Capitolul 25.

EVIDENŢA CIRCULAŢIEI ALTOR

VALORI MATERIALE

25.1. Evidenţa circulaţiei altor valori materiale în

întreprinderile farmaceutice

25.2. Active pe termen lung. Noţiuni generale

25.3. Evidenţa circulaţiei activelor materiale pe termen lung

25.4. Mijloacele fixe

25.5. Determinarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe

25.6. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată

Partea IV.

MANAGEMENTUL EVIDENȚEI ȘI GESTIUNII ÎN

ÎNTREPRINDERILE FARMACEUTICE

608

25.1. Evidenţa circulaţiei altor valori materiale în întreprinderile

farmaceutice.

Evidenţa ambalajului. După caracterul său, ambalajul în întreprinderile far-

maceutice se împarte în 3 grupe: policirculant, de inventar (restituibil),

unicirculant (monocirculant).

Ambalajul policirculant se foloseşte pentru transportări repetate ale produse-

lor farmaceutice. Către acest tip de ambalaj se clasează: ambalajul de sticlă (ba-

loane, borcane), ambalajul de lemn (butoaie, lăzi), ambalajul metalic (butoaie,

bidoane), ambalaj moale (saci de iută, polietilenă, etc.) şi ambalaj din materiale

sintetice.

Ambalajul de inventar (restituibil) se foloseşte în farmacie ca inventar şi nu

poate fi realizat, precum şi nu se înapoiază depozitului farmaceutic. Acest ambalaj

se foloseşte pentru păstrarea stocurilor de produse farmaceutice şi include:

ştanglase, bidoane, baloane, butoaie metalice etc. Evidenţa acestui ambalaj se ţine

separat ca şi a mijloacelor fixe ori a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în

dependenţă de costul lor pentru o unitate. Cantitatea acestui ambalaj se determină

reieşind din necesităţile farmaciei.

Ambalajul unicirculant (monocirculant) este destinat pentru transportarea,

păstrarea şi livrarea unitară (pentru o singură dată) a produselor farmaceutice. Ca

regulă, acest ambalaj nu se realizează şi nu se întoarce înapoi depozitului farma-

ceutic. În majoritatea cazurilor costul lui este inclus în costul formelor medica-

mentoase. Ambalajul unicirculant costul căruia nu se include în costul formelor

medicamentoase se trece la pierderi conform Actului corespunzător întocmit în

farmacie. Ambalajul unicirculant include: lăzi şi cutii de carton, saci, pachete, etc.

În caz că acest ambalaj se realizează populaţiei sau altor organizaţii valoarea

lui se trece în compartimentul “Intrări” de produse farmaceutice al “Raportului de

gestiune a persoanelor gestionare”.

Ambalajul policirculant este supus evidenţei separat – fiecare tip de ambalaj

aparte în doi indici: valoric şi natural (cantitativ) şi se oglindeşte în Raportul de

gestiune în preţuri de achiziţie. Ambalajul policirculant întors depozitului farma-

ceutic sau altor organizaţii colectoare de ambalaj, precum şi cel scos din circulaţie

din alte motive se trece la scădere, fapt care se oglindeşte în Raportul de gestiune

a persoanelor gestionare.

Farmacia poate să realizeze ambalaj policirculant altor organizaţii sau popula-

ţiei cu un preţ redus faţă de preţul de achiziţie. În acest caz valoarea ambalajului

realizat, la finele lunii, se transferă în marfă.

Ambalajul recepţionat în farmacie ca marfă (sticle cu apă minerală), de la bun

început se supune evidenţei la intrări ca marfă.

În toate cazurile de realizare (conform bonurilor de realizare, sau populaţiei

609

contra numerar) ambalajul se trece la scăderi în compartimentul “Ieşiri” al Rapor-

tului de gestiune în preţuri de achiziţie. Diferenţa dintre valoarea medie de eviden-

ţă şi cea încasată în rezultatul realizării ambalajului se trece în contul cheltuielilor

farmaciei. Ambalajul alterat, stricat, sfărâmat din vina lucrătorilor, este despăgubit

de către cei vinovaţi.

