CUPRINS
Capitolul I Anatomia si fiziologia aparatului respirator
1.1Anatomia aparatului respirator...................................... pag2
1.2Fiziologia aparatului respirator......................................pag6
Capitolul II Pneumonia Pneumococica
2.1Definitie.........................................................................pag9
2.2Etiologie.........................................................................pag9
2.3Simptomatologie............................................................pag9
2.4Investigatii......................................................................pag10
2.5Tratament........................................................................pag11
Captiolul III Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu pneumonie
pneumococica
3.1Rol propriu.....................................................................pag15
3.2Rol delegat.....................................................................pag18
3.3Tehnica...........................................................................pag19
Capitolul IV Studiu de caz
4.1Culegerea de date...........................................................pag25
4.2Grila de dependenta........................................................pag28
4.3Analize............................................................................pag30
4.4Plan de ingrijire
4.5Epicriza...........................................................................pag31
Bibliografia..........................................................................pag32
1
CAPITOLUL I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
APARATULUI RESPIRATOR
1.1ANATOMIA APARATULUI RESPIRATO R
Totalitatea organelor care asigură mecanismul respiriaţei , cu rolul de a asigura
aportul de O2 şi de a elimina CO2 alcătuiesc aparatul respirator .
Aparatul respirator este format din:
I. Căile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee ;
II. Căile respiratorii inferioare :
- Plămânii ;
- Arborele bronşic – bronhii ;
- Bronhiole ;
- Sacii alveolari .
NASUL ŞI CAVITATEA NAZALĂ
Nasul reprezintă primul segment al căilor respiratorii cu rol dublu funcţional :
respirator şi olfactiv. Este o formaţiune mediofacială de forma unei piramide cu baza în
jos , despărţită de septul nazal în două cavităţi , numite fosele nazale. Acestea comunică
cu sinusurile şi faringele prin două orificii largi .
Cavităţile nazale sunt căptuşite de o mucoasă foarte bogat vascularizată şi
împărţită funcţional în două regiuni :
- treimea superioară : mucoasa olfactivă ;
- partea inferioară : mucoasa respiratorie .
2
FARINGELE
Este un conduct muculo–membranos , situat posterior în cavitatea bucală şi
înaintea coloanei vertebrale , care reprezintă segmentul de încrucişare a căii
respiratorii cu cea digestivă .
Este divizat în trei etaje :
- nazofaringe ;
- orofaringe ;
- laringofaringe .
Este alcatuit din:
- tunica externă de înveliş (adventicea faringelui) ;
- tunica musculară (muşchi) .
La nivelul său activează plexul faringian , o reţea de nervi ce coordonează
pătrunderea aerului în plămânii şi a hranei în esofag .
Amigdalele formează inelul limfoepitelial al faringelui .
LARINGELE
Este alcătuit dintr-un schelet cartilaginos, de formă triunghiulară, cu baza în sus ,
ce deserveşte funcţia respiratorie şi pe cea de fonaţie .
Este situat :
- sub osul hioid ;
- deasupra traheei ;
- înaintea esofagului ;
- pe linia mediană a gâtului , în dreptul vertebrelor C5, C6 .
Laringele este format din:
I.Un schelet cartilaginos alcătuit din :
- patru cartilagii pereche ;
- trei cartilagii nepereche . Dintre acestea cel mai important fiind epiglota ce
închide glota în timpul deglutitiei .
II.Articulaţii şi ligamente ce unesc cartilagiile între ele ;
III.Muşchii ce acoperă scheletul şi intervin în respiraţie şi fonaţie .
Cavitatea laringelui prezintă trei etape :
- Supraglotic (vestibular) ;
3
- Subglotic (infraglotic, continuat cu traheea) ;
- Glotic .
Laringele este acoperit de o mucoasă bogat vascularizată .
TRAHEEA
Este un tub fibrocartiloginos ce începe la nivelul vertebrei C6 şi se termină în
cavitatea toracică la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situată :
- în faţa esofagului ;
- înapoia marilor vase sanguine .
Este formată din 15-20 semi-inele cartilaginoase a căror parte dorsală este
înlocuită de un muşchi neted transversal .
Este captuşită cu două tunici :
- tunica externă – fibro-musculo-cartilaginoasă ;
- tunica internă – mucoasa ciliată .
Traheea se bifurcă în partea inferioară , la nivelul ultimului inel traheal, cu cele
doua bronhii principale .
ARBORELE BRONŞIC
Este format din căile respiratorii extra şi intra-pulmonare , constituind un sistem
de tuburi ce servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4 , traheea se împarte în două bronhii : dreaptă şi stangă . Aceste
bronhii pătrund în plămâni prin hil , unde se vor ramifica intra-pulmonar , formând
arborele bronşic : la dreapta în trei bronhii lobare (superioară , mijlocie şi inferioară) , iar
la stanga în două bronhii lobare (superioară şi inferioară) .
Bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare , apoi în bronhii
terminale , care se continuă cu canale alveolare (ai căror pereţi prezintă dilataţii în formă
de saci) , saci alveolari în care se deschid alveolele pulmonare .
I. Bronhia dreaptă :
Inainte de a pătrunde adânc în plămanul drept , bronhia principală dreaptă se
împarte în :
1. bronhia lobară superioară ce pătrunde în lobul superior şi se distribuie
segmentelor pulmonare alcătuind trei bronhii segmentare;
4
2. trunchiul bronhic intermediar , ce se împarte în două bronhii lobare:
a. bronhia lobară mijlocie , ce se împarte în două bronhii segmentare
corespunzator segmentelor lobului mijlociu ;
b. bronhia lobară inferioară ce se împarte în cinci bronhii segmentare ,
corespunzator segmentelor pulmonare ale lobului inferior .
II. Bronhia stângă :
După ce a intrat prin hil , înainte de a pătrunde mai adânc în plămân , bronhia
principală se împarte în :
1. bronhia lobară superioară care pătrunzând în lobul superior se împarte în :
a. trunchiul superior ce se termină prin trei bronhii segmentare ;
b. trunchiul inferior terminat prin două bronhii segmentare .
2. bronhia lobară inferioară , împărţită în cinci bronhii segmentare. Fiecare
bronhie segmentară dă ramificaţii din ce in ce mai reduse astfel :
a. bronhii lobulare;
b. bronhii terminale;
c. bronhii acinoase.
PLĂMÂNII
Sunt organe pereche , situate în cavitatea toracică prin care se realizează schimbul
de gaze : O2 şi CO2 .
