+ All Categories
Home > Art & Photos > CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

Date post: 20-Jun-2015
Category:
Upload: ibgtv
View: 292 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
272
DAN TIPURIŢĂ FILOGENIE (VOLUM ANTOLOGIC)
Transcript
Page 1: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

DAN TIPURIŢĂ

FILOGENIE

(VOLUM ANTOLOGIC)

Page 2: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 3: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 3 -

Gând de mulţumire

Aduc mulţumiri tuturor celor care au ajutat la regăsirea şi urcarea mea pe umerii « îngerului de cuvinte ». Celor care, prin îndemn, determinare, apreciere şi dragoste au oprit rătăcirea mea timp de 33 ani prin pustiu: poeţilor Lidia şi Ion Lazu, în special familiei, Norei şi Loredanei care lângă mine fiind au trăit, m-au sprijinit, m-au îndemnat şi în special m-au suportat. Poezia ca şi dragostea trebuie udate zilnic cu apă sfinţită. Oră de oră. Aduc mulţumiri de asemenea poetei Doina Sterescu Sântimbreanu, din nou scriitorului Ion Lazu, poetului Gheorghe Stroia pentru aprecierile pertinente şi pentru a mă fi « regăsit pe mine cel de la începuturi »

Dan Tipuriţă

Page 4: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 4 -

Cuvânt de regăsire. Într-adevăr, un lucru "cum rar se întâmplă": Dan Tipuriţă revine la poezie, după un prea lung ocol, de aproape trei decenii! Nu e cumva neverosimil? A fost la vremea sa adolescent, a vibrat la chemarea frumosului artistic, a citit literatură cu toptanul, în "dârdoră", a frecventat cenacluri literare, a scris poezii, s-a văzut publicat în revistele vremii. Apoi... Ce se va fi întâmplat, destul de curând după acel debut? O deturnare, o desprindere de ţărm, o îndepărtare până la antipodul poeziei. Ca într-o altă viaţă, din care ideea de poezie a fost obliterată... Vraja s-a disipat, actantul a ieşit din decor. Un alt tânăr de pe-atunci, debutantul clujean Ioan Alexandru, scria: " Şi-atunci spărgând decorul unui cor / A năvălit în scenă teribilul actor." Estimp, la fel de intempestiv -, dacă nu cumva chiar prin aceeaşi "spărtură" în decor -, s-a făcut nevăzut aspirantul la poezie Dan Tipuriţă. Nu vom avea niciodată o explicaţie suficientă a acestei defecţiuni. Îndeobşte, suntem nevoiţi să acceptăm evidenţele. Şi iată, oricât ar părea de ciudat, o nouă lovitură ca de "teatru" ne este pusă în scenă: Dan Tipuriţă revine la poezie! Cu arme şi bagaje. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Reluând de unde întrerupsese, restabilind circuitul... Pun toate astea pe hârtie, ca să mi se pară adevărate... Să nu-mi spuneţi că aşa ceva e în firea lucrurilor, că "aşa se întâmplă în viaţă". Ştim cu toţi faptul anume că în realitate nimeni nu revine de unde a plecat, pentru a

Page 5: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 5 -

relua ceea ce părăsise. Curgerea inexorabilă a vremii destramă contextul irepetabil. De la antici încoace şi cât va mai fi lumea lume, "nu ne scăldăm de două ori în acelaşi râu...". La fel şi în iubire. Nimic nu poate fi reînnodat, reanimat. Scriam cândva: "Se întâlnesc ei munţii - au şi când/ Noi niciodată pe acest pământ". Nici măcar în dragostea noastră patetică pentru părinţi lucrurile nu stau altfcumva: plecăm cândva, în prima tinereţe, dornici să fim altfel decât ei. Iar când, domoliţi, revenim la părinţi, bucuroşi că le semănăm, în fond, va trebui să constatăm că nici dânşii, dar nici noi nu mai suntem cei de altădată. În această privinţă, lucrurile "sunt bătute în cuie". Cu o singură excepţie, dragilor, cu o unică, fericită excepţie! Când este vorba despre Poezie. Pentru că, în oricare moment al vieţii noastre ne-am afla, când regăsim poezia, de pe unde va fi fost plecată, ne regăsim pe noi, cei de la începuturi. Copii în uimire, faţă în faţă cu miracolul Lumii: Iată o astfel de percepţie a inefabilului în poezia Lacul Floreasca: "Cu două mâini de aer îţi preveghez înaltul / ochi limpede prin care copil m-am revăzut". Sau: "Am renăscut într-un secol pieritor/ Cu un crez voievod/ peste un principat/ aproape,/ punte între două oglinzi/ din care/ în ochiul interior/ imaginile sunt gene sub pleoape..." (Am renăscut, din Diamante pe coroana albă, editura Semne, 2012).

Ion Lazu

Page 6: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 6 -

Tânăr în amurgul maturităţii Dan Tipuriţă face parte din acea stirpe a românilor aleşi care, în amiaza vieţii ajung să redescopere comoara vârstelor trecute într-un orizont actual universal. Poetul îmbrăţişează celula biologică – pe cea a familiei şi pe cea a neamului – într-un tot de care se simte responsabil atras, ca şi cum salvarea, mântuirea prin cuvânt ar fi singura cale. Unul din poeme, intitulat „Trăitorule-n cuvânt“ din volumul Heterozis dă seamă de acest sentiment al confundării în rostire, prin care eul liric aspiră la o certitudine a rodniciei, sentiment de o discreţie absolută: „Trăitorule-n cuvânt,/ tu, ce dai privire frazei/ cum dă oul sens pe rând/străveziului, şalazei// când vezi frunză priveşti verde,/când vezi cerul simţi albastru,/ când privirea ţi se pierde/eşti orbită, drum de astru,// rând alunecat din carte,/sevă cursă-n rădăcini,/ cum pământul stă într-o parte/ şi-i cad peştii în adâncimi.// Ca privirea picăturii/ să străbaţi din piatră-n iarbă,/ buzele, aripa gurii/ să te zboare, să te piardă.“( Trăitorule-n cuvânt) Cu aceeaşi discreţie misterioasă, contopind parcă cele două regnuri, relevată de naşterea şi devenirea personală, aduce o idee nouă in poezie, acea a existenţei în trupul uman a urmelor pe care le-a lăsat întreaga noastră evoluţie: « Din care peşte vechi/ descind,/ din ce aripi/înotătoare?/ Solzi de argint/ pe frunte-mi ning,/ înot/ cu buze vorbitoare./ Din floare/ ce petală sunt/ în albul palmei/

Page 7: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 7 -

ce nervură,/ în seva pielii când m-afund/ trăind prin linii/ cu măsură?// Ce cal troian port/ în genom,/ ce ram sunt/ din copacul tracic,/ ce gene-mi poartă-n cromozom/ lupul târziu/ din steagul/ dacic? »(Filogenie) În volumul Vânzătorul de iluzii impresionează îngrijorarea poetului dececepţionat de declinul familiei tradiţionale, de exodul semenilor într-un viitor incert sau iluzoriu, de golirea spitalelor, de deriva şcolilor, de vidul din viaţa vărstnicilor. « deja în librării e umbră de pădure/ în biblioteci se plimbă ursul brun,/ cuvintele în rânduri s-au combinat in mure,/ titlurile cântă sub scoarţă de alun// » (Fug cărţile în pădure) sau « e vremea năvălirilor bolnave/ pe ziduri ne mor felcerii-n săgeţi,/ se aude des trompeta venei cave/ sunând la gărzi butoanele-n pereţi//. Vindecătorii au trădat ca lăutarii/ ascunşi în miezul unuei pâini mai albe,/ din patul răzvrătit de morţi, bolnavii/ oferă duhul ultimelor salve// (S-au topit spitalele) Veşnic tânărul poet e obsedat de stabilitatea vieţii umane ca de o valoare superioară oricărei alteia în poemul « Locul » : « casa are locul ei de casă/ pomul are locul lui de pom,/ omul are locul lui de om,/ viaţa locul ei de viaţă,// locul are locul lui de loc, pădurea locul de pădure,/ locul pletelor mele sure/ unde e când nu mai sunt deloc ? » Dan Tipuriţă nu şi-a încheiat mărturisirile. Cu siguranţă cât de curând vom mai auzi de el.

Doina Sterescu Sântimbreanu

Page 8: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 8 -

Poetul Dan Tipuriţă scrie o lirică vibrantă, puternică, debordând de energie, în care problemele curente ale vieţii fac parte dintr-o piesă de teatru, pe scena căreia există soluţie sau răspuns la orice. Îmbrăcând tonul uneori grav filozofico-meditativ, poeziile lui ne postează faţă-n faţă cu un întreg univers dilematic, ce se desprinde de cel comun prin expresivitate, originalitate, modul direct de adresare, descinderea în şi din cotidian, spre regăsirea eului şi construirea propriilor stări ori trăiri pozitive. Lirica lui Dan Tipuriţă este sintetic prezentată prin formularea propriului său crez : “ poemele geneticii, anatomiei, histofiziologiei, există deja în universul trupului omenesc, în lumea auzului, văzului, hematiilor, ca o adoraţie a TAINEI. Roşia poezie a alveolei pulmonare s-a născut din catrenele verzi ale stomatelor frunzei, precum sângele din sevă cât timp păstrăm în cromozomi aproape jumătate din genele plantelor încă din primăvara existenţei.”

Gheorghe Stroia

(Prezentare în Antologia Universală a Poeziei Româneşti Contemporane)

Page 9: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 9 -

Din urmă...

Se dedică prietenului poet Dan Tipuriţă

Mă-ajung din urmă poezii ce-s scrise

Cu vieţi parcă-înainte, cu decenii,

Iar eu privesc blajinele vedenii

Şi-abia-mi reamintesc defuncte vise...

Îmi las un timp privirile deschise

Ca pe mesaje ce lansasem vremii

Şi-acum la mal se-ntorc, cum nişte premii

Care pe-atunci îmi fură interzise...

Ce-s aste rime şi fervori sublime

Ce-au dat în clocot firea-mi idolatră

Şi-acum îmi par ca dăltuite-n piatră,

Pe cât le bănuisem sibiline?

M-ajung din urmă poezii... Mesaje

Reînviate ca din sarcofage.

Ion Lazu

Page 10: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 10 -

Cred în destinul meu, împacat în sine cu moştenirea genetică, hazardul şi cumpăna societăţii. Mai cred in poemele geneticii, anatomiei, histofiziologiei, născute în universul trupului omenesc, în lumea auzului, vazului, osteocitelor, hematiilor, ca o adoraţie a tainei. Că roşia poezie a alveolei pulmonare s-a născut treptat din catrenele verzi ale stomatelor, precum sângele din sevă:

“nervurile/ în frunză/ cu sânge s-au înroşit/ între un zâmbet trist/ şi vena cavă”

Păstrez în cromozomi aproape jumătate din genele frunzei, încă din primăvara existenţei.

Din lup urletul paleostrămoşului nostru comun. Caut vocala asemănătoare vocii calului. În genom am genele acestora, cât timp moartea e

doar o plăsmuire medicală. Dorinţa mea a fost în special în “Heterozis” să mă

adâncesc în fascinanta lor poezie cât mi-a permis nezădărnicia, cu perpetua încercare de a defini :

“ Cât sunt din mine om/ cât sunt de înger/ când stau însufleţit/ într-un polen de pom/ aşteptând un flutur/ să mă prefacă în sânge » (Heterozis). A poeziei mele a fost doar să o recite. Am început să scriu de la 10 ani. Primele publicaţii au fost poezii sau fragmente apărute în revistele literare din adolescenţă. Între timp cenaclul.

Page 11: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 11 -

Am intrat apoi într-un fel de tunel, al vieţii, de voie, de nevoie, cu staţii precise la care nu se mai putea coborî, pentru că se urcau mulţi îmbulzindu-se. Ani după ani. La coborâre am publicat într-o suflare cinci cărţi grupate apoi în această antologie, ca după o prea lungă flămânzire a hârtiei. Aceasta a fost totul. Ce va mai fi se va vedea.

Autorul

Page 12: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 13: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 14: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 15: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 15 -

ELEGIE

Vezi, e sticlă cerul, scârţâie sub paşi, miros ca de lupi suduie-n ciopoare, vântul are-n soldă dinspre nord arcaşi, moare ruginind iarba în fecioare. Simt ninsoarea asta ca pe-un cal în spume, sub o scoarţă veche de aer alb de vremi, de mâine hermina va albi o lume

ca pielea glasul cărnii, iubito, când mă chemi. O albie rămân în trup de nemişcare,

aştept sa curgă piatra ca liniştea pe drum, cum blocurile-ngheaţă cu braţele-n trotuare contemplând în iarnă mireasa unui prun. 1975

Page 16: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 16 -

PRIMĂVARA Se-aude-n râu despre noi vorbind, travaliul dimineţii e-nsângerat se pare, aprilie începe să nască rând pe rând câte un rai, un altul, pentru fiecare. Ies basmele din mame sa gângurească iar, copacii le aruncă poveştile în frunză, o herghelie verde sărută la hotar pământul cu potcoava cea ascunsă. E timpul să simţim cum totul stă pe loc, lacrima în râs coboară să-l vegheze, firul de iarbă ne strânge la un loc cu verdele lui duh să ne ureze. 1966

Page 17: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 17 -

ROMANŢĂ Îţi mai aduci aminte doamnă, erai minoră, noi majori, sufla cu miazănoapte-o toamnă, cu-un soare-nvins la trecători. Mureau secundele în vreme şi pielea-ţi mirosea a somn, îmi cuibăream privirea-n gene să-ţi văd celulele cum dorm. Visam lumina cum se-aşterne pe trupul tău în aer crud, păstrând căldura dintre perne sfios să nu-mi mai pleci din nud. Acum când toamna nu mai este şi zilele se cos pe rând, eu locuiesc într-o poveste plătindu-mi locul pe pământ.

1974

Page 18: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 18 -

UN CAŢEL

Privesc din nicăieri spre nimănui cu alchimia unui pierde-vară, mă părăsesc eroii din statui în marşul mut al şinelor din gară. Ţin ciorile o pradă de oraş ca literele-o aripă de carte,

pot învăţa cum duce-m-aş acum dinspre întreg spre mai departe.

Abia mă simt din golu-adevărat alunecând în ochiul unui câine ce stă spre mine mut şi nemişcat privind şi ronţăind o zi de mâine.

Page 19: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 19 -

REPETABILA IUBIRE Întâi a fost clipa, apoi te-am zărit privind în mers din tren un drum de gară, de-atunci iubesc secunda care te-a zămislit în praful de o clipă dintr-un vârtej de vară. Dau trenului acelui acum un sens corect într-un absurd de spirite umane şi-ţi caut regăsirea cu mai mult respect în nălucirea fetelor morgane. Te caută hoinarul din mine pe la porţi pe străzi întunecoase, adulmecând peren cum amiroase şina năluca unei roţi plutind în apa rece a unui geam de tren.

1973

Page 20: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 20 -

PĂRINŢILOR MEI Cum stau tăcuţi la zidul vremii iarnă îi văd într-un ştergar de amintire, pământul urcă-n ei ca să îi ceară neprihănit de albi spre altă fire. Clepsidra vremii curge răsturnată e oarbă, surdă, searbădă şi mută, cum naşterea-i eternitate sfâşiată şi moartea o naştere tăcută. E frig în demiurgica chemare cât toată iarna strânsă într-un loc, secundele s-au destrupat de ore şi-ngheaţă-n moara timpului pe loc. O Doamne, fă divan din cer, adoarme ploile în răuri într-un rost şi spală clipa asta de mister să-i văd superbi şi gravi precum au fost.

1970

Page 21: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 21 -

PERLA Semn de iubire între buzele tale e perla crescută din firul de nisip al sărutului nostru. 1975

Page 22: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 22 -

NOAPTEA ARIADNEI Şi iarăşi petala nopţii iese din lujer, colindă fluturii vederii pe staminele ei, se simte doar umbra de var a pereţilor pe tâmple poposindu-mi. E taină complice între linişte şi somn, fereastră veghează un pumn de lumină. Prin cenuşa vederii îţi caut genunchiul, ghem uitat de tine în labirintul meu.

1970

Page 23: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 23 -

ACEASTA-I BANCA

Aceasta-i banca sub care zilele se spânzură până la vânt, colţul cu greieri copilăroşi călătorind umbrele noastre timide. Ne întâlnim dincolo de noi, pândind cum ne retragem unul în celălalt ca într-o cameră cu oglinzi rotitoare cu un pian la care ştim să cântăm doar cu o mână totul e dumnezeiesc de frumos, cu cele câteva cântece învăţate pe dinafară, din care nu observăm că e târziu până în clipa în care ne îngheaţă degetele pe clape şi muzica şerpuieşte, atunci suntem doar la un deget de sânge. 1964

Page 24: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 24 -

NAŞTERE

Acum e rândul tău. Ori mai auzi? Plouă cu zori în maiul din duzi. Pe streşini alunecă zaruri de tuci : Ce ne aduci ? Ce ne aduci ? Oraşul se lasă vândut

-ce visare !- pe-un galben de soare.

Vezi, timpul cerşeşte secunde din clepsidra pântecului tău unde încep să se-nchege suflările noi mocnite în amândoi. Ascultă ! Recunoşti acest grai ţipat pe-un fluier de mai ? 1977

Page 25: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 25 -

DIMINEAŢA LOREDANEI În râs albeşte un război de dinţi, poiana păpuşilor se desprimăvărează, ferestrele încalcă pe ziduri, cuminţi, în hipodromul dinspre amiază. M-ascund în lumină ca orbul ce vrea să-i pot privi furişul din gene. Doi urşi mormăi în inima mea şi mă trădează cum bat cuie-n vreme. 1978

Page 26: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 26 -

DEŞTEPTARE Cine coboară în bezna mea, pasăre neagră, ciugulind la întâmplare stelele prinse în insectarul nopţii? În plaja patului mijeşte de ziuă. Mâinile tale, doi pescăruşi obosiţi pe bolovanul somnului meu, presimt un zbor de glbene frunze, iar eu de zidul dimineţii lipit urc din beznă scările albe. 1968

Page 27: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 27 -

MAMEI De ce ai mamă somnul zbuciumat ? ce gând uitat nu ţi l-ai aşezat pe mâine, cum orânduiam

ţii minte, cărţile-n ghiozdan? Uite, aproape bate-n zi. Castanii străzii au sfâşiat-o zarea şi necuminte, cum o ştii din cornul lunii muşcă depărtarea.

