CUPRINS 3.1. Natura firmei ..................................................................................................... 2 3.2. Combinarea şi eficienţa utilizării factorilor de producţie ..................................... 3 3.2.1. Analiza pe termen scurt ........................................................................................5 3.2.2. Analiza pe termen lung ....................................................................................... 10 ANEXA 1. Izocuantele şi principiul substituţiei ..................................................................... 17 3.3. OFERTA ............................................................................................................18 3.3.1. Extinderea şi contracţia ofertei. Legea ofertei ...................................................... 19 3.3.2. Creşterea şi reducerea ofertei. Condiţiile ofertei .................................................. 19 3.3.3. Condiţiile ofertei ................................................................................................. 20 3.3.4. Elasticitatea ofertei ............................................................................................. 21 3.3.5. Formele elasticităţii ofertei ................................................................................. 22 3.3.6. Importanţa şi factorii care determină elasticitatea ofertei .................................... 22 Idei în rezumat .............................................................................................................25 Lucrarea de verificare nr. 3 ...........................................................................................27 Bibliografie selectivă ....................................................................................................29 Test de autoevaluare ...................................................................................................26 Obiective: După studiul acestei unităţi de învăţare vei avea cunostinţe despre: Factorii de producţie şi combinarea lor optimă Modul în care deciziile producătorilor sunt influenţate de orizontul de timp Relaţiile dintre input-uri şi output-uri, cu ajutorul funcţiei de producţie Modul legal de a organiza si a conduce o afacere Optimizarea producţiei şi obţinerea profitului Interpretările economice si contabile ale costului Oferta individuală şi oferta pieţei pentru un bun
Transcript
CUPRINS
3.1. Natura firmei ..................................................................................................... 2
3.2. Combinarea şi eficienţa utilizării factorilor de producţie ..................................... 3
3.2.1. Analiza pe termen scurt ........................................................................................5 3.2.2. Analiza pe termen lung ....................................................................................... 10 ANEXA 1. Izocuantele şi principiul substituţiei ..................................................................... 17
Test de autoevaluare ...................................................................................................26
Obiective: După studiul acestei unităţi de învăţare vei avea cunostinţe despre: Factorii de producţie şi combinarea lor optimă Modul în care deciziile producătorilor sunt influenţate de orizontul de timp Relaţiile dintre input-uri şi output-uri, cu ajutorul funcţiei de producţie Modul legal de a organiza si a conduce o afacere Optimizarea producţiei şi obţinerea profitului Interpretările economice si contabile ale costului Oferta individuală şi oferta pieţei pentru un bun
2
3.1. NATURA FIRMEI
Prezentare generală
gent economic producător, întreprinderea sau firma, care are un rol decisiv în alocarea resurselor economice, fiind entitatea de bază în care are loc producţia de bunuri şi servicii destinate vânzării. Întreprinderea poate fi privită ca un centru de decizii economice care răspunde la
întrebările: ce, cât, cum şi pentru cine să producă, stabilind astfel cantitatea şi varietatea de factori de producţie, atraşi în procesul de producţie precum şi proporţiile combinării şi metodele de producţie bazate pe tehnologii specifice.
Caracteristici Ronald Coase - firmele există într-o multitudine de forme organizaţionale de diferite dimensiuni deoarece acestea realizează cea mai eficientă utilizare a informaţiilor şi permit reducerea costurilor de tranzacţie pentru diferite categorii de activităţi productive.
Armen Alchian şi Harold Demsetz - firmele există deoarece producţia bunurilor se desfăşoară mult mai eficient în echipe decât în mod individual; firmele există pentru a organiza echipele în vederea producerii eficiente a unor bunuri sau servicii.
Organizare Forma cea mai simplă de întreprindere este cea individuală sau familială. Întreprinzatorul aduce ca aport capitalul şi munca, si organizează relaţiile între factorii din interiorul întreprinderii. În schimbul lor câştigă excedentul care s-ar putea produce. Responsabilitatea este nelimitată, ceea ce vrea să însemene că toate bunurile sale personale activează ca o garanţie. Acest tip de firmă, transmisibilă prin moştenire, permite un anumit cumul capitalist şi achiziţia de cunostinţe economice, dar capacitatea de finanţare este redusă.
Capacitate financiară mai mare are societatea colectivă formata de diferiţi asociaţi ce aduc ca aport capitalul propriu. Obligaţiile sociale ale firmei sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor .
În societăţile cu responsabilitate limitată pierderile vor fi suportate doar în limita părţilor sociale subscrise de asociati. Este o forma de organizare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care pot beneficiaza de un tratament fiscal mai favorabil decat societatile anonime, însă au stabilite anumite limite în transmisia proprietăţii şi mărimea companiei.
Cea mai răspândită formă de organizare a întreprinderii este
A
Noţiunea clasică de firmă se referă la un grup de indivizi care cooperează în gestionarea producţiei, adoptă o formă de organizare şi au anumite drepturi de proprietate.
3
societatea anonimă. Capitalul este împărţit în părţi cota, ce se numesc actiuni. Fiecare proprietar raspunde doar cu capitalul pe care l-a adus ca aport si poate vinde si transmite actiunile sale fara sa afecteze activitatea firmei. Acest tip de organizatie permite concentrarea de capitaluri indispensabile pentru marile corporatii moderne. Principala problema care apare este separatia între proprietate si directiune.Societatile anonime sunt conduse de un Consiliu de Administratie care este ales de Adunarea Generala a Actionarilor.
In final, întreprinderile publice, care pot sau nu sa ia forma de societate anonima, sunt acelea la care cea mai mica parte a capitalului apartine unei corporatii de Drept public. Participarea publica se justifica prin motive de interes general (prestarea de servicii publice), economic (insuficienta initiativei private), sau social (lupta impotriva somajului).
