Mihai Cercel

BIROCRAŢIA ŞI DEMOCRAŢIA

BUCUREŞTI2012

1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCERCEL, MIHAI     Birocraţia şi democraţia / Mihai Cercel. - Caracal : Editura Hoffman, 2012     Bibliogr. Index     ISBN 978-606-615-377-5

35.077

CUPRINS:

Introducere.....................................................................................................................4

Capitolul I - Democraţia

1.1. Regimul Politic............................................................................................................6

1.2. Regimurile Politice Autoritare sau Totalitare..........................................................9

1.3. Regimurile Democratice...........................................................................................12

2

1.4. Apariţia Democraţiei Directe(Antice).....................................................................14

1.5. Apariţia Democraţiei Moderne................................................................................19

1.6. Mecanismele Democraţiei........................................................................................23

1.7. Situaţia Democraţiei în Sistemul Internaţional......................................................29

Capitolul II – Birocraţia

2.1. Birocraţia sau Modul de Administrare Legal-Raţional........................................34

2.2. Teoriile Clasice (Weberiene) ale Birocrației...........................................................42

2.3 Teoriile Japoneze ale Birocrației........ .....................................................................50

2.4. Probleme şi Soluţii....................................................................................................53

2.5. Alternative la Modul de Organizare Birocratic.....................................................57

2.6. Dezvoltarea şi Extinderea Birocraţiei spre Instituţiile Private.............................58

2.7. Tehnocraţia................................................................................................................63

2.8. O Viziune Asupra Sistemului Birocratic Socialist.................................................64

2.9. Ad-Hocraţia...............................................................................................................66

Capitolul III – Birocratizarea Democraţiei

3.1. Analiză.......................................................................................................................68

3.2. Partidele Politice între Democratizare şi Birocratizare.......................................69

3.3. Grupurile de Presiune.............................................................................................76

Concluzii.........................................................................................................................83

Bibliografie....................................................................................................................87

3

Introducere

Proiectul pentru această lucrare îl reprezintă studiul teoretic a unui model

interdisciplinar având ca punct central de dezvoltare disciplina Ştiinţei Administraţiei.

Din întrepătrunderea ei cu disciplinele Management Public, Sociologia şi Ştiinţele

Politice se desprinde modelul clasic de analiză al organizaţiilor. Acest model de sistem

poartă denumirea sociologică de Birocrație și reprezintă ideal-tipul Weberian.

În primul capitol al acestei lucrări am abordat, prin explicaţii sumare, o serie

întreagă de concepte: de la administraţie la regim politic sau termeni precum management

ori guvernare, care împreună crează o legătură indisolubilă între modul de organizare

politic al democraţiei şi modul de organizare funcţional al birocraţiei.

De-a lungul evoluţiei istorice societatea umană a progresat printr-o o serie întreagă

de regimuri politice, ajungând în final la cea mai importantă valoare a lumii moderne

sistemul politic reprezentativ denumit Democraţie.

Capitolul cu numărul doi cuprinde o descriere istorică a acestui sistem natural

adaptat omului de la apariţia formelor democraţiei, la prima democraţie antică, procesul

evoluţiei ei către democraţia modernă şi mecanismele prin care acest complex sistem

devine funcţional.

Statului democratic îi sunt necesare o serie întreagă de instituţii cu diferite atribuţii

pentru a asigura funcţionalitatea lui cotidiană. Prin aceste instituții administrative se vor

aplica programele politice publice ale clasei politice guvernante, aleasă ca elită politică

conducătoare prin vot democratic pe baza unui mandat electoral în favoarea celor

guvernaţi.

Aceste instituţii sunt alcătuite din personal recrutat pe baza unui sistem de merit

(concurs) care pregătesc funcţionarii specializaţi pentru sistemul numit Birocraţie.

4

Problema Birocraţiei este abordată în capitolul trei abordând pe larg fenomenul

birocratic de la apariţia lui şi până la tendinţele prezente, trecând prin modurile de

organizare şi încercările acestuia de a cuprinde întregul spectru organizaţional al

societăţii moderne.

Complexitatea ideilor şi interdisciplinaritatea ce se desprind din lucrările publicate

de marele sociolog Max Weber s-au constituit într-o adevărată mişcare academică.

Studierea lor a atras numeroşi autori din aproape toate disciplinele umaniste.

Unul din cele mai importante fenomene descrise de către Max Weber ce a fost

privit fie cu sens propriu sau peiorativ a devenit din modelul neutru propus de autor să fie

apreciat sau aspru criticat de-a lungul timpului de o lungă listă de autori.

Administraţia Publică este la baza ideală, teoretică a acestui sistem un model

social demn de urmat, alcătuită din personal gata oricând pentru „a sluji” statul de drept

şi interesul general.

În realitate administraţia publică este influențată de numeroşi factori precum poziţia

geografică, nivelul de dezvoltare economică şi politică al statului, gradul de emancipare

al cetăţenilor dar poate cei mai importanți factori vechimea democratizării unui stat şi

dorinţa acelui stat de a reprezenta un reper de funcţionalitate şi modernitate globală.

Capitolul cu numărul patru reuneşte pe scenă cei mai importanţi actori ai piesei

democratice contemporane partidele politice şi grupurile de interese. Ambele sunt aflate

într-un amplu proces de birocratizare sistemică,iar din această analiză rezultă că sistemul

de management de tip birocratic le poate asigura o dezvoltare armonioasă pentru

acoperirea fructuoasă a ţelurilor propuse. Sistemul birocratic încearcă să adapteze

democraţia pentru a asigura funcţionalitatea lui. De cealaltă parte societatea civilă

încearcă să dezvolte sistemul democratic în interesul cetăţeanului.

Politicienienilor, deşi beneficiază de o redusă cotă de popularitate socială în

societăţiile moderne, le revine ingratul rol de mediator între birocraţi şi societatea civilă.

Ei trebuie să menţină ambele sisteme împreună democratice şi funcţionale.

Concluziile lucrării conduc spre procesul global de transformare prin care se pun

bazele modificării viitorului. Birocraţia însăşi va cunoaşte o modificare totală, va deveni

un nou tip de organizaţie extinsă pe orizontală, deschisă cunoașterii și inovării compusă

din specialişti pasionaţi de munca lor.

5

Capitolul I

Democraţia

1.1. Regimul Politic

Clasa politică conducătoare caută să îşi creeze în spaţiul statal o întreagă serie de

posibilităţi, iar prin intermediul lor să exercite puterea politică. Această influenţă devine

vizibilă în spaţiul public prin diversele moduri de punere în aplicare a programului

politic.

Drept mijloace de acţiune clasa politică foloseşte un întreg ansamblu de instituţii pe

care le creează şi coordonează, iar prin intermediul normelor juridice şi le subordonează

administrativ. Ea stabileşte raporturile politice dintre ele în vederea atingerii scopurilor

dorite.

Raporturile social-politice sunt stabilite de atitudinea claselor sociale faţă de

puterea politică, de modul în care reformele implementate afectează în mod direct şi

nemijlocit populaţia. Percepţia populaţiei de ordin pozitiv sau negativ pe care o transmite

la schimbările survenite în nivelul de trai zilnic reprezintă un indicator de măsură al

eficienţei politicilor publice guvernamentale sau locale implementate.

Pentru cuprinderea întregului spectru de clase sociale şi minorităţi conlocuitoare din

interiorul graniţelor statului, puterea politică adoptă un sistem de vot modern,

reprezentativ şi urmăreşte desenarea unor colegii de alegător cât mai concludente care să

conducă la legitimarea regimului politic al clasei conducătoare de întreaga varietate de

electori.

Dreptul constituţional pune bazele legale de funcţionare a sistemului politic

respectând normele juridice stabilite prin Constituţie. El vegheză la respectarea normelor

6

şi sancţioneză orice derapaj politic sau de alta natură care poate periclita buna funcţionare

a statului de drept.

Dreptul constituţional a incercat o definire a regimului politic în următoarele concepte:

- regimul contopirii puterilor – monarhia absolută

- regimul diviziunii puterilor – republica prezidenţială

- regimul coabitării puterilor – republica parlamentară

Monarhia absolută reprezentată prin dreptul transmisibil pe linie ereditară de a conduce

statul. Persoana conducătoare simbolizează administraţia statului în întreg ansamblul său,

după principiul: ”Statul sunt eu !”(Ludovic al-XVI- lea denumit şi „regele soare”, într-un

discurs în parlament - Franţa).

Republica prezidenţială îl are poziţionat în centrul întregului său sistem politic pe şeful

statului. El este ales prin vot democratic direct de către populaţie iar pe baza acestei

legitimări preşedintele devine principalul reprezentant al statului în mediul diplomatic dar

în acelaşi timp el este şi conducătorul guvernului, cel care numeşte miniştri.

Administraţia publică este subordonată direct şefului statului. Preşedintele şi Parlamentul

au atribuţii clar delimitate şi asigură conducerea statului.

Republica parlamentară unde Parlamentul este organul central al statului pe baza

legitimităţii oferite de votul popular, el reprezentând principalul actor de pe scena

politica, cel care ia deciziile importante.

Administraţia este sub controlul unei comisii parlamentare. Primul ministru are rolul

de conducător al statului şi sef al guvernului ales prin vot democratic direct de către

populaţie.

Preşedintele este ales de către parlament are doar rolul limitat de a reprezenta statul

în cadrul relaţiilor diplomatice, pe plan extern.

Puterile legislativa, executivă şi judecătorească colaboreză pentru funcţionarea

eficientă a statului. Este considerat de politologi cel mai eficient regim politic democratic.

Politologul Michel Duverger afirma: „Totalitatea instituţiilor politice, care

funcţionează în ţara respectivă, într-o anumită perioadă, constituie regim politic”1.

O nouă direcţie de definire o reprezintă ideea care proclamă drept factor decisiv în

stabilirea regimului politic partidele, ca principali actori pe scena politică şi nu forma

1 Duverger Michel, Institutions Politiques, Paris, P.U.F., 1968, p.13

7

constituţională . În acest sens Georges Bordeau politolog francez într-una din lucrările

sale făcea următoarea afirmaţie care a devenit foarte disputată:

”În zilele noastre pentru a caracteriza regimul care funcţionează în stat nu trebuie să

ne mai întrebăm pe ce bază-parlamentară sau prezidenţială se înfăptuieşte diviziunea

puterilor, ci trebuie mai întîi lămurită calitatea partidelor, structura lor şi scopurile

lor”2.

El pune în centru partidul politic care devine interdependent cu toate instituţiile

politice, sociale sau economice.

Pentru Georges Bordeau a defini regimul politic „reprezintă totalitatea normelor

adoptate sau pur şi simplu practicate în ţara respectivă cu ajutorul cărora se înfăptuieşte

conducerea oamenilor”3.

Regimul politic devine dependent de totalitatea normelor juridice aflate în vigoare

la momentul respectiv în interiorul statului. Prin maşinăria legislativă aflată la dispoziţia

ei în cadrul parlamentului clasa politică poate adopta noi norme juridice prin care să îşi

subordoneze legal populaţia cu ajutorul puterii de coerciţie a statului, să modifice

raporturile de putere dintre instituţiile statului şi modul de funcţionare a administraţiei.

Aceasta din urma trebuie să pună în aplicare deciziile clasei politice.

Alţi politologi ce îl au ca lider pe Raymond Aron încearcă explicaţia regimului

politic printr- o metodă diferită, considerând că importante în funcţionare sunt „nu numai

legătura dintre instituţii şi modul de funcţionare a lor, ci şi formele interdependenţelor

sale cu infrastructura, rolul şi locul pe care-l ocupă administraţia în cadrul regimului şi

contextul istoric în care acţionează regimul”4.

Raymond Aron descrie existenţa unui sistem complex, care pentru a funcţiona în

parametrii optimi într-un anumit context, trebuie să beneficieze de anumite condiţii din

punct de vedere istoric, administrativ, economic. La rândul lor, aceşti factori, influenţeză

regimul politic spre diferite forme de manifestare mai mult sau mai puţin democratice.

Ca tipologie regimurile politice se împart în:

- regimuri politice dictatoriale sau totalitare (coloniale,fasciste sau comuniste)

- regimuri politice democratice (parlamentare sau prezidenţiale)

2 Burdeau Georges, Traite de Science Politique, tomul IV, Paris, Seuil, 1952, p. 21.3 Burdeau Georges, Droit Constitutionnel et Instituțions Politique, Paris, Seuil, 1968, p. 1474 Aron Raymond, Democratie et Totalitarisme, t.IV, Paris, P.U.F., 1952, p. 89

8

1.2. Regimurile Politice Autoritare sau Totalitare

Raymond Aron scria despre acest tip de regimuri în studiile sale politice

următoarea afirmaţie: ”Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui

partid monopolul activității politice”5.

Regimurile coloniale

Acest tip de regimuri au fost impuse de principalele puteri europene în perioada

marilor expansiuni colonizatoare pe întreaga suprafată a globului. Rolul jucat de Regatul

Marii Britanii, de Imperiul Francez a lui Napoeon Bonaparte, Imperiul Ţarist, Imperiul

Otoman sau chiar de Spania sau Portugalia a schimbat raportul de putere la nivel global.

Pentru a menţine controlul în noile teritorii cucerite s-a impus fie o administraţie delegată

a cărei conducere şi execuţie era asigurată de către reprezentanţi ai imperiului proveniţi

din ţara mamă şi trimişi în fruntea conducerii teritoriului ocupat, fie o administraţie

condusă de indivizi proveniţi din clasa politică locală a statului care au jurat loialitate

imperiului.

Această formă de administrare a dus în general la practicarea dublei impozitări

pentru populaţia indigenă, în primul rând pentru imperiu şi în al doilea rând pentru

satisfacerea intereselor claselor conducătoare locale, conducând cu timpul la revolte

masive în rândul populaţiei care au declanşat procesul de obţinere a independenţei şi

formare a statelor naţionale.

5 Aron Raymond, op. cit. p. 101

9

Regimurile fasciste sau comuniste

Sunt o formă evoluată a regimurilor totalitare care au apărut la începutul secolului

douăzeci ca o reacţie generală a populaţiei împotriva crizelor economice prin care trecea

sistemul capitalist, fundamentul statelor democratice dar şi a eşecurilor moderaţilor

politici în contextul transformărilor istorice. Cele două regimuri au o rădăcină comună

ridicarea mişcărilor naţional-socialiste ca mod de legitimitate a noilor tipuri de guvernări.

Ambele au avut drept punct de pornire societatea europeană de unde s-au extins la

nivel global şi continuă să funcţioneze şi astăzi ca regimuri politice în anumite state.

Baza lor fundamentală s-a constituit pe dictonul „totul pentru ţară”. A urmat pe

plan social naţionalizarea totală a proprietăţii private. Întreaga societate a fost angrenată

într-o uriaşă maşinărie de producţie industrială care avea drept scop dezvoltarea

comunităţii.

Au avut loc modificări structurale în societate pe ansamblul egalităţii între oameni.

Administraţia a rămas doar cu sens unic doar aplica cerinţele puterii politice asupra

populaţiei, pierzând rolul de a putea transmite puterii politice cererile cetăţenilor.

Ea s-a transformat din aliatul cetăţeanului într-un aparat coercitiv al partidului unic

care aplica în forţă ordinele politice, cine se opunea maşinăriei era pur şi simplu strivit în

uriaşul angrenaj birocratic.

Acest angrenaj a avut drept bază de raportare îndeplinirea planurilor către partidul

unic a cărei orientare era fie comunistă ori naţional-socialistă. Acest tip oligarhic de

partid a acaparat aproape întreagul spectru politic având susţinerea deplină a maselor.

Acel anonim numit omul masă, care s-a lăsat condus de ambiţiile personale ale unor

lideri pseudo-charismatici precum Hitler, Mussolini, Lenin, Stalin.

O puternică bază a acestor regimuri politice au fost cei care au constituit poliţia

secretă având un pronunţat caracter represiv la adresa tuturor acelora care au îndrăznit să

se opună regimurilor şi factorului lor principal ideologia politică extremă.

Birocraţia în partidul unic a căpătat valenţe unice, nebănuite. Principalele elemente

ale organizării birocratice weberiene au fost adaptate învăţăturilor despre egalitatea clasei

proletare descrise în opera părintelui filosofiei praxisului Karl Marx. Ele au fost preluate

10

şi transformate în vederea atingerii scopurilor dorite de regim. Astfel în ierarhia

conducerii de la conducătorul suprem în jos la liderii garniturii de partid sau administraţie

până la cetăţean ideea are direcţie descrescătoare şi devine dorinţa liderului ”El lider

maximo” pe care întreaga naţiune este gata să o execute fără comentarii.

Liderii de partid decid diviziunea şi planurile muncii în cadrul căreia se dă aspectul

de egalitate a tuturor cetăţenilor. În realitate chiar şi în regimul comunist termenul de

egalitate socială este perimat pentru că tot timpul vor exista conducători şi conduşi

indiferent de fondul regimului, cineva trebuie să conducă pe ceilalţi, să îşi asume corect

rolul de lider pentru a putea progresa.

Conducerea totală de către popor, de fiecare cetăţean în parte ar fi extrem de greoaie

şi aproape imposibilă6 iar în acest mod nu ar mai exista un sistem economic funcţional

decât poate bazându-se pe alte principii de funcţionare.

Unul din principalele avantaje ale sistemului totalitar ar fi faptul că persoanele fără

un loc de muncă sunt adunate şi puse în baza unei calificări sau curs la lucru în folosul

societăţii. Nu poate exista nimeni care să nu lucreze (să aibe o ocupaţie). Nu contează ce

pregătire ai sau ce înclinaţii, important este să ai o ocupaţie pentru progresul societăţii..

Regulile devin aplicabile în funcţie de apartenenţa persoanei respective la partidul

conducător şi mai ales la ideologie daca este sau nu un adorator al ideologiei.

Conducerea instituţiilor economice şi sociale este aleasă şi decisă „dintre cadrele

de nădejde ale partidului”. Birocraţia devine astfel centrată pe deciziile liderului

charismatic care deţine conducerea organizaţiei.

6 Accesul la Internet de către toată populaţia unei ţări, pe scară largă ar putea permite mai des anumite voturi directe de tip referendum pentru consultare între clasa politică şi populaţie.

11

1.3. Regimurile Democratice

Analiza Conceptuală

Democraţia sau „conducerea de către popor” provenind din limba greacă

(„demos-popor şi kratos-putere”) reprezintă o formă de organizare şi conducere statală,

în care puterea aparţine poporului şi pe care acesta, sub virtutea dreptului său o poate

exercita în mod direct sau indirect prin reprezentanţii săi aleşi. Democraţia ca fenomen

politic are rădăcini înfipte adânc în societatea umană de a lungul timpului dezvoltării

istorice. Cel mai bine este reprezentată prin următoarea frază devenită celebră:

„Conducerea poporului, de către popor, pentru popor”7.

Democraţia este un concept foarte disputat în ultima vreme, ce pendulează între cel

mai bun regim politic funcţional creat vreodată de către om şi cei care îl consideră un

sistem limitat, încurcat în propriile sale structuri şi idealuri ce va aduce în final apusul

civilizaţiilor.

O societate utopică a fost visul de aur al umanităţii, iar noi am încercat în tot acest

timp cu paşi mai mici sau mai mari să evoluăm spre acel vis. Uneori de-a lungul istoriei

au apărut si regrese, dar asemeni timpului societatea umană nu poate merge decât înainte.

Dacă privim istoria democraţiei, realizăm faptul că ea a fost un sistem pe care omul

l-a adoptat în mod natural. Oamenii au fost născuţi să beneficieze de libertatatea de a

alege, religia i-a învăţat că pot face diferenţa între bine şi rău iar societatea le-a arătat că

pot face o multitudine de alegeri în viaţă. Însă în anumite momente societatea impune

oamenilor anumite modele de conduită ce trebuiesc urmate pentru o bună desfăşurare a

interacţiunii socio-umane cu ceilalţi membrii ai ei.

Societatea este condusă prin norme juridice impersonale stabilite de comun acord

de către toţi membrii unei naţiuni conlocuitoare. Aceste norme respectă drepturile omului

dar şi drepturile celoralţi membrii ai comunităţii pentru asigurarea unui echilibru şi

evitarea conflictelor societale.

Uneori anumiţi indivizi trec linia invizibilă a societăţii umane pe care noi am trasat-

o spre partea negativă afectând drepturile şi libertăţile semenilor săi, iar atunci societatea

7 Lincoln Abraham , USA Constituţion, Pennsylvania, 1787

12

prin forţa de coerciţie a statului cuprinsă de către normele juridice încearcă să asigure

reintegrarea individului în societate.

Singurul model funcţional în care indivizii componenţi ai unei societăţii statale se

supun nu arbitrarului altor indivizii ci benevol unor norme juridice adoptate prin

consensul locuitorilor spre buna funcţionare a întregii societăţi este constituit numai în

sistemul politic democratic.

Un mare succes al luptei pentru dezvoltarea democraţiei la constituit abolirea

sclavagismului şi egalitatea între oameni ce a reprezentat idealul razboiului civil din

Statele Unite ale Americii.

În prezent se duce lupta pentru demnitatea şi libertatea religioasă, culturală şi

educativă precum şi pentru protejarea minorităţiilor la nivel planetar.

Egalitatea tuturor indivizilor în drepturi indiferent de sex, rasă, religie sau orientare

sexuală este iaraşi o dorinţă puternică a omenirii.

Aceste drepturi au fost unite în Convenţia Drepturilor Omului care a fost votată şi

adoptată în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de către toate ţările participante.

Uniunea Europeană a mers şi mai departe cu acest principiu democratic înfiinţând

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu rol de protecţie a individului în faţa

abuzurilor comise de către stat.

Lupta pentru egalitate continuă pe întreg globul deoarece încă mai există numeroase

zone în care femeile sunt considerate inferioare bărbaţilor, copiii sunt supuşi fenomenului

de exploatare prin muncă de la vârste fragede, iar religia este impusă prin forţa statului.

„Toţi oameni sunt egali cum sunt dinţii unui pieptene”8.

Unul din cele mai importante drepturi este egalitatea în faţa legii a tuturor

cetăţenilor. Indiferent de valoarea materiala sau spirituală deţinută de fiinţa umană în

momentul când a încălcat normele juridice trebuie să răspundă în faţa legi impersonale,

acest lucru se va constitui în învăţăminte pentru ceilalţi membrii ai societăţii. Prin acest

mod statul funcţional exercită asigurarea securitatăţii locuitorilor săi.

Drepturile se completează cu exprimarea civică urmează politica liberă şi continuuă

cu dreptul la muncă, care de a lungul ultimilor ani în cadrul Uniunii Europene a devenit

8 Coranul, secolul al - VII - lea

13

un drept transnaţional prin care cetăţenii pot alege să muncească liber în orice stat

beneficiind de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi în statul lor de origine.

Democraţia devine complet funcţională numai în momentul când se poate baza pe

un stat puternic cu o economie liberă şi de orientare capitalistă împinsă înainte de către

curentul globalizării în care instituţiile statale sunt aşezate pe baze solide care să asigure

eficienţa lor în interesul comunităţii. Statul trebuie să fie secondat de o societate civilă

care să se implice masiv pentru dirijarea lui în direcţia dorită de comunitate şi care la

rândul ei este necesar să apere prin orice mijloace derapajele survenite de la drepturile şi

libertăţiile umane democratice.

