+ All Categories
Home > Documents > CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR”...

CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR”...

Date post: 04-Feb-2018
Category:
Upload: trinhminh
View: 289 times
Download: 8 times
Share this document with a friend
of 14 /14
CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor sau Pr£xij ApostÒlwn. Această carte nu istoriseşte însă, aşa cum ar reieşi din titlu, faptele tuturor Apostolilor, ci numai o parte dintre ele şi numai ale unora dintre aceştia, manifestând preferinţe speciale pentru Petru şi Ioan, în prima parte, şi pentru Pavel, în cea de-a doua. Faptele Apostolilor mai cuprinde şi istorisirea activităţii unora dintre ucenicii şi colaboratorii Sfinţilor Apostoli, precum Sfântul Ştefan, Varnava, Filip, Timotei, ş.a. Prin urmare, titlul acestei cărţi trebuie înţeles în sensul că istoriseşte unele fapte din viaţa şi activitatea unor Apostoli şi ale unora dintre ucenicii şi colaboratorii acestora. 1. Autorul, locul şi data scrierii În Prolog autorul îşi prezintă scrierea ca fiind continuarea unei alte scrieri, adresată aceluiaşi Teofil, şi anume Evanghelia după Luca. Tema cărţii continuă tema Evangheliei a III-a: relatarea evenimentelor din organizarea vieţii Bisericii primare. Asemănarea de stil şi vocabular dintre Evanghelia a III-a şi Faptele Apostolilor indică acelaşi autor. După tradiţie, autorul cărţii este Sfântul Luca, fapt menţionat de Sf. Irineu, Canonul Muratori, Prologul Antimarcionit. Autorul acestei scrieri apare în unele pasaje din lucrare ca martor ocular, mai ales în aşa-numitele „secţiuni cu noi” sau „wirstücke”, unde Sfântul Luca istoriseşte clar în calitate de martor ocular. Faptele Apostolilor trebuie să fi fost scrisă neapărat după Evanghelia a III-a, între redactările celor două scrieri neputând să se scurgă un interval de timp mai mare de câteva luni. În Faptele Apostolilor Luca încheie relatarea evenimentelor undeva la sfârşitul primei captivităţi romane a Sfântului Pavel, anul 63: „Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind… fără nici o piedică” (28: 30), relatare care corespunde întru totul situaţiei primei captivităţi romane. Luca nu aminteşte, aşadar, nicăieri şi nimic de vreo eliberare a Apostolului. Dacă ar fi scris mai târziu de anul 63 este exclus ca el să nu fi relatat nimic despre procesul, eliberarea, călătoriile misionare următoare ( cea în Spania, mai ales) asupra căreia ne dau referinţe preţioase epistolele pastorale, precum şi unii Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti ( Clement Romanul, Fer. Ieronim etc). Aşadar, cartea “Faptele Apostolilor” a fost scrisă în anul 63 d. Hr., undeva foarte aproape de domiciliul lui Teofil, în Italia, probabil, chiar Roma. 2. Destinatarii, izvoarele şi scopul compunerii cărţii Cartea Faptele Apostolilor este adresată aceluiaşi Teofil căreia Sf. Luca îi dedicase şi Evanghelia a-III-a ( F.Ap. 1, 1). Faptul că de această dată Luca i se adresează pe nume, fără a folosi formula de politeţe kr£tiste, din Prologul Evangheliei (1,1-3), îngăduie presupunerea că între timp raporturile dintre ei s-au strâns şi mai mult şi că lucrarea şi-a atins scopul îmbrăţişarea creştinismului de către Teofil.
Transcript
Page 1: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR”

A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de

Faptele Apostolilor sau Pr£xij ApostÒlwn.

Această carte nu istoriseşte însă, aşa cum ar reieşi din titlu, faptele tuturor Apostolilor,

ci numai o parte dintre ele şi numai ale unora dintre aceştia, manifestând preferinţe speciale

pentru Petru şi Ioan, în prima parte, şi pentru Pavel, în cea de-a doua. Faptele Apostolilor mai

cuprinde şi istorisirea activităţii unora dintre ucenicii şi colaboratorii Sfinţilor Apostoli,

precum Sfântul Ştefan, Varnava, Filip, Timotei, ş.a.

Prin urmare, titlul acestei cărţi trebuie înţeles în sensul că istoriseşte unele fapte din

viaţa şi activitatea unor Apostoli şi ale unora dintre ucenicii şi colaboratorii acestora.

1. Autorul, locul şi data scrierii

În Prolog autorul îşi prezintă scrierea ca fiind continuarea unei alte scrieri, adresată

aceluiaşi Teofil, şi anume Evanghelia după Luca.

Tema cărţii continuă tema Evangheliei a III-a: relatarea evenimentelor din

organizarea vieţii Bisericii primare.

Asemănarea de stil şi vocabular dintre Evanghelia a III-a şi Faptele Apostolilor indică

acelaşi autor. După tradiţie, autorul cărţii este Sfântul Luca, fapt menţionat de Sf. Irineu,

Canonul Muratori, Prologul Antimarcionit. Autorul acestei scrieri apare în unele pasaje din

lucrare ca martor ocular, mai ales în aşa-numitele „secţiuni cu noi” sau „wirstücke”, unde

Sfântul Luca istoriseşte clar în calitate de martor ocular.

Faptele Apostolilor trebuie să fi fost scrisă neapărat după Evanghelia a III-a, între

redactările celor două scrieri neputând să se scurgă un interval de timp mai mare de câteva

luni. În Faptele Apostolilor Luca încheie relatarea evenimentelor undeva la sfârşitul primei

captivităţi romane a Sfântului Pavel, anul 63: „Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de

el cu chirie şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind… fără nici o piedică” (28: 30),

relatare care corespunde întru totul situaţiei primei captivităţi romane.

Luca nu aminteşte, aşadar, nicăieri şi nimic de vreo eliberare a Apostolului. Dacă ar fi

scris mai târziu de anul 63 este exclus ca el să nu fi relatat nimic despre procesul, eliberarea,

călătoriile misionare următoare ( cea în Spania, mai ales) asupra căreia ne dau referinţe

preţioase epistolele pastorale, precum şi unii Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti ( Clement

Romanul, Fer. Ieronim etc).

Aşadar, cartea “Faptele Apostolilor” a fost scrisă în anul 63 d. Hr., undeva foarte

aproape de domiciliul lui Teofil, în Italia, probabil, chiar Roma.

2. Destinatarii, izvoarele şi scopul compunerii cărţii

Cartea Faptele Apostolilor este adresată aceluiaşi Teofil căreia Sf. Luca îi dedicase şi

Evanghelia a-III-a ( F.Ap. 1, 1). Faptul că de această dată Luca i se adresează pe nume, fără a

folosi formula de politeţe kr£tiste, din Prologul Evangheliei (1,1-3), îngăduie

presupunerea că între timp raporturile dintre ei s-au strâns şi mai mult şi că lucrarea şi-a atins

scopul – îmbrăţişarea creştinismului de către Teofil.

