METODICA PREDĂRII ŞAHULUI

În calitate de metodist al CCD Olt propun acest curs fiind util în contextul necesităţii utilizării sale de către învăţători,profesori de sport şi alte cadre didactice care doresc să propună obţionale de şah.

CAPITOLUL I - Comisia Specializată de Acreditare

Art.18. Furnizorul programului de formare continuă depune la CNFP un dosar de autoevaluare prin care trebuie să dovedească respectarea următoarelor criterii şi condiţii:

a) administrative: documentele referitoare la personalitatea juridică şi a deţinerii de spaţii corespunzătoare;

b) curriculare: necesitatea/ utilitatea programului de formare; obiectivele, structura planului-cadru de formare, modalităţile de evaluare şi resursele de timp alocate;

c) resursele umane utilizate şi atribuţiile acestora în program/stagiu, inclusiv cele menţionate la art. 33; resursele didactico - materiale disponibile.

Art.19. Pentru îndeplinirea criteriilor administrative furnizorul de formare continuă trebuie să prezinte următoarele documente:

a) actul de înfiinţare, precum şi anexele acestuia, care să ateste scopul şi obiectul de activitate al furnizorului de formare continuă în domeniul educaţiei şi învăţământului sau, după caz, ordinul ministrului educaţiei şi cercetării de aprobare a funcţionării ca centru de perfecţionare, calificare şi/sau conversie profesională;

b) dovada deţinerii sau a dreptului de folosinţă a spaţiului în care se desfăşoară activităţile de formare continuă;

c) chitanţa fiscală, conform prevederilor din art. 28, alin.(1) de achitare a taxei de acreditare a programului/stagiului de formare continuă.

Art.20. Pentru îndeplinirea criteriilor curriculare programul trebuie să satisfacă următoarele cerinţe referitoare la structura planului-cadru de formare:

a) denumirea programului (nu mai mult de patru cuvinte);b) tipul de program;c) forma de învăţământ: zi, seral, la distanţă, cu frecvenţă redusă;d) curriculum-ul programului : se precizează scopul şi obiectivele

programului; concordanţa obiectivelor cu activităţile şi utilitatea din oferta de program; competenţele pe care le formează cursanţilor; planul de învăţământ; schiţa/rezumatul temelor din programul de formare continuă; bibliografia şi timpul alocat fiecărei teme (corelarea duratei cu scopul, obiectivele, conţinuturile şi competenţele formate; orarul/ calendarul programului);

e) strategii de formare utilizate : metode şi tehnici de instruire utilizate; formele şi modalităţile de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare;

f) Evaluarea finală se realizează prin susţinerea în şedinţă publică a unui proiect/teme din portofoliul realizat sau a unei lucrări elaborate în acest scop. Din comisia de

examinare constituită în acest scop face parte şi un reprezentant al CNFP sau al CSA.. Aprecierea portofoliului şi a susţinerii proiectului/ temei/ lucrării se face prin calificative (Excelent, Foarte Bine, Bine, Suficient, Insuficient). Bugetul de timp alocat evaluării face parte din durata totală a programului de formare continuă.

Art. 21. (1) Programele de formare continuă precizate în art.11, categoria 1, supuse acreditării se organizează pe module, după cum urmează:

a) programele de lungă durată - cuprind trei module.b) programele de durată medie - cuprind două module;c) programele de scurtă durată - cuprind un modul. (2) Programele de formare continuă adresate cadrelor didactice, menţionate în

ali.1, se organizează în următoarele module obligatorii:a) Proiectarea, organizarea şi evaluarea activităţilor didactice – modulul I;b) Management şi comunicare – modulul II;c) Tehnici Informaţionale şi de Comunicare - iniţiere/avansaţi – modulul III.(3) Programele de formare continuă adresate personalului de conducere şi

personalului de îndrumare şi control, menţionate în art.11, categoria 1, se organizează în următoarele module obligatorii:

a) Management educaţional – modulul I;b) Comunicare şi curriculum – modulul II;c) Tehnici Informaţionale şi de Comunicare – iniţiere/avansaţi- modulul III.(4) Programele de formare continuă precizate în art.11, categoria 3, adresate

personalului didactic se organizează tematic sau modular. Din această categorie fac parte şi programele de formare continuă desfăşurate la nivelul cercurilor pedagogice şi la nivelul comisiilor metodice, dacă au fost acreditate de CNFP.

(5) Programele prevăzute la art.11, categoria 1, se compun astfel: un program de lungă durată cuprinde toate cele trei module, un program de durată medie cuprinde două module, iar un program de scurtă durată cuprinde un singur modul.

(6) Programele de formare continuă prevăzute la art.11, categoria 2, trebuie prezentate de către furnizorul de formare în vederea acreditării în conformitate cu prevederile din Cap.IV, art. 15 - 17 al prezentei metodologii

Art.22. (1) Programele de formare continuă adresate personalului didactic din învăţământul preuniversitar cuprind următoarele discipline:

Art.25.(1) Pentru asigurarea resurselor umane şi a celor didactico-materiale necesare implementării programului furnizorul face precizări cu privire la:

a) resursele umane implicate : structura administrativă şi managerială a echipei care este implicată în desfăşurarea programului de formare continuă; responsabilul de program ; prezentare CV, pentru toţi membrii echipei de implementare a programelor, cu detalierea experienţei în domeniul vizat de program; diplomele şi certificatele cu relevanţă în domeniu, în copie legalizată (prin ştampila unităţii la care acesta este titular); referinţe despre prestaţia sa de formator; specializări recunoscute în formarea adulţilor; acreditare ca formator de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, alte documente relevante; personalul de sprijin logistic şi administrativ (pentru toate locaţiile de implementare a programelor de formare continuă).

b) resursele didactico-materiale prevăzute pentru desfăşurarea activităţilor din program: existenţa spaţiilor optime de desfăşurare a activităţilor de formare (săli corespunzătoare numărului de participanţi, dotările necesare, lumină naturală/artificială, mobilier etc.). Pentru activităţi practice sau seminarii, numărul participanţilor nu poate depăşi 25 într-o grupă; existenţa unor echipamente adecvate, destinate formării continue: calculatoare, retro/video-proiectoare, aparatură video/TV/DVD, telefon, fax, copiatoare etc., cu precizarea numărului de aparate; accesul la un centru de documentare şi informare care să cuprindă literatură şi publicaţii de specialitate, materiale audio-vizuale, acces la Internet, facilităţi de multiplicare.

(2) Baza didactico-materială şi spaţiile furnizorilor de formare continuă (atestate prin documente) pot fi deţinute în proprietate sau concesionate, închiriate, dobândite prin parteneriat sau alte forme pe durata formării respective.

(3) Precizările alin. (1) şi (2) se fac pentru fiecare locaţie de desfăşurare a activităţilor din programul acreditat. CAPITOLUL VI - Finanţarea programelor de formare continuă şi plata membrilor C S A

Art.26. Programele de formare continuă acreditate, prevăzute la art.11, categoriile 1 şi 3, se finanţează din alocaţii de la bugetul de stat, în limita creditelor bugetare alocate, sau se pot susţine din taxe, sponsorizări şi alte venituri legal constituite.

Art.27. Costurile programelor de formare continuă prevăzute la art.11, categoria 2, sunt suportate individual de către participanţi.

Art.28. (1) Costurile pentru personalul didactic care a urmat un program de formare continuă acreditat, prevăzut la art.11, categoriile 1 şi 3 sunt suportate din fondul pentru perfecţionare alocat de către M.Ed.C.

(2) Ordonatorul secundar de credite are obligaţia să vireze în contul furnizorilor de formare continuă acreditaţi contravaloarea pentru activitatea desfăşurată cu personalul didactic din judeţul respectiv.

(3) În situaţia în care finalizarea programului de formare continuă menţionat la alin.1 nu s-a realizat integral din motive financiare, furnizorul poate percepe taxe de la beneficiar cu acceptul scris al acestuia. Taxele se calculează numai pentru modulul sau segmentul de modul care nu a fost susţinut financiar de către ordonatorul secundar de credite.

Art.29. (1) În vederea acreditării programelor de formare continuă prevăzute la art. 11, furnizorii de programe sunt obligaţi sa depună în contul deschis de CNFP următoarele taxe:

(2) Activităţile de monitorizare menţionate la art.13 şi cele de evaluare finală precizate la art.20, lit. f, presupun participarea unui membru al CSA sau a unui inspector al CNFP. Aceste activităţi se realizează simultan.

(3) Cheltuielile de deplasare presupuse de activităţile menţionate la alin. (3) sunt suportate de către furniziori.

(4) Sumele cu titlu de taxă de acreditare se pot actualiza anual cu indicele de inflaţie al preţului de consum şi se aprobă cu avizul Direcţiei Generale Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii din M.Ed.C.

Art.30. Modul de remunerare al membrilor CSA se face în conformitate cu prevederile art. 7, alin (2) din H.G. nr. 2191/2004.

CAPITOLUL VII -Certificarea personalului didactic care a finalizat programe de formare continuă acreditate

Art.31. (1) Cursurile de formare continuă se finalizează, după caz, cu:a) „Certificat de competenţe profesionale ale personalului didactic” pentru

cursurile de formare continuă finalizate cu acumularea a 90 de credite profesionale transferabile, şi este prevăzut în Anexa 1 la prezenta metodologie;

b) „Atestat de formare continuă a personalului didactic” pentru cursurile / stagiile de formare continuă care au alocate până la 60 de credite profesionale transferabile, şi este prevăzut în Anexa 2 la prezenta metodologie.

(2) Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic se eliberează de furnizorul programului de formare continuă şi se contrasemnează de directorul CNFP. Atestatul de formare continuă a personalului didactic se eliberează de furnizorul programului de formare continuă acreditat.

(3) „Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic” / „Atestatul de formare continuă a personalului didactic”, se completează de furnizorul de formare acreditat, pe baza rezultatelor consemnate în documentele de evaluare ale cursantului.

(4) “Certificatul de competenţe profesionale ale personalului didactic” / „Atestatul de formare continuă a personalului didactic” este însoţit de „Fişa competenţelor şi a disciplinelor din programul de formare continuă” şi este prevăzută în Anexa 3 la prezenta metodologie”.

DISPOZIŢII FINALEArt.32. Acreditarea programelor de către CNFP anterior intrării în vigoare a prezentei

Metodologii, îşi păstrează valabilitatea pentru durata precizată în decizia de acreditare.Art.33. (1) Până la certificarea formatorilor de formatori/ mentori, M.Ed.C. recunoaşte

statutul acestora în condiţiile în care competenţele specifice au fost dobândite în cadrul unor programe internaţionale la care România este parte sau a unor programe cu finanţare internaţională al căror beneficiar este M.Ed.C.

(2) Recunoaşterea statutului formatorilor de formatori/ mentori se face printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

Art.34. Orice prevederi contrare prezentei metodologii de formare continuă a personalului din învăţământul preuiversitar sunt abrogate de drept.

Ce are sahul in comun cu gandirea creativa?

Majoritatea oamenilor stiu in mod instinctiv ca a invata jocul de sah poate creste

creativitatea si imaginatia in toate activitatile din viata. Dar multi nu stiu cum si de ce se

intampla aceasta.Imaginatia incepe cu o idee creativa. Imaginatia creste atunci cand se realizeaza

idei creative. Putini oameni realizeaza cat de creativi sunt cu adevarat. Aflam aceasta cu fiecare

copil care invata sah. Ei nu-si dadusera seama cat de inteligenti sunt!

Sahul creste increderea. Da claritate gandirii. Un tanar jucator de sah are multe idei si

invata sa vada cai creative si secvente ale multor posibilitati, care exista pe tabla in fata lor. Cu

fiecare mutare jucatorul realizeaza pe tabla de sah din ce in ce mai mult la planuri, decizii si

strategii.

Copii invata, indiferent daca pierd sau castiga o partida. Combinatia de idei creative si de

gandire organizata da sahului unicitate. Cand un copil intelege jocul de sah, el este in mod destul

de natural atras catre el. Fiecare copil are idei care-i apartin. Toti copii vin cu diferite tipuri de

planuri. Este foarte important sa incurajam imaginatia la copii foarte devreme in viata.

Ce are sahul in comun cu gandirea creativa? Totul!

Sahul ajuta un copil sa-si dezvolte imaginatia. Pana la urma pur si simplu privim o tabla

cu 64 de patratele si niste piese care se pot misca pe tabla in diferite moduri pana cand jucatorii

le da viata in jocurile lor. Pe masura ce un jucator progreseaza, fiecare pozitie de pe tabla

comunica din ce in ce mai mult cu jucatorul. El incepe sa recunoasca pozitii tipice si combinatii,

cauta idei noi bazate pe cunostintele acumulate.Pe masura ce abilitatile cresc devine mai usor a

se planifica viitoare atacuri si sa se evalueze pozitiile ce apar.

Modalitatea de a castiga o partida de sah presupune planuirea unei strategii si urmarirea

ei pana cand s-a atins obiectivul, anticipand si prevenind mutarile adversarului in acelasi timp.

Totul incepe cu viziunea, cu abilitatea de a imagina un obiectiv. Cine devine bun la aceste lucruri

la tabla de sah le poate aplica in viata.

Imagineaza-ti ce vrei sa obtii, indiferent cat de ‘imposibil’ poate fi. Stabileste-ti

obiectivul si urmeaza pasii necesari de care este nevoie. Obstacole vor aparea, dar ele nu vor fi o

problema daca le anticipezi si planifici masuri preventive.

Posibilitatile sunt infinite atunci cand controlezi situatiile. Cel mai rau lucru care se poate

intampla este sa lasi la o parte acele visuri si sa nu faci nimic ca sa le realizezi.Sahul face ca

jucatorii sa-si indeplineasca obiectivele ca pe o rutina, obiective care sunt create si provin din

imaginatie. Haideti sa ne invatam copii de la o varsta frageda ca este bine sa visezi si ca acele

visuri pot deveni realitate. Daca facem asta, s-ar putea sa avem o generatie urmatoarea de

neoprit!

De ce ar trebui sa joace sah copiii – 10 motiveJocul de sah a captivat mintea umana de foarte multi ani incoace. Care este motivul ?

Simplu, sahul este distractiv…. Principalul motiv pentru care copiii ar trebui sa joace sah este ca

acesta este distractiv.

In ultimii ani au aparut multe studii educationale si psihologice care au examinat

beneficiile pe care le au copiii de pe urma practicarii jocului de sah. Iata 10 argumente pentru

care copiii ar trebui sa joace sah :

1.) Sahul ajuta la cresterea coeficientului de inteligenta (IQ).

2.) Sahul ajuta la rezolvarea problemelor de la diferite materii, la scoala; copii invata cum

sa ia decizii dificile si abstracte in mod independent.

