1

Cauzele cunoscute, bănuite și necunoscute ale

dezastrului apicol din 2016

Autor:

Prof.univ.dr.ing.Petre IORDACHE

Atât eu cât și mulți apicultori români am așteptat cu multe speranțe ca cei în drept, specialiști și cercetători calificați în domeniul apicol să ne dea explicații privind cauzele pentru care, din punct de vedere apicol anul 2016 a fost deficitar și, mai mult, să ne dea

soluții de salvare a familiilor de albine. Nu au fost să fie aceste explicații și nici darea de soluții așa că personal, încercând să pun în valoare experiența apicolă practică și teoretică căpătată începând din 1951 de când practic apiculura, voi încerca să analizez cauzele probabile și să creionez niște soluții pe care le

consider viabile. Totodată, la această analiză voi ține seama și de părerile unor apicultori români din diferitele zone ale țării pe care i-am intervievat referitor la aspecte concrete ale decurgerii anului activ

apicol 2016 și chiar a anilor 2014 și 2015. Aici menționez că nu consider că dețin adevărul absolut – îmi exprim părerile proprii, cei care

au alte păreri nu au decât să le facă publice și să aducă argumente. Aș fi bucuros ca acest articol să provoace o emulație de păreri pro și contra, ar fi benefic pentru apicultura

românească.

Înainte de a intra în subiect țin să punctez că având în vedere situația, apicultorii români vor trebui ca pentru viitor „SĂ ADOPTE CA STRATEGIE GĂSIREA CELOR MAI BUNE METODE CA SĂ-ȘI SALVEZE FAMILIILE DE ALBINE CHIAR DACĂ ACESTE STRATEGII VOR DUCE LA MICȘORAREA PROFITURILOR OBȚINUTE DIN APICULTURĂ”. Fac această recomandare deoarece, din cercetările bibliografice care le-am efectuat privind evoluția probabilă a fenomenului de încălzire globală și, implicit, schimbările climatice survenite datorită acestuia, am concluzionat că acestea nu se vor ameliora în următorii ani, ci se vor agrava. Având în vedere că se presupune că albinele sociale producătoare de miere au apărut acum zece - douăzeci de milioane de ani este evident că acestea în îndelungata lor istorie au întâlnit numeroase schimbări globale climatice și s-au adaptat la ele fapt demonstrat că și-au continuat existența. Dar, această adaptare să făcut în perioade destul de mari, deci și în acest caz, al prezentului, precis ele se vor adapta dar, spre necazul nostru, durata acestui fenomen de adaptare va depăși durata vieții noastre – trebuie să ne împăcăm cu acest fapt și să salvăm ce se poate salva.

2

Referitor la cauzele care au dus la dezastrul evoluției apiculturii românești în anul 2016 cred că putem clasifica aceste cauze ca find cunoscute, probabil cunoscute (bănuite) și necunoscute. Printre cauzele cunoscute cu certitudine pot enumera: 1.- Creșterea temperaturii medii anuale și decalarea anotimpurilor datorită fenomenului de încălzire globală astfel că există observații (Climatologul dr. Roxana Bojariu

Coordonatorul Secției de Climatologie de la Administrația Națonală de Meteorologie) care arată că, în medie, în Europa primăvara se declanșează mai timpuriu cu două săptămâni, în ultimile decenii, comparativ cu cele precedente, iar toamna este întârziată cu câteva zile. Aceste modificări vor continua și în viitor, dar cele patru anotimpuri ale zonelor temperate nu vor dispare, pentru că mersul anotimpurilor este dat de poziția pe glob și de parametrii mișcării pământului. Astfel, anul trecut rapița a înflorit cu două săptămâni mai devreme decât înflorea normal dar pentru faptul că familiile de albine s-au dezvoltat, conform ceasului biologic normal, nu au putut să beneficieze optim de culesurile de la rapiță și culesurile următoare le-a prins nedezvoltate corespunzător. 2.- Variațiile mari de temperatură, valorile scăzute alternând cu valori ridicate aceste schimbări fiind însoțite frecvent de precipitații abundente pe termen scurt fenomene pe care le asociez tot fenomenului de încălzire globală.