3.2. COMBINAREA ŞI EFICIENŢA UTILIZĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE
Factorii de producţie Resursele economice atrase şi utilizate în circuitul economic, constituie factori de producţie. J.B.Say, reprezentant al şcolii clasice, sublinia în lucrarea sa “Tratat de economie politică” că la producerea bunurilor participă trei factori: munca, natura (pământul) şi capitalul. Munca şi natura sunt factori primari sau originari, întrucât reprezintă punctul de plecare al activităţii economice. Capitalul este factor derivat, care rezultă din interacţiunea primilor factori.
Munca Munca reprezintă o acţiune conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop, în cadrul căreia sunt puse în mişcare aptitudinile, experienţa şi cunoştinţele ce îl definesc pe om, consumul de energie fizică şi intelectuală. Munca antrenează ceilalţi factori în vederea obţinerii de bunuri materiale şi servicii.
Factorul natural Între factorii naturali un loc important revine pământului. El prezintă o însemnătate decisivă nu numai pentru agricultură şi silvicultură, ci şi pentru întreaga activitate umană căreia îi oferă suport de existenţă şi loc de desfăşurare. În sens restrâns, pământul se identifică cu fondul funciar (terenuri arabile, păşuni, fâneţe, vii şi livezi, terenuri forestiere, etc). Alături de pământ, factorul natural cuprinde: resursele de
apă (îndeplinesc o serie de funcţii vitale pentru viaţa biologică, precum şi pentru cea economică, socială) şi resursele minerale (au rol în asigurarea bazei de materii prime şi energie necesară desfăşurării întregii activităţi economice).
Capitalul Capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activităţi anterioare, utilizate în producerea de bunuri materiale şi servicii destinate realizării ca mărfuri pe piaţă în scopul obţinerii unui profit.
4
Componentele capitalului tehnic
CAPITALUL TEHNIC
este format din două componente: a) capitalul fix, acea parte a capitalului care participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuieşte la intervale mari de timp (maşini, utilaje, echipament, clădiri etc.) b) capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, produse în curs de execuţie) care se consumă integral într-un singur ciclu de fabricaţie şi se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.
UZURA deprecierea capitalului fix, se prezintă sub două forme: a) uzura fizică, respectiv deprecierea treptată ca urmare a folosirii în activitatea economică sau a acţiunii factorilor naturali b) uzura morală,
deprecierea morală sau
″involuntară″ - cum o
numea J.M. Keynes - este determinată de progresul tehnic care favorizează fabricarea unor maşini şi utilaje noi cu performanţe superioare celor aflate în funcţiune sau reduce preţul la care poate fi cumpărat un echipament echivalent.
INVESTIŢIILE joacă un rol important în constituirea, modernizarea şi menţinerea stocului de capital. a) investiţile noi sau nete,
contribuie la formarea sau creşterea stocului de capital şi sunt finanţate din surse proprii sau credite; b) investiţiile de înlocuire
contribuie la înlocuirea
capitalului uzat şi sunt finanţate din fondul de amortizare. Cumulate constituie investiţiile brute. Datele statistice demonstrează că în unele ţări dezvoltate, contribuţia amortizării la susţinerea investiţiilor brute depăşeşte 60% din suma lor totală.
Antreprenoriatul Întreprinderea sau antreprenoriatul constituie acţiunea de organizare şi combinare a celorlalţi factori de producţie de către întreprinzător. Acesta decide ce bunuri să se producă şi ce cantităţi de factori sunt necesari. Întreprinzătorul îşi asumă riscurile producţiei, aceasta necesitând costuri înainte de a obţine venituri din vânzarea produselor obţinute.
Neofactori Neofactorii: progresul tehnic, inovaţia, resursele informaţionale. Nu pot fi separaţi de factorii “clasici” întrucât acţionează prin intermediul şi împreună cu aceştia potenţându-i şi îmbunătăţindu-le substanţial performanţele.
5
Funcţia de producţie În general, este o relaţie de tipul Q = f(a,b,c …), unde a, b, c .... sunt factorii de producţie utilizaţi. Cel mai adesea, funcţia de producţie se prezintă ca o relaţie de doi factori de tipul: K – capital L - muncă.
În analiza comportamentului producătorului este folosită de regulă FUNCŢIA DE PRODUCŢIE OMOGENĂ. O funcţie de producţie de tipul Q = f(a,b) se spune că este omogenă de gradul n dacă, n - constantă x - un număr real pozitiv.
O funcţie de producţie omogenă lineară des întâlnită este FUNCŢIA COBBDOUGLAS, după numele celor care au folosit-o pentru analiza producţiei.
A – constantă specifică fiecărei economii naţionale
α şi β - coeficient de elasticitate a producţiei în raport cu fiecare din
factorii de producţie utilizaţi.
3.2.1. ANALIZA PE TERMEN SCURT
Perioada de timp PERIOADA SCURTĂ de producţie este definită de economistul A. Marshall ca fiind intervalul de timp în care cel puţin un factor de producţie nu se modifică, este constant.
PERIOADA LUNGĂ este intervalul de timp în care toţi factorii de producţie sunt consideraţi variabili.
COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE reprezintă un mod specific de unire a factorilor de producţie privit atât sub aspect cantitativ cât şi din perspective structural-calitativă; atât din punct de vedere tehnic cât şi economic.
Q = f(K,L)
Q = AKαLβ
(xa,xb) = xn f(a,b)
6
LEGEA RANDAMENTELOR NEPROPORŢIONALE: dacă o producţie oarecare reclamă utilizarea a doi sau mai mulţi factori de producţie şi dacă se adaugă progresiv aceeaşi doză, respectiv cantitate folosită dintr-un factor, în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbă, productivitatea marginală a factorului variabil creşte până la un punct. Pornind de la acest punct, productivitatea marginal descreşte iar producţia totală continuă să crească, dar cu cote din ce în ce mai mici.