Evidenţa materialelor auxiliare. În procesul de producere şi de realizare a

medicamentelor în întreprinderile farmaceutice se întrebuinţează un larg sortiment

de materiale auxiliare: dopuri, etichete, capsule de hârtie, hârtie de filtru, de per-

gament, cerată, carnete de chitanţe, remedii de dezinfecţie, de spălat etc. Aceste

materiale sunt furnizate de depozitele farmaceutice, iar unele din ele pot fi procu-

rate din reţeaua de comerţ. Evidenţa circulaţiei materialelor auxiliare în farmacie

se efectuează în Raportul de gestiune a persoanelor gestionare în indice valoric

conform preţurilor de procurare. Materialele auxiliare se eliberează persoanelor

gestionare în măsura necesităţilor. Decontarea materialelor auxiliare se documen-

tează prin “Nota despre consumul materialelor auxiliare conform normativelor”,

care se întocmeşte de către persoanele gestionare şi lunar se prezintă în contabili-

tate. Normative centralizate de consum al materialelor auxiliare nu sunt stabilite,

însă fiecare întreprindere farmaceutică îşi poate stabili astfel de normative, reie-

şind din condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii sau poate utiliza materiale

auxiliare pe măsura necesităţilor. Informaţia necesară pentru întocmirea “Notei

despre consumul materialelor auxiliare conform normativelor” se extrage din

“Registrul de receptură”, “Registrul de evidenţă a elaborărilor farmaceutice”, pre-

cum şi din “Registrul de evidenţă a rulajului prin virament şi achitărilor cu cum-

părătorii”. În unele întreprinderi farmaceutice se foloseşte pe larg o metodă mai

simplă de decontare a materialelor auxiliare, care constă într-aceia, că lunar se

decontează a 12-a parte din limita anuală, stabilită în suma articolului respectiv al

cheltuielilor pe întreprinderea farmaceutică.

Indiferent de metoda de decontare a materialelor auxiliare, valoarea definitivă

a lor se concretizează în rezultatul inventarierii.

Evidenţa produsului vegetal medicamentos. Colectarea plantelor medicinale

se efectuează conform unui plan în care se indică sortimentul şi cantitatea de plan-

te, care urmează să fie colectate. Produsul vegetal medicamentos recepţionat de la

colectorii de plante medicinale se documentează prin “Recipisa de recepţie”, care

se întocmeşte în trei exemplare. Formularul acestei recipise este un formular de

strictă evidenţă. Un exemplar al recipisei întocmite rămâne la persoana gestionară,

al doilea se prezintă de către colector în casa farmaciei, din care i se plăteşte va-

loarea produsului vegetal predat la preţul de colectare contractual (preţ de achizi-

ţie). Al treilea exemplar al Recipisei rămâne la colector.

Produsul vegetal medicamentos poate fi realizat depozitelor farmaceutice, în-

610

treprinderilor de producere farmaceutică, altor întreprinderi farmaceutice sau

transferat în marfă pentru realizare populaţiei.

Realizarea produsului vegetal medicamentos poate fi efectuată numai după

prezentarea la Laboratorul pentru Controlul Calităţii Medicamentelor a probei

medii pentru analiză şi primirea rezultatului pozitiv privind calitatea lui.

Transferarea produsului vegetal medicamentos în marfă se documentează prin

întocmirea “Actului de transferare a produsului vegetal medicamentos în marfă”.

Pe baza acestui act, produsul se trece la scădere, iar valoarea lui se trece la marfă

în compartimentul “Intrări” al Raportului de gestiune.

Pe parcursul păstrării şi efectuării diferitor operaţii de transferare au loc pier-

deri ale produsului vegetal medicamentos. În legătură cu acest fapt, se stabilesc

“norme ale perisabilităţii naturale” pentru produsul vegetal medicamentos păstrat

în întreprinderile farmaceutice: anual - 2% din masa iniţială, inclusiv: I trimestru -

0,3%; al II-lea - 0,6%; al III-lea - 0,7%; al IV-lea - 0,4%. Aceste norme nu se

aplică dacă produsul vegetal medicamentos este transferat în grupa produselor

farmaceutice pentru realizare (marfă).

