http://ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Caracati%C8%9B%C4%83Caracatia (Octopus) este un gen de molute cefalopode. Corpul are forma unui sac. Capul prezinta 2 ochi mari,o coroana de brate (8-10), numite tentacule, prevazute cu ventuze,si o gura cu falci tari. Corpul este acoperit de manta. Nu are cochilie, ci o urma de cochilie numita "Os de Sepie". Caracatiele se hrnesc cu crustacee, peti [[etc.]. In corp, caracatita are o glanda cu cerneala plina cu un lichid brun, care eliminat in apa,o ajuta sa se apere de dusmani. Majoritatea lor cand sunt urmarite, folosesc aceasta substanta. Reprezentantul tipic al acestui gen de molute este caracatia-comun Octopus vulgaris. Caracatiele sunt pescuite pentru carnea lor foarte apreciat n gastronomie.

http://www.toateanimalele.ro/Marine/Caracatita/Caracatita.phpOrigine Caracatita

Caracatita (la plural caracatite) este o molusca cefalopoda care face parte din ordinul Octopoda. Caracatitele au doi ochi si patru perechi de brate. Fata de celelalte cefalopode bratele caracatitei sunt dispuse simetric bilateral.

Gura sa este situata in mijlocul tentaculelor. Corpul lor nu au structura osoasa ceea ce le permite sa treaca prin locuri stramte. Caracatitele sunt de departe cele mai inteligente animale nevertebrate.

Ele pot fi intalnite in multe diverse parti ale oceanului, inclusiv recifurile de corali, printre alge sau pe fundul oceanului. Au numeroase strategii de a se apara impotriva pradatorilor: imprastierea cernelii in apa, camuflarea, inotul destul de rapid si capacitatea de a se ascunde. Toate caracatitele sunt veninoase, dar numai o singura specie este periculoasa pentru om: caracatita cu inele albastre. Exista in jur de 300 de specii de caracatita recunoscute,

adica o treime din numarul total de cefalopode.

Caracatita mananca crabi mici, scoici, melci, peste, broaste testoase, crustacee (cum ar fi creveti) si alte caracatite.

Ele prind prada cu bratele si o omoara paralizand-o cu otrava apoi le consuma carnea. Caracatitele vaneaza de obicei noaptea. Doar caracatita cu inele albastre are otrava atat de puternica sa ucida un om. Unele specii mai mari vaneaza pasari, rechini, si alte animale.Caracatitele sunt bine-cunoscute dupa cele opt brate care au ventuze (majoritatea speciilor). Acestea sunt folosite la locomotie si hranire. Spre deosebire de celelalte cefalopode, caracatitele au carnea moale in tot corpul si nu schelet.

Nu au protectie exterioara, cum ar fi carapace, solzi, tepi, etc. La partea inferioara se poate observa un cioc asemanator cu al unui papagal, singura parte rigida a corpului. Lipsa maselor rigide le permite sa se strecoare prin fante foarte inguste sau printre pietre, lucru foarte util cand fug de pradatori. Traiesc atat in habitate de mare adancime, cat si in recife de corali si ape mai mici.

Caracatitele au trei inimi, doua care pompeaza sange prin fiecare din cele doua branhii si una care pompeaza sange in corp.

Sangele caracatitei este bogat in cupru si acest lucru ajuta la transportul oxigenului. Desi in mod normal cuprul este mai ineficient decat fierul, in conditii de temperatura scazuta oxigenarea pe baza de cupru (daca se poate spune asa) este mai eficienta. Ca si molustele, caracatitele au branhii care sunt divizate si vascularizate la interior pe suprafata exterioara a corpului.

Aceste animale au un sistem nervos extrem de complex si doar o parte este localizat la nivelul creierului. Doua-treimi din neuroni se gasesc in bratele sale. Tentaculele prezinta o serie de reflexe complexe care se misca independent faca nici o legatura cu creierul. Spre deosebire de vertebrate se crede ca miscarea locomotorie nu este comandata de creier.

Caracatitele comune au intre 15 si 75kg greutate cu lungimi de brat de peste 4m. Exista si exemplare record, exista inregistrari cu un specimen care cantareste 272kg si are tentaculul de 9m.

Comportament Caracatita

Caracatitele au o perioada scurta de viata. Unele traiesc mai putin de 6 luni, iar specii mai mari, cum ar fi Caracatita Gigant din Pacigic poate trai pana la 5 ani. Reproducerea este fatala, masculii traind maxim cateva luni dupa imperechere, iar femelele la putin timp dupa ce ies puii din oua. Acestea (femelele) nu se hranesc timp de o luna, de la depunerea oualelor pana la iesirea puilor. Secretiile endocrine de la cele doua glande este cauza decesului, dar chiar daca

acestea ar fi indepartate chirurgical caracatita ar deceda pentru ca nu s-ar mai putea hrani si ar muri de foame.

Caracatitele sunt animale foarte inteligente, probabil cele mai inteligente nevertebrate. Biologii au realizat un labirint pentru observarea capacitatii si experimentele au demonstrat ca pot stoca informatii atat pe termen scurt cat si pe termen lung. O dilema a ramas referitoare la puii de caracatita, desi isi petrec foarte putin timp cu parintii si nu pare sa invete foarte mult, acestia au o baza de cunostinte destul de bogata.

Caracatita este singura nevertebrata care a dovedit ca poate utiliza unelte. Cateva specii, cum ar fi Caracatita Mimic au un sistem de aparere in plus fata de restul caracatitelor: iau forma altor mamifere marine mai periculoase precum lei de mare, serpi de mare, angile. Au un excelent simt tactil.

Cea mai buna aparare a unei caracatite este sa se ascunda, sa nu fie vazuta sau detectata. Daca prima aparare a dat gres mai are cativa "asi in maneca". Ca metode alternative de aparare putem distinge sacii de cerneala, camuflajul sau autoamputarea. Ca si paienjenii sau soparlele si caracatitele isi pot lasa pradatorului un tentacul sau mai multe.

Cele mai multe caracatite elimina un nor mare negricios de cerneala care le ajuta sa scape de pradator. Aceasta cerneala are ca agent principal melanina, aceeasi substanta care da culoare parului sau pielii umane. Camuflajul este ajutat de celule ale pielii care poate schimba culoarea aparenta sau opacitatea. Pigmentii pielii contin culori precum galben, portocaliu, rosu, maro, negru, etc. Unele caracatite au doi sau patru pigmenti, altele au celule reflectorizante.

Camuflajul poate fi folosit pentru comunicare cu alte caracatite sau avertizare.