1973

Page 28: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 28 -

LACUL FLOREASCA Rămâne-un spaţiu care e-un ochi înspre pământ când vântul se roteşte în apa lui dă vamă, ies peştii cu lopeţi spre soare căi durând malul lăcrămează şi-n raze se destramă. Am ars copilăria vâslind ca prin cenuşă, mi-e salcia povară pe umeri când o duc - vezi, curge umbra casei şi zbaterea de uşă e-un flutur cu pleoapa cât frunza grea de nuc. Ai grijă să nu speli ca pe-un ştergar asfaltul lacul nu e apă, e-un drum, e-un început. Cu două mâini de aer îţi priveghez înaltul ochi limpede prin care copil m-am revăzut. 1975

Page 29: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 29 -

E O LUNGĂ PASĂRE ÎN AER E o lungă pasăre în aer, albă, răsucesc de ieri un capăt de silabă pentru zăpada care se răstoarnă. Mă astupă viscolul lui A mă umbresc încetul cu încetul. Mi-e frig. Un vid de lupi îmi vrea scheletul. 1968

Page 30: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 30 -

NOAPTE

Pe ţară cade o floare de tăceri, stelele ca merele sunt coapte, umplu cu somn răcoarea dintre mâini. Se muşcă pomii de atâta noapte. Aş mai chema un gând, spre nicăieri să-mpartă fructul verii-n două cum taie astăzi ziua cea de ieri tăişul unui crin de lună nouă. 1974

Page 31: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 31 -

VEŞTI ALBE Ninge, paşi albi, paşi de crizantemă, fulgii sunt visele pietrelor… E frig, se vindecă rana statuilor, tremură carnea pe stele. Aştept o zi ca o ruletă să-mi câştige noi trupuri. 1975

Page 32: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 32 -

LINIŞTE

Noaptea adoarme cu capul pe masă. Din depărtare telefonul anunţă sacrificarea unor vorbe în stradă. Casele au răguşit fumând prin balcoane. Câte o dată fluierul gării se usucă pe frânghie. Oraşul stă ascuns în cerul gurii lui. E o linişte pensionară, se poate ieşi cu peştii pe bulevarde, se mai pot repara cu amintirile câteva garduri. 1976

Page 33: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 33 -

COTIDIANA Primele ore deschid ferestrele ca pe nişte ziare de dimineaţă. Neînchipuit de repede zăpada taie tiparul de lac al zilei. Prin aerogări oraşul face cu mâna despărţirii. Străzile, străzile se miscă încet, enorme limbi ale ceasornicului în care fiecare din noi suntem fracţiunea celei mai importante secunde. 1976

Page 34: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 34 -

GÂND DE TOAMNĂ În lume când plouă bătrânii adie prin case călătorind din vorbă în vorbă. Mamele se culcă-n copii. Ei, goi, rătăcesc în oglinzi alegându-şi mereu alte trupuri, şi mai ales povestindu-şi cât de repede cresc. 1974

Page 35: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 35 -

SEARA VRAJBEI MELE

Protejaţi lumina mai sus şi vertical, vine întunecarea haină după pradă, a însângerat cămaşa eroului astral

pentru delictul de-a fi ieşit în stradă. Umbre contagioase coboară rând pe rând, alungă îndrăgostiţii grăbiţi de pe trotuare. Întrebări virale mă-mbolnăvesc în gând, cu vorbe interzise mă-nchid în dicţionare. În vrajba mea, cu mine, aş vrea să fac un schimb, să-mi scot din ipotecă fusele orare, în cealaltă lume să plec pentru un timp, cea care-şi compune figura după soare. Trăiesc totuşi destinul acestui fus orar stând între poli întins ca struna de vioară, ma las împuns de lună ca într-un insectar o gâză cu aripi ţâşnind din subţioară. Aripi împotmolite într-un ger polar, cu lacuri glaciare prin care văd sub frunte, în lumea asta-n care pietroiul planetar nu are timp să intre cu mine-n amănunte.

Page 36: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 36 -

LA NOI SE MOARE

La noi se moare tragic de pistrui, bărbaţii se îmbată cu blesteme, femeile când beau zeama de cui din crucea răstignirii de o vreme. La noi se moare dulce de turnir, căţele cu fandări medievale, dulăi ce îşi ascut mai abitir caninii în durerile carnale. La noi murim cucernici de Obor când se topesc virtuţile-n sarmale, unii trăiesc prea vii, alţii prea mor în mistica pomenilor stradale. La noi se moare aprig de nevoi, de foamete, de frig, de ţâţe seci, prea ne-am uitat genunchii în noroi şi inimile-n peşteri mult prea reci.

Page 37: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 37 -

LUMEA CA UN FROTIU

Stau dizolvat în azi ca-ntr-un frotiu ziua de ieri mă strânge-n cea de mâine mă văd în microscop precum mă ştiu topit în lume ca un bob în pâine. Mă cercetează ochiul cu interes uman, mărit şi readus din depărtare, mă caută savantul în notele de pian şi îmi apasă clapa care doare. Mi-e teamă de pedeapsa unui nou destin, să deranjez cu umbra o viroză, căci boala mea mi-o ştiu, un val sublim, o pânză albă într-un ocean de proză.

De-ar fi o lege mai presus de ea, mai peste spaţiu, peste surda vreme, cucernicul savant m-ar dezlega din ghemu-acesta de axoni şi vene. Din miezul altei ere planetare să pot privi acum în lumea mea, în templul diviziunii celulare să-mi caut loc de rugă pentru ea.

Page 38: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 38 -

UN AMĂNUNT

Suntem alcătuiţi din amănunt sub pielea cunoscută şi socială cum stă minunea ascunsă în icoană şi glasul raţiunii în cuvânt. Veniţi să coborâm la element ca muzica întoarsă la măsură, cum sfânta adâncită în scriptură îndreptată nota unui plâns recent. Să ne alcătuim cumva din nou cu alţi învăţători, la altă şcoală, scoţând ispita din greşeala primordială şi strigătul pedepsei din ecou.

Page 39: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 39 -

PASĂRE CU ARIPI SURE

Visez mai sus, trăiesc doar jos, îmi croşetez cămăşi de zale o zi pe faţă, alta pe dos, croitorind cu mânecile goale. Privesc o pasăre cu aripi sure ce-alungă larma zilei din copii, buruiana grijilor mature a germinat perfid în jucarii. Să învăţăm cuminţi pe dinafară curajul morţilor timizi, rigida sobrietate mortuară ne face demni, curaţi si mai lucizi. Să exersăm pe rând cu manechine slova străbună şi născută-n cronici, să deportăm în limbile străine cuvântul trăirilor laconici. Să învaţăm direct de la pădure protestul şuieratului în vânt, din mângâierea lamei de secure blestemul lemnului arzând.

Page 40: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 40 -

DIMINEAŢA CU GÂNDURI

Mă întind pe soare ca pe un prosop şi simt lumina-n sânge cum se urcă inima intră-n vene ca un dop să-i ţină strălucirea să nu curgă. Aş pune ziua asta în dulap scuturând de praf nişte vocale din corul sănătoşilor la cap aplaudaţi cu mânecile goale. Lumea mea-i clădită într-un fel ţigla-i superbă, dar lipsesc pereţii, pacea se-ascunde într-un porumbel să nu o mai alunge certăreţii. Privesc la înţelepţi ca printr-un geam silabisând porunci din constituţii, cum pruncul viitorului de neam învaţă plânsu-n mijlocul căruţei.

Page 41: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 41 -

Dacă aş putea să pescuiesc la deal de unde curg şi eu din mamifere, pe-o albie croită, ca un val, cu genele ca peştii, la vedere, şi aş găsi acel strămoş comun ce-l port cu mine-n trup de generaţii, l-aş preschimba cu altul şi mai bun cum s-au schimbat boierii cu argaţii, poate-aş putea da trupul la schimbat să cer de la destin un colţ de tigru cum stă pământu-n axă înclinat cerşind în infinit un echilibru.

Page 42: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 42 -

DIMINEAŢĂ CU SOARE Astăzi lalele fac miting într-un coş şi-au răguşit staminele-n urale, plesneşte disperarea pe gard într-un cocoş că soarele s-a hirotonisit în vale.

În zori cădelniţează cu o mână, s-a instalat în sfintele odăjdii, trimite din cădelniţă furtună cu norii de-ntunecime şi primejdii.

Periculos, când va urca mai sus întors ca ceasul, gârbovind în şale, va predica şi ce are de spus ne va speria cu voia dumisale.

Ne-ascundem cu dreptatea în furnici, cei mai bogaţi coboară-n ecuaţii, şobolănind cu lefuri tot mai mici, copiii învaţă limba de relaţii.

În turnul Babel să aflăm folos, numim din surdo-muţi un şef de orchestră care să ne înveţe ce frumos e un do major cu origine modestă.

Pe soarele acesta nu-l mai vrem, căutăm un altul în tablele virtuţii, născut în ieslea ţelului suprem, fără rotaţii şi alte revoluţii.

Page 43: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 43 -

DIMINEAŢA DE IARNĂ LA OLT

Mă-ntorc pe un cuvânt şi-mi trag neaua pe şale cocoloşind ca grâul o lene gratuit, de mii de ani si Oltul dă munţilor târcoale, îşi caută în mal un loc de odihnit. Au spânzurat de-o creangă azi noapte o dimineaţă cu un verdict ce s-a decis să fie sus si scurt, pentru că s-a intins cu Oltul pe sub gheaţă şi a înroşit văzduhul mult prea mult, s-a întrecut cu peştii în vorbării obscene, uitând să rânduiască zăpada la topit şi cred că de la mine s-a imbolnăvit de lene lasându-se să moară cu ora câte un pic.

Page 44: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 44 -

DIMINEAŢA CU UMBRE

În zori se împreunează şi se despart erotic superbe, transparente fără boli şi negi, căt soarele-şi prizează lichidul amniotic doar cele mai în vârstă aleargă dupa melci. Alunecă tăcute pe mări de politeţe constante în maniere scad şi cresc sincron, urcă în bulevarde şi se topesc în pieţe ca peştii din acvariu vorbesc pe acelaş ton. Le-a educat vederea frumoase şi fragile, se-mbolnăvesc de ceaţă şi mor de căte-un nor, mai mângâie pe frunte gunoaie inutile cuminţi şi fără lesă ne urmează la picior. Şi doar când manuscrisul se umple de sonete, iar singurătatea te sprijină-ntr-un cot, când la ghişeul zilei n-apuci să iei bilete, deci numai câteodată, adorm în noi de tot.

Page 45: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 45 -

DIMINEAŢA MEDICALĂ Când dimineaţa mă trezesc în anamneză gândind profund ca peştii destinul medical din muşuroiul în care furnicile cu freză mă omoară şi mă învie cu acelaşi gest banal, îmi reclădesc fiinţa într-un castel somatic din fibre musculare, celule şi axoni, în care cucul timpului sălbatec aprinde lumânări de veghe în neuroni. Îmbrac la întâmplare armura pentru boală cu anticorpi speciali la suferinţa mea, căci moartea-i doar o născocire medicală într-o dimineaţă cu aromă de cafea.

Page 46: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 46 -

DIMINEAŢĂ CU MINIERI Când dimineaţa sap după lumină-n beznă ca un minier filonul zilei să-l găsesc, mă ţine lanţul zilei de ieri legat de gleznă urât şi inestetic un bolovan firesc. Caut printre statui şi flori penitenciare, momente condamnate la zile de nesomn, doruri pentru care s-au inventat fecioare dar şi supremul meu delict de a fi domn. Apoi îmi brevetez o altă răsuflare, îmi cadenţez plămânii cu toţi la unison, încolonez gândirea în stoluri migratoare şi sângele să plece precis de la peron. Cobor în ascendenţă s-ajung la fosta mare, o zi lichidă în care alunec printre peşti, lăsând în urmă pradă ocnaşilor la sare lanţurile zilei de ieri mai omeneşti.

Page 47: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 47 -

DIMINEAŢA LA RÂU Îmi voi trimite în râu la munte anii să ia sărutul botului de cerbi, să-i netezească apa, aşa cum bolovanii au devenit ca sânii rotunzi şi grei, superbi. Să plec din nou în lume despovărat de ani cu mama într-un zâmbet şi tata într-o zicală, să vină cu botezul de rouă trei platani şi magii să-şi ridice biserica pe şcoală. Să mă aşez în viaţă ca frunza pe zefir şi să-mi găsesc în măr o locuinţă, atunci când lumea va sucomba în delir eu sa-mi aplaud propria fiinţă.

Page 48: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 49: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 50: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 50 -

ZI ALBĂ DRAGOSTEA MEA

AM RENĂSCUT

Am renăscut într-un secol pieritor cu un crez voievod peste un principat aproape, punte între două oglinzi din care în ochiul interior imaginile sunt gene sub pleope, cu vocea sa, măsură în timpan, îmrăcată în costum de înger, aripa ei bătând la un liman, o poartă spre oceanul meu de sânge.

Page 51: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 51 -

ZI ALBĂ

Zi albă, fiica nopţii de cu zare, fermecătoare, falsă şi confuză, te ascunzi sub umbra-mi trăitoare ca marea strânsă-n clopot sub meduză

colind cu tine ţărmul învechit, adus cu valul timpului la capăt. un vas de humă fără vâsle, rostuit, cu lanţul de mătase încă fără lacăt.

Page 52: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 52 -

STELUŢA E vremea preschimbării stelelor în rouă, timpul de aşteptare al zilei s-a încheiat, pâinea nopţii e împărţită-n două, una spre pomenire, alta spre iertat. Tu caută-ţi steluţa în rouă dacă poţi şi tăinuieşte-o-n lacrimă sub pleoapă, vor coborî în zori cetele de hoţi cu razele după un bob de apă, să-ţi fure din priviri abisul tău căprui ascuns după un curcubeu de geană, închide-ţi ochii să nu dai nimănui steluţa din privirea ta drept vamă Doar seara să o arunci în constelaţii, când astrul tunde iarba în apus, să nu mai strălucească pentru alţii, numai privirea mea ne e de ajuns.

Page 53: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 53 -

DOUĂ CUVINTE Te-aştept să vii pe litera din ziar trecând ca un vârtej prin semafoare, alături răsucim pe-un fus orar acelaşi fir de viaţă curgătoare. Ne ştim de-atâţia ani şi tot mai rar cuvântul se desparte de articol, ne-am scris aceeaşi soartă într-un chenar, am înroşit acelaşi auricul. Acum tu eşti o literă-ntr-un titlu, eu, descompus, silabă-ntr-un cuvânt, hârtia s-a-nvechit urmându-şi ritul, cu amintirea unui brad căzând. Curând ne vom divide într-un multiplu, hrănind aceeaşi floare cu pământ.

Page 54: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 54 -

ÎMPREUNĂ DRUMUL Îmi odihnesc privirea pe zâmbetul tău drag ca aerul într-o alveolă pulmonară, avem de traversat un singur prag, cum trece drumul pe sub un praf de ţară. Te ţin de mână printre credincioşi cu taina vieţuirii lor în rând la schitul inimii unde monahii pioşi ne mângâie cu mirul în cuvânt. Ţin strâns desenul palmei tale-n mână, să nu-şi aleagă viaţa o cale de întors,

Page 55: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 55 -

noi, două fuioare împletite împreună în jurul unui drum îmbătrânit de tors. Ne aşteaptă o cale lungă de ani sau luni, cu bucurie, cu tristeţe, cu înfrângeri, când cerul se va tulbura-n fântâni şi penele vor atârna mai greu pe îngeri. Vine un tren cu drum numai de dus, ce lasă-n urmă un gol, o mare adâncă, plecăm din răsărit înspre apus către cetatea neclădită încă.

Page 56: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 56 -

PE CÂMP

Pe câmp cu numărate paie fără soţ, când soarele-i căpiţă-n vârful furcii, răpesc din ochii vulpii privirile de hoţ şi fur pârâul de sub talpa luncii, Îl aşez superb colier de ape să-ţi strălucească gând al meu la piept, prelung ca pielea înnoită de pe şarpe, cel înţelept, cel mai perfid, cel drept.

Page 57: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 57 -

UN GÂND

Mă voi închide în nume ca într-o nucă, lăsând un gând încuietoare, semn, să pot ascunde spaima dorului de ducă în lumea trăitorilor în lemn. Dar mă gândesc cum te-am lăsat afară ca pe o poezie ştiută pe de rost, o amintire părăsită într-o gară prin care geana timpului a fost.

Page 58: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 58 -

POVESTE DE IARNĂ Povestea spune că o lună cam bătrână, s-a îndrăgostit de un soare mai bătrân, mama Lactee îi veghiază, într-o rână alăptănd o constelaţie la sân. Soarele era lăsat la vatră, îşi isprăvise slujba la cătane, acum era într-un part time la şatra, sufla într-un foc de alămit cazane. Ţigăncile îl împărţeau în salbe, să strălucească-n piept de sărbători, târziu dormeau în prunci pe versuri albe, murind şi înviind de mii de ori.

Page 59: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 59 -

Cum să înţeleagă luna că-i doar o himeră, o cârpă roşie pe un fuior de cer, iubitul ei, în zori oprit într-o barieră de colţul unui câine din cartier ?

Page 60: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 60 -

VREMEA REA M-aş transfuza în sărbători pascale, oasele mi s-au albit de ger, căldura s-a furat prin tribunale, ziua-i torturată-n nopţi de fier, mă-ntind cu luna caldă-n braţe învelind-o cu un abur de despuiat, de frig, o hematie se desface, să se-ncălzească într-un alt bărbat. Umblând prin sanatorii de prin toamnă astrul se tratează de pistrui, stejarul atârnă spânzurat de o creangă, şi-a dat frunza pe doi ochi căprui

Page 61: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 61 -

* * *

Ne-au spus să respirăm doar prin balcoane să ne iubim cu un sentiment absent, că viscolul răzbate prin betoane, între Kamciatca şi Chitila e curent, oceanul doar a plâns nişte meduze când a aflat teribil fără glas că vremea rea pe puntea dintre buze s-a aruncat şi a murit un ceas.

