TIPOLOGIA JOCURILOR DIN GRĂDINIŢA DE COPII

Educatoare:Cornescu Alina Oana

Varietatea foarte mare a jocurilor cât şi optica curentelor şi a scolilor

care au dezbătut natura ludică,a dus la o mare diversitate de clasificări a

jocurilor,mai simple sau mai complexe,după un criteriu sau după mai

multe,având la bază scheme de sondaj longitudinal sau transversal.Cu toate

acestea,nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare standard,datorită

abordărilor deosebite şi mai ales criteriilor diferite folosite pentru

diferenţierea lor.

Decrat împarte jocurile în:

-jocuri ereditare-de luptă,de vânătoare,de urmărire;

-jocuri de imitaţie-jocuri cu arc,cu prăştii,

-jocuri de imaginaţie-în care se mimează şi se metamorfozează

funcţii,obiecte.

Jean Piaget grupează jocurile în trei categorii.

-jocuri-exerciţiu;

-jocuri simbolice;

-jocuri cu reguli.

Sub o formă sau alta jocul se regăseşte la copiii tuturor popoarelor din

cele mai vechi timpuri.H.Wallon consideră jocul ca o activitate prin care

acţionând asupra obiectelor şi fiinţelor din jur,copiii cunosc treptat lumea,îşi

satisfac nevoia de mişcare şi de înţelegere,au încredere în forţele proprii şi se

definesc pe sine ca personalitate.

Spre exemplificare eu am optat pentru o clasificare ce are drept criteriu

aspectul formativ al jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului ,vizând şi

dezvoltarea intelectuală a acestora pe de o parte,iar pe de altă parte,vizând

dezvoltarea morală,estetică şi fizică a copiilor.

Astfel am diferenţiat:

-jocuri de creaţie sau jocuri simbolice;

-jocuri de mişcare;

-jocuri didactice;

Jocurile de creaţie sau simbolice

În această categorie sunt incluse acele jocuri prin care copilul şi

formulează regulile jocului.Copiii folosindu-se de anumite obiecte sau

jucării sau prin intermediul gesturilor şi cuvintelor,redau un aspect al

realităţii.După vârsta de 4 ani jocurile simbolice se transformă în joc cu

reguli.

J. Piaget considera că jocul simbolic realizează un echilibru afectiv

raportat la complexitatea stimulilor,a cerinţelor şi a regulilor lumii

înconjurătoare.Chiar dacă reprezintă o trăire interioară a realităţilor

descoperite de către fiecare copil în parte şi chiar intervenţia adultului nu

schimbă conţinutul acestuia,jocul are o forţă polivalentă pentru formarea

întregii personalităţi.

În jocurile de creaţie,esenţa o constituie însuşi procesul de creaţie ca

urmare a reflectării realităţii în care copilul trăieşte.Prin jocurile de creaţie

copilul redă impresiile proprii despre realitatea înconjurătoare şi putem astfel

descifra în jocurile lui calitatea şi intensitatea trăirilor.Jucând diferite

roluri,copilul redă modele de conduită pe care şi le-a asimilat în propria

comportare.

Jocurile de creaţie se desfăşoară sub două forme:

-jocuri cu rol,în care copiii îndeplinesc anumite roluri sociale,reale sau

imaginare;

-jocuri de construcţie,în care copiii având la îndemână materiale

speciale din lemn,mase plastice,metal,etc.,pot să redea cu ajutorul lor

configuraţia aproximativă a unor modele reale sau pot să realizeze îmbinări

fanteziste.

Jocurile cu rol pot fi:

-cu subiecte din viaţa cotidiană:”De-a grădiniţa”,”De-a

vânzătorul”,”De-a gospodinele”,”De-a familia”;

-cu subiecte din poveşti: „De-a Scufiţa Roşie”,”De-a capra cu trei

iezi”, etc.

-dramatizăririle:”Coliba iepuraşului”,”Greierele şi furnica”,”Fata babei

şi fata moşneagului”,”Cenuşăreasa”,”Turtiţa”,”Căsuţa din oală”,”Carnavalul

poveştilor”, etc

Jocurile de construcţie sunt des întâlnite în grădiniţă şi prezintă o

mare atractivitate pentru copii.Aceste jocuri se desfăşoară în jurul unor teme

propuse de educatoare sau au teme alese de copii, ei putând să elaboreze o

construcţie absolut nouă sau să construiască un obiect prezentat anterior.

Jocurile de construcţie se restrâng la reflectarea obiectelor din mediul

înconjurător.Jocurile de construcţie implică acţiunea de construire, deci

prezintă elemente evidente de construcţie asemănătoare muncii, dar şi unele

cunoştinţe şi abilităţi tehnice.

Materialele folosite în aceste jocuri sunt forme geometrice de lemn,

materiale din material mărunt: seminţe, frunze, scoici.

Jocurile de construcţie ale preşcolarilor au o întindere tematică

remarcabilă pe măsură ce copiii înaintează în vârstă.Imaginaţia lor creatoare

este în plină ascensiune, ei realizând construcţii tot mai îndrăzneţe şi mai

complexe. Ei pornesc de la a construi turnuri, case, tuneluri, poduri şi ajung

la orăşele, pieţe, străzi, palate, avione, roboţi, rachete, submarine, parcuri.

Preşcolarii îşi pot construi singuri jucăriile necesare în desfăşurarea unui

joc.Pentru desfăşurarea jocului cu subiect din viaţa cotidiană” De-a şoferii”,

copiii au construit singuri garajul şi parcarea, iar pentru jocul „De-a

vânzătorul” şi-au construit magazinul cu rafturile pe care se află

marfa,ş.a.m.d.