La exterior sunt înveliţi într-o membrană seroasă numită pleură , care este de două
tipuri :
- pleura viscerală - ce acoperă plămânul ;
- pleura parietală - ce acoperă pereţii cavităţii toracice .
Cavitatea pleurală este virtuală , în general devenind patologică în urma
acumulării între cele două foiţe a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
- aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfă - kilotorax .
Plămânul este alcătuit din :
5
I. Lobii pulmonari sunt unităţi morfologice mari , delimitate prin scizuri :
- plămânul drept are două scizuri - trei lobi ;
- plămânul stâng are o scizură - doi lobi .
II. Segmentele sunt unităţi morfologice delimitate imperfect prin septuri
conjunctive. Acestea sunt alcătuite din lobuli .
III. Lobulul este o formaţiune anatomică , constituită din :
1. ramificaţii ale bronhiilor şi vaselor de sânge înconjurate de ţesut conjunctiv ;
2. acini pulmonari sunt constituiţi din :
a. bronhiola respiratorie ;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezintă suprafaţa de schimb a plămânului .
Peretele alveolar este adaptat schimburilor de gaze şi este format din :
- epiteliu alveolar unistratificat aşezat pe o membrană bazală ;
- ţesut conjunctiv - bogat în fire elastice în care există o reţea de capilare provenite
din ramurile terminale ale arterei pulmonare .
Vascularizaţia plămânului este :
I. Nutritivă :
- face parte din marea circulaţie ;
- este asigurată de arterele şi venele bronşice .
Venele drenează sânge în vena cavă superioară .
II. Funcţională :
- asigură schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sânge (mica circulaţie) ;
Reţeaua nervoasă a plămânului este reprezentată de :
- fibre motorii parasimpatice provenite de la nervul vag ;
- fibre simpatice provenite de la simpaticul toracal şi cervical .
1.2FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEIRespiraţia reprezintă funcţia prin care organismul ia din mediul său de viaţă O2 şi
elimină CO2 .
MECANISMUL RESPIRAŢIEI - este asigurat de scheletul cutiei toracice şi
muşchii respiratori .
6
Modificarea volumului cutiei toracice permite pătrunderea aerului în plămâni
fiind realizată prin contracţia muşchilor ridicători ai coastelor . Revenirea la poziţia
iniţială se realizează sub acţiunea muşchilor ridicători ai coastelor .
Diafragmul este cel mai important muşchi respirator contribuind la micşorarea
volumului cutiei toracice în repaus , iar prin contracţie la mărirea acesteia.
Datorită elasticităţii lor şi presiunii negative existente între foiţele pleurale ,
plămânii urmează expansiunea cutiei toracice .
TIPURI DE RESPIRAŢIE FIZIOLOGICĂ :
I.Respiraţia de tip costal - este cea în care , la mişcările respiraţiei contribuie mai
ales muşchii costali . Acest tip este caracteristic femeilor .
II.Respiraţia de tip abdominal - este cea în care rolul cel mai important îl are
diafragmul . Această respiraţie este caracteristică barbaţilor şi copiilor mici .
MIŞCĂRILE RESPIRATORII - reprezintă totalitatea mişcărilor respiratorii
care permit pătrunderea aerului în plămâni şi eliberarea lui în afară , realizând inspiraţia şi
expiraţia .
I.Inspiraţia - constă în contracţia muşchilor inspiratori , având drept rezultat
mărirea de volum a cutiei toracice . Plămânii urmează expansiunea cutiei toracice ,
presiunea intrapulmonară scăzând cu 2-3 mmHg faţă de cea atmosferică , iar aerul
atmosferic pătrunde în plămâni .
II. Expiraţia - este un proces pasiv, ce constă în revenirea cutiei toracice la
volumul iniţial în momentul în care muşchii inspiratori se relaxează , plămânii se
contractă . Are loc o creştere a presiunii intrapulmonare cu 2-4 mmHg faţă de cea
atmosferică , ceea ce permite ca o parte din aerul introdus anterior sa fie expulzat .
Inspiraţia şi expiraţia realizează ventilaţia pulmonară .
Numărul mişcărilor respiraţiei în stare de repaus este :
- 16 respiraţii/minut la barbaţi ;
- 18 respiraţii/minut la femei .
ETAPELE RESPIRAŢIEI
I.Etapa pulmonară - reprezintă perioada în care aerul pătrunde prin căile
respiratorii la plămâni şi se distribuie la alveolele pulmonare .
7
Factorul ce determină sensul difuziei este reprezentat de presiunile parţiale ale
gazelor din aerul alveolar , sangele venos , sangele arterial , sangele capilar şi ţesuturi ,
gazele trecând de la o presiune mai mare la una mai mică . Prin presiunea parţială se
întelege presiunea pe care ar trimite-o un gaz dintr-un amestec de gaze , dacă ar putea
ocupa volumul amestecului respectiv astfel .
Trecând din alveolă în sângele venos , oxigenul se combină cu hemoglobina ,
sângele venos luând treptat culoarea sangelui arterial , fiind readus la inimă prin venele
pulmonare . Acest proces este numit hematoză pulmonară .
II. Etapa sanguină – reprezintă transportul oxigenului şi dioxidului de carbon de
către sânge .
1. Oxigenul este transportat astfel (de la plămâni la ţesuturi):
- o mică parte este dizolvat fizic în plasmă – 1% ;
- restul sub forma unei combinaţii chimice labile cu hemoglobina din celulele
roşii , rezultând oxihemoglobina .
2. Transportul dioxidului de carbon se face de la ţesuturi plămâni astfel :
- dizolvat fizic în plasmă ;
- legat chimic sub formă de bicarbonat ;
- legat chimic cu hemoglobina sub forma de carbhemoglobină .
III. Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze din sânge şi ţesut cu ajutorul unui
sistem complex enzimatic , în urma căreia oxigenul este cedat ţesuturilor , în vederea
asigurării proceselor de ardere , iar dioxidul de carbon este încorporat în sânge pentru a fi
eliminate .
