CARTILE LUI DAN TIPURITA - CROMOZOMI DIN GENUNCHI DE FEMEIE

DAN TIPURIŢĂ

Cromozomi din genunchi de femeie

Tehnoredactare: Loredana Tipuriţă Coperta: Cristian Negoi Imaginea coperţii: „Cuplu”- arh. Liviu Stelian

Editura SEMNE

Str. Barbu Delavrancea nr. 24

Sector 1, Bucureşti

Tel./Fax: 021 318 83 44

email: [email protected]

web: www.semneartemis.ro

Difuzare:

Tel./Fax: 021 223 41 16, 021 311 49 36

email: [email protected],

[email protected]

COMENZI ONLINE

– sute de cărţi la un click distanţa –

www.semneartemis.ro

Tiparul executat la S.C. SEMNE ‘94 SRL

Tel./Fax: 021 667 08 20

Bucureşti, 2014

Toate drepturile şi responsabilităţile asupra textului

aparţin autorului.

Citindu-l,

dacă vă întrebați ce gust sau miros pot avea sentimentele, ce culori au amintirile, ce sunete se

desprind din memoria ființei, veţi recunoaşte un

volum de poezie care desfășoară în simțurile noastre, cu marea generozitate a unui autor al cărui fiecare gest poetic se transformă în inefabil, un covor de

emoții pe care putem porni în călătorii inițiatice sau

în incursiuni de recunoaștere. Vorbim despre “re-cunoastere” pentru că versurile cuprinse în volum

dețin, organic, acel efect empatic atât de important de regăsit în poezie. În “Cromozomi din genunchi de femeie”, de la

metafaza cromozomială la metafizica realității nu este

decât un pas. Precum păstrează și transmit

cromozomii informația ereditară, autorul deschide

porțile nostalgiei, ale cunoașterii și ale recunoașterii

către “ce și cum a fost”, de la începuturi și până acum. Este o poezie de “pomenire” apolinică, fără

tristeți și regrete, în care acceptarea trecerii este solară, iar EA, femeia, este referentul principal, chiar dacă nu o regăsim explicit în fiecare poem. Femeia

este mama, iubita, soția și fiica, dar și Gea, pământul fecund, după ploaia lui Zeus. Este prezentă pretutindeni: mama universală guvernând

- 4 -

eternitatea. Nimic nu poate fi dureros în trecutul tău,

în amintirile tale, atât timp cât EA te naște și te

renaște mereu în dubla spirală nesfârșită. Fascinant

la toată poezia lui Dan Tipuriță este chiar

“amestecul” geneticii și al fiziologiei în “cele

poetice”. Fără stridențe, fără coduri complicate,

poetul ne povestește despre celulele roșii, care cer ”

libertate de sânge și drepturi” și nu se teme să declare: “Dansez în ploaie cu o hematie”.

Așadar, dacă vă întrebați ce gust, miros, culoare, ce

sunet are acest volum pe care l-am citit și l-am simțit cu mare plăcere, răspunsul este: se simte la pipăit exact ca poezia.

Ioana Barac Grigore

Trupului tău, templului cu sacerdoţi, slujitori şi vestale,

foc al înnoirii veşniciei cu vreascurile oaselor tinere, din tată în fiu puritate trăită,

gene zeiţe din cromozomii părinţi.

Ilustraţia cărţii, pictură,

Arh, Liviu Stelian

Început de toamnă la Zoltan, Jud. Covasna – pictură în ulei

- 7 -

Va fi romantic sau nu va mai fi

lui André Malraux

Sunt eu, bipedul din cuşca toracică, plutesc între voi prin organe de simţ, port genomul de viţă sarmatică lipit de viaţă ca smalţul de dinţi, sunt şi eu, prin neviul din mine, zigotul vieţii larvare ce va veni în miezul acestui secol, când totul va fi romantic. Sau nu va mai fi.

Bucureşti 17 aug. 2013

- 8 -

În ceaşca dimineţii amestec lumina Macin la moara lobilor hepatici, cern cu sita bilei pigmenţi, cu firul nervilor ortosimpatici îmi pescuiesc zilnic bruma de cenţi, am corzi vocale cu diezi şi becari, mai sprijin cu vocea bolta albastră, îmbrac pielea cea nouă în zilele mari, când Celula Mamă începe să nască. Prin stupul inimii priviţi-mi albina, am încă atâtea zile cu flori de trăit, în ceaşca dimineţii, când amestec lumina cu limba timpului, un animal trilobit.


- 9 -

Dansează celulele fără membrane Doctorul mi-a ucis microbul perfid, mâncător de globule şi vieţi personale în sângele ce tocmai mi-l văd strălucind prin ocheanul arterei stângi, femurale. -Ce veselie este acum în ţesuturi, dansează celulele fără membrane ! Au tocmit la stomac orchestre de fluturi, clăpari la plex, pulsari la ţambale.

Muntenegru 6 aug.2013

- 10 -

Autoportret Liviu Stelian – tehnică mixtă

- 11 -

Îmi duc celulele în cârcă

Eram fiul străzii, adunam chibrituri, le puşcam sub roţile tramvaielor triste, pe atunci trăiam eroice mituri prin filme sovietice, staha- noviste,

purtam dioptrii, vedeam zile mari, un fel de rai desenat în peniţă, înţepam soarele în insectar. -Mamă, ce albi erau norii, ce gust de halviţă ! Copilărie părăsită ca fânul sub furcă, păscut de anii uitării în lanţ, de atunci îmi duc celulele-n cârcă să nu alunece cu vorbele-n şanţ. Drum lung, de vânător vânat, cu ochiul de puşcă sub sprânceana boltită. -O, câte viscole am împuşcat, şi câte vieţi de iarbă iernită !


- 12 -

Second hand

Stau la o coadă, cu pulsul sătul să-şi împartă sărăcia-n secunde, aici se vând zile trăite destul prin alte trupuri din ţările, unde, mărunţişul purtat se aruncă la câini, zâmbetul pictat e materie primă, se poate schimba pe doi peşti şi cinci pâini pe marea Tiberiadei într-o zi necreştină. -Luaţi o bluză, un cristalin, un iris albastru dintr-o ţară primară, un fular călduros, cel mai fin, pod peste râul din jugulară ! Şi ochiul coloraţi-l sub gene frumos, verde-căprui cu sclipiri endorfine, el însuşi va fi o monedă de carne pe os, pentru plata luntraşului, cum se cuvine.

Constanţa 14 aug.2013

- 13 -

Petale de călătoare petunii -Ce cauţi în conserva mării sărată, mai visezi năvodul vorbei bogat? În orice cuvânt e o tăcere. Uitată. Un zbor al păsării în peşte nidat. Cu noi vom lua cândva călătoare cuvinte, vocale zburătoare, pe rând, tăcerea va rămâne în fiecare, ca o altă viaţă, cu zborul răsfrânt. Vrajă trădată de aripi nevăzute ce se agaţă de maluri cu funii de valuri din albele pene de păsări căzute, petale obosite de călătoare petunii.

Muntenegru 4 aug. 2013

- 14 -

Răsfrânte în cioburi de mică Aud strigătul de revoltă al cărnii: -prin frunze doar copacii sângele şi-l schimbă, cel care curge ca un voal de mireasă pe umerii pământului toamna ! Mă lipesc cu nările de vânt, încerc să-mi număr paşii cu drumul, îmi regăsesc de înţelesuri brumate privirile răsfrânte în cioburi de mică.

Bucureşti 28 iul. 2013

- 15 -

Gustul pentru viaţă îl vând sub preţ Sunt eu, cel de sub bolta palatină, cu foamea ca o veghe, o flăcăruie aprinsă zi şi noapte sub papilă de o vestală dulce-amăruie, sunt eu, cu trupa dinţilor sub arme, în uniforma albului de smalţ, distrug armate în armuri de carne când, roşu, steagul buzei mi-l înalţ, sunt eu, cel de sub bolta palatină, învingătorul, însetatul animal, printre glucidele înecate-n ptialină şi proteinele ucise triumfal. Sunt eu, eroul de sub bolta palatină. Doar gândul mă tratează cu dispreţ că fac afaceri proaste, de rutină, şi gustul pentru viaţă-l vând sub preţ.

Buşteni 22 aug. 2013

- 16 -

Pofta de viaţă transmisă genetic Când, cu pătura nopţii îţi îmbraci miomerii, din cântecul zilei doar partitura rămâne pentru corul de greieri din filarmonica serii şi cântecul negru al câmpiei, imune la pofta de viață transmisă genetic, la plecarea căruţelor în spartul de târg, când vântul se ascunde-n porumb şi mimetic îşi coace apusul cu datul în pârg.

Buşteni 26 iun. 2013

- 17 -

Lăsaţi-mi afară vocala de prisos Acum mi-ar trebui o exprimare nouă, un nou parfum în cana vorbei, aburind, când veţi trimite-n larg timpanele amândouă, să mă auziţi cât pânzele auzului se întind. Unii vor bârfi vânând greşeli destule, vor bate vânt potrivnic cu vâslele pe dos, voi să ţineţi strâns metafora-n celule, lăsaţi-mi doar afară vocala de prisos.

Bucureşti 30 iun. 2013

- 18 -

Aurul din galerii astupate Se albeşte întunericul strâns sub pleoape, în arcuirea venei simţi aşteptarea, ea goneşte cu viteza sângelui proaspăt. Prin cuşca toracică vântul nu bate, şi poţi lesne astfel înţelege cum se aşează respiraţia, ca o pasăre, pe ramura din dreptul arterei, dar mai ales, cum din tată în fiu urci treptele genei căutând aurul, ca omul sărac, în galerii astupate.

Buşteni 20 aug.2013

- 19 -

Pe frontul de vest al lui decembrie

Zâmbetul zilei e mai trist, e mai rar, mori de zăpadă l-au măcinat, un aer electric respir, solidar cu fulgul electronic din atom, evadat în fluidul dintre spaţiu şi timp, al versului cuminte pe care îl scriu, aştept fisiunea, dar nu se întâmplă în schimb nimic pe frontul de vest al lui decembrie. Târziu mă apropii de iarnă ca de o rece fereastră, cu mâinile îngropate în trup, mai aproape de pianul zăpezii, să nu pornească a ninge cu degetele mele închise sub clape cu vorbele albe, cum se cuvine în astfel de clipe, când realul rămâne o simplă imagine, şi nu mai revine din spatele retinelor în ninsoarea de mâine.


- 20 -

Tresar ca lumina în neonul din tub Sentimente culese în timp pe peroane, vândute ca la un târg de amintiri, vieţi părăsite prin gări, vagoane roase cu dinţii ruginei. Subţiri îmi par astăzi figurile sumbre, oameni care au trăit viaţa la cub, paşi lunecând pe peron fără urme, ce încă tresar ca lumina în neonul din tub.

