CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ECONOMICO-SOCIALĂ A

AGRICULTURII ROMÂNEŞTI ÎN

PERIOADA TRANZIŢIEI

CĂTRE ECONOMIA DE PIAŢĂ

Obiective:- Evidentierea componentelor, a modului de constituire si functionare si

caracteristicilor sistemului agoalimentar din tarile cu economie

dezvoltata ;

- Prezentarea performantelor sitemului agro alimentar european ;

- Evidentierea principalelor trasaturilor comune si specifice ale structurilor

economico-sociale in cadrul UE;

- Relevarea principiilor fundamentale ale sistemului agroalimentar din tarile

cu economie dezvoltata 

- Prezentarea regimului proprietăţii funciare în România.

- Cunoasterea modului de punere in valoare a terenului

- Familiarizarea cu principalele tipuri de exploatatii din agricultura

Continut:3.1. Sistemul agroalimentar în ţările cu economie dezvoltată

3.2. Formele de proprietate (regimul funciar) şi rolul lor în organizarea

economico-socială a agriculturii

3.3. Formele de exploatare agricolă si tipuri de exploataţii agricole

Cuvinte cheie :- sistem agroalimentar ;

- ferma familiala ;

- propietate privata ;

- proprietate de stat

- regim funciar

- exploatare in regie proprie;

53

- arenda

- exploatatie agricola ;

- asociatie agricola

- societate agricola.

54

ORGANIZAREA ECONOMICO-SOCIALĂ A

AGRICULTURII ROMÂNEŞTI

ÎN PERIOADA TRANZIŢIEI

CĂTRE ECONOMIA DE PIAŢĂ

Indiferent de nivelul de dezvoltare al societăţii, pământul a fost şi rămâne

principalul mijloc de producţie din agricultură, rolul esenţial în asigurarea

alimentaţiei omenirii revenindu-i utilizării raţionale a acestuia. De aceea

regimurile funciare au o influenţă decisivă în organizarea economică şi socială a

agriculturii.

Structura socio-economică din agricultură depinde în mod direct de

tipologia regimurilor funciare (formele de proprietate asupra pământului), care la

rândul lor constituie baza organizării diferitelor forme de exploatare a pământului,

dar în acelaşi timp şi baza organizării diferitelor tipuri de exploataţii agricole.

3.1. Sistemul agroalimentar în ţările cu economie dezvoltată

Sistemul agro-alimentar din ţările dezvoltate (S.U.A., ţările din Vestul

Europei, Japonia, Canada etc.) privit ca un sistem economic şi comercial a ajuns

în prezent la performanţe tehnice şi economice mult superioare perioadei

corespunzătoare sfârşitului celui de-al doilea război mondial.

Componenta esenţială a sistemului agro-alimentar – producţia agricolă

propriu-zisă – se sprijină pe o structură celulară formată din: proprietatea funciară,

familie şi exploataţie agricolă. În amonte şi aval de agricultură există o reţea de

distribuţie a materialelor necesare agricultorilor, o reţea de prelucrare a materiilor

prime din agricultură, o reţea de valorificare a produselor agricole primare şi a

produselor alimentare, o reţea financiară de creditare şi de asigurare precum şi o

reţea de asistenţă tehnică de specialitate. Toate aceste reţele împreună cu

producţia agricolă se constituie într-un sistem agro-alimentar complex, modern şi

performant.

Reţelele din amonte şi aval de agricultură s-au constituit într-o perioadă de

timp destul de mare prin două modalităţi juridice: modalitatea cooperatistă şi

modalitatea societară.

În agricultura vest europeană s-au produs mutaţii profunde în ceea ce

priveşte modernizarea structurilor economico-sociale, distingându-se mai multe

etape în evoluţia lor temporală: într-o primă etapă, în care predomina mica

producţie are loc demararea procesului de modernizare şi dezvoltare a agriculturii,

puternic susţinută de politicile agrare naţionale; a doua etapă este marcată de

constituirea Comunităţii Economice Europene (C.E.E.), urmată de integrarea

economică, promovarea progresului tehnico-ştiinţific şi creşterea masivă a

producţiei agricole; cea de-a treia etapă, aflată încă în desfăşurare este

caracterizată prin accentuarea măsurilor de ajustare structurală, prin intensificarea

reformei structurilor la nivel comunitar şi prin promovarea noilor orientări ale

politicii agrare comunitare (P.A.C.).

În ţările comunităţii europene domină tipul familial de agricultură

constituit din ferme familiale mici şi mijlocii. Ferma familială mijlocie este

considerată drept modelul politicii agricole comunitare. Această fermă este

considerată în ţările dezvoltate unitatea de bază în agricultură, reprezentând o

formă de organizare care asigură stabilitate politică, socială şi economică. Fermele

familiale de mărimi corespunzătoare, bazate pe proprietatea privată asupra

pământului, sau pe arendare sau închiriere, în care familia este sursa principală a

forţei de muncă (cu excepţia fermelor mari care angajează muncă salariată), cu o

producţie diversificată din care o bună parte este destinată pieţei, acestea sunt un

rezultat al politicilor de orientare şi susţinere a agriculturii, folosindu-se din plin

acţiunea benefică a legilor pieţei.

Performanţele agriculturii UE sunt rezultatul unei evoluţii începută în

urmă cu peste patru decenii, urmare a Tratatului de la Roma din 1957 care a pus

bazele unei politici agricole comune. În acea epocă Europa de Vest, care tocmai

ieşea din război, era în suferinţă în ceea ce priveşte necesarul în produsele agro-

alimentare. Cea mai mare parte a agriculturilor europene, chiar şi acelea care erau

de mai mult timp angajate pe calea modernizării, erau încă puţin mecanizate,

utilizau un număr mare de membrii ai familiei care trăiau mediocru. Consumul

de îngrăşăminte era încă redus. Produsele fitosanitare erau ignorate, randamentele

erau slabe. Autoconsumul era însă practicat pe scară largă, şi obliga agricultorii la

un sistem de policultură, care era de o mare diversitate. Structurile de exploatare,

moştenire a istoriilor naţionale diferite erau ele însele foarte dispersate, generând

condiţii de muncă dificile. Cum, în aceste evoluţii, se poate face să evolueze de o

manieră armonioasă agriculturi atât de diferite, care în plus sa fie bine protejate

prin solide bariere vamale ? Trebuia să li se propună un model de dezvoltare. Ceea

ce a făcut PAC, alegând un model inspirat din agricultura suedeză care, în epocă,

era deja cea mai performantă, fiind fondată pe exploataţia de tip familial,

obţinerea unei productivităţi maximale.

Europa celor 15 a devenit astăzi o mare putere exportatoare de produse

agricole şi agro-alimentare. Exporturile sale au trecut de la 7 miliarde de ECU in

1968 la 62,2 miliarde de ECU în 1996 mentinandu-se in continuare la un nivel

ridicat dar cu o reducere sensibila a soldului balantei in ultimii ani (vezi tabelul nr.

3.1).

Comertul exterior cu produse agricole al UE

Tabelul 3.1.

Specificare În miliarde ECU

Importuri Exporturi Soldul balanţei

comerţului agricol

1968 20,3 7,0 -13,3

1990 55,8 35,1 -20,7

1993 65,1 48,2 -16,9

1994 77,2 57,2 -20,0

1995 84,0 60,9 -23,1

1996 87,9 62,2 -25,7

1999* 53.6 51.2 -2.4

2000* 58.6 58.4 -0.2

2001* 62.0 60.0 -2.0

2002* 61.2 61.1 -0.1

Sursa: Situation de l’agriculture de l’Union europeene, Raport 1997;

(* „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february

2004, in miliarde Euro

Comparând agricultura Statelor Unite cu cea a Europei celor 15, constatăm

existenta anumitor caracteristici agricole similare. Această apartenenţă comună la

aceeaşi civilizaţie agrară nu poate totuşi masca marea diversitate a agriculturilor

europene, care se explică prin modalitatea de ocupare a solurilor şi prin structurile

de exploatare, a căror combinare a dat naştere unor peisaje agrare extrem de

diferite.

Se foloseşte o importantă suprafaţă utilă pentru compensarea lipsei

terenurilor bune (tabelul 3.2.).

Structura suprafeţei agricole utilizate în Uniunea Europeană în anul 2001 mii ha

Tabelul 3.2. a –mii ha

 EU-15 Belgia

Danemar

caGermania Grecia Spania Franta Irlanda Italia

Luxem

burgOlanda Austria Portugal Finland Suedia

Marea

Britanie

  ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha

1 2 4 6 8 10 12 2 4 6 8 10 12 2 4 6 8

                               

S.A.U.1 totală 129 974 1 390 2 689 17 038 3 917 25 254 29 661 4 410 15 484 128 1 933 3 375 3 791 2 216 2 966 15 722

Cereale total, d.c.: 36 529 287 1 538 7 046 1 352 6 318 8 917 286 3 895 28 234 824 468 1 156 1 165 3 015

- grâu moale 13 005 181 634 2 893 171 1 320 4 460 85 625 10 123 276 50 145 399 1 635

- grâu tare 3 765 :   5 761 883 306 : 1 664 : : 12 134 : : 1

- porumb 4 531 41   397 210 504 1 916 : 1 109 : 27 171 155 : : :

- orz 10 744 52 744 2 112 130 2 994 1 705 182 333 12 66 217 12 547 395 1 245

- secară 1 217 : 65 837 20 101 28 : 3 : 4 51 38 29 34 5

Orez 395 : : : 20 113 19 : 218 : : : 25 : : :

Sfeclă de zahăr 1 857 96 56 448 43 110 429 31 223 : 107 45 5 31 55 177

Oleaginoase, d.c.: 5 845 23 79 1 199 398 989 1 923 2 468 3 2 111 42 75 49 483

- rapiţă 2 986 5 79 1 138 : 25 1 082 2 26 3 : 56 : 73 45 451

- floarea soarelui 1 878 : : 25 17 858 708 : 208 : : 20 42 : : :

Măslin 4 709 : : : 767 2 391 17 : 1 165 : : : 369 : : :

Bumbac 471 : : : 381 91 : : : : : : : : : :

Tutun 122 : : 4 55 13 9 : 39 : : : 2 : : :

Hamei : : : 20 : : : : : : : : : : : :

56

Cartofi 1 252 62 38 282 36 116 162 14 80 : 162 23 : : : :

Legume uscate 1 686 2 32 219 26 464 482 2 69 : 4 42 : : : :

Legume proaspete d.c.: 904 52 9 158 129 : 291 6 : : 73 13 42 9 6 116

- tomate 245 : : : 36 62 7 : 124 : 1 : 14 : : :

- ceapă 103 1 : 7 9 24 11 : 14 : 20 2 1 1 : 10

Fructe proaspete, d.c.:                                

- mere : 9 2 36 14 53 57 : 67 : 12 6 21 : 1 12

- pere : 6 : 2 4 33 11 : 47 : 6 : 13 : : 2

- piersici 201 : : : 42 69 15 : 67 : : : 7 : : :

- caise 62 : : : 5 22 17 : 17 : : : : : : :

-pepeni galbeni : : : : 8 39 16 : 24 : : : 3 : : :

Citrice, d.c.: 460 : : : 60 189 2 : 181 : : : 28 : : :

- portocale şi mandarine 316 : : : 41 139 : : 108 : : : 28 : : :

- lămâi 96 : : : 12 49 : : 35 : : : 1 : : :

Migdale 941 : : : 21 792 2 : 88 : : : 39 : : :

Vii : : : 100 134 1 204 886 : 892 1   46 223 : : :

Flori şi plante ornam. : 1 0 6 0 3 3 0 15 0 26 0 0 0 0 0

Furaje verzi 5 620 187 451 1 132 155 429 1 785 20 1 001 11 205 78 : : 37 129

                                 

Sursa: (* „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004,

1) – Suprafaţa agricolă utilă

57

Structura suprafeţei agricole utilizate în Uniunea Europeană în anul 2001 %

Tabelul 3.2. b –%

 EU-15 Belgia

Danemar

ca

Germani

aGrecia Spania Franta Irlanda Italia

Luxem

burgOlanda Austria Portugal Finland Suedia

Marea

Britanie

  (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

                               