La nivelul ţesuturilor , sensul difuziei gazelor este următorul : oxigenul trece din
sânge în ţesutul interstiţial şi apoi în celule , iar dioxidul de carbon din celule în ţesutul
interstiţial în sânge . Utilizarea oxigenului de către celule are loc în mitocondriile acestora
în care se desfăşoară procese de oxidoreducere complexe , sub acţiunea enzimelor
specifice , substanţele organice fiind oxidate până la CO2 şi H2O , eliberând energia
chimică
8
CAPITOLUL II PNEUMONIA PNEUMOCOCICA
2.1DEFINIŢIE Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumopatie
acută , provocată de penumococ , care afectează un lob , debutează acut şi are evoluţie
ciclică .
2.2ETIOLOGIEStreptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al pneumoniei
pneumococice . El este un germen gram pozitiv , aşezat în diplo , lanceolat şi încapsulat .
Capsula pneumococică conţine un polizaharid pe baza căruia au fost identificate peste 80
de tipuri . Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 şi 23 determină aproximativ 80% din pneumoniile
cu pneumococ la adulţi . Stereotipul 3 de pneumococ are o capsulă deosebit de groasă şi o
agresivitate deosebită , producând pneumonii severe şi bacteriemie , în special la bătrâni
sau bolnavi cu afecţiuni organice (diabet , alcoolism , boli pulmonare cronice etc .) .
2.3SIMPTOMATOLOGIEDebutul este de obicei brusc în plină sănătate , prin frison solemn , febră , junghi
toracic şi tuse . La aproape ½ din bolnavi se regăseşte o infecţie de căi respiratorii
superioare , precedând cu 2-10 zile , maifestările pneumonice .
I.Frisonul : “solemn” poate marca debutul bolii : este de obicei unic , durează 30-
40 minute , se poate însoţi de cefalee , vărsături şi este invariabil urmat de ascensiune
termică . Frisoanele repetate pot apare în primele zile de boală , sugerând pneumonie
severă sau complicaţii.
II. Febra : este importantă , 39-40oC , adesea “în platou” sau neregulată . Ea
cedează de obicei rapid , în aproximativ 24 ore , la antibioticele la care pneumococul este
sensibil (de regulă la Penicilina) . Febra persistentă sau reapariţia febrei după câteva zile
de subfebrilitate , denotă de obicei o pneumonie complicată .
9
III. Junghiul toracic : apare imediat după frison ; este de obicei intens , are sediu
submamar şi se accentuază cu respiraţia sau tusea . Adică are caracterele durerii pleurale .
Sediul durerii toracice poate varia în raport cu sediu pneumoniei , ca de exemplu durere
abdominală în pneumonia lobului inferior , sau durere în umăr , în pneumonia vârfului .
IV. Tusea : apare rapid după debutul bolii : este iniţial uscată , iritativă , dar devine
productivă , cu spută caracteristic ruginie şi aderentă de vas . Uneori sputa poate deveni
franc hemoptoică sau purulentă .
V.Dispneea : este o manifestare comună ; polipneea , de obicei moderată , se
corelează cu întinderea condensării pneumonice şi cu statusul pulmonar anterior bolii.
Mecanismul dispneei este atât central (toxic, hipoxic) , cât mai ales pulmonar
(reflex) , prin creşterea rigidităţii pulmonare .
VI. Expectoraţia este ruginie , omogen colorată , foarte aderentă la vas , cantitatea
ei depăşind 50ml/24h . Culoarea ruginie se datorează prezenţei globulelor roşii şi
hemoglobinei în consistenţa mucusului .
VII. Semnele digestive apar în formele grave , manifestându-se prin greaţă ,
vărsături , meteorism abdominal , diaree toxică (datorită stării de şoc bacterian) .
Bolnavul mai poate prezenta icter datorită insuficienţei hepatice toxice .
VIII. Aspectul bolnavului – pielea este fierbinte şi uscată .
Faciesul este congestionat (facies vultuos) , buzele , limba şi unghiile sunt
cianotice , frecvent apărând un herpes peribucal . Limba este albă , savurală, uscată şi
arsă în formele grave .
Bolnavul poate prezenta urini rare , reduse şi închise la culoare .
2.4INVESTIGATIIDe regulă există o leucocitoză (frecvent între 12.000- 25.000 mm³) cu deviere la
stânga a formulei leucocitare şi dispariţia eozinofilelor . Un număr normal de leucocite
sau o leucopenie se pot întâlni în pneumoniile pneumococice grave , dar pot sugera şi o
altă etiologie . VSH este mare , uneori peste 100mm/oră , iar fibrinemia sau alte reacţii de
fază acută , sunt crescute . Ureea sanguină poate fi crescută tranzitor , prin
hipercatabolism , hipovolemie , şi mai rar , prin alterare renală .
Examenul bacteriologic al sputei este foarte util , dar nu totdeauna strict necesar .
Recoltarea sputei , în recipient strict steril , ar trebui făcută înainte de administrarea
10
medicaţiei . Folosirea metodelor invazive de obţinere a sputei (puncţie-aspiraţie
transtraheală , aspiraţie bronhoscopică) trebuie rezervată situaţiilor de excepţie . Pe
frotiurile colorate Gram se identifică hematii , parţial lizate , leucocite neutrofile în număr
mare şi coci gram pozitivi , izolaţi sau în diplo , în parte fagocitaţi de neutrofile .
Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi , în 20-30% din cazuri , în
special în primele zile de boală sau în caz de frisoane repetate .
Examenul radiologic toracic confirmă condensarea pneumonică . Aspectul
radilogic clasic este al unei opacităţi omogene , de intensitate subcostală , bine delimitată
de o schizură , ocupănd un lob , mai multe segmente sau un singur segment . De obicei
opacitatea pneumonică are forma triunghiulară cu vârful în hil şi baza la periferie , aspect
mai bine precizat pe radiografiile efectuate în poziţie laterală . Regiunea hilară şi
mediastinală nu este modificată . Uneori , leziunea infiltrativă segmentară este mai puţin
omogenă , aspect întâlnit în perioda de rezoluţie . Rareori opacitatea radilogică este
bilaterală , dar tot lobară sau segmentară (pneumonie dublă) sau leziunile au aspect
bronhopneumonic – cu macronoduli bilaterali , de intensitate subcostală , neomogeni şi
cu limite imprecise . Un revărsat pleural minim sau mediu , întâlnit la aprox. 30% din
bolnavi , poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice .
2.5TRATAMENT Tratamentul pneumoniei pneumococice este relativ simplu în cazurile uşoare ,
necomplicate şi la persoane anterior sănătoase , dar poate deveni complex , în formele
severe de boală sau complicate .
În general bolnavii necesită tratament etiologic şi igieno-dietetic , tratament
simptomatic şi profilactic .
