

a) Acţiunea finală; b) A treia lovitură; c) Lovitura decisivă.

2. Ce caracteristică are lovitura de atac procedeu drept? a) Se execută drept nu lateral; b) Se execută pe aceeaşi direcţie cu cea a elanului; c) Este ultima lovitură din teren.

3. Care sunt componentele mecanismului de bază a loviturii de atac? a) Elan, bătaie, săritură, lovitura de atac, aterizare; b) Elanul, desprinderea, zborul, lovitura de atac; c) Desprindere, săritură, lovitura de atac, aterizare.

4. Unde are loc contactul cu mingea? a) În partea mediană a mingii; b) În calota superioară a mingii; c) În timpul săriturii maxime.

5. Care sunt diferenţele între lovitura de atac procedeu drept şi cea procedeu întors: a) Nu există nicio diferenţă; b) Locul de bătaie este în dreapta mingii, urmată de o întoarcere de 90o a

trunchiului; c) Traiectoria elanului este diferit, iar săritura este cu o întoarcere.

6. Lovitura de atac pe alte direcţii, din braţ este specifică: a) Tuturor sportivilor; b) Sportivilor avansaţi; c) Sportivilor experimentaţi.

Page 87: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

87

Bibliografia obligatorie

1. Bâc, O., (1999), Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005), Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 4. Drăgan, A.(2000), Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 5. Mureşan, A (2008), Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Page 88: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

88

Unitatea de învăţare 7

TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN APĂRARE

Cuprins

7.1. Introducere 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Preluarea din serviciu 7.3.2. Preluarea din atac 7.3.3. Blocajul 7.3.4. Plonjonul

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

7.1. Introducere

Preluarea este o acţiune individuală de apărare prin care un jucător încearcă să respingă mingea, trimisă de adversar cu scopul de a face punct, astfel încât să se realizeze construcţia atacului propriu, iar finalizarea să fie punctul.

Această acţiune se realizează cu dificultate, datorită faptului că ea depinde de acţiunile premergătoare ale adversarului, serviciul, lovitura de atac, blocajul, care urmăresc punerea în dificultate a apărării proprii.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare:

Obiectivele unităţii de învăţare

cunoaşterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului de volei. cunoaşterea mecanismului de bază al preluării din serviciu. cunoaşterea mecanismului de bază al preluării din atac. cunoaşterea mecanismului de bază al blocajului individual; cunoaşterea aspectului dominant al fiecărui procedeu tehnic învăţat.

Page 89: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

89

Competenţele unităţii de învăţare:

– asimilarea cunoştinţelor, pentru atingerea obiectivelor de instruire;

– dezvoltarea unor abilităţi practice, care să-i confere calitatea de bun demonstrant în execuţia loviturii de atac în faţa elevilor;

– dezvoltarea dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, conducere, planificare, control şi evaluare;

Timpul alocat unităţii: 2 ore

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Preluarea din serviciu

Preluarea din serviciu este o acţiune individuală, prin care

un jucător intră în contact cu mingea venită din serviciul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul propriu.

Mecanismul de bază al preluării din serviciu are următoarele componente: poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă şi poziţia finală.

Poziţia iniţială Preluarea din serviciu se realizează după o deplasare,

precedată de o anticipare, urmată de oprire în poziţia specifică, medie de obicei, iar dacă serviciul are o forţă crescută, poziţia este joasă şi cu faţa către direcţia de unde vine serviciul.

Picioarele sunt uşor depărtate şi îndoite de la nivelul genunchilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, piciorul din exterior este mai în faţă. Braţele sunt depărtate, trunchiul uşor înclinat în faţă, pentru a se realiza o deplasare dacă este cazul.

Page 90: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

90

Execuţia propriu-zisă Începe prin apropierea braţelor, urmată de întinderea

picioarelor, îndreptarea trunchiului, braţele întinse din coate, cu mâinile împreunate mai sus de nivelul genunchilor.

Palmele sunt înlănţuite – palmă peste palmă – cu închiderea lor la nivelul degetelor mari. Palma care o înfăşoară pe cealaltă trebuie să fie cea îndemânatecă.

