+ All Categories
Home > Documents > Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Date post: 22-Dec-2015
Category:
Upload: darius-opris
View: 67 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
Description:
criminalistica
46
CAPITOLUL VIII EXAMINAREA ŞI IDENTIFICAREA SCRISULUI Secţiunea 1. Grafoscopia: ide n tificarea criminalistica a autorului screirii În practică, în corespondenţa şi încheierile instanţelor de judecată ori altor organe judiciare întâlnim foarte des termenul “expertiză grafologică”, utilizat cu sensul de “expertiză grafoscopică”. Deşi codurile de procedură, nu fac precizări explicite asupra tipului de expertiză, este evident că “procedura verificării de scripte” nu are ca obiectiv examinarea personalităţii autorului scrierii ori semnăturilor contestate, ci identificarea acestuia. Literatura de specialitate a relevat faptul că cele două discipline vizează domenii de cercetare diferite. 1 Este de remarcat, de asemenea, că cele două modalităţi de examinare a scrisului au fost la origine „ ejusdem farinae ”, dezvoltându-se istoric ca o unitate de concepte şi metode intuitive şi experimentale destinate examinării scrisului. 2 La începuturi, Grafologia includea şi ceea ce mai târziu se va constitui separat ca ramură a Criminalisticii, Grafoscopia . Într-o formulare sintetică putem concluziona că dacă Grafologia ne spune cum este autorul scrierii sub aspectele personalităţii, temperamentului, abilităţilor, Grafoscopia răspunde întrebării cine este executantul scrierii?”. 1 N. Dan. I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de Criminalistică, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică Bucuresti, 1986, p. 96. 2 M.R. Hecker, Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der Forensichen Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p. 45. 1
Transcript
Page 1: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

CAPITOLUL VIII

EXAMINAREA ŞI IDENTIFICAREA SCRISULUI

Secţiunea 1. Grafoscopia: identificarea criminalistica a autorului screirii

În practică, în corespondenţa şi încheierile instanţelor de judecată ori altor organe

judiciare întâlnim foarte des termenul “expertiză grafologică”, utilizat cu sensul de “expertiză

grafoscopică”. Deşi codurile de procedură, nu fac precizări explicite asupra tipului de

expertiză, este evident că “procedura verificării de scripte” nu are ca obiectiv examinarea

personalităţii autorului scrierii ori semnăturilor contestate, ci identificarea acestuia. Literatura

de specialitate a relevat faptul că cele două discipline vizează domenii de cercetare diferite.1

Este de remarcat, de asemenea, că cele două modalităţi de examinare a scrisului au

fost la origine „ejusdem farinae”, dezvoltându-se istoric ca o unitate de concepte şi metode

intuitive şi experimentale destinate examinării scrisului.2 La începuturi, Grafologia includea şi

ceea ce mai târziu se va constitui separat ca ramură a Criminalisticii, Grafoscopia.

Într-o formulare sintetică putem concluziona că dacă Grafologia ne spune cum este

autorul scrierii sub aspectele personalităţii, temperamentului, abilităţilor, Grafoscopia

răspunde întrebării „cine este executantul scrierii?”.

Literatura română de specialitate defineşte Grafologia ca fiind ştiinţa care are ca

obiect studiul scrisului unei persoane pentru a determina caracterul, temperamentul, în general

personalitatea, cu calităţile şi defectele acelei persoane.3

Conform definiţiei, formulate de Girolamo Moretti (considerat de unii părintele

grafologiei italiene moderne), la care subscriem pentru conciziunea sa, “Grafologia este

ştiinţa experimentală care prin simplul gest grafic al unui scris, relevă tendinţele naturii” .4

Aceasta este concordantă cu spiritul definiţiei lui Moretti, care apreciază gestul grafic ca pe

1 N. Dan. I. Anghelescu ş.a., Dicţionar de Criminalistică, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică Bucuresti, 1986, p. 96.

2 M.R. Hecker, Traktat über den Wissenschaftlichkeitsanspruch der Forensichen Schriftvergleichung, Ed. Kolonia Ltd.Wroclaw, 2000, p. 45.

3 A. Athanasiu, Tratat de grafologie.Cunoaşterea personalităţii prin scris,Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 5.

4 G.M. Moretti,Trattato di Grafologia.Intelligenza-Sentimento, Ed. Messagero, Padova, 13-ima Edizione 1985, p. 3.

1

Page 2: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

ceva automat, spontan, căruia obişnuinţa îi conferă o atitudine personală, eliberată de

controlul conştient, încât gestul grafic este materializarea personalităţii scriptorului5.

Etimologic, termenul îşi are originea în cuvintele greceşti grafein-scriere şi logos-

studiu, fiind utilizat pentru prima dată de abatele Jean Hippolyte Michon în lucrarea sa

„Systeme de la graphologie, l’art de connaitre les hommes d’apres leur ecriture”.

Metoda de studiu a Grafologiei are ca punct de plecare teoria expresivităţii potrivit

căreia orice mişcare exprimă caracterul personal al executantului, reflectat în modalităţile şi

amplitudinea sentimentului relevat. Aceasta este consecinţa naturală a corelării neuronice

existente între diferitele zone ale creierului – zona motorie, cortexul şi centrii emoţionali ai

subcortexului - care prin intermediul căii piramidale comune ajung la ramurile anterioare ale

măduvei spinării generând astfel gestica de tip personal, inclusiv mimica, scrisul, dansul etc.

Grafologia apare astfel ca o disciplină complexă care tinde să descrie personalitatea

autorului scrierii prin evaluarea condiţiilor subiective ale scriptorului şi scrierii, care se

întemeiază pe teza că personalitatea unei persoane este recognoscibilă în gesturile sale

conştiente şi inconştiente. De altfel, doctrina italiană a relevat că „a ne ocupa de ştiinţa

Grafologiei înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine înainte de a interveni asupra altora”6.

Chiar dacă cercetarea scrisului are rădăcini în perioada antică, prima operă propriu-

zisă dedicată examinării scrisului poate fi considerată lucrarea medicului şi profesorului

universitar Camillo Baldi intitulată „O metodă de recunoaştere a naturii şi calităţii unui

scriptor prin scrierea sa”, publicată în 1622.

Este de remarcat contribuţia lui Francis Galton care, încă în 1883, pe baza studiilor

sale asupra gemenilor monozigotici, a concluzionat că în scris - mai mult decât în orice alt

domeniu - aceştia apărcu trăsături de personalitate diferite.

Hocquart, reprezentant de marcă al şcolii franceze, a publicat, în 1812, lucrarea

„L’art de juger de l’esprit et du caractere des hommes sur leur ecriture”, cuprinzând norme

de natură a permite formarea unei baze experimentale în Grafologie.

În 1830 s-a înfiinţat Societatea Grafologică constituită mai ales din membri ai

clerului: abatele Michon (1806-1881), Baudinet episcop de Amines, abatele Flandrin şi alţii.

Aşa cum însuşi Michon remarca,7 meritul operei sale este acela de a fi dat Grafologiei un

caracter raţional, ştiinţific, stabilind principiile şi legile acestui domeniu ştiinţific. Discipol al

lui Michon, J. Crepieux-Jamin a efectuat o valorificare sistematică a realizărilor intuitive ale

maestrului, atribuind calităţi psihice nu doar semnelor izolate, dar şi ansamblului de gesturi

grafice care alcătuiesc scrisul unei persoane.

5 L. Torbidoni, L Zanin ,Graphologie, Ed. Frison-Roche Paris, 1993, p. 13.6 E. Crotti, A. Magni, Grafologia Ed.Red Como, 1994, p. 9. 7 Apud L. Torbidoni L Zanin, op.cit, p. 22.

2

Page 3: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Grafoscopia apare ca o ramură a Criminalisticii care utilizând metode şi cunoştiinţe

complexe din domeniul fiziologiei, psihologiei, dar şi al anatomiei, caligrafiei şi grafologiei,

serveşte la crearea unui sistem de indici de natură a permite identificarea autorului unei

manifestări grafice: scriere, semne de punctuaţie, cifre, semnături, alte elemente de aceeaşi

natură.

Literatura criminalistică română a precizat că obiectul nemijlocit al expertizei grafice

se concretizează în practică în următoarele situaţii 8:

- verificarea faptului dacă un text sau o semnătura(n.n.) provin realmente de la

scriptorul nominalizat;

- identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură(n.n.) despre care s-a

probat cu certitudine ca nu au fost executate de titularul prezumat;

- identificarea autorilor unor scrisori anonime, semnături fictive, adăugiri etc.;

Originile examinării judiciare a scrisului au fost identificate în antichitate, începând

cu „Lex Cornelia de Falsis”, care atestă primele reguli de cercetare a falsurilor. Abatele

Michon apare şi în acest domeniu ca un antemergător, el fiind fondatorul unei structuri de

„semne fixe” pe temeiul cărora s-au constituit şi funcţionează şi în prezent premisele

identificării autorilor scrierii9. În conformitate cu spiritul şi nivelul de cunoaştere al epocii,

acestea au însă un caracter limitat, privind scrierea ca pe ceva static.

În România sunt fundamentale lucrările lui H. Stahl, „Expertiza grafică anonimul şi

falsul” (1929) şi Aurel Boia, „Scrisul orbilor” (1932), care prin cercetările lor au acţionat

concomitent ca experţi grafici dar şi ca grafologi. Lui Aurel Boia i se datorează realizarea, pe

temeiul cercetărilor de grafologie, a unui tablou de clasificare a scrisurilor, util expertizei

grafice. De asemenea, în ultimii ani ai secolului XX au fost reluate preocupările de grafologie

sub influenţa profesorului univ. dr. Andrei Athanasiu, autorul unui „Tratat de grafologie”

(1996). S-au publicat cărţi cu semnificative referiri la Grafologie dar şi la expertiza grafică,

iar alţi experţi grafici (R. Constantin şi L. Ionescu) s-au dedicat cursurilor universitare de

specialitate. În acest domeniu, rămâne încă o lucrare de referinţă, chiar dacă a trecut o

importantă perioadă de timp de la publicarea sa (1973), monografia lui Lucian Ionescu

intitulată „Expertiza criminalistică a scrisului”.