S.A.U.1 totală 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0

Cereale total, d.c.: 28.1 20.6 57.2 41.4 34.5 25.0 30.1 6.5 25.2 21.9 12.1 24.4 12.3 52.2 39.3 19.2

- grâu moale 10.0 13.0 23.6 17.0 4.4 5.2 15.0 1.9 4.0 7.7 6.4 8.2 1.3 6.5 13.4 10.4

- grâu tare 2.9 :   0.0 19.4 3.5 1.0 : 10.7 : : 0.4 3.5 : : 0.0

- porumb 3.5 2.9   2.3 5.4 2.0 6.5 : 7.2 : 1.4 5.1 4.1 : : :

- orz 8.3 3.7 27.7 12.4 3.3 11.9 5.7 4.1 2.2 9.1 3.4 6.4 0.3 24.7 13.3 7.9

- secară 0.9 : 2.4 4.9 0.5 0.4 0.1 : 0.0 : 0.2 1.5 1.0 1.3 1.2 0.0

Orez 0.3 : : : 0.5 0.4 0.1 : 1.4 : : : 0.7 : : :

Sfeclă de zahăr 1.4 6.9 2.1 2.6 1.1 0.4 1.4 0.7 1.4 : 5.6 1.3 0.1 1.4 1.8 1.1

Oleaginoase, d.c.: 4.5 1.6 2.9 7.0 10.2 3.9 6.5 0.1 3.0 2.4 0.1 3.3 1.1 3.4 1.7 3.1

- rapiţă 2.3 0.4 2.9 6.7 : 0.1 3.6 0.1 0.2 2.4 : 1.7 : 3.3 1.5 2.9

- floarea soarelui 1.4 : : 0.1 0.4 3.4 2.4 : 1.3 : : 0.6 1.1 : : :

Măslin 3.6 : : : 19.6 9.5 0.1 : 7.5 : : : 9.7 : : :

Bumbac 0.4 : : : 9.7 0.4 : : : : : : : : : :

58

Tutun 0.1 : : 0.0 1.4 0.1 0.0 : 0.3 : : : 0.1 : : :

Hamei : : : 0.1 : : : : : : : : : : : :

Cartofi 1.0 4.5 1.4 1.7 0.9 0.5 0.5 0.3 0.5 : 8.4 0.7 : : : :

Legume uscate 1.3 0.2 1.2 1.3 0.7 1.8 1.6 0.0 0.4 : 0.2 1.3 : : : :

Legume proaspete d.c.: 0.7 3.7 0.3 0.9 3.3 : 1.0 0.1 : : 3.8 0 1.1 0.4 0.2 0.7

- tomate 0.2 : : : 0.9 0.2 0.0 : 0.8 : 0.1 : 0.4 : : :

- ceapă 0.1 0.1 : 0.0 0.2 0.1 0.0 : 0.1 : 1.1 0.1 0.0 0.0 : 0.1

Fructe proaspete, d.c.:                                

- mere : 0.6 0.1 0.2 0.4 0.2 0.2 : 0.4 : 0.6 0.2 0.6 : 0.0 0.1

- pere : 0.4 : 0.0 0.1 0.1 0.0 : 0.3 : 0.3 : 0.3 : : 0.0

- piersici 0.2 : : : 1.1 0.3 0.1 : 0.4 : : : 0.2 : : :

- caise 0.0 : : : 0.1 0.1 0.1 : 0.1 : : : : : : :

-pepeni galbeni : : : : 0.2 0.2 0.1 : 0.2 : : : 0.1 : : :

Citrice, d.c.: 0.4 : : : 1.5 0.7 0.0 : 1.2 : : : 0.7 : : :

- portocale şi mandarine 0.2 : : : 1.0 0.6 : : 0.7 : : : 0.7 : : :

- lămâi 0.1 : : : 0.3 0.2 : : 0.2 : : : 0.0 : : :

Migdale 0.7 : : : 0.5 3.1 0.0 : 0.6 : : : 1.0 : : :

Vii : : : 0.6 3.4 4.8 3.0 : 5.8 1.0   1.4 5.9 : : :

Flori şi plante ornam. : 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.1 0.0 1.3 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0

Furaje verzi 4.3 13.5 16.8 6.6 3.9 1.7 6.0 0.4 6.5 8.8 10.6 2.3 : : 1 0.8

                                 

Sursa: (* „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004,

1) – Suprafaţa agricolă utilă

59

Suprafaţa agricolă a Europei celor 15 se ridică la 129 milioane de hectare,

reprezentând 40 % din suprafaţa totală. Repartiţia suprafeţei agricole pe

principalele culturi si grupe de culturi este redata in tabelul 3.2.b.

În ţările nordice unde din raţiuni evident legate de latitudine care induce

efecte defavorabile asupra climatului, agricultura este mai puţin frecventă. Astfel,

dacă vrem să avem o idee mai apropiată de realitate privind adevăratul potenţial

agricol al fiecărei ţări, trebuie să luăm în considerare numai câmpiile şi platourile

care astăzi sunt singurele zone cu posibilităţi de practicare a unei agriculturi de

mare productivitate. În acest sens Germania este cea mai favorizată graţie marii

câmpii din nord, dar întinsele suprafeţe înalte din zona herciniană şi alpină cu o

mare densitate a populaţiei nu prea sunt corespunzătoare unei agriculturi moderne.

În schimb în ţări ca Danemarca, Belgia şi Olanda câmpiile constituie suprafaţa

agricolă cu posibilitate de a pune în valoare o mare parte a teritoriului lor, cu

toate că Belgia şi Olanda au un grad ridicat de urbanizare, ceea ce restrânge în

mod notabil suprafaţa cultivată. Franţa cu 60 % din teritoriu situat la o altitudine

mai mică de 250 m are suprafaţa agricolă cea mai importantă şi aptă pentru

practicarea unei agriculturi intensive, de mare productivitate în special în bazinul

Parizian şi bazinul Aquitaniei.

Astfel, dacă considerăm suprafaţa agricolă utilă în globalitatea sa şi în

privinţa potenţialului său agricol, suntem obligaţi să rectificăm judecăţi după care

agricultura europeană dispune, în raport cu agriculturile concurente de o mai mare

suprafaţă de terenuri apte pentru agricultura de mare producţie. În realitate lipsa

de terenuri bune este o problemă acută pentru cea mai mare parte a ţărilor din

Comunitatea Europeană. Ea este cauza preţurilor ridicate la produsele agricole şi

apasă greu asupra costurilor de producţie.

În agricultura Uniunii Europene domină exploataţiile mici şi medii

(vezi tabelul 3.3.).

În 2000, Europa celor 15 număra 6.770.700 exploataţii, in scadere fata de

7.370.000 cat detinea in 1995. Aici intrând şi exploataţiile mai mici de 1 hectar

care răspund unor caracteristici de producţie bine specificate - culturi specializate,

exploataţii numite “fără pământ” care comercializează o parte a producţiei. Aceste

exploataţii sunt mici : 18,7 în medie în 2000. Reamintim că în SUA în aceeaşi

perioadă mărimea medie a unei exploataţii era de 180 hectare.

58

Mărimea unei exploataţii agricole este un indicator complex, pentru

calcularea acestuia putându-se recurge la date extrem de diverse, referitoare la

suprafaţă, efective de animale, dotarea cu maşini şi tractoare, încărcătura acestora,

folosirea forţei de muncă, dar şi la date privind rezultatele economice.

În agricultura Uniunii Europene fondul funciar precum şi celelalte

mijloace de producţie sunt aproape în totalitate în proprietate privată, individuală,

statul deţinând suprafeţe foarte mici pentru staţiunile de cercetări.

Din datele prezentate în tabelele 3.3, 3.4. şi 3.5. rezultă că exploataţiile

agricole din cadrul UE. pot fi caracterizate ca având dimensiuni mici si mijlocii

mai degraba din punctul de vedere al structurii exploataţiilor pe clase de mărime

decât din punctul de vedere al ponderii suprafeţelor agricole pe clase de mărime.

La nivelul anului 2000, 58% din numărul fermelor agricole se încadrează în clasa

de mărime de la 1-5 ha, dar acestea nu detin decat 5,2 % din aria totala.

Exploatatiile cu o suprafata mai mare de 50 ha detin o pondere de 8.9% in numar

total exploatatii dar acopera 63.8%.din suprafata agricola, cu o clara tendinta de

crestere a ponderii acestora intre 1997 si anul 2000. Distribuţia acestor ferme pe

clase de mărime a suprafeţelor este diferită de la o ţară la alta. În Grecia, Italia,

Portugalia, (zona mediteraneană) cea mai mare pondere o deţin fermele mici iar în

Anglia, Germania, Danemarca (nordul U.E.) ponderea

59

Numărul şi ponderea exploataţiilor agricole pe clase de marime in Uniunea Europeană

Tabelul 3.3

Clasa de marime Dimensiune

A fermei Nr % din total % ha % din total

(ha UAA) 1995 1997 2000 1997 2000 2000 1997 2000 1995 1997 2000 1997 2000 2000

1997 1997

1 2 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 15 16 17 18

EU-15

0 - 5 4 193.6 3 901.7 3 903.2 55.8 57.6 0.0 x x 7 317 7 008 6 595 5.4 5.2 – 2.4

05-10 960.3 929.2 834.3 13.3 12.3 – 4.2 x x 6 726 6 523 5 888 5.1 4.6 – 4.0

10-20 782.0 757.7 691.3 10.8 10.2 – 3.6 x x 11 062 10 706 9 825 8.3 7.7 – 3.4

20-50 848.4 802.0 738.4 11.5 10.9 – 3.2 x x 26 826 25 459 23 615 19.8 18.6 – 3.0

0³ 50 585.7 598.5 603.4 8.6 8.9 0.3 x x 76 567 78 995 80 869 61.4 63.8 0.9

Total 7 370.0 6 989.2 6 770.7 100.0 100.0 – 1.3 18.4 18.7 128 497 128 691 126 791 100.0 100.0 – 0.6

Belgia :

0 - 5 23.7 21.6 19.0 32.2 30.8 – 5.0 x x 46 42 37 3.0 2.7 – 5.0

05-10 10.3 9.5 8.3 14.2 13.4 – 5.4 x x 73 68 59 4.9 4.3 – 5.4

10-20 12.7 11.5 10.2 17.1 16.5 – 4.7 x x 186 168 148 12.1 10.7 – 4.8

20-50 18.3 17.8 16.7 26.5 27.1 – 2.5 x x 576 568 541 41.1 38.8 – 2.0

0³ 50 6.0 6.7 7.5 10.0 12.2 4.4 x x 473 537 609 38.8 43.7 5.2

60

Total 71.0 67.2 61.7 100.0 100.0 – 3.3 20.6 22.6 1 354 1 383 1 394 100.0 100.0 0.3

Danemarca

0 - 5 2.1 2.2 2.0 3.5 3.4 – 4.7 x x 4 5 4 0.2 0.2 – 2.8

05-10 11.4 10.3 9.5 16.3 16.4 – 3.4 x x 83 74 69 2.8 2.6 – 3.2

10-20 14.9 13.5 11.5 21.3 20.0 – 6.0 x x 216 196 169 7.3 6.4 – 5.8

20-50 23.3 19.6 17.2 31.0 29.7 – 5.1 x x 756 640 561 23.8 21.2 – 5.1

0³ 50 17.1 17.6 17.7 27.8 30.6 0.3 x x 1 668 1 774 1 842 66.0 69.6 1.5

Total 68.8 63.2 57.8 100.0 100.0 – 3.5 42.6 45.7 2 727 2 689 2 645 100.0 100.0 – 0.7

