+ All Categories
Home > Documents > Capitolul I INTRODUCERE -...

Capitolul I INTRODUCERE -...

Date post: 26-Jun-2018
Category:
Upload: dinhnguyet
View: 223 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
20
Capitolul I INTRODUCERE INTREŢINEREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU (ACTUALIZAREA INFORMAŢIILOR CADASTRALE) ȊNREGISTREA SISTEMATICĂ A CADASTRULUI Întreţinerea lucrărilor de cadastru reprezintă ţinerea la zi a sistemului unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării. Acesta cuprinde un ansamblu de lucrări tehnice care permit înregistrarea schimbărilor ce se produc asupra mărimii, configuraţiei, categoriei de folosinţă şi proprietarilor sau posesorilor terenurilor (imobilelor) de orice fel, care au ca finalitate înscrierea în sistemul de publicitate imobiliară, presupunând existenţa prealabilă a unei evidenţe cadastrale. Înregistrarea sistematică reprezintă procesul prin care se realizează transpunerea situaţiei reale a tuturor imobilelor aflate pe teritoriul României, într-un sistem informatic unitar, având drept scop gestiunea eficientă a informaţiilor privitoare la acestea.
Transcript

Capitolul I

INTRODUCERE

INTREŢINEREA LUCRĂRILOR DE CADASTRU

(ACTUALIZAREA INFORMAŢIILOR CADASTRALE)

ȊNREGISTREA SISTEMATICĂ A CADASTRULUI

Întreţinerea lucrărilor de cadastru reprezintă ţinerea la zi a

sistemului unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică

a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării.

Acesta cuprinde un ansamblu de lucrări tehnice care permit

înregistrarea schimbărilor ce se produc asupra mărimii, configuraţiei,

categoriei de folosinţă şi proprietarilor sau posesorilor terenurilor

(imobilelor) de orice fel, care au ca finalitate înscrierea în sistemul de

publicitate imobiliară, presupunând existenţa prealabilă a unei evidenţe

cadastrale.

Înregistrarea sistematică reprezintă procesul prin care se

realizează transpunerea situaţiei reale a tuturor imobilelor aflate pe

teritoriul României, într-un sistem informatic unitar, având drept scop

gestiunea eficientă a informaţiilor privitoare la acestea.

ISTORIA CADASTRULUI

Originea cuvântului cadastru, după unii autori, ar fi compus din

prefixul de origine greacă „kata“, care înseamnă „de sus în jos“, şi din

cuvântul neogrec (bizantin) „stikon“, care înseamnă registru de

impunere, carte de însemnări, carte de comerţ. Alţi autori susţin că el

derivă din cuvântul vechi medieval „capitastrum“, care ar fi în strânsă

legatură cu „capitions registrum“ sau „capitum registrum“ şi care la

origine înseamnă impozitul pe capul familiei.

Denumirea apare pentru prima dată într-un document din anul

1185, găsit la Veneţia sub forma „catastico“. Dar el s-a impus în secolul

XVII şi din Italia a trecut în Franţa sub forma „le cadastre“, în Germania

şi Austria sub forma „der Kataster“. În ţara noastră el apare la începutul

sec. XIX, adaptat foneticii limbii române, sub forma de „cadastru“. Deci

cadastrul a însemnat în decursul timpului activitatea umană de

inventariere a resurselor funciare, pentru realizarea impozitelor.

DIN ISTORICUL LEGISLAŢIEI FUNCIARE

ÎN ROMÂNIA

Anul 1933 este socotit anul apariţiei cadastrului modern prin

adoptarea Legii nr.23/1933 pentru organizarea cadastrului funciar şi

introducerea cărţilor funciare în Vechiul Regat şi Basarabia, cu

posibilitatea ca documentele cadastrale să fie recunoscute pe „piaţa de

capital” printre „titlurile de valoare”.

Reperele cronologice care marchează activitatea de cadastru sunt:

6 martie 1945 – instaurarea guvernului Dr. Petru Groza.

30 decembrie 1947 - proclamarea Republicii Populare Române.

1965 se proclamă Republica Socialistă România.

22 Decembrie 1989 Statul socialist încetează.Pentru România

începe o perioadă de tranziţie spre statul de drept, democraţie, economie

de piaţă.