3.) Sahul ajuta la imbunatatirea urmatoarelor abilitati: citire, memorie, limbaj, abilitati

matematice.

4.) Sahul incurajeaza gandirea critica, creativa si originala.

5.) Prin sah se exerseaza luarea de devizii rapide si exacte sub presiunea unei limite de

timp de gandire, o calitate care ajuta pe copii sa obtina rezultate mai bune la examene la scoala.

6.) Datorita sahului, copiii invata sa gandeasca logic si eficient, si invata sa faca ‘cea mai

buna’ alegere dintr-un numar mare de optiuni.

7.) Sahul este o provocare pentru copiii inzestrati cu inteligenta, in timp ce copiii cu

rezultate mai slabe la scoala invata sa studieze.

8.) Sahul demonstreaza importanta elaborarii unui plan, a concentrarii, si arata

consecintele deciziilor luate.

9.) Sahul este practicat de catre baieti si fete indiferent de abilitatile naturale sau de

mediul socio-economic..

10.) Sahul este distractiv si este o foarte buna forma de dezvoltare sociala.

Suntem siguri ca toti parintii pot vedea beneficiile practicarii sahului de catre copii!ELEMENTE DE METODICĂ A PREDĂRII FINALURILOR DE PIONI

INTRODUCEREDin cauza timpului extrem de scurt afectat acestei teme atât de vaste a trebuit să aleg

dintre metodele clasice de prezentare a finalurilor am ales una singură, cea expusă de André Cheron în „Lehr und Handbuch der Endspiele”. Am preferat această lucrare altora, cum ar fi cele ale marilor maeştri R.Fine şi Y.Averbach, atât datorită faptului că este mai putin cunoscută în ţara noastră (există doar două exemplare), cât şi faptului că autorul s-a străduit să ducă o laborioasă muncă de cercetare ştiinţifică, căutând să prezinte cât mai des posibil reguli cu caracter cât mai general sau tabele cu anumite tipuri de poziţii, din care am prezentat doar câteva.

Mi-am permis să introduc şi unele sugestii personale sau explicaţii ale unor probleme insuficient de bine argumentate în măsura în care am considerat că aceste lucruri ar putea ajuta pe antrenorii ce lucrează mai ales cu juniorii din grupele de avansaţi sau de performanţă. Am făcut acest lucru în speranţa că astfel aceşti sportivi vor putea să-şi însuşească mai uşor şi mai temeinic aceasta problematică, considerată pe drept cuvânt aridă şi plictisitoare şi, pe nedrept, mai puţin importantă.

În ce mă priveşte, mă alătur părerii marelui cunoscător şi cercetător din domeniul finalurilor Ban Jenö, care susţine că modul în care sunt prezentate finalurile în general, pe baza materialului ce se găseşte pe tablă (inventarul pieselor) poate fi utilă din punct de vedere al celui ce caută poziţia respectivă sau una asemănătoare, al celui care o scrie categoric comodă, dar din punct de vedere al cunoaşterii ştiinţifice unilaterală şi cu lipsuri, deoarece nu inventarul de piese

de pe tablă contează în rezolvarea acestor poziţii, ci ideile (temele) care stau la baza lor.Deci gruparea finalurilor (şi aici pot spune că în special la finalurile de pioni se observă mai clar acest lucru) n-ar trebui făcută după materialul existent pe tablă, ci a ideilor care guvernează aceste finaluri.

Desigur, din punct de vedere al uşurinţei cu care poate fi găsit un anumit tip de final căutat, în sistemele bazate pe clasificarea în funcţie de numărul pieselor de pe tablă şi în moderna „Enciclopedie a finalurilor de pioni” această clasificare are în vedere şi distanţa pe orizontală (a numărului de coloane) ce desparte pionii, aceste sisteme sunt mai comode. Această Enciclopedie este notată prescurtat cu E nr., în care numărul este cel al diagramei ce se găseşte în ea. Consider însă că, modul cel mai logic de a fi însuşite aceste finaluri şi de a lega cunoştiinţele între ele pentru a le putea generaliza şi de a face apoi similitudini pentru rezolvarea unor poziţii asemanătoare este învăţarea lor pe anumite teme (idei).

Modul de însuşire al acestor cunoştiinţe de către sportivi cred că este unul ciclic. Începătorii vor învăţa întâi unele noţiuni de bază, simple din cărţile destinate lor. RECOMANDĂRI

Deoarece jucătorii de şah au oricum tendinţa de a da mai multă atenţie planurilor şi posibilităţilor proprii decât celor ale adversarului şi pentru că în general când se dă o poziţie spre rezolvare (fie că este un final, fie că este o combinaţie) jucătorul este atenţionat, lucru ce nu se poate întâmpla în timpul unei partide, trebuie căutate poziţii în care cel ce este la mutare pierde sau se poate da poziţia înainte sau înapoi cu o mutare fără a modifica rezultatul (acest lucru este de multe ori posibil în finaluri de pioni) pentru a obliga sportivii să caute cu mai multă atenţie posibilităţile de contrajoc ale adversarului. Eventual se pot folosi metode mai mari pentru rezolvarea unor astfel de poziţii în cadrul unor „întreceri” ale juniorilor din club etc.

Este bine a face câteva poziţii cu caracter asemănător pentru a fi fixate mai bine cunoştiinţele şi a insista pe micile deosebiri de poziţie care pot duce la schimbări majore ale aprecierii acestor poziţii. Când se dau teste este mai bine chiar dacă se dau două exemple din acelaşi capitol, acestea să nu fie alăturate ci din contră să fie cât mai departe unele de altele.

În sfârşit este bine să se caute cât mai multe exemple în care apar diferite operaţiuni tactice.Recomand, în special, excelenta lucrare a lui Ban Jeno „Tactica finalurilor”. Interesant sunt şi „Tactical Chess Endings” a lui John Nunn şi cărţile lui J.Speelman, în special „Endgame preparation”. Planul de studiu propus pentru lucrarea lui A. Cheron este următorul:

Mai întâi prezentarea celor şase reguli de bază care guvernează finalurile de pioni. Acestea sunt:

1. Regula pătratului.2. Regula opoziţiei (definiţie) .3. Pionul de turn (de pe coloana turnului) este cel puţin valoros .4. Regula eficacităţii câmpurilor (este , în afară de pionul turnului ,valabilă pentru fiecare

câmp )5. Regula despre luarea (câştigarea) pionilor blocaţi.6. Procedeul calculului pe cap.

După aceea sunt cercetate finalurile de rege şi doi pioni contra rege.După aceea doi pioni contra unul (împărţite în 7 grupe) un pion contra un pion, doi pioni contra doi pioni. După aceea teoria câmpurilor corespondente, pe care din cauza complexităţii ei am hotărât s-o elimin (şi a lipsei de spaţiu) împreună cu ultimul capitol, unde sunt prezentate poziţii de studiu, în majoritate cu o aşezare nenaturală a pionilor.

CELE ŞASE REGULI CARE GUVERNEAZĂ FINALURILE DE PIONI1. Regula PătratuluiScopul regulii pătratului este ca într-un mod mai uşor şi cu o privire doar de o clipă să ne

dăm seama dacă un pion nesusţinut de propriul rege poate izbuti să devină damă fără a putea fi luat de regele advers. Noi luăm în considerare poziţia cu pionul la mutare.

Regele poate opri un pion advers din drumul său spre damă (transformarea în damă), dacă el este în pătratul pionului. Pătrat al pionului se numeşte acel pătrat, ale cărui diagonale ajung până la rândul de transformare al pionului. Un exemplu: A: Ra1,h3; N: Rc6; pătratul pionului alb h3 are 36 câmpuri delimitate de colţurile pătratului h3-h8-c8-c3. Diagonala care ajunge până la linia (rândul) de transformare pleacă de pe câmpul h3-g4-f5-e6-d7-c8. Dacă regele negru se găseşte pe unul din aceste 36 câmpuri (de fapt pe unul din cele 35) el va putea lua pionul. Dacă el se găseşte pe orice alt câmp, pionul se va transforma în damă. Micşorarea pătratului nu modifică regula. De exemplu avem: A: Ra1,e4; N: Rh8. În acest caz pătratul ar fi format din câmpurile e4-e8-i8-i4 şi întreaga diagonală ar fi e4-i8. Dar coloana „i” nu există, ea este imaginară. În acest caz pătratul pionului e4 este din punct de vedere geometric un dreptunghi.

Să cercetăm acum un caz deosebit , în care fiecare din părti are câte un pion, dar în timp ce regele negru este în pătrat, cel alb nu se găseşte în pătratul pionului h5. Este vorba poate de cel mai cunoscut studiu, un studiu al marelui maestru ceh Richard Reti. E 119

albul mutăÎn cazul în care regele nu se găseşte în pătratul pionului, singura speranţă de a prinde

pionul advers este de a folosi eventuala existenţă a loviturii duble (loviturii cu dublu scop) care constă în combinarea:

a) unei ameninţări cu un atac;b) a două ameninţări;c) a două atacuri = atacul dublu.În cazul de faţă albul poate şi trebuie să mute 1.Rg7 h4 iată că şi pătratul pionului h s-a

deplasat. 2.Rf6 acum la mutarea h3 urmează 3.Re7 cu ideea c7-c8 şi transformarea pionului alb

nu mai poate fi oprită. De aceea este necesar 2...Rb6 3.Re5! lovitura cu dublu scop, care combină două ameninţări şi anume cea de susţinere a pionului c prin Rd6 (sprijinirea pionului c pentru a fi transformat în damă) după care poziţia din nou este remiză. Nu era bine nici 1...Rb6 2.Rf6 h4 3. Re5! şi se intră în poziţia precedentă.

Un alt exemplu interesant este finalul partidei dintre Marco (şahistul român Gh. Marcu) şi Schlechter:

albul mutăÎn „Enciclopedia finalurilor de pioni” e dată tot ca un studiu compus de R. Reti (E 120) cu mutarea 1.c6! făcută.Desigur este preferabil de dat poziţia cu mutarea 1. c6 efectuată şi cu negrul la mutare. Era bine şi 1. Rb4 urmat de c6, dar în acest fel exemplul este mai instructiv şi conform obiceiului este mai greu de văzut cum se salvează albul. 1...h5 2. Rb4 Rb6, în caz că negrul încearcă 2. ...h4 urmează 3.Rc5! şi se ajunge la poziţia pe care o consider extrem de instructivă.Regulă (se poate numi Regula lui Drăghici):Dacă avem formaţiunea rege pe linia 5-a proprie (deci în cazul pieselor negre linia 4-a) în spatele pionului aflat pe linia 6-a proprie şi regele advers se află pentru pionii aflati pe coloanele c,d,e şi f la dreapta sau la stânga acestora la două câmpuri, atunci pionul se transformă imparabil în damă indiferent cine este la mutare. De exemplu pentru alb: Rc5, pion c6; Rd5, pion d6;Re5 pion e6 şi Rf5, pion f6, iar regele negru se află la a6 sau e6 etc. Pentru pionii de cal (coloanele b şi g) evident regele advers are câte o singură poziţie aflată în interiorul tablei la 2 câmpuri.Extinderea regulii: Dacă adversarul are pion pe oricare din câmpurile aflate pe linia 4 proprie , deci în jumătatea sa de tablă, în cazul poziţiei amintite: alb Rc5, pion c6, negrul având de exemplu Ra6 sau e6 şi pion a5, b5, d5, e5, f5, g5, h5 regula rămâne valabilă, şi anume oricine este la mutare poziţia se câştigă. Dacă pionul advers este trecut (de jumătatea tablei), deci în cazul amintit sunt 8 poziţii posibile, dacă mută primul adversarul există 6 sau 5 posibilităţii de remiză, funcţie de partea pe care se produce învăluirea şi 2 respectiv 3 posibilităţi care duc la pierderea partidei în cazul pionilor aflaţi pe coloanele c şi f.

Exemplu concret:

duce la remiză, iar cu pioni pe coloana pionului advers sau pe coloana alăturată aflată de cealaltă parte, opusă regelui propriu, poziţia este pierdută (deci cu pion negru pe c4 sau d4) prin înaintarea oricăruia dintre aceştia, în primul caz deoarece câmpul de transformare (c8) ar fi ţinut de dama neagră ce s-ar transforma cu o mutare mai repede pe c1 şi în al doilea caz deoarece pionul d s-ar transforma cu şah pe d1. Dacă în poziţia amintită regele negru este pe e6 poziţia se pierde în cazul existenţei pionilor aflaţi pe coloana pionului şi pe cea alăturată din partea opusă regelui (deci pionii pe b4 sau c4) şi mai apare o poziţie cu un pion care se află la 4 coloane de pionul advers, respectiv în acest caz pe g4 care se transformă cu şah pe g1 (diagonala g1-b6 sau b1-g6 pentru pionul f). Pentru pionii centrali există doar cele 2 posibilităţi de pierdere, iar pentru pionii de cal se aplică situaţia cu regele advers aflat spre interiorul tablei, din cazul pionilor c şi f, adică 3 posibilităţi de pierdere, cu pion de culoare opusă aflat pe coloana pionului, pe coloana alăturată de partea opusă regelui şi la 4 coloane în direcţia opusă, respectiv câmpurile c1 sau f1. Foarte pe scurt despre poziţiile aflate cu una sau mai multe linii mai jos:Regula generalizată a lui DrăghiciPentru pionii aflaţi pe coloanele de la c la f care au regele propriu în spatele lor şi pe cel advers la dreapta sau la stânga lor la (cel puţin) 2 câmpuri, transformarea nu mai poate fi împiedicată indiferent cine este la mutare. Pentru pionii de cal poziţia regelui advers este una mai sigură spre centrul tablei. În cazul existenţei câte unui pion de fiecare parte blocat la câteva coloane apar unele situaţii asemănătoare cu cele din regula lui Bohr şi altele care se încadrează tot întro formă matematică. Despre acest lucru însă va apărea metodica completă. Şi acum 3. ... h3 4.Rd6 h2 5.c7 =. Nu ajută nici 3...Ra7 4.Rd6 şi acum obligatoriu h3 (la 4....Rcb8 5.Rd7 şi albul câştigă) 5.c7 cu remiză.Dacă negrul joacă 1. ... h5 2.Rb4 Rb6 şi acum după 3.Rc4 h4 cu 4.Rd5! se execută lovitura dublă ca în cazul studiului lui Reti unde se joacă Re5 cu aceeaşi idee, susţinerea pionului c şi intrarea în pătratul pionului h (dreptunghiul d5-e5 funcţionând ca un singur câmp). În studiul lui Reti se venea din h8, aici de pe a4 ajungându-se în aceeaşi poziţie dacă considerăm dreptunghiul amintit ca un singur câmp. În sfârşit un exemplu care să fixeze şi să precizeze unele subtilităţi ale acestei poziţii este un foarte interesant studiu a lui Rinck (E128).

