CUPRINS INTRODUCERE.................................................. 2 CAPITOLUL I.................................................. 4 SĂNĂTATEA, ÎNTRE REFORMĂ ŞI AUSTERITATE......................4 I.1 Bugetul din Sănătate, în colaps.........................4 I.2. Salarizarea medicilor aşteaptă resuscitarea............5 I.3. Reformele lui Eugen Nicolăescu..........................7 I.4. Exodul medicilor şi consecinţele lui..................10 CAPITOLUL II................................................ 14 JURNALISMUL SOCIAL, O PROVOCARE PROFESIONALĂ................14 II. 1. Pagina de social - identitate şi funcţionalitate.....14 II.2 Jurnalismul medical....................................17 II.2.1 Sănătatea, subdomeniu al Socialului..................17 II.2.2 Jurnaliştii şi procesul de medicalizare..............19 II.2.3 Serviciile în sistemul de sănătate...................20 II.2.4 Asigurările de Sănătate..............................21 CAPITOLUL III............................................... 22 CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ” ŞI REFORMELE DIN SĂNĂTATE.......22 - STUDIU DE CAZ -........................................... 22 III.1. Campania „Medicul de gardă”..........................22 III.2 Marile schimbări promise de Eugen Nicolăescu..........23 III.3 Cardurile de sănătate şi medicamentele................26 III.3.1 Cardurile naţionale de sănătate.....................26 III.3.2 Medicamentele şi industria farmaceutică.............29 III.4 Spitalele şi Institutele..............................36 III.4.1 Spitalele româneşti.................................36 III.4.2 Institutele româneşti...............................41 III.5 Cazuri şi cazuri...................................... 44 III.5.1 Transplantul şi donarea de organe...................44 1
Presa din România este în plin proces de specializare. Jurnalistul universal cedează locul jurnalistului specializat, a cărui munca acoperă un domeniu bine definit. Printre domeniile precum Actualitate, Economie, Politică, Spor, Cultură, se remarcă domeniul Social.
Socialul devine, încet, un domeniu la modă, din care jurnalistul are numai de câştigat. De aici începe să se dezvolte jurnalismul social. Jurnalismul social este direct legat de individ şi comunitate, punând accent pe problemele acestora. Jurnalistul se concentrază prea mult asupra instituţiilor şi prea puţin asupra oamenilor şi problemelor lor. Un subdomeniu important al Socialului este Sănătatea. Subiectele din rubricile de sănătate privesc direct viaţa cititorului, ceea ce îi face pe cei din presă să acorde o atenţie deosebită sănătăţii.
Astfel, lucrarea prezintă o analiză a problemelor din Sănătate reflectate în media românească. Sănătatea se dovedeşte a avea o importanţă majoră, iar neregulile din sistem afectează direct indivizii şi comunitatea în care trăiesc. În ciuda fondurilor europene care au ajuns în sistem, nu s-au făcut progrese remarcabile iar rezultatele medicale sunt slabe. În ultimii ani, schimbările din Sănătate erau menite să pună sistemul sanitar pe picioare dar problemele precum corupţia din unităţile sanitare, reformele unui ministru care nu au fost adoptate, serviciile medicale proaste acordate în unităţile spitaliceşti, exodul medicilor, lipsa dotărilor, mafia din industria farmaceutică. Acestea sunt doar câteva dintre multele nereguli din sistemul sanitar românesc.
Lucrarea este structurată pe trei capitole:
- Capitolul I. Sănătatea, între reformă şi austeritate- Capitolul II. Jurnalismul Social, o provocare profesională- Capitolul III. Campania „Medicul de gardă” şi reformele din Sănătate
Primul capitol face referire la colapsul în care se află bugetul din Sănătate. Deşi spitalele româneşti au primit bani pentru cheltuieli, au ajuns foarte repede să epuizeze bugetul. Însă, problemele cu bugetul vor exista atât timp cât românii nu vor pune sănătate pe un loc prioritar. Alte probleme abordate în acest capitol sunt salariile medicilor, reformele lui Eugen Nicolăescu, exodul medicilor.
Al doilea capitol pune accent pe jurnalismul social care, mai nou, pare a fi o provocare profesională. Locul jurnalistului universal este luat de cel al jurnalistului specializat, care acoperă un domeniu bine definit. Printre domeniile acoperite de jurnalistul specializat se numără şi Socialul. Jurnalismul social poate fi definit ca un jurnalism ce descoperă subiectele de presă în evenimente care constituie subiecte sociale. Un alt aspect abordat în acest capitol este jurnalismul medical, unde aflăm că Sănătatea este un subdomeniu important al Socialului.
2
Al treilea capitol este axat pe un studiu de caz - Campania „Medicul de gardă” şi reformele din Sănătate. În acest capitol am urmărit problemele abordate în campania „Medicul de gardă” a ziarului Eveminentul zilei. Această campanie a scos în evidenţă problemele din sistemul sanitar românesc în perioada în care, la conducerea Ministerului Sănătăţii era domnul Eugen Nicolăescu. Problema cardurilor de sănătate, schimbările promise de Eugen Nicolăescu, industria farmaceutică şi medicamentele, situaţia spitalelor şi a institutelor româneşti, donarea de organe şi transplantul, cazurile medicilor care încă mai cred în România, sunt subiectele abordate în acest capitol.
Metodele tehnicilor de cercetare includ monitorizarea campaniei „Medicul de gardă” din ziarul Evenimentul zilei; analiza textelor apărute în publicaţie; interviun cu medici pentru a mă informa direct de la sursă despre problemele din Sănătate; studiul şi analiza unor politici publice în domeniu.
3
CAPITOLUL I
SĂNĂTATEA, ÎNTRE REFORMĂ ŞI AUSTERITATE
I.1 Bugetul din Sănătate, în colapsÎn anul 2013, multe din spitalele din România au ajuns să nu mai aibă bani deoarece sumele planificate în bugetele lor erau deja epuizate. Acoperirea cheltuielilor devenise o problemă care a dus la apariţia unor restricţii în ceea ce priveşte acordarea asistenţei medicale şi a apărut o tendinţă de a limita costurile de tratament. Aceste restricţii au avut consecinţe asupra stării de sănătate a românilor.
Marin Pană precizează că: „În 2012, cheltuielile consemnate în bilanțul Fondului Național de Asigurări de Sănătate au fost de numai 3,3% din PIB. Cu toate acestea (sau tocmai de aceea), România a figurat pe locul 33 din 48 într-un top al publicației Bloomberg referitor la eficiența sistemelor sanitare naționale, înaintea Danemarcei, Belgiei sau SUA. Semnificativ, indicele pe baza căruia s-a făcut clasamentul ține cont de speranța de viață (pondere 60%), costul relativ per capita ca procent din PIB de îngrijire a sănătății (pondere 30%) și costul absolut pe locuitor de îngrijire a sănătatii (pondere 10%). România s-a situat pe locul 33 (13 locuri în fața SUA) cu un scor de eficiență de 44,9, o speranță de viață de 74,5 ani și cheltuieli de 500 de dolari cu sănătatea pe cap de locuitor. Speranța de viață se poate modifica foarte lent în timp, iar cheltuielile cu sănătatea la nivel individual nu mai pot fi crescute semnificativ. Iar asta din două motive: venituri relativ scăzute și plata deja încetățenită a unor șpăgi care completează salariile anemice din sistemul sanitar și care sunt deja destul de consistente (să le spunem ”coplată confidențială”)1.
O soluţie pentru a creşte eficienţa sistemului sanitar ar fi majorarea consistentă a finanţării asigurate de stat spre şapte procente din PIB, sau măcar la 6%, procent cerut de personalul din sistemul sanitar.
Tabel nr.I.1 sursa: cursdeguvernare.ro
1 Marin Pană, Sănătatea românească- evaluare prin comparaţie: eficienţă medie cu bani puţini. Trecerea de la consumul social la investiţia socială, http://cursdeguvernare.ro/sanatatea-romaneasca-–-evaluare-prin-comparatie-eficienta-medie-cu-bani-putini-trecerea-de-la-consumul-social-la-investitia-sociala.html, accesat în 31 august 2014
Tabelul de mai sus ne arată că medicii români fac minuni cu bani puţini în comparaţie cu cei din SUA, care cheltuie 8.608 de locuitor, cam dublul tuturor cheltuielilor bugetare la noi. Se poate observa că în primele şapte luni ale anului 2013 apare o înrăutăţire a situaţiei financiare din sănătate. Problemele din acest sistem vor continua atât timp cât românii nu pun sănătatea pe un loc prioritar şi nu îmbunătăţesc condiţiile în care se practică profesia.
„O comparație foarte sugestivă și care explică dificultățile de alcătuire a unui buget consolidat echilibrat se poate face cu situația Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, din care se face plata pensiilor. Pentru a se putea plăti pensionarilor sumele angajate de stat și imposibil de acoperit din impozitul specific colectat de la salariați, acesta a beneficiat anul trecut de subvenții în sumă de 13.148,7 miliarde lei (12.899,5 milioane lei sau 2,2% din PIB după ajustarea cu excedentul contabil consemnat în bugetul consolidat). Altfel spus, de la bugetul de stat s-au dat subvenții de aproape șase ori mai mari pentru pensii decât pentru sănătate. Iar deficitul bugetului consolidat de 2,52% consemnat pe 2012 este aproape la fel de mare cu suma deficitelor rezultate din sănătate și pentru plata pensiilor. Doar că am ales inversat din sectorul social, ceea ce arată o disfuncție majoră în alocarea banilor publici.”2 În ceea ce priveşte bugetul la pensii, acesta ar trebui echilibrat conform legii însă propunerea de a asigura pensile strict din sumele colectate a fost ignorată deoarece nu mai existau bani pentru a acoperi nevoile unei alte mari responsabilităţi a Statului, Sănătatea. “Meandrele tranziției ne-au dus în direcția de a ne risca viața și calitatea ei la loteria sănătății pentru a încasa o pensie ceva mai mare, parțial plătită din taxe mai mari pe produsele achiziționate. Taxe destul de mari, care, în loc să se ducă spre sectorul ”investițional” sănătate, s-au dus spre sectorul ”de consum” pensii.”3
I.2. Salarizarea medicilor aşteaptă resuscitareaFirmele specializate în analiza sistemului românesc de Sănătate au raportat că şpaga tradiţională din spitale ajunge undeva în jurul sumei de 200 de euro pentru fiecare internare. În loc să ia măsuri pentru a îmbunătăţi serviciile medicale româneşti, Statul s-a gândit să valorifice starea de fapt pentru a astupa găurile din buget. Pentru Guvern a fost mai simplu să privatizeez partial spitalele existente şi să încaseze sume importante prin legiferarea şpăgii sub forma unor aşa-zise opţiuni ale pacienţilor. Pacienţii, aşa cum e normal, vor să fie trataţi cât mai bine şi de către cei mai buni medici.
În acest sens, “Ministerul Sănătăţii a venit cu un proiect de introducere a până la 20% din paturile unei secții în sistem privat cu plată suplimentară, la care să lucreze aceiași medici care operează teoretic gratuit 80% din paturile secției. S-a stabilit, cu maximă chibzuință, și împărțirea banilor: 60% pentru medicul ales de pacient, 30% pentru echipa medicală aferentă și 10% către spital pentru plata personalului care nu lucrează și în regim privat, precum și pentru acoperirea diverselor cheltuieli. Adică o șpagă legală taxată cu 10% către stat, exact conform prevederii de impunere la categoria ”alte venituri” din Codul Fiscal și cu impunerea unei repartizări de 2 la 1 în favoarea beneficiarului direct față de ajutoarele absolut necesare în desfășurarea actului medical. Luată din practica curentă în domeniu, tot după un studiu statistic. Doar că banii vor fi achitați la casieria spitalului sub denumirea de ”fonduri rezultate din tratarea pacienților în regim privat, în cadrul unității”. Și cu precizarea importantă, ca să fie conform uzanțelor încetățenite, altmiteri ilegale în prezent, ca bolnavul să suporte și costurile materialelor necesare manevrelor medicale, utilizate pe timpul procedurilor terapeutice.”4
2 Ibidem 3 Ibidem 4 Marin Pană, Noua salarizare a medicilor: Lungul drum de la abordările de circumstanţă la soluţiile de sistem http://cursdeguvernare.ro/noua-salarizare-a-medicilor-lungul-drum-de-la-abordarile-de-circumstanta-la-solutiile-
“Ce rezultă din aceste cifre: Pentru susținerea financiară a celor care activează în sectorul sanitar statul alocă 1,85% din
PIB. Costul teoretic ar fi de circa 3,3%, dar restul de bani se întoarce sub formă de taxe și impozite pe salarii la buget.
Rezultă că este imperativ necesar să majorăm substanțial plata cadrelor medicale pentru că activitatea lor face cât face, iar bugetul sănătății trebuie majorat indiferent câți inconștienți se vor plânge de taxe.
Necesitățile bolnavilor sunt aceleași și mai rigide decât prețul la energie sau accizele la energie, iar PIB-ul nostru este undeva la jumătate din media UE, chiar și ajustat cu prețurile mai mici. Adevărul este că pentru o asistență medicală civilizată ar trebui să alocăm nu 4% din PIB, ci 14% din PIB, la actualele prețuri. Tot ce e mai puțin vine din ”economiile” date de costul mult mai mic decât cel european al manoperei pe fondul celui inevitabil european al medicamentelor și aparaturii.
Dacă vom continua să plătim la salariu de trei ori mai puțin pentru sănătate decât pentru pensii s-ar putea să nu mai avem nici o problemă pe termen lung cu deficitul sistemului de pensii. Adică să plătim impozite pentru sănătate tot mai mici, pentru o viață tot mai scurtă. Rămâne să vedem în timp ce va fi mai redusă, taxa aferentă pe salariu sau durata de încasare a pensiei.
Cu paleative de tipul legalizării șpăgii ca să mai cârpim ceva și cu complicațiile administrative inevitabile care rezultă de aici, atenția va fi deturnată și mai mult de la actul medical către actul financiar. Chiar în proiect se recunoaște că veniturile medicilor s-ar putea dubla pe această cale. Adică pentru a trata 20% din pacienți, cei plătitori, medicii ar urma să încaseze la fel ca pentru restul de 80% neoficial plătitori.
Reamintim că 50% dintre bolnavi sunt obișnuiți să dea șpagă, dar vor avea la dispoziție doar 20% din paturi. Oare ce vor face, vor manifesta ”preferințe” taxate de stat, sau vor da tot șpagă pentru a beneficia de servicii mai bune dar fără să dea ceva și către stat ? Dealtfel, atitudine oarecum îndreptățită de faptul că tot ei, cu venituri mai mari, susțin de fapt sistemul și pe beneficiarii e asistență medicală teoretic identică. În mod evident, unii vor continua să dea un fel de semișpagă pentru a da mai puțin decât la casierie dar mai mult decât ceilalți blonavi, pentru a beneficia de tratament preferențial în alocarea unor resurse insuficiente. Or, preocuparea de echilibrare bugetară este o abordare contabilă. O abordare medicală și socială ar fi fost creșterea sau măcar conservarea resurselor. Respectiv creșterea resurselor materiale prin investiții suținute de majorări de impozite ( impopulare pentru sănătoși dar foarte populare imediat ce se îmbolnăvesc și nu ar mai trebui să dea nici un fel de taxă preferențială) pentru sănătate. Și păstrarea capitalului uman școlarizat cu mari eforturi, de ordinul a sute de mii de euro din banii statului pentru un specialist ( circa 16.000 de medici au părăsit țara în ultimii zece ani).”5
Mulţi dintre români nu mai au încredere că îşi pot rezolva, la Stat, problemele de ordin medical. Din acest motiv, ei apelează la sectorul privat când consideră că au o problemă importantă.
I.3. Reformele lui Eugen NicolăescuÎn 2013, ministrul Eugen Nicolăescu a ameninţat cu regionalizarea CNAS şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, şi a speriat spitalele private că le taie accesul la asigurările publice. Măsurile de reformă au stârnit vâlvă în sistem deşi se vorbea de mai mult timp despre ele. În ceea ce priveşte reorganizarea Direcţiilor de Sănătate Publică şi unirea lor în 8 structuri regionale, acest procedeu are menirea de a reduce birocraţia şi de a face o economie la bugetul sănătăţii care, după calculele ministrului ar ajunge undeva în jururl sumei de 50 de milioane de euro în anul 2013.
O altă idee a ministrului a fost modificarea salarizării personalului medical, care ar putea să stopeze exodul medicilor spre vest. Eugen Nicolîescu dorea să modifice legislaţia astfel încât spitalele de stat să le poată permite medicilor şi asistentelor să câştige în plus la salariu pe baza prestaţiilor contra cost, făcute în spitalele de stat.
Din partea Ministrului însă, nu au apărut proiecte concrete de modificare a legii sănătăţii, iar proiectele dânsului au mai fost vehiculate în presă, în ultimii ani: “în proiectul legii sănătății elaborat de Cristian Vlădescu (și susținut de președintele Băsescu în 2011), precum și în proiectul legii elaborat în mandatul lui Vasile Cepoi, care a fost dezbătut și în parte agreat de sistemul medical, dar n-a mai trecut prin Parlament din cauza unei indecizii politice a anului 2012.”6 Ministrul Nicolăescu anunţa că Sănătatea nu poate să aştepte trei ani cât ar dura implementarea unei legi, aşa că s-a decis să schimbe sistemul de sănătate cu paşi mici, prin ordonanţe de Guvern care să modifice Legea 95/2006, astfel încât primele rezultate ar trebui să se vadă chiar la finele anului 2013.
Dollores Benezic ne oferă un sumar al principalelor modificări anunţate de Eugen Nicolăescu în 2013:
“Unirea Caselor județene de asigurări și a Direcțiilor sanitate în 8 structuri regionale și orientarea personalului în exces către unitățile medicale care suferă de lipsă de personal medical;
Reducerea birocrației care pune pacienții pe drumuri pentru diverse hârtii doveditoare a calității de asigurat, prin introducerea în acest an a cardului de sănătate, alături de rețeta electronică și fișa computerizată a pacientului. Această informatizare a sistemului ar asigura și transparență și o urmărire mai ușoară a circuitului banilor în sistem;
Definirea pachetului minimal de servicii, oferit pe baza asigurării obligatorii;
Încurajarea segmentului de asigurări private de sănătate, pentru servicii medicale neacoperite de pachetul de bază, asigurări care ar putea fi deductibile din impozitul pe venit;
Modificarea legii salarizării personalului medical astfel încât medicii și asistentele să poată fi plătiți în funcție de performanță tot în spitalele de stat în care lucrează, fără a mai fi nevoiți să lucreze în mediul privat.
6 Dollores Benezic, Legea cu 800 de articole modificate în 7 ani/ Reforma Sănătăţii: Eugen Nicolăescu privatizează parţial Sănătatea de Stat ca s-o concureze pe cea privată http://cursdeguvernare.ro/legea-cu-800-de-articole-modificate-in-7-ani-reforma-sanatatii-eugen-nicolaescu-privatizeaza-partial-sanatatea-de-stat-ca-s-o-concureze-pe-cea-privata.html, accesat în 31 august 2014
Introducerea coplății în spitalele de stat pentru acele servicii neprevăzute de pachetul de bază, iar o cotă parte din această coplată să fie dirijată spre salariile medicilor care acordă consultațiile pe bază de coplată.”7
Din multele variante de lege promise în ultimii ani de Vlădescu, Cepoi, Nicolăescu, niciuna nu are la bază un audit serios al sistemului şi nici un studiu de impact al modificărilor propuse. Toate acestea deoarece lipseşte un control eficient al sistemului, iar raportările din teritoriu care ajung la Ministerul Sănătăţii sunt haoticeşi mincinoase. Această lipsă de date sigure a fost observată şi de experţii Societăţii Academice din România care au dedicat sănătăţii un capitol într-un raport de ţară.
Legea Sănătăţii- L95/2006- a fost trecută în Parlament în timpul Guvernului Tăriceanu, Ministru al Sănătăţii fiind tot Eugen Nicolăescu. Încă de pe atunci, legea a suferit multe modificări atât prin ordonanţele de guvern cât şi în Parlament. “Ministrul Nicolăescu susține că a fost modificată „doar” de 68 de ori. Noi am numărat 74 de modificări pe site-ul Camerei Deputaților, în cadrul cărora au fost operate peste o mie de schimbări la cele peste 800 de articole pe care le are legea. Surse din Ministerul Sănătății spun că legea nu mai este constituțională pentru că acum are cam 60% din conținut modificat, dar nimeni din sistem nu are interes ca ea să fie declarată neconstituțională, pentru că, după cum s-a văzut cu Legea Cepoi, adoptarea unei legi noi ar implica un cost de timp pe care decidenții politici nu vor să și-l asume. Ministrul Nicolăescu ne-a declarat că „și dacă ar fi trecut prin Parlament, Legea Cepoi ar fi fost doar un cadru general, ce ar fi trebuit completat cu o mulțime de acte emise de Guvern”. Prin urmare el a decis că e mai eficient să implementeze pe bucăți unele principii ale legii direct prin hotărâri de guvern. Motivația oficială este aceea că pierderile înregistrate de sistem trebuie stopate cât mai curând, motivația neoficială este că alianța USL are nevoie de rezultate palpabile în orice domeniu, înainte de 2014 când vine un nou an electoral.”8
În ceea ce priveşte concurenta dintre public şi privat, spitalele private au început să câştige teren în faţa celor de stat. În anul 2006, în România au existat 12 spitale private, iar numărul lor ajungând la 86 în anul 2012. Investiţia în sectorul privat de sănătate devine una foarte rentabilă, fapt care i-a făcut pe adiministratorii fondurilor de sănătate publică să se îngrijoreze. Potrivit site-ului cursdeguvernare,ro, în 2011, spitalele private au primit 150 de milioane lei de la Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, suma crescând cu 40% în 2012, ajungând la 213 milioane lei. Spitalele private au început să atragă fonduri tot mai mari din asigurările de sănătate şi oferă pacienţilor servicii medicale net superioare, care conform legii CNAS e obligată să le achite total sau parţial, fapt care l-au panicat pe Eugen Nicolăescu. Ministrul spune că medicii sabotează spitalele de stat unde sunt angajaţi, trimiţând pacienţii în privat sau lucrând în domeniul privat chiar şi în timpul programului de la stat.