Bucureşti 15 aug.2013

- 21 -

Când papila linguală cedează nervos Sunt din genetica foamei întors, i-am cunoscut cromozomii şi gena, şiţul din trunchiul stomacului, scos să-mi curgă latexul foamei din vena portă, cu fluxul în jos, spre casa din pământ a-nvierii. Când papila linguală cedează nervos spărgând masa tăcerii.


- 22 -

Iarna la Peleș Jud. Alba – pictură în ulei

- 23 -

Amin Cum Doamne, doar suflet m-ai făcut, m-ai umplut cu oase şi carne, două buze în formă de tălpi, lipite mereu de ţâţa pământului. Privesc înăuntru, sunt plin de seminţe, de gene semănate pe cromozonii de rând. Ştiu că-ţi pot dărui milioane de urmaşi, cât timp mai are lapte ţărâna, dar Tu n-ai trebuinţă de braţele lor, ci numai de pasărea celor trei degete, acelea care plutesc închinarea cu aripile în zbor peste frunte, de sus în jos, de la dreapta la stânga, în vecii vecilor. Amin.

Bucureşti 6 nov. 2013

- 24 -

Dinspre safena străzii în coronare Au început să arunce găleţile cu seară, alunecă trotuarul pe un gând ce nu s-a spus, din teacă au scos copiii larma seculară, eu îi înghit sclipirea tăişului de pluş, m-aş aşeza la struna mesei, să aduc omagiul de cântare poemului recent, dar mi-au înfipt claxoanele spini de cauciuc dinspre safena străzii în coronare stent. Vreau să trăiesc frumos, cu respiraţii adânci, cu ochi deschişi visarea creaţiei

- 25 -

din aer, am învăţat că fericirea mâinii mele stângi e-n veselia pâinii pe care doar o taie. De aceea-mi promovez poemul prin hipnoză, sugestii, hotărâre, voinţă dau în schimb, lăsându-i numai străzii nivelul de glucoză pe care să-l coboare cu picături de timp.

Bucureşti 8 iun.2013

- 26 -

O, linişte martiră O, linişte martiră, spre moarte cum te duc sirenele salvării, claxoane de ebonită, îţi ard în rugul străzii tăcerea, când năuc îmi ţipă-n telefoane bolnavii de surzită. -Puneţi-o la păstrare, în amfore de lut, să ne-o amintim cumva rotundă ca o minge, timidă îmbrăţişare, din care s-au născut sfioasele săruturi şi primele atingeri, să ascultăm cum urcă în iarbă seva udă, lichidă ca o piatră de la începutul lumii. -Doamne, redă-mi tăcerea care să-mi audă naşterea celulei pe fusul diviziunii!

Bucureşti 2 iun 2013

- 27 -

De n-ar fi veşnicia Auzi cum seara cântă pe strune lungi, de ploaie? Ferestrei i-ar închide ochii în semitonuri. Aştept în turma beznei să îmi pască o oaie irisul şi retina de bastonaşe, conuri. Pleoapele-mi sunt grele, cu genele de piatră, ca marmura ar visa sculpturi meşteşugite, de n-ar fi veşnicia tăcerii însângerată de botul unui câine cu note ascuţite.


- 28 -

Scrisoare către o iubire necunoscută O clipă apleacă-ţi fruntea să o închin întregii nopţi, ca pe o floare albă, cu mâini uşoare adie-mă în vânt, avem acceptul libertăţii-n cuget, dar mai întâi să încălecăm apusul, e atâta cale până la firul ierbii, judecata lumii ne va călăuzi şi paradisul serii ne va călca pe urme. Priveşte, deja vârsta s-a aşternut pe iarbă, vor trece peste ea zilele cu roata, părul ei alb e un cuţit de argint când inima-şi apasă genunchiu-n răsuflare.

- 29 -

* * * Să ştii că toată noaptea vom colinda prin crini, (seminţele-şi ridică cu palmele corola) chiar dacă în intersecţii orchestrele-s maşini şi dirijor e un lătrat de câine, nu te sfii, va mirosi superb paharul fericirii ce mi-a înflorit în mână, acum, îngeri cuminţi îţi decorează pieptul, casa peste care vei fi stăpână în zori.


- 30 -

Pe dealul care urcă în amurgul personal Ţin celulele în braţe, genetic umbrite, îmi port măsura cu pasul egal, ani după ani, crengi desfrunzite pe dealul care urcă în amurgul personal, le cunosc genele, cu viaţă altoite, scheletul în spirală de om neînierbat, sub pielea, steagul cu răni dobândite în lupta cu timpul, mereu dezarmat. Nu ochiul le vede, nu timpanul le aude ţipătul lor dureros dintre oase. -Spune tu, Creator al epidermelor nude, ce zale să îmbrac pentru zilele rămase ?

Bucureşti 29 mai 2013

- 31 -

Circum, circa, citra, cis Iubesc viaţa aceasta, am curs printre globule, acum mi-au mai secat izvoarele de plasmă, cu gândul stivuit ca vântul în pătule încă sfinţesc osul credinţei cu agheasmă, mai cercetez papila originii latine prin bolta palatină, surpat şi indecis, dar m-am trezit că-i mestec comunei primitive gustul neştiinţei cu circum, citra, cis.


- 32 -

Cu berea închisă în ţâţe De s-ar întoarce crâşma cu spatele la drum, ar lătra-o câinii şi-ar pribegi-o satul, că au pierdut agora poveştilor, şi scrum ar fi troiţa vorbei şi vânt pustiu uitatul. Desigur, la vecernii vor bate câinii toaca, vor hămăi lemnul apusului cu botul, dar vor veni beţivii de funie cu vaca cu berea adusă-n uger şi-n carnea ei cu totul.


- 33 -

În cana ei poplitee O privesc prin fereastra din curtea vecină, îi alunecă lumina pe luciul primelor ore, deja înfloreşte trandafirul cel roz în cana ei poplitee, simt în inimă cum încă mă înţeapă aşchia zilei de ieri. Curând, de căldură voi asuda teribil în ocnele mele de sare, şi totul se va uita.


- 34 -

Pupilele sunt două cifre nule Soartei

Te-am cunoscut de mică, de când te-am tras la cărţi, erai de treflă, sau parcă erai de pică, mă căuta viaţa cu degetul pe hărţi, dar eu eram în tine, în ochii tăi, adică un fel de jucător în sălile de joc, unde se-mparte trupul speranţei în jetoane, scoteam cu înţelepciune manşeta cu noroc prin care şlefuisem săruturi pe icoane. Tu mă sorbeai în ochii tăi adânci, pe mine, nevăzutul, cât pumnul de celule, îmi pătrundeai în cuget, cu vorbele pe brânci, şoptindu-mi că pupilele sunt două cifre nule.

Muntenegru 10 Aug. 2013

- 35 -

Ţine-mă cât mai strâns la tine-ntre vertebre

Din nou soartei Aş locui planeta ochiului tău albastru, trăim ca descendenţi ai plăcerilor primare. Simt cornul abundenţei, loveşte-n epigastru, se varsă în organul iubirii viscerale. -Uite, îţi fac din umăr un aşternut rotund. Să ne închidem noaptea-n cetăţile pleoapei, curând va bate ceasul un cromozom fecund, tu lasă-te în voia hormonilor de aproape, ţine-mă cât mai strâns la tine-ntre vertebre, din piscul acelui ţipăt ascuţit, înalt, să explodăm lumina în cearcănele negre, să prăbuşim clădirea cu dinţii pe asfalt.

Bucureşti 10 Aug. 2013

- 36 -

Tu veneai, văduva mea de pică

Şi din nou soartei Când ziua începuse să latre mai tare şi soarele să muşte asfaltul de obraji, mă ustura sub cămaşă galeria de sare cu vagoneţii pielii săriţi din macaz, te aşteptam în dreptul barierii lui Verg, cu şira împletită în mii de vertebre, juca barbut cerul imberb pe sub copaci cu umbrele negre, în faţă mă afumau maşinile cu pipă, le curgea saliva ca spuma din beri, iar tu veneai, văduva mea de pică, de parcă mă pierduseşi la jocul de ieri.

Muntenegru 11 Aug.2013

- 37 -

Visul din acvariul de os Acum e totul inform, inodor, insipid, o iarbă uscată, o stare, o iască, minciună verde de celuloid pentru turma uitării, să pască, dar eu încă sper în jocul frumos, pescuiesc cu ghemul de zile visul din acvariul de os ce-ţi străluceşte-n pupile.


- 38 -

Vile din vechiul București – pictură în ulei

- 39 -

Rochia ei ca o spumă de bere Firul privirii mi-a croşetat o pleoapă ca fluturii-n lampă în lumina de seară, pe Dorobanţi două cârciumi de spadă şi capă ard pe maşini în apus o fecioară. Aş arde şi eu cu o dorinţă ciudată: pe catargul de sus al speranţei, rochia ei ca o spumă de bere umflată, să curgă egală cu pătratul distanţei.


- 40 -

Încoronează-ţi anii tineri Rigi Răpus de zeciuială, te îneci ca tot poporul în râvna fericirii, clătindu-ţi paşii-n Mall, de când miroase în stradă scatolul a indol, şi-ţi explodează zilnic în ochi televizorul, grăbeşte-te să apuci buticul de un cercel, să ţi se astupe nara cu abur de şaormă, când soarele-i apune iubitei în inel să-i spui că a fost o.k. sărutul ei din urmă, chiar dacă nu găseşti în cozi de câini covrigi, nici lapte nu mai curge din ţâţe la bordură, încoronează-ţi anii tineri Rigi pe cărţile de joc în viaţa de strânsură.


- 41 -

La marginea vocalei e râpa spre niciunde Ninge din nou a viscol de globule albe, e un sânge transparent, atoatecurgător, când fulgii din silabe se vor topi în palme, şopteşte-mă cu soare pe buze, orbitor, eu îţi stau alături osos şi celular, uscat ca o pădure fardată cu zăpadă, aştept cu nerăbdare, distant şi arbitrar din nudul pielii tale ninsoarea să îmi cadă, mai croşetez ziua cu ore şi secunde, unui fir de iarbă poemul să-l dedic, la marginea vocalei e o râpă spre niciunde şi o potecă ninsă şi oarbă, spre nimic

Buşteni 20 Aug. 2013

- 42 -

Cântecul halbelor trase-n clopotniţă Va veni vremea când vei lăsa casa ta, ca Hemingway, moştenire pisicilor, în speranţa că vei citi în ziare căderea guvernului. Numai apelând la importul de pompe funebre, dangătul muzical al clopotelor va suna duios asemenea cântecului halbelor de bere trase-n clopotniţă.


- 43 -

Curg râul din lichidul cefalorahidian Din nou mă simt un mijloc, nucleu de condensare, un fir de praf eretic din norul saharian, m-am învelit în apa mărilor cu sare, curg râul din lichidul cefalorahidian, mi-e teamă că sfârşesc într-un canin de soare, de parcă biciul ploii nu ar fi de ajuns, lichid, cu beduinii sângelui călare, mă aud căzând în iarbă cu picături de puls.