Delimitarea netă între cele două domenii are mai degrabă un caracter scolastic,

cunoştiinţele despre mecanismele intime ale scrisului dezvoltându-se concomitent în cele

două domenii ale examinării scrisului. Ambele discipline se ocupă cu studierea scrisului, prin

8 L. Ionescu Expertiza criminalistică a scrisului Ed. Dacia 1972. , p. 17-189 M.R.Hecker,op.cit. , p. 8.

3

Page 4: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

modalităţi conexe, dar şi distincte, având nu numai finalităţi diferite dar şi criterii de

investigare diferite. Concluzionând, putem aprecia ca între Grafologie şi Grafoscopie există

următoarele deosebiri:

- Grafologia este o ştiinţă care urmăreşte surprinderea caracterului unei persoane prin

examinarea scrisului acesteia, în timp ce Grafoscopia studiază scrisul din perspectiva

identificării şi/sau diferenţierii autorilor scrisului după elemente dominate grafic –dimensiune,

direcţie, presiune, continuitate etc.;

- Grafologia este o disciplină experimentală, destinată cunoaşterii personalităţii

scriptorului prin raportare la scrisul său. Ea vizează surprinderea modului în care trăsăturile

psihologice şi caracterologice ale autorului sunt reflectate de manifestările sale grafice.

Grafoscopia serveşte identificării autorului pe temeiul celor două componente fundamentale

ale scrisului: individualitatea şi stabilitatea relativă;

- Grafologia examinează scrisuri sincere, nedisimulate, autorul fiind cunoscut şi

necontestat ca identitate, iar expertiza grafică supune atenţiei scrisurile contestate, precum şi

probele de scris ale autorilor prezumtivi;

- Grafologia acţionează ca un demers cognitiv corelat cu matricea psiho-fiziologică a

autorului scrierii, în timp ce Grafoscopia studiază simplul „produs finit” al gestului grafic;

- Grafologia ia în considerare legile fizice ale scrierii, aplicând însă cu scop

interpretativ în evaluarea răspunsului final legile psihologiei scrisului. Grafoscopia apelează la

legile fizice ale scrierii, aplică în raţionamente uneori conceptele psihologice asupra unor

mecanisme particulare ale scrierii, dar nu face şi interpretări ale acestora;10

- metodologia Grafologiei interpretează, pe temeiul legilor psihologiei şi scrierii,

semantica determinată a acestuia, încadrând gestul grafic într-un proces factic complex şi

exhaustiv. Metodologia Grafoscopiei optează pentru confruntarea şi interpretarea fenomenelor

grafice (trasee, forme, semne grafice tipizate şi particulare) în contextul logicii lor motrice,

formulând post confruntativ aprecieri de natură formală şi de semantică;

- în Grafologie, metoda descriptivă are un caracter de reper obiectiv, interpretările

fiind însă de natură psihologică şi neuromusculară. Grafoscopia recurge în mod determinant la

metoda descriptivă, interpretarea datelor furnizate pe această cale fiind însă extrem de

limitată;

- grafologul poate respinge un scris neadecvat, expertul grafic este adesea forţat să

realizeze comparaţii pe baza unui singur act cu scris sau a unei semnături necontestate;

10 A.Frăţilă, R. Constantin, Expertiza grafică şi raţionamentul prin analogie, Ed. Tehnică, Bucureşti 2000, p. 11.

4

Page 5: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

- expertiza grafologică examinează un scris finalizat (necontestat) spre a evidenţia

caracteristicile personalităţii autorului (cert) prin latura lor psihologică - normală sau

patologică - cu luarea în considerare şi a condiţiilor ambientale de execuţie - stres, disconfort

fizic, psihic etc.

- Grafoscopia cercetează în semnele grafice particularităţile scrisului (contestat) unei

persoane (scriptorul prezumat) şi le compară cu materialele de referinţă (probe) pentru

evidenţierea individualităţii grafice şi stabilirea autenticităţii unui produs grafic.

Între cele două ramuri, diferite ca finalitate şi metode, dar operând cu principii

comune, există alături de deosebiri şi numeroase asemănări. Ele îşi au sorgintea în utilizarea

cunoştinţelor despre mecanismele scrierii, ale mişcării grafice în totalitatea sa, precum şi în

metodele particulare utilizate de fiecare ramură. De altfel, jurisprudenţa italiană a remarcat că

„expertiza grafică bazată doar pe interpretarea caligrafică este în general insuficientă fără

contribuţia grafologiei care poate să înlăture pericolul unei erori.”11, În esenţa lor, atât

Grafologia cât şi Grafoscopia au ca scop imediat şi mediat identificarea scrisului şi atribuirea

sa, în final, unui autor. Ca elemente de pregătire tehnică şi capacitate diagnostică aceste două

domenii trebuie în mod necesar să colaboreze şi să se coordoneze.12

Aplicaţiile practice ale Grafologiei - ca instrument adjuvant al deciziilor de angajare

pentru anumite posturi, ori grafoterapia - sunt incitante, de asemenea, la o primă vedere. S-a

opinat în mediul profesional că, în ansamblul cunoştiinţelor de caracterologie, aplicaţiile

grafologiei ar putea fi utile organelor judiciare. Avem însă serioase rezerve cu privire la

background-ul profesional necesar şi chiar la validitatea unor asemenea opinii formulate fără

o solidă formare ca grafolog şi psiholog.

Practica de expertiză a relevat că (aparent) „mai simpla” Grafoscopie nu este

suficient înţeleasă şi cunoscută de către magistraţi, avocaţi sau jurişti, în general. Lăsând la o

parte confuziile terminologice - minore în finalitatea lor - constatăm adesea limite serioase ale

cunoştinţelor, nu numai în aprecierea concluziilor expertizelor, dar mai ales în pregătirea

expertizelor şi formularea obiectivelor ori alegerea materialelor de comparaţie. Privind în

viitor, observăm nevoia imperativă de completare a formării profesionale a tinerilor magistraţi

cu mult mai temeinice cunoştinţe aplicate de pregătire, dispunere şi valorificarea a

expertizelor grafice în cauzele penale şi civile.

1.2 Ce este scrisul ?

Răspunsul la această întrebare poate părea la prima vedere unul facil. Enciclopedia

Criminalistică ne spune că scrisul este o formaţiune de caractere, litere sau simboluri realizate

11 Rev. Magistratura 29 Dicembre 1959, Seconda Sezzione della Corte di Cassazione, Giustizia penale, volume. III, p. 358.

12 B.Vetorazzo, Grafologia giudiziaria e perizia grafica, Giuffre Editore Milano, 2004, p. 73.

5

Page 6: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

prin utilizarea unui model ce poate fi recunoscut şi care este constituit pentru a putea

comunica cu alte persoane. 13 însă o definiţie a scrisului nu este uşor de formulat într-o frază.

Prin rolul complex şi marea sa semnificaţie socio-umană scrisul este mai mult decât

o simplă aşternere pe suport material a unor semne care însumate să alcătuiască cuvinte ori

fraze, ori să reprezinte „marca grafică” a unui autor. Scrisul a constituit mijlocul suprem de

comunicare inter-umană, o culme şi un vehicul a progresului intelectual pentru multe secole,

rămânând şi azi un produs al educaţiei şi semn al culturii. Pe de altă parte pe lângă valenţele

sale culturale, emoţionale, personale, scrisul este şi un important mijloc de identificare a

persoanei. În literatura recentă s-a spus că „Scrierea, ca mijloc de fixare şi comunicare a

ideilor constituie o deprindere, şi anume o deprindere intelectuală în care sunt implicate varii

acte motrice.”14 Prin scris, ideile sunt fixate pe o suprafaţă cu ajutorul unor semne

convenţionale care redau sunetele ce alcătuiesc cuvintele. Se înţelege, deja, că între scris,

gândire şi limbaj este o legătură organică. Se mai poate deduce încă un fapt important şi

anume că actul scrierii se află sub imediatul control al creierului.

Citându-l implicit pe Camillo Baldi, s-a susţinut cu temei că particularităţile grafice

dintr-un scris sunt irepetabile într-un alt scris şi ireproductibile în totalitatea lor de o altă

persoană,15. Din această perspectivă scrisul poate fi privit atât ca mijloc de identificare

criminalistică grafoscopică, dar şi ca instrument de evaluare grafologica. Însă despre

asemănările şi deosebirile dintre cele două domenii conexe vom vorbi la timpul potrivit în

cadrul acestei lucrări. Credem adecvat mai întâi, în spiritul oricărui demers cu pretenţii de

seriozitate, că se impune a începe printr-o definire a noţiunii asupra căreia operăm sub aspect

cognitiv.

Ca activitate specific umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală, motrică şi

de comunicare dobândită în cadrul unui proces de învăţare prin repetare. Realizat printr-un

ansamblu de gesturi grafice cu caracter de automatisme controlate, el este un mijloc specific

destinat fixării, transmiterii şi valorificării complexe a imaginilor, percepţiilor, ideilor,

sentimentelor şi altor elemente rezultate din procesul activităţii intelectuale omeneşti şi este

alcătuit din structuri ce pot include : litere, cifre, cuvinte, fraze, precum şi derivatele cu

caracter de individualitate ale acestora.  : semnături, ideograme, prescurtări, etc. În

noţiunea de scris16 trebuie să includem nu numai manifestările explicit literale, dar şi cele

grafice neliterale : semne de punctuaţie, modurile de subliniere, semnele care însoţesc cifrele

de numerotare a paginilor, de continuitate ori finalizare a frazei, marcarea aliniatelor, desenele

13 The Encyclopedia of Forensic Sciences, Academic Press 2000, pag. 584

14 R: Constantin-Grafologie,Ed. SAAB, Bucureşti 2006 pag. 76.15 L. Ionescu, D. Sandu-Identificarea criminalistică- ed, Stiintifică, Bucuresti 1990. pag. 99 cu referire

la .16.scrisul materializat în formele grafice ale unui manuscris, este urmarea activităţii nervoase şi

musculare a omului,tradusă printr-un complex de mişcări sau de deprinderi tehnice “ L.Ionescu Expertiza criminalistică a scrisului Ed. Junimea Iaşi 1973, pag. 17.