Page 62: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 62 -

ZI ALBĂ, DRAGOSTEA MEA

Te pândesc dintr-un ventricul transparent cum te naşti şi cum te-nalţi timidă, îngenunchez cu sângele un moment să te desmierd cu vocea lui fluidă.

În globul iernii ninge, de cristal, cu ochi albi şi reci, în fum de şatră soarele stă rob la un ţigan, îşi explodează un atom pe vatră.

Te admir cu vocea iernii de amiază cântând solistă-n corul de tramvaie, când trec maşinile în trombă şi cabrează îmi cazi în braţe rece şi bălae.

Spre seară colindăm pe bulevard, împachetăm amurgul pentru noapte, îmbrăţişaţi cădem într-un înalt de unde fulgii se albesc cu şoapte.

A doua zi te-aştept cu gând curat nerăbdător dintr-un axon în altul, mai vechi cu o zi, mai scump cu un carat, dar te revăd cum te-nroşeşti cu altul,

cum tatuându-ţi epiderma-n edituri te vinzi ce-ai fost cu ziarul pe tarabă. Eu, cavalerul melancolicei figuri colind poteca unui om de treabă.

Page 63: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 63 -

DULCELE VERS AL TOAMNEI

PLOUĂ Plouă din noapte, plouă din zori, plouă din zi, plouă pieziş, plouă vertical, te-ai topit în mine, eu în norul gri, curgem ca o sevă, vegetal. Mă cuprinde teama, plouă maladiv, dinspre borduri se deshumează peştii, soarele, un rac bolnav şi depresiv învins, în ploaia rece îşi dizolvă clestii. Îngeri de apă-mi pătrund în capilare şi diluează plasma dintre hematii, priviri lichefiate, pe gene migratoare plâng diluvian şi ochii mă părăsesc pustii. Vulturi transparenţi au devenit pedeştri, râsul de copil plânge pe un geam, din închisoarea apei evadează peştii, respir apos şi alveole nu mai am, inundă un aer rece mucegăit şi fungic, insinuant pătrunde, otrăvitor, perfid, adeveresc în mine blestemul Demiurgic, mi-e dată pătimirea şi să trăiesc lichid.

Page 64: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 64 -

PANTA RHEI Te port în ochii stropilor tâlhari ce fură norii într-un sac de lună, în ADN-ul ploii când apari cu strălucirea bobului de spumă, în venele prin care mă inund cu sentimentul unui gram de sânge, ce ţi-a băut otrava până la fund, duhul tău prin hematie-mi curge.

Page 65: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 65 -

SFÂNTA LENE

Din lumea ei adusă o tăinuiesc sub bluză, o nidez cu gândul pe un divan în trunchi, mă ascund ca umbra de soare sub o frunză şi-mi trag un val freatic aproape, pe genunchi. Vântul a închis ochii şi uşa spre răcoare lăsând în anvelope săgeţile de zgură, de-atâta nemişcare şi lene blocul moare, bălteşte în mângâierea rigolei la bordură. Sedusă burlăcia a-ntinerit pe altul plecând să se distreze spre ţara nimănui, maşina lor de lene a părăsit asfaltul, rulează în plictiseala unor dulăi sătui.

Page 66: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 66 -

CINCI TABLOURI DE TOAMNĂ I

La rădăcina crengii se spun poveşti cu zei, şi îşi dispută ziua verzi cavaleri în zale. Un glas înlăcrimează strălucitori şi grei doi ochi de apă în roua din palma dumisale. E o zbatere continuă de palme mari şi mici aplaudând frenetic soarele ce apare pe care-l vezi departe, dar el răsare aici, în oglinda fiecărei frunze călătoare.

Page 67: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 67 -

II

Plouă cu zori, plouă cu timp topit, fluidul unor vieţi ce curg spre mare, cu rudele, cu prietenii, cu tot ce am trăit ne vom vedea ca-ntr-un acvariu acolo fiecare. Când voi veni, să te revăd meduză, stăpănă absolută peste un tărâm lichid. Mă voi ascunde sub trena ta ca sub o bluză, sub care, toată iubirea mea să o închid.

Page 68: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 68 -

III E o linişte de toamnă, cu sufletul în surdină te regăsesc ascunsă în cenuşa acelui gând, un strop de rouă pudrat în clorofilă cu firele de iarbă iubindu-te pe rând. Când pleci apoi pe o frunză, un porumbel de pace, albul păstrează un duh de câmp verzui, plopul îţi răsuceşte un fir de cer, îţi face în jurul tău o haină, o taină, o nu ştiu cui.

Page 69: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 69 -

IV Sufletul frunzei s-a amăgit dorind cu adierea şoaptei o pană călătore, muşchiul pădurii aleargă după un nord de argint, pierdut în căutarea sclipirilor polare. Un glas de rouă abur ridică din pământ, îşi ispăşeşte osânda plăcerii vinovate de-a fi iubit o iarbă aducând din amintiri talazul mării demult secate.

Page 70: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 70 -

V Cu degetele ude cănd ploaia te-a iubit mângâindu-ţi coapsa de marmură sărată, era numai oceanul ce te-atingea cu un infinit de albastru cer senin lichefiat odată. Vreau să îţi acopăr cu şoapta un cuvânt cel mai frumos rostit în lumea noastră, acuma, când oceanul păşeşte pe pământ înveşmântat în umbra lui albastră.

Page 71: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 71 -

DIAMANTE PE COROANA ALBĂ COROANA ALBĂ (imn trupului omenesc)

Clădită-n lutul sacru

cu duh de mântuire, când s-a ales

de apă comoara de pământ

şi Domnul a dorit s-o aşeze peste fire

coroană majestoasă, trup omenesc, şi sfânt,

a hărăzit întâi să fie peste fire la răsărit

stăpănă de om şi seminţii,

apoi într-o strânsură de limbi şi de gândire

să-şi plăsmuiască sieşi păreri de rău târzii,

să caute în spuză

visări cu legi deşarte,

în miei plăpânzi ca iarba jertfirilor

Page 72: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 72 -

de dor, sânge de foc

din astrul stăpânitor de moarte,

băut în apa vie cu cerbii la izvor,

culori din rădăcina ploilor

de soare cănd curcubeul

se adapă cu gâtul aplecat şi-l spală iarba cu părul

la picioare cum Domnul pe Apostoli i-a spălat. Coroană majestoasă şi albă

peste fire, roaba unui destin solemn

şi absolut, trup omenesc,

scânteie aprinsă întru iubire

de însuşi Demiurgul drept creator de lut.

Page 73: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 73 -

STRĂLUCITORUL NEURON (primul diamant al coroanei)

Tu vârf de munte, Stânca cenuşie-albă

din care curg izvoare de gânduri peste unde,

întinzi câmpii ce-ascund porunci de apă

şi marea cu nisipul poverilor mărunte,

De ce te-ncearcă ploaia şi viscolul hain

cu plăsmuiri-troiene pe drumuri ce se-astup,

veşti cu sacrificiul mieilor divini

însângeraţi pe-altarul caninilor de lup ?

De ce îmbraci câmpia ca roua peste câmp,

milioane de idei preluând culoarea ierbii, săvârşeşti ritualul

de pământ cugetând iubirea

ca-n boncănire cerbii ?

Page 74: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 74 -

De ce-ţi trimiţi vântul din negura de fagi

rapsozii, trubadurii, gonind pe caii suri

să îţi culegă rodul cu secerile dragi

şi să-l împartă-n lume cinstitele lor guri ?

- Fiindcă târziu, când noaptea se va culca în grâu,

şi gându-mi va fi slobod ca un lătrat de câine,

să mă aplec pe lună ca pe-un pietroi de râu,

cu sfatul ei să mă scufund în mâine.

Page 75: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 75 -

TEMPLUL SÂNGERIU

(al doilea diamant al coroanei: inima, sângele)

În templul sângeriu vin cavaleri de spadă

să-ngenuncheze obrazul domniţelor la sân

fluida cruciadă le-a oferit o pradă, din parenchimul sacru,

sângele păgân.

Au traversat cu plasma deşerturi vasculare,

în vene şi artere torente sângerii,

s-au revărsat din ocne depozite de sare, trombuşi de grăsime

plutind pe hematii.

I-au primit cu cinste şi pompă-n auricul, alchimizând în sânge

reactii benevole, apoi călăuziţi de valve

în ventricul să-şi găsească drumul

spre cerul de-alveole.

Page 76: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 76 -

Aici vor da otrava sângelui păgân în respiraţii calme

spre cerul străveziu şi vor primi miresme de flori de câmp

şi fân unde m-au furişat trăirile să fiu.

Din nou se aud din templu chemări la cruciadă,

temeiul răzbunării n-a dispărut defel

şi nici destinul orb n-a reuşit să-si vadă

albul crin de pace înmugurind în el.

Aşa îmi privesc templul cutreierat de sânge

şoptindu-mi ruga sacră în templul sângeriu,

atât timp cât steaua polară va ajunge

să-mi lumineze cerul a celui ce mă ştiu.

Page 77: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 77 -

ABISUL CĂPRUI (ochiul, al treilea diamant al coroanei)

Abis tăcut,

de-o viaţă rabzi în mine, ne înţelegem

ca doi prieteni buni, o apa

ce cutreieră cortine, sub pajişti înflorind copacii

bruni,

priveşti adânc, vorbeşti o limbă vie,

zâmbeşti şi râzi cu buzele pleoape,

la glasul tău iubita mea învie, ne-mbrăţişăm în gene

de aproape,

lacrimile pot să se sărute,

aceeaşi apă cu acelaşi zeu izvor,

doi ochi ce străjuiesc aceeaşi punte

pe care ne schimbăm retina lor,

ajungem să vedem

Page 78: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 78 -

aceeaşi zare, aceleaşi lumi,

privind prin ochi comuni, tu prin ai mei zăreşti cum prin ninsoare

îmbrăţişarea are ochi bruni.

Iubito, te priveşte un ochi frumos,

un diamant în spuza umbrei tale, icoana ta,

şi răsturnată-n jos atârnă

în retina lumii sale.

Page 79: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 79 -

OBRAZUL ALB (al patrulea diamant al coroanei)

Zăpadă caldă, fierbinte uneori, în care infloreşte-un câmp de maci, cernere de floare dinspre ursitori când ai venit albindu-i pe cei dragi. Nu te innegri cu grijile povară, pe care ţi le aduce fără număr un cer închis şi gărbovit de ţară cu norii grei şi blestemaţi pe umăr. Rămâi în viaţă simplu şi curat, de acizi şi palme neatins, sărutul mamei să-ţi rămână încrustat mângâietor obrazului tău nins.

Page 80: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 80 -

RUBINELE PERECHE (buzele, al cincilea diamant al coroanei)

buzele tale moi, pereche, de rubin, rug aprins de şoapta perfidei vrăjitoare, care mi-a dat sărutul amestecat în vin şi m-a-mbătat cu zâmbete amare, ce mi-a turnat tristeţea-n fericire, m-a încuiat în suflet ca-n iarnă ursul brun topindu-mă în foc de primenire şi inima într-o aripă de lăstun, să ard şi eu în şoapta ei perfidă pe rugul buzei tale de rubin, o flacără inveşmântată într-o vină de care-s acuzat printr-un destin.

Page 81: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 81 -

STRĂLUCITORUL PÂNTEC ALB (al şaselea diamant al coroanei)

Lasă-mă

să aşez capul pe ogorul tău de pântec

cum odihneşte astrul razele pe lut,

să-mi vindec neauzul într-un ecou de cântec,

pământul îmi vorbeşte, cel care m-a crescut.

Aud în depărtare inima ta

cum bate, vindecându-ţi timpul secundele târzii,

Page 82: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 82 -

nu e scăpare, sunt orele încuiate şi somnul cel mai dulce rodeşte în copii. Trebuie arat ogorul cu plug de mântuire şi îngropată-n brazdă sămânţa de început, inimile să îmbrace petala lor subţire, un singur trup din două s-a făcut.

Page 83: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 83 -

PĂRUL AURIU (al şaptelea diamant al coroanei)

rămâi păr de aur, galben cernut din soare, rază de astru pe ţeasta de pământ cum se aureşte frunza pe măr şi de răcoare în taina toamnei vin noile lumi la rând, doar caii albi să ningă la început de iarnă când pomul vieţii tale va înflori tărziu, inel păstrează-mi părul bălai să nu ţi-l cearnă cu îngeri albi zăpada căzută timpuriu.

Page 84: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 84 -

HEMORAGIA PLOII

Cum ploaia-şi căntă-n streşini imnul de cădere, în monotonă, topită, noapte de oraş, prin somn să-mi caut duce-m-aş în inimă, o sistolă-putere. Mă apropii de înţeleapta, hepatica celulă, ce ştie să aleagă răul cel mai bun, în grija ei curajul să-l adun să opresc hemoragia cornului de lună.

Page 85: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 85 -

CUMPĂTARE

Mi-e trupul destrămat şi despletit, îl fierbe toamna asta într-o retortă. Nervurile în frunză cu sânge s-au înroşit de la un zâmbet trist la vena portă. Plămânu-i doar mai sprinten, mai curat, măsoară timpul în răsuflări precise, cu alveola paznic devorat de fiarele benzinelor închise. La încheietura tubului contort s-a distilat otrava din rigolă, pe dinţi albi, în palatinul cort, limba-i de ceas şi o splendidă busolă.

Page 86: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 86 -

DORESC SĂ MĂ ÎNTORC LA DIVIZIUNE

Doresc să mă întorc la diviziune binevoind serviciul de morulă, zigot tăcut, nidat într-o misiune, un embrion timid, o glomerulă, doresc să mă întorc la diviziune îngenunchind pe-un gând la Demiurg, din preaînfierbăntata rugăciune să mă privesc spre Dunăre cum curg.

Page 87: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 87 -

O, DOMINE DEO

ÎN CATEDRALĂ IARNA Colind cu fulgii albi spre nimănui, în catedrală gândul mă aşează să dobândesc iubirea cea dintâi binevenind şi respirând dinspre amiază, aşez acum rotulele pe scânduri silabisând pe dinafară tabla legii, simt cum mântuieşte dintre rânduri Cel ce-a făcut din jumătăţi întregii, simt mângâierea mirului din mir mă-nchid în mine ca un măr în sâmburi, ştergând fărădelegea din priviri când mă aşez fecioarelor pe gânduri.

Page 88: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 88 -

DĂ DOAMNE Fă Doamne altă ordine în carte, cuţitu-a prins deja miros de os şi nu mai ştim să curgem mai departe râurile curg deja prea jos, miluieşte-ne şi iartă-ne sminteala, în ţeasta noastră doar porunci încap, leagă-ne cu lanţuri în Nirvana, croieşte lumea asta de la cap : din coasta întâi să zămisleşti femeia, verigi de aur doar pentru părinţi, o piele nouă pentru vârsta a treia, copii de îngeri din gameţi de sfinţi.

Page 89: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 89 -

MIORIŢĂ LAE Aici stânca-şi păstrează marea în izvoare, doar tunetul îi cere tăcerea ei în schimb, din vremea aceea când pieptăna sub mare cosiţa unui val cu un fluid alint. Era pe-atunci când timpul nu se născuse timp nici focul nu umbla prin oameni pe la vetre, lacrima mioarei nu se auzea jelind cum nu se aude plânsul tăcut al unei pietre. Apoi s-a nascut turma, trăgând spre cer de iarbă, a logodit câmpia

Page 90: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 90 -

cu muntele de sus ciobanul, pe când vara s-a destrupat de iarnă i-a nănăşit unindu-I cu un inel de apus. Dar a sosit urâtul, domnind peste o secundă pastrată în cripta unui gând ascuns şi cum dintotdeauna unda sfârşeşte-n undă nici jertfa omenească n-a fost pe-atunci de ajuns. Degeaba mioriţa cu jalea dumisale înlăcrimează duhul lumii ce va să vie, când turma îşi pomeneşte scurgerea la vale stânca, cu marea-n suflet iernează tot pustie.

Page 91: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 91 -

CĂRUŢA Te văd plutind pe drum, o balerină, cu gest solemn ducând în cârcă satul, eşti liberă cât ţine drumu-n tină şi sprintenă cât îţi permite sacul.

Ai vrea să zburzi cu roata pe câmpii cu zurgălăi cum poartă caii iarna, colinzi in vise albe prin copii fără povara care-ţi frânge carnea.

Poţi povesti istorii cu frumoşii şi nunţi cu fete cât încape anul şi răzvrătiri când năduşeai în osii şi-ţi asculta durerile doar calul.

Dulăii în sat îţi orchestrează slava concertând în cor cât ţine o vară, ţie, care ai fost prin vremuri sclava, dar şi regina drumului de ţară.

Page 92: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 92 -

ŞANŢUL

Aici se fac şi se desfac războaie, şi Dumnezeu se pune la murat, între un lătrat de câine şi o ploaie se scrie cronica istoriei din sat. Se croşetează zilele cu şanţul se stabilesc iubirile pe rând, se hotărăşte cine ţine lanţul să nu le fugă satul peste câmp. Se dezlipesc icoane din săruturi, tăcerea de secundele ei nude, o floare s-a iubit cu nişte fluturi şi se alege de prin sat un jude. Atunci când năpusteşte câte-o ploaie ca vestea ce trăsneşte blestemat, se mută şanţul singur în odaie să nu se piardă orele de stat.

Page 93: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 93 -

CÂRCIUMA PĂTIMIRII NOASTRE Este Agora e un spirit, e o stare, e o istorie, o ură, un blestem nu are stare de agregare, e o minune, ca un dans peren. Nu are vârstă, e din vremuri albe când Dumnezeu a dat beţivii orânduirii, le-a sădit paharele în palme şi-n minţi alchimizarea nemuririi. Îngenunchiază nopţile pe scânduri despleteşte ziua în secunde timpul se citeşte printre rânduri, bolboroseşte grijile mărunte. Aici în templu poleim oftatul

Page 94: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 94 -

şi se clăteşte-n lacrimi mângâierea, universul e comprimat cât satul, steaua polară şi-a-nsângerat vederea. Aici vin toţi, se înţeleg ca mimii, ei filologii gestului ca semn, şi ies înnobilaţi beţivii, cavaleri ai meselor de lemn

Page 95: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 96: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 96 -

DIMINEAŢA CU VISE

Cobor în somn pe o plajă

hibernală, nisipu-i alb, crescut cât bolovanii, sori călători cu răsuflarea astrală îngheaţă în nord un hohot de tsunami. mă scufund în braţe cu Atlantida, un ghem de oase-n piele, stând captiv, Atlantic sparge graniţa-n Florida după o Evă dintr-un Miami primitiv. Stau în ocean cum stă pământu-n sevă, mă cufund ca viermele în măr, căutând în muşcătură un colţ de Evă rămas într-un cotor de adevăr.