- 44 -

Garoafe – pictură în ulei

- 45 -

Petala de alcool Florile se acceptă ca la un drum călătorii în acest vas de pământ rostuit, nu se văd, îşi vorbesc într-o limbă a culorii, (nevăzutul e doar văzut nevorbit) Mă aşez cu un cuvânt pe marginea florii, obosit, cu drumul surpat, îmi aştept liniştit creditorii într-o petală de alcool dizolvat.


- 46 -

Curând ne vom mânca pe săturate Timpul e în eclipsă de soare–n neuroni, bâzâim cu stupul lumii într-o criză, pruncii se alăptează direct din hipofiză, bondarii impotenţi culeg din legi hormoni, mă simt furat de-o genă cu origini coacervate, (şi aburii vicleni ne fură azi cafeaua), croşetând o viaţă mai bună cu andreaua, curând ne vom mânca între noi pe săturate.


- 47 -

Brusc devii înghiţitor de săbii Când cobori către sărutul tainei, în amurgul soarelui călare, cu fericirea la reverul hainei, auzi un vers pe-o stradă oarecare şi o vezi la o fereastră, albă, o rimă cu părul blond curgând peste pervaz, simţi cum explodează în obraz vulcanii răsăriţi pe sub retină, brusc devii înghiţitor de săbii, sorbi luciul ascuţit, mortal, din raze, încerci să expulzezi câteva fraze, dar vocea-ţi sună ca un stol de vrăbii.


- 48 -

Ce umedă e umbra ! Vom fi mai mulţi, vom fi mai puţini? Câinii au luat locul copiilor. Amurgul îşi plimbă în lesă trotuarul. -Ce umedă e umbra în jurul copacilor!


- 49 -

În sânge mi se îneacă mateloţi beţivi A dat în pârgă rodul sub ochiul de stăpân, a înflorit oraşul în vântul euforic de când s-au înălţat cu moliciuni de sân două catedrale din pieptul tău. Simbolic pielea mi-e-n fior ca un frunziş de atunci, urlă-n întuneric lupii mei captivi, aş şterge-n tabla legii noianul de porunci, în sânge mi se îneacă mateloţi beţivi, sub stern

- 50 -

schimba-mi-aş chiar acum inima de cal, păta-mi-s-ar sufletul cu o nouă cicatrice, prea-mi sună în clepsidră cu marşu-i triumfal pulsul ca o birje hodorogind sub bice. Să-mi stea dorinţa-n coadă la margine de sân, tangenta la pleoapă lovi-o-ar ceaţa udă, îngroape-s-ar trupul luminii-n cristalin, doar geana să-mi rămână afară să-ţi surâdă.


- 51 -

Mi s-a întunecat mintea-n maseteri Umblă pe pământ ziua mijlocie, are precum cerul două membre lungi, dreptul se-mbăiază-n Gange la chindie, stângul, zorii-n Hudson, degetele lungi, eu, în miezul zilei, am numai o grijă, să mă ascund ca seva-n frunză, cât o am, să nu-mi cadă, Doamne, în cafea, o schijă, basca unui astru din precambrian, dacă ar fi, să fie, să îmi piară sila gustului de floare al zilei de ieri, pe când sub corolă ţi-am muşcat argila şi mi s-a-noptat mintea-n maseteri.


- 52 -

Principiul alergării Cu răsuflarea-n palme, cum ţine casa gardul, las vântul să îmi bată direct prin nări în piept, să nu-mi mai sângereze pericardul, ţin cordu-n diafragmă cu pulsul cel mai drept. Sondez cu geana sângele în vene (prea mi se strecoară prin capilare trist): -Grăbeşte-te, durerea îţi bate cuie-n vreme, e locul încă liber pe cruce lângă Crist ! -Te iau într-o globulă în grabă,

- 53 -

îmi spuneai când te îndepărtai pe roţile vederii, -Nu încă, e fals tabloul tău din rai, pictorul mai are să dea în pârgă merii. -Fă-ţi patul deci, pentru o noapte lungă, repausul e doar cadoul dat mişcării. Eu cugetam. Pe stradă doi câini lătrau, să ajungă o roată, explicându-mi principiul alergării.


- 54 -

Când totul este atât de azi, atât de acum, atât de aici. Bastioane, cărări, drumuri, oraşul doarme în canalele clipelor sale, miroase a singurătate pustiită. Paşii noştri-şi vorbesc în cuvinte egale, vorbele se odihnesc în spaţiul dintre cuvinte. Întunericul prea departe cerşeşte lumină. Cineva trimite în beznă lenea eternă.

În sfârşit noaptea şi-a deschis conserva de linişte, se poate consuma foşnetul ziarului care va apărea dimineaţă. Oraşul se scufundă în cerul gurii lui. Se aud paşii alergătorului de puls încetinind. Curând un tren îmi va trage Bărăganul ca pe o trăsură la scară.


- 55 -

Trupul tău îmi e permis Eşti cu mine în ţesuturi, prin celule mi te pierzi cînd privesc printre săruturi ochi brumaţi de prune verzi, dă-mi o mînă, să-ţi desfacă o globulă din abis, sub cămaşa ei sărată trupul tău îmi e permis să-i ating coarda albastră, nota ei cea mai înaltă, cât să aud din lumea noastră respirând lumea cealaltă.

Buşteni 25 iul. 2013

- 56 -

Cuplu – tehnică mixtă

- 57 -

Gustul de noapte amăruie Ni se împleteau privirile ca-ntre vecini, între noi era numai gardul, şi nu e, a rămas curtea de marmură, unde plantaserăm crini, să ne răsară un pui de statuie, să-l ningă alb cu vorbe fierbinţi ziua, când, pe trepte se suie să se aşeze în braţele tale cuminţi ca un Bichon care latră dar nu e. Cât de străin mi se pare acum gustul de noapte amăruie, când suflă dinspre casa ta un taifun ce mă striveşte şi nu e.


- 58 -

Nimeni nu mai iubeşte versul clasic Cum nimeni nu mai iubeşte versul clasic, cu grijă l-am luat între police şi index, l-am şters de praf, l-am aşezat pe etajeră, şi, abia când fereastra cu un fulger m-a certat, am înţeles că şi el e un mic patruped.

Târziu, l-am simţit atât de fierbinte, înfăşat în perdeaua albastră, torcând fuiorul dimineţii, încât, am început să ţes acest covor pe care încă se mai zăresc urmele paşilor lui.


- 59 -

Minciuna adevărului din noi Ce vremuri tinere erau, ce vase, când mângâiam artera ta firavă, când toată umbra verii se adunase între nervul vag şi vena cavă, urlau toţi lupii-n noi, şi, nesătui hormonii îşi cereau pe buze schimbul, am suferit de ani ca de pistrui cu pulsul mic şi străveziu cu timpul. Şi cât mi-aş mai dori un plin de lună, refluxul venei, sângele înapoi, cu vrăjile din Oz să mai rămână minciuna adevărului în noi.


- 60 -

Adânc în altarul sfinţirii celulare În nudul dimineţii, prin ceaşca de cafea, grăbiţi vom trece pragul de îngeri ai ruşinii, sâni trandafirii curând vor alăpta o bună zi frumoasă şi pielii tale crinii,

aş astupa cu palma buricul Cărţii sfinte şi gura Apocalipsei în acest ecosistem, prea s-au hrănit „în duhul” milioane de cuvinte şi nu mai sunt vocale pentru cuvântul „stem”

-Hai să îţi dau sânge din lemn de trandafir şi mierea limbii mele ca de cireşe amare, să îmi alunec ochiul ca un ulei de mir cât mai adânc în altarul sfinţirii celulare.


- 61 -

Altare iluzorii vor sângera în pat Ţi-ai descheiat cămaşa comorilor pe rând, un zâmbet epidemic ţi-a strălucit pe faţă, eu mi-am surprins saliva ochilor, curgând în marmura dorinţei, sculptând statui în viaţă, mi-ai spus că în retină-ţi găsesc eternitatea, din cromozomi, gena s-o dezvelesc, ca voalul, eu doar să îmi cioplesc cu dalta privirii tale cartea, să ademenesc cuvinte, să-i împletesc finalul.

Tot are credinţa un nou sfârşit de lume, trimite-mi raţiunea să adulmece vânat, vom răscoli cearceafuri, vom silui globule, altare iluzorii vom sângera în pat.

Bucureşti 10.iun. 2013

- 62 -

În largi venisecţii Şi de câte ori cu zâmbetul serii îmi pătrunzi prin uşa celulei, eu ştiu ce-i în oglinda aceasta: sub halatul alb te zăresc, aşa cum numai tu ştii să culegi trandafirii înfloriţi în largi venisecţii.


- 63 -

Nu mai păstrează bezna memoria luminii Eu, cel de azi, mi-aş da plămânul drept, afaceri ilegale mă ard în răsuflare, s-ar îndrepta fiorul vertebrelor dorsale de mi-ar veni salvarea ca un motan la piept. -Simţi cum din picioare mi se descalţă derma ? (imberbi cu picioroange mă spânzură de lună). Mă loveşte pulsul în stern ca o pendulă, prin porii de sudoare îmi curge epiderma ! Mi-e teamă, realitatea are faţa suptă, (nu mai păstrează bezna memoria luminii), la noapte-mi vor zbura prin braţe mărăcinii, prin râpa din pupile neagră şi abruptă.


- 64 -

Ora pro me Cu largă deschidere către lumea reală, aud sirena salvării călărind pe sunet, pentru zilele mele rănite în abatoarele muncii. Apoi, îmi zăresc globulele roşii, care cer libertate de sânge şi drepturi (pentru copilăria ucisă înainte de vreme). Din nou sirena salvării decupându-şi memoriile. „Ora pro me”! te-am rugat, sângele meu în localul acesta mai are de plătit consumaţia ! Şi papila încă mai studiază nivelul spumei din marea de suflet a berii.


- 65 -

Dansând în ploaie cu o hematie Asemeni pruncilor cu jucării frumoase privesc pe cer ferestre de orhidee, dansează în saloanele noroase zmeiţe tinere şi drăgălaşe zmeie în malacovuri legănate-n vânt mazurci, cadriluri, valsuri vaporoase, curând mă vor călca dansând prelungi, subţiri, cu gleznele apoase. Sunt gata să-mi evapor răsuflarea, să mă topesc în ploaie ca vecinii, dar îmi aduc aminte că întristarea valsează cu Rizorus Santorini. Să râdă în mine începe o furtună ca frica ce-a tocmit o tâlhărie. -Ce timp de nebunie-i în celulă! Dansez în ploaie cu o hematie.