Page 2: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

O mare parte dintre cercetători admit că lucrarea Faptele Apostolilor a fost destinată

totodată şi unui cerc mai larg de cititori şi care trebuie să fi fost creştinii din Roma şi Italia,

deoarece localităţile din această ţară sunt menţionate de Luca fără nici o explicaţie, ceea ce nu

e cazul, când se referă la topografia şi moravurile palestiniene, macedoniene şi greceşti.

Asupra acestora din urmă autorul dă lămuriri, care presupun că cititorii cărţii n-aveau

de unde să le cunoască. Aşadar, destinatarii cărţii Faptele Apostolilor înglobează un cerc mai

larg de cititori, creştini proveniţi dintre păgâni, spre deosebire de primul volum al lucrării

lucanice, care se adresa numai lui Teofil.

Izvoarele folosite în compunerea cărţii sunt din cele mai variate, fapt care rezultă din

bogăţia de informaţii de care dispune autorul:

1) însemnările personale ca martor ocular ( Reisetagenbuch) (F.Ap. 11, 27)

2) Sf. Ap. Pavel – care putea cel mai bine să-i fi servit ca şi izvor, în special, în

relatarea martiriului Sf. Ştefan ( F.Ap. 6,7 ), eveniment la care Saul a participat,

păzind hainele celor care-l lapidau;

3) Tradiţia orală —fapt care reiese din primele 5 capitole, unde sunt relatate

evenimente pe care creştinii le cunoşteau în amănunt ;

4) Diaconul Filip în casa căruia a găzduit împreună cu Sf. Pavel (F.Ap.21, 8).

Scopul scrierii:

1) Scopul didactic — Faptele Apostolilor se prezintă ca al doilea volum al unei scrieri unice.

După ce a relatat naşterea lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus, Sf. Luca prezintă predica

Înaintemergătorului Domnului şi predica Mântuitorului, ambele având ca temă centrală

Împărăţia lui Dumnezeu.

Opera lucanică se va încheia cu mărturia dată de Apostolul neamurilor, în capitala

Imperiului roman, despre această Împărăţie a lui Dumnezeu.

În acest sens, Evanghelia a treia se încheie cu trimiterea Sfinţilor Apostoli la vestirea

acestei Împărăţii la toate neamurile.

Faptele Apostolilor arată cum a fost dusă neamurilor această Evanghelie a Împărăţiei,

începând cu Iudeea, trecând prin Samaria spre Galileea şi sfârşind cu capitala lumii păgâne,

Roma. Aşadar, preocuparea didactică a lui Luca de promulgare a învăţăturii despre împărăţia

lui Dumnezeu, este evidentă.

Mai mult, atât cuprinsul Faptelor Apostolilor, cât şi al Evangheliei a treia se dezvoltă,

urmând linii paralele, având în centru activitatea în Ierusalim.

Evanghelia după Luca se împarte în două părţi egale:

a. activitatea în Galileea, având în centru pe cei 12 Apostoli şi se încheie cu

misiunea încredinţată acestora;

b. călătoria spre Ierusalim, începând cu trimiterea în misiune a celor 72 şi redarea

ultimelor evenimente care au avut loc în cetatea mântuirii: Patimile, Moartea,

Învierea şi arătările Mântuitorului Înviat.

Faptele Apostolilor se împarte, la fel, în 2 părţi:

a. activitatea la Ierusalim - rolul preponderent al Sf. Petru;

b. activitatea în afara graniţelor Ţării Sfinte, accentul căzând pe activitatea şi pe

rolul pe care l-a avut Ap. Pavel în propovăduirea evangheliei Împărăţiei la

neamuri.

Luca a urmat, în scrieri, un plan subordonat unui scop precis, şi anume: programul

triumfalist, irezistibil al propovăduirii Evangheliei, începând de la Ierusalim şi sfârşind la

Roma.

Page 3: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

O notă specifică a relatării Sf. Luca este faptul că el accentuează ideea că

propovăduirea Evangheliei nu e numai rezultatul unei lucrări omeneşti, Sf. Duh Însuşi

intervenind în momentele de cotitură pentru a determina acţiunile viitoare. Iată câteva exmple,

în acest sens:

a. Ap.Pavel intenţionează să plece spre Efes (călătoria a doua), Sf. Duh îl îndrumă

spre Europa (Troa) ( F.Ap.16,7-11);

b. Saul, viitorul Apostol Pavel, pleacă spre Damasc pentru a-i aresta şi a-i aduce pe

creştinii de acolo, legaţi, la Ierusalim; Sf. Duh şi arătarea Domnului înviat va

schimba destinul lui Saul, în drum spre Damasc având loc întâlnirea cu Iisus Cel

înviat şi înălţat dej ala cer ( F.Ap.cap. 9 ).

c. Sf. Pavel se îndreaptă cu precădere spre iudei, aceştia refuză, iar la îndrumarea Sf.

Duh, Apostolul se îndreaptă cu precădere spre păgâni (Roma).

2. Scopul apologetic constă în a arăta că Evanghelia Împărăţiei şi creştinismul, în general, nu

prezentau nici un pericol pentru statul roman.

a. Sergius Paulus atestă acest lucru la încreştinarea sa (F.Ap.13 );

b. toţi recunosc, la Cezareea, că Sf. Pavel n-a făcut nimic vrednic de moarte şi nici nu

găsesc motiv de condamnare, în Evanghelia sa;

c. la Roma, Ap. Pavel, în prima activitate, are un regim aparte, ceea ce denotă că

prezenţa lui în capitala Imperiului Roman n-a fost socotită primejdioasă pentru

administraţia şi puterea romană.

Aceste reliefări sunt importante pe fondul prezentării de către iudei a creştinismului ca fiind

un real pericol pentru lumea de atunci.

3. Planul doctrinar al scrierii

Prolog (1, 1-11)

I — Biserica din Ierusalim — apariţia şi începutul dezvoltării ei istorice (1, 12 –

5, 42).

1. Pogorârea Sf. Duh — efectul lucrării acestuia, întemeierea şi caracteristicile

organizatorice şi cultice ale primei Biserici creştine (cap.2 )

2. Începutul misiunii primei Biserici creştine şi primele conflicte cu autorităţile

iudaice (3, 1- 5, 42).

II — Primul stadiu al dezvoltării Bisericii creştine (6, 1- 13,3)

1. În Ierusalim

a) confruntarea gravă cu iudaismul — primul martir (6, 1- 8,3);

b) primele convertiri în afara Ierusalimului — Saul chemat la credinţă ( 8, 4 -

9, 30 ).

2 . În afara Ierusalimului şi Antiohia

a) activitatea Sf. Petru în afara Ierusalimului (9, 31- 11, 18)

b) Antiohia şi începutul creştinismului între păgâni (11, 19- 13, 3 ).