O sinteză a istoricului legislaţiei funciare care stă la baza

reglementării cadastrului în România este redată după cum urmează:

„Hotărnicia moşiilor”, vânzarea se făcea în faţa „oamenilor buni

şi bătrâni” şi era adusă la cunoştinţa obştei săteşti prin „strigarea peste

sat”.

Hotărnicia unei moşii pe baza unui ordin de încuviinţare

domnească (hrisov), de către o comisie formată din 6-24 hotarnici, care

întocmeau o carte de alegere a hotarelor sau „carte de hotărnicie” numită

„ocolniţă”.

Proprietatea, în vechiul drept românesc, se transmitea nu numai

prin consimţământul părţilor, ca în sistemul francez, ci prin predarea

lucrului ca în dreptul roman; când existau şi titluri, acte, sineturi, acestea

trebuiau predate o dată cu imobilul. Posesiunea sineturilor avea o mare

importanţă, ea servea ca dovadă a proprietăţii, chiar când se pierdea

posesiunea lucrului.

Marii boieri şi mănăstirile îşi ţineau condici speciale, încă înainte

de sec. al XVIII-lea, în care înscriau zapisele de vănzare sau cumpărare şi

sineturile moşiilor proprii.

În Principate, sub imperiul Regulamentului Organic (începutul

sec. al XIX-lea) s-au instituit două condici pecetluite cu pecetea

domnească, în care se înscriau foile de zestre şi „actele de zalogire” a

imobilelor. Acestea sunt, deci, primele registre pentru inscripţiuni

ipotecare.

In anul 1865 a apărut primul cod civil românesc. S-a introdus

principiul francez al consensului după care „vinderea este perfectată între

părîţi şi proprietatea este de drept strămutată de cumpărător, în privinţa

vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra

preţului, deşi lucrul nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.

In materie de vindere de imobile, drepturile nu se puteau opune unei a

treia persoane decât prin transcripţiunea actului în registre oficiale. In

acest scop au luat fiinţă registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni.

În Transilvania şi Banat, apoi mai târziu în Bucovina,

constituirea, strămutarea, modificarea sau stingerea drepturilor reale

imobiliare s-a făcut potrivit principiului dreptului german, adică actele

translative erau perfecte, chiar între părţi, numai după înscrierea în

registrele de publicitate. Aceste registre au apărut la începutul sec. al

XVII-lea, găsite în arhiva oraşului Brasov. Ele se refereau numai la

teritoriul oraşului Braşov şi la cel al satelor dependente de el.

Restul teritoriului, publicitatea s-a făcut la fel cu cea descrisă în

statele sub influenţa sistemului german.

În 14 august 1846 s-a elaborat un statut privind apărarea

proprietăţii şi asigurarea creditorilor şi cumpărătorilor prin înscrierea în

cartea funciară. Pentru corecta înscriere în cartea funciară s-au întocmit

instrucţiuni speciale (21 august 1846), şi s-au înfiinţat servicii speciale în

cadrul universităţii săseşti de bunuri.

Legiferarea pentru toata provincia s-a făcut prin Regulamentul de

carte funciară din 5 februarie 1870, prin care s-a introdus sistemul

modern de publicitate reală, integrală şi legală a cărţii funciare.

Apoi au urmat o serie de acte normative în secolul al XX-lea:

Decretul nr. 2142 din 12 iunie 1930 pentru funcţionarea cărţilor funciare

centrale pentru căile ferate şi canaluri, modificată prin Legea nr. 987 din

12 noiembrie 1941, încă în vigoare.

Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 parţial în vigoare şi în

prezent.

Au urmat apoi, în completare: Legea nr. 511 din 15 octombrie

1938 pentru punerea în aplicare în Bucovina a D-L nr. 115/1938,

Legea nr. 753 pentru înterpretarea art. 23 al Legii nr. 511/1938,

Legea nr. 163 din 14 martie 1946 pentru înlocuirea provizorie cu

cărţi de evidenţă funciară a cărţilor funciare distruse, sustrase sau

pierdute (în urma celui de-al doilea război mondial),

Legea nr. 241 din 12 iulie 1947 pentru punerea în aplicare în

Transilvania a D-L nr. 115/1938,

Legea nr. 242 din 12 iulie 1947 pentru transformarea cărţilor

funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară.