25.2. Active pe termen lung. Noţiuni generale.

Mijloacele economice ale întreprinderilor farmaceutice sunt reprezentate prin

active pe termen lung şi active curente (pe termen scurt).

Activele pe termen lung includ activele nemateriale (imobilizări necorporale),

activele materiale (imobilizări corporale) şi active financiare pe termen lung.

Active nemateriale – active nebăneşti determinate uşor şi controlate de între-

prindere, care nu au o forma fizica şi pot fi utilizate în decurs de mai mult de o

perioadă de gestiune în activitatea de producţie, comercială şi alte tipuri de activi-

tăţi, destinate închirierii sau utilizării în scopuri administrative (brevete, licenţe,

embleme comerciale, programe informatice etc.).

Cheltuielile privind crearea activelor nemateriale nemijlocit la întreprindere

în decursul unei perioade îndelungate (elaborarea programelor informatice, noilor

tehnologii, proiectelor etc.) se numesc active nemateriale în curs de execuţie.

Active materiale pe termen lung sunt active care îmbracă o forma fizică natu-

rală, au o durată de funcţionare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea

întreprinderii sau se află în procesul creării şi nu sunt destinate vânzării. Ele includ

active materiale în curs de execuţie, terenuri, mijloace fixe, resurse naturale.

Unitatea (obiectul) activelor materiale se constată ca activ în cazul în care

există o certitudine întemeiată că în urma utilizării acestuia întreprinderea va obţi-

ne un avantaj (profit) economic şi că valoarea activului poate fi determinată cu un

grad înalt de certitudine.

611

Dacă aceste doua condiţii nu pot fi satisfăcute, activul se consideră drept chel-

tuială a perioadei de gestiune.

25.3. Evidenţa circulaţiei activelor materiale pe termen lung.

Activele materiale pe termen lung pot fi apreciate prin următoarele valori:

Valoarea de intrare (valoarea de procurare sau valoarea istorică) - suma mij-

loacelor băneşti achitate sau a echivalentelor acestora sau valoarea venală sub altă

formă de compensare, acordată la achiziţionarea sau crearea activelor materiale pe

termen lung.

Valoarea de bilanţ – suma cu care activele materiale pe termen lung sunt eva-

luate la data întocmirii bilanţului. La mijloacele fixe şi resursele naturale aceasta

este egală cu valoarea de intrare, corectată sau reevaluată, diminuată cu uzura

(epuizarea) acumulată.

Valoarea corectată a mijloacelor fixe – valoarea mijloacelor fixe determinată

după efectuarea investiţiilor capitale ulterioare în cazul ameliorării stării activelor.

Valoarea reevaluată – valoarea activelor materiale determinată ca urmare a

reevaluării acestora.

Valoarea venală – suma cu care un activ ar putea fi schimbat în procesul ope-

raţiei comerciale între părţile independente.

Valoarea uzurabilă – valoarea de intrare a obiectului de mijloace fixe sau o

altă sumă, care substituie valoarea acestuia în rapoartele financiare, diminuată cu

valoarea probabilă rămasă în momentul achiziţionării activului.

Valoarea rămasă – suma netă (valoarea bunurilor materiale utilizabile), pe

care întreprinderea prevede să o obţină la expirarea duratei de utilizare a activului.

Durata de funcţionare utilă a activelor pe termen lung se determină reieşind

din perioada în decursul căreia întreprinderea prevede utilizarea activului şi din

cantităţile de unităţi de producţie, volumului de lucrări şi servicii pe care între-

prinderea prevede să le obţină din utilizarea obiectului.

Uzura mijloacelor fixe reprezintă repartizarea sistematică a valorii uzurabile a

mijloacelor fixe în decursul duratei de funcţionare utilă.