1.4. Apariţia Democraţiei Directe (Antice)

Sociologul Jacques Rousseau spunea că „prima formă de organizare a statului ca

organism a apărut în momentul când un om din lume a considerat un obiect sau o

proprietate ca aparţinătoare lui şi a cerut ajutorul celorlalţi proprietari asemenea lui,

pentru a organiza un sistem în comun care să le protejeze bunurile de restul societăţii

umane”.

Democraţia s-a născut odată cu apariţia primelor forme de organizare umană în

cadrul societăţii primitive. Etnografii apreciază prin diverse studii antropologice de

specialitate faptul că, regimul democratic, a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea

modelelor de comunicare şi evoluţie socială. Democraţia a constituit soclul fundamental

al dezvoltării gândirii de tip filosofic iar mai tîrziu a tranzitat spre evoluţia studiilor de tip

social-politic.

Antropogeneza a fost prezentă la toate popoarele indiferent de rasă sau poziţie

teritorială. De la apariţia primelor grupări sociale umane una sau mai multe familii s-au

unit în frăţii care la rândul lor au constituit Ginta.

14

Friedrich Engels consideră în lucrarea sa9 că „metodele prin care triburile nord

americane realizau uniuni între ginţii şi constituiau tribul sunt anterioare formelor de

organizare ale antichităţii greco-romane”.

Potrivit istoriei primele forme de participare democratică reprezentativă prin vot

direct al membrilor componenţi ai tribului indiferent că erau bărbaţi sau femei constau în

primirea de străini în cadrul tribului, tot prin aceaşi metodă de vot se luau hotarârile

privind alegerea conducătorilor sau participarea membrilor tribului la expediţii razboinice

ori de închiere a păcii. Aceste decizii erau luaute prin consens de către toţi membrii

tribului care aveau drepturi egale, iar exemplu reprezentativ îl constituie triburile

tuscarora şi irohene din statul New York pe teritoriul actual al Americii de Nord.

Prieteniile între triburi au avut drept rezultat o uniune tribală soldată cu o formă

democratică de conducere, în care toţi liderii de trib luau deciziile împreună în cadrul

unei adunării, care era constituită fie din căpeteniile militare ori din înţelepţii şi purta

numele de „sfatul bătrânilor”. Unele triburi au încheiat chiar diferite pacte între ele.

Democraţia prestatală sau înăscută era constituită pe legături familiale, de rudenie şi pe

proprietatea comună a triburilor. Ea a reprezentat un drept natural al oamenilor.

„Participarea este elixirul vieţii pentru democraţie şi unul dintre obiectivele centrale ale

educaţiei politice”10.

A fost înlăturată ca sistem odată cu apariţia dorinţelor de proprietate, a războaielor

şi înlocuită cu diverse regimuri totalitare (monarhie,aristocraţie,oligarhie şi tiranie).

Însă democraţia a rămas întipărită în conştientul uman în ciuda numeroaselor

încercări de reprimare şi a revenit în actualitate în perioada antichităţii, numită şi „evul de

aur al umanităţii” în Grecia şi Roma.

Este sistemul politic dominant în perioada antichităţii,mai precis în cadrul cetăţilor

(polis lb.greacă) greceşti. Acest fenomen al oraşelor cetăţi mai este prezent şi in perioada

Evului Mediu în numeroase oraşe precum Veneţia, Florenţa etc

În cadrul comunităţii antice, omul, ca fiinţă socială trăia grupat în mici localităţi

numite comune. Invaziile periodice ale barbarilor, un scop economic colectiv manifestat

prin dorinţa de a face schimburi comerciale şi mai ales dorinţa omului de a socializa, au

9 Engels Friedrich, Originea Familiei, a Proprietăţii Private şi a Statului- Opere Alese ed.3, București, Editura Politică, 1967 p.IV10 Daedalos ; Encyclopedia Britannica, London, 1911

15

fost factorii principali care au condus la necesitatea apariţiei unei schimbări în societate,

în modul de organizare umană.

„Doar simţul oamenilor pentru dreptate face posibilă democraţia. Iar tendinţele

acestora spre nedreptate fac democraţia să fie atât de necesară”11.

Grecia:

În cadrul cetăţilor greceşti se practica intens sclavia, aproape fiecare cetăţean

deţinea cam în jur de cinci până la zece sclavi care lucrau în folosul lui propriu, în aceaşi

societate femeile nu aveau dreptul să participe la viaţa socială, ele se ocupau exclusiv de

creşterea copiilor sau cu alte îndeletniciri casnice. Persoanele de origine străină erau şi ele

excluse de la viaţa publică.

Barbaţii, dar numai cetăţenii de origine greacă, aveau destul de mult timp liber la

dispoziţie pe care şi-l petreceau filosofând sau discutând politică în piaţa publică din

centrul cetăţii. În acest mod a apărut dorinţa lor pregnantă de participare la viaţa publică

a cetăţii. Prezenţa lor ca principali actori la luarea deciziilor esenţiale pentru societate

prin vot direct s-a constituit în democraţia directă , antică.

Ea s-a dezvoltat în special în interiorul marilor oraşe greceşti Sparta şi Atena.

Spartanii au pus însă accentul mai mult pe dezvoltarea laturii militare a societăţii astfel că

în Atena avea să înflorească mai mult latura politică şi socială a statului.

Odată cu apariţia republicii ateniene a început astfel democraţia să facă primii paşi.

Începutul a fost deschis de către reformele împăratului Solon în domeniile sociale şi

politice. Ele eliberau plebeii de a achita impozitele, dreptul oamenilor să îşi aleagă

conducătorul comunei sau ţinutului care să răspundă pentru ei în faţa împăratului.

Deşi alegerile aveau loc doar dintre oameni cu stare materială, acordul cetăţeniilor

de a nu se supune unei anumite persoane ci doar legilor a căpătat o largă aprobare.

În timpul domniei sale, Pericle, a fost considerat cel mai popular conducător al

statului, un foarte bun orator şi general militar. El a dorit foarte mult crearea unei

11 Niebuhr Rreinhold, The Structure of Naţions and Empires, New York Publishing, 1959, p.37

16

democraţii populare. Era persoana care se opunea cel mai mult regimurilor tiranice unde

conducerea era asigurată de cei puţini.

Marele conducător antic grec Pericle este cel care a promovat în mod direct democrația şi

spunea despre ea următoarele cuvinte:

„Aceasta se cheamă organizare democratică deoarece ea se bazează nu pe

minoritatea cetăţenilor, ci pe majoritate”.

Reformele înfăptuite de el acordau împărţirea puterii între toţii cetăţenii liberi. Era o

formă de democraţie colectivă, iar interesul principal al cetăţenilor îl reprezenta păstrarea

ei care le asigura lor printre altele şi utilizarea în comun a sclavilor deţinuţi. Statul

devenise compus din clase sociale. Individul decidea singur participarea lui la viaţa

statală, nu prea existau conflicte iar el se identifica cu deciziile luate la polis, beneficia de

libertatea de a alege ce doreşte să facă. Forma aceasta a libertăţii colective presupunea

însă şi supunerea totală faţă de societate. Conflictele apăreau însă mai tot timpul între

clasele sociale extreme bogaţii şi săracii. Pericle a încercat tot timpul să inducă o stare de

echilibru în sânul societății promovând sintagma: „Legea noastră acordă egalitate

tuturor cetăţenilor”.

El ridică o parte din clasa socială a săracilor şi crează clasa de mijloc o putere

echilibrată, fără excese care va deveni cu timpul motorul democraţiei.

Aristotel scria: „statul constituit din oameni de mijloc va avea cea mai bună

organizare statală ”. O clasă de mijloc numeroasă realizează concentrarea în societate şi

stabilizarea unitară a statului. Această formă Aristotel o numea „politeia”.

Transformarea raportului de forţe între clasele sociale, nemaiexistând acel echilibru

impus de Pericle a condus în societatea greacă la creşterea numarului celor săraci foarte

mult prin decăderea clasei mijlocii Acest lucru a avut drept rezultat transferarea

conducerii statului în mâinile celor săracii numită şi „ohlocraţia”.

Tucidide spunea că „Sărăcia nu constituie o piedică în vederea slujirii comunităţii”.

În cadrul cetăţii ateniene domnea democraţia directă, fără instituţii, constituită din

adunarea poporului, în interiorul acestei adunării se luau deciziile şi se votau legile. Prin

folosirea tragerii la sorţi dintre toţi cetăţenii de sex masculin participanţi la viaţa

comunităţii s-a ajuns la o relativă egalitate.

17

„Dreptatea nu va putea domni decât acolo unde cei neatinşi de nedreptate se vor

exprima în acelaşi fel ca cei atinşi”12.

Preluarea puterii de către cei săraci şi adoptarea decizilor de către ei a dus la

decăderea democraţiei ateniene în Grecia antică.

Roma:

Organizarea cetăţii romane în prima perioadă era sub forma unei democraţii militare.

Ea era reprezentată prin trei instituţii:

- Sfatul Bătrânilor care devine Senatul Roman,

- Adunarea Poporului care avea dreptul de a alege magistraţii şi conducătorii

cei doi patricieni, apoi pe împăratul imperiului,

- Magistratura,

Statul roman a devenit apoi republică prin conducerea statului de către doi

împortanţi patricieni aleşi din rândul Senatului de către Adunarea Poporului şi care purtau

diferite denumiri.

Senatul alcătuit tot din patricieni (clasa aristocrată) a constituit organul de conducere

al republicii devenite aristocrate.

Odată cu accederea la tron a lui Cezar, sistemul roman se transformă din democrație

într-un regim dictatorial fundamentat pe conducerea întregului imperiu de către împărat.

12 Platon, Politica, Bucureşti, Editura Antet, 2010

18

1.5. Apariţia Democraţiei Moderne

Rădăcinile democraţiei actuale pornesc din curentul ideilor politice liberale şi

poartă denumirea de liberalism. Prin apariţia lui se dorea eliberarea individului de sub

conducerea totalitară a statului. Liberalismul a separat cele două sisteme distincte statul şi

societatea civilă reprezentată de către indivizi.

S-au creat limitele de acţiune ale instituţiilor statului în privinţa cetăţenilor, a apărut

ideea de autonomie şi apărare a drepturilor minorităţilor conlocuitoare. Cea mai

importantă idee a liberalismului a fost egalitatea politică a tuturor cetăţenilor.

„Este un fapt universal recunoscut că orice om care dispune de putere are tendinţa

să abuzeze de ea. El va merge până acolo unde îi va găsi limitele”13.

Există diferite teorii şi date de apariţie a democraţiei moderne însă majoritatea

ideilor converg către populaţia de origine anglo-saxonă ca iniţiatoare a acestui complex

proces.

Primele încercări au apărut în Anglia prin adoptarea în anul 1215 a unui document

care conţinea câteva idei ce aveau să devină prima constituţie „Magna Charta

Libertatum”.

În ea apare „dreptul cetăţeanului la libertate şi securitate” unul din primele drepturi

fundamentale ale constituţiilor moderne. Deşi în Anglia a apărut ca instituţie de prima

importanţă a democraţiei Parlamentul, cel care a adoptat primul „Declaraţia

Drepturilor”, procesul de democratizare a ţarii a fost lent datorită încercărilor vechii

aristocraţii de prezervare a drepturilor şi puterilor deţinute.

Anglia era o ţară cu un pământ neroditor spre deosebire de statele continentale iar

formele prin care populaţia işi asigura existenţa zilnică erau reduse, bazate în special pe

creşterea animalelor. Condiţiile precare de trai au condus la intensificarea muncii şi în

special a cercetării, având drept rezultat apariţia maşinii cu abur şi utilizarea ei pe scară

largă . Această schimbare a purtat numele de: Revoluţia Industrială.

13 Montesquieu, Despre Spiritul Legilor, Bucureşti, Editura Antet, 2011

19

Rezultatul pe plan social a fost creşterea clasei burgheze care deţinea monopolul

asupra mijloacelor de producţie şi care în final s-a impus în lupta cu aristocraţia adoptând

o serie de reforme.

Anglia rămâne totodată printre singurele state în care reprezentanţii camerei

superioare a parlamentului numită Camera Lorzilor au rămas membrii elitişti ai vechi

aristocraţii, aşa numiţii „Land Owner” (Stăpânii Pământurilor) ale căror mandate

parlamentare sunt deţinute pe viaţă. Casa regală conducătoare asigură un echilibru între

aceste puteri în monarhia constituţională.

Pe continentul european Franţa avea să devină un simbol al luptei revoluţionare.

Afectată de monarhia absolutistă a regilor francezi populaţia îşi dorea libertatea şi

schimbarea sistemului. O serie întreagă de filosofi, sociologi şi politologi au propus idei

de schimbare, printre ei amintindu-l pe Charles de Secondat, baron de Montesquieu.

El considera că este preferabil o împărţire a formelor de conducere pe criterii

calitative decât pe forme „important este în care puterea este exercitată de către guvern

se poate ajunge la despotismul unei singure persoane sau spre despotismul tuturor”14.

A fost un luptător pentru egalitate şi cumpătare a susţinut supremaţia legii. Era însă

în final adeptul monarhiei republicane de tip englezescâ

Aristocraţia elitistă s-a opus mult timp democraţiei şi pâna în secolul XX nu a

existat cu adevărat o reprezentare adecvată a întregii clase populare la conducerea

statului.

Menţionăm unele lucrări despre sociologia religiilor, unde se precizează că un

important rol în apariţia democraţiei, l-a avut mentalitatea populară şi în particular religia.

Acest fenomen a apărut pe teritoriile locuite de calvinişti din Scoţia,Anglia şi Olanda. Se

presupune că formarea capitalismului în aceste state a dus la dezvoltarea economică a

clasei mijlocii sau burghezia care a direcţionat mişcarea spre dezvoltarea politică

democratică a statului.

Jean Jacques Rousseau descrie în cartea sa15 posibilitatea de încercare a umanităţii

pentru a putea deveni cu adevărat liberi. Noi ca indivizi va trebui să adoptăm, o formă

aparte a democraţiei, o democraţie directă după principiul antic stabilită separat între

fiecare cetăţean şi stat, reprezentată printr-un tip de contract social. Acest contract

14 Montesquieu, op. cit. p.2915 Rosseau Jaques Jean, Contractul Social, Bucureşti, Editura Antet, 2003

20

prevede că fiecare cetăţean este parte a statului suveran iar el, cetăţeanul, trebuie să

lucreze pentru stat ca pentru sine deoarece statul alcătuieşte binele întregii comunităţi

care il compune, deci în acest mod va asigura egalitatea bunăstării pentru fiecare

cetăţean. Rousseau pune acest sistem sub autoritatea legilor în care executivul are doar

rol intermediar, de aplicare a politicilor între cetăţeni. El consideră parlamentul o

instituţie inutilă şi este adept al republicii democratice.

Este cel care propune o schimbare fundamentală a sistemului şi după Revoluţia

Franceză şi apariţia Republicii Franceze există o încercare de aplicare a proiectelor lui de

către iacobinii lui Robespierre. Constituţia franceză din iunie 1793 a pus în aplicare

celebra frază revoluţionară „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Poporul suveran este

alcătuit din toţi cetăţenii care au dreptul la egalitate, libertate, sigurantă. Poporul având

posibilitatea de a-şi alege prin procedeu democratic reprezentanţii parlamentari.

Proprietatea privată este considerată acum un drept democratic fundamental.

Odată cu cu venirea în fruntea puterii a lui Napoleon care instaureză un regim

autoritar visul democratic francez se estompează pentru o perioadă determinată.

Robert Dahl considera că: „istoric democraţia începe în anul 1776 odată cu

Revoluţia americană şi crearea Statelor Unite ale Americii”16.

Constituţia adoptată în anul 1787 care este în vigoare şi astăzi în SUA a dus la

constituirea unei federaţii de mai multe state cu un preşedinte ales pe un mandat limitat

de patru ani cu posibilitatea de reînoire a mandatului,o singură dată.

Organul suprem de conducere era Congresul format din Camera Reprezentanţilor

(două persoane alese din fiecare stat) şi Senatul ales prin sistem cenzitar. Puterea

judecătorească era reprezentată de Curtea Supremă care avea ca atribuţie verificarea şi

declararea constituţionalităţii legilor. Puterea centrală era concentrată pe domeniile

fundamentale ale statului (economice,financiare,diplomatice). Au fost acordate puteri

sporite de autodeterminare în administraţia locală.

În timpul revoluţiei franceze, ca o reacţie la noile schimbări sociale pe plan

internaţional, constituţia a primit noi amendamente privind drepturile fundamentale ale

omului şi egalităţii între cetăţeni. Unul dintre amendamentele care au stârnit de-a lungul

timpului controverse reprezintă cel legat de libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă

16 Dahl Robert, Democracy and his Critics, London, Yale University Press, 1989

21

prin care toate cultele religioase sunt libere să îşi exercite credinţa iar statul nu acordă

suport pentru nici unul. Putem considera că prima împărţire democratică a celor trei

mari puteri instituţionale în cadrul statului a avut loc în Statele Unite ale Americii.

Această împărţire o putem considera fundamentul democraţiei reprezentative.

Democraţia americană considerată de unii drept „democraţia bogaţilor” a adoptat în

cadrul său de funcţionare cele trei principii mansonice universale fundamentale apărute şi

în fruntea revoluţiei franceze.

Libertate

Egalitate

Fraternitate

Aceste principii reprezintă fundamentul democraţiei moderne. Rămâne fundamental

preambulul constituţional care arată unitatea şi puterea poporului:

„Noi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei Uniuni mai strânse, aşezării

dreptăţii, asigurării Liniştii interne, înzestrării pentru apărarea obştească, promovării

Prosperităţii generale şi asigurării Binecuvântărilor Libertăţii, pentru noi înşine şi

pentru Urmaşii noştri, decretăm şi promulgăm Constituţia de faţă pentru Statele Unite

ale Americii”17.

1.6. Mecanismele Democraţiei

17 Constituţia Statelor Unite ale Americii , Prima Pagină

22

Democraţia directă cuprinsă în general într-un spaţiu restrâns de tipul cetăţilor

greceşti avea drept fundament puterea întregului popor cu dreptul de a alege şi participa

la viaţa publică, politică şi care constituia:

Adunarea Poporului - cu rolul de a vota legile.

Consiliul Celor Cinci Sute - aleşi prin tragere la sorţi din adunare, cu un

mandat limitat de un an, ei aveau rolul de creaţie a legilor şi aducerea lor la cunoştinţa

Adunării Poporului pentru vot.

Curtea de Juraţi aleasă separat de fiecare dată pentru judecarea fiecărui caz.

Consiliul Strategiilor format din zece generali cu rol de apărare a cetăţii

Atenei aleşi prin vot direct timp de un an.

Democraţia Reprezentativă sau Modernă:

Datorită creşterii demografice pe plan global combinată cu o extindere teritorială

a statelor s-a ajuns în situaţia în care democraţia directă nu mai este posibilă.

Prima formă prin care se exprimă puterea suverană a poporului în statele moderne o

reprezintă Constituţia în formă scrisă sau cutumiară. Prin ea sunt apărate în stat

drepturile şi libertăţile poporului.

Cele două mecanisme care asigură funcţionalitatea democraţiei la nivel naţional sunt

pe de-o parte organele statului reprezentate prin instituţii şi organele componente ale

societăţii civile ca reprezentant al spiritului cetăţenesc.

Instituţiile statului s-au împărţit în trei puteri fundamentale Legistlativă, Executivă şi

Judecătorească, fiecare având roluri specifice însă împreună trebuie să păstreze echilibrul

democratic cu scopul clar precizat de a aplica voinţa poporului suveran pentru binele

întregii comunităţi naţionale.

La nivel central:

23

Puterea Legislativă alcătuită din instituţia Parlamentului, reprezentantă directă a

puterii poporului.

Parlamentul sau Adunarea Poporului ca instituţie la nivel global este prezent în doua

forme:

1. Dintr-o singură cameră legislativă denumit parlament unicameral şi prezent în general

în statele mici, cu un număr redus de parlamentari

2. Din două camere legislative denumit parlament bicameral cu atribuţii diferite la

fiecare cameră. De obicei camera superioară este mai restrânsă numeric şi mai importantă

este numită în general Senat iar camera inferioară numită în general Camera Deputaţilor.

Pentru adoptarea unor legi importante în cadrul Parlamentului cele două camere se

întrunesc într-o şedinţă comună. De aici a pornit ideea unor cercetători în ştiinţe politice

că acest sistem ar favoriza de fapt parlamentul tricameral, prin adunarea comună a

reprezentanţilor.

Fiecare parlamentar este ales prin vot direct, liber şi democratic de către cetăţeni şi

se păstrează secretul votului ca un bun de preţ al democraţiei. Parlamentarii au în general

un mandat limitat pe durata de patru sau cinci ani cu posibilitatea de reînoire a lui prin

participare libera la alegeri şi câştigarea unui nou mandat.

Reprezentarea în Parlament a aleşilor este stabilită prin norme juridice în funcţie de

numărul populaţiei locuitoare pe teritoriul unui stat, stabilită prin recensământ.

În parlamentele bicamerale alegerile se fac separat pentru senatori care au o

reprezentare mai mare ca număr de populaţie şi teritoriu şi o reprezentare mai mică

pentru deputaţi. Parlamentul are rol de a propune şi adopta legile necesare funcţionării

normale a statului şi de a proteja cetăţeanul.

Perioada modernă aduce în prim planul scenei politice două posibilităţi politice care

se constituie în adevărate derapaje de la sistemul democratic reprezentativ al

parlamentului.

Dispare rolurile parlamentarilor de negociere şi discuţie în plenul instituţiei în

momentul adoptării actelor normative.

Prima situaţie este constituită prin asumarea răspunderii guvernamentale pe un

anumit act normativ suprimând automat orice poziţie contrară din partea opoziţiei

parlamentare.

24

Cea de-a doua situaţie constă în procedura adoptării tacite a actelor normative în

parlament la sfîrşitul perioadei lor de graţie chiar şi în lipsă de cvorum, fără nici cea mai

mică discuţie a aleşilor poporului. În acest mod se pot trece prin plenul legislativului

anumite acte normative ale unor grupuri de interese obscure, fără ca nimeni din

componenţa parlamentului să îşi asume răspunderea pentru aceste acte normative sau

pentru situaţia delicată creată în faţa cetăţenilor.

Puterea Executivă exercită atribuţiile de a asigura prin guvernare (administrare)

buna funcţionare a statului dar şi de de implementare a politicilor şi normelor adoptate de

către parlament în folosul cetăţeanului.

Puterea Executivă este alcătuită în general din două componente majore:

Preşedinte sau Monarh

Şeful Executivului sau Guvernului care este denumit prim ministru, cancelar etc.

Avem forme diferite de organizare a puterii executivului în democraţie, purtând denumiri

după modul de reprezentare astfel:

1. Republică Prezindenţială după modelul SUA sau Franţa, în care şeful statului

este ales prin vot direct de populaţie pe un mandat limitat de ani cu posibilitatea de

reînoire a lui prin alegeri. Preşedintele are atribuţii de a numi şi conduce miniştrii care

alcătuiesc guvernul precum şi de reprezentare a statului în politica externă.

2. Republică Parlamentară după modelul Germania sau Italia în care seful

guvernului este ales prin vot direct de către populaţie, tot pe un mandat limitat cu

posibilitatea de reînoire prin alegeri. El are rol de asigura conducerea guvernului, a

miniştrilor iar preşedintele statului este ales de către reprezentanţii poporului dintre

membrii aleşi ai Parlamentului, în cadru restrâns, pe un mandat limitat având rol doar de

a asigura reprezentarea în politica externă a statului.

