1 Ce înseamnă să fii C.N.R.V.-ist? - discurs susţinut cu ocazia zilelor liceului de către o elevă de excepţie,Timofte Andreea de la clasa a XII -a A - Dacă această întrebare mi-ar fi fost adresată în urmă cu 8 ani, nu aş fi ezitat în a răspunde că a fi elev al acestei instituţii este un semn de mare cinste, şi care totodată implică şi un înalt nivel al performanţei. Însă atunci vorbeam doar din perspectiva potenţialului elev, care vedea lucrurile din exterior, fără a cunoaşte gama variată de posibilităţi, pe care acest colegiu le are de oferit. Încă din prima zi de şcoală, petrecută în mijlocul acestei colectivităţi, am primit asigurarea că aşteptările mele se vor împlini şi că voi fi sprijinită în toate activităţile desfăşurate. Prima lecţie pe care CNRV mi-a oferit-o a fost Importanţa educaţiei şi a cunoaşterii. Fie că a fost vorba despre Matematică, Limba şi Literatura Română sau Fizică, toate disciplinele şi-au dovedit necesitatea pentru formarea noastră profesională, dar şi personală. Am simţit într-adevăr cum puterea îţi este dezvăluită, pe măsură ce cunoştinţele se adună. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul doamnelor şi domnilor Profesori, care pe lângă furnizarea unei baze teoretice, au avut şi rolul de îndrumători, care au ştiut cum să ne şlefuiască personalitatea. După caz, au ştiut când să fie severi, şi să ne trezească la realitate, dar ne-au oferit şi libertatea de a ne dezvolta, din toate punctele de vedere. Cea de-a doua lecţie pe care am învăţat-o aici, a fost că, indiferent de unde provii şi cât de slabe îţi sunt şansele la reuşită, poţi triumfa, dacă munceşti şi îţi doreşti cu adevărat să te realizezi. Cu toate că CNRV este amplasat într-un oraş destul de mic, cu mai puţine şanse de dezvoltare, a reuşit de-a lungul anilor să promoveze valori şi să le ofere elevilor ocazia de a se afirma prin implicarea în numeroase proiecte şi activităţi, la nivel naţional şi internaţional. În final, aş vrea să mulţumesc CNRV pentru toate oportunităţile pe care mi le-a oferit de-a lungul anilor şi pentru că aici am acumulat informaţiile necesare pentru a reuşi în anii de studenţie ce vor urma, şi mai departe în carieră. Mă voi întoarce aici cu drag şi peste ani şi sunt convinsă că voi găsi acelaşi respect pentru învăţământ şi pentru formarea unor tineri capabili şi puternici. Vă mulţumesc!
Transcript
1
Ce înseamnă să fii C.N.R.V.-ist? - discurs susţinut cu ocazia zilelor liceului de către o
elevă de excepţie,Timofte Andreea de la clasa a XII-a A -
Dacă această întrebare mi-ar fi fost adresată în urmă cu 8 ani, nu aş fi ezitat în a răspunde că a fi elev al acestei instituţii este un semn de mare cinste, şi care totodată implică şi un înalt nivel al performanţei. Însă atunci vorbeam doar din perspectiva potenţialului elev, care vedea lucrurile din exterior, fără a cunoaşte gama variată de posibilităţi, pe care acest colegiu le are de oferit. Încă din prima zi de şcoală, petrecută în mijlocul acestei colectivităţi, am primit asigurarea că aşteptările mele se vor împlini şi că voi fi sprijinită în toate activităţile desfăşurate.
Prima lecţie pe care CNRV mi-a oferit-o a fost Importanţa educaţiei şi a cunoaşterii. Fie că a fost vorba despre Matematică, Limba şi Literatura Română sau Fizică, toate disciplinele şi-au dovedit necesitatea pentru formarea noastră profesională, dar şi personală. Am simţit într-adevăr cum puterea îţi este dezvăluită, pe măsură ce cunoştinţele se adună. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul doamnelor şi domnilor Profesori, care pe lângă furnizarea unei baze teoretice, au avut şi rolul de îndrumători, care au ştiut cum să ne şlefuiască personalitatea. După caz, au ştiut când să fie severi, şi să ne trezească la realitate, dar ne-au oferit şi libertatea de a ne dezvolta, din toate punctele de vedere. Cea de-a doua lecţie pe care am învăţat-o aici, a fost că, indiferent de unde provii şi cât de slabe îţi sunt şansele la reuşită, poţi triumfa, dacă munceşti şi îţi doreşti cu adevărat să te realizezi. Cu toate că CNRV este amplasat într-un oraş destul de mic, cu mai puţine şanse de dezvoltare, a reuşit de-a lungul anilor să promoveze valori şi să le ofere elevilor ocazia de a se afirma prin implicarea în numeroase proiecte şi activităţi, la nivel naţional şi internaţional. În final, aş vrea să mulţumesc CNRV pentru toate oportunităţile pe care mi le-a oferit de-a lungul anilor şi pentru că aici am acumulat informaţiile necesare pentru a reuşi în anii de studenţie ce vor urma, şi mai departe în carieră. Mă voi întoarce aici cu drag şi peste ani şi sunt convinsă că voi găsi acelaşi respect pentru învăţământ şi pentru formarea unor tineri capabili şi puternici. Vă mulţumesc!
2
Joburi de vacanţă
Vara este un anotimp îndrăgit de copii pentru că este timpul vacanţei mari. Vacanţă nu este însă pentru toţi,deoarece unii copii aşteaptă vara nu pentru a se distra şi a se odihni, ci pentru a-şi găsi un job ca să câştige bani. Spun acest lucru din propria experienţă .La vârsta de 17 ani am început să lucrez pentru prima data,deoarece atunci am început sa înţeleg care este valoarea banului. Am lucrat ca promoter în Kaufland. Nu a fost greu,dar a fost cam
obositor, deoarece munceam câte 6-8 ore pe zi. Ştiam însă că efortul meu va fi răsplătit. Să fii promoter înseamnă să prezinţi ofertele produselor , să abordezi oamenii ca să îi informezi cum pot beneficia de aceste promoţii. Aveam uniformă cu gama respectiva inscripţionată pe bluza,fapt ce pe mine mă încânta. O să vă prezint un exemplu de promoţie: - promoţia: '' Delikat" . La această promoţie împărţeam fluturaşi ce conţineau oferta gamei respective şi le explicam cum trebuie să procedeze ca sa intre în ofertă. Dacă îndeplineau condiţiile necesare primeau şi premii. Eu am avut un motiv întemeiat ce m-a determinat să îmi caut un job de vară. Am lucrat de plăcere, am căpătat experienţa, am cunoscut oameni noi, am comunicat cu ei si asta a fost foarte bine pentru mine deoarece de acest lucru aveam
nevoie in momentele grele prin care am trecut . Cu ajutorul banilor câştigaţi , i-am oferit mamei şansa de a nu mă mai sponsoriza cu bani munciţi de ea pentru o perioada. Un începător poate sa lucreze ca ospătar , promoter, vânzător de îngheţata sau pâine etc. Daca vrei cu adevărat să lucrezi iţi poţi găsi un job bun,chiar dacă primul nu este chiar cel la care ai visat. Este de preferat să începem de tineri să muncim ,deoarece acumulăm experienţă(ceea ce este un plus şi la CV) şi începem să cunoaştem adevărata valoare a banilor prin efortul care îl depunem în obţinerea lor. Eu abia aştept vara următoare pentru a avea un job si vă sfătuiesc si pe voi să vă căutaţi unul, deoarece este o experienţa interesanta şi plăcută.
Anca Mihaela - XF
Wanna be a bee, be a PTP!
Anul acesta, chapter-ul din Roman al People to People se bucură să aibă din ce în ce mai mulţi membri. Dacă anul trecut nu erau membri ai chapter-ului young generation decât 15-20 de persoane, acum am ajuns să fim în jur de 60-65 de ptp-işti!Creşterea aceasta rapidă a numărului de “combatanţi” bucura pe toată lumea.Mă bucur enooorrrmm să văd cum PTP-ul trăieşte ! Sincer bravoo pentru idei & keep up the great work ! Scria Andreea Lăzărescu,ca dovadă a încântării ei, într-un e-mail adresat grupului.
Caleidoscop
3
În ultimul weekend din octombrie (29,30 şi 31 octombrie), membrii PTPi au mers chiar şi într-un team building la Văratec. Acolo, ajutaţi de Ioana Barbu, ei au reuşit să se cunoască mai bine, au înţeles pe deplin sensul cuvântului “echipă”, şi-au stabilit chiar şi rolurile în cadrul echipei lor, au făcut energizere foarte interesante, au învăţat să facă fund-rising şi multe altele. După cele trei zile petrecute împreună acolo, membri chapterului din Roman s-au întors cu forţe proaspete, plini de idei, capabili, prin munca lor, să ajute PTPi să se facă auzit. Acum, şedinţele lor sunt în toi.Combină munca cu distracţia într-un mod sănătos şi se pare că le iese foarte bine. La şedinţa de pe 21 noiembrie ei şi-au stabilit deja numele, logo-ul şi motto-ul chapterului: B-PTP Roman-Wanna be a bee, be a PTP! Şi aşa cum Ioana, trainer-ul lor le-a recomandat, ei încearcă să petreacă cât mai mult timp împreună şi pentru asta au stabilit o seară pe săptămână în care vor vedea un film. Bineînţeles, oricine este binevenit la seara lor de film. În ceea ce priveşte viitorul apropiat, chapter-ul are câteva planuri. În perioada 26-30 decembrie ei îi vor găzdui pe tinerii din cadrul chapterului Dolphins din Varna, Bulgaria cu care probabil vor face o mică excursie pentru a le arăta împrejurimile şi de asemenea îi vor
învăţa câte ceva despre frumoasele obiceiuri tradiţionale romaneşti de Crăciun. Tot în cadrul acestei sărbători, ei şi-au propus să facă câteva acţiuni umanitare; de ce nu, poate împreună cu elevii bulgari. Pe termen lung ei încă nu au prea multe puse la punct însă muncesc din greu pentru a găsi
proiecte care merită realizate. Le urăm succes şi îi felicităm pentru că sunt unul dintre cele mai numeroase chaptere din Europa.