Indicatori microeconomici utilizaţi
Productia totală obţinut în urma utilizării factorilor de producţie şi exprimat cu ajutorul funcţiei de producţie, în care un factor este variabil şi ceilalţi sunt constanţi;
Productivitatea medie
care se obţine ca raport între producţia totală şi factorul de producţie variabil utilizat (de exemplu munca - L), WM = productivitatea medie Q = producţia totală L = munca
Productivitatea marginală
definit ca producţie suplimentară obţinută ca urmare a folosirii unei unităţi suplimentare din factorul de producţie variabil Wmg = productivitatea marginală
ΔQ = modificarea producţiei totale
ΔL = modificarea factorului de producţie
Legea randamentelor neproporţionale
A fost formulată prima dată de Turgot, care a prezentat-o în legătură cu exploatarea de tip agricol. D. Ricardo a utilizat această lege pentru a explica creşterea preţului cerealelor în Marea Britanie, după 1814. Şi John Stuart Mill a estimat că această lege nu este valabilă decât pentru agricultură
WM =Q/L
Wmg= ΔQ/ΔL
7
Table 3.2.1 Relaţia dintre producţia totală, productivitatea marginală şi productivitatea medie
Costul total (CT) = (CF) + (CV) Costul mediu (CM):
o Costul fix mediu (CFM) = CF/Q o Costul variabil mediu (CVM) = CV/Q o Costul total mediu (CTM) = CT/Q
Notă ! Atunci când produsul total creşte cu o cotă din ce în ce mai mare,produsul marginal al factorului variabil se măreşte, iar atunci când produsul total creşte cu o cotă din ce în ce mai mică, produsul marginal descreşte. Când produsul total scade, produsul marginal este negativ. Produsul mediu al factorului variabil urmează şi el o tendinţă de creştere imprimată de cea a produsului marginal, iar de la un anumepunct începe să scadă.
Notă ! Deoarece economiştii studiază ideea de randamente descrescăoare în principal în legătură cu evoluţia productivităţii marginale (analiză de natură marginalistă), graficul alăturat ilustrează trei stadii în evoluţia Wmg: STADIUL I: producţia totală creşte
mai rapid decât factorul variabil utilizat, ceea ce determină
creşterea Wmg. STADIUL II: producţia totală
creşte, însă într-un ritm mai redus decât creşterea factorului variabil, ceea ce determină reducerea Wmg.
STADIUL III: producţia totală scade, iar Wmg devine negativă.
Figure 3.2.1 Curbele producţiei totale, productivităţii medii şi marginale
8
sau: CTM = CFM + CVM
Costul marginal (Cmg):
o Cmg = ΔCT/ΔQ
, unde: - CF = costul fix total - CV = costul variabil total - CF = costul fix total - Q = volumul producţiei - CV = costul variabil global
- ΔCT = variaţia costului total global
- ΔQ = variaţia volumului producţiei
Costul contabil reflectă cheltuielile efectiv suportate de către întreprindere, care rezultă din evidenţa contabilă a acesteia. Acesta mai poartă şi denumirea de cost explicit.
Costul economic reflectă acel consum de resurse ale agentului economic neinclus în costul plătit de către acesta. Este vorba despre cheltuielile cu forţa de muncă ale proprietarului firmei respective care nu se înregistrează sub forma salariului ce i s-ar cuveni, ca parte a costurilor, chiria care s-ar obţine prin cedarea folosirii clădirii către alt utilizator etc.
Figure 3.2.2 Relaţia între costurile contabile şi cele economice
Table 3.2.2 Relaţia între costurile totale, medii şi marginale (u.m.)
Relaţia dintre costurile totale şi cele medii este prezentată în figura de mai jos.
Figura 3.4
Notă ! Studiind acest grafic, deducem următoarele concluzii în privinţa relaţiei dintre o mărime medie şi una marginală: • atunci când curba costului marginal (Cmg) se află sub curbele costurilor medii (CTM, CVM), acestea din urmă scad; • atunci când curba costului marginal (Cmg) se află deasupra curbelor costurilor medii (CTM,CVM), acestea din urmă cresc; • atunci când curba costului marginal (Cmg) intersectează curbele costurilor medii, acestea din urmă înregistrează o valoare minimă (întâi CVM, apoi, pentru o producţiemai mare, CTM).
Notă ! Curbele costurilor totale generează curbele costurilor medii şi marginal. CFM se reduce odată cu creşterea producţiei. CVM şi CTM se reduc, după care cresc odată cu creşterea producţiei. Cmg se comportă similar, intersectând curbele costului variabil mediu şi total mediu în punctele de minim ale acestora. Deoarece diferenţa dintre CT şi CV este CF, evoluţia CT este dată de cea a CV, însă va fi decalată (datorită CF). Astfel, punctul de minim al CVM se va atinge pentru niveluri ale producţiei mai mici decât cele pentru care CTM este minim. Cmg îşi atinge primul punctul de minim, după care este în permanentă creştere.
Figure 3.2.3 Costurile medii şi marginale
Figure 3.2.4 Relaţia între costurile totale, medii şi marginale
10
La un preţ dat al factorilor de producţie, costul mediu (CTM) şi costul marginal (Cmg) se află în raport invers proporţional faţă de productivitate. Astfel, costul de producţie mediu se micşorează atunci când productivitatea medie (WM) creşte şi invers. Costul marginal se reduce atunci când productivitatea marginală (Wmg) creşte şi, invers, el se măreşte când productivitatea marginal scade. În Figura 3.5, este reflectată dependenţa evoluţiei costurilor mediu şi marginal de evoluţia productivităţii medii şi marginale.