De asemenea,cu material din natură copiii pot confecţiona

păsări,animale,obiecte de mobilă sau veselă.Cu aceste jucării ei se joacă ,iar

bucuria lor este cu atât mai mare cu cât ştiu că sunt făcute de ei.Cuburile se

numără printre materialele ce dau copiilor mari satisfacţii.Cu ele un copil se

poate juca singur şi totuşi să se găsească în apropierea celorlalţi de vârsta

sa,ori le poate împărţi cu unul sau mai mulţi parteneri de joacă,într-un efort

de cooperare.Cuburile dau copilului un puternic sentiment de împlinire şi de

control.Ele îi pot oferi o modalitate de relaţionare cu mediul, în special cu

structurile mari,în faţa cărora ,în viaţa reală,el se vede mic de tot.Prin

intermediul cuburilor copilul află proprietăţi precum felul

materialului,mărimea,greutatea,dimensiunile,grosimea,lungimea şi

lăţimea.Copilul poate compara asemănările şi diferenţele,învăţând să

clasifice sau să sorteze.În activitatea cu cuburile,copilul poate înţelege mai

uşor conceptele de echilibru,spaţiu,suprafaţă,volum.Studiază cuburile şi le

măsoară ca să vadă care este mai lung şi care este mai scurt,mai mare sau

mai mic sau egal.

Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe

măsură ce le ridică.În activităţile de construcţie,limbajul şi acţiunea

fuzionează.Vocabularul creşte şi se flexibilizează pe măsură ce copiii învaţă

să utilizeze prepoziţii,adverbe (sus,jos,peste,sub,în spate),adjective

(lung,scurt,înalt,gros,moale,ascuţit drept,curb) şi substantive (nume date

construcţiilor de cuburi,nume ale obiectelor folosite în jocul cu cuburi,nume

de figuri geometrice)

În toate jocurile de construcţie iniţiativa şi fantezia creatoare a fiecărui

copil sunt indispensabile în atingerea scopurilor propuse.Jocul este un stimul

important în cultivarea receptivităţii şi sensibilităţii,a mobilităţii activităţii

psihice.El sporeşte vigoarea acţională,dinamismul său şi nevoia de activitate

şi explorare a noului,de imaginaţie şi elaborare.

Jocurile de mişcare

Aceste jocuri satisfac în cea mai mare măsură nevoia de mişcare a

copiilor, bazându-se pe diferite mişcări şi reguli.

Acest tip de joc ocupă o poziţie intermediară între cele de creaţie şi

sportive, apropiindu-se de primele prin trăiri afective puternice pe care le

generează şi cele sportive prin regulile bine fixate, prin formularea de

comenzi şi prin spiritul de competiţie pe care le cuprind.

Regulile jocurilor de mişcare sunt prezentate copiilor înainte de

începerea activităţii.Cu toate că aceste sunt obligatorii pentru toţi copiii, ele

nu trebuie să-i încătuşeze, să-i ducă la limitarea iniţiativei şi a plăcerii de a

se juca.Trebuie ca regula să decurgă din însuşi conţinutul intern al

jocului.Regulile prescriu copilului normele de comportare în timpul

jocului.Aceste reguli pot fi grupate,în funcţie de regulile lor în:

-reguli care precizează grupările şi acţiunile copiilor;

-reguli care disciplinează comportarea copiilor;

-reguli care îndeplinesc funcţii frenatorii,în sensul că îi opresc pe

copii de la anumite mişcări şi acţiuni în joc;

Jocurile de mişcare,prin conţinutul lor,sunt extrem de

variate.Astfel ,putem distinge următoarele categorii de jocuri de mişcare:

-jocuri de mişcare cu subiect,în care mişcările şi regulile se îmbină

cu un conţinut imaginativ:întruchiparea personajelor şi a acţiunilor

acestora.Ex:”Gâştele şi vulpea”,”Rândunică mută-ţi cuibul”,”Lupul şi

vânătorii’,’Vrăbiile şi pisica”,etc.

-jocuri cu text şi cânt,în care mişcările sunt însoţite de texte şi de

cântece.Acestea se se desfăşoară în cerc,în horă,rolul activ avându-l unul sau

mai mulţi copii.Textul cântecului şi ritmul acestuia îl ajută pe copil să

execute mişcările ce trebuie făcute în mod corect.Ex.”Ciuprecuţa”,”Bat din

palme”,”Fluierul”,’Bate vântul frunzele”,etc

-jocuri hazlii care îi atrag pe copii prin umorul şi simplitatea

acţiunii.ex:”Cine l-a strigat pe ursuleţ”,”Găseşte şi taci”.

Jocurile fără subiect se întemeiază pe îndeplinirea unor cerinţe,pe

respectarea anumitor reguli.Ele îi entrenează pe copii în exersarea mişcărilor

şi pentru înfrângerea obstacolelor,le formează dibăcia de a arunca,de a

sări,de a se întrece în viteză.La baza acestor jocuri stau diferite mişcări

executate cu diferite obiecte:mingea sau cercul.Ex.”Nimerşte la ţintă”,”Cine

aruncă mai departe”

Jocurile didactice

Jocul didactic stă la baza conceperii întregii activităţi instructiv –

educative din grădiniţă.El este conceput ca un mijloc de instruire şi de educare

a copiilor,ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor pe care şi le

propune procesul de învăţământ şi ca formă de cunoaştere şi de dezvoltare a

capacităţilor psihofizice pe toate planurile.

Jocul didactic îmbină într-un mod armonios atât sarcini specifice jocului

cu sarcini şi funcţii specifice învăţării.

În cadrul literaturii de specialitate,jocul didactic este desemnat ca fiind

cel mai eficient mijloc de instruire şi educare,fiind folosit pentru a forma sau

consolida anumite cunoştinţe,priceperi sau deprinderi.Jocul didactic are drept

scop instruirea copiilor într-un domeniu de cunoaştere,dar şi sporirea

interesului pentru activitatea respectivă prin folosirea unor elemente

distractive,ce facilitează atingerea scopului formativ-educativ.

Îmbinarea în jocul didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce

la apariţia unor stări emotive complexe,care stimulează şi intensifică procesele

de reflectare directă şi mijlocită a realităţii şi de fixare a cunoştinţelor.

Jocul didactic rămâne joc didactic doar dacă conţine elemente de

aşteptare,de surpriză,de comunicare reciprocă între copii.Valoarea practică a

jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării lui copilul are

posibilitatea de a-şi aplica cunoştinţele.Jocul didactic nu trebuie să fie un

simplu exerciţiu,chiar dacă exerciţiul apare ca element constructiv,trebuie să

rămână totuşi joc,activitatea pe care o desfăşoară copilul trebuie să trezească

dorinţa vie de a se juca.

