Capitolul 1

1

Drept şi legislaţie

în energie şi mediu

© Cristina Ionescu 2015

CAPITOLUL 1

ELEMENTE DE

TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI


2

DEFINIȚII ALE DREPTULUI


Teoria generală a dreptului

• Știinţă juridică generală, aparținând științelor sociale

• Aare caracter teoretic și sintetic și studiaza dreptul în ansamblul său

• Cuprinde principii fundamentale de drept, concepte şi categorii juridice fundamentale cum sunt cele de normă și raport juridic, izvor de drept, act și fapt juridic, răspundere juridică etc., valabile pentru toate celelalte ramuri de drept

• Formulează definiţia dreptului


3

Drept • Etimologic trei cuvinte din latină au stat la baza noţiunii de

drept – Directus - care înseamnă direct, drept

– Iustus - care înseamnă direct, drept, echitabil, care respectă dreptatea

– Dirigo - care înseamnă a îndrepta, a ordona, a dirija

• Accepţiuni ale noţiunii de drept – Fizic - rectiliniu

– Filosofică - exprimă ideea de echitate, justete, dreptate, în sens preponderent etic (drept-nedrept, just-injust, a da fiecaruia ceea ce i se cuvine, de a fi corect etc.)

– Juridică - ansamblul de legi şi norme cu caracter obligatoriu, instituite şi aplicate de autorităţile puterii de stat, pentru a căror aplicare se poate utiliza forţa de constrângere a statului


Sensuri ale termenului de drept • Drept obiectiv - ansamblul de norme juridice din

societate – Drept pozitiv - totalitatea normelor juridice în

vigoare sau dreptul aplicabil • Drept subiectiv – prerogativa (îndreptăţirea) unei

persoane (subiect de drept) de a deţine un bun, de a săvârşi un fapt de a pretinde unui alt subiect să dea, să facă sau să nu facă ceva, în baza normelor dreptului obiectiv – Drept de care dispun toţi cetăţenii unui stat şi care la

nevoie este garantat de forţa publică


4

• Dreptul subiectiv nu poate exista în absenţa dreptului obiectiv

• Dreptul obiectiv asigură cadrul pentru recunoasterea şi exercitarea drepturilor subiective

• Dreptul obiectiv este alcatuit din reguli de conduită generale, abstracte, tipice, care se adresează tuturor subiectelor de drept, unei (unor) categorii de subiecte de drept sau deţinătorului unei funcţii

• Drepturile subiective sunt strans legate de titularul lor

Sensuri ale termenului de drept


• Dreptul obiectiv se subdivide în: – Dreptul public şi dreptul privat

– Dreptul intern şi dreptul internaţional

• Drept public – Ansamblul de norme şi ramuri ale dreptului prin care se

reglementează raporturile dintre subiecţii puterii de stat şi subiecţii privaţi, precum şi cele dintre subiecţii puterii în raporturile lor de subordonare sau coordonare

– Conţine norme imperative (obligatorii), care subliniază relaţia de subordonare • Exemple: norme de drept constituţional, penal,

administrativ

Dreptul obiectiv


5

• Drept privat

– Ansamblul de norme şi ramuri ale dreptului prin care se reglementează raporturile dintre subiecţii privaţi (persoane fizice sau juridice private)

– Conţine norme permisive, flexibile. Raporturile dintre subiecţii în cauză sunt stabilite prin libera lor voinţă, aceştia situându-se pe o poziţie de egalitate juridică (nesubordonare)

• Exemple: norme de drept civil, comercial, al muncii

Dreptul obiectiv


• Drept intern – Ansamblul de norme juridice instituite şi aplicate de

organele puterii şi administraţiei de stat în limitele teritoriului naţional şi asupra tuturor persoanelor aflate pe teritoriul statului

• Drept internaţional – Ansamblul de norme juridice care se regăsesc în tratatele

sau convenţiile dintre state, prin care se reglementează domenii sau probleme de interes comun