III— Misiunile Sf. Pavel (13, 4 - 21, 27)

a) prima călătorie misionară (13, 4 – 15, 36 )

b) a doua călătorie misionară (15, 37 – 18, 23 )

c) a treia călătorie misionară (18, 24 – 21, 27 )

IV— Întemniţatul lui Hristos (21, 27 – 28, 29)

1) Pavel închis la Ierusalim şi Cezareea ( 22-26)

2) Pavel închis la Roma (27-28)

Epilog — 28, 30 - 31.

Page 4: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

4. Analiza cuprinsului scrierii

PROLOGUL - arată că lucrarea Faptele Apostolilor vine în continuarea primului

volum lucanic, Evanghelia a III-a, şi aminteşte că întreaga operă e dedicată lui Teofil,

patrician roman. Versetele 3-11 din primul capitol, reluând finalul Evangheliei a III-a,

relatează arătările după Înviere şi Înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, marcând, astfel şi mai

bine, legătura dintre cele două scrieri.

A — BISERICA DIN IERUSALIM — APARIŢIA ŞI ÎNCEPUTUL DEZVOLTĂRII EI

ISTORICE ( 1, 12 – 5, 42).

După Înălţarea la cer a Mântuitorului, cei 11 Apostoli se adună în Ierusalim, în casa

Mariei, mama lui Ioan Marcu ( în încăperea de sus, unde va fi avut loc şi Cincizecimea ), unde

mai erau de faţă şi Maria, mama lui Iisus şi fraţii Lui ( 1,14 ). Probabil că mai erau prezenţi şi

cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, numai aşa explicându-se numărul mare de „fraţi”, ca la

120 ( 1, 15). Este completat acum colegiul apostolic, la propunerea lui Petru, prin alegerea lui

Matia, ca Apostol, în locul lui Iuda, cel care-l vânduse pe Domnul şi apoi se sinucise.

Procedeul alegerii a fost prin tragere la sorţi, procedeu prin care se arăta că nu oamenii aleg

pentru misiunea de Apostol, ci Dumnezeu alege (1, 25).

Capitolul 2 istoriseşte evenimentul Pogorârii Sfântului Duh peste Apostoli.

Evenimentul se prezintă nu numai ca împlinirea unei făgăduinţe făcută Apostolilor de

Mântuitorul Hristos, înainte de Patime Sa, că le va trimite pe Duhul Sfânt, care-i va învăţa şi-i

va povăţui spre tot adevărul, ci şi ca o împlinire a profeţiei lui Ioil (2, 16 - 21).

După pogorârea Duhului peste Apostoli, în chip de limbi de foc, Ap. Petru ţine o

cuvântare în faţa mulţimii de oameni, adunaţi la Ierusalim, cu ocazia Praznicului, din mai

toate colţurile Imperiului ( 2, 9-11). În această cuvântare Petru arată, mai întâi, că Scriptura s-

a împlinit acum, în Hristos, apoi face un scurt rechizitoriu iudeilor pentru fapta lor, omorârea

lui Iisus, precum şi un scurt excurs asupra ultimelor 2 evenimente care Îl arată pe Iisus ca

Dumnezeu adevărat, şi cărora Apostolii le-au fost martori oculari -Învierea şi Înălţarea Sa la

cer- ( 2, 32 – 33 ).

În urma cuvântării, mulţimea a fost pătrunsă la inimă şi se botează ca la 3000 de

oameni, luând astfel fiinţă în istorie o realitate nouă, Biserica creştină, care se năştea dintr-o

putere nouă, din cer, nu dintr-o putere mărginită şi trecătoare, din lume, ci dintr-una infinită

pe care o va purta în ea şi o va comunica lumii întregi — Puterea Sfântului Duh.

Organizarea şi viaţa cultică a acestei prime comunităţi creştine se caracteriza prin:

1. unitate şi stăruinţă:

- în învăţătura Apostolilor

- în comuniune

- în euharistie

- în rugăciune (2, 42)

2. egalitatea tuturor creştinilor şi dezinteresul faţă de cele materiale (2, 44-45);

3. unitate în cuget (2, 46) şi viaţă morală; în credinţă şi bunătate (2, 47).

Capitolul 3, 4, 5 rezumă începutul vieţii Bisericii creştine primare.

Cap. 3 — Petru vindecă un olog în Ierusalim şi predică cu curaj pe Iisus cel mort şi

Înviat. Apostolii au puterea să se numească „martori ai Învierii lui Iisus”.

Curajul acestei mărturisiri se arată a fi un prim efect al Pogorârii Sf. Duh. Apostolii

vestesc că acest Iisus, pe care ei Îl predică, este viu şi lucrează în lume asupra acelora care

cred în numele Lui (3, 16).

Page 5: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Cap. 4 — Ap. Petru şi Ioan sunt închişi pentru săvârşirea unei minuni, dar dau

mărturie curajoasă în faţa Sinedriului, arătând în numele Căruia ei lucrează (4, 19-20).

Este dat şi un model de rugăciune al Bisericii primare (4, 24-30), precum şi imaginea

vieţii interioare, intime a primei comunităţi creştine (4, 32-35).

Cap. 5 — redă un prim incident al primei comunităţi creştine: Anania şi Safira, doi

soţi, cad morţi în faţa lui Petru datorită tăgăduirii unei părţi din banii cu care au vândut ţarina

lor şi pe care trebuiau să-i pună la picioarele Apostolilor. Moartea lor este un simbol al

pedepsei, venită ca o consecinţă a ieşirii, prin minciună, din comuniunea Duhului şi vieţii de

obşte (5, 48). Tot aici este redat şi episodul „Gamaliel”, un învăţător de lege, care într-un

excurs de logică explică în faţa Sinedriului lucrarea şi puterea Apostolilor. Ideea pledoariei lui

era: puterea şi lucrarea dumnezeiască nu poate fi zădărnicită de oameni — lucrarea

Apostolilor este o lucrare dumnezeiască.

B. PRIMUL STADIU AL DEZVOLTĂRII BISERICII CREŞTINE ( 6, 1- 12,25 )

1- În Ierusalim

Prima fază a acestei dezvoltării este relatată în capitolele 6 şi 7. În capitolul 6 este

consemnată alegerea celor 7 diaconi şi hirotonirea lor.

Această consemnare constituie prima mărturie despre apariţia în istorie a treptei

diaconatului. Tot aici apar, pentru prima oară, consemnate şi elementele hirotoniei:

rugăciunea şi punerea mâinilor (6, 6).

În legătură însă cu alegera şi hirotonirea diaconilor de care face amintire cap. 6 al

cărţii Faptele Apostolilor sunt de precizat următoarele:

În Noul Testament nu există ştiri despre hirotonirea celor dintâi diaconi. Ca şi în

cazul preoţilor şi a episcopilor, acest moment din viaţa Bisericii rămâne învăluit în umbră.

Cei 7 bărbaţi hirotoniţi, amintiţi în text, sunt doar cei dintâi diaconi a căror hirotonie

este amintită în Noul Testament, şi nu cei dintâi diaconi în Biserica creştină.