6

Page 7: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

explicative,chiar modurile de anulare ale unor cuvinte 17 .Gestul grafic se constituie astfel ca

un act conştient, coordonat, care prin intermediul învăţării integrate procesului educativ

devine în funcţie de timpul şi frecvenţa repetitivităţii exerciţiilor, o activitate semi-reflexă

coordonată, cu conţinut ideatic şi de comunicare.

Dintr-o perspectivă sintetică (deşi oarecum reducţionistă n.n.) scrisul poate fi privit

ca produsul deprinderilor grafice ale persoanei constând din elemente de text, componente

cifrice şi semnături. El este urma materializată a ideilor, dar una de un gen cu totul

aparte18. Ca şi fiinţa umană care îl produce, scrisul este o realitate dinamică, chiar dacă la

prima vedere el pare un ansamblu de structuri standardizate (modelele caligrafice învăţate în

şcoala primară). Am dori să reamintim susţinerea, la care achiesăm ,conform căreia: „Scrisul

ca mijloc de identificare nu se limitează însă doar la grafismul propriu - zis, el cuprinzând şi

alte forme de exprimare grafică a persoanei, inclusiv desenele, ideogramele ori semnăturile

neliterale (subl.ns.), accentele şi punctuaţia"19.

În cadrul unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare se constituie la nivelul

cortexului20 un ansamblu de legături de natura a permite transpunerea în elemente grafice a

percepţiilor, a simbolurilor rezultate prin ascultare, citire, pronunţie, ca şi cele produse în

procesul intim al reflexiei şi creaţiei ideatice. Indiferent de forma concretă pe care o îmbracă

(cuvinte, semne, etc.), se poate însă observa cum chiar dacă există o anumită similitudine între

primele linii trase pe hârtie de copilul neştiutor şi primele sale încercări de scriere, a scrierii

sale se manifestă deja semnificative schimbări. În cursul învăţării scrierii, ca şi pe parcursul

cristalizării sale grafice, scrierea unei anumite persoane rămâne însă „constituţional”  aceeaşi

chiar dacă în evoluţia ulterioară ea suportă amprentele pasagere ale unor momente ori şocuri

ce pot marca personalitatea.

Scrisul se însuşeşte ca orice deprindere prin exerciţii repetate timp îndelungat. La fel

ca orice deprindere scrisul poate stagna imediat după ce atinge un nivel minim de

automatizare sau se poate perfecţiona, printr-un proces evolutiv care poate fi considerat ca

încheiat când scrisul atinge aşa-numitul nivel general superior. Acesta s-ar caracteriza printr-o

dexteritate deosebită şi prin simplificarea sau stilizarea semnelor grafice. Coordonarea este, de

asemenea, la parametrii maximi.

Mecanismul care asigură scrierea este extrem de complicat şi are o multitudine de

componente. Unele dintre acestea se manifestă constant, altele sunt variabile. Pentru ilustrarea

acestui aspect redăm un pasaj elocvent dintr-o carte mai puţin cunoscută, un compendiu de

17 Gh Păşescu,Particularităţile expertizei semnelor auxiliare ale scrisului în Colectiv -Metode şi tehnici de identificare criminalistică ,Asociaţia Criminaliştilor din România Bucuresti 2006 pag. 128

18 L. Ionescu op.cit. pag. 16.19 L. Torbidoni ,L Zanin-Grafologia Test teoretico pratico Brescia 1998 pag. 3320 Ludwig Klages îl numea « dansul stiloului pe hârtie », în care mâna care scrie este corpul

balerinei,al dansatorului, iar marele regizor al acestui dans e creierul nostru (Apud.Domenico Franco-«  La perizia grafica a base grafologica » Ed. Instituto di indagini psichologiche Milano 1978 pag. 78).

7

Page 8: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

criminologie şi poliţie ştiinţifică avându-l ca autor pe.Guillame.Beroud. „Scrisul este urma

lăsată de un ansamblu de gesturi. Gesturile acestea ca toată mimica omenească sunt

condiţionate în acelaşi timp de elemente variabile şi de elemente constante.

Variabile: excitaţia cerebrală, graba, temperatura exterioară, instrumentele

întrebuinţate.

Constante: educaţia şi obişnuinţa, care au fixat tipul caligrafiei, poziţia mâinii,

lungimile osoase ale membrului scriitor, elasticitatea pumnului, forţa muşchilor antebrachiali

şi palmari.

Rezultanta acestor factori este o pletora de gesturi care nu sunt totdeauna identice cu

ele însele, dar îndestulător de asemănătoare, ca identitatea autorului lor să rămână constant

perceptibilă”.

Această enumerare a elementelor constante şi variabile care stau la baza scrierii

poate fi completată cu foarte mulţi factori de acest fel dar o astfel de operaţie ar depăşi

intenţiile noastre. Ne mulţumim să repetăm că mecanismul scrierii este extrem de complex,

practic, la orice act scriptural participând într-un fel sau altul întregul ansamblu psiho-fizic în

care rezidă o persoană. „Scrisul - preciza C.I.Parhon – este într-adevăr graficul unei

persoane....”. Este vorba de un grafic mai complicat care prezintă raporturi atât de strânse cu

personalitatea autorului încât se poate recunoaşte o persoană după scrisul său aşa cum se

recunoaşte după figură sau după fotografia sa”.

Individualitatea strictă a oricărei persoane determină şi individualitatea scrisului ca

expresie sintetică a autorului său. Individualitatea scrisului este acea proprietate a acestuia de

a fi propriu doar autorului său. Prin caracteristicile de ordin grafic care îl definesc scrisul unei

anumite persoane prezintă deosebiri esenţiale faţă de orice scris aparţinând oricărei alte

persoane. Elementele constante din mecanismul ce stă la baza scrierii au un rol major în

realizarea complexului de mişcări automatizate ceea ce face ca rezultanta lor să fie la fiecare

act scriptural aceeaşi. Manifestarea lor stabilă conferă scrisului proprietatea de a fi stabil.

Acest adevăr ştiinţific este exprimat în termeni extrem de clari e cunoscuta cercetătoare a

scrisului, E. Solange-Pellat în prima „lege” a scrisului: „Gestul grafic se află sub influenţa

imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul scriptor dacă acesta

funcţionează normal şi este suficient de adaptat la funcţia sa”21. În plan grafic stabilitatea

scrierii se traduce prin apariţia unui grup de atribute manifeste constant. Această grupare

individualizatoare poate fi decelată de marea diversitate de forme grafice generate de

21 E.Solange-Pellat – Les lois de l'écriture, Paris, VUIBERT 1927, pag. 14.

8

Page 9: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

constituenţii variabili ai mecanismului scrierii care au caracter circumstanţial. Stabilitatea

scrisului ar fi imuabilă dacă aparatul ce îl creează nu s-ar caracteriza printr-o mare reactivitate

ce îl face să reacţioneze cu promptitudine la stimuli endogeni şi exogeni.

Această proprietate a mecanismului scrierii a fost sesizată şi de cunoscutul grafolog

şi mai ales expert grafic H.Stahl care nota sugestiv: „... s-a observat, într-un cuvânt că scrisul

e un aparat înregistrator extrem de sensibil al inteligenţei, sensibilităţii şi voinţei”.

La polul opus, se situează scrisurile ce prezintă un tablou aparent diferit de la o

execuţie la alta. Deosebirile sunt evidente dar nu alterează structura fundamentală a scrisului

care poate fi determinată prin observaţie. Numim aceste ambitusuri ale variabilităţii, mică şi

mare variabilitate. Undeva, între aceste praguri se situează variabilitatea medie, scrisurile cu

această caracteristică fiind identificabile. Variabilitatea poate fi considerată ca o manifestare

naturală a oricărui scris. De aceea, în expertiza tehnică a documentelor absenţa acestui

fenomen este interpretată ca fiind un indiciu de fals. Stabilirea gradului de variabilitate pe care

îl prezintă un scris sau o semnătură este important în expertiză deoarece ne oferă o imagine

credibilă a posibilităţilor scripturale ale unei persoane şi permite o evaluare a deosebirilor ce

sunt raportate la limitele şi direcţiile fenomenului.

Uneori apare chiar şi tendinţa negativă de explicare forţată a unor deosebiri ce sunt

interpretate ca efecte ale unei mari variabilităţi. Referitor la variabilitatea naturală a scrisului

ar mai fi necesare câteva precizări care vor fi de folos pentru evitarea unor posibile confuzii.

Astfel, variabilitatea scrierii nu trebuie confundată cu folosirea de către un scriptor a două sau

mai multe tipuri de scriere prin tipul de scriere aceasta înţelegându-se un scris compus în

exclusivitate sau în mare măsură din litere de acelaşi fel.

Variabilitatea scrisului nu se confundă nici cu variantele de scriere prin variantă de

scriere înţelegând un anumit mod de scriere în cadrul aceluiaşi tip de scriere. Variantele de

scris pot fi însă considerate ca modalităţi de expresie ale variabilităţii. Variabilitatea scrisului

nu se manifestă în mod nelimitat şi în toate direcţiile astfel că nu este în măsură să lezeze

stabilitatea scrisului. În schimb, aceasta poate fi grav afectată de alte fenomene datorate tot

reactivităţii mecanismului de scriere. Faptul că scrisul unei persoane poate suferi modificări

esenţiale conferă proprietăţii scrisului de a fi stabil o oarecare relativitate. Această stare de

fapt este corect explicată prin sintagma „stabilitate relativă”. Paleta agenţilor care provoacă

modificări esenţiale ale scrisului este destul de largă. Aceasta include: leziunile sau/şi

afecţiunile unor părţi ale corpului sau ale unor organe care participă la mecanismul de scriere,

o lungă listă de boli grave, intoxicaţiile grave, condiţiile de scriere neobişnuite ş.a. Sub

acţiunea unora dintre aceşti factori se pot produce modificări (mai mari sau mai mici) în

privinţa caracterelor grafice de ordin general şi particular ale scrisului, tabloul obişnuit al

scrisului respectiv suferind prefaceri majore. Considerăm că ar fi necesar să facem câteva

observaţii privind execuţiile scripturale realizate în condiţii neobişnuite.