Ultima reglementare în materie este Legea nr. 7 din 26 martie

1996-Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

La 6 martie 1945 se instaurează guvernul Dr. Petru Groza. România

intră întro nouă eră, politică, socială şi implicit juridică.

Legislaţia din acestă perioadă este:

Legea nr. 260 din 4 aprilie 1945 privitoare la legislaţia

aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobândite în

acest teritoriu, în timpul operaţiunii ungare.

Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei

agrare. Iată că la nici 25 de ani de la ultima reformă agrară care nu se

definitivase întru-totul, realităţile social-politice impun o nouă abordare.

După cum rezultă din cuprinsul actului normativ scopul reformei agrare

este:

a) Mărirea suprafeţelor arabile ale gospodăriilor ţărăneşti existente,

care au mai puţin de 5 ha;

b) Crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii

agricoli fără pămînt;

c) Înfiinţarea prin apropierea oraşelor şi a localităţilor industriale, a

unor grădini de zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor,

funcţionarilor şi meseriaşilor;

d) Rezervarea unor terenuri pentru şcoli agricole şi ferme

experimentale model în vederea ridicării nivelului culturilor agricole, a

producţiei de seminţe selecţionate, a creşterii vitelor şi creării şi

dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea

Statului.

Urmează etatizarea:

„În scopul înfăptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru

a fi împărţite plugarilor îndreptăţiţi la împroprietărire şi pentru a constitui

rezervele prevăzute la art. 2, pct. c şi d, următoarele bunuri agricole cu

inventarul viu şi mort afectat lor;

a) Pământurile şi proprietăţile agrare de orice fel aparţinînd

cetăţenilor germani şi cetăţeni romani, persoane fizice sau juridice, de

naţionalitate (origine etnică) germană, care au colaborat cu Germania

hitleristă.

b) Pământurile şi alte proprietăţi ale criminalilor de război şi ale

celor vinovaţi de dezastrul ţării;

c) Pământurile celor care s-au refugiat în ţările cu care România

este în stare de razboi ori s-au refugiat în străinătate după data de 23

August 1944;

d) Terenurile şi toate bunurile agricole ale absenteiştilor;

e) Terenurile a celor care în ultimii şapte ani consecutivi nu şi-au

cultivat paminturile în regie proprie, cu excepţia loturilor pînă la 10 ha;

f) Bunurile agricole de orice fel ale cetăţenilor romani care s-au

înscris voluntari pentru a lupta împotriva Naţiunilor Unite;

g) Bunurile de mână moartă

h) Prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale

persoanelor fizice care depăşesc suprafata de 50 ha, şi anume: pămîntul

arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale, fie că servesc sau nu

pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile. Construcţiunile,

conacele, armanele, drumurile, livezile şi orice lucrări de îmbunătăţiri

funciare, cu toate instalaţiile lor, vor fi cuprinse în cota de 50 ha,

prevăzută la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota

rezervată pentru dânsul de unde voeşte, dar într-un singur loc.

Se consideră ca o singură proprietate agricolă în ce priveşte

aplicarea art. 3, pct. h:

a) Terenurile agricole aparţinând aceluiaşi proprietar, aflate în diferite

părţi ale ţării;

b) Proprietăţile agricole ale soţului şi soţiei. În cazul când soţia are

proprietate separată de a soţului, moştenită sau primită ca zestre înainte

sau după căsătorie şi dovedită cu acte, va rămâne asupra soţiei 10 ha, cu

latitudinea din partea soţilor de a-şi rezerva cotele legale din una sau

ambele proprietăţi, după buna lor învoială;

c) Proprietăţile agricole ale părinţilor şi copiilor minori;

d) Bunurile agricole aflate în coproprietate.

Tractoarele, batozele, locomobilele, seceratoarele şi combinele de pe

bunurile agricole prevăzute la art. 3, trec asupra Statului, care va crea

centre judeţene de închiriat maşini agricole la dispoziţia agricultorilor.

unelte agricole şi animale de tracţiune trec asupra Statului, proporţional

cu suprafaţa de teren agricol expropriat şi vor fi date ţăranilor

împroprietăriţi.