3. Republica Semiparlamentară sau Semiprezidenţială un hirbrid apărut între

cele două sisteme din dorinţa de a nu furniza puterea absolută de a conduce nici unuia

dintre actorii participanţi, rolurile nu sunt clar stabilite, se suprapun şi se ajunge de obicei

la majore disfuncţionalităţi. Şefii de stat sau de guvern sunt aleşi tot pe mandat limitat cu

posibilitatea de actualizare.

4. Monarhia Constituţională precum Anglia sau Olanda în care Parlamentul este

organul reprezentativ al poporului cu mandat limitat conduce guvernul şi numeşte şeful

25

guvernului. Casa Monarhică deţine un mandat nelimitat şi are rol de reprezentant al

politicii externe a statului.

Puterea Judecătorească reprezintă componenta al cărui principal rol este să

vegheze la respectarea şi aplicarea normelor juridice în statul de drept. La rândul ei,

aceasta este alcătuită din mai multe componente .

Există un compartiment juridic special care vegheză la respectarea Constituţiei şi a

constituţionalităţii legilor organizat uneori și ca instituție de sine stătătoare purtând

denumirea de Curtea Constituțională. Ea trebuie să verifice constituționalitatea legilor,

declarând ca neconstituţională orice lege care intră în conflict cu legea supremă .

În ultimul timp a apărut o disfuncţionalitate gravă la adresa democraţiei originale

implementate de către poporul american, aşa cum bine cunoaştem, bazată pe principiul

separaţiei celor trei mari puteri publice. Această problemă o constituie suprapunerea

dintre puterea politică a legislativului şi cea juridică a apărarii drepturilor şi libertăţilor

cetăţeneşti din carta fundamentală a naţiunii în cadrul instituţiei denumite generic Curtea

Constituţională. Deşi funcţional era de preferat sistemul American (alegerea liberă de

către populaţie a judecătorilor importanţi), din alte considerente în unele state s-a preferat

numirea de către Parlament a Judecătorilor Constituţionali.

Prin acest mod imparţialitatea juridică s-a transformat într-o luptă pentru impunerea

voinţei taberei politice dominante asupra drepturilor cetăţeneşti. Controlul Constituţional

exercitat de către judecători asupra actelor normative ale Legislativului nu mai poate fi

imparţial în acest mod el devenind subiectiv. Uneori exită chiar tendinţa de transformare

într-un mic legislativ naţional decisiv al grupului judecătorilor constituţionali. Ei, nişte

birocraţi numiţi în funcţii şi nu aleşi prin vot liber se pot substitui puterii legislative,

judecătoreşti sau chiar populare prin interpretarea articolelor constituţionale în sensul

dorit de voinţa lor. Statul a reuşit astfel să îşi impună puterea birocratică asupra

cetăţeanului.

Aşa cum menţiona Gustave Le Bon poporul anglo-saxon datorită caracterului său

extrordinar de puternic a reuşit din nou să îşi impună voinţa asupra statului, să deţină

controlul. Ei chiar preferă să conducă iniţiativa, nu să se lase conduşi de către statul

atotputernic de tip providenţă.

26

Avem apoi Curtea Supremă de Justiţie, ca cel mai înalt for judecătoresc precum şi

o serie întreagă de tribunale şi curţi de apel pentru diferite domenii inclusiv litigiile

administrative apărute între instituţiile statului şi indivizi care sunt rezolvate de obicei în

cadrul instanţei de Contencios Administrativ18.

Curtea de Conturi „autoritate de control suprem de origine administrativă”19

instituţie auxiliară parlamentului ce are drep scop verificarea din punct de vedere

financiar a legilor bugetare anuale precum şi modul de cheltuire prin intermediul

instituţiilor statului a banului public.

La final apare instituţia Avocatul Poporului în slujba cetăţeanului cu rolul de a

apăra la nivel general interesul comunităţii în faţa diferitelor abateri de stat sau

corporatiste.

Fiecare instituţie are în subordine la rândul ei numeroase autorităţi sau agenţii ce

trebuie să reglementeze o multitudine de probleme sociale, cărora statul modern încearcă

să le asigure o rezolvare datorită expandabilitatăţii sale continuue.

Şansele ca statul să reuşească să implementeze singur, o serie întreagă de proiecte şi

politici publice cu rezultate fructuoase sunt destul de reduse, de multe ori statul prin

instituţiile sale au nevoie de un partener loial care să le ofere suportul său.

Sociologul Emile Durkheim spunea într-o analiză că democraţia are doi factori

majori statul şi societatea civilă numai împreună pot aduce echilibrul necesar.

Societatea civilă:

O societate civilă puternică, alcătuită din cetăţeni care iau atitudine împotriva

abuzurilor politice şi propun schimbări pentru binele comunităţii prin diverse iniţiative

este un ideal-tip.

Cetăţeanul este de fapt baza oricărui sistem politic democratic, iar omul politic

poartă responsabilitatea cunoaşterii cererilor cetăţenilor şi îndeplinirii dorinţelor celor ce

locuiesc în cadrul colegiului său electoral.

18 Slăniceanu Popescu Ion, Puşcă Andy, Controlul Administraţiei Publice, Galaţi, Editura Universitară Danubius, 201119 Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2007, p.335

27

De multe ori oamenii care alcătuiesc comunităţiile locale îşi cunosc cel mai bine

propriile nevoi şi uneori este necesar ca ei să se coalizeze în diverse organizaţii civice pe

plan local, ajungând expandabil la organisme de nivel naţional pentru a reuşi să impună

schimbări, pe care de multe ori clasa politică conducătoare nu le observă sau le ignoră de

cele mai multe ori.

În statele cu o tradiţie îndelungată în democraţie, atitudinea cetăţenească este un

lucru firesc. De multe ori cetăţenii prin adunări civice pe plan local îşi rezolvă diverse

probleme fără să aştepte sau să ceară intervenţia statului, asigurând dezvoltarea

comunităţii în probleme esenţiale legate de educaţie, sănătate, mediu, turism etc.

Dacă statul este dezvoltat din punct de vedere economic şi social, clasa locuitoare de

nivel mediu este reprezentativă iar inechităţile dintre clasele sociale sunt mici, se crează

premisele unei societăţi civile puternice.

Societatea Civilă are rolul de a se lupta pentru drepturile, libertăţile şi interesele

cetăţeneşti atât în interiorul cât şi în exteriorul societăţii. Au apărut diverse organizaţii cu

scopuri definite de a lupta pentru protejarea democraţiei, multe dintre ele reuşind să

impună idei moderne neinfluenţate de contextul politic, economic şi social.

Cel mai important proces câştigat de organizaţiile civice îl reprezintă monitorizarea

proceselor electorale de către societatea civilă, pentru asigurarea unor alegeri libere şi

reprezentative în tabloul statului democratic.

Robert David Putnam referindu-se la mecanismele democratice ale societăţii civile,

scria următoarea frază:

„Democraţia este cu atât mai puternică cu cât reţeaua interacţiunilor sociale

dintre oameni este mai deasă”.

Mass-Media

Denumită şi „Câinele de pază al democraţiei” mass-media asigură dreptul la

informare şi liberă exprimare a societăţii. Pentru a fi reprezentativă trebuie să existe o

pluralitate de mijloace de informare obiective şi imparţiale. În timpurile moderne mass-

med şi a a uitat principala sa menire încolonânduse în lupta politică pentru putere,

28

devenind aproape un atentat la democraţie, o posibilitate nelimitată şi utilă de manipulare

mentală a cetăţeanului.

Reprezentată prin diferite mijloace tradiţionale şi moderne, dintre care printre cele

tradiţionale, amintim în acest sens presa tradiţională scrisă, reprezentată prin publicaţii

periodice ziare şi reviste de tiraj local, naţional şi mai nou de nivel internaţional. Cărţile

reprezintă iarăşi un mijloc de informare şi cultură clasic care încă mai beneficiază de

libertate democratică. Biblioteca publica reprezintă şi acum un templu cultural.

În categoria mijloacelor tradiţionale mai intră posturile de radio şi televiziunile care

acum şi-au diversificat foarte mult gama, avem televiziuni specializate de ştiri, de filme,

de nişă, pentru minorităţii şi cultural-educative.

Mijloacele moderne sunt reprezentate de puterea Internetului şi lupta ce se

desfăşoară prin intermediul lui de păstrare a democraţiei şi libertăţii globale. Foarte multe

guverne şi chiar indivizi influenţi încearcă să limiteze libertatea internetului sub diferite

pretexte. Pe Internet au apărut astfel: presa electronică, radiouri şi televiziuni on-line,

cartea electronică. Cetăţeanul inteligent încearcă să scape de manipularea zilnică a

ştiriilor radio- televizate cu ajutorul informaţiei încă libere oferite de către internet.

În ultimii ani o mare mişcare socială a cuprins Internetul odată cu apariţia şi

dezvoltarea reţelelor on-line de socializare prin care se trasează fire invizibile între

membrii aceloraşi reţele şi astfel se pot depăşi orice obstacole legate de control. Acestea

se constituie în mişcări populare democratice on-line prin care membrii lor împărtăşesc

aceleaşi valori comune indiferent de statul locuitor de limbă sau obiceiuri. Poate

reprezenta un efect al globalizării şi masificării planetare, însă acest fenomen a stârnit

îngrijorare în momentul când aceste mişcări populare s-au mutat de pe internet în stradă

având posibilitatea de a iniţia diverse mişcări populare de amploare unele având scopuri

pozitive, altele negative şi care în ultimă instanţă au puterea de a genera revoluţii pentru

modificarea regimurilor de putere politică statală. Avem aici exemple a manipulării

social-reţelistice revoltele care au condus la Primăvara Arabă sau Ocuppy Wall Street

ambele declanşând ample mişcări reale de protest în zone globale diferite, în anul 2012.

1.7. Situaţia Democraţiei în Sistemul Internaţional

29

În lumea actuală, globalizată, există acum actori puternici ce depăşesc nivelul

structural al statului naţional şi impun diferite forme de presiune asupra democraţiei.

Fiecare organizaţie, fiecare stat participant la acest complex puzlle mondial vede

democraţia prin propria sa voinţă de aplicare şi cel mai important prin propriile interese.

Impunerea voinţei celor puternici asupra celor slabi o lege fundamentală a naturii, este

pusă acum în practică la nivel global şi conduce la o rivalitate acerbă între organizaţii,

state şi oameni. Psihologii consideră această stare de rivalitate periculoasă la adresa

democraţiei dar şi al fragilului echilibru al păcii la nivel planetar. Deja pentru numeroase

state, constituie o adevărată provocare, păstrarea structurilor democratice de conducere

naţionale.

Nenumăratele schimbări intervenite la nivel internaţional au condus la apariţia unor

structuri supranaţionale de cooperare, conducere şi control poziţionate la un nivel

superior statelor naţionale. Aceste suprastructuri au evoluat şi se prezintă pe harta

politico-economică a lumii drept uniuni statale.

Doi autori cunoscuţi de studii politice spuneau la un moment dat că: „statul naţional

democratic este cel mai bun locus disponibil pentru a suda formele distincte de

administrare subnaţională, naţională şi supranaţională” 20.

Toate aceste suprastructuri statale sau organizaţii create impun prin forţa lor rolul

decisiv de influenţă stabilit prin înţelegeri majore la nivel global. Ele pot exercita forţa lor

coercitivă asupra statelor naţionale şi influenţa sistemul democratic la nivel internaţional.

Suprastructuriile pot schimba politici, orientări şi oameni transformând sufletul unui

popor impunând globalizarea, uniformizarea şi strivind cel mai de preţ lucru al omenirii

caracterul naţional. Sufletul unui popor este cel care ne diferenţiază pe noi toţi, datorită

lui apar sentimentele pe care le nutrim pentru cea ce suntem, ce facem şi locul unde ne-

am născut. Acestă caracteristică reprezintă aşa numita fiinţă naţională iar ea este cea care

poate pune în pericol mişcarea de uniformizare globală, impusă treptat la nivel planetar.

Suprastructurile Internaţionale

20 Thompson Grahame & Hirst Paul, Globalisation in Question, Cambridge, Polity, 1999, cap.8

30

Una din cele mai reprezentative suprastructuri o reprezintă la nivel actual Uniunea

Europeană. Ea este o uniune alcătuită din numeroase state naţionale şi constituită pe baza

aderarări lor voluntare la această suprastructură. Fiecare stat candidat ce doreşte să adere

la uniune, trebuie să îndeplinească condiţiile de preaderare propuse prin reguli şi tratate.

Acestea sunt alcătuite din numeroase acte normative oferite liber pentru o corectă

informare prealabilă.

Statul candidat se supune unui proces democratic suprastatal prin care fiecare stat

compoent al uniunii votează pe baza criterilor publice stabilite daca este pro sau contra

aderării statului candidat la uniune.

Statele componente se supun şi armonizează legislaţia internă cu legislaţia stabilită

de către normele europene adoptate la nivel suprastatal. Legislaţia europeană este

superioară celei statale.

Uniunea Europeană este alcătuită dintr-o serie de instituiţii create în mod

democratic, ea fiind condusă prin rotaţie o anumită perioadă de timp bine stabilită de

către fiecare din statele componente.

Principiile Uniunii Europene prevăd că fiecare stat membru trebuie să contribuie

financiar la susţinerea acestei organizaţii, pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiilor

componente sau pentru constituirea fondurilor europene destinate progresului şi eliminări

diferitelor decalaje dintre ţările membre. Aceste fonduri pot fi atrase de statele membre

pe baza unor programe de dezvoltare create şi cofinanţate.

Numeroasele instituţii supranaţionale ale U.E. au accentuat birocraţia deşi ele sunt

constituite din personal angajat prin concurs liber din toate statele compoente ale uniunii.

După exemplul Uniunii Europene a apărut la nivel global în aproape fiecare regiune

majoră o serie de suprastructuri de cooperare statală printre care menţionăm:

Uniunea Rusia-Belarus la care vor adera şi alte state din fostul spaţiu sovietic cu

scopul de a constitui o contrapondere la extinderea spre est a Uniunii Europene.

Au mai apărut diverse organisme de cooperare extrastatală cum ar fi: OCS sau

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai având ca principali reprezentanţi Rusia şi

China, Liga Arabă, Uniunea Naţiunilor Sud – Americane. Toate aceste organisme

31

suprastatale au rol de a intensifica puterea statelor naţionale şi a crea un echilibru de forţe

la nivel global.

NAFTA organizaţia nord americană de liber schimb cu rol de eliminare a taxelor vamale

şi controalelor de frontieră pentru ridicarea nivelului comercial.

NATO organizaţie militară care şi a creat un ţel din a impune sisteme democratice la

nivel internaţional uneori prin forţa armelor în state totalitare unde există încălcări grave

ale drepturilor omului. A stârnit uneori numeroase critici datorită metodelor folosite

pentru democratizare şi efectului pe care il are asupra populaţiei.

Cea mai cuprinzătoare structură globală cuprinde reprezentanţi ai statelor la nivel

global cu rol de menţinere a păcii internaţionale - Naţiunile Unite(ONU), din nefericire

rolul acestei organizaţii in ultimul timp a scăzut foarte mult datorită lipsei fondurilor.

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional sunt două instituţii cu rol cheie

în controlul finanţelor globale. Ele asigură suport şi ajutor financiar statelor aflate în

dificultate, de multe ori însă cu preţul implementării politicilor impuse de către aceste

instituţii având drept scop final orientarea statelor în direcţia impusă de aceste instituţii

prin tratatele negociate şi semnate.

Aceste organisme internaţionale răpesc din suveranitatea statelor naţionale, acestea

din urmă devenind limitate în decizii şi în coordonarea economico - financiară a

politicilor naţionale

Una din cele mai influente suprastructuri internaţionale, cea care are caracteristicile

unui cartel închis şi permisibil numai puterilor economice foarte dezvoltate denumită

Organizaţia Mondială a Comerţului(OMC) sau G8 alcătuită din cele mai dezvoltate

economic şapte state ce reprezintă motorul economic actual mondial plus Rusia o ţară cu

vaste resurse naturale.

Periodic au loc întâlniri secrete unde se dezvoltă tratatele şi se iau hotărâri privind

viitoarele politici economice la nivel global. Deciziile lor se afectează în acest mod

întreaga lume. Paul Hirst un reputat profesor american de teorie socială într-un articol al

său spunea că „aceste state puternice nu mai asigură democraţia ci alcătuiesc contracte

sociale internaţionale care stabilesc ordine civile imposibil de modificat prin acte de

suveranitate naţională”. Astfel se detaşează „alergătorii globali” care crează în jurul lor

32

suprastate sau zone de influenţă cu rolul de a şi atinge scopurile lor. Aceste modificări

limitează rolul democraţiei la nivel global.

La nivel mondial deja sau dezvoltat suprastructuri organizaţionale indiferent că ele

sunt de tip statal, militar sau comercial. Acestea asigură statelor naţionale, în special celor

puternice noi poziţii de forţă, prin intermediul cărora se negociază diferitele interese.

Dacă privim cu atenţie aceste suprastructuri suprapuse democraţiei globale statale

descoperim de fapt că trasăm harta revenirii vechilor imperii globale ale mediului istoric

acum transformate în organizaţii democratice. Se prevede că în viitor statele naţionale vor

fi asimiliate de către cele câteva suprastate de nivel continental şi poate planetar.

Au existat păreri a unor profesori americani specialişti în administrare şi politologie

despre faptul că aceste decizii luate în cerc restrâns şi exclusivist reprezintă un atac

supranaţional la democraţie. Se crează astfel un cartel internaţional pentru limitarea

accesului statelor economiilor emergente la butoanele decizionale ale mecanismelor

globale iar în final se impune un mod de autocraţie.

Conform presei internaţionale Statele Unite ale Americii propun Chinei o legătură

de tip G2 la nivel planetar pentru împărţirea globală a sferelor de influenţă.. China refuză

spunând că acest lucru ar pereclita democraţia internaţională. Acesta este un caz clasic

prin care ni se dezvăluie aspectul că, oricât de multă democraţie avem la nivel de stat

naţional, el este acum doar un mic actor pe marea scenă globalizată.

Prin paralelism, la rândul ei democraţia aflată în extindere continuă datorită

necesităţilor funcţionale tot mai numeroase ale statului, a accentuat dezvoltarea altor

sisteme generând o nouă dimensiune a fenomenului birocratic component despre care voi

scrie în paginile următoare.

33

Capitolul II

Birocraţia

2.1. Birocraţia sau Modul de Administrare Legal-Raţional

Semnificaţia termenului de birocraţie provine din alăturarea lingvistică a două

cuvinte dintre care primul este de origine greacă „kratos” (tradus prin putere) iar cel de al

doilea de origine franceză „bureau” (tradus prin birou). Combinaţia lor ar însemna din

punct de vedere sociologico-administrativ puterea oferită formal funcţiei publice din

cadrul birourilor de către norme juridice impersonale.

Expresia „birocraţie” îl are drept părinte fondator pe economistul francez Vicent de

Gourmay (1712 – 1759), acesta atribuind termenului sensul de „administrare formală şi

ineficientă”.

Pentru început concentrăm atenţia asupra situaţiei de ierarhizare, conducere şi control

a statului modern. Orice stat de drept este alcătuit dintr-o elita minoritară reprezentată

de către clasa conducătoare sau guvernanţi(partidele politice, sistemul administrativ),

precum şi diversele grupuri de influenţă care gravitează în jurul acestor elite, majoritatea

organizate şi ele după patern birocratic. O a doua componentă o reprezintă marea masă

guvernată a populaţiei care acceptă politicile minoritare impuse. Singurul avantaj al

masei îl reprezintă procesul democratic electoral. Acest sistem administrativ de

conducere a statului organizat în sistem ierarhic piramidal de tip birocrat nu permite

breşe. El cunoaşte un proces continuu de fortificare şi are poziţionat în vârful piramidei

ca principal actor sistemul politic. Politicul dispune conform regimului democratic de o

serie întreagă de mijloace prin care aplică proiectele politice şi dispune de forţa coercitivă

a statului. Acestea cuprind unităţi instituţionale având rol decizional şi răspândire pe

întreg teritoriul naţional. Principala lor misiune este de punere în aplicare a programului

politic al clasei guvernante asupra celor guvernaţi.

34

Sistemul administrativ de tip birocratic reprezintă un model eficient de organizare şi

manifestare a autorităţii politice. În ansamblul structurii sociale el este considerat şi

palierul de mediere ce face legătura între guvernanţi şi guvernaţi.

Scurt istoric al apariţiei birocraţiei:

Existenţa unui corp administrativ din cele mai vechi timpuri este menţionat în

numeroase scrieri istorice. Acestă unitate de administratori avea rolul de a asigura buna

funcţionare a sistemului imperial. Primele menţiuni despre ei datează din vechea perioadă

a faraonilor Egiptului Antic. Regăsim apoi prezenţa administratorilor în timpul perioadei

imperiale a vechiului Summer, constituind o prezenţă importantă în funcţionarea

Imperiului Chinez şi cunoscând o evoluţie graduală în perioada cetăţilor democratice ale

Greciei şi Romei Antice.

Ei aplicau un dublu rol, constituind portavocea voinţei imperiale în teritoriu locuit

de către slujbaşi dar totodată exercitând colectarea taxelor şi impozitelor populare pentru

umplerea visteriei roiale.Mai exact apariţia acestor administratori datează din momentul

când marii conducători ai imperiilor nu mai aveau posibilitatea să-şi coordoneze singuri

teritoriile stăpânite datorită extinderii continue. Atunci conducătorii s-au regăsit în

imposibilitatea de aplicare a politicilor de influenţă asupra populaţiei vasale. Soluţia

descoperită a reprezentat stabilirea bazelor funcţionării unui corp specializat de persoane

având rolul să intermedieze relaţia dintre puterea conducătoare ( imperială ) şi popor..

Acest corp intermediar de personal a primit numele de administraţie din latinescul

„administer” ce etimologic reprezintă verbul a sluji. Treptat corpul lor cel mai

proeminent a primit denumirea de funcţionari publici datorită faptului că exercitau o

funcţie în cadrul aparatului de stat. Această funcţie le oferea o autoritate legală, ei având

ca principală activitate asigurarea unei bune şi neîntrerupte funcţionări a instituţiilor

naţionale.

O dată cu schimbarea tipologiei regimurilor politice, funcționarii au devenit

subordonaţii puterii legal - raţionale a statului națiune.

35

Pentru că ariile lor de acţiune s-au diversificat constant, au descoperit în soluţia

legalităţii cheia care le asigură accesul în interiorul societăţii, un anumit prestigiu moral

dar şi scutul legal pe care uneori îl folosesc în scop justificativ faţă de cetăţean.

Harold Laski scria despre birocratie că reprezintă: ”o formă a guvernării în care,

efectiv, domină funcţionarii publici”.21

Cetăţeanul, în diversele sale activităţi, interacţionează repetat cu funcţionarii publici

cărora le comunică reacţia populară la diversele politici guvernamentale.

Fenomenul de expansiune repetată a birocraţiei datorat noilor regimuri politice dar şi

aşa cum Frederick Lane prezenta în lucrările sale comparând birocraţia cu un mod de

comportament organizaţional care adaptându-se mediului propice dezvoltării

organizaţionale a cuprins treptat şi mediul privat, punând bazele formării viitorilor

manageri administrativi în lumea capitalului profitual.