9

Page 10: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Execuţia în condiţii neobişnuite este un act scriptural în desfăşurarea căruia intervine

un agent de sorginte endogenă sau exogenă care influenţează negativ mecanismul scrierii.

Această prezenţă inoportună este capabilă să producă modificări în câmpul grafic.

Schimbările de această natură se caracterizează printr-o mare diversitate, mergând de la

variaţia uneia sau mai multor note grafice, până la degradarea ansamblului grafic care devine

aproape de nerecunoscut. Cercetătorii scrisului au descoperit o multitudine de factori capabili

să provoace o mare varietate de efecte.

Chiar dacă rezultatele cercetărilor în acest domeniu n-au fost încă reunite şi

prezentate sistematic, se poate spune că experţii cu experienţă cunosc principalii agenţi care

pot interveni în desfăşurarea unui act scriptural şi efectele pe care le provoacă în plan grafic.

Secţiunea 2. Bazele ştiinţifice ale identificării persoanei după scris

CEVA AICI SE DUBLEAZA – prima probabil este individualitatea scrisului pag. 105

din Cusrul vechi

(1). Reactivitatea mecanismului scrierii

are consecinţe asupra aspectului scrisului, fiind la originea fenomenului de

variabilitate. Acesteia i se adaugă frecvent atributul „naturală” poate pentru a se sublinia că

este generată de însăşi pulsaţiile fiinţei care este autorul. Variabilitatea este prezentă la fiecare

act scriptural şi face parte din însuşi modul de manifestare a scrisului. Se pare că stimulii care

determină variaţii permanente la nivelul scrisului sunt de mică amplitudine, impactul lor cu

mecanismul de scriere fiind minor şi ca atare neproducând nici măcar perturbaţii (tulburări)

ale acestuia.

Concret, variabilitatea se manifestă prin variaţii în privinţa caracteristicilor

elementelor componente ale scrisului şi chiar modificări ale caracteristicilor generale ale

acestuia. Variabilitatea este vizibilă la nivelul fiecărui act scriptural ce realizează un text sau

chiar şi o semnătură dar este pusă mai bine în evidenţă cu ocazia examinării mai multor

grafisme având acelaşi autor. Orice comparaţie a mai multor scrisuri sau semnături aparţinând

aceleiaşi persoane va arăta faptul că nici unul dintre grafisme nu seamănă perfect cu celelalte,

între ele înregistrându-se deosebiri. Acestea privesc în special semnele grafice componente,

practic nici unul dintre acestea nereuşind să iasă de sub incidenţa fenomenului dar diferenţe

10

Page 11: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

pot apărea şi în privinţa caracteristicilor de ordin general. Limitele manifestării variabilităţii

nu sunt aceleaşi la toate scrisurile. Astfel, sunt autori al căror scris pare la fiecare execuţie

egal cu sine însuşi. Desigur, este doar o aparenţă, variabilitatea existând ca un fel de „umbră”.

Manifestările sale sunt însă aproape imperceptibile.

Activitate exclusiv umană, scrisul constituie o deprindere intelectuală cointeresând şi

un lanţ psiho-somatic complex. În cadrul unui proces mai îndelungat de învăţare şi fixare prin

repetare, are loc constituirea unor legături la nivelul cortexului, care permit transpunerea

grafică a cuvintelor şi simbolurilor percepute prin citire, ascultare, pronunţie, sau rezultate

din procesul reflexiei şi idealizării.

În calitate de organ efector, mâna este cea care, răspunzând controlului realizat de

sistemul nervos central, în baza deprinderilor de motricitate create prin învăţarea scrierii,

realizează acţiunea propriu-zisă de scriere.

,,Plecat pentru toată lumea de la acelaşi punct - modelul caligrafic - scrisul ia, încă de

la primele mâzgălituri ale copilului caractere distincte, personale.”22

Într-adevăr, scrierea este puternic şi direct influenţată de particularităţile personale şi

de specificul tipului de activitate nervoasă proprii fiecărui individ. Grafismul rezultat se

manifestă prin caracteristicile generale (dominantele grafice) şi prin elementele specifice de

detaliu (construcţia semnelor grafice, gesturi spontane). Alături de baza psiho-somatică,

element inten, fundamental al deprinderii de a scrie, scrisul mai este influenţat şi de alte

elemente externe:

- metoda de predare şi modelul caligrafic la care a fost obligat elevul în procesul de

învăţare;

- imitarea unor modele familiale (scrisul familial, modelul semnăturilor parentale)

sau a unor modele curente (de exemplu, ornamente ale unor majuscule);

- influenţele mediilor tehnico-profesionale: scrierea STAS, scrisul tehnic, scrisul cu

majuscule, etc;

- caractere grafice nationale - scrirea gotică, latină, scrisul anglo-saxon de tip script.

22 Boia, Aurel, Introducere în grafologie şi expertiza grafică, Bucureşti 1944, p. 6.

11

Page 12: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

(2). Stabilitatea scrisului

În apropierea vârstei de 20-22 de ani are loc cristlaizarea grafismului, caracteristicile

generale şi formele scripturale rămânând constante pentru tot restul vieţii. Stabilitatea scrierii

trebuie însă privită ca un element relativ, ea putând suferi modificări care nu au repercusiuni

notabile asupra identificării autorului. De exemplu, modele multiple de execuţie a

semnăturilor, elemente literale noi sau diverse, afecţiuni motorii prin care se alterează scrisul,

îmbătrânirea.

Într-o enumerare, fără pretenţii de exhaustivitate, am include printre elementele care

pot interveni:

a) Modificări la nivelul evoluţiei scrierii

- după formarea şi cristalizarea scrierii, la unele persoane evoluţia grafismului

stagnează; la alte persoane aceasta trece printr-un proces lent de evoluţie (chiar aproape

neevident pentru perioade relativ scurte).

b) Modificări datorate stării psiho-somatice

- dată fiind paleta extrem de largă de stări ce se abat de la normalitatea psihică şi

fiziologică, cât şi legatura de netăgăduit dintre starea psihică şi cea fizică, scrisul va putea

suferi ,,alterări” generate de stări ca: oboseală, depresie, surmenaj, ingestie de toxice. De

exemplu, biletele sinucigaşilor, scrisul alcoolicilor, toxicomani, bolnavilor psihic.

Bolile mentale afectează profund scrisul sub raportul mişcărilor - lipsa de

coordonare, plasare aberantă a unor caractere sau chiar cuvinte, fraze, dezalinieri, aspect

haotic al conţinutului, repetiţii de fraze complete, incoerente de text.

Bătrânetea care este foarte adesea asociată cu stări de boală în staţionare sau

progresie, se manifestă în scriere printr-o dezorganizare a acesteia (destructurare),

fragmentarea (poligonarea) traseelor arcuite sau a ovalurilor. ,,Un semn caracteristic îl

reprezintă aşa numitele <<fire de paianjen>>, constând în întârzierea vârfului peniţei pe foaia

de hârtie, ceea ce dă naţtere unor trăsături foarte fine şi încâlcite.”23

c) Modificări rezultate din acţiunea asupra mâinii de către o altă persoană

(mână condusă); asupra mâinii unor persoane bolnave, analfabete, se acţionează prin ,,ajutarea

mâinii” pentru executarea unor semnături pe acte (de exemplu, testamente, contracte).

- scrierea cu mâna inertă (cu mâna moartă)

- scriere cu mâna ajutată.

d) Modificări produse de stări de intoxicaţie

23 Ionescu, L., op. cit.

12

Page 13: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

- în mod special cu alcool, droguri, medicamente, intoxicaţii cu ciuperci, auto-

otrăviri suicidiare, ş.a.

e) Modificări cauzate de incapacităţi fizice ale organelor implicate în scriere

- accidente, amputări ale degetelor, mâinilor;

- pierderea sau afectarea vederii.

f) Modificări generate de factori aleatorii

- sunt rezultatele unor influenţe de moment şi afectează numai câte un specimen de

scris sau semnatură, care sunt date în acele condiţii speciale: suportul actului, suprafeţe

neregulate (ex., lemn cu noduri, suprafeţe foarte alunecoase, poziţii instabile); poziţii de

scriere incomode (ex., rezemat pe spatele unei persoane); instrument de scris necunoscut sau

defectuos (ex., pix cu pastă de scris la temperaturi foarte scăzute).

3.REACTIVITATEA SCRISULUI

Reactivitatea mecanismului scrierii are consecinţe asupra aspectului scrisului, fiind

la originea fenomenului de variabilitate. Acesteia i se adaugă frecvent atributul „naturală”

poate pentru a se sublinia că este generată de însăşi pulsaţiile fiinţei care este autorul.

Variabilitatea este prezentă la fiecare act scriptural şi face parte din însuşi modul de

manifestare a scrisului. Se pare că stimulii care determină variaţii permanente la nivelul

scrisului sunt de mică amplitudine, impactul lor cu mecanismul de scriere fiind minor şi ca

atare neproducând nici măcar perturbaţii (tulburări) ale acestuia.