– Drept comunitar – componentă a dreptului internaţional • Ansamblul de norme juridice aplicabile statelor membre ale

Comunităţii Europene

Dreptul obiectiv


6

Trăsături ale dreptului obiectiv

• Caracter normativ – format din reguli de conduită, care stabilesc comportamentul juridic al oamenilor

• Caracter de generalitate – stabilește reguli generale

• Caracter de obligativitate – norme obligatorii (în caz de nerespectare atrag sancţiuni)

• Caracter impersonal

• Creează cadrul de recunoaştere şi exercitare a drepturilor subiective © Cristina Ionescu 2015

Trăsăturile dreptului subiectiv

• Prerogativă recunoscută persoanei fizice sau juridice

• Este strâns legat de persoana omului, fiind în consecință o prerogativă concretă

• Poate avea natură juridică diferită în raport cu ramura de drept ale cărei norme le reglementează

• Există şi se exercită numai în limitele date de lege


7

Dreptul ca știință juridică

• Are ca obiect cercetarea normei juridice în raport cu cerinţele din care derivă

• Implică analiza profundă a realităţilor sociale, economice, politice şi de altă natură, privite în dinamica lor în raport cu normele juridice care le reglementează


Definiții ale dreptului

• Ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale


8

Definiții ale dreptului

• Sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice a căror respectare este asigurată la nevoie de forţa puterii de stat


STATUL ŞI DREPTUL


9

Noțiuni generale privind statul

• Stat

– Formă de organizare a societăţii care îşi exercită puterea asupra unei populaţii, pe un anumit teritoriu

• Semnificaţii ale termenului de stat

– Puterea centrală în raport cu comunităţile locale

– Puterile publice în ansamblul lor (guvernanţii în raport cu guvernaţii)

– Societate politică organizată (statul român, belgian, spaniol etc.)


• Semnificaţii ale termenului de putere de stat – Puterea de autoritate: posibilitatea de a da ordine şi

obligaţia celor care le primesc de a se conforma – Putere politică: distincţia între guvernanţi şi

guvernaţi, cei care deţin puterea şi au dreptul de a comanda şi cei care sunt conduşi şi se supun

– Putere instituţionalizată: distinctă de persoanele care o exercită

– Putere de comandă: instituie norme obligatorii – Putere unică de constrângere: se exercită prin

intermediul unui aparat specializat



10

• Semnificaţii ale termenului de putere de stat – Putere suverană: deţine supremaţie în interiorul

statului, nu recunoaşte nici o altă putere deasupra sa şi este independentă pe plan extern în raport cu alte state

• Suveranitatea poate fi voluntar limitată, prin aderarea la tratate internaţionale care au ca obiect probleme vitale, cum sunt pacea şi protecţia mediului

• Se conturează din ce în ce mai pregnant autoritatea dreptului internaţional şi preeminenţa acestuia faţă de dreptul intern;

– Putere cu caracter de generalitate: se aplică într-o societate dată în toate domeniile



Elementele constitutive ale statului

• Puterea

• Populaţia – Puterea statală se exercită asupra unei comunităţi umane,

de regulă o naţiune

– Între fiecare cetăţean dintr-un stat şi statul în cauză se stabilesc drepturi şi obligaţii reciproce. Puterea statului se extinde şi asupra cetăţenilor străini și apatrizilor, aflaţi pe teritoriul ţării

• Teritoriul – Spaţiul geografic delimitat prin frontiere, în cadrul căruia

statul îşi organizează activitatea şi îşi exercită competenţele


11

Statul ca instituție politică

• Este constituit dintr-un sistem de organe şi organisme, integrate într-un mecanism, prin intermediul căruia îşi exercită rolul şi funcţiile în societate

• Mecanismul de stat a evoluat în funcţie de realităţile economico-sociale, politice şi ideologice

