32002R2195
16.12.2002JURNALUL OFICIAL AL COMUNITĂȚILOR EUROPENEL 340/1
REGULAMENTUL (CE) NR. 2195/2002 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUIdin 5 noiembrie 2002
privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV)(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, înspecial articolul 47 alineatul (2) și articolele 55 și 95,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (3),
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251din tratat (4),
întrucât:
(1) Utilizarea diferitelor nomenclaturi este în detrimentulcaracterului deschis și transparent al achizițiilor publice înEuropa. Impactul său asupra calității anunțurilor șitimpului necesar publicării acestora reprezintă o restricțiede facto a accesului agenților economici la contractele deachiziții publice.
(2) În Recomandarea 96/527/CE (5), Comisia invita entitățile șiautoritățile contractante să utilizeze, pentru descriereaobiectului contractelor de achiziții, Vocabularul comunprivind achizițiile publice [Common Procurement Vocabulary(CVP)], elaborat pe baza anumitor nomenclaturi existente,în scopul unei mai mari adecvări a acestora la specificulsectorului achizițiilor publice.
(3) Este necesară standardizarea, printr-un sistem unic declasificare pentru achizițiile publice, a referințelor utilizatede către autoritățile și entitățile contractante pentru descri-erea obiectului contractelor de achiziții.
(4) Statele membre au nevoie de un sistem de referință uniccare să utilizeze aceeași descriere a bunurilor în limbile ofi-ciale ale Comunității, precum și același cod alfanumericcorespunzător și care să permită astfel depășirea barierelorlingvistice la nivel comunitar.
(5) Prin urmare, prin prezentul regulament se adoptă o versi-une revizuită a CPV ca un sistem unic de clasificare pentruachizițiile publice, a cărui punere în aplicare este reglemen-tată de directivele privind coordonarea procedurilor deatribuire a contractelor de achiziții publice.
(6) De asemenea, se elaborează tabele de corespondență cutitlu orientativ care să indice corespondența dintre CPV șiClasificarea produselor aferente activităților din cadrulComunității Economice Europene (CPA), Clasificareacentrală a produselor (CPC Prov.) al Organizației Națiuni-lor Unite, Nomenclatorul statistic al activităților economicedin Comunitatea Europeană (NACE Rev. 1) și Nomencla-tura combinată (NC).
(7) Este posibil ca structura și codurile CPV să necesite adap-tări sau chiar modificări, în funcție de evoluția piețelor și denevoile utilizatorilor. Prin urmare, se stabilește în acest senso procedură corespunzătoare de revizuire.
(8) Măsurile necesare punerii în aplicare a prezentului regula-ment se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE aConsiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilorpentru exercitarea competențelor de punere în aplicareconferite Comisiei (6).
(9) Având în vedere că obiectivul acțiunii avute în vedere, șianume instituirea unui sistem de clasificare pentrucontractele de achiziții publice, nu poate fi atins într-omanieră satisfăcătoare de către statele membre și, prinurmare, datorită dimensiunii și efectelor acțiunii, poate fimai bine îndeplinit la nivel comunitar, Comunitatea poateadopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarită-ții, consacrat de articolul 5 din tratat. În conformitate cuprincipiul proporționalității astfel cum a fost enunțat înarticolul menționat anterior, prezentul regulament nudepășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuiobiectiv.
(1) JO C 25 E, 29.1.2002, p. 1.(2) JO C 48, 21.2.2002, p. 9.(3) JO C 192, 12.8.2002, p. 50.(4) Avizul Parlamentului European din 13 martie 2002 (nepublicat încăîn Jurnalul Oficial), Poziția Comună a Consiliului din 7 iunie 2002(JO C 281 E, 19.11.2002, p. 1) și Decizia Parlamentului European din25 septembrie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(5) JO L 222, 3.9.1996, p. 10. (6) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 3
(10) Recurgerea la un regulament mai degrabă decât la o direc-tivă este motivată prin faptul că instituirea unui sistem declasificare pentru contractele de achiziții publice nu nece-sită transpunere de către statele membre.
(11) În scopul familiarizării utilizatorilor cu un sistem declasificare unic urmând a deveni, în cele din urmă,obligatoriu, punerea în aplicare a prezentului regulamenttrebuie să fie precedată de o perioadă de adaptare,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Se stabilește un sistem de clasificare unic, aplicabil achizițiilorpublice, denumit „Vocabularul comun privind achizițiile publice”[Common Procurement Vocabulary (CPV)].
(2) Textul CPV este prevăzut de anexa I.
(3) Tabelele de corespondență orientative între CPV șinomenclaturile Clasificării produselor aferente activităților dincadrul Comunității Economice Europene (CPA), Clasificării cen-trale a produselor (CPC Prov.) a Națiunilor Unite, Nomenclatoru-lui statistic al activităților economice din Comunitatea Europeană
(NACE Rev. 1) și Nomenclaturii combinate (NC) sunt prevăzute înanexele II, III, IV și V.
Articolul 2
Comisia adoptă măsurile necesare revizuirii CPV în conformitatecu procedura prevăzută la articolul 3 alineatul (2).
Articolul 3
(1) Comisia este sprijinită de Comitetul consultativ pentrucontractele de achiziții publice, înființat prin articolul 1 dinDecizia 71/306/CEE a Consiliului (1) (denumit în continuare„comitetul”).
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplicăarticolele 3 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vederedispozițiile articolului 8 din decizia menționată anterior.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare la 16 decembrie 2003.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statelemembre.
Adoptat la Bruxelles, 5 noiembrie 2002
Pentru Parlamentul European
Președintele
P. COX
Pentru Consiliu
Președintele
T. PEDERSEN
(1) JO L 185, 16.8.1971, p. 15. Decizie modificată de Decizia 77/63/CEE(JO L 13, 15.1.1977, p. 15).
4 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
ANEXA I
VOCABULARUL COMUN PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE (CPV)
A se vedea Regulamentul (CE) nr. 2151/2003 al Comisiei, publicat în JO L 329, 17.12.2003, p. 1.
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 5
ANEXA II
TABEL DE CORESPONDENȚĂ ÎNTRE CPV ȘI CPA 96
A se vedea Regulamentul (CE) nr. 2151/2003 al Comisiei, publicat în JO L 329, 17.12.2003, p. 1.
6 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
ANEXA III
Tabel de corespondență ÎNTRE CPV și CPC prov.
A se vedea Regulamentul (CE) nr. 2151/2003 al Comisiei, publicat în JO L 329, 17.12.2003, p. 1.
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 7
ANEXA IV
TABEL DE CORESPONDENȚĂ ÎNTRE CPV ȘI NACE rev. 1
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45 Construcții 45000000-7 Lucrări de construcții
45.1 Pregătirea șantierului 45100000-8 Lucrări de pregătire a șantierului
45.11 Demolare de clădiri și lucrări de terasament 45110000-1 Lucrări de demolare de clădiri și de terasament
45111000-8 Lucrări de demolare, de pregătire și de degajare așantierului
45111100-9 Lucrări de demolare
45111200-0 Lucrări de pregătire și de degajare a șantierului
45111210-3 Lucrări de demolare prin explozie și lucrări deîndepărtare ulterioară a rocilor
45111211-0 Lucrări de demolare prin explozie
45111212-7 Lucrări de îndepărtare a rocilor
45111213-4 Lucrări de degajare a șantierului
45111214-1 Lucrări de îndepărtare a molozului
45111220-6 Lucrări de îndepărtare a vegetației arbustive
45111230-9 Lucrări de stabilizare a solului
45111240-2 Lucrări de drenare a solului
45111250-5 Lucrări de cercetare a solului
45111260-8 Lucrări de pregătire a șantierelor miniere
45111290-7 Lucrări de pregătire a instalațiilor
45111291-4 Lucrări de amenajare a terenului
45112000-5 Lucrări de excavare și de terasament
45112100-6 Lucrări de săpare de șanțuri
45112200-7 Lucrări de decopertare a solului
45112210-0 Lucrări de decopertare a stratului vegetal
45112300-8 Lucrări de rambleiere și de asanare a terenului
45112310-1 Lucrări de rambleiere
45112320-4 Lucrări de asanare a terenului
45112330-7 Lucrări de ameliorare a șantierului
45112340-0 Lucrări de decontaminare a solului
45112350-3 Lucrări de valorificare a terenurilor virane
45112400-9 Lucrări de excavare
45112410-2 Lucrări de săpare de gropi în cimitire
45112420-5 Lucrări de excavare de fundații
45112440-1 Lucrări colinare de terasament
45112441-8 Lucrări de terasare
45112500-0 Lucrări de terasament
45112600-1 Lucrări de debleu și rambleu
45112700-2 Lucrări de arhitectură peisagistică
45113000-2 Lucrări de șantier
45.12 Sondaj și foraj experimentale 45120000-4 Lucrări experimentale de sondaj și de foraj
45121000-1 Lucrări experimentale de sondaj
45122000-8 Lucrări experimentale de foraj
8 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45.2 Lucrări de construcții complete sau parțiale;componente ale acestora
45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale șilucrări publice
45.21 Lucrări generale de construcții de clădiri și lucrăripublice
45210000-2 Lucrări de construcții
45211000-9 Lucrări de construcții de imobile colective și decase individuale
45211100-0 Lucrări de construcții de case
45211200-1 Adăposturi sociale
45211300-2 Case
45211310-5 Băi
45211320-8 Verande
45211340-4 Imobile colective
45211341-1 Apartamente
45211350-7 Clădiri multifuncționale
45211360-0 Dezvoltare urbană
45212000-6 Lucrări de construcții de clădiri destinate activită-ților sportive, culturale, de recreare și de cazare,restaurante
45212100-7 Lucrări de construcții de complexe pentrupetrecerea timpului liber
45212110-0 Centre de petrecere a timpului liber
45212120-3 Parcuri tematice
45212130-6 Parcuri de distracție
45212140-9 Instalație de recreare
45212150-2 Cinema
45212160-5 Cazino
45212170-8 Clădiri de divertisment
45212171-5 Centre de divertisment
45212172-2 Centre de recreare
45212180-1 Case de bilete
45212190-4 Lucrări de protecție împotriva razelor solare
45212200-8 Lucrări de construcții de complexe sportive
45212210-1 Complexe sportive monovalente
45212211-8 Patinoar
45212212-5 Lucrări de construcții de piscine
45212220-4 Complexe sportive polivalente
45212221-1 Lucrări de construcții de structuri pentru terenuride sport
45212222-8 Sală de gimnastică
45212223-5 Complexe sportive de iarnă
45212224-2 Stadion
45212225-9 Palat al sporturilor
45212290-5 Lucrări de reparație și de întreținere a complexelorsportive
45212300-9 Lucrări de construcții de clădiri destinate activită-ților artistice și culturale
45212310-2 Lucrări de construcții de centre de expoziție
45212311-9 Galerie de artă
45212312-6 Centru de expoziție
45212313-3 Muzeu
45212320-5 Lucrări de construcții de clădiri destinate activită-ților artistice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 9
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45212321-2 Auditoriu
45212322-9 Teatru
45212330-8 Bibliotecă
45212331-5 Bibliotecă multimedia
45212340-1 Sală de conferințe
45212350-4 Clădiri de interes istoric sau arhitectural deosebit
45212351-1 Monument preistoric
45212352-8 Monument industrial
45212353-5 Palat
45212354-2 Castel
45212360-7 Clădiri religioase
45212361-4 Biserică
45212400-0 Hoteluri și restaurante
45212410-3 Lucrări de construcții de clădiri pentru cazare
45212411-0 Hotel
45212412-7 Pensiune
45212413-4 Cazare de scurtă durată
45212420-6 Lucrări de construcții de restaurante și complexesimilare
45212421-3 Restaurant
45212422-0 Cantină
45212423-7 Bufet
45213000-3 Lucrări de construcții de clădiri comerciale,antrepozite și clădiri industriale, clădiri legate detransport
45213100-4 Lucrări de construcții de clădiri comerciale
45213110-7 Clădiri pentru magazine
45213111-4 Centru comercial
45213112-1 Mici magazine
45213120-0 Oficiu poștal
45213130-3 Bancă
45213140-6 Piață
45213141-3 Piață acoperită
45213142-0 Piață în aer liber
45213150-9 Complex de birouri
45213200-5 Lucrări de construcții de antrepozite și de clădiriindustriale
45213210-8 Antrepozite frigorifice
45213220-1 Lucrări de construcții de antrepozite
45213221-8 Depozite
45213230-4 Abator
45213240-7 Clădiri agricole
45213241-4 Hambar
45213242-1 Grajduri
45213250-0 Lucrări de construcții de clădiri industriale
45213251-7 Unități industriale
10 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45213252-4 Ateliere
45213300-6 Clădiri pentru activități de transport
45213310-9 Lucrări de construcții de clădiri pentru transportulrutier
45213311-6 Stație de autobuz
45213312-3 Parcare cu etaje
45213313-0 Clădire pentru instalații de serviciu
45213314-7 Parc de autobuze
45213320-2 Lucrări de construcții de clădiri pentru transportulferoviar
45213321-9 Gară feroviară
45213322-6 Terminal feroviar
45213330-5 Lucrări de construcții de clădiri pentru transportulaerian
45213331-2 Clădiri aeroportuare
45213332-9 Turn de control aeroportuar
45213340-8 Lucrări de construcții de clădiri pentru transportulpe apă
45213341-5 Terminal pentru feribot
45213342-2 Terminal Ro-Ro
45213350-1 Lucrări de construcții de clădiri pentru mijloace detransport diverse
45213351-8 Hangar de întreținere
45213352-5 Depou de service
45214000-0 Lucrări de construcții de instituții de învățământ șicentre de cercetare
45214100-1 Lucrări de construcții de grădinițe
45214200-2 Lucrări de construcții de instituții școlare
45214210-5 Școală primară
45214220-8 Școală gimnazială
45214230-1 Școală specială
45214300-3 Lucrări de construcții de instituții de învățământsuperior
45214310-6 Colegiu profesional
45214320-9 Colegiu tehnic
45214400-4 Lucrări de construcții de instituții universitare
45214410-7 Politehnică
45214420-0 Amfiteatru
45214430-3 Laborator lingvistic
45214500-5 Lucrări de construcții de centre de formare conti-nuă
45214600-6 Lucrări de construcții de centre de cercetare
45214610-9 Laboratoare
45214620-2 Echipament de cercetare și experimentare
45214630-5 Instalații științifice
45214640-8 Stații meteorologice
45214700-7 Lucrări de construcții de campusuri universitare
45214800-8 Construcții de echipamente de formare profesio-nală
45215000-7 Lucrări de construcții de clădiri pentru serviciisociale și sanitare, de crematorii și de toaletepublice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 11
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45215100-8 Lucrări de construcții de clădiri pentru serviciisanitare
45215110-1 Stațiune termală
45215120-4 Clădire pentru servicii medicale specializate
45215130-7 Clinică
45215140-0 Echipamente de spital
45215141-7 Sală de operații
45215142-4 Unitate de terapie intensivă
45215143-1 Sală de depistare și de diagnosticare
45215144-8 Săli de depistare
45215145-5 Sală de fluoroscopie
45215146-2 Sală de patologie
45215147-9 Sală de medicină legală
45215148-6 Sală de cateterism
45215200-9 Lucrări de construcții de clădiri pentru serviciisociale
45215210-2 Lucrări de construcții de adăposturi cu caractersocial
45215211-9 Cămin de bătrâni
45215212-6 Azil de bătrâni
45215213-3 Centru de îngrijire
45215214-0 Case rezidențiale
45215215-7 Cămin de copii
45215220-5 Lucrări de construcții de clădiri sociale, altele decâtadăposturile cu caracter social
45215221-2 Centru de asistență de zi
45215222-9 Centru civic
45215300-0 Crematoriu
45215400-1 Cimitir
45215500-2 Toalete publice
45215510-5 Reparare și întreținere a toaletelor publice
45216000-4 Lucrări de construcții de instituții de ordinepublică sau de clădiri pentru servicii de urgență șiclădiri militare
45216100-5 Lucrări de construcții de instituții de ordinepublică sau de clădiri pentru servicii de urgență
45216110-8 Lucrări de construcții de instituții de ordinepublică
45216111-5 Secție de poliție
45216112-2 Tribunal
45216113-9 Închisoare
45216114-6 Clădiri parlamentare și săli de reuniuni publice
45216120-1 Lucrări de construcții de clădiri pentru servicii deurgență
45216121-8 Unitate de pompieri
45216122-5 Centru de ambulanțe
45216123-2 Post salvamont
45216124-9 Post salvamar
45216125-6 Clădire pentru servicii de urgență
45216126-3 Post de pază de coastă
12 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45216127-0 Post pentru servicii de salvare
45216128-7 Far
45216200-6 Lucrări de construcții de clădiri și instalații militare
45216210-9 Popotă militară
45216220-2 Buncăr militar
45216230-5 Adăpost militar
45216240-8 Barăci
45220000-5 Lucrări de inginerie și de construcții
45221000-2 Lucrări de construcții de poduri și tuneluri, puțuriși pasaje subterane
45221100-3 Lucrări de construcții de poduri
45221110-6 Pod
45221111-3 Pod rutier
45221112-0 Pod feroviar
45221113-7 Pasarelă pentru pietoni
45221114-4 Pod de fier
45221115-1 Pod de oțel
45221116-8 Subtraversare
45221117-5 Pod-basculă
45221118-2 Pod pentru conducte
45221119-9 Renovare de poduri
45221120-9 Viaduct
45221121-6 Viaduct rutier
45221122-3 Viaduct feroviar
45221200-4 Lucrări de construcții de tuneluri, puțuri și pasajesubterane
45221210-7 Excavații acoperite sau parțial acoperite
45221211-4 Subtraversare
45221212-1 Pasaj subteran
45221213-8 Excavații feroviare acoperite sau parțial acoperite
45221214-5 Excavații rutiere acoperite sau parțial acoperite
45221220-0 Podețe
45221230-3 Puțuri
45221240-6 Lucrări de construcții de tuneluri
45221241-3 Tunel rutier
45221242-0 Tunel feroviar
45221243-7 Tunel pentru pietoni
45221244-4 Tunel pentru canal
45221245-1 Tunel subfluvial
45221246-8 Tunel submarin
45221247-5 Excavare de tuneluri
45221248-2 Consolidare de tuneluri
45221250-9 Lucrări subterane, altele decât tunelurile, puțurileși pasajele subterane
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 13
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45222000-9 Lucrări de construcții pentru lucrări publice, alteledecât podurile, tunelurile, puțurile și pasajele sub-terane
45222100-0 Uzină de tratare a deșeurilor
45222110-3 Rampă de deșeuri
45222200-1 Lucrări de construcții militare
45222210-4 Lucrări de inginerie militară
45223000-6 Structuri
45223100-7 Ansamblu de structuri metalice
45223110-0 Instalație de structuri metalice
45223200-8 Lucrări de structură
45223210-1 Lucrări de structuri metalice
45223220-4 Lucrări de bază
45223300-9 Parcare
45223310-2 Parcare subterană
45223320-5 Parcare de tip „park and ride”
45223400-0 Stație radar
45223500-1 Structuri din beton armat
45223600-2 Rigole cu crampoane
45223700-3 Zonă de servicii
45223710-6 Zonă de servicii autostradale
45223720-9 Stații de benzină
45223800-4 Asamblare și instalare de structuri prefabricate
45223810-7 Construcții prefabricate
45223820-0 Elemente și componente prefabricate
45223821-7 Elemente prefabricate
45223822-4 Componente prefabricate
45230000-8 Lucrări de construcții de conducte, de linii decomunicații și electrice, de autostrăzi, de șosele, deaerodromuri și de căi ferate; lucrări de nivelare
45231000-5 Lucrări de construcții de conducte, de linii decomunicații și electrice
45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte
45231110-9 Pozare de conducte
45231111-6 Lucrări de demontare și de înlocuire a conducte-lor
45231112-3 Instalare de rețea de conducte
45231113-0 Lucrări de înlocuire a conductelor
45231200-7 Lucrări de construcții de conducte de țiței și de gaz
45231210-0 Conducte de țiței
45231220-3 Gazoducte
45231221-0 Conducte de alimentare cu gaz
45231222-7 Gazometre
45231223-4 Lucrări auxiliare pentru distribuirea gazului
45231300-8 Lucrări de construcții de conducte de apă și decanalizare a apelor reziduale
45231400-9 Lucrări de construcții de linii electrice
45231500-0 Lucrări de conducte de aer comprimat
14 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45231510-3 Lucrări de poștă pneumatică
45231600-1 Lucrări de construcții de linii de comunicații
45232000-2 Lucrări auxiliare pentru conducte și cabluri
45232100-3 Lucrări auxiliare pentru conducte de apă
45232120-9 Lucrări de irigație
45232121-6 Canale de irigație
45232130-2 Canalizare de ape pluviale
45232140-5 Conducte de încălzire urbană
45232141-2 Instalații de încălzire
45232142-9 Stație de transfer termic
45232150-8 Lucrări pentru conducte de alimentare cu apă
45232151-5 Renovarea conductelor de apă
45232152-2 Stație de pompare
45232153-9 Turn de apă
45232200-4 Lucrări auxiliare pentru linii electrice
45232210-7 Construcție de linii suspendate
45232220-0 Stație electrică
45232221-7 Stație electricăde transformare
45232300-5 Lucrări de construcții de linii telefonice și de comu-nicații și lucrări auxiliare
45232310-8 Lucrări de construcții de linii telefonice
45232311-5 Linii telefonice stradale pentru apeluri de urgență
45232320-1 Linii de radiodifuziune prin cablu
45232330-4 Instalare de antene
45232331-1 Lucrări auxiliare de radiodifuziune
45232332-8 Lucrări auxiliare de telecomunicații
45232340-7 Stații de bază de telefonie mobilă
45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape rezidu-ale
45232410-9 Lucrări de canalizare
45232411-6 Canalizare de ape reziduale
45232420-2 Stații de epurare a apelor reziduale
45232421-9 Stații de tratare a apelor reziduale
45232422-6 Stații de tratare a nămolului
45232423-3 Stații de pompare a apelor reziduale
45232424-0 Evacuarea apelor reziduale
45232430-5 Stații de tratare a apei
45232431-2 Stații de pompare a apelor reziduale
45232440-8 Lucrări de construcții de conducte de ape rezidu-ale
45232450-1 Lucrări de construcții de drenaje
45232451-8 Lucrări de drenaj și lucrări de suprafață
45232452-5 Lucrări de drenaj
45232453-2 Canale de scurgere
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 15
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45232460-4 Lucrări sanitare
45232470-7 Stație de transfer de deșeuri
45.22 Lucrări de acoperire și de șarpantă 45260000-7 Lucrări de acoperire și alte lucrări speciale deconstrucții
45261000-4 Lucrări de șarpantă și de învelitori și lucrări conexe
45261100-5 Lucrări de șarpantă
45261200-6 Lucrări de acoperire și de vopsire a învelitoriiacoperișului
45261210-9 Lucrări la învelitoarea acoperișului
45261211-6 Lucrări de acoperire cu țiglă
45261212-3 Lucrări deacoperire cu plăci de ardezie
45261213-0 Lucrări de acoperire cu plăci metalice
45261214-7 Lucrări de acoperire cu șindrile bituminoase
45261220-2 Lucrări de vopsire a acoperișului și alte lucrări deacoperire
45261221-9 Lucrări de vopsire a acoperișului
45261222-6 Lucrări de acoperire cu ciment
45261300-7 Lucrări de hidroizolare și de instalare de burlane
45261310-0 Lucrări de hidroizolare
45261320-3 Lucrări de instalare de burlane
45261400-8 Lucrări de căptușire
45261410-1 Lucrări de izolare a acoperișului
45261420-4 Lucrări de impermeabilizare
45261900-3 Lucrări de reparare și întreținere a acoperișurilor
45261910-6 Reparare de acoperișuri
45261920-9 Întreținere de acoperișuri
45.23 Construcții de autostrăzi, șosele, aerodromuri șicomplexe sportive
45230000-8 Lucrări de construcții de conducte, linii electrice șide comunicații, autostrăzi, șosele, aerodromuri șicăi ferate; lucrări de nivelare
45233000-9 Lucrări de construcții, de fundație și de îmbrăcarea autostrăzilor și a drumurilor
45233100-0 Lucrări de construcții de autostrăzi și drumuri
45233110-3 Lucrări de construcții de autostrăzi
45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri
45233121-3 Lucrări de construcții de drumuri principale
45233122-0 Drum de centură
45233123-7 Drum secundar
45233124-4 Arteră principală
45233125-1 Intersecție de drumuri
45233126-8 Intersecție denivelată
45233127-5 Intersecție în T
45233128-2 Intersecție cu sens giratoriu
45233129-9 Intersecție
45233130-9 Lucrări de construcții de drumuri naționale
45233131-6 Lucrări de construcții de drumuri naționalesupraînălțate
45233139-3 Lucrări de întreținere a drumurilor naționale
45233140-2 Lucrări de drumuri
16 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45233141-9 Lucrări de întreținere a drumurilor
45233142-6 Lucrări de reparare a drumurilor
45233144-0 Supratraversare
45233150-5 Lucrări de reducere a traficului
45233160-8 Drumuri și alte suprafețe pietruite
45233161-5 Trotuare
45233162-2 Piste de biciclete
45233200-1 Diverse lucrări de îmbrăcare
45233210-4 Lucrări de îmbrăcare a autostrăzilor
45233220-7 Lucrări de îmbrăcare a drumurilor
45233221-4 Lucrări de marcaj rutier
45233222-1 Lucrări de pavaj
45233223-8 Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei șoselelor
45233224-5 Șosea cu două benzi pe fiecare sens de circulație
45233225-2 Șosea cu o singură bandă pe fiecare sens de circu-lație
45233226-9 Drum de acces
45233227-6 Drum de centură
45233228-3 Acoperire superficială
45233229-0 Lucrări de întreținere a acostamentelor
45233250-6 Lucrări de îmbrăcare, altele decât cele pentru dru-muri
45233251-3 Lucrări de reînnoire a îmbrăcămintei rutiere
45233252-0 Lucrări de îmbrăcare a străzilor
45233253-7 Lucrări de îmbrăcare a trotuarelor
45233260-9 Căi de acces pentru pietoni
45233261-6 Supratraversare pentru pietoni
45233262-3 Refugiu pentru pietoni
45233270-2 Lucrări de marcare a zonelor de parcare
45233280-5 Instalare de bariere rutiere
45233290-8 Instalare de indicatoare rutiere
45233291-5 Instalare de borne
45233292-2 Instalare de dispozitive de securitate
45233293-9 Instalare de mobilier stradal
45233294-6 Instalare de semnalizatoare rutiere
45233300-2 Lucrări de fundație pentru autostrăzi, șosele, dru-muri și trotuare
45233310-5 Lucrări de fundație pentru autostrăzi
45233320-8 Lucrări de fundație pentru șosele
45233330-1 Lucrări de fundație pentru drumuri
45233340-4 Lucrări de fundație pentru trotuare
45234000-6 Lucrări de construcții de căi ferate și de sisteme detransport pe cablu
45234100-7 Lucrări de construcții de căi ferate
45234110-0 Căi ferate interurbane
45234111-7 Căi ferate urbane
45234112-4 Depou feroviar
45234113-1 Demolare de linii de cale ferată
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 17
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45234114-8 Rambleu de cale ferată
45234115-5 Lucrări de semnalizare feroviară
45234116-2 Lucrări de construcții de linii de cale ferată
45234120-3 Lucrări feroviare urbane
45234121-0 Lucrări pentru tramvai
45234122-7 Lucrări pentru metrou
45234123-4 Cale ferată parțial subterană
45234124-1 Transport feroviar subteran de pasageri
45234125-8 Stație de metrou
45234126-5 Lucrări de construcții de linii de tramvai
45234127-2 Depou de tramvaie
45234128-9 Refugii de tramvai
45234129-6 Lucrări de construcții de căi ferate urbane
45234200-8 Sisteme de transport pe cablu
45234210-1 Sisteme de transport pe cablu cu cabine
45234220-4 Teleschi
45234230-7 Telescaun
45234240-0 Sistem feroviar funicular
45234250-3 Teleferic
45235000-3 Lucrări de construcții de aerodromuri, piste dedecolare și de aterizare și suprafețe de manevrare
45235100-4 Lucrări de construcții de aeroporturi
45235110-7 Lucrări de construcții de aerodromuri
45235111-4 Pavare de aerodromuri
45235200-5 Lucrări de construcții de piste de decolare și deaterizare
45235210-8 Reînnoirea îmbrăcămintei pistei de decolare și deaterizare
45235300-6 Lucrări de construcții de suprafețe de manevrare aaeronavelor
45235310-9 Pistă de rulare
45235311-6 Pavarea pistei de rulare
45235320-2 Lucrări de construcții de zone de staționare a aero-navelor
45236000-0 Lucrări de nivelare
45236100-1 Lucrări de nivelare pentru diverse activități spor-tive
45236110-4 Lucrări de nivelare a terenurilor de sport
45236111-1 Lucrări de nivelare a terenurilor de golf
45236112-8 Lucrări de nivelare a terenurilor de tenis
45236113-5 Lucrări de nivelare a hipodromurilor
45236114-2 Lucrări de nivelare a pistelor de atletism
45236119-7 Lucrări de reparare a terenurilor de sport
45236200-2 Lucrări de nivelare a instalațiilor de recreare
45236210-5 Lucrări de nivelare a terenurilor de joacă pentrucopii
45236220-8 Lucrări de nivelare a grădinilor zoologice
45236230-1 Lucrări de nivelare a grădinilor
45236250-7 Lucrări de nivelare a parcurilor
45236290-9 Lucrări de reparare a spațiilor de recreare
45236300-3 Lucrări de nivelare a cimitirelor
18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45.24 Lucrări de construcții hidraulice 45240000-1 Lucrări de construcții hidraulice
45241000-8 Lucrări de construcții de porturi
45241100-9 Chei
45241200-0 Lucrări de construcții in situ de terminale marine
45241300-1 Debarcader
45241400-2 Doc
45241500-3 Chei
45241600-4 Instalație de echipament de iluminare portuară
45242000-5 Lucrări de construcții de complexe de recrearenautică
45242100-6 Lucrări de construcții de complexe de sport nautic
45242110-9 Lucrări de construcții de rampe de lansare la apă
45242200-7 Port de ambarcațiuni
45242210-0 Port de iahturi
45243000-2 Lucrări de apărare de coastă
45243100-3 Lucrări de protecție a falezelor
45243110-6 Lucrări de consolidare a falezelor
45243200-4 Diguri sparge-val
45243300-5 Diguri de larg
45243400-6 Lucrări de consolidare a plajelor
45243500-7 Lucrări de apărare maritimă
45243510-0 Diguri de apărare
45243600-8 Perete de chei
45244000-9 Lucrări de construcții maritime
45244100-0 Instalații maritime
45246000-3 Lucrări de regularizare a cursurilor de apă și aviiturilor
45246100-4 Construcție de pereți de cursuri de apă
45246200-5 Lucrări de protecție a malurilor
45246400-7 Lucrări de prevenire a inundațiilor
45246410-0 Lucrări de întreținere a digurilor de protecțieîmpotriva inundațiilor
45246500-8 Promenadă
45246510-1 Pasarelă de lemn
45247000-0 Lucrări de construcții de baraje, canale, canale deirigație și apeducte
45247100-1 Lucrări de construcții de căi navigabile
45247110-4 Construcție de canale
45247111-1 Canal de irigație
45247112-8 Canal de drenaj
45247120-7 Căi navigabile, altele decât canale
45247130-0 Apeduct
45247200-2 Lucrări de construcții de baraje și de structuri fixesimilare
45247210-5 Baraj
45247211-2 Perete de baraj
45247212-9 Lucrări de consolidare a barajelor
45247220-8 Deversor
45247230-1 Stăvilar
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 19
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45247240-4 Baraj static
45247270-3 Lucrări de construcții de rezervoare
45248000-7 Lucrări de construcții de structuri hidromecanice
45248100-8 Ecluze de canal
45248200-9 Docuri uscate
45248300-0 Docuri plutitoare
45248400-1 Debarcadere
45248500-2 Baraje mobile
45.25 Alte lucrări de construcții specializate 45250000-4 Lucrări de construcții de uzine, de exploatări mini-ere și de uzine de fabricație și de construcții pen-tru industria petrolului și a gazului
45251000-1 Lucrări de construcții de centrale electrice și decentrale termice
45251100-2 Lucrări de construcții de centrale electrice
45251110-5 Centrală nucleară
45251111-2 Reactor nuclear
45251120-8 Hidrocentrală
45251130-1 Centrală maree-motrică
45251140-4 Centrală termică
45251141-1 Centrală electrică geotermală
45251142-8 Centrală electrică pe bază de lemn
45251143-5 Uzină generatoare de aer comprimat
45251150-7 Turn de răcire
45251160-0 Instalații cu energie eoliană
45251200-3 Centrală termică
45251210-6 Centrală combinată termoelectrică
45251220-9 Centrală de cogenerare
45251230-2 Centrală generatoare de aburi
45251240-5 Centrală generatoare de energie alimentată cubiogaz
45251250-8 Centrală termică urbană
45252000-8 Lucrări de construcții de stații de tratare a apelorreziduale, de stații de epurare și de stații de incine-rare a deșeurilor menajere
45252100-9 Stație de epurare
45252110-2 Centrală mobilă
45252120-5 Stație de tratare a apelor
45252121-2 Instalații de sedimentare
45252122-9 Bazine de fermentare pentru ape reziduale
45252123-6 Instalații de ciuruire a agregatelor
45252124-3 Lucrări de dragare și de pompare
45252125-0 Lucrări de anrocament
45252126-7 Stație de tratare a apei potabile
45252127-4 Instalație de tratare a apelor reziduale
45252130-8 Echipament pentru stații de epurare a deversărilordin canalizări
45252140-1 Stație de deshidratare a nămolului
45252150-4 Stație de manipulare a cărbunelui
45252200-0 Echipament pentru stații de epurare
45252210-3 Stație de epurare a apei
20 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45252300-1 Stație de incinerare a deșeurilor menajere
45253000-5 Lucrări de construcții de stații de prelucrare chi-mică
45253100-6 Stație de demineralizare
45253200-7 Stație de desulfurare
45253300-8 Stație de distilare sau de corectare
45253310-1 Stație de distilare a apei
45253320-4 Stații de distilare a alcoolului
45253400-9 Lucrări de construcții de uzine petrochimice
45253500-0 Lucrări de construcții de fabrici de medicamente
45253600-1 Stație de deionizare
45253700-2 Stație de digestie
45253800-3 Stație de compostare
45254000-2 Lucrări de construcții pentru sectoarele extractiv șimanufacturier
45254100-3 Lucrări de construcții de exploatări miniere
45254110-6 Gură de puț
45254200-4 Lucrări de construcții de uzine de producție
45255000-9 Lucrări de construcții pentru industria petrolului șia gazului
45255100-0 Platforme de producție
45255110-3 Puțuri
45255120-6 Instalații pentru platforme
45255121-3 Instalații de suprafață
45255200-1 Rafinărie de petrol
45255210-4 Terminal petrolier
45255300-2 Terminal de gaz
45255400-3 Lucrări de montaj
45255410-6 Lucrări de montaj în larg
45255420-9 Lucrări de montaj pe uscat
45255430-2 Demolare de platforme petroliere
45255500-4 Lucrări de foraj și de explorare
45255600-5 Tuburi în spirală pentru puțuri
45255700-6 Stație de gazeificare a cărbunelui
45255800-7 Unitate producătoare de gaz
45259000-7 Lucrări de reparare și de întreținere a stațiilor
45259100-8 Lucrări de reparare și de întreținere a stațiilor deepurare a apelor reziduale
45259200-9 Lucrări de reparare și de întreținere a stațiilor depurificare
45259300-0 Lucrări de reparare și de întreținere a centralelortermice
45259900-6 Lucrări de modernizare a stațiilor
45260000-7 Lucrări de acoperire și alte lucrări speciale deconstrucții
45262000-1 Lucrări speciale de construcții, altele decât lucră-rile de acoperire
45262100-2 Lucrări de instalare de eșafodaje
45262110-5 Lucrări de demontare de eșafodaje
45262120-8 Lucrări de montare de eșafodaje
45262200-3 Lucrări de fundație și de forare de puțuri de apă
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 21
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45262210-6 Lucrări de fundație
45262211-3 Instalare de piloți
45262212-0 Lucrări de consolidare a gropilor de fundație
45262213-7 Sistem de execuție a pereților mulați
45262220-9 Forare de puțuri de apă
45262300-4 Lucrări de betonare
45262310-7 Lucrări de turnare a betonului armat
45262311-4 Lucrări de structură de bază din beton
45262320-0 Șape
45262321-7 Lucrări de șapă
45262330-3 Lucrări de reparare a structurilor din beton
45262340-6 Lucrări de injectare cu ciment
45262350-9 Lucrări de structură din beton nearmat
45262360-2 Lucrări de cimentare
45262370-5 Servicii de acoperire cu beton
45262400-5 Lucrări de asamblare a structurilor metalice
45262410-8 Lucrări de asamblare a structurilor metalice pen-tru construcții
45262420-1 Lucrări de asamblare a structurilor metalice pen-tru structuri
45262421-8 Lucrări de amarare în larg
45262422-5 Lucrări de foraj submarin
45262423-2 Lucrări de construcții de poduri
45262424-9 Lucrări de construcții de module marine
45262425-6 Lucrări de fabricare de izolații
45262426-3 Lucrări de fabricare de piloți
45262500-6 Lucrări de zidărie și de zidire
45262510-9 Zidărie de piatră
45262511-6 Fasonare de pietre
45262512-3 Zidărie de piatră de construcții
45262520-2 Lucrări de zidire
45262521-9 Zidărie de fațadă
45262522-6 Lucrări de zidărie
45262600-7 Diverse lucrări specializate de construcții
45262610-0 Coșuri industriale
45262620-3 Pereți de susținere
45262630-6 Construcție de furnale
45262640-9 Lucrări de ameliorare a mediului
45262650-2 Lucrări de acoperire metalică
45262660-5 Lucrări de înlăturare a azbestului
45262700-8 Lucrări de modificare a clădirilor
45262800-9 Lucrări de extindere a clădirilor
45.3 Instalații pentru clădiri 45300000-0 Lucrări de instalații pentru clădiri
45.31 Instalare de cablaje și de conexiuni electrice 45310000-3 Lucrări de instalații electrice
45311000-0 Lucrări de cablare și conexiuni electrice
45311100-1 Lucrări de cablare electrică
22 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45311200-2 Lucrări de conexiuni electrice
45312000-7 Lucrări de instalare de sisteme de alarmă și deantene
45312100-8 Lucrări de instalare de sisteme de alarmă împo-triva incendiilor
45312200-9 Lucrări de instalare de sisteme de alarmăantiefracție
45312300-0 Lucrări de instalare de antene
45312310-3 Lucrări de protecție împotriva fulgerelor
45312311-0 Lucrări de instalare de paratrăsnete
45312320-6 Lucrări de instalare de antene de televiziune
45312330-9 Lucrări de instalare de antene radio
45313000-4 Lucrări de instalare de ascensoare și de scărirulante
45313100-5 Lucrări de instalare de ascensoare
45313200-6 Lucrări de instalare de scări rulante
45313210-9 Lucrări de instalare de trotuare rulante
45314000-1 Instalare de echipament de telecomunicații
45314100-2 Instalare de centrale telefonice
45314120-8 Instalare de comutatoare telefonice standard
45314200-3 Instalare de linii telefonice
45314300-4 Instalare de infrastructuri de cabluri
45314310-7 Instalare de cabluri
45314320-0 Instalare de cabluri de rețele informatice
45315000-8 Lucrări de instalare de echipamente de încălzire șide alte echipamente electrice pentru clădiri
45315100-9 Lucrări de electrotehnică
45315200-0 Lucrări pentru turbine
45315300-1 Instalații de distribuție de energie electrică
45315400-2 Instalații de înaltă tensiune
45315500-3 Instalații de tensiune medie
45315600-4 Instalații de joasă tensiune
45315700-5 Lucrări de instalare de stație de comutare
45316000-5 Lucrări de instalare de sisteme de iluminare și desemnalizare
45316100-6 Instalare de echipament de iluminare exterioară
45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală
45316200-7 Instalare de echipament de semnalizare
45316210-0 Instalare de echipament de monitorizare a traficu-lui rutier
45316211-7 Instalare de indicatoare de circulație rutieră
45316212-4 Instalare de semafoare
45316213-1 Instalare de balizaje
45316220-3 Instalare de echipament de semnalizare aeropor-tuară
45316230-6 Instalare de echipament de semnalizare portuară
45317000-2 Alte lucrări de instalare electrică
45317100-3 Lucrări de instalare electrică de echipament depompare
45317200-4 Lucrări de instalare electrică de transformatoare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 23
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45317300-5 Lucrări de instalare electrică de aparate de distri-buție
45317400-6 Lucrări de instalare electrică de echipament de fil-trare
45.32 Activități conexe lucrărilor de izolare 45320000-6 Lucrări de izolare
45321000-3 Lucrări de izolare termică
45323000-7 Lucrări de izolare acustică
45324000-4 Lucrări de acoperire cu ipsos
45.33 Instalații de apă 45330000-9 Lucrări de instalații de apă și de canalizare și lucrăride instalații sanitare
45331000-6 Lucrări de instalare de echipamente de încălzire,de ventilare și de aer condiționat