Germania

0 - 5 179.2 168.1 117.6 31.5 24.9 – 13.3 x x 398 371 297 2.2 1.7 – 8.5

05-10 84.0 77.9 73.9 14.6 15.7 – 2.0 x x 605 562 534 3.3 3.1 – 2.0

10-20 100.0 90.4 87.4 16.9 18.5 – 1.3 x x 1 457 1 316 1 284 7.7 7.5 – 1.0

20-50 132.2 122.4 114.3 22.9 24.2 – 2.7 x x 4 215 3 930 3 708 22.9 21.6 – 2.3

0³ 50 71.5 75.6 78.7 14.2 16.7 1.6 x x 10 483 10 981 11 329 64.0 66.0 1.3

Total 566.9 534.4 472.0 100.0 100.0 – 4.8 32.1 36.3 17 157 17 160 17 152 100.0 100.0 0.0

Grecia

0 - 5 603.3 626.8 627.2 76.3 76.8 0.0 x x 1 102 1 108 1 048 31.7 29.3 – 2.2

05-10 120.0 116.1 109.0 14.1 13.3 – 2.5 x x 819 795 747 22.7 20.8 – 2.5

10-20 54.0 53.8 52.7 6.6 6.4 – 0.9 x x 731 733 714 20.9 19.9 – 1.0

20-50 21.8 21.6 23.9 2.6 2.9 4.2 x x 626 619 693 17.7 19.3 4.6

0³ 50 3.4 3.2 4.3 0.4 0.5 12.9 x x 300 244 382 7.0 10.6 19.7

61

Total 802.4 821.4 817.1 100.0 100.0 – 0.2 4.3 4.4 3 578 3 499 3 583 100.0 100.0 1.0

Spania

0 - 5 706.4 647.1 740.5 53.6 57.5 5.5 x x 1 409 1 306 1 444 5.1 5.5 4.1

05-10 211.6 197.8 191.3 16.4 14.9 – 1.3 x x 1 459 1 365 1 347 5.3 5.1 – 0.5

10-20 147.2 149.3 141.6 12.4 11.0 – 2.1 x x 2 032 2 057 1 982 8.0 7.6 – 1.5

20-50 115.3 115.3 114.2 9.5 8.9 – 0.4 x x 3 543 3 558 3 555 13.9 13.6 0.0

0³ 50 97.1 98.8 99.9 8.2 7.8 0.4 x x 16 788 17 345 17 832 67.7 68.2 1.1

Total 1 277.6 1 208.3 1 287.4 100.0 100.0 2.6 21.2 20.3 25 230 25 630 26 158 100.0 100.0 0.8

Franta

0 - 5 200.9 182.4 193.4 26.8 29.1 2.4 x x 404 374 362 1.3 1.3 – 1.3

05-10 69.6 61.8 60.5 9.1 9.1 – 0.9 x x 499 445 433 1.6 1.6 – 1.1

10-20 88.6 75.0 71.2 11.0 10.7 – 2.0 x x 1 284 1 081 1 031 3.8 3.7 – 1.8

20-50 177.3 158.9 137.8 23.4 20.8 – 5.5 x x 5 937 5 355 4 666 18.9 16.8 – 5.4

0³ 50 198.5 201.7 200.9 29.7 30.3 – 0.2 x x 20 143 21 076 21 364 74.4 76.7 0.5

Total 734.8 679.8 663.8 100.0 100.0 – 1.0 41.7 42.0 28 267 28 331 27 856 100.0 100.0 – 0.7

:

Irlanda

0 - 5 14.8 11.1 11.7 7.5 8.2 + 1.9 x x 45 35 34 0.8 0.8 – 1.5

05-10 20.5 18.4 16.7 12.4 11.8 – 3.6 x x 156 139 126 3.2 2.8 – 4.0

10-20 40.6 40.1 34.3 27.1 24.2 – 6.1 x x 596 591 504 13.6 11.4 – 6.2

20-50 57.2 57.4 54.7 38.8 38.6 – 1.9 x x 1 798 1 805 1 763 41.6 39.7 – 0.9

0³ 50 20.2 20.8 24.2 14.1 17.1 + 6.1 x x 1 729 1 771 2 017 40.8 45.4 5.3

62

Total 153.4 147.8 141.5 100.0 100.0 – 1.7 29.4 31.4 4 325 4 342 4 444 100.0 100.0 0.9

Italia

0 - 5 1 938.3 1 753.6 1 687.0 75.7 78.3 – 1.5 x x 2 890 2 818 2 456 19.0 18.8 – 5.3

05-10 258.1 273.2 218.0 11.8 10.1 – 8.6 x x 1 779 1 896 1 518 12.8 11.6 – 8.5

10-20 140.2 151.0 129.2 6.5 6.0 – 6.0 x x 1 927 2 074 1 790 14.0 13.7 – 5.7

20-50 105.3 96.0 82.9 4.1 3.8 – 5.7 x x 3 170 2 903 2 516 19.6 19.3 – 5.6

0³ 50 40.3 41.5 36.5 1.8 1.7 – 5.0 x x 4 919 5 143 4 783 34.7 36.6 – 2.9

Total 2 482.1 2 315.2 2 153.7 100.0 100.0 – 2.9 6.4 6.1 14 685 14 833 13 062 100.0 100.0 – 5.0

Luxemburg

0 - 5 0.8 0.7 0.6 24.2 22.4 – 5.3 x x 2 1 1 1.1 1.0 – 4.9

05-10 0.3 0.3 0.3 8.6 9.4 + 0.8 x x 2 2 2 1.5 1.5 0.4

10-20 0.3 0.2 0.2 7.9 7.6 – 3.0 x x 4 3 3 2.7 2.4 – 4.4

20-50 0.7 0.6 0.5 19.7 18.8 – 3.7 x x 24 21 19 16.4 14.8 – 3.9

0³ 50 1.2 1.2 1.2 39.7 41.9 + 0.0 x x 96 99 103 78.3 80.4 1.3

Total 3.2 3.0 2.8 100.0 100.0 – 2.3 42.5 45.3 127 127 128 100.0 100.0 0.3

Olanda

0 - 5 37.4 34.5 31.7 32.0 31.2 – 3.3 x x 77 72 67 3.6 3.3 – 2.8

05-10 18.1 17.2 15.8 16.0 15.5 – 3.5 x x 129 123 113 6.1 5.6 – 3.5

10-20 20.8 19.3 17.5 17.9 17.2 – 3.8 x x 302 280 254 13.9 12.5 – 3.9

20-50 29.8 29.2 28.2 27.0 27.8 – 1.4 x x 929 919 901 45.7 44.4 – 0.8

0³ 50 7.2 7.7 8.3 7.1 8.2 + 3.3 x x 562 616 693 30.7 34.2 4.8

63

Total 113.2 107.9 101.5 100.0 100.0 – 2.4 18.6 20.0 1 999 2 011 2 028 100.0 100.0 0.3

Austria

0 - 5 87.3 79.6 72.6 37.9 36.4 – 3.6 x x 202 190 175 5.6 5.2 – 3.3

05-10 41.7 39.4 38.2 18.7 19.1 – 1.2 x x 303 287 278 8.4 8.2 – 1.2

10-20 49.0 46.8 44.8 22.3 22.4 – 1.8 x x 707 677 647 19.8 19.1 – 1.8

20-50 35.7 35.8 35.1 17.0 17.6 – 0.8 x x 1 056 1 063 1 046 31.1 30.9 – 0.6

0³ 50 8.0 8.5 8.9 4.1 4.5 + 1.8 x x 1 156 1 198 1 243 35.1 36.7 1.5

Total 221.8 210.1 199.5 100.0 100.0 – 2.1 16.3 17.0 3 425 3 415 3 388 100.0 100.0 – 0.3

Portugalia

0 - 5 345.6 317.1 327.8 76.1 78.8 + 1.3 x x 597 548 533 14.3 13.8 – 1.1

05-10 51.9 48.7 42.1 11.7 10.1 – 5.6 x x 360 336 293 8.8 7.6 – 5.4

10-20 28.3 26.5 23.1 6.4 5.5 – 5.4 x x 389 364 318 9.5 8.2 – 5.2

20-50 15.1 14.8 13.1 3.6 3.1 – 4.9 x x 457 446 396 11.7 10.3 – 4.6

0³ 50 9.8 9.6 9.9 2.3 2.4 + 1.3 x x 2 122 2 128 2 323 55.7 60.1 3.6

Total 450.6 416.7 416.0 100.0 100.0 – 0.1 9.2 9.3 3 925 3 822 3 863 100.0 100.0 0.4

Finlanda

0 - 5 10.6 7.9 8.5 8.6 10.5 + 3.1 x x 33 23 23 1.1 1.1 0.6

05-10 17.9 14.5 11.1 15.8 13.7 – 9.9 x x 133 109 84 5.0 3.8 – 10.2

10-20 30.3 27.4 20.2 30.0 24.9 -11.0 x x 444 404 299 18.6 13.5 – 11.4

20-50 35.2 33.7 30.4 36.8 37.4 – 4.0 x x 1 078 1 039 964 47.8 43.4 – 3.0

0³ 50 6.9 8.0 11.0 8.8 13.5 + 13.3 x x 503 596 850 27.5 38.3 15.2

64

Total 101.0 91.4 81.2 100.0 100.0 – 4.6 23.7 27.3 2 192 2 172 2 219 100.0 100.0 0.9

Suedia

0 - 5 11.0 12.8 9.8 14.3 12.0 -10.2 x x 32 34 26 1.1 0.8 -11.0

05-10 15.5 15.9 14.0 17.7 17.1 – 5.0 x x 110 113 100 3.6 3.2 – 4.8

10-20 19.0 18.2 17.0 20.3 20.9 – 2.7 x x 266 260 244 8.4 7.9 – 2.6

20-50 24.7 23.6 21.6 26.4 26.6 – 3.4 x x 796 760 702 24.5 22.8 – 3.2

0³ 50 18.6 19.1 19.0 21.3 23.3 – 0.2 x x 1 855 1 941 2 003 62.4 65.2 1.3

Total 88.8 89.6 81.4 100.0 100.0 – 3.8 34.7 37.8 3 060 3 109 3 073 100.0 100.0 – 0.5

Marea Britanie

0 - 5 32.3 36.1 53.9 15.5 23.1 17.3 x x 75 78 88 0.5 0.6 4.5

05-10 29.5 28.4 25.7 12.2 11.0 – 4.0 x x 216 208 186 1.3 1.2 – 4.3

10-20 36.1 34.7 30.4 14.9 13.0 – 5.2 x x 520 503 439 3.1 2.8 – 5.3

20-50 56.5 55.4 47.8 23.8 20.5 – 5.7 x x 1 866 1 833 1 586 11.3 10.0 – 5.6

0³ 50 80.1 78.5 75.5 33.6 32.4 – 1.5 x x 13 769 13 546 13 500 83.8 85.5 – 0.1

Total 234.5 233.1 233.2 100.0 100.0 0.0 69.3 67.7 16 447 16 169 15 799 100.0 100.0 – 0.9

Sursa: (* „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004

65

cea mai mare o au fermele cu 10-20 ha şi cele de 20-50 ha, ceea ce face să

evidenţieze şi mai bine clasica de acum diferenţă între nordul şi sudul Europei.

Distribuţia exploataţiilor pe clase de mărime

în ţările UE -15 in anul 2000

(%)

Tabelul 3.4.

Clasa de

mărime

(hectare)

UE -15 Franţa Italia Olanda Belgia Danemarca Grecia

1-5 57.6 29.1 78.3 31.2 30.8 3.4 76.8

5-10 12.3 9.1 10.1 15.5 13.4 16.4 13.3

10-20 10.2 10.7 6.0 17.2 16.5 20.0 6.4

20-50 10.9 20.8 3.8 27.8 27.1 29.7 2.9

> 50 8.9 30.3 1.7 8.2 12.2 30.6 0.5

Număr

total de

exploat.

100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information

2003”, february 2004

Ponderea suprafeţelor agricole din ţările

UE –15, pe clase de mărime a exploataţiilor

in anul 2000

(%)

Tabelul 3.5.