Page 91: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

91

Contactul cu mingea se face la nivelul antebraţelor, în

treimea inferioară, deasupra articulaţiei pumnului. Lovirea mingii nu este o lovire scurtă, ci una de conducere a mingii pe direcţia de transmitere, de către braţe spre înainte sus, cu ducerea umerilor în faţă, rotunjind spatele.

Poziţia braţelor în momentul lovirii mingii trebuie să fie în

funcţie de distanţa faţă de fileu. Dacă jucătorul care execută preluarea, se află mai aproape de fileu, braţele se ţin paralele cu solul şi se execută preluarea numai din întinderea membrelor inferioare, iar dacă jucătorul de la preluare se află mai departe de fileu, se ţin braţele oblic, iar preluarea se face prin întinderea membrelor inferioare, ducerea braţelor înainte sus.

În funcţie de viteza şi forţa serviciului, preluarea se face printr-o mişcare de cedare, amortizare a contactului cu mingea, urmată dacă este cazul de fandare urmată de rulare pe spate, îngenunchere.

Page 92: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

92

Poziţia finală După transmiterea, jucătorul va urmări traiectoria mingii şi

va intra într-o nouă acţiune.

Greşeli de execuţie − plasament greşit; − aprecierea inexactă a traiectoriei mingii; − oprirea într-o poziţie dezechilibrată; − neîmpreunarea palmelor în momentul lovirii; − îndoirea coatelor în momentul şi în timpul lovirii; − lovirea cu o mână; − lipsa acţiunii picioarelor; − balans prea mare al braţelor în timpul lovirii; − bazinul se retrage în timpul lovirii.

7.3.2. Preluarea din atac

Este o acţiune importantă prin care jucătorul nu lasă mingea să cadă în terenul propriu.

Preluarea din atac este o acţiune individuală, prin care un jucător intră în contact cu mingea venită din atacul adversarului, printr-o lovire de jos cu antebraţele, cu scopul de a o transmite către ridicătorul propriu.

La preluarea din atac jucătorul trebuie să posede capacitatea de anticipare, reacţie la minge, poziţie joasă specifică, deplasare rapidă la minge.

Mecanismul de bază are aceleaşi componente ca la preluarea din serviciu.

Poziţia iniţială Este identică cu cea de la preluarea din serviciu, cu singura

diferenţă este că baza de susţinere este mai mare, prin depărtarea picioarelor mai mult deci centrul de greutate este mai aproape de sol.

Page 93: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

93

Execuţia propriu-zisă Este o acţiune de recul, de amortizare a forţei cu care vine

mingea, de cedare din articulaţii, prin plasarea antebraţelor sub minge, fără lovirea acesteia.

Contactul se face la fel la nivelul antebraţelor deasupra articulaţiei pumnului. Nu există momentul de conducere a mingii.

Poziţia finală Se urmăreşte traiectoria mingii respinse şi intrarea într-o

noua fază a jocului.

Page 94: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

94

7.3.3. Blocajul

Blocajul este acţiunea de interceptare a mingii care vine de la adversar, efectuată de jucătorii aflaţi aproape de fileu, depăşind marginea superioară a fileului.( Reg. FIVB)

Este o acţiune prin care un jucător sau mai mulţi din linia I ai echipei din apărare, încearcă prin interpunerea palmelor peste nivelul superior al fileului, între minge şi terenul propriu, să respingă mingea înapoi venită dintr-o lovitură de atac sau să o reţină în terenul propriu.

După numărul jucătorilor care participă la blocaj, avem blocaj individual sau în grup ( de 2 sau 3 jucători), după traiectoria mingii transmise de adversar avem, blocaj la minge sau la zonă şi după plasarea palmelor faţă de planul vertical al fileului avem, blocaj ofensiv şi defensiv.

Mecanismul de bază al blocajului individual are următoarele componente: poziţia iniţială, elanul, bătaia, desprinderea şi acţiunea palmelor, aterizarea.