Figura 3.5 Curbele de cost şi productivitate
3.2.2. ANALIZA PE TERMEN LUNG
Perioada lungă Toţi factorii de producţie sunt variabili. Combinarea va presupune nu doar unirea factorilor de producţie ci şi un mod specific de înlocuire a lor (care poate avea loc între doi factori sau diferite elemente componente ale factorilor de producţie), respective substituirea factorilor de producţie.
Pe termen lung, toţi factorii sunt variabili. Firma trebuie să decidă atât nivelul producţiei, cât şi modalitatea de producţie. În continuare, firma are mai multe opţiuni, trebuind să respecte criteriile de eficienţă tehnică şi economică.
Notă ! Curbele costurilor se pot deduce pornind de la curbele productivităţii. Când productivitatea medie creşte, costul mediu descreşte şi invers. Când productivitatea marginal creşte, costul marginal scade şi invers; la limită, când productivitatea marginală tinde spre zero, costul marginal tinde spre infinit. Astfel, studierea productivităţilor ne oferă informaţii cu privire la evoluţia costurilor de producţie şi reciproc. De asemenea, observăm că legea randamentelor descrescătoare este, în mod echivalent, o lege a costurilor marginale crescătoare.
11
Minimizarea costului la un nivel dat al producţiei
Din punctul de vedere al unei firme, eficienţa tehnică este dominată de criteriul eficienţei economice, firma încercând să stabilească acea metodă de producţie care conduce la cele mai reduse costuri posibile. Această ipoteză este numită minimizarea costurilor.
Alegerea combinaţiei de factori de producţie
Figure 3.2.5 Minimizarea costului la un nivel dat al producţiei
Procesul decizional al firmei în vederea alegerii variantei optime (cea care minimizează
costurile totale la un nivel dat al producţiei) are o dublă natură: tehnică şi economică. Corespunzător deciziei de natură tehnică, firma defineşte o funcţie de producţie (Q=f(K,L)), care permite stabilirea posibilităţilor de combinare (substituire) a factorilor de producţie utilizaţi (am ales ipoteza simplificatoare a utilizării a numai doi factori de producţie). În acest fel, firma construieşte izocuantele (ansamblul combinaţiilor de factori de producţie utilizaţi care generează acelaşi nivel al producţiei). Pe baza izocuantelor, firma va determina rata marginală de substituţie, modalitatea tehnică de a ilustra diferitele compensări între factorii de producţie.
Corespunzător deciziei de natură economică, firma trebuie să ţină cont de costurile ocazionate de achiziţia factorilor de producţie necesari obţinerii producţiei. Constrângerea bugetară are sensul unei condiţii de echilibru şi nu al unei egalităţi matematice (se stipulează condiţia ca firma să utilizeze integral venitul de care dispune, în acest fel, reuşind să realizeze un volum de producţie din ce în ce mai mare).
Maximizarea producţiei la un nivel dat al costurilor de producţie
În mod alternativ, firmele pot să stabilească drept criteriu al alegerii maximizarea producţiei, pornind de la un nivel al costurilor de producţie pe care firma doreşte să îl menţină neschimbat. Punctul de echilibru (cel care permite maximizarea producţiei la un nivel dat al costurilor) se stabileşte în punctul de tangenţă dintre dreapta bugetului (costului) producătorului
Notă !
;
;
Pentru o izocuantă,
12
şi cea mai înaltă izocuantă care respectă constrângerea bugetară (cea care reflectă cel mai ridicat nivel alproducţiei). Reprezentarea grafică a echilibrului este redată în Figura 3.7.
Costurile firmei pe termen lung
Pe termen lung, posibilitatea de a utiliza simultan cantităţi mai mari din toţi factorii de producţie face ca întreprinderea să îşi modifice scara de producţie. Ce se va întâmpla cu volumul producţiei (reflectat de funcţia de producţie) în situaţia în care firma decide să majoreze simultan şi în proporţii identice cantităţile utilizate din toţi factorii de producţie utilizaţi? Din acest punct de vedere este util să distingem între conceptul de substituire (specific perioadei în care se pot opera modificări ale cantităţilor utilizate numai din anumiţi factori de producţie) şi noţiunea de creştere a scării de producţie (posibilă în urma modificării cantităţilor utilizate din toţi factorii de producţiei utilizaţi). Această distincţie este ilustrată în Figure 3.2.7 şi Figure 3.2.8.
Notă ! • nivelul constant al costului este dat de dreapta bugetului AB; • echilibrul care corespunde producţiei maxime se găseşte în punctul de tangenţă dintre curba costului şi cea mai înaltă curbă a producţiei constante (izocuantă); • condiţia de echilibru în punctul de optim va fi:
Figure 3.2.6 Maximizarea producţiei la un nivel dat al costurilor de producţie
13
Figure 3.2.7 Substituirea factorilor de producţie
Figure 3.2.8 Creşterea scării de producţie
Randamentele de scară pot fi: constante (dacă factorii de producţie se dublează şi
producţia se va dubla, dacă se triplează factorii, producţia se va tripla etc.); crescătoare (dacă factorii se dublează, producţia va fi mai mult decât dublă); descrescătoare (dacă factorii se dublează, producţia va fi mai puţin decât dublă).
Randamentele de scară crescătoare şi descrescătoare se explică prin fenomenele interne ale scării, economii şi pierderi interne ale scării.