Fig.1 Flori de salcâm care generează nectar

Fig.2 Flori de salcâm afectate de ploi și

temperature scăzute

Aceste fenomene au făcut ca în perioada de înflorire a salcâmului acesta să nu genereze nectar (fig.1 și 2) și în unele zone din țară familiile de albine chiar să-și epuizeze rezervele de hrană impunându-se hrănirea lor. De producție de miere de salcâm nici nu s-a pus problema. 3.- Efecte negative ale unor fenomene extreme ca secete (fig.3) și inundații rapide (fig.4) datorită tendinței actuale de încălzire. Astfel în cazul României, cercetări recente arată pentru perioada 2021 – 2050 o creștere a temperaturii medii anuale față de perioada 1961 – 1990 cu valoarea cea mai probabilă de 1,40C, iar la sfârșitul secolului, respectiv pentru perioada 2071 – 2100 creșterea estimată a temperaturii

3

Fig.3 Secetă severă

Fig.4 Stupi inundați

medii anuale va fi de 3,10C. De asemenea, aceste fenomene sunt însoțite de o diminiuare a cantităților medii de precipitații cu până la 20%, la sfârșitul acestui secol. Toate aceste fenomene duc la secete și în cazul că acestea sunt prelungite pot apare și fenomene de deșertificare. Aici trebuie precjzat că deşertificarea este inevitabilă, atâta timp cât există zone întregi unde nu a plouat. Pământul se lucrează competitiv, cu tehnologii performante, dar lipsa irigaţiilor duce la deşertificare. De altminteri, potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1.000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune şi deşertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi Sudul Moldovei (fig.5).

Fig.5 Zonele României unde este posibilă deșertificarea dacă contiuă încălzirea global

4

După eșecurile de la culesurile de primăvară, respectiv de la rapiță și salcâm, majoritatea apicultorilor români și-au pus speranța în culesurile de vară de la tei. Stupoare, cam peste tot în țară, cu excepția Dobrogei și anumite zone din Moldova, nici teiul nu a dat culesuri de producție datorită secetei și temperaturilor de peste 350C care s-au instalat după înflorirea acestuia.

4.- Tratamentele cu pesticide, în general, și cu neonicotinoide, în special, în sectorul agricol vegetal ceea ce duc la depopulări și chiar la mortalități ale familiilor de albine. Pesticidele în general, și neonicotinoidele, în special, constituie în anumite condiții factori otrăvitori subletali și chiar letali pentru albine și alte insecte polenizatoare precum şi insecte care mănâncă dăunători ai plantelor tratate, producându-se un grav dezechilibru ecologic.

Fig.6 Tratamente cu pesticide la rapiță

Fig.7 Tratamente cu pesticide la floarea-soarelui

Aici trebuie precizat că chiar dacă aceste substanțe luate fiecare în parte sunt notificate ca fiind nedăunătoare pentru albine, pești și alte viețuitoare în combinație pot deveni foarte toxice pentru viețuitoarele enumerate mai sus. Mai mult, neonicotinoidele rezistă și se cumulează în sol până la 1600 de zile şi se regăsesc până la 2 ani în polenul florilor din zonele tratate, motiv pentru care afectează albinele chiar şi la doi ani de la folosirea lor în agricultură. Sesizată de diferite forme asociative ale apicultorilor europeni și de diverse personalități din cercetare în 2013, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară a publicat un raport care confirma că neonicotinoidele prezintă un risc pentru albine şi polenizatori, motiv pentru care Comisia Europeană a decis prin regulamentul 485/2013 suspendarea folosirii în agricultură a tuturor statelor membre UE a substanţelor imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam (neonicotinoide) pentru tratarea seminţelor. Dar, stupoare, România a cerut derogare de la această reglementare astfel că s-a continuat să folosească neonicotinoidele interzise în restul statelor Uniunii Europene și astfel depopulările și mortalitățile familiilor de albine au continuat. In intărirea acestei afirmații vine rezultatul unui sondaj efectuat de ROMAPIS, în care 936 de apicultori au confirmat că au găsit albine moarte în faţa stupilor şi slăbirea familiilor de albine, astfel că din cifre reiese că cel puţin 10% din familiile de albine au fost afectate.