45331100-7 Lucrări de instalare de echipamente de încălzirecentrală
45331110-0 Lucrări de instalare de boilere
45331200-8 Lucrări de instalare de echipament de ventilație șide aer condiționat
45331210-1 Lucrări de instalare de echipament de ventilație
45331211-8 Lucrări de instalare de echipament de ventilațieexterioară
45331220-4 Lucrări de instalare de echipament de aer condi-ționat
45331221-1 Lucrări de instalare de echipament de climatizareparțială
45331230-7 Lucrări de instalare de echipament de răcire
45331231-4 Lucrări de instalare de echipament frigorific
45332000-3 Lucrări de instalații de apă și canalizare și deconducte de evacuare
45332200-5 Lucrări de instalare de echipamente pentru distri-buția apei
45332300-6 Lucrări de instalare de conducte de evacuare
45332400-7 Lucrări de instalare de echipamente sanitare
45333000-0 Lucrări de instalare de gaz
45333100-1 Lucrări de instalare de regulatoare de gaz
45333200-2 Lucrări de instalare de contoare de gaz
45.34 Alte instalații pentru clădiri 45340000-2 Lucrări de instalare de garduri, de balustrade și dedispozitive de siguranță
45341000-9 Montare de balustrade
45342000-6 Montare de garduri
45343000-3 Lucrări de instalare de dispozitive de prevenire aincendiilor
45343100-4 Lucrări de ignifugare
45343200-5 Lucrări de instalare de dispozitive de stingere aincendiilor
45343210-8 Lucrări de instalare de dispozitive de stingere aincendiilor cu CO2
45343220-1 Lucrări de instalare de extinctoare
45343230-4 Lucrări de instalare de sisteme de aspersiune
45350000-5 Instalații mecanice
45351000-2 Lucrări de instalare de inginerie mecanică
45.4 Finisarea clădirilor 45410000-4-45452000-0,45500000-2-45530000-1
45.41 Tencuire 45410000-4 Lucrări de tencuire
24 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45.42 Tâmplărie 45420000-7 Lucrări de tâmplărie și de dulgherie
45421000-4 Lucrări de tâmplărie
45421100-5 Instalare de uși, ferestre și elemente conexe
45421110-8 Instalare de tocuri de uși și de rame de ferestremetalice
45421111-5 Instalare de tocuri de uși metalice
45421112-2 Instalare de rame de ferestre metalice
45421113-9 Instalare de praguri metalice
45421114-6 Instalare de uși metalice
45421115-3 Instalare de ferestre metalice
45421120-1 Instalare de tocuri de uși și de rame de ferestre dinplastic
45421121-8 Instalare de tocuri de uși din plastic
45421122-5 Instalare de rame de ferestre din plastic
45421123-2 Instalare de praguri din plastic
45421124-9 Instalare de uși din plastic
45421125-6 Instalare de ferestre din plastic
45421130-4 Instalare de tocuri de uși și de rame de ferestre dinlemn
45421131-1 Instalare de tocuri de uși din lemn
45421132-8 Instalare de rame de ferestre din lemn
45421133-5 Instalare de praguri din lemn
45421134-2 Instalare de uși din lemn
45421135-9 Instalare de ferestre din lemn
45421140-7 Instalare de tâmplărie metalică, cu excepția ușilorși a ferestrelor
45421141-4 Lucrări de compartimentare
45421142-1 Instalare de obloane
45421143-8 Lucrări de instalare de storuri
45421144-5 Lucrări de instalare de copertine
45421145-2 Lucrări de instalare de rolete
45421146-9 Lucrări de instalare de plafoane suspendate
45421147-6 Instalare de grilaje
45421148-3 Instalare de porți
45421150-0 Lucrări de instalare de tâmplărie nemetalică
45421151-7 Instalare de bucătării echipate
45421152-4 Instalare de pereți despărțitori
45421153-1 Instalare de mobilier încorporat
45421160-3 Feronerie
45422000-1 Lucrări de dulgherie
45422100-2 Lucrări în lemn
45.43 Îmbrăcarea podelelor și a pereților 45430000-0 Lucrări de îmbrăcare a podelelor și a pereților
45431000-7 Lucrări de îmbrăcare cu dale
45431100-8 Lucrări de îmbrăcare cu dale a podelelor
45431200-9 Lucrări de îmbrăcare cu dale a pereților
45432000-4 Lucrări de montare de acoperitoare de podea și depereți și lucrări de tapetare
45432100-5 Lucrări de montare de acoperitoare de podea
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 25
NACE Rev. 1Secțiunea F – Construcții CPV
Diviziune Grupă Clasă Descriere Cod CPV Descriere
45432110-8 Lucrări de îmbrăcare a podelelor
45432111-5 Lucrări de montare de acoperitoare de podea fle-xibile
45432112-2 Pavare
45432113-9 Parchetare
45432114-6 Lucrări de îmbrăcare a podelelor cu lemn
45432120-1 Lucrări de instalare de podele false
45432121-8 Podele pentru săli de informatică
45432130-4 Lucrări de îmbrăcare a podelelor
45432200-6 Lucrări de îmbrăcare și de tapetare a pereților
45432210-9 Lucrări de îmbrăcare a pereților
45432220-2 Lucrări de tapetare a pereților
45.44 Vopsitorie și montare de geamuri 45440000-3 Lucrări de vopsitorie și de montare de geamuri
45441000-0 Lucrări de montare de geamuri
45442000-7 Lucrări de aplicare de acoperitoare de protecție
45442100-8 Lucrări de vopsire
45442110-1 Lucrări de vopsire a construcțiilor
45442120-4 Lucrări de vopsire și de îmbrăcare cu acoperitoarede protecție a structurilor
45442121-1 Lucrări de vopsire a structurilor
45442180-2 Lucrări de revopsire
45442190-5 Lucrări de decapare
45442200-9 Lucrări de aplicare de acoperitoare anticorozive
45442210-2 Lucrări de galvanizare
45442300-0 Servicii de protecție a suprafețelor
45.45 Alte lucrări de finisare a construcțiilor 45450000-6 Alte lucrări de finisare a construcțiilor
45451000-3 Lucrări decorative
45451100-4 Lucrări ornamentale
45451200-5 Lucrări de montare de lambriuri
45451300-6 Grădini interioare
45452000-0 Lucrări de curățare exterioară a clădirilor
45452100-1 Lucrări de curățare exterioară a clădirilor prinsablare
45453000-7 Lucrări de reparații generale și de renovare
45453100-8 Lucrări de renovare
45454000-4 Lucrări de restructurare
45454100-5 Lucrări de restaurare
45.5 Închiriere de echipament de construcții sau dedemolare cu operator
45500000-2 Închiriere de utilaje și de echipament de construcțiiși de lucrări publice cu operator
45.50 Închiriere de echipament de construcții sau dedemolare cu operator
45510000-5 Închiriere de macarale cu operator
45520000-8 Închiriere de echipament de terasament cuoperator
26 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
ANEXA V
TABEL DE CORESPONDENȚĂ ÎNTRE CPV ȘI NC
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
25Sare; sulf; pământuri și piatră; materiale detencuire, calcar și ciment
2515+2516+6801 14110000-5 Piatră de construcție
2515 14111000-2 Marmură și piatră calcaroasă de construcție
2515 14111100-3 Marmură
2515 14111200-4 Travertin
2516+6801 14112000-9 Diverse tipuri de piatră de construcție
2516.1 14112100-0 Granit
2516.2 14112200-1 Gresie
2516.1 14112300-2 Bazalt
2516.1+6801 14112400-3 Piatră de bordură
2509+2517+2520-2523 14120000-8 Piatră calcaroasă, gips și cretă
2517+2520-2523 14121000-5 Piatră calcaroasă și gips
2520.1 14121100-6 Gips
2521+25221-25223000 14121200-7 Calcar
2521 14121210-0 Pudră de calcar
2509+2518 14121300-8 Piatră calcaroasă
2509 14122000-2 Cretă și dolomită
2518 14122100-3 Cretă
2514+6802+6803 14122200-4 Dolomită
2514+6802+6803 14130000-1 Ardezie
2505+2508+2512+2517+2821 14210000-6 Pietriș, nisip, piatră concasată și agregate
2505[.1+.9] 14211000-3 Nisip
2505[.1+.9] 14211100-4 Nisip natural
2508+2512+2517+2821 14212000-0 Granule, criblură, nisip fin, pietre mici, pietriș,piatră fărâmițată și concasată, amestecuri depiatră, amestec de nisip și pietriș și alteagregate
2517.1 14212100-1 Bolovani și pietriș
2517.1 14212110-4 Pietriș
2517.1 14212120-7 Pietre mici
2517.1 14212200-2 Agregate
2517.1 14212210-5 Amestec de nisip și pietriș
2517[.1+.4] 14212300-3 Piatră de carieră și concasată
2517.1 14212310-6 Balast
2517.4 14212320-9 Granit concasat
2517.4 14212330-2 Bazalt concasat
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 27
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2508+2512+2517+2821 14212400-4 Pământ
2508+2512 14212410-7 Pământ vegetal
2508+2512 14212420-0 Subsol
2517 14212430-3 Criblură
2517[.2+.3] 14213000-7 Macadam, macadam gudronat și nisipgudronat
2517.2 14213100-8 Macadam
2517.3 14213200-9 Macadam gudronat
2517.3 14213300-0 Nisip gudronat
2507-2508.7 14220000-9 Argilă și caolin
2508 14221000-6 Argilă
2507 14222000-3 Caolin
2510[.1+.2]+3104 14310000-7 Îngrășăminte minerale
2510[.1+.2]+3104 14311000-4 Calciu natural, fosfat aluminocalcic și sărurinaturale brute de potasiu
2510[.1+.2] 14311100-5 Calciu natural
2510[.1+.2] 14311200-6 Fosfați aluminocalcici
2502 14312000-1 Pirite de fier
2502 14312100-2 Pirite de fier neprăjite
2510[.1+.2]+2527+2528.1+2529.2+2530[.2-.9]
14320000-0 Produse anorganice chimice
2501 14400000-5 Sare și clorură de sodiu pură
2501 14410000-8 Sare gemă
2501.00.1 14420000-1 Sare marină
2501 14430000-4 Sare concentrată prin evaporare și clorură desodiu pură
2501.00.99 14440000-7 Sare industrială pentru deszăpezire
2501.00.51 14450000-0 Saramură
2513+7102.2 14522000-6 Diamante industriale; piatră ponce; șmirghelși alți abrazivi naturali
2513 14522100-7 Piatră ponce
2504+2506[.1+.2]+2512+2519+2524-2526.2+2529+2530.1+2616+2621
14523000-3 Minerale, metale prețioase conexe și produsedin acestea
2504+2506[.1+.2]+2512+2519+2524-2526.2+2529+2530.1+2616+2621
14523100-4 Minerale
2523 28811200-2 Ciment
2517 28813800-2 Materiale de îmbrăcăminte rutieră
26Minereuri, zgură și cenușă
2612 12000000-7 Minereuri de uraniu și toriu
2612 12100000-8 Minereuri de uraniu
2612 12200000-9 Minereuri de toriu
28 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2601.1+2604+2606-2609+2616 13100000-5 Minereuri de fier
2602-2617 13200000-6 Minereuri de metale neferoase
2603 13210000-9 Minereuri de cupru
2604 13220000-2 Minereuri de nichel
2606 13230000-5 Minereuri de aluminiu
2616 13240000-8 Minereuri de metale prețioase
2607 13250000-1 Minereuri de plumb
2608 13260000-4 Minereuri de zinc
2609 13270000-7 Minereuri de staniu
2601.11-2601.12+2602+2605+2610+2611+2613.1+2615.90.9+2617
13300000-7 Diverse minereuri
2504+2506[.1+.2]+2512+2519+2524-2526.2+2529+2530.1+2616+2621
14523000-3 Minerale, metale prețioase conexe și produsedin acestea
2504+2506[.1+.2]+2512+2519+2524-2526.2+2529+2530.1+2616+2621
14523100-4 Minerale
2616.9 14523200-5 Aur
2616.1 14523300-6 Argint
2616.9 14523400-7 Platină
2618+2619+7204[.1-.5] 27190000-3 Zgură, zgură de metal, deșeuri și resturiferoase
2818.2+2620.4+7601-7616 27500000-0 Aluminiu și produse din aluminiu
7602+2620.4 27530000-9 Deșeuri și resturi de aluminiu
2620.4 27531000-6 Cenușă și reziduuri cu conținut de aluminiu
2620[.1+.2]+7802+7902+8002 27630000-0 Deșeuri și resturi de plumb, zinc sau staniu
2620[.1+.2] 27631000-7 Cenușă și reziduuri cu conținut de zinc sauplumb
2620.3+7401-7412 27700000-2 Produse din cupru
2620.3+7404 27730000-1 Deșeuri și resturi de cupru
2620.3 27731000-8 Cenușă și reziduuri cu conținut de cupru
2620[.5+.9]+7503 27830000-2 Deșeuri și resturi de nichel
2620[.5+.9] 27831000-9 Cenușă și resturi cu conținut de metale
27Combustibili minerali, uleiuri minerale șiproduse obținute din distilarea acestora;substanțe bituminoase; ceară minerală
2701.1 10110000-7 Cărbune
2701.2 10120000-0 Combustibili pe bază de cărbune
2701.2 10121000-7 Antracit
2701.2 10122000-4 Brichete
2701.2 10123000-1 Combustibili solizi
2701.2 10124000-8 Combustibili fosili
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 29
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2701.2 10125000-5 Combustibili pe bază de lemn
2702+2703 10200000-5 Lignit și turbă
2702 10210000-8 Lignit
2703 10220000-1 Turbă
2707 10310000-9 Ulei de huilă
2704 10320000-2 Produse pe bază de cocs
2704 10321000-9 Cocs
2709-2715 11000000-0 Țiței, gaze naturale, petrol și produse conexe
2709 11100000-1 Țiței
2709 11110000-4 Țiței și produse petroliere
2709 11111000-1 Petrol
2709 11111100-2 Țiței
2709 11112000-8 Produse petroliere
2711[.11+.21] 11200000-2 Gaze naturale
2714 11300000-3 Șist bituminos sau petrolifer
27149000 14510000-9 Bitum și asfalt
27149000 14511000-6 Bitum
27149000 14512000-3 Asfalt
2710.00[.26-.36+.51+.55] 23110000-1 Benzină și benzină de avion
2710.00.26 23111000-8 Benzină de avion
2710.00.51 23111100-9 Kerosen de avion
2710.00.5 23111200-0 Carburanți de tip kerosen
2710.00.51 23111210-3 Carburanți de tip kerosen pentru motoare cureacție
2710.00[.26-.36] 23112000-5 Benzină
2710.00[.26-.36] 23112100-6 Benzină fără plumb
2710.00[.26-.36] 23112200-7 Benzină Premium
2710.00[.26-.36] 23113000-2 Petrol
2710 23130000-7 Uleiuri minerale și preparate din petrol
2710.00.21 23131000-4 Benzină grea
2710.00.1 23132000-1 Uleiuri ușoare
2710 23133000-8 Uleiuri minerale
2710.00.7 23134000-5 Păcură
2710.00.7 23134100-6 Păcură pentru încălzirea locuințelor
2710.00[.8+.9] 23135000-2 Uleiuri minerale lubrifiante
2710.00[.8+.9] 23135100-3 Uleiuri lubrifiante
2710.00[.8+.9] 23135200-4 Agenți lubrifianți
30 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2710.00.9 23135300-5 Preparate pe bază de ulei greu
2710.00.96 23135310-8 Uleiuri de transformatoare
2710.00.9 23135320-1 Lichid de frână
2710.00.6 23150000-3 Motorină
2710.00.6 23151000-0 Carburant diesel
2710.00.6 23152000-7 Ulei diesel
2711[.12+.13] 23200000-9 Gaze de sondă și alte hidrocarburi gazoase, cuexcepția gazului natural
2711[.12+.13] 23210000-2 Propan și butan
2711.12 23211000-9 Propan
2711.12 23211100-0 Propan lichefiat
2711.13 23212000-6 Butan
2711.13 23212100-7 Butan lichefiat
2712+2713 23300000-0 Diverse produse petroliere
2712 23310000-3 Vaselină și ceară de țiței
2712.10 23311000-0 Vaselină
2712.20 23312000-7 Parafină
2712.90 23313000-4 Ceară de țiței
2713.90 23320000-6 Reziduuri de țiței
2705+2711+2804+2811+2851.00.3
24110000-8 Gaze
2710 24130000-4 Produse chimice anorganice de bază
2710.00.21 24131000-1 Elemente chimice, acizi anorganici și compuși
2707+2708+3301+3802.9+3803-3807+4402
24147000-6 Diverse substanțe chimice organice
2707+2708 24147300-9 Uleiuri și produse rezultate din distilarea latemperaturi ridicate a gudronului de huilă, asmoalei și a gudronului
2707+2708 24147310-2 Gudron de huilă
2707.91 24147311-9 Creozot
2708 24147320-5 Smoală
2708 24147330-8 Gudron
2715+6807 28813300-7 Materiale bitumate
2715+6807 28813310-0 Materiale rutiere bitumate
2715+6807 28813320-3 Pietriș bitumat
2715+6807 28813330-6 Materiale de îmbrăcare
2716+2844.5 40100000-3 Electricitate
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 31
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2705 40200000-4 Gaz fabricat
2705 40210000-7 Gaz de huilă sau gaze similare
2705 40220000-0 Gaz pentru rețelele publice
28Produse chimice anorganice; compuși orga-nici sau anorganici ai metalelor prețioase, aimetalelor de pământuri rare, ai elementelorradioactive sau ai izotopilor
2505+2508+2512+2517+2821 14210000-6 Pietriș, nisip, piatră concasată și agregate
2508+2512+2517+2821 14212000-0 Granule, criblură, nisip fin, pietre mici, pietriș,piatră fărâmițată și concasată, amestecuri depiatră, amestecuri nisip-pietriș și alte agregate
2508+2512+2517+2821 14212400-4 Sol
2705+2711+2804+2811+2851.00.3
24110000-8 Gaze
2804[.1-.4]+2811.2+2851.00.3 24111000-5 Gaze industriale
2804[.1-.4] 24111100-6 Hidrogen, argon, gaze rare, azot și oxigen
2804.21 24111120-2 Argon
2804.2 24111130-5 Gaze rare
2804.29.10 24111131-2 Heliu
2804.29.90 24111139-8 Neon
2804[.1-.4] 24111140-8 Gaze medicale
2804.10.00 24111150-1 Hidrogen
2804.30.00 24111160-4 Azot
2804.30.00 24111161-1 Azot lichid
2804.40.00 24111170-7 Oxigen
2811[.21+.29] 24111200-7 Compuși anorganici ai oxigenului
2811.21.00 24111210-0 Dioxid de carbon
2811.29.30 24111220-3 Oxizi de azot
2811[.21+.29] 24111230-6 Compuși anorganici gazoși ai oxigenului
2851.00.3 24111300-8 Aer lichid și aer comprimat
2851.00.3 24111310-1 Aer lichid
2851.00.3 24111320-4 Aer comprimat
2816.1+2817+2819+2820+2823+2824+2825
24121000-8 Oxizi, peroxizi și hidroxizi
2817+2823 24121100-9 Oxid și peroxid de zinc, oxid de titan, colo-ranți și pigmenți
2817 24121110-2 Oxid de zinc
2817 24121120-5 Peroxid de zinc
2823 24121130-8 Oxid de titan
2519.90.1+2816.1+2819+2820+2824+2825.5
24121200-0 Oxizi și hidroxizi de crom, de mangan, demagneziu, de plumb și de cupru
2819 24121210-3 Oxid de crom
32 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2820 24121220-6 Oxid de mangan
2824 24121230-9 Oxid de plumb
2825.5 24121240-2 Oxid de cupru
2819.90.10 24121261-5 Hidroxid de crom
2820 24121262-2 Hidroxid de mangan
2824 24121263-9 Hidroxid de plumb
2825.5 24121264-6 Hidroxid de cupru
2816.10 24121265-3 Hidroxid de magneziu
2825.90.11 24121300-1 Oxid de calciu hidratat
2801-2803+2804[.5-.9]+2848+2849+2850.00[.20-.90]
24131100-2 Metaloizi
2848 24131110-5 Fosfuri
2849 24131120-8 Carburi
2850.00.20 24131130-1 Hidruri
2850.00.20 24131140-4 Nitruri
2850.00.50 24131150-7 Azide
2850.00.70 24131160-0 Siliciuri
2850.00.90 24131170-3 Boruri
2802 24131180-6 Sulf rafinat
2812 24131200-3 Halogen
2805 24131300-4 Metale alcaline
2805.40 24131310-7 Mercur
2806+2807+2809+2810+2811[.1+.2]
24131400-5 Clorură de hidrogen, acizi anorganici, dioxidde siliciu și dioxid de sulf
2806+2807+2809+2810+2811[.1+.22+.23]
24131410-8 Acizi anorganici
2807.00.10 24131411-5 Acid sulfuric
2809.20 24131420-1 Acid fosforic
2809.20 24131430-4 Acizi polifosforici
2811.2 24131440-7 Acid hexafluorosilicic
2811.23 24131450-0 Dioxid de sulf
2811.22 24131460-3 Dioxid de siliciu
2806.10 24131470-6 Clorură de hidrogen
2815+2816+2818.3+2821.10+2825.1
24131500-6 Hidroxizi utilizați ca produse chimice anorga-nice de bază
2821 24131510-9 Oxizi metalici
2821.10 24131511-6 Pirite de fier și oxizi de fier
2815 24131520-2 Hidroxid de sodiu
2815.12 24131521-9 Sodă caustică
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 33
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2815.12 24131522-6 Sodă lichidă
2813 24131600-7 Compuși ai sulfului
2813 24131700-8 Sulf
2803 24131800-9 Carbon
2801.10 24131900-0 Clor
2826+2827[.2-.6]+2828+2829 24132000-8 Halogenați metalici; hipocloriți, clorați șiperclorați
2826+2827[.2-.6] 24132100-9 Halogenați metalici
2826.30 24132110-2 Hexafluorosilicat de sodiu
2827[.2-.6] 24132120-5 Cloruri
2827.32 24132121-2 Clorură de aluminiu
2827.33 24132122-9 Clorură ferică
2827.32 24132123-6 Policlorură de aluminiu
2827.32 24132130-8 Clorhidrat de aluminiu
2828+2829 24132200-0 Hipocloriți și clorați
2828.90 24132210-3 Clorit de sodiu
2828.90 24132220-6 Hipoclorit de sodiu
2830-2833+2834[.22+.29]+2835 24133000-5 Sulfuri, sulfați; nitrați, fosfați și carbonați
2830-2833 24133100-6 Sulfuri, sulfiți și sulfați
2830 24133110-9 Diverse sulfuri
2830.90 24133111-6 Sulfură de hidrogen
2830 24133112-3 Polisulfuri
2833 24133120-2 Sulfați
2833.1 24133121-9 Trisulfat de sodiu
2833.29.50 24133122-6 Sulfat feric
2833.22 24133123-3 Sulfat de aluminiu
2833.1 24133124-0 Sulfat de sodiu
2833.29.50 24133125-7 Sulfat de fier
2833.25 24133126-4 Sulfat de cupru
2834[.22+.29]+2835 24133200-7 Fosfinați, fosfonați, fosfați și polifosfați
2835.3 24133210-0 Hexametafosfat de sodiu
2835.2 24133220-3 Fosfați
2836[.2-.9] 24133300-8 Carbonați
2836.20 24133310-1 Carbonat de sodiu
2836.30 24133320-4 Bicarbonat de sodiu
34 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2834.2 24133400-9 Nitrați
2841+2843+2851.00[.1+.9] 24134000-2 Diverse săruri acide metalice
2841.61 24134100-3 Permanganat de potasiu
2841 24134200-4 Săruri de acizi oxometalici
2837-2840+2842+2845-2847+7104.1
24135000-9 Diverse produse chimice anorganice
2845 24135100-0 Apă grea, alți izotopi și compușii acestora
2837-2840+2842 24135200-1 Cianură, oxicianură, fulminați, cianați, silicați,borați, perborați, săruri de acizi anorganici
2837 24135210-4 Cianuri
2837.1 24135220-7 Oxicianuri
2838 24135230-0 Fulminați
2838 24135240-3 Cianați
2847 24135300-2 Peroxid de hidrogen
2846 24135500-4 Compuși ai metalelor de pământuri rare
2839 24135600-5 Silicați
2839.1 24135610-8 Silicat de sodiu
2840 24135700-6 Borați și perborați
2851.00.10 24136000-6 Apă distilată
2851+7104.2 24137000-3 Pietre sintetice
2808+2814+3102 24151000-7 Îngrășăminte azotate
2808+2814+3102 24151100-8 Acid azotic și săruri
2808 24151200-9 Acizi sulfonitrici
2814 24151300-0 Amoniac
2814.20 24151310-3 Amoniac lichid
2814 24151320-6 Clorură de amoniu
2814 24151330-9 Sulfat de amoniu
2801+2818+6804+6805 26910000-0 Produse abrazive
2818.1 26913000-1 Corindon artificial
2801 26914000-8 Grafit artificial
2818.2+2620.4+7601-7616 27500000-0 Aluminiu și produse din aluminiu
2818.20+7601 27510000-3 Aluminiu în formă brută
2818.20 27511000-0 Oxid de aluminiu
2716+2844.5 40100000-3 Electricitate
2844[.1-.4] 40500000-7 Combustibili nucleari
2844[.1-.3] 40510000-0 Uraniu
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 35
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2844.2 40520000-3 Plutoniu
2844.4 40530000-6 Materiale radioactive
2844.4 40540000-9 Radioizotopi
29Produse chimice organice
2901-2904 24141000-4 Hidrocarburi
2901+2902 24141100-5 Hidrocarburi saturate
2901 24141110-8 Hidrocarburi aciclice saturate
2901.29 24141111-5 Metan
2901.21 24141112-2 Etilenă
2901.22 24141113-9 Propenă
2901.23 24141114-6 Butenă
2901.29 24141115-3 Acetilenă
2902 24141120-1 Hidrocarburi ciclice saturate
2901.2+2902 24141200-6 Hidrocarburi nesaturate
2901.2 24141210-9 Hidrocarburi aciclice nesaturate
2902 24141220-2 Hidrocarburi ciclice nesaturate
2902.20 24141221-9 Benzen
2902.30 24141222-6 Toluen
2902.41 24141223-3 O-xileni
2902.42 24141224-0 M-xileni
2902.50 24141225-7 Stiren
2902.60 24141226-4 Etilbenzen
2903[.1+.2] 24141300-7 Alți derivați halogenați ai hidrocarburilor
2903.23 24141310-0 Tetracloretilenă
2903.14 24141320-3 Tetraclorură de carbon
2207.1+2905-2908+3823.7 24142000-1 Alcooli, fenoli, fenoli-alcooli și derivații aces-tora, fie ei halogenați, sulfonați, nitrați saunitrozați; alcooli grași industriali
2905[.1+.2] 24142200-3 Alcooli monohidroxilici
2905.11 24142210-6 Metanol
2905.2 24142220-9 Etanol
2905[.3+.41-.44+.49+.5]+2906 24142300-4 Dioli, polialcooli și derivați
2905.31 24142310-7 Etilenglicol
2905[.3+.41-.44+.49+.5]+2906 24142320-0 Derivați ai alcoolilor
2907+2908 24142400-5 Fenoli și derivați ai fenolilor
2207.1+2905+2906 24142500-6 Alcool
2915-2918+3823.1 24143000-8 Acizi grași monocarboxilici industriali
36 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2915 24143200-0 Acizi carboxilici
2915.2 24143210-3 Acid acetic
2915.2 24143220-6 Acid peracetic
2916+2917[.1+.2] 24143300-1 Acizi monocarboxilici nesaturați și compușiiacestora
2916.14 24143310-4 Esterii acidului metacrilic
2916.12 24143320-7 Esterii acidului acrilic
2917.3+2918[.1+.29+.3+.9] 24143400-2 Acizi aromatici policarboxilici și carboxilici
2921-2929 24144000-5 Compuși organici cu funcție azotată
2921 24144100-6 Compuși cu funcție aminică
2922[.1-.3+.43+.49+.5] 24144200-7 Compuși aminici cu funcție oxigenată
2924.21+2925+2926 24144300-8 Ureide
2921-2929 24144400-9 Compuși cu funcție azotată
2930 24145000-2 Tiocompuși organici
2909-2914 24146000-9 Aldehidă, cetonă, peroxizi organici și eteri
2912+2913 24146100-0 Compuși cu funcție aldehidă
2914 24146200-1 Compuși cu funcție cetonă și chinonică
2909-2911 24146300-2 Peroxizi organici
2910.10 24146310-5 Oxid de etilenă
2909 24146320-8 Eteri
2937 24413000-2 Hormoni
2937.91 24413100-3 Insulină
2937.9 24413200-4 Steroizi
2936 24414000-9 Vitamine
2936.10 24414100-0 Provitamine
2918.21+2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.2+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415000-6 Substanțe chimice farmaceutice și medicinale
2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.2+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415100-7 Substanțe chimice farmaceutice
2932.2 24415110-0 Lactone
2918.21+2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.29+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415200-8 Substanțe chimice medicinale
2918.21 24415210-1 Acizi salicilici
2935+2941+3001-3006 24416000-3 Produse farmaceutice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 37
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2935+2941+3003[.1-.4+.9]+3004[.1-.4+.9]
24416100-4 Medicamente
2941 24416110-7 Antibiotice
2941.10 24416111-4 Penicilină
2935 24416120-0 Sulfonamide
1520+2905.45+3307.4+3404+3405+4401
24510000-2 Glicerină
30Produse farmaceutice
3002.10 24411000-8 Seruri
3002.10 24411100-9 Antiseruri
3002.10 24411200-0 Imunoglobulină
3002.10 24411300-1 Gamaglobulină
3002.[.2+3+.9] 24412000-5 Vaccinuri
3002.2 24412100-6 Vaccinuri umane
3002.2 24412110-9 Vaccin împotriva tifosului
3002.2 24412120-2 Vaccin împotriva hepatitei B
3002.2 24412130-5 Vaccinuri împotriva gripei
3002.2 24412140-8 Vaccinuri antipoliomielitice
3002.2 24412150-1 Tuberculină
3002.3 24412700-2 Vaccinuri veterinare
2918.21+2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.2+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415000-6 Substanțe chimice farmaceutice și medicinale
2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.2+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415100-7 Substanțe chimice farmaceutice
2918.21+2922[.41+.42]+2923+2924[.1+.22+.29]+2932.29+2933[.1+.21+.5+.69]+2934.3-2941+3001+3002.9
24415200-8 Substanțe chimice medicinale
2935+2941+3001-3006 24416000-3 Produse farmaceutice
2935+2941+3003[.1-.4+.9]+3004[.1-.4+.9]
24416100-4 Medicamente
3001-3006 24416200-5 Preparate farmaceutice
3006 24416300-6 Contraceptive
3006 24416310-9 Contraceptive orale
3006 24416320-2 Contraceptive chimice
1702[.3-.9]+3003+3004 24417000-0 Soluții medicamentoase
3006 24418000-7 Produse farmaceutice brevetate
3002.90.90 24419100-5 Toxine
3002.90.9 24419200-6 Antiseptice
38 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3006+3407+3822 24421000-1 Consumabile medicale chimice, cu excepțiaconsumabilelor dentare
3006[.2-.4]+3407+3822 24421100-2 Reactivi
3006.40.00 24421110-5 Reactivi pentru determinarea grupei sanguine
3006.40.00 24421120-8 Reactivi pentru analiza sângelui
3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici
3006+3822 24421140-4 Reactivi de diagnosticare
3006+3822 24421150-7 Reactivi izotopici
3006[.2-.4] 24421170-3 Reactivi pentru electroforeză
3006[.2-.4] 24421180-6 Reactivi pentru urologie
3006.30 24421190-9 Substanțe de contrast pentru uz radiologic
3006 24421200-3 Preparate medicale, cu excepțiaconsumabilelor dentare
3006[2-4] 24421210-6 Preparate pentru clisme
3006.40 24421220-9 Cimenturi pentru reconstrucții osoase
1302+3001[.1+.2]+3002.90.50+3504
24431000-4 Culturi microbiologice
3001[.10+.20] 24432000-1 Glande și extracte de glande
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
3005+3006+4015+9018+9021[.2+.3]
33140000-3 Consumabile medicale nechimice șiconsumabile hematologice
3005+3006+4015+9018.3+9021[.2+.3]
33141000-0 Consumabile medicale nechimice de unicăfolosință și consumabile hematologice
3005+3006 33141100-1 Pansamente; cleme, suturi, ligaturi
3005 33141110-4 Pansamente
3005 33141111-1 Bandaje adezive
3005 33141112-8 Plasturi
3005 33141113-5 Bandaje
3005 33141114-2 Tifon medical
3005 33141115-9 Vată medicală
3005 33141116-6 Tampoane și comprese
3005 33141117-3 Vată
3005 33141118-0 Comprese de tifon
3005 33141119-7 Comprese
3006 33141120-7 Cleme, suturi, ligaturi
3006 33141121-4 Suturi chirurgicale
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 39
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3006 33141122-1 Cleme chirurgicale
3006 33141123-8 Recipiente pentru ace
3006 33141124-5 Autosuturi
3006 33141125-2 Material pentru suturi chirurgicale
3006 33141126-9 Ligaturi
3006 33141127-6 Hemostatice absorbabile
3006 33141128-3 Ace pentru suturi
3001+3002 33141500-5 Consumabile hematologice
3002 33141510-8 Produse sanguine
3002 33141520-1 Derivate plasmatice
3002 33141530-4 Coagulanți sanguini
3502 33141540-7 Albumină
3001.9 33141550-0 Heparină
3001 33141560-3 Organe umane
3002 33141570-6 Sânge uman
3002 33141580-9 Sânge animal
3006+9018 33141600-6 Recipiente și pungi de recoltare, drenaj șitruse
3006.5 33141623-3 Truse de prim ajutor
3006 36711000-8 Truse de testare
31Îngrășăminte
2510[.1+.2]+3104 14310000-7 Îngrășăminte minerale
2510[.1+.2]+3104 14311000-4 Calciu natural, fosfat aluminocalcic și sărurinaturale brute de potasiu
3104 14311300-7 Săruri naturale brute de potasiu
2808+2814+3102 24151000-7 Îngrășăminte azotate
2808+2814+3102 24151100-8 Acid azotic și săruri
3102 24151110-1 Nitrat de sodiu
3103 24152000-4 Îngrășăminte fosfatice
3103 24152100-5 Îngrășăminte minerale fosfatice
3103 24152200-6 Îngrășăminte chimice fosfatice
3101 24154000-8 Îngrășăminte de origine animală sau vegetală
3105 24158000-6 Diverse tipuri de îngrășăminte
32Extracte tanante sau colorante; tanini și deri-vate ale acestora; coloranți, pigmenți și altesubstanțe colorante; vopsele și lacuri; chituriși alte masticuri; cerneală
3202+3204 24122000-5 Extracte tanante, extracte colorante, tanini șisubstanțe colorante
3204 24122100-6 Extracte colorante
3202 24122200-7 Extracte tanante
40 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3204 24122300-8 Tanini
3204 24122400-9 Substanțe colorante
3202 24122500-0 Produse tanante
3208-3213 24310000-0 Vopsele
3208+3209 24311000-7 Vopsea pentru marcaj rutier
3208-3213 24312000-4 Vopsea pentru lucrări artistice
3208-3210 24312100-5 Emailuri și smalțuri
3208-3213 24312200-6 Vopsele de ulei și de apă
3210.00.10 24312210-9 Vopsele de ulei
3208-3213 24312220-2 Vopsele de apă
3208+3209+3213 24312300-7 Vopsele școlare
3213.10 24312310-0 Seturi de culori
3208+3209 24312320-3 Culori pentru panouri
3210 24312400-8 Articole pentru zugraviși decoratori
3208-3210 24320000-3 Lacuri
3215 24330000-6 Cerneală
3215.1 24331000-3 Cerneală tipografică
3215.1 24331100-4 Cerneală pentru tipar rotoheliografic
3215 24331200-5 Tuș
3214 24340000-9 Masticuri, filere, chituri
3214.10.10 24341000-6 Masticuri
3214.10 24342000-3 Filere
3214.10.10 24343000-0 Chituri
3214 24344000-7 Pastă de ciment
3207-3209+4814+5905 28811400-4 Vopsele și materiale de acoperire a pereților
3213+9023+9603[.3+.4]+9608-9611
36800000-9 Articole pentru lucrări de artizanat și de artă
3213+9603[.3+.4]+9608-9611
36820000-5 Articole pentru lucrări de artă
33Uleiuri esențiale și rezinoide; produse deparfumerie, de cosmetică sau de toaletă
2707+2708+3301+3802.9+3803-3807+4402
24147000-6 Diverse substanțe chimice organice
3301+3806-3807 24147400-0 Produse pe bază de rășină
1520+2905.45+3307.4+3404+3405+4401
24510000-2 Glicerină
3307.4+3404+3405+4401 24511000-9 Preparate odorifere și ceară
3307.4 24511100-0 Parfumuri și deodorizante de interior
3303-3307 24520000-5 Parfumuri și produse de toaletă
3303-3307 24521000-2 Produse de toaletă
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 41
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3303.00.90 24521100-3 Apă de toaletă
3307.20 24521110-6 Deodorante
3307.20 24521120-9 Antiperspirante
3304 24521200-4 Produse de machiaj
3304.30 24521300-5 Produse pentru manichiură sau pentrupedichiură
3304 24521400-6 Produse cosmetice
3304 24521500-7 Produse pentru îngrijirea pielii
3305.10 24521600-8 Șampoane
3305 24521700-9 Produse pentru îngrijirea părului
3306 24521800-0 Produse pentru igiena orală sau dentară
3307.10 24521900-1 Produse de bărbierit
3301+3302 24630000-9 Uleiuri esențiale
34Agenți organici tensioactivi pe bază desăpun, preparate de spălare, preparatelubrifiante, ceară artificială, produse delustruit sau de curățat, lumânări și articolesimilare, plastiline, ceară dentară și preparatedentare pe bază de ipsos
3006+3407+3822 24421000-1 Consumabile medicale chimice, cu excepțiaconsumabilelor dentare
3006[.2-.4]+3407+3822 24421100-2 Reactivi
3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici
1520+2905.45+3307.4+3404+3405+4401
24510000-2 Glicerină
3307.4+3404+3405+4401 24511000-9 Preparate odorifere și ceară
3405[.1-.3+.9]+4401 24511300-2 Creme de ceruire
3405.2 24511310-5 Produse de lustruire a podelelor
3405.1 24511320-8 Produse de întreținere a încălțămintei
3404 24511330-1 Ceară de lustruire
3404.90.10 24511350-7 Agenți de etanșare
3405.4 24511400-3 Paste și prafuri abrazive de curățat
3402 24512000-6 Agenți organici tensioactivi
3401+3402+3405 24513000-3 Produse de curățat
3401 24513100-4 Săpun
3402 24513200-5 Preparate de spălare
3402 24513210-8 Dispersanți
3402 24513290-2 Detergenți
3402 24513291-9 Detergenți pentru vase
3402 24513292-6 Detergenți degresanți
3402 24513293-3 Produse de eliminare a grăsimilor
3402 24513294-0 Preparate de spălare
3402 24513295-7 Soluții pentru clătit
42 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
1518+3403+3811.2+3813+3819+3820
24661000-5 Grăsimi și lubrifianți
3403 24661100-6 Lubrifianți
3403 24661110-9 Noroi de foraj
3403 24661120-2 Unsoare siliconică
3403 24661130-5 Fluide de foraj
3407 24662000-2 Plastiline
3407 24662100-3 Ceară dentară
3406+3604+3605+3606+9613+9614
36674000-6 Brichete, articole din materiale inflamabile,articole de pirotehnie, chibrituri șicombustibili lichizi sau combustibili gazoșilichefiați
35Substanțe albuminoase; amidon modificat;cleiuri; enzime
3507 24180000-9 Enzime
1302+3001[.1+.2]+3002.90.50+3504
24431000-4 Culturi microbiologice
1302+3504 24433000-8 Substanțe peptice
3503+3505+3506 24620000-6 Cleiuri
3503 24621000-3 Gelatine
3506 24621200-5 Adezivi
3504 24666000-0 Peptone și substanțe proteice
37Produse fotografice sau cinematografice
3701-3703+3707+38021 24640000-2 Substanțe chimice pentru fotografii
3701-3703 24641000-9 Plăci și filme fotografice
3707+38021 24641200-1 Emulsii pentru uz fotografic
3707.90 24641210-4 Developatoare fotografice
3707.90 24641220-7 Fixatori pentru fotografii
3707.90.1 24641230-0 Developatoare pentru radiologie
3707.90.1 24641240-3 Fixatori pentru radiologie
3707 24641260-9 Intensificatori de imagine
3701+3702 25310000-7 Radiologii
3701.10+3702.10 25311000-4 Radiografii
3701+3702+3703 25312000-1 Film diazo
3701.20+3702.20+3704+3705+3706
25320000-0 Peliculă cinematografică
3701+3702+3704+3705 25321000-7 Peliculă fotografică
3701.20+3702.20 25321100-8 Peliculă cu developare instantanee
3706 25330000-3 Pelicule video
3706 25331000-0 Casete video
3706 25332000-7 Benzi video
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 43
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
38Diverse produse chimice
2207.1+2905-2908+3823.7 24142000-1 Alcooli, fenoli, fenoli-alcooli și derivații aces-tora, fie ei halogenați, sulfonați, nitrați saunitrozați; alcooli grași industriali
3823.7 24142100-2 Alcooli grași industriali
2915-2918+3823.1 24143000-8 Acizi grași monocarboxilici industriali
3823.1 24143100-9 Uleiuri acide de rafinare
2707+2708+3301+3802.9+3803-3807+4402
24147000-6 Diverse substanțe chimice organice
3802.9+3803+3805-3807 24147100-7 Derivați vegetali pentru vopsire
3301+3806-3807 24147400-0 Produse pe bază de rășină
3804 24147500-1 Leșii reziduale rezultate din fabricareacelulozei
3808 24200000-6 Produse agrochimice
3808 24210000-9 Pesticide
3808.10 24220000-2 Insecticide
3808.30 24230000-5 Erbicide
3808.30.90 24240000-8 Regulatori de creștere vegetală
3808.40 24250000-1 Dezinfectanți
3808.90.10 24260000-4 Rodenticide
3808.20 24270000-7 Fungicide
3814 24350000-2 Solvenți
3814 24351000-9 Soluții de decapare
3814 24352000-6 Diluanți
3006+3407+3822 24421000-1 Consumabile medicale chimice, cu excepțiaconsumabilelor dentare
3006[.2-.4]+3407+3822 24421100-2 Reactivi
3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici
3006+3822 24421140-4 Reactivi de diagnosticare
3006+3822 24421150-7 Reactivi izotopici
3822 24421160-0 Reactivi pentru laborator
3701-3703+3707+38021 24640000-2 Substanțe chimice pentru fotografii
3707+38021 24641200-1 Emulsii pentru uz fotografic
3821 24641250-6 Medii de cultură
1518+3403+3811.2+3813+3819+3820
24661000-5 Grăsimi și lubrifianți
3811.2+3813 24661200-7 Aditivi pentru uleiuri
3813 24661210-0 Pulbere pentru extinctoare de incendii
3813 24661220-3 Agenți pentru extinctoare de incendii
3813 24661230-6 Încărcătură pentru extinctoare de incendii
44 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3819+3820 24661300-8 Fluide hidraulice
3820 24661310-1 Agenți de degivrare
3820 24661311-8 Produse antigel
3809 24663000-9 Agenți de finisare
3802.1 24664000-6 Carbon activ
3802.1 24664100-7 Carbon activ nou
3802.1 24664200-8 Carbon activ regenerat
3803+3808.40 24665000-3 Toalete chimice
3824 24667000-7 Aditivi chimici
3824.10 24667100-8 Lianți preparați pentru forme de turnătoriesau pentru miez
3824.40 24667200-9 Aditivi pentru ciment, mortar sau beton
3824[.7+.9] 24668000-4 Produse chimice pentru industria petrolului șia gazelor
3824[.7+.9] 24668100-5 Produse chimice pentru fundul găurii de foraj
3824[.7+.9] 24668200-6 Agenți de floculare
3824[.7+.9] 24668300-7 Produse chimice pe bază de noroi de foraj
3824[.7+.9] 24668400-8 Fiole cu gel pentru burarea explozivilor
3818 24669000-1 Aerosoli și produse chimice subformă de disc
3818 24669100-2 Aerosoli
3818 24669200-3 Elemente chimice sub formă de disc
3811.90+3820 24810000-5 Fluide de radiator
3811 24830000-1 Produse anticorozive
3816+6901-6903+6908 26260000-8 Articole din ceramică refractară
3816 26263000-9 Ciment, mortar și beton refractare
3816 26263100-0 Ciment refractar
3816 26263200-1 Mortar refractar
3816 26263300-2 Beton refractar
3824.50.1 28814100-2 Beton gata de turnare
39Plastic și articole din plastic
3901-3909.10+3911-3914 24160000-3 Materiale plastice primare
3901 24161000-0 Polimeri primari ai etilenei
3902.10 24162000-7 Polimeri primari ai propilenei
3903 24163000-4 Polimeri primari ai stirenului
3904+3905+3906 24164000-1 Polimeri primari ai vinilului
3905 24164100-2 Polimeri primari ai acetatului devinil
3906 24164200-3 Polimeri acrilici primari
3907 24165000-8 Poliesteri primari
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 45
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3908 24166000-5 Poliamide primare
3909.10 24167000-2 Rășini ureice primare
3909.30 24168000-9 Rășini aminice primare
3911-3914 24169000-6 Siliconi primari
3902+3926+5403.1+5403[.2+.3]+5404+5502+5504
24720000-7 Fibre artificiale
3902 24722000-1 Polipropilenă
3916+3917+3920+3921.9 25210000-6 Plăci, folii, tuburi și profile din plastic
3916 25211000-3 Monofilament din plastic
3916 25211100-4 Conductoare electrice din plastic3916
25211200-5 Bare din plastic
3916 25211300-6 Tije din plastic3915.3+3917
25212000-0 Tuburi, conducte și furtunuri
3917 25212100-1 Tuburi din plastic3917.31
25212110-4 Tuburi flexibile din plastic
3917.31 25212120-7 Tuburi flexibile din PVC
3917 25212200-2 Conducte din plastic
3917.31 25212210-5 Conducte flexibile din plastic
3917.31 25212220-8 Conducte flexibile din PVC
3917 25212300-3 Furtunuri din plastic
3917.31 25212310-6 Furtunuri flexibile din plastic
3917.31 25212320-9 Furtunuri flexibile din PVC
3917 25212400-4 Manșoane din plastic
3917[.3+.4] 25212500-5 Accesorii din plastic sau din PVC pentrutuburi, conducte și furtunuri
3917.[3+.4] 25212510-8 Accesorii din plastic pentru tuburi
3917.[3+.4] 25212520-1 Accesorii din PVC pentru tuburi
3917.[3+.4] 25212530-4 Accesorii din plastic pentru conducte
3917.[3+.4] 25212540-7 Accesorii din PVC pentru conducte