“Medicul Sorin Paveliu, expert SAR, a recomandat câteva soluții pentru ieșirea din această situație:
asigurarea posibilităţii de a realiza venituri suplimentare în spitalele de stat pentru întreg personalul medical;
scoaterea personalului de sub rigorile legii unice a salarizării;
crearea posbilității ca medicii să încheie contracte, dar doar ca persoane fizice autorizate, cu mai multe spitale concomitent.”9
Aceste trei soluţii se regăseau şi în legile Vlădescu şi Cepoi, apoi, chiar preşedintele Traian Băsescu se pronunţase în 2011, în acest sens: “Spitalele trebuie sa devină fundații sau societăți comerciale sau orice altceva care să aibă contracte cu medicii, cu asistentele medicale. Oamenii să știe ce prestaţii sunt gratuite, ce prestaţii sunt cu plată, cine are asistenţă gratuită, cine să-şi plătească asistenţa.”10 “Ministrul Nicolăescu a declarat la acel moment că există în lucru trei variante posibile de salarizare a medicilor:
medicul să fie angajat exclusiv în spitalul de stat, dar acolo să poată acorda și consultații medicale contra cost, după program, iar parte din venituri să intre în salariul lui și parte în bugetul spitalului;
medicul să lucreze part time în spitalul public și part time la privat, cu condiția strictă să nu plimbe pacienții de colo colo, iar pentru asta cardul de sănătate va fi un instrument util în monitorizarea pacienților unui medic;
un chirurg își va putea negocia cu diverse spitale tariful per operație, și va putea să opereze în orice spital dorește, pe baza acestui tarif încasat fie ca persoană fizică autorizată, fie ca firmă.”11
Pentru cei care deplâng cantitatea prea mare de medicamente şi bugetul exagerat pe cap de locuitor pentru aşa ceva, aflăm că România se află pe ultimul loc în Europa la astfel de alocări. Avem un buget de 230 de euro anual pe cap de locuitor şi nu ne putem compara cu media europeană de 450 de euro per capita anual. Fruntaşii Uniunii Europene sunt Franţa, Belgia, Elveţia, cu 3000-3500 de euro pe om anual. În plus, banii care vin de la autorităţile locale şi din şpaga de la cetăţeanul român arată o realitate crudă: un pacient plăteşte la negru pentru o operaţie mai mult decât plăteşte asigurare de sănătate un an sau chiar doi. “ Îmi vine greu să cred că Emil Boc sau ministrul Sănătăţii sau vreunul dintre miniştrii Sănătăţii a simţit pe pielea lui cum e să alergi seara, la ora 11:00 cu un copil cu febră în braţe, între camerele de gardă ale spitalelor, şi apoi de la o farmacie la alta – care eliberează „compensate” şi care nu – pentru că, la un salariu de 200-300 de euro antibioticul devine de neplătit. Una dintre marile ruşini (dar uite că nu se simte nimeni)este că demnitarul român, atunci când îi curge nasul, se suie, sub camerele de luat vederi, în avion, şi se duce să se caute la Viena – doar n-o să se lase pe mâna sistemului pe care cu onoare îl conduce. Or, problema aşa trebuie să se şi pună când e vorba de un copil, un soţ, un prieten, o mamă – în materie de Sănătate – totul devine o chestiune de viaţă şi de moarte, şi nu una de clişee ideologice.”12
Toate aceste probleme ignoră esenţa sistemului de Sănătate: menţinerea cetăţenilor apţi de muncă şi eficienţi pentru cât mai mulţi ani.
I.4. Exodul medicilor şi consecinţele luiPutem spune despre România, că e o fabrică de medici pentru Europa şi America. Migraţia anuală depăşeşte numărul de medici specialişti care ies, în fiecare an de pe băncile şcolii româneşti. Conform unor date furnozate de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la Uniunea Europeană şi încă 10.000 în ultimii 5 ani. Sute de firme de recrutare vin şi de câteva ori pe an la noi în ţară după specialişti, asta în timp ce autorităţile noastre fac doar studii şi strategii pe care nu la mai implementează. Ungaria, Cehia şi Polonia, au fost şi ele ţări din care au plecat medici spre Europa Occidentală. Aceste ţări sunt
10 Ibidem 11 Ibidem12 Cristian Grosu, Capcana ideologizării Sănătăţii, http://cursdeguvernare.ro/capcana-ideologizarii-sanatatii.html, accesat în 31 august 2014
urmate de România şi Bulgaria, două ţări în care nu se poate face nimic pentru a opri exodul medicilor şi al asistentelor.
Tabel nr.I.4 sursa: cursdeguvernare.ro
România are un total de 48.000 de medici, iar anual 2000 de specialişti ies din rezidenţiat. Aceştia pleacă după facultate sau după specializare; tineri, maturi sau medici care au o carieră grea în spate. Medicii pleacă în altă ţară unde preferă să o ia de la capăt, împinşi de salariile mizere, împinşi de nevioa de normalitate şi , poate cel mai important, de un statut corespunzător. „Vasile Astărăstoaie, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), susține că înainte de 2007 pierdusem deja 10.000 de medici. Au urmat apoi, anii de după aderare:
- în 2007 – 2200 medici din totalul celor cu drept de liberă practică au solicitat la CMR certificate profesionale (good standing) pentru a putea lucra în străinătate;
- în 2008 – 1252 medici;
- în 2009 – 1900 medici;
- în 2010 – 2779 medici;
- în 2011 – 1700 medici pe primele opt luni ale anului
- Numărul cel mai mare de plecări se înregistrează din București, Cluj, Iași, și Timiș.
- Cele mai frecvente destinații: Franța, Marea Britanie și Germania, Italia, Spania, Suedia, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia si Cipru.
- Cei mai mulți medici care au solicitat certificate profesionale sunt din specialitățile: Medicină Generală/Medicină de Familie, urmate de Chirurgie Generală și Anestezie Terapie Internsivă.
- în afară de dovada de la CMR, solicitată doar de medicii specialiști cu drept de liberă practică, cei care doresc să plece din țară (absolvenți, rezidenți) mai au nevoie și de o parafă de la Ministerul Sănătății care să ateste că diplomele lor sunt legale.”13
Raportaţi în bani, medicii români au o valoare de 600 de milioane de euro, potrivit site-ului cursdeguvernare.ro. Acestea în condiţiile în care costurile şcolarizării unui student la medicină sunt, în jur de 8000 de RON anual. Înmulţit cu şase ani de facultate obţinem 48.000 de RON. La acestea se mai adaugă cei 3-5 ani de rezidenţiat, a câte 21.000 de RON/ an. Obţinem, astfel un total de 30.000 de euro pentru specializarea unui medic. “Procesul continuă: la o medie de peste 2500 de medici specialişti plecaţi anual, “livrăm” an de an către ţările din Vest competenţă medicală de vreo 75 de milioane de euro. Noi ne pregătim alţii, care, la rândul lor, vor pleca. Totuși, chiar dacă n-ar pleca, nu toți absolvenții și-ar găsi loc de muncă pe piața internă. În raportul „O sănătate centrată pe nevoile cetățeanului”, elaborat de o comisie prezidențială în 2008, se sublinia faptul că mai mult de jumătate dintre absolvenții de medicină rămân în afara sistemului, pentru că „în fiecare an numărul de locuri pentru rezidenţiat reprezintă doar aproximativ 48% din numărul absolvenţilor facultăţilor de medicină”. Conform legii, începând cu promoția din 2005 absolvenții de medicină neconfirmați de rezidențiat pot efectua doar trei ani de practică supravegheată în unităţi sanitare publice sau în cabinete de medicină de familie, la solicitarea acestor unităţi. Altfel ei nu au drept de liberă practică și devin doar niște absolvenți fără calificare. „Ca atare există, o risipă mare de resurse: după şase ani de studiu doar o mică parte din absolvenţii unei promoţii pot intra într-un ciclu de specializare care să le ofere dreptul de practică”, admite raportul Comisiei prezidențiale.”14
Despre cauzele migrării, preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoaie, precizează că principalele trei motive ar fi:
“nerealizarea carierei profesionale, imposibilitatea planificării unei evoluții în condițiile de schimbări dese dictate de interese politice
veniturile – care erau și așa mici, după ajustările bugetare dictate de criză au scăzut cu 35%.
poziția socială din România, campaniile de denigrare duse la adresa medicilor în special de media, dar și de clasa politică.
Un exemplu, întâlnit pe forumul de discuţii al medicilor care au plecat sau au intenţia să plece din ţară (http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2).”15
13 Dollores Benezic, Quo vadis, doctore? Cu cât finanţează România Sănătatea Europei http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-i-cu-cat-finanteaza-romania-sanatatea-europei.html, accesat în 31 august 201414 Ibidem 15 Dollores Benezic, Quo vadis, doctore? Situaţii, soluţii-ale României, ale altei ţări http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-ii-situatii-solutii-ale-romaniei-ale-altor-tari.html, accesat în 31 august 2014
Acestea sunt rezultatele unui sondaj făcut pe forumul medicilor care sunt plecaţi sau interesaţi de a pleca din ţară. Iulian Tănase este un neurochirurg care, de cinci ani de zile este plecat în SUA. Tănase are 39 de ani, a părăsit ţara cu tot cu familie şi se află încă în perioada de training. Acesta e declarat pentru cursdeguvernare.ro că: “Veniturile erau foarte mari în România. Sunt chirurg și știți și dumneavoastră că tot omul plătește, așa se simte el în siguranță și probabil pentru a evita să i se ceară, ceea ce se întâmplă din păcate. Dar erau venituri considerate ilegale; în orice zi putea cineva să vina la tine cu bani și apoi să cheme poliția și procuratura. Sau mai rău, să ai presa la ușă. E ridicol. Și Băsescu dacă ar fi venit la mine să se opereze mi-ar fi dat șpagă, dar dacă vroiau, te puteau aresta oricând. Ca medic trebuie să ai prestanță, să induci respect prin profesionalism și atitudine, nu poți să accepți să te tragi de șireturi cu oricine că ți-a dat un plic cu bani. Să te înjosești în fiecare zi pentru că societatea în care trăiești te obligă la asta.”16
Domnul Tănase povesteşte că, deşi încă nu are un salariu mare, îşi permite să întreţină o casă, o maşină, îşi permite să călătorească şi să-i ofere copilului o educaţie decentă. După ce termină pregătirea, salariul va fi mai mare, în funcţie de cât de mult va munci. Despre motivele plecării din România, acesta susţine că nu salariul l-a făcut să plece ci mai degrabă lipsa unui cadru organizat, lipssa respectului pentru munca foarte dificilă şi complexă pe care o depune orice medic.
“Pe plan internațional există o cutumă tacită sau stipulată legal în privința unui minim salarial acceptabil pentru cadrele medicale.
minim 800 de euro pentru rezidenți și 1200 de euro pentru specialiști, se spune într-un raport al Băncii Mondiale.
Sau de circa trei ori câştigul mediu la nivel naţional. În 2008 în România acest raport era pentru medicii specialişti de circa 1,5 – 2 faţă de câştigul mediu salarial pe economie.
O asistentă ar trebui să aibă circa 1/3-1/2 din venitul medicului. În România un medic rezident are de regulă cam 1/3 din venitul unui medic specialist
În 2007 salariul mediu brut în sectorul de sănătate a fost de circa 86% din salariul mediu brut la nivel naţional, conform datelor INS.”17
Sunt unele ţări precum Ungaria, Polonia, Cehia sau Marea Britanie care au găsit soluţii ca să-şi ţină medicii acasă. Ungaria, spre exemplu a încercat să împiedice exodul medicilor oferind
tinerilor medici burse de 370 de euro lunar, în schimbul angajamentului că vor lucra zece ani în Ungaria. Polonia a redus semnificativ exodul mărind salariile şi investind în educaţie şi formare. În România, soluţiile vehiculate de-a lungul timpului, de către cei de la Colegiul Medicilor sunt:
“salariul minim al unui medic să fie de 3 salarii medii pe economie;
punerea la îndemâna medicilor de mijloace prin care își pot realiza cariera;
finanțarea și dotarea unităților medicale;
depolitizarea sistemului și valorizarea poziției sociale, creșterea respectului față de medic. “18
Iată câteva păreri ale oamenilor din sistemul de sănătate sau ale politicienilor despre emigraţia medicilor:
“Traian Băsescu, președintele României, 2010, TVR - „Sunt de acord că medicii pleacă în străinătate pe salarii mai bune. Cel mai bun lucru a fost liberalizarea pieței muncii. Să nu mai facem o dramă din faptul că plecăm. Statul român nu poate să își plătească medicii și profesorii cum merită, asta-i realitatea. Fiecare medic sau profesionist are dreptul să plece unde este mai bine plătit și apreciat. Din păcate, la ora actuală, România nu poate asigura salarii și condiții la nivel înalt”.
Cristian Preda, europarlamentar PDL, 2011, Antena 3 – „Sunt absolut șocat cum stăm și ne uităm ca proștii cum ne pleacă cu zecile, cu sutele, medicii din țară. Sunt orașe întregi în Alsacia – am chiar prieteni care au mers în orașe de 14.000-15.000 de locuitori, sunt deja 14-15 medici români – un medic român la 1000 de francezi. Aceiași francezi care ne înjurau pentru rromi și pentru alte mizerii, cheamă medici români”.
dr. Vasile Astarastoaie, președinte CMR, octombrie 2011 – „Exodul medicilor și blocarea posturilor creează o situație extraordinară. Ministerul Sănătății este de acord că avem nevoie de oameni, dar la guvern posturile sunt blocate. Ei vor la 7 plecări o angajare. Nu am mai văzut așa ceva în 30 de ani, de când sunt în Sănătate.”
Profesorul Gheorghe Burnei, chirurg ortoped pediatru, Spitalul Marie Curie – „Anul trecut am fost la un pas să plec și eu, dar până la urmă am reușit să obținem în instanță obligarea Ministerului să reînființeze specializarea aceasta desființată cu zece ani în urmă (chirurgie ortopedie pediatrică). Totuși, deși avem o decizie judecătorească executorie din mai 2011. Serviciul juridic de la Ministerul Sănătății doarme pe hârtii și refuză să scoată posturile la concurs. Au murit copii cu fracturi minore, care ar fi putut fi salvați dacă am fi avut suficient personal de specialitate. Fiecare ministru nu a făcut decât să demoleze ce a făcut celălalt. Și am ajuns în situația asta. Cum văd eu sistemul în 2020? Ca într-un război, știți, când un medic se agață de un pacient, doi, că nu-i poate salva pe toți”.19
II. 1. Pagina de social - identitate şi funcţionalitatePutem spune că presa românească este în proces de specializare, iar locul jurnalistului universal este luat de cel al jurnalistului specializat, care acoperă un domeniu bine definit. Diviziunea muncii în redacţie înseamnă, de fapt, împărţirea pe domenii. Există, astfel, jurnalişti care se ocupa de zona economică, alţii care se ocupă de zona politică, sunt alţii specializaţi pe subiecte legate de sport, de evenimente externe, de viaţa culturală sau socială. Ce obţine jurnalistul prin specializare: „Cunoaşterea datelor de contact ale experţilor şi personalităţilor din domeniul său de competenţă; cunoaşterea istoricului domeniului acoperit, ca şi al legilor ce-l guvernează; obţinerea unei bune reputaţii profesionale; obţinerea notorietăţii în rândul specialiştilor cu care va interacţiona,”20 remarcă Val Vâlcu.
Aproape că nu există un ziar sau o revistă care să nu aibă o rubrică de social. Secţiunile sau paginile cu aceste subiecte oscilează între numele de „social” şi „societate”. O definiţie ar putea veni de la articolele pe care editorii le pun sub acest generic. Astfel, vom găsi articole despre haosul de la diferite ghişee, despre prognoza meteo, despre criza de sânge care a mobilizat România, despre diferite sondaje, despre starea populaţiei în diferite momente. Nu încape nicio îndoială că putem vorbi de jurnalism social, ca de un jurnalism specializat. Dar ce este el?
„ O primă definiţie ar fi prin excludere. Ce avem mai bun, merge la pagina întâi, se spune la şedinţele de sumar. Ce este mai nou merge la Actualitate. Ce rămâne şi nu e nici Politic, nici Sport sau Cultură, merge la Societate”21, notează Val Vâlcu referitor la propria experienţă profesională. O vreme, s-a creat impresia că publicul subiectelor cu tematică socială e mai degrabă vârstnic, neinteresant pentru furnizorii de publicitate şi pentru menţinerea unui tiraj sănătos pe termen lung. E posibil ca preferinţa unor cititori cu venituri mici pentru secţiunea Social să fi fost creată tot de mecanismul de selecţie al ştirilor. Activitatea instituţiilor de protecţie socială este reflectată în pagina de Social. Prin urmare, oamenii în vârstă caută aceste pagini pentru că le găsesc o utilitate mai mare. Tensiunile apărute în relaţia părinte-copil sau impactul carierei asupra vieţii de familie sunt tot teme sociale ce atrag, însă, publicul tânăr. „Jurnalismul Social devine un domeniu la modă, iar jurnalistul care îşi construieşte cariera în această zonă nu riscă să intre pe un drum secundar.”22este de părere Val Vâlcu.
O altă definiţie a jurnalismului social, pe care ne-o oferă Val Vâlcu, spune că: „ Jurnalismul social poate fi definit ca un jurnalism ce descoperă subiectele de presă în evenimente care constituie subiecte sociale”23. Acest tip de jurnalism urmăreşte să identifice cauzele sociale ale evenimentelor. Specializarea presupune în egală măsură o cunoaştere a metodelor jurnalistice, dar şi sociologice de investigare a realităţii, ca şi a teoriilor, conceptelor şi legilor 20 Val Vâlcu, Jurnalismul social, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p.10-1121 Ibidem, p.1422 Ibidem 23 Ibidem, p.18
14
care explică funcţionarea mecanismului social. Redactorul specializat va sesiza importanţa evenimentelor care se petrec în societate, le va putea găsi cauzele şi le va putea prognoza evoluţia. „Spre deosebire de jurnalismul politic sau economic, cel social este direct legat de individ şi comunitate, fiind centrat pe problemele acestora, şi nu pe actiunile unor elite ce se reflectă într-o etapă ulterioară asupra cetăţeanului”24. Jurnalistul social monitorizează instituţiile care se ocupă de politicile sociale, cunoaşte legile care guvernează domeniul său de competenţă, istoricul acestuia şi datele de contact ale principalilor actori: autorităţi, reprezentanţi ai publicului, experţi.
Practica redacţională arată că „mulţi reporteri acţionează în domeniu fără să fie arondaţi unei instituţii sau alteia. Ei îşi descoperă subiectele în societate, în fluxul de evenimente ce rezultă din interacţiunile membrilor comunităţii.”25 Un sfat pe care îl dă Val Vâlcu tinerilor jurnalişti se referă la importanţa cunoaşterii din timp a adreselor de e-mail, numerelor de telefon, precum şi a domeniilor de competenţă ale specialiştilor. Nimic nu este mai jenant pentru un jurnalist decât momentul când este în criză de timp şi cere precizările unui expert, iar acesta, după ce îl ascultă, îl trimite la un coleg de-al său care este în măsură să răspundă întrebărilor sale
Primul scop al împărţirii pe atribuţiilor redacţionale este precizarea responsabilităţilor, a instituţiilor ce trebuie să fie acoperite de secţia „Social”. Astfel, Val Vâlcu ne oferă o clasificare a instituţiilor, în funcţie de sursa informaţiilor:
- Ministere şi agenţii guvernametale care aplică politici sociale (Muncă şi Protecţie Socială, Comisia Interministerială de Coordonare a Asistenţei Sociale, Observatorul Social, Inspecţia Socială, Sănătate, Autoritatea pentru Persoanele cu Handicap, Casa de Pensii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Oficiul Român de Adopţii, Agenţia Naţională de Protecţie a Drepturilor Copilului).
- Comisia Anti-sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS)
- Institute de cercetare sociologică, lumea academică (experţi,analişti).
În ceea ce priveşte motivaţia surselor, Val Vâlcu ne oferă câteva exemple de situaţii pentru care o persoană doreşte să îşi asume un asemenea rol. Pe prima poziţie se află promovarea propriei imagini deoarece o reclamă făcută gratis presupune relaţii bune cu jurnaliştii. Pentru a-şi atinge obiectivul, unele surse oferă informaţii din proprie iniţiativă. „Directorul unui spital din Capitală e renumit pentru că sună presa ori de câte ori sesizează un eveniment. Aşa am aflat, chiar înaintea Poliţiei, de unele accidente îngrozitoare. Omul şi instituţia pe care o reprezintă apar la Ştiri, îşi fac imagine, iar jurnaliştii îi rămân îndatoraţi pentru că le-au fost oferite informaţii în timp util.”26 Invidia, concurenţa, nemulţumirile de tot felul şi răzbunările se află, şi acestea printre motivele surselor.