De altfel, din text nu reiese intenţia autorului Faptelor Apostolilor de a istorisi cele

petrecute la hirotonirea celor dintâi diaconi.

1. După cum rezultă din cuvintele Apostolului Petru: „ Nu este potrivit ca noi, lăsând

cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese” ( diakone‹n ta‹j trapšzaij – 6,2 ),

slujirea aceasta de toate zilele ( ™n tÁ diakon…a tÁ kaqhmer…nh ) era strâns legată

de oaspeţele comune ale creştinilor numite agape, adică mese ale dragostei ( ¢g£ph), care

aveau loc în cadrul liturgic, urmând imediat după împărtăşirea creştinilor. În orice caz, această

slujire avea caracter religios, neputând fi împlinită de simpli creştini. Altfel, ar rămâne de

neînţeles nu numai hirotonia celor 7, cu acel prilej, dar şi spusele Apostolilor că, în lipsa

altor slujitori la mese, lucrarea aceasta ar trebui săvârşită de ei. Ori, dacă această slujire la

agape nu putea fi împlinită decât de membri ai ierahiei bisericeşti, este de la sine înţeles că

aceştia au existat încă din primele zile ale Bisericii, când agapa constituia unul din

principalele acte religiaose zilnice ale creştinilor.

2. Se cunoaşte că evreii nu priveau cu ochi buni, nu numai pe păgânii convertiţi, dar

nici pe fraţii lor, aşa numiţii elenişti, care trăiau în diasporă şi vorbeau limba greacă. Însăşi

această trecere cu vederea a văduvelor eleniste la ospeţele comune, arată că, în vremea aceea,

încă mai persistau asemenea deosebiri între creştini. Din această cauză, este greu de admis ca

evreii să nu se fi ridicat împotriva rânduirii celor dintâi diaconi numai dintre elenişti, Căci,

după câte se pare, şase, din cei şapte, erau elenişti; Nicolae, prozelit din Antiohia, fusese

păgân cândva.

Page 6: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

3. Însăşi necesitatea împlinirii cerinţelor religioase ale creştinilor, în comunitatea lor,

atât de numeroasă, la Ierusalim, îndată după pogorârea Sf. Duh, implică existenţa slujitorilor

bisericeşti într-o vreme anterioară momentului la care se referă F. Ap. 6, 1-6.

Apostolii, este clar, nu slujeau la mese, pentru că dacă ar fi slujit, nu era cu putinţă ca

ei să fi trecut cu vederea văduvele eleniştilor. De altfel, Luca arată că, nu împotriva

Apostolilor, ci împotriva Evreilor, au făcut cârtire eleniştii. Dar cine erau aceşti Evrei ?

Desigur, nu puteau fi alţii, decât cei care ajutau pe preoţi ™n tÁ diakon…a tÁ

kaqhmer…nh, adică la slujirea cea de fiecare zi. Aşadar, erau diaconii hirotoniţi din rândul

evreilor trecuţi la creştinism.

4. Existenţa diaconilor evrei, înainte de cea a hirotonirii eleniştilor, se sprijină şi pe

alte mărturii mai vechi. Astfel, în Codicele D ( Bezae Cantabrigiensis ) din sec. V –VI, la

sfârşitul versetului 1 din cap. 6, după expresia pareqewroànto (trecute cu vederea) ™n

tÁ diakon…a tÁ kaqhmer…nh aƒ cÁrai ¡utîn (văduvele lor), există

următoarea întregire: ˜n tÁ diakon…a tîn Ebra…wn, precizându-se deci, că

văduvele eleniste erau trecute cu vederea de către evrei.

Chiar dacă asemenea variante textuale nu aparţin formei originare a cărţii Faptele

Apostolilor, totuşi, ele îşi au valoarea lor, cel puţin ca mărturii exegetice ale tradiţiei

bisericeşti vechi.

Capitolul 7 consemnează martiriul Sf. Ştefan, prima victimă creştină a persecuţiilor

iudaice.

Din cuvântarea rostită de Sf. Ştefan - o schiţă a istoriei religioase a evreilor - rezultă

că creştinii nu trebuie să se supună prescripţiilor legii iudaice.

2- În afara Ierusalimului

Capitolul 8 — dezbate prigoana iudaică dezlănţuită împotriva creştinismului şi rolul

lui Saul (8, 3) în desfăşurarea acesteia. Apoi este descrisă activitatea Apostolilor în afara

Ierusalimului.

Apostolii Filip, Petru şi Ioan propovăduiesc în Samaria. Aici este redată întâlnirea

Apostolilor cu Simon şi încercarea acestuia de a cumpăra harul Duhului Sfânt, cu bani. Tot

aici este consemnat botezul famenului etiopian de către diaconul Filip.

În capitolul 9 este descrisă convertirea miraculoasă a lui Saul şi schimbarea destinului

vieţii sale, convertirea sa coincizând cu chemarea sa de către Dumnezeu la apostolat, moment

crucial pentru răspândirea creştinismului în lume.

Tot în capitolul 9 sunt descrise minunile lui Petru: vindecarea ologului Eneea şi

învierea Tavitei, în Iope.

Capitolul 10 relatează convertirea unui sutaş, din Cezareea, pe nume Corneliu,

eveniment ce coincide cu începutul pătrunderii creştinismului în lumea păgână. Luca prezintă

convertirea lui ca un efect al rugăciunii şi postului, pe care acest ofiţer le practica.

În vedenia pe care Petru o are, înainte să fie trimis spre Corneliu, se descoperă

caracterul universalist al religiei creştine şi al jertfei mântuitoare a lui Iisus Hristos. Acest

lucru este subliniat, în mod expres, în predica lui Petru, ţinută în casa lui Corneliu (10, 34-35).

În capitolul 11 — este descrisă activitatea lui Barnaba şi Saul în Antiohia, axată pe

iniţiativa strângeri de ajutoare pentru creştinii din Ierusalim, pe timpul foametei din vremea

lui Claudiu. În 11, 30 este menţionată cea de-a doua treaptă a preoţiei (preoţii): „...ceea ce au

şi făcut, trimiţâmdu-le preoţilor, prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul”.

Capitolul 12 descrie prima persecuţie, de proporţii, dezlănţuită de Irod Agripa I, în

special, împotriva creştinilor din Ierusalim. Prima şi marea victimă este Iacov cel Bătrân,

fratele lui Ioan, fiul lui Zevedeu, care este decapitat. Sf. Petru este întemniţat şi el, urmând să

Page 7: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

fie omorât după Paşti, dar este eliberat în chip miraculos de către un înger. Tot aici este

descrisă şi moartea lui Irod Agripa I, la Cezareea.

C. MISIUNILE SF. APOSTOL PAVEL ( 13,4 – 21,27 )

1. Prima călătorie misionară ( 13, 4- 15, 36 ).

Prima călătorie misionară a Sf. Ap.Pavel s-a desfăşurat între anii 45-48 d. Hr.