Poziţia iniţială Este o poziţie înaltă, picioarele depărtate la lăţimea

umerilor, greutatea egal repartizată pe ambele picioare, genunchii uşor flexaţi, trunchiul drept, braţele îndoite din cot cu palmele la nivelul umerilor şi orientate spre fileu, iar privirea este spre terenul advers.

Elanul În funcţie de traiectoria mingii imprimate de ridicătorul

advers, jucătorul de la blocaj se poate deplasa cu pas adăugat lateral, încrucişat, oblic lateral, pe distanţe scurte, iar pentru cele lungi, cu alergare paralelă cu fileul sau combinată. Ultimul pas este mai mare pentru a opri viteza de deplasare.

Page 95: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

95

Pe toată durata elanului braţele se ţin îndoite din cot, cu palmele orientate spre înainte cu degetele răsfirate.

Bătaia Se execută pe ambele picioare, primul se aşează piciorul din

exteriorul deplasării, perpendicular pe fileu, pentru a bloca deplasarea şi apoi se aşează celălalt picior lângă el. Membrele inferioare sunt îndoite de la nivelul genunchilor, braţele îndoite din cot cu palmele orientate spre fileu, degetele răsfirate.

Desprinderea şi acţiunea palmelor Se realizează o flexie accentuată a membrelor inferioare,

după care se realizează o extensie energică a lor şi a braţelor. Braţele urcă pe lângă planul vertical al fileului cu plasarea palmelor cu degetele, răsfirate, încordate, într-o flexie uşoară, deasupra fileului, şi pe direcţia mingii. Proiecţia palmelor să cadă în terenul advers.

Contactul cu mingea se face în terenul advers, cu ambele palme, dar după ce atacantul a lovit mingea.

Page 96: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

96

Aterizarea După blocare, braţele se retrag, iar aterizare se face

echilibrată, pe ambele picioare, cu faţa spre direcţia mingii, pentru a-i permite participarea la următoarele acţiuni.

Blocajul colectiv (în doi sau trei jucători) Acoperă o suprafaţă mai mare în apărare şi realizează o

superioritate numerică în faţa atacantului şi dacă este realizat corect duce la anihilarea forţei atacului.

Modalitatea de execuţie şi mecanismul de bază sunt la fel cu cele de la blocajul individual, cu anumite adăugiri.

Foarte importantă este sincronizarea săriturii, a plasării palmelor pentru a fi eficient.

Sincronizarea se referă la alegerea corectă de către cei doi sau trei jucători, a momentului săriturii, în funcţie de momentul săriturii atacantului. Deci bătaia şi desprinderea trebuie făcute în acelaşi timp.

La blocajul în doi jucători, sarcinile sunt împărţite astfel; unul stabileşte locul de aşezare (şi de obicei, dacă blocajul se organizează în extreme, cel care stabileşte locul de aşezare este extrema, care sare în dreptul mingii) şi celălalt lipeşte palmele

Page 97: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

97

sale de ale colegului. Fiecare jucător de la blocaj, are în sarcină corespondentul său din terenul advers.

Blocajul în trei jucători se efectuează când atacul este

realizat de un jucător de valoare, dar numai dacă ridicarea permite deplasarea şi gruparea blocajului. Se poate realiza din Z3, la un atac realizat din linia a II-a din Z6, atunci când traiectoria ridicării este mai înaltă sau din Z2 şi Z4.

Blocajul se poate executa atât la minge, cât şi la zonă. Blocajul la minge se execută când se realizează un atac în apropierea fileului, iar la zonă atunci când se realizează un atac din linia a II-a.

Greşeli de execuţie

− aprecierea incorectă a locului de unde se execută lovitura de atac;

− aprecierea incorectă a locului şi distanţei necesar a fi parcursă pentru execuţie;

− distanţă mare faţă de plasă, a corpului şi braţelor; − plasarea incorectă a palmelor şi degetelor; − palmele sunt cu degetele închise nu răsfirate. − aducerea braţelor prin lateral sau de jos; − nu se urmăreşte intenţia atacantului.