Reproducere Caracatita

In timpul reproducerii masculii folosesc un tentacul numit hectocotylus pentru a insera lichidul seminal in cavitatea din mantaua femelei. Hectocotylus este de obicei al treilea brat drept. Masculii mor la cateva luni dupa imperechere. La unele specii, daca ete nevoie, femela poate tine in interior lichidul seminal chiar si patru saptamani, pana cand ouale se dezvolta. Dupa ce au fost fertilizate, femela depune aproximativ 200.000 oua. Dupa depunere ouale sunt pazite in permanenta de pradatori. Periodic lasa sa treaca cate un val de apa sa oxigeneze ouale. Femela nu vaneaza aproape o luna si in cazuri extreme isi mananca din tentacule. Dupa aceasta perioada, cand puii incep sa iasa din oua ea pleaca si este vulnerabila atacurilor.

Stiat ca

Se poate strecura prin locuri foarte stramte ?

Este cea mai inteligenta nevertebrata ?

Speciile mari ataca rechini ?

http://www.crap.ro/pagina/77/470/caracatita.htmlCaracatita Denumire:

Latina: Octopus Vulgaris Engleza: Octopus Romana: Caracatita Greaca: Htapodi

Biologie: Caracatitele sunt moluste marine evoluate, mobile si active, lipsite de cochilie externa (exista doar o pereche de baghete cartilaginoase interne, situate dorsal), apartinand clasei Cephalopodelor.Numele dateaza din 1823 si exprima perfect caracterul esential al acestor animale. El este compus din doua cuvinte grecesti, kephale, care nseamna cap", si podos, picior". Capul este unit direct cu corpul. Iar gura, prevazuta cu doua falci cornoase (asa-numitul cioc de papagal") este nconjurata de brate sau tentacule. Acestea au rezultat din transformarea piciorului de la molustele de tipul scoicilor sau melcilor si sunt in numar de opt la caracatite, care formeaza ordinul Octopoda. Rudele caracatitelor, sepiile si calmarii (ordinul Decapoda) au zece brate , dintre care doua sunt mai lungi si prevazute cu ventuze doar la capatul latit (bratele apucatoare sau prehensile). La Decapode exista si un rest de cochilie interna. Clasa Cephalopoda este mpartita in doua subclase, foarte deosebite ca numar de specii si importan- ta: Nautiloideele - reprezentate printr-un singur gen actual, Nautilus - al carui corp este adapostit intr-o cochilie formata din camere succesive, doar ultima locuita, celelalte, pline cu gaz, asigurand flotabilitatea animalului - si Coleoideele, care grupeaza toate celelalte cefalopode actuale, cam vreo 600 de specii, numar redus, in comparatie cu formele disparute. Sunt cunoscute peste 10.000 de specii fosile, dar,fara indoiala, ele au fost mai numeroase. Stramosii cefalopodelor au aparut acum 500 de milioane de ani , in perioada cambriana. si aveau o solida cochilie externa. Familia caracatitelor (Octopodide) are o larga raspandire si este divizata in trei subfamilii (Bathypolypodine, Eledonine si Octopodine), inegale ca numar de specii si diferite n privinta detaliilor anatomice si a modului de viata. Genul Octopus, la care ne vom referi cu deosebire, apartine ultimei subfamilii. Specia cea mai cunosccuta , comuna n Marea Mediterana ,dar si in alte zone oceanice, este Octopus vulgaris. Un animal singuratic Daca sepiile evolueaza in apropierea fundului marin ,iar calmarii traiesc in masa apei, caracatitele sunt animale strict bentonice, parasind solul submarin doar rareori. Pol fi ntalnite din apele litorale pana la adancimi 150 m, dar pe coastele Irlandei fost pescuite exemplare si de la 400 m.au Caracatita este un animal solitar, foarte atasat teritoriului sau, pe care vaneaza si pe care-l apara cu ndarjire de intrusi. Prada sa preferata o formeaza crustaceele - crabi si languste, uneori scoici, cateodata pesti si chiar alte cefalopode. Are totdeauna un adapost, o cavitate in malul stancos , o gropita acoperita cu pietre sau interiorul unei amfore din ncarcatura vreunei nave antice scufundate.In jurul adapostului sunt, adesea, resturi din carapacea cranbior sau fragmente din cochilii ramase de la mesele caracatitei , care isi consuma victimele retrasa nauntru. De altfel ,si paraseste ascunzatoarea doar cand porneste in cautarea hranei sau cand ncearca sa gaseasca un loc mai sigur si cat mai izolat, mai departe de adaposturile altor indivizi, pentru a evita contactele. Acestea se produc numai in perioada de perechere ,femela revenind apoi repede la viata singuratica, pentru a depune si ngriji ouale. Expeditiile de vanatoare au loc la ceasul inserarii sau n zori, deplasarile din cursul zilei fiind mult mai scurte. Pentru prinderea prazilor sunt folosite cele opt brate, fiecare prevazut cu doua randuri de ventuze puternice si unite la baza printr-o membrana. Animalul capturat este paralizat cu o muscatura care introduce in corp o otrava secretata de glandele salivare, dupa care este sfasiat cu cele doua falci cornoase. Cochilia scoicilor este strapunsa in mai multe locuri , cu ajutorul unei radule , care are rol de pila , aspirarea carnii fiind astfel usurata.Digestia este lunga , durand aproximativ 12 ore. In realizarea ei un rol esential il are glanda digestiva , care secreta enzime si asigura absorbtia alimentelor ,deja sfaramate si lichefiate , in cecum. Un mod de deplasare unic Pentru a ntelege cum se realizeaza locomotia sunt necesare cateva cuvinte privind structura corpului. Acesta este acoperit n ntregime de o manta care, pe partea dorsala, este concrescuta cu tegumentul, iar ventral este libera, delimitand un spatiu numit cavitate paleala.In partea anterioara, deci spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta, care lasa sa patrunda apa ce asigura oxigenarea sangelui care circula prin cele doua branhii. Cand muschii circulari ai mantalei se contracta, fanta se nchide, iar apa este expulzata cu putere, printr-un fel de de palnie al carei tub se deschide la baza bratelor, propulsand caracatita in directie opusa Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Schimbarea directiei se face prin orientarea tubului palniei, care este foarte mobil sl functioneaza ca o carma. Desfacerea bratelor ncetineste sau opreste deplasarea. Originalul sistem de locomotie este folosit de animal pentru a se arunca fulgerator asupra prazii, dar si pentru a fugi din fata dusmanilor - murene sau alti pesti de mari dimensiuni. Pentru a-si asigura retragerea, caracatita foloseste un procedeu care si el este unic. Elibereaza un nor de cerneala", a carui forma este, in general, asemanatoare cu cea a corpului ei. Aparitia brusca a norului de cerneala" deruteaza, pentru moment, urmaritorul, iar caracatita izbuteste astfel sa se strecoare n fisura unei stanci, la adapost. Aceasta cerneala" este de fapt, un