- 66 -

Nopţile anilor tineri Alunec pe umbră, îmi pare, ca vântul pe boaba de struguri, primăvara aceasta are un ochi în oricare mugur, îmi aprind sentimente-n decor, (mă cunosc şi copiii şi moşii) cu versul purtat la picior vânez încă buzele roşii, pe străzile goale, de mână cu joia când merg la concert, numai câinii pe urme-mi adună paşii prin care îi cert cu notele prinse-n auz, cercei risipiţi pe trotuare, un fel de zgărzi ce-au supus lumina din felinare. Alunec pe umbră îmi pare, cum joia se năruie-n vineri, în praful din răsuflare simt nopţile anilor tineri.

Buşteni 19 iun.2013

- 67 -

Cântec de dimineaţă Vânat cu mii de alice sângerez în jertfa luminii, planetei mele pitice i-au albit continentele crinii, evadată-n cuvinte, cafeaua cu aburii zilei din brazi leagă sub ferestre bazmaua primelor raze de azi, i-aş da curaj depărtării să vină cu sânii fierbinţi, pe stradă sirena salvării îmi scoate câinii din minţi, va ajunge la mine spre prânz cu orga ei de lumini, făptură încălecată pe-un mânz cu vechi cromozomi de asini.


- 68 -

Povestea pulsului Orbul mergea cu amiaza de mână, n-avea lumină pentru roţile vederii, cu marginea umbrei sonda depărtarea. Cândva privirea i-a tremurat ca o frunză, a venit toamna şi s-a îngălbenit. Nici peţiolul vederii n-a reuşit într-un târziu să-i oprească surparea. Cum foamea nu piere prin sete, nici setea prin foame, a înţeles că şi lumina e partea din întuneric pe care

- 69 -

numai dacă nu vrei nu o zăreşti. După un timp, m-a rugat să-l las în arterele mele, prin ochii mei să poată vedea măcar sânul alb şi matern din care dimineaţa îşi alăptează pământul. De atunci îl aud lovindu-mi egal pereţii arterelor, aşa cum numai el înţelege să-şi caute drumul.


- 70 -

Pe curând Hai să trăim în afară mai mult, scheletul de acum nu vrea să ne-ncapă, tu eşti iluzia, eu copilul adult hrănit cu poveşti de spadă şi capă. Aştept ca pe un tren cadoul lui „Azi”, peron îmi e pulsul într-o roşie gară, timpu-i oprit la semnal în macaz de spasmul durerii pe-o coronară. De voi pleca, voi fi semnul de carte sub coperta-nierbată între foi de pământ, să păstrăm rânduiala şi în cealaltă parte. -Pe curând !


- 71 -

Copilărind cu soldăţei de plumb

Timpul s-a albit ca dâmbul morii, (e în eclipsa câmpului vizual) -Vezi cât de albi îi sunt buccinatorii, a ros scheletul calului troian ! Acum e întunericul istoric în lumină, ca în travaliu trupul omenesc, se nasc ades prin vulva lui virgină imperii care ruginesc. Eu mă gândesc cum s-au dospit istorii, aluaturi frământate la foc mic, din când în când cum explodau vaporii-n războaie concepute la ibric, ca raza acestei dimineţi furate, dezvirginată-n lanul de porumb de primele armate regulate, copilărind ca soldăţei de plumb.


- 72 -

Gaudeamus igitur Pentru „paraşute” vântu-i bun la pupa, bate în spre vest, printre ribozomi, şi-au găsit pământuri noi cu lupa pe hărţi vechi cu nobile gene-n cromozomi. Au plecat cu gândul zborului neîntors, păpădii cu bun miros de căutare, dus-au la vecini nurii, şi un miros ingvinal de carne arsă între picioare. Ne-au lăsat beţivii şi au tras cortina peste poşta gurii sângelui şi nuri. Acum ne aruncă din apus lumina, un lighean de soare roşu de lături.


- 73 -

Somnul naţiunii naşte monştri Sunt semne săpate în lacrimi, sculpturi în foste priviri împietrite, cum sunt pieile cailor suri tatuaţi cu fiare înroşite, semne pentru luptele şi paşii-n galop de la logodna suflării cu traiul, de când sfintele moaşte se amestecă-n troc cu vinul regesc şi mălaiul. Lumea nu mai întreabă, nu recunoaşte ce febră în uter ascunde ora când somnul naţiunii va naşte monştrii Prostiei. Fecunde.


- 74 -

Soarele miroase a şaormă Eşti spectator în trupul tău, pe alocuri, în celule pătrunzi cu bilet, te claxonează inima la stopuri că-îţi curge-n vene sângele încet. Sub piele febra înroşeşte drumul din colţul venei spre câteva oase, de frig şi umezeală doar tutunul îţi fumegă pe căi întunecoase. Ţi-e trupul o figură austeră, obrazu-ţi arde-n solzi de teracotă, în jurul tău a mai murit o eră, aştepţi să apară fiica ei, marotă a speranţei. O oaie albă-n turmă. Doar fumul năzuinţei moare viu. Dar soarele miroase a şaormă, kebab şi a Orientul mijlociu.


- 75 -

Scufundări într-un ceai chinezesc Pe luciul orei târzii timpul şi-a făcut pirueta, s-a oprit în dreptul vitrinei cu flăcări de trandafiri albi şi roşii. -Este o florărie de 24 de carate, ai spus, ca pielea copilăriei tale. Te-am surprins sfătuindu-te cu genunchiul de vară. Eu sondam cu sonarul înălţimile şi simţeam cum treptat mă înghite orbita terestră. Atunci ţi-am propus să facem adânci scufundări într-un ceai chinezesc.


- 76 -

Sărutul străzii Singurătatea ţi se strecoară printre dinţi ca luna când mesteci siliconul nopţii în tăcere, din Carul Mare-ţi curg coşuri verzi cu mere, sâni rotunzi de stele una câte una, - Auzi coapsa apei grăbită, cum îşi trage ca umbra sub un şold malul flămând de ea, cum se iubeşte bezna cu morţii-n sarcofage şi întreg pământul naşte un meteor abia?

- 77 -

Adică o nouă viaţă, un alt picior de drum ce trece de pictura pleoapei şi acum nu e? -Mai umblă-n focul adormit de fum şi caută-n zăpada cenuşii o flăcăruie! Privesc pe o fereastră cu strada mea de mână, o ajut să nască doi câini şi un stâlp înalt, -Ce linişte de weekend! -Lasă să îi rămână scrâşnetului roţii sărutul pe asfalt!


- 78 -

Jucăm cu falangele zaruri pe viu Am intrat în relaţii cu scheletul la os, e influent şi deştept mangafaua, face afaceri fără miros cu lopata şi cu cazmaua, jucăm cu falangele zaruri pe viu, pe versuri cu ritm şi cu rimă, pentru zilele care miros a pustiu restul mi-l dă la centimă.


- 79 -

Voi sui respiraţia pe un ram capilar Alerg prin artere ca trenul pe şine, sentimentele le-am lăsat lângă cord, la peronul fricii de ziua de mâine, lângă poliţia Gării de Nord. -Vindecă-mi mamă teama de vid, cu ea mi-am umplut buzunarul, opreşte-mă la marginea lumii, să aprind iasca din piept cu amnarul, mai suie-mi respiraţia pe un ram capilar, am uitat să respir în cuvinte, eu sunt copilul care a strâns în ierbar zile pentru aduceri aminte.


- 80 -

Pe căi şi somatice străzi Sunt eu, cel de o dată cu ploaia, şi roşu, şi ud, când mă-ncord, rămân ferecat în odaia cu patru ferestre de cord, sunt eu, cu trecerea udă pe căi şi somatice străzi, îmi calcă hormonii pe urmă cu pulsul evadat dintre gărzi, alerg continuu prin vene, cobor şi urc transparent, în braţele mele perene ţin sufletu-n carne prezent, pescuiesc în marea sărată, am pentru ser şi globule permis, în zilele când nu mi se arată năvodul vieţii închis.


- 81 -

Visul Poate că dorm, dar carnea mea e trează, în veghea ei pot să-mi divid celula. -Auzi cum ţipă, arsă, epiderma când sting tăciunii zilelor în palme ? -Mai lasă-mi unul, carnea mea, nestins, să-mi lumineze steagul genei grele, am atâţia duşmani de învins cu visul armei netrezirii mele !


- 82 -

Câte iluzii Câte iluzii zac iubito-ntr-o alună, sub coaja ca o zeghe, ştie doar alunul, cel care-n bezna miezului adună ploile, pământul, zăpezile şi drumul sevei neînverzite, cu ochi fără vedere, cu pleoapele deschise în fiecare frunză. Ce mers au avut cromozomii prin ere! -Zăreşti privirea peştilor, ascunsă? Eu trag trăsura zilei cu Iasca şi Amnarul, caii mei, cu veghea dorinţelor comune, în miezul meu de carne m-a-ncarcerat hotarul dintre adâncul roşu şi pielea dinspre lume.

Bucureşti 16 sept. 2013

- 83 -

Doi pescari Viitorul a trecut de miezul zilei, el e trecutul meu netrăit, aud zgomotul de prânz al argilei din care carnea de acum s-a zămislit, stau pe un mal, eu şi clipa de aproape, doi buni pescari, pescuind în acelaş râu, peştii aceleiaşi ape, seminţele fructului ei din argint, apoi, caut reperul de preţ care preface viaţa din apă, dar globulele roşii au un scris neciteţ pentru firul privirii croşetat sub pleoapă, îmi aud viitorul pe lângă umbră trecând, respiră ca peştii în aer, inele de apă ce se întrepătrund cu primele vertebre ale undiţei mele.


- 84 -

Să arborăm cearceaful În seara aceasta eşti mamiferul flămând hrănită cu proglote, şopârle, insecte, m-am săturat de amurgul coclit, pe un pământ cu vitrina de sold în concepte, eşti carnea mea uscată, dintele meu lipsă, înjurătura, blestemul, noroiul, eşti praful! -Hai să facem pace, suntem în eclipsă, pe catargul lunii să arborăm cearceaful !


- 85 -

Cina Feng-shui Planeta-i un relief de grătare şi fum, de oase şi cluburi de fiţe, vâslim în râul de foame acum cu linguri şi linguriţe, iubesc viaţa cu gust de hai-hui pe malul cu fete uşoare, comand prin tabletă o cină Feng-shui, suspinuri de beţişoare.


- 86 -

Bătrânul şi marea Bătrânul picta cuvinte, culori de vorbe cu flori înţelepte, spunea că viaţa-i ca un glob, deseori, ca două vechi continente, unul în care te naşti ca să mori, altul să dispari cu înălţare, între ele, printre stânci, uneori pluteşti răsplătit cu o mare, marinar biped călărind un val patruped din născare, printre peştii zilelor tale de argint

- 87 -

înnegrit în fumul vieţii de mare. Bântui cuvintele printre stafii, prieteni fără culoare, printre îngeri alb-argintii ca stendul din coronare. Adesea, adesea te amăgeşti, retina-i cu tine, dar nu e, când pe marea îngheţată te îndrăgosteşti de-o stâncă, sirenă, statuie.