Page 98: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

98

7.3.4. Plonjonul

Este o acţiune de joc specifică fazelor de apărare şi are ca scop menţinerea mingii în joc, fiind tot timpul premergătoare acţiunilor de preluare din servici, din atac, din plasă, din blocaj.

Plonjonul are o poziţie specifică de stare de dezechilibrare, indiferent de forma de execuţie, cu două mâini de sus sau de jos. Din aceasta poziţie se acţionează la minge, printr-o cădere pe spate, laterală sau înainte.

Toate aceste acţiuni, dacă sunt executate corect şi eficient, reduc timpul în care jucătorul poate fi scos din joc. Pot fi înlocuite acestea printr-o anticipare a direcţiei mingii, urmată de o deplasare rapidă sau de o fandare.

Plonjonul pe spate De regulă se utilizează la preluarea din servici sau din atac,

cu două mâini de jos sau sau de sus, dar putându-se interveni la minge si cu o mână, însă poate fi folosită şi la ridicarea mingii pentru lovitură de atac.

Poziţia iniţială. Este o poziţie joasă, specifică apărării, caracterizată de

plasarea centrului de greutate sub nivelul genunchilor, picioarele decalate şi depărtate, trunchiul aplecat spre înainte, braţele înaintea trunchiului îndoite de la nivelul coatelor, capul drept cu privirea urmărind permanent mingea.

Execuţia propriu-zisă Jucătorul se află pe traiectoria mingii, urmează o

dezechilibrare spre înapoi, moment în care se ia contact cu mingea, fie cu două mâini de sus sau de jos, având loc o amortizare a forţei cu care vine mingea, după care este transmisă unui coechipier, înainte ca jucătorul să atingă solul.

Contactul cu solul se face printr-o rulare pe spate (fig 59),

Page 99: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

99

menţinând poziţia de flexie a trunchiului şi a capului, iar unul dintre picioare, în afara celui care are contact cu solul (de sprijin), realizează o avântare spre înainte prin intinderea sa, ceea ce va duce la revenirea din ghemuit.

Poziţia finală După revenirea din ghemuit, jucătorul va face deplasări

specifice pentru adoptarea următoarelor sarcini ale echipei. Greşeli de execuţie:

- lipsa de anticipare a acţiunilor atacantului advers; - lipsa de anticipare a traiectoriei mingii venită de la adversar; - adoptarea poziţiei înalte pentru aşteptarea mingii; - poziţie înaltă în care se ia contact cu mingea; - extensia capului şi a coloanei vertebrale în rulare; - luarea contactului cu solul prin punerea mâinilor înainte de

rulare. Plonjonul lateral Este o acţiune ce are ca scop preluarea unei mingi, care are

o traiectorie joasă şi se poate realiza prin două moduri diferite şi anume prin rulare pe spate sau prin rostogolire peste umăr.

Poziţia iniţială este identică cu cea de la plonjonul pe spate. Execuţia propriu-zisă Este precedată de o deplasare sau de o fandare amplă

laterală, urmată de o pivotare pe piciorul pe care se fandează ceea ce aduce jucătorul pe direcţia mingii, moment în care se realizează lovirea şi transmiterea mingii, după care se ia contact cu solul printr-o rulare pe spate, ca şi la plonjonul pe spate.

Page 100: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

100

Pentru plonjonul lateral cu rostogolire peste umăr, jucătorul

loveşte mingea cu o mână, după care contactul cu solul se ia cu coapsa piciorului fandat, apoi cu umărul membrului superior cu care s-a lovit mingea, urmând apoi o rostogolire pe acest umăr.

Poziţia finală După realizarea plonjonului lateral, jucătorul se ridică rapid

şi participă la următoarele acţiuni de joc.

Greşeli de execuţie: − lipsa de anticipare a traiectoriei mingii venită de la

adversar;

− adoptarea poziţiei înalte pentru aşteptarea mingii; − poziţie înaltă în care se ia contact cu mingea; − extensia capului şi a coloanei vertebrale în rulare;

− luarea contactului cu solul prin punerea mâinilor înainte de rulare.