Jocul este principala formă de activitate în grădiniţa de copii.Pentru un

copil sănătos,nimic nu este mai improriu decât starea de apatie şi

nemişcare.Jocul este tot atât de necesar dezvoltării copilului ca şi lumina

soarelui.Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult ,fără ca

spontaneitatea copilului să fie stingherită.

Jocul didactic îmbină în mod armonios elementul instructiv şi educativ

cu elementul distractiv.Este tipul de joc prin care educatorul

consolidează,precizează şi verifică cunoştinţele predate copiilor,le

îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe.Conţinutul jocului,sarcina

didactică(problema intelectuală), regulile şi acţiunile de

joc(ghicire,surpriză,mişcare,etc ) conferă jocului didactic un caracter

specific,înlesnind rezolvarea problemelor puse în joc.

Conţinutul jocului didactic reprezintă cunoştinţele,în majoritate

asimilate anterior,în grade diferite,în funcţie de acestea jocul având menirea

de a le consolida şi verifica.Există totuşi şi unele jocuri care permit

achiziţionarea de noi cunoştinţe,cunoştinţe referitoare la culori,relaţii

dimensionale,la orientarea în spaţiu şi timp.

Conţinutul jocului didactic are tematică diferită:

-Omul şi viaţa socială-înfăţişare(corpul omenesc);

-activitate în familie şi în societate;

-comportamente;

-obiecte de îmbrăcăminte;

-obiecte de toaletă;

-jucării;

-alimente;

-profesii;

-mijloace de transport,etc;

-Natura-anotimpuri;

-fenomene ale naturii;

-animale;

-plante;

-Limbajul(jocuri de exersare a vorbirii)

-aspect fonetic;

-lexic;

-structură gramaticală,

-Exersarea capacităţilor şi proceselor psihice-atenţie;

-memorie;

-gândire;

Clasificarea jocurilor didactice se poate face după cum urmează:

a. După conţinut:

.jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător;

.jocuri didactice pentru educarea limbajului, cuprinde aspecte

fonetice, lexical-semantice şi gramaticale ale limbii materne;

.jocuri didactice matematice;

.jocuri didactice pentru însuşirea normelor de comportare

civilizată;

.jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră;

b. După prezenţa sau absenţa materialului didactic:

.jocuri didactice orale;

.jocuri didactice cu material ajutător:

1. cu material didactic-jetoane,jucării,jocuri de

masă,cuburi,etc,

2. cu material ajutător-diferite obiecte şi jucării cu rol auxiliar;

3. cu material suport-imagini,diafilme,diapozitivr,C.D-uri;

c.După scopul urmărit:

1.jocuri senzoriale pentru-dezvotarea sensibilităţii vizuale;

-dezvoltarea sensibilităţii auditive;

-dezvoltarea sensibilităţii tactile-

kinestezice;

-devoltarea sensibilităţii gustativ-

olfactive;

2.jocuri intelectuale-de stimulare a comunicării orale:

.de exersare a pronunţiei corecte;

.de atenţie şi orientare spaţială;

.de analiză şi sinteză mentală;

.de realizare a comparaţiei mentale;

.de realizare a abstractizării şi generalizării;

.pentru dezvoltarea perspicacităţii;

.pentru dezvoltarea imaginaţiei;

.pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară

şi a

autocontrolului

Pornindu-se de la cunoaşterea dezvolării psihofizice a copilului

preşcolar, în special a limbajului acestuia,de la cunoaşterea cerinţelor

învăţământului primar şi a posibilităţilor de adaptare la fiecare dintre aceste

cerinţe ,se poate conferi experienţă sporită jocului didactic de educarea

limbajului şi exersare a vorbirii,dacă se folosesc metodele activ-

participative.Obiectivele educării limbajului şi a comunicării orale se

realizează la un nivel optim prin variante de jocuri didactice concepute sau

adaptate scopului urmărit.Deseori,educatoarea îşi propune să îmbogăţească

conţinutul unor jocuri didactice de educarea vorbirii descrise în literatura de

specialitate şi să creeze unele variante noi ,menite să contribuie la

optimizarea sarcinilor şi a obiectivelor programei,la valorificarea potenţelor

intelectuale ale copiilor,în special la grupa mare şi pregătitoare.

Jocul didactic trebuie pregătit din vreme şi cu multă atenţie, pentru a

asigura condiţiile bunei lui desfăşurări.Dintre măsurile prealabile, care pot fi

luate în acest sens, amintesc pe cele mai importante, şi anume:

-crearea unei atmosfere de lucru antrenante din partea educatoarei;

-conceperea jocului didactic astfel încât să corespundă

particularităţilor de vîrstă ale copiilor,

-îmbinarea corectă a activităţilor concret-operatorii cu cele abstracte;

-prezentarea cunoştinţelor în succesiune gradată,

-asigurarea unui conţinut bogat, structurat în forme variate, vizând

esenţialul;

-prezentarea sarcinii de rezolvat într-un mod accesibil copiilor;

-stabilirea unor sarcini cu grad diferit de dificultate;

- aprobarea în joc a unor cazuri,situaţii,probleme similare celor

întâlnite în viaţa practică,

-stabilirea precisă a regulilor;

O mare parte din condiţiile de mai sus sunt comune tuturor categoriilor

de activităţi obligatorii desfăşurate în grădiniţa de copii.

Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic are o

serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte forme de

organizare a activităţilor comune.

Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă şi se

formulează prin raportarea la obiectivele specifice.El trebuie să fie clar şi

precis, pentru a asigura desfăşurarea corectă a activităţii.

Sarcina didactică este formulată în funcţie de conţinutul activităţii şi

de nivelul de cunoştinţe al copiilor.Ea reprezintă modul de instruire în jurul

căruia sunt antrenate procesele gândirii.Sarcina didactică se obiectivează

pentru copii sub forma unor probleme pe care ei le vor rezolva în mod

independent sau în echipe, prin cooperare.Problemele trebuie să fie

accesibile copiilor şi în acelaşi timp să le solicite eforturi şi investigaţii noi,

să le deştepte şi să le menţină viu interesul.

Sarcinile didactice trebuie să fie astfel concepute încât să reactiveze nu

atât memoria reproductivă, cât mai ales gândirea (operaţiile ei, capacitatea

de asociere, flexibilitatea, fluiditatea ei).