- 88 -

Adrenalina Mamă, câte strigăte sunt condamnate la viaţă, le învăţ să plângă râzând. Zigomatic. Printre ghimpi şi trandafiri de dulceaţă în lumea din ortosimpatic. Asud în efectul strigării, adrenalina-i ca trenul când vine, trece printre coastele gării ca glonţul prin mine.


- 89 -

Secolul 21 va fi romantic Zâmbetul e în luna de miere, am roiuri de fluturi în plex, obrazu-mi explodează-n artere cu pulsul metalic, convex, umbra se vinde pe-un şfanţ, chibiţat cu norocul pe margine, ca buriana beţivă din şanţ care bea doar amurguri romantice, îmi aplec spre hârtie plămânul, din alveole expir poezii speranţei că secolul 21 romantic va fi, de va fi.


- 90 -

Nodul de cravată În conacul trupului începuse o serată la care cugetul meu n-a fost invitat. -Eşti plin de praful zilei de ţară, la cuşcă toracică ai fost condamnat, everglades-ul sufletului tău e murdar, nu-l mai spală izvorul din drum! În respiraţia mea a început să se zbată aripa gândului care mă apasă acum. Eu chibzuiam că de fapt niciodată nu mi-am dorit să fiu mai curat, şi-n moarte te spală doar o singură dată cu lichidul vieţii preaîntunecat. -Hai, fă-ţi cărarea nod de cravată şi intră odată !


- 91 -

Condamnat să valsez nemurirea Ţii minte cum puşcam tinicheaua-n carbid şi-o urcam cu liftul retinei? Mirosea visul de evadare a lichid din craterul Taorminei, eram copilul dulce-amărui cu sâmburii sparţi în cuvinte, spre miezul versului, dar mai întâi cu fructul păstrat în aminte, fugeam pe fereastră cu visul hai-hui în apa îngheţată de vreme, vâsleam cu rima spre nimănui barca numită poeme. De atunci mi-am dorit o apă înaltă, atât, cât să-mi astupe adâncul zidirea, să mă înec ca Vaporul cu gheţarul de gât condamnat să valsez nemurirea.


- 92 -

Cad zilele într-o groapă comună Singur într-o gară smerită mă rog la un tren în decor, pe planeta mea peticită drumurile au religiile lor, străzile sunt şiraguri, mărgele-s femeile cu seminţele-n miez, miloase, se-ntrec între ele hrănind vagabonzii bipezi cu grătarul amiezii ce-ncinge o toamnă cu mâneca goală, (copiii-şi dispută pe-o minge politica vremii de şcoală). Hemoragic e timpul, îi curg minutele-n jos, ca perciunii,

- 93 -

speranţa-i în sărmanul amurg ce-şi jertfeşte sclerotica lunii, în stelele verzi care ard bezna spre o viaţă mai bună, în bietul pământ unde cad zilele ca-ntr-o groapă comună.

Buşteni 23 iun 2013

- 94 -

Tânărul recrut Îl prezint cu un deget strigând: -e beţiv, i-a sărit de pe şine macazul! Sângele ridică din umeri, motiv să-mi înroşească obrazul. Îl închid în ventricul ca într-un trecut, ca în armata dulce-amăruie, în lădiţa de tânăr recrut cu capacul în cuie.


- 95 -

Eşarfa de rămas bun S-ar putea să cadă globula-n decepţii, se taie-n abatoare ziua pierdută. Din oglinda memoriei stafia amintirii mai poată ucide. Sângele se zbate în largi venisecţii, îi trece drumul prin sârma ghimpată : -vezi cât sângerează o zi agăţată? Fă-ţi din ea eşarfa pentru bunul rămas !


- 96 -

Cearta Mă simt, oare a câta oară, condamnatul cu mască de fier, fermoarul din jugulară mă strânge rotund, un colier de vorbe ţepoase ce poartă memoria anilor, când, trăgeai pe linie moartă trupurile noastre, şi arzând, în dinţi cu silabe de şatră, cu fosforul lucind în priviri, îmi aruncam în tine ca-n vatră lemnul aprinsei iubiri.


- 97 -

Cântec de noapte Mi-e dor de o gară înaltă, tăcută, ca lumina în bec, de liniştea cu trenul în haltă oprit să-şi ia apă din sec, mi-e dor de un cromozom liniştit ce simte cu mine sărmanul, ca tânărul ce şi-a doinit la cârciuma gării amarul, mi-e dor să-ţi mângâi pe rând părul de spumă ca berea, pe umărul braţului stâng să îţi adoarmă tăcerea.


- 98 -

Sighișoara – pictură în ulei

- 99 -

Şampania zilei mă ninge

Bucuria nu-i o cetate cu podul lăsat, în ţara crizei mondiale, pentru toţi perdanţii la cub, la pătrat, visători de averi viscerale, e glasul hormonilor-îngeri curat ce coarda vocală mi-o atinge, pentru mine e fulgul petalei ce a îniernat în şampania zilei şi ninge.


- 100 -

Strada Doamnei București – pictură în ulei

- 101 -

Aici în oraşul de capă şi spadă Oraşul meu e un deal într-o vale, acolo oasele mă poartă în braţe, şi demn voi coborî cândva în lumi vegetale în seva vaselor de liber şi lemn, la naştere frigul m-a îmbrăcat în haina zăpezii curate amestecate în var, printre blocurile înălţate cu taina vechilor case îngropate-n mortar, aici, viaţa urcă din pământ prin asfalt în enormele limbi ale ceasului mut, spre care vin şi se duc, cu ţipăt înalt, singure cuc, maşinile S.M.U.R.D., aici îmi întind netrăitele zile, cămăşi purtate cândva, la uscat,

- 102 -

îmbrac câte una pe zi sub lentile să-mi fie văzul curat îmbrăcat, aici în oraşul de capă şi spadă sunt prizonierul celulelor mele, închisori, aici, zăbrelele coastelor îmi ţin, să nu cadă, trupul sub iarbă, de subţiori.


- 103 -

Cromozomi din genunchi de femeie Să ştiţi că sub sternebre îmi port steluţa mea, şi nu o cresc aşa, ca pe o floare oarecare, cândva voi exista numai prin ea după o întunecată întâmplare. -Ridic-o, la rangul tău de regat, tu, petec de cer cu nor anonim, să nu rămână neînnobilat firul ei cu nume creştin, zideşte-i de acum castel dintr-un mac cu roşu aprins de opiacee, căci numai acolo se fac şi desfac cromozomi din genunchi de femeie.


- 104 -

Fata de la peron La venirea ta sunt un nou pământean, cu pulsul oprit pe o stea coronară, rebotezat în primul Iordan curgător printre şine în gară, tu îmi eşti asemenea, un embrion în uterul ceţii, o Alfa binară, pentru mine, Evita Peron, pentru peron, o boltă plantară.


- 105 -

Ea, cea mai udă dintre femei Sub rochie, ploii i-am zărit un moment, lipăind prin apă picioarele goale, două mandibule mestecând indecent între sublim şi grotesc nehotarele, iubitei mele, dacă ar fi numai ea, i-aş iubi maseterii din umbră, i-aş asculta cântecul gleznei de catifea cu urechea lipită pe urmă, dar au plecat în convoi femei manechin

- 106 -

Șoseaua Giurgiului după ploaie – pictură în ulei

- 107 -

din sertarele vitrinelor toate, ca un parfum de apă dintr-un oraş submarin scufundat olfactiv jumătate. Ploaia mă astupă cu rochia ei, îi simt pe obraz poplitea, ea, cea mai udă dintre femei şi cea mai fierbinte de aceea.


- 108 -

Sângele, un râu oarecare Mi-am îmbrăcat pentru duminică vremea, şi rostul l-am scos din dulap, cel curat, mai ţin de glezna fantomelor lenea picioarelor grele de care-s legat. Mă doare spaima de noi începuturi, ca apa în spinare de râu mă încord, stomacul e insectarul de fluturi înviaţi de lumina aprinsă sub cord. Caut rugăciunea de aseară

- 109 -

în palme, tăciuni din visurile nopţii sub unghii. -Ce drum ar urma apa serilor calme de-ar urca orizontul plutirii ? Ce frânghii, ce umbre să-mi scot din timp îndreptar? (Sângele nu-i decât un râu oarecare). Simt faţa ca pe o frunză de arţar şi zâmbetul ei care învaţă să zboare.


- 110 -

Strada Lipscani București – pictură în ulei

- 111 -

Vreau şi eu ziduri de nota două zeci, ferestre cu sclipire botanică, să locuiesc în cartierul cu legi de natură ortosimpatică, să fiu apărat de hormoni cu chipiu, cu pistolul „Carpaţi” lângă fese, să-mi ofer numele străzii de viu. Mort voi fi la alte adrese.

Bucureşti 17aug 2013

- 112 -

Păşesc în organe de intromisiuni Mi-a trecut deja cuţitul prin os ca în lozinci ura proletară, consum evenimentul zilei “per os”, lichidul de supergargară, sunt cu regimul de cuşcă la zi, iau viaţa-n serios, fără pâine, cu ceai de burieni, decoct de stafii, sărut muşcătura de câine. Cuplez la trotuare dinţate rotula, ocolesc bălţi de rahat şi micţiuni, am brevetul la zi, îmi e totuna când păşesc în organe de intromisiuni.


- 113 -

Cefalee Îţi privesc chipul în ziarul curent, ascult vorbe de tuş android, sângele tău celulozic e ferment dragostei noastre din tabloid, îmi arestezi privirile într-un tablou, sânii tăi închisorii-i sunt cheie, m-aş spânzura între ei ca tâlhalul erou într-un ştreang din oftat de femeie.


- 114 -

Sutienul darnicei ore Mai caut bogăţii în buzunarul minune, port pentru el dioptrii cu aplomb, voi ajunge şi eu poate o sferă-n regiune, planetă cu scheletul la cub sau la romb, sunt sătul de pasiuni, iubiri carnivore, îmi câştig existenţa cu un ban clandestin răsărit din sutienul unei darnice ore căreia această poezie i-o închin.


- 115 -

Spitalul de câini Mă aflu de ieri la spitalul de câini cu ziua bolnavă-n atele, am sentimentele muşcate de mâini de boturi căscate-n pavele. Blana roasă ce-mi cade acum sub cuţit pe podele mi-e umbră, mi-a păzit mirosul lăsat lângă drum spânzurat în zgarda rotundă din lumea spectacol, un circ permanent, -sunt covrigii cozii-n derivă-, lumina e un fals panaceu, în prezent ascunde substanţa nocivă. Pentru mine, în spitalul de astăzi, captiv al lesei din jugulară, viaţa aceasta e doar un motiv să-mi caut o coastă de ţară.