Concret, variabilitatea se manifestă prin variaţii în privinţa caracteristicilor

elementelor componente ale scrisului şi chiar modificări ale caracteristicilor generale ale

acestuia. Variabilitatea este vizibilă la nivelul fiecărui act scriptural ce realizează un text sau

chiar şi o semnătură dar este pusă mai bine în evidenţă cu ocazia examinării mai multor

grafisme având acelaşi autor. Orice comparaţie a mai multor scrisuri sau semnături aparţinând

aceleiaşi persoane va arăta faptul că nici unul dintre grafisme nu seamănă perfect cu celelalte,

între ele înregistrându-se deosebiri. Acestea privesc în special semnele grafice componente,

practic nici unul dintre acestea nereuşind să iasă de sub incidenţa fenomenului dar diferenţe

pot apărea şi în privinţa caracteristicilor de ordin general. Limitele manifestării variabilităţii

nu sunt aceleaşi la toate scrisurile. Astfel, sunt autori al căror scris pare la fiecare execuţie

egal cu sine însuşi. Desigur, este doar o aparenţă, variabilitatea existând ca un fel de „umbră”.

Manifestările sale sunt însă aproape imperceptibile.

13

Page 14: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Secţiunea 3. Caracteristicile generale ale scrisului

Sunt ,,dominantele grafice” care, prin ansamblul combinărilor, determină aspectul

general al scrisului unei persoane.

Enumerarea care urmează cuprinde zece elemente a căror unitate şi diversitate face

ca, în baza unor corecte aprecieri, să putem identifica sau exclude o anumită persoană ca fiind

autorul unui anumit scris.

1. Dimensiunea scrisului

Credem că nu sunt necesare prea multe lămuriri pentru această caracteristică

generală. Scrisul mediu (normal sub aspect dimensional) se situează între limite la 2-4 mm

înălţime. Peste 4-5mm înălţime scrisul este mare, iar sub 2 mm este un scris mic.

Trebuie făcută o precizare privind aprecierea scrisului după lăţime:

dilatat;

normal;

înghesuit.

Sub aspectul continuităţii înălţimii, scrisul poate fi :

uniform;

crescător (îngladiat);

descrescător (gladiolat);

filiform.

2. Proporţionalitatea scrisului

Această determinantă a scrisului se va aprecia prin raportul dintre majuscule și

minuscule, dintre cele depasante și nedepasante.

Scrisul proportional - când există între majuscule şi depasante şi minuscule

nedepasante un raport de aproximativ 1/2;

subînălţat - când raportul majuscule minuscule este de aproximativ 1/1;

supraînălţat - când raportul este de 1/3 între majuscule şi minuscule, ca şi

între depasante ( b, f, h, l, d, j, y, t, k ) şi nedepasante.

14

Page 15: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

3. Nivelul de evoluţie a scrierii

Este poate cel mai dificil de apreciat sub aspect vizual, pentru fineţea gradelor.

Evoluţia scrisului exprimă gradul în care o persoană şi-a însuşit deprinderea de a scrie, gradul

de coordonare a mişcării.

Sub aspectul evoluției scrisul poate fi:

evoluat (superior);

mediu (mediocru) cu grade intemediare - la limita cu nivelul superior, mediu,

şi la limita cu nivelul inferior;

scris inferior (neevoluat).

4. Forma scrisului

- poate fi apreciată după configuraţia literelor, urmărindu-se şi sensul şi tipul

mişcărilor şi complexitatea executiei

a) după configuraţie:

scris cursiv;

scris cu carctere ce imită pe cel tipografic.

b) după mişcare:

arcadat;

ghirlandat;

unghiular;

rotunjit;

pot rezulta şi forme mixte – arc - ghirlandat.

c) după gradul de simplificare:

scris simplificat;

scris simplu;

scris complicat (încărcat).

15

Page 16: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

5. Înclinarea scrisului

Aprecierea acestei caracteristici generale se va face trasând axe imaginare ale

literelor și observând dominanta. Aceasta poate fi verticală, spre dreapta, spre stânga. De

asemenea, scrisul poate avea și o înclinare inconstantă, sau nedefinită

poate fi verticală;

spre dreapta (dextroclin);

spre stânga (sinistroclin).

Nedefinită

6. Dinamica şi viteza scrierii

- aprecierea acestor elemente se va face într-un context mai complex. Este evident că

un scris evoluat va avea o dinamică superioară, putând fi executat cu viteză. În cazul

imitaţiilor servile sau a modelelor fanteziste va lipsi spontaneitatea, dinamica fiind alterată, iar

viteza mai redusă.

7. Presiunea şi spatierea scrisului

- presiunea poate fi mare, normală, redusă, fluctuantă, constantă, crescătoare,

descrescătoare

- spaţierea este normală, înghesuită, scris risipit (spaţiere mare). Ea mai poate fi şi

inconstantă.

8. Gradul de legare (continuitatea). Forma traseelor

- legarea poate fi intensă (sunt legate chiar mai multe cuvinte), normală, grupată (2-3

litere), tocată (de la italianul ,,toccare”, a atinge; fiecare literă este executată separat).

- forma traseelor este dată de modul în care variază presiunea pe instrumentul de scris -

traseele putand fi: cilindrice, măciucate, fusiforme, ascuţite.

16

Page 17: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

9. Topografia elementelor şi a textului

- priveşte plasarea unor categorii de elemente cum ar fi: titlul, data, semnătura,

adresa, etc.

- plasarea textului în pagină - la stânga, spre dreapta etc., dar se poate aprecia şi

forma şi dimensiunea aliniatelor.

10. Direcţia şi forma rândurilor

- orizontală, ascendentă, descendentă;

- fragmentat ascendent, fragmentat descendent (scrisurile scaliforme);

Forma rândului: concav, convex, sinuos, nedefinit (săltăreţ).

Secţiunea 4. Caracteristicile speciale ale scrisului

Elementele (detaliile) de construcţie literală

Ele reprezintă de fapt modul particular, personl, în care un anumit autor execută

construcţia semnelor grafice, a literelor, cifrelor, modul în care el realizează legarea şi

atacul execuţiei, finalizarea, monogramarea, etc.

Vor fi avute în vedere elemente cum sunt:

a) Morfologia (structura) semnelor grafice; un anumit autor execută un anumit model

de semn grafic, sau mai multe modele specifice - caz de polimorfism literal;

- de exemplu - B caligrafic şi B gotic

b) Numărul elementelor constructive: numărul de mişcări, trăsături, grame, (ex., m

dintr-o mişcare sinuoasă sau m din patru grame).

c) Forma elementelor constructive

trăsături drepte: verticale, oblice, orizontale;

trăsături circulare: închise, semicirculare, spiralate;

trăsături unghiulare (ascuţite);

trăsături concave (ghirlandate);

trăsături convexe (arcadate);

17

Page 18: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

trăsături ondulte (sinuoase);

trăsături rotunde, ovoidale, buclate.

d) Direcţia mişcărilor predominante

după sens – dextrogire;

sinstrogire;

pe verticală - de extensie (de jos în sus);

de flexie (de sus în jos);

pe orizontală - spre dreapta (ducţie);

spre stânga (aducţie).

e) Modul de începere (atacul) semnelor grafice

dupa poziţie - superior, median, inferior

după forma utilizată la punctul de atac - punct, croşet, oval, etc.

f) Modul de finalizare

- poate fi: eterat, punctat, în croşet, detaşat, etc.

g) Legarea semnelor şi a elementelor lor

h) Modul de repartizare a presiunii pe trasee

i) Alinierea semnelor pe linia de bază

j) Modul de execuţie a unor elemente grafice

- bara lui t (poate fi legată, oblică, extinsă, etc.); punctul lui i (poate fi în croşet,

liniar, oval, spiralatetc.)

- execuţia semnelor diacritice

k) Modul de scriere a unor menţiuni

- abrevieri (str., nr., no., dv., dvs., ş.a., ş.a.m.d.)

- date calendaristice (11 nov., 11 noi., 11 XI 1995, '95)

- bifarea, execuţia unor operaţii matematice, numerotarea paginilor

18

Page 19: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Importanţa detaliilor de construcţie a semnelor grafice diferă - astfel, forma literei,

atacul, numărul de elemente vor fi întotdeauna menţionate, în timp ce alte elemente se indică

numai în măsura în care prezintă interes prin particularităţi şi detalii specifice în raport cu alte

elemente, permiţând identificarea/excluderea autorului.

Secţiunea 5. Modificarea scrisului în mod intenţionat

1. Deghizarea scrisului

Constituie o schimbare voluntară a scrisului în scopul de a ascunde identitatea

autorului. Cu toate acestea, în scrisul respectiv se menţin elemente din scrisul obişnuit al

autorului, întrucât ,,deghizarea include o reîntoarcere reflexă la grafismul original.”24

De aceea este necesar să se acorde o atenţie specială modului în care se iau probe de

scris. Acestea să fie suficiente atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Oboseala

generată de autocontrol face ca, pe măsura creşterii cantităţii de probe de scris, să

apară ,,scăpate” unele elemente literale individuale pe care autorul încearcă să le deghizeze.

Deghizarea se poate realiza prin:

a) Denaturarea caracterelor grafice

Are loc schimbarea înclinării, dimensiunilor scrisului, a modului de formare şi legare

a unor litere. În general se dă o înclinare regresivă (spre stânga) întregului scris, alteori se

scrie chiar cu mâna stângă, şi se încercă a se da aparenţa unui nivel grafic inferior celui real al

autorului.

Un procedeu de deghizare îl constituie ţinerea instrumentului de scris într-o poziţie

anormală (ex., între degetul mijlociu şi inelar), rezultând o imagine de ansamblu deformată a

scrisului.

Un alt procedeu este trasarea unor contururi ca trăsături neregulate, execuţia altor

modele literale, etc.

b) Scrierea cu litere asemănătoare celor de tipar

24 Ionescu, Lucian, Expertiza criminalistică a scrisului, ED. Junimea, 1974.

19

Page 20: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

În general se folosesc majuscule. În acest caz autorul va executa modele personale

ale literelor majuscule, identificarea fiind relativ simplă. Probele de scris se vor lua şi cu acest

gen de caractere.

c) Scrirera cu mâna stângă (sinistrografia)

În acest caz scrisul este mai greoi, unghiular, axele literelor sunt răsturnate spre

stânga. Probele vor fi luate în măsura posibilului în acest sens. ,,Când se dispune de probe

date doar cu mâna dreaptă, problema este mai dificilă, dar nu insolubilă.”