Page 97: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 97 -

ARBORELE GENEALOGIC Pe un stejar bătrân un pui de ram se vrea, înverzit, un ombilic de lume, cu un nor de cer s-a dat de sânge neam într-un genealogic arbore de nume, a dat acum din el un spic de frunză, un început de viaţă, un nimic, un fluture i-a aşezat o bluză cu un blazon regal de borangic, mai jos, un pui de cioară

gutural îi îngână un croncănit regal.

Page 98: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 98 -

JUMĂTĂŢI ÎMPREUNĂ Jumătatea dinspre tine râde, cealaltă toarnă plâns în atrii, umbra mă urmăreşte ca un gâde ucigându-mi îngerii mulatri, o parte mi-e sleită ca de piatră, o alta-i apă curgătoare, coarda dinspre lună latră, alta e privighetoare. O piatră în apă curgătoare, o parte-n apă ruginind, alta albindu-se la soare în ochii ciutei ades călătorind.

Page 99: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 99 -

GÂNDURI PENTRU CRISTINA *

* * Nu îndepărta frunzele uscate, pleoape ale unor vechi priviri în azima pământului surpate când s-a umplut răgazul de trăiri, sub nemişcarea lor de aripi brune vorbesc armate de strămoşi comuni, când oasele albite capătă nume ca o chemare sub drapel străbun, ascultă-le durerea ferecată şi cuminţenia în care au trăit, nu-şi vor decât memoria curată şi o lumânare pentru un drum umbrit.

Page 100: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 100 -

*

* * Respectă grâul cel adus pe lume de o sămânţă, un pământ, o apă, fă-l să încolţească în palma caldă a humei în linişte ca somnul după sapă,

puterii lui de zeu nemărginită i s-au supus trecute împărăţii, el e un spirit, o trăire, o infinită stare de fapt între a fi şi a nu fi.

* * *

Nu te amăgi cu ce-ţi alini privirea, imaginile le înţelegi după retină, se vede adevărul după firea

celulei cu imaginea vecină,

aşa e jocul lucrurilor clare, ce vezi e o părere de înţeles, prin ţesătura ramurilor rare nu vezi mai clar decât prin pomul des.

Page 101: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 101 -

* * *

Nu totdeauna binele e nordul, prin ţesătura stelelor polare curentul cald îşi caută fiordul să-şi umezească spuza cu răcoare, nu căuta mai binele departe el e aici în umbră lângă noi, duhul înţelepciunii ne desparte dorinţele deşarte de nevoi.

* * *

Ziua de astăzi s-a născut ieri, mâine va începe azi, păcatul a înflorit în meri, fericirea în necaz, pasărea gândului se naşte-n oul mult doritului temei, cu cât zboară mai sus cunoaşte botezul ploii de idei.

Page 102: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 102 -

* * *

Rămâi egală între două braţe, unul trecutul, altul viitorul, prezentul este clipa ; să te înalţe cu treapta pe care-ţi pui piciorul.

De-ţi uiţi trecutul îţi striveşti înaltul, viitorul, îţi retezi privirea, cuvintele curg unul după altul dar ţin în echilibrul ei vorbirea.

* * *

Suntem prea mici, o geană într-o vocală, mai ascunşi ca frunza în pădure, ne hrănim cu mierea din morală, îi bem otrava principiilor ei dure,

uitând că doar iubirea ca nectarul dă primăverii aripi străvezii, chiar fierea mai amară ca amarul devine dulce-n umbra unei vii.

Page 103: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 103 -

DOI NEPOŢI lui David şi Kevin

Aşez cu grijă semn de carte vremii, la umbra palmierilor dintâi să îmi oprescă ora la marginea poienii unde-mi aşez tăcerea căpătâi,

privesc parada jocului prin gene, se sparge râsul în cristale de senin, gândesc cum sângele din mine peste vreme domneşte în ei mai candid şi mai lin.

Doi fluturi dau poiana peste cap, aştern pe iarbă un vârtej de soare, timpul îşi începe de la cap alunecarea lui de apă curgătoare.

Chem amintirea primelor iubiri prin care am păşit sprei ei izvorul neţărmuritelor, curatelor iviri din taina îmbrăţişării cu viitorul.

Ei nu vor şti când obosit pe un colţ un cer albastru îmi va da ocol şi pasărea cu negrul clonţ va face umbră peste locu-mi gol,

acum privesc la jocul gălăgios, cum tinereţea înflorind petrece, rog astrul meu cel mistic şi umbros către apus să nu se mai aplece.

Page 104: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 104 -

PARCUL Alei, vase de sânge, iarba, trup verde, copaci cu frunze roşii ruginind azurul, alunecă privirea în rug astral, se pierde în foc de însufleţire ca lutul în ceasul unu. Lansează toboganul glasuri de copii, aer vocal subţire ca un tăiş de sticlă, crengile sunt bănci printre culori prea vii, când se aşează ziua, noaptea se ridică.

Page 105: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 105 -

HOMEWORK Privesc mirat cum mama alege în zăpadă cu degete îngheţate acul pentru vânt, să-i coase îndrăzneala de-a fi ieşit în stradă fără poruncă, fără legământ. Se naşte nemişcarea, îmi aud doar rasuflarea, croşetând o haină pentru un gând târziu, pătruns de geometrie cu toată cadenţarea secundei de sub tema ce a trebuit să o scriu.

Page 106: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 106 -

SEMINOLE Am încălcat cuvântul străjuit de-o stea anume, cal înşeuat cu gândul colindării mele-n lume, să ajung la Seminole, trib indian din timpul prim, o stamină între corole, un simbol de crez sublim. Vulturul le e destinul pielea roşie întruparea, zorile însângerate-n chinuri pielea lor le dă culoarea. Îi aşează scalpul nimb o corolă, pene vide, înţeleptul şef de trib, riga luncilor aride.

Page 107: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 107 -

EVERGLADES Când soarele pluteşte-n lichidul amniotic şi îşi trimite o geană clipind pe Oakland Park încord trunchiul indian ca un palmier exotic, cu răsuflarea adâncă cât pieptul să-l încarc. Simt mirosul ud, fierbinte, ce mă cheamă în tribul Seminole, indian sunt, după chip, mlaştina cu ţărmul pitic îmi este mamă, tată îmi e pădurea crescută în nisip. Aş trage spuza apei peste genunchi, să-mi ţină răcoare în jarul de amiază. E pârjol albastrul cer ca o mătase fină ce arde înjunghiată pe un colţ de aligator. Umbră nu mai am, pământul e oglindă, îmi prelungesc adâncul, nu am spaţiu, nu am timp, materia e lavă, sângele e limfă, mi-e frică şi de umbră, să nu mă vrea la schimb.

Page 108: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 108 -

MLAŞTINA Bate vânt de baltă otrăvit, vin săgeţi nesănătoase încă, cai bălţaţi ţin malul împietrit să nu-l smulgă mlaştina de lângă, vin hidoşii-n platoşe de corn, boturi lungi, armuri medievale, zorii-s sfâşiaţi de aligatori în somn, victimele sângerărilor carnale, îngeri negri, Eden de nămol, aripile lor sunt ca tăcerea, suflet mort şi atârnat în gol ca un clopot bate învierea.

Page 109: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 109 -

DOWNTOWN Veşnic nisip, imens, întins, fără cruţare. Zorii culegând boabe de mei, pielea acestui ţărm prea albăstrit de mare, de când îmi ţine-n palmă paşii mei.

Fug de noapte ca de pliscul ciorii, să nu-mi fure scheletul stingher, mă clătesc pe mâini cu zgârâie-norii când adună roua de pe cer,

vine în valuri încă o dimineaţă dinspre ziuă se îmbrăţişează nori, nervi lucizi de blocuri se agaţă să mă smulgă dintre visători.

Urc cu un ochi deschis ca o fereastră să-mi privesc din înălţime talpa înecată-n pulberea albastră, cea lichidă, cea întinsă, prea înalta.

Page 110: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 110 -

HIGHWAY Sângele curge de la nord la Key West, globule mai roşii mai albastre, mai gri, sânge de şarpe, al coastei de est, aer de plasmă, maşini, hematii.

Curgere egală, fluidă, de drum în pielea de şarpe a bordurii, doar frunza-n palmieri se înverzeşte acum pălmuind insolenţa căldurii.

Starea pe loc e muşcătură de şarpe, nu mai e umbră, e viteză-n pământ, oceanu-şi roteşte globulele albe, îşi caută-n sare o conservă de vânt.

Sângele curge fierbinte pe trup, cuptor e maşina curând, în ceaţa căldurii sticlesc ochi de lup, prea a venit rândul meu, număratul meu rând.

Page 111: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 111 -

MIAMI BEACH Păşim alături, nisipu-i rug, e o altă lume, oceanul geme sub paşii mei strivit, pe pielea ta doar boaba de apă fără nume e semn că trupul său, în taină te-a iubit.

Aeru-şi topeşte statuia de amiază după un ritual anume cu preoţii albind, în van pe ţărm oceanul la gleznă îngenunchează jertfindu-ţi ofrandă o scoică de argint.

Mergi mai încet să asculţi imnul zidirii, templul e fierbinte,

cu duh şi fără chip, să vezi cum boaba spumei în tainele iubirii, cu drag îmi îmbrăţişează urma pe nisip.

Page 112: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 112 -

KEYWEST Punte peste ocean cu paşi înalţi şi rari, patimi ascunse în univers de apă insule sărace, poveştile-n pescari cern apa cu năvodul, din priviri o sapă. Se-ntind şirag de perle, lanţu-i de asfalt, opresc galopul albastru neobosit de val, maşini multicolore curg pe acest înalt colos miriapod tăcut şi ireal. Aici Florida întinde un deget peste mare ca zborul unui flutur prea alb din mâna ta, mângâiere de aripă drumul în depărtare spre lumea de mistere unde te-ar aştepta.

Page 113: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 113 -

CASA PISICILOR (casa Hamingway) O poartă înaltă, deschisă spre paradis felin, molatice fiinţe încremenite-n lene, curiozitatea poartă sclipiri de dar divin ofrandă oferită dragostei eterne. Pare că timpul are aici aripi de piatră oprit în zidul casei şi în răzoare mici, ora-i adormită sub blana aristocrată a acestor colorate şi veşnice pisici. Câtă iubire poartă stăpâne Hamingway, statuia ta de aer la margine de lume, când luându-mă de mână mă plimbi printre alei şi îmi citeşti pe frunze volumele postume.

Page 114: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 114 -

ORLANDO E deschisă lumea palatelor pitice, auzi ziua călcând pe aerul docil, cum murmură în frunze crenguţele-n cosiţe poveştile pictate pe tâmpla de copil. Te cheamă Mickey Mouse cu ochii mari cât lacul te privesc zeiţe cu abisul lor căprui, minutele au paşii mari cât veacul, în care timpul cât e de mare, nu-i. Maeştrii magicieni fac gestul să vorbească, cuvântu-i cât oceanul gândului adânc de veghe stă cât lumea pasărea măiastră, zboară-n cioc cu ţara poveştilor la rând. Renasc în amintire pietre vorbitoare în aer sculptate uitatele figuri, anii copilăriei cei fară ţarm şi zare îşi leagănă galopul venind pe caii suri. Cum îşi alintă seara ghemul de soare neted ca o lupoaică puiul torcând acelaşi grai, cu palma amintirii am mângâiat pe creştet duios copilăria cu părul ei balai.

Page 115: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 115 -

MERGI ÎNAINTE Loredanei

Priveşte în faţă, marea se despică, păşeşte drept şi nu privi în urmă, cum primăvara frunza se ridică asemeni unei adieri de umbră. Mergi spre tărâmul tău făgăduit şi înţeleapta clipă să te-ndemne către destinul cel îndreptăţit şi cuibărit în îndreptări şi semne, timpul nu se opreşte când îl vrei supusul tău, mergând încet la pas, clopotul bate doar pentru acei ce au ştiut să-şi ia un bun rămas, mergi înainte, nu privi în urmă, să ai privirea caldă şi senină, alege clipa, numai umbra să te ajungă cu lacrima străluminând a vină.

Page 116: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 116 -

COPERTA STELEI MELE Coperta stelei mele o deschid, intru în ea timid ca într-o carte, în spaţiul rezervat marelui vid urc treptele permise doar cu o parte, cea fără tristeţe, greutate şi nevoi, lăsând în urmă oasele mai grele, aşa cum plutesc umerii tăi goi în vidul celor două palme ale mele.

Page 117: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 117 -

BEŢIE M-am vindecat de ziuă, cânt un refren la paşi, măsor cu talpa drumul şi cântecul secundei, în vioriul serii, cu gândul duce-m-aş înspre fărădelegea unei plăceri mărunte, să-mi regăsesc agora in sângele din vin la care îngenunchează pahare interzise, am auzit lătratul tramvaiului vecin, când îngerul de pază, dulăul, plânsu-mi-se. Tăcut, îmbrăţişand paharul ca un şal m-a astupat un encefal de vise. Doar când a spart tăcerea o lună de cristal am înţeles că noaptea în jurul meu murise.

Page 118: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 118 -

PĂMÂNTUL ÎNCLINAT Oval tăcut, gândeşti, dintr-o şalază ca-n timpul unu, oul prim, cum stătea pământu-n prima fază vertical în axă, ca într-un spin, apoi bătut, de oboseală, tras în ţeapă de atâţia ani, cum şi-a înclinat capul într-o poală, a mamei pietruiţilor astrali să-i ceară mângâierea de alean, un vânt solar alinător în schimb, căci va muri cândva cu un ocean, apoi cu toţi atomii, ca un timp.

Page 119: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 119 -

DORMIŢI DOMNILOR E frig, e un aer greu ca smoala, sunt nopţi enorme, şiruri, salbe, cad porumbeii seceraţi de boala necunoscută aripilor albe. Să vină gânditorii să-I alunge spre ţări cu orizonturi mai de preţ, aici doar mielul ierbii îşi mai suge laptele târziu de sub nămeţi. Un icnet surd îmi scapă din torace, oftatul chinuit sub diafragmă, nervii-s ca aţa sugrumată-n ace pleoapa ascunde geana să adoarmă. Săriţi pe voci cu ape liniştite, să-nspăimântăm cuvântul cu tăceri. - Dormiţi domnilor, sunt orele răguşite de ţipătul secundelor de ieri!

Page 120: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 120 -

COBOR SĂ TE CAUT Cobor în fântână să o caut pe aceea ce a păşit mai devreme cu o şoaptă în pământ, umblu prin beznă să-i caut aleea cu ciutura goală nebăutului gând. Umblu prin vârstă să-mi caut femeia, mă uit în oglinda fântânii la rând, frică nu îmi este de vârsta a treia ci de preatinereţea ce coboară uitând.

Page 121: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 121 -

FUGĂ Cu teamă am aflat că geamul plânge topit de ploaia acidă din ajun, pe stradă, vechi hăitaş, vântul, mă ajunge ca pe un ţipăt spintecat în drum.

Mă aflu vinovat doar cu o aripă care şi-a frânt elanul spre înalt şi a bătut în gol un sfert de clipă întârziind un zbor spre celălalt.

Mă urmăresc şi strada e săracă, fug încleiat, o alergare-n somn,

Page 122: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 122 -

tot mai sper că rana o să-mi treacă, a delincvenţei de a fi fost odată domn. Nu recunosc greşeala, o tenebră, de aceea alerg cu rugul aprins de viu, ţin cinstea-n palmă ca pe o vertebră, un trăitor gonind spre mai târziu.

Page 123: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 123 -

CU GRIJĂ DOAMNĂ Îţi mângâi zidirea în aer rămasă, trecere blondă prin verde crâng, şerpi iubitori cu pielea întoarsă e carnea braţelor mele aşteptând, duh ce-l ghicesc în silaba rostită demult în ecou ca un flutur plăpând, statuie sub albul de var dăltuită în sufletul meu e plama ce-o strâng. Păşeşte cu grijă bucata ştiută să nu striveşti crâmpeiul de cuvânt, calea rămasă e deja începută, e noul sonet ce-l rostim în curând.

Page 124: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 124 -

CĂDERE DE NOAPTE Ochi de cer nori adunaţi în pleoape o mirare de lună, o lacrimă, un troll, s-a ridicat râul pe glezne şi încape cu toţi peştii săi în aerul gol. Spectacolul curge ca o magică lume, zâmbeşte piatra pe drum strălucind, căderea de noapte e-o surpare anume peste toată fiinţa ce se întunecă albind. Mă simt mai bătrân doar cu o cugetare o piatră într-un râu de aşteptări, aud cum mă cheamă cu mine în gheare pasărea nopţii dinspre chemări.

Page 125: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 125 -

TE VĂD CUM COLOREZI Te văd cum colorezi petele-n soare, mai mult albastru, mai puţin aprins, cum croşetezi tăcerea pe sub mare, doi peşti andrele pentru fir întins,

nu căuta să schimbi ce nu se poate în lumea asta am intrat ţipând, ţinem de viaţă ca de două toarte dulcea-i otravă în taină, adorând. Când dintr-un veci vom trece într-un altul să fim mai înţelepţi cu un noroc, să ştim să ne alegem preaînaltul, când vom sări senini din foc în foc.

Page 126: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 126 -

PICĂTURI DE ROUĂ

Loredanei

Să nu striveşti cu talpa strop de rouă, te va înţepa verdele prin vis, şi îţi va răstigni crucea de lună nouă cu un piron de rază ochiul închis.

* * *

Lunecoasă buză de pahar ţi-a dat vin, sărutul e de sânge, în beţia vrerilor măcar să te întinzi în piele cât ajunge.