Conţinutul jocului reprezintă ansamblul cunoştinţelor, priceperilor,

deprinderilor pe care le achiziţionează sau se consolidează copiii.Aceste

cunoştinţe se referă la plante, fructe, legume, animale, anotimpuri,

etc.Preşcolarii îşi însuşesc aceste cunoştinţe fie prin activităţile comune, fie

prin experienţa nemijlocită de viaţă. Jocurile didactice pot avea acelaşi

conţinut dar ele dobândesc mereu alt caracter, datorită faptului că sarcinile

pe care le au de rezolvat sunt diferite.Deci jocul apare în forme noi,

neprevăzute şi de aceea, sunt interesante şi atractive.

Conţinutul jocului trebuie prezentat într-o manieră accesibilă şi

plăcută copiilor.

Elementele de joc reprezintă mijloace de realizare a unei sarcini

didactice, constituind elementele de realizare a sarcinii de

învăţare.Elementele de joc sunt din cele mai variate: întrecere, recompensă,

aplauze, etc. Alegerea lor se face în funcţie de conţinutul jocului, de vârsta

copiilor.

Regulile jocului sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi

copiii.Rgulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve

problema respectivă şi îndeplinesc în joc o importantă funcţie reglatoare

asupra acţiunilor şi relaţiilor reciproce dintre copii.Ele sunt condiţionate de

conţinutul şi sarcinile didactice ale fiecărui joc,sunt numeroase şi de natură

diferită.Prima categorie reglementează repartizarea rolurilor între copii.Alte

reguli arată cum să rezolve problema intelectuală.

O altă categorie de reguli se referă la succesiunea acţiunilor în joc

(ordinea în care trebuie să răspundă copiii când se joacă),altele se referă la

comportarea copiilor în joc care le indică ce este şi ce nu este permis în

timpul jocului.În stabilirea regulilor jocului se va ţine seama de principiul

gradării şi al accesibilităţii.

Acţiunea de joc este componenta prin care se realizează sarcina de

joc.Acţiunea de joc este latura care face ca rezolvarea sarcinii didactice să

fie plăcută şi atractivă pentru copii şi cuprinde momente de aşteptarea,

surpriză, ghicire, mişcare şi întrecere.

Unitatea dintre sarcina didactică, conţinutul jocului, elementele de

joc şi regulile jocului, conferă jocului didactic o particularitate specific,

deosebindu-l de celelalte forme de activitate.

Materialul didactic trebuie să fie adecvat conţinutului jocului şi

vârstei copiilor.Poate conţine jucării, jetoane, cartonaşe, medalioane, fişe,

etc.

Jocul didactic este un mijloc valoros de instruire şi educare a

copilului de vârstă preşcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul

adecvată vârstei sarcini de instruire complexe.Eficienţa jocului didactic în

raport cu celelalte mijloace de realizare a activităţilor din grădiniţa de copii

este cu atât mai mare cu cât realizăm o concordanţă între procesul de

cunoaştere a mediului înconjurător, procesul de învăţare şi acţiunea şi

atmosfera de joc,atât de atractive pentru preşcolari.

Jocul didactic este o activitate care se deosebeşte prin structura sa

specifică de celelalte activităţi cu conţinut asemănător.Unitatea deplină

dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc, forma distractivă pe care o

îmbracă şi o păstrează în mod permanent, caracteristica jocului didactic.

Jocul didactic ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea

vorbirii copilului preşcolar, deoarece forma de joc antrenează copilul în

stimularea şi exersarea vorbirii în direcţia propusă în cadrul fiecărui joc în

parte, fără ca el să conştientizeze acest efort.Eficienţa jocului didactic faţă de

alte activităţi frontale dirijate constă în faptul că desfăşurarea lor presupune

participarea tuturor copiilor din grupă, depunând acelaşi efort de gândire şi

de exprimare.

Jocul didactic are un rol important în dezvoltarea copiilor, iar în

acest sens obiectivele urmărite vor fi:

-dezvoltarea gândirii preşcolarilor prin intermediul jocului, a

operaţiilor intelectuale: analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea,

generalizarea;

-asimilarea, verificarea şi consolidarea cunoştinţelor despre lumea

înconjurătoare;

-exersarea şi activizarea vocabularului copiilor;

-formarea percepţiilor despre obiecte şi fenomene,formarea

percepţiei spaţiale şi temporale;

-exersarea memoriei şi a atenţiei voluntare;

-exersarea imaginaţiei creatoare prin diverse elemente de joc;

-educarea spiritului de observaţie,

-educarea unor trăsături morale ca:stăpânirea de

sine,autocontrolul,spiritul de independenţă,perseverenţa;

-dezvoltarea spiritului colectiv prin întreţinerea unor relaţii

interpersonale corecte între copii,prin colaborare,cooperare şi ajutor

reciproc,

-formarea unei atitudini pozitive a copilului în raport cu mediul

înconjurător;

Câteva dintre manifestările psihice ale copiilor şi ale oamenilor,în

general,sunt capabile să explice jocul,să arate de ce şi în ce măsură acesta se

prefigurează ca activitate dominantă în anii copilăriei:

a.Copiii se refugiază adeseori din lumea reală în una pe care şi-o

creează singuri,ce le aparţine în exclusivitate,o lume imaginară,o lume fără

griji,unde restricţiile nu sunt aşa de severe.Copilul poate face dovada că este

capabil să-şi creeze o astfel de lume începând cu vârsta de 3 ani.De reţinut

este faptul că nimeni nu-l învaţă să-şi creeze o astfel de lume.

b.În crearea lumii imaginare, copilul se foloseşte de capacitatea de a

transfigura realul în imaginar, după nevoi imediate şi posibilităţi proprii.

Capacitatea de a transfigura realul în imaginar este suficient de perantă la

copiii ce depăşesc vârsta de 3 ani.

c.Copilul este înzestrat cu capacitatea de a opera frecvent cu

simboluri accesibile, adică cu semne atribuite obiectelor, acţiunilor şi

faptelor, care desemnează altceva decât sunt toate acestea în realitate.El

operează cu cuvinte, obiecte şi imaginile lor, cărora le acordă o altă

semnificaţie decât cea care le aparţine în exclusivitate.

d.Capacitatea copilului de a acţiona în spirit creativ în diferite

situaţii concrete de viaţă.Copilul preşcolar este creativ în adevăratul sens al

cuvântului.El nu este doar un simplu executant.