Plonjonul înainte Este o acţiune specifică jocului de apărare, ce are ca scop

menţinerea mingii în joc în urma unor mingi ricoşate din blocaj sau plasate de către adversar, unde punctul de cădere a mingii este la distanţe mai mari.

Se utilizează în special la echipele masculine, dar care au o bună pregătire fizică si deprinderi elementare de acrobatică.

Poziţia iniţială Este aceeaşi ca la celelalte procedee specifice plonjonului,

tratate anterior. Jucătorul trebuie să anticipeze mişcările atacantului advers, traiectoria şi viteza mingii.

Page 101: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

101

Execuţia propriu-zisă Declanşarea acţiunii se face dintr-o poziţie înclinată spre

sensul deplasării către minge, printr-un impuls dat de piciorul de bătaie, corpul fiind proiectat spre înainte ajungând într-o poziţie paralelă cu solul, în fază de zbor. Este momentul în care se loveşte mingea cu o mână, cu faţa dorsală a palmei aflată într-o uşoară extensie şi încordată, atunci când corpul se află într-o fază de plutire.

Page 102: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

102

Poziţia finală Într-un timp cât mai scurt are loc ridicarea şi intrarea într-o

nouă acţiune pe care o impune jocul echipei.

Greşeli de execuţie − aprecierea greşită a traiectoriei mingii; − folosirea acestui procedeu în situaţii ce nu-l

impun; − amplitudinea prea mărită a impulsului piciorului

de bătaie; − lipsa extensiei la nivelul capului în rularea pe piept − lipsa coordonării impulsului cu momentul lovirii

mingii; − lovirea mingii se face înainte de plecarea în

plonjon; − lovirea mingii cu alte părţi ale corpului decât

palma, neasigurând precizie.

7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare

Această acţiune de joc constituie sarcina primară pentru câştigarea punctului şi a serviciului, pe fondul căreia se vor desfăşura şi acţiunile următoare ale jocului.

Page 103: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

103

În privinţa preluării serviciului, modelul jocului competiţional ne arată că această acţiune de joc trebuie pregătită să facă faţa serviciului advers, executat variat şi dificil.

De aceea, odată învăţată lovirea mingii cu ambele mâini de jos, cu „manşeta”, lovirea cu „manşeta” trebuie exersată în continuare în condiţii variate ( în care mingea vine cu altă traiectorie, cu altă viteză, cu alte unghiuri de cădere).

Datorită implicaţiilor preluării serviciului în eficienţa jocului ea trebuie considerată ca acţiune prioritară tehnico-tactică a jucătorilor. Ca momente succesive de execuţie, preluarea din serviciu cuprinde o structură formată din: deplasare, oprire în poziţie medie, joasă sau fandat, urmată eventual de execuţia plonjonului, însoţită apoi de lovirea mingiei pe „manşetă”.

Capacitatea vizuală specifică a blocajului (acuitatea vizuală şi vedere periferică) este hotărâtoare în eficienţa blocajului.

O caracteristică a blocajului, determinată de jocul actual, este faptul că, pentru a face faţă atacului rapid şi variat al adversarului, blocajul se execută în majoritatea situaţiilor de joc la echipele de performanţă cu un singur jucător: blocaj individual.

La un blocaj individual, trebuie analizat în prealabil jucătorul care poate să atace pe zona ta, din punctul de vedere al posibilităţilor proprii, apoi trebuie urmărit ce face în atac cu corpul şi braţele.

Jucătorul de la blocaj va stabili direcţia de blocat, în funcţie de posibilităţile atacantului şi preferinţele lui, iar executarea blocajului va acoperi „diagonala” sau „întorsul”.

Este o acţiune de joc specifică fazelor de apărare şi are ca scop menţinerea mingii în joc, fiind tot timpul premergătoare acţiunilor de preluare din servici, din atac, din plasă, din blocaj.