Toate bunurile agricole arătate în art. 3 şi 6 trec imediat, fără

nicio despăgubire, pe deplin, în proprietatea Statului, pentru scopurile

arătate la art. 2

Sunt exceptate dela expropriere şi lăsate în proprietatea actualilor

titulari: orezăriile existente, bunurile agricole aparţinând mănăstirilor,

mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor

bisericeşti, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor şi Aşezămintelor

spitaliceşti, precum şi cele ale Academiei Române, Casei Şcoalelor şi

celorlalte aşezăminte de cultura, ale composesoratelor, urbariatelor,

obştiilor şi cooperativelor săteşti, de asemeni şi fâneţele şi păşunele

aparţinând comunelor şi în general toate bunurile făcând parte din

patrimoniul Statului.

O nouă reglementare în materia circulaţiei juridice a terenurilor apare în

anul 1947 prin Legea nr. 203 din 23 iunie pentru reglementarea

circulaţiei şi stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole.

Legea nr. 177 din 7 iunie 1947 pentru interpretarea dispoziţiunilor

legale privitoare la înfăptuirea reformei agrare vine cu o reglementare

specifică vremurilor ce exclude orice recurs la justiţie: Lucrările pentru

înfăptuirea reformei agrare săvârşite de organele prevăzute prin Legea

Nr. 187 din 23 Martie 1945, sunt acte de guvernamant şi nu pot fi atacate

în justiţie pe nici o cale.

Legea nr. 247 din 10 iulie 1947 pentru finanţarea operaţiunilor

necesitate de aşezarea definitivă în Banat a îndreptăţiţilor la

împroprietarire şi a populaţiei transferate din alte regiuni ale ţării aduce şi

ca reglementări în materie funciară statuând: Oficiul Colonizarilor (O. N.

A. C.), din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, va aplica şi executa în

Banat, proiectul de parcelare a terenurilor, provenind din legea de

reforma agrară nr. 187 din 1945, urmărind eliberarea titlurilor definitive

de proprietate îndreptăţiţilor la împroprietărire prevăzuţi de legea de

reformă agrară şi populaţiei transferate din alte regiuni ale ţării.

La 30 decembrie 1947 se proclamă Republica Populară Română.

Noile realităţi social-politice dobândesc un nou statut, mai puternic,

mai trainic şi implicit mai efectiv.

Începe marea etatizare.

Decretul nr. 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor

dispoziţiuni din Legea nr. 187 din 1945 vine să confirme această stare de

fapt devenită acum stare de drept. Astfel: „Trec în proprietatea Statului,

ca bunuri ale întregului popor:

a) Exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul

exproprierii, potrivit legii Nr. 187 din 1945 şi fermele model, constituite

prin efectul aceleiaşi legi, cu întreg inventarul viu, mort şi clădiri,

aparţinând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se

află;

b) Instalaţiile agricole şi semi-industriale, bunurile şi materialele

destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării,

oriunde s-ar găsi depozitate, aparţinând exploatării moşiereşti

expropriate;

c) Toate creanţele, titlurile, precum şi participările şi drepturile

cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti expropriate.

- Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru nationalizarea

întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de

transporturi.

- Decretul nr. 133 din 2 aprilie 1949 privind organizarea

cooperaţiei care reglementează şi înfiinţează dreptul de proprietate

cooperatistă.

- Decretul nr. 174 din 27 aprilie 1949 asupra exproprierii

pentru cauză de utilitate publică a unor bunuri stabileşte că: „Bunurile

expropriate în temeiul legii de expropriere pentru cauză de utilitate

publică din 1864 în privinta cărora exista acţiuni pendinte în faţa

instanţelor judecătoreşti, se consideră, trecute, prin efectul prezentului

decret, în proprietatea şi folosinţa Statului.”

- Decretul Nr. 184 din 30 aprilie 1949 pentru fixarea unor

atribuţiuni cu caracter economic arată: „ Consiliul de Miniştri, precum şi

ministerele vor putea decide, în sfera lor de activitate, blocarea sau

reachiziţionarea bunurilor necesare activităţii economice.

- Decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru naţionalizarea unor

imobile prevede că se naţionalizează imobilele (implicit terenurile)

prevăzute în listele anexe. Imobilele naţionalizate trec în proprietatea

Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire şi libere de

orice sarcini sau drepturi reale de orice fel. Prin imobile în sensul

prezentului decret se înţeleg atît terenul cu construcţiunile, cît şi

instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea

imobilului.

- Decretul nr. 151 din 7 iunie 1950 privind comasarea şi

circulaţia bunurilor agricole.

- Decretul nr. 221 din 6 septembrie 1950 privitor la împărţeala

sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea

construirii fără autorizare aduce reglementări atât în domeniul funciar cât

şi al urbanismului.

- Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 pentru autorizarea

comitetelor executive ale sfaturilor populare să atribuie terenuri,

proprietatea statului, unor categorii de cetăţeni ce voiesc a-şi construi

locuinţe fără credite acordate de stat.

- Decretul nr. 244 din 17 iunie 1955 privind reglementarea

transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile

cooperatiste reglementează trasferul proprietăţii funciare din proprietatea

statului în proprietate cooperatistă.

- Decretul nr. 144 din 29 martie 1958 privind reglementarea

eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a

construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile

terenurilor cu sau fără construcţii reglementează noi aspecte privind

circulaţia juridică a terenurilor.

- Decretul nr. 545 din 26 decembrie 1958 privind

reglementarea amplasării construcţiilor, precum şi trecerii în proprietatea

statului a terenului şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau a

unor acţiuni de interes de stat prevede că: „Pentru asigurarea terenurilor

necesare construcţiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acţiuni de

interes de stat, pot fi expropriate, contra plata, terenuri cu sau fără

construcţii. Terenurile cu sau fără construcţii, expropriate, trec în

proprietatea statului libere de orice sarcini. Sarcinile care grevau bunurile

expropriate sînt strămutate de drept asupra despăgubirii cuvenite fostului

proprietar.”

- Decretul nr. 115 din 30 martie 1959 pentru lichidarea

rămăşiţelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în

agricultură, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material şi

cultural al ţărănimii muncitoare şi al dezvoltării construcţiei socialiste.

Acesta este ultimul act normativ în desăvârşirea procesului de etatizare a

proprietăţii funciare agrare.

ÎN 1965 SE PROCLAMĂ REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

„Noua viziune” aduce cu sine şi noi reglementări.

- Decretul nr. 445 din 27 mai 1966 privind sprijinirea de către stat a

cetăţenilor de la oraşe în construirea de locuinţe proprietate personală

stabileşte că: „Terenurile destinate construirii de locuinţe proprietate

personală se atribuie beneficiarilor, fără plată.”

- Legea nr. 9 din 9 mai 1968 pentru dezvoltarea construcţiei de

locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi

construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism prevede că

decizia de atribuire a terenului constituie titlul pentru dreptul de folosinţă

veşnică - individuală sau comuna - asupra terenului.

- Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcţiei de

locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi

construirea de case de odihna proprietate personală cuprinde şi ea

reglementări în domeniul funciar.

- Legea nr. 58 din 1 noiembrie 1974 privind sistematizarea

teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale reia ideea de etatizare a

proprietăţii funciare într-un mod absolut originar. Se stabileşte că

dobindirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor

urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă

înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de

înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în

proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit

prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.

- Legea nr. 59 din 29 octombrie 1974 cu privire la fondul

funciar este prima reglementare modernă şi unitară a materiei. Capitolul

6 reglementează circulaţia terenurilor agricole. Art. 44 prevede că

dobindirea de terenuri agricole se poate face numai prin moştenire legală,

fiind interzisă înstrăinarea sau dobindirea prin acte juridice a acestor

terenuri. În scopul asigurării cultivarii rationale a pămîntului, cei care

dobîndesc terenuri agricole, prin moştenire legală, sînt obligaţi sa asigure

continuarea muncii agricole pe acele terenuri şi sa aibă sau sa-şi

însuşească cunoştinţele agricole corespunzătoare.