Diana Lăpuşneanu – X F
Zamfinterviul
Cred că toţi cititorii “Revistei fără nume” ar fi
curioşi să afle ce are de spus Zamfi, acum, în
pragul alegerilor succesorului său la
preşedinţia consiliului elevilor din Colegiul
Naţional “Roman-Vodă”.Pentru a le satisface
curiozitatea, am stat de vorba chiar cu Andrei
Zamfiroi.
Dintre cei care şi-au depus candidatura pentru
a obţine funcţia de preşedinte al consiliului elevilor din Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, pe cine
susţii în mod oficial?
4
Oficial, nu susţin pe nimeni, dar am consiliat în mod neoficial echipa care avea,din punctul meu de
vedere, cele mai mici şanse. Având în vedere acest lucru, nu mai am dreptul moral, nu mai sunt calificat să
emit judecaţi de valoare despre o echipă sau alta.
Ce părere ai despre promisiunile pe care le-au făcut aceştia?
Mare parte a promisiunilor nu sunt realiste, sunt electorale şi de factură populistă. Am văzut şi câteva idei
de activităţi care ar avea o finalitate practică, cum ar fi: cutia cu propuneri, sugestii, reclamaţii şi
atelierelede creaţie.
În 2008, atunci când ai candidat şi tu, ce te-a făcut să crezi că eşti potrivit pentru această
funcţie?Care erau atu-urile tale?
Îmi place să mă implic în organizarea de activităţi de genul celor realizate la consiliul elevilor şi când mi
s-a propus să candidez, am cântărit foarte bine situaţia şi mi-am spus <<Cu toţii dorim o schimbare în
sistemul de învăţământ.De la cine să mă aştept mai mult să facă ceva dacă nu încep chiar eu?>>Cel mai
important atu al meu cred că este faptul că am un discurs convingător.
De ce l-ai ales pe Cojocaru Codrin-Ionuţ pentru funcţia de vicepreşedinte?
Pe lângă faptul că eram buni prieteni şi puteam forma şi o echipă de conducere a consiliului elevilor, în
perioada respectivă Codrin era un personaj popular în CNRV.
Ai întâmpinat greutăţi pe parcursul mandatului?Care au fost acestea?
Orice leadership implica şi greutăţi. Acestea au fost reprezentate de clasica birocraţie românescă în
accesarea de documente, fonduri şi alte lucruri imperios necesare pentru realizarea unui proiect. O altă
piedica întâlnită este reprezentată de starea din ce în ce mai accentuată, la elevii din ziua de azi de
dependenţa de indiferenţă. O altă problemă cu care m-am confruntat în acest mandat, este concretizată de
mentalitatea elevilor cu privire la reprezentativitatea lor, la factorii de decizie din cadrul CNRV.
Care este momentul de referinţă, pentru tine, din aceşti doi ani?
Momentul de referinţă îl reprezintă începutul clasei a11-a, la mijlocul mandatului, când consiliul elevilor a
aprobat codul de organizare şi funcţionare al acestuia..Codul de organizare consta într-un set de articole
selectate chiar de mine din modelul european de cod al consiliului elevilor şi din încă trei modele de
coduri ale unor licee din Bucureşti şi Târgovişte. A fost o experienţă profesională productivă.
Ai avut mai mult succes la fete în tot acest timp?
Desigur. Popularitatea a crescut odată cu numirea mea în funcţie. Acest lucru m-a ajutat să devin şi
colaborator oficial al unui club din Roman. Toate acestea au contribuit la realizări personale măreţe. Da,
am succes la fete. În această vară am încercat să citesc cât mai multe cărţi: blonde, brunete, roşcate…
După aceşti doi ani, ce calităţi crezi că ar trebui să aibă un preşedinte?
În primul rând, un preşedinte al elevilor trebuie să fie devotat şi implicat total faţă de funcţia pe care o
deţine. Trebuia să fie sincer, onest, să reprezinte obiectiv interesele elevilor şi să nu aibă interese ascunse.
5
Un preşedinte adevărat trebuie să fie un bun organizator, să ştie să lucreze cu oamenii şi să îşi aleagă
colaboratori competenţi pe domenii de activitate. Deasemenea, ar trebui să aibă susţinerea comunităţii
locale şi să răspundă promt la cererile acesteia.Preşedintele trebuie să folosească căi de comunicare cu
elevii cât mai eficiente şi să fie carismatic.
Ce îi doreşti celui/celei care îţi va ocupa locul?
Îi doresc să aibă energia şi priceperea necesară de a face mult mai multe lucruri decât am reuşit eu să fac.
Având în vedere că peste câteva zile nu vei mai fi preşedintele consiliului elevilor din Colegiul
Naţional “Roman-Vodă”; îţi pare rău că nu vei mai îndeplini această funcţie?Cum îţi evaluezi
mandatul?
Trebuie să mă concentrez pe examenul de Bacalaureat şi sunt adeptul aserţiunii <<Lucrurile se întâmplă
aşa cum trebuie să se întâmple>>.Bilanţul activităţilor consiliului elevilor este cel mai bun pe plan local
iar la nivel naţional este mediu spre bun.
Ce ai de gând să faci pe viitor?
Sper să iau un rezultat cât mai bun la bac şi să fiu admis la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti,
la Facultatea de Management. Deasemnea sunt pasionat de politica şi sper să ajung om politic sau de
afaceri.
Îi mulţumim lui Zamfi pentru timpul acordat şi îi uram succes în tot ceea ce va vrea să realizeze.
Lăpuşneanu Diana-X F
Cu drag pentru cea mai dragă…
A fost odată,de mult [..căci aşa o să-mi încep si eu fila de viaţă], un « el » şi o « ea ». El-produsul imaginaţiei,sensibilităţii si afecţiunii înnăscute,lipsit totuşi de importanţă şi plin de el însuşi.. acel spirit poetic.. constituia invariabil splendidul centru in jurul căruia,gravita un grup de puştoaice recrutate din însăşi îndepărtata Moldovă,iar ea-întruchiparea unui ideal feminin ;in două cuvinte .. bunătatea personificată. S-au văzut pentru prima dată intr-o tabără de vară. Fata,mică şi enervantă [pe atunci] înzestrată cu spirit filozofic,instruită în privinţa
manierelor elegante şi stăpână a unor mijloace materiale care-i îngăduiau să-şi satisfacă orice dorinţă era adesea obişnuită să i se facă pe plac. Atunci când in cale i-a ieşit acest tânăr cu acel aer sever pe care-l arbora din simpla necesitate de a-şi păstra « demnitatea » spiritele s-au încins uşor dar sigur,ajungând ca sentimentul de dizgraţie să fie reciproc. Când campusul a luat sfârşit,au putut deopotrivă respira uşuraţi;Acum totul luase sfârşit. Micile certuri se pierduseră parcă in neant,iar viaţa îşi redobândi cursul ei firesc. Îşi continuară drumul,lăsând in urmă amintiri.. călcând pe frunzişul veşted al « Domnului Timp »... Doi ani mai târziu,aşa cum soarta ticluieşte
uneori, au început din nou să-şi vorbească. .la început mai sceptic,apoi tot mai mult pana au realizat că au devenit prieteni. Poate pentru că cei doi s-au schimbat dar eu,nu cred asta. Au învăţat doar să nu judece după aparenţe.. Există totuşi firi născute pentru a moşteni fiinţa pământească a omului,cel care vine pe lume fără să înţeleagă de ce şi pleacă fără să-şi
6
pună această întrebare. Aşa era ea. Rămăsese aceeaşi dar în acelaşi timp alta ; Alta in ochii lui.. Poeziile o făceau să verse lacrimi de cristal,îşi inclina capul şi asculta nota lor inspirată căzând ca picăturile de rouă in sufletul ei larg. Violentele izbucniri ale simţirii lui poetice,făceau ca inima să se oprească curioasa-n loc atunci când ii dădea ascultare. In ele se îmbinau,intr-o măsură remarcabilă înţelepciunea şi firea plină de înţelegere a adevărului vieţii universale. Medita adesea--mult prea « adesea » după opinia ei--la inutilitatea poemelor .. in lumina caracterului trecător al vieţii şi gloriei. “Ce luptă pentru a ne susţine propria persoană ! Şi ce puţin va conta lucrul acesta pentru mine peste câţiva ani.. » gândea el. Fata moştenise capacitatea de înţelegere si apreciere a tuturor acestor lucruri. Poate că acesta era motivul pentru care îi câştigase atât de uşor încrederea acestui “maestru incontestabil al sentimentelor la minut” cum îi plăcea cu atâta drag sa îl numească. Era copilăroasă iar el râdea adesea de hazul fora intenţii al răspunsurilor ei,bucurându-se cu frenezie de aceasta reîntoarcere în lumea plină de strălucire a fericirii. Acrit de « marea » lovitură a spartei.. nu-l tulbura decât gândul morţii,care-i revenea din când in când şi pe care nu-l putea înăbuşi. Când aflase vestea cumplitului lui destin,fata izbucni cu o voce care aproape era un suspin,mânată de o forţă care o depăşea. Da,era greu .. dar in mintea ei nutrea in mod vag iluzia că ar putea scapa..Până la urmă.. cancerul nu era atât de rău.. sau era..?! Crăciunul se apropia cu paşi repezi. Era Ajunul .Ce s-a întâmplat în noaptea respectivă?..Păi,cu siguranţă ceva neprevăzut. Aşa cum nimeni n-ar fi crezut,fata[Alin-căci acesta ii era numele] avu un vis,unul in care el ,Darius, acoperit cu o mantie albă,zăcea scăldat in lumini pe patul de moarte. Lumânările,tămâia,rugăciunile,trezeau la viaţă coarda melancoliei,care-i era adânc implementată în suflet,şi-o răscoleau până-n străfundul fiinţei cu vibraţiile lor. Scuturată de suspine,Aylin se trezi din somn. Era speriată,impresionată la culme şi cu greu uită durerea ascuţită a morţii,conştiinţa unei pierderi ireparabile. Simţi că nu mai este mult până când totul va lua sfârşit aşa că,mânată de dorinţa arzătoare de a-l simţi aproape pe cel ce in ultimele luni îi făcu zilele mai dragi,tânăra copilă luă primul tren către cealaltă parte a ţării. Deşi drumul era lung,fetei i se păru scurt,căci acum,parcă orice sacrificiu pentru el era un simplu gest de prietenie. Când ajunse în faţa casei ,Aylin deschise cu emoţie uşa,simţind o vie satisfacţie pentru tot ce făurise in ultimele câteva ore.Intrând in casă, avu parte de cel mai mare deja-vu din viaţa ei. Visul fusese premonitoriu. Totul era adevărat. El zăcea lipsit de puteri pe patul din sufragerie. Aşteptând parcă o ultimă suflare a dragostei,o privi pentru ultima oară în ochi,îi zâmbi şi-i zise, plin de obidă,că aceasta a fost ultima sa dorinţă ; Ultimul său dor fusese să-i mai vadă o data ochii .Două clipe mai târziu inima sa încetă să mai bată. Era trist,da,poate mult prea trist dar era adevărat. Pe masa de ranga geam,uşor prăfuite,erau frumos aşezate mii şi mii de pagini,iar deasupra lor scris.. cu atât de mult dor .. « Cu drag,pentru cea mai draga.. » Da,toate erau pentru Aylin. Darius le scrisese in orele de tainică singurătate,iar ea simţea,pe fiecare filă,tot mai mult dragostea lui .. Era toamnă din nou. Zilele fără el erau tot mai grele. Nu ii mai despărţea acum,decât un cer plumburiu de noiembrie,aproape negru. Ea,însăşi ea,cea care dădea până nu de mult lecţii de viaţă,despre inutilitatea sinuciderii,îşi află sfârşitul sub roţile mistuitoare ale trenului. Privi,privi intr-una până când ultima rază de lumină se pierdu în vălmăşagul cugetărilor negre ce pluteau de atât de multă vreme printre gândurile ei .. SFÂRŞIT !