Suma (valoarea) de recuperare este suma pe care întreprinderea presupune să

o recupereze ca rezultat al utilizării activului, inclusiv valoarea rămasă în cazul

ieşirii acestuia.

Activele materiale pe termen lung reprezintă o parte considerabilă din toate

activele întreprinderii. De aceea este foarte important, cum aceste active vor fi

prezentate în situaţia financiară a întreprinderii. Întreprinderea trebuie să determi-

ne, dacă investiţiile capitale efectuate pentru achiziţionarea sau crearea unui oare-

care obiect reprezintă un activ sau cheltuială. Aceasta poate să influenţeze sub-

stanţial mărimea rezultatelor activităţii întreprinderii.

612

Evaluarea iniţială a activelor materiale pe termen lung. Obiectul constatat

drept activ este evaluat la valoarea de intrare a acestuia.

Valoarea de intrare a obiectului activelor materiale pe termen lung constă din

valoarea de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele pentru import, impozitele

pentru obiectele cumpărate, prevăzute de legislaţie, cheltuielile de aducere a acti-

vului achiziţionat în starea de lucru pentru utilizarea previzibilă a lui. Cheltuielile

de aducere a activului în stare de lucru, precum şi cele aferente achiziţionării aces-

tuia cuprind:

a) cheltuielile pentru pregătirea şantierului de construcţie;

b) cheltuielile de transport şi achiziţionare;

c) cheltuielile de montaj, instalare;

d) cheltuielile de salarizare a specialiştilor, de exemplu, a arhitecţilor şi inginerilor.

La intrare activele materiale pe termen lung se reflectă în contabilitate la va-

loarea de intrare care este egală pentru:

a) obiectele create la întreprinderea propriu-zisă – cu costul efectiv, inclusiv im-

pozitele prevăzute de legislaţia în vigoare;

b) clădirile şi construcţiile speciale executate după metoda de construcţie în antre-

priză – cu valoarea contractuală a obiectului, inclusiv impozitele prevăzute de

legislaţia în vigoare;

c) obiectele achiziţionate contra plată de la întreprinderi şi terţe persoane:

clădirile şi construcţiile speciale – cu valoarea de cumpărare plus cheltuieli-

le legate de reparaţie şi aducerea acestora în stare de lucru;

terenurile – cu valoarea de cumpărare plus cheltuielile de achiziţionare;

maşinile şi utilajele – cu valoarea de cumpărare diminuată cu rabatul acor-

dat, reducerea acordată plus cheltuielile pentru procurarea acestora (asigura-

rea, taxele vamale, impozitele şi taxele, cheltuielile de transport), cheltuieli-

le pentru montare, instalare, experimentare etc. În valoarea de intrare a mij-

loacelor fixe achiziţionate se includ şi dobânzile plătite la împrumuturi sau

credite.

25.4. Mijloacele fixe.

Mijloacele fixe reprezintă active materiale (mijloace de muncă), preţul pentru

o unitate al cărora depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie, planificate pentru utili-

zare mai mult de peste un an în activitatea de producţie, comercială şi în alte acti-

vităţi, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, sau sunt destinate închirierii sau

pentru scopuri administrative. Conform funcţiilor pe care le îndeplinesc, mijloace-

le fixe se clasează în: clădiri şi construcţii speciale, maşini, utilaje şi instalaţii de

transmisie, mijloace de transport, animale de muncă şi de producţie, plantaţiile

perene. Conform gradului de utilizare deosebim mijloace fixe aflate în exploatare,

613

în rezervă, inactive (învechite, incomplete etc.), date în arendă. După utilizarea lor

în procesul de producere deosebim mijloace fixe productive şi neproductive.

Obiectele se consideră incluse în componenţa mijloacelor fixe din momentul

punerii în funcţiune a acestora în baza documentelor perfectate în modul cuvenit

(conturi sau bonuri de livrare, acte de producere şi transpunere în exploatare, acte

de primire-predare). Documentele de includere a obiectelor în componenţa mij-

loacelor fixe se transmit în contabilitatea întreprinderii.