- 116 -

Prin artere Cerul are o vedere de zi, o vedere de noapte, albeşte întunericul închis între palme, mi-e dor de miracolul pielii spre care înfloreşte tulpina de sânge. Zilnic îmbrac această iluzie, membrana mea celulară, reuşesc astfel să curg prin arterele vremii.


- 117 -

Spre ţările calde Aerul acum e reptila, înghite consoane, vocale, fiecare mişcare e o spaimă. Din naufragiul privirii în furtuna de zi o singură rimă se mai poate salva. Urc iluzia pe scara valorii (poezia nu mai are loc pe covertă), în haos poate voi reuşi să o trimit ca pe o pasăre spre ţările calde.

Bucureşti 30 iul.2013

- 118 -

Omnia mea mecum porto Sunt omul de fier, plătitorul de taxă, plecat pe o şină de la peron, sub coaste învârt pe o singură axă biela-cord, plămânul-piston. Vorbe metalice bântui per os, îmi alunecă pielea, tinichea, pe sudoare, zâmbetul mai păstreză un sclipici de inox din femela nopţii ce mi-a fost ţiitoare. Sunt omul-metal pentru vremuri dure, sunt gâdele, ştreangul, satâr, ghilotină, inculpatul care învaţă să-ndure condamnarea la viaţă în trupul maşină.


- 119 -

Baladă Ana, Luca, şi cu Dej

au băgat spaima-n burghezi

Detest metamorfoza spre omul de tip nou, i-am consumat verdeaţa din faza ei larvară, când exploda în sânge mânia proletară, de se plângeau de coaste morţii în cavou. Se împuşcau bandiţii şi sângera sătutul, curgea din babe plânsul ca laptele din vite, noi adunam la dude ca să ne dea Tătucul din Marea Uniune zile netrăite. Apoi când şi-a înscris bunica potcoava

- 120 -

în colectivă (ne se tocmise încă spre locul cu verdeaţă), i-am zărit moartea, rânjea într-o colivă, dar eu visam la prăştii şi mă holbam la viaţă. Târziu, când s-a zvântat caşul de la gură, am înţeles că visul n-are tacâm la masă, m-am înrolat şi eu în oastea de strânsură să construim celula duşmanului de clasă. Am devenit cu vremea omul cumsecade, cu viaţa mirosind a foame pe cartelă, n-am fost erou, n-am mers în iliade, nu mi-a zvâcnit cu sânge artera mea rebelă.

- 121 -

Am scris cu mâna dreaptă o virgulă, un punct, mai pieptăn încă anii cu ore netrăite, cândva tot voi afla ce am fost şi cine sunt când zilele trecute-mi vot fi recântărite.


- 122 -

Tata

Tata a fost un om cumsecade, avea origine nesănătoasă, dar nu era suferind, nu, nu, aparţinea unei pături sociale, un fel de cloacă intelectuală. Învăţase vreo două zeci de clase, cam cât o garnitură de tren, dar nu era bun la nimic: nu ştia să bobineze, nu era frezor, rabotor, fierar betonist, nici măcar sculer matriţer. Nu aparţinea clasei muncitoare, şi nici ţărănimii, în concluzie nu ştia să muncească. Deşi era doctor nu făcea injecţii, nu era folositor societăţii. Ochiul mâniei proletare

- 123 -

îl privea cu îngăduinţă. Nu ştia să-şi exprime ura de clasă. Nu fuma şi nu bea. În războiul din est nu trăsese niciun glonte, avusese noroc, nu-şi văzuse inamicul. Şi nici viceversa. Aceasta l-a salvat de necazuri ulterioare. Toată viaţa şi-a făcut datoria. Când a murit, greierii i-au tocmit famfara militară. Avea dreptul. Înainte de război fusese decorat.


- 124 -

În sistemul limfatic Vin vremuri hrănite cu zile, sătule, în colivia colorată cu păsări divers, sunt şi eu o pasăre cu penele sure, ciugulesc insecta secundei din mers, am pene de aer şi os pneumatic, să-mi fie pasul uşor, de zburat de pe creanga sistemul limfatic pe care de o viaţă stau agăţat.

Constanţa – Bucureşti 14 aug. 2013

- 125 -

Pana

Sunt prieten cu banul rotund, necioplit, cel cu faţă de rigă terestră, cu sunetul lui mi-am arvunit o pană pe-o statuie ecvestră, o pană de piatră sau metal netopit, căci moartea e veşnic în viaţă, doar existenţa o mai am de plătit suflării care mă îngheaţă.


- 126 -

Poveste Vocea ei era un fel de cuţit, îi împărţea existenţa-n secunde, microtom de celule, nedesluşit, lângă cuptorul de microunde, păstoreau împreună într-un ţinut clandestin o rasă de îngeri în carne şi oase, le beau cafeaua din palme, aveau un destin de hotar între orele trăite şi ore rămase. A venit însă timpul când adevărul a supus misterul tăişului ei de inox, au vândut vorbele care nu s-au mai spus

- 127 -

la piaţa uitării, pe tarabe de os. Acum se privesc cu ochi de statui, înmulţesc miofibrele pentru muşchii de mâine, ea a rămas doar un gust amărui de inox întins pe o felie de pâine.


- 128 -

Şi-a ros obrazul zarul -Ţii minte cum nopţii-i te câştigam la zaruri, te compuneam din oase, carne şi săruturi, tu-mi dăruiai din buze miere şi zaharuri, de pe câmpia muncii celule şi ţesuturi? Beam îndoieli cu cana, necazul fermentat, disecat la masa iubirii proletare, mai distilam din zile cîte un alcool filtrat prin pâinea pricepută a mângâierii tale. Lăsam să curgă viaţa în maluri cu amarul, mituiam hotarul dintre real şi vis, de atâta dat în bobi şi-a ros obrazul zarul, s-a spânzurat de cheia intrării-n paradis.


- 129 -

Dragostea a rămas în cearceaf Prin bezna limbii vorbirea se învaţă, cuvintele ca fluturii în neoane învie. -Îneacă-ne-n glasul tău de dulceaţă, dimineaţă cu aromă de nebunie ! Câte vorbe frumoase, scuturate de praf, duhovnicul zilei prin celule-mi adie. Dragostea noastră a rămas în cearceaf, sângele ei alb călăreşte o frânghie.


- 130 -

Genomul Sunt mamiferul biped cultivat şi subţire, cu vase şi nervi împletiţi cu rost, în vitrina de lângă dumnezeire expun străzii ce sunt, ce am fost. Genomul acestui corp încarnat are ghemul sub piele cu zile egale şi drumul pulsului predestinat în trupul dăruit cu plăceri viscerale, Am versuri ca pâinea, pentru zilele toate, am nori, soare, ploi şi zăpadă, imagini de aur

- 131 -

pentru vorbele păstrate-n fântâna memoriei, de capă şi spadă, hormoni, enzime, celule, esteri, lumini aprinse în miofibrele ude. -Cât timp va dura, Doamne, icoana zilei de ieri pictată în pronaosul epidermei nude?


- 132 -

Pulsul potcoavei Lame tăioase, vorbe ascuţite, ochi scăpaţi din frâul de priviri, sclerotici cu albe, sclipitoare cuţite, sub coiful frontalului sângerând în turnir. -Hai să îngropăm urna verii şi scrumul acestor cuvinte cu trupul răstit ! Să ne păstreze caii rânduiala în drumul pe care pulsul potcoavei l-a zămislit !


- 133 -

Dimineaţa

Inspir dimineaţa alveola de rouă, plămânul prizează raza o clipă din răsăritul de soare, ce, ca între două foiţe pleurale se înfiripă. Se stabileşte durata zilei. Din oase scheletul silabelor se aşează-n cuvinte. În cuşca toracică fiinţe curioase pe roata sângelui mă trag înainte.


- 134 -

Lumânarea

Priviţi lumânarea, ascultaţi-i lumina, adesea şi aerul vibrează în preajmă ca o coardă ciupită de unghia aprinsă care-şi topeşte degetul.


- 135 -

Un instinct adiacent

De- i voi fi urmaş lui

„Sunt”

înrudit cu el genetic, i-aş putea fi trup fecund cromozomului poetic,

dar „Exist”

m-a înfrăţit printr-un duh de hematie cu vîrful de lance vie smuls din rănile lui Crist. Mereu caut în mulţime un alt corp, mai performant, fără răni şi fără mine, mai ceva, mai celălalt.

Florida 11 ian. 2013

- 136 -

Mireasă – pictură în ulei

- 137 -

Altă poveste

Din gara trasă de caii de cox departe de crâşmă şi de peron au mai rămas doar câinii să înghită „ per os” vertebrele nopţii din lemn de mahon şi venele şinei cu pulsul hai-hui spre ţesuturi de fier curgând paralele sângele negru al celor sătui de oase ghimpate şi coaste zăbrele, şi ochiul gării ce priveşte anonim cum trece trenul peste pietre de mică, în bezna lui, un imens cristalin, sub pleoapa zidului ce nu se ridică. Aici naşul nunţii,

- 138 -

cu tesla, în zid, a ascuns sub mortar cearceaful miresei şi şoapta de dragoste lansată în vid spre planeta tristă din capătul mesei de tatăl copilului pierdut, nedorit, ce a legat la gâtul miresei năframa ei plânsă, mireasă lehuză, căreia soarta i-a înnegrit cu lacrimi tot coxul din ochii-i de mânză.


- 139 -

Din ferestrele venelor se deschid venisecţii Timpul cunună pe cei morţi cu cei vii, amestecă zilele cu ferment de vecie, în retorta sângelui mai curg hematii cu visul de aur din alchimie. În oglinzi la pătrat, cu sclipiri Demiurge, se fabrică imagini din celulele stem, la şapte biserici, unde-n şapte sfeşnice curge ceara soarelui, care ne arde sub stern. Din ferestrele venelor se deschid venisecţii spre miezul trupului, unde, în vii eprubete, vom creşte viitori embrioni cu pretenţii de fiare stăpâne peste alte planete.


- 140 -

Numai Ofelia Zilele oarbe vor fi, nopţile reci, va sorbi amintirea uitării otrava: cripta inimii ar fi locul de veci al întunericului care bântuie strada -N-ai timp să pleci, singurătatea albastră acum e cerneală pe frunza hârtiei. Numai Ofelia şi-a deschis o fereastră în lacul cu nuferi ai nebuniei.


- 141 -

Lacul vălurit, o hârtie curată Poate că mâinile mele vor fi cândva vorbitoare, albi pescăruşi ce vor fi uitat să plutească, nu e uşor să zbori pe răsuflare cu partea care ţi-a mai rămas omenească. Vorbe, locuri, plăsmuiri, promisiuni, forme de viaţă, care se nasc dintr-o dată, din mâinile mele se vor hrăni cu minuni, pe lacul vălurit ca o hârtie curată cu peşti săritori cu solzi ca de cretă, (seminţe ale apei din fructul cu mal) pe care, pana mea, le va lua

- 142 -

în ascuţiş de floretă din cercul vieţii lor ireal. Şi poate mâinile mele le vor învăţa să trăiască, şi, când unghiile îmi vor fi feţe de albe statui, iar eu prea terestru, ele să-mi fie fereastră prin bolta de apă a acestui poem alb gălbui.