3917.[3+.4] 25212550-0 Accesorii din plastic pentru furtunuri
3917.[3+.4] 25212560-3 Accesorii din PVC pentru furtunuri
3917.[3+.4] 25212600-6 Componente din PVC neplastifiat
3917.[3+.4] 25212610-9 Armături din PVC neplastifiat
3917.[3+.4] 25212620-2 Conducte din PVC neplastifiat
3917.[3+.4] 25212630-5 Tuburi din PVC neplastifiat
3915.30 25212700-7 Spumă de PVC
46 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3920+3921.9 25213000-7 Plăci, folii, filme, pelicule și benzi din plastic
3920 25213100-8 Film din plastic
3920 25213200-9 Peliculă din plastic
3920 25213300-0 Peliculă retractabilă
3920+3921.9 25213400-1 Benzi din plastic
3920 25213500-2 Folii din plastic
3920 25213600-3 Plăci din plastic
3920.3+3921.11+3923 25220000-9 Articole din plastic pentru ambalare
3920.3+3921.11+3923 25221000-6 Saci și pungi din polietilenă
3923.21 25221100-7 Saci și pungi din polietilenă pentru deșeuri
3923.21 25221200-8 Pungi din polietilenă pentru uz medical
3923.21 25221210-1 Pungi pentru recoltarea sângelui
3923.21 25221220-4 Pungi pentru recoltarea plasmei
3923.21 25221230-7 Pungi pentru recoltarea urinei
3923.21 25221300-9 Saci de depozitare din polietilenă
3923.21 25221310-2 Pungi cu dublură de protecție
3923.29 25222000-3 Saci și pungi din plastic
3923.29 25222100-4 Saci menajeri din plastic
3923.29 25222200-5 Pungi din plastic pentru uz medical
3923[.1+.9] 25223000-0 Containere din plastic dur
3923.1 25223100-1 Cutii din plastic
3923.1 25223110-4 Cutii din plastic pentru sticle
3923.1 25223200-2 Lăzi din plastic
3923.9 25223300-3 Containere din plastic pentru deșeuri
3923.9 25223310-6 Butoaie din plastic
3923.3 25224000-7 Baloane, sticle și flacoane din plastic
3923.4 25225000-4 Mosoare și bobine din plastic
3923.5 25226000-1 Dopuri, capace și capsule din plastic
3923.50.90 25226100-2 Dopuri din plastic
3923.50.90 25226200-3 Capace din plastic
3923.50.10 25226300-4 Capsule din plastic
3920.30+3921.11 25227000-8 Produse din polistiren
3920.30+3921.11 25227100-9 Folii din polistiren
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 47
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3920.30+3921.11 25227200-0 Plăci din polistiren
3918 25231000-9 Acoperitoare de podea, de pereți sau de tavandin plastic
3922 25232000-6 Articole sanitare din plastic
3922.10 25232100-7 Căzi de baie, căzi de duș și lavoare din plastic
3922.10 25232110-0 Căzi de baie din plastic
3922.10 25232120-3 Căzi de duș din plastic
3922.10 25232130-6 Lavoare din plastic
3922.20 25232200-8 Scaune și capace pentru closet din plastic
3922.90 25232300-9 Vase de closet din plastic
3922.90 25232400-0 Bideuri din plastic
3925.1 25233000-3 Rezervoare, cisterne și cuve din plastic
3925.1 25233100-4 Rezervoare din plastic
3925.1 25233200-5 Cisterne din plastic
3925.1 25233300-6 Cuve din plastic
3925[.2+.3] 25234000-0 Uși, ferestre, rame, praguri, obloane și storuridin plastic
3925.2 25234100-1 Ferestre din plastic
3925.2 25234110-4 Rame de ferestre din plastic
3925.2 25234200-2 Uși din plastic
3925.2 25234210-5 Tocuri de ușă din plastic
3925.2 25234300-3 Praguri din plastic
3925.3 25234400-4 Obloane și storuri din plastic
3925.3 25234410-7 Obloane din plastic
3925.3 25234420-0 Storuri din plastic
3925.9 25236000-4 Capace pentru guri de vizitare și capace deacces din plastic
3925.9 25237000-1 Carcase din plastic
3925.9 25237100-2 Carcase din plastic pentru contoare
3925.9 25237200-3 Placări cu material plastic
3919.1 25241000-2 Benzi, panglici șialte forme autoadezive din plastic
3919.1 25241100-3 Bandă autoadezivă din plastic
3919.1 25241110-6 Bandă adezivă
3919.1 25241120-9 Bandă reflectorizantă
3919.1 25241200-4 Panglici autoadezive din plastic
3919.1 25241300-5 Forme autoadezive din plastic
48 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3919.1 25241310-8 Etichete adezive
3919.1 25242000-9 Plăci, folii, filme și pelicule autoadezive dinplastic
3919.1 25242100-0 Plăci autoadezive din plastic
3919.1 25242200-1 Folii autoadezive din plastic
3919.1 25242300-2 Filme autoadezive din plastic
3919.1 25242400-3 Pelicule autoadezive din plastic
3924 25243000-6 Veselă, articole de bucătărie, de menaj și detoaletă din plastic
3924.1 25243100-7 Veselă și articole de bucătărie din plastic
3924.1 25243110-0 Tacâmuri din plastic
3924.1 25243120-3 Recipiente de uz casnic pentru alimente
3924.1 25243130-6 Castroane
3924.1 25243140-9 Grătare de scurgere din plastic
3924.90.11 25243200-8 Bureți
3924.90 25243300-9 Articole menajere sau de toaletă din plastic
3924.90 25243310-2 Găleți din plastic
3924.90 25243320-5 Coșuri de gunoi din plastic
3924.90 25243330-8 Pămătufuri de praf din plastic
3926.1 25247000-4 Articole de birou și articole școlare din plastic
3926.1 25247100-5 Articole de birou din plastic
3926.1 25247110-8 Bibliorafturi
3926.1 25247120-1 Agrafe de birou
3926.1 25247200-6 Articole școlare din plastic
3926.1 25247210-9 Instrumente pentru desen din plastic
3926.1 25247220-2 Instrumente pentru scris din plastic
3926.1 25247230-5 Rigle
3926[.3-.9] 25248000-1 Accesorii din plastic pentru mobilier
3926.3 25248100-2 Elemente de filtrare din plastic
3926.9 25248200-3 Componente din plastic
3926.9 25248210-6 Elemente de împrejmuire din plastic
3926.9 25248220-9 Conuri de semnalizare din plastic
3926.9 25248230-2 Componente de bariere din plastic
3926.9 25248240-5 Marcaje din plastic
3926.2 25249000-8 Articole de îmbrăcăminte din plastic
3926.2 25249100-9 Mănuși din plastic
3907+3917 25271000-1 Rășini epoxidice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 49
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917 25271100-2 Tuburi din rășină epoxidică
3917[.1-.4]+400+8481.8 28582000-5 Dispozitive de protecție împotiva incendiilor
3917[.1-.4]+4009 28582100-6 Furtunuri de incendiu
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812200-9 Acoperitoare de podea
3918+4008.21+4016.91+4815+5904
28812220-5 Acoperitoare de podea flexibile
3918+4418.3+4815 28812230-8 Acoperitoare de podea rigide
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812240-1 Podele false
3925+4418+6809 28812300-0 Compartimentări
3925+4418+6809 28812310-3 Pereți despărțitori
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
3925.90.8+4418.40+9406 28812410-4 Șarpante de acoperiș
3925.90.8+4418.40+9406 28812420-7 Suporturi de acoperiș
3925.3+7308.3+7610.1 28815300-1 Obloane
3925.3 28815310-4 Obloane rulante
3925[.2+.3] 28815700-5 Jaluzele exterioare
3926.9+7308.9+7610.9 28821000-3 Bariere de protecție
3926.9+7308.9+7610.9 28821100-4 Parapete rutiere
3926.9+4403.1+7308.9+7610.9 28822000-0 Garduri
3926.9+7308.9+7610.9 28823000-7 Bariere de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823100-8 Garduri de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823200-9 Parapete
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824000-4 Mobilier urban
3926.9 28824600-0 Conuri de semnalizare
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824700-1 Săgeți indicatoare
3923.9+8309 28833000-0 Dopuri din oțel
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
50 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât din fier și dinoțel
3917[.3+.4] 28863171-8 Tuburi din polietilenă
3917[.3+.4] 28863172-5 Conducte din polietilenă
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4] 28863241-0 Garnituri de conducte din polietilenă
3917[.3+.4]+4009 28863242-7 Garnituri izolante
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
3923+4010+5910+8413[.7+.8]+8428[.2+.32+.39]+8431[.1-.3]
29221700-1 Elevatoare și transportoare
3923+4010+5910+8431.39 29221730-0 Echipament pentru transportoare
3923+4010+5910 29221731-7 Benzi transportoare
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8210+8211+8215+9617
36671100-6 Ustensile de bucătărie
3924+6911+6912+7013 36671110-9 Veselă
3924+6911+6912+7013 36671120-2 Căni și pahare
3924+6911+6912+7013 36671121-9 Căni
3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cești
3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 51
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tăvi
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671200-7 Veselă de masă și ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671210-0 Veselă de masă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
3924+4818 36672100-3 Articole de catering de unică folosință
3924 36672110-6 Cuțite și farfurii de unică folosință
3924 36672120-9 Căni de unică folosință
3924+6911+6912+7013 36672200-4 Tăvi pentru alimente
3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3917.4+4016.9+4504.9+4823+8484
36933000-0 Sigilii
40Cauciuc și articole din cauciuc
4001.1-4001.2 01118000-7 Cauciuc natural, latex și produse conexe
4001.2 01118100-8 Cauciuc natural
4001.1 01118200-9 Latex natural
4001.1 01118210-2 Produse din latex
1301+4001.3 02200000-6 Cauciuc
4002 24170000-6 Cauciuc sintetic
4006.1+4011+4012+4013 25110000-5 Pneuri și produse conexe
4011+4012+4013 25111000-2 Pneuri
4011.10+4012.10.30 25111100-3 Pneuri pentru autovehicule
4011.40+4012.10.80 25111200-4 Pneuri pentru motociclete
4011[.2+.3]+4012[.10.10+.10.50] 25111300-5 Pneuri pentru sarcină mare
4011.20+4012.10.50 25111310-8 Pneuri pentru camioane
4011.20+4012.10.50 25111320-1 Pneuri pentru autobuze
4011.30+4012.10.50 25111330-4 Pneuri pentru avioane
4011.9+4012.9 25111400-6 Pneuri pentru mașini agricole
4012.9+4013 25111500-7 Camere de aer, benzi de rulare și benzi deprotecție
4012.90.90 25111510-0 Benzi de protecție pentru pneuri
4013 25111520-3 Camere de aer
4012.90.30 25111530-6 Benzi de rulare pentru pneuri
4011.9 25111600-8 Pneuri pentru scaune cu rotile
4012.20 25111700-9 Pneuri uzate
52 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4012.20 25111710-2 Bare de protecție
4012.10 25111800-0 Pneuri reșapate
4011.50 25111900-1 Pneuri pentru biciclete
4005+4006.9+4007-4010+4016.9
25120000-8 Articole de cauciuc nevulcanizate sauvulcanizate
4005+4006.9 25121000-5 Articole de cauciuc nevulcanizate
4007-4010+4014+4016.9 25122000-2 Articole de cauciuc vulcanizate
4007+4009 25122100-3 Tuburi, conducte și furtunuri din cauciucvulcanizat
4009 25122110-6 Furtunuri de foraj
4009 25122120-9 Conducte ascendente flexibile
4009 25122130-2 Tuburi de cauciuc
4010+4016.9 25122200-4 Benzi transportoare sau curele de transmisiedin cauciuc vulcanizat
4010 25122210-7 Curele de ventilator din cauciuc
4016.93 25122220-0 Garnituri de etanșare
4010.1 25122230-3 Benzi transportoare din cauciuc
4010.2 25122240-6 Curele de transmisie din cauciuc
4014 25122300-5 Articole de igienă sau farmaceutice dincauciuc vulcanizat
4014 25122310-8 Articole de igienă
4014 25122320-1 Articole farmaceutice
4014.10 25122330-4 Prezervative
4014.90.10 25122340-7 Tetine, biberoane și articole similare pentrusugari
4008.1+4016.91 25122400-6 Îmbrăcăminte de podea și preșuri din cauciucvulcanizat
4016.91 25122410-9 Îmbrăcăminte de podea din cauciucvulcanizat
4008.1+4016.91 25122420-2 Preșuri din cauciuc vulcanizat
4008.21 25122421-9 Covoare pentru gimnastică
4008-4010+4016 25122500-7 Cauciuc vulcanizat, în diverse forme
4016.9 25122510-0 Inele elastice
4016.93 25122520-3 Garnituri de cauciuc
4008 25122530-6 Benzi de cauciuc
4016.9 25122540-9 Timbre de cauciuc
4016.9 25122550-2 Mortar fin de umplere
4003 25140000-4 Cauciuc regenerat
4004 25150000-7 Deșeuri de cauciuc
4015 25160000-0 Articole medicale din cauciuc
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 53
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4015 25161000-7 Accesorii de îmbrăcăminte din cauciuc
4015.1 25161100-8 Mănuși de cauciuc
4015.1 25161200-9 Mănuși de unică folosință
4015 25162000-4 Îmbrăcăminte din cauciuc
4017 25170000-3 Articole din cauciuc dur
4017.00.90 25171000-0 Articole de igienă sau farmaceutice
4017.00.10 25172000-7 Dale de cauciuc
4017.00.90 25174000-1 Tampoane de oprire din cauciuc
3917[.1+.4]+400+8481.8 28582000-5 Dispozitive de protecție împotriva incendiilor
3917[.1-.4]+4009 28582100-6 Furtunuri de incendiu
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812200-9 Acoperitoare de podea
3918+4008.21+4016.91+4815+5904
28812220-5 Acoperitoare de podea flexibile
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812240-1 Podele false
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4] 28863241-0 Garnituri de conducte din polietilenă
3917[.3+.4]+4009 28863242-7 Garnituri izolante
3923+4010+5910+8413[.7+.8]+8428[.2+.32.+.39]+8431[.1-.3]
29221700-1 Elevatoare și transportoare
3923+4010+5910+8431.39 29221730-0 Echipament pentru transportoare
3923+4010+5910 29221731-7 Benzi transportoare
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
3005+3006+4015+9018+9021[.2+.3]
33140000-3 Consumabile medicale nechimice șiconsumabile hematologice
3005+3006+4015+9018.3+9021[.2+.3]
33141000-0 Consumabile medicale nechimice de unicăfolosință și consumabile hematologice
4015+9018.3 33141400-4 Foarfece de fire metalice și bisturie; mănușichirurgicale
4015 33141420-0 Mănuși chirurgicale
4014+4803+4818+9002.9 36731000-4 Articole de unică folosință
54 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4014.1 36731100-5 Prezervative
4014+4803+4818+9002.9 36731200-6 Obiecte personale
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3917.4+4016.9+4504.9+4823+8484
36933000-0 Sigilii
41Piei finite și piei brute (altele decât cele cublană) și piele tăbăcită
4103+4301+5001 01250000-4 Animale mici viiși produse obținute de laacestea
4101.1+5101.19 15120000-5 Lână, piei finite și piei brute
4101-4103 15122000-9 Piei finite
4101.1-4103.1 15123000-6 Piei brute
4108 19110000-0 Piele de căprioară
4104 19120000-3 Piele de bovine sau de cabaline
4105+4106+4107.1 19130000-6 Piele de ovine, de caprine sau de porcine
4105 19131000-3 Piele de oaie sau de miel
4106 19132000-0 Piele de capră sau de ied
4107.1 19133000-7 Piele de porcine
4107[.2+.9]+4110+4109+4111 19140000-9 Piele de la alte animale, piele reconstituită saualte tipuri de piele
4107[.2+.9] 19141000-6 Piele de la alte animale
4111 19142000-3 Piele reconstituită
4109 19143000-0 Imitație de piele
4109 19144000-7 Piele lăcuită
4110 19150000-2 Deșeuri de piele
42Articole din piele; șelărie și harnașament;articole de voiaj; genți de mână și articolesimilare; articole din intestine de animale(altele decât din viermi de mătase)
6113+6210+4203[.1+.29+.3] 18500000-4 Îmbrăcăminte din piele
6113+6210+4203[.29+.3] 18510000-7 Accesorii pentru îmbrăcăminte din piele
4203.29 18511000-4 Mănuși sau mitene din piele
4203.29 18511100-5 Mănuși lungi
4203.3 18512000-1 Centuri și banduliere din piele
4203.3 18512100-2 Centuri
4203.3 18512200-3 Banduliere
4201+6602+6603[.1+.9] 19210000-1 Șelărie
4201 19211000-8 Șei
4201+6602+6603[.1+.9] 19212000-5 Cravașe
4201+6602+6603[.1+.9] 19213000-2 Bice
4202+9605 19220000-4 Articole de voiaj
4202.1 19221000-1 Valize
4202.2 19222000-8 Genți de mână
4202.3 19223000-5 Poșete și portofele
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 55
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4202.3 19223100-6 Poșete
4202.3 19223200-7 Portofele
4202.1 19224000-2 Cufere
4202.1 19225000-9 Suporturi pentru ploști și etuiuri
4202.1 19225100-0 Suporturi pentru ploști
4202 19225200-1 Etuiuri
4202.9+9605 19229000-7 Truse de toaletă
4204 19240000-0 Articole din piele utilizate la mașini sau ladispozitive mecanice
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36400000-5 Articole și echipament de sport
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36410000-8 Echipament de sport în aer liber
4203.21+9506[.3-.6+.99] 36416000-0 Echipament pentru petrecerea timpului liber
43Piei cu blană și blănuri artificiale; articole demanufactură din piei cu blană și din blănuriartificiale
4103+4301+5001 01250000-4 Animale mici vii și produse obținute de laacestea
4303 18224000-5 Îmbrăcăminte din materiale textile acoperitesau impregnate
4302+4303+4304 18600000-5 Blănuri și articole de blană
4302+4303+4304 18610000-8 Articole de blană
4302+4304 18611000-5 Piei cu blană
4303 18612000-2 Îmbrăcăminte de blană
4304 18613000-9 Articole de blană artificială
4303 18620000-1 Blănuri
44Lemn și articole din lemn; cărbune de lemn
4401-4421 02100000-5 Lemn
4403.2 02110000-8 Lemn de conifere
4403.4 02120000-1 Lemn tropical
4401.1 02130000-4 Lemn de foc
4403 02140000-7 Lemn brut
4403.9 02150000-0 Lemn de esență moale
4401.3 02160000-3 Deșeuri de lemn
4401.3 02170000-6 Așchii de lemn
4404 02180000-9 Bușteni
4404 02181000-6 Stâlpi
4404 02182000-3 Țăruși
4404-4421 02190000-2 Cherestea
4404-4421 02191000-9 Produse din cherestea
56 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4403.1+4406[.1+.9]+4407+4408+4410-4418[.1-.5+.9]+4502+4503+4504[.1+.9]+4600+9406.00.1
20000000-6 Lemn, produse din lemn, produse din plută,coșuri împletite și împletituri
4403.1+4406[.1+.9]+4407 20100000-7 Lemn tăiat
4406.1 20110000-0 Traverse de cale ferată
4406.1 20111000-7 Traverse din lemn
4406.1 20112000-4 Părți de traverse
4407 20120000-3 Lemn de mină
4407.1 20130000-6 Lemn de esență moale preparat
4407.1 20131000-3 Elemente pentru garduri
4407 20140000-9 Lemn de esență tare
4407 20150000-2 Parchet
4403.1+4406.9 20160000-5 Produse din lemn preparat sau tratat
4403.1+4406.9 20161000-2 Lemn tratat
4403.1 20161100-3 Stâlpi tratați
4401.3 20170000-8 Rumeguș
4408+4410+4411+4412.1+4413 20200000-8 Plăci și furnire de lemn
4408+4410+4411+4412.1 20210000-1 Planșe și panouri de lemn
4412.1 20211000-8 Foi de furnir
4412.1 20212000-5 Lemn laminat
4410 20213000-2 Plăci aglomerate
4411 20214000-9 Plăci fibrolemnoase
4410+4411+4412.1 20215000-6 Panouri de lemn
4408 20216000-3 Placaje de furnir
4413 20220000-4 Lemn densificat
4418[.1-.5+.9]+9406.00.1 20300000-9 Dulgherie și tâmplărie în lemn pentruconstrucții
4418[.1-.5] 20310000-2 Dulgherie în lemn pentru construcții
4418.1 20311000-9 Ferestre de lemn
4418[.1+.2] 20311100-0 Uși cu canaturi de sticlă
4418.2 20312000-6 Uși din lemn
4418[.3-.5] 20313000-3 Plăci de parchet din lemn
4418.9 20320000-5 Tâmplărie din lemn pentru construcții
4418.9 20321000-2 Panouri prefabricate pentru garduri
4418.9 20322000-9 Șarpante din lemn
4418.9 20323000-6 Scări
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 57
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4415[.1+.2]+4416 20400000-0 Containere, paleți, lăzi și alte recipiente dinlemn
4415.1+4416 20410000-3 Containere din lemn
4415.1+4416 20411000-0 Butoaie din lemn
4415.1 20411100-1 Lăzi din lemn
4415.1 20411200-2 Tambure din lemn pentru cablu
4415.1+4416 20412000-7 Lăzi din șipci de lemn
4416 20412100-8 Butoaie
4416 20412200-9 Cuve din lemn
4415.1 20413000-4 Cutii din lemn
4415.2 20420000-6 Paleți din lemn
4415.2 20421000-3 Cutii-paleți
4414+4415+4417+4501.9+4502+4503+4504[.1+.9]+4600
20500000-1 Articole din lemn și din plută
4414+4415+4417 20510000-4 Produse din lemn și articole conexe
4417 20511000-1 Mânere din lemn pentru scule
4417 20512000-8 Suporturi din lemn pentru scule
4417 20513000-5 Părți de scule din lemn
4414 20514000-2 Rame din lemn
4415 20515000-9 Sicrie
2707+2708+3301+3802.9+3803-3807+4402
24147000-6 Diverse substanțe chimice organice
4402 24147200-8 Cărbune de lemn
1520+2905.45+3307.4+3404+3405+4401
24510000-2 Glicerină
3307.4+3404+3405+4401 24511000-9 Preparate odorifere și ceară
3405[.1-.3+.9]+4401 24511300-2 Creme de ceruire
4401 24511340-4 Articole de măturat
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812200-9 Acoperitoare de podea
4418.3 28812210-2 Acoperitoare de podea din lemn
3918+4418.3+4815 28812230-8 Acoperitoare de podea rigide
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812240-1 Podele false
3925+4418+6809 28812300-0 Compartimentări
3925+4418+6809 28812310-3 Pereți despărțitori
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
3925.90.8+4418.40+9406 28812410-4 Șarpante de acoperiș
3925.90.8+4418.40+9406 28812420-7 Suporturi de acoperiș
58 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4418.40 28812430-0 Ferme de acoperiș
4418.50+6807.10.10+6811.20.11 28812500-2 Materiale pentru acoperiș
4418.50 28812510-5 Șindrile
4404+4418+6810.91+7308.9 28812700-4 Grinzi
4418.9 28815600-4 Scări rulante
3926.9+4403.1+7308.9+7610.9 28822000-0 Garduri
4403.1 28822100-1 Stâlpi de lemn
4417+8453 29822000-7 Material pentru producerea de încălțăminte
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8210+8211+8215+9617
36671100-6 Ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671200-7 Veselă de masă și ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671210-0 Veselă de masă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
4415 36950000-5 Cutii de compost
45Plută și articole din plută
4501.1 02300000-7 Plută
4403.1+4406[.1+.9]+4407+4408+4410-4418[.1-.5+.9]+4502+4503+4504[.1+.9]+4600+9406.00.1
20000000-6 Lemn, produse de lemn, produse din plută,coșuri împletite și împletituri din fire vegetale
4414+4415+4417+4501.9+4502+4503+4504[.1+.9]+4600
20500000-1 Articole din lemn și din plută
4501.9+4502+4503+4504[.1+.9]+4600
20520000-7 Articole din plută, coșuri împletite șiîmpletituri
4501.9+4502 20522000-1 Plută naturală
4502 20522100-2 Plăci de plută
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3917.4+4016.9+4504.9+4823+8484
36933000-0 Sigilii
46Produse manufacturiere din paie, din alfasau din alte materiale împletite; coșuriîmpletite și împletituri
4403.1+4406[.1+.9]+4407+4408+4410-4418[.1-.5+.9]+4502+4503+4504[.1+.9]+4600+9406.00.1
20000000-6 Lemn, produse din lemn, produse din plută,coșuri împletite și împletituri
4414+4415+4417+4501.9+4502+4503+4504[.1+.9]+4600
20500000-1 Articole din lemn și din plută
4501.9+4502+4503+4504[.1+.9]+4600
20520000-7 Articole din plută, coșuri împletite șiîmpletituri
4602 20521000-4 Coșuri împletite
4602 20521100-5 Împletituri
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 59
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
47Pastă de lemn sau alte materiale fibroase dinceluloză; hârtie sau carton recuperate(deșeuri și maculatură)
4702 21110000-7 Celuloză
4702 21111000-4 Pastă de lemn
4702 21111100-5 Pastă chimică de lemn
4707 21126000-2 Deșeuri și maculatură de hârtie și carton
4706+4707 36920000-6 Produse reciclate
48Hârtie și carton; articole din celuloză dehârtie, din hârtie sau din carton
4801+4802[.1-.4] 21120000-0 Hârtie și carton
4801+4802[.1-.4] 21121000-7 Hârtie pentru ziar, hârtie prelucrată manual șialte tipuri de hârtie necretată sau de cartonpentru utilizare grafică
4801 21121100-8 Hârtie pentru ziar
4802.1 21121200-9 Hârtie sau carton prelucrate manual
4802[.2-.4] 21121300-0 Hârtie și carton fotosensibile, termosensibilesau termografice
4802[.2-.4] 21121310-3 Hârtie sau carton fotosensibile
4802[.2-.4] 21121320-6 Hârtie sau carton termosensibile
4802[.2-.4] 21121330-9 Hârtie sau carton termografice
4803+4804[.1-.5]+4805[.1+.2]+4808.2
21122000-4 Hârtie igienică, hârtie kraft și alte tipuri dehârtie și carton
4805.2 21122100-5 Hârtie și carton stratificate
4804.1 21122200-6 Hârtie kraft
4806 21124000-8 Hârtie impermeabilă la grăsimi și alte articoledin hârtie
4806.2 21124100-9 Hârtie impermeabilă la grăsimi
4806.3 21124200-0 Hârtie calc
4806.40.1 21124300-1 Hârtie cristal
4806.40.9 21124400-2 Hârtie transparentă sau translucidă
4806 21124500-3 Hârtie cretată și hârtie artizanală
4806 21124600-4 Hârtie de desen
4806 21124700-5 Hârtie pentru cartografie
4807+4809+4810[.1+.9]+4811[.1+.4]
21125000-5 Hârtie și carton tratate
4807+4810[.3+.9] 21125100-6 Hârtie și carton asamblate
4810[.1+.2] 21125300-8 Hârtie de scris
4810[.1+.2] 21125400-9 Hârtie pentru imprimare
4809+4811[.1-.4] 21125600-1 Hârtie autocopiantă sau alte tipuri de hârtiecopiantă
4811[.1-.4] 21125610-4 Hârtie termografică
4811[.1-.4] 21125690-8 Hârtie xerografică și pentru fotocopii
4811[.1-.4] 21125691-5 Hârtie pentru fotocopii
4811[.1-.4] 21125692-2 Hârtie xerografică
60 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4808.1 21210000-8 Hârtie sau carton ondulat
4819[.3+.4] 21211000-5 Ambalaje de hârtie și carton
4819 21211100-6 Cutii mari de carton, cutii sau casete
4819 21211110-9 Cutii de hârtie sau de carton
4819[.3+.4] 21211120-2 Bibliorafturi, mape de corespondență,clasoare și articole similare
4819[.3+.4] 21211200-7 Saci și pungi de hârtie
4819[.3+.4] 21211210-0 Saci de hârtie
4819[.3+.4] 21211220-3 Pungi de hârtie
4819[.3+.4] 21211230-6 Pungi pentru rău de avion
4818 21220000-1 Articole de hârtie menajere sau pentru spitale
4818[.1-.3] 21221000-8 Hârtie igienică, batiste, șervete pentru mâini șișervete de masă
4818.1 21221100-9 Hârtie igienică
4818.2 21221200-0 Batiste de hârtie
4818.20.9 21221300-1 Șervete de hârtie pentru mâini
4818.3 21221400-2 Șervete de masă din hârtie
4818[.4-.9] 21222000-5 Articole de hârtie igienico-sanitare sau pentruspitale
4818.4 21222100-6 Articole de hârtie igienico-sanitare
4818.40.1 21222110-9 Absorbante și tampoane igienice
4818.40.9 21222120-2 Scutece de unică folosință
4818.40.9 21222121-9 Scutece de hârtie
4818.4 21222200-7 Articole de hârtie pentru spitale
4818.4 21222210-0 Comprese de hârtie
4818.40.1 21222220-3 Săculețe sau plicuri de hârtie pentru sterilizare
4818.4 21222300-8 Articole de hârtie de unică folosință
4816+4817+4823[.1+.5] 21230000-4 Articole de papetărie și alte articole de hârtie
4816 21231000-1 Hârtie carbon, hârtie autocopiantă, hârtiepentru șabloane și hârtie fără carbon
4816.1 21231100-2 Hârtie carbon
4816.2 21231200-3 Hârtie autocopiantă
4816[.1+.9] 21231300-4 Hârtie fără carbon
4816.3 21231400-5 Hârtie pentru șabloane
4817 21232000-8 Plicuri, cărți poștale și cărți poștale neilustrate
4817.2 21232100-9 Cărți poștale
4817.2 21232200-0 Cărți poștale neilustrate
4817.1 21232300-1 Plicuri
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 61
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4823.5 21233000-5 Hârtie gofrată sau perforată
4823.5 21233100-6 Hârtie pentru imprimare gofrată sau perforată
4823.5 21233200-7 Hârtie de scris gofrată sau perforată
4823.51.1 21233600-1 Hârtie continuă pentru imprimante de com-puter
4823.51.1 21233610-4 Formulare continue
4823.1 21234000-2 Hârtie cauciucată sau adezivă
4823.1 21234100-3 Hârtie autoadezivă
4814+4815+5905 21240000-7 Tapet și alte produse similare de îmbrăcă-minte pentru pereți
4814 21241000-4 Îmbrăcăminte pentru pereți pe bază de hârtiesau carton
4814 21241100-5 Tapet
4815 21243000-8 Acoperitoare de podea pe bază de hârtie saucarton
4813+4823 21250000-0 Hârtie pentru țigări și hârtie de filtru
4813 21251000-7 Hârtie pentru țigări
4823.2 21252000-4 Hârtie de filtru
4820.10.10 22810000-1 Registre de hârtie sau de carton
4820.10.10 22813000-2 Registre contabile
4820.10.10 22814000-9 Chitanțiere
4820.10.30 22815000-6 Carnețele
4820.10.30 22816000-3 Blocuri
4820.10.50 22817000-0 Jurnale sau agende personale
4820.10.90 22819000-4 Agende
4911.99+4820.40 22820000-4 Formulare
4911.99+4820.40 22822000-8 Formulare comerciale
4911.99+4820.40.10 22822100-9 Formulare comerciale continue
4911.99+4820.40.90 22822200-0 Formulare comerciale necontinue
4820.20 22830000-7 Caiete de exerciții
4820.20 22832000-1 Foi de exerciții
4820.50 22840000-0 Albume de eșantioane
4820.50 22841000-7 Albume de colecții
4820.50 22841100-8 Carnete de timbre
4820.50 22841200-9 Clasoare de timbre
4820.30 22850000-3 Clasoare și accesorii pentru clasoare
4820.30 22851000-0 Clasoare
4820.30 22852000-7 Dosare
4820.30 22852100-8 Coperți de dosar
4820+4910 22860000-6 Articole imprimate de papetărie, cu excepțiaformularelor
62 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4820.90 22861000-3 Plicuri imprimate
4820.90 22861100-4 Plicuri cu fereastră imprimate
4820.90 22861200-5 Plicuri fără fereastră imprimate
4820.90 22861300-6 Plicuri imprimate pentru radiografii
4820.90 22862000-0 Hârtie de scrisori
4820.90 22863000-7 Cărți de vizită
4820.90 22864000-4 Carduri de mulțumire
4820.90 22865000-1 Cupoane
4820.90 22866000-8 Etichete
4820.90 22866100-9 Etichete cu coduri de bare
4820.90 22866200-0 Etichete pentru bagaje
4820.90 22867000-5 Tichete de masă
4820.90 22868000-2 Hârtie sugativă
4820.90+4910 22869000-9 Orare
4820.90 22869100-0 Programe de perete
3207-3209+4814+5905 28811400-4 Vopsele și materiale de acoperire a pereților
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812200-9 Acoperitoare de podea
3918+4008.21+4016.91+4815+5904
28812220-5 Acoperitoare de podea flexibile
3918+4418.3+4815 28812230-8 Acoperitoare de podea rigide
3918+4008.21+4016.91+4418.30+4815+5904
28812240-1 Podele false
4817+4819+4820+4821+9017+9608-9612
30192000-1 Accesorii de birou
4817+4819+4820+4821 30192700-8 Papetărie
4817.1 30192710-1 Plicuri pentru salariu
4817.1 30192720-4 Formulare poștale de salariu
4821 30192800-9 Etichete autocolante
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
4805+8421.31+8529+9002 36712000-5 Filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712100-6 Cartușe pentru filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712200-7 Piese de uzură
3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare
4014+4803+4818+9002.9 36731000-4 Articole de unică folosință
4014+4803+4818+9002.9 36731200-6 Obiecte personale
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 63
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3917.4+4016.9+4504.9+4823+8484
36933000-0 Sigilii
49Cărți, ziare, ilustrate și alte produse aleindustriei tipografice; manuscrise sau textedactilografiate și planuri
4901+4903 22100000-1 Cărți, broșuri și pliante tipărite
4901.99+4903 22110000-4 Cărți tipărite
4901.99+4903 22111000-1 Cărți școlare
4901.99+4903 22112000-8 Manuale școlare
4901.99+4903 22113000-5 Cărți de bibliotecă
4901.91+4904+4905 22114000-2 Dicționare, hărți, cărți de muzică și alte cărți
4901.91 22114100-3 Dicționare
4905.91 22114200-4 Atlase
4905[.1+.99] 22114300-5 Hărți
4905.99 22114310-8 Hărți de cadastru
4905.99 22114311-5 Copii heliografice
4904 22114400-6 Partituri
4901.91 22114500-7 Enciclopedii
4901+4903 22120000-7 Publicații
4901+4903 22121000-4 Publicații tehnice
4901.99 22130000-0 Anuare
4901[.10+.99] 22140000-3 Pliante
4901[.10+.99] 22150000-6 Broșuri
4901[.10+.99] 22160000-9 Fascicole
4902 22200000-2 Ziare, reviste specializate, periodice și reviste
4902.1 22210000-5 Ziare
4902.9 22211000-2 Reviste specializate
4902.9 22212000-9 Periodice
4902.9 22212100-0 Publicații periodice
4902.9 22213000-6 Reviste
4909+4911 22300000-3 Cărți poștale, felicitări și alte imprimate
4909.00.1+4911.91 22310000-6 Cărți poștale
4911.91 22312000-0 Ilustrate
4911.91 22313000-7 Hârtie pentru decalcomanie
4911.91 22314000-4 Desene
4911.91 22315000-1 Fotografii
4909 22320000-9 Felicitări pentru evenimente deosebite
4909 22321000-6 Felicitări de Crăciun
64 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4907+9704 22400000-4 Timbre, carnete de cecuri, bancnote, acțiuni,materiale publicitare, cataloage și manuale
4907+9704 22410000-7 Timbre
4907+9704 22411000-4 Timbre de Crăciun
4907+9704 22412000-1 Timbre noi
4907.00.90 22413000-8 Timbre de economii
4907.00.10 22420000-0 Hârtie timbrată
4907.00.30 22430000-3 Bancnote
4907[.00.30+.00.90] 22440000-6 Carnete de cecuri
4907.00.30 22450000-9 Imprimate nefalsificabile
4907.00.90 22451000-6 Pașapoarte
4907.00.90 22452000-3 Formulare de mandate poștale
4911.10 22460000-2 Materiale publicitare, cataloage comerciale șimanuale
4911.10.10 22461000-9 Cataloage
4911.10 22462000-6 Materiale publicitare
4901.99 22470000-5 Manuale
4901.99 22471000-2 Manuale de informatică
4901.99 22472000-9 Manuale de instrucțiuni
4901.99 22473000-6 Manuale tehnice
4911.99+4820.40 22820000-4 Formulare
4911.99+4820.40 22822000-8 Formulare comerciale
4911.99+4820.40.10 22822100-9 Formulare comerciale continue
4911.99+4820.40.90 22822200-0 Formulare comerciale necontinue
4820+4910 22860000-6 Articole imprimate de papetărie, cu excepțiaformularelor
4820.90+4910 22869000-9 Orare
4910 22869200-1 Calendare
4911.99 22900000-9 Diferite tipuri de hârtie imprimată
4911.99 22910000-2 Viniete automobile
4911.99 22920000-5 Permise de conducere
4911.99 22930000-8 Cărți de identitate
4911.99 22940000-1 Permise
4911.99 22950000-4 Cartele de acces
4911.99 22960000-7 Imprimate la comandă
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 65
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4911.99 22980000-3 Bilete
4911.99 22981000-0 Bilete de transport
65Articole pentru acoperit capul și părți aleacestora
6501-6505+6506[.92+.99]+6507 18440000-5 Pălării și alte articole pentru acoperit capul
6503-6505 18441000-2 Pălării
6503-6505+6506[.92+.99]+6507 18443000-6 Articole pentru acoperit capul și alte accesorii
6507 18443100-7 Banderole
6506.99 18443200-8 Articole din metal pentru acoperit capul
6503-6505 18443300-9 Articole textile pentru acoperit capul
6505.9 18443310-2 Berete
6503-6505 18443320-5 Berete de campanie
6503-6505 18443330-8 Glugi
6505.9 18443340-1 Șepci
6507 18443400-0 Șireturi de trecut pe sub bărbie pentruarticolele pentru acoperit capul
6507 18443500-1 Viziere
6506.99 18444000-3 Articole de protecție pentru acoperit capul
6506.99 18444100-4 Articole de siguranță pentru acoperit capul
6506.99 18444110-7 Caschete
6506.99 18444200-5 Caschete de siguranță
6506.91 25245100-1 Caschete antișoc
6506.91 25245200-2 Pălării din cauciuc sau din plastic
66Umbrele, parasolare, bastoane pentru mers,bastoane-scaun, bice, cravașe și părți aleacestora
4201+6602+6603[.1+.9] 19210000-1 Șelărie
4201+6602+6603[.1+.9] 19212000-5 Cravașe
4201+6602+6603[.1+.9] 19213000-2 Bice
6601-6603 36650000-2 Umbrele de ploaie și parasolare; bastoanepentru mers și bastoane-scaun
6601 36651000-9 Parasolare
6601 36652000-6 Umbrele de ploaie
6602 36653000-3 Bastoane-scaun
6602 36654000-0 Bastoane pentru mers
6603 36655000-7 Piese, garnituri și accesorii pentru umbrele deploaie și de soare, bastoane și articole similare
67Fulgi sau puf tratate și articole din fulgi saudin puf; flori artificiale; articole din păruman
6702+7117 36630000-6 Produse artificiale
6702 36631000-3 Fructe artificiale
6702 36632000-0 Flori artificiale
6702 36633000-7 Iarbă artificială
66 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
6702 36634000-4 Gazon artificial
6703+6704+9615+9616 36675000-3 Articole de coafură
6704 36675200-5 Peruci
68Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest,mică sau materiale similare
2515+2516+6801 14110000-5 Piatră de construcție
2516+6801 14112000-9 Diverse tipuri de piatră de construcție
2516.1+6801 14112400-3 Piatră de bordură
2514+6802+6803 14122200-4 Dolomită
2514+6802+6803 14130000-1 Ardezie
2801+2818+6804+6805 26910000-0 Produse abrazive
6804 26911000-7 Pietre de moară, pietre de polizat și pietre detocilă
6804[.1+.2] 26911100-8 Pietre de moară
6804[.1+.2] 26911200-9 Pietre de polizat
6804.2 26911300-0 Pietre de tocilă
6805 26912000-4 Pulbere sau granule abrazive
6807 28811500-5 Materiale de izolație termică
3925+4418+6809 28812300-0 Compartimentări
3925+4418+6809 28812310-3 Pereți despărțitori
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
4418.50+6807.10.10+6811.20.11 28812500-2 Materiale pentru acoperiș
6806.9 28812600-3 Izolație acustică
4404+4418+6810.91+7308.9 28812700-4 Grinzi
6801+6802+6803+6810+6811.2+6901+6902+6904+6908
28813100-5 Materiale de pavare
6801 28813120-1 Dale rutiere de beton
6802 28813130-4 Pavele de piatră
6801 28813140-7 Pietriș de drumuri
6801+6901.1+6902+6907+6908+7016
28813200-6 Dale de piatră
2715+6807 28813300-7 Materiale bitumate
2715+6807 28813310-0 Materiale rutiere bitumate
2715+6807 28813320-3 Pietriș bitumat
2715+6807 28813330-6 Materiale de îmbrăcare
6810+9406.00.9 28814200-3 Produse din beton
6810.9 28814210-6 Grinzi din beton
6810.9 28814220-9 Piloni din beton
6810.9 28814230-2 Piloți din beton
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 67
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
6810.99 28814240-5 Conducte și racorduri din beton
6810.9 28814250-8 Stâlpi din beton
6810.9 28814260-1 Dale din beton
6809.1+6810.1 28814270-4 Traverse din beton
6810.1 28814280-7 Traverse din beton
69Produse din ceramică
6911 26211000-0 Veselă, articole de bucătărie, articole de menajși articole de toaletă din porțelan
6911.10 26211100-1 Veselă din porțelan
6911.10 26211110-4 Farfurii din porțelan
6911.10 26211120-7 Vase din porțelan
6911.10 26211130-0 Cești și farfurioare din porțelan
6911.10 26211200-2 Articole de bucătărie din porțelan
6911 26211300-3 Vaze din porțelan
6911.9 26211400-4 Articole de toaletă din porțelan
6911 26211500-5 Articole de menaj din porțelan
6912 26212000-7 Veselă, articole de bucătărie, articole de menajși articole de toaletă, altele decât cele din por-țelan
6912 26212100-8 Veselă din ceramică
6912 26212110-1 Farfurii
6912 26212120-4 Tăvi
6912 26212130-7 Cești și farfurioare din ceramică
6912 26212200-9 Articole de bucătărie din ceramică
6912 26212300-0 Vaze
6913 26213000-4 Obiecte decorative din ceramică
6910 26214000-1 Instalații sanitare menajere din ceramică
6910 26214100-2 Chiuvete și lavoare
6910 26214110-5 Chiuvete
6910 26214120-8 Lavoare
6910 26214200-3 Căzi de baie
6910 26214300-4 Cuve și rezervoare pentru closete
6910 26214310-7 Cuve pentru closete
6910 26214320-0 Rezervoare pentru closete
6910 26214400-5 Bideuri
6910 26214500-6 Pisoare
6909[.11+.12+.19] 26240000-2 Articole din ceramică pentru uz tehnic
68 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
6909.11 26241000-9 Articole din porțelan pentru laborator, pentruuz chimic sau tehnic
6909.11 26241100-0 Articole de laborator din porțelan
6909.11 26241200-1 Articole din porțelan pentru uz tehnic
6909.11 26241300-2 Articole din porțelan pentru uz chimic
6909.9 26251000-2 Articole din ceramică pentru agricultură, pen-tru horticultură și pentru transportul sauambalarea bunurilor
6909.9 26251100-3 Articole din ceramică pentru agricultură
6909.9 26251200-4 Articole din ceramică pentru horticultură
6909.9 26251300-5 Articole din ceramică pentru transportul sauambalarea bunurilor
6914 26252000-9 Articole din ceramică, altele decât cele pentruconstrucții
3816+6901-6903+6908 26260000-8 Articole din ceramică refractară
6901.00.90+6902 26261000-5 Dale din ceramică
6901.00.90+6902 26262000-2 Blocuri din ceramică
6908 26264000-6 Dale de pavaj din ceramică
6904 28811100-1 Cărămizi
6901-6914 28811300-3 Ceramică
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
6801+6802+6803+6810+6811.2+6901+6902+6904+6908
28813100-5 Materiale de pavare
6801+6901.1+6902+6907+6908+7016
28813200-6 Dale de piatră
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 69
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8210+8211+8215+9617
36671100-6 Ustensile de bucătărie
3924+6911+6912+7013 36671110-9 Veselă
3924+6911+6912+7013 36671120-2 Căni și pahare
3924+6911+6912+7013 36671121-9 Căni
3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cești
3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente
3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tăvi
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671200-7 Veselă de masă și ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671210-0 Veselă de masă