Jurnalistul îşi lasă cartea de vizită mai multor persoane care contează în domeniul pe care îl acoperă. Importantă este nu doar legătura cu sursa, ci şi imaginea pe care aceasta o asociază jurnalistului. Relaţia de încredere pe care o stabileşte cu sursele este cel mai important atu de care dispune jurnalistul. Încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor. De ce unii jurnalişti inspiră încredere celor cu care colaborează, iar alţii nu? Ca să scrii bine, trebuie să te pui în poziţia cititorului. Exerciţiul de empatie este important şi atunci când discuţi direct cu sursele. „Oare cum te privesc acestea? Ce le-ar determina să-ţi dea o ştire? Fără pretenţia că am epuizat toate opţiunile, m-aş opri la câteva: teama pe care le-o inspiri; modul în care le-ai servit propriul lor interes, in alte situaţii; increderea, simpatia reciprocă, comuniunea de idei.”27
Mulţi oameni îşi păstrează anonimatul în presă, de teama consecinţelor comunicării, iar cei care trebuie să comunice cu jurnaliştii, pot încerca să-i cumpere cu informaţii. „Deseori, sursele care îşi urmăresc interese ascunse exercită o presiune de tipul „dacă nu o publici tu, va publica altul”. Ori îţi spun: „e grabă mare, subiectul e deja cunoscut”. Motivaţia acestei strategii? Sursa nu doreşte ca jurnalistul să aibă timp pentru a asculta şi poziţia părţii acuzate, sau se teme că investigaţii mai elaborate ar răsturna întreg scenariul propus. Alteori, sursa ameninţă cu încetarea colaborării, dacă mesajul nu e publicat cuvânt cu cuvânt. Acceptarea şantajului are următoarele riscuri: pierderea credibilităţii jurnalistului; apariţia dreptului la
26 Ibidem, p. 86 27 Ibidem
16
replică, procesul de calomnie.”28 Cu totul altfel e situaţia când sursa e un expert sau un specialist neimplicat în competiţii politice sau în jocuri de interese, jocuri de culise. O astfel de relaţie de colaborare sau chiar de prietenie nu dăunează reputaţiei jurnalistului. Însă, există un pericol, în ceea ce priveşte informaţia venită de la surse. Acestea au uneori tendinţa de a exagera amploarea fenomenului semnalat, şi asta pentru că îşi doresc ca subiectele propuse de ele să apară în presă. Ziaristul poate fi tentat să preia aceste viziuni şi să le dea mai departe, ca să fie sigur că materialul va impresiona publicul. Cum să-i convingi pe experţi că eşti unul de-al lor dezvăluie domnul Val Vâlcu: „ Demonstrând: preocupare pentru problemele care îi înteresează şi pe experţi; stăpânire a limbajului tehnic specific; evitare a greşelilor şi distorsiunilor în text; corectitudine în relaţia cu sursela.”29
Un exemplu de exagerare clasic menţionat de Val Vâlcu este criza medicamentelor. „Încă din primul an al guvernării 1996-2000, distribuitorii au început să ameninţe cu sistarea livrărilor către spitale şi farmacii, din cauza datoriilor neachitate, care i-ar fi adus aproape de faliment. După zece alarme false, ameninţarea nu-i mai sperie nici pe copii care n-au citit încă fabula „Petrică şi lupul”. Cum să evite un jurnalist tânăr „biasul sursei”? Lipsa experienţei poate fi compensată prin documentare. Înainte să pleci la o discuţie cu distribuitorii poţi vorbi cu… Google. O simplă căutare pe internet ne arată de câte ori a mai fost dus ulciorul la apă, când vezi că de la o zi la alta apar noi farmacii, ceea ce nu prea e semn de criză. Conferinţele de presă au loc în hoteluri luxoase, directorii vin cu maşini scumpe, ca să se plângă de…faliment.”30
În orice relaţie cu sursele, cu experţii, există şi conflicte. Conflictele nu aduc jurnaliştilor decât dezavantaje, iar poate cel mai mare este pierderea sursei de informare.
.
II.2 Jurnalismul medical
II.2.1 Sănătatea, subdomeniu al SocialuluiÎn orice redacţie, Medicina sau Sănătatea constituie un subdomeniu important al Socialului. Rubricile precum Viaţa Socială sau Sănătate oferă informaţii despre medici, despre instituţiile medicale, despre terapii, despre starea bolnavilor sau despre inovaţii in medicină. Din moment ce subiectele privesc direct viaţa cititorului, este normal ca presa să acorde o atenţie deosebită sănătăţii. Potrivit lui Val Vâlcu, ideal ar fi ca într-o redacţie, domeniul sănătăţii să fie acoperit de cel puţin doi jurnalişti. Unul pentru a ţine legătura cu experţii în domeniu, cu profesioniştii din clinici şi care să prezinte noutăţile medicale, cazurile medicale deosebite. El trebuie să aibă contactele din zona medicală, universitară, contactele organizaţiilor profesionale şi cele de control precum Organizaţia Mondială de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul de Igienă. Cel de-al doilea jurnalist se va concentra pe monitorizarea evoluţiei sistemului de sănătate. El trebuie să cunoască legile domeniului precum şi istoricul domeniului, să aibă un contact deosebit în zona instituţiilor de reglementare, coordonare şi reprezentare printre care Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări,
28 Ibidem29 Ibidem, p. 8930 Ibidem
17
Colegiul Medicilor, sindicate. E de preferabil ca jurnalistul să deţină un minim de informaţie in ceea ce priveşte politicile publice dar şi sistemele de sănătate pe plan mondial.
„În realitate, puţine redacţii îşi pot permite o astfel de investiţie în personal. De ce ar fi ea, neapărat necesară? E greu să-i pretinzi unui om care depinde de informaţiile furnizate de medici, să-şi atace sursele, în ziar. Ani de zile, redactorilor li s-au cerut subiecte medicale: pacienţi cu tumori gigantice, salvaţi prin intervenţii eroice, informaţii de ultimă oră despre victimele accidentelor ajunse la Urgenţă, noutăţi terapeutice. De unde să le obţină, cu prioritate, dacă nu de la universitari (furnizori de informaţie profesională) sau de la directorii de spital (care ştiau când şi pentru ce se internează un VIP)? Oricât ar părea de ciudat, redacţiile sunt alcătuite din oameni care au nevoie de îngrijire medicală. Într-o ţară în care sistemul funcţionează pe bază de cunoştinţe sau pile, e greu de crezut că nu s-au cimentat „prietenii de halat”. De altfel, liderul mişcării anti- Nicolăescu, un chirurg senator, a şi reproşat unui jurnalist, în direct, la TV, că nu îi intoarce serviciul făcut atunci când i-a operat mama, şi că susţine reforma lui Nicolăescu.”31
Pentru o lungă perioadă, principala problemă a fost lipsa fondurilor iar interesele comune ale medicilor şi ale pacienţilor erau creşterea finanţării şi accesul la mijloacele terapeutice moderne. Când acestea au început să se regăsească în sistem, au început să apară şi întrebări legate de fonduri; dacă acestea sunt repartizate corect, dacă directorii de spitale administrează corect banii sau dacă toţi pacienţii au acces egal la aparatură de vârf şi la medicamente sau dacă accesul este condiţionat de plăţile informale. „Între medici, administratorii sistemului şi pacienţi au început să apară conflicte, generate de interesele divergente ale fiecărui grup. Iar presa a fost nevoită să se poziţioneze.”32
Deoarece acurateţea ştiinţifică nu este înţeleasă iar publicul vrea certitudini, deseori apar în presă ştiri senzaţionale despre descoperirea unui vaccin-minune sau medicament-minune, despre leacul cancerului sau despre o inovaţie în domeniul medical. „Totuşi, unii jurnalişti care scriu despre medicină încearcă să facă educaţie, semnalând publicului riscurile unor comportamente. Sexul transmite SIDA, avortul ucide, copii nedoriţi distrug viaţa tinerelor mame! Ca şi eternele avertismente asupra riscurilor maionezei, respectiv colesterolului, astfel de mesaje sunt preferatele comunicatorilor, a celor ce pretind că se ocupă de promovarea sănătăţii.”33 Aceste mesaje se pare că sunt consumate mai degrabă de publicul mai în vârstă în comparaţie cu cel tânăr. Stilul didactic, textele greoaie sau cu multe cifre, sunt respinse de tineri. Deşi, poate unii dintre ei ar fi afectaţi de problemă, oamenii s-au obişnuit să nu ia în serios toate ştirile apărute în presă deoarce aceste sunt pline cu spaime de tot felul.
Din cartea domnului Val Vâlcu aflăm că o metodă bună pentru a capta atenţia este personalizarea suferinţei; asta pe lângă un titlu mare şi o ilustraţie de calitate. Articolul poate să înceapă cu un caz ilustrativ care să prezinte povestea victimei unei boli. Astfel se crează emoţii, publicul află detalii despre modul de transmitere a bolii, despre simptomele acesteia, urmând ca mai apoi, povestea să fie susţinută cu statistici, date tehnice sau părerile experţilor. „Tehnica de ambalare a informaţiei aride, ştiinţifice, într-o poveste atractivă este cunoscută 31 Ibidem, p.12132 Ibidem, p.12233 Ibidem
18
medicilor din activitatea curentă. Am putea-o numi tehnica drajeului: medicamentul, amar şi cu o culoare cenuşie, este ascuns într-un drajeu din zahăr frumos colorat, pe care publicul l-ar consuma şi când nu are neapărat nevoie de pastile. Personificarea cazului este o tehnică folosită şi în alte articole de jurnalism social.”34
Printre trucurile care fac informaţiile medicale furnizate în presă mai accesibile se numără folosirea unui ton degajat, a unor expresii adecvate grupului ţintă; folosirea unei poveşti în care se întâmplă ceva, în care există un conflict şi o rezolvare; oferirea sfaturilor şi a ponturilor care să dea valoare de utilizare informaţiei.
II.2.2 Jurnaliştii şi procesul de medicalizare„Jurnaliştii care vor lucra în departamentele de Social-Sănătate trebuie să ştie că vor contribui, chiar dacă nu vor , la procesul de medicalizare din lumea modernă. Conceptul de medicalizare descrie procesul prin care problemele non-medicale sunt redefinite şi tratate ca probleme medicale. Termenul „medicalizare” intră în discursul sociologic în anii ’70. Fenomenul a început să se manifeste la scurtă vreme după ce s-a remarcat un proces rapid de democratizare a medicinei. O contribuţie importantă a avut-o mediatizarea intensă de care s-a bucurat primul transplant cardiac, televizat la fel ca aselenizarea. Dacă până atunci intervenţiile chirurgicale erau vizionate doar de profesionişti, care le urmăreau de la distanţă, în amfiteatre special amenajate, se ajunsese ca publicul să aibă acces la detaliile unei astfel de operaţii, privind, din fotoliu, la televizor.”35 Apăreau sute de noi publicaţii menite să răspândească noi concepte şi teorii medicale. Pacienţii puteau să-şi negocieze tratamentul pe care îl aveau de urmat, puteau chiar să analizeze critic deciziile medicului, iar relaţia dintre medic şi pacient era una de cooperare, de coordonare.
„Tot mai frecvent se manifestă şi paradigma conflictualistă în relaţia medic-pacient: numărul proceselor legate de practica medicală a crescut spectaculos. Albert Michel considera fenomenul, cu referire la SUA, ca fiind un adevărat „delir procedual”, care creşte costurile serviciilor furnizate, deoarece clinicile îşi angajează avocaţi, plătesc asigurări (numite în România „de malpraxis”) şi abuzează de teste şi proceduri, de multe ori ne-necesare, pentru a diminua şansele „vânătorilor de despăgubiri”. Primele procese de acest gen au fost larg mediatizate, ceea ce a redus încrederea în medici.”36 Extinderea rolului medicului şi a medicinei, ca parte a procesului de medicalizare a societăţii, par a fi principalele motive pentru pierderea de prestigiu.
Putem observa prezenţa medicinei în fiecare moment al vieţii cotidiene: pachetele de ţigări pe care sunt tipărite avertismentele Societăţii de Chirurgie Generală- „Fumatul dăunează grav sănătăţii”; pachetele de chipsuri pe care sunt inscripţionate cantităţile de grăsimi şi glucide din compoziţie, caloriile frunizate. În ceea ce priveşte determinarea stării de sănătate a individului ,factorul biologic şi sistemul îngrijirilor de sănătate au o pondere de 30%, pe când mediul ambiant are un procent de 19% iar seviciile medicale 10 procente. Cel mai important rol îl are stilul de viaţă, cu un procent de 51%.
34 Ibidem, p.12635 Ibidem, p.12836 Ibidem
19
„Procesul de medicalizare afectează atât categoria comportamentelor deviante, cât şi procesele vieţii cotidiene „naturale”, cum ar fi naşterea sau menopauza. Exemple de devianţă medicală sunt alcoolismul, dependenţa de substanţe, hiperactivitatea şi dificultăţile de învăţare la copii, obezitatea, anorexia, infertilitatea, transexualitatea. Dependenţa de substanţe, aşa cum a fost denumit sindromul de către medici, a dus chiar la creerea unei supra-specialităţi medicale: adictologia, în care sunt creaţi să se formeze psihiatri, farmacologi, internişti şi medici de anestezie-terapie intensivă. Medicalizarea proceselor deviante are chiar şi o miză politică: homosexuaitatea, privită ca boală sau ca predispoziţie genetică nu mai poate fi imputabilă omului.37 Domnul Val Vâlcu crede că, în România, medicalizarea serveşte interesul nu doar medicului şi producătorului de medicamente ci şi interesul cetăţeanului. Acesta susţine că în statele europene se tinde spre limitarea comunicării între instituţii care descoperă soluţii la problemele de sănătate şi pacienţi. Se pare că timpul acordat unei consultaţii la medicul generalist, în România, nu depăşeşte 8 minute, conform unor studii efectuate de Colegiul Medicilor. Acest interval pare a fi insuficient pentru un control amănunţit şi pentru informaţii suplimentare. Val Vâlcu semnalează o preactică nesănătoasă a indivizilor anume că aceştia tind să apeleze la serviciile medicale doar în scop curativ, de cele mai multe ori în stadii depăşite ale bolii, când nu mai este nimic de făcut. Rezultatele slabe din sistem şi costurile mari se datorează dezinteresului faţă de propria stare de sănătate şi de lipsa obişnuinţei de a apela la un medic specialist.
II.2.3 Serviciile în sistemul de sănătateDin spusele domnului Val Vâlcu, în domeniul sanitar nu funcţionează, în adevăratul sens al cuvântului, o piaţă a serviciilor. Publicul nu îşi cunoaşte unele dintre nevoi, iar pe alete nu le poate exprima din cauză că nu deţine suficiente informaţii. „Există bariere administrative la intrarea pe piaţă: numărul farmaciilor, de pildă, era limitat, în raport de populaţie. Numărul medicilor e limitat de politicile educaţionale. Investiţiile în tehnologie şi resurse umane sunt mari, iar unităţile deja existente au un avantaj competitiv, fiind acreditate într-o perioadă în care normele erau mai uşor de îndeplinit. Plăţile informale din unităţile publice perturbă piaţa muncii, ridicând noi obstacole în faţa unor investitori privaţi.”38 Din nefericire, nevoile de sănătate sunt mai mari la cei cu venituri mici, şi de aici porneşte eşecul în satisfacerea lor. În Europa, o valoare importantă este corectitudinea împărţirii beneficiilor sociale ceea ce face ca sistemele de sănătate să ofere aceleaşi servicii tuturor cetăţenilor, indiferent de posibilităţile lor de plată. Americanii pun accent pe egalitatea de şanse adică nimeni nu se poate băga în faţă pe o listă de aşteptare pentru un transplant, dar plătesc toţi costul intervenţiei şi medicaţia, asta deoarece indivizii au avut şanse egale să câştige banii necesari terapiei.
II.2.4 Asigurările de SănătatePentru a compensa eşecul de pe piaţă, aproape toate societăţile intervin în Sănătate. Statul susţine introducerea de asigurări publice sau private, subvenţionează servicii, transferă venituri. Un sistem sanitar poate fi caracterizat ţinând cont de fluxul financiar şi de organizarea acestuia. „În funcţie de fluxul financiar, în toate sistemele apar trei actori: terţul
37 Ibidem, p.12938 Ibidem, p.131
20
plătitor, furnizorul de servicii şi pacientul. Terţul plătitor e fie statul, fie casele de asigurări, publice sau private. Furnizorii sunt instituţiile sanitare, la rândul lor publice sau private.”39
Val Vâlcu propune 6 modele care pot fi adoptate de sistemele de sănătate:
„- plata voluntară, „din buzunar”. A funcţionat până în secolul XIX, plata făcându-se între medic şi pacient. Astăzi mai funcţionează doar în cadrul altor sisteme, neasigurând un acces echitabil la asistenţă sanitară, conform valorilor care caracterizează societatea modernă.
- asigurarea voluntară cu rambursarea pacienţilor, presupune că aceştia achită direct costul întervenţiei medicale, iar apoi firma de asigurare le rambursează suma. Este un model folosit pe scară largă în SUA, dar e rar întâlnit în Europa. La noi, a fost propus în absenţa unei legi a asigurărilor private de sănătate, firmele de profil achitând asiguratului o sumă fixă, pe zi de spitalizare.
- asigurarea voluntară contractuală. După acest model au funcţionat pieţele private europene. Între asiguratorii privaţi şi furnizorii independenţi de servicii se stabilesc relaţii contractuale, pacientul fiind tratat „gratuit” sau cu co-plată. Este din ce în ce mai rar folosit pe continentul nostru, dar rămâne la modă în SUA.
- modelul public contractual. Se regăseşte în schemele de asigurări obligatorii europene. Contribuţiile sunt corelate cu veniturile, serviciile sunt furnizate pacienţilor în mod liber, iar plata furnizorilor independenţi se face de către fondurile de asigurare. Terţul plătitor e un organism public (casa de asigurări la care contribuie consumatorul de servicii, ori statul, prin impozite), iar între furnizor şi plătitor există o separare. Modelul contractual public menţine un avantaj al celui privat, respectiv libertatea de a alege a medicului, în limitele cauzelor contractuale. Eficienţa macroeconomică intră în responsabilitatea guvernului, costurile administrative scad, iar faptul că e obligatoriu asigură o acoperire universală şi un nivel de echitate corespunzător.
- asigurare voluntară cu integrare între furnizor şi asigurator. Instituţiile cu care pacientul încheie o asigurare voluntară angajează medici şi investesc în instituţii sanitare. Competiţia se face între firmele de asigurări, fiind limitată libertatea de alegere a medicului. E stimulată însă competiţia şi se fac economii administrative, prin integrarea verticală. Prin contract şi prin filtrele asistenţei primare se limitează „hazardul moral” (tendinţa unui asigurat de a folosi în exces serviciile oferite gratis şi de a neglija prevenţia, după încheierea asigurării). Sistemul este utilizat în SUA, de către Health Maintenance Organizations (HMO- organizaţii integrate de furnizare a serviciilor de sănătate). Acesta include pe cei cu capacitate redusă de plată şi este „tentat” de selecţia adversă- selectarea asiguraţilor tineri, fără probleme de sănătate, care plătesc dar nu solicită serviciu şi descurajarea celor ce au nevoie de asistenţă.
- asigurarea obligatorie cu integrare între furnizare şi finanţare (model public integrat). Pacientul îşi poate alege liber serviciile, terţul plătitor e un organism independent. Contribuţia e legată de venituri (uneori prin impozite generale, alteori prin contribuţii tip CAS), plata medicilor se face prin salarii şi bugete prospective. Guvernul e atât asiguratorul cât şi
39 Ibidem, p.132
21
furnizorul principal. Modelul e folosit în Europa, dar şi în SUA (unde există spitale pentru veterani). Principalele probleme ţin de eficienţă: „Banii nu urmează pacientul, cănd plata se face prin salarii şi bugete globale. Astfel, furnizorii eficienţi sunt stimulaţi, prin mai multă muncă, dar nu şi prin resurse sporite. Furnizorii ineficienţi sunt recompensaţi printr-o viaţă liniştită şi aceleaşi resurse. Coada pentru servicii este frecventă, iar pacienţii sunt trataţi ca recipienţi pasivi şi nu ca nişte clienţi care trebuie mulţumiţi. Lipsesc şi stimulente pentru ca furnizorii să-şi minimizeze costurile.”(după Vlădescu, 2000, p. 13).”40
CAPITOLUL III
CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ” ŞI REFORMELE DIN SĂNĂTATE
- STUDIU DE CAZ -
III.1. Campania „Medicul de gardă”Ziarul Evenimentul Zilei a început în luna ianuarie 2013 o campanie reprezentată printr-o serie de anchete menite să arate oamenilor mizeria din sistemul de sănătate. Şi au făcut-o, „sancţionând propunerile imbecile ale diverşilor responsabili din structurile guvernamentale, relatând despre scandalul reţetelor false, susţinând reţeta electronică în ciuda campaniilor de presă negative şi a eforturilor susţinute cu sute de mii de euro de către cei interesaţi, în special importatorii de medicamente”.41
După cum aflăm dintr-un editorial publicat în ziar, sursa campaniei va fi denumită „Medicul de gardă”, „un personaj care a trecut prin toate sistemele şi a participat, ca martor, la multe din aranjamentele de culise, dar care a cerut să rămână anonim. A fost şi de partea importatorilor de medicamente, a văzut cum se aranjează campanii de presă pentru distrugerea unui personaj sau proiect, i-a sfătuit pe guvernanţi de-a lungul vremurilor”.42 Prin faptele relatate vom avea în faţă un tablou care nu arată bine deloc: plătim mulţi bani pentru sănătate, avem medicamente scumpe pe piaţă, „ascultăm opiniile unor analişti independenţi care au un singur interes: să încaseze factura la sfârşitul lunii. Totul pe un munte de bani!” 43. Pentru că în esenţă este vorba despre foarte mulţi bani. Tot din editorial aflăm că 4,5 miliarde de euro încasează şi cheltuie anual sistemul de asigurări de sănătate. Aceşti bani vin de la Casa Naţională de Asigurari de Sănătate din care aproape 30% sunt cheltuiţi pe medicamente.
