+ All Categories
Home > Documents > Carte de prezentare - cjmures.ro · Carte de prezentare ... de masă.Ulterior această activitate...

Carte de prezentare - cjmures.ro · Carte de prezentare ... de masă.Ulterior această activitate...

Date post: 25-Aug-2018
Category:
Upload: lamdien
View: 226 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
26
1 Carte de prezentare CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR.1 TÂRGU-MUREŞ
Transcript

1

Carte de prezentare

CENTRUL ŞCOLAR PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR.1

TÂRGU-MUREŞ

2

Cuprins

Un cuvânt introductiv……………………………………………………..

1. Momente semnificative ale învăţământului mureşan……………………

2. Istoricul şcolii……………………………………………………………

2.1. Înfiinţare şi evoluţie 1969-2014…………………………………

2.2. Activităţi extracurriculare …………………………………...

3. Suntem parte a comunităţii

Proiecte şi parteneriate………………………

4. Comunitatea ne răspunde

Sponsorizări………………………………………………………..

5. Ce suntem azi şi spre ce năzuim

5.1. Oferta şcolii……………………………………………………

5.2. Spre ce năzuim………………………………………………...

3

UN CUVÂNT INTRODUCTIV

Alois Gherguţ evidenţiază necesitatea unui „mediu educaţional în care fiecare îl

acceptă şi îl respectă pe celălalt aşa cum este el şi aşa cum se poate exprima în diverse

situaţii de viaţă, într-un spaţiu de convieţuire caracterizat prin ACCEPTARE,

TOLERANŢĂ şi DIVERSITATE.”

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 din Târgu-Mureş este o instituţie

de învăţământ care asigură accesul la educaţie tuturor copiilor prin educaţie formală şi

servicii educaţionale acordate copiilor cu cerinţe educative speciale şcolarizaţi atât în

învăţământul special cât şi în învăţământul de masă precum şi personalului care este

implicat în educaţia acestora. Este subordonată din punct de vedere administrativ

Consiliului Judeţean Mureş şi se află sub îndrumarea şi coordonarea Inspectoratului

Şcolar Judeţean Mureş.

Odată cu conturarea noilor direcţii în învăţământul şi educaţia românească,

devin tot mai evidente şi mai stringente necesităţile reformării învăţământului special, în

sensul asigurării accesului la educaţie şi instruire, a garantării unor drepturi şi şanse egale

pentru toţi copiii, indiferent de gradul de deficienţă. În aceste condiţii, integrarea devine o

realitate, şi se referă la deschiderea porţilor şcolilor de masă pentru a-i primi pe copiii cu

deficienţe mintale uşoare, medii, iar copiii cu deficienţe severe, profunde şi asociate

urmând a fi şcolarizaţi în şcolile speciale.

Deficienţa severă, profundă şi asociată nu reprezintă un final de drum, ci

este doar începutul unei mari provocări, aceea de a acorda copilului drepturile

fundamentale, de a-i recunoaşte şi accepta posibilităţile, dar şi limitele, de a-i oferi

educaţie de calitate şi şanse de integrare.

Copiii cu dizabilităţi severe şi asociate au nevoie de o formare şi o stimulare

eficientă pentru a-şi duce viaţa de zi cu zi într-un mod mai acceptabil pentru ei şi pentru

cei din jur.

Întreaga istorie a educaţiei copiilor cu diverse dizabilităţi se poate rezuma la o

tendinţă de individualizare a predării-învăţării şi a terapiilor corectiv-compensatorii, cu

scopul realizării unei incluziuni progresive. Această evoluţie către educaţia integrată

reprezintă un aspect procesual în domeniul educaţiei speciale. Există persoane care au

nevoie de acordarea unei multitudini de servicii specifice pentru a putea face faţă

4

cerinţelor din mediu. Pedagogia curativă, alternativa educaţională promovată de şcoala

noastră, alături de metodele specifice corectiv-compensatorii şi recuperatorii oferă

copiilor cu dizabilităţi posibilitatea de a-şi dezvolta armonios personalitatea sub toate

aspectele sale, de a-şi pune în valoare potenţialul şi capacităţile, fiind ajutaţi să trăiască cu

demnitate.

Finanţarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 din Târgu-Mureş se

realizează din fonduri alocate prin bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale, de la

bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii. Ordonator principal de credite este

Consiliul Judeţean Mureş.

1.MOMENTE SEMNIFICATIVE ALE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MUREŞAN

O privire cu ochii sufletului şi ai minţii, îndreptată spre tradiţia învăţământului

românesc, reflectă dăruirea şi însufleţirea, ca ancore ce au asigurat de-a lungul vremii,

perpetuarea preocupării faţă de educarea şi pregătirea pentru viaţă a tinerei generaţii.

Ca parte a tradiţiei, învăţământul mureşan a fost o adevărată pepinieră a valorii

şi calităţii promovate de educaţia românească.

Târgu-Mureş este un oraş cunoscut încă din secolul al XVI-lea ca fiind un vechi

centru cultural şi şcolar.

În anul 1492 a fost atestată prima şcoală din Târgu-Mureş iar în anul 1556 sunt

menţionate ca funcţionând o şcoală şi un colegiu al bisericii calviniste-reformate.

Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, instituţie de învăţământ ce a preluat numele

profesorului matematician Farkas Bolyai în anul 1957, exista încă din secolul al XVI-lea.

În anul 1557 este menţionată existenţa unei biblioteci, pe lângă un aşezământ instructiv-

educativ numit Schola Particula sau Şcoala Particulară reformată, prima şcoală de acest

fel de pe cuprinsul României. Printre cei care au studiat aici pot fi menţionaţi

matematicienii Farkas Bolyai şi János Bolyai, istoricii Gheorghe Şincai şi Petru Maior.

De asemenea trebuie menţionată Biblioteca liceului înfiinţată în secolul XVI prin

donaţiile lui Alstedius, Piscator, Comenius.

5

O binemeritată apreciere a dobândit de-a lungul timpului Centrul Şcolar Sanitar

ce funcţiona încă din anul 1848, recunoaştere datorată calităţilor profesionale ale tinerilor

ce s-au pregătit în cadrul acestei instituţii.

O altă importantă instituţie de învăţământ este Colegiul „Alexandru Papiu

Ilarian” care şi-a deschis porţile la 3 octombrie 1919, fiind primul liceu de pe valea

superioară a Mureşului.

Colegiul „Unirea” al cărui nume este legat de actul istoric de la 1918 a fost

înfiinţat în 1907, dar ca liceu românesc şi în actuala clădire funcţionează din 13

octombrie 1919.

Tradiţia promovării calităţii în învăţământ a fost perpetuată de instituţii mai noi

precum: Liceul Pedagogic - Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” sau Liceul Economic -

Colegiul Naţional „Transilvania” sau Liceul Electromureş - Grupul Şcolar Electromureş

care şi-au construit şi consolidat în scurt timp renumele.

Învăţământul universitar este şi el, unul de tradiţie în Târgu-Mureş.

Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea „Petru Maior" şi Universitatea de

Artă Teatrală îşi păstrează un loc de frunte în şcoala românească bucurându-se de

recunoaştere la nivel naţional şi internaţional.

Tot acest renume pe care învăţământul liceal şi universitar mureşan l-a dobândit

are la bază calitatea actului didactic promovat în învăţământul preuniversitar.

Dacă până la acest punct am evidenţiat performanţele profesionale vrem însă să

subliniem şi faptul că mai presus de orice, toată această performanţă se măsoară în

calitatea umană. Ea, calitatea umană a persoanei este, înainte de toate preţuită. Aceasta

este raţiunea care justifică existenţa învăţământului special, deoarece fiecare copil are

dreptul de a primi şi a oferi respect .

6

2. ISTORICUL ŞCOLII

2.1. Înfiinţare şi evoluţie 1969 – 2014

În urmă cu 40 de ani, în anul 1969, a luat fiinţă în Târgu Mureş prima şcoală

specială din judeţ, ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea părinţilor

confruntaţi cu situaţia de a-şi creşte, educa şi ocroti copiii cu deficienţă mintală.