* * *

Ce dai prea mult e cum n-ai da vreodată cu palma pustiită şi aridă, când cerul curge, bobul se îneacă în trebuinţa-i vegetală şi lichidă

Page 127: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 127 -

* * *

Cum stăm aici şi cugetăm lumină, albastru urcă-n pomii dinspre deal, galben e cortul pielii, zi senină, cea roşie, e sângele-n aval.

* * *

Din părăsirea fără preţ a ginţii ca pasărea din cuibu-i văduvită, păreri de rău răsar sub bolta minţii, amăgitoarea frunză şi cernită.

* * *

Te privesc din verde prin transparenta coajă cu seva la vedere aud cum te-ai albit, cu ochiul greu ca lupa din ou într-o şalază, copac al meu de zare amăgit.

Page 128: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 129: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 130: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 130 -

ÎNGERUL NEGRU Înger negru, surpare de noapte, rug al cugetului meu stins, încolţeşte în clopote o bătaie aparte pentru auzul meu nedeprins, presimt lovitura aripii negre duios, dureros întârziind, peste albul pielii mele se cerne pulberea aripii lui înnegrind.

Page 131: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 131 -

UN PORUMBEL Îmi las credinţei cugetul meu slobod spălat ca zidul şi bătut de soare, nu caut în duhovnic alinare nici îndurare ploii plânsă în ropot. Aştept cu aripile desfăcute să-mi pună doar inel pe gleznă, soarta cu privirea-n beznă să-mi scrie visele pierdute.

Page 132: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 132 -

MOARTE ŞI VIAŢĂ Mă simt ca fruntea strâns între două tâmple cea a veşniciei şi cea de început, îngerul meu, inculpatul, cu aripile frânte îşi aşteaptă condamnarea pentru că s-a născut. S-a-nchis în bucla vieţii, ce a-nceput din moarte şi tot în moarte se va desăvârşi ca un poem ce încolţeşte la început de carte şi creşte doar prin ochii celui ce-l va citi.

Page 133: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 133 -

PALMA Plutesc în palmă ca pe o mare caldă cu iahturile gândurilor albe, urmându-mi liniile săpate cu ciocul soartei zburătoare oarbe, îmi recunosc abisurile Bermude dintre arătător şi inelar, doar dunga vieţii paralele nude, îşi termină plutirea pe un zar, pe o cifră norocoasă dintr-o genă ascunsă într-un colţ de cromozom, la judecarea mea supremă când traversarea e o punte spre alt om.

Page 134: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 134 -

SOMN DE PASĂRE Rămân cu oboseala strâns în ham, cuget târziu împătimit de somn spre ctitoria patului din ram, fotosinteza mi-a dat verdele de om, adorm aici cu aripile strânse, îmi sprijin tâmpla doar pe Ursa Mare. Lacteea stelelor nemulse albeşte pielea zorilor fecioare.

Page 135: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 135 -

DOI BĂTRÂNI Cum merg aşa de mână şi timizi, cu moartea lângă ei ce îi precede, anii plutesc în ochii lor lichizi, ei doi ca unul, el aude ea mai vede. În boarea serii cuibărită la bordură păşesc încet cu doi trei paşi într-unul, ţin zâmbet fericit ca pe un bandaj pe gură, el zăreşte timpul, ea aude drumul.

Page 136: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 136 -

ÎNSERARE

Adulmec ziua doar cu nara stângă, cu dreapta urma prăzii ca un lup, pădurea serii urmează să îşi strângă vieţuitoarele de noapte într-un stup.

Doar foşnetul privirii mai pătrunde ca firul ierbii înapoi în rădăcini, în umezeala umbrelor cărunte înserarea-mi şterge paşii mei străini.

Vin aripi negre ca securile, un stol, le înţeleg trimiterea divină, în mansarda trupului, cu alcool îmi cinstesc grumazul pentru cină.

Page 137: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 137 -

OCHI NEGRI Te văd cum ochi-mi verzi-căprui te fură dintr-o mină în care te-au ascuns cum ai scoate miezul nopţii din măsură şi înserarea doar ţi-ar fi de ajuns. Mă aprind în raza propriului tău corb ca un tăciune care a mai ars odată, lumina ochilor pe care-i sorb a strălucit cândva la altă vatră.

Page 138: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 138 -

VÂNZĂTORUL DE ILUZII Ne-ai spus că anul va făta pomeni, că-n mlaştină va fi de acuma bine, că orăcăiala broaştei va înceta prin vremi urechile mustind de voci străine, că palizii duşmani n-or să mai vină să ceară bani din cartea de citire, gâtlejul lor cel cu suflare alcalină n-o să-mi astupe nara în adormire, se vor umple crengile-n copaci de bani ca frunza cu nervuri române că la cristelniţă doar cei săraci îşi botează crezul pentru vremi mai bune, nu simţim că primăvara ciungă înfloreşte ploi mai cumsecade, pământul tot cu mâna stângă ne va da şi anul acesta roade.

Page 139: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 139 -

S-AU TOPIT SPITALELE S-au topit spitalele prin scocuri la prima ploaie s-au făcut pământ, au mai rămas pe ziduri pe alocuri seringile din arcuri înţepând, bolnavii au plecat puhoi spre case, copacii sunt bastoane tot mai des, e-o transhumanţă spre spitalele rămase care trăiesc în doctori mai ales. E vremea năvălirilor bolnave pe ziduri ne mor felcerii-n săgeţi, se aude des trompeta venei cave sunând la gărzi butoanele-n pereţi. Vindecătorii au trădat ca lăutarii ascunşi în miezul unei pâini mai albe, din patul răzvrătit de morţi, bolnavii oferă duhul ultimei lor salve.

Page 140: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 140 -

FUG CĂRŢILE ÎN PĂDURE Fug cărţile-n pădure să prindă rădăcini, au încă sevă în paginile albe, şi-au desenat poiene, stejari, întunecimi şi cărărui spre peşteri înscorburate, oarbe.

Deja în librării e umbră de pădure, în biblioteci se plimbă ursul brun, cuvintele în rânduri s-au combinat în mure, titlurile cântă sub scoarţă de alun.

Mai e o speranţă, să scriem doar pe piele, cât ţine porul corola de lumini, poeţii să-şi compună cu mâna de nuiele poemele pe frunze, cu seva în rădăcini.

Page 141: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 141 -

SUNTEM UN POPOR DE ACTORI Suntem poporul de actori şi zâne, ne ţinem fiecare scena-n palmă, privindu-ne cum stă făina-n pâine la unul negră, la altul albă.

Întotdeauna-i vinovat morarul, apa care curge prea domol, prea s-a lasat scuipat de ploaie carul, roata morii înoată în nămol.

Mergem cu sudalma într-un dinte încet, spre Raiul mic pe jos cu lumânarea morţii înainte sorbindu-i doar lumina de prisos.

Page 142: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 142 -

LEACUL E internată viaţa în spital, în ierburi nu mai cresc medicamente, îngurgităm chemări de vid astral, împachetăm noroi în argumente.

Vindecătorul caută comori, ară hotarul unor mări străine unde au ascuns piraţii uneori curajul cu sudoarea lor din vine.

Nouă ne-a mai rămas ca turnul Pisei pe care îl privim ca pe un destin, curajul înclinării înspre vise şi patrimoniul leacului din vin.

Page 143: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 143 -

CÂNTĂREŢUL AMBULANT Când cobor pe treapta întâi a milei şi-mi întorc căciula de primit şterg arcuşul de dispreţul zilei ca de un sacâz de pătimit, îmi aşez căluş lobul urechii, iau o coardă întinsă de la gât, mă îndemn să îi înnod perechii de tramvaie zgomotul pe rât, trec români cu feţe împietrite, ambulante stânci ca un decor, în timpane notele grăbite sapă piatra după un izvor. Cântăreţ topit în mila străzii, victimă şi vânător cărunt, simt în alveole gustul prăzii cea vânată de acel ce sunt.

Page 144: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 144 -

DE TE-AŞ PRIVI De te-aş putea privi printre atomi aş regăsi o fată transparentă, şi glasul meu uitat în ribozomi la o îmbrăţişare neatentă, tu m-ai zări din tine ca prin sită lăsăndu-mi întrebarea ta pe chip, o fină curgere de o clipă, o cernere de trup, un cald nisip.

Page 145: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 145 -

OGLINZI Cer şi pământ două oglinzi, tâmplele tale, grinzi paralele, stâlpi ai câmpiilor pe care-ţi întinzi apa de rouă a înfloritelor gene, palmele mele, vulturi timizi buzele, două oglinzi paralele, apleacă-ţi privirea să nu te aprinzi în sărutul infinit al oglinzilor mele.

Page 146: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 146 -

TE SĂRUT CU UN ZÂMBET DIGITAL Te sărut cu un zâmbet digital, falanga unui gând îngenunchiat pe clape, privirea-i arcuită, curcubeul meu ideal ce-ţi simte orbita terestră aproape.

Te aştept pe sticlă iluzie vie, când ecranul albastru îmi sună din corn, mă dor sângerând despărţirile zilei, cu orele nopţii ucise de somn.

Nu-mi doresc altceva mai mult de o chemare din neantul încăput într-o scumpă vocală, să ne oprească timpul ca din întâmplare topit în iubirea profund digitală.

Page 147: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 147 -

CE FAC ASTĂZI Ce fac astăzi ? - Astăzi îmi pun rime, toarte răsucite după cană, lutul mi l-am frământat în sine ca durerea ţipătul în rană.

Am prelins în el vârsta a treia, primul sol de pace nedorit, meşterul nu şi-a zidit femeia, ci doar duhul ei neţărmurit

şi n-a plâns cu ea vreo cărămidă nici pletele curgând nu i se aud, doar meşterul împovărat de vină, mortar al veşniciei încă ud.

Page 148: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 148 -

PLOAIA DE CUVINTE Seara respiră un aer umed pe scocuri sub pânza ţesută de mieunări mascule, aud muzica ploii cu pisiceşti ovule, dansul de cuvinte cu răpăieli de tocuri.

Tresar dintre silabe resîmbătat de fraze sub coajă de consoane cum alb oul aude, eternul îşi dezgoleşte cuvintele lui nude, piuituri stupide de pui între şalaze.

Vreau liniştea să treacă timpanul pielii viu, la pori nu port bariere nici vamă pentru plată, poate doar nisipul să-şi fi aşezat vreodată piatra peste mormântul unui Lazăr târziu.

Page 149: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 149 -

GRIJA TA Las grija ta să mă ajungă, umbră ca un câine la picior, e ca şi cum eu aş trăi în viitor, şi o aştept pe cea care mi-e lângă. Să ne aşezăm cuminţi în fiecare cum se aşează palma pe genunchi, rostul pământului este să urce în floare, al frunzei e să cadă lângă trunchi.

Page 150: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 150 -

AŞEZ ARIPĂ DE CUVINTE TAINEI Îi aşez aripa de cuvinte tainei să îţi şoptească flacăra prin bluză cum adunat mă las în vadul palmei ca pământul în sevă lângă frunză,

şoapta mea să-ţi dezgolească sânul, fluturele adormit sub piele, cel menit să-mpodobească scrumul din statuia libertăţii mele,

cugetate vreri necuvântate te cutreieră cu palma în abis, în tomnaticele veri înfierbântate pentru care trupu-ţi s-a deschis.

Page 151: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 151 -

PĂDUREA LUMINATĂ Când cu aleasă grijă îi pun vederii semn să nu vadă târziul prin geana ei ascunsă, ci codrul de mesteceni cu lumânări de lemn în care-şi urcă focul toată vederea în frunză,

bate în bolţi de aer clopotul învierii la îmbinarea nopţii cu lumina sfântă, mii de steluţe curg prin irisul vederii, sunete sacre, noaptea pădurii cântă.

Mă aplec pe steaua părului tău blond, lumină iau cu ceara frunzei din padure, să pot aprinde Steaua Polară, şuviţa ta din nord cu flacăra privirii mele sure.

Page 152: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 152 -

TE URMĂRESC Te urmăresc cu un ochi de plasmă cum te ascunzi în hematie, cu adieri de păpădie mă îmbeţi cu o roşie mireasmă,

să ne întâlnim în atriul stâng pe drumul către alveole, unde se aude adânc bătând pistilul în clopot de corole,

la sărbătoare de învieri sub cortul pielii să ne strângă ziua de azi mai mult ca ieri cu jumătatea nopţii lungă

şi rădăcina acelei ploi de sânge roşu să ne curgă ca înroşirea dintre noi cu încă o hematie, încă.

Page 153: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 153 -

CÂNTEC Vântul locuit în palmă bate frunzele, alb bate, cu o adiere caldă palme verzi înmănuşate, vântule care eşti vânt jur-împrejurul învârteşte, astă noapte pe pământ va ploua cu solzi de peşte, va urca peştele-n spic, mii de ochi înţepători pâinea, cât va fi de pic va privi de mii de ori.

Page 154: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 154 -

VÂRSTA Timpul şi-a ţesut la întâmplare pânza printre oase să mă ţină când insecta orei suge-n carne sucul de dorinţe şi de vină. Pofta trage-n piept să mă învie gloanţe albe, puf de păpădie.

Page 155: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 155 -

ŢURŢURELE Pentru cine nu mă vede sunt un ţurţure topit la uşa ta, cuget lichid, umedă vedere, umbră când mă voi dezgheţa. Dacă te vei îneca în mine va trage iarna clopotele în fulgi pentru primăvara care vine şi picăturile pe care mi le alungi.

Page 156: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 156 -

CTITORIE Aer încordat peste deal ca un arc, şuviţele tale, raze de soare, blonde săgeţi în care păru-ţi desfac să le trimit spre ctitoria de floare,

în genunchi mă aplec să-ţi pictez pe o petală irisul, inel transparent şi votiv şi un alb alunecat dinspre glezna ta goală pe urma lăsată de un deget tardiv.

Chem preoţi lăuntrici să te admire la ceasul mirungerii dinspre sfinţiri cu blondă şuviţă în amintire cea mai slăvită dintre simţiri.

Page 157: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 157 -

POEZIE, UMBRA MEA Ţin albul palmei cât mai strâns să încetinesc dinţata roată a orei, ca într-o cutie inimă a Pandorei mi se aşterne râsul peste plâns, cuvânt lângă cuvânt, o întrupare, o umbră lângă care am vrut să fiu, o a prezentului tainică chemare a rătăcirii mele prin pustiu. Cândva-ul care nu m-a definit un pământ sterp, o sărătură, de tine umbră îngândurată m-a despărţit cum se despart cuvintele de gură, suflet căzut din propriul lui părinte, o tristă lepădare de păcat, cum plânsul vulcanului fierbinte se leapădă de tot ce a adunat.

Page 158: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 158 -

A CUI E VINA Cineva a încărcat un tun jignitor şi a tunat către bătrâni arma cumplită. Câţiva au căzut în genunchii domniilor lor însângerând această primăvară pietruită. Ei s-au aşezat din nou cuminţi la rând pentru că rostul vieţii lor a fost doar rândul, aşteptând o a doua salvă de pământ pe fiecare peste rând alegându-l.

Page 159: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 159 -

ÎNAPOI LA PĂDURE Aud cum îmi vorbesc cu şoapte sure de stejari, mesteceni, cedri, cerând din albul hârtiei printre strofe, în rând să-i înapoiez la adieri de pădure. Tot ce aud acum, e ca şi când o mână lucidă vrea să îmi fure litere negre, să le prefacă în mure, cărţii, să-i crească rădăcini în pământ.

Page 160: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 160 -

Citesc prin nervura frunzelor pure cerneala ca seva cu parul cărunt dojenindu-mi gândul meschin şi mărunt ce aleargă cu cartea sub braţ din padure.

Page 161: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 161 -

PUŢIN Să cadă aş vrea o ploaie homeopată, să-i pot bea picătura pic cu pic, să fiarbă mustu-n boabă la un soare mic, să se îmbete via de lopată. Mi-a fost dată voia de puţin, opaiţul cărnii pâlpâie roşcat, pământu-mi stă sub coaste îngenuncheat, comoară într-un vechi şi şubred scrin.

Page 162: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 162 -

Banii pot ţâşni către săraci ca la răspântii când îi aruncă nunul, să-i trecem printre nunţi pe câte unul, cum printre roşii şerpuiesc araci. S-a rezolvat foametea naţiunii: muşcăm de multe ori câte un pic, putem schimba puţinul pe nimic, tot în cenuşă se topesc tăciunii.

Page 163: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 163 -

ORĂŞEANUL Mă lipesc de aer alunecând pe zid, mă recunosc cu talpa în crăpătura străzii, aud curgând în preajmă sufletul meu lichid înghiţit de spaimă după sudoarea prăzii.

Nu m-a-nfiat pământul acesta plin de blocuri, nu-i haina mea aceasta pe care să o îmbrac, o pânză sfâşiată în tramvaie pe alocuri când lanţurile bordurii nu se mai desfac.

Mă înăbuş în lătratul câinilor hingheri, grăunte-n miez de noapte ca în pliscul ciorii, mi-aş ţese din ghemul zilelor de ieri aripa de plecare pe osul subţiorii.

Page 164: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 164 -

MORTUL ŞI VIUL

Când m-am născut din mama mea perfectă cu trupul meu XY imperfect mi-am zărit prin umbra transparentă ziua dintâi solistă în concert.

Vocea mi se agăţase de un ţipăt ca de un spin pasul plecat la drum, mama alunecase pe un strigăt care îmi sună în urechi şi acum.

Doar moartea era-n priveghi după fereastră ca veşnicia untdelemnului de mir udându-mă cu strop de floare albastră

Page 165: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 165 -

să nu mă mai strecor printre priviri. Însoţindu-mi viu jur-împrejurul, pe mine mortul mă purta cel viu ca pe un orb, călătorind în jurul celui ce-n viaţă a trebuit să fiu.

Page 166: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 166 -

PROFESORUL DE RUSĂ Profesorul de rusă a fost ca niciodată bea apa toamnei şi răsuflarea viei, se sprijinea cu sticla de marginea câmpiei când noaptea îşi închidea bodega câteodată. Era un om de treabă cu cugetări profunde, ştia pe dinafară o mare de poeţi, doar sărăcia vremii îi atârna-n pereţi tabloul neputinţei în care se ascunde.

Page 167: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 167 -

Rotea limba de ceas a frazei cu nimic, ca apa-n moara vieţii roata mare, m-a învăţat că Petru a fost numit cel Mare pentru că imperiul i se părea prea mic.