5

Fig.8 Familie de albine găsită moartă

Tot pentru susținerea efectelor nocive asupra familiilor de albine vine și declarația Președintelui ACA din România ing.Ioan FETEA publicată încă din data de 15.03.2015 (www.agerpres.ro) citez: „Sperăm să găsim o posibilitate ca, împreună cu

Autoritatea Națională Fitosanitară din subordinea Ministerului Agriculturii, să facem un studiu privind efectele nocive ale neonicotinoidelor asupra albinelor pentru că în România nu s-au făcut astfel de cercetări, deși în Europa sunt destul de numeroase. Avem probleme pentru că în această iarnă s-au înregistrat depopulări și mortălități de albine. Am primit din 33 de județe astfel de semnale și asteptăm ca, dupa ce se mai încălzește vremea, la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii aprilie, să facem un inventar și să vedem cum stăm. Este posibil ca aceste depopulări să apară din cauza rapiței și a culturii de floarea-soarelui care au fost tratate cu neonicotinoide. Deși efectele acestor pesticide nu sunt imediate, ele apar în timp, sunt efecte subletale asupra puietului și a generațiilor următoare”.

Fig.10 Elveția 5.10.2016

Dovleci care se bagă sub brazdă

Fig.11 Germania 6.10.2016

Muștar care se bagă sub brazdă

5.- Agricultura intensivă și monoculturile reprezintă un pericol pe termen lung referitor la ofertele melifere tot mai singulare depinzând de potențialul plantelor cultivate. De asemenea, dezvoltarea spectaculoasă a business-ului din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice ţării dar, pe termen lung, poate pune în

6

pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură și totodată, folosirea tehnologiilor care solicită la maxim potenţialul pământului ar putea însă afecta semnificativ suprafaţa agricolă fertilă, existând un foarte mare pericol de deşertificare și astfel dispariția parțială sau totală a ofertelor melifere pentru albine. Este evident că pentru a contracara dezavantajele practicării agriculturii intensive bazată în special pe monoculturi aceasta trebuie conjugată cu acțiuni de sustenabilitate. Prin sustenabilitate înțelegând calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. De altfel, Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economic, protecția mediului și găsirea de resurse alternative. Tot la categoria acestor cauze cred că putem încadra și impunerea obligativității reînsamânțării solelor de pe care s-au recoltat produsele cu specii care îngrașe terenul acțiuni numite și de inverzire care duc la dispariția de oferte melifere de flora spontană pentru culesuri de întreținere și chiar de producție. Aspecte ale acestor acțiuni le-am întâlnit și în Elveția (fig.10) și în Germania (fig.11) unde imediat după recoltarea culturilor de producție sau executat, spre exemplu, însămânțări de dovleci și de muștar care toamna târziu sau iarna vor fi băgate sub brazdă să facă îngrășarea terenului. Evident pe aceste sole nu vor mai răsări plante din flora meliferă spontană ca să asigure culesuri de întreținere pentru albine. Mai mult efectuarea acestor acțiuni au început să se impună și în România, astfel se impune ca fermierii din sectorul vegetal să facă așa zise acțiuni de înverzire pe cel puțin 5 la 10% din suprafețele cultivate până la data de 30 septembrie a anului în curs și aceste plante de înverzire vor fi incorporate în sol pentru îngrășare până la 30 martie a anului următor, în caz contrar fermierii sunt excluși de la plata suvențiilor. Este evident că dacă vor fi crescute aceste procentaje noi apicultorii români vom fi mai sărăciți de anumite suprafețe care puteau să dea plante melifere spontane. 6.- Realizarea unor culesuri de producție modeste de la masivele melifere datorită datorită supraaglomerării cu familii de albine și nerespectării reglementărilor de efectuare a stupăritului. Cred că cea mai mare deficiență a celor care efectuează stupărit staționar și pastoral în România este folosirea unor densități exagerate pe vetrele permanente sau de pastoral, iar argumentul că stupii trebuie păziți nu stă în picioare, probabil din creșterea producțiilor obținute prin optimizarea numărului de stupi pe vetre se vor găsi bani pentru asigurarea securității stupinelor. Aici trebuie amintit și faptul că majoritatea apicultorilor români care efectuează stupărit pastoral au pavilioane apicole tractate sau autotractate. Este adevărat că pavilioanele au avantajele lor privind pregătirea de deplasare și asigurarea securității și integrității, dar, mai ales având în vedere că ofertele melifere vor fi, în lumina schimbărilor climatice care vin, din ce în ce mai mici, poate apicultorii ar trebui să gândească altă strategie privind efectuarea stupăritului în viitor. Poate ar fi necesar să ne obișnuim că trebuie să și investim ca să scoatem profit, să nu mai mergem pe investiții cât mai mici; cele văzute în exploatațiile străine vizitate îmi confirmă părerea.

