+ All Categories
Home > Documents > Cezar Avram, Roxana Radu - Regimuri Politice Contemporane, Democratiile - Franta, Germania, SUA

Cezar Avram, Roxana Radu - Regimuri Politice Contemporane, Democratiile - Franta, Germania, SUA

Date post: 18-Oct-2015
Category:
Upload: lena-elena
View: 76 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
Description:
.

of 12

Transcript
  • VI. Regimul politic al Frantei Sistemul politic francez oferS o imagine specials din perspecti-

    va analiticS de tip istoric a evolutiei sale. Ultimii 200 de ani de istorie politica a Frantei au primit din partea cercetatorilor francezi eticheta de istorie a republicilor". Evolutia sistemului de organizare a insti-tutiilor politice ale statului francez reprezintS o frescS a alternantei formei monarhice, a imperiului, a republicii. Francezii se raporteazS la istoria lor democratica prin intermediul republicilor numerotate. Diferite calitativ de la o epoca la alta, Republicile franceze, in numSr de cinci, reprezintS istoria evolutiei ideii de organizare politics de tip democratic.

    Prima Republics francezS se refera la forma de organizare poli-tics pe care sistemul francez a cunoscut-o in perioada 1792-1799. Aceasta a fost rezultatul Revolutiei franceze si a urmat monarhiei absolutiste a lui Ludovic al XVI-lea. Revolujia din anul 1789 a trans-format regimul politic aflat in decadentS", in monarhie de tip consti-tutional, ca urmare a elaborSrii unei noi Constitutii (3 sept. 1791, 24 iunie 1793-Constitutia Anului 1, care a avut ca preambul Declarafia Drepturilor Omului si CetSJeanului.

    Dupa 1789 urmeazS, in Franta, Consulatul, apoi Directoratul si Imperiul lui Napoleon Bonaparte. Unii politologi considers cS prima Republics franceza a durat panS in anul 1804, cand Napoleon a fost incoronat impSrat al Frantei3 7 5.

    Republica a Il-a a functionat ca forma de organizare politics in-tre 1848-1852, ea fiind rezultatul Revolu|iei de la 1848, care a rSstur-nat monarhia din iulie" a lui Ludovic Filip, al cSrui punct de inceput a fost anul 1830. Republicii a Il-a i-a urmat Imperiul lui Napoleon al Ill-lea.

    Republica a Ill-a a fost direct legatS de rSzboiul franco-german, care s-a soldat cu infrangerea Frantei, nevoitS sS plateascS daune de razboi Germaniei unificate. Invingatoarea a preluat de la Franca, A l -sacia si Lorena. In anul 1875 a fost adoptatS o noua Lege fundamen-tals, prin care s-a instituit o republics de tip parlamentar (Republica a Ill-a). Republica a functionat intre anii 1875-1940. In urma capitulS-

    Cezar Avram, Istoria politico a Europei: secolul XIX- XX, Craiova, Editu-ra Reduta, 2003, p. 73.

    268

    ri i din anul 1940, Camera Deputajilor si Senatul au predat atribu^iile maresalului Petain.

    Unii politologi 3 7 6 considers perioada 1940-1944 ca parte a isto-riei politice ce Jine de Republica a Ill-a, deoarece Maresalul nu a anulat Constitutia si nu a adoptat o nouS Constitute.

    Republica a IV-a a functionat intre anii 1946-1958, perioadS in care statul francez a fost guvernat de o nouS Constitute.

    Republica a V-a si-a inceput istoria in anul 1958, cand generalul De Gaulle, capul statului francez, a propus adoptarea unei noi Con-stitutii. Franta functioneaza si astSzi dupS aceastS a V-a Constitute democraticS, ce a instituit un nou tip de Republics377.

    Caracteristicile sistemului politic francez ca sistem semiprezi-denfial. Originile Republicii a IV-a trebuie cautate in confruntarea celor trei curente de opinie, referitoare la formula de organizare pe care trebuia sS o ia statul francez dupa eel de-al doilea rSzboi mon-dial. Un prim curent de opinie era eel condus de generalul De Gaulle, care opta pentru un regim politic de tip prezidenfialist. A l doilea curent de opinie era reprezentat de susfinStorii Republicii a Ill-a, care fusese abolitS de Adunarea Nationals prin renun^area la functiile Parlamentului, predate maresalului Patain. A l treilea curent de opinie tinea de individualizarea partidelor politice franceze si experienja acestora in guvernare sub Republica a Ill-a.

    Curentul politic condus de generalul De Gaulle avea ca suport o serie de institutii pe care generalul le infiintase la Londra si in colo-niile franceze din Africa. Aflati sub ocupatie germanS, francezii pro-cedasera la infiintarea unor institu|ii ale Franfei libere" in strSinState. In Algeria, de exemplu, a luat fiintS in 1943 un Comitet Francez de Eliberare Nationals, care s-a transfonnat in anul 1944 in Guvern provizoriu. Pierderea razboiului de cStre Germania a insem-nat condamnarea la moarte a maresalul Petain, care acceptase trupele germane pe teritoriul Frantei (sentintS neexecutatS).

    Alegerile libere pentru Parlamentul francez au avut loc in anul 1945.

    3 7 6 Jakub Karpinschi, ABC-ul democra(iei, Bucuresti, Humanitas, 1993. 3 7 7 Vezi i Cezar Avram, Democratii contemporane comparate, Craiova,

    Rditura Universitaria, 2003, p.293-308

    269

  • Aceleasi alegeri au hotarat ca noul Parlament ales sa elaboreze o Constitute, prin care avea sa se instituie Republica a IV-a. Referen-dumul din mai 1946 a respins primul proiect al noii Constitutii. O nouS Adunare ConstituantS a fost aleasS pentru elaborarea unui nou proiect de Constitute, care a fost aprobat prin referendum in anul 1946.

    Republica a IV-a (1946-1958) a creat conflicte intre diferitele partide politice, deoarece, generalul De Gaulle, a preluat un proiect mai vechi de constituire a unui regim politic in care rolul Presedinte-lui sa fie decisiv in luarea deciziei la nivel national. In proiectul de Constitute pe care 1-a realizat generalul De Gaulle, presedentia a primit atributiuni inexistente in ultimele doua republici. Proiectul a fost legitimat de catre popor in anul 1958, prin referendum, cu 80% din voturile exprimate .

    In 4 octombrie 1958 a fost promulgate noua constitute care defi-nea regimul politic francez ca un regim semiprezidential (prezidentia-list parlamentar", prezidentialism rationalizaf, monarhie electiva").

    Partidele politice. Incepand cu ultimul deceniu al secolului tre-cut partidele de guvernSmant au intrat intr-un proces de diminuare a legimitatilor electorale. A avut loc o deplasare a alegatorilor spre partidele protestatare extraparlamentare. Franta a intrat intr-o crizS generala de reprezentare la nivel politic in care votul sanctiune adre-sat partidelor traditionale a vizat politicianismul populist si dorinta unei politici eficiente. In Franta, partidele politice au o istorie bogata. La alegerile legislative din iunie 2002, francezii au votat in favoarea dreptei, optandu-se pentru unitatea de vointa si program intre prese-dinte si majoritatea legislativa, pentru respingerea coabiterii politice asimilata cu insecuritatea. DacS guvernarea din anii 1997-2002, do-minate de guvernul socialist aflat sub conducerea lui Lionel Jospin, presedintele Frantei fiind Jaques Chirac, a fost considerate perioada coabitarii politice, guvernarea din 2002-2007 a insemnat bipolarita-rea plitica in jurul stangii si dreptei. In aceasta perioada, relatia majo-ritate parlamentara, majoritate prezidentialS, a dominat viata politics, drepta dominand asupra institutiilor statului378. La alegerile din iunie

    Apud Cristian Ionescu, op. cit, p. 443-444; Alegerile legislative din Fran-fa, iunie 2002, Parlamentul Romtniei, Camera Deputatilor, Bucuresti, 2002, p. 4-5; Configurafii politice europene. Franta, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Par-lamentul Romaniei, Camera Deputatilor, Bucuresti, 2003, p. 8.