De altfel, această campanie va scoate la iveală şi unul dintre motivele pentru care asistăm la exodul medicilor români şi anume lipsa de perspectivă profesională, „modul în care sunt blocaţi medicii buni fiind extrem de cunoscut în lumea medicală, dar conflictele s-au
40 Ibidem, p.13441 Dan Andronic, Sursa „Medicul de gardă” sau cum se fură banii din sistemul de sănătate, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6702, p.1542 Ibidem43 Ibidem
22
consumat cu discreţie în interiorul sistemului”. 44 Însă, în umbra acestor interese stau milioane de pacienţi şi mii de doctori care nu au decât o singură vină: „ statul român este prea slab pentru a-i apăra de avalanşa genţior cu bani care se plimbă între guvernanţi, importatori, distribuitori, doctori, farmacişti.”45
La publicarea acestor informaţii nu au întârziat să apară reacţii, fie ele chiar şi din partea Ministrului Sănătăţii. Referitor la campania „Medicul de gardă”, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că „sursa pe care dumneavoastră o folosiţi nu este una credibilă. Faptul că aceasta îşi ascunde identitatea denotă din start că apără interesele celor care doresc să facă afaceri netransparente pe banii statului. Înțeleg ca dumneavoastră pretindeți transparență, adevăr, sinceritate, dar aceste valori sunt valabile doar pentru mine, la dumneavoastră operează ocultul, necinstea, ceea ce îmi induce ideea că apelați la manevre și nu la fapte reale. Toate programele pe care le-am susținut atât în primul meu mandat de ministru al sănătății, cât și actualul mandat, au fost și sunt în interesul pacienților, astfel încât să avem un sistem de sănătate care să sprijine și să ofere posibilitatea cetățenilor să atingă o stare mai bună de sănătate și care să contribuie la creșterea calității vieții acestora. Eu, împreună cu echipa ministerului, apărăm interesele pacienților. Dumneavoastră, ca jurnaliști, interesele cui le apărați? ”46. Faptul pentru care sursele campaniei au dorit păstrerea anonimatului a fost acela de a nu-i da posibilitatea lui Eugen Nicolăescu de a începe o campanie împotriva celor care au relatat despre furturile şi ilegalităţile din sistemul de sănătate.
III.2 Marile schimbări promise de Eugen NicolăescuPrimul mandat la şefia Ministerului Sănătăţii, pentru Eugen Nicolăescu, s-a consumat între anii 2005 şi 2008, în Guvernul Tăriceanu. El a fost reinstalat în funcţie în decembrie 2012 în timpul Guvernului Ponta.
În timpul primului mandat, în 2007, Eugen Nicolăescu a cerut pornirea unui Program Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei care a fost considerat un eşec. O primă reacţie la acest program a venit din partea medicului Aurel Marin: „Informaţiile obţinute în acest program sunt un gunoi.”47 Însă, Eugen Nicolăescu spunea că „ În ceea ce priveşte Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate, acesta a avut mai multe obiective. În primul rând, s-a dorit cunoaşterea câtorva lucruri esenţiale despre starea de sănătate a individului, în special a cetăţeanului aparent sănătos care se află la risc, nu a populaţiei bolnave, fiindcă aceasta era deja inclusă în diferite scheme de diagnostic şi tratament. În al doilea rând, am dorit să conştientizăm cetăţeanul că medicul de familie îi poate oferi şi alt tip de servicii.”48 Ministrul spunea că un program de sănătate trebuie evaluat în funcţie de vârstă, de antecedentele medicale ale pacientului, în funcţie de factorii de risc la care este supus, dacă are un nivel scăzut de educaţie sau dacă locuieşte într-o zonă defavorizată. Pe baza
44 Ibidem45 Ibidem46 Ministrul Sănătăţii, atac violent la adresa EVZ şi a campaniei „Medicul de gardă”, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6734, p.1047 Daniela Şerb, 170 de milioane de euro „aruncaţi la gunoi” de Eugen Nicolăescu, Evenimentul Zilei, 2013, nr6786, p.348 Ministrul Sănătăţii, atac violent la adresa EVZ şi a campaniei „Medicul de gardă”, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6734, p.10
23
rezultatelor obţinute, Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate încerca să stratifice la nivel judeţean populaţia pe grupe de risc astfel încât să se poată fundamenta campanii de conştientizare într-un mod ţintit.
Însă datele obţinute în cadrul Programului de Evaluare a Stării de Sănătate nu au nicio legătură cu realitatea şi conţin erori. Medicul Aurel Marin arată cu date de la Ministerul Sănătaţii că: „Populaţia care s-a prezentat la programul domnului Nicolăescu s-a autoselectat şi asta este o eroare. S-ar obţine o marjă de eroare de 10-20%.”49 Alţi experţi au criticat sumele uriaşe cheltuite pe program. Practic, pentru depistarea unui hipertensiv s-au cheltuit 1.000 de euro în timp ce 170 de milioane de euro erau cheltuiţi pe tichete, poştă, analize, bani din care se puteau cumpăra mii de ambulanţe.
Primind acuzaţii că programul nu a oferit rezultate clare cu privire la starea populaţiei evaluate, Ministrul Sănătăţii a precizat că: „S-au colectat de la medicii de familie seturile de date, ele au fost inroduse într-o bază de date centralizată la nivelul Ministerului Sănătăţii pe un server, au existat CD-uri, a existat un proces verbal de predare-primire între MS şi Centrul de Statistică a MS, lucruri pe care le-am aflat şi noi acum, în 2013.(...) Prin urmare, unul din obiectivele mele este acela ca, până la 31 martie anul curent, să încercăm să recuperăm baza de date şi să publicăm rezultatele Programului Naţional de Evaluare a Sănătăţii.”50
Printre cele mai importante proiecte anunţate de Ministrul Sănătăţii la începutul celui de-al doilea mandat al său au fost reorganizarea Direcţiilor de Sănătate Publică, actualizarea pachetului de bază, implementarea cardului de sănătate, actualizarea listei de medicamente.
În ceea ce priveşte reorganizarea DSP-urilor şi a caselor judeţene, în luna martie ministrul anunţa că cel târziu până la 15 mai se vor finaliza aceste procedeuri. Însă, în practică, nu a fost desfiinţată nicio direcţie sau vreo casă. „Într-adevăr, la 15 mai s-au finalizat dezbaterile pe proreorganizare. În perioada urmatoare, vom face o analiză a observaţiilor”51, declara ministrul Eugen Nicolăescu. Angajaţii instituţiilor au confirmat că nu au primit vreun document prin care să fie înştiinţaţi cu privire la vreo schimbare. „Stăm cu ochii pe site-ul Ministerului şi pe Monitorul Oficial. Când s-a anunţat măsura, umblau şefii cu nişte hârtii cu personalul, dar văd că s-au potolit.”52 Reacţia „Medicului de gardă” la propunerea de reorganizare a Ditecţiilor de Sănătate Publică nu întârzie să apară: „Acestea funcţionează de peste 70 de ani şi au rolul de a controla şi organiza sistemul sanitar din judeţe. Fără ele se va naşte HAOSUL.”53 Chiar şi aleşi ai PNL (preşedinţi de consilii judeţene şi primarii), reuniţi în Capitală şi-au exprimat dezacordul cu privire la această măsură: „Programul de guvernare
49 Daniela Şerb, 170 de milioane de euro „aruncaţi la gunoi” de Eugen Nicolăescu, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6786, p.350 Ministrul Sănătăţii, atac violent la adresa EVZ şi a campaniei „Medicul de gardă”,Evenimentul Zilei, 2013, nr.6734, p.1051 Cristina Lica, Marile schimbări promise de Nicolăescu bat pasul pe loc, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6800, p.1152 Ibidem 53 Geta Roman, Reforma din sănătate va fi limuzină sau dric pentru pacinet?, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6753, p.14
24
al Uniunii Social Liberale prevede descentralizare, nu desfiinţare.”54 Ei cer ca DSP-urile să treacă în coordonarea autorităţilor locale.
Mult aşteptatul pachet de bază propus de Ministrul Sănătăţii conţine mai puţine servicii pentru asiguraţi, dar mai multe pentru cei care nu plătesc nicio contribuţie. Acesta îngrădeşte drepturile pacienţilor la servicii medicale portivit experţilor şi asociaţiilor de bolnavi. De acest pachet ar trebui să beneficieze asiguraţii şi persoanele care nu contribuie la fondul de asigurări şi care normal au dreptul doar la servicii de urgenţă. „În linii mari, pachetul de bază va deconta urgenţele, servicii de prevenţie, servicii de medicina familiei, consultaţii in policlinică, analize de laborator şi investigaţii imagistice, fără a le defini clar. În ceea ce priveşte spitalizarea, se doreşte reducerea pe internările continue.”55 De acest serviciu vor beneficia, potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, toţi cetăţenii, fie ei asiguraţi sau neasiguraţi. Însă, reprezentanţii pacineţilor sunt revoltaţi: „Ministrul spune că pachetul minim va oferi servicii esenţiale care vor salva viaţa. Şi după ce o salvaţi ce faceţi, aruncaţi pacientul în stradă, urmând modelul american? Permiteţi-ne să vă reamintim că Obama s-a zbătut şase ani pentru a extinde pachetul minim şi pentru a introduce un sistem de sănătate pentru toţi cetăţenii! Noi suntem convinşi că acest pachet minim nu poate salva viaţa!”56
Cardul de sănătate, proiect amânat de peste şase ani, lipseşte cu desăvârşire. Ministrul dă vina pe cei de la CNAS că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în timp ce reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări nu pot începe operaţiunea de tipărire până ce nu primesc o cerere de la Minister. Eugen Nicolăescu a precizat că: „MS a finalizat negocierile cu Imprimeria Naţională, a actualizat toate documentele şi aşteaptă ca CNAS să pună la dispoziţie bazele de date. E în negociere modalitatea de distribuire a cardurilor, opinia Ms fiind ca această acţiune să fie făcută prin CNAS.”57
O nouă listă de medicamente gratuite şi compensate este gata, după aproape cinci ani de aşteptări. Ea riscă să fie compromisă de incompatibilităţile medicilor care au avizat-o. Noua listă are 130 de molecule, din care 120 sunt prescrise prin protocoale întocmite de comisiile de specialitate. „Efortul financiar pentru plata acestor medicamente este între 500 şi 700 de milioane de lei pe an, bani care vor fi acoperiţi în 2014 din taxa de clawback, urmând ca pentru anii următori să fie găsite alte surse de finanţare.”58 De noile medicamente vor beneficia bolnavii de diabet, bolnavii de cancer sau bolnavii de hepatita C. Medicii care au avizat lista sunt incompatibili adică „au contracte cu firmele de medicamente ale căror produse urmează să fie plătite de stat. În aceste condiţii, se pune astfel problema: cât de obiectivi sunt cei care au dat avizul pentru ca un medicament să intre pe compensare atât timp cât ei sunt remuneraţi chiar de firmele producătoare sau sunt implicaţi în studii clinice plătite de acestea.”59 Cât priveşte incompatibilitatea unora dintre medici, oficialii MS spun că „se pot
54 Andreea Udrea, Baronii PNL se revolt contra măsurilor ministrului Nicolăescu, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6753, p.1555 Cristina Lica, Reforma care desfiinţează asigurările de sănătate, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6920, p.356 Geta Roman, Reforma din sănătate va fi limuzină sau dric pentru pacinet?, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6753, p.1457 Cristina Lica, Marile schimbări promise de Nicolăescu bat pasul pe loc, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6800, p.1158 Geta Roman, Noua listă de compensate riscă să fie declarată nulă, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6989, p.11 59 Ibidem
25
pronunţa numai organismele abilitate, ca urmare a unor sesizări ce se pot face în perioada de transparenţă decizională.”60
III.3 Cardurile de sănătate şi medicamentele
III.3.1 Cardurile naţionale de sănătateUna dintre promisiunile Ministrului Sănătăţii era rezolvarea problemei cardului de sănătate. De la 1 ianuarie 2013 acesta a devenit obligatoriu prin hotărâre de guvern, astfel că, din acel moment, cardul de sănătate a devenit cel mai amânat proiect din sistemul medical.
Se vorbeşte despre acest card naţional de sănătate de aproximativ nouă ani. De la sfârşitul anului 2007 trebuia să îl avem în portofel dar de atunci a fost amânat de câteva ori, devenind obligatoriu prin hotărâre de guvern din ianuarie 2013. Cardul, însă, lipseşte. În timp ce Ministerul Sănătăţii dădea vina pe Casa de asigurări că nu a trimis documentaţia necesară, cei de la CNAS spuneau că decizia finală se afla la ministru. Campania „Medicul de Gardă”, desfăşurată de ziarul Evenimentul Zilei ne spunea că „50 milioane de euro zac într-un depozit”61. Acei 50 de milioane de euro semnificând valoarea materialelor şi a softului care stau nefolosite. Însă, tot din acel articol aflăm că la sfârşitul anului 2012, „timp de o lună a funcţionat un program pilot de testare a cardurilor de sănătate, care a cuprins doar judeţul Arad.”62
Hotărârea de Guvern 900/2012 anunţă ce date va conţine cardul, respectiv nume şi cod unic de asigurat, diferit de CNP. Cu acordul pacientului, medicul de familie ar trebui să încarce pe card şi date medicale precum grupa sanguina, acordul de a fi donator de organe, exprimat în timpul vieţii şi altele. Iniţial cardul trebuia distribuit populaţiei la începutul anului 2013, costul de tipărire fiind 2 euro/card, cheltuieli suportate de Ministerul Sănătăţii. Numai că din acel moment, cardul de sănătate s-a blocat din nou. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii dădeau vina pe Casa de Asigurări că nu a trimis documentaţia necesară iar cei de la CNAS spun că decizia finală vine de la ministru: „CNAS nu trebuie să trimită nicio bază de date la Minister, întrucât şi cei de la MS au acces la SIUI. Tot ce trebuia să facă CNAS era să trimită o cerere de finanţare la Minister, lucru pe care l-a făcut”63 când era in funcţie Marius Filip, medic-şef la CNAS până in ianuarie 2013. Pe lângă datele medicale ale pacientului, cardurile ar trebui să aibă şi alte particularităţi ca de exemplu, la sfârşitul fiecărei consultaţii, pacientul ar putea să îi dea o notă medicului fără ca acesta să ştie.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Doru Bădescu oferă câteva detalii: „La exterior, vor fi inscripţionate numele şi prenumele pacientului, numărul cardului, codul unic de asigurat şi data expirării, iar pe verso vor fi câteva instrucţiuni de folosire. În cip vor fi stocate numele, CNP-ul, date administrative-numele medicului de familie, persoană de
60 Ibidem 61 Cristina Lica, Cine a blocat cardurile de sănătate: 50 de milioane de euro zac într-un depozit, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6817, p.4-562 Ibidem63 Ibidem
26
contact-, date medicale-grupa de sânge, Rh, diagnosticul cu risc vital, boli cronice, plus alte partiţii ce vor conţine obţiuni speciale. Într-adevăr, cardul de sănătate va putea reglementa şi identitatea electronică a unei persoane, la ANAF, la Ministerul de Interne sau în oricare alte situaţii în care e nevoie de declinarea identitaţii.”64
Deşi cardurile de sănătate trebuiau să fie în portofelele românilor, acestea au rămas doar în stadiul de proiect deoarece date indispensabile de la Ministerul de Interne nu au fost inscipţionate şi lipsesc fondurile pentru cititoarele de carduri. Medicii de familie refuză să distribuie documentele către populaţie iar personalul din casele de asigurări este insuficient. Procesul de producţie a cardurilor cu certificat de la MAI trebuia să înceapă la 15 aprilie 2013, într-un ritm de 1 milion de documente pe lună. „Conform calendarului din contract, CNAS a transmis la Direcţia de paşapoarte în jur de 220.000 de înregistrări ale asiguraţilor, iar pe baza acestor date, Imprimeria a efectuat două testări. În prima fază, doar certificatele de la CNAS au fost inscipţionate. Certificatele MAI nu au putut fi introduse în cip, întrucât Imprimeria nu-şi adaptase aplicaţia pentru scrierea de certificate digitale multiple (cel emis de MAI şi cel aferent cardului de sănătate). Motivul ar reprezenta întârzierea cu care CNAS a transmis datele necesare către Imprimerie.”65 Primul lot de 200.000 de carduri trebuia să fie gata până la 31 iulie 2013. Pe acestea erau inscripţionate date ale asiguraţilor din judeţul Arad, în măsura în care au fost transmise de CNAS. Rămânea incertă modalitatea de distribuire a cardurilor. Cei de la CNAS nu puteau emite cardurile deoarece personalul era insuficient iar tot procesul trebuia regândit. Astfel activitatea necesita costuri suplimentare care aduc după sine întârzieri majore în distribuirea cardurilor.
O altă problemă în ceea ce priveşte cardurile naţionale de sănătate o reprezintă achiziţia cititoarelor, fără de care cardurile de sănătate ar fi nişte simple bucăţi de plastic în portofelele românilor. Aceste aparate nu au fost prevăzute în contract şi nici în caietele de sarcini ale autorităţilor care nu au o soluţie concretă pentru achiziţionarea acestora. „Până acum, CNAS a publicat doar un ordin care prevede ce condiţii tehnice trebuie să îndeplinească cititoarele, fără a menţiona nimic însă despre sursa de finanţare. Un astfel de aparat costă între 100 şi 1.000 de euro şi tot ce speră reprezentanţii Casei este să cadă la o înţelegere cu medicii. Mai exact, aceştia să-şi cumpere singuri aparatele.”66 Fostul şef CNAS, Doru Bădescu, declara următarele: „Casa nu are buget prevăzut pentru cititoare, urmează să găsim o soluţie în urma discuţiilor cu medicii. Până la urmă, trebuie să ajungem la un compromis.”67 Medicii de familie sunt însă de altă părere şi anume că aparatele ar trebui cumpărate prin licitaţie naţională, pentru a obţine şi preţuri mai mici. Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu argumentează: „ Şi calităţie tehnice şi mentenanţa sunt mai bine supravegheate astfel. Nişte cititoare nefuncţionale înseamnă practic blocarea consultaţiilor. În plus, cardul de sănătate nu este proiectul nostru personal, ci al CNAS”68
64 Andreea Ciulac şi Cristina Lica, Interviurile 2+1 Doru Bădescu: Cardul de sănătate se mişca şi datorita presei, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6825, p.14-1565 Cristina Stoicovici, Cardul de sănătate, dovada lucrului făcut de mântuială , Evenimentul Zilei, 2013, nr .6837, p.466 Ibidem 67 Ibidem 68 Ibidem
27
Soluţia pentru achiziţionarea cititoarelor rămâne un mister. Casa de Asigurări şi Ministerul îşi pasează reciproc obligaţia achiziţionării lor în ciuda faptului că reprezentanţii CNAS susţin că au găsit soluţii dar nu vor să le dezvăluie: „Există o serie de soluţii privind achiziţionarea de carduri, care se află încă în discuţia factorilor implicaţi. Încercăm să menţinem prevederile vechi în vigoare.”69 Se pare că banii pentru cumpărarea cititoarelor, fără de care cardurile sunt inutile, trebuie plătiţi de medici şi spitale. Cristian Buşoi, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţinea că: ”Pentru întregul sistem este nevoie de câteva zeci de milioane de cititoare, fără ele degeaba începem să distribuim cardurile de asigurat. Estimez că un cititor va costa între 20 şi 50 de euro bucata. Pentru spitale nu este o problemă plata lor, însă medicii de familie nu vor să le achiziţioneze.”70 Discuţiile purtate cu organizaţiile medicilior de familie nu au rezolvat situaţia şi se pare că distribuirea cardurilor de sănătate este practic imposibilă fără ajutorul medicilor. „Este un proiect în care s-au investit sute de milione de euro, nu îi putem arunca la gunoi. Medicii care nu acceptă să le distribuie nu vor mai primi bani pentru servicii, pentru că toate vor fi validate prin card”71 susţine Cristian Buşoi, şeful CNAS. Reacţiile medicilor nu întârzie să apară: „Noi nu avem nicio vină că acest proiect care a costat mult nu are prevăzute fonduri distribuţie şi implementare. Nu putem să înlocuim consultaţiile cu treburi administrative. Este o deprofesionalizare inadmisibilă. Să îl distribuie ei mai întâi, mai vedem după aceea”72, susţine Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie.
Medicii de familie refuză să-şi cumpere singuri cititoarele de carduri şi insistă că nu le vor distribui. În această situaţie, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi spune următoarele: „E nevoie de medicii de familie oricum pentru a inscripţiona aceste carduri. în plus, ar mai trebui doar să le desigileze, să le înmâne pacientului şi să-l pună să semneze de predare-primire. De ce să cheltuim milioane de euro pe servicii poştale, iar 25% dintre documente să se întoarcă, pentru că sunt adresele greşite? Medicii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să înmâneze toate cardurile într-o săptămână, ci eşalonat, când vine omul la consultaţie.”73
Datorită presiunilor medicilor, Ministerul Sănătăţii i-a scutit pe aceştia de distribuţia cardurilor de sănătate. S-a propus ca documentele să fie trimise prin poştă, iar cheltuielile să fie suportate din banii asiguraţilor. În oraşele cu mai puţin de 15.000 de locuitori, cardurile de sănătate vor ajunge la populaţie prin primării şi servicii de evidenţă a populaţiei iar pentru oraşele cu peste 15.000 de locuitori, acestea vor sosi prin intermediul poştei. Cheltuielile vor fi suportate din Fondul de asigurări sociale de sănătate, bani destinaţi serviciilor medicale. Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi se declară împotriva trimiterii cardurilor de sănătate prin poştă: „Nu pot fi de acord să cheltuim 5-7 milioane de euro din banii bolnavilor de cancer, ai spitalelor, chiar ai medicilor de familie, pentru a plăti servicii poştale, în condiţiile în care medicii oricum trebuie să facă iniţializarea cardurilor.”74 Poziţii divergente pe acest subiect au
69 Cristina Lica Cardul de sănătate în impas. Scandalul cititoarelor continuă, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6841, p.1170 Geta Roman, Doctorii, noua piedică în calea cardului de asigurat, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6852, p.771 Ibidem72 Ibidem 73 Cristina Lica, Cardul de sănătate, la mâna primarilor!, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6853, p.374 Cristina Lica, Medicii de familie scapă de cardul de sănătate, asiguraţii plăresc!, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6907, p.10
28
fost încă de la început între oficialii din Sănătate. Dacă Ministrul Sănătăţii s-a dovedit a fi de partea medicilor de familie, preşedintele CNAS era împotriva cheltuirii banilor asiguraţilor pe servicii de curierat. Tot preşedintele CNAS a atras atenţia asupra costurilor: „Am făcut o propunere de modificare a Legii 95 în urma refuzului categoric al medicilor. Cred că soluţia finală va fi aceea cu serviciile poştale, în momentul în care Legea 95 va fi modificată. Vorbim de o sumă apreciabilă, de câteva milioane de euro, care va trebui susţinută din bugetul României.”75
Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat pentru adevarul.ro următoarele: „Am făcut un calcul şi, la 1.800 de pacineţi câţi au medicii de familie pe listă, distribuţia ar fi durat opt luni de zile, iar jumătate din timpul alocat consultaţiilor ar fi revenit chestiunilor birocratice.”76 Acesta susţine că distribuţia cardurilor de sănătate prin poştă nu este cea mai bună soluţie: “Cu siguranţă se vor rătăci şi vor fi afectate datele confidenţiale, plus că poştaşii nu vor putea să distribuie într-un timp rezonabil documentele. Poşta Română e cea mai proastă soluţie pentru că e indisciplinată.”77
În 16 iulie 2013, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi declara că 7,5 milioane de carduri naţionale de sănătate vor fi produse până la sfârşitul anului, dar oamenii le vor primi şi le vor putea folosi numai după ce medicii şi spitalele vor avea cititoare de carduri, precizând totodată că acestea ar putea fi folosite din 2014.
