,,Toți oamenii au clădită în firea lor dorința de a cunoaște’’ Aristotel

Gnoseologia- știința despre sursele, limitele și structura cunoștiințelor (,,o cunoaștere a cunoașterii’’).

Cunoașterea generală

Cunoașterea comună Cunoașterea științifică

Particularități ale cunoașteriiCunoașterea comună

Formă și conținutconglomerat eterogen de cunoștiințe cu caracter aplicativ

și orientativ

Modalități de obținerese obține pe cale senzorială – a observărilor directe și

experienței indivizilor.

Modul de transmitereeste transmisă de la o generație la alta prin limbaj.

Din punct de vedere al procedeelor de aplicareSe bazează pe o singură metodă - ,,încercarea și eroarea’’

Cunoașterea științificăFormă și conținutVolum sistematizat de cunoștiințe, care explică și anticipează

evoluția unor fenomene și procese

Modalități de obținereSe obține prin formularea de ipoteze și aplicarea unor metode

speciale de cercetare

Modul de transmitereEste transmisă prin diverse tipuri de lucrări științifice, bazate pe

un limbaj specializat, exact și abstract.

Din punct de vedere al procedeelor de aplicareCunoașterea dispune de criterii și tehnici complexe de

verificare a ipotezelor sale

Epistemologie-reprezintă parte componentă a gnoseologiei, care studiază esența și evoluția cunoașterii științifice

Știința - este un ansamblu sistematizat de cunoștiințe dintr-un domeniu de cunoaștere.

Condițiile existenței științei Scopurile științei

Obiect distinct de studiu A descoperi fenomenele şi procesele realităţi înconjurătoare

Metodologie proprie de cercetare A explica

Limbaj științific propriu A prezice

Utilitate practică a rezultatelor cercetării

A corecta ideile preexistente

Concepția paradigmelor și a revoluțiilor științifice ale lui T. Kuhn

Paradigmă- stereotipuri științifice în limitele cărora cercetătorii își efectuază investigațiile într-o perioadă determinată de timp.

Cercetătorii aplică aceeași paradigmă economică în următoarele condiții:

1.Dacă au viziune identică sau aprope identică asupra realității economice.

2.Dacă utilizează aparat categorial identic sau aproape identic.

3.Dacă aplică metode similare de cercetare teoretică și empirică.

4.Partenerii de paradigmă pot ajunge la concluzii diferite. Paradigma se caracterizează printr-o stabilitate relativă, care dispare în urma revoluției științifice.

Revoluția științifică este definită ca etapă a dezvoltării științei, cănd o paradigmă este substituită cu alta.

Perioada preparadigmală

Perioada ,,științei normale’’

Perioada ,,crizei științifice’’

Concurența diferitor școli și curente de gîndire, nu există stereotipuri sigure, au loc controverse sau discuții metodologice

Dominarea unei singure doctrine, este perioada evolutivă pu acumularea faptelor științifice care confirmă paradigma

Acumularea faptelor care nu mai pot fi explicate cu teoriile existente, presupune o multitudine de abordări noi , o avalanșă de creație

Concepția programelor de cercetare ale lui I.Lacatos

Program de cercetare reprezintă o serie de teorii , care se dezvoltă conform unor principii științifice și metodologice unice.

Centură de protecțieNucleul

dur

Nucleul dur- Sunt cele mai fundamentale postulate ale

programului, care asigură păstarea integrității lui.Ele rămîn nemodificate la schimbările care însoțesc dezvoltarea cunoașterii științifice, modificarea lor semnificînd trecerea la un alt program de cercetare.

Centura de protecție- Este formată din ipoteze secundare, care

concretizează programul științific, extinzînd sfera lui de aplicare,pe măsura dezvoltării programului, centura lui protectoare este supusă modificării.Ipotezele demonstrate se contopesc cu nucleul.