Clasa de

mărime

(hectare)

C.E.E. Franţa Italia Olanda Belgia Danemarca Grecia

1-5 5.2 1.3 18.8 3.3 2.7 0.2 29.3

5-10 4.6 1.6 11.6 5.6 4.3 2.6 20.8

66

10-20 7.7 3.7 13.7 12.5 10.7 6.4 19.9

20-50 18.6 16.8 19.3 44.4 38.8 21.2 19.3

> 50 63.8 76.7 36.6 34.2 43.7 69.6 10.6

Suprafaţa 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0

Sursa: Eurostat „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information

2003”, february 2004

Urmărindu-se evoluţia structurilor agricole în cadrul ţărilor membre ale

U.E. se constată tendinta de reducere a numărului fermelor mici si de crestere a

atat a ponderii cat si a suprafetei acoperite de exploatatiile mai mari de 50 de ha.

Schimbări esenţiale s-au produs aproape in toate ţările comunitare, cu excepţia

Angliei şi Irlandei, si in ceea ce priveste suprafata medie a exploatatiei, aceasta

inregistrand cresteri cuprinse intre 50 si 100%. Mai mult de jumătate din suprafaţa

agricolă a UE. (63.8%) se află în fermele de peste 50 ha.

Şi în cadrul fermelor specializate din sectorul de creştere a animalelor este

de reţinut variaţia mare în funcţie de profilul fermei, de ţară dar caracteristica

dominantă a exploataţiei zootehnice este consolidarea mărimii mijlocii a

efectivelor de animale (tabelele 3.6 - 3.11).

Din datele prezentate în tabelul 3.6. ajungem la concluzia că şi fermele de

creştere a animalelor din U.E. se grupează în două categorii: ferme mici şi

mijlocii. În ţările sudice (Grecia, Italia, Portugalia, Spania), fermele de vaci

cuprind un numar mediu de animale intre 16- 34 capete, pe când în cele nordice

(Olanda, Anglia, Danemarca, Belgia) care au cea mai intensivă zootehnie

mărimea medie a fermelor de vaci ajunge la 120 capete. De altfel agricultura este

extrem de intensivă în ţări ca: Olanda, Belgia, Danemarca comparativ cu ţările

“mai extensive” ale U.E. (Grecia, Portugalia, Spania, Italia).

Gradul extrem de înalt de intensificare a producţiei agricole se poate

exemplifica cu datele din tabelul 3.12. : Prezentarea comparativa si in evolutie a

datelor privind valoarea productiei agricole totale, a productiei vegetale si animale

atat in tarile membre EU cat si ale tarilor candidate. (tabelul 3.13)

67

Evoluţia situaţiei creşterii bovinelor în Uniunea Europeană – 1995 -2001

Tabelul 3.6.

   EU-15 Belgia

Danemar

caGermania Grecia Spania Franta Irlanda Italia

Luxem

burgOlanda Austria Portugal Finland Suedia Marea Britanie

                           

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Exploatatii (x 1 000)                                

  1995 1 935 48 30 314 40 221 332 136 250 2 56 117 174 43 42 130

  1997 1 770 43 28 287 38 198 300 133 227 2 52 108 149 38 39 129

  1999 1 590 40 24 238 28 195 278 126 219 2 48 102 102 31 34 124

  2001 1 484 37 22 218 34 186 265 123 203 2 43 94 88 27 30 113

                                 

% 2001                                

  1995 – 4.4 – 4.1 – 5.0 – 6.1 – 2.8 – 2.9 – 3.8 – 1.7 – 3.5 – 3.6 – 4.3 – 3.5 – 11.3 – 7.9 – 5.6 – 2.3

                                 

Animale (x 1 000)                                

  1995 84 881 3 286 2 090 15 953 575 5 494 20 656 6 532 7 270 204 4 654 2 326 1 324 1 179 1 777 11 561

  1997 83 970 3 157 2 004 15 740 596 5 884 20 154 6 992 7 166 205 4 411 2 198 1 285 1 125 1 781 11 272

  1999 82 720 3 085 1 887 14 896 652 6 291 20 215 6 558 7 162 203 4 206 2 153 1 421 1 068 1 713 11 209

  2001 80 588 3 038 1 907 14 603 559 6 271 20 283 6 408 6 965 198 4 047 2 118 1 404 1 019 1 617 10 150

                                 

% 2001                                

  1999 – 1.3 – 0.8 0.5 – 1.0 – 7.7 – 0.2 0.2 – 1.2 – 1.4 – 1.2 – 1.9 – 0.8 – 0.6 – 2.3 – 2.9 – 5.0

68

                                   

                                 

Nr mediu de animale                                

Pe exploatatie                                

                                 

  1995 43.9 69.0 69.1 50.8 14.4 24.8 62.2 48.1 29.0 96.6 82.8 19.9 7.6 27.6 42.3 89.1

  1997 47.4 72.7 72.6 54.9 15.7 29.8 67.1 52.7 31.5 105.6 84.7 20.4 8.6 29.9 46.2 87.0

  1999 52.0 77.5 78.0 62.6 23.0 32.3 72.8 51.9 32.7 109.3 87.8 21.2 13.9 34.0 50.4 90.6

  2001 54.3 81.6 85.1 67.1 16.5 33.7 76.6 52.3 34.4 116.6 93.1 22.5 16.0 38.2 54.0 90.0

                                   

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004

Evoluţia situaţiei creşterii a vacilor de lapte în Uniunea Europeană – 1995 -2001

Tabelul 3.7.

                                   

 EU-15 Belgia

Danemar

caGermania Grecia Spania Franta Irlanda Italia

Luxem

burgOlanda Austria Portugal Finland Suedia Marea Britanie

                           

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Exploatatii (x 1 000)                                

  1995 1 009 22 16 209 28 115 159 42 113 1 40 91 86 32 18 37

  1997 911 20 13 186 24 106 146 39 102 1 37 86 70 29 16 36

69

  1999 749 19 11 153 12 69 135 34 96 1 35 78 33 25 14 34

  2001 689 18 10 132 21 67 121 31 97 1 31 74 24 21 11 30

                                 

% 2001 – 4.2 – 3.0 – 6.5 – 7.3 27 – 1.5 – 5.7 – 5.2 1 – 4.7 – 5.7 – 2.3 – 15.3 – 8.5 – 11.1 – 6.4

  1999                                

                                   

Animale (x 1 000)                                

  1995 22 534 692 702 5 271 179 1 239 4 677 1 267 2 113 48 1 763 706 364 402 481 2 629

  1997 21 883 633 670 5 193 184 1 261 4 476 1 268 2 078 47 1 643 720 362 383 468 2 496

  1999 21 148 631 640 4 765 154 1 207 4 425 1 174 2 126 45 1 650 698 357 374 448 2 454

  2001 20 271 624 623 4 549 172 1 159 4 191 1 148 2 239 44 1 606 598 338 352 425 2 203

                                 

% 2001 – 2.1 – .5 – 1.3 -2.3 5.7 -2.0 – 2.7 -1.1 2.6 – 1.6 – 1.3 -7.7 – 2.7 – 3.0 – 2.6 – 5.4

  1999                                

                                   

Numar mediu                                

de animale                                

Pe exploatie                                

  1995 22.3 31.4 42.9 25.2 6.4 10.8 29.5 30.1 18.7 33.6 44.0 7.8 4.2 12.4 27.1 71.7

  1997 24.0 32.3 50.9 27.9 7.7 11.9 30.7 32.4 20.4 36.2 44.1 8.4 5.2 13.3 29.6 68.7

  1999 28.2 33.1 57.4 31.2 12.8 17.5 32.7 34.3 22.2 37.5 47.1 9.0 10.8 14.9 32.1 72.4

  2001 29.4 34.8 63.6 34.5 8.4 17.3 34.7 37.2 23.2 39.8 51.3 8.0 13.9 16.6 38.1 73.9

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004

70

Evoluţia situaţiei creşterii porcinelor în Uniunea Europeană – 1995 -2001

Tabelul 3.8.

                                   

 EU-15 Belgia

Danemar

caGermania Grecia Spania Franta Irlanda Italia

Luxem

burgOlanda Austria Portugal Finland Suedia Marea Britanie

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Exploatatii (x 1 000)                                

  1995 1 276 13 21 239 23 301 90 2 280 1 22 112 139 7 11 13

  1997 1 152 12 19 205 21 285 78 2 250 1 21 100 130 6 8 14

  1999 1 014 11 15 141 36 236 65 1 252 0 16 86 130 5 6 12

  2001 744 10 13 116 23 69 55 1 230 0 12 76 121 4 4 11

                                 

% 2001 – 15.5 – 6.7 – 9.0 – 10.1 – 23.4 – 61.7 – 8.2 – 2.9 – 4.6 – 15.2 – 15.2 – 6.5 – 3.6 – 11.0 – 19.4 – 3.6

  1999                                

                                   

Animale (x 1 000)                                

  1995 117 811 7 268 11 084 24 674 916 18 126 14 531 1 542 8 063 68 14 398 3 706 2 402 1 394 2 305 7 335

  1997 121 954 7 313 11 383 24 250 939 19 556 15 473 1 717 8 281 74 15 189 3 680 2 365 1 444 2 351 7 939

  1999 125 045 7 706 11 626 26 101 971 22 418 15 993 1 763 8 414 84 13 567 3 433 2 350 1 493 2 115 7 010

  2001 123 552 6 834 12 608 25 784 861 23 639 15 263 1 763 8 767 76 13 073 3 437 2 389 1 454 1 920 5 685

                                 

% 2001 – 0.6 – 6.0 4.1 – 0.6 – 6.0 2.7 – 2.3 0.0 2.1 – 5.0 – 1.9 0.1 0.8 – 1.3 – 4.8 – 10.5

  1999                                

71

                                   

Numar mediu de                                

animale /exploatatie                                

  1995 92.4 557.3 517.5 103.1 39.8 60.2 161.5 642.6 28.8 121.8 643.1 33.1 17.2 189.4 214.4 545.1

  1997 105.8 629.1 604.7 118.1 44.7 68.7 198.5 858.5 33.1 138.1 722.9 36.6 18.2 239.1 277.0 557.4

  1999 123.3 703.2 750.9 184.5 26.9 95.0 246.4 1 229.4 33.4 187.6 825.9 39.8 18.1 307.0 351.7 573.5

  2001 166.0 712.4 974.6 223.2 38.1 344.3 276.8 1 302.0 38.1 225.4 1 078.3 45.4 19.8 372.7 470.3 499.4

                                   

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information 2003”, february 2004

72

Evoluţia situaţiei de creşterii bovinelor pe clase de mărime a şeptelului în

U.E– 1995 -2001Tabelul 3.9.

                 

    1-9 10-19 20-29 30-49 50-99 ³ 100 Toate

                clasele

1 2 3 4 5 6 7 8

Exploatatii (x 1 000)              

                 

  1995 659 304 194 243 302 228 1 935

  1997 563 265 177 230 295 236 1 770

  1999 455 239 165 212 281 239 1 590

  2001 411 220 145 197 263 249 1 484

                 

Animale (x 1 000)              

                 

  1995 2 761 4 259 4 696 9 414 21 484 42 247 84 881

  1997 2 357 3 732 4 263 8 893 20 878 43 818 83 970

  1999 1 976 3 374 4 001 8 246 20 048 45 076 82 720

  2001 1 714 3 027 3 435 7 465 18 442 46 506 80 588

                 

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information

2003”, february 2004

Evoluţia situaţiei creşterii vacilor de lapte pe clase de mărime a şeptelului în

U.E. -- 2001

Tabelul 3.10.

                 

  1-9 10-19 20-29 30-49 50-99 ³ All

            100 classes

1 2 3 4 5 6 7 8

Exploatatii (x 1 000)              

               

  1995 416 206 129 147 87 21 1 009

73

  1997 339 184 128 147 89 21 911

  1999 223 155 115 140 93 23 749

  2001 204 129 99 135 97 26 689

                 

               

Animale (x 1 000)              

  1995 1 598 2 903 3 128 5 524 5 745 3 635 22 534

  1997 1 334 2 532 3 075 5 521 5 817 3 600 21 883

  1999 961 2 171 2 776 5 253 6 120 3 866 21 148

  2001 804 1 766 2 333 4 976 6 273 4 119 20 271

                 

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information

2003”, february 2004

74

Evoluţia situaţiei creşterii porcinelor pe clase de mărime a şeptelului în U.E.