    270

    2002, partidele de stanga au primit o vizibila corectie din parte elec-toratului, Partidul Socialist fiind clar infrant. Dreapta a obtinut 399 mandate (52,82%), in timp ce partidele de stanga, doar 178. Cele 577 de locuri din Adunarea Nationals au fost impartite intre Uniunea pentru Majoritatea PrezidentialS (358), Uniunea pentru Democratia FrancezS (30), Partidul Socialist (140), Partidul Comunist Francez (22), Partidul Radical de Stanga (7), Verzii (3), alte partide (17; dreapta si stanga).

    In prezent, in Franta se aplicS sistemul de vot bazat pe scrutinul uninominal majoritar cu doua tururi pentru desemnarea Parlamentu-lui si a presedintelui si scrutinul majoritar de lists cu douS tururi, in alegerile locale.

    In Constitupa Republicii a V-a separata intre puterile executivS si legislativa este foarte clarS. Un parlamentar nu poate fi in acelasi timp si membru al Guvernului, functia in Executiv insemnand renun-tarea la pozitia de parlamentar. Cadrul institutional al regimului poli-tic francez cuprinde in esentS: Presedintele Republicii, Primul-ministru si Guvernul, Parlamentul, Consiliul Constitutional.

    Presedintele Republicii. In prima formulS a Constitute! din 1958, Presedintele Frantei era ales prin vot indirect (Colegiul electo-ral format din membri celor douS Camere, membri consiliilor genera-te si ai adunarilor teritoriale de peste mSri si reprezentantii alesi ai consiliilor municipale), de catre electori. De Gaulle a schimbat tipul de legitimitate a Presedintelui Frantei in 1962, cand prin referendum, a fost aprobatS alegerea presedintelui prin vot direct, fapt ce confers acestuia un alt tip de legitimitate. Mandatul unui presedinte este de 7 ani. Dupa expirarea primului mandat al generalului in anul 1964, De Gaull a fost ales prin vot direct, avand de luptat in turul al doilea cu Francois Mitterand, care a fost invins. In anul 2001, durata mandatu-lui prezidential s-a redus la 5 ani, in urma unui referendum national organizat in septembrie 2000. Presedintele este ales prin scrutin ma-joritar cu douS tururi (in al doilea tur se prezintS primii doi candidat cu eel mai mare numSr de voturi fiind declarat castigStor eel care a obtinut majoritatea relativa a voturilor). Mangatul preziden{ial ince-teazS la implinirea termenului sau in caz de demisie, deces ori im-piedicare definitivS a exercitSrii functiei prezidentiale"379. Conform

    Ibidem, p. 459.

    271

  • articolului 68 din Constitute, presedintele nu este responsabil de actele sSvarsite in exercitiul functiilor sale decat in caz de inaltS tra-dare. Cele doua camere ale Parlamentului decid, prin vot majoritar, punerea sub acuzare380.

    Atribufiile presedintelui sunt foarte largi, ele fiind de competent personala (prezideazS Consiliul de Ministri, Consiliile si Comitetele Superioare ale ApSrarii Nationale, in calitate de comandant al arma-tei), de atributie si decizie (exercitS arbitrajul prevSzut in articotul 5 al Legii fundamentale, asigurS respectare Constituted numeste pe primul ministru si pe membri guvernului la propunere aprimului ministru, adreseaza mesaje prezidentiale Parlamentului, dizolva Adunarea Nati-onals etc.), de drept de veto (are dreptul sS supunS unui referendum popular orice proiect de lege privind executarea autoritStii de stat sau care comports aprobarea unui acord de cStre comunitate).

    Regimul politic francez al Republicii a V-a este construit insti-tutional in jural Parlamentului, care detine controlul legislativ, si al institutiei Presedinjiei ce are locul central in Executiv. Executivul francez este alcStuit din Guvern si din Presedinte. Avand in vedere cele doua tipuri diferite de legitimitate, a Guvernului si a Presedinte-lui, Guvernul este rSspunzator in fata Parlamentului, pentru ca este ales din interiorul acestuia, pe cand Presedintele nu (avand in vedere votul universal direct prin care este ales). In sistemul semiprezidenti-al francez, Presedintele prezideaza Consiliul de Ministri. El poate delega premierul in situatii speciale.

    Presedintele Frantei are, conform Constitu{iei franceze, urmS-toarele atributiuni:

    1. El poate dizolva Adunarea Nationals. Ca exemplul de putere reala la care face trimitere Constitutia francezS sunt cele patru cazuri de dizolvare a Parlamentului de catre Presedinte.

    Prima interventie a Presedintelui Frantei si prima folosire con-cretS a acestei prerogative constitutional a fost folositS de generalul De Gaulle in 1962, cand Parlamentul a refuzat sS acorde votul de incredere guvernului condus de Pompidou. A doua dizolvare a Adu-nSrii Nationale s-a produs tot in vremea mandatului lui De Gaulle, in urma miscarilor studentesti si muncitoresti din mai 1968.]

    lonDeleanu, op. cit., p. 129.

    272

    Presedintele Francois Mitterand a dizolvat si el, de doua ori, Adunarea Nationals. Prima folosire a prerogative! constitutionale de catre Mitterand a fost in 1981. Cea de-a doua s-a produs in 1988, ambele ac^iuni ale lui Mitterand avand loc imediat dupa alegerile prezidentiale.

    Constitutia Frantei prevede ca alegerile prezidentiale sS se facS in campanii diferite de alegerile prezidentiale.

    In urma acestor patru dizolvari ale AdunSrii Nationale a Frantei, presedintii care le-au ini|iat au avut pentru fiecare caz in parte o for-mulS parlamentarS mai favorabilS decat inainte de dizolvarea lor 3 8 1 .

    2. Puterea Presedinfei Frantei este legatS de atributul constituti-onal conform cSruia poate numi oameni in functii de stat.

    Presedintele Frantei numeste premierul si i l poate destitui. Con-ditiile in care premierul poate fi destituit de catre Presedinte au insa un amendament care reiese din tipurile de legitimitate ale Guvernului si ale Premierului. Logica acestei relatii de putere in statul francez este foarte simpla

    a) Guvernul este validat de Parlament; b) Premierul este numit de Presedinte. c) Premierul poate f i destituit doar atunci cand reprezinta demi-

    sia guvernului pe care i l conduce. Depinzand da Adunarea Nationals, Guvernul poate f i dizolvat doar de cStre aceasta.

    3. Presedintele numeste ministrii la propunerea premierului, tot el putand sS-i destituie pe acestia. Numirile pentru functiile in stat sunt semnate tot de cStre presedinte, cu exceptia functiilor importan-te, precum cele de ambasadori si prefect! (acestia din urmS sunt re-prezentantii directi ai Guvernului in diferite Departamente), care sunt fScute de Consiliul de Minitri.

    4. Anumite functii ale Presedintelui pot fi delegate, cum este cazul conducerii Consiliului de Ministri. Altele, au nevoie de consul-tSri sau de semnatura premierului, sau al diferifilor ministri. Exceptie fac de la aceastS regulS, sau posibilitate de delegare de prerogative dizolvarea AdunSrii Nationale si numirea premierului.

    Primul-ministru, Guvernul si atributiile sale. Primul-ministru si Guvernul nu emanS direct din vointa Parlamentului. Peedintele Re-publicii i l numeste pe Primul-ministru, si, la propunerea acestuia, pe

    Jakub Karpiski, op. cit..