- 143 -

Să ne răcorim, Domnilor, în paradis Sunt omul de la ţărm, îmi toarnă marea bere cu un şervet de spumă pe antebraţul stâng, eu am ţinut-o-n braţe şi mi-a făcut avere suspectul peştişor, destinul din adânc, acum fumegă ţigara trupului meu gol, prin sânge curg trombuşi şi ateroame plauri, stau rezemat cu gândul pe un atol de alcool, prin capilare pieptăn nisipul ei de aur. Aici e paradisul, căldura plouă umbră, trimit câte un deget în lumea de hazard unde se bea suspinul, cuvintele se alungă. -Şi câte fete, Doamne, în rugul plajei ard !


- 144 -

Pasajul cu trepte Sighișoara – pictură în ulei

- 145 -

Diluviile Oraşul s-a născut odată cu ploaia, şuvoaie de apă sunt primele grinzi, părul tău ud îmi îneacă odaia cu amintirile naufragiate-n oglinzi. Te caut prin diluviile străzii, dar eşti într-o cută a pielii, prin mahalaua epidermelor reci ca o conservă de peşti. -Dumnezeule, cât de rece îţi simt tinicheaua !


- 146 -

Prea-ţi fluieră vântu-n schelet Se vând oase cu viaţă la farmacie pentru zilele pisate-n mojar, un fel de clei ce urmează să-ţi fie celulelor tale mortar. -Îmbată-te şi cu ceai chinezesc ! (la deal a secat apa vie). E un leac amărui, bătrânesc ca o pleoapă cu dioptrie. Mă mânjeşti cu durerea gândului tău, ia-ţi rana cu solzi de pe mine, în peştera minţii duhovnicul rău mi-a deschis chilii sibiline. Nu mă apăsa pe cuget când scriu, îmi tulburi o hematie, prea-ţi fluieră vântu-n schelet a pustiu, a pagubă, a sărăcie.


- 147 -

Mierea imaginii În dreptul inimii se adună sângele, mult, ca într-o gară unde se strîng călătorii. Deasupra emisferelor gândurile se rotesc îndelung, ca păsările toamna adunându-se-n stoluri. În dreptul luminii roiesc privirile, lungi, căutându-şi ochii sub gene, albine ce se duc şi revin cu mierea imaginii.


- 148 -

Cu ţipătul ascuns între vene Acum e un fel de linişte, pare că se naşte pacea de zi, vor curge epoleţii de aur şi soare între organele noastre va fi, timpul va da în pârg, şi, peste lumină, în coşul silabelor va face loc imaginii tale explodate-n retină, ca o damă de pică din cartea de joc. Am pulsul mărit în ventricolul stâng, o durere gravidă o vreme cu ţipătul scheletului de care mă plâng că-l ţin ascuns între vene.

Buşteni 26 iun 2013

- 149 -

Să digerăm Iphone-uri Cu harul bun lumea îşi coase homosfera, crevase adânci săpate de scabie la os, istorii prefăcute, rescrise, cu himera speranţei acestui secol cu securea jos, -Hai să mestecăm cuvintele de gume, să le simţim aroma sensului în dinţi, în cromozomi I.T.-ul naşte o genă anume. Vom digera Iphone-uri, vom vegeta cuminţi.


- 150 -

Peste şotronul gleznei trecând

Pe aici se mai spală cu felinarul borduri, mai trec stropitori cu şoapte de mână, când luna îşi leagă lângă bar caii suri şi descalecă să bea o H-albă de spumă, pe aici trec fecioare în vitrinele străzii, grăbite trag clopote în claxoane mobile, se învârt după ele ca după coadă bipezii, adulmecă trecute răpiri de sabine, aici îmi aud naşterea visând uneori din cealaltă parte a lumii, căci trăiesc cu acceptul aceleiaşi flori ce-mi va aduce şi acolo petunii, mă îmbăt cu otrava lichidului scos

- 151 -

din versuri de zilele toate, în pielea mea îmbrăcată pe dos, să-mi schimbe vremea, şi poate voi simţi iarăşi anii tineri, curând, cu sângele hoinărind pe o stradă, peste şotronul gleznei trecând trotuarul dinspre baladă.


- 152 -

Mă albesc cu făină de oase-eroi Am plonjat în genetica moşilor mei, plămânul s-a îndrăgostit de o dacă, sângele-i oprit la anul trei zeci şi trei blocat într-o arteră iliacă, le respect dorinţa domniilor lor, au tocmit saltimbanci şi rapsozii sub bolta rotulei, cu os umblător mă servesc cu nectar şi ambrozii. Îmi aşează apoi capul pe un pietroi (ateromul Sarmi-sege-tuzei) să mă albească cu făină de oase-eroi îngerul şi genele muzei Buşteni 31 aug. 2013

- 153 -

Cântec Rece-alb un fulg, lumina numără de mult omăt, eu n-o văd, muncesc în mina unde sap la ani, de făt, nu mai cred în reîncarnare, sânge alb e carnea mea, vagonet umplut cu sare pe care-l împing abia către tine, dinspre mine, tot pe şina din vechime.


- 154 -

Sub fulgerul pleoapei, Doamne Vreau drept legitim de la Dumnezeu să-mi leg sandaua pe decolteul lunii, când merg să-mi strălucească-n calcaneu scutul lui Ahile cu înconjorul lumii, războaie viscerale să-şi domolească avântul, să nu mai văd în plasmă mărşăluind stafii, prin vena poliţistă să nu-şi mai bată stângul microbii dictaturii în marşuri sângerii.

Sub imperiul fricii să-i văd legaţi la gură

- 155 -

pe turnători, rataţii, cu detractori cu tot, să li se-ncurce-n maţe averea de strânsură ce astăzi cu urmaşii o rod cu osu-n bot. - Dă-mi drept legitim, Tată, să îmbrac genetic un cromozom de rege în acest regat al meu, cât decolteul lunii de alb şi de ermetic. Cu fulgerul pleoapei să mi-l veghez. Ateu !


- 156 -

Cearceaful îmi adulmecă urma pe obraz Că îngerii-s croiţi din embrioni retraşi din drumul uterin ca fumu-n mânăstire nu-i un secret, nici mâna careului de aşi câştigători, astăzi copertă pe psaltire, nici că au grefat timpane pe voci şi pe icoane, pe şoapte subversive în foşnetul din brazi, -când dorm, serotonina mă ascultă-n telefoane, cearceaful îmi adulmecă urma pe obraji- Simt cum îmi şoptesc din curmătura buzei porunci despre pedeapsa nervilor eretici, cu gena la reverul Sarmisegetuzei mă ascultă cromozomii istoriei sintetici.

Buşteni 1 sept. 2013

- 157 -

Spre ora hibernală Suntem aici, robii, poeţi de vârsta a doua, roboţii, puşcăriaşii, albiţi ca bolovanii, trudim în piatră seacă filonul apei, roua ascunsă-n osteola argintului din cranii, syrinxul cântă-n gânduri, ni-l aud hormonii, ni-l şoptesc izvoare în glanda lacrimală, în osteneala vieţii ne desfrunzim ca pomii cu rânduiala frunzei spre ora hibernală.


- 158 -

Cu sceptrul ca femurul Bătea un vânt de criză financiară, buzunarele ţipau pe şapte voci, prin bănci rânjeau a dulce sare amară bolnavi, arginţii, de bacili şi coci, drept curajoşii se răsuceau în somn, visau să cârmuiască cantoane elveţiene, le fulgerau sub ţeastă cromozomi de domn cu sceptrul ca femurul sub oasele pelviene, acum se joacă tare cu zaruri măsluite, sunt feromoni sălbatici paznici la viscere, -Hai să ne facem coase din nervi şi din dendrite, de pe câmpia crizei să recoltăm avere !


- 159 -

Extratereştrii În ziare diluviile se îneacă în veşti, curg litere cât râuri de munte, că au descins din farfuria acestei ceşti extratereştrii ai mesei rotunde, eu îmi beau cafeaua cu ochi liniştit, văd negru de atâta vedere şi-n ea ca un fir de nufăr încă ne înnegrit, embrionul lor din viscere.


- 160 -

O trezire mai caldă Hai să fugim în alte ţări fără iarnă, împachetează-ţi absenţa, pe urme să ne cânte palmierii la havaiană şi sângele verii la ulne, nu uita fibula mea de mărgean, ţine-o ca pe o undiţă-n palmă, arunc-o cât mai departe-n ocean după o trezire mai caldă.


- 161 -

Ea Am ani câştigaţi la ruleta rusească după o viaţă plătită mereu, la centimă, nu eu mi-am dorit în trup să se nască din glontele orb, cu ritm şi cu rimă, şi nici să crească cu versul în sine prin ţeava de fier sugând lapte înnegrit, dar ea a binevenit în embrionul din mine, cel pe care carnea mi l-a primit.


- 162 -

Cândva vom refuza să ne naştem Mai poţi să mă crezi că totul e un joc, o dorinţă a cuiva, ca o păcală, o glumă, când totul a început într-un anume loc, că suntem o mulţime mutantă, o sumă de fiinţe bipede într-un timp măsurat cu zilele duse pe umeri, în spate, cu un drum prea puţin învăţat de celulele noastre dăruite cu moarte? Poate cândva vom refuza să ne naştem, vom căuta pentru viaţă alt drum, şi-n lumi paralele vom recunoaşte eroarea geneticii învăţată acum.


- 163 -

Şi furtul e pe bani deseori Nu-mi doresc un popor migrator ca pasărea toamnelor, unde, doar banul e ochiul atotvăzător de vieţi împlinite, rotunde, nici vorbe mestecate în dinţi, şi buzunare întoarse pe dos ca bărbile luminaţilor sfinţi prin biserici curgând credincios. Sau astrul averii-n eclipsă şi îmbogăţirea vieţii cu veci în patria banului lipsă ca soarele în ochi la lilieci, nici sănătatea trimisă prin poştă din catedrale de vechi impostori căci descifrarea indulgenţelor costă, iar furtu-i pe bani deseori.


- 164 -

În templul lacrimal Sunt vene, nervuri despletite, frunze pierdute în carne, oase, crengi îndoite sub pielea ca zidul cazarmei, speranţă, mereu rotitoare de cer senin şi furtuni, tristeţe, tu, pierzătoare în jocul mizat pe minuni, lumină frîntă în patru pentru câte un punct cardinal, statuie de crez idolatru în templu fluid, lacrimal...