7

În țările vizitate de mine și nu o dată am constatat ca acolo stuparii iernează pe vetre unde au maxim 50 de stupi și fac stupărit pastoral pe vetre cu maxim 35 – 40 de stupi și producțile de miere obținute confirmă ca acestea sunt încărcările optime pe vetre (fig.12 și 13). La noi frecvent intâlnim pe vetrele de pastoral sute de stupi cu predilecție în pavilioane și aceste pavilioane stau pe marginea masivelor melifere ca mașinile în parcări (fig.14 și 15). Literatura de specialitate recomandă că pentru utilizarea optimă a întregului potențial melifer, să se respecte următoarelor încărcături de familii de albine la hectar: la rapiță și muștar 2-3 stupi/ha, la pomi roditori 2-3 stupi/ha, la salcâm 15-30 stupi/ha, la tei 10-15 stupi/ha, la zmeuriș 3-5 stupi/ha, la leguminoase perene 4-6 stupi/ha, la floarea-soarelui 1-2 stupi/ha și la plante medicinale și aromatice 3-4 stupi/ha. Este evident că dacă nu se respectă aceste încărcături maximale producțiile realizate sunt sub așteptări și aceste rezultate sunt și mai dezastruase ținănd cont de faptul că în ultimii ani condițiile pedoclimatice și climatic favorizează din ce în ce mai puțin secrețiile de nectar.

Fig.12 GERMANIA Ravensburg Stupină în pastoral (50 de stupi)

Fig.13 AUSTRIA Graz

Stupină în pastoral (35 de stupi)

Fig.14 ROMÂNIA Crevedia Mare

Fig.15 România Crevedia Mare

8

Stupine în pastoral (500 de stupi pe 400 m2) Pavilion apicol autotractat (174 stupi)

Mă gândesc că pentru înlăturarea acestor neajunsuri poate ar fi de bun augur să se constituie din nou comisiile județene de bază meliferă dar, atenție, modul de funcționare al acestora trebuie astfel gândit ca să fie eficient și maleabil astfel ca ele să nu se transforme întrun hățiș birocratic de frânare a stupăritului pastoral. Referitor la restricțiile pentru așezarea stupinelor și stupilor pe locațiile permanente (staționare) și temporare (de pastoral) am constatat că și în alte trei țări vizitate de mine, respectiv Austria, Germania și Elveția (fig.16) dar și în România (fig.17) acestea există dar diferența între cele două cazuri este că “apicultorii austrieci, germani și elvețieni nici nu se gândesc să calce aceste restricții”, iar “mulți apicultori români caută căi de ocolire a lor”. Se constată că, în fapt, în Romănia nu există autoritate care să sancționeze călcarea restricțiilor în practicarea stupăritului și cuantumul amenzilor prevăzut de Legea apiculturii este derizoriu.