    273

  • ceilal(i membri ai guvernului. care provin din randul parlamentarilor sau din afara acestora (ministri tehnicieni)382. Primul-ministru si Gu-vernul reprezinta autoritatea suprema a administratiei. Guvernul este un organ colegial, solidar, care este ierarhizat in forma unei pirami-de, cu responsabilitate politics colectivS sau individuals. El proiec-teaza si infSptuieste politica nationals. Guvernul se ocupS de administrarea Frantei si aplicarea politicii executive. Desi Presedinte-le este seful armatei, Guvernul coordoneaza gestionarea resurselor si activitatea administrativa a fortelor annate. Guvernul emite hotarari. Activitatea sa este condusa de premier. In anumite cazuri, Guvernul Frantei poate cere AdunSrii Nationale sa ia decizii in probleme pen-tru care nu este abilitat constitutional sau nu sunt reglementSri legis-lative. O astfel de formS de reglementare vine sa intregeascS puterea Presedintelui in mod direct, deoarece acesta conduce Consiliul de Ministri. Astfel de hotarari sunt echivalentele juridice ale decretelor pe care le puteau emite guvernele in timpul Republicii a Ill-a si Re-publicii a IV-a. Aceste hotarari sunt, de asemenea echivalente ale ordonantelor Guvernului Romaniei, in sensul cS dacS vor f i votate de Parlament, ele pot deveni legi.

    Parlamentul. Parlamentul Franfei este bicameral. Adunarea Na-tionals, constituita prin sufragiu universal direct este echivalentul Camerei Deputatilor si este alcStuita din aproximativ 500 de depu-ta(i. Deputafii francezi sunt alesi pentru un mandat de 5 ani, Prese-dintele Republicii poate sS dizolve Adunarea Nationals inainte de expirarea mandatului ei de 5 ani. Presedintele AdunSrii Nationale se alege pe termen de 5 ani.

    Senatul este Camera superioarS a Parlamentului Fran|ei, consti-tuit prin sufragiu indirect. Senatorii francezi sunt alesi pe termen de 9 ani, ei reirmoindu-se insS, in proportie de o treime, la fiecare trei ani. Cei aproximativ 300 de senatori sunt impartifi in trei grupe, dupa lista reprezentatS de ordinea alfabeticS a Departamentelor. La un

    3 8 2 Numirea primului-ministru se afla la discrefia presedintelui doar din punct de vedere teoretic, deoarece, practic, ministrii ii angajeaza responsabilitatea in fata parlamentului prin dezbaterea programului si prin confirmarea echipei guvernamen-tale de catre aceasta institute (Ibidem).

    274

    interval de trei ani se incheie mandatul senatorilor unuia dintre cele 3 grupuri si au loc alegeri.

    Presedintele senatului se alege la 3 ani, odatS cu schimbarea gru-purilor de senatori. El indeplineste ca si in Romania, rolul celui de-al doilea om in stat, {inand locul Presedintelui in cazul in care postul devine vacant, sau indeplinind temporar atributiile prezidentiale in diferite situatii. Senatul colaboreazS cu Adunarea Nationals la indepli-nirea, in principiu, a acelorasi atributii. Cu toate acestea, pozitia celor doua Camere nu este egala, deoarece, numai Adunarea Nationals pune in cauzS responsabilitatea politics a guvernului si numai ea, uneori, se prezintS definitiv in materie legislativS.

    Parlamentul adopts legile care trebuie semnate de cStre Prese-dinte, in termen de 15 zile de la trimiterea lor de cStre Parlament spre promulgare, Presedintelui.

    Reprezentativitatea parlamentara. Pentru sistemul politic fran-cez, parlamentarii au o legitimitate nationals. Ei sunt alesi in circum-scripta electorale, dar o datS alesi, sunt considerafi reprezentanji ai poporului francez, activitatea lor nemaiputand fi influen^ata, contro-lata sau dirijatS de cStre electoratul din circumscripta electoralS in care au fost alesi, de cStre organizajiile politice sau civile ale acesto-ra, sau de cStre partidelor politice pentru care au candidat.

    Sistemul electoral francez este diferit pentru Adunarea Nationals si pentru Senat. PanS in 1986, in timpul Republicii a V-a, alegerile AdunSrii Nationale erau pe formula scrutinului uninominal in douS tururi. Votul era unui de tip majoritar si defavoriza partidele mici. Erau alesi in primul tur doar candidatii care obtineau majoritatea absolutS a voturilor exprimate (care sS reprezinte peste 25% din voturile persoa-nelor cu drept de vot) din circumscripta electoralS respectiva. In cazul in care nici un candidat nu obtinea un astfel de scor electoral, in turul doi se prezentau doi candidal, care otyinuserS eel pu^in 12,5% din votul persoanelor cu drept de vot. Daca era doar un singur candidat cu un astfel de scor, sau daca nimeni nu atingea cota electoralS stipulatS in lege, atunci deveneau candidati in turul doi, candidatii cu numarul eel mai mare de voturi otyinute din voturile exprimate.

    Din cauza faptului cS acest sistem de vot majoritar, uninominal in doua tururi pentru Adunarea Nationals, era in defavoarea partide-lor mici, comunistii si socialistii au propus schimbarea sistemului de

    275

  • vot majoritar cu unui proportional. Presedintele Mitterand a sprijinit initiativa sistemului proportional, iar majoritatea parlamentara socia-lists din 1985 a adoptat acest sistem de vot, pe care presedintele i l susjinea incS dinainte de anul 1981.

    Acest sistem de vot a adus, in 1986 si 2002, o majoritate parla-mentara de dreapta. In realitate, sistemul proportional s-a dovedit defavorabil dreptei, pentru ca diferenta rezultata in favoarea acesteia prin sistemul proportional era mai mica decat cea care ar f i rezultat din sistemul majoritar. Votat de majoritatea parlamentara socialists, sistemul proportional de vot a fost schimbat de majoritatea parlamen-tarS de dreapta imediat dupS alegerile din 1986, cand dreapta a ajuns la putere. Franfa avea din nou un sistem de vot majoritar pe circum-scripta de tip uninominal.

    Senatul Frantei are un alt tip de legitimitate. El este ales de catre colegiile de electori din fiecare departament al Frantei.

    Dizolvarea sau demiterea guvernului poate f i fScutS doar de cS-tre majoritatea membrilor AdunSrii Nationale, in fata cSrora isi pre-zintS programul pentru votul de incredere. Votul de incredere poate fi obtinut si pentru un proiect de lege pentru care are votul majoritStii AdunSrii. Textul de lege se considers votat dacS in termen de 48 de ore, majoritatea deputatilor nu retrag votul de incredere Guvernului, sau dacS deputatii nu supun la vot o motiune de neincredere.

    Propunerea de retragere a increderii in Guvern poate lua forma unui act legitim doar in conditiile in care ea este sustinutS de eel pufin a zecea parte dintre membrii AdunSrii, membrii inijiativei ne-maiavand dreptul la o propunere asemSnStoare pentru aceeasi sesiu-ne. Singurul caz in care pot totusi propune retragerea increderii in guvern este acela in care initiativa lor se constituie ca un rSspuns la o initiativS a premierului de a angaja responsabilitatea guvernului fatS de un proiect de lege prezentat AdunSrii Nationale (art. 49).

    Presedintele Frantei este, de regulS, de aceeasi opfiune politics cu premierul. Exceptia s-a produs intre 1986-1988, cand socialistul Mitterand a fost obligat sS guverneze cu premierul de dreapta, Jacques Chirac.

    DacS programul guvernului este respins, se prezintS de cStre premier demisia guvernului sSu.

