PANAIT CERNA

25 SEPTEMBRIE 1881 –

8 APRILIE 1913

…"Aş vrea să mă înalţ la tine,

Dar lumea ta e sus, prea sus,

Şi-n noaptea undelor haineRămîn cu dorul meu,

nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate

O rază din puterea-ţi lină -Greu luptă valurile toate

Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istoviteDe furtunatecul lor joc, Şi-n fundul mării liniştite

Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teama nu mi-i

De vînt, de unda răzvrătită,

Cît timp te văd deasupra lumii

Lucind eterna, linistită...

“Ideal”

Panait Cerna, pe numele său de naștere Stanciof, de origine bulgară, s-a născut la 25 septembrie

1881 în satul Cerna, judeţul Tulcea.

“(…)Aşezat în depresiunea Cernei, înconjurat de câteva culmi tocite din lanţul foştilor munţilor Hercinici, cu o câmpie mănoasă, cu livezi, vii şi păşuni. (…)În mijlocul satului, pe o costişte, alături de dereaua presărată cu plopi semeţi, pe drumul ce duce la biserica satului, se află Casa Memorială Panait Cerna, organizată prin grija Uniunii Scriitorilor din România, a Muzeului Literaturii Române şi cu sprijinul organelor locale.“ Aurel Munteanu – Panait Cerna- viaţa şi opera

Panait Cerna a urmat cursurile şcolii primare în comuna Cerna, pe cele liceale la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Brăila şi cursurile Facultăţii de

Filosofie la Bucureşti. În timpul studiilor liceale a reuşit să acumuleze o

cultură intensă, şi să îşi însuşească limbile germană,

franceză şi italiană.

Ca student a fost nevoit să întrerupă de mai multe ori cursurile ca să se preocupe de asigurarea unui minimum de mijloace de existenţă. Deşi boala se agrava, fiind o fire entuziastă, Cerna a luptat şi a reuşit să îşi ia licenţa cu

“Magna cum laude”.Titu Maiorescu i-a acordat în 1907 o modestă bursă cu care să îşi continue studiile în Germania în vederea obţinerii doctoratului.

A fost în continuu măcinat de situaţia materială precară. Şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul “Lirica de idei” şi a fost proclamat în unanimitate “Doctor magna cum laude”, în februarie 1913, iar în luna următoare, martie, este răpus de boală. Paul Zarifopol l-a îngrijit până în ultimul moment. A fost înmormântat la Leipzig. Multe personalităţi din ţară au deplâns soarta lui Panait Cerna, printre care şi Tudor Arghezi.

Autorul în colecţiile Bibliotecii Judeţene

“Panait Cerna” Tulcea

Cerna, poetul-filosof, s-a oprit în poezia sa asupra marilor probleme ale existenţei omului, ale atitudinii lui în viaţă, ale societăţii timpului său. În versurile lui, meditaţia şi reflecţia ocupă un loc important. În cele mai multe poezii vibrează aspiraţiile şi năzuinţele oamenilor. Cerna a iubit omul cu pasiune şi dăruire.

“Cu toata asprimea cuvintelor, explicabilă printr-o inadaptare completă la limba română, poezia lui este pură, adică independentă de tehnica şi imaginile ei. Foarte asemănător lui Leopardi (poate cu bună ştiinţă). Cerna e în stare să înşire declaraţii şi aspiraţii într-o desăvârşită golociune, aproape prozaică, obţinând efectul celui mai elevat lirism. Uneori, e drept, Cerna cade în declamaţie şi verbalism, dar nu acolo este puterea lui. Virtutea lui Cerna este de a sugera stări de beatitudine şi de învingere a contingenţelor în versuri simple, solemne, de cele mai multe ori abstracte a căror undă lirică este evidentă şi totuşi greu de explicat.” G. Călinescu – Adevărul

literar şi artistic

“Tresaltă, suflete al meu, şi cântă!De-acuma nu te-i mai gândi la moarte,Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte…C-un zâmbet, cu o vorbă spus-alene,Ea dete somn durerii pământeşti;A dat vieţii glasuri de sirene –Umplu întreg pământul de poveşti…O! suflete al meu! Tresaltă, cântă!” (Noapte)

În glas au aiurări de liră,Pe frunţi – un răsărit de zori;

La şipot, unde poposiră,S-au adunat privighetori …

Iar zeul dragostei, April,Din două guri făcea o floare,

Şi fiecare sărutareO saluta din crengi, c-un tril.

Visând, cei doi îndrăgostiţiTot repetau în suflet cântul;

Atunci, din fundul văii, vântul,Văzând cât sunt de fericiţi,

S-a strecurat în crengi tiptil,Mişca un ram, zâmbea în

soare,Şi-i îngropa sub colb de floare,C-un râs zburdalnic de copil.

(Sămănătorul, V, nr 10, 1906)

Material realizat de

Sala de Lectură Adulţi