Fig.17 Reglementări românești

(Legea apiculturii art.13)

STABILIREA LOCAȚIEI DE PASTORAL

La alegerea locației stupinei pentru efectuarea stupăritului pastoral trebuie respectate anumite distanțe minime la așezarea stupilor:

- distanță de 10 km față de o stupină de tip A; - distanță de 3 km față de o stupină de tip B; - distanța față de o stupină vecină pe vatră

permanentă de 500 m; - distanța față de o stupină vecină pe vatră de

pastoralde 200 m; - distanță față de clădiri publice de 50 m și distanța

față de drumuri publice de 5 m. Așezarea pe locația aleasă se va face cu acordul

propietarului terenului sau al ocolului silvic.

Fig.16 Reglementări elvețiene

7.- O altă cauză, pe care o consider de altminteri majoră, care a contribuit din plin la la dezastrul evoluției apiculturii românești și nu numai în anul 2016 a fost fenomenul de depopulare, moarte sau dispariție a familiilor de albine.

9

Fig.18 Infestare mare cu varroză pericol de părasire

a stupului

Fig.19 Stup părăsit datorită infestării masive cu

molia cerii

Fenomenul de depopulare sau chiar de moarte a familiilor de albine poate avea cauze cunoscute sau, mai rar, necunoscute și cele cunoscute pot fi provocate de următoarele cauze care pot încadra la cele cunoscute pot fi:

- infestații peste limitele admise cu boli parazitare externe de tipul varroză (fig.18), brauloză sau molia cerii (fig.19);

- infestații peste limitele admise cu boli parazitare interne ca nosema apis și/sau nosema cerana;

- intoxicații cu pesticide de toate tipurile inclusiv neonicotinoide de la plantele melifere tratate cu acestea;

- afectarea sănătății albinelor prin folosirea pentru tratarea bolilor parazitare de substanțe nedestinate albinelor cum ar fi insecticide pentru pomi sau pentru tratarea râei la capre ș.a.m.d.;

- utilizarea unor supradoze la medicamentele folosite la tratamentele preventive aplicate albinelor;

- hrănirea albinelor cu suplimente energetice (zaharuri) și proteice (inlocuitori de polen) insuficient de verificate în practica apicolă – considerând că o astfel de verificare se poate întinde pe durate de cel puțin 3 la 5 ani și trebuie facute de autorități competente în domeniu și să fie finalizate cu evaluarea stării de sănătate a albinelor care s-au hrănit cu aceste suplimente;

- uzura prematură a albinelor prin completare rezervelor de hrană cu zaharuri neinvertite până târziu în toamnă și utilizare de rezerve de hrană pentru iernare în care procentajul suplimentelor zaharoase depășesc proporția de 40 – 50% față de mierea floral existent în stup sau administrată;

- iernarea albinelor având ca rezerve de hrană miere care conțineau mari cantități de substanțe minerale cum ar fi mierea de mană sau din sucul unor fructe;

- iernarea pe rezerve de hrană insuficiente.