Roca Roxana Raluca – IX I
7
Happy ending-urile,realitate sau utopii?
În ultima perioadă mi-am petrecut timpul întrebându-mă tot felul de chestii care nu aveau nicio relevanţă. Motivul ar putea fi multiplu: plictiseala,vremea urâtă,lipsa de activitate ş.a.m.d. Însă o întrebare a rămas constant în capul meu:există într-adevăr finaluri fericite sau doar finaluri? De-a lungul scurtei mele vieţi care încă mai rulează,am avut parte de câteva lecţii care mi-au folosit în viitor sau care mi-au demonstrat că lucrurile nu stau chiar aşa cum aveam eu impresia. Am realizat că prieteniile durabile se pot încheia într-o manieră foarte neplăcuta,fără avertismente,doar brusc,subit şi dintr-odată,relaţiile nu durează la veşnicie şi în cazul lor nu poate fi vorba nicicum de un happy ending. Reflectând puţin la chestia asta am ajuns la o concluzie: oamenii au nevoie să spere,să creadă în asemenea finaluri fericite,lipsite de orice urmă de răutate,pentru că realitatea lor să fie mai plăcută,ca ei să poată ţinti spre teluri mai înalte,ca povestea lor sa aibă finalul fericit pe care încă de mici l-am alimentat cu povesti. Deci unde se termina utopia si unde începe viaţa în adevăratul sens al cuvântului?
German Ioana-XG
HALLOWEEN
Istoria Halloween-ului, ca fiecare festival din istorie, este inspiratã din tradiții ce s-au menținut de-a lungul timpului din generație în generație. Halloweenul a început ca un festival celtic in Marea Britanie și Irlanda și a fost bine pãstrat mai ales în comunitãțile irlandeze, scoțiene și galeze. Imigranții din aceste comunitãți au dus tradiția aceasta cu ei în America de Nord, unde a câștigat popularitate. Odatã cu trecerea timpului, originalitatea sarbatorii
tinde sa fie distorsionata,Halloweenul rãspândindu-se în majoritatea comunitatilor vorbitoare de engleza din lume și în Europa de vest.
Numele de Halloween a apãrut de la termenul "hallow", care înseamna sfânt. Noaptea de Halloween era numita "Noaptea tuturor sfinților". Catolicii romani si lutheranii obisnuiau sa sarbatoreasca in aceasta zi toti sfintii din cer, cunoscuti si necunoscuti, fiind una din sarbatorile foarte importante ale anului bisericesc. Halloween este o sărbătoare pagana,de origine celtică. Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain(„sfârșitul verii”), permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita.
8
În trecut ,de Halloween era o tradiție ca oamenii sãraci sã meargã din casã în casã
pentru a cere ceva de mâncare si în schimbul ei promiteau sã spunã rugãciuni pentru cei morți. Acest obicei a fost transformat într-un joc pentru copii, acela de a purta in seara de 31 a lunii octombrie un costum înfricoșãtor si de a colinda pentru a obtine dulciuri, folosind celebra fraza "Trick or treat!"- (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau
dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. Obiceiul de a face o fațã dintr-un dovleac și introducerea unei lanterne in interior (la
americani numit dovleacul Jack) provine din folclorul irlandez. Povestea spune ca un barbat, numit Jack, cunoscut ca un betiv si un trisor, l-a pacalit pe diavol sa se urce intr-un copac. Apoi Jack a cioplit imaginea unei cruci pe trunchiul copacului, reusind sa captureze diavolul in copac. Jack a facut un pact cu acesta cum ca, daca nu-l va mai pacali, il va lasa sa coboare din copac. Conform traditiei, dupa ce Jack a murit, acesta nu a fost primit in rai datorita metodelor sale diavolesti, dar nu i s-a permis nici intrarea in iad deoarece l-a pacalit pe diavol. În schimb, diavolul i-a dat doar o torta pentru a-si lumina drumul prin intuneric. Acesta era plasata într-un nap pentru a menține flacara pentru o perioada mai lunga de timp. Astãzi, sãrbatoarea Halloweenului este o scuzã pentru baluri mascate, filme de groazã, case bântuite și alte activitãți ce implicã fantome, vrãjitoare și vârcolaci.
Băcăuanu Alexandra-X F
Eşecuri Multe,mereu,oriunde,oricând. Cam aşa avem parte de ele. Sau cel puţin aşa credem noi. Ce sunt ele defapt?Gânduri şi păreri negative. Câţi vedem în spatele unui eşec?Puţini. Pentru că prea puţini vrem să facem asta. Eşecul e rezultatul neaşteptat al unei lupte. Diferenţa ne chinuie. Dar diferenţa asta ar trebui să ne întărească. Ea face parte din adevărata experienţă de viaţă. Paşii noştri ne conduc unde vrem. Am să compar viaţa cu un drum. Despre drumul acesta pot fi spuse multe lucruri,dar cel mai mult contează ceea ce depinde de noi. Drumul şi felul cum îl parcurgem decidem noi. Cum arată el,însă aleg cei din jur. Rar pot oamenii singuri să-l croiască. Pe drumul acesta putem merge încet sau repede,cu paşi mici sau sărind. Nu contează. Destinaţia finală e aceeaşi. Contează ce ne imaginăm că este în jurul lui. Poate fi o pajişte liniştită,dar şi o prăpastie. Prăpastia aceasta este frica noastră de eşec.E o nebunie. Drumul şi destinaţia oricum rămân aceleaşi. Avem o viaţă şi mii de rezultate,iar la final,când vom trage linie,trebuie să ne simţim mândri de ceea ce am făcut,pentru că dacă am făcut ceva,am trăit.
9
Amintire Cea mai veche amintire a copilăriei mele poartă urma mirosului de brad adânc întipărită în rădăcinile minţii. În ochii mei se formează conturul negru şi impunător al munţilor. În inimă port libertatea acelei perioade, plină de zâmbete, când
puteam transforma orice lucru banal în ceva incredibil. Îmi amintesc foarte clar drumul ; sau cel puţin o porţiune din el. Nu ştiu sigur dacă într-o parte se vedeau în depărtări stâncile golaşe. Dar de cealaltă parte a drumului era atât de multă verdeaţă şi atât de multă linişte… Eram cu părinţii şi cu bunica. Evadând din cotidian, ei s-au aşezat pe o pătura, la soare, inhalând aerul proaspăt, plin de aroma munţilor. Undeva mai sus de acel loc era un brad. Nu cred ca era chiar atât de mare, dar eu îl vedeam ca pe un uriaş verde, alcătuit din metri si metri de viaţă. Pe atunci, copacii păreau indestructibili… Priveam printre crengile lui. Vântul adia uşor, mişcând acele de brad, făcând crenguţele să dea forma unei melodii liniştitoare. Razele îmi alintau pleoapele şi mă fascina umbra care înghiţea lumina atunci când se mişca o ramură. Ţin minte conul pe care l-am ridicat din iarbă. Era parfumat. Nici nu îmi încăpea în palmă. Familia mea se relaxa şi discuta. Eu mă plimbam în jurul bradului, cu acel con în mână. Am observat ceva în iarbă. Dar nu îmi amintesc exact ce am văzut. Ştiu doar că am luat-o la fugă, la vale, ţipând. M-am speriat atât de tare încât conul şi-a regăsit un locşor în iarba moale. Am nimerit in braţele mamei, care mă întreba îngrijorată ce am păţit. Nici nu mai puteam articula un cuvânt. E posibil să fi fost o şopârla sau un şarpe. Dar biata reptilă s-a speriat în aceeaşi măsură de mine, gonind în direcţia opusă.
Solomon Ioana - IX A
Ritual
Mama mea ştie să-mi cânte ceva din cântecul mamelor apoi , îmi strânge în palme picioarele-mi reci. şi-n locul meu, adoarme ea – cu tot cu cântec dar cântecul…cântecul nu e decât un ritual păstrat din timpuri vechi, pentru zilele de după. mama mea ştie să-mi cânte ceva din cântecul mamelor. deşi e, nu mai este un copil
10
ea crede cu mine în basme. Şi totul începe cu o chemare în şoaptă şi se termină treptat, când îmi strânge în palme picioarele-mi reci. şi mama mea rămâne şi azi şi mâine şi în zilele de după un oftat prelung ca o ploaie cu cântec. şi mama mea rămâne şi azi şi mâine şi în zilele de după un fragment târziu de linişte. apoi dispare. Aşa mi-a îngânat odată mama.