– 1995 -2001

Tabelul 3.11.

                   

                 

  1-9 10-49 50-99 100-199 200-399 400-999 ³ 1 000 Toate clasele

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Exploatatii (x 1 000)                

  1995 923 133 48 47 46 50 27 1 276

  1997 818 119 45 46 44 48 30 1 152

  1999 728 98 36 35 : : : 1 014

  2001 493 81 29 31 33 44 33 744

                   

                 

Animale (x 1 000)                

  1995 2 087 3 302 3 452 6 776 13 455 31 729 57 106 117 811

  1997 1 847 2 885 3 357 6 825 13 031 30 835 63 171 121 954

  1999 1 608 2 366 2 858 5 729 : : : 125 045

  2001 1 118 1 710 1 997 4 295 9 301 28 115 77 015 123 552

                   

Sursa: Eurostat, „Agriculture in the European Union, Statistical and economic information

2003”, february 2004

75

Valoarea totala a productiei agricole, valoarea productiei vegetale si a

productiei animale in tarile UE in anii 2001 –2002 Tabelul 3.12.

Mio EUR

                 

  Preturi de producator % Preturi de baza %

                 

               

  2000 2001 2002 2002 2000 2001 2002 2002

        2001       2001

1 2 3 4 5 6 7 8 9

                 

A. Productia agricola                

EU-15 250 406 258 403 252 897 – 2.1 276 704 284 662 280 446 – 1.5

Belgia 6 757 7 034 6 770 – 3.8 6 996 7 317 7 013 – 4.2

Danemarca 7 669 8 280 7 595 – 8.3 8 332 9 019 8 342 – 7.5

Germania 38 867 40 536 37 520 – 7.4 42 563 44 255 41 329 – 6.6

Grecia 8 709 8 856 9 210 4.0 11 033 11 185 11 709 4.7

Spania 31 685 32 328 32 655 1.0 35 274 35 831 36 241 1.1

Franta 55 864 56 910 56 101 – 1.4 62 237 63 595 63 266 – 0.5

Irlanda 5 052 5 275 4 869 – 7.7 5 896 5 961 5 746 – 3.6

Italia 38 587 40 190 40 137 – 0.1 41 315 42 932 42 871 – 0.1

Luxemburg 232 228 226 – 1.2 250 256 250 – 2.6

Olanda 19 551 20 316 19 613 – 3.5 19 801 20 653 20 021 – 3.1

Austria 4 753 5 021 4 819 – 4.0 5 171 5 491 5 302 – 3.4

Portugalia 5 255 5 839 5 855 0.3 5 615 6 234 6 258 0.4

Finlanda 3 249 3 272 3 328 1.7 3 995 4 048 4 093 1.1

Suedia 4 208 3 985 3 974 – 0.3 4 678 4 487 4 513 0.6

Marea Britanie 19 968 20 333 20 225 – 0.5 23 549 23 400 23 494 0.4

                 

  B – productia                

vegetala                

EU-15 131 383 133 256 134 279 0.8 150 711 152 458 153 573 0.7

Belgia 2 935 3 186 3 234 1.5 3 061 3 315 3 367 1.6

Danemarca 2 594 2 621 2 512 – 4.1 3 192 3 257 3 133 – 3.8

Germania 18 172 18 399 17 445 – 5.2 21 346 21 570 20 539 – 4.8

Grecia 6 287 6 277 6 661 6.1 8 375 8 415 8 837 5.0

72

Spania 19 539 18 987 20 070 5.7 22 464 21 796 22 890 5.0

Franta 31 050 31 321 31 515 0.6 35 876 36 239 36 461 0.6

Irlanda 1 093 1 168 1 108 – 5.1 1 197 1 280 1 224 – 4.4

Italia 24 248 24 903 25 210 1.2 26 767 27 372 27 681 1.1

Luxemburg 76 72 78 8.3 86 82 88 6.8

Olanda 9 480 9 823 10 051 2.3 9 658 10 009 10 271 2.6

Austria 2 139 2 266 2 237 – 1.3 2 473 2 611 2 573 – 1.5

Portugalia 2 968 3 450 3 449 – 0.0 3 214 3 708 3 704 – 0.1

Finlanda 1 452 1 373 1 427 3.9 1 758 1 694 1 745 3.0

Suedia 1 797 1 683 1 688 0.3 2 151 2 057 2 059 0.1

Marea Britanie 7 553 7 728 7 594 – 1.7 9 093 9 054 9 002 – 0.6

                 

Source: European Commission, Eurostat (Economic Accounts for Agriculture).

Valoarea totala a productiei agricole, valoarea productiei vegetale si a

productiei animale in tarile candidate (CC 10) la nivelul anilor 2001 –2002 Tabelul 3.13.

Mio EUR

                 

  Pretul de producator % Preturi de baza %

                 

               

  2000 2001 2002 2002 2000 2001 2002 2002

        2001       2001

1 2 3 4 5 6 7 8 9

A. Productia agricola                

CC-10 : : : : : : : :

Cehia 2 819 3 219 3 268 1.5 2 842 3 232 3 281 1.5

Estonia 353 398 385 – 3.0 368 412 400 – 2.9

Cipru : : : : : : : :

Letonia 425 501 502 0.1 440 519 531 2.4

Lituania 1 097 1 094 1 029 – 6.0 1 101 1 106 1 049 – 5.1

Ungaria 4 674 5 475 5 712 4.3 4 752 5 577 5 890 5.6

Malta 135 142 138 – 2.4 135 142 140 – 1.2

Polonia 12 213 14 581 12 924 – 11.4 12 280 14 686 13 059 – 11.1

Slovenia 952 944 1 017 7.7 981 982 1 062 8.2

73

Slovacia 1 261 1 420 1 469 3.4 1 295 1 465 1 507 2.8

Bulgaria 2 940 3 240 3 051 : 2 940 3 240 3 051 – 5.8

România 8 002 10 707 : : 8 067 10 707 : :

Turcia : : : : : : : :

                 

B – productia vegetala                

Cehia 1 396 1 619 1 641 1.4 1 398 1 624 1 650 1.6

Estonia 146 142 147 3.4 154 149 154 3.3

Cipru : : : : : : : :

Letonia 199 216 258 19.4 206 225 266 18.2

Lituania 624 555 552 – 0.5 627 566 567 0.2

Ungaria 2 352 2 609 2 728 4.6 2 414 2 695 2 862 6.2

Malta 56 60 58 – 3.9 56 60 58 – 3.6

Polonia 5 992 7 058 6 260 – 11.3 6 059 7 164 6 395 – 10.7

Slovenia 444 408 488 19.6 464 431 512 18.8

Slovacia 459 658 654 – 0.7 462 665 660 – 0.8

Bulgaria 1 308 1 515 1 668 : 1 308 1 515 1 668 10.0

România 4 913 6 723 : : 4 975 6 723 : :

Turcia : : : : : : : :

                 

Source: European Commission, Eurostat (Economic Accounts for Agriculture).

În ţările comunitare înaltul grad de înzestrare tehnică determină obţinerea

de rezultate economice deosebite. Într-o serie de ţări (Olanda, Belgia, Danemarca)

productivitatea medie este apropiată de cea realizată în industrie.

Sistemul agroalimentar vest-european are la bază câteva idei fundamentale

care pot servi ca orientare în reorganizarea sistemului agroalimentar din România

(P. I. Otiman, 1997):

- ferma privat-familială, de talie mică sau medie, puternic echipată

tehnic constituie celula de bază a producţiei agricole propriu-zise;

- ferma (exploataţia agricolă) poate să fie proprietatea fermierului (a

familiei) sau luată în arendă (totală sau parţială), iar forţa de muncă se

asigură în principal dintre membrii familiei (în cazuri speciale se

apelează la forţă de muncă salariată);

74

- aprovizionarea fermierilor cu diversele materii şi materiale necesare se

face prin intermediul unor cooperative sau societăţi de aprovizionare al

căror membru este fermierul; de asemenea valorificarea

(comercializarea) producţiei realizate de fermier se realizează prin

intermediul unor cooperative sau societăţi specializate în acest scop;

- relaţiile dintre fermele de producţie agricolă şi cooperativele sau

societăţile de aprovizionare – prelucrare – desfacere sunt aşezate pe

baze comerciale;

- întreaga politică generoasă de susţinere a agriculturii de către

guvernele ţărilor membre ale U.E. sau de către organismele comunitare

are la bază principii exclusiv economice: preţul produselor agricole

(prin intermediul legii cererii şi a ofertei) şi creditarea producţiei

agricole şi a investiţiilor (credite curente şi pe termen lung) ;

- economia sistemului agrolimentar se bizuie din plin pe factorii de

progres din acest domeniu: ştiinţa, tehnologia, învăţământul

agroalimentar, economic şi de marketing-management;

- întreaga legislaţie comunitară (comercială, financiară, fiscală, funciară,

tehnică) are ca principală caracteristică stimularea şi sprijinirea

puternică a agricultorilor .

3.2. Formele de proprietate (regimul funciar) şi rolul lor

în organizarea economico-socială a agriculturii

Agricultura românească se află în plină etapă de tranziţie la economia de

piaţă. De aceea este necesară o succintă trecere în revistă a principalelor

caracteristici ale economiei de piaţă.

O caracteristică principală o constituie coexistenta celor două forme

fundamentale de proprietate: proprietatea privată şi cea de stat (publică). Esenţială

este însă dominaţia proprietăţii individuale asupra capitalului şi restrângerea

proprietăţii de stat la minimum necesar, determinat de necesităţile de asanare a

unor sectoare economice şi de asigurarea protecţiei sociale, cerinţe specifice la un

moment dat unei anumite economii naţionale.

75

O altă cerinţă obiectivă, verificată de experienţa dezvoltării sociale, o

reprezintă constituirea şi funcţionarea proprietăţii individuale într-o largă

diversitate de agenţi economici, de forme de întreprinderi - personale, asociaţii, pe

acţiuni - toate însă având la bază aceeaşi formă de proprietate, cea individuală,

larga diversificare fiind reclamată de specificitatea diferitelor produse şi servicii

necesare societăţii, de structura tehnică a economiei naţionale la un moment dat.

Economia de piaţă se caracterizează şi prin transformarea pieţei în

instrumentul principal de reglare prin acţiunea legii cererii şi ofertei în stabilirea

preturilor tuturor mărfurilor - inclusiv al capitalului şi monedei naţionale – preţuri

care joacă astfel rolul de instrument unic (şi obiectiv) de alocare a resurselor

economice pentru realizarea produselor şi serviciilor de care societatea are

realmente nevoie şi de minimizare a consumului respectiv de resurse.

Condiţia fundamentală pentru existenta şi funcţionarea pieţei este aceea a

autonomiei de decizie a agenţilor economici care se prezintă pe piaţă, iar garanţia

autonomiei de decizie a agenţilor economici este oferită de proprietatea privată.

Legătura dintre piaţă şi proprietatea privată este deci, cea de esenţă.

Numai un sector privat dominant poate impune regulile de funcţionare a

pieţei ca mecanism de reglare a vieţii economice, numai aceasta poate susţine o

economie democratică.

În acest fel, o altă trăsătură specifică economiei de piaţă este faptul că rolul

statului este esenţialmente unul de arbitru şi moderator, concretizat în crearea

sistemului juridic şi instituţional prin care asigură existenta si integritatea celor

trei caracteristici fundamentale - apărarea proprietăţii individuale, definirea

formelor de întreprindere, controlul prin acţiunea legii cererii şi ofertei.

Forma proprietăţii de stat se menţine în domeniile în care este eficientă şi

competitivă sau acolo unde societatea consideră că menţinerea ei este oportună.