pigment negru (melanina) ,amestecat cu mucus , produs intr-o punga ce se deschide in intestin , in apropierea anusului.Celulele glandulare din peretii pungii sunt cele care secreta melanina stocata si expulzata ,cand caracatita se simte in pericol , sub forma unui nor ce ramane compact timp de zece minute. Arta camuflajului Modificarea totala si aproape instantanee a culorii se realizeaza dalorita existentei n derma a unor celule pigmentare specializate, numite cromatofori. Acestea sunt nconjurate de fibre musculare, asezate radial, a caror contractie dilata celula si astfel densitatea granulelor de pigment se micsoreaza. Celula revine la starea ei initiala prin contractia sacului pigmenlar. Cromatoforii sunt asezati pe mai multe straturi, patru sau cinci de obicei, iar pigmentii lor au culori diverse - galben, portocaliu, rosu. castaniu sau negru, cantitatea acestora depinzand de varsta animalului. La exemplarele tinere domina cei galbeni si portocalii. Mai exista si alte mecanisme care asigura schimbarea culorii, de pilda celule care refracta lumina (iridiofori) sau care o disperseaza (leucofori), si apar ca pete albe. Interactiunea tuturor acestor elemente realizeaza varietatea desenelor din pielea cetalopodelor, dar ele nu depind numai de factorii cromatici, ci si de postura animalelor. Corpul lor se poate acoperi cu pete deschise sau ntunecate si cu asperitati ce imita structura stancilor , iar bratele se ridica si se rasucesc intr-un anumit ritm. Exista la caracatita desene pe care le-am putea numi permanente , fiindca pot sa dureze cateva zile si au rolul de a face animalul cat mai putin vizibil.Cand insa vrea sa iasa in evidenta , pentru a-si impresiona agresorii , culorile apar sau dispar in cateva secunde. Pielea devine neteda , se albeste sau se inroseste.La exemplarele foarte tinere , numarul cromatoforilor este redus , numai vreo 65, dar creste rapid , iar cand acestea ating varsta de un an , numarul lor este de circa 2 milioane. Un misterios comportament de reproducere La toate cefalopodele ,sexele sunt separate ,la unele dintre ele existand si un pronuntat dimorfism sexual ,cum este ,de pilda cel de la Argonauta argo , un straniu octopod din marile calde.La aceasta specie ,masculul este minuscul ,femela este de 20 de ori mai mare si ,in plus, poseda o cochilie pergamentoasa ,rasucita in spirala.Numita nacelle,aceasta este secretata de doua dintre cele opt brate si serveste drept adapost pentru oua.La multe cefalopode , intre ele si la Octopus vulgaris,modul in care se realizeaza fecundatia este destul de ciudat si deslusirea acestei probleme a dat multa bataie de cap zoologilor. O contributie remarcabila o datoram marelui naturalist roman Emil Racovita.Lucrand la Statiunea marina de la Banyuls-sur-Mer, intemeiata pe tarmul Mediteranei,la poalele muntilor Pirinei ,in 1882,de catre maestrul sau ,profesorul Henri de Lacaze-Duthiers ,tanarul Racovita a inceput sa publice ,din 1894, oserie de lucrari sub titlul Note de biologie.Sunt , de fapt, rezultatele unor observatii rabdatoare si atente asupra comportamentului animalelor marine ,fundamentale pentru conturarea unui domeniu de cercetare care ,peste o jumatate de secol ,va cunoaste o mare dezvoltare sub denumirea de Etologie. Prima dintre Notele lui Emil Racovita , prezentata de Henri de Lacaze-Duthiers la Academia de Stiinte din Paris, a fost consacrata Imperecherii la cateva Cephalopode: Sepiola Rondeletii, Rossia macrocosma si Octopus vulgaris.Racovita a observat comportamentul cefalopodelor in acvariul ,da mai ales in marele vivarium al Statiunii si a interpretat correct toate fazele actului de imperechere ,punand astfel capat nenumaratelor pareri fanteziste sau gresite. In apele temperate , imperecherea caracatitelor are loc primavara , iar in apele tropicale nu este legata de nici un anotimp. Masculii ajung mai repede la maturitate sexuala ,insa femelele accepta acuplarea chiar daca nu sunt mature.Sexele se recunosc olfactiv si tactil.La masculul de Octopus , al treilea brat dorsal este modificat si transformat in organ sexual ,numit hectocotil.Cu acest brat ,masculul scoate spermatozorii din cavitatea sa paleala si ii introduce in cavitatea paleala a femelei ,depunandu-i in dreptul oviductului.Spermatoforii sunt mici tuburi ,care contin milioane de spermatozoizi.Cand tuburile se sparg, spermatozoizii eliberati ajung in glanda oviductului, unde sunt stocati ,iar in momentul pontei fecundeaza ouale care ies din oviduct. Imperecherea la caracatite se produce faar o adevarata apropiere intre parteneri ,contactul realizandu-se prin intermediul hectocotilului , care se intinde si patrunde in cavitatea paleala a femelei.La alte cefalopode , la Argonauta argo , de exemplu , hectocotilul , incarcat de spermatofori ,se desprinde de corpul masculului ,devine independent si inoata spre femela. Marele naturalist francez Georges Cuvier (1769-1832) , fondatorul Antomiei comparate, a considerat aceste tentacule mosdificate drept animale independente si le-a descris sub numele de Hectocotylus.Cu 2000 de ani inaintea sa , filozoful grec Aristotel stia ca acestea sunt tentacule de cefalopode , care au rol in fecundatie. Sacrificiul femelei Acelasi Aristotel veme de sapte ani a fost invatatorul lui Alexandru cel Mare , a urmarit cu atentie modul de dezvoltare la multe animale , intre acestea fiind si aracatitele.Studiul sau trebuie privit ca primul tratat de Embriologie.Cercetarile moderne au adus ,de sigur ,numeroase precizari importante ,dar Aristotel a sesizat toate momentele esentiale ale dezvoltarii la caracatita. Stim astazi ca , atunci cand se apropie momentul pontei, femela curata plafonul adapostului de care vor atarna apoi cordoanele de oua.Fiecare dintre acestea are cam 10 centimetri lungime si contine intre 2000 si 3000 de oua minuscule (2,4 mm).Depunerea oualelor se face pe parcursul 2-3 saptamani , iar ponta va contine in final in final aproape 500.000 de oua , a caror dezvoltare ajunge la capat dupa doua luni.Cercetari recente au stabilit ca durata minima a incubatiei este de 24 de zile , iar cea maxima de 125 de zile , temperatura apei fiind factorul determinant. In perioada incubatiei , femela nu paraseste ouale, ramane in preajma lor , le apara de pradatori , le curata si vanura apa , pentru a le asigura o mai buna oxigenare .Nu se hraneste si , curand dupa aparitia puilor , moare.Viata sa este de numai 12-14 luni mult mai scurta in comparatie cu cea a masculilor ,care pot trai ca trei ani. La iesirea din ou , puii masoara doar 3 mm si trebuie sa se descurce singuri.Vreme de 2-3 