albul mutăDin motivele amintite în introducere propun prezentarea studiului cu mutarea 1. a4 efectuată (această mutare oricum este obligatorie). Prima tendinţă este de a calcula varianta 1... Rb3 2. a5 Rc4 3.a6 Rd3 4.a7! f2 5.a8D f1D 6.Da6+ urmat de Dxf1; evident mutarea 5.Rg2?? Re2 6.a8D f1D+ scapă câştigul, ca şi oricare altă mutare de rege la mutarea a 4-a. Majoritatea sportivelor junioare din lotul naţional când au avut acest studiu la test n-au observat 6. Da6+ sau au încercat varianta 1. …Rb3 2.a5 Rc3 (cu ideea Rd2) 3.Rg3?? Rd4! Lovitura dublă (un dublu scop) cu remiză deşi există mutarea 3.Rg1, 1-0. Trebuie arătat faptul că dacă în studiul lui Reti regele negru ar fi fost la a7 obţinerea remizei ar fi fost imposibilă 1. Rg7 h4 2.Rf6 Rb8!, 0-1 şi nu 2...Rb6?? 3.Re5! = sau 1.Rg7 Rb8!, 0-1.Pentru fixarea ideilor privind intrarea întrun pătrat în care nu ne găsim numai prin folosirea loviturii duble obişnuiam să prezint şi alte poziţii în care există chiar un nebun. De exemplu există un studiu cel puţin interesant tot al marelui maestru ceh Richard Reti având pe tablă un nebun. Obţinerea remizei este aparent surprinzătoare. (P170)

albul mutăEvident în această poziţie 1.e7 nu ajută la nimic deoarece după 1. ...Nb5 negrul impiedică transformarea pionului alb şi-l promovează pe al său. Rezolvarea este 1.Re7! g5 (se ameninţă Rf6) 2.Rd6 g4 3.e7 acum mutarea Nh5 nu mai este posibilă şi trebuie 3...Nb5 4.Rc5 (lovitura dublă) 4...Nd7 5.Rd4 Rb6 6.Re4 Rc6 7.Rf4 Rd6 8.e8D =

(P 171) albul mută

De obicei la teste apărea aceeaşi greşeală tipică: 1. Rd6 Nf5(la 1. Re6Rf4) 2.Rc5 Nf5 3.Rb6 Nc8 4. Ra7?? b5 soluţia este 1. Rc8! b5 2.Rd7 Nf5+ 3.Rd6 b4 4.Re5 Rg4 Rd4 = sau 2. ... b4 3.Re6 Rf4 4. Rd5 Nf5 5.Rc4 =

(P175) albul mută

Uneori apar astfel de poziţii în care se complică 2 ameninţări din care una este de grad superior, ceva mai greu observabilă. 1.Rf7 h5 2.Re6 h4 3.Rd5 h3 4.Rc4! h2 5.Nb4 h1D 6.b3 mat. Evident la 3...Rb6 urmează 4.Re4Aceeaşi poziţie cu Na3 se rezolvă prin 1.Rf5 h5 2.Re6 h4 3.Rd5 h3 4.Rc4 cu ideea Nb4 4....Ra5 5.Nd6, 1-0.Evident s-ar putea forma ideea greşită că în acest gen de poziţii salvarea se poate obţine numai pornind cu regele imediat în diagonală pentru a crea situaţia favorabilă loviturii duble. Uneori acest lucru însă nu este posibil şi totuşi salvarea există.

(E135)

albul mută

1.Rc8 Rc6 2.Rb8 şi acum din cauza faptului că pionul a5 controlează câmpul din faţă în diagonală negrul nu poate veni la b6 şi trebuie să urce un rând 2...Rb5 3.Rb7! lovitura cu dublu scop 3...Rxe5 4.Rc6 h5 5.Rd5 = De ţinut minte:Regulă: Când avem regii în opoziţie, dacă pe linia regelui advers există un câmp controlat de un pion propriu (care evident trebuie să fie cu o linie mai încolo) apropierea pe orizontală de acel pion pentru a-l susţine în înaintarea sa îl va obliga pe adversar când va ajunge lângă el în scopul de a-i opri înaintarea să urce cu un rând după care poate apărea posibilitatea efectuării unei lovituri duble, ca în cazul precedent. Să mai vedem o poziţie:

(E125) albul mută

Se poate pune şi regele alb pe b7 cu negrul la mutare. 1.Rb7 a5 2.Rc7! Rc5 3.Rd7 Rd5 4.Re7 şi acum deoarece pionul alb f4 ţine câmpul e5 trebuie 4...Re4 5.Re6! lovitura cu dublu scop şi fie că negrul ia la f4 fie că scoate damă, albul obţine remiză.Se poate pune şi regele alb pe b7 cu negrul la mutare. 1.Rb7 a5 2.Rc7! Rc5 3.Rd7 Rd5 4.Re7 si acum deoarece pionul alb f4 ţine câmpul e5 trebuie 4...Re4 5.Re6! lovitura cu dublu scop şi fie că negrul ia la f4 fie că scoate damă, albul obţine remiză.

(E99) negrul mută

Alexandria-Levitina, Moscova (meci 1975)1....Re2! [1. ...Rd2? 2.g4d5 3.g5+ ; la remiză ducea şi 1. ...d5 2.g4 (2.Re5 Re2 3.g4 Re3!=) 2....Re2 3.Re5 Re3!=] 2.g4[2.Rf4 d5=; 2.Re4 a5=] d5 3.RE5 Re3! = [4.g5 d4=; 4.Rd5 Rf4=] Desigur şi în cazul existenţei a mai mult de câte un pion, ideile rămân aceleaşi.

(E1093) albul mută

1.Rb7 h5 2.Rc6![2.Rc7? Rg8 3.Rd6 Rf4 4.Re5 h4 5. Rf4 Rf6 6.a4 Re6=] Rg8[2. …h4 3.Rd6 h3 4.f7 Rg7 5.Re7, 1-0] 3.Rd5 Rf7 [3…h4 4.Re4 Rf5 5.a4, 1-0] 4.a4! Rf6 5.a5h4 6.Re4, 1-0. 2. Regula Opoziţiei

Regii stau în opoziţie dacă în dreptunghiul ale cărui colţuri, ocupate de regi, toate colţurile sunt de aceeaşi culoare.

Regele, care în această poziţie nu este la mutare, are opoziţia, care în general înseamnă că acest rege are avantaj, cu toate că se întâlnesc şi unele excepţii.

Noi avem aici 4 moduri de opoziţii diferite şi anume:Opoziţia reală pe coloană (verticală) de exemplu A: Re2; N: Re6 – regii stau pe aceeaşi

coloană (dreptunghiul e2-e3-e4-e5-e6).Opoziţia reală pe linie (orizontală) de exemplu A: Rc4; N: Rg4 regii stau pe aceeaşi

linie(dreptunghiul c4-d4-e4-f4-g4).Opoziţia pe diagonală de exemplu A: Rc2; N: Rg6 regii stau pe aceeaşi diagonală (pătratul c2-c6-g6-g2).

Opoziţia virtuală de exemplu A:Rc4; N: Rg6 regii nu stau nici pe aceeaşi coloană nici pe aceeaşi linie, nici pe aceeaşi diagonală, dar stau în dreptunghiul c4-c6-g6-g4 care are toate colţurile pe aceeaşi culoare. Acest tip de opoziţie este foarte important pentru finalurile cu 2 pioni contra unul, când cei 2 pioni sunt despărţiţi de o coloană pe care stă singurul pion advers, caz pe care îl vom discuta mai târziu.

La opoziţia reală noi vorbim de opoziţie apropiată, când regii sunt despărţiti doar de un câmp, în alte cazuri de opoziţie la distanţă.

În cazurile când regii stau pe aceeaşi linie sau coloană, este de ajuns ca să fie pe câmpuri de aceeaşi culoare, ca să se întâlneasca opoziţia. Această condiţie este suficientă şi necesară.În cazul opoziţiei în diagonală sau a celei virtuale, în fiecare din cele 4 colţuri ale dreptunghiului (sau pătratului, care este tot un dreptunghi cu toate laturile egale) care desemnează aceste suprafeţe c2, c6, g6, g2 şi c4, c6, g6, g4 nu este suficient ca regii să stea pe câmpuri de aceeaşi culoare, ca să întâlnim opoziţii. Toate cele 4 colţuri trebuie să fie de aceeaşi culoare. Aceasta deoarece putem avea de exemplu A: Rb2; N: Re7 situaţie în care ambii regi stau pe câmpuri de aceeaşi culoare în dreptunghiul b2-b7-e7-e2, dar celelalte 2 colţuri sunt de culoare opusă şi este uşor de văzut că în acest caz nu avem de a face cu noţiunea de opoziţie. 3. Pionul de turn este mai puţin valoros

În cazul pionului de turn se întâlnesc 2 poziţii de remiză. Pentru remiză ajunge ca regele advers să se găsească pe aceeaşi coloană, în faţa pionului. Regele advers nu poate împiedica înaintarea pionului până la linia 7-a, dar pionul împins până acolo face doar pat pe rege în colţ. Exemplu A: Rb2; N: Rh8. În cel de al doilea caz, atunci când regele nu se află pe coloana pionului se întâlneşte o cunoscută poziţie de remiză, dacă regele ce deţine pionul se află în faţa lui, iar regele părţii adverse în opoziţie apropiată cu el pe aceeaşi linie. De exemplu A:Rh3,h2; N: Rf3. 4. Regula câmpurilor de eficacitateCâmpuri de eficacitate se numesc acele câmpuri, pe care regele pionilor luaţi în consideraţie trebuie să le ocupe, ca prin aceasta să asigure transformarea lor câştigul. Există două feluri de câmpuri de eficacitate:Câmpuri de eficacitate necondiţionată, care asigură câştigul fără alte condiţii prin ocuparea lor(cine mută şi poziţia regelui advers nu joacă nici un rol). Câmpuri de eficacitate condiţionată, care garantează numai atunci câştigul, dacă – în afară de ocuparea lor de către regele pionilor – acest rege are opoziţie. Această regulă este valabilă pentru fiecare pion cu excepţia pionilor de turn (deci pentru pionii de pe coloanele b, c, d, e, f, g). Diagramele de la nr. 590 la 597 ne arată explicaţiile pentru situaţiile în care avem un pion pe coloana b începând cu linia 2-a până la linia a 7-a. Acestea sunt valabile nu numai pentru pionii de pe coloana b, ci şi pentru pionii de pe coloanele c, d, e, f, g. Secretul regulii câmpurilor de eficacitate constă în următoarea poziţie finală, pe care fiecare parte care deţine un pion o poate obţine prin constrângere.

A: Rf6, e7; Albul la mutare: 1.Re5 (altfel pierde pionul) pat. N: Re8; Negrul la mutare: 1. ... Rd7 2. Rf6-f7 şi câştigă.

Aşadar partea care deţine pionul poate totdeauna, indiferent din ce poziţie se pleacă, să obţină prin constrângere această situaţie. Singura problemă care se pune este cine va fi la mutare şi acest lucru decide dacă va fi remiză sau poziţia se câştigă.a) Primul caz:

Pionul se găseşte în propria jumătate de tablă. Aici sunt tratate cazurile în care pionul se găseşte pe rândul 2, 3 sau 4. În cazul celor 3 poziţii (590, 591, 592) în care regele se găseşte în faţa pionului propriu cu numai un câmp şi având regele advers în faţă pe coloană la numai 2 linii enunţul este acelaşi. Dacă albul mută poziţia este remiză. Dacă mută negrul poziţia se câştigă. Aceste 3 câmpuri a3, b3 şi c3 sunt câmpuri de eficacitate condiţionată.

Şi acum regula câmpurilor de eficacitate necondiţionată: Orice pion, care se găseşte încă în jumătatea proprie de tablă (deci pentru alb linia 2, 3, 4 sau pentru negru 5, 6, 7) câştigă când regele său se găseşte în faţa sa pe coloană sau pe unul din cele 2 câmpuri vecine (în dreapta sau în stânga sa) şi stă la cel puţin un câmp distanţă (este despărţit regele de pion de cel puţin un câmp).

Aceste câmpuri sunt câmpuri de eficacitate necondiţionată (ele sunt în diagrama 593, 594 şi 595 prin câte un rege alb desemnat) pentru că prin ocuparea lor de către regele pionului acesta asigură câştigul necondiţionat şi fără a depinde de mutarea şi poziţia regelui advers desigur dacă

pionul se găseşte în siguranţă, deoarece în diagrama 593 dacă regele alb se găseşte la a8 şi cel negru la d6, prin pierderea pionului b3 rezultatul va fi evident remiză.

Notă: Personal eu numesc aceste câmpuri de eficacitate necondiţionată, câmpuri de eficacitate absolută, deoarece prin ocuparea lor, poziţia se câştigă, dar numărul lor este doar de 3 câmpuri, cele aflate în faţa pionului pe coloană şi unul la dreapta şi unul la stânga, despărţite numai de un câmp (de o linie), deoarece altfel poziţia regelui advers şi cine este la mutare câştigă. De exemplu în diagrama 593 dacă regele alb e pe a5 şi cel negru pe c4, cel alb pe a6 şi cel negru pe c5 etc. În cazul în care regele ar fi pe unul din câmpurile a4, b4 sau c4 regele negru ar putea fi oriunde şi ar putea muta primul dacă nu este la mutare să ia imediat pionul. În exemplul precedent el ar putea câştiga pionul în două mutări sau trei etc. Pentru pionii a şi h consider câmpuri de eficacitate absolută cele 2 câmpuri ce asigură transformarea pionilor de turn b7, b8, g8, b1, b2 şi g1, g2.