III.3.2 Medicamentele şi industria farmaceuticăSursa “Medicul de gardă” face dezvăluiri şi în privinţa relaţiei importator-distribuitor-Ministerul Sănătăţii, dar şi despre sărăcirea sistemului de sănătate de către oamenii politici din fruntea ministerului şi CNAS-ului. Din perspectiva sumelor care se cheltuie în fiecare an, sursa “Medicul de gardă” face o descriere a sistemului de sănătate: “Din punct de vedere a finanţării, în sistemul de sănătate avem doi poli: Ministerul Sănătăţii şi CNAS. CNAS gestionează banii din contribuţii, adică 4,5 milioane de euro pe an. Este vorba despre bani care sunt plătiţi de toţi angajaţii şi angajatorii din România.”78 Acesta mai explică următoarele: “Colectarea şi gestionarea propriu-zisă a banilor o face Ministerul de Finanţe. La înfiinţarea CNAS, guvernul Năstase a constatat că în fiecare an există un excedent şi atunci am tras toţi banii la bugetul de stat pentru a finanţa şi alte deficite. Dacă conduci CNAS, nu ştii niciodată câţi bani a colectat Ministerul de Finanţe, ci doar cât ai voie să cheltuieşti. Practic, conduci o instituţie legată la ochi, mergând pe buna credinţă a celor de la Finanţe. Cheltuieşti întotdeauna cât îţi spun cei de la Finanţe că ai nevoie, iar estimarea se face pe baza precedentelor.”79 În acest caz, reporterii EVZ l-au întrebat pe “Medicul de gardă” ce putere are CNAS dacă Finanţele deţin totul. Acesta spune despre CNAS că “nu este în realitate decât un amărât plătitor de servicii. Mai mult, CNAS acţionează după nişte reguli pe care le face în realitate Guvernul prin contractul-cadru. Practic, CNAS nici nu colectează
75 Cristina Lica, Operaţiunea cardul de sănătate îmbogăţeşte Poşta, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6928, p.276 Claudia Spiridon, Cardurile de sănătate vor fi distribuite prin poştă. http://adevarul.ro/news/societate/posta-romana-pacienti-1_5236dab1c7b855ff568bea71/index.html, accesat în 30 mai 201477 Ibidem78 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p.379 Ibidem
banii şi nici nu are un control asupra veniturilor. Prin contractul-cadru, o dată pe an se stabileşte modalitatea prin care se plătesc serviciile în sănătate. Acolo spune cât costă o consultaţie, cât costă o operaţie şi tot aşa. Contractul-cadru este o hotărâre de guvern care este semnată de ministrul Sănătăţii şi de preşedintele CNAS. Iar, în realitate, contractul-cadru iese cum vrea ministrul Sănătăţii, nu cum vrea preşedintele CNAS, pentru că puterea finală o are ministerul Sănătăţii. De exemplu, cât a fost Eugen Nicolăescu ministru pe vremea lui Tăriceanu, de fiecare dată a ieşit cum a vrut el.”80 “Medicul de gardă” spune că din cauza lipsei de control asupra banilor, nu şti de câti bani ai nevoie pentru a plăti serviciile de sănătate. Acesta mai precizează că ar fi bine dacă s-ar şti care sunt preţurile pentru fiecare manevră medicală, ce medicamente trebuie prescrise într-un standard de tratament, care sunt standardele de cost şi protocoalele de diagnostic şi tratamente unice la nivelul întregii ţări. Dacă s-ar şti aceste lucruri, s-ar vedea nevoia reală de servicii a populaţiei. “Sistemul medical nefiind standardizat, înseamnă că nu putem aprecia niciodată necesitatea reală de finanţare, fraudă care se produce în sistem şi în consecinţă modalităţile prin care putem creşte calitatea actului medical. Dacă vreţi, factura finală este plătită tot de pacient pentru că nu putem avea criterii obiective prin care să apreciem cât de bune sunt serviciile de care beneficiază.”81 “Medicul de gardă” este de părere că oricâţi bani s-ar băga în sistemul medical la ora actuală, consumul va fi infinit deoarece el este haotic şi predispus la fraudă. “Exemplul clasic este ceea ce s-a întâmplat în momentul în care s-a scos sistemul de control al preţului medicamentelor. Fără o limită, s-a cheltuit cu 700-800 de milioane de euro mai mult. Statul nu a mai avut bani să plătească şi practic datoria s-a rostogolit prin amânarea termenelor de plată de la 60 la 240 de zile, ceea ce automat măreşte deficitul bugetului de stat. Deci, ajungi să ai deficit nu din cauza investiţiilor, ci din cauza datoriilor. Gândiţi-vă că aceşti 700 de milioane ar fi reprezentat investiţii, şi nu plata unor medicamente pe care nu ştim nici acum cine şi de ce le-a consumat.82 Reporterii EVZ cred că problema cea mai gravă din sistem este relaţia dintre distribuitorii şi producătorii de medicamente. În acest sens, “Medicul de gardă” ne explică ce se întâmplă acolo: “Producătorii îşi văd de business-ul lor, iar distribuitorii şi-au creat liantul cu farmaciile. În România există 5-6 mari firme de distribuţie a medicamentelor. Ca o paranteză, dacă te uiţi la cine este în spatele lor, te cruceşti. O să găseşti tot vechii securişti. Cei mai avantajaţi din toată afacerea asta ies distribuitorii, care nu numai că se îmbogăţesc pe seama producătorilor, dar conform legislaţiei aflate în vigoare acum, mai iau bani şi de la farmacie.(…) Distribuitorii sunt un fel de cătăuşi de medicamente. Numai că acum, în mod absurd, sunt plătiţi cu un anumit procent din valoarea medicamentelor şi nu cu o sumă fixă. Ceea ce e o mare aberaţie. Gândiţi-vă că transportaţi ceva care are valoarea X şi trebuie să îi plătiţi un porcent din valoarea respectivă, în loc să plătiţi preţul pe kilometru.”83
Datoriile din zona importului de medicamente şi servicii medicale au fost întotdeauna mai mari. În 2009, FMI a fost la un pas să nu încheie acordul cu România datorită faptului că nu aveam o soluţie de stingere a arieratelor. Se încerca încă de pe atunci introducerea
80 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p.381 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p.482 Ibidem 83 Ibidem
30
medicamentelor generice dar existau portiţe prin care se fenta sistemul. Doctorii prescriu medicamente aşa cum cere CNAS-ul dar, în realitate, aceştia îi dau de înteles pacientului că doar cu medicamentele cele mai scumpe se vindecă. Modalităţile prin care se blocau anumiţi doctori să prescrie medicamente scumpe erau reţeta electronică şi Sistemul Informatic Unic Integrat. Prin acestea se vedea la nivelul întregii ţări ce se prescrie şi ce se consumă obligând ca medicamentul să apară cu numele întreg şi nu doar cu substanţa de bază. În acest fel se pot identifica mai uşor doctorii care prescriu numai anumite medicamente şi numai de la anumite companii. “Prin introducerea medicamentelor generice, practic, costul tratamentului s-a ieftinit. Numai că, CNAS avea nevoie de colaborarea medicilor pentru acest lucru.”84 Conform protocolului, ar trebui să ni se prescrie madicamentele cele mai ieftine numai că la noi se întâmplă exact invers: le primim pe cele mai scumpe. “În restul Uniunii funcţionează acest mecanism de control al costurilor şi medical este responsabil de prescrierea lor. De exemplu, dacă în Franţa ţi-ar prescrie ca la noi, cele mai scumpe medicamente, te-ar chema la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi aceasta ar întrerupe contractul cu un asemenea medic care nu respectă protocolul-cadru. Ai rămas fără contractul cu Casa de Asigurări, ai rămas fără bani.”85 Sursa “Medicul de gardă” explică de ce nu se poate aplica un asemenea sistem în România: “Pentru că puterea de influenţă a importatorilor şi distribuitorilor, banii pe care îi pun în joc şi presiunea socială exercitată prin intermediul doctorilor şi farmaciştilor paralizează orice guvern. Banul este ochiul dracului de la vlădică la opincă. În România, medicii spun că prescriu ce vor ei, farmaciştii vin cu saci de reţete şi Statul plăteşte. Iar atunci când nu are bani să plătească face datorii. Cred că este un caz unic în Europa.”86
Din 4,5 miliarde de euro, banii pe un an pe Sănătate, e bine să ştim câţi merg pe medicamente, câţi merg pe tratamente şi câţi ajung la doctori. “Medicul de gardă” ne lămureşte: “1,5 miliarde se plătesc pe medicamente, restul de 3 miliarde fiind serviciile medicale. Ca să fie clar, de la nivelul ministerului se fură întotdeauna din zona investiţiilor în aparatura medicală, de la nivelul CNAS-ului se fură începând de la nivelul celor 40 de preşedinţi, care conduc CNAS-urile la nivel local şi care întotdeauna sunt numiţi politic. Gândiţi-vă că preşedintele CNAS de la Bucureşti are un buget de 800-900 de milioane de euro anual, cât un ministru binefinanţat”87 Sursa “Medicul de gardă” oferă câteva soluţii prin care să nu se mai facă datorii la medicamente şi servicii: „Prima este aceea de a pune buget la prescriptor, adică fiecare doctor are un buget de prescriere şi când s-a terminat, nu li se mai acordă fonduri. A doua este introducerea celebrei taxe de claw-back. Adică dacă statul alocă 1 miliard de euro şi piaţa consumă un miliard jumătate, atunci producătorii plătesc restul de 500 de milioane. Prin taxa de claw-back, pacienţii consumă medicamente cât au nevoie sau cât prescriu medicii, iar stabilitatea sistemului de asigurări este asigutată pentru că el nu mai face arierate de vreme ce se plăteşte tot.”88
84 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p.585 Ibidem86 Ibidem 87 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p.688 Ibidem
31
În ceea ce priveşte reţetele care se prescriu în România, „Medicul de gardă” a făcut o estimare şi a ajuns la concluzia că lunar sunt prescrise 3,5 milioane de reţete. Asta înseamnă aproape 40 de milioane de reţete pe an adică fiecare cetăţean ia două reţete pe an. Aceste rezultate ne arată că există un consum de medicamente uriaş care ar putea fi stopat printr-un sistem informatic. Însă, reţetele tipizate aparţin de domeniul trecutului deoarece de la 1 ianuarie 2013 medicii sunt obligaţi să prescrie în format electronic. Noul sistem are menirea de a stopa prescrierea reţetelor fictive astfel că orice mişcare greşită ar putea fi sesizată mai uşor şi darorită acestei reţete electronice se fură mai puţin. „Dacă nu se prescriu medicamente scumpe, dacă nu mai sunt încărcate costurile cu tot felul de morţi care consumă medicamente şi la 10 ani după deces, atunci cum să facă importatorii volume mari de vânzări, farmaciştii să vândă iar doctorii care le prescriu să încaseze bonusuri de performanţă?89 În ceea ce priveşte suma alocată pentru medicamente, cu cea alocată spitalelor, „Medicul de gardă” precizează că: „Se acordă 1,5 miliarde de euro pe medicamente şi în jur de 1,6 miliarde de euro pe spitale. La noi, raportul se apropie de 1 la 1 şi este unicat în lume. Nu poţi să finanţezi 500 de spitale cu 1,6 miliarde de euro şi să dai tot cam aceeaşi sumă pe medicamente. La nivel practic, se dau mult mai mulţi bani pentru medicamente decât pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate oamenilor.”90 Dar, „în UE, consumul de medicamente trebuie să fie undeva la 20-22% din total fonduri, deci noi ar trebui să consumăm medicamente cam de 1 miliard pe an. Acum, aşa cum vă spuneam, cheltuim în jur de 1,5 miliarde de euro, exact cu cât a crescut piaţa acum 5 ani. Până în 2008, cifrele erau într-un raport normal la nivel european.”91
Tot de la sursa „Medicul de gardă” aflăm că banii negri din sistemul de sănătate se joacă între trei jucători: distribuitori, producători şi farmacişti însă majoritatea merg în zona distribiţiei de medicamente. Din acea sumă de 1,5 miliarde de euro care se alocă pe medicamente „8% merg la distribuţie şi 12% la farmacie. Farmaciile sunt o entitate sepatată. Deci mai întâi avem dintr-un foc 20% şi discounturi care, în medie, se duc undeva pe la 10%.(...) Asta este tot ceea ce se rulează, un fel de profituri virtuale. Pentru că trebuie reţinut că de aici se scad şi costurile de operare ale farmaciştilor şi reţelelor de distribuţie.”92 Lanţurile de farmacii şi firmele de distribuţie, la noi în Romania, sunt într-o combinaţie care nu este permisă deoarece este nocivă pentru Stat. În acel moment devii foarte puternic pe piaţa şi poţi şantaja Statul. Fapt ce s-a şi întâmplat de nenumărate ori. Însă, în Occident nu există un asemena sistem deoarece în ţările europene este interzis ca operatorul de distribuţie să aibă şi lanţ de farmacii. „Medicul de gardă” spune că românii nu ştiu cât de grav este acest sistem în care distribuţia si farmaciile aparţin unui sinur om. Acest fenomen daunează sănătăţii ţării.
Lanţurile de interese în România „sunt trei mari jucători. Sensiblu este reţeaua de farmacii cea mai extinsă din România, iar în spatele ei se află grupul farmaceutic A&D Pharma, iar liderul de distribuţie este Mediplus. Apoi, Helpnetul este un mare lanţ de farmacii şi firma de distribuţie este Farmeximul, fondată şi controlată de Ovidiu Buluc. Iar lanţul de farmacii 89 Dan Andronic şi Andreea Udrea, Sursa Medicul de Gardă: Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6703, p790 Ibidem 91 Ibidem 92 Dan Andronic si Andreea Udrea, Când distribuitorii şi farmaciştii îşi văd interesele ameninţate, cumpără parlamentari, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6721, p.14
32
Dona are în spate Farmexpertul, care e al doilea distribuitor pe piaţă, după A&D Pharma. Farmexpert este fondată de Eugen Banciu care este şi acţionarul minoritar cu 20%, iar austriecii de la ANZAG deţin 80%. În fine, Banciu mai deţine şi 50% din acţiunile lanţului de farmacii Dona.”93 Business-ul din industria farmaceutică, potrivit „Medicului de gardă”, este următoarea: distribuitorii sunt plătiţi pe unitate de serviciu asta înseamnă că dacă cineva transportă cu o maşină un pachet de ţigări şi o brichetă, „în mod normal, trebuie plătit cu aceeaşi sumă ca şi când ar transporta 100 de pachete. Pentru că plăteşti maşina, transportul propriu-zis, nu un procent din valoarea mărfii. Dar la noi, marele furt este că firma de distribuţie medicamente este plătită cu un procent din valoarea produselor transportate. Şi aşa merg lucrurile de mai bine de 10 ani!”94 Însă procentul ar trebui să fie pe serviciu, nu pe valoarea transportată iar de aici porneşte interesul distribuitorilor de a transporta medicamente cât mai scumpe. Medicamente scumpe înseamnă transport mai puţin şi muncă mai puţină iar valoarea procentului care le revine distribuitorilor este mai mare. Din această cauză, distribuitorii de medicamente s-au opus introducerii medicamentelor generice pentru că acest lucru înseamnă să le dea pacienţilor medicamente ieftine.
Au apărut pe piaţă câţiva distribuitori care, faţă de cei tradiţionali, nu vor niciun ban de la Stat şi nu vor nici discounturi, în plus cer doar 3% din buget, nu 8%. Oricum, la ora actuală, discounturile care le revin distribuitorilor crează presiuni asupra producătorilor care, la rândul lor, aplică discounturi pentru că vor să fie prezenţi pe piaţă. Astfel „discountul dintre producători şi distribuitori înseamnă şpăgi pentru ambele părţi. Acolo sunt banii negri. Deja a început să se spargă monopolul, este suficient să înceapă un singur producător să nu mai plătească taxele aberante şi apoi vor începe toţi”95, susţine „Medicul de gardă”.
În ţara noastră sunt doar câteva companii care livrează produse fără intermediari, printr-o firmă care depozitează şi transportă medicamente fără interese comerciale. Dacă în statele din vestul Europei este majoritar sistemul „direct to pharmacy”, la noi sunt distribuitorii tradiţionali. Ceea ce înseamnă că intermediarii cumpără medicamente de la producători şi le aplică un adaos de 10-14% la care se mai adaugă cel al farmaciilor, de 12-24%. Când medicamentul ajunge pe raft, preţul acestuia e mai mare cu până la 40% decât cel din fabrică. România este una din puţinele ţări care nu le interzice distribuitorilor să deţină acţiuni la farmacii. Una dintre alternativele la comerţul cu pastile este sistemul distribuţiei directe. Acesta este simplu şi ieftin. Este un sistem în care distribuitorii nu mai intervin comercial ci doar oferă servicii logistice. Directorul MSL Logistic Services, singura firmă de distribuţie directă din ţară, domnul Nicu Muşat explică: „ Producătorul deţine controlul asupra medicamentelor până ajung în farmacii şi spitale şi nu mai pot fi vândute în afară de distribuitori. În plus, dispare adaosul de 10% al distribuitorului.”96 Taxa percepută de firma de distribuţie ajunge la cel mult 3% din valoarea comenzii, faţă de 25%, la cât ajung discounturile cerute de distribuitorii clasici. Astfel banii economisiţi de producători acoperă
93 Ibidem 94 Ibidem 95 Ibidem 96 Cristina Lica, Cine sunt băieţii deştepţi care au golit ţara de medicamente, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6765, p.14
33
taxa clawback. Nicu Muşat mai spune că „după ce a apelat la sistemul de distribuţie directă, unul din clienţii noştri şi-a conservat 33% din venituri şi taxa claw-back”97
Despre sistemul distribuţiei directe aflăm, din ziarul Evenimentul Zilei, că este foarte popular în Statele Unite Ale Americii, unde are o pondere de 95% din piaţă, dar şi în Europa, în state vestice precum Anglia, Germania, Franţa sau Spania. În ţara noastră, sistemul distribuţiei directe este mai puţin cunoscut sau mai puţin dorit. Doar un număr mic de producători şi importatori au apelat la acest sistem, fără să renunţe total la distribuţia tradiţională.
Reacţiile distribuitorilor cu privire la exportul paralel nu întârzie să apară. Aceştia susţin că nu poate fi vorba de niciun conflict de interese dacă deţin şi lanţuri de farmacii şi mai precizează că discounturile de volum nu sunt obţinute prin şantaj la adresa producătorilor de medicamente. Preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente, Vasile Viorel, a declarat pentru EVZ că: ”Aprovizionarea lanţurilor de farmacii se face de către toţi distribuitorii, unul singur neputând să asigure o apovizionare corectă. Discounturile se obţin la volume foarte mari. Ele pot ajunge, într-adevăr, şi la un sfert din valoarea comenzii, dar asta depinde şi de marja producătorului. Există o directivă europeană ce prevede libera circulaţie a mărfurilor. Este firesc să vindem medicamentele în afară, atât timp cât în România medicamentele se compensează la cele mai scăzute valori din Europa iar decontarea se face la un an şi două luni pentru spitale şi la 10-11 luni pentru farmacii. La comerţul paralel, în schimb, plata se face pe loc.”98 Distribuitorii clasici susţin că nu sunt împotriva distribuţiei directe şi declară că în unu sau doi ani distribuţia clasică ar dispărea, locul fiindu-i luat de distribuţia directă.
Unul dintre cei mai mari distribuitori de medicamente din România, Relad, se ascunde în spatele insolvenţei pentru a nu-şi plăti datoriile către 45 de creditori, bănci şi furnizori de medicamente. Relad International SRL şi Relad International PHARMA sunt firme controlate de aceeaşi acţionari, firme care au terminat anul 2009, potrivit ziarului Evenimentul Zilei, cu cifre de afaceri impresionante: 206,4 milioane de euro, respectiv 167,8 milioane de euro. „În mod curios, distribuitorul de medicamente care avea afaceri de peste 374 milioane de euro şi-a cerut în instanţă, în 2010, insolvenţa. Înainte de depunerea dosarululi de insolvenţă nr. 5268/114/2010 la Tribunalul Buzău, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, cele două firme şi-au transferat stocurile de medicamente către firma Next Pharma SRL. Valoarea stocului de medicamente a fost una impresionabilă, în jur de 55 milioane de euro.”99 Acest fapt dovedeşte că afacerile grupului Relad se desfăşoară prin intermediul firmei Next Pharma. Juriştii specialişti în insolvenţă au declarat că cei 45 de creditori către care grupul de firme Relad are datorii de 331 de milioane de euro, au şanse foarte mici să-şi recupereze banii în instanţă. Se pare că pe portalul instanţelor din toată ţara, la o simplă căutare, apar foarte multe procese intentate grupului Relad.
Cele mai mari datorii ale celor două firme Relad sunt către o serie de producători de medicamente dar şi către bănci, astfel Unicredit Ţiriac Bank are de recuperat 10 milioane de
97 Ibidem 98 Ibidem, p.1599 Mihai Popescu, 331 miliarde de euro, ţeapă dată de un distribuitor de medicamente, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6811, p.4
34
euro, OTP Bank are de recuperat un credit de 11 milioane de euro, BRD- 13 milioane de euro iar RBS- 5,8 milioane de euro.