    276

    La marginea" Parlamentului func(ioneazS Consiliul Economic si Social, ca organ consultativ, avand sarcina sa reprezinte interesele economice si sociale pe langS Guvern. El emite avize, cand Guvernul doreste sS-l sesizeze sau sS-1 consulte (competenfa facultativS), precum si atunci cand Guvernul alaboreazS programe sau proiecte de legi, cu caracter social (competentS obligatorie) si economic. De asemenea, la initiativa proprie, atentioneazS Guvernul asupra reformelor de naturS sS favorizeze realizarea obiectivelor economice si sociale383.

    Sistemul judiciar. Constitutia francezS, in afarS de puterea jude-cStoreascS propriu-zisS, instituie o politics si o jurisdictie constituti-onals. Functia judiciarS prezintS aspect penal, civil, administrativ. Justitia se infSptuieste prin douS grade de jurisdictie: prima instants, apel, casare. Magistrate in functie se bucurS de inamovibilitate

    Adunarea Nationals este institufia care participS la alegerea membrilor Inaltei Curti de Justitie si tot ea este aceea care decide pu-nerea sub acuzare in fata acesteia. Inalta Curte de Justitie infaptuieste Justitia politics", in timp ce, Consiliul Constitutional realizeazS Justi-tia constitutionals", iar instantele judecStoresti, justitia judiciarS". Este alcStuitS din 24 de judecStori titulari si 12 judecStori supleanti, fiecare CamerS a Parlamentului alegand 12 titulari si 6 supleanti.

    Jurisdictia constitutionals este infSptuitS de Consiliul Constitu-tional, alcStuit din membri de drept (pe viatS) si din 9 membri numiti (3 de Presedintele Republicii, 3 de presedintele AdunSrii Nationale si 3 de presedintele Senatului) pe durata unui mandat de 9 ani (o treime din membrii numiti sunt reinnoiti la fiecare trei ani). Acestia sunt incompatibili calitStii de membri ai Parlamentului, Guvernului si Consiliului economic si Social. Nu pot f i numiti in functii publice, nu pot da consultatii, nu pot lua pozitie publics in nici o problems dez-bStutS de Consiliu. Sunt obligati sS manifeste impartialitate si sS tinS secretul deliberarii si votului in Consiliu. Au atributii consultative asupra mSsurilor pe care Presedintele Republicii urmeazS sS le adop-te conform Constitutiei si atributii de control. Se pronunta si asupra legalitStii si corectitudinii referendumului, legalitatii alegerilor prezi-dentiale, a legalitatii alegerilor legislative, a existentei sau inexisten-tei incompatibilitStilor parlamentare, asupra respectSrii competentei

    Ibidem, p. 130.

    277

  • normative puterii legislative si puterii executive, a conformitatii legi-lor cu Constitutia etc.384

    VII. Regimul politic al Germaniei Spatiul politic german a fost, multS vreme, format de o multime

    de state mici, pentru care evolutia spre democratie in secolul al XIX-lea a fost indisolubil legata de ideea nationals. Cele 32-34 de state germane au fost unificate pentru prima data intr-o formatiune eco-nomics numitS Zollverein (intemeiata in 1835). Uniunea, in aceasta formula, a participat la tratatele economice internationale ca persoa-nS juridica si a incheiat tratate comerciale cu celelalte state ale Euro-pei Occidentale. Unificarea Germaniei s-a produs in 1871, a durat pana in 1945 si s-a infaptuit din nou in anul 1990. Imperiul german, proclamat in 1871 a participat la ImpSrtirea colonials a lumii, iar in urma infrangerii din primul razboi mondial, prin Constitutia de la Weimer (1919) a ales drept forma de organizare Republica si organi-zarea pe landuri , a caror autonomie a dispSrut odata cu venirea lui Hitler la putere (1933-1934).

    Dupa al doilea razboi mondial, Germania a fost ifnpartita intre pu-terile aliate386. Partea de vest a Germaniei s-a organizat ca stat autonom cu o Constitute socotita de tranzifie", adoptata in 1949. La vremea adoptSrii Constitujiei, RFG avea in components 11 landuri, landurile fiind formatiuni administrative ce dispuneau de autonomie, infiintate prin Constitutia de la Weimer din 1919. Pana in octombrie 1990, RFG-ul a avut in components 10 landuri, 2 dintre ele unindu-se in 1949.

    Partea de est a format Republica Democrats Germana, alcatuitS din 5 landuri. S-a aflat sub ocupa{ia sovieticS pana in 1990. In oc-tombrie 1990, cele 10 landuri din vest s-au unit cu cele 5 landuri din est, formand Germania de astSzi (15 landuri).

    Pana la adoptarea Constitutiei RFG din 1949, liderii landurilor din cele patru zone de ocupatie s-au intalnit o singurS data la Berlin,

    Ibidem. 3 8 3 De reguia, geografic cuprind vechea Impartire in principate, regate, orase. j 8 6 Dupa infrangerea Germaniei in al doilea razboi mondial, spatiul german a

    fost ocupat si transformat in patru zone administrate de forfele aliate: zona america-na, cea francezi, cea britanica si cea sovietica.

    Organizarea autoritSfilor germane dupa eel de-al doilea razboi mondial s-a facut in landuri si ora?e, care au ales guverne locale.

    278

    in mai 1947. La aceastS conferinja, au fost discutate si neacceptate cererile reprezentantilor landurilor din RDG, privitoare la mutarea conferintei de la Berlin la Munchen, schimbarea ordinii de zi si mari-rea numarului de participant din fiecare land. Reprezentantii RDG-ului s-au retras, si, timp de peste 20 de ani, intre reprezentantii landu-rilor din zona ocupatS de fortele occidentale si cele ocupate de sovie-tici nu au mai avut loc intalniri oficiale.

    Congresul reprezentantilor landurilor germane s-a desfasurat in iulie 1948, la acesta participand doar reprezentanti din landurile Germaniei federale (cele trei zone din Germania de vest - americanS, franceza, britanicS). Adunarea ConstituantS s-a ales cu acest prilej in formula Consiliului Parlamentar, ea fiind alcStuitS din reprezentanti alesi de parlamentele locale prezentand urmStoarea coloraturS politi-cs: crestini-democrati - 27 de locuri, sociali-democrati - 27 de lo-curi, liberalii - 5 locuri, comunistii, plus alte doua partide mici - cate douS locuri. Primarul Kolhnului intre 1917-1933 si 1945-1946, Kon-rad Adenauer a fost ales Presedinte al Consiliului, el fiind i prese-dintele Uniunii Crestin-democrate.

    Constitutia RFG a fost adoptata in mai 1949. Ea s-a pronmujat farS ambiguitate in favoarea regimului parlamentar, fiind proiectatS sS dureze pana in momentul in care Germania isj va castiga indepen-dent i poporul german va vota o alta constitu|ie. Statul german in formula prevSzutS de Constitutia din 1948 era unui provizoriu (de tranzitie). Prevederea aceasta va ft eliminatS la 31 august 1990, cand Legea fundamentals a Germaniei va primi stipulatii potrivit cSrora libertatea poporului german si unitatea Germaniei au fost realizate, fapt care a dus la scoaterea articolelor si prevederilor referitoare la provizoratul statului german si al structurilor sale politice 3 8 7.

    DupS ce, in mai 1990, s-a semnat acordul cu privire la unifica-rea economics si valutarS si, la 31 august 1990, s-a semnat Tratatul de Unificare, in 3 octombrie 1990 s-a infaptuit reunificarea RFG cu RDG. Reglementarea problemei germane a fost solutionata la Mos-cova, unde intre cele doua state germane i statele invingStoare in eel de-al doilea rSzboi mondial (URSS, SUA, Anglia, Frante) a fost semnat Tratatul privind reglementarea definitivS a problemei germa-

    Philippe Lauvaux, op. cit., p. 585.

