+ All Categories
Home > Documents > CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

Date post: 28-Jul-2016
Category:
Upload: cfcecas
View: 215 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
Description:
Victims of domestic violence may sometimes be at risk of having their children removed and taken into care, as they are judged unable to take care of their own children. Domestic abuse is more often than not associated with other factors, such as drug and alcohol addiction, which play a role in the parenting abilities of the group targeted by “Action for Change: Achieving Resilience, Recovery and Choices for women and children following domestic violence” (the ARRC project). Action for Change is a two-year project, co-funded by the Daphne III Programme of the European Commission.
12
Pe ce se focalizează Action for Change? pe elaborarea şi implementarea unui model de participare a persoanelor care au primit sau primesc suport prin intermediul serviciilor de asistenţă socială la crearea conceptului şi stabilirea modalităţilor de furnizare a serviciilor astfel încât să răspundă nevoilor persoanelor asistate; pe crearea şi implementarea unui model de feedback al persoanelor care primesc suport şi pe o modalitate de ajustare a serviciilor oferite în funcţie de acest feedback. Cel mai important motiv pentru obţinerea feedback-ului este, desigur, nevoia de a înţelege impactul activităţii noastre în viaţa persoanelor pe care le asistăm. Serviciile ar trebui oferite în funcţie de ceea ce le este util şi necesar. În acelaşi timp, nu este eficient să alocăm timp şi resurse pentru eforturi care nu sunt utile sau care au consecinţe nedorite pentru femeile victime ale violenţei şi pentru copiii acestora; pe crearea, implementarea şi promovarea unui pachet de servicii de care are nevoie o persoană victimă a violenţei în relaţia de cuplu pentru a dezvolta strategii de modificare a contextului în care trăieşte sau pentru a părăsi relaţia abuzivă; pe elaborarea, implementarea şi promovarea unui model de formare şi supervizare a personalului din serviciile de asistenţă socială care oferă suport victimelor violenţei în familie. Începând cu ianuarie 2015, CFCECAS implementează într-un parteneriat european, proiectul Action for Change. Aplicantul este The Royal Borough of Kensington and Chelsea, UK. Action For Change este un program DAPHNE, co-finanţat de Comisia Europeană şi are o durată de doi ani. Cele patru țari partenere în cadrul proiectului România Ungaria Marea Britanie Italia IULIE 2015 Această publicaţie a fost produsă cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul DAPHNE. Conţinutul acestui material a fost dezvoltat în totalitate de către CFCECAS şi nu poate fi interpretat ca fiind punctul de vedere al Comisiei Europene.
Transcript
Page 1: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

Pe ce se focalizează Action for Change?

pe elaborarea şi implementarea unui model de participare a persoanelor care au primit sau primesc suport prin intermediul serviciilor de asistenţă socială la crearea conceptului şi stabilirea modalităţilor de furnizare a serviciilor astfel încât să răspundă nevoilor persoanelor asistate;

p e c r e a r e a ş i implementarea unui model de feedback al persoanelor care primesc suport şi pe o modalitate de ajustare a serviciilor oferite în funcţie de acest feedback. Cel mai important motiv pentru

obţinerea feedback-ului este, desigur, nevoia de a înţelege impactul activităţii noastre în viaţa persoanelor pe care le asistăm. Serviciile ar trebui oferite în funcţie de ceea ce le este util şi necesar. În acelaşi timp, nu este eficient să alocăm timp şi resurse pentru eforturi care nu sunt utile sau care au consecinţe nedorite

pentru femeile victime ale violenţei şi pentru copiii acestora;

p e c r e a r e a , i m p l e m e n t a r e a ş i promovarea unui pachet de servicii de care are nevoie o persoană victimă a violenţei în relaţia de cuplu pentru a dezvolta strategii de modificare a contextului în care trăieşte sau pentru a părăsi relaţia abuzivă;

pe elaborarea, im p l e m e n t a r e a ş i promovarea unui model de formare şi supervizare a personalului din serviciile de asistenţă socială care oferă suport victimelor violenţei în familie.

Începând cu ianuarie 2015, CFCECAS implementează într-un parteneriat european, proiectul Action for Change.

Aplicantul este The Royal Borough of Kensington and Chelsea, UK.