Potrivit EVZ, cea mai importantă firmă este Relad International care are ca acţionariat trei firme offshore, cu sediu în Nicosia, Cipru: Masterbond Limited, Lordbridge Limited şi Satgold Limited. În spatele acestor firme se află trei oameni de afaceri români: Laurenţiu Stratulat, Adrian Roncea şi Tiberiu Zigu. Despre Relad International PHARMA se ştie că e deţinută, în proporţie de 99% de către Relad International.
Din datoria de 331 milioane de euro pe care o are Relad, potrivit Ministerului Finanţelor, către creditori, aproape un sfert din acestea sunt către Roche. Această datorie rezultă dintr-un contract încheiat pe 15 ianuarie 2009, pe baza căruia în perioada 23.01.2009 – 8.04.2010 au fost livrate medicamente în valoare de 327 de milioane de lei, datorii pe care Relad nu le-ar fi achitat. „În 2010, contractul a fost modificat prin două acte adiţionale. Cauza ilicită a constatat în încheierea actelor adiţionale şi a convenţiilor subsecvente prin care se recunosc datorii fictive şi se transferă stocuri de produse şi creanţe, în detrimentul creditorilor, cu scopul fraudării intereselor acestora, prin punerea lor în imposibilitatea de a-şi plăti creanţele”100, spun avocaţii Rocher pentru EVZ. Cei de la EVZ susţin că au luat legătura cu firma Relad şi au cerut un punct de vedere de la Tiberiu Marius Zigu Manu, dar acesta nu le-a răspuns.
În timp ce distribuitorii se joacă cu medicamentele, bolnavii ies în stradă pentru a cere Ministerului Sănătăţii decontarea medicamentelor de ultimă generaţie. Medicamentele inovatoare sunt asteptate de bolnavi de mai bine de cinci ani, însă acestea ar putea rămâne un moft din cauză că în comisiile care analizează aceste medicamente au fost numiţi medici care au contracte cu firmele de medicamente ale căror produse urmează să fie plătite de stat. Astfel se pune problema obiectivităţii medicilor care dau avizele pentru un medicament pe compensare atăta timp cât ei sunt remuneraţi chiar de firmele producătoare sau sunt implicaţi în studiile clinice plătite de acestea. În această privinţă, Ministerul Sănătăţii a transmis celor din redacţia EVZ următoarele: „Pentru prima dată, procesul de evaluare a medicamentelor şi indicaţiilor noi are loc în baza unor criterii şi a unei metodologii ştiinţifice, în conformitate cu principiile de evaluare a tehnologiilor medicale aplicate la nivel mondial, care includ eficacitate, siguranţă, evaluările din alte state şi rezultatele raportate de alţi pacienţi. Aşadar, e vorba de acordarea unui punctaj în baza acestor criterii obiective. De asemenea, deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă li se solicită epunerea unei documentaţii complexe.”101 „În ceea ce priveşte incompatibilitatea unora dintre medici, se pot pronunţa numai organismele abilitate, în baza prevederilor legale, ca urmare a unor sesizări ce se pot face în perioada de transparenţă decizională”102, mai susţin cei de la Ministerul Sănătăţii.
În ceea ce priveşte medicamentele, potrivit EVZ, românii sunt campionii Europei la consumul de antibiotice fără reţetă. Medicii sunt presaţi de pacineţi să prescrie antibiotice iar
100 George Lăcătuş, Radiografia tunului de 331 de milioane de euro dat de Relad, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6284, p.15101 Cristina Lica, Caracatiţa din Ministerul Sănătăţii lasă bolnavii fără medicamente, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6975, p.4102 Ibidem
35
cine nu prescrie, e un doctor rău. Însă situaţia e foarte gravă deoarece s-a ajuns ca antibioticele injectabile folosite doar în spital, să se vândă la liber în oraş. Medicul infecţionist, Gabriel Popescu, de la Institutul „Matei Balş” din Capitală, a declarat pentru EVZ că „Până la o treime din antibioticele injectabile s-au vândut în farmaciile cu circuit deschis. Acestea presupun un risc suplimentar faţă de cele orale. Practica e la limita legii, dar aduce profit. Sunt mai scumpe decât pastilele.”103 Cei de la EVZ au făcut un experiment care a confirmat acest fenomen. Sub pretextul că aveau nevoie de antibiotice pentru o rudă internată în spital, au mers la mai multe farmacii de pe un bulevard din Capitală, în vecinătatea a două spitale, farmacii care au fost gata să elibereze antibiotice pentru uz spitalicesc. Aceasta deoarece farmaciile sunt obişnuite cu pacienţii trimişi de medici să-şi cumpere perfuzabilele iar dacă nu au pe stoc produsul sau cantitatea necesară, se oferă să le aducă îndată. Consumul dezechilibrat de antibiotice duce, în timp, la rezistenţa bacteriilor la acesta, o consecinţă fiind şi înmulţirea infecţiilor intraspitaliceşti.
III.4 Spitalele şi Institutele
III.4.1 Spitalele româneşti Ianuarie 2013, Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, abia instalat în funcţie, anunţă măsuri care îi împovărează şi mai mult pe cei din clasa de mijloc: „În contractul-cadru pe 2013, care va intra în vigoare cel mai probabil la data de 1 martie, va fi sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate pentru unităţile spitaliceşti private, pentru ca fondurile publice să ajungă la spitalele publice.”104 Astfel că, cei 10 la sută finanţare pentru sectorul privat vor ajunge în spitalele de stat. Acest anunţ a declanşat nemulţumirea celor din sistemul privat. Expertul Sergiu Neguţ, fost director general adjunct în cadrul reţelei de clinici şi spitale private Regina Maria, a declarat pentru EVZ că „Dacă ar deveni realitate, ideile lansate de Nicolăescu ar afecta nu doar pacienţii ci şi investitorii străini. Avem nevoie de ei mai ales în domenii subdezvoltate precum tratamentul cancerului sau cardiologia intervenţională. Văzând însă cât de multe schimbări poate genera apariţia unui nou ministru, se vor gândi de două ori înainte să vină cu banii.”105 Acesta clasifică anunţul drept şocant mai ales că vine din parte unui om politic şi crede că sunt şanse mari ca discriminarea dintre serviciile de stat şi cele private să poată fi acţionate în instanţă de către Consiliul Concurenţei. Sunt experţii în sănătate care nu cred că planurile lui Eugen Nicolăescu vor putea fi duse la sfârşit pentru că, spun ei, le iau românilor dreptul de a alege. Profesorul de sănătate publică, Virgil Păunescu a comentat că „Ministrul urmăreşte câştigarea unui capital de imagine. Îmi sună a măsură de stânga. Vrea să afle lumea că el este ministru. Au mai fost campanii intense împotriva farmaciilor, a doctorilor, care nu s-au concretizat.”106 Un alt domn, directorul de dezvoltare al lanţului de clinici Gral Medical crede că mutarea celor 10% din sectorul privat în sectorul public atrage după sine slăbirea calităţii actului medical.
103 Cristina Lica, Antibiotice periculoase, vândute la în farmacii, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6970, p.9 104 Andreea Ciulac, Un ministru liberal face revoluţie comunistă în Sănătate, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6697, p.4105 Ibidem 106 Ibidem
36
„Serviciile medicale private întorc, prin profit, investiţii tot în domeniul medical, adică tot pentru pacienţi. Poate că un punct de plecare pentru decizii este să punem pe primul loc pacientul, iar acest lucru poate să dezvolte parteneriatele publice private, ca-n Occident, şi nu invers.”107
Prin decizia luată, Eugen Nicolăescu îi loveşte pe pacienţi deoarece vor creşte costurile investigaţiilor, internărilor sau operaţiilor în mediul privat. În ceea ce-i priveşte pe medici, cei care lucrează la stat vor fi avantajaţi pentru că pot prescrie mai mult iar cei din mediul privat riscă să aibă parte de diminuări de salarii. În domeniul investiţiilor, aceste măsuri anticoncurenţiale îi sperie pe investitorii străini, care, vor ezita să mai aducă bani în ţara noastră. După ce s-a lovit de opoziţia colegilor de coaliţie, ministrul Eugen Nicolăescu a încercat să explice situaţia spunând că doar o parte din servicii nu se mai decontează şi că sumele care s-au vehiculat că ar merge la spitale nu sunt chiar atât de mari cum anunţase el oficial. Această intenţie a ministrului de a nu finanţa spitalele private din banii Casei de Asigurări, a căzut prost asupra celor din privat şi asupra colegilor de coaliţie. Acesta a fost apostrofat de colegii din PSD şi de cei din PNL. Nicuşor Constantinesc (PSD) a declarat pentru EVZ că: „A interzice cetăţenilor să aleagă spitalul privat e o aberaţie, iar afirmaţia că 10% din bugetul CNAS se duce către privat e falsă. Procentul real e 1%.”108 Pentru a calma spiritele, oficialii din Sănătate au spus că măsura se va aplica doar pentru cheltuielile de spitalizare iar tratamentele ambulatorii vor fi decontate. Secretarul de Stat al Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat a spus că procentul de 10% este valabil doar pentru unele locuri din ţară. În schimb, Victor Ponta a spus despre ministrul liberal că nu a fost lăsat să explice situaţia.
Managerii de spitale critică decizia lui Eugen Nicolăescu de a nu le suplimenta bugetul prin rectificare. Foarte multe unităţi medicale se află în imposibilitatea de a funcţiona în ultimul trimestru al anului. Ministrul Sănătăţii le-a spus medicilor, în cadrul unei videoconferinţe, că nu vor mai primi bani la recificare şi le-a sugerat să facă mai puţine spitalizări şi să dea consultaţii în ambulatoriu. Medicii susţin că aceste măsuri nu sunt suficiente şi pacienţii vor ajunge să-şi cumpere singuri medicamentele. Oricum, situaţia spitalelor nu este tocmai roz deoarece, până în 2015, peste 500 de spitale din ţară trebuie acreditate, altfel nu vor mai primi bani de la fondul de asigurări. Sunt numeroase spitale în ţară care riscă desfiinţarea sau fonduri mai mici dacă nu reuşesc să-i convingă pe evaluatorii de la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor că oferă condiţii minime pentru siguranţa pacineţilor. Doctorul Bogdan Jansen, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor a explicat pentru EVZ că: ”În această primă fază nu intrăm în sla de operaţii, să vedem dacă se respectă norme, proceduri. Evaluăm partea birocratică, inclusiv dacă au sau nu rampe în spitale. Se primeşte un punctaj după care se face încadrarea. Sub 45 de puncte nu se face acreditarea. Acreditat e nivelul maxim, urmează nivelul de încredere ridicat, mediu şi neacreditat.(...) Cum se apropie termenele, multi sunt îngrijoraţi pentru că fără acreditare, conform legii din acest moment, nu vor mai putea face contract cu sistemul public de asigurări, fiind obligaţi să îşi caute altă sursă de finanţare.”109 Evaluatorii verifică, printre altele dacă spitalele respectă regulile de
107 Ibidem 108 Ibidem 109 Geta Roman, Se pregăteşte listă neagră a spitalelor, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6947, p.10
37
ingienă a alimentaţiei, dacă asigură meniuri echilibrate, dacă calitatea, igiena şi circuitul lenjeriei sunt asigurate sau dacă deşeurile sunt distruse igienic şi în sigutanţă pentru mediu şi personal. În urma evaluărilor s-a descoperit că un număr foarte mare de spitale nu se apropie nici de calificativul minim, în condiţiile în care investiţiile ar trebui să vină de la consiliile judeţene. Evenimentul Zilei ne dă un exemplu în acest sens. Este vorba despre un Spitalul Judeţen din Giurgiu, unde doctorul Mihai Petre, directorul spitalului a precizat că: „Nu avem circuite şi spaţii corespunzătoare pentru nişte secţii de spital, sunt şapte paturi în salon, ceea ce nu e normal. Nu avem rampe pentru persoane cu handicap, iar din punct de vedere al normelor PSI suntem la pământ. Centrala termică e la pământ, din trei lifturi doar unul funcţionează. Dacă vor vedea toate acestea cei care vor veni să ne acrediteze, nu ne mai prelungesc funcţionarea.”110
În ciuda acestor nereguli, sunt şi spitale care excelează, chiar dacă sunt subfinanţate. Un astfel de spital e cel din Slobozia care funcţionează după un model capitalist adică primeşte sponsorizări în făină şi legume, pe care le valorifică în bucătăria proprie iar fondurile le atrage din paturi private, reuşind astfel să fie cu un pas înaintea reformei lui Eugen Nicolăescu. Trăim într-o ţară în care sănătatea ar trebui să fie gratuită, iar spitalul din Slobozia supravieţuieşte din donaţiile oamenilor de afaceri care au fost pacienţi în acest spital. Deşi nu are sponsorizări de zeci de mii de euro, are o strategie de management care să producă bani cu toate că spitalul ialomiţean nu a avut fonduri decât pentru un singur pacient. În loc să trimită pacienţii la privat medicii îi consultă după program, în schimbul unor donaţii modice, din care toată lumea are de câştigat. Aceasta poate fi o lecţie pentru alte spitale mai bine finanţate. Nu este un spital obişnuit, susţin cei de la EVZ care spun că în bucătăria spitalului se munceşte de zor în fiecare zi deoarece cele 11 tone de făină sunt folosite la coacerea pâinii, făină obţinută de la un om de afaceri. Directorul spitalului, Vasile Olaru, a spus pentru EVZ că cele 70 de tone de grâu „l-am dus la trei mori, care ne-au dat 70% făină, super avantajos. Am cumpărat instalaţie de făcut pâine, cuptor şi ne-am apucat de pâine.”111 Tot după acest model, au primit 24 de tone de porumb pe care le-au schimbat pe carne şi lapte. Au mai primit de la diferiţi patroni morcovi, ceapă, vinete, varză, cartifi, prune. Beciurile spitalului arată ca al unui depozit de supermarket: rafturi pline de borcane cu zacuscă, murături, vinete, gem. Acesta este un spital care economiseşte jumătate de milion de lei, costul hranei pe o lună. Au fost instalate chiar şi panouri fotovoltaice, pentru a scădea factura, cel puţin pe parcursul verii. „În ciuda realizărilor, spitalul a fost dintotdeauna „Cenuşăreasa” Casei de Asigurări. În noiembrie a primit fonduri pentru zece cazuri, iar acum doar pentru un pacient. Deşi au acord cu Ministerul pentru aproape 500 de paturi, CJAS le finanţează doar 300. Spitalul are în medie 1.600 de internări pe lună, dar le sunt decontate cam o mie, în lunile bune. Diferenţa e acoperită din fonduri proprii, generate de analize la cerere şi de rezervele cu plată.”112
Într-un alt spital, de această dată în Capitală, acum zece ani erau gândaci în saloane iar seringile se fierbeau şi se refoloseau. Astăzi totul este impecabil, totul străluceşte de curăţenie
110 Ibidem 111 Cristina Lica, Reţeta de succes a spitalului care are bani pentru un bolnav şi tratează 80, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6983, p.14112 Ibidem
38
şi niciun bolnav nu este pus să-şi cumpere medicamentele, cu atât mai puţin să dea şpagă. Este vorba despre secţia de pediatrie a Spitalului „Matei Balş”, unde conferenţiar doctor Monica Luminos este şeful acestei secţii. Doctorul Monica Luminos spune că e legată sufleteşte de spitalul unde munceşte de 30 de ani şi unde a ajuns, între timp, şeful secţiei de Pediatrie. Zilnic internează 150 de copii cu diferite boli, de la pojar, gripe, la meningite. Doamna doctor spune că la ei ajung copii mai mult morţi decât vii, pe care îi salvează de cele mai multe ori dar care rămân cu sechele. Ea povesteşte că a prins de toate- epidemii de meningită, epidemii de pojar, iar în tinereţe făcea şi opt gărzi pe lună. „Mi-au rămas în cap epidemiile de meningită meningococică, care începeau toamna târziu şi ţineau până la sfărşitul primăverii. Aveam câte cinci cazuri pe zi, din care unnul sigur murea la două-trei ore de la internare. Au fost gărzi stresante dar pe undeva compensa satisfacţia că pe ceilalţi patru i-am ajutat să trăiască”113, declara dânsa pentru EVZ.
Deşi, mai demult, spitalul oferea o imagine dezolantă, astăzi camerele cu gândaci sunt istorie, iar condiţiile oferite se compară cu cele din spitalele private: sunt rezerve cu două paturi, baie proprie, cuptoare cu microunde şi mobilier modern. Există şi rezerve de lux dotate cu televizoare LCD şi canapele de firmă, unde copilul stă doar cu părintele. În ceea ce priveşte aparatura din spital, nu există în ţară atâta aparatură pe metru pătrat câtă e în acest spital. Au paturi, ventilatoare, monitoare. „Totul este rezultatul investiţiilor, inclusiv de la bugetul de stat, şi al colaborării internaţionale. Cât despre şpagă, este adevărat că fetele nu iau nimic. Preferăm să încheiem contracte de sponsorizare pentru obiecte sau sume cât de mici decât să le luăm noi nişte bani care oricum nu aduc nicio satisfacţie. Nici măcar cutii de donaţii nu avem în spital.(...) O doamnă a vrut să ne ofere o masă, iar un alt părinte a dotat toate saloanele cu cuptoare cu microunde. În general cumpărăm mobiler cu banii donaţi. Medicamentele şi aparatura sunt foarte scumpe.”114 a declarat doctorul Monica Luminos pentru EVZ. Laudele vin şi din partea pacienţilor. O mămică povesteşte: „Am ajuns la secţia de Pediatrie de la Matei Balş, după ce timp de trei zile petrecute la Spitalul Budimex medicii nu au dat de cap virusului care îmi chinuta fetiţa. S-au mişcat exemplar, imediat şi-au dat seama ce are, iar ce m-a uimit a fost că refuzau şpaga pe linie: de la infirmieră la medici. Doctorul care trata fetiţa a spus că la ei e altfel.115
Aceste cazuri sunt excepții, situația spitalelor fiind cu totul alta deoarece pacientul intră cu o boală și iese cu mai multe. Un astfel de caz s-a întâmplat la Spitalul Clinic de Urgență din Timișoara unde un bărbat a murit după ce în timpul unei operații pe creier a luat o bacterie care i-a fost fatală- Clostridium Difficile. La cel mai mare spital din Timișoara, zeci de persoane s-au îmbolnavit cu infecții nosocomiale adică 2% din pacienți au murit infectați cu Clostridium Difficile. Aceasta este o bacterie ce favorizează boala diareică acută, care netratată corect duce la deces. Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara susșin că sunt aduși pe bandă rulantă cazuri de infecții intraspitalicești de la Spitalul Județean. ”De la începutul anului am avut 145 de cazuri de îmbolnăvire cu Clostridium Difficile, din care 15 s-au îmbolnăvit din spital”116, a declarat pentru EVZ managerul Spitalului Județean, Ciprian Bogdan. Medicii de la Infecțioase susțin că, în medie,
113 Cristina Lica, Spitalul în care medicii şi-au cusut buzunarele, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6694, p.14114 Ibidem, p.15115 Ibidem
39
la patru zile le vine un nou caz infectat în Spitalul Județean, această boală fiind ”boala nosocomială”. Purtătorul de cuvânt de la ”Victor Babeș”, doctorul Virgil Musta a declarat că: ”Există un focar de Clostridium Difficile la Spitalul Județean. A crescut mult numărul pacienților care vin de acolo, după ce au fost internați cu alte boli. Anul trecut au fost opt cazuri, iar anul acesta sunt deja 49 de pacienți care au luat bacteria de la Spitalul Județean. E o infecție acolo! Am fost atât epidemiologul lor, cât și DSP. Toată lumea știe că e o situație care datează de la finele anului trecut, iar numărul cazurilor crește în continuare.”117 În condițiile în care managerul ciprian bogdan susține că sunt de cinci ori mai puține cazuri, cei de la DPS Timișoara susțin că la Spitalul Județean s-au raportat 71 de cazuri de infecții cu bacteria Difficile. Directorul adjunct la DSP, dr. Viorica Dumitru a declarat că ”Știu de existența acestui focar din iarnă. Am transmis măsurile ce trebuiau luate pentru a preveni și linita extinderea bolii. Săptămâna trecută (n.r. după înregistrerea morții lui Petru Cosmaschi) am solicitat să se ia măsuri urgente.”118 Managerul Ciprian Bogdan a declarat următoarele: ”Eu nu pot controla 28 de secții ale spitalului. Șefii de secții trebuie să verifice curățenia, dar există și alții mai puțin preocupați de curățenie. Noi, conducerea, asigurăm necesarul de dezinfectanți acreditați.”119
Industria serviciilor medicale private continuă să crească indiferent de instabilitate legislativă şi evoluţia economiei. Serviciile medicale private au o cifră de afaceri estimată la o jumătate de miliard de euro şi câştigă tot mai mult teren în faţa celor serviciilor medicale de stat. În ultima perioadă, majoritatea operatorilor privaţi care au început în Bucureşti fie au ieşit din provincie, fie şi-au completat portofoliul cu segmente de business complementare. „MedLife, cel mai mare jucător privat a inaugurat la sfârşitul lui 2011 un spital multidisciplinar în Braşov, printr-o investiţie de zece milioane de euro (care include achiziţia maternităţii ”Eva”), iar Regina Maria a deschis în Capitală primul spital din reţea specializat pe pediatrie şi obstretică-ginecologie, cu o capacitate de o sută de paturi.”120 Extinderea a avut loc în ciuda scăderii veniturilor clasei medii, clasă din care provin majoritatea clienţilor plătiţi cu bani jos, şi a impredictibilităţii relaţiei dintre mediul privat şi autorităţi. “Veniturile disponibile ale populaţiei, inclusive ale clasei medii, au scăzut în ultimul timp pe fondul recesiunii şi a gradului de îndatorare la nivelul gospodăriilor care ajunge, în medie, la 40%- statistica se aplică strict la clienţii care au luat credite, nu la nivel naţional.”121 Marii operatori nu au fost descurajaţi de faptul că Ministerul Sănătăţii a pus sub semnul întrebării finanţarea mediului privat din fonduri publice. La acel moment, reprezentaţii MedLife au declarat că vor fi mai puţin afectaţi de eventualele schimbări. Interesul investitorilor financiari rămâne ridicat în ceea ce priveşte serviciile medicale de sănătate în condiţiile în care oportunităţile reale pot fi numerate pe degetele de la o mână în ani de recesiune.