10

Fig.20 Stupi la culesul de la floarea-soarelui

Fig.21 Stup depopulat după culesul

de la floarea-soarelui

Mă opresc aici cu enumerarea de mai sus cu precizarea că pot exista și alte cauze cunoscute și rog pe cei care le știu să ni le semnaleze. În orice caz, în cazul apariției fenomenului de depopulare, de moarte sau de dispariție a familiilor de albine prima grije pe care trebuie să o aibă apicultorii este să stabilească précis cauza care a provocat fenomenul și pentru aceasta trebuie să colecteze probe de albine moarte, albine vii și porțiuni de faguri. Iar în cazul că suspicionează intoxicații de la anumite plante melifere și probe de la aceste plante. Probele se vor trimite fie la I.C-DA (Institutul deCercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) – Laboratorul de Patologie Apicolă (aici analizele se fac gratis și sunt informative), la DSVSAurile județene (Direcțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene) fie la IDSA (Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală) – LNR – Bolile Albinelor și ale Altor Insecte. Prelevarea probelor se va face în conformitate cu Ordinul nr.25 al ANSVSA din 19.03.2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare și transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătății animalelor. Referitor la cauzele, din păcate încă necunoscute, trebuie să iau în considerație mult dezbătutul fenomen numit Sindromul Colony Collapse Disorder, prescurtat CCD (Sindromul Depopulării, respectiv Dispariției Coloniilor de Albine, prescurtat SDC) Acest sindrom reprezintă o agresiune brutală asupra familiilor de albine, aparent

fără o explicaţie logică şi precisă, care în final se concretizează printr-o involuţie rapidă,

de la familii puternice la familii puternic depopulate sau familii total dispărute în care

caz, ramele cu puiet capacit şi rezervele de hrană, miere şi păstură, sunt găsite de

regulă în stupi intacte.

Se estimează că în SUA în perioada 2006 – 2007 au dispărut 25% din familiile

de albine, în Franța în aceiași perioadă circa 50% și că în general în Europa dispar

anual 20% din stupi, toate aceste dispariții fiind parțial de neexplicat.

Primul semnal serios de alarmă a fost tras, în Statele Unite ale Americii, în

martie 2007 prin prof. Diana Cox-Foster, din cadrul Departamentului de Entomologie al

Universităţii de Stat din Pennsylvania care a fost invitată să depună marturie în faţa

11

Subcomisiei pentru Horticultură şi Agricultură a Camerei Reprezentanţilor, pe tema

CCD.

Raportul susţinut la data respectivă sublinia că fenomenul CCD erea deja

întâlnit în 24 de state americane şi 2 provincii canadiene şi arată periculozitatea

fenomenului şi inplicaţiile acestuia asupra sectorului agricol şi chiar a conservării

speciilor existente.

De asemenea, în Europa numeroase ţări ca Franţa, Belgia, Italia, Elveţia,

Spania, Polonia şi Olanda se semnaleaza existenţa sindromului astfel că, spre

exemplu, în Franţa s-a creat încă din mai 2004 un organism numit Consiliul Ştiinţific al

Patrimoniului Natural şi al Biodiversităţii, având ca preşedinte pe un membru al

Academiei Franceze de Stiinte Yvon Le Maho. Acest consiliu funcţionează ca organism

de consiliere pe lângă Ministerul Ecologiei, Dezvoltării şi Amenajerii Durabile şi acesta a

fost sesizat în problema diminuării speciilor polenizatoare, în general, şi cu efectele

sindromului CCD, în special, luând in studiu diferitele cauze incriminate și În Elveţia

funcţionează, cu atribuţii şi în studierea acestui fenomen, Centrul de Cercetari Apicole

care face parte din staţiunea de cercetări Agroscope Liebefeld-Posieux ALP.

Lângă noi, la vecina Ungaria, s-a luat în studiu fenomenul prin înfinţarea unei

comisii cu atribuţia de a studia fenomenul CCD, care funcţionează în cadrul Facultăţii

de Medicină Veterinară a Institutului Argonomic Sf.Ştefan, sub preşidenţia reputatului

prof.dr.Miklós Rusvai.

Astfel experții din laboratoarele țărilor cu fonduri apicole dezvoltate cercetează

cauzele posibile ale Sindromului CCD dar încă sunt rezervați în a da verdict. În acest

timp ritmul naturii este implacabil și în fiecare primăvară se constată mortalități și

dispariții de familii de albine întrun număr apreciabil.