Bucureşti 12 sept 2013

- 165 -

Banul -Priviţi-l, e un animal alergat cu dinţii de lapte neschimbaţi în monede, puiul de criză încă neînţărcat la masa verde de patrupede, îl văd, îl aud, îl pipăi, cu sfârcul buricelor mele fără gust şi miros, mă înspăimântă laptele ce mi-l suge din gândul de-a creşte cu sângele meu sănătos.


- 166 -

Infarctul Geamătul sistolei nu mai răzbate mulţimea cuvintelor vidă, înfloresc în piele diamante sărate, otrava morţii acidă.


- 167 -

Amintirile Amintirile ne vor vâna curând, am căpătat un crud miros de pradă, eu îţi propun să le hrănim pe rând din carnea mea,

e searbădă şi fadă,

-Vino tu întâi, cea cu trup transparent, şi tu, cea fără simţ în organe, n-ai niciun fel de culoare pentru miros şi pipăit nici suflet pentru dureri viscerale.

Şi tu, cea rotundă, ca ochiul, ce zăreşti doar ce ştii a vedea, tu, care ai învăţat de când te-ai rupt de întuneric să străluceşti, tu, ca un pântec de fată. -Tu, stea !


- 168 -

Biogazul Flămând de energie se micşorează pasul, cugetăm la rolul potcoavei de ciulini, e vântul în putere. - Ţineţi în lesă gazul prin legea vegetală-n viscere de maşini, scoateţi cu famfara din gunoi putere, tamburi majori destoinici să dirijaţi „per os”, aveţi bioprincipii, tabele şi repere, din fermentaţii cifre octanice de scos! Prin mahalaua minţii unii vor face averea exploatând gustul papilei pentru gaz, alţii vor sparge târgul, vor acuza puterea că va minţi poporul cu circ şi biogaz.


- 169 -

Închideţi lumea aceasta sătui Mergeţi încet, mestecaţi în tăcere cărarea, carnea ei în lung şi în lat, mâncaţi-vă drumul, şi calea e un fel de a fi al pământului încă nedigerat -Priviţi, în faţă vă râde o mare, o bere albastră cu dinţii în spume, aici aveţi loc fiecare, să-i lingeţi buzele rânjite spre lume. Închideţi ziua aceasta sătui, căutaţi-vă-n oglinzile nopţii noi Terre, oricum, ne vor judeca destui că ne-am mâncat Pământul pentru avere.

Bucureşti 25 oct. 2013

- 170 -

Câştigată la ruleta rusească

Pentru tine a fost ca o boală, un semn al morţii imune aprins pe cromozomul spirală în viscerele unei gene nebune, febra-ţi ascundea în ţesuturi urna trupului ars, păşeai ca zborul de fluturi căzută în metatars, ai ajuns un rebut hominid cu pulsul rătăcit şi mai rar, n-ai vrut să păşeşti peste vid, peste râul Styx nici măcar. Atunci a venit o uriaşă pasăre de foc să te pască, erai tu, ţie însăţi urmaşă, câştigată la ruleta rusească.


- 171 -

Puneţi versul să lupte la baionetă

-Puneţi versul să lupte la baionetă, scoateţi-l dintre pulpele poeziilor dulci, iubirea s-a pierdut de mult la ruletă în jocul nervos al emisferelor stângi, nu mai e sfânt nici zâmbetul mamei scuipat în viteză peste plânsul copil, nici limba coclită-n clopotu-aramei bătând ca-ntr-o ţeastă de encefal imbecil, nici sărutul chinuit în canini, incisivi, cu drogul ascuns în măseaua căzută, au rămas gunoierii care adună beţivi cu limbi încleiate, ţintuite de gută. -Scoateţi versul să lupte la baionetă !

Buşteni 28 01 2014

- 172 -

Inframicrosentimente

Am instinct de ierbivor alergat, ca ţărmul vânat de maree, plămânul e patrupedul vânat de o stea tahipnee.

M-aş cupla trupului tău ca o camă la roata cu dinţii de fier, dar ritmul ei mă reclamă ţipând nesfârşit în cartier.

Oare cum se dezbracă toamna de frunze ca o simplă femeie, cînd vântul o pictează cu ploaia în stropi de acnee?

- 173 -

Inima e perpetuă surpriză cu viaţa pre moarte păşind medalie sub hipofiză dorită de sânge cu jind.

Te-am iubit în pahar, petală rotundă, transparentă de alcool, dimineaţa mi-a-nflorit o vocală lângă genunchiului tău gol.

E timpul iubirii curate: ziua îşi coase-n cazarmă himenul nopţii furate, iubită-n ghereta de gardă.

- 174 -

Ce tânăr ai trupul şi plin de lumină, exişti tot mai mult în afară, pe harta iubirii eşti ţara vecină în care trăieşti de aseară.

Să şlefuim auzul cu poezii solemne, cu paşi neşovăielnici pentru regret şi scuze, în primăvara asta ne vom vorbi prin semne ca gâzele, cu limba gameţilor pe buze.

Bucuria nu-i doar un cântec rătăcit prin cartierul de îngeri, e dansul globulelor roşii în ţara de sânge.

- 175 -

Eu sunt aşa cum mă port, îmi câştig icoana cu banul, pe steag, sub capul de mort, îmi rod în credinţă ciolanul.

Pentru moarte nu-mi cumpăr de viu castelul din lemn de vecie, doar pielea mi-o lăcuiesc precum ştiu cu sudoare din lac de sicrie.

Pornesc în rotulele noi semeţ precum carul de luptă, mi-am îmbrăcat de război armura stomacului. Suptă.

- 176 -

Am venit pe strănutul istoriei, ca o pană a geneticii dace, pasc firimiturile gloriei cu clonţul unei păsări sărace.

Oare când din carne-o să-mi muşte dinţii morţii de catifea, şi trupul, un falus de duhoare şi muşte membrana ţărânii o va penetra?

- 177 -

CUPRINS

Va fi religios sau nu va mai fi 7 În ceaşca dimineţii amestec lumina 8 Dansează celulele fără membrane 9 Îmi duc celulele în cârcă 11 Second hand 12 Petale de călătoare petunii 13 Răsfrânte în cioburi de mică 14 Gustul pentru viaţă îl vând sub preţ 15 Pofta de viaţă transmisă genetic 16 Lăsaţi afară vocala de prisos 17 Aurul din galerii astupate 18 Pe frontul de vest al lui decembrie 19 Tresar ca lumina în neonul din tub 20 Papila linguală cedează nervos 21 Amin 23 Dinspre safena străzii în coronare 24 O, linişte martiră 26 De n-ar fi veşnicia tăcerii însângerată 27 Scrisoare către o iubire necunoscută 28 Pe dealul care urcă în amurgul personal 30 Circum, circa, citra, cis 31 Cu berea închisă în ţâţe 32 În cana ei poplitee 33 Papilele sunt două cifre nule 34 Ţine-mă cât mai strâns la tine între vertebre 35 Tu veneai, văduva mea de pică 36 Visul din acvariul de os 37 Rochia ei ca o spumă de bere 39 Încoronează-ţi anii tineri Rrigi 40 Pe marginea vocalei e o râpă spre niciunde 41 Cântecul halbelor trase-n clopotniţă 42 Curg râul din lichidul cefalorahidian 43

- 178 -

Petala de alcool 45 Curând ne vom mânca pe săturate 46 Brusc devii înghiţitor de săbii 47 Ce umedă e umbra 48 În sânge mi se îneacă mateloţi beţivi 49 Mi s-a întunecat mintea-n maseteri 51 Principiul alergării 52 Când totul este atât de azi, atât de acum, atât de aici 54 Trupul tău îmi e permis 55 Gustul de noapte amăruie 57 Nimeni nu mai iubeşte versul clasic 58 Minciuna adevărului din noi 59 Adânc în altarul sfinţirii celulare 6o Altare iluzorii vor sângera în pat 61 În largi venisecţii 62 Nu mai păstrează bezna memoria luminii 63 Ore pro me 64 Dansând în ploaie cu o hematie 65 Nopţile anilor tineri 66 Cântec de dimineaţă 67 Povestea pulsului 68 Pe curând 70 Copilărind cu soldaţii de plumb 71 Gaudeamus igitur 72 Somnul naţiunii naşte monştri 73 Soarele miroase a şaormă 74 Scufundări într-un ceai chinezesc 75 Sărutul străzii 76 Jucăm cu falangele zaruri pe viu 78 Voi sui respiraţia pe un ram capilar 79 Pe căi şi somatice străzi 80 Visul 81 Câte iluzii 82 Doi pescari 83

- 179 -

Să arborăm cearceaful 84 Cina Feng-shui 85 Bătrânul şi marea 86 Adrenalina 88 Secolul 21 va fi romantic 89 Nodul de cravată 90 Condamnat să valsez nemurirea 91 Cad zilele într-o groapă comună 92 Tânărul recrut 94 Eşarfa de rămas bun 95 Cearta 96 Cântec de noapte 97 Şampania zilei mă ninge 99 Aici în oraşul de capă şi spadă 101 Cromozomi din genunchi de femeie 103 Fata de la peron 104 Ea, cea mai udă dintre femei 105 Sângele, un râu oarecare 108 Vreau şi eu 111 Păşesc în organe de intromisiuni 112 Cefalee 113 Sutienul darnicei ore 114 Spitalul de câini 115 Prin artere din nou 116 Spre ţările calde 117 Omnia mea mecum porto 118 Baladă 119 Tata 122 Pana 125 În sistemul limfaric 124 Poveste 126 Şi-a ros obrazul zarul 128 Dragostea a rămas în cearceaf 129 Genomul 130 Pulsul potcoavei 132

- 180 -

Dimineaţa 133 Un instinct adiacent 135 Altă poveste 137 Sub ferestrele venelor se deschid venisecţii 139 Numai Ofelia 140 Lacul vălurit,o hârtie curată 141 Să ne răcorim, Domnilor, în paradis 143 Deluviile 145 Prea-ţi fluieră vântu-n schelet 146 Mierea imaginii 147 Cu tine ascuns între vene 148 Să digerăm Iphone-uri 149 Peste şotronul gleznei trecând 150 Mă albesc cu făină de oase-eroi 152 Cântec 153 Sub fulgerul pleoapei, Doamne 154 Cearceaful îmi adulmecă urma pe obraz 156 Spre ora hibernală 157 Cu sceptrul ca femurul 158 Extratereştrii 159 O trezire mai caldă 160 Ea 161 Cândva vom refuza să ne naştem 162 Şi furtul e pe bani uneori 163 În templul lacrimal 164 Banul 165 Infarctul 166 Amintirile 167 Biogazul 168 Închideţi lumea aceasta sătui 169 Câştigat la ruleta rusească 170 Puneţi versul să lupte la baionetă 171 Inframicrosentimente 172

Date post:	22-Nov-2014
Category:	Art & Photos
Upload:	ibgtv
View:	396 times
Download:	5 times

CARTILE LUI DAN TIPURITA - CROMOZOMI DIN GENUNCHI DE FEMEIE

Art & Photos