116 Georgeta Petrovici, Bacteria Difficile te omoară cu zile în spitalele românești, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6731, p.10117 Ibidem 118 Ibidem 119 Ibidem 120Diana Drinceanu şi Ionuţ Ancuţescu, Nimic nu-i opreşte pe investitorii în reţelele de clinici private, http://adevarul.ro/sanatate/politici-bani/nimic-nu-i-opreste-investitorii-retele-cliniciprivate-1_5113df294b62ed5875e68901/index.html, accesat în 30 mai 2014121 Ibidem
Un raport al Societăţii Academice din România, lansat la sediul Reprezentaţei Comisiei Europene din Bucureşti, arată că, deşi România alocă cele mai restrânse resurse din Uniunea Europeană sistemului sanitar, numărul spitalelor este într-o permanentă creştere. Raportul propuns soluţii pentru creşterea finanţării spitalelor publice care ar putea fi la îndemâna autorităţilor şi corespund realităţilor economice ale României, precum şi pentru stabilirea unui raport corect de finanţare a celor două tipuri de spitale. Aceste soluţii urmează a fi dezbătute împreună cu Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
III.4.2 Institutele româneştiSub coordonarea directă a Ministerului Sănătăţii se află toate institutele de cardiologie din ţară. Acestea sunt în pragul colapsului deoarece fondurile care ar trebui să ajungă la aceste unităţi sunt ca şi inexistente. Acesta în condiţiile în care unităţile urmează să fie transferate ca finanţare la Asigurări iar medicii reclamă grave probleme de organizare şi strategie. Ministerul Sănătăţii parcă nici nu observă toate aceste nereguli. Medicii de la Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu” din Capitală povestesc pentru EVZ următoarele: „Am avut activitatea întreruptă timp de opt zile din lipsă de fonduri. Acum, avem bani pentru aproximativ zece zile, după care ar trebui să întrerupem din nou. Noi am primit totuşi cam 25% din fonduri, alţii mult mai puţin.”122 La fel e situaţia şi în alte institute din ţară. La Timişoara, Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă de la Institutul de Boli Cardiovasculare a răbufnit şi a făcut public faptul că, din lipsă de fonduri, clinica lui este închisă şi susţine că nu se mai fac operaţii din 26 martie iar pacienţii sunt trimişi pe listele de aşteptare. Aceştia nu au decât să aştepte până cănd vor fi iar bani în contul unităţii sanitare, pentru materialele necesare intervenţiilor. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, fiecare medic are cel puţin 10 pacienţi în aşteptare, iar având în vedere că sunt 10 chirurgi, se vorbeşte de existenţa a 100 de bolnavi. „Situaţia este şi mai dramatică în Departamentul de Cardiologie Intervenţională unde ajung cazuri de urgenţă cu infarct miocardic acut, pentru care nu există materiale necesare actului terapeutic.”123
La Institutul Oncologic din Bucureşti, criza de medicamente de bază şi materiale sanitare este în strânsă legătură cu schimbarea managerului. Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi acuză pentru aceste nereguli orgoliile dintre medicii din spital. Conflictele sunt vechi, însă de-a lungul timpului nu au lipsit doar materiale sanitare de bază ci şi citostatice. Reprezentanţilor li s-a explicat că bugetul ar fi prea mic şi că le era greu să asigure cele necesare. Coordonatorul echipei de la Ministerul Sănătăţii, secretarul de stat Adrian Pană a decis aprovizionarea de urgenţă „prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti din Bucureşti a unor cantităţi suficiente de medicamente uzuale (analgezice, antivomitive, antibiotice, diuretice etc), astfel încât să se asigure până săptămâna viitoare tratamentul fără probleme pentru pacienţii internaţi, timp în care va ajunge la institut întregul stoc de medicamente şi materiale comandate pentru a nu mai exista disfuncţionalităţi în asigurarea tratamentelor.”124
122 Georgeta Petrovici, Ministerul Sănătăţii a adus la infarct institutele de cardiologie, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6764, p.10123 Ibidem 124 Geta Roman, Vendetele medicilor au lăsat bolnavii de cancer fără medicamente, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6977, p.2
41
În ceea ce priveşte Institutul Cantacuzino, odată faimos pentru vaccinurile sale, în zilele noastre supravieţuieşte doar din câteva proiecte de cercetare şi din analize. De aproape doi ani de zile, producţia de vaccinuri a Institutului a fost oprită de jocurile de interese ale magnaţilor imobiliari şi farmaceutici care, potrivit EVZ vor să deţină monopol. Pe lângă problemele financiare pe care le avea, Institutul se mai confrunta cu problema demiterii directorului Radu Iordăchel. Ministrul Sănătăţii l-a demis pe acesta din funcţia de director, fiind acuzat de lipsa unei viziuni de redresare a Institutului. În Europa mai sunt şapte producători de vaccin antigripal şi doi producători de vaccin antituberculos (BCG).
În prezent, la Institutul Cantacuzino nu se mai fabrică nici un fel de vaccin. În 2010, Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de fabricaţie pentru produsele injectabile, deoarece nu era în conformitate cu normele europene de producţie GMP (good manufacturing practice). „Până în 1999, în toată lumea, controlul s-a făcut după nişte reguli în care centrul de greutate era calitatea produsului final, mai puţin cum se ajungea acolo. După ’99, UE a venit cu o ştiinţă a calităţii mai pretenţioasă”125, a declarat fost director al Institutului până în 2005, prof. Marian Neguţ. Acesta mai spune că o retehnologizare depăşea, cu mult, forţa financiară a Institutului. Deşi, în 2008, Guvernul a alocat 8 milioane de euro Institutului pentru a se alinia la standardele UE, proiectul nu a fost dus la bun sfârşit deoarece ANM a oprit producţia de vaccinuri. Anca Crupariu, purtător de cuvânt al ANM, a declarat pentru campania „Medicul de gardă” următoarele: „Nu mai puteam să îi păsuim la infinit. Asta nu înseamnă că produsele lor nu erau sterile sau eficiente, dar instalaţiile fluxului tehnologic nu mai corespundeau standardelor. Între timp, lucrurile s-au mai deteriorat acolo.”126
Campania „Medicul de gardă” susţine că în spatele situaţiei dramatice de la Institutul Cantacuzino s-ar afla mai multe grupuri de interese care doresc să preia terenurile, laboratoarele şi întregul patrimoniu ştiinţific. Institutul Cantacuzino poate fi considerat cu adevărat valoros deoarece acolo se află monstre de viruşi, bacterii şi tulpini vaccinale unice pentru această zonă geografică, precum şi proceduri de obţinere a unor preparate, unele aflate încă sub patent. În 1926, profesorul Cantacuzino aduce de la Institutul Pasteur tulpina autohtonă a vaccinului BCG iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ca teritorial să se păstreze acceaşi tulpină deoarece, în cazul vaccinului BCG intersectarea a două tulpini este foarte periculoasă. Mai sunt şi alte valori ale Institutului care stârnesc interesele, precum cele 15 laboratoare de referinţă, care sunt singurele din ţară ce pot confirma bolile transmisibile, gripa, hepatita şi chiar infecţii cu transmitere sexuală. Institutul este singurul, din ţară, autorizat european pentru efectuarea acestor activităţi iar la el apelează toate laboratoarele din ţară, fie de stat sau private. Potrivit EVZ „şi proprietăţile valoroase ale Institutului au intrat în vizorul rechinilor imobiliari. Se vorbeşte chiar de o tentativă de preluare, la începutul anilor 2000, atunci când un aşa zis investitor ar fi încercat să îl cumpere pentru a beneficia doar de clădiri şi trenuri. Institutul are imobile în zone atractive. Sediul central se află în Bucureşti, iar în Băneasa se întinde pe 7 hectare o biobază de creştere a animalelor folosite în cercetare. Animaleria din Băneasa este, de altfel, sinura crescătorie de
125 Cristina Lica, Institutul Cantacuzino, falimentat de rechinii imobiliari şi farmaceutici, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6879, p.4126 Ibidem
42
animale de laborator din ţară, iar performanţele acestora sunt recunoscute internaţional.127 Marian Neguţ a precizat că: „Biobaza ar putea reprezenta o miză foarte mare, pentru că este singura staţiune din ţară unde sunt produse animale destinate cercetării, şoareci, şobolani şi iepuri. Într-un timp se creşteau cai, berbeci şi cocoşi, pe care se testa antigripalul. Companii farma din toată lumea se aprovizionează de aici. Un soricel e vândut şi cu 10 lei.”128
Institutul Cantacuzino, cu activitate oprită de aproape doi ani de zile, reporneşte activitatea în noiembrie 2013 pentru a fabrica 400.000 de doze de vaccin antigripal. Prima fiolă de vaccin o primeşte chiar ministrul Victor Ponta, care i-a îndrumat pe români să aibă încredere în vaccinul care va urma să fie produs de instituţie. Ministrul Eugen Nicolăescu declara că doreşte să se reia şi alte linii de fabricaţie pentru Cantastim şi Polidin, dar acestea probabil în 2015. „Sperăm ca într-un an şi jumătate, doi să putem vorbi de reluarea producţiei la Cantacuzino şi a altor produse”129, declara Eugen Nicolăescu.
Într-un comunicat al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România se arăta că: „Reluarea producţiei de vaccin antigripal în România nu înseamnă numai o şansă pentru sistemul sanitar de a preveni prin resurse interne răspândirea unei eventuale epidemii de gripă, dar şi o scădere a costurilor de prevenţie cu circa 70%, banii economisiţi astfel putând fi utilizaţi la alte priorităţi din sistemul sanitar. Reluarea producţiei pe celelalte fluxuri tehnologice din institut, modernizarea continuă şi găsirea unor parteneri puternici pentru export în regiune trebuie să reprezinte priorităţi pentru autorităţi. Sperăm că Guvernul României a înteles necesitatea cultivării unei industrii locale farmaceutice performante, având în vedere costurile semnificative care au fost necesare repornirii producţiei la Institutul Cantacuzino. Existenţa unei industrii farmaceutice locale competitive, promovate prin crearea unui mediu care să permită companiilor deja prezente să se extindă sau care să atragă alţi investitori, va face ca România să fie mai puţin vulnerabilă la fenomene care pot afecta sănătatea publică, iar populaţia să aibă un acces mai larg la preparate medicamentoase la preţuri accesibile.”130
III.5 Cazuri şi cazuri
III.5.1 Transplantul şi donarea de organeDin campania „Medicul de gardă” aflăm că românii care au făcut transplant au şanse mai mari să poarte organul unui bihorean decât al unui bucureştean sau al unui oltean. În Oradea, un medic a convins cele mai multe familii să doneze „părţi” din rudele decedate. Medicul se numeşte Carmen Pantiş, medic ale cărui cuvinte conving oamenii că moartea celor dragi
127 Cristina Lica, Comorile Institutului Cantacuzino, vânate de grupuri de interese, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6926, p.11128 Ibidem 129 Claudia Spiridon, Premierul Victor Ponta a primit prima fiolă de vaccin antigripal produs de Institutul Camtacuzino, http://adevarul.ro/news/societate/premierul-victor-ponta-primit-fiola-vaccin-antigripal-produs-institutul-cantacuzino-1_529ca4d0c7b855ff56657de0/index.html, accesat în 25 mai 2014130 Claudia Spiridon, Reluarea producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino va scădea costurile de prevenţie cu 70%, http://adevarul.ro/news/societate/reluarea-productiei-vaccinuri-institutul-cantacuzino-scadea-costurile-preventie-70-1_529dde4ec7b855ff566ba9c8/index.html, accesat în 15 mai 2014
salvează vieţile persoanelor necunoscute. Datorită campaniilor mediatice din ultimul timp, tot mai mulţi români s-au arătat deschişi să doneze organele rudelor. Potrivit EVZ, ficatul unei doctoriţe ieşence a salvat-o pe sora artistului Cristi Minculescu, care suferea de ciroză. La spitalul din Deva s-a efectuat o recoltare de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală iar la Timişoara s-a făcut a şaptea prelevare de pe anul 2013.
Despre doamna Pantiş se spune că la orice oră, colegii de la spital o pot suna să o anunţe că au un potenţial donator. Din momentul declarării morţii cerebrale, ea are la dispoziţie 24 de ore să găsească familia donatorului şi să le obţină semnătura deoarece, cu fiecare oră scursă, organele se degradează. Consimţământul trebuie să vină în această ordine: soţ, soţie, părinţi, copii, fraţi sau nepoţi. Iar discuţiile cu rudele se pot prelungi chiar şi la câteva ore. Aceştia sunt în stare de şoc şi pun multe întrebări înainte să ia o decizie: „Sunteţi siguri că e mort? Dacă îl ducem la Cluj sau la Budapesta, are mai multe şanse? Apoi, cum va fi operaţia de recoltare? Va suferi, va simţi durere?”131, povesteşte dr. Carmen Pantiş. Urmănd cursuri în străinătate, doamna Pantiş a învăţat să-i ia pe oameni cu răbdare: „Întâi le spui cât de frumos e să salvezi vieţi. Nu cedezi la primul refuz, începi să le explici diferenţa dintre cele două tipuri de moarte: clinică şi cerebrală. Moartea clinică înseamnă că se opreşte inima, dar poţi fi resuscitat. În moarte cerebrală, creierul e distrus. Respiri mecanic şi în zece zile se opreşte şi inima.”132 Doamna doctor povesteşte că pe lângă vârsta şi grupa de sânge a donatorului, este important să ştie şi religia: „După ce se lămuresc cum e cu moartea cerebrală, următoarea întrebare este dacă nu cumva e păcat să doneze. Rata de donatori e dependentă de religie. Ca popor, suntem ancoraţi în trup, la inmormântări ne aruncăm asupra cadavrului. Pe reformaţi îi iubesc, acceptă cel mai uşor. Sunt urmaţi de catolici şi ortodocşi.”133
Doamna doctor Carmen Pantiş ne spune că tocmai cei înstăriţi sau intelectualii sunt cei mai egoişti în ciuda faptului că se presupune că sunt mai informaţi. Chiar şi romii au început să fie mai deschişi pe acest subiect, având ca donator o fetiţă de 12 ani, în 2010. Cel mai tânăr donator de la Oradea a fost o fetiţă de 10 ani, iar cea mai vârstnică donatoare a fost o femeie de 71 de ani. Organele de la femeia vârstnică au fost folosite în cazuri extreme însă la cornee nu au fost probleme fiindcă este organul cu cea mai lungă viaţă. Cât despre donator, acesta este căutat de hepatita B sau C, de HIV, de sifilis şi de alte boli infecţioase. Dacă donatorul nu are niciuna dintre aceste afecţiuni, coordonatorul de tarnsplant poate să înceapă abordarea rudelor. În cazurile medico-legale, accidente rutiere sau intoxicaţii, organele nu se recoltează fără a avea acordul medicului legist. Potrivit EVZ, 75 de donatori au fost în 2012, în ţară, din care 21 doar la Oradea. De la începutul anului 2013, în Oradea s-au făcut, până în luna aprilie zece prelevări.
România ocupă unul dintre ultimele locuri când vine vorba de donarea de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, cu o rată de trei donatori la un milion de locuitori. Austria se numără printre primele ţări, după Spania, unde rata de transplant este cea mai mare întrucât
131 Cristina Lica, Locul de unde viaţa vine în cutie: Doctoriţa cu record de miracole pe semnătură, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6772, p.14132 Ibidem 133 Ibidem
44
la austrieci funcţionează acordul prezumat adică cei ce nu vor să devină donatori trebuie să dea, în timpul vieţii, o declaraţie scrisă în acest sens pe un act public.
Până în decembrie 2013 în România, potrivit EVZ, au fost prelevate organe de la 150 de donatori aflaţi în moarte cerebrală. Succesul de datorează celor 35 de coordonatori de transplant din toată ţara, numiţi prin ordin de Ministrul Sănătaţii. Printre dovezile succesului se numără sute de transplanturi de ţesut, 200 de transplanturi de măduvă şi 81 de transplanturi de ficat. Coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota a precizat că până la sfârşitul anului 2013, „România va fi ţara cu cel mai mare procent de creştere a activităţii de transplant din Europa şi, cel mai probabil, din lume.”134 Deşi din infomaţiile de mai sus aflăm despre succesul prelevării de organe, în ceea ce priveşte zecile de corduri ale românilor, acestea au rămas nefolosite pentru că nu şi-au găsit primitori. Însă, în tot acest timp, zeci de români aşteaptă pentru o inimă care să le prelungească viaţa. Potrivit EVZ, în România nu s-au mai făcut transplanturi pe cord de aproximativ doi ani şi acestea în condiţiile în care la Târgul Mureş sunt circa 100 de bolnavi care aşteaptă pentru o inimă.
Ori de câte ori apare un potenţial donator, coordonatorii celor mai importante centre de donări de organe din ţară, de la Spitalul Judeţean Timişoara şi Spitalul Judeţean Oradea, spun că anunţă Agenţia de Transplant. „Procedura e următoarea: după ce obţinem acordul rudelor pentru recoltarea organelor anunţăm ANT care caută primitori. Agenţia ne transmite pentru ce organe s-au găsit receptori compatibili şi ce echipe vin după organe. Dacă nu găsesc, nu mai recoltăm organele”135 , declara Dan Ilincariu, coordonatorul de transplant de la Timişoara. Doamna Carmen Pantiş, coordonatoarea de transplant la Bihor susţine că listele de aşteptare sunt împrăştiate la Spitalul din Târgul Mureş şi Spitalul Floreasca. Chirurgul cardio-vascular Şerban Brădişteanu, de la Spitalul Floreasca susţine că un motiv pentru care nu s-au făcut transplanturi în ultimii ani a fost faptul că nu s-au găsit donatori compatibili: „Avem cadre medicale pentru transplanturi. Chiar săptămâna trecută am avut un donator tânăr în spital, însă nu am putut recolta inima pentru că persoana care ar fi putut-o primi avea peste 100 de kilograme. Am avut discrepanţe între listele de aşteptare şi oferte, care sunt puţine.”136
III.5.2 Unde ne tratăm?Potrivit campaniei „Medicul de gardă” avem de patru ori mai multe biserici decât şcoli şi de 40 de ori mai puţine spitale decât lăcaşe de cult. Sloganul „Vrem spitale, nu catedrale!” a fost distribuit pe o reţea de socializare de Asociaţia Secular Umanistă din România pentru o campanie publică împotriva sprijinului acordat Cultelor de către stat. Această campanie „a stârnit reacţia Patriarhiei Române care a postat pe site-ul său un comunicat de presă intitulat: „Şi bisericile sunt spitale”. Participanţi la campania ASUR au fost sfătuiţi de organizatorica, duminică, să se fotografieze în faţa instituţiilor de stat din România purtând pancarte cu mesaje prin care susţin laicitatea statului şi sistemul de autofinanţare a cultelor. Lucru pe care multi au şi făcut-o postând diferite mesaje.”137 Vicepreşedintele Asociaţiei ASUR, Toma Pătraşcu, a declarat pentru EVZ că acţiunile au fost un protest pro-laicitate, prin care se dorea 134 Cristina Lica, România, cea mai înfloritoare activitate de transplant din lume, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6919, p.18135 Elena Oceanu, Irosesc inimi de om, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6765, p.24136 Ibidem 137 Mihnea-Petru Pârvu, Scandal de Sărbători! Biserici sau spitale?, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6993, p.14
45
transmiterea unui mesaj către politicieni de a nu susţine finanţarea din bani publici a cultelor religioase. Arhiereii ortodocşi se apără spunând că spitalele şi şcolile din România nu se închid din cauza Bisericii ci din cauza scăderii numărului populaţiei şi pentru că au apărut spitale şi scoli private. Aceştia susţin că Biserica a desfăşurat opere sociale, medicale şi educaţionale în societate pentru care Patriarhia Română a cheltuit, numai în anul 2012, aproximativ 70 milioane de lei. „De altfel, biserica- prin slujbele ei într-o comunitate- este un spital pentru suflete, pentru vindecare de păcate, de gânduri, cuvinte şi fapte rele, dar mai ales pentru vindecarea omului de înstrăinarea lui Dumnezeu şi de semeni”138, explică Patriarhia.