Totuși, se vehiculează și unele ipoteze ca:

- parazitul extern Varroa destructor, dar și alți paraziți care atacă albinele

melifere;

- paraziții interni Nosema apis și/sau Nosema ceranae care în actuala epocă

sunt în plină expansiune;

- încălzirea globala care duce la schimbări climatice materializate, mai ales în

zonele temperate, prin perioade lungi de secetă și chiar de deșertificări;

- apariția intoxicărilor chimice mai ales din cauza polenului care nu mai are

calitățile de altădată, find depreciate din cauza pesticidelor, în general, și

neonicotinoidelor, în special, și astfel nu mai asigură albinelor rezistența

necesară pentru a supraviețui pe perioada iernii;

- o alimentație de completare a rezervelor de hrană deficitară ce le-a slăbit

sistemul imunitar și , mai ales datorită monoculturilor și practicării metodelor de

agricultură intensivă, o alimentație săracă în proteine sau cu proteine inadecvate

chiar de la debutul vieții ceea ce face ca organizmul albinelor ajunse la maturitate

12

să-și piardă rezistența în fața factorilor de risc ai mediului și astfel să moară

premature;

- insecticidele, pesticidele și, respectiv, neonicotinoidele folosite în agricultură

existând suspiciuni că acestea pot afecta memoria și sistemul imunitar al

albinelor;

- radiațiile electromagnetice sunt o altă cauză posibilă, cercetarile stabilind că

acestea pot perturba capacitatea albinelor de a se orienta și astfel rătăcindu-se

ne mai găsind stupi gazdă și

- transferul de rase și hibrizi de albine dintr-un ecosistem în altul (țări,

continente) producându-se astfel și transferul de noi boli și dăunători și totodată

scăderea adaptabilității acestora la noul mediu.

Revenind la noi, în România, apariția cu frecvență din ce în ce mai mare a

dispariției familiilor de albine care ar putea să trădeze existența fenomenului Sidromului

CCD nu am cunoștiință să fi sensibilizat vr-un organism de stat cu atribuţii în

gestionarea sănatăţii albinelor sau care se autointitulează că reprezintă interesele

apicultorilor români să fi luat în discuţie fenomenul şi, în consecinţă, să instituie măsuri

adecvate. Consider că autorităţi şi oganizme de genul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării

Rurale, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea

Națională de Zootehnie, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, Academia de

Ştiinţe Agricole şi Silvice şi, nu în ultimul rând, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru

Apicultură, propietate a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, ar trebui să se

autosesizeze de importanţa fenomenului Sindromului Depopulării (Dispariţiei) Coloniilor

de Albine SDC şi să creeze grupuri sau comisii de cercetare şi/sau lucru în acest

domeniu ca astfel să protejeze şi să contribuie la păstrarea sănătăţii familiilor de albine

existente în ţara noastră şi nu numai.

De asemenea, în cazul intreprinderii unor astfel de acţiuni de cercetare şi studiu

este necesară o descriere a lor în mass-media pentru ca astfel formele asociative ale

apicultorilor români să le sprijine cu informaţii concrete care s-ar putea să fie de un real

folos pentru elucidarea formelor şi cauzelor fenomenului.

Închei acest material cu speranța că afirmațiile mele vor trezi ecouri la cei care se ocupă de studierea

profesionistă a lumii apiculturii și, de ce nu, la apicultorii care se consideră profesioniști cu o vastă

practică apicolă și astfel să apară comentarii critice constructive care să întregească tabloul pe care l-am

descris privind cauzele care au dus la un an apicol deficitar în 2016. Totodată, mă gândesc ca în viitor să

creionez noi strategii prin care să surmontăm sau măcar să atenuăm efectele fenomenelor descrise așa

că vă rog respectos să contribuiți cu expertizele pe care le dețineți.

Eventualele observații și sugestii, chiar și critice constructiv, le primesc

fie, direct la tel: 0744670533 sau pe e-mail: iordach75@gmail.com

13