Anca Vieru-XII F
11
Mister de început de iarna
Era un fulg ce mi se plimba prin fata
ochilor. Negrul acestora încerca sa ii soarba albul, sa îl consume, dar si sa se purifice, sa se completeze, întocmai legii lui Yin si Yang.
Vântul îl purta violent dintr-o parte in alta. I-a luat ceva pana sa atingă piatra îngheţata a drumului. Dar s-a topit, chiar daca afara era un ger năprasnic. „Ciudat!”, mi-am spus.
După aceasta întâmplare nu am mai fost impresionat de grămada incredibila de stele rupte din nori, ce purtau mireasma unei alte lumi, de acolo de sus, din atmosfera.
Am închis becul. Nu îmi doream decât sa adorm. Oasele mă dureau si in ochi parca aveam otrava, văzând crima ce s-a produs in fata mea.
Primul fulg, prima victima. Perdeaua de nori era dispusa in straturi mai subţiri pe alocuri. Luna plina de văpăi
fantomatice îmi bătea in geam. Fulgii, in dansul lor nebun, îmi arătau umbre fantastice. Nu i-am interes niciodata. De ce fulgii, bucăţi perfecte de mister si iarna, se grăbesc
sa se aşeze pe pământ? Nu ca ar fi ceva in neregula. Cel puţin, nu acum mult, mult timp. Dar acum lumea calca zăpada in picioare fără sa se bucure de cântecul produs de acea tasare. Maşinile trec si lasă urme negre, pângărind puritatea.
Si asta se întâmpla de ceva vreme. Si totuşi… Nopţile de Crăciun sunt albe. Zilele de iarna, prin frenezia fulgilor, sunt de obicei
blestemate de mulţi prin existenta zăpezii. Dar aduc o mângâiere fermecătoare ochilor si linişte mintii.
Am adormit intr-un sfârşit, când bătrânul Moş Ene s-a indurat de mintea mea chinuita si mi-a dat inconştientă.
A doua zi, m-am trezit intr-un cenuşiu specific norilor de iarna. Ştiam ce peisaj alb si înălţător voi vedea. Dar mi-am amintit de fulg… Daca pleoapele mele ar fi clipit, memorand întinsa mare de nea, l-as trăda. Moartea lui mi s-a arătat numai mie. As putea-o considera un dar.
M-am îndreptat agale spre fereastra, ferindu-mi ochii de o manifestare a infinitului. Am tras perdelele.
Eram eu, întunericul si gândurile mele. Dar e iarna. Voi vedea oameni de zăpada si bătăi cu bulgări. Voi zâmbi la vederea
copiilor îmbujoraţi, voi admira frumuseţea copacilor înmărmuriţi in cristale îngheţate. Voi contempla nemurirea si amintirea iernii.
Dar cine se va mai gândi la acel fulg? A fost un prim fulg de nea in fiecare an, pe tot parcursul omenirii si înainte de aceasta.
Se uită. Dar fără el, cine s-ar mai bucura de iarna?
Solomon Ioana- IX A
12
Alb de iarnă
Pe genunchii tăi a nins în prostie de două zile stau şi urmăresc genunchii tăi arată acum ca burta unei femei însărcinate a născut. Vrăbiile cred că au înflorit copacii Iar puii fragili îşi înfing lacom ciocul, ca în ultima pâine împărţită pe pământ. În alb se unesc toate Şi tot din alb se descompun. Un aer dement spulberă fulgii ca o palmă aspră venită de nicăieri şi pleacă… tot acolo. e de ajuns o clipă să te zăresc nud şi abandonat ca o iarnă rece irevocabilă fără remedii. Mijlocitor pierdut între tine Şi tine însuţi. Vine odată rândul tuturor a fi alb de iarnă rece irevocabilă fără remedii.
Vieru Anca-XII F
Poveste de Crăciun(Pamflet)
Mai bine spus Poveste fantezistă de Crăciun inspirată din episoadele 7-8 Road to North Pole sezon 9 Family guy.
Suntem într-un desen animat. A fost odată ca niciodată o fata mică şi drăguţă şi energică-un pic nebună ar fi zis o
prietenă de a ei. Fetiţa –Emily- credea în Moş Crăciun deşi avea 14 ani. Sunt o visătoare, îşi zicea
adesea,gândul devenind o umbră a subconştientului. Cu toate că niciodată nu primea ce vroia de Crăciun, credinţa ei obsesivă a învăluit-o în
minciună.
13
Emily îşi dorea foarte mult să vorbească cu moşul ca să afle de ce niciodată nu primea ce vroia ea, că doar dorinţele ei nu erau imposibil de îndeplinit. Erau doar simple dorinţe ca la restul muritorilor de rând :un CD, o chitară,telefon cu touchscreen.Nada. Feliz Navidad,Moşule!
Aşa că aceasta a scris o scrisoare plină de ură şi umor presărat cu puţin sarcasm ar zice unii,care avea să îi bage minţile în cap Moşului Crăciun. A luat primul autobuz spre Polul nord. La naiba!(doar suntem într-un desen, nu?) Nu a luat autobuz,a luat un dragon alb şi pufos şi a zburat cu el spre Polul Nord ca să-i înmâneze personal scrisoarea.
A ajuns acolo la reşedinţa moşului. Bla bla aurore boreale etc. etc. frumos bla bla. Mare îi fu mirarea când găsi o clădire neagră în contrast cu zăpada albă ca laptele. Clar,clădirea era părăsită.Dar în puii mei , a străbătut atâta drum ca să ajungă aici,a rămas dragonul fără combustibil!
A bătut la uşă de vreo 3 ori.Nimic.Încă odată,iar nimic.(Vă ţin în suspans?)A bătut pentru ultima oară zicându-şi că a cincea e cu noroc. Ca să vezi:uşa s-a deschis cu un scârţâit prelung. Tiptil tiptil a intrat îngrozită afundându-se în ubicuitatea întunericului pătrunzător. Ho ho ho!se auzise o voce ramolită.
Emily fricoasă zice- Moşule tu eşti? Cine întreabă?-zice ramolitul. Emily Sunshine. Oho…. Am venit personal să vă aduc o scrisoare. Citiţi-o. Dragă Moş Crăciun, Să ştiţi că sunteţi un pervers cu probleme de obezitate care fură intimitatea
oamenilor,distrugeţi hornuri,mâncaţi biscuiţeii cu lăptic la suprapreţ,plus că niciodată nu îmi aduceţi ce vreau!Unde e chitara de anul trecut,unde e telefonul cu touchscreen plus internet ca să intru pe facebook?Unde mă,unde?
Moş Crăciun sunteţi supraestimat!!!Ce se întâmplă cu doamna Crăciun,Cu Frosty, cu Rudolf şi toţi elfii ăia verzi,micuţi şi drăgălaşi?!Tu le iei toată gloria,balon roşu umplut cu glicemie ce eşti!
Cu drag Emily. Moşul evident frustrat oftează: -Emily,după cum vezi veselia şi lumina,voioşia şi dragostea ne-a părăsit.Bye bye
cadouri,bye bye moşul şi restul. -Vai,Moşule!Ce s-a întâmplat? -Fuckin‟ society.Asta s-a întâmplat.Firmele mari producătoare m-au asaltat şi m-au
înlocuit. Am dat faliment şi totul s-a stins.(A început să plângă.) -Vai,Moşule! Nu am ştiut. -Ei bine nimeni nu a ştiut. Planul lui Emily era acela de a-l aduce pe moş Crăciun în New York pentru a avea
şansa să îşi deschidă un fel de Disneyland numit X-mas Land. Ia ghiciţi!Moş Crăciun a ajuns la New York,a jefuit o bancă,s-a îndrăgostit de fetele de la
conacul Playboy.Cu tot cu bani şi fete , ramolitul a plecat în Fiji să îşi petreacă restul vieţii. Emily a plecat acasă şi s-a resemnat cu faptul că Moş Crăciun e un porc. Au trăit fericiţi pân‟ la adânci bătrâneţi. Sfârşit! Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. PS:Ei bine,nu sunt Seth MacFarlane aşa că nu mă judecaţi.
Slabinschi Diana- IX D
14
Parcurgere în linii Dă-mi palma. “Verde ţi-e sufletul şi viaţa scurtă…” De ce-mi zâmbeşti? Ţi-am înşelat cumva vreun gând? Uite, aici ne-am cunoscut; Liniile în cruce sunt sacrificiul amărât al timpului. Ne-am văzut prin semne, ca să ne uităm prin zgomote. Au trecut zilele şi s-au înmulţit stelele, Dar nu din cer. Acelea au rămas pare întru infinit. Ale noastre s-au scris cu ultimul strop de cerneală pe frunte. Muritori am fost sub soare şi prin fum, dar din noapte şi ai tăi pereţi, zei ne-am ivit. Mai jos văd ca te-ai bifurcat, Între tine şi mine. Cea roşie sunt eu, se ştie din rotunjimi; se pare că plec departe... Şi tu rămâi. Îmi pare rău. De fapt, îndreaptă-ţi palma. Acum parcă e mai bine. Vii şi tu din umbră. Că eu iubesc prin rezumate şi tu prin concluzii, Se observă liber şi prin ochelari de orb. Ai adus şi un pix? E bine. Din punctul acesta porneşte podul spre gânduri, iar aici e cel al spiritului; Într-o secundă ţi le-aş lipi şi apoi m-ai obliga să te privesc de jos. Nu voi nega, îmi placi şi aşa, dar nu e timpul. Hai să te spăl. Aş lăsa apa să ne frământe şi să ne simţim pietre reci, Cu dorinţe de suprafaţă, dar mereu ascunşi prin pânze. Prin spume să renaştem şi prin baloane de săpun să urcăm lângă cel de-al şaptelea fruct, Dar mă tem că te vei sparge. Eşti încă mic în măreţia ta. E de ajuns. Prosopul ţi-l întind ca pentru un singuratic,
Iar din tine ţipă stropii. Te strâng, îţi usuc zgârieturile şi dintr-un ochi îţi dau lumină. Îmi mulţumeşti din întuneric, dar nu-mi accepti ofranda. “O lacrima minunată acum nu-şi merită poetul.” Aşa grăit-a el Iar eu, i-am închis palma. Te-am iertat.