    279

  • ne in 1 octombrie 1990. Ulterior, Tratatul a fost aprobat de Parla-mentul german (5 octombrie - Bundestag, 8 octombrie - Bundesrat).

    Germania si-a pastrat organizarea statala federals, conform tradi-tiei (in anul 1919, republics cu un regim de autonomie consfintit de constitute; intre anii 1935-1945, stat unitar cu un guvern national so-cialist; in anul 1949 se revine la organizarea federativS a statului in landuri). In prezent, organizarea administrativS a Republicii federale este asezatS pe 5 paliere: primul - federatia, al doilea - landurile (16), al treilea - circumscriptile administrative (32), al patrulea - districted plus orasele (426), al cincelea - colectivitatile locale (16.068).

    Parlamentul Germaniei este alcatuit din Bundestag, Camera aleasS prin vot universal, secret si direct, si Bundesrat, Camera alcS-tuitS din reprezentanti alesi de catre guvernele locale din landuri. Constitutia din 1949 a vrut sa faca din Bundestag institutia conducS-toare a noii ordini constitutionale388. Bundestag-ul este ales pe o pe-rioada de 4 ani, iar alegerea reprezentantilor in aceasta camera a Parlamentului german se face prin doua voturi. Un vot este pentru lista de partid si celSlalt pentru scrutinul uninominal.

    Intaietate in intrarea in Bundestag au cei care au fost castigatori in circumscriptiile uninominale, si dupa aceea cei care au fost votafi pe liste de partid.

    Partidul obtine locuri in Parlament proportional cu voturile pri-mite pe listele depuse in circumscriptiile electorale. Pragul electoral pentru intrarea in Parlamentul german este de 5% sau, daca a obtinut eel putin trei deputati in circumscriptiile uninominale.

    Deciziile Bundestag-ului se iau, de reguia, cu majoritate de vo-turi, exceptie facand cazurile expres mentionate in Constitute.

    Presedintele Germaniei si Cancelarul se aleg cu majoritate abso-luta, schimbarea unui articol din Constitute cerand eel putin doua treimi din voturile Bundestag-ului si doua treimi din voturile Bun-desratului.

    Pricipiile de participare si de reprezentare a statelor federale la nivel federal sunt asigurate, ca si in cazul altor democratii federale prin Camera Inalta a Parlamentului- Bundesratul. Dar legea funda-mentals nu s-a inspirat in privinta compozitiei acestei Camere din

    Ibidem, p. 612.

    280

    principiile de alegere si de reprezentare paritarS care se regSsesc in sistemele federale american si elvetian. In sistemul german s-a reve-nit la mode lui din 1871, cand Bundesratul era caracterizat prin pon-derea voturilor ministrilor din principatele imperiului. Bundesratul este ales de catre guvernele locale, care isi trimit membrii in camera numita si Consiliul Federal. Fiecare land dispune de eel putin trei voturi in cadrul Bundesratului. Valabilitatea votului unui land tine de exprimarea monoliticS a acestuia. Daca reprezentantii unui land in Bundesrat voteaza diferit, voturile nu sunt valabile. In functie de numarul de locuitori, fiecarui land i se mai adauga unui sau doua voturi, peste minimul de trei. De exemplu, landurile care au peste patru milioane de locuitori detin 4 voturi in Bundesrat. Landurile care au peste 6 milioane de locuitori detin 5 voturi in Camera nealea-sS prin vot universal a Parlamentului german. O hotSrare in Bundes-rat se ia cu voturile a eel putin doua landuri (3+3=6).

    In structura de putere a Parlamentului german, Bundesratul este considerat drept institutia ce are functia de echilibrare a sistemului reprezentativ. El reprezinta guvernul, dar face parte din structura parlamentului, fiind o contraputere la Bundestag. Bundesratul face echilibrul dintre interesele federale si interesele fiecarui land in parte.

    Presedintele Germaniei este ales de Adunarea Federala, alcatui-ta din reprezentanti ai Bundestag-ului si din delegaji ai parlamentelor locale, in numar egal cu reprezentantii Bundestag-ului. Puterea pre-sedintelui este contrabalansatS de puterea cancelarului, in sensul ca actele semnate da Presedintele Germaniei au valoare juridica doar atunci cand sunt contrasemnate de cancelarul federal sau de ministrul de resort. Presedintele se alege pe o durata de 4 ani i mandatul poate fi reinnoit o singura data. In caz de vacant a postului, Presedintele Germaniei poate fi inlocuit cu Presedintele Bundesratului.

    Guvernul este compus din ministri de resort si cancelarul (art. 62), care este seful acestuia. El constituie unui dintre cele 5 organe constitutionale ale federatiei. Guvernul, in ansamblul sau, define constitutional o autoritate pe care legea fundamentala nu o recunoa-te decat cancelarului389. Cancelarul este ales de Bundestag, in urma propunerii Presedintelui. Alegerea, apoi numirea lui de catre prese-dinte putandu-se face doar daca un candidat la postul de cancelar a

    Ibidem, p. 661.

    281

  • obtinut o majoritate absolutS de voturi. Daca un candidat propus de Presedinte nu este ales, Bundestag-ul poate sa propuna in termen de 14 zile si sa aleaga cancelarul. Daca nici in aceste conditii cancelarul nu poate f i ales, atunci se incearca din nou scrutinul in Bundestag pentru un candidat la functia de cancelar. Presedintele este apoi obli-gat, fie sa numeasca in functie candidatul care a obtinut numSrul eel mai mare de voturi, fie sa dizolve Bundestag-ul.

    Cancelarul stabileste componenfa guvernului. El propune minis-trii care sunt numiti sau eliberati din functie de catre Presedinte. Mandatul cancelarului este dependent de mandatul forului care i l alege - Bundestag-ul. La incetarea mandatului Camerei alese a Par-lamentului german, inceteaza si mandatul cancelarului, el putand rSmane in functie, la cererea presedintelui, pana la alegerea succeso-rului sau.

    In istoria RFG s-a intamplat, in mai multe randuri, ca pe functia de cancelar sa fie realeasa aceeasi persoanS, dupa cum si ministrii pot fi numiti de cancelar, atunci cand isi face guvernul.

    Guvernul poate fi revocat, Bundestag-ul retragandu-i votul de incredere. Problema pe care o ridicS sistemul institujional german este aceea ca retragerea votului de incredere al guvernului, trebuie sa coincida cu majoritatea parlamentara ostilS si cu intelegerea asupra viitorului cancelar, ceea ce inseamna acceptarea structurii si politicii noului guvern de catre majoritate.

    Cand cancelarul cere votul de incredere Bundestag-ului si aces-ta i i este respins, el poate solicita Presedintelui dizolvarea Parlamen-tului, care se face intr-o perioada de 21 de zile. Daca in aceasta perioada Bundestag-ul reuseste alegerea unui nou cancelar cu majori-tate absoluta de voturi, prerogativa Presedintelui de dizolvare a Ca-merei este anulatS.

    Sistemul politic de tranzitie, pe care 1-a proiectat Constitutia RFG din 1949, s-a dovedit a fi o tranzitie perpetuS", dupa cum ob-serva J. Karpinschi j 9 0. In cei 40 de ani de la adoptarea Constitutiei, Germania a avut sase presedinti si sase cancelari, fiecare dintre aces-tia fiind realesi o data sau in doua randuri.

    Partidele politice. In art. 21 al Constitutiei sunt trasate coordona-tele infiinjarii si activitatii partidelor. In cadrul sistemului pluripartidist

    Jakub Karpinski, ABC-ul democratiei, Humanitas, Bucuresti, 1993, p. 193.