În cazul în care nici unul dintre moştenitori nu întruneşte cerinţele

alineatului precedent, terenurile trec în folosinta organizaţiilor socialiste

desemnate de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene sau

al municipiului Bucureşti. Folosinta terenurilor poate fi restituită

moştenitorilor la cererea acestora, în timp de 2 ani, de aceleaşi organe,

dacă acestea constata ca ei îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. 1.

Pentru moştenitorii minori, termenul de 2 ani se calculează de la data

cînd ei devin majori. La împlinirea termenului de 2 ani terenul trece în

proprietatea statului.

- Decretul nr. 223 din 3 decembrie 1974 privind reglementarea

situaţiei unor bunuri consfinţeşte un nou tip de etatizare. Prin urmare în

Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în

proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţara.

Persoanele care au făcut cerere de plecare definitiva din ţara sînt obligate

sa înstrăineze, pînă la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor

în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care

va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56

alin. 2 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe,

vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de

case de odihna proprietate personală.

- Decretul nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea

construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plata, în

proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege

reglementează noi tipuri de etatizare respectiv imobilele expropriate trec

în proprietatea statului pe data preluării efective a acestora în vederea

demolarii şi nu la data plăţii despăgubirii.

- Decretul nr. 112 din 29 martie 1984 pentru modificarea articolului

44 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar este ultimul din

actele normative care prezintă importanţă în domeniul funciar pentru

perioada predecembristă. În art. 44 se prevede că dobândirea de terenuri

agricole se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă

înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.

LA 22 DECEMBRIE 1989 STATUL SOCIALIST ÎNCETEAZĂ

Pentru România începe o perioadă de tranziţie spre statul de drept,

democraţie, economie de piaţă.

- Legea nr. 9 din 31 iulie 1990 privind interzicerea temporară a

înstrăinării terenurilor prin acte între vii. Ea stabileşte că până la

adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar

se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel,

situate înăuntrul sau în afară localităţilor .

Dreptul funciar actual debutează în România prin Legea nr. 18

din 19 februarie 1991 care a fost publicată ȋn Monitorul Oficial al

Romaniei, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991 și a mai fost modificată

prin:

- Legea nr. 29 din 21 martie 1991, pentru prelungirea unor

termene din Legea Fondului funciar nr.18/1991, Monitorul

Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 59 din 22 martie 1991;

- Ordonanța Guvernului nr. 46 din 12 august 1994, Monitorul

Oficial al Romăniei, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994;

- Legea nr. 132 din 22 decembrie 1994, Monitorul Oficial al

Romȃniei, Partea I, nr. 359 din 23 decembrie 1994);

- Ordonanța Guvernului nr. 20 din 4 august 1995, Monitorul

Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 184 din 15 august 1995;

- Legea nr. 104 din 16 noiembrie 1995, Monitorul Oficial al

Romȃniei, Partea I, nr. 270 din 21 noiembrie 1995);

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5 din 31 august 1996,

Monitorul Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 207 din 2 septembrie

1996;

- Legea nr. 47 din 4 aprilie 1997, Monitorul Oficial al Romaniei,

Partea I, nr. 58 din 8 aprilie 1997) ;

- Ordonanța Guvernului nr. 57 din 28 august 1997, Monitorul

Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997;

- Legea nr. 169/1997, pentru modificarea si completarea Legii

fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.

299 din 4 noiembrie 1997 ,

- Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 8 din 12 ianuarie

2000;

- Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si

justitiei, precum si unele masuri adiacente, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr. 653 din 22 iulie 2005;

- Legea nr. 218/1998 , privind aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 1/1998 pentru modificarea articolului 9 din Legea

fondului funciar nr. 18/ 1991, republicată, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr. 453 / 26 noiembrie 1998;

- Ordonanța urgență nr. 1/1998, pentru modificarea articolul 9

din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, Monitorul

Oficial al Romȃniei nr. 26/ 26 ianuarie 1998;

- Legea nr. 54/1998 , privind circulatia juridica a terenurilor,

Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 102 / 4 martie 1998;

- Ordonanța de urgență 102/2001, privind modificarea și

complet. Legii nr. 1/2000 pt. reconstituirea dr. de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicit. potrivit

preved. L fondului funciar 18/1991, Monitorul Oficial al

Romȃniei 350 din 29 iunie 2001;