Înscrierea jocurilor didactice în planificările anuale şi calendaristice

trebuie să se facă în funcţie de scopul acestora (precizarea,verificarea sau

predarea cunostintelor,corectarea pronuntiei,insusirea structurii

gramaticale).Jocurile didactice care urmăresc fixarea de cunoştinţe trebuie

planificate ,cum este şi firesc ,după activităţile în care au fost predate

cunoştinţele respective.Bunăoară ,jocurile didactice”Săculeţul cu jucării” sau

„Ce a găsit păpuşa?” trebuie planificate după o activitate de observare sau

după ce s-a desfăşurat o convobire după imagini cu

tema”Jucariile”,răspunzând astfel scopului urmărit prin aceste jocuri,şi

anume precizarea şi activizarea cuvintelor care desemnează diferite jucării.

Aceeaşi grijă trebuie avută şi în planificarea jocurilor didactice care

urmăresc verificarea şi sistematizarea cunoştinţelor copiilor.Astfel, jocul

didactic „Magazinul cu jucării”de la grupa mică prin care se urmăreşte

verificarea cunoştinţelor trebuie să fie plasat după toate activităţile în care se

precizează cunoştinţele despre culoare, mărime, însuşiri spaţiale, etc.

Alte jocuri didactice au drept scop predarea unor cunoştinţe noi şi

lărgirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte.Asemenea jocuri trebuie

planificate în raport cu celelalte activităţi comune de predare astfel încât să

se asigure transmiterea gradată a cunoştinţelor.

Jocurile didactice care au ca scop corectarea defectelor de

pronunţie ale copiilor sau însuşirea structurii gramaticale a limbii trebuie să

fie planificate şi ele cu multă atenţie ,avându-se în vedere creşterea treptată

a cerinţelor adresate copiilor.De exemplu,jocurile didactice care presupun

completarea unor propoziţii eliptice de subiect vor fi organizate înaintea

celor care presupun completarea unor propoziţii eliptice de predicat sau

jocurile didactice care presupun pronunţia unor sunete mai dificile pentru

copii trebuie să preceadă jocurile care cer pronunţia unor grupuri de sunete

mai greu de articulat.

În planificarea jocurilor didactice, educatoarea trebuie să se

orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care jocurile le cuprind şi să

ţină întotdeauna seama de legătura lor cu celelalte activităţi care se

desfăşoară în grădiniţa de copii.

Având o structură complexă,jocul didactic, trebuie studiat cu multă

atenţie înainte de a fi executat cu copiii.Educatoarea trebuie să cunoască

bine sarcina urmărită în joc,acţiunea lui şi regulile după care se

desfăşoară ,astfel încât să-l poată preda corect în activitatea pe care o

desfăşoară cu copiii.Nerspectarea uneia dintre componentele

jocului ,cunoaşterea insuficientă a acţiunii sau a regulilor de joc,afectează

buna îndeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului

activităţii.Este indicat ca educatoarea ,pe măsură ce are mai multă

experienţă,să aplice în mod creator diversele recomandări cu privire la jocul

didactic,să contribuie activ la îmbogăţirea şi îmbunătăţirea structurii

acestuia,la adaptarea lui la particularităţile de vârstă ale copiilor cu care

lucrează,şi cu atât mai mult să creeze noi jocuri cu care să rezolve sarcina

didactică prevăzută în programa activităţilor desfăşurate în grădiniţa de

copii.Jocul didactic”Ce face mama?”are ca sarcină didactică

recunoaşterea,denumirea şi descoperirea acţiunilor prezentate în

ilustraţii,care înfăţişează diferite ocupaţii ale mamei.Regulile jocului

precizează că plicul în care este câte o ilustraţie,este dat din mână în mână de

la un copil la altul până ce se aude semnalul:Stop”.Copilul la care s-a oprit

plicul,în momentul semnalului,îl deschide,arată celorlalţi ilustraţia găsită în

plic,apoi o descrie.Jocul ,ca atare,nu reclamă o participare suficient de activă

din partea copiilor;elementul de joc,trecerea plicului din mână în mână nu

are darul să-i mobilizeze în vederea realizării sarcinii didactice.Analizând

jocul am intervenit cu o serie de modificări care nu au modificat cu nimic

sarcina didactică,însă au schimbat acţiunea lui.Astfel,imaginile au fost

prezentate pe o bandă care se derula în faţa copiilor pe un ecran.În felul

acesta ei nu au mai fost solicitaţi să aştepte până ce plicul s-ar fi oprit la ei.S-

au creat condiţii favorabile pentru perceperea clară a imaginilor de către

toţi copiii pentru rezolvarea optimă a sarcinii didactice incluse în joc.

O mare parte din materialul didactic necesar desfăşurării

jocurilor didactice este tipărit.El trebuie procurat din timp şi selecţionat

potrivit jocurilor care se organizează.În cadrul jocurilor didactice am folosit

şi diferite jucării sau obiecte special cofecţionate.Educatoarea trebuie să

păstreze şi jucării didactice special pentru această categorie de jucării.Astfel

de jucării sunt:

-păpuşi cu trusa lor de îmbrăcăminte pentru toate

anotimpurile şi din materiale de diferite culori;

-casa păpuşii –cu mobilierul necesar, proporţionat ca

mărime şi corespunzător din punct de vedere al coloritului;

–săculeţul”fermecat”, cu diverse truse de obiecte: veselă,

obiecte de uz individual, jucării în miniatură, etc;

-animale domestice şi sălbatice din material plastic;

-diferite mijloace de locomoţie;

Sunt jocuri didactice care presupun folosirea unor materiale ca

deşeuri, obiecte mărunte, materiale care contribuie prin culoare, mărime,

grosime, lăţime, la precizarea unor cunoştinţe ale copiilor. Indiferent de

provenienţa materialului didactic folosit în cadrul jocului didactic, acesta

trebuie să întrunească şi unele cerinţe ca: accesibilitate, aspect estetic, nu

trebuie să fie încărcate, greoaie din punct de vedere al compoziţiei, deoarece

ar împiedeca copiii să rezolve corect sarcina didactică. Materialele didactice

trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine perceput de copii, iar

cel distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici.