    282

    german, influenza cea mai mare o are Uniunea Crestin Democrats, aliatS cu Uniunea Crestin Socials, Verzi, Partidul Social Democrat si Partidul Liberal Democrat. In afarS de acestea exists numeroase for-matiuni politice care au programe si orientSri ideologice diverse, aco-perind un larg palier: de la extrema stangS la miscSri neofasciste.

    In perioada 1949-1990 crestin-democratii, unui din cele douS partide importante din Germania, au dat patru cancelari, iar social-democratii, doi.

    A l treilea partid important a fost Partidul Liberal, care a partici-pat numai la guveme de coalitie, uneori schimband coalitia, ceea ce a dus la schimbarea Guvernului.

    Sistemul de partide german face parte dintre tipurile de sisteme de partide numite douS partide si jumState".

    Crestin-democratii au avut o majoritate parlamentara doar in 1957-1961. Restul guvernSrilor crestin-democrate au fost fie in coali-tie cu liberalii, fie in coalitie cu socialistic asa cum s-a intamplat intre 1966-1969.

    Democrat-crestinii (Uniunea Crestin-democratS si Uniunea Cres-tin-socialS) sunt o formatiune politics catolic-protestantS. UCS este majoritar in Bavaria, care este un land cu o majoritate catolicS. In cele-lalte landuri actioneazS UCD, ambele partide fiind impreuna in foru-mul federal. In tinuturile prusace, aflate in fosta RDG, si in nordul Germaniei predomina protestantii, aici fiind baza electoralS a Partidu-lui Social-Democrat, care a renuntet in Congresul de la Bad Godesberg din 1959, la idealurile revolutionare si la ideologia marxista.

    Partidul Liberal Democrat s-a aflat la conducere doar in aliante: cu guvernul lui Adenauer - 1949-1957, cu eel al lui Erhard - 1961-1966, si in eel al lui Kohl - 1982-1998. Intre 1969-1982 au facut gu-verne cu social-democratii guvernele lui Brandt si Schmidt si cu gu-vernul lui Schroeder. Ei au obtinut voturi in jural procentului de 10%.

    Partidul ecologist a fost reprezentat in Bundestag incepand cu 1983, cand au depSsit cu putin pragul de 5%. Procentul a urcat la 8% in 1987. In 1990 nu au mai reusit sa obtinS pragul de 5%, dar, con-form legii electorale, doi deputati din fosta RDG au obtinut locuri in Bundestag (acestia provenind de la Aiianja '90).

    Partidul comunist din fosta RDG a dispSrut o datS cu alegerea primului parlament. Partidul postcomunist PSD a reusit sS trimitS cati-va deputati, pentru cS a avut cea 10% din voturi in landurile fostei

    283

  • RDG. In 1990, dupa unificarea montara si cea teritoriala, s-au organi-zat alegeri libere in landurile din care armata sovietica s-a retras in 1994. Cele mai multe voturi au fost obtinute de crestini-democrati (in 4 landuri). In Brandenburg au castigat social-democratii.

    In mai 1990 reunificarea Germaniei nu a adus rezultate electo-rale spectaculoase. Schimbarile au fost mai degraba neimportante, asa cum observa J. Karpinschi, dominants pentru intreaga Germanie fiind atunci ideologia crestin-democrata. Schimbarile produse de reintregirea Germaniei s-au regasit in patrunderea catorva deputati verzi si comunisti in Bundestag, prin voturile obtinute in landurile fostei RDG.

    La alegerile legislative din 22 septembrie 2002, Uniunea Cres-tin Democrats in aliantS cu Uniunea Crestin Socials au obtinut 248 mandate (38,5%), Partidul Social Democrat 251 mandate (38,5%), Verzii impreunS cu Alianta '90, 55 mandate (8,6%), Partidul Liber Democrat, 47 mandate (7,4%), Partidul Socialismului Democratic, 2 mandate (4%) 3 9 1 .

    Procedura legislativa. Procesul legislativ se desfasoarS in Bun-destag si Bundesrat, legea adoptatS fiind rezultatul colaborSrii a celor douS AdunSri parlamentare. Potrivit Constitutiei, Guvernul federal si membrii celor doua camere ale Parlamentului au inifiativa legislativS.

    Tribunalul Constitutional Federal. In Germania anilor 1945-1949 a existat o jurisdictie constitutionals cu caracter special. Artico-lul 92 al Constitutiei din anul 1949 a infiintat Tribunalul Constitutio-nal Federal ca un organism autonom si independent fafS de celelalte autoritSti publice3 9 2. Ulterior, mai multe legi au adus completari la organizarea acestei institutii. In prezent, Tribunalul Constitutional Federal este compus din douS camere (8+8=16 judecStori), avand ca principals atribufie controlul constitufionalitStii legilor, al actelor de aplicare a acestora, apSrarea drepturilor omului, solutionarea litigiilor privind funcfionarea autoritadlor publice, constitufionalitatea infiin-tSrii si activitStii partidelor politice, judecarea acuzatiilor aduse Pre-sedintelui federal si judecStorilor etc. AceastS institutie are un rol important in asigurarea echilibrului dintre autoritSfile federale si autoritStile landurilor.

    Apud Cristian Ionescu, op. cit., p. 191. Ibidem, p. 202; Les Constitution des Etats de I'Union europeenne, p. 27.

    284

    V I I I . Regimul politic al Italici La fel ca Germania, dupS eel de-al doilea rSzboi mondial, Italia

    a trecut de la un regim totalitar la un regim politic parlamentar de-mocratic. In prezent, statul italian prezintS o formS accentuatS de descentralizare, in favoarea organelor locale regionale. Regiona-lismul italian se apropie mult de federalism. AceastS puternica des-centralizare are avantajele, dar si dezavantajele ei, fiind consideratS ca substantial perfectibilS. In prezent exists 20 de regiuni, 5 dintre ele avand un statut special, beneficiind de o larga autonomie si de un domeniu legislativ exclusiv.

    Din anul 1947, Italia reprezinta regimul politic parlamentar de tip traditional cu o conceptie reinnoitS a statului.

    Sistemul parlamentar italian, se caracterizeaza prin alternanta partidelor la putere, realizatS in conditii specifice si restranse. Multi-partidismul italian este pluripolar, fapt care influenteazS democratia italiana. Sistemul se distinge printr-o serie de dimensiuni, unele con-tradictorii, unele inedite.

    Partidele politice. Viate politics parlamentara este intreJinutS si dominatS de activitatea partidelor politice, inlauntrul cSrora se decide totul. Multipartidismul italian se remarcS prin existenta a douS parti-de dominante j93, in jurul cSrora sunt polarizate toate celelalte, fSra insS ca vreunul dintre ele sS-si poatS asigura majoritatea parlamenta-ra (unui dintre partide este de opozitie nu doar fata de guvern, dar si fata de regim; in interiorul majoritSfii celorlalte partide, incepand chiar cu eel dominant, exists multiple tendinte si factiuni, o federa-tie de factiuni", avand fiecare conducerea sa si obiectivele ei).

    3 9 3 Democra|ia Cresting este primul partid italian, inregistrand, cu unele ex-ceppi in perioade de declin, intre 32 si 42 % din voturi (in 1983, nu a inregistrat decat 33%; Partidul Comunist a constituit eel de-al doilea partid ca marime i forta, ajungand in 1976 la 34% din voturi (in 1987 nu a inregistrat decat 29,2%) Partidul Socialist Italian n-a obtinut decat 11,4% la alegerile legislative din 1983, dar, inre-gistrand un cajtig apreciabil (13,1%) la alegerile regionale din 1985, el ocupa o pozitie strategics importanta in echilibrul politic. Dintre celelalte formajiuni politice mai mici, trei indeplinesc un rol semnificativ in constituirea coalitjilor guvernamentale: Partidul Socialist Democrat, rezultat dintr-o sciziune a Partidului Socialist in 1974, inregistrand intre 3-4% din sufragiu; Partidul Republican, cu cea 5% din electorat; Partidul Liberal, situat la centru-dreapta, cu 2,9% din sufragiu (Ibidem p. 123).