Câmpuri de eficacitate necondiţionată le consider pe cele care duc la câştigul unui pion blocat de pionul advers, dar acest lucru nu duce obligatoriu la câştig, deoarece apoi regele advers poate obţine opoziţia.b) Al doilea caz:

Regula câmpurilor de eficacitate necondiţionată pentru un pion aflat pe linia 5-a proprie.Orice pion ce se găseşte pe linia 5-a proprie (deci pentru negru înseamnă pe linia 4-a) câştigă atunci când regele său poate ocupa câmpul din faţa sa sau celelalte pe această coloană sau ambele câmpuri vecine cu cele de pe coloana sa. Aceste câmpuri sunt desemnate în diagrama 596 cu regi albi. Ocuparea lor asigură câştigul fără alte condiţii, indiferent de cine este la mutare şi unde se află regele advers. Notă: Din aceeşi cauză consider că doar cele 3 câmpuri aflate pe linia din faţa pionului şi pe linia următoare (deci liniile 6 şi 7) şi nu linia 8 sunt astfel de câmpuri. În diagrama 596 dacă regele alb este la c8 şi cel negru la a7 sau invers, cel alb la a8 şi cel negru la c7, negrul fiind la mutare câştigă pionul – deci linia 8-a nu are câmpuri de eficacitate necondiţionată (sau absolută cum le spun eu).Să analizăm în lumina noilor cunoştinţe câteva poziţii:

(E8566) albul la mutare

Se poate observa uşor că la o mutare de rege a albului, negrul va răspunde cu Rg4, după care va câştiga ambii pioni şi va deţine opoziţia sau se va afla pe un câmp de eficacitate necondiţionată

fie a pionului f7 (care are câmpurile e5, f5, g5 de acest fel) fie în cazul sacrificiului la g6 pe câmpurile de eficacitate ale acestui pion, care vor fi f4, g4 şi h4. De aceea albul joacă 1.g6!! fxg6 (dacă 1...Rg6 2.Rg2 cu remiză) 2.f5!! (şi nu 2.Rg2? Rg4 3.f5gxf5, 0-1;2.Rh2? Rg4 3.f5 Rxf5! 4.Rg3 Rg5, 0-1; 2.Rg1? Rg4 3.Rxf5!, 0-1) 2. ...gxf5 3.Rg1! Rg5 4.Rf1 =Prin sacrificiul celor 2 pioni am reuşit să atragem câmpurile de eficacitate necondiţionată cu 2 rânduri mai în faţă şi în acest fel să-l împiedicăm pe regele negru să le mai poată ocupa (pionul f5 are aceste câmpuri pe e3, f3 şi g3).Şi acum 2 studii ale lui Grigoriev, care ilustrează foarte bine lupta pentru ocuparea acestor câmpuri şi posibilităţile de apărare ce există pentru partea opusă.

(E3099) albul mută

1.g7 Rf7 2.Rf5! (2.Rxe5? Rxg7 3.Rf5 Rf7 4.Rxg5 Re6 =) 2...Rg8! (dacă 2...Rxg7 3.Rxg5 şi albul câştigă deoarece fie că va câştiga pionul e5 aflându-se astfel pe un câmp de eficacitate necondiţionată a pionului d3, fie că negrul va sacrifica pionul e5 pe câmpul e4, dar atunci albul va avea opoziţia; nu merge nici 2...e4 3.dxe4 Rg8 4.Rf6 g4 5.a5 şi câştigă) 3.Rg4!! (3.Rxg5? e4! 4.dxe4 Rxg7 = şi nu 3...Rxg7? 4.Rf5 e4 5.Rxe4!, 1-0) 3...Rf7 (3...Rh7? 4.Rxg5 e4 5.Rf6 exd3 6.Rf7 d2 7.g8D+, 1-0) 5.Rh6! Rg8 6.dxe4 1-0.

(E308) albul mută

1.Rc2 Ra5 2.Rb3 (2.c5? dxc5 3.Rb3 a2 4.Rb2 Rb4 5.Ra1 Rb3!, 0-1) 2...a2 3.Rb2! (2...Rxa2 3.Rxa4, 0-1) 3...Rb4 (dacă 3...Rxa4 4.c5! dxc5 5.Rxa2 = şi nu 4.Rxa2? = şi nu 4.Rxa2? Rb4 5.c5 Rxc5!, 0-1 1) 4.Ra1! Rxa4 5.c5 dxc5 6.Rxa2 = 5. Regula despre luarea pionilor blocaţiScopul ambelor reguli ce urmează este de a ne arăta cum poate regele lua un pion advers, atunci când 2 pioni de culori opuse se găsesc blocaţi faţă în faţă. a) Primul caz:

Regii sunt pe părţi diferite faţă de coloana pe care se găsesc pionii.

cine mută câştigăRegele care reuşeşte să atace primul pionul advers îl câştigă pe acesta şi şi-l menţine pe al său. Evident pionul trebuie atacat din spate şi nu de alături de pe linia pe care se află pionul. 1.Rf4! (1.Rf3?? Rd2 şi negrul câştigă) 1...Rd2 2.Rf3 R~ 3.Rxe3, 1-0. Dacă mută negrul 1...Rd1! 2.Rf3 Rd2 3.R oriunde Rxe2, 0-1. b) Al doilea caz: Regii sunt de aceeaşi parte a coloanei pe care o ocupă pionii blocaţi şi fiecare rege se află pe partea pionului său. De exemplu:

Regula graniţei (limitei ) sferei (zonei) de influenţă (dată de abatele Durand în 1860)Regele care ocupă o limită a zonei de influenţă se numesc fiecare 3 câmpuri care se află de ambele părţi ale pionului (la stânga şi la dreapta) pe aceeaşi linie(orizontală). Deci pentru pionul alb ele sunt: b2, c2, d2, f2, g2, h2 notare cu cruciuliţe, iar pentru cel negru: b3, c3, d3, f3, g3, h3 notare cu puncte negre. Evident pentru pionii aflaţi mai aproape de marginea tablei, pe partea respectivă numărul acestor câmpuri scade. Dacă mută albul va urma: 1.Rb2 Rb4 2.Rc2 Rc4 3.Rb2 şi nici unul din regi nu poate ocupa limita zonei de influenţă a pionului advers şi reuşesc să-şi apere pionul propriu. Această situaţie ne învaţă că regele manevrează pe limita zona de influenţă proprie îşi poate apăra cu succes pionul şi fără a avea opoziţia.Dacă mută negrul: 1. ...Rb4 2.Rb2 Rc4 3.Rc2 Rc4 (regele negru trebuie, din cauza zugzwang-ului, să lase limita(graniţa) zonei de influenţă a pionului său liberă; dacă 3. ...Rb4 4.Rd3) 4.Rb3 (ocupă astfel o limită a sferei de influenţă şi în curând va câştiga pionul advers) 4...Rd5 5.Rc3 Re4 6.Rc4 Re5 7.Rd3 Rf4 8.Rd4 şi negrul pierde prin zugzwang pionul său şi partida. Această situaţie ne învaţă că regele care manevrează pe orizontală din spatele orizontalei pe care se

găseşte pionul său, nu poate apăra limita zonei de influenţă, dacă regele advers are opoziţia virtuală.O excepţie de la această regulă este cazul când chiar dacă regele reuşeşte să ocupe limita zonei de influenţă nu poate fi luat acest pion din motive de pat. De exemplu:

1.Rc5! Rd7(sau d8) 2.Rb5! (ameninţă ocuparea câmpului b6 de pe graniţa zonei de influenţă şi nu 2.Rc5? Rc7 remiză) 2...Rc7 3.Rc5 Rd7 4.Rb6, 1-0. Dacă negrul încerca 1...Rf7 2.Rc5 Rg6 3.Rc6 (3.Rd6? Rf5 şi câştigă negrul) 3. ... Rg5 4.Rd7 Rf5 5.Rd6, 1-0. Ce lipsuri are această regulă?În literatura de specialitate aceste câmpuri sunt anumite câmpuri cheie (în rusă, germană sau maghiară) şi sunt notate cruciuliţe cele pe care ar trebui să le ocupe regele alb şi cu cerculeţe. Autorul nu discută cazurile în care pionii se află pe liniile a 4-a şi a 5-a (sau chiar a 3-a cu regele alb în poziţie mai bună) în care ocuparea acestor câmpuri duce la câştigul pionului, adr adversarul obţine în momentul respectiv opoziţia şi partida se termină remiză. Personal consider pentru aceste câmpuri ce se află 3 la dreapta şi 3 la stânga pionului advers câmpuri de eficacitate necondiţionată, deoarece ocuparea lor duce la câştigul pionului advers, indiferent de poziţia celuilalt rege şi de cine este la mutare (evident dacă pionul nostru nu poate fi luat imediat sau atacat din spate intro mutare), dar partida nu se câştigă prin aceasta. Evident în cazul în care pionul propriu se află pe linia 5-a(sau a 4-a pentru negru) numărul acestor câmpuri creşte devenind nu o limită (o orizontală) ci un dreptunghi şi ocuparea oricărui câmp duce la câştigul pionului şi implicit a partidei, pentru că acesta este un câmp de eficacitate absolută. 6. Regula procedeului calculului în capSă luăm un caz practic, dat de autor:

albul la mutare obţine remiză

Prima încercare ar fi 1.Rc6? Rg3 2.Rb5 Rxh3 3.Rxa5 h5 4.Rb6 h4 5.a4 Rg3 sau Rg4 6.a5, h3 7.a6 h2 8.a7 h1D 9.Rc7 Da8, 0-1. Cum se poate face acest calcul mai simplu. Noi jucăm în gând toate mutările negrului, fără ca albul să mute nimic, şi numărăm câte mutări trebuie să facă până pionul său ajunge la h2. Ele sunt în număr de şapte: 1...Rg2 2...Rxh3 3...h5 4...h4 5...Rg3 sau Rg4 6...h3 şi 7...h2.După aceea facem în cap şapte mutări şi pentru alb fără ca negrul să mute nimic şi vedem unde se află pionul alb. 1.Rc6 2.Rb5 3.Rxa5 4.Rb6 5.a4 6.a5 7.a6. Deci în 7 mutări pionul alb va fi la a6. În final avem următoarea regulă:La un număr egal de mutări ale albului şi ale negrului la mutare este jucătorul care urma să înceapă. Aşadar în cazul nostru după cele 7 mutări ale albului şi ale negrului, la mutare este albul. El va juca 8.a7, dar negrul jucând 8... h1D va câştiga. Concluzie sigură: 1.Rc6? duce la pierdere.Următoarea încercare ar fi 1.Re6?. Dacă negrul ar pleca cu regele să câştige pionul a3 şi să facă damă cu pionul a5, albul ar urma să ia pionul din h6 şi să facă damă cu pionul din h3.Folosind procedeul arătat mai înainte, observăm că în 9 mutări albul va ajunge cu pionul său pe h7, iar cel negru va fi la a2 şi albul va fi la mutare. Albul va putea câştiga? Nu, dacă regele negru după luarea pionului a3 va muta la b2. 10.h8D+ Rb1! şi avem o poziţie de remiză. După 1.Re6? albul nu are 1...Re4. La fel nu este bine nici 1...Rg3 2.Rf5 cu remiză, ca de exemplu:A: 2...Rxh3 3.Rg6 Rg3 4.Rxh6 Rf4 5.Rh5 =B: 2...a4 3.Rg6 Rxh3 4.Rh6 =C: 2...h5! 3.a4!! Rxh3 4.Rf4 h4! (4...Rg2 5.Rg5) 5.Rf3 Rh2 6.Rf2! h3 7.Rf1 Rg3 8.Rg1 Rf3 9.Rh2 Re3 10.Rxh3 Rd3 11.Rg3 Rc3 12.Rf3 Rb3 13.Re3 Rxa4 14.Rd2! Rb3 15.Rc1 Ra2 16.Rc2 = Dar varianta C ne arată că dacă regele negru ar putea lua pionul de pe a3, nu de pe a4, albul n-ar mai putea atinge câmpul c1. Deci 1.Re6? a4!! şi câştigă 2.Rd5 h5 3.Rd4 h4 4.Rd3 Rg3 5.Re3 Rxh3 6.Rf3 Rh2 7.Rf2 h3 8.Rf1 Rg3 9.Rg1 Rf3 10.Rh2 Re3 11.Rxh3 Rd3 12.Rg3 Rc3 13.Rf3 Rb3 14.Re3 Re3 Rxa3 15.Rd2 Rb2, 0-1.Aşadar rezolvarea ne apare 1.a4!! Rg3 2.Re6! Rxh3 3.Rf5 h5 (3...Rg3 4.Rg6 5.Rf3 Rxh6) 4.Rf4! h4! 5.Rf3 Rh2 6.Rf2 h3 7.Rf1 Rg3 8.Rg1 Rf3 9.Rh2 Re3 etc. =Toate analizele anterioare ne arată că acest calcul se poate face uşor pe cap. Greutăţile nu stau în numărul mutărilor, pentru că un calcul astfel făcut pe cap e la fel de uşor dacă sunt 20 de mutări sau 10. Greutăţile stau în surprizele tactice care pot apărea în joc şi în dezordinea în gândire ce o pot aduce unele concluzii false (de exemplu: neobservarea unui şah etc.) II. REGE ŞI DOI PIONI CONTRA REGE

Doi pioni legaţi ce se apără unul pe altul câştigă întotdeauna. Să vedem acum lupta regelui împotriva a 2 pioni separaţi.

negrul mută1...Rf6 2.h6; 1. ... Rh6 2.f6 Rh7 3.Rb7 Rg8 4.h6!, 1-0.În general se poate spune că 2 pioni (separaţi) nelegaţi câştigă întotdeauna când regele advers nu îl poate lua pe niciunul din ei, fără a părăsi pătratul celuilalt.

albul mută1.Rh4 e4 2.Rg3 Rg7 3.Rf4 Rg6 4.Rxe4 Rg5 5.Rf3 =A: Rf4; N: d7,h7. Câtă vreme pionii negrului nu ajung pe h5 sau d5, apărarea albului stă în menţinerea pe câmpurile f4, f5 şi f6. Evident dacă negrul ar juca e5 sau h5 regele alb ar veni la e5 sau g5 şi ar câştiga ambii pioni.Dacă pionii negrii sunt pe b6 şi e6 albul trebuie să rămână pe câmpurile f4,f5,f6.

albul mută1.Rf4 Rb6 2.Rf5 Rc7 3.Rf6 Rb6 4.Re6! Rc7 (dacă 4...h5 atunci Rxd6) 5.Rd5! h5 6.b6+ urmat de Rxd6 şi 1-0.Regula lui 3 (Regula lui Cheron)Regele alb (cazul e privit aici pentru alb) poate numai atunci împiedica pionii negri să se transforme în damă, dacă suma ambelor intervale (distanţe dintre pioni şi dintre pioni şi

linia lor iniţială, în cazul de faţă a 7-a) este egală sau mai mică ca 3. Dacă este mai mare ca 3, unul din pioni se transformă. Recomand studiul acestei reguli şi din cartea lui G.Lisiţin ”Finalurile în partida de şah” pag. 48-51. Atrag atenţia că această regulă este cunoscută sub numele de”regula lui şapte” (se adaugă cifra care corespunde liniei pe care se află pionii - pentru negru privind dinspre partea sa – cu cifra care indică distanţa în câmpuri între pionii izolaţi. Dacă acestor două cifre este egală sau mai mare de şapte, atunci unul dintre pionii izolaţi se transformă în damă, fără ajutorul regelui propriu.