6911+6912 36671300-8 Porțelan și ustensile de bucătărie
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
3924+6911+6912+7013 36672200-4 Tăvi pentru alimente
3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare
70Sticlă și articole din sticlă
5801-5803+5806+6001+7019[.4+.5]
17140000-5 Materiale speciale
7003-7005 26110000-2 Sticlă
7003-7005 26111000-9 Sticlă plană
7003 26111100-0 Sticlă neprelucrată
7005 26111200-1 Sticlă flotantă
70 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7003-7005 26111300-2 Perete protector din stică
7003-7009 26120000-5 Sticlă plată
7006-7009 26121000-2 Sticlă plată fasonată
7007 26121200-4 Sticlă securit
7009 26121300-5 Oglinzi din sticlă
7008 26121400-6 Sticlă izolantă
7010-7013 26130000-8 Articole din sticlă tubulară
7010[.2+.9] 26131000-5 Sticle, borcane, flacoane și recipiente din sticlă
7010.[91.2+92.2+93.2+34.2] 26131100-6 Butelii din sticlă
7010[.91.1+92.1+93.1+94.1] 26131200-7 Borcane din sticlă
7010[.2+.9] 26131300-8 Flacoane din sticlă
7010[.2+.9] 26131400-9 Recipiente din sticlă
7013.2 26132000-2 Pahare pentru băut
7013 26133000-9 Articole din sticlă
7013.3 26133100-0 Veselă din sticlă
7013.3 26133110-3 Carafe
7013.3 26133200-1 Obiecte pentru masă și bucătărie dinvitroceramică
7013[.29.10+.39.10] 26133300-2 Articole din sticlă durificată
7013 26133400-3 Articole din vitroceramică
7012 26134000-6 Pereți interiori din sticlă pentru recipienteizoterme
7012 26134100-7 Pereți interiori din sticlă pentru termosuri
7019 26140000-1 Fibre de sticlă
7019 26141000-8 Articole din fibre de sticlă
7019.31 26141100-9 Preșuri din fibre de sticlă
7019[.4+.5+.9] 26141200-0 Țesături din fibre de sticlă
7019.3 26141300-1 Pânză din fibre de sticlă
701+7002+7016 26151000-1 Sticlă semifinită
7001+7002 26151100-2 Bile, tije sau tuburi din sticlă
7002.10 26151110-5 Bile din sticlă
7002.20 26151120-8 Tije din sticlă
7002.30 26151130-1 Tuburi din sticlă
7002.10 26151140-4 Globuri
7016 26151200-3 Blocuri, cărămizi sau dale pentru pavaje dinsticlă turnată
7010.1+7011+7014+7015+7017+7018.1+8546.1+9405.91
26152000-8 Sticlă tehnică
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 71
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7011 26152100-9 Învelișuri din sticlă și tuburi catodice
7011 26152110-2 Învelișuri din sticlă
7011.20 26152120-5 Tuburi catodice
7015 26152200-0 Sticlă pentru ceasornice, ceasuri de mână sauochelari
7015 26152210-3 Sticlă pentru ceasornice
7015 26152220-6 Sticlă pentru ceasuri de mână
7015.10 26152230-9 Sticlă pentru ochelari
7010.1+7017 26152300-1 Sticlărie pentru laborator, pentru igienă saufarmaceutică
7017 26152320-7 Sticlărie pentru igienă
7010.1+7017 26152330-0 Sticlărie pentru laborator
7017 26152331-7 Cutii Petri
7017 26152339-3 Eprubete
7017 26152340-3 Sticlărie farmaceutică
7017.10 26152350-6 Fiole din sticlă
7014 26152600-4 Elemente optice din sticlă
7018.10 26152700-5 Mărgele din sticlă
6801+6901.1+6902+6907+6908+7016
28813200-6 Dale de piatră
7002+8310 28813500-9 Marcaje rutiere
7002 28813510-2 Bile de sticlă pentru marcaj rutier
7016.9 28815400-2 Lucarne
6303+7011+8539+8540 28815800-6 Accesorii interioare de construcții
7011+8539+8540 28815820-2 Corpuri fluorescente de iluminat
7011+8539+8540 28815821-9 Tuburi fluorescente
7011+8539+8540 28815822-6 Becuri și lămpi fluorescente
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824000-4 Mobilier urban
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824700-1 Săgeți indicatoare
7014+8310+8530+8531+9405.9 28824710-4 Materiale de semnalizare
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8210+8211+8215+9617
36671100-6 Ustensile de bucătărie
3924+6911+6912+7013 36671110-9 Veselă
3924+6911+6912+7013 36671120-2 Căni și pahare
3924+6911+6912+7013 36671121-9 Căni
72 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cești
3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente
3924+7310+7612 36671140-8 Bidoane de apă
7012+9617 36671150-1 Recipiente izoterme
3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tăvi
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671200-7 Veselă de masă și ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671210-0 Veselă de masă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
3924+6911+6912+7013 36672200-4 Tăvi pentru alimente
71Perle naturale sau de cultură, pietre prețioasesau semiprețioase, metale prețioase, metaleplacate cu metale prețioase și articole dinacestea; imitații de bijuterii; monede
7102.1+7102.31+7103.1 14520000-2 Pietre prețioase și semiprețioase; piatră ponce;șmirghel; abrazivi naturali; alte minerale șimetale prețioase
7102.1+7102.31+7103.1 14521000-9 Pietre prețioase și semiprețioase
7103.1 14521100-0 Pietre prețioase
7102.1+7102.31+7103.1 14521110-3 Diamante
7103.1 14521120-6 Rubine
7103.1 14521130-9 Smaralde
7102.1+7102.31+7103.1 14521140-2 Pulbere de pietre prețioase
7102.1+7102.31+7103.1 14521200-1 Pietre semiprețioase
7102.1+7102.31+7103.1 14521210-4 Pulbere de pietre semiprețioase
2513+7102.2 14522000-6 Diamante industriale; piatră ponce; șmirghelși alți abrazivi naturali
7102.2 14522200-8 Diamante industriale
7102.2 14522300-9 Șmirghel
7102.2 14522400-0 Abrazivi naturali
2837-2840+2842+2845-2847+7104.1
24135000-9 Diverse produse chimice anorganice
7104.1 24135400-3 Cuarț piezoelectric
2851+7104.2 24137000-3 Pietre sintetice
7104.2 24137100-4 Pietre prețioase sintetice
7104.2 24137200-5 Pietre semiprețioase sintetice
7106-7112 27400000-9 Metale prețioase și metale placate cu metaleprețioase
7106-7112 27410000-2 Metale prețioase
7106+7108+7110 27411000-9 Produse semiprețioase în formă brută
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 73
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7106[.1+.91] 27411100-0 Argint în formă brută sau pulbere
7106.1 27411110-3 Pulbere de argint
7106.91 27411120-6 Argint în formă brută
7106.92 27411200-1 Argint semiprelucrat
7108[.11+.12] 27412000-6 Argint în formă brută sau pulbere
7110.11 27413000-3 Platină în formă brută sau pulbere
7112 27414000-0 Deșeuri și resturi de metale prețioase
7112 27420000-5 Metale placate cu metale prețioase
7112[.1+.2+.9] 27421000-2 Metale de bază placate cu argint sau aur
7112.2 27422000-9 Metale de bază placate cu platină
7118 28551000-9 Matrițe pentru monede
7101.22+7115+7118 36200000-3 Bijuterii și articole conexe
7101.22+7115+7118 36210000-6 Monede și medalii
7118 36211000-3 Monede
7115 36212000-0 Medalii
7101.22+7102.39+7103.9+7104.9+7113-7117
36220000-9 Bijuterii
7101.22 36221000-6 Perle
7114 36222000-3 Piese de orfevrerie
7115+7116 36223000-0 Articole din metale prețioase
7102.39+7103.9+7104.9 36224000-7 Articole din pietre prețioase sau semiprețioase
7114.11 36225000-4 Articole de argintărie
7113-7117 36226000-1 Cadouri de pensionare
6702+7117 36630000-6 Produse artificiale
7117 36635000-1 Imitații de bijuterii
7118 36960000-8 Jetoane
72Fier și oțel
7201-7207 27110000-9 Fier și oțel de bază
7201 27111000-6 Fontă brută
7202.1 27112000-3 Produse din feromangan
7203 27113000-0 Produse feroase
7206+7207[.11.1+.12.1+.19(.11-.16+.31)+.20(.11-.17+.32+.51-.57+.71)]
27114000-7 Fier
7206+7207[.11.1+.12.1+.19(.11-.16+.31)+.20(.11-.17+.32+.51-.57+.71)]
27114100-8 Lingouri din fier
7206+7207[.11.1+.12.1+.19(.11-.16+.31)+.20(.11-.17+.32+.51-.57+.71)]+7218[.1+.91.1+.99(.11+.2)]+7224[.1+.90(.0+.15+.3)]
27115000-4 Oțel
74 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7206+7207[.11.1+.12.1+.19(.11-.16+.31)+.20(.11-.17+.32+.51-.57+.71)]+7218[.1+.91.1+.99(.11+.2)]+7224[.1+.90(.0+.15+.3)]
27120000-2 Lingouri din oțel aliat
7213+7214[.2+.9]+7215.90.1+7221+7222[.1+.30.1]+7227+7228[.10(.1+.3)+.20(.1+.3)+.3+.60.1+.8]
27140000-8 Bare și tije
7213+7221+7227 27141000-5 Bare și tije laminate la cald
2618+2619+7204[.1-.5] 27190000-3 Zgură, zgură de metal, deșeuri și resturiferoase
7204.5 27191000-0 Lingouri de deșeuri retopite
7222.30[.5+.91]+7228[.10.5+.4] 27311000-8 Bare și tije din oțel aliat
7222.40.(.93+.99)+7228.70.9 27312000-5 Țevi cotite, forme și secțiuni din oțel aliat
7222.40.91 27313000-2 Produse din oțel inoxidabil
7211[.23.9+.29(.5+.9)+90.9]+7212[.10.99+.20.9+.30.9+.40.98+.50(.7+.9)+.60(.93+.99)]+7220[.20(.3-.9)+.90(.39+.9)]+7226[.11.9+.19.9+.20.8+.92.9+.93.8+.94.8+.99.8]
27321000-1 Produse laminate plate
7211[.23.9+.29(.5+.9)+90.9]+7212[.10.99+.20.9+.30.9+.40.98+.50(.7+.9)+.60(.93+.99)]
27321100-2 Produse laminate plate din fier
7220[.20(.3-.9)+.90(.39+.9)]+7226[.11.9+.19.9+.20.8+.92.9+.93.8+.94.8+.99.8]
27321200-3 Produse laminate plate din oțel
7222.40.91 27331000-4 Produse cutate din oțel
7222.40.91 27331100-5 Țevi cotite, forme și secțiuni
7222.40.91 27331110-8 Conductoare electrice netubulare
7216[.61+.91] 27332000-1 Produse cutate din fier
7212+7223+7229 27341000-7 Sârmă
7223+7229 27341100-8 Sârmă din oțel
7223+7229 27341200-9 Sârmă din aliaj
7202[.19+.4+.6] 27351000-0 Feroaliaje din afara CECO
7202.19 27351100-1 Feromangan
7202.4 27351200-2 Ferocrom
7202.6 27351300-3 Feronichel
7205 27353000-4 Granule și pulberi de fier sau de oțel
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 75
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7207[.11.9+.12.9+.19(.19+.39+.9)+.20(.19+.39+.59+.79+.9)]+7218[.91.9+.99(.19+.9)]+7224.90[.19+.9]
27354000-1 Produse semifinite
7207[.11.9+.12.9+.19(.19+.39+.9)+.20(.19+.39+.59+.79+.9)]
27354100-2 Produse semifinite din fier
7207[.11.9+.12.9+.19(.19+.39+.9)+.20(.19+.39+.59+.79+.9)]
27354200-3 Produse semifinite din oțel
7218[.91.9+.99(.19+.9)]+7224.90[.19+.9]
27354210-6 Produse semifinite din oțel inoxidabil
7214.1 27355000-8 Produse din fier forjat
7201+7202+7206+7401+7403+7601
28419000-2 Conductori
7206+7601 28419100-3 Conductori din oțel sau din aluminiu
7216.6 28841000-9 Conducte din oțel
73Articole din fier și din oțel
7304.5+8545 27130000-5 Produse din oțel nealiat
7304.5 27131000-2 Conducte din oțel nealiat
7304.5 27132000-9 Tuburi din oțel nealiat
7302 27150000-1 Material de construcții feroviare
7302[.10(.3+.9)+.2+.40.1+.90.1] 27151000-8 Materiale de construcții feroviare din fier saudin oțel
7302[.10(.3+.9)+.2+.40.1+.90.1] 27151100-9 Materiale de construcții feroviare din fier
7302[.10(.3+.9)+.2+.40.1+.90.1] 27151200-0 Materiale de construcții feroviare din oțel
7302[.10(.3+.9)+.2+.9 27152000-5 Șine din fier sau din oțel
7302[.10(.3+.9)+.2+.40.1+.90.1] 27152100-6 Șine din fier
7302[.10(.3+.9)+.2+.40.1+.90.1] 27152200-7 Șine din oțel
7302[.2+.40.1+.9] 27152300-8 Materiale pentru linii de cale ferată laminate lacald
7302.40.1 27152310-1 Eclise de îmbinare și plăci de bază laminate
7302.9 27152320-4 Contrașine laminate
7302.2 27152330-7 Traverse și bare de distanțare laminate
7303-7307 27200000-7 Tuburi
7303-7307 27210000-0 Tuburi și accesorii de țevărie din fier
7303-7307 27211000-7 Tuburi, conducte și profile tubulare
7303-7307 27211100-8 Conducte și tuburi din fier
7307 27212000-4 Diverse accesorii de țevărie
7307 27212100-5 Racorduri
7307.21 27212110-8 Adaptoare pentru flanșe
7307.1 27212200-6 Coliere și manșoane pentru reparații
7307.1 27212300-7 Cotituri, profile T și accesorii de țevărie
7304-7307 27220000-3 Tuburi și accesorii din oțel
76 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7304-7306 27221000-0 Profile tubulare
7307 27222000-7 Racorduri pentru tuburi
7307.21 27222100-8 Flanșe
7307[.2+.9] 27222200-9 Accesorii pentru tuburi cu filet
7307[.2+.9] 27222300-0 Accesorii de țevărie neturnate
7307[.2+.9] 27222400-1 Coturi și curbe sudate
7307[.2+.9] 27222500-2 Accesorii sudate
7301.2+7302 27356000-5 Materiale de construcții de linii de cale ferată
7301.2 27356100-6 Țevi cotite, forme și secțiuni sudate din fiersau din oțel pentru liniile de cale ferată
7302[.10.1+.3+.40.9+.90(.3+.9)] 27356200-7 Materiale de construcții de linii de cale feratădin fier sau din oțel
7302.10.1 27356210-0 Șine conductoare de curent
7302.3 27356220-3 Lame de întrerupător, inimi de macaz,ace de macaz și piese de încrucișare
7302.4 27356230-6 Eclise de îmbinare și plăci de bază
7302.90.3 27356240-9 Eclise de strângere, plăci de ecartament șinoduri
7302.90.9 27356250-2 Saboți și saboți-pene
7301.1+7308[.1+.2+.4+.9]+7610.9+8426
28112000-0 Produse și elemente de construcții din metal,cu excepția construcțiilor prefabricate
7308.1 28112100-1 Poduri din fier sau din oțel
7308.1 28112110-4 Elemente de pod din fontă sau din oțel
7308.1 28112111-1 Elemente de pod din fontă
7308.1 28112112-8 Elemente de pod din oțel
7308.1 28112120-7 Structuri de pod din oțel
7308.1 28112130-0 Structuri de pod din fontă
7308.2+8426 28112200-2 Turnuri, piloni de antenă cu zăbrele, macaralederrick și piloni
7308.2+8426 28112210-5 Macarale derrick
7308.2+8426 28112211-2 Turle de foraj
7308.2 28112212-9 Turle de foraj statice
7308.2 28112220-8 Piloni și stâlpi
7308.2 28112221-5 Piloni
7308.2 28112222-2 Stâlpi de linii electrice
7308.2 28112223-9 Socluri pentru piloni
7308.2 28112224-6 Stâlpi de linii electrice aeriene
7308.2 28112225-3 Stâlpi de electricitate
7308.2 28112230-1 Turnuri
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 77
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7308.2 28112231-8 Turnuri de fier
7308.2 28112232-5 Turnuri de oțel
7308.2 28112233-2 Turnuri de apă
7308.2 28112240-4 Grinzi
7308.2 28112250-7 Piloni
7308.2 28112260-0 Piloni de antenă radio și de televiziune
7308.2 28112261-7 Piloni de antenă radio
7308.2 28112262-4 Piloni de antenă de televiziune
7308.2 28112263-1 Piloni de antenă cu zăbrele
7308[.4+.9]+7610.9 28112300-3 Structuri și părți din fier, oțel sau aluminiu
7308[.4+.9]+7610.9 28112310-6 Eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112311-3 Contrafișe în arc
7308[.4+.9]+7610.9 28112312-0 Proptele
7308[.4+.9]+7610.9 28112313-7 Reazeme
7308[.4+.9]+7610.9 28112314-4 Bracheți pentru conducte
7308[.4+.9]+7610.9 28112315-1 Echipament pentru eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112316-8 Cleme elastice
7308[.4+.9]+7610.9 28112317-5 Structuri pentru eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112318-2 Suporturi pentru conducte
7308[.4+.9]+7610.9 28112320-9 Structuri metalice
7308[.4+.9]+7610.9 28112321-6 Adăposturi pentru stațiile de autobuz
7308[.4+.9]+7610.9 28112322-3 Cabine telefonice
7308[.4+.9]+7610.9 28112329-2 Ecrane de siguranță
7308[.4+.9]+7610.9 28112330-2 Structuri din aluminiu
7308[.4+.9]+7610.9 28112380-7 Părți de structuri metalice
7308[.4+.9]+7610.9 28112381-4 Placaje
7308[.4+.9]+7610.9 28112382-1 Diguri
7308[.4+.9]+7610.9 28112383-8 Stavile de baraj
7308[.4+.9]+7610.9 28112390-0 Ecluze
7308[.4+.9]+7610.9 28112391-7 Porți de ecluze
7301.1 28112400-4 Palplanșe
7301.1 28112410-7 Ecran de palplanșe
7308.3+7610.1 28121000-6 Ferestre și articole conexe
7308.3 28121100-7 Ferestre din fier sau din oțel și articole conexe
78 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7308.3 28121110-0 Praguri din fier sau din oțel
7308.3 28121120-3 Obloane din fier sau din oțel
7308.3 28121130-6 Ferestre din fier sau din oțel
7308.3 28121000-6 Ferestre și articole conexe
7308.3 28121131-3 Rame de ferestre din fier sau din oțel
7308.3+7610.1 28122100-4 Ferestre
7308.3+7610.1 28122110-7 Rame de ferestre
7308.3+7610.1 28122111-4 Ferestre duble
7308.3+7610.1 28122200-5 Uși
7308.3+7610.1 28122210-8 Panouri de uși
7308.3+7610.1 28122211-5 Tocuri de uși
7308.3+7610.1 28122212-2 Uși cu apărătoare împotriva țânțarilor
7308.3+7610.1 28122213-9 Praguri de uși
7308.3+7610.1 28122214-6 Uși din fier sau din oțel
7308.3+7610.1 28122220-1 Uși antifoc
7308.3+7610.1 28122230-4 Uși glisante
7308.3+7610.1 28122240-7 Porți de garaj
7308.3+7610.1 28122300-6 Porți
7308.3+7610.1 28122310-9 Porți de acces
7309+7611 28211000-4 Cisterne metalice
7309+7611 28211100-5 Cilindri cu aer
7309+7611 28211110-8 Cilindri cu aer comprimat
7309+7611 28211200-6 Aparate de respirat
7309+7611 28211210-9 Aparate de respirat în caz de incendiu
7309+7611 28211220-2 Aparate de respirat pentru scufundări
7309 28211300-7 Cisterne din fier sau din oțel
7309+7611 28211400-8 Cisterne de stocare
7309+7611 28211410-1 Cisterne de petrol
7309+7611 28211420-4 Cisterne de stocare a nămolului
7309+7611 28211500-9 Cisterne de apă
7309+7311+7611+7613 28211600-0 Rezervoare
7311+7613 28212000-1 Butelii de gaz lichefiat
7311+7613 28212100-2 Butelii de gaz
7311+7613 28212200-3 Cisterne de gaz
7309+7611 28213000-8 Containere de mari dimensiuni
7309+7611 28213100-9 Containere din fier sau din oțel
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 79
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7309+7611 28213110-2 Silozuri
7309+7611 28213200-0 Containere frigorifice
7309+7611 28213210-3 Camere de apă
7309+7611 28213300-1 Containere standard pentru mărfuri
7309+7611 28213400-2 Containere pentru stocare
7309+7611 28213500-3 Containere de apă
7309+7611 28213600-4 Containere pe roți
7309+7611 28213700-5 Bene pentru deșeuri
7309+7611 28213800-6 Containere pentru deșeuri
7310[.1+.29]+7612 28214000-5 Butoaie
7310[.1+.29]+7612 28214100-6 Lăzi de stocare
7310[.1+.29]+7612 28214200-7 Butoaie din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28214300-8 Sisteme de stocare a containerelor
7310[.1+.29]+7612 28214310-1 Utilaje de stivuire
7310[.1+.29]+7612 28214400-9 Butoaie din aluminiu
7311 28215000-2 Cuve sub presiune
7311 28215100-3 Cuve sub presiune din oțel
7310[.1+.29]+7612 28216000-9 Bidoane
7310[.1+.29] 28216100-0 Bidoane din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28216200-1 Bidoane pentru deșeuri
7310[.1+.29]+7612 28217000-6 Cutii
7310[.1+.29] 28217100-7 Cutii din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28217200-8 Carcase pentru contoare
7310[.1+.29]+7612 28217300-9 Cutii prefabricate
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218000-3 Containere din metal ușor, bușoane, capacepentru containere și alte tipuri de capace
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218100-4 Containere din metal ușor
7310[.1+.29]+7612 28218400-7 Cutii de conserve
7310.29 28218410-0 Cutii de conserve din fier sau din oțel
7310.29+7612 28218420-3 Cutii de conserve alimentare
7309+7611 28219000-0 Cuve
7322+8403+8404 28220000-0 Radiatoare și cazane pentru încălzire centralăși piese ale acestora
7322+8403 28221000-7 Radiatoare și cazane
7322.1 28221100-8 Radiatoare
7322.1 28221110-1 Radiatoare pentru încălzire centrală
80 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7322.1 28221111-8 Radiatoare pentru încălzire centrală, alteledecât cele electrice
7322.1 28221112-5 Piese de radiatoare pentru încălzire centrală
7313+7413+7614 28411000-6 Sârmă torsadată
7313 28411100-7 Sârmă torsadată de fier sau de oțel
7313+7413+7614 28412000-3 Sârmă pentru îngrădit
7313 28412300-6 Sârmă ghimpată
7314+7414 28413000-0 Plasă metalică
7314+7414 28413100-1 Împrejmuire cu plasă metalică
7314+7414 28413200-2 Țesătură metalică
7317+7415.1+7616.1 28414000-7 Capse, cuie, ținte, pioneze
7317+7415.1+7616.1 28414100-8 Capse
7317.00.2+7415.1+7616.1 28414200-9 Cuie
7317+7415.1+7616.1 28414300-0 Ținte
7317.00.1+7415.1+7616.1 28414400-1 Pioneze
7319 28416000-1 Ace de cusut sau de tricotat
7319.10 28416100-2 Ace de cusut
7319.10 28416200-3 Ace de tricotat
7312 28418000-5 Cabluri de legare din fier sau din oțel
7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri și produse conexe
7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu
7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de alimentare
7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasă tensiune și de tensiune medie
7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie
7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic
7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin
7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat
7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare
7312 28421600-5 Cablu din fier sau din oțel
7312 28421610-8 Cablu din oțel
7312+7326.90.8+7413+7614 28422000-6 Accesorii pentru cablu
7312+7326.90.8+7413+7614 28422100-7 Galerii pentru cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422200-8 Racorduri de cabluri
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 81
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7312+7326.90.8+7413+7614 28422300-9 Conducte de cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422400-0 Dispozitive de fixare pentru cabluri
7323+7324+7418+7615+8210+8515
28510000-0 Articole din metal pentru baie și bucătărie
7324+7418.2+7615.2 28511000-7 Echipament sanitar din metal
7324.9+7418.2+7615.2 28511100-8 Robinete
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512000-4 Veselă, articole de bucătărie sau de menaj dinmetal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512100-5 Veselă din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512110-8 Gamele
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512200-6 Ustensile de bucătărie din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512210-9 Ustensile de gătit
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512220-2 Grătare de scurgere pentru vase
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512900-3 Articole de menaj din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512910-6 Coșuri metalice pentru deșeuri
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512920-9 Cutii de scrisori
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512930-2 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512940-5 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512950-8 Cutii din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
7326.90.3 28527200-4 Scări
7326.90.3 28527210-7 Scări pentru vehicule de pompieri
7326.90.3 28527220-0 Scări pliante
7326.90.3 28527230-3 Scări portabile
7326.9 28527300-5 Echipament de manipulare a mărfurilor
7326.9 28527330-4 Platforme de manipulare a mărfurilor
7326.9 28527340-7 Accesorii din cablu de oțel pentru manipula-rea mărfurilor
7316+7907 28527700-9 Elemente pentru guri de vizitare
7316 28527710-2 Capace pentru hidranți de incendiu
7316 28527720-5 Cutii de delimitare
7316 28527730-8 Cadre pentru guri de vizitare
82 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7316 28527740-1 Capace pentru guri de vizitare
7316 28527750-4 Capace pentru drenaje
7316 28527760-7 Capace de acces
7316 28527790-6 Trepte de scară din fier pentru guri de vizitare
7316 28527800-0 Ancore
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
7308[.4+.9]+7610.9 28528920-4 Tije de metal
7301.2+7308[.4+.9]+7610.9 28528930-7 Forme de metal
7301.1+7308[.4+.9]+7610.9 28528940-0 Folii de metal
7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ștampile de metal
7310+7612+8303 28552000-6 Cutii pentru monede
7326 28553000-3 Cătușe
7308.4+7315.8+7610.9 28560000-5 Stâlpi de susținere și propte miniere
7308.4+7610.9 28561000-2 Stâlpi de susținere
7308.40.1 28561100-3 Stâlpi minieri de susținere
7308.40.1 28562000-9 Propte miniere
7315.8 28564000-3 Șenile
7302+7303+7307+7311+7315-7318+7321-7325
28570000-8 Produse din fontă
7326.90.3 28581000-8 Scări cu platformă
7326.90.3 28581100-9 Scări de incendiu
7318[.1+.2]+7320+7415[.2+.3]+7416+7419.1
28710000-2 Dispozitive de fixare
7318.1+7415.3 28711000-9 Dispozitive de fixare cu filet
7318.1+7415.31 28711100-0 Holz-șuruburi
7318.13+7415[.32+.39] 28711200-1 Crampoane sau inele cu șurub
7318.14+7415.3 28711300-2 Șuruburi cu autofiletare
7318.1+7415.32 28711400-3 Bolțuri
7318.1+7415.3 28711500-4 Ansambluri de îmbinare prin flanșe
7318.1+7415.3 28711510-7 Bolțuri și șuruburi
7318.1+7415.3 28711520-0 Șuruburi și bolțuri cu cap pătrat
7318.16+7415.32 28711600-5 Piulițe
7318.1 28711700-6 Articole cu filet din fier sau din oțel
7318.2 28712000-6 Dispozitive de fixare din fier sau din oțel fărăfilet
7318.23 28712100-7 Nituri
7318[.21+.22] 28712200-8 Șaibe
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 83
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7318.24 28712300-9 Știfturi
7318.29 28712400-0 Eclise din oțel
7315[.2-.9]+7419.1 28720000-5 Lanțuri
7315[.2-.9]+7419.1 28721000-2 Lanțuri articulate
7315.9+7419.1 28722000-9 Părți de lanțuri
7320+7416 28730000-8 Resorturi
7308[.4-.9]+7610.9 28812100-8 Adăposturi
7308[.4-.9]+7610.9 28812110-1 Părți de adăposturi
7308[.4-.9]+7610.9 28812120-4 Profile
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
4404+4418+6810.91+7308.9 28812700-4 Grinzi
7306.6+7608[.1+.2] 28815100-9 Conducte
7321+7322+7417+7803+7805+7806
28815200-0 Materiale pentru instalații de apă și canalizareși materiale de încălzire
7321.8+7322+7417 28815220-6 Materiale de încălzire
3925.3+7308.3+7610.1 28815300-1 Obloane
3926.9+7308.9+7610.9 28821000-3 Bariere de protecție
3926.9+7308.9+7610.9 28821100-4 Parapete rutiere
3926.9+4403.1+7308.9+7610.9 28822000-0 Garduri
3926.9+7308.9+7610.9 28823000-7 Bariere de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823100-8 Garduri de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823200-9 Parapete
7303+7307.9 28834000-7 Coturi
7308.3 28842000-6 Rame din oțel
7326 28843000-3 Paleți din oțel
7304-7307 28844000-0 Tuburi din oțel
7308.9 28845000-7 Stâlpi din oțel
7308.9 28846000-4 Grinzi din oțel
7308.9 28847000-1 Materiale din oțel
7308.9 28847100-2 Table din oțel
7326.9 28847200-3 Bandă din oțel
7308.9 28847300-4 Palplanșe din oțel
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
84 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
7315.19+8482.9+8483+8505.2 29140000-2 Angrenaje, elemente de angrenare și antrenare
7315.19+8482.9+8483.9 29142000-6 Piese pentru elemente de angrenare șiantrenare
7315.19+8482.9 29142100-7 Piese pentru elemente de angrenare
7321+7322.9+7417+8419.1 29720000-2 Aparate de uz casnic, altele decât cele electrice
7321[.1+.8]+7417+8419.1 29721000-9 Aparate de uz casnic pentru gătit sau încălzit
7321.1+7417 29721100-0 Aparate de uz casnic pentru gătit
7321.8 29721200-1 Frigidere cu gaz
7322.9 29721300-2 Generatoare sau distribuitoare de aer cald,altele decât cele electrice
7322.9 29721310-5 Generatoare de aer cald
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 85
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7322.9 29721320-8 Deshidratoare de aer
7322.9 29721321-5 Deshidratoare cu aer comprimat
7321.9 29722000-6 Piese pentru sobe, mașini de gătit, aparate deîncălzire a farfuriilor și aparate de uz casnic
7321.9 29722100-7 Piese pentru sobe
7321.9 29722200-8 Piese pentru mașini de gătit
7321.9 29722300-9 Piese pentru aparate de încălzire a farfuriilor
7302+8601-8609 29813000-1 Echipament feroviar
7302 29813100-2 Șine și accesorii
7302 29813110-5 Bare
7302 29813120-8 Șine de cale ferată
7302 29813130-1 Șine de tramvai
7302.2 29813140-4 Traverse
7302.3 29813150-7 Cruci cardanice
7302.3 29813160-0 Macazuri de încrucișare
7302.3 29813170-3 Inimi de încrucișare
7302.3 29813180-6 Macazuri de cale ferată
7308+7326.9+7610+8425+8905+8907
29814000-8 Structuri portante
7308+7326.9+7610 29814100-9 Platforme de acces
7326.90.4 29814110-2 Platforme de manipulare a mărfurilor
7326.9 29814120-5 Echipament de manipulare a nămolului
7326.9 29814130-8 Instalație de uscare a noroiului
7326.9 29814300-1 Rampe de acces
7326.9 29814310-4 Rampe pentru feriboturi
7326.9 29814330-0 Rampe pentru pasageri
7326.9 29814340-3 Scări de îmbarcare a pasagerilor
7326.9 29814400-2 Rampe de serviciu
7322+8408+8417+8419+8438+8514
29836300-1 Echipament industrial
7322 29836330-0 Echipament multifuncțional
7308+7610+9406 29837000-5 Echipament prefabricat
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+7310+7612 36671140-8 Bidoane de apă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
86 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
74Cupru și articole din cupru
2620.3+7401-7412 27700000-2 Produse din cupru
7401-7405 27710000-5 Cupru în formă brută
7402 27712000-9 Cupru nerafinat
7402 27713000-6 Cupru rafinat în formă brută
7406-7411.2 27720000-8 Produse semifinite din cupru
7406 27721000-5 Pulbere și fulgi din cupru
7407 27722000-2 Bare, tije și profile din cupru
7408 27723000-9 Sârmă din cupru
7409 27724000-6 Plăci, folii și filme din cupru
7410 27725000-3 Pelicule din cupru
7411+7412 27726000-0 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dincupru
7411 27726100-1 Tuburi și conducte din cupru
7411.21 27726110-4 Tuburi și conducte din alamă
7412 27726200-2 Accesorii de țevărie din cupru
7412 27726210-5 Accesorii de țevărie din bronz roșu
7412 27726220-8 Accesorii de țevărie din alamă
2620.3+7404 27730000-1 Deșeuri și resturi de cupru
7313+7413+7614 28411000-6 Sârmă torsadată
7313+7413+7614 28412000-3 Sârmă pentru îngrădit
7314+7414 28413000-0 Plasă metalică
7314+7414 28413100-1 Împrejmuire cu plasă metalică
7314+7414 28413200-2 Țesătură metalică
7317+7415.1+7616.1 28414000-7 Capse, cuie, ținte, pioneze
7317+7415.1+7616.1 28414100-8 Capse
7317.00.2+7415.1+7616.1 28414200-9 Cuie
7317+7415.1+7616.1 28414300-0 Ținte
7317.00.1+7415.1+7616.1 28414400-1 Pioneze
7201+7202+7206+7401+7403+7601
28419000-2 Conductori
7401+7403 28419200-4 Conductori din cupru sau din bronz
7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri și produse conexe
7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu
7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de alimentare
7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasă tensiune și de tensiune medie
7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 87
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic
7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin
7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat
7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare
7312+7326.90.8+7413+7614 28422000-6 Accesorii pentru cablu
7312+7326.90.8+7413+7614 28422100-7 Galerii pentru cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422200-8 Racorduri de cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422300-9 Conducte de cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422400-0 Dispozitive de fixare pentru cabluri
7323+7324+7418+7615+8210+8515
28510000-0 Articole din metal pentru baie și bucătărie
7324+7418.2+7615.2 28511000-7 Echipament sanitar din metal
7324.9+7418.2+7615.2 28511100-8 Robinete
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512000-4 Veselă, articole de bucătărie sau de menaj dinmetal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512100-5 Veselă din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512110-8 Gamele
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512200-6 Ustensile de bucătărie din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512210-9 Ustensile de gătit
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512220-2 Grătare de scurgere pentru vase
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512900-3 Articole de menaj din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512910-6 Coșuri metalice pentru deșeuri
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512920-9 Cutii de scrisori
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512930-2 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512940-5 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512950-8 Cutii din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ștampile de metal
88 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7318[.1+.2]+7320+7415[.2+.3]+7416+7419.1
28710000-2 Dispozitive de fixare
7318.1+7415.3 28711000-9 Dispozitive de fixare cu filet
7318.1+7415.31 28711100-0 Holz-șuruburi
7318.13+7415[.32+.39] 28711200-1 Crampoane sau inele cu șurub
7318.14+7415.3 28711300-2 Șuruburi cu autofiletare
7318.1+7415.32 28711400-3 Bolțuri
7318.1+7415.3 28711500-4 Ansambluri de îmbinare prin flanșe
7318.1+7415.3 28711510-7 Bolțuri și șuruburi
7318.1+7415.3 28711520-0 Șuruburi și bolțuri cu cap pătrat
7318.16+7415.32 28711600-5 Piulițe
7415[.2+.3] 28713000-3 Dispozitive de fixare din cupru
7315[.2-.9]+7419.1 28720000-5 Lanțuri
7315[.2-.9]+7419.1 28721000-2 Lanțuri articulate
7315.9+7419.1 28722000-9 Părți de lanțuri
7320+7416 28730000-8 Resorturi
7321+7322+7417+7803+7805+7806
28815200-0 Materiale pentru instalații de apă și canalizareși materiale de încălzire
7321.8+7322+7417 28815220-6 Materiale de încălzire
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 89
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7321+7322.9+7417+8419.1 29720000-2 Aparate de uz casnic, altele decât cele electrice
7321[.1+.8]+7417+8419.1 29721000-9 Aparate de uz casnic pentru gătit sau încălzit
7321.1+7417 29721100-0 Aparate de uz casnic pentru gătit
7402+7907+8007+8501.4 31131000-3 Motoare monofazate
7402+7907+8007 31131200-5 Anozi
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
75Nichel și articole din nichel
7502 27810000-6 Nichel în formă brută
7501+7504-7508 27820000-9 Produse din nichel
7504-7507 27821000-6 Produse semifinite din nichel
7505 27821100-7 Bare, tije, profile și sârmă din nichel
7506 27821200-8 Plăci, folii, filme și pelicule din nichel
7506 27821210-1 Folii din nichel
7507 27821300-9 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dinnichel
7504 27821400-0 Pulbere și pelete de nichel
2620[.5+.9]+7503 27830000-2 Deșeuri și resturi de nichel
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
90 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
76Aluminiu și articole din aluminiu
2818.2+2620.4+7601-7616 27500000-0 Aluminiu și produse din aluminiu
2818.20+7601 27510000-3 Aluminiu în formă brută
7603-7616 27520000-6 Produse din aluminiu
7603-7609 27521000-3 Produse semifinite din aluminiu
7603 27521100-4 Pulberi și pelete de aluminiu
7604 27521200-5 Bare, tije și profile din aluminiu
7605 27521300-6 Sârmă din aluminiu
7606 27521400-7 Plăci din aluminiu
7607 27521500-8 Foi din aluminiu
7608+7609 27521600-9 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dinaluminiu
7609 27521610-2 Accesorii din aluminiu pentru tuburi sauconducte
7602+2620.4 27530000-9 Deșeuri și resturi de aluminiu
7301.1+7308[.1+.2+.4+.9]+7610.9+8426
28112000-0 Produse și elemente de construcții din metal,cu excepția construcțiilor prefabricate
7308[.4+.9]+7610.9 28112300-3 Structuri și părți din fier, oțel sau aluminiu
7308[.4+.9]+7610.9 28112310-6 Eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112311-3 Contrafișe în arc
7308[.4+.9]+7610.9 28112312-0 Proptele
7308[.4+.9]+7610.9 28112313-7 Reazeme
7308[.4+.9]+7610.9 28112314-4 Bracheți pentru conducte
7308[.4+.9]+7610.9 28112315-1 Echipament pentru eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112316-8 Cleme elastice
7308[.4+.9]+7610.9 28112317-5 Structuri pentru eșafodaje de schelărie
7308[.4+.9]+7610.9 28112318-2 Suporturi pentru conducte
7308[.4+.9]+7610.9 28112320-9 Structuri metalice
7308[.4+.9]+7610.9 28112321-6 Adăposturi pentru stațiile de autobuz
7308[.4+.9]+7610.9 28112322-3 Cabine telefonice
7308[.4+.9]+7610.9 28112329-2 Ecrane de siguranță
7308[.4+.9]+7610.9 28112330-2 Structuri din aluminiu
7308[.4+.9]+7610.9 28112380-7 Părți de structuri metalice
7308[.4+.9]+7610.9 28112381-4 Placaje
7308[.4+.9]+7610.9 28112382-1 Diguri
7308[.4+.9]+7610.9 28112383-8 Stavile de baraj
7308[.4+.9]+7610.9 28112390-0 Ecluze
7308[.4+.9]+7610.9 28112391-7 Porți de ecluze
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 91
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7308.3+7610.1 28121000-6 Ferestre și articole conexe
7610.1 28121200-8 Ferestre din aluminiu și articole conexe
7610.1 28121210-1 Obloane din aluminiu
7610.1 28121220-4 Ferestre din aluminiu
7610.1 28121221-1 Rame de ferestre din aluminiu
7308.3+7610.1 28122000-3 Ferestre, uși și articole conexe
7308.3+7610.1 28122100-4 Ferestre
7308.3+7610.1 28122110-7 Rame de ferestre
7308.3+7610.1 28122111-4 Ferestre duble
7308.3+7610.1 28122200-5 Uși
7308.3+7610.1 28122210-8 Panouri de uși
7308.3+7610.1 28122211-5 Tocuri de uși
7308.3+7610.1 28122212-2 Uși cu apărătoare împotriva țânțarilor
7308.3+7610.1 28122213-9 Praguri de uși
7308.3+7610.1 28122214-6 Uși din fier sau din oțel
7308.3+7610.1 28122220-1 Uși antifoc
7308.3+7610.1 28122230-4 Uși glisante
7308.3+7610.1 28122240-7 Porți de garaj
7308.3+7610.1 28122300-6 Porți
7308.3+7610.1 28122310-9 Porți de acces
7309+7611 28211000-4 Cisterne metalice
7309+7611 28211100-5 Cilindri cu aer
7309+7611 28211110-8 Cilindri cu aer comprimat
7309+7611 28211200-6 Aparate de respirat
7309+7611 28211210-9 Aparate de respirat în caz de incendiu
7309+7611 28211220-2 Aparate de respirat pentru scufundări
7309+7611 28211400-8 Cisterne de stocare
7309+7611 28211410-1 Cisterne de petrol
7309+7611 28211420-4 Cisterne de stocare a nămolului
7309+7611 28211500-9 Cisterne de apă
7309+7311+7611+7613 28211600-0 Rezervoare
7311+7613 28212000-1 Butelii de gaz lichefiat
7311+7613 28212100-2 Butelii de gaz
7311+7613 28212200-3 Cisterne de gaz
7309+7611 28213000-8 Containere de mari dimensiuni
7309+7611 28213100-9 Containere din fier sau din oțel
92 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7309+7611 28213110-2 Silozuri
7309+7611 28213200-0 Containere frigorifice
7309+7611 28213210-3 Camere de apă
7309+7611 28213300-1 Containere standard pentru mărfuri
7309+7611 28213400-2 Containere pentru stocare
7309+7611 28213500-3 Containere de apă
7309+7611 28213600-4 Containere pe roți
7309+7611 28213700-5 Bene pentru deșeuri
7309+7611 28213800-6 Containere pentru deșeuri
7310[.1+.29]+7612 28214000-5 Butoaie
7310[.1+.29]+7612 28214100-6 Lăzi de stocare
7310[.1+.29]+7612 28214200-7 Butoaie din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28214300-8 Sisteme de stocare a containerelor
7310[.1+.29]+7612 28214310-1 Utilaje de stivuire
7310[.1+.29]+7612 28214400-9 Butoaie din aluminiu
7310[.1+.29]+7612 28216000-9 Bidoane
7310[.1+.29] 28216100-0 Bidoane din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28216200-1 Bidoane pentru deșeuri
7612 28216300-2 Bidoane din aluminiu
7310[.1+.29]+7612 28217000-6 Cutii
7310[.1+.29] 28217100-7 Cutii din fier sau din oțel
7310[.1+.29]+7612 28217200-8 Carcase pentru contoare
7310[.1+.29]+7612 28217300-9 Cutii prefabricate
7612 28217400-0 Cutii din aluminiu
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218000-3 Containere din metal ușor, bușoane, capacepentru containere și alte tipuri de capace
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218100-4 Containere din metal ușor
7310[.1+.29]+7612 28218400-7 Cutii de conserve
7310.29 28218410-0 Cutii de conserve din fier sau din oțel
7310.29+7612 28218420-3 Cutii de conserve alimentare
7612 28218430-6 Cutii de conserve din aluminiu
7309+7611 28219000-0 Cuve
7313+7413+7614 28411000-6 Sârmă torsadată
7313+7413+7614 28412000-3 Sârmă pentru îngrădit
7317+7415.1+7616.1 28414000-7 Capse, cuie, ținte, pioneze
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 93
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7317+7415.1+7616.1 28414100-8 Capse
7317.00.2+7415.1+7616.1 28414200-9 Cuie
7317+7415.1+7616.1 28414300-0 Ținte
7317.00.1+7415.1+7616.1 28414400-1 Pioneze
7201+7202+7206+7401+7403+7601
28419000-2 Conductori
7206+7601 28419100-3 Conductori din oțel sau din aluminiu