De ce sa nu iubeşti un stalp ?
E Crăciunul şi fiecare iubeşte un pom Sau mai mulţi. Eu astăzi iubesc un stâlp Şi mai mulţi. Îl văd pe geam în fiecare dimineaţă; În fiecare zi îi trec prin preajmă. Stâlpul meu e o “ea” E plină de urme şi nu ţipă. Stropii cad şi se lasă odată cu ei; E obişnuita mângâiere. Prin bucăţi de ciment e şi suflet, Şi de aceea ea iubeşte… Un alt stâlp. Un “el” orgolios Căci stă pe partea cealaltă de drum E stâng. Iarba din semafor m-a făcut să trec “Zâmbeşte stâlp nătâng!” Se uită la ea Şi eu la ei Ciment. *** Nu îmi pasă.
Andreea Timofte-XII A
15
Amintirea pe care o voi evoca în cele ce urmează aparţine unei epoci foarte dulci, unei
epoci roz-bombon: epoca în care frecventăm cu înverşunare grădiniţa. Este, cu siguranţă,
cea mai veche amintire a mea.
Sunt roşcată de când mă ştiu, iar asta mi-a adus în primă instanţă, o groază de
necazuri. Mulţi erau cei care îşi băteau joc de mine pentru că aveam părul dubios de
portocaliu. Poate că cei din grupa mea îşi ma păstrau insultele pentru ei, fiind admonestaţi
de tanti Rodica, doamna de servici, dacă se luau de mine. Mai complicat era cu grupa de
vis-à-vis, cu care mă întâlneam deseori la toaletă. Râdeau în hohote de mine, iar eu mă
simţeam ca o portocală stricată.
O dată ajunsă acasă, îi povesteam totul mamei mele, care ulterior a luat decizia
care în istorie poartă numele de: Căciuliţa. Aveam să port o căciulită albă, tricotată, pentru
a-mi ascunde părul. Era scutul meu de apărare, refugiul meu, protecţia de care aveam
nevoie. Eram foarte afectată de acele vorbe pe atunci. Mama încercă deseori să mă
îmbuneze spunându-mi că ei sunt invidioşi, dar nu voiam sa o cred. Aveam acea
încăpătânare şi mândrie tipică copiilor. Ulterior lucrurile s-au mai schimbat.
Am purtat acea căciulită mult timp. Nu-mi amintesc dacă aveam mai multe la fel
sau o spălam foarte des, dar ştiu că nu era zi fără ca eu să nu defilez în armura mea.
Într-o zi, însă, s-a întamplat nenorocirea. Crescusem şi era deja ciudat, poate, ca eu
să port acea căciuliţă. Mama m-a condus până în faţa uşii de cursuri, m-a sărutat dulce pe
obraz şi a dat să plece. Eu, cu forţa mea de brută, aproximativ egală cu 0 N, am oprit-o.
Uitase obiectul magic, uitase să-mi înnoade căciuliţa sub bărbie, aşa cum făcea în fiecare
dimineaţă. Mi-a zâmbit afectată şi mi-a zis că nu mai aveam s-o port. O purtasem deja
prea mult. Am început să plâng necontrolată. Îmi tremura tot trupul. Nicicând nu fusesem
atât de furioasă. Voiam să o lovesc, voiam să mă înghită pământul. Nimeni nu putea să
ma vadă fără căciuliţă, era ca şi cum aş fi apărut dezbracată. Mama a plecat pe scari, se
grăbea, trebuia să ajungă la servici. Am pornit înverşunată după ea, dar cineva m-a prins
de subsuori, tanti Rodica. Alt demon trimis din iad pentru distrugerea mea socială.
Nu mai ştiu cât mi-a luat să mă potolesc, ştiu doar că multe zile după aceea am
avut senzaţia de frig la cap. Parcă lipsea o parte din mine, parcă îmi amputaseră un picior.
De multe ori, de atunci şi până acum, am dat sa caut căciuliţa. Dar n-am găsit-o.
Poate că e plecată pentru totdeauna. Şi-a îndeplinit misiunea şi a plecat. Poate că e un
semn.
Buhai Diana – X A
16
Hei, Domnule îndrăgostit, Ocupându-mi timpul în Viena de câteva luni, mi l-am petrecut şi gândindu-mă la tine, la
noi... M-am săturat să îţi manifeşti dispreţul prin simpla ridicare a unei sprâncene - arcul ce îmi transmite săgeata în tâmplă - şi sângerez... Nu mai vreau să îţi văd gesturile infime ce îmi varsă cafeaua de dimineaţă! Acum văd doar metamorfoza ta în anti cupidonul ce îmi străpunge corpul cu săgeţi, până când mă descompun. Dispreţ, Iuda, dispreţ pur! Ochii prin care îmi transmţi ură, buzele tale amare precum paracetamolul şi mâinile tale reci, deshidratate şi livide... Le urăsc! Însă nu a fost mereu aşa : ascuţitul vârf al săgeţii din tâmplă îmi halucinează imaginile noastre din trecut : mâinile cu şanţurile săpate de soartă ce ne deveniseră
siameze împărţind modeste acelaşi destin... Pe atunci ochii tăi mă înveleau cu pufoasa plapumă a poveştilor şi ne înecam în râsete naive când vedeam ceaşca de cafea spartă lângă gleznele mele. Uitam de Chronos şi puteam da timpul înapoi, ne puteam plimba desculţi prin gânduri. Astfel, nu ne putem judeca, deoarece ne suntem Dumnezei reciproci. Nu voi uita nopţile îmbibate în muzică şi fum, nici baletul viselor noastre ce ajungeau să se întrepătrundă. Ne înfăşuram în nisipul săruturilor naive şi al notelor muzicale risipite, adormind. Iar toate defectele tale deveniseră mici fluturaşi ce îmi invadau stomacul. Toate sentimentele s-au spart în piese de puzzle minuscule ce se joacă pe podeaua raţiunii pe care mă aflu şi eu. Încerc să le prind, dar vederea mi-e slăbită datorită săgeţilor oglindite-n pupilă.
Însă când te-am văzut ultima oară, am realizat că nu dispun doar de simţul vizual. Destinul mă aşteaptă. Mă voi întoarce curând.
Te iubesc, Cristiana
P.S. : Fă-ţi bagajele! Mergem în Las Vegas să ne căsătorim.
Et in Arcadia ego Alerg cu gândurile înceţoşate spre fericire. Mi-e frică de puterea indiferenţei - sfânta alinare, Nu sunt consecinţe, emoţii, acţiuni ce încep să mă mire, Sentimentele mi-am înnodat şi le-am înecat în mare. Dulcea, nemiloasa Arcadia, am găsit-o. Mă oglindesc în mine, la decizii am renunţat. Cu degetul tău murdar scrie obscenizând-o, Pe faţa mea ,,schizofrenie”. Fă-o încântat! Trupul îmi e transparent în Arcadia, sinapsele se sinucid, Doar zâmbetele apasă pe clapele destinului, Schimbând razele într-o gamă minor melodică, murind.
Metamorfoza lor e în picături de apă sărată ale corpului. Acum zâmbetul mi-e cicatrizat, întors, însă infim, Mâinile-mi sunt tremurânde, legate şi biciuite de confuzie. Blestem, blestem Arcadia râzând, căci acolo ce ne dorim Notele viorilor aduc, făcându-ne dependenţi, ajungând la iluzie. Încep să vin fără mine în propria-ţi singurătate, Dispreţuiesc sfârşiturile pozitive, nici nu cred în vreo minune. Pentru a uita, apasă-mi pe craniu cu fermitate. ,,Şi eu am fost în Arcadia” voi putea spune.
17
Gânduri de miss …
O data cu începerea noului an şcolar , s-au dat startul preselecţiilor pentru alegerea concurentelor ce se vor lupta în câştigarea titlului de miss ; însă timpul a zburat neîngăduitor , iar misterul desemnării celei mai frumoase fete s-a elucidat . ,, Miss-ul nu se bazează doar pe frumuseţe „‟ După un dialog cu unele fete participante la acest concurs , am aflat că uzualul cuvânt ,,miss „‟ întruneşte o serie de calităţi pe care participanta trebuie să le deţină . ,,Cel mai important e să fii strălucitoare în interiorul sufletului , astfel vei radia şi în exterior . Totul este în mâinile tale , dacă ai ambiţie reuşeşti , orice om e frumos în felul său , iar dacă eşti înzestrat şi ai o apariţie fizică plăcută , totul e ca o joacă. ,, A fost o provocare „‟
,, La început am luat totul precum o distracţie …nu îmi dădeam seama de anvergura
ideii de „miss ‟ . A fost o provocare şi în acelaşi timp o curiozitate. Acum privesc imaginea dintr-o altă perspectivă, îmi doresc din ce in ce mai mult să mă clasez cât mai sus , chiar dacă am devenit o mică familie , totuşi , între noi a început să se înfiripe concurenţa , dar nu şi invidia . Cred că aceasta este esenţială într-o competiţie , deoarece , prin aceasta , fiecare vrea să îşi depăşească limitele. „‟
,, Aş vrea să repet experienţa „‟
Fetele angrenate în această activitate , afirmă cu hotărâre că ,, aş vrea să repet experienţa , chiar dacă m-aş clasa pe ultimul loc .Prin acest mod ieşi din anonimat , îţi umpli timpul liber cu lucruri constructive si cel mai important , cred , este faptul că descoperi oameni noi , pe care mai apoi îi numeşti prieteni .„‟
,,Mi-a fost teamă de reacţia publicului „‟ La o simpla întrebare precum ,, de ce nu ai participat la miss ?„‟ , răspunsul a venit
mai prompt decât mi-aş fi închipuit şi poate neaşteptat : ,,mi-a fost teama de reacţia publicului „‟ .
Încheind într-o notă oarecum sumbră , nu pot decât să încurajez această tradiţie spre a fi susţinută şi în viitor , iar participantelor de anul acesta, le urez succes şi fie ca cea mai bună să câştige !