luni duc o existenta nectonica , miscandu-se in masa apei si hranindu-se cu larve de crevete .Coboara apoi pe fund si trec la un regim de viata si un comportament asemanatoare cu cele ale adultilor. Stadiul nectonic este plin de pericole (multi pui pier) , dar el asigura raspandirea speciei.Daca exista hrana suficienta , cresterea este rapida, cam cu 8 grame pe zi , adultii cantarind 3 kg.La Octopus vulgaris , greutatea maxima cunoscuta este de 10 kg, lungimea bratelor atingand 1,30 m. Emil Racovita a urmarit comportamentul de Octopus , la care lungimea bratelor era de 30 cm.Acesta a fost unul dintre cele mai mari exemplare capturate la Banyuls-sur-Mer. Sunt si specii care depasesc in dimensini caracatita din Mediterana.Octopus dofleini , de pe coastele nordice ale Pacificului , are brate lungi de 3 metri si poate cantari cam 30 de kg.Este cea mai mare specie cunoscuta pana astazi.A fost filmata de catre echipa comandantului Jacques-Yves Cousteau , in apele din preajma orasului Seattle, si apare, ca vedeta, intr-unul din primele episoade ale serialului de televiziune Odiseea echipajului Cousteau. Un sistem nervos complex Sistemul nervos si organele de simt ale caracatitei sunt concentrate in regiunea capului, protejate de o capsula cartilaginoasa.Prin complexitatea lor , amintesc de creierul si organele de simt ale vertebratelor. Ganglionii situati in cap formeaza o masa compacta de la care pornesc nervi spre diferite oragane.Acest sistem nervos central ar fi format,dupa opinia unor savanti englezi , din peste 168 de milioane de neuroni. In 1936, cercetatorul englez J.Z. Young a constatat , cu surprindere , ca fibra nervoasa a cefalopodelor este uriasa, avand un diametru de 50-100 de ori mai mare decat cea umana.Acest axon gigant a permis cercetari extrem de interesante , care au dus la nasterea unei noi discipline neurofiziologia celulara. Ochii ,situati pe partile laterale ale corpului, au , de asemenea , o structura anatomica unica printre nevertebrate , apropiata de organul vizual al vertebratelor.Ei sunt formati din cornee , iris , cristalin, retina, iar la exterior sunt aprati de doua ploape.Chiar daca nu distinge culorile , ochiul caracatitei se acomodeaza cu usurinta la schimbarile de luminozitate si de distanta.Pupila are o ciudata forma restangulara. Desi exista un nerv acustic, se pare ca sunetele nu sunt percepute de catre caracatite. Inteleptele adancurilor Experientele , facute atat in mediul natural , cat si in acvariile laboratoarelor , au pus in evidenta comportamete care lasa impresia unor actiuni capabile sa invete rapid si sa memoreze experientele avute. Geoffrey Sanders , profesor la Universitatea din Londra , a imaginat cateva experiente care au dus la rezultate concludente.A invatat rapid o caracatita sa distinga culoarea alba de cea neagra.El a introdus in acvariu un disc negru , pe care caracatita l-a atins cu un brat si a primit drept recompensa un peste.Apoi un disc alb , care , odata atins , a declansat o descarcare electrica ce a silit animalul sa se retraga in adapostul sau.La o noua aparitie a discului negru, atacul a fost fulgerator si caracatita si-a primit recompensa , dar cand a fost scufundat discul alb ea a ezitat si apoi s-a restras. Experientele au fost multiple si au demonstrat ca o caraactita este capabila sa distinga forma si marimea obiectelor , sa parcurga fara greseala un labirint, pentru a ajunge la prada , sa memoreze anumite intamplari si sa le evite pe cele neplacute.Concluzia : cefalopodele dispun de posibilitati extraordinare pentru a explora si cunoaste mediul in care traiesc si pentru a-si adapta comportamentul.Scufundatorii echipei Cousteau au realizat un experiment spectaculos in adancul marii , cu o caracatita careia i-a fost prezentata o langusta intr-un balon de sticla inchis cu un dop.Dupa cateva inceracri neizbutite ,cefalopodul a inteles ca pentru a ajunge la prada , trebuie sa scoata dopul si a facut acest lucru cu usurinta , folosindu-si tentaculele . Capabile de atatea performante , caracatitele ar trebui sa fie stapanii absoluti ai fundurilor marine, dar in realitate lucrurile nu stau chiar asa.Dupa parerea oamenilor de stiinta , exita doua motive majore care le limiteaza posibilitatile.Intai ,pigmentul din sange , care transporta oxigenul la tesuturi , nu este hemoglobina , care are in compozitie fier, cala vertebrate , ci hemocyanina , pe baza de cupru. Prezenta acesteia diminueaza serios capacitatea sangelui de a absorbi oxigen , capacitatea care la caracatite este de numai 3-5,5 la suta , fata de 10-20 la suta , cat este la pesti , al caror pigment transportor de oxigen este hemoglobina. Din cauza oxigenarii deficitare a tesuturilor , caracatitele nu sunt capabile de eforturi indelungate , obosind repede.Cel de-al doilea motiv este durata foarte limitata a vietii , care nuingaduie acumularea experientei ce ar transforma caracatitele, dupa cum se exprima Couteau , intr-un fel de intelepte ale adancurilor , redutabile si viclene. Caracatita si omul In multe locuri din lume , caracatita este prinsa de pescari , in diverse moduri , si vanduta ca aliment.Traditia s-a perpetuat fara intrerupere din Grecia arhaica si Egiptul faraonic pana in zilele noastre.Grecii, turcii, italienii sunt mari consumatori de cefalopode.La fel si populatii de pe tarmurile nord-africane. In afara de procedeul traditional de prindere , ce foloseste o oala de pamant, in care caracatita, totdeauna dornica de un adapost , intra si este trasa apoi la suprafata , sunt si alte metode , bazate pe momeli si carlige.Animal curios ,caracatita se arunca asupra a tot ce misca.Pe coastele Africii , pescarii scufunda ramuri de palmier , acoperite de alge , de care caracatitele se agata.In sudul Frantei , in Provence , se foloseste procedeul numit al femelei.O femela capturata este legata cu o sfoara si coborata in mare , ca momeala , pentru masculii care se agata ea. Caracatitele sunt capturate , de asemenea , in Polinezia si in Extremul Orient , in Vietnam , Indonezia , Filipine , Japonia. Mai ales locuitorii arhipelagului nipon sunt mari amatori de caracatite , fata cerintelor pietei , japonezii au pus la punct metode de crestere in custi scufundate la 2 metri adancime , fiecare adapostind doar o caracatita. In general , pescarii considera caracatitele drept rivale care le fura pestii din plase si , mai ales , langustele din capcane.Furtisagurile acestea sunt reale , dar , tinand seama de metabolismul deficitar , care le limiteaza activitatile si de scurtimea vietii , caracatitele au un impact minor asupra pescuitului.