Majoritatea bolnavilor trebuie spitalizaţi , deşi persoanele tinere cu infecţie uşoară
sau medie pot fi trataţi excelent la domiciliu .
I. Tratamentul etiologic - este adresat agentului cauzal (pneumococului) , iar
Penicilina este antibioticul de elecţie . Marea majoritate a suşelor de pneumococ sunt
sensibile la doze mici de Penicilină , la concentraţii minime inhibitoare de 0,1 microg/ml .
Puţine suşe necesită concentraţii minime inhibitorii , mai mari de Penicilină – între 0,01-
0,1 microg/ml , dar în ultimul deceniu s-au semnalat suşe de pneumococ rezistente la
Penicilină sau cu multirezistenţă la antibiotice . Prevalenţa infecţiei cu pneumococi
11
rezistenţi la Penicilină pare a fi în creştere .
Pneumonia pneumococică răspunde repede , cu defervescenţă în 2-3 zile , la doze
relativ mici de Penicilină G , in doze zilnice de 1.600.000 – 2.400.000 U.I. administrate
i.m. la 6 ore . Rezultate similare se obţin cu aceeaşi doză zilnică , administrată divizat
i.m. la 8-12 ore sau i.v. la 12 ore . Tratamentul cu Penicilină se întinde în medie pentru o
perioadă de 7-10 zile , dar sunt necesare 3-4 zile de afebrilitate pentru oprirea sa . Pentru
formele uşoare de boală se poate administra Fenoximetilpenicilina per os, 250-500 mgr la
6 ore , sau tratamentul pe cale parenterală cu Penicilină poate fi continuat pe cale orală ,
după ce s-a obţinut afebrilitatea .
Rezultate tot atât de bune se pot obţine cu Eritromicină (400-500 mgr la 6 ore) sau
Ampicilină (500-1.000 mgr la 6 ore) .
Administrarea de Tetraciclină , ca prim antibiotic , în pneumonia pneumococică
este o eroare , întrucât aproximativ 7-25% din tulpinile de pneumococ sunt rezistente la
Tetraciclină .
Sub tratament antibiotic febra dispare în 24-72 ore , starea toxică se ameliorează
rapid (1-3 zile) iar sindromul de condensare clinic regresează în 5-7 zile . Rezoluţia
radiologică se obţine în 7-14 zile .
Dacă după maxim 4 zile de tratament antibiotic nu se obţine defervescenţa bolii şi
afebrilitate , tratamentul trebuie reconsiderat , existând mai multe eventualităţi :
1.pneumonia are o altă etiologie decât cea pneumococică (cu germeni gram
negativi , stafilococ etc.) ;
2. complicarea pneumoniei (pleurezie sau empiem pericardică , meningită,etc.) ;
3. infecţie cu pneumococ rezistent la Penicilină sau alte antibiotice uzuale
(eventualitate rară) .
Oricare din aceste eventualităţi impun reconsiderarea tabloului clinico-radiologic ,
examenul bacteriologic al sputei sau alte explorări ţintite .
Ca alternative de tratament antibiotic , în cazurile cu infecţie cu pneumococ
rezistent la Penicilină , se pot obţine rezultate bune cu Cefalosporine (1-2 g/zi -
parenteral) sau Clindamicină (1,2g/zi) sau Vancomicină (2g/zi) sau medicaţie
antimicrobiană în raport cu antibiograma sputei.
II. Tratament igeno-dietetic :
12
Este foarte important în vederea bunei evoluţii .
Se recomandă :
- repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după defervescenţă , într-o
cameră luminoasă , bine aerisită , la o temperatură potrivită de aproximativ 20oC ;
- regim hidro-zaharat , bogat în vitamine , sucuri de fructe , siropuri , ceai , lapte .
Treptat se va trece la un regim lacto-faino-zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială
;
- în perioada febrilă se va asigura o hidratare suficientă a bolnavului ;
- asigurarea igienei bucale prin îndepărtarea reziduurilor , gargarisme , ungerea
mucoaselor cu glicerină boraxată ;
- asigurarea igienei tegumentelor prin spălarea cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool
mentolat .
III. Tratamentul simptomatic :
Administrarea de oxigen pentru 24 – 36 ore , este adesea necesară pentru bolnavii
cu stare toxică , cu pneumonie extinsă , cu afecţiuni pulmonare asociate sau hipoxemie
(de preferinţă monitorizată , în special la bolnavii cu istoric de boală pulmonară
preexistentă) . Hidratarea corectă , pe cale orală sau i.v. , este adesea necesară , având în
vedere tendinţa la deshidratare şi tulburări electrolitice , produse de febră , transpiraţii
intense , vărsături etc.
Medicaţia antipiretică (Aspirină , Paracetamol) este în special indicată la bolnavii
cu febră mare , care tolerează prost tahicardia (vârstnici , cardiopaţi , pulmonari cronici) .
Durerea pleurală poate fi mult redusă cu Aspirină , Codeină .
La alcoolici există un risc deosebit de apariţie a tulburărilor psihice , în special
delirium tremens; în această situaţie se pot administra profilactic Benzodiazepine sau ,
clasic , cantităţi mici de alcool .
Deşi sindromul toxic general şi hipotensiunea arterilă sunt rare în pneumonia
pneumococică , uneori este necesar controlul hipotensiunii arteriale prin administrarea de
lichide parenteral şi Dopamină ( 3-5 microg/min/kgcorp) şi/sau administrarea
Corticosteroizi parenteral (Hemisuccinat de Hidrocortizon 100-200 mgr i.v. la 6-8 ore) .
IV.Tratament profilactic :
Prevenirea pneumoniei pneumococice este necesară la persoane cu “risc înalt” de
13
a face o boală severă , cu prognostic grav . În afara măsurilor generale de profilaxie , se
foloseşte un vaccin antipneumococic conţinând polizaharide capsulare de la 23 tipuri de
pneumococ , care ar fi responsabile de 90% din pneumoniile pneumococice
bacteriemice . Persoanele apreciate cu “risc înalt” sunt cele peste 55 ani cu boli cronice
debilitante ca : bronhopneumopatie cronică obstructivă sau broşiectazii , insuficienţe
cardiace cronice sau cardiopatii avansate , ciroze hepatice , insuficienţe renale cronice ,
diabet , neoplazii (inclusiv limfoame maligne) , mielom multiplu , alcoholism . Vaccinul
se administrează o singură doză i.m. şi produce reacţii locale şi generale minime . De
obicei nu este necesară reimunizarea , decât în cazuri de excepţie . Eficacitatea vaccinări
este de peste 70% la adulţii imunocompetenţi , iar eşecurile sunt datorită imunodepresiei
severe sau infecţiei pneumococice cu serotipuri care nu sunt incluse în vaccine .