Max Weber considera esenţial rolul pe care l-a avut revoluţia industrială din statele

vest europene în dezvoltarea la nivel actual al sistemului birocratic.

Crearea unui sistem stabil de colectare a taxelor şi impozitelor este conform cu

Weber condiţia vitală pentru existenţa invariabilă a administraţiei birocratice, a cărui

necesar de venituri, pentru întreţinere, a cunoscut o creştere constantă în timpul ultimilor

ani ,odată cu preluarea de noi atribuţii şi diversificarea celor deja existente în portofoliu.

Datorită extinderii societăţii democratice în tot mai multe state, birocraţia devine prin

evoluţia societăţii moderne, o maşinărie funcţională instopabilă în dezvoltarea sa.

Extinderea birocratică în acest moment a căpătat valenţe internaţionale la nivel global.

Conceptul Birocratic:

Pentru obţinerea unui stat funcţional care să satisfacă necesităţile şi dorinţele

cetăţenilor săi, puterea politică creează cadrul legal necesar constituit din normele

juridice impersonale adunate în pachete legislative denumite coduri de legi.

O parte a acestor norme reunite în pachetul legislativ sub denumirea de Cod

Administrativ, reprezintă normele juridice în baza cărora funcţionează administraţia

publică, deci implicit birocraţia creată în cadrul ei.

21 Lane Frederick, Current Issues in Public Administraţion, New York, St.Martin’s Press, 1982, p.190

36

Sociologul german Max Weber reprezintă omul de ştiinţă care a studiat cu

obiectivism şi principală consideraţie fenomenul birocratic. Deși a fost o personalitate

ştiințifică, el a avut o pasiune interioară vizibilă către fenomenul politic. De multe ori și-

ar fi dorit ca el însuși să fie un om politic, dar de fiecare dată a respins această tentaţie şi

s-a menținut departe de tumultoasa participare politică. El considera politica modernă „o

vocaţie şi o profesie”.

De origine germană, Max Weber, a studiat intens modul de organizare al

instituţiilor statului natal. Drept model el a observat fenomenul de-a lungul istoriei, în

imperiul prusac, unde pentru o funcţionare eficientă sunt folosite metode organizatorice

de tip militar bazate pe lege şi ordine. Acest tip de metode erau eficace dacă erau aplicate

şi în organizarea civilă a statului, mai precis în sistemul administrativ alcătuit de către

funcţionarii publici. Metodele alcătuiau triunghiul celor trei e-uri manageriale adică

aduceau un plus de eficacitate, economicitate şi eficienţă. În timpul Imperiului Prusac

exercitarea serviciul militar obligatoriu în folosul patriei reprezenta o mare onoare pentru

clasele sociale de rang superior şi acorda o anumită stimă de sine individului în cadrul

comunităţii sale.

Onoarea de a-ţi servi patria şi posibilitatea de a avea parte de stima comunităţii s-a

transmis prin această metodă şi personalului civil care ocupau funcţiile de autoritate

publică din societate.

Sistemul militar prin modul de organizare şi metodele folosite chiar dacă sunt

acoperite uneori de secretul militar constituie şi acum una din cele mai eficiente structuri

de tip birocratic

Omul de ştiinţă a considerat birocraţia o organizaţie ghidată de scop creată pe baza

unor principii de organizare raţionale astfel încât să atingă într-un mod cât mai

eficient scopul propus.

Max Weber considera că: birocraţia reprezintă tipul ideal de organizare

instituţională spre care se îndreaptă societatea modernă datorită calităţilor sale atât de

necesare funcţionalităţii societăţii.

Weber elimină orice exprimare peiorativă de lângă termenul birocratic semnalând :

37

- indispensabilitatea birocraţiei pentru raţionalizarea procedurilor de atingere a

obiectivelor – exprimă raţionalismul funcţionalităţii organizaţionale în lumea

contemporană

- birocraţia nu este o putere autonomă – ea reprezintă un mecanism ordonat,

competent şi eficient pus la dispoziţia unei puteri generale de ordin politic

Sistemul birocratic este abordat deseori cu pretenții obiective, dar de cele mai multe

ori cu substrat subiectiv, în funcţie de propriile interacţiuni ale cercetătorului cu

fenomenul administrativ, rezultând din aceasta că poziţia adoptată de cei ce s-au aplecat

să cerceteze îndeaproape fenomenul birocratic este de multe ori diferită, chiar contrară.

Să nu uităm că orice poziţie critică este importantă, iar în mod teoretic ar trebui să

conducă la o reacţie generală de îmbunătăţire semnificativă a sistemului birocratic drept

răspuns.

În literatură apar numeroase opinii legate despre ce este, cum este şi ce reprezintă

birocraţia dintre care mai amintim ca fiind reprezentative opiniile de mai jos.

Alain Touraine este unul din sociologii moderni care consideră „birocraţia un mod

de organizare neutru” între stat şi cetăţean „manifestată prin impersonalizare şi

dezumanizare”, în acelaşi timp Jacques Chevallier şi Daniele Loschak remarcau în studiul

lor asupra sistemului birocratic faptul că:

„preponderenţa în direcţia realizării afacerilor, publice, aparţine serviciilor

administrative, adică birourilor”.22

Profesor Luminiţa G. Popescu23 considera că ”multe din funcţiile de luare a

deciziilor şi de implementare a politicilor publice au fost preluate de către funcţionarii

publici de carieră”.

Biroul reprezintă cadrul de bază al sistemului, cea mai mică unitate, a carei forţă

reunită în totalitatea birourilor, pune în mişcare uriaşul angrenaj funcţional administrativ.

De Gournay vorbea despre sistemul birocratic ca despre ”o boală numită

biromanie”.

22 Cevallier Jacques, Loschak D., Introduction a la Science Administrative, Paris, Memento Dalloz, 1974, p.5823 Popescu Gabriela Luminiţa, Administraţie şi Politici Publice, Bucureşti, Editura Economică, 2006, p.240

38

Ca tip de orientare, sistemul birocratic prin constituția lui este unul conservator.

Birocrații ideali vor perpetuarea sistemului actual funcțional acceptând în unele situații

doar mici ajustări. Ei refuză înregimentarea politică și se distanțează de programele

politice ale partidelor. Idealismul birocraților este de a exercita totul spre binele public.

Andre Mathiot aprecia la sistem următoarele caracteristici ”birocraţia are avantaje

apreciabile pentru faptul că funcţionarii sunt recrutaţi datorită talentului lor, iar ei

menţin continuitatea statului şi a serviciilor publice ” .

Rezistența la schimbare birocratică este des întâlnită, mai ales în cadrul unor

programe de politici publice care prevăd modificări complexe în sectoare considerate

fundamentale pentru statul modern.

Michel Crozier considera că ”birocraţia franceză se defineşte prin formalism şi lipsă

de personalitate”.

Orice proces de reformă al sistemului administrativ este necesar să pornească de la

premisele asigurări funcționalității instituțiilor statului. Se vor concepe politici de

modernizare ce vor urmări creșterea eficienței și eficacității sistemului. Administrația

birocratică este cea care implementează deciziile executivului la nivel teritorial.

În final Ludwing von Mises declara în studiul său despre birocraţie că alcătuieşte

manifestările „unui rău foarte important”de care nu ne putem lipsi în cadrul democraţiei .

Transformarea Birocraţiei din termen neutru în termen peiorativ:

Sistemul birocratic „ideal-tip” imaginat de Max Weber rămâne însă îndepărtat în

realitate de concepţia imaginativă a autorului. Acel ideal-tip nu poate fi funcţional în

societate. El poate fi implementat doar prin aplicarea unor modele de tip derivat sau doar

a anumitor caracteristici ale lui. Ele se pot combina funcţional cu preluări din alte sisteme

organizatorice. În concluzie toţi acei factori care trebuiau să creeze maşinăria perfectă

sunt influenţabili. Dintre toţi, cel mai important factor, de departe, rămâne complexul

format din resursa umană, pentru exemplificare menţionez un citat al sociologului francez

Emile Durkheim: ”Un funcţionar este o forţa socială dar este şi un individ. Rezultă de

39

aici că el se poate sluji de energia socială pe care o deţine într-un sens determinat de

natura sa individuală”.24

Individul poate influenţa modul de formare şi funcţionare al societăţii şi poate pune

în slujba sa forţa legal - administrativă a statului.

Cuvintele „Birocrat” sau „Birocraţie” au căpătat o utilizare frecventă în societatea

modernă. În general ele au fost folosite de cetăţenii obişnuiţi uneori pe post de injectiv în

momentul când ajungeau din diverse motive în contact cu funcţionarii din administraţia

publică instituţionalizată a statului.

Astăzi termenul de „Birocraţie” a ajuns să se extindă în domeniul privat la

numeroase instituţii acum ghidate doar de scopul atingeri unor ţinte, care ţin mai puţin de

profit şi mai mult de raţiune şi influenţă globală.

În primul rând termenii menţionaţi mai sus au apărut din lipsa de interes şi

necunoaştere a ambelor părţi implicate, cetăţean şi funcţionar, astfel:

- cetăţeanul doreşte rezolvarea simplă şi rapidă a problemelor sale, neţinând seama de

cadrul legal şi nivelul mare de lucru al funcţionarului.

- funcţionarul de multe ori urmăreşte alte interese în timpul programului de lucru în

cadrul biroului, tergiversând rutina zilnică lucrativă şi folosind cadrul normativ legal pe

post de scut personal pentru diverse amânări şi învinovăţind în faţa cetăţeanului revoltat

nefuncţionalitatea legii.

În acest fel sistemul administrativ a devenit peiorativ cunoscut ca sistem birocratic

iar funcţionarii administrativi au devenit blamaţii birocraţi, ca rezultat final numele

acestei organizări administrative s-a transformat în termenul de birocraţie.

Mulţi cercetători au ajuns la următoarea concepţie „un aparat administrativ extins

constituie una din caracteristicile esenţiale ale statului modern”, justificând într-un fel

extinderea personalului birocratic.25

Astăzi tot mai mulţi cetăţeni consideră fenomenul birocratic un fenomen negativ

care ar trebui să dispară, iar termenii de birocraţi sau birocraţie sunt folosiţi deja pe post

de insultă adresată funcţionarilor sau rigidităţii mijloacelor folosite de ei în statul de

drept.

24 Durkheim Emile, Sociologia, Regulile Metodei Sociologice, Bucureşti, Editura Antet, 2003, p.121 n.s.25 Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică: probleme, concepţie, teorii, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p297-298

40

Însă aşa cum spunea şi Ludwing von Mises „majoritatea oamenilor s-ar simţi jenaţi

daca li s-ar cere să ofere o definiţie a birocraţiei”.

Rezultatul este condamnarea birocraţiei fără explicaţii şi fără a oferi în schimb alte

soluţii de reglementare.

Prin introducerea politicii „New Deal” în Statele Unite ale Americii sistemul

tradiţional de împărţire a puterilor, a fost înlocuit de un sistem birocratic considerat

tiranic care îşi urmăreşte pas cu pas cetăţenii. Sistemul caută extinderea continuuă a

proprilor capacităţi de acaparare a puterii aşa numita „dilatare a organizaţiilor”.

Intervenţia brutală prin forţa de coerciţie a statului modern creează noi şi noi

instituţii subordonate puterii birocratice iar drept rezultat efectiv conduce la schimbarea

echilibrului dintre cele trei mari puteri situate la baza constitutivă a statului democratic.

Acest dezechilibru transformă puterea judecătorească în instanţă divină, invadează viaţa

privată a cetăţeanului, arbitrează legal societatea prin norme impuse, în final fiind atacat

chiar investitorul privat cel ce este coordonatorul capitalului investibil în economie.

Prin aceste obiective se urmăreşte un control strict asupra societăţii pentru evitarea

oricărui tip de derapaj, generând însă alunecarea statului pe panta autocraţiei.

Deşi Max Weber a conceput şi descris birocraţia drept instrumentul necesar

avansului spre progres a lumii moderne, în ultima perioadă a vieţii sale o privea

nedesluşit. El considera birocraţia un pericol real pentru valorile democratice moderne,

dar de care societatea nu se putea lipsi în funcţionarea ei şi care devine treptat un factor

perturbator pentru colectivitate.

Această imagine a viitorului în care sociologul vede birocraţia atotputernică ce pune

stăpînire pe întregul curs al societăţii şi compromisul pe care societatea este nevoită să îl

accepte pentru funcţionalitatea democraţiei este descrisă de Weber în felul următor:

„Este îngrozitoare ideea că lumea ar putea fi într-o zi plină de slujbaşi marunţi, oameni

neînsemnaţi agăţaţi de slujbe mărunte şi luptând pentru unele mai importante - o situaţie

care joacă din nou, ca în arhivele egiptene, un rol din ce în ce mai mare în spiritul

sistemului nostru administrativ şi, în special, al odraslelor sale studenţii. Această pasiune

pentru birocraţie... este suficientă pentru a te aduce la disperare”26.

26 Bendix Reinhard, Max Weber:An Intellectual Portrait, New York, Doubleday and Co, 1960, p.464

41

Schimbările intervenite la nivel global, prin accensiunea la putere a unor regimuri de

dreapta, câteodată cu viziuni extremiste asupra statului au lovit dur în fundaţia

construcţiei teoretice pe care Administraţia Publică o ridica migălos cu atăta trudă.

Pentru a explica situaţia, profesorul de cercetare politică din Marea Britanie, Rod

Rhodes afirmă în prelegerea sa că: „De mult preocupată de proiectarea instituţiilor

publice ,în special de crearea unor birocraţii eficiente şi controlate democratic,

Administraţia Publică şi a văzut recomandările vehement respinse în favoarea

abilităţilor de management al sectorului privat şi marketizări”27.

S-a vehiculat ideea birocraţilor meschini a carui singur scop era să maximalizeze

profiturile agenţiei în dauna contribuabilului, interesul public devenind un mit.

Cercetătorii din Administraţia Publică mai aveau doar scopul de a aplica în studiu practic

schimbările impuse de alte discipline având drept rezultat slabirea întregii ramuri.

Despre administraţie, psihologul Gustave Le Bon spunea că reprezentanţii acestei

tagme aspiră să „devină adevăraţii stăpânitori ai unei ţări. Puterea lor e cu atât mai

mare cu cât, în cadrul permanentelor schimbări este singura care rămâne deopotrivă

iresponsabilă, lipsită de individualitate şi perenă”.

2.2. Teoriile Clasice (Weberiene) ale Birocrației

Marele sociolog german Max Weber în explicaţiile sale privind progresul umanităţii

a divizat structurile de autoritate după sistemul organizării lor şi a modului de legitimare

în trei „tipuri ideale” de autoritate:

Organizaţie patriarhală (tipul tradiţional) – Societatea era centrată în jurul

conducătorului suprem cu rol divin de a conduce statul, o organizare de tip

piramidal, în care nu se puneau întrebări, iar orice schimbare era considerată un

semn de bunăvoinţă divină a conducătorului.Timpul şi legendele de aleşi divini îi

legitima pe liderii conducători absoluţi, drept exemplu avem: faraonii Egiptului

27 Pierre Jon, Dezbateri Asupra Administrării, Chişinău, Ed.Ştiinţa; 2006, p26

42

Antic, împăraţii divini ai Franţei Medievale, ţarii Imperiului Rus sau Monarhia

Engleză.

Organizaţie centrată pe lider (tipul charismatic) – Societatea a fost întodeauna

atrasă de persoane cu abilităţi şi însuşiri deosebite. Persoanele care pot lua

atitudine se pot pune în fruntea maselor şi le pot mobiliza pentru atingerea unui

ideal. Problema principală a acestui sistem o constituie lipsa de continuitate prin

dispariţia liderului. În timpul conducerii de către acest tip de lideri, omenirea a

cunoscut epoci de dezvoltarea sau decădere în funcţie de personalitatea pozitivă

sau negativă a personajului. Exemple de persoane charismatice au fost Alexandru

cel Mare, Cezar, Napoleon Bonaparte, Hitler, Stalin etc

Organizaţia birocratică (tipul legal – raţional) – Societatea modernă este clădită

pe baza normelor juridice de tip legal, în care raţiunea umană se supune

respectării lor. Autoritatea este oferită funcţiei şi nu persoanei ocupante. Acest

sistem a dus la o dezvoltare fără precedent a maselor în defavoarea elitelor, el

oferind dreptul de a ocupa funcţii de conducere acelor proveniţi din masa

societăţii. Este un sistem merituos bazat pe calcule statistice şi contabile prin care

se deduce eficienţa administrativă şi modul cum interacţionează mediile sociale şi

politice cu ea.

Eficienţa şi funcţionalitatea birocraţiei ca sistem legal - raţional este susţinută de

Max Weber prin analizele publicate în cărţile sale. El arată că birocraţia se bazează pe

urmatoarele caracteristici:28

- Administratie bazată pe experţi. Angajările se fac prin concurs, pe baza

criterilor şi regulamentelor stabilite de către palierul superior, decidentul politic.

Pentru participarea la concurs trebuiesc anterior îndeplinite nişte criterii minime

de studii dar şi de vechime în exercitarea funcţiei publice. Concursul este compus

din examen scris şi interviu, care să permită accesul oamenilor competenţi în

funcţii cheie. Se urmăreşte crearea de specialişti în domeniul funcţiei publice.

28 Weber Max, Economie et Societe, Paris, Plon, 1971

43

- Arii fixe de jurisdicţie. Profilare pe baze legal-raţionale a ariei de funcţionalitate

a personalului administrativ. Se urmăreşte nesuprapunerea ariilor de

responsabilitate şi activităţilor lucrative.

- Codificarea riguroasă. Prin concentrarea întregii legislaţii de multe ori

incoerente şi ambigue într-un tot unitar purtând denumirea de coduri

administrative. Ele trebuie să asigure accesul rapid şi facil al cetăţenilor interesaţi

să cunoască actele normative în baza cărora se execută procedurile administrative.

- Putere legal-raţională. Funcţionarea acesteia este asigurată pe bazele puterii

oferite de lege. Supremaţia raţiunii elimină orice element emoţional în cadrul ei.

Concentrare maximă pe rezultate şi atingerea obiectivelor birocratice propuse.

- Substituie improvizaţia cu modelul. Birocraţia va căuta înlocuirea procedeelor

dificile cu soluţii bine determinate datorită uzanţelor.

Max Weber vede drept o birocraţie performantă în sistemul organizaţional cea care aplică

în practică următoarele idei 29:

1. Angajaţii sunt liberi, supuşi unei singure autorităţi, în cadrul funcţiei

exercitate; - Funcţionarul răspunde de acţiunile şi faptele comise în timpul

serviciului public doar în faţa superiorului său direct datorită sistemul de

organizare de tip ierarhic piramidal

2. Ei sunt organizaţi într-o ierarhie clar definită; - Ierarhia piramidală

aşează funcţiile de execuţie numeroase la bază şi le restrânge treptat în

urcare spre vârful ierarhic al conducerii.

3. Fiecare angajat are o sferă de competenţe legale, formal definite; -

Funcţionarul are deja prestabilită prin fişa postului ocupaţiile sale zilnice,

susţinute prin forţa actelor normative executive.

4. Angajatul este încadrat pe baza unei relaţii contractuale libere; - Pentru

a putea ocupa postul dorit candidatul trebuie să susţină un concurs care

constă în general într-o probă scrisă şi una orală. Datele de susţinere ale

concursului precum şi tematica sunt făcute publice anterior. După

29 Plane M. Jean., Theorie des organizations, Paris, Dunod, 2000, p.25

44

promovare persoana este angajată prin contract de muncă pe o perioadă

nedeterminată şi beneficiază de toate avantajele ocupării funcţiei publice.

5. Candidaţii sunt selecţionaţii pe baza calificărilor tehnice; - Posibili

candidaţi doritori să participe la concurs sunt obligaţi să îndeplinească

condiţiile de studii menţionate legal şi anume, să fi absolvit minim studii

medii pentru posturile de execuţie, de preferat studii superioare pentru

posturile de conducere. Sunt acceptate în general persoanele având la bază

o specializare de tip juridic, economic sau administrativ iar în final trebuie

ca ele să deţină experienţa prestabilită de vechime în exercitarea funcţiei

publice.

6. Ei au o remuneraţie fixă şi au dreptul de pensionare; - Salariile

determinate pe baza funcţiei ocupate sunt stabilite prin act normativ pe

baza unei grile unice, standardizate de salarizare a funcţionarilor publici.

La atingerea vârstei legale se asigură dreptul la pensie al personalului.

7. Promovarea depinde de vechime şi de aprecierea superiorului; - Se

stabilesc concursuri periodice care oferă posibilitatea accesului

funcţionarilor la funcţii superioare prin promovarea lor. Înscrierea la

concurs se face doar pe bază de vechime, cu aprobarea superiorului

ierarhic.

8. Fiecare angajat se încadrează în disciplina şi controlul strict şi

sistematic asupra muncii; - Se respectă strict ordinele superiorilor, orice

abatere este sancţionată drastic. Actele emise de funcţionarii publici sunt

supuse atât controalelor proprii interne cât şi controalelor executate de

instituţii externe specializate de control.

Trăsăturile pozitive ale birocraţiei

Din perspectiva managementului public, Profesor Lucica Matei 30 ne descrie

următoarea viziune asupra trăsăturilor birocratice:

30 Matei Lucica, Management Public, Bucureşti, Editura Economică ed.2, 2006, p.23

45

a) Impersonală sau dezumanizată. Reprezintă principala virtute a ei. Weber considera

că organizaţia birocratică trebuie să fie dezumanizată, să nu mai manifeste sentimente şi

pentru aceasta este necesar ca aceasta să elimine orice tip de relaţii cu lumea exterioară,

„ea trebuie să funcţioneze asemenea unei maşinării bine unse”.

b) Formală. Birocraţia se supune regulilor, se accentuează foarte mult funcţia ca

principală formă de organizare. Personalul este supus rotaţiei, se poate modifica oricând,

iar orice angajat este dispensabil. Toţi cei care ocupă funcţia publică trebuie să respecte

modalitatea de comunicare stabilită prin lege, numai în scris în calitate oficială cu

menţionarea poziţiei ierarhice şi a titlului ocupat în cadrul aparatului birocratic.Toate

înscrisurile poartă obligatoriu antetul şi ştampila instituţiei şi se constituie în dovezi care

vor fi păstrate şi adăugate în cadrul unei arhive. Orice document care nu respectă cadrul

legal stabilit prin act normativ este considerat din start nul de drept.

c) Legală. Funcţionează pe bază de norme cunoscute, orice modificare a regulilor poate

fi supusă sau nu unei dezbateri publice şi înainte de aplicarea funcţională a noutăţilor

există legal obligatoriu un termen de informare publică. Publicul are la dispoziţie

nenumărate posibilităţi de informare moderne asupra schimbărilor intervenit .La rândul

lui publiculeste obligat să respecte regulile de conduită publicate, la contactul fizic sau

virtual cu membri ai organismului birocratic.

d) Ordonată. Autoritatea ierarhică, practică un sistem, prin care oferă dreptul de alegere

al birocratului de a respecta impersonalizarea sistemului şi regulile formale.Autoritatea

are drept contrapondere posibilitatea de disciplinare a funcţionarului prin avertismente

scrise şi sancţiuni aplicative, mergând în final până la suspendarea din funcţie.