Linia pe care se află pionii=5, distanţa dintre ei=2. 5+2=7.1. ...Re6 2.b6 Rd7 3.e6+(se poate juca şi 3.b7 Rc7 4.e6 cu câştig) 3. ... Rc6 4.e7 Rd7 5.b7, 1-0Alături de regula lui Cheron poate fi folosită şi regula pătratului mişcător pe care a propulsat-o Studeneţki. III. REGE ŞI DOI PIONI CONTRA REGE ŞI UN PION

1. Grupa IAlbul are un pion liber şi un altul care este blocat de pionul negrului.Poziţiile de remiză ale grupei I:ALB NEGRU Apărare CazulPioni Rege Pion

iRege

g7,h6 h7 g8 Prin pat 1f7,g6 e5 g7 f8 Prin pat 2h7,g6 g7 h8 Prin pat 3g6,h5 f6 h6 g8 Prin pat 4h4,g3 e2 g4 e6 Limita zonei de influenţă 5g4,f3 d2 f4 d6 Limita zonei de influenţă 6e4,f3 b4 f4 g4 Prin luare 7g3,h2 g1 h3 f3 Prin luare 8f3,g2 f1 g3 e3 Prin luare 9h3,g2 f1 g3 f4 Prin luare 10e3,f2 f1 f3 e4 Prin luare 11g3,f2 e1 f3 e4 Prin luare 12d3,e2 a3 e3 c3 Prin luare 13f3,e2 a3 e3 c3 Prin luare 14

Apărarea prin luare înseamnă că negrul poate astfel ţine remiza dacă el poate lua pionul alb care stă în spate şi înainte cu pionul său spre transformare. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă pionul negru stă pe rândul al III-lea. Cine este la mutare joacă un rol numai în cazul nr. 11 (după Grigoriev) unde negrul la mutare pierde. 1...Rd3 2.Rg1! Re4 3.Rh2 sau 1....Rf5 2.Re1 Re4 3.Rd2 urmat de 4.Rd3 şi 5.e4. Cu albul la mutare 1.Rg1 (1.Re1 Rd3! 2.Rd1 Rc3! 3.Rc1 Rd3! 4.Rb2 Re2!) 2...Rg5! 3.Rh2 Rg4! 4.Rh1 (4.Rg1 Rf5 =) Rg5 =Cu regele alb la d1 şi cel negru la c4 cazul 11 devine remiză cu 1...Rc3!.2. Grupa a II-a Avem 2 pioni legaţi, unul avansat blocat de pionul advers. O deosebită importanţă are aici poziţia lui A.Philidor (1777).

Albul la mutare face remiză, negrul la mutare albul câştigă1...Re6 (la 1...Rd7 sau 1...Rc7 câştigă 2.Rd5 respectiv 2.Re5 deoarece albul obţine opoziţia directă sau în diagonală) 2.c5! bxc5 (sau 2...Rd7 3.c6+!) 3.Rxc5 Rd7 4.Rb6 (se poate juca şi 4.b6 Rd8 5.Rd6! Rc8 6.Rc6 Rb8 7.b7 şi câştigă) 4...Rc8 5.Ra7. Un joc interesant are loc dacă la mutare este albul: 1.Re4 Re6! (Cel mai bun răspuns. După mutarea ,,agresivă” 1...Rc5? Albul obţine o poziţie câştigată prin 2. Rd3 Rd6 3.Rd4 sau 2...Rb4 3.Rd4) 2. Rf4 Rd6! (forţând răspunsul adversarului prin ameninţarea 3...Rc5) 3.Re3 Re7!! (rău este 3...Re5 4.Rd3! urmat de câştigarea poziţiei sau 3...Re6 4.Re4! Rd6 5.Rd4! şi câştigă) 4.Rd3 Rd7 5.Re3 Re7 6.Rd4 Rd6 =Analiza arată că poziţia lui Philidor este universală. Ea poate fi deplasată în jos cu una sau două linii, dar rezultatul nu se schimbă. Nimic nu se schimbă nici dacă deplasăm poziţia lui Philidor spre dreapta cu una, două sau trei coloane. 3. Grupa a III-a Este desemnată prin prezenţa câte unui pion alb şi negru pe aceeaşi coloană faţă în faţă şi a unui al treilea pion liber. Cea mai cunoscută poziţie, atunci când pionul liber e la 2 coloane este:

albul câştigăDacă la mutare este albul, câştigă cu ajutorul regulii triunghiului.Un caz interesant apare atunci când avem 2 pioni blocaţi pe coloana h şi un pion liber. Exemplu:

indiferent cine mută, albul câştigă1.d3+! Rf4 (1...Rd4 2.Rd2 Rd5 3.Re3 Re5 4.d4+Rd5 5.Rd3 Rd6 6.Re4 Re6 7.Rf4 Rd5 8.Rg5 şi câştigă pionul) 2.Rf2! Rg4 3.Re3! Rxh4 4.Rf4! Rh3 5.d4 h4 6.d5 Rg2 7.d6 h3 8.d7 h2 9.d8D h1D 10.Dd2+ şi câştigă. Dacă pionul alb se află pe h3 şi cel negru pe h4 albul câştigă totdeauna, indiferent cine mută. Aici avem regula lui Bohr care domneşte în finalurile de acest tip. Avem câte un pion alb şi unul negru pe coloana h blocaţi şi un pion liber pe coloanele a,b,c,d sau e (dar nu pe f sau g) şi regele alb se găseşte pe câmpul vecin cu pionul său blocat şi regele negru se găseşte pe aceeaşi coloană despărţit de un câmp avem:Cazul 1: când pionul alb h este deja în jumătatea adversă a tablei , pe h5 sau h6 albul câştigă totdeaunaCazul 2: când pionul alb se găseşte în propria jumătate de tablă, albul câştigă totdeauna, când pionul său liber se află pe unul din următoarele câmpuri:Pion alb

Pion negru

Pionul liber alb în triunghiul dreptunghic

h4 h5 e6-a2-e2 (în total 15 câmpuri)h3 h4 e5-b2-e2 (în total 10 câmpuri)h2 h3 e4-c2-e2 (în total 6 câmpuri)

Regula lui Bohr are şi excepţii. Nu este timp pentru a dezvolta mai mult această temă.4. Grupa a IV-aUna din părţi are 2 pioni izolaţi despărţiţi de o coloană şi pe această coloană stă în faţa lor pionul advers. Aici în multe cazuri o deosebită importanţă are opoziţia virtuală.

albul mută1.Rg8 Rb6 2.Rf8 Rc6 3.Re8 Rd6 4.Rf7! Rd7 5.Rf6 Rd6 6.Rf5 şi negrul nu mai poate păstra opoziţia.Personal, în antrenamentele pe care le-am ţinut, le-am prezentat sportivelor mele sau la loturile naţionale că în spatele pionului unic există 2 câmpuri de eficacitate absolută, pe aceeaşi coloană, cu o linie şi două în spate. 5. Grupa a V-aExistă 2 pioni legaţi pe aceeaşi linie având în faţa lor un singur pion advers. Regele alb se află pe aceeaşi coloană, alta decât linia pe care se află pionii săi şi regele negru despărţit de pionul său cu un câmp. Un exemplu foarte cunoscut:

indiferent cine mută albul câştigă6. Grupa a VI-aExistă 2 pioni dubli care au pe coloana alăturată sau pe aceeaşi coloană un pion advers. 7. Grupa a VII-aConţine diverse studii ale lui Grigoriev. Aş dori să prezint un studiu interesant al lui Farago (1937)

albul mută şi ţine remiză

1.h5? Re6! Şi câştigă 2.h6 g3 3.h7 g2 4.Rg7 g1D 5.Rh8 Dd4+ 6.Rg8 Dg4+ 7.Rf7 Df5+ 8.Rg7 Dg5+ 9.Rf7 sau h8 Dh6 10.Rg8 Dg6+ 11.Rh8 Rb5! 12.a6 Df7 13.a7 Df8 mat.Soluţia este: 1.a6! g3 2.h5 g2 3.h6 g1D 4.h7 =IV. REGE ŞI PION CONTRA REGE ŞI PION

Avem aici 3 situaţii:a) Pionii sunt blocaţi;b) Pionii sunt liberi;c) Pionii sunt pe coloane vecine.

a) Pionii blocaţi

albul mută(Schlege-Almes, Berlin, 1921)

1.Re6! Rc3 2.Rd5 cu ideea Rc6,Rb7 şi Rxa7. În partidă s-a jucat 1.Re7? Rc3! 2.Rd6 Rd4 3.Rc6 Re5 (şi negrul obţine diagonala h2-b8 şi face remiză) 4.Rb7 Rd6 5.Rxe7 Rc7 =

albul la mutare face remiză(Grigoriev)

1.Rh8! şi albul reuşeşte să intre pe diagonala b1-h7, ajungând la timp pe câmpul c2.1.Rf8? Rf6 ! 2.Re8 sau Rg8 Re5 şi câştigă.În cazul pionilor liberi (câte un pion liber), importanţă are poziţia regilor în general şi poziţia lor faţă de câmpul de transformare al pionului advers, precum şi numărul de mutări ce îl are de făcut fiecare pion până la câmpul de transformare. Sunt o serie de studii foarte instructive ce se găsesc în multe cărţi. Cele mai interesante se găsesc reunite în ’’Finalurile de pioni’’ ale lui Y. Averbach, pag. 37-39.Lipseşte şi din lucrarea lui Cheron şi a lui Averbach un exemplar de excepţie din practica marilor maeştri.

(E104) negrul mută

(Ljubojevic-Browne, Amsterdam, 1972)Se poate observa că poziţia aceasta este similară cu cea din studiul lui Grigoriev:(E 102) A: Rd3,f2; N: Ra4,b6; albul mută.Aici culorile sunt schimbate şi regele negru este pe un câmp vecin (ar trebui să fie pe d6 pentru ca poziţia să fie identică cu cealaltă cu culorile schimbate). Rezolvarea este aceeaşi, deoarece prima mutare este obligatorie:1...Rd5! [1...f5? 2.Rb4 f4 3.Rc4 =] 2.Rb6 [2.b4 f5 3.b5 f4 4.b6 Rc6! 5.Ra6 f3, 0-1; 2.Rb4 Rd4! 3.Ra5 f5 4.b4 f4 5.b5 Rc5! 6.b6 Rc6+; sau 3.Ra3 f5 4.Rb2 f4 5.Rc2 Re3 (negrul se pregăteşte să treacă prin faţa pionului propriu dacă regele alb trece pe linia I-a în încercarea de a opri înaintarea pionului negru, dar tempo-ul ce se pierde prin acest lucru se recâştigă prin transformarea cu şah a pionului) 6.Rd1 Rf2 7.b4 Rg2 8.b5 f3 9.b6 f2 10.b7 f1D+, 0-1] f5 3.b4 f4 4.b5 f3 5.Ra7 f2 6.b6 f1D 7.b7 Rc6!, 0-1. V. REGE ŞI DOI PIONI CONTRA REGE ŞI DOI PIONI

albul mută şi câştigă1.Rg5! Rf7 (1…Re7 2.Rg6!) 2.Rf5 Re7 3.Rg6 d5 (3…Re6 4.g5 d5 5.Rh7! şi pionul alb se transformă cu şah) 4.Rf5 Rf7 (4…Rd6 5.g5) 5.Re5 Rg6 6.Rxd5, 1-0.Se găsesc numeroase exemple de acest fel în cărţile de finaluri.VI. ULTIMELE FINALURI DE PION

Sunt tratate diferite finaluri cu un număr variabil de pioni, aflate unele de altele cu moduri de rezolvare total diferit.

albul mută şi câştigă(Grigoriev, 1928)

1.d4! Rg5 2.Rf7! (2.d5? Rf6 3.e4 h5) 2. … Rf5 3.d5 Re5 4.e4 a5 sau b5 sau h5 (4…Rd6 5.Rf6 Rd7 6.e5) 5.Re7 b4 6.d6 b3 7.d7 b2 8.d8D şi dacă 8…a1D 9.Dd6+ Rxe4 10.Dc6+, 1-0

albul mută şi câştigă(C şi S.Behting, 1905)

1.Re1! Rg2 (dacă 1…Rh2 2.Rf2 Rh3 3.Rf3 Rh2 4.g4) 2.g4! fxg4 3.f5 g3 4.f6! gxf6 5.h6 f5 (dacă 5…Rh2 6.h7 g2 7.h8D+; dacă 5…Rf3 6.Rf1) 6.h7 f7 7.h8D, 1-0 (7…f3 8.Da8 şi 9.Dxf3).Desigur a fost o extrem de sumară prezentare a lucrării lui A. Cheron, care conţine o serie de rezolvări foarte interesante şi complete a unor finaluri mai puţin bine tratate în alte lucrări.Scurtă trecere în revistă a temelor ce le ating în metodica proprieÎn încheiere aş dori să spun că după ce sportivii au făcut cunoştinţă cu finalurile cele mai simple în cărţile pentru începători, personal consider „Cartea şahistului începător” a lui G. Levenfiş cea mai bună lucrare pentru acest nivel, predarea acestor finaluri la grupele de avansaţi e mai eficientă cu gruparea exemplelor pe acelaşi conţinut tematic. Prima temă de care mă ocup este cea a opoziţiei, pe care însă o tratez în strânsă legătură cu regula a 4-a şi a 5-a, reguli pe care le consider indisolubil legate de problema opoziţiei. A doua problemă de importanţă deosebită este regula pătratului, în special modul cum poate fi realizată intrarea în pătratul unui pion în care nu ne aflăm.Urmează pionii liberi, transformarea pionilor în damă, pion liber apărat etc., manevrele pentru câştig de timp şi de spaţiu, zugzwang-ul şi de modul cum se joacă când există tempo-uri de rezervă, străpungerile în finalurile de pioni şi legat de ele şi distrugerea unor lanţuri de pioni, pionul “păgubaş” şi unele operaţiuni tactice (care apoi vor fi dezvoltate la grupele de performanţă), combinaţii de pat şi înlăturarea pericolului de pat, devieri, deschidere de linii sau drum etc.

STABILIREA REPERTORIULUI DE DESCHIDERILA COPII SI JUNIORI

Este extrem de dificil să înveţi teoria deschiderilor fără ajutorul unei persoane calificate (antrenor, specialist al unei variante). Sunt prea puţine explicaţii în majoritatea cărţilor, volumul de informaţii este prea mare şi o mare parte din aceste informaţii nu sunt necesare imediat. De asemenea monografiile cu deschideri sunt depăşite foarte repede datorită analizelor noi şi vaste care apar zilnic.Teoria nu trebuie învăţată pe de rost, ea trebuie explicată pentru a înţelege frumuseţea şi bogăţia ideilor din şah. Totuşi, dacă un sportiv nu gaseşte o persoană calificată care sa-i îndrume primii paşi, este bine sa citească acele cărţi în care deschiderile sunt tratate, cu caracter general, adică planul de bază şi un minim de variante.