Scrisul deghizat

În cazul în care expertul va avea convingerea că scrisul în litigiu este deghizat acesta

va încerca să descopere în ansamblul scriptic acele semne grafice care au aspect obişnuit şi a

căror persistenţă în text s-ar explica prin neatenţia scriptorului. Decelarea unui grup de semne

grafice neafectate de autofalsificarea scrisului este o treabă extrem de grea şi de nesigură.

Dacă, însă, expertul reuşeşte să „culeagă” un grup (rezonabil ca număr) de astfel de grafisme

„sincere” el va proceda la compararea lor cu literele şi cifrele corespondente selectate din

scrisul de comparaţie. Comparaţia se va face punctual, în maniera prezentată mai sus.

Rezultatele examinării vor fi „prelucrate” după aceleaşi reguli simple expuse mai sus. Această

modalitate de lucru ni se pare că suferă de unele neajunsuri. Astfel, faptul că scrisul este

deghizat împiedică expertul să facă o examinare a caracterelor generale ale scrisului, în lipsa

cărora orice examinare comparativă este incompletă şi discutabilă.

O altă deficienţă o reprezintă modul de obţinere a literelor şi cifrelor folosite de

comparaţie. Acestea sunt „culese” şi nu „alese” cum s-ar cere. Apariţia singulară sau în număr

mic a unor semne grafice nu permite stabilirea cu precizie a particularităţilor acestora.

Adevăratele caractere morfologice ale acestora sunt imposibil de stabilit. Expertul trebuie să

se mulţumească cu presupunerea că toate literele şi cifrele de acelaşi fel cu cele prezente în

text ar avea caracteristici asemănătoare. Această adevărată „girare în alb” a unor semne

grafice poate conduce la mari erori, în condiţiile în care este de presupus că o multitudine de

scriptori pot executa în mod analog literele respective. Un alt obstacol pe care îl întâmpină

expertul îl reprezintă imposibilitatea de a studia trăsăturile de legătură ale semnelor grafice

„sincere” plasate în mod aleatoriu în text.

De cele mai multe ori, un astfel de semn grafic este legat cel puţin de un semn grafic

deghizat iar legătura dintre ele, dacă există, nu poate fi considerată ca specifică scrisului

sincer al autorului. Pe lângă acest lucru, care împiedică expertul să facă o analiză ştiinţifică a

scrisului în litigiu, se mai poate întâmpla ca acesta să confunde un element deghizat cu unul

sincer, sau dimpotrivă, să aprecieze ca fiind natural un semn deghizat. Faţă de modul în care

este obţinut materialul grafic operant în litigiu şi având în vedere imposibilitatea efectuării

20

Page 21: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

unor comparaţii în privinţa caracterelor generale, se înţelege că examinarea comparativă va fi

inadmisibil de limitată, iar rezultatele ei discutabile. Cu toate acestea, statisticile activităţii de

expertiză criminalistică a scrisului confirmă existenţa unui procent destul de mare de

concluzii certe pozitive în speţele privind scrisuri deghizate.

Această situaţie ar trebui să dea mult de gândit, deoarece formularea unor concluzii

de identificare în condiţiile în care materialul în litigiu este în mod constant incomplet şi

extrem de precar nu pare a fi posibilă. Cel puţin, după logica noastră. Desigur că pot exista

opinii care ar combate acest punct de vedere, ele însă nu au în opinia noastră o fundamentare

logică.

Explicitând, vom arăta că în domeniul expertizei scrisului dacă nu aderăm la ideea

că este doar o activitate empirică, orice apreciere trebuie susţinută de elemente logice,

ştiinţifice. Deci, punctele de vedre explicate prin simpla părere, nu pot constitui fundamente

temeinice ale unei dezbateri care are pretenţii de coeziune conceptuală.

2. Contrafacerea scrisului

Scrisurile contrafăcute pot fi produse prin copiere şi prin imitare, modalităţi

specifice falsificării semnăturilor. Ele apărrar pentru texte, iar textele mai lungi vor avea un

aspect forţat, artificial, presiunea va fi în general constantă, se vor putea găsi urme ale folosirii

iniţiale a unor trasee cu creion, urme de prindere cu ace a actului copiat, etc.

Pentru cazurile în care expertul nutreşte convingerea că scrisul în litigiu a fost

contrafăcut prin imitaţia liberă, în urma examinărilor comparative vor rezulta, cum se

întâmplă de obicei, atât asemănări, cât şi deosebiri. Vor trebui să se analizeze asemănările

pentru a se lămuri dacă acestea sunt reale sau factice. În cazul în care asemănările se dovedesc

a fi reale, expertul trebuie să-şi pună întrebarea dacă nu s-a înşelat atunci când a „etichetat”

scrisul în litigiu ca reprezentând o contrafacere. În situaţia în care studiul asemănărilor pune în

evidenţă caracterul artificial al acestora şi confirmă falsul, expertul odată ce a lămurit

chestiunea principală şi a stabilit că scrisul nu aparţine titularului, poate deschide o nouă linie

de examinare, vizând identificarea plastografului. Acest lucru este posibil prin verificarea

deosebirilor care ar putea scoate la iveală semne grafice sincere aparţinând falsificatorului. În

alte cazuri, expertul poate nutri convingerea că scrisul în litigiu a fost realizat prin imitaţie

servilă. În astfel de cazuri, se recomandă să nu se încerce descoperirea unor posibile semne

sincere care i-ar fi „scăpat” falsificatorului. Este mai bine ca după explorarea grafismului

suspect de contrafacere să se treacă la o examinare comparativă în care fiecare atribut al

scrisului în litigiu să fie raportat la corespondentul său din scrisul cu autor cunoscut.

21

Page 22: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

În urma unei astfel de analize se va putea conchide dacă asemănările existente sunt

artificiale şi se datorează unui procedeu imitativ sau dimpotrivă sunt reale, situaţie care

răstoarnă ipoteza de lucru şi conduce investigaţia în direcţia identificării autorului.

Semnficativă în toate acestea situaţii este contribuţia organului judiciar care poate

ridica şi oferi spre examinare o paletă cât mai largă de material provenind indubitabil de la

titulari.

Secţiunea 6. Elemente de expertiza grafică a semnăturilor.

Nu am găsit în literatura de specialitate o definiţie comprehensivă a semnăturii, iar pe

de altă parte nici nu credem că ar fi posibil să realizăm definirea perfectă a semnăturii, astfel

încât să îi surprindem toate valenţele identificatoare, cognitive, sociale, culturale,

criminalistice.

Putem spune, cu titlu argumentativ, că semnătura constituie produsul unui act

conştient manifestat ca expresie grafică în scopul de a aproba, accepta, exterioriza o voinţă

individuală, de maniera în care aceasta va putea fi observată, recunoscută şi unanim

acceptată ca o „amprentă grafică” personală, opozabilă ( până la proba contrară) erga

omnes.

Alături de aceasta încercare sumară de definire a semnăturilor, trebuie să arătăm că

prin specificul lor concret, prin trecutul socio-cultural care le-au însoţit, dar şi în consecinţa

„greutăţii identificatoare” pe care le-o conferă legile în vigoare, semnăturile sunt mai mult

decât simplul produs scris realizat de un anume scriptor cu scopul exprimării/ susţinerii

acordului său la un anume act confirmat ca atare prin semnare.

O privire sintetică asupra tipologiei şi varietăţii semnăturilor ne arătă că acestea pot

cuprinde elemente structurale pe care titularul nu le execută întotdeauna în scrisul propriu-zis:

reveniri, repasări, exagerări ale unor elemente, îndepărtarea exagerată, ori înghesuirea unor

componente literale, supraînălţarea ori reducţia aproape nefirească a unor structuri, exagerarea

de bucle, bare, volute, retroversii axiale, simplificarea unor elemente literale până la chiar

anularea lor etc. .

Legiuitorul nu a reglementat anterior noţiunea de semnătură şi nici modalităţile sale

de constituire, însă, în noul Cod de Procedură Civilă se prevede printr-un articol distinct, art.

262 cu privire la „Rolul semnăturii: „ Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la

proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la

conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate

acelui înscris, în condiţiile legii”.

22

Page 23: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Plecând de la această prevedere, care în opinia noastră va fi determinantă conceptual

pentru o perioadă de timp semnificativă, vom încerca să vedem ce ne spune literatura de

specialitate şi care sunt tendinţele actuale în dezvoltarea conceptului de semnătură.

Astfel, fără să spună explicit ce este semnătura, textul legal lasă conţinutul

conceptului extrem de lax. Pe firul analizei, vom încerca să desprindem din chiar textul de

lege liniile directoare sub care trebuie să se situeze semnătura pentru a fi recunoscută ca atare.

Acestea sunt în opinia noastră conţinute în termenii” face deplină credinţă, până la proba

contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul

acestuia.” Pentru a realiza concordanţă cu cerinţele acestei prevederi legale, semnătura trebuie

deci să fie de natura a conduce în mod indubitabil la executantul (“care l-a semnat”) său

prezumat (“până la proba contrară”) pentru a purta mărturie “despre existenţa

consimţământului”.

In afara acestei sublinieri, nu sunt cuprinse indicii importante despre modul în care

trebuie să se constituie/să arate o grupare grafică25 pentru a fi recunoscută şi acceptată ca

semnătura propriu-zisă. Pe de altă parte, legiuitorul nu uită să amintească de semnătura

valabilă a anumitor acte, realizată prin punerea degetului. Ea ne duce cu examinarea în cu

totul alt câmp al criminalisticii, fără ca recunoaşterea legală şi socială să fie diferită de cea a

semnăturilor obţinute prin gesturi grafice.