Pescuitul: In cautarea hranei caracatita poate apuca momeala din carligul pescarului si poate ramane agatata cu bratele sau chiar ciocul in carlig. De asemenea nalucile sunt frecvent atacate de caracatite. Scoaterea unei caracatite din carlig nu este tocmai un lucru usor, muscatura ei fiind foarte puternica iar ciocul foarte ascutit poate cauza rani grave.

http://stiati-ca.com/caracatita-stiati-ca/Caracatita. Stiati ca?

caracatitele au trei inimi?

majoritatea caracatitelor nu traiesc mai mult de un an? Moartea lor este programata genetic si se petrece, de obicei, la scurt timp dupa incheierea procesului de reproducere. caracatitele sunt foarte inteligente, fiind considerate, din acest punct de vedere, superioare celorlalte nevertebrate?

caracatitele secreta un nor de cerneala ca masura de aparare? Cerneala este de fapt melanina, aceeasi substanta care da culoarea naturala a parului si pielii noastre.la fel cum soparla isi poate lepada coada ca parte a tacticii defensive si caracatitele isi pot abandona tentaculele, din acelasi motiv?

desi sunt prezentate ca un monstru infricosator in filme, povestiri pescaresti antice, carti etc, caracatitele nu ataca decat ca masura defensiva, atunci cand sunt atacate?digestia unei mese dureaza aproximativ 12 ore la majoritatea caracatitelor?

fecundatia oulelor dureaza de la minimum 24 de zile pana la maximum 125 de zile? Temperatura apei este factorul determinant al acestui proces iar caracatita ramane aproape de cuib pe intreaga durata a fecundarii si nu se hraneste. Octopus dofleini, de pe coastele nordice ale Pacificului este cea mai mare specie de caracatita cunoscuta pana astazi. Bratele ei au o lungime de pana la 3 metri si poate cantari aproximativ 30 de kg.

un experiment desfasurat la Universitatea din Londra a demonstrat ca o caracatita poate deosebi culorile de baza, alb si negru, are memorie si se poate adapta situatiilor repetitive? Astfel, in momentul in care a atins un disc negru introdus in acvariul ei, caracatita a primit un peste ca recompensa in timp ce, dupa ce a atins un disc alb, un soc electric a facut-o sa se retraga rapid in adapost. La reintroducerea discului negru, caracatita l-a atins din nou, primind iarasi un peste drept recompensa dar a evitat sa atinga discul alb. http://www.robbybubble.ro/articles/curiozitati-despre-animale-caracatitel.phpCuriozitati despre animale - caracatitele Stiati despre caracatite ca...... sunt animale marine, nevertebrate? Ele nu au coloana vertebrala si niciun alt fel de oase.

... sunt inrudite cu molustele (anumite specii de melci si scoici)?

... bratele lor (8 la numar) numite tentacule sunt prevazute cu doua randuri de ventuze pentru a putea pipai sau apuca hrana?

... traiesc in adancurile marilor, in special in zonele tropicale?

... se adapostesc in ''culcusuri'' sapate de apa in stanci, bolovani sau nisip?

... exista peste 150 de specii de caracatite?

... majoritatea au culoarea maro inchis? Unele caracatite isi pot schimba culoarea pentru a se ascunde?

... caracatitele sunt unele dintre cele mai inteligente nevertebrate ele fiind dotate cu un fel de creier?

... cele mai mici caracatite au numai cativa centimetri si traiesc in apele din Sri Lanka?

... caracatite mari de pana la 10 metri traiesc numai in Oceanul Pacific?

... majoritatea caracatitelor au pana la cateva kilograme, cele uriase putand cantari pana la 200 de kg?

... ele respira cu ajutorul branhiilor, luand oxigenul direct din apa?

... caracatitele sunt animale carnivore? Ele se hranesc cu moluste mici (crustacee, crabi, melci)?

... stiati ca le place singuratatea?

... caracatitele depun pana la cateva sute de mii de oua din care ies puii de numai 3 milimetri?

... de cand depune ouale pana cand puii cresc suficient de mult (perioada ce poate dura pana la 60 de zile), caracatita ''mama'' nu mananca aproape nimic?

http://www.referat.ro/referate/Caracatita_0f210.htmlScurta incursiune in sistematica zoologica

Caracatitele sunt moluste marine evoluate, mobile si active, lipsite de cochilie externa (exista doar o pereche de baghete cartilaginoase interne, situate dorsal), apartinand clasei Cephalopodelor.Numele dateaza din 1823 si exprima perfect caracterul esential al acestor animale. El este compus din doua cuvinte grecesti, kephale, care inseamna cap", si podos, picior". Capul este unit direct cu corpul. Iar gura, prevazuta cu doua falci cornoase (asa-numitul cioc de papagal") este inconjurata de brate sau tentacule. Acestea au rezultat din transformarea piciorului de la molustele de tipul scoicilor sau melcilor si sunt in numar de opt la caracatite, care formeaza ordinul Octopoda.Rudele caracatitelor, sepiile si calmarii (ordinul Decapoda) au zece brate , dintre care doua sunt mai lungi si prevazute cu ventuze doar la capatul latit (bratele apucatoare sau prehensile). La Decapode exista si un rest de cochilie interna.Clasa Cephalopoda este impartita in doua subclase, foarte deosebite ca numar de specii si importan-ta: Nautiloideele - reprezentate printr-un singur gen actual, Nautilus - al carui corp este adapostit intr-o cochilie formata din camere succesive, doar ultima locuita, celelalte, pline cu gaz, asigurand flotabilitatea animalului - si Coleoideele, care grupeaza toate celelalte cefalopode actuale, cam vreo 600 de specii, numar redus, in comparatie cu formele disparute.

Sunt cunoscute peste 10.000 de specii fosile, dar,fara indoiala, ele au fost mai numeroase.

Stramosii cefalopodelor au aparut acum 500 de milioane de ani , in perioada cambriana. si aveau o solida cochilie externa.

Familia caracatitelor (Octopodide) are o larga raspandire si este divizata in trei subfamilii (Bathypolypodine, Eledonine si Octopodine), inegale ca numar de specii si diferite in privinta detaliilor anatomice si a modului de viata.