În economiile contemporane este recunoscută coexistenta celor două tipuri

fundamentale de proprietate:

- proprietatea privată;

- proprietatea de stat (publică)

În actul fundamental al ţării, Constituţia României, statul garantează

dreptul de proprietate, ocrotind proprietatea, atât cea privată cât si cea publică (art.

41 si art. 135, Constituţia României, 1991).

76

Proprietatea individuală . Dreptul de proprietate dă posibilitatea celui

care-l deţine să facă ceea ce doreşte cu lucrul pe care-l posedă, în limitele legii.

Prerogativele dreptului de proprietate sunt, în special, următoarele: posesia,

utilizarea, dispoziţia, uzufructul. Proprietatea individuală implică exercitarea de

către individ a tuturor acestor componente definitorii ale dreptului de proprietate.

Delegarea unuia din elementele dreptului de proprietate nu schimbă caracterul de

individualitate al proprietăţii sale.

Caracteristica fundamentală a economiei de piaţă o reprezintă autonomia

decizională a agenţilor economici bazată pe proprietatea individuală asupra

resurselor economice, şi în special asupra capitalului.

În aprecierea proprietăţii private trebuie avute în vedere următoarele

avantaje, comparativ cu cea publică:

- asigură o autonomie deplină agenţilor economici;

- stimulează iniţiativa, inovarea tehnică si comercială;

- generează o concurentă reală între agenţii economici;

- diminuează riscul economic prin mai buna adaptare la modificarea

fenomenelor perturbatorii de piaţă;

- constituie baza tuturor libertăţilor individului dar si baza democraţiei

economice, sociale si politice.

Proprietatea de stat. Are un caracter limitat, existenta si dimensiunile ei

fiind determinate fie de caracterul de monopol natural al unor resurse şi activităţi -

pământ, bogăţii ale subsolului, anumite tipuri de transporturi şi alte servicii

orăşeneşti şi comunale etc. - fie de necesităţi temporare de protecţie socială,

asanarea unor sectoare de activitate, păstrarea echilibrului ecologic.

Proprietatea de stat este una din modalităţile prin care statul modern,

democratic, intervine ca moderator în mecanismul economiei de piaţă, care

esenţialmente este un mecanism bazat pe proprietatea individuală.

În economia românească în actuala etapă de tranziţie la economia de piaţă,

un obiectiv prioritar al reformei actuale îl constituie privatizarea realizabilă în

principal prin dezetatizarea şi descentralizarea proprietăţii publice. Acest tip de

proprietate prezintă o serie de dezavantaje:

- favorizează centralismul în luarea deciziilor, împiedică adaptabilitatea la

cerinţele pieţei;

77

- favorizează apariţia elementelor de birocratism, ceea ce duce în final la

întârzierea luării deciziilor;

- duce inevitabil la situaţia de monopol, frânând desfăşurarea concurenţei,

favorizând apariţia preţurilor de monopol de stat;

- limitează iniţiativa, creativitatea si spiritul de inovaţie, favorizând

comoditate şi rutină în procesul muncii;

- generează unele elemente de corupţie, promovând incompetenţa.

Iată de ce este nevoie de crearea şi dezvoltarea unui sector particular, bazat

pe proprietatea privată.

Privatizarea - crearea şi dezvoltarea sectorului particular în economie -

trebuie înţeleasă ca o componentă a procesului de tranziţie la economia de piaţă.

Nu se poate vorbi de tranziţie la economia de piaţă fără privatizare, deoarece

asigurarea caracterului dominant al sectorului particular constituie condiţia "sine

qua non" a funcţionării mecanismelor economiei de piaţă.

Pentru crearea sectorului particular în economie se poate recurge la mai

multe căi:

a) Transformarea economiilor băneşti existente în prezent la populaţie în

capital, incluzând si utilizarea acestor economii pentru cumpărarea de către

populaţie a unei părţi a actualei avuţii ce formează obiectul proprietăţii de stat;

b) Împroprietărirea populaţiei, adică transferarea către populaţie în mod

gratuit a unei părţi a actualei avuţii ce formează obiectul proprietăţii de stat.

Regimul funciar este determinat de proprietatea funciară. Ea are o

importantă deosebită în agricultură, pământul constituind baza indispensabilă a

activităţii agricole (vezi capitolul VI).

Criza agrară care s-a manifestat la noi în ţară nu a fost un fenomen de

conjunctură ci un fenomen de ordin structural, componenta majoră a acestui

fenomen constituind-o criza proprietăţii agrare în general, dar mai ales criza

proprietăţii funciare.

O primă încercare de rezolvare a acestei crize a proprietăţii funciare a fost

apariţia Legii fondului funciar (Legea 18/1991). Legea fondului funciar pune

accent pe trecerea în proprietate privată a pământului prin reconstituirea şi

constituirea acestui drept, aducând corecţii serioase regimului proprietăţii funciare

78

în România. De asemenea, Legea fondului funciar a menţinut un sector al statului

în privinţa proprietăţii funciare.

Astfel, potrivit acestei legi, fondul funciar al tării poate face obiectul

dreptului de proprietate privată ori poate aparţine domeniului public. Practic

regimul funciar este constituit din:

- proprietatea funciară privată - prin reconstituirea sau constituirea

dreptului de proprietate asupra pământului al ţăranului român, reconstituire

limitată prin Legea 18/1991 la maximum 10 ha;

- proprietatea funciară a statului - prin menţinerea proprietăţii statului

asupra terenurilor intrate în posesia sa sub o formă sau alta în timpul celor 45 de

ani de dictatură comunistă, persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de

proprietate asupra terenurilor ce aparţin statului au devenit acţionari în cadrul

societăţilor nou înfiinţate.

Privatizarea în agricultură, demarată prin Legea fondului funciar, are

menirea de a lichida ruptura antieconomică şi chiar antiumană dintre proprietar si

producător, de a renaşte interesul personal şi iniţiativa privată, adevăratele forte

motrice ale activităţii economice. Ţăranii au devenit proprietari deplini ai

pământului, dar nu aceasta nu este suficient. Remodelarea întregului sistem

agricol nu trebuie înţeleasă numai ca o privatizare a gospodăriei ţărăneşti prin

refacerea proprietăţii funciare individuale. Pentru modernizarea agriculturii, o

problemă esenţială încă nerezolvată este aceea a înzestrării tehnice a gospodăriei

ţărăneşti. Ceea ce spunea încă la începutul acestui secol, eminentul economist

agrar Gheorghe Ionescu Sisteşti, rămâne în continuare de o tulburătoare

actualitate: "A-i da pământ, fără să te întrebi dacă are capitalul de exploatare

necesar sau dacă si-l poate cel puţin procura ieftin si cu înlesnire, este o mare

greşeală."

3.3. Formele de exploatare agricola si tipuri de exploataţii

agricole

Rolul primordial în asigurarea mijloacelor de subzistentă necesare

omenirii îi revine pământului. Toate aceste mijloace de subzistentă sunt rezultatul

procesului complet de folosire a resurselor funciare. Caracteristic pământului - ca

79

element principal al capitalului agricol - este marea diversitate a sistemelor de

folosire si a relaţiilor de proprietate atât pe plan mondial cât şi pe plan naţional. O

serie întreagă de legi sau reglementări funciare se constituie în adevărate "cadouri

rurale" scrise sau nescrise care garantează dreptul de proprietate, promovând

exploatarea raţională a pământului.

În procesul de producţie din agricultură s-au creat legături indisolubile

între proprietatea funciară, exploatarea pământului şi exploataţia agricolă propriu

zisă, dând naştere la structuri rurale complexe, diferite de la o ţară la alta sau în

interiorul ţării respective, diferite în funcţie de etapa istorică de dezvoltare.

Exploatantul agricol poate să fie proprietarul capitalului funciar în

totalitate sau parţial, pământul fiind pus în valoare fie de el însuşi cu ajutorul

familiei sale, fie angajând mână de lucru salariată. O altă posibilitate ar fi ca

exploatantul să închirieze capitalul funciar sau ansamblul mijloacelor de producţie

el contribuind numai cu munca. Toate acestea constituie forme (modalităţi)

diferite de punere în valoare a capitalului funciar.

Modul de punere în valoare este de fapt o legătură juridică care există între

exploataţia agricolă şi capitalul funciar (proprietatea funciară).

In România în etapa actuală se deosebesc următoarele modalităţi de punere

în valoare a capitalului funciar:

- în regie proprie (modul direct de punere în valoare);

- în arendă ( modul indirect de punere în valoare).

Modul direct de punere în valoare (în regie proprie). Exploatantul

agricol este proprietarul terenurilor agricole si al capitalului de exploatare, el

organizează şi conduce nemijlocit procesul de producţie. Exploatantul în calitate

de proprietar este cel care munceşte, beneficiază integral de roadele muncii şi

proprietăţii sale, suportând singur pierderile exploataţiei sale. Dacă exploataţia

agricolă dispune de o suprafaţă agricolă importantă (mai mare), gestiunea

exploataţiei poate fi încredinţată unui manager salariat.

Modul indirect de punere în valoare (arenda). Proprietarul funciar

(arendator) cedează pe o durată determinată dreptul său de cultivare a pământului

unui exploatant (fermier) în schimbul plăţii unei chirii numită arendă. Fermierul

închiriază prin contract pământul şi clădirile administrative (exploataţia agricolă

propriu-zisă). Aportul lui se materializează în capitalul de exploatare şi în muncă.

80

După ce plăteşte arenda proprietarului (în bani, în natură sau în bani şi în natură)

arendaşul primeşte profitul şi suportă eventualele pierderi.

În Franţa, arenda este de două feluri: totală sau parţială. În cazul arendei

parţiale, proprietarul aduce capitalul funciar şi o parte din capitalul de exploatare,

participând la conducerea exploataţiei. Fermierul aduce numai o parte din

capitalul de exploatare şi munca. Atât proprietarul cât şi exploatantul (fermierul)

participă la împărţirea veniturilor exploataţiei.

Importanţa fiecărui mod de punere în valoare a capitalului funciar variază

de la o tară la alta, de la o regiune la alta în funcţie de suprafaţa agricolă a

exploataţiei (tabelul 3.14).

Evolutia modalităţii de punere în valoare a capitalului funciar

în Uniunea Europeană (1997)

Tabelul 3.14

Ţara În regie proprie

%

1989/1990

În regie proprie

%

1993

În regie proprie

%

1995

În regie proprie

%

1997

Belgia 33.0 32.8 32.3 31,9

Danemarca 80.9 78.9 77.5 75.1

Germania 39.6 39.9 38.1 37.0

Grecia 76.4 75.2 73.7 73.8

Spania 72.3 72.7 72.3 72.3

Franţa 43.3 39.3 36.8 34.9

Irlanda 87.6 88.1 87.6 86.7

Italia 80.9 77.8 78.1 78.1

Luxemburg 50.4 47.6 47.1 46.5

Olanda 66.9 64.6 69.7 71.7

Austria : : 78.0 77.2

Portugalia 69.0 69.6 69.6 69.6

Finlanda : : 77.9 80.2

Suedia : : 54.8 54.4

Anglia 61.6 61.9 63.7 65.2

EU 15 : : 59.4 59.0

81

Ţara În regie proprie

%

1989/1990

În regie proprie

%

1993

În regie proprie

%

1995

În regie proprie

%

1997

Sursa: Eurostat, Farm structure Surveys. The agriculture economy in the EU- European agriculture

entering the 21st century.

Din datele prezentate, rezultă că la nivelul U.E.-15 forma dominantă de

punere în valoare a capitalului funciar rămâne cea în regie proprie (59.0%).

Forma de exploatare în arendă este dominantă în Belgia (68.1%),

Germania (63%) şi în Franţa (65.1%). În cazul Franţei modul de punere în valoare

a capitalului funciar comportă unele consideraţii: în sudul Franţei este dominant

modul direct de punere în valoare, iar arenda se practică cel mai mult în centrul

Franţei. În cazul exploataţiilor de dimensiuni reduse (mai puţin de 5 ha) se preferă

exploatarea directă (75% din suprafaţă). Din contră, în cazul exploataţiilor mari

(între 5 ha si 50 ha) arenda reprezintă forma dominantă.