Action For Change este un program DAPHNE, co-finanţat de Comisia Europeană şi are o durată de doi ani.

Cele patru țari partenere în cadrul proiectului

România Ungaria

Marea BritanieItalia

IULIE 2015

Această publicaţie a fost produsă cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul DAPHNE. Conţinutul acestui material a fost dezvoltat în totalitate de către CFCECAS şi nu poate fi interpretat ca fiind punctul de vedere al Comisiei Europene.

Page 2: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

2

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

De ce este importantă participarea persoanelor asistate la modalitatea în care le este oferit un serviciu?

Cum poate fi realizată această adaptare? Condiţia de bază este pregătirea persoanelor asistate pentru a participa

la stabilirea modului în care le este oferit suportul

Diferenţele întâlnite în problemele şi resursele pe care

le au persoanele care trăiesc într-o relaţie de violenţă determină nevoia de modelare şi ajustare permanentă a serviciilor. Diferenţele nu ţin doar de mediul rural sau urban în care se află persoana care are nevoie de servicii, ci ţin şi de condiţiile personale şi familiale, cum ar fi:

modul în care fiecare persoană înţelege realizarea unei activităţi şi contribuţia pe care o are o activitate în atingerea unui obiectiv;

I mplicarea persoanelor asistate în procesul de construcţie şi de furnizare a serviciilor sociale nu este simplă. Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a oferi feedback şi pentru a contribui cu idei la modul în care serviciile sociale trebuie să le fie oferite astfel încât să îi

ajute în procesul de soluţionare a problemelor.

modul în care fiecare persoană are dezvoltate abilităţi de a transfera cunoaşterea rezultată din experienţa prezentă la situaţiile noi din viaţă;

abil i tăţ i le pe care fiecare persoană le are în a dezvolta strategii de viaţă şi de a înţelege ce impact au acţiunile prezente în viitorul apropiat sau îndepărtat;

pachetul de valori pe care fiecare persoană îl are şi modul în care aceste valori susţin sau nu relaţia de suport reciproc cu vecinii, familia sau prietenii;

capacitatea de a accepta şi de a integra oportunităţile care apar la un moment în viaţă etc. A c t i v i t ă ţ i l e ş i instrumentele utilizate în structura serviciilor de suport, dar şi condiţiile de aplicare a acestora trebuie să fie adaptate de către asistentul social la capacităţile cognitive, condiţiilor sociale şi emoţionale ale persoanelor pe care le asistă; doar aşa suportul oferit poate fi înţeles şi utilizat de către persoana asistată pentru a produce schimbarea necesară în viaţa ei şi a copiilor.

Nu asistentul social schimbă condiţiile de viaţă ale persoanelor asistate, ci persoanele asistate îşi

schimbă condiţiile utilizând experienţa sau competenţele (comportamente, cunoştinţe, atitudini)

pe care le dezvoltă împreună cu asistentul social.

O schimbare făcută de către o persoană va fi pozitivă şi sustenabilă doar atunci când schimbarea urmează

capacitatea persoanei de a o înţelege şi dorinţa acesteia de a fi în locul în care

o duce schimbarea produsă.

Page 3: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

3

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Participarea = schimbarea a ceea ce este oferit şi a modului în care este oferit

Tradiţional, relaţia dintre asistentul social şi persoana asistată

a fost una paternalistă şi pasivă, în care asistentul social a fost cel care oferea ajutorul, iar persoana asistată era cea care p r i m e a a j u t o r u l fără a p a r t i c i p a activ în procesul de intervenţie. În acest tip de relaţie asistentul social era văzut ca expertul care ştia ce ajutor să ofere şi care era direcţia şi scopul pentru care era oferit. Persoana asistată era percepută ca fiind într-o stare de vulnerabilitate; doar că, prin abordarea tradiţionalistă, persoana asistată era adusă într-o stare de pasivitate şi dependenţă. Între anii 1980-1990 s-a produs o schimbare în relaţia asistentului social cu persoana asistată prin introducerea conceptelor privind drepturile persoanelor asistate şi schimbarea perspectivei privind abilitatea persoanei asistate de a-şi identifica şi înţelege propria situaţie şi direcţia de schimbare dorită. În acest cadru al participării, asistenţii sociali au început să