Economiile interne de scară sunt acelea care decurg din creşterea dimensiunilor firmei şi care pot fi datorate unor cauze diferite cum ar fi: specializarea lucrătorilor pentru un volum ridicat de producţie; utilizarea unui capital tehnic mai eficient care este adesea indivizibil şi care, în consecinţă, nu poate fi folosit economic decât pentru niveluri de producţie ridicate; factori tehnologici dând mai multă eficienţă scării, dar şi mai multă producţie; avantajele date de achiziţiile şi vânzările en gros etc.
Notă ! Pe termen scurt, presupunem că x este factorul de producţie variabil, iar y este fix. În aceste condiţii, creşterea producţiei se datorează exclusive asocierii unei cantităţi mai mari din factorul x unei cantităţi date de factor fix y. Sensul creşterii este indicat de săgeată.
Notă ! Pe termen lung, ambii factori de producţie sunt variabili. În aceste condiţii, creşterea producţiei se datorează creşterii utilizării unorcantităţi mai mari din ambii factori. Sensul creşterii este indicat de săgeată. (Q0<Q1<Q2). Aceste evoluţii generează calea de expansiune a producţiei.
14
Figure 3.2.9 Randamentele de scară
Pe termen lung, firma poate modifica scara producţiei, toţi factorii de producţie fiind
variabili. Astfel, firma poate utiliza mai mult pământ, clădiri, echipamente şi alţi factori de producţie. Pe termen lung, nu vor exista costuri fixe, deoarece nu vor exista factori de producţie ficşi. Curba costurilor totale de producţie pe termen lung poate fi dedusă pornind de la calea de expansiune a producţiei, conform figurii 3.11.
Notă ! Randamente de scară constante: • Diagonala OA trece prin origine; • Creşterea în proporţii egale a doi factori determină creşterea în aceeaşi proporţie a producţiei;
a1a2 = a2a3 = ...
Notă ! Randamente de scară descrescătoare: • Creşterea celor doi factori de producţie determină o creştere din ce în ce mai mică a producţiei;
a1a2 > a2a3 > ...
Notă ! Randamente de scară crescătoare: • Creşterea celor doi factori de producţie determină o creştere din ce în ce mai mare a producţiei;
a1a2 < a2a3 < ...
15
Fiecare punct situat pe calea de expansiune reprezintă combinaţiile factorilor de producţie (x şi y) care generează cel mai mic nivel al costurilor de producţie. Costul total asociat combinaţiei de factori care generează nivelul de echilibru E0 este dat de produsul dintre 0x0 şi preţul unei unităţi a forţei de muncă (PL). Această relaţie de calcul se explică prin aceea că la nivelul E0, cheltuiala totală este egală cu cea de la nivelul x0 (datorită curbei izocostului). Pe curba costului total vom reprezenta cuplurile cheltuieli totale-nivel al producţiei astfel determinate.
Figure 3.2.10 Deducerea curbei costului total pe termen lung
Curba înfăşurătoare a costului
Pe termen lung, firma poate produce la orice nivel al scării de producţie. Dacă factorii sunt divizibili, se poate schimba scara de producţie în mod continuu; există, în acest caz, o infinitate de curbe pe termen scurt, tot atâtea câte niveluri de producţie există. Curba costului mediu pe termen lung este asemănătoare unei curbe înfăşurătoare (Figure 3.2.11).
Figure 3.2.11 Curba înfăşurătoare a costului total mediu pe termen lung
16
Spre deosebire de curbele costurilor medii pe termen scurt, care sunt generate de randamentele descrescătoare (asocierea factorilor variabili cu cantităţi date din factorii de producţie ficşi), curba costului total mediu pe termen lung este la început descrescătoare şi apoi crescătoare reflectând economiile şi dezeconomiile de scară. Randamentele descrescătoare nu se manifestă şi pe termen lung, deoarece pe acest orizont de timp nici un factor nu mai este fix.
Curba înfăşurătoare descrie diferitele evoluţii ale costului mediu luate în considerare când
întreprinderea alege scara de producţie cea mai eficientă. Ea prezintă trei faze:
Producerea bunurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum este posibilă în condiţiile în care întreprinzătorii dispun de resurse economice, combină şi utilizează eficient factorii de producţie. Abilitatea întreprinzătorilor permite alegerea alternativei de combinare a factorilor de producţie cea mai favorabilă, pe baza principiului raţionalităţii economice, al obţinerii de rezultate maxim posibile cu resursele de care dispun. Acestea definesc rolul întreprinzătorului modern şi asigură forţa concurenţială a întreprinderii.
•costul mediu descreşte pe termen lung, adică productivitatea medie globală creşte, ceea ce arată că şi cantitatea produsă sporeşte mai repede decât cantitatea factorilor utilizaţi; randamentele de scară sunt, deci, crescătoare. Astfel, firma realizează economii de scară.
FAZA I
•costul mediu este constant pe termen lung, adică productivitatea medie globală este constantă, ceea ce arată că şi cantitatea produsă creşte în acelaşi ritm cu cantitatea factorilor utilizaţi; randamentele de scară sunt, deci, constante. Astfel, firma nu realizează economii de scară. Punctul E corespunde scării minime eficace (scara de producţie începând de la care firma atinge costul mediu minim pe termen lung).
FAZA II
•costul mediu creşte pe termen lung, productivitatea medie globală scade, ceea ce arată că şi cantitatea produsă sporeşte mai puţin decât cantitatea factorilor utilizaţi; randamentele de scară sunt, deci, descrescătoare. Firma se confruntă cu dezeconomii de scară.
FAZA III
17
Notă ! IZOCUANTA – semnifică reprezentarea grafică a combinaţiilor diferite (A,B,C) între factorii de producţie (K şi L), care permite realizarea aceluiaşi volum al producţiei (Q).
Notă !