Pavel Apostolul însoţit de Barnaba şi Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, pleacă din

Antiohia şi ajung cu corabia la Seleucia, iar de acolo în Cipru, la Salamina. Aici, Apostolul

Pavel provovăduieşte cu curaj cuvântul lui Dumnezeu, străbate insula, vestindu-l pe Iisus. În

cele din urmă ajunge la Pafos.

În această cetate are loc un eveniment de excepţie, care va însemna mult pentru

Apostolul misionar. La predica lui se încreştinează Proconsulul insulei, Sergius Paulus,

succes misionar care îl va determina pe Apostol să-şi schimbe numele din Saul, în Paul (

Pavel). Credinţa proconsulului este sporită apoi de cele ce s-au întâmplat cu Elima vrăjitorul,

care a fost orbit în timp ce căuta să întoarcă pe proconsul de la noua credinţă.

De aici, Apostolii ajung la Perga Pamfiliei, unde Ioan Marcu îi părăseşte. Motivul

despărţirii va fi fost, probabil, integrarea păgânilor în rândul creştinilor — sau poporul lui

Dumnezeu, fără respectarea prescripţiilor iudaice, în special, circumcizia. De la Perga, grupul

misionar ajunge la Antiohia Pisidiei, unde Pavel vorbeşte cu succes în sinagogă, fapt care

reiese din invitaţia mai marelui sinagogii de a vorbi şi în sâmbăta următoare (13, 42-44).

Subiectul cuvântării Sf. Pavel a fost o incursiune în istoria poporului evreu, în care

Apostolul pune accent pe faptul că făgăduinţele proorocilor s-au împlinit deja în Iisus şi pe

Care Dumnezeu L-a înviat din morţi ( 13,17-22).

Beneficiarii făgăduinţelor veşnice sunt ei şi urmaşii lor, dar ei refuzându-le, acestea se

vor da păgânilor (13, 38-39). Datorită invidiei evreilor şi a subiectului propovăduirii, în

Antiohia Pisidiei se porneşte o prigoană împotriva Apostolilor, fapt care-i determină să plece

la Iconiu.

Apostolul Pavel se bucură şi în această cetate de acelaşi succes; săvârşeşte şi minuni,

fapt care stârneşte din nou invidie, astfel că, se dezlănţuie o nouă prigoană împotriva lor. Cu

toate că mulţimile se împart în două, o parte fiind cu Apostolii, iar cealaltă cu iudeii (14, 4),

Apostolii sunt nevoiţi să plece mai departe în cetăţile Licaoniei - Listra şi Derbe.

În Listra, Ap. Pavel vindecă un olog din naştere, credinţa slăbănogului fiind mobilul

minunii. Această minune impresionează peste măsură mulţimea, care îi consideră pe Apostoli,

zei: „zeii, asemănându-se oamenilor, s-au pogorât la noi” (14, 11).

Pavel este numit Hermes, (zeul elocinţei), iar Barnaba, Zeus. Mulţimea se comportă,

într-adevăr, ca în faţa zeilor, preotul lui Zeus, încercând, dimpreună cu mulţimea, să le aducă

chiar jertfe, dar sunt opriţi de Apostoli.

Pavel ţine o cuvântare arătând care este adevărata lor misiune, şi anume, aceea de a le

binevesti „să se întoarcă de la aceste deşertăciuni către Dumnezeul Cel adevărat, care a

făcut cerul şi pământul…” (14, 15-17). Apostolii sunt şi aici prigoniţi, ba chiar bătuţi cu

pietre la incitarea celor veniţi din Antiohia şi Iconiu, astfel că sunt nevoiţi să meargă la Derbe.

De aici, se întorc, apoi, la Listra, Iconiu şi Antiohia Pisidiei. Pe acelaşi itinerariu, ajung la

Perga şi se întorc, în cele din urmă, la Antiohia.

La întoarcere, ei fac un raport creştinilor, din această cetate, despre cele petrecute în

călătoria lor misionară, arătând că şi păgânilor li s-a deschis „uşa credinţei” (14, 27).

Page 8: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Unul din obiectivele majore ale primei călătorii misionare a fost acela de a aşeza

preoţi prin cetăţi: „Şi, hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au

încredinţat Domnului, în care crezuseră” (14, 23). Textul acesta este o mărturie clasică a

Noului Testament despre instituirea preoţiei sacramentale, de succesiune apostolică, prin actul

hirotoniei.

2. Sinodul Apostolic din Ierusalim

Între prima şi a doua călătorie misionară are loc Sinodul Apostolic de la Ierusalim,

cândva între anii 49-50, eveniment relatat în Faptele Apostolilor cap.15 şi Galateni 2, 1-10.

Sinodul este generat de lămurirea unei probleme majore din sânul Bisericii primare, şi

anume, obligativitatea sau neobligativitatea legii mozaice pentru păgâni. Din partea Bisericii

Antiohiei participă Barnaba şi Pavel.

Sinodul se ţine în două reuniuni. Astfel, în prima reuniune, Pavel şi Barnaba prezintă

un raport despre:

a) roadele activităţii lor printre păgâni (F.Ap.15, 4, Gal. 2,2 )

b) prezentarea Evangheliei pe care au propovăduit-o în lumea păgână.

În a doua reuniune, Apostolii adunaţi în sobor, hotărăsc asupra viitorului însuşi al

Bisericii creştine, alcătuind un Tomos sinodal, care cuprindea câteva prescripţii, pe care

păgânii urmau să le respecte la intrarea în creştinism:

1. păgânii trecuţi la creştinism nu sunt obligaţi să respecte prescripţiile legii iudaice –

în special, circumcizia (15, 10)

2. să se ferească de:

- idolotite

- de animale sugrumate

- de sânge

- de desfrâu

Aceste prescripţii au fost aşezate, aşadar, într-un Decret sinodal apostolic, întocmit

după modelul epistolar al vremii: A - către B- salutare + încheiere. Decretul este trimis la

Antiohia, prin delegaţii Sinodului, Pavel, Barnava, Iuda ( numit Barsaba ) şi Sila (15, 23).

Importanţa Sinodului:

1. Sinodul este o dovadă a istoricităţii Faptelor Apostolilor, lucrarea consemnând un

eveniment istoric;

2. Descrie una din situaţiile dificile ale creştinismului, şi anume, disputa dintre

iudaizanţi şi liberali în ceea ce priveşte obligativitatea legii mozaice pentru

creştinii dintre păgâni, dispută care este rezolvată, pentru prima oară, în istoria

Bisericii primare, printr-o procedură sinodală.

3. Sinodul oferă mărturie evidentă despre prezenţa în interiorul şi viaţa Bisericii

creştine primare, a ierarhiei sacramentale (Apostoli şi preoţi), clar delimitată de

restul creştinilor (preoţia împărătească).

4. De la acest sinod a rămas, până astăzi, formula sinodală „părutu-s-a Duhului Sfânt

şi nouă”.