implice persoanele asistate în identificarea nevoilor şi a problemelor, în înţelegerea situaţiei şi stabilirea acţiunilor care să fie urmate sau în decizia privind

m o d a l i t a t e a de utilizare a

r e s u r s e l o r . A c e a s t ă

abordare modernă

a crescut mot ivarea

şi implicarea p e r s o a n e i

beneficiare de suport în schimbarea propriei vieţi. Şi în acelaşi timp a schimbat vocabularul folosit de către asistenţii sociali. Termenul de beneficiar (care presupunea o stare de pasivitate şi lipsă de s c h i m b a r e ) nu a mai r e f l e c t a t c o r e c t r e l a ţ i a dintre cele două parţi şi a fost înlocuit cu termenul de persoană asistată (în sensul de a colabora sau de a lucra împreună pentru un scop comun).

Prin această modificare a perspectivei s-a schimbat percepţia şi modalitatea de implicare a persoanei

care apelează la serviciile de asistenţă socială. Persoana asistată a fost percepută ca fiind parte din procesul de identificare a celor mai potrivite soluţii la probleme şi mai ales a fost considerată parte importantă în acţiunea de rezolvare a problemelor. Rolul asistentului social în această nouă ecuaţie a devenit acela de a crea contextul favorabil schimbării situaţiei persoanei asistate, de a oferi suportul necesar persoanei pentru a înţelege şi a acţiona dintr-o perspectivă eficientă pentru a-şi rezolva problemele sociale, de a accesa şi oferi resurse pe perioade de criză, de a asigura accesul la resurse potrivit

d r e p t u r i l o r stabilite prin

lege sau de a acţiona în

n u m e l e

persoanei a t u n c i

când aceasta nu are

d i s ce r n ăm â nt pentru a-i asigura accesul la resurse.

„Prin abordarea tradiţionalistă,

persoana asistată era adusă într-o stare

de pasivitate şi dependenţă”

„Rolul asistentului

social în această nouă ecuaţie a devenit

acela de a crea contextul favorabil schimbării situaţiei persoanei

asistate”

Page 4: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

4

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

În Anglia, încă din 2005, a fost semnat un protocol între General Social Care Council, the Commision for Social Care Inspection, Skill for Care şi Social Care Institut for Excelence în care erau stipulate opt principii referitoare la procesul de asistenţă şi poziţia asistentului

social faţă de persoanele asistate (Robert Adams, 1990, Empowerment, participation and social work, Palgrave Macmillan):

1.Vom fi clari în ceea ce priveşte scopul pentru

care implicăm persoanele asistate în aspecte ce ţin

de munca noastră;

2.Vom colabora cu persoanele care beneficiază

de serviciile noastre pentru a agrea modalitatea în care

vor fi implicate;

3.Vom lăsa persoanele care beneficiază de

serviciile noastre să decidă modalitatea în care

doresc să fie implicate;

4.Vom face schimb de puncte de

vedere privind rezultatul implicării persoanelor care

beneficiază de servicii într-un mod care să

fie potrivit; 5.V o m încerca să ident i f i c ăm

şi să eliminăm barierele care ar împiedica participarea

persoanelor pe care le asistăm la soluţionarea

propriilor probleme;

7. Vom valoriza i m p l i c a r e a , cunoaşterea oferită

şi timpul persoanelor pe care le asistăm;

6.Vom face tot ce se poate pentru a implica

un număr cât mai mare de persoane în activitatea

noastră;

8.Vom folosi ceea ce am învăţat

din munca cu persoanele pe care le asistăm pentru a

influenţa modalitatea în care lucrăm cu scopul

de a obţine rezultate mai bune.

Page 5: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

5

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Care este situaţia în România?

În România nu există o practică a participării persoanelor asistate la

modalitatea de construcţie sau la modul de furnizare a serviciilor sociale destinate lor. Dintr-un studiu preliminar realizat de către CFCECAS în 2015 pentru a identifica practicile existente şi formarea personalului din DGASPC şi SPAS a reieşit că:

nu există o practică a implicării persoanelor asistate, nu există instrumente sau modalităţi care să orienteze practicienii în implicarea beneficiarilor de servicii sociale;

asistenţii sociali sau angajaţii serviciilor sociale nu au cunoştinţele corespunzătoare şi abilităţile necesare pentru a pregăti persoanele asistate să ofere feedback şi să facă propuneri de îmbunătăţire a serviciilor care le sunt oferite;

nu au fost dezvoltate instrumente care să însoţească procesul de pregătire şi să faciliteze participarea persoanelor pentru a contribui la creşterea calităţii serviciilor.