Genul Octopus, la care ne vom referi cu deosebire, apartine ultimei subfamilii. Specia cea mai cunosccuta , comuna in Marea Mediterana ,dar si in alte zone oceanice, este Octopus vulgaris.

Un animal singuratic

Daca sepiile evolueaza in apropierea fundului marin ,iar calmarii traiesc in masa apei, caracatitele sunt animale strict bentonice, parasind solul submarin doar rareori.

Pol fi intalnite din apele litorale pana la adancimi 150 m, dar pe coastele Irlandei fost pescuite exemplare si de la 400 m.au

Caracatita este un animal solitar, foarte atasat teritoriului sau, pe care vaneaza si pe care-l apara cu indarjire de intrusi. Prada sa preferata o formeaza crustaceele - crabi si languste, uneori scoici, cateodata pesti si chiar alte cefalopode.

Are totdeauna un adapost, o cavitate in malul stancos , o gropita acoperita cu pietre sau interiorul unei amfore din incarcatura vreunei nave antice scufundate.In jurul adapostului sunt, adesea, resturi din carapacea cranbior sau fragmente din cochilii ramase de la mesele caracatitei , care isi consuma victimele retrasa inauntru.

De altfel ,isi paraseste ascunzatoarea doar cand porneste in cautarea hranei sau cand incearca sa gaseasca un loc mai sigur si cat mai izolat, mai departe de adaposturile altor indivizi, pentru a evita contactele. Acestea se produc numai in perioada de perechere ,femela revenind apoi repede la viata singuratica, pentru a depune si ingriji ouale.

Expeditiile de vanatoare au loc la ceasul inserarii sau in zori, deplasarile din cursul zilei fiind mult mai scurte. Pentru prinderea prazilor sunt folosite cele opt brate, fiecare prevazut cu doua randuri de ventuze puternice si unite la baza printr-o membrana.

Animalul capturat este paralizat cu o muscatura care introduce in corp o otrava secretata de glandele salivare, dupa care este sfasiat cu cele doua falci cornoase. Cochilia scoicilor este strapunsa in mai multe locuri , cu ajutorul unei radule , care are rol de pila , aspirarea carnii fiind astfel usurata.Digestia este lunga , durand aproximativ 12 ore.

In realizarea ei un rol esential il are glanda digestiva , care secreta enzime si asigura absorbtia alimentelor ,deja sfaramate si lichefiate , in cecum.

Un mod de deplasare unic

Pentru a intelege cum se realizeaza locomotia sunt necesare cateva cuvinte privind structura corpului. Acesta este acoperit in intregime de o manta care, pe partea dorsala, este concrescuta cu tegumentul, iar ventral este libera, delimitand un spatiu numit cavitate paleala.In partea anterioara, deci spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta, care lasa sa patrunda apa ce asigura oxigenarea sangelui care circula prin cele doua branhii. Cand muschii circulari ai mantalei se contracta, fanta se inchide, iar apa este expulzata cu putere, printr-un fel de de palnie al carei tub se deschide la baza bratelor, propulsand caracatita in directie opusa Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Schimbarea directiei se face prin orientarea tubului palniei, care este foarte mobil sl functioneaza ca o carma. Desfacerea bratelor incetineste sau opreste deplasarea. Originalul sistem de locomotie este folosit de animal pentru a se arunca fulgerator asupra prazii, dar si pentru a fugi din fata dusmanilor - murene sau alti pesti de mari dimensiuni.

Pentru a-si asigura retragerea, caracatita foloseste un procedeu care si el este unic. Elibereaza un nor de cerneala", a carui forma este, in general, asemanatoare cu cea a corpului ei. Aparitia brusca a norului de cerneala" deruteaza, pentru moment, urmaritorul, iar caracatita izbuteste astfel sa se strecoare in fisura unei stanci, la adapost. Aceasta cerneala" este de fapt, un pigment negru (melanina) ,amestecat cu mucus , produs intr-o punga ce se deschide in intestin , in apropierea anusului.Celulele glandulare din peretii pungii sunt cele care secreta melanina stocata si expulzata ,cand caracatita se simte in pericol , sub forma unui nor ce ramane compact timp de zece minute.

Arta camuflajului

Modificarea totala si aproape instantanee a culorii se realizeaza dalorita existentei in derma a unor celule pigmentare specializate, numite cromatofori. Acestea sunt inconjurate de fibre musculare, asezate radial, a caror contractie dilata celula si astfel densitatea granulelor de pigment se micsoreaza. Celula revine la starea ei initiala prin contractia sacului pigmenlar. Cromatoforii sunt asezati pe mai multe straturi, patru sau cinci de obicei, iar pigmentii lor au culori diverse - galben, portocaliu, rosu. castaniu sau negru, cantitatea acestora depinzand de varsta animalului. La exemplarele tinere domina cei galbeni si portocalii.

Mai exista si alte mecanisme care asigura schimbarea culorii, de pilda celule care refracta lumina (iridiofori) sau care o disperseaza (leucofori), si apar ca pete albe.

Interactiunea tuturor acestor elemente realizeaza varietatea desenelor din pielea cetalopodelor, dar ele nu depind numai de factorii cromatici, ci si de postura animalelor. Corpul lor se poate acoperi cu pete deschise sau intunecate si cu asperitati ce imita structura stancilor , iar bratele se ridica si se rasucesc intr-un anumit ritm.

Exista la caracatita desene pe care le-am putea numi permanente , fiindca pot sa dureze cateva zile si au rolul de a face animalul cat mai putin vizibil.Cand insa vrea sa iasa in evidenta , pentru a-si impresiona agresorii , culorile apar sau dispar in cateva secunde.

Pielea devine neteda , se albeste sau se inroseste.La exemplarele foarte tinere , numarul cromatoforilor este redus , numai vreo 65, dar creste rapid , iar cand acestea ating varsta de un an , numarul lor este de circa 2 milioane.

Un misterios comportament de reproducere

La toate cefalopodele ,sexele sunt separate ,la unele dintre ele existand si un pronuntat dimorfism sexual ,cum este ,de pilda cel de la Argonauta argo , un straniu octopod din marile calde.La aceasta specie ,msculul este minuscul ,femela este de 20 de ori mai mare si ,in plus, poseda o cochilie pergamentoasa ,rasucita in spirala.Numita nacelle,aceasta este secretata de doua dintre cele opt brate si serveste drept adapost pentru oua.La multe cefalopode , intre ele si la Octopus vulgaris,modul in care se realizeaza fecundatia este destul de ciudat si deslusirea acestei probleme a dat multa bataie de cap zoologilor.