3. A II-a călătorie misionară ( 15,36 –18,23 )

După sinod şi după ce hotărârile lui au fost făcute cunoscute creştinilor din Antiohia,

Sf. Pavel întreprinde cea de a doua călătorie misionară, care s-a desfăşurat între anii 51-53

d.Hr.

Page 9: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Obiectivul celei de-a doua călătorii misionare a fost facerea cunoscută a hotărârilor

sinodului şi îndemnul la respectarea lor, atât în lumea iudaică, dar mai ales păgână.

Pavel se desparte de Barnaba, datorită lui Ioan Marcu şi se constituie, astfel, 2 grupuri

misionare:

1- Sf. Pavel îl ia pe Sila şi pleacă spre Siria şi Cilicia

2- Barnaba şi Ioan Marcu pleacă spre Cipru.

Punctul de plecare este Antiohia.

Ap. Pavel ajunge mai întâi la Listra, de unde îl ia cu sine pe Timotei, care era din

mamă evreică şi tată elin.

Primul grup misionar, format în Listra din Pavel + Sila + Timotei, străbat Galatia şi se

opresc la Troa, unde Pavel are o vedenie, în care este îndemnat să pleace spre Macedonia

(16,9 ). Ajung la Neapoli, unde pun piciorul pentru prima dată pe pământ european, iar de

acolo pleacă la Filipi. Aici, Sf. Pavel propovăduieşte cu succes, sâmbăta la râu, iar Lidia, o

vânzătoare de porfiră, se converteşte, la auzul predicii Sf. Pavel, cu toată casa ei.

În Filipi, Pavel face şi o minune, vindecând o slujnică, care avea duh pitonicesc (

puterea de a ghici), motiv pentru care sunt duşi înaintea dregătorilor ( 16, 16-19).

Aici sunt acuzaţi că vestesc obiceiuri străine (16, 21), sunt bătuţi cu verigi, aruncaţi în

temniţă, fiindu-le zăvorâte picioarele în butuci. Noaptea are loc un cutremur şi Apostolii sunt

eliberaţi în chip miraculos, iar temnicerul se botează cu toată casa lui ( 16, 30-34 ).

Sunt eliberaţi din închisoare pe baza cetăţeniei romane.

De la Filipi pleacă la Tesalonic, unde 3 sâmbete, la rând, predică cu putere, în

sinagogă. Sunt acuzaţi de evrei că vestesc un alt împărat, pe Iisus, motiv pentru care sunt

alungaţi la Bereea, dar şi aici sunt urmăriţi de cei din Tesalonic, aşa că va rămâne la Bereea

doar Sila şi Timotei, Pavel trecând, pe mare, la Atena.

Apostolul Pavel la Atena

După câteva peregrinări prin Atena, Pavel întâlneşte într-o zi un altar închinat

„dumnezeului necunoscut”. Apostolul predică câteva zile în Atena, despre acest Dumnezeu

necunoscut, iar filosofii epicurei şi stoici auzindu-l vorbind despre un zeu, pe care ei cred că

l-au scăpat din Pantheon, l-au dus pe acest „semănător de cuvinte ”, în Areopag1, pentru a

auzi din gura lui originea, rolul şi importanţa acestui zeu.

Aici Sf. Pavel ţine o cuvântare foarte diplomată şi de o mare profunzime teologică.

Subiectul a fost vestirea Dumnezeului necunoscut atenienilor. Cuvântarea sa este concentrată

în jurul câtorva idei teologice de mare profunzime:

1. Însuşirile acestui Dumnezeu: „Creator al lumii”, „Stăpân al universului” şi având

natură spirituală (17, 24-25).

2. În acest zeu necunoscut îşi are originea comună întreg neamul omenesc (17, 26)

3. Sensul vieţii şi al întregii existenţe se găseşte în acest Zeu necunoscut şi citează în

sprijinul acestei idei pe unul din scriitorii şi filosofii cunoscuţi lor, şi anume, pe

Aaratus din Cilicia ( sec.III î. Hr.) şi pe stoicul Cleantes ( sec.III î. Hr.), când

spune că „ în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, după cum au zis şi unii din poeţii

noştri, căci ai Lui neam şi suntem” (17, 28).

4. Omenirea constituie neamul lui Dumnezeu, Pavel subliniind astfel ideea înrudirii

neamului omenesc cu acest Zeu (17, 29).

1 . Areopagul era numele unei coline stâncoase, unde în vechime se afla templul lui Aress, care a dat socoteală în

faţa zeilor, pe acestă colină, pentru uciderea lui Hollirotius, care încercase să-i necistească fiica.

Page 10: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

5. Apostolul Pavel accentuează şi sensul eshatologic al înaintării lumii spre acest

Zeu, care va face şi o judecată a ei prin „bărbatul ales”, adică prin Fiul Său, pe

Care el, apostolul, Îl vestea acum (17, 31).

6. Faptul că această judecată este posibilă, Apostolul Pavel l-a argumentat cu

realitatea Învierii din morţi a acestui bărbat, Fiul lui Dumnezeu (17, 31).

La propovăduirea Învierii din morţi, Apostolul este întrerupt, spunându-i-se ironic:

„despre asta te vom asculta altădată” (17: 32). Ironizat, Ap. Pavel pleacă din mijlocul lor, dar

nu fără un succes, întrucât se convertesc două persoane influente în viaţa Atenei, Dionisie

Areopagitul şi o femeie, numită Damaris.

De la Atena, Sf. Pavel pleacă la Corint, unde stă 1 an şi 6 luni. Aici întâlneşte doi soţi,

evrei convertiţi, Aquilla şi Priscila, expulzaţi şi ei din Roma, prin edictul lui Claudiu. Meseria

lor era – făcători de corturi, ca şi cea a Apostolului.

Ap. Pavel predică şi în Corint, în sinagogă, accentuând subiectul: Iisus, cel pe care îl

propovăduieşte, este Hristosul Cel aşteptat şi Care a venit în lume. Nefiind ascultat cu interes

în sinagogă, Pavel se mută în casa lui Titus Iustus, un creştin care locuia alături de Sinagogă.

Sf. Pavel are un succes deosebit, reuşind să convertească şi să boteze chiar pe mai marele

sinagogii, Crispus.

Noaptea, Domnul i se arată în vis şi-l întăreşte, în vederea propovăduirii, spunându-i

că este cu el şi că nimeni nu-i va face nici un rău în cetatea aceea (18, 19). Totuşi, Pavel e

târât în faţa tribunalului lui Galion, proconsulul Ahaiei, de unde scapă, întrucât Galion,

înţelept fiind, nu se amestecă în probleme iudaice religioase (18, 12-16).

În cele din urmă, Apostolul Pavel părăseşte Corintul şi pleacă spre Siria, ajungând la

Antiohia.

4. A III - a călătorie misionară ( 18, 24 - 21, 27 )

A treia călătorie misionară a avut loc între anii 53-58 d.Hr.