În contabilitate se întocmesc separat, pentru diferite grupe de mijloace fixe

sau pentru mijloacele fixe de acelaşi tip (denumire, valoare de intrare, data achizi-

ţionării) “Fişe de evidenţă a mijloacelor fixe”.

În întreprinderile farmaceutice cu un număr mic de mijloace fixe evidenţa lor

se efectuează în comun într-o “Condică de inventar”.

Pentru evidenţa circulaţiei mijloacelor fixe se utilizează “Fişa de evidenţă a

circulaţiei mijloacelor fixe”.

Fiecare persoană gestionară, în scopul evidenţei mijloacelor fixe, de care duce

răspundere, întocmeşte o “Listă de inventar a mijloacelor fixe”.

Fiecărui obiect din grupa mijloacelor fixe i se atribuie un număr de inventar

care se aplică cu vopsea sau sub forma unui jeton metalic nemijlocit pe obiect.

Transferul intern (de la o persoană gestionară la alta) a obiectelor atribuite că-

tre mijloacele fixe se documentează prin întocmirea “Bonului de transfer intern a

mijloacelor fixe”.

Reevaluarea mijloacelor fixe. Valoarea venală a mijloacelor fixe este valoa-

rea de piaţă, ţinând cont de destinaţia utilizării acestora. Această valoare se deter-

mină prin expertiza estimativă efectuată de către specialişti (estimatori) calificaţi.

Frecvenţa reevaluării activelor depinde de gradul modificărilor survenite în

valoarea venală a activului respectiv supus reevaluării şi se determină autonom de

întreprindere. Dacă valoarea venală a obiectului deja reevaluat diferă considerabil

de valoarea de bilanţ a acestuia (ca rezultat al inflaţiei, modificării bruşte a preţu-

rilor la obiectul respectiv pe piaţă etc.), acesta trebuie să fie supus din nou reeva-

luării. Mijloacele fixe, a căror valoare venală este instabilă şi se modifică conside-

rabil, se reevaluează anual, de regulă, la finele anului. Obiectele mijloacelor fixe

(clădirile, construcţiile speciale), a căror valoare venală se modifică neînsemnat,

sunt supuse reevaluării o dată în trei-cinci ani.

La reevaluarea obiectului mijloacelor fixe este necesar a calcula şi suma uzurii

acumulate a acestuia la data reevaluării care se determină prin produsul sumei uzurii

obiectului până la reevaluare şi a coeficientului modificării valorii de bilanţ după

reevaluarea acestuia. Acest coeficient se calculează prin raportul dintre valoarea de

înlocuire (reevaluată) a activului şi valoarea de bilanţ a acestuia până la reevaluare.

614

Durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe. Durata de funcţionare utilă

probabilă a unui obiect sau a unei grupe de active omogene este determinată de

întreprindere în mod independent la momentul achiziţionării, ţinând cont de expe-

rienţa de lucru cu asemenea active, starea reală a obiectelor în perioada curentă,

necesitatea efectuării reparaţiei şi întreţinerii activelor, tendinţele actuale de dez-

voltare în domeniul tehnologiei sau pentru fabricarea noilor produse, sau prestarea

noilor servicii. În cazul în care experienţa de lucru este joasă, este anevoios a de-

termina durata de funcţionare utilă, de aceea ea poate fi calculată exact numai prin

expertiză.

Durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe uzurabile la întreprindere poate fi

mai scurtă decât durata fizică de serviciu. Durata fizică de serviciu este perioada cal-

culată pentru uzura fizică a activului, inclusiv perioada până devine inutilizabil.

Aceasta depinde de uzura fizică propriu-zisă, determinată de intensitatea (numărul de

schimburi), de utilizarea activului sau de programul întreprinderii privind repararea şi

asistenţa tehnică a acestuia, precum şi de învechirea (uzura) morală a activului.