Page 168: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 168 -

DORINŢĂ Îmi doresc o lume egală şi bună, fără răni sărate şi săbii de lux, doar călăul cu securi de lună să însângereze noaptea ce s-a dus, să mă ucidă doar cu o alunecare de cuţit ca vântul ce intră-n desiş şi colţul de stâncă ce pătrunde-n mare îşi cântă durerea cu un duios tăiş.

Page 169: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 169 -

VIS Visez că vine un timp mai înţelept mai cumpătat cu un crâmpei de eră, prea iute curge râul şi nedrept topindu-mi piatra în apa lui severă, în iureşul deschis către niciunde am devenit alunecos şi verde, mă tem că râul se va împiedica în unde şi amintirea pietrei se va pierde.

Page 170: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 170 -

VÂNZAREA MAGAZINULUI Veniţi, e magazinul de vânzare, pasărea albă, cerul, vânzătorul, privirea tristă, marea drobul de sare, copiii, mioriţa, vindecătorul,

dormirea, deşteptarea, dezlegarea, funiile săpunite prea târziu, neauzita taină din chemarea plecată cu strămoşul încă viu,

daţi şi clădirea, e permis de voie, şi-a zidit Manole doar un vis, meşterul care a ucis dar nu e.

Drumul în cărămidă e deschis.

Page 171: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 171 -

DATORIA Datoria te urmează ca o umbră, adesea te sugrumă din spate, iluzia trăirilor surpate în gheara unui credit de pe urmă.

Golgota cea cu trepte numărate şi crucea neputinţei tale sumbră, mai ai doar paşi şi fiara vieţii urlă din crucea răstignirii datorate.

Te rogi să fii ultimul miel din turmă, abia născut şi băutor de lapte, ca iarba să te întorci în gropi săpate, să te ascunzi de viaţă sub o umbră.

Page 172: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 172 -

AM SPERAT

Am sperat să vină mai târziu întomnatul timp dinspre răcoare, coasta pe care n-o mai am mă doare, boala Evei mele ce mi-o ştiu.

Fulgi degeneraţi şi deformaţi au început să ningă alb în oase, înclinate şi alunecoase-s străzile cu anii îngheţaţi.

Îmi întreb timid falanga a treia care-i drumul spre care mă duce, când vom trece teferi de răscruce pe ce somn să o luăm după aceea.

Page 173: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 173 -

ALERGARE Pe umbra mea a încălecat o fată cu dragoste pentru întunecata mea făptură, calul aleargă cu umbra lui în gură, coada pe grumazu-mi înnodată. Spre soare alergăm şi cal şi fată până când timpul se preface-n zgură. Cade din cer minut cu minut o ploaie cu acizi ca la început.

Page 174: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 174 -

SĂRBĂTOARE FINALĂ

Ajută-mi Doamne jumătatea de măsură să împartă ploaia aceasta în două ape, cea pentru încolţirea cuvintelor pe gură când tăcerea în brazdă nu-mi încape,

alta ca să-mi ascund în râul morii plugul cu care m-am arat, să ruginească apa în creditorii ce mă vor acuza că l-am furat,

eu, să mă fac ogor întins pe şale din Dunăre până la firul stâng, la sărbătoarea recoltelor finale să mă întrebe Lumea cine sunt.

Page 175: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 175 -

TRANDAFIRUL Păstrez cenuşa ce a fost ieri în urna roşiilor petale, balsamul caldei mângâieri din albul vindecării tale, cum ţine-n paginile verzi sămânţa roşiilor vocale, tăcerea lui dintre coperţi şi adierea florii sale.

Page 176: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 176 -

UCIDEREA UMBREI Secunde amurgind a vară cu lunecări de raze vineţi puneţi potecă nopţii iară şi pasul cugetării-mi ţineţi, cobor în zâmbetul de smoală al umbrei care mă-nconjoară cu acuzarea ei penală că o închid să nu îmi moară, îi las doar vălul tras pe faţă înlăcrimat cu rugi târzii şi promisiuni că dimineaţă mă va sluji încă o zi.

Page 177: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 177 -

FACĂ-SE VOIA TA Facă-se voia ta pământ, tu, care îngropi în brazdă seara, o uzi cu beznă germinând lumina mâinelui şi ceara adaug neputinţei mele iubirea ta de tată originar, miezul umbrit de viermi cu aripi grele din care mă cioplesc acum mai rar. Curând mă vei simţi adânc în tine cu toate neîmplinirile ce-am fost, vom silabisi în limbi vecine poemele ştiute pe de rost.

Page 178: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 178 -

MAREA NETEZIRE În ruga apei curgătoare aud peşti străvezii cu solzii în afară ducându-şi munţii măcinaţi spre sud ca pe o firescă şi galbenă povară, toţi ne grăbim să coborâm în râu cu bucurie caldă şi iubire ne vom scufunda până la brâu în marea, creştinească netezire.

Page 179: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 179 -

DE-MI VA RĂMÂNE SINGUR TRUPUL De-mi va rămâne singur trupul atunci doar voi muri de tot, pământul îmi va fi o clipă lupul, eu, limba lui, zăcându-i mort în bot.

Doar sufletu-l voi auzi în pădure urlând la lună în dungă dintr-o parte, frica de înălţime o să-i jure că despărţirea e doar mica moarte.

chiar zborul păsării mai urcă, mai coboară, hrănind pământul cu înălţimea lui, eu, numai câte o dată, în vreo oară îmi uit trupul lângă suflet să-l mai sui.

Page 180: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 180 -

CU DORUL Până-mi vei cuprinde înţelesul răstălmăcit de-atâtea reci izvoare, nu voi mai şti de eu voi fi alesul topit de-atâtea ori în umbra-ţi trecătoare.

În zorul întunecat cu Miez-de-noapte scot luna dintr-un buzunar de ceas măsor tăcerea dintre limbi cu şoapte să nu speriem răgazul ce-a rămas.

Cu doru-n mine îmi ascund secretul în insomnia unui colţ de pat. Îl admir şi-i invidiez scheletul de lemn, de fost stejar. Bărbat.

Page 181: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
Page 182: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 182 -

FILOGENIE

Din care peşte vechi descind, din ce aripi înotătoare? Solzi de argint pe frunte-mi ning, înot cu buze vorbitoare. Din floare ce petală sunt, în albul palmei ce nervură, în seva pielii când m-afund trăind prin linii cu măsură? Ce cal troian port în genom, ce ram sunt din copacul tracic, ce gene-mi poartă-n cromozom lupul târziu din steagul dacic?

Page 183: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 183 -

PIRAMIDA TROFICĂ

Drept trăitori în slava ierbii cu braţul ei matern ne strânge, în verde suntem fraţi de sânge şi îngerii şi noi şi cerbii şi vieţile subpământene cu soarele în rădăcini netemătoare de adâncimi printre trăirile perene. Globulele roşii sau albe au fost de verde clorofilă cum ochiul toamnei din lumină preschimbă verdele în galben. De trupul ţi-l întrebi când trece din marea verde-n mal de iarbă îţi va răspunde palma albă că a fost cândva o frunză rece.

Page 184: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 184 -

HETEROZIS Păstrez scheletele cinstiţilor străbuni, bastoane albe pentru oase, întăritoare, în nechezatul cailor mei buni aud o notă din vocala-mi cântătoare. Să definim cât sunt din mine om şi cât sunt calul meu, cât sunt de înger, când stau însufleţit într-un polen de pom aşteptând un flutur să mă prefacă-n sânge.

Page 185: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 185 -

Să plouă mult, sunt florile de veghe, pleoapa ierbii mă astupă cu lumină, îmi caut mâinile uitate între vertebre după un cromozom săpat la rădăcină. Cred că sunt os de înger mii de ori, m-am ţesut copac în mii de frunze până să ajung mai albul om din flori cu genele din calul meu ascunse.

Page 186: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 186 -

UNIUNEA CELULELOR PERENE Sunt încă de pământ flămând cât voi fi om, cât voi fi plantă, pe lumea aceasta, pe cealaltă, uniune de celule sunt, cu legi organice precise, cu moşteniri, cu grija urmei, cu arătura-n brazdă a umbrei să-mi semăn genele permise, sunt uniunea de celule mai trecătoare, mai perene, am timpul meu săpat în vreme cu ceasuri bune, ceasuri rele, cu iadurile din rai destule.

Page 187: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 187 -

URMAŞUL Sângerez prin rănile rămase dintr-un mileniu negru şi bolnav, mai simt albindu-mi-se-n oase suflarea crivăţului slav, ritmul copitelor tătare mi-au dat bătăile de puls, printre săgeţile avare stă irisu-n priviri ascuns, sub pielea unui got sunt însumi, în sânge-mi fierbe un păgân, bejeniile mai fug în plânsu-mi, urmaş, în gene îmi rămân.

Page 188: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 188 -

CULTIVATORUL Vieţuiesc printre celule, cu bune, rele, cu de toate, prin roşiile câmpii sărate cresc poezii printre globule. Albe, roşii, irigate cu plasma atâtor sentimente, printre falangele atente trec firul viselor furate. Doar când adorm răpus de suflet la malul unei vene cave cultiv pe tălpile bolnave o amoebă pentru umblet. - Bob de grâu, bob de grâu, în palma albă să-ţi descânt zădărnicia de pământ în care-s brazdă până la brâu!

Page 189: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 189 -

SĂ NU-ŢI MAI PLOUĂ De ieri, de azi, plouă mai rece dinspre privirile-ţi piezişe, prin trecătoarele permise sunt fulgul care-n apă trece, o jumătate albă nea, o alta ochiul tău cu cearcăn, o mângâiere ce încearcă aripa ploii s-o mai stea. - Hai să plecăm din zbor de toamnă să-ntemeiem o nouă vară cu toate ploile-n afară, să nu-ţi mai plouă-n suflet Doamnă, să-ntemeiem o nouă stea cu ere fără anotimpuri printre alunecoase timpuri să-i fim negarea, să-i fim Ea.

Page 190: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 190 -

FEREASTRĂ, FAŢA MEA, O COBORÂRE Fereastră faţa mea, un cercăn, doi ochi, o coborâre-n celulime, un gând care de mult mă încearcă şi-mi răscoleşte umorile alcaline : aici sunt străzi înguste de oraş, vechimea-i în culoarea lor fierbinte, semnalele dintr-un genom rămas prin genele aducerii aminte, aici doar uneori in suflet ninge, şi îngheaţă răsuflarea pe cuvânt, întortochiate drumuri sub meninge cenuşa şi-o mai troienesc arzând. Sunt haitele albelor globule, sunt vulturi rătăciţi în zborul prăzii, hormonii cu dorinţele nebune, peşti adulmecând aroma prăzii. aici când preajma se desface prin ferestre, jur împrejurul calcă pasul mut, îmi deschid toţi porii spre aceste fantasme celulare şi de lut.

Page 191: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 191 -

TU Îmi râzi din soare cu o buză, îţi sărută norul o altă, când mai joasă, când mai înaltă, tu eşti lumina mea confuză, dorinţa mea de infinit, pe care-l ştiu dar nu există, cum eu o vreau, dar nu rezistă însămânţarea ta în mit.

Page 192: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 192 -

CÂT TIMPUL

Cât timpul surd în ani mă-mparte, cât soarele mă duce-n cârcă, cât are iarba dinţi de furcă s-aşeze vântul într-o parte, cât dintr-o umbră vorbitoare îmi trag un fir de auzire, învârt mosorul de gândire sub fruntea a-tot-cugetătoare, voi mai rămâne un pas de zi să mă compun din glas de lunci şi din celulele prelungi până când mă veţi zări, călător din frunză-n frunză în verde ceară mă oglind, nervuri de sevă mă cuprind din carne-mi scot frunza ascunsă.

Page 193: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 193 -

VAGABOND ÎN CELULIME Vezi Doamne, stau ascuns între celule, ţărână printre frunzele prea verzi, mi-e gândul răvăşit în diviziuni morule, în mijlocul mitozei când mă vezi. Sunt Doamne, vagabond în celulime, în mahalaua cu trecut domnesc, prin cârciumi de visare printre vine cu voievozii mei mă nevoiesc. Lasă-mi înţelepciunea ta divină să-mi hotărască scurgerea de timp, la naşterea globulelor din splină să mai împăturesc un anotimp.

Page 194: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 194 -

VÂRSTA Vârsta îşi ţine anii mici de mână; - Învăţătoareo păşeşte mai încet, e timpul să-ţi atârni de lună, ultima literă din alfabet ! Tabloul acesta ne adună privindu-l, oglinzi fără geam. A mare vacanţă se sună, în care de mult adumbream.

Page 195: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 195 -

BOLNAVUL SÂNGERIU Într-un târziu de cumpănă banală aplec urechea sângelui la puls, l-aud strivind secunda-n nicovală într-o ureche medie de-ajuns, îmi iau în palmă inima, de frică stau învelit în trupul cel mai viu, atent, respir prin nara cea mai mică să nu-mi trezesc bolnavul sângeriu.

Page 196: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 196 -

CELULA Aş fi dorit un aer mai uşor, mai străveziu, un suflet transparent, să mă aştern pe-un timp mai plutitor lângă un Dumnezeu mai neatent, a trebuit să rabd ca o celulă murind şi renăscând de-atâtea ori, nu mi-aţi dat o genă mai destulă să mă adăpostesc de ursitori.

Page 197: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 197 -

CÂND NETEZEŞTI OBRAZUL Când netezeşti cu grijă obrazul de ridul viselor din somn lasă-mi un loc peste pervazul tâmplei tale să mai dorm, să mă înveleşti în zâmbet blând cu fruntea pe o hematie, în roşu sânge să-ţi descânt de ziuă bună, de trezie.

Page 198: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 198 -

CEREŢI MOARTE PLOII Cereţi moarte ploii reci daţi vântul spânzurătorii, ghem cu lanţuri de poteci, norii-n trenul deportării, daţi pădurilor eroii, brazii, fagii şi stejarii, ei ţin poarta închisă ploii, vântului cu telegarii. Eu ţin viscolul în spate, norii-n cearcănele adulte, ploaia-n palmele furate de la frunze, de la munte, până când o mare harpă va ploua ţărânei cântec şi iubirea ei odată va cânta cu mine-n pântec.

Page 199: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 199 -

NEDUREREA

Strâns în piele ca-n zidul cazărmii trag de glezne un scripete de paşi, m-a jertfit în oase rugul cărnii, spre poiana morţii duce-m-aş,

geamătul mi-e chinuit între silabe, mă doare întunericul din trup, în calendar mi-s zilele bolnave, foile, de frunze galbene se rup.

Fug de durere, în şeaua însângerării îmi bat în inimă copitele de cal, în râu s-a scufundat luntrea plecării,

doar nedurerea sare Stixul de la mal.

Page 200: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 200 -

INIMA ÎN VEŞMÂNT DE PARAFINĂ Inima mea înveşmântată-n parafină stă-n umbra numelui de cord printre savanţi cu ungere latină şi un ger adus cu vârsta de la nord. Urc în respectul ei la microtom să o privesc prin ferestre transparente, îi cer iertare pentru zilele de om ce-i sângerează în rănile latente.

Page 201: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 201 -

Aprind un ochi căprui în întuneric să nu o calc cu lacrima pe rime, ea îşi întinde braţele cucernic spre cel ce o priveşte din ochime. - Iartă-mă floarea mea de sânge pentru durerea pătimirilor prin mine, balsamul aurorelor nu ajunge cu răsărituri noi să ne aline. Să ne atingem, gene zburătoare, două clipiri pe ram de cromozom, să nu ne pese de vom fi o răsuflare de creatură, pasăre, de om.

Page 202: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 202 -

ZI BANALĂ Priviri ca de oţel către oricine încrucişează spadele căprui, armura mea cu solzi peste ochime poartă sărutul sângelui de cui,

păşim grăbiţi, turniruri, pe trotoare, lovim copita zilei în borduri, nu mai există rugi vindecătoare, numai sirene, aşchii de securi.

Lătrăm prin câini bolnavi de auzime, vociferăm claxoane de împrumut, tramvaiul zilei se îngroapă în şine să nu-şi calce poeţii de început.

Seara, când mulgem luna in odaie şi ne hrănim himerele cu vin, umflăm păpuşa viselor cu paie să adormim uşor şi să plutim.

Page 203: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 203 -

CÂINELE Pe stradă vieţuieşte un câine demn, cu lătratul împăturit sub coaste, dintr-un sipet străbun de lemn rugina botului se naşte,

poartă frunzişul într-un desiş lăţos în care ploaia se ascunde în bejenie, calcă pământul serilor mai jos cu labele când bate de vecernie.

E rigă, e întunericul cel surd poartă coroană, lună, cu măsură, curg stelele în noapte, curg să îi rânjească botul cu dantură.

- Câine, luminate împărate, lasă-mi doar o strecurare, un şanţ, am şi eu o funie cu zile numărate cum ai tu zalele pe lanţ.

Page 204: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 204 -

DOAMNE, CÂTE PĂSĂRI NEGRE Doamne, câte păsări negre pe hârtie stau, pe câmp, santinelele de veghe vorbei încolţite-n rând, aer dezbrăcat de clipă, spaţiu descărnat de timp, câte pene stau pe aripă toate pe aer se intind, tu cu trupul tău, cuvânt, îţi întinzi semnele toate peste ochiul meu planând rupi vederea-n jumătate. Dar eu ştiu să văd prin tine mai adânc şi mai departe în văzduhurile divine strânse-ntr-un cotor de carte.

Page 205: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 205 -

CERŞETORUL

Sunt prelungirea mâinii stângi întinse, căuşul palmei întors în supinaţie, cerşesc monezi, aplauze permise, de sărbători blestemele din raţie.

La curmătura străzii sunt un număr, treceţi prin mine ca prin ochii-mi trişti, din când în când îmi laşi şi tu un umăr, o gleznă, o vertebră când exişti.

Eu vă citesc cu palma mea întoarsă, ca într-un calendar ce plouă foi, unii fugiţi de mine ca dintr-o casă arsă, alţii-mi sunteţi palatul umerilor mei

goi.