Antrenorul poate urmări cîteva etape ce vor fi parcurse de către sportivi în stabilirea finală a unui repertoriu de deschideri:

Observarea şi analiza obiectivă a unui număr mare de partide, din majoritatea deschiderilor uzuale;

Stabilirea şi prezentarea principiilor generale ale deschiderilor; Stabilirea temperamentului şi a afinităţilor şahiste ale jucătorului; Stabilirea repertoriului de deschideri; Înţelegerea planurilor generale care guvernează deschiderile alese; Înţelegerea planurilor particulare ale diferitelor variante alese; legătura dintre deschidere,

joc de mijloc şi final prin continuarea planurilor în toate etapele partidei; Analiza proprie a deschiderilor şi tehnica găsirii propriilor noutăţi;

Pentru a juca corect deschiderea un jucător trebuie să gândească logic (ea se dezvoltă prin cunoaşterea legilor şahului, poziţiilor tip), să aibă imaginaţie, să improvizeze uşor, să facă combinaţii reuşite şi să calculeze curat şi să cunoască legile finalurilor. Aceste lucruri îl vor ajuta să ştie de ce joacă aşa şi spre ce se îndreaptă partida.

1. Observarea şi analizarea obiectivă a unui număr mare de partide, din majoritatea deschiderilor uzuale.

La început este esenţial să tratăm deschiderile ca un tot astfel încât să acumulăm un bagaj de cunoştinţe cât mai mare. Este indicat ca începători să studieze partidele marilor

campioni cât şi partidele lor şi ale colegilor observând problemele care sunt puse în fiecare

deschidere, planurile de joc cât şi caracterul acelei deschideri. Pe baza acestor observaţii sportivul va începe să se ataşeze, independent, de un sistem de deschideri adecvat stilului si temperamentului propriu.

Este bine ca aceste lecţii să fie însoţite de o scurtă istorie a şahului, de prezentarea capacităţilor intelectuale şi şahiste ale campionilor, de beneficiile pe care şahul le aduce celor care-l practică. De asemenea partidele colegilor vor fi o mărturie vie a modului de înţelegere şi aplicare a principiilor generale din deschideri. Copii învaţă cel mai bine şi mai uşor greşelile din partidele lor şi/sau ale colegilor de vârstă apropiată.

Dr. Nikolai Krogius spune că o instruire teoretică de maxim o oră pe săptămână reprezintă o sarcină suportabilă de către copiii de 7 ani, deoarece ei nu sunt capabili să-şi însuşească tezele abstracte ale teoriei şahiste.

Profesorul Malkin a scris „Copiii nu sunt capabili să înţeleagă esenţa anumitor scheme de deschideri (Apărarea Siciliană, Indiana Regelui, etc). Ei pot să reţină, desigur, succesiunea de mutări din aceste deschideri şi astfel să-l încâte, câteodată, pe profesor, însă jocul lor dovedeşte că nu înţeleg esenţa strategică a deschiderii, căci la primul răspuns necunoscut fac, de obicei, mutări care contrazic ideea construcţiei deschiderii.” În general s-a observat că după 10-11 ani pot asimila aceste idei. La 7-8 ani ei sunt atraşi de capcane în deschideri, de variante foarte tăioase în care rolul strategiei este mai puţin apreciat. De aceea ei îşi însuşesc foarte uşor diverse scheme de atac simple şi agresive (ex. Pionul Damei, Indiana Regelui la alb, Atacul Marshall, gambite).

Atragerea copiilor spre învăţarea teoriei deschiderilor se poate face şi prin prezentarea unor partide scurte, spectaculoase, cu gafe celebre sau atacuri fulgerătoare.

Pentru a crea un bagaj de informaţii cât mai mare începătorilor, toţi antrenorii ar trebui să aibă programe de şah performante, baze de partide, eventual analizate, cărţi de şah, informatoare, enciclopedii, reviste de şah.

2. Stabilirea şi prezentarea principiilor generale ale deschiderilor.După o anumită perioadă de acumulări (1 an) trebuie să trecem treptat spre însuşirea de

către sportiv a principiilor generale ale deschiderilor. O prezentare a acestora este următoarea: Principiul de bază este – Mobilizare şi viteză maximă! Mobilizarea cu viteza cea mai

mare a tuturor forţelor. Explicaţia este: cu cât sunt mai multe piese în joc cu atât sunt mai multe posibilităţi de colaborare între ele şi deci implicit posibilităţi de atac. Dezvoltarea rapidă este baza deschiderilor.

Foarte important este ca în paralel cu o dezvoltare rapidă şă luptăm şi pentru cucerirea centrului. Centrul reprezintă baza de comandă şi acţiune pentru toate piesele şi pentru orice atac.Centrul poate fi cucerit cu pionii e4, d4 (eventual c4 şi/ sau f4) de către alb şi e5, d5 (eventual c5 şi/ sau f5) de către negru sau controlat cu piesele de la distanţă.

Fiecare jucător va ţine seama şi de posibilităţile sale de a stopa planul adversarului de dezvoltare. Trebuie găsite mutări cu tempo – care-l fac pe adversar să piardă un tempo – tempo ce va fi reflectat prin întârzierea în dezvoltare. Cele mai bune mutări, cele mai bune decizii sunt acelea care combină implementarea propriului plan cu un răspuns profilactic la intenţiile oponentului.

Trebuie să acordăm atenţie şi structurii de pioni; o structură de pioni rea duce la o poziţie mai slabă şi la un final pierdut; acest lucru este consecinţa faptului că nu există o demarcare clară între cele 3 stadii ale unei partide.

Dezvoltarea pieselor pentru un anumit plan şi lupta pentru iniţiativă este esenţială. Copiii trebuie să ştie că nu scoatem pur şi simplu piesele şi apoi ne hotărâm ce să facem cu ele!

Ca o consecinţă a acestor principii generale au rezultat următoarele reguli simple care sunt mult mai uşor asimilate de către copii datorită caracterului lor logic:

1. La începutul partidei mutăm 2-3 pioni centrali. Nu mutaţi profilactic pionii turnurilor. Avantajul creat este spaţiul şi posibiltatea uşoară de a deplasa piesele de pe un flanc pe altul;

2. Dezvoltăm caii şi nebunii, de preferat din prima mutare pe câmpul cel mai bun (acest câmp poate fi caracterizat prin faptul că piesa are raza de acţiune cea mai mare şi realizează colaborări cu alte piese în atac);

3. Facem rocada, este esenţial ca începători să înveţe să-şi pună regele la adăpost înainte de a trece la acţiuni agresive;

4. Nu aduceţi în joc dama repede şi găsiţi locul cel mai bun pentru ea;5. Nu mutaţi din aceeaşi piesă de două ori fără a termina dezvoltarea şi fără un

serios motiv;6. Nu căutaţi să capturaţi pioni mai des în deschidere şi să rămâneţi în urmă cu

dezvoltarea. Un tempo în deschidere este uneori mai important ca un pion;7. Evitaţi schimburile. În general în urma dezvoltării pieselor şi ocupării centrului apar

tensiuni dinamice. Când le eliminăm şi când le păstrăm? Orice schimb nejustificat aduce adversarului o piesă în joc şi duce la pierderea controlului unor câmpuri. Răspunsul îl reprezintă de fapt variantele care sunt considerate fie jucabile fie nu.

8. Nu începeţi un atac fără pregătire, fără dezvoltare şi cu regele propriu în pericol. La un atac adversarul va răspunde cu un contra-atac în centru. Totuşi „când aveţi avantaj trebuie să atacaţi ori riscaţi să-l pierdeţi” (Steintz).

Jussupow,A (2615) - Gulko,B (2610) [E62] Reykjavik, 1990 [Jussupow,A]1.d4 Nf6 2.c4 g6 3.Nf3 Bg7 4.g3 0-0 5.Bg2 d6 6.0-0 Nc6 7.Nc3 Bf5 8.d5 Na5 9.Nd2 c6 10.e4?! [10.b4!? Nxd5 11.cxd5 Bxc3 12.e4!© (12.Ba3 Bxd2-+) ] 10...Bg4 11.Qc2 N [11.f3] 11...cxd5 12.cxd5 [12.exd5?! ×f5] 12...Rc8 13.Re1 … Nf1 13...b5 [13...Bd7!? 14.Nf1 Nc4ł] 14.a3 e6!? [14...Bd7!?ł … Ng4-e5] 15.Qd3?! [15.h3?! exd5 16.hxg4 d4µ; 15.Nf1 exd5 16.exd5ł] 15...exd5 16.Nxb5 Re8!? [16...Qb6!?µ] 17.h3 [17.Nxa7?! Rb8] � 17...Bf5! [17...Be6 18.exd5 Bf5 19.Rxe8+ Qxe8 20.Qf1÷] 18.g4™ Bxe4 19.Nxe4 Nxe4µ 20.Nxa7!? [20.Qxd5? Re5‚; 20.Bxe4?! dxe4 21.Qxd6 Qh4‚] 20...Rb8 [20...Nc5 21.Rxe8+ Qxe8 22.Qe3 d4 23.Qxe8+ Rxe8 24.Bf4÷] 21.Be3 [21.Qxd5?! Re5!? (21...Nxf2 22.Rxe8+ Qxe8 23.Kxf2 Nb3 24.Nc6÷) 22.Qd3 Nxf2-+] 21...Bxb2 22.Rab1 [22.Rad1 Nc3 23.Rd2 d4 24.Rxb2 Rxb2 25.Qxd4 Ne2+ 26.Rxe2 Rxe2 27.Bh6 R8e5-+] 22...Rb3 23.Qxd5 [23.Qc2 Qb8 24.Nc6 Nxc6 25.Qxc6 Rc8-+] 23...Nc3 24.Bg5 [24.Qxb3 Nxb3 25.Rxb2 Nc5µ; 24.Nc6 Nxd5 25.Nxd8 Nxe3 (25...Nc3? 26.Bd2 Rxd8 27.Rxb2 Rxb2 28.Bxc3 Rb5 29.a4) 26.Nc6!?µ (26.Rxe3 Rbxe3 27.fxe3 Bxa3µ; 26.Bd5 Nxd5 27.Rxe8+ Kg7µ) ] 24...Nxb1? [24...Qd7! 25.Qxa5 Nxb1 26.Bc6 (26.Rxb1 Bc3!-+; 26.Rxe8+ Qxe8 27.Bc6 Qb8-+) 26...Rxe1+ 27.Qxe1 Qxa7 28.Qe8+ Kg7 29.Be7 Rb8-+] 25.Bxd8 Rxe1+ 26.Bf1™ Nc3÷ 27.Qd2! ×f4 [27.Qa8? Ne2+ 28.Kg2 Nf4+-+; 27.Qxa5? Ne2+ 28.Kg2 Nf4+ 29.Kg1 Nxh3+ 30.Kg2 Nf4+ 31.Kg1 Bc3µ] 27...Ne2+ 28.Kg2 Bc3 29.Qh6 Nc4 [29...Bg7 30.Qd2 Bc3=] 30.Nc6 Bg7 31.Ne7+ Kf8? [31...Kh8! 32.Nxg6+! fxg6 33.Bf6! Rb7 34.Bxe2 Rxe2 35.Bxg7+ Rxg7 36.Qf4!=] 32.Qxh7 Nf4+ 33.Kh2 Ke8 34.Qg8+! [34.Qxg7? Rxf1-+ … Rh3#] 34...Bf8 [34...Kd7 35.Qxf7 Rxf1 36.Nc6+! Kxc6 37.Qxc4+ Kd7 38.Qxb3+-] 35.Nxg6!+- fxg6 [35...Nxg6 36.Bxc4] 36.Qxc4 Rxf1 37.Qxf4!? [37.Qxb3 Kxd8 38.Qc4 Rxf2+ 39.Kg3 Nxh3!±] 37...Rxa3 38.Bh4?“ [38.Bf6!+- ×a1] 38...Raa1± 39.Qe4+ [39.Qf6 Rh1+ 40.Kg2 A) 40...Rag1+ 41.Kf3 Rxh3+ 42.Ke2 (42.Bg3?? Rhxg3+-+) 42...Kd7÷; B) 40...Rhg1+!?÷ ] 39...Kf7 40.Qf3+ Kg8 41.Qd5+ Kg7 42.Qb7+ Kg8 43.Bg3 … h4 43...Rh1+ 44.Qxh1 Rxh1+ 45.Kxh1 Kf7 46.Kg2 Kf6 [46...Ke6 ą] 47.f4 d5 48.Bf2 Bd6 49.Kf3 Ke6 50.Bd4 Be7! 51.Kg3 Bb4! 52.h4 Be1+ 53.Kh3 Bd2 54.Kg3 Be1+ 55.Bf2 Bc3 56.Kf3 Bg7 [56...Bf6?! 57.h5 gxh5 58.f5+ Kf7 59.gxh5 … Be3, Kg4, Bg5, Kf3-e2-d3-c2-b3-a4|+- ×d5] 57.Be1!? [57.Bb6!? … Ke3, Bd4, h5+-] 57...Bf8?! 58.Bc3 Bh6?! 59.f5+!+- gxf5 60.g5 [60.g5 Bf8 61.h5 Kf7 62.Kf4] 1-0

3. Stabilirea temperamentului şi afinităţilor şahiste ale jucătorului.Alegerea deschiderilor trebuie făcută funcţie de temperament. Vezi mai întâi toate

variantele din deschidere şi apoi alegele pe acelea conforme cu stilul tău. Este indicat ca începătorii să joace e4 sau d4 cautând variantele de atac (la rege în special) pentru a le stimula

plăcerea de a juca şah, imaginaţia, dorinţa de a lupta şi de a învinge. Este bine să evităm la început c4, Cf3, deschideri care necesită cunoaşterea multor poziţii tip în care se poate intra prin intervertire de mutări.

Jucătorii trebuie să aibă în vedere şi factorul psihologic astfel încât să dirijeze mersul partidei spre sistemele cunoscute.

După o practică de 1-2 ani atât sportivul cât mai ales antrenorul pot stabili care este stilul elevului. Ce preferă? Poziţii deschise, tactice ori închise, poziţionale? Un atac la rege sau un joc pe contre?