    285

  • realitafii. Guvernul Suediei este unui puternic, deoarece este format de un partid omogen, care nici macar nu are nevoie de majoritatea absoluta in Parlament. Influenta partidului dominant este foarte pro-funda si veche, incat se poate spune ca, in decurs de cateva decenii, Suedia a trecut de la o conditie semifeudala la im stat semisocialist. Modelul suedez" este acela al unei tari unde domneste consensul creat de ideologia dominanta a social-democratiei si a pluralismului democratic eel mai frapant. Partidele burgheze, mostenitoare istorice ale vechilor structuri, au prea multe diferente culturale pentru a putea constitui un bloc coerent fata de partidul social-democrat, prin care s-a exprimat si s-a impus societatea revolutiei industriale. Lipsa de alternanja face ca mass-media sa nu fie favorabila partidului domi-nant. Recenta chestiune a modelului" nu favorizeaza evolutia inter-na a Partidului Social-Democrat, si nici nu determina hegemonia acestuia, drept garant al stabilitatii sistemului politic suedez432.

    X I I I . Regimul politic al Statelor Unite ale Americii Federalismul este evident coloana vertebrala a sistemului con-

    stitutional american. Ca sistem, el a evoluat substantial pe parcursul a doua secole. Specificul federalismului american consta in faptul ca el protejeaza la maxim autonomia statelor componente, tinzand totusi spre o anumita centralizare43j.

    Viata politica si parlamentara americana ofera exemplul unui bipartidism suplu si al unei separatii rigide a puterilor4 3 4.

    Bipartidismul american se deosebeste de two party system-\i\ britanic prin faptul ca organizatiile politice americane nu au aceeasi coeziune ca si partidele engleze, caracterul lor mai mult local opu-nandu-se unei centralizari comparabile cu cea constatata in Marea Britanie, iar influenta partidelor asupra functionarii institutiilor este departe de a fi determinista, partidele ca atare neintervenind decat in momentul alegerilor. Originile bipartidismului american se afla in cele doua tending care s-au facut manifeste la constituirea federafiei

    4 3 2 Ibidem, p. 531-532. 4 3 3 Philippe Lauvaux, op. cit. p. 225. 4 3 4 Vezi A. et S. Tunc, Le system constitutionnel des Etat-Unis d'Amerique,

    vol. 3, 1953 %\; M. F. Toinet, Le system politique des Etats-Unis, PUF, Paris, 1987; G. Burdea, op. cit., p. 249 sj urm.; P. Pactet, op. cit., p. 212 i urm.; M . Prelot, J. Boulouis, op. cit., nr. 51-55, p. 92-100; B. Jeanneau, op. cit., p. 322-343.

    310

    (federalista", cuprinzand partizanii unui guvern puternic, si antife-dcralista", alcatuita din sustinatorii autonomiei statelor viitoarei fede-ratii. Federalists pot fi considerati predecesorii republicanilor, iar antifederalistii strabunii democratilor)435. Ele sunt asa-numitele par-tide de gestiune", suple, fara discipline partizana, cu obiective esenfi-ale comune, avand aprecieri identice asupra elementelor fundamen-talc ale vietii politice si asupra sistemului american (way of life). Cele doua partide (Partidul Republican si Partidul Democrat) nu se succed la putere intr-un ritm relativ regulat436.

    Bipartidismul american s-a stabilit pe fondul concepfiilor diferi-te de exercitare a puterii, si nu pe baze ideologice, religioase sau sociologice, cum este cazul, intr-un mare numar, in sistemele demo-cratice europene.

    Prin adoptarea Constitutiei din 17 septembrie 1787, s-au urmarit trei obiective: garantarea autonomiei statelor federate; contracararea exceselor democratiei; organizarea si functionarea puterilor, astfel incat eficacitatea guvernarii sa se concilieze cu liberalismul, in spe-cial cu cerinta ocrotirii drepturilor si libertatilor individuale4 3 7.

    Cadrul institutional american este format din Congresul, Prese-dintele si organele judiciare (in special Curtea Suprema). care, avand suficienta autonomie, se limiteaza mutual, dupa principiul checks and balances".

    Congresid este alcatuit din 2 Camere (Camera Reprezentantilor si Senatul), el beneficiind de toate prerogativele de ordin legislativ si financiar, precum si de controlul activita|ii Executivului. Existen(a unui parlament bicameral, in care principiul participarii statelor la puterea federala ar fi garantat prin reprezentarea lor egala in sanul Camerei Inalte sta la baza compromisului constitual.

    4 3 5 Partidul Democrat s-a constituit la 13 mai 1792, sub conducerea lui Jeffer-son. Partidul Republican s-a format in 1854, avandu-1 ca lider pe Lincoln, care a devenit, in 1860, Presedinte, ?i a condus razboiul impotriva statelor succesioniste.

    4 3 6 Astfel se poate vorbi de o perioada a dominatiei republicanilor (1865-1930), de o era a democraUlor (1930-1980), de o noua epoca" a republicanilor (1980-1986) si respectiv, dupa alegerile din 1986. Alegerile din anul 2002 au dat castig de cauza Partidului Republican (228 mandate) in timp ce Partidul Democrat a obfinut 204 mandate (Cristian lonescu, Regimuri politice contemporane, Editura C.H. Beck. Bucuresti, 2006. p. 405).

    4 3 7 Ion Deleanu, op. cit., p. 132.

    311

  • Cei 437 membri ai Camerei Reprezentantilor, alesi pe durata unui mandat de doi ani, prin sufragiu universal direct si pe baza scru-tinului uninominal majoritar cu un singur tur, reprezinta poporul Uniunii, in indivizibilitatea lui.

    Senatul, camera federala, cuprinde 100 de membri, revenind fiecarui stat federat cate doi senatori, indiferent de numarul popula-

    * *438

    tiei . Senatorn sunt alesi pe o perioada de 6 ani, la fiecare doi ani; o treime din senatori sunt reinnohi de catre terti, odata cu alegerile pentru o noua Camera a Reprezentantilor.

    Camera Reprezentanfilor, care reprezinta poporul in Statele Unite reprezinta o baza statala de reprezentare, fiecare stat fiind re-prezentat in functie de importanta populatiei sale si nu de corpul electoral439. Astfel, realegerea este mai uoara decat la Senat, consta-tandu-se o longevitate parlamentara mai importanta.

    Cele doua Camere concura la indeplinirea acelorasi atributii in domeniul legislativ si financiar. Totusi, Senatul pare a avea o pozitie preponderenta fa(a de Camera Reprezentantilor (in caz de dezacord intre cele doua Camere asupra unui proiect de lege, Comisia de con-ciliere transeaza diferendul, de reguia, in favoarea Senatului, prese-dintele senatului este totodata presedintele Uniunii, Senatul isi da acordul la numirea unor secretari de stat si a altor inalfi functionari federali, cu o majoritate de doua treimi decide asupra ratificarii trata-telor internationale, indeplineste functia jurisdictionala in cazul pune-rii sub acuzare a Presedintelui)440.

    Sub aspectul organizarii si functionarii Congresului, pot fi reti-nute ca particularitati: plenitudinea prerogativelor sale legislative, inexistenfa grupurilor parlamentare pe criteriul apartenentei la unui dintre partide, larga competenta si deosebita autoritate a comisiilor parlamentare, imposibilitatea disolutiei vreuneia dintre Camere.