• În epoca modernă, teoria separaţiei puterilor este considerată ca fiind cea mai avansată şi adecvată concepţie a puterii de stat



• Conform teoriei separației puterilor în stat există trei tipuri de puteri:

– Puterea legiuitoare

– Puterea executivă

– Puterea judecătorească

• În scopul prevenirii producerii abuzului de putere, cele trei categorii de puteri sunt gândite în aşa fel încât fiecare să exercite anumite atribuţii specifice şi simultan să colaboreze şi să se controleze între ele


12


• Separația puterilor în stat

– Pentru legiferare se instituie puterea legiuitoare, bazată pe organe distincte - organele legislative

– Pentru executarea, punerea în aplicare a legilor se instituie o putere executivă, bazată pe organe distincte - organele executive

– Pentru rezolvarea conflictelor care apar în cadrul societăţii, pentru asigurarea respectării legilor şi restabilirea ordinii de drept se instituie o puterea judecătorească, bazată pe organe distincte - organele jurisdicţionale sau judiciare



• Statul se sprijină și pe un aparat de stat format din:

– Aparatul poliţienesc – apără ordinea de drept, este subordonat executivului şi ca urmare legislativului şi reprezintă instrumentul cu ajutorul căruia se recurge dacă este cazul la aplicarea forţei coercitive

– Armata – apără frontierele, integritatea teritorială (în unele state acționează şi pentru cucerirea de noi teritorii)

– Aparatul administrativ sau tehnocratic – constituit din specialişti, experţi în diverse domenii


13

Regimul politic

• Constituit din ansamblul instituţiilor, metodelor şi mijloacelor, prin intermediul cărora se realizează puterea

• Regimurile politice democratice funcţionează pe baza principiului majorităţii şi sunt caracterizate de pluralism politic, libertatea şi recunoaşterea opoziţiei, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale


Categorii de funcții ale statului democratic

• Statul democratic contemporan îndeplineşte două categorii de funcţii principale, care în ansamblul lor au ca obiectiv promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor

– Pe plan intern

– Pe plan extern


14

Principalele funcții ale statului pe plan intern

• Funcția politico-juridică – Asigură conducerea socială, elaborarea actelor

normative, constituirea unei anumite ordini juridice, în scopul promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale

• Funcția social-economică – Organizează activitatea economică

– Organizează un sistem de protecţie socială, asigurări sociale şi de sănătate, un sistem de educaţie şi instruire şi de locuri şi condiţii de muncă


Principalele funcții ale statului pe plan extern

• Dezvoltarea relaţiilor cu alte state

– Stabilirea raporturilor de colaborare sub aspect economic, politic, cultural, militar etc

– Participarea în cadrul organismelor internaţionale la soluţionarea problemelor naţionale în contextul problemelor globale


15

Statul de drept

• Constituie o replică socială faţă de abuzul de putere şi o soluţie pentru împiedicarea acestuia

• Promovează pluralismul politic, libertatea competiţiei politice şi a dreptului la opoziţie

• Are ca premiză democratismul puterii manifestat prin suveranitatea poporului realizată prin

– Sistemul electoral bazat pe vot universal egal, direct şi secret, alegeri libere prin care se instituie Parlamentul, cu atribuţiile sale de legiferare şi de control asupra executivului


• Solicită o ordine de drept, în care locul suprem îl ocupă Constituţia

• Obligativitatea de a se supune legii este impusă tuturor

• În cadrul ordinii de drept, legalitatea (respectarea normelor juridice, a principiilor şi procedurilor prevăzute de lege) se bazează pe legitimitate, pe respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor la nivelul standardelor internaţionale

Statul de drept


16

• Solicită separaţia puterilor în stat, limitarea puterilor prin drept, independenţa judecătorilor, posibilitatea fiecărui cetăţean de a se adresa justiţiei în cazul în care i se încalcă drepturile legitime de către un organ de stat sau de către un organism social sau un alt cetăţean