Lungu Alexandra - XF
Miss-ul,un eveniment mult aşteptat
Ca în fiecare an,preselecţia s-a făcut cu ajutorul elevilor din clasele de-a XII-a.În acest an
preselecţia a fost făcută de elevii claselor a XII-a G şi a XII-a H.
Tema miss-ului din acest an a fost “Cupluri
celebre”.Concurentele s-au pregătit din greu
pentru momentul decisiv .
Concurentele au avut in program mai multe
probe:o expunere în faţa publicului,o
autocaracterizare,o prezentare a “cuplului
18
celebru”, un dans , o probă de cultură generală.A cincea probă a fost o probă surpriză oferită
de concurente,iar a şasea în proba rochiilor de seară.
Proba de aptitudini a fost cea mai interesantă.Fetele au avut diferite opţiuni:au cântat,au
dansat,au interpretat diferite personaje mondene sau au făcut aerobic.În acest an s-au înscris
la miss 10 concurente ,acestea fiind cele care au mai rămas,deoarece iniţial la preselecţie s-
au prezentat mai multe concurente.Tabacariu Alexandra,Diana Cazan,Atofanei
Diana,Patachi Alexandra,Munteanu Mădălina au fost concurentele care au participat la Miss
CNRV în acest an.
Repetiţiile au avut loc în fiecare zi,concurentele repetând
până la 3 ore pe zi sau chiar mai mult uneori,din dorinţa de a
excela în faţa juriului.alături de partenerii lor.Aceştia au fost
alături de partenerele lor tot timpul.
În spatele scenei,agitaţia era foarte mare.Toate concurentele
aşteptau cu nerăbdare marele moment,în care se va desemna
cea mai frumoasă fată din CNRV.
Emoţiile şi-au făcut şi ele loc în sufletul concurentelor,dar
acestea nu le-au oprit să dea ce au avut cel mai bun din ele
pentru a câştiga.Pentru unele concurente emoţiile au fost unele
constructive.
“Această experienţă a fost una interesantă;nu regret că am
participat,dar nu o să mai fac acest lucru prea curând.Emoţiile
au fost mari,dar cu ajutorul colegilor,al prietenilor,al părinţilor
am reuşit să le fac faţă.”,mărturiseşte una din concurente.
În acest an miss-ul a fost câştigat de o elevă a clasei a IX-a D,Lucaci Ana Maria,decizia fiind
luată de membrii juriului.
Gordei Ştefania - IX A
Pro şi contra uniformei şcolare
Multe cadre didactice sunt de părere că elevii care poartă uniformă şcolară au
rezultate mult mai bune decât cei care se îmbracă după bunul plac. Studiile au demonstrat că elevii care poartă uniformă se comportă adecvat mediului
şcolar, spre deosebire de cei care poartă hainele pe care şi le doresc. Cu ajutorul uniformei se impune o atmosferă mai strictă, iar elevii sunt mult mai dispuşi să urmeze regulile şcolii.
Dacă în general hainele obişnuite îi împing pe elevi să facă discriminări şi să se separe unii de ceilalţi, cu ajutorul uniformelor ei vor fi la egalitate din acest punct de vedere. Din păcate, excluderea unor copii din cauza hainelor pe care le poartă este un lucru foarte des întâlnit în şcolile din întreaga lume.Deasemenea,uniforma specifică unui liceu poate fi o emblemă,un motiv de mândrie pentru elevii acestuia,faţă de cei ai altor licee.
19
Iată câteva păreri ai unor elevi,profesori şi chiar părinţi: ,,Eu am purtat uniformă cu drag. Nu îmi era ruşine cu ea, însă astăzi este diferit. Sunt
alte concepţii. Cu siguranţă mulţi dintre elevi nu vor uniforme deoarece la un moment dat o să se simtă banal îmbrăcându-se cu aceeaşi ţinută în fiecare zi. Însă ar mai fi o soluţie ca să împăcăm şi capra şi varza. Măcar o zi pe săptămână fără uniformă. Ĩn concluzie răspunsul meu este PRO. “
,,Eu am fost obligată să port uniformă doar în clasa I-a şi poate a II-a, nu-mi mai
amintesc prea multe din perioada aceea… dar am rămas cu oroarea iernilor când eram nevoită să-mi iau pantaloni pe sub sarafanul de la uniformă şi,deşi mama îmi făcuse un şorţuleţ foarte drăguţ (pe vremea aia), tot mi se părea sec să-mi iau în fiecare zi aceleaşi haine. Dar după ce am renunţat la uniformă mi-am dat seama că avea şi părţile ei bune. Eu una sunt PRO mai ales că poate o data cu reintroducerea uniformei ar creşte rezultatele şcolare.‟‟
,,Uniforma imprimă prestanţă, dacă asta simţi şi ai în suflet. Când instituţia este una de
prestigiu, este o cinste şi o onoare să o porţi.” ,,Uniforma nu aduce nici un folos din punctul meu de vedere. Reprezintă doar o
cheltuială în plus, şi nu una mică. Şi ce fac dacă nu-mi place uniforma? O să trebuiască să o port?!Uniforma se poartă în armată, nu la şcoală…”
,,Până la o anumită vârstă, copilul nu are altă sursă de câştig decât banii de buzunar
de la părinţi. Astfel încât şi hainele vor reflecta nu inteligenţa sau spiritul tânărului,ci situaţia materială a părinţilor. De aceea cred că a avea uniformă până la vârsta la care tinerii sunt capabili să-şi câştige măcar o parte din trai, nu face o uniformizare, ci scoate în evidenţă calităţile morale şi intelectuale ale fiecăruia. Fără influenţa ~învelişului~.”
„Nu sunt de acord cu introducerea uniformelor. Eu una nu mă simt confortabil
îmbrăcată în fustă sau în rochie. Aşa că eu sunt CONTRA.” ,,Eu cred că elevii care poartă uniformă arată mai bine şi sunt decenţi. Spun asta
deoarece mulţi dintre elevi vin îmbrăcaţi provocator la şcoală,distrăgând atenţia de la studiu. Unii elevi transformă mersul la şcoală în adevărate spectacole de modă,îşi petrec mai mult timp gândindu-se cu ce se vor îmbrăca în următoarea zi…decât la temele pentru acasă. “
,,De la bun început, mă declar împotriva uniformelor şcolare. Este libertate de
exprimare şi, prin ţinută, fiecare tânăr se poate exprima cum doreşte. Nu cred că e o motivaţie serioasă aceea că diferenţele de haine ar produce invidii sau frustrări între elevi.”
,,Purtarea uniformei poate deosebi copiii de eventualii indivizi care ar intra în şcoală,
pentru că sunt şcoli unde se întâmplă aşa ceva, nu toate au pază. Apoi, poate există şi mândria de a aparţine unei şcoli, această diferenţiindu-se de celelalte prin uniformă. După mine, e mai simplu să ai o uniformă pentru şcoală, decât să deranjezi părinţii să-ţi cumpere nu ştiu ce „minune“ pe care şi-a cumpărat-o un coleg.”
Majoritatea părinţilor,bunicilor şi a
profesorilor sunt de acord cu introducerea uniformei şcolare,dar nu sunt foarte mulţi elevi doritori de a o purta.
Baciu Bianca Teodora- X F
20
Şase reguli de modă care pot fi încălcate.
Moda este artă, arta are reguli, iar acestea sunt făcute să fie încălcate. Regulile din moda nu sunt foarte stricte, însă sunt vechi şi adânc împământenite în conştiinţa noastră. Ce era de neconceput cu ceva timp în urmă,în prezent este un must-have şi invers. Revista Fără Nume s-a oprit la şase dintre aceste reguli pe care le poţi încălca foarte uşor,dacă ai imaginaţie şi simţ estetic fără să faci o gafă vestimentară: REGULA 1: Nu trebuie să porţi alb pentru că îngraşă. -Nicio haina nu te îngraşă - alimentaţia te îngraşă! Poţi să porţi o rochie gogoşar neagră care să aibă acelaşi efect vizual precum o rochie greceasca albă. Trebuie să ştii să alegi croiala hainelor, astfel încât sa iţi acopere defectele. Albul are calitatea de a evidenţia mult mai uşor fiecare curbura a corpului. De aceea, daca eşti foarte slaba sau mai plinuţa, alege croieli care nu stau lipite de corp. Daca ai o silueta unduitoare de clepsidra nu ezita sa porţi croieli mulate. Selena Gomez
REGULA 2: Sa nu amesteci negru cu maro,maro cu albastru. -Un bleumarin închis va merge de minune cu accesorii maron deschis (geanta, pantofi, curea), sau o rochiţa maron deschis se va potrivi cu succes cu un cardigan sau un bolero negru. Trebuie sa creezi contraste pentru a obţine o ţinuta originala. În aceeaşi idee le poţi asorta chiar si pe toate aceste trei nuanţe. Drew Barrymore REGULA 3: Trebuie să asortezi neapărat geanta cu pantofii. -De câţiva ani buni această regulă se încalcă cu bună ştiinţa, însă într-un mod delicat si discret. Nu trebuie! Încalcă regula cu mai mult curaj si mai multa originalitate. Geanta si pantofii trebuie sa uimească prin contrast, atât in nuanţe cat si in
materiale, mai ales atunci când porţi haine in culori neutre.
Thandie Newton
REGULA 4 : Nu purta roşu daca eşti roşcata.
-Roşul are şi el multe nuanţe, trebuie doar sa ştii sa alegi acea nuanţa care se potriveşte tenului tău, nu culorii parului. In cazul
roşcatelor, rosul ales corect are capacitatea de a evidenţia si mai mult senzualitatea lor, atât pielea de porţelan cat si flăcările din par.
Isla Fisher
21
REGULA 5: Sa nu porţi in acelaşi timp bijuterii din metale diferite.
-Avem din nou o regula care este, de fapt, o moştenire de la mamele noastre. Ele purtau numai bijuterii din aur sau numai bijuterii din argint. In prezent, amestecul de metale este la moda, iar aceasta regula trebuie data deoparte. Putem admira piese care împletesc chiar mai mult de doua metale. Prin urmare, poţi sa suprapui doua coliere - unul din aur alb si unul din aur galben, poţi sa pui la mana brutari suprapuse chiar si din trei metale, importante este ca aceste combinaţii sa se asorteze discret si cu ţinuta aleasa.