Uzura morală a activelor are loc odată cu schimbarea tehnologiei producţiei

sau perfecţionarea acesteia, modificarea cererii pieţei la produsele fabricate, servi-

ciile prestate, precum şi în urma restricţiilor juridice (termenele finale ale acţiunii

contractului de închiriere, brevetelor).

Durata de funcţionare utilă a activului este determinată de perioada în decur-

sul căreia acesta poate fi util întreprinderii. Metoda de gestiune a mijloacelor fixe

poate să prevadă ieşirea acestora la expirarea totală sau numai a unei părţi a dura-

tei fizice de serviciu, sau după obţinerea numai a unei părţi a avantajului econo-

mic din obiectul corespunzător. O astfel de soluţie trebuie sa fie argumentată în

baza experienţei de lucru a întreprinderii cu astfel de active.

Calcularea uzurii mijloacelor fixe. Suma uzurii unei unităţi (a obiectului de

inventar) a mijloacelor fixe este determinată după scăderea din valoarea de intrare

a obiectului a valorii previzibile rămase care, de regulă, este neînsemnată. Valoa-

rea rămasă se determină la data achiziţionării obiectului şi ulterior nu se majorea-

ză ca urmare a modificării preţurilor. Dacă, însă, întreprinderea aplică metoda

alternativă admisibilă de evaluare, valoarea rămasă este revizuită la data reevaluă-

rii activului.

Suma uzurii unităţii (obiectului) mijloacelor fixe este repartizată sistematic pe

toată durata de funcţionare utilă. Metoda de calculare utilizată trebuie să reflecte

modelul, schema, conform căreia întreprinderea obţine un avantaj economic din utili-

zarea activului. De exemplu, dacă întreprinderea intenţionează sa obţină din acti-

vul utilizat un avantaj economic uniform în decursul duratei de utilizare a acestu-

ia, metoda de calculare a uzurii trebuie, de asemenea, sa fie uniformă. Dacă însă

615

ea planifică să obţină un avantaj economic mai mare în prima jumătate a duratei

de exploatare utilă, iar în a doua jumătate un avantaj mai mic, atunci şi metoda de

calculare a uzurii trebuie să corespundă acestei scheme. Uzura calculată a activu-

lui în fiecare perioadă de gestiune trebuie să fie constatată drept consumuri şi

cheltuieli în cazul în care acesta nu se include în valoarea de bilanţ a altui activ

material pe termen lung.

În procesul utilizării activului avantajul economic întruchipat în acesta se re-

duce, de aceea valoarea de bilanţ a activului se micşorează treptat pe măsura cal-

culării uzurii şi raportării acesteia la consumuri sau cheltuieli.

La calcularea uzurii activului pot fi aplicate diverse metode: metoda casării

liniare, proporţional volumului produselor (serviciilor), metoda soldului degresiv,

metoda degresivă cu rata descrescătoare. Metoda casării liniare conduce la defal-

cări uniforme pe toată durata de funcţionare utilă a activului. Casarea valorii

amortizabile a activului proporţional volumului produselor (serviciilor) prevede

trecerea la consumuri şi cheltuieli a sumei uzurii în funcţie de volumul produselor

fabricate (serviciilor). La utilizarea metodei soldului degresiv mărimea uzurii cal-

culate pe toata durata de funcţionare utilă a activului se micşorează permanent.

Metoda degresivă cu rata descrescătoare prevede includerea în consumuri şi

cheltuieli a sumei calculate în baza utilizării presupuse a productivităţii activelor. Me-

toda aplicată se alege de întreprindere in mod independent, în baza modelului presu-

pus de obţinere a avantajului economic şi se utilizează consecutiv de la o perioadă de

gestiune la alta, dacă n-au survenit modificări în modelul stabilit anterior.

Suma uzurii calculate a activului în perioada de gestiune se consideră, de obi-

cei, drept cheltuială. În caz de necesitate activul amortizabil poate fi utilizat de

întreprindere pentru crearea altui activ. În acest caz suma uzurii calculate se inclu-

de în costul altui activ şi în valoarea de bilanţ a acestuia. De exemplu, uzura calcu-

lată a mijloacelor fixe a întreprinderii industriale poate fi inclusă în cheltuielile de

producţie a stocurilor de produse farmaceutice si materiale.