La 15 septembrie 1969, sub coordonarea domnului director Alămorean Chirion,

Şcoala Ajutătoare îşi deschide porţile pentru cei 104 elevi din clasele I-IV (organizaţi în 7

clase, secţiile română şi maghiară), îndrumaţi de 9 cadre didactice (Albert Cecilia-

logoped, Agoston Elisabeta-învăţătoare, Benedek Ilona-învăţătoare Curticăpean

Georgeta-învăţătoare, Popa Margareta-învăţătoare, Şonfălean Anica-învăţătoare, Selyem

Elisabeta-învăţătoare, Tokes Maria-învăţătoare).

Primul trimestru a constituit perioada de acomodare şi înţelegere a specificului

şcolii, studiindu-se literatura de specialitate, documentele şcolare (Planurile şi

Programele de învăţământ, manualele etc.) şi încercându-se în acelaşi timp cunoaşterea

particularităţilor de grup şi individuale ale elevilor.

Cu toate dificultăţile începutului, la sfârşitul primului an şcolar 1969-1970,

întregul colectiv s-a bucurat de rezultatele bune obţinute. Treptat numărul claselor a

început să crească, la fel şi numărul cadrelor didactice, iar prima promoţie a absolvit clasa

a VIII-a în anul şcolar 1973-1974 cu un efectiv de 41 elevi.

În scopul îmbunătăţirii procesului instructiv-educativ din 4 februarie 1974,

şcoala a funcţionat cu regim de semiinternat prin asigurarea pentru elevi a unei mese

zilnice.

În anul 1976 în plan educativ au apărut activităţile recuperativ-terapeutice, iar în

plan administrativ s-a mărit personalul auxiliar.

7

În următorii ani specificul şcolii şi particularităţile muncii cu elevii cu

dizabilităţi s-au consolidat, iar satisfacţiile morale s-au datorat progreselor şi recuperării

acestora.

Elevii îşi continuau pregătirea în şcoli profesionale precum Şcoala profesională

Apalina-Reghin pentru băieţi şi Şcoala profesională din Bistriţa pentru fete. Cu aceste

instituţii, şcoala noastră colabora prin schimburi de experienţă, vizite anuale ale claselor a

VIII-a la aceste unităţi şi lucrări ştiinţifice.

Trecerea în cel de-al II-lea deceniu de funcţionare (1979-1989) a Şcolii

Ajutătoare Nr.1 a adus noi perspective dar şi provocări. Clădirea şcolii a suferit

modificări deoarece necesitatea lărgirii B-dului 1 Decembrie 1918 a făcut ca partea din

faţă să fie demolată, însă prin construirea unei noi aripi, clădirea a câştigat spaţiu (6 săli

de clasă), ajungând la forma actuală.

Experimental, în anul şcolar 1980-1981 a funcţionat şi clasa a IX-a în regimul

Şcolii Ajutătoare, însă datorită faptului că rezultatele nu au fost mulţumitoare s-a renunţat

la această opţiune.

Tot în această perioadă a crescut numărul elevilor deoarece spre instituţia

noastră au fost orientaţi pe lângă elevii cu deficienţă mintală şi cei cu deficienţe asociate

şi tulburări de comportament.

Din anul şcolar 1984-1985 cadrele didactice din unitate au participat la cursuri

de perfecţionare în psihopedagogie specială în vederea îmbunătăţirii calităţii actului

didactic.

Satisfacţia profesională s-a datorat faptului că marea majoritate a foştilor elevi

s-au integrat în viaţa socială, şi-au întemeiat familii şi au devenit cetăţeni oneşti ai

localităţilor unde muncesc şi trăiesc. Vizitele unora dintre aceştia la şcoală au confirmat

acest lucru.

De asemenea este de remarcat faptul că Şcoala Ajutătoare şi-a constituit în linii

esenţiale o personalitate distinctă în contextul învăţământului din judeţ caracterizată de

un stil didactic specific, ca urmare a muncii şi pasiunii personalului didactic.