REGULA 6 : Evita animal print-urile pentru ca sunt vulgare.
-Da, pot fi foarte vulgare daca modelul este mult prea strident sau daca pui pe tine intr-o singura ţinuta mai mult de o piesa vestimentara cu un astfel de imprimeu. Altfel, nu putem sa-ti spunem decât: poarta-le! O jacheta animal print se va încadra perfect peste o ţinuta neutra. O piesa singulara - fusta, bluza - cu animal print va construi ţinute elegante asortate la piese in nuanţe neutre si solide. Iar daca nu îndrăzneşti sa porţi o piesa vestimentara cu animal print, poţi opta oricând pentru un accesoriu care este mult mai discret.
Ashlee Simpson Wentz
Sursa: www.DivaHair.ro
Roca Roxana Raluca-IX I
Stilurile Retro,Vintage şi Boho
Deşi moda se schimbă într-un ritm alert şi este plină de inovaţii,ea păstrează sau reactualizează anumite tendinţe de succes. Trebuie să învăţam din trecut,deoarece în el putem găsi aspecte care pot să ne placă mai mult decât ceea ce este actual. Ĩn modă câteva astfel de stiluri s-au păstrat sau s-au format altele puternic influenţate de tendinţe din trecut. Stiluri reprezentative sunt Retro,Vintage şi Boho. Stilul Retro este cel mai răspândit.Ĩl întâlnim nu numai în vestimentaţie,ci şi în artă,arhitectură şi mobilier,muzică sau
chiar publicitate şi web design. Stilul Retro face referire la anii `30-`60 ,iar stilul Vintage la anii `60-`90. Acestea sunt caracterizate prin
nostalgie, romantism şi eleganţă. Stilul Boho combină influenţe boeme cu hippie şi aminteşte de anii `60-`70. Acesta este mai puţin cunoscut decât celelalte două şi se referă la vestimentaţie lejeră,dar la fel de sofisticată. Este bine cunoscut interesul femeilor pentru moda epocilor anterioare,dar acesta creşte şi mai mult odată ce este adoptată de vedete cunoscute,cum ar fi Julia Roberts,Kate Moss sau Mary-Kate Olsen. Nu este greu nici pentru noi să ne însuşim aceste stiluri,hainele şi accesoriile putând fi procurate şi la preţuri accesibile, găsindu-se în magazine,dar şi pe net. Ele dau un aer chic, non-conformist,elegant şi foarte feminin. Este bine de ştiut că trebuie să ni le includem in garderobă treptat,să nu ne îmbrăcam din cap până în picioare cu astfel de haine şi să apelăm la câte un accesoriu de acest gen. Stilul Boho,mai puţin cunoscut,poate fi adoptat prin achiziţionarea unor rochii şi fuste vaporoase,cu imprimeuri,topuri lejere,bijuterii inspirate din
natură şi sandale confortabile. Aceste curente au nenumărate avantaje:moda revine,preţurile sunt accesibile,hainele sunt de cele mai multe ori mai ecologice şi cel mai important,ne ajută să ieşim din tipare şi să le sfidăm. Nu ezitaţi să le adoptaţi şi voi! Imagini: http://www.fiftiesweb.com/
http://www.buttons-and-bows.co.uk
http://www.theshoppingvine.com/
VALORILE MELE, ATITUDINEA MEA
Am deschis ochii într-o perioadă în care valorile morale erau puse la încercare de către o societate schimbată de noi mentalităţi. Bineînţeles, acestea nu puteau răzbate printr-un flux de modificări fără a suferi, la rândul lor, o transformare radicală. Cerinţe noi, atitudine nouă! Se pare că acesta este motto-ul după care se ghidează generaţia actuală şi implicit, generaţia mea. Momentan suntem înconjuraţi de indivizi ce promovează incultura şi falsitatea, având astfel impresia că trăim printre copii fidele ale nonvalorii. Tentaţia de a renunţa la ceea ce ne caracterizează şi a adopta un stil deja cunoscut este inevitabilă, deoarece ni se oferă argumente cât mai
plauzibile. Într-un mediu ca acesta, păstrarea principiilor, dar şi a originalităţii, devine o luptă acerbă în care doar o minte lucidă este învingătoare. Unicul element care mai poate menţine şi salva o mentalitate “sănătoasă‟, este cultura. Totul depinde şi de receptivitatea oamenilor. Unii îmbrăţişează ideile promovate de aceasta, pe când alţii aleg să meargă pe drumul oferit de societate. Cultura îţi prezintă o altă realitate, îţi deschide poarta spre cunoştinţă şi îşi învaţă elevii docili cum să rămână fideli propriilor valori. Cultură nu e ceea ce ni se prezintă la televizor, ci acel ceva ce te face să îţi pui un semn de întrebare. Vreau să fiu ca toţi ceilalţi sau să fiu EU, riscând să
Vintage
23
mă trezesc catalogată ca fiind “diferită”? Căci da, în prezent, tot ceea ce nu se potriveşte modelului universal este “altfel”. Cultura nu este accesibilă oricui, aşa cum nici ea nu îşi alege elevii la întâmplare. Doar cei cărora li se citeşte din expresiile feţei dorinţa de schimbare au şansa de a primi micile învăţături. Astfel îmi motivez alegerile făcute până acum şi asta pentru a-mi demonstra încă o dată că am bifat opţiunea potrivită. Îmi place să ştiu că pot fi diferită şi că nu mă identific cu ceilalţi. Am nevoie de un strop de originalitate pentru a mă simţi confortabil cu propria persoană. Valorile care mă conduc în această perioadă ambiguă a adolescenţei, îmi formează caracterul. Însă eu mă refer la cele morale, căci în jur le descoperim doar pe cele materiale, indispensabile pentru unii şi nefolositoare pentru alţii. Aşa că specificarea lor clarifică şi conturează personalitatea fiecărui individ. Valorile nu apar peste noapte şi nici după o simplă clipire, ci după ce am realizat cine suntem şi ce ne dorim pentru viitor. Ele nu sunt definite doar de o anumită circumstanţă, ci de o multitudine de factori pozitivi care acţionează asupra noastră încă de la cea mai mică vârstă. Nu pot afirma că am un singur model, căci aş minţi. Fiecare valoare pe care consider că o posed, a fost formată de mentori diferiţi, de la familie, la personaje din romanele favorite, dar şi modele negative, pe care am considerat că nu trebuie să le urmez. Corectitudinea am dobândit-o datorită ambelor surse; şi cea pozitivă, dar şi cea negativă. Prima care mi-a insuflat această valoare este familia. Sau poate este doar o moştenire. Cei ce mi-au dat viaţă şi m-au crescut au fost mereu conduşi de acest principiu, astfel că eu m-am dezvoltat într-un mediu în care incorectitudinea a creeat controverse. Trecând de bula protectivă a părinţilor, am constatat că în “lumea reală” nimic nu este cinstit. Toţi îşi doresc să îşi atingă scopul prin diferite mijloace, astfel demonstrându-mi – indirect – mie că nimeni nu e aşa cum am fost învăţată. Oriunde m-aş afla: la şcoală, într-un magazin, la un concurs sau în faţa televizorului, observ că nicio persoană nu e caracterizată de corectitudine. Şi este ciudat faptul că tot noi, cei care nu am renunţat la această valoare, suntem dezavantajaţi. Bunul simţ derivă din cei şapte ani de acasă şi cu el defilez oriunde. Uneori mă tem că acesta se transformă în timiditate, însă încerc să păstrez o limită pentru a nu cădea într-o extremă. Mă întreb dacă această valoare mai este potrivită pentru societatea de astăzi, când indolenţa o înlocuieşte. Apoi mă trezesc şi îmi spun că omenirea are nevoie şi de bun simţ, căci astfel am deveni o populaţie violentă. Pe lângă cele două, am adăugat şi prietenia, valoarea ce ne dezvoltă afectivitatea, dar şi sociabilitatea. Prietenia este sinonim cu încrederea şi cu o relaţie bazată pe sentimente şi nu interese personale. Aceasta ne dezvoltă capacităţile de interacţionare cu cei din jur şi este valoarea ce se manifestă cel mai devreme. Toată lumea prezintă valori, însă este prea ocupată cu banalităţiile actuale pentru a descoperi adevăratele sensuri. Termenul acesta atât de simplu, este complex în profunzimea sa, astfel că doar timpul aduce la suprafaţă cele mai bune caracteristici ale oamenilor.
Simon Andreea-Nicoleta, a XI-a
Ceea ce contează Încă de când mă ştiu mi-am dorit să fac ceva măreţ in viata,sa simt ca am schimbat in bine cat de cat lumea asta de care toţi se plang.Vroiam sa am o cariera strălucita,o familie unita si fericita si sa am realizări de care sa mă mandresc.Nu conta in ce domeniu ci doar sa îmi duc planul la final,pentru ca văzusem eu in nu ştiu ce film american ca se poate, daca iţi doresti.In
24
plus,tata,in lungile seri de vara , se uita la mine si îmi zicea : « Ştii ce mi-as dori ? As vrea ca tu sa-mi urmezi visul si sa devii avocata. Eu nu am reuşit din cauza vremurilor de atunci,insa tu poţi. » Mi-a repetat asta de mii si mii de ori, pana când am început sa cred ca eu îmi doresc asta si ca ideea pornise de la mine. La acea vreme părea un fleac sa devin avocata : « Ce mare lucru poate fi ? Fac o facultate,mă angajez si o sa am cazuri peste cazuri . » Lucrurile au căpătat o noua nuanţa atunci când am mai crescut. Am realizat faptul ca ceea ce văzusem eu ca fiind posibil ,atât in filmele americane cat si in viata reala,era acum greu de imaginat si mai greu de indeplinit.Pana la acel moment trăiam cu impresia ca banii,cariera si fericirea vin pe tava si trebuie doar sa ti le doreşti îndeajuns ca sa le poţi avea, aşa ca izbirea cu realitatea a fost un adevărat soc pentru mine.