Scoaterea din uz a mijloacelor fixe. Obiectul mijloacelor fixe se casează din

bilanţul întreprinderii la scoaterea din funcţiune din diverse motive (ca rezultat al

uzurii depline, comercializării, transferului cu titlu gratuit, schimbului, delapidări-

lor, în rezultatul calamităţilor naturale) şi când nu se aşteaptă în viitor de la acesta

nici un avantaj economic (de exemplu uzură morală).

Scoaterea din uz a mijloacelor fixe din cauza uzurii integre sau calamităţilor

naturale, precum şi a uzurii morale se documentează prin întocmirea unui “Proces

verbal de lichidare a mijloacelor fixe”. Pentru mijloacele de transport “Proces

verbal de lichidare a mijloacelor de transport”. În celelalte cazuri prin întocmirea

unui “Proces verbal de primire-predare a mijloacelor fixe”.

616

Problema privind casarea unui sau altui obiect de mijloace fixe, din cauza

uzurii complete, o soluţionează fiecare întreprindere în dependenţă de cazul concret.

Dacă pe parcursul perioadei de utilizare a mijloacelor fixe unele obiecte nu se

folosesc, ele pot fi vândute. Preţul de vânzare se negociază de ambele părţi, însă el

se stabileşte la nivelul celui de piaţă, adică se determină după cererea şi oferta pe

piaţa obiectelor respective.

Vânzarea mijloacelor fixe se perfectează printr-o Factură de expediţie sau alt

document.

Mijloacele fixe pot fi schimbate pe alte obiecte de mijloace fixe, active nema-

teriale, investiţii, active curente etc. şi invers.

Rezultatele din scoaterea din uz sau vânzarea mijloacelor fixe se determină ca

diferenţa dintre încasările nete şi valoarea de bilanţ la momentul scoaterii din uz şi

se constată ca venit sau cheltuieli în raportul privind rezultatele financiare.

La scoaterea din uz a obiectului de mijloace fixe anterior duratei probabile de

funcţionare utilă, suma uzurii necalculate se trece la cheltuielile privind scoaterea

din uz. Diferenţa dintre cheltuielile efective şi probabile privind scoaterea din uz a

obiectelor de mijloace fixe este trecută, de asemenea, la venituri sau cheltuieli.

Dacă obiectul de mijloace fixe este schimbat cu un obiect identic având ace-

eaşi valoare, valoarea de intrare a obiectului achiziţionat este egală cu valoarea de

bilanţ a activului scos din funcţiune. Ca rezultat, nu se formează nici beneficii,

nici pierderi.

Dacă obiectul de mijloace fixe a fost evaluat în contabilitate la valoarea ree-

valuată, atunci la scoaterea din uz a acestuia suma majorării, reflectată anterior ca

majorare a capitalului propriu, este trecută la veniturile privind scoaterea din uz a

activelor materiale.

25.5. Determinarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe.

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe poate fi apreciată după anumiţi indici.

1. Randamentul mijloacelor fixe după rulaj – (RdR). Acest coeficient indică

volumul rulajului în anul gestionar la o unitate valorică a mijloacelor fixe.

RdR = R : VMF, (25.1)

unde: R – rulajul total al întreprinderii farmaceutice în preţuri de realizare;

VMF – valoarea de intrare a mijloacelor fixe.

2. Randamentul mijloacelor fixe după beneficiu – (RdB). Acest coeficient in-

dică volumul beneficiului ce revine la o unitate valorică a mijloacelor fixe.

RdB = B : VMF, (25.2)

unde: B – beneficiul obţinut de unitatea farmaceutică în anul gestionar;

617

3. Capacitatea mijloacelor fixe – CMF. Este valoarea inversă a randamentului

şi indică ce volum (în sumă) de mijloace fixe revine la o unitate valorică a rulaju-

lui.