Din anul şcolar 2000-2001 unitatea noastră a oferit activităţi terapeutice

recuperatorii pentru copiii hipoacuzici – preşcolari şi şcolari – integraţi în învăţământul

8

de masă.Ulterior această activitate s-a extins, în prezent fiind cuprinşi în program 32 de

copii hipoacuzici.

O altă noutate a fost faptul că din anul şcolar 2002-2003 unitatea noastră asigură

cadre didactice de sprijin, în sistemul şcolilor incluzive.

Politica normalizării şi integrării promovată la nivel naţional şi internaţional a

dus, în anul şcolar 2006-2007, la transformarea unităţii noastre din Şcoală Specială în

Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă.

Componenţa eterogenă a claselor şi necesitatea personalizării şi individualizării

demersului didactic pentru a răspunde nevoilor specifice fiecărui copil, a dus în anul

şcolar 2008-2009 la opţiunea implementării în instituţia noastră a Alternativei

Educaţionale de Pedagogie Curativă..

Perioada dintre anii 1969 şi 2014 în care se înscrie evoluţia şcolii de la înfiinţare

până în prezent îi cuprinde la conducerea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.

1 din Târgu-Mureş pe directorii: Alămorean Chirion, Pure Dumitru, Csiszer Balazs, Man

Maria, Luca Petru, Melian Sonia, Nagy Ildiko, Grec Claudia, Moga Anişoara şi directorii

adjuncţi: Szincsak Eniko, Rancz Ana, Balint Magdalena, Man Maria, Nagy Ildiko,

Melian Sonia, Peterffi Csilla, Moldovan Angelica, Moga Anişoara.

Tot acest parcurs descrie valoarea a ceea ce noi, ca instituţie suntem astăzi şi

totodată constituie temelia a ceea ce ne dorim să devenim.

9

2.2. ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE

Expoziţii internaţionale de desen: Ungaria, Germania.

Concurs - „Asemănare în diversitate” în cadrul ZILELOR IMPACT organizat

de Fundaţia Alpha Transilvană cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia

Copilului.

10

Ediţiile concursului SNAC Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară) -

locurile I (dans tradiţional), II (dans tradiţional), III (dans modern) în anul 2008 la

Târgu-Mureş, premiul I la Concursul naţional de muzică şi dans, (2008), menţiune (dans

modern) în cadrul SNAC 2009 Arad, premiul I la concursul de dans, faza regională

Braşov 2009 în cadrul SNAC, premiile I, II, III, la Concursul de dans modern de la

Liceul Bolyai (2009).

Dans ţigănesc

Dans maghiar

Vals

11

Dansuri tematice

Îngeraşii

Magazinul de jucării

Activităţi sportive

12

Concurs sportiv „Special Olimpics”, Oradea (2007)

Proiectul „DESCOPĂR FRUMOSUL DIN MINE” a luat fiinţă în anul 2010 la

iniţiativa cadrelor didactice din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, Târgu-

Mureş şi a membrilor Asociaţiei Şanse Pentru Toţi. Ajuns la a patra ediţie alături

partenerii Asociaţia Culturală Actus Dramatikus - regizor Szabo Ivona, Teatrul Ariel

Târgu-Mureş, Fundaţia Dramafest, Asociaţia Sportivă Club “Together Dance” -

instructor de dans Palosi Tunde, proiectul reprezintă un demers valoros şi de succes

datorită rezultatelor obţinute. Prin crearea atelierelor de educaţie prin artă am dorit să

stimulăm procesele de învăţare şi integrare socială a copiilor cu dizabilităţi şi să

sprijinim eforturile acestora de a fi acceptaţi de către ceilalţi.