Caracteristicile acestei organizaţii rezultate din toate aceste trăsături birocratice sunt:

e) Eficientă. Prin continuitatea pe care o asigură în îndeplinirea scopurilor sale folosind

mijloacele legal-raţionale şi impersonale pe care le are la dispoziţie.

f) Puternică. Weber spunea că birocraţia dezvoltată nu poate fi controlată de persoane

din exteriorul organizaţiei. Birocraţii sunt necesari societăţii, ei dau sensul prin care se

aplică normele legale de funcţionare. Prin autoritatea lor, ei asigură eficienţa statului şi a

serviciilor publice componente, iar societatea trebuie să răspundă prin executare liberă

respectând litera legii sau prin constrângere folosind forţa coercitivă a statului. Birocraţia

46

asigură existenţa unui mecanism perfect funcţional, orice neregulă în funcţionarea lui este

rapid corectată.

g) În expansiune. Dezvoltarea administrativă continuuă a structurilor statului pe

orizontală şi verticală, a avut drept rezultat expansiunea servicilor birocratice bazate pe

eficacitate şi autoritate.

Trăsăturile negative ale birocraţiei:

Sistemul birocratic în funcţionarea lui fiind influenţat de numeroşi factori interni şi

externi se transformă din sistemul eficient ideal-tip weberian şi devine un sistem defectuos.

Birocraţia permite apariţia a numeroase trăsături negative, pe care de multe ori le ignoră sau

chiar le cultivă datorită puternicelor interese care de multe ori străbat sistemul, se suprapun

peste el sau chiar îl subordonează uneori prin planul decizional al politicului. Aceste

influenţe afectează mai mult sau mai puţin în funcţie de caracterul personalului care

alcătuiesc sistemul de gradul de civilizaţie şi progres parcurs pe calea democraţiei. Sunt

necesare instituţii statale puternice şi o populaţie educată care să reprime imediat şi conştient

orice fel de tentaţie manipulatoare. Descriem în rândurile de mai jos câteva trăsături negative:

Lipsa diversităţii operaţiilor executate la locul de muncă prin specializarea

funcţionarului public conduce la rutină şi „incompetenţă calificată”31 care în final

degradează dezvoltarea resursei umane.

Funcţionarul public are obligaţia de respectare a formalităţii regulilor şi legalităţii

actelor, care de multe ori îl obligă să ia decizii dincolo de propriile implicaţii

emoţionale şi să conducă la insensibilitate. Această trăsătură a stârnit numeroase

proteste din partea cetăţeanului în a cărui imaginaţie, scopul administraţiei este să

lucreze în interesul public, pentru folosul cetăţeanului şi nu împotriva lui prin

dezumanizare şi neinformare.

Beneficiile funcţionarilor introduse sunt garantarea postului ocupat şi a unei anumite

stime în cadrul societăţii, precum şi protecţia oferită la schimbările survenite pe piaţa

31 Veblen Thorstein, Theory of Business Enterprise, New Jersey, Transaction Books, 1904, p.62

47

muncii. Prin intermediul acestor drepturi câştigate se realizează indiferenţa

funcţionarilor publici la schimbare şi imobilitatea lor, iar modul lor de lucru este

manifestat deschis prin dezinteresul făţiş arătat contribuabilului.

Funcţionarul primeşte aceeaşi remuneraţie indiferent de nivelul de lucrări lunare pe

care îl realizează. Acest lucru se poate transforma uneori sub acoperirea legii şi a

superiorului ierarhic în ineficienţă.

Sistemul public în întreg ansamblul său este vizibil considerat de multe ori ca

ineficient în cheltuirea resurselor financiare ale comunităţiilor naţionale sau locale.

Transparenţa în luarea deciziilor de interes public, publicarea unor informaţii libere

care să garanteze cinstea şi corectitudinea angajaţilor administrativi în exercitarea

funcţiei publice, este idealul de funcţionare spre care ne orientăm cu toţii, cel puţin la

nivel declarativ. Din variate motive uneori etica şi transparenţa sunt ascunse sub

mantia secretului de serviciu. În umbra acestui mod de protecţie se poate ajunge la

proliferarea corupţiei şi a diverselor ilegalităţii, o modalitate denumită de presă

opacitate a secretului de serviciu.

Avem o serie de factori cum ar fi lucrul constant cu publicul, rotaţia mare de cetăţeni

exteriori serviciului printre personal care afectează vizibil funcţionarii ce sunt supuşi

agresiv stresului cotidian, pierderea intimităţii în spaţiul personal de lucru dar şi

volumul mare de lucrări disproporţionat pe angajat. Din toate aceste probleme rezultă

momente de agresivitate şi comportament scandalos la adresa cetăţeanului.

Salarizarea este aceaşi pentru tot personalul, iar lipsa unui sistem de recompensare

pentru lucrătorii conştiincioşi conduce în final la pasivitatea tuturor funcţionarilor. Ei

nu au interesul de a fi performanţi şi nu sunt interesaţi de îmbunătăţirea servicilor

instituţiei administrative.

Cei mai periculoşi factori perturbativi la adresa funcţionării corecte a sistemului

birocratic sunt: interesul de grup şi interesul personal al funcţionarului, interese care

de multe ori nu coincid sau se suprapun peste interesul general al funcţionării

administraţiei.

Administraţia publică se supune cerinţelor sistemului politic dovedind obedientă faţă

de el şi uneori chiar dă dovadă de un neaşteptat conformism faţa de superiorii

ierarhici.

48

Una dintre marile probleme contemporane cu care ne confruntăm este politizarea

excesivă a sistemului administrativ şi subţierea corpului de funcţionari profesionişti.

Factorii de expansiune ai sistemului birocratic

- Economici - În timpul perioadelor dezvoltării economice a statului exită o

creştere sănătoasă a PIB-ului naţional prin acumularea de venituri suplimentare la

buget. Atunci politicienii decid că pot expanda şi diversifica aparatul

administrativ al statului.

- Politici - Orice nouă clasă politică care accede la conducerea statului dezvoltă

aparatul administrativ, prin implantarea de oameni loiali partidului în cadrul

rolurilor cheie pentru funcţionarea statului la nivel naţional.

- Ideologici – Apartenenţa la corpul funcţionăresc reprezintă pentru unii o

trambulină politică pentru a accende la funcţii de conducere în stat. Unii o fac din

pasiunea de a face bine pentru comunitate, alţii sunt mânaţi doar de dorinţa oarbă

să deţină puterea în cadrul statului.

Weber insistă și pe delimitarea căt mai strictă a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului

de viața lui personală

Unii cercetători au considerat că în interiorul sistemul administrativ trebuie avute

în vedere şi criteriile informale, care ţin de aspectele privind relaţiile umane stabilite între

funcţionari, comportamentul şi influenţa pe care o deţine conducerea, iar în final modul

de realizare a comunicării.

După modul de realizare a conducerii ierarhice oficiale putem avea un tip de

control formal, recunoscut de către toți angajații sau tendința de subordonare a

angajațiilor în fața funcționariilor experimentați care pot asigura un control informal.

Conducătorii impuşi instituţiei pot să nu aibe experienţa şi capacitatea de a conduce

lăsând frâiele instituţiei în mâinile funcţionarilor publici cu vechime şi specializare

necesară.

În studiul său privind relațiile informale Peter Blau descria cum funcționarii încalcă

cu bună știință regulile birocratice. Angajații alegând ca parteneri de confesiune în cazuri

49

de evaziune pe colegii de birou cu care se sfătuiesc în plan orizontal și nu pe planul

vertical al șefiilor ierarhici superiori. Regulile stricte și rigiditatea funcției conduc la

extinderea relațiilor informale în cadrul organizației. Există tendințe de luare a deciziilor

într-un cadru restrîns, exterior și informal de către cei care dețin cu adevărat puterea în

cadrul organizației. Această tendință se manifestă în organizațiile birocratice de stat sau

private.

Michel Foucault cercetând organizațiile ajunge la concluzia că piramida ierarhică a

birocrației apare în cadrul clădirii ocupate de organizație prin modul cum sunt distribuite

camerele de birouri de la vârful coordonator deține de obicei cele mai spațioase și

frumoase birouri ale clădirii la baza executivă care primește de obicei birouri modeste.

Focault analizează tipurile comune de organizații sociale printre care spitalul, școala,

universitatea și închisoarea care devin medii propice dezvoltării organizaționale.

La ora actuală unele din marile organizații au ca rol principal supravegherea omului

obișnuit în care informațiile noastre personale sunt colectate tot timpul pentru diferite

scopuri acest lucru a fost numit de unii autori ”societatea de supraveghere”32.

Una din marile preocupări a lui Weber a fost limitarea democrației prin creșterea

controlului organizațional iar cea mai mare problemă o reprezenta faptul că acest control

al administrării să nu încapă pe mâna birocraților impersonali. Se pare că principala

caracteristică a birocrației pe care Weber a aticipat-o foarte bine este creșterea constantă a

organismului birocratic. Însă se pare că sistemul birocratic a avut succes însă bazat pe

niște teorii diferite față de ideal tipul Weberian.

2.3. Teoriile Japoneze ale Birocrației.

Reprezintă un model birocratic de succes. Acestea au apărut după al doilea război

mondial și au avut drept rezultat dezvoltarea economică fără precedent a statului japonez.

- Luarea deciziilor de jos în sus

32 Lyon 1994

50

Nu există piramida autorității Weberiene. Se iau decizii numai după consultări periodice

organizate cu participarea largă a funcționarilor executivi.

- Mai puțină specializare

Nu este necesară experiență anterioară la ocuparea postului. Se caută oameni tineri

dornici de muncă și de a învăța lucruri noi. Se practică o rotație constantă a personalului

prin numeroase posturi finalizată cu o largă competență.

- Siguranța postului

Slujbele sunt garantate prin lege pe viață și astfel nu există competitivitate și nici stres iar

funcționarul se poate dedica liniștit în totalitate muncii sale

- Orientarea către lucrul în grup

Se constituie din cadrul angajațiilor grupuri de lucru care au rolul de a colabora pentru

obținerea unor rezultate eficiente pe plan funcțional. Există o rotație continuă a

personalului din cadrul echipelor cu rolul de a descoperi oameni cu afinități

asemănătoare.

- Contopirea muncii cu viața privată

Implicarea companiilor spre asigurarea nevoilor angajațiilor săi de la simpla uniformă

oferită până la situații de acordare unor beneficii suplimentare, vacanțe oferite de

companii sau chiar asigurarea educației pentru copii.

Schimbarea sensului de adoptare a deciziilor în cadrul organizațiilor de jos în sus după

modelul japonez contrazice modelul occidental Weberian și duce la adaptarea și

fluidificarea organizațiilor deși cele două modele vor mai fi o perioadă de timp

complementare.

Marele poet român Mihai Eminescu a descris în ziarul de partid „Timpul”33 trei

caracteristici ale unui sistem birocratic pe care el îl numeşte Xenocraţie:

A) putere înstrăinată – o formă de conducere birocratică minoritară elitistă care se

impune prin forţă şi conduce statul după propriile interese.Ea rupe orice legătură

33 Eminescu Mihai, Opere vol. X, Publicistică. 1noiembrie 1887- 15februarie 1890,Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatmaniuc, București, Editura Academiei Române, 1989

51

cu majoritatea condusă, a căror dorinţe nu mai sunt ascultate conducând într-un

final la fenomenul de revoltă.

B) putere locală subordonată – prin cedarea de către elitele conducătoare a puterii

în faţa intereselor străine şi transformarea în executanţi a acestora.

C) putere exercitată de străini – grupuri străine preiau prin influenţe oculte puterea

centrală asupra statului promovând agenda intereselor străine la nivelul statului.

Politologul român Ion Mitran dezvoltă ideea larg răspândită a fenomenului prin

care birocraţia inventează tot timpul noi atribuţii pentru dezvoltarea propriului corp

funcţionăresc Aceste atribuţii conducând la „hipertrofierea sistemului administrativ” şi

la amânarea soluţilor competente de rezolvarea a problemelor.

Se produce o birocratizare excesivă a funcţionarilor la nivel ministerial care ajung

factorii principali de decizie în sistem. Funcţionarii beneficiază de câteva atuuri

considerente printre care stabilitatea şi longevitatea în funcţia publică, experienţa vastă de

care ei dispun le atribuie o anumită superioritate prin care ajung să impună oamenilor

politici propriul program administrativ iar în final se folosesc de abilităţile lor pentru a

deveni şi principalii factori decizionali. Administraţia publică de tip birocrat, bazată pe

tehnicieni apolitici, ajunge să îşi subordoneze puterea politică .

Există şi cazul Belgiei unde administraţia a demostrat că poate asigura funcţionarea

normală şi continuuă a statului chiar în lipsa clasei politice conducătoare. Acest lucru ne

arată puterea şi dezvoltarea sistemului birocratic la nivel global.

Analizând tabloul trăsăturilor pozitive sau negative caracteristice birocraţiei ni se

dezvăluie „acel rău necesar” funcţionării normale a statului. Weber a imaginat un sistem

birocratic ideal, pe care îl vedea capabil de eforturi supraumane în funcţionarea sa. O

uriaşă maşinărie instopabilă. Însă componenta cheie a maşinăriei factorul uman prin

instabilitatea sa emoţională poate balansa mecanismul de funcţionare birocratic în direcţii

nedorite

Politologul Anca Moţ în cursul său universitar analizează că femeile sunt o prezenţă

insignifiantă în cadrul elitelor. Prezenţa clasei masculine este dominantă. ”Birocraţii şi

politicienii sunt două grupuri foarte ne-reprezentative în termeni demografici”34. Ei nu

34 Moţ Anca, Politică şi Administraţie Publică – Curs Universitar, Bucureşti, S.N.S.P.A., p.40

52

sunt reprezentativi pentru complexitatea societăţii pe care ar trebui să o reprezinte din

punct de vedere democratic. Educaţia personalului este iarăşi o componentă importantă

”Parlamentarii şi birocraţii au o bună educaţie în raport cu alte straturi sociale”

Pe baza trăsăturilor birocratice identificăm riscurile şi încercăm să propunem soluţii

funcţionale pentru ameliorarea lor.

2.3. Probleme şi Soluţii în Funcţionarea Birocraţiei:

Sistemul informaţional:

Pentru a asigura impersonalitatea administraţiei, Weber recomanda eliminarea

emoţiilor umane. Nu există însă momentan resursă umană care să nu se lase la un

moment dat trecută de anumite emoţii, ar însemna să dispară umanitatea, să nu mai existe

sentimente. Nici chiar sistemul nazist nu a reuşit să distrugă urmele de umanitate.

Administraţia publică în general nu poate beneficia de investiţii masive în modernizarea

infrastructurii tehnologice din raţiuni legate de cheltuirea banului public. Rezultatul

acestui impediment se vede în funcţionarea de multe ori defectuoasă a computerelor care

de cele mai multe ori sunt depăşite tehnologic.

Defecţiunile computerelor pot provoca pierderi ireversibile ale bazei de date cu

consecinţe grave în susţinerea informaţiilor financiare ale contribuabililor. Cetăţeanul din

societate trebuie educat să înţeleagă că o investiţie financiară publică pentru

tehnologizarea administraţiei este în principal în ajutorul său. Contribuabilul va câştiga

astfel timp consumat aiurea şi va evita contactul fizic uneori neplăcut cu funcţionarii

angajaţi de la ghişeu.

Pentru a reuşi eliminarea contactului total dintre cei doi actori participanţi la

operaţiuni, se va informatiza funcţionarea sistemului administrativ şi se vor asigura

sisteme computerizate performante. Ele vor constitui proiectul unor programe

profesionale, care să poată asigura o bază de date unică cu contribuabilii la nivel naţional,

53

având posibilitatea de interconectare cu sistemele internaţionale fiscale ale altor state la

nivel global pentru o bună gestiune a situaţiilor de mare evaziune fiscală internaţională.

După înfiinţarea programului informatic la nivel naţional se va oferi contribuabilului

acces la el, tot ce va trebui să facă este să îşi creeze un cont personal interactiv on-line

prin intermediul internetului. Accesând contul personal se pot verifica informaţii, depune

diferite formulare on-line şi executa operaţiuni financiare. Administraţia va colabora cu

băncile private şi alte instituţii pentru montarea de automate pentru informare şi plată.

Aceste posibilităţi pot dezvolta sistemul administrativ iar birocraţia ar putea deveni în

final impersonală şi dezumanizată.

Din păcate sistemul birocratic este conservator, el preferă să păstreze vechiul sistem

funcţional rodat, care chiar dacă are deficienţe, pentru birocraţi este considerat funcţional.

Prin această atitudine refractară la noutăţiile tehnologice ei îşi păstreză posturile bine

stabilite şi se feresc să înveţe lucruri noi. Implementarea sistemelor informatice moderne

necesită timp, răbdare şi voinţă dar în final ar conduce la avantaje pentru toată lumea.

Mediul de lucru

Este dovedit prin managementul ştiiţific a lui Frederik Taylor35 că modificările

pozitive aduse condiţiilor de lucru prin îmbunătăţirea birourilor funcţionarilor, a

mijloacelor de lucru zilnice şi segmentarea corectă a timpului de lucru, aduce

îmbunătăţiri semnificative în modul cum funcţionează aparatul administrativ. Specialişti

englezi din domeniul resurselor umane au descoperit că scurtarea normei de lucru la şase

ore conduce la o mult mai mare eficienţă a angajaţilor în timpul perioadei de lucru.

Resursa umană

Ca factor principal de influenţă a administraţiei resursa umană este supusă zilnic

la diferiţi factori de influenţă din mediul intern sau extern care o pot demobiliza, ori pot

genera reacţii neaşteptate. Se va încerca asigurarea unui mediu de lucru stabil, nestresant,

35 Taylor Frederik, The Priciples of Scientific Management, New York and London, Harper and Brothers, 1911

54

se vor oferi stimulente pentru lucrătorii calitativi pe baza aprecierilor contribuabililor.

Posibilitatea angajaţilor de a participa la cursuri periodice de perfecţionare a carierei.

Se va propune deblocarea pentru angajare a posturilor vacante, cu scop de suplinire

a personalului. Prin lipsa de personal actualii angajaţi ai administraţiei nu fac decât să

muncească mai mult pe aceaşi recompensă financiară iar acest lucru conduce la

disfuncţionalităţii şi migraţie de resursă umană spre mediul privat.

Încercarea de atragere a personalului tânăr absolvent de studii specializate în sesiuni

de practică pentru acumularea de experienţă şi stimularea lui pentru încadrarea în posturi

disponibile ale administraţiei publice, ar aduce un aer de modernizare în aceste instituţii.

Cadrul legal

Puterea politică trebuie să asigure prin legi clare, obiective şi concise,

funcţionarea corectă a administraţiei publice. Se vor proteja legal cetăţenii de abuzurile

administraţiei, se va forma cadrul legal pentru o impozitare corectă la nivel naţional. Se

vor asigura măsuri de protecţie sporită pentru funcţionarii administrativi cu atribuţii de

control.

Factori externi

Cei mai puternici factori, ce pot influenţa deciziile în regimul democratic sunt

politicienii şi societatea civilă. Astfel influenţa factorului politic prezintă două moduri de

funcţionare.

Politicienii oficial datorită complexităţii şi numărului tot mai mare de cereri venite

din partea societăţii pentru asigurarea diverselor nevoi de funcţionare a democraţiei

crează continuu şi noi funcţii dar şi i noi nstituţii pentru implementarea politicilor

publice.

Politicienii neoficial sunt datorii către personajele ce le asigură susţinerea şi trebuie

să le ofere funcţii în aparatul birocratic de stat cu recompense rezonabile pentru a

recupera o parte din investiţii. Putem să numim acest fenomen şi oligarhia funcţionarilor

iar rezultatul vizibil este creşterea inutilă a funcţionărimii cu personaje nonprofesioniste.

55

Ideologia Liberală presupune statul minimalist adică susţinerea şi încurajarea

iniţiativei private a societăţii civile în dauna iniţiativei statale.

Statul aflat în criză economică nu mai are resursele disponibile pentru menţinerea

sistemului. Oligarhia Funcţionarilor Politici36 căpuşează un stat aflat ăn criză până când

intră în faliment pentru a fi vândut pe nimic apoi clienţilor lor decidenţii politici.

Putem stopa dezvoltarea Birocraţiei în momentul când Societatea Civilă preia în

liberalism frâiele asigurării funcţionării şi conducerii statului prin implicarea privaţiilor,

dezvoltarea de noi investiţii, voluntariat şi management profesionist.

Democraţia încurajează o societate civilă puternică care să promoveze iniţiativa

privată a cetăţeanului şi să îl apere în faţa statului şi a funcţionărimii sale oligarhice.

Nevoile acestei clase de funcţionarii oligarhici ce au puterea în mâinile lor sufocă şi

iniţiativa privată prin numeroase taxe şi impozite aplicate, nedezvoltând economia.

Cea mai viabilă soluţie o reprezintă implementarea profesioniştilor în domeniu şi

renunţarea la politicienii aventurieri, chiar dacă asa înseamnă să ne supunem riscului unei

atenuări a sistemului democratic. Este de preferat o societate autocratică dar prosperă şi

dezvoltată unei societăţi libere şi anarhice mereu manipulată şi prădată de politicieni.

2.5. Alternative ale Modului de Organizare Birocratic

36 Mă refer aici la o categorie aparte destul de numeroasă şi cea mai mare consumatoare de resurse financiare. Vreau să exclud din schemă funcţionarii neimplicaţi politic, acei profesionişti care îşi fac datoria superaglomeraţi pe recompense uneori umilitoare pentru a asigura funcţionarea normală a instituţiilor mai mult din conştiinţă şi patriotism.

56

Una dintre ideile alternative funcţionale a venit din partea societăţii civile şi a fost

aplicată cu succes în unele ţări occidentale cum ar fi: Anglia, Olanda, Austria etc.

Modul de organizare administrativ pe bază de voluntariat cetăţenesc. Se poate aplica

cu succes în instituţiile administrative care nu necesită un număr mare de angajaţi stabili

şi în instituţii publice ce pot beneficia de donaţii financiare periodice din partea societăţii

civile.

Participarea la serviciile de voluntariat este hotărâtă în timpul adunărilor

comunităţilor locale. Participanţii sunt în general oameni cu pregătire specializată de

interes comunitar general(medici, pompieri, poliţişti etc). Sunt însă şi servicii unde pot

participa voluntari liber indiferent de pregătirea lor.

Personalul participant la voluntariat asigură funcţionarea serviciului comunitar în

ture din timpul lor liber, ei având de multe ori un serviciu alternativ plătit din care îşi

asigură existenţă.

Se practică rotaţia cadrelor pentru a asigura servicii de urgenţă care necesită o

prezenţă continuă.

Voluntariatul se poate asigura în diverse domenii administrativ instituţionale ale

comunităţiilor locale de tipul: servicii de urgenţă, sănătate, pază şi ordine publică,

asistenţă socială, protecţia mediului, cultură etc.

În acest mod se poate asigura personalul necesar pentru funcţionarea unor instituţii

de interes comunitar din sistemul medical, al asistenţei sociale, adăposturi pentru animale

etc. Ele vor funcţiona pe baza donaţiilor periodice ale unor oameni cu posibilităţi

financiare sau a contribuţiei financiare voluntare stabilită de către comunitate cu un

anumit procent din taxa anuală de impozitare.