7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri și produse conexe
7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu
7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de alimentare
7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasă tensiune și de tensiune medie
7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie
7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune
7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic
7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin
7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat
7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare
7312+7326.90.8+7413+7614 28422000-6 Accesorii pentru cablu
7312+7326.90.8+7413+7614 28422100-7 Galerii pentru cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422200-8 Racorduri de cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422300-9 Conducte de cabluri
7312+7326.90.8+7413+7614 28422400-0 Dispozitive de fixare pentru cabluri
7323+7324+7418+7615+8210+8515
28510000-0 Articole din metal pentru baie și bucătărie
7324+7418.2+7615.2 28511000-7 Echipament sanitar din metal
7324.9+7418.2+7615.2 28511100-8 Robinete
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512000-4 Veselă, articole de bucătărie sau de menaj dinmetal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512100-5 Veselă din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512110-8 Gamele
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512200-6 Ustensile de bucătărie din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512210-9 Ustensile de gătit
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512220-2 Grătare de scurgere pentru vase
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512900-3 Articole de menaj din metal
94 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512910-6 Coșuri metalice pentru deșeuri
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512920-9 Cutii de scrisori
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512930-2 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512940-5 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515 28512950-8 Cutii din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
7308[.4+.9]+7610.9 28528920-4 Tije de metal
7301.2+7308[.4+.9]+7610.9 28528930-7 Forme de metal
7301.1+7308[.4+.9]+7610.9 28528940-0 Folii de metal
7310+7612+8303 28552000-6 Cutii pentru monede
7308.4+7315.8+7610.9 28560000-5 Stâlpi de susținere și propte miniere
7308[.4-.9]+7610.9 28812100-8 Adăposturi
7308[.4-.9]+7610.9 28812110-1 Părți de adăposturi
7308[.4-.9]+7610.9 28812120-4 Profile
7306.6+7608[.1+.2] 28815100-9 Conducte
3925.3+7308.3+7610.1 28815300-1 Obloane
3926.9+7308.9+7610.9 28821000-3 Bariere de protecție
3926.9+7308.9+7610.9 28821100-4 Parapete rutiere
3926.9+4403.1+7308.9+7610.9 28822000-0 Garduri
3926.9+7308.9+7610.9 28823000-7 Bariere de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823100-8 Garduri de siguranță
3926.9+7308.9+7610.9 28823200-9 Parapete
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 95
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
7308+7326.9+7610+8425+8905+8907
29814000-8 Structuri portante
7308+7326.9+7610 29814100-9 Platforme de acces
7308+7610+9406 29837000-5 Echipament prefabricat
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+7310+7612 36671140-8 Bidoane de apă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
78Plumb și articole din plumb
7801+7901+8001 27610000-4 Plumb, zinc și staniu
7801 27611000-1 Plumb
7803-7806+7903-7907+8003-8007
27620000-7 Produse semifinite din plumb, zinc sau staniu
7803-7806 27621000-4 Produse semifinite din plumb
96 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7803 27621100-5 Bare, tije, profile și sârmă din plumb
7804.1 27621200-6 Plăci, folii, filme și pelicule din plumb
7805 27621300-7 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dinplumb
7804.2 27621400-8 Pulbere și fulgi de plumb
2620[.1+.2]+7802+7902+8002 27630000-0 Deșeuri și resturi de plumb, zinc sau staniu
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
7321+7322+7417+7803+7805+7806
28815200-0 Materiale pentru instalații de apă și canalizareși materiale de încălzire
7803+7805+7806 28815210-3 Materiale pentru instalații de apă și canalizare
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 97
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
7805 28864210-1 Tuburi din cupru
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
79Zinc și articole din zinc
7801+7901+8001 27610000-4 Plumb, zinc și staniu
7901 27612000-8 Zinc
7803-7806+7903-7907+8003-8007
27620000-7 Produse semifinite din plumb, zinc sau staniu
7903-7907 27622000-1 Produse semifinite din zinc
7904 27622100-2 Bare, tije, profile și sârmă din zinc
7905 27622200-3 Plăci, folii, filme și pelicule din zinc
7906 27622300-4 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dinzinc
7903 27622400-5 Pulbere, praf și pelete de zinc
2620[.1+.2]+7802+7902+8002 27630000-0 Deșeuri și resturi de plumb, zinc sau staniu
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
7316+7907 28527700-9 Elemente pentru guri de vizitare
7907 28527900-1 Anozi corodați catodic
7907 28527910-4 Anozi de zinc corodați catodic
7907 28527920-7 Anozi de magneziu corodați catodic
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
98 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
7402+7907+8007+8501.4 31131000-3 Motoare monofazate
7402+7907+8007 31131200-5 Anozi
80Staniu și articole din staniu
7801+7901+8001 27610000-4 Plumb, zinc și staniu
8001 27613000-5 Staniu
7803-7806+7903-7907+8003-8007
27620000-7 Produse semifinite din plumb, zinc sau staniu
8003-8007 27623000-8 Produse semifinite din staniu
8003 27623100-9 Bare, tije, profile și sârmă din staniu
8004 27623200-0 Plăci, folii, filme și pelicule din staniu
8006 27623300-1 Tuburi, conducte și accesorii de țevărie dinstaniu
8005 27623400-2 Pulbere și pelete de staniu
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 99
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
2620[.1+.2]+7802+7902+8002 27630000-0 Deșeuri și resturi de plumb, zinc sau staniu
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862000-2 Țevărie
6906+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28862100-3 Accesorii de țevărie
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863000-9 Țevi și racorduri
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863100-0 Țevi
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863110-3 Conducte pentru drenaj
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7608+7609+7805+7906+8006
28863111-0 Conducte de drenare
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863121-3 Conducte de încălzire
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863130-9 Conducte de ape reziduale
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863140-2 Conducte de aburi și apă
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863150-5 Conducte de joasă presiune
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863160-8 Conducte de distribuție și accesorii
3917[.3+.4]+6905+7304-7306+7411+7608+7609+7805+7906+8006
28863170-1 Tuburi și conducte, altele decât cele din fier șidin oțel
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863200-1 Racorduri de țevărie
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863210-4 Coliere de strângere pentru țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863230-0 Racorduri de țevi
3917[.3+.4]+4009+7307+7412+7507+7609+7805+7906+8006
28863240-3 Garnituri de conducte
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864200-8 Tuburi
100 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006
28864310-2 Tuburi și racorduri
7402+7907+8007+8501.4 31131000-3 Motoare monofazate
7402+7907+8007 31131200-5 Anozi
81Alte metale de bază; cementuri; articole deri-vate
82Scule, ustensile, cuțitărie, linguri și furculițedin metale de bază; piese ale acestora dinmetale de bază
8207+8442.5+8462 22500000-5 Plăci sau cilindri tipografici, alte echipamentede tipografie
8207+8462 22520000-1 Echipamente de gravură uscată
8207+8462 22521000-8 Echipamente de ștanțare
8201-8215 28417000-8 Fierărie
8205.8 28417100-9 Nicovale
8205.8 28417200-0 Forje portabile
8205.8 28417300-1 Grătare
8201-8215 28417400-2 Articole de fierărie
8201-8208 28417500-3 Lăcătușărie
8201-8208 28417510-6 Feronerie
7323+7324+7418+7615+8210+8515
28510000-0 Articole din metal pentru baie și bucătărie
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512000-4 Veselă, articole de bucătărie sau de menaj dinmetal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512100-5 Veselă din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512110-8 Gamele
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512200-6 Ustensile de bucătărie din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512210-9 Ustensile de gătit
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512220-2 Suport de vase
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512900-3 Articole de menaj din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512910-6 Coșuri din metal pentru deșeuri
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512920-9 Cutii de scrisori
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512930-2 Coșuri de gunoi stradale din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512940-5 Coșuri de gunoi din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512950-8 Cutii din metal
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ștampile din metal
8211-8215 28610000-1 Cuțitărie
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 101
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8211+8213 28611000-8 Cuțite și foarfece
8211 28611100-9 Cuțite
8211 28611110-2 Cuțite de masă
8211 28611120-5 Cuțite de bucătărie
8213 28611200-0 Foarfece
8212 28612000-5 Brice de ras
8212 28612100-6 Lame de ras
8214.2 28613000-2 Truse de manichiură sau de pedichiură
8215 28614000-9 Linguri, furculițe
8215 28614100-0 Linguri
8215 28614200-1 Furculițe
8201+8202 28621000-1 Scule de mână
8201.1 28621100-2 Hârlețe și lopeți
8201.1 28621110-5 Hârlețe
8201.1 28621120-8 Lopeți
8201 28621200-3 Furci de grădină
8201.3 28621300-4 Săpăligi, târnăcoape, sape, greble și greble deplajă
8201.3 28621310-7 Săpăligi
8201.3 28621320-0 Târnăcoape
8201.3 28621330-3 Sape
8201.3 28621340-6 Greble
8201.3 28621341-3 Greble de plajă
8201.4 28621400-5 Topoare
8202 28621500-6 Ferăstraie de mână
8202 28621510-9 Pânze de ferăstrău de mână
8203-8206+8466 28622000-8 Diverse scule de mână
8205.3 28622100-9 Dălți
8203.2 28622200-0 Clești
8203.2 28622210-3 Clești de bordurat
8205.2 28622300-1 Ciocane
8205 28622400-2 Clești de trefilat
8204 28622500-3 Chei de piulițe
8205 28622600-4 Scule pentru lucrări rutiere
8205 28622610-7 Pivoți pentru străpungerea suprafețelor ruti-ere
102 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8203.1 28622700-5 Pile sau rașpele
8205.4 28622800-6 Șurubelnițe
8207[.4-.9]+8466[.1+.2] 28622900-7 Vârfuri de burghiu, vârfuri de șurubelniță șialte accesorii
8207.5 28622910-0 Vârfuri de burghiu
8207.9 28622920-3 Vârfuri de șurubelniță
8205 28623000-5 Scule acționate cu pedală
8205 29824000-1 Echipament de fierărie
8201-8205 29836210-3 Echipament hidraulic
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36671000-5 Echipament de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8210+8211+8215+9617
36671100-6 Ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671200-7 Veselă de masă și ustensile de bucătărie
3924+4419+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+8215+9617
36671210-0 Veselă de masă
3924+4419+4818+6302[.6+.9]+6911+6912+7012+7013+7323+7418.1+7615.1+8210+8211+8215+9617
36672000-2 Articole de catering
83Diverse articole din metale de bază
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218000-3 Containere din metal ușor, bușoane, capacepentru containere și alte tipuri de capace
7309+7310[.1+.2]+7611+7612+8309
28218100-4 Containere din metal ușor
8309 28218300-6 Bușoane, dopuri, capace pentru containere șicapace din metal
8309.10 28218310-9 Bușoane
8309.9 28218320-2 Dopuri
8309.9 28218330-5 Capace pentru containere
8309.9 28218340-8 Capace
8311 28415000-4 Tije subțiri
8311 28415100-5 Accesorii de sudură
8311 28415200-6 Materiale de sudură
8311 28415300-7 Materiale de lipire sau de lipire tare
8311 28415310-0 Materiale de lipire
8311 28415320-3 Materiale de lipire tare
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28520000-3 Obiecte din metal
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 103
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8303 28521000-0 Seifuri, case de bani și uși blindate sau armate
8303.00.1 28521300-3 Seifuri pentru bani
8303.00.3 28521500-5 Uși blindate sau armate
8303.00.3 28521600-6 Seifuri pentru obiecte de valoare
8303.00.9 28521700-7 Cutii și dulăpioare din metal
8303.00.9 28521710-0 Dulăpioare de depozitare a bagajelor
8303.00.9 28521720-3 Dulăpioare
8303.00.9 28521721-0 Cutii de valori
8303.00.9 28521722-7 Cutii de siguranță
8303.00.9 28521780-1 Cutii pentru documente
8303.00.9 28521790-4 Cutii pentru bani
8304+8305 28522000-7 Tăvi de distribuire a corespondenței, articolemărunte de birou
8304 28522100-8 Tăvi de distribuire a corespondenței
8304 28522200-9 Articole mărunte de birou
8304+8305 28522300-0 Articole de birou
8305 28522400-1 Accesorii pentru clasoare sau pentru dosare
8306[.2+.3] 28524000-1 Statuete, ornamente; rame pentru fotografiisau pentru tablouri și pentru oglinzi
8306.3 28524300-4 Rame pentru fotografii
8306.3 28524400-5 Rame pentru tablouri
8308 28525000-8 Agățători și urechi de prindere
7316+7325+7326+7419.9+7508+7616.9+7806+7907+8007+8302.5+8306.1+8307+8310
28527000-2 Diverse articole din metal
8306.1 28527100-3 Clopote
8310 28527400-6 Panouri de semnalizare și articole conexe
8310 28527410-9 Panouri de semnalizare din metal
8310 28527420-2 Indicatoare rutiere
8310 28527430-5 Indicatoare stradale
8310 28527440-8 Firme de magazine
8310 28527450-1 Plăcuțe indicatoare
8310 28527460-4 Plăci pentru adrese
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
8303 28530000-6 Plăci de armătură
8303 28531000-3 Plăci de acoperire
104 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7310+7612+8303 28630000-7 Broaște. chei și balamale
8301+8302[.1-.4+.6] 28552000-6 Cutii pentru monede
8301[.1-.4]+8302[.1-.4+.6] 28631000-4 Diverse lacăte suspendate și broaște
8301[.2-.4] 28631100-5 Broaște
8301.4 28631110-8 Broaște de ușă
8301.40.9 28631120-1 Lacăte pentru biciclete
8301.2 28631130-4 Broaște pentru vehicule
8301.3 28631140-7 Broaște pentru mobilier
8301.1 28631200-6 Lacăte și lanțuri
8301.1 28631210-9 Lacăte
8301[.5-.7] 28632000-1 Încuietoare cu lanț, piese pentru lacăte și chei
8301.5 28632100-2 Încuietoare cu lanț
8301.7 28632200-3 Chei
8301.6 28632300-4 Piese de lacăte
8301.6 28632400-5 Piese de broaște
8302[.1-.4+.6] 28633000-8 Balamale, montaje și garnituri
8302.1 28633100-9 Balamale
8302[.1-.4+.6] 28633200-0 Montaje
8302[.1-.4+.6] 28633300-1 Garnituri
7002+8310 28813500-9 Marcaje rutiere
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824000-4 Mobilier urban
8310 28824100-5 Balize
8310 28824400-8 Stâlpi de semnalizare a stației de autobuz
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824700-1 Săgeți indicatoare
7014+8310+8530+8531+9405.9 28824710-4 Materiale de semnalizare
8310 28824720-7 Stâlpi de semnalizare
8310+9405.9 28825000-1 Echipament de iluminat stradal
3923.9+8309 28833000-0 Dopuri din oțel
8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier
8310+8530+8531+8608+9405 29811200-9 Echipament pentru marcaj rutier
8310+8608+9405 29815200-7 Echipament de control al traficului aerian
8304+8517.21+9023 30191000-4 Echipament de birou
8304 30191100-5 Echipament de arhivare
8304 30191110-8 Sisteme rotative de cartonașe
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 105
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
84Reactoare nucleare, cazane, utilaje șidispozitive mecanice; piese ale acestora
8207+8442.5+8462 22500000-5 Plăci sau cilindri tipografici, alte echipamentede tipografie
8207+8462 22520000-1 Echipamente de gravură uscată
8207+8462 22521000-8 Echipamente de ștanțare
7301.1+7308[.1+.2+.4+.9]+7610.9+8426
28112000-0 Produse și elemente de construcții din metal,cu excepția construcțiilor prefabricate
7308.2+8426 28112200-2 Turnuri, piloni de antenă cu zăbrele, macaralederrick și piloni
7308.2+8426 28112210-5 Macarale derrick
7308.2+8426 28112211-2 Turle de foraj
7322+8403+8404 28220000-0 Radiatoare și cazane pentru încălzire centralăși piese ale acestora
7322+8403 28221000-7 Radiatoare și cazane
8403 28221200-9 Cazane
8403.1 28221210-2 Cazane cu apă
8403.1 28221220-5 Cazane pentru încălzire centrală
8403.9 28221221-2 Piese de cazane pentru încălzire centrală
8404 28222000-4 Sisteme de recuperare a căldurii
8404 28222100-5 Echipamente de recuperare a căldurii
8401[.1+.4] 28300000-5 Reactoare nucleare și piese ale acestora
8401.1 28310000-8 Reactoare nucleare
8401.4 28320000-1 Piese de reactoare nucleare
8401.4 28321000-8 Sisteme de răcire a reactoarelor
8401.4 28322000-5 Piese de cuve pentru reactoare nucleare
8485.1 28526000-5 Elice de nave
8482[.1-.8] 28540000-9 Lagăre
8482[.1-.8] 28541000-6 Microbile
8482[.1-.8] 28542000-3 Rulmenți cu role
3917[.1-.4]+400+8481.8 28582000-5 Dispozitive de protecție împotriva incendiilor
8481.8 28582200-7 Hidranți de incendiu
8203-8206+8466 28622000-8 Diverse scule de mână
8207[.4-.9]+8466[.1+.2] 28622900-7 Vârfuri de burghiu, vârfuri de șurubelniță șialte accesorii
8466.1 28622930-6 Portscule
8466.2 28622940-9 Truse de scule
8424 28815500-3 Sisteme de pulverizare a apei
8431[.43+.49] 28850000-5 Guri de sondă
106 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8425 28851000-2 Sisteme de spălare a utilajelor de foraj
8479 28861700-2 Curățitoare de conducte
8479 28861710-5 Dispozitive de lansare a curățitoarelor
8479 28861720-8 Dispozitive de recepție a curățitoarelor
8479 28861730-1 Închizătoare pentru curățitoare
3917[.3+.4]+6905+7608+7609+7805+7906+8006+8483.6
28864000-6 Tubaje și tuburi
8406-8408+8410+8411 29110000-3 Turbine și motoare
8407+8408 29111000-0 Motoare
8407[.21+.29+.9]+8408[.1+.9] 29111100-1 Motoare suspendate pentru propulsia navelor
8406+8410+8411 29112000-7 Instalații de turbine
8406[.1+.8] 29112100-8 Turbine cu vapori
8406[.1+.8] 29112110-1 Turbine cu aburi
8410.1 29112200-9 Turbine hidraulice
8410.1 29112210-2 Roți hidraulice
8411.8 29112300-0 Turbine cu gaz
8406.9+8410.9+8411.9 29112400-1 Echipamente pentru turbine
8406.9+8410.9+8411.9 29112410-4 Instrumente pentru turbine
8406.9+8410.9+8411.9 29113000-4 Piese pentru turbine
8406.9 29113100-5 Piese pentru turbine cu vapori
8406.9 29113110-8 Plăci de fundație
8406.9 29113120-1 Carcase
8406.9 29113130-4 Sisteme de răcire cu aer cu condensatoare
8406.9 29113140-7 Piese pentru turbine cu aburi
8406.9 29113150-0 Sisteme cu ulei lubrifiant
8406.9 29113160-3 Separatori de umiditate
8406.9 29113161-0 Deumidificatoare
8406.9 29113170-6 Dispozitive rotative
8406.9 29113171-3 Rotoare
8406.9 29113172-0 Palete
8406.9 29113190-2 Dispozitive de rotire
8410.9 29113200-6 Piese pentru turbine hidraulice
8411.99 29113300-7 Piese pentru turbine cu gaz
8411.99.1 29113310-0 Sisteme de admisie a aerului
8411.99.1 29113390-4 Sisteme cu gaz combustibil
8410.9 29113400-8 Piese pentru roți hidraulice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 107
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8412-8414 29120000-6 Pompe și compresoare
8412[.21+.29+.31+.39+.8] 29121000-3 Mașini și motoare hidraulice sau pneumatice
8412.21+8412.31 29121100-4 Cilindri hidraulici sau pneumatici
8412.21+8412.31 29121200-5 Mașini hidraulice
8412.21+8412.31 29121300-6 Mașini pneumatice
8412.21+8412.31 29121400-7 Motoare hidraulice
8412.21+8412.31 29121500-8 Motoare pneumatice
8413[.1-.8]+8414[.1-.8] 29122000-0 Pompe
8413[.1-.8] 29122100-1 Pompe de lichide
8413[.1-.8] 29122110-4 Pompe pentru stingerea incendiilor
8413[.1-.4] 29122120-7 Dispozitive de aprovizionare cu carburanți aelicopterelor
8413[.1-.4] 29122130-0 Pompe de apă
8413.3 29122160-9 Pompe de răcire
8413.3 29122161-6 Pompe de răcire cu apă
8413[.1-.3] 29122170-2 Pompe de lubrifiere
8413[.1-.3] 29122180-5 Pompe de combustibili
8413.4 29122190-8 Pompe de beton
8413.5 29122200-2 Pompe cu mișcare rectilinie alternativă pen-tru lichide
8413.5 29122210-5 Grupuri hidraulice
8413.5 29122220-8 Pompe de ape reziduale
8413.50.5 29122230-1 Pompe de dozare
8413.6 29122300-3 Dispozitive de suprapresiune pentru lichide
8413[.1+.6-.8]+8414[.1+.2] 29122400-4 Pompe centrifuge și elevatoare de lichide
8413.70[.2-.9] 29122410-7 Pompe medicale
8413.70.3 29122411-4 Pompe pentru nutriție
8413.70[.2-.9] 29122419-0 Pompe pentru perfuzii
8413.8 29122420-0 Elevatoare de lichide
8413.7 29122430-3 Pompe centrifuge
8413.6 29122440-6 Pompe rotative
8414.1 29122450-9 Pompe de vid
8414.2 29122460-2 Pompe de aer
8413.7 29122480-8 Pompe rotative
8414[.3+.4+.8] 29123000-7 Compresoare
8414.80[.1+.9] 29123100-8 Compresoare de gaz
8414.80[.6+.7] 29123200-9 Compresoare rotative
108 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8414.3 29123300-0 Compresoare pentru echipamente frigorifice
8414[.4+.80.1+.80.9] 29123400-1 Compresoare de aer
8414.4 29123410-4 Compresoare de aer fixe
8414.80.2 29123500-2 Turbocompresoare
8414.80[.3+.4] 29123600-3 Compresoare cu mișcare rectilinie alternativă
8414.80[.3+.4] 29123610-6 Dispozitive cu aer comprimat
8414.80[.1+.9] 29123700-4 Compresoare centrifuge
8414.80[.1+.9] 29123800-5 Compresoare pentru aviația civilă
8412.9+8413.9+8414.9 29124000-4 Piese pentru pompe, pentru compresoare,pentru mașini sau pentru motoare
8412.9 29124100-5 Piese pentru mașini sau motoare
8412.9 29124130-4 Piese pentru mașini pneumatice
8412.90.5 29124150-0 Piese pentrumașini sau pentrumotoare hidra-ulice
8412.90.3 29124170-6 Piese pentru motoare cu reacție
8413.9 29124200-6 Piese pentru pompe sau pentru elevatoare delichide
8413.9 29124210-9 Piese pentru pompe de combustibil, pentrupompe de mână și pentru pompe de beton
8413.9 29124211-6 Piese pentru pompe de combustibili
8413.9 29124212-3 Piese pentru pompe de mână
8413.9 29124213-0 Piese pentru pompe de beton
8413.9 29124220-2 Piese pentru pompe cumișcare rectilinie alter-nativă
8413.9 29124221-9 Piese pentru grupuri hidraulice
8413.9 29124222-6 Piese pentru pompe de dozare
8413.9 29124230-5 Piese pentru pompe cu mișcare rectilinierotativă
8413.9 29124290-3 Piese pentru pompe centrifuge
8414.9 29124300-7 Piese pentru pompe de aer sau de vid, pentrucompresoare de aer sau de gaz
8414.9 29124310-0 Piese pentru pompe de aer
8414.9 29124320-3 Piese pentru pompe de vid
8414.9 29124330-6 Piese pentru compresoare de aer
8414.9 29124340-9 Piese pentru compresoare de gaz
8481 29130000-9 Robinete, vane și dispozitive similare
8481[.1-.4] 29131000-6 Robinete și vane
8481[.1-.4] 29131100-7 Vane definite după funcție
8481[.1-.4] 29131110-0 Vane pentru radiatoare de încălzire centrală
8481[.1-.4] 29131120-3 Robinete-vană
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 109
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8481.1 29131130-6 Regulatoare de temperatură
8481[.1+.4] 29131140-9 Supape reductoare de presiune, de reglaj, dereținere sau de siguranță
8481.4 29131141-6 Supape reductoare de presiune
8481.2 29131142-3 Supape de reglaj
8481[.1+.4] 29131143-0 Vane de regularizare a viiturilor
8481[.1+.4] 29131144-7 Vane de control
8481.3 29131145-4 Supape de reținere
8481[.1+.4] 29131146-1 Clapete de reținere
8481.4 29131147-8 Supape de siguranță
8481[.1+.4] 29131148-5 Supape de oprire
8481.80[.5-.9] 29131150-2 Vane pentru coloane ascendente
8481.80[.5-.9] 29131160-5 Hidranți
8481.80[.5-.9] 29131170-8 Robinete pentru butelii de gaz
8481.80[.5-.9] 29131200-8 Vane definite după tipul de fabricație
8481.80[.5-.9] 29131210-1 Vane cuțit
8481.80[.5-.9] 29131220-4 Supape de refulare
8481.80.6 29131230-7 Vane glisante
8481.80.7 29131240-0 Vane sferice
8481.80[.5-.9] 29131250-3 Vane cu ac
8481.80.81 29131260-6 Supape cu bilă
8481.80.81 29131270-9 Vane de trecere
8481.80.85 29131280-2 Vane fluture
8481.80.87 29131290-5 Supape cu membrană
8481.80.99 29131291-2 Sertare de distribuție
8481.80.99 29131292-9 Supape cu clapetă
8481.80[.5-.9] 29131300-9 Cap de erupție și alte montaje de vane
8481.80[.5-.9] 29131310-2 Cap de erupție
8481.80[.5-.9] 29131320-5 Colectoare de ștrangulare
8481.80[.5-.9] 29131390-6 Montaje de vane
8481.80[.1-.3] 29131400-0 Robinete sau vane pentru instalații sanitare
8481.9 29132000-3 Piese pentru robinete sau vane
8481.9 29132100-4 Mecanisme de acționare a supapelor
8481.9 29132110-7 Mecanisme electrice de acționare a supapelor
8481.9 29132120-0 Mecanisme hidraulice de acționare asupapelor
8481.9 29132130-3 Mecanisme pneumatice de acționare asupapelor
110 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8481.9 29132200-5 Piese pentru robinete
8481.9 29132300-6 Piese pentru vane
7315.19+8482.9+8483+8505.2 29140000-2 Angrenaje, elemente de angrenare și deantrenare
8483[.1-.6]+8505.2 29141000-9 Angrenaje, elemente de angrenare și deantrenare cilindrice
8483.1 29141100-0 Arbori de transmisie, arbori cu came șivilbrocheni
8483.1 29141110-3 Arbori de transmisie
8483.1 29141120-6 Arbori cu came
8483.10[.4-.8] 29141130-9 Vilbrocheni
8483[.2+.3] 29141200-1 Cutii de rulmenți
8483.4 29141300-2 Angrenaje
8483.5 29141400-3 Volanți și scripeți
8483.5 29141410-6 Troliuri
8483.6 29141500-4 Ambreiaje
8483.5 29141600-5 Palane
8483.6+8505.2 29141700-6 Cuplaje de arbori
8483.6 29141800-7 Cuplaje cardanice
7315.19+8482.9+8483.9 29142000-6 Piese pentru elemente de angrenare și deantrenare
7315.19+8482.9 29142100-7 Piese pentru elemente de angrenare
8483.9 29142200-8 Piese pentru elemente de antrenare
8416[.1-.3] 29211000-1 Arzătoare pentru cuptoare
8417.8 29212000-8 Incineratoare de deșeuri
8417[.1-.8] 29213000-5 Cuptoare de topit
8416[.1-.3]+8417[.1-.8]+8514[.1-.4]
29214000-2 Cuptoare
8416[.1-.3]+8417[.1-.8]+8514[.1-.4]
29214100-3 Cuptoare comerciale
8417[.1+.8]+8514[.1-.4] 29215000-9 Crematorii
8416.9+8417.9+8514.9 29219000-7 Piese de arzătoare pentru furnale, de furnalesau de cuptoare
8425.1 29221100-5 Sisteme de scripeți și mașini de ridicat
8425[.2+.3] 29221200-6 Mașini de extracție, troliuri cu utilizaresubterană și cabestane
8425.2 29221210-9 Mașini de extracție și troliuri cu utilizaresubterană
8425.2 29221211-6 Mașini de extracție
8425.2 29221212-3 Troliuri cu utilizare subterană
8425.2 29221220-2 Cabestane
8425.4 29221300-7 Cricuri și dispozitive de ridicare pentruvehicule
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 111
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8425.41 29221310-0 Sisteme de ridicare integrate
8425.42 29221320-3 Cricuri hidraulice
8445.4 29221330-6 Cricuri pneumatice
8445.4 29221340-9 Cricuri mecanice
8425.4 29221350-2 Dispozitive de ridicare a vehiculelor
8426 29221400-8 Macarale, schelete de ridicare și camioane cumacara
8426[.1-.4] 29221410-1 Macarale
8426[.1-.4] 29221411-8 Macarale portuare
8426[.1-.4] 29221412-5 Macarale de chei
8426[.1-.4] 29221413-2 Macarale pe șine
8426[.1-.4] 29221414-9 Macarale pentru containere
8426.2 29221415-6 Macarale-turn
8426.[1-.4] 29221420-4 Poduri rulante
8426[.1-.4] 29221421-1 Macarale rulante
8426[.1-.4] 29221422-8 Pod rulant
8426[.1+.3] 29221430-7 Macarale portante pivotante
8426.12 29221431-4 Schelete de ridicare mobile
8426.3 29221432-1 Macarale cu picior
8426.91 29221440-0 Macarale montate pe vehicule
8426.91 29221441-7 Macarale pentru camioane
8426.1 29221450-3 Macarale-pod
8427+8709 29221500-9 Autoîncărcătoare cu furcă, camioane demanipulare, camioane-platformă utilizate îngări
8427+8709 29221510-2 Autoîncărcătoare
8427 29221511-9 Autoîncărcătoare cu furcă
8427+8709 29221520-5 Camioane de manipulare
8427 29221521-2 Camioane de manipulare dotate cuechipamente de manipulare
8428[.1+.4] 29221600-0 Ascensoare, schipuri, dispozitive de ridicare,scări și trotuare rulante
8428.1 29221610-3 Ascensoare
8428.1 29221611-0 Dispozitive de ridicare a căzilor de baie
8428.1 29221612-7 Dispozitive de ridicare de produse
8428.1 29221613-4 Ascensoare mecanice
8428.1 29221620-6 Schipuri
8428.1 29221621-3 Dispozitive de ridicare a benelor
112 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8428.1 29221630-9 Dispozitive de ridicare
8428.4 29221640-2 Scări rulante
8421.4 29221650-5 Trotuare rulante
3923+4010+5910+8413[.7+.8]+8428[.2+.32-.39]+8431[.1-.3]
29221700-1 Elevatoare și transportoare
8428[.2+.31-.39] 29221710-4 Elevatoare sau transportoare pneumatice
8428[.2+.31-.39] 29221720-7 Benzi rulante
8428.32 29221721-4 Elevatoare sau transportoare cu cupe cu acți-une continuă
8428.33 29221722-1 Elevatoare sau transportoare cu bandă cu acți-une continuă
8428.31 29221723-8 Transportoare blindate pentru mine
3923+4010+5910+8431.39 29221730-0 Echipament pentru transportoare
3923+4010+5910 29221731-7 Benzi transportoare
8426+8427+8428 29221800-2 Utilaje de ridicare, de manipulare, de încăr-care sau de descărcare
8428.5 29221810-5 Împingătoare de vagoane și locomotive sauplatforme rulante de mină
8428.6 29221820-8 Monoraiuri sau troliuri de plan înclinat
8428.6 29221821-5 Monoraiuri suspendate
8428.6 29221822-2 Telescaune
8428.6+8431.31 29221829-1 Troliuri de plan înclinat
8428.90.30 29221830-1 Dispozitiv de eliminare a reziduurilor cucapătul sub formă de pâlnie
8428.9 29221840-4 Utilaje rotative de depozitare și de extragere
8428[.5-.9] 29221850-7 Echipament mecanic de manipulare
8426+8427+8428[.5-.9] 29221890-9 Utilaje de încărcare sau de manipulare
8428.90[.10+.98] 29221891-6 Echipament de încărcare
8426+8427+8428.90[.10+.98] 29221892-3 Echipament de descărcare
8427+8428[.5-.9] 29221893-0 Utilaje de încărcare cu priză laterală
8428[.5-.9] 29221894-7 Echipamente de manipulare a containerelor
8431[.1-.4]+8709.9 29221900-3 Piese pentru echipamente de ridicare și demanipulare
8431.4 29221910-6 Piese pentru macarale
8431.4 29221920-9 Piese pentru camioane de manipulare
8431.31 29221950-8 Piese pentru ascensoare, pentru schipuri saupentru scări rulante
8431.31 29221951-5 Piese pentru ascensoare
8431.31 29221952-2 Piese pentru schipuri
8431.31 29221953-9 Piese pentru scări rulante
8431.39 29221954-6 Piese pentru trotuare rulante
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 113
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8431.3 29221980-7 Piese pentru transportoare
8431.3 29221981-4 Piese pentru benzi rulante
8431.3 29221989-0 Piese pentru transportoare cu cupe
8431.3 29221990-0 Piese pentru mașini de extracție și alteechipamente de ridicare sau de manipulare
8431.41 29222000-1 Cupe, bene, graifăre și clești pentru macaralesau pentru excavatoare
8415+8418[.5+.6]+8419[.5+.6]+8421.3
29231000-7 Schimbătoare de căldură, echipamente de cli-matizare și refrigerare și dispozitive de filtrare
8419[.5+.6] 29231100-8 Schimbătoare de căldură și dispozitive delichefiere a aerului sau a altor gaze
8419.5 29231110-1 Schimbătoare de căldură
8419.5 29231111-8 Pompe termice
8419.6 29231120-4 Dispozitive de lichefiere a aerului sau a altorgaze
8415 29231200-9 Instalații de climatizare
8415.1 29231210-2 Dispozitive de climatizare de fereastră
8415.1 29231220-5 Dispozitive de climatizare de perete
8415.8 29231230-8 Sisteme de ventilație și de climatizare
8415.2 29231240-1 Dispozitive de climatizare pentru vehicule
8415.9 29231250-4 Piese pentru dispozitive de climatizare
8415.9 29231251-1 Registre de tiraj
8415.9 29231252-8 Canale de ventilație
8418[.5+.6] 29231300-0 Echipamente de refrigerare și de congelare
8418[.5+.6] 29231310-3 Echipamente de congelare
8418[.5+.6] 29231320-6 Echipamente de refrigerare
8418[.5+.6] 29231321-3 Vitrine frigorifice
8418[.5+.6] 29231322-0 Tejghele frigorifice
8418[.5+.6] 29231329-9 Echipamente frigorifice comerciale
8421.39 29231400-1 Dispozitive și aparate de filtrare sau de puri-ficare a gazelor
8421.39 29231420-7 Epuratoare electrostatice de aer și de gaz
8421.39[.3+.5] 29231430-0 Aparate de filtrare
8421.39.3 29231431-7 Filtre de aer
8421.39.5 29231432-4 Filtre de gaz
8414[.59+.9] 29232000-4 Echipamente de ventilație
8414.9 29232100-5 Echipamente de eliminare a fumului
8414.59 29232200-6 Ventilatoare
114 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8414.59 29232210-9 Piese pentru ventilatoare
8415.9+8418.9+8419.9 29233000-1 Piese pentru echipamente de refrigerare șicongelare și pompe termice
8415.9 29233100-2 Piese pentru echipamente de refrigerare
8418.9 29233200-3 Piese pentru echipamente de congelare
8419.9 29233300-4 Piese pentru pompe termice
8405.1+8414+8419.4+8421[.21+.22+.29+.99]+8422[.2+.4]
29241000-0 Aparate de distilare, de filtrare sau de redre-sare
8405.1+8421[.21+.22+.29+.99] 29241200-2 Utilaje și aparate de filtrare sau de purificare alichidelor
8405.1+8421[.21+.22+.29] 29241210-5 Utilaje și aparate de filtrare a lichidelor
8421[.21+.22+.29] 29241211-2 Aparate de filtrare a noroiului de foraj
8421[.21+.22+.29] 29241212-9 Hidrocicloane
8421.22 29241213-6 Aparate de filtrare sau de purificare a băutu-rilor
8421[.21+.99] 29241230-1 Utilaje și aparate de filtrare sau de purificare aapei
8421.21 29241231-8 Aparate de filtrare a apei
8421.21 29241232-5 Aparate de aerisire
8421.21 29241233-2 Aparate de purificare a apei
8421.21 29241234-9 Aparate de desalinizare
8421.99 29241235-6 Echipamente de instalare a filtrelor
8421[.23+.31] 29241300-3 Filtre de ulei, de benzină și filtre de aspirație aaerului
8421.23 29241330-2 Filtre de ulei
8421.23 29241340-5 Filtre de benzină
8421.31 29241350-8 Filtre de aspirație a aerului
8414 29241400-4 Echipamente de reciclare
8422[.2-.4]+8423[.1-.8]+8424[.1-.8]
29242000-7 Utilaje de curățare a sticlelor, de ambalare, decântărire și de pulverizare
8422[.2-.4] 29242100-8 Mașini de curățare, de umplere, deîmpachetare sau de ambalare a sticlelor sau aaltor recipiente
8422.2 29242110-1 Mașini de curățare sau de uscare a sticlelor saua altor recipiente
8422.3 29242120-4 Mașini de umplere sau de sigilare a sticlelor, acutiilor sau a altor recipiente
8422[.3+.4] 29242130-7 Mașini de împachetare sau ambalare
8422[.3+.4] 29242131-4 Mașini de îmbinare a ambalajelor
8422[.3+.4] 29242132-1 Mașini de împachetare
8422.4 29242133-8 Mașini de ambalare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 115
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8423[.1-.8] 29242300-0 Mașini de cântărit și cântare
8423.8 29242310-3 Mașini de cântărit
8423.8 29242311-0 Balanțe
8423.8 29242320-6 Cântare
8423.81.5 29242321-3 Cântare de magazin
8423.8 29242322-0 Dispozitive de cântărire continuă aproduselor
8423.8 29242323-7 Cântare de verificare
8424[.1-.3+.89] 29242400-1 Extinctoare, pistoale de pulverizare, mașini cujet de aburi sau de nisip
8424.1 29242410-4 Extinctoare
8424.1 29242411-1 Spumă pentru extinctoare
8424.1 29242412-8 Extinctoare portabile
8424.3 29242420-7 Mașini cu jet de aburi sau de nisip
8424.2 29242430-0 Materiale de pulverizat
8424.2 29242431-7 Pistoale de pulverizare
8424[.1-.3+.89] 29242470-2 Aparate mecanice de proiectare, de dispersaresau de pulverizare
8424.89 29242471-9 Aparate de dispersare a gazelor
8424[.1-.3+.89] 29242472-6 Echipamente de decontaminare
8424.3 29242473-3 Aparate de curățare cu apă sub presiune
8424.3 29242474-0 Aparate de curățare de înaltă presiune
8424[.1-.3+.89] 29242479-5 Aparate de dezodorizare
8420.1+8421+8476[.2+.8] 29243000-4 Centrifuge, mașini de calandrare saudistribuitoare automate
8421 29243100-5 Centrifuge
8420.1 29243200-6 Mașini de calandrare
8420.1 29243210-9 Mașini de laminare
8476[.2+.8] 29243300-7 Distribuitoare automate
8476.8 29243310-0 Distribuitoare automate de articole de igienă
8476.8 29243320-3 Distribuitoare automate de timbre
8476[.1+.8] 29243330-6 Distribuitoare automate de produse
8419.89 29244000-1 Utilaje pentru tratarea termică a materialelor
8419.89 29244100-2 Utilaje pentru tratarea termică a gazelor
29245000-8 Piese pentru utilaje de uz general
8421.9 29245200-0 Piese pentru centrifuge
8420.9+8423.9+8424.9+8476.9 29245300-1 Piese pentru mașini de calandrare
116 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8420.9+8423.9+8424.9+8476.9 29245400-2 Piese pentru mașini de laminare
8421.9 29245500-3 Piese pentru utilaje de filtrare
8421.9 29245600-4 Piese pentru utilaje de purificare
8424.9 29245700-5 Piese pentru mașini de pulverizare
8423.9 29245800-6 Greutăți pentru dispozitive de cântărire
8422.19 29246000-5 Mașini de spălat vasele, altele decât cele de uzcasnic
8422.9 29247000-2 Piese pentru mașini de spălat vasele și pentrumașini de curățare, de umplere, deîmpachetare și de ambalare
8422.90.10 29247100-3 Piese pentru mașini de spălat vasele
8422.90.90 29247200-4 Piese pentru mașini de curățat
8422.90.90 29247300-5 Piese pentru mașini de umplere
8424.90.90 29247400-6 Piese pentru mașini de împachetare
8424.90.90 29247500-7 Piese pentru mașini de ambalare
8405 29248000-9 Generatoare de gaz
8405 29248100-0 Generatoare de ozon
8432 29310000-5 Utilaje agricole și forestiere pentru pregătireasau cultivarea solului
8432.1 29311000-2 Pluguri sau pluguri cu disc
8432.2 29312000-9 Grape, grape cu cuțite, cultivatoare, mașini deplivit sau prășitoare
8432.3 29313000-6 Semănătoare, plantatoare sau mașini derepicat
8432.4 29314000-3 Distribuitoare de îngrășăminte naturale
8432.40.10 29314100-4 Distribuitoare de îngrășăminte
8432.8 29315000-0 Tăvăluge pentru peluze sau pentru terenuri desport
8433 29330000-1 Secerătoare
8433[.1+.2] 29331000-8 Cositoare
8433.1 29331100-9 Mașini de tuns iarba
8433.1 29331110-2 Mașini de tuns iarba pentru peluze, parcuri șiterenuri de sport
8433[.2+.3] 29332000-5 Mașini de cosit
8433.4 29333000-2 Prese de balotat pentru paie sau pentru furaje
8433.40.1 29333100-3 Prese de balotat
8433[.2-.5] 29334000-9 Secerătoare-treierătoare
8424.81 29340000-4 Mașini agricole sau horticole de pulverizat
8433.6+8434.1+8436[.1+.2+.8]+8437.1
29360000-0 Utilaje agricole sau forestiere specializate
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 117
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8433.6 29361000-7 Mașini de curățare, de triere sau de sortare aouălor, a fructelor sau a altor produse agricole
8433.6 29361100-8 Mașini de curățare a produselor agricole
8433.6 29361110-1 Mașini de curățare a ouălor
8433.6 29361120-4 Mașini de curățare a fructelor
8433.6 29361200-9 Mașini de triere sau de sortare a produseloragricole
8433.6 29361210-2 Mașini de triere sau de sortare a ouălor
8433.6 29361220-5 Mașini de triere sau de sortare a fructelor
8433.6 29361300-0 Mașini de curățare, de triere sau de sortare asemințelor, a boabelor sau a legumelor uscate
8434.1 29362000-4 Aparate de muls
8436[.1+.2] 29363000-1 Utilaje pentru prepararea furajelor
8436.8 29364000-8 Utilaje apicole
8436.8 29365000-5 Utilaje avicole
8436.8 29365100-6 Incubatoare și clocitoare avicole