Ediţia I - Reprezentaţie pe scena Teatrului Ariel

13

Ediţia a II-a - Participare la Festivalul Internaţional Şcolar – 2012, a 10-a ediţie, în San

Nicandro Garganico, Italia - Premiul Întâi şi Medalia Republicană

Ediţia a III-a - Participare la Festivalul Internaţional Şcolar – 2013, a 11-a ediţie, în Lido

del Sole, Italia - Premiul Întâi – la secţiunea de dans modern

Ediţia a IV-a - Participarea la a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional Şcolar. , la San

Nicandro Garganico, Italia – Premiul I şi Premiul de Popularitate

14

Diferite evenimente:

15

Concursul « Şi eu spun STOP accidentelor rutiere »

Revista şolii

16

3.SUNTEM PARTE A COMUNITĂŢII

Proiecte educaţionale

Proiectul „Phare” – “Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate

2005”

Beneficii:

Dotarea şcolii cu un microbus Mercedes Benz pentru transportul copiilor la

Centrul de resurse (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă) în vederea desfăşurării

activităţilor terapeutico-recuperatorii. Pe lângă acestea s-a vizat asigurarea unor activităţi

extracurriculare pentru copiii din şcolile pilot.

17

· Înfiinţarea unui cabinet de informatică

· Diversificarea si intensificarea serviciilor oferite prin terapii specifice

18

· Psihodiagnoză, psihoterapie, consiliere individuală, asistenţă psihopedagogică

pentru copiii cu deficienţe asociate, reabilitare audio-verbală pentru copiii cu dizabilităţi

auditive, kinetoterapie pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii;

· Incurajarea implicării părinţilor în activităţile şcolare prin programe de

consiliere pentru părinţi, baze de date şi materiale informative;

· Organizarea activităţilor de mediatizare a ofertelor centrului;

· Asigurarea formării cadrelor didactice din şcolile pilot.

19

”Inimi pentru inimi” – proiect interjudetean iniţiat de CSEI Orizont Oradea pentru

marcarea Zilei Internationale a persoanelor cu dizabilităţi;

”Podul prieteniei” – proiect internaţional iniţiat de CSEI Orizont Oradea prin care

copiii cu cerinţe educative speciale şi cei din învăţământul de masă descoperă noi

modalităţi de comunicare: comunicarea prin artă şi comunicarea prin internet.

Proiectul „Eco-Şcoala”

Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă, Nr. 1, Târgu-Mureş, a întrunit în luna

aprilie a anului 2007, punctajul necesar pentru a participa la programul internaţional Eco

Şcoala, proiect promovat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului în colaborare

Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie.

20

”Inimi pentru inimi” – proiect interjudetean iniţiat de CSEI Orizont Oradea pentru

marcarea Zilei Internationale a persoanelor cu dizabilităţi

”Podul prieteniei” – proiect internaţional iniţiat de CSEI Orizont Oradea prin care

copiii cu cerinţe educative speciale şi cei din învăţământul de masă descoperă noi

modalităţi de comunicare: comunicarea prin artă şi comunicarea prin internet.

Flori de mai, concurs judeţean organizat de CSEI Nr. 2.

Parteneriat cu Universitatea Babes Bolyai, Cluj în cadrul proiectului Formarea

continuă a personalului didactic din unităţile de învăţământ pentru deficienţi de

auz: dezvoltarea competenţelor pedagogice prin utilizarea limbajului Mimico

Gestual Românesc şi a instrumentelor TIC

Deschiderea manifestată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 din

Târgu-Mureş spre comunitate s-a materializat şi printr-o serie de parteneriate încheiate cu

alte şcoli din judeţ şi organizaţii nonguvernamentale precum: Fundaţia “Alpha

Transilvană”, Fundaţia “Oasis”, Fundaţia “Gecse Dániel”, Clubul Copiilor cu nevoi

speciale “Caritas Reva”.

21

4.COMUNITATEA NE RĂSPUNDE - FINANŢĂRI ŞI SPONSORIZĂRI

Atenţia comunităţii s-a îndreptat către instituţia noastră într-o modalitate

progresivă începând din anul 1990, ca urmare a conştientizării şi sensibilizării acesteia

faţă de nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Paşii făcuţi de noi ca instituţie, către comunitate, prin diverse demersuri în care

ne-am valorificat potenţialul uman, al elevilor şi al cadrelor, şi cel material, nu au rămas

fără răspuns, ci au găsit treptat ecoul dorit, adică, cel de a fi consideraţi demni de a ni se

acorda încredere şi sprijin.