În afară de grija pe care trebuie să o aibă în selecţionarea sau

confecţionarea materialului didactic necesar desfăşurării jocului didactic,

este bine a se găsi şi soluţii interesante de prezentare a acestuia, astfel încât

să trezească nu numai interesul pentru material, ci şi pentru jocul în sine.

Pregătirea copiilor pentru un joc didactic se poate face în cadrul

activităţilor alese de dimineaţă sau prin exerciţii cu material intuitiv.Reuşita

unui joc didactic depinde organizarea jocului care presupune un complex de

măsuri:înţelegerea esenţei jocului,planificarea lui judicioasă,pregătirea

copiilor pentru activitate,etc.

Jocul didactic se poate desfăşura atât sub conducerea directă a

educatoarei

cu întreaga grupă, cât şi atunci când este repetat de copii, la iniţiativa unuia

dintre ei sau la sugestia educatoarei. Sfera de utilizare a jocului didactic este

foarte largă ,deoarece acesta poate fi practicat în diferite momente ale zilei,

putând fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului.

Jocul didactic este creat de adulţi, specificul lui constând în faptul că

rezolvă prin conţinutul lui o mare parte din problemele educaţiei

intelectuale, consolidând, sistematizând şi verificând cunoştinţele. De

exemplu, prin jocul didactic “Găseşte aceeaşi culoare “ de la grupa mare se

precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior, prin

jocul didactic „Cu ce construim „de la aceeaşi grupă se reactualizează

denumirile uneltelor şi materialelor folosite la construcţia unei case, se

reactualizează noţiunile de formă, se activizează unele cuvinte care

denumesc jucării.

Valoarea jocului didactic nu se restrânge însă numai la atât.El are o

largă contribuţie mai cu seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor

proceselor psihice. Marea parte a jocurilor didactice cuprind valoroase

exerciţii senzoriale, influenţând în mod nemijlocit activitatea tuturor

analizatorilor. Jocurile didactice ca “Spune cum face”,”Cine face?’

contribuie la dezvoltarea sensibilităţii auditive şi în mod special a auzului

fonematic, slab dezvoltat la preşcolarul mic.Jocul “Ce a gasit ursuletul?”

contribuie la dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi tactile. Spiritul cerator,

imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa copiilor sarcina

de a compune o ghicitoare, de a plăsmui o poveste.

Prin jocul didactic nu trebuie să înţelegem simpla alăturare a unor

acţiuni ludice cu acţiuni instructive, sau desfăşurarea lor prin alternare, ci o

formă de joc închegată, unitară în care aceste elemente sunt structurate

organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe

baza unor reguli.

JOCUL - FORMA DE ACTIVITATE INSTRUCTIV-EDUCATIVA

2.1 DEFINIREA SI CARACTERIZAREA JOCULUI

"Omul este un om intreg numai atunci cand se joaca" (Fr. Schiller)

   Jocul este forma de activitate dominanta in copilarie, dar nu trebuie sa lipseasca de-a lungul intregii vieti. Este necesara dezvoltarea laturii ludice a personalitatii pentru a pute privi solutiile cu fantezie si inventivitate.

              Normele didactice impun respectarea principiului adaptarii continuturilor invatarii la particularitatile de varsta ale celui educat. Jocul este prezent in mediul institutional al gradinitei, dar continua in toate mediile sociale in care se formeaza.

              Jocul alaturi de invatare, munca si creatie este una dintre activitatile umane fundamentale. Jocul este o activitate constientizata de copil si tratata ca atare neputand sa o confunde cu celelalte activitati umane.

              S-a constatat ca efortul depus de copil in joc este la fel cu cel depus de adult in munca. Nu trebuie perceput jocul ca o activitate neserioasa, lipsita de importanta deoarece pentru copil jocul  este o activitate dominanta prin care el construieste lumea, o apropie, o analizeaza si cauta sa o inteleaga, prin care actioneaza si scoate la lumina sentimente si idei interiorizate. Astfel jocul il introduce pe cel care-l practica in specificitatea lumii imaginare create de jucatorul respectiv. Scopul jocului este actiunea insasi, capabila sa-i satisfaca jucatorului imediat dorintele sau aspiratiile proprii. Prin atingerea unui asemenea scop, se restabileste echilibrul vietii psihice si se stimuleaza functionalitatea de ansamblu a cesteia.

              Jocul este o activitatea specific umana, dominata in copilarie, prin care omul isi satisface nevoile imediat, dupa propriile dorinte, actionand constient si liber in lumea imaginara ce si-o crease.

              Jocul are o semnificatie functionala esentiala si nu este un simplu amuzament. El  formeaza, dezvolta si restructureaza intr 949b14j eaga viata psihica a copilului. Prin joc copiii isi dezvolta perceptiile, reprezentarile, creativitatea, isi amplifica posibilitatile memoriei, isi formeaza insusirile vointei, rabdarea, perseverenta, stapanirea de sine.

              Tot prin joc sunt modelate trasaturile de personalitate:respectul fata de altii, responsabilitatea, cinstea, curajul. Astfel psihologul Ursula Schiopu considera faptul ca  "jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin cu pasiune fiecare moment, organizand tensiunea proprie actiunilor cu finalitate realizata, avand functia de mare si complexa scoala a vietii"

Jocul este o scoala deschisa, cu un program tot atat de bogat precum este viata. Prin joc, viitorul este anticipat si pregatit. Se apreciaza chiar ca jocul indeplineste in viata copilului de 3-7 ani acelasi rol ca munca la adulti. Este forma specifica in care copilul isi asimileaza munca si se dezvolta.

Este suficient sa amintim concentrarea copilului prins in joc, precum si gravitatea cu care el urmareste respectarea unor reguli sau lupta in care se angajeaza pentru a castiga. Copiii se joaca pentru a se juca.

Jocul este o forma de activitate bine gandita, necesara si indispensabila procesului educatiei, este o activitate prin care continutul, forma si functionalitatea sa specifica nu se confunda cu nici o alta forma de activitate instructiv-educativa, motiv pentru care nu poate fi suplinita si nici nu este in masura sa suplineasca pe una din ele.