2.6. Dezvoltarea Birocraţiei şi Extinderea spre Instituţiile Private

57

În rândurile ce vor urma abordăm câteva concepte cheie, care să ne ofere posibilitatea

înţelegerii complexului fenomen al dezvoltării şi extinderii birocraţiei spre instituţiile

private astfel:

Managementul

Cunoscut şi sub denumirea de arta de a conduce, este un termen de provenienţă

anglo-saxonă şi dezvoltă un concept de conducere organizaţional modern. Este alcătuit

din două sisteme: managementul privat din care a evoluat în ultimi ani ca o necesitate

pentru îmbunătăţirea sistemului birocratic și managementul public.

Managementul are un caracter multidisciplinar prin intermediul lui se stabilesc

raporturile dintre membrii componenţi ai unei organizaţii, se gestionează organizarea,

coordonarea şi controlul din interiorul instituţiilor publice sau private.

Considerăm managementul ca un proces de concepere a unui mediu propice şi unitar

pentru desfăşurarea cu maximă eficienţă a activităţii sub o atentă coordonare de către

lideri a grupurilor de indivizi.

Profesor Lucica Matei defineşte conceptul de management ţinând cont de noile

transformări sociale intervenite, care au avut drept rezultat situațional modificarea în plan

expandabil a cerinţelor utilizatorilor rezultând accentuarea mediului concurenţial şi

restricţionând metodele folosite de către organizaţiile structurale în situaţiile necesitând

organizare şi administrare.

- Managementul pe bază de profit – de obicei practicat de către companiile capitaliste

al căror unic scop este obţinerea a maxim de profit cu minim de costuri respectând

cerinţele pieţei libere şi dorinţele consumatorului final.

- Managementul birocratic reprezintă un sistem practicat în sistemul socialist, mai nou

modificat şi adaptat la cerinţele organizaţionale moderne de expansiune ale marilor

companii transnaţionale ale căror ţeluri nu îl mai reprezintă factorul profit. Pentru ele mai

important este fenomenul extinderii, corporatizării şi fundamentării eficiente ca renume

(brand name) la nivel internaţional.

Definiţia dată managementului birocratic de studentul lui Max Weber de origine

austriacă Ludwing von Mises reprezintă propria sa viziune: ”organizarea birocratică este

58

metoda aplicată conduitei afacerilor administrative, al căror rezultat nu este apreciat în

bani pe piată” şi „organizarea birocratică este conduita afacerilor care scapă de sub

controlul calculului economic”.

Sistemul de management birocratic combinat cu funcţionalitatea aproape militară a

birocraţiei a atras atenţia sistemului privat. Conform cu Ludwing von Mises37, schimbarea

s-a produs în momentul când statul prin instituţiile sale birocratice, tot mai puternice, a

devenit jucător în arena economică atacând managementul pe bază de profit.

Atacul dur al statului, prin impozitarea profitului realizat a pus multe companii în

imposibilitatea de utilizare a mijlocelor financiare câştigate pentru dezvoltarea afacerilor.

Companiile au adoptat atunci soluţia de înlocuire a managementului pe bază de

profit cu unul organizaţional care a devenit cu timpul managementul birocratic.

Acest sistem de management birocratic creează puntea de legătură între tipurile

organizaţionale ale managementul privat cu managementul public.

Se poate realiza în acest moment şi un transfer al managerilor statului spre mediul

privat.

Marile corporaţii internaţionale au adoptat un sistem de management birocratic care

să le asigure funcţionalitatea pe toată întinderea operaţiunilor lor. Au adaptat sistemul

ierarhic piramidal al conducerii cu sistemul de împărţire pe sucursale. Există sucursale

mici de bază la nivel naţional, apoi sucursale interregionale generale, acestea toate

converg către sediul central, creierul tuturor operaţiunilor.

Are loc o dezvoltare performantă şi o continuă specializare a resursei umane. Se

încearcă eliminarea tipurilor de disfuncţionalităţi birocratice prezente în sistemul modern

prin accesul la tehnologii performante.

Accentul principal se pune acum pe eficienţă, funcţionalitate şi extinderea

organizaţiei iar profitul este pus în plan secundar.

Sistemul birocratic capătă la nivel global o influenţă accentuată, pe care o foloseşte

pentru a şi subordona decidenţii politici ai statului. Se sponsorizează campanii politice, se

investesc resurse în anumite personaje, iar această atitudine sistemică a căpătat valenţe

generalizate. Acest avantaj le oferă acces prioritar companiilor private la anumite resurse.

37 Mises von Ludwing, Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist, Bucureşti, Institutul Ludwing von Mises România, 2006, p.130

59

Forţa sistemului birocratic privat depăşeşte în acest mod forţa publică a statului şi a

ajuns la stadiul de a impune propriile politici de dezvoltare drept domenii de interes

general pe agenda comunitară guvernamentală.

Guvernare

Guvernare din francezul ”gouverner” (dex) este un concept de factură politică, el

reprezintă a conduce, a administra şi a dirija un stat, un popor.

Grand Dicționnaire de la langue francaise dă următoarea definiție termenului de

guvernare reprezentând ”arta sau maniera de a guverna pentru a asigura dezvoltarea

economică, socială și instituțională, durabilă, menținându-se echilibrul între stat,

societate civilă și mediul economic”38.

Conducerea guvernului este preluată de către politicieni prin alegeri libere sau prin

numirea în funcţie de sistemul democratic funcţional cu rolul de a exprima voinţa lor

politică asupra electoratului.

În contextul actual internaţional termenul de guvernare este considerat depăşit de

situaţie.

Prin minimizarea rolului statului în activităţiile sale profesorii de ştiinţe politice din

America au introdus termenul de administrare care exprimă mai bine cerinţele de a

valorifica resursele economice şi sociale naţionale.

Administrare

Denumită și acţiunea de a administra reprezintă un concept vast care se poate

traduce prin următoarele sinonime: a conduce, a guverna, a gospodări, un stat sau o

intreprindere publică.

O explicaţie a răspândirii administrării este oferită de Rod Rhodes ”Societăţile

industriale avansate cresc prin intermediul unui proces de specializare funcţională şi

instituţională şi prin fragmentarea strategiilor şi a politicilor”39.

38 Dincă Dragoș, Dezvoltare și Planificare Urbană, București, Suport de Curs, S.N.S.P.A., 201139 Rhodes Rod, Policy Networks, London, London University, 1988, p.374

60

Dupa criza economică şi de identitate în vâltoarea careia statele moderne au intrat în

ultimi ani şi din care nu îşi mai găsesc ieşirea se desprind doua idei despre administrare:

- Administrarea este exprimată prin capacitatea politică a statului şi a unităţilor sale

administrative de a conduce şi modul cum scopul statului interacţionează cu ceilalţi

jucători ai pieţei sociale.

- Societatea civilă minimizează rolul statului, un stat aproape inexistent ce conduce

spre o societate maxiliberală, o autoconducere exprimată prin crearea unui sistem

asemenea unei pânze de păianjen, care să asigure comunicare de tip reţelistic între toate

nodurile componente şi stabilirea de relaţii partenere.

Termenul de administrare s-a dezvoltat din managementul privat cu referire la buna

administrare sau conducerea eficientă a unei afaceri şi care treptat s-a extins spre

domeniul rigid al administraţiei impus prin managementul public. Aici administrarea a

căpătat valenţe de bună guvernare care se referă la conducerea statului asemeni unei

afaceri eficiente pe maximizarea profitului şi minimizarea pierderilor, aplicând un control

riguros asupra zonei financiar - fiscale, dezvoltarea comunicării şi introducerea

marketingului public. Se încearcă adoptarea unor politici pentru controlul fiscalităţii şi

eficientizarea colectării resurselor financiare în trezoreriile statului.

Profesor Emil Bălan considera că bugetul public naţional reprezintă ”un plan

financiar, ceea ce sugerează ideea de echilibru între două componente venituri şi

cheltuieli”40.

Asemeni unei afaceri private statul trebuie să identifice zonele în care există

cheltuieli inutile să le elimine şi să reducă la minimul necesar restul lor.

Prin sistemul de marketing public se urmăreşte crearea unei imagini favorabile

statului transformarea lui pozitivă într-o organizaţie transparentă şi comunicativă care

ţine cont de opiniile şi părerile publicului contribuabil.

Administrarea statului este influenţată de o serie de factori precum: tipul statului,

originea lui istorică, aşezarea geografică, mentalitatea populaţiei .

Administraţie

40 Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p..42

61

Profesorul Antonie Iorgovan spunea cândva că “Administraţia publică este

specia fenomenului administrativ care cuprinde faptele administrative ce au ca finalitate

realizarea valorilor politice”41.

Prin administraţie se asigură funcţionarea normală, cotidiană a serviciilor în folos

public asigurate de către întregul aparat instituţional de stat.

Administraţia Publică execută aplicarea normelor legale la nivel statal şi asigură

servicii de interes public pentru cetăţeni.

Este alcătuită din ansamblul instituţiilor publice centrale începând cu administraţia

la nivelul executivului şi coborând până la nivelul administraţiei locale descentralizate.

Aceasta are în compunere înalţi funcţionari publici sau simpli funcţionari, numirea lor

exercitându-se fie pe criterii politice, fie sunt numiţi prin concurs în sistemul birocratic

apolitic.

Constatăm însă în ultima perioadă ca există o presiune din partea societăţii civile dar

şi a birocraţiei prin care se doreşte limitarea rolului jucat de politicieni şi schimbarea lor

cu specialişti de origine denumiţi tehnocraţi.

2.7. Tehnocraţia

Marele politolog român Ion Mitran descria fenomenul de transformare a

politicienilor, cei care odată cu avansul timpului devin tot mai populişti şi mai efemeri,

41 Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III a restructurată, revăzută şi adăugită, vol.I, Bucureşti, Editura AllBeck, 2001, p.6.

62

denumiţi şi „vânzători de iluzii”42. O mare parte a populaţiei îşi doreşte cu ardoare o

alternativă reală la clasa politică actuală care să le ofere siguranţă şi dezvoltare. Ideile

avansate de către specialişti au pus problema depolitizării sistemului conducător al

statului şi au considerat sistemul birocratic funcţional ca o reală alternativă la clasa

politică conducătoare. Din cele două concepte al depolitizării şi al birocratizării a rezultat

ca soluţie sistemul tehnocraţiei.

Tehnocraţia sau conducerea statului de către specialişti ori tehnicieni ce au primit

denumirea de tehnocraţi. Adevăraţi profesionişti conducători cum sunt managerii de

instituţii, savanţii sau inginerii. De multe ori aceşti tehnicieni sunt personalităţi respectate

şi recunoscute pentru realizările lor de către societate. Printre transformările rezultate de

tehnocraţie se numără:

Minimizarea rolului legislativului, concentrarea puterii totale în mâinile executivului

care trebuie să fie alcătuit din funcţionari profesionişti, deci ca rezultat trecerea deciziei

de la oameni politici la manageri administrativi. Ei au la bază o vastă experienţă în

administrare şi continuitate în exercitarea funcţiei şi a politicilor promovate.

Tehnicieni nu iau doar deciziile necesare, ei au viziune ajungând să inoveze

promovând schimbările atât de ncesare societăţii

Ignorarea sistemului electoral prin existenţa tehnocraţilor ar profesionaliza şi mai

mult administraţia statului.

Se crează o tehnostructură, despre care Maurice Duverger spunea că „va părea

asemeni unui amestec uniform alcătuit din tehnicieni aparţinând mediilor privat şi public

strâns uniţi în aceaşi castă având în final acelaşi scop”.

Depolitizarea administraţiei cu fiecare ciclu electoral devine tot mai îndepărtată,

datorită faptului că, fiecare partid politic doreşte să îşi menţină privilegile şi funcţiile

pentru clientela sa politică.

Tehnocraţia reprezintă „o formă de guvernare în care deciziile esenţiale, vor fi

stabilite exclusiv pe considerente tehnice” şi „un regim în care actele puterii exprimă o

voinţă de raţionalizare absolută a mecanismelor sociale”43.

Din alt unghi de vedere, profesor dr. Gheorghe Filip contestă posibilitatea de

unificare între sistemele birocraţiei şi tehnocraţiei deşi consideră că cele două sisteme pot

42 Mitran Ion, Nichiţelea Pamfil, Politologie, ed.II, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 200643 Meynaud Jean, La tehnocraţie, mithe ou realite, Paris, Payot, 1964, p.28-163

63

conlucra pentru binele administrativ al statului. El argumentează că „nu întodeauna

puterea birourilor se bazează pe specializarea şi calificarea tehnică a tehnicienilor” şi că

între câmpurile de acţiune există diferenţe semnificative de abordare şi spaţiere. Spre

deosebire de tehnicieni care adoptă noutăţiile şi sprijină cercetarea avansată, birocraţii

pun valoare pe durată şi funcţionalitate adorând conservatorismul.

Indiferent de opinia exprimată de către diferiţi specialişti concluzia finală este că

prin raţiune, competenţă şi eficacitate tehnocraţia depăşeşte implicarea neinteresată a

politicienilor şi oferă o alternativă viabilă pentru viitorul societăţii.

Personalitate de frunte a acestui curent a fost Jean Monet, cel care a susţinut că o

construcţie europeană de acest tip susţinută de tehnocraţi, ar asigura un viitor luminos

Uniunii Europene.

2.8. O Viziune Asupra Sistemului Birocratic Socialist

Ludwing von Mises realizează în cartea sa despre studiul birocraţiei o

contradicţie. În primul rând afirmă că „un sistem de management birocratic util societăţii

nu poate fi măsurat”44, iar acest lucru reprezintă pentru el un mare neajuns. Dar poate în

final nici nu trebuie să îl măsurăm pentru că principala lui ţintă ca sistem administrativ

este să fie cât mai util contribuabilului.

Masura performanţei sistemului o reprezintă alte caracteristici diferite de cele

economice, iar cât timp cetăţeanul îl apreciază pentru ceea ce face, el poate primi fonduri.

Cred că cetăţenii preferă să ştie că resursele provenite din impozitele lor se duc pe o

cauză eficientă şi nobilă decât pe cauze perfect calculabile economic ale administraţiei

publice dar fără fond şi utilitate în societate.

Sistemul sanitar de urgenţă funcţionează fără o contabilizare strictă a cheltuielilor.

Revin cu întrebarea cât se merită oare să cheltuim pentru a salva o viaţă, cine este în

măsură să ia aceste hotărâri mai ales că poate tot cu aceaşi sumă, în altă parte se pot salva

44 Taylor Frederik, op. cit. p.54

64

mai multe vieţi. Este moraliceşte îndoielnic să te întrebi cât costă să salvezi viaţa unui

om.

Mises vede administraţia publică eficientă numai prin „măsurarea contului de profit

şi pierderi”, el consideră corectă limitarea accesului managerului instituţiei publice la

fonduri pentru a stopa risipa financiară45. După această afirmaţie revine cu ideea că, prin

sistemul de management birocratic de tip socialist, costurile funcţionării economiei în

societate nu pot fi calcultate iar rezultatul este un eşec sistemic.

Managementul din regimul socialist nu poate fi măsurat pentru că întocmai ca şi

managementul birocratic pleacă de la premise complet diferite de funcţionare faţă de cel

din regimul capitalist.

Nici nu trebuiesc comparate. În sistemul socialist cetăţenii erau îndoctrinaţi să

lucreze pentru binele comun al societăţii. Nu pot fi măsurate pe plan financiar marile

construcţii publice socialiste, în primul rând pentru că resursa umană de multe ori

participa voluntar sau pe o bonificaţie de ordin nefinanciar.

Statul socialist încerca să realizeze un circuit al bunurilor în natură, să reintroducă

trocul între cetăţeni şi societate. Fiecare primea obligatoriu o ocupaţie din poziţia sa şi

producea bunuri care urmau să fie utile celorlalţi. Dacă se reuşea prin circuit schimbul de

bunuri la nivel naţional fiecare cetăţean ajungea să beneficieze de aproape tot ce îi era

necesar. Pentru necesarul de mărfuri din import se apela la un sistem de cooperare

internaţional bazat tot pe sistemul de troc din care se elimina unitatea de măsură

monetară. Dar sistemul de schimb nu putea să funcţioneze decăt pe aceleaşi baze de tip

socialist era incompatibil cu existenţa sistemului capitalist, cel care l-a sabotat pe plan

financiar şi material.

Soluţii pentru o administraţie modernă

Întreaga societate globală democratică modernă profund afectată de către criza

financiară caută cu disperare în ultimele decenii soluţii(uneori drastice) de reducere a

resurselor alocate instituţiilor publice din bugetele statelor naţionale. Pe de altă parte

cetăţenii devin tot mai pretenţioşi şi doresc din partea administraţiei servicii moderne, de

45 Plane M. Jean, op. cit. p.115 - 118

65

calitate aplicate cu maximă rapiditate şi eficienţă. Administraţia este supusă în acest mod

unei duble constrângeri. Sistemul politic impune şi el administraţiei mai multe măsuri de

modernizare a servicilor sale.

Parteneriatul Public Privat a fost creat pentru obiectivele de interes public unde

administraţia nu dispune de resursele necesare pentru a acţiona de una singură în special

cele financiare. El este semnat pe baza unui contract legal, prin care cele două părţi îşi

unesc resursele şi eforturile pentru a realiza împreună o investiţie utilă prin care ambi

parteneri au de câştigat, având ca obiectiv final satisfacţia cetăţeanului.

Concesionarea Serviciilor este modalitatea prin care administraţia închiriază tot pe

baza unui contract legal execuţia unui serviciu de interes public unei firme private. Firma

privată urmează să execute cu mai multă eficienţa acelaşi serviciu pe baza

managementului de profit. Acest sistem însă poate genera corupţie publică la momentul

închierii contractului sau accentua birocraţia în cadrul firmei private.

Privatizarea serviciilor publice este o necesitate, deoarece datorită costurilor lor

ridicate administraţia nu le mai poate asigura funcţionarea în parametri tehnici

corespunzători. Se propune preluarea şi asigurarea acestor servicii publice de către

firmele private care vor deveni beneficiari finali ai veniturilor încasate. Condiţia

principala o reprezintă asigurarea unor standarde de cost – calitate optime.

Un fenomen de viitor este viziunea sistemului de management temporar, cel ce a

primit din partea sociologilor denumirea de ad-hocraţie în traducere liberă din limba

latină ” pentru aceast ”.

2.9. Ad – Hocraţia

Sistemul Birocratic al Viitorului

Reprezintă o organizaţie cu caracter temporar ce cuprinde doi factori cheie

pentru tipul acesta de structură, este elastică şi are o mare maleabilitate în timpul

66

schimbărilor survenite în cadrul mediului social. Acest sistem organizaţional al viitorului

devine teoretic aproape instopabil.

Futurologul Alain Toffler46 scria că într-o zi „vom descoperi că birocraţia însăşi,

despre care se spune că ne va zdrobi pe toţi sub greutatea ei, se zvârcoleşte în chinurile

prefacerii”. Există o tendinţă actuală accentuată, de distrugere a sistemului birocratic

existent şi de înlocuire a lui din partea întregului ansamblu al societăţii.

Avem o lume într-o continuă schimbare, timpul se scurge cu o viteză tot mai

ridicată iar organizaţiilor moderne le este necesar un interval de răspuns căt mai rapid la

probleme esenţiale. Una din modalităţi o reprezintă transformarea ierarhiei verticale într-

un mod de comunicare şi colaborare ierarhic orizontal. Oameni educaţi şi pregătiţi

profesional trebuie să lucreze împreună,liber fără constrângerile ierarhice pentru

realizarea eficientă a anumitor proiecte.

Viitorul organizaţiilor vor fi sistemele temporare în care vor lucra tehnicieni care îşi

vor exercita munca din pasiune. Se naşte un nou stereotip uman pe care Alvin Toffler îl

numeşte „omul asociativ”. Acesta este dedicat doar pasiunii sale, independent de orice

formă de organizare, gata oricând de acţiune, acolo unde apare ceva interesant pentru a-şi

dezvolta cunoştinţele şi profesia practicată. Acest tip uman depăşeşte graniţele invizibile

stabilite de sistemul organizaţional al societăţii de tip birocratic, el devine omul viitorului.

Prin noul sistem se măreşte gradul de adaptabilitate al organizaţiilor , dar îl

slăbeşte pe cel al adaptabilităţii oamenilor. Individul este supus unor relaţii sociale tot

mai rapide şi trecătoare, este atacat de ritmul susţinut de dezvoltare al societăţii

informaţionale. Aceste modificări intervenite, ce devin tot mai numeroase copleşesc

literalmente personajul, având drept consecinţe finale dereglări ireversibile cu impact

negativ asupra psihicului uman.

Capitolul III

Birocratizarea democraţiei

3.1. Analiza46 Toffler Alvin, Şocul Viitorului, Bucureşti, Editura Politică, 1973

67

Prin analiza celor două mari sisteme funcţionale, sistemul de management

birocratic respectiv sistemul politic democratic, observăm că cele două structuri

menţionate sunt direct interdependente funcţional dar şi din punct de vedere al analizei

istorice, chiar dacă ele au funcţionat rareori şi separat, în timpul marilor imperii

antedemocratice. Acest lucru s-a caracterizat prin existenţa unei birocraţii rudimentare,

limitate de către regimul politic.

Democraţia directă era şi ea disfuncţională, pentru că nu beneficia de corpul elitist

birocratic care să o susţină, să întărească mecanismul funcţional al statului de drept.

„O democraţie civică asociativă este contrapusă unei democraţii birocratice şi

demagogice care, confruntată cu o mutaţie economică radicală, nu-şi manifestă

capacitatea de a inova şi tinde spre conservatorism” 47.

Chiar dacă cele două sisteme sunt antagonice, este absolut necesară coexistenţa lor la

momentul actual pentru a asigura o formă funcţională a statului naţional.

Prin democraţie se dezvoltă automat birocraţia, dar chiar dacă ea este supusă unui

val de critici continue ca sistem organizaţional, doar birocraţia este singura care în final

poate asigura funcţionarea eficientă a statului democratic.

Decidenţii politici exercită activitatea de conducere asupra celor guvernaţi prin

intermediul sistemului democratic. El este deţinătorul unei game variate de mecanisme

care lasă libertate de expansiune birocraţiei, prin conceperea numeroaselor agenţii şi

instituţii aflate în serviciul public şi execuţia a unei game tot mai variate de servicii

publice având drept scop declarat îndeplinirea dorinţelor cetăţeneşti.

Vom face o analiză amănunţită a celor două organisme care influenţează în mod

direct puterea politică exercitată în mod democratic în interiorul unui stat. Ele sunt

organizaţii constituite în mod transparent, participând la procesul electoral şi purtând

numele de partide politice ori sunt organizaţii cu o istorie mai îndelungată, dar cu

reprezentativitate doar în anumite cercuri sociale mai restrânse denumite generic şi

grupuri de interese. Dintre ele amintim drept exemplu instituţia bisericii catolice care

deţine o vechime de aproximativ 2000 de ani.

47 Milca Mihai, Geneza teoriei elitelor - Provocarea neomachiavellienilor, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p.29

68

Fiecare individ are dreptul de a candida liber, a alege şi a fi ales. Mecanismele

electorale oferă posibilitatea cetăţeanului de a candida independent. Dar pentru a a avea

şanse reale în cadrul procesului electoral trebuie să fi de obicei o personalitate

recunoscută de cetăţeni, care îţi pot oferi votul lor. Însă cea mai importantă alegere prin

care se multiplică şansele electorale de a fi ales o reprezintă înscrierea într-un partid

politic.