Page 206: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 206 -

VORBIREA ŞI RÂUL Aş reveni la viaţă din cristal, vechiul izvor, cuvânt, copilărie, încă pe solzi port cumpăna din deal cu apa moartă dinspre apa vie, din apa vie înspre apa moartă am curs ca o vorbire, ca un râu, mi-am aflat la jumătatea apei vatră cu o frumoasă undă, un pârâu.

Page 207: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 207 -

Cu ea am spus cuvintele împreună, am curs, când înspumat, când mai domol, simţeam cum malul în spate ni se adună şi ne striveşte-n faţă locul gol, ce visuri am zărit cu ochiul undei, ne înveleam cuvintele de frig, tu m-auzeai prin geamătul secundei din visul meu cum visului te strig. Mi-aş face din sărutul tău făptura izvor din care am curs o cale, din mine să rămână numai gura, o cumpănă a cuvintelor în vale.

Page 208: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 208 -

CE MICĂ-I, DOAMNE, LUMEA Ce mică-i Doamne lumea, încape în două pagini, o scurtătură între rânduri, copaci amăgitori, viaţa-i oglindă spartă cu zilele imagini, botezuri, nunţi, morminte, printre zidiri şi flori.

Trepte, valuri de viţă, ruguri, chemări cu nestemate, promisiuni, iubire, minciuni, jaf de pădure, cresc frunze cu lumină, îngeri cu vreri furate, iubiri cu neîmplinirea, cât trupul vrea să îndure.

Acest miracol veşnic rătăcitor sub pleoape, în irisul gândirii distanţe dispărând, mă mir Doamne cum ninge şi eşti atât de aproape, pridvorul rănii tale mi-l simt

îmbrăţişând.

Page 209: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 209 -

ÎNECARE Mă scufund în sarea mării, cum se-mbracă slova-n vorbă, cu săgeţile din tolbă dacul meu alungă norii, am adus întunecime, albă-i doar hârtia sării şi magia alunecării trupului în adâncime. Întuneric surd şi mut, ca o literă-s pe carte, scriu ca valul, într-o parte, apa în care o să mă mut. - Calule de apă adâncă ţi-am adus aer de afară în căuş curat de nară, în urechea mâinii, stângă.

Page 210: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 210 -

CUVÂNTUL TĂU Îmi aplec urechea pe zenit la tâmpla ta a-toate-vorbitoare, după zvâcnirea venei de vorbit te-am înţeles şi vocea ta mă doare, păienjeniş de vreri rătăcitoare, stol de păsări pe sub cerul bleu, mă însângerează cu o întrebare un gând, un fulger, o durere. O.

Page 211: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 211 -

DINTR-O RUGĂ Dintr-o rugă, din cuvânt te-ai născut ca lumea toată, eşti în mine îmbrăcată, aer, suflet, ce îţi sunt. - Te dezbraci ? Să nu mă pierzi printr-un nasture, o scamă, sau prin nume, cum mă chiamă, prin retina de ochi verzi. Am în buzunar secunde, îmi plătesc cu ele vremea, îmi mai cos cu ceasul pielea, încreţirile mărunte.

Page 212: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 212 -

URECHEA CEA PENTRU AUZ Din când în când cobor în urechime pe scara nicovalei la ciocan, aici se bat timpane de auzime şi voci se dăltuiesc pentru timpan, poate veni o notă să-mi danseze, o şoaptă de albastru înflorit, prin uşi deschise doar câtre amieze ferestrele au geamuri de auzit, ies la lumină strigătele nopţii, dulăi vocali şi spânzuraţi la lună, şoapte dulci prin care intră hoţii timpanului uscat ce nu mai sună,

Page 213: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 213 -

se aud gemând vulcanii în pământ, îşi schimbă rocile rotulelor cu rândul, vocalele ca spiţele pe rând se amăgesc când învârtesc cuvântul. Din când în când cobor în ascunzime nu mai aud, nu mai sunt voci de ajuns, foşnesc bătăi de sânge din vechime, timpanu-mi stă în inimă ascuns.

Page 214: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 214 -

TROIŢA

În ploaie ruginesc Femeia verii şi rugăciunile pe care i le spun, îngenunchez cu aripa vederii pe malul unui solz de piatră în drum.

- Solzule, pas rânduit pe cale ce vreme să urmez, ce prag, cu ce ramură de trup să plec în vale, din care plâns de prunc să-mi fac toiag ?

Drumul tace în pielea lui de şarpe înşelătoare curgere de fum, numai Femeia m-a privit de aproape şi m-a zidit cu palmele de drum.

Page 215: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 215 -

PRADA CEA MARE Am prins de umăr rodul mare, câte nopţi ucis-am în duel sângele cu munţii lui de sare, sufletul suspinului din el,

insomniile ca ţesătura străzii, labirintul cel cu văzul mic mi-au stat platoşă în pieptul prăzii, braţul meu izbindu-se-n nimic,

am făcut înconjurul de lume, căutat-am pietrele în sine, în oraşele cu voci nebune am umblat la fete în ruşine.

Stau acum timid cu el în braţe un copil de ţâţă abia născut, îl dau nopţii calde să-l îmbrace, eu să mi-l alerg de la început.

Page 216: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 216 -

CÂND MERG LA BRAŢ CU TINE Când merg la braţ cu tine sânge în ritmul cadenţat de puls roata în şina zilei strânge şi fluviul roşu în vene ascuns, plecăm cu râsul de pornire plutind pe tălpi lichide-n sus ne punem pata de orbire când n-avem de văzut, de spus, prin ochiul stâng când ziua plânge pătrunde albastru-ametist, se varsă lacrima în sânge şi fluviul curge-n roşu trist, vom mai lansa la apă gânduri, vom construi din oase pod, din piele geluite scânduri când ne vom da ţărânei rod.

Page 217: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 217 -

DUREREA SACRĂ

Când plouă în deal mă doare în osime poporul osteocitelor bolnav, pătrunde apa-n cartilaje prin vechime pe-un drum săpat în igrasii, jilav.

E ca o îngropăciune pescărească, îşi înhumează unda-n clocot peşti, cenuşa-n flăcări stă să putrezească, blestemul apei - peştii diavoleşti -.

Degeaba ung cu alifii străine rugina epifizelor să-mi treacă, se imbulzesc celulele în osime să-mi proslăvească în rugi durerea.

sacră.

Page 218: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 218 -

STATUIA NEVĂZUTĂ Stau între ochiul meu şi-un cap de lume ne încrucişăm privirile căprui, cu patru ochi zidim un gol anume statuie nevăzută, a nimănui. Eu mă gândesc, privind-o prin ochime la vidul neştiut de sub statui, cum doar zăpada o să-i mângâie prin mine căldura pielii ei în alb gălbui.

Page 219: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 219 -

COMETA Dinspre luna vorbitoare privesc curgând un sânge alb, un cal, un pur sânge arab cu aripa învăluitoare, e calul meu de încălecare să întemeiez o stea prelungă lângă urechea lunii, stângă, cometă vie, călătoare.

Page 220: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 220 -

HANUL Aş fi vrut o genă mai aminte şi-un sânge de roman în cromozom, canin de lup să îmi albească un dinte, un timpan cu predică de amvon, dar am rămas un dac strivit de cruce şi de copita calului cuman, mai bântui prin Stepele Calmuce să-mi caut întronarea mea de han.

Page 221: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 221 -

RĂZBUNARE Arunci strigătul meu în depărtare: - Nu simţi cum îmi tragi sternul la edec? Râu-i secat, albia lui mă doare, calc pe ochi de piatră. Morţi ce trec. Cuvântul tău oglindă-i, zăresc în el un gând, pendulul între da şi nu. Care obraz al tău va fi pământ când te voi întreba dacă eşti tu?

Page 222: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 222 -

VERDE Verde crud, izvor, verde râu, mare verde, aer cu muşchiul verde, ninge în polul verdelui de grâu. Cuget că primăvara în galben se va pierde. Vino, e timpul visărilor fierbinţi, ne fierbe ploaia norilor la drum, nu-ţi schimba regretul pe arginţi, doar frunza îngălbenită pe acum.

Page 223: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 223 -

HORA

Auzi cum ciripesc oasele albe în pomul vascular umbros, globulele înlănţuite salbe se învârt în sângele meu gros,

mi se roteşte gândul ca la horă, bat calde limbile de ceas, vin toboşarii pieptului la oră strigând răstimpul ce mi-a mai rămas.

Închide-ţi pleoapa, ameţeşte strada de atâta gard plecat lângă borduri, poate doar căderea ca zăpada să-mi mai oprească hora-n caii suri.

Page 224: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 224 -

ANOTIMPURI Te bucură că bate vânt şi-ţi răcoreşti privirea-n gene cum sângele cu focu-n vene îmi udă tâmplele pe rând. Când te dezbrac de frunze verzi cu vântu-n fiecare toamnă bucură-te Magnolie Doamnă de fericire că-ntomnezi, că-ţi plouă cald între pleoape în răsărit iris căprui când sângele izvor mi-l pui să-ţi fie inimă aproape, vers de lumină căpătâi poate să-ţi urce iarna-n plete, pe albitul câmp de pe perete un zâmbet de tablou să-ţi sui.

Page 225: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 225 -

FLUTURELE - Ce cauţi tu, fluture de ceară, nu vezi lumina grea cum minţitoare îţi schimbă aripa de vară pe cenuşa frumos înşelătoare ? Nu simţi pata de soare în golul ca o povară cum antenele tale a-tot-ştiutoare oglinda fierbinte o ară? - Nu, străinule, îmi răspunse o clipă, doar elogiul luminii de bec, şi lampa cu înşelătoarele gânduri în care cu o aripă mă înec.

Page 226: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 226 -

GLORIETTA Totu-i să ştii întâi pe unde calci, să nu striveşti păşind aceleaşi doruri, s-ar putea să te înţepi în adevăruri călcând pe sânge ca pe un câmp de maci. Oricum, priveşte Glorietta în faţă ca pe un viitor pe care ţi-l asumi nu te sfii că-n celelalte lumi te-ai lepădat de umbră ca de viaţă.

Page 227: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 227 -

BANI DE OCHI Să-mi pun potecă umărului frânt de atâta deal şi iarbă dusă-n spate, din vorbă în vorbă, pasul care sunt urc sacul cu celule numărate. Blestemul întrebărilor s-a spus, l-au încheiat condeiele tăcerii, mi-a mai rămas doar boala de apus, doi bani de ochi din spuzele averii.

Page 228: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 228 -

SEMNUL DE CARTE Mai devreme, mai târziu am să-ţi fiu un semn de carte, îţi ţin zilele într-o parte cât mi-e ochiul încă viu. Opresc limbile de ceas să mai stea din umblătură tu, de atâta făcătură printre rânduri ai rămas. Stau pe suflet, pe-o silabă, noi am fost un rug de vorbe, doar săgeţile din tolbe ne-au ros pieile din palmă când ne-am scris cu sânge o carte foaie albă spre pământ. Am fost slovă, am fost rând, zei zburaţi din altă parte.

Page 229: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 229 -

CĂLĂTORUL Aerul s-a ţesut cu fir de vânt mă strânge-n pânza-i străvezie - spre cine vâslim văzduhule blând, cu pielea-mi albă-stacojie? Arunc harponul dinspre ochiul ring, năvodul cu auzul dimineţii să-i fiu hârtiei cel dintâi viking călătorind prin cearcănele feţei.

Page 230: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 230 -

ŞOAPTA Veniţi să răzbunăm uitarea, sora cea bună a veşniciei, în piatra dură întâmplarea mi-a smuls chilie sihăstriei, stau singur ca în negrul ciorii în gura peşterii cu dinţi mă lapidează meteorii cu fulgerele lor fierbinţi, când vulturu-şi va face cuib în cârca mea de piatră sură, voi fi ca şoapta, o să uit c-am fost în peştera ta, gură.

Page 231: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 231 -

CEL CARE MAI SUNT Din loc în loc pielea mi s-a albit de vreme în partea în care am trăit mai mult. Vocala universală când va dori să-mi cheme celulele prin care binevoiesc s-o ascult va trebui prin arbori să-mi caute, prin frunze, seva transparentă cu gustul de pământ, în dangătul de clopot al clipelor lehuze a-toate-născătoarele celui care mai sunt.

Page 232: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 232 -

FACERE Dus-am treptat Pământul cu tălpile acasă, din când în când l-am mai uitat pe drum, anii ploioşi, sub paşii mei mai lasă sămânţa-mi să încolţească şi acum.

Păşisem tânăr să mă compun din rime : nuntă, divorţ, suspin,deşertăciune, răspundere, pedeapsă, glorie, ruşine, boală, blestem, lumină, rugăciune.

Acum ţărână-s totul, suspin de lumânare, pământ adus acasă cu tălpile, cu mine, facere divină şi veşnic făcătoare de bine.

Page 233: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 233 -

STATUIA Te zăresc în violet de genţiana când amurgul înfloreşte din liliac, scriu pe malul pleopelor cu geana, buzele privirilor îmi tac. Bat cu tine vânt de împăcare pentru morţii noştri în strană repetaţi, simt cum golul lor din mine doare, ca şi cum în gol ar fi îngropaţi. Acum stau cu aerul pe tâmple, o statuie, cât un alb surâs, aş dori din nou să ţi se întâmple tot ce aveam cu glasul meu de spus.

Page 234: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 234 -

RĂBDARE, MĂRIA TA Îmi iau de braţ suava hematie şi cânt cu ea un puls firav, cursiv, mi-e drumul întredeschis cumva şi mie ca un tunel dintr-un trecut motiv, mai cer răbdare rănilor deschise, e-o cale de întuneric de parcurs, trecutu-mi dă barierele permise ca şi cum totul a fost de-acuma spus, urc dintr-un sens, cobor în altul, cu răni, cu vindecări de zi cu zi, ca sângele când îşi cabrează saltul sărind ţesuturi vineţi încă vii. - Mă rog să osteneşti cu măsuratul Măria Ta, e pulsul încă mic, în veghea străzii n-am sfârşit aratul cu paşii mei grăbiţi către nimic, mai am de vindecat câteva pagini, curg frunzele din litere deja şi de umplut cu liniştea imagini săpate de cuvânt pe faţa mea.

Page 235: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 235 -

DINTELE Umbra se născuse într-o râpă, burniţa cu verde botul ierbii, fecundat cu noapte un dor de ducă, un gând ciudat îmi săgetează nervii :

cât de straniu stau in buza lunii, dinte alb de lapte şi căzut, os străluminat la capul lumii, piatră albă dintr-un început.

Păşitor pe drumuri pietruite, în oglinda rocilor zăresc dinţii lunii ascunşi în stalacmite fraţii mei in alb ceresc.

Page 236: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 236 -

RECOMPUNERE

- Îngăduie-mi Doamne să-ngenunchez, de piatră, în râul vremii să mă închin la unde, nu-mi pot opri cenuşa când timpul suflă-n vatră şi ghemul de celule se spulberă niciunde.

Mă rog să îmi rămână în prejmă mitocondrii, scuturi de căinţă şi lacrimi de înţeles, din amintiri să mă compun, din codri, pictat pe frunza lor am fost atât de des.

Ajută-mă să mă compun din şoapte, din fuga căprioarei, din mugetul ei mut, din ţipătul lunii pe cărărui de noapte şi mai ales din spuza trupului meu

de lut.

Page 237: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 237 -

VIITOR Cărări de sticlă mi se sparg sub paşi, e iarba grea, răsfrântă în oglindă, mă aşez în ea cu sângele-n urmaşi doar frunza amintirii să m-atingă.

Surpat adânc printre nervuri şi vene mai caut în metafore comori, brazda hârtiei înfloreşte de o vreme cerneala unor noi semănători.

Şi cât aş vrea să mă mai strigi odată pe numele purtat cândva pe atunci în crângul vremii, numai câte o dată cu umbra frunzei tale să mă ajungi.

Page 238: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 238 -

ASFINŢIT Visez să încalec lumina în amurg, hipodrom strălucind roşiatic, îmi curge printre degete nechezatul de murg, năzdrăvan, mâncător de jăratec. - Coboară din înalt să te aşez pe obraz fulg de mângâieri vegetale, floare de liliac vineţiu de pervaz, cearcăn al privirilor tale.

Page 239: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 239 -

RĂSADURILE

- Veniţi, e faptul zilei, să răsădim copii, e pacea încă verde şi mamele mai plouă cu dorurile-n pârgă sidefii peste norocul trifoliat de rouă,

semnele sunt bune în ursitori, răsadurile învaţă-n câmp să meargă cu pasul şovăielnic uneori, balans, la braţ cu firele de iarbă.

Sămânţă vie în cupele de sânge, suflet în trup udat vreo nouă luni, din prima zi născut, răsadul plânge,

salutul închinat acestei lumi.

Page 240: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 240 -

ŢII MINTE DOAMNĂ Ţii minte Doamnă când rânduiam furnici, săpam câte-o fântână în hârtia albă, acum în apa lor ne-am revăzut mai mici şi rândurile negre sunt cruci nescrise Doamnă, Te chem să mai săpăm din nou fântâni adânci cât să ne încapă braţul căutător de apă, în setea de argint a zilelor de atunci inelul de acum nu vrea să mai încapă.

Page 241: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 241 -

CÂNTAM Cântam în nopţile de smoală spre nimănui, spre nici un vin, nu lăuta-mi era goală, ci doar auzul ţi-era plin. Mint întrebările Crăieşti, nici lumea nu mai vrea răspunsuri, doar talpa grijilor lumeşti ce stă pe tâmpla-mi ca pe plânsu-mi.

Page 242: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 242 -

SĂRUTUL

Bate monedă pe pielea ta sărutul, azi vreau să te îmbraci în străveziu, să îţi ghicesc prin plasmă inceputul, zigotul divizat spre mai târziu.

Nu-mi pasă că se adună la răscruce lumea să-şi ceară banii din sărut, că vin ostaşii gândului la cruce să-mi spargă oglinda în care te-am vazut,

că stau cu tine goală în ghemul ploii şi muşcă frigu-n noi cu dinţi de lup, ne sticlesc prin ceaţa ochilor strigoii despărţirilor sărutului

de trup.

Page 243: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 243 -

AUTOSTOPUL Citesc în tihnă cartea reîntregirii mele, cu oasele rămase aş fi umplut pământul, fără îndoială viaţa mi-e prinsă printre ele în râul în care alţii au vieţuit cu rândul.