• Semnifică guvernarea în numele majorităţii prin respectarea drepturilor minorităţii, a egalităţii în faţa legii pentru toţi cetăţenii, fără nici o deosebire

• Se realizează prin respectarea libertăţii economiei de piaţă, a proprietăţii private şi a egalităţii şanselor, statul de drept presupunând şi protecţia socială a categoriilor defavorizate

Statul de drept


• Este condiţionat ca realizare practică şi de gradul de educaţie şi instruire, de tradiţiile culturale, de aspectele psihosociale în ceea ce priveşte respectul faţă de lege

• Presupune libertatea presei, a tuturor mijloacelor mass-media, a dreptului de asociere, a existenţei societăţii civile – ca una din modalităţile importante de a împiedica abuzul puterii statale

• Are drept corolar respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aşa cum acestea sunt prevăzute în documentele internaţionale

Statul de drept


17

Statul de drept CONSTITUŢIA ROMÂNIEI Titlul I, Principii generale, Art. 1 (Statul român)

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea

omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii

umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul

tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din

decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -

legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este

obligatorie.


• Constă în aplicarea practică a drepturilor şi

obligaţiilor prevăzute de normele juridice

• Formele de realizare a dreptului pot fi clasificate

în funcţie de următoarele criterii:

– Realizarea normelor prohibitive

– Realizarea normelor juridice permisive şi onerative

– Aplicarea normelor juridice de către organele de stat

competente

Realizarea dreptului


18

•Observaţii – Normele imperative sunt acele norme de la care în

privinţa comportamentului prescris, subiecţii nu se pot abate. În funcţie de prescripţia pe care o conţin, aceste norme pot fi

• onerative, stabilesc în mod expres obligativitatea de a săvârşi o acţiune

• prohibitive, interzic o anumită conduită, săvârşirea unui fapt

– Normele permisive sunt normele care fără a impune, permit o anumită conduită, respectiv săvârşirea unei acţiuni

Realizarea dreptului


IZVOARELE DREPTULUI


19

Izvor de drept

• Izvorul de drept este forma de exprimare a dreptului sau a normelor de drept

• Principalele izvoare formale ale dreptului impuse de evoluţia sa sunt:

– Actul normativ

– Cutuma

– Mijloacele auxiliare

• Jurisprudenţa

• Doctrina


• Cel mai important izvor de drept • Conţine reguli cu caracter obligatoriu, având forţă

juridică superioare altor izvoare de drept • În sens larg reprezintă dreptul scris, expresia unei

reguli, a unei voinţe formulate pentru viitor şi enunţată într-un text

– Termenul generic de lege cuprinde orice regulă juridică scrisă, indiferent de titlul dat actului legislativ: constituţie, cod, tratate internaţionale, ordonanţe, regulamente, hotărâri de Guvern etc

Actul normativ


20

Cutuma

• A avut un important rol de izvor de drept înaintea adoptării codurilor moderne

• Reprezenta dreptul creat de obiceiuri, fiind uzaj implantat într-o colectivitate şi considerat de ea ca obligatoriu din punct de vedere juridic – În dreptul pozitiv român, obiceiul constituie izvor de drept

numai în materia dreptului privat (civil şi comercial) şi doar în măsura în care se face trimitere expresă la el • Obiceiul bacşişului nu este o cutumă, deoarece, deşi este frecvent

practicat, nu este o obligaţie cu caracter juridic • Reglementările Codului civil privind distanţa la care trebuie

plantaţi arborii de hotarul dintre proprietăţi constituie o cutumă


Mijloacele auxiliare - jurisprudenţa • Totalitatea hotărârilor judecătoreşti date de toate

instanţele dintr-un anumit stat, indiferent de gradul de jurisdicţie

• Rolul jurisprudenţei (practica judiciară) este de a interpreta şi aplica legea la cazurile concrete – În dreptul pozitiv românesc , nu constituie izvor de drept

propriu-zis, judecătorii nefiind obligaţi să ţină seama de hotărârile date anterior în speţe similare şi să pronunţe aceeaşi soluţie, cu două excepţii • Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - prin care se

urmăreşte asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul ţării, fiind obligatorii pentru toate instanţele (publică în M.Of.)