Orice demers cu conţinut ştiinţific, fie acesta cât de sumar, nu poate eluda meandrele

necesare ale clasificărilor. Marea diversitate a criteriilor acceptate pentru fundamentarea

clasificărilor, se reduc în ultima înstanţă la:

-forma semnăturilor

-dimensiunile lor

-tipul semnăturii

In funcţie de formă, semnăturile pot fi literale- alcătuite prin scrierea numelui şi

prenumelui titularului, ori a unor iniţiale şi a numelui ori prenumelui ( ex. I. Olar sau Ioan O.).

Semnăturile mai pot fi realizate parţial literal ( ex. IoOl, Jol, OlJ, O. I. ,etc.),ori pot avea

forme neliterale –semnături sub forme de simple parafe- cum sunt cele realizate adesea de

funcţionarii care semnează zilnic un număr extrem de mare de acte- semnături rezultate din

sublimarea unor structuri literale, etc.

Atât semnătura, cât şi scrisul, se deprind în timp de masa manifestărilor grafice

aleatorii, dobândind personalitate şi identificabilitate. Există şi cazuri când persoane care nu ştiu

să scrie au învăţat să execute o anumită semnatură. Expertiza grafică a semnăturilor are menirea

de a stabili autorul unui scris sau al unei semnături, respectiv dacă ele au fost executate de titular

25 . Scrisul conceput drept “caractere, litere sau simboluri realizate prin utilizarea unui model ce poate fi recunoscut” L Ionescu op.cit. pag.584.

23

Page 24: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

sau de o altă persoană, ca şi dacă cineva a contrafăcut o semnatură sau a executat un model

fictiv. Rolul expertului este acela de a întreprinde un demers profesional bazat pe rigoare şi

obiectivitate26. Deosebit de importantă pentru succesul expertizei este alegerea materialului de

comparaţie.

Se vor alege materiale cu garanţii de autenticitate (state de plată, contracte de muncă,

cărţi de muncă, semnături din buletin, acte autentificate de notar, etc.), ca şi alte acte de

comparaţie de natură să asigure acurateţe concluziei.

Este importantă şi data de la care provin materialele de comparaţie. Acestea trebuie

căutate în perioadele apropiate şi anterioare datei actului în litigiu. În practică sunt cazuri când

organele judiciare acceptă ca materiale de comparaţie acte datate ulterior datei actului contestat,

existând posibilitatea ca autorul semnăturii să îşi fi schimbat ,,pro causa” modelul de semnatură.

Nu este recomandabilă nici realizarea unor probe de scris de la bănuiţi prin indicarea

acestora de a imita semnătura suspectă, întrucât un subiect cu bună coordonare ar putea să se

apopie de model în mod absolut accidental.

Expertiza grafica de calitate poate fi chiar în măsură de a recurge la experienţă

organizată, adică la o cercetare sistematică, selectivă, coordonată, condusă de ipoteze clare de

lucru, bogată în corelaţii şi verificări27.

După dimensiunile lor semnăturile pot fi mari, medii, mici, aşa cum apare evident,

în raport cu dimensiunile grafismelor care le compun.

Ar mai fi de aminti că în raport cu tipul lor ar trebui să facem deosebire, cel puţin

din punct de vedere al necesităţii teoretice, între semnături realizate în forma grafică prin

scriere, cele depuse prin pictare ori cioplire pe operele de artă, semnăturile rezultate prin

aplicarea degetului ( specifice neştiutorilor de carte) şi mai recenta semnătură electronică.

„Semnatura elecronica” este acceptată în prezent ca un termen general ce permite

autentificarea unui document electronic de către un anumit titular de drept de semnatura.

Termenul de „semnatura electronica” este destinat a conferi neutralitate si a nu limita

prevederile la tehnologia criptografica actuala.

Practic, semnatura electronica este echivalenta de autentificare a unui document

electronic printr-un certificat digital calificat.

Din punct de vedere al semnificaţiei, semnatura electronica este corespondentul

digital al semnăturii realizate în forme grafice, in sensul de a fi reflexia în spaţiul virtual al

acesteia. O semnătură electronica are functionalităţi şi aplicabilităţi similare cu semnătura

26 Bruno Vettorazzo, Metodologia della preizia grafica su base grafologica, Giufre Editore, Milano, 1998, p. 2.

27 Bruno Vettorazzo, op. cit., p. 3.

24

Page 25: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

grafică propriu-zisă In plus, dacă in cazul unei semnături clasice există uneori dubii asupra

identităţii semnatarului, în cazul semnăturii electronice aceste suspiciuni sunt practic

eliminate, prin securizarea electronică şi digitală.28 O astfel de semnătură este greu de

contestat in instanţă, asigurând autentificarea unică a semnatarului şi integritatea

documentelor semnate.

Metodele de examinare grafică conturate în literatura de specialitate au fost, în

principal:

1. Metoda caligrafică

Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă29 - ea examinează grafismele ca

structuri formale, plecând în examinare de la criterii de natură morfologică. Potrivit acestei

metode, două scrisuri au acelaşi autor dacă sunt asemănăntoare morfologic, sau au autori

diferiţi în caz contrar.30 Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat

pe înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un paradox.

Expertul ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi obiectivitate, căutând în

paralel intersecţii analogice de natură aparentă şi recurgând la elemente de natură empirică în

afara recursului la logica expertizei.

Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea metodei caligrafice

este cel al procesului Dreyfus unde însuşi Bertillon a realizat o expertiză grafică. Acuzaţia de

spionaj a fost susţinuttă pe ideea că deosebirile grafice desprinse din actele examinate s-ar fi

datorat chiar autodeghizărilor la care ar fi recurs căpitanul Dreyfus pentru a crea impresia că

scrisul său a fost imitat. Mai târziu s-a stabilit că scrisul aparţinea baronului Esterhazi.

2. Metoda grafometrică

Acestă metodă de examinare grafică nu priveşte forma grafică în sine, ci are în

vedere raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi mişcare, considerate constante

28 Domeniile de aplicabilitate a semnării electronice sunt: Depunerea declaratiilor on-line la

ANAF; Semnarea facturilor (Conform Cod Fiscal); Semnarea documentelor trimise catre O.N.R.C.

pentru infiintari de societati comerciale Raportarile catre CNVM - obligatoriu pentru toate entitatile

reglementate si supravegheate de CNVM;Raportarile catre Casele de Sanatate (CNAS, CASMB,

OPSNAJ, CASMT);Semnarea mesajelor catre alte institutii ale statului (SEAP, CSA-CEDAM, BVB);-

Semnarea si/sau criptarea mesajelor trimise prin e-mail catre parteneri; Autentificarea in sisteme

informatice private sau pe domeniul societatii etc.

29 Ionescu, L., op. cit., p. 155.30 Idem, p. 7.

25

Page 26: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

în baza experinţei empirice. Se conferă astfel valoare identificatoare elementelor generate de

raporturi interliterale, plasărilor spaţiale, treaseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare,

etc. Acestea sunt apoi reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.

Principala critică ce se poate aduce acestei metode este faptul că se reduce

diversitatea cvasi-inifinită a caracteristicilor grafice la o cotaţie arbitrară, la elemente rigide,

ce eludează tocmai aspectul atât de complex şi important al variabilităţii grafice31.

3. Metoda grafonomică

Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă32; acesta apare ca cea mai

modernă. Ea este derivată din cercetările lui Bertillon, ale lui Crepiux-Jamin şi a fost apoi

dezvoltată de şcoala italiană de grafologie Ottolenghi, Falco, Sorentino. Conform acestei

metode se au în vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului şi ansamblul elementelor

constatnte şi variabile, împletirea complexă a generalului şi particularului în scris, semnături,

cifre. Vor fi individualizate elementele de ordin general, variabilele şi constantele înţelese în

contextul general. Interpretarea priveşte, sub aspectul naturaleţei lor, elementele normale –

repasări, model particular, ca şi cele patologice- disgrafii, tremur patologic, mişcări spastice,

alternanţe, idiotisme grafice. Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin

compararea cu materialul necontestat la stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea

autorului. Un factor important aplicat acestei metode este luarea în considerare a tuturor

elementelor individuale în antecedetele autorului în măsura în care au influenţat grafismele –

vârsta la momentul scrierii, accidente, boli, infirmităţi, etc.

Secţiunea 7. Procedee de falsificare a semnăturilor

1. Copierea

Copierea directă - prin executare pe actul în litigiu semnăturii model prin

transparenţă sau utilizând metoda proiecţiei.

Copierea indirectă - prin folosirea hârtiei copiative (indigo sau plombagină) prin care

se transmit traseele originale, apoi se repasează.

Uneori, transpunerea se face prin presiune. Astfel, actul pe care se va realiza

transpunerea este aşezat pe un suport mai moale (carton, mai multe coli de hârtie, lemn de

brad), iar semnătura ce se copiază (modelul) se urmăreşte cu un pix sau un creion tare.

Traseele de presiune vor fi apoi acoperite cu creion, pix, stilou. Urmele de presiune rămân

31 Ionescu, L., op,cit., p. 158.32 B.Vettorazzo, op.cit., p. 14 şi urm.

26

Page 27: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

însă vizibile, pe verso, traseele cu instrumentul de scris sunt ezitante. Copierea unei semnături

are ca rezultat perfecta corespondenţă dimensională între semnătura copiată şi cea rezultată.

La examinarea microscopică se pot observa traseele iniţiale realizate cu creionul şi apoi

repasate. De asemenea, examinarea în lumină razantă a actelor de pe care s-a făcut copierea

permite a se observa traseele de adâncime determinate de apăsare.

În practică uneori falsificatorul depune ca material de comparaţie tocmai actul de pe

care a fost copiată semnătura în litigiu, pentru a convinge de ,,autenticitate”. Această perfectă

corespondenţă dimensională este dovada indubitabilă a falsului, deoarece nici o persoană nu

poate semna absolut identic sub aspect dimensional.

2. Imitaţia servilă

Este o modalitate prin care falsificatorul încearcă să redea, după un model pe care îl

observă, o semnatură autentică.