CMF = VMF : R (25.3)

4. Înzestrarea muncii cu mijloace fixe – (ÎMMF). Acest coeficient arată valoa-

rea mijloacelor fixe ce revine în medie la un angajat pe an.

ÎMMF = VMF : E, (25.4)

unde: E – efectivul mediu scriptic în anul gestionar.

25.6. Obiectele de mică valoare şi scurtă durată.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată sunt active, valoarea unitară a căro-

ra este mai mică decât plafonul stabilit de legislaţie, indiferent de durata de ex-

ploatare sau cu o durată de serviciu mai mică de un an, indiferent de valoarea unei

unităţi. În componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată sunt incluse

instrumentele şi dispozitivele cu destinaţie generală şi specială, utilajul de schimb,

ambalajul tehnologic, inventarul de producţie şi de uz casnic, îmbrăcămintea şi

încălţămintea specială şi dispozitivele de protecţie, lenjeria, construcţiile şi dispoziti-

vele provizorii, alte obiecte.

Evidenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată în documente se efectu-

ează în următoarele valori:

Valoarea de bilanţ a tuturor obiectelor de mică valoare şi scurtă durată este

valoarea de intrare a lor (valoarea de achiziţie) plus valoarea probabilă rămasă a

obiectelor puse în funcţiune la care se calculează uzura.

Valoarea uzurabilă este valoarea de intrare a obiectelor de mică valoare şi

scurtă durată sau o altă sumă care o substituie în rapoartele financiare diminuată

cu valoarea probabilă rămasă.

Valoarea rămasă este suma netă (valoarea bunurilor utile) pe care întreprin-

derea intenţionează să o obţină din activ la expirarea duratei de utilizare.

Ca documente de înregistrare la intrări a obiectelor de mică valoare şi scurtă

durată servesc facturile, bonurile de expediere şi transport, actele de primire-predare,

etc.

Evidenţa primară a circulaţiei acestor obiecte se duce în “Fişe de evidenţă a

obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”. O astfel de fişă se perfectează pentru

fiecare persoană gestionară. În fişă se indică denumirea obiectului, codul, durata

(termenul) de utilizare, când (data) şi cui (numele) a fost eliberat, când (data) a

fost întors persoanei gestionare şi când a fost decontat (numărul şi data actului de

decontare).

618

Evidenţa echipamentului special, eliberat angajaţilor întreprinderii farmaceu-

tice gratuit se oglindeşte în “Fişa de evidenţă a recepţionării şi returnării echipa-

mentului sanitar”.

Normele de echipare a personalului farmaceutic cu echipament special sunt

reglementate de Ministerul Sănătăţii.

Decontarea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată se efectuează în caz de

alterare, defectare, deteriorare, uzare totală sau învechire morală prin întocmirea

“Actelor de decontare” corespunzătoare.

Obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora este mai

mică de 1/2 din plafonul stabilit, urmează să fie casate la cheltuieli sau consumuri

pe măsura predării acestor obiecte în exploatare.

Pentru obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora

depăşeşte 1/2 din plafonul stabilit, în cazul punerii lor în exploatare, uzura se cal-

culează în proporţie de 100% din valoarea acestora, diminuată cu valoarea proba-

bila rămasă. La întreprinderile de stat şi întreprinderile, în care cota statului în

capitalul statutar constituie cel puţin 51% pe toată durata de exploatare, gestionarii

ţin contabilitatea utilizării acestora pe grupe stabilite. Uzura se trece la cheltuielile

sau consumurile întreprinderii în funcţie de destinaţia utilizării obiectelor de mică

valoare şi scurtă durată. La ieşirea obiectelor de mică valoare şi scurtă durată va-

loarea uzurabilă este trecută la diminuarea uzurii calculate anterior.

La finele fiecărui trimestru persoanele gestionare întocmesc “Rapoarte de

gestiune” separate despre circulaţia mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare

şi scurtă durată. Rapoartele de gestiune se întocmesc numai în cazurile dacă au

avut loc intrări sau ieşiri ale acestor mijloace şi obiecte.