Am putea spune că lipsa de implicare a persoanelor asistate

în stabilirea suportului şi a modului de furnizare a serviciilor este complexă şi vizează toate părţile implicate:

persoanele asistate

sunt percepute ca singurele responsabile pentru situaţia în care se află din cauza lipsei de interes pentru a face activităţi care să le ajute să-şi îmbunătăţească viaţa, a lipsei dorinţei de a munci etc. Cum situaţia persoanelor care se confruntă cu probleme este apreciată ca fiind generată de decizii şi condiţii personale, atunci persoanele asistate nu pot avea o opinie care să fie reprezentativă pentru tema incluziunii sociale;

persoanele asistate

înţeleg serviciile sociale ca fiind limitate la beneficiile materiale şi financiare şi nu ca servicii pe care le pot accesa pentru a găsi şi aplica soluţii la problemele cu care se confruntă;

asistenţii sociali nu au pregătirea necesară pentru

a învăţa persoanele asistate să ofere feedback şi să ofere propuneri de modificare a suportului într-un mod care să le fie adecvat; mai mult, asistenţii sociali nu au contextul în care să contribuie la modificarea modului de furnizare a serviciilor sau nu ştiu cum să creeze acest context;

schimbarea este percepută la nivel social ca fiind generată de resurse materiale sau financiare şi mai puţin generată de schimbarea perspectivelor de abordare a problemelor, de creşterea capacităţii de a înţelege şi a răspunde la probleme sau de creşterea cunoaşterii şi a competenţelor;

instituţiile publice sau organizaţiile private care furnizează servicii nu au un sistem în care să utilizeze propunerile asistenţilor sociali pentru a dezvolta noi servicii sau să modifice serviciile existente pentru ca acestea să fie potrivite nevoilor persoanelor asistate;

decidenţi politici care au orientat prin hotărârile lor sistemul de asistenţă socială din Românie spre beneficii financiare;

Page 6: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

6

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Ce aduce Action for Change pentru

a schimba această situaţie?

Action for Change propune noi abordări în participarea persoanelor asistate la modalitatea în care le este oferit suportul, dar şi o nouă abordare în pregătirea asistenţilor sociali pentru a oferi un serviciu de calitate adaptat nevoilor persoanelor

pe care le asistă.

Abordarea este aceea de a crea un grup de feedback

al persoanelor care au trecut prin e x p e r i e n ţ a violenţei în familie, dar şi care au solicitat sau au beneficiat de servicii de suport. Grupul de feedback, n u m i t Women’s Shadow Board (WSB), a fost creat şi include persoane din Anglia, România, Italia şi Ungaria. Echipa WSB însoţeşte echipa de experţi CFCECAS

Componenetele proiectului:

pe parcursul dezvoltării conceptului serviciului pilot de asistenţă şi suport în caz de violenţă în cuplu.

De asemenea, femeile din cadrul WSB vor participa la conferinţele de caz pentru a oferi feedback la strategia de intervenţie în cazurile asistate. Femeile din WSB

vor fi pregătite de către echipa CFCECAS în metoda narativă cu scopul de a participa la evenimentele

de conştietizare a nevoii de dezvoltare a unor servicii calitative în România în acest domeniu. Prin intermediul metodei narative, femeile din WSB vor împărtăşi, sub forma poveştilor,

din experinţa lor şi a altor femei nevoile şi suportul necesar pentru a ieşi dintr-o relaţie de abuz.

Modelul include participarea persoanelor care au primit sau primesc suport prin intermediul serviciilor de asistenţă socială la crearea conceptului şi stabilirea modalităţilor de furnizare a serviciilor de suport. În felul acesta se asigură

corespondenţa între nevoile victimelor violenţei în familie şi strategia de furnizare a serviciilor. Tototdată, modelul include pregătirea persoanelor asistate pentru a oferi feedback legat de gradul de adecvare a serviciului oferit la nevoile pe care le au.