Rezultatul va fi în general lipsit de spontaneitate, cu trasee lente, cu reluări, opriri şi

chiar corecturi. Sunt foarte rare cazurile când autorul unei semnături realizate prin imitaţie

servilă poate fi depistat. Aceasta deoarece, în acest caz, scrisul falsificatorului se

depersonalizează, urmărindu-se reproducerea scrisului imitat. Numai uneori, spre final,

pierzându-şi răbdarea, falsificatorul scapă unele elemente personale în semnătura imitată (de

exemplu, un final eterat urmat de un punct ca şi în semnatura proprie).

3. Imitaţia liberă

Această modalitate se realizează prin ,,învăţarea” semnăturii ce trebuie imitată. Prin

exerciţii prealabile se elimină lipsa dinamismului şi a coordonării. Are loc însă o reproducere

cu mai puţină acurateţe a detaliilor, şi pot apărea unele deosebiri. Identificarea rămâne însă

dificilă, chiar dacă există şanse mai mari decât la imitaţia servilă, apărând unele elemente

personale (ex., înclinaţie, linia de bază, atacul unor litere).

4. Semnăturile executate din fantezie

În acest caz nu se urmează un model autentic, ci ,,se inventează” o semntură. Pentru

aceste cazuri, grafismul folosit va fi apropiat de cel al executantului, regăsindu-se

caracteristici suficiente pentru identificare.

Deși în aceste situații identificarea autorului poate fi mai dificilă, există totuși

suficiente posibilități de identificare. Un studiua atent al semnăturii contestate va permite

27

Page 28: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

desprinderea dominantelor și evidențierea unor posibile similitudini cu semnătura ori scrisul

autorului bănuit. Acestea apar cel mai frecvent când, în încercarea de a conferi mai multă

credibilitate semnăturii fanteziste, executantul îi conferă viteză, iar prin execuția spontană „se

scapă” unele elemente indiviuale ale propriului său scris sau semnătură. De exemplu: mod de

atac, structură proporțională, finalul, aplicarea unui punct consecutiv, etc. Acestea apar ca

expresie a caracterului cvasi-automat al scrierii situate la un anumit nivel de evoluție.

CAPITOLUL VI

URMELE RELIEFULUI PAPILAR

Secțiunea 1. Aspecte generale

Sunt create ca urmare a activităţii umane. Se produc prin contactul mâinii cu

diferitele obiecte din mediu - sprijinire, apucare, împingere, ş.a.

Ele apărîn general ca urme de suprafaţă de stratificare pe obiecte cu suprafeţe netede

de pe mâini, transpiraţie, noroi, ulei, sânge, vopsea, dar şi de stratificare, mâini puse pe

obiecte acoperite de praf. Ele apărîn general ca urme latente, deoarece transpiraţia şi

substanţele secretate de piele sunt incolore.

Varietatea reliefului papilar este atât de mare încât practic nu există doi indivizi cu

acelaşi relief. Utilizarea reliefului papilar la identificarea persoanelor este o chestiune destul

de veche:

- 1866 - M. Malpighi - prime studii ale crustelor papilare şi porilor sudoripari;

- 1877- W. Hershell - funcţionar britanic în India vorbeşte despre posibilitatea

identificării după relieful papliar;

- 1880 - H. Faulds - în cursurile de medicină la Tokyo face menţiuni despre

caracterul unic şi longeviv al reliefului papilar.

Relief papilar - formaţiuni coniforme din stratul dermic uman, aliniate sub formă de

creste despărţite de şanţuri. Corespunzător, pe dermă există creste papilare. Crestele papilare

sunt străbătute de pori. Tehnica modernă permite extinderea examinărilor la poroscopie.

Urmele create de crestele şi relieful papilar de pe pielea omului: pe faţa interioară a

palmelor şi pe tălpile picioarelor (mai rar) sunt studiate de DACTILOSCOPIE - care se

ocupaă cu identificarea persoanelor după aceste detalii.

La locul faptei, găsim: urme de degete şi mâini şi fragmente de urme.

28

Page 29: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Pentru examinarea comparativă - se ridică impresiuni digitale. Dactilogramele sunt

fotografii ale impresiunilor digitale.

Secţiunea 2. Proprietăţile reliefului papilar

1. Longevitate – apar aproximativ în luna a VI-a de viaţă intra-uterină şi există pâna

la distrugerea dermei.

2. Fixitate - nu are loc nici o modificare naturală. Relieful persoanei creşte doar

odată cu descuamarea pielii, dar rămâne neschimbat din punctul de vedere al formelor şi

structurilor.

3. Unicitate - fiecărei persoane îi este propriu un anumit relief - posibilitatea de

repetare este de 1 la 42 miliarde.

4. Inalterabilitate - generată de fixitate. Practic, dispariţia reliefului papilar

presupune distrugerea stratului dermic - cicatrice de tip scleros cheloidian inform - de aici

scăderea sensibilităţii tegumentare, posibilitate de identificare după aceste cicatrice.

Secţiunea 3. Cercetarea locului faptei pentru urme de mâini

- una din categoriile foarte importante de urme la locul faptei. Căutarea lor implică

atenţie, utilizarea de mijloace optice şi de iluminat (UV, normal, laser). Se va ţine seama de

posibilitatea de a se forma urmele (mai ales latente) şi de natura obiectelor pe care pot fi

prezente: mobilă, sticlă, textile, hârtie, frunze).

Pot fi prezente ca:

a) urme de adâncime - praf, funingine, noroi, făină ş.a.

b) urme de suprafaţă - prin destratificare pe obiecte prăfuite sau pe suprafeţe

vâscoase; ex. pe mobile cu praf sau pe locuri mânjite cu sânge şi apoi atinse (ex., mâna cu

sânge sprijinită pe perete, apucarea victimei după înjunghiere).

Cercetarea locului faptei presupune metodicitate, se va executa deplasarea şi căutarea

conform traseului.

29

Page 30: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

- în faza statică se va face descoperirea şi înregistrarea urmelor;

- în faza dinamică se vor evidenţia şi ridica urmele.

Căutarea urmelor se face utilizând la descoperirea lor mijloace de iluminat preferabil

cu lumină polarizată (Foster + Freeman Crime-lite sau Rofin Polilight) şi radiaţie UV. Dată

fiind transparenţa - cel mai adesea urmele de mâini sunt latente - se valorifica luminiscenţa în

UV a substanţelor existente în substanţele de pe mâini prin contrast cu luminiscenţa diferită a

obiectelor pe care există urma.

Evidenţierea - se face utilizând diferite substanţe chimice. Acestea se vor alege în

funcţie de natura urmei (vizibilă, latentă) şi în funcţie de suprafaţa pe care se află - negru de

fum, argintorat, roşu sudan, pulbere magnetică, cărbune ş.a.

ex. - argintoratul recomandat pt. suprafeţe lucioase;

- negrul de fum şi ceruza - pe aproape orice suprafaţă;

- galben lumogen - pe suprafeţe multicolore;

- vapori de iod - pe hârtie.

Ninhidrina şi alte substanţe chimice sunt utilizate la evidenţierea urmelor de mâini pe

piele umană.

E necesară atenție pentru a nu se îmbâcsi urma cu substanța de evidențiere.

Fixarea urmelor - menţiuni în procesul verbal şi realizarea de imagini foto.

Fotografierea se face cu aparatul perpendicular pe urmă. Ridicarea prin mulare (dacă sunt de

adâncime). După prăfurie se face ridicarea cu folia adezivă.

Ridicarea urmelor de mâini - în special prin utilizarea foliilor adezive - compoziţia

foliei gelatină, suport, protecţie).

Modul de aplicare: obiectele mici (sticle, pahare, cioburi de sticla,etc.) pot fi ridicate

cu urmele; se ambalează atent şi se duc la laborator unde se poate realiza o examinare mai

complexa.

30

Page 31: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Secţiunea 4. Topografia şi clasificarea reliefului papilar

Relieful papilar este prezent atât pe palme cât şi pe talpa piciorului (pe suprafaţa

plantară), dar cel mai frecvent găsit la locul faptei este creat de palme, care oferă şi cea mai

elocventă abordare criminalistică.

Palma umană este împărţită convenţional în următoarele zone: zona digitală, digito-

palmară, tenară şi hipotenară.

31

Page 32: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Degetele sunt împărţite pe segmente, în:

falangete;

falangine;

falange.

Clasificarea reliefului papilar de pe falangete:

- criteriul principal este delta (prezenţa, nr., poziţia).

(1) Reliefuri adeltice

- crestele lor sunt orientate aproape paralel cu şanţul flexor - uneori au uşoare

denivelări.

32

Page 33: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

Pot fi: - simple - toate crestele au poziţie paralelă cu flexorul;

- piniforme - în partea centrală o creastă îşi schimbă direcţia ascendent;

- cu confluenţă - dreapta sau stânga, ca şi cele simple, dar crestele îşi schimbă

direcţia spre stânga sau dreapta;

- cu laţ dreapta / stânga;

- cu laţuri opuse;

- cu început de spirală.

33

Page 34: Capt 8 Examinarea Si Identificarea Scrisului

(2) Reliefuri - dextrodeltice;

- sinistrodeltice.

a) dextrodeltice / sinistrodeltice - cu laţuri simple;

- au regiunea centrală din laţuri succesive unul în altul;

b) dextrodeltice / sinistrodeltice - cu rachetă;

- laţurile se unesc şi dispărtreptat.

(3) Reliefuri bideltice

1) cu spirală – dextrogire;

2) cu vârtej;

3) cu cercuri concentrice;

4) elipsoidale, ovoidale;

5) cu laţuri încârligate.

(4) Reliefuri trideltice

(5) Reliefuri cu 4 delte - mai rare

(6) Reliefuri amorfe - danteliforme

Identificarea dactiloscopică - cele 12 puncte de coincidenţă

- prin - indicare

- îmbucşare

- geometrie

34


Recommended