Ansamblul de izocuante ce pot fi înscrise într-un sistem de axe formează HARTA IZOCUANTELOR care reflectă tot atâtea posibilităţi de a proiecta nivelele diferite de producţie (Q1,..., Q4 etc)
ANEXA 1. IZOCUANTELE ŞI PRINCIPIUL SUBSTITUŢIEI
Modelul general de analiză a comportamentului producătorului presupune, asemănător modelului analizei comportamentului consumatorului, diverse combinări şi substituiri de factori de producţie care conduc la obţinerea aceluiaşi nivel de producţie, reprezentate grafic cu ajutorul curbelor de izoproducţie sau a izocuantelor (Figure 3.2.12).
Izocuantele au anumite particularităţi: nu se pot intersecta, sunt convexe la origine, iar înclinarea este dată de rata marginală de substituire a factorilor. Astfel, dacă un agent economic va avea în vedere eficientizarea tehnică şi economică a producţiei prin substituirea muncii cu capital, atunci opţiunea sa pentru o anumită alternativă de substituire se va baza pe mai multe maşini şi mai puţini lucrători.
Rata marginală de substituire
Rata marginală de substituire (RMS) reprezintă cantitatea suplimentară dintr-un factor necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel încât producţia să se menţinăconstantă. Ea reprezintă panta izocuantei (semnul minus arată că unul dintre factori creşte iar celălalt scade).
Figure 3.2.12 Harta izocuantelor
18
Rata marginală de substituire a factorilor de producţie se exprimă, deci prin raportul derivatelor celor doi factori sau prin raportul invers al productivităţilor marginale ale celor doi factori de producţie.
Substituirea în proporţii fixe
Substituirea perfectă
Substituirea imperfectă
Producătorul are o posibilitate limitată de
alegere, existând o complementaritate strictă
între factorii utilizaţi
Utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un factor presupune renunţarea la o cantitate, de fiecare dată
aceeaşi, din al doilea factor (RMS constantă)
Utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un factor presupune renunţarea la o
cantitate din al doilea factor care nu urmează o lege liniară
(RMS descrescătoare)
Figura 3.2.13. Substituirea factorilor de producţie
3.3. OFERTA
Prezentare generală
ferta este desfăşurarea în timp a comportamentului economic al agentului produc ător, definindu-se în raport cu o anumită marfă, pe o piaţă concretă, în funcţie de purtătorii ei. Astfel, oferta individuală desemnează oferta unui producător individual, iar oferta de
piaţă (oferta totală) rezultă din însumarea ofertelor producătorilor individuali ai unui bun economic.
În ambele ipostaze, oferta exprimă relaţia de cauzalitate dintre nivelurile preţurilor unui bun şi cantităţile pe care un ofertant (grup de ofertanţi) intenţionează să le vândă într-un interval de timp bine precizat.
O
19
OFERTA reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un vânzător intenţionează să o vândă într-o perioadă determinată la un anumit preţ
3.3.1. EXTINDEREA ŞI CONTRACŢIA OFERTEI. LEGEA OFERTEI
Definirea conceptelor
Modificarea preţului de pe piaţa unui bun determină extinderea sau contracţia ofertei, în aşa fel încât fiecărui nivel de preţ îi va corespunde o anumită cantitate oferită. Dacă pre ţul creşte, oferta se extinde, adică va cre şte cantitatea oferită , iar dacă preţul se reduce, oferta se contractă, adică se reduce cantitatea oferită
Pret unitar (u.m.)
Cantitate oferită unit./săpt
300 1400
250 1200
200 1000
150 800
100 600
50 400
Legea ofertei Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită constituie conţinutul legii generale a ofertei.
Corespunzător acestei legi, creşterea preţ ului determină creşterea cantităţii oferite, in
timp ce reducerea acestuia determină reducerea cantităţii oferite. Presupunând că ceilalţi factori care determină modificarea ofertei şi care constituie condiţiile ofertei nu se schimbă, rezultă că între evoluţia preţului şi cantitatea oferită există o relaţie directă, pozitivă (ceteris paribus).
3.3.2. CREŞTEREA ŞI REDUCEREA OFERTEI. CONDIŢIILE OFERTEI
Dacă într-o perioadă determinată de timp, pe piaţa unui anumit produs, diferitele niveluri
de preţuri nu se modifică, oferta poate creşte sau poate să se reducă în raport cu cantitatea oferită iniţial la un nivel dat al preţului.
Figure 3.3.1 Curba ofertei
20
Notă ! O deplasare de la O0 la O1 marchează o creştere a ofertei (se deplasează spre dreapta) O deplasare de la O0 la O2 semnifică reducerea ofertei iniţiale (se deplasează spre stânga)
• O0 = 20+4P • O1 = 30+4P • O2 = 10+4P
Pretul unitar
Cantitatea oferită
iniţial(O0)unit./săpt.
Oferta mărită
(O1)unit./săpt.
Oferta scăzută
(O2)unit./săpt
30 140 150 130
25 120 130 110
20 100 110 90
15 80 90 70
10 60 70 50
5 40 50 30
Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de o serie de
factori, care mai poartă denumirea de condiţiile ofertei şi care sunt:
costul producţiei; preţul altor bunuri; numărul firmelor care produc acelaşi bun; taxele şi subsidiile; previziunile privind evoluţia preţului; evenimentele social-politice şi naturale.
3.3.3. CONDIŢIILE OFERTEI
Costul de producţie Între cantitatea oferită şi costul de producţie există o relaţie negativă.
Preţul altor bunuri Dacă preţul unui bun se reduce, producă torul va fi interesat să producă mai mult din acel bun al cărui preţ nu s-a modificat; astfel, modificarea preţului primului bun va conduce la o creştere sau o reducere a cantităţii oferite pe piaţa celuilalt bun.