Ap. Pavel pleacă din Antiohia, străbate Galatia şi Frigia şi ajunge la Efes. Aici îl întâlneşte pe

Apollo, un bărbat alexandrin, puternic în Scripturi şi care propovăduia în cetate. Acestuia îi

este completată educaţia creştină de către soţii Aquila şi Priscila. În Efes, Sf. Pavel

desăvârşeşte botezul creştinilor prin punerea mâinilor peste ei, dându-li-se harul Duhului

Sfânt, astfel că vorbeau toţi în limbi şi prooroceau ( 19, 2-6 ) Pericopa face aluzie la Taina

Mirungerii.

Timp de 3luni apoi, Apostolul Pavel vorbeşte în Sinagogă, subiectul fiind Împărăţia

lui Dumnezeu (19, 8). Predica Apostolului, în Efes, compromite câştigul argintarului Dimitrie,

iar din agitaţia provocată de acesta, Ap. Pavel scapă nevinovat, întrucât intervine secretarul

cetăţii care potoleşte mulţimea (19, 35-38).

Din Efes, Sf. Pavel călătoreşte spre Macedonia, până în Grecia, unde stă trei luni, apoi

se întoarce în Macedonia şi se opreşte la Troa, unde rămâne 7 zile.

Într-una din duminici, SF. Pavel îşi prelungeşte cuvântarea până la miezul nopţii. Un

tânăr, pe nume Eutihie, cade de la fereastră, moare, dar Apostolul Pavel îl învie, săvârşind o

minune. Textul din 20, 7 constituie un argument al existenţei şi valabilităţii Sf. Tradiţii, nimic

păstrându-se din ceea ce Ap. Pavel a propovăduit acolo. Unde vor fi rămas toate acestea, dacă

nu în Tradiţie ?

Din Troa, Pavel călătoreşte spre insula Chios, ajungând la Milet, ocolind Efesul,

întrucât intenţiona să ajungă la Ierusalim, de Cincizecime. La Milet cheamă pe preoţii

Bisericii din Efes cărora le ţine o cuvântare şi care a însemnat şi cuvântul de rămas bun de la

ei.

Page 11: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Cuvântarea are două aspecte: unul retrospectiv — Pavel subliniind dezinteresul său

material în slujba apostolească (20, 24) şi unul de perspectivă, constând din îndemnul la

veghere asupra turmei încredinţată lor de Dumnezeu: „ Drept aceea, luaţi aminte la voi înşivă

şi la toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui

Dumnezeu pe care a câştigat-o cu scump sângele Său” (20, 28). Textul constituie un

argument al chemării directe la treapta preoţiei de către Dumnezeu, dar şi un temei al tezei

întemeierii Bisericii creştine, în chip nevăzut, pe cruce: păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe

care a câştigat-o cu scump sângele Său” .

Aşadar, preoţii sunt făcuţi atenţi la învăţătorii mincinoşi, care se vor strecura în turma

lor, încercând să zădărnicească lucrarea apostolilor (20, 29-30).

Aceste versete constituie, de asemenea, argumente incontestabile ale existenţei Sf.

Tradiţii. Versetul 35 este un alt argument considerabil în sprijinul existenţei Tradiţiei.

Conţinutul propovăduirii Apostolului, îndemnându-i, timp de 3 ani, noaptea şi ziua, cu

lacrimi, pe fiecare dintre ei, nu se poate să se fi pierdut. Iar pe aceşti slujitori ai primelor

comunităţi creştine nu i-a putut îndemna altceva decât la propovăduirea Evangheliei

împărăţiei şi la lărgirea ei prin administrarea tainelor şi a ierurgiilor, celor proaspăt convertiţi.

Iată unde poate fi originea rânduielii slujbelor Bisericii creştine !

De la Milet, Apostolul Pavel pleacă spre Rhodos şi, în cele din urmă, ajunge în

Cezareea, unde rămâne în casa lui Filip, unul din cei 7 diaconi. Aici, un prooroc Agav îi

spune că la Ierusalim va fi întemniţat ( 21, 10-12 ). Din Cezareea, Apostolul ajunge la

Ierusalim, unde este, într-adevăr, arestat şi bătut (21, 27-32).

Comandantul Cohortei cetăţii îi permite lui Pavel să apară în faţa poporului.

D. ÎNTEMNIŢATUL LUI HRISTOS ( 21,28 – 28,29 )

1. La Ierusalim ( cap. 22-23 )

În cap. 22 este prezentată apărarea sa, în prima fază, în faţa poporului. Apărarea

Apostolului a constat din sublinierea câtorva idei dintre care amintim:

a) prezentarea unei scurte biografii personale şi a activităţii sale până la

convertire (22, 3-5).

b) prezentarea convertirii sale, ca rezultat al unei hotărâri dumnezeieşti,

dinainte stabilită (22, 14 -15).

c) înfăţişarea misiunii sale ca fiind primită prin descoperire (22, 17-21).

d) Uzul făcut de cetăţenia romană, care îl şi salvează (22, 25).

Sf. Pavel este trimis apoi în faţa Sinedriului.

Apărarea în faţa Sinedriului (cap.23).

Sf. Ap. Pavel îl va înfrunta (1-5) cu curaj pe arhiereul Anania într-o primă fază, iar în

a doua fază îi dezbină pe farisei şi pe saduchei, arătând că este fariseu şi este arestat pentru că

a îmbrăţişat cauza învierii morţilor (23, 6-9).

Iudeii pun la cale un complot, dar este dejucat de fiul surorii lui Pavel, care îl

înştiinţează pe comandantul Lysias de cele puse la cale de iudei. Acesta îl trimite pe Pavel,

sub escortă ( 200 ostaşi, 70 călăreţi, 200 suliţaşi, la Cezareea, pentru a fi predat procuratorului

Felix.

2. La Cezareea ( cap. 24-26 )

Page 12: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Întemniţarea Ap. Pavel la Cezareea a avut loc între anii 58-60 d.Hr.

Pavel în faţa Procuratorului Felix( cap. 24 )

În capitolul 24, Sf. Luca prezintă apărarea lui Pavel în faţa procuratorului Felix. Aici

sunt ascultaţi mai întâi acuzatorii (24, 1-10), care au fost arhiereul Anania şi retorul Tertul,

care îi aduce acuza de a fi membru al eresului nazarinenilor. Apărarea Sf. Pavel e identică cu

cea de la Ierusalim, arătând că este acuzat pentru vestirea învierii morţilor (24, 15). Felix

amână sentinţa şi împreună cu soţia sa Drusilla doresc să audă cuvânt despre credinţa în Iisus.

Pavel insistă asupra a trei idei, potrivite cu situaţia lui Felix: dreptate, înfrânare şi judecata

viitoare.

Pavel în faţa procuratorului Festus (Porcius) şi a regelui Agripa ( cap.25-26)

Felix nu rezolvă cazul Apostolului Pavel, întrucât aştepta mită de la el (24, 26-27).