14
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTILOR CU PNEUMONIE PNEUMOCOCICA
3.1ROL PROPRIUIn cazul pneumoniei pneumococice , rolul cel mai important în profilaxie îl
constituie :
I. Educaţia sanitară a populaţiei , în special la persoanele expuse riscului
îmbolnăvirilor: bătrâni , copii imunodeprimaţi , bolnavii cronici . Asistenta are obigaţia ca
în cursul vizitelor medicale la domiciliu sau a prezentării pacientului la cabinet , să-l
sfatuiască despre necesitatea conservării stării de sănătate :
- Să lamurească bolnavul asupra efectului dăunător al fumatului ;
- Să evite aglomeraţia în anotimpurile reci ;
- Să trateze cu seriozitate infecţiile căilor aeriene superioare ;
- Să aibă o alimentaţie echilibrată , bogată în vitamine , cu un aport crescut de
vitamina C;
II. Creşterea imunităţii organismului prin administrarea de imunoglobuline umane
specifice (standard) .
O alta măsură profilactică este vaccinarea profilactică folosind vaccinul Pneumo-
23 . Se administrează în special vârstnicilor , pacienţilor cu boli cronice (boli cardio-
vasculare , pulmonare , ciroză) , pacienţilor imunodeprimaţi , persoanelor
instituţionalizate . Imunitatea se instalează în 10-15 zile după vaccinare şi durează
aproximativ 5 ani .
Asistenta medicală trebuie să cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile administrării
15
vaccinului şi îl va inocula conform prescripţiilor medicale .
Asistenta medicală este un cadru sanitar cu o pregatire pluridisciplinară , cu
responsabilităţi în păstrarea şi restaurarea sanătăţii , prevenirii îmbolnăvirilor, înlăturarea
suferinţei .
Bolnavii cu boli contagiaoase se amplasează în saloane separate , în funcţie de
boală .
Bolnavii contagioşi trebuie spitalizaţi în saloane mici de 1-2 maximum 4 paturi .
Paturile trebuie să fie comode , camerele bine luminate şi aerisite .
Asistenta medicală asigură toaleta zilnică a bolnavului şi lenjerie de pat şi de corp
curată şi uscată .
Salonul- va avea ferestrele îndreptate spre nord pentru ca bolnavul să beneficieze
de luminozitate intensă şi permanentă ;
- temperatura optimă a saloanelor să fie de 18-19oC , eventual mai scăzută cu 1-
2oC;
- salonul sa fie aerisit ori de cate ori este necesar ;
- în sezonul rece , se vor plasa pe calorifere vase cu apă caldă care vor emana
vapori umezi ;
- curăţenia se va efectua zilnic : dimineaţa şi după-masa .
- în funcţie de starea generală a bolnavului , asistenta medicala va efectua toaleta
pacientului pe porţiuni , respectând intimitatea acestuia şi măsurile de igienă ;
- se insistă asupra toaletei bucale , după aspirarea prealabilă a secreţiilor ,
clătindu-se apoi gura cu apă boricată , ungând apoi mucoasele în buzele crăpate cu
glicerină boraxată ;
- dacă pacientul este independent , i se vor asigura condiţiile necesare în vedearea
efectuării unei băi generale sau a unui duş ;
- deasemenea se insistă asupra zonelor inghinale pudrându-se apoi cu talc pentru a
preveni escarele ;
- unghiile şi părul vor fi curăţate regulat , având în vedere faptul că la acest nivel
stagnează un mare număr de agenţi microbieni ;
- îngrijirea mucoasei nazale în scopul menţinerii permeabilităţii căilor respiratorii
superioare , prevenirea escarelor , infecţiilor nazale în cazul în care pacientul prezintă
16
sonde pe această cale ;
Organismul uman are nevoie de hrană în cantitate suficientă şi de bună calitate
pentru a-şi menţine starea de sănătate şi homeostazie .
În cazul pacientului , este vital stabilirea regimului alimentar pentru a asigura
aportul caloric necesar susţinerii forţelor fizice , recuperării şi vindecării acestuia .
În perioada febrilă - regim hidrozaharat , bogat în vitamine mai ales vitamina C ,
sucuri de fructe, siropuri , ceaiuri calde , lapte . Treptat , după scaderea febrei , se va trece
la regim lacto-făino-zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială , hipercalorică , uşor
digerabilă .
Cantitatea de lichide ingerate va fi de 2000-2500ml/24h , adăugând câte 500 ml la
fiecare grad de febră .
Asistenta medicală are obligaţia de a semnala toate modificările apărute în starea
bolnavului , având obligaţia de a cunoaşte fiecare semn şi intervenţiile specifice acestora .
Intervenţiile asistentei medicale constau în :
- înveleşte pacientul în pături ;
- scade temperatura cu mijloace fizice;
- administrează lichide calde cu precauţie (ceaiuri, compoturi) ;
- supraveghează pacientul pentru a vedea dacă frisonul este unic sau se repetă ,
lucru important pentru diagnostic .
In cazul in care pacinetul prezinta febra, asistenta medicala va aplica comprese
calde , realizează împachetări reci ;încurajează creşterea aportului hidric şi monitorizează
bilanţul hidroelectrolitic; menţine integritatea tegumentelor prin ştergerea transpiraţiilor
şi realizarea unei toalete corespunzatoare.
Numără respiraţiile fără a anunţa în prealabil pacientul , când acesta se relaxează
sau în timpul somnului ; observă folosirea muşchilor accesori respiratori ; observă
aspectul unghilor mâini ;
Are obligaţia de a masura temperatura de cel puţin două ori pe zi : dimineaţa şi
seara;va nota valorile obţinute în foaia de observaţie ;va raporta medicului modificările
intervenite .
Va nota tensiunea arterială în foaia de observaţie ; va cunoaşte semnele hiper şi
hipotensiunii şi metodele de intervenţie în aceste cazuri ;va raporta medicului orice
17
schimbare semnificativă ;va îndemna pacientul să se relaxeze timp de 10-15 minute
înainte de luarea tensiunii pentru a nu se înregistra valori eronate .