Figure 3.3.2 Modificarea ofertei
21
Numărul firmelor care produc acelaşi bun
Cu cât numă rul firmelor care produc acelaşi bun este mai mare cu atât cantitate oferită devine mai mare (şi invers).
Taxele şi subsidiile Majorarea taxelor şi impozitelor determină o scădere a ofertei, iar beneficierea de subsidii din bugetul statului conduce la o creştere a cantităţii oferite.
Previziunile privind evoluţia preţului
În condiţiile ceteris paribus, dacă există previziuni privind creşterea preţului, oferta prezentă de pe piaţa va creşte.
Evenimentele social-politice şi naturale
Dacă se menţine un climat economico- social propice dezvoltării, iar condi ţiile naturale sunt favorabile, cantitatea oferită pe piaţă va creşte (şi invers).
3.3.4. ELASTICITATEA OFERTEI
Elasticitatea ofertei Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia din condiţiile ofertei.
Coeficientul elasticităţii ofertei
Ec arată gradul, fracţiunea sau procentul modificării ofertei în
funcţie de schimbarea preţului sau a altei condiţii a ofertei
Formule de calcul
; şi
unde:
ΔO – proporţia modificării cantităţii oferite;
O0 – cantitatea oferită iniţial;
ΔP - proporţia modificării preţului;
P0 – preţul iniţial;
22
3.3.5. FORMELE ELASTICITĂŢII OFERTEI
Figure 3.3.3 Oferta elastică Δ%P<Δ%Q
Figure 3.3.4 Oferta cu elasticitate unitară
Δ%P = Δ%Q
Figure 3.3.5 Oferta inelastică Δ%P>Δ%Q
Figure 3.3.6 Oferta perfect elastică Δ%P = 0
Figure 3.3.7 Oferta perfect inelastică Δ%Q = 0
3.3.6. IMPORTANŢA ŞI FACTORII CARE DETERMINĂ ELASTICITATEA OFERTEI
Elasticitatea ofertei prezintă o importanţă deosebită în procesul decizional, deoarece, în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun, veniturile totale încasate depend atât de forma elasticităţii cererii, cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie.
• Eop > 1
Ofertă elastică
• Eop < 1
Ofertă inelastică
• Eop = 1
Ofertă cu elasticitate
unitară
• Eop = ∞
Ofertă perfect elastică
• Eop = 0
Ofertă perfect
inelastică
23
Elasticitatea ofertei este determinată de o serie de factori, dintre care mai importanţi vor fi prezentaţi în continuare.
Factorii care determină elasticitatea ofertei
Costul producţiei Între nivelul costului şi elasticitatea ofertei există o relaţie negativă. Creşterea costului va determina o scădere a elasticităţii ofertei şi invers, dacă toate celelalte împrejurări rămân constante.
Posibilităţile de stocare a bunurilor
Dacă bunul x poate fi depozitat şi păstrat o anumită perioadă de timp, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte şi invers, în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse. În concluzie, între posibilităţile de stocare a bunurilor şi nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la preţ există o relaţie pozitivă.
Costul stocării Costul total se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei la preţul de pe piaţa al bunului respectiv.
Perioada de timp de la modificarea preţului
Dacă preţul de pe piaţa bunului x se majorează, iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante, forma elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la modificarea preţului. În acest context există trei perioade de timp.
Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte
scurtă de timp de la modificarea preţului bunului x, ca urmare a creşterii cererii, perioadă în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea sporirii producţiei, oferta fiind perfect inelastică.
imprimă ofertei un caracter Perioada scurtă de timp inelastic. În această perioadă, în condiţiile creşterii preţului bunului x ca rezultat al creşterii cererii, există posibilitatea sporirii, în anumite limite, a cantităţii ofertei prin utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (muncă, materii prime, materiale, energie etc.)
asigură posibilitatea unei oferte Perioada lungă de timp elastice a bunului x. În cadrul acestei perioade, producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie implicaţi în producerea bunului x, printr-un proces investiţional susţinut, în scopul lărgirii capacităţii de producţie existente sau prin intrarea de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii şi, în final, a preţului.
24
Figure 3.3.8 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ pe perioada pieţei
(termen foarte scurt)
Figure 3.3.9 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ pe perioadă scurtă
Figure 3.3.10 Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ pe perioadă lungă
Preţul de echilibru Reprezintă acel preţ la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită.
Figure 3.3.11 Echilibrul pieţei (cerere elastică, creştere a ofertei)
Figure 3.3.12 Echilibrul pieţei (cerere inelastică, creştere a ofertei)
Axiomele fundamentale ale legii generale a
cererii şi ofertei.
O creştere a cererii (condiţiile ofertei rămânând neschimbate) sau o
reducere a ofertei (condiţiile cererii rămânând neschimbate) vor conduce la
o creştere a preţului;
O reducere a cererii (condiţiile ofertei fiind considerate constante)
sau o creştere a ofertei (condiţiile cererii fiind considerate constante) vor
determina o reducere a preţului.
25
IDEI ÎN REZUMAT
Factorii de producţie
Resursele economice atrase şi utilizate în circuitul economic. Acestea sunt munca, natura şi capitalul. Munca şi natura sunt factori primari sau originari, întrucât reprezintă punctul de plecare al activităţii economice. Capitalul este factor derivat, care rezultă din interacţiunea primilor factori.
Combinarea factorilor de producţie
reprezintă un mod specific de unire a factorilor de producţie privit atât sub aspect cantitativ cât şi din perspective structural-calitativă; atât din punct de vedere tehnic cât şi economic.
Productivitatea marginală definit ca producţie suplimentară obţinută ca urmare a folosirii unei unităţi suplimentare din factorul de producţie variabil
Rata marginală de substituire
(RMS) reprezintă cantitatea suplimentară dintr-un factor necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel încât producţia să se menţinăconstantă.