O contributie remarcabila o datoram marelui naturalist roman Emil Racovita.Lucrand la Statiunea marina de la Banyuls-sur-Mer, intemeiata pe tarmul Mediteranei,la poalele muntilor Pirinei ,in 1882,de catre maestrul sau ,profesorul Henri de Lacaze-Duthiers ,tanarul Racovita a inceput sa publice ,din 1894, oserie de lucrari sub titlul Note de biologie.Sunt , de fapt, rezultatele unor observatii rabdatoare si atente asupra comportamentului animalelor marine ,fundamentale pentru conturarea unui domeniu de cercetare care ,peste o jumatate de secol ,va cunoaste o mare dezvoltare sub denumirea de Etologie.

Prima dintre Notele lui Emil Racovita , prezentata de Henri de Lacaze-Duthiers la Academia de Stiinte din Paris, a fost consacrata Imperecherii la cateva Cephalopode: Sepiola Rondeletii, Rossia macrocosma si Octopus vulgaris.Racovita a observat comportamentul cefalopodelor in acvariul ,da mai ales in marele vivarium al Statiunii si a interpretat correct toate fazele actului de imperechere ,punand astfel capat nenumaratelor pareri fanteziste sau gresite.

In apele temperate , imperecherea caracatitelor are loc primavara , iar in apele tropicale nu este legata de nici un anotimp.

Masculii ajung mai repede la maturitate sexuala ,insa femelele accepta acuplarea chiar daca nu sunt mature.Sexele se recunosc olfactiv si tactil.La masculul de Octopus , al treilea brat dorsal este modificat si transformat in organ sexual ,numit hectocotil.Cu acest brat ,masculul scoate spermatozorii din cavitatea sa paleala si ii introduce in cavitatea paleala a femelei ,depunandu-i in dreptul oviductului.Spermatoforii sunt mici tuburi ,care contin milioane de spermatozoizi.Cand tuburile se sparg, spermatozoizii eliberati ajung in glanda oviductului, unde sunt stocati ,iar in momentul pontei fecundeaza ouale care ies din oviduct.

Imperecherea la caracatite se produce faar o adevarata apropiere intre parteneri contactul realizandu-se prin intermediul hectocotilului , care se intinde si patrunde in cavitatea paleala a femelei.La alte cefalopode , la Argonauta argo , de exemplu ,

hectocotilul , incarcat de spermatofori ,se desprinde de corpul masculului ,devine independent si inoata spre femela.Marele naturalist francez Georges Cuvier (1769-1832) , fondatorul Antomiei comparate, a considerat aceste tentacule mosdificate drept animale independente si le-a descris sub numele de Hectocotylus.Cu 2000 de ani inaintea sa , filozoful grec Aristotel stia ca acestea sunt tentacule de cefalopode , care au rol in fecundatie.

Sacrificiul femelei

Acelasi Aristotel veme de sapte ani a fost invatatorul lui Alexandru cel Mare , a urmarit cu atentie modul de dezvoltare la multe animale , intre acestea fiind si caracatitele.Studiul sau trebuie privit ca primul tratat de Embriologie.Cercetarile moderne au adus ,de sigur ,numeroase precizari importante ,dar Aristotel a sesizat toate momentele esentiale ale dezvoltarii la caracatita.

Stim astazi ca , atunci cand se apropie momentul pontei, femela curata plafonul adapostului de care vor atarna apoi cordoanele de oua.Fiecare dintre acestea are cam 10 centimetri lungime si contine intre 2000 si 3000 de oua minuscule (2,4 mm).Depunerea oualelor se face pe parcursul 2-3 saptamani , iar ponta va contine in final in final aproape 500.000 de oua , a caror dezvoltare ajunge la capat dupa doua luni.

Cercetari recente au stabilit ca durata minima a incubatiei este de 24 de zile , iar cea maxima de 125 de zile , temperatura apei fiind factorul determinant.

In perioada incubatiei , femela nu paraseste ouale, ramane in preajma lor , le apara de pradatori , le curata si vanura apa , pentru a le asigura o mai buna oxigenare .Nu se hraneste si , curand dupa aparitia puilor , moare.Viata sa este de numai 12-14 luni mult mai scurta in comparatie cu cea a masculilor ,care pot trai ca trei ani.La iesirea din ou , puii masoara doar 3 mm si trebuie sa se descurce singuri.Vreme de 2-3 luni duc o existenta nectonica , miscandu-se in masa apei si hranindu-se cu larve de crevete.Coboara apoi pe fund si trec la un regim de viata si un comportament asemanatoare cu cele ale adultilor.

Stadiul nectonic este plin de pericole (multi pui pier) , dar el asigura raspandirea speciei.Daca exista hrana suficienta , cresterea este rapida, cam cu 8 grame pe zi , adultii cantarind 3 kg.La Octopus vulgaris , greutatea maxima cunoscuta este de 10 kg, lungimea bratelor atingand 1,30 m.

Emil Racovita a urmarit comportamentul de Octopus , la care lungimea bratelor era de 30 cm.Acesta a fost unul dintre cele mai mari exemplare capturate la Banyuls-sur-Mer.

Sunt si specii care depasesc in dimensini caracatita din Mediterana.Octopus dofleini de pe coastele nordice ale Pacificului , are brate lungi de 3 metri si poate cantari cam 30 de kg.Este cea mai mare specie cunoscuta pana astazi.A fost filmata de catre echipa comandantului Jacques-Yves Cousteau , in apele din preajma orasului Seattle, si apare, ca vedeta, intr-unul din primele episoade ale serialului de televiziune Odiseea echipajului Cousteau.

Un sistem nervos complex

Sistemul nervos si organele de simt ale caracatitei sunt concentrate in regiunea capului, protejate de o capsula cartilaginoasa.Prin complexitatea lor , amintesc de creierul si organele de simt ale vertebratelor.

Ganglionii situati in cap formeaza o masa compacta de la care pornesc nervi spre diferite oragane.Acest sistem nervos central ar fi format,dupa opinia unor savanti englezi din peste 168 de milioane de neuroni.

In 1936, cercetatorul englez J.Z. Young a constatat , cu surprindere , ca fibra nervoasa a cefalopodelor este uriasa, avand un diametru de 50-100 de ori mai mare decat cea umana.Acest axon gigant a permis cercetari extrem de interesante , care au dus la nasterea unei noi discipline neurofiziologia celulara.

Ochii ,situati pe partile laterale ale corpului, au , de asemenea , o structura anatomica unica printre nevertebrate , apropiata de organul vizual al vertebratelor.Ei sunt formati din cornee , iris , cristalin, retina, iar la exterior sunt aprati de doua ploape.Chiar daca nu distinge culorile , ochiul caracatitei se acomodeaza cu usurinta la schimbarile de luminozitate si de distanta.Pupila are o ciudata forma restangulara.

Desi exista un nerv acustic, se pare ca sunetele nu sunt percepute de catre caracatite.