Această componentă este coordonată de către Teodora PETRE, expert CFCECAS

1. Women’s Shadow Board (WSB)

O componentă importantă a proiectului este dezvoltarea unui model de participare a persoanelor care au trecut prin experienţa violenţei la crearea, furnizarea şi adaptarea serviciilor de suport.

Page 7: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

7

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

2. Pachetul de servicii de suport pentru asistenţa victimelor violenţei în familie

În cadrul acestei componente va fi dezvoltat un pachet de servicii de care ar avea nevoie o persoană victimă a violenţei în relaţia de cuplu pentru a crea strategii de modificare

a contextului în care trăieşte sau pentru a părăsi relaţia abuzivă.

Pachetul de servicii este în curs de elaborare şi va fi finalizat în iunie 2016.

Acest pachet de servicii va fi analizat şi ajustat împreună cu femeile din WSB şi cu beneficiarii serviciului pilot de asistenţă şi suport, dar şi cu asistenţii sociali care vor participa la workshop-urile şi cursurile de formare ce vor fi organizate în anul 2016. Pachetul de servicii va include sesiuni de lucru, instrumente şi activităţi, precum şi modalitatea de evaluare a modului în care persoana care primeşte suport utilizează cunoştinţele şi

competenţele dezvoltate împreună cu asistentul social pentru a schimba situaţia în care se află. Pachetul de servicii va putea fi un ghid utilizat atât de către personalul adăposturilor, dar şi de către serviciile publice sau private de asistenţă socială din comunitate. În dezvoltarea acestui pachet de servicii, experţii vor avea în vedere experienţa acumulată în România în domeniu, precum şi experienţa serviciilor din ţările partenere şi din ţările europene.

Serviciul pilot va fi un suport pentru managerii care doresc să dezvolte un serviciu de asistenţă a victimelor violenţei în cuplu sau pentru personalul serviciilor care funcţionează la acest moment pentru a îmbogăţi gama de servicii oferite. Pe lângă serviciile de care ar avea nevoie o persoană aflată într-o relaţie abuzivă, pachetul de servicii va oferi şi un model de formare şi coaching al personalului care lucrează în serviciile de asistenţă a victimelor violenţei.

Această componentă este coordonată de către Ana Rădulescu, director de proiect şi director strategie şi dezvoltare CFCECAS.

Prima întalnire transnaţională WSB la Budapesta

Prima întâlnire a WSB a avut loc la Budapesta la începutul lunii iulie.

Femeile din WSB din cele patru ţări au prezentat modalitatea în care victimele violenţei în familie primesc suport prin intermediul sistemului public de

asistenţă socială pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă. Echipa din România a pregătit un studiu de caz bazat pe experienţa femeilor din WSB. Cazul a fost prezentat creativ prin reconstrucţia lui cu ajutorul jucăriilor de pluş.

Studiul de caz a prezentat atât problemele cu care se confruntă o femeie victimă în relaţia de cuplu, cât şi serviciile de care ar putea beneficia potrivit legislaţiei din România şi care sunt dezvoltate în acest moment.

Page 8: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

8

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

4. Evaluarea eficienţei serviciului de asistenţă şi suport al victimelor violenţei în familie

Această componentă include evaluarea bazată pe opinia persoanelor asistate în cadrul serviciului pilot “Support for Change” asupra modului în care serviciile oferite răspund sau nu nevoilor pe care le au.

Această componentă include o evaluare exploratorie bazată

pe opinia persoanelor care vor primi suport în cadrul serviciului pilot “Support for Change” asupra modului în care serviciile oferite răspund sau nu nevoilor pe care le au.

Evaluarea va fi una de tip longitudinal. Echipa proiectului va elabora instrumentele de evaluare şi feedback şi va colecta opiniile persoanelor care beneficiază de suport. Persoanele asistate prin intermediul acestui serviciu vor fi pregătite pentru a

oferi feedback legat de adecvarea suportului oferit la nevoile cpe care le-au identificat. În cadrul acestei componente va fi dezvoltat un model de ajustare şi adaptare a serviciilor la nevoile persoanelor asistate utilizând rezultatele din cadrul evaluării.

Această componentă este coordonată de către Alina COSTIN, expert şi director executiv - formare şi evaluare CFCECAS.