Oferta
exprimă relaţia dintre cantitatea pe crae un producător doreşte şi poate să o vândă dintr-un bun şi preţul acelui bun pe o perioadă de timp determinată. Oferta creşte când: scade costul producţiei; se descoperă tehnologii mai performante; preţul bunurilor substituibile în ofertă scade; preţul bunurilor complementare în ofertă creşte; producătorii anticipează reducerea preţului; creşte numărul ofertanţilor; scad taxele şi/sau cresc subvenţiile.
Legea ofertei exprimă relaţia directă dintre preţul unui bun economic şi cantitatea oferită din respectivul bun.
Elasticitatea ofertei
este cu atât mai mare, cu cât: costul producţiei este mai mic; gradul de substituire al bunurilor în ofertă este mai mare; posibilităţile de stocare sunt mai numeroase; costul stocării este mai mic;perioada de timp de la modificarea preţului este mai mare.
Elasticitatea încrucişată a ofertei
măsoară modificarea procentuală a cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului altor bunuri.
Preţul de echilibru Reprezintă acel preţ la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită
26
TEST DE AUTOEVALUARE
Model de rezolvare
La constituirea unei firme, capitalul tehnic avansat este de 500 mil. u. m. din care 70% capital
fix cu durată de funcţionare de 5 ani. Cât va fi capitalul tehnic consumat anual, dacă un ciclu de producţie durează 4 luni.
Rezolvare: K = 500 mil. K = Kf + Kc Kf = 70%K = 350 mil A = Kf/Ta = 70 mil/an Kc = 150 mil. Kcs = A + 3Kc = 70 mil/an + 450 mil = 520 mil/an
Determinaţi nivelul pragului minim de rentabilitate al unei firmei cunoscând costurile fixe 100.000 u.m., costul variabil mediu 2.500 u.m. şi preţul unitar 5.000 u.m.
Volumul producţiei unei firme cu 125 de salariaţi este de 2500 de produse. Câţi salariaţi trebuie să mai angajeze această firmă pentru a-şi dubla producţia în condiţiile creşterii productivităţii medii a muncii cu 25%?
Firma Artic S.A. nemaiputând lucra la capacitate maximă si-a pus problema determinării pragului minim de rentabilitate, în condiţiile practicării aceluiaşi preţ pe piaţă de 5 mil., menţinând constante cheltuielile variabile pe produs (2 mil.) şi evaluând-şi pe termen scurt cheltuielile care nu depind de evoluţia producţiei la 1200 mil. De la ce nivel al producţiei firma rămâne rentabilă.
O firmă producătoare de îmbrăcăminte dispune de cinci maşini de cusut şi pe termen scurt poate modifica producţia totală doar pe baza volumul factorului muncă, astfel:
Nr. de lucrători 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Producţie totală 0 15 34 44 48 50 51 51 47 40
Pe baza datelor din tabel:
a) calculaţi productivitatea medie şi productivitatea marginală a muncii; b) trasaţi şi interpretaţi graficul mărimilor determinate anterior; c) identificaţi pe grafic zonele de acţiune ale producătorului; d) determinaţi volumul de muncă la care apar randamente descrescătoare.
Funcţia costului total este: CT=12+20Q-8Q2+Q3.
a) Arătaţi care sunt funcţiile costului variabil total, costului mediu, costului variabil mediu si costului marginal;
b) Determinaţi volulumul productiei la nivelul costului variabil mediu minim; c) Calculati marimea profitului pe unitatea produsa, considerand ca Px=10 u.m.
Se consideră functia de producţie Y=16.25K0.3L0.7, unde Y este producţia, K capitalul, iar L este forta de munca. Randamentele de scara care caracterizeaza procesul de productie definit prin aceasta funcţie de producţie sunt:
a) descrescătoare; b) crescatoare; c) constante; d) egale cu 0.25; e) egale cu 16.25.
Firma „Beta” produce din bunul X , 500 000 unităţi anual, pe care le vinde cu 10 RON bucata. Costurile explicite de producţie sunt de 3 000 000 RON, iar costurile implicite de 1 000 000 RON. Determinaţi, în aceste condiţii, profitul contabil şi profitul economic.
În ce constă rolul pământului în activitatea economic? Cum poate fi compensat caracterul limitat al pamântului, în calitate de factor de producţie?
Explicaţi cum se modifică oferta de apartamente a unui constructor sub influenţa următorilor factori:
a) ieftinirea cimentului şi a fabricaţelor din beton;
28
b) creşterea semnificativă a salariilor lucrătorilor din construcţii.
Analizaţi pe rând fiecare situaţie şi reprezentaţi grafic în acelaşi sistem de coordinate.
De-a lungul ultimului an, producătorul de autoturisme Dacia s-a confruntat cu: a) introducerea unei noi tehnologii de fabricaţie; b) scumpirea tablei pentru caroserie; c) diminuarea taxelor pentru autoturismele de import; cheltuielilor salariale din
cauza mişcărilor greviste; scutiri de taxe pentru producţia destinată exportului. Identificaţi factorii care au determinat creştere/scăderea ofertei de autoturisme de-a
lungul ultimului an.
Identificaţi relaţia dintre modificarea volumului producţiei pe termen scurt şi costul variabil, precum şi implicaţiile asupra dinamicii costului variabil mediu.
29
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Abraham-Frois, Gilbert Economie Politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998 Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice
Economie, Ediţia a VIII-a, Editura Economică, Bucureşti, 2010
Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice
Economie-Aplicaţii, Ediţia a VI-a, Editura Economică, Bucureşti, 2010
Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice
Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2001
R.G.Lipsey, A. Chrystal
Principiile economiei, Editura Economică, Bucuresti, 2002