După doi ani, îi urmează Porcius Festus. Acesta, încercând să facă pe placul iudeilor, voia să-l

judece pe Pavel la Ierusalim. Iudeii pun la cale un nou complot împotriva lui Pavel, dar acesta

cere să fie judecat de Cezarul.

Festus, interesat doar de acuze politice ( 25,19.26-27), raportează regelui Agripa, aflat

la Cezareea, nevinovăţia lui Pavel. De aceea, îl trimite în faţa regelui, care dorea să-l audă.

Apărarea Ap. Pavel în faţa regelui Agripa (cap. 26) constă din:

1. o prezentare a vieţii lui înainte de convertire (26, 9-11), viaţă ştiută de toţi.

2. prezentarea momentului convertirii (26, 12-15).

3. prezentarea noii lui activităţi, care se arată ca o consecinţă a chemării lui directe de

către Dumnezeu (26, 16-20).

Activitatea prezentată de Sf. Pavel nu e decât în conformitate cu porunca arătării

cereşti, a Legii lui Moise, a scrisului proorocilor, cu nimic atentând la poruncile împăratului

stăpânitor.

Apărarea sa a fost pe punctul de a-l încreştina pe rege, întrucât se pare că regele, iudeu

fiind, credea în prooroci (26, 26-29).

Pavel putea să fie eliberat, a fost concluzia regelui, dacă nu ar fi cerut să fie judecat de

Cezarul.

Bibliografie selectivă

Comentarii

Barett, C.K., The Acts of the Apostles, I-II, ( ICC; Edinburgh, 1994-1998;

Boismard M.-E.- Lamouille A., Les Actes des Apotres, I-IV, Paris 1990;

Bruce F.F., The Book of Acts, ( NICNT; Michigan, 1990 );

Conzelmann H., Die Apostelgeschichte, Tübingen 1972:

Fitzmyer J., The Acts of the Apostels, New York, 1998;

Taylor J., Les Actes des Apotres. Commentaire historique, IV-V-VI, Paris 1994,1996,2000;

Lucrări, manuale, monografii

Brown Raymond, An Introduction to the New Testament, New York, 1997;

Page 13: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Guthrie Donald, New Testament Introduction, Illinois, SUA, 1990;

Preda C, Credinţa şi viaţa Bisericii primare. O analiză a Faptelor Apostolilor, Bucureşti

2002 ;

Karris, R.J. – “Luke, Artist and Theologian: Luke’s Passion Narrative as Literature“, 1985;

Talbert, C.H., Luke and the Gnostics: An Examination of the Lukan Purpose, Nashville

1966;

Nicolaescu I. Nicolae, Grigorie T. Marcu, Sofron Vlad, Liviu. G. Munteanu, Studiul

Noului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, Ed. a- II-a, Bucureşti 1977;

Cullmann Oscar, Noul Testament, Ed. Humanitas, Bucureşti 1993;

Gheorghiu Vasile, Introducerea în Sfintele Cărţi ale Testamentului Nou, Cernăuţi 1929;

Kümmel, W. G., Einleitung in das Neue Testament, Heidelberg 1983

Schnelle Udo, Einleitung in das Neue Testament, Göttingen, 1994

Lemaire A., Les ministeres aux origines de L’Eglise. Naissance de la triple hierarchie:

Eveques, presbytres, diacres, ( LD 68; Paris 1971;

Moisescu Iustin, Activitatea Sfântului Pavel în Atena, Craiova 1946;

Idem, Ierarhia bisericească în epoca apostolică,Craiova 1955

Studii şi articole

Barret C., “Paul’s Adress to the Ephesian Elders”, în “God’s Christ and His People. (

Festschr. N.A.Dahl) , Oslo 1977, p. 107-121;

Barthes R., L’analyse structurale du recit. A propos d’Actes X-XI, în RSR 58, 1970, p. 17-37:

Boismard M.-E., Le Concile de Jerusalem ( Act 15, 1-33 ). Essai de critique litteraire, în

ETL 64, 1988, p. 433-440:

Bruce F.F., The Holy spirit in the Acts of the Apostles, în Interpretation 27, 1973, p. 166-183:

Cerfaux L, La premiere communaute chretienne à Jerusalem ( Act 2, 41-5,42 ), în ETL 16,

1939, p. 5-31 ;

Docky S, L’ordination de Barnabe et de Saul d’apres Actes 13, 1-3, în NRT 98, 1976, p. 238-

250;

Hamman A, La nouvelle Pentecote ( Actes 4, 24-30 ), în “ Bible et Vie Chretienne 14, 1956,

p. 82-90 ;

Haulotte E, Fondation d’une communaute de type universal: Actes 10, 1-11, în RSR 58,

1970, p. 63-100;

Marcu T. Gr., Întâiul itinerar paulin pe continentul nostru ( în legătură cu relatările

lucanice din F.Ap.16,9-18,19 ), în „Studii Teologice”, nr.1-2, 1980, p. 190-210;

Idem, Episoade din viaţa Bisericii creştine a veacului apostolic în expunere şi interpretare

lucanică, în „Mitropolia Ardealului”, nr. 7-8, 1960, p. 519-535;

Idem, Mărturii documentare de procedură sinodală în cartea Faptele Apostolilor, în

„Ortodoxia”, nr. 3, 1957, p. 429-438;

Idem, Obârşia ierusalimiteană a bisericii primare din Roma, în „Mitropolia Moldovei şi

Sucevei”,nr. 7-8, 1962, p. 549-567;

Marguerat D, La mort d’Ananias et Saphira ( Ac. 5, 1-11 ) dans la strategie narrative de

Luc, în NTS 39, 1993, p. 209-226;

Mihoc V., „Decretul apostolic” şi valoarea istorică a cărţii”Faptele Apostolilor”, în

„Mitropolia Ardealului”, nr. 2, 1989, p. 20;

Mircea I, Organizarea Bisericii şi viaţa primilor creştini după Faptele Apostolilor, în Studii

Teologice, nr. 1-2, 1955, p. 64-92;

O’Toole R.F, Philip and Ethiopian Eunuch ( Acts VIII, 25-40 ), în JSNT 17, 1983, p. 25-34;

Remus O., Preoţia în lumina cuvântării Sf. Pavel către preoţii din Efes ( F. Ap.20,17-35), în

rev. „Studii Teologice”, nr.3, 1989

Page 14: CARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” - · PDF fileCARTEA “FAPTELE APOSTOLILOR” A cincia carte istorică a Noului Testament poartă din vremuri străvechi titlul de Faptele Apostolilor

Preda C, Frângerea pâinii la Troa şi învierea lui Eutihie, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1999,

p. 117-131;

Rimaud D, La premiere priere liturgique dans le livre des Actes ( 4, 23-31 ), în “Mais D” 51,

1957, p. 99-115;

Spicq C, Le Saint Esprit, vie et force de L’eglise primitive, în Lum Vie, 10, 1953, p. 9-28 ;

Verzan S, Cârmuirea Bisericii în Epoca Apostolică, în Studii Teologice, nr. 5-6, !955, p.

337-352;


Recommended