Plonjonul are o poziţie specifică de stare de dezechilibrare, indiferent de forma de execuţie, cu două mâini de sus sau de jos. Din aceasta poziţie se acţionează la minge, printr-o cădere pe spate, laterală sau înainte.

Toate aceste acţiuni, dacă sunt executate corect şi eficient, reduc timpul în care jucătorul poate fi scos din joc. Pot fi înlocuite acestea printr-o anticipare a direcţiei mingii, urmată de o deplasare rapidă sau de o fandare.

Concepte şi termeni de reţinut Preluare; preluarea de serviciu; preluarea din atac; blocaj; blocajul individual

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce este preluarea în jocul de volei? 2. Care sunt diferenţele dintre preluarea din servici şi cea din atac? 3. Ce se înţelege blocajul colectiv? 4. Care sunt componentele mecanismului de bază al blocajului?

Page 104: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

104

Teste de evaluare/autoevaluare 1. Preluarea face parte dintre acţiunile specifice: a) atacului; b) apărării; c) comune atacului şi apărării.

2. Care este scopul preluării din servici? a) de a o transmite către ridicătorul propriu; b) de a respinge mingea; c) de a o transmite peste fileu.

3. Prin ce acţiune începe execuţia propriu-zisă a preluării? a) deplasarea către minge; b) apropierea braţelor; c) poziţionarea în poziţia fundamentală.

4. Contactul cu mingea la preluare se face? a) la nivelul degetelor; b) la nivelul braţelor; c) la nivelul antebraţelor.

Page 105: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

105

5. Poziţia braţelor în momentul lovirii mingii trebuie să fie în funcţie de ............ a) poziţionarea trunchiului; b) traiectoria mingii c) distanţa faţă de fileu. 6. La preluarea din atac jucătorul trebuie să posede: a) capacitatea de anticipare; b) reacţie la minge; c) poziţie joasă specifică; d) deplasare rapidă la minge; e) toate.

7. Execuţia propriu-zisă a preluării din atac constă într-o: a) acţiune de recul; b) acţiune de recul, de amortizare a forţei cu care vine mingea, de cedare din articulaţii; c) de rulare spre înapoi.

8. Blocajul este o acţiune realizată de: a) toţi jucătorii; b) jucătorii din apropierea fileului; c) jucătorii din linia I

9. Blocajul poate fi: a) individual; b) colectiv; c) din 2 sau 3 jucători..

10. Deplasarea la blocaj poate fi realizată: a) pas fandat; b) pas sărit; c) pas adăugat; d) pas încrucişat;

11. În timpul bătăii pentru elanul săriturii la blocaj: a) se aşează piciorul din exteriorul deplasării; b) se aşează piciorul din interiorul deplasării; c) nu contează.

Page 106: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

106

Bibliografie obligatorie

1. Bâc, O., (1999), Volleyball, Editura Universităţii din Oradea. 2. Cojocaru A, Ioniţă, M. (2005), Volei, caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti. 3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie şi practică, Editura Bren, Bucureşti. 4. Drăgan, A.(2000), Volei, noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. 5. Mureşan, A (2008), Volei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Page 107: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

107

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1) a; 2) b; 3) c; 4) b; 5) b; 6) a. Unitatea de învăţare 2: 1) b; 2) c; 3) b; 4) c; 5) c; 6) a; 7) a.

Unitatea de învăţare 3: 1) b; 2) a; 3) c.

Unitatea de învăţare 4: 1) b; 2) b; 3) b; 4) b; 5 c.

Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) b; 3) b. Unitatea de învăţare 6: 1) b; 2) b; 3) a; 4) b; 5) b; 6) b

Unitatea de învăţare 7: 1) b; 2) a; 3) b; 4) c; 5) c; 6) e; 7) b; 8) b, c; 9) a, b; 10) c, d; 11) a.

Page 108: COJOCARU ADIN-MARIAN COJOCARU MARILENA VOLEI · Pentru studenţi, valorificarea cunoştinţelor de specialitate se concretizează prin formarea profilului de executant şi demonstrant

108


Recommended