3. Serviciul pilot “Support for Change”

În cadrul acestei componente va fi creat şi furnizat un serviciu de asistenţă a victimelor violenţei în cuplu şi a copiilor acestora.

Pentru acest serviciu CFCECAS a semnat acorduri de parteneriat

cu servicii publice care oferă asistenţă în regim de

adăpost, dar şi cu servicii de asistenţă socială din administraţia locală care au responsabilitatea de a asista femeile victime ale violenţei

în cuplu. Detalierea acestui serviciu se va face într-un număr viitor al revistei CFCECAS.

Această componentă este coordonată de către Lucian Caciamac, expert CFCECAS.

Page 9: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

9

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Participarea persoanelor asistate la modalitatea

de furnizare a serviciilor sociale este un aspect ce ţine de valorile profesionale în asistenţa socială

Pr i n i n t e r m e d i u l ser v ici i lor sociale, oamenii ar trebui să

primescă ajutorul şi suportul necesar pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă; dar în acelaşi timp oamenii ar trebui să fie susţinuţi pentru a-şi creşte autonomia personală, a-şi dezvolta capacitatea de a participa la deciziile care îi privesc, capacitatea de a fi parte din comunitatea în care trăiesc şi capacitatea de a utiliza resursele într-un mod care să nu-i afecteze pe ceilalţi.

Participarea persoanelor asistate la modalitatea de furnizare a serviciilor rezolvă şi o altă problemă; aceea a contradicţiei dintre funcţia terapeutică şi cea de control a serviciilor sociale sau dintre suportul oferit, pe de o parte, şi activitatea birocratică şi procedurală îngustă a practicii existente în servicii, pe de altă parte. Astfel, scopul serviciilor de asistenţă socială trebuie să fie acela de a promova bunăstarea persoanelor asistate prin promovarea autonomiei lor, adică de dezvoltare a abilităţilor de a stabili scopurile personale şi modalitatea de a le atinge, astfel încât acestea să nu-i afecteaze pe ceilalţi.

Din codul deontologic al IFSW (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) şi ASproAS (Asociaţia Asistenţilor Sociali din România) extragem următoarele valori profesionale legate de participarea persoanelor asistate:

Respectarea dreptului la autodeterminare. Asistenţii sociali ar trebui să respecte şi să promoveze dreptul oamenilor de a face propriile alegeri şi decizii, indiferent de valorile implicate şi alegerile de viaţă, cu condiţia ca acestea să nu ameninţe drepturile şi interesele legitime ale altor persoane;

Tratarea f iecărei persoane ca un întreg. Asistenţii sociali ar trebui să fie preocupaţi de întreaga persoană; adică să recunoască toate aspectele vieţii unei persoane în cadrul familiei, comunităţii, mediilor sociale. Ei pot face acest

lucru doar prin includerea persoanelor asistate în procesul de intervenţie;

Promovarea dreptului la participare. Asistenţii sociali trebuie să susţină întreaga capacitate de participare a persoanei în procesul de asistenţă, să faciliteze accesul la resurse pentru soluţionarea nevoilor imediate şi să se concentreze pe punctele forte ale omului pentru a-i oferi acestuia contextul necesar pentru a produce o schimbare sustenabilă pozitivă.

În cazul asistenţei victimelor violenţei în familie, legătura cu aceste valori profesionale este fundamentală. Asistentul social trebuie să le ofere suport pentru a-şi asigura nevoile de bază, dar în acelaşi timp trebuie să susţină şi creşterea autonomiei şi participării.

Page 10: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

10

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Unde suntem şi care sunt acţiunile următoare?

Am c r e a t W S B

România. Avem un model de pregătire

şi participare a persoanelor care au beneficiat de suport. Acestea sunt implicate în elaborarea şi stabilirea modalităţii de furnizare a serviciilor, astfel încât suportul oferit de către asistenţii sociali să răspundă nevoilor de schimbare ale persoanelor asistate. Acest model a fost deja utilizat în procesul de implicare şi participare a femeilor din WSB. Până acum, împreună cu femeile din WSB, am pregătit studiul de caz privind practicile de asistenţă în România, studiu de caz care a fost prezentat la întâlnirea transnaţională de la Budapesta ce a avut loc în iulie 2015. Următoarele activităţi ale WSB sunt: feedback oferit pachetului de servicii, feedback oferit în cadrul conferinţelor de caz privind strategiile de intervenţie şi pregătirea pentru asigurarea confidenţialităţii pe parcursul conferinţelor de caz, precum şi pregătirea în metoda narativă pentru a participa la evenimentul pe care CFCECAS îl va organiza pe 25 noiembrie 2015.