Plutesc pe datorie ca-n rândurile foii, mă dezleg de limba peştilor altoi, am înotat cu lumea în duşul rece al ploii evaporând pe dealuri norii mai de soi.

Acum aleg din semne şi croşetez chemări, păstrez în puls secunda întârziind galopul, aştept cu şeaua goală clopotari călări, eu aristocratul

făcând

autostopul.

Page 244: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 244 -

RÂUL Râul curge verde, râul curge îmbrăcat în haina lui de mal, ochiul căprioarei nu-l ajunge să-i desprindă peştii de pe ram,

ce alunecare, ce mângâiere, se înfioară pielea pe argint, sângerează umbra prin unghere unde degetele apei n-o ating.

- Râule cu răni deschise, de ce mă alergi din rană-n rană, în bulboanele permise vrei să-ţi dau o tâmplă vamă ?

S-o faci peşte-n ramul tău, peşte gânditor, de apă, să-şi bea binele din rău înecat cu mine odată?

Page 245: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 245 -

NOUA VERTEBRĂ A ÎNDOIELII Părea că plouă-n albul pielii când descheiam iarba pe luncă pentru suflarea-i, să ne ajungă răcoarea ei la malul verii. Era doar umbra unui soare întors cu ceafa către vreme, aşteptam doar să ne cheme lumina lui pe fiecare, eram cu sufletele înalte, nu ne ajungea pe urme seara cu roşul ei topit în ceara apusului iubit de noapte. Noi deschideam în luncă roua, părea că plouă-n albul pielii. Vertebra rece a îndoielii nu se albise încă, noua.

Page 246: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 246 -

PRIMII PAŞI Cu întuneric, cu lumină colindă axonii în lung şi-n lat ca într-un tunel de mielină iau din poruncă ce li-i dat : ridică întâi piciorul stâng cu steagul umbrei negre în bernă, dreptul ia seva din adânc, din nemişcarea pietrei ternă, stângul coboară ca pe o treaptă, pendul se face dreptul în gol, o negândire înţeleaptă, reflex închis într-un axon. Şi câte evuri de târâre, de ridicare, de cădere stau în micuţa-i hotărâre de a paşi, o mângâiere.

Page 247: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 247 -

MUŞUROIUL - Deschide-ţi ochiul galben soare, să-ţi cadă geana pe nisip, sunt muşuroiul fără chip ce-ţi poartă raza în spinare. Născut din stele căzătoare m-am înălţat în fel şi chip, din alge unicelulare o celulime, un nimic, un început, o urmare, un muşuroi de soare mic.

Page 248: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 248 -

REGATUL LOMBAR Las gândul între vertebre să moşească fierbintele lombar cât un regat, cu revoluţii roşii să se nască la rădăcina osului surpat, mă doare aplecarea spre înainte ca secolul din care am plecat, uitare despărţită de aminte, de tinereţea care m-a uitat.

Page 249: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 249 -

PEŞTERA ZILELOR MELE Când amiroase ceru-a duh albastru şi-ncerc din pernă somnul să-l golesc, cu haina însingurării de sihastru în peşterile zilei mă-înnoiesc, mă nevoiesc apoi din dinte-n dinte prin stalacmitele părelnicelor zori, mă îmbrac în jumătăţi de simţăminte, în gânduri zdrenţuite uneori, la curmătura străzii cu anotimpul îmi iau din colţ lilieci de buzunar să-mi amintească-n ţipăt proaspăt timpul petrecerii cu fetele mai rar. Doar stalacmita ta îmi e aminte străluminându-mi vraja pe obraz şi-mi picură secundele în minte ca picăturile de calcar în pervaz.

Page 250: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 250 -

FRUNZA Sunt o frunză în prag de toamnă cu durerile din verde duse-n galbenul ce-şi pierde seva duhului din Karmă, mai puţin cu o culoare, mai bogat cu un anotimp, o transfuzie de timp din soare-n întunecare, o nervură, vas de sânge rectiliniu, un catarg peste care pânză-n larg îmi e pielea ce mă strânge, frunză îngălbenită-n palma unui gând de întunecime. Simt o apăsare-n mine. A căzut deasupra alta.

Page 251: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 251 -

CÂND MĂ ÎNTEMEIAM Când îmi întemeiam în sânge sarea şi stăpâneam o basarabă doream iubirii depărtarea să nu-mi socoate de mă-ntreabă, apoi am învăţat mai multe, că-n roua unui fir de iarbă poţi face stelele să cânte şi-n sânge genele să fiarbă, că poţi să rupi plictisu-n două cu un vers de iarnă lângă foc şi-n cărămizi fum roş să plouă când noapte nu mai e de loc, dar mai ales să ştii să uzi floarea răbdării zi de zi, otrava vorbei s-o refuzi chiar de n-ai apă-n hematii. Acum când sunt târziu, de lut, şi ţin în palme obrazul zării, am învăţat că şi-un sărut e aurora depărtării.

Page 252: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 252 -

TRĂITORULE-N CUVÂNT Trăitorule-n cuvânt, tu, ce dai privire frazei cum dă oul sens pe rând străveziului, şalazei, când vezi frunză priveşti verde, când vezi cerul simţi albastru, când privirea ţi se pierde eşti orbită, drum de astru, rând alunecat din carte, sevă cursă-n rădăcini, cum pământul stă într-o parte şi-i cad peştii în adâncimi. Ca privirea picăturii să străbaţi din piatră-n iarbă, buzele, aripa gurii să te zboare, să te piardă.

Page 253: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 253 -

PENTRU CÂNTĂRI MAI AI VOCALE Pentru cântări mai ai vocale şi prinse-n păr versuri brunete, pe umerii iubirii tale ai prins aripilor sonete? Privirilor alunecânde le mai aşterni pervaz la geam să mă urmeze până unde mă ajungeau când îţi fugeam ? stropi albi de palidă sudoare pe floarea frunţii dintr-un ram, coroană de mărgăritare sub care atuncea adumbream? Mai eşti sub pielea mea aproape, nervuri de sânge străvezii ? La întâlnirea dintre pleoape o singură privire-mi fii.

Page 254: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 254 -

LUI RADU Fratelui meu Vezi frate, am rămas aici în acest colţ umbrit de lume drept trăitor de iaduri mici spre raiul marii morţi mai bune, în universul îngerului tău cobor ca timpul, câte o treaptă, plâng numai cu ochiul rău, râd cu privirea înţeleaptă, beau apă din căderi de stânci când se face totul apă şi pământ, prin văi adânci întunericul mă sapă. Drum bun iubirii de aproape, las nedurerea să mă ajungă, cât timp văzduhul mă încape rămân cu o durere în urmă.

Page 255: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 255 -

BACH Atât de tânăr mă credeam cât pasul dintre două şoapte, spre miezul serii adumbream cu orga lunii în prag de noapte, cu Bach în trup doream să mântui lucirea ochilor de mine, ca un strigoi prin tine bântui şi în iubitele vecine. - Iubire tu, neţărmurito cât de aproape-n braţe-mi cazi ! Pe ea sub umbră am iubit-o ca bradul cetina sub brazi.

Page 256: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 256 -

CA PRIN VREME Ca prin vreme, ca-n oglindă îmi văd trupul meu la fel, întreb ochiul unui miel : - Mersul orei nu se schimbă ? Să zbor ploaie, să stau vânt, să mă legăn pe o creangă prelungirea unui cearcăn, mierlă-pasăre ce sunt.

Page 257: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 257 -

UN SINGUR TEMPLU Iubita mea, în palma stângă ţin floarea mâinii tale strâns, să nu se piardă sângele pătruns prin vene-n inima-ţi de lângă. Suntem un templu sângeriu cu vetre sacre, cu vestale, mult-prea-jertfirii vieţii tale aş vrea curat altar să-i fiu.

Page 258: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 258 -

FRUNZA RENĂSCUTĂ Din vorbă în vorbă, din semn în semn, i-am înţeles durerea-i fremătoare: poartă suspinul trunchiului de lemn, focul din miezul lui o doare. Ea s-a născut din gri cenuşa sa schimbându-i roşu foc în rana verde, mormânt de trunchi ce-i va strălumina oglinda feţei când i se va pierde.

Page 259: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 259 -

GUSTUL PRIMĂVERII Te-aş simţi cu o papilă albă floare, primăvară, cu miros de domnişoară preţioasă şi abilă, ţi-aş gusta o moleculă cu un pridvor de comisură de la buze, de la gură, din membrana de morulă.

Page 260: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 260 -

MI TE-AI ASCUNS Mi te-ai ascuns după un zâmbet trist, sub vălul privirii vorbitoare, tăcerea e cascadă urlătoare, eu sunt doar piatra în care mai exist.

Page 261: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 261 -

DACĂ Dacă aş privi din galben fir de pai aş prinde zilei încă un carat în părul ei adăpostind bălai tăcerea-mi graminee de bărbat. Dacă aş tăcea prin verde fir de iarbă aş da privirii pas de căprioară, în vuietul pădurii să se piardă strigătul meu de piatră unghiulară. Dacă aş striga din pieptul unui val m-aş risipi în mare ca nisipul mi s-ar păstra doar numele pe mal, ursitul.

Page 262: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 262 -

FUMUL Ca vie înţelepciune a străzii, prin fumul gros de catifea, am regândit culoarea prăzii din care m-am hrănit deja, gust miezul dulce al otrăvii, cu plumbu-adus pe roţi nebune, speranţa neîmbătrânirii o port în genele străbune, mă aplec pe rugăciune seara ca pe un copil pe care-l cresc, să nu-l înec în luminarea stelelor cu fum ceresc.

Page 263: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 263 -

Date biografice - 8 decembrie 1943 S-a născut Dan Tipuriţă într-o familie de intelectuali. Tatăl, Valeriu, doctor în drept şi licenţiat în studii economice. Mama, Amelia, licenţiata în litere si filozofie. Ambii părinţi au avut înclinaţii artistice, tatăl spre literatură, mama literatură şi muzică (cânta la pian şi vioară). Copilăria şi-a petrecut-o la Bucureşti, dar o bună parte, în vacanţele şcolare, în Mărginimea Sibiului, la Sălişte, locul de origine al familiei tatălui. Natura acelor locuri a lăsat o deosebită impresie asupra copilului. Şcoala a urmat-o în Bucureşti la liceul I.L. Caragiale. A început să scrie de la 10 ani, prima poezie închinată bunicii. În adolescenţă a frecventat cenacul Theodor Neculuţă. A debutat la 17 ani în revista Luceafărul. - 1961 a terminat liceul şi a dat concurs de admitere la faculatea de Medicină Veterinară, reuşind primul (media 10) - 1965 se căsătoreşte cu Marina Bodnărescu, strănepoata poetului Samson Bodnărescu, prieten cu Mihai Eminescu. - 1966 absolvă cursurile facultăţii obţinând diploma de doctor veterinar, începe activitatea în producţie. - 1970 se naşte primul copil, Cristina, actualmente domiciliată in Florida SUA, cetăţean american, căsătorită, mama a doi băieţi. - 1963-1978 a frecventat sporadic cenaclurile literare Labiş, Săptămâna, publicând în reviste literare. După

Page 264: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 264 -

1978 hotărăşte să nu mai publice, în urma unui incident care îi putea periclita cariera. - 1968-1992 deţine funcţii de conducere în agricultura de stat. - 1976 se recăsătoreşte cu Nora Tarnoruţchi, doctor veterinar. - 1977 se naşte al doilea copil, Loredana, astăzi licenţiată în studii economice, economist. - 1986 publică împreună cu soţia cartea « Creşterea întensivă a palmipedelor » lucrare de referinţă în domeniu. Participă la elaborarea unor tehnologii de specialitate. - 1979-1987 efectuează studii de specialitate in Franţa, Anglia, Ungaria. - 1993 înfiinţează compania “Maraton’93” specializată în nutriţia carnasierelor, pe care a condus-o pănă în 2011. - 2012 publică la Editura Semne şase volume de poezie : Versuri de demult, Diamante pe coroana albă, Goodbye Florida, Vânzătorul de iluzii, Heterozis, Filogenie (volum antologic). Trimite pentru publicare în reviste literare grupaje de poezii. Este nominalizat şi prezent în volumul « Antologia Universală a Poeţilor Români Contemporani » Editura Armonii Culturale, Ediţia 2012.

Page 265: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 265 -

CUPRINS

VERSURI DE DEMULT (1960-1977) Elegie 15 Primăvara 16 Romanţă 17 Un căţel 18 Repetabila iubire 19 Părinţilor mei 20 Perla 21 Noaptea Ariadnei 22 Aceasta-i banca 23 Naştere 24 Dimineaţa Loredanei 25 Deşteptare 26 Mamei 27 Lacul Floreasca 28 E o lungă pasăre în aer 29 Noapte 30 Veşti albe 31 Linişte 32 Cotidiană 33 Gând de toamnă 34 Seara vrajbei mele 35 La noi se moare 36 Lumea ca un frotiu 37 Un amănunt 38 Pasăre cu aripi sure 39 Dimineaţă cu gânduri 40

Page 266: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 266 -

Dimineaţa cu soare 42 Dimineaţă de iarnă la Olt 43 Dimineaţă cu umbre 44 Dimineaţă medicală 45 Dimineaţă cu minieri 46 Dimineaţă la râu 47 DIAMANTE PE COROANA ALBĂ Zi albă dragostea mea 50 Am renăscut 50 Zi albă 51 Steluţa 52 Două cuvinte 53 Împreună drumul 54 Pe câmp 56 Un gând 57 Poveste de iarnă 58 Vremea rea 60 Zi albă, dragostea mea 62 Dulcele vers al toamnei Plouă 63 Panta rhei 64 Sfânta lene 65 Cinci tablouri de toamnă 66 Diamante pe coroana albă Coroana albă (imn trupului omenesc) 71 Strălucitorul neuron 73 Templul sângeriu 75 Abisul căprui 77 Obrazul alb 79

Page 267: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 267 -

Rubinele pereche 80 Strălucitorul pântec alb 81 Părul auriu 83 Hemoragia ploii 84 Cumpătare 85 Doresc să mă întorc la diviziune 86 O, Domine Deo În catedrală iarna 87 Dă, Doamne 88 Mioriţă lae 89 Căruţa 91 Şanţul 92 Cârciuma pătimirii noastre 93 GOODBYE FLORIDA 2012 Dimineaţă cu vise 96 Arborele genealogic 97 Jumătăţi împreună 98 Gânduri pentru Cristina 99 Doi nepoţi 103 Parcul 104 Homework 105 Seminole 106 Everglades 107 Mlaştina 108 Downtown 109 Highway 110 Miami beach 111 Key West 112 Casa pisicilor 113

Page 268: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 268 -

Orlando 114 Mergi înainte 115 Coperta stelei mele 116 Beţie 117 Pământul înclinat 118 Dormiţi domnilor 119 Cobor să te caut 120 Fugă 121 Cu grijă doamnă 123 Cădere de noapte 124 Te văd cum colorezi 125 Picături de rouă 126 VÂNZĂTORUL DE ILUZII Îngerul negru 130 Un porumbel 131 Moarte şi viaţă 132 Palma 133 Somn de pasăre 134 Doi bătrâni 135 Înserare 136 Ochi negri 137 Vânzătorul de iluzii 138 S-au topit spitalele 139 Fug cărţile în pădure 140 Suntem un popor de actori 141 Leacul 142 Cântareţul ambulant 143 De te-aş privi 144 Oglinzile 145

Page 269: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 269 -

Te sărut cu un zâmbet digital 146 Ce fac astăzi 147 Ploaia de cuvinte 148 Grija ta 149 Aşez aripă de cuvinte tainei 150 Pădurea luminată 151 Te urmăresc 152 Cântec 153 Vârsta 154 Ţurţurele 155 Ctitorie 156 Poezie, umbra mea 157 A cui e vina 158 Înapoi la pădure 159 Puţin 161 Orăseanul 163 Mortul şi viul 164 Profesorul de rusă 166 Dorinţă 168 Vis 169 Vânzarea magazinului 170 Datoria 171 Am sperat 172 Alergare 173 Sărbătoare finală 174 Trandafirul 175 Uciderea umbrei 176 Facă-se voia ta 177 Marea netezire 178 De-mi va rămâne singur trupul 179

Page 270: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 270 -

Cu dorul 180 HETEROZIS Filogenie 182 Piramida trofica 183 Heterozis 184 Uniunea celulelor perene 186 Urmaşul 187 Cultivatorul 188 Să nu-ţi mai plouă 189 Fereastră, faţa mea, o coborâre 190 Tu 191 Cât timpul 192 Vagabond în celulime 193 Vârsta 194 Bolnavul sângeriu 195 Celula 196 Când netezeşti obrazul 197 Cereţi moarte ploii 198 Nedurerea 199 Inima în veşmânt de parafină 200 Zi banală 202 Câinele 203 Doamne, câte păsări negre 204 Cerşetorul 205 Vorbirea şi râul 206 Ce mică-i, Doamne, lumea 208 Înecare 209 Cuvântul tău 210 Dintr-o rugă 211 Urechea cea pentru auz 212 Troiţa 214

Page 271: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 271 -

Prada cea mare 215 Când merg la braţ cu tine 216 Durerea sacră 217 Statuia nevăzută 218 Cometa 219 Hanul 220 Răzbunare 221 Verde 222 Hora 223 Anotimpuri 224 Fluturele 225 Glorietta 226 Bani de ochi 227 Semnul de carte 228 Călătorul 229 Şoapta 230 Cel care mai sunt 231 Facere 232 Statuia 233 Răbdare, Măria Ta 234 Dintele 235 Recompensă 236 Viitor 237 Asfinţit 238 Răsadurile 239 Ţii minte Doamnă 240 Cântam 241 Sărutul 242 Autostopul 243 Râul 244 Noua vertebră a îndoielii 245 Primii paşi 246

Page 272: CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE

- 272 -

Muşuroiul 247 Regatul lombar 248 Peştera zilelor mele 249 Frunza 250 Când mă întemeiam 251 Trăitorule-n cuvânt 252 Pentru cântări mai ai vocale 253 Lui Radu 254 Bach 255 Ca prin vreme 256 Un singur templu 257 Frunza renăscută 258 Gustul primăverii 259 Mi te-ai ascuns 260 Dacă 261 Fumul 262 Date biografice 263


Recommended