Concepția programului metodologic al lui K.Popper

K. Popper este reprezentant al criticismului, a cărui esență se reduce la afirmația ,,supune totul criticii’’.Critica poate fi diferită: se cere delimitarea metodei corecte de critică de cea eronată, principalele caracteristici de determinare a metodei corecte de critică, în viziunea lui, sunt:Scientismul

-presupune apelarea la cunoștiințele și argumentările științifice. Argumentarea științifică trebuie să fie obiectivă , adică să excludă preferințele și aprecierile subiective

Dialecticismul

Este tendința de a descoperi contradicțiile.De fapt însăși critica se reduce la identificarea contradicției.,,Fără contradicții, fără critică nu ar exista o argumentare rațională a schimbării teoriilor , nu ar exista progres intelectual’’.

Deductivismul

Teoriile științifice se formează pe baza deducției, și nu a inducției.

Falsificaționismul

Este mai ușor de demonstrat falsitatea unei teorii decît justețea ei pentru toate cazurile posibile .Deci trebuie căutate fapte care infirmă teoria respectivă, chiar și un singur fapt care infirmă teoria trebuie să conducă la respingerea ei.

Cercetarea științifică reprezintă activități:de investigație sistematică și structurată a diverselor

domenii ale realității (natura) În scopul obținerii și validării noilor cunoștințe (rezultat)Necesare explicării, anticipării și transformării ei

(finalitate) Cercetarea științifică

Fundamentală Aplicativă

Aplicativă FundamentalăScopul

Înțelegerea unor probleme și propunerea unor soluții în vederea depășirii lor; reprezintă interes pentru anumiți agenți economici

Obținerea de cunoștințe noi formularea de ipoteze, concepte; reprezintă valoare pentru societate în general

Subiecții – cercetători, orientarea tematică

Cercetători din mediul academic și universitar. Tematică orientată de comenzile de stat sau interese științifice personale

Cercetători din mediul academic, universitar și corporativ. Tematică orientată de comenzile sectorului corporativ, org. internaționale

Modul de evaluareEvaluarea prin indicatori scientometrici. Evaluatorii sunt specialiști independenți din același domeniu

Evaluarea prin nr. și avengura publicațiilor. Experți practicieni, solicitanții cercetării

Modul de finanțareDin sursele solicitantului cercetării

Din fonduri publice și private, granturi

Problema de cercetare - contradicție între cunoștiințele existente și faptele noi, care nu mai pot fi interpreatate în baza lor

Problemele de cercetare sunt foarte variate și identificarea problemei poartă un caracter creativ. Condiția formulării problemei este stabilirea tipului ei, acesta este un moment decisiv. Se stabilesc următoarele tipuri de probleme de cercetare:

Ipoteza de cercetare reprezintă un enunț cu caracter de probabilitate despre esența, intercondiționarea și cauzalitatea unor fenomene sau procedee încă necunoscute

Ipotezele pot fi rezultatul:Deducerii din cunoștințele empirice și

teoretice existenteDeducerii din noile fapte apărute Deducerii prin analogie. Deci, ipotezele pot fi considerate

drept ,,ruptură’’ în știință. Ruptura poate fi parțială cînd ipoteza e un punct de plecare pentru corectarea vechilor cunoștințe, sau totală, cînd ipoteza anunță noi teorii.

Pentru a avea o validitate solidă, orice ipoteză trebuie să satisfacă trei cerințe majore:

1. Să reprezinte o concepție coerentă , care să fie atît inteligibilă, cît și transmisibilă ca acceptare(aspect logic).

2. Să reprezinte o codificare verificabilă a datelor (aspect empiric).

3. Să posede o valoare și un interes practic(aspect practic).

Regulile de testare a ipotezei:O ipoteză este considerată validă dacă toate

consecințele ei sunt concordate cu toate datele şi faptele empirice observate în practică.

Dacă o singură consecință nu coincide cu faptele empirice , ipoteza este considerată infirmată.

Ipoteza parțial infirmată de datele empirice urmează a fi reluată în condiții mai riguroase.

Ipoteza parțial verificată, dar neinfirmată, este considerată a fi numai confirmată.

Cînd ipoteza nu este nici infirmată, nici confirmată, cauzele pot fi asociate cu insuficiențe metodologice.

Ciclu metodologic de cercetare științifică a fost prezentat de K.Popper astfel:

Unde:P1 – indică prob. InițialăI – ipotezele care pot servi la soliționarea

problemei P1TI - testarea ipotezelorP2 – noua problemă generată

P1 – I – TI – P2