8432.9+8433.9+8436.9 29380000-6 Piese pentru utilaje agricole și forestiere
8432.9+8433.9+8436.9 29381000-3 Piese pentru utilaje agricole
8432.9+8433.9+8436.9 29382000-0 Piese pentru utilaje forestiere
8456+8457 29410000-6 Mașini-unelte acționate prin laser și centre deprelucrare
8456 29411000-3 Mașini-unelte cu utilizare specială
8457 29412000-0 Centre de prelucrare
8457.10.1 29412100-1 Centre de prelucrare cu axă orizontală
8457.10.9 29412200-2 Centre de prelucrare cu axă verticală
8458+8459 29420000-9 Strunguri, mașini de găurit și de frezat
8458 29421000-6 Strunguri
8458 29421100-7 Strung CNC
8459.7 29422000-3 Mașini de filetat sau de găurit
8459.5 29423000-0 Mașini de frezat
8460+8461 29431000-9 Mașini-unelte de finisare a metalelor
8462[.21+.31+.41] 29432000-6 Mașini cu comandă numerică pentruprelucrarea metalelor
118 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8462[.21+.31+.41] 29433000-3 Mașini de îndoire, de pliere, de îndreptare saude aplatizare
8462[.1+.9] 29434000-0 Mașini de forjat
8462[.1+.9] 29435000-7 Mașini de ștanțare
8462 29436000-4 Prese
8462 29436100-5 Prese hidraulice
8459[.1-.6] 29437000-1 Mașini-unelte de perforat, de găurit sau defrezat metale
8459[.1+.2] 29437100-2 Mașini-unelte de perforat metale
8459[.3+.4] 29437200-3 Mașini-unelte de găurit metale
8459[.5+.6] 29437300-4 Mașini-unelte de frezat metale
8457 29438000-8 Centre de prelucrare a metalelor
8464+8465+8479.3 29440000-5 Mașini-unelte pentru prelucrarea materialelordure, cu excepția metalelor
8464 29441000-2 Mașini-unelte pentru prelucrarea pietrei, aceramicii, a betonului sau a sticlei
8464 29441100-3 Mașini-unelte pentru prelucrarea pietrei
8464 29441200-4 Mașini-unelte pentru prelucrarea ceramicii
8464 29441300-5 Mașini-unelte pentru prelucrarea betonului
8464 29441400-6 Mașini-unelte pentru prelucrarea sticlei
8465+8479.3 29442000-9 Mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului, aosului, a plutei, a ebonitei sau a textolitului
8465+8479.3 29442100-0 Mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului
8465+8479.3 29442200-1 Mașini-unelte pentru prelucrarea osului
8465+8479.3 29442300-2 Mașini-unelte pentru prelucrarea plutei
8465 29442400-3 Mașini-unelte pentru prelucrarea ebonitei
8465 29442500-4 Mașini-unelte pentru prelucrarea textolitului
8467[.1-.8]+8508[.1-.8] 29450000-8 Unelte manuale pneumatice sau cu motor
8467[.1-.8] 29451000-5 Unelte manuale pneumatice
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29460000-1 Unelte pentru lipire, lipire tare și sudare,dispozitive și echipamente de detensionare lasuprafață și pulverizare
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461000-8 Echipament de lipire și lipire tare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 119
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461100-9 Echipament de lipire
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461200-0 Echipament de lipire tare
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29462000-5 Echipament de sudare
8468[.1-.8] 29462200-7 Echipament de sudare neelectrică
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29463000-2 Dispozitive de detensionare la suprafață
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29464000-9 Echipament de topire
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29464100-0 Echipament de topire pentru plastic
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29465000-6 Dispozitive de pulverizare metalică
8466+8467.9+8508.9 29470000-4 Piese și accesorii pentru mașini-unelte
8466.1 29471000-1 Portscule
8466.2 29472000-8 Truse de piese pentru mașini-unelte
8466.3 29473000-5 Dispozitive de divizare pentru mașini-unelte
8466[.93+.94] 29474000-2 Piese și accesorii de mașini-unelte pentruprelucrarea metalelor
8466[.91+.92]+8467.9+8468.9+8415.9
29475000-9 Piese și accesorii de mașini-unelte pentruprelucrarea materialelor dure
8467.91 29475100-0 Piese pentru ferăstraie cu lanț
8467.9+8508.9 29476000-6 Piese pentru unelte manuale
8467.92 29477000-3 Piese pentru unelte pneumatice
8454+8455 29510000-7 Utilaje pentru metalurgie și piese conexe
8455 29511000-4 Utilaje de laminare a metalelor
8455 29511100-5 Piese pentru utilaje de laminare a metalelor
8454.3 29512000-1 Mașini de turnare
8454.3 29512100-2 Piese pentru mașini de turnare
8428.31+8430[.3+.6]+8479.89 29521000-7 Echipament minier
8430.3 29521200-9 Haveze de cărbune sau de rocă, utilaje deexcavare a tunelurilor, utilaje de perforare saude scufundare
8430.3 29521210-2 Utilaje de forare a sondelor
8430.3 29521211-9 Utilaje de exploatare a gurilor de sondă
8430.3 29521212-6 Conectori pentru coloane ascendente
8430.3 29521213-3 Echipament de finisare a sondelor
8430.3 29521214-0 Echipament de intervenție pentru sonde
8430.3 29521215-7 Echipament de testare a sondelor
8430.3 29521216-4 Prevenitor de erupție
8430.3 29521220-5 Haveze de cărbune sau de rocă
120 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8430.3 29521230-8 Utilaje de excavare a tunelurilor
8430.3 29521240-1 Utilaje de perforare
8430.3 29521241-8 Mașini de foraj orizontal
8430.3 29521249-4 Echipament de forare în rocă
8430.3 29521250-4 Utilaje de scufundare
8430[.4+.5+.6] 29521300-0 Echipamente de foraj
8430[.4+.5+.6] 29521310-3 Platforme marine de producție
8430[.4+.5+.6] 29521311-0 Echipament marin
8430[.4+.5+.6] 29521312-7 Unitate marină de foraj
8430[.4+.5+.6] 29521320-6 Echipament de foraj petrolier
8430[.4+.5+.6] 29521321-3 Utilaje de foraj
8430[.4+.5+.6] 29521322-0 Troliu de foraj
8430[.4+.5+.6] 29521323-7 Sondeze
8430[.4+.5+.6] 29521324-4 Echipament pentru conducte
8430[.4+.5+.6] 29521325-1 Agățător pentru coloană pierdută
8430[.4+.5+.6] 29521330-9 Echipament pentru platforme petroliere
8430[.4+.5+.6] 29521331-6 Unități glisante
8430[.4+.5+.6] 29521332-3 Module glisante
8430[.4+.5+.6] 29521340-2 Utilaje pentru zăcăminte de petrol
8430[.4+.5+.6] 29521341-9 Pompe submersibile
8430[.4+.5+.6] 29521350-5 Echipamente submarine
8430[.4+.5+.6] 29521351-2 Sisteme de control submarin
8430[.4+.5+.6] 29521360-8 Echipament cu sape verticale
8479.89.3 29521400-1 Suporturi miniere mobile cu comandă hidra-ulică
8429 29522000-4 Utilaje pentru terasamente, utilaje de excavareși piese ale acestora
8429 29522100-5 Utilaje pentru terasamente
8429.1 29522110-8 Buldozere
8429.1 29522120-1 Buldozere cu lame orientabile
8429.2 29522200-6 Gredere și nivelatoare
8429.2 29522210-9 Gredere rutiere
8429.3 29522300-7 Screpere
8429.4 29522400-8 Mașini de burat
8429.51 29522500-9 Încărcătoare cu benă frontală
8429.51 29522510-2 Încărcătoare cu benă frontală cu cupă întoarsă
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 121
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8429.51 29522520-5 Încărcătoare cu benă frontală fără cupăîntoarsă
8429.5+8429.52+8429.59+8430.5 29522600-0 Cupe mecanice, excavatoare, încărcătoaremecanice cu lopată și utilaje miniere
8429.5 29522610-3 Cupe mecanice
8429[.51+.52] 29522611-0 Încărcătoare mecanice cu lopată
8429[.52+.59]+8430.5 29522620-6 Utilaje excavatoare
8429[.52+.59]+8430.5 29522621-3 Excavatoare mecanice
8430+8479 29523000-1 Utilaje pentru lucrări publice
8430.1 29523100-2 Sonete
8479.1 29523200-3 Utilaje pentru instalarea îmbrăcămintei ruti-ere
8479.1 29523210-6 Utilaje de nivelat
8479.1 29523220-9 Utilaje de împrăștiere a pietrișului
8479.1 29523230-2 Utilaje de pavare
8479.1 29523240-5 Cilindri compresori rutieri
8479.1 29523241-2 Cilindri compresori mecanici
8430.2 29523300-4 Pluguri și turbine pentru zăpadă
8430.2 29523310-7 Pluguri pentru zăpadă
8430.2 29523320-0 Turbine pentru zăpadă
8430.1 29523400-5 Extractoare de piloți
8430.61 29523500-6 Utilaje de tasare
8430.6 29523600-7 Utilaje de pozat cabluri
8474[.1-.8]+8480 29524000-8 Utilaje de procesare a mineralelor și demodelare a formelor de turnătorie
8474[.1-.8]+8480 29524100-9 Utilaje de procesare a mineralelor
8474.1 29524110-2 Mașini de triere și de cernere
8474.32 29524120-5 Malaxoare de pietriș cu bitum
8474.31 29524130-8 Malaxoare de beton sau mortar
8474.31 29524131-5 Malaxoare de ciment
8474.2 29524140-1 Mașini de măcinat
8474.2 29524141-8 Mori de măcinat cărbune
8474.8+8480 29524150-4 Forme de turnătorie
8480 29524200-0 Mașini de modelare a formelor de turnătorie
8431[.43+.49]+8474.9 29526000-2 Piese pentru utilaje de exploatare minieră și încarieră și piese pentru mașini de construcții
8431[.43+.49]+8474.9 29526100-3 Piese pentru utilaje de perforare
8431.43 29526110-6 Piese pentru utilaje de forare a sondelor
8431.43 29526111-3 Obturatoare de prize de pod
122 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8431.43 29526112-0 Sape de foraj industriale
8431.43 29526113-7 Geale de foraj
8431.43 29526114-4 Foreze de fier
8431.43 29526115-1 Mese rotative
8431.43 29526116-8 Echipament de susținere a conductelor denoroi
8431.43 29526117-5 Echipament de racordare
8431[.43+.49] 29526120-9 Piese pentru utilaje de sonde de extracție
8431[.43+.49] 29526121-6 Dispozitive de suspensie a cuvelajelor
8431[.43+.49] 29526122-3 Echipament de suspensie pentru agățător decoloană pierdută
8431.43 29526123-0 Tiranți pentru țevi de refulare
8431.43 29526124-7 Guri de sondă
8431.43 29526125-4 Dispozitive de tiranți pentru țevi de refulare
8431.43 29526126-1 Sisteme de control pentru gurile de sondă
8431.43 29526127-8 Echipament pentru guri de sondă
8431[.43+.49] 29526130-2 Piese pentru haveze de cărbune sau de rocă
8431[.43+.49] 29526132-6 Piese pentru haveze de rocă
8431[.43+.49] 29526140-5 Piese pentru utilaje de excavare a tunelurilor
8474.9 29526200-4 Piese pentru utilaje de prelucrare amineralelor
8431.43 29526300-5 Piese pentru utilaje de scufundare
8431.43 29526400-6 Piese pentru utilaje de excavare
8417.2+8419[.31+.81]+8421.11+8434.2+8435.1+8437.8+8438[.1-.8]+8478+8479.2
29531000-0 Utilaje de prelucrare a alimentelor, a băuturi-lor și a tutunului
8434.2 29531100-1 Utilaje pentru lăptării
8421.11 29531110-4 Separatoare de smântână centrifuge
8437.8 29531200-2 Utilaje de prelucrare a cerealelor sau a legu-melor uscate
8435.1 29531300-3 Utilaje utilizate pentru fabricarea băuturiloralcoolice sau a băuturilor pe bază de fructe
8417.2+8419[.31+.81] 29531400-4 Cuptoare pentru gătit, uscătoare pentru pro-duse agricole și echipamente pentru gătit saude încălzit
8417.2 29531410-7 Cuptoare pentru gătit
8417.2 29531411-4 Grătare
8419.31 29531420-0 Uscătoare pentru produse agricole
8438[.1-.8]+8479.2 29531500-5 Utilaje pentru prepararea sau fabricareaindustrială a alimentelor sau a băuturilor
8438[.1-.8]+8479.2 29531510-8 Mașini de tăiat alimente
8438.1 29531511-5 Mașini de tăiat pâine
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 123
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8438.5 29531512-2 Mașini de tăiat mezeluri
8438.1 29531520-1 Utilaje de prelucrare a alimentelor
8438.1 29531530-4 Utilaje de fabricare a pastelor alimentare
8478.1 29531600-6 Utilaje de prelucrare a tutunului
8434.9+8435.9+8437.9+8438.9+8478.9
29532000-7 Piese pentru utilaje de prelucrare a alimente-lor, a băuturilor și a tutunului
8437.9+8438.9 29532100-8 Piese pentru utilaje de prelucrare a alimente-lor
8438.9 29532110-1 Piese de utilaje pentru lăptării
8434.9 29532111-8 Piese pentru aparate de muls
8438.9 29532200-9 Piese pentru utilaje de prelucrare a băuturilor
8478.9 29532300-0 Piese pentru utilaje de prelucrare a tutunului
8444-8453 29541000-3 Utilaje pentru producția de textile
8444+8445.1 29541100-4 Utilaje de prelucrare a materialelor textile sin-tetice
8445.2 29541200-5 Mașini de filat
8446 29541300-6 Mașini de țesut
8447 29541400-7 Mașini de tricotat
8452.2 29541500-8 Mașini de cusut
8450.2+8451[.1+.29] 29541600-9 Mașini de spălat, mașini de curățare uscată șimașini de uscat pentru rufe
8450.2+8451[.1+.29] 29541610-2 Instalații de spălare
8450.2+8451[.1+.29] 29541611-9 Echipament de spălare
8450.2 29541612-6 Mașini de spălat
8451.1 29541613-3 Mașini de curățare uscată
8451.2 29541620-5 Mașini de uscat
8451.3+8451.5 29541700-0 Echipament de călcat și de pliat lenjerie
8451.5 29541710-3 Echipament de pliat lenjerie
8449+8451[.3-.8] 29541800-1 Utilaje de finisare a textilelor
8451.3 29541810-4 Mașini de călcat
8451.3 29541820-7 Prese de călcat
8448[.2-.5]+8450.9+8451.9+8452[.3-.9]+8453.9
29542000-0 Piese de utilaje pentru producția de textile șide îmbrăcăminte
8439+8441 29550000-9 Utilaje de fabricare a hârtiei sau a cartonului
8439.9+8441.9 29551000-6 Piese pentru utilaje de fabricare a hârtiei sau acartonului
124 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8440.1 29561100-0 Mașini de legat cărți
8440.10.3 29561110-3 Mașini de broșat cărți
8442[.1-.3]+8443[.1-.6] 29561200-1 Mașini de tipărit
8443[.11+.19] 29561210-4 Mașini de tipărit offset
8443[.2-.6] 29561220-7 Mașină de cules
8443.1 29561230-0 Mașini de tipărit bilete
8442[.1-.2] 29561300-2 Sisteme de fotocompoziție
8419[.32+.39] 29561400-3 Uscătoare pentru lemn, pentru celuloză, pen-tru hârtie sau pentru carton
8440.9+8442.4+8443.9 29561500-4 Piese pentru mașini de tipărit sau de legat
8475[.1+.2]+8479[.4-.8] 29562000-6 Produse electrice cu utilizare specială
8401.2+8475[.1+.2] +8479[.4-.8] 29562100-7 Carcase Faraday
8401.2+8475[.1+.2]+8479[.4-.8] 29562200-8 Cameră surdă
8401.2+8475[.1+.2]+8479[.4-.8] 29562300-9 Material absorbant electromagnetic
8479.8 29563000-3 Utilaje pentru industria chimică
8479.8 29563100-4 Cloratoare
8479.8 29563200-5 Instalație de dozare
8420.10.5+8465+8477+8480 29564000-0 Utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau aplasticului
8465+8477+8480 29564100-1 Mașini pentru fabricarea ferestrelor și ramelordin plastic
8479.8 29565000-7 Tunel de spălare
8479[.8+.9] 29566000-4 Utilaje de tratare a apelor reziduale
8479.8 29566100-5 Pulverizatoare
8479.8 29566110-8 Maceratoare pentru tratarea apelor reziduale
8479.8 29566200-6 Prese pentru ape reziduale
8479.9 29566300-7 Raclete
8479.9 29566400-8 Dispozitive de amestecare
8479.9 29566500-9 Filtre pentru ape reziduale
8479.8 29566600-0 Echipament de oxigenare
8479.8 29566700-1 Precipitatoare
8479.8 29566800-2 Paturi de sedimentare
8479.8 29566900-3 Echipament de prelucrare a nămolului
8479.8 29567000-1 Utilaje pentru conducte
8479.8 29567100-2 Mașini de control al suprafeței interne a con-ductelor
8479.8 29567200-3 Mașini de curățare a suprafeței interne a con-ductelor
8479.5 29567300-4 Roboți industriali
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 125
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8479.8 29568000-8 Sisteme de ridicare a paleților
8479.8 29568100-9 Sisteme de extragere a paleților
8479.8 29569000-5 Aspiratoare și dispozitive de lustruit podele,altele decât cele de uz casnic
8479.8 29569100-6 Aspiratoare, altele decât cele de uz casnic
8479.8 29569200-7 Dispozitive de lustruit podele, altele decât celede uz casnic
8479.8 29569300-8 Piese pentru aspiratoare, altele decât cele deuz casnic
8479.8 29569400-9 Piese pentru dispozitive de lustruit podele,altele decât cele de uz casnic
8418[.1-.4]+8422.11+8509[.4+.8]+8516
29711000-6 Aparate electrice de uz casnic pentru alimente
8418[.1-.4] 29711100-7 Frigidere și congelatoare
8418.1 29711110-0 Frigidere cu congelator
8418[.3+.4] 29711120-3 Congelatoare
8418.3 29711121-0 Congelatoare cu sertare
8418[.3+.4] 29711122-7 Congelatoare de uz casnic
8418.4 29711123-4 Congelatoare verticale
8418[.3+.4] 29711124-1 Congelatoare industriale
8418[.1+.2] 29711130-6 Frigidere
8421.1+8422.1+8450.11+8451.21+8509[.1-.3]+8516.4
29713000-0 Aparate electrice de uz casnic pentru curățat;fiare de călcat
8422.1 29713100-1 Mașini de spălat vase
8421.12+8450.11+8451.21 29713200-2 Mașini de spălat rufe și mașini de uscat rufe
8450.11+8451.21 29713210-5 Mașini de spălat și uscat rufe
8450.11+8451.21 29713211-2 Dispozitive de uscat și presat
8414[.51+.6] 29714000-7 Hote de ventilare sau de reciclare
8414[.51+.6] 29714100-8 Ventilatoare
8414[.51+.6] 29714110-1 Ventilatoare de aspirare
7321+7322.9+7417+8419.1 29720000-2 Aparate de uz casnic, altele decât cele electrice
7321[.1+.8]+7417+8419.1 29721000-9 Aparate de uz casnic pentru gătit sau încălzit
8419.1 29721400-3 Dispozitive de încălzire instantanee sau prinacumulare a apei, altele decât cele electrice
8419.1 29721410-6 Aparate cu gaz
8419.1 29721411-3 Radiatoare cu gaz
8424.3 29811110-1 Mașini de măturat străzile
8424.3 29811120-4 Mașini de măturat pistele
8485.1 29812400-8 Pale de elice
7308+7326.9+7610+8425+8905+8907
29814000-8 Structuri portante
8425 29814200-0 Dispozitive de spălare a platformelor hidrau-lice
126 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8428 29815100-6 Sistem de manipulare a bagajelor
8428 29815110-9 Echipament de manipulare a bagajelor
8465 29821000-0 Echipament de prelucrare a lemnului
8465 29821100-1 Mașini de șlefuit
8465 29821200-2 Echipament de tăiere cu ferăstrăul
4417+8453 29822000-7 Material pentru producerea de încălțăminte
8467+8508 29823000-4 Scule cu motor
8426 29831000-3 Echipament de suspendare a podurilor
8426 29832000-0 Echipament de demontare
8432+9506 29835000-1 Echipament pentru parcuri și terenuri dejoacă
8432 29835100-2 Echipament de întreținere a terenurilor
7322+8408+8417+8419+8438+8514
29836300-1 Echipament industrial
8408 29836310-4 Echipament de compresie
8419 29836320-7 Echipament de răcire
8402+8403+8407-8409+8419+8438+8514
29836400-2 Mașini industriale
8407 29836410-5 Motoare cu gaz
8409.9 29836420-8 Module cu injecție de gaz
8402+8403+8404 29836430-1 Instalații de boilere
8403 29836431-8 Boilere de apă caldă
8402 29836432-5 Boilere generatoare de aburi
8402 29836433-2 Generatoare de aburi
8404 29836434-9 Instalații auxiliare pentru boilere
8402 29836435-6 Condensatoare de aburi
8438[.1-.8] 29842000-3 Echipament de preparare a alimentelor
8438.5 29842100-4 Dispozitive de tăiat carnea
8469.11 30110000-3 Mașini de procesare de text
8469.11 30111000-0 Procesoare de text
8443.12+8472+8473.4+9009 30120000-6 Fotocopiatoare și imprimante
8472.1+8472.1+9009[.1-.3] 30121000-3 Fotocopiatoare și termocopiatoare
8472.1 30121400-7 Copiatoare automate
8443.12 30122000-0 Mașini de birou pentru tipărit offset
8472 30123000-7 Mașini de birou și de uz comercial
8472.9 30123100-8 Mașini de validare a biletelor
8472.9 30123200-9 Distribuitoare automate de bancnote
8472.1 30123300-0 Copiatoare cu șabloane
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 127
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8472.3 30123400-1 Mașini de pliat
8472.9 30123500-2 Perforatoare
8472.90.1 30123600-3 Mașini de manipulare a monedelor
8472.90.1 30123610-6 Mașini de sortare a monedelor
8472.90.1 30123620-9 Mașini de numărare a monedelor
8472.90.1 30123630-2 Mașini de rulare în fișicuri a monedelor
8473.4 30124000-4 Piese și accesorii pentru mașini de birou
8472.3 30130000-9 Echipament pentru oficii poștale
8472.3 30131000-6 Echipament pentru birouri de corespondență
8472.3 30131100-7 Mașini de pliat hârtie sau plicuri
8472.3 30131200-8 Mașini de introducere în plicuri
8472.3 30131300-9 Mașini de tipărire a adreselor
8472.3 30131400-0 Mașini de francat
8472.3 30132000-3 Echipament de sortare
8472.3 30132100-4 Echipament de sortare a corespondenței
8472.3 30133000-0 Echipament de expediere poștală
8472.3 30133100-1 Echipament de expediere poștală de cantitățimari de corespondență
8470 30140000-2 Mașini de calcul și de contabilitate
8470[.1-.3] 30141000-9 Mașini de calcul
8470.1 30141100-0 Calculatoare de buzunar
8470.4 30142000-6 Mașini de contabilitate
8470.5 30143000-3 Case de marcat
8470 30144000-0 Mașini cu dispozitiv de calcul
8470 30144100-1 Mașini de timbrat
8470.2 30144200-2 Distribuitoare automate de bilete
8470 30144300-3 Mașini de numărare a vehiculelor
8470 30144400-4 Taxare automată
8469 30150000-5 Mașini de scris
8469[.1-.2] 30151000-2 Mașini de scris electronice
8473[.1+.2] 30160000-8 Piese și accesorii pentru mașini de scris și decalcul
8473.1 30161000-5 Piese și accesorii pentru mașini de scris
8473.2 30162000-2 Piese și accesorii pentru mașini de calcul
8471+8473+8524[.31+.4+.6+.91] 30210000-4 Mașini de procesare a datelor
8471[.1+.3] 30211000-1 Unitate centrală de procesare
8471[.1+.3] 30211100-2 Supercomputer
8471[.1+.3] 30211200-3 Hardware pentru unitatea centrală
128 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8471[.1+.3] 30211300-4 Platforme informatice
8471[.1+.3] 30211400-5 Configurații informatice
8471.3 30211500-6 Unitate centrală de procesare
8471 30211600-7 Procesoare
8471.3+8524[.31+.4+.6+.91] 30212000-8 Hardware și software pentru minicomputere
8471.3 30212100-9 Hardware pentru minicomputere
8471.3 30212110-2 Unități centrale de procesare pentruminicomputere
8471.3 30213000-5 Computere personale
8471.3 30213100-6 Computere personale de tip notebook
8471.3 30213200-7 Computere personale de tip laptop
8471.3 30213300-8 Computere portabile
8471.3 30213400-9 Unități centrale de procesare pentrucomputere personale
8471.3 30214000-2 Puncte de lucru
8471.3+8524[.31+.4+.6+.91] 30215000-9 Hardware și software pentru microcomputere
8471.6 30215100-0 Hardware pentru microcomputere
8471.6 30215110-3 Unități centrale de procesare pentrumicrocomputere
8471.6 30216000-6 Cititoare magnetice sau optice
8471.6 30216100-7 Cititoare optice
8471.6 30216110-0 Scanere informatice
8471.6 30216120-3 Echipament de recunoaștere optică acaracterelor
8471.6 30216130-6 Cititoare de coduri de bare
8471.6 30216200-8 Cititoare de carduri magnetice
8471.6 30216300-9 Cititoare de carduri perforate
8471[.5+.7] 30217000-3 Piese și accesorii pentru computere
8471.7 30217100-4 Piese pentru computere
8471.7 30217110-7 Interfețe de rețea
8471.7 30217120-0 Porturi de intrare pentru computer
8471.7 30217130-3 Carduri informatice
8471.7 30217131-0 Carduri electronice
8471.7 30217200-5 Accesorii pentru computere
8471.7 30217210-8 Ecrane antireflecție
8471.7 30217220-1 Suport pentru mouse
8471.7 30217230-4 Memorii intermediare
8471[.5+.7] 30217300-6 Accesorii informatice
8471.5 30217310-9 Cartușe de fonturi pentru imprimante
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 129
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8471.7 30217320-2 Dischete
8471.7 30217330-5 Benzi magnetice
8471.7 30217340-8 CD-ROM
8471 30220000-7 Echipament digital de cartografie
8471 30221000-4 Hărți de cadastru digitale
8471+8473[.3+.5]+8524[.31+.4+.6+.9]+8528.2+8538.1
30230000-0 Hardware pentru computere
8471+8524[.31+.4+.6+.9]+8528.2+8538.1
30231000-7 Computere și imprimante
8471+8524[.31+.4+.6+.9] 30231100-8 Computere
8471+8524[.31+.4+.6+.9] 30231110-1 Baze de date
8471+8528.2+8538.1 30231200-9 Echipament informatic
8471.7 30231210-2 Unitate centrală de control
8471.8 30231220-5 Periferice informatice
8471 30231230-8 Terminale informatice
8471 30231300-0 Computere de birou
8471.6 30231310-3 Echipament de tehnoredactare computerizată
8471.7 30231400-1 Sisteme cu disc optic
8471 30231600-3 Echipament medical computerizat
8471+8473[.3+.5] 30232000-4 Diverse tipuri de echipamente computerizate
8471.49 30232100-5 Echipament informatic de salvare
8471.49 30232120-1 Mouse-uri pentru computere
8471.49 30232130-4 Manșe de comandă pentru computere
8471.49 30232140-7 Creioane optice
8471.49 30232150-0 Bile de urmărire
8471.49 30232160-3 Tablete grafice
8471 30232200-6 Dispozitive rotitoare
8471 30232300-7 Echipament de manipulare a casetelor
8471 30232400-8 Echipament de extindere a memoriei
8471[.1-.6] 30232500-9 Echipament de procesare a datelor
8471[.1-.6] 30232510-2 Dispozitive de înregistrare a datelor
8471[.1-.6] 30232520-5 Echipament de introducere a datelor
8471[.1-.6] 30232530-8 Echipament de validare a datelor
8471.6 30232600-0 Codoare
8471[.4-.7]+8524[.31+.4+.6+.91] 30233000-1 Unități de memorie, de intrare sau de ieșire
8471[.5+.6]+8524[.31+.4+.6+.91] 30233100-2 Unități de memorie
8471.5 30233110-5 Unități de memorie cu carduri magnetice
130 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8471.5 30233120-8 Unități de memorie cu bandă magnetică
8471.5 30233130-1 Unități de memorie cu disc magnetic
8471.5 30233131-8 Unități de dischetă
8471.5 30233132-5 Unități de disc dur
8471.5 30233140-4 Dispozitive de stocare cu acces direct (DASD)
8471.5 30233141-1 Sistem de stocare pe disc
8471.5 30233150-7 Unități de disc optic
8471.5 30233160-0 Unități de bandă cu deplasare continuă
8471.5 30233170-3 Suporturi de memorie
8471.5 30233171-0 Discuri
8471.5 30233172-7 Discuri optice
8471[.4+.5+.6] 30233200-3 Unități de intrare și de ieșire
8471[.4+.5+.6] 30233210-6 Unități de intrare
8471[.49+.60.5] 30233211-3 Tastaturi pentru computer
8471.60.5 30233212-0 Tastaturi Braille
8471[.4+.5+.6] 30233220-9 Unități de ieșire
8471[.5+.60.4] 30233230-2 Imprimante și trasatoare
8471[.5+.60.4] 30233231-9 Imprimante laser
8471[.5+.60.4] 30233232-6 Imprimante matriciale
8471[.5+.60.4] 30233234-0 Imprimante grafice color
8471[.5+.60.4] 30233235-7 Trasatoare
8471 30234000-8 Echipament de automatizare pentrubibliotecă
8471 30235000-5 Controloare de disc
8471 30236000-2 Echipament de tehnologie informatică
8471.49 30250000-6 Sisteme informatice
8471.49 30251000-3 Sisteme de control informatic
8471.49 30252000-0 Sistem de gestiune a bazelor de date
8471.49 30253000-7 Sistem de contabilitate
8471.49 30253100-8 Sistem de facturare
8471.49 30254000-4 Sisteme de informare
8471.49 30254100-5 Sisteme de poștă electronică
8471.49 30254200-6 Sisteme de informare financiară
8471.49 30254300-7 Sisteme de informare a pasagerilor
8471.49 30254310-0 Tabele electronice
8471.49 30254320-3 Sistem de informare în timp real a pasageri-lor
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 131
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8471.49 30255000-1 Sistem de informare medicală
8471.49 30255100-2 Sistem de informare în domeniul asistențeimedicale
8471.49 30255200-3 Sistem de administrare a pacienților
8471.49 30255300-4 Sistem de gestiune a sălilor de operație
8471.49 30255400-5 Sistem de informare pentru clinici
8471.49 30255500-6 Sistem de administrare a pacienților de tipCasemix
8471.49 30256000-8 Sistem de gestiune a bibliotecilor
8471.49 30257000-5 Sistem de lucru cu imaginile și de arhivare
8471.49 30258000-2 Gestiune electronică a datelor (GED)
8471.49 30259000-9 Diverse sisteme informatice
8471.49 30259100-0 Sisteme de automatizare
8471.49 30259200-1 Sistem de localizare a navelor
8471.49 30259300-2 Sistem CAD
8471.49 30259400-3 Sistem de introducere a datelor
8471.49 30259500-4 Sistem de cartografie digitală
8471.49 30259600-5 Sistem de citire optică
8471.49 30259700-6 Sistem de gestionare a documentelor
8471.49 30259800-7 Sistem de sonorizare
8471.41 30260000-9 Servere
8471.41 30261000-6 Servere de rețea
8471.41 30262000-3 Servere pentru calculatoare
8471.41 30263000-0 Servere de fișiere
8471.41 30264000-7 Servere UNIX sau echivalente
8471.41 30265000-4 Servere pentru imprimante
8419.89.1 31140000-9 Turnuri de răcire
8419.89.1 31141000-6 Răcitoare de apă
8402.9+8404.9+8405.9+8503+8504.9
31160000-5 Piese pentru motoare, generatoare și transfor-matoare electrice
8402.9+8404.9+8405.9+8503 31161000-2 Piese pentru motoare și generatoare electrice
8402.9+8404.9 31161700-9 Piese pentru generatoare de aburi
8405.9 31161800-0 Piese pentru generatoare de gaz
8413+8504.4+8534+8536.9+8544-8547
31681000-3 Accesorii electrice
8413 31681200-5 Pompe electrice
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
8419.2+8713+8714.2+9402 33190000-8 Diverse aparate medicale
132 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8419.2 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare și deigienizare
8419.2 33191100-6 Sterilizator
8419.2 33191110-9 Autoclave
8407.3+8408.2+8409[.91+.99]+8708[.1+.3-.9]
34310000-3 Motoare și piese pentru motoare
8407.3+8408.2+8708[.1+.3-.9] 34311000-0 Motoare
8407.3+8408.2 34311100-1 Motoare cu combustie internă pentruautovehicule și motociclete
8407.3 34311110-4 Motoare cu aprindere prin scânteie
8408.2 34311120-7 Motoare cu aprindere prin compresie
8409[.91+.99] 34312000-7 Piese pentru motoare
8409[.91+.99] 34312100-8 Curele de ventilatoare
8409[.91+.99] 34312200-9 Bujii
8409[.91+.99] 34312300-0 Radiatoare pentru vehicule
8409[.91+.99] 34312400-1 Pistoane
8407.1+8409.1+8411[.1+.2+.91]+8412.1+8801+8802+8803+8805
35300000-7 Aeronave și nave spațiale
8407.1+8411[.1+.2]+8412.1+8409.1+8411.91+8803
35340000-9 Piese pentru aeronave și pentru nave spațiale
8407.1+8411[.1+.2]+8412.1+8409.1+8411.91+8803
35341000-6 Piese pentru aeronave
8407.1+8411[.1+.2]+8412.1+8409.1+8411.91
35341100-7 Motoare de aeronave
8411[.1+.2] 35341110-0 Turboreactoare și turbopropulsoare
8411.1 35341111-7 Turboreactoare
8411.2 35341112-4 Turbopropulsoare
8412.1 35341120-3 Motoare cu reacție
8409.1+8411.91 35341130-6 Piese pentru motoare de aeronave
8411.91 35341131-3 Piese pentru turboreactoare sau pentruturbopropulsoare
8450.2+8451[.1+.29]+8516.4 36610000-0 Accesorii de spălătorie
4805+8421.31+8529+9002 36712000-5 Filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712100-6 Cartușe pentru filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712200-7 Piese de uzură
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3917.4+4016.9+4504.9+4823+8484
36933000-0 Sigilii
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 133
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
85Mașini și echipamente electrice și piese aleacestora; aparate de înregistrare și de repro-ducere a sunetelor, aparate de televiziune deînregistrare și de reproducere a imaginilor șia sunetelor și piese și accesorii ale acestora
8523 24650000-5 Suporturi neînregistrate
8547.2 25246000-7 Izolatori electrici din plastic
8524.6 25250000-8 Cartele magnetice
8524.6 25251000-5 Cărți de credit
8524.6 25252000-2 Carduri electronice
8524.6 25253000-9 Cartele de debit
8524.6 25253100-0 Cartele pentru alimentare cu combustibil
8524 25260000-1 Înregistrări audio
8524.3 25261000-8 Discuri
8524[.51+.52] 25262000-5 Casete muzicale
8524.3 25263000-2 Discuri compacte
7010.1+7011+7014+7015+7017+7018.1+8546.1+9405.91
26152000-8 Sticlă tehnică
8546.1 26152500-3 Izolatori electrici din sticlă
8546.2+8547.1 26230000-9 Izolatori și accesorii izolante din ceramică
8546.2+8547.1 26231000-6 Izolatori din ceramică
8547.1 26232000-3 Accesorii izolante din ceramică
7304.5+8545 27130000-5 Produse din oțel nealiat
8545 27133000-6 Perii de cărbune
7323+7324+7418+7615+8210+8515
28510000-0 Articole din metal pentru baie și bucătărie
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512000-4 Veselă, articole de bucătărie sau de menaj dinmetal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512100-5 Veselă din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512110-8 Gamele
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512200-6 Ustensile de bucătărie din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512210-9 Ustensile de gătit
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512220-2 Grătare de scurgere pentru vase
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512900-3 Articole de menaj din metal
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512910-6 Coșuri metalice pentru deșeuri
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512920-9 Cutii de scrisori
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512930-2 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512940-5 Coșuri metalice de gunoi
7323+7418.1+7615.1+8210+8515
28512950-8 Cutii din metal
6303+7011+8539+8540 28815800-6 Accesorii interioare de construcții
7011+8539+8540 28815820-2 Corpuri fluorescente de iluminat
7011+8539+8540 28815821-9 Tuburi fluorescente
134 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824000-4 Mobilier urban
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824700-1 Săgeți indicatoare
7014+8310+8530+8531+9405.9 28824710-4 Materiale de semnalizare
7315.19+8482.9+8483+8505.2 29140000-2 Angrenaje, elemente de angrenare și antrenare
8483[.1-.6]+8505.2 29141000-9 Angrenaje, elemente de angrenare și antrenarecilindrice
8483.6+8505.2 29141700-6 Cuplaje de arbori
8416[.1-.3]+8417[.1-.8]+8514[.1-.4]
29214000-2 Cuptoare
8416[.1-.3]+8417[.1-.8]+8514[.1-.4]
29214100-3 Cuptoare comerciale
8417[.1+.8]+8514[.1-.4] 29215000-9 Crematorii
8416.9+8417.9+8514.9 29219000-7 Piese de arzătoare pentru furnale, de furnalesau de cuptoare
8501.34.5+8501.53.5+8701.1+8701.90[.5+.9]
29370000-3 Tractoare
8501.34.5+8501.53.5 29373000-4 Motoare de tracțiune
8467[.1-.8]+8508[.1-.8] 29450000-8 Scule de mână pneumatice sau cu motor
8508[.1-.8] 29452000-2 Scule de mână electromecanice
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29460000-1 Scule pentru lipire, lipire tare și sudare,dispozitive și echipamente de detensionare lasuprafață și pulverizare
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461000-8 Echipament de lipire și de lipire tare
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461100-9 Echipament de lipire
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29461200-0 Echipament de lipire tare
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29462000-5 Echipament de sudare
8515.2 29462100-6 Echipament de sudare electrică
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29463000-2 Dispozitive de detensionare la suprafață
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29464000-9 Echipament de topire
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29464100-0 Echipament de topire pentru plastic
8468[.1-.8]+8515[.1-.8] 29465000-6 Dispozitive de pulverizare metalică
8466+8467.9+8508.9 29470000-4 Piese și accesorii pentru mașini-unelte
8467.9+8508.9 29476000-6 Piese pentru scule de mână
8418[.1-.4]+8422.11+8509[.4+.8]+8516
29711000-6 Aparate electrice de uz casnic pentru alimente
8509.4 29711200-8 Dispozitive de preparare a alimentelor
8509.4 29711210-1 Roboți de bucătărie
8509.4 29711211-8 Mixere pentru alimente
8516 29711300-9 Aparate electrotermice
8516.71 29711310-2 Filtre de cafea electrice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 135
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8516.71 29711320-5 Filtre de ceai electrice
8516.72 29711330-8 Prăjitoare de pâine electrice
8516.79.1 29711340-1 Aparate de încălzit farfuriile
8516.7 29711350-4 Presă de vafele
8516[.5+.6] 29711360-7 Cuptoare electrice
8516.5 29711361-4 Cuptoare cu microunde
8516.6 29711400-0 Rotisoare, vetre, plite și reșouri
8516.60.7 29711410-3 Rotisoare
8516.60.51 29711420-6 Vetre
8516.60.5 29711430-9 Plite
8516.60.5 29711440-2 Reșouri
8509.8 29711500-1 Desfăcătoare de conserve
8510[.1-.3]+8516[.3+.4] 29712000-3 Aparate electrice de uz casnic pentru îngriji-rea corpului
8510[.1+.2] 29712100-4 Aparate de ras și mașini de tuns părul
8510.1 29712110-7 Aparate de ras electrice
8510.2 29712120-0 Mașini de tuns părul
8516[.3+.4] 29712200-5 Aparate de coafat
8516.31 29712210-8 Uscătoare de păr
8516.33 29712300-6 Uscătoare de mâini
8421.1+8422.1+8450.11+8451.21+8509[.1-.3]+8516.4
29713000-0 Aparate electrice de uz casnic pentru curățat;fiare de călcat
8509.3 29713300-3 Compactoare de deșeuri menajere
8509.2 29713400-4 Mașini de întreținere a podelelor
8509.2 29713410-7 Mașini de curățare a podelelor
8509.2 29713420-0 Aparate de lustruit podele
8509.1 29713430-3 Aspiratoare
8509.1 29713431-0 Accesorii pentru aspiratoare
8516.4 29713500-5 Fiare de călcat electrice
8516.4 29713510-8 Fiare de călcat cu aburi
8516[.1+.2+.8] 29715000-4 Dispozitive de încălzire a apei și încălzirecentrală; echipament pentru instalații de apăși canalizare
8516.1 29715100-5 Dispozitive electrice de distribuire instantaneesau prin acumulare a apei calde șitermoplonjori
8516.2 29715200-6 Echipament de încălzire
8516.2 29715210-9 Echipament de încălzire centrală
8516.8 29715220-2 Rezistențe de încălzire electrică
136 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8516.2 29715230-5 Aparate electrice de încălzire a podelei
8516.2 29715240-8 Aparate electrice de încălzire ambientală
8516[.1+.2+.8] 29715300-7 Echipament pentru instalații de apă și canali-zare
8509.9+8510.9+8516.9 29716000-1 Piese pentru aparate electrice de uz casnic
8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier
8310+8530+8531+8608+9405 29811200-9 Echipament pentru marcaj rutier
8530+8608+9405 29811300-0 Echipament de control al traficului
8531.2 29811400-1 Panouri cu mesaje variabile
8526.9 29812200-6 Sisteme radar
8526+8529+8901-8908+9014+9015
29812300-7 Echipament de navigație
7308+7326.9+7610+8425+8905+8907
29814000-8 Structuri portante
8467+8508 29823000-4 Scule cu motor
7322+8408+8417+8419+8438+8514
29836300-1 Echipament industrial
8402+8403+8407-8409+8419+8438+8514
29836400-2 Utilaje industriale
8531+8705 29851000-9 Echipament de salvare și de stingere a incen-diilor
8530+8608 29851300-2 Echipament de siguranță
8530 29851310-5 Echipament de siguranță pentru un anumitamplasament
8530+8608 29851330-1 Instalații de siguranță
8304+8517.21+9023 30191000-4 Echipament de birou
8517.21 30191300-7 Faxuri
8471+8473+8524[.31+.4+.6+.91] 30210000-4 Mașini de procesare a datelor
8471.3+8524[.31+.4+.6+.91] 30212000-8 Hardware și software pentru minicomputere
8524[.31+.4+.6+.91] 30212200-0 Software pentru minicomputere
8471.3+8524[.31+.4+.6+.91] 30215000-9 Hardware și software pentru microcomputere
8524[.31+.4+.6+.91] 30215200-1 Software pentru microcomputere
8471+8473[.3+.5]+8524[.31+.4+.6+.9]+8528.2+8538.1
30230000-0 Hardware pentru computere
8471+8524[.31+.4+.6+.9]+8528.2+8538.1
30231000-7 Computere și imprimante
8471+8528.2+8538.1 30231200-9 Echipament informatic
8538.1 30231240-1 Console
8528.2 30231250-4 Ecrane de afișare
8524[.31+.4+.6+.91] 30240000-3 Software
8524[.31+.4+.6+.91] 30241000-0 Software pentru computer
8524[.31+.4+.91] 30241100-1 Software pentru baze de date
8524[.31+.4+.6+.91] 30241200-2 Software pentru aplicații
8524[.31+.4+.6+.91] 30241210-5 Software pentru gestionarea proiectelor
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 137
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8524[.31+.4+.6+.91] 30241300-30 Software pentru unitatea centrală
8524[.31+.4+.6+.91] 30241310-6 Programe informatice
8524[.31+.4+.6+.91] 30241320-9 Actualizarea computerelor
8524[.31+.4+.6+.91] 30241330-2 Magistrală Micro Channel
8524[.31+.4+.6+.91] 30241400-4 Software pentru sisteme de operare
8524[.31+.4+.6+.91] 30241410-7 Compilatoare de limbaj
8524[.31+.4+.6+.91] 30241500-5 Software de sistem
8524[.31+.4+.6+.91] 30241600-6 Software utilitar
8524[.31+.4+.6+.91] 30241700-7 Software multimedia
8524[.31+.4+.6+.91] 30242000-7 Software de securitate
8524[.31+.4+.6+.91] 30242100-8 Software antivirus
8524[.31+.4+.6+.91] 30242200-9 Software de depistare și de corectare agreșelilor
8524[.31+.4+.6+.91] 30243000-4 Software pentru uz medical
8524[.31+.4+.6+.91] 30244000-1 Software de gestiune
8524[.31+.4+.6+.91] 30244100-2 Software de gestiune a bibliotecilor
8524[.31+.4+.6+.91] 30244200-3 Software de gestiune a memoriei
8524[.31+.4+.6+.91] 30245000-8 Pachete de software