Sfătuieşte pacientul să se relaxeze timp de 10-15 minute înaintea măsurării
pulsului ;sprijină braţul pacientului pentru ca muşchiul antebraţului să se relaxeze ;se
reperează artera palpând cu vârful indexului , degetului mediu şi inelar , urmărind
cadranul ceasului timp de un minut şi numărând în gând pulsaţiile ;va trece în foia de
observaţie valorile înregistrate ;va şti să deosebească pulsul normal de cel :
bradicardic (mai puţin de 60 de bătăi pe minut la adult) ;
tahicardic (puls accelerat) .
va raporta medicului neregulile observate .
Supraveghează diureza prin colectarea urinii în recipiente speciale şi măsoară
cantitatea eliminată ; realizează bilanţul ingerărilor şi eliminărilor de lichide ; în cazul
unei urini hiperconcentrate recomandă un aport crescut de lichide ;pentru golirea
completă a vezicii urinare şi evitarea infecţiilor prin staza urinii, învaţă pacientul poziţia
corectă de micţiune :
- pentru femei : poziţia şezândă pe closet , cu bustul aplecat înainte şi crearea unei
compresiuni cu ambele feţe palmare la nivelul vezicii urinare ;
- pentru bărbaţi : poziţie ortostatică uşor aplecat spre spate.
Va observa eventualele modificări ale calităţilor scaunului ;va nota în foaia de
observaţie numărul scaunelor şi felul lor; va educa pacientul să-şi formeze un orar de
defecaţie prin stimularea reflexului de defecaţie zilnică , la aceeaşi oră ;va îndemna
pacientul să facă exerciţii fizice , plimbări în aer liber pentru a favoriza tranzitul intestinal
prin solicitarea muşchilor abdominali ; va îndemna pacientul să consume o alimentaţie
bogată în fibre când nu există contraindicaţii .
3.2ROL DELEGATRolul asistentei medicale in examinarea paraclinica
Analize de laborator-sprcific pentru pneumonie pneumococica sunt:
-Hemoleucograma,VSH,glicemia,colesterol,trigliceride,uree,creatinina.
Administrarea medicamentelor:
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze :
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv ;
18
- doza corectă de administrare ;
- timpii de execuţie ;
- acţiunea farmacologică a medicamentelor ;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare ;
- efectul ce trebuie obţinut ;
- contraindicaţiile şi efectele secundare ;
- interacţiunea între medicamente .
Înainte de administrare , asistenta medicală verifică şi identifică următoarele :
- calitatea medicamentelor ;
- integritatea medicamentelor ;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor ;
sedimentarea , precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii ;
- lichefierea medicamentelor solide ;
- opalescenţa soluţiilor .
La administrarea medicamentelor trebuie respectat :
- calea de administrare prescrisă de medic ;
- dozajul prescris , orarul de administrare şi somnul pacientului ;
- incompatibilitatea de medicamente ;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise ;
- oridinea de administrare a medicamentelor ( tablete , soluţii , picături ,injecţii ,
supozitoare , ovule vaginale ) ;
Asistenta medicală efectuează administrarea medicamentelor în condiţii de
igienă , asepsie , dezinfecţie , sterilizare şi menţinere a măsurilor de supraveghere şi
control a infecţiilor nozocomiale sau intraspitaliceşti .
Asistenta medicală trebuie să cunoască perfect tehnica administrării
medicamentelor şi să respecte întocmai regulile acestea pentru obţinerea unor rezultate
favorabile în timp util intervenind în cazul producerii unor accidente .
3.3TEHNICA RECOLTAREA SPUTEI :
Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse . Se recoltează pentru examinări: macroscopice , citologice ,
19
bacteriologice , parazitologice în vederea stabilirii unui diagnostic .
În pneumonia pneumococică , sputa are un aspect particular ruginiu iar prin
examinarea frotiului şi a examenului bacteriologic este pus în evidenţă agentul cauzal ,
diplococcus pneumoniae .
Pentru recoltarea sputei se folosesc mai multe metode :
1. Recoltarea sputei în cutia Petri dupa expectoraţie spontană sau provocată :
a. Pregătirea materialelor :
- cutie Petri , pahar conic ;
- scuipătoare specială (sterilizată) ;
- pahar cu apă ;
-şerveţele sau batiste de unică folosinţă .
b. Pregătirea psihică a pacientului :
- i se anunţă şi i se explică tehnica ;
- se instruieşte să nu înghită sputa şi să nu o împraştie ;
- să expectoreze numai în vasul dat ;
- sa nu introducă în vas şi salivă .
c. Tehnica recoltarii :
- i se oferă paharul de apă să-şi clătească gura şi faringele ;
- i se oferă vasul de colectare în funcţie de examenul cerut ;
- se solicită pacientului să expectoreze după un efort de tuse ;
- se colectează sputa matinală sau pe 24 de ore .
d. Pregătirea produselor de laborator :
- se acoperă recipientele ;
- se etichetează ;
- se trimit la laborator .
e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a tehnicii
effectuate .
2. Recoltarea sputei prin frotiu faringian :
a. Pregătirea materialelor :
- apă distilată ;
- port-tampon ;
20
- eprubetă ;
- abeslang ;
- serveţele sau batiste de unică folosinţă ;
- pahar cu apă .
b. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului :
- i se explică tehnica şi necesitatea ei ;
- este instruit să nu înghită sputa ;
- pacientul este aşezat în poziţie şezândă , cu capul uşor aplecat spre spate .
c.Tehnica recoltarii :
- i se oferă paharul cu apă pacientului , pentru a-şi clăti gura ;
- se umezeşte tamponul cu apă distilată sterilă ;
- se apasă limba cu abeslangul ;
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească ;
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată , care se introduce imediat în
eprubeta sterilă .
d. Pregătirea produselor pentru laborator ;
e. Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie a tehnicii
efectuate .
3. Recoltarea sputei prin spălătură gastrică :
- se introduce sonda Einhorn sau Faucher în stomac dimineaţa pe nemâncate ;
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator , deoarece germenii căutăţi pot fi
distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric ;
- dacă recoltarea se face pentru însamânţare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de sodiu .
4. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică :
- se utilizează la pacienţii ce nu expectorează în cazuri speciale ;
- se pun în recipientul cu aerosoli 5 ml de ser fiziologic sau 4 ml soluţie teofilină
3% cu 1 ml soluţie de stricnină 1 ‰ ;
- pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii adânci , repetate urmate de
expiraţii scurte ;
- se face o pauză scurtă de 4-5 secunde şi se execută până la aerosolizarea întregii
21
cantităţi de lichid ;
- după aspiraţii , pacientul începe să tuşească , chiar dacă nu a tuşit niciodată ;
- spută expectorată se recoltează într-un vas steril , recoltarea repetându-se zilnic ,
în următoarele 4 zile , în vase separate .
5. Recoltarea prin aspiraţie traheală cu cateter ;
6. Aspiraţie prin executarea unei puncţii traheale prin cartilajul cricoidian şi
cateterism.
Ultimele tipuri de recoltări se utilizează foarte rar şi doar în cazuri speciale :
bolnavi în stare gravă , comă profundă , tuse ineficientă .
Astfel , prin examenul bacteriologic al sputei va fi precizată etiologia infecţiei iar
examenul citologic va preciza modificările produse la nivelul parenchimului pulmonar .
RECOLTAREA SANGELUI
Puncţia venoasă reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac , ataşat la seringă sau
la holder , în lumenul unei vene , în scop explorator sau terapeutic .
Sistemul Vacutainer de recoltare a sângelui venos constituie şi prezintă o tehnică
simplă , sigură , menţinănd însă precauţii generale ca :
- spălarea mâinilor cu apă şi săpun , dezinfectarea lor ;
- echipament de protecţie : mănuşi , halat , şort , ochelari ;
- evitarea expunerii la contaminare cu agenţi infecţioşi ;
- menţinerea securităţii personalului medical.
În funcţie de codul de culoare al dopului , tuburile Vacutainer sunt :
- roşu - vacutainer pentru chimie clinică ;
- verde - vacutainer cu litiu heparină , pentru analize bio-chimice ;
- galben - vacutainer SSTTM , pentru chimie clinică ;
- mov - vacutainer EDTA-K3 , pentru analize hematologice ;
- albastru - vacutainer , pentru determinări de coagulare ;
- negru - seditainer pentru determinări VSH .
Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă pentru investigaţii de laborator se
practică dimineaţa pe nemâncate , în timpul frisoanelor sau la indicaţia medicului la orice
oră .
22
1. Pregătirea materialelor :
- ac special vacutainer ;
- tampoane de vată ;
- soluţie dezinfectantă ;
- eprubete vacutainer ;
- holder ;
- garou .
2. Loc de elecţie :
- plica cotului;
- antebraţ ;
- faţa dorsală a mâinilor ;
- vena maleolară internă ;
- vena jugulară ;
- venele epicraniene la sugari şi la copii .
3. Tehnica :
Înainte de efectuarea puncţiei , asistenta medicală pregăteşte pacientul din punct
de vedere psihic şi îl aşează în decubit dorsal cu antebraţul în extensie şi supinaţie .
Asistenta se spală pe mîini cu apă şi săpun şi apoi montează acul la holder .
Execută o mişcare de răsucire , având loc astfel ruperea benzii de siguranţă a acului , apoi
îndepărtează carcasa protectoare de culoare albă şi înşurubează capătul liber al acului în
holder .
Se aplică garoul deasupra plicii cotului , menţinând braţul pacientului înclinat în
jos cu pumnul strâns . Se allege vena şi se dezinfectează vena cu policele de la mâna
stângă , iar cu acul fixat la holder , într-un unghi de 45 ̊ se puncţionează , micşorând
unghiul şi înaintând 1-1,5 în lumenul venei .
Se introduce tubul Vacutainer în holder , apucând aripioarele laterale ale
holderului cu indexul şi mediusul , iar cu policele împingem tubul . Presiunea de
împingere se efectuează numai asupra holderului , nu şi asupra acului aflat în venă . Când
sângele nu mai curge în tub , acesta va fi scos din holder printr-o uşoară împingere a
policelui asupra aripioarelor .
După ce s-au recoltat analizele , se scoate acul şi se comprimă locul puncţiei 3-5
23
minute cu un tampon steril în soluţie antiseptică .
4. Accidente :
- producerea de hematoame sau sufuziuni sanguine prin perforarea venei şi
infiltrarea sangelui în ţesutul perivenos ;
- stare de lipotimie ;
24
CAP IV STUDIU DE CAZ
4.1CULEGEREA DE DATEANAMNEZA
Data internarii:03.02.2014
Ora internarii:09:00
Nume:Carstolovean Adina
Varsta:27ani
Nationalitatea: romana
Adresa: Str Avram Iancu, Nr 20
Ocupatia: Elev
MOTIVELE INTERNARII:- frison ;
- durere în regiunea toracică stângă ;
- febră – 40,5 ˚ C ;
- tuse seacă chinuitoare ;
- senzaţie de sufocare ;
- transpiraţii abundente ;
- ameţeli ;
- cefalee ;
- inapetenţă ;
- greţuri ;
- insomnie ;
- slăbiciune ;
- anxietate ;
- stare generală alterată ;
- expectoraţie muco –purulentă .
ISTORICUL BOLII:Pacienta afirmă că de aproximativ 3 săptămâni prezintă o
25
tuse seacă , neproductivă , senzaţie de sufocare , rinoree şi o stare generală alterată .
Se tratează în ambulator cu : Aspirină , Biseptol , Paracetamol . A urmat acest
tratament timp de o săptămână însă nu a simţit nici o ameliorare . Tusea devine
chinuitoare , senzaţia de sufocare se accentuează şi apare expectoraţia muco-purulentă şi
senzaţia de greaţă şi apoi voma .
În ziua internării prezintă febră 40,5 ˚ C , tuse chinuitoare uneori însoţită de
expectoraţie muco-purulentă , senzaţie de sufocare , transpiraţii abundente , frison ,
cefalee , ameţeli , anxietate , inapetenţă , greaţă , slăbiciune , insomnie.
Antecedente personale:nesemnificative
Antecedente heredocolaterale:nesemnificative
Conditii de viata si munca:igienice
Alergii:neaga
EXAMENUL OBIECTIV :
-stare generală alterată ;
-facies congestionat pe partea stângă ;
- ganglioni limfatici : superficiali , nepalpabili
- ţesut conjuctiv bine reprezentat ;
- sistem osos : articulaţii mobile ;
- aparat cardio-vascular : T.A.-125/60mmHg , A.V.- 80 / minut ; zgomote cardiace
ritmice , aria matităţii cardiace în limite normale ;
- aparat digestiv : tranzit intestina prezent ;
- aparat uro-genital : loje renale libere ;
La examenul aparatului respirator se evidenţiază :
-frecventă respiraţiilor : 32 respiraţii/minut ;
- matitate în treimea inferioară a hemitoracelui stâng ;
- vibraţii vocal crescute ca intensitate ;
- murmur vezicular diminuat ;
Examenul clinic şi anamnestic indică diagnosticul de penumonie lobară stângă .