In general,bunăstarea familiei e proporţionala cu orele de munca pe care părinţii si le petrec la servici.Aflasem intre timp ca pentru a avea o cariera strălucita e nevoie de multa munca asidua,legături si noroc. Ajungem sa ne dam seama târziu de toate sfaturile pe care ni le-au dat părinţii de-a lungul anilor « Invată, ca viata nu-i numai o mare petrecere ! » , « Copile, ce-o sa faci in viaţa ? »etc.Problema e ca te trezeşti intr-o zi ca iţi vezi părinţii dimineaţa devreme si seara târziu când deja sunt obosiţi si fara chef, neştiind când ai crescut si de ce timpul trece aşa repede. Credem sau nu, dorinţa lor de a aduce un anumit echilibru financiar in familie si de a ne asigura tot ceea ce ne dorim, duce la deterioarea relaţiei dintre ei,părinţii,si noi,copiii.Invatam sa trăim singuri,sa acţionam aşa cum ştim,crezând ca părinţii nu ne pot înţelege deoarece sunt mult prea ocupaţi cu problemele de zi cu zi.
In final ajungem sa acţionam exact aşa cum am văzut la cei care ne-au crescut. Dorim vieţi liniştite,maşini luxoase si cariere de succes si nimeni nu ne poate învinui, pentru ca asta isi doresc toţi,in fond. Faptul ca am crescut si am văzut ca viata e grea si doar cei puternici rezista,ne face sa duceam aceeaşi viata plina de munca pe care am blamat-o atât de tare in copilarie.Ne înţelegem părinţii si le dam dreptate,pentru ca vrem sau nu,nu putem avea tot ce ne dorim decât daca facem anumite sacrificii ca sa putem avea ceea ce ne dorim.
Gherman Ioana - XG
Din culisele trecutului
Clipiri de geniu au dat naştere grandiosului lung-metraj, luând formă şi culoare, totul transpunând în iluzia mişcării şi a imaginaţiei pe care noi o numim cinematografie. Lăsat să putrezească în ignoranţa oamenilor, a fost invadat de ruină şi buruieni, cunoscând forma scopului, dar şi decăderea. Când am fost să fotografiem cinematograful “Vasile Alecsandri” totul era încremenit ca într-un stop cadru de film, lăsând în urmă amintirea mută (sau surdă, pierdută printre cărămizile zdrobite. Pustiit şi rece, răpit din fantezia jocului de culori şi mişcare, mâncat de nepăsare. Drumul presărat de frunzele trecutului încă mai poartă în mintea mea urmele cinemafililor sau
pur şi simplu a oamenilor entuziasmaţi de o noua artă ce are ca scop relaxarea minţii si evadarea din povestea personală a vieţii. Parcă simt prin norii de praf parfumuri franţuzeşti, ţipete de copii desculţi, mărgele răsunând. Scena 1, Dubla 6 Motor. Acţiune! Ĩntr-o cameră obscură rola de film se pune în aparatul de proiecţie, vocile
25
actorilor, respectiv actriţelor se auzeau în sala relativ mare,populată de spectatorii dornici de cultură. Filmul alb-negru relatează un scenariu, o poveste interpretată de personaje ale căror emoţii, replici, trăiri interioare, gesturi, sunt dizolvate în imaginea de ansamblu a frumosului ipocrit. Priviri absorbite, şoapte, trăire, magie. Spre sfârşit lumina reapare, ecranul doarme şi ne trezim în secolul 21 hrănindu-ne din himerele trecutului, proiectând în viitor vise şi aspiraţii, clipa prezentă neavând nicio şansă. De la glorie la decădere există o istorie, o poveste pe care noi nu am trăit-o, dar am luat interviuri care reflectă aspecte ale scurtei vieţi a cinematografului local. Povesteşte-ne experienţe legate de acest cinema. “Eram mică, aşa că amintirile mele despre cinema sunt confuze. Ţin minte că ecranul pe care era proiectată imaginea era foarte mare, scaunele jupuite de timp erau roşii şi înghesuite la fel ca şi spaţiul dintre şirurile de locuri. Nu era foarte populat, un număr cu aproximaţie ar fi de 15 chipuri. Un film pe care l-am văzut ar fi un desen animat al cărui nume nu-mi vine acum în minte. Mizeria şi pungile dezechilibrau imaginea idilică post-revoluţionistă a atmosferei cinematografice. La casa de bilete era o femeie relativ drăguţa la aspect, dar cu nuanţe de îngâmfare şi snobism. Îmi mai amintesc că era o singură sală relativ mare şi cu foarte multe scaune.” (Naiana Cezara Ciuştea)
Ne-ar fi plăcut să imortalizăm mai bine şi mai detaliat rămăşiţele interiorului violat de timpul crud, dar am fost înfricoşate de posibilitatea de a ne cădea acoperişul deja deviat, în cap.
Alt exemplu de cinema părăsit, învăluit în grafitti ar fi cinema-ul Unirea, dar V.Alecsandri are un aspect mai dramatic şi idilic datorită ruinării predominante, şi de aceea l-am abordat mai mult.
Ne-am înecat în expunerea ideilor încât nu am dat niciun exemplu de film. “Restul e tăcere” – regia Nae Caranfil
Un film românesc cu acţiunea plasată în jurul anilor 1910 este o superbă reconstituire artistică a istoriei realizării primului film de lung-metraj românesc.
O dramă ce îmbină istoria cu dragostea, trădări cu revoltă, interpretată de Mariu Florea Vizante (Grig), Ovidiu Niculescu (Leon), Mirela Zeta (Emilia) etc.
O capodoperă cinematografica pe care aş putea să o povestesc la nesfârşit, mă abţin însă, nu voi pătrunde în acţiune, lăsându-i pe cititori să privească cu ochii lor filmul despre o evoluţie, un adevăr, o istorie a umbrelor mişcătoare învăluite în sentimentele personajelor, de dragoste, ură, nebunia lor nediagnosticată, trădări, visuri de glorie, trecerea de la zborul sublim la prăbuşirea finală a focului intens preschimbat în cenuşă.
Un concubinaj de elemente cu a lor mister te copleşesc.
Slabinschi Diana
Campania de lecturÃ
“Campania de lecturã” este un proiect realizat de elevii claselor de filologie împreunã cu elevii claselor primare. Acesta a avut ca scop introducerea copiilor în minunata lume a lecturii. A fost un proiect distractiv, plin de momente frumoase în care copiii au transpus personajele poveştilor pe hârtie, sub forma unui desen sau a unei poezii.
26
În urma acestei experienţe ei au fãcut din citit o pasiune şi au înţeles cã ai nevoie de cãrţi pentru a inţelege ce trăieşti. “Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.”(Barbara Tuchman)
Melut Larisa&Dumitrut Alina
27
Interviu cu un artist
Pasionat de artă, Alexandru Panatta transpune în fiecare pictură o aventură spirituală personală…Tocmai de aceea este apreciat de criticii, care îi consideră vernisajele abateri de la figura trecutului spre futurism, modernitatea unei realităţii văzute cu priviri în abstract.
Codrea Alexandru Panatta este un pictor născut în anii `60 ai noului realism, la Iaşi.
Când aţi descoperit înclinaţi spre pictură?
„În copilărie, în loc să fiu atent la artele matematicii, desenam la sfârşitul caietului”
Când aţi avut prima expoziţie personală?
„Am început cu expoziţiile de grup, dar mult mai târziu am avut o expoziţie proprie la muzeul de artă Roman în anul 1990.”
Prima oară când aţi fost apreciat de un critic de de artă, care au fost părerile acestuia?
„Faptul că aveam talent s-a văzut din copilărie, iar prin muncă s-au văzut rezultatele.La prima expoziţie am fost etichetat de un critic ca fiind un personaj care promite. „
În ce curent artistic vă identificaţi lucrările?
„În Art-deco. ”
Credeţi că arta este apreciată la adevărata sa valoare? „Nu este apreciată.Nevoile oamenilor sunt altele, problemele financiare sunt mai presus, arta fiind considerată doar un moft. ”
Aţi trecut prin momente în care viaţa v-a cerut abandonarea pasiunii care v-a devenit profesie?
„Cu siguranţă, dar pasiunea a fost prea puternică. ”
Dacă nu aţi fi devenit pictor, ce altceva v-ar fi plăcut să fiţi? „Bucătar probabil…fiindcă îmi place să mănânc. ”
28
Un citat preferat?
„Dacă dragoste nu e, nimic nu e! ”
Spuneţi-ne mai multe despre viaţa dumneavoastră de artist.
„Am avut şapte expoziţii în diferite ţări: Franţa, Italia, Grecia, Statele Unite. Am avut deosebita onoare de a participa la o expoziţie la care erau tablouri semnate de Picasso, Mero şi Dali”
Cu ce aţi înlocui manifestările plastice contemporane? V-aţi întors vreodată gândul spre trecut? „Găsesc foarte frumoasă arta bizantină.Am pictat trei biserici şi sunt mândru când mă duc în Casa Domnului şi mă uit la munca pe care am făcut-o şi la care se roagă peste o sută de oameni. „
Aveţi o muză?
„Da, una imaginară. „
Sunt câştiguri materiale în artă?
„Este o pasiune scumpă, nu ai cum sa ai rezultate materiale chiar să treacă o viaţă şi nu apuci să fii lăudat.Majoritatea nu au aşteptat doar bani, au făcut-o pentru arta de care ne bucurăm. ”
Ce teme aţi abordat în lucrările dumneavoastră?
„Teme-natura moartă, figurativ.Nu am desenat multe nuduri, le-am înlocuit cu portrete care au fost apreciate la Viena.Ei spuneau că transmit multă senzualitate. „
Puteţi să ne spuneţi una din poveştile tablourilor dumneavoastră?
„La Viena, cu o săptămână înainte de a începe expoziţia, am verificat toate tablourile.Într-o noapte nu mi-a plăcut unul dintre ele, l-am şters apoi l-am refăcut în grabă şi a fost cel mai bun tablou al vernisajului. „
Puteţi da un sfat adolescenţilor care vor să se apuce de pictat?
„Dacă o fac din pasiune şi plăcere, merită să muncească în continuare. ”
29
Slabinschi Diana- X D
C.N.R.V Art
Având în vedere faptul că elevii liceului nostru sunt foarte talentaţi la
fotografie,desen sau alte arte vizuale,Revista Fără Nume s -a gândit să vă