Pentru a intelege specificul jocului ca forma de activitate instructiv-educativa, trebuie sa cunoastem si celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umana, activitate dominanta la varsta prescolara, factor hotarator in viata copilului prescolar. Aceste sensuri indica, fie pozitia jocului in raport didactic cu celelalte forme de activitate specifice omului, fie aportul jocului in procesul educatiei.

 Jocul este o activitate specific umana pentru ca numai oamenii il practica in adevaratul sens al cuvantului. Este una dintre variatele activitati desfasurate de om, fiind in stransa legatura cu acestea. Este determinat de

celelalte activitati - invatarea, munca, dar in acelasi timp este puternic implicat in acestea. Invatarea, munca, creatia, includ elemente de joc si in acelasi timp jocul este purtatorul unor importante elemente psihologice de esenta neludica ale celorlalte activitati specific umane.

Jocul - activitate dominanta la varsta prescolara , are rol hotarator in evolutia copilului. La varsta prescolara jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul in care polarizeaza asupra celorlalte activitati din viata copilului, dar si de durata si ponderea sa. Aceasta idee este sustinuta si de rolul pe care-l are pe planul dezvoltarii copilului, favorizand trecerea sa pe o treapta superioara de dezvoltare. Pentru copil, evidentiaza J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, dupa cum afirma Claparede "jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietiieste singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si, in consecinta, poate sa actioneze".

Jocul este elementul care face trecerea de la gradinita la scoala sa nu fie perceputa de fiinta umana ca un "soc" ci ca o continuare fireasca a activitatilor desfasurate in cadrul gradinitei numai cu un grad de dificultate mai ridicat.

Activitate dominanta, fundamentala la varsta prescolaritatii, jocul reprezinta o forta cu caracter propulsor in procesul dezvoltarii copilului, permitandu-i acestuia sa patrunda in realitatea pe care o cunoaste activ, sporindu-ti totodata intregul potential de care dispune.

"Copilul traieste in lumina fericita a jocului, spiridus ce preface zilele in sarbatoare si viata in minune" (S. Bivolaru).

2.2.  IMPORTANTA SI FUNCTIILE JOCULUI

Sub influenta jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureaza intr 949b14j eaga activitate psihica a copilului. Modul serios si pasiunea cu care se joaca copiii constituie indicatori ai dezvoltarii si perfectionarii proceselor de cunoastere. Prin joc se dezvolta personalitatea copilului, prin crearea si rezolvarea progresiva a diverse feluri de contradictii:

a)     intre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc;b)    intre invitatie si initiativa;c)     intre repetitie si variabilitate;d)    intre dorinta de joc si pregatirea prealabila necesara;e)     intre ceea ce este partial cunoscut si ceea ce se cunoaste bine;

f)      intre absenta vreunui rezultat material util si bucuria jocului;g)     intre operarea cu obiecte reale si efectuarea de actiuni

simbolice;h)     intre emotiile dictate de rolul indeplinit si emotia pozitiva

provocata de participarea la joc.

Putem afirma ca, la varsta prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efort si depasire a unor obstacole, iar "moralitatea ludica" contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplina in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este ca jocul le ofera copiilor posibilitatea dezvaluirii naturii autentice a copilului, a fortelor sale, observandu-se o ultima cerinta spre afirmare.

Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face o impresie referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor psihologice. Unii copii se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti, mai putin activi. Primii sunt mai usor de cunoscut deoarece manifestarile lor sunt spontane, iar ceilalti exprima mai mascat trasaturile lor interne.

Se poate afirma ca, jocurile satisfac o anumita cerinta implacabila care il stimuleaza pe copil la o activitate permanenta.

Valorificand disponibilitatile interne, jocul propulseaza copilul pe traiectoria progresului in dezvoltarea sa. Solutiile adoptate in joc, inventivitatea si capacitatea de a gasi strategiile cele mai nimerite pentru reusita actiunii odata cu corelarea cu partenerii de joc, denota arta interogarii in colectivitate si in viata sociala. Cu cat un prescolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atat se joaca mai mult, mai bine si mai frumos, se remarca a fi un veritabil creator si initiator de actiuni, cu semnificatii multiple pentru evolutia ulterioara.

Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuala a copiilor, la formarea perceptiilor de forma, marime, spatiu, timp, la educarea spiritului de observatie, a imaginatiei creatoare, a gandirii si nu in ultimul rand la dezvoltarea limbajului.

Tot jocul este un mijloc eficient si suficient pentru realizarea sarcinilor educatiei morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stapanirii de sine, autocontrolului, spiritului de independenta, disciplinei constiente, perseverentei, precum si a multor altor calitati de vointa si trasaturi de

caracter. Valoarea jocului se observa si in dezvoltarea sociabilitatii, a spiritului de colectivitate, a relatiilor reciproce intre copii.

Jocul isi are importanta sa in formarea colectivului de copii, in formarea spiritului de independenta, in formarea atitudinii pozitive fata de munca, in corectarea unor abateri sesizate in comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijina, ca pe un adevarat fundament, pe influenta pe care jocul o exercita asupra dezvoltarii psihice a copilului, asupra personalitatii lui.

Jocul raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei fericite.

 Analiza jocului pune in evidenta (oglindeste) statutul mintal, cel afectiv, cel de sanatate al copilului, dar si structura experientei si a mediului de cultura.

Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de miscare, se creeaza posibilitati multiple de dezvoltare armonioasa a organismului. In plus, jocul determina o stare de veselie, de buna dispozitie, cu efecte benefice pe planul dezvoltarii. Prin jocurile de miscare se realizeaza numeroase din sarcinile educatiei fizice.

Prin joc copilul dobandeste deprinderi de autoservire, in scopul satisfacerii trebuintelor proprii si odata formate acestea permit ca jocul sa devina mai complex cu o valoare formativa sporita.

Participand la joc, prescolarul este initiat in tainele frumosului si invata sa-l creeze, realizandu-se astfel si sarcini de educatie estetice.

In concluzie, se poate spune ca prin joc are loc o larga expansiune a personalitatii copilului, realizandu-se o absorbtie uriasa de experienta si traire de viata, de interiorizare si de creatie, conturarea de aspiratii, dorinte care se manifesta direct in conduita si reprezinta latura proiectiva a personalitatii. Jocul ii permite individului sa-si realizeze "eu-l", sa-si manifeste personalitatea, sa urmeze, pentru un moment, linia interesului sau major, atunci cand nu o face prin alte activitati.