8524[.31+.4+.6+.91] 30245100-9 Software pentru tabele
8524[.31+.4+.6+.91] 30245200-0 Software pentru tranzacții
8524[.31+.4+.6+.91] 30245300-1 Software pentru statistici
8524[.31+.4+.6+.91] 30246000-5 Software pentru comunicații
8524[.31+.4+.6+.91] 30246100-6 Software pentru tehnologie informatică
8524[.31+.4+.6+.91] 30246200-7 Software pentru emulații
8524[.31+.4+.6+.91] 30247000-2 Software pentru tehnoredactare computeri-zată
8524[.31+.4+.6+.91] 30247100-3 Software pentru desen și pictură
8524[.31+.4+.6+.91] 30247200-4 Software de prelucrare a imaginilor
8524[.31+.4+.6+.91] 30248000-9 Produse software
8524[.31+.4+.6+.91] 30248100-0 Aplicații software
8524[.31+.4+.6+.91] 30248200-1 Licențe de software
8524[.31+.4+.6+.91] 30248300-2 Actualizare software
8524[.31+.4+.6+.91] 30249000-6 Diverse tipuri de software
8524[.31+.4+.6+.91] 30249100-7 Software de proiectare asistată de calculator
8524[.31+.4+.6+.91] 30249200-8 Software pentru cartografie digitală
8524[.31+.4+.6+.91] 30249300-9 Software didactic
8524[.31+.4+.6+.91] 30249400-0 Software pentru sisteme financiare
8524[.31+.4+.6+.91] 30249410-3 Software pentru contabilitate
138 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8524[.31+.4+.6+.91] 30249420-6 Sistem de emitere de eurocecuri
8524[.31+.4+.6+.91] 30249500-1 Software de birotică
8524[.31+.4+.6+.91] 30249600-2 Software pentru editare de text
8524[.31+.4+.6+.91] 30249700-3 Software pentru recunoașterea optică acaracterelor
8524[.31+.4+.6+.91] 30249800-4 Software pentru tipărit în sistem „coadă deașteptare”
8501[.1-.6] 31110000-0 Motoare electrice
8501[.1-.6] 31111000-7 Adaptoare
8501[.1+.3]+8502[.1-.4]+8511.2 31120000-3 Generatoare
8502[.1-.4] 31121000-0 Grupuri electrogene
8502[.1+.4] 31121100-1 Grupuri electrogene cu motor cu aprindereprin compresie
8502[.1+.4] 31121110-4 Convertizoare
8502.4 31121111-1 Convertizoare electrice rotative
8502[.2-.4] 31121200-2 Grupuri electrogene cu motor cu aprindereprin scânteie
8502.3 31121300-3 Generatoare de energie eoliană
8502.3 31121310-6 Mori eoliene
8502.3 31121320-9 Turbine eoliene
8502.3 31121330-2 Generatoare cu turbine eoliene
8502.3 31121331-9 Rotoare de turbină
8502.3 31121340-5 Centrală eoliană
8502[.1+.2+.3] 31122000-7 Generatoare electrice
8502[.1+.2+.3] 31122100-8 Pile de combustie
8502.3+8511.2+9031 31124000-1 Generator cu turbină de aburi și aparateconexe
8502.3 31124100-2 Grupuri electrogene cu turbină
8511.2 31126000-5 Dinamuri
8502.3 31127000-2 Generatoare de urgență
8502.39.91 31128000-9 Turbogeneratoare
8502.3 31129000-6 Grupuri electrogene cu motoare diesel
8501.6 31130000-6 Alternatoare
7402+7907+8007+8501.4 31131000-3 Motoare monofazate
8501[.1+.3+.4] 31131100-4 Sisteme de acționare
8501.5 31132000-0 Motoare polifazate
8504+8532 31150000-2 Rezistențe pentru lămpi sau tuburi cu descăr-care
8504.40.5 31151000-9 Convertizoare statice
8532 31152000-6 Condensatoare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 139
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8504.4 31153000-3 Redresoare
8504.5 31154000-0 Surse de alimentare electrică continuă
8504.90.9 31155000-7 Invertoare
8504.4 31156000-4 Surse de alimentare electrică discontinuă
8504 31157000-1 Inductoare
8504.40.93 31158000-8 Încărcătoare
8504.40.93 31158100-9 Încărcătoare de baterii
8402.9+8404.9+8405.9+8503+8504.9
31160000-5 Piese pentru motoare, generatoare și transfor-matoare electrice
8402.9+8404.9+8405.9+8503 31161000-2 Piese pentru motoare și generatoare electrice
8503 31161100-3 Sisteme de excitație
8503 31161200-4 Sisteme de răcire a gazelor
8503 31161300-5 Rotoare de generatoare
8503 31161400-6 Sisteme de apă primare
8503 31161500-7 Sisteme de uleiuri de etanșare
8503 31161600-8 Sisteme de răcire cu apă a statorilor
8503 31161900-1 Sisteme de reglare a tensiunii
8504.9 31162000-9 Piese pentru transformatoare, inductoare șiconvertizoare statice
8504.9 31162100-0 Piese pentru condensatoare
8504[.2+.3] 31170000-8 Transformatoare
8504.2 31171000-5 Transformatoare cu dielectric lichid
8504.3 31172000-2 Transformatoare de tensiune
8504.3 31173000-9 Transformator de măsurare
8535+8536+8537+8538 31200000-8 Aparate de distribuție și control al energieielectrice
8535+8536+8537[.1+.2]+8538 31210000-1 Aparate electrice de comutare sau de protecțiea circuitelor electrice
8536.3+8537[.1+.2]+8538 31211000-8 Tablouri și cutii de siguranțe
8537[.1+.2]+8538 31211100-9 Tablouri de distribuție
8537[.1+.2]+8538 31211110-2 Tablouri de comandă
8535.1+8536.1 31211200-0 Cutii de siguranțe
8535.1+8536.1 31211300-1 Siguranțe
8535.1+8536.1 31211310-4 Siguranțe fuzibile
8536[.1+.2] 31212000-5 Disjunctoare
8536[.1+.2] 31212100-6 Disjunctoare suspendate
8536[.1+.2] 31212200-7 Controloare de circuite
8537[.1+.2] 31213000-2 Echipament de distribuție
140 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8537[.1+.2] 31213100-3 Cutii de distribuție
8537[.1+.2] 31213200-4 Transformatoare de distribuție
8537[.1+.2] 31213300-5 Cutii de distribuție prin cablu
8537[.1+.2] 31213400-6 Sisteme de distribuție
8535+8536.5 31214000-9 Comutatoare
8535.3+8536.5 31214100-0 Întrerupătoare
8535.3 31214110-3 Separatoare
8535.3+8536.5 31214120-6 Întrerupător de împământare
8535.3+8536.5 31214200-1 Întrerupător de sarcină
8535.3+8536.5 31214300-2 Instalații de comutatoare pentru exterior
8535.3 31214400-3 Întrerupător cu siguranță
8537[.1+.2] 31214500-4 Tablouri electrice
8537[.1+.2] 31214510-7 Tablouri de distribuție
8537[.1+.2] 31214520-0 Tablouri de tensiune medie
8535.4 31215000-6 Limitatori de tensiune
8535.4 31216000-3 Parafulgere
8535.4 31216100-4 Echipament de protecție împotriva fulgerelor
8535.4+8536.3 31216200-5 Paratrăsnete
8535.4 31217000-0 Limitatori de supratensiune
8535 31218000-7 Bare colectoare
8536.3 31219000-4 Cutii de protecție
8536[.4+.6+.9] 31220000-4 Componente de circuite electrice
8536.4 31221000-1 Releuri electrice
8236.61 31223000-5 Dulii
8536[.69+.9] 31224000-2 Conexiuni și elemente de contact
8536[.69+.9] 31224100-3 Fișe și prize
8536[.69+.9] 31224200-4 Conectori coaxiali
8536.90.1 31224300-5 Cutii de conectare
8536.90.1 31224400-6 Cabluri de conectare
8536[.69+.9] 31224500-7 Terminale
8536[.69+.9] 31224600-8 Comutatori de obturare
8536[.69+.9] 31224700-9 Cutii de joncțiune
8536.90.1 31224800-0 Seturi de racordare a cablurilor
8538 31230000-7 Piese pentru aparate de distribuție sau decontrol al energiei electrice
8544 31300000-9 Sârmă și cabluri izolate
8544[.4+.5] 31310000-2 Cabluri de distribuție
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 141
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8544[.4+.5] 31311000-9 Alimentare de la rețea
8544[.4+.5] 31320000-5 Cabluri de distribuție a curentului electric
8544[.4+.5] 31321000-2 Linii de curent electric
8544[.4+.5] 31321100-3 Linii de curent electric suspendate
8544.2 31330000-8 Cablu coaxial
8544[.4+.5] 31340000-1 Accesorii de cablu izolate
8544[.4+.5] 31341000-8 Bobine de cablu izolate
8544[.4+.5] 31342000-5 Racorduri de cabluri izolate
8544[.4+.5] 31343000-2 Joncțiuni de cabluri izolate
8544[.4+.5] 31344000-9 Presgarnituri de cabluri izolate
8544[.4+.5+.6+.7] 31350000-4 Conductoare electrice pentru transmitere dedate și de semnale de control
8544[.4+.5+.6] 31351000-1 Conductoare electrice pentru sisteme decontrol de acces
8544.7 31352000-8 Cabluri cu fibre optice
8544.7 31352100-9 Cabluri cu fibre optice pentru transmitere deinformații
8544.7 31352200-0 Cabluri de telecomunicații cu fibre optice
8544.7 31352300-1 Cabluri cu fibre optice pentru transmitereadatelor
8506[.1-.8]+8507[.1-.8] 31400000-0 Acumulatoare, pile galvanice și baterii pri-mare
8506[.1-.8] 31410000-3 Pile galvanice primare
8506[.1-.8] 31420000-6 Baterii primare
8506[.1-.8] 31421000-3 Baterii cu plumb
8506[.1-.8] 31422000-0 Ansambluri de baterii
8507[.1-.8] 31430000-9 Acumulatoare electrice
8507.1 31431000-6 Acumulatoare cu plăci de plumb și acidsulfuric
85.7[.3-.8] 31432000-3 Acumulatoare cu cadmiu-nichel
8513.1+8539[.1+.2+.3+.4]+9405 31510000-4 Lămpi electrice cu incandescență
8539.1 31511000-1 Seturi complete de lămpi etanșe
8539.21 31512000-8 Lămpi cu incandescență cu halogen
8539[.22+.29] 31513000-5 Lămpi cu incandescență
8539[.3+.4] 31514000-2 Lămpi cu descărcare
8539.49.1 31515000-9 Lămpi cu ultraviolete
8539.49.3 31516000-6 Lămpi cu infraroșu
8539.41 31517000-3 Lămpi cu arc
8513.1+8539.32.1+8608.00.3+9405
31518000-0 Lumini de semnalizare
8539.1 31518100-1 Reflectoare
8539.1 31518110-4 Reflectoare pentru intervenții în exterior
142 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8539.32.1 31518500-5 Lămpi cu vapori de mercur
8513.1+9405.2 31521000-4 Lămpi
8513.1 31521300-7 Lămpi electrice portabile
8513.1 31521310-0 Lumini de avertizare
8513.1 31521320-3 Lanterne
8513.9+8539.9+9405.99 31530000-0 Piese pentru lămpi și corpuri de iluminat
8539.9 31531000-7 Becuri
8539.9 31531100-8 Tuburi fluorescente
8513.9+9405.99 31532000-4 Piese pentru lămpi și accesorii de iluminat
8511+8512+8544.3 31611000-2 Cablaje
8511[.4-.8]+8512[.1-.4] 31612000-9 Cablaje electrice preasamblate pentrumotoare
8511.4 31612200-1 Demaroare
8512[.1-.3] 31612300-2 Echipament electric de semnalizare pentrumotoare
8512[.1-.3] 31612310-5 Semnalizatoare luminoase cu intermitență
8529.10.7+8530[.1+.8]+8531[.1-.8]+8608
31620000-8 Aparate de semnalizare acustică sau optică
8530.1+8531[.1-.8] 31621000-5 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare feroviară
8530.1 31621100-6 Echipament de comandă
8530.1 31621200-7 Echipament electric de semnalizare feroviară
8530.1 31621300-8 Instalații electrice feroviare
8531[.1-.8] 31622000-2 Sirene
8529.10.7+8530.8+8531[.1-.8]+8608
31623000-9 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru șosele
8530.8+8608 31623100-0 Semafoare
8531[.1-.8]+8608 31623200-1 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru căile navigabile interioare
8531[.1-.8]+8608 31623300-2 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru parcări
8531[.1-.8]+8608 31623400-3 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru instalațiile portuare
8531.8+8608 31623500-4 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru aeroporturi
8531.8+8608 31623510-7 Aparate de înregistrare a zborurilor
8531.8+8608 31623520-0 Iluminare aeroportuară
8543.2 31623600-5 Generatoare de semnal
8529.10.7 31623700-6 Separator de semnal de antenă
8543[.1-.8] 31623800-7 Mașini de galvanoplastie
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 143
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8530.8+8531.8+8608 31623900-8 Echipament de control al semnalizării înintersecții
8531.2 31624000-6 Panouri de informare
8531.2 31624100-7 Panouri de informare cu mesaje variabile
8531.1 31625000-3 Alarme antiefracție și antiincendiu
8531.1 31625100-4 Sisteme de detectare a incendiilor
8531.1 31625200-5 Sisteme de alarmă de incendiu
8531.1 31625300-6 Sisteme de alarmă antiefracție
8505 31630000-1 Magneți
8543[.1-.8] 31640000-4 Mașini și aparate cu utilizare specifică
8543[.1-.8] 31641000-1 Simulatoare
8543[.1-.8] 31641100-2 Simulatoare de conducere
8543[.1-.8] 31641200-3 Simulatoare de luptă
8543[.1-.8] 31641300-4 Simulatoare de formare
8543[.1-.8] 31642000-8 Aparate de detecție electronică
8543[.1-.8] 31642100-9 Aparate de detecție a conductelor metalice
8543[.1-.8] 31642200-0 Detectoare de mine
8543[.1-.8] 31642300-1 Detectoare de materiale plastice
8543[.1-.8] 31642400-2 Detectoare pentru obiecte nemetalice
8543[.1-.8] 31642500-3 Detectoare de lemn
8543[.1-.8] 31643000-5 Acceleratoare de particule
8543[.1-.8] 31643100-6 Acceleratoare liniare
8543[.1-.8] 31644000-2 Diverse dispozitive de înregistrare a datelor
8543.8 31645000-9 Biliard electric
8546.9+8547.9 31650000-7 Accesorii izolante
8546 31660000-0 Electrozi de carbon
8530.9+8531.9+8543.9+8548.9 31670000-3 Piese electrice pentru mașini sau pentru apa-rate
8413+8504.4+8534+8536.9+8544-8547
31681000-3 Accesorii electrice
8536.9 31681100-4 Contacte electrice
8534 31681300-6 Circuite electrice
8544-8547 31681400-7 Componente electrice
8544-8547 31681410-0 Materiale electrice
8504.4 31681500-8 Încărcătoare
8536 31682100-1 Cutii electrice
8537+8538 31682200-2 Panouri de comandă
144 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8537+8538 31682210-5 Instrumente și echipament de comandă
8531.2 31682220-8 Tablouri de mixaj
8531.2 31682230-1 Tablouri cu ecran grafic
8504[.21+.22+.31+.32]+8509.10.9+8536
31682300-3 Echipament de tensiune medie
8531.2 31682310-6 Tablouri de tensiune medie
8517+8537+8538+8546.2 31682400-4 Echipament electric aerian
8537+8538.1 31682410-7 Suport de linie aeriană
8530[.1-.8]+8531[.1-.8] 31682500-5 Echipament electric de urgență
8530[.1-.8] 31682510-8 Sisteme electrice de urgență
8530[.1-.8] 31682520-1 Sisteme de oprire de urgență
8530 31682530-4 Surse de alimentare electrică
8530[.1-.8]+8531[.1-.8] 31682540-7 Echipament pentru substații
8517.9+8522.9+8529.9+8539.9+8542[.3+.5]
31710000-6 Echipament electronic
8517+8518+8522+8529+8539.9+8542[.3+.5]
31711000-3 Accesorii electronice
8517+8518+8522.9+8529.9+8539.9+8542[.3+.5]
31711100-4 Componente electronice
8517.5 31711110-7 Emițătoare-receptoare
8517+8518 31711120-0 Transductoare
8533 31711130-3 Rezistențe
8545.1 31711140-6 Electrozi
8531.2 31711200-5 Tabele de marcaj electronice
8543 31711300-6 Sisteme electronice de cronometraj
8543 31711310-9 Sisteme de pontaj
8542 31712000-0 Mașini și aparate microelectronice șimicrosisteme
8542 31712100-1 Mașini și aparate microelectronice
8542 31712200-2 Microsisteme
8543-8547 31720000-9 Echipament electromecanic
8543-8547 31730000-2 Echipament electrotehnic
8543-8547 31731000-9 Accesorii electrotehnice
8540[.7+.8]+8542[.1+.2] 32100000-4 Valve, tuburi și componente electronice
8532[.1+.2+.3] 32110000-7 Condensatoare electrice
8532[.1+.2] 32111000-4 Condensatoare fixe
8532.3 32112000-1 Condensatoare variabile sau reglabile
8533 32120000-0 Rezistențe electrice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 145
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8534 32130000-3 Circuite imprimate
8534 32131000-0 Lamele de contact acoperite pentru circuiteimprimate
8534 32132000-7 Lamele de contact neacoperite pentru circuiteimprimate
8540 32140000-6 Valve și tuburi
8540 32141000-3 Tuburi catodice pentru televizoare
8540.2 32141100-4 Tuburi pentru camere de televiziune
8540.7 32142000-0 Tuburi și echipament pentru microunde
8540.71 32142100-1 Magnetroane
8540.7 32142200-2 Echipament cu microunde
8540.7 32142210-5 Echipament radio cu microunde
8540.72 32142300-3 Clistroane
8540.8 32143000-7 Tuburi electronice
8540.81 32144000-4 Valve și tuburi receptoare sau amplificatoare
8541 32150000-9 Semiconductoare
8541.1 32151000-6 Diode
8541.1 32152000-3 Diode electroluminescente
8541.2 32153000-0 Tranzistori
8541.6 32154000-7 Cristale piezoelectrice montate
8542 32160000-2 Circuite integrate și microasamblări electro-nice
8542.12 32161000-9 Cartele telefonice
8542.12 32161100-0 Cartele SIM
8542.12 32162000-6 Cartele cu circuite integrate
8542 32163000-3 Circuite integrate electronice
8542.5 32164000-0 Microasamblări
8542.13.55 32165000-7 Microprocesoare
8532.9+8533.9+8540.9+8541.9+8542.9
32170000-5 Piese pentru asamblări electronice
8532.9 32171000-2 Piese pentru condensatoare electrice
8533.9 32172000-9 Piese pentru rezistențe electrice, reostate șipotențiometre
8540.9+8541.9+8542.9 32173000-6 Piese pentru valve și tuburi electronice
8541.4 32180000-8 Module
8517[.1+.8]+8525[.1+.2] 32210000-8 Echipament de radiodifuziune și televiziune
8525[.1+.2] 32211000-5 Echipament de producție pentru radiodifu-ziune și televiziune
8525.1 32220000-1 Aparate de emisie pentru televiziune fără apa-rate de recepție
146 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8525.1 32221000-8 Radiobalize
8525.1 32222000-5 Aparate de codificare a semnalelor video
8525.1 32223000-2 Aparate de transmisie video
8525.10.9 32224000-9 Aparate de emisie pentru televiziune
8525[.2+.3] 32230000-4 Aparate de emisie radio cu aparate de recep-ție
8525.20.9 32231000-1 Aparate de televiziune cu circuit închis
8525.20.9 32232000-8 Echipament pentru videoconferințe
8525.2 32233000-5 Stații de amplificare a frecvenței radio
8525.2 32234000-2 Camere de televiziune cu circuit închis
8525.2 32235000-9 Sistem de supraveghere cu circuit închis
8525.2 32236000-6 Radiotelefoane
8525.2 32237000-3 Aparat portabil de emisie-recepție
8525.3 32240000-7 Camere de televiziune
8525.20.9 32250000-0 Telefoane mobile
8525.20.9 32251000-7 Telefoane de mașină
8525.20.9 32252000-4 Telefoane GSM
8524 32260000-3 Echipament de transmisie de date
8525 32270000-6 Aparate de transmisie digitală
8527[.1+.2+.3] 32310000-9 Receptoare de radiodifuziune
8528+8529 32320000-2 Echipament audiovizual și de televiziune
8528 32321000-9 Echipament de proiecție de televiziune
8528 32321100-0 Aparatură video și cinematografică
8528 32321200-1 Echipament audiovizual
8528+8529 32321300-2 Materiale audiovizuale
8528+8529 32322000-6 Echipament multimedia
8528.2 32323000-3 Monitoare video
8528.21 32323100-4 Monitoare video color
8528.22 32323200-5 Monitoare video alb-negru
8528 32323300-6 Echipament video
8528 32323400-7 Echipament video de redare
8528 32323500-8 Sistem video de supraveghere
8528 32324000-0 Televizoare
8528.12 32324100-1 Televizoare color
8528.13 32324200-2 Televizoare alb-negru
8528+8529 32324300-3 Echipament de televiziune
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 147
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8529.10.3 32324400-4 Antene de televiziune
8529 32324500-5 Selector de canale video
8519+8520+8521+8525.4 32330000-5 Aparate audio și video de înregistrare și redare
8519 32331000-2 Discuri pentru fonografe
8519.1 32331100-3 Patefoane
8519.9 32331200-4 Casetofoane
8519 32331300-5 Aparate de redare audio
8519.99 32331400-6 Lectoare de compact-discuri audio
8520 32332000-9 Magnetofoane
8520.1 32332100-0 Dictafoane
8520.2 32332200-1 Roboți telefonici
8520.3 32332300-2 Aparate de înregistrare a sunetelor
8521+8525.4 32333000-6 Aparate de înregistrare sau de redare video
8521+8525.4 32333100-7 Aparate de înregistrare video
8521+8525.4 32333200-8 Camere video
8521 32333300-9 Aparate de redare video
8525.4 32333400-0 Aparate video
8518+8520+8527.9 32340000-8 Microfoane și difuzoare
8518[.1+.3] 32341000-5 Microfoane
8518[.2+.4+.5]+8520 32342000-2 Difuzoare
8518.3 32342100-3 Căști
8518.3 32342200-4 Căști auriculare
8518.3 32342300-5 Microfoane și seturi de portavoce
8518[.4+.5]+8520 32342400-6 Dispozitive acustice
8518[.4+.5]+8520 32342410-9 Echipament de sonorizare
8518[.4+.5]+8520 32342420-2 Pupitre de mixaj în studio
8518[.4+.5] 32342430-5 Sisteme de comprimare a semnalelor vocale
8518[.4+.5] 32342440-8 Sistem de mesagerie vocală
8520 32342450-1 Aparate de înregistrare vocală
8518[.4+.5] 32343000-9 Amplificatoare
8518[.4+.5] 32343100-0 Amplificatoare de audiofrecvență
8518[.4+.5] 32343200-1 Megafoane
8527.9 32344000-6 Aparate de recepție de radiotelefonie sau deradiotelegrafie
8527.9 32344100-7 Receptoare portabile de apel și mesagerie
8527.9 32344110-0 Sistem de înregistrare vocală
148 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8527.9 32344200-8 Receptoare radio
8527.9 32344210-1 Echipament radio
8527.9 32344220-4 Receptoare de radiomesagerie
8527.9 32344230-7 Stații radio
8527.9 32344240-0 Relee radioemițătoare
8527.9 32344250-3 Instalații radio
8527.9 32344260-6 Echipament radio și de multiplexaj
8527.9 32344270-9 Sistem de control radio și telefonic
8527.9 32344280-2 Radiouri portabile
8518.9+8522+8529 32350000-1 Piese pentru echipament audio și video
8522 32351000-8 Accesorii pentru echipament audio și video
8522 32351100-9 Echipament de montaj video
8522 32351200-0 Ecrane
8529 32352000-5 Antene și reflectoare
8529 32352100-6 Piese pentru echipament radio și radar
8529 32352200-7 Piese de rezervă și accesorii pentru radare
8517 32360000-4 Interfoane
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33196000-0 Auxiliare medicale
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33196100-1 Dispozitive pentru persoanele în vârstă
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33210000-5 Instrumente de navigație, de meteorologie, degeologie și de geofizică
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33211000-2 Instrumente de navigație
8526 33211500-7 Aparate radar
8526 33211510-0 Echipament de supraveghere prin radar
8526 33220000-8 Echipament pentru comandă de la distanță
8526.9 33221000-5 Aparate de radiotelecomandă
8526.9 33222000-2 Sirene telecomandate
8450.2+8451[.1+.29]+8516.4 36610000-0 Accesorii de spălătorie
4805+8421.31+8529+9002 36712000-5 Filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712100-6 Cartușe pentru filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712200-7 Piese de uzură
86Locomotive și material rulant feroviare sausimilare și piese ale acestora; dispozitive defixare și accesorii feroviare și piese ale aces-tora; echipament mecanic (inclusiv electro-mecanic) de semnalizare a traficului
8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier
8310+8530+8531+8608+9405 29811200-9 Echipament pentru marcaj rutier
8530+8608+9405 29811300-0 Echipament de control al traficului
8608 29811600-3 Echipament de control al parcărilor
8608 29811700-4 Aparate de taxare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 149
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
7302+8601-8609 29813000-1 Echipament feroviar
8530.1+8608.00.1 29813200-3 Echipament de semnalizare
8608.00.1 29813210-6 Stâlpi indicatori
8608.00.1 29813220-9 Cutii de semnalizare
8530.1+8608.00.1 29813300-4 Sisteme de monitorizare a trenurilor
8608.00.1 29813400-5 Sisteme de încălzire a macazurilor
8604 29813500-6 Utilaje de aliniere a liniilor
8310+8608+9405 29815200-7 Echipament de control al traficului aerian
8608 29815210-0 Echipament pentru turnul de control
8608+9006 29816000-2 Echipament de monitorizare a traficului
8608 29816200-4 Sisteme de măsurare a fluxului traficului
8513.1+8539.32.1+8608.00.3+9405
31518000-0 Semafoare
8608.00.3 31518400-4 Lumini de semnalizare a pistelor pentru aero-nave
8529.10.7+8530[.1+.8]+8531[.1-.8]+8608
31620000-8 Aparate de semnalizare acustică sau optică
8529.10.7+8530.8+8531[.1-.8]+8608
31623000-9 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru șosele
8530.8+8608 31623100-0 Semafoare
8531[.1-.8]+8608 31623200-1 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru căile navigabile interioare
8531[.1-.8]+8608 31623300-2 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru parcări
8531[.1-.8]+8608 31623400-3 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru instalațiile portuare
8531.8+8608 31623500-4 Echipament de comandă, de siguranță și desemnalizare pentru aeroporturi
8531.8+8608 31623510-7 Aparate de înregistrare a zborurilor
8531.8+8608 31623520-0 Iluminare aeroportuară
8530.8+8531.8+8608 31623900-8 Echipament de control al semnalizării înintersecții
8609+8716 34220000-5 Remorci, semiremorci și containere mobile
8609+8716 34221000-2 Containere mobile cu utilizare specială
8601-8608 35200000-6 Locomotive și materiale rulante feroviare șipiese conexe
8601[.1+.2]+8602[.1+.2] 35210000-9 Locomotive și tendere feroviare
8601.1 35211000-6 Locomotive electrice feroviare
8602.1 35212000-3 Locomotive diesel electrice
8602.9 35213000-0 Locomotive diesel
8602.9 35214000-7 Tendere
150 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8602.9 35215000-4 Funiculare
8603-8606 35220000-2 Material rulant
8604 35221000-9 Vehicule de service sau de întreținere a căilorferate
8603+8605 35222000-6 Vagoane de tren și de tramvai pentru călători,troleibuze
8605 35222100-7 Vagoane de tramvai pentru călători
8605 35222200-8 Vagoane de tren pentru călători
8603 35222300-9 Troleibuze
8605 35222310-2 Vagoane de tren
8605 35222400-0 Vagoane de bagaje și vagoane speciale
8606 35223000-3 Vagoane de marfă
8607+8608 35230000-5 Piese pentru locomotive sau materiale rulanteferoviare sau de tramvai; echipament mecanicpentru controlul traficului
8607 35231000-2 Piese pentru locomotive sau material rulant
8607.1 35231100-3 Roți monobloc
8607.3 35231200-4 Tampoane și bare de tracțiune
8607 35231300-5 Scaune pentru material feroviar rulant
8607 35231400-6 Osii, anvelope și alte piese pentru locomotivesau material rulant
8608 35232000-9 Echipament mecanic de semnalizare și decomandă
8608 36980000-4 Borne de semnalizare pentru zăpadă
87Vehicule, altele decât material rulant feroviarși de tramvai și piese și accesorii conexe
8427+8709 29221500-9 Autoîncărcătoare cu furcă, camioane demanipulare, camioane-platformă utilizate îngări
8427+8709 29221510-2 Autoîncărcătoare
8427+8709 29221520-5 Camioane de manipulare
8709 29221530-8 Camioane-platformă utilizate în gări
8709 29221531-5 Vehicule de transport independente
8709 29221532-2 Echipamente pentru vehicule de urgență
8716.2 29350000-7 Remorci și semiremorci cu încărcare auto-mată sau de descărcare pentru uz agricol
8716.2 29351000-4 Remorci cu încărcare automată pentru uzagricol
8716.2 29352000-1 Remorci de descărcare pentru uz agricol
8716.2 29353000-8 Semiremorci cu încărcare automată pentru uzagricol
8716.2 29354000-5 Semiremorci de descărcare pentru uz agricol
8501.34.5+8501.53.5+8701.1+8701.90[.5+.9]
29370000-3 Tractoare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 151
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8701.1 29371000-0 Tractoare agricole cu acționare de la distanță
8701.90[.5+.9] 29372000-7 Tractoare uzate
8701.3 29525000-5 Vehicule cu șenile
8710 29610000-8 Tancuri și autoblindate de luptă
8710 29611000-5 Tancuri
8710 29611100-6 Piese pentru tancuri
8710 29612000-2 Autoblindate de luptă
8710 29612100-3 Piese pentru autoblindate de luptă
8531+8705 29851000-9 Echipament de salvare și de stingere a incen-diilor
8705 29851100-0 Echipament de stingere a incendiilor
8705 29851120-6 Materiale de stingere a incendiilor
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
8419.2+8713+8714.2+9402 33190000-8 Diverse aparate medicale
8713+8714.2 33193000-9 Vehicule, scaune cu rotile și dispozitiveconexe pentru persoane invalide
8713 33193100-0 Vehicule și scaune cu rotile pentru persoaneinvalide
8713 33193110-3 Vehicule pentru persoane invalide
8713 33193120-6 Scaune cu rotile
8713 33193121-3 Scaune cu rotile cu motor
8714.2 33193200-1 Piese și accesorii pentru vehicule și scaune curotile pentru persoane invalide
8714.2 33193210-4 Piese și accesorii pentru vehicule pentrupersoane invalide
8714.2 33193211-1 Motoare pentru vehicule pentru persoaneinvalide
8714.2 33193212-8 Dispozitive de direcție pentru vehicule pentrupersoane invalide
8714.2 33193213-5 Dispozitive de comandă pentru vehicule pen-tru persoane invalide
8714.2 33193214-2 Șasiuri pentru vehicule pentru persoane inva-lide
8714.2 33193220-7 Piese și accesorii pentru scaune cu rotile
8713+9018-9022+9402 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacienților
8713+9018-9022+9402 33195100-4 Monitoare
8713+9018-9022+9402 33195110-7 Monitoare respiratorii
8702-8709 34100000-8 Autovehicule
8703 34110000-1 Autoturisme
8703[.2+.9] 34111000-8 Breakuri
8703[.2+.9] 34112000-5 Berline
8703[.2+.3] 34113000-2 Vehicule cu 4 roți motoare
152 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8703[.2+.3] 34113100-3 Jeepuri
8703[.2+.3] 34113200-4 Vehicule pentru orice tip de teren
8703[.2+.3] 34113300-5 Vehicule de teren
8702+8703[.2+.3] 34114000-9 Vehicule cu utilizare specială
8702+8703[.2+.3] 34114100-0 Vehicule de urgență
8702+8703[.2+.3] 34114110-3 Vehicule de salvare
8703[.2+.3] 34114120-6 Vehicule de intervenție paramedicală
8703[.2+.3] 34114121-3 Ambulanțe
8703[.2+.3] 34114122-0 Vehicule pentru transportul pacienților
8703[.2+.3] 34114200-1 Mașini de poliție
8702+8703[.2+.3] 34114210-4 Vehicule pentru transportul deținuților
8702+8703[.2+.3] 34114300-2 Vehicule pentru serviciile de asistență socială
8702+8703[.2+.3] 34114400-3 Microbuze
8703.3 34115000-6 Autovehicule cu motor diesel
8703.3 34116000-3 Autovehicule pentru transportul a mai puținde 10 persoane
8703.2+8703[.2+.3+.9] 34117000-0 Vehicule de transport de ocazie
8702 34120000-4 Autovehicule pentru transportul a 10 sau maimulte persoane
8702 34121000-1 Autobuze
8702 34121100-2 Autobuze publice
8702 34121200-3 Autobuze articulate
8702 34121300-4 Autobuze cu imperială
8702 34121400-5 Autobuze cu podea joasă
8702 34122000-8 Autocare
8701+8704+8706 34130000-7 Autovehicule pentru transportul de mărfuri
8704[.21(.1+.31+.91)+.22(.1+.91)+.23(.1+.91)]
34131000-4 Vehicule cu motor diesel pentru transportulde mărfuri
8704[.31(.1+.31+.91)+.32(.1+.91)+.9]
34132000-1 Vehicule cu acumulatori pentru transportulde mărfuri
8704[.31(.1+.31+.91)+.32(.1+.91)+.9]
34133000-8 Camioane articulate
8704[.31(.1+.31+.91)+.32(.1+.91)+.9]
34133100-9 Autocisterne
8704[.31(.1+.31+.91)+.32(.1+.91)+.9]
34133110-2 Autocisterne de carburanți
8703.1+8704.1+8705[.2-.9] 34134000-5 Camioane cu platformă
8704[.2+.3] 34135000-2 Camioane basculante
8704[.2+.3] 34136000-9 Furgoane
8704[.2+.3] 34136100-0 Furgonete
8704[.2+.3] 34136200-1 Furgoane carosate
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 153
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8704[.21(.39+.99)+.22.99+23.99+.31(.39+.99)+.32.99]
34137000-6 Vehicule de ocazie pentru transportul demărfuri
8701.2 34138000-3 Tractoare rutiere
8706 34139000-0 Șasiuri
8706 34139100-1 Șasiuri cu cabine
8706 34139200-2 Șasiuri carosate
8706 34139300-3 Șasiuri complete
8703.1+8704.1+8705 34140000-0 Autovehicule de mare capacitate
8704.1 34141000-7 Autobasculante
8705.1 34142000-4 Camioane-macara
8705.1 34142100-5 Camioane cu platformă ridicătoare
8705.1 34142200-6 Mașini de încărcat cu schipuri
8703.1 34143000-1 Vehicule pentru întreținere pe timp de iarnă
8703.1+8705[.2-.9] 34144000-8 Autovehicule cu utilizare specială
8705.2 34144100-9 Turle de foraj mobile
8705[.3+.9] 34144200-0 Vehicule pentru servicii de urgență
8705.3 34144210-3 Vehicule de pompieri
8705.3 34144211-0 Camioane cu scară turnantă
8705.3 34144212-7 Autopompe
8705.3 34144213-4 Vehicule de stingere a incendiilor
8705.9 34144220-6 Vehicule de depanare
8705.9 34144300-1 Poduri mobile
8705.9 34144400-2 Vehicule de întreținere rutieră
8705.9 34144410-5 Vidanjoare
8705.9 34144420-8 Vehicule de împrăștiat sare
8705.9 34144430-1 Vehicule de curățare a străzilor
8705.9 34144431-8 Vehicule de aspirat străzile
8705.9 34144440-4 Vehicule de împrăștiat pietriș
8705.9 34144450-7 Vehicule de stropire a străzilor
8705.9 34144500-3 Vehicule pentru transportul deșeurilor mena-jere și al apelor reziduale
8705.9 34144510-6 Vehicule pentru transportul deșeurilor mena-jere
8705.9 34144511-3 Vehicule de colectare a deșeurilor menajere
8705.9 34144512-0 Vehicule de compactare a deșeurilor menajere
8705.9 34144520-9 Autocisterne pentru transportul apelor rezi-duale
8702+8703+8705.9 34144600-4 Vehicule militare
8705.9 34144610-7 Vehicule pentru acțiuni ofensive
8705.9 34144700-5 Vehicule utilitare
154 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8705.9 34144710-8 Încărcătoare cu roți
8705.9 34144730-4 Vehicule de reaprovizionare a aeronavelor
8705.9 34144740-7 Vehicule de tractare a aeronavelor
8705.9 34144750-0 Cargouri
8705.9 34144751-7 Transportatoare de pilieri
8705.9 34144760-3 Biblioteci mobile
8705.9 34144800-6 Autocaravane
8705.9 34144900-7 Vehicule electrice
8705.9 34144910-0 Autobuze electrice
8707 34210000-2 Caroserii de vehicule
8707.1 34211000-9 Caroserii de autobuze
8707.1 34212000-6 Caroserii de ambulanțe
8707.9 34213000-3 Caroserii de vehicule pentru transportul demărfuri
8609+8716 34220000-5 Remorci, semiremorci și containere mobile
8609+8716 34221000-2 Containere mobile cu utilizare specială
8716.4 34221100-3 Unități mobile de intervenție
8716.4 34221200-4 Unități mobile de urgență
8716.4 34221300-5 Unități de intervenție în caz de accident chi-mic
8716[.1-.8] 34223000-6 Remorci și semiremorci
8716[.1-.8] 34223100-7 Semiremorci
8716[.3+.4] 34223200-8 Autocisterne
8716[.1-.8] 34223300-9 Remorci
8716[.1-.8] 34223310-2 Remorci de uz general
8716.3 34223320-5 Remorci pentru transportul cailor
8716[.3+.4] 34223330-8 Unități mobile pe remorci
8716.31 34223340-1 Remorci-cisternă
8716[.1-.8] 34223350-4 Remorci cu scară turnantă
8716[.3+.4] 34223360-7 Remorci de alimentare cu carburanți a aero-navelor
8716[.3+.4] 34223370-0 Remorci basculante
8716[.3+.4] 34223400-0 Remorci și semiremorci de tip caravană
8716[.3+.4] 34224000-3 Piese pentru remorci, pentru semiremorci șipentru alte vehicule
8407.3+8408.2+8409[.91+.99]+8708[.1+.3-.9]
34310000-3 Motoare și piese pentru motoare
8407.3+8408.2+8708[.1+.3-.9] 34311000-0 Motoare
8708 34320000-6 Piese mecanice de rezervă, altele decâtmotoare și piese de motoare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 155
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8708.6 34321000-3 Osii
8708.3 34322000-0 Frâne și piese pentru frâne
8708.3 34322100-1 Echipamente de frână
8708.3 34322200-2 Frâne cu disc
8708.3 34322300-3 Garnituri de frână
8708.3 34322400-4 Plăcuțe de frână
8708.3 34322500-5 Saboți de frână
8708.4 34323000-7 Cutii de viteze
8708.7 34324000-4 Roți, piese și accesorii
8708.7 34324100-5 Echipament de echilibrare a roților
8708.9 34325000-1 Amortizoare și țevi de eșapament
8708.9 34326000-8 Ambreiaje și piese conexe
8708.9 34327000-5 Volane, coloane și cutii de direcție
8708 34328000-2 Cricuri pentru vehicule
8708.2 34340000-2 Echipament de conversie pentru vehicule
8708.2 34350000-5 Centuri de siguranță
8708.2 34360000-8 Piese de rezervă pentru vehiculele destinatetransportului de mărfuri
8708.2 34370000-1 Piese de rezervă pentru furgoane
8708.2 34380000-4 Piese de rezervă pentru automobile
8708.2 34390000-7 Accesorii pentru tractoare
8711+8712+8714[.1+.9] 34400000-1 Motociclete, biciclete și motociclete cu ataș
8711+8714.1 34410000-4 Motociclete
8714.1 34411000-1 Piese și accesorii pentru motociclete
8711.9 34411100-2 Motociclete cu ataș
8714.1 34411110-5 Piese și accesorii pentru motociclete cu ataș
8711.2 34420000-7 Motoscutere
8711.1 34430000-0 Biciclete cu motor auxiliar
8712+8714.9 34440000-3 Biciclete
8712 34441000-0 Biciclete fără motor
8714.9 34442000-7 Piese și accesorii pentru biciclete
8407.1+8409.1+8411[.1+.2+.91]+8412.1+8801+8802+8803+8805
35300000-7 Aeronave și nave spațiale
8715+8716.8 35400000-8 Diverse echipamente de transport
8716.8 35410000-1 Șarete trase de cai sau de mână și alte vehiculefără motor
8716.8 35411000-8 Cărucioare
156 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8715+8716.8 35420000-4 Cărucioare de bagaje
8715.00.1 35421000-1 Cărucioare de copii
89Nave, ambarcațiuni și structuri plutitoare
8907 29812100-5 Echipament portuar
8907 29812110-8 Instalații de andocare
8526+8529+8901-8908+9014+9015
29812300-7 Echipament de navigație
7308+7326.9+7610+8425+8905+8907
29814000-8 Structuri portante
8905 29814500-3 Doc plutitor
8907 29814510-6 Unitate plutitoare de depozitare
8906 29851200-1 Echipament de salvare
8901-8908 35100000-5 Nave și ambarcațiuni
8901-8908 35110000-8 Nave
8906.00.1 35111000-5 Nave de război
8906.00.1 35111100-6 Nave maritime de patrulare
8906.00.1 35111200-7 Portavioane
8906.00.1 35111300-8 Submarine
8901 35112000-2 Nave și ambarcațiuni similare pentrutransportul de persoane sau de mărfuri
8901.1 35112100-3 Nave de croazieră, feriboturi și nave similarepentru transportul de persoane
8901.1 35112110-6 Feriboturi
8901.1 35112120-9 Nave de croazieră
8901[.2+.3+.9] 35112200-4 Nave pentru transportul de mărfuri
8901.9 35112210-7 Vrachiere
8901.9 35112220-0 Cargouri
8901.9 35112230-3 Nave de mărfuri
8901.9 35112240-6 Nave-container
8901.9 35112250-9 Nave RO-RO
8901.2 35112260-2 Nave-cisternă
8901.9 35112270-5 Transbordoare pentru autoturisme
8901.3 35112280-8 Nave frigorifice
8902+8904+8905[.1+.9]+8906.00.9+8908
35113000-9 Nave de pescuit și alte nave speciale
8902 35113100-0 Nave de pescuit și nave-uzină
8902 35113110-3 Nave de pescuit
8902 35113120-6 Nave-uzină
8904 35113200-1 Remorchere
8905[.1+.9]+8906.00.9+8908 35113300-2 Nave diverse
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 157
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8905.1 35113310-5 Nave de dragare
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113320-8 Docuri plutitoare
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113330-1 Nave-suport pentru scufundări
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113331-8 Macarale plutitoare
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113340-4 Nave de producție
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113341-1 Nave de prospecțiune seismometrică
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113342-8 Nave hidrografice
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113343-5 Nave de combatere a poluării
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113400-3 Nave de intervenție
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113410-6 Nave de stingere a incendiilor
8905[.10.1+.90.1]+8908 35113420-9 Nave de salvare
8905[.1+.9] 35113430-2 Nave-far
8905.2 35114000-6 Platforme de foraj sau de producție, plutitoaresau submersibile
8905.2 35114100-7 Nave de foraj
8905.2 35114200-8 Troliuri automate
8905.2 35114300-9 Troliuri de foraj pentru platforme
8905.2 35114400-0 Platforme de foraj plutitoare
8905.2 35114500-1 Instalație de producție plutitoare
8905.2 35114600-2 Troliuri semisubmersibile
8905.2 35114700-3 Platforme de producție
8905.2 35114710-6 Platforme mobile
8905.2 35114720-9 Platforme marine
8905.2 35114730-2 Platforme de foraj
8907 35115000-3 Structuri plutitoare
8907.9 35115100-4 Geamanduri de marcare
8907.1 35115200-5 Plute
8907.1 35115210-8 Plute pneumatice
8903+8906.00.1 35120000-1 Ambarcațiuni
8903+8906.00[.1+.9] 35121000-8 Ambarcațiuni specializate
8903.92+8906 35121100-9 Bărci cu motor
8906.00.1 35121110-2 Vedete de supraveghere
8906.00.1 35121120-5 Vedete de patrulare vamală
8906.00.1 35121130-8 Vedete de patrulare ale poliției
8906.00.9 35121140-1 Bărci de salvare
158 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
8903 35122000-5 Ambarcațiuni sportive și de agrement
8903.91 35122100-6 Bărci cu vele
8903.91 35122110-9 Catamarane
8903.91 35122120-2 Ambarcațiuni de salvare
8903[.92+.99] 35122130-5 Bărci cu vâsle
8903[.92+.99] 35122140-8 Ambarcațiuni mici
8903[.92+.99] 35122150-1 Bărci din fibre de sticlă
8903[.92+.99] 35122160-4 Bărci semirigide
8903.1 35122200-7 Ambarcațiuni pneumatice
8903.1 35122210-0 Bărci pneumatice
8903.1 35122220-3 Canoe
8903[.92+.99] 35122300-8 Ambarcațiuni cu rame
90Instrumente și aparatură optică, fotografică,cinematografică, de măsurat, de verificat, deprecizie, medicală sau chirurgicală; piese șiaccesorii ale acestora
8526+8529+8901-8908+9014+9015
29812300-7 Echipament de navigație
8608+9006 29816000-2 Echipament de monitorizare a traficului