Printre cei de suportul cărora Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 din

Târgu-Mureş a beneficiat, se numără: , Clubul „Rotary” – dotări pentru cabinetele de

stimulare activă şi pasivă, Asociaţia pedagogilor maghiari din România - haine pentru

elevi, material didactic şi jucării, Fundaţia Alpha Transilvană - mobilier pentru clase,

Teatrul Ariel, Asociaţia Actus Dramatikus, Asociaţia Sportivă Club "Together Dance" .

Începând din anul 2008 s-au realizat investiţii importante în vederea reabilitării

clădirii şcolii, Consiliul Judeţean Mureş alocând sumele necesare. Au fost înlocuite

geamurile şi uşile vechi cu geamuri şi uşi termopan, s-a realizat izolarea termică a clădirii

şi încălzirea centrală, parchetul vechi a fost înlocuit cu parchet de stejar, clădirea a fost

zugrăvită în interior şi exterior, au fost modernizate bucătăria, grupurile sanitare, sălile

de clase au fost dotate cu mobilier nou, iar curtea şcolii a fost pavată şi asfaltată.

Toate acestea au contribuit la creşterea standardelor activităţii pe diferitele

paliere în şcoala noastră.

22

5. Ce suntem azi şi spre ce năzuim?

5.1. Oferta şcolii

Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 Târgu-Mureş s-a înscris în ultimii

ani pe o traiectorie ce a vizat diversificarea şi perfecţionarea serviciilor educaţionale şi

recuperativ-terapeutice pe care le oferă pentru a constitui o reală verigă funcţională în

sistemul de promovare a normalizări calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

Începând cu anul şcolar 2006-2007, cultura organizaţională a fost influenţată

semnificativ de faptul că populaţia şcolară s-a schimbat de la copii cu deficienţe mintale

uşoare şi medii la copii cu deficienţe severe, profunde şi asociate. S-au conturat în

consecinţă, ca şi direcţii de dezvoltare, serviciul orientat către copil, îmbunătăţirea

continuă a calităţii serviciilor, creşterea performanţei angajaţilor prin crearea şi

stimularea unei atmosfere favorabile activităţii, promovarea valorilor care leagă cadrele

din unitate de un anumit mod de a acţiona.

Enumerăm câteva din valorile urmărite în cultura organizaţională a unităţii

noastre:

Orientarea spre munca în echipă;

Respectul pentru persoana cu dizabilităţi;

Dorinţa de a învinge şi de a reuşi;

Asumarea răspunderii personale;

Perfecţionarea continuă, pregătirea permanentă şi aplicarea noilor metode de

recuperare, compensare a copiilor cu dizabilităţi;

Deschiderea faţă de schimbare şi încrederea în sine;

23

Crearea unei atmosfere de lucru plăcute.

În prezent, oferta de activităţi educative, terapeutice şi suportive ale

Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Târgu-Mureş cuprinde:

educaţie timpurie;

educaţie specială a copiilor cu dizabilităţi;

evaluare psihopedagogică, diagnosticare,

orientare şcolară şi profesională;

asistenţă educaţională şi terapeutic-recuperatorie pentru copiii cu

cerinţe educative speciale integraţi în unităţile de învăţământ de masă;

compensare prin terapii specifice:

Terapia tulburărilor de limbaj

Kinetoterapie; educaţie psihomotrică

Psihodiagnoză, consiliere şi orientare şcolară şi profesională

Stimulare, compesare, integrare

Educaţie compensatorie (deficienţe de auz)

Terapie educaţională prin programe de intervenţie personalizate

Terapia tulburărilor de comportament

testare şi consiliere psihologică.

informare şi consiliere pentru părinţi;

informare şi consiliere a cadrelor didactice;

Calitatea şi performanţa acestor activităţi sunt asigurate de echipa

multidisciplinară de specialişti alcătuită din:

psihopedagogi

logopezi

educatori

kinetoterapeuţi

cadre didactice de sprijin

24

psiholog

asistent social

medic

De aceste activităţi beneficiază:

copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani;

preşcolari şi şcolari cu cerinţe educative speciale din învăţământul

special şi din cel de masă;

părinţi sau aparţinători legali ai copiilor;membrii ai comunităţii locale.