• Deciziile Curţii Constituţionale – În dreptul anglo-saxon, ca şi în dreptul internaţional,

jurisprudenţa constituie izvor de drept, alături de cutumă © Cristina Ionescu 2015

21

• Ştiinţa dreptului, numită şi „literatura de specialitate” • Cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care

specialiştii în drept le dau fenomenelor juridice, în general şi normelor juridice, în special

• Influenţează elaborarea şi adoptarea actelor normative şi aplicarea lor de către instanţele judecătoreşti

• În dreptul românesc actual, doctrina nu constituie izvor de drept. – Nici o parte nu poate invoca într-o cauză aflată în faţa unei

instanţe de judecată opinia exprimată într-o lucrare de specialitate în legătură cu o anumită chestiune juridică, incidentă în speţa respectivă

Mijloacele auxiliare - doctrina


CONCEPTELE DE

NORMĂ JURIDICĂ,

ACT JURIDIC NORMATIV,

RAPORT JURIDIC,

RĂSPUNDERE JURIDICĂ


22

Norma juridică

• Este o regulă de conduită generală şi impersonală, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare obligatorie este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului

• Scopul său este de a asigura orientarea comportamentului uman, în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale, potrivit idealurilor şi valorilor care guvernează respectiva societate


Act juridic normativ

• Toate formele sub care apar normele juridice emise de organe ale autorităţii publice, investite cu competenţe normative

• Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor juridice normative şi competenţa organelor care le emit

• Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea care le subîmparte în:

– Legi

– Acte normative subordonate legii


23

Legea

• Act normativ cu valoare juridică superioară, adoptat de Parlament

• Legile pot fi – Constituţionale sau fundamentale (Constituţia şi

legile sale de revizuire) • Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia

legilor şi a celorlalte acte juridice normative • Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie

conform cu prevedrile Constituţiei – Organice - adoptate, în baza importanţei lor, printr-o

procedură mai pretenţioasă, care necesită obţinerea unei majorităţi calificate în Parlament

– Ordinare – restul de legi © Cristina Ionescu 2015

Acte normative subordonate legii dar cu putere de lege

• Acte ale guvernului, date în temeiul unor situaţii special prevăzute în Constituţie şi având un caracter provizoriu – Ordonanţele (OG) - emise în temeiul unei legi speciale de abilitare

dată de parlament, (de regulă în timpul vacanţelor legislative). Ordonanţele nu se pot emite în domeniile care fac obiectul legilor organice

– Ordonanţele de urgenţă (OUG) – adoptate numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. O.U.G. poate cuprinde unele norme de natura legilor organice

Indiferent de felul lor, OG sau OUG se aprobă sau se resping ulterior către parlament printr-o lege

• Tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale, ratificate de Parlament


24

Acte normative subordonate legii

• Decretele - actele normative emise de Preşedintele României

• Hotărârile de guvern (HG) - actele normative emise de guvern pentru organizarea executării legilor, pentru punerea acestora în aplicare

• Ordinele administraţiei publice de specialitate (OM -ordinele de ministru)

• Hotărâri cu caracter normativ ale administraţiei publice locale


• Modelul de act normativ nu este general, ci se adaptează în funcţie de:

– Caracterul, ierarhia şi categoria actului normativ

– Întinderea actului normativ

– Obiectul pe care îl reglementează

– Autoritatea competentă să îl adopte

• Un act normativ are următoarele părţi constitutive: titlul şi, dacă este cazul, preambulul, formula introductivă, partea dispozitivă şi formula de atestare a autenticităţii actului