3.2. Partidele Politice între Democratizare şi Birocratizare

Partidele politice ar trebui să reprezinte adevăratele unelte ale democraţiei însă de

fapt ele conform criticilor politologilor s-au transformat în societatea modernă în

adevărate intreprinderi ale aservirii componenţilor sociali.

Sociologul român Dimitrie Gusti a studiat ansamblul creator şi funcţional al partidul

politic, modul de alegere a doctrinei iar în final mecanismele prin care partidul îşi pune în

mişcare masa de reprezentanţi. Pentru a constitui limite clare între partide şi alte unităţi

sociale el concepe următoarea definiţie: „ Partidul politic este o asociaţie liberă de

cetăţeni, uniţi în mod permanent în interese şi idei comune, de caracter general, asociaţie

ce urmăreşte în plină lumină publică, a ajunge la puterea de a guverna, pentru

realizarea unui ideal etic social ” 48.

În cartea Dicţionar de sociologie cei doi autori, Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu,

îl menţionează pe profesorul Dimitrie Gusti, cel care ne descrie modul cum partidele

politice ca organizaţii au luat avânt în perioada modernă a secolului XX.

Sociologul considera că: „Afirmarea partidelor politice este asociată cu extinderea

democraţiei şi cu creşterea interesului maselor pentru viaţa politică introducerea

sufragiului universal şi a sistemelor parlamentare ” 49.

48 Gusti Dimitrie, Partidul politic, sociologia unui sistem al partidului politic republicat în Doctrinele partidelor politice, Bucureşti, Editura Garamond, 1996, p.11-3849 Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, 1993, p.421-422

69

Filosofi francezi de renume precum Rousseau, Tocqueville, Montesquieu adoptă o

atitudine refractară în privinţa fenomenului partidist considerând că democraţia nu poate

exista decât liberă, neîngrădită şi nu prin reprezentanţi. Fenomenul democratic rezistă

doar în cadrul unor formaţiuni statale de marime mică iar partidele politice nu fac decât

să arunce societatea într-o stare conflictuală. Dezbinarea societăţii între diferitele

ideologii partidiste este uneori atât de profundă încât diferitele componente ale societăţii

ajung la o stare ireconciliabilă. Această condiţie a societăţii este perfect observabilă în

unele state moderne aflate în tranziţie de la un sistem politic la altul.

Această luptă ideologică surdă a partidelor conduce la pierderea celui mai important

ţel al unei societăţi adică atingerea prin reconciliere a interesului general.

Un stat democratic autentic trebuie să conţină două sau mai multe partide politice

care să ofere cetăţeanului alternative reale în timpul procesului electoral. Pentru cetăţeni

este importantă posibilitatea de a se identifica cu una dintre mişcările politice pentru a

stimula participarea lor civică la dezbateri deschise dar şi prezenţa la votul democratic.

De interes pentru individ este proiectul politic al partidului, mesajul pe care el îl

trasmite şi schimbările pe care le poate oferi în viaţa cotidiană, aşa numitele „promisiuni

politice”.

Ideologia partidului poate cuprinde o plajă largă de votanţi la stânga sau dreapta

spectrului politic. Ea este influenţată direct de tipul de discurs susţinut de către liderii

partidului dar şi datorită direcţiei de adresare a promisiunilor electorale ce pot atrage

electori din diferite bazine.

Există partide cu ideologie de stânga de la extrema comunistă trecând la socialism şi

social-democraţie, partide cu ideologie de dreapta de la extrema dreaptă naţionalistă, la

partidele conservatoare. Pe centrul spectrului politic se poziţionează partidele liberale şi

democrat-creştine.

Partidul asigură prin reprezentanţii săi aleşi în instituţiile politice conducerea totală a

statului. Este important ca la rândul său partidul să pastreze o democraţie internă şi nu să

alunece spre autocraţie.

Partidele pot fi: - Partide Elitiste cu o mică reprezentare populară pe plan electoral.

- Partide de Mase acestea din urmă se prezintă sub forma unui monolit cuprinzând

aproape toate clasele sociale, reprezentându-se prin intermediul lor şi funcţionând ca o

70

maşinărie perfectă pentru atingerea intereselor membrilor săi, care de multe ori poate sau

nu să coincidă cu interesele populare.

Există tendinţa ca un astfel de partid să acopere întregul spectru electoral

amestecând ideologiile şi programele politice devenind hegemonic şi autocrat numai din

dorinţa membrilor săi de a păstra puterea totală. În acest mod se poate pune în pericol

chiar mecanismele funcţionării democraţiei. Asemenea derapaje trebuiesc corectate în

general rapid printr-un răspuns ferm şi hotărât de către societatea civilă.

Principalele studii asupra partidelor politice sunt derulate de către părinţii fondatori

ai marilor teorii politologice: Moisei Ostrogorschi, Roberto Michels şi Max Weber.

Politologul rus Moisei Ostrogorschi în lucrarea sa ”Democraţia şi organizarea

partidelor politice”50 arată rolul important pe care l-au jucat partidele politice în

dezvoltarea sistemului democratic.Votul universal împinge la construcţia unei adevărate

„maşinării de partid” al cărei rol principal era obţinerea eficientă şi cât mai numeroasă a

voturilor de la electori în timpul desfăşurării proceselor electorale. Pentru atingerea

scopului amintit mai sus s-a ajuns la apariţia profesiei de politician, cel care conduce

maşinăria considerată de mulţi drept infernală . Treptat această „maşinărie de partid” a

căpătat valenţe nebănuite ajungând ca în perioada modernă să reprezinte un adevărat

mecanism de manipulare electorală al cărei unic scop îl reprezintă câştigarea alegerilor.

Partidul politic a devenit el însuşi parte a sistemului democratic sa adaptat şi transformat

după cerinţele acestuia.

Profesionalizarea partidelor politice, structurarea lor pe criterii organizaţionale

conduce la apariţia şi dezvoltarea fenomenului birocratic politic.

În final politologul rus consideră că o soluţie optimă ce ar putea rezolva diverse

probleme de sistem ar constitui de fapt înlocuirea partidelor profesioniste cu nişte partide

temporare constituite ad-hoc al căror scop unic este să se ocupe doar de atingerea

anumitor ţinte sociale după care să intre într-un proces de autodizolvare.

O lucrare fundamentală privind tendinţele oligarhice din interiorul partidelor este

publicată de sociologul Roberto Michels în anul 1911. El studiază modul de funcţionare

al Partidul Social Democrat German şi ajunge la concluzia că aceste organisme

fundamentale ale democraţiei, ce sunt partidele prin profesionalizarea politică a

50 Ostrogorschi Moisei, Democrația și Organizarea Partidelor Politice, București, 1912

71

membrilor lor, ne arată o imagine deformată. E întocmai ca şi cum am privi partidul prin

numeroase oglinzi diforme de circ iar aceste oglinzi reprezintă membrii partidului ce îşi

urmăresc propriile lor interese. Partidele capătă forma unui fenomen accentuat de

oligarhizare numit de sociolog „legea de fier a oligarhiei”. Deţinătorii funcţiilor cheie în

cadrul partidului concentrează toată puterea organizaţiei în mâinile lor cu scopul de a-şi

menţine funcţiile şi privilegile dobândite. Nu se mai respectă cerinţele membrilor simpli

din partid (baza partidului) iar dorinţele electoratului sunt supuse constant manipulării.

Sociologul român Mihai Milca analizează în cartea sa opera reprezentantului italian

al sociologiei Gaetano Mosca prezentând fenomenul numit ”falsitatea legendei

parlamentare”51, conform acestuia singurul moment când aleşii parlamentari se supun

alegătorilor este perioada electorală, dupa acest moment fenomenul este exact contrar iar

reprezentarea intereselor maselor electorale este de fapt doar o utopie.

Dacă privim fenomenul actual de modificare a partidelor politice din punct de

vedere sociologic prin prisma sistemică a democraţiei sau meritocraţiei concluzia este

una tot mai negativă. Considerând însă că acest fenomen oricum se exercită în mod actual

tot mai accentuat dispunând de orice mijloace şi atrăgând în vâltoarea lui o masă tot mai

numeroasa a populaţiei nu ne mai rămâne decât să îi privim avantajele reale pe care el le

oferă unor indivizi. Problema care însă corupe grav sistemul este că avantajele acestea nu

ajung în posesia adevăratelor elite conducătoare ci în mâinile unor simpli oportunişti.

Avem astfel parte de politicieni care au făcut din politică o adevărată profesie, ei deţin

experienţă, pot lua decizii rapide în sistemul ierarhic, bazate pe respectarea unor

regulamente interne partidiste, concentrând baza organizaţiei spre atingerea scopurilor

dictate de vârf având drept scop final accesul partidului la putere şi împărţirea privilegilor

obţinute.

Dacă modificăm participanţii, fenomenul „setei de putere” în ansamblul său se

repetă concluzionând asupra existenţei în natura umană a dorinţei de a deţine puterea

asupra celorlalţi semeni ai săi. După cum bine observăm sunt rare cazurile de renunţare

de bunăvoie la puterea politică deţinută odată acaparată sau sunt rare cazurile când se

încearcă schimbarea unui sistem nefuncţional în interes public. In multe state demisia de

onoare a oamenilor politici a devenit un motiv de ruşine. Ei încearcă prin orice tertipuri

51 Milca Mihai, op. cit. p.133

72

agăţarea disperată de putere după principiul enunţat de către domnitorul român

Alexandru Lăpuşneanu „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau !”.

Prin extinderea mărimi partidelor politice apare necesitatea de ierarhizare verticală,

concentrarea puterii la vârful organizaţiei şi conducerea de tip oligarhic de către un mic

grup de persoane, care doresc eficientizarea sistemului birocratic având drept rezultat o

situaţie conflictuală directă cu sistemul democratic în care deciziile sunt luate prin

consens de majoritatea persoanelor prin extindere orizontală a grupurilor.

Roberto Michels propune ca soluţii pentru evitarea situaţilor oligarhice schimbarea

periodică a mandatelor ocupanţilor posturilor din conducerea partidelor, rotaţia cadrelor

sau chiar soluţia extremă scoaterea partidului în afara legii.

Giovani Sartori vedea în partidele politice organizaţii care doresc să propulseze în

funcţii cheie din societate oameni ce pot aplica principiile asumate electoral.

Max Weber a abordat şi el fenomenul partidelor în conferinţa „Meseria şi vocaţia

omului politic” din anul 1919. El propune profesionalizarea politicii moderne.

Denumeşte politica o profesie exercitată de tot mai mulţi oameni al căror scop principal

este să lucreze într-o intreprindere politică numită - partid. Weber folosind principiul

dominaţiei din lucrările sale face trimiterea de la partidele cu lideri carismatici classice la

partidele moderne de masă supuse unor exigenţe tot mai mari în timpul procesului

electoral.

Maurice Duverger publică în 1951 lucrarea cu numele „Partidele Politice”52. Ajunge

la următoarea origine a partidelor înpărţindu-le în parlamentare şi extraparlamentare.

El împarte partidele parlamentare în două grupe:

- partidele de cadre sunt cele care au în componenţa lor personalităţi cunoscute cu

tradiţie în exercitarea a diferite funcţii publice sau personalităţi carismatice,

acestea se folosesc de notorietatea personajelor din cadrul lor pentru a atrage de

partea lor electoratul fără prea mare efort organizatoric.

- partidele de masă sunt partide moderne constituite pe principiul raţionalităţii au

o organizaţie puternic structurată de tip birocratic,membrii lor au profesionalizat

domeniul politic, chiar şi în lipsa unor personalităţi marcante maşinăria de partid

şi numărul extins de membrii au rolul de a eficientiza scorul electoral.

52 Brechon Pierre, Partidele Politice, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2004, p.18-19

73

Robert K.Merton adaugă la funcţiile esenţiale ale partidelor de influenţare, cucerire

şi exercitare a puterii o altă funcţie pe care el o denumeşte „de propulsare socială”53.

Această funcţie este esenţialmente necesară pentru persoanele care nu reuşesc prin forţe

proprii în societate să conveargă spre ţelul dorit. Persoanele folosesc maşinăria politică pe

post de trambulină socială, cea care sare peste modalitatea normală de stratificare socială

şi le asigură necondiţionat sprijinul necesar pentru schimbarea propriului statut social.

Partidul politic propune un tip de contract social pentru că el va ajuta persoana să

beneficieze de respectul societăţii dar şi să ajungă la funcţia dorită, însă accea persoană

va deveni automat subordonată dorinţelor decidenţilor din vârful partidului politic.

Persoanele sunt numite în funcţii de conducere sau execuţie în aparatul de stat prin

raportarea la gradul lor de influenţă şi ramificaţiile deţinute în interiorul partidului

Această influenţă ce poate fi una reală de tip democratic este stabilită prin alegeri

libere exercitate de către toţi membrii partidului, iar persoana va fi reprezentativă pentru

partidul care va exercita fenomenul de conducere a statului sau poate fi o influenţă de tip

oligarhic prin obedienţa arătată faţă de una sau mai multe persoane din conducerea

restrânsă de tip birocratic a partidului politic.

Robert K.Merton mai adaugă şi funcţia „de tribun” utilizată de partide politice mici

unele extraparlamentare cu rol declarat de protecţie a persoanelor defavorizate sau de

către partide ultranaţionaliste ori dedicate unei cauze cu mare impact social.

O etapă importantă o reprezintă caracterizarea funcţiilor partidului în funcţii

manifeste şi funcţii latente. Politologul francez Pierre Brechon scrie că „partidele exercită

o funcţie de educaţie politică a cetăţeanului şi structurare a opiniei publice”54 .

Partidele politice sunt puse în situaţia unui comerciant care trebuie să dovedească

abilitatea de a-şi vinde cât mai bine atuurile în faţa societăţii civile. Ele îşi prezintă prin

emisiuni de comunicare media liderii, ideologia şi programele politice.

Politologul caracterizează principalele funcţii ale partidelor politice astfel:

- funcţie programatică - anunţarea măsurilor şi planurilor politice;

- selecţia personalului politic - selectarea unor candidaţi reprezentativi;

53 Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), op. cit. p.41054 Brechon Pierre,op. cit. p.119 - 125

74

- să coordoneze şi să controleze politica guvernamentală – un consens de susţinere al

membrilor partidului politic pentru aplicarea de către executiv a planului de

guvernare;

- controlul partidului asupra aleşilor – această funcţie este mai mult sau mai puţin

pusă în practică în funcţie de stilul de conducere al partidului şi reprezentativitatea

aleşilor pe plan electoral;

- o funcţie latentă de sociabilitate - membrii au reuniuni periodice în cadrul cărora ei

pot socializa şi îşi pot lărgi cercul prin noi cunoştinţe de ordin material şi uman.

Politologul francez Georges Lavau afirma răspicat că „nici un partid nu este în

întregime funcţional pentru un sistem politic”.

Sistemul democratic intervine chiar şi în interiorul partidelor organizate în sistem

birocratic pentru că obligă liderii să caute o dublă legitimitate. În primul rând au nevoie

de susţinerea maselor populare prin procesul electoral pentru obţinerea puterii şi

exercitarea programului de guvernare. Apoi susţinerea simplilor membrii de partid este şi

ea absolut necesară pentru asigurarea autorităţii liderilor exercitată prin supunere

necondiţionată faţă de ierarhia partidului şi consens în aplicarea programelor.

Cercetători din R.Moldova dar şi din alte state propun ca idee modernă de progres

a societăţii desfinţarea partidelor politice şi separarea funcţiilor parlamentului.

Funcţia legislativă ar urma să fie preluată pentru respectarea interesului statal de

către profesionişti din cadrul unui Consiliu Legislativ Naţional.

Funcţia reprezentativă să fie coordonată de către o adunare a reprezentanţilor locali

din fiecare regiune administrativă a ţării care să deţină rolul de decizie prin vot direct. Se

introduce astfel un sistem democratic mult mai reprezentativ decât sistemul alcătuit din

partid politic plus parlament deoarece acesta din urmă în perioada modernă la nivelul

continentului european a beneficiat de cote foarte scăzute de încredere şi popularitate din

partea cetăţenilor.

Partidele politice în secolul modern se află la o răscruce esenţială ori îşi

democratizează acţiunile prin extinderea procesului de colaborare cu societatea civilă, ori

se îndreaptă şi mai mult pe calea oligarhică direcţie negativă care le va favoriza dispariţia

ca actor politic prin creşterea nemulţumirii sociale la adresa lor.

Contrar dihotomiei birocratizarea partidelor este salvată tocmai de procesul democratic.

75

Remarcăm că aproape toate naţiunile totalitare ce au fost coordonate de către

partidul unic au avut de înfruntat la un moment dat într-o formă sau alta nemulţumirea

maselor populare nereprezentate la procesul de conducere. Acest fenomen este identificat

de personalităţi precum sociologul Josse Ortega y Gasset sau psihologul Gustave Le Bon

în lucrările lor, ca un fenomen de revoltă a maselor populare împotriva elitelor

conducătoare. Aceste elite conducătoare de multe ori sunt nereprezentative sau nu deţin

capacitatea politică de a putea concentra atenţia maselor populare în direcţia corectă.

3.3. Grupurile de Presiune

Cercetarea partidelor politice corelată cu analiza profundă a societăţii, ne

dezvăluie perspective mai puţin cunoscute ale unor organizaţii ce sunt adeptele

influenţării puterii din umbră. De obicei ele sunt organisme antipublicitare şi nu vor să fie

prezente în prim planul public sau în atenţia mass-mediei, dovedindu-se mari iubitoare

ale discreţiei. Aceste organizaţii sunt denumite de către sociologii grupuri de interese sau

grupuri de influenţă.

În statele democratice ele se pot constitui, teoretic, oricând în sânul societăţii civile

din oricare motiv prin asociere liberă sau impusă de necesităţi, o multitudine de grupuri

care sunt gata în orice moment pentru a întreprinde tot ce este necesar pentru atingerea

scopului(rilor) dorite.

De multe ori grupurile sunt implicate concurenţial ori conflictual între ele sau cu alte

tipuri de organizaţii ori partide politice pentru obţinerea de influenţă sau status în cadrul

societăţii umane. Istoria acestor grupuri este foarte veche din ele desprinzându-se la un

moment dat ca organisme partidele politice. În 1908 prin S.U.A. Arthur Bentley povestea

de grupurile de interes şi presiunile exercitatea de acestea. Aceste grupuri au fost supuse

serios studiului în America pe cînd ansamblul ştiinţei din Europa le-a neglijat.

Grupurile de presiune au drept scop acţiunea directă asupra puterii, încercând să o

influenţeze din exterior sau acţionând indirect prin interpuşi asupra factorilor decidenţi ai

puterii publice pentru atingerea unor obiective favorabile grupurilor.

76

”Grupurile de presiune sunt centrate în jurul intereselor comune organizaţiei”55

Maurice Duverger încerca să creeze o definiţie cât mai completă a acestor grupuri de

presiune care prin originea lor sunt organizaţii non-politice „orice asociaţie, orice

grupare, orice organizaţie, chiar şi cele a căror activitate normală este îndepărtată de

politică, pot acţiona şi ca grup de presiune, în anumite domenii şi în anumite

circumstanţe”56.

Grupurile de interese sunt alcătuite din membrii ai societăţii uniţi la un moment dat

de un interes comun care de cele mai multe ori poate fi trecător. Aceste grupuri prin

fundamentare se pot transforma în grupuri de presiune. Grupul de presiune este

identificabil de către sociologi şi politologi prin prezenţa a trei caracteristici importante:

- grup organizat

- identificarea interesului comun

- exercitarea presiunii pentru apărarea lui

Conform lui Maurice Duverger forţa grupului depinde de poziţionarea lui în

societate, de elitele pe care le poate concentra în cadrul grupului, de persoanele care au

capacitatea de afirmare ca lideri şi modul de luptă a grupului pentru atingerea intereselor.

Există diferite clasificări ale acestor grupuri făcute de către cercetători europeni şi

americani.

Cel mai important fenomen modern generat de aceste organizaţii sunt grupurile de

lobby şi fenomenul de lobby pe care l-au generat acestea.

Acest fenomen constă în strângerea rândurilor acestor grupuri prin presiunea

exercitată de ei în jurul principalilor factori politici decidenţi. Grupurile oferă suport

financiar şi popular oferind acelaşi tip de contract social asemeni partidelor politice.

Aceste organizaţii se pot implica financiar prin fenomenul donaţilor şi

sponsorizărilor legale, de obicei în timpul campaniei electorale pentru susţinerea unui

anumit candidat la un post politic de nivel reprezentativ, în general având atribuţii

legislative sau executive.

55 Carphinschi Anton, Carphinschi Gabriela, Nedelcu Mioara, Introducere în Ştiinţe Politice, Iaşi, Editura Erota, 2001 cap. V, p.100-22156 Duverger Maurice, Sociologie Politique, Paris, Presses Universitaires de France, 1966, p.441

77

Presiunile se pot concentra mai nou şi asupra puterii judecătoreşti prin încercarea de

a influenţa anumite sentinţe judecătoreşti prin favoritism asupra unei părţi implicate în

proces sau prin anumite decizii stabilite prin influenţarea judecătorilor.

Sponsorizări financiare pentru politicieni sub forma a diverse stimulente sunt oferite

de unele organizaţii chiar şi în timpul exercitării mandatului pentru executarea unor

servicii, dar toata această activitate de obicei se realizează sub aspect transparent şi legal.

Din sumele oferite se plătesc taxe iar proiectele de lege promovate nu trebuie să aducă

atingere cetăţenilor sau legilor democratice internaţionale.

Se mai poate oferi şi suport popular prin îndrumarea cetăţenilor cu interese comune

adepţii unui grup să voteze un anumit candidat care poate realiza grupului scopul dorit.

Printre serviciile prestate sunt organizarea de conferinţe publice, dineuri, obţinerea

sprijinului şi atenţiei din partea mass-media.

Clasificarea interesantă a lui Jean Meynaud împarte grupurile în:

- grupuri cu acţiune interesată57 (urmăresc interes financiar)

- grupuri cu acţiune dezinteresată (urmăresc o idee)

Există grupuri deschise oricărui participant dornic de a participa la discuţii din diferite

domenii de interes şi grupuri private deschise numai anumitor persoane prin înscriere pe

baza statutului de membru.

Exemplificăm mai jos câteva grupuri de interese reprezentative pentru sistemul

democratic pătrunse de sindromul actual al birocratizării.

- Asociaţiile patronale:

Avem drept principal exemplu aici grupurile producătorilor de automobile,

grupurile agricole de fermieri sau asociaţii conducătoare ale intreprinderilor. Pentru a

creşte nivelul puterii şi reprezentării ele s-au constituit în asociaţii patronale. Aceste

asociaţii au drept principal scop apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor juridice în

faţa pretenţilor şi abuzurilor comise uneori prin forţa statului. Apăra interesele

investitorilor deţinători de capitaluri financiare şi economice.

57 Meynaud Jean, Les groupes de pression, Paris, Presses Universitaires de France, 1960, p.10-25

78

Reprezintă un mijloc eficient de presiune şi negociere cu o altă categorie socio-

profesională alcătuită din organizaţiile sindicale muncitoreşti.