De exemplu la e4 negrul poate juca:1...c5 Apărarea Siciliană – joc deschis, tactic, cu atac la regi şi contra-atac; există variante

mai sigure şi altele mai agresive (Dragon, Pelikan, Najdorf);1...c6 Apărarea Karo-Kann – poziţii solide, strategice, rege sigur;1...e6 Apărarea Franceză – poziţii închise, strategice;1...e5 Apărarea Spaniolă – poziţii solide care pot conduce la mai multe poziţii tip funcţie

de varianta aleasă;1...d6 Apărarea Pirc – poziţii de atac şi contra-atac;1...d5 Apărarea Scandinavă – poziţii solide dar pasiveLa fel se pot alege şi deschiderile pentru d4.Este foarte bine dacă la e4 şi d4 am putea alege sisteme înrudite, de exemplu: la e4 Pirc şi

la d4 Indiana Regelui sau la e4 Apărarea Karo-Kann şi la d4 Apărarea Slavă.4. Stabilirea repertoriului de deschideri.Alegerea deschiderilor trebuie să depindă cel mai mult de „gustul”, temperamentul şi

stilul de joc al fiecărui sportiv. Există şi excepţii când înţelegerea deplină a unei deschideri, datorită modului în care un expert al acelei deschideri a reuşit să se facă înţeles, a dus la utilizarea ei cu foarte bune rezultate chiar dacă nu este pe stilul sportivului.

Nu este bine ca antrenorii să impună sportivilor deschiderile lor dacă nu sunt pe stilul sportivului; pentru o anumită perioada vor apărea rezultate bune dar în timp, la un nivel superior de pregătire, se va vedea lipsa de compatibilitate.

Un jucător liniştit, melancolic nu se va simţi bine în deschideri ca Apararea Siciliană sau Indiana Regelui, ci va prefera d4 şi deschideri semiînchise.

Din contră un jucător vulcanic, agresiv se va „sufoca” în poziţii închise, fără dame cu manevre lungi, poziţionale.

Chiar dacă înveţi o variantă bine, dacă ea nu este pe stilul tău mai târziu sau mai devreme vei gafa din plictiseală sau neînţelegerea poziţiei.Botvinnik,M - Alekhine,A [D41] AVRO Amsterdam, 1938 [Kasparov]1.Nf3 d5 2.d4 Nf6 3.c4 e6 4.Nc3 c5 5.cxd5 Nxd5 6.e3 [Botvinnik s-a decis să evite 6.e4 Nxc3 7.bxc3 cxd4 8.cxd4 Bb4+ ce a fost jucată în partida Alekhine-Euwe, şi încearcă să intre într-o poziţie nouă (pentru acele timpuri) care era pe stilul său şi fusese analizată bine acasă] 6...Nc6 7.Bc4 cxd4 8.exd4 Be7 9.0-0 0-0 10.Re1 [Poziţiile cu pion izolat erau favoritele lui Botvinnik. Mulţumită eforturilor şi analizelor făcute de Botvinnik, pentru prezentarea tuturor posibilităţilor ce apar în aceste poziţii jucătorii de şah au pierdut frica lor „mistică” de a juca cu

pion izolat în centru. Această frică fusese indusă de Steinitz prin succesele sale împotriva lui Zuckertort. Botvinnik a fost primul care a dovedit constant că jocul cu piese active în centru , crearea unei presiuni constante în centru şi la rege, oferă mai mult decît o simplă compensaţie pentru un defect minor al structurii de pioni.] 10...b6?! [O decizie dubioasă luată într-o poziţie mai puţin cunoscută. Aşa se joacă după capturarea la c3 [10...Nxc3 11.bxc3 b6 12.Bd3 Bb7 13.h4! Bxh4 (14.Ng5 este neplăcut) 14.Nxh4 Qxh4 15.Re3 cu o foarte puternică iniţiativă pentru pionul sacrificat cum se va dovedi mai târziu în practică; cea mai bună alternativă este The 10...a6 ] 11.Nxd5! exd5 12.Bb5 Chiar dacă structura de pioni este simetrică negrul este foarte pasiv (o poziţie contrară stilului lui Alehin); slăbiciunea coloanei c şi o slabă coordonare a pieselor oferă albului o poziţie uşoară în care îşi va dezvolta iniţiativa (o poziţie pe stilul lui Botvinnik). 12...Bd7? După acest schimb poziţia negrului devine şi mai vulnerabilă [12...Bb7 13.Qa4 Rc8 (ori 13...Qd6 oferă mai multe şanse de apărare) 14.Bf4 a6!] 13.Qa4 Nb8 14.Bf4 Bxb5 15.Qxb5 a6 16.Qa4 16...Bd6 17.Bxd6 Qxd6 18.Rac1 Ra7 19.Qc2 Re7 20.Rxe7 Qxe7 21.Qc7 Qxc7 22.Rxc7 22...f6! 23.Kf1 23...Rf7 24.Rc8+ Rf8 25.Rc3! 25...g5 26.Ne1 h5

[26...h6 27.Nc2 Kf7 28.Ne3 Ke6 29.g4 era mai bine] 27.h4!! Forţează noi slăbiciuni 27...Nd7 28.Rc7 28...Rf7 29.Nf3! g4 30.Ne1 f5 31.Nd3 f4 32.f3 32...gxf3 33.gxf3 a5 34.a4 Kf8 35.Rc6 Ke7 36.Kf2 Rf5 37.b3 Kd8 38.Ke2 Nb8 39.Rg6! 39...Kc7 40.Ne5 40...Na6 41.Rg7+ 41...Kc8 42.Nc6 Rf6 43.Ne7+ Kb8 44.Nxd5 Rd6 45.Rg5 Nb4 46.Nxb4 axb4 47.Rxh5 Rc6 48.Rb5 Kc7 49.Rxb4 Rh6 50.Rb5 Rxh4 51.Kd3 1-0

Propun 2 variante de repertoriu de deschidere:- unul bazat pe variante agresive, tactice, surprinzătoare ca mai târziu să învăţăm şi

variante mai liniştite strategice, poziţionale;- altul cu accente poziţionale în care principiile strategice au un rol foarte important şi

mai târziu se vor învăţa şi sisteme agresive.Eu, ca antrenor, apreciez mai mult varianta a doua punând accent pe strategie, finaluri şi

forţă de calcul. Oricum o lovitură tactică corectă şi reuşită nu poate fi realizată fără un fundament strategic. În acest caz este necesar să facem copiii să înţeleagă noţiunea de dinamică în deschidere şi în şah în general, altfel au tendinţa de a judeca toate poziţiile doar strategic, dar

static-pasiv, fără dinamică, fără o colaborare rapidă a pieselor. Lupta pentru iniţiativă în deschidere este mai importantă ca structura de pioni.

În alegerea deschiderilor trebuie ţinut cont şi de puterea de memorare, şi forţa de calcul.

Dacă poţi reţine multe partide, variante, analize atunci poţi alege deschideri foarte complicate cu multe variante ca Apararea Siciliană, Indiana Regelui, Apararea Grunfeld, gambite, etc. De asemenea o bună memorie poate permite învăţarea mai multor deschideri astfel încât să jucăm acea deschidere în care adversarul se descurcă cel mai greu.

Dacă memoria este slabă ne vom baza mai puţin pe memorarea variantelor şi mai mult pe învăţarea schemelor de joc. Schema de joc reprezintă acele sisteme logice cu puţine mutări teoretice în care este mai important să înţelegi poziţia şi să ştii ideile tipice, resursele poziţiei şi abia apoi să înveţi ordinea mutărilor.

Mark Dvoretsky împarte deschiderile în: variante ale deschiderilor şi scheme ale deschiderilor.

Cei cu memorie bună merg pe variante ale deschiderilor, ceilalţi pe scheme ale deschiderilor (ex. Siciliana închisă jucată de negru).

Există tendinţa ca antrenorii copiilor mai mici de 10 ani să–i înveţe deschideri rare, considerate ca slabe la un joc precis, dar care prin agresivitatea lor surprind. Nu trebuie să ne bazăm pe ele atât timp cât sunt foarte rar jucate de marii maeştri. Ele pot avea şi un efect pozitiv, dacă prin asta se doreşte învăţarea sportivului de a juca la iniţiativă. Un exemplu este Gambitul Leton: 1.e4 e5, 2.Cf3 f5, care evită Spaniola, Italiana, Scoţiana, etc. şi aparent oferă soluţii comode unor antrenori sau jucători mai comozi. Defectul lor este că încalcă în particular principiile generale ale deschiderilor. Ele sunt pline de capcane şi un joc pasiv duce la avantaj pentru adversar. Continuarea Gambitului Leton ar putea fi: 3.Ce5 o variantă cu multe capcane este 3...Cc6 la care 4.Dh5 g6, 5.Cg6 Cf6, 6.Dh4 hg, (6...Tg8!?) 7.Dh8 De7 duce pentru negru la un avans substanţial în dezvoltare şi la o poziţie neclară; albul poate juca şi 4.Cc6 dc6 ce duce la un joc foarte bun de piese pentru negru. Cel mai bine este d4 respectând principiile sahului şi luptând pentru îniţiativă şi o dezvoltare rapidă a pieselor. Răspunsurile posibile sunt: 4...fe?, 5.Cc6 d6, 6.Dh5 g6?, 7.De5 sau 4...Cf6, 5.Cc6 dc, 6.e5 cu spaţiu foarte mare în centru şi un pion în plus; 4...Ce5, 5.de5 pion care va încurca dezvoltarea , la 5...De7, 6.Dd4 în ideea 7.Cd5; 4...Dh4!? (încalcă principiile deschideri) nu 5.Nd3 fe, 6.g3 Dh3, 7.Ne4 Cf6 cu poziţie bună ci, 5.Cf3 De4, 6.Ne2 în ideea 00 şi Te1 cu avantaj pentru alb de exemplu la 6...Cb4, 7.00 Dc7, 8.De1 Ne7 (8...De4, 9.Cc3 De7, 10.Dd1 Cf6, 11.Te1 Ce4, 12.a3 Cc6, 13.Nd3 1-0) 9.Cc3 Cf6, 10.Ce5 f4, 11.a3 Cc6 (11...d6, 12.ab de, 13.de Cg4, 14.Cd5 Nd8, 15.e6 Cf6, 16.Cf4 00, 17.Nd3 1-0) 12.Nd3 Db3, 13.Cb5 Ce5, 14.de 1-0.

Informaţiile din deschiderile jucate pot fi stocate într-un caiet, de preferat, cu arc mecanic (sau lăsaţi foi goale) pentru a putea introduce noutăţile teoretice.

Cel mai bine este să folosiţi un calculator pentru stocarea informaţiilor.5. Înţelegerea planurilor generale care guvernează deschiderile alese.Partida de şah, deci şi deschiderea, reprezintă un agregat de minioperaţii unite printr-o

idee generală (planul de joc).

Studiul acestor planuri se poate face astfel:-studierea variantelor din monografii, informatoare, enciclopedii, articole, observând

planurile de joc cât şi noutăţile apărute;-studierea generală a situaţiilor comune ce rezultă din diverse deschideri: poziţii tip,

structuri tip, etc. Este o metodă mai eficientă şi mai productivă în timp, deoarece pune bazele unor cunoştinţe şahiste temeinice peste care învăţarea concretă a unor variante este mult mai uşoară. Această metodă depinde mult de calificarea şi gradul de înţelegere şahist al antrenorului, de modul în care el poate explica ideile de bază.

6. Înţelegerea planurilor particulare ale diferitelor variante alese.Este bine să invitaţi la antrenamente jucători consacraţi care joacă şi cunosc bine anumite

deschideri sau variante si care să prezinte ideile de bază cât şi planurile noi apărute în acele sisteme. Începeţi să analizaţi variantele pe care le jucaţi în 90% din cazuri apoi treceţi la variante mai rare. Verificaţi ce linii de joc sunt cele mai populare şi de ce altele sunt mai rar jucate. Trebuie să găsiţi acea partidă care a „răsturnat” varianta!

Există posibilitatea ca prin intervertire de mutări să intraţi în alte variante. Cunoaşterea tuturor variantelor din acea deschidere vă va permite să acceptaţi sau nu trecerea dintr-o variantă în alta.

De asemenea este bine ca la club să existe antrenori specializaţi în e4 şi alţii în d4 pentru a putea ghida sportivii în alegerea şi exploatarea eficientă a repertoriului de deschideri.

Sportivii trebuie să lucreze acasă singuri în căutarea unor noi planuri de joc şi apoi să schimbe păreri. Astfel se poate extinde repertoriul. Analiza propriilor partide sau partidele jucătorilor model duce la înţelegerea greselilor în dezvoltarea unui plan.Larsen,B - Portisch,L [C01] Amsterdam Interzonal Amsterdam (15), 1964 [Myers]1.e4 e6 2.d4 d5 3.Nc3 Bb4 4.exd5 exd5 5.Qf3 O idee originală a lui Bent Larsen care a fost combătută mai târziu cu 5...Qe7 la această mutare Portisch a gândit 20 minutes,şi nu a găsit răspunsul corect. 5...Nc6 [5...c5 6.dxc5 d4 7.a3 Qa5 8.Rb1! (Larsen); 5...Be6 6.Bd3 (6.Be3 Nf6 7.Bd3 c5!) 6...Qf6 7.Bf4˛; 5...Qe7+! 6.Nge2 Nc6 7.Qxd5 Nf6; 5...Ne7 6.Bd3 Nbc6 7.Nge2˛] 6.Bb5 Nge7 7.Bf4 [7.Nge2 Bf5 8.Bd3?! Qd7=; 7.Bg5 f6 (7...Be6 8.0-0-0 Qd7) 8.Bf4 0-0 9.0-0-0 a6 10.Bd3!? Nxd4! 11.Bxh7+ Kxh7 12.Rxd4 c5 13.Rd1 Bxc3 14.Qxc3 Bf5 15.Ne2 d4 Sakharov-Krasnov Moscow-ch 1971] 7...0-0!? [7...Bf5!? 8.0-0-0 Qd7 9.Nge2 0-0-0= Konstantinopolsky; 7...Ng6?! 8.Nge2 0-0 9.0-0-0 Nce7 10.a3 Nh4 11.Qh5±] 8.0-0-0! [8.Nge2 Bf5= 9.0-0-0 a6 10.Bd3?! (ą10.Bxc6 bxc6 11.g4! (Gheorghiu)) 10...Bxd3 11.Rxd3 Re8 12.Qh5? Ng6! 13.Bd2 Qh4! 14.Qxd5 Bxc3 15.Nxc3 Nb4! Van Geet-Rossolimo Wijk aan Zee 1968] � 8...Na5?! [8...Bf5!? (O'Kelly) 9.g4!?; 8...Be6! 9.Nge2 Qd7 10.h3 a6 11.Bxc6 Nxc6 12.g4 b5; 8...a6!? 9.Bxc6 bxc6 10.Nge2 Ng6!? 11.Bd2 Nh4 12.Qd3 Rb8 13.f4 Re8 14.Rhg1 Nf5 15.Ng3 Nd6 Adami-Cuartas Skopje ol 1972] 9.Nge2 c6 10.Bd3 b5 11.h4! Nc4 12.h5! f6 � [12...h6 13.g4 a5 14.g5; 12...Qa5? 13.h6 g6 14.Bc7! Qxc7 15.Qf6+- (Larsen); 12...a5? 13.h6 g6 14.Bc7! Qxc7 15.Qf6+- (Larsen)] 13.g4 Qa5?! [13...a5 14.Qg3 a4 15.g5 f5 16.Bxc4 dxc4 17.h6± (Larsen)] 14.Bxc4 dxc4 15.a3! Bxc3 [15...Bxa3 16.bxa3 Qxa3+ 17.Kd2 b4 18.Ra1!+- bxc3+ 19.Nxc3 Qb4 20.Rhb1!+- (Larsen)] 16.Nxc3 Qd8 [16...b4 17.axb4 Qxb4 18.Rhe1!± (Larsen)] 17.Rhe1! [17.Nxb5 Nd5!„ (17...Qd5!„ (Larsen)) ] 17...a5?! [17...Nd5 18.Nxd5 Qxd5 19.Qxd5+ cxd5 20.f3± (20.Re7± O'Kelly) ] 18.Qg3! Ra7 [18...b4?! 19.Bd6! bxc3 20.Bxe7 cxb2+ 21.Kb1±] 19.h6!± g6 20.Bd6 Re8 [20...Rf7 21.Re2] 21.Qf4!± Kf7 [21...Nd5 22.Nxd5 cxd5 23.Qxf6! Qxf6