O reacţie la comunicatul de presă al Patriarhiei Române a avut-o dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, care a comentat pe un site de specializare următoarele: „Cât pe ce să-mi mănânc pălăria când am citit comunicatul BOR în care domniile, pardon Sfinţiile lor, susţin că sunt patroni de sănătate nu doar pentru suflete, dar şi pentru-citez- 44 de aşezăminte de sănătate şi farmacii. Moment la care m-am crucit, o dată în plus de talentul acestei preacinstite religii să facă şi bişniţă cu sănătate, nu doar cu moaşte şi viaţă veşnică/apă vie. Vezi tarifele la Policlinica Providenţa, afiliată DSP Iaşi, unde reforma ministrului Nicolăescu e desuetă şi neavenită, căci minionii Patriarhului s-au prins deja cât costă o ecografie scrotală – 70 lei, sau ora de perfuzie – 10 lei. Providenţa e ocrotită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care n-are în acelaşi timp nicio greaţă să facă şi un bănuţ, ca orice SRL. Spuneţi-mi cum rezultă că Providenţa are 120 de paturi şi Institutul de GastroEntero/Hepato e dispărut de pe hartă? Şi dacă ştiţi cum intră/ies banii din Providenţă către Mitropolie/dinspre Mitropolie?”139 Eugen Tănăsescu, preot la Biserica Sfinţii Îngeri din Constanţa, doctor în teologie şi jurnalist susţine că: „De ceva vreme se poate vedea bine cum acest ONG, ASUR, mediatizează practic contra prezenţei cultelor în spaţiul public. Este un ideal înscris chiar în statutul lor. Prin urmare se folosesc de orice motiv posibil, ca de pildă: prezenţa icoanelor în şcoli, a crucii în Parlament, a jurământului cu mâna pe Biblie, a orei de religie în şcoli publice. Acum, alt nivel, finanţarea publică. Comparaţia numărului de biserici cu cel al şcolilor şi al spitalelor este ilogică din două motive. Unu, nu au aceeaşi utilitate, adresându-se aceluiaşi segment de populaţie şi doi, nu din cauza Bisericii e haos în serviciile publice! Biserica ia sub 1% din buget, iar restul banilor îi administrează cei în drept. Într-adevăr, scade numărul de spitale de stat, dar creşte numărul celor private. Încă ceva! Statutul ASUR permite finanţarea lor de la buget. E etic?”140
Acestea fiind spuse, rămâne pe buzele noastre întrebarea: „Unde ne tratăm totuşi? În biserici sau în spitale?”. În acest sens, ne lămureşte doamna Narcisa Marinescu, manager Vipmed International. Acesta declară, într-un interviu pentru EVZ, că în ultimii şapte ani a ajutat peste 7.000 de români să se trateze în străinătate deoarece în lipsa tehnologiei moderne şi a abordării multidisciplinare, conaţionalii cu boli grave ajung să se trateze în ţări ca Austria, Turcia, Germania. Pentru românii care se îmbolnăvesc în străinătate şi nu au asigurare, doamna Marinescu oferă câteva soluţii: „Varianta ideală e să ai o asigurare privată de sănătate, dar până acolo e bine să ai şi cardul european, pentru spaţiul UE, şi o asigurare de
138 Ibidem 139 Ibidem, p.15140 Ibidem
46
călătorie, în baza căreia se pot deconta urgenţele. Dacă faci un accident rutier, un infarct, toate aceste cheltuieli se decontează prin banala asigurare de călătorie de 20-30 de lei.”141
Într-adevăr, foarte mulţi români pleacă în afara ţării pentru tratamente, în special pacienţi oncologici. Aceştia sunt nevoiţi să plece din lipsa tehnologiei deşi în ultima perioadă au apărut şi la noi spitale şi clinici private care pot concura, în ceea ce priveşte tehnologia şi preţurile, cu cele din străinătate. Pe ramura oncologiei, Narcisa Marinescu spune că: „centrele de referinţă sunt cele din Austria şi Turcia. În Istambul, spitalul Anadolu face diferenţa prin parteneriatul cu Spitalul John Hopkins din SUA, tehnologii de ultimă generaţie şi o abordare multidisciplinară. De asemenea, spitalul vienez AKH e unul din cele mai mari şi mai vechi din Europa. Pe partea de cardiologie, sunt spitale bune în Germania, Spitalul Universitar din Zurich. Spitalul din Hanovra primeşte mulţi copii cu malformaţii la inimă. În ceea ce priveşte problemele neurologice, Germania, Ungaria, Turcia şi Austria au centre bune, şi private, şi universitare.”142 În ceea ce priveşte preţurile, doamna Narcisa Marinescu ne lămureşte că în cazul unui cancer la sân costurile pot duce până la 30.000 de euro, tot atât şi pentru o extirpare de tumoare. Pentru românii cu un buget mai limitat, o variantă viabilă este Ungaria, unde se pot face operaţii la profesori renumiţi cu preţuri mult mai ieftine ca în Ocident.
Ungaria este cunoscută datorită preţurilor de două-trei ori mai mici decât cele din Austria sau Germania. Maghiarii sunt renumiţi în oftalmologie, ortopedie, neurochirurgie şi oncologie, iar oraşele în care românii se tratează sunt Szeged şi Debrecen. Potrivit „Medicului de gardă”, în Centrul Clinic din Szeged, aflat la 40 de km de graniţa cu România, se internează aproximativ 15 români zilnic. Diana, o tânără din Timişoara, a ales să meargă la Szeged pentru o operaţe la ligamente deoarece în Timisoara, medicul a trimis-o să-şi cumpere singură şuruburile şi tijele de care avea nevoie. La Szeged, însă, operaţia a costat 1.200 de euro cu şuruburi cu tot, iar condiţiile de acolo au fost impecabile: „Mirosul infernal din spitalul din Timişoara lipsea cu desăvârşire. WC-urile erau ca la hotel, prizele, funcţionale. Nu existau paznici arţăgoşi, iar medicii te tratează ce pe un egal.”143
Tot de la „Medicul de gardă” aflăm că pentru un set complet de analize şi investigaţii radiologice, în Ungaria plătim cam 200 de euro, iar pentru bolnavii de cancer, tratamentul ajunge la 1.000- 1.500 de euro pe săptămână. În ceea ce priveşte partea de neurochirurgie, o operaţie pe creier costă între 3.500-4.000 de euro, iar cea de hernie de disc- între 1.400 şi 1.600 de euro. În cazul tratamentelor pentru infertilitate, clinicile din Spania sunt recunoscute pentru rata mare de succes, astfel că o procedură de fertilizare in vitro costă 4.000 de euro fără donator şi 5.900 de euro cu donator. O altă variantă oferă Ucraina unde o astfel de procedură costă 6.300 de euro, iar pentru 25.000 de euro există posibilitatea de a alege o mamă surogat.
Potrivit adevărul.ro, peste 20.000 de străini vin anual în România pentru intervenţii medicale, cheltuind pentru servicii medicale, cazare şi masă aproximativ 60 de milioane de euro. Un străin cheltuieşte între 1.500 şi 2.00 de euro pentru o intervenţie medicală în România, unde
141 Cristina Lica şi Daniela Şerb, Interviurile 2+1, Evenimentul Zilei, 2013, nr.6885, p.10. 142 Ibidem 143 Cristina Lica, „Liber la tratamente în UE. Ungaria va deveni un El Dorado al bolnavilor români, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6705, p.10.
47
stă minimum 14 zile într-un an. Dintre cei 20.000 de străini, „aproximativ 8.000 vin pentru chirurgie estetică, 7.000 pentru intervenţii dentare complexe, iar restul pentru intervenţii de micşorare a stomacului, investigaţii oftalmologice în spitale private şi alte tratamente. Cei mai mulţi străini care vin pentru servicii medicale provin din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Israel şi au între 40 şi 60 de ani.”144 Ca să atragă clienţii, cabinetele medicale şi clinicile încheie parteneriate cu agenţii din străinătate. Deoarece serviciile medicale din România sunt mult mai ieftine, comparativ cu multe ţări din Europa, pacienţii ajung să facă economii considerabile venind la noi în ţară.
Potrivit adevărul.ro, Comisia Europeană a realizat un Eurobarometru „Siguranţa pacientului şi calitatea îngrijirilor medicale”, desfăşurat în perioada noiembrie - decembrie 2013, care a scos la iveală că majoritatea românilor sunt nemulţumiţi de calitatea asistenţei medicale oferite de serviciile de stat. Mai exact, 78% dintre români sunt de părere că sistemul sanitar este mai prost organizat decât în restul statelor europene. Dintre cele mai importante trei criterii care definesc asistenţa medicală de înaltă calitate, românii au plasat pe primul loc, cu 53%, personalul medical bine pregătit, pe locul al doilea, cu 36%, tratamentele ce dau rezultate, iar pe locul al treilea, cu 29%, respectarea demnităţii pacientului. „Printre primele trei surse de informare cu privire la calitatea asistenţei medicale, cei mai mulţi români au indicat medicul generalist sau specialistul pe prima poziţie, cu 60%, urmat de sfaturile venite de la prieteni şi de la familie, cu 58%, iar pe locul trei fiind televiziunea, cu 35%.”145
III.5.3 Ei cred în RomâniaCampania „Medicul de gardă” ne aduce în vizor câteva cazuri de medici sau rezidenţi care, într-un sistem unde medicii aleg calea străinătăţii, ei nu renunţă. Nu doar că rămân în ţară, ci se zbat ca pacienţii lor să aibă toate cele necesare.
Un astfel de caz este cel al unui pediatru care a renunţat la Marea Britanie pentru a trata copilaşii cu boli rare din România. Medicul Alexis Cohino are 38 de ani şi două specializări: pediatrie şi alergologie-imunologie. Acesta s-a întors din Anglia, unde a lucrat ca specialist pediatru la Spitalul de Copii din Newcastle. A muncit foarte mult, a învăţat foarte mult, dar, deşi a fost invitat să rămână în Anglia, a ales să se întoarcă datorită şi ieşirii la pensie a perdecesorului său, dr. Nicolae Iagăru. Acum, lucrează la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu” din Capitală. A întâlnit copii cu diferite afecţiuni imunologice: un băieţel de 9 luni cu sindromul DiGeorge, o fetiţă care a făcut 16 episoade de meningită şi o alta cu artrită juvenilă. „M-am întors pentru că, deşi am lucrat în două ţări din vestul Europei, doar aici sunt acasă! Sunt hotărât să fac ceva pentru aceşti copii!"146
144Claudia Spiridon, Străinii cheltuiesc peste 60 de milioane de euro anual pentru intervenţii medicale în România, http://adevarul.ro/news/societate/strainii-cheltuiesc-60-milioane-euro-anual-interventii-medicale-romania-1_5385fb050d133766a814c08a/index.html, accesat în 01 mai 2014145Claudia Spiridon, Cum definesc românii asistenţa medicală de calitate. Câţi dintre ei sunt mulţumiţi de sistem, http://adevarul.ro/news/societate/eurobarometru-definesc-romanii-asistenta-medicala-calitate-multumiti-sistem-1_53a2ed670d133766a8b88626/index.html, accesat în 10 aprilie 2014
146 Geta Roman, Aceşti copii au dreptul la viaţă şi la lipsa durerii, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6993, p.12.
Sursa „Medicul de gardă” ne prezintă şi cazul lui Swizen Akorabirungi care a venit în România pentru a studia medicina. A ajuns la noi în ţară din Uganda sperând să-şi facă un viitor într-o ţară occidentală. Datorită reprezentatului unei firme uganeze venise să studieze medicina la Timişoara, reprezentant de la care aflase că la noi studiile medicale sunt aproape gratuite şi că studenţii străini îşi pot găsi uşor de lucru. Însă, ajuns în România, lucrurile nu stăteau chiar cum credea el. „L-am cunoscut pe Swizen în 2011, în vacanţa după primul an de facultate. Lucra ca văcar la o fermă de lângă Oraviţa, Caraş Severin. Mai erau patru zile până începea şcoala şi Swizen nu avea nici un ban pentru taxa şcolară. Cel mai mult ne-a impresionat proprietara fermei care ne-a spus că Swizen a rugat-o că, în cazul în care nu va putea să-şi plătească anul II să rămână văcar la ea fiindcă bani să se întoarcă acasă nu are şi nici un viitor în Uganda. Aceste cuvinte au tăiat-o la suflet pe proprietara fermei care prin cunoscuţi a încercat să caute asociaţii umanitare care l-ar putea ajuta pe Swizen pentru că este prea inteligent, serios, harnic, responsabil pentru a rămâne la vaci”147, a declarat preşedintele Asociaţiei „Speranţă pentru România”, Samule Negoiescu, care îl ajută pe uganez. Domnul Samuel Negoiescu a mai declarat pentru EVZ că în urma postării cazului lui Swizen pe site-ul www.sperantapentruromania.ro au reuşit să strângă bani pentru anul II de facultate, plus alţi bani pentru a plăti chiria la Timişoara pe 6 luni. Pentru anul III, banii au fost asiguraţi din donaţiile unui grup de români din Canada, SUA şi Spania. Impresionaţi de povestea tânărului, o familie de pensionari din Turnu Măgurele s-au decis să-i dea lunar 400 de lei pentru plata chiriei: „Patroana unei cantine din Timişoara s-a angajat să-i asigure trei mese pe zi. El ştie ce cheltuială presupune acest lucru şi vine doar de două ori. De fapt, odată la prânz şi mai ia ceva şi pentru cină.”148 Ce îşi doreşte Swizen după ce termină facultatea? „Vreau să fiu medic cardiolog la Timişoara. Românii sunt foarte sociabili, iar lucrul acesta contează foarte mult pentru mine,”149 declară studentul Universităţii de Medicină „Victor Babeş”.
Deşi se vorbeşte mult despre „sistemul de sănătate”, se vorbeşte foarte puţin despre oamenii care-l compun. Oare ce înseamnă meseria de doctor în România de astăzi, când foarte mulţi medici pleacă din ţară? De ce ar trebui să rămănă şi ce ar trebui să facă aici? Deşi avem şcoală cu tradiţie, în ce măsură ţinem pasul cu evoluţia ştiinţei şi tehnologiei? Care este viaţa de zi cu zi a unui medic? La aceste întrebări a încercat să ofere un răspuns medicul chirurg dr. Alexandru Cornea, specialist în chirurgie cardiovasculară. „ În specialitatea în care activez eu, tot timpul ai ceva de făcut. În afara operaţiei propriu-zise, care durează câteva ore, trebuie să mai petreci câteva ore să supraveghezi evoluţia stării pacientului şi apoi să fii disponibil 24 din 24 de ore pentru orice complicaţie. Deci, timpul nostru liber tinde către zero. Nu am forţat niciodată un pacient să-l operez. E o mare eroare să faci asta. Am observat, de-a lungul timpului, că în cazurile în care pacientul e convins că operaţia nu-i face bine, evoluţia postoperatorie e de obicei proastă. Medicii din străinătate stau mult mai mult de vorbă cu pacientul şi îi explică ce vor face la operaţie. Iar pacientul intră mult mai liniştit în operaţie. În cazul medicilor tineri- nu reuşim să-i fidelizăm şi să le promitem că-i vom opri în clinici, aşa cum au făacut-o profesorii noştri. Practic, ei nu au loc să lucreze aici şi pleacă în străinătate. Cu serviciile medicale, noi suntem într-un stadiu medieval. Avem foarte mult de
147 Daniela Şerb, Uganezul îndrăgostit de România, Evenimentul Zilei, 2013, nr. 6946, p.12.148 Ibidem 149 Ibidem
dezvoltat aici. Pe de altă parte, aici avem foarte mulţi pacienţi- lucru cu care nu te întâlneşti în străinătate. Nu e posibil ca un medic rezident să trăiască cu 250 de euro pe lună. Această ţată săracă plăteşte foarte bine anumite categorii de profesori, dar la fel de bine trebuie plătită şi meseria de medic. Şi astfel s-ar putea lupta şi împotriva corupţiei în acest domeniu.”150
Preşedintele Societăţii Române de Istorie a Medicinei, profesor doctor Nicolae Marcu a declarat pentru Agerpres că: „Scoala medicala românească este una de înaltă valoare ştiinţifică şi morală, dar din păcate nu sunt condiţii pentru lucrul acestor medici în ţară şi există un exod al medicilor foarte bine pregătiţi şi foarte bine primiţi în străinătate, unde îşi desfăşoară activitatea. Există o continuitate a medicinei româneşti şi, în prezent, cu tot acest exod al medicilor, există vârfuri importante ale medicinei, există o excelenţă în actul medical în mai toate centrele medicale şi universitare din România.”151
Potrivit adevărul.ro, europarlamentarul Theodor Stolojan consideră că sistemul de sănătate trebuie schimbat radical. Acesta susţine că piaţa asigurărilor de sănătate trebuie deschisă dar şi cea de prestări de servicii medicale către sectorul privat: „Sănătatea nu îşi va reveni în România, atât timp cât nu schimbăm radical sistemul de sănătate, şi anume deschiderea pieţei de asigurări de sănătate şi de prestări de servicii medicale la participarea sectorului privat, întroducerea primei de asigurare în locul cotei procentuale. De ce spun primă de asigurare? Pentru că prima de asigurare devine un instrument puternic de a urmări pe om atât timp cât este sănătos. Ce face, bea, se urcă în vârf de munte şi îşi dă drumul de acolo cu schiurile fără să ştie să schieze? Asemenea indivizi trebuie urmăriţi în timpul vieţii şi, dacă îl vezi că are un mod de viaţă nesănătos, îi măreşti prima de asigurare medicală. Acesta este sistemul care funcţionează şi cu care îl ajut să se corecteze în timpul vieţii.”152
Tot adevărul.ro ne dezvăluie datele unui studiu realizat de Federaţia Europeană a Serviciilor Publice, potrivit căruia aproximativ 3% din doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an, destinaţiile favorite fiind Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi Scandinavia. „Statisticile arată că, din anul 2007, când România a intrat în Uniunea Europeană şi până în februarie 2013, un total de 28.000 de doctori şi 17.000 de asistente au aplicat pentru un post în străinătate, dintre care 80% au fost acceptaţi din punct de vedere al diplomelor şi al limbii străine cunoscute. Studiile arată că 80% dintre tinerii absolvenţi sunt pregătiţi să plece peste hotare. Deoarece salariile din România sunt în jurul sumei de 250-300 de euro, iar în Europa de Vest sunt de 10 ori mai mari, majoritatea specialiştilor români pleacă în alte ţări. În ceea ce priveşte motivele emigrării angajaţilor din sistemul de sănătate, studiile arată că migraţia din România a fost declanşată odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi începerea crizei economice. O strategie eficientă pentru această problemă
150 Redacţia Adevărul, Medicul chirurg Alexandru Cornea: „Cu serviciile medicale, noi suntem într-un stadiu medieval, http://adevarul.ro/news/societate/adevarul-live-ora-1500-despre-viata-zilele-unui-medic-chirurg-1_53637f0a0d133766a84a46ea/index.html, accesat în 10 aprilie 2014151 http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Prof.-Dr.-Nicolae-Marcu_-Medicii-romani-de-calitate-nu-sunt-suficient-sustinuti_20007/152 Redacţia Adevărul, Theodor Stolojan: Sistemul de sănătate trebuie schimbat radicalhttp://adevarul.ro/news/societate/theodor-stolojan-sistemul-sanatate-trebuie-schimbat-radical-1_50ae52447c42d5a6639ba257/index.html, accesat în 10 aprilie 2014
lipseşte şi unele dintre măsurile de retenţie a forţei de muncă din zonele rurale nu s-au dovedit eficiente.”153
Concluzii
Scopul acestei lucrări de licenţă a fost de a aduce la cunoştinţa individului problemele din sistemul sanitar, probleme care îi afectează direct viaţa de zi cu zi. De asemenea sper ca prin prezentă lucrare de faţă, oamenii să realizeze şi să îşi formeze o idee despre gravitatea tuturor neregulilor din Sănătate.
Campania „Medicul de gardă” a scos la iveală mizeria Sănătăţii printr-o serie de anchete. Aceste personaj, „Medicul de gardă”, a trecut prin toare sistemele şi a participat la multe aranjamente „din spate”. A urmărit felul cum lucrează importatorii de medicamente, felul cum aceştia fac o gaură imensă în bugetul de Stat. Ne-a demonstrat că şi Ministrul Eugen Nicolăescu, prin refomele sale nefinalizate a adus bugetului lipsuri.
Printre cele mai importante proiecte anunţate de Ministrul Sănătăţii, aflat la cel de-al doilea mandat al său, au fost reorganizarea Direcţiilor de Sănătate Publică, actualizarea pachetului de servicii de bază, implementarea cardului de sănătate, actualizarea listei de medicamente. Multe dintre acestea, însă, au rămas doar la stadiul de proiect, sau au fost începute dar nefinalizate. Implementarea cardului de sănătate a adus o pierdere de 50 de milioane de euro Statului Român. Acei 50 de milioane de euro semnifică valoarea materialelor şi a softului care stau nefolosite. Desfiinţarea Direcţiilor de Sănătate Publică, de asemenea, nu s-a realizat, precum nici actualizarea pachetului de bază. În ceea ce priveşte actualizarea listei medicamentelor era tot în stadiul de proiect dar care s-a finalizat abia în anul 2014. Industria farmaceutică este o adevărată afacere în care medicamente fac bani foarte mulţi, la fel cum multele reţete care se prescriu fac ca banii să dispară fără urmă.
Românii sunt nemulţumiţi de serviciile medicale, despre care spun că sunt de proastă calitate. Dar să ne gândim de ce sunt ele de proastă calitate? În primul rând, spitalele din România sunt într-o stare jalnică. Acestea deoarece nu au echipamente moderne, iar cel mai important lucru e că medicii lipsesc cu desăvârşire. Ei au plecat în număr foarte mare din cauza sistemului care nu a ştiut să-i aprecieze, nu le-a oferit respect ci doar salarii mizere. Sunt şi medici care, în ciuda sistemului defect, au speranţa că, într-o zi totul se va rezolva. Un astfel de caz este cel la doamnei doctor Carmen Pantiş, al medicului Alexis Cohino, al rezidentului Swizen Akorabirungi. Aceştia susţin că în România se poate schimba ceva dacă vrei şi conştientizează că românii au nevoie de cineva care să-i ajute.
În ciuda dezastrului din ţară, sunt şi străini care vin să se trateze la noi, iar noi, mergem să ne tratăm la străini. Aceasta deoarece, la noi, unele servicii medicale sunt mai ieftine decât în
153Claudia Spiridon, STUDIU Va rămâne România fără medici? Cum poate fi stopat exodul halatelor albe, http://adevarul.ro/news/societate/studiu-exodul-medicilor-asistentilor-stopata-1_51a9d9bdc7b855ff5648ebe2/index.html#, accesat în 10 aprilie 2014
Occident. Iar noi, românii, mergem să ne tratăm la străini pentru că au spitale mai curate ca şi ale noastre, au medici mai buni, au servicii mai bune.
Noi, cei care am rămas în ţară, ce facem? Ne întrebăm când se va schimba ceva, defapt aşteptăm să se schimbe ceva. Oare când va veni schimbarea mult aşteptată? Când vom realiza că, dacă nu începem să facem ceva, lucrurile se vor înrăutăţi?
Sănătate!
BIBLIOGRAFIE
1. Val, Vâlcu, Jurnalismul Social, Editura Plirom, Iaşi, 2007
2. Colecţia Evenimentul Zilei (Ianuarie - Decembrie 2013)