Este bine cunoscut ca acel copil care nu se joaca ramane sarac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al intregii dezvoltari a personalitatii.

Ca scoala a vietii sociale, jocul face apel la optimismul specific varstei, la dorinta copilului de a avea un rol, de a indeplini o functie, de a avea o pozitie in grup, de a se afirma si de a-si face datoria.       

          Diferite studii si observatii efectuate asupra jocului au evidentiat faptul ca acesta indeplineste multiple functii.

          J. Piaget stabileste urmatoarele functii ale jocului:1.                 functia de adoptare realizata pe cele doua coordonate:   asimilarea realului la "eu"  si acomodarea, transformarea "eu-lui" in functie de modelele exterioare;2.                 functia catarctica, de descarcare energetica si rezolvare a conflictelor;3.                 functia de socializare, constand in acomodarea copilului la ceilalti, asimilarea relatiilor cu cei din jur la propriul "eu";4.                 functia de extindere a "eu-lui", de satisfacere a multiplelor trebuinte ale copilului, de la trebuintele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare a potentialului de care dispune, de la trebuintele perceptive si motorii la cele de autoexprimare in plan comportamental.

Psihologul Ursula Schiopu in lucrarea "Probleme psihologice ale jocului si distractiilor" stabileste functiile jocului precizand ca acestea se pot grupa in functii esentiale, secundare si marginale.

 

Functiile esentiale ale jocului sunt urmatoarele:                 functia de cunoastere care se exprima in asimilarea practica si mentala a caracteristicilor lumii si vietii;                 functia formativ-educativa exprimata in faptul ca jocul constituie o scoala a energiei, a educatiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginatiei. Jocul educa atentia, abilitatile si capacitatile fizice, trasaturile de caracter (perseverenta, promptitudinea, spiritul de ordine), trasaturi legate de atitudinea fata de colectiv (corectitudinea, spiritul de competitie, de dreptate, sociabilitatea, s.a), modeleaza dimensiunile etice ale conduitei.                 functia de exercitare complexa, stimulativa a miscarilor (pusa in evidenta mai ales de Gross si Carr) concretizata in contributia activa pe care jocul o are la cresterea si dezvoltarea complexa. Aceasta apare ca functie principala in jocurile de miscare, jocurile sportive, de competitie si ca functie secundara in jocurile simple de manuire, proprii copiilor mici. In perioada copilariei si tineretii este o functie principala, devenind ulterior marginala.

                 Printre functiile secundare ale jocului se inscriu urmatoarele:                 functia de echilibru si tonificare prin caracterul activ si compensator pe care-l intretine jocul fata de activitatile cu caracter tensional;                 functia catarctica si proiectiva;                 functia distractiva.                 Ca functie marginala este precizata functia terapeutica ce se manifesta cu succes in cazuri maladive.

2.3. CLASIFICAREA JOCURILOR

           Clasificarea jocurilor a constituit si constituie in continuare o preocupare pentru multi specialisti, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptata, date fiind perspectiva din care au fost investigate si criteriile diferite care au stat la baza diferentierii jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: continutul, forma, sarcina urmarita cu prioritate, materialele folosite, s.a.

          In lucrarea "Probleme ale adaptarii scolare - ghid pentru perfectionarea activitatii educatoarelor si invatatorilor", Editura All, Bucuresti 1999, autoarea, Elvira Cretu realizeaza urmatoarea clasificare a jocurilor:

                 jocuri in care sunt solicitate functiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

                 jocuri tehnice (productive) care solicita fondul de reprezentari, memoria, motricitatea si care dezvaluie medii de viata (agricole, industriale, mestesugaresti, scoala);

                 jocuri care exerseaza relatiile sociale (de familie, de grup scolar);

                 jocuri artistice (desen, muzica, arte plastice, s.a.)

                 J. Piaget abordeaza evolutia jocului la copil si realizeaza o interesanta clasificare a jocurilor, concludenta pentru buna intelegere a functiilor sale:

                 jocul exercitiu - forma cea mai elementara a jocului, prezenta in etapa inteligentei senzorio-motorii si consta in repetarea unei activitati insusite anterior pe alte cai pentru placerea activitatii;

                 jocul simbolic (de imaginatie) indeplineste in cea mai mare masura functia de adaptare. Permite asimilarea realului la "eu-l" copilului fara constrangeri si sanctiuni, asigura retrairea unor realitati transformate dupa propriile trebuinte;

                 jocul cu reguli apare in stadiul gandirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol deosebit in socializarea copilului, deoarece realizeaza intelegerea reciproca prin intermediul cuvantului si disciplinei;

                 jocul de constructie care se dezvolta pe baza jocului simbolic dupa varsta de 5-6 ani. Jocurile de constructie apar ca jocuri integrate in simbolismul ludic pentru ca mai tarziu sa devina autentice adaptari, rezolvari de probleme, creatii inteligente

          Clasificare a jocurilor realizeaza si A.N. Leontiev, stabilind urmatoarele tipuri:

                 jocurile cu rol in care prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezinta de fapt o functie sociala generalizata a adultului;

                 jocurile cu rol si subiect in care copilul isi asuma o functie sociala anume pe care o realizeaza prin actiunile sale;

                 jocurile cu reguli care apar mai tarziu, in cadrul lor copilul subordoneazaunei ordini fixe si raporturi intre participanti, includ o anumita sarcina, au un mare rol in structurarea personalitatii si in socializarea copilului;

                 jocurile de tranzitie spre activitatea de invatare ("jocurile de granita"). Din aceasta categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizarile, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregatesc invatarea, incep sa substituie procesul de joc cu invatarea.

              Clasificare mai complexa si mai nuantata, luand in considerare mai multe criterii ce opereaza succesiv, realizeaza autoarele lucrarii "Activitati de joc si recreativ-distractie. Manual pentru scolile normale".

          Ele impart jocurile in doua mari categorii dupa schema de mai jos:

(Barbu H., Popescu E., Serban F., - "Activitati de joc si recreativ-distractive. Manual pentru scolile normale", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1993)