(23...Rf7 24.Qh4! Qxh4 25.Rxe8+ Rf8 26.Rxf8#) 24.Rxe8+ Kf7 25.Rf8+ Ke6 26.Re1+!+- (Larsen)] 22.Be5 f5 [22...Ng8 23.Ne4+-; 22...Nd5 23.Nxd5 cxd5 24.Bxf6!+-] 23.Bb8 Rb7 24.Qe5! [24.Ne4 Nd5 25.Nd6+ Kf8 26.Nxb7 (Larsen)] 24...Rg8 25.g5 b4 [25...Nd5 26.Nxd5 cxd5 27.f4 (Larsen) (27.Bd6) ] 26.Qf6+ Ke8 27.Qxc6+ Kf7 [27...Qd7 28.Rxe7+ Kxe7 29.Qf6++- Ke8 30.Re1+; 27...Rd7 28.Nd5; 27...Kf8 28.Bd6 bxc3 29.Rxe7 Rxe7 30.Re1+- (Larsen)] 28.Qf6+ Ke8 29.d5 [29.Nd5 Qxd5 30.Bd6 Qf7 31.Bxe7 Rxe7 (31...Qxf6) 32.Qc6+ Kd8 33.Rxe7 Kxe7 (33...Qxe7 34.Qd5+) 34.Qc7+ Bd7 35.Re1++- (Larsen)] 29...Rf8 [29...bxc3 30.d6!+-] 30.Qc6+ Qd7 [30...Kf7 31.Qxc4] 31.Bd6 Rf7 [31...Qxc6 32.dxc6 Ra7 33.Nd5 Rf7 34.c7+-] 32.Bxe7 bxc3 [32...Qxc6 33.Bc5+; 32...Rxe7 33.Rxe7+ Kxe7 34.Qf6+] 33.Bb4+ 1-0

7. Analiza proprie a deschiderilor şi tehnica găsirii propriilor noutăţi.Gasirea unor noutăţi se poate realiza în urma analizei unei mutări surpriză sau a unei

variante surpriză. Acestea au un rol important în rezultatul final şi reprezintă o sursă importantă în dezvoltarea teoriei deschiderilor. „Surprinde adversarul şi-l vei bate.” Cu cât analizezi şi cunoşti mai multe variante cu atât mai mici sunt şansele de a fi surprins. Oricum o mutare surpriză trebuie combătută cât mai activ posibil, luptând, eventual prin sacrificii, pentru iniţiativă.

Analiza constantă a unor variante sau partide va conduce odată cu evoluţia sportivului la alegerea unui număr mare de variante într-o deschidere sau unui al doilea set de deschideri, set care va îngreuna pregătirea teoretică a adversarilor tăi. De exemplu eu şi sportivii mei am reuşit să pregătim la Apărarea Franceză cu 3.Cd2, 6 sisteme (3...Cf6, 3...c5, 3...Cc6, 3...a6, 3...Ne7, 3...de4) care duc la sisteme total diferite (majorităţi de pioni, pioni izolaţi, lanţuri de pioni, etc.). Acest lucru se poate realiza după ce sportivul a acumulat un volum mare de experienţă. Acest mod de pregătire poate evita încercarea adversarului de a dirija partida spre poziţii necunoscute nouă.

Este foarte bine să analizăm mai întâi acele variante pe care le jucăm în 90% din cazuri apoi trecem la variante mai rare. De asemenea este bine de vazut care variante sunt cele mai populare.

Metoda folosită la stabilirea repertoriului de deschideri pentru sportivii mei urmăreşte paşii:

1.Studierea unui volum mare de partide în deschiderea aleasă cu înţelegerea şi notarea următoarelor idei:

Planul general de joc pentru alb şi negru; Planurile specifice de atac pentru alb şi negru pe flanc sau în centru; Scheme logice de dispunere a pieselor pentru diverse variante; Poziţiile tip rezultate; Siguranţa regilor şi metode de atac la rege; Metode de joc la iniţiativă; Arta schimbului pieselor (finaluri complexe şi simple de piese); Câmpuri slabe şi câmpuri suport; Coloane deschise, semideschise, diagonale importante, posibilitatea pătrunderii pe

linia 1(8) şi 2(7).2.Stabilirea variantelor principale şi realizarea pentru fiecare, în calculator, în cadrul unui

director, al unui fişier.

3.Prezentarea şi învăţarea din enciclopedii, pentru familiarizare, a ordinii de mutări principale din acele variante.

4.Căutarea într-o bază de partide a unor exemple jucate de GM cu Elo>2500, în ultimii 2-3 ani şi pe cât posibil analizate; salvarea lor în acele fişiere.

5.Analiza acestor partide în paralel cu comentatorul (există multe erori ca urmare a unei analize superficiale sau rău intenţionate). Vom insista cu analiza pe acele mutări care par „mutări surpriză” sau pe planuri sau mutări care sunt date ca interesante.

6.Căutarea unor partide jucate de sportivi cu Elo<2300 pentru a vedea cât mai multe mutări „surpriză” bune sau rele şi modul în care au fost combătute.

7.Reactualizarea permanentă (la 1-2 săptămâni) a variantelor jucate.8.Jocul practic la antrenament atât cu albul cât şi cu negrul a acelei variante.9.Alegerea a cel puţin 2 variante jucabile în cadrul deschiderii pentru a putea fi pregătit

teoretic mai greu de adversari. Este de preferat ca măcar una dintre acestea să fie o analiză proprie, o variantă mai veche reactualizată chiar dacă are o reputaţie mai slabă.

METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI ŞAHISTTABLA DE MATERII

I. JUCĂTORUL DE ŞAHII. ANTRENORUL

Iluştrii noştri predecesori Formarea antrenorilor

III. MUNCA CU TINERII Învăţarea jocului de şah

IV. METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI ŞAHIST Structura unui curs de şah Programele de şah pe cinci nivele

V. METODELE DE PREGĂTIRE GENERALĂ Studiul individual Constituirea unui sistem de informare personal Munca cu literatura de specialitate Analiza partidelor maeştrilor Elaborarea şi aprofundarea repertoriului său de deschidere Aportul creativ în munca analitică Studiul jocului de mijloc Şlefuirea tehnicii de final Pregătirea asistată pe calculator

VI. PREGĂTIREA SPECIALĂ PENTRU PARTIDĂ Forma fizică şi mentală Pregătirea psihologică Stilul de joc Profilaxia greşelilor Pregătirea contra adversarilor Elaborarea strategiilor de joc Antrenamentul practic

VII. TEHNICILE DE MUNCĂ LA TABLĂ

Abordarea şi judecarea poziţiilor Prospectarea şi elaborarea planurilor de joc Cercetările şi verificările prin calculul variantelor Luarea deciziilor şi alegerea celor mai bune mutări Aportul diverselor instincte şi automatisme Jocul în criză de timp Jocul bazat pe curse

VIII. PARTICIPAREA LA COMPETIŢII Etica competiţiilor Antrenorul şi echipa sa Aspiraţia perfecţionistă a jucătorului de şah

IX. ÎNVĂŢĂMINTELE POST-COMPETIŢIE Analiza propriilor partide Testele de control

X. PARCURSUL UNUI COPIL TALENTAT Nu voi înceta niciodată să mă extaziez în faţa acestui fabulos joc de şah ale cărui origini misterioase se trag de undeva din noaptea timpurilor! Imaginat, se spune, de către un bătrân înţelept, şlefuit de spiritul creator al popoarelor care l-au practicat, înfruntând toate prejudecăţile şi interdicţiile, cucerind în mod pacific continentele şi survolând diversele epoci, ideea acestui joc s-a dezvoltat şi evoluat - mereu îmbogăţit de la o generaţie la alta – pentru a ajunge în zilele noastre la o dezvoltare colosală. Intrat demult în sferele de interes ale umanităţii, acest veritabil fenomen a devenit în zilele noastre una din expresiile cele mai prestigioase ale divertismentului uman, unde joc de competiţie, ştiinţă şi artă se combină într-un interesant cocktail intelectual. Desigur, semnificaţia filozofică şi formativă a jocului de şah ar putea scăpa unor persoane care preferă elocvenţa instantanee unei gândiri profunde, confruntarea directă unei abordări judicioase. Atunci, ei nu văd aici decât două persoane taciturne, care mută din timp în timp pe o tablă cadrilată câteva figurine asemănătoare unor jucării de copii. În realitate, avantajele practicării şahului sunt apreciabile căci, chiar dacă suntem o fire mai expansivă, o cură de cugetare interioară nu poate decât să structureze mai bine vivacitatea noastră spirituală. Pe de altă parte, şahul este arta războiului fără vărsare de sânge, care permite resurecţia eroilor căzuţi pe câmpul de onoare, care obţin astfel posibilitatea unei noi şanse într-o confruntare mereu reînnoită. Iată de ce milioane de oameni de toate vârstele şi având preocupările cele mai diverse îşi petrec timpul lor liber în compania acestor figurine bicolore ale căror mutări şi combinaţii au darul de a alunga plictiseala, a reînviora spiritul şi a provoca o gamă largă de senzaţii puternice. Asemenea multor alţi copii, şi eu am fost repede şi iremediabil atras de acest joc minunat. Încetul cu încetul, competiţiile şahiste mi-au devenit o adevărată şcoală, în care victorii şi înfrângeri, bucurii şi amărăciuni mi-au modelat caracterul, pregătindu-mă mai bine pentru viaţă. Ajuns la performanţă, m-am obişnuit să-mi analizez şi pregătesc adversarii pentru a-i putea surprinde şi a nu întreprinde ceea ce doreau ei. Această manieră de a juca mi-a permis să înţeleg şi să apreciez mai bine şahul, în timp ce fiecare partidă şi turneu mi-au oferit adevărate lecţii care, analizate cu obiectivitate, m-au ajutat să acţionez mai bine mai târziu. Ca mulţi alţi tineri din generaţia mea, ignoranţi şi fără antrenori, am rătăcit mult timp pe căile sinuoase ale învăţării prin sine însuţi până la maturitatea şahistă, când mă pregăteam după metoda obişnuită pe atunci: studiind cele câteva cărţi de deschidere existente, analizând partidele

mele şi ale altora, punând pe tablă tot felul de poziţii şi, în special, încercând să compensez neajunsurile prin talent. Am dobândit astfel o experienţă considerabilă şi, cum regretăm întotdeauna că multe lucruri interesante s-au pierdut pentru că anumiţi mari jucători şi antrenori au preferat să ducă cu ei secretele artei lor, într-o bună zi mi-am chestionat jucătorul-antrenor din mine faţă de obligaţiile mele de a transmite această experienţă acumulată de-a lungul anilor. De aceea, bazându-mă pe competenţele mele tehnice, pedagogice şi literare, mi-am asumat riscul de a porni la redactarea unei metodologii a antrenamentului şahist cu unicul obiectiv de a oferi colegilor mei mai tineri – jucători şi antrenori, de azi şi de mâine – un îndreptar în activitatea lor. Aceasta mi-a cerut o muncă uriaşă de mulţi ani, dar satisfacţia de a-mi putea aduce modesta mea contribuţie la edificiul comun al practicii şi antrenamentului şahist m-a motivat să continui mereu. Fără îndoială, există nenumăraţi antrenori care au decis să se consacre formării tinerelor generaţii de jucători de şah. Dar, după câte ştiu, puţini dintre ei posedă cultura metodologică necesară şi încă mai puţini sunt capabili să sistematizeze şi să transpună în scris experienţele lor. Metodologia mea se adresează tuturor celor care sunt mai mult sau mai puţin angajaţi în acţiunea de formare şi perfecţionare şahistă, fie că e vorba de jucători, animatori, antrenori sau chiar cadre de conducere a cluburilor care sunt adesea tentaţi - din neştiinţă sau dorinţa unor rezultate imediate şi rapide - să subestimeze munca tehnicienilor lor. Ori nu trebuie să uităm că ei au pe umerii lor o mare responsabilitate educativ-socială: formarea şi perfecţionarea mai multor generaţii de jucători şi jucătoare, şi aceasta depinde înainte de toate de concepţiile lor metodologice, concretizate în scrierile şi antrenamentele lor. Amploarea şi complexitatea subiectelor tratate m-au obligat la o structură foarte condensată, unde chiar un singur aliniat ar putea da naştere unui curs de sine stătător. Evident, înlănţuirea «metodologie – teorie – practică» nu-i întotdeauna uşor de făcut. De aceea, în funcţie de situaţie, fiecare antrenor este liber de a enunţa judecata teoretică adecvată şi s-o susţină cu exemplele sale pe care le consideră cele mai instructive. Bineînţeles că anumite din ideile mele pot fi contestate, recomandaţiile mele adaptate mai bine sau o anumită problemă tratată într-un mod mai personal dar să nu uităm că avem de-a face cu o primă tentativă de a aborda acest domeniu atât de complex al antrenamentului şahist. Eu nu doresc decât să deschid calea şi sper că practica şi lucrările altor specialişti vor merge mai departe pe acest drum. Prezentul material a fost conceput din punctul de vedere al antrenamentului şi al competiţiei şahiste, unde sunt implicate cele două personaje principale – jucătorul şi antrenorul său. Marile teme le vor fi deci în întregime consacrate.