Componentele şi structura actelor normative


25

Titlul actului normativ • Constituie elementul de identificare al actului şi cuprinde:

– Denumirea generică a actului (lege, HG, OUG, OG, Ordin etc) în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă

– Obiectul reglementării exprimat sintetic

• Titlul trebuie să fie conscis şi să exprime clar obiectul reglementării

• Se interzice ca denumirea proiectului unui act normativ să fie aceeaşi cu cea a altui act normativ în vigoare

• În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operaţiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere

• Ca element de identificare, după adoptarea actului normativ, titlului i se asociază un număr de ordine, urmat de anul adoptării actului


Preambulul şi formula introductivă

• Preambulul – constă într-o introducere succintă, sintetică, prin care prezintă considerentele de natură socială, economică, politică, juridică avute în vedere la elaborarea actului normativ. Preambulul nu este obligatoriu, fiind întocmit de regulă în cazul anumitor acte normative importante. Preambulul nu conţine norme juridice. El precedă formula introductivă

• Formula introductivă – constă într-o propoziţie care cuprinde denumirea autorităţii emitente şi exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv, invocând temeiul legal al adoptării actului


26

• În cazul legilor: "Parlamentul României adoptă prezenta lege."

• În cazul actelor Guvernului "În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă" sau, după caz, "hotărâre“

– La ordonanţe se face referire şi la legea de abilitare, iar la ordonanţele de urgenţă, la art. 114 alin. (4) din Constituţie

– La hotărârile date în executarea expresă a unor legi se adăugă şi temeiul din legea respectivă

Preambulul şi formula introductivă - exemple


Dispoziţii sau principiile generale

• Stabilesc dispoziţiile sau principiile general valabile pentru actul normativ în totalitatea sa

• Cuprind prevederi care orientează întreaga reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia

• Sunt grupate în primul capitol şi nu se reiau în restul reglementării, în afară de cazul în care sunt strict necesare pentru înţelegerea unor dispoziţii cu care formează un tot unitar


27

Dispoziţiile de fond

• Concretizate în articole • Cuprind reglementarea propriu-zisă a relaţiilor

sociale ce fac obiectul actului normativ • În funcţie de problematica şi întinderea actului

normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe subdiviziuni – Titluri – Capitole – Secţiuni – Paragrafe


Dispoziţiile tranzitorii

• Sunt necesare în cazurile care implică tranziţia de la un act normativ vechi la unul nou:

• Cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normative;

• Trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive


28

Dispoziţiile finale • Cuprind măsurile pentru punerea în aplicare a actului

normativ, data intrării în vigoare a acestuia*), implicaţiile asupra altor acte normative, ca abrogări, modificări, completări, precum şi dispoziţia de republicare, dacă este cazul

• În cazul unui act normativ cu caracter temporar se prevede şi perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale

*) a) Legile şi OG – urile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. Of b) OUG – urile intră în vigoare la data publicării în M. Of dacă în cuprinsul

lor nu este prevăzută o dată ulterioară


Raport juridic

• Constă într-o relaţie socială reglementată de norma juridică

• Reprezintă o normă juridică în acţiune

• Stabilirea raportului juridic este determinată de:

– Existenţa normei juridice -

– Subiectele de drept

– Faptele juridice

• Norma juridică prefigurează în abstract posibilitatea existenţei unei relaţii cu consecinţe juridice

– Această realitate poartă denumirea de fapt juridic

– Când faptul juridic anticipat de norma juridică se materializează în relaţiile dintre oameni, între acestia se stabileşte un raport juridic


29

• Este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat prin norma juridică, care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în acest raport, a căror exercitare urmăreşte realizarea conţinutului şi scopului normei juridice – Raport social – se stabileşte de fiecare dată între oameni

– Raport de voinţă – manifestat prin voinţa statală exprimată prin norme juridice şi voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic

– Raport istoric – raportul juridic este influenţat de istoria societăţii (subiecţii de drept, drepturile şi obligaţiile acestora) şi de faptele cărora li se acordă semnificaţie juridică (variate de la o etapă istorică la alta şi de la o ţară la alta)

Raport juridic


• Subiectele raportului juridic – Indivizii – persoane fizice – Subiectele colective de drept - persoane juridice

• Conţinutul raportului juridic – Drepturile şi obligaţiile subiecţilor între care se desfăşoară o

relaţie socială. Drepturile şi obligaţiile sunt prevăzute de norma juridică

• Obiectul raportului juridic – Conduita umană rezultată ca urmare a exercitării drepturilor şi a

îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de norma juridică, de către subiectele raportului juridic

• Faptele juridice – Acele manifestări umane şi împrejurări, care potrivit normelor

juridice au drept urmare modificarea unor raporturi sau situaţii juridice existente

Raport juridic


30

Răspundere juridică

• Raport instituit de norma juridică, între autorul încălcării normelor juridice şi stat, reprezentat prin agenţii unei autorităţi, care pot fi instanţele de judecată, funcţionarii de stat sau alţi agenţi ai puterii publice

• Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic, ci numai acele comportamente care cad sub incidenţa normelor juridice


•Sub aspect juridic se disting două categorii de conduite umane: – Licite sau legale – conforme normelor juridice. Conduita

licită este exprimată prin anumite acţiuni sau prin abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, care se încadrează în limitele drepturilor şi obligaţiilor prescrise prin normele juridice.

– Ilicite sau ilegale – care contravin normelor juridice. Conduita ilicită constă dintr-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice, săvârşite de o persoană care are capacitatea de a răspunde pentru faptele sale

Răspundere juridică


31

Forme ale răspunderii juridice •Răspunderea penală

– Are ca temei săvârşirea unei infracţiuni (prevăzută de legea penală), adică a unei fapte care prezintă pericol social ridicat

•Răspunderea civilă – Delictuală – atrasă de o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Impune obligaţia civilă de reparare a prejudiciului, fără a dicta în acelaşi timp şi o pedeapsă • Fapta ilicită poate să constituie în acelaşi timp şi o infracţiune, fără ca

asocierea celor două sancţiuni să ducă la pierderea individualităţii lor sau la modificarea naturii juridice a fiecăreia dintre sancţiunile aplicabile

– Contractuală • Rezultă din nerespectarea clauzelor unei convenţii, a unui contract,

prejudiciul fiind cauzat chiar de această neexecutare a clauzei contractuale


Forme ale răspunderii juridice •Răspunderea contravenţională – Atrasă în cazul comiterii unei contravenţii, faptă care prezintă un

pericol social mai redus decât infracţiunea

•Răspunderea materială – Obligaţia oricărui salariat de a repara, în limitele prevăzute de lege,

prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din vina sa şi în legătură cu munca sa

•Răspunderea disciplinară – Ansamblu de norme, care privesc sancţionarea faptelor de

încălcare cu vinovăţie de către orice persoană încadrată, indiferent de funcţie sau locul pe care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă

– Aceste fapte constituie abateri disciplinare şi pot atrage sancţiuni cum sunt: mustrarea, avertismentul, reducerea salariului, desfacerea contractului de muncă


32

• Să existe o conduită ilicită

• Să existe un rezultat vătămător al respectivei conduite ilicite (o daună materială, vătămarea sănătăţii, etc)

• Să existe o legătură cauzală între conduita ilicită şi rezultatul produs

• Să existe vinovăţie din partea subiectului care a produs actul ilicit

• Să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură în principiu, răspunderea juridică

Condiţiile răspunderii juridice


Date post:	03-Feb-2016
Category:	Documents
Upload:	toader-ionut-octavian
View:	213 times
Download:	0 times

Capitolul 1

Documents