- Legea nr. 545/2001 , pt.completarea art. 36 din Legea fondului

funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.659 din

19 octombrie 2001;

- Ordonanța de urgență nr. 209/2005, pentru modificarea și

completarea unor acte normative din domeniul proprietății,

Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 1194 din 30 decembrie 2005;

- Legea nr. 263/2006, privind aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor

acte normative din domeniul proprietății, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr. 572 din 3 iulie 2006;

- Legea nr. 47/2007 , pentru completarea art. 5 din Legea fondului

funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.194 din 21

martie 2007;

- Legea nr. 340/2007, pentru modificarea alin. (6) al art. 92 din

Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr.846 din 10 decembrie 2007;

- Legea nr. 67/2010, pentru modificarea alin. (3) al art. 18 din

Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr. 215 din 6 aprilie 2010;

- Legea nr. 71/2010, pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din

Legea fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr. 258 din 21 aprilie 2010;

- Legea nr. 158/2010, pentru modificarea art. 26 din Legea

fondului funciar nr. 18/1991, Monitorul Oficial al Romȃniei nr.

496 din 19 iulie 2010;

- Legea nr. 71/2011, pentru punerea in aplicare a Legii nr.

287/2009 privind Codul civil, Monitorul Oficial al Romȃniei

nr.409 din 10 iunie 2011;

- Legea nr. 76/2012 , pentru punerea ȋn aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedura civilă, Monitorul Oficial al

Romȃniei nr.365 din 30 mai 2012;

- Legea nr. 187/2012 (ȋn vigoare din 1 februarie 2014), pentru

punerea ȋn aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,

Monitorul Oficial al Romȃniei nr.757 din 12 noiembrie 2012;

- Legea nr. 219/2012, pentru aprobarea Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agenției Naționale de

Cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului

Administrației și Internelor ȋn subordinea Ministerului Dezvoltării

Regionale și Turismului, precum și pentru modificarea unor acte

normative, Monitorul Oficial al Romȃniei nr. 789 din 23

noiembrie 2012;

Etapa de mare însemnătate a începerii cadastrului general şi

unificării cărţilor funciare (1933-1955) a continuat cu etapa sistemelor de

evidenţă funciară şi de cadastru funciar (1955-1991), pentru ca după

1991 sa asistăm la o perioadă de stagnare a lucrărilor de cadastru general.

SINTETIC PUTEM PRECIZA URMĂTOARELE:

Primele planuri geometrice de moşii, bazate pe ridicari

topografice, au apărut spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul

celui de-al XVIII-lea, mai întâi în Banat, Transilvania şi Bucovina, iar

apoi în Vechiul Regat. Au luat naştere astfel primele instituţii de

învăţământ superior de profil în care se predă cursul de „geodezie şi

iniţiere a câmpului” la Iaşi (1814), sub patronajul lui Gheorghe Asachi şi

la Bucureşti (1818), la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr. Titlul de „inginer

hotarnic” s-a instituit, oficial în anul 1868, prin regulamentul pentru

refacerea hotărniciilor (pe baza Codului civil roman de la 1865), iar după

1930, titlul de „inginer cadastral”.

In perioada 1947-1990, terenurile au fost scoase din circuitul

civil, iar sistemul cadastral şi regimul funciar s-a adaptat acestei situaţii,

realizându-se totuşi planuri şi hărţi cadastrale, ca şi bonitări ale

terenurilor, în special pentru planificarea economică centralizată, având

în vedere deţinătorii de atunci ai bunurilor imobiliare (sectorul de stat şi

cooperatist). In temeiul unor acte normative, care au constituit baza

evidenţei funciare (Decretul 281/1955 si HCM nr.1240/1955), cadastrul

s-a transformat, prin faptul că a servit la comasarea terenurilor agricole,

într-o evidenţă imobiliară a proprietăţii socialiste de stat şi cooperatiste.

Treptat, cadastrul a devenit tot mai complex, pe măsura creşterii

nevoilor tehnice, economice şi juridice de inventariere a pământului şi a

celorlalte bunuri imobile, cărora li s-au adăugat în ultimii ani, cerinţe şi

necesităţi legate de folosirea raţională a resurselor în contextul procesului

dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului înconjurător.


Recommended