    Reprezinta o reguia a federalismului i o dimensiune a democrafiei, dar acest sistem de reprezentare a statelor atrage serioase inegalit&ti. (De exemplu, Tn New York fiecare senator reprezinta mai mult de 8 milioane de cetateni, pe cand in Nevada, un senator reprezinta cea 100 000 de ceta|rni). Se ajunge, astfel, ca 25 de state, cu o popu-late sub 20% din cea a Uniunii, sa dispuna de majoritatea locurilor in senat. Alegerile din anul 2002 au dat castig Partidului Republican, care a obtinut 51 de mandate, in timp ce Partidul Democrat a otyinut 46 de mandate (Ibidem, p. 404).

    4 3 9 Philippe Lavaux, op. cit., p. 250. 4 4 0 Ion Deleanu, op. cit. p. 132.

    312

    Comisiile parlamentare au o importanta parlamentara in SUA, in masura in care executivul este, in principiu, pe deplin independent dc Congres.

    Presedintele, fara a f i un personaj omnipotent, este inzestrat cu alribu(ii substantiate, de natura sa-i asigure eficacitatea administrarii interne si a dirijarii relatiilor externe. Alegerea presedintelui SUA se situeaza in central functionarii sistemului constitutional american. Aceasta alegere este, astazi, foarte diferita de sistemul de desemnare a I executivului, conceput de catre parin(ii fondatori". Presedintele este ales prin sufragiu universal indirect (de catre marii electori de-semna(i in cadrul fiecarui stat, intr-un numar egal cu eel al reprezen-tarii respectivului stat in Congres, fideli unui mandat imperativ) pe o perioada de 4 ani. Constitutia din 1787 nu a limitat numarul de man-date, dar presedintele Wasinghton a refuzat sa se prezinte pentru un al treilea mandat, creand, astfel, un precedent care a fost continuat pana la Franklin Rooswelt, astfel ca mandatul sau poate fi reinnoit o singura data. Numai in mod exceptional, daca nici unui dintre candi-datii desemnati in Convenjiile partidelor n-ar intruni majoritatea absoluta, Presedintele este ales de Camera Reprezentantilor, iar vice-presedintele de Senat.

    Presedintele este seful statului si al guvernului. El nu raspunde po-litic in fata Congresului, dar nici nu poate proceda la disolutia acestuia.

    Presedintele are plenitudinea puterii executive, putand adopta reglementarile necesare (executive orders) pentru aplicarea legilor; in timp de razboi poate adopta masuri exceptional (emergency po-wers), indispensabile apararii nationale; poate beneficia, in conditii limitate, de delegare legislativa; ca sef al administratiei federale con-duce ansamblul serviciilor publice si numeste malfii functionari fede-rali (uneori insa numai cu acordul Senatului); conduce Relatiile internationale; este eful armatei (dar congresul decide angajarea in conflict a fortelor armate, acordarea fondurilor necesare si declansarea razboiului; dispune de o masura negativa" fata de legile Congresului, si anume de dreptul de veto la aceste legi (pocket veto), care nu poate fi anulat decat cu majoritatea de doua treimi a fiecarei Camere; prezin-ta, la inceputul fiecarei sesiuni a Congresului, mesajul asupra starii Uniunii, veritabilul sau program prezidential si legislativ.

    313

  • Presedintele poate fi pus sub acuzare de Camera Reprezentantilor (procedura impeachment-\x\\jii) in caz de ,,tradare, concusiune sau alte crime ori delicte grave", situatie in care el este judecat de Senat441.

    Presedintele dispune de un Cabinet, alcatuit din sefii departa-mentelor ministeriale (secretari de stat), de un asa-zis White House Office, cuprinzand cateva organisme442 si colaboratori directi, pre-cum sr de agenti executivi, asupra carora el actioneaza direct.

    In concluzie, putem sublinia faptul ca puterile reale ale prese-dintelui le depasesc pe cele atribuite prin constitute.

    Sistemul de guverndmdnt. Spre deosebire de Marea Britanie, in SUA, unde partidele sunt organizatii extraguvernamentale asociate sistemului constitutional, bipartidismul tempereaza guvernarea majo-ritatii. Executivul este format mai mult din specialisti si tehnicieni, decat din politicieni. Acestia sunt condusi de catre presedinte, dar sunt responsabili si in fata Congresului.

    Sistemul organizdrii judecatoresti. Puterea judecatoreasca este incredintata Curtii Supreme si unor curti cu grad inferior acesteia, care au jurisdic{ie la nivel federal, conform articolului 3 din Consti-tutia SUA. Prerogativa crearii curtilor respective apartine Congresu-lui, conform Legii fundamentale.

    Judecatorii sunt numiti de Presedinte si confirmati in functie de Senat. In prezent, instance judecatoresti sunt formate din Curtea Suprema, Curti de Apel, Curtile de district, Curti cu jurisdictie spe-cials. In afara sistemului federal al organizarii judecatoresti, in SUA functioneaza curtile create special de Congres: Court of Claims (1855) care solutioneaza plangerile facute de persoane particulare impotriva Guvernului, Court of Customs and Patent Appeals (1909) care solutioneaza plangerile impotriva deciziilor luate de Tribunalul pentru taxe vamale, de Oficiu pentru brevete si de Comisia pentru tarife, Court of Military Appeals (1950) care solutioneaza deciziile Curti Martiale 4 4 3.

    Aceastfi procedura a fost utilizata o singura data, in 1868, contra lui An-drew Jonhsson si a fost anunfata, In 1974, contra lui Richard Nixon (afacerea Water-gate), dar acesta a demisionat (Ibidem, p. 183).

    4 4 2 Cum ar fi Consiliul National al Securitatii, infiintat de Truman Tn 1947, Bi-roul Administrafiei sj Bugetul (Ibidem).

    4 4 j Cristian Ionescu, op. cit., p. 427.

    314

    C rurtea Suprema, avand o mare independents si o deosebitS au-toritatc, s-a indepartat treptat de la ceea ce trebuia sa fie cea de-a treia piesa" in echilibrul puterilor, ajungand sa indeplineasca rolul unui arbitru intre celelalte doua puteri, precum si intre organele Uni-unii si cele ale statelor federate.

    Curtea, pe baza unei legi din 1869, cuprinde 9 judecatori numiti pe viata de catre Presedinte, cu acordul senatului. Ea are competenta de a se pronunta asupra constitutionalit&lii legilor 4 4 4, afirmandu-se, astfel, ca o veritabila contra-putere politica", capabila sa se opuna voin(ei organului legiuitor4 4 5.

    Evaluand, in ansamblu, sistemul politic si parlamentar american avansam ideea ca, in pofida unor tending si eforturi de a se asigura preeminenta Congresului, Presedintele ramane axa centrala a acestui sistem. Sistemul functioneaza insa sinergetic, mult deasupra anar-hismului constitutional. Regimul prezidential american nu ajunge, cum se intampla in regimurile parlamentare, la o guvernare a partide-lor. Dupa alegerea unui presedinte, nici Partidul Republican, nici Partidul Democrat nu sunt la putere decat formal.

    4 4 4 Controlul constitutionalitatii legilor s-a deplasat In favoarea altor organe de jurisdictie, el fiind un control aposteriori (Ibidem, p. 134).

    4 4 5 Curtea a mers insa mai departe, prin decizia , Jagdish Rai Ghada", din 23 iunie 1983, punfind chiar in discutie practica asa-zisului veto legislativ, prin care Congresul are posibilitatea sa anuleze masurile Executivului, adoptate in virtutea unei abilitati obisnuite (Ibidem).

    315


Recommended