Pentru susţinerea acestuia se indică următoarele examinări :
-radiografia pulmonară pune în evidenţă opacitatea omogenă de formă
triunghiulară , cu vârful spre hil şi baza la periferia lobului stâng
26
- examenul sputei :
- frotiu : frecvente leucocite ;
- bacteriologic : pneumococ ;
- examenul urinii indică :
- macroscopic – urini hipercrome ;
- glucoză – absentă ;
- reacţie acidă ;
- urobilinogen normal .
27
4.2GRILA DE DEPENDENTA
28
NEVOIA FUNDAMENTALĂ
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
SURSE DE
DIFICULTATE
PROBLEMA DE DEPENDENŢĂ
GRAD DE DEPENDENŢĂ
1. A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNA
CIRCULATIE
Dispnee Obstructia cailor respiratorii
Respiratie patologica
Dependent
Tahicardie Proces infectios Circulatie alterata
Dependent
2. A MANCA ŞI A BEA
Inapetenţă, greata
varsaturi
Cefalee,expectoratie muco-purulenta,febra
Deficit in alimentatie si hidratare
Dependent
3. A ELIMINA Varsaturi, tramspiratii,expectoratii
Proces infectios Eliminare inadecvata
Dependent
4. A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNA POSTURA
Durere Intoleranta la efort Alterarea mobilităţii
Dependent
5. A DORMI ŞI A SE ODIHNI
Insomnie Cefalee,febra,tuse seaca
Perturbarea somnului
Dependent
6. A SE ÎMBRACĂ ŞI DEZBRACĂ
Durere in regiunea toracica stanga,slabiciune
Intoleranta la efort Incapacitate în satisfacerea nevoii
Dependent
7. A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE
Febra Proces infectios Crestrea temperaturii peste limitele normale
Dependent
29
8. AFI CURAT, ÎNGRIJIT ŞI A PROTEJA TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Dificultate in a se ingriji
Intoleranta la efort Deficit de autoîngrijire
Dependent
9. A EVITA PERICOLELE
Cefalee,anxietate Proces infectios Vulnerabilitatea faţă de pericole
Dependent
10. A COMUNICA Independent
11. A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI
Independent
12. A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII
Independent
13.A SE RECREEA
Independent
14. A INVATA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA
Cunostinte insuficiente
Lipsa informatiilor Deficit de cunoştinţe
Dependent
30
4.3ANALIZE
Examene biochimice şi hematologice :
Analiza Valori la 03.02.2014 Valori la 07.02.2014
1.Leucogramă :
-leucocite
-eozinofile
-bazofile
-limfocite
-monocite
13400/mm³
2%
0,1%
25 %
1,1%
10500/mm³
1%
-
26%
4,1 %
2.V.S.H. 19mm/1h 15mm/1h
3.Hemoglobina 12,5 gr% 12 gr%
4.Acid uric 54 mg% -
5.Uree 0,57 mg/dl -
6. Glicemie 135 mg% 110 mg%
31
4.5EPICRIZA
Pacienta in varsta de 17 ani se interneaza in data de 03.02.2014 cu urmatoarele
manifestari de dependenta:
-febra ;
- tuse cu expectoraţie muco-purulentă ;
- frison;
- durere la nivelul toracelui stâng ;
- ameţeli , cefalee ;
- inapetenţă , greţuri , vărsături ;
- transpiraţii ;
- slăbiciune , insomnie .
În urma anamnezei şi a examenelor efectuate se confirmă diagnosticul de
pneumonie lombară stângă.
Datele culese sunt analizate si interpretate definindu-se problemele de
dependenta, diagnosticele de ingrijire si obiectivele de ingrijire.
In urma interventiilor cu rol propriu si rol delegat, a tratamentului medicamentos
instituit, obiectivele propuse pentru problemele de dependentaau fost realizate.
Astfel ca in data de 07.02.2014, pacienta prezinta stare generala buna, miscare si
postura adecvata, somn fiziologic, odihnitor.
Se decide externarea
Pacienta s-a externat cu urmatoarele recomandari:
- sa continue tratamentul conform indicatiilor;
- sa evite frigul umezeala, schimbarile bruste de temperatura,aglomeratiile;
- sa-si reia treptat activitatea zilnica;
- sa respecte toate recpmandarile date de medic la iesirea din spital;
- sa se prezinte la medicul de familie in caz de dureri, febra, dispnee;
- sa respecte tratamentul si in functie de el sa aiba o alimentatie corespunzatoare;
- hidratare adecvata;
Constientizez pacienta asupra propriei responsabilitati privind recuperarea starii
de sanatate.
32
BIBLIOGRAFIE
1.Titirca Lucretia,Elena Dorobantu,Gherghinica Gal- Ingrijiri speciale acordate
pacientilor de catre asistentii medicali,Ed."Viata Medicala Romaneasca", Bucuresti, 2008
2.Borundel Cornelia-Manual medicina interna pentru cadre medicale, Ed.Bic AH
Bucuresti,2000
3.Niculescu Cezar Th, Bogdan Voiculescu, Cristian Nita, Radu Carmaciu, Carmen
Salavastru, Catalina Ciornei - Anatomia si fiziologia omului, Ed.Medicala,
Bucuresti,2003,Compediu
4.Liliana Rogozea, Tatiana Oglinda - Tehnici si manopere pentru asistentii
medicali,Ed.Romprint, Brasov, 2005
5.Liliana Rogozea, Tatiana Oglinda, Codruta Nemet, Cristina Cojan, Rodica Stoia -
Tehnica ingrijirii omului sanatos si bolnav, Ed.Romprint, Brasov, 2002
6.Lucretia Titirca- Urgente medico-chirurgicale, Sinteze pentru asistentii medicali,
Editia aIIIa, Ed.Medicala, Bucuresti,2007
7.Mozes C- Tehnici de ingrijire a bolnavilor, Ed. Medicala Bucuresti,1999
8.Internet - www.sfatulmedicului.ro
33