Ambele modalităţi de punere în valoare a capitalului funciar prezintă atât

avantaje cât şi dezavantaje.

Forma de exploatare directă, în regie proprie, a fost considerată multă

vreme ca modalitate optimă de exploatare.

Avantajele modului direct de punere în valoare derivă din faptul că aceeaşi

persoană este în acelaşi timp şi proprietar şi exploatant:

- proprietarul exploatant este în întregime stăpânul bunurilor sale. El are

toată libertatea de acţiune şi de aceea stabilitatea sa este asigurată. El poate să facă

toate ameliorările dorite exploataţiei fără a avea nevoie de acordul unui străin.;

pentru a realiza aceasta el poate obţine credite mult mai uşor căci poate da în

garanţie propriul capital funciar, prin ipotecare;

- exploatantul primeşte în totalitate veniturile exploataţiei, fără a mai plăti

renta funciară; munca sa este mai bine remunerată, ceea ce-l încurajează să

producă;

- exploatantul rezistă mai bine în situaţiile de criză (recolte scăzute, preturi

mici) pentru că nu împarte profitul cu nimeni;

82

- proprietarul exploatant are tendinţa să se menţină pe propriul său

domeniu (având avantajul stabilităţii); această stabilitate poate să fie însă o cauză

a stagnării economice, în special când exploataţia este foarte mică.

Inconvenientele modului de punere în valoare a pământului sunt o

consecinţă a faptului că în aceeaşi mână se găseşte atât capitalul funciar cât si

capitalul de exploataţie:

- Intre capitalul funciar şi capitalul de exploatare se poate manifesta o

anumită concurenţă; scopul agricultorului nu este de a avea, ci de a produce.

Pentru a produce are nevoie de pământ si de capital de exploatare. Nu este absolut

obligatoriu ca cei doi factori - capitalul funciar si capitalul de exploataţie să

aparţină aceleiaşi persoane. Adeseori agricultorul este obligat să cumpere teren

pentru a putea dispune de o suprafaţă de teren suficientă. Aceasta imobilizează o

parte din capitalurile sale, făcându-l să apeleze la credite. Mărirea cererii de

pământ poate duce la creşterea preturilor pământului, deja ridicate. Când

agricultorul are ambele capitaluri, apare o concurenţă între ele pentru că

patrimoniul său este limitat. O bună parte din capital este imobilizat în pământ,

lipsind exploatantul de capitalul de exploatare necesar;

- Pot apare dificultăţi de transfer între generaţii, pentru că sunt mai rare

cazurile când agricultorul moşteneşte singur în totalitate o exploataţie. De cele

mai multe ori patrimoniul funciar este împărţit între toţi moştenitorii. Cel ce vrea

să preia exploataţia trebuie să-i despăgubească pe ceilalţi moştenitori, apărând

astfel inconvenientul semnalat mai sus: banii care servesc pentru despăgubirea

moştenitorilor nu pot fi investiţi în capitalul de exploatare. In plus mai apare si

inconvenientul ca moştenitorul exploataţiei respective să nu fie un bun manager

de exploataţie. În această situaţie agricultorul moştenitor preferă să fie locatar

decât proprietar al terenului pe care-l cultivă.

Modul indirect de punere în valoare a capitalului funciar este arenda

totală sau parţială. Arendarea nu este altceva decât o asociere de capitaluri:

capitalul funciar şi capitalului de exploatare, capitaluri care aparţin persoanelor

diferite. De aici apar următoarele avantaje:

- Fermierul nu furnizează capitalul funciar. El poate consacra tot avutul

său capitalului de exploatare. In regiunile în care această formă de exploatare

83

domină se întâlnesc cele mai bune structuri de exploatare si productivitatea

agriculturii este mai ridicată;

- Fermierul nu este legat de loc, el este independent si poate alege

exploataţia care-i convine cel mai bine, putând oricând să o părăsească când nu-i

mai convin condiţiile economice;

- Proprietarul terenului are de asemenea o serie de avantaje. Valoarea

capitalului său funciar se menţine, chiar poate să crească, pământul fiind o valoare

sigură. El primeşte un venit fix pentru capitalul său funciar (arenda) fără să fie

interesat de modul în care se face exploatarea acestuia. El poate de asemenea să-şi

aleagă arendaşul care îi pare cel mai bun pentru administrarea domeniului său.

În acelaşi timp, arendarea prezintă si următoarele dezavantaje:

- Situaţia fermierului arendator este precară; la fiecare reînnoire a

contractului de arendă dreptul proprietarului de a-si relua proprietatea pune în

pericol rămânerea pe loc a fermierului. Proprietarul poate însă si el să suporte

contraloviturile acestei precarităţi: la sfârşitul contractului de arendă, fermierul are

tendinţa de a-şi recupera avansurile făcute în ameliorarea solului;

- Apar dificultăţi în evaluare si rambursarea la sfârşitul perioadei de arendă

a amelioraţiilor aduse de fermier exploataţiei, îi îngrădesc libertatea sa de acţiune

şi limitează investiţiile dorite de el.

Legislatorul, promulgând si ameliorând "statutul arendaşului" reduce din

inconvenientele acestui mod de folosire a pământului.

În România, procesul de privatizare demarat prin aplicarea Legii fondului

funciar (Legea 18/1991) şi a celorlalte legi privind economia agricolă diversifică

formele de exploatare a pământului si cele de organizare a producţiei. Agricultorul

exploatează pământul, îl pune în valoare prin munca sa, putând fi si proprietar si

antreprenor. Ca urmare a sistemului de moştenire, a îmbunătăţirii si specializării

forţei de muncă se întrevede o largă răspândire a modului de lucru în arendă.

Transformările structurale profunde din agricultura românească au ca

suport proprietatea privată care a devenit dominantă. Organizarea economico-

socială a producţiei agricole la noi în ţară a fost posibilă prin aplicarea

următoarelor legi adoptate după 1989: Legea 18/1991, Legea fondului funciar;

Legea 36/1991, Legea societăţilor agricole si alte forme de asociere în agricultură;

Legea 31/1990, Legea societăţilor comerciale; Legea 15/1990, Legea privind

84

reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi

comerciale; Legea 16/1994, Legea arendei.

Spaţiul rural românesc este caracterizat printr-o mare diversitate de forme

si tipuri de exploataţii în domeniul producţiei agricole, dar este previzibilă o mare

diversitate de tipuri de unităţi şi în domeniile: agroindustrial, cel de service,

comercializare si industrie mică.

Astfel au apărut următoarele tipuri de exploataţii (în accepţiunea oficială a

organismelor din agriculturii):

a) Gospodării ţărăneşti individuale (de subzistenţă);

b) Asociaţii familiale;

c) Societăţi agricole;

d) Societăţi comerciale agricole;

e) Regii autonome agricole.

Primele trei tipuri de exploataţii din agricultură reprezintă de fapt

agricultura privată din România. Prezentăm în continuare modul de organizare a

exploataţiilor agricole private din agricultura noastră în tabelul 3.15.

a) Gospodăriile ţărăneşti individuale (de subzistenţă). Aceste gospodării

sunt de dimensiuni reduse (1-5 ha), fără mijloace de producţie şi fără resurse

băneşti. Au şanse de supravieţuire extrem de reduse în condiţiile economiei de

piaţă dacă nu sunt sprijinite de stat.

Modul de organizare a exploataţiilor agricole private

în România la data de 30 mai 1999

Tabelul 3.15

Specificare UM 30.06.1993 30.06.1999 Diferenţă

A. Gospodării individuale

- Număr total

- Suprafaţa agricolă

- Suprafaţa medie

Nr.

Mii ha

Ha

4.010.046

9053

2,26

4.096.616

9.579

2,34

+86.370

+526

+908

B. Asociaţii familiale

- Număr total Nr. 7730 6082 -1648

85

- Suprafaţa agricolă

- Suprafaţa medie

Mii ha

Ha

765

125

399

145

-88

+20

+86.570

C. Societăţi agricole cu

personalitate juridică

- Număr total

- Suprafaţa agricolă

- Suprafaţa medie

Nr.

Mii ha

Ha

3809

1603

422

3525

1463

415

-274

-143

-7

Sursa: M.A.A. Buletin informativ nr. 6/1999

În România, mica gospodărie ţărănească din zonele de câmpie, lipsită total

de capital, obţine rezultate extrem de scăzute, insuficiente pentru a mai produce

pentru piaţă. În perspectivă se va reduce numărul acestora, odată cu creşterea

dimensiunii lor.

Rezultatele preliminare ale Recensamantului General Agricol ne arata insa o

crestere a numarului exploatatiilor/gospodariilor agricole individuale., si o

reducere a dimensiunii medii a acestora (tabel 3.16.)

Statutul juridic al unitatilor agricole in Romania – 2003

Indicatori UM Total

unitati

agricol

e

Din care %

(col2/

col1)

%

(col3/

col1)

Exploatatii

/

gospodarii

individuale

Unitati cu

personalitat

e juridica

A B 1 2 3 4 5

Unitati

agricole

mii 4759.7 4736.6 23.1 99.5 0.5

Suprafata

Agricola

Utilizata

SAU

Mii

ha

13939.

5

7715.6 6223.9 55.4 44.6

86

SAU ce

revine pe

o unitate

agricola

ha 2.9 1.6 269.3 - -

Suprafata

irigata

Mii

ha

408.4 93.0 315.4 22.8 77.2

Efective

de

animale,

d.c.

- bovine Mii

capet

e

2864.9 2731.0 133.9 95.3 4.7

- porcine Mii

capet

e

8229.3 6969.6 1259.7 84.7 15.3

- ovine Mii

capet

e

7220.8 6990,9 229.9 96.8 3.2

- caprine Mii

capet

e

737.2 731.8 5.4 99.3 0.7

Tractoare

fizice in

proprietat

e

mii 173.4 133.0 40.4 76.7 23.3

Sursa: Recensamant General Agricol, Rezultatele preliminare, iunie 2003

La nivelul anului 2003 existau peste 4,7 milioane de gospodării in care se

lucrează mai mult de jumatate din SAU. Mărimea medie a gospodăriei individuale

este, conform acestor rezultate preliminare, de 1.6 ha. 44,6 % din SAU se

87

lucreaza in cadrul a cca 23100 unitati cu personalitate juridica cu o suprafata

medie a de 269.3 ha.

b) Asociaţiile familiale. Se constituie pe baza înţelegerii între două sau mai

multe familii, având ca scop cultivarea terenurilor agricole, creşterea animalelor,

aprovizionarea, prelucrarea şi vânzarea produselor, prestarea de servicii etc. Nu au

personalitate juridică, asocierea lor realizându-se prin înţelegerea verbală sau

scrisă. La nivelul întregii ţări aceste asociaţii agricole simple au cea mai mare

dezvoltare (6082 asociaţii la 30.06.1999). Potrivit datelor furnizate de M.A.A.

suprafaţa medie a unei exploataţii este de 145 ha.

c) Societăţile agricole. Sunt societăţi de tip privat, cu personalitate juridică

şi răspundere limitată. Capitalul agricol a fost constituit prin participarea liberă a

membrilor societăţii în număr variabil. Obiectul activităţii îl constituie exploatarea

pământului, animalelor şi a altor mijloace de producţie aduse în societate (la

30.06. 1999 existau 3525 societăţi agricole la nivelul întregii ţări) cu o suprafaţă

medie de 415 ha.

Obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social, asociaţii fiind

răspunzători numai cu părţile sociale. Terenurile agricole se aduc numai în

folosinţă, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora.

Formele asociative de producţie au apărut ca rezultat al acţiunii conjugate

a trei factori: lipsa capitalului de exploatare, mediu macroeconomic nefavorabil

plasamentelor în agricultură, lipsa cadrului legal de reglementare a pieţei funciare.