Datorită faptului că în unitatea noastră există clase eterogene din punct de vedere

al deficienţelor, vârstei, gradului de deficienţă al elevilor, perfecţionarea cadrelor

didactice apare ca o necesitate permanentă. Astfel, multe cadre participă la cursuri de

perfecţionare, masterate, schimburi de experienţă, cursuri de formare.

Majoritatea cadrelor didactice au obţinut definitivatul, gradele didactice II şi I şi

îşi actualizează şi îmbogăţesc cunoştinţele prin participarea la simpozioane, conferinţe,

sesiuni de comunicări ştiinţifice, activităţi ale comisiilor metodice a psihopedagogilor,

diriginţilor, logopezilor, a cadrelor didactice de sprijin, reuşind să folosească cele mai

moderne şi eficiente metode de predare-învăţare.

25

5.2. Spre ce năzuim

Împlinirile prezente sunt temelie şi totodată imbold de energie ce ne îndeamnă

să sperăm că Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 din Târgu-Mureş îşi va

consolida poziţia în sistemul reţelei de suport acordate persoanelor cu dizabilităţi. Pentru

atingerea acestui ţel, planurile noastre vizează resursa umană, serviciile oferite şi baza

materială a şcolii.

Ca şcoala noastră să devină o instituţie solicitată şi căutată pentru calitatea

prestaţiei în domeniul educării, recuperării şi integrării copiiilor cu dizabilităţi, ne dorim

lărgirea şi diversificarea gamei de activităţi şi de specialişti care să răspundă la standarde

permanent actualizate nevoilor eterogene ale acestor copii. Pentru aceasta vizăm

demersuri precum:

Construcţia clădirii secundare a şcolii pe cele 9 arii de teren construibil, situate pe

bulevardul B.dul 1 Dec. 1918 nr. 40-42. Până în prezent s-a realizat proiectul

tehnic al noii clădiri obţinându-se toate avizele inclusiv cel al Ministerul Educaţiei

Cercetării şi Inovaţiei şi autorizaţia de construcţie;

Realizarea unor proiecte de finanţare din FONDURI EUROPENE pentru

perfecţionarea tuturor cadrelor didactice din şcoală;

Organizarea de vizite de lucru şi schimburi de experienţă cu alte instituţii, din ţară

şi străinătate care au preocupări similare cu ale şcolii noastre;

Îmbunătăţirea relaţiilor comunitare şi umane prin Strategia Naţională de Acţiune

Comunitară;

Valorificarea unei permanente comunicării şi cooperări cu grupa largă de

profesionişti ce intervin în punerea în practică a principiului normalizării începând

cu cei din mediul universitar, medicină, educaţie, asistenţă socială, psihologie,

sociologie, tehnologie până la cei din administraţie publică/ legislaţie. Se impune

cu necesitate acest aspect deoarece colaborarea în domeniul teoriei, cercetării şi

practicii sunt condiţii esenţiale ale realizării integrării sociale a persoanelor cu

dizabilităţi.

26

Adaptarea ofertei de terapii specifice prin direcţionarea lor către un număr cât mai

larg şi divers de beneficiari, perfecţionarea lor cu metode noi şi tehnică modernă

la standarde internaţionale.

Extinderea activităţilor de predare-învăţare-evaluare a elevilor cu dizabilităţi din

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 la nivelul claselor de studiu IX-X;

Creşterea numărului de cadre didactice de sprijin în învăţământul de masă, pentru

a promova politica de integrare a copiilor cu dizabilităţi.

Implicarea activă a părinţilor în procesul instructiv- educativ prin realizarea

programului “şcoala a părinţilor” şi prin activităţi de consiliere a acestora.

Cu tot ceea ce am făcut, facem şi ne propunem pentru viitor, ne înscriem pe un

parcurs circular ce se reia în permanenţă al SPERANŢELOR, DĂRUIRII şi

ÎMPLINIRILOR.

Colectivul de redacţie:

Comes Felicia-Lia

Melian Sonia

Murvai Cristina Irina

Pop Ileana


Recommended