Lucrăm la o prezentare a

p r o v o c ă r i l o r ş i dificultăţilor privind as i stenţa v ic t imelor

violenţei în familie în România.

Este important ca pachetul de servicii de suport pe care îl vom oferi să aibă în vedere resursele, barierele şi dificultăţile existente în România. De asemenea, este important să avem în vedere experienţa acumulată până acum prin intermediul serviciilor existente. De aceea, echipa CFCECAS a realizat o cercetare a situaţiei existente în România. Pe lângă utilizarea rezultatelor

cercetării în

conturarea serviciilor de suport, vom pregăti un material ce va fi publicat pentru a servi ca suport şi altor organizaţii în demersul lor de justificare a nevoilor de dezvoltare a serviciilor de suport. Lucrăm la pachetul de servicii. Echipa CFCECAS lucrează acum la un pachet complex şi detaliat de servicii de care ar avea nevoie o persoană pentru a schimba situaţia de abuz în care se află. Aceste servicii vor începe să fie oferite în octombrie 2015.

Page 11: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

11

ACTION FOR CHANGE - IULIE 2015

Am finalizat conceptul şi strategia prin care să ne conectăm cu

cazurile de v i o l e n ţ ă d i n comunitate.

Strategia este aceea de a crea şi implementa un model de servicii prin care să redăm comunităţii încrederea în capacitatea serviciilor de asistenţă socială de a le oferi suportul adecvat în problemele cu care se confruntă; pe de altă parte pregătim serviciile de asistenţă să schimbe modalitatea în care oferă suport. Acesta nu este un demers uşor în România şi necesită multă atenţie din partea asistenţilor sociali. Strategiile dezvoltate pentru acest demers vor fi aplicate

începând cu octombrie 2015. În funcţie de rezultate, vom ajusta şi modifica aceste strategii; acestea vor fi parte din pachetul de servicii pe care estimăm să îl publicăm anul viitor şi pe care îl vom utiliza ca material pentru cursurile de formare a asistenţilor sociali din România.

Lucrăm la pachetul de sesiuni care să compună un curs

complet de formare a

specialiştilor. Echipa CFCECAS dezvoltă un pachet complet de sesiuni de formare profesională a asistenţilor sociali care lucrează în servicii de asistenţă socială care au responsabiliăţi

în asistenţa victimelor violenţei în familie. Pe lângă sesiunile de formare, vor fi oferite şi informaţii despre modalitatea de suport a asistenţilor sociali prin intermediul supervizării profesionale, intervizării sau coaching-ului.

Ne pregătim să oferim găzduire întâlnirii transnaţionale a

ţărilor partenere. În octombrie 2015 va avea loc întâlnirea reprezentanţilor ţărilor partenere pentru a discuta şi a face schimb de instrumente ce pot fi folosite în serviciile de asistenţă pentru a facilita procesul de schimbare a situaţiei victimelor violenţei în familie.

* Fotografiile utilizate în acest număr al revistei CFCECAS sunt realizate de către femeile din WSB şi au fost realizate pe parcursul cursului de fotografie oferit în cadrul întâlnirii de la Budapesta. Acolo femeile din WSB au învăţat cum să vorbească despre experienţa lor şi altfel decât prin cuvinte.

Page 12: CFCECAS_ACTION FOR CHANGE_Project_Romania_Newsletter_July 2015

Cum intraţi în contact cu noi?

Ne puteţi contacta prin email pe adresele:

[email protected]

[email protected]

sau puteţi să ne urmăriţi pe pagina de web:

www.cfcecas.ro

sau pagina de Facebook a CFCECAS.

PARTENERI

EDITOR:

Revista a fost editată de către Ana Rădulescu cu spijinul coordonatorilor componentelor proiectului şi a echipei CFCECAS: Teodora Petre, Adela Şetet, Vlad Cornea, Lucian Caciamac,

Alina Costin şi Herbert Paulischin.


Recommended