- Sindicatele:

Constituite sub forma unor organizaţii compacte ele au drept rol principal

obţinerea şi protejarea drepturilor pentru personalul angajat. Aderarea la mişcarea

sindicală a angajaţiilor este liberă conform drepturilor omului. În fruntea mişcării

sindicale se aleg lideri reprezentativi, aceştia având rolul de a negocia direct cu

angajatorii. În ţările democratice occidentale sindicatele se pot forma în ambele medii

lucrative indiferent de natură lor publică sau privată. Acest lucru reprezintă un mare plus

pentru protejarea drepturilor celei mai expuse categorii şi anume lucrătorii mediului

privat ce acum sunt expuşi direct presiuni marilor corporaţii sau scăpărilor legislative ce

avantajează direct angajatorii cu influenţă. Această situaţie este necesară pentru a

preîntâmpina apariţia sentimentelor antagonice între clasele sociale implicate şi

alunecarea spre socialismul anarhic. Acest socialism propus de către unele sindicate ar

duce în final la destabilizarea totală a vieţii economice prin uniformizare socială.

- Organizaţiile Non Guvernamentale(ONG):

ONG-urile pot fi clasificate după arealul de acţiune drept organizaţii cu nivel de

extindere local, naţional sau internaţional, rolul lor de influenţă crescând simţitor în

funcţie de nivelul pe care se poziţionează.

Definiţia lor pe scurt drept „orice organizaţie ce nu este înfiinţată ca urmarea a unui

tratat internaţional ”.

Ca misiune principală ONG-urile primesc fonduri şi sprijin internaţional pentru

promovarea democraţiei de tip occidental şi sancţionează imediat orice derapaj prin

stoparea finanţării diverselor proiecte. Reprezintă un punct cheie pentru constituirea,

supravegherea şi dezvoltarea democraţiei la nivelul oricărui stat naţional.

79

Numeroase ONG-uri au adoptat organizarea pe stil birocratic, cea care le conferă o

disciplină riguroasă şi ierarhizată permiţând crearea unor structuri de extindere

tentaculare la nivel global.

Ele militează activ şi continuu pentru impunerea şi sprijinirea mijloacelor democratice la

nivel global susţinând diferite proiecte de modernizare şi unificare a societăţii civile.

Prin aplicarea programelor de dezvoltare socială ele duc o bătălie activă şi constantă

pentru dezvoltarea şi apropierea naţiunilor. Organizaţiile lor participă la creşterea

planetară a mediilor economic şi social. Încurajeză atitudinea şi responsabilizarea

cetăţeanului, accentuează rolul acestuia în sistemul comun al globalizării..

Un stat democratic şi permisiv încurajează dezvoltarea şi participarea ONG-urilor

voluntară în societate, aplică diverse parteneriate cu acestea pentru a dirija o parte din

activităţile statului spre sectorul lor public având rolul de reducere a cheltuielilor şi

debirocratizare a societăţii.

Uneori însă aceste organizaţii internaţionale îşi urmăresc propria lor agendă care

poate sau nu să coincidă cu cea publică, Ele pot exercita uneori anumite activităţi de

faţadă publice iar scopul lor real ascuns este de a atinge anumite interese ale persoanelor

conducătoare ale organizaţiei uneori mai mult sau mai puţin corecte sau democratice.

Ele sunt coordonate la faţadă sau prin diverşi interpuşi de obicei de către persoane

sau state cu resurse considerabile şi dispun de fonduri financiare consistente la nivel

internaţional.

Structural îşi extind activitatea în multiple state folosind sistemul organizaţional de

tip birocratic.Dintre ONG-uri internaţionale amintim Open Society Fundations(George

Soros Fundations), GreenPace, HumanRightsWatch, Transparency Internaţional etc.

- Grupurile religioase:

La nivel global religia acţionează prin multiple manifestări şi datorită

numeroaselor tipuri de credinţe religioase. Ele influenţeză major prin forţa adepţilor săi

orice regim politic existent inclusiv democraţia. Credinţa deţine o putere psihologică

extraordinară de a influenţa masele umane, de a le impune să urmeze anumite principii.

Religia poate deveni un abil manipulator al sufletului uman. Propovăduitorii ei pot

80

încerca să impună democraţia la nivel global aşa cum a procedat Papa Ioan Paul al II lea,

sau pot distruge drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi accentua regimurile despotice aşa

cum a procedat în perioada Evului Mediu, Inchiziţia.

Grupurile religioase, reprezentante ale unor interese de ordin moral pot intra de

nenumărate ori în conflict deschis cu instituţile religioase cele ce au o reprezentare

covârşitoare, solidă şi în general susţinută de stat la nivel global. Conflicte religioase pot

apărea între adepţii religioşi ai sectelor şi religia majoritară naţională datorită diferenţei

de opinii, având ca exemple classice conform cu numeroşi autori legea privind fenomenul

prostituţiei sau legea despre avorturi. Se aplică o discriminare majoră de către factorul

politic, între diferitele religii majoritare la nivelul unui stat, fenomen exercitat prin

distribuţia inegală pe bază de preferinţe a fondurilor.

Fiecare grup sau instituţie religioasă pun presiuni la rândul lor asupra factorului

politic pentru a obţine fonduri mai consistente pentru construcţia a noi lăcaşuri de cult,

extinderea fenomenului religios etc.

Aceste grupuri organizate ajung până la a trimite proprii reprezentanţi în adunările

legislative naţionale cu rolul de a executa politica grupului.

Fiecare dintre aceste grupuri, unele minoritare au dreptul la opinie liberă şi nu pot fi

discriminate, de accea este necesară de nenumărate ori alegerea unei soluţii de

compromis. Este recomandat ca statul naţional să adopte în acest domeniu sensibil o

politică de tipul democraţiei americane şi anume nepromovând nici o religie naţională în

particular oferind în acest mod egalitate de şanse tuturor grupurilor religioase. Acestea se

sprijină financiar din fonduri proprii şi donaţii strânse de la adepţi, plătesc impozit şi nu

aşteaptă fonduri statale. Statul este obligat să ducă o politică echilibrată, care să acorde

sprijin egal sau pe baza reprezentativităţii tuturor religiilor existente pe teritoriul lui.

Acţiunile grupurilor de acest tip pot fi la vedere, publice sau pot fi unele ascunse de

tip ocult (grupuri cu influenţă negativă ), care au ceva de ascuns.

- Organizaţiile oculte

Grupul Bildenberg este alcătuit dintre unii din cei mai bogaţi şi cunoscuţi

oameni ai planetei. Ei organizează periodic întâlniri fastuoase acoperite de mister pentru

81

membri săi în diferite locaţii globale şi accentuează speculaţile create în jurul lor, pornind

de la idea de bază, că acest grup ar deţine de fapt adevăratul control al lumii. Există

zvonuri întemeiate sau nu că ei controlează de fapt piaţa financiar-bancară mondială, că

iau decizile privind viitorul omenirii şi că ei ar avea drept scop final impunerea unui

guvern mondial având rolul de a conduce întreaga societate umană pe baza unei noi

ordini globale.

Dar cum toate acestea fără dovezi reprezintă pure speculaţii informaţionale, le-am

prezentat doar pentru a demostra ca există jucători chiar şi din societatea privată care

deţin puterea şi capacitatea necesară pentru a schimba regimurile politice, de a impune

dacă doresc democraţia sau oricare alt tip de conducere ce lor li se pare mai eficient.

În final toate aceste forme de organizare pot fi grupuri de presiune foarte capabile

fiecare dintre ele având arii de acţiune şi interese specifice bine delimitate.

Partidele politice reprezintă veriga de legătură între aceste grupuri de presiune şi cetăţeni.

Datorită necesităţilor partidele politice devin prizonierele unui fenomen periculos prin

dependenţa lor de susţinerea financiară şi organizaţională a acestor grupuri.

Întrepătrunderea la nivelul societăţii a fenomenului birocratic cu cel democratic este

prezentă pe orice palier societal şi în cadrul oricărui sistem organizaţional indiferent de

mediul lui de funcţionare public sau privat.

Partidele politice şi grupurile de presiune-interese sunt actorii care modifică viaţa

politică şi socială a unui stat influenţând în mod direct calitatea democraţiei şi constituind

accea legătură fundamentală intersistemică dintre birocraţie şi democraţie.

Concluzii

82

Analizând cele trei tipuri de teori birocratice prezentate, pornind în principal de la

teoria classică a birocrației concepută de către Max Weber, continuând cu teoriile

japoneze ale birocrației și finalizând cu studiul teoriilor birocratice ale viitorului

imaginate de către Alain Toffler în sistemul ad-hocrației, voi încerca să analizez din

propria perspectivă modificările deja desfăşurate și cele ce vor surveni în structura

teoriilor birocratice,

Stilul modern de luare a deciziilor va deveni unul tridimensional. Deciziile se vor

lua de către cea mai competentă persoană, cea care este și cea mai apropiată de

problemă. Aceasta va beneficia la rândul ei de sprijinul și consultanţa întregului sistem,

totul va deveni o rețea comunicațională, pentru alegerea celor mai bune idei.

Funcționarul viitorului va trebui să fie dedicat cu pasiune meseriei sale, studiile și

experiența în domeniu vor deveni relative, importante însă vor fi gradul de eficiență și

dorința de a învăța lucruri noi. Personalul va beneficia de o rotație continuă a locului de

muncă. Slujbele nu vor mai fi garantate, iar asigurarea pensiei va reveni în sarcina

angajatului.

Un fenomen deja observabil este asocierea personalului sau lucrul în comun în

special la proiecte de anvergură. Creșterea adaptabilității și contopirea vieții personale cu

cea profesională. Întregul sistem administrativ va deveni un carusel instopabil în care

accentul viitor se va concentra pe dezvoltarea și ramificarea corporațiilor organizaționale.

Organizațiile își vor urmări propriile interese prin orice mijloace, creșterea

profiturilor, subordonarea statelor slabe cu sisteme democratice în formare, neîndeajuns

de bine implementate pe plan instituţional.

Angajatul nu va mai conta, el va fi o piesă utilizabilă și dispensabilă care prin

reușitele sale trebuie să își asigure resursele necesare supravieţuirii şi dezvoltării.

Mariile organizaţii reprezintă puterea şi sunt perfect conştiente de acest lucru, nimic nu le

mai poate sta în cale nici măcar decidenţii politici. Factorul politic este incapabil să se

mai susţină şi a devenit veriga slabă, cea care cedează treptat dar sigur puterea statului şi

a cetăţenilor în mâna organizaţiilor. Singurul răspuns de calibru împotriva acestor

organizații moderne poate veni numai din partea societății civile organizată după structuri

de tip rețea care să poată asigura sprijinul optim necesar.

83

John Stuart Mill a tras concluzia că foarte multe persoane sunt susţinătoare deschise

ale sistemului birocratic, după opinia lor birocraţia ar reprezenta idealul administrativ de

funcţionare a statului. Aceste persoane chiar pun accentul pe atragerea celor mai buni

specialiști în cadrul activității birocratice.

Autorul lansează însă în final şi o ipoteză tulburătoare ”Dacă, într-adevăr, toate

marile talente ale țării, ar putea fi atrase în serviciul cârmuirii ” 58. (Există posibilitatea

ca toți marii specialiști din toate domeniile importante să alcătuiască împreună un cartel

interdisciplinar pus în slujba autorității publice statale). Acest mecanism ar impune

politicile la nivelul oricărui stat și ar putea controla cu lejeritate orice activitate publică

sau privată. Guvernanții ar deveni niște marionete iar cei guvernați ar putea fi manipulați

cu lejeritate în orice direcție dorită de această elită birocratică. Individul și ar pierde

libertatea în sistemul mecanicist al birocratizării. Paradoxul schimbărilor societății chiar

și o rupere agresivă și bruscă de trecut printr-o revoluție de cele mai multe ori nu

afectează birocrația. Ea rămâne acolo drept constanta de funcționare a statului de drept, la

fel de necesară și imperturbabilă.

Teoriile lui Weber și Foucault descriu fenomenul sporirii eficienței organizaționale

prin maximizarea supravegherii și controlului organizațional. Aceste teorii au avut

probleme în aplicare chiar și în cadrul organizațiilor birocratice mari de tipul

intreprinderilor mecaniciste. Ele au fost demontate de către sociologii americani Grint și

Sabel care au demostrat că omul organizațional are nevoie de o democrație intimată și

personală pentru a fi eficient alfel există riscul afectării psihologice a individului.

Încălcarea intimității umane a condus conform lui Foucault la prăbușirea regimurilor

totalitare de tip comunist. Pur și simplu oamenii nu suportau o supraveghere constantă pe

o mare perioadă de tip fără a avea o reacție adversă. Societatea închisoare s-a prăbușit

asemeni unui castel din cărți de joc sub dorința umană de libertate și democrație.

Centralizarea și adoptarea deciziilor rapide sunt trăsăturile birocratice care

intră în coflict cu dorința tot mai acerbă de descentralizare și democratizare. Acest

conflict a fost bine sesizat de către Weber și Mitchels în lucrările lor însă cei doi au

ajuns la concluzia că nici un curent nu este dominant cele două se află într-o stare

de echilibru.

58 Mill Stuart John, Despre Libertate, București, Editura Humanitas, 2001

84

Schimbările rapide care au intervenit în societatea umană în perioada modernă au

permis dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii la un nivel fără precedent. Aceşti doi factori cheie

enumeraţi mai sus, au uşurat foarte mult modul de viaţă al omului şi au condus în final la

o explozie demografică la nivel planetar.

Societatea a fost prinsă nepregătită, neavând la dispoziţie planuri economice

detaliate pentru acest fenomen demografic globalizator al viitorului, asociat la rândul lui

cu şocurile intervenite pe pieţele financiare şi amplificat prin creşterea necontenită a

consumului de resurse naturale epuizabile ale planetei.

Marile organizaţii confruntate şi ele datorită schimbărilor cu dificultăţi s-au găsit

într-o situaţie inedită, un exces de resursă umană inepuizabilă, educată şi tot mai

calificată pe piaţa muncii rămasă fără ocupaţie.

Pentru statele naţionale acest fenomen social poate conduce la revolte împotriva

politicienilor sau la scăderea veniturilor bugetare încasate, toate acestea ducând la apariţia

unor dezechilibre între componentele bugetare accentuând scăderea PIB-ului național.

În acest moment marile organizaţii dispunând de o forţă birocratică elitistă, modernă

şi pregătită au profitat de oportunitatea creată „ distrugând dictatura angajatului protejat

de marile grupuri sindicale prin coduri de muncă socialiste ”( citat al preşedintelui unei

naţiuni sud-est europene), cei care lucrau în sectoarele public sau privat. Organizaţiile au

obţinut supunerea necondiţionată din partea angajaţiilor în scopul protejării locurilor lor

de muncă.Grupările economice organizate au reuşit acum să schimbe agenda multor

politicieni, chiar şi a celor declaraţi de ideologie social – democrată prin influenţa

exercitată asupra lor, pentru obţinerea de diverse facilităţi de la statele naţionale în

schimbul investiţiilor realizate creatoare de noi locuri de muncă.

Necesitatea schimbărilor pentru a putea face faţă noilor tipuri de situaţii au produs

mutaţii profunde în sânul organizaţiilor, au impus noi politici adaptabile de management

organizaţional. Birocraţia a devenit un sistem ce nu mai poate face faţă cerinţelor sociale

ale viitorului, iar în concluzie trebuie introdus un nou sistem pentru ca ecuaţia

administrativă să redevină funcţională. O comisie internaţională interdisciplinară de

studiu axată în special pe stiinţa administrativă ar putea concepe un sistem mai bine

adaptat cerinţelor moderne

85

Vroiam să arăt că existenţa democraţiei la nivelul unui stat este deja prea

insignifiantă chiar dacă ea este funcţională pentru cetăţenii care locuiesc pe teritoriul

statului. Deciziile pe care le pot lua ei şi chiar statul suveran naţional în numele lor sunt

tot mai limitate.

Statele au renunţat prin diferitele tratate internaţionale la care ele iau parte deja la o

parte din suveranitate şi vor mai face în viitor asemenea cedări ale suveranităţii naţionale.

Cred că viitorul va aduce în prim plan o serie de structuri suprastatale de tipul U.E.

cu instituţii asemănătoare la nivelul tuturor continentelor, împărțind globul în uniuni de

state.

La rândul lor, după visul unor persoane, suprastructurile pot crea o structură statală

unitară la nivel planetar. Această structură trebuie să fie însă de tip democratic sau

participativ pentru că baza oricarei construcţii sistemice de orice tip ar fi ea o reprezintă

cetăţeanul. Trebuie să înțelegem că indiferent de națiune sau culoare, toți suntem

locuitorii acestui pamânt, iar pentru asta trebuie să încercăm prin eforturi conjugate

împreună să definim o lume mai bună.

În final doresc să închei cu un citat a lui Thomas Dye care îmi pare foarte exemplificativ

pentru pregătirea viitorului sistem politico - administrativ al statului:

”Cunoașterea este preferată ignoranței, chiar și în politică”.

Bibliografie

Lucrări:

Alexandru Ioan și Colectiv, Drept Administrativ, ed II. București, Editura Lumina

Lex, 2007

Aron Raymond, Democrație et Totalitarisme, t.IV, Paris, 1952

Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007

Bendix Reinhard, Max Weber: An Intellectual Portrait, New York, Doubleday

and Co, 1960

86

Bordeianu Cătălin, Introducere în Sociologia Clasică, București, Editura

Economică, 2003

Brechon Pierre, Partidele Politice, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2004

Burdeau Georges, Droit Constituționnel et Instituțions Politique, Paris, Seuil,

1968

Burdeau Georges, Traite de Science Politique, tomul IV, Paris, Seuil, 1952

Carphinschi Anton, Gabriela Carphinschi, Mioara Nedelcu, Introducere în Științe

Politice, Iași, Editura Erota, 2001

Cevallier Jacques, Loschak D., Introducțion a la Science Administrative, Paris,

Memento Dalloz, 1974

Coranul, secolul al - VII- lea

Daedalos, Encyclopedia Brittannica, London, 1911

Dahl Robert, Democracy and his Crittics, London,Yale University Press, 1989

Dincă Dragoș, Dezvoltare și Planificare Urbană, București, Suport Curs

S.N.S.P.A., 2011

Durkheim Emile, Sociologia, Regulile Metodei Sociologice, Bucureşti, Editura

Antet, 2003

Duverger Maurice, Instituţions Politiques, Paris, P.U.F., 1968

Duverger Maurice, Sociologie Politique, Paris, Presses Universitaires de France,

1966

Eminescu Mihai, Opere vol.X, Publicistică. 1noiembrie 1887-15 februarie 1890,

Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie

Vatmaniuc, București, Editura Academiei Române, 1989

Engels Friedrich, Originea Familiei, a Proprietății Private și a Statulu - Opere

Alese ed.3, București, Editura Politică, 1967

Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică: probleme, concepţie, teorii, Iaşi, Editura

Polirom, 2007

Frigioiu Nicolae, Introducere în Științele Politice, București, Suport Curs

S.N.S.P.A., 2008

Giddens Anthony, Sociologie, București, Editura All, 2010

Goodman Norman, Introducere în Sociologie, București, Editura Lider, 1992

87

Grugel Jean, DEMOCRATIZAREA O Introducere Critică, Iași, Editura Polirom

2008

Gusti Dimitrie, Partidul Politic, sociologia unui partid politic republicat în

Doctrinele Partidelor Politice, București, Editura Garamond, 1996

Iorgovan Antonie, Tratat de Drept Administrativ, Ediţia a - III - a restructurată,

revăzută şi adăugită, vol I, Bucureşti, Editura AllBeck, 2001

Lane Frederick, Current Issues in Public Administrațion, New York, St.Martin’s

Press, 1982

Le Bon Gustave, Psihologia Mulţimilor, Bucureşti, Editura Antet, 2007

Le Bon Gustave, Psihologie Politică, București, Editura Antet, 2005

Lincoln Abraham, USA Constituțion, Pennsylvania, 1787

Matei Lucica, Management Public, București, Editura Economică ed.II, 2006

Meynaud Jean, La Tehnocrație Mithe ou Realite, Paris, Payot, 1964

Meynaud Jean, Les Groupes de Pression, Paris, Presses Universitaires de France,

1960

Milca Mihai, Geneza Teoriei Elitelor - Provocarea Neomachiavellienilor,

București, Editura Economică, 2001

Mill Stuart John, Despre Libertate, București, Editura Humanitas, 2001

Mises von Ludwing, Birocrația și Imposibilitatea Planificării Raționale în Regim

Socialist, București, Institutul Ludwing von Mises România, 2006

Mitran Ion, Nichițelea Pamfil, Politologie ed.II, București, Editura Fundației

România de Mâine, 2006

Montesquieu, Despre Spiritul Legilor, București, Editura Antet, 2011

Moț Anca, Politică și Administrație Publică - București, Curs Universitar,

S.N.S.P.A.,

Niebuhr Reinhold, The Structure of Națions and Empires, New York Publishing,

1959

Olah Șerban, Elitele Locale, București, Editura Economică, 2004

Ostrogorschi Moisei, Democrația și Organizarea Partidelor Politice, București,

1912

Pierre Jon, Dezbateri Asupra Administrării, Chişinău, Ed.Ştiinţa, 2006

88

Plane M. Jean, Theorie des Organizations, Paris, Dunod, 2000

Platon, Politica, București, Editura Antet, 2010

Popescu Gabriela Luminiţa, Administraţie şi Politici Publice, Bucureşti, Editura

Economică, 2006

Rhodes Rod, Policy Networks, London, London University, 1988

Rosseau Jaques Jean, Contractul Social, București, Editura Antet, 2003

Slăniceanu Popescu Ion, Enescu Cosmin Ionuț, Controlul Activității Autorităților

Administrației Publice, Galați, Editura Zigotto, 2012

Taylor Frederik, The Principles of Scientific Management, New York and

London, Harper and Brothers, 1911

Thompson Grahame & Hirst Paul, Globalisation in Question, Cambridge, Polity,

1999

Toffler Alvin, Șocul Viitorului, București, Editura Politică, 1973

Veblen Thorstein, Theory of Buisness Entreprise, New Jersey, Transaction Books,

1904

Vlăsceanu Mihaela, Organizațiile și Cultura Organizării, București, Editura Trei,

1999

Weber Max, Economie et Societe, Paris, Plon, 1971

Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de Sociologie, București,

Editura Babel, 1993

Articole și Reviste:

Bențe Cristian, Câteva Considerații Privind Începuturile Administrației

Publice ca Disciplină Academică, Revista de Administrație Publică și Politici

Sociale, An I, Nr.2/Martie 2010

Ionescu Victor, Turza Isabella, Democrație: Vis și Realitate, Buletin de

Informare Legislativă, București, Nr.1/2003

Universitatea de Stat din Moldova, Moldoscopie (Probleme de Analiză

Politică), Nr.1/2008, 2/2009, 4/2010

89

Florica Marcela Cioban, Analiza Criticii Democrației Ateniene în Filosofia lui

Platon

Site-uri Internet:

Revista de Administrație Publică și Politici Sociale Universitatea de Vest

” Vasile Goldiș” Arad adresa site - http://www.uvvg.ro/revad/index.php

Site-ul Scribd specializat în literatură științifică, documentară și universală,

pentru orice referat menționat avem linkul către site - http://www.scribd.com/

Echivalentul românesc al siteului internațional menționat anterior pe nume

Scritube specializat în orice tip de literatură și referate adresa siteului este -

http://www.scritube.com/sociologie/

Cărți online gratuite pe cel mai complex site de literatura diversă adresă -

http://www.cartiaz.ro/index.php?option=stiri&id=41

90