Inteleptele adancurilor

Experientele , facute atat in mediul natural , cat si in acvariile laboratoarelor , au pus in evidenta comportamete care lasa impresia unor actiuni capabile sa invete rapid si sa memoreze experientele avute.

Geoffrey Sanders , profesor la Universitatea din Londra , a imaginat cateva experiente care au dus la rezultate concludente.A invatat rapid o caracatita sa distinga culoarea alba de cea neagra.El a introdus in acvariu un disc negru , pe care caracatita l-a atins cu un brat si a primit drept recompensa un peste.Apoi un disc alb , care , odata atins a declansat o descarcare electrica ce a silit animalul sa se retraga in adapostul sau.La o noua aparitie a discului negru, atacul a fost fulgerator si caracatita si-a primit recompensa dar cand a fost scufundat discul alb ea a ezitat si apoi s-a restras.

Experientele au fost multiple si au demonstrat ca o caraactita este capabila sa distinga forma si marimea obiectelor , sa parcurga fara greseala un labirint, pentru a ajunge la prada , sa memoreze anumite intamplari si sa le evite pe cele neplacute.Concluzia : cefalopodele dispun de posibilitati extraordinare pentru a explora si cunoaste mediul in care traiesc si pentru a-si adapta comportamentul.

Scufundatorii echipei Cousteau au realizat un experiment spectaculos in adancul marii , cu o caracatita careia i-a fost prezentata o langusta intr-un balon de sticla inchis cu un dop.Dupa cateva inceracri neizbutite ,cefalopodul a inteles ca pentru a ajunge la prada trebuie sa scoata dopul si a facut acest lucru cu usurinta , folosindu-si tentaculele .

Capabile de atatea performante , caracatitele ar trebui sa fie stapanii absoluti ai fundurilor marine, dar in realitate lucrurile nu stau chiar asa.Dupa parerea oamenilor de stiinta , exita doua motive majore care le limiteaza posibilitatile.Intai ,pigmentul din sange , care transporta oxigenul la tesuturi , nu este hemoglobina , care are in compozitie fier, ca la vertebrate , ci hemocyanina , pe baza de cupru.Prezenta acesteia diminueaza serios capacitatea sangelui de a absorbi oxigen , capacitatea care la caracatite este de numai 3-5,5 la suta , fata de 10-20 la suta , cat este la pesti , al caror pigment transportor de oxigen este hemoglobina.Din cauza oxigenarii deficitare a tesuturilor , caracatitele nu sunt capabile de eforturi indelungate , obosind repede.Cel de-al doilea motiv este durata foarte limitata a vietii , care nuingaduie acumularea experientei ce ar transforma caracatitele, dupa cum se exrpima Couteau , intr-un fel de intelepte ale adncurilor , redutabile si viclene.

Caracatita si omul

In multe locuri din lume , caracatita este prinsa de pescari , in diverse moduri , si vanduta ca aliment.Traditia s-a perpetuat fara intrerupere din Grecia arhaica si Egiptul faraonic pana in zilele noastre.Grecii, turcii, italienii sunt mari consumatori de cefalopode.La fel si populatii de pe tarmurile nord-africane.

In afara de procedeul traditional de prindere , ce foloseste o oala de pamant, in care caracatita, totdeauna dornica de un adapost , intra si este trasa apoi la suprafata , sunt si alte metode , bazate pe momeli si carlige.Animal curios ,caracatita se arunca asupra a tot ce misca.Pe coastele Africii , pescarii scufunda ramuri de palmier , acoperite de alge , de care caracatitele se agata.In sudul Frantei , in Provence , se foloseste procedeul numit al femelei.O femela capturata este legata cu o sfoara si coborata in mare , ca momeala , pentru masculii care se agata ea.

Caracatitele sunt capturate , de asemenea , in Polinezia si in Extremul Orient , in Vietnam , Indonezia , Filipine , Japonia. Mai ales locuitorii arhipelagului nipon sunt mari amatori de caracatite , fata cerintelor pietei , japonezii au pus la punct metode de crestere in custi scufundate la 2 metri adancime , fiecare adapostind doar o caracatita.

In general , pescarii considera caracatitele drept rivale care le fura pestii din plase si mai ales , langustele din capcane.Furtisagurile acestea sunt reale , dar , tinand seama de metabolismul deficitar , care le limiteaza activitatile si de scurtimea vietii , caracatitele au un impact minor asupra pescuitului.

http://casa.acasa.ro/animale-de-companie-288/cum-sa-ingrijesti-o-caracatita-165407.htmlCum sa ingrijesti o caracatita

Caracatita este un animal destul de greu de intretinut in captivitate. Aceasta are nevoie de conditii speciale, incepand de la apa din acvariu, pana la alimentatie. Daca totusi iti doresti aceasta vietate la tine in casa si consideri ca ii poti oferi tot ce are nevoie, iata cateva informatii esentiale despre ingrijirea optima a acesteia.

Acvariul pentru caracatita

Inainte de orice trebuie sa stii ca pentru a avea o caracatita mica ai nevoie de un acvariu de cel putin 200 de litri. Doar in acest fel caracatita se va putea simti in elementul sau. Spre deosebire de alte vietati din ocean, caracatitele au nevoie de mai mult oxigen, asa ca asigura-te ca instelzi un sistem de oxigenare puternic si performant, pentru un acvariu de dimensiuni mari.

De asemenea, este nevoie sa instalezi in acvariu caverne si locuri sub care caracatita sa se poata ascunde atunci cand doreste.

Caracatitele sunt puternice si experte in evadari. Asadar ai nevoie de de un capac foarte greu si stabil pentru acvariu. Roca naturala este un material foarte bun in acest sens.

Pentru ca cefalopoda sa se simta bine este recomandat sa schimbi apa deseori, mai ales daca aceasta este sperioasa si elimina adesea cerneala.

Daca te gandesti sa populezi acvariul si cu alte vietati trebuie sa stii ca lista de posibilitati este destul de redusa.

Sanse moderate de supravietuire au doar pestii foarte rapizi (daca au unde sa se ascunda), steaua de mare sau castravetele de mare. Alte specii de pesti sau chiar o a doua caracatita mai mica vor deveni hrana proaspata pentru caracatita.

Hrana caracatitei

Caracatita consuma crabi, creveti vii, melci, pesti mai mici (lenti), scoici, moluste si stridii. Ideal este sa fie vii, insa poti sa-i dai si creveti sau moluste congelate, cu conditia sa le manance imediat.

Pentru o alimentatie sanatoasa este recomandat sa mai ai la dispozitie un acvariu special cu melci, creveti sau crabi, pe care sa ii oferi caracatitei sub forma de hrana proaspata.

Toata hrana moarta neconsumata in 5 minute trebuie eliminata din acvariu pentru a evita putrezirea acesteia.