9006 29816100-3 Aparate fotografice de control al vitezei
8443.12+8472+8473.4+9009 30120000-6 Fotocopiatoare și imprimante
8472.1+8472.1+9009[.1-.3] 30121000-3 Fotocopiatoare și termocopiatoare
9009[.1-.3] 30121100-4 Fotocopiatoare
9009[.1-.3] 30121110-7 Fotocopiatoare color
9009[.1-.3] 30121120-0 Echipament de copiere
9009.3 30121200-5 Echipament de termocopiere
9003[.1+.2] 30121300-6 Echipament de reproducere
9009.9 30125000-1 Piese și accesorii pentru fotocopiatoare
9009.9 30125100-2 Cartușe de toner
8304+8517.21+9023 30191000-4 Echipament de birou
9023 30191200-6 Material didactic
4817+4819+4820+4821+9017+9608-9612
30192000-1 Accesorii de birou
9017 30192200-3 Benzi de măsurat
9017 30192400-5 Accesorii pentru reprografie
9002 30192500-6 Folii transparente pentru retroproiectoare
9017.1 30192600-7 Planșe de desen
9031 31124200-3 Aparate de control al generatoarelor cuturbină
9006.62 31525000-2 Blitzuri fotografice
9006.62 31525100-3 Cuburi-blitz
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 159
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
9018+9022 33110000-4 Imagistică medicală
9022 33111000-1 Aparate de radiologie
9022 33111100-2 Masă de examinare radiologică
9022 33111200-3 Stații de lucru pentru radiologie
9022 33111300-4 Aparate de radiologie
9022 33111400-5 Fluoroscoape
9022 33111500-6 Radiografie dentară
9022 33111600-7 Aparate de radiografie
9022 33111610-0 Unitate de rezonanță magnetică
9022 33111620-3 Camere gama
9022 33111630-6 Scanografe
9022 33111640-9 Termografe
9022 33111650-2 Aparate de mamografie
9022 33111700-8 Sală de angiografie
9022 33111710-1 Accesorii pentru angiografie
9022 33111720-4 Aparate de angiografie
9022 33111721-1 Aparate de angiografie digitală
9022 33111730-7 Accesorii pentru angioplastie
9022 33111740-0 Aparate de angioplastie
9022 33111800-9 Sistem de radiodiagnosticare
9018 33112000-8 Ecografie
9018 33112100-9 Detectoare ecocardiografice
9018 33112200-0 Ecograf
9018 33112300-1 Ecoencefalograf
9018 33112400-2 Ecocardiografe
9018 33113000-5 Scaner medical
9018.13 33113100-6 Scanere cu rezonanță magnetică
9018 33113200-7 Scanere cu ultrasunete
9018 33114000-2 Aparate de spectroscopie
9018 33115000-9 Aparate de tomografie
9018 33120000-7 Explorare funcțională
9018 33121000-4 Sistem de înregistrare ambulatorie pe termenlung
9018.1 33121100-5 Electroencefalografe
9018.1 33121200-6 Aparate de scintigrafie
160 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9018.1 33121300-7 Electromiografe
9018.1 33121400-8 Audiometre
9018.1 33121500-9 Electrocardiogramă
9018.[.4+.5] 33122000-1 Oftalmologie
9018 33123000-8 Aparate cardiovasculare
9018.9 33123100-9 Tensiometru
9018.1 33123200-0 Aparate de electrocardiografie
9018.1 33123210-3 Aparate de monitorizare cardiacă
9018.1 33123220-6 Aparate de angiocardiografie
9018.1 33123230-9 Cardiografe
9018[.1+.2] 33124000-5 Aparate și accesorii de diagnosticare șiradiodiagnosticare
9018[.1+.2] 33124100-6 Aparate de diagnosticare
9018[.1+.2] 33124110-9 Sisteme de diagnosticare
9018.2 33124120-2 Aparate de diagnosticare cu ultrasunete
9018[.1+.2] 33124130-5 Accesorii de diagnosticare
9018[.1+.2] 33124131-2 Benzi reactive
9018[.1+.2] 33124200-7 Aparate de radiodiagnosticare
9018[.1+.2] 33124210-0 Accesorii de radiodiagnosticare
9018[.1+.2] 33125000-2 Aparate de examinare urologică
9018[.1+.2] 33126000-9 Aparate de stomatologie
9018[.1+.2] 33127000-6 Aparate pentru imunoanalize
9018.4+9021.2 33130000-0 Stomatologie
9018.4 33131000-7 Instrumente dentare manuale
9018.4 33131100-8 Instrumente de chirurgie dentară
9018.4 33131200-9 Ace dentare de sutură
9018.4 33131300-0 Instrumente dentare de unică folosință
9018.4 33131400-1 Sondă dentară
9018.4 33131500-2 Instrumente pentru extracții dentare
9018.4 33131510-5 Freze dentare
9018.4 33131600-3 Instrumentar de obturare dentară
9021.2 33132000-4 Implanturi dentare
9018.4 33133000-1 Accesorii pentru amprente dentare
9018.4 33134000-8 Accesorii de endodontică
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 161
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9018.4 33135000-5 Aparate ortodontice
9018.4 33136000-2 Instrument rotativ și abraziv
9018.4 33137000-9 Accesorii de profilaxie dentară
9021.2 33138000-6 Produse ortodontice și pentru proteze dentare
9021.2 33138100-7 Proteze dentare
3005+3006+4015+9018+9021[.2+.3]
33140000-3 Consumabile medicale nechimice șiconsumabile hematologice
3005+3006+4015+9018.3+9021[.2+.3]
33141000-0 Consumabile medicale nechimice de unicăfolosință și consumabile hematologice
9018.3 33141200-2 Catetere
9018.3 33141210-5 Catetere cu balon
9018.3 33141220-8 Canule
9018.3 33141230-1 Dilatator
9018.3 33141240-4 Accesorii pentru cateter
9018.3 33141300-3 Dispozitive de puncție venoasă și de prelevarede sânge
9018.3 33141310-6 Seringi
9018.3 33141320-9 Ace medicale
4015+9018.3 33141400-4 Foarfece de fire metalice și bisturie; mănușichirurgicale
9018.3 33141410-7 Foarfece de fire metalice și bisturie
9018.3 33141411-4 Scalpele și lame
3006+9018 33141600-6 Recipiente și pungi de recoltare, drenaj șitruse
9018 33141610-9 Pungi de recoltare
9018 33141611-6 Pungi de recoltare a urinei
9018 33141612-3 Pungi de recoltare a sângelui
9018 33141620-2 Truse medicale
9018 33141621-9 Trusă pentru incontinență urinară
9018 33141622-6 Truse de prevenire a SIDA
9018 33141624-0 Truse de administrare
9018 33141625-7 Truse de diagnosticare
9018 33141626-4 Truse de dozaj
9018 33141630-5 Filtre de plasmă sanguină
9018 33141640-8 Drenaj
9018 33141641-5 Sonde
9018 33141642-2 Accesorii de drenaj
9021.1 33141700-7 Accesorii ortopedice
162 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9021.1 33141710-0 Cârje
9021.1 33141720-3 Dispozitive ortopedice ajutătoare
9021.1 33141730-6 Gulere chirurgicale
9021.1 33141740-9 Încălțăminte ortopedică
9021.1 33141750-2 Proteze articulare
9021.1 33141760-5 Atele
9021.1 33141770-8 Proteze pentru fracturi, știfturi și plăci
9021.2 33141800-8 Consumabile dentare
9021.2 33141810-1 Materiale de obturare dentară
9021.2 33141820-4 Dinți artificiali
9021.2 33141821-1 Dinți de porțelan
9021.2 33141822-8 Dinți din rășină acrilică
9021.2 33141830-7 Bază de ciment
9021.2 33141840-0 Hemostatic dentar
9021.2 33141850-3 Produse de igienă dentară
9018+9021[.2+.3] 33142000-7 Accesorii reutilizabile
9019+9020+9022 33150000-6 Terapie
9022 33151000-3 Aparate și accesorii de radioterapie
9022 33151100-4 Aparate de gamaterapie
9022 33151200-5 Aparate de radioterapie
9022 33151300-6 Spectrografe
9022 33151400-7 Accesorii de radioterapie
9019 33152000-0 Incubatoare
9018.9 33153000-7 Litotritor
9019+9020 33154000-4 Aparate de mecanoterapie
9019+9020 33155000-1 Aparate de kineziterapie
9019+9020 33155100-2 Aparate de fizioterapie
9019 33156000-8 Aparate de testare psihologică
9019+9020 33157000-5 Aparate de oxigenoterapie și de asistențărespiratorie
9019+9020 33157100-6 Măști de gaze medicale
9019+9020 33157110-9 Mască de oxigen
9019+9020 33157200-7 Truse de oxigen
9019+9020 33157300-8 Corturi pentru oxigenoterapie
9020 33157400-9 Aparate medicale respiratorii
9020 33157500-0 Camere hiperbare
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 163
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9019 33157700-2 Barbotor pentru oxigenoterapie
9019 33157800-3 Dispozitiv de administrare a oxigenului
9019 33157810-6 Instalație de oxigenoterapie
9018+9021 33158000-2 Terapie electrică, electromagnetică și meca-nică
9018 33158100-3 Sistem electromagnetic
9018+9021 33158200-4 Aparate de electroterapie
9021 33158210-7 Stimulator
9018.2 33158300-5 Aparate medicale cu ultraviolete
9018 33158400-6 Instalație de terapie mecanică
9018[.1+.2] 33158500-7 Aparate medicale cu infraroșii
9018+9021 33159000-9 Sistem de chimie clinică
9018[.3+.5+.9]+9019 33160000-9 Tehnici operatorii
9018[.3+.5+.9] 33161000-6 Instalație de electrochirurgie
9018[.3+.5+.9] 33162000-3 Dispozitive și instrumente pentru sălile deoperație
9018[.3+.5+.9] 33162100-4 Dispozitive pentru sălile de operație
9018[.3+.5+.9] 33162200-5 Instrumente pentru sălile de operație
9019 33163000-0 Corturi de uz medical
9018[.3+.5+.9] 33164000-7 Aparate de celioscopie
9018[.3+.5+.9] 33164100-8 Colposcop
9018[.3+.5+.9] 33165000-4 Aparate de criochirurgie și crioterapie
9018[.3+.5+.9] 33166000-1 Aparate dermatologice
9018.9 33167000-8 Lămpi chirurgicale
9018.9 33168000-5 Aparate de endoscopie și de endochirurgie
9018.9 33168100-6 Endoscoape
9018.9 33169000-2 Instrumente chirurgicale
9018.9 33169100-3 Laser chirurgical
9018.9 33170000-2 Anestezie și reanimare
9018.9 33171000-9 Instrumente pentru anestezie și pentrureanimare
9018.9 33171100-0 Instrumente pentru anestezie
9018.9 33171110-3 Mască de anesteziere
9018.9 33171200-1 Instrumente pentru reanimare
9018.9 33171210-4 Mască de reanimare
9018.9 33172000-6 Aparate de anestezie și de reanimare
9018.9 33172100-7 Aparate de anestezie
9018.9 33172200-8 Aparate de reanimare
164 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9018[.3+.5+.9]+9021 33180000-5 Asistență funcțională
9018.9 33181000-2 Aparate de suport renal
9018.9 33181100-3 Aparate de hemodializă
9018.9 33181200-4 Filtre pentru dializă
9018.9 33181300-5 Monitor individual pentru hemodializă
9018.9 33181400-6 Multipost pentru hemodializă
9018.9 33181500-7 Consumabile de uz renal
9018.9 33181510-0 Fluid renal
9018.9 33181520-3 Consumabile pentru dialize renale
9018.9+9021[.5+.9]+9022.1 33182000-9 Aparate de suport cardiac
9021.9 33182100-0 Defibrilator
9021.5 33182200-1 Aparate de stimulare cardiacă
9021.5 33182210-4 Stimulator cardiac
9021.5 33182220-7 Valvă cardiacă
9021.5 33182230-0 Ventricul
9021.9 33182240-3 Piese și accesorii pentru stimulatoare cardiace
9021.9 33182241-0 Baterii pentru stimulatoare cardiace
9018.9 33182300-2 Aparate de chirurgie cardiacă
9022.1 33182400-3 Radiologie cardiacă
9021.1 33183000-6 Aparate ortopedice de înlocuire
9021.1 33183100-7 Implanturi ortopedice
9021.1 33183200-8 Proteze ortopedice
9021.1 33183300-9 Aparate de osteosinteză
9021 33184000-3 Proteze
9021.9 33184100-4 Implanturi chirurgicale
9021.3 33184200-5 Proteze vasculare
9021.9 33184300-6 Proteze cardiace
9021.9 33184310-9 Valve cardiace
9021.3 33184400-7 Proteze mamare
9021.3 33184500-8 Endoproteze coronariene
9021.3 33184600-9 Ochi artificiali
9021.3 33185000-0 Proteze auditive
9021.9 33185100-1 Piese și accesorii pentru proteze auditive
9021.9 33185200-2 Implant cohlear
9021.9 33185300-3 Implant de otorinolaringologie
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 165
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9021.9 33185400-4 Laringe artificial
9019 33186000-7 Sistem de circulație extracorporală
9019 33186100-8 Oxigenator
9018.9 33193221-4 Perne pentru scaune cu rotile
9018.9 33193222-1 Cadre pentru scaune cu rotile
9018.9 33193223-8 Scaune pentru scaune cu rotile
9018.9 33193224-5 Roți pentru scaune cu rotile
9018.9 33194000-6 Aparate și instrumente pentru transfuzie șiperfuzie
9018.9 33194100-7 Aparate și instrumente pentru perfuzie
9018.9 33194110-0 Pompe de perfuzie
9018.9 33194120-3 Produse pentru perfuzie
9018.9 33194200-8 Aparate și instrumente pentru transfuzie
9018.9 33194210-1 Aparate de transfuzie sanguină
9018.9 33194220-4 Accesorii de transfuzie sanguină
8713+9018-9022+9402 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacienților
8713+9018-9022+9402 33195100-4 Monitoare
8713+9018-9022+9402 33195110-7 Monitoare respiratorii
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33196000-0 Mijloace auxiliare medicale
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33196100-1 Dispozitive pentru persoanele în vârstă
9014[.1-.8] 33196200-2 Dispozitive pentru persoanele cu deficiențe
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33210000-5 Instrumente de navigație, de meteorologie, degeologie și de geofizică
8526+9014[.1-.8]+9015[.1-.8] 33211000-2 Instrumente de navigație
9014[.1-.8] 33211100-3 Echipament de radiogoniometrie
9014.1 33211110-6 Busole
9014[.1-.8] 33211200-4 Sextanți
9014[.1-.8] 33211210-7 Sistem de poziționare globală
9014[.1-.8] 33211300-5 Sonare
9014[.1-.8] 33211400-6 Sonde acustice
9015[.1-.8] 33212000-9 Instrumente și aparate de geodezie, dehidrografie, de oceanografie, de hidrologie șimeteorologie
9015[.1-.8] 33212100-0 Aparate de telemetrie
9015[.4+.8] 33212200-1 Instrumente de geodezie
9015[.4+.8] 33212210-4 Instrumente de hidrografie
9015[.4+.8] 33212220-7 Instrumente de meteorologie
9015[.4+.8] 33212230-0 Echipament de geologie
166 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9015[.4+.8] 33212240-3 Echipament de seismologie
9015[.4+.8] 33212250-6 Echipament de topografie
9015[.4+.8] 33212300-2 Teodolite
9016+9017 33230000-1 Balanțe de precizie, instrumente de desen, decalcul și de măsurare a lungimilor
9016 33231000-8 Balanțe de precizie
9017.1 33232000-5 Mese de desen
9017.1 33232100-6 Mașini de desen
9017.1 33232200-7 Pantografe
9017.1 33232300-8 Rigle de calcul
9017[.3+.8] 33233000-2 Instrumente manuale de măsurare alungimilor
9030 33240000-4 Instrumente de măsurare a mărimilor
9030.1 33241000-1 Aparate de măsurare a radiațiilor
9030.1 33241100-2 Aparate de înregistrare a fasciculelor deelectroni
9030.1 33241200-3 Dozimetre de radiații
9030.3 33241300-4 Instrumente de măsurare a mărimilor elec-trice
9030.3 33241310-7 Ampermetre
9030.3 33241320-0 Voltmetre
9030.1 33241400-5 Contoare Geiger
9030.1 33241500-6 Sisteme de monitorizare a contaminării
9030.1 33241600-7 Monitoare de radiații
9030.2 33242000-8 Osciloscoape
9030.2 33242100-9 Oscilografe
9030.4 33243000-5 Echipament de detectare a erorilor
9030.4 33244000-2 Aparate demonitorizare a gradului de poluare
9025[.1+.8]+9026[.1+.8]+9027[.1-.8]
33250000-7 Instrumente de verificare a proprietățilorfizice
9025[.1+.8] 33251000-4 Instrumente de măsurat
9025.1 33251100-5 Hidrometre
9025.1 33251200-6 Termometre
9025.1 33251300-7 Pirometre
9025.8 33251400-8 Barometre
9025.8 33251500-9 Higrometre
9025.8 33251600-0 Psihrometre
9026 33252000-1 Instrumente de măsurare a debitului, a nive-lului și a presiunii lichidelor și gazelor
9026.1 33252100-2 Debitmetre
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 167
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9026.1 33252110-5 Contoare de apă
9026.1 33252200-3 Echipament de măsurare a nivelului
9026.2 33252300-4 Echipament de măsurare a presiunii
9026.2 33252310-7 Manometre
9026[.1-.8] 33252400-5 Echipament de măsurare și de control
9027 33253000-8 Aparate de detectare și de analiză
9027 33253100-9 Aparate de detectare
9027.1 33253110-2 Detectoare de gaz
9027.1 33253120-5 Detectoare de fum
9027[.1-.8] 33253130-8 Detectoare de defecte
9027[.1-.8] 33253200-0 Aparate de analiză
9027.1 33253210-3 Analizoare de gaz
9027.2 33253220-6 Cromatografe
9027.2 33253221-3 Cromatografe de gaz
9027.2 33253230-9 Analizoare de fum
9027.3 33253300-1 Spectrometre
9027.3 33253310-4 Spectrometre de masă
9027.3 33253320-7 Echipament de măsurare a emisiilor
9027.3 33253321-4 Spectrometru de emisii
9027.3 33253330-0 Analizoare de spectru
9027 33253400-2 Analizoare
9027.8 33253410-5 Analizoare de dilatare
9027.8 33253420-8 Echipament de măsurare a sunetului
9027.8 33253430-1 Echipament de măsurare a zgomotului
9027.8 33253440-4 Analizoare de vibrații
9027.8 33253450-7 Analizoare biochimice
9027.8 33253451-4 Citometre
9027.8 33253452-1 Analizoare de sânge
9027.8 33253453-8 Analizoare de lapte
9027.8 33253454-5 Echipament biomedical
9027.8 33253455-2 Aparate pentru analiza tabloului sanguin
9027.8 33253456-9 Analizoare chimice
9027.8 33253457-6 Analizoare hematologice
9027.8 33253458-3 Analizoare imunologice
9027.8 33253500-3 Detectoare de fluide
168 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9011+9012.1 33261000-7 Microscoape
9012.1 33261100-8 Microscoape electronice
9012.1 33261110-1 Microscoape electronice cu scanare
9012.1 33261120-4 Microscoape electronice cu transmisie
9012.1 33261200-9 Scanere
9012.1 33261210-2 Doppler color
9012.1 33261220-5 Tomograf computerizat
9012.1 33261230-8 Tomograf axial computerizat
9012.1 33261250-4 Echipament Doppler
9012.1 33261260-7 Echipament de imagistică
9012.1 33261270-0 Scaner cu rezonanță magnetică nucleară
9012.1 33261280-3 Echipament de imagistică cu rezonanță mag-netică
9012.1 33261300-0 Aparate de difracție
9024+9031 33262000-4 Mașini și aparate de testare și măsurare
9031[.1-.8] 33262100-5 Aparate de testare a sudabilității
9031.8 33262200-6 Aparate de testare servohidraulice
9031.8 33262300-7 Echipament de detectare a gazelor
9031.8 33262400-8 Detectoare de stupefiante
9031.8 33262500-9 Echipamente de analiză a gazelor
9031.8 33262600-0 Sistem de detectare a explozibililor
9031.8 33262610-3 Detectoare de bombe
9031.8 33262700-1 Sistem de dozimetrie
9031.8 33262800-2 Instrumente pentru vehicule
9028 33263000-1 Contoare
9028.3 33263100-2 Contoare de energie
9028.3 33263200-3 Contoare electronice
9028.3 33263300-4 Contoare magnetice
9028[.3+.9] 33263400-5 Contoare de electricitate
9029 33264000-8 Contoare de producție
9029 33264100-9 Contoare de rotații
9029.2 33264110-2 Indicatoare de viteză pentru vehicule
9029.2 33264111-9 Tahometre
9029.2 33264112-6 Aparate de taxare pentru taximetre
9029.2 33264200-0 Stroboscoape
9032 33270000-3 Instrumente și aparate de reglaj și de control
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 169
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9032.8 33271000-0 Limitatoare de viteză
9022+9031 33280000-6 Echipament radiologic, altul decât cel medical
9022+9031 33281000-3 Echipament de scanare a bagajelor
9022.1 33282000-0 Echipament de control cu raze X
9001[.3-.5]+9003[.1+.9]+9004 33410000-7 Ochelari și lentile
9003[.1+.9]+9004 33411000-4 Ochelari
9004.1 33411100-5 Ochelari de soare
9003[.1+.9] 33411200-6 Monturi și rame de ochelari
9003[.1+.9]+9004 33412000-1 Ochelari-mască
9004 33412100-2 Ochelari de protecție
9003[.1+.9] 33412200-3 Monturi și rame de ochelari de protecție
9001+9002[.19+.2+.9]+9005 33413000-8 Lentile
9001[.3-.5] 33413100-9 Lentile corectoare
9001.3 33413110-2 Lentile de contact
9001.3 33413111-9 Lentile intraoculare
9001[.4+.5] 33413112-6 Lentile de ochelari
9001+9002 33420000-0 Material de polarizare
9001.1 33421000-7 Aparate cu fibre optice
9002 33422000-4 Oglinzi
9001.1 33423000-1 Filtre optice
9001 33424000-8 Dispozitive de ajutor optic
9005+9011+9013 33430000-3 Instrumente optice și de astronomie
9005.1 33431000-0 Binocluri
9005.8 33432000-7 Ochelari de vedere nocturnă
9005.8 33433000-4 Lunete de vizare
9011 33434000-1 Microscoape optice
9005.8 33435000-8 Telescoape
9013 33436000-5 Instrumente optice specializate
9013.2 33436100-6 Lasere
9013.2 33436110-9 Lasere industriale
9013.8 33440000-6 Dispozitive cu cristale lichide
9013.8 33441000-3 Periscoape
9002.11+9006+9007.1 33451000-6 Aparate de fotografiat
9002.11 33451100-7 Obiective pentru aparate de fotografiat
9006.9 33451200-8 Corpuri pentru aparate de fotografiat
170 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9006[.1-.3] 33451300-9 Aparate fotografice pentru pregătirea clișeelorși a cilindrilor de tipărit
9006[.4+.5] 33451400-0 Aparate de fotografiat cu developare instan-tanee
9007.1 33451500-1 Camere cinematografice
9007.2+9008 33452000-3 Proiectoare cinematografice
9007.2+9008.1 33452100-4 Proiectoare
9008.1 33452110-7 Proiectoare de diapozitive
9008.4 33452200-5 Aparate de mărit
9008.4 33452300-6 Aparate de micșorat
9002.1 33453000-0 Aparate pentru laboratoare fotografice
9002.11 33453100-1 Blitzuri
9002.11 33453200-2 Aparate fotografice de mărit
9006[.61+.69]+9008.4+9010[.1-.6]
33453300-3 Aparate și echipament de developare apeliculelor fotografice
9010.1 33453400-4 Ecrane pentru proiecții
9008.2 33454000-7 Echipament pentru microfilme și microfișe
9008.2 33454100-8 Echipament pentru microfilme
9008.2 33454110-1 Cititoare de microfilme
9008.2 33454200-9 Echipament pentru microfișe
9008.2 33454210-2 Cititoare de microfișe
9008.2 33454300-0 Echipament pentru microformate
9008.2 33454310-3 Cititoare de microformate
9031[.1-.8] 34330000-9 Bancuri de încercare
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153000-8 Material pedagogic
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153100-9 Material didactic
9023 36640000-9 Aparate și echipamente utilizate în scopuridemonstrative
9023 36641000-6 Produse informative și de promovare
4805+8421.31+8529+9002 36712000-5 Filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712100-6 Cartușe pentru filtre
4805+8421.31+8529+9002 36712200-7 Piese de uzură
4014+4803+4818+9002.9 36731000-4 Articole de unică folosință
4014+4803+4818+9002.9 36731200-6 Obiecte personale
3213+9023+9603[.3+.4]+9608-9611
36800000-9 Articole pentru lucrări de artizanat și de artă
9023 36810000-2 Articole pentru lucrări de artizanat
91Ceasornice și ceasuri de mână și piese aleacestora
9113.9 19230000-7 Brățări de ceas
9101-9114 33510000-8 Ceasuri și ceasornice
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 171
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9101+9102+9108+9110-9114 33511000-5 Ceasuri
9101+9102 33511100-6 Ceasuri de mână
9101 33511200-7 Cronometre
9103-9105+9109+9110.99111+9112+9114
33512000-2 Ceasornice
9105.1 33512100-3 Ceasuri deșteptătoare
9105.2 33512200-4 Ceasuri de perete
9104 33512300-5 Ceasuri pentru vehicule
9106+9107 33513000-9 Ceasuri de pontaj și ceasuri similare; ceasuride parcare
9106 33513100-0 Ceasuri de pontaj
9106 33513200-1 Cronografe
9107 33513300-2 Ceasuri de parcare
9107 33513310-5 Contoare cu jetoane
9107 33513400-3 Temporizatoare
9107 33513500-4 Întrerupătoare cu ceas
92Instrumente muzicale; piese și accesorii aleacestora
9201-9209 36300000-4 Instrumente muzicale și piese pentru acestea
9201-9209[.1-.3] 36310000-7 Instrumente muzicale
9201 36311000-4 Piane
9203+9204+9207.10.1 36312000-1 Orgi
9201+9202 36313000-8 Instrumente cu coarde
9205 36314000-5 Instrumente de suflat
9207 36315000-2 Instrumente muzicale cu amplificare electrică
9207.10.5 36315100-3 Sintetizatoare
9206 36316000-9 Instrumente de percuție
9209.9 36320000-0 Piese și accesorii pentru instrumente muzicale
94Mobilier; așternuturi, saltele, somiere, perneși articole de mobilier umplute similare;lămpi și accesorii de iluminat, nemenționatesau incluse în altă parte; panouri luminoase,plăcuțe luminoase și articole similare;construcții prefabricate
5805+9404[.901-.909] 17216000-9 Articole de mobilier
9404[.901-.909] 17216110-3 Pernițe
9404[.901-.909] 17216120-6 Perne
6306+9404+8804 17222000-4 Prelate impermeabile, vele pentru bărci, pen-tru planșe cu velă și vehicule terestre,copertine, storuri, corturi și articole decamping
6306[2+.9]+9404[.3+.9] 17222500-9 Articole textile de camping
9404[.3+.9] 17222540-1 Saci de dormit
9404[.3+.9] 17222541-8 Saci de dormit umpluți cu fulgi sau cu puf
4403.1+4406[.1+.9]+4407+4408+4410-4418[.1-.5+.9]+4502+4503+4504[.1+.9]+4600+9406.00.1
20000000-6 Lemn, produse din lemn, produse din plută,coșuri împletite și împletituri
172 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
4418[.1-.5+.9]+9406.00.1 20300000-9 Dulgherie și tâmplărie în lemn pentruconstrucții
9406.00.1 20330000-8 Construcții de lemn prefabricate
9406.00.9 25235000-7 Construcții prefabricate din plastic
9405.9 25244000-3 Piese pentru lămpi, accesorii de iluminat șităblițe indicatoare de plastic
9405.9 25244100-4 Tăblițe indicatoare și indicatoare din plastic
9405.9 25244110-7 Tăblițe indicatoare din plastic
9405.9 25244120-0 Semne indicatoare din plastic
9405.9 25244121-7 Indicatoare de poliție
9405.92 25244200-5 Mobilier stradal din plastic
9405.92 25244210-8 Piese pentru mobilier stradal din plastic
9405.92 25244220-1 Stâlpi reflectorizanți
9405.92 25244230-4 Plăcuțe reflectorizante
9405.92 25244300-6 Aparate de iluminat din plastic
9405.92 25244310-9 Piese pentru aparate de iluminat din plastic
7010.1+7011+7014+7015+7017+7018.1+8546.1+9405.91
26152000-8 Sticlă tehnică
9405.91 26152400-2 Piese din sticlă pentru lămpi și aparate de ilu-minat, semne și plăcuțe indicatoare
9405.91 26152410-5 Semnalizatoare din sticlă
9405.91 26152411-2 Plăcuțe indicatoare din sticlă
9405.91 26152412-9 Indicatoare din sticlă
9405.91 26152420-8 Piese din sticlă pentru iluminat stradal
9405.91 26152430-1 Piese din sticlă pentru lămpi
9405.91 26152490-9 Sticlă pentru mobilier stradal
9406.00[.3+.9] 28111000-3 Construcții prefabricate
9406.00[.3+.9] 28111100-4 Barăci de șantier
9406.00[.3+.9] 28111110-7 Cabine
9406.00[.3+.9] 28111200-5 Celule
9406.00[.3+.9] 28111300-6 Spital de campanie
9406.00[.3+.9] 28111400-7 Bucătării de campanie
9406.00[.3+.9] 28111500-8 Sere
7301[.1+.2]+7308[.4+.9]+7326.1+7419.91+7610.9+8207+8310+9403.2
28528900-8 Accesorii din metal
9403.2 28528950-3 Rafturi metalice
3925.90.8+4418+6807.10.10+6905.10+7308+9406
28812400-1 Acoperiș
3925.90.8+4418.40+9406 28812410-4 Șarpante de acoperiș
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 173
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
3925.90.8+4418.40+9406 28812420-7 Suporturi de acoperiș
6810+9406.00.9 28814200-3 Produse din beton
9406 28815710-8 Apărătoare de uși și ferestre
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824000-4 Mobilier urban
9405.9 28824200-6 Semnalizatoare luminoase de pericol
9405.9 28824300-7 Jaloane de siguranță
9405.9 28824500-9 Borne luminoase
3926.9+7014+8310+8530+8531+9405.9
28824700-1 Săgeți indicatoare
7014+8310+8530+8531+9405.9 28824710-4 Materiale de semnalizare
8310+9405.9 28825000-1 Echipament de iluminat stradal
9405.9 28825100-2 Stâlpi de iluminat stradal
9405.9 28825200-3 Lampadare
9405.9 28825300-4 Lămpi de iluminat stradal
8310+8530+8531+8608+9405 29811200-9 Echipament pentru marcaj rutier
8530+8608+9405 29811300-0 Echipament de control al traficului
8310+8608+9405 29815200-7 Echipament de control al traficului aerian
7308+7610+9406 29837000-5 Echipament prefabricat
8513.1+8539.32.1+8608.00.3+9405
31518000-0 Lumini de semnalizare
9405[.5+.6] 31518200-2 Echipament de iluminat de urgență
9405 31518300-3 Echipament de iluminare a acoperișurilor
9405.40.1 31518600-6 Proiectoare orientabile
8513.1+9405.2 31521000-4 Lămpi
9405.2 31521100-5 Lămpi de birou
9405.2 31521200-6 Lampadare
9405.3 31522000-1 Ghirlande luminoase pentru pomul deCrăciun
9405.6 31523000-8 Indicatoare și plăcuțe luminoase
9405.6 31523100-9 Indicatoare luminoase
9405.6 31523110-2 Indicatoare rutiere luminoase
9405.6 31523200-0 Panouri cu mesaje permanente
9405.6 31523300-1 Plăcuțe luminoase
9405.1 31524000-5 Plafoniere sau aplice de perete
9405.1 31524100-6 Plafoniere
9405.1 31524110-9 Lămpi pentru săli de operație
9405.1 31524120-2 Lămpi de plafon
174 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9405.1 31524200-7 Aplice de perete
9405.40[.3+.9] 31527000-6 Spoturi
9405.40[.3+.9] 31527100-7 Iluminat stradal
9405.40[.3+.9] 31527200-8 Iluminat exterior
9405.40[.3+.9] 31527210-1 Felinare
9405.40[.3+.9] 31527220-4 Dispozitive de iluminare a tunelurilor
9405.40[.3+.9] 31527230-7 Semnalizare și iluminare pentru navemaritime
9405.40[.3+.9] 31527240-0 Semnalizare și iluminare pentru navigațiefluvială
9405.40[.3+.9] 31527250-3 Semnalizare și iluminare pentru aeronave
9405.40[.3+.9] 31527260-6 Sisteme de iluminat
9405.40[.3+.9] 31527270-9 Iluminarea platformelor
9405.40[.3+.9] 31527300-9 Corpuri de iluminat pentru uz casnic
8513.9+8539.9+9405.99 31530000-0 Piese pentru lămpi și corpuri de iluminat
8513.9+9405.99 31532000-4 Piese pentru lămpi și accesorii de iluminat
3005+3006+4015+8419.2+8713+8714.2+9018-9022+9402
33100000-1 Aparate medicale
8419.2+8713+8714.2+9402 33190000-8 Diverse aparate medicale
9402 33192000-2 Mobilier medical
9402.9 33192100-3 Paturi medicale
9402.9 33192110-6 Paturi ortopedice
9402.9 33192120-9 Paturi de spital
9402.9 33192130-2 Paturi cu motor
9402.9 33192140-5 Canapele pentru examinare psihiatrică
9402.9 33192150-8 Paturi speciale pentru terapie
9402.9 33192160-1 Tărgi
9402.9 33192200-4 Mese medicale
9402.9 33192210-7 Mese de examinare
9402.9 33192220-0 Mese de autopsie
9402.9 33192230-3 Mese de operație
9402.9 33192300-5 Mobilier medical, cu excepția paturilor și ameselor
9402.9 33192310-8 Dispozitive de tracțiune și de suspensie pen-tru paturi medicale
9402.9 33192320-1 Suporturi pentru urinale
9402.9 33192330-4 Pungi de transfuzie
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 175
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9402.9 33192340-7 Mobilier pentru săli de operație, cu excepțiameselor
9402 33192400-6 Stații de lucru pentru stomatologie
9402.1 33192410-9 Scaune dentare
8713+9018-9022+9402 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacienților
8713+9018-9022+9402 33195100-4 Monitoare
8713+9018-9022+9402 33195110-7 Monitoare respiratorii
9401 36110000-5 Scaune și piese ale acestora
9401[.1-.3+.7] 36111000-2 Scaune cu cadru metalic
9401.1 36111100-3 Scaune pentru aeronave civile
9401.2 36111200-4 Scaune pentru autovehicule
9401.3 36111300-5 Scaune pivotante
9401[.1-.8] 36111400-6 Scaune de birou, pentru sălile de clasă și altetipuri de scaune
9401[.7+.8] 36111410-9 Scaune pentru sălile de clasă
9401[.7+.8] 36111420-2 Scaune de birou
9401[.7+.8] 36111430-5 Scaune de teatru
9401[.7+.8] 36111490-3 Scaune ejectabile
9401[.4-.6] 36112000-9 Scaune cu rame din lemn
9401[.4-.6] 36112100-0 Scaune pentru sălile de mese
9401[.4-.6] 36112200-1 Fotolii
9401[.4-.6] 36112300-2 Divane
9401[.4-.6] 36112400-3 Banchete
9401[.4-.6] 36112500-4 Șezlonguri
9401[.4-.6] 36112600-5 Taburete
9401.8 36113000-6 Scaune din plastic
9401[.7+.9] 36114000-3 Piese pentru scaune
9401.71 36114100-4 Tapițerie
9401[.7+.9] 36115000-0 Scaune
9403[.1+.3+.60.3] 36120000-8 Mobilier, altul decât cel de uz casnic
9403.1 36121000-5 Mobilier de birou
9403.1 36121100-6 Mobilier de birou din metal
9403.1 36121110-9 Mese din metal
9403.10.91 36121120-2 Dulapuri din metal
9403.10.51 36121130-5 Birouri din metal
9403.1 36121140-8 Etajere de birou din metal
9403.1 36121150-1 Biblioteci din metal
9403.10.93 36121160-4 Sisteme de arhivare din metal
176 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9403.10.93 36121161-1 Dulapuri de arhivare din metal
9403.10.93 36121162-8 Fișiere din metal
9403.10.93 36121163-5 Sisteme rotative
9403.10.93 36121164-2 Cărucioare de birou
9403.10.93 36121170-7 Dulăpioare din metal
9403.3 36121200-7 Mobilier de birou din lemn
9403.3 36121210-0 Mese din lemn
9403.30.91 36121220-3 Dulapuri din lemn
9403.30.11 36121230-6 Birouri din lemn
9403.3 36121240-9 Etajere de birou din lemn
9403.3 36121241-6 Etajere de arhivare din lemn
9403.30.91 36121250-2 Sisteme de arhivare
9403.30.91 36121251-9 Dulapuri de arhivare
9403.30.91 36121252-6 Fișiere
9403.30.91 36121253-3 Arhive suspendate
9403.30.91 36121254-0 Cărucioare din lemn
9403[.1+.3+60.3] 36121300-8 Vitrine
9403[.1+.3+60.3] 36121400-9 Mobilier pentru computer
9403[.1+.3+60.3] 36121410-2 Mese pentru computer
9403[.1+.3+60.3] 36121500-0 Mese de sortare
9403[.1+.3+60.3] 36121510-3 Compartimente de sortare
9403.6 36122000-2 Mobilier pentru magazine
9403.60.3 36122100-3 Vitrine
9403.60.3 36122200-4 Tejghele
9403.60.3 36122210-7 Tejghele de servire
9403.60.3 36122300-5 Unități de stocare
9403.60.3 36122400-6 Vitrine de prezentare
9403.60.9+9403[.7+.8] 36123000-9 Mobilier de laborator
9403.60.9+9403[.7+.8] 36123100-0 Mese de lucru de laborator
9403+9404 36130000-1 Mobilier de uz casnic
9403.4 36131000-8 Mobilier și echipament de bucătărie
9403.4 36131100-9 Dulapuri
9403.4 36131200-0 Etajere
9403.4 36131300-1 Plane de lucru
9403.4 36131400-2 Dulăpioare
9403.41 36131500-3 Bucătării echipate
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 177
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9403.4 36131600-4 Hote de tiraj
9403.60.9 36132000-5 Mobilier de grădină
9403[.5+.60.1]+9404 36133000-2 Mobilier pentru dormitor, pentru camera dezi și pentru sufragerie
9403.5+9404 36133100-3 Mobilier pentru dormitor
9403.5+9404 36133110-6 Paturi și așternuturi și țesături speciale pentrumobilier
9404.1 36133111-3 Somiere
9404.2 36133112-0 Saltele
9404.9 36133113-7 Țesături speciale pentru mobilier
9404.9 36133114-4 Pături electrice
9404.9 36133115-1 Pânze cauciucate
9403.5 36133116-8 Paturi de copii
9403.5 36133120-9 Mobilier de dormitor, cu excepția paturilor șiașternuturilor
9403.5 36133121-6 Șifoniere
9403.5 36133122-3 Comode
9403.5 36133123-0 Noptiere
9403.60.1 36133200-4 Mobilier pentru camera de zi
9403.60.1 36133210-7 Mese pentru camera de zi
9403.60.1 36133300-5 Mobilier pentru sufragerie
9403.60.1 36133310-8 Birouri și mese
9403.60.1 36133311-5 Birouri
9403.60.1 36133312-2 Mese
9403.60.1 36133313-9 Măsuțe
9403.60.1 36133320-1 Biblioteci
9403.6 36134000-9 Mobilier de baie
9403[.2+.60.9+.7+.8+.9] 36140000-4 Diverse tipuri de mobilier și de echipament
9403.2 36141000-1 Mobilier metalic
9403.2 36141100-2 Rastele
9403.2 36141200-3 Bancuri de lucru
9403.2 36141400-5 Taburete de metal
9403.2 36141500-6 Mobilier modular
9403.2 36142000-8 Rafturi mobile
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36143000-5 Mobilier pentru săli de conferințe
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36144000-2 Echipament de expoziție
9403.2 36144100-3 Standuri de expoziție
178 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36145000-9 Mobilier de bibliotecă
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36145100-0 Echipament de bibliotecă
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36146000-6 Mobilier pentru săli de primire și de recepție
9403[.7+.8] 36147000-3 Mobilier din plastic și din alte materiale
9403.7 36147100-4 Mobilier din plastic
9403.7 36147110-7 Scaune din plastic
9403.8 36147200-5 Mobilier din lemn de bambus
9403.9 36148000-0 Piese de mobilier
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36151000-4 Mese și scaune pentru școli
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36151100-5 Pupitre
9403[.2+.60.9+.7+.8] 36151200-6 Bănci
9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8] 36152000-1 Mobilier pentru grădinițe
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153000-8 Material pedagogic
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153100-9 Material didactic
9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8] 36153110-2 Accesorii didactice
9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8] 36153200-0 Materiale de pregătire
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36400000-5 Articole și echipament de sport
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36410000-8 Echipament de sport în aer liber
9401.7+9506[.1+.7] 36411000-5 Echipament de schi
95Jucării, jocuri și rechizite sportive; piese șiaccesorii ale acestora
8432, 9506 29835000-1 Echipament pentru parcuri și terenuri dejoacă
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153000-8 Material pedagogic
90023+9403.2+9406.60.9+9403[.70.9+.8]+9506
36153100-9 Material didactic
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36400000-5 Articole și echipament de sport
4203.21+9401[.1-.3+.7]+9506+9507
36410000-8 Echipament de sport în aer liber
9401.7+9506[.1+.7] 36411000-5 Echipament de schi
9506.70.1 36411100-6 Schiuri
9506.2 36412000-2 Echipament de sport nautic
9506.2 36412100-3 Schiuri nautice
9507 36413000-9 Articole de vânătoare sau de pescuit
9506.[.4-.6+.99] 36414000-6 Articole de camping
9506.91 36415000-3 Echipament de atletism
4203.21+9506[.3-.6+.99] 36416000-0 Echipament pentru petrecerea timpului liber
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 179
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9506.91 36420000-1 Echipament de gimnastică
9501-9505+9508 36500000-6 Jocuri și jucării; atracții de bâlci
9501+9502[.1+.9] 36510000-9 Păpuși
9501+9503 36520000-2 Jucării
9503[.5+.7-.9] 36521000-9 Instrumente muzicale de jucărie
9501 36522000-6 Jucării cu roți
9503.6 36523000-3 Puzzle
9503.6 36524000-0 Jocuri
9504 36530000-5 Articole pentru bâlci, jocuri de masă saujocuri de sală
9504.4 36531000-2 Cărți de joc
9504.1 36532000-9 Jocuri video
9504[.2+.3+.9] 36533000-6 Biliard
9504[.2+.3+.9] 36534000-3 Jocuri acționate cu monede sau jetoane
9508 36535000-0 Călușei, leagăne, standuri de tir și alte atracțiide bâlci
9508 36535100-1 Leagăne
9508 36535200-2 Echipament pentru terenuri de joacă
96Diverse articole manufacturate
9607[.1+.2] 18450000-8 Închizători
9606[.1+.2] 18451000-5 Nasturi
9606.2+9606.3 18451100-6 Părți de nasturi
9606.3 18452000-2 Ace de siguranță
9607[.1+.2] 18453000-9 Fermoare
4202+9605 19220000-4 Articole de voiaj
4202.9+9605 19229000-7 Truse de toaletă
4817+4819+4820+4821+9017+9608-9612
30192000-1 Accesorii de birou
9608-9612 30192100-2 Radiere
9608+9612 30192110-5 Produse cu cerneală
9612.2 30192111-2 Tușiere
9612.1 30192112-9 Cerneală pentru imprimante
9608.6 30192113-6 Cartușe de cerneală
9608[.1+.2+.4] 30192120-8 Stilouri
9608.1 30192121-5 Pixuri
9608.3 30192122-2 Stilouri cu rezervor
180 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
9608.2 30192123-9 Carioca
9608.2 30192124-6 Stilouri carioca
9608.2 30192125-3 Carioci fosforescente
9609 30192130-1 Creioane
9609.1 30192131-8 Creioane cu mină reîncărcabilă
9610 30192140-4 Table de scris albe
9611 30192150-7 Ștampile cu dată, sigilii și ștampile denumerotare
9612 30192300-4 Benzi impregnate cu cerneală
9612 30192310-7 Benzi pentru mașini de scris
9610-9612 36620000-3 Tăblițe sau table școlare pentru scris sau pen-tru desenat
9610 36621000-0 Table
9610 36622000-7 Tăblițe de scris
7012+9617 36671150-1 Recipiente izoterme
9603 36673000-9 Mături și perii de diverse tipuri
9603.1 36673100-0 Mături
9603 36673200-1 Perii
9603.4 36673210-4 Pensule de zugrăvit
9603.2 36673220-7 Pensule pentru cosmetică
9603.21 36673230-0 Periuțe de dinți
9603.1 36673300-2 Mături și perii de menaj
9603.9 36673310-5 Perii de toaletă
3406+3604+3605+3606+9613+9614
36674000-6 Brichete, articole din materiale inflamabile,articole de pirotehnie, chibrituri șicombustibili lichizi sau combustibili gazoșilichefiați
9613 36674100-7 Brichete
6703+6704+9615+9616 36675000-3 Articole de coafură
9615.1 36675100-4 Piepteni
3213+9023+9603[.3+.4]+9608-9611
36800000-9 Articole pentru lucrări de artizanat și de artă
3213+9603[.3+.4]+9608-9611 36820000-5 Articole pentru lucrări de artă
9603[.3+.4] 36821000-2 Pensule de pictat
9608 36822000-9 Creioane de desen
9609 36822100-0 Creioane colorate
9609 36822200-1 Cărbune pentru desen
9609 36822300-2 Crete
9609 36822400-3 Creioane pastel
3612+3917.4+4016.9+4504.9+4823+6305+8484+9608
36931000-6 Accesorii de siguranță
3612+9608 36934000-7 Marcaje
06/vol. 5 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 181
NC CPV
Capitol Cod NC Cod CPV Descriere
97Opere de artă, piese de colecție și antichități
4907+9704 22400000-4 Timbre, carnete de cecuri, bancnote, acțiuni,materiale publicitare, cataloage și manuale
4907+9704 22410000-7 Timbre
4907+9704 22411000-4 Timbre de Crăciun
4907+9704 22412000-1 Timbre noi
182 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 06/vol. 5