Caracteristica definitorie a societăţilor agricole o constituie relativa

flexibilitate a formelor asociative sub raportul numărului şi implicit al

suprafeţelor de teren. Astfel de la 15.829 asociaţii familiale în 1994 şi cu o medie

de 124,9 ha (I. Dona, 1994) s-a ajuns la 6082 asociaţii în 1999, de la 4089

societăţi agricole în 1994 (I. Dona, 1994) la 3525 societăţi agricole în 1999.

Forma principală de întreprindere reprezintă, în ţările cu economie de

piaţă, societăţile comerciale, al căror statut de organizare diferă de la o ţară la alta.

Societăţile comerciale sunt entităţi economice formate din mai multe

persoane fizice şi/sau juridice numite asociaţi sau acţionari, având cel puţin o

trăsătură comună, exprimată într-un anumit interes, pe baza căruia contribuie la

formarea unui patrimoniu social în scopul desfăşurării unei activităţi oarecare şi al

88

obţinerii de profit. În ţările cu economie de piaţă, societatea comercială reprezintă

forma principală de întreprindere.

Fiind o persoană juridică distinctă faţă de persoanele fizice şi/sau juridice

care o compun, drepturile şi obligaţiile societăţii comerciale decurg însă din cele

ale persoanelor care se află la originea noii persoane juridice.

În practica economico-juridică contemporană, sunt consacrate două tipuri

fundamentale de societăţi comerciale: societăţi de persoane şi societăţi de

capitaluri. Din combinarea specifică a acestora a rezultat şi se organizează şi un al

treilea gen: societatea cu răspundere limitată.

Societăţile comerciale de persoane1 sunt organizate în societăţi în nume

colectiv şi societăţi în comandită simplă, criteriul de departajare fiind gradul de

responsabilitate a subiecţilor de proprietate faţă de unitate şi modul de manifestare

a acesteia.

Societăţile în nume colectiv se caracterizează prin aceea că aportul

asociaţilor sub forma de părţi sociale este netransmisibil, iar obligaţiile financiare

ale respectivei societăţi sunt garantate de toţi asociaţii, fiecare dintre ei răspund

nelimitat, subsidiar şi solidar de obligaţiile asumate de societate.

Societăţile de persoane în comandită simplă se definesc mai întâi prin

aceea că aportul asociaţilor nu este transmisibil şi negociabil. În acelaşi timp, în

cadrul acestei societăţi, asociaţii se împart în două categorii: comandiţii, care

răspund în mod subsidiar, solidar şi nelimitat pentru obligaţiile asumate de

societate şi comanditorii, care răspund numai în limita mărimii aportului lor la

formarea capitalului social.

Societăţile comerciale de capitaluri se organizează în societăţi în

comandită pe acţiuni şi societăţi pe acţiuni.

În societatea în comandită pe acţiuni, ca şi la societatea de persoane în

comandită simplă, există două grupe de participanţi: comanditarii şi comandiţii.

Dar, în cadrul societăţii de capitaluri aceste două categorii de societăţi au funcţii şi

răspunderi distincte. Numărul acţionarilor la o astfel de societate nu poate coborî

sub o anumită limită statutară, iar capitalul nu poate fi mai mic decât prevederile

legale. 1 Acele societăţi de persoane care au drept scop prestarea la servicii nonmarfare se numesc societăţi civile. Există însă societăţi civile care, deşi prin statutul lor de înfiinţare şi organizare nu au fost declarate necomerciale, totuşi au căpătat ulterior un caracter preponderent lucrativ, fiind de fapt societăţi comerciale de persoane.

89

Totodată, comanditarii răspund de obligaţiile societăţii în limita acţiunilor

subscrise, nu a aportului în capital.

Societatea pe acţiuni este cea mai reprezentativă formă contemporană de

societate comercială. Capitalul ei este format prin

contribuţia acţionarilor, persoane fizice şi/sau juridice. Patrimoniul societăţii pe

acţiuni se constituie pe baza participării acţionarilor la fondarea acesteia, sub

forma unor înscrisuri, numite acţiuni. Capitalul social format pe baza emisiunii de

acţiuni este utilizat pentru asigurarea condiţiilor necesare bunei funcţionări a

activităţii unităţii, în concordanţă cu obiectul ei, stipulat în statut. Acest capital

social se măreşte prin folosirea unei părţi din profitul realizat de societate şi

destinată dezvoltării.

Această parte se concretizează în emiterea de noi acţiuni ce sunt cumpărate

de vechii acţionari sau se negociază la pieţe specializate.

Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social, care pot fi nominative

sau la purtător (pe ele nefiind specificat numele proprietarilor lor). Acestea dau

dreptul posesorilor lor să-şi însuşească venituri din masa totală a beneficiilor nete

obţinute de societatea respectivă. Mărimea acestor venituri depinde de numărul

acţiunilor subscrise şi deţinute, de nivelul rezultatelor nete realizate.

Totalitatea acţiunilor formează partea principală a capitalului fictiv, care

reprezintă duplicatul de hârtie al capitalului real folosit de societatea pe acţiuni. În

economia de piaţă, paralel cu mişcarea continuă a capitalului real, are loc şi

circulaţia acţiunilor, vânzarea şi cumpărarea lor la piaţa de valori. Prin vânzarea-

cumpărarea acţiunilor, se transmite şi dreptul de a primi venituri.

Conducerea generală a societăţii pe acţiuni este asigurată de adunarea

generală a acţionarilor, respectiv de adunarea reprezentanţilor aleşi de aceştia.

Fiecare acţionar are drept de vot, numărul voturilor fiind proporţional cu numărul

acţiunilor deţinute, Conducerea curentă a societăţii respective este încredinţată

unui consiliu de administraţie ales sau numit de adunarea generală. Prin formarea

de societăţi pe acţiuni s-au putut asigura şi se asigură, în continuare, concentrarea

resurselor băneşti necesare pentru fondarea şi dezvoltarea de mari unităţi în

sectoarele moderne ale economiei.

Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială,

care integrează în funcţionalitatea ei elemente împrumutate atât de la societăţile de

90

persoane, cât şi de la societăţile de capitaluri. Capitalul social al respectivei

societăţi este divizat în părţi sociale, în principiu netransmisibile. Ca şi la

societăţile de persoane, în cadrul lor numărul asociaţilor este limitat prin lege,

aceşti răspund pentru obligaţiile societăţii numai în limita aportului de capital, ca

şi în cazul societăţilor de capitaluri. O astfel de societate se caracterizează şi prin

aceea că întregul capital comercial este împărţit în părţi sau cote care nu sunt

transmisibile decât: pe cale succesorală, când nu este necesar acordul celorlalţi

asociaţi; către un alt asociat, dacă statutul nu interzice aceasta; către un terţ, dacă

actul constitutiv prevede o astfel de clauză şi numai cu consimţământul majorităţii

asociaţilor, deţinând ¾ din capitalul social.

Toate tipurile şi formele de societăţi comerciale realizează, în fond

combinări speciale ale dreptului de proprietate individuală, ale atributelor

raportului economic de proprietate cu modul de utilizare a obiectului proprietăţii.

d) Societăţile comerciale. În agricultură s-au constituit societăţi comerciale

agricole prin transformarea unor întreprinderi agricole de stat şi staţiuni pentru

mecanizarea agriculturii sau a unor cooperative agricole de producţie sau asociaţii

economice intercooperatiste sau mixte.

Cea mai eficientă formă de organizare a proprietăţii private cu folosire

asociativă s-a dovedit a fi societatea comercială pe acţiuni, care prezintă

următoarele avantaje:

- riscuri mai mici, deoarece răspunderea proprietarilor este limitată la

cuantumul valoric al acţiunilor obţinute;

- societatea poate exista nelimitat în timp, cu condiţia să fie profitabilă,

datorită posibilităţilor de vânzare a acţiunilor, ceea ce conduce la substituirea

acţionarilor proprietari şi cu alţi acţionari;

- emiterea de acţiuni oferă largi posibilităţi de sporire a capitalului

societăţii;

- oferă garanţii pentru creditori.

Societăţile comerciale agricole pe acţiuni cu capital majoritar de stat

(provenite din foste IAS-uri), erau constituite în 490 întreprinderi care au

administrat în 1997 o suprafaţă de 1652,1 mii ha teren agricol, respectiv 1319,9

mii ha teren arabil, revenind în medie pe o societate comercială o suprafaţă de

3370 ha teren agricol, respectiv 2690 ha teren arabil. Din totalul terenului

91

gestionat de aceste societăţi o suprafaţă de aproximativ 528,7 mii ha revenea unui

număr de 242,2 mii acţionari şi locatori. Aceste terenuri care fac şi obiectul legii

169/1997, legea de modificare şi completare a Legii fondului funciar (Legea

18/1991) după finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole.

e) Regiile autonome în agricultură.

Regia autonomă (regia publică) reprezintă acea formă de întreprindere care

are ca obiect producerea de bunuri economice în scopul obţinerii de profit, precum

şi gestionarea bunurilor aflate în proprietatea statului. Ea poate avea ca obiect şi

executarea unor funcţii acordate de stat ca reperceperea de impozite, administrarea

unor domenii publice etc. Regiile autonome exercită drepturile de proprietate

asupra bunurilor din patrimoniul lor, dispunând asupra acestora, posedându-le şi

folosindu-le pentru a produce bunuri materiale şi servicii pentru piaţă.

Regia autonomă are personalitate juridică proprie, iar restituirea sa este

separată de bugetul statului. Gestiunea unei regii autonome este însă legată într-o

ramură mai mare sau mai mică de rezultatele financiare generale ale proprietăţii

publice. Regia autonomă poate fi: directă, dacă atribuţiile ei economico-financiare

sunt încredinţate unor funcţionari de stat; indirectă, în situaţia în care aceste

funcţii sunt concesionate sau închiriate unor întreprinzători particulari.

Regiile autonome din România au avut o pondere relativ mare şi un statut

special de funcţionare in cadrul perioadei de tranziţie a economiei de piaţă. În

unele sectoare (de pildă căile ferate), regiile autonome vin din istoria îndepărtată a

economiei româneşti, practic de la începuturile căilor ferate în ţara noastră.

Alte regii autonome au provenit din fostele întreprinderi socialiste de stat

şi pe baza Legii privatizării, lege prin care se exceptează de la privatizare o serie

de sectoare de importanţă naţională. Indiferent de istoria constituirii, in general,

unităţile economice care se organizează ca regii autonome sunt: unităţile din

sectorul energetic, unele întreprinderi extractive, o parte a exploatărilor agricole şi

a fondului forestier, sistemul de bază al transporturilor şi telecomunicaţiilor,

infrastructura de bază pentru ocrotirea sănătăţii, învăţământul public, unităţile de

protecţie socială. Există şi opinii conform cărora regiile autonome ar trebui să se

extindă şi asupra unor unităţi din metalurgie, industria construcţiilor de maşini,

chimie etc.

92

Regiile autonome funcţionează pe bază de gestiune economică şi

autonomie financiară, fiind cu personalitate juridică. Regiile autonome aparţin

statului. In perioda de tranzitie la economia de piata s-au organizate la nivel

naţional şapte asemenea regii autonome agricole:

- Regia autonomă de îmbunătăţiri funciare;

- Regia autonomă, Institutul de cercetare şi dezvoltare pentru valorificarea

produselor horticole;

- Regia autonomă a tutunului;

- Regia autonomă Institutul naţional de medicină veterinară

“Pasteur”

- Regia autonomă Institutul de montanologie

- Regia autonomă “Cai de rasă”

- Regia autonomă – Agenţia Naţională a Produselor Agricole (ANPA).

Intrebari :- Evidentiati principalele etape in evolutia structurilor economico-sociale

din sistemului agoalimentar din tarile cu economie dezvoltata.

- Prezentati ideile fundamentale ale sistemului agroalimentar din tarile cu

economie dezvoltata care pot servi ca orientare în reorganizarea sistemului

agroalimentar din România

- Analizati comparativ modul de exploatare directa si a modul de exploatare

in arenda ?

- Explicati avantajele si dezavantajele principalelor tipuri de proprietate

asupra fondului funciar.

- Descrieti principalele tipuri de exploatatii din agricultura Romaniei

93